CENTRUL DE ASISTENŢĂ PSIHOLOGICĂ ŞI SOCIALĂ ,,OPORTUNITATE ,,

IDNP 1014620001405 ,e-mail: cojocanj65@mail.ru

Culegerea de articole și texte ,,FORMAREA CONTINUĂ.ABORDĂRI

CONCEPTUALE,,

Coordonator publicație Angela Cojocaru *,Președinte AO,,OPORTUNITATE,,

Pregătit pentru editare august 2022

Abordări teoretice privind protecția copilului

Autor Valentin Ivanenco AO,,OPORTUNITATE,,

Bunăstarea copilului este un domeniu care i-a interesat pe toţi oamenii pe parcursul
mai multor secole. Fiecare copil are dreptul să fie protejat. Cu toate acestea, în fiecare an,
viața și bunăstarea fizică, mentală și emoțională a milioane de copii din întreaga lume sunt
amenințați de multe forme de maltratare, cum ar fi abuzul, neglijarea, violența și exploatarea.
La momentul actual în Republica Moldova copiii aflaţi în dificultate reprezintă unii
din cei mai principali beneficiari ai sistemului de Asistenţă Socială, care se confruntă cu un şir
de probleme. Problema de bază cu care se confruntă familia şi copilul este sărăcia, care
necesită o abordare suplimentară deoarece aceasta deseori duce la lipsirea copilului de
posibilitatea și dreptul de a trăi, a crește și a se dezvolta într-o familie.
Nivelul înalt de sărăcie, dar şi migraţia populaţiei a condus la creşterea numărului
copiilor abandonaţi în orfelinatele din ţară. În limbajul juridic, se declară abandonat copilul
care, în condiţiile legii, se află în grija unei instituţii, cu acreditare socială sau medicală, de
stat sau privată sau a unei persoane fizice, ca urmare a faptului că părinţii, în mod vădit s-au
dezinteresat de el, pe o perioadă mai mare de şase luni.
 În ultimii ani cazurile de abandon ale copiilor sunt drept urmare a migraţiei unuia sau
ambilor părinţi la muncă peste hotare. Unii dintre părinţi nu se mai întorc, lăsând copii îngrija
celor rămaşi acasă. Unii copii rămân sub tutela rudelor, unii sunt plasaţi în şcoli-internat
pentru copii orfani iar alţii, rămaşi fără grija părinţilor sau măcar a buneilor, riscă să se facă
copii ai străzii şi să fie implicaţi în „industria” cerşitului.
Efectele abandonului se resimt la toate nivelele personalităţii copilului instituţionalizat
şi în toate domeniile funcţionării acesteia: dezvoltarea cognitivă, maturizarea afectiv-
emoţională, sistem de interese şi valori, comportamente manifeste, formarea conştiinţei de
sine, natura imaginii şi a respectului de sine.
Soluţionarea problemelor grave, cu care se confruntă actualmente familia şi copilul,
probleme condiţionate de fenomene negative de ordin social-economic, migraţie, sărăcie,
excluziune socială, îmbătrânirea populaţiei, şomajul necesită o determinare a politicilor de
dezvoltare şi menţinere a familiilor continuând cu educaţia pentru viaţa de familie în rândurile
tinerilor şi politici de consiliere în probleme cu care familiile se confruntă în societate.
În ultimii ani, în Republica Moldova au avut loc unele progrese în domeniul protecţiei
drepturilor copilului şi a familiei: a fost creat serviciul de asistenţă socială comunitară, au fost
dezvoltate servicii pentru copiii aflaţi în dificultate. În ciuda acestor realizări relevante,
Republica Moldova continuă să se confrunte cu problema abandonului copiilor. Unul dintre
cuvintele cu cea mai mare rezonanţă, indiferent de limba în care este exprimat, este cel care
denumeşte abandonul.
Termenul „protecție a copilului” se referă la orice acțiune care are ca scop
prevenirea, protejarea și răspunsul la violență, exploatare și abuz împotriva copiilor. Un cadru
de protecție a copilului poate include legislație și politici care oferă drepturi specifice copiilor,
servicii care susțin protecția copiilor în cadrul comunităților. Activitatea de protecție a
copilului răspunde, de asemenea, violenței, inclusiv acordarea tratamentului medical și
proceselor pentru a se asigura că victimele pot accesa justiția. [36]
Dimensiunile protecției copilului sunt măsurile și structurile care previn și răspund la
abuzuri fizice, sexuale, emoționale sau psihologice; exploatare sexuală comercială; trafic de
copii; munca copiilor; violența în familie, în școli și în comunitate; precum și practicile
tradiționale abuzive, cum ar fi mutilarea genitală feminină (numită și tăiere) și căsătoria
copiilor.
Copiii au nevoie de protecție deoarece sunt imaturi fizic, mental și emoțional și nu
pot să se protejeze în mod adecvat. Cu cât un copil este mai mic, cu atât vor avea nevoie de
mai multă îngrijire și protecție. De exemplu, în primii cinci ani de viață, copiii sunt deosebit
de vulnerabili; supraviețuirea și bunăstarea lor depind în primul rând de părinții lor sau de alți
îngrijitori adulți. Pe măsură ce copiii cresc, capacitățile lor fizice, cognitive și socio-
