UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE LITERE
DEPARTAMENTUL DE STUDII CULTURALE
SPECIALIZAREA: STUDII EUROPENE

Ideea Europeană în Perioada Interbelică.

Mica înţelegere și Planul Briand.

STUDENT:
Stan Marius Lucian
Mica ințelegere.
A. Forța principiului naționalităților.
Principiul naționalităților este îmbrățișat de națiunile exploatate , trăsătură caracteristică
istoriei secolului XX. La începutul acestui secol, Europa se află într-o continuă creștere
industrială si economică și este dominată de lupta marilor puteri pentru dominarea coloniilor.
Reprezintă etapa istorică când „comunitatea naţională, interesul naţional au în ele însele o
demnitate morală, fiind unica sursă de ordine şi singurul protector al valorilor într-o lume lipsită
de ordine şi de un consens moral”1, etapa când istoricul poate trece la mărirea prezentului,
folosind trecutul. Astfel, criza, în urma căreia a izbucnit cel de al Doilea Război Mondial, este
înţeleasă în sensul său cel mai larg. Cele două blocuri în care s-au grupat marile puteri ale
vremii, au făcut ca sud-estul Europei şi centrul să devină punctul sensibil contradicţiilor
acestora. Criza de dupa cel de al Doilea Război Mondial a reprezentat ultima fază a luptei care
avea să se încheie în 1918 cu desăvârşirea statului naţional unitar.
Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, România se declară neutră, dorind
recunoaşterea dreptului său de reîntregire a teritoriului naţional de către Antanta. Planul
conceput de Ion I.C. Brătianu reuşise pe deplin: „revendicările seculare ale României pătrunseră
în conştiinţa universală, devenind de acolo, unde fuseseră patrimoniul unui mic regat, parte
integrantă din planurile viitoare de organizare ale principalelor puteri europene”2 . Preşedintele
Statelor Unite, Woodrow Wilson, stat neutru, consideră că fiecare popor trebuie să-şi aleagă
singur forma de guvernământ sub care doreşte sa trăiască. La sfârşitul Primului Război
Mondial, principiul naţionalităţilor a devenit „o realitate vie a vieţii internaţionale”3. De
asemenea, acţiunile rezultate din principiul naţionalităţilor au condus la desfiinţarea Imperiului
Habsburgic. Europa capătă o nouă formă pe hartă, chiar înainte de Conferinţa de Pace de la
Paris din 1919-1920, conferinţa care a marcat principiul naţionalităţilor. Unele tratate, ca de
exemplu, Tratatele de la Trianon sau Saint-Germain, au introdus „pe plan internaţional norme
de drept şi norme de echitate, ce satisfăceau principiul naţionalităţilor”4. S-a impus în
majoritatea cazurilor, încât doar frontierele ce s-au trasat sub puterea acestui principiu au
rezistat si in prezent. De exemplu, în anii 1919-1920, frontierele stabilite de Emmanuel de
Martonne pentru Ungaria şi România, au fost confirmate în 1947 la Conferinţa de Pace de la
Paris şi sunt aceleaşi graniţe şi în prezent.

1
Eliza Campus, MICA ÎNŢELEGERE, Editia a-2a, Editura Academiei Romane, Bucuresti , 1997, p.35.
2
I.G.Duca, Amintiri politice, Ion Dumitru-Verlag, München, 1981, vol.I, p. 255.
3
Eliza Campus, op.cit. p. 39.
4
Ibidem, p. 40.

