REFERAT

PE TEMA: ANALIZA CHELTUIELILOR PUBLICE ÎN

ȚĂRILE DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

Chișinău 2015
 AGENDĂ

 1. Cheltuielile publice în viziune generală

 2. Cheltuielile publice în Uniunea Europeană în 2012

 3. Analiza cheltuielilor publice în Franța și Italia în contextul

european
 4. Aspectul Franței în cheltuielile publice

 5. Aspectul Italiei în cheltuielile publice

1. CHELTUIELILE PUBLICE ÎN VIZIUNE GENERALĂ

 Cheltuielile publice concretizează cea de-a doua fază a funcţiei de

repartiţie a finanţelor publice şi anume aceea a repartizării resurselor
financiare pe diferite destinaţii.
 Prin cheltuielile publice statul acoperă necesităţile publice de bunuri şi
servicii considerate prioritare în fiecare perioadă.
 Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în
expresie bănească care se manifestă între stat pe de-o parte şi
persoane fizice şi juridice pe de altă parte, cu ocazia
repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului în
scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia
 Cheltuielilepublice se manifestă sub forma plăţilor efectuate
de stat din resurse mobilizate pe diferite căi pentru achiziţii
de bunuri sau prestări de servicii necesare îndeplinirii
obiectivelor politicii statului.
 În prezent, cheltuielile angajate la nivel local joacă un rol important în
funcționarea economiei naționale, dar diversitatea sistemelor
financiare este mult mai accentuată decît cea a finanțelor naționale.

Variația ponderii cheltuielilor locale în UE:

 I grupă include țări în care cheltuielile se situează peste 10% din
produsul intern brut: Danemarca, Suedia și Norvegia
 II grupă cuprinde țări în care, în pofida descentralizării, aceste
cheltuieli sunt sub 10%: Belgia, Germania, Portugalia și Luxemburg
 2. CHELTUIELILE PUBLICE ÎN UNIUNEA
EUROPEANĂ ÎN 2012

  În 2012, în Uniunea Europeană, cheltuielile publice s-au

ridicat la 49,4% din PIB. Mai mult de jumătate din cheltuieli
au fost dedicate pentru protecție socială (19,9 % din PIB) și
pentru sănătate (7,3% din PIB).
Cheltuielile totale ale administrației publice din UE s-au
ridicat la aproximativ 6 380 miliarde de euro în anul 2012.

Cele mai ridicate niveluri ale cheltuielilor publice au fost în:

 Danemarca (59,4% din PIB),

 Finlanda (56,7% din PIB),

 Franța (56,6% din PIB)  

În timp ce cele mai scăzute niveluri au fost în:
 Bulgaria (35,9% din PIB),

 Lituania (36,1% din PIB

 România (36,7% din PIB).

 Celelalte funcții ale cheltuielilor guvernamentale, cu o
pondere destul de mare, sunt:
 serviciile publice generale (6,7% din PIB),

 educația (5,3% din PIB),

 afacerile economice (4,1% din PIB).

 Doar 6,1% din PIB-ul UE-27 în
anul 2012 totalizează:

 apărarea (1,5% din PIB),

 ordinea și siguranța publică (1,9%
din PIB),
 protecția mediului (0,8% din PIB),

 locuințele și facilitățile sociale

(0,8% din PIB)
 agrementul, cultura și religia (1,1%
din PIB)
3. ANALIZA CHELTUIELILOR PUBLICE ÎN
FRANȚA ȘI ITALIA ÎN CONTEXTUL EUROPEAN

 Franța și Italia, doua dintre marile motoare economice

ale Uniunii Europene și ale zonei euro, în special, au
înregistrat rezultate sub așteptări în perioada anului
2013. Liderii politici din cele doua țări au ieșit în fața
publicului și au anunțat că vor declanșa lupta impotriva
austerității fiscale. Cheltuielile publice din Uniunea
Europeană și, din zona euro, în 2013 sunt, cu mult mai
mari decît au fost înainte de criza financiară din 2008.
2008
2013
 Aceasta reducere nu a fost cauzată neapărat de austeritate. În Italia, de
exemplu, cheltuielile publice au fost de 47,6% din PIB în 2008 și de
50,6% în 2013, deși producția economică a fost cu 2,6% mai mică
decît în 2008. Economia țării a intrat de două ori în recesiune. 
 Prin urmare nu există nici o justificare ratională pentru care guvernele
europene insistă să marească cheltuielile guvernamentale la un nivel
mai mare decat cel din 2008. Anii post criză au aratat că, în Uniunea
Europeana, cheltuielile publice mărite atrag după sine datorii suverane
și nu crestere economică. Ideea multiplicării fiscale pur și simplu nu a
funcționat.
 4. ASPECTUL FRANȚEI ÎN CHELTUIELILE
PUBLICE

