Universitatea de Stat din Moldova

Catedra Militară

Tactica generală
Material didactic pentru studenţii Catedrei Militare

Chişinău
2008
 Capitolul 11
Ggrupa (plutonul) în apărare
11.1. Locul şi misiunile de luptă ale plutonului infanterie motorizată în
apărare. Mijloacele de întărire.
Plutonul de infanterie motorizată în cooperare cu plutoanele vecine, fiind sprijinit de mijloacele
comandantului superior, de regulă, duce lupta de apărare în cadrul companiei.

El poate să ducă lupta de apărare:

- în I eşalon în direcţia principală sau secundară;
- în eşalonul II;
- poate să se afle în rezerva batalionului;
- să se considere în siguranţa de luptă;
- în patrula de cercetare de luptă;
- în ambuscada de foc;
- cu o parte din forţe sau în întreaga componenţă să intre în grupa blindată a
batalionului (companiei);
- să constituie rezerva antidesant;
- în afară de aceasta plutonul I.Mo poate fi considerat mijloc de sprijin al companiei
de tancuri.
În fiecare caz concret locul şi rolul plutonului se vor determina conform misiunii de luptă dată de
comandantul superior.
Misiunea de luptă este misiunea dată de comandantul superior subunităţii pentru cucerirea unui
obiectiv stabilit în luptă într-un termen fixat. Misiunea de luptă depinde de destinaţia subunităţii,
mijloacele de nimicire care acţionează, capacitatea forţelor şi mijloacelor proprii şi ale inamicului, de
condiţiile terenului, situaţia tactică şi alţi factori.
Locul şi rolul plutonului în apărare sînt determinate de destinaţia lui, locul în dispozitivul de luptă
al companiei batalionului, componenţa, caracterul misiunilor şi influenţare care o are asupra
desfăşurării şi rezultatului luptei companiei, batalionului, prin îndeplinirea misiunii sale. Plutonul care
acţionează în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul pe direcţia expusă atacului cu tancurile,
îndeplineşte cea mai complicată misiune: el primul ia asupra sa focul cel mai puternic al diferitelor
mijloace de nimicire ale inamicului, apoi şi cea mai puternică lovitură de tancuri şi infanterie.
Misiunea de luptă a plutonului, care se amplasează în primul eşalon pe direcţia principală constă
în următoarele:
- a da lovitura hotărîtoare inamicului prin focul tuturor mijloacelor de nimicire în faţa limitei
dinainte a apărării;
- a respinge atacul;
- a menţine punctul de sprijin ocupat.
 În cazul pătrunderii inamicului în punctul de sprijin sau pe teritoriul dintre vecini, plutonul
trebuie să-i cauzeze pierderi maximale cu focul tuturor mijloacelor, să împedice înaintarea lui în
adîncimea apărării şi prin aceasta să creeze condiţii favorabile pentru nimicirea acestuia cu ajutorul
rezervelor comandantului superior. În acest caz plutonului i se stabileşte un punct de sprijin mai mic
după dimensiuni, dar este asigurat cu mai multe mijloace de întărire şi este sprijinit de un număr mai
mare de artilerie şi aruncătoare de mine. În afară de acesta, lîngă punctul de sprijin al plutonului se
concentrează mijloacele principale de foc ale comandanţilor superiori.
Astfel, plutonul, care duce lupta de apărare în I eşalon pe direcţia principală, joacă rolul decisiv în
respingerea atacurilor tancurilor şi infanteriei inamicului în faţa limitei dinainte a apărării şi menţinerea
primei poziţii.
Acţionînd pe direcţia secundară, misiunea plutonului constă în apărarea cu fermitate a punctului
de sprijin,împedicarea pătrunderii inamicului pe direcţii mai importante şi responsabilitatea pentru
flancuri şi spatele subunităţilor care duc lupta de apărare în direcţia principală. În cazul acesta plutonul
va fi asigurat cu un punct de sprijin mai mare după dimensiuni şi mai puţine mijloace de întărire sau în
genere nu le va fi puse la dispoziţie.
