UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRÂNCUȘI DIN TG-JIU

FACULTATEA DE DREPT
ANUL II
GRUPA 323

REFERAT
Organizația Națiunilor Unite
Consiliul de Securitate al O.N.U.

Întocmit de Vlăduț Alexandru-Viorel

TG-JIU, 2021
 CUPRINS

INTRODUCERE................................................................................................................................3

CAPITOLUL 1. EVOLUȚIA ISTORICOINSTITUȚIONALĂ....................................................4

1.1. Liga
Națiunilor..............................................................................................................................4
1.2. Organizația Națiunilor
Unite........................................................................................................5

1.2.1.Consiliul de Securitate al O.N.U. ..................................................................................6

CAPITOLUL 2. CARTA O.N.U.…………………………………………......................................9

CAPITOLUL 3. REFORMA O.N.U. și a CONSILIULUI DE SECURITATE...........................10

3.1.Reforma O.N.U.……..........................................…………………………………………...…....10

3.2. Reforma Consiliului de Securitate....................…………………...............................…………11

CONCLUZII.......................................................................................................................................13

BIBLIOGRAFIE................................................................................................................................14

2
INTRODUCERE

Autorii Cartei O.N.U. au rezervat Consiliului de Securitate un loc aparte în sistemul

instituţional al organizaţiei, ca organ cu compunere restrânsă, învestit cu răspunderea principală în
menţinerea păcii şi securităţii internaţionale (art.24).

Pentru realizarea acesteirăspunderi, Carta conferă Consiliului de Securitate puteri speciale de

decizie şi acţiune înprevenirea şi rezolvarea conflictelor internaţionale, iar statele membre O.N.U.
„acceptă să execute hotărârile Consiliului de Securitate”, luate în conformitate cu dispoziţiile
Cartei(art.25).

Pozitia şi rolul deosebit rezervate acestui organ în structura organizaţiei mondiale sunt relevate
de compunerea sa , funcţionarea, sistemul decizional şi competenţele ce le exercită.Destinat să facă
faţă, prin „acţiuni rapide şi eficace”, unor situaţii conflictuale, alcătuirea acestui organ, în viziunea
fondatorilor O.N.U. trebuie să răspundă unei duble cerinţe: pe de oparte, să se limiteze la un număr
restrâns de membri, iar pe de altă parte, să aibă în compunerea sa, obligatoriu și permanent, marile
puteri aliate în cel de al Doilea Război Mondial, cooperarea acestora fiind considerată ca principala
garanţie a menținerii păcii şi securităţii în perioada postbelică.

Ca atare, conform Cartei, Consiliul de Securitate cuprinde două categorii de membrii:

permanenţi şi nepermanenţi.

3
CAPITOLUL 1. EVOLUȚIA ISTORICOINSTITUȚIONALĂ

1.1. Liga Națiunilor

În 1919 Tratatul de la Versailles, a încheiat Primul Război Mondial, deschizând porțile unei noi
organizații: Liga Națiunilor, formată prin pacea decisă după discuțiile dintre țări.Tratatul prevedea
crearea Ligii Națiunilor, un țel important pentru președintele american Woodrow Wilson. Liga
Națiunilor avea să arbitreze conflictele dintre națiuni înainte ca ele să fi ajuns la război.

Societatea Națiunilor sau Liga Națiunilor a fost o organizație internațională înființată în iunie
1919 în urma Tratatului de la Versailles. În perioada de maximă dezvoltare, între 28 septembrie 1934
și 23 februarie 1935, a avut 58 membri. Scopurile Ligii erau dezarmarea, prevenirea războaielor prin
intermediul securității colective, rezolvarea disputelor între națiuni prin negociere, diplomație și
îmbunătățirea calității vieții. Filozofia Ligii a reprezentat o schimbare radicală a gândirii politice față
de ultimele sute de ani precedenți. Societatea nu dispunea de forțe armate proprii, ci depindea de
Marile Puteri pentru a aplica deciziile sale sau sancțiunile impuse. După o serie de succese și unele
eșecuri din anii 1920, Societatea s-a dovedit neputincioasă în fața agresiunii Puterilor Axei (Germania
Nazistă, Italia Fascistă, și Japonia Imperialistă) din anii 1930. Declanșarea celui de al Doilea Război
Mondial a însemnat eșecul scopului principal al Ligii, acela de a împiedica o nouă conflagrație
mondială.

