Sunteți pe pagina 1din 22

Război electronic

CUPRINS:

1. Conceptul de război informațional


2. Conceptul de război electronic
2.1. Generalități
2.2. Suportul electronic
2.3. Cercetarea
2.4. Atacul electronic
2.5. Protecția electronică
3. Canale și benzi de frecvență specifice războiului electronic
4. Scurt istoric al războiului electronic
4.1. Primul război mondial (1914-1918)
4.2. Al doilea război mondial
4.3. Războiul din Coreea (anii ’50)
4.4. Războiul din Vietnam (anii ’60)
4.5. Războiul din Orientul Apropiat (1967 și 1973)
4.6. Războiul din Insulele Malvine (1982)
4.7. Războiul din Golf (1991)
4.8. Evenimentele din decembrie ’89
4.9. Evenimentele din fosta Iugoslavie (anii ’90)
5. Bibliografie

NECLASIFICAT
1 din 22
NECLASIFICAT

1. Conceptul de război informațional

In cadrul organizațiilor militare au fost identificate două modele fundamentale


utilizate în analiza conflictelor în era informațională: primul, care se pare că este și cel
mai bine definit ca și concept, este denumit generic războiul informațional, iar al
doilea este denumit generic război bazat (centrat) pe rețea.
Războiul informațional (sau operațiile informaționale) reprezintă orice acțiune
destinată dezinformării, perturbării, alterării sau distrugerii informațiilor inamicului și
a capabilitățiilor sale funcționale, concomitent cu protejarea forțelor proprii și/sau
aliate împotriva acțiunilor similare executate de către inamic și cu asigurarea
funcționalității sistemelor informaționale proprii.
Datorită colecției de instrumente cu care războiul informațional operează,
acesta poate fi considerat un război curat (adică, fără pierderi umane).
Componentele de bază ale războiului informațional pot fi definite astfel:
 cercetarea informațională cuprinde totalitatea măsurilor și procedurilor de
achiziție a informațiilor atât despre inamic, cât și despre forțele proprii, despre spațiul
de luptă, procesarea acestora, informarea factorilor decizionali, schimbul de informații
dintre aceștia, structurarea lor în baze informaționale sau actualizarea informațiilor
precedente;
 atacul informaținal cuprinde totalitatea măsurilor de minimizare a cercetării,
procedurii și transmiterii informațiilor efectuate de adversar, concomitent cu
introducerea elementelor de dezinformare în toate etapele și fazele de asigurare
informațională a inamicului;
 protecția informațională reprezintă un cumul de măsuri și tehnici adoptate
pentru blocarea transferului informațional dinspre sistemul informațional propriu către
cel al adversarului și respectiv, minimizarea efectelor dezinformării introduse de
adversar în interiorul acestuia.
In general, în literaturade specialitate sunt definite ca fiind operaționale
următoarele șapte forme de bază ale războiului informațional:
 războiul contra sistemelor de tip C2 (Command and Control Warfare, C2W)
este destinat neutralizării comenzii și a sitemelor de tip C2 ale adversarului;
 războiul supremației informațiilor (Intelligence-Based Warfare, IBW) constă în
proiectarea, protecția și anihilarea sistemelor care funcționează pe baza informațiilor
obținute în timp real sau cvasireal;
 războiul electronic (Electronic Warfare, EW) reprezintă componenta
definitorie a războiului informațional, și este definait ca o acțiune militară care
presupune utilizarea energiei electromagnetice în scopul determinării, explorării,
reducerii sau prevenirii folosirii ostile a spectrului electromagnetic, cât și acțiunea
care favorizează folosirea în scopuri proprii a acestuia;
 războiul psihologic sau operațiile psihologice (PSYhological Warfare, PSYW
sau PSYhological OPerations, PSYOP )în care informația este utilizată pentru a
modifica/influența atitudinile și/sau opțiunile aliaților, neutrilor sau a adversarilor;
 războiul hacker-ilor (Hacker Warfare, HW) în care sistemele informatice sunt
țintele preferate ale atacatorilor, de regulă prin utilizarea de software distructiv;

NECLASIFICAT
2 din 22
 războiul informațiilor economice (Economic Information Warfare. EIW)
urmărește blocarea sau canalizarea informațiilor cu scopul de a obține supremația
economocă;
 războiul cibernetic (Cyber Warfare, CybW) reprezintă un set de acțiuni ostile
desfășurate în spațiul cibernetic și care au drept suport utilizarea calculatoarelor
(rețele decalculatoare) și a Internetului.
Suplimentar, în numeroase publicații au fost individualizate și alte forme de
manifestare ale războiului informațional, dintre care mai importante sunt următoarele:
 războiul psihotronic reprezintă un set de acțiuni ostile desfășurate în câmpul
mental (sau de control psihic al minții umane), suportul acestor acțiuni fiind constituit
din multitudinea de fenomene parasenziorale puse în evidență, dar încă neexplicate
(complet) științific, denumite și fenomene PSI (spre exemplu: percepția
extrasenzorială, telepatia, telekinezia etc.);
 războiul geofizic cuprinde un complex de măsuri îndreptate în scopul
perturbării în spațiul de luptă a condițiilor naturale și a formării unor condiții noi, care
exclud sau îngreunează în mod esențial acțiunile de luptă ale trupelor inamice și/sau
viața populației civile;
 războiul religios este un conflict generat de existența mai multor religii în
societatea umană. Religia a justificat și încă mai pote justifica agresiunea unui stat
asupra altui stat cu o orientare religioasă diferită sau asupra unei frcțiuni cu aceeași
religie, totul în ideea răspândirii și asimilării prin violență a perceptelor religioase
împărtășite de populația statului agresor;
 războiul cultural, în accepțiunea occidentală, este o metaforă utilizată pentru a
justifica faptul că un conflict politic este bazat pe un set de contradicții de valori. In
mod frecvent, acest tip de război implică un conflict între valorile considerate
tradiționale sau conservatoare și cele considerate progresive sau liberale etc.

2. Conceptul de război electronic

2.1. Generalități

Războiul electronic este o acțiune militară a cărui obiectiv este de a controla


spectrul electromagnetic. Pentru a îndeplini acest obiectiv sunt necesare atât acțiuni cu
caracter ofensiv (atac electronic, EA), cât și acțiuni cu caracter defensiv (protecție
electronică, EP). Suplimentar, sunt necesare și acțiuni de suport electronic (ES)
pentru a completa informațional partea de cercetare și recunoaștere a amenințărilor,
permițând astfel implementarea efectivă a celorlalte două componente ale războiului
electronic.
O imagine sintetică asupra fiecărei componente în parte a războiului electronic
– panorama războiului electronic – este ilustrată sugestiv în Tabelul 1.1.
Terminologia specifică războiului electronic cuprinde:
 atacul electronic presupune utilizarea energiei electromagnetice directive
pentru atacul personalului, facilităților și echipamentelor adverse in scopul degradării,
neutralizării sau distrugerii acestora;
 sprijin electronic presupune acțiuni de căutare în scopul interceptării,
identificării și localizării surselor de radiație electromagnetică intenționată sau
neintenționată;

