Academia de Studii Economice din Moldova

„APROB”
Şef catedră militară ASEM
Colonel (r) Gh. Popa
„___” _________ 2009

Elaborare metodică
pentru desfăşurarea şedinţelor la disciplina
„Pregătirea de cercetare”.

Discutată şi aprobată la şedinţa

metodică a catedrei militară ASEM.
Proces verbal Nr.______
Din „____” ___________ 2009.

CHIŞINĂU, 2009.

„ APRO B“
ŞEF CATEDRĂ MILITARĂ ASEM

colonel (r. ) Gh. POPA

“_____” _________________ 2010

PROIECT DIDACTIC
pentru petrecerea şedinţei cu studenţii catedrei militare la
„Pregătirea de cercetare”.

TEMA 1. Bazele cercetării.

Şedinţa 1. Lecţie – 2 ore
Obiective didactice:
1. De a studia locul şi rolul cercetării în luptă.
2. De a educa la studenţi hotărîrea, disciplina, curajul şi organizarea.
Durata: 80 min.
Locul desfăşurării: auditoriu.
Subiecte de studiu
1 Locul şi rolul cercetării în luptă. Scopul , misiunile şi cerinţele de bază ale
cercetării. - 10 minute.
2. Forţele, mijlocele şi elementele de cercetare – 10 minute.
3. Procedeele principale de executare a cercetării – 20 minute.
4. Bazele de organizare şi procedeele principale de executare a observării şi
ascultării - 30 minute.

Asigurarea materială: slaiduri; planşe; conspect; caiete de lucru; indicator.

Bibliografia: 1. “Pregătirea cercetaşului”, pag.365-367.
2. Manualul sergentului cercetării de trupe”, pag.64-80.

Secvenţa întroductivă – 5 minute.

- primirea raportului;
- verificarea prezenţei studenţelor;
- anunţarea temei şi obiectivelor didactice.

2
 1. Locul şi rolul cercetării în luptă. Scopul , misiunile şi cerinţele de bază ale
cercetării.
Pentru ducerea cu succes a luptei moderne de arme întrunite este necesar mai întâi de toate de a
cunoaşte bine inamicul, forţele şi mijloacele, precum şi caracterul acţiunilor acestuia. Pentru asigurarea
comandanţilor de toate nivelele cu astfel de date despre inamic există genul de bază a asigurării de
luptă a acţiunilor trupelor - cercetarea.
Cercetarea este una din cele mai importante forme de asigurare a luptei. Scopul cercetării în
subunitate este procurarea (culegerea) informaţiei (datelor) despre inamic şi teren în raionul acţiunilor
care vor avea loc, pe baza cărora comandantul poate lua o hotărîre argumentată pentru luptă.

Istoria artei militare ne dovedeşte, că numai acolo unde cercetarea se duce activ şi cu scop
bine determinat, misiunile se îndeplinesc reuşit şi cu pierderi mici. Dimpotrivă, cercetarea rău
organizată totdeauna a fost pricina principală de eşec a acţiunilor de luptă a trupelor.
În lupta modernă, care se caracterizează cu schimbarea rapida a situaţiei, mare amplitudine în
spaţiu şi cu varietate de mijloace de luptă întrebuinţate, rolul cercetării a crescut considerabil. Acum
nu este destul numai de a descoperi inamicul şi de a raporta despre raionul şi caracterul acţiunilor
lui. Pe primul plan mai ascuţit se pune factorul timpului şi anume reducerea ciclului descoperire-
raport. La aceasta este necesară aşa precizie de determinare a locului de dispunere a inamicului,
care a da posibilitate deodată de a deschide asupra lui focul de nimicire. Cu alte cuvinte cercetarea
trebuie să determine coordonatele ţintelor cu viteza de tragere.
Totodată şi singur procesul descoperirii inamicului a suferit schimbări în urma întrebuinţării
de el a diferitelor contramăsuri cât pasive - mascarea acţiunilor sale, aşa şi active - desfăşurarea
activităţilor de contraspionaj. Toate acestea cer necesitatea pe larg: de a introduce în subunităţi a
mijloacelor tehnice de cercetare noi, necesitatea întrebuinţării a mijloacelor tehnice de cercetare
eficace şi efortul mare de putere moral-psihologică în lupta modernă, cer, în primul rând, mare
măiestrie a cercetaşilor.
Cercetarea se execută în toate formele şi situaţiile de luptă, în mod activ şi neîntrerupt,
în faţa frontului, la flancuri şi în intervale, în dispozitivul inamicului şi al trupelor proprii. Ea
trebuie să asigure comandanţilor şi statelor majore informaţii reale, care sa permită luarea
celor mai juste hotărâri şi măsuri.
Tipurile de cercetare:
- cercetarea armelor;
- cercetarea genistică;
- cercetarea de radiaţie;
- cercetarea chimică;
- cercetarea radio;
- cercetarea de artilerie (în batalion);
-cercetarea aeriană.
Principalele misiuni de cercetare ce revin subunităţilor de cercetare sânt de a procura şi
transmite oportun date şi informaţii despre inamic şi teren privind:
- raioanele de dispunere şi direcţiile de deplasare, dispozitivul de luptă, activitatea,
valoarea, compunerea şi apartenenţa naţională a marilor unităţi, unităţi şi subunităţi;
- natura, raioanele de dispunere sau direcţiile de deplasare a mijloacelor de distrugere în masă
şi incendiare, îndeosebi, a artileriei şi rachetelor şi pregătirile în vederea întrebuinţării acestora;
- traseul real şi gradul de amenajare genistică a poziţiilor şi raioanelor, a altor lucrări, existenţa
flancurilor, intervalelor şi a spaţiilor neocupate în dispozitivul de luptă;
- raioanele de dispunere (concentrare) sau direcţiile de deplasare a rezervelor (eşaloanelor
doi), îndeosebi, a celor de tancuri, a punctelor de comandă, centrelor de transmisiuni, staţiile radio,
de radiolocaţie, de dirijare a aviaţiei şi rachetelor, de bruiaj, traseul liniilor telefonice şi telegrafice
existente în zona acţiunilor de luptă;
- locul şi natura barajelor şi obstacolelor amenajate în faţa limitei dinainte, la flancuri, în
intervale şi în adîncimea dispozitivului de luptă;
- direcţiile şi raioanele de acţiune a elementelor de cercetare ale inamicului;