Societetea Naţiunilor, prima organizaţie internaţională dedicată menţinerii păcii, a fost sortită
eşecului încă de la crearea sa în 1919. Lipsită de mijloace practice de intervenţie, ea a dus o politică
palidă şi ineficientă care nu a putut să evite apariţia unei noi conflagraţii mondiale.

Creată prin Tratatul de la Versailles, în iunie 1919, Societetea Naţiunilor îşi va pierde repede
din credibilitate. În primul rând, pentru că nu accepta folosirea forţei militare pentru punerea în
practică a arbitrajelor şi sancţiunilor, dar, cel mai important, pentru că însăşi ţara unde s-a născut ideea
organizaţiei a refuzat să adere. Țară al cărei președinte, Woodrow Wilson, a visat la ideea Ligii -
America - a refuzat să se alature. Cum ea era cea mai puternica națiune din lume, aceasta a fost o
lovitura serioasa pentru prestigiul Ligii. Totusi, refuzul Americii de a adera la Liga se potrivea cu
dorința ei de a duce o politica izolaționista față de întreaga lume.

Liga Natiunilor și-a stabilit bazele la Geneva, în Elveția. Aceasta alegere a fost naturala
deoarece Elveția era o țară neutră și nu luptase în Primul Razboi Mondial. Nimeni nu putea disputa
această alegere, mai ales că o alta organizație internaționala, Crucea Rosie, își avea deja bazele tot în
Elveția.

Ţările membre erau reprezentate într-o Adunare Generală care se ocupa cu rezolvarea
problemelor ce ameninţau pacea mondială, dar şi cu acceptarea noilor membri. Exista un Consiliu
permanent, format din cinci membri: Marea Britanie, Franţa, Italia, China şi Japonia. Acesta încerca
soluţionarea conflictelor prin arbitraj internaţional. Diplomaţia secretă, regulă a desfăşurării relaţiilor
internaţionale în secolul al XIX-lea, trebuia să dispară. Nu în ultimul rând, o curte internaţională de
justiţie era creată la Haga pentru judecarea problemelor dintre state.

Mai multe comisii specializate au fost create pentru găsirea unor soluţii pentru problemele care
ameninţau pacea. De asemenea, ca urmare a proiectelor iniţiate de Ligă, au luat naştere Organizaţia
internaţională a muncii, Comisia pentru Refugiaţi sau Comisia internaţională de cooperare
internaţională.

4
 Neavând o forţă armată proprie, Societatea Naţiunilor nu putea impune decât sancţiuni
economice.O altă problemă majoră a structurii a fost reprezentativitatea. Lipsită de cooperarea
americană încă de la început, Societatea acceptă aderarea Germaniei în 1926 şi a Uniunii Sovietice în
1934. Acceptarea acestor două state părea că ar putea întâri organizaţia. Societatea Naţiunilor a
beneficiat în acea perioadă de eforturile lui Gustav Stresemann, ministru al afacerilor externe al
Germaniei, şi ale omologului său francez, Aristide Briand. Ei sunt cei care, în 1925, au semnat tratatul
de la Locarno, prin care Franţa şi Germania garantau frontierele instituite de tratatul de la Versailles;
însă era vorba doar de frontierele din vest, ale Belgiei, nu şi de cele din est – ţări precum Polonia,
îngrijorată de posibile pretenţii teritoriale din partea Germaniei, şi-au manifestat nemulţumirea faţă de
această înţelegere.

Apoi, în 1928, ţările semnatare ale Pactului Briand-Kellog acceptau interzicerea războiului
(fără a se fi stabilit şi sancţiuni în caz de încălcare a pactului). În 1929, planul Young anulează practic
toate despăgubirile pe care trebuia să le plătească Germania. Societatea Naţiunilor părea, în 1930, să
fie un adevărat succes. Însă începutul crizei economice va distruge întregul edificiu.

URSS este exlcusă din organizaţie în decembrie 1939 după agresiunea contra Finlandei. După
expulzarea Uniunii Sovietice, Liga încetează practic să mai funcţioneze, dar ea a fost oficial dizolvată
abia în 1946, fiind înlocuită de Organizaţia Naţiunilor Unite. Fondatorii O.N.U. au ştiut să înveţe din
greşelile predecesorilor şi din eşecurile Ligii, astfel că O.N.U. beneficiază de o forţă armată
internaţională pentru menţinerea păcii şi reuneşte aproape toate statele de pe glob.

Organizația Națiunilor Unite a înlocuit Societatea la sfârșitul războiului, moștenind totuși o

serie de agenții și organizații fondate de Societatea.

