Diploma Protectia Copilului

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Protectia drepturilor copilului in dreptul romanesc precum si in

sistemul ONU si cel european
CAPITOLUL 1
INTRODUCERE
SECŢIUNEA 1
SCURT ISTORIC PRIVIND PROTECŢIA DREPTURILOR COPILULUI
PE PLAN INTERNAŢIONAL
Nivelul de perfecţionare la care a ajuns în prezent protecţia fiinţei umane - atât pe

plan mondial, cât şi în Europa, este, fără îndoială, rezultatul parcurgerii mai multor etape, din
cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre. Astfel, încă din timpurile străvechi şi
parcurgând întreaga istorie a gândirii sociale, a apărut convingerea că oamenilor li se cuvin
anumite drepturi, anumite libertăţi1.
Cercetările efectuate cu privire la modul de organizare familială a societăţilor tribale
au pus în evidenţă faptul că, în cadrul lor, rolurile sociale acordate indivizilor, în timpul
fiecărei etape a dezvoltării lor, au un caracter mult mai precis faţă de societatea
contemporană, oferind indicaţii exacte şi totodată utile asupra conduitelor ce trebuie adoptate
în diferite perioade de vârstă2.
În aceste societăţi nu se putea distinge o atitudine comună faţă de copilărie. Aşadar, în
anumite societăţi, până la perioada pubertăţii, copiii nu sunt consideraţi membrii cu drepturi
depline ai comunităţii. În altele, ei sunt apreciaţi ca fiind neutri din punct de vedere al
sexului, atât băieţii cât şi fetele bucurându-se de un tratament egal în raport cu adulţii.
Pentru multe alte comunităţi, copiii sunt priviţi ca un “dar” sacru, reprezentând
întruparea spiritului celor care au murit şi care au revenit, în acest mod, în cadrul comunităţii.
1
„Ideea că fiinţa umană posedă, prin natura sa, anumite drepturi, valabile chiar dacă acestora nu le
corespund sau le corespund numai imperfect dispoziţiile legilor juridice pozitive, s-a ivit în mintea
omenească, după cum se ştie, încă din timpuri străvechi şi a fost redată în cuvinte strălucite graţie filozofiei
stoice şi jurisprudenţei, apoi în toate epocile următoare, uneori inspirându-se din dogmele religiei creştine,
alteori numai în lumina raţiunii” - Georgio del Vechio, „Diritto naturale e unità europea, Roma, 1959, p.
95.
2
S. Rădulescu, „Sociologia vârstelor”, Editura Hyperion XXI, Bucureşti, 1994, p. 86.
Pagina 4 din 86
Chiar şi în prezent există comunităţi tribale în care membrii tribului se consideră, ei înşişi
“copii” în raport cu autoritatea întruchipată de divinitatea religioasă. În funcţie de modelele
culturale ale comunităţii, chiar noţiunile de tată, mamă, frate sau soră au diverse semnificaţii,
care urmăresc raporturile de dominare sau subordonare existente în cadrul societăţii
respective3.
În cursul diferitelor perioade ale istoriei, marea variabilitate a modelelor culturale şi a
particularităţilor comunitare a impus dezvoltarea unor atitudini diferenţiate, adeseori
contradictorii între ele, faţă de copilărie. În majoritatea societăţilor arhaice, la fel ca şi
tinereţea, copilăria nu era altceva decât o etapă a unei “tranziţii” fundamentale către statusul
şi poziţia socială a adultului.
Spre deosebire de societăţile contemporane, în care copilăria este idolatrizată şi
protejată, cea mai mare parte dintre societăţile arhaice apreciau această perioada de vârstă ca
o stare de “ignoranţă” şi de “pedeapsă”, în esenţa ei, prin, subordonarea necondiţionată faţă
de autoritatea adultului. Pentru alte asemenea societăţi, copilăria era privită ca o “binefacere”
pentru individ şi ca o resursă de “regenerare” pentru întreaga comunitate.
Istoria socială a copilăriei a înregistrat acest întreg ansamblu de atitudini
contradictorii, oferindu-ne o imagine a copilăriei care diferă mult de reprezentarea pe care o
are societatea contemporană despre această perioadă de vârstă.
În unele societăţi antice, copiii se bucurau de o atenţie specială, avându-se în vedere
că reprezentau un potenţial uman important. Ei erau participanţi activi la viaţa familială şi
erau consideraţi o parte integrantă a dezvoltării comunităţii. În Egiptul Antic sau în vechiul
Babilon, de exemplu, scopul principal al unui legat testamentar consta în asigurarea unei
creşteri adecvate a copiilor. Codul lui Hammurabi, care a schiţat primele noţiuni de
proprietate comunitară, avea în vedere o serie de reglementări cu privire la soarta copiilor
după decesul susţinătorului lor legal sau după divorţul părinţilor. În acest sens, jumătate din
bunurile dobândite în cursul căsătoriei erau destinate creşterii copilului. În alte societăţi
antice, confruntate cu pericolul suprapopulării, copiii reprezentau o povară pentru familie,
fiind ucişi sau vânduţi ca sclavi.
În Evul Mediu, până în preajma anului 1600, noţiunea de copilărie era practic
necunoscută4, copiii fiind consideraţi doar „simplii adulţi”. O serie de lucrări artistice (picturi,
gravuri etc.) rămase din EvuI Mediu prezintă copiii ca fiind nediferenţiaţi faţă de adulţi,
3
A se vedea, Colin Turnbull, „The Human Cycle”, p. 19-74.
4
Philipe Ariès, „Centuries of Childhood; A Social History of Family Life”, New York, Knopf,
1962, p. 33.
Pagina 5 din 86
amestecându-se cu aceştia, fiind îmbrăcaţi asemenea lor şi participând Ia acelaşi tip de

activităţi. În nici-una dintre aceste lucrări nu este reprezentată lumea copilăriei şi nici
obiectele care o definesc: păpuşi, cărţi de poveşti, lucruri specifice jocului. În absenţa
statusului distinct de copil, copiii erau trataţi, cel mai adesea, în mod inuman, fiind
abandonaţi de părinţi în mănăstiri sau aziluri5.
Acelaşi tratament nediferenţiat faţă de cel al adulţilor l-au primit copiii şi în perioada
primelor industrii manufacturiere şi în epoca de început a industrialismului modern. Ei erau
utilizaţi între 12-15 ore pe zi, la tot felul de activităţi, muncind din greu ca să-şi poată câştiga
existenţa6. Numai odată cu construirea primelor sindicate, copiii, ca şi bătrânii au fost
înlăturaţi de pe piaţa forţei de muncă, nu atât din considerente umanitare cât, mai ales, pentru
a face loc contingentelor sporite de muncitori adulţi confruntaţi cu spectrul şomajului.
Aşadar, de-a lungul istoriei, copilul a fost privit ca fiind proprietatea părinţilor şi a
tutorilor, aceştia putând să-l trateze după bunul lor plac, fără a putea fi traşi la răspundere. În
ultimele decenii, s-a produs în mod evident o evoluţie a valorilor, normelor şi standardelor
juridice care reglementează situaţia copilului. În momentul actual, toate societăţile civilizate
acceptă ideea conform căreia copilul nu aparţine nici familiei nici statului, ci îşi aparţine sieşi,
sub protecţia părinţilor săi7.
Astfel, o schimbare profundă a situaţiei sociale şi familiale a copilului s-a petrecut
numai în condiţiile în care societatea a început să recunoască copilăria ca o etapă distinctă de
viaţă şi să acorde copilului un status social particular şi roluri specifice. Datorită separării
activităţilor de pregătire şi instrucţie de cele profesionale, alături de specializarea diferitelor
instituţii în cadrul societăţii, s-a creat timpul şi spaţiul necesar pentru apariţia veritabilului
univers al copilării.
Totodată au apărut reglementări speciale cu privire la drepturile copilului în familie şi
în societate şi programe având ca scop principal dezvoltarea, protejarea şi educaţia sa
5
“Istoria influenţei copilului în Europa medievală - subliniază R. BeII - variază, în mod infinit, în
concordanţă cu localizările geografice şi temporale, dar, totuşi, pot fi întreprinse câteva generalizări
cu privire Ia evoluţiile istorice care ajută la stabilirea unui reper pentru filosofi… Confruntată de
secole, cu invazii continue, războaie interne şi foamete, perioada medievală avea ca unică măsură de
succes supravieţuirea. În aceste condiţii, toţi membrii societăţii erau consideraţi egali”, indiferent dacă
era adulţi sau copii – A se vedea, pe larg, R. Bell, „History of Child Influence; Medieval to Modern
Times” în „Child Effects on Adults”, op. cit., p. 30-31.
6
Chiar şi în anul 1924, se estima că sunt încadraţi în muncă circa 2 milioane de copii americani
având vârsta sub 15 ani.
7
Şi noi avem drepturi, Dosar educativ, 1995.
Pagina 6 din 86
adecvată. În aceste condiţii, copilul devine nu numai un subiect de atenţie pentru diferitele
instituţii sociale, ci o parte integrantă a societăţii influenţând politicile sociale şi raporturile
familiale, modificând relaţiile între părinţi şi bunici, determinând structura şi funcţiile
familiei, modificând diviziunea rolurilor familiale, contribuind, deci la o nouă configuraţie a
legăturilor de solidaritate din societate.
În raport cu aceste schimbări se modifică, din ce în ce mai mult, metodele şi
finalităţile procesului de socializare; copiii nu mai sunt priviţi ca fiinţe pasive, capabile să
înregistreze, automat şi mecanic, indicaţiile educativ, cu ca agenţi activi ai unui proces care
poate influenţa chiar pe educator.
Odată cu recunoaşterea dreptului suprem al copilului ca persoană umană
independentă, nevoile copilului au început să fie tratate ca drepturi a căror satisfacere nu mai
este facultativă (societatea poate decide să le satisfacă sau nu), ci obligatorie. La nivel global,
în ceea ce priveşte copilul şi drepturile acestuia, acest lucru apare mai pregnant o dată cu
adoptarea Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului (20 noiembrie 1989).
Secolul XX a fost denumit "secolul copilului". Încă din primele decenii ale acestuia s-
a manifestat un interes deosebit pentru copil, privit ca fiinţă umană cu drepturi depline. Acest
secol este cel care schimbă viziunea asupra copilului, care responsabilizează autorităţile
legale asupra problematicii complexe privind drepturile şi protecţia copilului.
Pagina 7 din 86
SECŢIUNEA 2
CADRUL LEGAL INTERN PRIVIND RESPECTAREA,
PROMOVAREA ŞI GARANTAREA DREPTURILOR COPILULUI
Asigurarea şi respectarea drepturilor copiilor şi „plasarea” acestora într-o zonă de

interes special constituie o prioritate pentru fiecare stat. Acest lucru rezidă în primul rând în
faptul că viaţa, dezvoltarea şi bunăstarea de care trebuie să beneficieze toţi copiii reprezintă
baza pe care se construieşte viitorul unei ţări. În plus, în cazul României procesul complex de
aderare la Uniunea Europeană este inexorabil legat de respectarea criteriilor politice de le
Copenhaga privind respectarea drepturilor omului, în mod particular în ceea ce priveşte
drepturile copilului.
Respectarea, promovarea şi exercitarea drepturilor copilului, astfel cum sunt acestea
definite în documentele internaţionale ratificate de România, vor asigura o dezvoltare deplină
şi armonioasă a personalităţii fiecărui copil, alăturând în spiritul tradiţiilor şi valorilor
culturale ale ţării noastre o componentă nouă, modernă şi dinamică de integrare în
spiritualitatea universală. În lumina acestei integrări, drepturile copilului în România
înseamnă realizarea unui echilibru între trei componente esenţiale: copilul, familia şi
societatea. Asigurarea acestui echilibru a fost reglementată, aplicată şi monitorizata în mod
continuu de către autorităţile statului, ca responsabilitate fundamentala a acestuia faţă de
soarta tuturor cetăţenilor săi.
Astfel, principale domenii ale sistemului politic românesc au fost modificate legislativ
în primii ani după revoluţia din 1989 iar domeniul sistemului naţional de promovare şi
garantare a drepturilor copilului nu a făcut excepţie. În unele situaţii, modificările s-au produs
în substanţă, în alte situaţii acestea s-au efectuat în etape ca răspuns la evoluţiile constante în
cursul cărora se identificau permanent deficienţe. Preocuparea pentru restructurarea
instituţiilor democratice, perfecţionarea sistemului în domeniul drepturilor copilului, au
generat măsuri care aveau să se transpună în amendamente/completări la nivelul cadrului
legal.
Noua dezvoltare pe care a adoptat-o România şi ţintele sale de politică externă, în
special integrarea UE, face ca pe plan intern să fie recunoscute şi aplicate drepturile copilului.
La nivel ţării noastre cele mai importante reglementări în domeniul protecţiei şi
garantării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale sunt stipulate în Constituţie.
Totodată un rol important în domeniul protecţiei şi garantării drepturilor şi libertăţilor
Pagina 8 din 86
fundamentale, revine legislaţiei civile şi penale (între care şi Codul civil şi Codul de
procedură civilă, Codul penal şi Codul de procedură penală)8.
În ceea ce priveşte protecţia copilului, Constituţia României republicată în anul 20039,
prin art. 49 („Protecţia copiilor şi a tinerilor”), prevede că10:
(alin. 1 ) - Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în
realizarea drepturilor lor.
(alin. 2) - Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului
bolnav ori handicapat. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin
lege.
(alin. 3 ) - Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dauna sănătăţii,
moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise.
(alin. 4) - Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi.
(alin. 5) - Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor
pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă
a ţării.
Textul acestui articol dă expresie preocupării statului român pentru ocrotirea copiilor
şi tinerilor în spiritul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi a altor documente la care
România este parte11.
De exemplu, în 1990 România a ratificat Convenţia cu privire la drepturile copilului,
care este un important document internaţional care stabileşte un anumit standard pentru
protecţia copiilor şi a tinerilor. În baza acestei Convenţii, autorităţile publice au obligaţia să
contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea tinerilor la viaţa politică, socială,
8
O importanţă deosebită o reprezintă şi legislaţia muncii (între care Codul muncii), în sensul ca
persoana angajată să fie protejată împotriva abuzurilor şi inegalităţilor, prin care se încalcă drepturile
şi libertăţile fundamentale - D. Maziliu, „Drepturile omului - concept, exigenţe şi realităţi
contemporane”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 14 9.
9
Constituţia României din anul 2003 este forma republicată a Constituţiei României din 1991, cu
actualizarea denumirilor şi renumerotarea articolelor, revizuită prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin
Referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, confirmat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3
din 22 octombrie 2003. Textul Constituţiei din anul 2003 a fost publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003.
10
Victor Duculescu, Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Constituţia României -
comentată şi adnotată, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997. p. 157.
11
Art. 20 alin. 2 din Constituţie - Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate
reglementările internaţionale.
Pagina 9 din 86
economică, culturală şi sportivă a ţării. Această dispoziţie presupune deci un complex de

măsuri ce trebuie luate la diferite nivele pentru a asigura participarea deplină a tineretului la
întreaga viaţă socială.
În ceea ce priveşte protecţia copiilor şi a familiei amintim şi dispoziţiilor Codului
familiei. Potrivit acestor prevederi, statul apără interesele mamei şi copilului, în acest scop
acordând o deosebită grijă pentru creşterea şi educarea tinerei generaţii. Sunt stabilite
totodată şi dispoziţii referitoare la filiaţia faţă de mamă şi faţă de tată, dispoziţii referitoare la
situaţia copilului după desfacerea, declararea nulităţii sau anulării căsătoriei. Totodată este
prevăzută situaţia copilului în caz de adopţie 12. Adopţia se încheie în interesul copilului, care
trebuie avut în vedere nu numai la încuviinţarea adopţiei, ci şi în timpul în care aceasta există,
precum şi atunci când se pune problema desfacerii adopţiei13.
Prin Legea nr. 15 din 1993, România a aderat la Convenţia Europeană în materia
adopţiei de copii, încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967, iar prin Legea nr. 84/1994,
România a ratificat Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei
internaţionale, încheiată la Haga la 29 mai 1993.
În aceeaşi ordine de idei, ambii părinţi au acelaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii
lor minori, fără a deosebi după cum aceştia sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei,
totodată aceştia fiind datori să îngrijească de copil, să-l crească, să-l supravegheze,
îngrijându-se totodată de sănătatea copilului, dezvoltarea lui fizică, învăţătură şi de pregătirea
lui profesională.
Şi legislaţia muncii (Codul muncii, intrat în vigoare din februarie 200314) cuprinde
dispoziţii referitoare la tineri şi adolescenţi. Pregătirea multilaterală, formarea şi integrarea
profesională a tinerilor, însuşirea cunoştinţelor necesare pentru exercitarea unei profesii se
asigură gratuit de Ministerul Educaţiei Naţionale, celelalte ministere şi organe centrale,
comitetele executive ale consiliilor populare, unităţile subordonate acestora şi şcolile de toate
12
Adopţia trebuie să asigure dezvoltarea armonioasă a copilului şi respectarea drepturilor
fundamentale care îi sunt recunoscute, ceea ce înseamnă că adopţia în alt scop decât interesul
copilului ne se justifică - Ion. P. Filipescu, Adopţia şi protecţia copilului aflat în dificultate, Editura
All, Bucureşti, 1997, p. 3.
13
Gérard Cornu Droit civil, La famille, 4é edition, Montchrestien, Paris, 1994, p. 340.
14
Legea nr. 63 din 24 ianuarie 2003 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 75 din 5
februarie 2003; Alexandru Ţiclea, „Acte normative noi - Codul muncii”, în Revista Română de
Dreptul Muncii nr. 1/2003; Şerban Beligrădeanu, „Legislaţia muncii, comentată”, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2003; Ion Traian Ştefănescu, „Tratat de dreptul muncii”, VOL. I, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2003, p. 531 şi urm.
Pagina 10 din 86
gradele au îndatorirea de a asigura o strânsă îmbinare între pregătirea teoretică şi pregătirea

practică a elevilor şi studenţilor, creând condiţii necesare pentru realizarea acestei sarcini.
În ţara noastră elevii, studenţii, cei care frecventează diverse forme de pregătire
beneficiază de sprijin, sub formă de burse, manuale şcolare şi alte materiale de studii,
indemnizaţii corespunzătoare aportului lor în producţie pe timpul pregătirii practice. Tuturor
tinerilor li se asigură locuri de muncă potrivit pregătirii, aptitudinilor, aspiraţiilor lor şi
nevoilor unităţii.
Calificarea profesională prin ucenicie la locul de muncă se face pe baza contractului
de ucenicie şi se realizează prin pregătire practică desfăşurată în unităţi de producţie sau de
servire a populaţiei şi prin pregătire teoretică. Ucenicii primesc pe timpul pregătirii bursă sau
o indemnizaţie corespunzătoare aportului lor în producţie şi gratuit manuale şcolare,
materiale de studiu, precum şi alte drepturi stabilite de lege. Ei beneficiază, de asemenea, în
toată perioada uceniciei de echipament de protecţie, de ajutoare materiale în cadrul
asigurărilor sociale, de asistenţă medicală şi medicamente gratuit, precum şi de vacanţe
şcolare.
Pentru protecţia sănătăţii lor, tinerii sub vârsta de 18 ani, încadraţi în muncă, nu pot fi
repartizaţi la locuri de muncă cu condiţii vătămătoare, grele sau periculoase şi nu pot fi
folosiţi la muncă în timpul nopţii. De asemenea, tinerii încadraţi în muncă de până la 18 ani,
nu pot fi folosiţi în muncă peste durata legală a zilei de lucru, decât în anumite cazuri. Durata
timpului de lucru al tinerilor între 14-16 ani se stabileşte la 6 ore pe zi, fără ca prin aceasta să
se aducă o scădere a remunerării Aceeaşi finalitate - protecţia copiilor şi tinerilor, o au şi alte
acte normative, de exemplu, Legea privind concediul plătit tinerelor mame pentru îngrijirea
copiilor în vârstă de până la un an, Legea privind acordarea ajutorului de şomaj tinerilor
neîncadraţi în muncă, etc.
Din acest context, remarcăm că legislaţia română de după 1989 a adoptat o serie de
măsuri de natură a marca drepturile tinerei generaţii. Adoptarea unor asemenea măsuri - care
au, evident, un rol pozitiv, nu încheie însă seria documentelor juridice ce vor trebui adoptate
pentru protecţia copiilor şi tinerilor, aceste urmând să fie îmbogăţite în perspectivă cu
reglementări noi, din toate domeniile de activitate.
În acţiunea complexă de protecţie a copiilor, de respectare şi promovare a drepturilor
acestora România beneficiază de un sprijin consistent acordat de comunitatea internaţională,
astfel:
Pagina 11 din 86
Uniunea Europeană s-a implicat în acest domeniu prin programe de asistenţă PHARE
încă de la începutul anilor ’90, atât printr-un important volum de finanţare nerambursabilă,
cât şi printr-o expertiză tehnică multiplă şi susţinută;
Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) este, de asemenea, din 1990, o
prezentă activă în ţara noastră, dezvoltând multiple proiecte având ca scop ameliorarea
situaţiei copiilor din punct de vedere social, medical sau al educaţiei;
Banca Mondială şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei sunt parteneri ai
Guvernului României în cadrul unui important program de reformă a sistemului de protecţie a
copilului;
Guvernele unor ţări precum S.U.A., Marea Britanie, Franţa, Spania, Suedia şi Elveţia
sprijină sistemul romanesc de protecţie a copilului, fie pe bază bilaterală, fie în cadrul unor
programa internaţionale mai ample.
În prezent, la nivelul legislaţiei interne, actul normativ de bază care prevede
respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului este Legea nr. 272 din 21 iunie
2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor15.
CAPITOLUL 2
DREPTURILE COPILULUI POTRIVIT LEGISLAŢIEI
ROMÂNE ÎN VIGOARE
SECŢIUNEA 1
ASPECTE PRELIMINARII
Obligaţiile internaţionale asumate de statul român prin semnarea şi ratificarea unor

convenţii în materia drepturilor omului au generat o atenţie sporită în ultimii ani pentru
situaţia grupurilor vulnerabile în general, şi a copiilor în special16.
Legislaţia din România cu privire la drepturile copilului a suferit numeroase
modificări însă, până la momentul adoptării Legii nr. 272/2004 nesincronizate suficient la
nivelul unui cadru juridic cuprinzător. Prin asistenţa comunităţii internaţionale dar mai ales
prin comunicarea, conlucrarea tuturor structurilor administraţiei publice locale şi centrale dar
şi prin consultarea societăţii civile, nu există îndoială că se va ajunge - într-un viitor apropiat -
15
Lege nr. 272/2004 din 21/06/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului a fost
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23/06/2004.
16
Doina Balahur, „Protecţia drepturilor copilului ca principiu al asistenţei sociale”, Editura All
Beck, Bucureşti, 20001, p. 125 şi urm
Pagina 12 din 86
la aşezarea întregului sistem pe baze moderne, animate de principii care să ducă în primul
rând la restructurarea sistemului şi concomitent la îmbunătăţirea celor asistaţi.
Astfel, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 272/2004, autorităţile publice, organismele
private autorizate, precum şi persoanele fizice şi persoanele juridice responsabile de protecţia
copilului sunt obligate să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului stabilite
prin Constituţie şi alte legi, în concordanţă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor
Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, şi ale
celorlalte acte internaţionale în materie, la care România este parte17.
Prevederile Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului, care este un document
de referinţă ce conţine principii generale - trebuie să fie transpuse în practică prin metode
concrete. Acest principiu implică cunoaşterea Convenţiei de către personalul centrului (prin
cursuri de formare şi activităţi de informare) şi în aceeaşi măsură popularizarea ei în rândul
copiilor şi familiilor acestora. Pornind de la analiza nevoilor speciale ale copiilor aflaţi în
dificultate şi care beneficiază de o măsură de protecţie prin plasament într-o unitate de tip
rezidenţial, acest principiu se referă la reflectarea prevederilor convenţiei în: conceperea
proiectului instituţional; organizarea spaţiului şi a activităţilor; promovarea unui mod
profesional de intervenţie în favoarea copilului şi cu antrenarea lui directa.
Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului are un caracter holistic, afirmând că
toate drepturile sunt esenţiale, indivizibile, interdependente şi egale. Obligativitatea
respectării şi promovării acestor drepturi se reflecta într-o manieră transversală în toate
standardele cu privire la protecţia copilului în centrul de plasament. Se va insista pe
respectarea şi realizarea drepturilor copilului la: viaţă şi dezvoltare în toate privinţele
existenţei copilului, inclusiv cele fizice, afective, psiho-sociale, cognitive, sociale şi culturale;
nivel de trai corespunzător; servicii eficiente de ocrotire a sănătăţii; îngrijire specială şi
securitate socială; ocrotire şi educaţie personalizată; protecţie împotriva oricărei forme de
abuz sau maltratare; libertate spirituală, religioasă, a conştiinţei şi a cuvântului; exprimare
liberă; intimitatea propriei persoane; păstrarea/dezvoltarea legăturilor cu propria familie şi
reintegrare familială şi socială; standarde de viaţă corespunzătoare; odihnă, joc şi vacanţă;
informare din diverse surse; reevaluare periodică a măsurilor de protecţie.
Principiul de bază pe care se sprijină întregul sistem de promovare şi garantare al
drepturilor copilului este cel al interesului superior al acestuia în al cărui conţinut regăsim
următoarele valenţe:
17
Irina Moroianu Zlătescu, Emil Marinache, Rodica Şerbănescu (coordonatori) „Drepturile
Copilului şi tânărului”, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti, p. 9 şi urm.
Pagina 13 din 86
principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile

şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror
persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.
principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile
care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi organismele private autorizate,
precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.
În implementarea acestor demersuri şi decizii autorităţile statului trebuie întotdeauna
(sunt obligate) să implice familia în toate deciziile, acţiunile şi măsurile privitoare la copil şi
să sprijine îngrijirea, creşterea şi formarea, dezvoltarea şi educarea acestuia în cadrul familiei.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile legale 18, în primul rând răspunderea pentru creşterea
şi asigurarea dezvoltării copilului revine părinţilor, aceştia având obligaţia de a-şi exercita
drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând seama cu prioritate de interesul
superior al acestuia. În subsidiar, responsabilitatea revine colectivităţii locale din care fac
parte copilul şi familia sa. Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a sprijini
părinţii sau, după caz, alt reprezentant legal al copilului în realizarea obligaţiilor ce le revin
cu privire la copil, dezvoltând şi asigurând în acest scop servicii diversificate, accesibile şi de
calitate, corespunzătoare nevoilor copilului. Intervenţia statului este complementară: statul
asigură protecţia copilului şi garantează respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea
specifică realizată de instituţiile statului şi de autorităţile publice cu atribuţii în acest
domeniu.
Astfel, exercitarea drepturilor copilului devine operaţională şi efectivă prin raportarea
permanentă a drepturilor copilului la obligaţiile ce revin părinţilor, autorităţilor publice sau
societăţii, în general. Pentru prima dată în mod explicit se precizează că părinţii sunt primii
responsabili pentru creşterea, îngrijirea şi dezvoltarea copilului; tot astfel, pentru prima dată
în legislaţia internă, se precizează explicit că responsabilitatea colectivităţii locale este
subsidiară, iar statul intervine complementar, astfel încât va dispărea mentalitatea adânc
înrădăcinată (nu numai la populaţie, ci şi la serviciile publice) că statul se poate substitui
oricum şi oricând părinţilor, preluând responsabilităţile pe care aceştia le au faţă de copiii lor.
Respectarea drepturilor copilului nu presupune încălcarea drepturilor părinteşti, ci
asumarea de către părinţi a unor obligaţii permanente fără de care exercitarea drepturilor
copilului nu este posibilă. Pentru a realiza acest echilibru şi pentru a fi consecvenţi
principiului respectării interesului superior al copilului s-a ţinut seama de drepturile şi
18
A se vedea textul art. 5 alin. 2 şi urm. din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului.
Pagina 14 din 86
obligaţiile părinteşti care decurg din alte documente juridice internaţionale ratificate de
România, în special Convenţia europeană a drepturilor omului.
Dispoziţiile Legii nr. 272/2004 identifică copii care beneficiază de protecţia legală,
astfel:
copiii cetăţeni români aflaţi pe teritoriul României;
copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate;
copiii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României;
copiii care solicită sau beneficiază de o formă de protecţie în condiţiile
reglementărilor legale privind statutul şi regimul refugiaţilor în România;
copiii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, în situaţii de urgenţă constatate, în
condiţiile legii, de către autorităţile publice romane competente.
Totodată, legea explică înţelesul termenilor la care se referă astfel:
copil - persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea
deplină de exerciţiu, în condiţiile legii;
familie - părinţii şi copiii acestora;
familie extinsă - copilul, părinţii şi rudele acestuia până la gradul IV inclusiv;
familie substitutivă - persoanele, altele decât cele care aparţin familiei extinse, care, în
condiţiile legii, asigură creşterea şi îngrijirea copilului;
planul individualizat de protecţie - documentul prin care se realizează planificarea
serviciilor, prestaţiilor şi a măsurilor de protecţie specială a copilului, pe baza evaluării
psihosociale a acestuia şi a familiei sale, în vederea integrării copilului care a fost separat de
familia sa într-un mediu familial stabil permanent, în cel mai scurt timp posibil;
planul de servicii - documentul prin care se realizează planificarea acordării
serviciilor şi a prestaţiilor, pe baza evaluării psihosociale a copilului şi a familiei, în vederea
prevenirii separării copilului de familia sa;
reprezentant legal al copilului - părintele sau persoana desemnată potrivit legii să
exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de copil;
A.N.P.D.C - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului19;
C.P.C. - Comisia pentru protecţia copilului20;
19
Legea nr. 275/2004 pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 12/2001 privind
înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie a fost publicată î n Monitorul
Oficial, Partea I nr. 557 din 23/06/2004.
20
Hotărârea nr. 1437/2004 din 02/09/2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a
Comisiei pentru protecţia copilului a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 872 din 24/09/2004.
Pagina 15 din 86
D.G.A.S.P.C. - Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului21;

S.P.A.S. - Serviciul public de asistenţă socială.
SECŢIUNEA 2
IMPERATIVUL RESPECTĂRII PRINCIPIILOR
PRIVIND GARANTAREA DREPTURILOR COPIILOR
În stabilirea principiilor şi drepturilor fundamentale ale copiilor, convenţiile

internaţionale, regionale şi de altă natură, cu referinţă în materie, pornesc de la statutul
special al copilului şi afirmă necesitatea protejării acestuia prin reglementarea unor norme şi
instituţii socio-juridice de asistenţă şi ocrotire.
În legislaţia noastră, de altfel foarte recentă, dacă ţinem cont că Legea nr. 272 din
2004 a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2005, respectarea şi garantarea drepturilor copilului
se realizează conform următoarelor principii:
respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea
obligaţiilor părinteşti;
primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea
drepturilor copilului;
descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială şi
parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate;
asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil;
respectarea demnităţii copilului;
ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi
de gradul său de maturitate;
asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului,
ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri
de protecţie;
celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului;
21
Hotărâre nr. 1434/2004 privind atribuţiile şi Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale
Direcţiei generale de asistenta sociala şi protecţia copilului.
Pagina 16 din 86
interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu

ansamblul reglementărilor din aceasta materie.
Drepturile prevăzute de Legea nr. 272/2004 sunt garantate tuturor copiilor, fără nici o
discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de
naţionalitate, apartenenţă etnică sau origine socială, de situaţia materială, de gradul şi tipul
unei deficiente, de statutul la naştere sau de statutul dobândit, de dificultăţile de formare şi
dezvoltare sau de alt gen ale copilului, ale părinţilor ori ale altor reprezentanţi legali sau de
orice altă distincţie.
SECŢIUNEA 3
DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE CIVILE ALE COPILULUI
3.1. Dreptul copilului la păstrarea şi stabilirea identităţii sale

Potrivit art. 8 alin. 1 din legea nr. 272/2004: „copilul are dreptul la stabilirea şi
păstrarea identităţii sale”22.
Înainte de a deosebi conţinutul dreptului la identitate, este necesar a reţine că avem în
vedere un drept complex - dreptul la identitate, la asigurarea căruia contribuie un ansamblu
de instituţii juridice care reglementează calitatea de subiect de drept a persoanei, în strânsă
legătură cu apartenenţa sa la un anumit stat, precum şi cu individualizarea copilului în
societate, prin nume, naţionalitate, domiciliu, stare civilă etc.
În dreptul nostru aceste atribute care privesc păstrarea identităţii sunt asigurate printr-
un complex de instituţii, principii şi norme juridice reglementate de mai multe ramuri de
drept: constituţional, civil, dreptul familiei, precum şi de numeroase alte legi speciale. Ele
includ: cetăţenia, capacitatea juridică, dreptul la nume, prenume şi domiciliu, starea civilă etc.
Astfel, potrivit Legii nr. 272/2004, copilul este înregistrat imediat după naştere şi are
de la această dată dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, în măsura
posibilului, de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia.
În viziunea modernă, instituţia cetăţeniei desemnează cadrul cel mai general al
reglementării identităţii persoanei prin apartenenţa sa la un anumit stat. Importanţa şi
22
Alte acte normative care garantează dreptul la identitate sunt: Decretul privind persoanele fizice
şi juridice nr. 31/195; Ordonanţa nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă
a numelor persoanelor fizice; Legea cu privire la actele de stare civilă nr. 119/1996, republicată;
Metodologia pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 116/1996; Codul Familiei; Legea nr.
21/1991 cu privire la cetăţenia română, republicată etc.
Pagina 17 din 86
semnificaţia acestei instituţii în materia protecţiei drepturilor copilului este esenţială ea

condiţionând dobândirea şi exerciţiul electiv al tuturor drepturilor civile, sociale, economice,
culturale etc. ale copilului.
Părinţii aleg numele şi prenumele copilului, în condiţiile legii. Copilul are dreptul de
a-şi păstra cetăţenia, numele şi relaţiile de familie, în condiţiile prevăzute de lege, fără nici o
ingerinţă. Dacă se constată că un copil este lipsit, în mod ilegal, de elementele constitutive ale
identităţii sale, sau de unele dintre acestea, instituţiile şi autorităţile publice sunt obligate să ia
de urgenţă toate măsurile necesare în vederea restabilirii identităţii copilului.
În scopul realizării dreptului la stabilirea şi păstrarea identităţii sale, unităţile sanitare
care au în structură secţii de nou născuţi şi/sau pediatrie au obligaţia de a angaja un asistent
social sau, după caz, de a desemna o persoană cu atribuţii de asistenţă socială. În vederea
stabilirii identităţii copilului părăsit sau găsit, ori a părinţilor acestuia, organele de poliţie
competente au obligaţia de a desemna una sau mai multe persoane responsabile cu realizarea
demersurilor care le revin potrivit legii pentru înregistrarea naşterii copilului.
Certificatul medical constatator al naşterii, atât pentru copilul născut viu, cât şi pentru
copilul născut mort, se întocmeşte în termen de 24 de ore de la naştere. Răspunderea pentru
îndeplinirea acestei obligaţii revine medicului care a asistat sau a constatat naşterea şi
medicului şef de secţie.
Când naşterea a avut loc în afara unităţilor sanitare, medicul de familie, având
cabinetul înregistrat în raza teritorială unde a avut loc naşterea, este obligat ca, la cererea
oricărei persoane, în termen de 24 de ore, să constate naşterea copilului, după care să
întocmească şi să elibereze certificatul medical constatator al naşterii copilului, chiar dacă
mama nu este înscrisă pe lista cabinetului său.
În situaţia în care copilul este părăsit de mamă în maternitate, unitatea medicală are
obligaţia să sesizeze telefonic şi în scris DGASPC şi organele de poliţie, în termen de 24 de
ore de la constatarea dispariţiei mamei. În termen de 5 zile de la sesizare, se întocmeşte un
proces verbal de constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul DGASPC,
reprezentantul poliţiei şi al maternităţii; când starea de sănătate a copilului permite
externarea, în baza procesului-verbal, DGASPC va stabili măsura plasamentului în regim de
urgenţă pentru copil.
În termen de 30 de zile de la întocmirea procesului verbal, poliţia este obligată să
întreprindă verificările specifice privind identitatea mamei şi să comunice rezultatul acestor
verificări DGASPC. Dacă mama este identificată, DGASPC va asigura consilierea şi
sprijinirea acesteia în vederea realizării demersurilor legate de întocmirea actului de naştere.
Pagina 18 din 86
Dacă, în urma verificărilor efectuate de poliţie, nu este posibilă identificarea mamei,

DGASPC transmite SPAS în a cărui raza administrativ-teritorială s-a produs naşterea, dosarul
cuprinzând certificatul medical constatator al naşterii, procesul verbal, dispoziţia de
plasament în regim de urgenţă şi răspunsul poliţiei cu rezultatul verificărilor. În termen de 5
zile de la primirea documentaţiei SPAS are obligaţia de a obţine dispoziţia de stabilire a
numelui şi prenumelui copilului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/1996 cu privire
la actele de stare civilă şi să facă declaraţia de înregistrare a naşterii la serviciul de stare civila
competent23.
În situaţia copilului găsit precum şi a celui părăsit de părinţi în alte unităţi sanitare, a
cărui naştere nu a fost înregistrată, obligaţia de a realiza demersurile prevăzute de lege pentru
înregistrarea naşterii copilului, revine SPAS în a cărui raza administrativ-teritorială a fost
găsit sau părăsit copilul.
Unităţile sanitare, unităţile de protecţie socială, serviciile de îngrijire de tip
rezidenţial, entităţile fără personalitate juridică, alte persoane juridice, precum şi persoane
fizice, care internează sau primesc în îngrijire femei gravide sau copii care nu posedă acte pe
baza cărora să li se poată stabili identitatea, sunt obligate să anunţe, în termen de 24 de ore, în
scris, autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază îşi au sediul sau, după caz,
domiciliul, în vederea stabilirii identităţii lor.
3.2. Dreptul copilului de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii,

rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament
Potrivit art. 14 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 272 din 2004: „copilul are dreptul de a
menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă
de care copilul a dezvoltat legături de ataşament” (alin. 1); „copilul are dreptul de a-şi
cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături
de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine
interesului său superior”. (alin. 2)
Acest drept este prevăzut de art. 9 alin. 3 din Convenţia cu privire la drepturile
copilului astfel: „statele părţi vor respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii părinţi
sau de unul dintre ei, de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu cei doi părinţi ai săi,
exceptând cazul în care acest lucru contravine interesului superior al copilului”. Convenţia
statuează astfel că orice copil are dreptul de a-şi cunoaşte ambii părinţi şi dreptul de a creşte
23
După înregistrarea naşterii copilului, SPAS are obligaţia de a transmite DGASPC actul de
înregistrare a naşterii copilului.
Pagina 19 din 86
într-un mediu familial sigur. Copilul care nu trăieşte cu ambii părinţi are însă dreptul de a-i
vedea în mod regulat. Numai în cazuri excepţionale, şi atunci pentru a asigura interesul
superior al copilului, autorităţile pot separa copilul de părinţii săi.
Dreptul şi obligaţia părinţilor de creştere şi îngrijire presupune existenţa unor relaţii
personale între părinţii şi copii lor minori. Aceasta înseamnă că acest drept se menţine şi în
situaţiile în care copilul nu se găseşte la părintele său, întrucât24:
de exemplu, în cazul divorţului, părintele căruia nu i-a fost încredinţat copilul
păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea,
educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională25;
tot astfel, în cazul decăderii părinţilor din drepturile părinteşti, părinţii vor păstra
legăturile personale cu copilul, cu excepţia situaţiilor în care, prin asemenea legături,
creşterea, educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului ar fi în primejdie26.
În practica judiciară s-a stabilit că „… restrângerea dreptului la legături personale
trebuie să aibă caracter de excepţie, în situaţiile în care urmează a fi apreciate de la caz la caz
… ţinând cont de interesele copilului”.
Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale
ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile, ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat
de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există
situaţii de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Potrivit legii, relaţiile personale se pot realiza prin:
întâlniri ale copilului cu părintele ori cu altă persoana care are dreptul la relaţii
personale cu copilul;
vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă
persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit;
corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul;
transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori alte persoane care au,
potrivit legii, dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;
24
Doina Balahur, op. cit., p. 208 şi urm.
25
Art. 43 alin. 2 din Codul familiei.
26
Art. 111 din Codul familiei.
Pagina 20 din 86
transmiterea de informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări

medicale sau şcolare, către părintele sau alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii
personale cu copilul27.
Copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia, printr-o măsura
dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu
ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al
copilului. Instanţa judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al
copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a
periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
Copilul ai cărui părinţi locuiesc în state diferite are dreptul de a întreţine relaţii
personale şi contacte directe cu aceştia, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine
interesului superior al copilului28.
Copiii neînsoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori care nu se găsesc sub
supravegherea legală a unor persoane, au dreptul de a li se asigura în cel mai scurt timp
posibil reîntoarcerea alături de reprezentanţii lor legali. Deplasarea copiilor în ţară şi
străinătate se realizează cu înştiinţarea şi acordul ambilor părinţi; orice neînţelegeri între
părinţi cu privire la exprimarea acestui acord se soluţionează de către instanţa judecătorească.
Părinţii sau după caz, altă persoană responsabilă de supravegherea, creşterea şi
îngrijirea copilului sunt obligaţi să anunţe la poliţie dispariţia acestuia de la domiciliu, în
primele 24 de ore de la constatarea dispariţiei.
Misiunile diplomatice şi consulare ale României au obligaţia de a sesiza ANPDC cu
privire la existenţa copiilor cetăţeni români aflaţi în străinătate, care, din orice motive, nu sunt
însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori nu se găsesc sub supravegherea legală a
unor persoane din străinătate. ANPDC va lua măsurile necesare pentru întoarcerea copilului
la părinţi sau la un alt reprezentant legal, imediat după identificarea acestora. În cazul în care
persoanele identificate nu pot sau refuză să preia copilul, la cererea ANPDC Tribunalul de la
domiciliul copilului sau Tribunalul Municipiului Bucureşti în situaţia în care acest domiciliu
27
Transmiterea acestor informaţii se va face cu respectarea interesului superior al copilului
precum şi a dispoziţiilor speciale vizând confidenţialitatea si transmiterea informaţiilor cu caracter
personal.
28
Exercitarea acestui drept va fi facilitată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor
Copilului, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, pe baza unei proceduri aprobate prin ordin
comun.
Pagina 21 din 86
nu este cunoscut, va dispune plasamentul copilului într-un serviciu de protecţie specială

propus de ANPDC.
Procedura de întoarcere a copiilor în ţară, de identificare a părinţilor sau a altor
reprezentaţi legali ai copiilor, modul de avansare a cheltuielilor ocazionate de întoarcerea în
ţară a acestora precum şi serviciile de protecţie specială, publice sau private, competente să
asigure protecţia în regim de urgenţă a copiilor, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Misiunile diplomatice şi consulare străine au obligaţia de a sesiza ANPDC şi
Autorităţii pentru Străini toate situaţiile în care au cunoştinţă de existenţa copiilor cetăţeni
străini aflaţi pe teritoriul României, care, din orice motive, nu sunt însoţiţi de părinţi sau de
un alt reprezentant legal ori nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane. În cazul
în care autorităţile române se autosesizează, acestea vor înştiinţa de urgenţă misiunea străină
competentă cu privire la existenţa copiilor în cauză.
În această situaţie, până la definitivarea demersurilor legale ce cad în competenţa
Autorităţii pentru Străini, va solicita Tribunalului Municipiului Bucureşti stabilirea
plasamentului copilului într-un serviciu de protecţie specială propus de ANPDC. Măsura
plasamentului durează până la returnarea copilului în ţara de reşedinţă a părinţilor ori în ţara
în care au fost identificaţi alţi membrii ai familiei dispuşi să ia copilul29.
În vederea aplicării acestor prevederi, se încheie tratatele necesare cu statele sau
autorităţile statelor vizate, pe baza propunerilor ANPDC şi ale Ministerului Afacerilor
Externe precum şi a altor instituţii interesate.
29
În cazul nereturnării copilului, acesta beneficiază de protecţia specială prevăzută de lege.
Pagina 22 din 86
3.3. Dreptul copilului la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime, private
şi familiale
Potrivit art. 16 din Convenţia cu privire la Drepturile Copilului: nici un copil nu va
face obiectul ingerinţelor arbitrare sau ilegale în viaţa sa personală, familia sa, domiciliul sau
corespondenţa sa şi nici al unor atacuri ilegale la onoarea şi reputaţia sa. Copilul are dreptul
la protecţia legii contra unor astfel de imixtiuni sau atacuri. Astfel, trebuie recunoscută
importanţa funcţiei îndeplinite de mijloacele de informare în masă, fiind necesar ca
autorităţile publice să vegheze ca, copilul să aibă acces la o informare şi materiale provenind
din surse naţionale şi internaţionale diverse, cu deosebire cele care vizează să promoveze
bunăstarea sa socială, spirituală şi morală, precum şi sănătatea sa fizica şi mentală.
Art. 22 din Legea nr. 272/2002 prevede: copilul are dreptul la protejarea imaginii sale
publice şi a vieţii sale intime, private şi familiale. Este interzisă orice acţiune de natură să
afecteze imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viaţa intimă, privată şi familială.
Participarea copilului în vârsta de până la 14 ani la dezbateri publice în cadrul unor
programe audio vizuale se poate face numai cu consimţământul scris al acestora şi al
părinţilor sau după caz al altui reprezentant legal.
Copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi legali sau alte
persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, în scopul de a obţine avantaje personale
sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice30.
3.4. Dreptul copilului la libertate de exprimare

Libertatea copilului de a căuta, a primi şi a difuza informaţii de orice natură, care
vizează promovarea bunăstării sale sociale, spirituale şi morale, sănătatea sa fizica şi mentală,
sub orice formă şi prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabilă31.
Părinţii sau după caz alţi reprezentanţi legali ai copilului, persoanele care au în
plasament copii precum şi persoanele care prin natura funcţiei promovează şi asigură
respectarea drepturilor copiilor au obligaţia de a le asigura informaţii, explicaţii şi sfaturi în
funcţie de vârstă şi gradul de înţelegere al acestora precum şi de a le permite să-şi exprime
punctul de vedere, ideile şi opiniile. Părinţii nu pot limita dreptul copilului minor la libertatea
de exprimare, decât în cazurile prevăzute expres de lege.
30
Consiliul Naţional al Audiovizualului monitorizează modul de derulare a programelor
audiovizuale astfel încât să se asigure protecţia şi garantarea drepturilor copilului.
31
Art. 23 din Legea nr. 272/2004.
Pagina 23 din 86
Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-şi exprima liber opinia sa asupra
oricărei probleme care îl priveşte. În orice procedură judiciară sau administrativă care îl
priveşte, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a
împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta
de 10 ani dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru
soluţionarea cauzei.
Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere şi de a primi orice
informaţie pertinentă, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra
consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra
consecinţelor oricărei decizii care îl privesc. În toate aceste cazuri, opiniile copilului ascultat
vor fi luate în considerare şi li se va acorda importanţa cuvenită în raport cu vârsta şi cu
gradul de maturitate al copilului32.
În caz de refuz, autoritatea competentă se va pronunţa printr-o decizie motivată.
Dispoziţiile legale speciale privind consimţământul sau prezenţa copilului în procedurile care
îl privesc, precum şi prevederile referitoare la desemnarea unui curator, în caz de conflict de
interese, sunt şi rămân aplicabile.
Dreptul copilului de a-şi exprima liber opinia în orice problemă care îl priveşte este
prevăzut de art. 12 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, prevedere importantă,
fundamentală atât pentru aplicarea, cât şi pentru interpretarea convenţiei. Astfel, potrivit art.
12 din Convenţie:
(1) Statele părţi vor garanta copilului capabil de discernământ dreptul de a exprima
liber opinia sa asupra oricărei probleme care îl priveşte, opiniile copilului fiind luate în
considerare avându-se în vedere vârsta sa şi gradul său de maturitate.
(2) În acest scop se va da copilului, în special, posibilitatea de a fi ascultat în orice
procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte, fie direct, fie printr-un reprezentant
sau o instituţie corespunzătoare, în conformitate cu regulile de procedură din legislaţia
naţională.
Este deosebit de important de subliniat faptul că art. 12 nu stabileşte o limită
inferioară de vârstă de la care copilul este considerat capabil de discernământ şi având dreptul
să-şi exprime în mod liber opiniile. Convenţia nu poate fi invocată pentru a se stabili o
asemenea limită de vârstă.
Cu excepţia cazurilor în care este evidentă lipsa capacităţii copilului de a-şi forma o
opinie (de exemplu, copil sugar), dreptul copilului de a-şi exprima în mod liber opinia trebuie
32
Orice copil poate cere să fie ascultat potrivit dispoziţiilor amintite.
Pagina 24 din 86
garantat şi respectat, independent de capacitatea copilului de a comunica în mod direct opinia

