1.Definirea conceptului de securitate prin primsa muterii.fundamentele studiilor de secritate!

În literatura de specialitatea, când se analizază securitatea prin prisma conceptului de

putere se face multeori referire la așa mecanism ca „dilema de securitate”. Deoarece în
abordarea tradiţională a securităţii, creşterea securităţii unui actor înseamnă, de multe ori,
diminuarea securităţii altuia. Astfel, în perioada războiului rece, dezvoltarea unei tehnologii
militare avansate de către una dintre superputeri genera o stare de inferioritate militară celeilalte
superputeri. Acesta situaţie a fost descrisă în studiile de securitate ca “dilema securităţii”.
Definiţie: dilema securitatii se produce atunci cand “multe dintre mijloacele prin care un
stat incearca sa-si sporeasca securitatea conduc la diminuarea securitatii altor state”.
Dilema securității este caracterizat ca Fenomenul de spirala: cu cat un stat se orienteaza
mai mult catre cresterea securitatii, cu atat celelalte state se simt mai amenintate si iau masuri
proprii de crestere a securitatii. Ex. cursa înarmărilor.
2.Definirea conceptelor de securitate şi securitate naţională.
Tradiţional, securitatea naţională era concepută, în primul rând, ca supravieţuirea fizică a
statului, apărarea şi păstrarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale, capacitatea de reacţionare
adecvată la oricare pericol extern, potenţial sau real. Actualmente, problemele securităţii ating
cele mai diverse aspecte ale dezvoltării sociale sau umane. Într-un mod sau altul se conectează şi
cu sfera militară, cu activitatea politicii externe, cu domeniul economic, cu problemele
democraţiei şi a drepturilor omului, etc.
Astfel, securitatea reprezintă, la modul general, a fi la adăpost de orice pericol în
corelaţie şi cu existenţa unui sentiment de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa
oricărui pericol. Însă vom deosebi două tipuri de securitate: absenţa ipotetică a pericolului
pentru individ, societate, stat şi reala apărare a acestora de pericole, capacitatea de a face faţă
ameninţărilor. Aceste două tipuri răspund la două întrebări esenţiale: securitate pentru cine? (de
exemplu, pentru individ, pentru stat) şi contra ce (cui)? (contra amenințărilo).
3.DEFINIREA CONCEPTULUI DE APARARE NATIONALA.Elemente cheie ale apararii
nationale.
Provocările şi riscurile, pericolele şi ameninţările în materie de apărare şi securitate determină
statele lumii să acorde o atenţie sporită apărării naţionale. Aceasta din urmă, în prezent, se poate
caracteriza printr-un ansamblu coerent de particularităţi.
În Concepţia Securităţii Naţionale a Republicii Moldova (2008) se menţionează că «Pentru a
atinge obiectivul securităţii naţionale, Republica Moldova va asigura, de o manieră coordonată
cu restul programelor şi acţiunilor la nivel naţional, implementarea politicii sale externe,
politicii de securitate şi de apărare, va consolida ordinea constituţională, securitatea publică şi
securitatea domeniilor de importanţă vitală pentru stat». Apărarea este un concept ce a evoluat
de-a lungul timpului. În prezent, el acoperă domenii diverse. În sens larg, termenul apărare
desemnează „ansamblul măsurilor şi dispoziţiilor de orice natură care are drept obiect
asigurarea,în orice moment, în orice împrejurare şi împotriva oricărei forme de agresiune 1, a
securităţii şi integrităţii teritoriului, câtşi viaţa populaţiei”

Elemente cheie ale apărării naţionale.

 În final, amintim faptul că obiectivele securităţii naţionale sunt de a asigura şi a apăra
independenţa, suveranitatea, integritatea teritorială, ordinea constituţională, dezvoltarea
democratică, securitatea internă şi de a consolida statalitatea Republicii Moldova. Un loc
aparte în acest sens, revine apărării şi promovării valorilor, intereselor şi obiectivelor
naţionale.
Sectorul Apărarea naţională include instituţiile care asigură apărărea statului Republica
Moldova împotriva ameninţărilor şi agresiunilor cu caracter militar îndreptate împotriva ţării.

1
 Instituţia de bază a sectorului este Ministerul Apărării care este responsabil de construcţia
şi dezvoltarea Armatei Naţionale şi de pregătirea ei pentru executarea misiunilor de apărare a
ţării. Structurile consultative şi de conducere ale Armatei Naționale asigură funcţionalitatea
sistemului de apărare pe timp de pace şi război.
Ministerul Apărării are misiunea să elaboreze politica de apărare, să conducă şi să
coordoneze construcţia şi dezvoltarea Armatei Naţionale, să determine riscurile şi
ameninţările cu caracter militar şi necesităţile privind pregătirea sistemului naţional de
apărare pentru asigurarea securităţii militare a statului2.
4.Definirea concepteor securitate colectiva si aparare colectiva.Tipologia acordurilor de
securitate.
Astfel, securitatea colectivă este „o politică ce determină guvernele să dezvolte şi să
adopte reguli internaţionale general acceptate şi să caute să le respecte prin acţiuni colective
legitime ale organizaţiilor internaţionale reprezentantive”.( James Goodby, "Can Collective
Security Work?")

Apararea colectiva - O viziune a acestui grup lexical este aceea de asumare conştientă, liberă,
voluntară şi responsabilă de către un grup de state a unui set de obligaţii referitoare la
apărarea aliaţilor şi partenerilor împotriva ameninţărilor la adresa securităţii lor şi nu numai.
De asemenea, apărarea colectivă poate fi văzută ca expresie a nevoii unor state de a se
pune la „adăpost” de o paletă largă de riscuri şi ameninţări, îndeosebi asimetrice.
Un alt înţeles ce se poate da apărării colective este următorul: opţiunea unor state pentru
a-şi îmbunătăţi apărarea naţională şi asigura securitatea internă dorită.

ACORDURI DE SECURITATE - Apariţia şi manifestarea diferitelor tipuri de

acorduri în materie de securitate şi apărare se impune ca altă mutaţie semnificativă produsă în
ceea ce priveşte securitatea şi consecinţă directă a primelor dou percepţii referitoare la raportarea
faţă de securitate şi actorii implicaţi în realizarea ei şi la globalizarea drept catalizator al
interdependenţei dintre state. În acest sens, se disting:
a) Acorduri în materie de apărare colectivă reprezentate de tratate semnate de două sau
mai multe state care se angajează să-şi acorde asistenţă în cază de atac armat extern.
Exemplele cele mai reprezentative de acest tip de acorduri sunt Organizaţia Tratatului
Atlanticului de Nord (NATO), Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), Organizaţia
Tratatului de Securitate Colectivă(OTSC) şi Organizaţia Statelor Americane (OSA).
b) Acorduri în materie de securitate colectivă. În acest sistem, comunitatea
internaţională se angajează să renunţe la folosirea forţei şi să acorde asistenţă oricăruia dintre
membrii săi dacă un alt membru al său recurge la forţă
c) Acorduri de cooperare în materie de securitate. Astfel se stabileşte o legătură între
securitatea colectivă şi conceptul global de securitate. Se poate defini ca o noţiune largă a
securităţii cu numeroase dimensiuni, care privilegiază reasigurarea mai curând decât
descurajarea, care preferă includerea excluderii, care nu restrânge aderare
5. Conceptul de aparare colectiva . Normele apararii colective
Apărarea colectivă - angajamentul tuturor statelor de a se apăra reciproc de o agresiune
exterioară. Scopul unei organizaţiia de apărare colectivă: ca principal apărarea tuturor
membrilor de orice acţiune externă. Ele au la bază o convenţie în care este stipulată apărarea
reciprocă în cazul în care un stat membru este ameninţat sau este deja subiect al unui atac
militar din partea altui stat sau grup de state din afara tratatului.
2
Apărarea colectivă presupune următoarele norme:
1) reciprocitate între statele membre în ceea ce priveşte susţinerea militară în caz de atac de
către un alt stat sau uniune de state;
2) contribuţia fiecărui stat membru cu resurse umane, materiale şi financiare pentru
susţinerea unei misiuni dusă de organizaţie în vederea promovării intereselor
fundamentale ale participanţilor;
3) constituirea de forţe militare naţionale care intră în subordinea unei conduceri militare
a organizaţiei doar pe timpul îndeplinirii misiunii respective; în restul timpului, structura
militară se întoarce la „bază”, adică în ţara de origine;
4) negocierea nivelului, mărimii şi naturii efortului de apărare. După adoptarea deciziei în
acest domeniu se trece la transpunerea ei în practică prin metode proprii, de către fiecare
ţară;
5) obligativitatea tuturor statelor membre de a participa la apărarea colectivă. Această
participare este dimensionată în raport cu puterea economică, populaţia, suprafaţa etc.
ţării respective;
6) consens în adoptarea hotărârilor. Odată adoptate, acestea devin obligatorii pentru toţi
membrii organizaţiei.
6. NATO – apărarea colectiva si securitatea cooperativa
Într-un sistem de securitate cooperativă, obiectivele de securitate naţională ale statelor ca
entitate individuală sunt conectate de către patru inele consolidate de securitate: Inelul unu:
promovarea şi protejarea drepturilor omului în propriile lor graniţe şi în zona de influenţă
(Securitate individuală). Inelul doi: menţinerea păcii şi stabilităţii în spaţiul lor comun
(Securitate colectivă). Inelul trei: protecţie reciprocă împotriva agresiunii exterioare (Apărare
colectivă). Inelul patru: promovarea în mod activ a stabilităţii în alte zone unde conflictul ar
putea să ameninţe securitatea lor comună, folosind mijloace politice, informaţionale, economice
şi, dacă e necesar, militare (promovarea stabilităţii).