1.2. Organizația Națiunilor Unite

Organizația Națiunilor Unite (abreviat: O.N.U.) este cea mai importantă organizație
internațională din lume. Fondată în 1945 după Al Doilea Război Mondial, are astăzi 1921 de state
membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cartei Organizației
Națiunilor Unite. Potrivit acestui document, O.N.U. are misiunea de a asigura pacea mondială,
respectarea drepturilor omului, cooperarea internațională și respectarea dreptului internațional. Sediul
central al organizației este situat la New York.

O.N.U. nu este un guvern și nu emite legi. Oferă totuși mijloace pentru rezolvarea conflictelor
internaționale și pentru formularea de politici în chestiuni care ne afecteaza pe toți. În cadrul
Organizației toate statele membre, fie ele mari sau mici, bogate sau sarace, cu vederi politice și sisteme
sociale diferite, au un cuvant de spus și drept de vot egal.

Sfântul Scaun are statutul de observator, dar nu cel de membru și are o misiune diplomatică
permanentă la sediul ONU. El reprezintă diplomatic interesele statului Vatican. Vaticanul este singurul
stat suveran recunoscut care nu este membru al Națiunilor Unite.

1
UNITED NATIONS : Total membrii O.N.U. conform biografiei la adresa :
http://www.un.org/News/Press/docs/2006/org1469.doc.htm.

5
 Câteva organizații internaționale, precum Autoritatea Palestiniană, Comitetul internațional al
Crucii Roșii, Comunitatea Europeană (care reprezintă juridic Uniunea Europeană), Ordinul Maltei, au
statut de observator, dar nu cel de stat membru.

O.N.U. are șase organisme distincte. Cinci dintre ele: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate,
Consiliul Economic și Social, Consiliul de Tutelă și Secretariatul au sediul central în New York. Cel
de-al saselea, Curtea Internaționala de Justiție - își desfașoară activitatea la Haga, în Olanda.

Imagine 1.1.- Ţările aderente la carta ONU

Principala sursa de finanțare a bugetului O.N.U. este contribuția statelor membre, nivelul
acesteia fiind evaluat de către Adunarea Generala pe baza recomandărilor Comitetului pentru
Contribuții care este format din reprezentanți ai 18 țări membre.

O.N.U. utilizează 6 limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola.Aproape
toate reuniunile oficiale sunt traduse simultan în aceste limbi. Aproape toate documentele pe suport
hârtie sau online , sunt traduse în aceste șase limbi. În funcție de anumite circumstanțe, unele
conferințe și documente de lucru sunt traduse doar în engleză, franceză sau spaniolă.

Drepturile omului au fost motivul principal pentru crearea Națiunilor Unite. Atrocitățile celui
de-al Doilea Razboi Mondial și genocidurile au determinat ca noua organizație să prevină tragedii
similare in viitor. Un prim obiectiv a fost acela de a crea un cadru legal pentru a lua in considerare si a
lua hotărâri asupra violarilor drepturilor omului.

1.2.1.Consiliul de Securitate al O.N.U.

Consiliul de Securitate al O.N.U. (C.S.N.U.) este unul din principalele organe ale Națiunilor
Unite, însărcinat cu menținerea păcii și securității internaționale.

Rolul său, descris în Carta Națiunilor Unite, include stabilirea de operațiuni de menținere a
păcii, instituirea de sancțiuni internaționale, precum și autorizația de acțiuni militare. Consiliul de
Securitate este format din 15 membri, format din membri permanenți și membri aleși. Această
structură de bază este stabilită în capitolul V al Cartei ONU.

Membrii Consiliului de Securitate trebuie să fie întotdeauna prezenți la sediul ONU din New
York, astfel încât Consiliul de Securitate să se poată întâlni în orice moment. Această cerință a Cartei
Organizației Națiunilor Unite a fost adoptată pentru a evita un punct slab al Ligii Națiunilor, faptul că
organizația a fost de multe ori în imposibilitatea de a răspunde rapid la o criză.

