REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA

MINISTERUL APARARII NATIONALE

NESECRET
Exemplarul nr. ___________

A.N. - 3
REGULAMENTUL DE LUPTA
Al SUBUNITATILOR DE INFANTERIE SI VANATORI DE MUNTE
BATALION, COMPANIE

BUCURESTI - 1987
Operatiile tehnice-editorilale au fost executate
De Sectia Asigurare Tehnico-Economica a Presei si Publicatiilor
Ministerului Apararii Nationale

REPUBLICA SOCIALISTA ROMANA

MINISTERUL APARARII NATIONALE

Nr. O.G. 39
Din 15.10.1986
ORDINUL GENERAL
AL
MINISTERUL APARARII NATIONALE
Al
REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA

In baza prevederilor articolelor 4 litera " v " si 16 Decretul nr 444/1972,

privind organizarea si functionarea Ministerul Apararii Nationale;
Avind in vedere hotarirea biroului executiv Biroului Executiv al
Consiliului de Conducere al Ministerului Apararii Nationale adoptata in sedinta din
26.09.1986,

O R D O N:

1. Se adopta " AN-3 REGULAMENTUL DE LUPTA AL SUBUNITATILOR DE

INFANTERIE SI VANATORI DE MUNTE" (batalion, companie), care intra in
vigoare la 01.08.1987.
2. Pe aceeasi data se aproga Regulamentul de lupta al infanteriei si vanatorilor de
munte, A.N.-3" (batalion, companie), editie 1987, aprobat pemtru experimentare
prin Ordinul General nr. 27 din 22.06.1977

MINISTRUL APARARII NATIONALE

General - colonel VASILE MILEA
Prevederile regulamentului de lupta se
referaatit la batalionul (compania) de infanterie,
compania de vinatori de munte, cit si la toate tipurile
de subunitati militare de valoare batalion, respectiv
companie - care vor fi puse in situatia de a lupta ca infanteria

CAPITOLUL 1 PRINCIPII GENERALE

1. CARACTERISTICILE LUPTEI SUBUNITATILOR
Art. 1. Lupta in razboiul de aparare a patriei dus de catre intregul popor este
o inclestare dirza, care consta dintr-un ansamblu de actiuni desfasurate in mod
organizat de catre subunitati militare impreuna cu formatiuni de aparare,
independent sau izolat, cu folosirea tehnicii militare pentru nimicirea sau
capturarea inamicului, reducerea la minimum a capacitatii sale combative si
izgonirea lui de pe teritoriul national.
Lupta moderna pregatita si desfasurata potrivit principiilor doctrinei militare
nationale cere din partea trupelor un nivel ridicat al constiintei lor politice, o
pregatire temeinica si iscusinta de a folosi cu pricepere tehnica militara, intreaga
putere de foc a armamentului din inzestrare pentru nimicirea inamicului in timp
scurt, in orice conditii de teren si stare a vremii, atit ziua cit si pe timp de noapte.
Lupta trebuie angajata in conditii avantajoase, iar agresorul sa fie nimicit sau
capturat cit mai rapid. Hotarirea luata in acest scop sa fie ferma si dusa pina la
capat. Comandantul este obligat sa imprime tuturor subordonatilor vointa
nestramutata in victorie, sa manifeste tarie de caracter in toate imprejurarile si sa-si
asume intreaga raspundere pentru indeplinirea misiunii primite.
Lupta impune intrebuintarea cu eficienta a tuturor fortelor si mijloacelor, o
inalta capacitate organizatorica a comandantilor, eforturi morale si fizice sporite
din partea subunitatilor militare si formatiunilor de aparare. in razboiul intregului
popor creste rolul si importanta fiecarui militar si luptator prin actiunile duse in
cadrul subunitatii, impreuna cu alti militari si luptatori, precum si independent sau
izolat. Omul, stapin pe tehnica, are rolul hotaritor si el decide, in final, soarta
luptei.
Nivelul inalt de pregatire a personalului, intelegerea profunda a cauzei
pentru care lupta si indeplinirea constienta a 'datoriei militare contribuie simtitor la
ridicarea capacitatii de lupta a subunitatilor militare si formatiunilor de aparare,
precum si la manifestarea spiritului de initiativa, a hotaririi de a lupta si invinge, a
eroismului de masa si a dirzeniei in lupta.
Pentru ducerea cu succes a actiunilor de lupta militarilor si luptatorilor din
formatiunile de aparare li se cer inalte calitati moral-politice, disciplina ferma,
calire fizica, o pregatire temeinica si complexa. Pentru nimicirea inamicului este
necesar ca fiecare militar si luptator sa dea dovada de curaj, vitejie, initiativa
creatoare, sa foloseasca judicios terenul, armamentul, tehnica, celelalte materiale si
sa fie perseverent in indeplinirea misiunilor.
EroismuFde masaTdirzenia si increderea in victoria finala sint trasaturi
morale ale militarilor si luptatorilor. Acestia trebuie sa-si insuseasca temeinic
formele si procedeele de lupta, sa le aplice corespunzator caracteristicilor terenului,
sa manifeste permanent hotarirea neclintita de a nimici pe agresor in orice conditii,
indiferent de greutati si de a indeplini misiunea de lupta cu orice pret, chiar cu
sacrificiul vietii.
Grija fata de subordonati este cea mai importanta indatorire a
comandantilor. Ei sint obligati sa-si cunoasca subordonatii, sa le ridice continuu
nivelul de pregatire, sa tina contactul personal cu acestia si sa manifeste preocupare
fata de viata lor de fiecare zi. Comandantul, prin trasaturile sale de caracter si
politico-morale, competenta profesionala, autoritatea si stilul de munca, trebuie sa
asigure in rindul subordonatilor climatul unei activitati de incredere si hotarire
ferma pentru indeplinirea misiunilor incredintate.
Art. 2. in razboiul intregului popor lupta subunitatilor se caracterizeaza
prin : dinamism ; schimbari bruste si rapide ale situatiei ; caracterul complex,
decisiv si de independenta al actiunilor, care asigura nimicirea inamicului cu
fortele si mijloacele la dispozitie si cu pierderi minime ; hartuirea continua a
inamicului ; folosirea cu pricepere a terenului, a localitatilor, intreprinderilor,
platformelor (zonelor) industriale transformate in cetati de munca, lupta si aparare ;
mare diversitate de forme si procedee de lupta ; pregatirea actiunilor in timp scurt,
de regula, in teren si desfasurarea acesteia in cadrul unitatilor proprii, in fata sau
inapoia acestora, peste tot unde a patruns inamicul, avind aspectul luptei armate,
apararii teritoriale si zonale, hartuirii permanente, precum si al actiunilor de lupta
desfasurate izolat sau independent de catre subunitati militare si formatiuni de
aparare, in conditiile neintrebuintarii armelor de nimicire in masa si mijloacelor
incendiare sau cu folosirea lor. in orice situatie insa, lupta trebuie pregatita sa fie
dusa neintirziat in conditiile folosirii acestor arme, ca masura de raspuns la
actiunile inamicului.
Armele de nimicire in masa si mijloacele incendiare sint destinate pentru
lovirea celor mai importante grupari de forte si obiective. Din categoria acestor
arme fac parte : arma nucleara, arma chimica, arma biologica si mijloacele
incendiare.
Arma nucleara este cel mai puternic mijloc de nimicire in masa. Prin
efectele combinate ale munitiei nucleare sau termonucleare (emisiunea de lumina,
radiatia penetranta, impulsul electromagnetic, unda de soc si contaminarea
radioactiva) aceasta poate sa produca trupelor, intr-un timp scurt, pierderi mari in
personal si tehnica militara, sa ingreuieze actiunile de lupta ale trupelor si
activitatea serviciilor, sa distruga lucrari de aparare si alte obiective, sa creeze zone
mari contaminate radioactiv si cu distrugeri.
Arma chimica prin actiunea substantelor toxice de lupta poate sa produca
pierderi insemnate in rindul personalului, iar prin contaminarea terenului, tehnicii
militare, lucrarilor de aparare si altor obiective sa ingreuieze folosirea lor de catre
trupe. Pastrindu-si actiunea distructiva in teren un timp indelungat dupa
intrebuintare ingreuiaza actiunile de lupta si activitatea serviciilor.
Arma biologica provoaca imbolnaviri si decese in rindul trupelor,
populatiei si animalelor, precum si distrugerea culturilor vegetale prin folosirea
microorganismelor vii patogene (microbi, virusuri, ciuperci) sau a produselor lor,
cit si prin folosirea insectelor.
Arma biologica are actiune prelungita in timp si spatiu in functie de agentul
patogen folosit, de metodele si mijloacele de ras-pindire a acestuia. Ea poate
produce, in timp scurt, imbolnaviri cu caracter extensiv (epidemii, pandemii,
epizootii).
Mijloacele incendiare simt in masura ca, prin temperatura inalta ce se
dezvolta in timpul arderii substantelor (amestecurilor) incendiare, sa produca
pierderi in rindul personalului si incendierea tehnicii militare, lucrarilor de aparare,
vegetatiei, localitatilor si bunurilor materiale.
in lupta moderna creste importanta nimicirii oportune a mijloacelor de atac
nuclear, radioelectronice, aeriene, a blindatelor de toate categoriile, precum si
necesitatea realizarii si mentinerii initiativei si superioritatii de foc asupra
inamicului pe directiile importante si in momentele hotaritoare. Sporeste, de
asemenea, rolul actiunilor independente si cu initiativa duse de catre subunitatile
militare si formatiunile de aparare, capacitatii lor de a trece repede prin zonele de
teren contaminate, incendiate si cu distrugeri, precum si prin barajele de toate
categoriile.
Art. 3. Succesul in lupta impotriva unui inamic superior din punct de
vedere numeric si al inzestrarii cu tehnica se obtine prin eforturile intrunite
ale tuturor subunitatilor militare si formatiunilor Armele de nimicire în masă
şi mijloacele incendiare sînt destinate pentru lovirea celor mai importante
grupări de forţe şi obiective. Din categoria acestor arme fac parte : arma
nucleară, arma chimică, arma biologică şi mijloacele incendiare.
 Arma nucleară este cel mai puternic mijloc de nimicire în masă. Prin
efectele combinate ale muniţiei nucleare sau termonucleare (emisiunea de
lumină, radiaţia penetrantă, impulsul electromagnetic, unda de şoc şi
contaminarea radioactivă) aceasta poate să producă trupelor, într-un timp
scurt, pierderi mari în personal şi tehnică militară, să îngreuieze acţiunile
de luptă ale trupelor şi activitatea serviciilor, să distrugă lucrări de apărare
şi alte obiective, să creeze zone mari contaminate radioactiv şi cu
distrugeri.
Arma chimică prin acţiunea substanţelor toxice de luptă poate să
producă pierderi însemnate în rîndul personalului, iar prin contaminarea
terenului, tehnicii militare, lucrărilor de apărare şi altor obiective să
îngreuieze folosirea lor de către trupe. Păstrîndu-şi acţiunea distructivă în
teren un timp îndelungat după întrebuinţare îngreuiază acţiunile de luptă şi
activitatea serviciilor.
Arma biologică provoacă îmbolnăviri şi decese în rîndul trupelor,
populaţiei şi animalelor, precum şi distrugerea culturilor vege tale prin
folosirea microorganismelor vii patogene (microbi, virusuri, ciuperci) sau a
produselor lor, cît şi prin folosirea insectelor.
Arma biologică are acţiune prelungită în timp şi spaţiu în funcţie
de agentul patogen folosit, de metodele şi mijloacele de răs-pîndire a
acestuia. Ea poate produce, în timp scurt, îmbolnăviri cu caracter extensiv
(epidemii, pandemii, epizootii).
Mijloacele incendiare sîmt în măsură ca, prin temperatura înaltă ce se
dezvoltă în timpul arderii substanţelor (amestecurilor) incen diare, să
producă pierderi în rîndul personalului şi incendierea tehnicii militare,
lucrărilor de apărare, vegetaţiei, localităţilor şi bunurilor materiale.
în lupta modernă creşte importanţa nimicirii oportune a mijloacelor
de atac nuclear, radioelectronice, aeriene, a blindatelor de toate
categoriile, precum şi necesitatea realizării şi menţinerii iniţia tivei şi
superiorităţii de foc asupra inamicului pe direcţiile impor tante şi în
momentele hotărîtoare. Sporeşte, de asemenea, rolul acţiunilor independente
şi cu iniţiativă duse de către subunităţile militare şi formaţiunile de
apărare, capacităţii lor de a trece repede prin zonele de teren
contaminate, incendiate şi cu distrugeri, precum şi prin barajele de toate
categoriile.
Art. 3. Succesul în lupta împotriva unui inamic superior din punct de
vedere numeric şi al înzestrării cu tehnică se obţine prin eforturile întrunite
ale tuturor subunităţilor militare şi formaţiunilor
de apărare. El este condiţionat de asigurarea unei înalte capacităţi de
luptă a subunităţilor militare şi formaţiunilor de apărare, de ini ţiativa
comandanţilor şi de ingeniozitatea lor de a folosi, în funcţie de situaţie,
metode şi procedee de luptă variate, precum şi condiţiile geoclimatice ale
teritoriului patriei noastre.
Succesul în luptă se obţine prin concentrarea rapidă şi în ascuns a
forţelor şi mijloacelor şi realizarea unui raport de forţe favorabil pe
direcţiile importante pentru cucerirea şi menţinerea iniţiativei, executarea
unor acţiuni prin surprindere, folosind la maximum caracteristicile
armamentului şi tehnicii de luptă, manevra, avantajele terenului şi
barajele.

2. DESTINAŢIA ŞI ROLUL SUBUNITĂŢILOR IN LUPTA

Art. 4. Infanteria, ca gen de armă din cadrul trupelor de uscat, este

constituită din subunităţi de infanterie şi de vînători de munte, unităţi şi
mari unităţi de arme întrunite (mecanizate, de infanterie moto şi de
vînători de munte).
Subunităţile de infanterie şi vînători de munte sînt înzestrate cu
armament şi tehnică militară modernă, dispun de mare putere de foc, mare
mobilitate şi capacitate de manevră. Ele sînt capabile să ducă o luptă
dîrză, de lungă durată, în orice condiţii de teren şi stare a. vremii
inclusiv în condiţii de izolare. Subunităţile de vînători de munte sînt
specializate pentru ducerea acţiunilor de luptă în teren muntos-împădurit,
greu accesibil.
Art. 5. Batalionul (compania) de infanterie, compania de vînători de
munte sînt subunităţi tactice care acţionează în cadrul regi-
mentului mecanizat (batalionului de infanterie) şi batalionului devînători de
munte, pot duce acţiuni de luptă independent şi în con
diţii de izolare. In unele situaţii pot acţiona ca : detaşament înaintat;
detaşament de întoarcere ; în siguranţa marşului şi a staţionării ; în
compunerea unor detaşamente tactice ; ca desant aerian .tactic
debarcat ; pentru siguranţa unui flanc sau pentru hărţuirea inami cului pe
teritoriul naţional ocupat de către acesta.
1 Batalionul (compania) de infanterie (compania de vînători de
munte) împreună cu subunităţi de celelalte arme, de grăniceri, ale
Ministerului de Interne, de gărzi patriotice şi cu alte formaţiuni de apărare,
este capabil să ducă acţiuni de luptă hotărîtoare, într-un ritm rapid, după
executarea unor marşuri pe distanţe mari sau direct din garnizoana de
reşedinţă, în orice condiţii de teren, timp
şi stare a vremii atît pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă *,
automobile), ca desant pe tancuri, cît şi pe jos.
în apărare, folosind procedeele de hărţuire continuă, acţionează pentru
producerea de pierderi însemnate inamicului şi menţinerea cu fermitate a
raioanelor (punctelor de sprijin) încredinţate, execu tarea contraatacurilor,
limitarea pătrunderii acestuia în adîncimea apărării, nimicirea subunităţilor
de desant aerian, aeromobile şi a grupurilor de cercetare-diversiunc.
Art. 6. Pentru menţinerea cu fermitate a unor raioane vitale sau a
unor obiective (localităţi şi grupuri de obiective de importanţă deosebită de
pe teritoriul naţional), batalionul (compania) împreună cu alte subunităţi
şi formaţiuni de apărare poate duce, la ordin, acţiuni de luptă în cadrul
apărării zonale.
Art. 7. Batalionul (compania), la ordin sau ca urmare a situa ţiei
tactice create acţionează separat, îndepărtat de eşalonul superior,
organizează traiul şi pregăteşte lupta în condiţii de izolare, avînd legătura
prin mijloace de transmisiuni sau fără nici un fel de legă tură cu acesta.
Acţiunile de luptă în condiţii de izolare sînt influenţate de :
complexitatea situaţiei tactice ; caracteristicile terenului ; starea şi
posibilităţile subunităţilor militare şi formaţiunilor de apărare pro prii ;
condiţiile de timp şi anotimp ; caracterul acţiunilor inamicu lui, precum şi
de resursele materiale şi umane din raioanele acţiunilor de luptă. Acestea
se desfăşoară în apărare şi ofensivă precum şi în alte forme şi procedee de
luptă, în adîncimea dispozitivului trupelor proprii în vederea cooperării
cu forţele teritoriale de apărare pentru nimicirea în comun a unui
inamic superior numeric şi în tehnică de luptă sau în dispozitivul de luptă
(operativ) al agresorului pătruns pe teritoriul naţional.
Batalionul (compania) duce acţiuni de luptă izolat de eşalonul superior
în următoarele situaţii : cînd prin ordinul de luptă primit a fost destinat
să acţioneze izolat ; cînd a fost depăşit de către ina micul aflat în ofensivă,
iar menţinerea raionului (punctului de sprijin) prin lupta în încercuire nu
este posibilă şi nici indicată ; pe timpul desfăşurării luptei ca desant
aerian tactic ; ca urmare a situaţiei create a fost separat de forţele
principale ale regimentului (batalionului) şi nu mai poate reveni în cadrul
acestora în zilele imediat următoare ; după infiltrare în dispozitivul
inamicului pe timpul îndeplinirii în mod independent a unor misiuni de
luptă (incursiuni,

* In conţinutul regulamentului prin noţiunea „maşini de luptă" se

înţeleg : maşina de luptă a infanteriei şi maşina de luptă a Vînătorilor
de munte.

Raiduri, capcane, detaşament înaintat şi de întoarcere) ; pe timpul

desfăşurării unor acţiuni de luptă pentru apărarea sau eliberarea unor
obiective distincte, izolate.
In ofensivă acţionează pentru ruperea apărării, executarea de lovituri
în flancul şi spatele inamicului, dezvoltarea ofensivei în. adîncime şi
nimicirea acestuia.
Art. 8. Batalionul de infanterie (similare) împreună cu sub unităţi de
grăniceri, ale Ministerului de Interne şi de gărzi patriotice, Ia ordinul
comandantului eşalonului superior, se poate constitui ca detaşament tactic.
Detaşamentul tactic, în funcţie de situaţia concretă, se poate constitui
pe timpul pregătirii luptei sau pe timpul ducerii acesteia şi are caracter
temporar.
Pentru ducerea luptei, în raport cu misiunea primită, compunerea,
mijloacele la dispoziţia eşalonului superior, natura şi valoarea inamicului,
 detaşamentul tactic poate primi ca întărire sau în spri jin subunităţi de
tancuri, artilerie, artilerie antitanc, artilerie antiaeriană, pionieri şi
aruncătoare de flăcări.
Detaşamentul tactic poate acţiona împreună cu alte subunităţi şi
formaţiuni ale sistemului naţional de apărare, ca element de dispozitiv al
eşalonului superior, independent sau în condiţii de izolare.
Art. 9. în luptă, batalionul (compania) poate primi ca întărire sau în
sprijin subunităţi de tancuri, artilerie, artilerie antitanc, geniu r chimice.
Cantitatea de mijloace de întărire şi de sprijin depinde de rolul şi
locul batalionului (companiei), misiunea primită, condiţiile situaţiei în care
se acţionează şi de posibilităţile eşalonului superior.
Subunităţile de arme primite ca întărire se subordonează
comandantului de batalion (companie) şi execută misiunile stabilite de
acesta. Subunităţile de sprijin rămîn în subordinea comandantului
eşalonului superior, însă execută şi misiunile date de comandantul de
batalion (companie), în limita consumului de muniţie stabilit.
Art. 10. Subunităţile de arme ale batalionului (companiei), mijloacele
de întărire şi sprijin vor pregăti şi vor duce cu parte din. forţe, la ordin şi
în funcţie de si-tuaţia creată, din proprie iniţiativă, acţiuni de luptă ca
subunităţile de infanterie, împreună cu alte subunităţi militare şi formaţiuni
din sistemul naţional de apărare, independent sau uneori izolat concomitent
cu îndeplinirea misiunilor ele luptă specifice acestora.
Art. 11. Subunităţile de tancuri constituie forţa principală de izbire a
unităţilor de arme întrunite rezultată din combinarea proprietăţilor de luptă
ale tancurilor (mobilitate, putere de foc, pro tecţie prin blindaj,
capacitate de a influenţa moralul inamicului). Ele îşi îndeplinesc misiunile
prin luptă, acţionînd independent sau în sprijin nemijlocit al subunităţilor
de infanterie, de regulă, pe direcţiile principale de acţiune, executînd
lovituri puternice pentru îndeplinirea celor mai importante misiuni.
Art. 12. Subunităţile de artilerie (aruncătoare) neutralizează
(nimicesc) mijloacele tactice de atac nuclear şi chimic, bateriile de artilerie
şi aruncătoare, mijloacele blindate, personalul şi mijloa cele de foc,
mijloacele radioelectronice, punctele de comandă şi comandă-observare şi
distrug lucrările de fortificaţii permanente şi de campanie ale inamicului,
precum şi alte obiective.
Bateria de aruncătoare batalionară este principalul mijloc de foc la
dispoziţia comandantului de batalion. în luptă bateria rămîne, de regulă, în
subordinea nemijlocită a comandantului de batalion şi execută misiunile de
foc stabilite de acesta.
Bateria trebuie să fie în măsură să execute şi misiunile de foc stabilite
de comandanţii eşaloanelor superioare. Cînd batalionului i s-a repartizat
pentru sprijin un divizion (baterie) de artilerie, bateria de aruncătoare
poate fi dată ca întărire uneia dintre companii.
 Divizionul destinat pentru sprijinul batalionului (dat ca întă rire) se
foloseşte, de regulă, întrunit sau pe baterii pentru sprijinul companiilor din
eşalonul întîi. Compania poate primi în sprijin o baterie de artilerie.
Compania antitanc batalionară constituie principalul mijloc de luptă
împotriva tancurilor şi celorlalte mijloace blindate, precum şi pentru
neutralizarea (nimicirea) personalului şi mijloacelor de foc ale
inamicului. în luptă compania antitanc poate fi dată ca întărire întrunit sau
pe plutoane companiilor din eşalonul întîi ; 1-2 plutoane pot rămîne în
subordinea nemijlocită a comandantului de batalion.
Subunităţile de aruncătoare de grenade antitanc şi de instalaţii de
lansare rachete antitanc dirijate, fiind date ca întărire companiilor de
infanterie, nimicesc mijloacele blindate şi îndeosebi tancurile inamicului,
neutralizează (nimicesc) personalul, mijloacele de foc şi alte obiective
importante şi distrug lucrările de fortificaţii de campanie sau permanente
ale inamicului.
Art. 13. Subunităţile de mitraliere (rachete portative cu bătaie apropiată)
antiaeriene duc lupta pentru nimicirea mijloacelor aeriene şi subunităţilor
de desant ale inamicului pe căile de acces către obiectivele -(trupele)
apărate antiaerian. Mijloacele blindate ale inamicului pătrunse în raionul
dispozitivului de luptă al acestor subunităţi se nimicesc prin trageri
terestre ; atacurile simultane ale blindatelor, aviaţiei şi infanteriei
inamicului se resping de către sare şi evacuare ; protecţia bunurilor
materiale de orice natură prin dispersare, evacuare, mascare, camuflarea
luminilor şi alte măsuri tehnice şi organizatorice care contribuie la
asigurarea funcţionării neîntrerupte a economiei naţionale ; limitarea şi
lichidarea urmărilor atacurilor din aer; participarea la restabilirea
capacităţii de producţie a unităţilor socialiste de stat, cooperatiste şi
obşteşti; identificarea, neutralizarea şi asanarea teritoriului de
muniţia rămasă neexplodată. Acestea pot să execute şi lucrări genistice,
amenajări de drumuri, repararea de poduri, lucrări de mascare şi uneori
participă la acţiuni de luptă cu caracter limitat pe teritoriul judeţului,
localităţii sau a obiectivelor din care provin.
Subordonarea şi acţiunea în comun a acestor subunităţi cu
batalionul (compania) de' infanterie şi compania de vînători de murate
se execută numai cu acordul consiliilor locale de apărare.
Art. 24. Formaţiunile de pregătire a tineretului pentru apă rarea
patriei pot fi întrebuinţate pentru îndeplinirea unor misiuni cu obiectiv
limitat şi în imediata apropiere a locului lor de dispunere, împreună cu
celelalte subunităţi militare şi formaţiuni de apărare şi numai în
subordinea acestora.
Folosirea formaţiunilor de tineret la îndeplinirea unor misiuni şi
acţiuni, în oricare situaţie, se hotărăşte de consiliile locale de apărare, la
propunerea comandamentelor de pregătire a tineretului sau a statelor
majore ale gărzilor patriotice.
 In raport cu particularităţile de vîrstă, pregătirea militară
dobîndită, posibilităţile de înzestrare cu armament şi mijloace de luptă,
formaţiunile de pregătire a tineretului pot participa, în subordinea
subunităţilor militare şi de gărzi patriotice, la îndeplinirea următoarelor
misiuni : observarea, supravegherea şi unele acţiuni de cercetare;
pregătirea pentru apărare a localităţilor, întreprinde rilor, instituţiilor şi
altor obiective ; amenajarea genistică a terenului şi executarea de baraje
neexplozive ; paza unor obiective pe teri toriul localităţilor din care provin
; executarea serviciului de comenduire şi îndrumare a circulaţiei ;
asigurarea viabilităţii unor porţiuni de comunicaţii rutiere şi feroviare ;
paza şi siguranţa transporturilor militare ; executarea serviciului de
călăuze pentru subunităţile militare ; înlăturarea urmărilor loviturilor din
aer ale inamicului ; limitarea şi stingerea incendiilor; evacuarea
populaţiei şi a bunurilor materiale, paza şi protecţia acestora;
asigurarea liniştii şi ordinii publice în localităţi; strîngerea
manifestelor lansate de inamic ; depistarea colportorilor şi panicarzilor;
aprovizionarea subunităţilor militare şi a celor de gărzi patriotice cu
muniţii, materiale, apă şi alte mijloace necesare ducerii luptei;
transportul
şi îngrijirea răniţilor şi bolnavilor ; executarea serviciului de curieri şi
agenţi de legătură.
Tinerii în vîrstă de 17-20 ani pot participa, în subordinele
subunităţilor militare şi de gărzi patriotice, la acţiuni de luptă chiar în
dispozitivul acestora.
în funcţie de pregătirea de specialitate dobîndită tinerii pot fi
folosiţi ca servanţi la armamentul de infanterie şi artilerie, ca telefonişti,
la întinderea liniilor telefonice din cablu de campanie, ca
radiotelefonişti, pentru realizarea unor mijloace de luptă cu posibilităţi
locale, decontaminarea terenului şi tehnicii militare şi alte asemenea
misiuni.
Art. 25. Formaţiunile de rezistenţă se constituie şi se pregătesc de
către consiliile locale de apărare pentru executarea unor acţiuni de luptă
pe teritoriul naţional ocupat de către inamic. Ele acţionează după principiul
conspirativităţii, îmbinînd viaţa de campanie cu activitatea cotidiană adaptată
la regimul de ocupaţie şi la condiţiile specifice zonei !în care acţionează.
3. PRINCIPIILE LUPTEI SUBUNITĂŢILOR

Art. 26. Apărarea şi ofensiva sînt forme de luptă de bază. în cadrul

acţiunilor de luptă ofensiva este forma principală care are rol hotărîtor
pentru nimicirea sau capturarea agresorului în vederea eliberării teritoriului
naţional ocupat de către acesta.
Lupta de întîlnire, lupta în încercuire, lupta pentru ieşirea din
încercuire, precum şi retragerea sînt forme de luptă care se adoptă în
funcţie de : concepţia de ansamblu şi situaţia tactică în timp şi spaţiu;
 natura, valoarea şi posibilităţile inamicului ; posibilităţile forţelor proprii;
caracteristicile terenului.
în lupta subunităţilor importanţă deosebită au acţiunile exe cutate prin
surprindere, pe timp de întuneric sau în alte condiţii de vizibilitate redusă,
chiar şi de militari sau luptători izolaţi.
Art. 27. Acţiunile de luptă ale subunităţilor se pregătesc şi se
execută potrivit următoarelor principii : libertatea de acţiune; concentrarea
eforturilor; unitatea acţiunilor de luptă; dispersarea forţelor şi mijloacelor;
economia forţelor şi mijloacelor; cooperarea neîntreruptă; surprinderea şi
evitarea surprinderii; manevra; asigurarea multilaterală a acţiunilor de
luptă.
Art. 28. Libertatea de acţiune se realizează prin pregătirea şi
desfăşurarea neîngrădită a acţiunilor de luptă proprii, conform scopurilor
stabilite, cucerirea şi menţinerea iniţiativei, îndeosebi în organizarea şi
executarea focului.
Art. 29. Concentrarea eforturilor constă în gruparea în locul şi la
momentul oportun a forţelor şi mijloacelor, în apărare — pe direcţia de
interzis, iar în ofensivă — pe direcţia de atac pentru a crea un raport de
forţe favorabil, în scopul de a respinge sau nimici inamicul.
Concentrarea eforturilor se realizează în ascuns, rapid şi numai pe
timpul cît este strict necesară îndeplinirii misiunilor, după care, subunităţile
şi mijloacele se dispersează pentru a nu oferi inamicului obiective
favorabile lovirii lor cu mijloacele de foc, în special cu cele de nimicire
în masă.
Art. 30. Unitatea acţiunilor de luptă se realizează prin desfăşurarea
acestora după o concepţie unitară şi un plan unic în confor mitate cu cele ale
eşalonului superior, folosind cele mai avantajoase forme şi procedee de
luptă specifice subunităţilor.
Art. 31. Dispersarea forţelor şi mijloacelor constă în dispunerea
acestora în raioanele (punctele de sprijin) şi fîşiile stabilite, cu intervale
şi distanţe între elementele de dispozitiv, in limitele impuse de nevoile
tactice, în scopul de a evita aglomerările şi a limita efectul focului
executat de inamic cu toate categoriile de armament şi îndeosebi
armamentului cu înaltă precizie de lovire, armele de nimicire în masă şi
mijloacele incendiare.
Art. 32. Economia forţelor şi mijloacelor se realizează prin stabilirea
misiunilor în deplină concordanţă cu posibilităţile reale ale subunităţilor
militare şi formaţiunilor de apărare, întrebuinţarea în luptă numai a
subunităţilor şi mijloacelor strict necesare, prevederea acţiunilor viitoare
ale inamicului, elaborarea variantelor de întrebuinţare a subunităţilor şi
mijloacelor şi alegerea aceleia care asigură îndeplinirea misiunii cu pierderi
minime şi cu un randament maxim al forţelor şi mijloacelor întrebuinţate.
Art. 33. Cooperarea constă în coordonarea neîntreruptă a acţiunilor
de luptă ale subunităţilor militare şi formaţiunilor de apărare, între ele,
cu mijloacele de întărire şi cu celelalte subunităţi participante la luptă,
precum şi cu subunităţile vecine, în timp, spaţiu şi pe misiuni. în cadrul
cooperării pe baza variantelor posibile de acţiune a inamicului se stabilesc
modalităţile şi procedeele de luptă şi un sistem unic de semnale în scopul
concentrării la timp a eforturilor pentru îndeplinirea misiunii primite.
Comandantul de batalion (companie) organizează cooperarea, de
regulă, în teren concomitent cu darea misiunilor de luptă ; atunci cînd
situaţia nu permite şi nu se dispune de timp suficient, această activitate se
execută pe hartă sau la macheta terenului.
Art. 34. Surprinderea constă în rezultatul măsurilor luate astfel
încîţ acţiunea întreprinsă, locul, momentul şi mijloacele cu care se
realizează să aibă un caracter neprevăzut pentru inamic. Ea trebuie să
permită lovirea pe neaşteptate a inamicului, să pro voace panică în rîndurile
acestuia, să-i paralizeze voinţa, să-i reducă capacitatea de luptă şi să-i
dezorganizeze conducerea, creînd condiţii favorabile pentru nimicirea lui.
Surprinderea se realizează prin: cunoaşterea acţiunilor şi
intenţiilor inamicului; păstrarea desăvîrşită a secretului asupra acţiunilor
subunităţilor proprii şi inducerea permanentă în eroare asupra acţiunilor
reale ; realizarea rapidă şi în ascuns a regrupă rilor şi manevrei forţelor şi
mijloacelor ; folosirea de noi procedee şi mijloace de luptă
necunoscute de inamic sau la care nu se aşteaptă ; organizarea şi
executarea cu iscusinţă a mascării; folosirea întunericului, condiţiilor de
vizibilitate redusă şi a celor meteorologice grele pentru ducerea unor acţiuni
îndrăzneţe ; desfăşurarea rapidă şi în ascuns a subunităţilor în dispozitiv de
luptă ; respectarea cu stricteţe a' disciplinei în folosirea mijloacelor de
transmisiuni şi a regulilor de conducere în secret; fermitate în conducere.
Comandanţii de subunităţi şi şeful de stat major al batalionu lui de
infanterie trebuie să ia cele mai eficiente măsuri de evitare a
surprinderii care se realizează prin : cunoaşterea situaţiei, posibi lităţilor şi
intenţiei inamicului ; pregătirea permanentă a subunită ţilor pentru luptă ;
păstrarea secretului asupra acţiunilor proprii ; organizarea minuţioasă a
cercetării şi zădărnicirea acţiunilor de cercetare executate de inamic ;
adoptarea unor dispozitive de luptă variate ; înlăturarea şablonismului şi
schematismului în pregătirea şi ducerea luptei ; contracararea oportună a
acţiunilor desantului aerian (maritim), trupelor aeromobile, grupurilor de
cercetare-diversiune şi elementelor teroriste ale inamicului.
Art. 35. Manevra constă în ansamblul de acţiuni prin care se realizează
gruparea de forţe, mijloace şi de foc, în locul şi la timpul stabilit, în scopul
executării unor lovituri puternice asupra inamicului, respingerii
acţiunilor acestuia sau sustragerii de sub lovi turile lui.
Manevra trebuie să fie simplă şi să se încadreze în concepţia eşalonului
superior, să corespundă misiunii, să se execute în ascuns, în timp scurt şi
prin surprindere.
 în orice situaţie, manevra trebuie să urmărească crearea gru pării
care asigură nimicirea inamicului şi interzicerea ocupării de către acesta a
unor aliniamente puternice din adîncime.
Art. 36. Manevra constituie una din condiţiile de bază pentru obţinerea
succesului. Ea poate să fie de forţe şi mijloace şi de foc.
In apărare, manevra de forţe şi mijloace se execută în scopul scoaterii
oportune a subunităţilor proprii de sub loviturile inamicu lui, întăririi
apărării pe direcţiile ameninţate şi respingerea atacului acestuia,
executării contraatacurilor, mutării eforturilor de pe o direcţie pe alta,
din adîncime spre front şi invers.
în ofensivă, manevra de forţe şi mijloace se execută în scopul
deplasării rapide şi organizate a acestora pentru crearea celei mai
favorabile grupări pe direcţia de atac, schimbarea eforturilor de pe o
direcţie pe alta, intensificarea atacului în adîncime, învăluirea sau
întoarcerea inamicului în vederea executării unui atac neîntrerupt şi prin
surprindere asupra flancurilor şi spatelui dispozitivului acestuia in scopul
încercuirii şi nimicirii lui pe părţi.
Forma de manevră se alege în funcţie de : valoarea şi com punerea
de luptă a subunităţilor şi mijloacelor proprii şi posibilită ţ i l e acestora în
timp şi spaţiu ; valoarea, compunerea de luptă, caracterul acţiunilor,
posibilităţile în timp şi starea morală a inamicului ; posibilitatea folosirii
de către inamic a armelor de nimicire în masă si mijloacelor incendiare ;
configuraţia generală a liniei frontului ; caracteristicile terenului ;
caracterul acţiunilor şi valoarea forţelor care duc lupta pe teritoriul
naţional ocupat de inamic ; importanţa obiectivelor din raionul acţiunilor
de luptă ; condiţiile de timp, anot i m p şi stare a vremii.
Art. 37. Formele manevrei de forţe şi mijloace sînt : mutarea
«•forturilor de pe o direcţie pe alta, din faţă spre adîncime şi invers ;
deplasarea subunităţilor şi mijloacelor pentru constituirea grupării in
vederea executării contraatacurilor în apărare ; învăluirea ; în-loarcerea ;
lovitura frontală ; manevra pe verticală.
Mutarea eforturilor de pe o direcţie pe alta, din faţă spre adîncime şi
invers constă în deplasarea executată cu eşalonul doi (re zerva), tehnica
militară şi uneori, parte din eşalonul întîi pentru respingerea loviturilor
executate de inamic, întărirea apărării pe direcţiile ameninţate sau
dezvoltarea ofensivei pe direcţiile pe care inamicul nu se aşteaptă.
Deplasarea subunităţilor şi mijloacelor şi constituirea grupării în
vederea executării contraatacurilor se realizează, de regulă, pe timpul
ducerii luptei folosind eşalonul doi (rezerva), forţele şi mijloacele din
sectoarele neatacate. Ea are ca scop crearea condiţiilor favorabile executării
cu succes a unor acţiuni prin surprindere asu pra inamicului trecut la
ofensivă, limitarea pătrunderii acestuia, nimicirea forţelor pătrunse şi
restabilirea apărării sau uzarea lor prin producerea de Dierderi importante.
învăluirea constă în combinarea acţiunilor frontale ale subunităţilor proprii cu cele
executate asupra unuia sau ambelor flancuri ale dispozitivului inamicului, în
vederea fracţionării şi nimicirii forţelor sale. Intre acţiunile frontale şi cele de la
flanc trebuie să existe cooperare neîntreruptă şi legătură de foc permanentă.
Prin întoarcere se angajează inamicul de front cu o parte din subunităţi, în
timp ce majoritatea forţelor şi mijloacelor acţionează în flancul şi spatele
dispozitivului acestuia pe o adîncime mai mare, cu scopul de a ataca eşalonul doi
sau rezervele, intercepta comunicaţiile, silindu-1 să ducă acţiuni de luptă şi în alte
direcţii dccît pe direcţia frontului. între subunităţile care execută acţiuni frontale, şi
cele care execută întoarcerea, în funcţie de adîncimea la care acţionează, se realizează
cooperarea şi sprijinul de foc pînă la aliniamentul de siguranţă. Atenţie deosebită
se acordă cooperării şi sprijinului de foc pentru nimicirea inamicului încercuit.
Cele mai bune rezultate pot fi obţinute prin întoarcerea ambelor flancuri ale
dispozitivului inamicului.
Lovitura frontală constă în producerea de pierderi cit mai mari inamicului prin
ruperea apărării sale şi crearea de breşe în dispozitivul lui de apărare care să
asigure în continuare folosirea celorlalte forme de manevră în scopul nimicirii pe
părţi a acestuia şi dezvoltării în ritm rapid a ofensivei. Ea se execută, de regulă,
atunci cînd apărarea inamicului nu prezintă goluri şi flancuri descoperite şi
există realizat un raport de forţe favorabil trupelor proprii pe direcţiile principale
de acţiune.
Manevrele de învăluire şi întoarcere se adoptă mai frecvent decît lovitura
frontală.
Cînd se foloseşte desantul aerian tactic, manevra de forţe şi mijloace se
execută şi pe verticală în scopul apărării» (menţinerii) unor obiective importante
sau pentru a favoriza acţiunile forţelor eşalonului superior pe direcţiile principale.
Manevra pe verticală se foloseşte în mod frecvent concomitent cu celelalte forme
de manevră, avînd uneori scopuri similare.
Art. 38. Manevra de foc se realizează prin concentrarea simultană sau
succesivă a focului tuturor categoriilor de armament asupra diferitelor obiective
(grupuri de obiective) ale inamicului, fără a schimba poziţiile de tragere. O atenţie
deosebită se va acorda transportului focului artileriei pentru nimicirea
(neutralizarea) succesivă a obiectivelor descoperite la inamic.
Focul constituie mijlocul principal pentru nimicirea (neutralizarea)
inamicului şi distrugerea obiectivelor acestuia şi se execută de către toate
subunităţile militare şi formaţiunile de apărare.
Organizarea şi conducerea cu iscusinţă a focului de toate categoriile este
îndatorirea principală a tuturor comandanţilor.
Executarea focului împotriva mijloacelor de întrebuinţare a armelor de
nimicire în masă ale inamicului are, întotdeauna, prioritate.
Eficacitatea focului în orice situaţie se obţine prin executarea lui
oportună, precisă, masată (concentrată) şi prin surprindere.
Art. 39. Asigurarea multilaterală a acţiunilor de luptă constă în măsurile
ce se iau în folosul luptei, îndeosebi pentru menţinerea în permanenţă a
capacităţii de luptă ridicate a subunităţilor militare şi formaţiunilor de apărare şi
 a da posibilitatea batalionului (companiei) să nimicească inamicul chiar dacă
este superior numeric şi în tehnică de luptă.
Art. 40. Pentru obţinerea succesului în luptă comandanţii tre~. buie să
manifeste în permanenţă iniţiativă, iar în caz de pierdere temporară a acesteia
să o redobîndească şi să o menţină.
Iniţiativa în luptă constă în a impune inamicului planul de acţiune propriu şi
a-1 lovi continuu pentru a nu-i da posibilitatea să acţioneze organizat. Ea se
manifestă şi prin luarea de măsuri şi desfăşurarea unor acţiuni neprevăzute iniţial,
dar care au devenit necesare pentru îndeplinirea misiunii.
în luptă aşteptarea şi pasivitatea comandanţilor duc la în-frîngere.
Nu va fi învinuit comandantul care cu toată străduinţa de a nimici pe
inamic nu a reuşit să-şi îndeplinească integral misiunea, ci acela care, din teama de
a-şi asuma răspunderea, a dat dovadă de inactivitate şi nu a folosit toate forţele şi
mijloacele de care dispunea pentru obţinerea succesului în luptă.
Art. 41. Schimbările frecvente şi bruşte ale situaţiei şi marea mobilitate a
trupelor cer din partea comandanţilor operativitate în conducerea subunităţilor şi
formaţiunilor subordonate. Ea se obţine prin cunoaşterea în permanenţă a
situaţiei, analizarea ei justă şi rapidă, prevederea evoluţiei acesteia, luarea în
timp util a unor hotă-rîri ferme şi îndrăzneţe, darea oportună a misiunilor la
subordonaţi prin dispoziţiuni (ordine) scurte folosind, de regulă, documentele ti-
pizate şi controlul îndeplinirii lor.
Art. 42. în folosirea subunităţilor şi mijloacelor şi în alegerea "procedeelor de
ducere a luptei trebuie evitat şablonismul. Succesul luptei se asigură numai
printr-o concepţie creatoare în executarea misiunilor, prin întrebuinţarea unor
procedee noi, ingenioase şi lovirea inamicului acolo unde el se aşteaptă mai
puţin.
Art. 43. Acţiunile de luptă duse pe timp de noapte au o importanţă
deosebită şi sînt, de regulă, o continuare a celor executate
pe timp de zi. Rezultatele cele mai bune ale luptei în condiţii de izolare
se obţin pe timp de noapte.
întunericul şi alte condiţii de vizibilitate redusă, favorizează deplasarea,
pregătirea şi ducerea în ascuns a acţiunilor de luptă şi realizarea
surprinderii, îngreuiază conducerea focului de către inamic, permite
îndeplinirea misiunilor cu pierderi mici şi obţinerea unor succese importante
cu forţe puţine. în acelaşi timp, îngreuiază orientarea în teren a militarilor şi
luptătorilor, precum şi conducerea tehnicii militare.
Acţiunile ele luptă pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate
redusă impun : pregătirea multilaterală a subunităţilor ; organizarea în
detaliu a cooperării şi conducerii; executarea minuţioasă a cercetării şi
întrebuinţarea judicioasă a mijloacelor de iluminare ; nimicirea şi orbirea
mijloacelor de iluminare şi aparatelor de vedere pe timp de noapte ale
inamicului; iniţiativă şi îndrăzneală din partea comandanţilor de
subunităţi.
 Art. 44. Batalionul desfăşoară acţiunile de luptă, de regulă, în
cadrul regimentului, iar compania în cadrul batalionului. In situaţia că
îndeplineşte misiuni pe o direcţie secundară sau izolat de forţele
principale, batalionul se poate constitui detaşament tactic împreună cu alte
forţe (subunităţi de grăniceri, gărzi^ patriotice, de securitate şi alte
formaţiuni de apărare) sau acţionează independent.
Art. 45. Pentru întrebuinţarea justă şi cu eficienţă a subuni tăţilor şi
mijloacelor, comandanţii • trebuie să cunoască în perma nenţă situaţia, să
studieze continuu şi multilateral inamicul, să-i deducă la timp intenţiile şi
să-1 devanseze în acţiuni. Acestea se realizează prin organizarea la timp a
cercetării, obţinerea oportună a datelor, interpretarea justă şi exploatarea
rapidă a acestora, precum şi prin cunoaşterea posibilităţilor de luptă, a
organizării şi tacticii inamicului.

4. DISPOZITIVELE SUBUNITĂŢILOR

Art. 46. Pentru îndeplinirea misiunilor batalionul (compania) adoptă

dispozitive de marş, premergătoare de luptă, de luptă şi de staţionare.
Dispozitivele trebuie să fie lipsite de schematism şi uşor adap tabile la
cerinţele luptei.
Art. 47. Dispozitivul de marş al batalionului (companiei) reprezintă
dispunerea subunităţilor şi mijloacelor acestuia în coloană de marş. El
trebuie să asigure : deplasarea batalionului (companiei) la timp şi cu
întreaga capacitate de luptă, potrivit concepţiei stabi lite ; desfăşurarea
rapidă în dispozitiv premergător de luptă sau de luptă şi realizarea
manevrei ordonate ; păstrarea capacităţii de luptă a personalului şi
tehnicii militare ; conducerea fermă şi neîntreruptă a subunităţilor ;
vulnerabilitatea redusă faţă de loviturile mijloacelor de nimicire în
masă, mijloacelor incendiare şi ale aviaţiei inamicului; viteza stabilită
pentru deplasare.
Art. 48. Dispozitivul premergător de luptă al batalionului
(companiei) constă în dispunerea subunităţilor acestuia pe coloane de
companii (baterii), respectiv plutoane, care se deplasează la intervale şi
distanţe variabile, astfel îneît să asigure : desfăşurarea rapidă în dispozitiv
de luptă şi vulnerabilitatea cît mai mică faţă de loviturile nucleare, ale
aviaţiei şi focului artileriei inamicului ; schimbarea cu uşurinţă a
direcţiei de deplasare; executarea de manevre în timp scurt; trecerea
rapidă a raioanelor de teren contaminate sau cu distrugeri.
Pentru executarea marşului pe distanţe scurte, în scopul "intro ducerii
în luptă (contraatacuri, trecerea la apărare pe un aliniament din adîncime,
deplasarea de subunităţi dintr-un raion în altul), subunităţile adoptă, de
regulă, ele la început, dispozitive premergătoare de luptă.
 Dispozitivul premergător de luptă al batalionului (companiei) poate
fi cu toate companiile (plutoanele) în linie, în triunghi cu vîrful înapoi
(înainte) sau eşalonat spre dreapta (stînga).
Art. 49. Dispozitivul de luptă al batalionului (companiei) este
gruparea subunităţilor şi mijloacelor proprii, precum şi a subuni tăţilor şi
formaţiunilor de apărare pentru ducerea luptei. El trebuie să corespundă
concepţiei luptei care urmează să aibă loc, să fie suplu, variat, greu de
identificat şi să inducă în eroare inamicul asupra valorii şi dispunerii
forţelor şi mijloacelor.
Dispozitivul de luptă al batalionului se constituie pe unul, două
sau chiar trei eşaloane, cu forţele principale în eşalonul întîi " sau în
adîncime.
Cînd batalionul nu-şi constituie eşalonul doi are o rezenă.
Eşalonul doi (rezerva) după ce a fost introdus în luptă trebuie să fie
reconstituit în cel mai scurt timp.
Dispozitivul de luptă al companiei se constituie, de regulă, pe un
eşalon, avînd dispuse plutoanele în linie, triunghi cu vîrfuî înapoi (înainte)
sau eşalonat spre dreapta (stînga) ; în acest caz se constituie şi o rezervă. în
unele situaţii (în munţi, localităţi şi raioane fortificate), compania poate
să-şi constituie dispozitivul de luptă pe două eşaloane.
Cînd batalionul (compania) acţionează independent sau izolat, precum
şi atunci cînd îndeplineşte misiuni în cadrul apărării zonale dispozitivul de
luptă trebuie astfel constituit, încît să corespundă concepţiei acţiunilor de
luptă şi posibilităţilor acestuia de a duce lupta cu un inamic superior
numeric şi în tehnică militară.
în funcţie de misiunile de îndeplinit, valoarea inamicului, compunerea
şi posibilităţile forţelor şi mijloacelor proprii, condi ţiile specifice de
teren, timp şi anotimp, precum şi de resursele materiale şi umane din zonă
batalionul (compania) îşi constituie dispozitivul în mod obişnuit sau,
corespunzător situaţiei create, grupează subunităţile, formaţiunile şi
eventual populaţia locală pe grupuri (echipe) de: cercetare-observare;
blocare, distrugere şi siguranţă ; manevră, atac şi captură ; salvare,
evacuare ; înlăturarea urmărilor atacurilor din aer, cu armele de nimicire în
masă şi mijloacele incendiare şi formaţiuni de asigurare materială, tehnică
şi medicală.
Art. 50. Dispozitivul de staţionare al batalionului (companiei) constă
în dispunerea dispersată a subunităţilor în raionul stabilit şi se compune
din : elemente de siguranţă nemijlocită şi din siguranţa de staţionare ;
subunitatea de serviciu ; subunităţile şi mijloacele dispuse în raionul de
staţionare.
Subunitatea de serviciu se destină pentru respingerea unor acţiuni
executate prin surprindere de inamic şi poate avea valoarea de pînă la
una companie (similare) — la batalion şi pînă la un pluton — la
companie, în situaţia cînd acţionează independent sau izolat.
CAPITOLUL II
CONDUCEREA

Art. 51. Conducerea cupride activitatea comandantului de batalion

(copanie) pentru pregătirea şi ducerea luptei subunităţii ce o comandă şi a
subunităţilor din celelalte elemente ale sistemului naţional de apărare luate
în subordine de la primirea misiunii şi pînă la îndeplinirea ei şi include :
organizarea şi coordonarea permanentă şi unitară a întregii activităţi
desfăşurate de batalion (companie), de subunităţile primite ca întărire (în
sprijin) şi formaţiunile de apărare cu care acţionează împreună ;
menţinerea unei înalte capacităţi de luptă, stări moral-politice şi de
pregătire a subunităţilor şi concentrarea eforturilor acestora pentru
îndeplinirea misiunii primite ; în anumite situaţii, în special în condiţii de
izolare — reorganizarea subunităţilor pentru continuarea cu succes a
misiunilor; obţinerea oportună şi studierea-datelor situaţiei, îndeo sebi a
inamicului; luarea hotărîrilor şi transmiterea misiunilor la timp la
subordonaţi; asigurarea acţiunilor de luptă ; organizarea şi menţinerea
cooperării ; menţinerea legăturii neîntrerupte cu subordonaţii ; controlul şi
îndrumarea permanentă a subunităţilor asupra executării misiunilor
primite ; adaptarea continuă şi precizarea oportună a misiunilor
subordonaţilor pe timpul ducerii luptei.
Conducerea batalionului (companiei) şi a formaţiunilor de apărare
subordonate în luptă are la bază hotărîrea comandantului. Comandantul de
batalion (companie) poartă întreaga răspundere pentru conducerea
subunităţilor batalionului (companiei) şi îndeplinirea misiunilor de luptă de
către acestea.
Ârt. 52. Conducerea trebuie să fie continuă, fermă, suplă, oportună
şi să se realizeze în secret.
Continuitatea conducerii se realizează prin : cunoaşterea permanentă a
situaţiei ; menţinerea legăturii cu subordonaţii, cu comandanţii cu care se
cooperează, cu eşalonul superior şi cu subunităţile vecine, cu consiliile
locale de apărare care asigură formaţiunile de apărare ce-i sînt
subordonate ; dispunerea judicioasă a punctelor de comandă şi
deplasarea lor oportună pe timpul ducerii luptei; prezentarea la timp
a rapoartelor comandantului eşalonului superior şi transmiterea
oportună a ordinelor (dispoziţiunilor) la subordonaţi ; controlul
executării ordinelor şi a tuturor acţiunilor executate de subordonaţi.
Fermitatea conducerii este exprimată de consecvenţa, perse-
-verenţa, curajul şi simţul de răspundere cu care se duc la îndepli nire
hotărîrile luate pentru executarea întocmai şi la timp a misiunii de luptă.
Supleţea conducerii constă în capacitatea acesteia de a se adapta
rapid la orice situaţie. Ea se realizează prin luarea la timp, cu iniţiativă,
a măsurilor corespunzătoare schimbărilor situaţiei şi precizării noii
hotărîri luate, misiunilor subunităţilor, precum şi modului de cooperare.
In cazul schimbării bruşte a situaţiei, cînd nu există posibilitatea de a se
primi noi disp,oziţiuni de la eşalonul superior, comandantul trebuie să ia
o nouă hotărîre şi să-şi asume toată răspunderea pentru îndeplinirea ei.
Imediat ce situaţia permite el trebuie să raporteze despre aceasta
comandantului său nemijlocit şi să informeze comandanţii subunităţilor
vecine.
Oportunitatea conducerii este exprimată de capacitatea coman-
dantului de a realiza măsurile de conducere la termenele care
asigură pregătirea calitativă şi eficientă a acţiunilor de luptă şi de a
găsi, în funcţie de acestea, metode şi procedee adecvate pentru îndeplinirea
misiunii. Ea se realizează prin : cunoaşterea permanentă a situaţiei;
asigurarea unor legături stabile ; darea la timp a ordi nelor
(dispoziţiunilor, comenzilor, semnalelor) ; folosirea documentelor de
luptă tipizate; analiza în timp scurt a informaţiilor în vederea luării
celor mai bune măsuri necesare pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă.
Secretul în conducere se realizează prin respectarea regulilor de
executare a convorbirilor prin mijloacele de transmisiuni, dis punerea
mascată a, punctelor de comandă, controlul măsurilor stabilite şi
desfăşurarea activităţii continue de educare a întregului personal pentru
sporirea vigilenţei şi înlăturarea posibilităţilor care duc la desconspirarea
acţiunilor viitoare.
Pe timpul pregătirii luptei, păstrarea secretului se asigură prin darea
personală a dispoziţiunilor de luptă, transmiterea lor prin agenţi,
folosirea hărţii codificate şi a tabelelor de indicative şi semnale.
Păstrarea secretului pe timpul ducerii luptei se asigură prin precizarea
misiunilor (obiectivelor) faţă de repere sau obiecte din teren denumite
convenţional (codificate), transmiterea ordinelor la subordonaţi, în părţile ce-
i privesc, cu harta codificată şi cu tabelele de indicative si semnale.
Art. 53. Comandantul de batalion (companie) răspunde per sonal de
îndeplinirea misiunii de luptă primite. In orice moment el este obligat
să cunoască situaţia subunităţilor din subordine, capacitatea de luptă şi
gradul de asigurare materială, tehnică şi medicală a acestora, să
pregătească şi să conducă acţiunile de luptă ale tuturor forţelor şi
mijloacelor de care dispune.
Comandantul influenţează lupta subunităţilor prin : transmi terea la
timp a ordinului şi dispoziţiunilor de luptă ; intervenţia oportună cu
focul mijloacelor rămase la dispoziţie; introducerea în luptă a
eşalonului doi (rezervei), manevra de forţe, mijloace şi de foc ;
menţinerea permanentă a cooperării şi asigurarea continuităţii legăturii.
Contactul personal al comandantului cu comandanţii de subunităţi
subordonate are o importanţă deosebită, în special înaintea începerii luptei,
cînd situaţia se schimbă brusc, precum, şi cînd batalionul (compania)
acţionează independent sau izolat.
Corespunzător misiunii primite comandantul ia hotărîrea,
stabileşte misiunile subunităţilor organice, formaţiunilor de apărare
subordonate, precum şi ale celor primite ca întărire, organizează
conducerea şi cooperarea, pregăteşte şi asigură subunităţile şi cele lalte
forţe participante la luptă, le conduce şi le dirijează eforturile pentru
îndeplinirea misiunilor încredinţate.
Pentru ducerea cu succes a acţiunilor de luptă în condiţii de izolare,
comandantul de batalion (companie) este obligat : să dovedească iniţiativă
în toate situaţiile ; să menţină permanent capaci tatea de luptă a
subunităţilor şi formaţiunilor pe care le comandă ; să acorde atenţie
deosebită organizării conducerii, cooperării şi lovirii prin surprindere a
inamicului ; să sustragă forţele şi mijloacele de sub loviturile acestuia;
să organizeze traiul concomitent cu ducerea luptei; să fie dîrz şi hotărît
în îndeplinirea misiunilor ; să dovedească pricepere pe timpul acţiunilor
pentru restabilirea contactului cu trupele proprii.
 Art. 54. Comandantul de batalion (companie) conduce sub unităţile
în luptă prin ordine şi dispoziţiuni verbale, prin comenzi şi semnale.
Ordinele (dispoziţiunile) şi comenzile trebuie să fie scurte, precise
şi clare şi se dau de către comandantul de batalion (com panie) direct sau
cu ajutorul mijloacelor de transmisiuni.
Art. 55. Şeful de stat major al batalionului are dreptul să dea
în numele comandantului dispoziţiuni subunităţilor. Despre aceste
dispoziţiuni el raportează comandantului.
Art. 56. Activitatea comandantului de batalion (companie) şi a şefului
de stat major al batalionului pentru pregătirea luptei depinde de
timpul de care se dispune, de condiţiile concrete ale situaţiei şi de
misiunea primită.
Pregătirea luptei se execută, de regulă, în teren şi cuprinde : luarea
hotărîrii; darea misiunilor de luptă şi organizarea coope rării ;
organizarea muncii de partid, organizatorice şi politico-edu-cative ;
realizarea dispozitivului de luptă; organizarea sistemului de foc ;
organizarea asigurării acţiunilor de luptă ; organizarea amenajării genistice ;
asigurarea materială, tehnică şi medicală ; organizarea conducerii;
controlul şi îndrumarea activităţilor privind pregătirea personalului şi
tehnicii militare pentru luptă.
în toate situaţiile comandantul trebuie să lase la dispoziţia
subordonaţilor timp cît mai mult pentru pregătirea 'în vederea îndeplinirii
misiunilor primite.
Art. 57. Primind misiunea de luptă, pentru elaborarea hotărîrii,
comandantul de batalion (companie) desfăşoară următoarele activităţi :
însuşirea misiunii; calculul timpului; darea dispoziţiu- nilor preliminare ;
luarea celor mai urgente măsuri pentru asigu rarea acţiunilor de luptă;
analiza situaţiei şi executarea recu noaşterilor.
Art. 58. La însuşirea misiunii comandantul de batalion (companie)
trebuie să înţeleagă : concepţia eşalonului superior, scopul acţiunilor de
luptă ce- urmează să aibă loc, conţinutul şi specificul misiunii batalionului
(companiei), locul şi rolul acestuia în ansamblul acţiunilor de luptă.
Art. 59. Comandantul de batalion (companie) şi şeful de stat major
al batalionului, pe baza unui calcul minuţios al timpului, stabilesc
măsurile care trebuie luate imediat pentru pregătirea subunităţilor în
vederea îndeplinirii misiunii de luptă, organizează cercetarea şi dau
dispoziţiuni preliminare în scopul de a orienta din timp pe comandanţii din
subordine asupra acţiunilor care urmează să aibă loc. Dispoziţiunile cu
caracter urgent pot fi date imediat după primirea misiunii de luptă.
Art. 60. Analizînd situaţia comandantul şi şeful de stat major trebuie să
stabilească : situaţia şi compunerea de luptă a inamicului, dispunerea
mijloacelor de foc şi caracterul probabil al acţiunilor acestuia ;
obiectivele care vor fi nimicite (neutralizate) cu mijloa cele eşaloanelor
superioare; starea şi posibilităţile subunităţilor proprii, a subunităţilor
de întărire şi de sprijin, de gărzi patriotice şi formaţiunilor de apărare
 primite în subordine ; misiunile subunităţilor vecine şi modul de cooperare
cu acestea ; situaţia de radiaţie, chimică şi biologică ; caracteristicile
terenului (căile favorabile de apropiere a inamicului de poziţiile de
apărare sau ale forţelor proprii de poziţiile de apărare ale acestuia,
aliniamentele şi raioanele — obiectivele — de teren importante a căror
apărare — menţinere — asigură condiţii favorabile pentru îndeplinirea
misiunii de luptă, obstacolele naturale şi artificiale, condiţiile de
observare şi de executare a focului, proprietăţile de protecţie şi de
mascare, gradul de accesibilitate pentru acţiunile pe autovehicule).
Comandanturde batalion (companie) trebuie să ţină seama de starea
timpului şi de anotimp, dacă se acţionează ziua sau noaptea şi de influenţa
acestor factori asupra desfăşurării acţiunilor subunităţilor.
Art. 61. Concluziile rezultate din însuşirea misiunii şi analiza situaţiei
simt concretizate în hotărîrea comandantului materializată grafic pe hartă.
Hotărîrea comandantului 6e batalion (companie) cuprinde :
concluzii despre inamic (natura, valoarea şi gruparea forţelor, con cepţia
acţiunilor de luptă şi posibilităţile lui în timp şi spaţiu), concepţia
acţiunilor de luptă proprii (cu ce forţe, cînd şi prin ce procedee se
nimiceşte inamicul) ; dispozitivul de luptă şi manevra preconizată ; unde
se concentrează forţele principale — direcţiile de interzis sau direcţia
de ofensivă ; limita dinainte a apărării şi aliniamentele de apărare
(aliniamentele de contraatac) ; conţinutul şi adîncimea misiunii de
luptă ; misiunile subunităţilor vecine (primite de la eşalonul superior);
misiunile subunităţilor din eşalonul întîi, eşalonul doi (rezervei),
inclusiv ale subunităţilor de gărzi patriotice şi formaţiunilor de apărare
subordonate ; misiunile celorlalte elemente de dispozitiv ; măsurile
pentru organizarea cooperării ; organizarea conducerii.
O dată cu elaborarea hotărîrii, comandantul precizează şi măsurile
referitoare la organizarea muncii de partid, organizatorice şi politico-
educative, la asigurarea şi pregătirea în secret a acţiunilor de luptă, precum
şi cele specifice situaţiei tactice.
Hotărîrea se aprobă de comandantul eşalonului superior.
Pentru precizarea elementelor principale din hotărîre, comandantul de
batalion (companie), în funcţie de timpul la dispoziţie şi situaţia
concretă, execută recunoaşteri, analizînd în detaliu terenul pe care va
acţiona şi inamicul cu care va duce lupta. La recu noaşteri participă, de
regulă, comandanţii de companii, baterii (plutoane) şi comandanţii
subunităţilor primite ca întărire.
în scopul de a se asigura condiţii favorabile pentru trecerea neîntîrziată a
trupelor la pregătire în vederea executării misiunii , primite, hotărîrea
comandantului poate fi adusă la cunoştinţa subordonaţilor în părţile care îi
privesc, pe măsura elaborării ei, sub formă de dispoziţiuni de luptă date
succesiv. Transmiterea succe- siva a misiunilor la subordonaţi, pe
măsura precizării diferitelor elemente din hotărîre, permite pregătirea
luptei concomitent la mai multe eşaloane.
 Art. 62. Pe baza hotărîrii, comandantul de batalion (compa nie) dă
ordinul -de luptă verbal, în teren, în care indică :
— reperele şi distanţele pînă la ele ;
— concluzii despre inamic (natura, valoarea şi gruparea for
ţelor, posibilităţile acestuia în timp şi spaţiu);
— misiunea de luptă a batalionului (companiei) ;
'— misiunile subunităţilor vecine, modul de asigurare a jonc ţiunii şi
de cooperare cu acestea (la batalion — şi liniile de despăr ţire cu acestea) ;
— misiunile de luptă ale companiilor (plutoanelor) şi subunităţilor de
gărzi patriotice care acţionează în subordinea batalionului companiei) ;
— misiunile subunităţilor de întărire şi sprijin ;
— misiunile artileriei şi celorlalte mijloace de foc pentru nimi cirea
(neutralizarea) inamicului ;
— consumul de muniţie pentru fiecare categorie de armament entru
o zi de luptă, pe misiuni şi etape ale luptei ;
— asigurarea materială, tehnică şi medicală ;
— ora cînd trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii ;
— semnalele ;
— locul său în dispozitiv şi înlocuitorul la comandă.
Ordinul de luptă dat personal de comandantul de batalion se
consemnează în scris în carnetul de campanie de către şeful de stat major al
batalionului şi se semnează de luare la cunoştinţă de cei cărora le este
adresat.
Sarcinile pentru munca de partid, organizatorică şi politico-educativă,
precum şi misiunile pentru cercetare, protecţia împotriva armelor de nimicire
în masă, siguranţă, lupta împotriva inamicului aerian şi mascare se transmit
la subordonaţi o dată cu darea misiunilor de 'luptă sau după darea acestora,
pe măsura necesităţii,. prin dispoziţiuni separate.
Art. 63. Cînd se pregătesc acţiuni de luptă în timp scurt, pre cum şi pe
timpul ducerii luptei, comandantul de batalion (companie) dă misiuni de
luptă subunităţilor prin dispoziţiuni de luptă scurte, în care, de regulă, se
indică : informaţii despre inamic ; misiunea subunităţii căreia i se dă
dispoziţiunea de luptă ; misiunile subunităţilor vecine, de întărire şi sprijin ;
modul de îndeplinire a misiunii şi raportarea de executare (dacă este
necesar) ; semnale ; ora cînd trebuie să fie gata de luptă.
Art. 64. După darea misiunilor de luptă, comandantul de bata lion
(companie) organizează cooperarea în teren, între subunităţi, cu mijloacele
de foc de întărire şi de sprijin şi cu subunităţile vecine, coordonînd
îndeosebi acţiunile pentru exploatarea cu repeziciune a rezultatelor
loviturilor aviaţiei, focului artileriei şi al altor categorii de armament,
precum şi sprijinul reciproc în îndeplinirea misiunii.
Pentru menţinerea cooperării, comandanţii de subunităţi trebuie să
înţeleagă just misiunea şi scopul acţiunilor pe care urmează să le
desfăşoare, să cunoască în permanenţă situaţia, să aibă între ei o legătură
 sigură, să realizeze permanent o informare reciprocă şi să stabilească un
sistem unic de orientare şi semnale.
Art. 65. In pregătirea luptei, în afară de activităţile care se
execută în condiţiile obişnuite, trebuie să fie rezolvate problemele
impuse de întrebuinţarea armelor de nimicire în masă şi mijloacelor.
incendiare.
Pe timpul însuşirii misiunii, analizei situaţiei şi luării hotărîrii,
omandantul de batalion (companie) trebuie să înţeleagă : concepţia
eşalonului superior privind întrebuinţarea armelor de nimicire în masă şi
mijloacelor incendiare în folosul nemijlocit al subunităţilor din subordine,
să stabilească modul cum acestea influenţează procedeele de ducere a
acţiunilor de luptă, conţinutul misiunilor şi constituirea dispozitivului de
luptă al batalionului (companiei) ; măsurile pe care acesta trebuie să le ia
pentru a interzice inamicului închiderea breşelor create în dispozitivul său
de luptă, exploatarea efectelor acestor lovituri şi de protecţie a
subunităţilor proprii.
Art. 66. Pentru conducerea subunităţilor, în orice formă de luptă,
la batalion (companie) se organizează punctul de comandă.
In apărare, comandantul de batalion instalează punctul de
comandă, de regulă, între eşalonul întîi şi doi, la distanţa de pînă la 1,5
km de limita dinainte, iar comandantul de companie — la distanţa de pînă
la 0,7 km de limita dinainte a apărării.
In ofensivă, comandantul de batalion dispune punctul de co mandă
la distanţa de pînă la 1 km, iar comandantul de companie la distanţa de
pînă la 0,5 km faţă de limita dinainte a bazei de plecare la ofensivă
(aliniamentul de atac).
Punctul de comandă se dispune în locul care asigură cea mai bună
observare a acţiunilor inamicului, subunităţilor proprii şi celor vecine,
precum şi conducerea neîntreruptă a subunităţilor. El tre buie să fie
mascat pentru a nu se distinge din cadrul general al dispozitivului de
luptă.
Comandantul de batalion (companie) conduce subunităţile în lupta de
apărare din locaşul pentru observare al punctului de comandă, iar
în lupta ofensivă din transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă,
automobil) sau de jos.
Comandantul subunităţii de artilerie de sprijin (de întărire) trebuie
să se găsească, ele regulă, împreună cu comandantul de batalion (companie)
sau în apropierea acestuia.
Locul de dispunere şi momentul schimbării punctului de co mandă
se stabilesc de comandantul de batalion (companie) şi se aprobă ele
eşalonul superior. Aceste date se comunică comandanţilor subordonaţi şi
celor cu care se cooperează.
Pe timpul luptei, punctul de comandă al batalionului se deplasează, de
regulă, prin salturi înapoia subunităţilor din eşalonul întîi, iar cel al
companiei o dată cu dispozitivul de luptă al acesteia. Şeful de stat
major al batalionului ajută pe comandant în conducerea batalionului, fiind
obligat să cunoască în permanenţă situaţia şi acţiunile inamicului, precum şi
situaţia şi starea subunităţilor proprii, inclusiv a celor de întărire şi
formaţiunilor de apărare subordonate batalionului ;"să raporteze neîntîrziat
schimbările survenite în situaţia şi starea subunităţilor batalionului şi celor
vecine, să .ajute pe comandant în pregătirea şi conducerea luptei,
menţinerea cooperării, organizarea şi executarea cercetării, protecţiei
împotriva efectelor armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare,
protecţiei împotriva acţiunilor mijloacelor aeriene ale inamicului, precum şi
în asigurarea materială, tehnică şi medicală ; să organizeze punctul de
comandă şi să ia măsurile necesare asigurării neîntrerupte a legă turii cu
subunităţile ; să controleze executarea dispoziţiunilor date de comandant.
Art. 67. Legătura cu eşalonul superior şi în cadrul batalionului se
realizează pe baza hotărîrii comandantului de batalion, dispoziţiunilor
statului major al eşalonului superior şi indicaţiilor şefului de stat major al
batalionului. Şeful de stat major al batalionului răs punde de organizarea
la timp a legăturii şi de funcţionarea neîntreruptă a acesteia.
Comandantul de companie realizează personal legătura cu plu-toanele,
cu comandanţii subunităţilor de întărire şi sprijin şi răs punde de
menţinerea ei pe timpul ducerii luptei.
Cînd batalionul (compania) acţionează izolat'de forţele prin cipale ale
eşalonului superior sau independent, comandantul răspunde personal de
menţinerea legăturii între subunităţile şi formaţiunile pe care le
comandă, cu cele de întărire (sprijin), cu alte formaţiuni de apărare şi cu
consiliile locale de apărare.
Dacă izolarea s-a produs ca urmare a unei situaţii nefavorabile,
comandantul de batalion la ordin sau din proprie iniţiativă (cînd nu are
legătura cu eşalonul superior) organizează conducerea tuturor subunităţilor
izolate (încercuite) pregătindu-le pentru a acţiona într-o concepţie
unitară.
Pentru conducere se folosesc mijloace de transmisiuni cu fir şi
radio, mijloace mobile, mijloace de semnalizare şi agenţi de legătură.
Mijloacele cu fir se folosesc în apărare, pe timpul staţionării şi în
ofensivă pe baza de plecare sau la ajungerea pe anumite ali niamente.
Mijloacele radio se întrebuinţează în toate formele de luptă, îndeosebi
pe timpul ducerii luptei, respectîndu-se cu stricteţe regulile traficului
radio. Transmiterile în clar sînt permise numai pen tru alarmarea
subunităţilor, iar pe timpul ducerii luptei, pentru conducerea focului şi
darea comenzilor. în conţinutul tuturor comunicărilor denumirea
subunităţilor şi funcţiile comandanţilor de transmit prin indicative, iar
detaliile clin teren — prin denumiri codificate convenţional sau faţă de
repere.
Cînd se acţionează cu trupele îmbarcate pe transportoare amfibii
blindate (maşini de luptă), legătura comandantului de bata lion (companie)
cu comandanţii de companii (plutoane), precum şi cu tancurile de sprijin
nemijlocit se realizează prin staţiile radio de la bordul acestor
autovehicule ; cînd acţiunile so duc pe jos — cu staţia radio portativă a
comandantului de batalion (companie).
Mijloacele mobile şi de semnalizare se folosesc pentru transmiterea
dispoziţiunilor, rapoartelor şi unor comenzi, în toate situaţiile ele luptă şi
îndeosebi în marş, cînd lucrul radio în emisie este inter zis sau legătura
radio este bruiată, iar legăturile cu fir sînt nereali zate sau întrerupte.
Mijloacele de semnalizare se mai folosesc pentru identificarea reciprocă,
indicarea obiectivelor, realizarea cooperării între subunităţi şi pentru
alarmare.
Agenţii de legătură asigură transmiterea ordinelor şi rapoar telor
scurte.
Art. 68. Cînd batalionul (compania) acţionează independent sau izolat
de forţele principale ale eşalonului superior, pentru realizarea legăturii cu
consiliile locale de apărare, cu populaţia din zonă şi cu forţele din
rezistenţă se folosesc mijloacele de transmisiuni din dotarea subunităţilor
militare şi formaţiunilor de apărare, cele din sistemul teritorial ele
telecomunicaţii, precum şi contactul personal al comandanţilor.
Legătura cu eşalonul superior se realizează, pe măsura posibilităţilor,
de către batalion (companie) precum şi prin grija comandantului de
regiment (batalion).
Art. 69. Pentru conducerea focului şi a subunităţilor şi pentru
realizarea cooperării se stabilesc repere şi semnale unice şi se respectă cu
stricteţe regulile pentru conducerea în secret.
Ca repere se aleg obiecte şi detalii vizibile din teren care se
numerotează de la dreapta spre stingă şi pe aliniamente, astfel : în apărare
— dinspre inamic către trupele proprii ; în ofensivă — de la trupele
proprii către inamic. Unul dintre ele se consideră reper de bază.
Semnalele uşurează conducerea subunităţilor şi focului cînd misiunile
(comenzile) nu pot fi transmise prin voce, prin mijloace de transmisiuni în
cazuri urgente (alarmarea trupelor despre pericolul contaminării radioactive
sau cu substanţe toxice de luptă, al atacului prin surprindere al inamicului
terestru şi aerian şi altele). Ele trebuie să fie cunoscute de către toţi •
militarii, uşor de transmis şi recepţionat.
Este interzisă schimbarea semnalelor şi numerelor reperelor stabilite
de comandantul superior. Comandantul de companie poate fixa, la nevoie,
semnale şi repere suplimentare, care nu se numerotează, ci se denumesc
prin ceea ce reprezintă ele (tufăriş, copac, movilă).
Art. 70. Conducerea detaşamentului tactic este asigurată, de regulă,
de comandantul batalionului (subunităţii) pe structura căruia s-a constituit,
ajutat de statul major respectiv, completat uneori cu alţi ofiţeri destinaţi de
comandantul care a ordonat constituirea detaşamentului tactic.
Activităţile pentru pregătirea luptei şi conducerea acţiunilor
detaşamentului tactic sînt similare cu cele desfăşurate de comandan tul unei
subunităţi, punîndu-se accent pe pregătirea şi conducerea tuturor forţelor
care îl compun, potrivit specificului acestora şi situaţiei concrete.
O atenţie deosebită trebuie acordată organizării şi menţinerii
cooperării între toate forţele care intră în compunerea detaşamen tului
tactic, ţinînd seama de caracterul eterogen al forţelor . care îl compun.