sa, de maturitatea sa sau de implicarea unei anumite vârste determinate.
Criteriul vârstei şi al maturităţii copilului este determinant în momentul adoptării
deciziei, pentru modul în care instanţa/autoritatea/instituţia competentă iau în considerare
opinia copilului, nefiind determinant pentru evaluarea capacităţii de discernământ a acestuia.
Pentru corecta evaluare a capacităţii de discernământ a copilului, specialiştii în
domeniul la care ne referim trebuie să aibă în vedere caracteristicile circumstanţelor şi
obiectului procesului decizional raportate la capacitatea copilului de a-şi forma o opinie şi de
a opta pentru o anumită soluţie a problemei. Aceşti specialişti trebuie să aibă la dispoziţie
timpul şi competenţele necesare pentru a-l putea asculta, consulta pe copil şi a interpreta ceea
ce acesta doreşte să comunice.
Trebuie să se acorde egală importanţă atât cuvintelor copilului, cât şi oricărui alt
mesaj pe care acesta îl transmite (comportament, atitudine în raport cu o anumită situaţie,
manifestări biologice sau tulburări metabolice etc). De asemenea, trebuie avute în vedere atât
modalităţile în care copilul a fost învăţat să comunice, cât şi de posibilităţile acestuia de a
comunica.
Astfel, ca şi propunere de „lege ferenda”, un viitor „Cod al copilului” trebuie să
prevadă o limită de vârstă inferioară (preferabil 10 ani sau mai puţin), începând de la care
orice copil este prezumat a fi capabil de discernământ. Începând de la acea vârstă,
instanţa/autoritatea/instituţia cu componente decizionale ar trebui să fie obligată să asculte
opinia copilului, pentru vârste inferioare capacitatea de discernământ urmând să fie evaluată
pentru fiecare caz în parte.
Aşa cum am văzut, copilul are dreptul de să-şi exprime în mod liber opinia. În
consecinţă, el nu trebuie să sufere nici un fel de presiune, constrângere sau influenţă care l-ar
putea împiedica să se exprime în orice mod sau care l-ar putea determina să nu mai dorească
să exprime. Informarea pertinentă şi obiectivă a copilului cu privire la drepturile sale, precum
şi la circumstanţele şi obiectul procesului decizional, la consecinţele posibile ale aplicării
uneia dintre soluţiile propuse sau a celei pentru care copilul a optat este o condiţie esenţială a
respectării dreptului de exprimare liberă a opiniei.
Dreptul de exprimare liberă a opiniei trebuie garantat şi respectat în orice proces
decizional care urmăreşte rezolvarea unei probleme în care copilul are un interes personal sau
care îi poate afecta modul de viaţă, dezvoltarea, educaţia, sănătatea, relaţiile familiale sau
realizarea oricărui alt drept al sau. Este important de subliniat că ponderea pe care opinia
exprimată de copil o are în adoptarea deciziei trebuie să fie în egală măsură influenţată atât de
Pagina 25 din 86
vârsta copilului, cât şi de gradul său de maturitate intelectuală, afectivă etc. Singur criteriul
vârstei nu poate fi în nici un caz determinant, evaluarea gradului de maturitate a copilului în
raport cu problema supusă procesului decizional prezentând o importanţă deosebită.
Alte prevederi ale Convenţiei cu privire la drepturile copilului aplicabile în sfera
dreptului de exprimare liberă a opiniei sunt:
art. 9.2, referitor la dreptul copilului de a fi ascultat în orice procedură care implică o
separare de părinţii săi sau de unul dintre aceştia;
art. 21, a), referitor la adopţia copilului care trebuie încuviinţată numai după ce toate
persoanele interesate (inclusiv copilul capabil de discernământ) şi-au exprimat
consimţământul, în deplină cunoştinţă de cauză;
art. 37, d), referitor la dreptul copilului privat de libertate de a contesta legalitatea
privării sale de libertate;
art. 40.2, b), referitor la dreptul copilului acuzat de săvârşirea unei fapte prevăzute de
legea penală de a fi informat în cel mai scurt termen şi în mod direct sau, dacă este cazul prin
intermediul părinţilor săi sau reprezentanţilor legali, de acuzaţiile care i se aduc şi să
beneficieze de o asistenţă juridică sau de orice altă asistenţă corespunzătoare pentru
pregătirea şi prezentarea apărării sale.
Tot astfel, amintim şi dispoziţiile Convenţiei de la Haga asupra protecţiei copiilor şi
cooperării în materia adopţiei internaţionale. Astfel, prevederile art. 4 lit. d) al Convenţiei
sunt relevante pentru aspectele legate de garantarea şi respectarea dreptului la exprimarea
liberă a opiniei copilului: „adopţiile vizate prin convenţie nu pot avea loc decât dacă
autorităţile competente ale statului de origine … s-au asigurat, ţinând seama de vârsta şi de
maturitatea copilului, că:
acesta s-a bucurat de sfaturi şi a fost bine informat asupra consecinţelor adopţiei şi ale
consimţământului său la adopţie, dacă acesta este cerut;
dorinţele şi opiniile copilului au fost luate în considerare;
consimţământul copilului la adopţie, când este cerut, s-a dat în mod liber, în formele
legal cerute şi că acest consimţământ a fost dat sau constatat în scris;
acest consimţământ nu a fost obţinut prin contra-plată sau contra-prestaţie de orice
fel”.
De asemenea, pentru sfera de aplicare a dreptului de exprimare liberă a opiniei
copilului, relevante sunt şi următoarele prevederi ale Convenţiei europene asupra exerciţiului
Pagina 26 din 86
drepturilor copilului33: (art. 3 - „Dreptul de a fi informat şi de a-şi exprima liber opinia în

cadrul procedurilor”: Orice copil care este considerat de legislaţia naţională ca având o
capacitate de discernământ suficientă beneficiază de următoarele drepturi, de care se poate
prevala el însuşi, în cadrul procedurilor care îl interesează desfăşurate în faţa autorităţilor
judecătoreşti:
să primească orice informaţie pertinentă;
să fie consultat şi să-şi exprime opinia;
să fie informat de eventualele consecinţe ale punerii în practică a opiniei sale, precum
şi de eventualele consecinţe ale oricărei decizii luate.
În toate procedurile care îl interesează pe copil desfăşurate în faţa autorităţii
judecătoreşti, cu excepţia cazului în care acest fapt contravine în mod evident intereselor
superioare ale copilului, reprezentantul copilului trebuie: să furnizeze copilului toate
informaţiile pertinente, dacă acesta este considerat de legislaţia naţională ca având o
capacitate de discernământ suficientă; să furnizeze explicaţii copilului, dacă acesta este
considerat de legislaţia naţională ca având o capacitate de discernământ suficientă, cu privire
la eventualele consecinţe ale punerii în practică a opiniei sale, precum şi la eventualele
consecinţe ale oricărei acţiuni a reprezentantului; să afle opinia copilului şi să o aducă la
cunoştinţa autorităţii judecătoreşti.
3.5. Dreptul copilului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie

Potrivit art. 14 din Convenţia cu privire la drepturile copilului: „Statele părţi vor
respecta dreptul copilului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie. Statele părţi vor
respecta dreptul şi obligaţia părinţilor sau, după caz, ale reprezentanţilor legali ai copilului de
a-l orienta pe acesta în exercitarea dreptului sus-menţionat de o manieră care să corespundă
dezvoltării capacităţilor sale.
Libertatea de a-şi manifesta religia sa sau convingerile sale nu poate fi supusă decât
restricţiilor care sunt prevăzute de lege şi care sunt necesare pentru protecţia securităţii
33
Adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei la 25 ianuarie 1996, nu a fost
ratificată de România, dar constituie unul dintre cele mai importante documente internaţionale
referitoare la drepturile procesuale ale copilului. Însă, Convenţia urmează a fi ratificată şi aplicată în
mod corespunzător de România în cel mai scurt timp, fiind una dintre condiţiile impuse pentru
aderarea la Uniunea Europeana întrucât face parte din aquis-us comunitar.
Pagina 27 din 86
publice, a ordinii publice, a sănătăţii şi moralei publice sau libertăţilor şi drepturilor

fundamentale ale altora34.
În acelaşi sens, în legislaţia noastră se arată în art. 25 din legea nr. 272/2004: „Copilul
are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi religie”.
Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, ţinând
seama de opinia, vârsta şi gradul de maturitate al acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o
anumită religie sau cult religios.
Religia copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbată fără consimţământul
acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-şi aleagă singur religia. Atunci
când copilul beneficiază de protecţie specială, persoanelor în îngrijirea cărora se află le sunt
interzise orice acţiuni menite să influenţeze convingerile religioase ale copilului.
3.6. Dreptul copilului la libera asociere în structuri formale şi informale, precum şi

libertatea de întrunire paşnică
Legea noastră prevede acest drept în art. 26, cu următorul conţinut: copilul are dreptul
la libertate de asociere, în structuri formale şi informale, precum şi dreptul la libertatea de
întrunire paşnică, în limitele prevăzute de lege.
În acest sens, autorităţile administraţiei publice locale, unităţile de învăţământ şi alte
instituţii publice sau private competente iau măsurile necesare asigurării exercitării
corespunzătoare a drepturilor amintite.
Conţinutul dreptului stabili de art. 26 din Legea nr. 272/2004 este inspirat din art. 15
din Convenţia cu privire la drepturilor copilului care prevede că: statele părţi vor recunoaşte
drepturile copilului la libertate de asociere şi la libertatea de reuniune paşnică. Exercitarea
acestor drepturi nu poate fi obiect decât al acelor limitări care sunt prevăzute de lege şi care
sunt necesare într-o societate democratică, în interesul securităţii naţionale, al siguranţei
publice sau al ordinii publice, sau pentru a proteja sănătatea sau moralitatea publică sau
drepturile şi libertăţile altora.
3.7. Dreptul copilului la viaţa culturală proprie

Copilul aparţinând unei minorităţi naţionale, etnice, religioase sau lingvistice are
dreptul la viaţă culturală proprie, la declararea apartenenţei sale etnice, religioase, la
34
Irina Moroianu Zlătescu, Emil Marinache, Rodica Şerbănescu, „Drepturile copilului şi
tânărului”, op. cit., p. 15.
Pagina 28 din 86
practicarea propriei sale religii, precum şi dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alţi
membrii ai comunităţii din care face parte.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării asigură şi urmăreşte exercitarea
acestor drepturi.
3.8. Dreptul copilului la respectarea personalităţii şi individualităţii sale

Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi
supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante35.
Măsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea
copilului nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice ori acelea care se află în legătura
cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoţională a copilului.
Potrivit art. 37 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, statele părţi vor veghea
ca:
nici un copil să nu fie supus la tortură, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane
sau degradante. Pedeapsa capitală sau închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de a fi eliberat nu
vor fi pronunţate pentru infracţiunile comise de persoane sub vârsta de optsprezece ani;
nici un copil să nu fie privat de libertate în mod ilegal sau arbitrar. Arestarea,
deţinerea sau întemniţarea unui copil trebuie să fie conformă cu legea şi nu va fi decât o
măsură extremă şi va fi cât mai scurtă posibil;
orice copil privat de libertate să fie tratat cu omenie şi cu respectul datorat demnităţii
persoanei umane şi de o manieră care să ţină seama de nevoile persoanelor de vârsta sa. În
special, orice copil privat de libertate va fi separat de adulţi, afară dacă se considera preferabil
să nu fie separat, în interesul superior al copilului, şi el are dreptul de a fi în contact cu
familia sa prin corespondenţă şi prin vizite, în afară unor cazuri excepţionale;
copiii privaţi de libertate să aibă dreptul de a avea acces rapid la asistenţă juridică sau
la orice altă asistenţă corespunzătoare, precum şi dreptul de a contesta legalitatea privării lor
de libertate în faţa unui tribunal sau a unei alte autorităţi competente, independente şi
imparţiale, şi ca decizia să fie luată în mod rapid în legătură cu chestiunea respectivă36.
3.9. Dreptul copilului de a depune singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor

sale fundamentale
35
Art. 28 din legea nr. 272/2004.
36
Altfel spus, trebuie luate toate măsurile eficiente corespunzătoare în vederea abolirii practicilor
tradiţionale dăunătoare sănătăţii copiilor.
Pagina 29 din 86
Aşa cum dispune Legea nr. 272/2004 prin art. 29, copilul are dreptul să depună singur
plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale. În acest sens, copilul este
informat asupra drepturilor sale precum şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora.
SECŢIUNEA 4
DREPTURI REFERITOARE LA ASIGURAREA
UNUI MEDIU FAMILIAL ŞI ÎNGRIJIREA ALTERNATIVĂ
Aşa cum se ştie, printr-o îndelungată tradiţie, familia este cea care asigură asistenţa şi
ocrotirea copiilor, fapt recunoscut în majoritatea legislaţiilor contemporane.
4.1. Dreptul copilului de a creşte alături de părinţii săi

Acest drept este reglementat prin dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 272/2004, care
prevede că părinţii au obligaţia să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare
capacităţile în continuă dezvoltare ale copilului, orientarea şi sfaturile necesare exercitării
corespunzătoare a drepturilor prevăzute de lege.
Părinţii copilului au dreptul să primească informaţiile şi asistenţa de specialitate
necesare în vederea îngrijirii, creşterii şi educării acestuia.
Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor minori. Exercitarea
drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al
copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea
acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi
întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său. În
cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi
îndeplinirea obligaţiilor părinteşti instanţa judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi,
hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.
Aşa cum se observă din ansamblul acestor reglementări rezultă că ocrotirea şi
creşterea copilului este o obligaţie ce revine în primul rând părinţilor.
De aceea se incearca, inainte de a fi dati spre adoptie, reintegrarea in familia naturala.
Procentul de copii reintegrati in familia naturala s-a mentinut de-a lungul anilor in jurul a
15% astfel: 14,03% in 2002 ( adica 2443 copii), 13,16% in 2003 ) 2694 copii) scazand in
2004 la 7,52% ( 2222 copii).
4.2. Copilul are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică,
mentală, spirituală, morală şi socială
Pagina 30 din 86
Acest drept prevăzut la art. 32 din Legea nr. 272/2004 presupune că părinţii sunt
obligaţi, în acest scop:
să supravegheze copilul;
să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea;
să informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în
considerare opinia acestuia;
să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;
să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice, care exercită atribuţii în
domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.
Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării şi nu poate fi constrâns la o
muncă ce comportă un risc potenţial sau care este susceptibilă să îi compromită educaţia ori
să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale. Este
interzisă orice practică prin intermediul căreia un copil este dat de unul sau de ambii părinţi
ori de reprezentantul lui legal în schimbul unei recompense sau nu, în scopul exploatării
copilului sau a muncii acestuia.
În situaţiile în care copiii de vârstă şcolară se sustrag procesului de învăţământ,
desfăşurând munci cu nerespectarea legii, unităţile de învăţământ sunt obligate să sesizeze de
îndată serviciul public de asistenţă socială. În cazul unor asemenea constatări, serviciul public
de asistenţă socială, împreună cu inspectoratele şcolare judeţene şi cu celelalte instituţii
publice competente sunt obligate să ia măsuri în vederea reintegrării şcolare a copilului.
Inspecţia Muncii, în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor
Copilului, are obligaţia de a promova campanii de conştientizare şi informare: „pentru copii”
- despre măsurile de protecţie de care pot beneficia şi despre riscurile pe care le implică
cazurile de exploatare economică; „pentru publicul larg” - incluzând educaţie parentală şi
activităţi de pregătire pentru categoriile profesionale care lucrează cu şi pentru copii, pentru
a-i ajuta să asigure copiilor o reală protecţie împotriva exploatării economice; „pentru
angajatori sau potenţiali angajatori”.
Prin Hotărârea nr. 1769/2004 a fost aprobat Planul naţional de acţiune 42 pentru
eliminarea exploatării prin muncă a copiilor43.
Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva folosirii ilicite de stupefiante şi substanţe
psihotrope. Este interzisă vânzarea de solvenţi copiilor, fără acordul părintelui ori al altui
reprezentant legal. Agenţia Naţională Antidrog, în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru
Pagina 31 din 86
Protecţia Drepturilor Copiilor, şi, după caz, cu alte autorităţi sau organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale, are obligaţia de a lua măsurile corespunzătoare pentru:
prevenirea folosirii copiilor la producţia şi traficul ilicit al acestor substanţe;
conştientizarea publicului larg şi, în mod particular, a copiilor cu privire la aceasta
problematică, inclusiv prin intermediul sistemului de învăţământ şi, după caz, prin
introducerea acestui subiect în programa şcolară;
sprijinirea copiilor şi familiilor acestora, prin consiliere şi îndrumare - dacă este
necesar, de natura confidenţială, dar şi prin elaborarea de politici şi strategii care să garanteze
recuperarea fizică şi psihică şi reintegrarea socială a copiilor dependenţi de droguri, inclusiv
prin dezvoltarea în acest scop de metode de intervenţie alternativă la instituţiile psihiatrice
tradiţionale;
dezvoltarea suplimentară a sistemelor pentru adunarea unor date reale asupra apariţiei
consumului de droguri la copii, ca şi asupra implicării acestora în producţia şi traficul ilicit de
droguri; evaluarea permanentă a acestor situaţii, a progreselor realizate, a dificultăţilor
întâmpinate şi, respectiv, a obiectivelor propuse pentru viitor;
dezvoltarea unui sistem de informare publică care să reducă toleranţa în ceea ce
priveşte consumul de droguri şi să ajute la recunoaşterea primelor simptome de consum de
droguri, mai ales în rândul copiilor37.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor legale38, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, în colaborare cu Ministerul
Educaţiei şi Cercetării, vor efectua demersurile necesare pentru adoptarea tuturor măsurilor
legislative, administrative şi educative destinate asigurării protecţiei efective împotriva
oricăror forme de trafic intern sau internaţional al copiilor, în orice scop sau sub orice formă,
inclusiv de către propriii părinţi. În acest scop, aceste autorităţi au responsabilitatea elaborării
unei strategii la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen, inclusiv a
unui mecanism intern de coordonare şi monitorizare a activităţilor întreprinse.
Prin Ordinul nr. 123/2004 din 10/11/2004 al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Drepturilor Copilului şi Adopţie privind aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare a Subgrupului39 pentru coordonarea şi evaluarea activităţii de prevenire şi de
37
Aceste instituţii vor asigura ca opiniile copiilor sunt luate în considerare la elaborarea strategiilor
antidrog.
38
Hotărârea Guvernului nr. 1295 din 2004 privind aprobarea Planului naţional de acţiune pentru
prevenirea şi combaterea traficului de copii.
Pagina 32 din 86
combatere a traficului de copii 40. Subgrupul asigură coordonarea, la nivel naţional, a

activităţilor de prevenire şi combatere a traficului de copii, precum şi a celor de protecţie şi
reintegrare socială a copiilor returnaţi din străinătate sau victime ale traficului de persoane, în
vederea realizării corespunzătoare a obiectivelor şi a termenelor prevăzute în Planul naţional
de acţiune pentru prevenirea şi combaterea traficului de copii.
Totodată, în vederea asigurării unei protecţii complete a copiilor, legea nu a omis să
specifice sub titlul „alte forme de exploatare” oricare alte situaţii care constituie forme de
exploatare. Astfel, instituţiile şi autorităţile publice, potrivit atribuţiilor lor, adoptă
reglementari specifice şi aplică măsuri corespunzătoare pentru prevenirea, între altele:
transferului ilicit şi a nereturnării copilului;
încheierii adopţiilor, naţionale41 ori internaţionale42, în alte scopuri decât interesul
superior al copilului43;
exploatării sexuale şi a violenţei sexuale;
răpirii şi traficării de copii în orice scop şi sub orice formă;
implicării copiilor în conflicte armate;
dezvoltării forţate a talentelor copiilor în dauna dezvoltării lor armonioase, fizice şi
mentale;
exploatării copilului de către mass-media;
exploatării copilului în cadrul unor cercetări ori experimente ştiinţifice.
Art. 27 din Convenţia cu privire la drepturile copilului prevede că statele părţi
recunosc dreptul oricărui copil la un nivel de viaţă suficient pentru a permite dezvoltarea sa
fizică, mentală, spirituală, morală şi socială. Părinţilor şi oricărei alte persoane care au în grijă
39
Coordonatorul activităţilor Subgrupului este reprezentantul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Copilului şi Adopţie în cadrul Grupului interministerial.
40
Ordinul nr. 123/2004 din 10/11/2004 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare a Subgrupului pentru coordonarea şi evaluarea activităţii de prevenire şi de combatere a
traficului de copii a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1150 din 06/12/2004
41
A se vedea Hotărârea nr. 1442/2004 din 02/09/2004 privind serviciile şi activităţile ce pot fi
desfăşurate de către organismele private române în cadrul procedurii adopţiei interne, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 873 din 24/09/2004.
42
Hotărârea nr. 1441/2004 din 02/09/2004 cu privire la autorizarea organizaţiilor private străine de
a desfăşura activităţi în domeniul adopţiei internaţionale, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I
nr. 873 din 24/09/2004.
43
Sediul normativ în materie este dat de Legea nr. 273/2004 din 21/06/2004 privind regimul juridic
al adopţiei, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23/06/2004.
Pagina 33 din 86
un copil le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităţilor şi a

mijloacelor lor financiare, condiţiile de viaţă necesare dezvoltării copilului.
Statele părţi vor adopta măsurile corespunzătoare, ţinând seama de condiţiile
naţionale şi în limita mijloacelor lor, pentru a ajuta părinţii şi alte persoane care au în grijă un
copil să valorifice acest drept şi vor oferi, în caz de nevoie o asistenţă materială şi programe
de sprijin, în special în ceea ce priveşte alimentaţia, îmbrăcămintea şi locuinţa.
Statele părţi vor lua toate măsurile adecvate pentru a asigura recuperarea pensiei
alimentare a copilului de la părinţii săi sau de la alte persoane care au o răspundere financiară
faţă de el, indiferent dacă se află pe teritoriul lor sau în străinătate. În special, pentru a se ţine
seama de cazurile în care persoana care are o răspundere financiară faţă de un copil trăieşte
într-un alt stat decât cel al copilului, statele părţi vor favoriza aderarea la acorduri
internaţionale sau încheierea de asemenea acorduri, precum şi adoptarea oricăror alte
aranjamente corespunzătoare.
4.3. Dreptul copilului la protecţie alternativă
4.3.1. Condiţiile în care intervine protecţia alternativă

