1

De ce a ajuns Italia "bolnavul Europei"?

De la criza financiară încoace, Italia se luptă să-şi îmbunătăţească situaţia economică, dar a rămas
în urmă faţă de alte state din UE. Cauzele problemelor cu care se confruntă sunt vechi de mai multe
decenii.

Italia a fost calificată în repetate rânduri ca "bolnav al Europei" în ultimii zece ani - o economie
vulnerabilă care reprezintă un risc pentru stabilitatea financiară a Uniunii Europene.
O serie de cifre dezamăgitoare îi alarmează pe analişti în prezent, indicând că riscurile acestea ar
putea să crească. Guvernul italian şi-a corectat estimarea pentru creşterea economică din anul
curent de la 1 % la doar 0,2 %.
Eurostat a confirmat recent că datoriile publice ale Italiei au crescut cu 1 % în 2018, ajungând la
132,2 % din PIB. În cifre totale, datoria publică a Italiei e cea mai mare din Europa. În plus, Italia
e, la ora actuală, singurul stat din UE aflat oficial în recesiune.
Carlo Alberto Carnevale-Maffè, profesor la Bocconi School of Management din cadrul
universităţii din Milano, avertizează că situaţia e mult mai dificilă decât estimează guvernul.
Alături de alţi analişti italieni, el se aşteaptă la o creştere zero sau chiar la o evoluţie economică
negativă în acest an, pentru că cererea internă rămâne redusă şi investiţiile au scăzut atât în sectorul
public, cât şi în cel privat.
"Exporturile sunt robuste, dar ele sunt singura parte pozitivă a PIB-ului nostru", a declarat Carlo
Alberto Carnevale-Maffè pentru DW. "În plus, ele nu pot duce tot greul la nivelul economiei
naţionale."
Un sistem politic şi economic cu defecte grave
Cine încearcă să înţeleagă cauzele maladiei economice de care suferă Italia, trebuie să-i studieze
istoria, explică Andrea Capussela, autorul cărţii "The Political Economy of Italy's Decline."
Lucrarea sa schiţează istoria politică şi economică a ţării, identificând evenimente şi tendinţe care
au dus la declinul actual al Italiei.
Printre problemele recurente ale ultimelor decenii se numără funcționarea proastă a instituțiilor,
mai ales carențele din domeniul statului de drept - o frână pentru productivitate, inovație și, în
consecință, creșterea economică a Italiei.
După cel de-al Doilea Război Mondial, "miracolul economic" al Italiei s-a bazat pe importul unor
tehnologii superioare din străinătate, în special din SUA, spune Capussela în interviul DW. În acest
context, carenţele la nivelul instituţiilor italiene nu au fost o problemă majoră care să împiedice
creşterea economică.

Urmăriţi videoclipul02:49
Criză în stil italian
Lucrurile au început să se schimbe în anii 70 şi 80, când Italia a ajuns o economie modernă şi s-au
dezvoltat sectoarele industriale. Astfel, Italiei i-ar fi trebuit instituţii puternice care să încurajeze
inovaţia şi competivitatea - dar nu le-a avut.
"O politică fiscală expansivă, finanţată prin datorii, a menţinut creşterea economică, ascunzând
însă problemele existente, cum ar fi domeniul inovaţiilor", spune Capussela.
2

Odată cu criza economică şi monetară din 1992, modelul premergător de creştere s-a prăbuşit.
Creşterea Italiei s-a bazat din nou doar pe factori structurali - în speţă, creşterea productivităţii. "În
final, declinul creşterii de acest tip, pe care îl trăim şi azi, a devenit evident", conchide Capussela.
Criza majoră din 2008 a fost o nouă lovitură pentru economia italiană. Italia a ajuns să fie singura
ţară din Europa cu o creştere economică la acelaşi nivel ca în anul 1995. Andrea Capussela e de
părere că italienii au pierdut, astfel, "un secol".
Nu se întrevede nicio schimbare
După criza economică, nimic nu s-a schimbat într-adevăr, crede expertul - nici în domeniul statului
de drept, nici în ceea ce priveşte implementarea unor măsuri care să încurajeze creşterea
economică.
Disputa Italiei cu Bruxelles-ul privind deficitul bugetar a dus la multă agitaţie la sfârşitul anului
trecut. În final, propunerea de deficit bugetar a fost schimbată la 2,04 % de la 2,4 %, ceea ce a mai
linişiti spiritele în toate taberele implicate. Dar problema nu e doar cât de mare e bugetul Italiei, ci
cum sunt cheltuiţi banii.
Capussela şi Carnevale-Maffè sunt de părere că guvernul de la Roma nu cheltuie banii prea
înţelept.
"Problema nu e că n-au produs o creştere mai mare, ci că nu s-au ocupat de cauzele profunde ale
problemelor existente", spune Capussela. "Pe termen scurt, e vorba de cheltuielile publice
ineficiente, pe termen lung, de instituţiile ineficiente ale Italiei."
Carnevale-Maffè explică ce fel de măsuri dăunează calităţii cheltuielilor publice din Italia.
"Unele ţări cheltuie pentru investiţii publice care cresc productivitatea", spune expertul. "Dar prin
noua reformă a pensiilor, prin care cresc cheltuielile pentru pensii cu zeci de miliarde de euro,
Italia nu promovează creşterea economică, ci, din contră, o reduce, scade rata angajaţilor şi ridică
povara financiară a noilor generaţii."
Expertul în economie Carnevale-Maffè nu se aşteaptă la o ameliorare a situaţiei în 2019, iar
perspectivele pentru 2020 depind de situaţia politică. Aceasta nu arată prea promiţător pe moment.
Cele două partide de guvernământ, Mişcare celor 5 Stele şi Lega, se ceartă mereu şi nu reuşesc să
ajungă la un acord nici măcar în ceea ce priveşte planul de creştere economică.