NECLASIFICAT
3 din 22
NECLASIFICAT

Componenta Modalități specifice de


Funcții de bază asigurate
de EW implementare
matrice de senzori FLIR, LWR
alarmare în IR/termic/optic/laser
etc.
sisteme de goniometrie
locația și recunoașterea țintelor
sisteme ATTR multisenzor
Suport
alarmarea antirachetă sisteme EWAM
electronic
receptoare de alarmare radar/laser RWR/LWR
(ES, ESM)
simulare simulatoare
generatoare de bruiaj
autoprotecție tehnologia STEALTH
capcane termice, IR etc.
reflectori poliedrici
generatoare de bruiaj activ
ecranare sau sprijin
generatoare de ținte false
ținte telecomandate etc.
Atac sisteme ARM, HARM
electronic sisteme de arme
(EA, ECM) suprimarea fizică a apărării sisteme de cercetare-lovire de
mare precizie (PELSS)
rachete de croazieră etc.
DEW (HPM, HEL etc.)
sisteme de EA neconvenționale
bomba cu grafit etc.
antene cu un nivel redus al
lobilor laterali
compresarea lobilor laterali
în domeniul spațial
tehnici monoimpuls
conceptul smart antennas
rețele de antene fazate
sisteme LPI/LPD
Protecție sisteme cu salt de frecvență
în domeniul spectral
Electronică sisteme UWB
(EP, ECCM) tehnici de filtrare etc.
compresia semnalelor
în domeniul temporal tehnica Dicke-Fix
agilitatea PRF etc.
tehnici EMSEC
securitatea emisiilor
tehnologia TEMPEST
electromagnetice
tehnici EMCON etc.
compatibilitate electromagnetică prognoza EMI
Tabelul 1.1 Panorama războiului electronic

NECLASIFICAT
4 din 22
 protecție electronică presupune acțiuni pentru protecția personalului,
facilităților și echipamentelor contra oricărui efect distructiv rezultat în urma utilizării
sistemului de război electronic propriu sau advers.
Această structurare conceptuală a EW are ca punct de plecare vechea terminologie
EW de sorginte americană (în fapt, un set de definiţii conţinut într-un dicţionar de
termeni militari aparţinând Statului Major al armatei americane, DoD) care
fundamenta cele trei funcţii majore ale EW şi anume: măsurile de sprijin electronic
(ESM), contramăsurile electronice (ECM) şi respectiv, contra-contramăsurile
electronice (ECCM). Noul set de definiţii presupune însă o lărgire a funcţiilor
componentei de EA, incluzând astfel: utilizarea armelor cu energie directivă (sau
DEW: laseri, radiaţia de microunde, fascicule de particule etc.), rachete antiradiaţie
(AntiRation Missile, ARM) şi impulsul electromagnetic (arme nucleare şi
dispozitivele HPM) destinat distrugerii echipamentelor electronice inamice. De
asemenea, utilizarea componentei de EP este extinsă astfel încât să includă nu numai
protecţia echipamentelor electronice individuale (ECCM), ci şi implementarea unor
măsuri noi ca: controlul emisiilor (EMCON), imunizarea electromagnetică,
eliminarea conflictelor spectrale specifice EW, securitatea comunicaţiilor (COMSEC)
etc.
În cadrul concepţiei armatelor moderne, războiul electronic este considerat o
componentă majoră a strategiei militare care asigură scoaterea din funcţiune sau
neutralizarea în primă instanță a sistemelor informaţionale de tip C4I (Comandă,
Control, Comunicaţii, Calculatoare şi Informaţii) ale inamicului, favorizând astfel
libertatea de acţiune în luptă a trupelor şi echipamentelor proprii.
Specialiştii militari apreciază că deşi războiul electronic nu are cu
preponderență ca efect distrugerea fizică a forţelor şi mijloacelor electronice ale
inamicului, acesta permite totuşi obţinerea rapidă a informaţiilor despre sistemele
vitale ale acestuia, precum şi limitarea posibilităţilor sale de informare şi de conducere
a trupelor şi tehnicii militare, prin intermediul atacului electronic.
Operaţiunile de război electronic sunt integrate în concepţia generală de luptă
a unităţilor şi marilor unităţi şi se desfăşoară potrivit planificării efectuate de
conducerea acestora (comandant şi şef de stat major).
Formele acţiunii de luptă în războiul electronic pot fi sintetizate astfel:
 ofensiva electronică constă în interceptarea, identificarea şi localizarea
surselor de radiaţii electromagnetice ostile, întrebuinţarea mijloacelor şi sistemelor
electronice proprii pentru distrugerea, neutralizarea sau inducerea în eroare a
echipamentelor electronice ale adversarului din sistemele C4I şi din sistemele de arme;
 defensiva electronică constă în măsurile luate pentru asigurarea folosirii
eficiente a mijloacelor şi sistemelor electronice proprii, în condiţiile utilizării de către
inamic a propriului sistem de război electronic.
Misiunile generale ale războiului electronic sunt următoarele:
 cercetarea, descoperirea şi obţinerea datelor şi informaţiilor cu privire la
destinaţia, compunerea, tipul, dispunerea, procedeele de întrebuinţare în acţiunile de
luptă, conducerea, caracteristicile tehnico-tactice ale mijloacelor şi sistemelor
electronice ale adversarului, prin monitorizarea neîntreruptă a emisiilor
electromagnetice ale acestora, precum şi prin procesarea şi analiza lor amănunţită;
 neutralizarea prin bruiaj a lucrului mijloacelor şi sistemelor de conducere a
trupelor, de dirijare şi conducere a armamentului şi tehnicii de luptă, de cercetare şi
monitorizare a câmpului de luptă, de navigaţie terestră/aeriană/navală, de
bombardament ochit, de transmitere a datelor, de dezinformare şi propagandă
multimedia etc.;

NECLASIFICAT
5 din 22
NECLASIFICAT

 nimicirea sau neutralizarea obiectivelor şi mijloacelor electronice majore ale


adversarului;
 asigurarea funcţionării normale şi stabile a mijloacelor şi sistemelor
electronice proprii în condiţiile utilizării de către adversar a bruiajului, a sistemelor de
cercetare-lovire de înaltă precizie (PELSS), precum şi asigurarea condiţiilor de
compatibilitate electromagnetică;
 mascarea acţiunilor trupelor şi obiectivelor proprii față de mijloacele de
cercetare electronică ale adversarului.

2.2. Suportul electronic

Componenta de suport electronic (ES) a EW se concentrează asupra acţiunilor


de recunoaştere a amenințărilor (aproximativ) în timp real, totul în scopul sprijinirii
deciziilor imediate aparţinând EA, EP, minimizării eficacităţii întrebuințării
sistemelor de arme ale adversarului sau utilizării în scop tactic a forţelor proprii. Prin
urmare, acţiunile majore (sau funcţiile de bază ale ES) considerate în acest caz se
referă la interceptarea, identificarea, analiza şi locaţia surselor de radiaţii ostile. În
general, radiaţiile electromagnetice sunt interceptate cu ajutorul unor matrici de
senzori cu un grad ridicat de sensibilitate (aşa numitele receptoare ES sau de EW) care
acoperă acele benzi de frecvență asignate celor mai reprezentative tipuri de
amenințări. Funcţia de identificare presupune compararea datelor interceptate cu
semnăturile amenințărilor stocate în prealabil în aşa-numitele biblioteci de ameninţări
(threats library). De asemenea, funcţia de localizare este realizată prin interpolarea
interceptărilor dispersate spaţial avute la dispoziţie (sisteme de (radio) goniometrare).
Un exemplu standard de sistem de ES este reprezentat de receptorul de
avertizare radar (Radar Warning Receiver, RWR) care realizează interceptarea
semnalelor radar şi analizează ameninţarea lor relativă, în timp real (Fig.1.1).