 În 2009, Franța era a V-a putere economică mondială după PIB

nominal sau a IX-a în termenii parității puterii de cumpărare. Ea este
pe locul al IV-a în lume, în 2010, după numărul de întreprinderi clasate
în primele 500 din lume.
 Economia franceză este foarte deschisă, mai ales către partenerii
europeni (65% din exporturile franceze). 
 Franța dedică o parte, în general, ridicată din PIB cercetării și
dezvoltării (2,02% în 2009), dar aceste cheltuieli sunt finanțate, mai
ales, de sectorul public (41% în 2008) și sunt dedicate cercetării
fundamentale mai mult decât în alte țări ale Uniunii Europene.

În perioada 2007-2010 Franța a

crescut semnificativ investiția
în educație, ca răspuns la criza
financiară globală.
 În ceea ce privește evoluția alocațiilor pe care fiecare țară le atribuie
pentru un elev sau student, la nivel general investiția a crescut în
aproape toate țările Uniunii Europene din 2000 până în 2009.

se referă la elevii din

învățământul primar
se referă la elevii din
învățământul gimnazial, liceal
(secundar) sau post-liceal
se referă la studenții din
învățământul superior
 Franţa a reuşit să-şi diminueze cheltuielile publice în 2013, pentru
prima dată în ultimii ani, ceea ce înseamnă că este posibil ca ţinta de
deficit a ţării pentru 2014 să fie atinsă.
 Cifrele preliminare publicate de Ministerul de Finanţe al ţării arată că
Franţa a încheiat anul 2014 cu un deficit bugetar de 85,6 miliarde de
euro, cu 3,4 miliarde de euro mai mic decât nivelul preconizat anterior.
Cheltuielile totale ale statului s-au situat la 364,8 miliarde de euro, cu
patru miliarde de euro mai puţin decât în 2013, iar veniturile au depăşit
aşteptările, ajungând la 274,3 miliarde de euro, cu două miliarde de euro
mai mult decât erau estimările.
 Este pentru prima dată când controlul şi reducerea cheltuielilor publice
au fost puse în practică. În acest moment, situaţia bugetară confirmă
previziunile, referitoare la un deficit de 4,4% din PIB în 2014.
 Guvernul de la Paris speră că deficitul general va fi redus la 4,1% din
PIB în 2015.
 De 40 de ani încontinuu datoria publică franceză doboară record după
record.
 Anul 2014 a adus un record simbolic pentru această ţară: datoria
publică a depăşit pragul de 2.000 de miliarde de euro. A ajuns la
2.105,4 miliarde de euro, echivalentul a 97,6% din PIB.
 În 12 ani ea s-a dublat şi a crescut de patru ori în 22 de ani. Începând cu
1978, datoria s-a multiplicat de 27 de ori.
 5. ASPECTUL ITALIEI ÎN CHELTUIELILE
PUBLICE

 Italia are o economie mixtă capitalistă, a III-a cea mai mare din zona

Euro și a VIII-a din lume.Țara este membră fondatoare a G7, G8, a
zonei Euro și a Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică.
 Cele mai strânse legături comerciale ale Italiei sunt cu celelalte țări ale
Uniunii Europene, cu care efectuează circa 59% din comerț. În cadrul
UE, cei mai mari parteneri comerciali sunt Germania (12,9%), Franța
(11,4%) și Spania (7,4%).
 Cele 27 de țări ale Uniunii Europene (UE27) au crescut valoarea totală
investițiilor publice în educație din 2000 în 2010.  

 În cazul Italiei, scăderea investiției în

educație după anul 2008 se datorează în
principal unei decizii legislative (legea
133/2008) – menită să eficientizeze
cheltuielile publice, și plăților retroactive
efectuate în 2008, care nu au corespuns cu
acel an fiscal.
Evoluția procentului din PIB alocat
pentru educație 

Evoluția costurilor per elev/student

se referă la elevii din

învățământul primar
se referă la elevii din
învățământul gimnazial, liceal
(secundar) sau post-liceal
se referă la studenții din
învățământul superior
  După o creștere puternică de 5–
6% pe an din anii 1950 până în anii
1970, și o încetinire progresivă în
anii 1980-90, țara a stagnat practic
în anii 2000. 
 Eforturile politice de revitalizare a
creșterii cu investiții masive de stat
au produs o gravă creștere a
datoriei publice, care în 2014 se
ridica la peste 135% din PIB, a
doua din UE după cea a Greciei
(174%). 
 Cu toate acestea, cea mai mare
parte din datoria publică a Italiei
aparține unor entități private, o
diferență majoră față de situația
Greciei.
INTREBARI???