3
 - efectele produse în urma lovirii cu artileria, aviaţia şi cu alte mijloace şi măsurile luate de
inamic pentru refacerea dispozitivului şi a capacităţii de luptă a trupelor;
- valoarea, compunerea şi raioanele de dispunere ( direcţiile de deplasare şi aliniamentele de
desfăşurare) ale eşaloanelor doi şi rezervelor;
- raioanele de dispunere a aerodromurilor, punctelor de aprovizionare, a depozitelor şi natura
acestora;
- transporturile de aprovizionare şi evacuare pe care le execută inamicul, în special, cele de
muniţii, carburanţi şi alimente;
- modificările privind detaliile de planimetrie din teren, faţă de reprezentarea lor pe hărţile
topografice militare;
- starea de practicabilitate a comunicaţiilor şi terenului; existenţa raioanelor infectate
radioactiv sau cu substanţe toxice de luptă şi gradul de infectare a acestora;
- caracteristicele cursurilor de apă şi a lucrărilor hidrotehnice, căile de acces către acestea,
existenţa şi natura trecerilor, precum şi a mijloacelor ce pot fi folosite pentru traversare;
- raioanele în care s-au produs sau se pot produce dislocări de stânci, inundaţii şi incendii;
posibilităţile de ocolire a acestora;
- existenţa populaţiei în zonă, activitatea pe care o desfăşoară, atitudinea trupelor
inamicului faţă de populaţia din zonele ocupate temporar;
- momentul începerii retragerii inamicului din diferite raioane, direcţiile de retragere şi
raioanele (aliniamentele) pe care le ocupă în adâncime;
- raioanale în care există resurse alimentare şi materiale, natura, volumul şi posibilităţile de
folosire a acestora;
- existenţa şi natura diferitelor epidemii in rândurile populaţiei din teritoriul vremelnic ocupat.
În situaţii deosebite subunităţile de cercetare pot îndeplini şi alte misiuni, precum:
- atacarea unor subunităţi, aflate în deplasare, în staţionare sau în raioanele de
concentrare, cu scopul de a le produce pierderi, a crea panică şi a dezorganiza conducerea, precum şi
pentru capturarea de documente şi modele de tehnică;
- îndrumarea coloanelor inamicului pe alte direcţii, prin schimbarea
indicatoarelor;
- distrugerea sau avarierea (incendierea) totală sau parţială a unor obiective şi
lucrări importante din dispozitivul inamicului;
- blocarea temporală a unor puncte obligatorii de trecere;
- hărţuirea inamicului prin foc executat prin surprindere;
- observarea şi corectarea focului artileriei şi loviturilor aviaţiei proprii asupra
diferitelor obiective ale inamicului, precum şi urmărirea efectului asupra acestora;
- cucerirea şi menţinerea temporară a unor puncte obligatorii de trecere sau
obiective;
- cercetarea raioanelor în care trupele proprii urmează să întrebuinţeze desant
aerian;
- desfăşurarea unor acţiuni de propagandă specială, îndeosebi, răspîndirea de
zvonuri şi împrăştierea materialelor tipărite.
Cunoaşterea oportună a situaţiei, posibilităţilor şi concepţiei inamicului constituie o condiţie
esenţială pentru prevenirea trupelor asupra acţiunilor prin surprindere ale acestuia.
Cerinţele de bază ale cercetării sunt:
- continuitatea;
- oportunitatea;-
- caracterul activ al acţiunilor;
- autenticitatea datelor procurate.
Continuitatea cercetării se realizează prin: întrebuinţarea raţională şi într-o idee unitară a
forţelor şi mijloacelor la dispoziţie, menţinerea contactului cu inamicul, executarea neîntreruptă şi
cu intensitate a acţiunilor în toate formele şi situaţiile de luptă, ziua şi noaptea, în orice condiţii de
teren şi stare a vremii, conducerea fermă şi neîntreruptă a subunităţilor de cercetare, păstrarea în
permanenţă a unei rezerve de forţe şi mijloace de cercetare la dispoziţie.

