Organizații internaționale în

perioada postbelică
Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizație
internațională din lume. Fondată pe 24 octombrie 1945, după Al Doilea Război
Mondial, are astăzi 193 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de
către membrii ei fondatori, a Cartei Organizației Națiunilor Unite. Potrivit acestui
document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea
drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului
internațional”. Sediul central al organizației este la New York.
 Unele dintre principalele instituții din cadrul Națiunilor Unite
Adunarea Generală a Secretariatul Națiunilor Consiliul de Securitate Consiliul Economic și
Social al Națiunilor Unite
Națiunilor Unite Unite al ONU

• discută recomandări
• responsabil pentru
sau sugestii date • responsabil
menținerea păcii la nivel
statelor membre sau • susține alte agenții
Consiliului de
internațional pentru
specializate • poate adopta rezoluții ale comunicarea
securitate al ONU
• decide admiterea de • președintele - Consiliului de Securitate al
ONU
dintre state pe
noi membri, conform Secretarul General al
propunerilor date de • are 15 membri: membrii domeniile
Națiunilor Unite - este
Consiliul de
votat de Adunarea
permanenți ai Consiliului economic și
Securitate al ONU de Securitate al ONU cu
Generală a Națiunilor social
• adoptă bugetul putere de veto (China,
• alege membrii Unite și are un mandat Franța, Rusia, Marea • coordonează
temporari ai de 5 ani. Britanie și Statele Unite) și cooperarea dintre
Consiliului de 10 membri aleși ai agențiile
securitate al ONU Consiliului de Securitate al
ONU
specializate
 Scopurile
Menținerea păcii și securității

Activitățile ONU demenținere a păcii au

fost inițial dezvoltate în timpul Războiului
Rece ca mijloc de rezolvare a conflictelor
dintre state prin desfășurarea de personal
militar neînarmat sau armat ușor din mai
multe state,

ONU, după aprobarea Consiliului de Securitate, trimite forțe pentru menținerea păcii în regiunile
unde un conflict armat a încetat de curând, sau a fost suspendat, pentru a încerca impunerea unor
acorduri de pace și pentru a descuraja combatanții de la a relua ostilitățile. Deoarece ONU nu are
propria forță militară, aceasta este asigurată prin voluntariat de către statele membre. Soldații sunt
uneori porecliți „Căștile albastre” din cauza echipamentului specific
 Drepturile omului
Organizația Națiunilor Unite obligă toate statele
membre să promoveze „respect universal pentru,
și observarea drepturilor omului” și să ia „măsuri
împreună și separate” în această privință.
Declarația Universală a Drepturilor Omului, deși
nu legală, a fost adoptată de Adunarea Generală
în 1948 ca un standard comun de realizare pentru
toți. Adunarea de obicei are în vedere probleme
legate de drepturile omului.
Organizația Națiunilor Unite și diferitele agenții
ale sale joacă un rol important în implementarea Drepturile omului au fost motivul principal pentru
și respectarea principiilor din Declarația crearea Națiunilor Unite. Atrocitățile celui de-al Doilea
Universală a Drepturilor Omului. Un astfel de caz Război Mondial și genocidurile au determinat ca noua
este sprijinul acordat de organizație țărilor ce se organizație să prevină tragedii similare în viitor. Un prim
află în tranziție spre democrație. obiectiv a fost acela de a crea un cadru legal pentru a lua
în considerare și a lua hotărâri asupra violărilor
drepturilor omului.
 Dezvoltarea economică și asistența umanitară
Alt scop primar a ONU este „să realizeze o cooperație internațională pentru rezolvarea problemelor
internaționale legat de un caracter economic, social, cultural sau umanitar.”Numeroase entități au fost
create pentru a atinge acest scop, aproape toate fiind sub conducerea Adunării Generale sau a ECOSOC.

Obiectivele de dezvoltare ale mileniului

• Reducerea sărăciei severe

• Realizarea accesului universal la educația primară
• Promovarea egalității între sexe și afirmarea femeilor
• Reducerea mortalității infantile
• Îmbunătățirea sănătății materne
• Combaterea HIV/SIDA, malariei și a altor boli
• Asigurarea sustenabilității mediului
• Crearea de parteneriate globale pentru dezvoltare
 Consiliul European a fost înființat ca un organism
informal în 1974, a devenit o instituție oficială a UE în
2009, când Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare.
Actualul președinte este Charles Michel, fostul prim-
ministru al Belgiei.
Așadar, Consiliul European
a existat dinainte de a
câștiga statut oficial ca
instituție a Uniunii
Europene o dată cu intrarea
Tratatul de la Lisabona a
în vigoare a Tratatului de la acordat Consiliului European
Lisabona. personalitate legală și a făcut
Consiliul o instituție distinctă
față de Consiliu al Uniunii
Europene și a creat funcția
permanentă de președinte al
Consiliului.
 Deși Consiliul European nu are
Consiliul și-a dezvoltat și
puteri legislative, sub procedura
Consiliul European este o viitoare roluri, precum „a
de urgență, un stat învins la vot în
instituție oficială a rezolva problemele nerezolvate
Consiliul de Miniștri poate
Uniunii Europene,
transmite spre votare legislația în discuții la nivel inferior”,
menționat în Tratatul de
către Consiliul European. Având până la politică externă -
la Lisabona ca un
putere peste organismele acționând în exterior ca „un șef
organism care „va acorda
executive supranaționale ale UE, de stat colectiv”, „ratificând
Uniunii impulsurile
alături de alte puteri, Consiliul formal documente importante”
necesare pentru a se
European a fost deschis de unii ca
dezvolta”. și „implicându-se în negocierea
fiind „cea mai mare autoritate” a
schimbărilor din tratate”.
Uniunii.
Organizatiile internationale permit statelor sa abordeze
împreuna problemele comune, în cadrul unui proces
decizional colectiv. Cooperarea internationala
multilaterala constituie fundamentul unui sistem
mondial stabil.