Aşa cum dispune legea44, copilul nu poate fi separat de părinţii săi, sau de unul dintre
ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, sub
rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al
copilului.
SPAS va lua toate măsurile necesare pentru depistarea precoce a situaţiilor de risc care
pot determina separarea copilului de părinţii săi precum şi pentru prevenirea
comportamentelor abuzive ale părinţilor şi a violenţei în familie.
Orice separare a copilului de părinţii săi, precum şi orice limitare a exerciţiului
drepturilor părinteşti trebuie să fie precedate de acordarea sistematică a serviciilor şi
prestaţiilor prevăzute de lege, cu accent deosebit pe informarea corespunzătoare a părinţilor,
consilierea acestora, terapie sau mediere, acordate în baza unui plan de servicii.
Planul de servicii se întocmeşte şi se pune în aplicare de către SPAS organizate la
nivelul municipiilor şi oraşelor precum şi de către persoanele cu atribuţii de asistenţă socială
din aparatul propriu al consiliilor locale comunale din unitatea administrativ-teritorială unde
se afla copilul, în urma evaluării situaţiei copilului şi a familiei acestuia45.
44
A se vedea art. 33 din legea nr. 272/2004.
Pagina 34 din 86
Planul de servicii se aprobă prin dispoziţia primarului. Planul de servicii are ca

obiectiv prevenirea separării copilului de părinţii săi. În acest scop, SPAS ori după caz
DGASPC a sectoarelor municipiului Bucureşti sprijină accesul copilului şi al familiei sale la
serviciile şi prestaţiile destinate menţinerii copilului în familie. Planul de servicii poate avea
ca finalitate transmiterea către DGASPC a cererii de instituire a unei măsuri de protecţie
specială a copilului, numai dacă, după acordarea serviciilor prevăzute de acest plan, se
constată că menţinerea copilului alături de părinţii săi nu este posibilă.
Dacă există motive temeinice de a suspecta că viaţa şi securitatea copilului sunt
primejduite în familie, reprezentanţii SPAS ori după caz ai DGASPC de la nivelul sectoarelor
municipiului Bucureşti au dreptul să viziteze copiii la locuinţa lor şi să se informeze despre
felul în care aceştia sunt îngrijiţi, despre sănătatea şi dezvoltarea lor fizică, educarea,
învăţătura şi pregătirea lor profesională, acordând, la nevoie, îndrumările necesare.
Dacă, în urma vizitelor efectuate, se constată că dezvoltarea fizică, mentală, spirituală,
morală sau socială a copilului este primejduita SPAS este obligată să sesizeze, de îndată,
DGASPC în vederea luării măsurilor prevăzute de lege. Astfel, DGASPC este obligată să
sesizeze instanţa judecătorească în situaţia în care consideră că sunt întrunite condiţiile
prevăzute de lege pentru decăderea, totală sau parţială a părinţilor ori a unuia dintre ei din
exerciţiul drepturilor părinteşti.
DGASPC va lua toate măsurile necesare pentru ca părinţii decăzuţi din drepturile
părinteşti, precum şi cei cărora le-a fost limitat exerciţiul anumitor drepturi să beneficieze de
asistenţă specializată pentru creşterea capacităţii acestora de a se ocupa de copii în vederea
redobândirii exerciţiului drepturilor părinteşti46.
Potrivit dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 272/2004, instanţa judecătorească este
singura autoritate competentă să se pronunţe, luând în considerare, cu prioritate interesul
superior al copilului, cu privire la:
persoana care exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile părinteşti în situaţia în care
copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părinţilor săi;
modalităţile în care se exercită drepturile şi se îndeplinesc obligaţiile părinteşti;
decăderea totală sau parţială din exerciţiul drepturilor părinteşti;
redarea exerciţiului drepturilor părinteşti.
45
La nivelul municipiului Bucureşti, întocmirea şi punerea în aplicare a planului de servicii se
realizează de către DGASPC de la nivelul fiecărui sector.
46
Părinţii care solicită redarea exerciţiului drepturilor părinteşti beneficiază de asistenţă juridică
gratuită în condiţiile legii.
Pagina 35 din 86
Potrivit legii47, orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea
părinţilor săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora,
are dreptul la protecţie alternativă.
In acest scop s-a dezvoltat in cadrul serviciilor oferite de S.P.S.P.C. o serie de centre
care apara interesele copilului in lipsa parintilor. Astfel, la nivelul anului 2000 exista un
numar de 131 de sevicii alternative functionate dezvoltate de S.P.S.P.C. pentru ca pana in
iunie 2005 sa ajunga la 572.
In iunie 2005 existau 58 de centre maternale fata de 24 in anul 2000, 101 centre de
ingrijire de zi; 63 centre de consiliere si sprijin pentru parinti; 47 centre de pregatire si
sprijinire a reintegrarii si integrarii copilului in familie; 10 centre de asistenta a copilului
pentru exercitarea dreptului sau la exprimarea libera a opiniei sale si 11 centre pentru
sprijinirea copilului in exercitarea drepturilor sale.
4.3.2. Enunţarea măsurilor de îngrijire alternativă
Legea înţelege prin protecţie alternativă:

tutela;
măsurile de protecţie specială prevăzute de lege
şi adopţia.
În alegerea uneia dintre aceste soluţii, autoritatea competentă va ţine seama în mod
corespunzător de necesitatea asigurării unei anumite continuităţi în educarea copilului,
precum şi de originea sa etnica, religioasă, culturală şi lingvistică.
A. Instituirea tutelei
Potrivit art. 40 din legea nr. 272/2004, tutela se instituie în situaţia în care ambii
părinţi: sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a
aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte
morţi sau dispăruţi, în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa judecătorească hotărăşte că
este în interesul copilului instituirea unei tutele.
Sarcina tutelei poate fi încredinţată unei persoane fizice sau soţului şi soţiei împreună
care au domiciliul în România şi nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate
prevăzute de lege.
47
A se vedea textul art. 39 din Legea nr. 272/2004.
Pagina 36 din 86
Persoana sau familia care urmează a îndeplini sarcina tutelei trebuie să fie evaluată de
către DGASPC cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le
îndeplinească pentru a primi un copil în îngrijire. Evaluarea se realizează de către DGASPC
de la domiciliul persoanei sau familiei, acordându-se prioritate membrilor familiei lărgite a
copilului.
Instanţa judecătorească, numeşte cu prioritate ca tutore, dacă motive întemeiate nu se
opun, o rudă sau un afin, ori un prieten al familiei copilului, în stare să îndeplinească această
sarcină.
In iunie 2005 erau 80287 copii aflati in familii substitutive sau in institutii dintre care
61,26% copii protejati in familii substitutive ( adica asistenti maternali, rude pana la gradul
IV, incredintati in vederea adoptiei sau la alte familii ( persoane) si 38,74% copii protejati in
institutii dintre care 32,14% in centre de plasament publice si 6,60% in centre de plasament
private.
Numirea persoanei/soţilor ce urmează a îndeplini sarcina tutelei se face pe baza
prezentării obligatorii de către DGASPC a raportului de evaluare al persoanei/soţilor ce
urmează a fi numiţi tutore. Propunerea se va face ţinându-se seama de relaţiile personale, de
apropierea domiciliilor, precum şi de opinia copilului.
Din cele prezentate rezultă că tutela poate fi definită ca un mijloc juridic de înfăptuire
a ocrotirii copilului minor lipsit de ocrotire părintească 48. Privită ca instituţie juridică, tutela
minorului reuneşte ansamblul dispoziţiilor legale care reglementează ocrotirea minorului,
printr-o altă persoană (familie) decât părinţii săi o persoană (familie) căreia i s-a atribuit
funcţia de tutore, sub supravegherea, controlul şi îndrumarea permanentă a autorităţilor
competente în acest sens49.
În materia ocrotirii minorilor, termenul de tutelă, utilizat şi în alte domenii de
activitate, este folosit şi într-o accepţiune mai restrânsă decât aceea amintită mai sus, prin el
desemnându-se numai sarcina tutorelui în sine (funcţia pe care acesta o exercită, activitatea
pe care o desfăşoară, precum şi obligaţiile sau drepturile pe care le are în această calitate cu
privire la persoana şi bunurile minorului), sau “autoritatea” legală pe care o exercită acesta
asupra minorului şi a bunurilor sale.
48
Ion P. Filipescu, “Tratat de dreptul familiei” Editura All Back, Bucureşti, 2000, p. 553; Emese
Florian, “Dreptul familiei”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p. 396; Adrian Pricopi, “Rudenia
în dreptul român”, Editura Lumina Lex, 2000, p. 166.
49
Emese Florian, op. cit., p. 396.; Aurelian Ionaşcu, Mircea Costin, Mircea Mureşan, Victor
Ursa, “Filiaţia şi ocrotirea minorilor”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980, p. 233.
Pagina 37 din 86
În acest sens mai restrâns, tutela poate fi definită ca fiind o sarcină gratuită şi
obligatorie, în virtutea căreia o anumită persoană, denumită tutore, este chemată a exercita
drepturile şi îndatoririle părinteşti faţă de un copil minor, ai cărui părinţi sunt decedaţi ori în
imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile50.
În literatura juridică s-a precizat, fără a exista un punct de vedere unitar în această
privinţă, că instituţia tutelei este guvernată de următoarele principii generale:
principiul generalităţii tutelei.
Acest principiu constă în faptul că tutela se instituie în toate situaţiile în care un minor
este lipsit de ocrotirea părintească. Realizarea acestui principiu este garantată, printre altele,
prin stabilirea obligaţiei în seama persoanelor indicate de art. 115 C. fam. de a înştiinţa
autoritatea tutelară, care se poate sesiza şi din oficiu, despre existenţa oricărui minor lipsit de
îngrijirea părintească;
principiul exercitării tutelei în interesul exclusiv al copilului.
Acest principiu este arătat în mod expres în articolele 114 şi 123 C. fam., care dau un
conţinut concret noţiunii de “interes al minorului”, în cazul exercitării tutelei. Aşadar tutorele,
întocmai ca şi părinţii, este obligat să îngrijească atât de persoana cât şi de bunurile
minorului51. El trebuie să crească copilul îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de
educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia52.
principiul independenţei patrimoniale dintre minor şi tutore.
Acest principiu este o aplicaţie a principiului separaţiei juridice dintre patrimoniul
părinţilor şi cel al copilului, consacrat expres prin art. 106 C. fam. la care face trimitere art.
125 C. fam. din materia tutelei53.
principiul controlului permanent exercitat de către stat asupra ocrotirii copilului prin
tutelă.
Acest principiu rezultă din majoritatea dispoziţiilor din Codul familiei cu privire la
atribuţiile şi competenţa autorităţilor statului, precum şi din controlul pe care îl exercită în
această privinţă instanţele de judecată.
Îndeplinind funcţiile ocrotirii părinteşti cu privire la copilul lipsit de ocrotirea
părintească, tutela se exercită exclusiv în interesul acestuia şi prezintă caractere determinate
50
C. Stătescu, ”Drept civil”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, p. 305.
51
Vasile Nicolescu, Toma Hentea, Emilian Popescu, ”Autoritatea tutelară”, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1965, p. 77.
52
A se vedea Tudor R. Popescu, op. cit., p. 391
53
Emese Florian, op. cit., p. 397; Aurelian Ionaşcu, Mircea Costin, Mircea Mureşan, Victor
Ursa, op. cit., p. 239.
Pagina 38 din 86
de această finalitate. Ea este o sarcină socială, obligatorie, personală şi gratuită, exercitându-

se sub supravegherea, îndrumarea şi controlul autorităţilor statului54.
tutela este o sarcină socială.
Acest caracter rezultă din faptul că întreaga structură şi organizare a tutelei exprimă
grija pe care societatea o poartă copiilor lipsiţi de ocrotirea firească a părinţilor, fiind
destinată să suplinească lipsa acestei ocrotiri, precum şi prin aceea că toate cheltuielile legate
de organizarea ei şi de controlul în care ea este exercitată sunt suportate de stat şi, implicit, de
către întreaga societate. De asemenea, tutela este o sarcină socială, de onoare şi de încredere
deoarece tutorele, întocmai ca şi părinţii, are datoria de a contribui efectiv la creşterea tinerei
generaţii.
tutela este o sarcină obligatorie.
Fiind o sarcină socială, cel care a fost numit tutore nu poate refuza această sarcină
decât în cazurile anume prevăzute de lege. Prin prevederea situaţiilor în care sarcina de a fi
tutore poate fii refuzată enumerate de art. 118 C. fam., nu se urmăreşte decât asigurarea
posibilităţilor de exercitare în cele mai bune condiţii a sarcinii tutelei, fără să se poată
considera că prin aceasta tutela a devenit o sarcină facultativă pentru cel care a fost numit în
această funcţie în conformitate cu dispoziţiile legii55.
tutela este o sarcină personală.
Acest caracter derivă, de asemenea, din ideea că ea constituie un regim de protecţie în
interesul exclusiv al copilului. Aşadar, sarcina de tutore nu poate fi transmisă sub nici o
formă. Dacă s-ar admite contrariul, pe lângă faptul că s-ar nesocoti ideea de mai sus, s-ar
ocolii regulile de competenţă ale autorităţilor statului, precum şi cele privind cauzele de
incapacitate, excludere, îndepărtare de la tutelă a unei persoane şi cele care o apără de tutelă,
ceea ce nu este de conceput.
În momentul în care, din diferite motive, tutorele îşi încetează activitatea, deşi
funcţionarea tutelei ar fi încă justificată, autoritatea tutelară este în drept şi în acelaşi timp
obligată să ia măsurile necesare pentru ca ocrotirea copilului să fie totuşi asigurată56.
54
De aceea, tutela care priveşte şi alte categorii de incapabili, nu face parte din dreptul familiei,
fiindcă nu se întemeiază pe căsătorie şi rudenie ca celelalte instituţii ale dreptului familiei, iar relaţiile
de familie nu constituie un element necesar şi esenţial al ei. Cu toate acestea, fiindcă tutela este o
instituţie menită să asigure în primul rând ocrotirea copilului lipsit de ambii părinţi, dacă sunt morţi,
necunoscuţi, decăzuţi din drepturile părinteşti, puşi sub interdicţie, dispăruţi ori declaraţi morţi, codul
familiei o reglementează.
55
A se vedea Aurelian Ionaşcu, Mircea Costin, Mircea Mureşan, Victor Ursa, op. cit., p. 240.
56
Această soluţie rezultă din art. 108, 119 alin. ultim, 120, 132, 136, 139 C. fam.
Pagina 39 din 86
B. Măsurile de protecţie specială

Potrivit art. 55 din Legea nr. 272/2004, măsurile de protecţie specială a copilului sunt:
plasamentul; plasamentul în regim de urgenţă; supravegherea specializată, măsuri de care
beneficiază:
copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor
părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub
interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutelă;
copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor
din motive neimputabile acestora;
copilul abuzat sau neglijat;
copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unităţi sanitare;
copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.
Părinţii, precum şi copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au dreptul să atace în
instanţa măsurile de protecţie specială instituite beneficiind de asistenţă juridică gratuită, în
condiţiile legii. Instituţia abilitată prin lege pentru a stabili măsurile de protecţie specială a
copiilor este Comisa pentru protecţia copilului57, care funcţionează şi se organizează în baza
prevederilor Hotărârii nr. 1437 din 2004.
Plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter
temporar, care poate fi dispusă, în condiţiile legii, după caz, la: o persoană sau familie; un
asistent maternal; un serviciu de tip rezidenţial, prevăzut la art. 110 alin. 2 din Legea nr.
272/2004 (fac parte din categoria serviciilor de tip rezidenţial centrele de plasament şi
centrele de primire a copilului în regim de urgenţă) şi licenţiat în condiţiile legii.
Măsura plasamentului se stabileşte de către comisia pentru protecţia copilului, în
situaţia în care există acordul părinţilor în următoarele cazuri: copilul nu poate fi lăsat în grija
părinţilor din motive neimputabile acestora; sau copilul a săvârşit o faptă prevăzută de legea
penală, dar nu răspunde penal.
Măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa judecătorească, la cererea
direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în următoarele cazuri: copilul ai
cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau
cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, sunt puşi sub interdicţie,
declaraţi judecătoreşti morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituita tutela; copilul a fost
57
Comisia competentă să soluţioneze cazurile privitoare la copiii care necesită o măsură de
protecţie specială este cea în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului.
Pagina 40 din 86
abuzat sau neglijat; precum şi în situaţia în care copilul a fost găsit sau a fost abandonat de
către mamă în unităţi sanitare.
Plasamentul copilului în regim de urgenţă este o măsură de protecţie specială, cu
caracter temporar, care se stabileşte în situaţia copilului abuzat sau neglijat, precum şi în
situaţia copilului găsit sau a celui abandonat în unităţi sanitare.
Pe toata durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul
drepturilor părinteşti, până când instanţa judecătoreasca va decide cu privire la menţinerea
sau la înlocuirea acestei măsuri şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Pe perioada
suspendării, drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt exercitate
şi, respectiv, sunt îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau de către seful
serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în plasament în regim de urgenţă, iar cele
privitoare la bunurile copilului sunt exercitate şi, respectiv, sunt îndeplinite de către
preşedintele consiliului judeţean, respectiv de către primarul sectorului municipiului
Bucureşti.
Măsura de supraveghere specializată se dispune în condiţiile legii faţă de copilul care
a săvârşit o faptă penală şi care nu răspunde penal. În cazul în care există acordul părinţilor
sau al reprezentantului legal, măsura supravegherii specializate se dispune de către comisia
pentru protecţia copilului, iar, în lipsa acestui acord, de către instanţa judecătorească.
Măsura supravegherii specializate constă în menţinerea copilului în familia sa, sub
condiţia respectării de către acesta a unor obligaţii, precum: frecventarea cursurilor şcolare;
utilizarea unor servicii de îngrijire de zi; urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau
psihoterapie; interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite
persoane.
Dacă menţinerea în familie nu este posibilă sau atunci când copilul nu îşi îndeplineşte
obligaţiile stabilite prin măsura supravegherii specializate, comisia pentru protecţia copilului
ori, după caz, instanţa judecătorească poate dispune plasamentul acestuia în familia extinsă
ori în cea substitutivă, precum şi îndeplinirea de către copil a obligaţiilor amintite.
În cazul în care fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de copilul care nu răspunde
penal, prezintă un grad ridicat de pericol social, precum şi în cazul în care copilul pentru care
s-a stabilit fie măsura specială a plasamentului, fie ce a supravegherii specializate, săvârşeşte
în continuare fapte penale, comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa
judecătorească dispune, pe perioada determinată, plasamentul copilului într-un serviciu de tip
rezidenţial specializat.
Pagina 41 din 86
Copilul beneficiază de protecţia specială prevăzută de lege până la dobândirea

capacităţii depline de exerciţiu. La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii
depline de exerciţiu, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi, protecţia
specială se acordă, în condiţiile legii, pe toata durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi
vârsta de 26 de ani.
Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de
protecţie specială, dar care nu îşi continuă studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria
familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioada de
până la 2 ani, de protecţie specială, în scopul facilitării integrării sale sociale. În cazul în care
se face dovada că tânărului i s-au oferit un loc de muncă şi/sau locuinţă, iar acesta le-a refuzat
ori pierdut din motive imputabile lui, în mod succesiv, prevederile amintite devin
inaplicabile.
Potrivit legii, măsurile de protecţie specială a copilului se stabilesc şi se aplică în baza
planului individualizat de protecţie, care se întocmeşte şi se revizuieşte în conformitate cu
normele metodologice elaborate şi aprobate de ANPDC. Măsurile de protecţie specială a
copilului care a împlinit vârsta de 14 ani se stabilesc numai cu consimţământul acestuia. În
situaţia în care copilul refuză să îşi dea consimţământul, măsurile de protecţie se stabilesc
numai de către instanţa judecătoreasca care în situaţii temeinic motivate, poate trece peste
refuzul acestuia de a-şi exprima consimţământul la măsura propusă.
DGASPC are obligaţia de a întocmi planul individualizat de protecţie. La stabilirea
obiectivelor planului individualizat de protecţie se acordă prioritate reintegrării copilului în
familie sau, dacă aceasta nu este posibilă, plasamentului copilului în familia lărgită.
Obiectivele planului se stabilesc cu consultarea obligatorie a părinţilor şi a membrilor familiei
lărgite care au putut fi identificaţi.
C. Adopţia
Pagina 42 din 86
Potrivit Legii nr. nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei58, adopţia se încheie
numai dacă aceasta este în interesul superior al copilului59.
La nivelul anului 2005 pana in luna iunie au fost 105 adoptii din care 104 adoptii
nationale si o adoptie internationala fata de anul 2002 cu 1753 copii dati spre adoptie dintre
care 1346 adoptii nationale si 407 adoptii internationale.
SECŢIUNEA 5
DREPTURI CARE PRIVESC SĂNĂTATEA ŞI BUNĂSTAREA COPILULUI
Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate
atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea
realizării efective a acestui drept. Accesul copilului la servicii medicale şi de recuperare,
precum şi la medicaţia adecvată stării sale în caz de boală este garantat de către stat, costurile
aferente fiind suportate din Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate şi de la bugetul de stat.
În acest sens, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile
administraţiei publice locale, precum şi orice alte instituţii publice sau private, cu atribuţii în
domeniul sănătăţii, sunt obligate să adopte, în condiţiile legii, toate măsurile necesare
pentru60:
reducerea mortalităţii infantile;
asigurarea şi dezvoltarea serviciilor medicale primare şi comunitare;
prevenirea malnutriţiei şi îmbolnăvirilor;
asigurarea serviciilor medicale pentru femeia gravidă în perioada pre şi postnatală,
indiferent dacă acestea au sau nu calitatea de persoane asigurate în sistemul asigurărilor
sociale de sănătate;
informarea părinţilor şi a copiilor cu privire la sănătatea şi alimentaţia copilului,
inclusiv cu privire la avantajele alăptării, igienei şi salubrităţii mediului înconjurător;
58
Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei din 21.06.2004 a fost publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 557 din 23/06/2004; a se vedea şi Legea nr. 274/2004 privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii din 21.06.2004, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 557 din 23/06/2004; Convenţia de la Haga - Convenţia asupra protecţiei copiilor şi
cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga la 29 mai 1993 şi ratificată de România
prin Legea nr. 84/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 21 octombrie
1994.
59
Copilul poate fi adoptat până la împlinirea vârstei majoratului civil.
60
A se vedea şi art. 24 din Convenţia cu privire la drepturile copilului.
Pagina 43 din 86
dezvoltarea de acţiuni şi programe pentru ocrotirea sănătăţii şi de prevenire a bolilor,

de asistenţă a părinţilor şi de educaţie, precum şi de servicii în materie de planificare
familială;
verificarea periodică a tratamentului copiilor care au fost plasaţi pentru a primi
îngrijire, protecţie sau tratament;
asigurarea confidenţialităţii consultanţei medicale acordate la solicitarea copilului;
derularea sistematică în unităţile şcolare de programe de educaţie pentru viaţă inclusiv
educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală
şi a gravidităţii minorelor.
Părinţii sunt obligaţi să solicite asistenţă medicală pentru a asigura copilului cea mai
bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi a preveni situaţiile care pun în pericol viaţa,
creşterea şi dezvoltarea copilului.
În situaţia excepţională în care viaţa copilului se află în pericol iminent ori există
riscul producerii unor consecinţe grave cu privire la sănătatea sau integritatea acestuia,
medicul are dreptul de a efectua acele acte medicale de strictă necesitate pentru a salva viaţa
copilului, chiar fără a avea acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal al acestuia.
Vizitele periodice ale personalului medical de specialitate la domiciliul gravidelor şi
al copiilor până la împlinirea vârstei de 1 an sunt obligatorii, în vederea ocrotirii sănătăţii
mamei şi copilului, educaţiei pentru sănătate, prevenirii abandonului, abuzului sau neglijării
copilului.
Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa
fizică, mentală, spirituală, morală şi socială. Părinţilor sau după caz altor reprezentanţi legali
le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităţilor, cele mai bune
condiţii de viaţă necesare creşterii şi dezvoltării copiilor; părinţii sunt obligaţi să le asigure
copiilor locuinţa precum şi condiţiile necesare pentru creşterea, educarea, învăţătura şi
pregătirea profesională.
Copilul are dreptul de a beneficia de asistenţă socială şi de asigurări sociale, în funcţie
de resursele şi de situaţia în care se află acesta şi persoanele în întreţinerea cărora se găseşte.
În cazul în care părinţii sau persoanele care au, potrivit legii, obligaţia de a întreţine copilul
nu pot asigura, din motive independente de voinţa lor, satisfacerea nevoilor minime de
locuinţă, hrană, îmbrăcăminte şi educaţie ale copilului, statul, prin autorităţile publice
competente, este obligat să asigure acestora sprijin corespunzător, sub formă de prestaţii
financiare, prestaţii în natură, precum şi sub forma de servicii, în condiţiile legii. Părinţii au
obligaţia să solicite autorităţilor competente acordarea alocaţiilor, indemnizaţiilor, prestaţiilor
Pagina 44 din 86
în bani sau în natură şi a altor facilităţi prevăzute de lege pentru copii sau pentru familiile cu
copii61.
Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale 62. Astfel,
copilul cu handicap are dreptul la educaţie, recuperare, compensare, reabilitare şi integrare
adaptate posibilităţilor proprii, în vederea dezvoltării personalităţii sale.
Îngrijirea specială trebuie să asigure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau
socială a copiilor cu handicap. Îngrijirea specială constă în ajutor adecvat situaţiei copilului şi
părinţilor săi, ori, după caz, situaţiei celor cărora le este încredinţat copilul şi se acordă
gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv şi fără
discriminare al copiilor cu handicap la educaţie, formare profesională, servicii medicale,
recuperare, pregătire în vederea ocupării unui loc de muncă, activităţi recreative, precum şi la
orice alte activităţi apte să le permită deplina integrare socială şi dezvoltare a personalităţii
lor63.
SECŢIUNEA 6
DREPTUL COPILULUI LA EDUCAŢIE,
ACTIVITĂŢI RECREATIVE ŞI CULTURALE
6.1. Dreptul copilului de a primi o educaţie care să îi permită dezvoltarea, în condiţii

nediscriminatorii, a aptitudinilor şi personalităţii sale.
Legea prevede că părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei

care urmează să fie dată copiilor lor şi au obligaţia să înscrie copilul la şcoală şi să asigure
frecventarea cu regularitate de către acesta a cursurilor şcolare.
Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere încuviinţarea instanţei judecătoreşti
de a-şi schimba felul învăţăturii şi al pregătirii profesionale.
61
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a informa părinţii şi copiii în legătură cu
drepturile pe care le au precum şi asupra modalităţii de acordare a drepturilor de asistenţă socială şi
de asigurări sociale.
62
Potrivit art. 46 din Legea nr. 272/2004.
63
Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice
locale sunt obligate să iniţieze programe şi să asigure resursele necesare dezvoltării serviciilor
destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu handicap şi ale familiilor acestora în condiţii care să le
garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa
comunităţii.
Pagina 45 din 86
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca organ de specialitate al administraţiei publice

centrale, precum şi inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ ca instituţii ale
administraţiei publice locale, cu atribuţii în domeniul educaţiei, sunt obligate să întreprindă
măsuri necesare pentru64:
facilitarea accesului la educaţia preşcolară şi asigurarea învăţământului general
obligatoriu şi gratuit pentru toţi copiii;
dezvoltarea de programe de educaţie pentru părinţii tineri, inclusiv în vederea
prevenirii violenţei în familie;
organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii care nu pot răspunde la
cerinţele programei şcolare naţionale, pentru a nu intra prematur pe piaţa muncii;
organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii care au abandonat şcoala, în
vederea reintegrării lor în sistemul naţional de învăţământ;
respectarea dreptului copilului la timp de odihnă şi timp liber, precum şi a dreptului
acestuia de a participa liber la viaţa culturală şi artistică;
prevenirea abandonului şcolar din motive economice luând măsuri active de acordare
a unor servicii sociale în mediul şcolar cum sunt hrana, rechizite, transport şi altele asemenea.
În cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de
către cadrele didactice, de a fi informat asupra drepturilor sale precum şi asupra modalităţilor
de exercitare a acestora. Pedepsele corporale în cadrul procesului instructiv educativ sunt
interzise.
Copilul personal şi, după caz, reprezentat sau asistat de reprezentantul său legal are
dreptul de a contesta modalităţile şi rezultatele evaluării şi de a se adresa în acest sens
conducerii unităţii de învăţământ, în condiţiile legii. La rândul lor, cadrele didactice au
obligaţia de a semnala SPAS sau, după caz, DGASPC cazurile de rele tratamente, abuzuri sau
de neglijare a copiilor.
6.2. Dreptul copilului la odihnă şi la vacanţă

