Cererea pentru acordarea statutului de refugiat al copilului se

analizează cu prioritate. În scopul susţinerii adecvate a intereselor

copilului, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului
desemnează o persoană cu studii superioare juridice sau de asistenţă socială
din cadrul personalului propriu sau al unui organism privat autorizat, care să
susţină drepturile copilului şi să participe, alături de acesta, la întreaga
procedură de acordare a statutului de refugiat.
În situaţia în care se constată că persoana desemnată de către direcţia
generală de asistenţă socială şi protecţia copilului nu îşi îndeplineşte
corespunzător obligaţia de apărare a intereselor copilului sau dovedeşte rea-
credinţă1 în îndeplinirea acesteia, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi poate
solicita înlocuirea acestei persoane.
Pâna la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de acordare a
statutului de refugiat, cazarea copiilor se realizează într-un serviciu de tip
rezidenţial prevăzut de prezenta lege, aparţinând direcţiei generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului sau unui organism privat autorizat.

Copiii care au împlinit vârsta de 16 ani pot fi cazaţi şi în centrele de

primire şi cazare aflate în subordinea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi2.
În cazul în care li s-a acordat statutul de refugiat, beneficiază de
protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea
părinţilor săi, prevăzută de prezenta lege.
În situaţia în care cererea copilului care solicită obţinerea statutului
de refugiat este repinsă în mod definitiv şi irevocabil, direcţia generală de
asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează Autoritatea pentru Străini şi
1
Cristiana Mihaela Crăciunescu, Dan Lupaşcu, op. cit., p. 421.
2
Ion Imbrescu, op. cit., p. 515.
solicită instanţei judecătoreşti stabilirea plasamentului copilului într-un
serviciu de protecţie specială.
Măsura plasamentului durează până la returnarea copilului în ţara de
reşedinţă a părinţilor ori în ţara în care au fost identificaţi alţi membri ai
familiei dispuşi să ia copilul3.
Situaţia refugiaţilor din Europa a fost analizată de experţi din
domeniul protecţiei copilului şi sănătate din peste 50 de ţări, în cadrul
Conferinţei Regionale Europeane a Societăţii Internaţionale pentru
Prevenirea Abuzului şi Neglijării Copilului (ISPCAN). Specialiştii au
încercat să identifice, plecând de la experienţa mai multor state care deja s-
au confruntat cu valuri de refugiaţi, nevoile copiilor refugiaţi, dar şi ale
susţinătorilor acestora, familii sau rudele apropiate, alături de care aceştia îşi
părăsesc ţara natală.
Potrivit estimărilor făcute, din aprilie 2011 şi până în prezent, aproape
două milioane de sirieni şi-au părăsit ţara din cauza conflictelor, iar 800.000
dintre aceştia trăiesc în tabere organizate de-a lungul propriei graniţe. Turcia
şi Libanul au preluat cea mai mare parte a refugiaţilor, în tabere în care
aceştia au acces limitat sau inexistent la servicii medicale, sociale, educaţie,
şi în general la o viaţă normală.
Experţii internaţionali au arătat că mare parte dintre sirienii care îşi
părăsesc abia acum ţara se îndreaptă către statele central şi vest-europene,
generând un flux masiv de refugiaţi, printre ei fiind şi copii, care uneori nu
supravieţuiesc drumului sau care sunt în pericol să devină victime ale
abuzurilor, violenţei şi traficului de persoane.
"Este clar că aici nu mai este în discuţie accesul la educaţie al unor
copii, ci de acces la hrană, adăpost şi protecţie. Autorităţile trebuie să se
asigure că aceştia rămân alături de familiile şi/sau însoţitorii lor, sunt
înregistraţi, transportaţi şi găzduiţi în condiţii propice. Fie că un copil cere
asta, fie că nu, trebuie să i se asigure ceea ce este în interesul oricărui copil",
a spus reprezentantul Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor
Unite (UNHCR), Carolina Marin.
Reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, a subliniat că
indiferent dacă un minor are statut de refugiat sau nu, el trebuie privit ca un
copil, cu toate drepturile ce decurg din asta. "Aceşti copii şi familiile lor se
află acum pe stradă, fără condiţii normale de viaţă. Dar primul lucru de care
trebuie să ne asigurăm este ca ei să rămână alături de familie, să li se
garanteze accesul la procedurile legale pentru a ajunge în state în care să le
fie protejate interesele şi să primească ajutor specializat pentru nevoile lor.
Iar dincolo de ceea ce se întâmplă în Europa, sunt necesare eforturi reale
3
Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, op. cit., p. 695.
pentru reducerea şi eliminarea conflictelor care au generat în primul rând
criza actuală", a spus oficialul UNICEF.
Foarte important este rolul organizaţiilor neguvernamentale, însă
intervenţia acestora trebuie să fie sprijinită de către guverne. Experţii
internaţionali au precizat că dincolo de identificarea nevoilor copiilor
refugiaţi, trebuie identificate şi soluţiile de care au nevoie organizaţiile şi
instituţiile care lucrează cu refugiaţii, astfel încât profesioniştii şi voluntarii
să poată acţiona eficient pentru ameliorarea situaţiei acestora, dar în special
pentru a fi capabili să garanteze respectarea drepturilor omului şi implicit ale
copiilor.
În acest context, Prerna Humpal, de la Eurochild, a amintit şi
importanţa pe care o are implicarea autorităţilor europene, în contextul în
care statele de pe continent promovează intens respectarea drepturilor şi
bunăstarea copiilor.