Plutonul, care duce lupta de apărare în cadrul companiei din eşalonul II al batalionului, va
organiza apărarea în adîncime.
Misiunea lui constă în următoarele:
- menţinerea punctului de sprijin;
- nimicirea inamicului pătruns în apărare;
- poate fi rezervat pentru înlocuirea subunităţilor din I eşalon în caz de pierdere a capacităţii de
luptă a lor;
- executarea contraatacurilor împreună cu eşaloanul II şi rezervele comandantului superior.
Plutonul, care constituie rezerva batalionului, i se determină raionul sau punctul de sprijin, unde
ar putea îndeplini misiunile apărute accidental, participă la oprirea inamicului pătruns în adîncimea
raionului de apărare şi la executarea contraatacului, întăreşte apărarea companiilor din eşalonul I,
precum şi înlocueşte subunităţile din I eşalon în cazul pierderii de către ele a capacităţii de luptă.
Plutonul numit în siguranţa de luptă se deplasează spre poziţia indicată, o amenajează din punct
de vedere genistic şi este gata de a nimici elementele de cercetare ale inamicului şisă împedice atacul
prin surprindere al inamicului asupra forţelor principale ale batalionului.
Plutonul numit în patrula de cercetare de luptă în afara contactului cu inamicul descoperă
inamicul, determină componenţa lui, direcţia de deplasare şi aliniamentele de desfăşurare, PT ale
artileriei, locurile de instalare al PC. În timpul luptei de apărare el determină forţele inamicului,
pătrunse în apărare sau care încearcă să execute ocolirea.
Plutonul numit în ambuscada de foc ocupă poziţia favorabilă indicată şi execută mascarea
minuţioasă a ei. El este destinat pentru cauzarea unor pierderi mari ale inamicului pe calea de acces cu
focul prin surprindere, folosindu-se de barajele de mine şi exploziv. Ambuscade de foc se organizează
în locurile, care îngreuiază desfăşurarea inamicului şi executarea manevrei de ieşire a acestuia de sub
focul plutonului.
 Plutonul, care intră în componenţa grupei blindate a batalionului (companiei), este destinat
pentru întărirea stabilităţii şi activităţii apărării în timpul luptei pe direcţiile cele mai ameninţate pentru
închiderea breşelor care s-au creat în urma loviturilor cu foc ale inamicului şi îndeplinirea altor misiuni,
care cer acţiuni rapide de manevră şi nimicirea eficientă cu foc.
Plutonului, care este lasat în rezerva antidesant, i se indică raionul în care execută cercetarea
inamicului aerian, instalează baraje genistice şi pregăteşte ambuscade în locurile posibile de debarcare
(desantare) a desantului tactic aerian sau grupurilor de cercetare-diversiune şi pe direcţiile probabile de
acţiune a lor.
În funcţie de misiunile primite, de locul acestuia în dispozitivul de luptă al companiei, i se poate
da drept întărire o grupă de mitraliere, de aruncătore de grenade şi aruncătore de flăcări, precum şi o
grupă de genişti pionieri, chimişti cercetaşi şi alte mijloace.
11.2. Constituirea apărării plutonului: dispozitivul de luptă, punctul de sprijin şi sistemul
de foc
Pentru îndeplinirea misiunilor în apărare plutonul se instalează pentru apărare.
Constituirea apărării plutonului de infanterie trebuie să asigure respingerea atacului inamicului
şi nimicirea tancurilor lui şi forţei vii în faţa limitei dinainte, înflancuri şi în adîncimea apărării. Aceasta
include:
- dispozitivul de luptă;
- punctul de sprijin al plutonului;
- sistemul de foc;
- amenajarea genistică a punctului de sprijin.
Dispozitivul de luptă al plutonului se constituie în funcţie de misiunea primită, condiţiile
terenului şi este format din poziţiile grupelor de infanterie şi mijloacelor de foc de întărire.