7. Definirea conceptului de aparare preemtivă

Dreptul internațional și apărarea preemtivă – ar da dreptul unui stat sau unor state să desfăşoare
acţiuni militare împotriva altui stat unde se presupune că sunt încălcate:
 drepturile fundamentale ale omului
 sunt produse arme de distrugere în masă, sau, mai nou,
 există tabere ale unor organizaţii ale terorismului internaţional.
 În acest sens, se impun a fi soluţionate patru aspecte importante ale loviturilor preemtive:
 circumstanţele în care decizia de autorizare a acestor lovituri va fi luată;
 modalitatea în care decizia adoptată se va pune în practică;
 stabilirea momentului în care un pericol devine suficient de iminent pentru a justifica
loviturile preemtive;
 credibilitatea şi veridicitatea surselor de informare pe care se întemeiază adoptarea
deciziei de aplicare a acestui tip de lovituri.
8. Definitii si tipologii contemporane ale conceptul de alianţă politico-militară
Alianţele politico-militare nu se consideră adversarul nici unei ţări decât în condiţiile
prevederilor Cartei ONU.Pentru stabilirea scopului şi obiectivelor unei alianţe politico-militare
se au în vedere:
 valorile şi interesele fundamentale comune;
 prevederile Cartei ONU;
 riscurile, ameninţările, vulnerabilităţile şi pericolele la adresa securităţii alianţei,
în ansamblul său, şi la adresa statelor membre.
Scopul unei alianţe politico-militare este apărarea valorilor şi intereselor fundamentale comune,
precum şi intereselor naţionale, împotriva oricărei agresiuni, menţinerii stabilităţii şi securităţii
internaţionale în conformitate cu prevederile Cartei ONU.
Misiunile sunt de esenţă politico-militară şi cuprind domeniile securităţii şi apărării precum şi
alte domenii prin care se asigură prevenirea şi gestionarea crizelor, care ar putea afecta interesele
alianţei.
9.Politica de securitate nationala.Consideratii generale.
PSN urmează a fi privită, în primul rînd, ca un set de standarde pentru procesul decizional, ca un
punct de referinţă general acceptat pentru factorii de decizie în abordarea şi reacţia de răspuns la
evenimentele ce prezintă ameninţări, riscuri, provocări sau oportunităţi pentru securitatea ţării.
O reformulare sau reorientare substanţială a politicii de securitate poate fi cauzată şi de
schimbări interne, atunci cînd guvernarea este preluată de noi forţe politice, este adoptată o nouă
Constituţie, sau ca reacţie de răspuns la provocările majore din exterior.
O reformulare sau reorientare substanţială a politicii de securitate poate fi cauzată şi de
schimbări interne, atunci cînd guvernarea este preluată de noi forţe politice, este adoptată o nouă
Constituţie, sau ca reacţie de răspuns la provocările majore din exterior.
Dacă să vorbim de doctrinele şi politica de apărare ® modificări radicale diferite intervale de
timp, ex. NATO:
 doctrina represaliilor masive (deţinând monopolul atomic);
 concepţia ripostei flexibile, după eşecul din Vietnam;
 doctrina războiului nuclear limitat, când sovieticii au amplasat rachete nucleare cu rază
medie de acţiune in Europa;
concentrarea atenţiei asupra Pacificului (Asia) şi a Lumii Arabe, după sfarşitul Războiului
Rece şi în contextul sporirii contribuţiei europenilor la asigurarea propriei securităţi.
10.Cadrul politico-juridic al politicii de securitate si aparare nationala a RM
PSN face obiectul unei legislaţii specifice.
 Statele Unite, preşedintele trebuie să prezinte anual Congresului o strategie naţională de
securitate.
 În Letonia, Parlamentul trebuie să aprobe o PSN scrisă de Cabinet şi aprobată de
Consiliul Naţional al Securităţii în fiecare an.
 În Federaţia Rusă, Consiliul Naţional al Securităţii elaborează strategii de securitate care
sunt aprobate de executiv.
  În Austria, Parlamentul a creat în 2001 un Consiliu Naţional al Securităţii care are sarcina
de a stabili orientarea politicii naţionale de securitate, dar nu şi neapărat de a prezenta un
document complet privind PNS
Care este baza legală a PSN a Republicii Moldova ?
 Concepţia de Securitate Naţională, LEGE Nr. 112 din  22.05.2008. În: Monitorul
Oficial, nr. 97-98 din 03.06.2008.
 Constituţia Republicii Moldova. Chişinău, 2011.
 Concepţia politicii externe a Republicii Moldova. LEGE Nr. 368 din 08.02.1995. În:
Monitorul Oficial, nr. 020 din 06.04.1995
 Doctrina militară a Republicii Moldova, Legea Nr.482-XIII din 06.06.95 În: Monitorul
Oficial al R.Moldova nr.38-39/429 din 14.07.1995
 Legea privind organele securităţii statului , Nr. 619 din  31.10.1995 În:   Monitorul
Oficial Nr. 10 din 13.02.1997 (1998-2005 -11 modificări)
 Legea securităţii statului, Nr. 618-XIII din 31.10.1995. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 10-11/117 din 13.02.1997.
 Legea cu privire la apărarea naţională, Nr.345-XV din 25.07.2003. În: Monitorul
Oficial al R. Moldova nr.200-203/775 din 19.09.2003
 Concepția reformei militare. Hotărîrea Parlamentului nr. 1315 din 26.07.2002 . În:
Monitorul Oficial nr. 117, art. nr. 975 din 15.08.2002
 Strategia securităţii naţionale a Republicii Moldova. Hotărarea
 Parlamentului nr. 153 din 15.07.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii
 Moldova, nr. 170-175 din 14.10.2011.
 Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova Integrarea Europeană:
LIBERTATE, DEMOCRAŢIE, BUNĂSTARE 2011-2014
 Analiza Strategică a Apărării (parțial secretizat, adoptat în 2011)
 Strategia de Informare şi Comunicare în domeniul apărării şi securităţii (2010)
 Legea cu privire la protecția civilă, nr. 271-XIII din 09 noiembrie 1994
Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie, 1994
proclamă un şir de valori şi principia supreme pentru statul Republica Moldova cum ar fi:
 suveranitatea şi independenţa;
 caracterul unitar şi indivizibil;
 republica, ca formă de guvernământ;
 statul de drept;
 inalienabilitatea teritoriului;
 democraţia şi pluralismul politic;
 respectarea drepturilor şi libertăţilor omului; etc.
articolul 108, cu privire la forţele armate se menţionează faptul că „acestea sunt subordonate
exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a integrităţii teritoriale a ţării şi a
democraţiei constituţionale” conţine o normă specifi că care determină caracterul distinct al
politicii de securitate şi apărare a statului moldovenesc: declararea statutului de neutralitate
„Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său” art.
11.Concepţie pretinde să fi e „un sistem de idei care conturează priorităţile statului în domeniul
securităţii naţionale” : să reflecte „evaluarea generală a mediului de securitate pe plan naţional şi
internaţional în care operează Republica Moldova” să definească „scopul securităţii naţionale,
liniile directorii de bază pentru securitatea naţională, valorile şi principiile generale ce urmează a
fi protejate de statul şi de societatea moldovenească”. Acest document de ordin strategic urma să
servească drept bază pentru elaborarea Strategiei Securităţii Naţionale, Strategiei Militare
Naţionale şi altor strategii sectoriale în domeniul securităţii naţionale.
Doctrina militară a Republicii Moldova, adoptată înaintea Legii securităţii statului de
către Parlament la 6 iunie, este un document oficial important, care vizează principiile şi
direcţiile securităţii naţionale şi ale apărării.
11.Determinati riscurile si amenintarile la adresa securitatii nnnaaationale a RM conform
Conceptiei Securitatii Nationale
Concepţia Securităţii Naţionale a Republicii Moldova pretinde să fie un sistem de idei
care conturează priorităţile statului în domeniul securităţii naţionale:
 să reflecte „evaluarea generală a mediului de securitate pe plan naţional şi internaţional în
care operează Republica Moldova”;
 să definească „scopul securităţii naţionale, liniile directorii de bază pentru securitatea
naţională, valorile şi principiile generale ce urmează a fi protejate de statul şi de
societatea moldovenească”.
Parlamentul Republicii Moldova a aprobat la 22 mai 2008, în lectură finală, Concepţia securităţii
naţionale a Republicii Moldova, document care reflectă evaluarea generală a mediului de
securitate pe plan naţional şi internaţional în care operează Republica Moldova şi defineşte
scopul securităţii naţionale, liniile directoare de bază pentru securitatea naţională, valorile şi
principiile generale ce urmează a fi protejate de statul şi societatea moldoveană.
Din punct de vedere structural, Concepţia cuprinde patru capitole. Capitolul 1 stabileşte
obiectivele ce urmează a fi atinse în vederea asigurării securităţii naţionale, liniile directoare de
bază ale politicii de securitate a Republicii Moldova, valorile generale, principiile, riscurile şi
vulnerabilităţile în acest domeniu. Sunt reflectate, de asemenea, caracterul complex şi
interdependent al securităţii, principalele ameninţări la adresa securităţii naţionale a Republicii
Moldova ce urmează a fi luate în calcul în vederea asigurării securităţii ei.
Capitolul 2 este consacrat cooperării internaţionale a Republicii Moldova în calitate de
instrument de asigurare a securităţii naţionale. Din această perspectivă este stabilită
interconexiunea organică dintre politica internă şi cea externă a statului. Alături de referinţele la
procesul de integrare în Uniunea Europeană şi la cooperarea pe plan regional, acest capitol se
referă explicit şi la relaţiile Republicii Moldova cu statele vecine.
Capitolul 3 se referă la sistemul menit să asigure starea de securitate naţională a Republicii
Moldova, cu specificarea procesului de reformare a acestui sistem.
În prezent nu există un alt document pertinent ce ar stabili care sunt principiile de apreciere a
riscurilor şi ameninţărilor de securitate şi, respectiv, a soluţiilor de prevenire şi combatere a
acestora. În Capitolul 4 se fixează perspectivele adoptării Strategiei securităţii naţionale şi face
referinţă la conţinutul acestui document.
12.Determinati elementele Strategiei si Securitatii Nationale a RM.
Strategia Securităţii Naţionale a Republicii Moldova. Strategia securităţii naţionale a
Republicii Moldova pentru 2009 – 2013 (în continuare – Strategia), a fost elaborată de un grup
de lucru în conformitate cu Concepţia Securităţii naţionale. Scopul evenimentului a fost de a
implica societatea civilă şi mediul de experţi din Moldova în identificarea şi discutarea
problemelor majore din domeniul securităţii naţionale, precum şi de a supune expertizei publice
textul proiectului recent elaborat, în vederea depistării şi eliminării unor posibile lacune sau
neclarităţi. Capitolul 3 al Strategiei securităţii naţionale este dedicat viziunii şi acţiunilor de
consolidare a securităţii naţionale prin intermediul politicii externe şi de apărare. Strategia
recunoaşte că „un loc aparte în contextul securităţii îi revine participării Republicii Moldova la
eforturile globale, regionale şi subregionale de promovare a stabilităţii şi securităţii
internaţionale prin cooperarea în cadrul ONU, OSCE, cu NATO şi alte organizaţii internaţionale
relevante, precum şi participarea la misiunile în cadrul Politicii de Securitate şi Apărare Comună
a UE (CSDP)”. Astfel, Republica Moldova se va înscrie în contextul contribuţiei sale la
eforturile internaţionale de asigurare a securităţii. În acelaşi timp, se indică importanţa
intensificării cooperării cu UE pe dimensiunea PESC şi PESA, orientată spre consolidarea
securităţii naţionale şi a celei regionale. Un alt element important al Strategiei este stabilirea
controlului democratic asupra forţelor armate prin promovarea transparenţei şi a
responsabilităţii sistemului naţional de apărare în faţa societăţii. Aspectul democratizării
sistemului de securitate este baza politicii de apărare ca element esenţial al politicii de securitate.
Prin politică de securitate documentul are în vedere un ansamblu de concepte, de norme juridice
şi de acţiuni orientate spre promovarea şi protejarea intereselor naţionale prin identificarea,
prevenirea şi contracararea ameninţărilor şi a riscurilor cu impact asupra securităţii statului.
Referindu-se la politica de apărare a Republicii Moldova, Strategia o defineşte ca „un ansamblu
de viziuni, de concepţii, de activităţi şi de relaţii care reflectă caracterul complex al apărării şi
care definesc capacitatea statului în a asigura modernizarea continuă în vederea dezvoltării
posibilităților sale de a utiliza defensiv mijloacele militare. Politica de apărare include aspectele
externe și interne, militare şi nonmilitare ale sistemului de securitate naţională şi se bazează pe
principiul fundamental de asigurare a controlului democratic asupra forţelor armate prin
promovarea transparenţei şi a responsabilităţii sistemului naţional de apărare în faţa societăţii”.
13.Politica de aparare in AN a RM : scopul politicii de aparare,dimensiunile politicii de
aparare,cerinte si principii.
Promovarea politicii de apărare este imposibilă fără ghidări strategice la nivel politic.
Rezultatele Analizei Strategice a Apărării şi Strategia Securităţii Naţionale vor servi drept bată
pentru elaborarea Strategiei Militare Naţionale, care va definitiva misiunile Forţelor Armate a
Republicii Moldova, revizuite prin prisma realităţilor mediului geo-strategic de securitate,
capabilităţile necesare executării acestor misiuni, conceptele strategice de utilizare a Forţelor
Armate în vederea implementări obiectivelor politicii de securitate şi apărare a statului pe timp
de pace, criză sau război. Prevederile acestor două documente fundamentale în domeniul apărării
trasează liniile directorii pentru dezvoltarea sistemului naţional de apărare pe termen scurt şi
mediu. Scopul:Apărarea naţională reprezintă totalitatea măsurilor şi acţiunilor adoptate şi
desfăşurate de conducerea sistemului naţional de apărare al Republicii Moldova în scopul
garantării suveranităţii naţionale, independenţei şi unităţii statului, integrităţii teritoriale a ţării şi
a democraţiei constituţionale.
Pentru atingerea acestui scop, se aplică un sistem de măsuri care preconizează:
 la nivel global - participarea la activitatea comunităţii mondiale în vederea prevenirii
războaielor şi conflictelor armate şi soluţionării paşnice a problemelor litigioase; crearea
condiţiilor care, în cazul unui pericol militar extern, vor asigura realizarea dreptului republicii la
asistenţa organizaţiilor internaţionale; participarea activă la edificarea sistemului internaţional
unic de securitate colectivă;
 la nivel regional - stabilirea relaţiilor prieteneşti bilaterale şi multilaterale cu statele din
regiune, care vor asigura un nivel înalt de încredere reciprocă şi transparentă în domeniul militar,
precum şi ajutorul reciproc în cazul periclitării securităţii colective;
 la nivel naţional - crearea unui potenţial militar suficient pentru asigurarea securităţii militare
a statului.
Dimensiunile politicii de apărare: Republica Moldova consideră parteneri în activităţile de
menţinere a păcii şi securităţii internaţionale, de prevenire a conflictelor armate toate statele şi
organizaţiile internaţionale, politica cărora nu cauzează prejudiciu intereselor ei şi nu contravine
Statutului Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Pornind de la aceasta, Ministerul Apărării în exercitarea politicii sale de apărare naţională
se ghidează de următoarele linii directorii :
 asigurarea respectării statutului de neutralitate permanentă;
 restabilirea integrităţii teritoriale a statului, eliminarea prezenţei militare străine,
consolidarea independenţei şi suveranităţii statului;
 apărarea cît mai eficientă a intereselor şi drepturilor cetăţenilor săi în ţară şi peste hotare;
 dezvoltarea şi valorificarea cît mai plenară a potenţialului uman, principală resursă a ţării;
 accelerarea reformelor politice şi instituţionale, a celor care permit îndeplinirea criteriilor
de aderare la Uniunea Europeană.
Cerinţe. Totodată, Republica Moldova este nevoită să ţină cont de sursele potenţiale existente
ale pericolului militar pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială, inclusiv de
cele ce ţin de relaţiile nereglementate dintre diferite state din regiune.
Surse potenţiale ale pericolului militar pot fi:
 pretenţii teritoriale ale altor state;
  tentative de amestec în treburile interne, de destabilizare a situaţiei politice interne din
republică;
 prezenţa pe teritoriul republicii a trupelor străine;
 activitatea organizaţiilor separatiste, orientată spre violarea armată a integrităţii teritoriale
a republicii;
 crearea formaţiunilor militare ilegale.
Principii:
1. Oportună. Să înceapă în faza iniţială a procesului de formulare a politicii pentru a obţine
rezultate la timp şi pentru a influenţa deciziile înainte ca acestea să fie adoptate.
2. Proporţională. Resursele investite trebuie să corespundă avantajelor obţinute ca urmare a
implementării reuşite a acestora.
3. Sistematică. Evaluările prealabile sunt punctul de pornire esenţial pentru fiecare nouă
evaluare.
4. Cuprinzătoare. Trebuie să acopere nu doar domeniul direct influenţat de politică, ci trebuie
să ia în calcul orice posibil impact pe termen lung şi scurt.
5. Cât se poate de precisă. Ţinând cont de constrângerile bugetare, trebuie să valorifice la
maximum datele cantitative şi metodele de evaluare corespunzătoare pentru a asigura
obiectivitate şi comparabilitate.
6. Consultativă. O evaluare nu trebuie realizată „în spatele uşilor închise”. Procesele trebuie să
aibă la bază informaţii obţinute prin sondaje şi consultări cu experţi în domeniul inclusiv
experţi străini.
7. Transparentă.
8. Realistă. Evaluarea impactului politicilor permite evitarea finanţării nejustificate sau a unui
calendar nerealist.
Ministerul Apărării este în proces de implementare a unui şir de proiecte şi activităţi în domeniul
politicii de apărare:
 prevederile Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO
(IPAP),
 Programului de activitate a Guvernului„Integrare Europeană: Libertate, Democraţie,
Bunăstare” 2009-2013,
 Programul Individual al Parteneriatului (IPP),
 planurile bilaterale de cooperare cu ţările partenere şi alte organizaţii internaţionale şi
regionale, alte documente ale legislaţiei naţionale din domeniul apărării şi angajamentele
asumate în plan internaţional.
14.ANALIZA STRATEGICA A APARARII
Analiza Strategică a Apărării (ASA).ASA este o inventariere detaliată a întregului sistem de
apărare, care va face posibilă identificarea punctelor forte şi slabe ale sistemului. În baza
rezultatelor finale se vor propune schimbări conceptuale şi organizaţionale în dezvoltarea
capabilităţilor de apărare, care ar satisface necesităţile de securitate ale statului.
Analiza Strategică a Apărării urmează să evalueze în ansamblu corelarea adecvată a
următoarelor aspecte:
 pericolele reale existente la adresa securităţii statului;
 interesele şi obiectivele naţionale în domeniul apărării;
 resursele disponibile şi suficienţa acestora pentru realizarea obiectivelor;
 mijloacele existente cu care se propune de a realiza obiectivele trasate.
Iniţierea procesului (intenții): Intenţia de a desfăşura ASA a fost reflectată în Planul
Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) RM – NATO(obiectivul 2.1.2. al Programului
Naţional de implementare a Planului IPAP, Hotărârea Guvernului nr.1506 din 29.12.2006).
Cu suportul experţilor Echipei de consultanţă în domeniul dezvoltării sectorului de
securitate (SSDAT) din Regatul Unit al Marii Britanii Republica Moldova a lansat
procesul ASA la finele 2007.
 Mecanisme de implementare: Prin Decretul Preşedintelui RM nr.1339-IV din
18.10.2007 a fost creată Comisia de Stat pentru desfăşurarea ASA (CS ASA).
Comisia este condusă de Ministrul apărării şi include factorii de decizie din Consiliul
Suprem de Securitate, Parlamentul RM, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene,
Ministerul Afacerilor Interne (Departamentul Trupelor de Carabinieri), Serviciul Grăniceri,
Serviciul Informaţii şi Securitate, Ministerului de Finanţe, Marele Stat Major al Armatei
Naţionale.
4 grupuri de lucru (GL) inter-ministeriale la nivel de experţi pe diferite domenii:
I. Contextul strategic (GL 1) – Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene ;
II. Sistemul de apărare (GL 2) – atribuit Marelui Stat Major al Armatei Naţionale;
III. Resurse de apărare (GL 3) – competenţa Ministerului Apărării;
IV. Managementul apărării (GL 4) – competenţa Ministerului Apărării.

Conform planului aprobat de Comisia de Stat , ASA cuprinde 3 etape:

