UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

CATEDRA MILITARĂ

REGULAMENTELE MILITARE
material didactic pentru studenţii catedrelor miliare

Chişinău 2018
 Tema 4. Instalarea militarilor, repartizarea timpului ţi ordinea zilnică.

Şedinţa 1
Subiecte de studiu:
1. Instalarea militarilor şi întrţinerea încăperilor.
2. Organizarea curăţenei, încălzirii, aerisirii şi iluminării încăperilor companiei.
3. Repartizarea timpului şi orarul zilnic.

1. Instalarea militarilor şi întrţinerea încăperilor.

Toate încăperile şi teritoriul brigăzii sunt repartizate subunităţilor de către
comandantul de brigadă. Cînd în tabăra militară permanentă se dispun cîteva unităţi
militare, încăperile şi teritoriul între acestea sunt repartizate de către comandantul gar-
nizoanei.
Militarii în termen sunt instalaţi în cazarmă.
Pentru instalarea fiecărei companii sunt prevăzute încăperile ce urmează:
—dormitorul;
— camera de informare şi odihnă ;
—cancelaria companiei;
— camera pentru păstrarea armamentului;
— camera (locul) pentru curăţarea armamentului;
— camera (locul) pentru şedinţele sportive;
— camera pentru menaj;
— magazia pentru păstrarea materialelor companiei şi obiectelor
personale ale militarilor;
—camera (locul) pentru fumat şi curăţatul încălţămintei;
— uscătoria pentru încălţăminte şi îmbrăcăminte;
—camera pentru spălat (lavoarul) ;
—camera cu duşuri ;
—toaleta.
În locul de dispunere a fiecărui batalion sunt destinate camerele :
- pentru comandantul batalionului;
- pentru locţiitorii acestuia,
- pentru starul major al batalionului,
- pentru pregătirea către şedinţe, consfătuiri şi pentru odihna ofiţerilor.
Pentru desfăşurarea şedinţelor în cadrul brigăzii se amenajează clasele respective.
Pentru fiecare unitate se amenajează Odaia gloriei de luptă (istoriei) şi se ţine
Cartea de onoare ale unităţii militare.
Militarii prin contract sunt instalaţi: familiştii — în afara locului de
dispunere a unităţii, iar ne familiştii pot fi instalaţi în cămin sau în încăperi (camere)
separate în cazarmă, pe locul de dispunere a unităţii.
 Totodată, pentru militarii-femei se amenajează separat: un cămin (dormitoare),
camere pentru pregătirea către şedinţe, consfătuiri şi odihnă, duş şi toalete pentru
femei, precum si camere pentru menaj şi pentru spălat.
Plutonierii care ocupă funcţia plutonierului de companie (familişti sau ne
familişti) se instalează pe locul de dispunere a unităţii ori în preajma acestuia.
Sergenţii în termen, care ocupă funcţia plutonierului de companie sau alte funcţii
destinate completării cu ofiţeri şi plutonieri, pot fi instalaţi într-o încăpere separată
în cazarmă.
Elevii din anii l şi 2 ai instituţiilor militare de învăţă mânt se instalează în
cazarmă în modul stabilit pentru soldaţii şi sergenţii în termen. Elevii din anul 3 şi
următori şi cursanţii, care nu au grade ofiţereşti, se instalează în cămin, iar
familiştilor li se oferă un cămin pentru persoane cu familii.
Şeful instituţiei militare de învăţămînt, în lipsa căminului pentru persoane cu
familii, poate permite elevilor din anul 3 şi următori şi cursanţilor, care nu au grade
ofiţereşti, să locuiască în afara locului de dispunere a instituţiei militare de
învăţămînt. Elevii şi cursanţii din numărul militarilor în termen se instalează în cămin
după expirarea termenului stabilit pentru aflarea în serviciul militar. Ele vii din
numărul plutonierilor, militarilor prin contract şi persoanelor care au satisfăcut
serviciul militar în termen pînă la înscrierea la instituţia militară de învăţămînt sunt
scutiţi de instalarea în cazarmă începând cu primul an de studii.
Se interzice oricui să locuiască în ospătarii, puncte medicale, cluburi, parcuri şi
hangare, precum şi în încăperile de instrucţie şi de serviciu ale cazărmii.
Instalarea militarilor în termen în dormitoare se face calculând 12 metri cub
de aer pentru un om.
Paturile în dormitoare se dispun în consecutivitatea corespunzătoare starului de
funcţii al companiei şi se aranjează astfel ca lângă fiecare din ele sau lângă două
paturi împreunate să rămână locuri pentru noptiere, iar printre rîndurile de paturi să
fie loc liber pentru adunarea efectivului; paturile se amplasează nu mai aproape de 50
cm de pereţii exteriori, respectând alinierea. Paturile trebuie să fie uniforme
(standard).
Amplasarea paturilor în dormitoare poate fi pe unu sau pe două niveluri
(nesuprapuse sau suprapuse).
Pentru militarii înscrişi în listele companiei pe veci sau ca soldaţi de onoare
pentru fapte vitejeşti, în dormitor, într-un loc vizibil, se instalează un pat, care este
menţinut permanent în stare exemplară. Deasupra parului, în ramă, se atârnă portretul
eroului şi descrierea faptei lui vitejeşti.
În noptiera de lângă pat se păstrează: în sertarul supe rior — obiectele de
toaletă şi de ras, batistele, guleraşele şi alte obiecte mărunte de uz personal; în secţiunea
din mijloc — cărţi, regulamente, albumuri fotografice, caiete şi alte obiecte de
scris ; în cea de jos — obiectele pentru curăţatul hainelor şi încălţămintei.
Aşternutul militarilor instalaţi în cazarmă trebuie să constea din pătură,
cerşafuri, pernă cu feţe, saltea şi aşternut sub aceasta. Aşternuturile trebuie să fie
aranjate uniform. Se interzic aşezatul şi culcatul pe aşternut în îmbrăcăminte (cu
excepţia persoanei de serviciu pe companie pe timpul odihnei) şi în încălţăminte.
Mantalele, scurtele calde de campanie şi pantalonii, cojoacele, coifurile, raniţele
completate se păstrează în dulapuri speciale, instalate în încăperile cazărmii, iar căştile
de oţel, mijloacele de protecţie individuală, cu excepţia măştilor contra gazelor — şi
pe stelaje ; echipamentul de paradă şi oraş, uniforma sportivă şi îmbrăcămintea de
lucru — în dulapurile magaziei pentru păstrarea materialelor companiei şi obiectelor
personale ale militarilor, îmbrăcămintea specială se păstrează în dulapuri în afara
dormitoarelor. Dacă sunt condiţiile corespunzătoare, atunci ţi nuta, uniforma sportivă
şi obiectele personale ale militarilor pot fi păstrate în dulapuri (compartimente)
individuale.
Locurile de păstrare a tuturor felurilor de îmbrăcăminte sunt repartizate
militarilor şi notate cu etichete indicând gradul militar, numele şi iniţialele
militarului.
Îmbrăcămintea de fiecare zi şi centura, înainte de culcare, se aşează în mod
ordonat şi uniform pe taburet, încălţămintea se pune la picioare lângă pat. Hainele,
lenjeria şi încălţămintea, la necesitate, se usucă în uscătorii.
Modul de păstrare şi de folosire a aparatelor fotografice, magnetofoanelor,
radioreceptoarelor şi altei tehnici radioelectronice de uz casnic pentru militarii în
termen este stabilit de către comandantul de brigadă.
Armamentul de infanterie şi muniţiile, inclusiv cele de instrucţie , se păstrează la
subunităţi într-o cameră aparte cu zăbrele de metal la ferestre, care se află în paza
permanentă a persoanelor din serviciul de zi. Uşa camerei trebuie să fie înzestrată cu
semnalizare electroacustică cu ieşire la ofiţerul de serviciu pe unitate, să aibă orificiu
de control şi să se deschidă în interiorul încăperii (să se deplaseze lateral). Se admite
instalarea unei uşi metalice cu zăbrele sau a unui perete glisant.
Mitralierele, automatele, carabinele, puştile şi aruncătoarele de grenade
portative, precum şi ţevile de schimb ale mitralierelor, baionetele-cuţit (baionetele) se
păstrează în piramide, iar pistoalele şi muniţiile — în dulapuri sau lăzi metalice care se
închid cu lacăt, în piramide se păstrează, de asemenea, lopeţile de infanterie şi măştile
contra gazelor.
Armamentul de instrucţie şi muniţiile de exerciţiu se păstrează separat de cele de
luptă. Dacă lipseşte o piramidă separată se admite păstrarea armamentului de
instrucţie împreună cu cel de luptă, totodată, locul de păstrare se notează cu
inscripţia : „Armament de instrucţie". Pistoalele de instrucţie se păstrează împreună
cu pistoalele de luptă ale soldaţilor şi sergenţilor din subunitat e. Armamentul sportiv
se păstrează împreună cu cel de luptă.
Locul de păstrare al acestuia se notează cu inscripţia : „Armament sportiv".
Distribuirea armamentului de instrucţie şi a celui sportiv, a cartuşelor de exerciţiu
se execută în acelaşi mod ca şi a celor de lupta.
Piramidele cu armament, dulapurile şi lăzile cu pistoale şi cu muniţie, precum
şi camera de păstrare a armamentului se încuie cu lacăt şi se sigilează cu ştampila de
mastic : piramidele şi camera — cu ştampila sergentului de serviciu pe companie ; dulapu-
rile şi lăzile cu pistoale şi muniţie — cu ştampila plutonierului de companie.
Cheile de la camera de păstrare a armamentului şi piramidelor se află în
permanenţă Ia sergentul de serviciu pe companie, iar cheile de la dulapuri, lăzi cu
pistoale şi muniţii — la plutonierul de companie. Transmiterea cheilor este
interzisă.
Cheile de rezervă se păstrează la comandantul de companie într-un tub (penal)
sigilat şi într-o ladă (casetă) metalică încuiată cu lacăt.
În cameră de păstrare a armamentului se afişează tabelul de materiale, în care
este trecut numărul de piramide, dulapuri, lăzi, standuri, placarde şi alte materiale
păstrate în această cameră. In tabel se indică numerele de ordine ale dulapurilor şi
cu care ştampilă sunt sigilate.
Pe fiecare piramidă (dulap, ladă) se fixează o etichetă cu in dicaţia subunităţii,
gradului militar, numelui şi iniţialelor persoanei responsabile, numărului de ordine al
piramidei (dulapului, lăzii) şi numărului ştampilei cu care se sigilează.
În piramidă (dulap, ladă) se afişează tabelul cu indicaţia categoriei şi cantităţii de
armament şi muniţii păstrate aici. La fiecare locaş al piramidei (dulapului) trebuie să
fie lipită o etichetă ce indică categoria şi seria armei, numărul măştii contra gazelor,
precum şi gradul militar, numele şi iniţialele persoanei căreia îi sunt distribuite.
Toate opisurile aflate în camera de păstrare a armamentului în piramide, dulapuri,
lăzi sunt semnate de către comandantul de companie.
Dacă în aceleaşi camere se păstrează armamentul şi muniţiile a câtorva subunităţi,
atunci prin ordin pe unitate se numeşte persoana responsabilă de modul amplasării,
păstrării şi de integritatea armamentelor şi muniţiilor, care şi semnează tabelul de
materiale al camerei.
Armamentul individual al ofiţerilor şi plutonierilor din batalion (din statul major
şi serviciile unităţii), cartuşele pentru el şi dozimetrele se păstrează într-un dulap
metalic, care se încuie cu lacăt, pe lângă una din companii (pe lingă statul major al
unităţii). Totodată, cartuşele trebuie să se afle într-o ladă metalică aparte, care se încuie
cu lacăt şi este sigilată de către ofiţerul (plutonierul) responsabil de păstrarea Ion
Cartuşele distribuite ofiţerilor şi plutonierilor pentru executarea serviciului de zi pot fi
păstrate în afara lăzii. Dulapul se sigilează de către plutonierul de companie (ofiţerul de
serviciu pe unitate). Dulapul cu armamentul individual al ofiţerilor şi plutonierilor,
cu cartuşele şi dozimetrele, aflat la ofiţerul de serviciu pe unitate, pe lângă aceasta,
trebuie să aibă semnalizare electroacustică la şeful gărzii cu ieşire secretă.
Cheile de la dulapul cu armamentul individual al ofiţerilor şi plutonierilor
din batalion şi de la lada cu cartuşe se păstrează Ia plutonierul de companie, iar de
la cele ale ofiţerilor şi plutonierilor statului major şi serviciilor din unitate — la
ofiţerul de serviciu pe unitate.
Cheile de rezervă se păstrează la biroul (secţia) de documente secrete în modul
stabilit.
 Modul de distribuire şi primire a pistoalelor şi cartuşelor pentru acestea se
stabileşte de către comandantul de unitate.
Cartuşele pentru gărzi şi pentru subunitatea de serviciu trebuie să se afle în lăzi
metalice, care se încuie cu lacăt şi sunt sigilate, cheile şi ştampilele de la care se
păstrează la plutonierul de companie, în fiecare ladă trebuie să fie opisul muniţiilor
existente. Lăzile cu cartuşe se instalează în vecinătatea piramidelor cu armament.
La unităţile militare unde gărzile se numesc de la câteva subunităţi cartuşele
pentru gărzi pot fi păstrate în camera ofiţerului de serviciu pe unitate.
Subunităţile care execută serviciul cu armament atipic primesc muniţiile de la
depozit odată cu armamentul.
Armamentul personal şi muniţiile militarilor sosiţi la unitate din alte
garnizoane în misiune sunt predate spre păstrare ofiţerului de serviciu pe unitate
contra chitanţă şi sunt .înapoiate în ziua plecării din unitate.
Militarii aflaţi în misiune în localităţile unde nu sunt unităţi militare predau
armamentul personal şi muniţiile pentru acesta la secţia administrativ-militară sau la
sectorul de poliţie din localitate (raional), de unde le şi primesc după executarea
misiunii.
În cadrul companiei se amenajează o cameră de duş calculând un robinet (o
sită de duş) la 15—20 de oameni, se instalează spălătoare — un robinet (un jet) la
5—7 oameni şi cel puţin două băi de picioare cu apă curgătoare, de asemenea se ame-
najează un loc pentru spălatul îmbrăcămintei militarilor.
Pe lângă ateliere, parcuri şi ospătarii, în afară de aceasta, trebuie utilate duşuri
cu apă caldă, iar la spălătoare să existe săpun şi prosoape.
În lipsă de apeduct, în încăperile încălzite se instalează spălătoare cu turnare; e
necesar ca ele să fie pline în permanenţă, înainte de umplerea spălătoarelor cu apă
proaspătă, apa rămasă
Se varsă, spălătoarele se curăţă, apa murdară se scoate şi se var să într-un loc
destinat pentru aceasta.
Pentru curăţatul echipamentului şi îmbrăcămintei trebuie re zervate încăperi
sau locuri separate, utilate corespunzător.
Fumatul este permis în camerele sau locurile rezervate şi amenajate în mod
special (anexa 15).
Camera pentru menaj se utilează cu mese pentru călcatul hainelor, cu placarde
privind regulile de purtare a uniformei militare şi aspectul exterior al militarilor,
reparaţia îmbrăcămintei şi încălţămintei, cu oglinzi şi scaune (taburete), cu nu -
mărul necesar de fere de călcat, precum şi cu inventar, instru ment pentru tuns,
pentru executarea reparaţiei curente a echipamentului şi încălţămintei, cu furnituri şi
materiale pentru reparaţie.
Personalul sosit la unitate pentru completare se instalează pe 14 zile într-o
încăpere separată, în perioada aceasta se înfăptuieşte un examen medical profund, se
fac vaccinări, se distribuie echipamentul, încălţămintea conform normelor în vigoare
şi ajustarea lor ; cu efectivul din completare se desfăşoară şedinţe de perfecţionare a
pregătirii militare iniţiale.
Printr-un ordin pe unitate, din efectivul sosit pentru completare se constituie o
subunitate aparte, se numesc comandantul de subunitate, ajutorul acestuia pentru
munca educativă, se desemnează numărul necesar de ofiţeri, plutonieri, sergenţi şi
soldaţi în calitate de comandanţi şi instructori.
Repartizarea la subunităţi a completării sosite se efectuează în modul indicat în
anexa 5.
- Obiectele proprii (lenjeria, încălţămintea, îmbrăcămintea) ale militarilor
încorporaţi în serviciul militar în termen se aduc în ordine, se împachetează şi se
expediază de către unitatea militară în colete militare gratuite la adresa indicată.
2.Organizarea curăţenei, încălzirii, aerisirii şi iluminării încăperilor
companiei
Art. art. 194-258 din Regulamentul serviciului interior al FA ale RM