CAPITOLUL III
MUNCA DE PARTID, ORGANIZATORICA ŞI POLITICO-EDUCATIVÂ

Art. 71. Munca de partid, organizatorică şi politico educativă

are ca scop asigurarea cunoaşterii temeinice şi înfăptuirea de către toţi
militarii a sarcinilor ce le revin din documentele de partid şi de stat,
din concepţia Partidului Comunist Român privind apărarea patriei de către
întregul popor, ridicarea conştiinţei socialiste şi dezvoltarea la aceştia a
devotamentului nemărginit faţă de patrie, popor şi partid, faţă de
comandantul suprem al forţelor armate, cultivarea unor calităţi moral-
politice şi de luptă, pentru a fi gata în orice moment să îndeplinească cu
abnegaţie, eroism şi spirit de sacrificiu misiunile de luptă.
Art. 72. Conţinutul muncii de partid, organizatorice şi poîitico--
educative îl constituie mobilizarea întregului personal la înfăptuirea
neabătută a prevederilor hotărîrilor de partid, de stat şi ale Consi liului
Apărării, a ordinelor comandantului suprem al Forţelor Armate ale
Republicii Socialiste România şi ministrului apărării naţionale, a
dispoziţiunilor Consiliului Politic Superior al Armatei, a misiuni lor de
luptă primite.
Principalele direcţii ale muncii de partid, organizatorice şi politico-educative
se materializează prin : asigurarea conducerii politice de către organizaţiile
de partid în toate compartimentele de activitate ; educarea militarilor în
spiritul dragostei fierbinţi şi a devotamentului profund faţă de patrie,
popor, partid şi de comandantul suprem al Forţelor Armate ale Republicii
Socialiste România, al respectului faţă de eroicele tradiţii de luptă ale
poporului român, armatei, armei, subunităţii, faţă de Drapelul de luptă
— simbol al onoarei, vitejiei şi gloriei ostăşeşti ; cultivarea la întregul
personal a încrederii în justeţea cauzei pentru care luptă ; dezvol tarea urii
faţă de duşmani, a răspunderii pentru apărarea patriei, a hotărîrii ferme de
a învinge orice inamic superior din punct de vedere numeric şi al
înzestrării cu tehnică ; educarea militarilor de asuporta cu dîrzenie
greutăţile şi privaţiunile generate de război, pentru a apăra cu orice preţ,
mergînd pînă la sacrificiul suprem, hotarele patriei, independenţa şi
suveranitatea naţională; asigurarea în permanenţă a unei stări moral-politice
ridicate în rîndul militarilor, în scopul de a menţine la un nivel ridicat
capacitatea de luptă a subunităţilor ; formarea şi dezvoltarea la militari a
unor înalte calităţi morale şi de luptă ca hotărîrea, curajul, dîrzenia,
iscusinţa, cinstea, corectitudinea, iniţiativa, stăpînirea de sine, şiretenia,
spiritul de observare, orientare, solidaritate şi de sacrificiu, rezistenţă la
eforturi fizice prelungite, stima şi respectul faţă de comandanţi şî hotărîrea
de a-i apăra în luptă ; creşterea răspunderii întregului efec tiv pentru întărirea
continuă a ordinii şi disciplinei militare, respectarea întocmai a cerinţelor
jurămîntului şi regulamentelor militare, dezvoltarea spiritului de vigilenţă
pentru păstrarea cu stricteţe a secretului ; mobilizarea tuturor militarilor
pentru cunoaşterea şi mînuirea la perfecţie a tehnicii militare din înzestrare,
dezvoltarea grijii faţă de valorile materiale şi spirituale ale poporului, de
bunurile armatei ; folosirea presei şi altor mijloace de informare pentru
popularizarea faptelor de vitejie şi eroism ; dezvoltarea capacităţii
comandanţilor de subunităţi de a analiza situaţia în timp scurt, de a lua
hotărîri îndrăzneţe care să asigure succesul în luptă ; genera lizarea
experienţei înaintate în instruirea şi educarea trupelor ; asigurarea cooperării
cu subunităţile de arme şi cu formaţiunile de apărare participante la luptă
; asigurarea permanentă a trupelor cu cele necesare pentru trai şi luptă
îndeosebi cînd subunităţile acţionează independent sau izolat ; acordarea la
timp a ajutorului medical,, evacuarea răniţilor şi bolnavilor pe cîmipul de
luptă.
Art. 73. Munca de partid, organizatorică şi politico-educativă se
organizează şi desfăşoară ţinîndu-se seama de specificul şi de misiunile ce
le au de îndeplinit subunităţile în fiecare etapă.
Răspunderea pentru organizarea şi desfăşurarea muncii de partid,
organizatorice şi politico-educative, pentru starea moral- politică şi
disciplinară a efectivelor batalionului (companiei) revine comandantului de
batalion (companie), organizaţiilor de partid "şi ale Uniunii Tineretului
Comunist.
Art. 74. Munca de partid, organizatorică şi politico-educativă are
sarcini specifice în funcţie de locul, rolul, întrebuinţarea în luptă şi
misiunile batalionului (companiei), astfel :
Pe timpul pregătirii şi ducerii luptei de apărare, munca de partid,
organizatorică şi politico-educativă are ca sarcini : mobili zarea întregului
efectiv pentru pregătirea la timp şi în bune condiţii a apărării pentru a fi în
măsură să respingă cu fermitate şi dîrzenie loviturile agresorului ;
ridicarea permanentă a capacităţii de luptă a subunităţilor, a stării lor
moral-politice, a vigilenţei militarilor pentru descoperirea şi nimicirea
rapidă a grupurilor de cercetare-diversiune şi elementelor teroriste ale
inamicului ; menţinerea caracterului activ, ferm şi stabil al apărării pentru a
zădărnici şi respinge ofensiva inamicului şi a crea, în timp scurt, condiţii
pentru nimicirea acestuia ; mobilizarea comandanţilor de subunităţi
pentru organizarea şi menţinerea cooperării neîntrerupte a subunităţilor,
conducerea lor permanentă, precum şi pentru organizarea şi menţinerea
unei cooperări continue cu subunităţile Ministerului d£ Interne, de
gărzi patriotice şi cu alte formaţiuni de apărare.
Pe timpul pregătirii şi ducerii luptei ofensive, munca de partid,
organizatorică şi politico-educativă are ca sarcini : dezvoltarea la militari
a unui înalt spirit ofensiv în scopul îndeplinirii cu succes a misiunii de
luptă ; mobilizarea militarilor pentru menţinerea iniţiativei ; ducerea de
acţiuni de luptă îndrăzneţe şi hotărîte ; dezvoltarea la comandanţii de
subunităţi a iniţiativei de a găsi noi metode şi procedee de pregătire şi
ducere a acţiunilor de luptă ; menţinerea la militari a capacităţii de a
devansa pe inamic în deschiderea focului, de a se desfăşura în timp scurt în
dispozitiv de luptă, a executa rapid manevre, a acţiona curajos şi hotărît, a
lovi prin surprindere inamicul pentru nimicirea lui în timp scurt, cu forţe
puţine ; desfăşurarea unei activităţi susţinute în subunităţile care acţionează
ca detaşamente înaintate şi de întoarcere, în siguranţa marşului şi în cercetare,
precum şi ca desant aerian, pentru cunoaşterea misiunilor şi procedeelor de
îndeplinire a acestora, executarea de acţiuni îndrăzneţe şi curajoase în
spatele inamicului, în cooperare cu formaţiunile de rezistenţă şi alte
formaţiuni de apărare ; cunoaşterea de către comandanţi a situaţiei
subunităţilor care acţionează independent sau izolat, a stării lor moral-
politice şi de luptă ; asigurarea la timp cu materialele necesare pentru trai
şi luptă.
Pe timpul executării marşului munca de partid, organizatorică şi
politico-educativă asigură mobilizarea întregului personal pentru a ajunge
la timp şi în mod organizat în raionul fixat, cu întreaga capacitate de luptă.
Pe timpul luptei în încercuire, ieşirii din încercuire şi retra gerii
precum şi în alte situaţii (cînd subunităţile acţionează inde pendent sau
izolat), munca de partid, organizatorică şi politico-educativă urmăreşte
mobilizarea militarilor pentru a da dovadă de tărie, fermitate, iniţiativă şi
pricepere, disciplină şi vigilenţă, să prevină manifestările de panică şi
neîncredere în posibilitatea îndeplinirii misiunilor primite şi a victoriei
depline asupra inamicului.
Art. 75. Modalităţile de realizare a sarcinilor muncii de partid,
organizatorice şi politico-educative sînt indisolubil legate de misiunile de
luptă primite, de condiţiile concrete ale situaţiei, de formele şi
particularităţile acţiunilor de luptă, de timpul la dispoziţie. Ele tre buie să aibă
un caracter concret şi să se desfăşoare fără întrerupere,, îndeosebi individual
şi cu grupuri mici de militari, avînd ca formă de bază exemplul personal al
comandanţilor, comuniştilor şi uteciştilor.
Munca de partid, organizatorică şi politico-educativă urmăreşte:
stabilirea la timp a sarcinilor ce revin organizaţiilor de partid şi ale U.T.C. ;
repartizarea pe subunităţi a comuniştilor şi uteciştilor ; întărirea continuă a
organizaţiilor de partid şi de tineret.
Atenţie deosebită se acordă organizării informării de partid, care
trebuie să fie operativă şi veridică, să asigure cunoaşterea în orice moment a stării
moral-politice şi disciplinare, să ajute pe comandant la luarea hotărîrii, să
popularizeze continuu faptele de vitejie şi eroism săvîrşite de militari, de
subunităţi, de luptătorii celorlalte formaţiuni de apărare participante la
luptă, să contribuie la prevenirea manifestărilor de panică, la luarea unor
măsuri eficace de combatere a propagandei inamicului.
 CAPITOLUL IV
ASIGURAREA ACŢIUNILOR DE LUPTĂ

Art. 76. Asigurarea acţiunilor de luptă cuprinde totalitatea măsurilor

ce se iau în scopul : procurării datelor despre inamic ; menţinerii în
permanenţă a capacităţii de luptă a subunităţii şi forma-^ ţiunilor de apărare
; evitării acţiunilor executate prin surprindere de către inamic, în special cu
armele de nimicire în masă, mijloacele incendiare şi aviaţia ; creării
condiţiilor pentru ca subunităţile să intre în luptă la timp şi în mod
organizat, desfăşurării cu succes a acţiunilor de luptă în orice situaţie,
asigurării materiale, tehnice şi medicale.
Cînd batalionul (compania) acţionează independent sau izolat
asigurarea acţiunilor de luptă are importanţă deosebită pentru
menţinerea capacităţii de luptă a subunităţilor militare şi forma ţiunilor
de apărare pe toată durata cît desfăşoară astfel de acţiuni. In funcţie de
situaţia în care se găseşte, comandantul de batalion (companie) realizează,
cu forţele şi mijloacele de care dispune, cele mai eficiente măsuri de
asigurare, folosind în acest scop şi resursele materiale şi umane din zona
acţiunilor de luptă.
Comandantul de batalion (companie) poartă întreaga răspun dere
pentru organizarea şi realizarea asigurării acţiunilor de luptă.
Formele asigurării acţiunilor de luptă ale batalionului (companiei)
sînt: cercetarea; protecţia împotriva armelor de nimicire în masă şi
mijloacelor incendiare; apărarea antiaeriană; sigu ranţa ; lupta
radioelectronică; mascarea; asigurarea genistică, chimică, materială,
tehnică şi medicală.
Prin conţinutul ei, fiecare formă de asigurare a acţiunilor de luptă
este destinată să influenţeze succesul luptei şi se înfăptuieşte prin măsuri
şi acţiuni active.

1. CERCETAREA
Art. 77. Cercetarea este o formă principală a asigurării acţiu nilor de luptă
şi cuprinde măsuri şi acţiuni executate în scopul procurării,
centralizării, analizării şi exploatării datelor şi infor maţiilor despre
inamic, teren, condiţiile hidrometeorologice, situaţia sahitaro-epidemică şi
resursele materiale din raionul acţiunilor de luptă, necesare comandantului
pentru luarea unei hotărîri juste şi conducerea cu succes a subunităţilor în
luptă.
 Cercetarea se organizează în toate formele şi situaţiile de luptă şi se
execută activ şi neîntrerupt, în orice condiţii de teren şi stare a vremii de
către batalion (companie), subunităţi de gărzi patriotice şi formaţiuni de
apărare subordonate.
Art. 78. Cerinţele de bază ale cercetării sînt: continuitatea,
oportunitatea, caracterul activ al acţiunilor şi autenticitatea datelor
obţinute.
Continuitatea cercetării se realizează prin menţinerea contac tului cu
inamicul, executarea cercetării în mod neîntrerupt, ziua şi noaptea, în orice
condiţii de teren şi stare a vremii, conducerea fermă şi permanentă a
subunităţilor care execută cercetarea.
Oportunitatea cercetării se realizează prin procurarea şi rapor tarea în
timp scurt a datelor şi informaţiilor obţinute ; centralizarea, analiza şi
exploatarea imediată a acestora.
Caracterul activ al cercetării se realizează prin fermitatea şi
perseverenţa comandanţilor şi subunităţilor de a procura date şi informaţii
cît mai complete, precum .şi prin desfăşurarea unor acţiuni dinamice şi
îndrăzneţe.
Autenticitatea cercetării se realizează prin procurarea unor date şi
informaţii reale, sigure şi complete.
Art. 79. Comandantul de batalion (companie) trebuie să organizeze la
timp şi să conducă permanent cercetarea şi, în funcţie de situaţie, să
stabilească subunităţile (militarii) care execută misiuni de cercetare,
precum şi procedeele de cercetare.
Pentru' executarea misiunilor ele cercetare ordinul de luptă se dă în
teren, potrivit art. 62, în care comandantul de batalion (com panie) indică
îndeosebi : obiectivul (direcţia) principală de cerce tare ; modul de acţiune
şi de raportare a datelor obţinute ; elemen tele de cercetare ale eşalonului
superior, ale subunităţilor vecine şi de gărzi patriotice (locul, direcţia de
acţiune, misiunile lor, legătura cu acestea) ; data şi ora începerii misiunii;
secretul (parola şi răspunsul).
Conducerea acţiunilor de cercetare constituie una din atri buţiile
esenţiale ale comandantului de batalion (companie) şi şefului de stat major.
Aceştia sînt obligaţi ca întotdeauna să aprecieze realist situaţia, fără a
minimaliza sau supraaprecia posibilităţile inamicului. Organizînd
cercetarea proprie, aceştia trebuie să ia totodată măsuri pentru lupta
împotriva cercetării inamicului.
Art. 80. In cadrul batalionului (companiei), în funcţie de situ aţie şi
de forma de luptă, se pot constitui următoarele elemente de cercetare
: cercetaşuî, echipa de cercetare, patrula de cercetare şi patrula de
cercetare independentă.
Cercetaşuî este militarul (luptătorul) trimis de către echipa
{patrula) de cercetare sau de o subunitate şi acţionează în faţa aces teia la
distanţa de pînă la 300 m. Pe timpul îndeplinirii misiunii i se asigură
legătura şi sprijinul de foc.
 Echipa de cercetare se compune, de regulă, din 2-4 militari
{luptători). Ea se trimite de către patrula de cercetare, patrula de cercetare
independentă, precum şi de alte subunităţi aflate în dife rite situaţii,
pentru a executa cercetarea inamicului şi terenului pe o direcţie sau a
unui obiectiv. Distanţa la care se trimite este de pînă la 2 km cînd
acţionează pe autovehicul, pînă la 1 km — pe schiuri sau călare şi pînă
la 600 m — pe jos.
Patrula de cercetare se trimite în misiune de către detaşamen tul de
cercetare, compania de infanterie (vînători de munte) şi se destină pentru
a cerceta inamicul şi terenul sau unele obiective, pe o direcţie sau într-
un raion. Ea se trimite la distanţe de pînă la 5 km cînd acţionează pe
autovehicule, 3-4 krn — pe schiuri sau călare şi pînă la 2 km — pe jos.
Patrula de cercetare independentă se trimite de către batalion sau
alte eşaloane mai mari pentru cercetarea inamicului şi terenu lui sau a
unor obiective importante, pe o direcţie sau într-un raion, la
depărtare de pînă la 15 krn.
Patrula de cercetare şi patrula de cercetare independentă au valoarea
de la o grupă pînă la un pluton şi pot fi întărite cu mij loace antitanc,
cercetaşi de artilerie, geniu şi chimici.
In compunerea elementelor de cercetare pot intra şi subuni tăţi
(luptători) de gărzi patriotice şi formaţiuni de apărare, acţio- nînd în
apropierea locului lor de dislocare ca observatori, călăuze, cercetaşi în cadrul
echipelor şi patrulelor de cercetare sau pot constitui elemente de cercetare
independente.
Art. 81. Elementele de cercetare constituite în cadrul bata lionului
(companiei) îşi îndeplinesc misiunile prin următoarele procedee de
cercetare: observare-ascultare, incursiune, ambuscadă, cercetarea în
dispozitivul inamicului şi cercetarea prin luptă.
Date şi informaţii se mai obţin şi prin interceptarea convor birilor,
fotografiere terestră, acţiunile de luptă ale trupelor şi for maţiunilor de
apărare, investigarea populaţiei, din declaraţiile prizonierilor şi
transfugilor, studiul documentelor, armamentului, tehnicii şi altor
materiale ale inamicului capturate sau abandonate pe eîmpul de luptă.
Art. 82. Observarea-ascultarea se execută neîntrerupt de comandanţi şi
întregul personal al subunităţii, precum şi de mili tarii (luptătorii)
trimişi în posturile de observare, pînde sau numiţi ca observatori. în
apărare şi pe timpul pregătirii ofensivei la bata lion se constituie, de
regulă, 1-2 posturi de observare ; la compa nie se numesc 1-2 observatori.
Pe timpul nopţii sau în alte condiţii de vizibilitate redusă,
observarea se completează cu ascultarea.
Art. 83. Incursiunea se organizează la ordinul sau cu apro barea
eşalonului superior, în scopul de a captura militari, documen te, modele de
armament, aparatură şi tehnică, de a procura (veri fica) date (informaţii)
şi de a descoperi noi obiective ale inamicu lui. Ea se execută cu forţe de
valoare grupă-pluton, de regulă, prin surprindere, «noaptea sau în alte
condiţii de vizibilitate redusă, fără pregătire de foc. în unele situaţii (teren
muntos-împădurit, culturi înalte, condiţii meteorologice grele) incursiunea
se execută şi pe timpul zilei. La executarea incursiunii uneori pot participa
şi luptători (grupe) din gărzile patriotice.
Pentru pregătirea incursiunii este necesar să se asigure cel puţin
3-4 ore de lumină în vederea executării observării, studierii obiectivului şi
terenului şi precizării în detaliu a modului de acţiune.
Subunitatea care execută incursiunea se fracţionează, de regulă,
astfel : echipa de atac şi captură, echipa (echipe) de sigu ranţă (sprijin cu
foc), echipa de înlăturare a barajelor. Acestea pătrund în dispozitivul
inamicului, se apropie în ascuns de obiectiv, îl atacă şi capturează
militari, armament şi documente, după care, se înapoiază în dispozitivul
trupelor proprii.
Comandantului subunităţii care execută incursiunea, de regulă, i se
indică : reperele (dacă este cazul); date despre inamicul din sectorul în
care urmează să se execute incursiunea ; obiectivul de capturat (cercetat,
nimicit) sau raionul de acţiune ; compunerea şi misiunea subunităţii care
execută incursiunea ; mijloacele de" realizarea legăturii şi semnalele de
recunoaştere ; mijloacele de foc ale eşalonului superior care sprijină
incursiunea şi semnalele pentru cererea, transportul şi încetarea focului ;
locul de trecere prin dispozitivul trupelor proprii ; unde, cui şi prin ce
mijloace se raportează rezultatele incursiunii ; ora cînd începe şi se
termină incursiunea.
Art. 84. Ambuscada se organizează în toate formele luptei atît
ziua, cît şi noaptea, în condiţii grele de teren şi stare a vremii ; se execută,
în funcţie de situaţie, de către subunităţi de valoare
grupă-pluton, companie sau batalion. Ea constă în dispunerea *din timp şi
mascată a subunităţilor pe direcţia probabilă de înaintare a inamicului în
scopul de a-1 ataca prin surprindere şi a-i produce pierderi, de a captura
militari, documente, modele de armament şi tehnică militară.
Comandantului subunităţii care execută ambuscada, i se
indică : reperele (numerotarea şi distanţele pînă la acestea) ; natura,
valoarea şi posibilităţile inamicului care acţionează în di recţia ambuscadei
; raionul (locul) unde se organizează ambuscada ; compunerea, misiunea şi
dispozitivul de luptă al subunităţii (compunerea şi misiunile echipelor, locul
în dispozitiv, mod de acţiune) ; lucrările genistice, barajele şi obstacolele
ce se execută ; cînd trebuie să fie gata pentru acţiune; raionul (locul) de
regrupare al subunităţii după executarea ambuscadei, ce misiuni urmează
a îndeplini ulterior şi modul de menţinere a legăturii.
Dispozitivul subunităţii în ambuscadă poate fi în formă de arc de
cerc (cu deschiderea pe direcţia de unde se aşteaptă inami cul) sau liniar
(pe una sau ambele părţi ale direcţiei de deplasare a acestuia) şi
cuprinde : o echipă (grupă) de atac şi captură, o echipă (grupă) de
siguranţă, o echipă de observare, o echipă de distrugeri, uneori — mai
multe echipe (grupe).
Subunităţile de gărzi patriotice pot să organizeze şi execute
ambuscade în condiţii similare cu subunităţile militare sau să acţio neze
împreună cu acestea, fie intrînd în compunerea fiecărui ele ment de
dispozitiv al ambuscadei, fie constituind ele înşile unele din aceste
elemente.
Inamicul intrat în ambuscadă este lovit prin surprindere cu focul
tuturor mijloacelor şi prin atac. După îndeplinirea misiunii subunitatea se
regrupează în raionul (locul) stabilit.
Art. 85. Cercetarea în dispozitivul inamicului constă în rămî-nerea
sau pătrunderea unor subunităţi în dispozitivul inamicului pentru a
procura (verifica) date şi informaţii despre obiectivele şi activităţile
acestuia (uneori, pentru a nimici prin surprindere, sau distruge unele
obiective) şi se execută la ordinul sau cu aprobarea eşalonului superior.
Obiectivele principale de cercetat sînt : mijloacele de nimi cire în
masă şi incendiare ; punctele de comandă şi centrele de transmisiuni ;
rezervele (în special cele de tancuri) ; raioanele poziţiilor de tragere
(lansare) ale artileriei (rachetelor, armamentului cu înaltă precizie de
lovire) ; formaţiunile de servicii (depozitele) ; lucrările de fortificaţii ;
cursurile de apă ; lucrările hidrotehnice şi de artă ; aerodromurile şi
porturile.
Pentru executarea cercetării în dispozitivul inamicului se des tină
patrule de cercetare (independente) de valoare grupă. La ne voie, în
compunerea acestora se includ cercetaşi de arme şi luptă tori clin
subunităţi de gărzi patriotice sau formaţiuni de apărare care cunosc
bine raionul de acţiune.
Art. 86. Cercetarea prin luptă se organizează şi se execută la ordin
sau cu aprobarea eşaloanelor superioare în scopul de a procura date şi
informaţii despre inamic care nu au fost obţinute prin alte procedee de
cercetare sau acţiuni de luptă, precum şi pentru a verifica şi preciza
veridicitatea unor informaţii.
Cercetarea prin luptă se pregăteşte şi se execută prin sur prindere şi
constă într-un atac hotărît, cu obiectiv limitat, asupra inamicului din raionul
(aliniamentul) stabilit, pentru a-1 obliga să-şi descopere dispozitivul de
luptă, a captura militari, documente şi t e hn i c ă m i l i t ar ă sa u a oc up a
r ai on ul (a l i ni am en t u l ) p re vă z ut în misiune.
Pentru desfăşurarea acţiunilor specifice de cercetare (obser vare,
capturare de militari, documente şi tehnică militară) se des tină
subunităţi de cercetare care acţionează prin posturi de obser vare instalate
în raioane dominante şi se trimit patrule (echipe) de cercetare la flancuri şi
în dispozitivul inamicului.
Art. 87. Batalionul (compania) întărit cu subunităţi de arun cătoare,
artilerie antitanc, tancuri, geniu, chimice poate fi destinat ca detaşament
de cercetare şi se trimite în misiune de către regi ment (batalion) şi alte
eşaloane mai mari cînd este necesar să se execute acţiuni de cercetare cu
forţe superioare. El acţionează la distanţa de pînă Ia 25 km, de regulă, în
fîşia de asigurare, pe timpul luptei ofensive, marşului şi luptei de întîlnire şi
pentru cercetarea desantului aerian şi trupelor aeromobile.
Art. 88. Pe timpul marşului cercetarea se organizează pe di recţiile
de deplasare a subunităţilor şi la flancuri, în scopul pre venirii acestora
asupra întîlnirii cu inamicul. Cercetarea trebuie să stabilească : natura,
valoarea, compunerea şi direcţiile de deplasare ale coloanelor inamicului ;
practicabilitatea comunicaţiilor ; existenţa punctelor obligate de trecere ;
locul în coloane a mijloacelor de nimicire în masă şi tancurilor ;
ajungerea şi desfăşurarea inamicului pe anumite aliniamente ;
dispozitivul de luptă şi direcţiile de acţiune ; caracteristicile terenului în
raionul unde urmează să aibă loc lupta de întîlnire, sectoarele contaminate
radioactiv şi cu substanţe toxice de luptă ; barajele genistice.
Art. 89. In raioanele de staţionare cercetarea trebuie să sta bilească,
îndeosebi : apariţia, compunerea şi acţiunile inamicului terestru şi aerian,
trupelor aeromobile, grupurilor de cercetare-di-versiune şi elementelor
teroriste ; direcţiile de acţiune ale inamicului.
Art. 90. în apărare elementele de cercetare acordă atenţie
deosebită : precizării grupării principale de forţe a inamicului, re grupărilor
pe care le execută, dispozitivului de luptă, timpului tre cerii la ofensivă,
punctelor de comandă şi centrelor de transmisi uni ; pregătirilor în
vederea trecerii la întrebuinţarea armelor de nimicire în masă şi
mijloacelor incendiare, a armamentului cu înaltă precizie de lovire ;
stabilirii direcţiilor de acţiune a inamicului ; aliniamentelor succesive
ocupate de acesta, posibilităţilor în timp şi spaţiu de a introduce în luptă
noi forţe şi mijloace, flancurilor descoperite, intervalelor, raioanelor de
debarcare (paraşutare) şi de acţiune a trupelor de desant aerian
(maritim), aeromobile, grupurilor de cercetare-diversiune şi
elementelor teroriste ale inamicului.
Cînd se organizează apărarea în afara contactului cu inami cul,
detaşamentul (patrula) de cercetare acţionează, de regulă, în fîşia de
asigurare (cînd există), pe direcţia (direcţiile) probabilă de acţiune a
inamicului, la flancurile detaşamentului înaintat. Aces tea acţionează în
cooperare cu detaşamentul înaintat şi subunită ţile de grăniceri, precum
şi cu subunităţile de gărzi patriotice sau cu alte formaţiuni de apărare
de pe direcţia (din raionul) lor de acţiune.
Art. 91. Cercetarea desantului aerian (maritim) şi trupelor
aeromobile ale inamicului se execută de către detaşamentul sau pa trule de
cercetare independente, trimise de unităţile (subunităţile)- dispuse în
apropierea raioanelor de debarcare (paraşutare) ale acestora.
Cercetarea trebuie să precizeze : raioanele în care se execută
debarcarea (paraşutarea) ; valoarea, natura şi dispozitivul de luptă ;
flancurile şi intervalele existente ; aliniamentele (obiectivele) cu cerite ;
caracterul acţiunilor de luptă.
Art. 92. în apărarea pe litoral şi în deltă cercetarea trebuie să
stabilească : compunerea, valoarea, tipul navelor, avioanelor (elicopterelor)
şi direcţiile de deplasare a desantului maritim şi aerian al inamicului ;
forţele care sprijină acţiunea de debarcare a inami cului (de dragaj şi
mijloace de foc) ; momentul începerii transbor- dării şi debarcării
(paraşutării) ; sectoarele de debarcare ; dispozi tivul de luptă, direcţiile de
acţiune şi capetele ele pod posibil a fi cucerite ; posibilităţile inamicului
de a aduce noi forţe şi mijloace.
Art. 93. în apărarea în teren muntos-împădurit, în afara misiunilor
obişnuite, cercetarea mai stabileşte : posibilităţile inamicu lui de a executa
acţiuni de întoarcere şi învăluire ; raioanele în care pot avea loc incendii,
surpări, avalanşe (lavine) ; posibilităţile de modificare a debitelor
cursurilor de apă ; existenţa şi caracteristi cile podurilor, viaductelor,
punctelor obligate de trecere şi peşterilor.
Art. 94. în apărarea localităţilor şi zonelor (platformelor) industriale
cercetarea trebuie să stabilească : direcţiile de apropiere şi de atac,
precum şi manevra executată de inamic pentru cuceri rea cvartalelor,
străzilor şi clădirilor importante (construcţiilor ad-ministrativ-politice,
atelierelor, depozitelor, instalaţiilor exterioare), existenţa subunităţilor de
aruncătoare de flăcări ; amploarea distrugerilor sau incendiilor produse ;
starea comunicaţiilor, reţelelor electrice, de gaze, apă şi canalizare ;
existenţa cazurilor de îmbolnăvire în rîndul trupelor şi populaţiei ; acţiunile
de sabotaj şi distrugeri executate de grupurile de cercetare-diversiune şi
elementele teroriste ale inamicului.
Art. 95. In ofensivă cercetarea stabileşte : caracterul apărării
inamicului ; compunerea şi gruparea acestuia ; dispozitivul de luptă,
flancurile, intervalele şi joncţiunile; locurile de dispunere a punctelor
de comandă, centrelor de transmisiuni, mijloacelor radio-electronice şi de
nimicire în masă ; raioanele poziţiilor de lansare .(tragere) ale rachetelor
(armamentelor de cercetare-lovire de înaltă precizie, artileriei);
sistemul de foc şi baraje ; efectele pregătirii de foc asupra trupelor
inamicului ; gradul de accesibilitate şi de amenajare genistică a
terenului; raioanele de dispunere a eşaloanelor doi (rezervelor),
aliniamentele şi direcţiile lor de contraatac ; momentul ruperii luptei şi
direcţiile de retragere.
Cînd ofensiva se execută din mişcare, cercetarea se organi zează
începînd din raionul de concentrare. O parte din elementele de cercetare
se trimit din timp în dispozitivul trupelor din contact pentru a studia
terenul şi a executa observarea inamicului. în ast fel de situaţii, precum
şi atunci cînd trecerea la ofensivă se exe cută cu trupe aduse de pe alte
direcţii, cu şi fără ocuparea bazei de plecare, incursiunile, cercetarea în
dispozitivul inamicului şi cercetarea prin luptă se execută de către trupele
care sînt în contact nemijlocit cu inamicul.
 După începerea ofensivei, elementele de cercetare se depla sează
prin salturi înapoia batalioanelor din eşalonul întîi, pătrund pe la flancuri
şi prin intervale în dispozitivul inamicului, de regulă, după ruperea
raioanelor de apărare a batalioanelor din eşalonul întîi al acestuia şi trec la
îndeplinirea misiunilor primite.
Pe timpul ducerii luptei ofensive, comandantul dă misiuni su-
plimentare elementelor de cercetare, la nevoie, trimite noi forţe cu scopul
de a descoperi şi preciza schimbările survenite în situaţia şi dispozitivul
inamicului.
Art. 96. Pe timpul urmăririi inamicului cercetarea se execută în
scopul de a stabili : direcţiile de retragere ale acestuia ; valoa rea şi
compunerea ariergărzilor ; gruparea forţelor care se retrag ; aliniamentele
de apărare pregătite în adîncime şi forţele care le ocupă ; existenţa
flancurilor şi intervalelor ; caracteristicile tere nului ; starea de
practicabilitate a comunicaţiilor pentru executa rea manevrei în flancul
şi spatele trupelor care se retrag ; exis tenţa şi natura obstacolelor şi
barajelor pe direcţiile de urmărire ; raioanele în care s-au produs
distrugeri, incendii sau sînt contaminate radioactiv şi cu substanţe toxice
de luptă.
Art. 97. în ofensiva pentru eliberarea localităţilor şi zonelor
(platformelor) industriale cercetarea stabileşte : existenţa, gradul de
amenajare genistică şi natura lucrărilor de apărare pe căile de ac ces ;
traseul limitei dinainte a apărării şi a poziţiilor din interio rul
localităţii sau zonei (platformei) industriale ; valoarea, natura şi
dispozitivul de luptă al inamicului ; sistemul de foc şi de bara je ;
densitatea şi natura construcţiilor ; orientarea străzilor, exis tenţa
pieţelor şi locurile favorabile aterizării elicopterelor ; exis tenţa şi
caracterul principalelor construcţii şi lucrări subterane ; dispunerea şi
posibilităţile eşaloanelor doi (rezervelor).
Art. 98. în ofensiva cu forţarea cursurilor de apă şi în zone cu
lucrări de hidroamelioraţii şi culturi înalte cercetarea procură date
despre : dispunerea forţelor şi caracterul apărării inamicu lui ; traseul
real al limitei dinainte a apărării ; caracteristicile cursului de apă
(canalurilor) şi drumurilor de acces către acesta ; starea trecerilor şi
locurile favorabile pentru punctele de trecere ; situaţia construcţiilor
hidrotehnice ; existenţa în zonă a materialelor necesare amenajării
drumurilor de acces şi trecerilor, precum şi a mijloacelor de trecere
peste cursul de apă (canaluri).
Art. 99. In raioanele de debarcare şi de acţiune ale desantu lui
aerian tactic propriu cercetarea se organizează din timp şi tre buie să
stabilească, cu prioritate : compunerea şi dispunerea forţe lor inamicului
care pot interveni în aceste raioane ; mijloacele de apărare antiaeriană ale
acestuia ; caracteristicile terenului şi ale obstacolelor din raioanele
respective.
 Art. 100. Pe timpul luptei pentru prevenirea încercuirii şi în
încercuire cercetarea îşi concentrează efortul pe direcţiile şi spre flancurile
pe care inamicul acţionează cu tancuri în vederea ru-
perii apărării şi fracţionării dispozitivului de luptă, iar pe timpul ieşirii
din încercuire, pentru cunoaşterea în detaliu a situaţiei inamicului de pe
direcţia de acţiune a subunităţilor proprii, precum şi a forţelor şi
mijloacelor acestuia care pot interveni în scopul zădărnicirii ieşirii din
încercuire.
Art. 101. Pe timpul retragerii cercetarea trebuie să descopere
direcţiile de acţiune ale inamicului care ameninţă flancul şi spa tele
trupelor proprii, stabilind valoarea şi compunerea acestora, aliniamentele
atinse succesiv, raioanele de întrebuinţare a desantu lui aerian şi trupelor
aeromobile.
Elementele de cercetare acţionează în dispozitivul subunită ţilor de
acoperire, la flancuri şi în intervale, executînd cercetarea pe diferite
aliniamente. Parte din ele acţionează pe direcţii paralele cu cele de
înaintare ale inamicului şi ca patrule de cercetare independente în
dispozitivul acestuia.
Art. 102. Pe timp de noapte elementele de cercetare se tri mit la
distanţe mai mici. Pe timpul îndeplinirii misiunii, acestea fac opriri
scurte pentru a descoperi indicii despre prezenţa inami cului (prin
producerea zgomotelor şi convorbirilor) şi folosesc aparatele da vedere pe
timp de noapte pentru observare.
Pentru capturarea de militari se organizează şi se acţionează din
ambuscadă.
Pe timpul pregătirii şi îndeplinirii misiunilor de cercetare se respectă
regimul de mascare a luminilor, îndeosebi la auto vehicule.
La întîlnirea cu inamicul se acţionează prin surprindere şi cu hotărîre,
deschizîndu-se focul de la distanţe mici, folosind grenadele şi lupta
apropiată.
Art. 103. Pe timp de iarnă elementele de cercetare, pe lîngă misiunile
de luptă obişnuite, trebuie să mai stabilească : grosimea stratului de zăpadă
sau de gheaţă, influenţa acestora asupra deplasării tehnicii militare şi a
trupelor ; caracteristicile şi gradul de îngheţare a cursurilor de apă,
mlaştinilor şi posibilităţile de trecere a trupelor şi tehnicii militare peste
acestea ; raioanele în care sînt posibile avalanşe de zăpadă şi zonele în
care se pot produce inundaţii (ca urmare a topirii zăpezii).
Acţiunile de cercetare se execută, de regulă, în afara comunicaţiilor şi
pe direcţiile mai puţin supravegheate de inamic ; elementele de cercetare
sînt asigurate cu mijloace de mascare, schi uri şi rachete de zăpadă ;
armamentul şi tehnica militară se vopsesc corespunzător mediului
înconjurător.
 2. PROTECŢIA ÎMPOTRIVA ARMELOR DE NIMICIRE IN
MASA ŞI MIJLOACELOR INCENDIARE

Art. 104. Protecţia împotriva armelor de nimicire în masă, şi

mijloacelor incendiare se organizează în toate formele acţiunilor de luptă, în
scopul de a feri subunităţile militare şi formaţiunile de apărare de
efectele loviturilor executate de inamic cu armele de nimicire în masă şi
mijloacelor incendiare, a reduce cît mai mult acţiunile distructive ale
acestora, a menţine capacitatea de luptă a batalionului (companiei)
pentru a asigura îndeplinirea cu succes a misiunilor ce-i revin.
Ea se organizează pe baza hotărîrii comandantului de batalion
(companie) şi a dispoziţiunilor eşalonului superior, de către statul major
al batalionului (comandantul de companie).
Art. 105. Măsurile de protecţie împotriva armelor de nimi cire în
masă şi mijloacelor incendiare sînt : descoperirea Ia timp a pregătirii
inamicului pentru întrebuinţarea armelor de nimicire în masă şi
mijloacelor incendiare şi prevenirea subunităţilor despre pericolul atacului
nuclear, chimic şi biologic ; protecţia nemijloci tă a subunităţilor militare
şi formaţiunilor de apărare subordonate împotriva armelor de nimicire în
masă şi mijloacelor incendiare ; determinarea efectelor atacului nuclear,
chimic şi biologic şi înştiinţarea personalului despre contaminarea
radioactivă, chimică şi biologică ; lichidarea urmărilor atacului cu armele
de nimicire în masă şi mijloacele incendiare ; asigurarea cu tehnică,
aparatură şi mijloace de protecţie împotriva efectelor armelor de nimicire în
masă.
Măsurile de protecţie se stabilesc în întregul raion al bata lionului
(companiei) şi se realizează cu forţele şi mijloacele orga nice şi cele
existente în zonă.
Art. 106. Pregătirea inamicului pentru întrebuinţarea arme lor de
nimicire în masă şi mijloacelor incendiare se descoperă la timp prin
acţiunea batalionului (companiei), concomitent cu îndeplinirea misiunilor
de luptă. Pe baza. datelor şi informaţiilor obţinute, comandantul ia măsuri
pentru prevenirea subunităţilor militare şi formaţiunilor de apărare
subordonate, precum şi pentru participarea la lovirea (distrugerea)
mijloacelor de atac şi a depozitelor de muniţie nucleară şi chimică
descoperite.
Batalionul (compania) participă la lovirea (distrugerea) mij loacelor
de atac nuclear şi chimic, de regulă, cu focul mijloacelor
din înzestrare şi prin diferite procedee specifice de acţiune ca : rai dul,
incursiunea, ambuscada.
Art. 107. Protecţia nemijlocită a subunităţilor militare şi formaţiunilor
de apărare subordonate se asigură prin : dispersarea şi mascarea acestora ;
folosirea mijloacelor de protecţie individuală şi colectivă, a antidoturilor şi
substanţelor radioprotectoare ; folosirea proprietăţilor de protecţie ale
terenului, tehnicii militare, construcţiilor şi altor elemente existente în zonă
; amenajarea lucrărilor ge-nistice pentru protecţia împotriva armelor de
nimicire în masă şi mijloacelor incendiare (porţiuni de tranşee acoperite,
adăpostiri sub parapet, nişe, adăposturi cu instalaţii de filtroventilaţie) ;
protecţia tehnicii militare şi aparaturii speciale ; asigurarea protecţiei per -
sonalului în cazul acţiunii îndelungate în raioane contaminate ; folosirea
celor mai indicate procedee de trecere prin zonele (raioa nele) contaminate
şi cu distrugeri ; executarea măsurilor snnitaro-igienice şi profilactice
speciale.
Art. 108. Dispersarea şi mascarea se execută în scopul de a reduce
cît mai mult pierderile în personal şi tehnică şi trebuie executate astfel, încît
să influenţeze pozitiv conducerea, focul şi cooperarea.
Dispersarea trebuie să asigure realizarea unui dispozitiv care să
excludă posibilitatea scoaterii din luptă simultan a două com panii cu o
lovitură nucleară de putere mică.
Art. 109. Folosirea oportună a mijloacelor de protecţie indi viduală
asigură protecţia împotriva contaminării radioactive, chi mice şi biologice.
Mijloacele de protecţie individuală se folosesc la ordinul comandanţilor de
subunităţi şi din proprie iniţiativă, de către fiecare militar şi luptător,
la primirea semnalului de înştiinţare despre contaminarea radioactivă,
chimică şi biologică sau cînd se constată existenţa contaminării în
raionul de acţiune (de dispunere).
Mijloacele de protecţie individuală se scot la ordinul comandanţilor şi
numai după ce s-a stabilit, cu ajutorul aparatelor, lipsa pericolului de
contaminare radioactivă şi chimică, iar după indicii exterioare — lipsa
pericolului de contaminare biologică.
Procedeele de trecere prin zonele (raioanele) contaminate şi cu
distrugeri se stabilesc în funcţie de : misiunea de luptă a bata lionului
(companiei) şi formaţiunilor de apărare ; acţiunea inami cului ; nivelul de
radiaţie, natura şi concentraţia substanţelor chi mice, gradul de distrugeri
şi focarele de incendii ; caracteristicile terenului ; condiţiile de timp şi
stare a vremii.
Trecerea zonelor (raioanelor) contaminate radioactiv se exe cută pe
mijloace de transport proprii şi se poate realiza prin tra versarea rapidă
fără a aştepta scăderea nivelului de radiaţie sau prin ocolirea
raioanelor cu niveluri mari de radiaţie. Traversarea lor după scăderea
nivelurilor mari de radiaţie se execută în cazul cînd ocolirea acestora
necesită un timp îndelungat.
In funcţie de situaţie, zonele (raioanele) contaminate se trec atît prin
combinarea acestor procedee, cît şi prin transportul subunită ţilor cu
elicoptere şi aviaţia de transport.
Raioanele de teren contaminate chimic şi biologic, de regulă, se
ocolesc. Cînd ocolirea nu este posibilă, traversarea lor se execută pe
itinerarele cele mai scurte, folosindu-se mijloacele de protecţie individuală.
Art. 110. Măsurile sanitaro-igienice şi profilactice speciale
constau în : respectarea strictă a regulilor de igienă personală şi de folosire
a alimentelor şi apei potabile ; decontaminarea tehnicii şi lucrărilor de
apărare ; menţinerea stării sanitare corespunzătoare în raioanele de
dispunere ; izolarea, evacuarea şi dispunerea în caran tină a bolnavilor.
Şeful punctului medical batalionar (sanitarul companiei) organizează
cercetarea sanitaro-biologică, ia măsuri pentru descope rirea focarelor de
infecţii şi executarea vaccinărilor profilactice a personalului.
Art. 111. Efectele atacului nuclear, chimic, biologic şi cu mijloace
incendiare se determină de către statul major (comandantul de
companie) pe baza datelor obţinute de cercetarea de radiaţie, chimică şi
biologică.
La descoperirea existenţei contaminării radioactive, chimice şi
biologice comandantul de batalion (companie) ia măsuri de înşti inţare a
personalului şi raportează despre aceasta eşalonului superior.
Art. 112. Urmările atacului cu armele de nimicire în masă şi
mijloacele incendiare se înlătură în scopul de a restabili în timp scurt
capacitatea de luptă a subunităţilor militare şi formaţiunilor de apărare
şi cuprinde : restabilirea conducerii şi a legăturilor cu eşalonul superior,
cu subordonaţii şi subunităţile vecine ; închide rea breşelor create de
inamic în raioanele lovite nuclear şi chimic ; efectuarea lucrărilor de
salvare şi a măsurilor de evacuare şi tratament ; decontaminarea
personalului, tehnicii şi terenului ; curăţirea şi restabilirea drumurilor de
manevră ; refacerea sau amenajarea de noi lucrări de apărare,
adăposturi şi baraje; stingerea incendiilor; observarea medicală şi
măsuri profilactice speciale pentru personalul care a primit doze peste
cele maxime admise, contaminat sau care se găseşte în focarul de infecţii.
Batalionul (compania) şi formaţiunile de apărare care au fost supuse
atacului cu armele de nimicire în masă şi mijloacele incen diare, fără a
întrerupe îndeplinirea misiunii de luptă, evacuează personalul vătămat
(contaminat), execută decontaminarea iniţială, restabilesc lucrările genistice
distruse, iau măsuri pentru completarea cu armament şi materiale.

3. APĂRAREA ANTIAERIANĂ

Art. 113. Apărarea antiaeriană în cadrul batalionului (com paniei)

cuprinde ansamblul acţiunilor de luptă desfăşurate de subunităţile de
mitraliere (artilerie, rachete portative cu bătaie apro piată) antiaeriene,
organice şi primite ca întărire, independent sau în cooperare cu forţele şi
mijloacele de apărare antiaeriană ale altor eşaloane, aviaţia de vînătoare
(vînătoare-bornbardament), subunităţile de mitraliere antiaeriene ale
gărzilor patriotice şi cu formaţiunile de apărare existente în raionul
acţiunilor de luptă, în scopul nimicirii mijloacelor aeriene ale inamicului,
precum şi măsurile ce se iau în scopul evitării şi limitării efectelor
acţiunilor executate prin surprindere de către inamicul aerian.
Apărarea antiaeriană cuprinde : observarea spaţiului aerian ;
înştiinţarea despre pericolul aerian ; alarmarea trupelor ; executa rea
focului cu armamentul de infanterie şi cel antiaerian montat pe unele
categorii de tehnică ; adăpostirea.
Art. 114. Observarea spaţiului aerian este activitatea ce se execută
de către trupele de toate armele în scopul descoperirii şi identificării
mijloacelor aeriene ale inamicului şi prevenirii atacu rilor executate de
acestea prin surprindere. Se organizează şi se execută permanent, în toate
situaţiile şi la toate punctele de comandă, subunităţile şi formaţiunile
militare.
Art. 115. Alarmarea trupelor este acţiunea de înştinţare ne mijlocită
şi imediată a acestora despre pericolul iminent al atacu lui aerian.
Semnalul de alarmă aeriană este unic şi trebuie cunos cut de către
întregul personal. Acest semnal se transmite cu prio ritate pînă la
companie, prin mijloace de transmisiuni, pe căile realizate pentru
conducere sau cooperare.
Art. 116. Focul cu armamentul de infanterie şi cel antiaerian montat
pe unele categorii de tehnică se execută în mod organizat asupra
mijloacelor aeriene care atacă nemijlocit trupele şi forma ţiunile de
apărare Ia înălţime mică, din zbor planat sau din picaj.
Art. 117. Adăpostirea trupelor cuprinde totalitatea măsurilor luate
ele trupele de toate armele şi formaţiunile de apărare pentru ascunderea
acestora împotriva acţiunilor de cercetare şi protejarea împotriva
loviturilor executate de mijloacele aeriene ale inamicului.
Art. 118. Lupta împotriva mijloacelor aeriene ale inamicului
constituie o cerinţă de bază a luptei moderne. Ea contribuie hotărîtor la
realizarea scopului luptei.
Lupta împotriva mijloacelor aeriene se desfăşoară neîntrerupt, pe
toată adîncimea cîmpului tactic.

4 SIGURANŢA

Art. 119. Siguranţa se organizează în scopul de a preveni subunităţile

militare şi formaţiunile de apărare împotriva acţiunilor prin surprindere
ale inamicului şi a interzice pătrunderea elementelor de cercetare-
diversiune şi teroriste ale acestuia în dispozitivul pro priu, asigurînd
condiţii avantajoase pentru intrarea organizată a subunităţilor în luptă.
Subunităţile militare şi formaţiunile de apărare îşi fac siguranţa : în
marş — prin siguranţa de marş ; în staţionare — prin siguranţa de
staţionare; în apărare — prin detaşamente înaintate, poziţii înaintate şi
siguranţă de luptă. în toate formele de luptă se iau măsuri pentru siguranţa
flancurilor (intervalelor, joncţiunilor) descoperite şi se organizează
siguranţa nemijlocită, paza şi apărarea punctelor de comandă şi a altor
obiective.
Subunităţile (formaţiunile de apărare) şi mijloacele ce se des tină
pentru siguranţă, precum şi misiunile acestora se stabilesc de c ătre
comandant în funcţie de situaţie, teren şi caracterul acţiuni lor viitoare.

5. LUPTA RADIOELECTRONICA

Art. 120. Lupta radioelectronică cuprinde ansamblul acţiunilor şi

măsurilor executate de batalion (companie) în scopul descoperirii, localizării,
nimicirii sau neutralizării cu foc a mijloacelor radioelec-tronice ale
inamicului, de dirijare a armamentului şi tehnicii mili tare, precum şi
pentru asigurarea protecţiei lucrului mijloacelor radio proprii Împotriva
cercetării, bruiajului şi dezinformării executate de inamic.
Art. 121. Descoperirea mijloacelor radioelectronice ale inami cului se
execută prin observare vizuală, localizarea acestora trebuindsă se execute
cu o precizie cît mai mare. Datele despre mijloacele descoperite se
raportează imediat eşalonului superior.
Art. 122. Nimicirea mijloacelor radioelectronice ale inamicului pe
timpul incursiunilor şi raidurilor sau al altor acţiuni desfăşurate în
dispozitivul de luptă al inamicului se realizează folosind focul armamentului
şi mijloacele de distrugere din dotare.
Art. 123. Pentru asigurarea protecţiei legăturilor radio proprii
împotriva cercetării, bruiajului şi dezinformării executate de inamic, se vor
aplica cu stricteţe regulile executării traficului radio în fonie (anexa nr. 2).
Misiunile ce revin batalionului (companiei) pe linia luptei radio-
electronice i se transmit prin ordinul de luptă. i
6. MASCAREA

Art. 124. Mascarea se execută în scopul ascunderii dispozitivului şi

acţiunilor de luptă, reducerii efectelor armelor de nimicire în masă şi
mijloacelor incendiare ; asigurării secretului în executarea manevrei şi
inducerii în eroare a inamicului asupra acţiunilor viitoare.
Mascarea personalului şi mijloacelor constituie o obligaţie permanentă
a comandantului de batalion (companie), subunităţilor organice, de gărzi
patriotice şi formaţiunilor de apărare şi se execută pe baza dispoziţiunilor
eşaloanelor superioare.
Art. 125. In toate situaţiile, mascarea se realizează prin : pregătirea în
ascuns a acţiunilor de luptă ; păstrarea secretului asupra concepţiei şi
acţiunilor preconizate ; dispunerea dispersată a subunităţilor şi mijloacelor ;
ascunderea dispozitivelor de luptă, punctelor de comandă, tehnicii militare,
lucrărilor de amenajare genistică şi barajelor ; executarea în ascuns a
manevrei de forţe şi mijloace, deplasărilor şi regrupărilor ; folosirea
proprietăţilor naturale de mascare ale terenului, întunericului sau altor
condiţii de vizibilitate redusă, precum şi ale mijloacelor de mascare
din înzestrare şi celor improvizate ; ascunderea personalului şi mijloacelor
faţă de aparatura de vedere pe timp de noapte ; vopsirea tehnicii militare
în culori adecvate mediului înconjurător ; realizarea măsurilor de mascare
radio, a surselor de lumină şi reducerea zgomotelor, luminilor, deplasărilor ;
folosirea mijloacelor fumigene din înzestrare şi improvizate.
Art. 126. Batalionul (compania) realizează măsurile de mascare cu forţele şi
mijloacele de care dispune. In toate formele de luptă comandantul de
batalion (companie) trebuie să dea misiuni pentru mascare, să fixeze
termenele de executare a acestora, să controleze permanent îndeplinirea
măsurilor stabilite şi respectarea disciplinei de mascare.

7. ASIGURAREA GENISTICÂ

Art. 127. Asigurarea genistică cuprinde totalitatea măsurilor şi

lucrărilor ce se execută în scopul creării condiţiilor favorabile pen tru
luptă, executarea focului, manevra batalionului (companiei), pre cum şi
pentru protecţia şi mascarea personalului şi tehnicii militare împotriva
armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare ale inamicului.
Asigurarea genistică a luptei se organizează de şeful de stat major
al batalionului (comandantul de companie) pe baza hotărîrii comandantului
de batalion şi dispoziţiunilor eşalonului superior.
Art. 128- Misiunile asigurării genistice sînt : cercetarea de geniu a
inamicului şi terenului ; amenajarea genistică a raionului de apărare
(punctului de sprijin) al batalionului (companiei) şi puncte lor de
comandă ; executarea barajelor genistice, distrugerilor, culoarelor prin
baraje, trecerilor peste obstacole şi deminării terenului; amenajarea şi
întreţinerea drumurilor şi trecerilor peste cursurile de apă, canaturile de
aducţiune din zonele cu sisteme de hidroamelioraţii ; asigurarea genistică a
introducerii în luptă a eşalonului doi (rezervei) ; luarea măsurilor şi
executarea lucrărilor genistice de mascare ; executarea lucrărilor genistice
pentru lichidarea urmărilor atacului cu armele de nimicire în masă şi
mijloacele incendiare ; instalarea barajelor genistice pentru respingerea
contraatacurilor şi consolidarea aliniamentelor şi obiectivelor eliberate
(ocupate) ; neutralizarea şi distrugerea lucrărilor de fortificaţii şi a altor
obiective întărite ale inamicului ; neutralizarea dispozitivelor de dare a
focului realizate de inamic la obiectivele pregătite pentru distrus ; apro -
vizionarea subunităţilor cu mine, explozivi, materiale şi tehnică de
geniu.
Misiunile asigurării genistice se execută de către subunităţile
batalionului (companiei) şi formaţiunile de apărare subordonate, iar cu
acordul consiliilor locale de apărare şi de detaşamentele formate din
populaţia locală neînrolată. Lucrările mai complexe şi de volum mare se
realizează de către subunităţile de geniu primite ca întărire sau în sprijin
de batalion şi prin grija eşalonului superior.
Volumul, urgenţele şi termenele de executare a lucrărilor genistice se
stabilesc de comandantul eşalonului superior ; cînd batalio- nul (compania)
acţionează independent de către comandantul acestuia.
Art. 129. Pe timpul marşului, asigurării genistice îi revin următoarele
misiuni : cercetarea de geniu a terenului şi inamicului ; înlăturarea barajelor
de pe itinerare şi amenajarea, întreţinerea şi refacerea (varientarea) acestora
pentru ieşirea la timp a subunităţilor pe aliniamentele de desfăşurare ;
asigurarea trecerilor peste cursurile de apă şi alte obstacole; amenajarea
raioanelor pentru halte mari, odihnă şi concentrare ; executarea lucrărilor
pentru lichidarea urmărilor atacului cu armele de nimicire în masă şi
mijloacele incendiare; cercetarea la minare şi deminarea drumurilor de
deplasare şi raioanelor care vor fi ocupate ; executarea culoarelor prin
barajele inamicului.
Art. 130. Pe timpul staţionării, principalele misiuni ale asigu rării
genistice sînt: amenajarea raioanelor de staţionare ; executarea lucrărilor de
mascare ; instalarea barajelor pe direcţiile probabile de acţiune a inamicului.
Art. 131. In apărare, asigurarea genistică are ca scop să contribuie la
realizarea unei apărări active, ferme şi stabile şi să creeze condiţii
favorabile pentru : întrebuinţarea cît mai eficace a arma mentului ;
dispunerea în ascuns şi în siguranţă a subunităţilor ; protecţia acestora
împotriva armelor de nimicire în masă, mijloacelor incendiare, loviturilor şi
focului inamicului ; executarea manevrei de forţe şi mijloace.
Principalele misiuni ale asigurării genistice sînt : amenajarea genistică
a raionului de apărare (punctului de sprijin), executarea barajelor genistice
şi pregătirea distrugerilor.
Amenajarea genistică a terenului se execută potrivit concep ţiei
luptei, misiunilor primite şi caracteristicilor terenului.
în funcţie de situaţie, în raionul de apărare (punctul de sprijin) se
amenajează genistic : punctele de sprijin de companie (pluton) din
eşalonul întîi (de pe limita dinainte) cu poziţiile de tragere de bază, de
rezervă şi vremelnice ale mijloacelor de foc de toate categoriile din cadrul
acestora ; punctele de sprijin de companie (pluton) din eşalonul doi
(rezervă) ; poziţiile de tragere pentru artilerie (aruncătoare) ; aliniamentele
de contraatac ; punctele de comandă ; punctele de sprijin de companie
(pluton) de rezervă ; locurile de dispunere a subunităţilor şi formaţiunilor
de asigurare materială, tehnică şi medicală ; lucrări de rezervă şi false.
Lucrările pentru amenajarea genistică a raionului de apărare (punctului de
sprijin) se execută concomitent pe întreaga adîncime într-o succesiune care
să asigure în permanenţă subunităţilor capa- citatea de a respinge ofensiva
inamicului. Lucrările se execută în ascuns folosindu-se mijloacele
mecanizate, materialele de construcţii din zonă şi elemente prefabricate.
Tranşeele (şanţurile de tragere) şi poziţiile de tragere se amenajează
după organizarea sistemului de foc. Concomitent, subunită- ţiie de geniu
primite ca întărire şi cele de diferite arme instalează baraje de mine în
faţa limitei dinainte a apărării, la flancuri, în intervale şi în adîncime,
pregătesc drumuri pentru manevră şi construiesc adăposturi pentru
punctele de comandă şi punctul medical batalionar.
Ulterior se dezvoltă sistemul de tranşee şi se sapă şanţuri de
comunicaţie, se definitivează amenajarea poziţiilor de tragere ale
mijloacelor antitanc, tancurilor şi transportoarelor amfibii blindate
(maşinilor de luptă), ale artileriei (aruncătoarelor), se amenajează
aliniamente de contraatac, se construiesc lucrări de adăpostire pen tru
personal, tehnica militară şi materiale, se dezvoltă sistemul de baraje şi se
pregătesc obiectivele ce urmează a fi distruse, se completează reţeaua de
drumuri, se amenajează lucrări de rezervă (vre melnice) şi false, precum şi
puncte de aprovizionare cu apă.
Amenajarea genistică se execută fără întrerupere, pe tot timpul
pregătirii şi ducerii luptei, respectîndu-se regulile de mascare.
Gradul de dezvoltare şi complexitatea lucrărilor de amenajare
genistică a raionului de apărare (punctului de sprijin) depind de situaţia
în care se trece la apărare (în grabă sau din timp), de carac teristicile
terenului, forţele, mijloacele şi timpul de lucru la dispoziţie.
Cînd timpul de lucru la dispoziţie este scurt, raionul de apărare
(punctul de sprijin) se amenajează genistic cu şanţuri de tragere pen tru
grupe, poziţii de tragere pentru armamentul principal, care se dispun într-
un sistem unitar, cu posibilitatea ducerii luptei în încercuire.
Pentru eşalonul doi (rezerva) al batalionului se amenajează genistic,
conform hotărîrii comandantului, puncte de sprijin de bază şi de rezervă
şi aliniamente de contraatac.
Barajele genistice şi distrugerile se realizează pe direcţiile sta bilite de
comandantul de regiment (batalion). Ele se grupează în noduri şi
aliniamente de baraje care cuprind: cîmpuri de mine anti-blindate şi
antiinfanterie combinate eu distrugeri şi baraje explozive şi neexplozive,
precum şi cu capcane contra blindatelor.
Comandantul de batalion stabileşte, în detaliu, locui de dispu nere a
cîmpurilor de mine în aşa fel îneît să poată fi apărate cu foc antitanc şi de
infanterie. Cîmpurile de mine se predau cu proces- verbal şi cu un
exemplar din documentele de evidenţă, companiilor di n eşal oanel e î ntî i
şi doi , care vor asi gura paza şi î nt reţ i nerea acestora.
Batalionul (compania) participă la executarea barajelor genis-tice cu
subunitatea de pionieri (pionieri din gărzile patriotice) pri mită ca întărire
şi cu subunităţi de infanterie (plutoane) instruite-special.
Art. 132. Asigurarea genistică a acţiunilor de luptă ale batalionului
(companiei) în fîşia de asigurare se organizează de, către eşalonul superior.
Pe aliniamentele pe care luptă batalionul (compania) destinat ca
detaşament înaintat se amenajează raioane de apărare batalio-nare şi
puncte de sprijin de companie (pluton), baraje genistice,. poziţii de
tragere vremelnice pentru artilerie, lucrări pentru ambuscade, capcane
contra blindatelor şi infanteriei, drumuri de manevră şi se pregătesc
pentru distrugere obiectivele importante.
Art. 133. In ofensivă asigurarea genistică are ca scop să creeze condiţii
favorabile pentru realizarea în ascuns şi la timp a dispozi tivului ofensiv,
mărirea gradului de protecţie a subunităţilor, rupe rea apărării inamicului,
dezvoltarea ofensivei, precum şi pentru ocuparea şi menţinerea obiectivelor
şi aliniamentelor (raioanelor)* stabilite.
Misiunile asigurării genistice sînt : cercetarea de geniu a inamicului şi
terenului ; cercetarea la minare şr deminarea terenului ;. amenajarea
genistică a bazei de plecare la ofensivă ; executarea culoarelor prin baraje
şi a trecerilor peste cursurile de apă ; amenajarea şi întreţinerea drumurilor,
barajelor genistice pentru respingerea contraatacurilor ; consolidarea
aliniamentelor (obiectivelor)' ocupate ; executarea lucrărilor genistice pentru
lichidarea urmărilor atacurilor cu armele de nimicire în masă ; distrugerea
cu explozivi, a lucrărilor de apărare puternic întărite, cucerite de inamic.
Efortul asigurării genistice trebuie planificat pe direcţia de ofensivă.
Cercetarea de geniu a inamicului şi terenului se execută prin
observare-ascultare, cercetarea nemijlocită a obiectivelor (terenului)? şi prin
incursiuni. în plus, se folosesc datele şi informaţiile obţinute de la eşalonul
superior, de la celelalte arme şi formaţiuni de apărare, precum şi cele
rezultate din studiul hărţilor, fotografiilor, monografiilor, planurilor şi altor
documente. Cînd ofensiva se execută din, mişcare, cercetarea de geniu se
execută, de regulă, de către subunităţile din contact.
Cercetarea la minare şi deminarea terenului se execută de către
subunitatea de geniu primită ca întărire de batalion (companie) şi cele de
pionieri din compunerea gărzilor patriotice. Cîmpurile de mine care nu
se pot deplanta se marchează şi se împrejmuiesc.
Culoarele prin barajele din faţa limitei dinainte a apărării proprii se
execută din timp, de regulă, manual. Ele se apără cu foc, iar în cazul unor
acţiuni ofensive ale inamicului se iau măsuri pentru închiderea lor la timp.
Culoarele prin barajele din faţa limitei dinainte a apărării inamicului
se execută, de regulă, cu încărcături de exploziv care sînt acţionate pe
timpul pregătirii de foc, precum şi cu tancuri dragoare, o dată cu începerea
atacului de către batalion (companie).
Culoarele prin baraje se execută de către subunităţile de pio nieri, de
cele din compunerea gărzilor patriotice, precum şi de militari instruiţi
special.
Trecerile peste cursurile de apă şi drumurile de pătrundere pentru
batalion (companie) se asigură prin grija eşalonului superior.
Art. 134. In lupta în încercuire şi pentru ieşirea din încercuire asigurarea
genistică prezintă următoarele particularităţi : raionul de apărare (punctul
de sprijin) se amenajează pentru apărarea circu lară ; lucrările şi barajele
au un pronunţat caracter de discontinuitate şi se execută sub presiunea
inamicului ; lucrările au un grad de dezvoltare mai redus şi se realizează,
în prima urgenţă, pe direcţiile de acţiune a inamicului ; barajele se
instalează pe direcţiile importante şi se foloseşte pe larg manevrarea
acestora pe flancuri şi de pe un aliniament pe altul.
Art. 135. Pe timpul retragerii în cadrul asigurării genistice se execută :
cercetarea de geniu a inamicului şi terenului ; pregătirea drumurilor de
retragere ; executarea barajelor şi distrugerilor pe direcţiile pe care
inamicul execută urmărirea şi la flancurile subunităţilor proprii ;
amenajarea şi executarea barajelor pe aliniamentele de apărare
intermediare şi pe aliniamentul final.
Art. 136. Pe timpul regrupării şi înlocuirii se iau măsuri pentru
amenajarea şi întreţinerea drumurilor, inclusiv a trecerilor peste cursurile
de apă (canaluri), consolidarea (amenajarea) noilor aliniamente (raioane) şi
executarea lucrărilor de mascare.

