Astfel, observăm că conflictele sunt vechi de când lumea, ele sunt un fenomen

universal, care poate fi întâlnit la toate nivelele convieţuirii umane. În limbajul cotidian
conflictului i se atribuie o conotaţie negativă şi plus la aceasta în dicţionarul explicativ al
limbii române conflictul este definit ca o ciocnire materială sau morală violentă, o situaţie
controversată, stare de duşmănie, divergenţă.

Totuşi, nu prezenţa conflictelor este problematică, nu ea este cea care constituie o

ameninţare la adresa păcii, ci formele ei violente, care propagă sisteme nedrepte, care
avantajează doar una dintre părţile implicate, înclinate spre preluarea puterii şi spre
impunerea propriilor interese şi care cred că doar ele deţin adevărul absolut. Asemenea
atitudini pot degenera cu uşurinţă în modele de gândire şi de comportament orientate
după cucerirea totală că pierderile suferite de una dintre părţi sunt câştiguri pentru
cealaltă.

De aici deducem că conflictul este un concept care are o multitudine de definiri şi

interpretări. Una din cel mai des întâlnite definiţii ale conflictului îl prezintă drept lipsa
unei înţelegeri între două sau mai multe părţi, care pot fi, fie persoane individuale, fie
grupuri. Fiecare din părţi întreprind totul pentru ca să-şi apere punctul său de vedere, să-şi
atingă scopul sau să fie acceptat şi împiedică celeilalte părţi să facă acest lucru.

Drept urmare a multitudinii conflictelor, numărul dosarelor aflate pe rolul instanţelor

de judecată a crescut în mod dramatic, sistemul judiciar fiind practic epuizat de creşterea
fără precedent a numărului litigiilor dintre persoane fizice sau juridice.

În plus, este evident că metoda tradițională de soluţionare a conflictelor în ziua de azi

în Republica Moldova este instanța de judecată, deoarece a devenit practic o uzanță
pentru cetățeni că conflictul se soluționează doar prin acea metodă tradițională, evident
prin intermediul constrîngerii statale.
 Acest sistem clasic de soluționare a litigiilor cum sunt, în principal, instanțele de
judecată, procuratura, poliția au drept scop, pedepsirea celui care a încălcat o normă
juridică, în prezent acest sistem este unul practic ineficient, și ne duce la ideea că
stagnăm locului fără a înregistra careva progrese.Deoarece, rezolvarea clasică a
conflictelor, prin încredinţarea lor organelor de justiţie şi soluţionarea acestora prin
metoda tradiţionă de genul învingător - învins ne duce la concluzia că deja un proces în
instanţă nu este altceva decît o formă de violenţă. Drept urmare se observă astăzi faptul
că foarte mulţi oameni critică justiţia, şi dacă justiţia este pentru mulţi judecătorul scris
cu litere mari, orice critică a sistemului este în fapt o critică la adresa judecătorilor care
înfăptuiesc justiția după probele anexate la dosar.

În asemenea caz, putem argumenta că o alternativă la justiție și nu o justiție alternativă

sunt metodele amiabile de soluționare a conflictelor, deoarece ele sunt cele care se
desprind din metoda tradițională sau clasică de soluționare a conflictelor, în care
contrîngerea este înlocuită cu inițiativa și consimțămîntul părților, astfel încît să se ajungă
la rezolvarea pozitivă a respectivelor conflicte. Evident că în cadrul acestor metode
(netradiționale) un mare plus este că soluția nu este pronunțată de către judecător și
impusă părților, ci anume că soluția este creată chiar de părți de comun acord, conform
percepțiilor proprii asupra dreptății.

ADR-ul nu este un concept nou, însă a fost foarte puțin mediatizat în Republica
Moldova, benefic fiind faptul că avem o lege a medierii și a arbitrajului care încetul cu
încetul încep să înlocuiască procesele tradiționale.

Alternative dispute resolution ( ADR-ul) - se referă la procedurile și tehnicile de

soluționare a conflictelor în afara sălii de judecată și este o reacție la ineficiența
modalităților tradiționale de soluționare a conflictelor în instanța de judecată. Aceste
modalități alternative de soluționare a conflictelor sunt practic nelimitate, iar în anumite
cazuri soluționarea conflictului are loc prin îmbinarea mai multor modalități de stingere a
conflictului. Principalele subcategorii ale ADR-ului sunt medierea, arbitrajul, negocierea
facilitarea, desemnarea unui expert, concilierea, med-arb.
 Avantajul principal al ADR-ului este acela că, părțile dețin controlul asupra întregului
proces, procedura fiind informală, rapidă și eficientă. Fiind mai puțin formale decât căile
litigioase, aceste tehnici de soluționare a conflictelor în afara sălii de judecată câștigă noi
adepți întrucât părțile își realizează interesele, soluțiile sunt durabile, costurile sunt
semnificativ mai reduse și procedura este confidențială.

În plus ADR-ul poate îmbrăca diferite forme. Online Dispute Resolution (ODR sau e-
ADR) care se referă la soluționarea conflictelor online fără ca părțile să se întâlnească sau
să își vorbească direct fie se ghidează după un algoritm matematic, fie are loc implicarea
unei persoane reale care operează ca mediator.

Astfel, considerăm ca este dreptul fundamental al parților de a alege modalitatea prin

care doresc să își rezolve disputele apărute. Această rezolvare în afara instanțelor de
judecată constituie o alternativă viabila față de procedurile judiciare în majoritatea
statelor și castigă teren din ce în ce mai mult și în Republica Moldova.

La fel ca şi justiţia clasică, ADR are ca scop restabilirea ordinii sociale. Ceea ce îi
este specific însă, e o anumită funcţie de pacificare a conflictelor, deci s-ar putea spune că
într-un fel contribuie la armonia socială: părţile au oportunitatea ca, dincolo de litigiul
dintre ele, să menţină relaţiile anterioare şi pe viitor, realizând că acel litigiu a fost
generat doar de o neînţelegere care a fost în final soluţionată în mod avantajos pentru toţi
cei implicaţi. Tocmai de aceea, regula este că reglementarea amiabilă a disputei nu poate
fi obligatorie. Din motiv că dacă totuşi înţelegerea dintre părţi nu se poate realiza, ele îşi
păstrează dreptul de a se adresa instanței.