Liga Natiunilor

Origini, structura si evolutie

- 8 ian 1918, in cadrul Punctului 14, Wodrow Wilson propunea o asociatie generala de natiuni
ce urma a avea la baza o serie de conventii special cu scopul de a furniza garantii mutual de
independent politice atat a statelor mari cat si celor mici
- Liga natiunilor avea sa fie create lasugestia factorilor decisionale, americanii care considerau
ca existent unei organizatii care sa managerieze pericolele international, inclusive prin apelul
la arbitraj ar fi putut prevenii declansarea primului R:M
- Bazata pe planurile anglo-americane, Liga Natiunilor dispunea de urmatoarele structure:
o Adunarea Generala
- Intruneste 1 data pe an la Geneva, fiecare stat dispune de dreptul de vot
o Consiliu
- Constituit din 5 membrii permanenti si 4 nepermanenti alesi de Adunarea Generala ( 1922-
membri nepermanenti 6, 1926 - 9, 1936 – 11)
- 1926 Germania intra in societatea natiunilor si devine membru permanent iar dupa
retragerea din 1933 locul este luat de Uniunea Sovietica
o Secretariat
- Condus de un Secretar General, misiunea sa rezidand in pregatirea documentelor si
rapoartelor pt Ad. Generala si Consiliu
o Curtea de justitie
- Curtea permananta de justie international de la Haga 1922, fiind formata din 21 magistrati,
numiti pe o perioada de … care puteau fi realesi.
- Misiunea sa consta in judecarea diferendelor cu character international supuse ei de catre
partile aflate in litigii.
- Au existat o serie de organizatii specializate alipite Societatii Natiunilor care erau insarcinate
sa extinta cooperarea international in domeniul problemelor sociale precum Biroul Internat
al Muncii, in problem financiare Banca …. , intelectuale : ….cooperare intelectuali si o serie de
comisii specializate precum cea a dezarmarii

Esecul ratificarii tratatului

- Odata cu intoarcerea lui W. Wilson in SUA, sarcina cea mai presanta era reprezentanta de
ratificarea Trataului de la Versailles in 1919, cu exceptia celor 2 senatori democrati, membrii
ai grupului “celor …. Ireconciabili, W. Wilson, dispunea de sprijinul a 46 de senatori
democrati, Pt ratificarea tratului de la Versaillles era nevoiae ca acceptului a 2/3 din membrii
senatului.
- W.Wilson trebuia sa si assume ssprijinul a minim 18 senatori republican
- 10 iunie 1919, Wilson prezenta Tratului de la Versailles in fata membrilor senatului, sperand
ca pe baza opiniei publice favorabile sa se purceada la ratificarea rapida a tratului in cauza
- Henry. Cabot Lodge, liderul celor 10 ireconciabili a solititat o amanare a votului in cauza.
- Timp de 2 luni va studia prevederile tratului, organizand timp de 6 saptamani o ampla
sedinta a Comitetului de Relatii Externe al Senatului American.
- Raspunul lui Wilson a constat in organizarea unei ample tur de popularizare a prevederilor
Tratului in randul opinei publice americane, fapt ce va contribuii la subrezarea sanatatii sale
- Henry Cabot Lodge, va formula pe marginea form tratului 14 amendamente, cel mai
important fiind cel referito la art. 10 din Statut
- W. Wilson va refuza sa accepte amendamentele formulate de Lodge sic and tratului a fost
supus votului senatului, noiembrie 1919 nu a fost ratificat inclusive democratii la sugestia lui
Wilson votand impotriva
- Votul fiind reluat din 9-10 martie 1920 si continund un al 15 amandament avea sa
consemneze 49 de voturi pro si 35 impotriva
- Wilson considera alegerile prezidentiale din noi 1920 drept un veritabil referendum cu privire
la participarea SUA ca si membra in cadul Ligii Natiunilor
- Candidatul democrat james Cocs va fi invins de republica …. Fapt ce a insemnat esecul
international politicii americane, deziderat atat de arbitri, urmarit de Wilson.
- Sua va semna tratatele de pace separate cu Austria – 24 aug 1921, cu Germania – 1 aug si cu
Ungaria la 29 august.
-