8. ASIG'URAREA CHIMICA
Art. 137. Asigurarea chimică cuprinde totalitatea măsurilor ce se iau în
scopul de a menţine capacitatea de luptă a subunităţilor militare şi
formaţiunilor de apărare în condiţiile contaminării radioactive şi chimice, de
a contribui la nimicirea inamicului prin folosirea mijloacelor incendiare, de
a reduce posibilităţile acestuia, în întrebuinţarea mijloacelor de foc la
distanţa de tragere eficace, prin folosirea fumului de mascare.
Art. 138. Misiunile asigurării chimice sînt : descoperirea pregătirii
inamicului pentru întrebuinţarea armei chimice ; cercetarea de radiaţie şi
chimică şi participarea la cercetarea biologică ; înştiinţarea subunităţilor
militare şi formaţiunilor de apărare despre contaminarea radioactivă,
chimică şi biologică ; controlul dozimetric şi al contaminării chimice ;
decontaminarea subunităţilor şi terenului ; nimicirea inamicului cu mijloace
incendiare ; întrebuinţarea în luptă a fumului de mascare, asigurarea
subunităţilor cu tehnică şi materiale chimice.
Misiunile asigurării chimice se îndeplinesc cu forţele şi mijloacele
batalionului (companiei), ale subunităţilor de gărzi patriotice şi
formaţiunilor de apărare din subordine.
Art. 139. Participarea la descoperirea pregătirilor inamicului pentru
întrebuinţarea armei chimice se organizează şi se execută în scopul de a
asigura comandanţilor de subunităţi datele necesare pentru prevenirea
surprinderii şi se realizează la batalion (companie) prin cercetarea
executată de subunităţi militare şi formaţiuni de apărare.
Art. 140. Cercetarea de radiaţie şi chimică are ca scop să asi gure la
timp datele necesare pentru precizarea hotărîrii şi a misiuni lor
subunităţilor militare şi formaţiunilor de apărare, precum şi pentru
stabilirea măsurilor de protecţie împotriva contaminării. La batalion
(companie) se execută de către subunitatea de cercetare chimică primită
ca întărire şi de militari instruiţi special ca cerce taşi chimici.
 Art. 141. înştiinţarea batalionului (companiei) şi formaţiunilor de
apărare despre contaminarea radioactivă, chimică şi biologică se organizează
în scopul de a se lua la timp măsuri pentru menţinerea capacităţii lor de
luptă şi constă în transmiterea la punctul de comandă al batalionului
(companiei) a semnalului unic de înştiinţare stabilit, de regulă, de eşalonul
superior. El se transmite, cu prioritate, prin toate mijloacele de
transmisiuni.
Subunităţile se înştiinţează de către şeful de stat major al bata lionului
(comandantul de companie), precum şi direct de către posturile de
observare.
Subunităţile batalionului (companiei) şi formaţiunile de apărare
trebuie informate la timp despre existenţa raioanelor contaminate radioactiv
şi chimic pe direcţiile pe care urmează să acţioneze.
Art. 142. Controlul iradierii radioactive a personalului se organizează
de către comandantul de batalion (companie de vînători de munte) pe baza
dispoziţiunii eşalonului superior şi hotărîrii proprii. Evidenţa dozelor de
radiaţie primite de cadrele batalionului se ţine nominal, de către şeful
punctului medical batalionar, iar a militarilor din subunităţile de batalion
— de şeful de stat major, centralizat pe plutoane. La companie evidenţa se
ţine individual pentru fiecare militar, de către comandantul de companie, în
registrul de evidenţă nominală a iradierii radioactive a personalului.
Rapoartele despre iradierea radioactivă se prezintă zilnic, ierarhic
şi imediat ce doza de radiaţie primită este mai mare de 100 roentgen!,
astfel : compania — nominal pentru toţi ofiţerii, maiştrii militari şi
subofiţerii şi centralizat (numeric) pe plutoane ; batalionul — nominal
pentru toţi ofiţerii ele la comandanţii de companie (baterie) în sus şi
centralizat (numeric) — pe companii şi subunităţi de batalion.
Art. 143. Decontaminarea se execută în scopul de a reface
capacitatea de luptă a subunităţilor militare şi formaţiunilor de apărare
şi poate fi iniţială şi totală.
Decontaminarea iniţială se execută de fiecare militar, cu mijloacele
din înzestrare şi cele din zonă, fără a întrerupe îndeplinirea misiunii de luptă.
Decontaminarea totală se execută în afara raioanelor contaminate, de
regulă, după îndeplinirea misiunii de luptă, cu mijloacele din înzestrare
sau cu sprijinul subunităţilor chimice, precum şi prin folosirea
mijloacelor din zonă. Executarea decontaminării totale se aprobă de
comandantul eşalonului superior.
Art. 144. Decontaminarea terenului se execută pe suprafeţele strict
necesare pentru îndeplinirea misiunii de luptă de către bata lion
(companie) şi numai cînd acestea nu pot fi evitate sau ocolite.
Batalionul (compania) şi formaţiunile de apărare execută de-
contaminarea unor porţiuni mici de teren (locaşuri, porţiuni de tranşee,
drumuri de acces), folosind, de regulă, procedee mecanice (îndepărtarea sau
izolarea stratului de păm'int contaminat).
 Art. 145. Nimicirea inamicului cu mijloacele incendiare se execută
în strînsă cooperare cu celelalte mijloace de foc de către subunităţile ele
aruncătoare de flăcări (aruncătoare de grenade incendiare), de către
subunităţile batalionului (companiei) şi de gărzi patriotice.
Batalionului (companiei) i se repartizează subunităţi de aruncătoare
de flăcări şi de grenade incendiare, de regulă, pentru ducerea acţiunilor
de luptă în localităţi, zone (platforme) industriale, raioane fortificate,
teren muntos-împădurit, zone cu culturi înalte, precum şi în apărarea pe
cursurile de apă şi la forţarea acestora. Ele se întrebuinţează pe plutoane
(grupe) în cadrul batalionului (companiei) sau detaşamentelor de asalt şi
pe echipe în cadrul plutoanelor de infanterie (vînători de munte) şi
grupurilor de asalt.
Fugasele incendiare se folosesc, de regulă, în cadrul siste mului
general de baraje şi se instalează de către subunităţile batalionului
(companiei) şi formaţiunile de apărare.
Art. 146. Fumul de mascare se întrebuinţează pe baza dispoziţiunii
eşalonului superior de către subunităţile batalionului (com paniei), în scopul
limitării posibilităţilor de observare ale inamicului şi reducerii eficacităţii
mijloacelor de foc ale acestuia. Pe anumite direcţii se pot crea perdele de
fum false.
CAPITOLUL V
DEPLASAREA

Art. 147. Deplasarea este acţiunea desfăşurată de subunităţi pentru

dislocarea dintr-un raion într-altul, intrarea în luptă sau executarea
manevrei.
Batalionul (compania) trebuie să fie, permanent, în măsură să
execute deplasări pe orice distanţă.
Deplasarea trebuie să se facă rapid, dispersat şi în ascuns pentru
a asigura protecţia subunităţilor împotriva loviturilor inamicului.
Batalionul _(compania) se deplasează prin următoarele pro-
jcedee : marş (pe autovehicule sau pe jos), jransport (pe comuni- ""căţii
feroviare, maritime, fluviale şi aeriene) şi combinat.
Procedeul de deplasare se adoptă în funcţie de "situaţie, scop,
distanţa şi timpul afectat deplasării, starea comunicaţiilor şi exis tenţa
mijloacelor de deplasare.
Procedeul de bază pentru deplasare este marşul.
Indiferent de procedeul folosit, batalionul (compania) trebuie să
ajungă în raionul (pe aliniamentul) stabilit, la timp şi cu capa citatea de
luptă completă, în vederea îndeplinirii misiunii ordonate.
în funcţie de situaţie şi misiune, dep_lasarga_p_oate fi spre front, de-a
lungul frontului, dinspre front şi în spatele FronTuIui.

1. MARŞUL
Art. 148. Marşul constă în deplasarea organizată a subunităţilor în
coloane. Se execută noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă. Ziua,
marşul se execută numai pe timpul desfăşurării acţiunilor de .luptă, atunci
cînd este impus de condiţiile situaţiei şi la depărtări mari înapoia
dispozitivului forţelor proprii din contact cu inamicul. Marşul pe timp de
zi se execută pe coloane, de subunităţi cu distanţe mari între ele şi
necesită o apărare anti- aeriană eficace, in special la punctele obligate
de trecere şi măsuri de siguranţă la care participă şi formaţiunile de
apărare.
Subunităţile de gărzi patriotice şi formaţiunile de apărare execută
marşul folosind mijloacele clin înzestrare sau primite, pre cum şi pe jos (pe
schiuri).
Art. 149. în funcţie de urgenţa impusă de situaţie, efortul cerut
personalului şi viteza de deplasare, rnarşul poate fi normai sau forţat.
Marşul normal se execută, ele regulă, pe timp de noapte sau în
alte condiţii de vizibilitate redusă, cu viteze medii de deplasare.
Marsul Fortat. se execută cînd situaţia^ impune 'trecerea în timp scurţj.a
îndeplinirea unei misiuni de luptă, cu viteze maxime admise "de normative
şi teren, de regulă, folosindu-se pentru deplasare majoritatea timpului de zi
şi de noapte. JC1 se execută atunci cînd SP prevede întîinirea cu
inamicul^la introducerea in luptă, în urmărire, în retragere şi în toate
cazurile cînd există pericol de întrebuinţare de către inamic a armelor de
nimicire în masă şi mijloacelor incendiare.
Art. 150. Marşul seexecută În condiţiile cînd se prevede sau nu întîlnir
ga cu inamicul.
Cînd se prevede întîlnlrea cu inamicul marşul trebuie pregătit şi
executat astfel îneît trupele să fie în permanenţă gata de luptă, capabile să se
desfăşoare cu repeziciune şi să intre la timp în luptă, în acest scop, se iau
măsuri pentru constituirea unui dispozitiv de marş adecvat.
Cînd nu se prevede întîlnîrea cu inamicul marşul se pregă teşte şi se
execută astfel îneît batalionul (compania) să ajungă în noul raion iîn
condiţiile unor eforturi normale. Pentru aceasta se aieg cele mai bune
drumuri care se pregătesc din timp ; coloanele se formează din
subunităţi care au aceeaşi viteză de marş şi capacitate de trecere.
Art. 151. Etapa de marş este distanţa parcursă de batalion
(companie) în 24 de ore.
Viteza medie de marş este media vitezelor parţiale realizate pe
diferite porţiuni de itinerar şi se exprimă în km/oră.

Mărimea etapei şi vitezei medii de marş depind de misiune, pregătirea

comandanţilor în conducerea coloanei, antrenamentul subunităţilor,
pregătirea conducătorilor de autovehicule (mecani-cilor-conductori), starea
tehnică a autovehiculelor şi itinerarului, condiţiile de timp şi stare a
vremii, precum şi de modul de pregătire si asigurare a marşului.
în teren şes şi deluros, etapa de marş pe autovehicule poate fi de
pînă la 250 km, uneori mai mare ; în teren muntos-împădurit, pînă la 150
km.
Cînd subunităţile se deplasează pe jos (samarizat), mărimea etapei
de marş poate să fie pînă la 30 km; hipo — pînă la 50 km.
Viteza medie de marş a coloanelor mixte în teren şes sau deluros,
ziua este de 20-30 km/oră, iar noaptea de 15-20 km/oră. Coloanele de
transportoare amfibii blindate (maşini de luptă, automobile) se deplasează
ziua cu 30-40 km/oră, iar noaptea — cu 25-30 km/oră. Cînd
subunităţile se deplasează pe jos viteza medie de marş este de 4-5
km/oră, iar pe schiuri de 5-7 km/oră. Pentru coloanele hipo viteza medie
de marş este de 7-8 km/oră, iar a artileriei samarizate (tractate hipo) poate
să fie de 4-5 km/oră; cînd deplasarea se execută pe drumuri cu pante mari
sau cu obstacole (bol ovani , grohot i ş) vi t eza de depl asare se
m i cşoreaz ă pî nă l a 1 km/oră.
în teren muntos-împădurit viteza de marş se reduce cu 3O-4O°/o faţă de
cea din teren şes şi deluros.
Pe timp de lîngheţ (dezgheţ), pe drumuri desfundate şi în condiţii
de vizibilitate redusă viteza medie de marş poate fi de 10-15 km/oră;
la urcarea pantelor cu declivitate de 6-8% viteza este de pînă la, 10
km/oră, iar la coborîre — de pînă la 15-20 km/oră.
Pe căldură mare, pe drumuri cu praf, pe timpul trecerii prin localităţi
mari, pe ceaţă şi ninsoare sau noaptea viteza de marş se reduce cu 15-
20% şi chiar mai mult.
Noaptea, cînd autovehiculele sînt echipate cu aparate de vedere sau
cînd luminează luna, pe drumurile cu indicatoare luminoase şi circulaţie într-
un singur sens viteza medie de marş poate fi aceeaşi ca pe timpul zilei.
Art. 152. Pentru menajarea forţelor militarilor, verificarea stării
tehnice a autovehiculelor, ajustarea harnaşamentului, execu tarea
întreţinerilor tehnice şi înlăturarea defecţiunilor, se fixează halte mici,
halte mari şi odihna de zi (noapte).
Haltele mici, în cazul deplasării pe autovehicule, se fixează : prima
după 1-2 ore de marş, iar următoarele, după fiecare 2-3 ore de marş
(iarna după 1-1,5 ore de marş) şi au durata de 20-30 mi nute, Cînd marşul
se execută pe jos (samarizat) şi hipo se fixează : prima haltă după 30
minute de la începerea acestuia, iar următoarele din 50 în. 50 minute de
marş şi au o durată de 10 minute.
Halta mare se fixează la sfîrşitul primei jumătăţi a etapei de marş
şi are o durată de 2-4 ore.
Cînd distanţa de parcurs este mai mică de o etapă de marş, noaptea
şi iarna pe geruri puternice, nu se fixează, de regulă, halta mare.
Pe timpul haltei mari se serveşte hrana şi se completează plinurile
la autovehicule, se verifică armamentul, tehnica militară şi
harnaşamentul, se execută întreţinerea tehnică a autovehiculelor şi
căruţelor şi, în funcţie de rulajul tancurilor, transportoarelor âmfibii
blindate (maşinilor de luptă) — reglajele dispozitivelor de comandă.
Odihna de zi (noapte) se fixează după executarea unei etape
de marş.
Pentru haltele mari şi odihna de zi (noapte) se aleg raioane care
oferă condiţii favorabile de protecţie şi mascare şi dispun de suficiente surse
de apă.
Pe timpul haltei mari şi în raionul odihnei de zi (noapte)
subunităţile părăsesc drumul şi se dispun în raioanele stabilite, astfel
încît să fie permanent gata de luptă şi să poată continua în timp scurt
marşul.
în raionul odihnei de zi (noapte) se iau măsuri de asigurare a
acţiunilor de luptă, se distribuie hrană, caldă, se furajează şi adapă
animalele, se completează plinurile cu carburanţi şi lubrifianţi şi se
execută lucrările prevăzute la halta mare.
Pe timpul odihnei de zi (noapte) se pot schimba elementele de
siguranţa marşului.
Cînd deplasarea se execută hipo şi pe jos, după 2-3 ziîe de marş se
dau 24 ore de odihnă.
Art. 153. Batalionul (compania) execută marşul pe o singură coloană.
 Pentru ca marşul să înceapă la timp şi să se execute în ritmul stabilit,
batalionului (companiei) i se indică punctul iniţial şi puncte de coordonare.
Punctul iniţial se stabileşte la aproximativ 5 km (lungimea coloanei
batalionului) de raionul de dispunere (staţionare), iar punctele de coordonare
— la 2-3 ore de marş.
Punctul iniţial şi punctele de coordonare nu se stabilesc pe rîuri şi
în locurile obligate de trecere.
Marşul se consideră început p dată cu trecerea capului coloanei forţelor
principale ale batalionului (companiei) pe la punctul iniţial la ora
stabilită. Această oră trebuie respectată cu rigurozitate.
Art. 154. Batalionul (compania) poate executa marşul în compunerea
regimentului (batalionului) sau independent, ca detaşament înaintat,
detaşament de întoarcere, detaşament de cercetare şi în siguranţa marşului.
Dispozitivul de marş al batalionului (companiei) se constituie 'în
funcţie de situaţie, locul în coloană, condiţiile în care are loc marşul
(cînd se prevede sau nu întîlnirea cu inamicul), misiunea primită şi starea
drumului şi se compune, de regulă, din elementele de cercetare, de
siguranţă, din forţele principale şi formaţiunile de servicii.
Cînd se prevede întîlnirea cu inamicul, dispozitivul de marş trebuie
să corespundă concepţiei acţiunilor care vor avea loc, să ofere condiţii
pentru desfăşurarea rapidă a subunităţilor în ordinea angajării lor în luptă
şi să asigure executarea manevrei.
Mijloacele de întărire se repartizează de la început şi se dispun în
cadrul coloanei batalionului (companiei) în locurile care le asi gură
condiţii optime de intrare în luptă.
Art. 155. Pe timpul marşului se destină subunităţi de sigu ranţă
care, prin acţiuni active, trebuie să asigure : deplasarea neîn treruptă a
coloanei forţelor principale şi prevenirea acestora asupra atacului prin
surprindere al inamicului; zădărnicirea acţiunilor cercetării inamicului;
timpul necesar comandantului pentru precizarea hotărîrii; condiţiile
favorabile pentru 1 intrarea în luptă a trupelor proprii.
Pentru siguranţa batalionului (companiei) în faţă, pe direcţia de
deplasare se destină pichet mobil de cap ; la flancuri pichete mobile
(fixe) de flanc, iar în spatele coloanei pichet mobil de spate.
Art. 156. în: siguranţa de marş batalionul poate fi destinat ca
avangardă, flangardă şi ariergardă, iar compania ca pichet mobil de
cap, de flanc, de spate şi ca pichet fix de flanc.
Pe timpul marşului cînd se prevede lupta de întîlnire, bata lionul
poate acţiona şi ca detaşament înaintat fiind trimis de eşa lonul superior.
Batalionul destinat ca avangardă sau detaşament înaintat tri mite pe
direcţia de deplasare (flangardă spre flancul ameninţat şi ariergarda spre
spate) un pichet mobil de cap (de flanc sau fix de flanc, de spate) de
valoarea unei companii sau pluton întărit. Cînd este numit detaşament
înaintat batalionul se trimite în scopul devansării inamicului iîn cucerirea
unor aliniamente favorabile pentru interzicerea introducerii rezervelor în
luptă şi menţinerea lor pînă la sosirea forţelor principale ale
regimentului.
Compania destinată ca pichet mobil (fix) trimite o patrulă de
siguranţă de valoare pluton sau grupă întărită care poate fi de cap, de
flanc şi de spate.

Avangarda (de valoare batalion) se trimite la o depărtare de pînă

la 15 km , iar pi chet ul mobil de cap pî nă l a 10 km faţă de
forţele principale ale avangărzii (detaşamentului înaintat). Flangarda şi
ariergarda se trimit la distanţa de pînă la 10 km, iar pichetul mobil
(fix) de flanc şi pichetul mobil de spate — pînă la 5 km. în munţi,
păduri, pe timp de noapte sau cînd marşul se exe cută pe jos, aceste
distanţe se pot reduce pînă la jumătate.
Distanţa la care se trimite detaşamentul înaintat, respectiv timpul
cu cît acesta precede forţele principale se stabileşte în funcţie de
situaţie.
Elementele de siguranţă se deplasează înaintea, la flancurile înapoia
coloanei căreia Iii fac siguranţa, la distanţele ordonate. Pichetul fix de
flanc ocupă o poziţie de apărare pe aliniamentul , ce i s-a indicat, pe
care-1 menţine pînă la trecerea coloanei căreia i îi face siguranţa, după
care se încolonează înapoia acesteia. Pe timpul haltelor, siguranţa de
marş se opreşte pe alinia mente favorabile care să-i permită continuarea
misiunii. In raionul pentru odihna de zi (noapte), siguranţa de marş se
transformă în (siguranţa de staţionare.
Art. 157. Batalionul (compania) trebuie să treacă cu capul coloanei
forţelor principale pe la punctul iniţial la ora stabilită. Pichetul mobil de
cap (patrula de siguranţă) precede forţele prin cipale ale batalionului
(companiei) la distanţa ordonată.
Distanţa între autovehicule se stabileşte în funcţie de viteza de
marş şi condiţiile de vizibilitate şi este de 25-50 m. Pe timpul deplasării
pe drumuri cu praf, polei, cu pante abrupte, coborîşuri periculoase şi curbe
cu rază mică, în condiţii de vizibilitate redusă, precum şi pe timpul trecerii
zonelor contaminate, distanţa între autovehicule se măreşte pînă la 100 m,
uneori şi mai mult.
Noaptea autovehiculele folosesc dispozitive de camuflare a
luminilor : distanţa între acestea se reduce pînă la 25 m.
Comandantul de batalion (companie) se deplasează, de regulă,, în
capul coloanei forţelor principale, de unde menţine ordinea de marş
stabilită şi urmăreşte respectarea disciplinei de marş şi a măsurilor de
asigurare a acţiunilor de luptă, îndeosebi a celor de mascare. Cînd se
prevede lupta de întîlnire, comandantul de batalion se deplasează, ele
regulă, înapoia pichetului mobil de cap, iar comandantul de companie — în
cadrul coloanei forţelor principale ale acesteia.
 Ajutorul pentru tehnică al comandantului de batalion se deplasează
înapoia coloanei batalionului, cu punctul de observare tehnică sau cu
grupa de întreţineri şi reparaţii. El este obligat să orga nizeze
asistenţa tehnică pentru înlăturarea defecţiunilor produse la
autovehicule pe timpul marşului.

Comandanţii de companii sînt obligaţi să raporteze comandantului de

batalion despre autovehiculele deteriorate sau defecte şi despre măsurile
luate.
Pe timpul marşului subunităţile trebuie să respecte cu stricteţe
ordinea în coloană, viteza de marş şi distanţele stabilite. Autove hiculele se
deplasează numai pe' partea dreaptă a drumului, partea stingă lăsîndu-se
liberă pentru circulaţia din sens invers şi pentru depăşire. Depăşirea unei
coloane de către o altă coloană este permisă numai cu aprobarea
comandantului eşalonului superior.
Autovehiculele care din cauza unor defecţiuni tehnice au rămas
pe itinerar îşi ocupă locul în coloana din care fac parte, numai pe
timpul haltelor.
în locuri înguste, pe poduri, jîn vaduri, pe pante mari, în curbe cu rază
mică, coloana nu se opreşte.
La poduri se iau măsuri de asigurare a securităţii deplasării şi la
nevoie, pentru întărirea capacităţii de suport a acestora.
în cazul atacului aerian al inamicului, batalionul (compania) continuă
deplasarea mărind viteza şi distanţa dintre autovehicule.
Cercetarea de radiaţie, chimică şi biologică se execută de toate
elementele din siguranţa marşului şi de către forţele principale.
Art. 158. Cînd batalionul (compania) execută marşul inde pendent, ca
detaşament înaintat, de întoarcere, de cercetare şi în siguranţa marşului,
după primirea misiunii, comandantul de batalion (companie) trebuie : să o
însuşească, să studieze pe hartă itinerarul de deplasare, caracterul
terenului şi aliniamentele pe care este posibilă întîlnirea cu inamicul; să
facă calculul marşului; să ia hotărîrea ; să constituie coloana şi siguranţa
marşului; să dea ordinul de marş.

In ordinul de marş comandantul de batalion (companie), de regulă,

indică : informaţii despre inamic şi aliniamentele probabile de întîlnire cu
acesta ; misiunea batalionului (companiei) şi itinerarul de deplasare ;
informaţii despre subunităţile vecine şi despre cer cetare (în cazul că
acţionează în faţă) ; compunerea şi misiunea pichetului mobil (patrulei de
siguranţă); ora trecerii pe la punctul iniţial şi pe la punctele de coordonare
; ordinea de încolonare, viteza de deplasare şi locurile haltelor; locul şi
misiunile subunităţilor de gărzi patriotice şi formaţiunilor de apărare
existente pe traseu ; modul de acţiune 'în cazul întîlnirii cu inamicul şi al
atacului aerian al acestuia ; modul de hrănire a militarilor, animalelor şi
alimentare a autovehiculelor cu carburanţi şi lubrifianţi ; evacuarea
 răniţilor şi bolnavilor ; locul unde se va găsi pe timpul marşului şi înlo -
cuitorul la comandă.
Totodată, comandantul de batalion dă dispoziţiuni privind organizarea
cercetării, legăturii, activităţii grupei de întreţineri şi reparaţii, asupra
modului de acţiune la întrebuinţarea de către inamic a armelor de
nimicire în masă şi mijloacelor incendiare.
Pînă la începerea marşului comandantul de batalion (compa nie) este
obligat: să controleze clacă autovehiculele, armamentul, mijloacele de
transmisiuni şi de protecţie antichimică sîrnt în stare bună, dacă asupra
subunităţii se află muniţia ordonată, dacă sînt făcute plinurile de
carburanţi şi lubrifianţi şi dacă materialele sînt corect aşezate în
autovehicule ; să ia măsuri ca militarii să primească la timp hrană caldă şi să
ia apă în bidoane ; să organizeze observarea aeriană şi terestră ; dacă în
coloană sînt şi cai, să controleze potcovitul, ajustarea harnaşamentului şi
dispunerea materialelor pe samare şi pe cai.
Comandantul de batalion (companie) este obligat să raporteze îa ora
stabilită comandantului eşalonului superior că este gata pentru începerea
marşului.
Art. 159. Pe timpul marşului subunităţile se conduc prin
comenzi transmise prin voce şi semnale — prin fanioane (noaptea —
semnale optice) şi mijloace de semnalizare acustice.
Pentru transmiterea dispoziţiunilor sau rapoartelor se folosesc
mijloacele mobile (automobile, transportoare amfibii blindate, ma şini de
luptă, motociclete, cai). Mijloacele mobile se prevăd cu semne distinctive
de recunoaştere şi au dreptul de a depăşi coloana. Staţiile radio rămîn pe
recepţie şi pot fi folosite pînă la întîlnirea cu inamicul numai pentru
transmiterea semnalelor de alarmare, precum şi pentru conducerea
elementelor din siguranţă şi cele ale cercetării, cu luarea măsurilor pentru
protecţia legăturii împotriva cercetării inamicului.
Art. 160. în teren muntos-împădurit marşul se pregăteşte şi execută
ţinînd seama de caracteristicile drumului, de timp şi starea vremii. Atenţie
deosebită trebuie acordată cercetării şi amenajării drumului la curbele
periculoase, urcuşurilor şi coborîşurilor, poienilor şi defrişărilor. La
punctele obligate de trecere se iau măsuri pentru apărarea antiaeriană şi
îndrumarea circulaţiei.
în locurile înguste şi greu accesibile se lărgeşte partea carosa bilă ; la
nevoie se amenajează drumuri ocolitoare. Se prevăd, de asemenea, măsuri
pentru stingerea incendiilor şi înlăturarea obstacolelor.

Toate instalaţiile hidrotehnice care prin distrugerea lor pot

modifica rapid nivelul apei şi prin aceasta să pericliteze situaţia
subunităţilor trebuie apărate împotriva atacurilor terestre şi din aer ale
inamicului.
 In sectoarele periculoase de drum se instalează balustrade şi
indicatoare vizibile.
Subunităţile de vînători de munte vor executa marşul, de regulă,
combinat — pe autovehicule pînă la limita maximă accesi bilă, cît permite
capacitatea drumului şi panta acestuia, iar cînd drumurile se îngustează şi
devin poteci militarii şi caii portsamar se debarcă de pe autovehicule şi
continuă marşul pe jos ; armamentul greu, muniţia şi materialele se
samarizează. Autovehiculele subunităţilor se constituie în eşaloane de
transport auto sub comandă unică şi urmează subunităţile pe rute accesibile
ocolitoare. Caii portsamar se constituie în eşaloane de transport hipo şi
transportă pe curse şi urgenţe armamentul greu şi celelalte materiale de la
punctele de transbordare auto la punctele de transbordare pe purtători.
Subunităţile îşi transportă muniţia şi materialele pe purtători, pe poteci
înguste şi în afara acestora (eventual, prin escaladarea unor porţiuni de
teren) de la punctele de transbordare hipo, pînă la raionul acţiunilor de luptă.
Pentru trecerea rîurilor de munte şi prăpastiilor se folosesc podurile
(punţile) suspendate sau funicularele.
Subunităţile trebuie să aibă pregătite din timp mijloacele de trecere
peste rîurile de munte şi dispozitive pentru frînarea autovehiculelor
(căruţelor).
Siguranţa flancurilor se execută, de regulă, prin pichete fixe de flanc
care ocupă poziţii pe înălţimile dominante, îndeosebi la trecă tori şi pe
drumurile laterale care duc spre itinerarele de deplasare.
Cînd au fost semnalate grupuri de cercetare-diversiune se iau măsuri
pentru întărirea siguranţei, antrenînd în această acţiune subunităţi ale
Ministerului de Interne, iar la ordin şi subunităţi de gărzi patriotice.
Pentru devansarea inamicului în ocuparea păsurilor, nodurilor de
comunicaţii şi ieşirilor din defileuri batalionul (compania) va fi frecvent
folosit ca detaşament înaintat sau ca desant aerian tactic.
Art. 161. Pe timp de iarnă cu zăpadă mare şi temperaturi scăzute,
executarea marşului necesită : pregătirea şi menţinerea dru murilor în stare
practicabilă ; luarea măsurilor pentru prevenirea degerării oamenilor ;
pregătirea tehnicii militare pentru funcţiona rea în condiţiile unor
temperaturi scăzute ; asigurarea autovehiculelor cu accesorii şi mijloace
necesare măririi capacităţii de trecere, acoperirea cu prelate a
autovehiculelor destinate pentru transpor tul militarilor şi luptătorilor.

Marşul trebuie executat pe drumuri recunoscute, evitîndu-se

deplasarea nejustificată a batalionului (companiei) în afara acestora.
In siguranţa de marş se includ autovehicule înzestrate cu echi pament
de buldozer pentru curăţirea zăpezii ; autovehiculele cu capacitate mare de
trecere (tractoarele) se repartizează de-a lungul întregii coloane. Pe timpul
haltelor, motoarele autovehiculelor se încălzesc cîte 4-5 minute la fiecare
jumătate de oră ; pentru încălzirea militarilor se execută cu aceştia alergări
scurte. Este interzis ca militarii să stea în poziţia culcat pe zăpadă.
 Cînd marşul se execută pe jos, în afara drumurilor sau pe drumuri
înzăpezite subunităţile din capul coloanei se schimbă după fiecare 20-30
minute.
Pe ger puternic se asigură militarilor hrană caldă.
Art. 162. Cînd unele obstacole nu pot fi trecute sau varientate se
prevăd din timp, măsuri pentru transbordarea efectivelor, tehnicii şi
materialelor, folosindu-se în acest scop toate mijloacele la dispoziţie. In
acest caz, dincolo de obstacol, subunităţile continuă marşul pe jos, cu
muniţia şi materialele pe militari (purtători) ; autovehi culele vor fi
trimise pe rute ocolitoare pînă la ajungerea din urmă a coloanei sau vor
relua mişcarea după deschiderea drumului.

2. TRANSPORTUL
Art. 163. Transportul constă în deplasarea personalului, tehnicii,
materialelor şi animalelor cu ajutorul mijloacelor feroviare, maritime,
fluviale şi aeriene.
în vederea executării transportului subunităţilor li se destină staţii,
aerodromuri, porturi de îmbarcare şi debarcare, raioane de aşteptare şi de
adunare de bază şi de rezervă.
Art. 164. înainte de îmbarcare batalionul (compania) se dispune în
raionul de aşteptare, iar după debarcare în raionul de adunare.
Raioanele de aşteptare şi de adunare se aleg, în raport cu condiţiile de
teren, la distanţă de pînă la 3 km faţă de staţiile, aerodromurile şi porturile
de îmbarcare (debarcare).
In raionul de aşteptare batalionul (compania) se dispune în ascuns,
folosind lucrările genistice executate din timp de forţele şi mijloacele
destinate în acest scop, precum şi proprietăţile de pro tecţie ale terenului,
ţinînd seama de ordinea de deplasare spre staţiile de îmbarcare.
Art. 165. Cînd transportul se execută pe comunicaţiile feroviare,
maritime sau fluviale, comandantul de batalion numit ca şef al eşalonului
de transport recunoaşte raionul de aşteptare şi itinerarele de deplasare spre
locurile de îmbarcare. împreună cu şeful comenduirii sectorului de cale
ferată (de apă) şi al staţiei (portului sau danei) stabileşte planul de
îmbarcare şi de repartizare a personalului, tehnicii militare şi a materialelor
pe vagoane (platforme sau nave) ; modul de deplasare a subunităţilor spre
locurile de îmbarcare şi ordinea de îmbarcare ; durata în timp, de la începerea
şi pînă la terminarea îmbarcării.
înainte de a începe deplasarea în vederea îmbarcării, comandantul de
batalion (companie) verifică personalul dacă cunoaşte regulile de îmbarcare,
ancorare şi debarcare a tehnicii militare, de comportare pe timpul
transportului şi dacă armamentul, tehnica militară şi materialele sînt
pregătite, gata pentru a fi transportate.
 Deplasarea batalionului (companiei) din raionul de aşteptare către
staţiile şi porturile (danele) de îmbarcare se execută astfel încît să ajungă, pe
cît posibil, o dată cu mijloacele de transport pentru a putea trece imediat la
executarea îmbarcării.
Armamentul, tehnica militară şi personalul trebuie să se îmbarce
cu repeziciune şi în siguranţă, respectîndu-se cu stricteţe măsurile pentru
prevenirea accidentelor şi deteriorării tehnicii militare şi a mijloacelor de
transport.
Art. 166. Pe timpul transportului batalionul (compania) tre buie să
fie în permanenţă gata de debarcare, pentru continuarea deplasării prin
marş şi intrarea la timp în luptă.
Cercetarea, observarea aeriană şi terestră se asigură prin pos turi, de
observare prevăzute cu aparatura de observare şi de cercetare chimică
necesară. Şeful eşalonului de transport este informat asupra situaţiei aeriene
şi chimice şi de către şefii sectoarelor de comenduire de cale ferată (de
apă).
Eşalonul de transport se apără împotriva inamicului aerian cu
arm am entul de i nfanteri e dest inat î n acest scop; paza pe timpul
transportului pe comunicaţiile feroviare se execută printr-o gardă destinată
de batalion (companie). Atenţie deosebită se acordă pazei împotriva
grupurilor de cercetare-diversiune şi elementelor teroriste ale inamicului.
Unele subunităţi de gărzi patriotice şi formaţiuni de apărare din zonă
pot participa, la ordin, la paza şi apărarea staţiilor de oale ferată
(aerodromurilor, porturilor, danelor), precum şi a altor obiective
importante (poduri, viaducte).
Batalionul (compania) care se transportă pe comunicaţiile ,
feroviare, maritime şi fluviale se asigură cu rezerve de alimente şi apă
potabilă pentru toată durata transportului.
Pentru acordarea la timp a asistenţei medicale pe timpul
transportului, funcţionează punctul medical batalionar.
Art. 167. La sosirea în staţia (portul) de debarcare, batalionul
(compania) debarcă şi protejat de focul subunităţilor de siguranţă, se
deplasează în ascuns în raionul de adunare, fiind gata să îndeplinească
misiunea de luptă. El trebuie să fie în măsură să debarce şi în locuri
nepregătite, să execute marşul spre locul ordonat oco lind porţiunile de
teren cu distrugeri sau contaminate şi să intre la timp în luptă.
Art. 168. Cînd linia de cale ferată de pe direcţia de deplasare a
fost întreruptă şi nu sînt posibilităţi de refacere a acesteia în timp scurt
sau de varientare, batalionul (compania) poate continua transportul prin
transbordare pe alte mijloace feroviare de trans port asigurate din timp
sau prin deplasare pe căile rutiere existente.
Transbordarea trebuie temeinic pregătită, şi efectuată în timp cît
mai scurt, cu luarea tuturor măsurilor de asigurare a acţiunilor de luptă.
Pentru a reduce timpul de transbordare şi a nu întîrzia îndeplinirea
misiunii de luptă, la ordinul eşalonului superior pot fi fo losite
subunităţi de gărzi patriotice şi alte formaţiuni de apărare, precum şi
mijloace de transport locale.
Art. 169. Transportul pe comunicaţiile aeriene se execută pe
direcţiile unde celelalte căi de comunicaţii au o dezvoltare insufi cientă
sau au suferit mari distrugeri, precum şi în situaţii care ne cesită
dislocări urgente de forţe şi mijloace dintr-un raion în altul şi
efectuarea unor manevre. El se efectuează cu avioane, elicoptere,
planoare, folosindu-se ca procedeu de bază debarcarea (aterizarea) ;
pentru unele materiale se pot folosi şi procedeele paraşutării sau
aruncării materialelor de la înălţime mică.
După primirea ordinului pentru transport pe comunicaţiile aeriene,
comandantul de batalion (companie) împreună cu reprezen tantul unităţii
de aviaţie de transport precizează locurile de îmbarcare şi numerele de bord
ale avioanelor (elicopterelor) ; repartizează personalul, armamentul,
autovehiculele şi materialele pe mijloacele de transport aerian ;
stabileşte ordinea de deplasare şi de îmbar care (încărcare) a personalului
(autovehiculelor şi materialelor) ; timpul de începere şi de terminare a
îmbarcării ; dă misiuni subunităţilor.
Comandantul ele batalion (companie) recunoaşte raionul de aşteptare,
itinerarele de deplasare către locurile de staţionare (ae rodromuri) şi
avioanele (elicopterele, planoarele).
Subunităţile de gărzi patriotice şi formaţiunile de apărare pot
îndeplini misiuni de îndrumare a circulaţiei, de paza itinerarelor şi
aerodromurilor, de cercetare şi siguranţă a diferitelor raioane ocupate
succesiv de batalion (companie) şi de amenajare genistică a acestora.

CAPITOLUL VI
STAŢIONAREA

Art. 170. Dispunerea batalionului (companiei) într-un raion în

vederea pregătirii unor acţiuni de luptă, marşului sau refacerii capacităţii de
luptă se numeşte staţionare.
Pentru staţionare batalionul se dispune într-un raion cu mărimea de
pînă la 15 km pătraţi, iar compania — pînă la 4 km pătraţi.
Cînd batalionul (compania) este întărit cu subunităţi de alte arme
sau are în subordine subunităţi de gărzi patriotice şi alte formaţiuni de
apărare, mărimea raionului de staţionare creşte în mod corespunzător
acestor forţe.
Batalionul (compania) staţionează, în cadrul regimentului (ba-
talionului) sau independent.
 Raionul de staţionare trebuie să asigure dispunerea mascată a
subunităţilor, protecţia împotriva armelor de nimicire în masă, să aibă
căi de intrare şi ieşire şi să ofere posibilitatea asigurării cu apă a
trupelor.
în raionul de staţionare batalionul se dispune dispersat pe companii
(baterii), iar compania — pe plutoane, în lungul itinera relor de deplasare
sau în afara acestora, ţinîndu-se seama de dispozitivul de luptă care
trebuie constituit în vederea ducerii acţiunilor de luptă.
Art. 171. Raionul de staţionare al batalionului (companiei) se alege
(stabileşte), de regulă, de către statul major al eşalonului superior.
Cînd raionul de staţionare nu este posibil să fie recunoscut din timp,
pentru această activitate se destină o grupă de recunoaş tere, avînd ca şef
un ofiţer numit de comandantul de batalion. în compunerea acestei grupe
intră cîte un ofiţer (subofiţer) din fiecare companie (baterie) şi de la
subunităţile primite ca întărire, cîte un gradat de fiecare pluton, precum şi
echipe de pionieri şi de cerce-Jaşi chimici.
Grupa de recunoaştere devansează coloana batalionului, cer cetează
raionul, stabileşte locurile de dispunere a subunităţilor, iti nerarele de acces
spre acestea, marchează şi organizează paza cîm-purilor de mine
descoperite, a porţiunilor de teren contaminate şi determină dacă apa se
poate folosi.
Raioanele contaminate sau minate de inamic, nu se ocupă, în
cazul cînd nu există altă posibilitate, acestea se ocupă numai după o
minuţioasă cercetare la minare şi deminare, precum şi decontaminarea lor.
La apropierea de raionul de staţionare, subunităţile batalionului sînt
întâmpinate de ofiţerii (subofiţerii, gradaţii) care au participat la
recunoaşteri şi conduse la locurile stabilite.
Art. 172. în raionul de staţionare se intră (dispune) pe întuneric sau
în alte condiţii de vizibilitate redusă.
Oprirea coloanelor subunităţilor pe comunicaţii pentru a aştepta
intrarea în raionul de staţionare este interzisă.
Comandantul de batalion (companie) limitează circulaţia în interiorul
raionului, stabileşte lucrările de amenajare genistică şi măsurile de
mascare, organizează observarea inamicului aerian, cercetarea chimică,
precum şi siguranţa nemijlocită. Cînd există peri colul de a fi atacat de
inamic organizează siguranţa staţionării.
Amenajarea genistică a raionului începe imediat după sosirea
subunităţilor în acesta, cînd este posibil se execută din timp, la aceasta
participînd, cu acordul consiliilor locale de apărare şi formaţiuni de apărare
şi populaţia neînrolată din zonă. Pentru protecţia, personalului, tehnicii
militare şi stocurilor de materiale împotriva armelor de nimicire în masă şi
mijloacelor incendiare se amenajează adăposturi şi adăpostiri.
Art. 173. Pentru recunoaşterea militarilor din subunităţile proprii şi
a luptătorilor din formaţiunile de apărare, zilnic, se stabileşte secretul
 compus din parolă şi răspuns care se comunică subunităţilor din siguranţa
de staţionare şi elementelor de cercetare trimise în faţa acesteia.
Art. 174. în teren muntos-împădurit batalionul (compania) staţionează
în apropierea drumurilor şi culoarelor pentru a asigura ieşirea rapidă a
subunităţilor pe direcţiile de acţiune şi desfăşurarea în vederea respingerii
atacului ianamicului.
Este interzisa staţionarea în raioanele unde sînt posibile inundaţii şi
avalanşe de pietre, stînci şi zăpadă
Siguranţa de staţionare se trimite pentru ocuparea nodurilor de
comunicaţii, podurilor, înălţimilor dominante şi trecătorilor (păsurilor).
Pentru a îngreuia pătrunderea inamicului şi a uşura lupta ele-
mentelor de siguranţă, pe comunicaţii se pregătesc din timp avalanşe şi
distrugeri.
Pentru protecţia împotriva incendiilor şi prevenirea extinderii
acestora se pregătesc căi de evacuare pentru părăsirea raionului de
staţionare în timp cît mai scurt.
Lucrările de salvare şi de stingere a incendiilor se execută de către
subunităţi special destinate, iar la nevoie de către întregul personal al
batalionului (companiei).
în funcţie de teren şi mărimea pădurii, subunităţile din sigu ranţă
pot ocupa aliniamente în faţă, pe marginea sau în interiorul acesteia.
Atenţie deosebită se acordă asigurării flancurilor elementelor din
siguranţă şi luptei împotriva grupurilor de cercetare-diversiune.
Art. 175. în localităţi staţionarea se organizează pe cartiere şi cvartale
şi începe numai după delimitarea şi repartizarea acestora pe companii
(baterii) şi plutoane.
în cooperare cu unităţile de pompieri şi formaţiile de apărare civilă
se iau măsuri pentru localizarea şi stingerea incendiilor, limitarea
efectelor provocate de dărîmături şi inundaţii.
Siguranţa de staţionare se organizează în afara localităţii pe
principalele comunicaţii de acces. La intrarea în localitate se construiesc
obstacole (baricade) şi se instalează baraje.
Art. 178. Pe timp de iarnă pentru staţionare se aleg raioane care
includ localităţi, construcţii, surse de combustibil şi sînt ferite de vînt.
Se iau măsuri pentru asigurarea subunităţilor împotriva ata cului
prin surprindere executat de inamic cu detaşamente de schiori sau pe
autovehicule cu mare capacitate de trecere.
Art. 177. Conducerea subunităţilor pe timpul staţionării se .
realizează prin contact personal, mijloace de transmisiuni cu fir,
mobile şi de semnalizare.
în ordinul pentru staţionare comandantul de batalion (compa nie)
indică : informaţii despre inamic ; raionul de staţionare, modul de
ocupare şi de amenajare genistică ; compunerea şi misiunile siguranţei ;
măsurile pentru apărarea antiaeriană şi pentru protecţia îm potriva armelor
de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare ; semnalul şi modul de
 acţiune la alarmă ; măsuri pentru asigurarea capacităţii de luptă
(completarea stocurilor de materiale, muniţie,
carburanţi, lubrifianţi, verificarea stării tehnice şi de întreţinere a
autovehiculelor, evacuarea răniţilor şi bolnavilor) ; modul de reali zare a
legăturii; locul comandantului şi înlocuitorul la comandă.
Pentru respingerea unui eventual atac al inamicului coman dantul
de batalion (companie) fixează companiilor (plutoanelor) aliniamente de
tragere şi stabileşte modul de ieşire pe acestea.
La reluarea marşului, raionul de staţionare se lasă în ordine,
urmărindu-se înlăturarea indiciilor care ar demasca unele date des pre
subunităţile care au staţionat.
Art. 178. în staţionare, batalionul (compania) îşi face siguranţa
nemijlocită. Comandantul de batalion (companie) instalează pe direc ţia
ameninţaţi un post de pază independent şi trimite paţrule. Postul de pază
independent compus, de regulă, dintr-o grupă se trimite la distanta de pînă
Ia 1.5 km.
Cînd există pericolul de a fi atacat de inamic batalionul (compania)
organizează şi siguranţa de staţionare.
în siguranţa de staţionare pot fi trimise post de pază independente
de valoare a cîte un pluton. Acestea primesc o fîşie de siguranţă cu o
dezvoltare frontală de pînă la 2 km jiecare şi se jrimnr la distanţa de pînă
la 5 kmf faţă de raionul de staţionare. siguranţa de staţionare trebuie
amenajaze toate drumurile principale şi căile de acces spre raionul de
staţionare al batalionului (companiei).
Pe tot timpul staţionării batalionul (compania) trebuie să fie în
permanenţă gata pentru respingerea inamicului terestru şi aerian, inclusiv
pentru nimicirea desantului aerian şi a grupurilor de cer cetare-diversiune
ale acestuia.
Art. 179. Be...haza ordinului comandantului de regiment (batalion),
batalionul _fcompania) de infanterie (compania de vînători de munte)
întărit poate fi destinat ca detaşament de pază, cu misiu nea ele a
descoperi la timp inamicul, de a preveni trupele şi de a asigura
desfăşurarea şi intrarea lor organizată în luptă.
Detaşamentului de pază i se indică fîşia de siguranţă, alinia mentul de
apărare şi linia pînă la care este obligat să execute cer cetarea. Fîşia de
siguranţă a detaşamentului de pază de valoare batalion poate avea o
dezvoltare frontală de pînă la 10 km, iar a janei companii întărită —
pînă la 5 km Distanta la care se trimite, faţă de unitatea~căreia îi face
siguranţa, poate fi" de pînă la 15~Km. în. fîşia de siguranţă, pe direcţiile
probabile de acţiune ale inamîcuIuT sgjnşţalează pichete dejpază de valoare
pluton întărit, se organizează observarea şi cercetarea.
Pichetele de pază trebuie instalate pe aliniamente favorabile apărării,
pe cît posibil protejate de obstacole antitanc şi care să asigure un cîmp de
vedere spre inamic pe o distanţă cît mai mare.
 în fîşia de siguranţă pichetul de pază pregăteşte punctul de sprijin
de bază ; dacă se dispune de timp — şi de rezervă. Interva lele dintre
punctele de sprijin ale pichetelor de pază se apără cu. foc de infanterie
şi de artilerie (aruncătoare).
Subunitatea care a rămas la dispoziţia comandantului de detaşament
se dispune în adîncime, fiind gata să intervină pe direcţiile ameninţate.
Pentru supravegherea terenului în faţă şi în intervalele dintre pichete,
pe baza dispoziţiunilor comandantului detaşamentului de pază, acestea
trimit periodic, în special pe timp de noapte, echipe de cercetare.
Poziţiile de tragere ale artileriei cu care este întărit detaşa mentul de
pază se aleg pe direcţiile atacului cu tancuri ale inamicului.
Pentru executarea cercetării comandantul detaşamentului de pază
organizează observarea ; dacă este necesar trimite patrule (echipe) de
cercetare, în faţă, în intervale şi la flancuri.
Ziua, cînd vizibilitatea este bună, jumătate din militarii piche telor de
pază se po!t odihni. în condiţii de vizibilitate redusă se intensifică observarea
(ascultarea) şi acţiunea patrulelor (echipelor) de cercetare.
Art. 180. în unele cazuri detaşamentul de pază care se trimite pe o
direcţie importantă poate avea valoarea unui batalion întărit. în această
situaţie comandantul de batalion instalează pe direcţiile cele mai probabile
de acţiune ale inamicului pichete de pază de tăria unei companii, iar pe
celelalte direcţii — de tăria unui pluton. Subunităţile rămase constituie
rezerva detaşamentului de pază. Fîşia de siguranţă a detaşamentului poate
avea o dezvoltare frontală de pînă la 10 km ; distanţa la care se trimite
faţă de unitatea căreia îi face siguranţa po.ate.fi de pînă la 15 km.
Art. 181. Comandantul batalionului (companiei) destinat ca detaşament
de pază, după ce primeşte misiunea, o însuşeşte şi analizează situaţia, ia
hotărîrea şi dă ordinul de luptă în care, de regulă, indică : informaţii despre
inamic ; misiunea detaşamentului de pază ; misiunile subunităţilor de
siguranţă vecine ; misiunile pichetelor de pază şi ale subunităţilor rămase la
dispoziţia comandantului de detaşament ; misiunile mijloacelor de întărire ;
ora cînd trebuie să fie gata ; locul unde se găseşte şi înlocuitorul la
comandă.
Comandantul detaşamentului de pază comunică comandanţilor pichetelor
(posturilor) de pază secretul, organizează cercetarea, indică modalitatea
trecerii dincolo de linia de siguranţă şi dă indicaţii pen tru apărarea
antiaeriană, protecţia împotriva armelor de nimicire în masă şi
realizarea legăturilor.
După primirea misiunii pichetele de pază şi mijloacele lor de întărire
se deplasează în locurile indicate, organizează observarea şi pregătesc
poziţiile din punct de vedere genistic.
Subunităţile de gărzi patriotice şi formaţiunile de apărare pot
participa la : executarea cercetării în jurul raionului de staţionare şi pe
drumurile de acces ; siguranţa de staţionare, ca pichete sau pos turi de pază
şi patrule sau pînde ; serviciul de comenduire şi îndrumarea circulaţiei la
intrarea şi ieşirea din raionul de staţionare ; executarea (amenajarea)
lucrărilor genistice în raion ; paza punctelor de comandă, surselor de apă. şi
altele.
Art. 182. La primirea datelor despre apariţia inamicului, detaşamentul de
pază intensifică observarea şi se pregăteşte pentru luptă. Comandantul
detaşamentului de pază raportează imediat comandantului care a trimis
siguranţa şi informează detaşamentele de pază vecine despre intrarea
inamicului în fîşia de siguranţă.
Pichetele de pază capturează sau nimicesc grupurile mici. ale
inamicului.
Cînd inamicul atacă cu forţe superioare detaşamentul de pază deschide
focul la distanţa maximă eficace, provocîndu-i pierderi şi obligîndu-1 să se
desfăşoare prematur. El trebuie să apere cu dîrzenie aliniamentul ocupat
pentru a asigura desfăşurarea forţelor principale.
Detaşamentul de pază se retrage de pe un aliniament pe altul numai
cu aprobarea comandantului eşalonului care 1-a trimis.

CAPITOLUL VII
A P Ă R A R E A
Art. 183. Apărarea este forma de luptă de bază care se adoptă în
scopul : respingerii ofensivei inamicului şi interzicerii pătrunderii acestuia în
dispozitivul de apărare ; menţinerii aliniamentelor, raioanelor şi poziţiilor
ocupate.; producem" de pierderi cît mai mari inamicului pentru slăbirea
continuă a capacităţii de luptă ; limitarea pătrunderii în adîncime şi oprirea
ofensivei acestuia, precum şi pentru a cîştiga iniţiativa, creînd condiţii
favorabile trecere la ofensivă.
Scopurile apărării se realizează prin : organizarea temeinică a acţiunilor
de luptă ale subunităţilor militare şi celorlalte elemente ale sistemului
naţional de apărare pentru îndeplinirea în comun a misiunilor primite j
angajarea la posibilităţile maxime a tuturor forţelor şi mijloacelor
existente pe direcţiile principale de acţiune ale inamicului ; hărţuirea
permanentă a agresorului ; manevra opor tună de foc, forţe şi mijloace ;
amenajarea genistică a raioanelor de apărare (punctelor de sprijin) care să
interzică direcţiile de pătrundere folosind avantajele terenului ;
organizarea sistemului de foc a] tuturor categoriilor de armament, în special
a celui împotriva blindatelor, combinat cu barajele de tot felul ; organizarea
raioanelor de apărare pe puncte tari din teren, capabile să reziste la
 încercuire şi să angajeze în jurul lor forţe cît mai numeroase ale
inamicului ; luarea măsurilor pentru prevenirea acţiunilor prin
surprindere; menţinerea unei cooperări permanente în cadrul subunităţilor,
cu subunităţile vecine şi cu celelalte formaţiuni de apărare
subordonate ; bilă să reziste loviturilor aviaţiei, rachetelor şi focului
artileriei, sa respingă atacurile cu mijloacele blindate, să nimicească
desantul aerian (maritim) şi trupele aeromobile ; în cazul pătrunderii
inamicului în interiorul apărării să-l nimicească în ţi mp scurt.
Subunităţilor care se apără le este interzis să părăsească raioa nele
de apărare (punctele de sprijin) ocupate şi să se retragă fără ordinul
comandantului eşalonului superior. Ele trebuie pregătite să menţină cu
fermitate poziţiile încredinţate, să realizeze dispozitive de luptă cît mai
variate, să_organizeze un sistem de foc puternic, combinat cu obstacole şi
baraje pe întreaga adîncime a apărării, îndeosebi împotriva blindatelor
inamicului, să fie în măsură să acţioneze şi independent cînd rămîn izolate,
fără legătură cu subunităţile vecine şi eşalonul superior, precum şi în
încercuire.
Pentru asigurarea stabilităţii, fermităţii şi caracterului activ al
apărării, în orice situaţie, comandanţii trebuie să ia măsuri pentru
cunoaşterea permanentă a situaţiei, descoperirea la timp şi lovirea
inamicului cu t"oafe"mijToa*cele la dispoziţie, organizarea şi menţinerea
cooperării şi conducerea neîntreruptă a trupelor.
Ărt. 185. Pentru îndeplinirea misiunilor de luptă în adîncimea
apărării proprii batalionul (compania) cooperează frecvent cu sub unităţi
şi formaţiuni din apărarea teritorială sprijinindu-se reciproc, în
executarea cercetării, apărarea unor obiective importante, nimi cirea
desantului aerian şi subunităţilor aeromobile, nimicirea grupu rilor de
cercetare-diversiune şi teroriste, lichidarea urmărilor atacu rilor executate
cu armele de nimicire în masă şi mijloacele incen diare ; hărţuirea
permanentă a inamicului pătruns pe teritoriul naţional.
Art. 186. Batalionul _(compania) trece la apărare : în cazul în
care_aceasta a fost adoptata de către eşalonul superior ; pe timpul
"ofensivei, pentru respingerea contraatacurilor inamicului ; în urma
desfăşurării nefavorabile a luptei de întîlnire şi în alte situaţii.
Trecerea la apărare. poate avea loc în contact nemijlocit sau.
înafara contactului cu inamicul.
Cînd se trece la apărare în contact nemijlocit cu inamicul lupta se
pregăteşte în timp scurt concomitent cu ducerea acţiunilor în curs de
desfăşurar Trecerea la apărare în afara contactului cu inamicul favorizează
realizarea amenajării genistice a terenului, dispozitivului de luptă şi
organizarea sistemului de foc.
Art. 187. In apărare batalionul (compania) poate acţiona în eşa-Jonul
întîi, în eşalorîuJ doi sau în rezervâ ca detaşament înaintat în fîsia de asigurare,
pe poziţia înaintată, pentru~ăpâfafea" unor obiective din adîncime, în
cercetare (compania), in ambuscadă, în raid, incursiune.
 Ărt. 188. în funcţie de situaţie, temporar, batalionul (compania)
participă independent sau în cooperare cu alte subunităţi militare şi
formaţiuni de apărare, la acţiuni de luptă în cadrul apărării zonale, pentru
păstrarea unor raioane vitale sau a unor obiective şi grupuri de obiective
de importanţă deosebită, polarizarea unor forţe numeroase ale inamicului şi
sustragerea forţelor proprii de la acţiuni desfăşurate de inamic pe direcţiile
principale, uzarea continuă a agresorului, dezorganizarea conducerii,
menţinerea în rîndurile acestuia a unei stări permanente de panică şi
nesiguranţă şi crearea condiţiilor pentru nimicirea lui.
Art. 189. Cînd batalionul (compania) acţionează independent pentru
îndeplinirei unor misiuni de luptă (incursiune, raid, capcană, în fîşia de
asigurare, asigurarea unui flanc al unităţii sau marii uni tăţi, apărarea unor
obiective distincte, izolate) iar uneori ca urmare a situaţiei tactice
nefavorabile a fost izolat de forţele principale ale eşalonului superior
organizează traiul, pregăteşte şi duce lupta în condiţii de izolare,
Art. 190. Batalionul din eşalonul întîi primeşte pentru apărare un
raion iar compjania — un punct de sprijin. Raionul de apărare al batalionului
şi punctul de sprijin al companiei constituie baza fiecărei poziţii de
apărare. Acestea se dispun astfel, încît să interzică, cu focul lor direcţiile
probabile de atac ale inamicului.
Raionul de apărare şi punctele de sprijin se amenajează cu
tranşee,.şanţuri de comunicaţie, adăposturi şi alte lucrări de apărare. Ele sînt
pregătite pentru apărarea circulară, în primul rînd pentru lupta cu blindatele
inamicului, mascate şi legate între ele de front şi în adîncime, cu un sistem
unic de foc şi baraje genistice.
Art. 191. Batalionul poate primi ca întărire 1-2 baterii de tu nuri
antitanc, pînă la o companie de tancuri, un pluton de mitraliere (rachete
portative cu bătaie apropiată) antiaeriene, pînă la un pluton de pionieri,
pînă la un pluton de aruncătoare de flăcări (de grenade incendiare) ; în
sprijin, pînă la un divizion de artilerie (aruncătoare),
iar în subordine pînă la 3 companii de puşcaşi (pistolari) şi plutoane de
arme ale gărzilor patriotice.
Compania poate primi ca întărire pînă la o baterie de tunuri antitanc,
un pluton de aruncătoare de grenade antitanc sau un plu ton de instalaţii
de lansare rachete antitanc dirijate, un pluton de tancuri, 1-2 grupe de
aruncătoare de flăcări (de grenade incendiare) ; în sprijin — o baterie de
artilerie (aruncătoare), iar în subordine, pînă la o companie de puşcaşi
(pistolari), pînă la un pluton de aruncătoare de grenade antitanc, sau de
vînători de tancuri şi blindate din cadrul gărzilor patriotice.
Art. 192. Lărgimea raionului de apărare (punctului de sprijin) şi
adîncimea lui se stabilesc în funcţie de : situaţia şi condiţiile de trecere la
apărare ; valoarea, natura şi caracterul acţiunilor ina micului ;
compunerea de luptă şi misiunea batalionului (compa niei) ;
caracteristicile terenului.
 Raionul de apărare al batalionului de infanterie poate să aibă
dezvoltarea frontală de pînă la 6 km şi adîncimea de pînă la 3 km.
Intervalele dintre punctele de sprijin de companii pot să fie de pînă
la 700 m.
Punctul de sprijin al companiei de infanterie (vînători de munte)
poate să aibă dezvoltarea frontală de 1-1,5 km şi adîncimea de 500-700 ni.
Intervalele dintre punctele de sprijin ele pluton pot să fie de pînă la 300
m.
în cazul în care terenul nu este peste tot accesibil acţiunilor ofensive
ale inamicului (în teren muntos-împădurit, pe un curs de apă mare, pe
litoral), precum şi în cazul apărării pe poziţia înain tată şi cînd batalionul
(compania) apără intervalul dintre unităţi (mari unităţi), lărgimea
raionului de apărare (punctului de sprijin) poate fi mai mare.
în funcţie de misiune, teren şi posibilităţile de foc, interva lele
dintre punctele de sprijin de companii şi de plutoane pot fi mai mici sau
mai mari. Ele se acoperă cu focul armamentului de toate •categoriile şi
baraje de tot felul, precum şi prin acţiunile elemen telor ele cercetare.
Art. 193. Amenajarea genistică a raionului de apărare (punc tului de
sprijin) începe imediat ce batalionul (compania) trece la apărare
(realizează dispozitivul de luptă).
Raionul de apărare al batalionului cuprinde, de regulă : punc tele
de sprijin de companie, poziţiile de tragere pentru aruncătoare, instalaţii
de lansare rachete antitanc dirijate, tunuri, tancuri ; instalaţii de lansare
rachete antiaeriene cu bătaie apropiată, mitraliere antiaeriene ; lucrările
genistice pentru punctul de comandă al comandantului de batalion ;
punctele de sprijin şi poziţiile de tragere de rezervă şi false ; barajele
genistice.
în locurile (raioanele) de dispunere a subunităţilor şi formaţi unilor
de servicii, în funcţie de posibilităţi, se execută adăposturi pentru
personal, mijloace de transport şi materiale.
Punctul de sprijin al companiei cuprinde, de regulă, punctele de
sprijin ale plutoanelor, poziţiile de tragere pentru tunuri, insta laţii de
lansare rachete antitanc dirijate, tancuri, transportoare amfibii
blindate (maşini de luptă), aruncătoare ; lucrările genistice pentru
punctul de comandă al comandantului de companie ; punc tele de
sprijin şi poziţiile de tragere de rezervă şi false ; barajele genistice.
Limita dinainte a apărării se precizează în teren de coman dantul
de regiment (batalion de vînători de munte) şi trebuie să permită în
orice condiţii de teren (accidentat, muntos-împădurit)- folosirea eficace a
focului tuturor categoriilor de armament frontal, de flanc, încrucişat,
pumnal, pe deasupra şi prin intervale. Traseul tranşeelor şi dispunerea
punctelor de sprijin trebuie să asigure- realizarea pungilor de foc.
Art. 194. Dispozitivul de luptă trebuie să corespundă misiunii primite
şi concepţiei acţiunilor, situaţiilor de trecere la apărare şi
caracteristicilor terenului şi să asigure : stabilitatea apărării; con centrarea
forţelor şi mijloacelor pe direcţiile cele mai importante; manevra de foc, de
forţe şi mijloace ; posibilitatea de a atrage inamicul pe direcţiile
nefavorabile lui, în ambuscade, capcane, pungi de foc şi baraje, în scopul
nimicirii acestuia prin foc.
Elementele dispozitivului de luptă al batalionului sînt : eşa lonul
întîi ; eşalonul doi (rezerva) ; elemente la dispoziţia comandantului de
batalion. La companie dispozitivul.de luptă cuprinde: punctele de sprijin de
pluton şi mijloacele de foc la dispoziţia, comandantului de companie.