Potrivit dispoziţiilor legale, copilul trebuie să beneficieze de timp suficient pentru
odihnă şi vacanţă, să participe în mod liber la activităţi recreative proprii vârstei sale şi la
activităţile culturale, artistice şi sportive ale comunităţii. Autorităţile publice au obligaţia să
contribuie, potrivit atribuţiilor ce le revin, la asigurarea condiţiilor exercitării în condiţii de
egalitate a acestui drept.
64
Art. 48 din Legea nr. 272/2004.
Pagina 46 din 86
Autorităţile publice au obligaţia să asigure, potrivit atribuţiilor care le revin, locuri de

joacă suficiente şi adecvate pentru copii, în mod special în situaţia zonelor intens populate.
Pagina 47 din 86
CAPITOLUL 3
DREPTURILE COPILULUI ÎN DOCUMENTE
ADOPTATE ÎN CADRUL O.N.U.
secţiunea 1
aspecte generale
Problema protecţiei copilului a intrat ca subiect permanent în preocupările

internaţionale odată cu crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a instituţiilor sale specializate.
Potrivit Cartei O.N.U., unul dintre obiectivele Organizaţiei Naţiunilor Unite este acela
al cooperării internaţionale, rezolvând probleme internaţionale cu caracter economic, social,
cultural, sau umanitar, dezvoltând şi încurajând respectarea drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau origine.
Pentru a-şi îndeplini acest rol deosebit de important - promovarea internaţională a
drepturilor omului - Organizaţia Naţiunilor Unite a pus la punct un sistem de organe
principale şi subsidiare, care participă activ la îndeplinirea acestor obiective65.
Secţiunea 2
Convenţia cu privire la drepturile copilului66
Convenţia este un amplu instrument juridic angajant pentru state şi se inspiră din
Declaraţia Universală a drepturilor Omului şi din cele două Pacte cu privire la drepturile
omului, adoptate de Adunare generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966.
Convenţia nu permite nici un fel de discriminare faţă de copii, în aplicarea drepturilor
lor.
Prin Convenţie, se recunosc copilului următoarele drepturi:
dreptul inerent la viaţă, statele trebuie să asigure, în măsura posibilului lor,
supravieţuirea şi dezvoltarea copilului;
65
F. Coman, N. Purdă, op. cit., p. 16.
66
Convenţia a fost adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 20 noiembrie 1989. Convenţia a
fost ratificată de România prin Legea nr. 18 din 27 septembrie 1990, Monitorul oficial nr. 109/1990. A
se vedea, Marcian I. Niciu, ş.a. Culegere de documente de drept internaţional public, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p. 79. A se vedea şi Irina Moroianu Zlătescu ş.a., Principalele
instrumente internaţionale privind drepturile omului la care Românie este parte, vol. I
Instrumente universale, Institutul român pentru drepturile omului, Bucureşti, 1997, p. 232 şi urm.
Pagina 48 din 86
dreptul la un nume, dreptul la o cetăţenie şi, în măsura posibilului, dreptul de a-şi

recunoaşte părinţii şi a fi crescut de aceştia;
dreptul de a-şi păstra identitatea, inclusiv cetăţenia, numele şi relaţiile familiale, fără
amestec ilegal;
dreptul de a nu fi separat de părinţii săi împotriva voinţei sale, cu excepţia situaţiei în
care autorităţile competente decid altfel;
dreptul copilului separat de ambii părinţi sau de unul dintre ei, de a întreţine relaţii sau
contacte directe cu cei doi părinţi ai săi, afară dacă acest fapt este contrar interesului superior
al copilului;
dreptul copilului la reîntregirea familiei în cazul în care părinţii săi se află în alt stat;
în afara unor situaţii excepţionale când părinţii au reşedinţa în ţări diferite, copilul are dreptul
de a întreţine relaţii personale şi contacte directe regulate cu ambii părinţi;
dreptul copilului capabil de discernământ de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei
probleme care-l priveşte (dreptul de a fi ascultat în orice procedură judiciară sau
administrativă, direct, prin reprezentanţi sau printr-o instituţie corespunzătoare);
dreptul la libertatea de exprimare (care cuprinde libertatea de a căuta, a primi şi a
difuza informaţii şi idei de orice natură sub formă orală, scrisă sau artistică etc.; restrângerea
acestui drept se poate face numai prin lege, pentru respectarea drepturilor şi reputaţiei altora
şi pentru protecţia securităţii naţionale, ordinii publice, sănătăţii şi moralei publice);
dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie;
dreptul la libertatea de asociere şi la libertatea de reuniune paşnică
dreptul la neimixtiune în viaţa personală a copilului, a familiei sale, a domiciliului sau
corespondenţei şi la respectarea onoarei şi reputaţiei sale;
dreptul la informare şi la materiale provenind din surse naţionale şi internaţionale
diverse, în special la cele care vizează să promoveze bunăstarea sa socială, spirituală şi
morală, precum şi sănătatea sa fizică şi mentală.
Enunţând aceste drepturi din categoria celor civile şi politice, Convenţia prescrie
statelor o serie de îndatoriri pentru garantarea şi transpunerea lor în viaţă. Astfel, pornind de
la principiul conform căruia răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului
revine părinţilor sau, după caz, reprezentanţilor săi legali, statele au datoria de a “acorda
ajutor corespunzător părinţilor şi reprezentanţilor legali ai copilului în exercitarea răspunderii
care le revin de a creşte copilul şi vor asigura crearea instituţiilor, lăcaşelor şi serviciilor
însărcinate să vegheze la bunăstarea copiilor” .
Pagina 49 din 86
De asemenea, statele vor trebui să ia toate măsurile legislative, administrative, sociale

şi educative pentru protejarea copilului împotriva oricăror forme de violenţă, vătămare sau
abuz fizic sau mental, de abandon sau neglijenţă, de rele tratamente sau de exploatare,
inclusiv violenta sexuală.
Copiii care sunt lipsiţi, temporar sau definitiv, de mediul lor familial au dreptul la
protecţie sau la ajutor special din partea statului, cum ar fi: plasarea într-o familie, adopţiunea
sau încredinţarea într-o instituţie corespunzătoare pentru copii. Copiilor cu statut de refugiaţi,
trebuie să li se asigure protecţie şi asistenţă umanitară. Pentru copiii handicapaţi fizic sau
mental trebuie să se asigure o viaţă plină şi decentă în condiţii care să le garanteze
demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să faciliteze participarea lor activă la viaţa
colectivităţii.
Printre drepturile economice, sociale şi culturale recunoscute copilului se numără:
dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă şi de a beneficia de
serviciile medicale şi de reeducare; în acest scop statele vor lua măsuri în vederea reducerii
mortalităţii în rândul nou-născuţilor, asigurării de asistenţă medicală, luptei contra maladiilor
şi malnutriţiei, ocrotirii sănătăţii mamelor în perioada pre şi post-natală, dezvoltării măsurilor
preventive de sănătate, abolirii practicilor tradiţionale dăunătoare sănătăţii copiilor etc.;
dreptul de a beneficia de securitate socială;
dreptul la un nivel de viaţă suficient;
dreptul la educaţie (asigurarea învăţământului primar obligatoriu şi gratuit pentru toţi;
accesibilitatea oricărui copil la învăţământul secundar; accesul tuturor la învăţământul
superior etc.);
dreptul la odihnă şi la vacanţă, de a practica activităţi recreative, de a participa în mod
liber, la viaţa culturală şi artistică;
dreptul de a fi protejat împotriva exploatării economice şi de a nu fi constrâns la
munci compromiţătoare, dăunătoare sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale,
morale sau sociale.
În această ordine de idei, statele vor la măsuri corespunzătoare, inclusiv de ordin
legislativ, administrativ, social şi educativ pentru a proteja copiii contra folosinţei ilicite a
stupefiantelor şi a substanţelor psihotrope, a oricărei forme de exploatare sexuală şi de
violentă sexuală, precum şi pentru a împiedica răpirea, vânzarea şi comerţul cu copii.
Se prevede şi interdicţia torturii la copii, şi angajează statele “să respecte şi să facă să
fie respectate” regulile dreptului internaţional umanitar, extinzând protecţia acestora şi la
copii; le impune să adopte toate măsurile corespunzătoare pentru a facilita readaptarea fizică
Pagina 50 din 86
şi psihologică şi reintegrarea socială a copiilor care au fost victime a neglijenţei, exploatării,

torturii sau relelor tratamente, etc67.
Printre clauzele finale ale Convenţiei merită relevat angajamentul statelor de a face
cunoscute pe larg principiile şi dispoziţiile acesteia, prin toate mijloacele adecvate, precum şi
faptul că se creează un Comitet al drepturilor copilului, cu misiunea de a examina progresele
înregistrate de statele părţi în executarea obligaţiilor contractate prin convenţie68.
Secţiunea 3
Declaraţia drepturilor copilului69
Declaraţia enunţă un ansamblu de 10 principii menite să asigure copilului o copilărie

fericită şi să bucure, spre binele său şi spre binele societăţii, de drepturile şi libertăţile
enunţate. Declaraţia face apel la părinţi, la bărbaţi şi femei, cu titlu universal, şi la
organizaţiile voluntare, la autorităţile locale şi la guvernele statelor să recunoască aceste
drepturi şi să depună eforturi pentru respectarea lor, prin măsuri legislative şi alte măsuri
luate progresiv.
Drepturile enunţate de Declaraţie trebuie să fie recunoscute tuturor copiilor, fără nici o
excepţie şi fără deosebire sau discriminare bazată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinii
politice sau de altă natură, origine naţională sau socială, avere sau orice altă situaţie, fie că ea
se aplică copilului însuşi, ori familiei sale.
Copilul trebuie să beneficieze de o protecţie specială şi i se vor oferi posibilităţi
favorabile şi înlesniri, prin lege şi prin alte căi, care să-i îngăduie a se dezvolta fizic, moral,
spiritual şi social în mod sănătos şi normal şi în condiţii de libertate şi demnitate.
Copilul va avea dreptul de la naştere la un nume şi la o cetăţenie, şi se va bucura de
avantajele securităţii sociale. El va avea dreptul să crească şi să se dezvolte sănătos; în acest
67
O atenţie specială este acordată copiilor bănuiţi, acuzaţi sau dovediţi a fi comis o încălcare a
legii penale, prescriind “un tratament care să fie de natură să favorizeze simţul său de demnitate şi a
valorii personale, care să întărească respectul său pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale
ale altora şi care să ţină seama de vârsta sa ca şi de necesitatea de a facilita reintegrarea sa în
societate, să-l facă să-şi asume un rol constructiv, în spiritul acesteia” (art. 40).
68
A se vedea, Thomas Buergenthal, Renate Weber, Dreptul internaţional al drepturilor
omului, Editura All, Bucureşti, 1996, p. 57.
69
Declaraţia a fost adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 20 noiembrie 1959, prin Rezoluţia
1386/XIV. A se vedea Ioan Vida, Drepturile omului în reglementări internaţionale, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 1999, p. 245.
Pagina 51 din 86
scop atât lui, cât şi mamei sale i se va acorda o grijă şi protecţie socială, incluzând o asistenţă
adecvată prenatală şi postnatală. Copilul va avea dreptul la nutriţie adecvată, locuinţă, timp
liber şi servicii medicale.
Copilului handicapat fizic, mintal sau social, i se vor acorda tratament special,
educaţia şi îngrijirea cerute de particularităţile situaţiei sale. Societăţii şi autorităţilor publice
le va reveni îndatorirea a acorda grijă specială copiilor fără familie şi celor lipsiţi de mijloace
întreţinere adecvate. Este de dorit să se acorde o alocaţie de stat şi forme de asistenţă pentru
întreţinerea copiilor.
Copilul are dreptul de a primi o educaţie, care va fi gratuită şi obligatorie, cel puţin în
studiile elementare. Educaţia primită va promova cultura sa generală şi îi va da putinţa să-şi
dezvolte, în condiţii egale, aptitudinile, judecata individuală şi simţul răspunderii morale şi
sociale, şi să devină un membru util societăţii.
Copilul va avea condiţii depline pentru joc şi recreaţie, care trebuie să fie călăuzite
spre aceleaşi scopuri urmărite de educaţie; societatea şi autorităţile publice vor depune
eforturi pentru a promova înfăptuirea acestui drept.
Copilul va fi ocrotit împotriva tuturor formelor de neglijare, cruzime şi exploatare. El
nu va fi obiect de trafic, sub nici o formă.
Copilul nu va fi angajat pentru muncă înaintea unei vârste minime corespunzătoare; el
nu va fi în nici un caz determinat să se angajeze în orice ocupaţie sau serviciu care i-ar
prejudicia sănătatea ori educaţia, sau care ar dăuna dezvoltării sale fizice, mintale sau morale.
Pagina 52 din 86
CAPITOLUL 4
PROTECŢIA COPILULUI ÎN SISTEMUL EUROPEAN
AL DREPTURILOR OMULUI
secţiunea 1
Convenţia europeană asupra statutului juridic
al copiilor născuţi în afara căsătoriei
Pornind de la constatarea că trebuie să se amelioreze situaţia copiilor născuţi în afara

căsătoriei, convenţia statuează că filiaţia maternă a unui copil din afara căsătoriei este
stabilită prin simplul fapt al naşterii, iar filiaţia paternă a oricărui copil născut în afara
căsătoriei poate fi contestată sau stabilită prin recunoaştere voluntară sau prin decizie
juridică. Tatăl şi mama unui copil născut în afara căsătoriei au aceeaşi obligaţie de întreţinere
faţă de acest copil ca şi cea care există faţă de copilul născut în timpul căsătoriei.
Drepturile copilului născut în afara căsătoriei la succesiunea tatălui şi mamei sale şi a
membrilor familiei lor sunt aceleaşi ca şi în cazul în care s-ar fi născut în timpul căsătoriei.
Căsătoria între tatăl şi mama unui copil născut în afara căsătoriei conferă acestui copil statutul
juridic al unui copil născut în timpul căsătoriei70.
secţiunea 2
Convenţia Europeană în materia adopţiei de copii71
Potrivit acestei Convenţii, fiecare parte contractantă se angajează să asigure

conformitatea legislaţiei sale cu dispoziţiile acestei convenţii şi să notifice secretarului
general al Consiliului Europei măsurile luate în acest scop.
Această Convenţie priveşte numai instituţia juridică a adopţiei unui copil care, în
momentul în care adoptatorul solicită adopţia, nu a împlinit vârsta de 18 ani, nu este şi nu a
fost căsătorit şi nu este socotit major).
Aderarea la această Convenţie s-a făcut de România cu următoarea rezervă: nu va
aplica dispoziţiile art. 7, potrivit cărora vârsta minimă a adoptatorului nu poate fi mai mică de
70
Fiecare parte contractantă, se angajează să asigure conformitatea legislaţiei sale cu dispoziţiile
acestei Convenţii şi să notifice Secretarului general al Consiliului Europei măsurile luate în acest scop
(art. 1 din Convenţie).
71
Convenţia europeană în materia adopţiei de copii a fost încheiată la Strasbourg la 24 aprilie
1967. România a aderat la această convenţie prin Legea nr. 15 din 25 martie 1993, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 martie 1993.
Pagina 53 din 86
21 de ani şi nici mai mare de 35 de ani, în legislaţia română vârsta minimă fiind de 18 ani,
fără limită maximă.
Îşi găsesc aplicaţie însă acele dispoziţii care prevăd că autorităţile publice vor veghea
la promovarea şi buna funcţionare a instituţiilor publice sau private cărora pot să se adreseze
cei care doresc să adopte sau să fie adoptat un copil, în vederea obţinerii de sprijin şi de
sfaturi.
Aspectele sociale şi juridice ale adopţiei vor figura în programele de pregătire a
lucrătorilor sociali.
Adopţia poate interveni, dacă este cazul, fără ca identitatea adoptatorului să fie
dezvăluită familiei copilului.
Procedura adopţiei se poate desfăşura în şedinţă secretă. Extrasele din registrele
publice prin conţinutul lor nu trebuie dezvăluie în mod expres adopţia şi identitatea părinţilor
fireşti, registrele publice vor fi ţinute în aşa fel încât persoanele care nu au interes legitim să
nu poată afla că o persoană a fost adoptată, sau identitatea părinţilor fireşti ai adoptatului.
secţiunea 3
Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării
în materia adopţiei internaţionale72
Această Convenţie - Haga din 21 mai 1993, are drept obiect:

să stabilească garanţii pentru ca adopţiile internaţionale să se înfăptuiască în interesul
superior al copilului şi în respectul drepturilor fundamentale care îi sunt recunoscute în
dreptul internaţional;
să instaureze un sistem de cooperare între statele contractante pentru a asigura
respectul acestor garanţii şi să prevină astfel, răpirea, vânzarea şi traficul de copii;
să asigure recunoaşterea în statele contractante a adopţiilor realizate potrivit
convenţiei.
Convenţia se aplică adopţiilor internaţionale.
În acest sens, dispoziţiile convenţiei sunt în sensul că aceasta se aplică în cazul în care
un copil având reşedinţa obişnuită într-un stat contractant (statul de origine) a fost, este sau
urmează a fi deplasat către un alt stat contractant (statul primitor), fie după adopţia sa în statul
72
Prin Legea nr. 84 publicată la 18 octombrie 1994, ţara noastră a ratificat Convenţia asupra
protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga la 29 mai
1993. Legea nr. 84 a fost promulgată prin Decretul nr. 190 din 17 octombrie 1994.
Pagina 54 din 86
de origine de către soţi sau de către o persoană având reşedinţa obişnuită în statul primitor, fie
în vederea unei asemenea adopţii în statul primitor sau în statul de origine.
Convenţia priveşte numai adopţiile ce stabilesc o legătură de filiaţie.
Convenţia nu derogă de la instrumentele internaţionale la care statele contractante
sunt părţi şi care cuprind dispoziţii referitoare la materiile reglementate prin prezenta
convenţie, afară dacă o declaraţie contrară nu s-a făcut de statele legate prin atare
instrumente.
Pagina 55 din 86
Capitolul 5
Instituţii şi organisme cu atribuţii
în domeniul protecţiei drepturilor copilului
secţiunea 1
instituţii româneşti abilitate
în domeniul drepturilor copilului
1.1. ASPECTE GENERALE

Aşa cum am văzut, Legea nr. 272/2004 reglementează în mod unitar drepturile
copiilor, indiferent dacă trăiesc în familie ori sunt îngrijiţi de stat. Bazată pe principiile
Convenţiei de la Haga privind drepturile copiilor, Legea 272/2004 garantează dreptul
minorilor la: educaţie, îngrijire medicală, imagine publică, intimitate, liberă exprimare şi
opinie, la protecţie împotriva exploatării, la asistenţă socială, la vacanţă şi la odihnă.
Instituţiile şi serviciile cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului fac obiect de reglementare
în Capitolul VII din Legea nr. 272/2004:
Secţiunea I a Capitolului VII reglementează instituţiile cu atribuţii în domeniul
protecţiei copilului la nivel central;
Secţiunea II se referă la rolul instituţiilor şi serviciilor de interes local cu privire la
drepturile şi protecţia copilului;
în Capitolul VIII denumit „Organismele private” Legea nr. 272/2004 prevede
activităţile care pot fi desfăşurate de aceste organisme în domeniul protecţiei drepturilor
copilului.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 275/2004 pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului nr. 12/2001 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi
Adopţie73 - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie se înlocuieşte cu
sintagma Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.
De asemenea, prin Legea nr. 274/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Oficiului Român pentru Adopţii74, s-a înfiinţat Oficiul Român pentru Adopţii, organ de
73
Legea nr. 275/2004 pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 12/2001 privind
înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie a fost publicată î n Monitorul
Oficial, Partea I nr. 557 din 23/06/2004.
74
Legea nr. 277/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru
Adopţii a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23/06/2004.
Pagina 56 din 86
specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea

Guvernului, prin reorganizarea Comitetului Român pentru Adopţii, care s-a desfiinţat.
Hotărârea nr. 1437/2004 din 02.09.2004 privind organizarea şi metodologia de
funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului 75 prevede: Comisia pentru protecţia
copilului, prevăzută la art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului, este organul de specialitate, fără personalitate juridică, al consiliului
judeţean, respectiv al consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, cu activitate
decizională în materia protecţiei şi promovării drepturilor copilului.
Totodată, trebuie amintite şi dispoziţiile instituie prin Hotărârea nr. 1434/2004 din
02/09/2004 privind atribuţiile şi Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale
Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, prevede că direcţia generală
realizează la nivel judeţean, respectiv la nivelul local al sectoarelor municipiului Bucureşti,
măsurile de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure,
persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în
nevoie.
Hotărâre nr. 1439/2004 din 02/09/200476 prevede că serviciile specializate destinate
protecţiei copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal sunt asigurate de către
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, precum şi de către organismele
private acreditate. Atribuţiile acestor servicii sunt cele reglementate, pentru fiecare tip de
serviciu, de Hotărârea Guvernului nr. 1.438/200477 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de
organizare şi funcţionare a serviciilor de prevenire a separării copilului de familia sa, precum
şi a celor de protecţie specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor
săi.
1.2. AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA DREPTURILOR