Învoirea din locul de dispunere a unităţii

Militarii în termen au dreptul să se deplaseze liber în locul de dispunere a unităţii
militare şi în limitele garnizoanelor în care ei sunt învoiţi din teritoriul de dislocare a
unităţilor militare. Militarii prin contract pot pleca în afara garnizoanelor, pe al cărui
teritoriu îşi satisfac serviciul militar, cu aprobarea comandantului de unitate militară.
Pentru militarii în termen plecarea din limitele garnizoanelor (cu excepţia cazurilor cînd
pleacă în concediu sau în misiune) este interzisă.
Militarul în termen, dacă nu 1-a fost aplicată o pedeapsă disciplinară „privarea
învoirii de rînd", are dreptul la o învoire pe săptămînă în afara locului de dispunere a
unităţii. Totodată, învoirea militarilor trebuie să fie reglementată între subunităţile din
unitate, astfel ca să nu fie în detrimentul stării de pregătire în vederea luptei a unităţii şi
calităţii executării serviciului de alarmă.
Militarii în termen primesc învoiri în afara locului de dispunere a unităţii de la
comandantul de companie în zilele, orele şi modul stabilite de comandantul de unitate.
Concomitent din subunitate pot pleca în învoire cel mult 30% din militari. Soldaţii
primului an de serviciu pleacă în învoiri din locul de dispunere a unităţii după depunerea
Jurămîntului militar. Sîmbătă şi în zilele din ajunul sărbătorilor învoirea se admite pînă
la ora 24.00, iar duminica şi în zilele de sărbătoare - pînă la apelul de seară.
Cu aprobarea comandantului de batalion (divizion), comandantul de companie
poate acorda unui militar în termen învoire pe motiv întemeiat şi în alte zile ale
săptămînii după şedinţele de instrucţie pînă la stingere sau pînă în dimineaţa zilei
următoare (dar nu mai tîrziu decît cu două ore pînă la începutul şedinţelor).
învoirile se realizează în ordinea de urgenţă. Evidenţa este ţinută de către
locţiitorii comandanţilor de plutoane.
Pentru executarea serviciului de alarmă şi serviciului de zi în zilele de odihnă şi de
sărbătoare militarilor în termen învoiri nu li se acordă.
Pentru aprobarea învoirii militarii se adresează şefului său nemijlocit.
 De exemplu: „Domnule sergent. Rog să mi se permită o învoire pînă la ora
20.00".
Locţiitorii comandanţilor de plutoane prezintă listele de învoire ale militarilor în
termen, semnate de comandanţii de plutoane, plutonierului de companie pentru raport
comandantului de companie.
La ora stabilită, sergentul de serviciu pe companie adună militarii care pleacă în
învoire şi raportează plutonierului de companie.
Plutonierul de companie îi inspectează vizual pe militarii învoiţi, controlează dacă
sunt bărbieriţi şi tunşi, starea şi ajustarea îmbrăcămintei şi încălţămintei, dacă cunosc
regulile de dare a salutului militar, de comportare în stradă şi în alte locuri publice. După
aceasta, plutonierul înmînează acestora biletele de voie, semnate de comandantul de
companie. Sergentul de serviciu pe companie îi înscrie pe cei ce pleacă în învoire în
registru, întocmeşte liste lor şi îi prezintă ofiţerului de serviciu pe unitate.
Soldaţii şi sergenţii în termen, care pleacă în învoire în afara locului de dispunere
a unităţii, trebuie să aibă asupra sa livretul militar.
Biletul de voie este valabil numai în perimetrul garnizoanei sale.
La înapoierea din învoire militarii se prezintă ofiţerului de serviciu pe unitate şi
raportează sosirea. Ofiţerul de serviciu pe unitate face însemnarea în biletele de voie
despre sosire. După aceasta, ei pleacă în subunitate la sergentul pe companie, îi predau
Biletele de voie şi raportează şefului său nemijlocit.
De exemplu: „Domnule sergent, sunt soldatul Popescu, m-am prezentat din
învoire. In timpul învoirii nu am fost observat ( sau am fost observat pentru... de
către...)".
Dacă militarul soseşte la subunitate după stingere, atunci el raportează şefului
nemijlocit în ziua următoare, pînă la inspecţia de dimineaţă.
Sergentul de serviciu pe companie notează în registrul celor plecaţi în învoire ora
sosirii şi predă biletele de voie plutonierului de companie.
Învoirea elevilor din anul întîi din locul de dispunere a instituţiei militar de
învăţămint de instruire profesională se înfăptuieşte în modul stabilit pentru soldaţii şi
sergenţii în termen. Modul de învoire a elevilor din anul doi este stabilit de către şeful
instituţiei militare de învăţămînt. Elevii din anul trei şi următori, precum şi elevii cu
dreptul de a locui în cămin se pot afla în afara locului de dispunere a instituţiei militare
de învăţămînt după şedinţele de instrucţie şi orele obligatorii pentru activitatea de sine
stătătoare stabilite în orarul zilnic, pînă la ora 24.00, elevii familişti - pînă la începutul
şedinţelor din ziua următoare.
In unităţile militare (subunităţile independente), care se află în locuri îndepărtate
de la localităţi, şi în alte cazuri,cînd învoirea din locurile de dispunere în modul indicat
nu este raţională, atunci, la decizia comandantului unităţii (subunităţii independente), în
zilele de odihnă se întreprind ieşiri în grup în localităţile mari din apropiere (în oraş).
Măsurile sanitaro-igienice şi antiepidemice
Fiecare militar trebuie să se îngrijească de păstrarea sănătăţii sale, să nu tăinuiască
afecţiunile, să respecte cu rigurozitate regulile de igienă personală şi socială şi să se lese
de proastele obiceiuri (fumat, consum de alcool şi mijloace narcotice).
Executarea regulilor de igienă individuală include:
- spălatul de dimineaţă, inclusiv al dinţilor, precum şi al picioarelor înainte de
somn;
- bărbieritul, tunsul şi tăiatul unghiurilor la timp;
- îmbăierea săptămînală cu schimbul lenjeriei de corp şi de pat, obielelor şi
ciorapilor;
- menţinerea în curăţenie a îmbrăcămintei, încălţămintei şi aşternutului, schimbul
la timp al guleraşelor.
Coafura militarului, mustăţile, dacă le are, trebuie să fie îngrijite, să corespundă
cerinţelor igienei şi să nu împiedice întrebuinţarea mijloacelor de protecţie individuală şi
portul echipamentului.
Totodată, mustăţile trebuie să fie tunse cu acurateţe, să nu fie mai jos de colţurile
gurii.
Militarilor-femei, cînd poartă uniforma militară, li se interzice:
- să poarte părul răsfirat sau codiţă împletită;
- să vopsească părul în culori vii (ţipătoare) sau să-1 decoloreze;
- să fixeze părul cu spelci de masă sau de lemn;
- să poarte peruci, şenioanc;
- să vopsească sprîncenele, să încleie gene;
- să facă alunele şi unghii artificiale, să poarte unghii prea lungi;
- să-şi grimcze exagerat faţa.
Regulile de igienă socială includ: menţinerea curăţeniei în dormitoare, toaletele şi
în alte camere de folosinţă în comun, aerisirea regulată a încăperilor; menţinerea
curăţeniei în locurile publice, precum şi pe teritoriul de dispunere a unităţii.
Pentru asigurarea rezistenţei militarilor faţă de bolile infectioase, se fac vaccinări
de protecţie. Vaccinările pot fi planificate şi indicate din punct de vedere epidemic.
Vaccinările de protecţie planificate pentru întregul efectiv al unităţii se efectuează
conform calendarului de vaccinări, iar cele indicate de situaţia epidemică - la ordinul
comandantului (şefului) superior.
De vaccinări militarii sînt scutiţi numai la decizia medicului.
Însemnările cu privire la vaccinări se trec în carnetul medical şi în livretul militar.
Militarul este obligat să raporteze în ordine ierarhică cazurile de apariţie a bolilor
infectioase în rîndul persoanelor care locuiesc cu el în acelaşi apartament (cameră din
cămin) şi să execute obligaţiile de serviciu cu aprobarea comandantului de unitate
conform deciziei şefului serviciului medical.
La depistarea în unitate a unui bolnav contagios, şeful serviciului medical
raportează imediat comandantului de unitate şi şefului medical superior, execută
evidenţierea activă, izolarea şi spitalizarea celor îmbolnăviţi, dezinfccţia la subunităţi,
supravegherea persoanelor ce au fost în contact cu bolnavii şi intensifică controlul
sanitaro-igienic.
 La necesitate, în unitate se introduce regimul de observare sau carantină, se
întrerupe sau se limitează contactul cu populaţia civilă, în cadrul unităţii se interzic
adunările efectivului şi măsurile culturale de masă, se instalează izolatoare suplimentare