Poziţiile grupelor plutonului de infanterie în apărare, de regulă, se dispun într-o tranşee (într-un
şanţ) în linie. În punctele de sprijin, dispuse pe direcţiile probabile de ofensivă a inamicului
(ameninţate) poziţia unei grupe a plutonului, în scopul întăririi stabilităţii (fermităţii) apărării, se poate
amenaja în adîncimea punctului de sprijin (pe linia a doua) la 100 – 200 m în spatele (după) tranşeei I.
Dacă este ameninţat cu atacul din flanc, dispozitivul de luptă poate fi constituit eşalonat spre stînga sau
eşalonat spre dreapta.
Punctul de sprijin al plutonului este un sector (porţiune) de teren, o parte a poziţiei de apărare,
unde sînt dispuse mijloacele de foc cu o mare densitate, amenajată din punct de vedere genistic şi
adaptată pentru apărarea circulară. Plutonul cu mijloacele de întărire se dispune în dispozitivul de luptă,
organizează sistemul de foc, îl amenajează din punct de vedere genistic, îl maschează, fiind gata în
orice moment a respinge ofensiva inamicului. Punctul de sprijin al plutonului este pregătit pentru
apărarea circulară mai întîi de toate în lupta cu tancurile inamicului şi se execută minuţios mascarea.
Grupa apără o porţiune de teren (tranşee) sau şanţul care se numeşte poziţie. Mărimea frontului poziţiei
fiecărei grupe depinde de numărul efectivului care se apără, condiţiile terenului şi de situaţie. Pentru a
evita nimicirea întregii grupe cu un proiectil (mină) de calibru mediu poziţia ei trebuie să fie nu mai
mică decît 50 m, iar necesitatea de a conduce cu subordonaţii prin voce nu permite dispersarea
soldaţilor pe poziţia mai mare decît 100 m.
Deci, în pluton sînt trei grupe, fiecare apărînd poziţia de pînă la 100 m. Luînd în considerare două
intervale a cîte 50 m între grupe, frontul total al punctului de sprijin al plutonului constituie 400 m.
Intervalul dintre punctele de sprijin a două plutoane trebuie să fie pînă la 300 m. Aceasta este
condiţionat de necesitatea evitării lovirii cu ajutorul unei încărcături nucleare mici (0,1 kg).
Adîncimea punctului de sprijin al plutonului se constituie în urma dispunerii TAB (ML)
tancurilor, RATD şi altor mijloace de foc în adîncime, precum şi în urma amenajării poziţiilor de
rezervă pentru grupe şi tehnică de luptă. Cea mai raţională se consideră adîncimea punctului de sprijin
pînă la 300 m.
Punctul de sprijin al plutonului de infanterie în apărare este format din:
- poziţiile grupelor;
- poziţiile de tragere ale TAB (ML);
- poziţiile de tragere ale mijloacelor de întărire.
Pentru apărarea circulară a punctului de sprijin se pregătesc PT de rezervă pentru TAB (ML)
tancuri, RATD, aruncătoare de grenade predominant pentru executarea focului în direcţia flancurilor şi
spatelui, frontului.
MLI ocupă PT care se amenajează în centrul poziţiilor grupelor, în flancuri sau în urma poziţiei
la distanţa de 50 m, iar în punctul de sprijin al plutonului se dispun pe front şi în adîncime cu intervale
pînă la 200 m. PT se aleg folosind condiţiile terenului astfel, încît să se asigure dispunerea în ascuns şi
mascarea în condiţii favorabile pentru observare şi posibilitatea executării focului cu RATD, tunuril şi
mitraliere în toate direcţiile şi la distanţa maximă de tragere din fiecare categorie de armament. La
alegerea PT ale ML trebuie luat în considerare faptul ca focul maşinilor vecine în sectoarele de tragere
de bază să se intersecteze reciproc, adică să se asigure susţinerea reciprocă cu foc şi posibilitatea de a
executa focul concentrat în faţa limitei dinainte,în flancurile punctului de sprijin, precum şi apărarea
circulară.