Fig.1.1 Modul efectiv de utilizare a unui RWR

Pentru eficacitate, un RWR trebuie să dispună de o bibliotecă de amenințări pe


baza căruia este elaborat ordinul electronic de luptă (Electronic Order of Battle, EOB)
împotriva adversarului (amenințării electronice) şi care este stocată în memoria
calculatorului din arhitectura sa. În esență, EOB este obţinut pe baza datelor furnizate
de componenta ELINT a cercetării care colectează şi memorează pentru o analiză

NECLASIFICAT
6 din 22
ulterioară, informaţiile utile (Pulse Word Descriptor, PWD) despre echipamentul de
non-comunicaţii al adversarului.
În altă ordine de idei, un alt avantaj esenţial al matricei de senzori de ES este
caracterul ei pasiv, ceea ce îngreunează considerabil acţiunile de contracarare ale
acesteia. Suplimentar, sistemele de ES au totodată capacitatea de a detecta radiaţiile
electromagnetice de la senzorii inamicului (radare, telemetre laser, senzori IR etc.)
având o distanță de acţiune superioară distanţelor de acţiune eficace ale acestora.
Pentru a neutraliza acţiunea sistemelor de ES, o acţiune eficientă se referă la
utilizarea controlului emisiei (EMCON) prin care sunt restricţionate emisiile
electromagnetice la nivelul tuturor categoriilor de tehnică militară. Natural, sistemele
de arme bazate pe emisii electromagnetice sunt proiectate astfel încât, utilizarea
senzorului activ să fie necesară doar pe partea finală (esenţială) a traiectoriei acestora
sau pentru o funcţionare intermitentă a acestuia. Spre exemplu, sistemele de arme
care utilizează un senzor de tip pasiv cum ar fi ARM, rachetele cu cap de autodirijare
termal sau video, practic nu asigură informaţii pentru sistemele de ES.
Este util şi extrem de important de reţinut faptul că sistemele de ES sunt
destinate să acţioneze la nivel tactic, cerință care implică necesitatea prezenţei unor
acţiuni imediate sau în timp real, în contrast cu funcţiile similare ale cercetării (paleta
tehnicilor de tip INT, INTelligence) care nu presupun acţiuni imediate, realizându-se
în special, în timp de pace.

2.3. Cercetarea

Fiecare componentă a războiului electronic se bazează pe acurateţea,


oportunitatea şi pe capacitatea de focalizare a cercetării. Astfel, EA şi EP sunt strâns
dependente de cunoaşterea echipamentelor şi sistemelor adversarului, tacticilor
operaţionale şi capabilităţilor acestuia. Întrucât informaţia oferită de cercetare este una
perisabilă, existenţa unei programări temporale adecvate este esenţială.
Critic pentru succesul operaţional este câştigarea supremaţiei pe câmpul de
luptă din perspectiva cercetării. Toate părţile implicate în conflict vor încerca să
determine capabilităţile adversarului, obiectivele şi concepţiile sale operaţionale. De
asemenea, fiecare parte va direcţiona capabilităţile sale de achiziţie şi analiză a datelor
în sprijinul efortului de câştigare a avantajului elementului surpriză şi de aici,
asigurarea securităţii operaţionale. Câştigarea şi menţinerea acestei supremaţii în
domeniul cercetării este elementul cheie în succesul operaţiilor specifice de EW.
Sursele cercetării sunt reprezentate de mijloacele şi sistemele utilizate pentru
observarea, detecţia şi achiziţia sau transmiterea de informaţii referitoare la anumite
condiţii, situaţii sau evenimente. În literatura de specialitate sunt indicate opt surse
primare specifice cercetării: cercetarea de tip imaginerie (IMagery INTelligence,
IMINT), cercetarea umană (HUMan INTelligence, HUMINT), cercetarea
semnalelor (SIGnal INTelligence, SIGINT), cercetarea măsurătorilor şi semnăturii
(Measurement And Signature INTelligence, MASINT), cercetarea surselor de radiaţii
deschise (Open-Source INTelligence, OSINT), cercetarea tehnică (TECHnical
INTelligence, TECHINT), contrainformaţii (Counter Intelligence, CI) și cercetarea
radiaţiilor neintenţionate (unintentional Radiation INTelligence, RINT). Aceste laturi
ale cercetării şi diviziunile majore ale acestora sunt indicate în Tabelul 1.2.
Războiul electronic se bazează pe toate aceste surse şi respectiv, pe
oportunităţile oferite de cercetare. Utilitatea SIGINT ca şi componentă majoră a
cercetării (cu cele două subcomponente ale sale, cercetarea electronică, ELINT şi

NECLASIFICAT
7 din 22
NECLASIFICAT

cercetarea comunicaţiilor, COMINT) din perspectiva EW este dată de generarea


ordinului electronic de luptă (EOB) şi structurarea bazelor de date de semnale cum ar
fi spre exemplu, baza de date pentru reprogramarea integrată a EW (EW Integrated
Reprogrammnig Data Base, EWIR) sau limitele de parametru ELINT (ELINT
Parameter Limits, EPL).
Planificarea acţiunilor de EW este axată pe informaţiile furnizate de EOB.
Aceste informaţii şi baze de date sunt utilizate de cei care planifică misiunile pentru
încărcarea bibliotecilor de amenințări de către toate tipurile de echipamente de ES sau
EA. Natural, acurateţea acestor biblioteci de amenințări este esenţială în identificarea
emițătoarelor sau sistemelor de arme pe baza comparării semnalelor achiziţionate cu
semnăturile stocate în aceste baze de date.
În Fig.1.2 este ilustrat mediul de amenințări specific SIGINT din perspectiva
unei platforme aeropurtate, în banda de frecvență specifică undelor milimetrice.
Aceste amenințări includ sistemele de comunicaţii, liniile de date, comunicaţiile
satelitare, sistemele GSM şi respectiv, sistemele radar asociate în general cu un anumit
tip de sistem de arme.

Fig.1.2 Mediul de amenințări specific SIGINT

Funcţiile unui sistem SIGINT constau în general, în colectarea, analiza,


identificarea şi localizarea semnalelor emise în întreg spectrul de frecvenţe. În
general, implementarea acestor funcţii presupune existenţa sistemului COMINT
având ca destinație acţiuni contra emițătoarelor de comunicaţii şi respectiv, a
sistemului ELINT destinat în esență, captării semnalelor radar.

2.4. Atacul electronic

Componenta de atac electronic (EA) a EW se concentrează pe utilizarea


ofensivă a spectrului electromagnetic sau a energiei directive pentru a ataca facilităţile
combative ale inamicului. În esență, EA combină acţiunile nondistructive de
degradare sau neutralizare a sistemelor de arme inamice (denumite şi acţiuni soft,