3. Repartizarea şi ordinea zilnică

Art.,art.240-275 din Regulamentul serviciului interior al FA ale RM

UNIVERSITATEA DE STAT

DIN MOLDOVA

Catedra Militară

Ivan VARZARI

PREGĂTEREA DE TRANSMISIUNI
Material didactic

Aprobat de
Catedra Militară

Chişinău - 2009
CEP USM
 Capitolul 2
Principiile de organizăre a transmisiunilor în subunităţi
1.2. Principiile organizării transmisiunilor prin diferite categorii de mijloace
Transmisiunile cu fir pot fi folosite pentru:
- realizarea legăturii între centrele şi staţiile de transmisiuni, precum şi în interiorul
punctelor de comandă;
- acţionarea de la distanţă (telecomanda) a staţiilor radio;
- aducerea căilor radioreleu în centrele de transmisiuni ;
- prelucrarea căilor telefonice şi telegrafice din sistemul de telecomunicaţii teritorial.
Pentru realizarea transmisiunilor cu fir se pot întrebuinţa linii din cablu de campanie sau
linii permanente (aeriene sau îngropate) prin care se pot obţine legături telefonice, telegrafice,
fototelegrafice şi pentru transmiteri de date.
Transmisiunile cu fir se organizează pe ax sau pe direcţie.
Axul de transmisiuni cu fir, folosit în acţiunile din mişcare (ofensivă, marş, retragere),
reprezintă modul de asigurare a legăturii prin construirea unei linii pe direcţia de deplasare a
centrului de transmisiuni al punctului de comandă al eşalonului care organizează transmisiunile
şi prin executarea racordurilor de la această linie către celelalte centre de transmisiuni cu
care trebuie asigurată legătura.
Direcţia de transmisiuni cu fir asigură nemijlocit legătura între două centre (staţii)
de transmisiuni direct, sau prin posturi de încercare şi control.
Pentru folosirea transmisiunilor cu f i r se instalează staţii telefonice care după
destinaţie pot fi : centrale, intermediare şi finale.
Staţia telefonică centrală este element al centrului de transmisiuni destinat să
asigure legătura telefonică în cadrul unui punct de comandă.
Staţia telefonică finală este aparatul telefonic instalat la capătul unei linii de-
transmisiuni cu fir.
Staţia telefonică intermediară se instalează pe o linie de transmisiuni cu fir între
doi sau mai mulţi corespondenţi care din anumite considerente nu pot intra nemijlocit în
legătură.
Fiecare staţie telefonică primeşte un indicativ care se schimbă periodic. Pentru
efectuarea convorbirilor, funcţiile abonaţilor se codifică. Indicativele staţiilor telefonice şi
codificarea funcţiilor se stabilesc de eşalonul care organizează transmisiunile.
Transmisiunile radio pot fi folosite pentru:
- realizarea legăturii între centre de transmisiuni (aflate în raioanele de dispunere
sau în mişcare);
- acţionarea de la distanţă (telecomanda) a staţiilor radio;
- aducerea căilor radioreleu în centrele de transmisiuni;
- prelungirea anumitor linii cu fir peste unele obstacole.
Mijloacele de transmisiuni radio permit realizarea legăturii telefonice, telegrafice
(auditive şi prin teleimprimare), fototelegrafice şi pentru transmiteri de date.
 Putînd fi uşor interceptate, goniometrate şi bruiate mijloacele radio trebuie
folosite limitat şi cu prudenţă. Regimul de lucru al staţiilor radio se stabileşte de şeful de
stat major al eşalonului care organizează transmisiunile radio.
În funcţie de situaţie, precum şi de forţele şi mijloacele existente, transmisiunile
radio pot fi organizate în direcţie sau reţea.
Direcţia radio - este procedeul de organizare a transmisiunilor radio între doi
corespondenţi care dispun fiecare de cîte un mijloc radio şi de caracteristicile de lucru
necesare .
Reţeaua radio - este procedeul de organizare a transmisiunilor radio între trei sau
mai mulţi corespondenţi care dispun fiecare de cîte un mijloc radio şi de caracteristicile
de lucru necesare.
În fiecare direcţie (reţea) radio, una din staţii (de regulă cea a eşalonului superior)
este staţie radio principală, în direcţiile (reţelele) radio de cooperare, staţiile radio
principale sînt stabilite de eşalonul care organizează transmisiunile radio pentru cooperare.
Staţiile radio principale răspund de respectarea disciplinei lucrului radio, în care scop sînt
obligate să execute controlul radio în direcţiile (reţelele) radio din care fac parte. Toate
indicaţiile staţiei radio principale trebuie executate imediat de către celelalte staţii radio din
direcţia (reţeaua) radio respectivă.
Cînd legătura între doi corespondenţi este îngreuiată din cauza distanţei mari dintre
aceştia sau a condiţiilor nefavorabile de propagare a undelor electromagnetice, se
folosesc staţii radio intermediare care pot executa retransmitere sau retranslaţie.
Retransmiterea radio este regimul de lucru al staţiei intermediare la care
transmiterea informaţiei recepţionată de la un corespondent către alt corespondent se face
prin intermediul personalului de serviciu de la staţia intermediară. Retransmiterea se
adoptă cînd staţia intermediară nu permite retranslaţia sau cînd corespondenţii, care
dispun de staţii radio cu emiţătorul şi receptorul într-un bloc comun, nu au posibilitatea
să întrebuinţeze receptoare separate, în punctul de retransmitere se poate folosi o singură
staţie radio.
Retranslaţia radio este regimul de lucru al staţiei intermediare care recepţionează
de la un corespondent şi transmite altui corespondent o informaţie fără ajutorul
personalului de serviciu de la staţia intermediară, în punctul intermediar trebuie folosite
staţii radio şi adaptoare, care permit efectuarea retranslaţiei.
Realizarea unei legături de calitate impune respectarea cu stricteţe a disciplinei
radio ca parte integrantă a disciplinei de transmisiuni.
Pentru supravegherea lucrului prin mijloace de transmisiuni radio şi asigurarea
respectării disciplinei radio se execută controlul radio.
Transmisiunile radioreleu pot fi folosite pentru:
- realizarea legăturii între centrele de transmisiuni;
- acţionarea de la distanţă (telecomanda) a staţiilor radio de putere mare şi mijlocie;
- prelungirea liniilor cu fir peste obstacole care fac imposibilă sau îngreuiază
construcţia acestora;
 - preluarea căilor din sistemul de telecomunicaţii teritorial.
Mijloacele radioreleu permit realizarea legăturii telefonice, telegrafice,
fototelegrafice şi pentru transmiteri de date.
Transmisiunile radioreleu pot fi organizate pe ax, pe direcţie sau în reţea.
Axul radioreleu, folosit în acţiunile din mişcare (ofensivă, marş, retragere),
reprezintă realizarea legăturii prin organizarea unei linii radioreleu, pe direcţia de deplasare
a centrului de transmisiuni ai punctului de comandă al eşalonului care organizează
transmisiunile şi executarea unor racorduri radioreleu către centrele de transmisiuni cu care
trebuie asigurată legătura.
Direcţia radioreleu asigură nemijlocit legătura între două centre (staţii) de
transmisiuni, cu sau fără. folosirea staţiilor radioreleu intermediare.
Reţeaua radioreleului, folosită, de regulă, cînd se dispune de un număr redus de
staţii, este procedeul de organizare a transmisiunilor radioreleu între trei sau mai mulţi
corespondenţi care dispun fiecare de cîte un mijloc radioreleu şi de caracteristicile de
lucru necesare.
Pentru asigurarea Unor legături de cooperare sau ocolitoare, se poate folosi procedeul
"în inel", cu respectarea regulilor de repartiţie a frecvenţelor prevăzute în instrucţiunile
staţiilor.
Legătura prin mijloace de transmisiuni radioreleu între două centre de transmisiuni
poate fi realizată direct între staţiile finale sau prin staţii intermediare.
Acest ultim caz se foloseşte cînd :
- distanţa dintre staţiile finale depăşeşte bătaia acestora:
- terenul este frămîntat şi nu oferă vizibilitate directă între staţiile finale;
- pe linia respectivă este necesară ramificarea unor căi.
Pe fiecare linie radioreleu, una din staţiile radioreleu, stabilită de eşalonul care
organizează transmisiunile, este staţie principală. Indicaţiile acesteia sînt obligatorii pentru
celelalte staţii de pe linia radioreleu respectivă. La lucrul în reţea, staţia principală
trebuie să conducă activitatea staţiilor corespondente astfel încît să nu se perturbe
legătura sau să se îngreuieze exploatarea.
La folosirea mijloacelor radioreleu trebuie respectată cu stricteţe disciplina de
transmisiuni, în care scop se organizează controlul exploatării acestor mijloace.
Transmisiunile prin mijloace mobile se folosesc pentru transportul documentelor
de luptă.
Ca mijloace de transmisiuni mobile pot fi întrebuinţate avioane, elicoptere,
transportoare blindate, automobile, motociclete (motorete); în funcţie de situaţie, teren şi
eşalon, pot fi folosiţi şi agenţi pe jos, pe biciclete, pe cai sau pe schiuri. Legătura prin
aceste mijloace se realizează prin punctele de adunare a documentelor, organizate în
cadrul centrelor de transmisiuni ale punctelor de comandă.
Transmisiunile prin mijloace mobile se pot organizareax, pe direcţie sau pe
itinerar circular.
Axul, folosit în acţiunile din mişcare (ofensivă, marş, retragere), asigură transportul
documentelor pentru gruparea principală de forţe printr-un punct înaintat de adunare a
documentelor la care acestea sînt aduse şi de la care sînt expediate pe direcţii sau pe
itinerare circulare către eşaloanele subordonate sau cu care se cooperează.
Direcţia asigură transportul nemijlocit al documentelor între doua centre de
transmisiuni.
Itinerarul circular asigură transportul documentelor pe acelaşi itinerar, în aceeaşi
cursă şi cu acelaşi mijloc mobil între trei sau mai multe centre de transmisiuni.
Transportul documentelor se execută potrivit unui grafic de expediere sau, în
anumite situaţii, la nevoie.
Mijloacele de transmisiuni mobile care circulă pe drumuri au prioritate şi dreptul
de a depăşi coloanele, în care scop trebuie să poarte semne speciale pentru identificare,
stabilite de eşalonul superior.
Transmisiunile poştale se folosesc pentru primirea, transportul şi expedierea trimiterilor
poştale destinate unităţilor şi efectivului armatei, precum şi pentru schimbul trimiterilor
poştale între acestea şi populaţia ţării, instituţiile şi organizaţiile civile.
Pentru îndeplinirea misiunilor ce revin transmisiunilor poştale în cadrul unităţilor se
folosesc factorii poştali militari.
Transmisiunile prin mijloace de semnalizare asigură transmiterea comenzilor
(rapoartelor) scurte, identificarea obiectivelor, marcarea unor aliniamente, cooperarea şi
înştiinţarea. Mijloacele de semnalizare pot fi optice, acustice şi radioelectronice.
Semnalele trebuie să fie simple, uşor de reţinut şi distincte.
Pentru realizarea legăturii prin mijloace radio şi radio-releu sînt necesare date
radio (frecvenţe, indicative, timpul de schimb a frecvenţelor şi a indicativelor, felul
legăturii, azimut la corespondent, parole, chei) repartizate prin grija eşalonului superior.
Folosirea arbitrară a altor caracteristici de lucru decît cele repartizate este interzisă cu
desăvîrşire.
Schimbarea caracteristicilor de lucru radio şi radio-releu se face periodic, conform
dispoziţiilor - eşalonului superior.
Cînd nu se foloseşte aparatură specială, toate datele care constituie secrete
militare şi de stat vor fi transmise prin mijloace de transmisiuni cu fir, radio şi
radioreleu cifrat sau codificat.
Pot fi transmise în clar prin mijloace de transmisiuni informaţiile pentru
înştiinţarea trupelor, iar pe timpul ducerii luptei, comenzile pentru conducerea focului şi
comunicările care nu duc la divulgarea secretului acţiunilor de luptă sau după a căror
recepţionare inamicul nu mai poate lua oportun măsuri pentru zădărnicirea acestor
acţiuni.
În textul comunicărilor ce se transmit în clar fără .folosirea aparaturii speciale se
codifică obligatoriu:
- denumirile şi numerele unităţilor;
- denumirea raioanelor sau a detaliilor din teren;
- gradul, prenumele şi numele comandanţilor (şefilor), inclusiv ale persoanelor care
folosesc mijloace de transmisiuni ;
- starea timpului în raioanele de dispunere a punctelor de comandă;
 - alte informaţii din care s-ar putea deduce categoria de forţe armate sau eşalonul
deservit de mijloacele de transmisiuni respective, precum şi misiunile ce urmează a fi
executate.
Este interzis, de asemenea, să se transmită în clar caracteristicile tactice şi
tehnice, principiile de funcţionare ale aparaturii de transmisiuni, precum şi timpul cînd
urmează să se realizeze legătura.
Comunicările care se predau pentru a fi transmise în clar fără folosirea aparaturii
speciale trebuie să poarte menţiunea „se transmite în clar" şi semnătura comandantului
(şefului de stat major) care a aprobat acest lucru.
De la această regulă se exceptează comunicările ce se transmit în clar în cadrul
subunităţilor mecanizate, de tancuri şi cu destinaţie specială.
Cu ajutorul mijloacelor de transmisiuni din înzestrarea trupelor se obţin liniile de
transmisiuni care, ca elemente ale sistemului de transmisiuni, reprezintă ansamblul de
mijloace şi instalaţii prin care se realizează legătura între doi corespondenţi fără
aparatură finală (telefon, teleimprimator, manipulator etc.) folosita nemijlocit de aceştia
în funcţie de categoria de mijloace de transmisiuni folosite, liniile pot fi; cu fir, radio,
radioreleu , prin mijloace mobile, poştale şi de semnalizare.
Pe liniile realizate prin mijloace de transmisiuni cu fir, radio si radioreleu se pot
obţine una sau mai multe căi (canale) de legătură care reprezintă ansamblul de mijloace şi
instalaţii de transmisiuni necesare transmiterii informaţiei, inclusiv aparatura finală folosită
de corespondenţi. În raport de aparatura finală folosită, căile (canalele) pot fi telefonice,
telegrafice (auditive sau prin teleimprimare), fototelegrafice, pentru transmiteri de date.
Liniile de transmisiuni formează, în raport de situaţia tactică, de rolul şi orientarea
lor în cadrul sistemului de transmisiuni: ax de transmisiuni, direcţie de transmisiuni şi
rocade de transmisiuni,
Axul de transmisiuni reprezintă totalitatea liniilor de transmisiuni realizate pe
direcţia de deplasare a punctelor de comandă proprii şi prin care se asigură legătura cu
punctele de comandă ale mai multor eşaloane subordonate.
Direcţia de transmisiuni reprezintă totalitatea liniilor de transmisiuni pentru
legătura între două centre de transmisiuni.
Rocada de transmisiuni reprezintă direcţia de transmisiuni orientată în general
paralel cu linia frontului şi destinată să asigure căi ocolitoare sau legătura cu unii
corespondenţi dispuşi lateral faţă de punctul de comandă de la care se realizează rocada.
Orice sistem de transmisiuni trebuie să asigure folosirea complexă si combinată a
mijloacelor de transmisiuni.
Folosirea complexă reprezintă angajarea fiecărui mijloc de transmisiuni cu
posibilităţile lui maxime care permit realizarea simultană a mai multor căi de legătură pe
aceeaşi linie.
Folosirea combinată reprezintă realizarea unei linii de transmisiuni (căi de legătură)
între doi corespondenţi prin unirea a două sau mai multe linii (căi) obţinute prin diferite
categorii de mijloace de transmisiuni.
Liniile cu fir, radio şi radioreleu se pot combina între ele, obţinîndu-se - în principal -
linii combinate fir-radioreleu, fir-radio, radio-radioreleu şi radio-radio.
Liniile combinate se folosesc, în principiu, pentru:
- construirea axului (direcţiei) de transmisiuni în anumite situaţii;
- realizarea legăturii pe timpul deplasării punctelor de comandă;
- restabilirea legăturii pe unele linii întrerupte ca urmare a acţiunii inamicului;
- aducerea în centrul de transmisiuni a liniilor (căilor) din sistemul de
telecomunicaţii teritorial;
- realizarea legăturii între unii corespondenţi dispuşi la distanţe mari care depăşesc
posibilităţile unei anumite categorii de mijloace de transmisiuni;
- acţionarea de la distanţă (telecomanda) a staţiilor radio.
Cerinţele de bază pentru realizarea unei linii combinate sînt următoarele:
- în punctele de joncţiune a liniilor realizate prin diferite categorii de mijloace
trebuie să se asigure adaptarea (impedanţele de intrare ale liniilor care se conectează
trebuie să fie egale);
- nivelul de ieşire de pe o linie trebuie să corespundă cu nivelul normal de intrare
pe a doua linie;
- regimul de lucru pe toate liniile care se combină trebuie să fie acelaşi.
Exemple de linii combinate:
Centrul de transmisiuni, ca element al oricărui sistem de transmisiuni, reprezintă
totalitatea forţelor şi mijloacelor de transmisiuni întrunite din punct de vedere orga-
nizatoric şi tehnic sub o comandă unică şi instalate într-un raion determinat, pentru
asigurarea unor anumite legături.
După destinaţie, centrele de transmisiuni pot fi: centre de transmisiuni ale
punctelor de comandă (pentru asigurarea legăturii cu eşalonul superior, cu eşaloanele
subordonate şi cu care se cooperează, cu vecinii şi cu alte .puncte de comandă ale unităţii
respective) sau centre de transmisiuni ajutătoare (pentru mărirea stabilităţii sistemului
de transmisiuni prin realizarea căilor ocolitoare sau pentru uşurarea stabilirii legăturii
între anumiţi corespondenţi).
Centrele de transmisiuni pot fi mobile (cu aparatura instalată pe autospeciale) sau
staţionare (instalate în încăperi sau adăposturi special amenajate).
În principiu, în compunerea unui centru de transmisiuni pot intra mijloace pentru
realizarea legăturilor cu fir, radio, radioreleu, prin mijloace mobile şi poştale, aparatură
şi elemente care pot asigura:
- comutarea, măsurarea şi protecţia circuitelor şi căilor obţinute prin mijloace ele
transmisiuni;
- echiparea circuitelor (căilor) cu aparatură de multiplexare (sisteme de curenţi
purtători, aparatură de telegrafie armonică) şi de amplificare;
- legăturile telefonice ale punctului de comandă;
- legăturile telegrafice şi fototelegrafice;
- telecomanda staţiilor (emiţătoarelor) radio din grupurile de staţii (emiţătoare);
- alimentarea cu energie electrică a aparaturii din cadrul centrului de transmisiuni;
- conducerea lucrului în cadrul centrului de transmisiuni, supravegherea si
centralizarea datelor privind funcţionarea sistemului de transmisiuni;
- evidenţa şi dirijarea în cadrul centrului de transmisiuni a informaţiilor de
transmis şi recepţionate prin mijloace de. transmisiuni;
- primirea, expedierea şi transportul documentelor prin mijloace de transmisiuni
mobile;
- primirea, prelucrarea, cartarea şi expedierea trimiterilor poştale, ziarelor,
revistelor şi a altor publicaţii periodice; primirea şi eliberarea sumelor de bani pe baza
mandatelor poştale;
- primirea şi expedierea documentelor prin avioane (elicoptere) de legătură;
- controlul emisiunilor radio (radioreleu) proprii.
Pentru protecţia mijloacelor şi legăturilor împotriva acţiunilor inamicului se
organizează paza şi apărarea centrelor, staţiilor şi liniilor de transmisiuni.
Paza şi apărarea centrului de transmisiuni al punctului de comanda se execută în
cadrul planului de pază şi apărare a punctului de comandă respectiv, subunităţile de
transmisiuni primind misiuni privind:
- sectorul de apărare care revine trupelor de transmisiuni ;
- efectivele care participă la apărarea punctului de comandă şi misiunile acestora;
- semnalele de alarmă şi modul de acţiune la aceste semnale;
- locul de adunare a personalului la darea alarmei.
Paza şi apărarea centrelor de transmisiuni ajutătoare, precum şi a altor
elemente ale sistemului de transmisiuni (staţii intermediare, posturi telefonice de control
etc.), instalate în afara punctelor de comandă, se organizează şi se execută prin grija şefilor
elementelor respective, pe baza dispoziţiei primite. La începerea instalării se stabilesc
posturile fixe sau mobile de pază, în raport de efectivele existente, de teren şi de
acţiunile probabile ale inamicului, se întocmeşte planul de pază şi apărare a elementului
respectiv.
Paza şi întreţinerea liniilor se organizează la terminarea întinderii acestora, cu
efective din cadrul subunităţii care a participat la construirea liniei.
Mutarea centrului de transmisiuni al punctului de comandă se face pe baza planului
întocmit de comandantul subunităţii de transmisiuni care răspunde de acest centru,
conform dispoziţiilor primite.
La schimbarea punctului de comandă se trimit din timp forţele şi mijloacele de
transmisiuni necesare realizării liniilor interioare şi stabilirii legăturii în noul raion.
Cînd nu se trimit asemenea mijloace, trebuie organizată legătura din mers pe timpul
deplasării punctului de comandă.