etapa I – evaluarea capabilităţilor actuale a FA;
etapa II – evaluarea contextului strategic şi mediului internaţional şi elaborarea îndrumărilor
politice;
etapa III – în baza îndrumărilor politice şi misiunilor stabilite pentru FA, elaborarea cerinţelor
faţă de capabilităţi
Realizări: Cu suportul experţilor britanici, grupurile de lucru au elaborat baza conceptuală
şi metodologică, efectuarea evaluării sistemului de apărare naţional, şi anume:
 Liniile directorii pentru desfăşurarea ASA (GL 1)
 Metodologia de evaluare a capabilităţilor FA RM (GL 2);
 Metodologia de evaluare a costurilor aferente capabilităţilor FA RM (GL 3);
 Metodologia de evaluare a cadrului legislativ în domeniul apărării (GL 4).
15.DEFINITI COMCEPTUL PROFESIONALIZAREA FORTELOR ARMATE,POLITICI
PRIVIND PROFESIONALIZAREA FARM.
?
16.ELEMENTELE REFORMEI SECTORULUI DE SECURITATE A RM.
Reformarea sectorului securităţii naţionale al Republicii Moldova reprezintă un proces
complex continuu, cu efect atît  asupra instituţiilor de stat, cât şi a societăţii în ansamblu. Acest
proces include componentul politic, militar şi de apărare, componentele de politică externă, de
informaţii şi de contrainformaţii, de ordine constituţională şi de justiţie, componentul  economic,
financiar,  energetic, industrial, componentele de comunicaţii şi infrastructură, de protecţie
socială, componentul ecologic, care sînt interdependente.
Reforma Sectorului de Securitate – un set de politici, programe şi acţiuni, întreprinse
de guvernare cu scopul de a spori nivelul de securitate şi modul în care securitatea şi justiţia sunt
asigurate.
Elemente principale:
 Reforma militară / reforma apărării;
 Reforma poliţiei / reforma activităţii poliţieneşti şi sistemului de asigurare a ordinii
interne;
 Reforma serviciilor speciale / secrete, de informaţii, cu misiuni speciale, etc;
 Reforma sistemului de justiţie (poliţia, procuratura, judecătoriile, penitenciarele).
Motivele generale ale reformelor organizaţionale / instituţionale:
1) Modificarea substanţială a contextului sau condiţiilor în care activează instituţia;
2) Necorespunderea rezultatelor activităţii cu aşteptările şi cerinţele înaintate;
3) Scăderea nivelului de competitivitate a instituţiei şi calităţii produselor sale;
4) Creşterea costurilor în raport cu efectele şi rezultatele obţinute.
 Motivele specifice ale reformelor din sectorul de securitate:
1) Democratizarea societăţii şi redefinirea misiunii instituţiilor;
2) Modificarea viziunii asupra securităţii naţionale;
3) Schimbări cardinale în lista de riscuri, pericole şi ameninţări;
4) Necesitatea adaptării la alte reforme din sectorul de securitate.
17. Conceptia reformei militare si sistemului de asigurare a securitatii militare a R.M.
Reformarea sectorului securităţii naţionale al Republicii Moldova reprezintă un proces
complex continuu, cu efect atît  asupra instituţiilor de stat, cât şi a societăţii în ansamblu. Acest
proces include componentul politic, militar şi de apărare, componentele de politică externă, de
informaţii şi de contrainformaţii, de ordine constituţională şi de justiţie, componentul  economic,
financiar,  energetic, industrial, componentele de comunicaţii şi infrastructură, de protecţie
socială, componentul ecologic, care sînt interdependente. Procesul de reformare a sectorului
securităţii naţionale porneşte de la premisa că Republica Moldova are nevoie de stabilitate şi de
securitate suficientă pentru asigurarea dezvoltării statului, de o permanentă dezvoltare economică
pentru a se asigura o stare durabilă de securitate şi stabilitate. În procesul de realizare a reformei
sectorului securităţii naţionale al Republicii Moldova, va fi încurajată participarea societăţii
civile, mass-mediei, organizaţiilor de apărare a drepturilor omului şi organismelor internaţionale
relevante.
Reforma Sectorului de Securitate – un set de politici, programe şi acţiuni, întreprinse
de guvernare cu scopul de a spori nivelul de securitate şi modul în care securitatea şi justiţia sunt
asigurate. Elemente principale:
 Reforma militară / reforma apărării;
 Reforma poliţiei / reforma activităţii poliţieneşti şi sistemului de asigurare a ordinii
interne;
 Reforma serviciilor speciale / secrete, de informaţii, cu misiuni speciale, etc;
 Reforma sistemului de justiţie (poliţia, procuratura, judecătoriile, penitenciarele).
Motivele generale ale reformelor organizaţionale / instituţionale:
5) Modificarea substanţială a contextului sau condiţiilor în care activează instituţia;
6) Necorespunderea rezultatelor activităţii cu aşteptările şi cerinţele înaintate;
7) Scăderea nivelului de competitivitate a instituţiei şi calităţii produselor sale;
8) Creşterea costurilor în raport cu efectele şi rezultatele obţinute.
Motivele specifice ale reformelor din sectorul de securitate:
5) Democratizarea societăţii şi redefinirea misiunii instituţiilor;
6) Modificarea viziunii asupra securităţii naţionale;
7) Schimbări cardinale în lista de riscuri, pericole şi ameninţări;
8) Necesitatea adaptării la alte reforme din sectorul de securitate.
18. Factorii ce determina Reforma Militara a R.M.
a) imperfecţiunea sistemului actual de asigurare a securităţii militare a statului;
b) adoptarea statutului de neutralitate permanentă şi  promovarea unei politici externe
adecvate;
c) situaţia geopolitică actuală şi  necesitatea adaptării la noile realităţi, riscuri, ameninţări şi
misiuni;
d) insuficienţa resurselor şi mijloacelor disponibile şi  necesitatea corelării sistemului de
asigurare a securităţii militare a statului cu posibilităţile actuale şi perspectivele dezvoltării
economice a ţării;
e) starea calitativă relativ joasă a Forţelor Armate şi a potenţialului militar al ţării.
Insuficienţele sistemului actual de asigurare a securităţii militare a statului sînt consecinţele:
a) lipsei unor principii teoretice şi a experienţei practice în domeniul construcţiei militare şi al
dirijării acestui sistem;
 b) erorilor comise în procesul de constituire şi perfecţionare a sistemului în cauză;
c) ignorării valorilor naţionale, a rolului şi importanţei organismului militar, substituirii
frecvente a valorilor civice şi a patriotismului prin opinii pacifiste eronate;
d) impactului negativ al crizelor economice, politice şi social-psihologice asupra organismului
militar;
e) insuficienţei resurselor şi mijloacelor alocate.
19.Scopul si directiile de baza a Reformei Militare in R.M.
Scopul reformei militare este instituirea unui sistem calitativ nou, eficient şi flexibil de asigurare
a securităţii militare, care ar garanta apărarea suveranităţii, independenţei, unităţii şi integrităţii
teritoriale a ţării şi ar asigura securitatea cetăţenilor ei.
Eficienţa şi flexibilitatea sistemului de asigurare a securităţii militare a statului sînt determinate
de capacitatea lui de a acţiona în corespundere cu esenţa, amploarea şi natura riscurilor,
ameninţărilor şi agresiunilor cu caracter militar, în condiţiile unor cheltuieli minime pe timp de
pace. Luînd în considerare problemele economice actuale şi resursele limitate, reforma militară
are sarcina de a optimiza procesul construcţiei militare şi de a-l orienta spre formarea unui sistem
naţional unitar de asigurare a securităţii militare.
Temelia sistemului naţional unitar de asigurare a securităţii militare o vor constitui Forţele
Armate calitativ reformate, conduse eficient de autorităţile civile şi militare şi asigurate cu
resurse de mobilizare şi cu o infrastructură militară adecvată.
2. Direcţiile principale ale reformei militare
1) Asigurarea ştiinţifică a apărării naţionale
Asigurarea ştiinţifică a apărării naţionale reprezintă un complex de cercetări multilaterale ale
problemelor ce ţin de organizarea militară a statului şi presupune crearea potenţialului militaro-
ştiinţific naţional, care va uni eforturile intelectuale ale teoreticienilor şi practicienilor, ale
persoanelor civile şi militare într-un sistem unitar, menit să satisfacă necesităţile securităţii
militare a statului. Domenii ale cercetărilor ştiinţifice urmează să devină problemele militar-
strategice (elaborarea teoriei securităţii generale şi militare, fundamentarea conceptelor de
prevenire a războaielor şi conflictelor militare, definirea direcţiilor de construcţie militară, teoria
aplicării de luptă a Forţelor Armate etc.), militar-sociale (studierea relaţiilor în sistemul
"societate-armată"), economico-militare şi tehnico-militare. Realizarea acestei direcţii va
determina în mare măsură succesul reformei militare şi, în ultimă instanţă, constituirea noului
sistem naţional de apărare.
2) Dezvoltarea şi perfecţionarea cadrului juridic al sistemului de asigurare a securităţii militare a
statului. Conţinutul şi importanţa activităţilor în acest domeniu al reformei militare sînt dictate de
necesitatea aducerii actelor normative vizînd domeniul militar în concordanţă cu nivelul evoluat
al relaţiilor militare şi de drept constituite în stat, a lichidării divergenţelor dintre actele
normative şi ale acestora cu Constituţia, a dezvoltării cadrului juridic al activităţii organelor
conducerii civile şi militare, precum şi al activităţii Forţelor Armate.
3) Perfecţionarea sistemului de conducere în domeniul apărării. Direcţia în cauză a reformei
militare prevede perfecţionarea, în conformitate cu normele statului de drept, a sistemului
conducerii de stat în domeniul apărării naţionale, delimitarea strictă a atribuţiilor şi
responsabilităţilor autorităţilor civile şi militare pe timp de pace şi de război, precum şi
excluderea dublării nejustificate a funcţiilor de asigurare a securităţii militare.
4) Reforma Forţelor Armate. Forţele Armate constituie temelia şi componenta principală a
întregului sistem de asigurare a securităţii militare a statului. Iată de ce reforma Forţelor Armate
trebuie să constituie conţinutul esenţial al reformei militare. Reforma Forţelor Armate nu trebuie
limitată doar la schimbarea structurii organizaţionale a statelor şi a modului lor de completare.
Ea trebuie să reprezinte un complex de măsuri interdependente şi reciproc condiţionate de ordin
economic, social-politic şi de altă natură, îndreptate spre dezvoltarea Forţelor Armate în vederea
preîntîmpinării unor posibile agresiuni şi asigurării apărării armate a ţării.
5) Perfecţionarea sistemului de mobilizare. Sistemul de mobilizare constituie un complex de
măsuri efectuate în stat pe timp de pace în vederea asigurării apărării naţionale în caz de
agresiune. Perfecţionarea acestui sistem include pregătirea de mobilizare şi mobilizarea
economiei naţionale şi a Forţelor Armate.
6) Asigurarea economico-financiară a Forţelor Armate
Reforma militară prevede elaborarea şi promovarea unei politici, fundamentate şi coordonate la
nivel de stat, privind asigurarea tehnico-materială, economică şi financiară a Forţelor Armate.
Direcţiile de bază ale politicii de stat în acest domeniu sînt unificarea şi standardizarea
armamentelor, a tehnicii militare şi a mijloacelor tehnico-materiale, asigurarea deplină cu acestea
a trupelor regulate şi a formaţiunilor de rezervă, crearea rezervei de stat de mobilizare.
7) Dezvoltarea colaborării internaţionale în domeniul militar. În cadrul colaborării internaţionale
în domeniul militar, Republica Moldova porneşte de la interesele sale naţionale şi de la statutul
de neutralitate permanentă, acţionînd în conformitate cu normele unanim recunoscute ale
dreptului internaţional şi cu prevederile tratatelor internaţionale la care este parte. În procesul
reformei militare se va ţine cont de experienţa construcţiei militare a altor state, experienţă care
trebuie ajustată la condiţiile politice şi social-economice ale Republicii Moldova.
20. Componentele Parlamentului R.M. si Presedintelui tarii in sectorul de securitate.
În conformitate cu Constituţia Parlamentul Republicii Moldova, de rînd cu adoptarea legilor,
hotărârilor şi moţiunilor:
 aprobă direcţiile principale ale politicii interne şi externe a statului;
 aprobă doctrina militară a statului;
 exercită controlul parlamentar asupra puterii executive;
 ratifică, denunţă, suspendă şi anulează acţiunea tratatelor
 internaţionale încheiate de Republica Moldova;
 declară mobilizarea parţială sau generală;
 declară starea de urgenţă, de asediu şi de război.
În conformitate cu art. 24 din Legea cu privire la apărarea naţională Parlamentul are următoarele
atribuţii suplimentare:
 aprobă concepţia securităţii naţionale şi doctrina militară a statului;
 aprobă structura generală şi efectivul componentelor Forţelor Armate;
 aprobă volumul alocaţiilor bugetare pentru necesităţile apărării.
 creează şi dezvoltă cadrul legislativ de asigurare a securităţii naţionale,
 exercită controlul democratic asupra sferei militare şi
 monitorizează activitatea curentă a forţelor armate şi a structurilor de ocrotire a normelor de
drept.
Conform Constituţiei Republicii Moldova, Preşedintele ţării îşi asumă deplina responsabilitate
pentru securitatea şi apărarea statului. Preşedintele Republicii Moldova în calitatea de şef al
statului ESTE „garant al suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale
a ţării” (art. 77, Preşedintele Republicii Moldova, şeful statului.) Preşedintele Republicii
Moldova „poartă tratative şi ia parte la negocieri, încheie tratate internaţionale în numele
Republicii Moldova şi le prezintă, în modul şi în termenul stabilit prin lege, spre ratificare
Parlamentului” (Art. 86. Preşedintele Republicii Moldova. Atribuţii în domeniul politicii externe.
Preşedintele Republicii Moldova este totodată Comandantul suprem al forţelor armate, „poate
declara mobilizarea parţială sau generală, în caz de agresiune armată, ia măsuri pentru
respingerea agresiunii şi declară stare de război”, „poate lua şi alte măsuri pentru asigurarea
securităţii naţionale şi a ordinii publice, în limitele şi în condiţiile legii”. (art. 87. Preşedintele
Republicii Moldova. Atribuţii în domeniul apărării)
În conformitate cu art. 25, Legea cu privire la apărarea naţională, 19.09.2003, Preşedintele
poartă răspundere pentru starea sistemului naţional de apărare şi are următoarele atribuţii:
 exercită conducerea generală a sistemului naţional de apărare şi coordonează activitatea
autorităţilor administraţiei publice în domeniul apărării naţionale;
 prezintă Parlamentului spre aprobare proiectele concepţiei securităţii naţionale, doctrinei
militare a statului, structurii generale şi efectivelor componentelor Forţelor Armate;
 aprobă regulamentul Consiliului Suprem de Securitate; regulamentul Statului Major General;
programele şi planurile privind construcţia şi dezvoltarea Forţelor Armate; planul de
mobilizare a Forţelor Armate; planul de întrebuinţare a Forţelor Armate;
 coordonează activitatea de colaborare militară internaţională;
 efectuează conducerea generală privind acumularea resurselor pentru necesităţile sistemului
naţional de apărare;
 poartă tratative, încheie tratate internaţionale în domeniul militar în numele Republicii
Moldova şi le prezintă spre ratifi care Parlamentului;
 înaintează Parlamentului propuneri privind participarea cu efective, armament şi tehnică
militară la operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii sau în scopuri umanitare.
21. Functiile Consiliului Suprem de Securitate s R.M.
Consiliul Suprem de Securitate este un element tradiţional al sistemului de asigurare a securităţii
naţionale în ţările cu regim de guvernare Democratică.
Consiliul Suprem de Securitate este un organ consultativ ce analizează activitatea ministerelor şi
departamentelor în domeniul asigurării securităţii naţionale, prezentând recomandări
Preşedintelui Republicii Moldova pe probleme de politică externă şi internă a statului.
Consiliul este, de asemenea, principalul forum al Preşedintelui pentru examinarea acestor
probleme împreună cu consilierii săi principali în domeniul securităţii naţionale şi oficialii din
cabinetul de miniştri. Este, totodată, principalul instrument al Preşedintelui pentru coordonarea
practică a acestor politici între diferite agenţii guvernamentale. Strategia Securităţii Naţionale
aprobată de Parlamentul Republicii Moldova la 15 iulie 2011, în lista de sarcini de consolidare a
capacităţilor de planificare strategică, prevede faptul ca: „consolidarea rolului Consiliului
Suprem de Securitate, împuternicirii sale cu funcţii deliberative, de coordonare şi elaborare a
politicilor în domeniile de securitate şi apărare şi dezvoltarea următoarelor capacităţi:
 de informare şi comunicare;
 de analiză permanentă a sistemului naţional de securitate şi ajustarea acestuia în funcţie de
evoluţiile ameninţărilor şi riscurilor;
 de coordonare, monitorizare şi planifi care strategică pentru prevenire şi reacţie în situaţii de
criză”.
22.Competentele Guvernului si altor institutii in domeniul securitatii si apararii nationale.
În conformitate cu art.27, Legea cu privire la apărarea naţională, Guvernul are funcţii de
execuţie şi răspunde de organizarea activităţilor şi de realizarea măsurilor privind apărarea
naţională în limitele împuternicirilor prevăzute de legislaţie şi are următoarele atribuţii:
a) coordonează activitatea ministerelor şi a altor autorităţi ale administraţiei publice pentru
realizarea măsurilor de asigurare a capacităţii de apărare a ţării;
b) asigură alocarea şi utilizarea resurselor financiare şi materiale necesare organizării,
înzestrării şi mobilizării Forţelor Armate, întreţinerii şi pregătirii trupelor, menţinerii în
stare de operativitate a tehnicii şi armamentului, pregătirii pentru mobilizare a economiei
naţionale;
c) elaborează şi realizează programele de stat privind construcţia şi dezvoltarea Forţelor
Armate, direcţiile principale ale colaborării militare internaţionale;
d) propune spre aprobare volumul alocaţiilor bugetare pentru necesităţile apărării;
e) asigură îndeplinirea tratatelor
Guvernul:
 activează în limitele atribuţiilor sale constituţionale şi în strictă conformitate cu deciziile
parlamentului şi decretele prezidenţiale în domenii;
 este responsabil de capabilitatea de apărare a ţării, a aprovizionării forţelor armate cu
armament, muniţii, echipament militar şi alte resurse materiale;
 promovează politica externă şi internă a statului în funcţie de Interesele securităţii
naţionale, exercită conducerea generală a organelor de asigurare a securităţii naţionale.
Alături de Guvern există şi alte instituţi cu responsabilităţi privind sistemul de securitate
naţională a Republicii Moldova:
Instanţele judecătoreşti: care asigură examinarea operativă a materialelor din dosarele penale
asupra infracţiunilor contra statului, analizează cauzele şi condiţiile care le generează.
Procuratura republicii: care, în conformitate cu Legea cu privire la Procuratura Republicii
Moldova, exercită supravegherea de procuror asupra respectării legislaţiei de asigurare a
securităţii naţionale. Serviciul de Informaţii şi Securitate:
 elaborarea şi realizarea, în limita competenţei sale, a unui sistem de măsuri orientate spre
descoperirea, prevenirea şi contracararea amenințărilor ce periclitează securitatea de stat,
publică şi a persoanei;
 protecţia secretului de stat; 
 elaborarea strategiei şi realizarea politicii naţionale în domeniul creării, administrării şi
asigurării  funcţionării şi securităţii  sistemelor speciale de telecomunicaţii; 
 desfăşurarea activităţii de combatere a terorismului, finanţării şi asigurării materiale a
actelor teroriste.
Ministerul Apărării : are misiunea să elaboreze politica de apărare, să conducă şi să
coordoneze construcţia şi dezvoltarea Armatei Naţionale, să determine riscurile şi
ameninţările cu caracter militar şi necesităţile privind pregătirea sistemului naţional de
apărare pentru asigurarea securităţii militare a statului.
Sistemul de agenţii ale securităţii naţionale:
 Serviciul de Protecție și Pază de Stat,
 Departamentul Trupelor de Grăniceri al RM,
 Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.
23. Problema neutralitatii statelor in contectul politicii de aparare .Definire termenului de
neutralitate.Neutralitatea R.M.
Prin analizarea situaţiilor actuale de neutralitate se poate demonstra că, în acest moment,
fundamentul acestui statut este cel de nealiniere militară, adică neparticipare la alianţe militare.
Acest lucru se pare că decurge din angajamentele luate de către toate statele neutre pentru a
sprijini pacea şi securitatea în lume.
Provenit din latina medievală, conceptul de neutralitate -“ne uter”- defineşte situaţia
statelor care în timp de război nu iau parte la ostilităţi dar continuă să întreţină în mod imparţial
relaţii paşnice cu toate ţările, inclusiv cu ţările beligerante.
Dicţionarele de specialitate definesc neutralitatea ca fiind “poziţia de neamestec a unui
stat şi menţinerea unor raporturi de pace cu părţile angajate în conflicte armate”.
Neutralitatea creează drepturi şi îndatoriri speciale care, de regulă, nu există în timp de
pace şi care iau sfârşit odată cu încheierea războiului sau în momentul în care statul neutru
hotărăşte să intre în război.
24.Problema neutralitatii statelor in contextual politicii de aparare. Formele(tipuri)a manifestare
a neutralitatii.
Neutralitatea imparţială a fost reglementată de Declaraţia de la Paris din 1856 apoi de
Convenţiile de la Haga din 1899 şi 1907. Conform acestor documente statul neutru în timp de
război se obligă să adopte o poziţie egală faţă de beligeranţi ne favorizând pe nici unul dintre ei.
Statul neutru este supus următoarelor cerinţe:
 Abţinerea care îl obligă să nu participe la ostilităţi;
 Prevenirea adică împiedicarea desfăşurării oricăror
 operaţiuni militare pe teritoriul său;
 Imparţialitatea adică tratarea în mod egal a părţilor în conflict.
Neutralitatea diferenţiată reprezintă ne participarea unui stat la un conflict armat cât şi
atitudinea diferită adoptată faţă de victimă şi agresor într-un război de agresiune. Atitudinea dată
se manifestă prin acordarea de asistenţă unuia sau unora dintre beligeranţi care au statut de
victimă a unei agresiuni militare dar fără participarea la operaţiunile militare.
Neutralitatea eventuală reprezintă atitudinea de neutralitate a unuia sau mai multor state faţă de
un anumit război. Ex. atitudinea Japoniei şi a Turciei faţă de conflictul dintre Israel şi statele
arabe din 1967.
Neutralitatea permanentă-statut internaţional special al unui stat caracterizată prin:
 Ne participarea la alianţe militare, politice care au drept scop pregătirea războiului;
 Ne admiterea folosirii propriului teritoriu pentru pregătiri militare, inclusiv amplasarea de
baze militare străine, depozite;
 Interdicţia de a deţine, produce şi experimenta arme nucleare;
 Provocarea unei politici de colaborare activă cu toate statele.
Neutralitatea permanentă a apărut în sec. al XIX-lea definind statutul special al unor state,
atât în timp de pace, cât şi în timp de război.10 Adoptarea statutului de neutralitate permanentă
reprezintă o opţiune fundamentală de politică externă; acesta este instituit printr-un tratat
internaţional, cu acordul expres al statului respectiv, fie printr-o declaraţie a statului în cauză.
Statutul de neutralitate permanentă, adoptat de unele state, este garantat pe plan
internaţional de alte state, cu toate că aceasta nu este o condiţie esenţială a valabilităţii acestui
statut.11 Statut de neutralitate permanentă are Elveţia, prin Declaraţia Congresului de la Viena
din 20 martie 1815 şi Austria , prin Legea federală din 26 octombrie 1955.
Printre statele cu statut de neutralitate permanentă se numără şi Republica Moldova care
conform art. 11 al Constituţiei şi-a proclamat neutralitatea sa permanentă. În acelaşi articol este
menţionat că Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militar ale altor state pe teritoriul
său.
25. Problema neutralităţii statelor în contextul politicii de apărare Cazul Elveţiei
Conceptul de neutralitate -“ne uter”- defineşte situaţia statelor care în timp de război nu
iau parte la ostilităţi dar continuă să întreţină în mod imparţial relaţii paşnice cu toate ţările,
inclusiv cu ţările beligerante.
Dicţionarele de specialitate definesc neutralitatea ca fiind “poziţia de neamestec a unui
stat şi menţinerea unor raporturi de pace cu părţile angajate în conflicte armate”.
Neutralitatea creează drepturi şi îndatoriri speciale care, de regulă, nu există în timp de
pace şi care iau sfârşit odată cu încheierea războiului sau în momentul în care statul neutru
hotărăşte să intre în război.
Cazul Elveţiei este mai special şi de aceea poate fi considerată o ţară cu adevărat neutră,
ea având statut de neutralitate din 1815. A hotărât să devină membru abia în anul 2002 după ce
mult timp a considerat apartenenţa la această organizaţie ca fiind incompatibilă cu statutul său.
Nu este membră UE dar integrarea europeană se pare că este deja luată în calcul.
26. Cooperarea Politică Europeană – Actul Unic European(Tratatului de la Maastricht).
Misiuni de tip Petersberg. Tratatul de la Amsterdam.