Ritmul creșterii economice în Europa și Asia Centrală încetineşte, iar incluziunea financiară

WASHINGTON, 5 aprilie 2019 – Ritmul de creștere economică în regiunea Europa și Asia

Centrală a încetinit la 3,1% în 2018 și se estimează că va ajunge la 2,1% în 2019, în contextul
încetinirii creșterii economice globale și al perspectivelor incerte, potrivit documentului „Noutăţi
economice pentru Europa și Asia Centrală” al Băncii Mondiale, dat publicităţii astăzi.

Creșterea economică în țările din regiune a variat. Evoluţia pozitivă a datelor privind PIB-ul
Rusiei, cea mai mare economie din regiune, a contribuit mult la creșterea regională, împreună cu
3

creșterea accelerată din Albania, Ungaria, Polonia și Serbia. Între timp, Turcia a înregistrat o
încetinire considerabilă, declanșată de presiunile de pe piața financiară și asupra monedei –
creșterea este estimată la 1,0% pentru 2019, un declin major față de 7,4% în 2017.

„Europa și Asia Centrală sunt vulnerabile în faţa incertitudinilor globale și se confruntă cu mai
multe provocări pe termen lung, inclusiv îmbătrânirea populației, declinul productivității, scăderea
investițiilor și schimbările climatice. Vestea bună este că sunt disponibile diverse opțiuni de
politici pentru accelerarea creșterii și gestionarea acestor provocări”, a spus Cyril Muller,
vicepreședinte al Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală. „Țările ar trebui să elimine
decalajele în materie de investiții, să îmbunătățească guvernarea, să participe mai mult la lanțurile
valorice globale și să se asigure că mai multe persoane au acces la servicii financiare, inclusiv la
conturi bancare și plăți digitale.”

Creșterea regională se așteaptă să continue modest în perioada 2020-2021, deoarece revenirea

treptată anticipată a Turciei va compensa activitatea moderată din Europa Centrală. Cu toate
acestea, provocările pe termen lung din regiune rămân semnificative.

Ponderea populației aflată la vârsta activă în regiune a scăzut dramatic, în mare parte ca urmare a
declinului ratei de fertilitate din anii 1990. Productivitatea s-a diminuat la 0,8% pe an între 2013
și 2017. Creșterea investițiilor a încetinit rapid, de la o medie de peste 15% cu cinci ani înainte de
criza financiară globală la o medie de 1,6% în perioada 2014-2018. Alte zone din regiune – în
special Asia Centrală și Balcanii de Vest – sunt extrem de vulnerabile în faţa schimbărilor
climatice, precum seceta, inundațiile și dezastrele naturale mai frecvente.

Raportul indică faptul că incluziunea financiară poate să ajute țările din Europa și Asia Centrală
să gestioneze aceste provocări, deoarece accesul la serviciile financiare facilitează investiția
oamenilor în sănătatea, educația și afacerile acestora, promovând astfel dezvoltarea și reducând
sărăcia.

„Incluziunea financiară poate ajuta accelerarea creșterii economice și poate juca un rol important
în gestionarea multor provocări pe termen lung ale regiunii”, a spus Asli Demirgüç-Kunt,
economist șef pentru Europa și Asia Centrală al Băncii Mondiale. „Deținerea unui cont este primul
4

pas către un sistem financiar formal, făcând mai ușoară încasarea salariului, primirea banilor de la
prieteni și familie și colectarea plăților guvernamentale. De asemenea, încurajează economiile și
creditarea. În țările emergente din Europa și Asia Centrală, ponderea populației care deține un cont
a crescut de la 45% în 2011 la 65% în 2017, ceea ce reprezintă o tendință promițătoare. Dar, mai
sunt multe de făcut în majoritatea țărilor.”