emoționale se schimbă și se maturizează, dar nu sunt încă pe deplin capabili să se protejeze.
[19, p.23]
Datorită complexității sale, protecția copiilor trebuie să fie multidisciplinară și
multisectorială. Proprietatea eficientă implică colaborarea cu un număr mare de organisme
formale și informale: guverne, agenții multilaterale, donatori, comunități, lideri și familii. [8,
p.23]
Potrivit UNICEF, un mediu protector este un mediu în care toți actorii - de la copii și
lucrătorii din domeniul sănătății la guvern și sectorul privat - își asumă responsabilitatea
pentru asigurarea protecției copiilor împotriva abuzului și exploatării. Un mediu de protecție
are opt elemente esențiale. Dacă lipsește oricare dintre aceste elemente, copiii devin mai
vulnerabili la abuz, violență, discriminare și încălcarea drepturilor lor.
Astfel, analizând literatura de specialitate, am determinat că componente esențiale
ale unui sistem de protecție a copilului includ:
 Legi și politici;
 Coordonarea eficientă între diferite ministere guvernamentale și între sectoare la diferite
niveluri;
 Cunoașterea și disponibilitatea datelor cu privire la problemele și bunele practici ale
protecției copilului;
 Standarde minime și mecanisme de supraveghere;
 Servicii de prevenire și răspuns;
 Resurse umane calificate în protecția copilului;
 Finanțare suficientă;
 Libertatea de exprimare și participare a copiilor;
 Publicul conștient și cooperant [18, p.32-33].
Am analizat un șir de surse științifice pentru a determina originea și evoluția actelor
normative, care reflectă protecția copilului.
Mi-a părut semnificativă și valoroasă experiența Marii Britaniei în acest domeniu,
cercetătoarea Barbara Bilston în lucrările sale analizează istoria dezvoltării protecției
copilului. Analiza și sistematizarea informației am sintetizat-o în 2 tabele :
..............................................Tabelul 1.1 Istoria dezvoltării și implementării
conceptului de proecție a copilului
 Localitate Conținut
1883, Liverpool Prima Societate Națională pentru Prevenirea cruzimii față de copii
1884, Londra Societatea locală pentru prevenirea cruzimii față de copii
1889, Marea Britanie A fost adoptat actul cunoscut sub numele de „Carta copiilor”,
permițând legii să intervină între părinți și copii pentru prima dată în
istorie.
1894 Actul a fost modificat și prelungit. A permis copiilor să depună
mărturie în instanță, cruzimea mentală a fost recunoscută și a devenit
o infracțiune refuzul îngrijirii medicale a unui copil bolnav.
1908 Legea pentru copii din 1908 a instituit instanțe pentru minori și a
introdus înregistrarea părinților adoptivi. Legea privind pedepsirea
incestului a făcut ca abuzurile sexuale în cadrul familiilor să fie mai
degrabă de competența statului decât de intervenția clerului.
1932 Legea pentru copii din 1948 a creat un comitet pentru copii și un
ofițer pentru copii în fiecare autoritate locală. A urmat înființării
comisiei parlamentare de îngrijire a copiilor în 1945, după moartea
lui Dennis O'Neill, în vârstă de 13 ani, în mâinile părinților adoptivi.
1968 În conformitate cu Legea privind asistența socială (Scoția) din 1968,
departamentele de asistență socială ale autorităților locale au înlocuit
comitetul pentru copii, asistență socială, sănătate și probațiune.
Autoritățile locale și-au asumat responsabilitatea pentru investigarea
abuzurilor asupra copiilor și abuz.
1970 În conformitate cu Legea privind serviciile sociale a autorităților
locale din 1970, serviciile de asistență socială ale consiliilor și
dispozițiile de îngrijire socială, inclusiv cele pentru copii, au fost
fuzionate în departamente de servicii sociale.
1974 Ancheta cu privire la moartea Mariei Cowell din mâna tatălui ei
vitreg a evidențiat o gravă lipsă de coordonare între serviciile
responsabile de bunăstarea copilului. Raportul său a dus la
dezvoltarea unor comitete de protecție a copilului (ACPC) în Anglia
și Țara Galilor, care coordonează eforturile locale pentru protejarea
copiilor expuși riscului.
1989 Legea privind copiii din 1989 a acordat fiecărui copil dreptul la
protecție împotriva abuzului și exploatării și dreptul la anchete pentru
a le proteja bunăstarea. Principiul său central era că, de obicei, copiii
sunt cel mai bine îngrijiți în cadrul familiei lor. Actul a intrat în
vigoare în Anglia și Țara Galilor în 1991 și - cu unele diferențe - în
Irlanda de Nord în 1996.
1991 Instrucțiunile personalului privind lucrul împreună în temeiul Legii
privind copiii au cerut ACPC-urilor să efectueze o investigație pentru
a stabili dacă procedurile de protecție a copilului au fost urmate
atunci când abuzul asupra copiilor este suspectat sau se confirmă că
este cauza morții unui copil. Actualizat în 1999.
1995 Legea privind copiii (Scoția) a încorporat cele trei principii cheie ale