COPILULUI
75
76
Hotărâre nr. 1439/2004 din 02/09/2004 privind serviciile specializate destinate copilului care a
săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 872 din
24/09/2004.
77
Hotărâre nr. 1438/2004 din 02/09/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 872 din
24/09/2004.
Pagina 57 din 86
Hotărârea nr. 1432/2004 din 02/09/2004 privind atribuţiile, organizarea şi

funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului 78 prevede că această
instituţie se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei. Odată cu înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie,
Agenţia Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi-a încetat activitatea79.
Aşadar, monitorizarea respectării principiilor şi drepturilor stabilite de Legea nr.
272/2004 şi de Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului,
ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, precum şi coordonarea şi controlul activităţii de
protecţie şi promovare a drepturilor copilului, se realizează de către Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Drepturilor Copilului, organ de specialitate al administraţiei publice centrale,
cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei80.
Autoritatea are rolul de a aplica politicile şi elaborează strategiile în domeniul
promovării drepturilor copilului, îngrijirii şi protecţiei copiilor aflaţi în dificultate şi a celor cu
handicap, precum şi în domeniul adopţiei. Funcţiile pe care le îndeplineşte Autoritatea, în
vederea realizării obiectivelor în domeniul protecţiei drepturilor copilului, inclusiv prin
adopţie, sunt următoarele:
de strategie, prin care se asigură fundamentarea, elaborarea şi aplicarea strategiei şi a
programelor de reformă în domeniul protecţiei drepturilor copilului, inclusiv prin adopţie;
de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ necesar în vederea
realizării obiectivelor şi programelor;
de administrare, prin care se asigură gestionarea bunurilor din domeniul public şi
privat al statului, pe care le are în administrare sau în folosinţă, după caz, precum şi a
serviciilor publice în domeniul protecţiei drepturilor copilului, inclusiv prin adopţie;
de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan
intern şi extern;
78
Hotărârea nr. 1432/2004 din 02/09/2004 privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Autorităţii
Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 868
din 23/09/2004.
79
Pe data intrării în vigoare (1 ianuarie 2005) a hotărârii nr. 1432/2004 s-a abrogă Hotărârea
Guvernului nr. 770/2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Copilului şi Adopţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 7 iulie 2003.
80
Apărarea drepturilor şi libertăţilor copilului în raporturile acestuia cu autorităţile publice cu scopul
de a promova şi de a îmbunătăţi condiţia copilului se realizează şi prin instituţia Avocatul Poporului.
Pagina 58 din 86
de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea aplicării reglementărilor din

domeniul propriu, controlul respectării aplicării acestora, precum şi al activităţilor instituţiilor
şi organismelor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea sa.
Autoritatea asigură respectarea, pe teritoriul României, a drepturilor copilului prin
intervenţia, în condiţiile legii, în procedurile administrative şi judiciare privind respectarea şi
promovarea drepturilor copilului.
În exercitarea funcţiilor sale Autoritatea îndeplineşte următoarele atribuţii principale
în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului:
elaborează şi supune spre aprobare Guvernului, cu aprobarea Ministerului Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei, strategia naţională în domeniul protecţiei şi promovării
coordonează activităţile şi măsurile de implementare a obiectivelor strategiei
naţionale din domeniu;
evaluează impactul aplicării obiectivelor strategice şi ia măsurile necesare sau, după
caz, propune Guvernului, cu aprobarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei,
luarea măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea obiectivelor sau, după caz, a activităţilor de
implementare a acestora;
identifică nevoile de formare a personalului implicat în protecţia şi promovarea
drepturilor copilului şi colaborează cu instituţiile abilitate de lege la fundamentarea şi
elaborarea de programe care să răspundă acestor nevoi;
elaborează proiecte de acte normative, în vederea armonizării legislaţiei interne cu
principiile şi normele tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor copilului, la care
România este parte, precum şi în vederea aplicării efective a acestora;
elaborează şi fundamentează programe în domeniul protecţiei şi promovării
elaborează metodologia de autorizare şi criteriile de evaluare a organizaţiilor
neguvernamentale care activează în domeniul său de activitate;
autorizează organismele private de naţionalitate străină să desfăşoare activităţi în
domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului;
organizează evidenţa la nivel naţional a tuturor asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor
care activează în domeniul său de activitate, precum şi a serviciilor prestate de acestea;
propune Guvernului recunoaşterea acestora ca fiind de utilitate publică, în condiţiile legii;
Pagina 59 din 86
centralizează şi sintetizează informaţiile referitoare la respectarea principiilor şi

normelor stabilite de Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului şi elaborează
rapoartele prevăzute la art. 44 pct. 1 din această convenţie;
asigură controlul în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei din domeniul propriu şi
modul în care sunt respectate drepturile copilului de către instituţiile publice, celelalte
persoane juridice şi de persoanele fizice, în conformitate cu legislaţia în vigoare; propune
instituţiilor competente stabilirea răspunderii disciplinare, materiale, contravenţionale sau
penale, după caz, a persoanelor vinovate;
propune autorităţilor competente suspendarea sau încetarea activităţilor care pun în
pericol grav şi iminent sănătatea sau dezvoltarea fizică ori psihică a copilului;
ia măsurile necesare sau, după caz, propune autorităţilor ori instituţiilor competente
luarea măsurilor necesare pentru prevenirea sau, după caz, înlăturarea efectelor oricăror acte
ori fapte care încalcă principiile şi normele tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor
copilului, la care România este parte;
iniţiază, negociază şi încheie, prin împuternicirea Guvernului, documente de
cooperare internaţională în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului;
În îndeplinirea atribuţiilor de control ce îi revin Autoritatea are dreptul să solicite
informaţii şi documente, în condiţiile legii, de la orice persoană juridică publică sau privată
ori de la persoane fizice implicate în sfera sa de competenţă, acestea având obligaţia de a le
pune la dispoziţie în termen de 15 zile calendaristice de la data solicitării81.
Autoritatea este condusă de un secretar de stat, ajutat de un subsecretar de stat, numiţi
prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului muncii, solidarităţii sociale şi
familiei. Revocarea secretarului de stat şi a subsecretarului de stat se realizează prin decizie a
primului-ministru, la propunerea ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei82.
Secretarul de stat83 conduce întreaga activitate a Autorităţii şi o reprezintă în
raporturile cu Guvernul, cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, cu ministerele
şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autorităţile
administraţiei publice locale, cu alte instituţii publice, precum şi cu orice persoane juridice şi
fizice, române sau străine. În exercitarea atribuţiilor sale secretarul de stat emite ordine şi
81
Autoritatea îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative în domeniul său de
activitate.
82
Personalul Autorităţii este format din funcţionari publici şi personal contractual, numiţi, respectiv
încadrat, potrivit legii.
83
Secretarul de stat este ordonator secundar de credite, în condiţiile prevăzute de lege.
Pagina 60 din 86
instrucţiuni. Secretarul de stat răspunde în faţa ministrului muncii, solidarităţii sociale şi

familiei pentru întreaga activitate a Autorităţii.
Pe lângă secretarul de stat funcţionează Consiliul de coordonare84, cu rol consultativ,
având în componenţa sa reprezentanţi ai unor ministere şi ai altor organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale, ai autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi un
reprezentant al Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Protecţia Drepturilor
Copilului din România.
1.3. COMISIA PENTRU PROTECŢIA COPILULUI

Actul normativ care reglementează organizarea şi funcţionarea Comisiei pentru
protecţia copilului este Hotărârea nr. 1437/2004 din 02.09.200485. Acest act normativ
stabileşte: Comisia pentru protecţia copilului este organul de specialitate, fără personalitate
juridică, al consiliului judeţean, respectiv al consiliului local al sectorului municipiului
Bucureşti, cu activitate decizională în materia protecţiei86 şi promovării drepturilor copilului.
În vederea îndeplinirii rolului stabilit prin dispoziţiile legale, Comisia are următoarele
atribuţii principale:
stabileşte încadrarea copiilor cu dizabilităţi într-un grad de handicap şi, după caz,
orientarea şcolară a acestora;
stabileşte măsurile de protecţie specială a copiilor, în condiţiile legii;
reevaluează periodic hotărârile privind măsurile de protecţie, precum şi încadrarea în
grad de handicap şi orientarea şcolară a copiilor, pe baza sesizării direcţiei generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului;
revocă sau înlocuieşte măsura stabilită, în condiţiile legii, dacă împrejurările care au
determinat stabilirea acesteia s-au modificat;
soluţionează cererile privind eliberarea atestatului de asistent maternal profesionist;
soluţionează plângerile adresate de copii, în măsura în care soluţionarea acestora nu
este stabilită de lege în competenţa altor instituţii;
promovează drepturile copilului în toate activităţile pe care le întreprinde;
84
Consiliul de coordonare asigură cooperarea dintre instituţiile şi organizaţiile ce îl compun, în
vederea realizării obiectivelor Autorităţii.
85
86
A se vedea pe larg A. Vasile, Soluţii privind unele probleme din practica Comisiei pentru
protecţia copilului, în Revista Dreptul nr. 3/2001, p. 67 şi urm.
Pagina 61 din 86
informează părinţii cu privire la consecinţele plasamentului asupra raporturilor pe care

le au cu copiii, inclusiv drepturile şi obligaţiile pe care le au faţă de copil pe durata măsurii
plasamentului;
stabileşte, în condiţiile legii, cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea
copilului pentru care s-a decis plasamentul87.
În exercitarea atribuţiilor privind încadrarea copiilor cu dizabilităţi într-un grad de
handicap şi orientarea şcolară a acestora, Comisia eliberează certificate de încadrare a
copilului într-un grad de handicap şi certificate de expertiză şi orientare şcolară/profesională.
Comisia eliberează certificatul de expertiză şi orientare şcolară/profesională şi pentru tânărul
cu dizabilităţi care a împlinit vârsta de 18 ani şi care a depăşit cu mai mult de 3 ani vârsta
corespunzătoare clasei de şcolarizare.
1.4. ALTE ORGANISME CU ATRIBUŢII ÎN DOMENIUL DREPTURILOR

COPILULUI
1.4.1. Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului
Potrivit legii, direcţia generală este instituţia publică cu personalitate juridică,
înfiinţată în subordinea consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului
municipiului Bucureşti, prin comasarea serviciului public de asistenţă socială şi a serviciului
public specializat pentru protecţia copilului de la nivelul judeţului, respectiv al sectorului
municipiului Bucureşti, prin preluarea, în mod corespunzător, a atribuţiilor şi funcţiilor
acestora. Actul normativ bază care reglementează organizarea şi funcţionarea Direcţiei
generale de asistenţă socială şi protecţia copilului este dat de Hotărârea nr. 1434/2004 din
02/09/2004 privind atribuţiile şi Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale
Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
Direcţia generală realizează la nivel judeţean, respectiv la nivelul local al sectoarelor
municipiului Bucureşti, măsurile de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului,
familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a
oricăror persoane aflate în nevoie88. Direcţia generală a preluat toate drepturile şi va respecta
toate obligaţiile serviciilor publice reorganizate potrivit reglementărilor legale sau
87
Comisia îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.
88
Prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului
Bucureşti, se înfiinţează Direcţia generală şi se aprobă structura organizatorică, numărul de personal,
precum şi finanţarea acestei direcţii.
Pagina 62 din 86
contractuale. În acest sens, direcţia generală asigură, în condiţiile legii, continuitatea

proiectelor în derulare iniţiate de serviciile publice reorganizate.
În vederea realizării atribuţiilor stabilite de lege, Direcţia generală îndeplineşte, în
principal, următoarele funcţii:
de strategie, prin care asigură elaborarea strategiei de asistenţă socială, a planului de
asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, precum şi a
programelor de acţiune antisărăcie, pe care le supune spre aprobare consiliului judeţean,
respectiv consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti;
de coordonare a activităţilor de asistenţă socială şi protecţie a copilului la nivelul
judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti;
de administrare a fondurilor pe care le are la dispoziţie;
de colaborare cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi instituţiilor care
au responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale, cu serviciile publice locale de asistenţă
socială, precum şi cu reprezentanţii societăţii civile care desfăşoară activităţi în domeniu;
de execuţie, prin asigurarea mijloacelor umane, materiale şi financiare necesare pentru
implementarea strategiilor cu privire la acţiunile antisărăcie, prevenirea şi combaterea
marginalizării sociale, precum şi pentru soluţionarea urgenţelor sociale individuale şi
colective la nivelul judeţului, respectiv al sectoarelor municipiului Bucureşti;
de reprezentare a consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului
municipiului Bucureşti, pe plan intern şi extern, în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei
copilului89.
Direcţia generală îndeplineşte următoarele atribuţii principale în domeniu protecţiei
drepturilor copilului: întocmeşte raportul de evaluare iniţială a copilului şi familiei acestuia şi
propune stabilirea unei măsuri de protecţie specială; monitorizează trimestrial activităţile de
aplicare a hotărârilor de instituire a măsurilor de protecţie specială a copilului; identifică şi
evaluează familiile sau persoanele care pot lua în plasament copilul; monitorizează familiile
şi persoanele care au primit în plasament copii, pe toată durata acestei măsuri; identifică,
evaluează şi pregăteşte persoane care pot deveni asistenţi maternali profesionişti, în condiţiile
legii; încheie contracte individuale de muncă şi asigură formarea continuă de asistenţi
maternali profesionişti atestaţi; evaluează şi monitorizează activitatea acestora; acordă
asistenţă şi sprijin părinţilor copilului separat de familie, în vederea reintegrării în mediul său
89
Structura organizatorică, numărul de personal şi bugetul Direcţiei generale se aprobă prin
hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, astfel
încât funcţionarea acesteia să asigure îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin potrivit legii.
Pagina 63 din 86
familial; reevaluează, cel puţin o dată la 3 luni şi ori de câte ori este cazul, împrejurările care
au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială şi propune, după caz, menţinerea,
modificarea sau încetarea acestora; îndeplineşte demersurile vizând deschiderea procedurii
adopţiei interne pentru copiii aflaţi în evidenţa sa; identifică familiile sau persoanele cu
domiciliul în România care doresc să adopte copii; evaluează condiţiile materiale şi garanţiile
morale pe care acestea le prezintă şi eliberează atestatul de familie sau de persoană aptă să
adopte copii; monitorizează evoluţia copiilor adoptaţi, precum şi a relaţiilor dintre aceştia şi
părinţii lor adoptivi; sprijină părinţii adoptivi ai copilului în îndeplinirea obligaţiei de a-l
informa pe acesta că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate ale copilului o
permit.
1.4.2. Instituţii şi servicii la nivel local

Potrivit art. 102 din legea nr. 272/2004, autorităţile administraţiei publice locale au
obligaţia să garanteze şi să promoveze respectarea drepturilor copiilor din unităţile
administrativ-teritoriale, asigurând prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi
protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de îngrijirea părinţilor săi.
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a implica colectivitatea locală
în procesul de identificare a nevoilor comunităţii şi de soluţionare la nivel local a problemelor
sociale care privesc copiii. Aceste autorităţi sunt obligate să acorde sprijin şi asistenţă pentru
prevenirea situaţiilor ce pun în pericol securitatea şi dezvoltarea copilului. În acest scop,
acestea au obligaţia de a acţiona pentru: identificarea, pregătirea şi evaluarea unei reţele
teritoriale de asistenţi maternali profesionişti; asigurarea de servicii de prevenire a
abandonului copiilor; înfiinţarea de centre maternale şi centre de îngrijire de zi; asigurarea
oricăror servicii care să conducă la bunăstarea copilului, alături de părinţii săi.
Potrivit Legii nr. 272/2004, în acest scop sunt organizate:
structuri comunitare consultative90, cuprinzând, dar fără a se limita, oameni de afaceri
locali, preoţi, cadre didactice, medici, consilieri locali, poliţişti. Rolul acestor structuri este
atât de soluţionare a unor cazuri concrete, cât şi de a răspunde nevoilor globale ale respectivei
colectivităţi91.
90
Mandatul structurilor comunitare consultative se stabileşte prin acte emise de către autorităţile
administraţiei publice locale.
91
Pentru a-şi îndeplini rolul pentru care au fost create, structurile comunitare consultative vor
beneficia de programe de formare în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului.
Pagina 64 din 86
în subordinea consiliului judeţean şi, respectiv, a consiliilor locale ale sectoarelor

municipiului Bucureşti funcţionează comisia pentru protecţia copilului, ca organ de
specialitate al acestora, fără personalitate juridică92;
serviciul public specializat pentru protecţia copilului, existent în subordinea consiliilor
judeţene şi a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi serviciul
public de asistenţă socială de la nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti se
reorganizează ca direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.
direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului 93 este instituţie publică cu
personalitate juridică, înfiinţată în subordinea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor
locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, care preia, în mod corespunzător, funcţiile
serviciului public de asistenţă socială de la nivelul judeţului şi, respectiv, atribuţiile
serviciului public de asistenţă socială de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti94.
Potrivit art. 107 din Legea nr. 272/2004, pentru prevenirea separării copilului de
părinţii săi, precum şi pentru realizarea protecţiei speciale a copilului separat, temporar sau
definitiv, de părinţii săi, se organizează şi funcţionează următoarele tipuri de servicii 95:
servicii de zi; servicii de tip familial; servicii de tip rezidenţial.
1.4.3. Organisme private
Potrivit legii96, organismele private care pot desfăşura activităţi în domeniul protecţiei
drepturilor copilului şi a protecţiei speciale a acestuia sunt persoane juridice de drept privat,
fără scop patrimonial, constituite şi autorizate în condiţiile legii97.
92
Organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului se
reglementează prin hotărâre a Guvernului, aşa cum vom arăta.
93
Structura organizatorică, numărul de personal şi finanţarea direcţiei generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliului local
al sectorului municipiului Bucureşti, care o înfiinţează, astfel încât să asigure îndeplinirea în mod
corespunzător a atribuţiilor ce îi revin, precum şi realizarea deplină şi exercitarea efectivă a drepturilor
copilului.
94
Atribuţiile şi regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale direcţiei generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei.
95
Regulamentul-cadru pentru organizarea şi funcţionarea acestor servicii se aprobă prin hotărâre
a Guvernului.
96
A se vedea art. 113 din Legea nr. 272/2004.
97
În desfăşurarea activităţilor în domeniul drepturilor copilului, organismele private autorizate se
supun regimului de drept public prevăzut de lege, precum şi de reglementările prin care aceasta este
pusă în executare.
Pagina 65 din 86
Autorizarea organismelor private de naţionalitate română se face de către CPC, în a

cărei raza teritorială acestea îşi au sediul. Autorizarea organismelor private de naţionalitate
străină se face de către ANPDC.
Organismele private legal constituite şi autorizate pot înfiinţa, organiza şi dezvolta
serviciile de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi de protecţie specială a
copilului, numai pe baza licenţei eliberate de către ANPDC. Organismele private sunt
autorizate pentru o perioadă de 3 ani. Autorizaţia poate fi revocată, anulată sau suspendată în
condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Secţiunea 2
organisme internaţionale cu competenţă
în ceea ce priveşte protecţia drepturilor copilului
2.1. Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii - UNICEF (United Nation International
Children Emergency Found).
Constituind un subiect de amplă preocupare internaţională, în mod firesc protecţia
copiilor face obiectul a numeroase programe speciale ale organizaţiilor internaţionale
guvernamentale în diferite domenii de activitate, precum şi ale unei multitudini de organizaţii
internaţionale neguvernamentale.
De-a lungul timpului s-au constituit aşadar, o serie de organisme internaţionale special
consacrate protecţiei copiilor, dintre care un important rol îl are şi Fondul Naţiunilor Unite
pentru Copii - UNICEF (United Nations International Children Emergency Found).
UNICEF este principalul organism internaţional cu vocaţie de universalitate care se
ocupă de acordarea de asistenţă pentru copii, nefiind o organizaţie internaţională de sine
stătătoare, ci este un organism subsidiar al Adunării Generale al O.N.U., care are însă un
statut de autonomie în cadrul O.N.U., având propriul său consiliu de administraţie,
secretariatul său distinct şi un sistem separat de finanţare. UNICEF a fost creat în decembrie
1946 -perioadă în care milioane de copii sufereau de malnutriţie şi de celelalte privaţiuni
generate de cel de-al doilea război mondial98.
98
Administraţia Naţiunilor Unite pentru Ajutorare şi Reconstrucţie (UNRRA), creată în 1943 în
scopul de a sprijini refacerea ţărilor europene devastate de război şi de a ajuta populaţia, îndeosebi
marele număr de refugiaţi, nu avea să supravieţuiască divergenţelor crescânde dintre foştii aliaţi. În
perspectiva desfiinţării sale iminente, Administraţia Consiliului UNRRA a recomandat crearea
unui Fond special pentru a se continua ajutorul dat copiilor prin intermediul O.N.U ce urma să fie
finanţat parţial din bunurile patrimoniale care rămâneau de la UNRRA. Prin rezoluţie 57 (I) a Adunării
Pagina 66 din 86
În primii ani de existenţă, resursele UNICEF au fost folosite în principal pentru a

satisface nevoile de hrană, medicamente şi îmbrăcăminte ale copiilor din Europa şi China.
Din 1947 până în 1950, UNICEF a acordat asistenţă însumând 87,6 milioane dolari U.S.A. în
13 ţări europene, între care şi România, principalii beneficiari fiind: Polonia, Iugoslavia,
Italia, Germania, Austria, Franţa şi Grecia - în total peste 6 milioane de copii.
Activitatea concretă a Fondului este discutată şi stabilită de Consiliul de administraţie,
organism interguvernamental. Consiliul examinează programele şi aprobă angajarea
cheltuielilor pentru activităţile de asistenţă în ţările în curs de dezvoltare 99. Rapoartele
Consiliului sunt supuse aprobării Consiliului Economic şi Social şi Adunării Generale.
Finanţarea activităţilor UNICEF se face exclusiv din contribuţiile voluntare ale
guvernelor, precum şi ale unor organizaţii internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale
şi ale persoanelor fizice.
În 33 de ţări‚ între care şi România, s-au constituit comitete naţionale pentru UNICEF
care joacă un rol important în promovarea obiectivelor UNICEE.
În perioada imediat următoare punerii sale pe baze permanente, cea mai mare parte a
activităţilor UNICEF a fost consacrată luptei împotriva maladiilor endemice ce afectau copiii
în ţările în curs de dezvoltare - tuberculoza, paludismul, lepra şi trahomul - în cadrul unor
ample campanii de eradicare, concertate cu alte organizaţii internaţionale, în special cu
Organizaţia Internaţională a Sănătăţii (OMS).
La începutul anilor 1960 noile state independente au făcut din educaţie o problemă de
prioritate imediată pentru ele, reclamând şi din partea UNICEF să pună un accent sporit pe
dezvoltarea învăţământului primar. Conferinţa de la Belagia din 1964 organizată de UNICEF,
a elaborat o nouă filozofie -necesităţile copiilor trebuie să fie abordate, nu numai din punct de
vedere umanitar, ci ca parte integrantă a planurilor naţionale de dezvoltare economică şi
socială.
Pentru activităţile desfăşurate în favoarea copiilor din întreaga lume, în 1965 UNICEF
primeşte premiul Nobel pentru pace. Urmează o perioadă de creştere şi de diversificare a
Generale a O.N.U. a fost creat Fondul Internaţional de Urgenţă al Naţiunilor Unite pentru Copii -
UNICEF), care urma să fie finanţat nu numai din bunurile patrimoniale ale UNRRA, ci şi din contribuţii
voluntare din partea guvernelor şi ale persoanelor fizice sau juridice. Rezoluţia Adunării Generale
preciza că orice asistenţă oferită prin intermediul Fondului trebuie acordată “ţinănd seama de
necesităţi şi fără deosebire de rasă, religie, naţionalitate sau opinie politică”- I. Cloşcă, I.
Suceavă, op. cit., p. 194.
99
Consiliul are două organe subsidiare: Comitetul pentru programe, şi Comitetul pentru
administraţie şi buget.
Pagina 67 din 86
activităţilor UNICEF, astfel că la preocupările devenite tradiţionale, legate de protecţia

mamei şi a copilului, educaţia primară, îngrijirea sănătăţii etc. se adaugă noi activităţi, între
care alimentaţia şi nutriţia, distribuirea apei potabile în zonele rurale, educaţia preşcolară,
ajutorarea copiilor victime ale conflictelor armate şi catastrofelor naturale.
La începutul anilor 1970, UNICEF şi-a elaborat o strategie a serviciilor de bază şi s-a
integrat activ în campania OMS privind Sănătatea pentru toţi în anul 2000, care îi va călăuzi
activitatea până la Anul Internaţional al Copilului.
În 1982 UNICEF a lansat ceea ce se va numi ulterior revoluţia pentru supravieţuirea şi
dezvoltarea copiilor. Activităţile UNICEF mai cuprind şi alte programe privind educaţia
primară, educaţia sanitară a femeilor, asigurarea unor servicii sanitare de bază în mediul
urban, prevenirea incapacităţii fizice şi mentale la copii, etc.
O iniţiativă menită să atragă atenţia guvernelor şi organismelor internaţionale asupra
situaţiei copilului şi să stimuleze colaborarea internaţională în vederea asigurării bunăstării
lui a constituit-o proclamarea 100 Anului Internaţional al Copilului (AIC) în 1979, când s-au
împlinit 20 de ani de la adoptarea Declaraţiei drepturilor copilului.
Obiectivele avute în vedere erau:
să servească drept cadru pledoariei în favoarea copiilor şi eforturilor vizând să
conştientizeze factorii de decizie şi opinia publică asupra nevoilor lor speciale;
să încurajeze recunoaşterea faptului că programele în favoarea copiilor trebuie să facă
parte integrantă din planurile de dezvoltare economică şi socială, ideea fiind de a realiza, atât
pe termen lung cât şi pe termen scurt, activităţi susţinute în favoarea copiilor la nivel naţional
şi internaţional.
Sarcina coordonării pe planul O.N.U. a activităţilor în cadrul A.I.C. a fost încredinţată
UNICEF.
Ideea de An Internaţional al Copilului a avut un larg ecou în întreaga lume. Câteva mii
de organizaţii neguvernamentale s-au angajat activ în promovarea obiectivelor A.I.C.
Au fost create comitete naţionale pentru A.I.C., care au abordat un mare număr de
probleme urgente cu care se confruntau copiii în ţările respective. Unele comitete au procedat
la o evaluare a situaţiei copiilor pe plan naţional (Arabia Saudită), au efectuat studii asupra
stării nutriţionale a copiilor (China, Haiti,), au organizat campanii de eradicare a poliomielitei
(Malawi) sau de vaccinare a noilor născuţi (Bhutan). Altele au efectuat recensământul
100
Ideea proclamării Anului internaţional al Copilului a fost propusă de unele organizaţii
neguvernamentale în Consiliul executiv al UNICEF în 1974 şi aprobată de Adunarea generală a
O.N.U. (Rezoluţia 31/169 din 21 decembrie 1976).
Pagina 68 din 86
copiilor muncitorilor migranţi (Luxemburg), au organizat centre de primire a copiilor fără

familie (Columbia, Marea Britanie), au luat măsuri pentru îngrijirea orfanilor (Ciad, Filipine)
sau copiilor victime ale războiului (Liban, Nigeria).
Un mare număr de comitete naţionale au lansat campanii în vederea înfiinţării de
grădiniţe, a abolirii taxelor şcolare pentru învăţământul primar, a îngrijirii copiilor
handicapaţi ş.a.
Multitudinea de activităţi prilejuite de A.I.C, atât pe plan naţional, practic în toate
statele, cât şi pe plan internaţional a dus la stimularea preocupărilor pentru bunăstarea
copiilor în întreaga lume. În anii următori, ca efect al A.I.C., a sporit sprijinul financiar pentru
programele în curs ale organizaţiilor internaţionale în favoarea copiilor şi au fost iniţiate noi
programe în beneficiul copiilor fără familii, a copiilor handicapaţi ş.a.
2.2. Comitetul pentru drepturile copilului101