27.Consecintele summit-ul franco-britanic de la St.Malo(1998)Consiliul European

de la Koln(iunie 1999)si Nisa.Extinderea misiunilor Petesberg-Acordurile Brlin
Tragicele evenimente derulate în Balcani au reiterat necesitatea asumării unui rol mult mai
pronunţat de către UE în gestionarea problemelor de securitate din Europa, inclusiv din
perspectiva dezvoltării capacităţilor europene de apărare. În acest context, cu prilejul summit-
ului franco-britanic de la Saint-Malo (decembrie 1998) ambele state au decis lansarea unei
iniţiative menită să consolideze profilul UE pe dimensiunea de securitate şi apărare. Escaladarea
crizei din Kosovo a creat premisele pentru „europenizarea” iniţiativei bilaterale franco-britanice,
Preşedinţia germană a Consiliului UE asumându-şi responsabilitatea pentru implementarea
acesteia la nivelul Uniunii Europene.
Acest demers a reuşit să capteze sprijinul statelor membre UE în sensul creării unei
dimensiuni consolidate de securitate şi apărare la nivelul Uniunii. În acest sens Consiliul
European din iunie 1999, defăşurat la Cologne (Köln), a adoptat platforma politică de acţiune
pentru ca „Uniunea Europeană să deţină capacitatea de a derula acţiuni autonome, susţinute de
forţe militare credibile, instrumente de decizie corespunzătoare şi disponibilitatea de a le folosi
pentru a răspunde la crize internaţionale, fără a aduce vreun prejudiciu NATO”. Pentru realizarea
acestui obiectiv au fost adoptate o serie de măsuri organizatorice vizând adaptarea instituţională
a UE precum: nominalizarea lui J.Solana în funcţia de Înalt Reprezentant pentru Politică
Externă şi de Securitate Comună şi Secretar General al Consiliului UE; crearea structurilor
responsabile pentru gestionarea problematicii de securitate şi apărare la nivelul UE – Comitetul
Politic şi de Securitate – PSC, Comitetul Militar (EUMC) şi Statul Major Militar (EUMS);
regularizarea sistemului de consultare la nivelul UE prin derularea periodică a reuniunilor
Consiliului Afaceri Generale. În acelaşi timp, Consiliul European de la Nisa (decembrie 2000) a
adoptat noi măsuri în planul dezvoltării instituţionale a PESA prin integrarea in corpore a
structurilor şi funcţiilor UEO în cadrul Uniunii Europene. De asemenea, au fost stabilite
principiile ce vor sta la baza instituţionalizării mecanismelor de cooperare în domeniul securităţii
şi apărării cu statele terţe dar şi cu alte organisme internaţionale precum NATO şi ONU.
Extinderea Misiunilor Petersberg – Acordurile „Berlin +”
Tragicele evenimente de la 11 septembrie 2001 au influenţat şi modul de formulare a
răspunsului UE la astfel de ameninţări. În acest sens, Consiliul European de la Sevilla (iunie
2002) a decis extinderea spectrului de misiuni Petersberg pentru a include şi combaterea
terorismului. În acelaşi timp, relaţia UE-NATO a căpătat o identitate instituţionalizată prin
adoptarea, în decembrie 2002, la Copenhega, a Acordurilor NATO-UE privind accesul UE la
mijloacele şi capabilităţile Alianţei, altele decât cele naţionale, în vederea derulării de operaţii
sub conducerea Uniunii. Cunoscute sub numele de Acordurile „Berlin +” acestea prevedeau:
- garantarea accesului UE la capacităţile de planificare NATO, în vederea derulării unei
operaţii;
- prezumpţia de disponibilitate pentru UE a capacităţilor şi mijloacelor colective ale
Alianţei (inclusiv structurile de comandă şi control şi flota AWACS);
- identificarea opţiunilor europene de comandă pentru DSACEUR pe timpul derulării
unei operaţii UE cu recurs la mijloacele şi capacităţile NATO.
Încheierea acestor aranjamente va permite lansarea, în martie 2003, a primei operaţiuni
militare a UE – Concordia (FYROM) şi, ulterior, a operaţiunii post-SFOR, Althea, în Bosnia-
Herţegovina (în decembrie 2004).
26.Cooperarea Politica Europeana-Actul Unic European(Tratatul
Maastricht).Misiuni de tip Petersberg.Tratatul de la Amsterdam.
Cooperarea Politică Europeană – Actul Unic European
• în iunie 1970 a fost lansat proiectul de dezvoltare, care să genereze elementele de suţinere
pentru acţiunile comune în plan extern ale statelor membre CEE.
• Ulterior, prin înfiinţarea, în 1974, la nivelul CEE a Consiliului European (şefii de state
sau de guverne) ca principal for de decizie, coordonarea politică europeană s-a
îmbunătăţit în mod vizibil.
• La iniţiativa Franţei şi Belgiei, a fost convocată, la Roma (26-27.10.1984), reuniunea
comună a miniştrilor de externe şi cei ai apărării din statele membre UEO. Platforma
politică adoptată cu acest prilej insista asupra necesităţii “definirii identităţii europene de
securitate” precum şi a “armonizării graduale a politicilor de apărare ale statelor
membre”.
• Platforma de la Haga (27 octombrie 1987) a stabilit coordonatele viitoarelor activităţi pe
care această organizaţie avea să le îndeplinească. În preambulul documentului se
menţiona că “Realizarea unei Europe integrate nu poate fi realizată fără ca aceasta să
includă securitatea şi apărarea”. În acelaşi timp, se sublinia faptul că securitatea NATO
este indivizibilă, statele membre UEO exprimându-şi determinarea de “a întări pilonul
european în cadrul Alianţei”.
 • Tratatul de la Amsterdam. Prin adoptarea, în 1997, a noului Tratat al Uniunii Europene
(Tratatul de la Amsterdam), dimensiunea Politicii Externe şi de Securitate Comună a
cunoscut noi dezvoltări. Din această perspectivă, a fost creat postul de Înalt Reprezentant
pentru Politică Externă şi de Securitate Comună iar Consiliul European a dobândit
competenţe sporite în definirea orientărilor strategice în domeniul securităţii şi apărării.
În acelaşi timp, Tratatul de Amsterdam includea statutul UE de beneficiar al
capabilităţilor UEO (faţă de prevederile anterioare vizând recursul UE la mijloacele şi
capacităţile UEO). În consecinţă, UE a preluat Misiunile de tip Petersberg care au fost
incluse în cadrul Tratatului, contribuind astfel la extinderea dimensiunii de securitate şi
apărare la nivelul Uniunii.
28.Strategia de Securitate a U.E.Consecinte pentru R.M.
În zona noastră, R. Moldova este de departe prioritatea numărul 1 a României, un capitol special
al politicii noastre externe. Ne concentrăm eforturile diplomatice pe toate căile, pentru a încuraja
şi sprijini aspiraţiile şi acţiunea sa europeană, inclusiv prin Parteneriatul strategic
bilateral. Apartenenţa R. Moldova la UE este opţiunea corectă, obligatorie, dacă dorim o
vecinătate stabilă, predictibilă şi prosperă. Am amplificat sprijinul concret în domenii-cheie ale
integrării, prin finanţare ODA pentru JAI, agricultură, politici publice şi reforma administraţiei.
Anual, între 2012 şi 2015, minim 30% din bugetul asistenţei pentru dezvoltare îl alocăm R.
Moldova. Dialogul politic de nivel este consistent: chiar azi a avut loc întrevederea celor doi
prim-miniştri la inaugurarea lucrărilor gazoductului Iaşi-Ungheni pe teritoriul R. Moldova; în
următoarele luni vom pregăti organizarea unei noi şedinţe comune a Guvernelor; la 5-6
noiembrie avem deja programată sesiunea Comisiei interparlamentare de integrare europeană, la
Chişinău; pregătim următoarea reuniune a Grupului pentru Acţiunea Europeană a R. Moldova, la
Bruxelles. Continuăm să susţinem soluţionarea conflictului transnistrean, formatul „5+2”, cu
respectarea deplină a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a R. Moldova. Ne menţinem poziţiile
cunoscute în favoarea ridicării rolului UE şi SUA în proces şi a transformării actualului format
de pacificare din Transnistria într-o misiune civilă cu participare UE – consecinţe logice ale
rolului actual şi viitor al UE în întreaga zonă. R. Moldova a cunoscut realmente un avans
important printre Partenerii Estici ai UE. Am convingerea că la apropiatul Summit Vilnius vom
asista la marcarea unei etape fundamentale în relaţia cu UE, la deschiderea unei pagini de istorie
nouă pentru R. Moldova, iar România va susține cu fermitate R. Moldova pentru semnarea şi
ratificarea Acordurilor de asociere şi liber schimb cu UE.
29. Dimensiunea instituţională şi operaţională a PSAC
Politica de securitate şi apărare comună oferă un cadru de cooperare graţie căruia Uniunea
Europeană poate realiza misiuni operaţionale în ţările terţe, misiuni ale căror obiectiv principal
este menţinerea păcii şi consolidarea securităţii internaţionale în conformitate cu principiile
Cartei ONU. Pacea şi securitatea internaţională au devenit definitorii în formularea acţiunilor
externe ale Uniunii Europene, în timp ce Tratatul de la Lisabona identifică şase tipuri de misiuni
care pot fi derulate în cadrul PSAC:
● misiuni umanitare şi de evacuare;
● misiuni de prevenire a conflictelor şi de menţinere a păcii;
● misiuni ale forţelor de luptă pentru gestionarea crizelor;
● acţiuni comune în materie de dezarmare;
● misiuni de consiliere şi asistenţă în probleme militare;
● operaţiuni de stabilizare după încheierea conflictelor