Dispunerea poziţiilor de tragere ale ML (TAB) în linie nu se admite.
TAB ocupă poziţiile de tragere, de regulă, în adîncimea punctului de sprijin astfel, încît să se
asigure posibilitatea de a executa tragerea nemijlocit în direcţia flancurilor şi intervalelor. PT trebuie să
aibă căile de acces şi deplasarea în ascuns. În punctul de sprijin se mai amenajează PT temporare
(vremelnice) pentru îndeplinirea unor misiuni particulare vremelnice şi poziţii false, pentru a induce
inamicul în eroare.
Grupele de mitraliori şi aruncători de flăcări date ca întărire pot să se dispună pe poziţiile
grupelor de infanterie motorizată, iar grupa aruncătoare de grenade în intervalele dintre ele sau în
flancurile punctului de sprijin.
Intervalele dintre grupe şi plutoane trebuie să fie întotdeauna sub observare, să fie acoperite cu
foc şi baraje.
Punctul de comandă şi observare al comandantului de pluton se instalează în punctul de sprijin,
intr-un loc, de unde se asigură cea mai bună observare asupra inamicului şi asupra acţiunilor
subordonaţilor săi, vecinilor şi terenului, precum şi conducerea continuă a plutonului. De regulă, PCO
al comandantului de pluton se amenajează în şanţul de comunicaţie. El nu trebuie să se deosebească cu
nimic în dispozitivul de luptă. În scop de protecţie trebuie folosit cu iscusinţă caracteristicile terenului.
Astfel, punctul de sprijin al plutonului de infanterie motorizată în apărare este constituit din:
- poziţiile grupelor de infanterie motorizată;
- PT ale TAB (ML);
- PT ale mijloacelor de întărire.
11.3. Sistemul de foc al plutonului în apărare
Focul este mijlocul principal de nimicire a inamicului în apărare. Pentru ca să fie eficient trebuie
organizat într-un sistem unic, care ar corespunde concepţiei luptei. După numărul de mijloace de foc
inamicul va depăşi plutonul de infanterie care se apără de 3–4 ori, de aceea acestei superiorităţi în
mijloace de foc trebuie opusă eficacitatea focului propriu, care se exprimă printr-un sistem determinat
de folosire a armamentului din dotare.
Sistemul de foc în apărare constă:
- în amplasarea judicioasă şi folosirea cu eficacitate a mijloacelor de foc;
- în constituirea zonelor de foc continuă din toate tipurile de armament în faţa limitei dinainte, în
flancuri şi în adîncimea apărării pentru nimicirea, în primul rînd a tancurilor şi altor blindate;
- în concentrarea rapidă a focului pe orice direcţie sau sector ameninţat, adică ea trebuie să
asigure posibilitatea executării focului eficace, frontal, de flanc şi încrucişat, precum şi apărarea
circulară a punctului de sprijin.
Sistemul de foc al plutonului se execută luînd în consideraţie posibilităţile de foc ale tuturor
categoriilor de armament ale plutonului şi mijloacelor primite ca întărire, printr-o cooperare strînsă a
focului tuturor tipurilor de arme în combinare cu barajele genistice şi obstacolele naturale.
Toate barajele şi căile de acces spre acestea trebuie să fie bine observate şi să se lovească cu foc.

Sistemul de foc al plutonului în apărare include:

a) Sectoarele de foc concentrat ale plutonului pregătite în faţa limitei dinainte.
b) Zonele de foc antitanc al ML (tancurilor) şi de foc continuu etajat a tuturor celorlalte mijloace
de foc ale plutonului în faţa limitei dinainte, în intervale, în flancuri şi în adîncimea apărării.
c) Manevra pregătită cu foc a ML (tancurilor) şi altor mijloace de foc spre direcţiile ameninţate.
Baza sistemului de foc a plutonului o constituie focul tancurilor, MLI, aruncătoarelor de grenade
antitanc şi mitralierelor.