2.2. Măsuri de protecţie a personalului şi mijloacelor proprii de transmisiuni

Protecţia transmisiunilor cuprinde totalitatea măsurilor luate pentru securitatea forţelor şi
mijloacelor de transmisiuni, a datelor şi informaţiilor care se transmit prin aceste mijloace, precum şi
asigurarea funcţionării lor normale.
 Răspunderea pentru organizarea protecţiei transmisiunilor împotriva acţiunilor inamicului
revine şefului comunicaţiilor şi informaticii, iar pentru realizarea acestora, comandanţilor şi statelor
majore ale unităţilor (subunităţilor) de transmisiuni.
Măsuri de protecţie împotriva acţiunilor artileriei, rachetelor, aviaţiei, armelor de nimicire
în masă, tancurilor, mijloacelor incendiare şi desantului aerian
Aceste măsuri constau în :
- observarea permanentă aeriană şi terestră a raionului (direcţiei) în care se acţionează;
- executarea neîntreruptă a cercetării de radiaţie, chimice şi bacteriologice în cadrul
unităţilor (subunităţilor) de transmisiuni;
- înştiinţarea în timp scurt a trupelor despre pericolul atacului nuclear, aerian, terestru,
chimic şi bacteriologic, infectarea radioactivă, cu substanţe toxice de luptă şi mijloace bacteriene;
- folosirea cu pricepere a proprietăţilor naturale de protecţie a terenului;
- dispunerea forţelor şi mijloacelor de transmisiuni în afara obiectivelor din teren, ce ar putea
servi ca repere pentru artileria, rachetele şi aviaţia inamicului şi în special pentru armele de nimicire în
masă;
- dispersarea şi mascarea unităţilor (subunităţilor) şi mijloacelor de transmisiuni;
- amenajarea genistică a centrelor şi staţiilor de transmisiuni, precum şi a locurilor de dispunere
a unităţilor (subunităţilor) de transmisiuni;
- schimbarea, la diferite intervale de timp, a raioanelor de dispunere a unităţilor (subunităţilor),
centrelor şi mijloacelor de transmisiuni;
- folosirea oportună şi judicioasă a mijloacelor individuale de protecţie;
- alegerea celor mai indicate procedee de trecere prin raioanele infectate şi asigurarea protecţiei
trupelor de transmisiuni în cazul că ar fi obligate de situaţie să acţioneze timp îndelungat în teren
infectat ;
- asigurarea unităţilor (subunităţilor), centrelor şi staţiilor de transmisiuni cu mijloace de
protecţie şi tratare specială, precum şi cu aparatele necesare pentru executarea cercetării de radiaţie şi
chimică;
- limitarea şi lichidarea urmărilor întrebuinţării de către inamic a armelor de nimicire în masă şi
a mijloacelor incendiare;
- efectuarea controlului dozimetric al personalului, armamentului, tehnicii şi mijloacelor
materiale;
- executarea măsurilor sanitaro-igienice şi profilactice speciale .
Şeful comunicaţiilor şi informaticii şi comandamentele unităţilor de transmisiuni, de câte ori
iau cunoştinţă de raioanele în care inamicul a folosit (sau urmează să folosească) arme de nimicire în
masă şi desant aerian, trec pe harta de lucru datele care îi interesează şi dau dispoziţiuni pentru luarea
măsurilor de protecţie necesare. Aceste dispoziţiuni se referă la :
- modul de înştiinţare şi organizare a cercetării de radiaţie, chimică şi bacteriologică, precum şi
a obsrevării aeriene şi terestre;
- măsurile de bază de mascare şi pentru protecţia trupelor împotriva armelor de nimicire în
masă;
- forţele şi mijloacele destinate îndeplinirii acestor măsuri;
- ordinea şi termenele de executare a misiunilor.
În scopul realizării protecţiei, unităţile şi subunităţile de transmisiuni execută :
- amenajarea genistică a centrelor, staţiilor şi liniilor de transmisiuni folosind condiţiile naturale
ale terenului, precum şi lucrările de fortificaţie de campanie pentru adăpostirea personalului şi
mijloacelor de transmisiuni proprii;
- mascarea permanentă a forţelor şi mijloacelor de transmisiuni;
- verificarea modului cum se respectă măsurile de protecţie la ieşirea din raioanele infectate.
 În cazul în care inamicul execută lovituri cu diferite categorii de mijloace, la şeful
comunicaţiilor şi informaticii trebuie să ajungă în timpul cel mai scurt toate informaţiile necesare
pentru cunoaşterea situaţiei. De aceea orice transmisionist este obligat să raporteze sintetic :
- datele reale despre situaţia creată; 
- măsurile luate pentru lichidarea urmărilor întrebuinţării de către inamic a diferitelor categorii
de mijloace, în special pentru restabilirea legăturilor întrerupte şi îndeplinirea în continuare a
misiunilor;
- forţele şi mijloacele de transmisiuni scoase din funcţiune;
- manevra executată pentru înlocuirea acestora;
- situaţia rezervei de transmisiuni;
- raioanele infectate, gradul de adăpostire şi asigurare cu mijloace de protecţie a trupelor de
transmisiuni;
Pentru restructurarea în timp scurt a sistemului de comunicaţii şi informatic, în cazul scoaterii
din funcţiune a unor centre, staţii şi linii de transmisiuni, este necesar să se studieze, încă din timpul
organizării sistemului, diferite situaţii ce s-ar putea ivi şi, în funcţie de acestea, să se stabilească
variante de restructurare, prin angajarea rezervei de comunicaţii şi informatică şi asigurarea legăturilor
folosind un număr redus de forţe şi mijloace. De aceea, este indicat ca rezerva de comunicaţii şi
informatică să fie dispusă în câteva raioane, iar pe timpul mutării punctelor de comandă să se deplaseze
separat.
Cercetarea de radiaţie, chimică şi bacteriologică se organizează de către toate unităţile
(subunităţile) de transmisiuni, fără întrerupere, pe timpul îndeplinirii tuturor misiunilor. Datele obţinute
de cercetarea de radiaţie, chimică şi bacteriologică, organizată de către marile unităţi sau unităţi, sunt
folosite şi de către trupele de transmisiuni ale acestora.
În raioanele centrelor de transmisiuni de sprijin, posturilor de încercare şi control şi ale
elementelor exterioare ale centrelor de transmisiuni din cadrul punctelor de comandă, precum şi pe
traseele liniilor de transmisiuni cu fir şi ale mijloacelor mobile de legătură, cercetarea de radiaţie,
chimică şi bacteriologică se execută de către militarii transmisionişti instruiţi în a doua specialitate
(cercetaşi chimici).
Înştiinţarea trupelor despre pericolul atacului nuclear, aerian, diversionist, chimic, de tancuri
şi despre infectare radioactivă, cu substanţe toxice de luptă şi mijloace bacteriene se execută prin
semnale unice stabilite, de regulă, de eşalonul superior şi transmise cu prioritate prin toate mijloacele
de transmisiuni, prin grija ofiţerului de serviciu pe transmisiuni sau a comandantului unităţii
(subunităţii) de transmisiuni. Semnalele de înştiinţare pot fi transmise, în funcţie de situaţie, tuturor
subordonaţilor sau numai celor care sunt în pericol de a fi loviţi sau infectaţi.
Dispersarea unităţilor (subunităţilor) de transmisiuni şi elementelor sistemului de comunicaţii
şi informatică se execută în scopul de a reduce cât mai mult pierderile în personal şi tehnică.
Distanţele dintre grupurile (staţiile) radio şi radioreleu care sunt prevăzute în punctele de
comandă ale unui eşalon, precum şi faţă de elementele centrale ale centrului de transmisiuni, trebuie
stabilite astfel încât să se evite scoaterea simultană din funcţiune a două grupuri de o singură nucleară
de calibru mare pentru centrele de comunicaţii ale punctelor de comandă ale eşaloanelor operative (4-8
km pentru autospecialele neadăpostite şi 1,5-3 km pentru autospecialele adăpostite) şi de calibru
mijlociu pentru cele ale eşaloanelor tactice (2 -4 km pentru autospecialele neadăpostite şi 0,8-1,5 km
pentru autospecialele adăpostite).
Autostaţiile (corturile cu mijloace de transmisiuni sau pentru lucru) din cadrul elementelor
centrale ale centrului de comunicaţii se vor dispune la distanţa de 50-100m unele faţă de altele, încât să
nu se îngreuieze lucrul şi să se evite distrugerea concomitentă a două maşini (autospeciale ;corturi) cu
un proiectil de artilerie sau bombă de aviaţie cu încărcătură obişnuită.
La marile unităţi, raioanele de dispunere a unităţilor (subunităţilor) de transmisiuni şi a rezervei
de comunicaţii şi informatică se stabilesc la cel puţin la 3-5 km faţă de centrele de comunicaţii, astfel
încât să nu fie scoase din luptă de lovitura nucleară executată asupra centrului de comunicaţii al
punctului de comandă.
Amenajarea genistică constituie măsura de bază de protecţie împotriva armelor de nimicire în
masă, loviturilor artileriei, rachetelor, aviaţiei, tancurilor şi mijloacelor incendiare. Pentru micşorarea
volumului de săpături necesare, la amenajarea adăposturilor pentru personalul şi mijloacele de
transmisiuni, trebuie folosite cu iscusinţă proprietăţile naturale de protecţie ale terenului, lucrările de
campanie existente şi diferire adăpostiri naturale (galerii de mine, saline, tunele, peşteri etc.).
Amenajarea genistică începe imediat ce subunităţile au realizat legăturile cu corespondenţii şi au dat
căile şi canalele în exploatare.
Pentru personal se construiesc adăposturi de diferite tipuri, etanşe şi înzestrate cu sisteme de
filtroventilaţie. Pentru autospecialele de transmisiuni se execută adăposturi cu rampe de acces, a căror
adâncime trebuie să depăşească cu cel puţin 0,5m înălţimea dubei autospecialei. Mijloacele de
transmisiuni ce nu sunt instalate pe autospeciale se dispun, de asemenea, în adăposturi care asigură
protecţia împotriva mijloacelor de foc ale inamicului.Staţiile radio portative de putere mică şi unele
receptoare radio pot fi instalate în adăposturile persoanelor la dispoziţia cărora sunt date.
Când centrele de transmisiuni se dispun în localităţi, pentru instalarea anumitor elemente se
folosesc, pe cât este posibil, subsolurile clădirilor din beton sau piatră. În localităţi, autospecialele se
instalează evitându-se locurile supuse dărâmăturilor sau incendiilor, pieţele mari şi obiectivele
importante (staţii de cale ferată, centrale electrice etc.).
Numărul şi tipul adăposturilor, precum şi al altor lucrări genistice necesare unui centru de
transmisiuni, sunt determinate de situaţie, de caracterul terenului, de timpul cât centrul de comunicaţii
va rămâne în raionul respectiv, de posibilităţile forţelor şi mijloacelor destinate pentru amenajarea
genistică.
Pentru calculul timpului necesar realizării diferitelor lucrări genistice este necesar să se
cunoască că un militar poate săpa, într-un teren mijlociu, timp de o oră, 0,5 metri cub cu lopata mică şi
un metru cub cu cazmaua. Dacă lucrul se execută după deplasări mari, pe timp nefavorabil, iarna sau
noaptea, normele se reduc de 1,5-2 ori.
Apărarea antiaeriană a centrelor, staţiilor, unităţilor (subunităţilor) de transmisiuni se asigură
prin sistemul general de apărare antiaeriană a trupelor.
Având in vedere că aviaţia inamicului acţionează intens şi de multe ori la joasă
înălţime, este necesar să se execute foc concentrat cu armamentul din dotarea
subunităţilor de transmisiuni asupra avioanelor şi elicopterelor acestuia. Pentru a preveni
atacul prin surprindere al inamicului este necesar ca subunităţile de transmisiuni să
execute fără întrerupere observarea aeriană. Pe timpul deplasării, la primirea semnalului
de înştiinţare despre apariţia inamicului aerian, se continuă mişcarea , mărindu-se
distanţa dintre autovehicule, iar militarii execută foc asupra ţintelor aeriene care zboară
la mică înălţime. Când situaţia impune, autovehiculele părăsesc drumurile, se
dispersează şi se dispun în adăpostirile naturale, iar personalul ocupă adăpostirile cele
mai apropiate şi deschide foc concentrat asupra ţintelor aeriene. În staţionare,
subunităţile se adăpostesc şi se maschează, iar mijloacele de foc destinate pentru trageri
asupra ţintelor aeriene care atacă la mică înălţime execută focul la comandă (semnal) sau
din proprie iniţiativă.
Protecţia liniilor de transmisiuni cu fir împotriva efectelor distructive ale mijloacelor de foc
ale inamicului şi în mod special ale armei nucleare, se asigură prin îngroparea circuitelor la 20-40cm
adâncime pe întreaga suprafaţă ocupată de punctul de comandă. Liniile de transmisiuni cu fir exterioare
punctului de comandă se vor construi folosindu-se proprietăţile naturale de protecţie ale terenului,
tranşeele, şi şanţurile şi vor fi îngropate în raioanele ce pot constitui obiective pentru lovirea cu
mijloace de foc. Pentru asigurarea continuităţii legăturii în urma loviturilor nucleare ale inamicului,
este necesar să se prevadă posibilitatea lucrului independent al diferitelor elemente din cadrul centrului
de comunicaţii, iar liniile de interconectare să se introducă în adăposturi numai prin orificiile amenajate
special în acest scop.
Antenele staţiilor radio şi radioreleu care lucrează în zona observării directe a inamicului
(până la 8 km de linia de contact) nu vor fi instalate pe crestele înălţimilor, ci pe contrapante,
asigurându-se în acest fel o bună mascare şi chiar condiţii optime de propagare.

Rezervele de carburanţi – lubrifianţi se dispun în şanţuri adăpost la o depărtare de cel puţin 20-
25m de orice autospecială din cadrul centrului de comunicaţii, luându-se în acelaşi timp măsuri pentru
prevenirea incendiilor.
Pentru a asigura protecţia împotriva mijloacelor bacteriene ale inamicului, în cadrul
unităţilor şi subunităţilor de transmisiuni trebuie să se menţină permanent o stare igienico-sanitară
corespunzătoare, în care scop se organizează şi se asigură îndeplinirea strictă de către întregul personal
a igienei individuale şi colective şi consumarea în mod corespunzător a produselor alimentare şi a apei
de băut, precum şi executarea preventivă a inoculărilor şi a vaccinărilor necesare.
Principalele măsuri care se iau în cadrul unităţilor (subunităţilor), centrelor şi staţiilor de
transmisiuni împotriva efectelor substanţelor şi amestecurilor incendiare sunt următoarele :
- executarea neîntreruptă a observării;
- îndepărtarea obiectelor uşor inflamabile din apropierea mijloacelor de transmisiuni sau tratarea
lor cu mijloace ignifuge;
- repartizarea forţelor şi mijloacelor necesare pentru stingerea incendiilor;
- folosirea judicioasă a terenului (şanţuri, gropi, râpe, văi, denivelări etc.) şi executarea de
lucrări genistice pentru protecţia personalului şi materialelor (adăposturi, nişe sub parapet, şanţuri şi
tranşee acoperite);
- folosirea materialelor de mascare greu inflamabile;
- formarea deprinderilor la militarii din subordine, în ceea ce priveşte cunoaşterea mijloacelor
incendiare din înzestrarea inamicului, în folosirea mijloacelor de protecţie şi în acordarea primului
ajutor.

