CELE 14 PUNCTE ALE LUI WOODROW WILSON

Pentru ca preşedintele să fie prezent la Conferinţa păcii era

nevoie ca S.U.A. să participe la război. Ca urmare, la 14 decembrie 1917, S.U.A. a declarat
război Germaniei. În declaraţia publicată se menţiona: „Noi nu dorim în nici un fel a slăbi sau
reorganiza Imperiul Austro-Ungar", ci doar eliberarea popoarelor sale „de neruşinata dominaţie a
autocraţiei militare şi comerciale prusace". Peste mai puţin de o lună, la 8 ianuarie 1918,
preşedintele Woodrow Wilson a prezentat în faţa Camerelor reunire ale Congresului (Senatul şi
Camera Reprezentanţilor) programul care urma să stea la baza viitoarei conferinţe de pace. Acest
program a intrat în istorie sub numele de cele 14 puncte şi avea următorul conţinut:
1. diplomaţie sinceră „în văzul tuturor";
2. libertatea absolută a navigaţiei pe mări;
3. suprimarea tuturor „barierelor economice";
4. reducerea armatelor naţionale;
5.înţelegere liberă privind „revendicările coloniale".
Art 6. „Evacuarea tuturor teritoriilor ruse şi reglementarea tuturor chestiunilor privitoare la
Rusia, care vor asigura cea mai bună şi mai liberă cooperare a celorlalte naţiuni, pentru a da
Rusiei prilejul să hotărască, fără să fie împiedicată sau stânjenită, pentru independenţa propriei
sale dezvoltări şi a politicii sale naţionale şi pentru a i se asigura o sinceră bună primire în
Societatea Naţiunilor libere, sub instituţiile sale alese de ea singură şi mai mult decât o primire,
întregul ajutor de care ea ar avea nevoie şi pe care l-ar dori. Tratamentul acordat Rusiei de către
naţiunile surori în lunile ce urmează va fi piatra de încercare a bunăvoinţei lor şi a înţelegerii
nevoilor ei, abstracţie făcând de propriile lor interese şi de simpatia lor dezinteresată".
7. Belgia trebuie evacuată şi restaurată suveranitatea;
8. întregul teritoriu francez „va trebui să fie liber";
9. reglementarea frontierei italiene „de-a lungul liniilor naţionalităilor clar reconoscibile".
10. „Popoarelor Austro-Ungariei, cărora noi dorim să le vedem locul salvat şi asigurat printre
naţiuni, va trebui să li se dea mai larg ocazia unei dezvoltări autonome".
11. „România, Serbia şi Muntenegru vor trebui să fie evacuate şi teritoriile ocupate vor trebui
restituite";
12. „O suveranitate certă va trebui asigurată părţilor turceşti ale Imperiului Otoman actual";
13. „Un stat polonez independent va trebui să fie creat";
14 „O asociaţie generală de naţiuni va trebui formată prin convenţii speciale, în scopul de a da
garanţii mutuale de independenţă politică şi de integritate teritorială statelor mari, ca şi celor
mici".
Programul a fost primit cu aplauze de parlamentarii americani, iar ziarul englez „Star" aprecia că
el reprezenta „cel mai frumos dar pe care Wison l-a oferit lumii".
Din analiza acestui document rezultă limpede că preşedintele Wilson a oferit o perpectivă lumii
postbelice, bazată pe principii noi - diplomaţie deschisă, liberatea de navigaţie, libertatea
comeţului, rezolvarea prin bună înţelegere a tuturor problemelor internaţionale, crearea unei
organizaţii mondiale care să vegheze la independenţa politică şi integritatea teritorială a statelor.
În acelaşi timp, se poate constata că românilor li se promitea doar retragerea trupelor de ocupaţie
din România. O propunere similară se referea la Rusia, Belgia, Serbia şi Muntenegru, care urmau
să-şi redobândească independenţa şi integritatea teritorială.
Faptul că se preconiza menţinerea Rusiei şi Austro-Ungariei în graniţele de dinainte de
declanţarea războiului mondial nu putea să satisfacă naţiunile care se aflau sub dominaţia acestor
imperii. Potrivit art. 6, Rusia urma să-şi hotărască propria dezvoltare şi politica naţională.
Documentul făcea abstracţie de revoluţia din februarie 1917 şi de faptul că guvernul provizoriu
recunoscuse dreptul popoarelor din Rusia de a se organiza pe baze autonome, precum şi de
decretul semnat de V.I. Lenin la 25 octombrie/8 noiemnrie 1917 privind dreptul acestor popoare
la autodeterminare până la despărţirea de statul existent.
Ca urmare, până la 8 ianuarie 1918 - când au fost lansate cele 14 puncte ale lui Wilson -
popoarele anexate din zona europeană a Rusiei îşi proclamaseră autonomia statală şi chiar
independenţa (cazul finlandezilor). Românii din Basarabia constituiseră la 2 decembrie 1917
Republica Democratică Moldovenească autonomă şi se pregăteau să decidă independenţa
acesteia, care avea să fie votată de Sfatul Ţării la 24 ianuarie 1918. Pe parcursul lunilor ianuarie -
martie 1918 şi-au proclamat independenţa Estonia, Letonia, Lituania, Ucraina şi Polonia (partea
ocupată de Rusia). La 27 martie 1918, Basarabia s-a unit cu România. Aceste date concrete arată
că popoarele respective au acţionat în conformitate cu propriile lor interese, pe care preşedintele
S.U.A., în cele 14 puncte, nu le avusese în vedere.
Mai complicată era situaţia popoarelor anexate de Austro-Ungaria, deoarece Woodrow Wilson
era împotriva „balcanizării" Europei Centrale şi nu dorea să favorizeze fărămiţarea acesteia în
multiple suveranităţi. Rezulta limpede că se preconiza menţinerea Austro-Ungariei şi
„democratizarea" acesteia prin dezvoltarea autonomă a popoarelor care o alcătuiau. Popoarele
asuprite din imperiu au luat act de faptul că preşedintele S.U.A. se pronunţa pentru dezvoltarea
lor autonomă în cadrul împeriului, ceea ce reprezenta un pas înainte pe calea afirmării propriilor
interese naţionale. Era însă prea puţin.