C 2: Liga Natiunilor si esecul securitatii collective

- Absenta SUA in cadrul Ligii Natiunilor ca urmare a esecului ratificarii Tratului de la Versailles a
slabit eficienta acestei org internationale, totusi aceasta nu poate fi considerat drept unicul
factor a determinarii ineficientei Ligii Natiunilor in perioada interbelica
- Alt factor este reprezentat de lipsa de respect a unor mari puteri fata de Liga Natiunilor si
implicit fata de obligatiile asumate, astfel Germania a devenit membra in 1926 insa in 1933
odata cu venirea la putere a nazistilor sa retras
- URSS – 1933 – 6 ani mai tarziu pe fondul agresiunii asupra Finlandei sa fie exclusa
- Japonia in contextual agresiuii asupra Manciuriei si nemultumiri de hotararile comisiei Lytton
se va retrage in martie 1933
- Urmarile crizezi economice ce debutase in anul 1929
- Statului Ligii – putea in cazul unei agresiuni sa recurga la sanciuni verbale si economice
orientate impotriva statului aggressor, iar daca acestea esuau putea sa intimideze military,
insa sanct economice nu voi avea un effect major, in conditile in care statul supus acestora
putea sa initieze relatii economice cu statele care nu erau member
- In ceea ce priveste interventia militara, dat fiind faptul ca Liga nu dispunea de o forta
militara, traducerea in practica a acestor prevederi din statut inseamna ca statele member
trebuiau sa furnizeze trupe pentru contracarea unei eventuale misiuni ori statele in cauza isi
vor exprima reticienta de adm militara.
- În 10 ianuarie 1920, lua ființă la Paris Liga Națiunilor. Era vorba de o
organizație internațională care avea drept scop să promoveze
dezarmarea și să prevină declanșarea unor noi războaie. La capătul
Primului Război Mondial, cele mai mari speranțe ale umanității erau puse
în Liga Națiunilor. Totuși, această organizație nu a reușit să prevină
izbucnirea Celui de-al Doilea Război Mondial.
- Liga Națiunilor a luat ființă în contextul intrării în vigoare a Tratatului de la
Versailles. Organizația internațională a fost fondată de 42 de state, care urmăreau
ca, prin dialog și cooperare, să prevină izbucnirea unui nou conflict armat după
Primul Război Mondial. Acesta era considerat de către diplomații vremii drept
războiul care a pus capăt tuturor celorlalte războaie, ca urmare a imenselor
pierderi umane și materiale suferite de întreaga umanitate.
- Ideea fondării Ligii Națiunilor i-a aparținut președintelui american Woodrow
Wilson. Însă, din cauza opoziției Congresului, Statele Unite ale Americii nu au
făcut parte din această organizație, ceea ce a slăbit considerabil forța Ligii
Națiunilor.
- Liga avea mai multe structuri, printre care Adunarea Generală, Consiliul și
Secretariatul Permanent. De asemenea, a coordonat mai multe organisme
internaționale, printre care Comisia pentru Dezarmare sau Organizația
Internațională a Muncii. Unele dintre aceste structuri s-au afiliat mai apoi
Organizației Națiunilor Unite.
- Numărul maxim de membri al Ligii Națiunilor a fost atins în anii 1934 și 1935,
când 58 de state făceau parte din această organizație.
- Unul dintre cei mai eficienți lideri ai Ligii Națiunilor a fost ministrul român de
Externe, Nicolae Titulescu, care a condus Liga în 1930 și 1931. El a fost singura
personalitate care primit două mandate la conducerea Ligii Națiunilor.
- Această organizație a arbitrat cu succes o serie de conflicte locale și a oferit
mandate pentru administrarea unor teritorii precum foste provincii ale Imperiului
Otoman, foste colonii ale Germaniei sau teritorii din Oceanul Pacific. De
asemenea, a administrat direct teritorii din Europa precum Regiunea Saar sau
Orașul Liber Danzig.
- Ascensiunea regimurilor totalitare de extrema dreaptă a subminat eficiența Ligii
Națiunilor, care a fost incapabilă să prevină izbucnirea Celui de-al Doilea Război
Mondial. Liga Națiunilor a fost desființată în anul 1946, când mai avea ca membre
