Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE

WP nr. 8/2019

Presiunea fiscală și efectele acesteia în economia de piață

Pologea Elena-Crina
Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, anul II
elenaacrina@gmail.com

Coordonatorul lucării
Lect.univ. dr. Meral Kagitci

1. Introducere
Pentru a-şi realiza rolul în cadrul politicii fiscale, este necesar ca presiunea fiscală să
armonizeze două perspective contrare: din perspectiva statului, aceasta trebuie să fie cât mai
ridicată pentru a putea acoperi cheltuielile publice, iar din perspectiva cetățeanului presiunea
fiscală să înregistreze un nivel cât mai scăzut. Totalitatea impozitelor şi taxelor reprezintă pentru
contribuabili o reținere a unei părți din veniturile deținute de către stat, fiind astfel necesară o
cuantificare a lor atât la nivel macroeconomic, cât şi microeconomic. Aşadar, presiunea fiscală
prezintă implicații la nivel macroeconomic, cât şi la nivel microeconomic, fiind astfel necesară o
analiză a efectelor acesteia în ambele cazuri.Presiunea fiscală existentă într-un stat trebuie să
asigure un echilibru între dorința statului, care doreşte un nivel cât mai ridicat al acesteia pentru
acoperirea necesarului de resurse financiare şi, dorința cetățeanului care urmăreşte ca nivelul
presiunii fiscale să fie cât mai mic.

1.1. Analiza presiunii fiscale totale

În cadrul acestei părți îmi propun să realizez o analiză a presiunii fiscale totale, determinată
ca raport între veniturile fiscale și produsul intern brut. Presiunea fiscală totală reflectă
intensitatea cu care sunt prelevate venituri de la persoanele fizice și juridice ori la nivelul întregii
societăți cu ajutorul impozitării. Aceasta arată cât de apăsătoare sunt impozitele sau, astfel spus,
cât de mare este povara fiscală ce apasă pe umerii contribuabililor.
Presiunea fiscală este dificil de comparat la nivel internațional, chiar și la cel mai înalt grad
de agregare – veniturile totale din impozite ca procent din PIB. Țările pot alege să aibă sarcini
fiscale mai mici pe termen scurt fără a-și reduce cheltuielile, dacă sunt dispuse să aibă deficite
bugetare și să acumuleze datorii publice.
Statele cu datorii publice relativ mari ar putea avea nevoie de o povară fiscală mai mare în
viitor sau de reducerea cheltuielilor în raport cu veniturile, pentru a finanța acele datorii sau
pentru a le rambursa. Și Bunescu (2011) a subliniat consecințele unei îndatorări excesive și
iraționale a statului: „Pe termen lung, împrumuturile generează o creștere a presiunii fiscale,
influențând comportamentul fiscal”.
Conform literaturii de specialitate, datoria publică reprezintă acea datorie pe care statul o are
față de terți, respectiv față de persoane private, persoane juridice, dar și bănci sau întreprinderi
atât naționale, cât și internaționale, care au cumpărat obligațiuni emise de stat în vederea
acoperirii nevoilor sale financiare.

225
Pologea Elena-Crina
Presiunea fiscală şi efectele acesteia în economia de piaţă

Perioadele de creștere economică puternică pot contribui de asemenea la îmbunătățirea

poziției fiscale. Dezechilibrele fiscale mari sau nivelurile ridicate ale datoriei ar putea să nu fie
durabile pe perioade lungi și ar putea fi necesar să se facă alegeri pentru a reduce cheltuielile sau
a crește veniturile. Literatura în domeniu (Kumar & Woo, 2010) tinde să indice o relație negativă
între datoria publică și creșterea economică. Modelele de creștere, amplificate de agenții publici
care eliberează datorii pentru a finanța consumul sau bunurile de capital, au tendința de a
prezenta o relație negativă între datoria publică și creșterea economică.
Pentru analiza presiunii fiscale am utilizat un eșantion de două grupe de țări membre ale
Uniunii Europene: din grupa statelor dezvoltate am ales Belgia, Germania, Franța, Italia, Regatul
Unit și Olanda, iar din cea a țărilor în curs de dezvoltare sau emergente, Ungaria, Croația,
Polonia, România, Bulgaria și Cehia. Perioada de analiză este 2000-2018, acesta din urmă fiind
ultimul an pentru care sunt disponibile date statistice.

Tabel 1.1.1. Presiunea fiscală totală în cele două grupe de țări în perioada 2000-2018
(% din PIB)

Sursa: Prelucrare proprie a datelor.

Din datele prezentate rezultă că presiunea fiscală în Uniunea Europeană a înregistrat o

ușoară diminuare din 2007 până în 2009, când a ajuns la cel mai scăzut nivel din perioada
analizată, mai exact la 38,3%, urmând apoi o creștere cu 1,9% până în anul 2018, 40,2% fiind
maximul atins. În cazul țărilor dezvoltate, aproape în tot intervalul analizat presiunea fiscală
totală tinde să depășească media UE, cu excepția Regatului Unit, care înregistrează în fiecare an
valori sub medie. În a doua grupă, cea a țărilor emergente, observăm niveluri ale acestui
indicator sub media UE în mai toate statele.
Între nivelul presiunii fiscale și activitatea economică există o legătură strânsă, și anume
fiscalitatea generală (raportul dintre veniturile fiscale încasate la buget și produsul intern brut). O
fiscalitate generală ridicată determină apariția unor probleme precum reducerea activității de
producție și de investiții a agenților economici. Țările cu o astfel de fiscalitate au resurse
financiare mari în vederea acoperirii cheltuielilor publice, dar contribuabilii au mai puține
venituri pentru a garanta dezvoltarea activității, pentru a investi și economisi. De asemenea, în
aceste condiții apar fenomenele de evaziune fiscală, dar și cel numit generic „fuga capitalului”

226
 Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 8/2019

spre alte țări cu fiscalitate redusă, adică paradisuri fiscale, și, în același timp, creșterea prețurilor
ca efect al măririi impozitelor determină reducerea cererii de mărfuri și servicii, rezultatul fiind
frânarea dezvoltării economice. Pe de altă parte, o fiscalitate moderată impulsionează activitatea
de producție, investițiile, cererea de mărfuri și servicii și stimulează creșterea economică
(Padovano & Galli, 2010).
Atât din tabelul de mai sus, cât și din figura următoare se poate observa că dintre toate țările
analizate, în anul 2016, presiunea fiscală totală atinge nivelul cel mai ridicat în Franța și în
Belgia (47,7%, respectiv 46,4%), urmate de Italia (cu 42,5%). Se observă că aceste țări depășesc
nivelul presiunii fiscale totale înregistrat de media Uniunii Europene, sub pragul respectiv
aflându-se în schimb toate țările emergente. Ungaria este însă foarte aproape de această medie,
cu o diferență de 0,6%.

Figura 1.1.1. Presiunea fiscală totală în cele două grupe de țări în anul 2016
60,0

50,0 46,4% 47,7%

42,5%
39,9% 40,2% 38,9% 39,3% 37,8%
40,0 34,9% 34,8%
34,5%
29,0%
30,0 26,5%

20,0

10,0

0,0

Sursă: Prelucrare proprie a datelor.

Conform Tabelului 1.1.1., în toată perioada analizată Olanda a înregistrat în anul 2017 cea
mai mare presiune fiscală, de 39,2%, iar la polul opus s-a aflat România tot în anul 2017, cu
25,8%. Diferențele observate în analiza evoluției presiunii fiscale au fost generate în principal de
politica instituită de statele membre în legătură cu protecția socială și gradul de conformare
fiscală.
În ceea ce privește presiunea fiscală pe tipuri tradiționale de impozite (directe și indirecte) și
contribuții sociale, există diferențe considerabile între statele membre, iar acest aspect va fi
surprins în Figura 1.1.2 și va fi detaliat în cadrul studiului.
Dacă avem în vedere structura presiunii fiscale în anul 2016, observăm că cea aferentă
impozitelor directe are tendința să fie mai mare în țările dezvoltate, în care redistribuirea
veniturilor reprezintă un obiectiv însemnat al autorităților guvernamentale. Astfel, impozitarea
directă are nivelul cel mai ridicat în Italia, de 14,6%, iar pe locul următor se află Regatul Unit, cu
0,6% mai puțin. De asemenea, niveluri înalte ale presiunii aferente contribuțiilor sociale se
înregistrează în statele dezvoltate, membre vechi ale UE, și anume Germania, Franța și Olanda,
fiind o caracteristică a acestora față de țările emergente, unde în general există rate mai scăzute

227
Pologea Elena-Crina
Presiunea fiscală şi efectele acesteia în economia de piaţă

ale contribuțiilor sociale. La polul opus în cazul contribuțiilor sociale din țările dezvoltate se află
Regatul Unit, cu 7,7%, acesta axându-se pe impozitarea directă.