Capabilitățile PSAC:
 Capabilităţile militare. În februarie 2004, Franţa, Germania şi Marea Britanie au
prezentat iniţiativa privind crearea Grupurilor de Luptă, transformată rapid în proiect al Uniunii
Europene, în urma aprobării la nivelul miniştrilor apărării întruniţi la Bruxelles în 6 aprilie 2004.
Tipologia de constituire a unui Grup de Luptă are la bază forţe de dimensiuni reduse, dar
credibile din punct de vedere al eficienţei militare. Este rapid dislocabil, capabil de acţiuni
independente sau ca forţă de prim impact în faza iniţială a unei operaţii militare extinse. Are
dimensiunea unui batalion, consolidat cu elemente de sprijin de luptă şi unităţi logistice, precum
şi capacităţile necesare de transport aerian şi naval. Are la bază principiul multinaţionalităţii.
Poate fi constituit atât pe principiul „naţiune cadru”, cât şi ca o coaliţie multinaţională de state
membre, dar cu respectarea condiţiilor de interoperabilitate şi eficienţă militară. De asemenea,
pot participa state în curs de aderare, candidate sau state terţe. Un Grup de Luptă trebuie să fie
capabil să se autosusţină în teatru pentru 30 de zile, cu extensie până la 120 de zile.
Structura acestuia se bazează pe un batalion de infanterie motorizată, compus din trei sau
patru companii, un comandament al forţei şi o companie logistică. Batalionului îi sunt ataşate
diferite unităţi specializate (geniu, apărare antiaeriană, recunoaştere) capabile să ofere sprijin de
luptă în caz de nevoie, dar şi unităţi de sprijin non-combatant (medical, mentenanţă, transport).
Capabilităţile Civile. Consiliul European de la Feira, din iunie 2000, a stabilit patru
domenii prioritare de acţiune în domeniul gestionării managementului crizelor civile. Uniunea
urma să acţioneze în direcţia consolidării capacităţilor civile în domeniul poliţie (pentru a
permite UE să deruleze întreaga gamă de misiuni civile), stat de drept (în scopul consolidării
sistemelor judiciare), administrare civilă (pentru a sprijini autorităţile locale în perioade de criză
în domeniile administrativ, social, infrastructură), protecţie civilă (sprijin rapid în cazul unor
dezastre în contextul unor conflicte politice).
În contextul adoptării Strategiei Europene de Securitate, acestor domenii prioritare li s-au
adăugat misiunile de monitorizare şi sprijinirea activităţii reprezentanţilor speciali ai UE prin
contribuţii ale statelor membre de experţi în domeniile: drepturilor omului, consiliere politică,
reforma sectorului de securitate, mediere, controlul frontierelor, dezarmament, demobilizare şi
reintegrare, politici de media
30. UE şi cooperarea cu terţii
Cooperarea UE-ONU în domeniul managementului crizelor premerge desfăşurarea
misiunilor europene propriu-zise, iar primul document este Declaraţia Comună, semnată la 19
septembrie 2003, adică în anul când sunt lansate primele două misiuni militare ale Uniunii
Europene, respectiv Concordia/Macedonia şi Artemis/R.D.Congo. După această declaraţie
scurtă, sunt semnate documente suplimentare care asigură cadrul formal de cooperare dintre UE
şi ONU în managementul crizelor, după cum sunt desfăşurate operaţiuni comune, în special în
Africa, în timp ce mare parte a misiunilor Uniunii Europene sunt legitimate de către Rezoluţii
ONU. Relaţia dintre Uniunea Europeană şi NATO este una complexă şi cuprinde aspecte de
gestionare a crizelor, mai ales după semnarea Acordului „Berlin Plus”.
Uniunea Europeană are instituţionalizate relaţii cu OSCE şi Uniunea Africană în materie
de gestionare a crizelor, în timp ce cu alte organizaţii regionale are cooperări pe cazuri singulare,
cum a fost cooperarea cu ASEAN în Indonezia. De asemenea, Uniunea Europeană are
(deocamdată) încheiate Acorduri de participare la misiunile de gestionare a crizelor din cadrul
PSAC cu 15 state terţe, ultimul stat cu care s-a semnat un asemenea acord fiind Republica
Moldova, în timp ce altele, cum este cazul Federaţiei Ruse, au participat la unele misiuni ale
Uniunii Europene în lipsa unor asemenea documente Rezultatul unor asemenea demersuri pe
care Uniunea Europeană le are în cooperare cu comunitatea internaţională este un număr de 25
de misiuni PSAC, finisate sau în curs de desfăşurare, operate în Europa, Africa, Caucaz, Orientul
Mijlociu şi Asia de Est. Dincolo de diversitatea geografică, există şi o mare diversitate
funcţională a acestor misiuni, de la misiuni militare tradiţionale de menţinere a păcii, ca EUFOR
ALTHEA din Bosnia şi Herţegovina, la misiuni de susţinere a reformelor în sectorul justiţiei,
cum a fost EUJUST THEMIS în Georgia, până la instruirea forţelor naţionale de poliţie, cum
este EUPOL în Afganistan.
31. Relatiile RM cu UE in cadrul PSAC
Cooperarea în cadrul PESC cu statele terţe ® una dintre priorităţile Uniunii Europene
pentru vecinătatea apropiată, din moment ce politicile europene în zonă au scopul de a crea un
spaţiu de stabilitate şi prosperitate. Acord de participare la misiunile din cadrul PSAC a fost
semnat cu:Albania, Croaţia, Macedonia, Muntenegru şi Turcia în Balcani, cu Ucraina şi
Republica Moldova în Parteneriatul Estic. Participarea Republicii Moldova în cadrul PSAC este
o prioritate inclusă în Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova „Integrarea
Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare” pentru anii 2011-2014, este conformă cu Strategia
securităţii naţionale a RM şi un angajament asumat în cadrul Acordului de Asociere dintre
Uniunea Europeană şi Republica Moldova.
2 mai 2012 la Chişinău – lansarea negocierilor în domeniul politicii de securitate şi
apărare comună
3 iulie 2012, Comitetul Politic şi de Securitate (CPS) a invitat Republica Moldova să
participe la Misiunea UE de consolidare a capacităţii maritime regionale în statele din Cornul
Africii (EUCAP NESTOR), misiune ce are la bază Decizia Consiliului 2012/389/CSFP, din 16
iulie 2012.
13 decembrie 2012, Prim-Ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, și Înaltul
Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine
Ashton, au semnat la Bruxelles Acordul-cadru de participare a Republicii Moldova la
misiunile Uniunii Europene de gestionare a crizelor. Acordul este parte a dialogului complex
dintre cele două părți, iar după semnarea acestuia Republica Moldova se va conecta la politica
externă şi de securitate a Uniunii Europene, devenind un participant activ a lumii secolului XXI
şi contribuind la asigurarea securităţii internaționale.
Motive care încurajează Republica Moldova să participe în PSAC:
 reprezintă o contribuţie la asigurarea securităţii internaţionale;
 o cooperare complexă şi de durată în domeniu presupune creşterea rolului Uniunii
Europene în soluţionarea conflictului transnistrean, implicit participarea la o nouă
misiune internaţională în Zona de Securitate;
 Misiune EUBAM prezenţă foarte importantă pentru pentru Republica Moldova dar nu şi
suficientă pentru soluţionarea definitivă a conflictului transnistrean;
 PSAC este un instrument de asigurare a securităţii şi stabilităţii în interiorul şi în afara
frontierelor UE. Tratatul de la Lisabona oferă posibilităţi pentru statele partenere să se
implice, servind astfel şi drept impuls pentru reformarea sectorului de securitate şi
apărare a RM.
More for more. Participarea cu contingente, experţi civili şi militari în programele UE va
contribui la creşterea autorităţii Republicii Moldova pe plan european şi reconfirmarea statutului
de ,,model de succes” în Parteneriatul Estic al UE. Urmare a participării ar putea fi o susţinere
mai mare a RM în calea sa de integrare europeană
32. Parteneriatul estic si RM
Parteneriatul Estic este un acord de asociere pe care Uniunea Europeană l-a încheiat cu
Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Belarus.[1] Acest proiect a fost
inițiat de Polonia și Suedia în 2008. Primul summit a avut loc la data de 7 mai 2009 la Praga.
Parteneriatul Estic complementează Dimensiunea Nordică și Uniunea pentru Mediterană
prin conferirea unui for instituționalizat pentru a discuta acorduri privind regimul vizelor,
acorduri de liber schimb, și acorduri de parteneriat strategic cu vecinii estici ai UE, evitând în
același timp subiectul controversat al aderării la Uniunea Europeană. Spațiul geografic acoperit
cuprinde Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina[2]. Spre deosebire de
Uniunea pentru Mediterană, Parteneriatul Estic nu are propriul său secretariat, ci este controlat
direct de Comisia Europeană.
Parteneriatul Estic conține fostele state ale Uniunii Sovietice: Armenia, Azerbaijan,
Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Uniunea Europeană. Au fost discuții privind
faptul de a include sau nu Belarusul, deaorece Uniunea Europeană considera a fi dictatură în
acest stat. Belarusul a fost invitat să participe în cele din urmă, chiar dacă Rusia îl influența
foarte mult. Cel mai important element al cadrului juridic al dialogului RM-UE instituit prin
Parteneriatul Estic îl constituie Acordul de Asociere. Pe parcursul celor 14 runde de negocieri
desfăşurate pînă în prezent au fost închise provizoriu negocierile pe toate subiectele legate de
Dialogul Politic şi Reforme, Cooperare în domeniul Politicii Externe şi de Securitate,
Cooperarea economică şi sectorială, Prevederile institutionale. Capitolul Justiţie, Libertate şi
Securitate este, la fel, aproape de închiderea lui provizorie.
Republica Moldova are drept obiectiv valorificarea oportunităţilor oferite de Parteneriatul
Estic atît pe dimensiunea bilaterală, cît şi cea multilaterală, în baza principiilor diferenţierii  şi
mai mult pentru mai mult.  După cum prevede abordarea “mai multă asistenţă pentru mai
multe reforme”, UE a oferit RM pentru anul bugetar 2012, 28 mln Euro suplimentar tranşelor
de asistenţă programate iniţial pentru continuarea reformelor în domeniile justiţiei, sănătăţii şi
dezvoltării rurale.
Pe dimensiunea multilaterală a Parteneriatului Estic, instituţiile de resort participă cu
regularitate la reuniunile din cadrul platformelor tematice ale Parteneriatului. 
Republica Moldova a găzduit la 5 iunie 2012 prima reuniune a Miniştrilor de externe ai
PaE în cadrul formatului de dialog informal. RM va fi prima ţară din PaE care va găzdui
următoarea reuniune a Forului Societăţii Civile a Parteneriatului Estic în luna octombrie 2013, la
Chişinău.
Republica Moldova manifestă un interes sporit pentru cooperarea în cadrul Platformei tematice 1
(„Democraţie, buna guvernare şi stabilitate) şi Platformei tematice 3 („Securitate energetică”).
33.Activitatea misiunii eubam
Misiunea: ‘Să aducă o contribuţie substanţială la dezvoltarea procedurilor de gestionare a
frontierei care să corespundă standardelor Uniunii Europene şi să servească necesităţilor
legitime ale cetăţenilor moldoveni şi ucraineni, călătorilor şi comerţului, fapt care, la rîndul
său, va contribui la consolidarea securităţii regionale şi susţinerea dezvoltării economice.
Misiunea EUBAM este finanţată în întregime de Uniunea Europeană în contextul Instrumentului
European de Vecinătate şi Parteneriat, iar Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) este
partenerul său de implementare. EUBAM reprezintă un organ consultativ, tehnic, mandatat să
consolideze capacităţile de gestionare a frontierei a partenerilor săi – serviciile vamale şi
grăniceri, organele de ocrotire a legii şi agenţiile de stat din Moldova şi Ucraina.
34.scpopurile si principiile ONU
1. Principalul scop declarat al existenţei Organizaţiei Naţiunilor Unite constă în
menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Încă de la crearea sa în 1945, O.N.U. a fost chemată
să prevină escaladarea conflictelor şi să restabilească pacea atunci când era nevoie. Carta O.N.U.,
schiţată de S.U.A., Marea Britanie şi U.R.S.S. la Dumbarton Oaks, în 1944, şi completată la
Conferinţa internaţională a tuturor puterilor aliate, la San Francisco, în aprilie 1945, a instituit o
organizaţie mai puternică şi autoritară pentru securitatea mondială decât fusese Liga Naţiunilor
în perioada interbelică.
2. Principiile O.N.U.:
3. I. O.N.U. se bazează pe principiul egalităţii suverane a tuturor membrilor ei.
4. II. Toţi membrii trebuie să-şi îndeplinească cu bună credinţă obligaţiile asumate prin
semnarea Cartei O.N.U. pentru a le asigura tuturor drepturile şi avantajele care decurg
din apartenenţa la această organizaţie.
5. III. Toţi membrii au obligaţia de a-şi soluţiona disputele internaţionale prin mijloace
paşnice, în aşa fel încât să nu fie puse în primejdie pacea, securitatea şi justiţia.
6. IV. Toţi membrii au obligaţia de a se abţine în relaţiile lor internaţionale de la
ameninţarea cu folosirea sau de la folosirea forţei împotriva integrităţii teritoriale sau
a independenţei politice a unui stat şi de la orice acţiune incompatibilă cu obiectivele
O.N.U.
 7. V. Toţi membrii trebuie să acorde asistenţă O.N.U. în acţiunea pe care organizaţia o
întreprinde în acord cu Carta O.N.U. şi se vor abţine să acorde asistenţă oricărei ţări
împotriva căreia O.N.U. întreprinde o acţiune de prevenţie sau constrângere.
8. VI. O.N.U. trebuie să se asigure că statele care nu sunt membre ale Organizaţiei
acţionează conform principiilor necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii
internaţionale.
9. VII. Nici un articol din Cartă nu trebuie să autorizeze O.N.U. să intervină în chestiuni
esenţiale din domeniul jurisdicţiei interne a unui stat şi nu trebuie să solicite
membrilor să reglementeze aceste chestiuni prin Cartă.
35.Evolutia si structura sistemului ONU
În 1992, secretarul general al ONU a prezentat Adunării Generale documentul intitulat
Agenda pentru Pace (Agenda for Peace), din care rezultă clar că promovarea păcii şi securităţii
colective va constitui preocuparea esenţială a Naţiunilor Unite în secolul al XXI-lea, iar
prevenirea conflictelor va fi direcţia principală de acţiune. În iulie 2003 Adunarea Generală a
adoptat prin consens Rezoluţia 57/337, referitoare la prevenirea conflictelor armate, care a
însemnat un nou pas important făcut de Naţiunile Unite în lupta pentru prevenirea conflictelor.
Articolul 24 specifică funcţiile şi atribuţiile Consiliului de Securitate, căruia statele membre i-au
conferit responsabilitatea de prim ordin a menţinerii păcii şi securităţii, implicarea sub autoritatea
sa a tuturor structurilor O.N.U., ele însele limitându-se să accepte şi să execute deciziile lui
(articolul 25 şi articolul 48); asumându-şi răspunderea să-l înzestreze cu forţe armate şi asistenţă
(articolul 43) şi să-i pună la dispoziţie forţe aeriene imediat disponibile pentru sancţiuni (articolul
45). Majoritatea prin care decide Consiliul de Securitate trebuie să includă cei cinci membri
permanenţi, adică marile puteri (articolul 27(3)). Astfel, fiecare mare putere poate opune veto-ul
său oricărei decizii.
36.Agenda pentru pace ONU(1992)si procedurile ONU pentru garantarea pacii internationale
Agenda pentru pace, propusă de Boutros Boutros Ghali, este documentul lansat după
întâlnirea la nivel înalt a membrilor Consiliului de Securitate din ianuarie 1992. Secretarul
General al O.N.U. Boutros Boutros Ghali, defineşte menţinerea păcii, în document, Agenda
pentru pace, drept „o tehnică ce oferă posibilităţi atât pentru prevenirea conflictului, cât şi pentru
încheierea păcii”. Sunt apoi definite cele patru forme auxiliare de activităţi înrudite.
Procedurile O.N.U. pentru garantarea păcii internaţionale, aşa cum ele sunt descrise şi
denumite în Agenda pentru pace, sunt:
1) diplomaţia preventivă (măsurile descrise în capitolul VI, într-un cadru instituţionalizat, care
au ca scop evitarea diferendelor) este o acţiune de prevenire a disputelor care pot apărea între
părţi, de prevenire a transformării disputelor în conflicte şi de aplanare a acestor conflicte atunci
când apar;
2) restabilirea păcii (peace making) (măsurile descrise în art. 33 şi care includ tratative, anchetă,
mediere, conciliere, arbitraj, pe cale judiciară, recurgere la organizaţii sau acorduri regionale)
este o acţiune de determinare a părţilor ostile să încheie un acord prin mijloace paşnice.
Metodele de conciliere pot fi negocierea, investigaţiile, metodele de reconciliere, arbitrajul sau
metodele de judecată, precum şi asistarea organizaţiilor şi acordurilor teritoriale. Părţile
interesate implică forţele militare O.N.U. şi/sau poliţişti precum şi civili;
3) menţinerea păcii (peace keeping) (măsurile presupun inclusiv acţiuni militare coercitive şi
obligatorii, de tipul celor menţionate în capitolul VII) este o acţiune care permite O.N.U. să-şi
desfăşoare trupele în mod rapid pentru a impune o încetare a focului, acţionând coercitiv
împotriva uneia dintre părţi sau chiar a ambelor părţi, dacă ele violează această hotărâre. Acest