doar 24 de state. Locul său a fost luat de Organizația Națiunilor Unite. Liga
Națiunilor a rămas în istorie prin idealurile sale generoase și prin încercarea de a
înlocui dreptul forței cu forța dreptului internațional.
- Societetea Naţiunilor, prima organizaţie internaţională dedicată menţinerii
păcii, a fost sortită eşecului încă de la crearea sa în 1919. Lipsită de
mijloace practice de intervenţie, ea a dus o politică palidă şi ineficientă
care nu a putut să evite apariţia unei noi conflagraţii mondiale. De ce, în
ciuda celor mai bune intenţii morale a celor care au construit Liga, a eşuat
într-un mod atât de dureros?
- Graţie faptului că şi-a ţinut ţara departe de războiul din Europa, Woodrow
Wilson a fost reales preşedinte al Statelor Unite în 1916. Un an mai târziu, îi
convinge pe americani să intervină în Europa. Desigur, soarta vaporului
Lusitania, scufundat de germani în mai 1915, provocase impresii puternice în
rândul americanilor, dar abia telegrama Zimmermann, din 1 martie 1917, a fost
picătura care a umplut paharul şi care i-a împins pe americanii, izolaţionişti prin
tradiţie, în război de partea Antantei.
- Conţinutul telegramei era cât se poate de clar:germanii îi invitau pe mexicani să
declare război Statelor Unite pentru a evita ca acestea să se amestece în
treburile europenilor. În schimb, Germania se angaja să acorde ajutor Mexicului
în recuperarea teritoriilor pierdute în faţa SUA în 1848:Texas, Arizona şi New-
Mexico.
- Idealist convins, Wilson, fost profesor de ştiinţe politice, visa la pacea
mondială. Din ianuarie 1918, cu mult înainte de sfărşitul războiului,
preşedintele american şi-a expus ideile şi principiile în acele faimoase 14
puncte ale lui Wilson. Unul dintre ele prevedea crearea unei Societăţi a
Naţiunilor, organizaţie care să dezamorseze conflictele, bazată pe garantarea
reciprocă a independenţei politice şi integrităşii teritoriale a tuturor membrilor.
Era vorba de construirea unui sistem de securitate colectivă care să evite
apariţia unui nou conflict mondial.
- Creată prin Tratatul de la Versailles, în iunie 1919, Societetea Naţiunilor îşi va
pierde repede din credibilitate. În primul rând, pentru că nu accepta folosirea
forţei militare pentru punerea în practică a arbitrajelor şi sancţiunilor, dar, cel
mai important, pentru că însăşi ţara unde s-a născut ideea organizaţiei a refuzat
să adere. Odată ieşiţi din război, americanii au refuzat să se mai implice în
problemele europenilor şi au dorit întoarcerea la izolaţionismul care îi ţinuse
departe de orice conflict internaţional timp de un secol. Congresul era de părere
că garanţia ce trebuia oferită Franţei viola principiile doctrinei Monroe, astfel că
tratatul de la Versailles a fost respins cu o majoritate de 55 la 39. Acesta era
 începutul splendidei izolări a americanilor, după vechiul model englez, care a
dominat politica externă a ţării până în 1941. Astfel, încă de la început,
Societatea Naţiunilor a fost lipsită de participarea primei mari puteri a lumii.
-
- (Şedinţă a Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor)
- Reunită pentru prima dată la 10 ianuarie 1920, la Londra, Societatea Naţiunilor
şi-a stabilit sediul la Geneva în luna noiembrie a aceluiaşi an. 42 de naţiuni erau
membre a Ligii. În 1935, numărul lor era de 60. Ţările membre erau
reprezentate într-o Adunare Generală care se ocupa cu rezolvarea problemelor
ce ameninţau pacea mondială, dar şi cu acceptarea noilor membri. Exista un
Consiliu permanent, format din cinci membri:Marea Britanie, Franţa, Italia,
China şi Japonia. Acesta încerca soluţionarea conflictelor prin arbitraj
internaţional. Diplomaţia secretă, regulă a desfăşurării relaţiilor internaţionale
în secolul al XIX-lea, trebuia să dispară. Nu în ultimul rând, o curte
internaţională de justiţie era creată la Haga pentru judecarea problemelor dintre
state.