Figura 1.1.2. Structura prelevărilor obligatorii în PIB în cele două grupe de țări în
anul 2016
50,0
45,0
40,0 12,6%
35,0 16,2% 7,4% 6,5%
12,9% 12,6% 14,6%
11,5% 7,1% 7,6%
30,0
16,0% 14,0% 5,4%
25,0 6,4%
20,0 13,3%
13,0% 10,6%
14,3% 11,5% 18,1% 19,3% 13,5% 12,3%
15,0 12,8% 11,3% 15,4%
10,0 18,8%
5,0 13,2% 15,9% 16,6% 13,1% 15,2% 13,6% 11,9% 13,8% 14,7%
7,7% 8,8% 7,8%
0,0

contribuţii sociale impozite indirecte impozite directe

Sursă: Prelucrare proprie a datelor.

În cazul țărilor emergente, se poate observa că ele preferă impozitarea indirectă, acest fapt
fiind evidențiat și de Văcărel et al. (2007), însă ”opțiunea pentru această impozitare trebuie să fie
în legătură cu nivelul veniturilor și nivelul averii deținute de persoanele fizice și de cele juridice,
prin urmare, impozitele directe vor avea un randament mai mic față de cel al statelor dezvoltate”.
Astfel, se poate explica și de ce statele emergente aleg impozitarea indirectă in detrimentul
impozitării directe.

1.2.Analiza presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte

Presiunea fiscală determinată de impozitele indirecte poate fi calculată ca raport între totalul
veniturilor fiscale rezultate din aceste tipuri de impozite și PIB într-o perioadă de timp bine
determinată.
Conform clasificării Sistemului European de conturi naționale și regionale, impozitele
indirecte sunt cele legate de importuri și producție. În acest fel, impozitele indirecte includ în
componența lor accizele, TVA-ul, taxele vamale de import și alte impozite cu privire la servicii
specifice, cum ar fi transportul, asigurările, dar și impozitele asupra producției.
În tabelul de mai jos sunt redate procentele impozitelor indirecte în PIB în cele două grupe
de țări europene în perioada 2000-2018.

228
 Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 8/2019

Tabel 1.1.2. Presiunea fiscală aferentă impozitelor indirecte

în cele două grupe de țări

Sursă: Prelucrare proprie a datelor.

În privința țărilor dezvoltate, se observă faptul că două dintre aceste state analizate au
înregistrat o povară fiscală exercitată de impozitele indirecte mai mare decât media Uniunii
Europene, iar restul prezintă valori mai mici sau egale cu media UE. Astfel, Italia și Franța se
situează peste media UE, nivelul maxim al acestui indicator fiind atins de Franța, în anul 2018,
cu 16,5%. În cazul statelor emergente, jumătate dintre acestea au o presiunea fiscală determinată
de către impozitele indirecte mai mare decât media UE și chiar peste nivelul țărilor dezvoltate.
Cele mai mari valori sunt înregistrate de către Croația, in perioada 2000-2018, cu maximul de
19,7% înregistrat în anul 2002.
Așadar, conform datelor prezentate în tabel, în ceea ce privește presiunea fiscală aferentă
impozitelor indirecte nu mai există deosebiri evidente între țările dezvoltate și cele în curs de
dezvoltare. Astfel, sunt înregistrate valori de peste 10% pentru acest indicator, atât în țări
dezvoltate, precum Italia și Franța, cât și în state emergente, precum Ungaria și Bulgaria.
Creșteri semnificative ale presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte s-au obținut în
perioada analizată și în Ungaria, Cehia, Croația și Franța.
În ceea ce privește Ungaria, creșterea presiunii fiscale determinată de aceste tipuri de
impozite se explică prin majorarea cotei standard a TVA-ului de la 20% la 25% în anul 2009, iar
mai apoi la 27% în anul 2012. Chiar dacă în același timp bunuri precum laptele și produsele
lactate, pâinea și produsele de panificație și servicii ca cele de cazare au fost supuse unei reduceri
de 18%, veniturile din TVA au generat 9,4% din PIB, depășind astfel media UE cu mai mult de
2%. Veniturile din alte ”impozite pe produse” sunt cele mai ridicate (4,2%) din Uniunea
Europeană, în general din cauza celor obținute din impozitul pe venitul local (HIPA), care este
clasificat drept impozit indirect. Simultan, pe parcursul anilor 2009-2016, accizele la alcool,
tutun și combustibil au fost mărite în mai multe perioade. Din 2011 accizele pentru produsele de
tutun au fost ajustate în conformitate cu Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie

229
Pologea Elena-Crina
Presiunea fiscală şi efectele acesteia în economia de piaţă

2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE, iar din 2013
accizele la alcool au fost majorate cu 10% pentru bere și alte produse alcoolice și cu 15% pentru
băuturi spirtoase.
În Cehia, creșterea acestui indicator se permite datorită faptului că începând cu anul 2008 s-
au majorat taxele la tutun și țigări. Accizele sunt impuse în conformitate cu Directivele UE
privind produsele energetice, energia electrică, alcoolul (berea, vinul, băuturile spirtoase) și
produsele de tutun. De asemenea, în anul 2012 a avut loc și o ușoară mărire a TVA-ului,
reflectându-se astfel creșterea presiunii fiscale aferente acestor tipuri de impozite de la 12,6% în
anul 2012 la 12,9% în anul 2013.
În Franța, presiunea fiscală aferentă impozitelor indirecte a rezultat din creșterea ratelor de
TVA standard și intermediare (cazarea la hotel, serviciile de restaurant, cele de îngrijire la
domiciliu, televiziunea, renovarea locuințelor private, serviciile de transport, furnizarea de spații
de cazare, parcurile tematice, îngrășămintele organice și altele) de la 19,6% și 7% la 20% si 10%
începând cu anul 2014.
Reduceri semnificative în acest sens nu au fost înregistrate, însă putem aminti unele state
care au avut parte de mici scăderi ale acestui indicator, precum Polonia, dar și România.
România se bazează în general pe impozitarea indirectă, însă presiunea fiscală care revine
acestor tipuri de impozite a scăzut din anul 2015 cu 2%, în special datorită reducerii cotei de
TVA de la 24% (din anul 2010 cota standard de taxă a fost de 24%) la 20% începând cu 1
ianuarie 2016, urmând ca din anul 2017 aceasta să ajungă la 19%. De asemenea, o rată redusă de
9% se aplică pentru bunuri și servicii din următoarele categorii: produse farmaceutice,
echipamente medicale specializate, alimente, inclusiv băuturi, cu excepția băutuilor alcoolice
destinate consumului uman și animal, livrare de medicamente de uz uman și veterinar, dar și
pentru prestări de servicii, cum ar fi cazarea în cadrul sectorului hotelier, serviciile de restaurant
și de catering, cu excepția bauturilor alcoolice, altele decât berea care se încadrează la codul NC
22 03 00 10 (berea la draft). O cotă de TVA de 5% se va aplica din 2016 pentru manuale școlare,
cărți, ziare și reviste, cu excepția celor destinate exclusive sau în principal publicității, pentru
serviciile care constau în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente
istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice, târguri, expoziții
și evenimentele culturale, evenimente sportive, cinematografe. Începâand cu 1 noiembrie 2018,
va fi extinsă aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru următoarele operațiuni: cazarea în
cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor
amenajate pentru camping; serviciile de restaurant și de catering, cu excepția băuturilor
alcoolice, altele decât berea; dreptul de utilizare a facilităților sportive, în scopul practicării
sportului și educației fizice, altele decât cele scutite deja; serviciile constând în permiterea
accesului în parcuri de distracții și în parcuri recreative.
În Polonia, începând cu anul 2011 cota standard de TVA este de 23% (crescând de la 22%)
și este aplicabilă majorității bunurilor și serviciilor. Ușoara scădere a presiunii fiscale aferente
impozitelor indirecte din ultimii ani poate fi justificată de introducerea unor cote reduse de TVA
de 8% și 5%, precum si a unei rate de 0%.
În cele mai multe cazuri, țările analizate au avut o evoluție constantă în ceea ce privește
presiunea fiscală aferentă impozitelor indirecte de-a lungul perioadei analizate, amintind aici țări
precum Belgia (aproximativ 13% din PIB), Germania (aproximativ 11% din PIB), Regatul Unit
(aproximativ 12% din PIB), Olanda (aproximativ 11% din PIB) și Bulgaria (aproximativ 15%
din PIB).