Nemijlocit în faţa limitei dinainte se pregăteşte zona de foc continuu etajat: tot terenul în fîşia de
400 m în faţa limitei dinainte trebuie să se afle sub focul eficace al plutonului, iar spaţiul mort trebuie
să se lovească cu focul artileriei şi aruncătoarelor de mine de pe PT acoperite.
 Eficacitatea focului în apărare se obţine prin precizie, mascare şi executarea lui prin surprindere,
precum şi prin conducerea cu iscusinţă a lui. Toate mijloacele de foc în apărare trebuie să fie gata
pentru executarea focului şi a manevrei pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă.
Nimicirea ţintelor inamicului se poate efectua cu focul unor mijloace izolate sau cu focul
concentrat al plutonului (grupei). Focul concentrat (FC) este focul automatelor, mitralierelor,
aruncătoarelor de grenade şi armamentului MLI (TAB), care se execută asupra unui obiectiv sau asupra
unei părţi a dispozitivului de luptă al inamicului.
FC al MLI poate fi stabilit (fixat) la depărtarea (adîncimea) de 2 km de la limita dinainte (focul se
execută cu proiectile explozive).
Sectorul FC al plutonului I.Mo pentru MLI se stabileşte în lăţime pînă la 75 m (cîte 25 m la tun),
în adîncime – pînă la 50 m (în urma împrăştierii naturale (cea mai bună parte a elipsei împrăştierii).
FC din armele de infanterie (cu glonţ) asupra obiectivelor fixate (stabilite) se execută:
- din automate şi mitraliere de mînă pînă la 600 m;
- din PK, PKT – pînă la 1000 m;
- din mitraliere calibrul 14,5 (KPVT) – pînă la 2000 m.
FC se pregăteşte din timp spre căile probabile de deplasare ale inamicului. Densitatea focului în
acest sector trebuie să fie mai mare decît densitatea medie în fîşia de foc a plutonului şi poate constitui
10–12 gloanţe pe 1 m liniar pe minut. Pornind de la aceste cerinţe, sectorul de FC al plutonului se
stabileşte de 150–200 m frontal (grupa – 50 m). Plutonului de infanterie motorizată i se fixează
(stabileşte) 1–2 sectoare de FC.

Pentru nimicirea organizată a inamicului se stabilesc aliniamente de deschidere a focului RATD,

din tancuri, din tunurile MLI, din armele cu glonţ de infanterie. Distanţa focului eficace a armelor cu
glonţ constituie 400–600 m; din MLI – 1300 m; din tancuri – 1800–2500 m.
Acoperirea sectoarelor de tragere de bază şi stabilirea sectoarelor suplimentare asigură
constituirea zonelor de foc continuu etajat.
În scopul măririi eficacităţii nimicirii inamicului se pregăteşte focul frontal, de flanc, încrucişat şi
pumnal.
Pentru executarea focului în apărare maşinilor de luptă (TAB), mitralierelor şi altor mijloace de
foc li se stabilesc sectoare de tragere de bază şi suplimentare la adîncimea focului maxim eficace. Focul
aruncătorului de grenade se pregăteşte în fîşia de foc a grupei. Grupei şi plutonului i se stabileşte fîşia
de foc. În afară de aceasta, lor li se indică sectoarele de tragere suplimentare.
Fîşia de foc se indică în teren prin patru repere (puncte), începînd de la flancul drept al punctului
de sprijin, iar sectorul de tragere cu două. Lăţimea fîşiei de foc se stabileşte mai mare decît frontul de
apărare al plutonului în scopul de a asigura acoperirea cu foc a intervalelor dintre subunităţi. Fîşiile de
foc ale subunităţilor vecine trebuie stabilite astfel, încît tot terenul în faţa limitei dinainte să fie acoperit
cu foc.
 În scopul inducerii inamicului în eroare privind sistemul de foc şi dispunerea forţelor şi
mijloacelor, se întrebuinţează ML şi tancuri nomade.