În 2017, aproximativ 116 milioane de adulți din regiunea Europa și Asia Centrală nu aveau un cont
bancar, cei mai mulți trăind în Rusia, Turcia, Uzbekistan, Ucraina și România. Lipsa accesului la
serviciile bancare este asociată de obicei cu lipsa participării la forța de muncă, nivelurile scăzute
de educație și apartenența la cele 40% cele mai sărace din populație. Lipsa încrederii în instituțiile
financiare reprezintă o preocupare majoră a oamenilor, fiind asociată nivelurilor scăzute de
economii formale și prevalenței împrumuturilor informale în întreaga regiune. De asemenea,
persistă disparitatea de gen în ceea ce privește deținerea unui cont: femeile reprezintă 58% dintre
adulții care nu au acces la servicii bancare din regiune.

Pentru a crește semnificativ numărul de deținători de conturi bancare din regiune, raportul
argumentează că guvernele pot să joace un rol esențial prin mutarea plăților obișnuite în conturile
bancare. Aceste plăți ar include salariile lucrătorilor din sectorul public, distribuirea pensiilor
publice, a plăților agricole și a prestațiilor sociale către persoanele respective. Progresul
tehnologiei digitale și utilizarea la un nivel mai mare a telefoanelor mobile prezintă, de asemenea,
oportunități majore pentru guverne de a extinde incluziunea financiară, de a elimina disparitățile
de gen și a impulsiona creșterea economică a țărilor din regiune.

începutul anilor `70 au existat mărturii concrete si puternice privind rolul central al muncii în viata
oamenilor (Arvey, Harpaz si Liao, 2004), importanta acordată muncii depăsind cu mult
considerentele de ordin exclusiv economic (Highhouse, Zickar si Yankelevich, 2010). Experienta
de a lucra este mult mai importantă decât locul de muncă în sine. Acest lucru explică si de ce multi
dintre noi dedicăm cea mai mare parte a orelor din viată pentru a lucra, mai mult decât pentru orice
altă activitate umană (a se vedea si Landy si Conte, 2016). În ultimii ani se înregistrează o crestere
considerabilă a timpului investit în muncă, aceasta si ca un efect secundar al accesului mai facil la
tehnologie si al concurentei industriale (Lee, McCann si Messenger, 2007). Independent de această
tendintă, cercetările au arătat existenta unor diferente individuale în ceea ce priveste timpul dedicat
muncii. Una dintre lucrările de pionierat care a încercat să abordeze aceste diferente a fost
5

cercetarea lui Oates (1971) privind termenul de „workaholism”. De atunci, atât în limbaj academic
cât si în mod obisnuit, se consideră că workaholismul reprezintă principala formă de manifestare
a fenomenului denumit prin expresia Havy Work Investment - Investitie masivă în muncă (e.g.
Andreassen, 2015; Aziz & Burke, 2015; Mazzetti, Schaufeli, & Guglielmi, 2014; Shimazu,
Kubota, & Bakker, 2015; Shkoler, Rabenu, Vasiliu, Sharoni, & Tziner, 2017; Taris, Van Beek, &
Schaufeli, 2015).

Conceptul de investitie masivă în muncă a fost introdus de către Snir si Harpaz (2012). El se referă
la alocarea pentru muncă a unui volum mare de timp si a unor eforturi intense (atât fizice, cât si
psihice). Snir si Harpaz (2015) au lansat ideea că acest concept ar putea actiona ca un mediator
între predictorii săi (de exemplu: angajamentul în muncă, dependenta de muncă, nevoile
financiare, cerintele angajatorilor etc.) si rezultatele individuale (de exemplu: sănătatea, satisfactia
la locul de muncă etc.), împreună cu alti factori moderatori potentiali (de exemplu: tipul de job,
corectitudinea etc.) (vezi: Snir si Harpaz, 2015, p. 6).

Fenomenul investitiei masive în muncă este prevalent în culturi din întreaga lume (de exemplu: în
Asia: Amagasa, Nakayama si Takahashi, 2005; în Australia: Fein, Skinner si Machin, 2017; în
Europa: Shamai, Harpaz si Snir, 2012; Shkoler et al., 2017). Cu toate acestea, fenomenul ridică o
întrebare interesantă si importantă - este el bun sau rău pentru organizatie si angajatii săi?
Rezultatele obtinute în urma cercetărilor efectuate sunt amestecate.

Obiectivul principal al acestui număr special este de a încuraja discutiile cu privire la acest
fenomen important al investitiei masive în muncă si de a contribui la o mai bună întelegere a naturii
sale.

Precizări:

 A se consulta ghidul autorilor cu atentie