230
 Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 8/2019

În Belgia, presiunea fiscală aferentă impozitelor indirecte nu are fluctuații mari în intervalul
analizat, deoarece ponderea impozitelor indirecte este redusă, fiind explicabilă prin accize mici și
utilizarea unor cote scăzute de TVA. Același lucru se întâmpla și în cazul Germaniei și Italiei,
având printre cele mai reduse taxe de consum din UE, iar de-a lungul timpului veniturile din
aceste taxe au rămas relativ constante.
Conform Figurii 1.2.1 și datelor prezentate în Tabelul 1.2.1, în anul 2016 ponderile cele mai
mari ale presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte au fost obținute de Croația și Ungaria, iar
cele mai mici, de Germania. Se observă de asemenea că în țările în curs de dezvoltare predomină
impozitarea indirectă, cu mici excepții: România și Cehia.

Figura 1.2.1. Presiunea fiscală aferentă impozitelor indirecte în cele două grupe de
țări în anul 2016
25,0

19,3%
20,0 18,1%
16,0% 15,4%
14,3% 13,5%
15,0 13,3% 13,0% 12,8%
11,5% 12,3%
10,6% 11,3%
10,0

5,0

0,0

Sursă: Prelucrare proprie a datelor.

Nivelul ridicat al presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte din Croația poate fi explicat
prin faptul că strcutura sa fiscală se bazează în principal pe acest tip de impozite și pe
contribuțiile la asigurările sociale, fapt ce poate fi observat din figura următoare:

231
Pologea Elena-Crina
Presiunea fiscală şi efectele acesteia în economia de piaţă

Figura 1.2.2. Evoluția presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte în Croația în

perioada 2007-2016

25,0

19,5%19,5%19,3%19,1% 19,4%19,7%19,7%19,6%
20,0 18,5%18,6%18,1% 18,0%18,2%18,5%18,5%18,8%
17,2%17,6%17,2%

15,0 13,4%13,4%13,3%13,3%13,4%13,3%13,3%13,0%12,8%
12,4%12,6%13,0%13,0%13,0%12,9%12,9%12,9%12,9%12,9%

10,0

5,0

0,0
2018 2017 2016 2015 2014 2013 2012 2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 2002 2001 2000

UE Croatia

Sursă: Prelucrare proprie a datelor.

În Croația, în anul 2012, rata implicită a impozitului pe consum a fost de 29,1%, a doua cea
mai mare valoare din Uniunea Europeană, cu mult peste media UE, de 19,9%. Acest lucru se
poate explica prin majorarea relativă a cotei standard de TVA, care începând cu luna martie 2012
a crescut de la 23% la 25%. În luna ianuarie a anului 2013, rata zero a TVA a fost eliminată și
înlocuită cu una de 5%, aplicabilă bunurilor și serviciilor care anterior nu au fost impozitate,
precum si produselor alimentare de bază (pâine, lapte și înlocuitori ai laptelui matern), anumite
produse farmaceutice, ajutoarele medicale și cărțile (inclusiv cele electronice).
Taxele de consum sunt o sursă importantă de venit pentru guvernele statelor membre, deși
există diferențe semnificative între țări. În general noile state membre tind să crească impozitele
de consum. Croația și Bulgaria se fac remarcate prin impozitarea consumului, aceasta generând
aproximativ jumătate din veniturile totale.
În ceea ce privește modificările în domeniul accizelor, ele se referă la impozitele speciale pe
autoturisme și la o creștere a accizelor aplicate la produsele energetice, inclusiv la energia
electrică, și a celor pentru majoritatea produselor din tutun. De fapt, accizele la gaze naturale,
electricitate, cărbune și cocs au fost introduse la data aderării. Astfel, și în cazul accizelor Croația
este situată peste media UE, în principal din cauza dependenței sale dominante de taxele bazate
pe consum.
La polul opus, ponderile cele mai mici ale presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte
sunt înregistrate de o țară dezvoltată, și anume Germania, fapt evidențiat în figura următoare:

232
 Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 8/2019

Figura 1.2.3. Evoluția presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte în Germania în

perioada 2007-2016
13,4%13,4%13,3%13,3%13,4%13,3%13,3%13,0%
14,0 12,8%12,4%12,6%13,0%13,0%13,0%12,9%12,9%12,9%12,9%12,9%

12,0 10,5%10,5%10,6%10,7%10,7%10,8%10,9%10,9%10,8%11,2%10,7%10,7%10,3%10,3%10,3%10,7%10,5%10,6%10,7%
10,0
8,0
6,0
4,0
2,0
0,0
2018 2017 2016 2015 2014 2013 2012 2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 2002 2001 2000

UE Germania

Sursă: Prelucrare proprie a datelor.

Începând cu 1 ianuarie 2007, în această țară, cota standard de TVA a fost majorată de la
16% la 19%, însă în același timp se aplică o rată redusă de taxă de 7% pentru anumite produse și
servicii, cum ar fi cele alimentare de bază, transportul public, cărțile, hotelurile și pensiunile.
Totodată există scutiri de TVA pentru câteva servicii, cum ar fi cele medicale și chiriile.
În cazul accizelor, Germania aplică de asemenea o serie de rate reduse atât pentru băuturile
alcoolice, cât și pentru țigarete.
Se observă o ușoară scădere a presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte din 2012 până
în 2016, de la 11,1% la 10,7%. Totuși, presiunea fiscală prezintă un nivel ridicat din cauza
contribuțiilor sociale, aspect detaliat în cadrul studiului.

1.3.Analiza presiunii fiscale aferente impozitelor directe

Impozitele directe reprezintă cea mai învechită și mai simplă formă de impunere, fiind
folosităîncă din antichitate, ele cunoscând însă o extindere și o diversificare deosebită în epoca
modernă. Impozitele directe se impun fie pentru anumite obiecte materiale sau pentru
desfășurarea unor genuri de activități, fie pe venit sau avere. Impozitele directe se stabilesc
nominal pentru unele persoane fizice sau juridice, ca rezultat al grupărilor veniturilor ori averilor
lor, în funcție de cotele de impozit prevăzute în lege. Acestea sunt încasate direct, la anumite
termene stabilite anterior, de la subiectul impozitului.
Impozitele directe se împart în reale și personale. Cele reale se caracterizează prin faptul că
obiectul impunerii se stabilește în mod cantitativ, din această categorie făcând parte impozitele
pe clădiri, pe pământ, pe activități industriale, comerciale, pe capitalul imobiliar sau bănesc,
impozitul funciar și altele. Treptat, din cauză că aceste impozite se stabilesc fără a se ține cont de
capacitatea de plată a contribuabilului, s-a trecut tot mai mult la impozitele personale, în cazul
cărora se ține seama și de situația sa personală, acestea îmbrăcând în general două forme: pe
venit și pe avere.
În tabelul de mai jos sunt redate procentele impozitelor directe în PIB în cele două grupe de
țări europene în perioada 2000-2018:

233
Pologea Elena-Crina
Presiunea fiscală şi efectele acesteia în economia de piaţă

Tabel 1.3.1. Presiunea fiscală aferentă impozitelor directe în cele două grupe de țări
în perioada 2000-2018 (% din PIB)