NECLASIFICAT
8 din 22
soft-kill) ca bruiajul electronic şi înşelarea sau dezinformarea electronică, cu
capabilităţile distructive (denumite acţiunihard, hard-kill) ca ARM sau armele cu
energie directivă.
Bruiajul – componenta majoră a EA, este definit ca radiaţia intenţionată,
reradierea sau reflexia energiei electromagnetice în scopul neutralizării posibilităţilor
inamicului de a utiliza spectrul electromagnetic. La nivel tactic, funcţionarea
generatoarelor de bruiaj constituie subiectul acţiunilor sistemului de EW advers (spre
exemplu, prin utilizarea ARM) şi în consecință, trebuie controlată cu mare atenţie.
Înşelarea electronică este definită ca radiaţia intenţionată, reradierea,
alterarea, suprimarea, absorbţia, interzicerea, amplificarea sau reflexia energiei
electromagnetice în scopul transmiterii de informaţii false şi pentru întreruperea
fluxului informaţional către sistemele electronice ale adversarului. În general,
înşelarea electronică poate fi de două tipuri, şi anume:
 manipulativă care implică alterarea sau simularea semnalelor din canalele
proprii în scopul de a obţine înşelarea;
 imitativă care implică introducerea radiaţiilor care imită o emisie ostilă în
interiorul canalelor adversarului.
Distrugerea fizică (sau capabilitatea distructivă) presupune suprimarea fizică
(scoaterea din funcţiune) a echipamentelor şi sistemelor electronice ale adversarului.
Utilizarea unor lovituri nucleare (de mică amploare) împotriva punctelor de comandă,
distrugerea subsistemului de emisie al unui radar cu ajutorul ARM etc., sunt exemple
elocvente în această direcţie. Capacitatea distructivă a componentei de EA reprezintă
un concept relativ nou în cadrul EW. Spre exemplu, ARM (sau HARM) au fost
utilizate cu succes în cadrul conflictelor recente şi reprezintă cea mai avansată metodă
de distrugere fizică specifică EA. De asemenea, DEW utilizează laseri sau emițătoare
de microunde de mare putere pentru distrugerea sau scoaterea din funcţiune a
echipamentelor electronice adverse.
În sinteză, obiectivele majore ale sistemelor de EA proprii sunt de a minimiza
cantitatea de informaţii pe care adversarul se străduieştesă o obţină sau de a însoţi
semnalele utile recepţionate de acesta cu cât mai multe informaţii despre ţinte false,
astfel încât decelarea informaţiei corecte să fie practic, imposibilă.
Cea mai utilizată formă de EA este reprezentată de bruiajul activ, bruiaj
generat pentru a neutraliza sau minimiza buna funcţionare a sistemele radar şi de
comunicaţii ale adversarului. În tehnologia curentă, acest tip de bruiaj este realizat cu
ajutorul generatoarelor de bruiaj activ realizate în structură containerizată, pe game de
frecvenţe (uzual, între 70 MHz şi 40 GHz), cu o gestionare eficientă a resurselor de
bruiaj (la nivel temporal, spaţial, spectral şi de amplitudine), care răspund în mod
automat amenințărilor detectate în spectrul electromagnetic etc.

Spre exemplu, misiunile EA în cazul aviaţiei (Fig.1.3) pot fi sintetizate astfel:


 bruiaj de tip stand-off
Un generator de bruiaj de tip stand-off (1) utilizează un sistem de ES cu capacitate de
căutare în direcţie (de tip DF) pentru localizarea ţintelor susceptibile de a fi bruiate.
De asemenea, un calculator va realiza gestionarea şi ierarhizarea amenințării relative a
emițătoarelor localizate şi va realiza o alocare eficientă a resurselor de bruiaj asupra
acestora. Misiunile avionului purtător de bruiaj de tip stand-off se realizează în afara
zonelor letale de acţiune ale sistemului de apărare aeriană al adversarului, în scopul
sprijinului de EA al avioanelor proprii (sau al acoperirii acestora prin bruiaj). Natural,
un sistem de EA de tip stand-off acţionând în afara limitei zonei de nimicire, va utiliza
un bruiaj activ de zgomot de mare putere şi cu o directivitate pronunţată etc.

NECLASIFICAT
9 din 22
NECLASIFICAT

 bruiajul de escortă
Bruiajul de escortă (2) se realizeză prin intermediul platformelor purtătoare de
sisteme de EA care au menirea să însoţească şi să sprijine (să acopere prin bruiaj)
elemente de luptă proprii. În cazul aviaţiei, avionul purtător de bruiaj însoţeşte avionul
de luptă în zona acţiunilor de luptă, protejându-l împotriva echipamentelor şi
sistemelor de atac ale adversarului. În general, se poate aprecia că, eficacitatea
generatoarelor de bruiaj de escortă este superioară generatoarelor de bruiaj de tip
stand-off deoarece acestea evoluează mult mai aproape de sistemele-victimă. De
asemenea, în cazul acestui tip de bruiaj, trebuie luate măsuri suplimentare pentru a
proteja eficient avionul purtător de bruiaj, aceasta deoarece avionul are tendinţa de a
deveni ţintă primordială pentru sistemele de apărare aeriană ale adversarului.

Fig.1.3 Misiunile EA în cazul aviaţiei

 bruiajul de autoecranare (autoprotecţie)


Autoecranarea sau autoprotecţia (3) se realizează cu ajutorul sistemelor de EA
dispuse la bordul platformei de luptă propriu-zise, şi are ca scop neutralizarea
achiziţiei datelor necesare urmăririi acesteia de către sistemele de conducere a focului
ale adversarului. Scenariul standard pentru autoprotecţia EA are la bază modul de
penetrare individual al sistemului de apărare aeriană al inamicului, acesta creând una
sau mai multe situaţii aeriene complexe, care au ca efect stresarea sistemului de
apărare inamic şi respectiv, diminuarea capacităţii acestuia de a procesa în timp real
semnalele utile recepţionate de la ţinte etc.
 bruiajul mutual ( de cooperare)
Bruiajul mutual sau de cooperare (4) presupune o conducere coordonată a acţiunilor
de EA pentru elementele de luptă, cu efect imediat în diminuarea posibilităţilor de
achiziţie a datelor de către sistemele de conducere a focului ale adversarului.
Avantajul major al bruiajului de sprijin mutual se referă la posibilitatea de a asigura în
acest caz o ERP (Effective Radiated Power, putere efectiv radiată) mult mai mare
pentru un grup de platforme, în contrast cu cazul unei singure platforme etc.
Cea mai cunoscută și mai utilizată modalitate de generare a bruiajului pasiv
constă în utilizarea dipolilor antiradar (reflectori), aceștia fiind realizați din folii
subțiri de aluminiu sau staniol tăiate la o dimensiune egală cu  / 2 (unde  este
lungimea de undă centrală a benzii de lucru a radarului necesar a fi bruiat); dipolii

NECLASIFICAT
10 din 22
sunt răspândiți cu ajutorul unor vectori purtători (rachete, proiectile etc.) lansați către
zona de locație a radarelor de interes.
O altă metodă eficientă de mascare prin bruiaj pasiv a diferitelor ținte de
interes constă în utilizarea unor reflectori poliedrici de dimensiuni prestabilite,
acoperiți cu folii de staniol sau aluminiu.

2.5. Protecția electronică

Componenta de protecţie electronică (EP) a EW se concentrează pe utilizarea


defensivă a spectrului electromagnetic și presupune asigurarea protecţiei forţelor
proprii contra acţiunii sistemului de EW advers. Mascarea electronică, controlul
emisiilor, utilizarea regimurilor de lucru de rezervă, imunizarea sistemelor electronice
la acţiunea factorilor perturbativi şi respectiv, integrarea sistemelor de EW în
managementul global al spectrului electromagnetic sunt tot atâtea exemple elocvente
ale acţiunii componentei de EP.
O parte integrantă a componentei de EP a EW se referă la considerarea unui
set de măsuri care au ca efect integrarea unor echipamente specifice în structura
sistemelor electronice pentru creşterea gradului de robusteţe al acestora la acţiunea
componentei de EA ostile. Aceste acţiuni nu fac altceva decât să reflecte lupta
continuă pentru supremaţie dintre componentele de EA şi EP ale sistemelor de EW
adverse, în sensul că această dispută nu este altceva decât o luptă a resurselor în care
avantajul hotărâtor aparţine acelei părţi combatante care reuşeşte să aducă un aport de
resurse (tehnologice, umane, financiare etc.) superior.