4
 Oportunitatea cercetării se asigură prin procurarea şi transmiterea în timpul cel mai scurt a
datelor şi informaţiilor de către subunităţile de cercetare, centralizarea, analiza şi exploatarea
operativă a acestora.
Caracterul activ al cercetării rezultă din perseverenţa comandanţilor şi subunităţilor, a
fîecărui cercetaş, de a organiza şi executa acţiuni dinamice şi îndrăzneţe pentru procurarea unui
volum cât mai mare de date şi informaţii, care să asigure cunoaşterea permanentă a inamicului.
Autenticitatea constă în procurarea unor date şi informaţii reale, sigure şi complete,
raportarea lor cu exactitate, fără denaturări.
Acţiunile de cercetare trebuie să fie ingenios organizate şi executate cu hotărâre, curaj şi multă
iniţiativă. Personalul subunităţilor care execută misiuni de cercetare trebuie să acţioneze în ascuns,
cu îndrăzneală şi rapiditate, evitând descoperirea lui de către inamic.
Sursele principale pentru obţinerea de date şi informaţii sunt:
- obiectivele, activităţile şi acţiunile de luptă ale inamicului, prin descoperirea şi
supravegherea lor;
- elementele de cercetare, subunităţile luptătoare şi formaţiunile de apărare vecine şi cu care se
cooperează;
- prizonierii şi transfugii;
- documentele, modelele de armament şi tehnica de luptă capturate sau găsite pe cîmpul de
luptă;
- terenul şi populaţia din zonă – prin cercetare, respectiv, prin investigare;

2. Forţele, mijloacele şi elementele de cercetare.

Forţele de cercetare sînt constituite din militari şi subunităţi destinate să îndeplinească,
permanent sau temporar, misiuni de cercetare.
Mijloacele de cercetare cuprind tehnica de luptă, aparatura şi alte categorii de mijloace cu
ajutorul cărora forţele de cercetare acţionează în scopul îndeplinirii misiunilor primite.
Elementele de cercetare se constituie din militari, subunităţi din diferite genuri de arme.
Plutonul (grupă) de infanterie motorizată poate constitui următoarele elemente de cercetare:
cercetaşul, echipa de cercetare, patrula de cercetare şi patrula de cercetare independentă.
Cercetaşul este militarul destinat să îndeplinească misiuni de cercetare. El se trimite în misiune
de către echipa sau patrula de cercetare, precum şi de către subunităţile luptătoare. Cercetaşul
acţionează în faţă, lateral sau înapoia subunităţii din care face parte, în scopul cercetării inamicului şi
terenului şi pentru al preveni pe comandant asupra acţiunilor prin surprindere ale inamicului.
Echipa de cercetare are valoarea de la 2-4 militari până la o grupă şi se trimite în misiune de
către patrula de cercetare, patrula de cercetare independentă, precum şi de către subunităţile de
toate armele. Ea se destinează pentru cercetarea inamicului şi terenului pe o direcţie sau a unui
obiectiv. În funcţie de situaţie, echipa de cercetare poate fi de cap, de flanc şi de spate.

Patrula de cercetare şi patrula de cercetare independentă are valoare de la o grupă până la un

pluton şi poate fi întărită cu cercetaşi de artilerie, chimici şi de geniu.
Patrula de cercetare se trimite în misiune de către detaşamentul de cercetare, compania de
infanterie motorizată. Ea se destinează pentru cercetarea inamicului şi terenului sau a unor obiective pe
o direcţie sau într-un raion.