Consiliului de Securitate are cinci membri permanenți cu putere de veto asupra oricărei
rezoluții a Consiliului. Cei cinci membri permanenți sunt cele cinci puteri victorioase ale celui de-al
6
Doilea Război Mondial, și de la întemeierea O.N.U., în 1946, Consiliul de Securitate a fost format din
Franța, Republica China, Marea Britanie, Statele Unite și URSS (astăzi Rusia). Au avut loc două
schimbări de atunci, deși nu au fost reflectate în articolul 23 din Carta Națiunilor Unite, deoarece nu a
fost modificată în consecință:

 Inițial, locul Chinei a fost completat de către Republica China, dar ca urmare a impasului din
războiul civil chinez, în 1949, au existat două state care pretindeau a reprezenta China; de
atunci ambele pretind teritoriul celeilalte și reprezentarea internațională. În 1971, locul chinez
la Organizația Națiunilor Unite a fost atribuit, prin Rezoluția Adunării Generale a ONU 2758,
Chinei Comuniste, iar Republica China a pierdut calitatea de membru din toate organizațiile
ONU.

 Rusia, fiind succesorul legal de stat a Uniunii Sovietice după ce acesta din urmă a dispărut în
1991, a obținut locul sovietic, inclusiv în Consiliul de Securitate.

Cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate sunt singurele națiuni recunoscute ca
posesoare de arme nucleare sub tratatul de neproliferare nucleară, cu toate că unele țări cu arme
nucleare nu au semnat tratatul. Statutul de țară cu arsenal nuclear nu este rezultatul calității lor de
membru al Consiliul de Securitate, cu toate că, uneori, este folosit ca o justificare pentru prezența lor
neîntreruptă în Consiliul de Securitate.

India, Pakistan și Coreea de Nord2 dețin arme nucleare în afara cadrului stabilit în tratatul de
neproliferare nucleară. În pofida unei aparente recunoașteri a prim-ministrului Ehud Olmert, Israelul
nu a confirmat și nici nu a negat oficial că deține arme nucleare, dar în general se crede că le posedă.

Zece membri sunt aleși de Adunarea Generală pentru doi ani, începând cu 1 ianuarie, cinci
membri sunt schimbați în fiecare an.3 Membrii sunt aleși de către grupuri regionale și confirmate de
către Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Blocul african alege trei membri; America Latină și
Caraibe, Asia și Europa de Vest și alte blocuri aleg doi membri fiecare, iar Europa de Est în bloc, alege
un membru. De asemenea, unul dintre membri este o țară arabă, alternativ, de la bloc Asiatic sau
African.4
Membrii aleși actualmente, cu regiunile din care au fost aleși să reprezinte și reprezentanții
permanenți ai lor, sunt:

1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2012

Țara Blocul regional Reprezentanți permanenți

 Columbia America Latină și Caraibe Néstor Osorio Londoño
 Germania Europa de Vest Peter Wittig
 India Asia Hardeep Singh Puri
 Portugalia Europa de Vest José Filipe Moraes Cabral
Africa de Sud Africa Baso Sangqu

1 ianuarie 2010 – 31 decembrie 2011

Țara Blocul Regional Reprezentanți permanenți

 Bosnia și Herzegovina Europa de Est Ivan Barbalić
2
BBC News: North Korea claims nuclear test, conform biografie la adresa: http://news.bbc.co.uk/2/hi/asia-
pacific/6032525.stm.
3
Miga-Beşteliu, R, Organizaţii internaţionale interguvernamentale, Ed. All Beck, 2000, pag. 183
4
The United Nations Security Council:The Green Papers- http://www.thegreenpapers.com/ww/UNSecurityCouncil.phtml.
7
 Brazilia America Latină și Caraibe Maria Luiza Ribeiro Viotti
 Gabon Africa Emmanuel Issoze-Ngondet
 Liban Grupul Asia și Arabia Nawaf Salam
 Nigeria Africa Joy Ogwu

Un stat care este membru al O.N.U., dar nu și al Consiliului de Securitate poate participa la
discuțiile Consiliului de Securitate în cazul în care Consiliul este de acord cu faptul că interesele
respectivului stat sunt afectate în mod deosebit. De obicei non-membrii sunt invitați să participe, atunci
când sunt părți la litigiile discutate de Consiliu.