Sistemul de foc se consideră gata (pregătit) cînd:
- mijloacele de foc se află pe PT;
- sînt pregătite elementele pentru tragere;
- există cantitatea necesară de muniţii;
- efectivul cunoaşte misiunile de foc şi poate să le îndeplinească.
Amenajarea genistică a punctului de sprijin
Scopul amenajării genistice a punctului de sprijin constă:
- în mărirea eficacităţii protecţiei efectivului, armamentului şi tehnicii de luptă împotriva focului
inamicului;
- protecţia subunităţilor contra ANM;
- dispunerea în ascuns a trupelor.
Lucrările genistice ne acoperite în formă de diferite amplasamente, locaşuri, porţiuni de tranşee
dau avantaje tactice şi de foc esenţiale subunităţilor care se apără faţă de cele care înaintează.
Eficacitatea lucrărilor genistice privind protecţia efectivului şi tehnicii de luptă împotriva
mijloacelor de nimicire obişnuite se poate examina, luînd drept exemplu amplasamentul pentru tanc.
Amplasamentul acoperă cu un strat de pămînt echipamentul şi cel mai vulnerabil blindaj al
corpului tancului. Înălţimea părţii tancului, care se înalţă deasupra parapetului amplasamentului
constituie 0,9 – 1 m, pe cînd înălţimea tancului care atacă atinge 2,7 m. Avînd asemănari balistice cu
tunurile, distanţa loviturii directe asupra tancului care atacă este egală cu 2100 m, iar distanţa loviturii
directe asupra tancului adăpostit în amplasament este de 1000 m. De aceea înainte ca tancul care atacă
să ajungă la distanţa loviturii directe asupra tancului dispus în amplasament, el trebuie să parcurgă
aproximativ 1000 m, fiind sub focul tancului din amplasament. Este important şi faptul că suprafaţa
ţintei, pe care o reprezintă tancul care atacă, atinge 6 m2, iar suprafaţa tancului, care se află în
amplasament – aproximativ 1,5 m2, adică de 4 ori mai mică.
Amenajarea genistică a punctului de sprijin trebuie să înceapă imediat după alegerea de către
comandantul de pluton a poziţiilor pentru grupe, poziţiilor de tragere pentru MLI (TAB).
Amenajarea genistică a punctului de sprijin include:
- săparea locaşelor, tranşeelor, şanţurilor de comunicaţii pentru efectivul subunităţii;
- amenajarea poziţiilor de tragere (PT) de bază şi de rezervă pentru MLI (TAB) şi alte mijloace
de foc;
- amenajarea şanţurilor acoperite, adăposturilor;
- instalarea barajelor genistice;
- amenajarea PCO;
- mascarea lucrărilor genistice.
 Cînd apărarea se organizează în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul în punctul de sprijin
al plutonului IMo:
În primul rînd se execută:
- instalarea barajelor de sîrmă şi alte baraje în faţa limitei dinainte;
- curăţirea fîşiei de observare şi tragere;
- săparea locaşurilor individuale (pentru doi) pentru puşcaşi, mitraliori, lunetişti, trăgători cu
aruncătoarele de grenade care se unesc în şanţul pentru grupă, apoi se amenajează tranşeea în
continuare:
- amenajarea amplasamentelor pentru PT de bază pentru tancuri, MLI (TAB), RATD şi alte
mijloace de foc;
- instalarea PCO al plutonului;
- săparea şi amenajarea şanţurilor acoperite pentru fiecare grupă, echipaj;
- instalarea barajelor pentru flancuri şi în adîncimea punctului de sprijin al Pl (5–6 ore).
În rîndul doi:
- se sapă amplasamentele pentru PT de rezervă (vremelnică) pentru MLI (TAB), tancuri, RATD şi
alte mijloace de foc;
- şanţurile de comunicaţie spre PT a MLI (TAB) tancurilor, PCO al plutonului şi în spate;
- se instalează (amenajează) adăposturi pentru fiecare grupă, echipaj;
- se amenajează tranşee continuă în raionul de apărare al batalionului;
- se instalează suplimentar baraje în faţa limitei dinainte, la flancuri şi intervalele cu punctele de
sprijin vecine (5–6 ore).