Sursă: Prelucrare proprie a datelor

În ceea ce priveste presiunea fiscală aferentă impozitelor directe, se observă o diferență

importantă între grupa statelor dezvoltate și cea a țărilor emergente, prima depășind în cele mai
multe cazuri media UE, în timp ce țările în curs de dezvoltare ating un nivel de aproximativ două
ori mai mic. Situația în care impozitele directe reprezintă cea mai mare parte a veniturilor fiscale,
iar impozitele indirecte au o pondere mult mai scăzută este caracteristică statelor dezvoltate.
Așadar, acest indicator are tendința să fie mai ridicat în acele țări în care redistribuirea veniturilor
constituie un obiectiv important al autorităților guvernamentale, precum Belgia, Italia, Regatul
Unit, în general grupa statelor dezvoltate.
Astfel, de-a lungul perioadei analizate nivelul maxim a fost atins în 2008 de către Belgi, cu
16,8%, urmat la mică distanță de Regatul Unit. Cea mai redusă presiune fiscală aferentă
impozitelor directe a fost înregistrată de Bulgaria în intervalul 2011-2012 și este de 4,6%, cu
aproximativ 7,7% sub media UE.
În perioada analizată nu s-au înregistrat majorări semnificative ale presiunii aferente
impozitelor directe, nivelul lor având mai mult un trend constant sau chiar descendent. Cu toate
acestea, mici creșteri au avut loc în Germania, Franța și Italia.
De la data de 1 ianuarie 2010, în Germania, cotele de impozitare s-au majorat progresiv, de
la cea de bază, de 14%, la 42%, iar acest lucru se reflectă și în creșterea presiunii fiscale aferente
impozitelor directe. De asemenea, începând cu luna ianuarie 2008, cota de impozit pe profit s-a
mărit de la 15% la 15,83%, cu o suprataxă de solidaritate de 5,5%.
În Franța, cota standard de impozitare este de 33,33%, însă pentru anii 2012 și 2013 s-a
aplicat o rată suplimentară de 5% la societățile care aveau un venit brut de peste 250 de milioane
de euro, acest lucru reflectându-se și în creșterea indicatorului analizat. Totodată s-au mărit
cotele de impozit pe venit pentru cei cu venituri ridicate, în 2011 majorându-se cota superioară
de impozitare de la 40% la 41%.

234
 Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 8/2019

Nici în ceea ce privește reducerea indicatorului analizat nu s-au înregistrat diferențe

importante. Cele mai semnificative scăderi în acest sens au avut loc în Ungaria, Regatul Unit,
Polonia, Croația și Cehia.
În Ungaria, reducerea presiunii ficale aferente impozitelor directe în perioada supusă
analizei reprezintă o consecință a scăderii în anul 2010 a cotei de impozit pe profit de la 19% la
10% pentru acele companii care au înregistrat venituri anuale sub 250 de milioane de HUF,
respectiv sub 500 de milioane de HUF începând cu anul 2011. Astfel, indicatorul analizat a
scăzut de la 7,9% în anul 2010 la 6,3% în anul 2011. La aceasta a contribuit și diminuarea în anul
2010 a cotei de impozit pe venit de la 18% la 17%, dar mai ales renunțarea în același an la taxa
de solidaritate pentru cei cu venituri mari și introducerea în anul 2011 a cotei unice de impozit pe
venit de numai 16% (cota superioară de impozitare fiind înainte de 32%).
Regatul Unit a avut parte de fluctuații ale presiunii fiscale aferente impozitelor directe în
perioada analizată. Scăderea de la 15,2% în anul 2011 la 14,4% în anul 2012 a acesteia poate fi
explicată prin reducerea cotei standard de impozit pe profit în anul 2011 de la 28% la 27%,
precum si a cotei reduse de impozit pe profit în același an de la 21% la 20%. În al doilea rând, o
creștere cu 0,4% a presiunii fiscale în anul 2016 față de anul 2015 poate fi justificată de
majorarea cotei superioare de impozitare de la 40% la 50% pentru acele venituri care depășesc
150,000 de lire sterline.
Polonia, spre deosebire de alte țări vecine, aplică impozitul progresiv, însă nu folosește
decât trei cote de impozitare: persoanele care încasează anual venituri de până la 722 de euro nu
sunt impozitate, pentru veniturile cuprinse între 722 și 20,000 de euro se achită un impozit de
18%, iar cei ce încasează peste 20,000 de euro plătesc un impozit de 32%. Acest lucru se
întâmpla din anul 2009, iar scăderea presiunii fiscale aferente impozitelor directe a avut loc chiar
în acel an, cu 1,2% față de anul anterior.
Trei dintre țările analizate au înregistrat aproximativ aceleași valori pentru parcursul acestei
perioade: Olanda (aproximativ 11% din PIB), România (aproximativ 6% din PIB) și Belgia
(aproximativ 16% din PIB).
În cazul României nu au avut loc fluctuații mari ale acestui indicator, menținându-se cota
unică de impozit pe profit și pe venit de 16% în toată perioada analizată. În anul 2009 s-a
introdus impozitul minim, însă a fost eliminat ulterior, in anul 2010. De la 1 ianuarie 2018 cota
de impozitare a impozitului pe venit a scăzut de la 16% la 10%. Astfel, din anul 2009 până în
anul 2010 a existat o solutie de calcul al impozitului pe profit reflectată printr-un impozit minim
anual stabilit în funcție de veniturile anuale totale. În prezent, IMM-urile pot opta între plata
impozitului pe profit și cea a impozitului pe venit (cifra de afaceri).
Din figura următoare se poate observa că în cazul primei grupe de țări sistemul fiscal se
bazează pe impozitarea directă, evidențiindu-se o distincție netă față de celelalte state supuse
analizei, în care impozitaea indirectă este relevantă în totalul veniturilor fiscale prelevate. Acest
lucru se poate explica prin faptul că cele din urmă nu beneficiază de o piață de capital foarte
dezvoltată, iar inițiativa privată este înfrântă de nivelul ridicat al birocrației și de lipsa soluțiilor
sustenabile ale statului.

235
Pologea Elena-Crina
Presiunea fiscală şi efectele acesteia în economia de piaţă

Figura 1.3.1. Presiunea fiscală aferentă impozitelor directe în cele două grupe de țări
în anul 2016

18,0 16,2%
16,0 14,6% 14,0%
12,9% 12,6% 12,6%
14,0 11,5%
12,0
10,0 7,6%
7,4%
8,0 6,5% 7,1% 6,4%
5,4%
6,0
4,0
2,0
0,0

Sursă: Prelucrare proprie a datelor.

În anul 2016, conform graficului și datelor prezentate în tabel, ponderile cele mai mari ale
presiunii fiscale aferente impozitelor directe au fost înregistrate în Belgia și Italia, iar cele mai
mici, în Bulgaria și Croația. Se observă de asemenea că în țările dezvoltate predomină
impozitarea directă.
Creșterea accentuată a datoriei și procesul de consolidare fiscală de lungă durată în unele
țări din Zona Euro nu au dus întotdeauna la o reducere a ratelor datoriei față de PIB. Ca urmare,
unii autori sugerează că soldul primar s-ar putea opri să se adapteze odată ce datoria a atins o
anumită limită. Arătăm că reacția balanței primare la creșterea datoriei depinde de creșterea
economică și dinamica instituțională. În special, creșterea economică poate avea un efect
exponențial asupra soldului primar. Creșterea accentuată a datoriei și procesul de consolidare
fiscală în țările din Zona Euro au determinat unii autori să considere existența scăderii fiscale.
Acest lucru se întâmplă atunci când țările care se îndreaptă spre creșterea datoriilor, ajungând la
ajustarea soldului primar pe o perioadă de până la un nivel ridicat.. Această lucrare a analizat
factorii determinanți ai balanței primare și impactul luării în considerare a acestor factori
determinanți în analizarea durabilității datoriei. Un rezultat cheie al lucrării este rolul
semnificativ pe care îl joacă creșterea economică în determinarea echilibrului fiscal, atât în
contextul recesiunii, cât și în procesul de redresare. Luarea în considerare a acestui fapt poate fi
esențială atunci când se dorește o dinamică a datoriei: o economie cu o creștere scăzută este mai
probabil să se oprească ajustarea decât o economie care, în ciuda datoriilor uriașe, continuă să
crească.
Ca urmare a creșterii semnificative a ratelor datoriei publice față de PIB observate în urma
crizei financiare din 2007, problema consolidării fiscale, adică o reducere a ponderii datoriei față
de PIB, a ajuns în fruntea dezbaterii politice și analizei macroeconomice (OCDE, 2012). În Zona
Euro, consolidarea datoriilor este o preocupare majoră a Comisiei Europene, iar aranjamentele
instituționale, cum ar fi Tratatul de la Maastricht și Pactul de stabilitate și creștere ar trebui să
impună statelor membre să respecte un raport de 60% al datoriei către PIB. "Baza corectivă" a
PSC ar trebui activată ori de câte ori datoria publică depășește 60% din PIB, iar datoria

236
 Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 8/2019

excedentară nu este redusă cu 5% pe an în medie pe o perioadă de trei ani (Comisia Europeană).