Convenției Națiunilor Unite privind drepturile copilului în legislația
scoțiană: protecția împotriva discriminării, asigurarea bunăstării
copilului este o preocupare primordială și ascultarea opiniilor
copiilor.
 1999 A fost adoptată Legea privind protecția copiilor din 1999, cu scopul
de a preveni pedofilii să lucreze cu copiii. Este necesar ca
organizațiile de îngrijire a copiilor din Anglia și Țara Galilor să
informeze Departamentul de Sănătate cu privire la oricine este
cunoscut de aceștia, care este suspectat că dăunează copiilor sau îi
pune în pericol. Un act similar a fost adoptat în Scoția în 2003.
2001 Atunci, ministrul scoțian al educației, Jack McConnell (mai jos), a
ordonat o revizuire a protecției copilului în Scoția în urma anchetei cu
privire la uciderea lui Kennedy McFarlane, în vârstă de trei ani. Un
audit publicat anul următor a constatat că jumătate dintre copiii cu
risc de abuz și neglijare din țară nu primesc o protecție adecvată. Doi
ani mai târziu, executivul scoțian a publicat o cartă pentru copii, care
stabilea modul în care îngrijitorii și profesioniștii ar trebui să își
protejeze și să respecte drepturile lor.
2003 În ianuarie, Lord Laming și-a publicat raportul despre moartea
victimei abuzului asupra copiilor Victoria Climbié, care a constatat că
sănătatea, poliția și serviciile sociale au ratat 12 ocazii de a o salva.
Margaret Hodge este numită primul ministru al copiilor în iunie. În
septembrie, o carte verde a guvernului, Every Child Matters, a propus
un sistem electronic de urmărire a copiilor din Anglia; 150 de trusturi
pentru copii urmează să fie înființate până în 2006, combinând
sănătatea, educația și serviciile sociale; un director pentru copii care
să supravegheze serviciile locale; consiliile locale legale de protecție
a copiilor pentru a înlocui ACPC-urile; și un comisar pentru copii
pentru Anglia.
2004 Legea pentru copii din 2004, care promovează principalele propuneri
ale cărții verzi - fișiere electronice pentru copii; regizori pentru copii;
și un comisar pentru copii - este adoptat de parlament. Dar permite
autorităților locale mai multă flexibilitate în organizarea serviciilor
copiilor lor, fuzionarea educației cu serviciile sociale nu mai fiind
obligatorie. Consiliilor li se mai acordă încă doi ani pentru a înființa
trusturi pentru copii.
Sursa
https://bettercarenetwork.org/sites/default/files/attachments/Child%20Abandonment
%20and%20Its%20Prevention%20in%20Europe.pdf [39].
Deși istoria sprijinului pentru copii a fost marcată cu erori și omisiuni teribile,
memorabile, acestea nu ar trebui lăsate să ascundă câștigurile foarte reale și importante
câștigate atât la nivel național prin activitatea reformatorilor, cât și la nivel individual, cu
nenumărate vieți de copii atinse și îmbunătățite prin munca dedicată a mii de asistenți sociali.
Protecția copilului a trecut prin multe schimbări în ultimul secol, redefinindu-și
obiectivele pe măsură ce înțelegerea noastră asupra abuzului s-a schimbat. Acum include nu
doar neglijarea, exploatarea economică și cruzimea, ci și abuzul emoțional, psihologic și
sexual.
 A doua jumătate a secolului al XX-lea a cunoscut o rată de schimbare accelerată, atât
în definiția abuzului asupra copiilor, cât și a nevoii tot mai mari de protecție a copilului. În
anii de după război, cruzimea a rămas criteriul abuzului asupra copiilor. Scandalul lui Dennis
O'Neill, un băiat de doisprezece ani ucis de tatăl său adoptiv în 1945 a condus prin raportul
Monkton la Actul pentru copii din 1948.
Cercetătoarea Carolina Ciugureanu-Mihailuţă, în lucrearea sa ,,Evoluţia istorică a
instituţiei protecţiei internaţionale a drepturilor copilului ,,realiează o sinteză a etapelor
dezvoltării suportului normativ al proecției copilului.
Familiile sânt prima plasă de siguranță pentru copii. Principala responsabilitate
socială, morală și legală a familiei în cadrul societății este de a avea grijă de copii și de a se
întâlni nevoile lor de bază. Unele familii sunt copleșite de probleme sociale și economice și
nu își pot proteja pe deplin copiii.
Comunitățile sunt a doua plasă de siguranță pentru copii. Rețelele informale de rude
apropiate, prieteni și vecini intervin de obicei pentru a ajuta copiii care au nevoie.
Comunitățile intervin, de asemenea, mai formal prin grupuri precum biserici și organizații
comunitare locale. [24, p.15-16]
Statul are responsabilitatea principală pentru asigurarea dreptului copiilor la
protecție. Guvernele ar trebui să instituie sisteme naționale de protecție a copilului și să se
asigure că funcționează. Când componentele unui sistem de protecție a copilului sunt bine
coordonate, ele lucrează împreună pentru a consolida mediul de protecție din jurul fiecărui
copil.