Pe baza hotărîrii comandantului de batalion, subunităţile de gărzi

patriotice subordonate intră în raionul de apărare şi se dis pun, de regulă,
în localităţile din care provin, în eşalonul întîi, în. eşalonul doi, la flancuri
sau în intervale.
Art. 195. In cadrul apărării zonale dispozitivul batalionului se
constituie, de regulă, pe un eşalon cu o rezervă (de 1-2 plutoane şi
alte formaţiuni de apărare), în funcţie de compunerea de luptă a forţelor
aflate în zonă, importanţa direcţiei de interzis, necesitatea menţinerii unor
obiective, raioane, localităţi şi aliniamente, precum şi de existenţa
obstacolelor din teren pe care se sprijină.
Elementele de dispozitiv sînt aceleaşi ca la apărarea obişnuită dar cu
o compunere variabilă. Uneori poate acţiona în cadrul rezer vei eşalonului
care a organizat apărarea zonală.
Art. 196. Eşalonul întîi al batalionului se poate compune din 2/3
din forţele şi mijloacele sale, cînd se adoptă dispozitivul de luptă pe
două eşaloane şi din toate forţele şi mijloacele batalionu lui, mai puţin 1-2
plutoane care constituie rezerva, cînd se adoptă dispozitivul de luptă pe un
eşalon.
Eşalonul întîi produce pierderi mari inamicului, slăbindu-i treptat
capacitatea de luptă, opreşte ofensiva acestuia în faţa limitei dinainte a
apărării şi-i limitează pătrunderea în adîncime, menţine cu orice preţ
raionul de apărare sau obiectivele încredinţate, creînd condiţii favorabile
pentru executarea contraatacurilor.
Eşalonul doi al batalionului se compune din 1/3 din forţele şi
mijloacele sale, iar rezerva (cînd adoptă dispozitivul de luptă pe un eşalon)
din 1-2 plutoane de infanterie şi se destină, de regulă, pen tru executarea
de contraatacuri sau pentru menţinerea punctelor de sprijin din
adîncime, iar rezerva — pentru înlocuirea unor subunităţi din eşalonul întîi
care şi-au pierdut capacitatea de luptă, pentru întărirea apărării pe o
direcţie ameninţată sau pentru limitarea pătrunderii în adîncimea apărării,
închiderea raioanelor lovite nuclear, asigurarea unui flanc ameninţat.
In cadrul raionului de apărare al batalionului, punctele de sprijin
ale companiilor se dispun cît mai variat, în scopul creării unei apărări
ferme şi cît mai adînc eşalonată, realizării pungilor de foc, asigurării
flancurilor descoperite şi spatelui dispozitivului de luptă.
 Compania antitanc se dă ca întărire, pe plutoane, companiilor de
infanterie din eşalonul întîi pentru nimicirea blindatelor inami cului în
faţa limitei dinainte a apărării şi a celor pătrunse în adîncimea apărării. O
parte din plutoane şi îndeosebi plutonul de instalaţii de lansare rachete
antitanc dirijate se opresc la dispoziţia comandantului de batalion şi se
dispun în adîncime pe direcţia de acţiune a blindatelor inamicului.
Uneori compania antitanc poate să acţioneze în cadrul rezervei antitanc
a regimentului.
Bateria de aruncătoare se dispune în adîncimea raionului de apărare
al batalionului la depărtare de 1-1,5 km fată de limita dinainte.
Tancurile primite ca întărire de către batalionul de infanterie se
subordonează companiilor şi se dispun în ascuns şi dispersat de front şi
adîncime în cadrul punctelor de sprijin ale acestora, iar parte din ele pe
contrapantele înălţimilor, pentru executarea focu lui în faţa limitei
dinainte a apărării, din poziţii de tragere pregă tite din timp, precum şi
în adîncimea apărării — pentru a acţiona din ambuscade sau pe
aliniamente de tragere şi pentru sprijinul contraatacului.
Subunităţile de mitraliere (rachete portative cu bătaie apro piată)
antiaeriene apără antiaerian trupe şi obiective din raionul batalionului
nimicind ţintele aeriene care acţionează în zona de foc a acestora şi se
dispun în apropierea obiectivului la 100-200 m şi nu mai aproape de 2
km de limita dinainte a apărării. Pe timpul ducerii luptei subunitatea
se deplasează odată cu obiectivul de apărat antiaerian.
Art. 197. Dispozitivul de luptă al companiei se constituie în funcţie
de caracteristicile terenului şi alte condiţii ale situaţiei, de regulă, pe un
eşalon, uneori pe două eşaloane. Pentru a asigura organizarea judicioasă
a sistemului de foc plutoanele se dispun cît mai variat : în triunghi cu
vîrful înapoi (înainte), eşalonat spre dreapta (stînga) sau în linie.
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) ocupă poziţii
de tragere în adîncimea punctelor de sprijin ale plutoanelor, în locuri
adăpostite, astfel încît să poată executa focul cu maximă eficacitate atît în
faţa limitei dinainte, cît şi la flancuri, în intervale şi în adîncimea apărării.
Pentru a realiza apărarea circulară a punctului de sprijin de
companie şi de pluton, mijloacelor de foc, tancurilor, transportoa relor
amfibii blindate (maşinilor de luptă) li se stabilesc poziţii de tragere de
rezervă şi sectoare de tragere complementare.
Plutonul de aruncătoare rămîne, de regulă, la dispoziţia
comandantului de companie şi se dispune în adîncimea punctului " de
sprijin al companiei la 500-700 m faţă de limita dinainte a apărării.
Art. 198. Poziţia înaintată se organizează pe baza dispoziţiu-nii
comandantului eşalonului superior, în faţa limitei dinainte a apărării, la
distanţă de 3-5 km, de regulă, în afara contactului cu inamicul. Ea are
scopul de a induce în eroare pe inamic asupra traseului real al limitei
dinainte a apărării, a zădărnici acţiunile cercetării şi atacul prin
surprindere al acestuia, precum şi a-1 obliga să-şi desfăşoare prematur
forţele principale.
Poziţia înaintată se alege, de regulă, înapoia obstacolelor naturale şi
se amenajează genistic astfel, încît să nu se deosebească de celelalte
poziţii. în faţa ei se creează un sistem dezvoltat de baraje şi obstacole
de tot felul şi se pregătesc distrugeri pe căile de acces.
Pentru apărarea poziţiei înaintate se destină batalionul (com pania) de
infanterie (vînători de munte) din eşalonul doi (rezervă) al regimentului
(similare) din eşalonul întîi, subunităţile de gărzi patriotice subordonate şi
mijloacele de întărire necesare care amenajează puncte de sprijin
pregătite pentru apărarea circulară. Pe unele direcţii, pentru apărarea
poziţiei înaintate se poate destina şi batalionul (compania) de gărzi
patriotice. Acestea sînt sprijinite cu focul artileriei din poziţii
vremelnice şi cu loviturile aviaţiei.
Comandantul batalionului din eşalonul întîi menţine coope rarea şi
legătura cu subunităţile de pe poziţia înaintată, participînd, la ordin, la
sprijinul cu foc al acţiunilor de luptă ale acestora.
Art. 199. Poziţia siguranţei de luptă se organizează în faţa li mitei
dinainte a apărării la distanţa de 1-2 km de către batalionul din eşalonul
întîi, pe direcţiile pe care nu se organizează poziţia înaintată.
Pentru apărarea acesteia se destină subunităţi de valoarea pluton
întărit cu mitraliere, aruncătoare, tancuri şi pionieri în scopul de a
face siguranţa apropiată a batalionului dispus pe pozi ţia întîi împotriva
unui atac prin surprindere şi cercetării inamicului.
Conducerea subunităţii din siguranţa de luptă revine coman dantului
de batalion care a trimis-o, în care scop este obligat să-i sprijine acţiunile
şi să menţină în permanenţă legătura cu aceasta.
Art. 200. Sistemul de foc se organizează pe baza hotărîrii
comandantului de batalion (companie) şi constă în stabilirea într-o concepţie
unitară a misiunilor de foc ce revin tuturor categoriilor de armament şi
mijloacelor de lovire a inamicului, combinat cu baraje şi obstacole.
Sistemul de foc trebuie să asigure : nimicirea forţelor princi pale ale
inamicului pe timpul deplasării spre aliniamentele de des-
făşurare şi ipe baza de plecare la ofensivă ; sprijinirea subunităţilor care
duc lupta în flşia de asigurare, pe poziţia înaintată şi cea a siguranţei de
luptă ; respingerea atacurilor şi nimicirea inamicului în faţa limitei
dinainte a apărării, în special al blindatelor acestuia ; realizarea barajului
general în faţa şi la flancurile raionului de apărare batalionar şi a punctelor
de sprijin ; nimicirea inamicului pătruns în adîncimea apărării, a
subunităţilor de desant aerian (maritim) şi aeromobile ; participarea la
pregătirea de foc şi sprijinul subunităţilor pe timpul executării
contraatacurilor ; executarea manevrei de foc prin repartizarea, mutarea
şi concentrarea lui în timp scurt, în orice sector şi pe orice direcţie
ameninţată ; acoperirea cu foc a flancurilor şi intervalelor, barajelor
genistice şi obstacolelor naturale.
Subunităţile de infanterie (vînători de munte) execută focul
concentrat pînă la distanţa de 1 700-1 000 m, iar subunităţile de tancuri,
tunuri antitanc — peste distanţa loviturii directe la 5 000-3 000 m.
Barajul general se realizează în faţa limitei dinainte a apărării pînă
la distanţa maximă de 400 m.
Tancurile, tunurile, aruncătoarele de grenade antitanc, aruncă toarele
de grenade incendiare, instalaţiile de lansare a rachetelor antitanc dirijate,
transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) şi celelalte mijloace de
foc se dispun în ascuns şi dispersat de front şi în adîncime în punctele de
sprijin de companie şi plutoane, iar parte din ele, pe contrapantele
înălţimilor, în aşa fel încît, inamicul să poată fi lovit cu focul frontal, de
flanc, încrucişat şi pumnal cu mare densitate. între punctele de sprijin
trebuie asigurată legătura reciprocă de foc şi crearea de pungi de foc.

Pentru asigurarea manevrei mijloacelor de foc se pregătesc poziţii

de tragere de rezervă şi vremelnice.
In faţa limitei dinainte a apărării, pe direcţiile probabile de ofensivă
ale inamicului, în intervale şi la flancuri, în sectoarele care nu pot fi bătute
cu focul armamentului de infanterie, tunurilor şi tancurilor prin trageri
prin ochire directă se pregăteşte focul artileriei (aruncătoarelor) prin ochire
indirectă şi se instalează baraje şi obstacole.
Toate mijloacele de foc trebuie să fie gata pentru executarea manevrei
şi a focului pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă.
Comandanţii de subunităţi şi observatorii trebuie să cunoască semnalele de
cerere, deschidere, transport şi încetare a focului.
Sistemul de foc se consideră că este organizat cînd mijloacele de
foc au ocupat poziţiile de tragere, cînd au elementele pregătite şi s-a
adus muniţia pe poziţie.
Art. 201. în apărare barajele genistice se execută combinat cu sistemul
de foc şi obstacole, avîndu-se în vedere acţiunile inamicu lui şi manevra
forţelor proprii.
Baza sistemului de baraje o constituie barajele de mine şi dis-
trugerile, în primul rînd cîmpurile de mine antitanc. Acestea se instalează
în faţa limitei dinainte a apărării, în intervale şi la flancuri, pînă la
începerea luptei. în adîncimea apărării se execută baraje de mine antitanc,
de regulă, pe timpul ducerii luptei, pe direcţiile de atac cu blindate ale
inamicului. în acest scop, se stabilesc din timp locurile şi aliniamentele
probabile de instalare a acestora, precum şi forţele şi mijloacele
necesare pentru minare.
Pe direcţiile favorabile atacului cu blindate, unde se prevede
executarea manevrei şi a contraatacurilor, se instalează cîmpuri de mine
comandate, se recunosc şi se pregătesc pentru distrugere obiectivele
importante (lucrări de artă, comunicaţii) din adîncimea apărării.
Art. 202. Lupta împotriva blindatelor inamicului constituie baza
apărării batalionului (companiei) ; pregătirea şi conducerea acesteia sînt
îndatoriri principale ale tuturor comandanţilor. Ea se organizează pe toate
direcţiile favorabile întrebuinţării de către inamic a blindatelor şi în
primul rînd a tancurilor şi pe întreaga adîncime a raionului de apărare al
batalionului (punctului de sprijin al companiei).
Scopul ei constă în : lovirea şi nimicirea blindatelor inamicu lui pe
căile de acces şi pe timpul atacului limitei dinainte a apără rii ; nimicirea
sau capturarea blindatelor pătrunse în raionul de apărare (punctul de
sprijin) al batalionului (companiei) şi interzice rea pătrunderii lor în
adîncime.
Lupta batalionului (companiei) împotriva blindatelor se reali zează
prin focul artileriei, artileriei antitanc, instalaţiilor de lansare a rachetelor
antitanc dirijate, tancurilor şi autotunurilor, aruncă toarelor de grenade
antitanc şi de flăcări, acţiunile militarilor (luptătorilor din gărzile
patriotice) împotriva blindatelor cu mijloace din dotare şi improvizate ;
crearea unui sistem de baraje şi obstacole împotriva blindatelor şi
combinarea acestuia cu sistemul de foc.
în sprijinul luptei batalionului (companiei) împotriva blindatelor, pe
unele direcţii, eşalonul superior poate interveni cu rezer vele antitanc şi
de tancuri, detaşamentele mobile de baraje şi distrugeri, precum şi cu
elicoptere.
Sistemul de apărare împotoriva blindatelor, de regulă, cuprinde :
punctele de sprijin de companie (pluton) cu mijloacele anti tanc dispuse în
ele ; ambuscade de tancuri şi de mijloace antitanc ; baraje şi obstacole
antitanc ; artileria dispusă pe direcţia de atac a tancurilor ; mijloacele
improvizate de luptă apropiată împotriva blindatelor.
Mijloacele de foc antitanc se dispun în funcţie de : posibilităţile pe
care le are inamicul de a ataca cu blindate pe anumite di recţii ;
posibilităţile de protecţie şi de mascare ale terenului; bătaia eficace şi
genuliera lor.
Focul mijloacelor antitanc se completează cu acţiunea echipe lor de
luptători împotriva blindatelor, cu baraje şi obstacole natu rale sau
artificiale realizate împotriva acestora.
Ambuscadele de tancuri se organizează în intervale, la flancuri şi în
adîncimea apărării batalionului pe direcţiile accesibile atacului cu tancuri
ale inamicului.
Barajele şi obstacolele împotriva blindatelor trebuie să fie
supravegheate permanent şi apărate cu focul mijloacelor antitanc, al
artileriei şi armamentului de infanterie.
Art. 203. Lupta împotriva mijloacelor aeriene ale inamicului constituie
una din îndatoririle importante ale tuturor comandanţilor şi se organizează
în scopul lovirii şi nimicirii acestor mijloace pe căile de acces către
obiectivele (trupele) proprii. Atenţie deosebită trebuie să se acorde
observării în scopul descoperirii oportune, îndeosebi, a avioanelor ce
acţionează la înălţimi mici, a elicopterelor şi altor mijloace aeriene ale
inamicului.
Art. 204. Batalionul din eşalonul doi ocupă şi organizează un raion
de apărare în adîncimea fîşiei de apărare a regimentului, fiind în măsură să
execute următoarele misiuni : nimicirea inamicului pătruns în fîşia de
apărare prin executarea de contraatacuri în cooperare cu celelalte forţe
pentru refacerea apărării pe limita dinainte ; pregătirea şi menţinerea
cu fermitate a unui raion de apărare pentru a limita pătrunderea
inamicului în adîncime ; nimicirea subunităţilor de desant aerian şi
aeromobile ; nimicirea grupurilor de cercetare-diversiune ; înlocuirea unor
subunităţi din eşalonul întîi care şi-au pierdut capacitatea de luptă ; lupta pe
poziţia înaintată.
Art. 205. Mijloacele de transport (auto şi hipo) ale batalionului
(companiei) se dispun dispersat, înapoia raionului de apărare (punctului de
sprijin) în adăpostiri, mascate, ferite de observarea terestră şi aeriană a
inamicului.

1. PREGĂTIREA LUPTEI

Art. 206. Pregătirea luptei începe din momentul jjrimirji jmisi- . unii
şi se realizează printr-un ansamblu de măsuri şi activităţi exe- "cutate de
către comandantul de batalion, şeful de stat major al batalionului,
comandanţii de companii, precum şi de către subunităţi în vederea trecerii
la apărare. Ea cuprinde următoarele activităţi principale : elaborarea
Jhoţărîrii; darea misiunilor de luptă şi organizarea cooperării ; realizarea
dispozitivului de luptă ; organiza rea muncii de partid, organizatorice şi
politico-educative ; organizarea sistemului de foc ;' asigurarea acţiunilor de
luptă ; amenajarea genistică a terenului şi realizarea sistemului de.-baraje ;
asigu-rarea~materială, tehnică şi medicală ; organizarea^ conducerii ; cori-
îroIuT şi "îndrumarea activităţilor privind pregătirea personalului şi tehnicii
militare, precum şi verificarea gradului de pregătire a aces tora pentru
îndeplinirea misiunii de luptă.
Art. 207. în cadrul apărării zonale pregătirea luptei se face în
condiţii mai grele, iar activităţile sînt mai diversificate şi com plexe.
Lupta se pregăteşte din timp, pe variante de acţiune, în special pentru
interzicerea direcţiilor accesibile atacului cu mijloace blindate ale
inamicului, menţinerea unor obiective, localităţi, raioane, aliniamente şi
noduri orografice importante.
Toate subunităţile militare şi formaţiunile de apărare partici pante
la luptă în cadrul apărării zonale pregătesc şi desfăşoară acţiunile pe
baza unei concepţii unice. Măsurile şi activităţile de pregătire sînt
aceleaşi ca la apărarea obişnuită. Atenţie deosebită se va acorda
stabilirii misiunilor de luptă în funcţie de posibilităţile fiecărui element
de dispozitiv, organizării sistemului de foc unitar, a cooperării
continue, precum şi asigurării acţiunilor de luptă inclusiv materială
şi tehnică.
Art. 208. Activitatea comandantului de batalion (companie)
pentru pregătirea apărării este determinată de misiunea de luptă
primită, de depărtarea la care se găseşte inamicul şi de acţiunile
acestuia, situaţia în care se găseşte batalionul (compania), de carac -
teristicile terenului, de subunităţile şi mijloacele primite ca întărire sau
sprijin, de timpul de care se dispune şi se desfăşoară, de regulă,
nemijlocit în teren pe timpul executării recunoaşterilor.
Trecînd la apărare din contact nemijlocit cu inamicul comandantul
de batalion (companie) este obligat ca, mai întîi, să dea misiuni
subunităţilor pentru : ocuparea şi consolidarea unui alinia ment
favorabil; organizarea sistemului de foc, în special al celui împotriva
blindatelor ; cercetarea şi protecţia subunităţilor împotriva armelor de
nimicire în masă şi mijloacelor incendiare.
Pe timpul executării recunoaşterii comandantul de batalion
(companie) precizează dispozitivul de luptă, sistemul de foc, problemele de
cooperare şi modul de amenajare genistică a raionului de apărare
(punctului de sprijin).
Cînd se trece la apărare în afara contactului cu inamicul
comandantul de batalion (companie) este obligat ca, iniţial, să exe cute
rucunoaşterea să precizeze jnisiumle şi dispozitivul de luptă, să
organizeze sistemul de. Joc şi cooperarea ; ulterior subunităţile realizează
dispozitivul de apărare, execută lucrările şi barajele genistice complete.
Art. 209. Luînd hotărîrea pentru apărare, în concepţia luptei
comandantul de batalion prevede: unde se concentrează efortul
batalionului; direcţia importantă de interzis ; traseul limitei dina inte a
apărării şi a celorlalte tranşee ; dispozitivul de luptă ; modalităţi de
nimicire a inamicului pătruns în raionul de apărare, sub-unitatea care
contraatacă, de pe ce aliniament şi pe ce direcţie.
In hotărîrea sa comandantul de batalion trebuie să prevadă situaţia
şi posibilităţile inamicului ; punctele de sprijin de companii şi plutoane cu
fîşiile lor de tragere (organizarea sistemului de foc; aliniamentul de
deschidere a focului pentru mijloacele antitanc; limita dinainte a
barajului general; poziţiile de tragere ale mijloacelor antitanc, bateriei
de aruncătoare şi subunităţilor de întărire sau sprijin); aliniamentele şi
direcţiile de contraatac ale eşalonului doi; barajele genistice; situaţia
subunităţilor vecine şi liniile de despărţire ; locul punctului de comandă.
Comandantul de companie concretizează în hotărîre, în principiu, aceleaşi
elemente, pentru eşaloanele companie, pluton şi grupă. "Art. 210. Pe timpul
recunoaşterilor comandantul de batalion (companie) este obligat să
precizeze : raioanele din care inamicul poate pleca la ofensivă, direcţiile
probabile de deplasare şi aliniamentele de desfăşurare (baza de plecare)
pentru ofensivă, căile de acces ascunse spre limita dinainte şi direcţiile
cele mai probabile de atac cu tancuri ; raionul de apărare (punctul de
sprijin) şi traseul limitei dinainte ; porţiunile de teren cele mai importante
de menţinerea cărora depinde stabilitatea apărării; traseul tranşeelor şi
al şanţurilor de comunicaţie ; sistemul de foc, în special cel împo triva
blindatelor (poziţiile de tragere de bază şi de rezervă ale tancurilor,
tunurilor, instalaţiilor de lansare a rachetelor antitanc dirijate,
aruncătoarelor de grenade antitanc, aruncătoarelor) ; carac terul şi urgenţa
lucrărilor pentru amenajarea genistică a raionului de apărare (punctului
de sprijin); direcţiile şi înălţimile probabile de acţiune a mijloacelor
aeriene ale inamicului; locurile de insta lare a barajelor de mine ; formele
şi mijloacele pentru asigurarea flancurilor şi intervalelor; măsuri pentru
asigurarea acţiunilor pe timp de noapte sau în alte condiţii de
vizibilitate redusă ; locurile de dispunere a subunităţilor şi formaţiunilor
de asigurare materială, tehnică şi medicală ; locul punctului de comandă,
misiunile subunităţilor vecine şi liniile de despărţire cu acestea. .
Comandantul detaşamentului înaintat execută recunoaşterea pe
timpul deplasării spre primul aliniament de apărare.
Cînd acţiunile de luptă se desfăşoară în cadrul apărării zonale sau
în condiţii de izolare, pe timpul executării recunoaşterilor, se mai
precizează direcţiile pe care trupele proprii pot acţiona pentru a
nimici inamicul în comun ; modul de cooperare cu formaţiuni de
rezistenţă şi cu subunităţi militare din afara zonei acţiunilor de
luptă ; posibilităţile de asigurare materială, tehnică şi medicală pe plan
local.
Art. 211. Ordinul de luptă se dă potrivit art. 62. La darea
misiunilor subunităţilor organice şi de întărire (sprijin) coman dantul
de batalion (companie) precizează, îndeosebi, următoarele :
— traseul limitei dinainte a apărării, cu precizarea de detaliu a
acesteia ;
— companiilor (plutoanelor) din eşalonul întîi
— mijloacele de întărire şi sprijin, punctele de sprijin,
organizarea sistemului de foc (inclusiv celui împotriva blindatelor),
modul de asigurare a flancurilor şi intervalelor ;
— eşalonului doi (rezervei) — punctul de sprijin cu fîşia de
tragere şi modul de sprijin cu foc a subunităţilor dispuse în eşalonul întîi,
aliniamentul şi direcţia de contraatac, mijloacele de întărire
pe care le primeşte, modul de înlocuire a subunităţilor din eşalonul întîi
(cînd situaţia impune) ;
— companiei antitanc, bateriei (plutonului) de aruncătoare —
misiunile de foc pentru lovirea inamicului în faţa limitei dinainte
şi pe timpul ducerii luptei în adîncimea raionului de apărare (pune tului de
sprijin), poziţiile de tragere de bază, de rezervă şi vremel nice,, modul
de ocupare a acestora şi manevra pe timpul luptei; fîşiile de tragere
de bază şi complementare; locul punctului de comandă-observare ;
 — subunităţilor de artilerie de sprijin — misiunile de foc ;
— plutonului de mitraliere (rachete portative cu bătaie apro piată)
antiaeriene — obiectivele pe care le va apăra antiaerian şi manevra pe
timpul ducerii luptei;
— subunităţilor de tancuri şi mijloacelor de foc antitanc —
poziţiile de tragere de bază, de rezervă şi vremelnice şi modul de
amenajare; locurile în care organizează ambuscade de tancuri ;
aliniamentele de tragere ; modul de deschidere şi executare a focului;
— modul de ducere a luptei împotriva mijloacelor de atac aerian
ale inamicului;
— modul de amenajare ganistică a raionului de apărare
(punctului de sprijin) şi măsurile de mascare ;
— consumul de muniţie pentru fiecare categorie de armament pentru
o zi de luptă, pe misiuni şi etape ;
— asigurarea materială, tehnică şi medicală a subunităţilor ;
— ora cînd trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii ;
— semnalele ;
— locul său în dispozitiv şi înlocuitorul la comandă.
Art. 212- Cînd trimite siguranţa de luptă comandantul de batalion
indică : informaţii şi concluzii despre inamic ; compunerea, misiunea şi
poziţia ' siguranţei de luptă; consumul de muniţie ; poziţiile siguranţei
de luptă a subunităţilor vecine; subunităţile care acţionează în faţa
siguranţei de luptă, semnalele pentru recunoaşterea lor şi modul de trecere
a acestora prin poziţia siguranţei de luptă, mijloacele de întărire (sprijin) ;
semnalele pentru cererea, transportul şi încetarea focului; itinerarul, modul
de retragere a siguranţei de luptă ; semnalele şi modul de menţinere a
legăturii.
Art. 213. La apărarea pe poziţia înaintată sau cînd batalionul
(compania) acţionează ca detaşament înaintat în fîşia de asigurare în afara
activităţilor obişnuite, comandantul acestuia este obligat : să stabilească
direcţia pe care trebuie concentrat efortul; să preci zeze modul de acţiune
al detaşamentului înaintat pe fiecare aliniament de apărare şi pe timpul
retragerii, precum şi locurile barajelor pe căile probabile de apropiere a
inamicului ; să indice direcţiile probabile pentru manevra focului şi a
subunităţilor ; să organizeze ambuscade ; să organizeze cercetarea pentru a
descoperi la timp apropierea inamicului, forţele şi compunerea, în special, a
mijloacelor de atac nuclear şi blindatelor ; să stabilească legătura cu' sub-
unităţile de cercetare care acţionează în faţă şi să indice modul de
trecere a acestora prin dispozitivul de luptă al detaşamentului înaintat
(poziţiei înaintate) ; să precizeze modul de acţiune şi de cooperare între
detaşamentul înaintat şi subunităţile de pe poziţia înaintată, precum şi
modul de acţiune după îndeplinirea misiunii şi intrarea batalionului
(companiei) în cadrul forţelor principale.
Art. 214. Cooperarea în cadrul batalionului (companiei) se organizează pe
misiuni şi în cadrul acestora pe variante de acţiune.
 La organizarea cooperării, comandantul de batalion (companie) trebuie
să coordoneze acţiunile companiilor (plutoanelor) şi formaţiunilor de
apărare, între ele, cu artileria, tancurile şi alte mijloace de foc şi cu
subunităţile vecine în vederea cercetării şi nimicirii inamicului pe timpul
apropierii şi desfăşurării lui (pe baza de plecare la ofensivă), pe timpul
respingerii atacului inamicului în faţa limitei dinainte a apărării, pentru
limitarea pătrunderii inamicului, precum şi pentru nimicirea celui
pătruns în raionul de apărare al batalionului (punctul de sprijin al
companiei).
Pe baza studiului posibilităţilor de acţiune ale inamicului,
comandantul de batalion (companie) trebuie să precizeze ; sectoarele de foc
concentrat şi aliniamentele focului de baraj al artileriei şi aruncătoarelor pe
căile de acces ale inamicului spre limita dinainte a apărării, în intervale,
pe flancuri şi în adîncimea apărării ; aliniamentele de deschiderea focului
de către tancuri şi alte 'mijloace de foc antitanc ; sectoarele de foc
concentrat ale oompariiilbr (plutoanelor) din eşalonul întîi, cu armamentul
de infanterie, , pe cele mai importante direcţii şi modul de executare a
acestuia';' modul de realizare a manevrei subunităţilor ameninţate să fie
lovite cu armele de nimicire în masă ; limita din faţă a barajului
general ; modul de sprijin al subunităţilor care se apără pe poziţia
înaintată şi pe poziţia siguranţei de luptă şi direcţiile de retragere a
acestora; modul de acoperire cu foc a barajelor ; mijloacele de foc care
asigură flancurile şi intervalele dintre companii (plutoane) şi sub unităţile
vecine ; modul de executare a contraatacurilor ; semnalele de cerere,
deschidere, transport, încetare a focului şi de indicare a obiectivelor ;
schimbarea efortului apărării pa o altă direcţie ; modul de ducere a luptei în
încercuire.
Art. 215. Comandantul de batalion (companie) organizează sistemul
de foc şi sistemul de baraje şi distrugeri concomitent cu activitatea de
elaborare a hotărîrii, de precizare a misiunilor de luptă şi de organizare a
cooperării. Această activitate se continuă pe tot timpul ducerii luptei, ori de
cîte ori este nevoie. El este obligat să controleze în permanenţă capacitatea
de luptă a subunităţilor şi condiţiile materiale şi de trai ale personalului,
înlăturînd pe loc lipsurile constatate.

2. DUCEREA LUPTEI

Art. 216. Ducerea luptei are aspecte diferite, în funcţie de gruparea

şi procedeele de trecere la; ofensivă a inamicului, situaţia în care s-a
trecut la apărare şi de dispozitivul adoptat, caracteris ticile terenului,
condiţiile de timp şi stare a vremii, modul de asigurare a conducerii.
Ducerea cu succes a luptei depinde de : cunoaşterea perma nentă a
situaţiei inamicului şi evitarea surprinderii; oportunitatea măsurilor luate
pentru respingerea ofensivei inamicului în faţa limitei dinainte a
apărării; menţinerea cu fermitate a raionului (punctului de sprijin)
încredinţat; executarea oportună şi prin surprindere a manevrei de foc, de
forţe şi mijloace ; inducerea în eroare a inamicului ; întrebuinţarea la
timp şi eficace a eşalonului doi (rezervei) ; executarea cu eficienţă a
contraatacurilor ; adaptarea permanentă a hotărârilor iniţiale la specificul
situaţiei; reconstituirea la timp a eşalonului doi (rezervei) ; starea moral-
politică a personalului; menţinerea neîntreruptă a cooperării şi
legăturii.]
Art. 217. Cînd se trece la apărare în afara contactului cu inamicul
şi se organizează fîşia de asigurare, batalionul (compania de vînători de
munte) poate acţiona în cadrul acesteia, ca deta şament înaintat la
distanţă de 15-20 km, în scopul de a întîrzia acţiunile şi a produce pierderi
cît mai mari inamicului, slăbindu-i continuu capacitatea de luptă şi ritmul
acţiunilor, de a-1 obliga să se desfăşoare, a-i canaliza acţiunile pe direcţiile
cele mai favorabile trupelor din apărare şi a preciza natura, valoarea,
gruparea şi direcţia lui de acţiune. In plus, prin acţiunile pe care le
desfăşoară trebuie să creeze condiţii favorabile pentru pregătirea şi trecerea
organizată la apărare a subunităţilor şi să prevină atacul prin surprindere
al inamicului.
Detaşamentul înaintat este întărit corespunzător cu artilerie, mitraliere
(rachete portative cu bătaie apropiată) antiaeriene, tancuri, mijloace antitanc
şi pionieri şi ia în subordine subunităţile de gărzi patriotice şi alte
formaţiuni de apărare existente în localităţile situate pe aliniamentele şi
direcţia pe care acţionează.
în fişia de asigurare, în scopul de a hărţui şi uza fără întrerupere
inamicul, se pregătesc, în funcţie de caracterul terenului, mai multe
aliniamente intermediare de apărare; se folosesc pe scară largă
atacurile rapide şi prin surprindere cu executarea unui foc intens, precis
şi de la mică distanţă asupra obiectivelor grupate, barajele de mine ; şi
explozivi şi se organizează ambuscade ; podurile şi alte lucrări de artă
se pregătesc pentru distrugere. Cea mai mare densitate de baraje se
creează pe direcţiile favorabile atacului cu blindate, mai ales cu tancuri
şi pe itinerarele de deplasare ale acestora, densitate care se măreşte pa
măsura apropierii inamicului de limita dinainte a apărării.
Detaşamentul înaintat organizează apărarea pe fiecare aliniament
intermediar prin puncte de sprijin de companie (pluton) independente
în scopul menţinerii porţiunilor favorabile de teren care interzic
direcţiile probabile de acţiune a inamicului.
Pe timpul cît batalionul acţionează ca detaşament înaintat,
plutonul de mitraliere (rachete portative cu bătaie apropiată)
antiaeriene apără, de regulă, punctul de comandă sau artileria
batalionului.
Conducerea detaşamentului înaintat se realizează de către
comandantul de divizie (brigadă) ; conducerea subunităţilor bata lionului
şi a celor de întărire revine comandantului de batalion.
 Art. 218. în fîşia de asigurare batalionul (compania) destinat ca
detaşament înaintat duce lupta de apărare pe fiecare aliniament
intermediar pînă pe aliniamentul poziţiei înaintate, fiind sprijinit de
aviaţie, focul artileriei din poziţii de tragere vremelnice şi de batalionul
(compania) care se apără pe poziţia înaintată, după care, sub acoperirea
acestora revine în dispozitivul de luptă al unităţii care 1-a trimis.
Pe timpul apropierii de raionul ocupat de detaşamentul îna intat
inamicul este lovit de la distanţă maximă cu focul artileriei
(aruncătoarelor). La apropierea unor forţe importante, detaşamentul
înaintat trebuie să lîntîrzie cît mai mult înaintarea inamicului, să-i producă
pierderi, să respingă atacul elementelor lui înaintate, să-1 oblige să-şi
desfăşoare forţele principale şi să înainteze pe o direcţie nefavorabilă.
Tancurile şi grupurile de infanterie izolate ale inamicului pătrunse
în dispozitivul de apărare al detaşamentului înaintat se nimicesc . de către
mijloacele antitanc, echipele de luptători împotriva blindatelor şi focul
armamentului de infanterie. în toate cazurile, comandantul
detaşamentului înaintat este obligat să-şi scoată la timp şi în mod
organizat subunităţile de sub loviturile executate în forţă de către inamic şi
să treacă la apărare pe alinia- mentul următor. Retragerea se acoperă cu
focul artileriei (aruncătoarelor, armamentului de pe transportoarele
amfibii blindate şi maşinile de luptă) şi al altor mijloace, cu baraje şi
distrugeri, precum şi prin acţiunea tancurilor din ambuscade.
Manevrînd cu pricepere focul, subunităţile de infanterie, vînători de munte
şi de tancuri folosind barajele şi fumul, cooperînd strîns cu
detaşamentele înaintate şi formaţiunile de apărare vecine, nu permit
inamicului să le depăşească pe la flancuri sau să cuce rească din
mişcare raionul de apărare prevăzut a fi ocupat pe aliniamentul
intermediar următor.
Detaşamentul înaintat se retrage de pe un aliniament pe altul, la
ordinul sau cu aprobarea comandantului care 1-a trimis şi numai sub
presiunea forţelor superioare ale inamicului.
în cursul luptei, comandantul detaşamentului 'înaintat este obligat
să precizeze gruparea inamicului şi caracterul acţiunilor lui pe care să le
raporteze comandantului care 1-a trimis în misiune.
Art. 219. Ruperea luptei, retragerea şi ocuparea aliniamen tului
următor de către detaşamentul înaintat se fac în mod diferit, în funcţie de
situaţia concretă existentă :
— pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, prin
surprindere, cu majoritatea forţelor şi mijloacelor sub sprijinul unei părţi
din tancuri şi transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) proprii;
— pe timp de zi şi sub presiunea inamicului, sub sprijinul focului
artileriei, aruncătoarelor şi, al unor subunităţi de acoperire- întărite cu
tancuri şi alte mijloace destinate în acest scop de către comandantul
detaşamentului înaintat. Subunităţile de acoperire rămîn pe poziţiile
ocupate şi, în scopul de a induce pe inamic în eroare, desfăşoară aceeaşi
activitate care a precedat ruperea luptei.. Subunităţile de acoperire se retrag
la ordinul (semnalul) comandantului detaşamentului înaintat, de regulă, cu
toate forţele simultan, sprijinindu-se reciproc. Tancurile şi
transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) care acţionează în
compunerea subunităţilor de acoperire şi în ambuscade se retrag ultimele, o
dată cu: comandantul forţelor de acoperire, fiind în măsură să sprijine
prin foc retragerea infanteriei şi gărzilor patriotice şi să nu permită,
inamicului să nimicească subunităţile care rup lupta ;
— sub acoperirea unor contraatacuri executate cu subunităţile- din
eşalonul doi (rezervă) şi a sprijinului cu foc executat de arti lerie,
tancuri, armamentul de pe transportoare amfibii blindate-(maşini de
luptă). Profitînd de surprinderea şi panica realizate în rîndurile
inamicului detaşamentul înaintat începe retragerea cu subunităţile de
infanterie (vînători de munte) şi de gărzi patriotice care, după ce s-a
executat contraatacul, rup lupta, folosind acope ririle din teren se
constituie, din mişcare, în coloane de plutoane şi în viteza cea mai mare
ocupă aliniamentul de apărare următor.
După aceasta rup lupta şi se retrag şi subunităţile care au executat
contraatacul.
Subunităţile de acoperire se retrag de pe un aliniament de luptă pe altul
prin salturi a căror mărime depinde de caracterul terenului. Ocupînd
poziţii noi şi mascîndu-le, subunităţile de aco perire, împreună cu
subunităţile de gărzi patriotice aflate pe aceste poziţii, organizează
sistemul de foc, ambuscade în faţa acestor poziţii sau în alte locuri
favorabile (puncte obligate de trecere), lovind inamicul prin surprindere
de la mică distanţă. După ce produc pierderi mari inamicului se retrag pe
o nouă poziţie pînă ce intră în dispozitivul de luptă al detaşamentului
'înaintat.
Subunităţile de geniu şi alţi luptători din gărzile patriotice execută
lucrări de minare şi distrugere a obiectivelor sau lucrărilor de importanţă
militară pentru a întîrzia (frîna) înaintarea inamicului.
Art. 220. Oi dată cu retragerea detaşamentului înaintat, lupta de
apărare este preluată succesiv de către batalionul (compania) care
apără poziţia înaintată sau de către plutoanele din siguranţa de luptă,
iar ulterior de subunităţile din eşalonul întîi.
Art. 221. Pe poziţia înaintată batalionul (compania) organi zează
apărarea pe puncte de sprijin de companie şi pe puncte de sprijin de
pluton independente, care se pregătesc pentru apărarea circulară şi care
interceptează direcţiile cele mai probabile de înaintare a inamicului.
Pentru apărarea acestei poziţii se destină, de regulă, batalionul
(compania) din eşalonul doi al unităţii sau chiar al marii unităţi.
întăririle pe care le poate primi batalionul (compania) care se
apără pe poziţia înaintată sînt, de regulă, aceleaşi ca ale batalionului
(companiei) care acţionează ca detaşament înaintat în fişia de asigurare.
Acţiunile batalionului (companiei) pentru, apărare pe poziţia înaintată sînt
sprijinite cu focul artileriei marii unităţi (unităţii) care acţionează din
poziţiile de tragere de bază sau din poziţii de tragere vremelnice.
Comandantul de batalion (companie) organizează sistemul de foc
pentru a lovi inamicul cu artileria pe direcţiile principale, favo rabile
atacului cu tancuri şi cu alte mijloace blindate, de la dis tanţele de
tragere maxime şi să menţină o continuă legătură de foc între
companii (plutoane) şi cu subunităţile vecine.
Cînd se apropie forţe importante ale inamicului, batalionul (compania) le
nimiceşte cu focul tuturor mijloacelor, începînd de la distanţa maximă.
Comandantul de batalion (companie) trebuie să determine cu
repeziciune, prin observare şi prin luptă, compunerea şi direcţia
principală de acţiune a inamicului — pe care le raportează imediat
comandantului de regiment — să reziste cu fermitate pe poziţia
înaintată, să producă pierderi mari trupelor lui, obligîndu-îe să se
desfăşoare.
încercările inamicului de a învălui sau întoarce poziţia înain tată
trebuie respinse prin. focul artileriei şi aruncătoarelor, precum şi prin
focul tancurilor, tunurilor, transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de
luptă).
Subunităţile de pe poziţia înaintată se retrag numai la ordinul
comandantului care le-a trimis.
La primirea ordinului de retragere, comandantul de batalion
(companie) organizează ruperea luptei şi sub sprijinul focului arti leriei şi
aruncătoarelor retrage subunităţile în raionul indicat din timp.
Cînd nu este posibilă ruperea luptei simultan cu întregul batalion
(companie) se destină o parte din forţe şi mijloace, de regulă, subunităţi de
tancuri, pentru acoperirea retragerii. Mijloacele destinate pentru acoperire
se retrag succesiv, prin salturi, sprijinin duse reciproc prin foc.
O dată cu retragerea subunităţilor de pe poziţia înaintată trebuie
evacuaţi răniţii şi morţii împreună cu armamentul lor, pre cum şi tehnica
militară şi armamentul deteriorate.
Locurile de trecere prin dispozitivul trupelor proprii se recu nosc din
timp. Pentru identificarea reciprocă se stabilesc semnale şi secretul
(parola şi răspunsul).
Art. 222. Lupta de apărare a batalionului (companiei) din eşalonul
întîi începe pe măsura descoperirii inamicului şi ajungerii acestuia la
distanţa bătăii maxime a mijloacelor de foc ale bata lionului (companiei).
Comandantul de batalion (companie) şi şeful de stat major al
batalionului, pe baza datelor şi informaţiilor procurate de sub unităţi şi
formaţiuni de apărare trebuie să descopere la timp, pre gătirile inamicului
pentru ofensivă şi să raporteze comandantului eşalonului superior
concluziile şi propunerile lor.
Inamicul care se apropie se nimiceşte (neutralizează) de către artileria
şi aruncătoarele organice şi cele de sprijin, tancurile şi transportoarele
amfibii blindate (maşinile de luptă) care deschid focul începînd de la
bătaia maximă, din poziţii de tragere vremel nice, ulterior din cele de bază
şi de rezervă.
In cazul că sînt indicii că inamicul va întrebuinţa arma nu cleară,
subunităţile din eşalonul doi al batalionului ocupă punctele de sprijin de
rezervă înainte de pregătirea de foc a inamicului, după care, la ordin,
revin în punctele de sprijin de bază.
O dată cu începerea pregătirii de foc a inamicului, batalionul
(compania) participă cu mijloacele organice şi de întărire la nimi cirea
(neutralizarea) artileriei, blindatelor şi infanteriei inamicului care se
pregătesc de atac sau care se apropie de limita dinainte a apărării.
Subunităţile de infanterie (vînători de munte), gărzi patrio tice si
alte formaţiuni de apărare intră în adăposturile pregătite din timp, iar
echipajele subunităţilor deHancuin şi de la transportoarele amfibii blindate
(maşinile de luptă) — în autovehicule, fiind în măsură să respingă atacul
inamicului. Pe poziţie rămîn numai observatorii şi personalul de serviciu.
Cu focul acestor mijloace, batalionul (compania) interzice acţiunile
inamicului pentru crearea de culoare în barajele genistice din faţa limitei
dinainte a apărării. Comandanţii de subunităţi observă personal acţiunile
de luptă.
Cînd inamicul execută lovituri nucleare şi chimice se iau măsuri
pentru intensificarea cercetării de radiaţie şi chimice, deter minarea
raioanelor contaminate, închiderea breşelor şi restabilirea situaţiei. Pentru
închiderea breşelor, comandantul de batalion destină o parte din
subunităţile din eşalonul doi (rezervă) şi pionieri cu mine antitanc,
care ocupă un aliniament favorabil de pe care resping ofensiva
inamicului. Atenţie deosebită se acordă stingerii incendiilor, înlăturării
distrugerilor, restabilirii căilor de comuni caţie şi legăturilor.
Pentru protecţia personalului şi tehnicii militare, comandan tul de
batalion (companie) trebuie să ia măsuri pentru amenajarea genistică
eficientă a terenului şi de folosire la maximum a proprie tăţilor naturale
ale acestuia, dispersarea şi mascarea dispozitivu lui de luptă.
Se iau măsuri de schimbare totodată a punctului de comandă şi a
eşalonului doi (rezervei) al batalionului şi se organizează scoa terea
subunităţilor din raioanele cu niveluri mari de radiaţie, eva cuarea rapidă
a personalului din acestea şi acordarea ajutorului medical.
Art. 223. O dată cu trecerea inamicului la ofensivă se conti nuă
lovirea acestuia cu mijloacele de foc organice şi de întărire (sprijin) ale
batalionului (companiei) pe timpul afluirii către raio nul de apărare
(punctul de sprijin).
în situaţia în care inamicul trece la ofensivă din mişcare, loviturile
asupra acestuia se execută pe timpul deplasării lui către limita
dinainte a apărării, succesiv, pe căile de acces începînd de la bătaia
maximă a mijloacelor de foc. încercările inamicului de a pătrunde din
mişcare în raionul de apărare (punctul de sprijin)
sau de a cerceta prin luptă limita dinainte a apărării se resping
cu mijloacele de foc ale subunităţilor care se apără pe direcţiile respective
şi focul artileriei de sprijin.
Intensitatea şi tăria loviturilor cresc pe măsura apropierii inamicului
de limita dinainte a apărării şi posibilităţilor de intervenţie a tuturor
categoriilor de armament şi tehnică militară.
Focul principalelor mijloace organice, ale gărzilor patriotice şi
cele de întărire (sprijin), pe baza hotărîrii comandantului se con centrează
asupra blindatelor şi infanteriei inamicului care atacă în eşalonul întîi,
producîndu-i pierderi cît mai mari şi obligîndu-1 să renunţe la ofensivă.
Artileria loveşte, îndeosebi, blindatele inamicului prin foc concentrat şi
de baraj pentru a le produce pierderi şi dezorganiza dispozitivul, de luptă,
creînd condiţii pentru nimicirea lor ulterioară cu focul tancurilor şi
mijloacelor antitanc.
Tancurile şi mijloacele antitanc deschid focul la distanţa maximă
ochită, prin concentrări de foc.
Subunităţile de infanterie (vînători de munte, gărzi patrio tice)
nimicesc blindatele inamicului cu toate mijloacele de care dispun, în
special cu aruncătoarele de grenade antitanc şi separînd infanteria acestuia de
tancuri o nimicesc cu focul întregului armament de infanterie.
Mitralierele de companie şi cele de pe transportoarele am- fibii
blindate (maşinile de luptă), precum şi întregul armament de
infanterie al companiei din eşalonul doi (rezervă) al batalionului
care nu duc lupta cu inamicul terestru, execută foc pentru nimi cirea
mijloacelor de atac aerian ale inamicului care acţionează la înălţimi mici,
în cooperare cu mijloacele antiaeriene ale eşalonu lui superior.
Comandantul de batalion (companie) este obligat să concen treze
prin surprindere focul tuturor mijloacelor, în primul rînd asu pra
subunităţilor inamicului care ameninţă cel mai mult apărarea, să le
producă pierderi şi să le oprească înaintarea, după care să transporte focul
în alte sectoare.
După respingerea atacului în faţa limitei dinainte a apărării,
mijloacele de foc proprii care s-au demascat, pe baza dispoziţiilor
comandantului de batalion (companie), trebuie să schimbe de urgenţă
poziţiile din care au executat focul. Culoarele executate de inamic în
barajele proprii se închid imediat.
Art. 224. Cînd inamicul a pătruns în raionul de apărare (punctul de
sprijin), comandantul de batalion (companie) ia măsuri pen tru a-i opri
dezvoltarea ofensivei în adîncime şi spre flancuri, con solidînd flancurile
proprii în sectorul pătrunderii, îi produce cît mai multe pierderi prin foc
de toate categoriile şi contraatacuri hotărîte executate prin surprindere,
interzicînd acţiunile acestuia de fracţionare şi izolare a forţelor şi
mijloacelor proprii.
 Blindatele inamicului care au pătruns în adîncimea apărării sa
nimicesc cu foc executat prin ochire directă de către tancuri, mijloace
antitanc şi artilerie, prin ambuscade, acţiunile militarilor pregătiţi ca
luptători împotriva blindatelor, baraje şi mijloace im provizate.
în toate situaţiile militarii pregătiţi ca luptători împotriva
blindatelor, pe grupe (echipe) sau izolat, trec cu hotărâre la nimi cirea
blindatelor inamicului care şi-au încetinit înaintarea, au fost oprite sau
avariate. Cele care au intrat în ambuscade sau capcane se capturează.
Dacă inamicul a pătruns la unul din intervalele cu batalionul
(compania) vecin, în cooperare cu acesta îi produce pierderi cît mai mari şi
îi interzice dezvoltarea pătrunderii spre flancuri şi în adîncime, creînd
condiţii favorabile eşalonului doi al regimentului (batalionului) să-1
nimicească printr-un contraatac hotărît.
Subunităţile batalionului (companiei) sau batalionul (compa nia) şi
subunităţile de gărzi patriotice rămase înapoia grupărilor inamicului, la
ordin, continuă să menţină raionul şi punctele de sprijin ocupate,
luptînd izolat sau în încercuire să atragă cît mai multe forţe ale
inamicului pentru a le slăbi capacitatea de luptă şi a le fracţiona
dispozitivul. Cînd se creează condiţii favorabile acestea execută
contraatacuri în flancul şi spatele inamicului, acţiuni ce trebuie sprijinite
de eşalonul superior cu forţele şi mijloacele la dispoziţie.
Pentru ducerea luptei în cadrul apărării zonale sau în con diţii de
izolare o importanţă deosebită o au caracteristicile tere nului,
localităţile, întreprinderile şi platformele industriale pregă tite pentru
muncă, luptă şi apărare, pecum şi folosirea judicioasă a formelor şi
procedeelor de acţiune, concomitent cu asigurarea materială şi tehnică din
resurse proprii şi din cele existente pe plan local. Economia de forţe şi
mijloace, manevra oportună a acestora, acţiunile subunităţilor mici
executate prin surprindere în cooperare cu subunităţi şi formaţiuni din
forţele teritoriale, cît şi raţionalizarea strictă a consumurilor asigură
menţinerea zonei şi obiectivelor apărate timp îndelungat cu forţele şi
mijloacele la dispoziţie.
După respingerea atacului inamicului, comandantul de bata lion
(companie) ia măsuri urgente pentru refacerea sistemului de foc,
completarea muniţiei şi altor materiale, evacuarea răniţilor
grav, morţilor şi tehnicii avariate, refacerea lucrărilor de apărare şi a
barajelor distruse şi asanarea cîmpului de luptă.
Art. 225. Cînd apărarea se duce pe aliniamente intermediare sub
presiunea puternică a inamicului şi a încercărilor acestuia de a pătrunde prin.
intervale în flancul şi spatele trupelor proprii, lupta are un pronunţat
caracter manevrier şi de hărţuire continuă a inamicului. In aceste
condiţii batalionul (compania) poate acţiona în cadrul regimentului
(batalionului) în eşalonul întîi sau în eşa-. Ionul doi, uneori, izolat şi
primeşte direcţie de acţiune, aliniament iniţial şi cele intermediare,
raionul de apărare (punctul de spri jin), durata minimă de menţinere a
acestuia pe fiecare alinia ment, precum şi manevra de foc, forţe şi
mijloace.
Raionul de apărare (punctul de sprijin) pe fiecare alinia ment
intermediar trebuie să includă forme tari din teren, greu accesibile
blindatelor, obstacole naturale şi acoperiri, să ofere posibilităţi de protecţie
a flancurilor, în special împotriva tancurilor, să aibă căi ascunse care să
permită desprinderea şi replierea subunităţilor fără a fi observate de
inamic.
Pe timpul ducerii luptei comandantul de batalion (companie)
organizează şi foloseşte pe larg acţiunile de hărţuire pentru slăbi rea
continuă a capacităţii de luptă a inamicului, nimicirea sau cap turarea lui.
Batalionul poate organiza şi executa ambuscade cu subunităţi în
valoare de pînă la o companie, iar compania, de pînă la un pluton.
în funcţie de eşalonul în folosul căruia acţionează, ambus cadele se
pot organiza şi de către batalionul de infanterie.
Acţiunile subunităţilor din ambuscadă se coordonează cu cele ale
altor subunităţi din apropiere şi sînt sprijinite cu foc.
Comandantul de batalion (companie) este obligat să rapor teze
comandantului de regiment (batalion) situaţia inamicului şi rezultatele
luptei.
Art. 226. Comandantul batalionului (companiei) din eşalonul doi
trebuie să cunoască în permanenţă situaţia din fîşia (raionul) de
apărare a regimentului (batalionului) şi să realizeze legătura cu
comandanţii batalioanelor (companiilor) din eşalonul întîi şi cu
comandanţii subunităţilor primite ca întărire şi în sprijin.
în situaţia în care inamicul a pătruns în adîncimea apărării, batalionul
(compania) din eşalonul doi trebuie să-i producă pier deri cît mai mari
cu focul tuturor mijloacelor din poziţiile de tragere ocupate şi să nu
permită dezvoltarea ofensivei acestuia.
Primind ordinul pentru contraatac comandantul de batalion
(companie) comunică comandanţilor subordonaţi concluziile despre
inamic, inclusiv aliniamentul atins de către acesta, situaţia sub unităţilor
din eşalonul întîi şi le precizează misiunile de luptă. în misiune li se indică
aliniamentul, direcţia, momentul, dispozitivul de luptă şi modul de
sprijin al contraatacului de către artilerie, tancuri, rezerva antitanc şi
trupele din contact.
Contraatacul batalionului (companiei) din eşalonul doi se exe cută
împreună cu eşalonul doi al marii unităţi (unităţii) sau în cooperare cu
eşaloanele doi ale unităţilor (subunităţilor) vecine; în situaţia că în fîşia
(raionul) de apărare au pătruns forţe de valoare redusă sau inamicul a
suferit pierderi mari, batalionul (compania) din eşalonul doi poate
executa contraatacul independent.
Contraatacul se execută cu impetuozitate, de regulă, din miş care, în
flancul şi spatele inamicului pătruns în apărare, în mo mentul cînd
trupele acestuia şi-au încetinit ritmul ofensivei sau au fost oprite, cînd
rezervele lui apropiate au fost folosite, iar cele care afluiesc din adîncime
sînt întîrziate sau au suferit pierderi mari.
Contraatacul trebuie executat cu oportunitate pentru a nu da
posibilitatea inamicului să se consolideze pe aliniamentul cucerit. El
este precedat de focul artileriei, tancurilor şi transportoarelor amfibii
blindate (maşinilor de luptă).
La contraatac pot participa şi subunităţi de gărzi patriotice, evitîndu-
se însă folosirea lor pe direcţiile pe care inamicul dis pune de blindate
şi mai ales de tancuri numeroase.
Subunităţile de infanterie contraatacă pe transportoare am fibii
blindate (maşini de luptă) sau pe jos, în funcţie de înzestrarea, tăria
inamicului şi caracteristicile terenului, înapoia tancurilor de sprijin
nemijlocit.
Subunităţile din eşalonul întîi sprijină contraatacul batalio nului
(companiei) din eşalonul doi cu foc de pe loc sau la ordinul comandantului de
regiment (batalion), se alătură contraatacului pentru a nimici împreună
inamicul pătruns în dispozitivul de apărare al trupelor proprii.
Cînd contraatacul a avut succes parţial se trece imediat la
consolidarea aliniamentului cucerit, la organizarea sistemului de foc şi
de baraje pentru a opri înaintarea inamicului şi a crea con diţii
avantajoase în vederea executării contraatacului de către eşa lonul
superior.
Art. 227. Pe direcţiile pe care inamicul a întrebuinţat arma nucleară
şi are superioritate însemnată în forţe şi mijloace, îndeo sebi în blindate, nu
se execută contraatacuri. în acest caz batalionul (compania) din eşalonul doi
apără cu dîrzenie raionul (punctul de sprijin) stabilit, produce pierderi
acestuia, executînd foc cu tot armamentul din înzestrare, creează condiţii
favorabile pentru executarea
contraatacului de către eşalonul superior la care participă cu parte din
forţe.
Art. 228. în lupta de apărare, uneori, pentru ducerea acţiu nilor de
luptă pe o direcţie independentă, la flancuri şi în inter vale mari,
apărarea unui obiectiv important (trecere peste un curs de apă,
aerodrom, port maritim ori fluvial, nod de comunicaţii, defileu),
nimicirea desantului aerian tactic şi a grupurilor de cer- cetare-diversiune,
apărarea unei direcţii noi care se deschide în adîn-cime, batalionul de
infanterie împreună cu alte subunităţi militare şi formaţiuni de apărare se
constituie şi acţionează la ordin ca detaşament tactic.
Dispozitivul de luptă al detaşamentului tactic, în funcţie de compunerea
de luptă, lărgimea şi admeimea raionului de apărare, particularităţile
terenului şi importanţa obiectivului, valoarea şi posibilităţile inamicului, se
realizează pe două eşaloane sau pe un eşalon cu o rezervă. Elementele de
dispozitiv au o compunere variabilă în funcţie de structura şi posibilităţile
forţelor şi mijloacelor din care este constituit detaşamentul tactic.
 3. APĂRAREA INTERVALELOR ŞI FLANCURILOR
DESCOPERITE

Art. 229. Compania de infanterie (vînători de munte) poate fi

destinată să supravegheze şi să apere intervalele mari existente în
dispozitivul de apărare al trupelor proprii în scopul de a captura sau nimici
elementele de cercetare sau înaintate şi de a alarma trupele asupra
pericolului acţiunilor prin surprindere ale inamicu lui în spatele
dispozitivului de apărare propriu.
în funcţie de situaţie şi caracteristicile terenului compania poate fi
întărită cu artilerie, mijloace antitanc, tancuri şi pionieri şi ia în
subordine subunităţi de gărzi patriotice şi poate organiza un punct de
sprijin de bază şi 1-2 de rezervă. Compania organi zează ambuscade şi
capcane, independent sau împreună cu subunităţi de gărzi patriotice şi
formaţiuni de apărare.
In punctul de sprijin al companiei, plutoanele se dispun, de regulă, în
linie. Pe formele dominante din teren, în funcţie de posibilităţile de
observare, supraveghere şi apărare, eotapania poate adopta un dispozitiv
de luptă mai adînc şi etajat (triunghi cu vîrful înapoi sau înainte, eşalonat
spre stînga sau spre dreapta) ; alteori poate dispune pe aliniamentul
încredinţat numai posturi de observare sau 1-2 plutoane, iar majoritatea
forţelor şi mijloacelor companiei — într-un loc central, de unde să
intervină, la nevoie, pe orice direcţie.
Pentru legătura între plutoane (posturi de observare) se des tină
patrule (echipe) de cercetare ; pe direcţii probabile de infil trare a
inamicului se instalează observatori şi pînde.
După primirea şi însuşirea misiunii, analiza situaţiei şi exe cutarea
recunoaşterilor comandantul de companie este obligat : să determine
direcţiile favorabile de infiltrare a inamicului ; să pre cizeze punctele de
sprijin de bază şi de rezervă ale companiei şi plutoanelor şi modul de
acţiune la apariţia inamicului ; să preci zeze numărul, compunerea,
misiunile, locul de dispunere a posturilor de observare şi pîndelor,
itinerarele de deplasare (cercetare) a patrulelor (echipelor) de cercetare
şi cum se realizează legătura cu acestea; să stabilească lucrările
genistice ce se execută, locul şi natura barajelor ce se instalează ; să
stabilească modul de cooperare şi de alarmare a subunităţilor proprii,
trupelor de la flancuri şi celor din adîncime.
Art. 230. Pentru apărarea flancului descoperit al unei mari unităţi
(unităţi) se poate destina pînă la un batalion (companie) întărit sau
batalion (companie) de gărzi patriotice.
Batalionul (compania) se dispune pe forme dominante din; teren,
cu bune posibilităţi de observare şi executare a focului.
Pentru siguranţa apropiată, pe direcţiile favorabile de acţiune
(infiltrare) a inamicului, se instalează posturi de observare şi pînde,. se
trimit patrule (echipe) de cercetare şi cercetaşi pentru a sem nala
apariţia inamicului.
Batalionul (compania) avînd în subordine subunităţi de gărzi patriotice
organizează şi apără un raion (punct de sprijin) de bază. şi 1-2 de rezervă
dispuse lateral sau înapoia celui de bază, cu dezvoltare de front de 7-8 km
şi adîncime de pînă la 5 km ; la companie, de 2-3 km de front şi adîncime
de pînă la 2 km. în cadrul" raionului de apărare (punctului de sprijin) se
pot organiza ambuscade şi capcane cU subunităţi mici.
Comandantul de batalion (companie) dispune subunităţile şi
mijloacele în aşa fel încît să poată interveni în faţă şi la flancul" descoperit
cu majoritatea lor şi să execute oportun manevra de foc, de forţe şi
mijloace pe direcţiile ameninţate. Tancurile, mijloacele antitanc şi
transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) se dispun eşalonat
către flancul descoperit pentru a fi în măsură să intervină cu foc eficace
asupra inamicului care execută manevra de învăluire (întoarcere).
Art. 231. Pentru apărarea intervalelor şi a flancurilor desco perite,
compania (batalionul) capturează sau nimiceşte, prin foc executat prin
surprindere, elementele de cercetare şi grupurile mici ale inamicului.
La apropierea unor forţe superioare ale inamicului compania
(batalionul) deschide focul la distanţa eficace pentru a-1 obliga să se
desfăşoare, după care îl concentrează pe direcţiile pe care atacul este mai
periculos şi acolo unde subunităţile acestuia s-au apropiat cel mai mult.
Cu focul mijloacelor antitanc nimiceşte blindatele inamicului respingînd
încercările acestuia de a pătrunde în raionul de apărare (punctul de sprijin) şi
de a executa manevra de învăluire (întoarcere) a flancului trupelor proprii.
Sub presiunea puternică a inamicului, cînd nu mai este posi bilă
menţinerea raionului de apărare (punctului de sprijin) batalio nul
(compania) rupe lupta şi ocupă succesiv raionul de apărare (punctul de
sprijin) de rezervă. Acţiunile de luptă se continuă cu şi mai mare îndîrjire,
batalionul (compania) hărţuieşte inamicul prin foc, contraatacuri şi acţiuni
din ambuscade obligîndu-1 să renunţe, pe direcţia respectivă, la intenţiile
lui ofensive.
Cînd inamicul a încercuit sau izolat batalionul (compania) de forţele
principale ale unităţii (marii unităţi) căreia îi făcea siguranţa comandantul ia
măsuri pentru conducerea acţiunilor în curs de desfăşurare, organizează lupta
în încercuire sau în condiţii de izolare, precum şi cooperarea cu forţele din
cadrul apărării teritoriale pentru ca prin acţiuni comune să producă
pierderi mari inamicului, să-1 oblige să-şi disperseze forţele şi mijloacele,
creînd astfel posibilitatea restabilirii joncţiunii cu trupele proprii.

4. APĂRAREA PE TIMP DE NOAPTE

Art. 232. La organizarea apărării pe timp de noapte, coman dantul

trebuie să ţină seama de faptul că : observarea terenului, descoperirea şi
indicarea obiectivelor sînt îngreuiate ; se reduce eficacitatea focului tuturor
categoriilor de armament ; orientarea, conducerea subunităţilor proprii şi
focului, menţinerea legăturii, executarea lucrărilor genistice, evacuarea şi
repararea tehnicii militare deteriorate sînt mult îngreuiate.
întunericul şi alte condiţii de vizibilitate redusă favorizează apropierea
în ascuns a inamicului şi măresc pericolul de infiltrare a acestuia prin
intervale.
Art. 233. Cînd se trece la apărare pe timp de noapte comandantul de
batalion (companie) ia hotărîrea şi dă misiuni, de regulă, pe hartă,
organizează deplasarea şi dispunerea subunităţilor în puncteie de sprijin şi
amenajarea genistică a terenului. In zorii zilei execută recunoaşterea pe
timpul căreia, la nevoie, precizează în teren misiunile de luptă ale
subunităţilor. Activităţile sînt precedate, de regulă, de executarea
cercetării şi, cînd este necesar, de instalarea siguranţei de luptă, precum şi
de măsurile ce se impun pentru ca subunităţile să poată ocupa în mod
organizat poziţiile ordonate.
Art. 234. Pentru ducerea luptei pe timp de noapte comandan tul de
batalion (companie) trebuie să prevadă : misiunile şi modul de trecere de
la acţiunile de zi la cele de noapte şi invers, precum şi modificările necesare
a se executa în dispozitivul de luptă ; măsuri pentru respingerea cercetării
şi atacurilor prin surprindere ale inamicului şi intensificarea cercetării
proprii ; modul de executare a unor acţiuni ofensive cu obiective limitate,
incursiuni şi raiduri în dispozitivul inamicului ; .măsuri pentru siguranţa,
paza şi apărarea flancurilor şi intervalelor ; pregătirea armamentului şi
mijloacelor în vederea executării focului pe timp de noapte ; menţinerea în
stare de luptă a cel puţin jumătate din efectivele batalionului (companiei) ;
modul de iluminare a terenului şi de nimicire a mijloacelor de ilu minare
ale inamicului ; stabilirea de repere vizibile pe timp de noapte ;
marcarea unor itinerare şi drumuri necesare manevrei de forţe şi
mijloace, aprovizionării şi evacuărilor ; procedee de orien tare,
recunoaştere reciprocă şi de indicare a obiectivelor ; măsuri de mascare,
asigurare materială, tehnică şi medicală.
Art. 235. Mijloacele de foc de serviciu deschid focul din proprie
iniţiativă sau la ordin, în momentul cînd inamicul a trecut la atac.
Grupurile mici ale inamicului se nimicesc de către mijloacele de foc
de serviciu şi cele dispuse în. poziţii de tragere vremelnice.
Forţele principale ale inamicului se resping cu foc executat prin
surprindere cu toate categoriile de armament. Atenţie deosebită se acordă
apărării căilor favorabile apropierii inamicului, în special a blindatelor.
Inamicul pătruns în raionul de apărare (punctul de sprijin) este
nimicit prin foc şi contraatac.
. Contraatacul se execută prin surprindere, de regulă, fără pre gătire
de foc. în pregătirea acestuia atenţie deosebită se acordă organizării
deplasării, focului de artilerie şi iluminării terenului, iar pe timpul
executării lui — ieşirii forţelor pe aliniamentele ordonate, menţinerii direcţiei
de contraatac şi cooperării.
Mijloacele de foc- dispuse în poziţii de tragere vremelnice trec în
ascuns pe poziţiile de bază înainte de a se lumina, de regulă, la ore
diferite de la o zi la alta.