De altfel, consolidările reprezintă o problemă divizibilă din punct de vedere politic, iar
sustenabilitatea pe termen lung a planurilor de ajustare fiscală nu poate fi considerată ca atare.
Austeritatea din Zona Euro este provocată din ce în ce mai mult pentru efectele sale aparent
modeste asupra ratelor datoriei către PIB și asupra implicațiilor sale sociale nedorite (Corsetti,
2012; Darvas și Tschekassin, 2015).
Între anii 1974 și 2015, ponderea investițiilor publice în PIB a scăzut în medie în țările
OCDE de la 4,2% la 3,2%, cu disparități mari între țări. În plus față de această tendință
descendentă, fluctuațiile de scurtă durată în jurul trendului pe termen lung sunt, de asemenea,
observate. Există mai multe explicații posibile pentru această evoluție, cum ar fi politicile de
privatizare, apariția de noi opțiuni de finanțare sub formă de parteneriate public-privat sau
eforturi de disciplină fiscală pentru a reduce deficitele bugetare. Pe baza datelor europene din
anii 1970 și 2003, Mehrotra și Vulian (2006) arată empiric că variațiile raportului investiții
publice în PIB se datorează în principal eforturilor de consolidare fiscală pentru a asigura
sustenabilitatea datoriei publice, sugerând că investiția publică servește drept variabilă de
ajustare. Utilizarea investiției publice ca variabilă de ajustare este justificată în conformitate cu
Truger (2015) de faptul că o scădere a investițiilor publice implică un cost politic mai scăzut în
comparație cu o scădere a consumului guvernamental sau a plăților de transfer. Pentru a evita
fluctuațiile investițiilor publice și posibilele efecte negative asupra producției, câțiva economiști
susțin o disciplină fiscală sub forma unei reguli de aur a finanțelor publice.
În ceea ce privește România, presiunea fiscală care s-a înregistrat în anul 1993 era de 31,8%,
o valoare relative mică față de cifrele înregistrate în celelalte țări. În anii următori, acest nivel a
crescut, dar nu a depășit media europeană de 41,1%. Astfel, datorită costurilor sociale ridicate,
implicate de restructurarea economică și degradării nivelului de trai al populației, acest nivel al
presiunii fiscale a fost perceput ca fiind împovărător. Atât întreprinderile, cât și firmele de
comerț, au avut și ele de suferit din cauza prevederilor fiscale, nu atât în ceea ce privește nivelul
obligațiilor, cât mai ales prin prisma lipsei unei legislații coerente care să încurajeze dezvoltarea
acestora.
În urma crizei economice din 2008, autoritățile publice din multe țări și-au dat seama că o
consolidare a bugetului prin reducerea investițiilor publice poate descuraja creșterea economică.
Riscul de a împiedica creșterea economică necesită o politică fiscală caracterizată printr-o cotă
mai mare a investițiilor publice, care ar trebui, în același timp, să fie mai puțin sensibilă la
ciclurile de afaceri. Pe de altă parte, este de dorit să se impună reguli fiscale pentru extinderea
bugetului guvernamental, pentru a garanta un nivel scăzut al datoriei publice. Se consideră că
regula de aur a finanțelor publice atinge ambele obiective menționate mai sus, prin limitarea
utilizării datoriei publice numai pentru finanțarea unei creșteri a investițiilor publice, ținând
seama de o cotă mai mare a investițiilor publice în totalul cheltuielilor publice.

237
Pologea Elena-Crina
Presiunea fiscală şi efectele acesteia în economia de piaţă

2. Presiunea fiscală și efectele acesteia în economia de piață

2.1. Date generale
Sistemul fiscal cuprinde în componența sa totalitatea taxelor, impozitelor și contribuțiilor pe
care atât persoanele fizice, cât și cele juridice trebuie să le plătească către bugetul de stat, cum ar
fi: impozitul pe venit, impozitul pe profit, contribuțiile la asigurările sociale, la fondul de șomaj,
la asigurările de sănătate, taxe vamale, taxa pe valoare adăugată, accize, impozite pe clădiri,
impozite pe mijloace auto, sau alte taxe. Toate aceste taxe constituie o presiune fiscală asupra
tuturor contribuabililor.
Presiunea fiscală sau rata fiscalității așa cum mai este denumită în literatura de specialitate
are următoarea formulă:
Rf= (Venituri fiscale/ PIB)*100
unde:
 Rf reprezintă rata fiscalității, care ne arată ce procent din produsul intern brut revine la
dispoziția statului prin intermediul taxelor, impozitelor și contribuțiilor;
 Venituri fiscale= totalitatea încasărilor și a veniturilor realizate într-un an din impozite,
taxe și contribuții;
 PIB = produsul intern brut realizat la nivelul unui an.

În componența veniturilor fiscale intră atât impozitele directe (impozitul pe profit, impozitul
pe venit), cât și impozitele indirecte (TVA, accize, taxe vamale), dar și contribuțiile sociale
(asigurările de sănătate, asigurările sociale, fondul de șomaj).
La nivelul presiunii fiscale pot apărea două efecte: efecte economice și efecte sociale.
Efectele economice apar la nivelul modificării cererii agregate la nivelul societății, precum și la
nivelul individual. La nivelul agregat, creșterea presiunii fiscale conduce la reducerea cererii
globale prin preluarea unei părți mai mari din venitul nominal la dispoziția statului. Scăderea
cererii agregate pentru consumul privat este, într-o oarecare măsură, compensată prin creșterea
consumului de bunuri publice. Dimpotrivă, scăderea presiunii fiscale are ca urmare creșterea
părții venitului nominal lăsat la dispoziția agenților economici, ceea ce mărește cererea de bunuri
private. Efectele economice se manifestă nu numai la nivel global, ci și la nivelul structurii
cererii agregate. Astfel, în funcție de tipul de impozitare, veniturile mai mari sunt, de regulă,
impozitate mai mult decât cele mai mici. Pe de altă parte, contribuabilii cu venituri mici primesc
mai mult din resursele bugetare decât cei cu venituri mari, ceea ce are ca efect modificarea
comportamentelor de consum, de acumulare și de investiții la nivelul societății.
Efectele sociale se manifestă prin scăderea capacității de cumpărare la nivelul venitului real.
Totuși, acest efect este contradictoriu, întrucât cei cu venituri mici sunt compensați prin politica
de protecție socială, asigurată prin intermediul bugetului de stat.
Ca un efect al presiunii fiscale exagerate mai poate fi considerat fenomenul „rezistenței la
impozite”, care se manifestă prin următoarele riscuri:
 Riscul evaziunii și fraudei fiscale. În acest sens capătă amploare două procedee
deosebit de periculoase: economia realăși evaziunea internațională (delocalizarea
producției anumitor întreprinderi spre țări cu o legislație fiscală mai favorabilă);
 Riscul inflației prin fiscalitate, deoarece majorarea impozitelor are tendința de a se
răsfrânge asupra proceselor de determinare a prețurilor și salariilor și de a alimenta
astfel inflația.
Riscul diminuării competitivității internaționale a produselor autohtone sau a micșorării
capacității de investire și modernizare.

238
 Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 8/2019

Abstinența fiscală, care constă în evitarea îndeplinirii anumitor operațiuni în scopul de a

evita impozitele aferente acestora. De exemplu, persoana activă caută să limiteze sau să reducă
activitatea sa pentru a nu atinge un anumit plafon de impozitare sau un consumator nu consumă
produse care sunt impozitate cu mai multe impozite (importate, accizabile).