Rolul internațional de securitate colectivă al O.N.U. este definit de Carta Națiunilor Unite, care conferă
Consiliului de Securitate puterea de a:

1. Investiga orice situație de punere în pericol a păcii internaționale;

2. Recomanda proceduri pentru rezolvarea pașnică a unui litigiu;

3. Face apel la alte state ale Națiunilor Unite pentru a întrerupe, complet sau parțial, relațiile
economice, precum și maritime, aeriene, poștale și de comunicații radio cu anumite state;

4. Pune în aplicare a deciziilor sale militare prin orice mijloace necesare;

5. Evita conflictele și menține accentul pe cooperare;

6. Recomanda noul secretar general la Adunarea Generală (Art. 97 al Cartei).

Rezoluția 1674 a Consiliului de Securitate, adoptată la 28 aprilie 2006, „reafirmă dispozițiile de

la punctele 138 și 139 din Documentul final de la Summit-ul mondial din 2005 cu privire la
responsabilitatea de a proteja populația civilă împotriva genocidului, crimelor de război, de epurare
etnică și crime împotriva umanității”5. Rezoluția Consiliului angajează la acțiune pentru a proteja
civilii din conflictele armate.

Sala de lucru a Consiliului de Securitate, din cadrul Clădirii de conferințe a ONU, proiectată de
arhitectul norvegian Arnstein Arneberg, a fost donată de Norvegia. Pictura murală a pictorului
norvegian Per Krogh reprezintă o renaștere a păsării Phoenix din cenușă, simbol al renașterii lumii
după cel de-al doilea război mondial. În tapițeria albastră și aur de mătase și în draperiile de la ferestre
apar ancora credinței, grâul, simbol al speranței, și inima, simbol al carității.

Imagine 1.2- Pictura murală din sala de lucru a Consiliului de Securitate O.N.U.
5
United Nations: Rezoluția 1674 (2006) conform biografie la adresa: http://www.un.org/Docs/journal/asp/ws.asp?
m=S/RES/1674%282006%29.
8
CAPITOLUL 2. CARTA O.N.U.

Carta Organizației Națiunilor Unite este un tratat care înfințează organizația internațională
numită Organizația Națiunilor Unite. A fost semnat la Conferința Națiunilor Unite privind Organizația
Internațională de la San Francisco, California, Statele Unite ale Americii, pe 26 iunie 1945, de 50 din
cele 51 de țări membre originale (Polonia,inițial, alte state, care nu a fost reprezentate la conferință, au
semnat-o mai târziu). Acesta a intrat în vigoare la data de 24 octombrie 1945, după ce a fost ratificat de
către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate: Republica China (mai târziu înlocuită
cu Republica Populară Chineză), Franța, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (mai târziu
înlocuită de Federația Rusă), Regatul Unit, și Statele Unite și de majoritatea celorlalte state semnatare.

Ca o cartă, acesta este un tratat constitutiv, prin care toți membrii sunt parte. Mai mult, Carta
declară că obligațiile Organizației Națiunilor Unite prevalează asupra tuturor celorlalte obligații din
alte tratate. Cele mai multe țări din lume au ratificat Carta. O excepție notabilă este Vaticanul, care a
ales să rămână permanent în stare de observator și, prin urmare, nu este un semnatar al Cartei.

Statutul Curtii Internaționale de Justiție face parte integrată din Carta. Amendamentul la
Articolul 23 sporește de la unsprezece la cincisprezece numărul membrilor Consiliuluide Securitate.
Amendamentul la Articolul 27 dispune ca hotărîrile Consiliului de Securitate în probleme de procedură
sa fie luate cu votul afirmativ a nouă membri (anterior șapte), iar hotărîrile sale asupra oricaror alte
chestiuni să fie luate cu votul afirmativ a nouă membri (anterior șapte), cuprinzind și voturile
concordante ale celor cinci membri permanenti ai Consiliului.

Carta este constituită dintr-un preambul și o serie de 111 articole, grupate în XIX capitole.6

Preambulul este următorul:

„Noi, popoarele Națiunilor Unite, hotărâte să izbăvim generațiile viitoare de flagelul

războiului care, de două ori în cursul unei vieți de om, a provocat omenirii suferințe de nespus,să
ne reafirmăm credința în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și valoarea
persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărbaților și a femeilor, precum și a națiunilor mari
și mici, să creăm condițiile necesare menținerii justiției și respectării obligațiilor decurgând din
tratate și alte izvoare ale dreptului internațional, să promovăm progresul social și condiții mai
bune de trai într-o mai mare libertate, și în aceste scopuri să practicăm toleranța și să trăim în
pace unul cu celălalt, ca buni vecini, să ne unim forțele pentru menținerea păcii și securității
internaționale, să acceptăm principii și să instituim metode care să garanteze că forța armată nu
va fi folosită decât în interesul comun, să folosim instituțiile internaționale pentru promovarea
progresului economic și social al tuturor popoarelor, am hotărât să ne unim eforturile pentru
înfăptuirea acestor obiective. Drept urmare, guvernele noastre, prin reprezentanții lor, reuniți în
orașul San Francisco și având depline puteri, recunoscute ca valabile și date în forma cuvenită,
au adoptat prezenta Cartă a Națiunilor Unite și înființează prin aceasta o organizație
internațională care se va numi Națiunile Unite.”7