5. APĂRAREA ÎN TEREN MUNTOS-lMPÂDURIT

Art. 236. Terenul muntos-împădurit favorizează lupta de apărare

a subunităţilor. Obstacolele naturale şi artificiale combinate cu foc şi baraje
permit organizarea, unei apărări puternice cu forţe şi mijloace puţine. în
funcţie de, importanţa unor raioane, aliniamente, noduri orografice, terenul
-•muntos-împădurit favorizează, de asemenea, organizarea unei apărări
zonale care se sprijină pe obstacole naturale puternice (munţi, păduri,
cursuri de apă),, precum şi traiul şi lupta subunităţilor în condiţii de
izolare timp îndelungat.
Pe direcţiile favorabile ofensivei inamicului, apărarea trebuie să fie
temeinic pregătită şi să aibă o dezvoltare corespunzătoare de front şi
adîncime. Pe direcţiile cu teren greu accesibil se destină numai forţele strict
necesare interzicerii acţiunilor şi manevrei de întoarcere a inamicului.
Atenţie deosebită se acordă apărării trecătorilor, înălţimilor dominante,
nodurilor orografice şi de comunicaţie, luminişurilor şi poienilor, precum şi
asigurării flancurilor şi intervalelor dintre subunităţi. Sprijinul reciproc prin
foc şi acţiuni manevriere cu subunităţi mici are o importanţă mare
pentru îndeplinirea misiunilor de luptă.
Art. 237. Apărarea batalionului (companiei) în teren muntos-împădurit
se bazează pe : sistemul de foc al punctelor de sprijin de companie şi pluton
pregătite pentru apărarea circulară, cu legătură de foc între ele, combinat
cu baraje şi obstacole ; menţinerea fermă a formelor tari din teren care
favorizează închiderea direcţiilor de pătrundere ale inamicului ;
concentrarea forţelor şi mijloacelor, de la început, pe direcţii şi realizarea
unor dispozitive mai adînci ; luarea tuturor măsurilor pentru zădărnicirea
manevrei de întoarcere şi învăluire a inamicului, precum şi a acţiunilor
desantului aerian, subunităţilor aeromobile şi grupurilor de cercetare-
diversiune ; executarea oportună, cu impetuozitate şi prin surprindere a
contraatacurilor, chiar cu subunităţi mici ; menţinerea cooperării ; luarea
la timp a măsurilor pentru stingerea incendiilor şi protecţia subunităţilor ;
crearea de stocuri de muniţii, materiale şi medicamente, îndeosebi cînd
acţionează în cadrul apărării zonale sau izolat de forţele principale ale
eşalonului superior.
Art. 238. Batalionul (compania) se poate găsi în eşalonul întîi, în
eşalonul doi sau în rezervă.
 Acţionînd în eşalonul întîi, batalionului (companiei) i se destină, de
regulă, un raion de apărare (punct de sprijin) de bază şi unul de rezervă, cu
o dezvoltare frontală şi o adîncime mai mare ca în te ren obişnuit.
Punctul de sprijin al companiei de vînători de munte poate avea
o dezvoltare frontală de 2-3 km şi 1-2 km adîncime.
Compania de vînători de munte poate fi întărită cu pînă la o baterie,
de aruncătoare (tunuri de munte), 1-2 plutoane de aruncă toare de grenade
(tunuri) antitanc, pînă la două grupe de aruncătoare de flăcări şi o grupă de
pionieri. Companiei i se mai poate subordona pînă la o companie de
gărzi pat ri oti ce şi alt e formaţi uni de apărare.
Art. 239. Cînd batalionul (compania) este în eşalonul doi (rezervă) se
dispune, de regulă, pe direcţia cea mai importantă, în aşa fel, încît să poată
executa în timp scurt manevra şi să iasă pe aliniamentul de contraatac.
Aliniamentele şi direcţiile de contraatac se recunosc din timp şi se
pregătesc din punct de vedere genistic.
Art. 240. Limita dinainte a apărării este determinată de situaţia
inamicului, de orientarea văilor şi crestelor şi de existenţa păduri lor. Ea
trebuie să asigure o bună observare, executarea focului la distanţe mari şi
realizarea pungilor de foc. Se alege pe pantele orientate spre inamic sau pe
crestele înălţimilor, în faţa sau în interiorul pădurii şi are un traseu sinuos şi
discontinuu mai pronunţat decît în teren obişnuit. Cînd inamicul ocupă
poziţii dominante, aceasta se alege pe contrapantă.
în situaţia cînd limita dinainte a apărării se alege în interiorul pădurii
sau pe contrapantă, pe marginea pădurii sau pe panta dinspre inamic, se
instalează siguranţa de luptă.
Art. 241. în apărarea în teren muntos-împădurit asigurarea genistică
necesită un consum mai mare de timp şi prezintă următoarele
particularităţi : lucrările de amenajare genistică se realizează, de regulă,
la profile diferite în funcţie de teren ; peste rîuri şi defi-leuri înguste se
construiesc funiculare, punţi şi poduri suspendate ; se pregătesc prăbuşiri
de stînci, abatize, distrugeri de drumuri şi de treceri peste cursurile de apă ;
se instalează baraje şi obstacole pe direcţiile de acţiune a inamicului, în
păsuri, puncte obligate de trecere, intervale şi la flancuri. Se iau măsuri
pentru pregătirea drumurilor de manevră, repararea lucrărilor distruse,
deblocarea dru murilor, prevenirea şi combaterea incendiilor, curăţirea
cîmpului de vedere şi tragere.
La amenajarea punctelor de sprijin se folosesc la maximum
proprietăţile naturale de protecţie ale terenului ; pentru adăpostirea
personalului şi animalelor se întrebuinţează, acolo unde există, mi nele,
tunelurile, peşterile şi alte adăpostiri naturale.
Lucrările genistice au un pronunţat caracter de discontinuitate ; ele se
grupează pe direcţia principală de interzis eşaionîndu-se în adîncime. In
raport cu structura solului şi adîncimea stratului de pămînt vegetal acestea
se execută în umplutură sau în semiumplu-tură. Unele porţiuni de tranşee
se acoperă.
Porţiunile de drum care constituie puncte obligate de trecere se
pregătesc pentru distrugeri ; pe căile favorabile de apropiere şi în
interiorul punctelor de sprijin se execută baricade şi abatize din copaci, se
pregătesc pentru distrugeri lucrările de artă şi se insta lează baraje pe
comunicaţii.
Pentru fiecare companie (pluton) se recunosc şi se amenajează poteci
pentru deplasare. în cadrul batalionului se asigură drumuri de rocadă, se
construiesc poduri (punţi) suspendate şi funiculare peste chei şi rîuri de
munte atît cu materiale de alpinism din înzestrare, cit şi cu mijloace
tehnice speciale.
Adăposturile naturale (peşterile, grotele), tunelurile se amena jează
pentru protecţia împotriva armelor de nimicire în masă.
In raioanele cu munţi înalţi, pe pantele abrupte se pregătesc avalanşe.
Punctele de sprijin se amenajează pentru apărarea circulară ; în
adîncimea apărării şi la flancurile dispozitivului de luptă se organizează
puncte de sprijin, poziţii şi şanţuri de tragere de rezervă.
Ari. 242. Complexele hoteliere, grupurile de cabane, hotelurile
montane, cabanele izolate, ori construcţiile pentru adăpostirea per sonalului
silvic (forestier) existente în raionul de apărare (punctul de sprijin) se
pregătesc pentru apărarea circulară şi se introduc în .structura apărării
batalionului (companiei).
Subunităţile de gărzi patriotice se dispun pe direcţii de- în toarcere ale
inamicului sau se folosesc în misiuni de cercetare şi siguranţă.
Pentru respingerea atacului se creează o rezervă de subunităţi de
vînători de munte (infanterie) şi gărzi patriotice care se dispune central
pentru a interveni către cabana (hotelul) atacată.
Comandantul batalionului (companiei) creează rezerve de muniţie şi
materiale dispersate la fiecare cabană (hotel) şi ia măsuri pentru
prevenirea şi stingerea incendiilor.
Art. 243. Batalionul (compania) trece la apărare independent, uneori,
izolat, de regulă, într-un nod orografic sau de comunicaţii important pentru
interzicerea pătrunderii inamicului pe una sau mai multe direcţii de
creastă sau de vale.
In acest caz batalionul (compania) se poate găsi pe poziţia înaintată, pe
limita dinainte, în intervalul dintre două mari unităţi (unităţi) sau la unul
din flancuri.
Raionul de apărare (punctul de sprijin) trebuie să intercepteze
crestele (direcţiile) care conduc în adîncimea apărării şi se organi zează
pentru apărarea circulară. Fiecare companie (pluton) se dis pune, de
regulă, într-un punct de sprijin independent pe o direcţie favorabilă de
pătrundere a inamicului.
 Dispozitivul de luptă se constituie, de regulă, pe un eşalon (în jurul
nodului orografic sau de comunicaţii) avînd rezerve capabile să intervină
oportun pe toate direcţiile ameninţate.
Pe fiecare direcţie de interceptat, batalionul (compania) tri mite, de
regulă, siguranţa de luptă a cărei valoare poate să fie de la o grupă pînă
la un pluton întărit.
Lupta de apărare în aceste condiţii are un caracter deosebit de
manevrier, iar procedeele de acţiune sînt variate.
Tancurile şi transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) pot fi
folosite în cadrul punctelor de sprijin de companie (pluton) sau în mod
centralizat pentru executarea de contraatacuri în flancul şi spatele
inamicului, pe direcţiile pe care terenul permite acţiunea acestora.
Art. 244. Dispozitivul de luptă al batalionului se caracterizează prin
concentrarea subunităţilor şi mijloacelor pe direcţia de interzis şi poate fi
pe două eşaloane, uneori — pe unul sau trei eşaloane.
în intervale, la flancuri, pe direcţiile cele mai probabile de infiltrare a
inamicului atît pe limita dinainte a apărării, cît şi în adîncimea dispozitivului
de luptă se pregătesc ambuscade, capcane şi se organizează cercetarea şi
siguranţa.
Eşalonul doi se dispune în punctul de sprijin organizat reali- zînd
apărarea circulară pentru a acoperi cu foc drumurile, poienile şi potecile.
Locul de dispunere a acestuia trebuie să asigure sprijinirea eşalonului întîi,
menţinerea fermă a poziţiei ocupate, folosirea lui oportună pentru
executarea contraatacurilor, zădărnicirea manevrei de învăluire şi
întoarcere.
Subunităţile de artilerie (aruncătoare de grenade) antitanc or ganice
şi de întărire se repartizează, de regulă, companiilor din eşa lonul întîi care
se apără pe direcţiile favorabile atacului cu tancuri.
Unele subunităţi se pot menţine la dispoziţia comandantului de ba talion
pentru a fi folosite în ambuscade împreună cu tancurile.
Bateria de aruncătoare a batalionului rămîne, de regulă, la dispoziţia
comandantului de batalion. Cînd batalionul este întărit sau sprijinit de
subunităţi de artilerie (aruncătoare), bateria de aruncă toare poate fi dată
ca întărire sau în sprijin uneia dintre companii.
Divizionul (bateria) de artilerie (aruncătoare) primit ca întărire
(sprijin) se păstrează, de regulă, la dispoziţia comandantului de batalion.
Subunităţile de artilerie (aruncătoare) ocupă poziţii de tra gere, de
regulă, pe baterii, în lungul comunicaţiilor, evitîndu-se locurile periculoase,
pe văi sau platouri astfel, încît să poată executa manevra de foc şi să
schimbe în scurt timp poziţiile de tragere. Uneori se pot dispune chiar pe
plutoane, la distanţe mici unele de altele.. In mod excepţional divizionul
poate ocupa o poziţie de tragere comună, cu toate bateriile sau cu
majoritatea lor.
 Art. 245. Dispozitivul de luptă al companiei trebuie astfel constituit
încît să permită executarea focului direct, de flanc, încrucişat şi etajat pe o
adîncime cît mai mare şi organizarea unor pungi de foc care să închidă
căile de pătrundere a inamicului, de regulă, în locul de convergenţă al mai
multor direcţii.
Plutonul de aruncătoare rămîne, de regulă, la dispoziţia coman dantului
de companie şi se dispune în adîncimea punctului de sprijin.
Plutonul de mitraliere (armament) se repartizează la plutoa- nele de
infanterie (vînători de munte) dispunîndu-se atît pe limita dinainte, cît şi în
adîncime.
Art. 246. Subunităţile de mitraliere antiaeriene ocupă poziţii, de
regulă, de-a lungul comunicaţiilor, ţinîndu-se seama de caracteristicile
terenului şi de direcţiile din care sînt posibile acţiunile mijloacelor aeriene
ale inamicului. Dispozitivul de luptă al acestora trebuie să asigure
descoperirea, combaterea şi nimicirea mijloacelor aeriene care acţionează
de-a lungul văilor şi din spatele unor masive muntoase. Terenul şi
posibilităţile de descoperire a mijloacelor aeriene impun realizarea unor
dispozitive de luptă, uneori, etajate pe diferite nivele, pe direcţiile
posibile de acţiune a inamicului aerian.
Art. 247. Sistemul de foc se organizează astfel, încît toate barajele,
drumurile, potecile, intersecţiile de drumuri şi poienile să fie apărate cu foc,
îndeosebi încrucişat. El trebuie să asigure : executarea focului etajat,
încrucişat, oblic şi de flanc în faţa limitei dinainte a apărării, la flancuri, în
intervale şi în interiorul raionului de apărare (punctului de sprijin) ;
crearea pungilor de foc şi lovirea
inamicului pe toate direcţiile ; manevra rapidă a focului de pe o direcţie
pe alta şi de pe o înălţime pe alta.
Mijloacele de foc se dispun pe toată adîncimea, etajat, pe pan tele
orientate spre inamic şi pe contrapante.
Pentru apărarea unei văi înguste, mijloacele de foc se dispun astfel,
încît aceasta să fie apărată cu foc încrucişat pe toată adînci mea raionului de
apărare (punctului de sprijin). Căile de acces spre înălţimile care domină
valea se interzic cu foc de artilerie şi aruncătoare.
O mare importanţă se acordă focului executat prin surprindere de la
distanţă mică (focul pumnal). Versanţii şi ieşindurile din pădure se folosesc
pentru executarea focului de flanc, încrucişat şi crearea pungilor de foc.
Pe direcţiile favorabile atacului cu tancuri se instalează baraje şi
obstacole de tot felul care trebuie apărate cu focul mijloacelor antitanc.
Art. 248. în pregătirea luptei de apărare trebuie să se ţină seama de
caracteristicile terenului, schimbările bruşte ale condiţiilor meteorologice,
producerea surpărilor şi avalanşelor, creşterea rapidă a ni vel ul ui apel or,
ruperea baraj el or şi ext i nderea cu uşuri nţ ă a incendiilor.
Pe lîngă cele prevăzute la apărarea în teren obişnuit, coman dantul de
batalion (companie) este obligat : să analizeze dacă inamicul are subunităţi
specializate pentru lupta în munţi ; să studieze în detaliu căile de acces spre
raionul de apărare (punctul de sprijin), să organizeze observarea şi
apărarea lor cu foc îndeosebi încrucişat-; să organizeze focul pe toate
direcţiile de înaintare a inamicului ; să creeze pe poziţii un stoc mărit de
muniţie şi în special de grenade de mînă ; să trimită siguranţa de luptă ; să
organizeze ambuscade şi capcane pe căile de acces ascunse spre limita
dinainte a apărării şi să prevadă sprijinul lor cu foc de artilerie «i
aruncătoare.
Art. 249. Punctele de comandă se dispun, de regulă, în locuri
inaccesibile atacului cu tancuri, către limita dinainte a apărării, pe înălţimi,
creste şi pante cu posibilităţi bune de observare la dis tanţe mari.
Pentru realizarea legăturilor se combină judicios diferite ca tegorii de
mijloace. Agenţii pe jos (pe schiuri, călare) se numesc, de regulă, din cadrul
subunităţilor de gărzi patriotice sau altor formaţiuni de apărare.
La punctele de comandă se iau măsuri speciale de apărare împotriva
acţiunii grupurilor de cercetare-diversiune şi elemente lor teroriste.
Art. 250. Atacul inamicului se respinge cu toate mijloacele de foc ale
batalionului (companiei) şi cele de întărire (sprijin). Blinda tele inamicului
trebuie nimicite în special pe timpul cînd acestea urcă pantele şi la
serpentine.
Pe timpul luptei de apărare inamicul se nimiceşte pe părţi prin foc şi
contraatacuri.
în cazul pătrunderii inamicului în poziţia de apărare batalio nul
(compania) menţine ferm raionul de apărare (punctul de sprijin) ocupat,
chiar şi atunci cînd este complet încercuit.
Contraatacurile se execută, de regulă, de sus în jos, de-a lun gul
crestelor şi văilor, luîndu-se măsuri pentru siguranţa flancurilor şi spatelui.
în condiţii favorabile contraatacurile se pot executa şi cu subunităţi de
valoare pluton şi chiar grupă. Succesul acestora se asigură prin executarea
lor rapidă, prin surprindere şi din mai multe direcţii, îndeosebi pe timp de
noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă.
Uneori, contraatacul se execută şi frontal, cînd gradul de
accesibilitate a terenului nu permite acţiunea acestuia în flanc şi spate
sau se execută cu tancuri şi transportoare amfibii blindate (maşini de luptă).

6. APĂRAREA ÎN LOCALITĂŢI ŞI ÎN ZONE

(PLATFORME) INDUSTRIALE

Art. 251. Localităţile, zonele (platformele) industriale dispunînd de

construcţii din beton cu multe etaje, instalaţii metalice şi lucrări subterane
se pregătesc astfel, încît să permită organizarea unei apărări ferme,
capabilă să reziste timp îndelungat acţiunilor inamicului superior numeric şi
în tehnică de luptă, putînd fi transformate în obiective puternice sau focare
de rezistenţă care să polarizeze în jurul lor importante forţe ale acestuia.
Comandantul de batalion (companie) trebuie să aibă permanent în vedere
ca toate localităţile — oraşele, comunele, satele — întreprinderile şi celelalte
unităţi economico-sociale transformate în cetăţi de muncă, luptă şi' de
apărare din raionul (punctul de sprijin) de acţiune, la ordin sau din proprie
iniţiativă să le includă în structura apărării.
Localităţile, zonele (platformele) industriale din cadrul apără rii
zonale sînt pregătite, duc lupta şi îşi desfăşoară activităţile de producţie pe
baza unei concepţii unice. Pentru ducerea luptei se încorporează şi acţiunile
batalionului (companiei) destinat să îndeplinească misiuni pentru apărarea
acestora, în cooperare cu alte subunităţi militare şi formaţiuni de apărare.
Art. 252. Batalionul (compania) care participă la apărarea unei
localităţi, zone (platforme) industriale se poate găsi, în funcţie de situaţie,
pe poziţia înaintată, în eşalonul întîi sau în eşalonul doi (rezervă), în afara
sau în interiorul acesteia.
Cînd se dispune în afara localităţii, zonei (platformei) indus triale sau
în eşalonul întîi, batalionul (compania) organizează raionul de apărare
(punctul de sprijin) pe forme tari din teren, pentru interzicerea unei
direcţii de acţiune a inamicului.
Cînd se dispune în localitate, raionul de apărare al batalionu lui
poate include cîteva cvartale, cu o, dezvoltare de front de pînă ia 2 km şi
adîncime de 1-2 km; punctul de sprijin al companiei — cîteva clădiri,
cu o dezvoltare de front şi în adîncime de pînă la 500 m.
în afara întăririlor obişnuite, batalionul (compania) mai poate primi în
subordine subunităţi de gărzi patriotice, formaţiuni de tineret şi formaţiuni
de apărare civilă.
Efortul apărării se concentrează pentru menţinerea : ieşinduri lor
cvartalelor ; clădirilor izolate şi intrărilor în localitate ; inter secţiilor de
străzi ; podurilor peste cursurile de apă şi canaluri ; clădirilor şi
obiectivelor importante ; pieţelor, parcurilor şi locurilor virane ; galeriilor
subterane ; staţiilor de metrou ; platformelor şi terenurilor de aterizare.
Art. 253. în apărarea localităţilor şi zonelor (platformelor) industriale,
particularităţile asigurării genistice constau în adaptarea pentru apărare a
tuturor construcţiilor, instalaţiilor, cvartalelor, platformelor industriale,
străzilor, pieţelor şi în crearea de baraje şi obstacole pe toate drumurile de
acces spre acestea şi în interiorul lor.
Pentru manevra forţelor şi mijloacelor proprii se execută tre ceri şi
drumuri în interiorul cvartalelor care trebuie întreţinute şi menţinute în
stare de viabilitate. Se amenajează şi întreţin lucrările subterane existente ;
cele care nu se folosesc se minează ; ieşirile din acestea se apără cu foc.
Subsolurile clădirilor durabile se amenajează ca adăposturi.
Pentru amenajarea genistică a raionului de apărare şi puncte lor de
sprijin se folosesc, în primul rînd, clădirile rezistente situate la colţuri de
 străzi, care au demisoluri sau subsoluri şi care asigură posibilitatea
executării focului în pieţe, intersecţii de străzi (bulevarde) sau în lungul
acestora.
Clădirile importante, cu subsoluri şi demisoluri şi punctele de sprijin se
amenajează pentru apărarea circulară. în spaţiile dintre clădiri, în parcuri
(grădini) se execută tranşee, şanţuri de tragere şi de comunicaţie, se
instalează baraje, căile de acces se baricadează, minează şi se apără cu foc.
Amenajarea unei clădiri pentru apărare constă în : consolidarea
pereţilor, planşeelor, blocarea ferestrelor şi uşilor cu cărămizi sau saci cu
nisip (pămînt) ; executarea de creneluri şi ambrazuri, de spărturi în ziduri
şi în planşee (pentru observare, executarea focului, legătură între etaje) ;
amenajarea de adăposturi în subsolurile rezistente.
Poziţiile de tragere ale transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de
luptă) se pregătesc, de regulă, înapoia gardurilor de piatră, în care, la
nevoie, se fac ambrazuri şi spărturi pentru executarea focului şi pentru
observare.
Pentru executarea manevrei de forţe şi mijloace se realizează culoare
în interiorul cvartalelor şi se folosesc lucrările subterane şi canalurile, se
fac spărturi în ziduri şi garduri. Lucrările subterane c ar e n u se fo l o se sc
se bl o ch ea z ă, i a r i eş i r i l e sî nt su pr av e gheate cu foc.
Pentru stingerea incendiilor se pregătesc căngi, răngi, găleţi şi
al t e unel t e şi se fol osesc şi form aţ i i l e de pom pi eri şi de apărare
civilă.
Art. 254. Dispozitivul de luptă al batalionului poate să fie pe unul
sau două eşaloane, iar al companiei cu plutoariele în linie, triunghi cu
vîrful înapoi (înainte), în funcţie de dispunerea clădirilor de apărat. El trebuie
să asigure : stabilitatea apărării; valorificarea avantajelor oferite de
localitate şi teren ; executarea eficace a focului cu toate categoriile de
armament; manevra de foc, de forţe şi mijloace ; ducerea luptei |în
încercuire.
Eşalonul întîi este destinat pentru respingerea atacului inamicului,
interzicerea pătrunderii acestuia în localitate şi manevrei de învăluire şi
întoarcere.
Eşalonul doi (rezerva) se foloseşte pentru executarea contraatacurilor,
limitarea pătrunderii inamicului, precum şi pentru nimicirea desantului
aerian, a grupurilor de cercetare-diversiune şi elementelor teroriste. în
interiorul localităţii el se dispune, de regulă, în parcuri, pieţe şi intersecţii
de străzi, axat pe direcţiile de acţiune. Uneori, din subunităţile acestuia se
pot constitui grupuri de asalt pentru eliberarea unor clădiri cucerite de
inamic.
Mijloacele antitanc şi tancurile se dau ca întărire companiilor din
eşalonul întîi şi se dispun în apropierea intersecţiilor de străzi, fiind în
măsură să intervină în lungul străzilor, în pieţe, parcuri, grădini şi curţi. Ele
acţionează împreună cu subunităţile de aruncătoare de flăcări şi cu militarii
(luptătorii) pregătiţi pentru lupta împotriva blindatelor.
 Artileria (aruncătoarele) se dispune în parcuri, grădini, bulevarde
largi, pieţe, stadioane sau în alte locuri, în măsură să concen treze focul pe
căile de acces spre localitate, în faţa şi în interiorul ei.
Subunităţile de mitraliere (rachete portative cu bătaie apro piată)
antiaeriene folosesc pentru realizarea dispozitivului de luptă pieţele,
intersecţiile de străzi, stadioanele, curţile, grădinile, parcu rile şi terenurile
virane. Dispozitivul de luptă trebuie să se aleagă şi să se pregătească în
aşa fel, îneît să permită cercetarea permanentă a spaţiului aerian în scopul
evitării surprinderii.
Pentru schimbarea rapidă a dispozitivului de luptă, coman dantul
subunităţii trebuie să ia măsuri de cercetare şi de pregătire din timp a
itinerarului de deplasare.
Posturile de observare se vor instala pe clădiri înalte sau poziţii
dominante care să permită observarea circulară.
Art. 255. Sistemul de foc se organizează atît în faţa limitei dinainte a
apărării, cît şi în adîncime, combinîndu-se focul de flanc, etajat şi 'încrucişat
al tuturor categoriilor de armament. Mijloacele de foc se dispun în
demisoluri, la parter, la diferite niveluri ale clădirilor, în pieţe, intersecţii,
în parcuri şi grădini. Se pune accent pe întrebuinţarea aruncătoarelor de
flăcări (de grenade incendiare), grenadelor de mînă, sticlelor incendiare,
barajelor şi distrugerilor.
Art. 256. In pregătirea şi ducerea luptei trebuie să se ţină seama
de posibilitatea producerii de către inamic a unor distrugeri mari şi
inundării lucrărilor subterane, blocării străzilor, izbucnirii incendiilor şi
întreruperii aprovizionării cu apă potabilă, curent electric şi hrană.
Lupta pe căile de acces spre localitate, zona (platforma)
industrială se duce ca în condiţii obişnuite, lunîdu-se însă măsuri pentru a
nu permite încercuirea sau cucerirea acesteia clin mişcare.
Lupta de apărare trebuie să aibă caracter îndîrjit şi se duce pentru
menţinerea fiecărei clădiri şi punct de sprijin, chiar în con diţii de
încercuire.
Batalionul (compania) respinge atacul inamicului prin focul tuturor
mijloacelor. Mijloacele de foc instalate la etajele superioare, în afară de
nimicirea inamicului în faţa clădirii apărate, execută focul şi asupra
obiectivelor îndepărtate, participînd împreună cu artileria (aruncătoarele)
şi mitralierele de pe transportoarele amfibii bli ndat e (m aşi ni l e de
l upt ă) l a i nt erzi cer ea apropi eri i reze r velor inamicului.
Inamicul pătruns în clădiri se nimiceşte cu foc la gura ţevii, mijloace
explozive, grenade de mînă şi prin lupta corp la corp. Lupta se duce
pentru menţinerea fiecărui etaj (încăperi).
Blindatele inamicului se nimicesc cu focul mijloacelor antitanc şi în
special prin acţiunea militarilor pregătiţi pentru lupta împotriva
blindatelor.
 Pentru nimicirea inamicului pătruns se execută contraatacuri repetate
cu subunităţi mici, din mai multe direcţii. Contraatacurile se pregătesc şi
execută atît în afara, cît şi în interiorul localităţii de către batalion
(companie) împreună cu subunităţi de gărzi patriotice şi alte formaţiuni de
apărare. In interiorul localităţii, batalionul (compania) execută contraatacul
cu subunităţi de valoare pluton şi grupă, simultan şi prin surprindere mai
ales pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, pentru
eliberarea clădirilor ocupate de inamic.
Art. 257. La organizarea conducerii trebuie să se ţină seama de
caracterul de independenţă al acţiunilor, de vizibilitatea limitată, de
posibilitatea folosirii sistemului teritorial de telecomunicaţii şi de influenţa
clădirilor asupra propagării undelor electromagnetice.
Punctul de comandă al batalionului (companiei) se dispune mai
aproape de limita dinainte a apărării, în subsoluri sau demisoluri cu mai
multe posibilităţi de ieşire. La nevoie, punctul de comandă, mai ales al
comandantului de companie, se instalează la etajele superioare ale clădirii
sau în alte construcţii înalte, de unde poate conduce mai uşor lupta.

7. APĂRAREA PE LITORAL Şl IN DELTA

Ârt. 258. Apărarea pe litoral şi în deltă se execută în scopul respingerii
desantului maritim şi aerian al inamicului, nimicirii forţelor debarcate şi
menţinerii raionului (punctului de sprijin) încredinţat.
Succesul luptei de apărare pe litoral şi în deltă se obţine prin :
descoperirea la timp a pregătirii inamicului pentru debarcare şi nimicirea
lui pe timpul apropierii de litoral (deltă) şi debarcării ; organizarea
sistemului de foc şi combinarea lui cu sistemul de baraje din apă şi de pe
uscat ; folosirea cu iscusinţă a terenului şi amenajarea lui genistică ;
organizarea şi menţinerea cooperării neîntrerupte între subunităţile
batalionului (companiei), cu mijloacele de întărire şi sprijin, subunităţile
marinei militare, de grăniceri, de securitate, de gărzi patriotice şi alte
formaţiuni de apărare din raionul de apărare (punctul de sprijin) ;
nimicirea prin foc şi contraatacuri a inamicului debarcat ; conducerea fermă
şi neîntreruptă a subunităţilor.
Art. 259. Batalionul (compania) duce lupta în cadrul regimentului
(batalionului), iar uneori şi independent sau în cooperare cu
subunităţi de grăniceri, ale Ministerului de Interne, de gărzi patrio tice şi
alte formaţiuni de apărare.
Lărgimea raionului de apărare (punctului de sprijin), de regulă, este
mai mare decît în teren obişnuit.
Efortul principal se concentrează pentru menţinerea cu fermi tate a
plajelor, digurilor şi danelor din porturi, intrărilor pe fluviu (canal
navigabil), grindurilor din deltă şi altor locuri favorabile debarcării
desantului maritim al inamicului sau a obiectivelor eco- nomico-sociale,
nodurilor de comunicaţii importante.
Batalionul (compania) poate organiza raionul de apărare (punctul
de sprijin) în întregul sector (plajă) favorabil debarcării desantului maritim
al inamicului sau într-o parte a acestuia, inclu- zînd în structura apărării
complexele hoteliere iar, la ordin, şi lucrările permanente de fortificaţii.
Limita dinainte a apărării se alege, pe cît posibil, de-a lungul ţărmului
cît mai aproape de. malul apei. In sectoarele cu plaje întinse aceasta se
stabileşte pe un aliniament favorabil ; la malul apei se trimite siguranţa
de luptă. Acolo unde plajele sînt domi nate de mal înalt, în locurile
favorabile pentru debarcarea desantului maritim al inamicului se
amenajează amplasamente sub mal, în care se dispun mitraliere şi
mijloace antitanc.
La amenajarea genistică a raionului de apărare (punctului de sprijin)
în afară de măsurile obişnuite, comandantul de batalion (companie) este
obligat să instaleze baraje antidesant în apă şi pe mal în sectoarele
favorabile debarcării (deşănţării) inamicului, precum şi pe direcţiile de
pătrundere în adîncimea raionului de apăra re (p un ct ul ui d e s pr i j i n) ;
s ă a m e na j e z e d ru m u ri p en t r u deplasarea eşalonului doi (rezervei) în
vederea executării contraatacurilor ; să amenajeze pentru apărare localităţile
(staţiunile) şi porturile ; să închidă canaturile prin surparea malurilor,
dărîmarea copacilor şi folosirea stufului ; să execute lucrări genistice pe
plaje.
Dispozitivul de luptă al batalionului (companiei) este, de regulă,
mai adînc şi cuprinde aceleaşi elemente ca în teren obiş nuit. Intervalele
dintre companii (plutoane) sînt mai mari.
Sistemul de foc se organizează astfel încît inamicul să poată fi
lovit atît pe apă, cît şi pe mal.
Majoritatea mijloacelor de foc ale batalionului (companiei) se dispun
cît mai aproape de limita dinainte a apărării. Focul de flanc şi încrucişat
capătă o importanţă deosebită.
Pe direcţiile accesibile debarcării tancurilor se organizează
ambuscade şi se întăreşte sistemul de foc şi de baraje împotriva blindatelor.
Art. 260. Luînd hotărîrea pentru apărare pe litoral, coman dantul de
batalion (companie) trebuie să aibă în vedere : porţiunile din teren cele mai
accesibile debarcării ; sistemul de observare, recunoaştere şi legătură
existent pe litoral ; existenţa lucrărilor de fortificaţii şi posibilitatea folosirii
lor ; posibilitatea întrebuinţării desantului aerian în raionul de debarcare a
desantului maritim şi în adîncime.
Art. 261. La apropierea desantului maritim al inamicului de litoral
se intensifică cercetarea şi în special observarea ; subunită ţile şi mijloacele
de foc ocupă poziţiile pregătite din timp.
 Mijloacele de foc intră In luptă succesiv, începînd cu artile ria
(aruncătoarele) care execută foc concentrat şi foc de baraj asupra navelor
de transport, de luptă şi mijloacelor de debarcare.
Pe măsura apropierii de litoral se execută trageri prin ochire d i r e c t ă
c u m i j l o a c e l e a n t i t a n c ş i t a n c u r i l e , a p o i c u î n t r e gul armament.
Forţele principale ale desantului maritim al inamicului se resping
prin eforturile comune ale batalionului (companiei), subunităţilor de
grăniceri, de securitate, navelor marinei militare, subunităţilor de gărzi
patriotice şi celorlalte formaţiuni de apărare care acţionează în faţă, la
flancuri sau în raionul de apărare (punctul de sprijin). O dată cu apropierea
desantului maritim al inamicului de mal se concentrează focul tuturor
categoriilor de armament asupra mijloacelor de debarcare şi blindatelor
amfibii.
Dacă inamicul a reuşit ca pe unele direcţii să debarce pe mal,
comandantul de batalion (companie) concentrează focul tuturor mijloacelor
dispuse în aceste sectoare şi, în raport cu situaţia creată, ia măsuri pentru
executarea prin surprindere a contraatacului, pentru nimicirea
subunităţilor debarcate pe litoral. Contraatacul se execută, de regulă, mai
devreme decît în cazuri obişnuite, în scopul de a nu permite inamicului
consolidarea pe mal, de a interzice acţiunile pentru dezvoltarea capului de
pod cucerit şi debarcarea altor forţe şi mijloace ale acestuia.
în situaţia cînd batalionul (compania) nu a reuşit să respingă desantul
maritim menţine cu fermitate poziţiile ocupate, interzice pătrunderea în
adîncime şi spre flancuri, creînd eşalonului supe rior condiţii pentru a-1
nimici.
în deltă acţiunile de luptă se duc cu precădere pentru men ţinerea
intrărilor pe fluviu (canal navigabil), intersecţiilor de cana- luri,
grindurilor, ostroavelor. Raionul de apărare (punctul de spri jin) are
dezvoltarea de front şi în adîncime mai mare decît în teren obişnuit;
dispozitivul de luptă se constituie în funcţie de misiunea primită şi
caracterul terenului, punîndu-se accent pe organizarea
apărării circulare şi a sistemului de foc unitar care, combinat cu baraje,
să asigure lovirea inamicului pe apă şi pe uscat şi menţinerea cu fermitate a
raionului (punctului de sprijin) încredinţat. Contraatacurile se execută cu
subunităţi mici, folosind pentru deplasare (treceri) nave militare mici,
ambarcaţiuni, alte mijloace plutitoare şi elicoptere.

8. APĂRAREA PE CURSURILE DE APA ŞI ÎN ZONE CU

LUCRĂRI DE HIDROAMELIORAŢII
Art. 262. Cursurile de apă şi zonele cu lucrări de hidroamelio raţii
constituie obstacole puternice pentru inamic, îndeosebi pentru acţiunile
blindatelor acestuia. Ele permit organizarea apărării cu forţe şi mijloace
puţine pe fronturi largi.
 Zonele cu reţele dense de irigaţii şi desecări fărîmiţează for ţele
inamicului, îi canalizează acţiunile, îi limitează posibilităţile de
manevră şi îi reduc simţitor ritmul de ofensivă.
Apărarea cursului de apă şi canalului magistral se organizează, de
regulă, numai pe malul propriu. Cînd este necesar să se menţină unele
capete de pod pe malul opus, apărarea se organizează pe ambele
maluri.
Pe porţiunile unde malul propriu domină, limita dinainte a apărării
se fixează cit mai aproape de malul apei; pe cele dominate se retrage mai
în adîncime, pe un aliniament favorabil, care să permită menţinerea
cursului de apă sub bătaia focului armamentului de infanterie. în acest
caz, la mal se trimite siguranţa de luptă sau se organizează poziţia
înaintată. între poziţia siguranţei de luptă (poziţia înaintată) şi limita
dinainte a apărării se organizează obligatoriu, obstacole şi baraje.
Art. 263. Lărgimea raionului de apărare (punctului de sprijin) al
batalionului (companiei) este determinată de caracteristicile cursului de
apă şi zonei cu lucrări de hidroamelioraţii, de valoarea ca obstacol a
acestora, de anotimp şi starea vremii şi poate fi mai mare ca în condiţii!
obişnuite.
Batalionul îşi dispune forţele şi mijloacele într-un sector pro babil de
forţare al inamicului, în aşa' fel încît să cuprindă 2-4 puncte favorabile de
trecere, iar compania — un punct favorabil de trecere.
Art. 264. Dispozitivul de luptă se constituie avînd în vedere că
sistemul de irigaţii canalizează ofensiva inamicului pe anumite direcţii,
manevra de pe o direcţie pe alta este îngreuiată atît pentru trupele aflate în
apărare, cît şi pentru cele din ofensivă. Forţele şi mijloacele
batalionului (companiei) se dispun pe direcţii în raport cu capacitatea
acestora, cu valoarea şi compunerea inamicului.
Eşalonul doi (rezerva) al batalionului este, de regulă, mai puternic
şi se dispune astfel, îneSt să poată interveni oportun şi în ascuns pe orice
direcţie din raionul de apărare pentru nimicirea inamicului pătruns, prin foc
şi contraatac.
Subunităţile de gărzi patriotice se folosesc pentru apărarea
localităţilor din care fac parte, porţiunilor de mal greu accesibile atacului
cu blindate, lucrărilor hidrotehnice, intervalelor şi flancu rilor, precum şi
pentru lupta împotriva desantului aerian, subunităţilor aeromobile şi
grupurilor de cercetare-diversiune ale inamicului.
Artileria (aruncătoarele) ocupă poziţii de tragere mai aproape de
cursul de apă, pentru a putea lovi cu foc inamicul de ia distanţe cît mai 1
mari. O parte din tancuri şi mijloace antitanc se dispun pe mal pentru a
nimici prin trageri prin ochire directă inamicul care încearcă să forţeze
cursul de apă.
Subunităţile de mitraliere (rachete portative cu bătaie apro piată)
antiaeriene ocupă dispozitivul de luptă în apropiere sau pe malul cursului
de apă, îndeosebi dacă malul propriu este dominant.
 Art. 265. Sistemul de foc trebuie să asigure nimicirea inami cului pe
căile de acces spre cursul de apă, în sectorul de forţare şi pe malul
propriu, precum şi organizarea pungilor de foc. Atenţie deosebită se acordă
focului de flanc şi încrucişat, combinat cu baraje şi obstacole, care să
asigure lovirea inamicului pe apă şi în faţa limitei dinainte a apărării.
Dacă pe cursul de apă există prundişuri sau ieşinduri de mal, ele se
ocupă de subunităţi şi mijloace de foc special destinate pen tru a preveni
forţarea prin surprindere şi a executa focul de flanc de-a lungul cursului
de apă (canalului).
în zonele cu lucrări de hidroamelioraţii, mijloacele antitanc, tancurile
şi transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) se dispun astfel, încît
să poată executa foc de flanc şi în lungul cana-lurilor (digurilor).
în sectoarele favorabile trecerii blindatelor inamicului prin vad şi
pe sub apă se măreşte densitatea mijloacelor antitanc, se instalează baraje
genistice şi se organizează ambuscade de blindate.
Art. 266. Asigurarea genistică prezintă unele particularităţi
determinate de aliniamentul pe care trece la apărare (pe malul apei, mai în
adîncime, pe ambele maluri), caracteristicile cursului de apă, natura,
orientarea şi densitatea lucrărilor de hidroamelioraţii, existenţa
construcţiilor hidrotehnice.
Lucrările de amenajare genistică, barajele şi drumurile de manevră,
aprovizionare şi evacuare se realizează în funcţie de tra seul cursului de
apă, canalurilor şi digurilor. Unele porţiuni de teren pot fi inundate
pentru a deveni inaccesibile inamicului.
Majoritatea lucrărilor de amenajare genistică şi barajelor se grupează
în sectoarele favorabile pentru forţarea cursului de apă (canalului) de către
inamic; mijloacele de foc se dispun cît mai aproape de malul apei (unele
chiar în taluzul malului sau în diguri). Se iau măsuri pentru escarparea
malurilor ; minarea drumurilor de acces, vadurilor şi sectoarelor accesibile
pentru forţare, atît pe mal, cît şi sub apă ; întreţinerea trecerilor şi
pregătirea pentru distrugerea l or rapi dă î n cazul cî nd exi st ă
peri col ul să fi e cuceri t e de inamic.
Canalurile de toate tipurile se amenajează ca obstacole anti-
infanterie ; cele magistrale şi principale — ca obstacole antiblindate.
Digurile se amenajează ca obstacole sau ca lucrări de fortificaţii.
în zonele cu lucrări hidroenergetice, dacă există pericolul
distrugerii de către inamic a barajelor lacurilor de acumulare, se evită
dispunerea subunităţilor şi executarea lucrărilor genistice în zona expusă
undei de viitură şi inundaţiilor.
Construcţiile hidrotehnice care pot fi folosite pentru inundarea
terenului se pun sub pază şi se pregătesc pentru distrugere. în cazul cînd nu
pot fi folosite şi există pericolul ca acestea să fie cucerite de inamic se
distrug potrivit planului stabilit din timp, numai la ordinul eşalonului
superior.
 Art. 267. La pregătirea apărării, în afara activităţilor obişnuite,
comandantul de batalion (companie) este obligat : să studieze starea
malurilor şi caracteristicile cursului de apă sau canalului (adînci- mea,
viteza curentului, natura fundului) ; să determine existenţa vadurilor şi a
porţiunilor favorabile pentru forţare şi să organizeze observarea lor
neîntreruptă ; să organizeze sistemul de foc, în funcţie şi de orientarea şi
caracteristicile cursului de apă (canalului) să organizeze acţiunile de luptă
ala subunităţilor, astfel ca să prevină forţarea prin surprindere a cursului
de apă (canalului) de către inamic ; să organizeze minarea vadurilor şi a
sectoarelor favorabile pentru forţare, precum şi escarparea malurilor şi
executarea barajelor; să adune mijloacele de trecere locale pe malul propriu
şi să organizeze paza lor, la nevoie, să le distrugă sau să le scufunde ; să ia
măsuri pentru nimicirea desantului aerian şi subunităţilor aeromobile ale
inamicului care sînt folosite pentru cucerirea şi menţinerea sectoa relor
favorabile forţării.
Art. 288. în zonele cu lucrări de hidroamelioraţii canalurile se
amenajează ca obstacole împotriva blindatelor; în unele situaţii cu
ajutorul lor pot fi provocate inundaţii pentru a îngreuia ofen siva
inamicului.
Sistemele de irigaţii şi desecări canalizează ofensiva inamicului pe
anumite, direcţii şi îngreuiază executarea manevrei de forţe şi
mijloace de pe o direcţie pe alta de către trupele aflate în ofensivă şi de
cele din apărare. Subunităţile se dispun de-a lungul drumurilor, în
intervalele dintre lucrările de hidroamelioraţii, înapoia canalurilor mari şi
magistrale, digurilor înalte sau a altor obstacole şi organi zează apărarea
circulară a fiecărui punct de sprijin.
Sistemul de foc se organizează pe direcţiile şi pe aliniamentele cele
mai importante (canaluri mari, magistrale, diguri, păduri, localităţi). O parte
din mijloacele de foc se dispun pe coronamentul digurilor, pentru a executa
focul prin ochire directă asupra inamicului care se apropie de acestea.
Apărarea împotriva blindatelor inamicului se organizează de-a lungul
comunicaţiilor, în intervalele dintre lucrările de irigaţii sau acolo unde
densitatea şi dimensiunile acestor lucrări sînt reduse, iar orientarea lor este,
în general, paralelă cu direcţia de ofensivă.
Mijloacele antitanc şi transportoarele amfibii blindate (maşi nile de
luptă) ocupă poziţii de tragere în punctele de sprijin ale subunităţilor pentru
a lovi cu foc în flanc tancurile şi celelalte blin date ale inamicului pe
timpul trecerii lor peste diguri sau canaluri, precum şi punţile de asalt şi
podurile de însoţire. .
Pe direcţiile de ofensivă se minează căile de acces, taluzurile dinspre
inamic, digurile, instalaţiile hidrotehnice, se pregătesc pen tru distrugere
pbdurile peste canaluri şi se inundă anumite porţiuni de teren.
Contraatacul se execută, de regulă, imediat după ruperea limi tei
dinainte a apărării pe direcţia pe care lucrările de irigaţii au o densitate
mică, iar digurile şi canalurile sînt orientate paralel cu direcţiile de
contraatac.
Art. 269. Batalionul, împreună cu subunităţi de gărzi patrio tice şi
alte formaţiuni de apărare sau independent poate, uneori, să apere un
cap de pod sau 2-3 treceri permanente peste un curs de apă (canal).
Lărgimea capului de pod poate să ajungă pînă la 6 km, iar adîncimea
pînă la 3-4 km.
La pregătirea apărării, comandantul de batalion trebuie să acorde
atenţie deosebită luptei împotriva blindatelor şi asigurării flancurilor. Pentru
a mări stabilitatea apărării flancul (flancurile) descoperit trebuie să se
sprijine pe cursul de apă (canal) şi să fie apărat cu baraje şi foc antitanc ;
limita dinainte a apărării se va sprijini pe punctele tari şi pe acoperirile
existente în teren.
Lupta în capul de pod sau- pentru menţinerea trecerilor permanente
trebuie dusă cu toată dîrzenia şi fermitatea.
Art. 270. Ducerea luptei începe pe căile de apropiere a inamicului de
cursul de apă (de zona cu lucrări de hidroamelicraţii),
după care batalionul (compania) participă cu artileria (aruncătoarele) la
acţiunile de întîrziere şi interzicere a forţării de către acesta.
Celelalte mijloace de foc ale batalionului (companiei) nu trebuie să se
descopere înainte ca inamicul să înceapă forţarea. Subunităţile înaintate
ale inamicului care au ajuns la cursul de apă (canal) pentru a executa
cercetarea se nimicesc cu mijloacele de foc de serviciu din poziţii de
tragere vremelnice ; grupurile mici care au trecut cursul de apă
(canalul) se nimicesc sau se capturează.
O dată cu începerea forţării, inamicul este nimicit cu focul tuturor
categoriilor de armament. Pentru aceasta focul se inten sifică la
maximum în raioanele de plecare la forţare, în punctele de trecere şi
pe plajele de debarcare pentru a respinge acţiunea de forţare a
cursului de apă (canalului) de către inamic, a-i produce pierderi cît mai
mari, a nu-i da posibilitatea să cucerească capete de pod şi să se
consolideze la teren.
Cînd inamicul a reuşit să forţeze cursul de apă (canalul) el
trebuie nimicit imediat cu focul concentrat al tuturor mijloacelor şi
printr-un contraatac -hotărît. Contraatacul se execută înainte ca inamicul
să-şi consolideze capetele de pod cucerite.

9. APĂRAREA UNUI PORT MARITIM (FLUVIAL)

Art. 271. Apărarea porturilor cuprinde totalitatea acţiunilor de

luptă ce se execută în porturi, pe mare (fluviu) şi în aer în scopul
interzicerii apropierii şi debarcării desantului maritim (flu vial), aerian şi
elementelor de cercetare-diversiune ale inamicului, nimicirii forţelor
debarcate şi menţinerea raioanelor (punctelor de sprijin) încredinţate.
 Batalionul (compania) împreună cu subunităţi de grăniceri, ale
Ministerului de Interne, de gărzi patriotice şi ale apărării civile, participă la
apărarea portului, de regulă, în cadrul detaşamentelor tactice ; în unele
situaţii, în cadrul regimentului sau independent, împreună cu alte
formaţiuni de apărare.
Apărarea se organizează în funcţie de importanţa şi mărimea portului,
natura, cantitatea de forţe şi mijloace avute la dispoziţie, dispunerea
digurilor, cheiurilor, danelor, construcţiilor şi instala ţiilor portuare.
Succesul luptei de apărare a portului se obţine prin : desco perirea la timp
a inamicului şi nimicirea lui pe timpul apropierii şi debarcării în port;
organizarea focului tuturor categoriilor de armament şi combinarea lui cu
barajele din apă şi de pe uscat; folosirea cu iscusinţă a terenului,
digurilor, danelor, instalaţiilor portuare, lucrărilor permanente de apărare,
ambarcaţiunilor şi navelor existente în port; amenajarea clădirilor,
construcţiilor portuare, magaziilor pentru apărarea circulară ; organizarea şi
menţinerea cooperării neîntrerupte 'între subunităţile batalionului
(companiei), cu subunităţile Ministerului de Interne, de grăniceri, gărzi
patriotice, cu navele marinei militare şi cu alte formaţiuni de apărare ;
manevra oportună de forţe în cadrul raionului de apărare (punctului de spri -
jin) din sectoarele neameninţate spre direcţiile unde debarcarea a reuşit;
executarea contraatacurilor cu subunităţi mici (grupă, plu ton) pentru
nimicirea inamicului debarcat; acţiunile grupurilor de asalt; conducerea
fermă şi neîntreruptă a tuturor forţelor şi mijloacelor.
Art. 272. Lărgimea raionului (punctului de sprijin) este mai mare
decît în teren obişnuit. Aceasta se stabileşte în funcţie de : mărimea
portului, existenţa clădirilor, magaziilor şi instalaţiilor portuare ;
dimensiunile şi natura danelor, digurilor, precum şi de configuraţia şi
importanţa terenului (plajelor) din apropiere ; posibilităţile inamicului de a
debarca în port sau în apropierea acestuia.
Efortul apărării se concentrează pentru menţinerea intrărilor în
port, digurilor, cheiurilor, danelor, magaziilor, silozurilor, platformelor de
ambarcare (debarcare).
Limita dinainte a apărării se alege, de regulă, pe diguri, dane, în
clădirile şi pe plajele din apropierea portului.
Batalionul (compania) împreună cu elemente ale sistemului naţional
de apărare poate organiza raionul de apărare (punctul de sprijin) într-un
sector al portului, iar în porturile mici pe întreaga suprafaţă a acestuia.
La amenajarea genistică a raionului de apărare (punctului de sprijin)
comandantul de batalion (companie) este obligat : să insta leze baraje
antidesant în apă, pe mal (diguri), la intrările in porturi şi în sectoarele
favorabile debarcării inamicului; să amenajeze pentru apărare toate
clădirile (magaziile, depozitele) şi instalaţiile portuare de menţinerea
cărora depinde stabilitatea apărării.
Sistemul de foc se organizează astfel, încît inamicul să poată fi lovit
atît pe apă, cît şi pe uscat, fiind combinat cu baraje.
 Art. 273. Luîncl hotărîrea pentru apărare, comandantul de batalion
(companie) trebuie să aibă în vedere : porţiunile cele mai favorabile
debarcării; sistemul de observare şi legătură existent în port şi în
apropierea acestuia; existenţa lucrărilor permanente de apărare şi
posibilităţile de folosire a acestora ; existenţa clădi rilor, magaziilor,
lucrărilor subterane şi posibilitatea amenajării lor pentru apărare ; existenţa
navelor, ambarcaţiunilor mici şi posibilitatea întrebuinţării acestora pentru
manevra de forţe ; posibilitatea
întrebuinţării desantului aerian tactic debarcat de către inamic atît în
port, cît şi în apropierea acestuia; zonele (punctele) cele mai probabile de
acţiune a scafandrilor de diversiune.
Art. 274. La înştiinţarea despre apropierea desantului maritim
{fluvial) de port se intensifică observarea, iar subunităţile şi mijloa cele ele
foc ocupă poziţiile pregătite din timp.
Mijloacele de foc intră în luptă succesiv, începând cu artileria
(aruncătoarele) care execută foc concentrat şi foc de baraj asupra navelor
de transport desant.
Pe măsura apropierii desantului maritim (fluvial) de port se execută
trageri prin ochire directă cu mijloacele antitanc, apoi cu întregul
armament. La apropierea navelor de desant şi pe timpul debarcării
desantului se întrebuinţează intens aruncătoarele de flăcări şi de
grenade incendiare dispuse pe diguri, cheiuri, maluri. Forţele principale
ale desantului maritim (fluvial) al inamicului se resping prin eforturile
comune ale batalionului (companiei), navelor participante la apărarea
portului, subunităţilor de grăniceri, ale Ministerului de Interne, de gărzi
patriotice şi celorlalte formaţiuni de apărare.
în port lupta se duce pentru menţinerea fiecărui raion şi punct de
sprijin (dig, clădire, magazie, siloz, instalaţie portuară), chiar în condiţiile
încercuirii acestora de către inamic.
Pentru respingerea cu succes a debarcării desantului maritim
(fluvial) al inamicului trebuie avut în vedere că acesta nu va debarca pe un
front continuu şi că poate schimba sectoarele (punctele) de debarcare. Ca
urmare, forţele din raioanele învecinate, unde ina micul nu a debarcat,
nu vor fi scoase din dispozitivul lor decît după clarificarea situaţiei.
Dacă inamicul a reuşit să debarce pe plajele clin apropierea portului
sau în port, comandantul ele batalion (companie), în funcţie de situaţie,
ia măsuri pentru executarea contraatacurilor.
In port contraatacurile se vor executa mai devreme decît în cazuri
obişnuite, cu subunităţi mici de valoare pluton (grupă) şi vor viza
fracţionarea, încercuirea şi nimicirea inamicului pe părţi. Cînd situaţia
permite, acestea vor fi coordonate cu acţiunile desan tului maritim (fluvial)
antidesant, debarcat în flancul şi spatele inamicului care a reuşit să
cucerească o parte din port.
 In situaţia că batalionul n-a reuşit să respingă desantul mari tim
(fluvial) sau aerian, menţine cu fermitate poziţiile ocupate, interzice
pătrunderea inamicului în adîncime şi spre flancuri, creînd eşalonului
superior condiţii pentru a-1 nimici.
Art. 275. Punctul de comandă al batalionului (companiei) se dispune
în lucrări subterane, subsoluri, demisoluri, cu posibilităţi de ieşire pe mai
multe direcţii.

10. APĂRAREA ÎN ZONE CU CULTURI ÎNALTE

Art. 276. Apărarea batalionului (companiei) este influenţată de
caracteristicile terenului, întinderea, înălţimea şi densitatea culturilor,
existenţa posibilităţilor de a se produce inundaţii şi incendii de mari
proporţii.
Lupta de apărare este avantajată de posibilitatea executării în
ascuns a acţiunilor şi mascării diapozitivului de luptă, realizării prin
surprindere a manevrei de forţe, mijloace şi foc. Observarea, orientarea,
conducerea, indicarea direcţiilor de deplasare a subunităţilor, dispunerea şi
paza punctelor de comandă sînt îngreuiate.
Art. 277. La constituirea dispozitivului de luptă trebuie să se ia
măsuri suplimentare pentru siguranţa flancurilor şi interva lelor ; pentru
mărirea stabilităţii acestuia trebuie să se ţină seama de existenţa
lucrărilor de hidroamelioraţii şi posibilităţilor de pro vocare a inundaţiilor.
Limita dinainte a apărării se alege pe aliniamente care includ punctele
tari din teren. Cînd aceasta este stabilită în interiorul culturilor, în faţă se
trimite siguranţa de luptă sau se organizează poziţia înaintată.
Art. 278. Sistemul de foc trebuie să asigure lovirea inami cului cu
focul tuturor categoriilor de armament atît în faţa limitei dinainte a apărării,
cît şi în interiorul acesteia. Atenţie deosebită se acordă executării focului
pumnal, de flanc şi încrucişat, prin surprindere.
Art. 279. Pe timpul ducerii luptei de apărare se folosesc frec vent
ambuscadele, capcanele şi acţiunile militarilor (luptătorilor) pregătiţi
pentru lupta împotriva blindatelor.
Pentru oprirea ofensivei inamicului, cu aprobarea eşalonului superior,
se produc inundaţii şi incendii.
Contraatacurile se execută cu subunităţi mici, prin surprin dere,
simultan din mai multe direcţii.

11. APĂRAREA PE TIMP DE IARNĂ

Art. 280. Batalionul (compania) organizează apărarea pe timp de
iarnă astfel ca în cadrul raionului de apărare (punctului de sprijin) să
fie incluse, pe cît posibil, localităţi, zone (platforme) industriale şi alte
acoperiri care permit adăpostirea personalului.
Limita dinainte a apărării se alege, de regulă, înapoia obsta colelor
greu accesibile pentru blindatele şi infanteria inamicului (rîpe, cursuri
 de apă şi lacuri cu maluri abrupte, mlaştini). Pe drumurile şi căile de acces
către aceasta se instalează cîmpuri de mine şi alte baraje genistice, se
planifică focul artileriei (aruncătoarelor), tancurilor, mijloacelor antitanc şi
se pregătesc distrugeri. Pe cursurile de apă, lacuri, bălţi şi cana'luri
îngheţate, pe anumite porţiuni, lîngă malul propriu, se prevede minarea
şi distrugerea gheţii cu ajutorul explozivului.
Lucrările genistice şi barajele se execută ţinînd seama de gro simea
stratului de zăpadă. Cînd stratul de zăpadă este gros, se execută
tranşee şi şanţuri de comunicaţie în zăpadă.
Art. 281. La realizarea dispozitivului de luptă şi stabilirea direcţiei
de interzis trebuie să se ţină seama că unele direcţii inaccesibile în alte
anotimpuri devin accesibile ca urmare a gerului şi invers, datorită
stratului de zăpadă pot deveni greu accesibile.
Eşalonul doi (rezerva) şi alte elemente de dispozitiv se dispun mai
aproape de limita dinainte a apărării pentru a putea interveni oportun pe
direcţiile ameninţate.
Tancurile şi transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) se
folosesc pentru interzicerea ofensivei inamicului de-a lungul
comunicaţiilor. Parte din ele intră în compunerea eşalonului doi (rezervei)
pentru executarea contraatacurilor.
Din cadrul eşalonului doi (rezervei) se constituie subunităţi de
schiori care intervin pentru nimicirea inamicului pătruns în intervale şi
detaşamentelor de schiori care acţionează 'în spatele trupelor proprii sau
pentru executarea contraatacurilor.
în siguranţa de luptă se destină subunităţi de schiori întărite . cu
mitraliere şi dotate cu sănii. Intervalele se supraveghează cu patrule de
schiori.
Art. 282. Pe timp de iarnă particularităţile asigurării genistice
constau în : executarea lucrărilor genistice şi a barajelor în condi ţiile
terenului îngheţat şi acoperit cu un strat de zăpadă de grosime variabilă ;
amenajarea unor obstacole din zăpadă sau gheaţă (copci în gheaţă, valuri
de zăpadă, avalanşe) ; instalarea de baraje şi pregătirea unor distrugeri pe
direcţiile care prin îngheţ pot deveni favorabile atacului (cursuri de apă,
lacuri, mlaştini) ; asigurarea permanentă a practicabilităţii drumurilor de
manevră, aprovizionare şi evacuare prin curăţirea zăpezii, marcarea şi
protecţia împotriva înzăpezirii în special, la punctele obligate de trecere şi
greu accesibile ; executarea lucrărilor pentru încălzirea şi adăpostirea
subunităţilor şi formaţiunilor de apărare ; aprovizionarea cu apă;
mascarea lucrărilor şi obiectivelor în funcţie de specificul ano timpului.
Pentru executarea la timp a lucrărilor se folosesc cu mai mare intensitate
mijloacele mecanizate şi explozivul. Unele lucrări se pot amenaja în
umplutură, semiumplutură sau chiar direct în stratul de zăpadă.
Art. 283. Pregătind apărarea pe timp de iarnă, comandantul de
batalion (companie) este obligat : să organizeze cît mai temeinic pentru
apărare nodurile de comunicaţii, localităţile şi porţiunile împădurite ; să
pregătească focul diferitelor mijloace asupra căilor de acces ascunse spre
limi ta dinai nt e a apărării care pot fi folo site de inamic ; să asigure
temeinic flancurile şi intervalele, ţinînd seama de posibilitatea întoarcerii sau
învăluirii dispozitivului de luptă de către subunităţile inamicului care
acţionează pe schiuri ; să analizeze posibilitatea producerii de avalanşe (în
munţi) şi să ia măsuri corespunzătoare de prevenire ; să ia măsuri pentru
adunarea cît mai rapidă a răniţilor, acordarea primului ajutor şi evacuarea
lor.
în condiţiile dezgheţului raionul de apărare (punctul de sprijin) se
alege în afara zonei inundabile, se consolidează taluzurile lucră rilor pentru a
preveni surpările şi avalanşele, se asigură la autovehicule mijloace pentru
mărirea capacităţii de deplasare şi trecere şi se realizează stocuri
suplimentare de materiale de toate categoriile.
Art. 284. Atenţie deosebită se acordă măsurilor de prevenire a
degerării personalului şi avariilor la autovehicule (prin îngheţarea apei în
sistemul de răcire), amenajării punctelor de încălzire şi înlocuirii periodice
a subunităţilor care se găsesc în eşalonul întîi, în misiuni de cercetare şi
siguranţă, asigurării la timp a personalului cu îmbrăcăminte călduroasă,
costume de mascare, hrană caldă şi ceai.

12. APĂRAREA ÎNTR-UN RAION (PUNCT DE SPRIJIN)

FORTIFICAT

Art. 285. Batalionul (compania) apără un raion (punct de sprijin)

fortificat, găsindu-se în eşalonul întîi, în eşalonul doi sau în r-e-zerva eşalonului
superior. Uneori, batalionul (compania) poate apăra independent un raion de
apărare (punct de sprijin) fortificat pentru interzicerea unei comunicaţii sau
apărarea unui obiectiv important.
Raionul de apărare (punctul de sprijin) cuprinde lucrări de fortificaţii
permanente şi de campanie, baraje şi obstacole.
Baza apărării o constituie punctele de sprijin de companie şi pluton, în
cadrul cărora cazematele au un rol important. în vederea acoperirii cu foc a
intervalelor dintre punctele de sprijin fortificate se execută lucrări de
campanie, care se ocupă de către subunităţi ale batalionului (companiei),
precum şi de gărzi patriotice.
Lucrările de fortificaţii permanente şi de campanie trebuie să asigure
posibilitatea executării focului eficace de flanc şi încrucişat şi manevra
oportună a acestuia, rezistenţă sporită faţă de loviturile nucleare, ale
aviaţiei, rachetelor şi focului artileriei inamicului, protecţia personalului
faţă de armele de nimicire în masă şi realizarea conducerii.
Art. 286. Lărgimea şi adîncimea raionului de apărare (punctului de
sprijin) fortificat depind de compunerea de luptă, caracteris ticile terenului
şi numărul de lucrări de fortificaţii permanente existente fiind, de regulă,
mai mari ca în condiţiile obişnuite.
 Art. 287. In apărarea pe aliniamente (raioane) fortificate, raionul de
apărare (punctul de sprijin) se amenajează pentru apărare circulară şi"
ducerea luptei de durată. în intervalele dintre cazemate şi punctele de
sprijin în care inamicul poate ataca cu tancuri se instalează cîmpuri de mine
antiblindate şi antiinfanterie combinate, alte obstacole împotriva blindatelor
(şanţuri antitanc, grinzi metalice în beton, arici metalici, colţi antitanc,
reţele de sîrmă ghimpată sub tensiune, baricade). Atenţie deosebită se
acordă executării lucrărilor de mascare. în toate situaţiile trebuie să se
prevadă şi măsurile pentru distrugerea, la ordin, a lucrărilor de fortificaţii
care ar putea fi folosite de inamic.
Art. 288. Dispozitivul de luptă al batalionului (companiei) poate fi
realizat cu toate subunităţile dispuse în raionul (punctul de sprijin) fortificat
sau cu o parte se ocupă lucrările de fortificaţii permanente, iar altă parte
— poziţiile din afara acestora.
Unele subunităţi de artilerie (aruncătoare), tancurile şi trans -
portoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) se dispun în poziţii de tragere
în intervalul dintre lucrările de fortificaţii şi la flancurile subunităţilor,
pentru a mări stabilitatea apărării.
Subunităţile de gărzi patriotice se dispun în lucrările de fortifi caţii
sau în afara acestora. în ultimul caz, acestea apără flancurile şi
intervalele dintre punctele de sprijin fortificate, participând la n i m i c i r e a
i n a m i c u l u i ş i i n t e r z i c e r e a m a n e v r e i d e î n t o a r c e r e şi învăluire.
Art. 289. Sistemul de foc trebuie să asigure stabilitatea apărării şi să
permită executarea eficace a focului concentrat, de flanc şi încrucişat.
Focul armamentului din lucrările de fortificaţii perma nente se
completează cu cel al armamentului dispus în afara acestora şi se combină
cu sistemul de baraje şi obstacole, pentru a interzice
apropierea inamicului de raionul de apărare (punctul de sprijin)
fortificat.
Art. 290. în hotărîre comandantul de batalion (companie), în afară de
elementele cunoscute, mai stabileşte : lucrările de fortificaţii permanente
(natura lor, poziţia crenelurilor şi direcţiile de tragere) cuprinse în structura
apărării ; barajele genistice din faţă, de la flancurile şi din spatele
lucrărilor de fortificaţii permanente.
Art. 291. Pe timpul pregătirii de foc a inamicului, subunităţile dispuse
în afara lucrărilor de fortificaţii intră în cazemate şi adăpos turi. Pe poziţii
rămîn numai observatorii şi militarii de la arma mentul de serviciu.
Pentru a interzice -apropierea şi pătrunderea inamicului în raionul
de apărare (punctul de sprijin) fortificat, atenţie deosebită se acordă
luptei împotriva grupurilor de asalt, mijloacelor antitanc, subunităţilor de
aruncătoare de flăcări, de grenade incendiare, elicopterelor de luptă şi
blindatelor inamicului, care trebuie lovite cu focul tuturor categoriilor de
armament.
 Inamicul pătruns în raionul de apărare (punctul de sprijin) fortificat
este oprit şi nimicit cu focul armamentului din lucrările de fortificaţii
permanente şi din afara acestora, precum şi prin contraatacuri.
Contraatacul se execută prin surprindere, din direcţii diferite, încetând
de la cele mai mici subunităţi, de regulă, cu eşalonul doi (rezerva) şi alte
subunităţi şi formaţiuni de apărare care nu sînt dispuse în lucrările de
fortificaţii permanente.
După executarea contraatacului şi ajungerea pe limita dinainte a
apărării se iau măsuri pentru refacerea şi consolidarea lucrărilor de
fortificaţii, reorganizarea sistemului de foc, barajelor şi obstaco lelor,
evacuarea răniţilor şi completarea stocurilor de materiale, în special la
muniţie şi carburanţi-lubrifianţi.

