ACADEMI MILITARĂ ”ALEXANDRU CEL

BUN”

TEMA: AGENDA PENTRU PACE A ONU 1992

 AGENDĂ

 1. Generalități despre ONU

 2. Agenda pentru pace a ONU 1992
 1. GENERALITĂȚI DESPRE ONU

 Constituirea Organizatiei Natiunilor Unite  in anul 1945 trebuie vazuta

ca una dintre acele inlocuiri a modelelor de gandire care a provocat
transformari de durata in istoria culturii. Organizatia a conferit
principiului nonviolentei statutul unei norme legale si a creat, in plus,
si contextul in care aceasta norma putea fi supravegheata.
 Ea a urmarit scopul, dupa cum spunea Cordell Hull in 1944, de a
(elimina) „necesitatea crearii unor sfere de influenta, a unor aliante,
echilibre de putere sau orice alt fel de aranjamente speciale, prin
intermediul carora statele au incercat, in nefericitul trecut, sa isi
asigure securitatea sau sa isi promoveze interesele“.
 In 1992, secretarul general al ONU a prezentat Adunarii Generale
documentul intitulatAgenda pentru Pace (Agenda for Peace), din care
rezulta clar ca promovarea pacii si securitatii colective va constitui
preocuparea esentiala a Natiunilor Unite in secolul al XXI-lea, iar
prevenirea conflictelor va fi directia principala de actiune.
 In 1995 a fost creata echipa-cadru (The Framework Team) pentru
coordonarea activitatii tuturor departamentelor din cadrul
Secretariatului General (politic, umanitar si depeacekeeping) implicate
in misiuni de prevenire si mentinere a pacii.
 Cadrul de coordonare astfel creat a evoluat continuu, echipa-cadru
coordonand in prezent activitatea a 23 de agentii, departamente si
programe ONU, printre care se numara:
 FAO (Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor
Unite),
 UNESCO,

 UNICEF,

 World Bank si IMF.

 Departamentul Executiv al Secretarului General participa ca

observator
 UNEP si UNODC in functie de situatie.
 AGENDA PENTRU PACE A ONU 1992

 Odată cu evenimentele epocale din anii 1989 şi 1990, ONU a părut să

trăiască din nou vremuri de glorie. În această perioadă a apărut şi
"Agenda pentru pace", una dintre cele mai importantestrategii
pentru pace ale timpurilor noastre.
 Pentru a prezerva pacea, în Carta ONU a fost creat un sistem colectiv
de securitate, Consiliul de Securitate fiind organul central al acestuia.
Doar Consiliul de Securitate are dreptul, conform Capitolul VII al
Cartei, să adopte măsuri de forţă împotriva statelor ce ameninţă pacea
lumii. Astfel de măsuri de forţă pot cuprinde de la sancţiuni nemilitare
- de ex. embargo economic şi armat - şi până la intervenţii militare cu
forţe terestre, aeriene şi navale.
 Statele membre pot pune la dispoziţia ONU forţe armate, conform
Articolului 43 din Carta Naţiunilor Unite. Asemenea măsuri de forţă
au fost de ex. embargoul comercial impus fostei Iugoslavii şi
instituirea unor zone interzise traficului aerian deasupra Bosniei-
Herţegovina. Conform Articolelor 42 şi 48 din Cartă, măsurile luate de
Consiliul de Securitate pot fi executate şi de statele membre însele -
vezi cazul împuternicirii aliaţilor în vederea intervenţiei din Războiul
din Golf din 1990, precum şi autorizarea operaţiunii UNITAF (United
Task Force) din Somalia din 1992 care a avut sarcina de a asigura paza
pentru transporturile umanitare.
 Tipizarea strategiilor şi instrumentelor de aplanare a conflictelor a fost
schiţată pentru întâia oară în cadrul Agendei pentru Pace (1994) de
către Secretarul General de la acea vreme, Boutros-Ghali, ea fiind
ulterior modificată:
 Diplomaţie preventivă (preventive diplomacy) - intervenţia
mijloacelor diplomatice cu scopul de prevenire a disputelor şi
împiedicarea escaladării conflictelor preexistente.
 Intervenţii preventive (preventive deployments) - intervenţii
preventive cu trupe menite să preîntâmpine izbucnirea unor conflicte.
În cazul crizelor intra-statale, intervenţiile preventive trebuie să fie
efectuate la cererea sau să primească acordul guvernului sau tuturor
părţilor implicate. Acelaşi lucru este valabil atunci când o ţară se simte
ameninţată, cerând instituirea trupelor ONU doar pe partea sa a
graniţei.