Aceasta a făcut şi o serie de recomandări pentru instituţiile implicate

în asistenţa refugiaţilor-copii, prima fiind asigurarea unui sistem de protecţie
pentru toţi minorii neînsoţiţi. Ea a mai spus că la fel de importantă este
prezenţa translatorilor, care să îi informeze cu privire la drepturile pe care le
au şi la procedurile pe care trebuie să le urmeze în drumul lor, dar şi
amplasarea unor grupuri speciale de intervenţie la graniţe, formate din
reprezentanţi ai poliţiei sau instituţii similare, psihologi, asistenţi sociali şi
medici, pregătiţi pentru intervenţie rapidă.
De asemenea, ea a recomandat dezvoltarea unui sistem de identificare
cât mai rapidă a copiilor care au nevoie de asistenţă medicală sau
psihologică şi asigurarea tratamentului necesar în instituţii specializate, dar
şi gândirea unui sistem care să asigure plasamentul temporar (sau
permanent) al minorilor neînsoţiţi în familii din ţara pe care o tranzitează -
cu obligaţia de a alege cu grijă şi de a califica familia respectivă în îngrijirea
copiilor refugiaţi.
Lista cu recomandări se adresează autorităţilor publice, societăţii
civile, organizaţiilor internaţionale, profesioniştilor şi voluntarilor, pentru a
facilita colaborarea dintre aceştia.
Alte cinci recomandări au fost făcute pentru profesionişti şi
organizaţii nonguvernamentale: personal cât mai numeros (medici şi
asistente, specialişti în construcţii - pentru asigurarea unor locuinţe
temporare, cel puţin), traducători, personal calificat care să se asigure că
drepturile copiilor sunt respectate, provizii (hrană, medicamente, haine şi
obiecte de igienă personală) şi, nu în ultimul rând, sprijin acordat
profesioniştilor din teren, voluntari sau nu, pentru prevenirea extenuării.