Comitetul a fost creat pentru punerea în aplicare a Convenţia cu privire la drepturile
copilului, cu scopul examinării progreselor înregistrate de statele părţi în executarea
obligaţiilor contractate de ele în virtutea acestei convenţii.
Principala funcţie a Comitetului este de a urmări îndeaproape modul în care statele îşi
îndeplinesc obligaţiile asumate prin Convenţia cu privire la drepturile copilului, realizând
această funcţie prin examinarea rapoartelor pe care statele s-au angajat să i le trimită direct şi
în care sunt menţionate măsurile pe care ele le-au luat pentru aplicarea Convenţiei102.
Rapoartele trebuie să cuprindă, în esenţă, informaţii suficiente pentru a permite
Comitetului să-şi formeze o idee precisă asupra aplicării Convenţiei în ţara respectivă şi, dacă
este cazul, să indice factorii şi dificultăţile care împiedică un stat să se achite de unele
obligaţii asumate103.
101
Comitetul se compune din 10 experţi, aleşi prin vot secret de către statele părţi din rândul
cetăţenilor lor. Calităţile ce se cer persoanelor ce candidează sunt de o înaltă moralitate şi o
competenţă recunoscută în domeniu. În ansamblu, membrii Comitetului trebuie să asigure o repartiţie
geografică echitabilă şi să reprezinte principalele sisteme juridice. Ei acţionează cu titlu individual.
Mandatul lor este pentru patru ani, dar pot fi realeşi dacă sunt propuşi din nou de state – I. Cloşcă, I.
Suceavă, op. cit., p. 453.
102
Primul raport va fi prezentat de fiecare stat la doi ani după ratificarea Convenţiei şi următoarele,
din cinci în cinci ani.
103
La fiecare doi ani, Comitetul supune Adunării Generale a ONU, prin intermediul ECOSOC,
un raport asupra activităţii sale.
Pagina 69 din 86
Statele s-au angajat, printre altele, ca rapoartelor prezentate de ele Comitetului să li se

asigure o largă difuzare pe propriul teritoriu. Comitetul poate solicita statelor informaţii
suplimentare faţă de cele menţionate în rapoartele lor. El poate, de asemenea, formula sugestii
şi recomandări atât guvernelor cât şi Adunării Generale a ONU.
Colaborarea Comitetului drepturilor copilului cu alte organizaţii internaţionale.
Protecţia drepturilor copilului intră în competenţa a o serie de organisme internaţionale,
precum: Comisia drepturilor omului; Subcomisia de luptă contra măsurilor discriminatorii şi
a protecţiei minorităţilor; Comitetul drepturilor omului; Comitetul drepturilor economice,
sociale şi culturale; Comitetul pentru eliminarea discriminării rasiale; Grupul de lucru asupra
formelor contemporane de sclavie, UNICEF ş.a.
Putem aminti şi unele instituţii specializate din Sistemul Naţiunilor Unite -
Organizaţia Internaţională a Muncii (O.I.M.)‚ Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S),
UNESCO, Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru refugiaţi, precum şi un mare număr
de organizaţii neguvernamentale.
Crearea comitetului pentru drepturile copilului nu va afecta cu nimic activitatea
acestor organizaţii şi organe. Între ele există o strânsă colaborare. Comitetul le poate solicita
avize specializate sau rapoarte asupra aplicării Convenţiei în domenii ce ţin de competenţa
lor.
În acest context, Comitetul pentru drepturile copilului are rolul de a întreţine un dialog
permanent cu toţi factorii care se ocupă de promovarea drepturilor copilului pentru a căuta
soluţii practice problemelor specifice, a mobiliza resursele umane şi financiare necesare
soluţionării acestor probleme, a sensibiliza opinia publică asupra protecţiei şi promovării
drepturilor copilului.
Un rol important asupra protecţiei şi promovării drepturilor copilului, îl are şi
pregătirea personalului de specialitate104.
2.3. Alte organizaţii
104
Rolul de pionierat în acest domeniu în Romănia îl au Facultatea de Drept a Universitătii
Europene Drăgan din Lugoj care, în baza unei înţelegeri stabilite cu Înaltul Comisariat al
Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, a introdus în progrma sa de învăţământ un curs de un an de
drepturile omului şi dreptul refugiaţilor. Asociaţia Română de Drept Umanitar a organizat împreună
cu Facultatea de Drept a Universitătii Bucureşti, începând din anul 1994, cursuri postuniversitate de
formare în domeniul dreptului internaţional umanitar şi al drepturilor omului, iar în 1995, cursuri de
vară cu tematică umanitară.
Pagina 70 din 86
2.3.1. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO)105.

Cooperarea internaţională în domeniul educaţiei a primit un puternic impuls prin
crearea, în 1945, a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură
(UNESCO) care, prin însuşi actul său constitutiv, şi-a propus să găsească metodele cele mai
adecvate pentru pregătirea copiilor din întreaga lume.
În acest context, s-a răspândit repede concepţia potrivit căreia educaţia de bază este un
drept fundamental al fiecărui copil şi că o asemenea educaţie, făcută în mod corespunzător,
constituie temelia îmbunătăţirii durabile a sănătăţii şi bunăstării copiilor şi familiilor lor.
Cadrul principial al dreptului la educaţie al copilului a fost instituţionalizat printr-o
serie de documente internaţionale, primul dintre acestea fiind Declaraţia universală a
drepturilor omului care stabileşte că orice persoană are dreptul la educaţie, educaţia trebuie să
vizeze deplina dezvoltare a personalităţii umane şi îmbunătăţirea respectului pentru drepturile
omului şi pentru libertăţile fundamentale, precum şi dreptul părinţilor de a alege educaţia pe
care trebuie să o dea copiilor. Acest enunţ a fost reluat ulterior în numeroase instrumente
juridico-diplomatice, iar pentru transpunerea lui în viaţă au fost întreprinse o serie de măsuri
la nivel global, regional sau local.
În baza prevederilor, Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale
şi culturale, statele se angajează să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura deplina
exercitare a acestui drept, între care:
accesul tuturor copiilor la învăţământul primar care trebuie să fie obligatoriu şi
gratuit;
învăţământul secundar, sub diferitele sale forme, inclusiv învăţământul secundar
tehnic şi profesional să fie generalizat şi să devină accesibil tuturor prin toate mijloacele şi în
special prin instaurarea în mod progresiv a gratuităţii lui;
să urmărească activ dezvoltarea unei reţele şcolare la toate nivelurile, să se stabilească
un sistem adecvat de burse;
să respecte libertatea părinţilor, şi după caz, a tutorilor legali, de a alege pentru copiii
lor instituţii de învăţământ, altele decât cele ale autorităţilor publice, dar conforme cu
105
Scopul organizaţiei este de a contribui la menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale prin
educaţie, ştiinţă şi cultură şi comunicaţie, de a dezvolta colaborarea între naţiuni în vederea asigurării
respectului universal al justiţiei şi legii, drepturile omului şi libertăţile fundamentale pentru toţi, fără
deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.
Pagina 71 din 86
normele minimale ale statului, în materie de educaţie şi a asigura educaţia religioasă şi

morală a copiilor lor în conformitate cu propriile lor convingeri106.
Pentru transpunerea în viaţă a dreptului la educaţie‚ pe plan internaţional au fost
întreprinse o serie de măsuri, între care: în 1961, Adunarea Generală a O.N.U., Consiliul
Economic şi Social şi UNESCO au organizat în comun campania mondială pentru
alfabetizare universală107.
În 1983, UNESCO şi UNICEF au lansat un proiect de universalizare a educaţiei
primare şi de alfabetizare.
Problema asigurării dreptului la educaţie constituie obiect de preocupare şi pentru
unele organizaţii regionale - Organizaţia Statelor Americane (OSA) şi Organizaţia Unităţii
Africane (OUA), pentru mişcarea ţărilor nealiniate, pentru Organizaţia pentru Securitate şi
Cooperare în Europa, precum şi pentru numeroase organizaţii neguvernamentale.
2.3.2. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.).

Dreptul la sănătate este unul din drepturile fundamentale ale copilului, consacrat în
Pactul drepturilor economice, sociale şi culturale şi în Convenţia drepturilor copilului,
potrivit cu care : statele părţi recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare
de sănătate posibilă şi de a beneficia de serviciile medicale şi de reeducare.
Pe plan internaţional a fost realizată o largă cooperare în domeniul ocrotirii sănătăţii,
rolul principal avându-l organizaţiile internaţionale, între care şi Organizaţia Mondială a
Sănătăţii (O.M.S.).
În 1978, OMS a lansat Programul lărgit de vaccinare, având ca obiectiv vaccinarea
tuturor copiilor lumii până în 1990 împotriva unor maladii care răpesc numeroase vieţi din
rândul copiilor: rujeola, poliomelita, difteria, tusea convulsivă, tuberculoza, etc.. Aceste boli
continuă însă să aibă efecte devastatoare în rândul copiilor slăbiţi de malnutriţie.
106
Orice stat parte la acest Pact, care în momentul în care a devenit parte, nu a putut încă asigura
pe teritoriul său metropolitan sau în teritoriile aflate sub jurisdicţia sa, obligativitatea şi gratuitatea
învăţământului primar, se angajează să stabilească şi să adopte, un plan detaliat de măsuri succesive
pentru a realiza treptat, deplina aplicare a principiului învăţământului primar obligatoriu şi gratuit
pentru toţi (art. 14 din Pact).
107
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură a pregătit mai multe
rapoarte asupra sclaviei şi practicilor sclavagiste şi a sponsorizat un studiu al Biroului Internaţional
Catolic al copiilor asupra protecţiei minorilor contra pornografiei. În 1988, o reuniune a UNESCO a
examinat efectele conflictelor armate asupra copiilor şi a recomandat un program vizând protecţia şi
promovarea drepturilor lor în astfel de situaţii.
Pagina 72 din 86
În 1985, cca. 40 de ţări s-au apropiat de obiectivul vaccinării tuturor copiilor, iar alte
60 de ţări în curs de dezvoltare au hotărât să accelereze programele lor de vaccinare. În
Africa, OMS şi Reuniunea regională a miniştrilor sănătăţii ai ţarilor africane au desemnat
anul 1986 drept An al vaccinării.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pornind de la faptul că formele contemporane de
sclavie compromit serios sănătatea mentală şi înflorirea socială a copiilor respectivi,
efectuează studii şi furnizează un sprijin tehnic pentru diverse programe referitoare la
exploatarea sexuală care implică, între altele, şi riscul de propagare a virusului imunodeficitar
uman (HIV), vânzarea de copii, prostituţia infantilă etc. OMS elaborează de asemenea
principiile directoare asupra traficului de organe umane în scopul transplantului.
Organizaţia Panamericană a Sănătăţii a adoptat Planul de acţiune pentru eliminarea
poliomelitei în regiunea Americilor până în anul 1990.
Pe alt plan, în 1981, OMS a adoptat Codul internaţional de comercializare a
substitutelor laptelui matern, izvorât din preocuparea faţa de declinul general al alăptării
materne a copiilor. Codul cere să se pună capăt publicităţii privind preparatele lactate şi altor
practici de natură să descurajeze mamele de a-şi alăpta copii108.
Pornind de la realitatea că peste 4 milioane de copii mor anual ca urmare a diareei,
Federaţia Societăţilor de Cruce Roşie a lansat în 1984 programul să trăiască copilul, care şi-a
propus să ajute societăţile naţionale de Cruce Roşie să prevină decesele şi infirmităţile
copiilor ca urmare a diareei şi a altor boli care pot fi evitate prin vaccinare. Programul este
axat pe tratamentul diareei pe calea terapeuticii de rehidratare orală, alăptarea maternă,
practici adecvate de înţărcare şi reguli de igienă. Pentru stimularea activităţilor acestui
program, tema să trăiască copilul a fost aleasă şi ca temă a Zilei Mondiale a Crucii Roşii în
1987.
2.3.3. Centrul Internaţional al copiilor (C.I.C)

Centrul Internaţional al copiilor (C.I.C) a fost creat din iniţiativa Franţei care, în
martie 1949, a propus UNICEF crearea la Paris a unui centru internaţional de cercetări şi
pregătire pentru copii.
În urma negocierilor purtate cu reprezentanţii O.N.U., şi ai unor instituţii specializate,
la 10 noiembrie 1949 a fost înfiinţat C.I.C. La 16 februarie 1950 s-a semnat un acord de
cooperare între guvernul francez, UNICEF şi OMS.
108
În 1990, Codul era în vigoare sau avea valoare de lege în 26 de ţări.
Pagina 73 din 86
Structura organizatorică a C.I.C. constă din Consiliul Administrativ, Comitetul tehnic

consultativ şi Directoratul general109.
Cele mai importante sarcini ale C.I.C. sunt educaţia sanitară şi pregătirea de cadre,
cercetări asupra unor probleme specifice de sănătate, de educaţie şi de natură socială ale
copiilor şi adolescenţilor, colectarea şi difuzarea de informaţii, studii comparative privind
situaţia copiilor din diferite ţări110.
Drepturile copilului în justiţie şi administraţie. Aceste drepturi sunt prevăzute în
documentul intitulat Ansamblul de reguli minime cu privire la administrarea justiţiei pentru
minori - Regulile de le Beijing, elaborate de Congresul internaţional pentru prevenirea crimei
şi tratamentul delincvenţilor.
În acest domeniu, Convenţia cu privire drepturile copilului a realizat câteva inovaţii.
Luând ca punct de referinţă Regulile de la Beijing, Convenţia a instituit un ansamblu de
principii vizând protecţia copilului în faţa unui sistem tradiţional care admite soluţii de o
profundă gravitate, precum privarea de libertate sau, în anumite sisteme juridice,
condamnarea la închisoare pe viaţă sau pedeapsa cu moartea111.
109
Membrii Consiliului sunt numiţi pe o perioadă de trei ani dar pot fi numiţi din nou, la expirarea
termenului. Activitatea Consiliului este condusă de un Birou, alcătuit dintr-un preşedinte, doi
vicepreşedinţi, un secretar şi un trezorier. Biroul este ales pentru o perioadă de un an. C.I.C. este
finanţat prin contribuţii ale guvernului francez şi UNICEF, precum şi din donaţii din partea altor
organizaţii.
110
Centrul pune accentul pe studii comparative privind îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale
copiilor în ţările în curs de dezvoltare. De la crearea sa, C.I.C. a organizat peste 400 de proiecte
în domeniul educaţiei şi pregătirii de cadre în 66 de ţări.
111
Potrivit art. 37, statele părţi vor veghea ca: nici un copil să nu fie supus la tortură, la pedepse
sau la tratamente crude, inumane sau degradante. Pedeapsa capitală sau închisoarea pe viaţă fără
posibilitatea de a fi eliberat nu vor fi pronunţate pentru infracţiunile comise de persoane sub vârsta de
optsprezece ani; nici un copil nu poate fi privat de libertate în mod ilegal sau arbitrar. Arestarea,
deţinerea sau întemniţarea unul copil trebuie să fie conformă cu legea şi nu va fi decât o măsură
extremă şi va fi cât mai scurtă posibil; orice copil privat de libertate să fie tratat cu omenie şi cu
respectul datorat demnităţii persoanei umane şi de o manieră care să ţină seama de nevoia
persoanelor de vârsta sa. În special orice copil privat de libertate va fi separat de adulţi, afară dacă se
consideră preferabil să nu fie separat, în interesul superior al copilului, şi are dreptul de a fi în contact
cu familia sa prin corespondenţă şi prin vizite, în afara unor cazuri excepţionale; copiii privaţi de
libertate să aibă dreptul de a avea acces rapid la asistenţă juridică sau la orice altă asistenţă
corespunzătoare, precum şi dreptul de a contesta legalitatea privării lor de libertate în faţa unul
tribunal sau a unei alte autorităţi competente, independente şi imparţiale, şi ca decizia să fie luată în
mod rapid în legătură cu chestiunea respectivă.
Pagina 74 din 86
Prin această Convenţie s-a urmărit să se concilieze două interese fundamentale:

respectarea drepturilor omului, şi garanţii juridice inerente oricărei fiinţe umane, luând în
consideraţie particularităţile specifice ale copilului datorate vârstei, caracterului evolutiv în
formare ş.a112.
Capitolul 6
Studii de caz
In temeiul prevederilor Legii nr. 35/1997, persoanele fizice, inclusiv copii se pot
adresa Avocatului Poporului, atat direct, cat si prin reprezentant legal, atunci cand drepturile
lor au fost incalcate prin activitatea sau inactivitatea autoritatilor administratiei publice.
In anul 2004, au fost inregistrate 15 petitii referitoare la problemele copiilor si
tinerilor, in contextul urmatoarelor categorii de drepturi: dreptul la un nivel de trai decent
( art. 47 din Constitutia Romaniei); dreptul la ocrotirea sanatatii ( art. 34 din Constitutia
Romaniei); dreptul la viata si integritate fizica si psihica ( art. 22 din Constitutia Romaniei);
dreptul la protectie speciala a persoanelor cu handicap ( art. 50 din Constitutia Romaniei);
dreptul la invatatura (art. 32 din Constitutia Romaniei).
Institutiei Avocatul Poporului s-au adresat si tineri care au implinit varsta de 18 ani si
au parasit centrele de plasament, semnaland faptul ca sistemul actual de protectia a copiilor
institutionalizati este deficitar si nu asigura, in toate cazurile, integrarea acestora in societate
dupa implinirea majoratului.
De asemenea, petitionarii au semnalat unele dificultati in obtinerea sprijinului
financiar, alocat in baza Hotararii Guvernului nr. 1488/2004 privind aprobarea criteriilor si a
cuantumului sprijinului financiar ce se acorda elevilor in cadrul Programului „Bani de liceu”.
Referitor la aspectele sesizate, institutia Avocatului Poporului a intreprins demersuri la
directiile judetene pentru protectia copiilor, inspectoratele scolare judetene, Ministerul
Educatiei si Cercetarii.
Urmare a interventiilor institutiei Avocatului Poporului, autoritatile publice sesizate s-
au implicat in solutionarea problemelor petitionarilor si au luat masurile legale care se
112
A se vedea, I. Cloşcă, I. Suceavă, op. cit., p. 192.
Pagina 75 din 86
impuneau. Totodata, petentii au fost informati si indrumati sa parcurga caile legale pentru
solutionarea problemelor cu care s-au confruntat.
FISE DE CAZ - cazuri solutionate prin interventia institutiei Avocatul Poporului.

Dosar nr. 4620/2004. Mihaela ( nume fictiv) a sesizat Avocatului Poporului in legatura
cu situatia familiala si financiara dificila in care se afla. In acest sens, petitionara ne-a
informat ca intampina dificultati financiare in cresterea celor 5 copii aflati in ingrijirea sa.
Urmare a demersurilor institutiei Avocatul Poporului la Directia Judeteana pentru Protectia
Drepturilor Copiilor Neamt, s-a dispus acordarea unui ajutor material petitionarei, constand
in imbracaminte pentru copii.
Dosar nr. 5182/2004. Ioana( nume fictiv) a sesizat institutia Avocatul Poporului cu
privire la comportamentul abuziv al colegilor de clasa ai fiicei sale. Din continutul petitiei,
reiese ca minora, eleva in cadrul Colegiului National „Carol I” a fost de nenumarate ori
batuta, amenintata si jignita. De asemenea, petitionara isi exprima nemultumirea si fata de
modul de solutionare a acestui conflict de catre conducerea unitatii de invatamant
susmentionate. Fata de aceasta situatie, Ioana s-a adresat Inspectoratului Scolar Judetean
Dolj, insa interventiile sale su ramas fara rezultat. Urmare a demersurilor efectuate de
Avocatul Poporului, atat conducerea Colegiului National „Carol I” din municipiul Craiova,
cat si Inspectoratul Scolar Judetean Dolj, au comunicat ca au intreprins demersuri in vederea
solutionarii conflictului existent intre fiica petitionarei si colegii sai de clasa. In acest sens,
pornind de la ideea de consens si de solutionare amiabila a eventualului conflict, autoritatile
publice susmentionate au invitat la dialog toti factorii implicati: fiica petitionarei, ceilalti
elevi din clasa, parintii acestora, diriginta, profesorii clasei.
Conform datelor obtinute de la S.P.S.P.C. ( anexa 1) privind situatia drepturilor
copilului putem observa o crestere substantiala a centrelor de consiliere si sprijin pentru
copilul maltratat de la 3 centre in 2001 la 11 in iunie 2005, precum si aparitia unor centre
pentru analiza si sinteza datelor privind sistemul de protectie a drepturilor copilului, 4 la
numar in 2000 iar in septembrie 2003 – 5 centre. Printre serviciile dezvoltate de S.P.S.P.C
privind protectia copilului putem nota si aparitia in 2001 a 2 centre de prevenire si tratament
al maltratarii copilului, ajungand la 3 in iunie 2002.
Dosar nr. 4386/2004. George ( nume fictiv) a sesizat institutia Avocatului Poporului
cu privire la comportamentul abuziv al unei asistente sociale din Centrul de plasament de tip
familial Barlad, in cadrul caruia este institutionalizat. Petitionarul si-a exprimat nemultumirea
fata de decizia acestui centru de plasament prin care s-a hotarat dezinstitutionalizarea sa,
Pagina 76 din 86
deoarece a implinit varsta de 18 ani, desi frecventeaza cursurile unei forme de invatamant.
Urmare a demersurilor efectuate de institutia Avocatului Poporului la Directia pentru
protectia copilului Vaslui, problema petitionarului a fost solitionata, in sensul ca, pe baza
reevaluarii situatiei socio- familiale si scolare, s-a hotarat mentinerea acestuia in Centrul de
plasament de tip familial Barlad.
Se poate observa, conform anexei 1, ca numarul de copii dezinstitutionalizati a fost de
9135 in perioada iannuarie - decembrie 2002 mentionandu-se la un nivel constant in
urmatorii ani 8109 in peroada ianuarie – noiembrie 2003, 7610 in ianuarie – decembrie 2004,
urmand ca in ianuarie – iunie 2005 sa scada brusc la 1108 copii dezinstitutionalizati prin
masuri definitive, dintre care 488 ca urmare a implinirii varstei de 18 ani ( 44,04% din
numarul total de copii dezinstitutionalizati).
Se poate observa (anexa 1) ca o pondere mare o au copii care au fost reintegrati in
familia naturala, 54,35% in 2002, 57,59% in 2003, 50,18% in 2004 si 40,61% in 2005, la
polul opus avand adoptiile internationale cu un procent foarte mic de 1,15% in 2001, urmand
sa scada in anii urmatori la 0,89% in 2003, 0,59% in 2004 ca sa ajunga in 2005 la 0,09%
( adica un copil dat spre adoptie internationala in perioada ianuarie – iunie 2005).
Exista, in cadrul serviciilor alternative dezvoltate de S.P.S.P.C. , un serviviu de
asistenta si sprijin a tinerilor de peste 18 ani care urmeaza o forma de educatie scolara ce
numara in 2001, 11 centre pentru ca in 2002-2003 sa ajunga la 50 centre si in iunie 2005 la 52
de centre.
In anul 2002 s-a infiintat si un centru de prevenire a infractionalitatii in randul elevilor
din scoli, anul urmator aparand si cel de-al doilea centru.
Dosar nr. 3568/2004. Adriana( nume fictiv) a sesizat Avocatul Poporului cu privire la
situatia financiara dificila cu care se confrunta in cresterea celor 2 copii ai sai. Fata de
aspectele semnalate, institutia Avocatul Poporului s-a adresat Primariei municipiului Vulcan,
judetul Hunedoara di Directiei Judetene pentru Protectia Copilului Hunedoara. Urmare a
demersurilor intreprinse de institutia Avocatul Poporului, autoritatile publice sesizate au luat
masuri pentru acordarea alocatiei de sustinere pentru familia monoparentala, in conformitate
cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 105/2003 privind alocatia familiala
complementara si alocatia de sustinere pentru familia monoparentala. De asemenea, potrivit
Legii nr. 519/2002 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr 102/1999 privind
protectia speciala si incadrarea in munca a persoanelor cu handicap, a fost intocmit dosarul
pentru obtinerea alocatiei de stat, in cuantum majorat cu 100%, pentru una din fiicele
petitionarei, incadrata in gradul de handicap accentuat.
Pagina 77 din 86
In ceea ce priveste posibila incalcare a dreptului la protectie a persoanelor cu

handicap, in anul 2004 au fost inregistrate la institutia Avocatul Poporului 60 de petitii, ce au
avut, in principal, ca obiect neincadrarea intr-un grad de handicap sau incadrarea intr-un grad
de handicap inferior celui avut anterior, reevaluarea gradului de handicap, lipsa fondurilor
pentru plata indemnizatiei asistentilor personali, tervigesarea emiterii certificatelor de
handicap, nerespectarea termenului de realizare a accesibilitatilor pentru persoanele cu
handicap.
Pentru solutionarea aspectelor sesizate, institutia Avocatul Poporului s-a adresat
autoritatilor administratiei publice locale cu atributii in domeniul protectiei persoanelor cu
handicap, inspectoratelor de stat in constructii si Ministerul Transporturilor, Constructiilor si
Turismului.
In urma demersurilor efectuate la autoritatile publice mentionate s-a constatat lipsa
fondurilor din bugetul local pentru plata asistentilor personali (desi aceasta include in mod
distinct cheltuielile privind drepturile asistentului personal al copiilor si adultilor cu handicap
grav), tergiversarea solutionarii cererilor si lipsa de obiectivitate a anchetelor sociale
efectuate.
Totodata, s-a constatat ca reorganizarea pe care a inregistrat-o Autoritatea Nationala
pentru Persoanele cu Handicap, precum si emiterea unor noi acte normative in domeniul
protectiei persoanelor cu handicap, care stabilesc atributii, atat in sarcina autoritatilor
administratiei centrale, cat si in cea a autoritatilor administratiei publice locale, au dus la
tergiversari in ceea ce priveste emiterea unor noi certificate de incadrare intr-unn grad de
handicap, la expirarea celor vechi si, implicit, lipsa unei continuitati in acordarea drepturilor
prevazute de lege, persoanelor cu handicap.
In urma investigatiilor efectuate de institutia Avocatului Poporului s-a constatat ca,
desi a fost acoperit vidul legislativ referitor la autoritatile publice competente sa aplice
sanctiunile pentru nerespectarea termenelor de realizare a accesibilitatilor persoanelor cu
handicap, in acest mod nu s-a rezolvat problema acestei categorii sociale. De asemenea,
reprezentantii Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului si-au exprimat
disponibilitatea in ceea ce priveste identificarea unor alternative in cazuri particulare, pentru
realizarea accesibilitatilor.
Pentru reglementarea acesteiu situatii consideram ca ar fi necesar, asa cum s-a
procedat si in cazul fondurilor din bugetul de stat destinate special cheltuielilor privind
drepturile asistentului personal al copiilor si adultilor cu handicap grav, stabilirea, in mod
distinct, in bugetul local, a unor sume pentru realizarea accesibilitatilor.
Pagina 78 din 86
FISE DE CAZ - cazuri solutionate prin interventia institutiei Avocatul Poporului