2.2. Analiza presiunii fiscale în România în perioada 2000-2018

În acest subcapitol voi analiza evoluția presiunii fiscale în România în perioada 2000-2018.

Figura 2.2.1. Evoluția presiunii fiscale în Romînia în perioada 2000-2018

32,00

31,00 30,69

30,00

29,00 28,7028,89 28,79

28,31 28,32 28,39
28,01 27,78 27,95
28,00 27,4727,31 27,66
27,13 27,32
27,00 26,53
26,26 26,17
25,78
26,00

25,00

24,00

23,00

Sursă: Ameco – prelucrare proprie a datelor.

Evoluția presiunii fiscale din România în perioada 2000-2018 este ilustrată pe baza
graficului de mai sus și după cum se poate vedea, în anul 2000 s-a înregistrat cel mai ridicat nivel
al presiunii fiscale (30,69), iar în anul 2017 s-a înregistrat cea mai mica valoare (25,78).
Putem spune că aceste fluctuații ale nivelului presiunii fiscale au apărut și datorită cotelor de
impozitare care în această perioadă în care am analizat evoluția acesteia au suferit câteva
modificări, astfel că până în anul 2004 s-a aplicat un sistem progresiv, cu cote diferențiate pentru
veniturile persoanelor fizice, respectiv de la 18% până la 40%, iar din anul 2005 se aplică cota
unică de 16%. În cazul impozitului pe profit, cota de impozitare a suferit modificări, astfel în
anul 2000 această cotă era de 25%, iar din anul 2005 s-a modificat la cota unică de 16%.
Se poate observa că în momentul în care România a aderat la Uniunea Europeană, în anul
2007, nivelul ratei fiscalității are un trend descedent, deoarece România a avut ca obiectiv
armonizarea reglementărilor fiscale cu cele europene, însă in anul 2011 presiunea fiscal a crecut
cu 1,18 puncte procentuale față de anul 2010, iar toată această situație a picat.
În acest fel, în anul 2009, atunci când în România s-a instalat criza economică, care a avut
drept consecință diminuarea consumului a dus la scăderea indicatorilor fiscali și mai ales la
deteriorarea colectării din TVA. Așadar, în anul 2009, colectarea de TVA a avut cea mai
însemnată scădere și a stat la baza măsurilor fiscale ce s-au luat, totul terminându-se cu creșterea
cotei de TVA de la 19% la 24% la jumătatea anului 2010.

239
Pologea Elena-Crina
Presiunea fiscală şi efectele acesteia în economia de piaţă

În perioada crizei economice globale, presiunea fiscală din România a fost mai scăzută decât
în ceilalți ani, deoarece s-a încercat o stimulare a economiei în acea perioadă dificilă din punct de
vedere economic și o relaxare fiscală a contribuabililor. Aceste lucruri s-au putut observa în anii
2009 și 2010, iar începând cu anul 2011 presiunea fiscală a fost mai ridicată, dar nu mai mult
decât în anii 2000-2008. Astfel, prin modificarea cotelor de impozitare și prin lărgirea bazei
impozabile, România încearcă să mărească veniturile bugetare pentru a putea să își achite
datoriile și ogligațiile pe care în momentele grele din criza economică și le-a asumat. Fiindcă
așteptările pe care cetățenii le au, au crescut, guvernele încearcă să reducă presiunea fiscală
pentru ca aceștia să nu o simtă foarte mult.
Făcând o legătură între aceste evoluţii ale presiunii fiscale cu reglementările fiscale luate pe
perioada crizei economice, dar şi în perioadele de recesiune economică, acţiunile întreprinse de
către Guvernul României pentru relaxarea fiscală a contribuabililor, dar şi pentru a crea facilităţi
fiscale de atragere a investitorilor străini, au fost următoarele:
 S-au introdus prevederi cu privire la scutirea de impozit a profitului reinvestit, valabil până
la 31.12.2010. Această prevedere era doar o amânare la plata impozitului pe profit. Acest
lucru s-a întâmplat deoarece facilitatea s-a acordat nu prin intermediul unei cheltuieli
deductibile, ci a unei rezerve. În plus, pentru bunurile respective nu semai calcula
amortizarea fiscală, în final existând posibilitatea ca investiția să nu mai fie deloc
amortizată fiscal, iar facilitatea nu a prea fost folosită;
 Micii producători de țuică (max. 250 l/an,100% alcool) și vin (600 hl/an) sunt exceptați de
la plata accizei. Această măsura a scos din sfera producătorilor de produse accizabile foarte
multe persoane din zona rurală, producători pentru autoconsum sau comerț local;
 Pensiile obținute de persoanele cu handicap grav sau accentuat nu mai sunt impozitate
(pentru ceea ce depășește 1.000 lei/lună). Acestă măsură a avut un impact foarte limitat,
probabil pentru a reflecta și scutirea de impozit pe salariu a unor astfel de persoane, precum
şi extinderea scutirilor de la impozitele locale pentru persoanele persecutate politic în
comunism precum și pentru persoanele care au participat la Revoluția din 1989. Se acordă
scutiri de impozit pentru veteranii de război, văduve de veterani nerecăsătorite;
 S-a reintrodus impozitul pe venitul microîntreprinderilor, în cota de 3%, în condiții
similare cu cele existente anterior eliminării lui în urmă cu 7 luni în cursul aceluiaş an.
 S-a eliminat cota de impozit de 1% pentru vânzarea de titluri deținute cel puțin 1, iar
pierderile din operațiuni pe bursă vor putea fi reportate. Această măsură ar fi trebuit a fi
inclusă în legislație încă din 2004, odată cu introducerea cotei unice;
 S-au redus dobânzile de întârziere la 0,04%/ zi;
 S-a mărit plafonul de scutirea la TVA de la 35.000 Euro (119.000 lei) la 65.000 Euro
(220.000 lei), prin care se reduce numărul de plătitori de TVA;
 S-a introdus impozit pe venitul din activități agricole, silvicultură și piscicultură, conform
unor norme de venit pre-stabilite. Se elimină reținerea de 2% din valoarea produselor
predate la centre de colectare, fiind o măsură de lărgire a bazei impozabile;
 Diurnele ce depășeau de 2,5 ori nivelul stabilit pentru instituțiile publice deveneau
impozabile, fiind o măsură de lărgire a bazei impozabile;
 S-a majorat ușor limitele pentru venituri neimpozabile din agricultură, viticultură și
creșterea animalelor și s-a micșorat unele norme de venit, prin care se reducea ușor sarcina
fiscală a agricultorilor;

240
 Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 8/2019

 Companiile nou înființate cu capital social de minim 25.000 euro puteau opta să nu înceapă
activitatea ca microîntreprindere. Chiar dacă limita de capital social era restrictivă, măsura
era extrem de necesară pentru investițiile mari, de tip Greenfield;
 S-a introdus cota redusă de 9% TVA la produse de panificație, făină, grâu și secară. Măsura
a fost prezentată ca o măsură importantă de reducere a fiscalității. În realitate, impactul ei
este unul foarte mic, de sub 10 lei/ familie/ lună. Datorită și aplicării măsurilor de taxare
inversă, se pare că evaziunea este în scădere în acest domeniu;
 Se exceptează de la impozit pe profit câstigurile din vânzarea de participații la firme
românesti sau străine (cu condiția să fie în state din UE sau cu care avem Convenție privind
evitarea dublei impuneri), cu condiția ca mai mult de 10% din titluri să fie deținute pentru
mai mult de 1 an. Se reduce perioada de deținere pentru aplicarea Directivei subsidiarei de
la 2 la 1 an. Se exceptează de la impozit dividendele primite din străinătate. Acest set de
măsuri pune România pe harta locațiilor posibile pentru companii de tip holding. Pentru a
putea fi atractivi și a culege beneficiile acestei măsuri, mai sunt încă multe de făcut, în
special în ceea ce privește contribuțiile sociale și stabilitatea legislativă. Măsura poate fi
însă considerată ca fiind cea mai bună măsură de politică fiscală din acea periodă;
 în anul 2013 a fost înfiinţată Direcţia Generală antifraudă fiscală în cadrul ANAF (Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală), având drept scop creşterea eficienţei controalelor, dar
şi existenţa unor penalizări şi sancţiuni stricte în cazul depistării unor activităţi informale;
 Simplificarea sistemului de taxe şi impozite, concomitent cu reducerea birocraţiei. Pentru
reducerea birocraţiei Guvernul României a declansat o aplicaţie prin care solicită
cetăţenilor români să îşi exprime punctul de vedere asupra a ceea ce trebuie simplificat
pentru o interacţiune cât mai eficientă cu instituţiile statului.