1
 Astfel, în anii 1919-1920, organizarea Europei, reprezinta un succes extraordinar al
principiului naţionalităţilor, un succes istoric al naţiunilor şi al statelor naţionale.
B. Transformări fundamentale în relaţiile internaţionale.
Societatea Naţiunilor a reprezentat rodul transformărilor generale, ce au avut loc în
întreaga lume, şi marea mutaţie din istoria relaţiilor internaţionale, predestinată apărării şi
organizării păcii. A prevăzut drepturi egale între statele mici si statele mari, făcând o posibilă
democratizare a scenei internaţionale. Trecerea de la sistemul european la sistemul mondial
reprezintă marea transformare pe plan internaţional, iar conform Pactului Societăţii Naţiunilor
trebuia să se înfiinţeze o nouă convieţuire interstatală. Jacques Frezmond constată ca „relaţiile
lor externe devin pluridimensionale şi, fără să înceteze de a fi bilaterale, se deschid larg spre
diplomaţia colectivă, spre diplomaţia multilaterală”5, iar aceasta „nu în mod excepţional, ca în
secolul congreselor, ci în mod cvasipermanent”6. În anii 1919-1920, s-a impus principiul
potrivit căruia în „ centrul relaţiilor internaţionale erau relaţiile interstatale” 7 şi ideea că nici un
stat nu are dreptul să comande altor state.
Afirmarea statelor mici şi mijlocii pe scena internaţională a constituit o trăsătură
fundamentală caracterizării secolului al XX-lea. Afirmare care s-a referit în special la
instaurarea unui sistem eficient de securitate colectivă şi de apărare a păcii. Astfel, după
terminarea Primului Război Mondial, nu se putea vorbi doar despre marile puteri ale lumii, ci
şi despre statele mici: „ca şi marile puteri, statele mici şi mijlocii sunt şi ele făuritoare de istorie
şi că, nicăieri, ca în relaţiile internaţionale, acest adevăr nu este mai pregnant”8
C. Conceptul federal.
Ideea federală a apărut in Europa centrală înainte de Primul Război Mondial, in Planul
Federal, compus de Aurel C. Popovici. Acesta arăta că, în 1906, Austro-Ungaria avea nevoie
să capete forma statului federal, alcătuit din state autonome, iar că imperiul nu putea exista fără
să ţină seama de principiul naţionalităţilor. Însă, dubla monarhie a refuzat propunerea lui Aurel
C. Popovici . În 1918, Carol de Habsburg a propus un plan de reorganizare pe baze federale,
când imperiul începuse să se prăbuşească, ca un ultim efort pentru supravieţuirea Austro-
Ungariei. Consiliile naţionalităţilor au respins categoric planul federal propus de împăratul
habsburg. În perioada aceluiaşi an, se înregistrează un alt plan cu caracter federal, de această
dată, propus de Franţa. Statul francez dorea înlocuirea capitalului german în statele din Europa

5
Ibidem, p.41.
6
Ibidem.
7
Ibidem.
8
Ibidem. p. 43.

2
centrală. De asemenea, dorea reconstruirea Europei centrale, de către cele patru naţiuni
(română, polonă,iugoslavă, cehoslavă), care urmau sa aibă o politică antigermană. Astfel, dorea
ca aceste state să contribuie la o posibilă supremaţie politică si economică a Franţei în Europa
centrală. În august 1920, planul francez a eşuat. Planul de Confederaţie danubiană nu a avut
succes datorită unor decizii luate de guvernul francez. Acestea au fost: planul federal venea din
afara zonei danubiene, exprimând dorinta Frantei de a se extinde in Europa centrală, ţările
interesate nu au fost consultate, încălcându-se principiul egalităţii între state, când Societatea
Naţiunilor punea în practică acest principiu, planul a încălcat egalitatea în drepturi între părţile
componente ale Confederaţiei, favorizând Ungaria. Un plan federal nu putea fi supus examinării
opiniei publice, fără să includă principiul egalităţii absolute în drepturi a unor ţări formând o
asociaţie de state suverane şi independente.
Constituirea Micii Înţelegeri.
În urma triumfului principiului naţionalităţilor, a marilor mutaţii statornicite în domeniul
relaţiilor internaţionale, ca şi a conceptului federal, se începe constituirea organizaţiei federale,
numită Mica Înţelegere.
Nevoia de apărare, de a forma un bloc puternic capabil să reziste „presiunilor şi
ingerinţelor marilor puteri, au determinat pe Take Ionescu să întreprindă călătoria sa în
Occident, în scopul de a convinge marile puteri despre eficacitatea creării unei Mici Înţelegeri
în cinci”9. Propunea în cadrul Conferinţei păcii, România, Cehoslovacia, Iugoslavia, Grecia şi
Polonia să alcatuiască un singur bloc, care şi-ar fi putut susţine mai bine revendicările. Acest
proiect însă nu s-a putut realiza, stârnind curiozitatea URSS-ului şi a germano-maghiarilor, dar
şi din cauza copartenerilor, care se luptau pentru unele teritorii. Eduard Beneš propune să se
ajungă la o înţelegere comună în trei, între Cehoslovacia, România şi Iugoslavia. Astfel, pe 14
august 1920, se va semna prima convenţie defensivă ceho-iugoslavă, care va sta la baza
alinanţei regionale, numită şi Mica Înţelegere. Îşi împrumută numele de la Marea Înţelegere a
marilor puteri din Apus și de la alte Antante cunoscute istoriei. Părinții Micii Antante, pe care
istoria îi recunoaște, sunt fără îndoială Take Ionescu și Eduard Beneš. Pe monumentul ridicat
în centrul Bucureștiului în onoarea lui Take Ionescu, sculptorul francez E.Dubois nu a uitat să
figureze, pe lângă alegoria Tisa și figura alegorică a Păcii, și sub chipul Micii Înțelegeri, trei
tinere fete, reprezentând cele trei tinere state pe care diplomatul Take Ionescu reușise sa le
înfrățească. Nu și-a pierdut niciodată speranța că la mica lor alianță nu vor adera Polonia și
Grecia , construind o antantă în cinci. În urma tratativelor dintre E.Beneš, T. Ionescu și M.