Mai multe comisii specializate au fost create pentru găsirea unor soluţii pentru
problemele care ameninţau pacea. Una dintre ele, comisia pentru dezarmare, a
reuşit adoptarea proiectului Pactului Briand-Kellog. De asemenea, ca urmare a
proiectelor iniţiate de Ligă, au luat naştere Organizaţia internaţionalp a muncii,
Comisia pentru Refugiaţi sau Comisia internaţională de cooperare
internaţională.
-
- (Palatul Naţiunilor, aflat la Geneva, a fost sediul Societăţii începând cu
1929;astâzi este sediu ONU)
- Lipsurile esenţiale
- Neavând o forţă armată proprie, Societatea Naţiunilor nu putea impune decât
sancţiuni economice. Dar cea mai mare problema era că cei mai influenţi
membri ai organizaţiei preferau, în locul promovării sistemului de securitate
colectivă, o politică de appeasement, ineficace, faţă de state revizioniste precum
Germania, Italia sau Japonia.
- O altă problemă majoră a structurii a fost reprezentativitatea. Lipsită de
cooperarea americană încă de la început, Societatea acceptă aderarea Germaniei
în 1926 şi a Uniunii Sovietice în 1934. Acceptarea acestor două state părea că
 ar putea întâri organizaţia. Societatea Naţiunilor a beneficiat în acea perioadă de
eforturile lui Gustav Stresemann, ministru al afacerilor externe al Germaniei, şi
ale omologului său francez, Aristide Briand. Ei sunt cei care, în 1925, au
semnat tratatul de la Locarno, prin care Franţa şi Germania garantau frontierele
instituite de tratatul de la Versailles;însă era vorba doar de frontierele din vest,
ale Belgiei, nu şi de cele din est – ţări precum Polonia, îngrijorată de posibile
pretenţii teritoriale din partea Germaniei, şi-au manifestat nemulţumirea faţă de
această înţelegere.
- Apoi, în 1928, ţările semnatare ale Pactului Briand-Kellog acceptau interzicerea
războiului (fără a se fi stabilit şi sancţiuni în caz de încălcare a pactului). În
1929, planul Young anulează practic toate despăgubirile pe care trebuia să le
plătească Germania. Societatea Naţiunilor părea, în 1930, să fie un adevărat
succes. Însă începutul crizei economice va distruge întregul edificiu.
- Loviturile date de Hitler, Mussolini şi Japonia
- Victoria electorală a lui Hitler şi numirea sa în funcţia de Cancelar au fost un
adevărat coşmar pentru Societate. În noiembrie 1933, el îşi retrage ţara din
organizaţie sub pretextul eşecului conferinţei mondiale pentru dezarmare şi al
refuzului instituirii unei parităţi a armamentului între Germania şi Franţa. Hitler
începe apoi să încalce, pe rând, toate punctele tratatului de la Versailles:ocupă
şi reînarmează Renania în martie 1936, iar Franţa priveşte neputiincioasă
creşterea nivelului de agresivitate al ţării vecine fără să poată reacţiona, nefiind
sprijinită de Marea Britanie. Societatea Naţiunilor nu interzicea membrilor să
intervină militar, dar ei trebuiau să o facă pe cont propriu, cu armatele
naţionale, lucru pe care nici Franţa, nici Anglia nu erau dispuse să-l facă.
Britanicii nu mai erau pregătiţi să fie jandarmul lumii, cu atât mai puţin al
Europei. Nu vor interveni nici în apărarea Cehoslovaciei, nici după Anschluss.
- În 1931, Japonia, membră a Societăţii Naţiunilor, ocupa Manciuria, acţiune
condamnată de organizaţie, dar nu şi sancţionată într-un mod eficient. În 1935 a
venit rândul Italiei să creeze probleme. Dorind să-şi extindă imperiul colonial,
ea a invadat Abisinia în octombrie 1935, încălcând toate regulile dreptului
internaţional. Mai mult, mareşalul Badoglio a folosit arme chimice, interzise la
acea vreme. în lupta contra abisinienilor. Condamnată oficial şi ameninţată cu
sancţiuni economice, Italia lui Mussolini părăseşte Societatea Naţiunilor în
1937. Într-un final, URSS este exlcusă din organizaţie în decembrie 1939 după
agresiunea contra Finlandei.
- Dacă principalele eşecuri ale Ligii sunt prea bine cunoscute, trebuie menţionate
şi cele câteva succese remarcabile obţinute între 1921 şi 1930:păstrarea
insulelor Aaland sub suveranitate finlandeză, delimitarea frontierei albaneze,
împărţirea Sileziei Superioare între Polonia şi Germania, internaţionalizarea
portului Memel, referendumul de realipire a regiunii Saar la Germania, sfârşitul
sclavagismului în Liberia.
- După expulzarea Uniunii Sovietice, Liga încetează practic să mai funcţioneze,
dar ea a fost oficial dizolvată abia în 1946, fiind înlocuită de Organizaţia
Naţiunilor Unite. Fondatorii ONU au ştiut să înveţe din greşelile predecesorilor
şi din eşecurile Ligii, astfel că ONU beneficiază de o forţă armată internaţională
pentru menţinerea păcii şi reuneşte aproape toate statele de pe glob.
-