tip de operaţiune trebuie autorizat de către Consiliul de Securitate;
4) consolidarea păcii (peace building) (se referă la mijloace clasice, dar şi la măsuri cu un mai
pronunţat caracter intervenţionist) este o acţiune de identificare şi susţinere a structurilor care
tind să întărească pacea în scopul evitării unei reveniri a conflictului.
37.Prevenirea conflictelor in cadrul ONU- diplomatia preventiva.
Prevenirea conflictelor reprezintă un complex de măsuri şi activităţi organizate şi executate cu
scopul de a preveni suferinţele umane şi a oferi o alternativă mai puţin costisitoare operaţiilor
politico-militare pentru rezolvarea conflictelor înainte ca acestea să devină violente.
Diplomaţia preventivă – metoda de bază promovată de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru
prevenirea conflictelor şi este promovată sub forma medierii, concilierii sau negocierii.
Deasemenea ONU utilizează și metoda anchetei-arbitrajului; asistenţa organismelor regionale
sau alte mijloace paşnice, la alegerea părţilor.
Deşi diplomaţia preventivă este metoda consacrată de prevenire şi rezolvare a conflictelor, care
şi-a dovedit din plin valabilitatea, experienţa Organizaţiei Naţiunilor Unite din ultimii ani ne
arată că există multe alte forme de acţiune cu efect preventiv ridicat.
Printre acestea se numără:
 dezvoltarea de proiecte în contextul unor strategii preventive,
 acţiuni umanitare,
 dislocarea preventivă şi
 dezarmarea preventivă.
38.Misiunile ONU de peacemaking si peacebuilding.
Conceptul de peacemaking se referă la folosirea mijloacelor diplomatice pentru a convinge
părţile să înceteze ostilităţile şi să treacă la negocierea condiţiilor de soluţionare paşnică a
conflictului. Promovând toată gama acţiunilor preventive, Naţiunile Unite pot juca un rol
important în determinarea părţilor să înceteze ostilităţile, dar acest lucru nu se poate face decât cu
acordul acestora. Din acest motiv acţiunile de peacemaking exclud în totalitate folosirea forţei
împotriva uneia dintre părţi, cu scopul de a pune capăt ostilităţilor; conceptul este folosit în
cadrul ONU cu scopul de a semnala întărirea păcii (peace enforcement).
Conceptul peacebuilding se referă la toate acele acţiuni externe destinate a asista o ţară sau o
regiune din lume în tranziţia acesteia de la perioada de război la cea de pace. Eforturile ONU
sunt în general îndreptate către implementarea acordurilor de pace prin toată gama de mijloace
avute la dispoziţie: militare, diplomatice, politice, economice, sociale, umanitare. Aria de
cuprindere a acestor acţiuni începe cu demilitarizarea şi se încheie cu constituirea şi asigurarea
bunei funcţionări a instituţiilor naţionale (reactivarea poliţiei şi a sistemul juridic, promovarea
drepturilor omului, monitorizarea alegerilor, încurajarea procesului politic, acordarea de ajutor
combatanţilor demobilizaţi şi refugiaţilor, programe de reactivare a activităţilor economice şi a
serviciilor sociale, stimularea dezvoltării economice etc.). Obiectivul central al acţiunilor de
peacebuilding este construirea legitimităţii noului stat, stat care în viitor trebuie să fie capabil să
gestioneze de o manieră pacifistă viitoarele dispute, să poată asigura protecţia populaţiei civile şi
să asigure respectarea temeinică a drepturilor omului.
39. Implicarea ONU in misiuni de peacekeeping.
În conformitate cu principiile înscrise în Carta ONU, în cadrul Naţiunilor Unite a fost creat
Departamentul pentru Operaţii de Menţinere a Păcii (Department of Peacekeeping Operations –
DPKO), destintat să sprijine statele member şi să ofere asistenţă secretarului general în eforturile
sale de promovare şi menţinere a păcii şi securităţii internaţionale.
Sarcina principală a DPKO – să planifice, să pregătească şi să gestioneze direct misiunile ONU
de menţinere a păcii, asigurând condiţiile de îndeplinire deplină a mandatului acestora, sub
autoritatea directă a Consiliului de Securitate şi Adunării Generale ONU şi cu sprijinul
secretarului general în ceea ce priveşte acţiunile.
Operaţiunea de menţinere a păcii reprezintă o acţiune de securitate colectivă, care este:
 autorizată de către organismele internaţionale abilitate,
  executată cu consimţământul părţilor implicate,
 destinată să menţină un armistiţiu negociat şi
 să ajute la promovarea condiţiilor pentru sprijinul eforturilor diplomatice în vederea
stabilirii unei păci durabile în zona de conflict şi preîntâmpinării apariţiei unor noi
conflicte internaţionale sau interne,
 precum şi în scopul asigurării securităţii şi respectării drepturilor cetăţenilor;
 acordării de asistenţă pentru lichidarea consecinţelor conflictelor armate.
40. Evolutii majore in sistemul operatiilor ONU de mentinere a pacii.
La sfârşitul anilor '40, ONU a organizat misiuni de observaţie, care să supravegheze zonele de
conflict (de exemplu, Organizaţia Naţiunilor Unite a fost însărcinată să ţină sub control
armistiţiul din Palestina – ONUST, începând cu 1948; grupul de observatori militari ai
Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru India şi Pakistan – UNMOGIP, din 1949 ş.a.).
Aceste operaţiuni, scopul lor a fost de a interveni între beligeranţi, odată cu un acord de
încetare a focului. Operaţiunile respective nu erau prevăzute în Carta O.N.U.
Rezoluţia Acheson”: este vorba despre Forţa de Urgenţă a Naţiunilor Unite (FUNU 1) având
misiunea de a supraveghea încetarea ostilităţilor în urma afacerii Suez (în 1956, când Franţa şi
Marea Britanie au încercat în zadar să recâştige, de la Egiptul lui Nasser, controlul asupra
Canalului).
Operaţiunea MONUSCO din Republica Democratică Congo. MONUSCO
1949 Grupul Militar de observare din India si Pakistan (UNMOGIP,
1964 Forța de menținere a păcii din Cipriu (UNFICYP
1993 Misiunea de pace din Georgian (UNOMIG).
41.Cooperarea dintre Republica Moldova si ONU.Participarea Republicii Moldova
in operatiunile ONU de mentinere a pacii.
Republica Moldova a devenit membru ONU pe data de 2 martie 1992, odată cu adoptarea
de către Adunarea Generală ONU a Rezoluţiei A/RES/46/223.
Fiind un forum universal de dezbatere a problemelor globale, Republica Moldova acordă
o importanţă deosebită rolului ONU în promovarea democraţiei şi a drepturilor omului,
menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, dezvoltarea economică şi socială, respectarea
principiilor dreptului internaţional şi a supremaţiei legii.
La ora actuală, peste 20 de agenţii specializate, fonduri şi programe au oficiu la Chişinău,
sau oficii de proiecte, după cum urmează:
 Programul ONU pentru Dezvoltare (UNDP);
 Fondul ONU pentru Copii (UNICEF);
 Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi (UNHCR);
 Fondul ONU pentru Populaţie (UNFPA);
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO);
 Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO);
 Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea Gender şi Abilitarea Femeii (UN WOMEN);
 Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO);
 Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD);
 Programul ONU privind HIV/SIDA (UNAIDS);
La etapa actuală, activitatea ONU în Moldova se desfăşoară în conformitate cu Acordul de
Parteneriat ONU - Republica Moldova şi planul de acţiuni “Spre Unitate în Acțiune”pentru
perioada 2013-2017 care a fost semnat la Chişinău în decembrie 2012 de către Şeful Guvernului
Republicii Moldova și Coordonatorul Rezident ONU în Republica Moldova.
Scopul documentului: să susțină eforturile Moldovei de a realiza Obiectivele de
Dezvoltare a Mileniului și să sprijine demersul de integrare europeană a Chișinăulu
Asistența care urmează să fie oferită de către Agenţiile Naţiunilor Unite pentru programul
cadru este în sumă de aproximativ 218 milioane dolari USD pentru anii 2013-2017, cifră care
aproape egalează suma de 280 milioane de dolari - valoarea proiectelor implementate de ONU în
perioada 1992-2012.
Cadrul de Parteneriat se concentrează pe trei piloni tematici: I. guvernare, justiţie,
egalitate şi drepturile omului; II. dezvoltarea capitalului uman şi incluziunea socială; III. mediu,
schimbările climatice şi gestionarea riscurilor dezastrelor.
Participarea Republicii Moldova în operaţiunile ONU de menţinere a păcii.
Legea cu privire la participarea Republicii Moldova la operaţiunile internaţionale de menţinere a
păcii (din 26.06.2000) determină modul de participare a Forţelor de menţinere a păcii ale
Republicii Moldova la operaţiunile internaţionale de pacificare, precum şi modalitatea
constituirii şi instruirii acestor forţe.
Articolul 2 al Legii stabilește următoarele Principiile de participare a Republicii Moldova la
operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii:
(1) Principiile de participare a Republicii Moldova la operaţiunile internaţionale de menţinere a
păcii derivă din interesele fundamentale ale ţării şi din angajamentele ei internaţionale, prevalînd
următoarele aspecte:
a) operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii se desfăşoară cu mandatul O.N.U sau O.S.C.E,
după ce se determină statutul forţelor internaţionale de pacificare;
b) Republica Moldova exclude participarea directă la operaţiunile internaţionale de impunere a
păcii.
Participarea Republicii Moldova în operaţiunile ONU de menţinere a păcii constituie o activitate
importantă pentru imaginea statului.
Chiar dacă administrația de la Chișinău detașează un număr mic de militari moldoveni în
zonele instabile din punct de vedere al securităţii, totuși, aportul Republicii Moldova în aceste
misiuni subliniază ideea că statul moldovean este un furnizor de securitate, contribuind asupra
realizării obiectivelor ONU.
Participarea Republicii Moldova în operaţiunile ONU de menţinere a păcii
Începînd cu aprilie 2003, militarii Armatei Naţionale au contribuit pentru prima dată la
operaţiunile clasice de menţinere a păcii, dirijate nemijlocit de către Organizaţia Naţiunilor
Unite. Pînă în prezent, 77 de militari moldoveni au participat în misiuni ONU în Coasta de Fildeş
— 32 militari, Liberia — 25, Sudan — 13, Sudanul de Sud — 4, Georgia — 2 şi Kosovo — 1.
La momentul actual, Armata Naţională este reprezentată de 10 militari în cadrul misiunilor de
menţinere a securităţii internaţionale sub egida ONU în Coasta de Fildeş (4 militari), Liberia (2),
Sudanul de Sud (3) şi Kosovo(1).
42.Originea,evolutia si prioritatile OSCE.
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) este o organizație
internațională pentru securitate. Se concentrează asupra prevenirii conflictelor, administrării
crizelor și reconstrucției post-conflictuale. Este formata din 57 de țări participante din Europa,
Mediterană, Caucaz, Asia Centrală și America de Nord, acoperind spațiul emisferei nordice "de
la Vancouver la Vladivostok".
Institutii.
Organele de decizie ale organizației sunt Summitul, Consiliul Ministerial. Consiliul
Permanent este forul regulat de luare a deciziilor și se întrunește săptămânal. Organizația este
condusă de un Președinte în exercițiu (în prezent Ministrul secretar de stat și al afacerilor externe
al Kazakstanului Kanat Saudabayev numit la Viena în 12 ianuarie 2010), pentru un mandat de un
an. Activitatea sa este sprijinită de troica OSCE, formată de președinția anterioară (Grecia) și de
cea viitoare (Lituania va exercita președinția în 2011). Secretarul general al organizației este
Marc Perrin de Brichambaut.
Sediul OSCE este situat în Viena, Austria. Organizația are birouri în Copenhaga, Haga,
Varșovia, Praga și Geneva, . La Copenhaga se află sediul Adunării Parlamentare a OSCE, la
Haga cel al Înaltului Comisar OSCE privind Minoritățile Naționale (ÎCMN), iar la Varșovia cel
al Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR). La Viena se află
și sediul Reprezentantului OSCE pentru Libertatea Presei (RFOM).
Istoria aparitiei. Organizația a fost creată în 1973 sub numele de Conferința pentru Securitate și
Cooperare în Europa (CSCE). Negocierile privind crearea unei grupări de securitate europene
datează încă din anii 1950, însă Războiul Rece a împiedicat obținerea unor progrese substanțiale
până în noiembrie 1972 la Helsinki. Recomandările rezultate în urma negocierilor, "Carta
Albastră", au conferit fundația practică pentru crearea unei conferințe în trei faze, procesul
Helsinki. CSCE s-a deschis în Helsinki pe 3 iulie 1973 cu participarea reprezentanților din 35 de
țări. Faza I a constat în atingerea unui consens în privința Cartei Albastre. Faza a II-a a fost faza
de lucru, desfășurată la Geneva din 18 septembrie 1973 până în 21 iulie 1975. Rezultatul Fazei a
II-a a fost Actul Final de la Helsinki, semnat de către 35 de țări participante în ultima fază, a III-
a, ce a avut loc la Helsinki între 30 iulie și 1 august 1975.
Modul de lucru pentru îmbunătățirea relațiilor și implementarea Actului de la Helsiki a fost
discutat și aprobat într-o serie de ședințe desfășurate la Belgrade (4 octombrie 1977 - 8 martie
1978), Madrid (11 noiembrie 1980 - 9 septembrie 1983), și Viena (4 noiembrie 1986 - 19
ianuarie 1989).
Prăbușirea Cortinei de Fier a necesitat schimbare rolului CSCE. Carta de la Paris pentru Noua
Europă, semnată pe 21 noiembrie 1990 a marcat începutul schimbării. La 1 ianuarie 1995,
numele organizației a fost schimbat în OSCE.
Pe 19 noiembrie 1999, la Istanbul, OSCE a încheiat un summit de două zile apelând la stabilitate
politică în Cecenia și adoptând o Cartă pentru Securitatea Europei.
După ce un grup de 13 senatori democrați americani au înaintat o petiție secretarului de stat
Colin Powell în care cereau intervenția unor observatori electorali străini la alegerile
prezidențiale din Statele Unite, președintele Bush a invitat OSCE să trimită observatorii.
43.Misiunile de mentinere a pacii in cadrul OSCE.
OSCE este cea mai mare organizaţie regională de securitate, contribuind la consolidarea păcii,
democraţiei şi stabilităţii pentru mai mult de un miliard de persoane. OSCE este un for pentru
dialogul politic la nivel înalt asupra unei game largi de aspecte de securitate şi un instrument
regional cuprinzător pentru avertizare timpurie, prevenirea conflictelor, managementul crizelor şi
reabilitarea post-conflict, vizând, în esenţă, creșterea încrederii între state, prin cooperare. Prin
intermediul Instituţiilor sale specializate, unităţilor de experţi şi reţelei de misiuni din teren,
OSCE are competenţe în domenii variante cu impact asupra securităţii comune: controlul
armamentelor convenționale și măsuri de creștere a încrederii și securității; combaterea
amenințărilor transnaționale; activități economice și în domeniul mediului; democratizare;
promovarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, inclusiv a libertății mass-media,
precum și a drepturilor persoanelor aparținând minorităţilor naționale.
Misiuni în teren
Un număr total de 16 Misiuni OSCE, cu mandat de oferire de asistenţă Statelor
participante în domeniile corespunzătoare celor trei Dimensiuni OSCE. În prezent, OSCE are
misiuni în Europa de Sud-Est (Albania, BiH, Kosovo, Serbia, Skopje), Europa de Est (Ucraina,
R Moldova), Caucaz, Asia Centrală. Numărul Prezențelor în teren este mult mai mare, fiecare
dintre Misiuni având prezențe de dimensiuni mai mici în teren.
Luarea deciziilor
Toate cele 57 State participante au un statut egal. Deciziile se iau prin consens. Deciziile sunt
politice, nu au forţă juridică. Obiectivele majore ale OSCE sunt discutate în cadrul Summit-
urilor. Ultimul Summit a avut loc la Astana, în decembrie 2010. Consiliile ministeriale sunt
reuniuni anuale la nivelul miniştrilor de externe, organizate de ţara care deţine Preşedinţia anuală
în exerciţiu, în cadrul cărora sunt fixate priorităţile OSCE şi sunt adoptate principalele decizii.
Consiliul Permanent se reuneşte săptămânal la Viena, la nivel de ambasadori, discutând teme de
actualitate şi adoptând decizii relevante. Problematica politico-militară este abordată în cadrul
Forumului de Cooperare în domeniul Securităţii (FSC), iar problematica economică în cadrul
Forumului Economic şi de Mediu. Alte structuri pentru dialogul permanent pe cele trei
Dimensiuni ale OSCE sunt: Comitetul de Securitate al OSCE, Comitetul Economic și de Mediu
al OSCE, Comitetul Dimensiunea Umană, care se reunesc lunar.
44.Republica Moldova in cadrul OSCE (aderarea,Summitul de la Istambul si
reglementarea conflictului transnistrian,participarea la misiuni.)
Prioritatea de bază a activităţii Misiunii este să acorde ajutor la soluţionarea conflictului
transnistrean. Această dispută îşi are rădăcinile în conflictul izbucnit în 1992 între autorităţile
transnistrene şi conducerea centrală de la Chişinău. Ciocnirile violente s-au soldat cu câteva sute