6
United Nations:Carta O.N.U.: http://www.un.org/en/documents/charter/index.shtml.
9
Imagine 2.1- Carta O.N.U. și sala de conferințe O.N.U. din anul 1945

Capitolele sunt următoarele:

Capitolul I - Scopuri și principii

Capitolul II - Membri
Capitolul III - Organe
Capitolul IV - Adunarea Generală
Capitolul V - Consiliul de Securitate
Capitolul VI - Rezolvarea pașnică a diferendelor
Capitolul VII - Acțiunea în caz de amenințări împotriva păcii, de încălcări ale păcii și de acte de
agresiune
Capitolul VIII - Acorduri regionale
Capitolul IX - Cooperarea economică și socială internațională
Capitolul X - Consiliul Economic și Social
Capitolul XI - Declarație privind teritoriile care nu se autoguvernează
Capitolul XII - Sistemul internațional de tutelă
Capitolul XIII - Consiliul de Tutelă
Capitolul XIV - Curtea Internațională de Justiție
Capitolul XV - Secretariatul
Capitolul XVI - Dispoziții diverse
Capitolul XVII - Dispoziții tranzitorii de securitate
Capitolul XVIII - Amendamente
Capitolul XIX - Ratificare și semnare8

CAPITOLUL 3. REFORMA O.N.U. și a CONSILIULUI DE SECURITATE

3.1. Reforma O.N.U.

Reforma O.N.U. a devenit un imperativ ca urmare a profundelor transformări care s-au produs
la scară planetară în deceniul '90, pe multiple planuri: atît politic şi de securitate, social-economic sau
umanitar cu o dinamică adeseori contradictorie şi cu profunde reaşezari în raportul de forţe pe plan
internaţional.
7
Ibidem 5 - Preamblu: în limba engleza sau http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/carta_natiunilor_unite/ - în
limba română.
8
Ibidem 5
10
 Reforma O.N.U. este un proces complex care vizează ajustări semnificative pe toate
componentele sale: reforma administrativă, reforma organelor O.N.U. şi în special a Consiliului de
Securitate, reforma capacităţilor O.N.U. şi a modului de operare a acestora, reforma în plan ideologic
prin redefinirea unor concepte precum dreptul la autoapărare, intervenţia în scop umanitar.

Dacă în prima jumatăte a anilor '90, evoluţia reformei O.N.U. s-a caracterizat prin progrese
nesemnificative, în anii următori s-a înregistrat o accelerare a ritmului procesului de restructurare.

În baza setului de propuneri pentru reformarea sistemului administrativ, prezentat de Secretarul

General al O.N.U. la 16 iulie 1997, s-a reuşit depăşirea situaţiei de criză cu care se confrunta O.N.U. la
nivelul structurilor sale de lucru. Demersul Secretarului General Kofi Annan a vizat echiparea O.N.U.
cu structuri adecvate, capabile să raspundă eficient noilor sfidări globale, să contribuie la creşterea
eficienţei şi îmbunătăţirea performanţei manageriale, precum şi la schimbarea imaginii O.N.U..

În viziunea Secretarului General, reforma de ansamblu a Organizaţiei Națiunilor Unite nu

reprezenta un eveniment, ci un proces continuu, de durată. Din această perspectivă, propunerile
avansate,deşi unele vizau indirect sau tangenţial şi aspecte aflate în competenţa statelor membre,
priveau, în principal, domeniile ţinând de atribuţiile exclusive ale Secretarului General.

Anul 2005 a reprezentat, pentru procesul de reformă a Organizatiei Națiunilor Unite, anul cu
cea mai mare semnificaţie, prin negocierea şi adoptarea de către statele membre a Documentului final
al Summit-ului O.N.U. ce s-a desfăşurat cu prilejul celei de-a 60-a sesiuni a Adunării Generale. Acesta
conţine prevederi substanţiale pe cinci capitole referitoare la: valori şi principii, dezvoltare, pace şi
securitate, drepturile omului, statul de drept şi întărirea Organizaţiei.