13. APĂRAREA OBIECTIVELOR DIN ADÎNCIME

Art. 292. Batalionul (compania) poate fi destinat pentru paza şi

apărarea obiectivelor importante din adîncime (mari unităţi sau unităţi de
rachete şi de asigurare tehnică cu rachete, noduri de comunicaţii şi
orografice, treceri peste cursurile de apă, aerodromuri, porţiuni de
comunicaţie, baraje, depozite) împotriva acţiunilor elementelor de cercetare-
diversiune şi teroriste, subunităţilor de desant aerian şi aeramobile,
precum şi a detaşamentelor înaintate şi de întoarcere ale inamicului
infiltrate în adîncimea apărării.
Pentru paza şi apărarea unui obiectiv important dispus pe o suprafaţă
de 5-10 km pătraţi se destină, de regulă, un batalion întărit ; pentru un
obiectiv cu o suprafaţă de 2-4 km pătraţi — o companie întărită.
în acest scop, batalionului (companiei) de infanterie (companiei de
vînători de munte) i se subordonează subunităţi de gărzi patriotice şi alte
formaţiuni de apărare.
Paza şi apărarea obiectivelor se realizează prin descoperirea la timp a
elementelor de cercetare, siguranţă şi forţelor principale ale inamicului ;
interzicerea de la mare distanţă de obiectiv a apropierii şi pătrunderii
inamicului care afluieşte către acesta ; apărarea cu fermitate a
obiectivului, prin nimicirea cu foc şi prin contraatacuri a inamicului
pătruns în perimetrul acestuia ; paza şi siguranţa nemijlocită a clădirilor şi
instalaţiilor existente în cadrul obiectivului.
Subunităţile de mitraliere (rachete portative, cu bătaie apro piată)
antiaeriene participă la apărarea antiaeriană a unor obiective ca : poduri
şi treceri peste cursuri de apă, staţii de cale ferată, insta laţii portuare,
noduri de comunicaţii, dispunîndu-se în interiorul sau în imediata lor
apropiere (la capetele sau la mijlocul obiecti velor liniare) pentru
nimicirea inamicului aerian care atacă la înălţimi mici şi în picaj.
Art. 293. Batalionul (compania) organizează paza şi apărarea unui
obiectiv, de regulă, circular. Baza apărării o constituie punctele de sprijin
independente de companie (pluton), dispuse cu limita dinainte la
depărtare de 2-5 km în faţa perimetrului obiectivului. în faţa punctelor de
sprijin, la depărtare de 1-2 km se trimit patrule (echipe) de cercetare şi
posturi de pază (pînde) ; pe direcţiile mai importante se organizează
ambuscade. Pentru coordonarea acţiunilor acestor elemente, fiecărei
companii (pluton) i se stabileşte o fîşie de siguranţă care cuprinde
porţiunea de teren din faţă, de la flancurile şi spatele punctului de sprijin
în care compania (plutonul) realizează siguranţa, execută cercetarea şi
controlul accesului în sectorul de responsabilitate. Adîncimea fîşiei de
siguranţă se stabileşte în funcţie de posibilităţile de observare la distanţe
cît mai îndepărtate, iar dezvoltarea lor de front, de realizarea unei
supravegheri circulare, în acest scop, fîşiile de siguranţă ale companiilor
(plutoanelor) trebuie să se intersecteze în aşa fel ca toate direcţiile care duc
spre obiectiv să fie observate şi apărate cu foc.
Elementele de cercetare şi siguranţă au misiunea de a desco peri
prezenţa inamicului, de a captura sau nimici grupurile de cercetare-
diversiune şi de siguranţă şi de a alarma subunităţile proprii
la apariţia acestora, precum şi a desantului aerian sau subunită ţilor
aeromobile.
Pe unele căi de acces spre obiectiv se instalează baraje şi se pregătesc
distrugeri, care vor fi acţionate la ordin.
Pe comunicaţiile principale şi în interiorul raionului de apărare
(punctului de sprijin) se organizează serviciul de pază şi ordine cu subunităţi
de valoare grupă, avînd ca misiuni : supravegherea, paza şi apărarea
instalaţiilor principale din interiorul obiectivului ; descoperirea, reţinerea,
capturarea sau nimicirea elementelor suspecte şi de cercetare-diversiune
pătrunse pe căile de acces spre obiectiv sau în perimetrul acestuia ;
participarea la înlăturarea avariilor, distrugerilor şi la stingerea incendiilor 1 .
Paza nemijlocită a diferitelor elemente componente ale obiect i vul ui
se asi gură, de regul ă, de căt re personal ul de deservi re a acestora.
Pentru rezolvarea unor situaţii neprevăzute se constituie o rezervă
de valoare 1-2 plutoane şi mijloace de foc la dispoziţia comandantului.
Rezerva se foloseşte pentru întărirea apărării pe unele direcţii, nimicirea
prin contraatacuri a inamicului pătruns în raionul de apărare (punctul de
sprijin), participarea la înlăturarea avariilor, distrugerilor şi la localizarea
incendiilor. Ea se dispune într-un loc central astfel încît să poată interveni
oportun pentru rezolvarea oricăror situaţii neprevăzute.
Subunităţile de gărzi patriotice din subordine se folosesc pentru
apărarea unor direcţii, paza nemijlocită a unor elemente ale obiec tivului sau
ca subunităţi de cercetare, pază, siguranţă, ordine, con trol şi îndrumare a
circulaţiei.
 Cînd inamicul întrebuinţează desantul aerian (subunităţi aero mobile),
acesta va fi nimicit fără a i se da posibilitatea să atace obiectivul.
Art. 294. Batalionul (compania) poate organiza paza şi apărarea unui
nod de comunicaţii (orografic) în funcţie de importanţa acestuia,
independent sau împreună cu subunităţi de pază din Ministe rul de Interne
şi de gărzi patriotice.
Apărarea unui nod de comunicaţii (orografic) se organizează pe puncte
de sprijin dispuse pe forme tari din teren asigurate în faţă şi pe flancuri
cu baraje.
Cînd nodul de comunicaţii este situat în interiorul unei localităţi,
dispozitivul de pază şi apărare trebuie să includă cele mai dominante şi
rezistente clădiri din jurul acestuia care să permită observarea şi controlul
tuturor căilor de acces ce converg către obiectiv şi executarea unui foc
eficace pe toate direcţiile probabile de apropiere şi pătrundere a
inamicului. Pe căile de acces ascunse care conduc către nodul de
comunicaţii se instalează pînde, elemente de siguranţă, precuta şi baraje
genistice.
Lupta începe o dată cu descoperirea elementelor de cercetare şi
siguranţă ale inamicului. Acestea se capturează de către subunită ţile de
cercetare şi de siguranţă, de regulă, fără deschiderea focului. Cînd acest
lucru nu este posibil, ele se nimicesc prin foc executat din poziţii de
tragere de rezervă sau vremelnice.
Inamicul care atacă în forţă este lovit iniţial cu focul elemente lor de
siguranţă, a căror repliere se asigură cu focul executat din cadrul
punctelor de sprijin.
Atacul inamicului este respins în faţa raionului de apărare (punctul
de sprijin), astfel ca acesta să nu ajungă la nodul de comuîiicaţii.
Pe timpul ducerii luptei forţele şi mijloacele de pe direcţiile pe care
nu acţionează inamicul, precum şi rezerva se folosesc pentru limitarea
eventualelor pătrunderi ale inamicului sau pentru nimi cirea celui pătruns
în dispozitivul de apărare.
După respingerea atacului inamic se reorganizează imediat sis temul
de foc şi de baraje şi se iau măsuri ca, împreună cu persona lul de
deservire a nodului de comunicaţii, să se înlăture avariile produse
pent ru ca acest a să fi e redat t rafi cul ui în t i m pul cel mai scurt.
Comandanţii de subunităţi sînt obligaţi să analizeze posibilităţile
inamicului de a întrebuinţa desantul aerian (subunităţi aeromo- biie) şi să
ia măsuri pentru descoperirea acestuia şi nimicirea sau blocarea, după caz,
fără a-i da posibilitatea să atace nodul de comunicaţii.
Art. 295. Batalionul poate organiza paza şi apărarea a 2-3 treceri
permanente peste un curs de apă dispuse la 1,5-2 km una de alta ;
compania — o trecere permanentă. Forţele şi mijloacele batalionului
(companiei) se dispun, de regulă, pe ambele maluri ale cursului de apă,
majoritatea acestora fiind concentrate pe direcţia cea mai favorabilă
atacului inamicului. Baza apărării o constituie punctele de sprijin de
companie (plutoane), în care scop acestea se dispun la o distanţă mai mare
de cursul de apă, pe forme tari din teren, care să asigure scoaterea
trecerii permanente de sub focul tunurilor cu tragere prin ochire directă,
stabilitatea apărării şi lovirea cu foc a inamicului de la distanţe cit mai
mari.
Dispozitivul de luptă adoptat trebuie să permită manevra de foc, forţe şi
mijloace de pe o direcţie pe alta (de pe un mal pe altul) pentru a respinge
cu succes acţiunile inamicului către cursul de apă, din orice direcţie.
Direcţiile favorabile acţiunilor inamicului şi intervalele dintre
punctele de sprijin se închid cu baraje.
In scopul zădărnicirii încercărilor inamicului de a distruge trecerile
permanente peste cursul de apă, prin lansarea în amonte a minelor
plutitoare, se destină echipe care să oprească minele prin instalarea de plase
în amonte sau să le dirijeze printre pilonii de susţinere ai podului.
Pentru paza nemijlocită a trecerilor permanente se destină cîte o
gardă.
Dacă inamicul întrebuinţează desantul aerian (subunităţi aero- mobile)
acţiunile acestuia vor fi respinse fiind lovit cu foc încă de pe timpul
deşănţării (debarcării), precum şi pe timpul apropierii de obiectiv.
Art. 296. Pentru paza şî apărarea unui aerodrom se destină, de regulă,
un batalion căruia i se subordonează subunităţi din Ministerul de Interne, de
gărzi patriotice şi alte formaţiuni de apărare. Compania acţionează în
cadrul batalionului.
In vederea apărării aerodromului se organizează :
— aliniamentul siguranţei de luptă, pe care se dispun 3-4 subunităţi
de valoare pluton-grupă, pe direcţiile cele mai probabile de acţiune a
inamicului, care au misiunea de a descoperi, captura sau nimici
elementele de cercetare-diversiune şi teroriste, de a interzice apropierea
lor de aerodrom şi de a alarma subunităţile proprii la apariţia forţelor
superioare ale acestuia. Pe aliniamentul siguranţei de luptă, în afară de
punctele de sprijin (poziţiile de apărare), se prevăd posturi de observare,
patrule (echipe) de cercetare şi pînde ;
— cel puţin două aliniamente de apărare care trebuie să
includă forme tari din teren ; primul se organizează la 2-3 km faţă de
aerodrom, iar cel de-al doilea pe perimetrul acestuia. Pe aceste
aliniamente se dispun majoritatea forţelor şi mijloacelor batalionului, pe
puncte de sprijin de companie (pluton) cu intervale mărite, însă cu
legătură de vedere şi foc între ele ;
— un raion de dispunere a rezervei şi celorlalte mijloace aflate la
dispoziţia comandantului de batalion, ales către centrul dispoziti vului de
luptă, de unde se poate interveni oportun pe direcţiile ameninţate.
Subunităţile Ministerului de Interne, de gărzi patriotice şi alte
formaţiuni de apărare se pot găsi atît pe aliniamentul siguranţei de luptă, pe
aliniamentele de apărare, cît şi în rezerva batalionului.
 Sistemul de foc se organizează circular, cu densitatea cea mai mare
pe direcţiile favorabile de acţiune a inamicului, fără a se neglija flancurile
şi intervalele dintre subunităţi. El se completează cu baraje şi obstacole
apărate cu foc.
Lucrările genistice din cadrul punctelor de sprijin constau din şanţuri
de tragere, tranşee, şanţuri de comunicaţie şi poziţii de tra gere pentru
toate mijloacele de foc.
Clădirile, hangarele se pregătesc pentru apărare după princi piile
luptei în localitate.
Elementele de cercetare şi siguranţă ale inamicului se nimi cesc
sau se capturează de către posturile de pază, ambuscade sau patrule de
cercetare. Desantul aerian (subunităţile aeromobile) va fi lovit cu foc pe
timpul deşănţării (debarcării), iar pe timpul apropierii de obiectiv va fi
hărţuit permanent, astfel îneît să-i producă pierderi mari şi să nu-i dea
posibilitatea să atace.
Pe timpul apropierii forţelor principale ale inamicului de aero drom,
elementele de siguranţă le hărţuiesc continuu producîndu-le cît mai multe
pierderi prin foc executat de la mare distanţă, obligîn-du-le să se desfăşoare
prematur. Elementele de siguranţă sînt sprijinite cu foc de către mijloacele
aflate la dispoziţia comandantului de batalion şi de către cele dispuse pe
aliniamentul de apărare.
Atacul forţelor principale ale inamicului se respinge cu focul tuturor
mijloacelor subunităţilor de pe direcţia lor de acţiune, îndeo sebi prin foc
concentrat, de flanc şi încrucişat.
Batalionul trebuie să apere cu fermitate raionul încredinţat şi să nu
permită apropierea inamicului de aerodrom. Pentru a respinge inamicul pe
anumite direcţii şi care ameninţă să rupă apărarea se iau măsuri pentru
manevra focului, forţelor şi mijloacelor de pe direcţiile neameninţate
pentru întărirea celor supuse atacului puternic al inamicului.
Inamicul oare a reuşit să pătrundă în interiorul raionului de apărare
este nimicit prin contraatacuri executate cu rezerva şi cu subunităţile
regrupate de pe direcţiile pe care acesta nu acţionează. Contraatacurile
trebuie executate imediat ce s-a realizat pătrunderea, prin surprindere şi,
pe cît posibil, din mai multe direcţii. După nimicirea (respingerea) inamicului
pătruns se iau măsuri pentru refacerea apărării în sectorul acţiunilor de
luptă.
In cazul în care inamicul a reuşit să pătrundă pe aerodrom şi
batalionul nu-1 poate nimici cu forţele de care dispune, prin foc de toate
categoriile îi produce pierderi cît mai mari şi menţine cu fermitate poziţiile
ocupate pînă la sosirea altor forţe de intervenţie.
Comandantul subunităţii de intervenţie coordonează atacul din
exterior cu- lupta batalionului care apără aerodromul, acţiune
care trebuie să ducă la încercuirea, fracţionarea şi nimicirea inami cului pe
părţi în timpul cel mai scurt.
 După nimicirea inamicului comandantul de batalion ia mă suri
pentru refacerea apărării, reorganizarea sistemului de foc şi de baraje,
lichidarea urmărilor atacului inamicului, completarea cu muniţie şi alte
materiale, evacuarea răniţilor, adunarea armamen tului, muniţiei şi altor
materiale capturate de la inamic.
Subunităţile de mitraliere (rachete portative cu bătaie apro piată)
antiaeriene apără antiaerian principalele elemente ale aero dromului, în
special pista de decolare-aterizare, dispunîndu-se la capetele sau la
mijlocul acesteia.
Art. 297. Paza şi apărarea depozitelor de toate categoriile se
organizează şi execută după aceleaşi principii şi reguli cu cele ară tate la
apărarea aerodromurilor.
Art. 298. Paza şi apărarea unei porţiuni dintr-o comunicaţie (rutieră
sau feroviară) importantă se organizează de batalion (companie) în scopul
de a zădărnici acţiunile elementelor de cercetare-diversiune şi ale
desantului aerian, subunităţilor aeromobile de a interzice transporturile
prin blocarea locurilor obligate de trecere şi de a asigura executarea
ritmică a traficului rutier sau feroviar propriu.
Pentru pază şi apărare, batalionul poate primi o porţiune de
comunicaţii importantă cu o lungime de 10-12 km iar compania, de 3-
4 km, care se organizează pe sectoare de companii (plutoane).
Dispozitivul de luptă al batalionului (companiei) se compune, de
regulă, din : dispozitivele subunităţilor destinate să execute paza şi
apărarea nemijlocită a unor obiective (poduri, tuneluri, viaducte) aflate pe
porţiunea de comunicaţii ; elementele ele legătură între subunităţile care
execută paza şi apărarea nemijlocită a obiective lor ; elementele
serviciului de comenduire şi îndrumare a circu laţiei ; rezerva la
dispoziţia comandantului de batalion (companie).
Pentru paza şi apărarea unor obiective cu dezvoltare nu prea mare,
se destină subunităţi de valoare pluton-grupă dispuse 1-a capetele
podurilor, lîngă pilonii de susţinere a acestora, la intrările şi ieşirile
din viaducte şi tuneluri, la gurile de aerisire ale acestora.
Elementele de legătură dintre subunităţile care execută paza şi apărarea
nemijlocită a obiectivelor sînt constituite din patrule (echipe) de
cercetare, pichete şi posturi de pază, posturi de obser vare, pînde. Ele se
dispun în teren, mascat, pe forme dominante şi pe ambele părţi ale
comunicaţiei. Pentru a putea realiza observarea circulară, în teren
acoperit, în locurile obligate de trecere sau în porţiunile de comunicaţie
aflate în debleu elementele de legătură se instalează mai aproape de
comunicaţie.
Rezerva batalionului (companiei) se dispune în apropierea co-
municaţiei, într-un loc de unde se poate interveni oportun în toate direcţiile.
Batalionul (compania) trebuie să descopere, captureze şi să
nimicească elementele de cercetare-diversiune şi ale desantului aeri an
(subunităţile aeromobile) ale inamicului care încearcă să cuce rească
 (blocheze) sau să distrugă porţiunea de comunicaţie, obiec tivele
importante (poduri, tuneluri, viaducte), precum şi instala ţiile aferente
acestora (linii telefonice, telegrafice, conducte de toate felurile).
Pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă se
iau măsuri suplimentare pentru sporirea densităţii elementelor de
dispozitiv, stabilirea de semnale de recunoaştere reciprocă pen tru
prevenirea accidentelor, precum şi pentru respectarea strictă a
regulilor de mascare.
în toate situaţiile se stabilesc semnale de recunoaştere, cu
personalul de revizie şi control al căii de comunicaţie.
Persoanele care circulă pe comunicaţie, se îndreaptă spre aceasta,
ori sînt găsite în apropiere, se identifică, iar dacă sînt suspecte se reţin şi se
predau organelor în drept.
Inamicul care se apropie de comunicaţie este capturat prin
surprindere, fără a deschide focul ; cînd acest lucru nu este posibil va fi
nimicit prin foc şi prin acţiunea hotărîtă a subunităţilor.
Cînd inamicul a reuşit să producă unele distrugeri pe comu nicaţie,
după nimicirea lui şi punerea în ordine a dispozitivului de pază şi
apărare, batalionul (compania) participă cu o parte din efective la
refacerea porţiunilor de comunicaţie (lucrărilor de artă) distruse, avariate
sau la amenajarea unor varientări (dacă terenul permite).
Art. 299. în toate situaţiile, comandantul de batalion (com panie)
trebuie să stabilească locuri de odihnă pentru personal. Aceste locuri
se aleg cît mai ferit de observarea terestră şi aeriană a inamicului, de
regulă în clădiri unde sînt condiţii de cazare, încălzire şi preparat hrană sau
alte locuri favorabile dispuse în apropierea punctelor de sprijin şi a
celorlalte elemente de dispozitiv şi care vor trebui permanent păzite.
Rîndul la serviciu şi odihnă al personalului va fi planificat de
comandanţii de subunităţi. Cînd nu există pericolul de atac din partea
inamicului, pe timpul zilei se odihnesc, de regulă, 2/3 din efectiv, iar pe
timpul nopţii 1/3.

a se execută de către comandantul de batalion numai CAPITOLUL VIII

OFENSIVA

Art. 300. Ofensiva este forma de luptă de bază şi principală care se

adoptă în scopul nimicirii în timjp scurt a inamicului şi eliberării teritoriului
naţional ocupat de către acesta.
Scopul ofensivei subunităţilor se realizează prin : nimicirea forţelor
principale, mijloacelor de atac nuclear şi altor obiective importante ale
inamicului; lovirea prin surprindere şi dezvoltarea impetuoasă a ofensivei
în adîncimea apărării acestuia ; executarea oportună a manevrei de foc, forţe
şi mijloace pentru încercuirea, capturarea şi nimicirea inamicului ;
consolidarea aliniamentelor (raioanelor, obiectivelor) ocupate şi
respingerea contraatacurilor ; luarea măsurilor pentru evitarea
surprinderii ; menţinerea cooperării permanente în cadrul batalionului
(companiei), cu subunităţile vecine şi cu celelalte subunităţi militare şi
formaţiuni de apărare care acţionează pe direcţia de ofensivă ;
asigurarea acţiunilor de luptă şi conducerea neîntreruptă a
subunităţilor militare şi formaţiuni lor de apărare ; menţinerea
permanentă a iniţiativei.
Ofensiva trebuie să se ducă cu îndrăzneală, în ritm rapid, fără
întrerupere, ziua şi noaptea, folosindu-se pe larg toate formele de
manevre.
Art. 301. Ritmul rapid al ofensivei se realizează prin : cer cetarea
neîntreruptă, lovirea continuă şi oportună a inamicului ; exploatarea
imediată a efectelor loviturilor executate asupra inamicului cu toate
categoriile de armament; intensificarea la timp a eforturilor prin manevra
iscusită a forţelor şi mijloacelor ; trece rea rapidă prin raioane contaminate
şi cu baraje, peste obstacole sau ocolirea acestora ; refacerea în timp scurt a
capacităţii de luptă a subunităţilor ; menţinerea cooperării şi conducerea
neîntreruptă. Art. 302. Ofensiva se poate executa din contact nemijlocit cu
inamicul şi din mişcare, împotriva apărării inamicului organizată în grabă sau
din timp. Indiferent de procedeul de trecere la ofensivă adoptat,
batalionul (compania) trebuie să vizeze în permanenţă intervalele şi
flancurile inamicului, să-i fracţioneze forţele şi mijloa cele, să le izoleze
(încercuiască) şi să le nimicească.
Art. 303. Batalionul (compania) de infanterie şi compania de vînători
de munte acţionează, de regulă, în cadrul regimentului mecanizat sau de
infanterie moto (batalionului de infanterie), respectiv batalionului de
vînători de munte, în eşalonul întîi (în gruparea care atacă de front sau
care execută manevra de învăluire), în eşalonul doi sau în rezervă. Uneori,
batalionul. (compania) acţionează independent, ca detaşament înaintat,
detaşament de întoarcere, desant aerian tactic sau poate îndeplini şi
alte misiuni împreună cu subunităţi şi formaţiuni din sistemul naţional
de apărare, precum şi izolat de eşalonul superior.
Art. 304. în condiţii de izolare acţiunile de luptă se pregă tesc şi
se desfăşoară la ordin sau ca urmare a situaţiei create pe timpul
îndeplinirii unor misiuni de luptă, astfel : cîrid batalionul (compania)
acţionînd ca detaşament înaintat, este separat de eşa lonul superior ; cînd
este introdus pe o direcţie independentă care se deschide în adîncimea
apărării inamicului ; pe timpul îndeplinirii unor misiuni de raid,
incursiune, desant aerian tactic, deta şament de întoarcere în teren muntos-
îmjpădurit.
 Art. 305. Pentru ofensivă batalionul poate primi ca întărire pînă la
o companie de tancuri, o baterie de artilerie antitanc, un pluton de
mitraliere (rachete portative cu bătaie apropiată) anti aeriene, 1-3 grupe
de pionieri şi 1-2 grupe de aruncătoare de flă cări, iar în sprijin pînă la
un divizion de artilerie. I se pot subordona temporar pînă la 3 companii
(plutoane de arme) de gărzi patriotice sau alte formaţiuni de apărare.
Art. 308. Compania poate primi ca întărire 1-2 plutoane aruncătoare de
grenade antitanc sau un pluton de instalaţii de lansare rachete antitanc
dirijate, pînă la o grupă de pionieri şi- o grupă de aruncătoare de flăcări, iar
în sprijin 1-2 plutoane de tancuri şi pînă la o baterie de artilerie. I se mai
pot subordona temporar pînă la o companie (un pluton de arme) de gărzi
patriotice sau alte formaţiuni de apărare.
Art. 307. în funcţie de natura, valoarea inamicului şi carac terul
apărării acestuia, misiunea şi compunerea de luptă a subuni tăţilor, numărul
şi valoarea formaţiunilor de apărare subordonate, caracteristicile terenului
şi alte condiţii ale situaţiei batalionul din eşalonul întîi poate primi o fîşie
de ofensivă largă de pînă la 4 km şi poate ataca pe un front de pînă la 3
km ; compania poate ataca pe un front de pînă la 1 km.
Intervalele dintre companii sînt, de regulă, de pînă la 300 m, iar
între plutoane — de pînă la 100 m.
Art. 308. Batalionul (compania) din eşalonul întîi poate primi misiune
imediată şi direcţie ulterioară de ofensivă.
In unele situaţii batalionul (compania) poate primi fie numai direcţie
de ofensivă, fie un obiectiv sau misiunea de a nimici subunităţile de desant
aerian, aeromobile sau grupurile de cercetare-diversiune ale inamicului.
Misiunea imediată a batalionului din eşalonul întîi ale regimentului
constă în nimicirea personalului şi tehnicii militare a inamicului din punctul
de sprijin al companiei din eşalonul întîi şi cucerirea acestuia, iar a companiei
din eşalonul întîi al batalionului, în nimicirea personalului şi tehrîicîî"
militare a inamicului din punctul de sprijin de pluton de pe limita
dinainte a apărării acestuia.
Ulterior, atacînd pe direcţia indicată, batalionul (compania), în
cooperare cu celelalte subunităţi, nimiceşte inamicul din adîncimea apărării.
Pe timpul dezvoltării ofensivei, batalionului (companiei) i se
precizează sau i se dau noi misiuni de luptă.
Art. 309. întrebuinţarea armelor de nimicire în masă şi mijloacelor
incendiare favorizează ducerea acţiunilor de luptă de către batalion
(companie), dezvoltarea ofensivei în ritm rapid şi îndepli nirea misiunilor de
luptă în timp scurt. *.
în aceste condiţii lărgimea fîşiei de ofensivă şi frontului de atac
este, de regulă, ca în condiţii obişnuite, însă cresc adîncimea misiunilor de
luptă şi ritmul de ducere a ofensivei. La ofensivă se trece, de regulă, din
mişcare ; fonma de manevră frecvent folosită este lovitura frontală.
 Misiunea imediată a batalionului (companiei) din eşalonul întîi
constă în nimicirea personalului şi tehnicii militare a inami cului din
raionul de apărare al batalionului din eşalonul întîi şi cucerirea acestuia.
Ulterior, atacînd pe direcţia indicată, batalionul (compania), în
cooperare cu celelalte subunităţi, nimiceşte inamicul din adîn cimea
apărării.
Batalionul destinat ca detaşament înaintat se constituie de la început şi
se întrebuinţează pe direcţia pe care se execută lovitu rile nucleare, în
scopul exploatării oportune a efectelor acestora.
în scopul scoaterii trupelor de sub efectele loviturii nucleare proprii
executată asupra punctelor de sprijin de pe limita dinainte a apărării
inamicului se stabileşte aliniamentul spaţiului de siguranţă pe care
subunităţile batalionului (companiei) nu trebuie să-1
depăşească înainte de executarea acestei lovituri.
Pe direcţia unde s-'a executat lovitura nucleară asupra bata lionului
din eşalonul întîi al inamicului, limita dinainte a apărării se atacă, de regulă,
din mişcare, pe transportoare amfibii blindate
(maşini de luptă). în funcţie de nivelul de radiaţie subunităţile pă trund în
adîncimea apărării inamicului prin breşele create de arma nucleară.
Art. 310. Misiunea de luptă a batalionului (companiei) din eşalonul doi
al regimentului (batalionului) sau din rezervă se stabileşte în funcţie de
condiţiile concrete ale situaţiei şi poate consta în : dezvoltarea ofensivei
pe direcţia principală ; participarea la respingerea contraatacurilor
inamicului ; înlocuirea subunităţilor din eşalonul întîi care au suferit
pierderi mari ; nimicirea inamicului din punctele de sprijin rămase
înapoia subunităţilor din eşalonul întîi şi alte misiuni.
La introducerea în luptă pentru dezvoltarea ofensivei în adîn-cime,
batalionul (compania) din eşalonul doi poate primi misiune imediată şi
direcţie ulterioară de ofensivă.
Art. 311. Dispozitivul de luptă se constituie ţinîndu-se seama de
misiunea primită şi concepţia acţiunilor, procedeele de trecere la
ofensivă, valoarea, natura şi posibilităţile inamicului, conţinutul şi
adîncimea misiunii de luptă, compunerea de luptă a batalionu lui
(companiei) şi formaţiunilor de apărare, de cantitatea de artile rie şi
posibilităţile acesteia de neutralizare a apărării inamicului, de
caracteristicile terenului.
Dispozitivul de luptă 'trebuie să asigure : vulnerabilitate redusă îaţă
de loviturile şi focul inamicului; manevra de foc, forţe şi mijloace ;
exploatarea rapidă a efectelor loviturilor aviaţiei, rache telor şi focului
artileriei ; intensificarea loviturii în adîncime şi, la nevoie, schimbarea
direcţiei de acţiune ; evitarea surprinderii şi realizarea acesteia asupra
inamicului.
în funcţie de situaţie şi misiunea primită, dispozitivul de luptă al
batalionului se constituie pe unul sau două eşaloane. Cînd batalionul îşi
constituie dispozitivul de luptă pe un eşalon, în re zervă destină 1-2
plutoane.
Dispozitivul de luptă al companiei se constituie cu toate plu-toanele
în linie, triunghi cu vîrful înapoi (înainte) sau eşalonat spre dreapta
(stînga).
în condiţii de izolare dispozitivul de luptă se constituie în funcţie de
situaţia tactică concretă, misiunea de îndeplinit, com punerea şi
posibilităţile forţelor şi mijloacelor izolate, precum şl de
condiţiile specifice de timp, anotimp şi teren.
Elementele de dispozitiv pot să fie aceleaşi ca la ofensiva obiş -
nuită sau se constituie în gruparea de atac şi captu ră, mijloacele
de sprijin, rezervă, subunităţile şi formaţiunile de asigurare a ac -
ţiunilor de luptă.
Art. 312. La ruperea apărării inamicului, eşalonul întîi al ba -
talionului se compune din 2-3 companii, cu mijloacele de întărire.
Misiunea eşalonului întîi constă în : nimicirea inamicului pe
adîncimea misiunii primite ; respingerea eventualelor contraatacuri
şi dezvoltarea ofensivei în cooperare cu eşalonul doi (rezerva) şi
subunităţile vecine ; consolidarea aliniamentelor (obiectivelor) ocu -
pate ; asigurarea introducerii în luptă a eşalonului doi (rezervei) ;
urmărirea inamicului care se retrage.
In compunerea eşalonului întîi al batalionului mai pot acţiona 1-
2 companii (plutoane de arme) de gărzi patriotice pentru execu tarea
unor atacuri cu obiectiv limitat, asigurarea flancurilor, inter valelor şi
consolidarea unor aliniamente (obiective) din teren.
Pe n tru exe cuta rea ma nevr ei de în v ălu ire (în toa rc ere ) în
funcţie de situa ţie, atît în gruparea care acţionează de front, cît şi
în cea care execută manevra se pot găsi 1-2 comlpanii (plutoane).
Batalionul (compania) se poate găsi şi cu toate forţele şi mijloacele
în g ru parea ca re acţionează de front sau în cea care execută
manevra.
în compunerea ambelor grupări pot acţiona 1-3 companii (plu -
toane) de gărzi patriotice.
Eşalonul doi se compune dintr-o companie de infanterie. în
cadrul acestuia poate acţiona şi o companie de gărz i pa triotice
pentru executarea unor misiuni cu obiectiv limitat.
Pe baza de plecare la ofensivă ca şi pe timpul ducerii luptei,
compania din eşalonul doi (rezerva) al batalionului se dispune (de -
plasează) la distanţa de 2-4 km faţă de aliniamentul de contact
(subunităţile din eşalonul întîi) şi se deplasează pe transportoare
amfibii blindate (maşini de luptă, autocamioane) sau pe jos, prin
salturi din acoperire în acoperire.
 Misiunea eşalonului doi constă în dezvoltarea în cooperare cu
eşalonul întîi a ofensivei pe direcţia ordonată, respingerea contra -
atacurilor şi înlocuirea unor subunităţi din eşalonul întîi care au
suferit pierderi mari.
Rezerva batalionului îndeplineşte, în principal, aceleaşi misi uni
ca şi eşalonul doi, însă potrivit posibilităţilor pe care le are.

Art. 313. Pentru ruperea apărării inamicului organizată din

timp, batalionul (compania) atacă, de regulă, pe jos înapoia tancu -
rilor de sprijin nemijlocit. Transportoarele amfibii blindate (maşi -
nile de luptă) se deplasează de la un aliniament la altul înapoia
subunităţilor şi le sprijină cu foc.
Pentru rupe rea apără rii inamicului organizată în grabă ca
şi pe direcţiile pe care apărarea acestuia, în special mijloacele lui an -
titanc, au fost puternic neutraliza te şi terenul permite ducerea
acţiunilor pe autovehicule, batalionul (compania) atacă, de
regulă, pe «transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) înapoia
tancurilor de sprijin nemijlocit sau ca desant pe tancuri.
Art. 314. Ora atacului limitei dinainte a apărării inamicului
(ora ,,C") este primită de comandantul de batalion (companie )
cu 1-2 ore înainte de plecarea la atac (înainte de încdperea
deplasării in cazul ofensivei din mişcare).

1. OFENSIVA DIN CONTACT NEMIJLOCIT CU

INAMICUL
Art. 315. Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul poate avea
lo c cu sau fără regrupa rea subun ităţ ilor ca r e a u dus ac ţiuni de
apărare sau prin înlocuirea celor aflate în contact cu inamicul ; atacul
se execută, de regulă, cu infanteria pe jos.
Pentru trecerea la ofensivă din contact nemijlocit cu inami -
cul batalionul ocupă, de regulă, baza de plecare la ofensivă, iar
compania — ; poziţia de plecare la ofensivă.
Art. 316. Baza de plecare la ofensivă a batalionului este fîşia
de teren organizată din punct de vedere genistic, avînd adîncimea
corespunzătoare acestuia şi cuprinde : poziţiile de plecare la ofen -
sivă ale companiilor din eşalonul întîi ; locul de dispunere al com -
paniei din eşalonul doi (plutoanelor clin rezervă) ; raionul poziţiilor de
tragere a artileriei şi aruncătoarelor; locul punctului de co mandă ;
drumuri pentru deplasarea rapidă şi mascată a subunită ţilor şi
formaţiunilor de apărare, aprovizionă ri şi evacuă ri; locul de
dispunere a subunităţilor şi formaţiunilor de servicii, tehnice şi
medicale.
Baza de plecare la ofensivă trebuie să asigure dispunerea în
ascuns a subunităţilor şi protecţia acestora împotriva mijloacelor
de foc ale inamicului, în special a celor de nimicire în masă şi mij -
loacelor incendiare, precum şi condiţii favorabile pentru trecere a
la ofensivă.
Batalionul (compania) ocupă baza (poziţia) de plecare la ofen sivă în
dispozitivul rezultat din hotărîrea comandantului şi este gata ca la
semnalul stabilit să treacă la ofensivă.
Pentru pregătirea bazei (poziţiei) de plecare la ofensivă se folosesc
la maximum lucrările existente în raionul fiecărei subunităţi. Pregătirea se
face, de regulă, pe timpul nopţii ; lucrările executate trebuie mascate pînă
în zorii zilei.
Pentru subunităţile de tancuri date ca întărire batalionului se
pregătesc poziţii de aşteptare la distanţa de 6-8 km faţă de limita dinainte
a apărării inamicului, în aşa fel încît să iasă pe alinia mentul de atac pe
timpul executării pregătirii de foc a ofensivei. Cînd se trece la ofensivă
cu sau fără regruparea subunităţilor care au dus acţiuni de apărare,
tancurile şi transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) pleacă la
atac, de regulă, direct din poziţiile pe care le-au ocupat pe timpul
apărării.

2. OFENSIVA DIN MIŞCARE

Art. 317. Ofensiva din mişcare se execută prin aducerea batalionului

(companiei) din adîncime dintr-un raion de concentrare situat la distanţa
de 40-60 km, fără ocuparea bazei (poziţiei) de plecare. Acesta realizează
dispozitivul din mişcare, iar limita dinainte a apărării se atacă prin
surprindere, de regulă, cu infanteria îmbarcată pe transportoare amfibii
blindate (maşini de luptă) sau ca desant pe tancuri fără oprire, în unele
situaţii şi cu o scurtă oprire de 10-15 minute necesară precizării
misiunilor de luptă, folosind efectul pregătirii de foc şi neutralizării
puternice a apărării inamicului, sprijinul aviaţiei, artileriei şi elicopterelor.
Ofensiva din mişcare asigură secretul pregătirii pentru ofen sivă,
surprinderea în acţiune şi vulnerabilitate mai redusă a subunităţilor faţă de
loviturile şi focul inamicului. Ea cere organizarea temeinică a cooperării,
pregătirii de foc, deplasării subunităţilor şi asigurarea desfăşurării lor la
timp, precum şi trecerii organizate la atac.
Art. 318. Batalionul (compania) se dispune în raionul de concentrare
pe companii (plutoane), de-a lungul şi în apropierea itinerarelor, potrivit
dispozitivului stabilit pentru ofensivă, folosind proprietăţile naturale de
protecţie şi mascare ale terenului (văi, rîpe, păduri, lăstărişuri). In raion
se amenajează adăposturi şi adă-postiri pentru personal, tehnică,
mijloace de transport, materiale şi puncte de comandă.
Art. 319. Pentru asigurarea deplasării organizate a subuni tăţilor şi
executarea simultană a atacului se fixează punctul iniţial, puncte de
coordonare, aliniamentul de desfăşurare pe coloane de companii
(plutoane), aliniamentul de debarcare a infanteriei de pe autovehicule (cînd
aceasta acţionează pe jos) şi aliniamentul de atac, pe care batalionul
(compania) trebuie să le depăşească la timpul stabilit.
Aliniamentul de desfăşurare pe coloane de companii se fi xează la
4-6 km faţă de limita dinainte a apărării inamicului, în afara bătăii
majorităţii aruncătoarelor, precum şi a tunurilor şi tancurilor care
execută foc concentrat prin trageri prin ochire directă.
Art. 320. Subunităţile de gărzi patriotice şi formaţiunile de apărare
aflate în localităţile situate în lungul itinerarului de depla sare al
batalionului (companiei) pot participa la : amenajarea itinerarului ; paza şi
apărarea punctelor obligate de trecere ; siguranţa flancurilor coloanei,
ocupînd diferite puncte din teren ; executarea unor lucrări de mascare pe
itinerarul de deplasare ; executarea serviciului de comenduire şi îndrumare
a circulaţiei ; asigurarea cu călăuze ; lupta împotriva grupurilor de
cercetare-diversiune şi elementelor teroriste. Cele aflate la contact
participă la ofensivă ac-ţionînd la flancurile subunităţilor care atacă sau
la fixarea inamicului cu foc în afara sectorului de rupere.

3. PREGĂTIREA LUPTEI

Art. 321. Pregătirea luptei ofensive începe din momentul pri mirii
misiunii şi cuprinde... un., ansamblu de activităţi şi măsuri exe cutate, de
comandantul de batalion, şeful de stat major al batalionului, ceilalţi
comandanţi şi de către subunităţi, în vederea trecerii la ofensivă. Ea
cuprinde următoarele activităţi principale :
elaborarea hotărîrii ; darea misiunilor de luptă şi
organizarea
cooperării, realizarea dispozitivului de luptă ; organizarea muncii
de partid, organizatorice şi politico-educative ; pregătirea focului artileriei
(aruncătoarelor) si altor mijloace asupra principalelor obiective din
apărarea inamicului; amenajarea genistică şi mascarea bazei (poziţiei) de
plecare la ofensivă ; organizarea conducerii ; pregătirea personalului şi
tehnicii militare, precum şi verificarea gradului" de pregătire a acestora
pentru îndeplinirea misiunii de luptă.
CÎ'nd se trece la ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul, cu sau
fără regrupare, lupta se pregăteşte concomitent cu ducerea acţiunilor în curs
de. desfăşurare., în această situaţie comandantul ia măsuri pentru
intensificarea acţiunilor de cercetare, consolidarea raionului de apărare şi
oprirea ofensivei inamicului, realizarea dispozitivului de luptă, asigurarea
flancurilor şi intervalelor, protecţia subunităţilor împotriva armelor de
nimicire în masă şi mijloacelor incendiare, completarea stocurilor la
toate felurile de materiale.
Cînd se trece la ofensiva din mişcare atenţie deosebită se acordă
organizării şi conducerii deplasării batalionului (companiei) din raionul de
concentrare spre limita dinainte a apărării inamicu lui, realizării mascării
şi apărării antiaeriene.
în cazul în care comandantul de batalion (companie) nu poate executa
recunoaşterea, el organizează lupta pe hartă sau la ma cheta terenului în
prezenţa comandanţilor de companii, baterii (plutoane) şi subunităţilor de
întărire, precizîndu-le ulterior misiunile de luptă pe timpul apropierii de
aliniamentul de atac.
Art. 322. Luînd hotărîrea pentru ofensivă potrivit art. 61 în concepţia
luptei comandantul prevede : ce inamic şi în ce succesi une trebuie nimicit
; direcţia de ofensivă (obiectivul de atac) ; obiectivele care urmează a fi
nimicite cu focul altor mijloace ; dispozitivul de luptă ; conţinutul
misiunilor de luptă şi manevra de forţe şi mijloace pentru îndeplinirea lor.
Art. 323. Comandantul de batalion (companie) execută recunoaşterile
cu comandanţii de companii (plutoane), comandanţii subunităţilor de întărire
(sprijin) şi ai subunităţilor de gărzi patriotice subordonate pe timpul cărora
precizează : limita dinainte a apărării
inamicului şi căile de acces către aceasta ; locul barajelor şi obstaco lelor din
faţa limitei dinainte a apărării inamicului, dispunerea punctelor de
sprijin, mijloacelor de foc, în special a celor antitanc şi existenţa
intervalelor dintre subunităţile acestuia ; obiectivele ce se nimicesc
(neutralizează) de către eşalonul superior ; modul de participare la nimicirea
(neutralizarea) mijloacelor de foc ale inamicului, în special a celor antitanc,
a punctelor de observare şi a altor obiective cu focul tunurilor şi
tancurilor destinate pentru trageri prin ochire directă, precum şi cu focul
artileriei (aruncătoarelor) ; dispozitivul de luptă al batalionului (companiei)
şi misiunile companiilor (plutoanelor), ale mijloacelor de întărire şi
formaţiunilor de apărare subordonate ; locul punctului de comandă al
batalionului (companiei) ; locul unde vor fi realizate culoare prin baraje.
Recunoaşterea se execută, de regulă, dintr-un singur punct.
Cînd se trece la ofensiva din mişcare, recunoaşterecu comandanţii de
companii (inclusiv de gărzi patriotice) şi comandanţii subunităţilor
primi te ca înt ărire (spri jin) de căt re batali on; pe ti mpul ei se mai
precizează : punctul iniţial, itinerarul de deplasare, punctele de coordonare
şi aliniamentele de desfăşurare pe coloane de companii şi plutoane,
aliniamentul de debarcare de pe autovehicule şi aliniamentul de atac.
Art. 324. Ordinul de luptă se dă potrivit art, 62. La darea
misiunilor subunităţilor organice şi celor de întărire, comandantul de
batalion (companie) stabileşte îndeosebi următoarele :
— companiilor (plutoanelor) din eşalonul întîi — mijloacele de
întărire ; locul de dispunere pe baza (poziţia) de plecare la ofen sivă ;
itinerarul de deplasare şi aliniamentele de desfăşurare pe coloane de
companii. şi plutoane, de debarcare de pe automobile, transportoare
amfibii blindate (maşini de luptă) şi de atac, precum şi timpul cînd se
execută desfăşurarea pe aceste aliniamente (în cazul ofensivei din
mişcare); procedeul de acţiune (cu infanteria pe jos sau îmbarcată pe
transportoare amfibii blindate, maşini de luptă); direcţia de ofensivă,
misiunea imediată (obiectivul de atac)
şi direcţia ulterioară de ofensivă ; modul de cooperare cu subunită ţile
vecine şi mijloacele de sprijin ; misiunile pentru nimicirea sau
respingerea unui eventual atac aî inamicului asupra batalionului
(companiei) de pe baza (poziţia) de plecare la ofensivă ; modul de
folosire a subunităţilor! de gărzi patriotice şi a altor formaţiuni de
apărare (cînd acestea sînt primite în subordine);
companiei din eşalonul doi (rezervei) — locul de dispunere pe baza
(poziţia) de plecare la ofensivă şi modul de deplasare pe timpul
ofensivei; aliniamentul şi direcţia probabilă de introducere în luptă ;
misiunea de luptă ;
— subunităţilor de artilerie antitanc, precum şi tancurilor
destinate pentru trageri prin ochire directă — misiunile pentru
respingerea unui eventual atac al inamicului cu mijloace blindate şi
pentru nimicirea (neutralizarea) acestuia pe timpul pregătirii şi
sprijinului cu foc, unde şi cînd ocupă poziţiile de tragere ;
— subunităţii de artilerie batalionară şi celei de întărire —
misiunile, poziţiile de tragere şi modul de deplasare ; artileriei de
sprijin — misiunile pentru sprijinul de foc al subunităţilor pe timpul luptei
în adîncime ;
— plutonului de mitraliere (rachete cu bătaie apropiată) anti -
aeriene — obiectivele pe care le va apăra antiaerian şi manevra pe
timpul ducerii luptei ;
— subunităţii de pionieri — misiunile pentru asigurarea genistică a
acţiunilor de luptă pe timpul atacului limitei dinainte a apărării
inamicului şi luptei în adîncime.
Cînd batalionul (compania) atacă cu o parte din forţe în gruparea
care execută manevra de învăluire, iar cu cealaltă parte în gruparea care
atacă de front, comandantul acestuia trebuie să indice acţiunile
ulterioare ale subunităţilor după îndeplinirea misiunilor imediate ale
acestora, precum şi moduî de cooperare în adîn-cimea apărării inamicului.
Comandantul de batalion mai precizează măsuri pentru : munca
de partid, organizatorică şi politico-educativă ; imodul de asigurare
materială, tehnică şi medicală ; timpul cînd subunităţile trebuie să fie gata
pentru ofensivă ; locurile, data şi ora instalării punctelor de comandă,
modul de realizare a legăturilor, precum şi modul de regrupare (înlocuire)
a subunităţilor.
Art. 325. La organizarea cooperării, comandantul de batalion (companie)
coordonează acţiunile companiilor (plutoanelor) cu cele ale subunităţilor
de întărire pe timpul pregătirii' de foc, atacului .şi. dezvoltării ofensivei
în adîncime. în acest scop, el trebuie : să stabilească modul de executare a
culoarelor şi de marcare a a'ces-tora ; să coordoneze acţiunile companiilor
din eşalonul întîi (plutoanelor) între ele şi ale acestora cu subunităţile de
tancuri, cu focul artileriei şi cu subunităţile vecine pe timpul apropierii
de limita dinainte a apărării şi trecerii prin culoare pentru nimicirea
inamicului din punctele de sprijin de pe limita dinainte, pe timpul luptei în
adîncime, în special, pentru exploatarea judicioasă a rezultatelor loviturilor
aviaţiei şi focului artileriei, pentru lovirea inamicului în flanc şi spate, pe
timpul respingerii contraatacurilor ina micului şi introducerii eşalonului
doi în luptă ; să comunice semnalul de plecare la atac, semnalele pentru
deschiderea, transportul şi încetarea focului, precum şi alte semnale.
Dacă pe direcţia de ofensivă a batalionului acţionează desan tul
aerian tactic, comandantul de batalion indică modul de reali zare a
joncţiunii cu acesta, semnalele de identificare reciprocă, de indicare a
obiectivelor şi caracteristicile de lucru radio pentru rea lizarea legăturilor.
Art. 326. Dispozitivul de luptă al batalionului (companiei) se
realizează în funcţie de procedeul de trecere la ofensivă, ele regulă, în
noaptea care precede atacul.
Art. 327. Cînd se trece la ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul,
realizarea dispozitivului de luptă impune : menţinerea raionului de
apărare (punctului de sprijin); asigurarea flancurilor şi intervalelor;
executarea regrupărilor şi înlocuirilor necesare; luarea în subordine a
altor subunităţi militare şi formaţiuni de apărare.
Batalionul (compania) se regrupează şi ocupă baza_ (poziţia) de
plecare la ofensivă conform ordinului comandantului eşalonului superior,
cu păstrarea strictă a regimului de luptă anterior. Subunităţile care trec la
ofensivă direct din poziţiile lor de apărare, după. efectuarea regrupărilor
necesare, îşi ocupă locurile indicate în dispozitiv pe baza de plecare la
ofensivă.
Batalionul (compania) care trece la ofensivă din contact cu aducerea
lui din adîncime ocupă baza (poziţia) de plecare la ofen sivă concomitent
cu înlocuirea subunităţilor din apărare. Compania de tancuri primită ca
întărire ocupă în; ascuns poziţia de aşteptare în locul şi la ora stabilită de
comandantul de batalion.
Cînd batalionul (compania) a ajuns în apropierea aliniamen tului pe
care poate fi observat de inamic, subunităţile debarcă de pe mijloacele
de transport şi folosind căi ascunse, ocupă baza (poziţia) de plecare la
ofensivă. Mijloacele de transport se dispun pe direcţiile de acţiune a
subunităţilor, în acoperiri. Pe baza de plecare, transportoarele amfibii
blindate (maşinile de luptă) se dispun în cadrul dispozitivului astfel îneît să
poată sprijini cu foc subunităţile de infanterie (vînători de munte) care
atacă pe jos.
Batalionul din eşalonul întîi se dispune pe baza de plecare la ofensivă
pe primele 2-3 tranşee; compania din eşalonul întîi pe prima tranşee- şi
în şanţurile de comunicaţie adiacente. Compania din eşalonul doi sau
plutonul din rezervă ocupă, de regulă, tran- şeea a treia.
 Pe tranşeea a doua sau 'între tranşeele a doua şi a treia se dispun
mijloacele de foc rămase la dispoziţia comandantului de batalion.
După ocuparea bazei (poziţiei) de plecare la ofensivă,., comandantul de
batalion (companie) organizează observarea, dă misiuni companiilor
(plutoanelor) şi mijloacelor de foc primite * ca întărire pentru respingerea
unui eventual atac al inamicului şi ia măsuri pentru completarea
amenajării genistice a acesteia, acordînd atenţie deosebită mascării
minuţioase a lucrărilor genistice.
Batalionul din eşalonul doi (rezervă) se dispune într-un raion a
cărui depărtare faţă de aliniamentul de contact trebuie să asigure
introducerea lui oportună în luptă, potrivit misiunii primite. în funcţie
de depărtarea la care se află, eşalonul doi poate rămîne în raionul
iniţial de dispunere, urmînd să înceapă deplasarea după trecerea la ofensivă
a forţelor din contact.
Art. 328. Pînă la începerea ofensivei (deplasării în cazul ofensivei din
mişcare) comandantul de batalion (companie) trebuie : să verifice dacă
companiile (plutoanele) şi subunităţile de întărire sînt gata pentru ofensivă
(deplasare) şi" dacă sînt asigurate cu tot ceea ceTe^efte. jaeceşar pentru
luptă ; "să raporteze comandantului de regiment (batalion) cînd este gata de
luptă şi să comunice ora „C" comandanţilor de companii (plutoane) şi
subunităţilor de întărire.
, Dispozitivul de luptă se realizează succesiv conform hotărîrii
comandantului.
pînă la aliniamentul de desfăşurare pe coloanei de batalioane, batalionul
(compania) se deplasează în compunerea coloanei regimentului
(batalionului). Coloana ...trebuie, să.,, jie „ astfel constituită încît să asigure
desfăşurarea rapidă în dispozitiv premergător de luptă şi.de, luptă. în acest
scop subunităţile date ca întărire companiilor se deplasează împreună cu
acestea, iar ţancurile de sprijin nemijlocit se deplasează în capul coloanei;
dacă atacul" se execută pe jos, acestea se deplasează înapoia coloanei
batalionului.
Mijloacele antitanc destinate să execute trageri prin ochire directă,
pe timpul pregătirii de foc, se deplasează înainte, în a doua jumătate a nopţii
care precede atacul şi ocupă poziţiile de tragere pregătite. Tancurile
prevăzute cu dispozitive dragoare se depla sează în locurile ce li s-au
indicat, în ordinea stabilită de comandantul de regiment, ţinîndu-se seama
de necesitatea respectării măsurilor de mascare.
Cînd inamicul execută foc de artilerie şi lovituri de aviaţie în. scopul
zădărnicirii deplasării batalionului (companiei), comandantul de batalion
(companie) trebuie să scoată subunităţile cît mai repede
din raioanele, lovite, folosind itinerarele de varientare şi să ia măsuri pentru
lichidarea urmărilor acestora.
 La înlăturarea distrugerilor de pe itinerarele de deplasare par ticipă şi
subunităţi ale Ministerului de Interne, de gărzi patriotice, de apărare
civilă şi alte formaţiuni de apărare.
Batalionul (compania) din eşalonul doi (rezervă) se deplasează după
eşalonul întîi, Ia distanţa stabilită, în coloana regimentului (batalionului). Cînd
eşalonul întîi se desfăşoară în dispozitiv de luptă, batalionul (compania) din
eşalonul doi se deplasează, fie în coloană, fie în dispozitiv premergător de
luptă.

4. DUCEREA LUPTEI

Art. 329. Ducerea luptei ofensive are aspecte diferite în funcţie de

procedeul de trecere la ofensivă, dispozitivul adoptat, caracterul apărării
inamicului, caracteristicile terenului, condiţiile de timp şi stare a vremii.
Ducerea cu succes a luptei ofensive depinde de : cunoaşterea
permanentă a situaţiei inamicului şi gradul de neutralizare a aces tuia ;
evitarea surprinderii ; executarea oportună şi prin surprindere a manevrei
de foc, forţe şi mijloace ; intensificarea la timp a efortu rilor şi menţinerea
unui ritm mare ; respingerea contraatacurilor inamicului ; adaptarea
permanentă a hotărîrilor iniţiale la evoluţiile situaţiei ; reconstituirea la
timp a eşalonului doi (rezervei) ; consolidarea şi menţinerea aliniamentelor
(obiectivelor) ocupate ; exploatarea oportună a succesului desantului
aerian şi detaşamentului înaintat ; menţinerea neîntreruptă a cooperării şi
legăturii ; asigurarea permanentă a acţiunilor de luptă ; starea moral-
politică a personalului.
Art. 330. Ofensiva începe, de regulă cu pregătirea de foc, în cadrul
căreia se execută lovituri cu aviaţia, rachetele şi focul arti leriei
(tancurilor) în scopul de a nimici mijloacele de atac nuclear, chimic şi
biologic şi forţele principale ale inamicului de pe direcţia de ofensivă.
În unele situaţii (pe timp de noapte, în condiţii atmosferice grele, în
teren accidentat şi cu culturi înalte) se poate trece la ofen sivă şi fără
pregătire de foc.
Pe timpul pregătirii de foc a ofensivei mijloacele antitanc şi tancurile
batalionului (companiei) destinate pentru trageri prin ochire directă
participă la nimicirea obiectivelor stabilite. Coman dantul de batalion
(companie) urmăreşte rezultatele tragerii, dă misiuni mijloacelor de foc
pentru nim'cirea obiectivelor care nu au îost lovite şi a celor nou
descoperite.
Pionierii subunităţilor din contact nemijlocit cu inamicul exe cută
culoare prin barajele acestuia. Culoarele prin barajele proprii se execută
în ascuns, înainte de începerea ofensivei.
Art. 331. Cînd se trece la ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul,
subunităţile de infanterie (vînători de munte) şi de gărzi patriotice atacă în
dispozitiv de luptă pe jos.
 Comandantul de batalion (companie) controlează începerea deplasării
tancurilor de sprijin nemijlocit către limita dinainte şi ajungerea la timp
pe aliniamentul de atac şi raportează comandantului de regiment (batalion)
cînd batalionul (compania) este gata de atac. Tancurile încep deplasarea din
poziţiile de aşteptare sau poziţiile de tragere spre aliniamentul de atac la
semnalul stabilit care se dă în raport cu ora începerii atacului, cu distanţa la
care se găsesc şi cu viteza posibilă de deplasare, astfel îneît să se asigure
atacul simultan al limitei dinainte a apărării de către subunităţile de
tancuri şi de infanterie. Subunităţile de infanterie (vînători de munte) şi de
gărzi patriotice se pregătesc pentru atac. Cu 3-5 minute înainte de plecare la
atac, cu armamentul destinat se execută trageri asupra obiectivelor şi
porţiunilor de tranşee de pe limita dinainte a apărării inamicului.
La apropierea tancurilor de dispozitivul de luptă al subunităţilor de
pe baza (poziţia) de plecare, comandanţii de companii dau comanda
(semnalul) : „PREGĂTIREA PENTRU ATAC", iar după trecerea tancurilor
prin dispozitivul de luptă al subunităţilor „La atac — ÎNAINTE", la care
subunităţile ţîşnesc din tranşee (şanţuri de tragere) şi pornesc la ofensivă
în dispozitiv de luptă pe jos.
Subunităţile de infanterie şi de gărzi patriotice precedate de tancuri
la distanţa de pînă la 100 ni înaintează rapid executînd foc din mers sau
din opriri scurte, continuînd atacul cu impetuozitate pe direcţiile lor de
acţiune.
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) sprijină grupele
din poziţiile ocupate pe baza (poziţia) de plecare la ofensivă, trăgînd prin
intervale, pe la flancuri şi pe deasupra acestora, pînă la distanţa bătăii
eficace ; ulterior se deplasează prin salturi şi execută foc cu intensitate
maximă asupra inamicului care opune rezistenţă.
Trecerea prin culoarele din barajele inamicului se execută pe plutoane,
de regulă, în pas alergător, sub protecţia şi sprijinul tancu rilor şi focului de
artilerie (aruncătoare), mitralierelor de companie sau de pe transportoare
amfibii blindate (maşini de luptă), după care
subunităţile reiau dispozitivele de luptă, execută foc intens şi cu strigăte
de „URA" asaltează în fugă, împreună cu tancurile, poziţiile inamicului,
nimicesc personalul şi mijloacele de foc din prima tranşee, prin foc, cu
grenade şi prin lupta corp la corp, continuînd atacul fără oprire pe direcţiile
lor de acţiune pătrund în adîncimea dispozitivului de apărare al acestuia.
Cînd apărarea inamicului este pregătită în grabă sau este puternic
neutralizată şi au fost scoase din luptă majoritatea mijloa celor antitanc ale
acestuia, subunităţile de infanterie (vînători de munte) atacă îmbarcate pe
transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) sau ca desant pe tancuri. Pe
timpul pregătirii de foc transpor-toarele"a*mfibii blindate (maşinile de
luptă), tancurile se deplasează la grupele de infanterie şi în locuri
adăpostite militarii se îmbarcă. O dată cu depăşirea subunităţilor de
infanterie de către tancurile de sprijin nemijlocit sau după îmbarcarea
militarilor ca desant pe tancuri, subunităţile trec la ofensivă la semnalul
comandanţilor de companii (plutoane), atacînd limita dinainte a apărării
inamicului simultan şi cu impetuozitate.
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) trec prin
culoarele 'din barajele inamicului după tancuri, succesiv, cu viteza maximă
admisă de teren, sprijinindu-se reciproc cu mitralierele {armamentul) de la
bord, folosind efectele focului tancurilor, rachetelor şi tunurilor
(aruncătoarelor de grenade) antitanc.
Art. 332. în ofensiva din mişcare batalionul (compania) con tinuă
deplasarea desfăşurîndu-se succesiv pe coloane de companii şi plutoane,
după care, în dispozitiv de luptă.
Atacul se execută, de regulă, cu infanteria îmbarcată pe trans portoare
amfibii blindate (maşini de luptă) sau ca desant pe tancuri.
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) se depla sează la
100-200 m înapoia tancurilor, nimicind personalul şi mijloacele de foc ale
inamicului.
Tancurile folosite pentru trageri prin ochire directă, după ce au
nimicit obiectivele ce le-au fost fixate, pornesc la atac din pozi ţiile de
tragere ocupate.
După trecerea prin culoarele executate în barajele inamicu lui,
subunităţile batalionului (companiei), folosind efectul lovituri lor aviaţiei,
focul artileriei şi mijloacelor proprii pătrund cu impetuozitate în punctele
de sprijin, fracţionează forţele şi mijloacele şi nimicind inamicul pe părţi
continuă cu repeziciune ofensiva în adîncime, fără a se opri.
Cînd se acţionează în dispozitiv de luptă pe jos, după ce infanteria
debarcă din automobile (transportoare amfibii blindate, maşini
de luptă) în locurile stabilite se deplasează în pas viu sau pas aler gător către
aliniamentul de atac, timp în care comandanţii de campanii (plutoane,
grupe) precizează misiunile de luptă. Sub sprijinul focului artileriei
(aruncătoarelor), tancurilor şi altor mijloace de foc se desfăşoară în
dispozitiv de luptă ajungînd pe aliniamentul de atac la ora stabilită,
moment în care tancurile de sprijin nemij locit depăşesc infanteria
precedînd-o la distanţa de pînă la 100 m ; subunităţile înaintează rapid în
urma tancurilor executînd foc din mers şi din opriri scurte, continuînd
cu hotărîre atacul pe direcţiile lor de acţiune.
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) urmă resc
progresiunea atacului infanteriei şi tancurilor, deplasîndu-se înapoia
grupelor la distanţa de 200-400 m prin salturi de la un aliniament
favorabil la altul şi execută focul din opriri, prin intervale, pe la
flancuri şi pe deasupra subunităţilor proprii.
Trecerea prin culoarele din barajele inamicului se execută în
dispozitiv premergător de luptă, pe plutoane (grupe), de regulă, în pas
alergător, sub protecţia tancurilor şi sub sprijinul focului de artilerie
(aruncătoarelor), mitralierelor de companie şi de pe transportoarele amfibii
blindate (maşinile de luptă), duipă care subunităţile reiau dispozitivele de
luptă pe direcţiile lor de înaintare şi cu strigăte de „URA" asaltează,
împreună cu tancurile prima tranşee a inamicului, nimicindu-1 cu
grenade, foc la gura ţevii şi prin lupta corfp la corp continuă atacul fără
oprire.
Art, 333. Cînd batalionul (compania) de infanterie (compania de
vînători de munte) şi subunităţile de gărzi patriotice atacă fără sprijinul
tancurilor — înaintează către limita dinainte a apărării inamicului prin
salturi, combinînd judicios focul cu mişcarea. In funcţie de distanţa şi
intensitatea focului inamicului salturile se execută cu tot batalionul
(compania), pe plutoane (grupe), grupuri de militari (luptători) sau om cu
om.
In acest caz trecerea prin culoarele din barajele inamicului se
execută cu grupele (plutoanele) succesiv şi sub sprijin reciproc de foc.
Art. 334. în situaţia în care apărarea inamicului prezintă flancuri
descoperite, goluri şi intervale între punctele de sprijin, raioanele şi fîşiile
de apărare, batalionul (compania) trebuie să se infiltreze cu îndrăzneală în
dispozitivul inamicului şi manevrîndu-1 în flanc şi spate să-1 atace prin
surprindere.
Batalionul (compania) se infiltrează (pătrunde), de regulă, pe jos, noaptea
sau pe timpul pregătirii de foc. Ajuns în flancul şi spatele inamicului,
batalionul (compania) folosind manevra subunită ţilor, îl atacă prin
surprindere, producîndu-i panică şi derută, îl dezorganizează conducerea
obl.igîndu-1 să lupte în situaţii nefavorabile, creînd condiţii pentru
încercuirea şi nimicirea în timp scurt a forţelor care se apără în punctele
de sprijin şi raioanele de apărare dispuse pe limita dinainte.
Art. 335. Mijloacele de transport ale subunităţilor care au debarcat
şi atacă pe jos se constituie în eşaloane de transport şi se deplasează prin
salturi, întrunite pe companii, ţinînd legătura permanentă cu subunităţile
cărora le aparţin.
Art. 336. La apropierea subunităţilor de infanterie (vînători de
munte) şi a tancurilor de limita dinainte a apărării inamicului şi
ajungerea lor la limita spaţiului de siguranţă, la semnalul coman dantului de
batalion (companie) sau la ordin, subunităţile de arti lerie planificate să
execute misiuni în sprijinul de foc al ofensivei trec fără pauză la
executarea acestora.
Sprijinul se execută pe toată adîncimea misiunii de luptă a
batalionului (companiei).
Artileria sprijină acţiunile batalionului prin foc cu bateria
(plutonul) asupra obiectivelor punctuale sau de dimensiuni miei, foc
concentrat, concentrarea succesivă a focului.
La ofensiva împotriva inamicului trecut în grabă la apărare, sprijinul
de foc se execută prin foc concentrat planificat şi la cerere,
Cînd inamicul dispune de o apărare pregătită din timp, spri jinul de
foc începe prin concentrarea succesivă a focului pe o adîn-cim e de 2-3 km
şi se conti nuă pri n foc concent rat plani fi cat şi la cerere.
 Dacă batalionul (compania) acţionează îmbarcat pe transpor toare
amfibii blindate (maşini de luptă), sprijinul de foc se poate executa prin
concentrarea succesivă dublă a focului.
Art. 337. După cucerirea punctelor de sprijin de pe limita dinainte,
lupta în adîncimea apărării inamicului se caracterizează printr-o înaintare
neuniformă a subunităţilor şi se desfăşoară în situaţii complexe şi des
schimbătoare.
Batalionul (compania) nimiceşte inamicul cu foc şi prin atac impetuos. El
trebuie să realizeze un ritm rapid de înaintare, să ducă acţiuni
hotărîtoare şi pline de iniţiativă, în scopul ca ina micul care a fost
puternic neutralizat să nu aibă timp să organi zeze o nouă rezistenţă în
adîncimea apărării sau să execute contraatacuri. Batalionul (compania)
trebuie să treacă cu repeziciune de la acţiunile pe jos la cele pe
transportoare amfibii blindate (maşini de luptă), din dispozitiv de luptă
în dispozitiv premergător de luptă şi de marş pe autovehicule şi invers,
să combine judicios focul cu mişcarea şi manevra şi să menţină cooperarea
cu subunităţile vecine, tancurile de sprijin nemijlocit, artileria
(aruncătoarele) şi alte mijloace de foc.
Punctele de sprijin izolate ale inamicului care opun o rezis tenţă
îndîrjită se nimicesc prin foc şi atac în flanc şi spate ; p_e_ntru executarea
manevrei de învăluire (întoarcere) se folosesc intervalele ta ncurile
descoperite şi acoperirile din teren. Dacă manevra de învăluire
(întoarcere) nu este posibilă, batalionul (compania) se desfăşoară în
dispozitiv de luptă şi atacă de front, uşurînd astfel manevra în flancul şi
spatele inamicului executată de' batalioanele (companiile) vecine. Atacul
de front se execută cu impetuozitate cu infanteria îmbarcată sau în
dispozitiv de luptă pe jos. Comandantul de batalion (companie) trebuie să
urmărească cu atenţie desfăşurarea luptei, să sprijine la timp cu focul
majorităţii mijloacelor subunităţile care au obţinut cel mai mare succes
şi să folosească cu pricepere înaintarea lor pentru manevra celorlalte
subunităţi, în scopul de a ieşi prin surprindere în flancul şi spatele
punctelor de sprijin ale inamicului.
Divizionul Jbateria) de artilerie neutralizează (nimiceşte) inamicul
care împiedică înaintarea batalionului (companiei) şi subunităţilor de
tancuriUiLsemjialul comandantului de batalion (companie) sau din proprie
iniţiativă, transportă focul asupra obiectivelor nou descoperite, în
special asupra mijloacelor antitanc şi sprijină continuu cu foc subunităţile
batalionului (companiei).
Baratele şi obstacolele întîlnite pe timpul luptei se ocolesc au se
trec de către subunităţi prin culoarele executate de pionieri sau cu tancurile
dragoare.
Porţiunile de teren contaminate se ocolesc^ dacă acest lucru nu
este posibil se trec,pe direcţiile care prezintă cel mai mic grad de
contaminare a personalului şi tehnicii folosindu-se mijloacele de
protecţie individuală.
 Subunităţile trec prin zonele (raioanele) contaminate radioac tiv pe
jos (pe schiuri) avînd îmbrăcate mijloacele individuale de protecţie, numai
cînd nivelul de radiaţie nu depăşeşte 30 roentgeni pe oră ; pe
transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) — cînd nu depăşeşte 200
roentgeni pe oră ; în tancuri — pînă la 300 roentgeni pe oră.
Art. 338. Batalionul ^compania) nimiceşte inamicul care contraatacă,
de regulă, prin foc şi printr-un atac impetuos executat din mişcare.
Pentru respingerea contraatacului unui inamic supe rior, batalionul
(commaaia^jni o parte din forţe îi produce pier deri prin foc executat
de pe loc, de pe un aliniament favorabil ;
cu celelalte forţe îl atacă cu hotărîre în flanc dependent sau în cooperare
cu subunităţile vecine. Tancurile şi artileria de întărire ale batalionului
(companiei) participă la respingerea contraatacului _pjrin trageri executate
prin ochire directă,
În situaţii nefavorabile, contraatacul forţelor superioare ale
inamicului se respinge prin trecerea temporară la apărare a
batalionului, creînd condiţii pentru nimicirea acestuia în cooperare cu
subunităţile vecine sau cu forţele şi mijloacele eşalonului superior.
Art. 339. Pe timpul ducerii luptei, compania (plutonul) din
eşalonul doi (rezerva) al batalionului se deplasează prin salturi, de pe un
aliniament pe altul, înapoia companiilor din eşalonul întîi, fiind în
măsură să îndeplinească misiunile încredinţate.
Eşalonul doi se introduce în luptă pentru dezvoltarea ofensi vei,
prin intervalul dintre companii sau pe la unul din flancurile batalionului,
de regulă, după îndeplinirea misiunii imediate. La introducerea în luptă
comandantul de batalion indică comandan tului de companie situaţia
inamicului şi a companiilor din eşalonul întîi şi-i precizează mijloacele de
întărire, aliniamentul, direcţia, misiunea şi cum va fi sprijinit cu foc.
După primirea misiunii, compania din eşalonul doi se depla sează
cu repeziciune către aliniamentul de introducere în luptă. Comandantul de
companie dă misiunile de luptă plutoanelor şi dispoziţiuni pentru
cooperare.
La apropierea de aliniamentul de introducere în luptă com pania se
desfăşoară în dispozitiv de luptă, atacă din mişcare, nimi ceşte inamicul cu
focul tuturor mijloacelor şi dezvoltă cu impe tuozitate ofensiva în
adîncimea apărării inamicului, pe direcţia ordonată.
Acţiunea companiei din eşalonul doi este sprijinită cu focul
artileriei', aruncătoarelor şi companiei din eşalonul întîi de pe direc ţia sa de
introducere în luptă.
Art. 340. Cînd inamicul începe să se retragă, comandantul de
batalion (companie) trebuie să organizeze cercetarea şi să treacă la
urmărirea luî,dîn proprie iniţiativă, să raporteze comandantului de
regiment (batalion) şi să informeze pe comandanţii subuni tăţilor
vecine.
 Dispozitivul de urmărire se realizează din mişcare şi succesiv, iniţial",
în dispozitiv de luptă pe jos (pe autovehicule), în dispozitiv premergătoF de
luptă şi în final, în dispozitiv de marş (urmărire). Organizînd -urmărirea,
comandantul de batalion (companie) trimite repede cercetarea, stabileşte
direcţia şi modul de urmărire şi dă misiuni subunităţilor.
Batalionul {compania) care execută urmărirea de front nimiceşte
prin acţiuni hotărîte subunităţile de acoperire ale inamicului, _ pătrunde
împreună cu tancurile spre forţele lui principale şi atacă . în cooperare
cu subunităţile care execută urmărirea paralelă.
Batalionul (compania) care execută urmărirea paralelă tre buie să
iasă. cu impetuozitate pe căile de retragere ale inamicului şi prin
lovituri executate în flanc şi spate, să-1 nimicească în coope-rare cu
subunităţile care acţionează pe alte direcţii.
Cîncl pe direcţia sa de urmărire batalionul (compania) întîl- neşte
desantul aerian tactic sau formaţiuni de rezistenţă, acţiunea de nimicire
a inamicului se execută, la ordin, în cooperare cu aceste elemente, pe baza
precizărilor primite de la regiment.
Art. 341. Batalionul din eşalonul doi (rezerva) înaintează în urma
eşalonului întîi, la distanţa stabilită de comandantul eşalo nului superior,
în coloană sau în dispozitiv premergător de luptă. După primirea
misiunii de introducere în luptă, comandantul de batalion trimite
cercetarea, comunică comandanţilor subordonaţi ultimele date despre
inamic, precizează aliniamentul de introducere în luptă, dă misiuni
mijloacelor de foc pentru neutralizarea inamicului, precizează misiunile
de luptă companiilor şi organizează cooperarea.
Batalionul se deplasează spre aliniamentul de introducere în luptă
cu viteza maximă. La apropierea de acesta se desfăşoară din mişcare în
dispozitiv de luptă şi sprijinit cu focul artileriei dez voltă cu
impetuozitate ofensiva pe direcţia ordonată.
Art. 342. Pe timpul dezvoltării ofensivei, batalionul care are cel
mai mare succes, uneori şi cel din eşalonul doi, se poate tran sforma în
detaşament înaintat pentru a ocupa din mişcare un aliniament (raion)
favorabil, defileuri (păsuri), treceri peste cursuri de apă (canaluri),
sectoare favorabile pentru forţare, noduri de comunicaţii sau pentru
realizarea joncţiunii cu desantul aerian.
După primirea misiunii de luptă comandantul de batalion tri mite
cercetarea, deplasează repede subunităţile spre aliniamentul indicat şi
nimiceşte inamicul care încearcă să treacă la apărare. Dacă inamicul a
reuşit să organizeze apărarea, pe timpul deplasării comandantul de batalion
dă misiuni companiilor. Batalionul se desfăşoară cu repeziciune în
cfispozitiv de luptă şi folosind intervalele sau flancurile descoperite, sub
sprijinul focului de artilerie, pătrunde din mişcare în dispozitivul
inamicului, îl fracţionează şi îl nimiceşte pe părţi, ocupînd aliniamentul
 (raionul) ordonat pe care-1 consolidează sau dezvoltă ofensiva în
adîncime.
Consolidarea. aliniamentului ocupat constă în : constituirea
dispozitivului de luptă pe front larg, circular (sau sub formă de semicerc)
; organizarea cercetării şi siguranţei ; organizarea siste mului de foc şi
baraje ; organizarea apărării împotriva mijloacelor aeriene ale inamicului
care zboară la înălţimi mici ; executarea celor mai urgente lucrări de
amenajare genistică.
Dacă inamicul a fost puternic neutralizat sau a fost surprins fără
un sistem de foc închegat subunităţile de infanterie acţionează, de regulă,
pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) în urma tancurilor de
sprijin nemijlocit.
Divizionul de artilerie de sprijin, ocupă repede poziţii de tra gere,
nimiceşte (neutralizează) personalul şi mijloacele de foc din punctele de
sprijin ale inamicului şi asigură desfăşurarea şi ofen siva batalionului.
Pe timpul acţiunilor desfăşurate la distanţe mari de forţele
principale ale eşalonului superior, precum şi atunci cînd pe direcţia de
acţiune a detaşamentului înaintat este organizată apărarea zo nală, acesta
cooperează îndeaproape cu formaţiunile de rezistenţă, cu subunităţi şi
formaţiuni din forţele teritoriale pentru îndepli nirea misiunilor de luptă.
Art. 343. In lupta ofensivă detaşamentul tactic se constituie pentru
ducerea acţiunilor de luptă pe o direcţie, cu caracter independent,
ocuparea în timp scurt a unui obiectiv (localitate, platformă industrială,
raion cu lucrări de hidroamelioraţii, nod hidroenergetic, trecere
permanentă peste un curs de apă, nod orogra- fic), pătrunderea în
intervale sau la un flanc folosind zonele aco perite şi ducerea luptei în
spatele inamicului. Compunerea de luptă a detaşamentului tactic depinde
de valoarea şi caracterul acţiunilor inamicului, conţinutul misiunii de
luptă, forţele şi mijloacele la dispoziţia eşalonului care a dispus
constituirea acestuia, caracterul terenului, anotimpul şi starea vremii,
posibilităţile de cooperare cu subunităţile vecine sau cu alte forţe din
sistemul naţional de apărare.
Detaşamentul tactic acţionează ofensiv, de regulă, în eşalonul întîi al
unităţii care 1-a constituit şi poate primi misiune imediată şi direcţie
ulterioară de ofensivă. Conţinutul şi adîncimea misiunii de luptă sînt
diferite de la o situaţie la alta_si depind de caracterul şi structura apărării
inamicului, compunerea şi forţele la dispoziţie, locul şi rolul detaşamentului
în concepţia eşalonului superior, configuraţia terenului şi posibilităţile de
sprijin ale eşalonului superior.
Dispozitivul de luptă al detaşamentului tactic se poate consti tui pe
un eşalon cu o rezervă sau pe două eşaloane.