de victime şi peste 100,000 de refugiaţi. Un acord de încetare a focului a fost stabilit în iulie
1992 şi părţile s-au angajat să negocieze o reglementare a conflictului. Alte activităţi ale Misiunii
includ controlul asupra armelor; chestiuni asociate cu drepturile omului şi consolidarea statului
de drept în Moldova; susţinerea proceselor electorale; dezvoltarea unui mediu liber pentru mass-
media.
In conformitate cu Decizia celei de-a XIX-a Reuniuni a Comitetului Înalţilor Funcţionari
(CIF) din 4 februarie 1993, a fost instituită Misiunea OSCE în RM, care şi-a început activitatea
la 23 aprilie 1993. În prezent Misiunea este condusă de către ambasadorul Philip N. Remler
(SUA).
Mandatul Misiunii are următoarele obiective:
Facilitarea stabilirii unui cadru politic global pentru dialog şi negocieri în vederea reglementării
politice definitive a conflictului
Colectarea informaţiei cu privire la situaţie, incluzând cea militară, investigarea
incidentelor specifice şi evaluarea consecinţelor lor politice
Încurajarea negocierilor cu privire la statutul şi retragerea trupelor străine
Oferirea consultărilor juridice şi expertizelor în domeniul drepturilor omului şi
minorităţilor, repatrierea refugiaţilor, democratizarea societăţii şi definitivarea unui statut special
pentru regiunea transnistreană
Menţinerea unei prezenţe vizibile a OSCE în regiune şi stabilirea contactelor cu toate
părţile implicate în conflict.
45. NATO: istoricul apariţiei, principii şi sarcini de activitate
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este o alianţă formată din 26 de state din
America de Nord şi Europa ce şi-au asumat responsabilitatea de a îndeplini obiectivele cuprinse
în Tratatul semnat la 4 Aprilie 1949 la Washington. În conformitate cu prevederile Tratatului,
rolul fundamental al NATO este ca, prin intermediul căilor politice şi militare, să apere libertatea
şi securitatea statelor membre. Tratatul Atlanticului de Nord este un document foarte concis, ce
se conformează spiritului Cartei Naţiunilor Unite şi îşi găseşte legitimitatea în această Cartă.
Principiul fundamental de existenţă al NATO este angajarea comună în sprijinul cooperării
reciproce între statele membre, bazată pe indivizibilitatea şi securitatea membrilor săi. Acest
principiu oferă garanţia că nici o ţară membră nu va fi nevoită să se bazeze doar pe propriile
eforturi în abordarea provocărilor fundamentale legate de securitate. În vederea întăririi
securităţii şi stabilităţii spaţiului euro-atlantic, Alianţa este pregătită să contribuie, de la caz la
caz şi prin consens, la prevenirea conflictelor şi la angajarea activă în managementul crizelor,
inclusiv operaţiunile de răspuns la crize, să promoveze pe scară largă parteneriatul, cooperarea şi
dialogul cu alte ţări din spaţiul euroatlantic, în scopul creşterii transparentei, încrederii reciproce
şi a capacităţii de acţiuni comune cu Alianţa.
46.Principalele institutii ale NATO
-Consiliul Nord-Atlantic .(NAC), este principala autoritate decizională a Alianţei NordAtlantice
şi este alcătuit din Reprezentanţi permanenţi ai tuturor statelor membre, care se întrunesc cel
puţin o dată pe săptămână. Consiliul se întruneşte şi la nivel înalt, în prezenţa miniştrilor de
externe, a miniştrilor apărării sau a şefilor de guvern, având aceeaşi autoritate şi puteri
decizionale, iar deciziile sale au acelaşi statut şi aceeaşi validitate, indifferent de nivelul
întrunirii. Consiliul este singurul organism înfiinţat oficial prin Tratatul Nord-Atlantic şi investit
cu autoritatea de a stabili „atîtea organism subsidiare cît este necesar”, în scopul aplicării
Tratatului.
-Comitetul pentru Planificarea Apărării. (DPC) este compus în mod normal din Reprezentanţi
permanenţi, dar se întâlneşte la nivel de miniştri ai apărării cel puţin de două ori pe an şi tratează
majoritatea problemelor şi subiectelor legate de planificarea apărării colective. Cu excepţia
Franţei, toate ţările membre sunt reprezentate în acest forum. Comitetul pentru Planificarea
Apărării oferă consiliere autorităţilor militare ale NATO şi, în aria responsabilităţii sale, are
aceleaşi funcţii şi atribuţii, precum şi aceeaşi autoritate ca şi Consiliul asupra problemelor aflate
în competenţa sa.
-Grupul pentru planificare nuclear Miniştrii apărării din ţările membre care fac parte din
Comitetul NATO de planificare a apărării se întrunesc la intervale regulate în cadrul Grupului
pentru Planificare Nucleară (NPG), pentru a discuta chestiuni politice specifice asociate forţelor
nucleare. Lucrările Grupului de Planificare Nucleară sunt pregătite de un Comitet executiv al
NPG compus din membri ai delegaţiilor naţionale ale ţărilor care fac parte din NPG. Comitetul
executiv efectuează lucrări detaliate în numele reprezentanţilor permanenţi ai NPG. Acesta se
întâlneşte cu regularitate săptămânal şi mai des, dacă este cazul. Grupul NPG la nivel înalt
(HLG) a fost înfiinţat ca organ consultativ superior al NPG pe probleme de politică şi planificare
nucleară.
47. Extinderea NATO şi procesul de transformare a Alianţei.Conceptul ,,Smart defence’’
Transformarea NATO presupune schimbarea doctrinelor, structurilor organizatorice,
capabilităţilor militare, instrucţiei, învăţământului militar şi a logisticii. Nu trebuie înţeleasă ca o
simplă îmbunătăţire a conceptelor ori a sistemelor de armamente. Transformarea înseamnă o
schimbare de mentalitate. Este un proces continuu de adaptare şi de rezolvare rapidă a
provocărilor (situaţiilor) neaşteptate într-un mediu foarte dinamic şi multinaţional.
a) Transformarea NATO în sens conceptual, implică necesitatea pentru Alianţă de a redefini
Conceptul Strategic în concordanţă cu noile exigenţe ale realităţii, care presupun stabilirea unei
noi agende de securitate şi transformarea militară şi politică a Alianţei.
b) Transformarea în sens geografic, presupune extinderea organizaţiei prin aderarea de noi
membri şi orientarea spre Europa de Est.
c) Transformarea în sens funcţional, prevede asumarea de noi funcţii, care reflect intenţia
membrilor NATO de proiectare a forţei în afara spaţiului de securitate euroatlantic. Această
transformare în sens geografic şi funcţional exprimă de fapt politica de “dublă extindere”, a
Alianţei, care este un proces complex şi nu se înscrie ca un proces singular la nivelul
continentului european, fiind în strânsă conexiune cu procesul de extindere al Uniuni Europene
spre Europa de Est şi Centrală.
d) Transformarea în sens structural, prevede o adaptare a Alianţei la noile provocări şi riscuri
asimetrice în adresa securităţii, pentru a atribui Alianţei o structură modernă, flexibilă, durabilă
şi mobilă. Aceste măsuri au implicat reforma militară şi politică a Alianţei, crearea Forţei de
Răspuns, noua structură a Comandamentului NATO.
48. Operatiunile si misiunile NATO
NATO este un contribuitor activ la pacea şi securitatea internaţională. Prin intermediul
operaţiunilor sale de gestionare a crizelor, Alianţa îşi demonstrează atât dorinţa de a acţiona ca o
forţă pozitivă pentru schimbare dar şi capacitatea sa de a face faţă provocărilor de securitate ale
secolului 21. 
De la prima sa intervenţie militară în 1995, NATO a fost angajat într-o gamă diversă de
operaţiuni. Astăzi, aproximativ 70 000 de militari sunt angajaţi în misiunile NATO din întreaga
lume, gestionând cu succes operaţiuni la sol, aeriene şi navale. Aceste forţe NATO operează în
prezent în Afganistan, Kosovo, Irak, Marea Mediteraneană, pe Cornul Africii şi în Somalia.
Operatiuni isi misiuni in NATO
NATO in Afganistan
NATO in Libia
NATO in Marea Mediterana
NATO in Kosovo
NATO in Irak
Pentru realizarea obiectivului principal de apărare şi asigurare a stabilităţii, Organizaţia
Atlanticului de Nord şi-a asumat următoarele misiuni fundamentale de securitate:
• să favorizeze un mediu stabil de securitate euroatlantică prin angajarea în rezolvarea disputelor
pe cale paşnică;
• să se constituie într-un forum de consultări între aliaţi asupra problemelor care aduc atingeri
intereselor lor vitale şi pentru coordonarea eforturilor în direcţia contracarării riscurilor şi
ameninţărilor comune;
• descurajarea şi apărarea împotriva ameninţărilor cu agresiunea la adresa statelor membre
conform art. 5 şi 6 din Tratatul de la Washington;
• pregătirea şi angajarea activă în gestionarea crizelor, inclusiv în desfăşurarea operaţiunilor de
răspuns la crize; • lărgirea şi întărirea parteneriatului, cooperării şi dialogului cu celelalte ţări din
zona euroatlantică, pentru a mari transparenţa, încrederea reciprocă şi capacitatea pentru acţiuni
comune.
Conceptul Smart Defence (adoptat în cadrul Summit-ului NATO de la Chicago, mai 2012)
reprezintă o viziune inovativă pe care NATO doreşte să o implementeze la nivelul tuturor
statelor Alianţei, este un nou mod de a gândi strategic pentru a dobândi, dezvolta şi menţine
capabilităţile militare, în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse.Într-un mediu economic fluid
şi dinamic, reechilibrarea cheltuielilor pentru apărare între naţiunile europene şi SUA constituie
o necesitate, iar Smart Defence este răspunsul NATO pentru îndeplinirea acestor cerinţe.
49. R.M. in cadrul Parteneriatului pentru Pace.
Primele contacte ale Republicii Moldova cu Alianta Nord-Atlantica au fost stabilite dupa
declararea independentei. La 20 decembrie 1991, la Bruxelles, a avut loc reuniunea Consiliului
de Cooperare Nord-Atlantica (CCNA), creat in urma hotararii reuniunii la nivel inalt a tarilor
membre ale NATO de la Roma din 7-8 noiembrie 1991.
La prima reuniune a CCNA a participat Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.
Scopul crearii CCNA a fost de a institui un organism permanent de consultari intre adversarii de
alta data in problemele primordiale de securitate general-europeana.
La 6 ianuarie 1994, cu ocazia reuniunii la nivel inalt a Aliantei Nord-Atlantice, la care a fost
examinata initiativa americana "Parteneriatul pentru Pace", Presedintele Republicii Moldova a
exprimat disponibilitatea tarii noastre de a adera la acest Program.
Aderarea RM la PpP poate fi divizata in citeva etape. Prima o constituie semnarea de catre
Presedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur si a Secretarul General al NATO, la 16 martie
1994, a Documentului cadru al Programului "Parteneriatul pentru Pace", Republica Moldova
devenind a 12-a tara semnatara si a II-a din CSI dupa Ucraina.
Urmeaza etapa redactarii documentului de prezentare, in baza caruia, in 1995, a fost elaborat
Programul Individual de Parteneriat (PIP). PIP continea urmatoarele domenii de colaborare:
controlul asupra armamentelor si dezarmarii, protectia civila, prevenirea si solutionarea
situatiilor de criza, planificarea si desfasurarea in comun a operatiunilor de mentinere a pacii,
pregatirea cadrelor si alte aspecte de activitate militara.
In vederea realizarii si coordonarii acestor activitati, Ministerul Apararii al RM a delegat un
ofiter de legatura la Celula de Coordonare a Parteneriatului (in prezent Diviziunea Cooperare
militara, MCD), cu sediul la Mons (Belgia). Odata cu adoptarea IPAP, domeniile de cooperare
IPP au fost subordonate structurii Planului de Actiuni.
La 29 mai 1997, la Sintra (Portugalia) a avut loc reuniunea CCNA, la nivelul ministrilor de
externe. Pornind de la necesitatea stabilirii unor relatii noi cu partenerii de cooperare, NATO a
propus transformarea CCNA intr-o structura mai eficienta - Consiliul Parteneriatului Euro-
Atlantic (CPEA).
In vederea coordonarii cit mai efective a activitatilor pe linia NATO, la 16 decembrie 1997 a fost
instituita Misiunea Republicii Moldova pe langa NATO. In calitate de sef al Misiunii a fost
desemnat Ambasadorul Republicii Moldova in Regatul Belgiei.
Tot din anul 1997, RM si-a extins colaborarea cu NATO si in domeniul stiintific.
Dialogul politic a continuat prin vizita de lucru a Presedintelui RM la Bruxelles (25-27 ianuarie
1998), in cadrul careia seful statului a avut intrevederi cu Secretarul General NATO si cu
Secretarul General UEO.
Vizita de lucru la Chisinau a Secretarului General NATO in perioada 28-29 ianuarie 1998 a
constituit o noua etapa in dezvoltarea raporturilor RM - NATO. Vizita a avut mai multe scopuri,
printre care si evaluarea perspectivelor colaborarii Republicii Moldova in cadrul Parteneriatului
pentru Pace.
Importanta a fost vizita presedintelui V. Voronin la Cartierul General NATO la 28 iunie 2001
unde a fost semnat Memorandumul de intelegere cu Organizatia NATO pentru Mentinere si
Aprovizionare (NAMSO) privind cooperarea in domeniul logistic.
Urmare a acestui Memorandum a fost posibila crearea in anul 2002 a unui Fond de afectare
speciala finantat de tarile membre NATO destinat distrugerii unui lot de mine antipersonal si
munitii cu termen expirat din dotarea Armatei nationale, precum si a unei cantitati importante de
combustibil rachetar de tip melanj. Proiectul a fost implementat de Agentia NATO pentru
Mentinere si Aprovizionare tehnica (NAMSA).
Gratie acestui proiect a fost eliminat un pericol ecologic de proportii si realizate, inainte de
termen, prevederile de baza ale Conventiei de la Ottawa cu privire la interzicerea minelor
antipersonal Astfel, Republica Moldova fiind printre primele state din regiune care a exclus acest
tip de arme din arsenalele sale. Un alt proiect pe cale de realizare cu suportul financiar al Aliantei
este si cel al distrugerii stocurilor de pesticide interzise si inutilizabile in Republica
Moldova.Tari-pilot Descrierea Proiectului Statutul Contribuitori Costuri totale
Agent executive Moldova si Olanda 1. Distrugerea a 11,872 mine antipersonal, 250 metri
cubici de melanj, training Realizat decembrie 2002 Canada, Germania, Ungaria,
Moldova, Luxemburg, Olanda, Polonia, Marea Britanie, Statele Unite 1,1 mln. US dolari
NAMSA Belgia si Romania 2. NATO/OSCE/ ENVSEC Distrugerea pesticidelor si a
produselor chimice periculoase ref. SFP-981186) Proiect lansat de PMSC la 29.09.2005
Belgia, Bulgaria, Republica Ceha, Finlanda, Lituania, Luxemburg, Moldova, Olanda,
Norvegia, Romania, Suedia, Turcia, Milieukontakt (Olanda) 841.000 euro NAMSA
FAZA I. Reambalarea si depozitarea centralizata a 1700 tone de pesticideRealizata
FAZA II. Identificarea compozitiei chimice a pesticidelor Realizata
FAZA III. Distrugerea pesticidelor In derulare Republica Moldova, Romania,
Republica Ceha, Estonia, Irlanda 2,2 mln. Euro NAMSA
Acordul intre Guvernul RM si Agentia NATO de aprovizionare si intretinere (NAMSA) cu
privire la implementarea Fazei I a Proiectului SFP-981186 a fost semnat la 12 mai 2006 la
Bruxelles. La 1 septembrie 2006, RM a adresat Aliantei solicitarea de a extinde pentru o
perioada de 2 ani (1 februarie 2007 – 31 ianuarie 2009) etapa II a proiectului ce presupune
identificarea pesticidelor necunoscute. La 7 noiembrie 2006, a avut loc Conferinta de lansare a
proiectului, la care au participat conducerea RM si oficiali NATO. De asemenea, a avut loc
ceremonia oficiala de deschidere a Laboratorului pentru identificarea pesticidelor necunoscute,
pentru crearea caruia NATO a oferit RM un grant de 143 mii euro.
Faza I a proiectului fiind realizata, in prezent se depun eforturi pentru mobilizarea asistentei
tarilor membre in vederea implementarii etapei III a proiectului.
La 22 iunie 2011, a fost semnat Acordul de Implementare intre Guvernul Republicii Moldova si
Organizatia Aliantei Nord Atlantice pentru Intretinere si Aprovizionare (NAMSO) privind
distrugerea pesticidelor si produselor chimice periculoase in Republica Moldova. La 02
decembrie 2011, Parlamentul RM a adoptat Legea privind ratificarea Acordului mentionat, ceea
ce va permite implementarea fazei a III-a a proiectului”.
Incepand cu anul 2002 Republica Moldova este parte la Grupul de Cooperare in domeniul
Securitatii in Sud-Estul Europei (SEEGROUP), aderind la o serie de proiecte relevante in
domeniu, precum SEESTUDY, SEECHANGE, SEESTAFF, SEEMAG.
O delegatie condusa de seful statului a participat la 28-29 iunie 2004 la Summit-ul CPEA/NATO
de la Istanbul. Forul Aliantei a adoptat o noua strategie a Parteneriatului Euro-Atlantic axata pe
recentrare si reinoire acordind prioritate asistentei tarilor ce implementeaza Planurile de actiuni:
individuale (IPAP), privind crearea institutiilor de aparare (PAP-DIB), de combatere a
terorismului (PAP-T) etc. Strategia contine referinte favorabile la RM. Angajamentul NATO
vizavi de cooperarea cu RM a fost reiterat in textul Comunicatului final al summit-ului
Consiliului Nord-Atlantic (NAC) (p. 32).
La 7 iunie 2005, Presedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin a vizitat Cartierul General
al Aliantei participind la reuniunea NAC. In cadrul acesteia, a fost declarata intentia tarii noastre