9
Take Ionescu, Mica Înţelegere, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1921.

3
Nincić, Mica Înțelegere apare ca o alianță defensivă, realizată prin mijlocirea a trei convenții
bilaterale, dublate de trei convenții militare și anume:
1. Convenția ceho-iugoslavă, semnată la Belgrad la 14 august 1920.
2. Convenția ceho-română, semnată la București, la 23 aprilie 1921.
3. Convenția româno-iugoslavă, semnată la Belgrad la 7 iunie 192 1.
Aceste convenții urmăreau apărarea tratatelor de la Trianon (4 iunie 1920 ), și de la Neuilly-
sur-Seine ( 27 noiembrie 1919 ), căci apărarea tratatelor era condiția fundamentală menținerii
păcii.
Chiar de la început, Mica Înțelegere depășea limitele unei simple alianțe, din moment
ce aducea atingeri atât de serioase suveranității externe a statelor membre, ajungând la o politica
externă asemănătoare.
Aristide Briand.
„Cariera politică a lui Briand nu oferă o simplă linie dreaptă; dar ea oferă o ascendență
permanentă.”10
Iritat de realizările Micii Înțelegeri, pe care le voia și în rândul marilor puteri din
Apus, nu va întârzia să se ocupe de planul său de unificare voluntară a întregii Europe. Aristide
Briand reușește să se impună lumii politice prin rarul său talent oratoric și abilitate diplomatică.
Atât în Franța, cât și la Geneva, el va reprezenta tipul de elită al politicianului parlamentar, dotat
cu o intuiție genială care va ști să se apropie de cele mai înalte concepții de politică
internațională. Politica lui Briand era strâns legată de o alianță franco-germană, cu riscul ca
Franța să se afle sub constrângerea economică a Germaniei. Încearcă o apropiere de Germania,
dar nu exclude o eventuală alianța cu Marea Britanie, așa cum propusese Coudenhove-Kalergi,
ci o invită la toate întrunirile, însă adoptă o atitudine negativă. A fost susținut de asociația
întemeiată de Émile Borel la Geneva, Federația pentru înțelegere europeană, având, în 1931,
15 state membre. La 5 septembrie 1929, lansează ideea Federalizării Europei într-un discurs
ținut în fața Adunării Societății Națiunilor. Recunoaște ca această idee, preluată de la poeți și
filozofi, poate fi la o primă vedere îndrăzneață.„ Dar dacă vom lăsa numai pe seama
tehnicienilor grija de a rezolva aceste probleme, va trebui în toți anii, la fiecare adunare, să ne
resemnăm să ținem foarte frumoase discursuri și să înregistrăm cu amărăciune multe
decepții” 11
. Commonwealth-ul britanic și Italia, au adoptat o atitudine negativă, care viza
propunerea lui Briand, în timp ce Mica Înțelegere și Germania lui Stresemann îl sprijineau pe

Gheorghe Sbârnă, Românii și proiectele federale europene interbelice, Ed. Silvi, București, 2002, p.311.
10

George Ciorănescu, Românii și Ideea Federalistă, Ediție îngrijită de Georgeta Penelea Filitti, Ed. Enciclopedică,
11

București, 1996, p.112.