Ulterior:
- se amenajează punctul de sprijin al plutonului şi poziţiile grupelor şi mijloacelor de foc, se
perfecţionează din punct de vedere de luptă şi gospodărie;
- şanţul de comunicaţie în spate se pregăteşte pentru executarea focului;
- se instalează (amenajează) în adăpost la PCO;
- se amenajează PT, porţiuni de tranşee şi alte obiecte false.
Pe tot frontul punctului de sprijin al plutonului IMo se sapă o tranşee (şanţ) continuă
(neîntreruptă), care uneşte locaşurile individuale (pentru doi) pentru infanterişti, amplasamentele pentru
MLI (TAB), tancuri, RATD, altor mijloace de foc şi adăposturile pentru efectiv. De la punctul de sprijin
în adîncimea apărării se sapă un şanţ de comunicare, care se amenajează pentru executarea tragerii.
Tranşeea locaşurilor şi şanţul de comunicaţie trebuie să asigure executarea focului de flanc şi încrucişat
asupra inamicului care înaintează, manevrei în ascuns şi dispersarea mijloacelor de foc, precum şi
introducerea inamicului în eroare privind dispozitivul de apărare al plutonului.
Prima tranşee este limita dinainte a apărării şi se amenajează de către plutoanele din primul
eşalon. Ea trebuie să asigure o observare bună asupra inamicului, cele mai bune condiţii pentru
constituirea zonei de foc continuu etajat de toate tipurile în faţa limitei dinainte, la flancuri în intervale
şi executarea focului din adîncimea apărării.
 Tranşeea a doua este apărată de către plutonul din eşalonul II (rezervă) al companiei. Ea se
amenajează la depărtarea de 300–600 m de la prima tranşee astfel, încît plutonul care se apără să poată
susţine prin focul său subunităţile care ocupă prima tranşee, precum şi să execute focul pe căile de
acces spre limita dinainte a apărării şi să acopere cu foc barajele din faţa lui.
Tranşeea a treia (a patra) este apărată de plutoanele companiei din eşalonul II al batalionului. Ea
se amenajează la depărtarea de 600–1000 m de la a doua (a treia) tranşee încît mijloacele de foc dispuse
în ea să poată executa focul în fîşia (spaţiul, zona) dintre tranşeea a doua şi a treia (a patra), iar unele
porţiuni (sectoare) şi în faţa limitei dinainte.
Şanţul de comunicaţie se foloseşte pentru executarea manevrei în ascuns, ducerea luptei cu
inamicul pătruns în apărare, evacuarea răniţilor şi alimentarea cu muniţii şi hrană. Cînd se trece în
apărare în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul, amenajarea genistică a punctului de sprijin,
începe imediat după precizarea în teren a poziţiilor pentru grupe, PT a MLI (TAB), tancurilor, RATD şi
altor mijloace de foc. Ea se execută în ascuns, în aceeaşi succesiune, în termene reduse şi cere
încordarea deplină a forţelor. Plutonul amenajează punctul de sprijin, de regulă, sub acoperirea cu
propriul foc, precum şi focul mijloacelor de întărire. La amenajarea genistică se întrebuinţează
mijloacele de mecanizare. Dar şi în acest caz efectivul începe amenajarea poziţiilor cu săparea
locaşurilor individuale. Locaşurile în tranşee se unesc cu ajutorul mijloacelor de mecanizare.
După aceasta efectivul perfecţionează tranşeea pentru grupă, execută mascarea şi instalează
şanţul acoperit. Pentru folosirea cu eficacitate a maşinilor de săpat efectivul asigură frontul de lucru:
trasează tranşeele şi indică porţiunile de tranşee şi şanţurile de comunicaţie. Amenajarea poziţiilor
grupei săpate cu maşina se face astfel:
- cu lopata mare – 65 ore/om;
- cu lopata mică – 120 ore/om.