2.2.2. Veniturile fiscale din România în perioada 2000-2018

240,177
250,000
213,559
199,575
197,252
200,000 183,659
173,542
164,971
158,350
139,519143,645
150,000 134,092
120,309
98,290
100,000 80,529
67,710
54,778
42,747
50,000 33,737
24,664

0,000
2018
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
2007
2006
2005
2004
2003
2002
2001
2000

Sursa: Ameco – prelucrare proprie a datelor.

Pe baza analizelor efectuate și pe baza figurii 2.2.2., se poate observa că veniturile fiscale
din România formate din impozite directe, impozite indirecte și contribuții sociale are un trend
ascendent pe perioada analizată, iar cea mai mare valoare înregistrată fiind chiar în anul 2018,
cand veniturile fiscale constituite la Bugetul de Stat al României au fost în valoare
de240,177mrd. ron. Chiar dacă economia românească a fost afectată de criza economică din anul

241
Pologea Elena-Crina
Presiunea fiscală şi efectele acesteia în economia de piaţă

2008, acest trend s-a păstrat ascendent, iar variația veniturilor fiscale din 2009 față de cele din
2008 a fost cea mai redusă, având valoarea de 134,092mrd. ron.

Figura 2.2.3. Structura veniturilor fiscale din România

100%
90%
28,86 31,0331,59 31,49 32,09
37,57 33,97 35,52 38,23 36,1936,2736,22 36,82 35,28 35,65 39,5339,26 37,52
80% 45,10
70%
60%
50% 47,28 46,16 46,47 47,2546,14
41,26 43,65 44,93 40,49 42,26 42,86 44,92 46,25 42,87 44,20
40% 41,32 39,49 39,10
39,85
30%
20%
24,39 24,95 23,57 22,55 21,68 20,9021,4821,95 23,5224,0723,18 21,08 19,09 23,45 21,56 20,51 22,21 23,71
10% 18,37
0%
2018 2017 2016 2015 2014 2013 2012 2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 2002 2001 2000

Ponderea impozitelor directe in VF(%) Ponderea impozitelor indirecte in VF(%)

Ponderea contributiilor sociale in VF(%)

Sursa: Ameco – prelucrare proprie a datelor.

Pentru a putea vedea care dintre componentele presiunii fiscale au cea mai mare pondere în
totalul veniturilor fiscale din perioada 2000-2018, în figura de mai sus am realizat structura
sistemului fiscal.
Așadar, se poate observa că cea mai mare parte din veniturile fiscale consolidate la Bugetul
de Stat sunt alcătuite din impozitele indirecte (TVA, accize, taxe vamale), acestea având un trend
crescător pe perioada analizată, urmate de ponderea contribuțiilor sociale, cea mai mica pondere
în totalul veniturilor fiscale fiind ocupată de impozitele directe.
Pe baza analizelor se observă că ponderea impozitelor indirecte a avut o tendință crescătoare
din anul 2000 până în anul 2018, ceea ce arată că România este dependentă de impozitarea
indirectă într-o proporție semnificativă pentru a-și putea colecta veniturile fiscale la Bugetul de
Stat.
Se poate spune că ponderea veniturilor indirecte predomină în totalul resurselor publice
aflate la dispoziția statului, deoarece asemenea țărilor din Uniunea Europeană, țările în curs de
dezvoltare, printre care se află și România, își asigură aceste resurse necesare pe baza impozitării
consumului și mai putin pe baza impozitării muncii, spre deosebire de țările dezvoltate care
procedează în sens opus.
Ponderea impozitelor directe în totalul veniturilor fiscale, în perioada analizată nu a variat
semnificativ de la un an la altul, ponderea contribuțiilor sociale în totalul veniturilor fiscale
având un trend descrescător în perioada 2000-2018.

242
 Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 8/2019

Figura 2.2.4. Ponderea structurii sistemului fiscal în PIB în România (2000-2018)

100%
90%
8,08 8,52 8,63 8,75 9,09 9,38
80% 11,449,34 8,76 9,74 9,6610,1710,2610,219,60 9,8311,0711,1911,39
70%
60%
50%
11,2513,2412,6812,6913,1313,0611,8710,3111,2812,0212,72
40% 10,1110,26 12,8211,6712,1811,5711,2611,86
30%
20%
10% 4,66 6,07 6,43 6,60 6,20 5,92 5,81 6,08 5,80 5,99 6,43 6,50 5,97 5,29 6,38 5,94 5,74 6,33 7,19
0%

Ponderea impozitelor directe in PIB(%) Ponderea impozitelor indirecte in PIB(%)

Ponderea contributiilor sociale in PIB(%)

Sursa: Ameco – prelucrare proprie a datelor.

În figura de mai sus am analizat presiunea fiscală directă, indirectă și a contribuțiilor sociale
și se poate observa faptul că în intervalul studiat, și anume din anul 2000 până în anul 2018,
impozitele indirecte au cea mai mare pondere în PIB.
Astfel, presiunea fiscală indirectă are un trend ascendent, a crescut de la 11,86% în anul
2000 la 12,68% în anul 2014. Cel mai scăzut nivel al presiunii fiscale indirecte a fost înregistrat
în anul 2018 cu ponderea de 10,11%, iar valoarea maximă a fost înregistrată în anul 2015 cu
ponderea de 13,24% în PIB. În cazul presiunii fiscale a contribuțiilor sociale se poate spune că
nivelul acestei presiuni fiscale este foarte apropiată de nivelul presiunii fiscale indirecte, dar
comparative cu presiunea fiscală indirectă care a avut un trend ascendent, presiunea fiscală a
contribuțiilor sociale a avut un trend descendent, scăzând astfel de la ponderea de 11,39% în PIB
în anul 2000 când nivelul maxim al acestei presiuni fiscale a fost atins, la o pondere de 8,60% în
PIB în anul 2014, acesta fiind nivelul minim atins.
Presiunea fiscală directă deține cea mai redusă pondere a impozitelor directe în PIB, având o
variație ușoară pe perioada analizată, variind de la ponderea de 7,19% în anul 2000, când s-a
atins cea mai mare rată a fiscalității directe, la ponderea de 6,20% înregistrată în anul 2014, cu
mențiunea că cea mai redusă rată a fiscalității directe a fost atinsă în anul 2018 și a avut un
procent de 4,66%.

3. Model econometric
În acest capitol îmi propun să pun în evidență importanța presiunii fiscale, precum și
efectele acesteia în economia de piață. Voi folosi ca și variabile veniturile fiscale și PIB-ul.
Produsul intern brut este un indicator macroeconomic ce reflectă suma valorii de piață a
tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei
în interiorul unei țări pe parcusul unui an calendaristic. Acest indicator are mai multe formule de
calcul, deci implicit este influențat de mulți factori.
Pentru a arăta o potențială legătură între veniturile fiscale și PIB, voi folosi programul
EViews7. Perioada de analiză va fi de 24 ani, începând din anul 1995 și până în anul 2018. Sursa
este Ameco, iar datele sunt absolute, exprimate în miliarderoni.

243
Pologea Elena-Crina
Presiunea fiscală şi efectele acesteia în economia de piaţă

Variabila dependentă va fi PIB, iar variabila independentă va fi reprezentată de veniturile

fiscale.
În urma introducerii datelor în program rezultă următorul out-put:

Figura 3.1. Rezultatele estimării parametrilor modelului de regresie

Dependent Variable: PIB
Method: Least Squares
Date: 01/13/19 Time: 15:38
Sample: 1995 2018
Included observations: 24

Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.