 Pacificarea (peace-making) este procesul de până la încheierea unui

tratat de pace sau de armistiţiu şi desemnează activităţile care au ca
scop concilierea părţilor adverse prin mijloacele prevăzute în Capitolul
VI al Cartei.
 Menţinerea păcii (peace-keeping) înseamnă instituirea unei prezenţe
de personal al Naţiunilor Unite cu acordul tuturor participanţilor la
conflict, prin alocarea unor soldaţi uşor înarmaţi, a unor observatori
pentru alegeri şi a unor poliţişti în vederea supravegherii şi executării
prevederilor tratatelor de pace şi de armistiţiu. Menţinerea păcii este o
tehnică care extinde posibilităţile prevenirii conflictelor precum şi a
instaurării păcii.
 Impunerea păcii (peace-enforcement) desemnează un tip de
intervenţie a trupelor ONU înarmate şi unele măsuri provizorii
prevăzute în Capitolul VII, Articolul 40 din Carta ONU. Printre aceste
măsuri se numără de ex. refacerea şi consolidarea armistiţiilor, misiuni
care, din pricina necesităţii implicării unor forţe armate, depăşesc
atribuţiile trupelor de menţinere a păcii, dar care nu trebuie confundate
cu măsurile de forţă majoră, care pot fi impuse conform Articolului 43
al Cartei.
 Impunerea păcii prin uzul de forţă armată (use of military force)
desemnează măsurile militare menţionate la Capitolul VII, Articolul
42 al Cartei, care pot fi aplicate în cazul în care pacea este ameninţată
sau încălcată sau atunci când sunt înregistrate atacuri armate, în
vederea restabilirii păcii mondiale.
 Cazurile excepţionale au fost Războiul din Golf II (Irak-Kuweit),
precum şi prima intervenţie de supraveghere a distribuirii de ajutoare
umanitare în Somalia (United Task Force - UNITAF): Consiliul de
Securitate împuternicise atunci unele state membre (SUA ş. a.) să ia
unele măsuri în numele său. Şi bombardamentul asupra poziţiilor
sârbo-bosniace de către NATO în vara anului 1995 a venit în urma
unui mandat dat de Consiliul de Securitate care avea ca obiectiv
aducerea la masa negocierilor a părţilor implicare în războiul civil şi
facilitarea încheierii acordului de pace de la Daytona.
 Consolidarea păcii (post-conflict peace-building) este un proces care
vizează, după încetarea conflictelor, refacerea şi sprijinirea structurilor
statale menite să consolideze pacea pentru a evita declanşarea unui
nou conflict. În acest sens sunt importante următoarele: demobilizarea
de (foşti) combatanţi, dezarmarea şi reabilitarea acestora prin
reintegrarea lor în societatea civilă; construirea administraţiei şi
justiţiei conform principiilor prevăzute de statul de drept."
 Conceptul de peacebuilding a fost pentru prima data promovat de
secretarul general ONU Boutros-Ghali in documentul intitulat Agenda
pentru Pace prezentat Adunarii Generale in anul 1992. Obiectivul
central al actiunilor depeacebuilding, spune documentul amintit, este
construirea legitimitatii noului stat, stat care in viitor trebuie sa fie
capabil sa gestioneze de o maniera pacifista viitoarele dispute, sa poata
asigura protectia populatiei civile si sa asigure respectarea temeinica a
drepturilor omului.
INTREBARI???