Măsuri de protecţie împotriva cercetării terestre şi aeriene

Zădărnicirea acţiunilor de cercetare ale inamicului trebuie executată oportun, adică înainte ca
acesta să poată culege şi mai ales să transmită informaţiile culese.
Prevenirea, limitarea sau zădărnicirea acţiunilor de cercetare terestră, aeriană şi din cosmos
cuprinde măsuri referitoare la :
- păstrarea secretului asupra organizării şi executării misiunilor pe linie de comunicaţii şi
informatică;
- mascarea trupelor şi a mijloacelor de transmisiuni;
- securitatea raionului de dispunere a centrelor şi staţiilor de transmisiuni şi a elementelor
sistemului de telecomunicaţii teritorial;
- descoperirea, nimicirea sau capturarea elementelor de cercetare –
- diversiune inamice pătrunse în locul de dispunere a unităţilor şi subunităţilor de transmisiuni.
Păstrarea secretului asupra organizării şi executării misiunilor pe linie de comunicaţii şi
informatică se realizează prin :
- limitarea numărului de persoane care au dreptul să efectueze
convorbiri prin mijloacele de transmisiuni în afara centrului de comunicaţii al punctului de comandă (şi
în mod special prin radio şi radioreleu) şi al celor care iau cunoştinţă de organizarea şi desfăşurarea
unor acţiuni de ansamblu (organizarea, funcţionarea şi restructurarea sistemului de comunicaţii şi
informatic). Executanţilor li se vor da numai datele strict necesare pentru înţelegerea şi executarea
misiunii primite;
- folosirea aparaturii de secretizare şi a transmiterilor rapide de date;
- vigilenţa personalului care foloseşte mijloacele de transmisiuni şi informatică;
- respectarea regulilor de conducere în secret a trupelor, ale serviciului de exploatare la staţii şi
disciplina de transmisiuni;
- pregătirea personalului comandamentelor marilor unităţi şi unităţi tactice (operative) de arme
întrunite (de armă), în vederea folosirii corecte a mijloacelor de comunicaţii şi informatică;
- controlul permanent asupra folosirii mijloacelor de comunicaţii şi informatică;
- evidenţa, mânuirea şi păstrarea documentelor secrete şi nesecrete, conform instrucţiunilor în
vigoare;
- dotarea autovehiculelor destinate realizării legăturilor prin mijloace mobile cu mijloace
destinate distrugerii documentelor, pentru situaţiile în care există pericolul capturării acestora de către
inamic;
- limitarea accesului în centrele de comunicaţii ;
- înlăturarea oricăror indicii care ar demasca activităţile desfăşurate, la plecarea din raionul de
instalare al centrului de comunicaţii.
Mascarea personalului şi a mijloacelor de transmisiuni se execută în scopul ascunderii faţă de
toate categoriile de cercetare inamică şi se obţine prin:
- folosirea proprietăţilor de mascare ale terenului, a întunericului şi a altor condiţii de vizibilitate
redusă;
- folosirea mijloacelor din înzestrare şi a celor din zonă pentru mascarea tehnicii şi a altor
condiţii de vizibilitate redusă;
- îngroparea liniilor cu fir în raionul punctului de comandă;
- vopsirea exterioară a autostaţiilor şi autovehiculelor în culoarea mediului înconjurător;
- limitarea circulaţiei militarilor şi a autovehiculelor în raionul centrului de transmisiuni;
- camuflarea luminilor pe timp de noapte;
- executarea deplasării subunităţilor pe timp de noapte şi în condiţii de vizibilitate redusă
(ploaie, ceaţă, ninsoare), folosind dispozitivele de camuflare a luminilor autovehiculelor;
- respectarea regulilor privind mascarea lucrului radio.
Pentru asigurarea mascării împotriva cercetării terestre, aeriene şi din cosmos a inamicului,
centrele de comunicaţii şi staţiile izolate se vor instala în acoperiri şi locuri care oferă protecţie şi
mascare naturală (păduri, văi, râpe, viroage, contrapante, peşteri, mine, tunele de cale ferată, subsoluri
ale clădirilor etc.). Marginile pădurilor, terenurilor descoperite şi poieniţele din păduri nu sunt indicate
a se folosi pentru dispunerea mijloacelor de transmisiuni. Iarna, mascarea autovehiculelor este mai greu
de realizat. Pentru o mascare corespunzătoare împotriva observării aeriene trebuie aruncate împrejurul
maşinii, pe zăpadă, materiale întunecate (crengi, nuiele) care pot da aspectul unui grup de tufişuri.
Suprafaţa mascată trebuie să fie aşa de mare încât să nu permită umbrei autovehiculului sau antenei să
cadă pe zăpadă, indiferent de poziţia soarelui. De asemenea, pe timp de iarnă se ţine cont de faptul că
urmele ce se creează în zăpadă pe căile de acces constituie indicii care demască locul de instalare al
centrului de comunicaţii al punctului de comandă. La alegerea locului de instalare al centrelor de
comunicaţii se va ţine cont de faptul că localităţile oferă condiţii bune de mascare atât iarna cât şi vara.
Securitatea raionului de dislocare a centrelor, staţiilor şi mijloacelor de transmisiuni presupune
luarea măsurilor de pază şi apărare apropiată în scopul preîntâmpinării unui atac prin surprindere din
partea inamicului şi interzicerii pătrunderii elementelor de cercetare-diversiune ale acestuia.
Paza şi apărarea centrelor de comunicaţii ale punctelor de comandă se execută conform planului
întocmit în cadrul punctelor de comandă respective, la care se adaugă măsurile suplimentare ce se iau
de comandantul unităţii (subunităţii) de transmisiuni. Paza şi apărarea centrelor de comunicaţii de
sprijin şi a elementelor izolate ale sistemului de comunicaţii şi informatic se organizează şi se execută
prin grija şefilor acestora . În unele situaţii, pentru executarea sau întărirea pazei şi apărării anumitor
centre de comunicaţii (sau elemente ale sistemului ) se pot destina anumite subunităţi prin ordinul
acţiune al comandantului marii unităţi de arme întrunite (de arme). Paza nemijlocită a centrelor şi
staţiilor de transmisiuni se execută prin posturi de pază şi prin patrule pentru supravegherea intervalelor
dintre posturile de pază sau a locurilor nepăzite.
Şeful centrului de comunicaţii cooperează cu compartimentul operaţii din comandamentul marii
unităţi de arme întrunite (de arme) în vederea întocmirii planului pazei şi apărării apropiate a punctului
de comandă, din care va extrage sarcinile ce revin forţelor de transmisiuni şi modul de cooperare cu
celelalte elemente care contribuie la paza şi apărarea punctului de comandă.
Extrasul din planul pazei şi apărării punctului de comandă se prezintă tuturor şefilor elementelor
centrului de comunicaţii care îşi extrag datele care îi interesează şi pe care ulterior le detaliază cu
măsuri proprii elementului pe care îl conduc. Extrasul din planul de pază şi apărare al punctului de
comandă (implicit al centrului de comunicaţii) se întocmeşte sub formă de schemă sau pe hartă, se
prelucrează cu întregul efectiv din subordine, după care se execută antrenamente pe variantele de
intervenţie prevăzute.
Paza şi apărarea punctului de comandă trebuie realizată circular şi chiar din momentul sosirii
primelor elemente ale grupei de recunoaştere, deoarece în perioada instalării, posibilităţile de
pătrundere a diferitelor elemente de cercetare-diversiune inamice sunt mai mari.
Măsurile de protecţie a trupelor de transmisiuni pe timpul deplasării centrelor de comunicaţii şi
a subunităţilor de transmisiuni se realizează conform planului întocmit de comandamentul marii unităţi
(unităţi) de arme întrunite (de arme) în cadrul căreia se deplasează. Pe timpul deplasării independente a
unor forţe şi mijloace de transmisiuni, este necesar să se constituie elemente de siguranţă a deplasării,
să se numească observatori şi să se planifice modul de acţiune în cazul întâlnirii cu forţe ale inamicului.
Pe timpul întinderii liniilor de transmisiuni cu fir, la întâlnirea cu elementele de cercetare-
diversiune ale inamicului, subunităţile raportează despre aceasta prin telefon la punctul iniţial şi iau
măsuri de nimicire a lor, precum şi de continuare a lucrului.
Pentru apărarea apropiată a elementelor îndepărtate ale centrului de comunicaţii (grupuri de
staţii radio şi radioreleu) precum şi a unor staţii intermediare, este indicat să se mărească cantitatea de
muniţie la aceste echipaje şi să li se asigure grenade de mână.
La amenajarea locului de instalare trebuie să se acorde atenţie creării de obstacole artificiale şi
baraje, dispuse circular, precum şi instalării de mijloace de avertizare sonoră etc. care permit
economisirea de forţe şi evitarea surprinderii.
În activitatea lor, şefii centrelor de comunicaţii şi staţiilor de transmisiuni trebuie să ţină seama
şi de următoarele:
- înainte de instalarea centrelor (staţiilor) să execute verificarea la minare şi deminare a
terenului, cercetarea de radiaţie şi chimică, descoperirea porţiunilor infectate şi delimitarea lor,
identificarea eventualelor elemente de cercetare-diversiune şi de desant aerian ale inamicului;
- santinelele să fie instruite în sensul executării neîntrerupte a observării terestre şi aeriene;
- poziţiile de apărat (locaşurile de tragere) să fie astfel alese, încât să se poată sprijini reciproc
cu foc şi să fie legate, pe cât posibil prin şanţuri de comunicaţie;
- să stabilească variante de acţiune probabile în cazul atacului terestru prin surprindere executat
de inamic, raioanele de adunare, precum şi mijloacele şi semnalele de alarmare auditive şi vizuale;
- să dea atenţie o atenţie deosebită pazei pe timp de noapte şi în condiţii de vizibilitate redusă;
- să se creeze rezerve de apă, alimente şi medicamente;
- să transmită la subordonaţi secretul (parola şi răspunsul).
Pentru asigurarea securităţii documentelor care se transportă prin mijloace mobile este necesar
să se ia următoarele măsuri:
 - stabilirea din timp a itinerarelor de bază şi rezervă pentru mijloacele mobile, şi păstrarea
secretului privind organizarea acestora;
- când se transportă documente de importanţă deosebită, să se planifice plecarea în cursă a două
maşini, agenţii deplasându-se în cel de-al doilea autovehicul;
- plasarea pe podeaua autovehiculului a unor saci cu nisip pentru a micşora efectul exploziei
minelor
- agenţii şi şoferii vor fi temeinic instruiţi pentru a cerceta prin observare (fără a opri vehiculele)
punctele favorabile executării ambuscadelor de către inamic pe comunicaţiile pe care se deplasează; ei
vor trebui să cunoască cum să acţioneze în cazul unui atac al inamicului sau când destinatarii la care au
fost trimişi nu se vor găsi la locul indicat.