Patrula de cercetare poate fi: de cap, de flanc şi de spate.

Patrula de cercetare independentă se trimite în misiuni de către statul major al unităţii (marii
unităţi), precum şi de către batalionul infanterie motorizată sau alte subunităţi, pentru cercetarea
inamicului şi terenului sau a unor obiective importante, pe o direcţie sau într-un raion. Ea este condusă
de statul major(eşalonul) care a trimis-o în misiune şi raportează datele procurate direct acestui.

Distanţele la care acţionează elementele de cercetare sunt diferite; ele trebuie să asigure
prevenirea trupelor asupra acţiunilor executate de inamic prin surprindere şi, pe cât posibil, sprijinul cu
foc al elementelor de cercetare la angajarea acestora cu forţele superioare ale inamicului.
5
Aceste distanţe depind de: forma de luptă şi situaţia tactică în care se acţionează; valoarea, compunerea
şi misiunile încredinţate; caracteristicile terenului; posibilităţile de menţinere a legăturii;
modul de acţiune (pe autovehicule, pe jos); timpul când acţionează (ziua sau noaptea),
anotimpul şi condiţiile hidrometeorologice.

Depărtarea, la care se trimit elementele de cercetare faţă de trupele proprii, poate fi:

cercetaşul – până la 300 m (distanţa care îi asigură legătura de vedere cu cel care l-a trimis şi
sprijinul cu foc);

echipa de cercetare – pe autovehicule până la 2 km şi pe jos până la 600 m;

patrula de cercetare – pe autovehicule până la 10 km şi pe jos până la 2 km;

patrula de cercetare independentă – până la 15 km.

Noaptea şi ziua pe timp de ceaţă şi viscol, în localităţi, în teren acoperit şi greu accesibil,
distanţele se reduc.

3. Procedeele principale de executare a cercetării

Prin procedeu de cercetare se sub înţelege modul de acţiune al cercetaşului şi subunităţii

pentru îndeplinirea unei misiuni de cercetare.
Pentru îndeplinirea misiunilor de cercetare şi procurarea în timp scurt a datelor
(informaţiilor), patrula foloseşte următoarele procedee de cercetare:
- observarea şi ascultarea ;
- incursiunea (raidul);
- ambuscada ;
- incursiunea (raidul);
- cercetarea în dispozitivul inamicului;
- cercetarea prin luptă.
În afara acestor procedee, datele şi informaţiile se mai obţin şi prin acţiunile de luptă executate
de către subunităţile de toate armele, investigarea populaţiei, studierea documentelor, armamentului şi
tehnicii de luptă provenite de la inamic, precum şi din declaraţiile prizonierilor şi transfugilor.
Executarea cu succes a misiunilor de cercetare, impune ca în alegerea fiecărui procedeu să se
ţină seama de forma de luptă şi situaţia tactică, misiunile şi posibilităţile subunităţilor care execută
cercetarea, caracteristicile terenului, anotimp şi condiţiile hidrometeorologice.

Observarea şi ascultarea – constituie unul din procedeele de bază ale cercetării şi constă în
supravegherea cîmpului de luptă, descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi altor obiective.
Observarea şi ascultarea se organizează şi se execută permanent, ziua şi noaptea de către comandanţi şi
întregul personal al subunităţii, indiferent de situaţia în care se află subunităţile, de anotimp şi de
condiţiile hidrometeorologice.
Incursiunea – este un procedeu de cercetare şi de luptă.
Ca procedeu de cercetare incursiunea se organizează, de regulă, pe timpul pregătirii luptei de
apărare sau a ofensivei şi se execută de către pluton (grupă).
Incursiunea se execută în scopul capturării militarilor inamicului, documente şi modele de
armament, aparatură radioelectronică şi tehnică de luptă.
În unele situaţii incursiunea se execută şi pentru a procura (verifica) anumite date (informaţii),
precum şi pentru descoperirea noilor obiective existente în dispozitivul de luptă al inamicului.
Ca procedeu de luptă incursiunea se execută în scopul de a nimici (distruge) subunităţi şi
obiective izolate din dispozitivul inamicului, a produce pierderi şi a crea panică în rîndul acestuia. În
acelaşi timp se urmăreşte şi capturarea militarilor, documentelor, armamentului şi tehnicii de luptă.