4
diplomat. Eduard Beneš aderă la planul Briand, la 9 septembrie, „căci își propune un nobil ideal
pacifist și recomandă pentru atingerea acestui scop o elaborare atentă și o realizare prudentă a
planului federal”12. În urma intervenției lui Marinković, ministrul de Externe al Iugoslaviei ,
s-a luat decizia de a-l pune pe Aristide să compună un memorial, care să exprime statelor
europene dorințele sale federale. Pe 1 mai 1930 este prezentat Memorandumul statelor
europene, cu titlul : Mémorandum sur l'organisation d'un régime d'union fédérale européenne.
Susține că federația europeană nu va fi o alianță îndreptată spre o națiune anume și nu va avea
forma unei uniuni vamale, care sa se fi transformat într-o piață închisă altor state. Promite
europenilor că federația va face dublă aplicare cu Societatea Națiunilor și că suveranitatea
națională a statelor membre nu va fi atinsă prin participarea la federația vechiului continent.
Makowsky susține că federația va crea o conferință europeană, un comitet politic permanent și
un secretariat, care vor reduce organismele deja existente ale Societății Națiunilor. Cele 27 de
state întrebate de memorandum au trimis răspunsul la Geneva prin reprezentanții lor, pe lângă
Societatea Națiunilor. „Cum era și de așteptat, Briand s-a arătat la început foarte rezervat,
așteptând ca propunerea să capete consistență și contur”.13 Răspunsurile au fost diferite:
pozitive, state care au aderat la propunerile memorandumului, Franța și țările Micii Înțelegeri,
negative, Germania și Ungaria, care fac unele rezerve politice și economice. Răspunsul statelor
dunărene nu influența foarte mult planul lui Aristide Briand. Mai hotărâtoare erau atitudinile
marilor puteri, care erau împotriva creării unui alt pol politic a condamnat la eșec federalizarea
Europei. Statele unite aveau în vedere posibilitatea închiderii comerțului american din cauza
blocului european, iar Rusia voia să propună Europei o organizare proprie. Mussolini căuta
aliați pentru planurile sale agresive și nu o propagare a unor idei pacifiste, însă Germania adera
la planul lui Briand, făcând rezerve asupra menținerii statu-quo-ului. G.G. Mironescu, delegatul
României, pe 16 septembrie 1930, susține că „opera măreață pe care o întreprinde Societatea
Națiunilor e operă de cizelare și meticuloasă perfecționare, care cere o lungă perioadă de
pregătire, mai ales că Europa străbate o epocă de criză economică”14. Pentru a se putea construi
templul federal european, „trebuie să se pornească de la antantele regionale, al căror exemplu
de fericită realizare îl constituie Mica Înțelegere”15.
Apponyi susține că Ungaria și-a arătat interesul de a lucra împreună cu vecinii săi pentru
rezolvarea problemelor economice, deși pe plan politic continuă să existe opinii diferite. Johann

12
Ibidem pg. 112-113.
13
Diplomați iluștri:Aristide Briand, Editura Politică, 1983, p.381.
14
George Ciorănescu, op.cit. p.115.
15
Ibidem

5
Schober, din Austria, susținea că statul său apreciază înțelegerea economică drept cea mai
rodnică, deoarece nimeni din Europa n-a avut mai mult de suferit decât ea de pe urma
destrămării pan-Europei în miniatură pe care o constituia Austro-Ungaria.
O decizie a conferinței privea federalizarea pe ordinea de zi a Adunării Societății
Națiunilor. Nicolae Titulescu, președintele Adunării, a citit proiectul de rezoluție al guvernului
din Franța, în numele a 45 de delegații, pe 17 septembrie 1930, prin care guvernele statelor
europene erau invitate să urmeze ancheta inițiată prin memorandumul lui Aristide Briand,
terminând propunerile Adunării Societății Națiunilor. Adunarea a creat Comisia de studii pentru
Uniunea Europeană, alcătuită din reprezentanții celor 27 de state. Prețedintele era Aristide
Briand, iar secretar general era Eric Brumand, care și-au început activitatea la 23 septembrie
1930.
Pe 15-30 mai 1931, în a treia sesiune a comisiei, statele membre se hotărăsc să înființeze
trei subcomisii, care pun în discuție problema organizării europene pe plan economic. În a șasea
sesiune a comisiei de studii, pe 30 septembrie 1932, se părăsește cadrul european al discuției,
punându-se accent pe un nou plan, cel al lui Tardieu, care gasea o soluție regională, danubiană.
Dacă federația propusă de acesta lua naștere, se putea vorbi de o primă etapă în calea realizării
unei uniuni economice Europene.
În final, planul și tentativa diplomatului Aristide Briand de a unifica Europa, susținut de
Mica Înțelegere și Franța, „ a devenit o piesă de muzeu; asupra ei însă, ochii cercetătorilor se
opresc cu admirație și cu respectul cuvenit marilor idei”16.

16
Ibidem. p. 116.

6
Bibliografie
-Campus, Eliza, MICA ÎNŢELEGERE, Editia a-2a, Editura Academiei Romane, Bucuresti , 1997
-Ciorănescu, George, Românii și Ideea Federalistă, Ediție îngrijită de Georgeta Penelea Filitti, Ed.
Enciclopedică, București, 1996
- Diplomați iluștri:Aristide Briand, Editura Politică, 1983
- Ionescu, Take, Mica Înţelegere, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1921.
- I.G.Duca, Amintiri politice, Ion Dumitru-Verlag, München, 1981, vol.I
- Sbârnă, Gheorghe, Românii și proiectele federale europene interbelice, Ed. Silvi, București, 2002