Dosar nr. 1503/2004. Maria( nume fictiv) a sesizat Avocatul Poporului in legatura cu
faptul ca mama sa este persoana cu handicap grav, iar prin certificatul de incadrare intr-un
grad de handicap i s-a stabilit ca aceasta are dreptul la asistent personal. Desi a solicitat, in
repetate randuri, primarului comunei Bradeanu, judetul Buzau, angajarea unui asistent
personal pentru mama sa, cererea sa a fost respinsa. Motivul invocat de primar a fost acela ca
ancheta sociala nu justifica necesitatea unui asistent personal. Urmare a demersurilor
efectuate de institutia Avocatul Poporului la primarul comunei Bradeanu, judetul Buzau,
problema petentei a fost solutionata, in sensul ca, prin decizia primarului mama acesteia
beneficiaza de o indemnizatie lunara, potrivit legii.
Dosar nr. 255/2004. Maria( nume fictiv) a sesizat Biroul teritorial Bacau al institutiei
Avocatul Poporului in legatura cu demersurile intreprinse la primaria comunei Parava, judetul
Bacau, in vederea angajarii ca asistent personal al fiicei sale cu handicap gr.I . In acest sens,
din cererea petentei si din actele anexate rezulta ca, desi prin certificatul de incadrare in grad
de handicap al fiicei sale, eliberat la data de 1 septembrie 2004, s-a stabilit ca poate beneficia
de asistent personal, Primaria comunei Parava refuza angajarea sa, motivat de faptul ca nu ar
exista fonduri suficiente pentru plata salariului insotitorului. Urmare a interventiei Biroului
teritorial Bacau, Primaria comunei Parava a comunicat ca, prin dispozitia primarului, petenta
a fost angajata ca asistent personal al fiicei sale, incepand cu data de 1 noiembrie 2004.
Legat de numarul de copii cu handicap aflati in evidenta S.P.S.P.C. in iunie 2005 erau
68805 copii, din care cu handicap usor 5082, cu handicap mediu 16596, cu handicap
accentuat 14857 si cu handicap grav 32270 copii. Numarul de copii incadrati in diferite grade
de handicap s-a mentinut constant de-a lungul anilor astfel: in 2002 erau 68344 copii, in 2004
– 68805 copii. In iunie 2005, in cadrul personalului angajat al S.P.S.P.C. pentru asistarea
copiilor cu grad de handicap erau 26341 persoane.
CAPITOLUL 7
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
Problematica drepturilor copilului s-a aflat în permanenţă în atenţia organismelor

internaţionale încă de la adoptarea, la 10 decembrie a Declaraţiei Universale a Drepturilor
Omului.
Pagina 79 din 86
Diferite calitativ de cele ale adulţilor, drepturile copilului fac obiectul a numeroase
documente, cu sau fără forţă juridică, cu caracter universal sau regional, ce enunţă principiile,
standardele şi normele ce trebuie respectate de către state în raporturile lor cu cei mai tineri
cetăţeni sau resortisanţi ai săi.
Reperul fundamental al tuturor instrumentelor, al celorlalte documente pertinente,
precum şi al oricăror reglementări interne dintr-un stat de drept îl reprezintă interesul superior
al copilului.
În virtutea acestuia, toate raporturile juridice, trebuie orientate în interesul copilului;
toate normele care privesc condiţia copilului (juridic vorbind) trebuie interpretate în interesul
acestuia. Aceasta presupune două premise:
prima este vulnerabilitatea copilului, generată de imaturitatea fizică şi intelectuală, ce
reclamă sprijin special de care el are nevoie pentru a se bucura de drepturile acordate prin
lege:
iar cea de-a doua constă în caracterul deplin al drepturilor copiilor, orice încălcare
fiind exclusă, şi în egalitatea completă a acestora, între ei sau în raporturile cu majorii.
O astfel de abordare ilustrează ideea că prin copilărie nu se înţelege doar o simplă
perioadă de tranziţie către viaţa matură, copilăria având o valoare de sine stătătoare, ca o
anumită epocă din viaţa omului, în care el trebuie să se bucure de drepturile şi obligaţiile
specifice acestei vârste.
O astfel de abordare a încercat să realizeze şi legiuitorul român atunci când a avut în
vedere adoptarea Legii nr. 272/2004, cu privire la protecţia şi drepturile copilului, ale cărei
dispoziţii sunt în deplină concordanţă cu reglementările cuprinse în convenţiile internaţionale
şi/sau regionale, şi în deplină armonizare cu cerinţele aquisului comunitar.
Ca urmare, dreptul intern a suferit modificări de substanţă, astfel că pachetul legislativ
în domeniul protecţiei copilului, aprobat şi publicat în luna iunie 2004 (care au intrat în
vigoare de la data de 1 ianuarie 2005), cuprinde următoarele legi: Legea nr. 272/2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului; Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al
adopţiei; Legea nr. 274/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Roman
pentru Adopţii; Legea nr. 275/2004 pentru modificarea OUG nr. 12/2001 privind înfiinţarea
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie etc.
După cum se observă s-a avut în vedere reformarea legislaţiei astfel încât să fie
„acoperite” toate lacunele legislative, care până la momentul adoptării acestor legi, erau
evidente.
Pagina 80 din 86
Cu toate aprecierile pozitive la adresa legislaţiei adoptate în domeniul drepturilor

copilului, nu putem să trecem cu vederea faptul că, acest ansamblu de acte normative face
dificilă cunoaşterea „literei legii”, motiv pentru care, probabil, ar fi fost mai oportun un „Cod
al copilului”, care să grupeze în conţinutul său toate aspectele ce ţin de protecţia copilului,
drepturile acestuia, organismele strict specializate şi cu atribuţii în acest sens etc., astfel încât
activitatea de documentare, care în ultimă instanţă îşi spune cuvântul la nivelul măsurilor
practice, să nu fie una extrem de dificilă aşa cum evident rezultă, dacă avem în vedere, de
exemplu, numai cele la care am făcut referire pe parcursul lucrării. ..
Anexa 1
SPECIALISED PUBLIC SERVICES FOR SOCIAL ASSISTANCE AND CHILD

PROTECTION
- JUNE 2005 -
Number of children residing with substitute families or in 80,287 100.00%

institutions (30 of June 2005)
out of which, Children protected in substitute families 49,180 61.26%
- professional foster caregiver (public) 16,563 20.63%
- professional foster caregiver (private) 305 0.38%
- extended family 25,888 32.24%
- other persons / families 5,865 7.31%
- entrusted for adoption 559 0.70%
Children protected in institutions 31,107 38.74%
- public placement centres 25,808 32.14%
- private placement centres 5,299 6.60%
Number of de-institutionalised children (public&private instit.) 1,108 100.00%

(In June 2005)
from which, reintegrated in their biological families 450 40.61%
intercountry adoptions 1 0.09%
reached the age of 18/26 years old 488 44.04%
other causes 169 15.25%
Adoptions (June 2005) 105 100.00%
National adoptions 104 99.05%
Intercountry adoptions
1 0.95%
2001 2002 2003 2004 JUN-
Pagina 81 din 86
05
Number of functional alternative services developed by 226 394 537 593 572
DGASPC
out of Mother and baby centre 41 49 54 57 58
Day care centre/service for children from families in 50 85 110 125 101
which,
difficulty
Continuing support service for young people over 18 11 50 50 51 52
in further education
Counselling centre/service for parents/ carers 23 40 64 70 63
Counselling and family planning mobile service 6 14 21 22 23
Pre-natal care service to prevent child abandonment 13 17 20 23 24
Family placement/rehabilitation (reintegration) 15 30 42 47 47
preparation centre.
Day care centre/service for handicapped children 16 37 80 89 96
Emergency service for children with behaviour 6 6 10 10 7
disorders
Supervision service of children who have committed 6 9 14 16 17
offences
Support service for children in exercising their right 8 5 9 9 10
to free expression
Support service for children in exercising their rights 8 13 13 14 11
Counselling centre for abused/neglected children- 3 5 8 11 11
prevention and treatment
Supervision service for street children 1 1 2 3 3
Centre/services for street children 1 5 9 15 15
Centre for counselling and prevention against drug 0 2 2 2 2
addiction
Counselling centre for abused mother and baby 0 2 3 6 6
(domestic violence)
Theraphy and support mobile service for disabled 0 1 1 1 1
children in foster care
Emergency and support service for mothers with 0 1 1 1 1
children with special needs
Prevention and supervision service for 0 1 2 2 2
children/students in schools who may commit
offences
Other services-unspecified 18 21 22 19 22
Number of disabled children (from public and private centres, professional foster
caregivers, extended families, biological families) monitored by specialized public
services for child protection - at 31 of December 2004 : 68.805
Number of handicapped children who are certified as having a handicap 68,805
Pagina 82 din 86
degree:
out of which: children with minor degree of 5,082
handicap
children with medium degree of 16,596
handicap
children with severe degree of 14,857
handicap
children with very severe degree of 32,270
handicap
Number of personal assitants for 26,341
handicapped children
Number of children for whom a personalized plan of services (medical and 65,356
social services) has been elaborated/drafted
Number of handicapped/disabled children who are beneficiares of alternative 8,343
services (day care and treatment centers,etc)
DGASPC: 7.020 children, NGO-s: 1.323 children
Number of children over 7 years old certified as having a handicap degree 50,788
Number of children certified as having a handicap degree who attend a type of 18,144
education:
integrated into mass education: 5,344
- individual 4352
- in a group 278
- in a compact class 714
special education 11,929
other types of education (ex: learning at 871
home)
Number of children certified as having a handicap degree in different types of
protection:
- in public placement centres 5909
- in private placement centres 604
- at professional foster caregiver (public) 2344
- at professional foster caregiver (private) 67
SPECIALISED PUBLIC SERVICES FOR SOCIAL ASSISTANCE AND CHILD
PROTECTION
-DECEMBER 2004 -
Number of children residing with their biological family or with 29,558 100.00%
the [national] adoptive family
Pagina 83 din 86
out of which, Beneficiaries of prevention activities - 24,412 82.59%

active cases (31 of December, 2004):
- maintaing the children in their biological 22,514 76.17%
familiy
beneficiaries of day care centres/services 7,111
beneficiaries of mother and baby centres 367
- pre-natal care services to prevent child 1,898 6.42%
abandonment
Children reintegrated in their biological 2,222 7.52%
families
(October 2004 - December 2004)
- from family type protection 667 2.26%
- from public and private institutions 752 2.54%
- from emergency protection 803 2.72%
Number of de-institutionalised children (public&private instit.) 7,610 100.00%
(January - December 2004)
from which, reintegrated in their biological families 3819 50.18%
intercountry adoptions 45 0.59%
reached the age of 18/26 years old 2242 29.46%
other causes 1504 19.76%
Number of disabled children (from public and private centres, professional foster
caregivers, extended families, biological families) monitored by specialized public
services for child protection - at 31 of December 2004 : 68.805
Number of handicapped children who are certified as having a handicap 68,805
degree:
out of which: children with minor degree of 5,082
handicap
children with medium degree of 16,596
handicap
children with severe degree of 14,857
handicap
children with very severe degree of 32,270
handicap
Number of personal assitants for 26,341
handicapped children
Number of children for whom a personalized plan of services (medical and 65,356
social services) has been elaborated/drafted
Number of handicapped/disabled children who are beneficiares of alternative 8,343
services (day care and treatment centers,etc)
DGASPC: 7.020 children, NGO-s: 1.323 children
Number of children over 7 years old certified as having a handicap degree 50,788
Pagina 84 din 86
Number of children certified as having a handicap degree who attend a type 18,144
of education:
integrated into mass education: 5,344
- individual 4352
- in a group 278
- in a compact class 714
special education 11,929
other types of education (ex: learning at 871
home)
Number of children certified as having a handicap degree in different types of
protection:
- in public placement centres 5909
- in private placement centres 604
- at professional foster caregiver (public) 2344
- at professional foster caregiver (private) 67
serviciul public specializat pentru protectia copilului
- noiembrie 2003 -
Numar copii mentinuti in familia biologica sau in familia 20,478 100.00%

adoptiva nationala
din care,
Beneficiari prevenire 14,951 73.01%
- cazuri active la 30 noiembrie 2003
Copii reintegrati in familia naturala 2,694 13.16%

(septembrie 2003 - noiembrie 2003)
- din familii substitutive 701 3.42%
- din centre de plasament publice si private 1,036 5.06%
- din protectie in regim de urgenta 957 4.67%
Adoptie nationala definitiva si irevocabila 2,833 13.83%

(noiembrie 2001 - noiembrie 2003)
Dezinstitutionalizari prin masuri definitive
Numar copii dezinstitutionalizati(ianuarie-noiembrie 2003 ) 8,109 100.00%
din care, reintegrati in familia naturala 4670 57.59%
adoptie definitiva si irevocabila internationala 72 0.89%
implinirea varstei de 18/26 ani 2091 25.79%
declinare de competenta, alte cauze 1276 15.74%
2000 2001 2002 Septembrie
2003
Numar servicii alternative functionale dezvoltate de SPSPC 131 226 394 500
din Centru maternal 24 41 49 55
Pagina 85 din 86
care,
Centru de ingrijire de zi 16 50 85 109
Serviciu de asistenta si sprijin a tinerilor de peste 6 11 50 48
18 ani care urmeaza o forma de educatie scolara
Centru de consiliere si sprijin pentru parinti 13 23 40 60
Serviciu de prevenire a abandonului copilului in 2 6 14 19
perioada preconceptiva
Serviciu de monitorizare, asistenta si sprijin al 8 13 17 20
femeii gravide predispusa la abandonul copilului
Centru de pregatire si sprijinire a reintegrarii si 10 15 30 42
integrarii copilului in familie
Centru de ingrijire de zi si recuperare pentru 11 16 37 55
copilul cu handicap
Centru de asistenta si sprijin pentru readaptarea 3 6 6 8
psihologica a copilului cu probleme psihosociale
Serviciu de orientare, supraveghere si sprijinire a 6 6 9 13
reintegrarii sociale a copilului delincvent
Serviciu de asistenta a copilului pentru exercitarea 1 8 5 4
dreptului sau la exprimarea libera a opiniei sale
Serviciu pentru sprijinirea copilului in exercitarea 7 8 13 16
drepturilor sale
Centru de consiliere si sprijin pentru copilul 0 3 5 8
maltratat, abuzat, neglijat
Centru pentru analiza si sinteza datelor privind 4 2 4 5
sistemul de protectie a drepturilor copilului
Serviciu de orientare, supraveghere si sprijinire a 1 1 1 3
copiilor strazii
Servicii pentru copii strazii 0 1 5 8
Centrul de prevenire si consiliere antidrog pentru 0 0 2 2
tineri
Modul pentru copilul seropozitiv 0 0 1 2
Centrul pentru mama si copil supusi violentei 0 0 2 2
domestice
Serviciul mobil de terapie si sprijin pentru copii cu 0 0 1 1
handicap din asistenta maternala
Centrul de urgenta si sprijin pentru mame cu copii 0 0 1 1
cu nevoi speciale
Centrul de prevenire a infractionalitatii in randul 0 0 1 2
elevilor din scoli
Centrul de art-terapie 0 0 2 3
Alte servicii- nespecificat 19 16 14 14
Pagina 86 din 86
Numar copii cu handicap pentru care in cursul anului 2002 68,344

s-au emis certificate de incadrare intr-un grad de handicap (conf.Ordin
MSF si ANPCA)
din care, numar copii incadrati in grad de 3,246
handicap usor
numar copii incadrati in grad de 17,369
handicap mediu
handicap accentuat
handicap grav
Numar de asistenti personali pentru 28,587
copii cu handicap
Numar de copii pentru care s-a 48,901
elaborat un plan de servicii
personalizat
Numar de copii cu nevoi speciale care beneficiaza de servicii alternative 18,303
(centre de zi ,centre de recuperare)
serviciul public specializat pentru protectia copilului
- decembrie 2002 -
2000 2001 Iunie

2002
Numar servicii alternative functionale dezvoltate de SPSPC 131 226 270
din Centru maternal 24 41 41
care,
Centru de ingrijire de zi 16 50 47
Serviciu de asistenta si sprijin a tinerilor de peste 18 ani care 6 11 15
urmeaza o forma de educatie scolara
Centru de consiliere si sprijin pentru parinti 13 23 26
Serviciu de prevenire a abandonului copilului in perioada 2 6 8
preconceptiva
Serviciu de monitorizare, asistenta si sprijin al femeii gravide 8 13 14
predispusa la abandonul copilului
Centru de pregatire si sprijinire a reintegrarii si integrarii 10 15 22
copilului in familie
Centru de ingrijire de zi si recuperare pentru copilul cu 11 16 29
handicap
Pagina 87 din 86
Centru de asistenta si sprijin pentru readaptarea psihologica a 3 6 5

copilului cu probleme psihosociale
Serviciu de orientare, supraveghere si sprijinire a reintegrarii 6 6 7
sociale a copilului delincvent
Serviciu de asistenta a copilului pentru exercitarea dreptului 1 8 11
sau la exprimarea libera a opiniei sale
Serviciu pentru sprijinirea copilului in exercitarea drepturilor 7 8 6
sale
Centru de consiliere si sprijin pentru copilul maltratat, abuzat, 0 1 0
neglijat
Centru pentru analiza si sinteza datelor privind sistemul de 4 2 1
protectie a drepturilor copilului
Serviciu de orientare, supraveghere si sprijinire a copiilor 1 1 1
strazii
Centru de coordonare pentru copiii străzii 0 1 0
Centru de prevenire şi tratament al maltratării copilului 0 2 3
Centru de consiliere si sprijin pentru copii 0 2 2
Alte servicii 19 14 32
Numar copii mentinuti in familia biologica sau in familia adoptiva 17,418 100.00%
nationala
din beneficiari prevenire - cazuri active la 31 decembrie 2002 11,064 63.52%
copii reintegrati in familia naturala (oct. 2002 - dec. 2002) 2,443 14.03%
care,
- din familii substitutive 539 3.09%
- din centre de plasament publice si private 922 5.29%
- din protectie in regim de urgenta 982 5.64%
adoptie nationala definitiva si irevocabila 3,911 22.45%
(dec.2000 - dec. 2002)
Dezinstitutionalizari prin masuri definitive
Numar copii dezinstitutionalizati (ian. - dec. 2002) 9,135 100.00%
din reintegrati in familia naturala 4,965 54.35%
adoptie definitiva si irevocabila internationala 105 1.15%
care,
implinirea varstei de 18/26 ani 2,504 27.41%
declinare de competenta, alte cauze 1,561 17.09%
Total adoptii definitive si irevocabile ( ian. - dec. 2002) 1,753 100.00%
Adoptii definitive si irevocabile nationale 1,346 76.78%
(din incredintari in vederea adoptiei la familie / persoana)
Adoptii definitive si irevocabile internationale 407 23.22%
(din centre de plasament publice si private si din masuri de
incredintare la familii / persoane)
Pagina 88 din 86
Pagina 89 din 86

Diploma Protectia Copilului

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Diploma Protectia Copilului

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Protectia drepturilor copilului in dreptul romanesc precum si in

Nivelul de perfecţionare la care a ajuns în prezent protecţia fiinţei umane - atât pe

amestecându-se cu aceştia, fiind îmbrăcaţi asemenea lor şi participând Ia acelaşi tip de

Asigurarea şi respectarea drepturilor copiilor şi „plasarea” acestora într-o zonă de

economică, culturală şi sportivă a ţării. Această dispoziţie presupune deci un complex de

gradele au îndatorirea de a asigura o strânsă îmbinare între pregătirea teoretică şi pregătirea

Obligaţiile internaţionale asumate de statul român prin semnarea şi ratificarea unor

principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile

D.G.A.S.P.C. - Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului21;

În stabilirea principiilor şi drepturilor fundamentale ale copiilor, convenţiile

interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu

3.1. Dreptul copilului la păstrarea şi stabilirea identităţii sale

semnificaţia acestei instituţii în materia protecţiei drepturilor copilului este esenţială ea

Dacă, în urma verificărilor efectuate de poliţie, nu este posibilă identificarea mamei,

3.2. Dreptul copilului de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii,

transmiterea de informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări

nu este cunoscut, va dispune plasamentul copilului într-un serviciu de protecţie specială

3.4. Dreptul copilului la libertate de exprimare

garantat şi respectat, independent de capacitatea copilului de a comunica în mod direct opinia

drepturilor copilului33: (art. 3 - „Dreptul de a fi informat şi de a-şi exprima liber opinia în

3.5. Dreptul copilului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie

publice, a ordinii publice, a sănătăţii şi moralei publice sau libertăţilor şi drepturilor

3.6. Dreptul copilului la libera asociere în structuri formale şi informale, precum şi

3.7. Dreptul copilului la viaţa culturală proprie

3.8. Dreptul copilului la respectarea personalităţii şi individualităţii sale

3.9. Dreptul copilului de a depune singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor

4.1. Dreptul copilului de a creşte alături de părinţii săi

combatere a traficului de copii 40. Subgrupul asigură coordonarea, la nivel naţional, a

un copil le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităţilor şi a

4.3. Dreptul copilului la protecţie alternativă

4.3.1. Condiţiile în care intervine protecţia alternativă

Planul de servicii se aprobă prin dispoziţia primarului. Planul de servicii are ca

4.3.2. Enunţarea măsurilor de îngrijire alternativă

Legea înţelege prin protecţie alternativă:

de această finalitate. Ea este o sarcină socială, obligatorie, personală şi gratuită, exercitându-

B. Măsurile de protecţie specială

Copilul beneficiază de protecţia specială prevăzută de lege până la dobândirea

dezvoltarea de acţiuni şi programe pentru ocrotirea sănătăţii şi de prevenire a bolilor,

6.1. Dreptul copilului de a primi o educaţie care să îi permită dezvoltarea, în condiţii

Legea prevede că părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei

Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca organ de specialitate al administraţiei publice

6.2. Dreptul copilului la odihnă şi la vacanţă

Autorităţile publice au obligaţia să asigure, potrivit atribuţiilor care le revin, locuri de

Problema protecţiei copilului a intrat ca subiect permanent în preocupările

dreptul la un nume, dreptul la o cetăţenie şi, în măsura posibilului, dreptul de a-şi

De asemenea, statele vor trebui să ia toate măsurile legislative, administrative, sociale

şi psihologică şi reintegrarea socială a copiilor care au fost victime a neglijenţei, exploatării,

Declaraţia enunţă un ansamblu de 10 principii menite să asigure copilului o copilărie

Pornind de la constatarea că trebuie să se amelioreze situaţia copiilor născuţi în afara

Potrivit acestei Convenţii, fiecare parte contractantă se angajează să asigure

Această Convenţie - Haga din 21 mai 1993, are drept obiect:

1.1. ASPECTE GENERALE

specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea

1.2. AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA DREPTURILOR

Hotărârea nr. 1432/2004 din 02/09/2004 privind atribuţiile, organizarea şi

de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea aplicării reglementărilor din

centralizează şi sintetizează informaţiile referitoare la respectarea principiilor şi

instrucţiuni. Secretarul de stat răspunde în faţa ministrului muncii, solidarităţii sociale şi

1.3. COMISIA PENTRU PROTECŢIA COPILULUI

informează părinţii cu privire la consecinţele plasamentului asupra raporturilor pe care

1.4. ALTE ORGANISME CU ATRIBUŢII ÎN DOMENIUL DREPTURILOR

contractuale. În acest sens, direcţia generală asigură, în condiţiile legii, continuitatea