Departe de a reprezenta mult aşteptatul impuls pentru revitalizarea Organizaţiei mondiale,

Summit-ul din septembrie 2005 a creat, totuşi, premizele necesare continuării procesului complex de
reformare şi întărire a O.N.U.

Concomitent cu dezbaterile privind adoptarea şi transpunerea în practică a prevederilor

rezoluţiilor menţionate, s-au desfăşurat şi continuă să se desfăşoară şi procesul de negociere a
celorlalte segmente de reformă. Temele aflate în dezbatere sunt legate de: reforma Consiliului de
Securitate, revizuirea mandatelor Organizaţiei, revitalizarea Adunării generale, îmbunătăţirea coerenţei
sistemului O.N.U. în domeniul dezvoltării, asistenţa umanitară, guvernarea internaţională a mediului.

3.2.Reforma Consiliului de Securitate

Reforma Consiliului de Securitate, organ ce a mai trecut în 1963 de la 11 la 15 membri,

reprezinta nodul gordian al dezbaterilor summit-ului mondial.

Consiliul de Securitate (C.S.) reprezintă principalul organ al O.N.U. autorizat să decidă acţiuni
de menţinere a păcii şi securităţii internaţionale.

China privește și ea cu preocupare candidatura Japoniei pentru un loc de membru permanent,

Pakistanul la fel în privința Indiei. Deși oficial nu sunt voci care să se opuna puternic dobândirii
statutului de membru permanent în C.S. al Braziliei, Germaniei, Japoniei, Indiei și a doua state
africane (Nigeria, Egiptul sau Africa de Sud) și sporirii numărului de membri nepermanenți, pentru a
ajunge la un Consiliu de 25 de țări care să crească reprezentativitatea regională și legitimitatea forului,
nu s-a ajuns înca la o întelegere în aceasta privință. Democratizarea C.S. nu se va produce, cu
sigurantă. Cei cinci mari nu vor să își piardă privilegiile renunțând la statutul de membru permanent si
la dreptul de veto. În principal, cele cinci țări învingatoare în cel de-al Doilea Război Mondial, care
sunt membre permanente și dețin drept de veto în C.S., nu sunt dispuse, invocând riscul paraliziei și
11
ineficienței, să primească în clubul lor exclusivist alte state, ceea ce le-ar reduce din puterea de
influența actuală. Paliativele propuse sunt ca toți noii membri să fie nepermanenți sau să fie
permanenți, dar să nu aibă drept de veto. William Taft voia să evite constituirea unui Consiliu executiv
compus doar din “marile puteri” al Ligii Națiunilor. Pentru fostul președinte american, “faptul că
națiunile mici nu sunt reprezentate în Consiliul executiv nu le va dezavantaja, pentru că pot fi sigure că
marile națiuni nu se vor uni împotriva lor. Inevitabila diversitate de interese a marilor națiuni va
constitui securitatea lor”.9 Cu alte cuvinte, națiunile mici trebuie să se bazeze pe disensiunile
inevitabile între țările mari, pentru a-și promova interesele, trebuind să aibă sponsori și protectori.

Principalele grupuri de state, conturate în procesul de reformă sunt:

1. Grupul celor 4 (G4 - Brazilia, Germania, India şi Japonia) urmăreşte obţinerea de locuri
permanente. Propune un C.S. cu 25 de membri, dintre care şase membri permanenţi (Africa-2, Asia-2,
America latină-1, Grupul vest european-1) şi patru aleşi (câte un loc pentru Africa, Asia, America
latină şi Grupul est european - GEE).

2. Grupul „Uniting for Consensus” (U.F.C.), ai cărui principali membri sunt: Italia, Spania,
Turcia, Pakistan, China, Coreea de Sud, Argentina, Canada, Mexic, Olanda  - susţine un C.S. cu 25 de
membri, suplimentarea fiind numai la categoria de membri nepermanenţi şi/sau crearea unei noi
categorii de membri, semi-permanenţi.

3. Uniunea Africană (U.A.) propune un proiect cu 26 de membri, care diferă de cel al G4 prin
includerea unui loc suplimentar la categoria membrilor nepermanenţi şi insistă asupra atribuirii
dreptului de veto noilor membri permanenţi. Din totalul noilor locuri, Africii îi vor fi atribuite 2
permanente şi 2 nepermanente.

4. Grupul celor cinci state mici si mijlocii numite „like-minded countries”- S5 (Elveţia, Costa
Rica, Iordania, Singapore şi Liechtenstein) promovează revizuirea modalităţilor de lucru ale C.S., în
vederea creşterii responsabilităţii membrilor acestuia în faţa întregii comunităţi O.N.U. şi pentru a
spori transparenţa activităţii sale.