6
 Ambuscada – este un procedeu de cercetare şi de luptă foarte eficient, în cazul cînd inamicul
trebuie lovit permanent şi pretutindeni.
Ambuscada constă în dispunerea mascată a subunităţii pe direcţia cea mai probabilă de înaintare
(deplasare) a inamicului, pentru a-l ataca prin surprindere, a crea panică şi a-i produce pierderi, a
captura militari, documente, modele de armament şi tehnică de luptă. Drept obiective de atac pot fi:
militari izolaţi sau în grupuri mici, subunităţi care se deplasează pe jos sau pe tehnică de luptă şi alte
obiective izolate aflate în mişcare.
Ambuscada se organizează în orice situaţii şi forme de luptă, teren, anotimp şi, mai ales, în
condiţii grele de stare a vremii, de regulă: în teren greu accesibil, în munţi, în punctele obligatorii
de trecere şi în alte locuri favorabile ataculuii prin surprindere de la mică distanţă. Aceasta se
execută la ordin sau din iniţiativa comandantului de subunitate, atît ziua, cît şi noaptea.
Cercetarea în dispozitivul inamicului este un procedeu complex de cercetare şi constă în
pătrunderea sau rămânerea unor elemente de cercetare (subunităţi) în dispozitivul acestuia cu scopul de
a procura date şi informaţii despre inamic, teren şi alte elemente ale situaţiei, cât şi pentru a executa
prin surprindere acţiuni de nimicire sau distrugere a unor obiective, în vederea producerii de pierderi şi
panică în rândurile inamicului. Cercetarea în dispozitivul inamicului se execută de către subunităţi de
cercetare şi de celelalte arme, cât şi de către forţele de rezistenţă, care acţionează pe teritoriul
vremelnic ocupat de inamic.
Subunităţile destinate să îndeplinească misiuni de cercetare în dispozitivul inamicului se trimit şi
sunt conduse nemijlocit de către statele majore de mari unităţi şi unităţi, acţionând sub forma patrulelor
de cercetare independente (patrulelor de cercetare). Valoarea acestora este de o grupă, iar uneori –
pluton.
În compunerea patrulei de cercetare independente (patrulei de cercetare) se includ, de regulă,
militari care cunosc terenul şi limba inamicului şi care posedă înalte calităţi morale, de luptă şi fizice.
În raport de situaţie, în compunerea patrulei se includ şi specialişti în executarea cercetării de artilerie,
de geniu şi chimice.
Cercetarea prin luptă – este un procedeu de cercetare şi de luptă care se execută la ordin, în
scopul de a verifica şi preciza datele de cercetare, sau de a obţine alte informaţii despre inamicul din
contact nemijlocit, cînd procurarea acestora nu este posibilă prin alte procedee. Aceasta constă în
executarea unui atac hotărît, cu obiectiv limitat, care să oblige inamicul de a-şi demasca forţele şi
mijloacele, organizarea sistemului de foc şi de baraje, dispozitivul, precum şi concepţia de acţiune,
creînd condiţii pentru descoperirea forţelor din contact nemijlocit şi din adîncimea apropiată.

4. Bazele de organizare şi procedeele principale de executare a observării şi

ascultării.
Observarea şi ascultarea constituie unele din procedeele de bază ale cercetării şi constă în
supravegherea câmpului de luptă, descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi a altor obiective, în
scopul procurării datelor şi informaţiilor necesare. Observarea şi ascultarea se organizează permanent,
ziua şi noaptea, de către comandanţi şi întregul personal al subunităţii, precum şi de către militarii
trimişi în posturi de observare, pânde sau numiţi ca observatori, indiferent de situaţia în care se găsesc
trupele, de anotimp şi condiţiile hidrometeorologice.

Prin observare se asigură:

- descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi a obiectivelor şi determinarea distanţelor până
la ele;
- urmărirea acţiunilor de luptă, a manevrei de forţe şi mijloace executată de inamic şi asigurarea
legăturii de vedere cu subunităţile vecine;
- descoperirea indiciilor care demască prezenţa, activitatea şi acţiunile inamicului;
- urmărirea efectului focului executat de trupele proprii asupra inamicului, a distrugerilor şi
incendiilor produse;
- supravegherea spaţiului aerian şi determinarea caracterului acţiunilor aviaţiei inamice;
- descoperirea întrebuinţării desantului aerian şi a trupelor aeromobile de către inamic.
În toate situaţiile, îndeosebi, pe timp de noapte şî în condiţii de vizibilitate redusă,
7
observarea şi ascultarea se completează reciproc.
Pentru executarea observării se numesc observatori sau se organizează posturi de observare.
Observator este militarul destinat să execute observarea inamicului, terenului şi spaţiului aerian.
Postul de observare se compune, de regulă, din 3-4 militari dintre care unul este şef şi are
misiunea să supravegheze activitatea şi acţiunile inamicului terestru şi aerian şi să raporteze oportun
datele obţinute. Uneori personalul postului de observare poate avea o compunere mixtă.
Personalul postului de observare (observatorul) primeşte ordinul de luptă în teren, în care i se
indică:
- reperele, numerotarea lor şi distanţele până la acestea;
- informaţii despre inamic;
- misiunea postului de observare, în care se precizează: compunerea, şeful postului de
observare, raionul (locul) de dispunere, sectorul de observare şi direcţia (obiectivul) principală de
observare, modul de raportare a datelor obţinute, indicative, frecvenţe şi semnale;
- locurile posturilor de observare vecine şi modul de realizare a legăturii cu acestea;
- misiunea şi modul cum va acţiona pe timpul ducerii luptei;
- data şi ora începerii observării;
- secretul (parola şi răspunsul) – când este nevoie.
După primirea ordinului de luptă, şeful postului de observare:
- alege locul postului de observare (de bază şi de rezervă);
- organizează observarea şi siguranţa apropiată;
- precizează misiunea, repartizează personalul pe schimburi şi conduce activitatea acestuia;
- stabileşte natura, volumul şi urgenţa executării lucrărilor genistice (când este cazul);
- execută personal observarea celor mai importante obiective şi menţine legătura cu eşalonul
care l-a trimis în misiune;
- raportează la timp datele procurate şi ţine evidenţa acestora;
- părăseşte postul de observare numai la ordinul sau cu aprobarea comandantului eşalonului
care l-a trimis în misiune. În cazul că postul de observare se află în pericol, ia măsuri de schimbare a
locului şi raportează imediat despre aceasta.
Personalul postului de observare (observatorul) se dispune în lucrări genistice, clădiri,
autovehicule, elicoptere sau alte locuri favorabile executării observării terestre şi aeriene (fig. 10).
Locul ales pentru executarea observării trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să permită executarea observării, pe cât posibil circular şi pe o distanţă cât mai mare;
- să fie mascat împotriva observării terestre şi din aer a inamicului şi ferit de focul acestuia;
- să aibă căi de acces ascunse şi să asigure condiţii bune pentru lucrul şi odihna personalului;
- să nu fie în apropierea unor repere caracteristice din teren care atrag atenţia inamicului;
- să permită realizarea legăturii cu comandantul care 1-a trimis în misiune, direct sau prin
subunităţile care acţionează în apropiere.

8
 În cazul când nu este timp îndestulat pentru amenajarea şanţului observatorul poate ocupa poziţia
la obiectele în teren, folosind caracteristicile de mascare (Fig. 11.).

9
10
11
 Fig. 12. Locul observatorului mascat sub obiectele în teren:
a), e) moviliţă; b) trunchi; c) tanc; d) calea ferată; f) piatră.

Postul de observare (observatorul) trebuie asigurat cu mijloace de observare pe timp de zi şi

de noapte, cu aparatele de cercetare N.B.C., cu ceas, busolă, lanternă, rechizite (planşetă, compas,
riglă, creioane), mijloace de semnalizare şi legătură; documente (hartă sau schemă; registru de
observare) pentru evidenta şi transmiterea datelor procurate (fig. 13.).
Când observarea se execută din autovehicul (transport blindat, automobil) sau elicopter,
personalul foloseşte mijloace de observare şi de transmisiuni existente pe acestea.
Legătura între postul de observare (observator) şi eşalonul care 1-a trimis în misiune se
realizează prin mijloace mijloace de transmisiuni cu fir, radio şi mobile, precum şi prin semnale.
Datele procurate de postul de observare pot fi imprimate şi pe bandă magnetică, atunci când se dispune
de asemenea mijloace.
Pentru cercetarea inamicului şi a terenului, postului de observare (observatorului) i se
stabileşte sector de observare sau obiectiv (obiective) de observat; în cadrul sectorului de
observare se indică direcţia (obiectivul) principală de observare.