Tranşeea, locaşurile şi şanţul de comunicaţii trebuie să asigure executarea focului frontal şi
încrucişat asupra inamicului, manevrarea în ascuns şi dispersarea mijloacelor de foc.
11.4. Posibilităţile de luptă ale plutonului de infanterie motorizată
Posibilităţile de luptă – indicii cantitativi şi calitativi ce caracterizează posibilitatea subunităţii de
a îndeplini misiuni de luptă determinate în timpul stabilit în condiţii concrete ale situaţiei.
Ele depind de mai mulţi factori cum ar fi: mărimea efectivului, nivelul pregătirii de luptă, starea
moral-psihologică, prezenţa şi dotarea cu tehnică de luptă şi armament, pregătirea şi calităţile personale
ale comandanţilor, prezenţa muniţiilor şi altor mijloace materiale, tactica acţiunilor, anotimpul, timpul
etc.
Posibilităţile de luptă ale plutonului în apărare se caracterizează în funcţie de componenţa
inamicului în ofensivă, pe care poate să-l respingă.
Ele includ posibilităţile de FOC şi MANEVRA.
Această delimitare e convenţională, deoarece în luptă ambele componente acţionează într-un tot
întreg şi sînt legate reciproc. Partea componentă principală este posibilitatea de foc.
 Posibilităţile de luptă ale plutonului se exprimă în numărul de tancuri, maşini de luptă ale
infanteriei (TAB), atacul cărora poate să-l respingă cu forţele proprii, păstrîndu-şi în acelaşi timp
capacitatea de luptă.
Indicatorii principali ce caracterizează posibilităţile plutonului în lupta cu tancurile, alte mijloace
blindate şi infanteria inamicului, este numărul total de tancuri, MLI, TAB distruse ale inamicului şi
aşteptările matematice ale pierderilor în forţă vie.
Metodica calculării se exprimă în folosirea coeficienţilor eficacităţii tancurilor, MLI, AG–7 şi
altor mijloace antitanc, încercate în practică.
Indicii convenţionali ai eficienţei de luptă a mijloacelor antitanc în apărare
Notă.
Denumirea mijloacelor Pe un aliniament Pe un aliniament
La executarea
antitanc pregătit (tranşee) nepregătit (deschis)
focului asupra
TAB, MLI AG–7 0,3 0,2
coeficienţii se AG–9 1,0 0,8
măresc
RATD 2,0 1,5
de 1,5–2 ori.
MLI–1 2,0 1,5
Tanc 2,5 2

Coeficienţii eficienţei de luptă indică posibilităţile medii ale mijloacelor antitanc la distrugerea
tancurilor, MLI, TAB ale inamicului care atacă în timpul ducerii luptei de apărare.
Plutonul infanterie moto cu mijloacele antitanc din dotare şi în cooperare cu vecinii şi mijloacele
antitanc ale eşalonului superior are posibilitatea să ducă lupta cu tancurile şi TAB ale inamicului,
apărînd un punct de sprijin cu un front de 400 m.
Pentru determinarea posibilităţilor de luptă ale plutonului în apărare la nimicirea forţei vii a
inamicului se folosesc datele iniţiale: cantitatea armamentului de infanterie şi densitatea focului.
Densitatea focului este numărul de gloanţe la 1 metru liniar al unui aliniament determinat, trase
de subunitate într-un minut din toate categoriile de armament. Densitatea depinde de numărul de
armament, cadenţa de tragere şi lăţimea sectorului unde se execută focul. Plutonul infanterie moto,
apărîndu-se pe un front de 400 m, poate să respingă atacul a 1–2 plutoane I.Mo ale inamicului.
Posibilităţile de manevră ale plutonului în apărare sînt limitate deoarece misiunea principală este
menţinerea cu fermitate a poziţiei.