Măsuri de protecţie împotriva cercetării radio şi radioreleu

Prin măsuri organizatorice şi tehnice se poate limita sau zădărnici activitatea cercetării radio
(radioreleu) a inamicului. Măsurile organizatorice se planifică din perioada de organizare a
comunicaţiilor, iar cele tehnice se aplică pe timpul instalării şi exploatării mijloacelor radio şi
radioreleu.
Principalele măsuri de protecţie a mijloacelor radioelectronice împotriva cercetării radio
(radioreleu) a inamicului sunt următoarele:
- folosirea limitată a mijloacelor radio, în special a celor care lucrează în gama undelor scurte şi
utilizarea în mai mare măsură a mijloacelor de transmisiuni cu fir şi a celor mobile de legătură, precum
şi a lucrului combinat (radio-radio, radio-fir şi radio-radioreleu);
- folosirea cu prioritate (în caz de nevoie) a mijloacelor radioreleu în comparaţie cu cele radio,
întrucât asigură un număr sporit de canale iar emisiunile prezintă o pronunţată directivitate şi o
oarecare limitare a posibilităţilor de interceptare, goniometrare, bruiere şi dezinformare din partea
inamicului ;
- interzicerea lucrului în emisie a mijloacelor radio şi radioreleu în anumite perioade ale ducerii
acţiunilor (în raioanele de concentrare, pe timpul deplasării, pe timpul ocupării bazei de plecare la
ofensivă sau pe timpul ocupării unui nou raion) cu excepţia mijloacelor destinate pentru conducerea
serviciului C.I.C., conducerea focului împotriva ţintelor aeriene sau de raportare a situaţiilor deosebite
constatate de către elementele de cercetare, care vor transmite numai comunicări şi mesaje scurte;
- evitarea folosirii permanente şi concomitente a celor trei categorii
de mijloace radioelectronice (radio pe unde scurte, radio pe unde ultrascurte şi radioreleu);
- cifrarea sau codificarea traficului ce se realizează prin mijloace radio şi radioreleu, evitându-se
folosirea îndelungată a aceloraşi procedee sau documente de codificare;
- cunoaşterea regulilor de conducere în secret a trupelor de către cei care exploatează căile şi
canalele de transmisiuni realizate prin mijloace radio şi radioreleu şi prevenirea acestora, de fiecare
dată, asupra măsurilor concrete de protecţie care trebuie respectate;
- organizarea de reţele şi direcţii radio şi radioreleu false, în care să se execute trafic fals;
- folosirea cu discernământ şi cu mare prudenţă a transmisiunilor radio ;
- interzicerea folosirii vechilor caracteristici de lucru radio şi radioreleu pentru asigurarea
legăturii în noile raioane, după executarea regrupărilor;
- schimbarea la intervale cât mai scurte şi neregulate de timp a caracteristicilor de lucru radio şi
radioreleu;
- interzicerea transmiterii prin radio şi radioreleu a datelor referitoare la schimbarea
caracteristicilor de lucru;
- respectarea riguroasă a regulilor serviciului de exploatare la staţii;
- trecerea frecventă de la lucrul în reţea la lucrul în direcţie şi de la lucrul în duplex la cel
simplex şi invers;
 - reducerea la maximum a timpului de acordare a emiţătoarelor, de stabilire a legăturii, de
reglare a canalelor şi de transmitere a apelurilor şi convorbirilor de serviciu;
- în anumite situaţii, şi mai ales pe timpul interdicţiei radio, confirmarea prin radio a audiţiei se
va face prin alte mijloace de legătură;
- folosirea antenelor cu efect directiv, a înălţimii acestora şi a puterii de emisie în funcţie de
distanţa dintre corespondenţi şi configuraţia terenului;
- folosirea antenelor fictive pentru acordul emiţătoarelor;
- evitarea grupării pe o suprafaţă mică de teren a mai multor mijloace redioelectronice;
- acţionarea de la distanţă a staţiilor radio şi radioreleu, dispunerea lor dispersată în teren, dar în
nici un caz circulară faţă de punctul de comandă;
- interzicerea folosirii pe timpul exploatării căilor şi canalelor radio şi radioreleu a aşa ziselor
„coduri personale”;
- evitarea folosirii la lucrul în fonie a expresiilor „ordon”, „executaţi”, „raportaţi”, „să trăiţi”,
etc.;
- inscripţionarea pe etichetele aparatelor telefonice şi telegrafice
destinate să lucreze prin radio şi radioreleu a mesajului :”LUCREAZĂ PRIN RADIO
(RADIORELEU),CONVORBIRILE ÎN CLAR SUNT INTERZISE„;
- evitarea efectuării de convorbiri prin mijloace radio dispuse în adăposturile în care se lucrează,
în momentele în care au loc discuţii;
- planificarea executării traficului (în funcţie de mijloacele şi frecvenţele la dispoziţie) fără
indicative; pe frecvenţa emiţătoarelor sau a receptoarelor; cu confirmarea radiogramelor şi telegramelor
prin alte mijloace de transmisiuni; cu executarea apelului pe o frecvenţă şi a traficului pe alta, a lucrului
cu indicative de linie etc.;
- repartizarea în noile raioane, în reţelele radio importante a unor alte echipaje şi folosirea
transmiţătoarelor cu claviatură sau cele automate, în vederea evitării transmiterilor cu particularităţi;
- planificarea lucrului staţiilor radio în fonie, cu bandă laterală unică cu purtătoarea suprimată,
în scopul limitării posibilităţilor inamicului de a descoperi şi goniometra staţiile respective, în absenţa
semnalului util;
- schimbarea periodică a sensului unor expresii din tabelul cu comunicările de serviciu ale
radiotelegrafistului, la anumite reţele şi direcţii şi stabilirea unor semnale specifice pentru transmiterea
unor comunicări;
- însuşirea de către transmisionişti a regulilor de executare a traficului radio de către inamic şi
executarea traficului cu anumite elemente de dispozitiv (elemente de cercetare în dispozitivul
inamicului, detaşamente înaintate sau de întoarcere) după aceste reguli, pronunţându-se cifrele în
limba părţii adverse;
- transmiterea radiogramelor sau fonogramelor cu un număr mare de grupe (mai mult de 20 de
grupe), pe părţi şi prin mai multe categorii de mijloace (alte direcţii sau reţele);
- dispunerea grupurilor de staţii radio şi radioreleu faţă de punctul de comandă, la distanţele
impuse de normele tactice şi tehnice;
Măsuri de protecţie împotriva bruiajului radio şi radioreleu
În condiţiile în care transmisiunile radio şi radioreleu au o largă utilizare la toate eşaloanele şi
când numărul staţiilor din înzestrarea trupelor creşte mereu, protecţia împotriva bruiajului este o
sarcină deosebit de importantă atât a celor care organizează transmisiunile cât şi a celor care le
exploatează.
Protecţia legăturilor realizate prin mijloace radio şi radioreleu presupune luarea unor măsuri
organizatorice şi tehnice pentru a evita sau diminua efectele acestuia asupra lucrului tehnicii respective.
 O parte din măsurile de protecţie au caracter preventiv şi se prevăd sau se iau pe timpul
organizării, instalării şi funcţionării transmisiunilor (chiar dacă până la acea dată nu s-a făcut simţită
prezenţa bruiajului), iar altele se aplică în momentul apariţiei bruiajului inamic.
a)Măsurile de protecţie a lucrului mijloacelor radio împotriva bruiajului sunt următoarele:
- organizarea de reţele (direcţii) radio secrete, în care să se execute recepţia permanentă şi să se
lucreze numai când în cele de bază legătura nu se mai poate realiza din cauza bruiajului;
- organizarea cu acelaşi element de dispozitiv a mai multor căi de legătură cu staţii radio care
lucrează în game de frecvenţe diferite;
- prevederea din timp şi folosirea la nevoie a căilor de legătură ocolitoare şi combinate (radio-
radio, radio-fir şi radio-radioreleu), precum şi a emiţătoarelor cu puteri mai mari;
- lucrul cu staţii radio intermediare şi micşorarea la minimum posibil a distanţelor dintre
acestea;
- alegerea judicioasă a locului de instalare a staţiilor radio, îndeosebi a celor care lucrează în
gama undelor ultrascurte;
- folosirea cu prioritate a lucrului în telegrafie auditivă faţă de lucrul în fonie şi teleimprimare;
executarea acordului precis al receptorului pe frecvenţa de lucru, iar în caz de bruiaj a reacordului sau
dezacordului, în funcţie de situaţie;
- ajustarea tonului şi volumului semnalului recepţionat, în cazul telegrafiei auditive;
- folosirea antenelor cu efect directiv şi orientarea corectă a acestora;
- transmiterea radiogramelor cu ajutorul transmiţătoarelor cu claviatură sau automate;
- executarea recepţiei auditive concomitent cu înregistrarea comunicării pe bandă magnetică;
- trecerea la lucrul pe frecvenţa de rezervă;
- antrenarea radiotelegrafiştilor şi radiotelefoniştilor în executarea lucrului în condiţii de bruiaj
intens;
- repartizarea judicioasă a frecvenţelor de lucru;
- respectarea regulilor de mascare radio;
- descoperirea şi distrugerea staţiilor de bruiaj ale inamicului.
- respectarea regulilor privind asigurarea compatibilităţii electromagnetice.
Reţelele (direcţiile) radio secrete se organizează la eşaloanele operative şi operativ-tactice şi se
folosesc pentru transmiterea comunicărilor de o importanţă deosebită, numai atunci când în cele de
bază nu se poate continua lucrul normal din cauza bruiajului. Pe timpul folosirii acestor reţele radio
trebuie continuat lucrul în reţelele radio de bază, chiar dacă legătura este imposibil de menţinut. Până la
începerea lucrului pe emisie, în aceste reţele se stă pe recepţie, nu se face verificarea legăturii şi nu se
transmit comunicări asupra audiţiei. Lucrul în reţelele (direcţiile) radio secrete încetează imediat ce au
început să funcţioneze normal reţelele (direcţiile) radio de bază. Această măsură oferă posibilitatea
transmiterii unor comunicări importante în condiţiile bruierii reţelelor radio de bază, dar prezintă
dezavantajul că este necesară angajarea permanentă a unui mijloc radio (receptor) pentru executarea
recepţiei pe această frecvenţă.
Organizarea cu acelaşi element de dispozitiv a mai multor căi de legătură folosind staţii radio
care lucrează în game diferite de frecvenţe (U.S. şi U.U.S.), este o măsură eficace de protecţie a
comunicaţiilor împotriva bruiajului, însă prezintă dezavantajul că necesită un consum mare de
mijloace, motiv pentru care se utilizează limitat şi în mod special cu acele elemente de dispozitiv care
au o dotare mai bună în mijloace radio.
Pentru realizarea legăturii pe căi ocolitoare se foloseau până la începerea procesului de
restructurare al armatei, reţelele (direcţiile) radio sau radioreleu organizate pentru nevoile altor arme,
cele organizate de eşalonul superior şi de subordonaţi. După această dată, legăturile ocolitoare se reduc
numai la folosirea
reţelelor (direcţiilor) radio sau radioreleu organizate de eşalonul superior şi de subordonaţi.
 Datorită faptului că intensitatea bruiajului executat de inamic nu este peste tot la fel, este
necesar şi posibil ca pentru anumite reţele şi direcţii să se folosească staţii radio intermediare care
lucrează prin metoda retranslaţiei sau retransmiterii. Lucrul prin staţii radio intermediare trebuie
planificat încă din perioada de organizare a comunicaţiilor , prevăzându-se folosirea staţiilor anumitor
corespondenţi din reţea ca staţii intermediare.
Alegerea corectă a locului de instalare a staţiilor radio poate micşora considerabil posibilitatea
descoperirii şi bruierii lor de către inamic. La alegerea locului de instalare a fiecărei staţii radio, în
special pentru cele care lucrează pe unde ultrascurte, se va avea în vedere ca între staţia proprie şi cea
de bruiaj a inamicului să existe diferite obstacole (înălţimi de teren, păduri, clădiri etc.), a căror acţiune
de ecranare este cu atât mai puternică cu cât este mai mare frecvenţa pe care lucrează staţiile bruiate.
Pentru aceasta însă, este necesar să se cunoască locul de dispunere a staţiei de bruiaj a inamicului sau
cel puţin direcţia din care emite.
În ceea ce priveşte modul de lucru al staţiilor, trebuie ţinut seama în planificarea comunicaţiilor
radio şi de faptul că receptoarele staţiilor cu modulaţie în frecvenţă asigură o protecţie mai ridicată
împotriva bruiajului radio, decât cele cu modulaţie în amplitudine. Cea mai înaltă protecţie împotriva
bruiajului radio în cazul lucrului în fonie îl au transmiterile modulate în frecvenţă şi cele ale staţiilor
care lucrează cu bandă laterală unică. Uneori, în condiţiile unui bruiaj intens din partea inamicului,
lucrul în telegrafie auditivă comparativ cu lucrul în fonie şi teleimprimare este mai avantajos, deoarece
asigură o mai bună inteligibilitate a datelor transmise.
Efectul semnalului de bruiaj poate fi redus şi prin reglarea volumului semnalului. Astfel, la
receptoarele staţiilor radio care lucrează cu modulaţie în amplitudine, efectul semnalului de bruiaj cu
modulaţie în frecvenţă se reduce prin creşterea volumului la maximum posibil. La acelaşi receptor, în
cazul unui semnal de bruiaj cu variaţie lentă a tonului, se reduce volumul.
Folosirea antenelor cu efect directiv orientate corespunzător, permite mărirea intensităţii
semnalului util faţă de cel de bruiaj.
Transmiterea aceleiaşi comunicări pe mai multe frecvenţe, îndeosebi în game diferite, simultan
sau decalat în timp, din acelaşi loc sau din locuri diferite, constituie un procedeu deosebit de eficace
împotriva bruiajului radio al inamicului, întrucât reduce posibilitatea acestuia dea perturba simultan
lucrul canalelor radio pe care se transmite aceeaşi comunicare. Aplicarea acestui procedeu – care
necesită dublarea consumului de forţe şi mijloace – este condiţionată de existenţa unei a doua căi de
legătură radio directă cu aceiaşi corespondenţi, care să fie liberă în momentul respectiv şi este
justificată numai în situaţiile de urgenţă şi când comunicările prezintă o importanţă deosebită.
Trecerea pe frecvenţa de rezervă asigură continuitatea legăturii, până când mijloacele cercetării
radio ale inamicului sesizează încetarea lucrului pe frecvenţa de bază şi reuşeşte să descopere lucrul
staţiilor ţintă pe noile frecvenţe; aplicarea ei se poate face fie la apariţia bruiajului, când sunt indici că
inamicul a descoperit organizarea direcţiei (reţelei) respective, precum şi periodic, potrivit dispoziţiunii
pentru transmisiuni. Pentru a putea aplica această măsură este necesar ca în reţelele (direcţiile)
importante să se repartizeze frecvenţe de rezervă. Dezavantajul acestui procedeu îl constituie consumul
ridicat de frecvenţe. Pentru reţelele (direcţiile) cărora nu li s-au repartizat decât frecvenţe de bază
trebuie să se asigure frecvenţe de rezervă de grup, comune pentru un anumit număr de reţele care
funcţionează într-un centru de comunicaţii. În orice situaţie, înainte de a se propune trecerea pe
frecvenţele de rezervă, este necesar să se verifice dacă acestea sunt libere sau bruiate. Frecvenţele de
rezervă vor fi alese din altă subgamă , astfel încât între acestea şi frecvenţele de bază să se asigure un
ecart cât mai mare. Totodată, pe baza datelor furnizate de cercetarea radio proprie, este indicat ca
frecvenţele de rezervă să se fixeze cât mai apropiat de cele folosite de inamic. În condiţii de bruiaj,
frecvenţa de rezervă se foloseşte la cererea staţiei radio care este bruiată la recepţie sau când, din
aceeaşi cauză, legătura pe frecvenţa de bază între doi sau mai mulţi corespondenţi este întreruptă.
Pentru a împiedica sesizarea de către inamic a momentului reluării lucrului staţiilor radio pe noua
frecvenţă, este indicat ca semnalul de trecere să se transmită prin alte mijloace de transmisiuni, să se
creeze mici pauze în lucru sau să se treacă pe frecvenţa de rezervă de către corespondent înainte ca
emiţătorul propriu de pe frecvenţa de bază să-şi întrerupă lucrul.
La repartiţia frecvenţelor de lucru radio este necesar să se ţină seama, în afară de condiţiile de
propagare, şi de faptul că gama de frecvenţe în care lucrează staţiile radio proprii este folosită şi de
inamic. În acest sens, folosind numai o gamă de frecvenţe limitată se creează condiţii favorabile
activităţii de căutare, interceptare, goniometrare şi bruiere de către inamic, întrucât acesta va putea să
îşi concentreze toate mijloacele tehnice într-o bandă restrânsă, mărind astfel eficacitatea acţiunilor sale.
De aceea este necesar să se repartizeze frecvenţe de lucru din întreaga gamă de frecvenţe. Este posibil
ca uneori repartiţia iniţială a frecvenţelor radio şi radioreleu să nu mai corespundă în totalitate datorită
faptului că o mare parte din acestea vor fi ocupate de inamic. Din această cauză este necesar ca şeful
comunicaţiilor şi informaticii (ofiţerii din compartimentul comunicaţii şi informatică care repartizează
frecvenţele) să cunoască gamele de lucru ale aparaturii şi frecvenţele folosite de inamic.
Pentru anumite reţele şi direcţii importante, este indicat să se repartizeze frecvenţe apropiate de
cele folosite de inamic, întrucât este puţin probabil ca acesta să le bruieze din considerente de protecţie
a propriilor legături. Pentru executarea cu succes a acestei operaţiuni, este necesar ca cercetarea radio
să determine atât gamele şi frecvenţele de lucru ale inamicului, cât şi cele pe care acesta nu le
utilizează Folosirea acestor frecvenţe se poate face numai cu aprobarea eşalonului superior, în cazul în
care ele nu au fost repartizate prin dispoziţiunea pentru comunicaţii şi informatică. Această măsură este
mai greu de pus în practică datorită timpului la dispoziţie care este limitat, şi mai ales datorită
inexistenţei aparaturii care să permită analiza propagării undelor electromagnetice, gradul de ocupare a
spectrului electromagnetic şi realizarea optimă a managementului frecvenţelor la dispoziţie.
În repartiţia frecvenţelor radio şi radioreleu trebuie să se ţină seama şi de bruiajul propriu, care
poate influenţa lucrul staţiilor radio şi radioreleu proprii.
Numărul limitat de frecvenţe la dispoziţie, obligă în cele mai multe situaţii la repetarea
frecvenţelor de lucru care se repartizează subordonaţilor, această situaţie conducând la îngreuierea
procesului de repartiţie a frecvenţelor către subordonaţi, proces care în cele mai multe cazuri se
realizează manual.
Mascarea radio (radioreleu) se organizează în scopul inducerii în eroare a inamicului, sau al
ascunderii locului de dispunere şi a activităţii mijloacelor radioelectronice proprii. Pentru asigurarea
mascării radio pe timpul mutării punctelor de comandă, este indicat ca în noile raioane să se interzică
lucrul în emisie până la începerea acţiunilor iar în vechile raioane să se continue traficul cu aceleaşi
mijloace. Pentru asigurarea mascării radio pe timpul resubordonării, este indicat ca în reţelele şi
direcţiile radio ale eşalonului din subordine căruia a ieşit unitatea, să se menţină în continuare regimul
de lucru existent până la resubordonare. Totodată, se va menţine neschimbat, pe cât este posibil. Ţi
regimul de lucru al comunicaţiilor radio ale eşalonului în subordine căruia a intrat unitatea respectivă.
Pentru aceasta, nu este indicată introducerea de noi corespondenţi în reţelele radio existente. Pentru
noile nevoi de legătură care apar la resubordonare ar fi bine să se utilizeze direcţii sau reţele noi şi să se
folosească reţeaua radio de rezervă a eşalonului superior. Introducerea staţiilor radio ale unităţii care a
schimbat subordonarea în reţelele eşalonului superior, este posibilă numai o dată cu intrarea în vigoare
a unei noi variante cu caracteristici de lucru radio. Respectarea măsurilor stabilite pentru mascarea
radio (radioreleu) trebuie verificată printr-un control radio (radioreleu) permanent şi eficace, condiţie
care impune un consum mai mare de mijloace. Mascarea radioreleu este mai greu de realizat deoarece
mijloacele la dispoziţie nu permit luarea măsurilor enumerate mai sus.
Descoperirea şi distrugerea staţiilor de bruiaj ale inamicului constituie principala metodă de
luptă împotriva acestor mijloace. În acest scop, pentru descoperirea staţiilor de bruiaj care acţionează
din dispozitivul de luptă al inamicului, şeful comunicaţiilor şi informaticii cooperează cu şeful
compartimentului informaţii iar pe baza datelor obţinute de subunităţile de război electronic prezintă
propuneri şefului compartimentului operaţii pentru includerea acestor obiective în cadrul celor care
urmează a fi distruse prin focul artileriei sau aviaţiei. Pentru descoperirea staţiilor de bruiaj cu unică
utilizare, paraşutate, lansate cu artileria sau instalate de grupurile de cercetare-diversiune ale
inamicului în dispozitivul propriu, şeful comunicaţiilor şi informaticii acţionează conform
reglementelor în vigoare, constituind echipe de descoperire şi distrugere a acestora. Având în vedere
faptul că, trupele de transmisiuni nu sunt dotate cu aparatură de goniometrare, efectivele din care se
constituie aceste echipe fac parte din rezerva de transmisiuni care este indicat să se dispună la 3-5 km
de punctul de comandă iar funcţionarea acestor staţii de bruiaj este de maximum 1-2 ore, considerăm
că descoperirea şi distrugerea acestor mijloace este indicat să se execute de către subunităţile de război
electronic.
b) În afară de măsurile menţionate pentru comunicaţiile prin mijloace radio, protecţia legăturii
prin mijloace radioreleu împotriva bruiajului creat de inamic se asigură prin:
- schimbarea frecventă a caracteristicilor de lucru radioreleu;
- combinarea liniilor radioreleu cu linii fir;
- modificarea orientării antenelor;
- realizarea lucrului monocanal;
- evitarea realizării de linii radioreleu perpendiculare pe linia frontului.
În cazul executării de către inamic a unor intense acţiuni de bruiaj, comandanţii şi statele majore
de toate armele sunt obligaţi:
- să reducă la strictul necesar comunicările destinate a fi transmise prin mijloace radio şi
radioreleu;
- să întocmească comunicări cât mai scurte şi să folosească semnalele de luptă pentru
conducerea trupelor;
- să ia măsuri pentru întărirea disciplinei radio şi radioreleu;
- să urmărească descoperirea şi distrugerea staţiilor de interceptare, goniometrare şi bruiaj ale
inamicului;
- să raporteze eşalonului superior despre apariţia bruiajului executat de inamic.
Şeful comunicaţiilor şi informaticii, comandanţii unităţilor (subunităţilor) de transmisiuni şi toţi
ofiţerii de transmisiuni sunt obligaţi:
- să folosească mijloacele radio şi radioreleu pentru transmiterea comunicărilor, numai atunci
când este strict necesar;
- să întărească disciplina în lucrul la staţii;
- să pretindă ca radiotelefoniştii, radiotelegrafiştii şi operatorii radioreleu să aplice în practică
măsurile de protecţie a legăturilor împotriva cercetării radio şi bruiajului inamic şi să impună
continuitatea lucrului normal în cazul apariţiei bruiajului;
- să ordone personalului de serviciu la staţii să ceară parola înaintea transmiterii fiecărei
radiograme şi ori de câte ori situaţia impune acest lucru;
- să ordine schimbarea locului de instalare a staţiilor radio şi radioreleu, dacă prin această
măsură se scot de sub influenţa bruiajului şi nu se întrerupe legătura;
- să ia măsurile organizatorice prevăzute în schemele cu organizarea comunicaţiilor radio şi
radioreleu, în funcţie de situaţia concretă;
- să ia măsuri pentru descoperirea şi distrugerea staţiilor de cercetare şi bruiaj ale inamicului;
- să raporteze şefului de stat major al marii unităţi (unităţi) respective şi şefului comunicaţiilor şi
informaticii eşalonul superior despre apariţia bruiajului inamicului şi măsurile luate pentru asigurarea
funcţionării fără întrerupere a legăturii.
Fiecare radiotelegrafist, radiotelefonist şi operator radioreleu este obligat, la apariţia bruiajului,
să aplice măsurile tehnice de protecţie a legăturii, să continue executarea traficului, să identifice şi să
raporteze : frecvenţa şi canalul bruiat; felul şi tipul semnalului de bruiaj; ora apariţiei şi durata
semnalului de bruiaj; tăria semnalului de bruiaj ( slab, puternic sau foarte puternic) şi efectul acestuia
asupra legăturii, precum şi măsurile luate pentru protecţie.
 În anumite situaţii, datorită influenţei reciproce dintre staţiile proprii poate exista şi bruiaj
reciproc. Acest bruiaj poate apare când staţiile sunt instalate la distanţe mici una faţă de alta şi folosesc
frecvenţe apropiate, când frecvenţa de lucru a unei staţii se suprapune peste una din armonicele
frecvenţei de lucru a alteia din apropiere şi când staţiile nu sunt etalonate. Bruiajul reciproc în gama
undelor scurte se intensifică pe timp de noapte, întrucât la bruiajul provocat de staţiile care lucrează pe
unda directă se adaugă şi cel provocat pe unde indirectă, de către staţiile radio îndepărtate. Protecţia
legăturii împotriva bruiajului provocat de alte surse se realizează printr-o serie de măsuri de asigurare a
compatibilităţii electromagnetice, şi constau în :
- dispunerea receptoarelor cât mai departe de sursele perturbatoare ţi de drumurile de circulaţie
intensă;
- folosirea cablurilor coaxiale pentru realizarea intrărilor la receptoarele radio;
- atenuarea cu ajutorul filtrelor a perturbaţiilor provenite de la alte surse;
- respectarea regulilor tehnice la întinderea liniilor în cablu prin care se asigură acţionarea de la
distanţă a staţiilor radio;
- respectarea distanţelor minime admise între două sau mai multe mijloace radio sau radioreleu
instalate în cadrul aceluiaşi centru de comunicaţii;
- verificarea periodică a etalonării staţiilor radio şi radioreleu;
- repartiţia judicioasă a frecvenţelor pentru mijloacele care lucrează în acelaşi raion şi
respectarea strictă a acestora;
- folosirea antenelor corespunzătoare depărtării dintre corespondenţi şi a puterii minime
necesare realizării legăturii.