12
 Sectorul de observare cuprinde spaţiul terestru şi aerian în care se execută observarea.
Dezvoltarea frontală şi adâncimea acestuia sânt variabile şi depind de: teren, condiţiile de vizibilitate şi
densitatea obiectivelor din partea inamicului.
Limitele sectorului de observare (dreapta, stânga) se stabilesc prin repere sau azimut şi trebuie,
pe cât posibil, să se intersecteze pe limita dinainte a dispozitivului trupelor proprii cu ale posturilor de
observare vecine.
În adâncime, sectorul de observare se împarte în zone, delimitate prin linii convenţionale, astfel
(Fig. 14.):
- zona apropiată, cuprinde poţiunea de teren în care obiectivele (personalul şi tehnica de luptă,
lucrările genistice, precum şi detaliile de planimetrie) pot fi văzute clar cu ochiul liber;
- zona mijlocie, cuprinde porţiunea de teren dintre linia cea mai îndepărtată a zonei apropiate şl
până unde observatorul poate recunoaşte cu ochiul liber siluetele tehnicii de luptă, formele copacilor şi
caselor;
- zona îndepărtată, cuprinde porţiunea dintre linia cea mai îndepărtată a zonei mijlocii şi până la
limita vizibilităţii ce poate fi acoperită cu ajutorul aparatelor de observare din înzestrare.
Când terenul limitează posibiltătile de observare în adâncime, sectorul nu se mai împarte în zone.
Când situaţia impune, postul de observare (observatorul) execută observarea circulară a spaţiului
terestru şi aerian, fără a i se stabili sector de observare.

13
 Documentele pentru evidenta şi transmiterea dalelor de către postul de observare
(observator) sânt:
- harta de lucru este documentul pe care se trec: locul postului de observare, limitele
sectorului, zonele nevăzute şi obiectivele descoperite de către observator şi se foloseşte pentru
raportarea datelor prin coordonate;
- schema sectorului de observare este documentul pe care se reprezintă: locul postului de
observare; reperele, azimuturile acestora şi distanţele până la ele; sectorul de observare – împărţit pe
zone; zonele nevăzute. Schema se întocmeşte când nu se dispune de hartă de scară mare; aceasta
ajută la raportarea datelor obţinute.
- jurnalul de observare este documentul de evidenţă în care se consemnează toate datele
obţinute prin observare.
Pe timpul executării observării, obiectele descoperite se trec pe hartă sau schemă şi se înscriu
în jurnalul de observare, după care sunt raportate eşalonului superior. Datele importante se
raportează imediat
Pentru asigurarea continuităţii lucrului, activitatea în cadrul postului de observare se
desfăşoară pe schimburi.
Fiecare schimb execută observarea permanentă a inamicului şi terenului din sectorul stabilit,
iar datele se înscriu în jurnalul de observare şi se trec pe hartă (schemă). La orele stabilite, sau
imediat, când situaţia impune, datele sânt raportate eşalonului superior, precizându-se cu exactitate
data (ziua şi ora), locul de dispunere prin coordonate (direcţia de deplasare) a obiectivelor
descoperite, activităţile şi acţiunile executate de inamic. În dreptul fiecărei informaţii se
consemnează cui a fost transmisă şi la ce oră.