BIBLIOGRAFIA
1. Belecciu Ş., Ionașcu V. Protecția specială a copiilor aflați în situații de risc : Suport de
curs : Ciclul II de studii (studii superioare de masterat). Chișinău : Cartea militară, 2019.
260 p.
2. Briers S. Ghid practic pentru părinți. Iași: Polirom, 2009. 260 p.
3. Cheianu-Andrei D. Necesităţile prestatorilor de servicii sociale în relaţionarea cu copiii
separaţi de părinţi și copiii în situaţie de risc. Chișinău : „Bons Offices”, 2015. 120 p.
4. Dumbrăveanu V., Ţăruș C, Triboi C. Psihosociologia relaţiei copil – profesionist în
domeniul social : Suport de curs : Instruirea profesioniștilor din cadrul serviciilor sociale
pentru copii în situaţie de risc și copiii separaţi de părinţi. Chișinău : Bons Offices, 2016.
272 p.
5. Florescu, L. Frăţiman, L.Ontogeneza dezvoltării în situaţii de abandon, Editura Fundaţiei
”Andrei Şaguna”, Constanţa. 2000
6. Malanciuc I.Abandonul copiilor în Republica Moldova, Chişinău: UNICEF, 2005. 125 p.
7. Malcoci L. Servicii sociale comunitare destinate copiilor în situaţii de risc//Parteneriate în
dezvoltarea serviciilor de alternativă pentru copii şi familii în situaţie de risc. Chişinău:
DFID. 2003. 186 p.
8. Neacşu, I., Negovan, V. Copiii şi mediile socio educaţionale vulnerabile. Bucureşti,
Editura Universitară, 2008.
9. Stratan Valentina Politici de protecție socială a copilului aflat în dificultate
Conferința "Ştiinţă, educaţie, cultură"Comrat, Moldova, 9 februarie 2018