Protecția copiilor în caz de conflict armat

Copiii afectați de conflicte armate sunt beneficiari ai măsurilor de

protecție specială beneficiind de aceasta în condițiile Legii nr. 272/2004 în
următoarea manieră:
a. Legea interzice expres folosirea vreunui copil ca spion, călăuză
sau curier în timpul conflictelor armate;
b. De regulă, în caz de conflicte armate, instituțiile statului iau
măsurile necesare pentru dezvoltarea de mecanisme speciale
menite să asigure monitorizarea măsurilor adoptate pentru
protejarea drepturilor copilului.
Totodată, Autoritatea Națională pentru Protecția Ddrepturilor
Copilului, în colaborare cu Ministerul Administrației și Internelor, cu
Ministerul Apărării Naționale, precum și cu alte instituții cu atribuții
specifice, are obligația de a iniția și de a implementa strategii si programe,
inclusiv la nivel familial și comunitar, pentru a asigura demobilizarea
copiilor soldați și, respectiv, pentru a remedia efectele fizice și psihice ale
conflictelor asupra copilului și pentru a promova reintegrarea socială a
acestuia.4
Organele administrației publice centrale menționate anterior în
colaborare cu Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă și cu
Ministerul Educației și Cercetării, vor promova măsurile corespunzatoare
pentru:
4
Ion Imbrescu, Tratat de Dreptul Familiei, Editura Lumina Lex, București, 2016, p. 516
 a. educarea în spiritul înțelegerii, solidarității și păcii, ca un
proces general și continuu în prevenirea conflictelor;
b. educarea și pregătirea copiilor demobilizați pentru o viață
socială activă și responsabilă.
În orice județ sau sector al municipiului București, președintele
consiliului județean ori, după caz, primarul sectorului municipiului București
are obligația de a înainta direcției generale de asistență socială și protecția
copilului, în termen de 24 de ore de la inițierea unui conflict armat, o lista
completă a tuturor copiilor aflați pe teritoriul respectivei unități
administrativ-teritoriale, în vederea monitorizării situației acestora.
Infrastructura având ca destinație protecția și promovarea drepturilor
copilului nu va fi folosită în scopuri militare.
În cazul acțiunilor de evaluare desfășurate în urma unor conflicte
armate, copiilor li se va acorda prioritate. Direcția generală de asistență
socială și protecția copilului, în colaborare cu protecția civilă, va lua
măsurile necesare pentru a se asigura supravegherea copiilor care sunt
evacuați de către persoane care își pot asuma responsabilitatea ocrotirii și
siguranței lor. Ori de câte ori este posibil, membrii aceleiași familii vor fi
cazați împreună.5
La data de 6 septembrie 2000 România a semnat un Protocol
facultativ la Convenția privind drepturile copilului, cu privire la implicarea
copiilor în conflicte armate, Protocol ratificat prin Legea nr. 567/2001.6
Teza centrală a Protocolului o constituie ideea că războiul nu este un
joc pentru copii şi că recrutarea abuzivă a copiilor în conflictele armate este
intolerabilă.
Participarea copiilor la conflictele armate îi învaţă legile violenţei şi
îi antrenează într-un pericol mortal.
Astfel, în sensul prezentului Protocol s-a stabilit în art. 2 că „Statele
părţi vor veghea ca persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani să nu
constituie obiectul înrolării obligatorii în cadrul forţelor armate.”
Ca excepție, statele părţi care permit înrolarea voluntară în forţele
armate naţionale până la vârsta de 18 ani trebuie să pună în aplicare garanţii
minime care să asigure că:
 înrolarea este voluntară;
5
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată și actualizată, art.
82-83

6
Legea nr. 567/2001 pentru ratificarea Protocolului facultativ cu privire la implicarea copiilor în conflicte
armate, la Convenția privind drepturile copilului, semnat de România la 6 septembrie 2000
  înrolarea se efectuează cu consimţământul şi în cunoştinţa de
cauză a părinţilor sau tutorilor legali;
 persoanele sunt pe deplin informate cu privire la îndatoririle
care le revin în cadrul serviciului militar;
 persoanele furnizează o dovadă credibilă a vârstei înainte de a
fi acceptate în serviciul militar naţional.
De asemenea, se va acorda persoanelor recrutate sau implicate în
ostilităţi ce contravin prevederilor prezentului protocol atunci când este
nevoie, întreaga asistenţă necesară pentru refacerea fizică şi psihologică şi
pentru reintegrarea lor socială.
Totodată, orice stat parte poate denunţa în orice moment prezentul
Protocol prin notificare scrisă. Denunţarea va produce efect după un an de la
data primirii notificării de către Secretarul general al Națiunilor Unite. În
cazul în care la expirarea termenului de un an statul parte denunţător este
implicat într-un conflict armat, denunţarea nu îşi va produce efectul înaintea
încheierii conflictului armat.7
Consecinţele directe ale unui conflict armat presupun recrutarea
ilegală, violenţa sexuală, omorul, mutilările, separarea de familii,
tratamentul, detenţia ilegală sau dizabilitatea cauzată de război.
Consecinţele indirecte ale războiului presupun accesul redus la
serviciile de bază, creşterea sărăciei, malnutriţiei, bolile, stigmatizarea în
mediul familial şi comunitar (de exemplu, copilul asociat forţelor sau
grupurilor armate care revin în familie, ori fetele care au născut copii ca
urmare a cazurilor de viol).8
Într-un conflict armat internaţional copiii sunt protejaţi prin
garanţiile fundamentale referitoare la tratamentul persoanelor care nu
participă la ostilităţi, enunţate în articolul 3 comun celor patru Convenţii de
la Geneva I, II, III, IV din 1949, care prevede: ”În caz de conflict armat
neprezentând un caracter internaţional şi ivit pe teritoriul uneia dintre
Înaltele Părţi Contractante, fiecare dintre Părţile în conflict va trebui să
aplice cel puţin următoarele dispoziţii:
Persoanele care nu participă direct la ostilităţi, inclusiv membrii forţelor
armate putea să ofere serviciile sale Părţilor în conflict. Părţile în conflict se
vor strădui, pe de altă parte, să dispună

7
Protocolul facultativ cu privire la implicarea copiilor în conflicte armate la Convenția privind drepturile
copilului, art. 2, 3, 4, 6, 9, 11.
8
Zaharia Virginia, Protecția specială a copiilor în dreptul internațional umanitar, Chișinău, 2016, p. 47