VENITURI_FISCALE 3.822932 0.060635 63.04865 0.0000

C -10.88674 7.813139 -1.393389 0.1774

R-squared 0.994496 Mean dependent var 389.0413

Adjusted R-squared 0.994246 S.D. dependent var 294.6088
S.E. of regression 22.34783 Akaike info criterion 9.130991
Sum squared resid 10987.36 Schwarz criterion 9.229162
Log likelihood -107.5719 Hannan-Quinn criter. 9.157036
F-statistic 3975.133 Durbin-Watson stat 0.791849
Prob(F-statistic) 0.000000

Sursă: Prelucrare proprie a datelor.

Pentru a demonstra că modelul este valid și corect specificat trebuie să urmărim

probabilitatea lui F-statistic, care este 0, este mai mic decât 5, deci modelul este corect cu o
probabilitate de 95%.
După cum se poate observa și nivelul probabilităților celor doi coeficienți este mai mic decât
0,05, această valoare fiind pragul de semnificație până la care poate coborî, astfel încât să se
respingă ipoteza nulă.
R-squared arată proporția variației variabilei dependente care este explicată de varianța
variabilei independente, așadar 99,44% din variația PIB-ului este explicată de variația veniturilor
fiscale.
Ecuația regresiei multiple va deveni:
𝑃𝐼𝐵 = 𝛼 + 𝛽 ∗ 𝑉𝐹 + 𝜀 , unde VF= venituri fiscale
Între nivelul PIB-ului și veniturile fiscale se poate observa o relatie directă, atunci când
veniturile fiscale cresc cu o unitate monetară, produsul intern brut al României va crește în medie
cu 3,81 unități monetare.
Pentru fiecare variabilă se pot calcula o serie de indicatori descriptivi, precum nivelul
mediu, valorile extreme (nivelul minim, respective nivelul maxim), varianța, și altele. În același
timp se poate elabora și graficul histogramei:

244
 Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 8/2019

Figura 3.2. Indicatori descriptivi

8
Series: Residuals
7 Sample 1995 2018
Observations 24
6
Mean 5.27e-14
5 Median 0.238103
Maximum 53.12450
4 Minimum -39.48533
Std. Dev. 21.85661
3 Skewness 0.380887
Kurtosis 3.216887
2
Jarque-Bera 0.627340
1 Probability 0.730760

0
-40 -30 -20 -10 0 10 20 30 40 50 60
Sursă: Prelucrare proprie a datelor.

Analizând nivelul indicatorului Jarque-Bera, se poate observa că valoarea acestuia este mai
mică decât valoarea critică de 5,99, deci acceptăm ipoteza nulă de normalitate a erorilor.
Probabilitatea(JB)> 0,05, în concluzie se poate afirma că rezidurile provin dintr-o distribuție
normală.

Figura 3.3. Out-put test WHITE – heteroscedasticitate

Heteroskedasticity Test: White

F-statistic 19.02197 Prob. F(2,21) 0.0000

Obs*R-squared 15.46398 Prob. Chi-Square(2) 0.0004
Scaled explained SS 14.40316 Prob. Chi-Square(2) 0.0007

Test Equation:
Dependent Variable: RESID^2
Method: Least Squares
Date: 01/13/19 Time: 15:41
Sample: 1995 2018
Included observations: 24

Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.

C 143.4804 192.7183 0.744508 0.4648

VENITURI_FISCALE -6.342359 4.437810 -1.429164 0.1677
VENITURI_FISCALE^2 0.058891 0.019815 2.972015 0.0073

R-squared 0.644333 Mean dependent var 457.8068

Adjusted R-squared 0.610460 S.D. dependent var 696.2989
S.E. of regression 434.5823 Akaike info criterion 15.10312
Sum squared resid 3966097. Schwarz criterion 15.25037
Log likelihood -178.2374 Hannan-Quinn criter. 15.14218
F-statistic 19.02197 Durbin-Watson stat 3.033914
Prob(F-statistic) 0.000019

Sursa: Prelucrare proprie a datelor.

245
Pologea Elena-Crina
Presiunea fiscală şi efectele acesteia în economia de piaţă

La analiza validității modelului White două probabilități din trei sunt mult mai mici decât
pragul acceptat (0,05), deci rezultă că se respinge ipoteza nulă, așadar rezidurile sunt
heteroscedastice în raport cu factorii studiați. Varianța erorilor nu este constantă, deci erorile nu
sunt distribuite normal.

Concluzii și propuneri
Presiunea fiscală dintr-un stat trebuie în primul rând să asigure un echilibru între ceea ce își
dorește statul, și anume un nivel cât mai ridicat al acesteia pentru a putea acoperi necesarul
resurselor financiare, și ceea ce își dorește contribuabilul, adică un nivel cât mai scăzut al
presiunii fiscale.
Un nivel relative redus al veniturilor individuale ale contribuabililor, completate de o
presiune fiscală apăsătoare nu le asigură oamenilor posibilitatea de a economisi, dar nici statului
necesarul pentru resursele financiare de care are nevoie pentru a acoperi cheltuielile publice. O
situație ca aceasta pune sub semnul întrebării consumul de produse și servicii, dar totodată și
dorința contribuabililor de a mai munci.
Se consideră că principalele cauze ale unei presiuni fiscale apăsătoare pentru contribuabilul
mediu, fie persoană fizică, fie persoană juridică, sunt datorate următoarelor situații:
 Necesitatea resurselor fiscale determină statul să impună o politică fiscală destul de aspă;
 Sistemul fiscal din România nu este unul foarte bine pus la punct, astfel existând
posibilități pentru evaziune fiscală;
 Măsurile pe care statul le-a întreprins nu au fost suficiente pentru stoparea fenomenului
de evaziune fiscală;
 Economia țării resimte lipsa capitalurilor disponibile pentru a fi investite, iar asta impune
practicarea unei politici fiscale deosebite;
 Datorită situației actuale precare a economiei românești, veniturile realizate de totalitatea
categoriilor de contribuabili sunt inadecvate pentru a fi grevate de o fiscalitate prea mare
fără a da naștere unor urmări nedorite.
Datorită influenței sociale a fiscalității atât în calitate de instrument redistributiv al
veniturilor, cât și ca instrument de presiune asupra oamenilor, se poate considera că această
problemă a fiscalității ar fi una dintre problemele existe în momentul de față în societatea
românească, problemă care ar trebui sa fie privată și abordată la contactul dintre sectorul
economic și cel social.

246
 Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 8/2019

Bibliografie

Agenția Națională de Administrare Fiscală, https://www.anaf.ro

Bunescu, L. (2011), International Financing Alternatives for Romanian Central Government,
Studiesc Business and Economics, vol. 6, no. 3.
Echevarria Icaza, V. (2018), Fiscal fatigue and debt sustainability: Empirical evidence from the
Eurozone 1980–2013, Cuadernos de Economía , 69-78.
Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor
și de abrogare a Directivei 92/12/CEE, publicată în Jurnalul Oficial L9/14.01.2009.
Ferrara, M., Tirelli, P. (2017), Equitable fiscal consolidations, Economic Modelling, vol. 61,
issue C, 207-223.
Goran B. (2014), Cinci ani de modificări fiscale, Revista de actualitate financiară,
http://:codfiscal.net
Guvernul României, http://maisimplu.gov.ro/
http://ec.europa.eu/economy_finance/ameco/user/serie/SelectSerie.cfm
Lege 22/02.03.2010
Lege 367/25.11.2009
Legea 168/29.05.2013
Legea 329/09.11.2009
Mehrotra & Vulian (2006), Fiscal policy effectiveness and the golden rule of public finance,
Central Bank Review
OG 15/29.08.2012
OG 16/30.07.2013
OG 8/23.01.2013
Ordonanta de urgență a Guverniului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare
pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și
pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr.
593/20.09.2013, cu modificările și completările ulterioare
OUG 102/15.11.2013
OUG 125/30.12.2011
OUG 125/30.12.2011
OUG 88/29.09.2010
UG 117/30.12.2010
Văcărel, I. (coord) (2008), Finanțele publice, Editura Didactică și Pedagogică, București
Văcărel, I., Bistriceanu, Gh.D., Bercea, F., Anghelache, G., Mosteanu, T., Bodnar, M.,
Georgescu, F. (2007), Finanțe publice, ediția a VI-a, Editura Didactică și Pedagogică,
București
www.eurostat.com
www.mfinante.ro
www.worldbank.org

247