14
 Pe timpul pregătirii de foc (contrapregătirii), personalul postului de observare urmăreşte
efectul focului asupra obiectivelor, stabileşte gradul de nimicire, neutralizare sau distrugere a
acestora şi acţiunile executate de inamic, raportând oportun cele observate, eşalonului superior.
În cazul întrebuinţării armelor de distrugere în masă şi a mijloacelor incendiare, la semnalul
de înştiinţare, personalul postului de observare îşi înbracă masca contra gazelor şi trece celelalte
mijloace de protecţie individuală în poziţie „pentru luptă”, continuă observarea, determină şi
raportează efectele produse asupra personalului şi tehnicii de luptă a inamicului.
Când observarea se execută timp îndelungat, personalul postului de observare este înlocuit
periodic, iar în condiţii meteo grele (pe timp de ger, viscol, ceaţă, ploi abundente etc.) acesta este
schimbat mai des decât în condiţii obişnuite.
Schimbarea locului postului de observare se execută la ordin, de regulă, noaptea, precum şi
din iniţiativa şefului postului de observare, în următoarele situaţii:
- când postul de observare a fost descoperit şi inamicul execută foc asupra lui;
- când efectele armelor de distrugere în masă înrăutăţesc condiţiile de observare şi pun în
pericol viaţa cercetaşilor;
- pe timpul ducerii luptei, sau în alte situaţii, când executarea observării din locul iniţial nu
mai este posibilă.
Despre schimbarea locului, şeful postului de observare raportează comandantului (şefului)
care 1-a trimis în misiune.
Pe timp de noapte, observarea se execută atât cu ochiul liber cât şi prin folosirea aparatelor
de vedere pe timp de noapte, fiind completată permanent cu ascultarea.
Noaptea, posturile de observare de la contact se dispun cât mai aproape de inamic, iar locurile
alese trebuie să permită, pe cât posibil, observarea de jos în sus. Când în raioanele sau pe direcţiile
posturilor de observare se execută şi alte acţiuni de cercetare de către trupele proprii (incursiuni,
ambuscade, deplasarea unor echipe sau patrule), se va stabili şi modul de recunoaştere reciprocă şi
de cooperare. În astfel de situaţii, misiunile postului de observare se completează cu altele, în
folosul acţiunii respective.
Observarea cu ajutorul aparatelor active de vedere pe timp de noapte se execută din alte
locuri decât cele folosite pe timpul zilei, la intervale de timp diferite, pentru a nu da posibilitate
inamicului să descopere locul de dispunere a posturilor de observare şi periodicitatea folosirii
acestora.
Militarii aleşi pentru executarea observării pe timp de noapte trebuie să ştie să se orienteze
bine în condiţii de vizibilitate redusă şi să aibă auzul şi memoria bune, astfel, încât să poată asculta
şi reda cât mai exact cele auzite şi văzute.
Când situaţia permite ascultarea convorbirilor inamicului, în compunerea posturilor de
observare vor fi incluşi, pe cât posibil, şi cercetaşi care cunosc limba acestuia.
Direcţiile şi locurile de dispunere a mijloacelor de foc care se descoperă prin lumina de la
gura ţevii, se determină cu ajutorul reperelor vizibile sau al azimuturilor, iar distanţa până la ele —
cu ajutorul cronometrului (ceasului). Datele, obţinute pe timp de noapte, se trec în jurnalul de
observare şi se raportează pe măsura procurării lor, urmând ca ele să fie verificate pe timp de
lumină.
Despre creşterea intensităţii zgomotelor şi a luminilor, a regimurilor de luptă în general, faţă
de orele sau nopţile anterioare, precum şi despre eventualele schimbări bruşte ale situaţiei, şefului
postului de observare raportează imediat.
Observarea în localitate şi într-o zonă industrială prezintă unele particularităţi, astfel:
- executarea observării este mult îngreuiată din cauza clădirilor, fumului şi prafului rezultat
din activităţile desfăşurate, sau a incendiilor şi exploziilor produse;
- în compunerea posturilor de observare pot fi incluşi militari care cunosc bine
particularităţile localităţilor, construcţiilor şi terenului;
- numărul posturilor de observare este mult mai mare şi se dispun la intervale mai mici unul
faţă de celălalt;

15
 - instalarea posturilor de observare se fâce frecvent la etajele superioare şi în podurile
clădirilor, în turnuri, coşuri, în construcţiile înalte şi în gurile de canalizare, care asigură o bună
vizibilitate;
- în principiu, posturile de observare nu primesc sectoare de observare, ci numai direcţii şi
obiective de supravegheat. Observarea se execută, de regulă, în lungul străzilor, aleilor şi în
direcţiile clădirilor importante, grădinilor, parcurilor, pieţelor şi altor locuri unde inamicul îşi poate
dispune personalul şi tehnica de luptă.
Observarea în raioanele de fortificaţie se execută în scopul de a stabili locul de dispunere a
lucrărilor de apărare permanente, ocupate de către inamic, mijloacele de foc folosite, precum şi
barajele (obstacolele) şi alte lucrări executate în faţa şi în interiorul aliniamentelor (raioanelor) şi
punctelor de sprijin cucerite.
Unele posturi de observare pot primi ca misiune să supravegheze numai 1-2 lucrări de apărare
permanente (cazemate) ocupate de către inamic.
Pentru executarea observării în raioanele fortificate se folosesc, de regulă, mai multe forţe şi
mijloace de cercetare decât în condiţiile unei apărări obişnuite.
Observarea la fluviu se execută atât pe fluviu, cât şi pe uscat, de către posturile de observare
şi mijloacele radiotehnice, dispuse pe mal. Observarea se execută pe front larg şi pe mare adâncime,
folostndu-se pe scară largă aparatura de observare, care permite descoperirea şi determinarea cu
precizie a poziţiei obiectivelor pe apă.
Posturile de observare de pe malul fluviului se instalează, de regulă, în punctele dominante de
teren, în clădiri şi alte construcţii, precum şi înapoia digurilor de proiecţie a malurilor şi plajelor.
Raportul observatorului trebuie să fie clar şi scurt. De exemplu: „Reperul I, în stânga 10,
mai departe de 200, în tufar este un observator”; „Reperul 3, în dreapta 20, mai aproape de
100 la colţul arăturii un tun fără recul a executat o lovitură”.

16
17
 Secvenţa finală – 5 minute.
- petrec pe scurt bilanţul şedinţei;
- anunţ studenţii care sau evidenţiat pozitiv şi cei mai pasivi;
- pun sarcinile pentru pregătirea individuală.

Conducătorul şedinţei

_________________________ _________________________
18