Fig.1.4 Interacțiunea componentelor războiului electronic

Tehnicile şi procedurile specifice de EP pot fi structurate în: măsuri


organizatorice, măsuri de exploatare și măsuri tehnice. Suplimentar, EP se execută
prin:
 împiedicarea sau îngreunarea cercetării efectuate de adversar;
 asigurarea stabilităţii lucrului echipamentelor şi sistemelor electronice proprii
în condiţii de bruiaj;
 contracararea acţiunilor de dezinformare electronică ale adversarului;

NECLASIFICAT
11 din 22
NECLASIFICAT

 executarea controlului electronic ca mijloc de descoperire şi eliminare a


indicilor de demascare ai lucrului echipamentelor şi sistemelor electronice proprii;
 asigurarea compatibilităţii electromagnetice etc.
O caracteristică esenţială a tehnicilor EP este că acestea sunt implementate în
structura echipamentelor şi sistemelor electronice încă din faza de proiectare, spre
deosebire de sistemele de EA care sunt complementare cu sistemul de bază şi a căror
funcţionare este guvernată de reguli specifice, care nu sunt adiacente nici unui alt
sistem electronic.
De asemenea, lupta continuă EA-EP (Fig.1.4) este guvernată şi de principiul
imaginii în oglindă, în sensul că pentru o eficacitate sporită a măsurilor de EA sau EP
adoptate, disponibilitatea în informaţii şi tehnologie a adversarului trebuie considerată
egală sau uneori superioară celei proprii, cu efect benefic în dezvoltarea şi accentuarea
spiritului de competiţie în găsirea unor soluţii tehnice avansate etc.

3. Canale și benzi de frecvență specifice războiului electronic

În Tabelul 1.3 sunt indicate codurile canalelor şi benzilor de frecvență


specifice funcţionării echipamentelor şi sistemelor de EW. Această codificare unitară
este necesară pentru obţinerea unui standard referitor la alocările de frecvență
specifice EW şi totodată, pentru a uşura controlul operaţiunilor de ES.

Denumirea metrică a Notația de război Notația radar


Gama de frecvență
gamei electronic (standard)
3 kHz ... 30 kHz unde milimetrice A VLF
30 kHz ... 300 kHz unde kilometrice –– LF
300 kHz ... 3 MHz unde hectometrice –– MF
3 MHz ... 30 MHz unde decametrice –– HF
30 MHz ... 300 MHz unde metrice –– VHF
300 MHz ( 250 MHz
unde decimetrice A (25 MHz) UHF
canalul A) ... 3 GHz
250 MHz ... 500 MHz –– B (25 MHz) ––
500 MHz ... 1 GHz –– C (25 MHz) ––
1 GHz ... 2 GHz –– D (100 MHz) ––
2 GHz ... 3 GHz –– E (100 MHz) ––
3 GHz ... 30 GHz unde centimetrice –– SHF
3 GHz ... 4 GHz –– F (100 MHz) ––
4 GHz ... 6 GHz –– G (200 MHz) ––
6 GHz ... 8 GHz –– H (200 MHz) ––
8 GHz ... 10 GHz –– I (200 MHz) ––
10 GHz ... 20 GHz –– J (1 GHz) ––
20 GHz ... 30 GHz –– K (2 GHz) ––
30 GHz ... 300 GHz unde milimetrice –– EHF
40 GHz ... 60 GHz –– L (2 GHz) ––
60 GHz ... 100 GHz –– M (4 GHz) ––
300 GHz ... 3000 GHz unde micrometrice –– ––
Tabelul 1.3 Canalele și benzile de frecvență

În altă ordine de idei, benzile sunt numerotate în ordine alfabetică şi sunt, la


rândul lor subdivizate în 10 canale, dacă se doreşte o notaţie mai fină. Spre exemplu,

NECLASIFICAT
12 din 22
o frecvență de 226 MHz va fi desemnată ca notaţie de forma: A-10+1. Suplimentar,
rezultă că în domeniul radar este utilizat un alt mod de codificare, diferit de
codificarea standard specifică EW.

4. Scurt istoric al războiului electronic

Războiul electronic într-un context foarte general, trebuie perceput ca o


interacţiune continuă între echipamentele şi sistemele electronice proprii şi cele ale
adversarului. În acest sens, istoria militară a dovedit că întotdeauna descoperirea şi
folosirea în luptă a unui sistem electronic nou a determinat adversarul să iniţieze
cercetări ştiinţifice în domeniu pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem de
contraacţiune electronică, părţile în conflict angajându-se astfel într-un proces
continuu de perfecţionare a tehnicii de luptă.
Evoluţia echipamentelor şi sistemelor, metodelor şi procedurilor specifice
războiului electronic s-a desfăşurat într-o perioadă îndelungată de timp, acestea fiind
utilizate într-o formă adecvată, într-un număr mare de conflicte militare, precum şi pe
timp de pace. Natural, la baza unei clase largi de procedee de război electronic se află
descoperirea undelor electromagnetice şi apariţia echipamentelor de radiocomunicaţii
(radio, telegrafie fără fir).
În continuare, sintetic, sunt prezentate principalele repere istorice care au
marcat apariţia şi evoluţia conceptuală a noţiunii de război electronic.

4.1. Primul război mondial (1914-1918)

Rădăcinile războiului electronic se află în operaţiile desfăşurate în cadrul


primului război mondial. Astfel, în cadrul acestui conflict, interceptarea traficului
radio (şi în special, diplomatic) a luat proporţii dramatice. Serviciul de informaţii
britanic a reuşit să spargă codul secret german şi timp de trei ani a interceptat şi
descifrat mesajele diplomatice ale Germaniei.
În anul 1914, pe timpul
incidentelor din Marea Mediterană,
crucişătoarele germane Goeben şi
Breslau au interceptat comunicaţiile
dintre crucişătorul Gloucester şi
amiralitatea britanică şi pe care
ulterior, le-au bruiat cu zgomot
haotic, obligându-i pe englezi să-și
modifice frecvenţele de lucru.
Această perturbare a comunicaţiilor
radio este considerată prima acţiune
organizată de război electronic activ
şi în care undele electromagnetice nu au fost utilizate pentru comunicaţii, ci pentru
bruierea comunicaţiilor inamicului. Cunoaşterea locului de dispunere a staţiilor radio
ale adversarului permitea să se determine cu suficientă exactitate dispozitivul de luptă
al acestuia, iar schimbarea unor poziţii ale staţiilor radio interceptate oferea indicii
privind deplasările efectuate de forţele inamicului. Atât francezii cât şi englezii au

NECLASIFICAT
13 din 22
NECLASIFICAT

folosit pe scară largă goniometrarea încă din anul 1915 pentru identificarea planurilor
de atac ale adversarului, în special în operaţiile maritime.
Prin perfecţionarea şi dezvoltarea aparatelor radio existente, specialiştii
germani au realizat sisteme de navigaţie astrale şi ulterior, sisteme radio de însoţire
bazate pe o reţea de transmiătoare instalate în Germania, care au fost utilizate în
raidurile aeriene nocturne asupra teritoriului Angliei.
În contrapartidă, specialiştii britanici au pus bazele radarului care ulterior, a
fost utilizat în mod sistematic în operaţiile de apărare antiareriană, domeniu în care au
fost întreprinse numeroase cercetări intense şi simultane în țări precum Germania,
Italia, Franţa sau SUA.