Principala controversă are în vedere numărul total de membri pe care ar trebui să-l aibă
Consiliul reformat şi  repartizarea acestora pe categorii (membri permanenţi şi nepermanenţi).

Nici unul dintre grupurile interesate nu a obţinut, până în prezent, sprijinul necesar din partea
membrilor O.N.U., respectiv 2/3 din totalul membrilor, pentru promovarea versiunii propuse de
reformă.

Pe parcursul anilor 2007 şi 2008 au avut loc la nivelul O.N.U. dezbateri pe 5 teme majore,
conduse de facilitatori din rândul statelor membre: categorii de membri, dreptul de veto, magnitudinea
extinderii, metodele de lucru şi relaţia cu Adunarea Generală a O.N.U. (A.G.).

În 2009 au fost demarate negocieri interguvernamentale sub egida A.G., pentru avansarea
procesului de reformă. Până la sfârşitul anului au avut loc patru runde de negocieri, în care nu s-au
înregistrat evoluţii semnificative în poziţiile consacrate ale grupurilor protagoniste în procesul de
reformă. Statele membre au solicitat elaborarea unui document unic, ca bază de negociere, care să
reflecte toate variantele de reformă cunoscute.

9
U. S. Court of Appeals for the Sixth Circuit :William Taft:
http://www.ca6.uscourts.gov/lib_hist/courts/supreme/judges/taft/taft.html.
12
CONCLUZII  
O.N.U. este garantul unei lumi mai bune.
O.N.U. are un curriculum vitae demn de invidiat pentru orice altă organizație internațională,plin
de acțiuni al caror efect a fost cresterea nivelului de trai la scară planetară, fenomen ce s-a făcut simțit în timp.

Printre aceste acte de binefacere,cele mai importane sunt:

 formularea în 1948 a Declarației Universale a Drepturilor Omului, un document istoric

care precizează drepturile și libertățile pe care le are orice om de pe Terra;
 programul O.N.U. de dezvoltare =cel mai mare garant multilateral al dezvoltarii cu un buget anual de
aproximativ 1 miliard $, suporta mii de proiecte de dezvoltare, cu investiții în domeniul public și privat
de peste 9 miliarde $;
 întârirea sistemului democratic international = asigurarea asistenței la 60 de alegeri naționale;
 Programul Mondial de Alimentație=cel mai larg program de ajutor alimentar -aprovizioneaza
cu hrană jumatate din populația mondială;
 campania globală de imunizare împotriva a șase boli fatale a peste 2 milioane de copii anual;
 asistența si protecția a peste 20 de milioane de refugiați,program ce costa 1,5 milarde $/an;
 împrumuturi și credite pentru țările în curs de dezvoltare în valoare de 20 milarde $/an;
O.N.U. rămâne dincolo de o organizație bine structurată,cu investiții foarte mari, expresia
umanității,a păstrării valorilor morale,a prețuirii vieților omenești,exponentul unui grad de civilizație
ridicat cu care umanitatea trebuie să îmbrațișeze secolul XXI.

Consiliul de Securitate este cel mai puternic organ principal al Organizaţiei. Conform Cartei
O.N.U.(Articolul 24), acesta poartă răspunderea principală pentru îndeplinireaobiectivului central al
Organizaţiei, menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.Competenţele ce revin Consiliului de
Securitate l-au transformat într-un for unic în sfera politicii internaţionale.

13
BIBLIOGRAFIE

 Dragne,Luminița; Rolul consiliului de securitate in mentinerea pacii si securitatii

internationale, Editura Pro Universitaria, Ianuarie 200

 Miga-Beşteliu, R, Organizaţii internaţionale interguvernamentale, Ed. All Beck, 2000

 Gyula, Fabian; Drept institutional comunitar, Editura Sfera-Juridica, Cluj-Napoca, 2006
 Gheorghe, Moca; Drept internaţional public, Ed. Universul Juridic, 2008
 Lupșor, Andreea; O organizație sortită eșecului: Societatea Națiunilor, în revista Historia,
nr.117, 16 Septembrie 2011
 http://www.globalpolicy.org/security-council.html
 http://www.un.org/en/
 http://news.bbc.co.uk
 www.onuinfo.ro
 www.ca6.uscourts.gov
 www.thegreenpapers.com/ww/UNSecurityCouncil

14
15