5. OFENSIVA PE TIMP DE NOAPTE

 Art. 344. Ofensiva pe timp de noapte poate să înceapă cu atacul
limitei dinainte a apărării inamicului sau să constituie o continuare a
acţiunilor de luptă duse pe timpul zilei. Ea asigură executarea prin
surprindere a atacului şi a manevrei de forţe şi mijloace, continuitatea
acţiunilor de luptă şi reducerea posibilităţilor de ripostă ale inamicului.
Succesul acţiunilor depinde de : pregătirea minuţioasă şi în secret a
acestora ; cunoaşterea în detaliu a dispozitivului inami cului şi a
caracteristicilor terenului de pe direcţia de ofensivă ; acţiunile îndrăzneţe
ale subunităţilor ; folosirea eficace a mijloa celor de iluminare şi de vedere
pe timp de noapte ; cooperarea cu formaţiunile de apărare ; iniţiativa
comandanţilor în conducerea subunităţilor.
Art. 345. Ofensiva pe timp de noapte se pregăteşte pe timpul zilei.
Atacul se execută, de regulă, din contact nemijlocit cu ina micul, iar pe
timpul dezvoltării ofensivei se poate ataca şi din mişcare. Dacă
ofensiva pe timp de noapte constituie o dezvoltare a acţiunilor de luptă
duse ziua, trecerea la acţiunile de noapte se face fără pauză.
Adîncimea misiunii de luptă a batalionului (companiei) este mai
mică. Direcţiile de ofensivă se aleg într-un teren cu cît mai puţine
obstacole naturale şi cu repere vizibile pe timpul nopţii.
La pregătirea luptei ofensive comandantul de batalion (com panie), în
afară de activităţile obişnuite, este obligat : să fixeze comandanţilor de
companii (plutoane) repere vizibile pe timp de noapte, azimutul direcţiilor
de ofensivă şi să numească compania (plutonul) direcţional ; să stabilească
modul de folosire a aparatelor de vedere pe timp de noapte şi de mascare
a subunităţilor împotriva acţiunii acestor mijloace ale inamicului, modul de
iluminare a terenului şi a obiectivelor de atac, de realizare a reperelor
luminoase, precum şi locurile unde se marchează direcţiile de ofen sivă ; să
stabilească şi să comunice semnalele de recunoaştere între subunităţi, de
indicare a obiectivelor şi de cooperare, precum şi modul de marcare a
aliniamentelor pe care au ajuns subunităţile ; să indice locul şi modul de
marcare a culoarelor în barajele inamicului ; să repartizeze subunităţilor
mijloacele de iluminare şi de semnalizare, precum şi cartuşele cu glonţ
trasor.
Obiectivele se iluminează astfel încît să nu fie demascate subunităţile
proprii şi să nu îngreuieze folosirea de către acestea a aparatelor de
vedere pe timp de noapte. în scopul păstrării secretului pregătirii luptei
ofensive şi realizării surprinderii, pînă la începerea atacului, se menţine
regimul anterior de iluminare, de folosire a aparatelor de vedere pe timp
de noapte şi a mijloacelor de semnalizare.
Art. 346. Ofensiva pe timp de noapte începe, de regulă, după o
scurtă pregătire de foc. în scopul realizării surprinderii în condiţii
favorabile, poate începe fără pregătire de foc. Artileria trece direct la
sprijinul subunităţilor, executînd focul la cerere.
 în pregătirea de foc artileria concentrează focul asupra punctelor de
sprijin de pe limita dinainte şi din adîncimea apărării ina micului dispuse
pe direcţia de ofensivă a batalionului (companiei) din eşalonul întîi.
Subunităţile de artilerie, în afară de misiunile obişnuite pot primi
misiunea să ilumineze terenul şi obiectivele, să creeze repere luminoase şi
să neutralizeze (nimicească) mijloacele de iluminare ale inamicului.
Direcţia de ofensivă a batalionului se marchează prin grija
eşalonului superior, conform hotărîrii comandantului de batalion, folosind
în unele situaţii şi subunităţile de artilerie care trag pro iectile cu pastilă
trasoare.
Tancurile de sprijin nemijlocit şi mijloacele antitanc ale batalionului
(companiei) destinate pentru trageri prin ochire directă neutralizează şi
nimicesc mijloacele de foc ale inamicului din punctele de sprijin de pe
limita dinainte a apărării.
Uneori, ofensiva pe timp de noapte se execută fără tancuri şi
transportoare amfibii blindate (maşini de luptă).
Art. 347. La ora stabilită, batalionul (compania) din eşalonul întîi
atacă cu hotărîre punctele de sprijin de companie (pluton) de pe limita
dinainte a apărării inamicului. în funcţie de gradul de neutralizare a
apărării inamicului, batalionul (compania) poate acţiona cu infanteria
în dispozitiv de luptă pe jos sau îmbarcată pe transportoare amfibii
blindate (maşini de luptă). Tancurile de sprijin nemijlocit acţionează în
dispozitivul de luptă al infanteriei.
Batalionul (compania) sprijinit de focul artileriei dezvoltă ofensiva cu
impetuozitate în adîncimea apărării inamicului, pe direcţia stabilită, care se
marchează din timp în timp prin repere luminoase.
Dacă ofensiva nu este precedată de pregătire de foc, batalio nul
(compania) poate să înainteze către limita dinainte a apărării inamicului în
dispozitiv premergător de luptă, iar în condiţii favo rabile — în coloană.
O dată' cu începerea atacului, parte din bateriile de artilerie din
compunerea divizionului destinat pentru sprijin şi cele de arun cătoare trec
în subordinea companiilor din eşalonul întîi. Semnalele pentru începerea,
transportul şi încetarea focului de artilerie se dau de către comandantul de
batalion şi comandanţii de companii.
Apropierea în ascuns şi atacul impetuos asupra limitei dinainte a
apărării, pătrunderea cu îndrăzneală în dispozitivul de luptă al inamicului
prin goluri, intervale şi pe la flancuri, asigură dezorga nizarea sistemului de
foc, conducerii şi cooperării 2icestuia.
Art. 348. Cînd se trece de la acţiunile de luptă de noapte ia cele de
zi comandantul de batalion (companie) intensifică ritmul ofensivei începînd
cu zorii zilei, luînd măsuri pentru respingerea eventualelor contraatacuri ale
inamicului. în acest scop, precizează misiunile de luptă ale subunităţilor şi
modul de cooperare, apropie artileria, la nevoie, introduce în luptă eşalonul
doi şi ia măsuri pentru asigurarea acţiunilor de luptă.
 6. OFENSIVA ÎN TEREN MUNTOS-ÎMPĂDURIT

Art. 349. Ofensiva în teren muntos-împădurit se duce atît de

subunităţile de vînători de munte, cît şi de cele de infanterie, îm preună cu
subunităţile de arme, ale Ministerului de Interne, de gărzi patriotice şi alte
formaţiuni de apărare. Batalionul (compania) pregăteşte şi desfăşoară
acţiunile de luptă în cadrul eşalonului superior, independent, împreună
cu alte subunităţi şi formaţiuni din sistemul naţional de apărare, precum
şi izolat de forţele principale ale trupelor proprii.
Acţiunile de luptă în teren muntos-împădurit sînt influenţate de : relieful
puternic frămîntat, acoperit, compartimentat şi exis tenţa unor porţiuni de
teren greu accesibil care limitează întrebuinţarea autovehiculelor
(îndeosebi a tancurilor) ; abundenţa spaţiilor de teren asupra cărora nu se
poate executa focul şi a căilor de acces ascunse ; numărul limitat de
drumuri, capacitatea lor redusă, greutatea deplasării pe acestea şi în afara
lor ; posibilităţile reduse de observare, orientare, indicarea obiectivelor şi
corectarea focului ; existenţa pericolului surpărilor şi avalanşelor, blocării
drumurilor şi izbucnirii incendiilor, în special, în urma exploziilor
nucleare şi folosirii mijloacelor incendiare de către inamic ; per sistenţa
îndelungată a substanţelor toxice de luptă, mai ales în văi ; schimbarea
bruscă a condiţiilor meteorologice ; variaţia nivelului şî vitezei durilor
de munte ; existenţa mai numeroasă a lucrărilor hidrotehnice şi de artă ;
greutatea în conducerea subunităţilor, organizarea cooperării, executarea
lucrărilor genistice şi folosirea tehnicii de geniu ; particularităţile
propagării undelor electromag- netice ; reducerea puterii motoarelor şi
creşterea consumului de carburanţi.
Art. 350. Compartimentarea accentuată a terenului canali zează
acţiunile de luptă pe direcţii şi limitează manevra de forţe şi mijloace
de pe o direcţie pe alta, determinînd caracterul de independenţă al
acţiunilor de luptă şi manifestarea largă a ini ţiativei comandanţilor.
Intervalele şi flancurile descoperite din dispozitivul de apă rare al
inamicului, acoperirile, spaţiile din teren asupra cărora nu se poate
executa focul şi căile de acces ascunse uşurează realizarea surprinderi,
favorizînd acţiunile îndrăzneţe duse de subunităţi în flancul şi spatele
inamicului, ceea ce măreşte frecvenţa manevrei de învăluire şi întoarcere.
înălţimile dominante de pe limita dinainte a apărării inami cului
care îngreuiază acţiunea batalionului (companiei) se ocupă prin atacuri
cu obiectiv limitat, înainte de începerea ofensivei, iar cele din adîncime ca
şi trecătorile se cuceresc în cooperare cu detaşamentele de întoarcere şi
desantul aerian.
Raioanele împădurite se ocolesc, întrucît acestea reduc ritmul
ofensivei şi limitează întrebuinţarea tehnicii militare. Cînd nu se pot
ocoli, se pregăteşte şi se desfăşoară lupta în acestea.
Punctele de sprijin ale inamicului organizate în păduri se blochează
cu forţe cît mai puţine şi se ocolesc.
 Art. 351. în funcţie de caracterul terenului muntos-împădurit şi de
alte condiţii ale situaţiei ofensiva se execută din contact ne mijlocit cu
inamicul datorită, pe de o parte, insuficienţei comunica ţiilor şi
posibilităţilor sporite ale inamicului de a Ie închide cu uşurinţă prin
folosirea armei nucleare şi aviaţiei, iar pe de altă parte, condiţiilor oferite
de terenul accidentat şi acoperit pentru ocuparea în ascuns a bazei de
plecare la ofensivă.
Ofensiva din mişcare se adoptă cînd apărarea inamicului se
organizează pe pantele de la intrarea în masivul muntos, cînd există
văi largi sau platouri întinse, comunicaţii suficiente, precum şi cînd
apărarea este organizată în grabă.
Art. 352. Batalionul (compania) trebuie să fie în măsură să ducă
acţiuni de luptă Independent, timp îndelungat, departe de for ţele
principale ale regimentului (batalionului) şi chiar izolat de acestea. El
trebuie să acţioneze cu hotărîre şi iniţiativă, folosind cu pricepere avantajele
terenului.
Batalionul şi compania de infanterie duc ofensiva în special în
lungul comunicaţiilor, văilor, platourilor, crestelor accesibile, culoarelor,
defrişărilor şi poienilor, combinând acţiunile de front cu cele de
întoarcere şi învăluire, cu ale detaşamentelor de întoarcere şi desantului
aerian tactic, în scopul de a lovi inamicul în flanc şi spate.
Compania de vînători de munte este folosită pentru : întoarce- rea
adîncă a apărării inamicului, pe direcţii cu căi de comunicaţii slab
dezvoltate şi greu accesibile pentru trupele nespecializate ; asigurarea
flancurilor şi intervalelor unităţilor şi marilor unităţi, urmărirea
inamicului pe căi paralele, pătrunderea cu îndrăzneală în spatele
acestuia, 'în scopul de a cuceri păsuri (defileuri), noduri de comunicaţii,
viaducte, lucrări hidrotehnice şi de artă.
Art. 353. în teren muntos-împădurit batalionul poate primi o fîşie
de ofensivă (mai largă decît în teren obişnuit) sau numai direcţie de
ofensivă. Compania de infanterie (vînători de munte) primeşte o direcţie
de ofensivă.
Cînd batalionul (compania) este destinat ca detaşament de întoarcere
(înaintat) primeşte, de regulă, direcţie de acţiune.
Art. 354. Batalionul (compania) primeşte misiunea imediată şi direcţia
ulterioară de ofensivă, iar atunci cînd acţionează indepen dent, pe o direcţie
izolată, poate primi misiunea pentru întreaga zi de luptă şi orientativ
pentru a doua zi.
Misiunea imediată a batalionului (companiei) care atacă în eşalonul
întîi constă, de regulă, în nimicirea inamicului care apără o înălţime, o
intrare în păsuri (defileuri) sau o creastă muntoasă, pe adîncimea
punctelor de sprijin de companie (pluton) din eşalonul întîi.
Ulterior, batalionul (compania) dezvoltă ofensiva pe direcţia indicată.
Cînd execută o manevră de învăluire (întoarcere) pentru a ieşi în flancul
şi spatele inamicului în vederea nimicirii acestuia în cooperare cu
subunităţile care atacă de front batalionul poate primi şi misiune următoare.
Art. 355. în ofensiva în teren muntos-împădurit, asigurarea genistică
are următoarele particularităţi : cercetarea de geniu se execută pe direcţii ;
lucrările genistice se execută, frecvent, în semiumplutură sau în umplutură,
manual şi cu folosirea pe larg a explozivilor ; se folosesc toate drumurile
existente, inclusiv cele forestiere şi potecile de munte şi se realizează
supralărgiri (locuri de încrucişare), varientări (drumuri de rezervă), podeţe
(punţi suspendate) şi racorduri între diferite drumuri ; sectoarele de drum
blocate, de regulă, sînt ocolite iar cînd aceasta nu este posibilă, se execută
culoare de către subunităţile militare şi formaţiunile de apărare.
Art. 356. Dispozitivul de luptă se constituie potrivit concepţiei
acţiunilor de luptă, în funcţie de importanţa şi capacitatea direcţiilor de
acţiune şi se caracterizează printr-o concentrare mai mare a forţelor şi
mijloacelor pe direcţii şi pe o adîncime maf mare decît în teren obişnuit.
Batalionul (compania) îşi poate constitui dispozitivul de luptă pe
unul sau două eşaloane (batalionul, uneori, pe trei eşaloane).
în compunerea dispozitivului de luptă al batalionului (companiei), pe
lîngă elementele cunoscute, mai intră şi detaşamentul de întoarcere de
valoare pluton pînă la una companie (un pluton la companie). în
compunerea detaşamentelor de întoarcere pot intra şi subunit ăţ i de
gărzi pat ri oti ce (de puşcaşi , cer cet ar e, arm e) din zonă.
Distanţele la care acţionează detaşamentele de întoarcere corespund
adîncimii la care se găsesc obiectivele inamicului care pot fi, pentru
detaşamentul de întoarcere de valoare pluton trimis de companie, eşalonul
doi al companiei inamicului ; pentru detaşamentul de întoarcere de valoare
pluton-companie trimis de batalion, rezistenţele din eşalonul doi al
batalionului din eşalonul întîi al inamicului.
Art. 357. Pregătirea luptei ofensive se execută după aceleaşi principii
ca şi în teren obişnuit însă trebuie să se acorde atenţie deosebită luării
măsurilor pentru : asigurarea flancurilor ; preve nirea surprinderii ;
executarea oportună a manevrei de forţe şi mijloace ; pregătirea călăuzelor
din cadrul gărzilor patriotice, formaţiunilor de pregătire a tineretului
pentru apărarea patriei sau populaţiei neînrolate; trecerea rapidă prin
baraje ; înlăturarea, obstacolelor ; lichidarea focarelor de incendii ;
executarea la timp a cercetării drumurilor, pădurilor şi poienilor.
La elaborarea hotărîrii se pune accent pe cunoaşterea temeinică a
terenului, stabilirea posibilităţilor de deplasare, de desfăşurare şi de
acţiune pe fiecare direcţie, de cooperare şi de manevră a forţelor şi
mijloacelor.
în hotărîre comandantul de batalion (companie), pe lîngă elementele
obişnuite, mai stabileşte compunerea şi misiunile detaşa mentului de
întoarcere, precum şi modul de cooperare a acestuia cu subunităţile
care dezvoltă ofensiva de front, eventual, cu desan tul aerian tactic şi
formaţiunile de rezistenţă (cînd i se indică în misiune).
La organizarea cooperării comandantul de batalion (companie) indică :
direcţiile, misiunile şi modul de acţiune ale subunităţilor care atacă de
front ; direcţia, modul de deplasare a detaşamentului de întoarcere,
aliniamentul de atac, modul de sprijin şi de ducere a acţiunilor comune
cu subunităţile care atacă de front şi, eventual, cu desantul aerian tactic ;
semnalele de recunoaştere reciprocă şi de cooperare.
Art. 358. în ducerea luptei ofensive trebuie să se urmărească
fracţionarea şi nimicirea inamicului pe părţi, folosind frecvent ma nevra de
întoarcere şi învăluire şi evitarea aglomerărilor de sub-- unităţi pe
drumuri, pe culoare şi la punctele obligate de trecere.
Pregătirea şi sprijinul de foc al ofensivei se execută în func ţie de
caracterul apărării inamicului.
Pe timpul pregătirii de foc se lovesc, de regulă, obiective dis puse pe
o adîncime mai mică. O parte din obiective se neutrali zează (nimicesc)
prin trageri prin ochire directă. Punctele de sprijin din apropierea
drumurilor de pe direcţiile de ofensivă se neutralizează cu o normă mai
mare de muniţie.
Pe timpul sprijinului, focul se concentrează simultan asupra
mijloacelor dispuse pe înălţimi la toate etajele şi asupra celor care execută
foc de flanc. Personalul şi mijloacele de foc dispuse pe contrapante, pe văi
şi în depresiuni adînci se nimicesc cu focul aruncătoarelor şi obuzierelor.
Rezervele inamicului care se apropie se lovesc pe timpul
deplasării lor, la punctele obligate de trecere.
Limita dinainte a apărării inamicului se atacă simultan.
Batalionul (compania) din eşalonul întîi atacă inamicul cu o parte din
forţe de front, de-a lungul văilor, crestelor, drumurilor şi defri şărilor,
concomitent cu executarea manevrei de întoarcere (învălu ire) cu
majoritatea forţelor şi mijloacelor, cucereşte înălţimile dominante,
trecătorile şi pătrunde în adîncimea apărării, lărgind continuu breşa prin
ocuparea înălţimilor de pe direcţia de ofensivă. Momentul plecării
subunităţilor la atac diferă şi se stabileşte în raport cu depărtarea,
posibilităţile acestora de deplasare (înaintare) şi cu valoarea inamicului
care se apără.
Tancurile acţionează în dispozitivul de luptă al infanteriei, de regulă, în
cadrul subunităţilor care atacă de front, în lungul drumurilor, văilor,
platourilor şi defrişărilor, precum şi pe alte direcţii accesibile.
La atacul limitei dinainte a apărării se pune stăpînire mai întîi pe
umerii pungilor de foc, ieşindurilor raionului împădurit şi pe punctele
dominante care îngreuiază ofensiva.
Eşalonul doi (rezerva) al batalionului (companiei) se depla sează în
urma eşalonului întîi, la distanţa stabilită.
Cînd starea vremii este nefavorabilă (ceaţă, viscol) ofensiva poate
începe fără pregătirea de foc pentru a realiza surprinderea.
 Pe timpul ducerii ofensivei atenţie deosebită se acordă cerce tării şi
asigurării flancurilor şi spatelui subunităţilor care străbat porţiunile de
teren muntos-împădurit. în acest scop, se destină subunităţile şi
mijloacele necesare apărării şi interzicerii căilor de acces (drumuri,
noduri de comunicaţii) mai importante care duc spre dispozitivul de
luptă al batalionului (companiei).
Pe măsura înaintării, pe drumuri, culoare şi în poieni se plan tează
semne vizibile pentru a indica direcţiile de acţiune.
Pe timpul dezvoltării ofensivei efortul principal este concen trat
pentru pătrunderea cu repeziciune în adîncimea dispozitivului inamicului, în
scopul lovirii acestuia în flanc şi spate. Pentru încercuirea şi nimicirea
elementelor de rezistenţă izolate se destină numai forţele strict necesare,
în aşa fel îneît să nu ducă la fragmentarea dispozitivului ofensiv al
batalionului (companiei).
Contraatacurile inamicului vor fi respinse de pe loc sau din mişcare,
iar pe timpul acestora batalionul poate infiltra subunităţi mici în spatele
inamicului care contraatacă pentru a-1 lovi prin surprindere şi a participa
împreună cu forţele principale la nimici rea lui.
Pe timpul dezvoltării ofensivei în adîncimea apărării, pe baza hotărîrii
comandantului lupta se va desfăşura pe direcţii indepen dente care să
asigure nimicirea succesivă a subunităţilor acestuia.
Art. 359. Batalionul (compania) destinat ca detaşament de întoarcere
poate îndeplini următoarele misiuni mai importante : întoarcerea şi
cucerirea unui raion de apărare (punct de sprijin) din adîncimea apărării
inamicului dispus pe direcţia loviturii principale a unităţilor care
acţionează de front ; ocuparea unei înălţimi dominante (nod orografic, nod
de comunicaţii, pas, chei, defileu) şi menţinerea acesteia pînă la realizarea
joncţiunii cu trupele care acţionează de front ; nimicirea unor mijloace de
atac nuclear, puncte de comandă şi centre de transmisiuni ale inamicului ;
ocuparea, în vederea preîntîmpinării distrugerii lor de către inamic, a unor
lucrări hidrotehnice şi de artă importante (poduri, tuneluri, viaducte). Pen -
tru îndeplinirea acestor misiuni batalionul (compania) acţionează pe jos. Pe
anumite porţiuni de itinerar se poate deplasa pe autovehicule sau se
transportă cu elicopterele. El se întăreşte cu artilerie (arun cătoare), pionieri
şi aruncătoare de flăcări şi poate acţiona independent sau împreună cu
subunităţi de gărzi . patriotice şi alte forma ţiuni de apărare.
Formaţiunile de apărare se întrebuinţează pentru cercetare,, călăuze
şi în siguranţă sau ca subunităţi luptătoare.
Acţiunile detaşamentului de întoarcere sînt sprijinite cu focul artileriei cu
bătaie mare şi, uneori, de aviaţie şi desantul aerian tac tic. Pentru
asigurarea sprijinului neîntrerupt al artileriei, împreună cu comandantul
detaşamentului de întoarcere trebuie să se găsească şi un ofiţer de la
subunitatea de artilerie dată în sprijin, cu mijloacele radio necesare.
Comandantul detaşamentului de întoarcere ia hotărîrea, dă misiunile de
luptă la subordonaţi şi organizează cooperarea pe hartă, urmînd să precizeze
în teren elementele acestora pe timpul apropierii de obiectiv. Ulterior ia
măsuri pentru pregătirea subunităţilor în vederea îndeplinirii misiunii
primite.
Art. 360. Detaşamentul de întoarcere începe deplasarea în vederea
infiltrării în dispozitivul de luptă al inamicului, la ora stabilită şi în ordinea
hotărîtă de comandant. In funcţie de situaţie, detaşamentul de întoarcere
pătrunde (se infiltrează) în coloană sau în dispozitiv premergător de luptă, cu
sau fără pregătire de foc. Pentru realizarea surprinderii, infiltrarea se
execută pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă şi
fără pregătire de foc.
Direcţia de infiltrare, precum şi itinerarul de deplasare către obiectiv
se aleg în porţiuni de teren acoperite şi greu accesibile, prin intervalele dintre
unităţile (subunităţile) inamicului şi pe la flancurile descoperite ale acestora.
După infiltrare şi trecerea de punctele de sprijin ale inamicului de pe
limita dinainte a apărării, detaşamentul de întoarcere se deplasează cu
viteză sporită spre obiectiv, fără zgomot şi cu respec tarea strictă a
măsurilor de cercetare, siguranţă şi mascare.
Detaşamentul de întoarcere nu angajează lupta de durată cu inamicul
întîlnit pe direcţia de deplasare. Grupurile mici ale inamicului se nimicesc
prin surprindere, în ambuscade sau prin atacuri hotărîte executate din
mişcare ; cele de valoare mai mare se ocolesc.
La apropierea de obiectiv, după o scurtă recunoaştere în ve derea
precizării ,misiunilor în teren, detaşamentul de întoarcere ocupă iniţial, prin
surprindere, înălţimile adiacente obiectivului de atac ; ulterior nimiceşte
inamicul printr-un atac hotărît executat în flanc şi spate, în cooperare cu
trupele care acţionează de front sau. independent. In ultimul caz, după
cucerirea obiectivului, detaşamentul de întoarcere îl consolidează,
organizînd apărarea circulară pentru respingerea contraatacurilor
inamicului ; cu o parte din forţe continuă ofensiva în întîmpinarea trupelor
care acţionează de front.
După îndeplinirea misiunii şi realizarea joncţiunii cu trupele care
acţionează de front, batalionul (compania) intră în compunerea unităţii
(subunităţii) din care face parte, fiind în măsură să îndeplinească noi
misiuni.
Art. 361. în teren muntos-împădurit batalionul (compania) poate fi
destinat ca desant aerian tactic cu misiunea ca independent sau în cooperare
cu detaşamentele înaintate şi cele de întoarcere să ocupe înălţimi dominante,
trecători, poduri (treceri) peste rîuri de munte, noduri de comunicaţii
(orografice) şi alte obiective importante şi să sprijine forţele principale ale
marii unităţi (unităţii) pentru a realiza încercuirea şi nimicirea inamicului.
Art. 362. Pentru conducere batalionul (compania) instalează puncte
de comandă înapoia subunităţilor din eşalonul întîi, în locuri dominante care
permit o bună observare în adîncime şi lateral şi uşurinţă în realizarea şi
menţinerea legăturii.
La nevoie, se organizează mai multe puncte de observare.
 Pe timpul ducerii luptei, punctul de comandă al batalionului
(companiei) se deplasează în apropierea subunităţilor la o distanţă care să
asigure în permanenţă stabilitatea conducerii.
Legătura se asigură prin mijloacele de transmisiuni din înzes trare şi,
în funcţie de situaţie, prin sistemul de telecomunicaţii te ritorial. Se
folosesc pe larg staţiile intermediare instalate pe înăl ţimi, precum şi
retranslaţia radio.

7. OFENSIVA PENTRU ELIBERAREA LOCALITĂŢILOR ŞI

ZONELOR (PLATFORMELOR) INDUSTRIALE

Art. 363. Pe teritoriul naţional ocupat de inamic, localităţile, zonele

(platformele) industriale pot constitui obiective puternice în cadrul
dispozitivului de luptă al agresorului. Pe timpul dezvoltării ofensivei
acestea se ocolesc sau se blochează cu forţele necesare.
Cînd localitatea, zona (platforma) industrială prezintă mare
importanţă sau cînd nu se poate ocoli, se eliberează prin ofensiva din
mişcare, prin manevra de învăluire (întoarcere) executate prin surprindere.
Cînd nu se poate elibera prin ofensiva din mişcare, se trece la ofensivă din
contact nemijlocit cu inamicul, prin acţiuni frontale combinate cu manevre
de învăluire şi întoarcere. Batalionul (compania) acţionează împreună cu
subunităţi de gărzi patriotice şi alte formaţiuni de apărare şi se întăreşte cu
tancuri, artilerie, aruncătoare şi pionieri.
Pentru sprijinul infanteriei şi tancurilor se folosesc, în mare măsură,
tragerile prin ochire directă cu piesele de artilerie de toate calibrele,
inclusiv artileria cu reacţie.
Succesul ofensivei în localitate, zonă (platformă) industrială se obţine prin :
acţiuni curajoase, îndrăzneţe şi pline de iniţiativă ; eli berarea, în primul
rînd, a celor mai importante sectoare de pe arte rele principale ale
localităţii, a oficiilor (staţiilor) telefonice şi telegrafice, a posturilor de
radio şi televiziune, podurilor, staţiilor de cale ferată, staţiilor de metrou,
halelor, depozitelor, construcţiilor şi instalaţiilor principale ; nimicirea
inamicului pe părţi şi reducerea posibilităţilor lui de a executa manevre în
interiorul localităţii, zonei (platformei) industriale ; intensificarea atacului
prin introducerea în luptă de noi subunităţi şi mijloace ; executarea
permanentă de acţiuni manevriere în cadrul subunităţilor, chiar cu militari
izolaţi ; cooperarea strînsă cu populaţia din zonă.
Art. 364. Misiunea de luptă a batalionului (companiei) se stabileşte
avînd în vedere caracterul apărării inamicului, mărimea, importanţa şi natura
construcţiilor, precum şi compartimentarea localităţii, zonei (platformei)
industriale.
Batalionul (compania) care acţionează pe direcţia localităţii, zonei
(platformei) industriale trebuie să nimicească inamicul care se apără pe căile
de acces, să pătrundă din mişcare în interiorul acesteia şi să dezvolte
ofensiva fără oprire. Cînd execută manevra de învăluire, trebuie să iasă cu
repeziciune în flancul şi spatele inamicului şi să-1 nimicească, împreună cu
subunităţile care atacă de front. Cînd ofensiva se execută din contact
nemijlocit cu inamicul, batalionul (compania) primeşte misiune imediată şi
direcţie ulterioară de ofensivă.
Misiunea imediată a batalionului constă în cucerirea unuia sau a
două cvartale, iar a companiei — în cucerirea unei clădiri mari, cu mai
multe etaje sau a unui grup de clădiri.
Ulterior, batalionul (compania) dezvoltă ofensiva în scopul de a
cuceri diferite obiective importante din adîncimea apărării inamicului.
Fîşia de ofensivă (frontul de atac) este mai mică. Batalionul atacă
de-a lungul a 2-3 străzi ; compania — de-a lungul unei singure străzi.
Art. 365. Particularităţile asigurării genistice în ofensiva pentru
eliberarea localităţilor şi zonelor (platformelor) industriale.: cercetarea de
geniu a clădirilor (obiectivelor) şi lucrărilor subterane ; măsuri pentru
deblocarea drumurilor şi străzilor ; deminarea construcţiilor ; executarea
de lucrări pentru limitarea şi stingerea incendiilor şi asigurarea trecerilor
peste cursurile de apă din interiorul localităţilor ; măsuri de salvare şi
evacuare a personalului de sub dărîmături.
Art. 366. Dispozitivul de luptă al batalionului (companiei) se
constituie, de regulă, pe două eşaloane.
Pentru a i se asigura o mai mare independenţă în acţiune, batalionul
(compania) din eşalonul întîi primeşte o cantitate mai mare de tancuri,
artilerie (aruncătoare), pionieri şi aruncătoare de flăcări (de grenade
incendiare).
Subunităţile de tancuri se dau ca întărire companiilor şi plu toanelor
de infanterie şi acţionează în dispozitivul acestora.
Subunităţilor li se asigură grenade de mînă, mijloace incen diare,
fumigene şi de semnalizare, precum şi mijloace necesare pentru asaltul
clădirilor.
Art. 367. Pregătirea luptei este asemănătoare cu cea din condiţiile
obişnuite. Comandantul de batalion (companie) studiază din timp
localitatea şi particularităţile apărării inamicului şi, pe baza tuturor
datelor de care dispune, determină : traseul limitei dinainte a apărării
inamicului, existenţa punctelor de sprijin la marginea şi în interiorul
localităţii, zonei (platformei) industriale şi a intervale lor dintre ele ;
caracterul clădirilor adaptate pentru apărare şi dispunerea mijloacelor de
foc ale inamicului în interiorul acestora; dispunerea barajelor ; natura
cursurilor de apă existente (canaluri- lor) şi condiţiile în care pot fi
folosite*; orientarea străzilor, dispunerea pieţelor, gărilor, halelor,
depozitelor, instalaţiilor speciale şi altor obiective care asigură eliberarea
rapidă a localităţii, zonei (platformei) industriale.
Comandantul de batalion (companie) primeşte planul localită ţii,
zonei (platformei) industriale la scară mare, cu numerotarea cvartalelor şi
obiectivelor importante şi organizează, în detaliu, acţiunea grupurilor şi
detaşamentelor de asalt.
 Art. 368. Localitatea, zona (platforma) industrială din adîncimea
apărării inamicului se eliberează prin nimicirea din mişcare a forţelor
principale ale acestuia pe căile de acces şi devansarea lui în ocuparea
localităţii (obiectivului), prin acţiunile impetuoase ale detaşamentelor
înaintate şi ale subunităţilor din eşalonul întîi.
Cînd batalionul (compania) acţionează ca detaşament înaintat folosind
intervalele şi porţiunile slab ocupate de inamic, precum şi efectele
loviturilor aviaţiei, rachetelor, focului artileriei şi acţiunile desantului aerian
tactic, pătrunde din mişcare în dispozitivul inamicului. Dacă detaşamentul
înaintat nu a reuşit să elibereze localitatea, zona (platforma) industrială
din mişcare, acesta trebuie să menţină cele mai importante obiective, să
intercepteze drumurile de acces şi să interzică afluirea de noi forţe spre
localitate, zonă (platforma) industrială.
Cînd batalionul (compania) se găseşte în compunerea forţelor principale ale
regimentului (batalionului) din eşalonul întîi, fără a angaja lupta de lungă
durată în localitate, zonă (platformă) industrială, o eliberează din mişcare,
printr-o manevră de învăluire (întoarcere) sau printr-un atac impetuos
executat pe una din arterele principale ale acesteia.
Art. 369. Dacă localitatea, zona (platforma) industrială este puternic
întărită, eliberarea ei poate căpăta caracterul unor lupte de durată, iar
atacul se execută din contact nemijlocit cu inamicul. Pentru cucerirea unor
clădiri mari, pregătite temeinic pentru apărare se întrebuinţează
detaşamente sau grupuri de asalt.
Detaşamentul de asalt are valoarea de la o companie pînă la un
batalion întărit; grupul de asalt — un pluton întărit. în compunerea
detaşamentului de asalt de valoare batalion pot fi organizate 4-6 gru puri de
asalt ; în cel de companie, 2-3 grupuri de asalt. Detaşamen tele şi grupurile
de asalt se întăresc cu artilerie, inclusiv artilerie de calibru mare, subunităţi
de tancuri (autotunuri), de pionieri şi de aruncătoare de flăcări (grenade
incendiare). în compunerea detaşamentului şi grupului de asalt pot intra şi
subunităţi de puşcaşi şi de arme din cadrul gărzilor patriotice.
Art. 370. Ofensiva din contact nemijlocit pentru eliberarea unei
localităţi, zone (platforme) industriale, este precedată, de regulă, de
pregătirea de foc. Importanţă deosebită o are focul tunurilor, tancurilor,
autotunurilor şi rachetelor antitanc dirijate, destinate pentru trageri prin
ochire directă.
Pe timpul pregătirii şi sprijinului de foc al ofensivei batalionul
(compania) se apropie de punctele de sprijin ale inamicului. Atacînd în
lungul străzilor, prin grădini, pe platforme şi platouri, subunităţile
înaintează de la o adăpostire la alta sprijinindu-se reciproc cu foc şi
nimicind inamicul de pe direcţia lor de acţiune. în acelaşi timp ele sprijină
acţiunile detaşamentelor şi grupurilor de asalt care atacă clădirile mari,
halele, depozitele, construcţiile şi instalaţiile speciale, organizate puternic
pentru apărare.
 Tancurile şi transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă)
acţionează în cadrul dispozitivelor de luptă ale subunităţilor de infanterie
(vînători de munte) sau înapoia lor şi nimicesc prin foc mijloacele de focale
inamicului instalate în clădiri şi în alte adăposturi.
Comandantul de batalion (companie) dirijează eforturile pentru
cucerirea celor mai importante obiective (clădiri), sprijină companiile
(plutoanele) ou focul artileriei (aruncătoarelor) ; dacă este necesar, le
întăreşte cu mijloace suplimentare şi dezvoltă succesul obţinut prin
introducerea în luptă a eşalonului doi.
După cucerirea fiecărei clădiri se iau imediat măsuri pentru
consolidare, concomitent cu dezvoltarea atacului în vederea eliberă rii
celorlalte clădiri pînă la îndeplinirea misiunii primite.
Pentru acoperirea flancurilor şi respingerea contraatacurilor, precum
şi pentru blocarea unor clădiri întărite, comandantul de batalion (companie)
destină o parte din subunităţi, de regulă, din formaţiuni de apărare ; cu
majoritatea subunităţilor dezvoltă ofensiva fără întrerupere.
Contraatacurile inamicului se resping, de regulă, de pe loc, acţionîndu-se .
din clădiri care au în faţă locuri virane ce oferă un bun cîmp de vedere şi
de tragere. Eşalonul doi se introduce, de regulă, pe părţi, pentru cucerirea
unor obiective importante.
Art. 371. Cînd batalionul (compania) acţionează ca detaşament de
asalt, comandantul acestuia este obligat să studieze în amănun ţime
caracterul apărării inamicului din obiectivul de atac, în special sistemul lui
de foc şi posibilitatea de a executa contraatacuri, căile cele mai favorabile
apropierii de obiectiv, barajele existente, organizează .detaşamentul de
asalt şi precizează misiunile grupurilor de asalt din eşaloanele întîi şi doi.
Pe timpul pregătirii de foc, tunurile şi tancurile execută trageri prin
ochire directă nimicind mijloacele de foc şi personalul inamicu lui dispuse
în clădirile care vor fi atacate şi în cele vecine. Cu aruncătoarele de grenade
antitanc şi instalaţiile de lansare rachete antitanc dirijate se nimicesc
blindatele şi mijloacele de foc ale inamicului, iar cu armamentul de pe
transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) şi celălalt armament de
infanterie se execută focul asupra ferestrelor, uşilor şi ambrazurilor.
Lunetiştii nimicesc observatorii, agenţii de legătură şi comandanţii. în
acelaşi timp intră în acţiune şi echipele de înlăturare a barajelor şi
obstacolelor ale grupurilor de asalt, cu încărcături concentrate sau
alungite.
După executarea culoarelor, tancurile din compunerea grupuri lor de
asalt atacă cu viteza maximă permisă de teren, executînd foc din mers şi
din opriri scurte asupra mijloacelor de foc ale inamicului din şi dintre
clădiri, care nu au fost nimicite pe timpul pregătirii de foc, trec prin
culoare şi se apropie de obiectiv (clădire) creînd treceri în obstacolele de
sîrmă ghimpată.
Sub protecţia blindajului tancurilor, focului de artilerie, fumu lui de
mascare şi prin sprijin reciproc cu foc grupurile de asalt pleacă cu hotărîre
la atac, trec prin culoarele din barajele inamicului şi asaltează obiectivele
stabilite.
După cucerirea primelor clădiri (construcţii) tancurile, transpor toarele
amfibii blindate (maşinile de luptă) acţionează în dispozitivul infanteriei
sau înapoia acesteia şi împreună cu mijloacele antitanc execută trageri
prin ochire directă. La semnalul comandantului de taşamentului
(grupului) de asalt, acestea transportă focul asupra etajelor superioare
şi asupra clădirilor învecinate ; artileria (aruncă toarele) interzice
apropierea rezervelor inamicului.
Grupurile de asalt, mai puţin grupele de siguranţă şi sprijin, pătrund
în clădiri, acţionează cu curaj şi dîrzenie pentru a nimici inamicul cu foc la
gura ţevii, grenade şi prin lupta corp la corp. Subunităţile de pionieri
deminează terenul (clădirile, obiectivele) şi execută spărturi în ziduri şi
planşee, iar cele de aruncătoare de flăcări (de grenade incendiare) curăţă
succesiv de inamic fiecare etaj şi încăpere pînă la acoperiş.
Construcţiile şi comunicaţiile subterane se folosesc pentru
pătrunderea grupurilor de asalt din eşalonul doi în dispozitivul de luptă
al inamicului şi atacarea lui prin surprindere în flanc şi spate.
Pentru curăţirea localităţii, zonei (platformei) industriale de inamic
se organizează detaşamente din populaţia locală.

8. OFENSIVA PE LITORAL ŞI ÎN DELTA

Art. 372. Ofensiva pe litoral şi, în deltă are loc în situaţia cînd inamicul
a reuşit să debarce şi să ocupe zona de litoral sau deltă. Ea este influenţată
de natura şi valoarea inamicului care acţionează pe uscat şi pe mare,
precum şi de caracterul apărării acestuia.
Dacă inamicul a realizat unul sau mai multe capete de pod,
ofensiva batalionului (companiei) se duce spre mare, în flancul şi spatele
inamicului debarcat ; în situaţia că se apără cu un flanc sprijinit pe mare,
ofensiva se duce de-a lungul litoralului.
Art. 373. Cînd ofensiva se duce de-a lungul litoralului, misiunile
batalionului (companiei) şi dispozitivului de luptă sînt asemănă toare cu cele
ale ofensivei în teren obişnuit, cu specificul că batalionul (compania) care
acţionează nemijlocit pe litoral poate să fie destinat pentru asigurarea
flancului dinspre mare al unităţii (marii unităţi) care acţionează de-a
lungul litoralului.
Cînd ofensiva se duce împotriva inamicului care se apără în capul de
pod, misiunea de luptă a batalionului (companiei) este mai puţin adîncă.
Acesta primeşte, de regulă, direcţie de ofensivă (obiectivul care trebuie
ocupat) care vizează lovirea inamicului în flanc, i zolarea acest ui a de o
pl aj ă favorabil ă debarcării şi de navel e de sprijin.
Art. 374. In deltă ofensiva se duce în lungul comunicaţiilor şi
grindurilor adiacente, canalurilor navigabile şi ramificaţiilor late rale ale
acestora, cu forţe de valoare variabilă. Inamicul pătruns în deltă trebuie,
iniţial, izolat de navele sale de sprijin şi aprovizio nare, după care,
fracţionat şi nimicit pe părţi.
Acţiunile de luptă ale batalionului (companiei) au pronunţat caracter
de independenţă ; misiunea acestuia constă în cucerirea unui obiectiv.
Dispozitivul de luptă al batalionului (companiei) se realizează pe
direcţii de valoare companie (pluton).
Pentru executarea manevrei de forţe şi mijloace se folosesc
ambarcaţiunile existente în zonă.
Succesul luptei în deltă se asigură printr-o cooperare strînsă cu
navele fluviale, elicopterele de luptă, formaţiunile de rezistenţă şi
populaţia din zonă.
Art. 375. Batalionul (compania) poate fi folosit ca desant maritim
pentru cercetarea, ocuparea şi menţinerea unui raion (obiectiv,
dezorganizarea conducerii trupelor şi activităţii serviciilor inalmicului.
Îmbarcarea şi transportul batalionului (companiei) pînă în raionul
acţiunilor de luptă, precum şi debarcarea şi sprijinul acţiunilor de luptă
se fac cu navele marinei militare (civile) şi uneori, cu mijloacele de trecere
desant ale trupelor.
Art. 376. Cooperarea batalionului (companiei) cu navele marinei
militare se organizează de către eşaloanele superioare corespun zător
situaţiei şi misiunii de luptă.

9 OFENSIVA CU FORŢAREA CURSURILOR DE APA ŞI ÎN

ZONE CU LUCRĂRI DE HIDROAMELIORAŢII

Art. 377. Cursurile de apă şi zonele cu lucrări de hidroame lioraţii

constituie obstacole puternice pentru acţiunile ofensive.
Canalurile de aducţiune şi de distribuţie, jgheaburile, însta- laţiile
de pompare, stăvilarele, vanele, digurile şi alte asemenea construcţii
îngreuiază pregătirea şi ducerea ofensivei.
Succesul forţării se obţine prin : cercetarea permanentă a inamicului şi
cursului de apă (canalului); luarea la timp a hotărîrii şi "transmiterea
oportună a misiunilor la subordonaţi ; interzicerea retragerii inamicului
şi afluirii rezervelor lui pentru a trece la apărare pe cursul de apă
(canal) ; devansarea inamicului în ocuparea trecerilor ; deplasarea la timp a
mijloacelor de trecere la cursul de apă (canal) şi manevra oportună a
acestora ; înlăturarea rapidă a obstacolelor şi barajelor ; nimicirea
inamicului de pe malul opus ; forţarea prin surprindere şi dezvoltarea
impetuoasă a ofensivei.
Pentru forţarea cursului de apă (canalului) se folosesc sec -
toarele cu luncă, cu maluri şi drumuri accesibile care asigură o bună
"mascare şi rapiditate în executarea forţării, precum şi acele sectoare unde
apărarea inamicului este mai slabă şi unde acesta se aşteaptă mai puţin
la forţare.
 Art. 378. Cursurile de apă (canalurile) se forţează din mişcare sau
din contact nemijlocit cu inamicul. Cînd se execută din contact nemijlocit
cu inamicul se forţează după o pregătire în timp scurt sau după o
pregătire de durată.
Forţarea se consideră începută (ora „C") în momentul în care
subunităţile din prima cursă s-au desprins de malul propriu.
Pe timpul dezvoltării ofensivei batalionul (compania) forţează
cursurile de apă (canalurile), de regulă, din mişcare.
Cînd batalionul acţionează ca detaşament înaintat (avangardă, desant
aerian) forţează independent cursul de apă ; în celelalte cazuri forţează în
compunerea forţelor principale ale regimentului.
Art. 379. Batalionul (compania) forţează cursul de apă (canalul) în
raport cu natura şi tăria apărării inamicului, caracteristicile cursului de apă
(canalului) şi cu alte condiţii ale situaţiei, pe transportoare amfibii blindate
(maşini de luptă) sau pe mijloace de trecere desant. In primul caz,
pentru fiecare companie se stabileşte c'îte un loc favorabil de forţare.
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) forţează în dispozitiv
de luptă în linie cu intervale' mărite între acestea. Cînd apărarea antitanc a
inamicului pe cursul de apă (canal) este puternică, iar malurile nu permit
intrarea transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) la apă,
forţarea se execută pe ambarcaţiuni. In acest scop, companiei din eşalonul
întîi i se stabileşte un punct de trecere pe ambarcaţiuni ; transpor toarele
amfibii blindate (maşinile de luptă) sprijină cu foc de pe malul propriu
acţiunea de forţare a subunităţilor. După cucerirea malului opus,
transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) trec prin locuri
amenajate sau pe poduri.
Cînd nu se dispune de mijloace de trecere-desant şi cursul de apă
(canalul) este adînc, subunităţile îl forţează pe mijloace im'pro-vizate sau
procurate din zonă.
Pentru forţarea din mişcare subunităţile primesc un raion de plecare
la forţare, la distanţa de 1-3 km de cursul de apă, în cadrul căruia se
pregăteşte tehnica (tancurile, transportoarele amfibii blindate, maşinile de
luptă) în vederea forţării.
Cînd cursul de apă (canalul) se forţează independent de către detaşamentul
înaintat, avangardă ca şi la forţarea din contact nemijlocit cu inamicul, în
afară de locurile de forţare pe transportoare amfibii blindate (maşini de
luptă) se mai amenajează puncte de trecere pe ambarcaţiuni, prin vad sau
pe sub apă şi pe portiţe.
La punctele de trecere batalionul (compania) instalează posturi de
observare formate din 2-3 militari (luptători) pentru a suprave ghea
acţiunile inamicului, variaţiile nivelului apei şi apariţia mine lor
plutitoare.
Formaţiunile de apărare se folosesc pentru îndrumarea subuni tăţilor
către punctele de trecere şi siguranţa lor pe timpul forţării.
 Art. 380. Lărgimea fîşiei de ofensivă (fronturile de atac), conţinutul şi
adîricimea misiunilor de luptă pot fi aceleaşi ca în ofen siva obişnuită.
Uneori, misiunea subunităţilor poate să fie mai puţin âdîncă.
Art. 381. în ofensiva cu forţarea cursurilor de apă şi în zone cu
lucrări de hidroamelioraţii în cadrul asigurării genistice se execută :
cercetarea de geniu a inamicului şi terenului de pe ambele maluri,
precum şi a cursurilor de apă ; amenajarea punctelor (locu rilor) de trecere
şi întreţinerea drumurilor ; executarea culoarelor prin baraje genistice
din apă şi de pe maluri ; realizarea măsurilor pentru mascarea forţării.
Art. 382. Dispozitivul de luptă Ia forţarea din mişcare este acelaşi pe
care subunităţile l-au avut pe timpul ducerii acţiunilor de luptă
anterioare sau se realizează succesiv pe măsura apropierii batalionului
(companiei) de cursul de apă ; la forţarea din contact nemijlocit cu inamicul
— dispozitivul adoptat de subunităţi pentru ofensivă se compune, de
regulă, din aceleaşi elemente ca în con diţii obişnuite.
In zone cu lucrări de hidroamelioraţii, misiunea subunităţilor din
eşalonul întîi trebuie să includă unul din sistemele de irigaţii, diguri,
canaluri magistrale sau anumite instalaţii hidrotehnice şi să asigure condiţii
avantajoase pentru continuarea acţiunilor ulterioare. în aceste condiţii,
direcţia de ofensivă se stabileşte printre canalurile magistrale şi prin
zonele în care lucrările de hidroamelioraţii sînt mai puţin dense şi au
orientarea paralelă cu direcţia de ofensivă.
Art. 383. Lupta ofensivă cu forţarea din mişcare a cursului de apă
(canalului) şi în zone cu lucrări de hidroamelioraţii se pregăteşte concomitent
cu conducerea acţiunilor de luptă în curs de desfăşurare. Hotărîrea pentru
forţare se precizează pe timpul apropierii de cursul de apă (canal) sau de
zona cu lucrări de hidroamelioraţii.
Pregătirea luptei ofensive cu forţarea unui curs de apă (canal) din
contact nemijlocit cu inamicul se desfăşoară ca în cazul ofensi vei
obişnuite. Comandantul organizează cercetarea inamicului şi a cursului de
apă (canalului), ia hotărîrea, execută recunoaşterile,' dă misiuni de luptă
şi organizează cooperarea, .după. care regrupează forţele -şi mijloacele,
ocupînd baza de plecare în .raionul stabilit.
Dînd misiunile de luptă, comandantul precizează ultimele date despre
inamic, misiunea subunităţilor proprii şi a subunităţilor vecine.
Elementelor de dispozitiv li se stabilesc problemele prevă zute pentru lupta
ofensivă în condiţii obişnuite, precum şi punctele de trecere ; mijloacele
de trecere primite ca întărire ; raionul de plecare la forţare şi locurile de
îmbarcare (cînd este cazul) ; modul de ieşire Ia cursul de apă (canal) ;
misiunile pe malul opus ; modul de trecere a subunităţilor de tancuri,
artilerie, mijloace antitanc şi eşalonului doi (rezervei) peste cursul de apă
(canal).
Art. 384. Primul element care execută forţarea din mişcare a cursului
de apă (canalului) este detaşamentul înaintat (avangarda) care se apropie
cu viteza maximă de acesta.
 Detaşamentul înaintat nu angajează lupta cu inamicul întîlnit - pe
direcţia de deplasare ; dacă este necesar, îl nimiceşte şi iese cu repeziciune la
cursul de apă (canal), cucereşte trecerile existente sau îl forţează cu
mijloacele proprii şi consolidează capul de pod realizat pe care îl menţine
pînă la sosirea forţelor principale ale regimentului.
Avangarda, prin acţiuni hotărîte,_nimiceşte inamicul care apără căile
de acces spre cursul de apă (canal), îl forţează din mişcare şi dezvoltă
ofensiva în adîncime.
O dată cu apropierea de cursul de apă (canal) o parte din
tancuri şi mijloacele antitanc ocupă poziţii de tragere pe malul pro priu şi
nimicesc prin trageri executate prin ochire directă mijloacele de foc ale
inamicului dispuse pe malul opus.
Artileria (aruncătoarele) organică şi de întărire ocupă poziţii de
tragere, nimiceşte personalul şi mijloacele" de foc ale inamicului care
opun rezi st enţ ă şi asi gură forţ area şi lupt a subuni t ăţ i l or pe malul
opus.
Sub acoperirea focului artileriei (aruncătoarelor), tancurilor şi
mijloacelor antitanc, subunităţile de infanterie, în funcţie de, mij loacele
pe care le au la dispoziţie forţează din mişcare cursul de apă (canalul) pe
transportoare amfibii blindate (maşini de luptă), pe mijloace de trecere
desant sau pe alte mijloace ; pe timpul plutirii nimicesc inamicul cu focul
armamentului de infanterie şi mitralierelor de pe transportoare (maşini
de luptă).
Tancurile forţează cursurile de apă (canalurile) prin vaduri, pe
portiţe, pe poduri şi pe sub apă; mijloacele antitanc — pe mij loace de
trecere în acelaşi timp cu'tancurile şi cu subunităţile de infanterie sau
după acestea.
Subunităţile de artilerie (aruncătoare) trec astfel, îneît să asigure
continuitatea sprijinului de foc al ofensivei pe malul opus. Acestea ocupă
poziţii de tragere cît mai aproape de cursul de apă pentru a nu întîrzia
deschiderea focului după trecere.
Subunităţile de pionieri primite ca întărire asigură forţarea şi
amenajează, treceri, (rampe) pentru tancuri şi transportoarele amfibii
""Blindate (maşinile de luptă).
După forţare detaşamentul înaintat (avangarda) nimiceşte mij loacele
de foc şi personalul inamicului care se apără pe malul opus, dezvoltă fără
oprire ofensiva în adîncime şi respinge cu hotărîre Contraatacurile acestuia.
Dacă a fost folosit desantul aerian tactic, detaşamentul înaintat şi
anvangarda cooperează cu acesta pentru 'nimicirea inamicului.
-"Subunităţile de mitraliere antiaeriene participă la apărarea
antiaeriană a detaşamentului înaintat pe timpul apropierii de cursul de
apă, forţării acestuia şi ducerii luptei în capul de pod, precum şi a
subunităţilor de pontonieri şi treceri desant care acţionează în sprijinul
batalionului (companiei).
 La apropierea de cursul de apă subunitatea se desfăşoară în
dispozitiv de luptă pentru ca la începerea forţării cursului de apă să fie
în măsură să nimicească inamicul aerian.
După realizarea capetelor de pod pe malul opus subunităţile de
mitraliere (rachete portative cu bătaie apropiată) antiaeriene se deplasează,
fiind permanent în măsură să asigure continuitatea apărării antiaeriene a
obiectivelor (trupelor).
Art. 385. Batalionul din eşalonul întîi al regimentului, folosind succesul
detaşamentului înaintat (avangărzii) şi al desantului aerian, trece repede
pe malul opus pe podurile ocupate de acestea sau pe transportoare
amfibii blindate (maşini de luptă) şi pe mij loace de trecere desant
(tancurile prin vad, pe sub apă, pe portiţe şi pe poduri), dezvoltă fără
oprire ofensiva în adîncime şi în cooperare cu celelalte subunităţi ale
regimentului fracţionează dispozitivul de luptă al inamicului şi îl
nimiceşte pe părţi.
Batalionul care forţează cursul de apă (canalul) într-un sector în
care n-a acţionat detaşamentul înaintat (avangarda) trece la for ţarea din
mişcare, de regulă, după o scurtă pregătire de foc, fiind sprijinit de.
mijloacele antitanc şi tancurile destinate pentru asigu rarea forţării.
Modul de acţiune este similar cu cel al detaşamen tului înaintat
(avangărzii).
Eşalonul doi (rezerva) trece cursul de apă (canalul) pe malul opus
în timpul planificat şi în funcţie de situaţia concretă ; după
"Introducerea în luptă dezvoltă ofensiva, executînd lovituri în flan- cul şi
spatele inamicului.
Art. 386. Forţarea din contact nemijlocit cu inamicul a cursurilor
de apă (canalurilor) are loc cînd forţarea din mişcare nu a avut succes sau
trupele proprii se află în contact nemijlocit cu inamicul care se apără pe
cursul de apă (canal). Aceasta începe cu pregătirea de foc în cadrul
căreia se intensifică tragerile prin ochire directă.
Subunităţile din eşalonul întîi care urmează să forţeze pe transportoare
amfibii blindate (maşini de luptă) se îmbarcă în locuri adăpostite şi se
deplasează spre cursul de apă (canal) pe timpul pregătirii de foc. Cele care
nu dispun de transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) forţează pe
bărci de asalt şi pe alte mijloace de trecere din înzestrare sau improvizate
pe care le transportă la cursul de apă (canal) pe timpul pregătirii de foc.
Subunităţile sprijinite cu focul artileriei şi al celorlalte mij loace
forţează cu impetuozitate, şi concomitent cursul de apă (cana lul), rup limita
dinainte a apărării inamicului şi dezvoltă fără oprire ofensiva în adîncimea
apărării acestuia.
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) se folo sesc în
mod diferit, în funcţie de gradul de neutralizare a mijloa celor antitanc ale
inamicului. Pe direcţiile pe care s-a realizat neutralizarea puternică a
acestora, subunităţile forţează pe transpor toare amfibii blindate (maşini
de luptă) ; pe celelalte direcţii se forţează pe bărci de asalt şi pe alte
mijloace ; transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) sprijină cu
foc de pe malul propriu subunităţile care forţează.
Eşalonul doi (rezerva), pînă la începerea forţării se dispune într-un
raion de plecare. El se deplasează spre cursul de apă (canal) şi execută
trecerea la ordinul comandantului, astfel încît să evite aglomerarea la cursul
de apă (canal) şi să se asigure intrarea lui la timp în luptă.
Art. 387. în ofensiva dusă în zone cu lucrări de hidroamelioraţii
pregătirea de foc se execută cu o intensitate mai mare pe direcţiile de
forţare. în acest timp se creează culoare prin barajele inamicului şi se
pregătesc treceri peste canaluri.
Subunităţile din eşalonul întîi, în raport cu natura, densitatea şi
orientarea canalurilor, pot ataca pe jos, pe transportoare amfibii blindate
(maşini de luptă) sau combinat.
Punctele de sprijin ale inamicului dispuse înapoia canalurilor se
cuceresc prin manevre de învăluire şi întoarcere, iar cele delimi tate din
toate părţile de canaluri, de regulă, se ocolesc. în vederea asigurării trecerii
peste canaluri se folosesc poduri mobile de însoţire şi poduri de asalt pe
tanc.
Forţarea pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) se
execută succesiv. Nimicirea inamicului şi ocuparea fiecărui dig şi canal
se execută de către subunităţi mici (pluton-grupă).
Contraatacurile inamicului se resping, de regulă, de pe loc, prin
ocuparea unor aliniamente favorabile din teren care includ canaluri şi
diguri orientate perpendicular pe direcţiile d£ acţiune ale inamicului.
Trecerile peste canaluri pregătite de inamic în vederea executării
contraatacurilor se distrug în prima urgenţă.
Eşalonul doi al batalionului.se introduce în luptă în interiorul zonei
cu lucrări de hidroamelioraţii, pe direcţia unde acestea şînt mai rare.
Art. 388. Pentru conducerea forţării punctele de comandă se
instalează cît mai aproape de cursul de apă (canal) şi trec pe malul opus
înapoia eşalonului întîi.
în toate situaţiile, comandanţii de subunităţi trebuie : să ia măsuri
pentru a nu permite aglomerarea autovehiculelor la punctele "de trecere ;
să organizeze cu pricepere forţarea (trecerea) ; să ia măsuri pentru
asigurarea acţiunilor de luptă, în special pe timpul trecerii tancurilor ; să
destine mijloace pentru respingerea ţintelor aeriene care atacă de la
înălţimi mici.

10. OFENSIVA PENTRU ELIBERAREA UNUI PORT MARITIM

(FLUVIAL)

Art. 389. Ofensiva pentru eliberarea unui port maritm (flu vial)
cuprinde totalitatea acţiunilor de luptă ce se execută pe uscat, pe mare
(fluviu), în port şi în aer în scopul nimicirii inamicului care se apără în port
şi în apropierea acestuia.
Succesul luptei se obţine prin : cunoaşterea în permanenţă a situaţiei
inamicului ; executarea manevrei de forţe şi mijloace în flancul şi spatele
inamicului debarcat, încercuirea şi nimicirea lui pe părţi ; ocuparea
sectoarelor de debarcare, intrărilor în port şi izolarea inamicului de
navele de sprijin şi aprovizionare, interzi cerea debarcării de noi forţe ;
organizarea şi menţinerea cooperării neîntrerupte între forţele participante
la eliberarea portului şi subunităţile vecine.
Art. 390. Ofensiva pentru eliberarea portului se execută în situaţia
cînd inamicul a reuşit să debarce şi să-1 ocupe parţial sau total.
Acţiunile de luptă se desfăşoară, de regulă, în flancul şi spa tele
inamicului, de-a lungul digurilor, danelor, plajelor din apro piere.
Pentru manevra de forţe prin acvatoriul portului se folosesc navele şi
ambarcaţiunile existente în port sau în apropierea acestuia.
Art. 391. Pe timpul ofensivei împotriva inamicului care se apără în
port, misiunea batalionului (companiei) este mai puţin adîncă.
Batalionul (compania) primeşte, de regulă, direcţie de ofensivă şi 1-2
obiective importante de ocupat.
Uneori, pentru cucerirea digurilor de larg, intrărilor în port, batalionul
(compania) poate fi folosit ca desant maritim (fluvial) debarcat în flancul
şi spatele inamicului.
Art. 392. In ofensiva pentru eliberarea unui port maritim (fluvial)
dispozitivul de luptă al batalionului (companiei) poate fi pe unu, două
sau trei eşaloane. Pentru cucerirea clădirilor, magazi ilor, instalaţiilor
portuare, fortificaţiilor se constituie grupuri de asalt.
Art. 393. Activităţile de pregătire şi ducere a ofensivei pentru
eliberarea unui port maritim (fluvial) sînt asemănătoare cu cele specifice
ofensivei în localitate.
Comandantul de batalion (companie) trebuie să organizeze şi să
menţină neîntrerupt cooperarea între subunităţile proprii, cu cele primite
ca întărire şi de sprijin.
Punctul de comandă al batalionului (companiei) se dispune, de regulă,
în clădiri, în apropierea forţelor din contact. Cînd batalionul (compania)
acţionează ca desant maritim (fluvial), punctul de comandă se dispune
pe una din navele de transport desant.

11. OFENSIVA ÎN ZONE CU CULTURI ÎNALTE

Art. 394. Ofensiva în zone cu culturi înalte este influenţată de

caracteristicile terenului, întinderea, înălţimea şi densitatea culturilor,
posibilitatea de a provoca inundaţii şi incendii de mari proporţii. Aceasta
se pregăteşte şi se execută după aceleaşi principii ca şi ofensiva în teren
muntos-împădurit, cu deosebirea că subunităţile pot fi sprijinite nemijlocit
de către tancuri şi transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) care
acţionează în dispozitivul de luptă al infanteriei sau imediat înapoia
acestuia.
Ofensiva în zone cu culturi înalte este avantajată de existenţa unor
condiţii care asigură mascarea dispozitivelor de luptă, reali zarea în ascuns
şi prin surprindere a manevrei de forţe şi mijloace, în acelaşi timp, aceste
zone îngreuiază observarea, orientarea, indicarea obiectivelor şi
corectarea focului, deplasarea trupelor şi manevra acestora, în special
pe timp ploios şi în caz de inundaţii.
Atenţie deosebită se acordă măsurilor de stingere a incendi ilor,
precum şi de protecţie a personalului şi tehnicii militare (per sistenţa
contaminării radioactive şi chimice este mai mare).
Art. 395. La realizarea dispozitivului de luptă trebuie să se aibă
în vedere necesitatea executării manevrei de învăluire şi întoarcere
precum şi acţiunilor pe direcţii, luării de măsuri suplimentare pentru
cercetare şi siguranţa flancurilor.
Tancurile şi transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă)
trebuie să fie asigurate privind acţiunile luptătorilor împo triva
blindatelor.
Art. 396. Pe timpul ducerii luptei, atenţie deosebită se acordă
menţinerii direcţiilor de atac ale subunităţilor şi marcării locului unde
se află trupele.
Pentru oprirea contraatacurilor inamicului se pot incendia cul -
turile ; trebuie să se ţină seama de direcţia vîntului pentru a nu fi
periclitate subunităţile proprii.
Pe timpul dezvoltării luptei în adîncime se intensifică cerce tarea şi
se iau măsuri pentru prevenirea realizării surprinderii de către inamic.
, în interiorul zonei cu culturi înalte, inamicul este nimicit cu focul
executat prin surprindere şi la distanţe mici, prin lupta corp la corp şi
cu grenadele de mînă.
Art. 397. Pentru realizarea stabilităţii conducerii, punctul de
comandă al batalionului (companiei) se dispune cît mai aproape de
subunităţi, luîndu-se măsuri temeinice de pază şi apărare.