4.2. Al doilea război mondial


Încă de la începerea celui de-al doilea război mondial, în operaţiile aeriene şi
maritime, mai ales dintre Anglia şi Germania, s-a utilizat pe scară largă cercetarea
electronică şi dezinformarea. Prima misiune de cercetare electronică a fost realizată de
aeronava germană Graf Zeppelin, aceasta devenind ulterior, în zilele noastre, o
activitate de rutină în armatele moderne. Folosirea bruiajului radio a condus la
reducerea eficienţei focului artileriei antiaeriene germane. Spre exemplu, pentru
lovirea unui avion de bombardament englez cu focul artileriei antiaeriene, în condiţii
de bruiaj, se foloseau circa 3000 de proiectile, iar în lipsa acestuia circa 600.
În întreaga perioadă a celui de-al doilea război mondial, precum şi după
acesta, a avut loc o competiţie ştiinţifică dură pentru dezvoltarea unor sisteme radar
cât mai performante, prevăzute cu sisteme complexe de protecţie contra bruiajului.
Totodată au fost construite noi mijloace de cercetare şi bruiaj de radiolocaţie a căror
eficacitate a fost dovedită în acţiunile electronice care au urmat.
Experienţa acestui conflict mondial
a arătat fără doar şi poate că, războiul
electronic a devenit o componentă majoră
a operaţiilor şi luptei armate moderne, dar
necesitatea unor cunoştinţe ştiinţifice şi
tehnologii avansate a determinat ca în
această competiţie să poată concura cu
succes doar statele cele mai dezvoltate ale
lumii. Prin urmare, armatele statelor mici
s-au concentrat mai ales pe dezvoltarea
unor tehnici de protecţie electronică
adecvate.

4.3. Războiul din Coreea (anii ’50 )


În timpul confruntărilor, americanii au folosit cu succes o serie de platforme
aeriene (B-26) pe care erau montate sisteme de EA radar configurate într-o structură
(pre)modulară. De asemenea, pentru prima dată pe aceste platforme au fost
încorporate şi unele categorii de staţii de cercetare radiotehnică.

NECLASIFICAT
14 din 22
4.5. Războiul din Vietnam (anii ’60 )
Războiul din Vietnam consacră apariţia şi utilizarea masivă a rachetelor
antiradiolocaţie de primă generaţie (SUA) şi anume, cele de tip Shrike şi Standard-
Arm. Distanţa de acţiune a acestora era însă modestă, cuprinsă undeva între 15...35
km.
Practic, pentru prima dată în istoria evenimentelor asignate EW s-a confirmat
practic afirmaţia că, lupta EA-EP este o luptă a resurselor. Astfel, la acţiunea
rachetelor antiradiolocaţie americane, vietnamezii au răspuns prin utilizarea
sistemelor radar cu emisie intermitentă (practic, neexistând un semnal de dirijare
ferm, acţiunea rachetelor antiradiolocaţie/antiradiaţie era compromisă). În continuare,
americanii au optat pentru dezvoltarea şi
utilizarea rachetelor antiradiolocaţie de
generaţia a doua (practic, acestea fiind cu
memorie, era suficientă o singură
achiziţie a semnalului radar pentru
dezvoltarea ulterioară a procesului de
dirijare şi efectul emisiei intermitente era
astfel eliminat) etc. Cercetarea
electronică s-a efectuat cu avioane B-52
şi avioane de cercetare tactică RF-101A.
S-a utilizat pe scară largă bruiajul pasiv
şi ţintele false (cu dimensiunea de 1,5  0,6 m din carton metalizat) împotriva
subsistemelor radar din structura sistemelor de apărare antiaeriană vietnameză
(complexe de rachete antiaeriene de proveniență sovietică, de bătaie medie de tip
Dvina, Volhov etc.). De asemnea, bruiajul activ de zgomot şi-a demonstrat şi el pe
deplin eficienţa.

4.5. Războaiele din Orientul Apropiat (1967 și 1973)


A marcat apariţia EW total purtat la nivelul tuturor categoriilor de arme, dar în
special între apărarea antiaeriană arabă (dotată cu sisteme de rachete antiaeriene
sovietice de tip Volhov, Dvina, Strela, Kubetc etc.) şi aviaţia statului israelian. Spre
exemplu, au fost utilizate de către israelieni avioanele de cercetare fără pilot
(drone/UAV) care au simulat un atac aerian asupra poziţiilor sistemelor de apărare
antiaeriană arabă, dispuse în valea Beka (Liban). În încercarea arabilor de a da o
ripostă fermă acestui atac, complexele de apărare antiaeriană şi-au desconspirat
practic frecvenţele de lucru, care au fost astfel monitorizate şi memorate de aceste
avioane fără pilot. În consecină, atacul real ulterior al aviaţiei israeliene a fost unul
devastator etc. De asemenea, au fost utilizate containere acroşate de EW de tip
AN/ALQ-71, bruiajul pasiv realizat cu containere de tip AN/ALE-29 (conţineau 32 de
cartuşe cu dipoli reflectori), capcane în IR,
termice. S-a utilizat pe scară largă
dezinformarea de tip imitativ: astfel o
divizie de tancuri egipteană a fost
îndrumată prin ordine false (inserate de
israelieni şi) transmise în canalele proprii
la 1800 față de direcţia de atac ordonată.

NECLASIFICAT
15 din 22
NECLASIFICAT

Practic, cu aceste conflicte s-a încheiat prima etapă a evoluţiei EW şi anume, etapa sa
conceptuală.

4.6. Războiul din Insulele Malvine (1982)


Acest conflict anglo-argentinian a pus într-o nouă lumină importanţa EW în
toate etapele de desfăşurare ale unui război, în general. Contramăsurile electronice ale
englezilor au constat în principal, în utilizarea
bruiajului pasiv şi activ în lupta navală, acest
bruiaj dovedindu-se foarte eficient împotriva
rachetelor dotate cu sisteme de dirijare prin
radar. În consecință, succesul rachetelor
antinavă Exocet folosite de argentinieni a fost
de circa 50% (3 din 6 rachete lansate şi-au
atins ţinta), iar a celor sol-navă a fost de doar
25% (o rachetă din 4 lansate şi-a atins ţinta).
De asemenea, este foarte important de ştiut şi
faptul că, prin scufundarea navei-amiral a
flotei engleze Shefield, acest conflict a fost practic ultimul în care s-au putut confrunta
armamente din aceeaşi generaţie tehnologică (racheta de fabricaţie franceză Exocet se
afla atât în dotarea argentinienilor, cât şi a englezilor).
Pentru contracararea atacurilor aeriene cu rachete antinavă moderne, englezii
au utilizat proiectile antirachetă nedirijate de tip Korvus, Seafan, Stockade etc.,
încărcate cu dipoli antiradar realizaţi din vată de sticlă metalizată, folii de aluminiu şi
alte materiale reflectorizante. Se cunoaşte că în condiţii meteo normale, timpul de
acţiune al bruiajului pasiv este de circa 10 minute şi variază, în limite nu prea largi, în
funcţie de starea vremii. De asemenea, pentru formarea norilor de bruiaj pasiv s-au
folosit şi dispozitive mecanice de împrăştiere a pachetelor cu dipoli reflectorizanţi în
atmosferă. Sistemele pirotehnice de împrăştiere nu au fost utilizate deoarece puteau
conduce la lipirea şi respectiv, compactizarea elementelor reflectorizante (creşterea
lor în greutate), cu efect drastic asupra scăderii perioadei de evoluţie (persistență) a
norilor de dipoli. Pentru a prelungi la maxim perioada de evoluţie a norilor de dipoli
reflectorizanţi, forma aleasă pentru dipolii elementari le-a permis acestora în timpul
plutirii libere în curenţii de aer, să execute o rotaţie continuă sub un unghi de 45 0 față
de verticală, contracarând astfel măsurile de EP ale capetelor de autodirijare (lucru
explicabil prin faptul că pentru protecţie
împotriva măsurilor de EA ale
adversarului, capetele de autodirijare ale
majorităţii rachetelor sunt active doar
pentru o singură componentă a câmpului
electromagnetic reflectat de la ţintă, fie cea
cu polarizare verticală, fie cea cu
polarizare orizontală). Spre exemplu,
datorită folosirii eficiente a bruiajului
pasiv, dar şi a celui activ, niciun avion
britanic Sea Harrier nu a putut fi lovit cu
rachete autodirijate prin radar, lansate de
la sol. De semenea, deoarece racheta Exocet dispunea de facilitatea de a se autodirija
pe sursa de semnal de bruiaj activ, s-a preferat ca timpul de lucru efectiv al