Măsuri de protecţie împotriva interceptării convorbirilor efectuate prin mijloace de

transmisiuni cu fir
Datele transmise prin mijloacele de transmisiuni cu fir nu sunt în deplină
siguranţă, întrucât traseele liniilor telefonice şi telegrafice nu po fi în totalitate şi
permanent supravegheate şi controlate, iar la aceste circuite se pot conecta aparate de
interceptare.
Principalele măsuri de protecţie a comunicaţiilor prin mijloace de transmisiuni cu fir sunt
următoarele:
- respectarea regulilor de conducere în secret a trupelor;
- interzicerea construirii liniilor simple ( valabil pentru subunităţile care mai au în dotare cablu
C-19) pe o adâncime de 5 km înapoia liniei de contact; în situaţiile când este obligatorie construirea
unei linii simple, aceasta va fi orientată perpendicular pe linia frontului, iar priza de pământ trebuie să
se găsească la cel puţin 500m de această linie.
- interzicerea construirii, pe o adâncime de 500m de la linia de contact, a liniilor paralele cu
aceasta;
- evitarea construirii liniilor din cablu de campanie pe trasee care coincid cu liniile de despărţire
dintre unităţi (mari unităţi), întrucât aceste porţiuni de teren sunt căutate de elementele de cercetare ale
inamicului;
- executarea cu regularitate a măsurătorilor electrice pe circuitele realizate;
- instalarea punctelor de încercare şi control şi a posturilor telefonice de control în zonele mai
expuse la acţiunile grupelor de cercetare-diversiune, alegându-se pentru aceasta locuri care să îi ofere
militarului respectiv o bună mascare şi posibilitatea observării unei porţiuni cât mai mari din circuitul
realizat;
- organizarea pazei şi controlului liniilor realizate prin patrulare de cel puţin două ori în 24 ore
(un control ziua şi unul noaptea) conform programului stabilit, însă nu de fiecare dată la aceleaşi ore;
circuitele realizate pe trasee mult mai expuse acţiunilor grupelor de cercetare-diversiune se controlează
mai des;
- cifrarea sau codificarea tuturor comunicărilor cu conţinut secret şi folosirea aparaturii de
secretizare ;
- schimbarea frecventă a indicativelor centrelor de comunicaţii, a codificării funcţiilor şi a
cheilor aparaturii de secretizare;
- limitarea numărului de persoane care au dreptul să efectueze convorbiri telefonice cu abonaţi
din afara punctului de comandă;
- verificarea personalului de la instalaţiile din sistemul de comunicaţii teritorial (în special de la
mesele de verificare).La nevoie, acest personal poate fi supravegheat sau parte din el înlocuit cu
transmisionişti din cadrul subunităţilor de transmisiuni , de acord cu organele de telecomunicaţii;
- folosirea, pentru paza şi apărarea liniilor realizate pe distanţe mai mari (îndeosebi pentru
circuitele din Sistemul Teritorial de Telecomunicaţii) , a subunităţilor din Trupele Teritoriale sau care
aparţin Ministerului de Interne.
Pe timpul executării controlului, echipele vor cerceta dacă pe linii există eventuale aparate sau
derivaţii pentru interceptarea convorbirilor, diferite deranjamente, inclusiv cele intenţionate (atingeri de
fire şi puneri la pământ) De asemenea, se va acorda o atenţie deosebită descoperirii şi capturării
mijloacelor de interceptare cu conectare indirectă folosite de inamic. Neregulile constatate de aceste
echipe se înlătură pe loc, cu mare atenţie, luându-se în prealabil măsurile necesare împotriva evitării
surprinderii de către elementele de cercetare-diversiune.

Măsuri de protecţie împotriva dezinformării şi diversiunii prin mijloace de transmisiuni

Protecţia legăturii prin mijloace de transmisiuniîmpotriva acţiunilor de dezinformare şi

diversiune executate de inamic se asigură prin :
- păstrarea secretului asupra organizării comunicaţiilor şi informaticii;
- organizarea şi executarea mascării şi pazei staţiilor şi liniilor de transmisiuni (inclusiv a celor
de acţionare);
- folosirea parolelor pentru recunoaşterea reciprocă dintre corespondenţi, potrivit instrucţiunilor
de exploatare şi dispoziţiunilor eşalonului superior;
- înştiinţarea corespondenţilor despre începerea deplasării mijloacelor către noile raioane de
dispunere, despre deranjamentele ivite la staţii şi pe linii, precum şi asupra momentului când va fi
posibilă reluarea lucrului normal;
- verificarea autenticităţii corespondentului prin alte categorii de mijloace în situaţiile în care se
lucrează fără indicative şi pe timpul bruiajului executat de inamic.
Radiotelegrafiştii, radiotelefoniştii şi operatorii radioreleu trebuie să fie în măsură să identifice
în orice condiţii corespondenţii, să stabilească legătura numai cu aceştia, iar pe timpul lucruluisă
neutralizeze orice încercare a inamicului de a executa acţiuni de dezinformare şi diversiune. Asemenea
încercări vor fi raportate imediat pe cale ierarhică.

Controlul lucrului efectuat prin mijloace de transmisiuni

Pentru supravegherea respectării regulilor serviciului de exploatare la staţii şi a celor de
conducere în secret a trupelor pe timpul folosirii tehnicii de transmisiuni, precum şi pentru prevenirea şi
depistarea eventualelor abateri de la acestea este necesar să se ţină evidenţa strictă a datelor care se
transmit prin mijloacele de transmisiuni şi să se organizeze controlul lucrului efectuat prin radio,
radioreleu şi prin mijloacele cu fir. Acest control trebuie să cuprindă în sfera sa de acşiune toate reţelele
şi direcţiile radio şi radioreleu, precum şi circuitele telefonice şi telegrafice. El se execută de către forţe
şi mijloace special destinate şi instruite, precum şi de către staţiile principale (radio, radioreleu, staţii
telefonice,staţii telegrafice, posturi de încercare şi control, posturi telefonice de control, crosuri etc.).
 Principalele obiective pe care le urmăreşte controlul mijloacelor de transmisiuni sunt:
- calitatea lucrului mijloacelor de transmisiuni;
- modul de respectare a caracteristicilor de lucru ordonate;
- descoperirea particularităţilor în lucrul personalului de serviciu la staţiile de transmisiuni;
- identificarea staţiilor de transmisiuni care intră (sau încearcă să intre) în legătură fără aprobare
sau care folosesc arbitrar caracteristici de lucru;
- stabilirea gamelor (frecvenţelor) staţiilor radio şi radioreleu asupra cărora inamicul execută
bruiaj determinând şi tipul acestuia
Potrivit prevederilor regulamentare, controlul radio şi radioreleu se organizează la toate
eşaloanele şi se realizează de către:
- staţiile radio şi radioreleu principale, în reţelele în care lucrează;
- receptoarele radio special destinate;
- grupul (grupurile) şi subunităţile de control radio din organica unităţilor şi subunităţilor de
transmisiuni.
Şefii comunicaţiilor şi informaticii şi comandanţii unităţilor (subunităţilor) de transmisiuni vor
lua măsuri ca atunci când se stabilesc staţiile principale din cadrul reţelelor şi direcţiilor radio şi
radioreleu, echipajele care le deservesc să fie temeinic instruite pentru a fi în măsură să vegheze şi să
impună corespondenţilor respectarea regulilor stabilite, sesizând – în mod oportun – deficienţele
constatate în lucrul acestora.
Urmărirea neîntreruptă a anumitor frecvenţe şi indicative cu ajutorul receptoarelor special
destinate, se organizează numai pentru controlul reţelelor (direcţiilor) importante, spre a putea
descoperi rapid abaterile şi a verifica promptitudinea cu care staţiile principale acţionează pentru
întărirea disciplinei de transmisiuni.
Controlul radio după program se organizează în special la eşaloanele la care numărul
receptoarelor de control este mic, precum şi atunci când lucrul reţelelor (direcţiilor) controlate se
desfăşoară după program.
Rezultatele controlului asupra mijloacelor de transmisiuni trebuie raportat zilnic şefului
comunicaţiilor şi informaticii. Cazurile grave de încălcare a disciplinei de transmisiuni (abaterile de la
regulile de conducere în secret a trupelor, nerespectarea caracteristicilor de lucru şi a restricţiilor
impuse, intrarea în legătură cu corespondenţi fără a se face schimb de parole), precum şi datele despre
apariţia bruiajului puternic al inamicului se raportează imediat pentru a se putea lua măsuri
corespunzătoare.

Măsuri de protecţie a sistemului informatic

Ansamblul de măsuri privind protecţia sistemului informatic vizează securitatea

criptografică, securitatea transmisiunilor, securitatea emisiunilor şi securitatea fizică
şi presupune luarea următoarelor măsuri:
- accesul autorizat în locurile de instalare a posturilor de lucru şi a serverului de reţea;
- accesul la terminalele locale prin proceduri de autorizare şi
autentificare, chiar şi atunci când echipamentele sunt dispuse în perimetre protejate;
- accesul autorizat la baza de date conform tabelului aprobat de şeful
de stat major, şi, pe priorităţi, conform precizărilor şefului comunicaţiilor şi informaticii;
- schimbarea zilnică a parolelor de acces;
- realizarea unei dubluri a bibliotecii de programe şi a softurilor folosite în reţea;
- realizarea la fiecare 2 ore a unui backup la fişierele cu caracter operativ;
- organizarea protecţiei antivirus şi stabilirea raporturilor de
securitate dintre calculatoarele sursă şi reţeaua locală;
 - păstrarea în siguranţă a parolelor, cheilor, codurilor şi procedeelor de autentificare precum şi a
sistemelor criptografice destinate protecţiei informaţiei pe toate fazele procesării;
- instalarea reţelei locale la o distanţă de min. 350m de sursele compromiţătoare;
- dublarea surselor de alimentare cu surse neîntreruptibile;
- marcarea fizică şi logică a suporţilor;
- păstrarea suporţilor magnetici în magnetoteci care să asigure protecţia lor împotriva degradării
fizice, utilizării lor necontrolate sau a furturilor;
- diferenţierea certă dintre suporţii magnetici destinaţi păstrării informaţiilor şi cei de manevră;
- verificarea antivirus a oricărui suport magnetic înainte de a fi accesate informaţiile;
- executarea unui control strict privind modul de păstrare şi mânuire a suporţilor magnetici,
inclusiv după jurnalul de activităţi al reţelei de calculatoare;
- asigurarea pazei şi apărării apropiate a locurilor de instalare a tehnicii de calcul destinate
lucrului în reţeaua locală de calculatoare, inclusiv a centrului de transmiteri de date.

3.2. Principii privind organizarea transmisiunilor în lupta

În ofensiva.Sistemul de transmisiuni trebuie astfel organizat încît să asigure toate legăturile
necesare pregătirii şi ducerii ofensivei fără restructurări esenţiale pe timpul ducerii acţiunilor de luptă.
Pentru conducerea trupelor pe baza de plecare la ofensivă, precum şi pe timpul ducerii luptei cînd
ritmul acţiunilor este mic, o largă întrebuinţare o au transmisiunile cu fir organizate pe ax şi pe direcţii.
Transmisiunile radioreleu se folosesc atît pe baza de plecare la ofensivă cît şi pe timpul ducerii
luptei.
Transmisiunile radio au o întrebuinţare limitată pe baza de plecare la ofensivă, iar pe timpul
ducerii luptei se folosesc numai cînd mijloacele de transmisiuni cu fir, radioreleu şi mobile .nu pot
satisface nevoile de legătură.
Transmisiunile prin mijloace mobile au o largă întrebuinţare atît pe baza de plecare la ofensivă
cît şi pe timpul ducerii luptei.
Transmisiunile pe baza de plecare la ofensivă trebuie realizate şi verificate pînă la data şi ora
cînd trupele urmează să fie gata de luptă.
Pe timpul ducerii luptei ofensive, şeful transmisiunilor trebuie să se preocupe continuu de
recuperarea forţelor şi mijloacelor de transmisiuni angajate în cadrul sistemului de transmisiuni şi
devenite disponibile.
În apărare. Pînă la începerea luptei legătura ÎN APĂRARE se realizează, de regulă, prin mijloace de
transmisiuni cu fir, mobile şi de semnalizare. Transmisiunile radio şi radioreleu trebuie să fie
organizate si pregătite pentru lucru, dar pot fi folosite numai pentru legătura cu cercetarea, siguranţa şt
detaşamentele înaintate, pentru conducerea focului artileriei antiaeriene şi pentru transmiterea semnalelor
de înştiinţare.
După începerea luptei, mijloacele radio şi radioreleu se întrebuinţează fără restricţii .pentru
conducerea unităţilor (subunităţilor) cu care legătura prin alte mijloace de transmisiuni este inoportună
sau imposibilă.
Pentru asigurarea stabilităţii sistemului de transmisiuni, liniile cu fir se construiesc folosindu-se
proprietăţile de protecţie ale terenului (şanţuri, tranşee), iar în cadrul punctelor de comandă se îngroapă.

