Ideea europeană – Curs II

Rațiune/Raționalizare

- Raționalizarea este utilizarea sistematică a rațiunii

- Numai în civilizația europeană rațiunea devine și raționalitate

- Rațiunea este o anumită modalitate de a ne convinge unii pe alții, de a ne convinge de unele

opinii

Argumentarea rațională reprezintă un lucru universal valabil, un lucru care poate fi garantat de mulți
oameni, aici intră adevărurile logice, adevărurile morale. Argumente care pot fi acceptate de către
oricine.

Rațiunea presupune:

- Universalitate,

- Noncontradicție,

- Consecvență, consistentă.

Fiind universală este non-individuală, ne scoate din idiosincraziile noastre. Cu cât o utilizăm mai
multe  generalitate.

Rațiunea ne permite să ne întâlnim într-un spațiu intermediar și să ne înțelegem. Rațiunea este

omogenă: în orice situație ne-am afla o putem folosi.

Trecerea de la ”mythos” la ”logos”.

Mythos – mit, poveste, legendă.

Logos – cuvânt în sens de discurs articulat, argument, rațiune, scrieri cu un anume caracter, raport
matematic, proporție.

”Logos” acoperă foarte multe situații. În secolul VI în. HR. o serie de înțelepți (filosofi) încep să
practice un nou tip de discurs ”logos” fată de ”mythos-ul” practicat înainte.

În cazul ”mythos-ului” grec personajele sunt eroii. Unii sunt fii de zei, de zeițe. Prima generație de zei
e înlăturată de a doua generație, înlăturata și ea de o generație a lui Zeus, au loc lupte între generații.

Grecii nu aveau cărți sfinte. Poeții erau cei care difuzau aceste mituri. ”Mythos-ul” nu a fost niciodată
la greci oprimat, apăsător. Oricât de liber e mythos-ul, el spune o poveste. Elementele rațiunii sunt
personificate. E reprezentată o lume populată de ființe vii. Ele creează lumea, istoria.

”Mythos-ul” înfățișează o lume contradictorie, de conflict, o lume contradictorie dominată de mister.

E o lume arbitrara, depinde de voința zeilor.
Putem să presupunem că nouă viziune ne e majoritară. Încearcă să explice universul în funcție de
niște forțe.

Thales considera că universul este alcătuit în ultimă instanță din apă și că modificările suferite sunt
rezultate ale modificării apei.

Anaximandru (elevul lui Thales) emite ipoteza că universul are la origine un principiu numit ”apeiron”
(indefinit, infinit). Din acest ”apeiron” se nasc celelalte elemente.

Heraclit (din Efes) credea că la baza lumii sta elementul ”foc” și că lucrurile se nasc în contrarii (rău –
bine) și mor tot în foc, conform unei legi universale.

Empedocle (filosof din Sicilia): toate cele 4 elemente (pământ, foc, aer, apa), ori se combina prin
iubire, ori se dizolvă prin ură  forța impersonală.

Anaximandru a găsit răspunsul la întrebarea ”pe ce stă Pământul?”. ”Nu sta pe nimic, e un spațiu gol
în mijlocul căruia sta Pământul”. Are un centru imobil, nemișcat, nu exista niciun motiv pentru care
centrul să se miște mai mult într-o parte cât în cealaltă (sistem geocentric).

”Principiul rațiunii suficiente” orice lucru care se întâmplă are în spate o explicație pentru care se
petrece.

Universul e o sferă imensă, limitat de stele fixe, în centrul se află Pământul, în jurul căruia se rotesc
planetele.

”Logosul” e un discurs non-conflictual. Favorizează discursurile în care oamenii deliberează. Orice

persoană are acces la ”logos” pe când ”mythos-ul” e doar pentru persoanele inițiate.

După Nietzsche, ”logosul” pe care îl dezvolta filosofii în secolul V este optimist pentru că scoate omul
de sub puterea influentelor personale și capricioase ale zeilor.

”Viața nu se termină odată cu moartea” spun filosofii. Fie continuă prin reîncarnarea într-o altă ființă
și își continuă acest ciclu, fie are parte de o viață veșnică în cer sau în iad.

Teodicee – judecată divină (cei buni ajung în rai, cei răi ajung în iad).

Concepția vieții de după moarte este o formă de raționalism (pentru unii).

”Divinitatea nu mai face ce vrea, face ce trebuie” e o rațiune universal valabilă. Filosofia nu elimina
divinitatea. Nu mai e vorba de zei vii, ci de forme impersonale care poseda ”logosul”, rațiunea
universală. Se produce un proces de dezantropomorfizare (se golește divinitatea de conținutul uman,
devine impersonală).