NECLASIFICAT
16 din 22
generatoarelor de bruiaj activ să fie limitat drastic. Pentru realizarea cercetării
electronice, englezii au utilizat sistemul Ebby Hill, sistem care dispune de o bază
proprie de date cu caracteristicile radarelor inamicului şi a celor proprii (circa 2000 de
tipuri de radar). De asemenea, conţinutul acestei baze de date putea fi îmbogăţit şi în
mod dinamic. Astfel, pentru determinarea parametrilor unui radar era necesară
achiziţia unui singur impuls al acestuia, în banda de lucru 1...18 GHz, iar precizia
măsurătorii în frecvență era de aproximativ 1,5 MHz, iar în azimut de circa 30.
Un alt sistem de EA utilizat pe scară
largă de britanici în acest conflict a fost şi
sistemul Protean/Matilda, acesta fiind capabil
să determine parametrii de funcţionare ai
radarelor capetelor de autodirijare ale
rachetelor de la o distanță de aproximativ 10
km față de ţinta selectată şi ulterior, să
declanşeze formarea norului de dipoli
reflectorizanţi în zona acestei ţinte. Un alt
element important care a apărut în cadrul
acestui război a fost legat de compatibilitatea
electromagnetică (EMC) care trebuie să existe între multitudinea de mijloace şi
sisteme electronice care echipează o platformă purtătoare. Astfel, rolul de prim rang al
asigurării compatibilităţii electromagnetice a fost înţeles pe deplin de englezi, dar cu
pierderi grele, atunci când o rachetă argentiniană Exocet a lovit distrugătorul Shefield
tocmai în momentul când sistemul său radar de avertizare fusese oprit pentru că
perturba desfăşurarea unei legături prin satelit cu Londra.

4.7. Războiul din Golf (1991)


Pentru pregătirea intervenţiei coaliţiei multinaţionale în Irak, cercetarea
electronică a adversarului a început pe scară largă încă din vara anului 1990 prin
intermediul sateliţilor de tip Key Hales 11 şi 12, Lacrosse etc. Cu informaţiile astfel
obţinute, americanii şi-au putut actualiza bazele de date şi totodată, informaţiile
referitoare la obiectivele irakiene de lovit au fost introduse în memoria capetelor de
autodirijare ale rachetelor de croazieră de tip Tomahawk şi Cruise, lansate ulterior de
pe nave de suprafață şi submarine.
De asemenea, pentru monitorizarea spaţiului electromagnetic irakian
(cercetare electronică îndepărtată), au fost utilizate platforme aeriene de tipul AWACS,
U-2 şi TR-1. Ponderea lovirii obiectivelor irakiene de interes prin mijloace de
autodirijare radar a scăzut în favoarea sistemelor de autodirijare optoelectronice,
aceasta deoarece Irakul dispunea de o serie
de generatoare de bruiaj activ radar
performante, de proveniență rusească
(SPN-30, SPN-40 etc.). Spre exemplu,
pentru capetele de autodirijare laser,
marcarea cu laser a obiectivelor irakiene
(şi în special, bateriile de rachete
antiaeriene de tip Scud) din adâncimea
teritoriului a fost executată prin
intermediul trupelor de diversiune.
Cu 24 de ore înainte de declanşarea operaţiunilor militare terestre, aliaţii au
utilizat pe scară largă sistemele Sky Shadow pentru executarea EA împotriva

NECLASIFICAT
17 din 22
NECLASIFICAT

mijloacelor şi sistemelor electronice irakiene. De asemenea, au fost utilizate rachetele


antiradiolocaţie de tip Harm şi Shrike şi respectiv, bruiajul activ de baraj împotriva
sistemelor radar, radio, de radionavigaţie şi radioreleu. Denumirea de scut electronic
folosită de aliaţi în acest sens este sugestivă pentru a scoate în evidență amploarea
măsurilor executate.
Avioanele de tipul EF-111 au zburat în faţa formaţiunilor de atac şi au realizat
acoperirea acestora prin bruiaj activ de baraj şi respectiv, de imitare (au fost utilizate
containere specializate de tip AN/ALQ-99E). Ulterior, urma acţiunea în forță a
avioanelor de atac de tip F-4G și F-117 care dispuneau şi de rachete antiradiolocaţie.
În toate acţiunile de atac aerian, formaţiunile de avioane de luptă au fost
însoţite de avioane de EW de tipul EA-6B, F-4G şi respectiv, Wild Weasel, care au
realizat acoperirea prin bruiaj a acestora, fapt care a determinat ca reacţia apărării
antiaeriene irakiene aproape să nu existe sau în cel mai bun caz, aceasta rezumându-se
la utilizarea mijloacelor de foc clasice. De asemenea, au fost utilizate pe scară largă şi
avioanele invizibile radar (F-117, B-2 Spirit)
realizate în tehnologia de foarte slabă
observabilitate (STEALTH). Toate avioanele
de vânătoare-bombardament ale coaliţiei au
fost dotate cu mijloace de protecţie electronică
individuală, în sensul că pilotul era avertizat în
momentul când vionul său evolua în
caracteristica de directivitate a unui sistem de
apărare antiaeriană irakian (avertizare în IR,
termic, radar etc.) şi imediat, erau lansate
automat contramăsurile specifice, de tipul dipolilor antiradar sau capcanelor termice
ori paraşutelor luminoase. Totodată, dirijarea bombelor de aviaţie pe fascicul laser a
fost realizată prin iluminarea ţintelor de interes cu ajutorul unui avion specializat care
evolua în afara zonei de acţiune a sistemelor de apărare antiaeriană (uneori,
eficacitatea sistemelor dirijate pe fascicul laser a fost scăzută datorită condiţiilor
specifice de deşert). În altă ordine de idei, acest conflict a confirmat performanţele
sistemului de apărare antirachetă american Patriot (împotriva rachetelor sol-sol Scud
utilizate de irakieni) şi a imensei oportunităţi create de folosirea sistemului de
poziţionare globală GPS (care se consideră că a şi fost una din cheile succesului
operaţiunii Desert Storm). De asemenea, acest război a marcat şi începutul folosirii pe
scară restrânsă a unor operaţiuni militare neconvenţionale (ionizarea atmosferei,
suspensii de grafit pentru avarierea sistemului energetic irakian etc.).
În final, ca o concluzie asupra conflictului electronic din Golf, se poate afirma
că operaţiunile de bruiaj şi blocare
electronică executate de aliaţi au fost
devastatoare pentru sistemul de
apărare antiaeriană irakian şi au
asigurat acestora o supremaţie
aeriană absolută. Prin urmare, putem
afirma că acest conflict militar
întruneşte toate caracteristicile unui
EW total.