de a adopta un Plan individual de Actiuni al Parteneriatului (IPAP).
Drept urmare, Planul Individual de Actiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO, care
marcheaza o etapa calitativ noua in cooperarea dintre cele doua parti, a fost adoptat de catre
Consiliul Nord-Atlantic al Aliantei la 19 mai si, respectiv, de Guvernul Republicii Moldova la 24
mai 2006
50. Conceptul Planului Individual de Actiuni al Parteneriatului R.M.-NATO.
PLANUL INDIVIDUAL DE ACŢIUNI AL PARTENERIATULUI
(IPAP) REPUBLICA MOLDOVA - NATO
Partea I.  Principalele obiective politice şi de reformare ale 
Republicii Moldova
CAPITOLUL 1. Problemele politice şi de securitate
    1.1. Aprofundarea cooperării cu structurile şi instituţiile europene şi euroatlantice
    Principalele obiective strategice ale Republicii Moldova sînt: integrarea în Uniunea
Europeană, intensificarea dialogului şi aprofundarea relaţiilor cu structurile euroatlantice. Ţinînd
cont de statutul său de neutralitate, Moldova, prin implementarea Planului Individual de Acţiuni
(IPAP), nu urmăreşte obiectivul aderării la Alianţa Nord-Atlantică (NATO), ci speră să utilizeze
Planul pentru accelerarea procesului de reforme în sectoarele apărării şi securităţii naţionale. În
acest scop, Republica Moldova va crea baza politico-juridică necesară pentru implementarea
IPAP, precum şi mecanismele instituţionale relevante.
    1.2. Integritatea teritorială şi relaţiile cu vecinii
    Republica Moldova doreşte reglementarea cît mai curînd posibilă a conflictului transnistrean
pe cale paşnică. În acest scop, Moldova consideră absolut necesară participarea la negocieri a
tuturor factorilor internaţionali interesaţi, dar, în primul rînd, a Uniunii Europene (UE), SUA,
Rusia şi Ucraina. O atenţie deosebită în contextul reglementării se acordă securizării frontierei de
stat, în special pe sectorul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. Ţara promovează relaţii de
bună vecinătate cu Rom\x01+nia şi Ucraina. Dezvoltarea raporturilor cu Rom\x01+nia se va
baza pe valorile europene comune. Republica Moldova se pronunţă pentru relaţii durabile de
cooperare reciproc avantajoase cu Rusia. Moldova îşi va intensifica cooperarea cu alte state în
cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Organizaţia pentru Cooperare la Marea
Neagră (OCEMN), Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), Grupul director
pentru cooperare în probleme de securitate în Europa de Sud-Est (SEEGROUP) şi Organizaţia
pentru democraţie şi dezvoltare economică - GUAM (GUAM), ca modalitate de a contribui la
consolidarea stabilităţii şi securităţii regionale.
    1.3. Reformele democratice, drepturile omului, statul de drept, lupta contra corupţiei
    Republica Moldova va continua cooperarea cu Consiliul Europei (CoE), Organizaţia pentru
Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi Uniunea Europeană în promovarea reformelor
democratice, pentru a asigura supremaţia legii şi conformitatea legislaţiei şi practicii naţionale în
domeniul drepturilor omului cu standardele internaţionale relevante. Moldova va continua
reforma sistemului judiciar, reforma electorală, reforma administraţiei centrale şi regionale. De
asemenea, va fi perfecţionat cadrul juridic ce reglementează libertatea presei şi accesul
publicului la informaţie. Moldova îşi va consolida eforturile în vederea combaterii corupţiei,
inclusiv prin participarea la cooperarea internaţională în cadrul Grupului de state împotriva
corupţiei (GRECO) şi Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.
    1.4. Combaterea terorismului şi crimei organizate
    În scopul combaterii terorismului internaţional, crimei organizate şi traficului de fiinţe umane,
Republica Moldova îşi va perfecţiona cadrul juridic şi instituţional existent, îşi va aprofunda
cooperarea şi coordonarea interinstituţională, va stabili relaţii de cooperare cu subdiviziunile
respective din cadrul Secretariatului Internaţional (IS) al NATO şi din statele-membre, îşi va
consolida controlul asupra exporturilor şi măsurile vizînd combaterea fenomenului spălării
banilor. În acest context, Moldova îşi va consolida cooperarea cu Organizaţia Naţiunilor Unite
(ONU), OSCE, Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), Interpol şi alte organizaţii
internaţionale.
    1.5. Controlul democratic al Forţelor Armate
    Pe calea aprofundării relaţiilor sale cu NATO, Republica Moldova va asigura ca forţele sale
armate să servească şi să protejeze dezvoltarea democratică a statului. Prin urmare, asumarea
angajamentului edificării capacităţii viabile pentru asigurarea securităţii naţiunii este posibilă
doar cu exercitarea controlului democratic comprehensiv asupra Forţelor Armate. Acţiunile
speciale ce urmează a fi întreprinse în acest context se referă la consolidarea rolului persoanelor
civile care participă la procesul de adoptare a deciziilor la toate nivelurile în cadrul sistemului
securităţii naţionale şi angajarea persoanelor civile în instituţiile militare, precum şi
implementarea standardelor NATO la restructurarea Forţelor Armate şi promovarea accesului
mass-media şi publicului la informaţiile ce ţin de apărare şi securitate. În acest sens, Republica
Moldova va revizui şi, în caz de necesitate, va perfecţiona cadrul juridic ce reglementează
repartizarea responsabilităţilor între organele supreme ale puterii în stat. Statul va aplica
experienţa internaţională avansată în acest domeniu. Autorităţile moldovene vor extinde treptat
numărul persoanelor civile angajate la Ministerul Apărării şi vor încuraja participarea societăţii
civile la examinarea problemelor de apărare şi securitate naţională.
    1.6. Dezvoltarea economică şi politicile prioritare
    În scopul unei dezvoltări stabile şi durabile Republica Moldova va implementa prevederile
Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS) şi pe cele ale
compartimentului economico-social al Planului de Acţiuni Republica Moldova - Uniunea
Europeană. Moldova va promova competitivitatea şi îşi va îmbunătăţi mediul de afaceri, va
întreprinde măsuri în vederea  consolidării securităţii sale economice şi energetice şi va dezvolta
cooperarea cu organismele financiare internaţionale.
    1.7. Cooperarea cu alte organizaţii internaţionale
    În procesul de implementare a IPAP, Republica Moldova îşi va coordona acţiunile cu UE şi
organizaţiile internaţionale active în ţară, pentru a asigura compatibilitatea dintre IPAP, Planul
de acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană, SCERS, precum şi pentru a evita dublarea
şi suprapunerea în activităţi. O atenţie deosebită se va acorda consultărilor cu NATO, OSCE,
Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Programul Naţiunilor Unite pentru
protecţia mediului (UNEP) şi alte organizaţii/agenţii internaţionale în vederea implementării
proiectelor ce vizează consolidarea securităţii ecologice în ţară şi în regiune.  
CAPITOLUL 2.  Probleme militare şi de apărare
    2.1. Instituirea structurilor pentru implementarea reformelor
    Republica Moldova intenţionează să se angajeze în reformarea tuturor structurilor naţionale de
securitate şi apărare în vederea edificării capacităţilor adecvate pentru asigurarea securităţii
naţiunii şi în scopul de a dispune de capacităţi pentru a contribui la operaţiuni internaţionale la
nivelul potrivit. În acest sens, Moldova consideră importantă elaborarea Concepţiei securităţii
naţionale, Strategiei securităţii naţionale şi Strategiei militare naţionale. În baza acestor
documente se va desfăşura Analiza Strategică a Apărării (SDR), procesul respectiv fiind
supravegheat (monitorizat) de Consiliul Suprem de Securitate.
    2.2. Interoperabilitate militară şi instruire
    Republica Moldova consideră problemele de interoperabilitate ca fiind esenţiale şi
intenţionează să creeze instituţii corespunzătoare şi să elaboreze în cadrul acestora politicile şi
procedurile managementului de instruire privind dezvoltarea plenară a standardelor şi practicilor
destinate Forţelor Armate. Scopul principal este de a obţine forţe capabile să acţioneze în
comun  cu cele ale statelor aliate şi partenere în operaţiunile multinaţionale umanitare şi de
menţinere a păcii. Aceste obiective sînt, de asemenea, esenţiale pentru atingerea scopului de
edificare a Forţelor Armate interoperabile pe plan intern, a forţelor parţial profesioniste cu un
corp de subofiţeri şi ofiţeri profesionişti, capabil să reacţioneze rapid şi adecvat în situaţii de
criză sau de conflict.
    2.3. Instruirea personalului, managementul şi recrutarea
    Republica Moldova intenţionează să perfecţioneze sistemele de instruire şi recrutare în Forţele
Armate, precum şi să consolideze managementul personalului militar şi să instruiască personalul
militar cu privire la responsabilităţile sale în domeniul drepturilor omului şi controlului
democratic.
    2.4. Planuri pe termen lung pentru consultări, comandă şi control (C3),
logistică, echipament, precum şi pentru controlul şi managementul spaţiului aerian
    Republica Moldova va elabora un plan pe termen lung cu privire la consultări, comandă şi
control (C3) şi structura pentru C3. Moldova examinează posibilităţile perfecţionării
instrumentelor juridice cu privire la cooperarea şi coordonarea civil-militară, pentru a face
posibilă utilizarea plenară a sistemului de management a traficului aerian, reieşind din cerinţele
ţării în domeniul securităţii. Moldova intenţionează să dezvolte capacităţi moderne de apărare
antiaeriană cu bazare pe sol, să creeze un sistem modern de control al traficului aerian şi să
încheie acorduri bilaterale cu Rom\x01+nia şi Ucraina în vederea recepţionării datelor radar
primare cu privire la traficul aerian. De asemenea, în baza rezultatelor obţinute urmare a SDR
este prevăzută elaborarea planurilor pe termen lung pentru logistică şi echipament.
    2.5. Perfecţionarea securităţii armamentului şi muniţiilor
    Republica Moldova va crea un mecanism transparent şi cu responsabilităţi definite de
securizare a armamentului şi muniţiilor. Pentru realizarea acestei sarcini, Moldova va asigura
implementarea standardelor occidentale. Acest efort se înscrie în contextul mai larg al politicii de
neproliferare pe care o promovează Republica Moldova.
    2.6. Trupele de Carabinieri
    Republica Moldova consideră reformarea Trupelor de Carabinieri ca o parte importantă a
reformei atotcuprinzătoare a sectorului de securitate şi apărare al ţării. În acest sens, Moldova
intenţionează să revizuiască rolul şi responsabilităţile Trupelor de Carabinieri şi să integreze
adecvat capacităţile militare respective în Armata Naţională. Moldova consideră importantă
perfecţionarea capacităţilor operaţionale ale Trupelor de Carabinieri.
    2.7. Serviciul Grăniceri
    În contextul reformei plenare a sectorului de securitate şi apărare lansate în cadrul IPAP,
Moldova consideră esenţială transformarea Serviciului Grăniceri în organ de ocrotire a ordinii de
drept. Republica Moldova intenţionează să creeze, în cooperare cu UE, capacităţi moderne şi
eficiente de securizare a frontierei în conformitate cu standardele UE. Adaptat, în mod adecvat,
la necesităţile de securitate ale Republicii Moldova, Serviciul Grăniceri va constitui un element
indispensabil al întregului sistem de securitate al ţării.
CAPITOLUL 3. Informarea publicului, ştiinţa şi planificarea situaţiilor de urgenţă
    3.1. Informarea publicului în materie de securitate şi apărare
    Republica Moldova intenţionează să creeze un grup de acţiune pentru diplomaţia publică, cu
participarea autorităţilor statului, societăţii civile şi mass-media şi să elaboreze Strategia
Naţională pentru informarea publicului în materie de securitate, pentru a asigura ca procesele de
modernizare şi transformare a sistemului de securitate şi apărare, inclusiv cele ce vizează
controlul civil şi democratic asupra Forţelor Armate, să fie înţelese şi sprijinite de populaţia ţării.
    3.2. Comitetul pentru ştiinţă (SCOM) şi Comitetul pentru ameninţările societăţii moderne
(CCMS)
    Republica Moldova va consolida cooperarea în domeniul ştiinţific cu NATO, pentru a spori
eficienţa reformelor în sectorul de securitate şi apărare. Moldova doreşte să asigure o dezvoltare
durabilă a potenţialului său ştiinţific şi tehnic, să aplice standarde adecvate de protecţie a
mediului înconjurător şi să perfecţioneze capacităţile statului de a reacţiona la ameninţările
societăţii moderne.
    3.3. Managementul crizelor, planificarea situaţiilor civile de urgenţă şi pregătirea pentru
situaţiile de urgenţă
    Republica Moldova îşi va consolida sistemul de planificare a situaţiilor civile de urgenţă şi de
pregătire pentru asemenea situaţii, precum şi capacităţile sale de management în caz de criză.
Moldova intenţionează să continue acest proces pînă cînd sistemul menţionat  va fi plenar
adaptat la necesităţile sale de securitate. Moldova se va consulta cu NATO în vederea preluării şi
instituirii celor mai bune practici în materie de planificare a situaţiilor civile de urgenţă. 
CAPITOLUL 4. Aspecte administrative, protejarea 
informaţiei şi resurse
    4.1.  Aspecte administrative
    În contextul deciziei politice a autorităţilor moldovene cu privire la aprofundarea cooperării cu
NATO prin implementarea IPAP şi, respectiv, deciziei Alianţei de a sprijini această iniţiativă, în
Moldova au fost întreprinse un şir de măsuri vizînd  consolidarea capacităţilor naţionale
instituţionale. A fost creată Comisia Naţională pentru Elaborarea şi Implementarea IPAP. Din
această Comisie fac parte conducători din diverse instituţii importante de stat (Parlament,
Consiliul Suprem de Securitate, ministere şi alte instituţii) şi din structurile societăţii civile.
Comisia este responsabilă în faţa Preşedintelui ţării, în calitatea acestuia de Preşedinte al
Consiliului Suprem de Securitate şi Comandant Suprem al Forţelor Armate.
    4.2. Resurse
    Republica Moldova, de comun acord cu NATO, intenţionează să identifice şi să stabilească
priorităţile în asistenţa necesară pentru implementarea cu succes a IPAP. Moldova va evalua
posibilităţile sistemelor sale de planificare şi bugetare, pentru a asigura buna realizare a acestui
obiectiv.
    4.3.  Protejarea informaţiei
    Republica Moldova va asigura implementarea în deplină măsură a acordului de protejare a
informaţiei, semnat între Guvernul Republicii Moldova şi NATO şi va consolida sistemul
naţional respectiv.
51. Misiunea KFOR si participarea R.M. in cadrul acesteia.
KFOR (Forțele din Kosovo) este o forță militară condusă de NATO cu scopul menținerii păcii
și a unei împrejurări pașnice înKosovo fiind sub administrația ONU după sfârșitul războiului din
Kosovo. KFOR s-a format pe 12 iunie 1999 și au intrat în Kosovo, în urma unui mandat de două
zile al ONU după adoptarea Rezoluției 1244 al Consiliul de Securitate ONU. În acea
perioadă, Kosovo suferise o criză umanitară gravă cu forțele militare din Republica Federală
Iugoslavia (RFI) și Armata de Eliberare din Kosovo (UÇK). Conflictele etnice erau uriașe, iar
numărul de morți a atins recordul din istorie. Aproximativ 1 milion de refugiați au părăsit
regiunea. Conform unor organizații internaționale, Kosovo devenise o țară cu destinație mare
pentru traficul de prostituție a femeilor și tinerelor, după stabilirea Misiunii Administrative
Interimare a Organizației Națiunilor Unite în Kosovo (UNMIK) în 1999. Prezența trupelor din
partea ONU/NATO, a 'ajutat' la creșterea traficului de prostituție. Potrivit organizației Amnesty
International, cele mai multe prostituate erau din Moldova, România, Bulgaria și Ucraina.
În anul 2007 KFOR era formată din 16,000 de trupe militare. Prezența KFOR în ziua de azi este
necesară pentru a menține securitatea și stabilitatea în Kosovo iar ONU urmărește statisticile
către viitor.După ce Kosovo și-a declarația independența, comandantul forțelor NATO a declarat
pe 20 februarie 2008 că nu intenționează să întărească securitatea în nordul provinciei, în ciuda
violențelor cauzate de sârbii kosovari. Din ianuarie 2010, numărul trupelor KFOR a fost
diminuat la mai puțin de 10.000. Începînd cu anul 2014, Republica Moldova a detaşat
contingente de militari ai Armatei Naţionale în misiunea KFOR din Kosovo, în componenţa
Forţei Multinaţionale de Menţinere a Păcii. Decizia de detaşare a contingentului a fost aprobată
de Parlamentul Republicii Moldova, la 1 noiembrie 2013. Misiunea de menținere a păcii
în Kosovo se desfăşoară în conformitate cu rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate ONU.
Primul contingent de pacificatori moldoveni a fost detaşat în Kosovo în luna martie 2014.