În situaţii speciale. Pentru organizarea transmisiunilor la forţarea cursurilor de apă, şeful transmisiunilor
trebuie să cunoască din timp sectoarele de forţare, dispozitivul trupelor pentru forţare, procedeul
forţării, organizarea cercetării cursului de apă, itinerarele pentru deplasarea trupelor către cursul de apă,
organizarea serviciului de comenduire şi îndrumarea circulaţiei la forţare, dispunerea punctelor de
comandă pe malul propriu şi pe malul opus şi modalitatea trecerii lor peste cursul de apă.
La organizarea transmisiunilor se va avea în vedere procedeul adoptat pentru forţare.
 4.2. Activităţile comandanţilor pentru organizarea transmisiunilor prin fir in aparare in
cadrul B.I.Mo.

Conducerea transmisiunilor.
Conducerea transmisiunilor cuprinde totalitatea activităţilor desfăşurate , a continuităţii
legăturilor , concomitent cu asigurarea capacităţii de luptă a subunităţii respective.
Comandantul de unitate răspunde de capacitatea de lupta si gradul de asigurare tehnica si
materiala a trupelor de transmisiuni din subordine. El trebuie sa precizeze la timp datele referitoare la
organizarea conducerii acţiunilor de lupta
Şeful de stat major răspunde de organizarea la timp a sistemului de transmisiuni ţinând cont de
propunerile şefului transmisiunilor. in care scop da indicaţii şefului transmisiunilor .Şeful
transmisiunilor este subordonat şefului de stat major, iar pe linia specialităţii - şefului transmisiunilor a
eşalonului superior.
Şeful transmisiunilor asigură punerea la timp si analizează oportun toate informaţiile necesare
organizării sistemului de transmisiuni, colaborând cu şefii de compartimente a diferitor genuri de arma.
Şeful transmisiunilor trebuie sa stabilească:
- cu şeful secţiei cercetare modul de asigurare a legaturilor necesare conducerii cercetării.
- cu şeful secţiei de lupta modul de asigurare a legăturilor pentru conducerea trupelor.
- cu şeful geniului modul de asigurare a legăturii necesară conducerii şi cooperării trupelor de
geniu , modalitatea executării lucrărilor de asigurare genistică a subunităţilor de transmisiuni.
- cu şeful artileriei şi şeful apărării antiaeriene (cînd şeful transmisiunilor nu este subordonat
acestora)căile de legătură ce urmează a fi asigurate prin grija unităţilor de transmisiuni ce se află în
subordinea şefului de transmisiuni.
- cu şeful protecţiei antichimice modul de asigurare a legăturilornecesare conducerii şi
cooperării trupelor chimice , executarea cercetării de radiaţie şi chimice în raioanele de dispunere a
trupelor .
- cu şefii organelor locale (raionul de dispunere) modul de închiriere a mijloacelor sau a căilor
de legătură .
Analizând informaţiile de care dispune precum şi datele stabilite prin cooperare
cu şefii de compartimente şeful de transmisiuni trebuie să prevadă :
1.Variantele posibile de organizare a sistemului de transmisiuni.
2.Evoluţia structurii sistemului de transmisiuni pe timpul ducerii operaţiei.
3.Măsurile pentru menţinerea trupelor de transmisiuni într-o permanentă stare de pregătire şi
pentru asigurarea timpului pentru îndeplinirea misiunilor.
 4.Manevra forţelor şi mijloacelor de transmisiuni pentru adaptarea sistemului de transmisiuni la
unităţile de conducere .
5.Posibilitatea constituirii şi refacerii la timp a rezervelor de forţe şi mijloace de transmisiuni .
Activitatea organelor de conducere la organizarea sistemului de transmisiuni.
Transmisiunile se organizează pe baza hotărârii comandantului de unitate , indicaţiilor şefului
de stat major pentru organizarea sistemului de transmisiuni şi a dispoziţiunilor eşalonului superior
ţinând cont de situaţia tactică şi de forţele şi mijloacele avute la dispoziţie .
Din hotărârea comandantului şeful de transmisiuni trebuie să însuşească problemele referitoare
la:
- gruparea , misiunile , modul de acţiune şi cooperare a trupelor ce participă la luptă;
- raioanele de instalare a Punctului de Comandă, direcţiile de deplasare şi termenii probabili de
schimbare a acestora;
- legăturile cărora trebuie să li se acorde o atenţie deosebită;
- date privind asigurarea acţiunilor de luptă a trupelor care interesează subunităţile de
transmisiuni.
Din indicaţiile eşalonului superior şeful de transmisiuni trebuie să însuşească problemele
referitoare la:
1.Dispunerea centrului de transmisiuni a acestuia şi căile probabile de deplasare a lui .
2.Asigurarea legăturii cu acesta şi de cooperare cu alte eşaloane .
3.Date ce se pun la dispoziţie pentru organizarea transmisiunilor proprii .
4.Restricţii în folosirea mijloacelor de transmisiuni.
Pe baza datelor primite şeful transmisiunilor execută analiza situaţiei în cadrul căreia are în
vedere influenţa pe care o pot executa asupra organizării şi funcţionării sistemului de transmisiuni :
1.Acţiunile inamicului.
2.Acţiunile trupelor proprii.
3.Condiţiile de propagare a undelor
4.Forţele şi mijloacele existente
4.Sistemul de telecomunicaţii teritorial
5.Posibilităţile forţelor date ca întărire din sistemul naţional de apărare.
6.Caracterul ternului.
7.Condiţiile de timp şi stare a vremii
8.Timpul avut la dispoziţie .
 În funcţie de timpul avut la dispoziţie şeful transmisiunilor trebuie să manevra de forţe şi
mijloace necesare .
Pe baza concluziilor din analiza situaţiei şeful transmisiunilor prezintă comandantului date
,concluzii şi propuneri pentru luarea hotărîrii printr-un raport de documentare ce se referă la :
1.Locurile şi raioanele bune pentru instalarea centrului de transmisiuni a punctului de comandă
propriu şi ale subunităţilor subordonate .
2.Concepţia de organizare a sistemului de transmisiuni pentru pregătirea şi ducerea luptei .
3.Posibilităţile folosirii instalaţiilor ,căilor din sistemul de telecomunicaţii teritorial .
4.Situaţia subunităţilor de transmisiuni subordonate nemijlocit şi acelaş din cadrul celorlalte forţe
primite ca întărire sau luate în subordine .
5.Timpul necesar pentru realizarea sistemului de transmisiuni .
6.Situaţia subunităţilor personale de transmisiuni .
7.Măsurile de protecţie a sistemului de transmisiuni şi restricţii în folosirea mijloacelor de
transmisiuni .
8.Compunerea ,raioanele de dispunere şi modul probabil de întrebuinţare a resurselor de
transmisiuni .
9.Cereri ce trebuiesc înaintate către eşalonul superior .
Raportul de documente poate fi prezentat în totalitate sau numai în parte .
În toate situaţiile şeful de transmisiuni trebuie să fie în măsură să răspundă documentat la orice
problemă de transmisiuni cerută de co mandant şi să argumenteze pe bază de calcule concluziile şi
propunerile prezentate .
Documentele de transmisiuni
Pe timpul pregătirii operaţiei şeful de transmisiuni elaborează :
1.Planul transmisiunilor .
2.Dispoziţiunea de transmisiuni .
3.Harta de lucru .
4.Sinteze (rapoarte de transmisiuni ).
Planul transmisiunilor este document de bază pentru realizarea
transmisiunilor ce se întocmesc pe hartă într-un singur exemplar şi se aprobă de comandant
.elaborarea lui nu trebuie să întârzie activitatea trupelor la realizarea sistemului de transmisiuni.
Planul transmisiunilor cuprinde :
1.Schemele transmisiunilor .
2.Tabele cu caracteristici de lucru pentru mijloacele de transmisiuni .
 3.Tabele cu semnificaţia semnalelor transmise prin mijloace de semnale .
4.Date ce interesează din planul luptei .
Pe harta planului transmisiunilor se înscriu următoarele date :
1.Forţele şi mijloacele de transmisiuni a inamicului ,care prin acţiunile lor pot influenţa sistemul
de transmisiuni propriu .
2.Limita dinaintea apărării a forţelor proprii şi ale inamicului, liniile de despărţire şi unele date
strict necesare privind misiunile marilor unităţi (subunităţi) de arme întrunite.
3.Locul de dispunere a centrelor de transmisiuni proprii şi ale eşalonului superior şi marilor
unităţi (subunităţi) vecine cu care se cooperează .
4.Modul de asigurare a legăturii pentru conducerea în regim automatizat şi neautomatizat cu
eşaloane superioare, subunităţile vecine .
5.Repartiţia caracteristicilor de lucru necesare funcţionării mijloacelor de transmisiuni.
6.Calculul, repartiţia şi manevra forţelor şi mijloacelor de transmisiuni, compunerea şi
dispunerea rezervelor de transmisiuni.
7.Măsurile pentru asigurarea lucrului în secret a mijloacelor de transmisiuni şi asigurarea
continuităţii legăturilor .
8.Misiunile, compunerea şi dispunerea elementelor de cercetare de transmisiuni inclusiv a celor
care acţionează în folosul luptei radioelectronice.
9.Măsurile pentru protecţia trupelor , mijloacelor incendiare, dezinformării bruiajului ,acţiunilor
grupurilor de cercetare ,diversiune şi elementelor terestre .
10.Organizarea controlului radioelectronic.
11.Măsurile de asigurare strategică .
12.Măsurile pentru pregătirea subunităţilor de transmisiuni în vederea îndeplinirii misiunilor şi
pentru asigurarea materială .
13.Locul de adunare a tehnicii ,mijloacelor şi materialelor deteriorate şi măsurile ce se iau
pentru repararea şi refolosirea lor .
14.Datele ce interesează din planul luptei radioelectronice al mascării forţelor proprii şi de
propagandă în rândul trupelor inamicului .

Dispoziţiunea de transmisiuni este un document prin care se transmit

eşaloanelor subordonate datele necesare organizării transmisiunilor.
În dispoziţiunile de transmisiuni se prevăd:
 1.Locul de dispunere şi termenii de instalare a centrelor de transmisiuni precum şi direcţiile
probabile de deplasare a acestora.
2.Legăturile cu subordonaţii .
3.Legăturile pentru cooperare şi înştiinţare .
4.Regimuri de lucru a mijloacelor de transmisiuni şi măsuri pentru asigurarea lucrului în secret .
5.Misiunile cercetării de transmisiuni .
6.Întrebuinţarea mijloacelor din sistemul de telecomunicaţii teritorial .
7.Măsuri necesare de asigurări a luptei .
8.Locul de adunare a tehnicii ,mijloacelor şi materialelor deteriorate .
9.Modul de verificare a orei exacte .
10.Termenii de înaintare a sintezelor şi rapoartelor de transmisiuni .
Harta de lucru.
Şeful transmisiunilor de la toate comandamentele întocmesc şi ţin la curent
harta de lucru pe care se înscrie:
1.Forţele şi mijloacele inamicului ce pot influenţa asupra mijloacelor de transmisiuni proprii.
2. Limita dinaintea apărării a forţelor proprii.
3. Locul de dispunere a tuturor punctelor de comandă.
4. Măsuri pentru protecţia legăturii de orice tip împotriva cercetării, bruiajului, dezinformării.
5. Măsuri de asigurare a luptei.
6.Depozitele de transmisiuni şi alte surse de aprovizionare cu tehnică şi mijloace de
transmisiuni.
Harta de lucru se elaborează de şeful de transmisiuni, se semnează de şeful de stat major şi se
aprobă de comandant.
Sinteze reprezintă dări de seamă, jurnalul acţiunilor de luptă, hărţi, tabele solicitate de eşalonul
superior.
Sinteza de transmisiuni cuprinde:
1.Aprecieri asupra funcţionării mijloacelor de transmisiuni ,cauzele funcţionării acestora.
2.Modul de asigurare a legăturii.
3.Datele obţinute de cercetarea de transmisiuni şi măsurile luate.
4.Situaţia contaminării radioactive a personalului şi influenţa acestuia asupra capacităţii de
luptă.
 5.Pierderile în efectiv şi mijloace.
6.Materialele de transmisiuni capturate şi propuneri privind folosirea lor.
7.Nevoi de completare cu materiale şi tehnică de transmisiuni, nevoi de reparaţii, locul de
dispunere a depozitelor.
8.Cereri către eşalonul superior.
În sinteza de transmisiuni se pot include metode şi procedee care au asigurat stabilitatea
sistemului de transmisiuni, acţiunile executate de unităţi şi subunităţi de transmisiuni, modul de folosire
a sistemului de telecomunicaţii teritorial şi măsurile luate pentru îmbunătăţirea sistemului de
transmisiuni.
Sinteza de transmisiuni se semnează de către şeful de stat major şi şeful transmisiunilor, sau de
către comandantul subunităţii de transmisiuni.

Principiile de legătură în subunităţile de infanterie.

Sarcinile legăturii. Forţele şi mijloacelor de legătură ale batalionului de infanterie
motorizată.
Una din elementele importante în momentul ducerii acţiunilor de luptă îi revine transmisiunilor.
De calitatea legăturii depinde conducerea acţiunilor de luptă.
După cum ştiţi deja legăturile pot fi prin fir şi cablu.
Cele prin fir sau radio.
- cele radio sunt staţii radio mobile, instalate pe autovehicule şi staţionare.
- cele prin fir sunt telefoanele fixe.
Sarcinile legăturii constă în:
- asigurarea transmiterii integrale a volumului de informaţii necesar pentru conducere, cu
realizarea protecţiei criptografice:
- acces imediat al surselor de informaţii la reţeaua de transmisiuni şi constituirea, practic
instantanee – prin centre de comutare automată, - a canalelor de legătură între expeditori şi destinatare
comunicărilor,
- utilizarea multiplă a canalelor cu parametri unificaţi pentru transmiteri vocale, transmiteri de
date;
- timp minim de întârzierea informaţiei;
- să asigure transmiterea în timp real a informaţiei tactice, necesară pentru conducere;
- distribuirea informaţiei în mod echilibrat şi raţional la eşaloanele ierarhice interesante şi
subunităţilor din subordine.

Nevoile de legătură pe timpul acţiunilor de luptă sunt:

- cu eşalonul superior;
- cu vecinii şi subunităţile cu care se cooperează;
- cu subunităţile din subordine.
Forţe şi mijloace de legătură ale batalionului
În structura batalionului există plutonul de transmisiuni care dispune de mijloace de legătură
radio şi fir. De asemenea în fiecare subunitate există mijloace de legătură radio. De obicei în batalion
există următoarele mijloace de legătură: - radio
 - staţia R-123M instalată pe maşinile de luptă;
- R- 130
- R 141
- R-107,159
- R-148 şi receptoare 148(care sunt la comandanţii de grupe).
- prin fir:
- telefoane de tip TA-57- 10 buc.
- Centrală dă campanie – 1 buc.
- Cablu telefonic de campanie P-
- asigură legătura până la 20-30 Km.
Are posibilitatea să asigure:
- legătura prin fir cu subunităţile din subordine şi eşalonul superior, cu vecinii şi subunităţile de
cooperare.
- legătura radio de cu eşalonul superior, cu subunităţile din sub ordine, cu subunităţile de
cooperare.

Organizarea legăturii în subunităţile de infanterie în apărare, în ofensivă.

La apărare legătura trebuie se asigure stabilitatea legăturii cu Marea unitate din care face parte
subunitatea;
- cu logistica
În apărare legătura de obicei se realizează mai cu seamă prin fir:
Necesităţile de legătură:
Legătura din punctul de comandă cu PC de bazăm ale MU şi de rezervă (înaintat).
Cu punctele de comandă a logisticei; subunităţilor din subordine; subunităţile de cooperare; cu
vecinii şi subunitatea din siguranţă.
În ofensivă:
Din contact:
- o dată cu asigurarea conducerii acţiunilor în curs de dezvoltare se asigură:
- legătura stabilă cu M.U. şi logistica.
- manevra PC şi centrele de transmisiuni cu asigurarea continuităţii conducerii.
La ofensiva din mişcare:
- conducerea în raionul de dispunere.
De ce legături este necesar:
- legătură din PC a batalionului cu PC al MU din mişcare.
- din punctul de comandă cu coloanele subunităţilor din subordine şi coloanele MU.
- din punctul de comandă cu logistica;
- din punctul de comandă cu subunităţile de patrulare cercetare.