4.8. Evenimentele din decembrie


’89

NECLASIFICAT
18 din 22
Chiar de la început trebuie remarcat faptul că scopul diversiunii electronice din
decembrie ’89 a urmărit crearea unei situaţii aeriene complexe, care să aibă ca efect
imediat intrarea în acţiune a sistemului de apărare antiaeriană al României şi totodată,
să permită testarea eficacităţii acestuia concomitent cu penetrarea reţelelor de
comandă pentru inducerea în eroare şi luarea unor decizii greşite. Această diversiune
electronică concertată a fost orientată în special, asupra sistemelor de radionavigaţie şi
radar proprii. În radionavigaţie, au fost penetrate informaţional sistemele de dirijare
ale aviaţiei, au fost bruiate canalele specifice de dirijare în scopul împiedicării
îndeplinirii misiunilor de către aceasta. Totodată s-a urmărit generarea unei
confruntări directe între aviaţie şi propria apărare antiaeriană (prin neutralizarea
aparaturii de recunoaştere amic-inamic (FoF) existente în dotarea armatei). Sistemele
radar proprii, în toate gamele de frecvenă, au fost
bruiate sistematic cu ajutorul bruiajului pasiv şi activ, practic situaţia aeriană deasupra
teritoriului României fiind sufocată de multitudinea ţintelor false simulate (au fost
descoperite ulterior, generatoare de bruiaj activ miniaturale respectiv, baloane
meteorologice pentru executarea bruiajului pasiv etc.). Situaţia aeriană complexă, dar
şi inexactitatea informaţiilor, au condus inevitabil la zeci de interceptări eronate ale
aviaţiei şi uneori, chiar la lansări ale rachetelor antiaeriene (cazul sistemelor de
apărare antiaeriană Volhov etc.).

Se poate afirma fără a greşi că, principala componentă a diversiunii electronice


din ’89 a fost reprezentată de prezenţa la nivelul întregului teritoriu al României a
bruiajului şi respectiv, a inducerii în eroare a sistemelor de conducere, cercetare,
descoperire şi neutralizare a ţintelor aeriene. Practic, a fost simulată o operaţiune
clasică complexă de invazie aeriană a României. Situaţia aeriană prezentă în acea
perioadă a fost complicată şi mai mult prin lansarea în spaţiul aerian al României,
concomitent în mai multe zone şi în momente de timp diferite, a unor obiecte
zburătoare iluminate ciudat, a unor miniavioane, minielicoptere, baloane sau
reflectoare poliedrice observabile cu ochiul liber sau prin mijloace optice. Ţintele au
fost descoperite simultan pe consolele radarelor de bord şi terestre, militare şi civile
care funcţionau independent şi pe frecvenţe diferite, în zone diferite, creând astfel
suplimentar o notă de autenticitate. Ţintele false repartizate pe zile, cu un total de
peste 1500 de semnale recepţionate şi înregistrate, au marcat un maxim de 46% în
ziua de 22 decembrie 1989, după care s-a constatat o scădere progresivă până în ziua
de 25 decembrie 1989. S-au înregistrat valori mari ale densităţii acestora în zona
Dobrogea, Câmpia Română, Banat, vestul şi nord-vestul Transilvaniei şi mai ales, pe
timpul nopţii. Înălţimea de evoluţie a ţintelor a variat între 100...3000 m (70% dintre
ele evoluând până la înălţimea de 500 m). De asemenea, ţintele aeriene descoperite au
prezentat caracteristicile elicopterelor. Se apreciază că bruiajul activ şi pasiv de
radiolocaţie a fost executat cu ajutorul sateliţilor, a unor platforme aeriene care evolua

NECLASIFICAT
19 din 22
NECLASIFICAT

în afara teritoriului naţional al României, cu avioane şi elicoptere care au penetrat


neautorizat spaţiul aerian naţional, baloane meteorologice dotate cu poliedri
reflectorizanţi deplasate cu ajutorul curenţilor de aer sau telecomandate, instalaţii
terestre portabile specializate pentru executarea bruiajului de imitare etc. Practic, prin
intermediul diversiunii electronice create s-a urmărit realizarea unei saturări a
sistemului naţional de apărare antiaeriană şi respectiv, a unui consum mare de resurse
de muniţie de artilerie sau rachete antiaeriene. Concomitent cu ţintele aeriene false, în
spaţiul aerian al României au evoluat şi ţinte reale, dar care au acţionat sub protecţia
unui puternic bruiaj activ de radiolocaţie.

În final, pentru formarea unei


imagini de ansamblu asupra
evenimentelor (de EW) desfăşurate
în decembrie ’89, se impun a fi

formulate următoarele puncte de vedere:


 eficienţa diversiunii electronice create a
demonstrat încă o dată în plus, vulnerabilitatea
sistemului naţional de EW şi posibilităţile sale
limitate de acţiune în acest sens. În consecință, pe
viitor se impunea cu necesitate o nouă
redimensionare şi retehnologizare a acestuia;
 diversiunea electronică din acea perioadă a avut ca scop primordial
destabilizarea sistemului de comandă şi control al armatei române;
 de asemenea, s-a urmărit testarea gradului de reacţie al sistemului naţional de
apărare antiaeriană;
 diversiunea electronică asupra României a fost realizată concertat din toate
mediile (aerian, terestru etc.) şi a presupus utilizarea unor mijloace şi echipamente de
EW sofisticate şi pe care puţine puteri armate ale lumii (spre exemplu, SUA, Federaţia
rusă etc.) le aveau în acel moment de timp, în dotare.

4.9. Evenimentele din fosta Iugoslavie (anii ’90)

Evenimentele desfăşurate în cadrul acestui conflict militar regional au avut


caracteristicile unui EW total, fără menajamente (exemplu: distrugerea ambasadei
Chinei de către forţele aliate). În general, este vorba despre o confruntare masivă în
spectrul electromagnetic între apărarea antiaeriană sârbă şi forţele aeriene NATO.
Cercetarea electronică a presupus utilizarea din partea NATO a întregului arsenal
specific din dotare (avioane de cercetare, sateliţi, nave maritime etc.). Bruiajul de
toate categoriile a fost atât de intens, încât a afectat în unele cazuri şi sistemele radar
din țările vecine (spre exemplu, cazul României), dar a asigurat o supremaţie
covârşitoare a aviaţiei alianţei. Un element caracteristic acestui conflict şi generalizat
ulterior, a constat în executarea de către coaliţie a aşa-numitelor atacuri chirurgicale

NECLASIFICAT
20 din 22
(în special, cu rachete de croazieră de ultimă
generaţie Cruise şi Tomahawk dirijate prin
GPS) asupra obiectivelor de interes, pentru
eliminarea pierderilor colaterale. A continuat
utilizarea armamentului inteligen și în
special, a celui neconvenţional (bombe cu grafit, ionizarea atmosferei etc.).
Deşi comparativ cu evenimentele din decembrie ’89, sistemul de apărare
antiaeriană al Iugoslaviei era mai flexibil şi mai dinamic decât cel al României,
conflictul respectiv, cel puţin din punct de vedere al spectrului electromagnetic,a fost
unul total inegal (de tip disimetric) şi câştigat fără drept de apel de coaliţia
occidentală.

5. Bibliografie

[1] Vizitiu I.C., Război electronic. Noţiuni fundamentale, Editura ATM,


Bucureşti, 2005

[2] Alberts D.S., Garstka J., Hayes R., Signori D., Understanding Information
Age Warfare, CCRP Publication Series, 2001

[3] Topor S., Război informaţional, suport de curs, Editura U.N.Ap., Bucureşti,
2004

[4] Adamy D., EW 101: a first course in electronic warfare, Artech House Inc.,
Norwood, 2001

[5] Tsui J.B., Microwave Receivers with Electronic Warfare Applications, Wiley-
Interscience, John Wiley&Sons Inc., New Jersey, 1986

NECLASIFICAT
21 din 22
NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
22 din 22