12. OFENSIVA PE TIMP DE IARNA

Art. 398. Zăpada, gerurile puternice, vîntul şi durata redusă a

zilei influenţează asupra pregătirii şi ducerii luptei. Iarna favori- .zează
trecerea prin terenuri mlăştinoase, peste canaluri şi cursuri de apă,
ducerea acţiunilor prin surprindere şi îngreuiază executarea manevrei,
amenajarea genistică a terenului, funcţionarea şi întrebuinţarea tehnicii
militare, decontaminarea personalului şi tehnicii, de luptă, executarea
aprovizionărilor şi evacuărilor reducînd simţitor ritmul acţiunilor de
luptă.
 Zăpada mare limitează manevra de forţe şi mijloace accentu- înd
caracterul de independenţă al acţiunilor de luptă ale batalio nului
(companiei) pe direcţii. Subunităţile trebuie asigurate de la început cu
tot ce le este necesar pentru luptă.
Pentru realizarea surprinderii şi executarea manevrei de întoarcere
(învăluire) se folosesc : întunericul ; perioadele de ninsoare şi viscol ;
ceaţa şi gerurile puternice. In aceste condiţii, inamicul se poate nimici
chiar cu forţe mai puţine, folosindu-se îndeosebi subunităţi de schiori.
Art. 399. Ofensiva pe timp de iarnă se execută din contact nemijlocit
cu inamicul.
Cînd terenul, comunicaţiile şi grosimea stratului de zăpadă permit
acţiunile (tancurilor, transportoarelor amfibii blindate (maşi nilor de luptă)
şi celorlalte autovehicule, ofensiva se poate executa şi din mişcare.
Aceasta depinde şi de modul de organizare a apărării de către inamic.
Efortul subunităţilor este îndreptat pentru eliberarea localităţilor, şi
cucerirea nodurilor de comunicaţii şi punctelor obligate de trecere.
Art. 400. Dispozitivul de luptă al batalionului este mai ad'înc, avînd
eşalonul doi (rezerva) mai puternic, poate să includă şi un detaşament de
întoarcere de valoare pluton-companie.
La constituirea dispozitivului de luptă trebuie să se aibă în vedere
că subunităţile se dispun pe spaţii mai reduse ; frecvenţa acţiunilor
independente ale subunităţilor pe schiuri creşte, îndeo sebi cînd acestea
intră în compunerea sau se constituie ca detaşamente de întoarcere.
Tancurile acţionează în dispozitivul de luptă al infanteriei; majoritatea
artileriei (aruncătoarelor) se repartizează companiilor.
Art. 401. La pregătirea luptei ofensive, în afară de activită ţile
obişnuite, comandantul de batalion (companie) este obligat să ia măsuri
pentru : amenajarea lucrărilor de adăpostire şi încălzire a personalului;
menţinerea în stare de funcţionare a tehnicii mili tare la temperaturi
scăzute, îndeosebi a armamentului, tancurilor şi celorlalte autovehicule ;
determinarea grosimii stratului de zăpadă, stabilirea posibilităţilor de a se
acţiona pe schiuri, precum şi accesibilităţii terenului pentru tancuri şi
celelalte autovehicule ; asigurarea la timp a subunităţilor cu mijloace
speciale şi vopsirea tehnicii militare şi mijloacelor de transport în
culoarea terenului ; înzestrarea subunităţilor cu schiuri şi cu alte
accesorii pentru deplasarea pe zăpadă, precum şi cu mijloace pentru
mărirea capacităţii de deplasare a tancurilor, transportoarelor amfibii
blindate (maşinilor de luptă), artileriei şi mijloacelor de transport; aprovi -
zionarea la timp a subunităţilor cu carburanţi şi lubrifianţi, cu lichid
antigel, mijloace de izolare termică, de încălzire şi de uşurare a pornirii
motoarelor; aprovizionarea subunităţilor cu echipament călduros şi
asigurarea pregătirii şi distribuirii la timp a hranei calde şi ceaiului la
militari.
 Art. 402. Cînd ofensiva se execută din contact nemijlocit cu inamicul,
batalionul (compania) atacă, de regulă, fără schiuri.
Pînd ofensiva se execută din mişcare şi stratul de zăpadă este gros,
batalionul (compania) pp_ate ataca şi pe schiuri.
Ofensiva se duce în lungul comunicaţiilor existente şi pe direcţiile
care includ porţiunile de teren puţin înzăpezite.
Pe timpul luatei în adîncimea apărării inamicului, batalionul
(compa~nîa) trebuie să realizeze învăluirea puricîeîor de sprijin al inamicului
care interzic comunicaţiile, defileurile, păsurile şi cele dispuse în localităţi.
Pentru cercetare şi siguranţă, îndeosebi a drumurilor şi a altor căi de
acces care duc în flancurile subunităţilor proprii, se destină subunităţi pe
schiuri, întărite cu mijloace antitanc.
Batalionul (compania) destinat ca detaşament de întoarcere pentru
nimicirea unor elemente de dispozitiv situate în adîncimea apărării
inamicului, folosind căile ascunse şi intervalele existente, mai puţin
înzăpezite, pătrunde adînc în dispozitivul de luptă al aces tuia şi prin lovituri
decisive date prin surprindere în flanc şi spate nimiceşte inamicul şi ocupă
obiectivul (aliniamentul) stabilit.
Cînd se semnalează începerea retragerii inamicului, pentru urmărirea lui în
afara drumurilor se trimit subunităţi, de regulă, pe schiuri. în condiţii
favorabile, subunităţile de infanterie (vînătoride munte).
Batalionul (compania) împreună cu subunităţile primite ca întărire
se încolonează, iese pe drumuri şi se deplasează repede atacînd în flanc
şi spate inamicul care se retrage.
Subunităţile de gărzi patriotice pot desfăşura cu succes acţiuni la
flancurile batalionului (companiei) aflat în ofensivă, precum şi manevra de
învăluire şi întoarcere, de amploare mai mică şi cu obiective limitate.
Art. 403. In pregătirea luptei ofensive pe timpul dezgheţului
comandantul de batalion (companie) este obligat : să prevadă mă suri
pentru mărirea capacităţii de deplasare a autovehiculelor şi ar tileriei,
precum şi pentru organizarea ajutorului ce trebuie să li se dea pe timpul
deplasării : să întărească companiile (plutoanele) cu subunităţi de
pionieri ; să prevadă măsuri pentru menţinerea teh nicii militare în
perfectă stare de funcţionare ; să creeze din timp la subunităţi stocuri
suplimentare de muniţie, carburanţi-lubrifi- anţi şi alimente.
Pe timpul ofensivei, comandantul de batalion organizează
repararea la timp a porţiunilor de drum greu practicabile sau ame najarea
drumurilor de coloană.

13. OFENSIVA CU RUPEREA UNUI ALINIAMENT (RAION)

FORTIFICAT

Art. 404. în unele situaţii şi pe anumite direcţii inamicul poate

organiza aliniamente, raioane şi puncte de sprijin fortificate. Aces tea, de
regulă, se ocolesc ; cînd nu este posibil se execută ruperea lor din
contact nemijlocit cu inamicul, cu ocuparea bazei de plecare la ofensivă.
 Ofensiva cu ruperea unui aliniament (raion) fortificat constă în
distrugerea lucrărilor de fortificaţii permanente şi de campanie de pe
direcţia de ofensivă a batalionului (companiei), pătrunderea impetuoasă a
tancurilor şi infanteriei, lărgirea rupturii către flancuri prin acţiuni de
întoarcere şi învăluire, concomitent cu dezvoltarea în ritm rapid a ofensivei
în adîncime.
Pentru distrugerea lucrărilor se folosesc loviturile aviaţiei,
rachetelor, focul artileriei, tancurilor şi rachetelor antitanc dirijate, precum
şi detaşamentele şi grupurile de asalt.
Lucrările de apărare de pe limita dinainte a apărării inamicu lui şi
din adîncimea apropiată se distrug prin trageri prin ochire directă şi prin
acţiunile detaşamentelor şi grupurilor de asalt, cele dispuse mai în adîncime
— prin loviturile aviaţiei, focul artileriei şi grupurilor de asalt transportate cu
elicoptere.
Personalul şi mijloacele de foc dispuse în afara lucrărilor de fortificaţii
permanente se nimicesc şi neutralizează cu focul tuturor categoriilor de
armament şi cu aruncătoarele de flăcări.
Art. 405. Batalionul de infanterie acţionează într-o fîşie de pînă la
2 km şi atacă pe un front de pînă la 1,5 km. Compania atacă pe un front de
pînă la 700 m.
Direcţiile de ofensivă ale subunităţilor se aleg, de regulă, acolo unde
densitatea lucrărilor de fortificaţii, barajelor şi obstacolelor este mai
mică şi care asigură exploatarea oportună a loviturilor avi aţiei, rachetelor şi
focului artileriei, folosirea detaşamentelor (grupurilor) de asalt şi desantului
aerian, dezvoltarea ofensivei în adîncime şi executarea manevrei.
Misiunile de luptă sînt mai puţin adînci, iar ritmul de ofensivă este mai
redus decît în condiţii obişnuite. Acestea sînt determinate şi de natura şi
dispunerea lucrărilor de fortificaţii, de gradul de distrugere a acestora şi de
neutralizare a apărării inamicului pe direcţia de ofensivă.
Misiunea imediată a batalionului din eşalonul întîi constă în ruperea
apărării şi nimicirea inamicului din punctele de sprijin de pluton de pe
limita dinainte ; a companiei — în ocuparea a 2-3 lu-
crări de fortificaţii de pe limita dinainte a apărării şi nimicirea ina -
micului din acestea.
Art. 406. Dispozitivul de luptă al batalionului şi companiei este
mai adînc şi se constituie, de regulă, pe două eşaloane. Une ori,
batalionul îşi constituie dispozitivul de luptă şi pe trei eşaloane.
Tancurile, autotunurile şi mijloacele antitanc ale batalionului
(companiei) din eşalonul întîi ocupă poziţii de tragere astfel încît să poată
executa trageri prin ochire directă asupra lucrărilor de for tificaţii ale
inamicului.
în cadrul dispozitivelor de luptă ale subunităţilor din eşalo nul
întîi, în afară de piesele de artilerie de calibru mare destinate pentru
distrugerea lucrărilor de fortificaţii, mai pot acţiona şi detaşamente de asalt
de valoarea unei companii pînă la un batalion de infanterie întărite. Acestea
sînt destinate pentru distrugerea lucrărilor de fortificaţii existente, care
nu au fost prevăzute a fi distruse cu aviaţia, rachetele şi focul artileriei.
Compunerea detaşamentului (grupului) de asalt se stabileşte în
funcţie de natura, densitatea, tăria lucrărilor de apărare ce urmează a fi
blocate şi distruse, precum şi de puterea de foc a acestora.
Art. 407. Detaşamentul de asalt de valoare batalion poate avea în
compunere 4-6 grupuri de asalt, constituite din cîte un pluton întărit ; cel
de valoare companie — 2-3 grupuri de asalt. în afară de grupurile de
asalt din compunerea detaşamentelor de asalt se mai pot constitui şi grupuri
de asalt independente şi de rezervă. Grupurile'de asalt de rezervă se
constituie pentru distrugerea lucrărilor de fortificaţii nou descoperite,
precum şi pentru înlocuirea grupurilor de asalt care şi-au pierdut
capacitatea de luptă.
în compunerea detaşamentului (grupului) de asalt intră, de regulă,
subunităţi de tunuri, tancuri, autotunuri, instalaţii de lan sare rachete
antitanc dirijate, aruncătoare de diferite calibre, pio nieri şi aruncătoare
de flăcări (de grenade incendiare).
Grupul de asalt este fracţionat pe grupe de înlăturare a bara jelor şi
obstacolelor, de blocare şi distrugere si de sprijin. în com punerea grupurilor
de înlăturare a barajelor şi obstacolelor, de blocare şi distrugere intră
subunităţi de infanterie (vînători de munte), de gărzi patriotice, pionieri şi
aruncătoare de flăcări (de grenade incendiare), iar în grupa de sprijin —
subunităţi de artilerie, aruncătoare, tancuri (autotunuri), instalaţii de
lansare rachete antitanc dirijate.
în funcţie de densitatea şi natura lucrărilor, în cursul unei zile de luptă,
detaşamentul de asalt poate primi misiunea să distrugă succesiv 1-2
lucrări mai complexe sau un punct de sprijin fortificat ; grupul de asalt —
2-3 lucrări mai simple.
Detaşamentul de asalt se pregăteşte pentru acţiune, personal, de
către comandantul de regiment (batalion), iar grupul de asalt — de către
comandantul de companie. Subunităţile se pregătesc în sectoare amenajate
cu machete de tipul lucrărilor de fortificaţii şi barajelor inamicului. Atenţie
deosebită se acordă antrenării lor în" trecerea barajelor, acţiunii pentru
blocarea şi distrugerea lucrărilor şi cooperării acestora cu celelalte
elemente ale dispozitivului de luptă.
Art. 408. Pregătirea luptei ofensive cu ruperea unui aliniament (raion)
fortificat necesită organizarea şi executarea unei cercetări . minuţioase,
studierea raionului fortificat, hărţilor, schemelor, fotografiilor şi altor
documente la scară mare pentru a stabili natura şi dispunerea lucrărilor de
fortificaţii permanente şi de campanie, barajelor şi obstacolelor, sistemului
de foc, procedeelor folosite pentru distrugerea şi neutralizarea mijloacelor
de foc ale inamicului aflate în lucrări, precum şi pentru trecerea barajelor
şi a obstacolelor de către tancurile şi infanteria proprie ; organizarea
detaşamentului, grupurilor de asalt şi misiunile lor ; formele de manevră
pentru ruperea apărării şi executarea acţiunilor de învăluire şi întoar cere ;
măsuri pentru asigurarea flancurilor şi intervalelor şi consolidarea
obiectivelor ocupate.
Comandantul de batalion (companie) îşi precizează hotărîrea în teren
pe timpul executării recunoaşterilor, după care dă misiunile de luptă la
subordonaţi şi organizează cooperarea.
Recunoaşterea se execută pînă la nivelul comandanţilor de
subunităţi din compunerea grupurilor de asalt, inclusiv.
La darea misiunilor de luptă şi organizarea cooperării, pe lin gă
problemele obişnuite, comandantul de batalion (companie) inai precizează
lucrările de fortificaţii permanente şi de campanie care se prevăd a fi
distruse cu aviaţia, rachetele, artileria, grupurile de asalt şi succesiunea
distrugerii lor ; modul de executare a breşelor în raionul fortificat, de
acţiune al detaşamentului (grupurilor) de asalt, precum şi al celorlalte
subunităţi şi cooperarea dintre ele,' sprijinul lor cu focul artileriei ;
procedeele, modul de orbire şi distru- . gere a lucrărilor de fortificaţii
permanente şi de campanie de către artilerie, tancuri, autotunuri, rachete
antitanc dirijate prin trageri prin ochire directă ; locul poziţiilor de
tragere şi amenajarea lor genistică, precum şi modul de neutralizare a
subunităţilor inamicului dispuse în afara lucrărilor de apărare ; numărul,
locul, modul şi timpul de executare a culoarelor şi trecerilor prin
barajele şi obstacolele existente ; realizarea legăturii în cadrul
detaşamentului şi grupurilor de asalt, precum şi între acestea şi celelalte
subunităţi.
Art. 409. Ruperea unui aliniament (raion) fortificat este
precedată de pregătirea de foc în care o parte din lucrările de fortificaţii
permanente şi de campanie, precum şi persoanele care le deservesc se
distrug (nimicesc) prin loviturile aviaţiei, rachete şi cu focul artileriei.
Se execută trageri prin ochire directă şi indi rectă asupra pereţilor
verticali şi planşeelor (tavanelor) lucrărilor de fortificaţii permanente şi
îndeosebi, cele prin ochire directă la bătaia maximă a artileriei,
tancurilor, autotunurilor şi rachetelor antitanc dirijate asupra
ambrazurilor.
Comandantul de batalion (companie) urmăreşte rezultatele tragerilor
şi, dacă este necesar, dă artileriei noi misiuni, raportînd despre aceasta
comandantului de regiment (batalion).
Atacul se începe simultan de către grupurile de asalt, cele lalte
subunităţi de infanterie (vînători de munte) şi tancuri, cu sprijinul
aviaţiei, rachetelor şi artileriei.
Piesele de artilerie, tancurile, autotunurile, mijloacele antitanc şi
chiar transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) desti nate
pentru trageri prin ochire directă continuă să execute focul asupra
ambrazurilor lucrărilor de fortificaţii permanente rămase nedistruse şi
neutralizează mijloacele de foc care barează căile de acces spre unele
lucrări.
Pentru a asigura apropierea grupurilor de asalt de lucrările care
urmează a fi blocate şi distruse, o parte din piesele de artile rie care le
sprijină se dispun astfel, încît să poată executa foc de flanc în faţa lor. O
dată cu apropierea grupurilor de asalt de obiectivele de atac, mijloacele
de foc transportă focul în intervalele dintre lucrări şi în adîncimea
apropiată a apărării inamicului, pentru a asigura nimicirea şi neutralizarea
mijloacelor de foc care îngreuiază înaintarea infanteriei (vînătorilor de
munte) şi tancurilor, precum şi respingerea contraatacurilor acestuia.
Sub protecţia focului executat de grupele de sprijin, grupele de
înlăturare a barajelor şi obstacolelor, executînd treceri prin baraje şi
obstacole, asigură acţiunea grupelor destinate blocării şi distrugerii
lucrărilor de fortificaţii.
Subunităţile de infanterie (vînători de munte) şi de tancuri
folosind efectele loviturilor de aviaţie, rachetelor şi focul artile riei,
pătrund prin breşele formate şi prin intervalele dintre lucră rile de
fortificaţii neutralizate, combinînd acţiunile de pătrundere cu manevra
de întoarcere şi învăluire fracţionează dispozitivul de apărare şi nimicesc
inamicul.
Succesul obţinut de subunităţile din eşalonul întîi trebuie dezvoltat
imediat pentru a nu da posibilitatea inamicului să refacă sistemul de
apărare sau să se consolideze pe un alt aliniament, în acest scop,
comandantul de batalion trebuie să folosească pau zele de foc şi
perioadele de slăbire a focului inamicului executat din lucrările de
fortificaţii, pentru înaintarea hotărîtă a subunită ţilor din eşalonul întîi şi,
introducînd în luptă eşalonul doi, să dezvolte cu impetuozitate ofensiva în
adîncime, să lărgească ruptura şi să nimicească inamicul prin acţiuni în
flanc şi spate.
Lucrările de fortificaţii de pe limita dinainte rămase nedis truse şi
cele din adîncime (nou descoperite) se neutralizează cu focul artileriei,
tancurilor şi altor mijloace antitanc, după care, se blochează şi se distrug
de către grupurile de asalt (de rezervă).
Contraatacurile inamicului se resping cu foc de pe loc, de pe un
aliniament favorabil.
Lupta în interiorul raionului fortificat nu trebuie să capete aspectul
unei lupte de uzură, ci al unor acţiuni ofensive intense pentru
pătrunderea în' dispozitivul inamicului şi dezvoltarea ei în ritm susţinut.
Cînd inamicul începe să se retragă subunităţile trebuie să menţină
contactul strîns cu acesta şi să pătrundă concomitent cu el pe aliniata
entul (raionul) fortificat din adîncime, pentru a asi gura ruperea lui din
mişcare, împreună cu subunităţile introduse în luptă în acest scop.
Art. -110. Cînd aliniamentul (raionul) fortificat din adîncime este
slab apărat sau dispune de un număr redus de lucrări de for tificaţii, acesta
se rupe din mişcare.
 în această situaţie batalionul poate acţiona ca detaşament înaintat, ca
desant aerian sau se poate găsi în compunerea forţelor principale ale
regimentului din eşalonul întîi.
în toate situaţiile, hotărîrea se ia pe timpul pregătirii luptei ofensive
şi se precizează pe măsura apropierii batalionului de aliniamentul (raionul)
fortificat, pe baza datelor cercetării şi acţiuni lor de luptă anterioare.
Detaşamentul înaintat, în cooperare cu desantul aerian tactic
rupe din mişcare aliniamentul (raionul) fortificat. Acesta, prin acţiunile
grupurilor de asalt şi celorlalte forţe şi mijloace, nimi ceşte inamicul,
cucereşte şi distruge lucrările de fortificaţii, ocupă aliniamente (raioane)
favorabile, interzice apropierea rezervelor inamicului şi asigură
dezvoltarea ofensivei forţelor principale.

Pentru sprijinul luptei, parte din artilerie se deplasează îm preună

sau înapoia detaşamentului înaintat pentru a asigura des făşurarea, atacul
din mişcare şi acţiunile de luptă ale acestuia pînă la îndeplinirea
misiunii.

14. OFENSIVA ÎMPOTRIVA INAMICULUI PARAŞUTAT

(DEBARCAT) ÎN ADÎNCIMEA DISPOZITIVULUI TRUPELOR
PROPRII

Art. 411. Lupta pentru nimicirea inamicului paraşutat (de barcat) în

adîncimea dispozitivului trupelor proprii se execută împotriva grupurilor de
cercetare-diversiune paraşutate (debarcate), precum şi împotriva desantului
aerian şi a subunităţilor din trupele aeromobile ale acestuia.
Succesul în lupta împotriva inamicului paraşutat (debarcat) în
adîncimea dispozitivului trupelor proprii se obţine prin : cunoaş terea
modului de acţiune a acestuia ; obţinerea de date cît mai complete
despre desantul aerian, antrenînd în acest scop şi popu laţia din zonă ;
pregătirea din timp a unor variante de intervenţie, în funcţie de acţiunile
probabile ale inamicului în vederea zădăr nicirii intenţiilor lui ;
ingeniozitate, iniţiativă, spirit de prevedere şi hotărîre în acţiuni ;
asigurarea secretului deplasărilor şi acţiu nilor proprii ; mobilitate şi
rapiditate în execuţie, în scopul nimicirii în timp scurt a inamicului ;
adoptarea de dispozitive şi procedee de luptă dintre cele mai variate care
să asigure lovirea şi nimicirea inamicului prin surprindere.
Pentru nimicirea inamicului paraşutat (debarcat) batalionul
(compania) acţionează împreună cu subunităţi ale Ministerului de Interne,
de gărzi patriotice şi alte formaţiuni de apărare, uneori independent sau în
condiţii de izolare.
Art. 412. Pentru căutarea, localizarea, capturarea şi nimicirea
grupurilor de cercetare-diversiune batalionului (companiei) i se destină
o zonă de acţiune în cadrul căreia îşi îndeplineşte misiu nea, de regulă,
pe companii (plutoane) împreună cu subunităţi ale Ministerului de Interne
şi de gărzi patriotice. Batalionul poate acţiona într-o zonă de 200-300
km pătraţi, iar compania — de 80-150 km pătraţi.
Inamicul trebuie căutat şi localizat pe baza informaţiilor pri mite de
la eşalonul superior, procurate de la populaţia din zonă şi prin cercetarea
raioanelor şi direcţiilor probabile de' acţiune şi de deplasare ale acestuia.
siguranţă în faţă şi la flancuri, avînd la nevoie călăuze dintre luptă torii
gărzilor patriotice sau persoane civile din zonă.
Inamicul deşănţat se atacă din mai multe direcţii, fără a i se da
posibilitatea să-şi realizeze dispozitivul de luptă.
Subunităţile destinate nimicirii inamicului, sub sprijinul de foc al
artileriei, armamentului de pe transportoare amfibii blindate (maşini de
luptă) ocupă poziţiile de plecare la ofensivă ; la semnalul stabilit trec cu
hotărîre la atac pe 2-3 direcţii concentrice, fracţio- nează dispozitivul de
luptă al inamicului şi-1 nimicesc pe părţi, prin acţiuni impetuoase. Cînd
situaţia concretă şi caracteristicile terenului, permit, pentru nimicirea
desantului aerian şi subunităţilor aeromobile, batalionul (compania) atacă
cu subunităţile îmbarcate pe transportoare amfibii blindate (maşini de
luptă) fiind precedat de tancuri.
Dacă inamicul cu o parte din subunităţi a reuşit să ruţpă lupta şi să
se retragă se trece imediat la urmărirea şi apoi la încercuirea şi nimicirea
acestuia.'
în situaţia cînd desantul aerian şi subunităţile aeromobile ale
inamicului sînt în deplasare către un raion (obiectiv), în scopul de a-1
cuceri (distruge), batalionul (compania) trebuie să-1 devanseze şi să-1
nimicească din mişcare prin lovituri decisive executate prin surprindere în
flanc şi spate. Dacă inamicul este superior în forţe şi mijloace, batalionul
(compania) ocupă cu repeziciune un aliniament favorabil de pe care prin
foc de toate categoriile îi produce pierderi cît mai mari şi respinge cu
fermitate acţiunile de pătrundere ale acestuia către raionul (obiectivul) de
cucerit (distrus), asi-gurînd astfel condiţii pentru nimicirea inamicului de
către alte forţe.
Desantul aerian şi subunităţile aeromobile ale inamicului care au
reuşit să ocupe un raion (aliniament) în vederea menţinerii aces tuia pînă la
realizarea joncţiunii cu trupele sale care acţionează de front se nimiceşte
potrivit modului de ducere a acţiunilor de luptă .ofensive împotriva unui
inamic trecut în grabă la apărare.
CAPITOLUL IX
LUPTA DE INTÎLNIRE
Art. 4.16. Lupta de întîlnire este o formă complexă â luptei care se
adoptă atunci cînd părţile adverse se află în mişcare din sensuri opuse,
urmărind realizarea scopurilor propuse prin acţiuni, decisive. în lupta de
întîlnire, în raport cu condiţiile situaţiei, se combină în mod diferit
acţiunile ofensive cu cele de apărare, succesul fiind, de regulă, determinat
de adoptarea cu rapiditate, înaintea inamicului, a atitudinii ofensive.
Lupta de întîlnire poate să aibă loc pe timpul marşului, în apărare
pe timpul executării contraatacurilor şi în ofensivă pe timpul ducerii
acţiunilor de luptă împotriva rezervelor inamicului şi respingerii din
mişcare a contraatacului.
Batalionul (compania) poate duce lupta de întîlnire indepen dent sau
în cadrul forţelor principale ale eşalonului superior. în ambele cazuri la
lupta de întîlnire a batalionului (companiei) pot participa subunităţi de
gărzi patriotice şi alte formaţiuni de apă rare aflate în zonă, prin
executarea unor acţiuni prin surprindere asupra inamicului şi menţinerea
unor aliniamente pînă la ocuparea lor de către batalion (companie).
Art. 417. Lupta de întîlnire se caracterizează prin : timp scurt la
dispoziţie pentru pregătirea acţiunilor de luptă ; situaţii insufici ent de
clare şi des schimbătoare ; lupta îndîrjită pentru menţinerea iniţiativei,
desfăşurarea rapidă şi pe front larg a acţiunilor de luptă ; modificarea
dispozitivelor de luptă ale subunităţilor în cursul acţiunilor de luptă ;
existenţa intervalelor şi flancurilor descoperite.
Succesul în lupta de întîlnire îl obţine acela care acţionează cu
îndrăzneală şi hotărîre, devansează pe adversar în desfăşurare şi în
deschiderea focului, menţine iniţiativa pe tot timpul luptei, ia măsuri pentru
asigurarea flancurilor, organizează asigurarea acţiu nilor de luptă, menţine
cooperarea permanentă şi asigură conduce rea neîntreruptă.
Repeziciunea în luarea hotărîrii, transmiterea misiunilor la timp la
subordonaţi şi trecerea cu hotărîre la ofensivă pot avea ca rezultat
înfrîngerea unui inamic mai puternic, dar care nu a reuşit să se
desfăşoare.
 întîrzierea în luarea hotărîrii şi executarea unei manevre complicate
duc la pierderea iniţiativei.
Art. 418. Pe timpul marşului cînd se prevede lupta de întîl-nire,
batalionul (compania) poate acţiona în siguranţa marşului, îndeplinind
misiunile prevăzute la art. 156 ; ca detaşament înaintat sau în compunerea
forţelor principale.
Art. 419. Cînd lupta de întîlnire are loc în apărare pe timpul executării
contraatacului sau pe timpul dezvoltării ofensivei, batalionul (compania) se
poate găsi în compunerea forţelor principale ale regimentului (batalionului),
în gruparea care fixează inamicul de front sau în gruparea care loveşte
inamicul de flanc.
Cînd batalionul (compania) se găseşte în compunerea forţelor
principale, acesta primeşte misiune imediată şi direcţie ulterioară de
ofensivă. Misiunea imediată a batalionului (companiei) poate fi mai adîncă
constînd, de regulă, în nimicirea, împreună cu formaţiunile de apărare din
zonă, a inamicului de pe direcţia sa de ofensivă şi cucerirea unui
aliniament favorabil dezvoltării ulterioare a acţiuni lor de luptă.
în aceste situaţii, misiunile iniţiale sînt completate în raport cu
situaţia concretă.
Art. 420. Dispozitivul de luptă al batalionului (companiei) este variat şi
depinde de : destinaţia în luptă a batalionului (companiei) şi situaţia din care
se angajează lupta de întîlnire ; valoarea inamicului şi dispozitivul
acestuia ; misiunea şi concepţia acţiunilor ce urmează să aibă loc ;
condiţiile existente pentru desfăşurarea rapidă a subunităţilor şi angajarea
lor în luptă ; executarea oportună a manevrei; existenţa formaţiunilor de
apărare în zonă.
Cînd acţionează independent — în siguranţa marşului sau ca detaşament
înaintat — dispozitivul de luptă al batalionului (companiei) se compune din
subunităţile care fixează inamicul de front (pichetul mobil de valoare
pînă la o companie — la batalion ; patrula de siguranţă de valoare pînă la
un pluton — la companie) şi subunităţile care îl lovesc în flanc şi spate
(forţele principale ale batalionului, companiei).
Cînd acţionează în compunerea forţelor principale ale eşalonului
superior batalionul (compania) îşi constituie dispozitivul de luptă pe un
eşalon cu o rezervă de 1-2 plutoane.

1. PREGĂTIREA LUPTEI
Art. 421. Pregătirea luptei de întîlnire depinde de situaţia în care
aceasta poate avea loc, misiunea primită, dispozitivul batalio nului
(companiei) înainte de angajarea luptei, caracteristicile tere nului,
posibilităţile de executare a manevrei de forţe şi mijloace, condiţiile de
timp şi stare a vreunii.
 Comandantul de batalion (companie) ia hotărîrea pentru lupta de
întîlnire, de regulă, pe hartă, în condiţiile existenţei unor situaţii terestre şi
aeriene complexe şi cînd se dispune de date puţine, incomplete şi
contradictorii. Pe baza hotărîrii se dau misiuni şi se trece la pregătirea
subunităţii pentru îndeplinirea acestora.
Hotărîrea este completată şi adaptată continuu pe baza noilor
informaţii despre inamic.
Cînd batalionul acţionează ca avangardă, flangardă, detaşament
înaintat, comandantul acestuia îşi precizează hotărîrea pentru lupta de
întîlnire imediat ce pichetul mobil de cap (flanc) s-a întîlnit cu inamicul,
stabilind : inamicul care urmează să fie nimicit, direcţia de ofensivă şi
dispozitivul de luptă ; aliniamentul de atac ; misiunea pichetului mobil de
cap (flanc) şi misiunile companiilor şi formaţiunilor de apărare din
compunerea forţelor principale, misiunile subunităţii de artilerie
(aruncătoare) ; modul de cooperare pentru nimicirea inamicului ; misiunile
suplimentare pentru cercetare, măsurile pentru asigurarea flancurilor,
precum şi alte măsuri de asigurare a acţiunilor de luptă ; organizarea
conducerii.
Comandantul companiei destinată ca pichet mobil (fix) este obligat să-
şi însuşească misiunea, să studieze pe hartă itinerarul de deplasare (raionul
de dispunere) şi să dea ordinul de luptă în care indică : inamicul care
urmează să fie nimicit, direcţia de acţiune şi dispozitivul de luptă,
aliniamentul de atac (de apărare) şi misiunile de luptă ale plutoanelor ;
modul de cooperare şi organizare a conducerii.
Cînd batalionul (compania) acţionează în compunerea forţelor
principale, comandantul acestuia precizează hotărîrea în teren, o dată cu
angajarea luptei de către detaşamentul înaintat sau avangardă, stabilind :
inamicul care trebuie nimicit ; direcţia de ofensivă, forma de manevră, în
funcţie de gruparea în care se găseşte batalionul (compania) — de fixare a
inamicului de front sau care execută lovitura în flancul şi spatele
acestuia ; misiunile de luptă ale companiilor (plutoanelor) ; organizarea
cooperării şi conducerii. Hotărîrea se precizează chiar dacă comandantul
dispune de date sumare asupra situaţiei. Comandantul trebuie să manifeste
iniţiativă şi răspundere în asemenea condiţii deosebite.

Misiunile de luptă se dau pe timpul apropierii subunităţilor de

aliniamentul de atac, concomitent cu organizarea cooperării.
După primirea (darea) misiunii, comandanţii organizează şi conduc
deplasarea subunităţilor militare şi formaţiunilor de apărare pe
aliniamentul de desfăşurare în vederea executării acţiunilor de luptă.
2. DUCEREA LUPTEI

Art. 422. Lupta de întâlnire începe o dată cu angajarea pichetelor

mobile de cap (patrulelor de siguranţă).
 Pichetul mobil de cap al avangărzii (detaşamentului înaintat), Ia
întîlnirea cu cercetarea şi subunităţile de siguranţă ale inamicului le
nimiceşte cu repeziciune, după care continuă deplasarea pentru îndeplinirea
misiunii.
Cînd întîlneşte forţe superioare ale inamicului, pichetul mobil de cap,
ocupînd un aliniament favorabil pe front larg şi menţinîndu-1 cu dîrzenie
produce pierderi inamicului cu focul tuturor mjloacelor şi asigură condiţii
pentru desfăşurarea şi intrarea în luptă a forţe lor principale.
Comandantul batalionului din avangardă, la angajarea luptei de către
pichetul mobil de cap se deplasează repede la acesta, dă mi siuni
subunităţii de artilerie pentru sprijinul luptei pichetului mobil şi îşi
precizează hotărîrea în raport cu rezultatele luptei pichetu lui mobil de
cap.
Artileria ocupă din mişcare poziţiile de tragere, deschide imediat
focul, sprijină lupta pichetului mobil de cap şi desfăşurarea forţelor
principale ale batalionului.
Art. 423. Avangarda sub acoperirea focului artileriei şi a acţiunilor
de luptă ale pichetului mobil de cap, folosind cu pricepere avantajele
terenului, iese repede pe direcţia de executare a loviturii, se desfăşoară din
mişcare în dispozitiv de luptă, avînd tancurile în faţa dispozitivului şi
subunităţile îmbarcate pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă),
nimiceşte elementele de siguranţă ale inamicului printr-un atac impetuos în
flanc şi spate, după care, pătrunde spre forţele lui principale, le fixează de
front prin acţiuni active şi hotărîte, asigurînd desfăşurarea şi manevra
forţelor principale ale regimentului.
Dacă inamicul a devansat avangarda în desfăşurare, aceasta, în
cooperare cu detaşamentul înaintat (cînd se constituie) şi cu subunităţi de
gărzi patriotice, fixează inamicul pe un front larg, îi pro-
duce pierderi prin focul tuturor mijloacelor şi asigură desfăşurarea forţelor
principale ale regimentului.
Art. 424. Flangarda întîlnind forţe superioare ale inamicului le fixează
pe un front larg, prin acţiuni active duse pe aliniamente favorabile şi
asigură forţelor principale proprii posibilitatea de a executa în condiţii
avantajoase manevra pentru îndeplinirea misiunii.
Cînd batalionul se desfăşoară spre flancul căruia îi face siguranţa,
pichetul mobil de flanc acţionează la fel ca pichetul mobil de cap, iar
flangarda — ca avangardă (nimiceşte siguranţa de marş a inamicului,
pătrunde la forţele lui principale şi prin acţiuni hotărîte, le produce
pierderi sau se desfăşoară pe un aliniament favorabil, fixează inamicul cu
focul tuturor mijloacelor şi prin acţiuni active, a s i g u r ă c o n d i ţ i i
f a v o r a b i l e p e n t r u i n t r a r e a î n l u p t ă a f o r ţ e lor principale).
Art. 425. Detaşamentul înaintat acţionează cu impetuozitate, ocupă
din mişcare, împreună cu subunităţile de gărzi patriotice ali niamentul
stabilit pe care-1 menţine pînă la sosirea forţelor princi pale, interzicînd cu
focul tuturor mijloacelor desfăşurarea inamicului.
Cînd inamicul n-a reuşit să se desfăşoare, detaşamentul înaintat îl
atacă cu hotărîre, pătrunde adînc în dispozitivul de marş al aces tuia şi
asigură angajarea forţelor principale ale regimentului pe ali niamente
favorabile.
Dacă detaşamentul înaintat a fost devansat de către inamic în ocuparea
aliniamentului fixat se desfăşoară şi împreună cu subunităţile de gărzi
patriotice îl atacă din mişcare lovindu-1 în flanc şi spate şi ocupă
aliniamentul ordonat. Cînd nu a reuşit să ocupe acest aliniament, prin acţiuni
active opreşte inamicul pe aliniamentul atins sau, sub presiunea puternică a
acestuia, îl întîrzie ducînd lupta pe aliniamente intermediare iar în cooperare
cu avangarda asigură desfăşurarea forţelor principale ale regimentului şi
executarea loviturii în flancul şi spatele inamicului.
Datele asupra compunerii inamicului şi direcţiei sale de acţi une
obţinute pe timpul ducerii luptei se raportează imediat coman dantului
eşalonului superior.
Art. 426. Batalionul (compania) cin cadrul forţelor principale ale
regimentului (batalionului) se apropie de inamic şi se desfăşoară în
dispozitiv premergător de luptă şi de luptă cu viteză maximă, evitîndu-se
deplasările complicate şi inutile.
Batalionul (compania) care acţionează de front nimiceşte inamicul cu
focul tuturor mijloacelor asigurînd manevra forţelor principale pentru
executarea loviturii în flanc şi spate.

Batalionul (compania) care execută lovitura în flanc si spate

se deplasează în ascuns şi cu viteză maximă, pe cel mai scurt drum şi,
folosind rezultatele loviturilor aviaţiei, rachetelor şi focului artileriei atacă
inamicul cu îndrăzneală, din mişcare, de regulă, cu infanteria îmbarcată
pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) şi îl nimiceşte în
cooperare cu subunităţile care acţionează de front şi, eventual, cu
desantul aerian.
Cînd lovitura se execută frontal asupra inamicului batalionul
(compania) din capul coloanei, folosind efectul loviturilor aviaţiei, rachetelor,
focului artileriei şi rezultatele luptei avangărzii, detaşamentului înaintat şi
subunităţilor de gărzi patriotice atacă inamicul din mişcare şi dezvoltă cu
impetuozitate ofensiva în adîncime.
Art. 427. Pentru executarea unor pătrunderi adînci în scopul fracţionării
dispozitivului inamicului şi nimicirii lui pe părţi, batalionul (compania)
foloseşte flancurile descoperite şi intervalele existente între subunităţile
(unităţile) acestuia.
Batalionul (compania) care atacă pe direcţia de acţiune a desantului
aerian tactic, fără a angaja lupta de durată cu inamicul, intră în timp
scurt în raionul acţiunilor de luptă al acestuia şi continuă lupta pînă la
nimicirea completă a inamicului, interzicînd trecerea lui la apărare.
Art. 428. Subunităţile de gărzi patriotice şi celelalte formaţiuni de
apărare pot îndeplini următoarele misiuni : nimicirea sau capturarea
grupurilor de cercetare-diversiune şi elementelor teroriste ale inamicului ;
menţinerea unor aliniamente favorabile (localităţi, obiective industriale,
puncte obligate de trecere, noduri de comunicaţii, înălţimi dominante) pînă la
sosirea avangărzii (detaşamentului înaintat), forţelor principale sau a
desantului aerian tactic ; participarea la fixarea inamicului de front şi la
executarea manevrei în flancul şi spatele acestuia ; siguranţa flancurilor şi
intervalelor ; hărţuirea coloanelor în marş, atacarea punctelor de comandă
şi depozitelor, nimicirea mijloacelor de atac nuclear, minarea şi
distrugerea punctelor obligate de trecere şi a unor porţi uni de drumuri
de pe itinerarele de deplasare a inamicului.
Art. 429. Cînd inamicul încearcă să treacă la apărare batalionul
(compania), prin foc şi acţiuni hotărîte, îi interzice să ocupe un aliniament
favorabil, fracţionează dispozitivul de luptă şi îl nimiceşte pe părţi.
Dacă inamicul a trecut la apărare batalionul (compania) nimiceşte
elementele de siguranţă ale acestuia, pătrunde din mişcare spre
aliniamentul de apărare şi prin lovituri în flanc şi spate în cooperare cu
desantul aerian tactic (cînd acesta acţionează pe direc ţia de ofensivă a
batalionului) îl nimiceşte, după care, continuă înaintarea în adîncime.
Art. 430. Inamicul care a devansat batalionul (compania) în
desfăşurarea forţelor şi în trecerea la ofensivă este oprit prin acţi unile
avangărzii (detaşamentului înaintat), iar batalionul (compania) concentrează
focul tuturor mijloacelor asupra acestuia, îi dezorganizează, în cooperare cu
subunităţile vecine, dispozitivul ele luptă şi prin lovituri în flanc şi spate
participă la fracţionarea şi nimicirea lui pe părţi.
Dacă batalionul (compania) se desfăşoară aproximativ în acelaşi
timp cu inamicul, acesta execută un atac rapid, hotărît şi simultan cu
subunităţile vecine şi cele care acţionează de front (în flanc şi spate) după
o puternică pregătire de foc.
Art. 431. Cînd inamicul începe să se retragă batalionul (compania) trece
imediat la urmărirea lui, îi nimiceşte prin acţiuni hotărîte subunităţile de
acoperire, pătrunde cu impetuozitate spre forţele lui principale şi le
nimiceşte în cooperare cu subunităţile care execută urmărirea paralelă (de
front).
Art. 432. In lupta de întîlnire, comandantul de batalion (companie)
conduce subunităţile din punctul de comandă care se deplasează
imediat înapoia companiilor (plutoanelor) din eşalo nul întîi.
CAPITOLUL X

ACŢIUNIL BATALIONULUI (COMPANIEI)

DESTINAT CA DESANT AERIAN TACTIC

Art. 433. Desantul aerian tactic este destinat pentru ducerea unor
acţiuni de luptă în adîncimea dispozitivului inamicului pe timp limitat,
în scopul exploatării, rapide a efectelor loviturilor aviaţiei şi rachetelor
şi asigurării unui ritm rapid de înaintare a trupelor aflate în ofensivă. El
poate fi întrebuinţat în toate for mele luptei.
Ca desant aerian tactic se destină, de regulă, batalionul (com pania) de
infanterie şi compania de vînători de munte din cadrul eşalonului doi
(rezervei) al marii unităţi.
Desantul aerian tactic poate fi întărit cu subunităţi de arun cătoare,
artilerie antitanc, geniu, aruncătoare de flăcări (grenade incendiare),
cercetare chimică şi se transportă în adîncimea dispozitivului inamicului cu
elicoptere, de regulă, într-o singură cursă. Desantul aerian tactic ajunge la
sol prin debarcare din mijloacele de transport.
Timpul debarcării, măsurile pentru asigurarea acesteia şi sprijinul
acţiunilor de luptă se stabilesc de comandantul eşalonului în folosul
căruia se întrebuinţează desantul aerian tactic.
De transportul şi debarcarea la timp, în raionul stabilit răs punde
comandantul unităţii de elicoptere.
Desantul aerian tactic de valoare batalion de infanterie poate duce
acţiuni de luptă independent timp de 4-6 ore (uneori 'mai mult), iar
compania de infanterie (vînători de munte) 3-4 ore (uneori mai mult).
O dată cu desantul aerian tactic se debarcă subunităţile şi formaţiunile
de asigurare strict necesare, punctele de aprovizionare ele luptă ale
companiilor şi punctul medical batalionar (grupa sanitară a companiei) şi
alte formaţiuni, în funcţie de posibilităţile de transport pe calea aerului şi
de acţiunile de luptă din raionul de- debarcare.
 Tehnica militară şi materialele de gabarit şi greutate mare şi celelalte
subunităţi şi formaţiuni de servicii se constituie într-un eşalon de
transport şi se deplasează împreună cu subunităţile şi formaţiunile de
servicii ale unităţii din care face parte batalionul (compania).
Art. 434. Desantul aerian tactic poate îndeplini următoarele misiuni :
nimicirea sau capturarea mijloacelor de atac nuclear ale inamicului ;
ocuparea unor obiective (raioane) importante din adîncimea dispozitivului
inamicului (puncte obligate de trecere, noduri de comunicaţii, păsuri,
trecători, viaducte, tuneluri, lucrări hidrotehnice, aerodromuri, treceri
permanente peste cursuri de apă, sectoare favorabile pentru forţare,
raioane importante de pe malul cursului de apă cucerit de inamic) şi
menţinerea lor pînă la sosirea trupelor care acţionează de front ; blocarea
rezervelor inamicului în curs de afluire şi a trupelor care se retrag şi
zădărnicirea ocupării de către acestea a unor raioane (aliniamente)
favorabile de apărare ; scoaterea din funcţiune a unor obiective
importante din dispozitivul inamicului (puncte de comandă, centre de
transmisiuni, noduri radiotehnice, depozite, formaţiuni de servicii) ;
capturarea unor cadre din comandamentele marilor unităţi (unităţilor)
ale inamicului, documente şi tehnică militară care prezintă importanţă ;
devansarea inamicului şi cucerirea unui aliniament (raion) favorabil pentru
desfăşurarea forţelor care urmează să angajeze lupta de în- tîlnire ;
participarea la încercuirea şi nimicirea inamicului în cooperare cu
trupele care atacă de front şi cu formaţiunile de rezistenţă.
Art. 435. Misiunea de luptă a desantului aerian tactic se stabi leşte pe
întreaga perioadă a acţiunilor de luptă în adîncimea dispozitivului inamicului.
Cînd execută acţiuni ofensive spre trupele proprii, batalionul
(compania) folosit ca desant aerian tactic primeşte misiune imediată şi
indicaţii privind modul de acţiune ulterior, pînă la realizarea joncţiunii
cu trupele care atacă de front.
Misiunea de luptă se precizează militarilor numai în părţile ce-i
privesc si se detaliază în teren după debarcare.
îndeplinirea cu succes a misiunii de luptă de către batalionul şi
compania de infanterie (compania de vînători de munte) întrebu inţate ca
desant aerian tactic debarcat se realizează prin : pregăti rea şi
întrebuinţarea desantului aerian în secret şi prin surprin dere ; alegerea
justă a momentului folosirii desantului aerian şi a raionului de debarcare ;
neutralizarea temeinică a inamicului din raionul în care va fi folosit
desantul aerian ; îmbarcarea, decola-
rea, zborul, aterizarea şi debarcarea, precum şi realizarea dispoziti vului de
luptă în scurt timp ; asigurarea acţiunilor de luptă pe timpul pregătirii
şi ducerii luptei, precum şi acordarea sprijinului eficace cu mijloacele
eşalonului superior ; organizarea şi realizarea cooperării între desantul
aerian şi subunităţile care acţionează de front ; asigurarea stocurilor de
 materiale necesare pe timpul pregătirii şi ducerii luptei ; conducerea
fermă a desantului aerian.
Art. 436. Dispozitivul de luptă al batalionului se compune din eşalonul
întîi, eşalonul doi (rezerva), mijloacele de foc la dispozi ţia
comandantului, elementele de cercetare şi siguranţă.
Compania îşi constituie dispozitivul de luptă în linie, triunghi cu
vîrful înainte (înapoi), eşalonat spre dreapta (stînga) şi destină elemente de
cercetare şi siguranţă, precum şi mijloace la dispoziţia comandantului.
Dispozitivul de luptă după debarcare trebuie să corespundă
concepţiei luptei şi să asigure : ocuparea în timp scurt a aliniamen tului
(raionului, obiectivului) stabilit ; posibilitatea organizării unei apărări active
şi stabile ; folosirea cu maximum de eficacitate a avantajelor terenului ;
siguranţa flancurilor şi intervalelor ; trece rea rapidă la executarea
acţiunilor ofensive pentru realizarea joncţiunii cu trupele proprii.
Dispozitivul de luptă trebuie să permită ducerea atît a luptei de
apărare, cît şi a celei ofensive.
Din raionul de debarcare şi pînă în cel al acţiunilor de luptă, în
funcţie de distanţă şi caracteristicile terenului, batalionul (com pania) se
deplasează rapid şi în ascuns, în coloană sau în dispozitiv premergător de
luptă, cu luarea măsurilor de cercetare şi siguranţă în faţă, la flancuri şi
în spate.
Art. 437. Pentru îndeplinirea misiunii de luptă, desantul aerian
tactic foloseşte succesiv următoarele raioane : de concen trare ; de
plecare la deşănţare ; de debarcare ; de ducere a acţiuni lor de luptă şi de
adunare după îndeplinirea misiunii.
Art. 438. Raionul de concentrare se fixează la distanţa de 70-
80 km de linia frontului. Desantul aerian trebuie să se deplaseze pînă în
raionul de plecare la debarcare în cursul unei singure nopţi. Batalionul
se dispune în raionul de concentrare pe o supra faţă de 10-15 km pătraţi,
iar compania pe 2-3 km pătraţi. în acest raion batalionul (compania), în
funcţie de situaţie, poate sta de la cîteva ore, la cîteva zile.
în raionul de concentrare se execută lucrările genistice nece sare
adăpostirii şi mascării personalului, tehnicii militare şi mate rialelor, se
amenajează drumurile de intrare şi ieşire din raion şi
se iau măsuri de siguranţă nemijlocită. Concomitent cu aceasta,
batalionul (compania) execută diferite activităţi în vederea îndepli nirii noii
misiuni. în funcţie de situaţie şi de timpul la dispoziţie, uneori, raionul de
concentrare nu se mai ocupă.
Art. 439. Raionul de plecare la deşănţare se fixează în vede rea
îmbarcării personalului, tehnicii şi materialelor în elicoptere, în acest
raion batalionul (compania) se dispune dispersat pe compa nii (plutoane) şi
mascat. Raionul de plecare la deşănţare cuprinde raioanele (raionul) de
aşteptare pentru subunităţile de desant tactic şi terenurile de îmbarcare.
El se alege la distanţa de 20-30 km faţă de aliniamentul de contact şi
trebuie să asigure atît scoaterea desantului de sub focul artileriei şi pe
cît posibil al rachetelor tactice ale inamicului, cît şi deplasarea pe calea
aerului în timpul cel mai scurt pînă în raionul de debarcare.
în ofensiva din mişcare, cînd se prevede întrebuinţarea desantului
aerian tactic de la început, raionul de plecare la deşănţare se stabileşte în
cadrul raionului de concentrare al marii unităţi.
Batalionul (compania) trebuie să sosească în raionul de plecare la
deşănţare cu 2-3 ore înainte de decolare.
Raionul de aşteptare se alege astfel încît terenul să permită adăpostirea
personalului şi tehnicii militare în imediata apropiere a -terenurilor de
îmbarcare, de regulă, la distanţa de pînă Ia 3 km faţă de acestea.
Terenurile de îmbarcare trebuie să permită aterizarea şi deco larea în
condiţii bune a elicopterelor.
Subunităţi de gărzi patriotice şi formaţiuni de apărare din zonă pot
participa în folosul desantului aerian tactic la executarea lucră rilor de
întreţinere a drumurilor, amenajarea terenurilor pentru aterizarea
elicopterelor, executarea de lucrări genistice şi lucrări false, siguranţa
împotriva grupurilor de cercetare-diversiune ale inamicului pe timpul
activităţii în raionul de aşteptare şi îmbarcării în elicoptere.
Art. 440. Raionul de debarcare este locul din adîncimea dispozitivului
inamicului, cu terenuri favorabile aterizării elicopterelor, de regulă, în
apropierea obiectivului, de unde desantul aerian tactic trece la
îndeplinirea misiunii de luptă. Desantul aerian tactic se debarcă, de
regulă, într-un singur raion care poate fi pentru bata lionul de infanterie la
depărtare de pînă la 20 km, iar pentru compania de infanterie (vînători de
munte) pînă Ia 10 km, în faţa trupelor proprii care- acţionează de front. Pe
timp de iarnă şi în condiţii de vizibilitate redusă, batalionul (compania)
ca desant aerian tactic poate fi debarcat la o depărtare mai mică.
Cînd se acţionează în teren muntos-îm păduri t batalionul se poate
debarca pe companii, iar compania pe plutoane în mai multe raioane.
în orice situaţie, pe lîngă raionul de debarcare de bază, se stabilesc 1-
2 raioane de rezervă care trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi
raionul de bază.
Art. 441. Raionul de ducere a acţiunilor de luptă cuprinde raionul
stabilit să fie ocupat şi menţinut pînă la sosirea trupelor proprii care
acţionează de front sau obiectivul care trebuie nimicit.
Suprafaţa raionului de ducere a acţiunilor de luptă este va riabilă şi
depinde de valoarea şi posibilităţile desantului aerian tactic, misiunea
primită, caracteristicile terenului, valoarea şi posibilităţile inamicului.
Art. 442. Raionul de adunare după îndeplinirea misiunilor de luptă
este destinat pentru regruparea desantului. Cînd se prevede realizarea
joncţiunii cu trupele proprii care acţionează de front raionul se
stabileşte, de regulă, înapoia acestora; cînd desantul aerian tactic urmează să
fie recuperat cu ajutorul elicopterelor — la depărtare de 3-5 km faţă de
raionul în care a dus acţiunile de luptă.

1. PREGĂTIREA DEBARCĂRII

Art. 443. Desantul aerian tactic se pregăteşte, de regulă, în raionul

de concentrare ; pregătirea se continuă în raionul de plecare la deşănţare.
Cînd timpul la dispoziţie este scurt sau cînd se trece la ofensiva din
mişcare, pregătirea se execută în raionul de concentrare care, în astfel de
situaţii, constituie şi raionul de plecare la deşănţare.
După primirea misiunii, comandantul de batalion (companie) studiază
şi pregăteşte lupta în detaliu, la macheta terenului sau pe o hartă la scară
mare, folosind în acest scop şi fotografiile aeriene, precum şi materialele cu
descrierea raionului acţiunilor de luptă ; ia hotărîrea ; dă misiunile de luptă
subunităţilor subordonate, după 'care trece la pregătirea acestora în
vederea ducerii acţiunilor de luptă.
In hotărîre comandantul de batalion (companie) stabileşte procedeele
de ducere a acţiunilor de luptă după debarcare, dispozitivul de luptă al
batalionului (companiei), misiunile companiilor (plutoanelor) şi mijloacelor
de întărire.
Hotărîrea comandantului de batalion (companie) se aprobă de
comandantul marii unităţi în folosul căreia acţionează.
Misiunile de luptă se dau verbal, înainte de plecare în misiune.
împreună cu comandantul unităţii de elicoptere, comandantul de
batalion (companie) precizează modul de îmbarcare şi de debar care a
personalului şi tehnicii din elicoptere.
După debarcarea desantului aerian tactic, comandantul de batalion
(companie) stabileşte legătura cu subordonaţii, cu eşalonul superior,
precum şi cu consiliile locale de apărare. Pe baza datelor primite pe timpul
zborului, după debarcare şi de la elementele de cercetare precizează
misiunile de luptă companiilor (plutoanelor) şi mijloacelor de 'întărire şi ia
măsuri pentru deplasarea la timp a subunităţilor şi cucerirea aliniamentului
(raionului, obiectivului) stabilit.

2. DUCEREA LUPTEI

Art. 444. Acţiunile de luptă ale batalionului (companiei) desant aerian

tactic se caracterizează prin rapiditate, manevră, hotărîre şi surprindere.
Folosind rezultatele loviturilor aviaţiei, rachetelor şi focului artileriei şi
ale altor mijloace de foc, desantul nimiceşte inamicul prin acţiuni
decisive, în timp scurt şi ocupă aliniamentul (raionul, obiectivul) stabilit.
Executarea acţiunilor în flancul şi spatele inamicului în cooperare
strînsă cu formaţiunile de rezistenţă, detaşamentul înaintat şi cel de
întoarcere, precum şi atacul simultan din diferite direcţii asupra
inamicului constituie procedeele de bază de acţiune în luptă ale desantului
aerian tactic.
Art. 445. Acţiunile de luptă încep imediat după debarcare şi se
execută (fu hotărîre pînă la îndeplinirea misiunii.
Rezistenţele puternice ale inamicului, de regulă, se ocolesc. Pentru
ocuparea aliniamentului (raionului, obiectivului) stabilit o mare
importanţă prezintă acţiunile îndrăzneţe şi curajoase ale sub unităţilor mici
(pluton, grupă) şi manifestarea largă a iniţiativei tuturor comandanţilor.
Atenţie deosebită se acordă luării la timp a măsurilor pentru
respingerea atacurilor, din orice direcţie ale inamicului.
Primind misiunea de a ocupa treceri peste un curs de apă sau tin
sector favorabil pentru forţare, după debarcare, batalionul (com pania) se
deplasează repede spre cursul de apă, ocupă trecerea şi mijloacele de
trecere ale inamicului sau sectorul favorabil de forţare şi le menţine pînă
la sosirea subunităţilor înaintate ale trupelor aflate ţn ofensivă.
Comandantul de batalion (companie) trimite o parte din subunităţi pe
direcţia ameninţată, pentru respingerea eventualelor contraatacuri ale
inamicului.
Ocuparea unui aerodrom depinde de sistemul de apărare terestră
şi aeriană realizat de inamic, precum şi de gradul de neutralizare a acestuia
înainte de debarcare. Aceasta se realizează prin debarcarea desantului aerian
tactic nemijlocit pe aerodrom sau la o anumită distanţă de el. Obiectivele
care trebuie atacate, în special, sînt : mijloacele de apărare ; punctele de
comandă ; centrele de transmisiuni, mijloacele radioelectronice; depozitele de
muniţii şi ele carburanţi-lubrifianţi; aeronavele de la sol.
După debarcare desantul aerian tactic se deplasează imediat spre
obiectivele fixate, atacă inamicul şi le ocupă, după care, pregăteşte apărarea
principalelor direcţii care duc spre aerodrom.
Art. 446. Pentru apărarea raionului (obiectivului) stabilit, bata lionul
(compania) realizează dispozitivul de luptă circular. Apărarea se realizează
pe direcţii, iar baza acesteia o constituie punctele de sprijin de pluton, pe
cît posibil, cu legătură de foc între ele şi folosirea pe scară largă a barajelor
şi obstacolelor.
In intervalele dintre punctele de sprijin se instalează baraje, se
organizează ambuscade, se trimite siguranţa şi se execută cerce tarea
continuă. Intervalele se apără cu focul aruncătoarelor şl mitralierelor.
Limita dinainte a apărării se alege pe aliniamente tari din teren care
favorizează organizarea sistemului de foc.
Sistemul de foc trebuie să asigure respingerea atacului inami cului din
orica direcţie, în special cu tancuri, concentrarea focului în timp scurt pe
direcţiile ameninţate, executarea focului de flanc şi încrucişat, precum
şi manevra rapidă a mijloacelor de foc.
Lovirea inamicului care se apropie de raionul de apărare (punctul
de sprijin) începe pe căile de acces ale acestuia.
 Subunităţile trimise în faţă, folosind barajele de tot felul, acţio nează
din ambuscade, hărţuind inamicul pentru a-i produce pierderi. O mare
importanţă capătă raţionalizarea consumului de muniţii.
La începerea atacului de către inamic desantul aerian tactic
concentrează focul asupra acestuia, în primul rînd asupra blindatelor.
In cazul pătrunderii inamicului în) dispozitivul propriu se iau. măsuri
pentru interzicerea dezvoltării ei în ad'încime, folosind în acest scop focul
tuturor mijloacelor şi menţinînd poziţiile ocupate pînă la sosirea trupelor
care atacă de front (cînd se consideră că misiunea desantului aerian tactic a
fost îndeplinită).
Art. 447. Pentru nimicirea mijloacelor de atac nuclear ale inamicului
batali'bnul (compania), după debarcare se deplasează în ascuns în raionul
lor de dispunere, atacă cu hotărîre, face inutili zabile instalaţiile lui de
lansare şi rachetele, iar în cazul cînd acestea
se găsesc în deplasare, le nimiceşte prin foc şi printr-un atac hotărît sau
prin acţiuni din ambuscade executate prin surprindere.
Art. 448. Dezorganizarea conducerii şi activităţii serviciilor de către
desantul aerian tactic se realizează prin nimicirea punctelor de comandă,
distrugerea centrelor de transmisiuni şi mijloacelor radioelectronice,
respectiv prin distrugerea depozitelor, bazelor de aprovizionare, surselor
energetice şi nimicirea subunităţilor de transport auto.
Art. 449. In teren muntos-împădurit desantul aerian tactic se
întrebuinţează pentru ocuparea trecătorilor, păsurilor, defileurilor,
nodurilor de comunicaţii şi a altor raioane importante, în vederea asigurării
trecerii trupelor proprii la ofensivă, precum şi pentru interzicerea
apropierii sau retragerii inamicului.
Desantul aerian tactic poate acţiona singur sau în cooperare cu
detaşamentele de întoarcere şi formaţiunile de rezistenţă.
Desantul aerian tactic se debarcă pe platouri şi văi largi, iar pe timp
de iarnă şi pe lacurile îngheţate.
Pentru ocuparea unei trecători, desantul aerian tactic se debarcă
pe ambii versanţi ai acesteia şi atacă prin surprindere pe mai multe
direcţii, în flancurile şi spatele dispozitivului inamicului.
Art. 450. Comandantul de batalion (companie) conduce subunităţile de
desant aerian din punctul său de comandă.
în raionul de plecare la deşănţare, legătura cu eşalonul supe rior şi
cu subordonaţii se realizează prin mijloace cu fir şi mobile, pe timpul
transportului, prin mijloace radio ale unităţii de elicoptere, iar pe timpul
ducerii acţiunilor de luptă, prin mijloace radio proprii şi prin mijloace de
semnalizare.
Legătura desantului aerian tactic cu trupele care acţionează de front
se realizează prin radio şi prin mijloace de semnalizare.
 CAPITOLUL XI
LUPTA ÎN ÎNCERCUIRE ŞI IEŞIREA DIN ÎNCERCUIRE

Art. 451. Lupta în încercuire este o formă de luptă care se poate

produce datorită acţiunilor inamicului, în formele principale de luptă —
apărarea şi ofensiva — pe timpul luptei de întîlnire şi retragerii,^n hărţuire,
în acţiuni izolate, precum şi în alte situaţii în care batalionul (compania)
îndeplineşte misiuni de luptă sau ca o acţiune proprie hotărîtă şi
organizată din timp la ordinul eşalonului superior. In toate situaţiile, se
urmăreşte slăbirea grupării principale de forţe a inamicului prin
polarizarea a cît mai multe unităţi şi subunităţi de diferite arme ale
acestuia, păstrând în dispozitivul agresorului forme tari de teren, raioane
importante şi localităţi, zone şi platforme industriale care permit lupta în
încercuire de lungă durată dusă în comun cu celelalte formaţiuni de
apărare.
Batalionul (compania) duce lupta în încercuire în condiţii de izolare, în
funcţie de situaţie, cu subunităţile organice şi de întărire avute pe timpul
acţiunilor anterioare, cu subunităţi de diferite arme, Se^gărzr patriotice şi
aMm formaţiuni de apărare rămase în raionul încercuit de către inami&j
Toate subunităţile care se găsesc în acel raion se subordonează
comandantului de batalion (companie) acţio-nînd la ordinele acestuia.
Uneori batalionul (compania) duce lupta în încercuire şi în cadrul
eşalonului superior.
Art. 452. Cînd există pericolul de încercuire, comandantul de batalion
(companie) este obligat : să intensifice cercetarea ;- să asi gure flancurile,
intervalele şi spatele dispozitivului trupelor proprii ; să întărească apărarea
pe direcţiile ameninţate,'îndeosebi pe cele. favorabile atacului cu tancuri, să
instaleze barSje şi obstacole pe direcţiile care duc spre flancul şi spatele
dispozitivului propriu; să ia măsuri pentru protecţia personalului
împotriva armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare ; să
menţină legătura neîntreruptă cu eşalonul superior, cu subunităţile vecine
şi formaţiunile de apărare ; să ia măsuri pentru asigurarea materială
(cre-înd stocuri suplimentare în special de muniţie şi alimente), tehnică şi
medicală ; să evacueze urgent răniţii, bolnavii şi materialele care prisosesc.
Art. 453. în încercuire batalionul (compania) duce lupta cu
dîrzenie şi prin acţiuni active contribuind la îndeplinirea misiunii de
luptă a eşalonului superior.
Stăpînirea de sine, iniţiativa şi hotărîrea comandanţilor de
subunităţi, fermitatea şi dîrzenia militarilor (luptătorilor), acţiunile de
luptă active şi prin surprindere, manevra iscusită de foc, forţe şi
mijloace constituie condiţii hotărîtoare ale succesului luptei în
încercuire şi pentru ieşirea din încercuire.
Batalionul (compania) trebuie să menţină cu fermitate raionul
(punctul de Sprijin) încredinţat, să atragă în jurul său cît mai multe forţe şi
mijloace ale inamicului, să reziste timp îndelungat în încercuire, să lovească
şi să hărţuiască necontenit inamicul pentru a-i produce cît mai multe
pierderi.
Raionul de apărare (punctul de sprijin) al batalionului (com paniei)
trebuie să includă, pe cît posibil, localităţi şi păduri şi să se sprijine pe
forme tari din teren, pe obstacole greu accesibile (cursuri de apă,
canalura, lacuri, mlaştini) care barează căile de acces ale inamicului şi
pot fi apărate cu forţe şi mijloace puţine, respingînd cu hotărîre încercările
inamicului de fracţionare a dispozitivului de luptă propriu. în vederea
ducerii cu succes a luptei în încercuire, raionul (punctul de sprijin)
ocupat trebuie să permită manevra de foc, forţe şi mijloace pe direcţiile
ameninţate.
Art. 454. Sistemul de baraje şi obstacole trebuie să închidă
direcţiile favorabile de acces ale inamicului, îndeosebi cu tancuri, să
acopere flancurile şi intervalele dintre subunităţi, folosindu-se mijloacele
din dotare şi cele improvizate. Se folosesc cu precădere mine şi baraje
(obstacole) neexplozive (abatize, capcane, escarpe şi contraescarpe, reţele
de sîrmă, capre, arici).
Amenajarea genistică are la bază de regulă, lucrările existente pe
timpul apărării (consolidării aliniamentelor ocupate), adaptate şi amenajate
corespunzător noului dispozitiv, precum şi folosirea la maximum a
proprietăţilor naturale de protecţie şi mascare ale terenului.
Art. 455. Dispozitivul de luptă al batalionului (companiei) trebuie
să asigure : apărarea circulară ; menţinerea raionului (punc tului de sprijin)
ocupat ; vulnerabilitate mică faţă de loviturile inamicului ; nimicirea
subunităţilor acestuia care acţionează pentru fracţionarea dispozitivului şi
a celor de pe direcţia de ieşire din în cercuire ; ducerea cu succes a
acţiunilor de luptă şi îndeplinire» misiunilor primite.
 Pentru lupta în încercuire batalionul îşi constituie dispozitivul de luptă
circular, pe un eşalon, avînd o rezervă (de 1-2 plutoane) dispusă central.
Cînd în raionul încercuit se găsesc şi alte subunităţi militare şi de gărzi
patriotice, dispozitivul de luptă al batalionului se poate constitui şi pe două
eşaloane. Compania cînd acţionează în cadrul batalionului se dispune cu
toate plutoanele în linie,, în triunghi cu vîrful înainte (înapoi) sau
eşalonat spre dreapta (stînga).
Art. 456. Organizînd sistemul de foc, comandantul de batalion
(companie) trebuie să asigure : apărarea circulară ; corî*-centrarea focului
majorităţii mijloacelor pe direcţiile cele mai favorabile de acţiune a
inamicului ; manevra de foc de pe o direcţie pe alta ; eficacitatea maximă
a focului (îndeosebi împotriva blindatelor) cu un consum redus de muniţie ;
combinarea judicioasă a sistemului de foc cu baraje de toate categoriile.
Art. 457. Cooperarea se organizează pe misiuni, în scopul respingerii
atacului inamicului şi în condiţiile unor lovituri puter nice executate de
acesta cu armele de nimicire în masă şi mijloacele incendiare, aviaţia,
rachetele şi artileria. Cooperarea se organizează în acelaşi timp şi cu
formaţiunile de apărare şi celelalte forţe existente în raionul de acţiune.
Art. 458. în încercuire se stabileşte regim sever de consum la toate
materialele, se organizează luarea în primire a muniţiei şi altor materiale
aprovizionate pe calea aerului, adunarea materiale lor paraşutate, precum
şi evacuarea răniţilor şi bolnavilor.
Carburanţii şi lubrifianţii se repartizează la subunităţi în funcţie
de misiunile pe care le execută acestea. Piesele de schimb se iau, la
nevoie, de la armamentul şi autovehiculele nerecupera bile şi de la cele
cu nevoi de reparaţii capitale.
Art. 459. Lupta în încercuire trebuie să urmărească : menţinerea cu orice
preţ a raionului ocupat; respingerea încercărilor inamicului de a fracţiona şi
nimici subunităţile încercuite, precum şi crearea condiţiilor favorabile
pentru ieşirea din încercuire.
Cînd inamicul a reuşit să pătrundă în raionul de apărare al batalionului
(punctul de sprijin'al companiei) se iau măsuri pentru lichidarea lui prin foc
şi contraatacuri executate cu eşalonul doi (rezerva). Sub presiunea
puternică a inamicului, batalionul (compania) ia măsuri de limitare a
pătrunderilor, rezistând cu fermitate pe aliniamentul ocupat pînă la
intervenţia eşalonului superior.. După ce a nimicit inamicul pătruns,
batalionul (compania) ia
măsuri pentru consolidarea apărării, reconstituirea eşalonului doi
(rezervei), refacerea lucrărilor genistice, barajelor şi obstacolelor. < Art. 460.
Ieşirea din încercuire se pregăteşte şi se execută de subunităţile care duc
lupta în încercuire, "cu scopul de' a rupe frontul încercuirii pe direcţia
cea mai indicată, a nimici inamicul şi a face joncţiunea cu trupele
proprii din afara încercuirii.
 Batalionul (compania) poate ieşi din încercuire independent sau în
cadrul eşalonului superior, la ordinul comandantului aces tuia, în mod
organizat şi prin surprindere, .astfel încît să asigure nimicirea inamicului de
pe direcţia 'de ieşire din încercuire.. Eşalonul superior sprijină ieşirea din
încercuire cu foc şi prin acţiunile duse de către trupele din afara
raionului încercuit spre cele care luptă în încercuire.»
Ieşirea din încercuire pe grupuri mici şi fără tehnică militară este^
interzisă cu desăvirşire.
Cînd batalionul (compania) organizează ieşirea din încercuire în
mod independent, dispozitivul de luptă al acestuia cuprinde : gruparea de
rupere, în care se includ majoritatea forţelor ; subunităţile de acoperire,
de valoare pînă la o companie (pluton) şi subunităţile de siguranţă de
valoare grupă-pluton.
Cînd ieşirea din încercuire se execută în cadrul eşalonului superior,
iar batalionul intră în gruparea de ieşire din încercuire, acesta îşi
constituie dispozitivul de'luptă pe două eşaloane, iar cînd îndeplineşte
misiuni de acoperire sau de siguranţă — pe un eşalon. Compania îşi
constituie dispozitivul de luptă cu toate plutoanele în linie.
Pentru ieşirea din încercuire batalionului (companiei) i se stabilesc,
de regulă, direcţie de ofensivă,' misiune imediată şi direcţie ulterioară de
ofensivă.
Conţinutul şi adîncimea misiunilor de luptă depind de com punerea
batalionului (companiei), valoarea, natura şi posibilităţile inamicului,
distanţa pînă la trupele proprii, caracteristicile tere nului, condiţiile de
timp şi stare a vremii. Misiunea imediată a batalionului (companiei)
constă, în principiu, în ruperea apărării inamicului, nimicirea subunităţilor
de pe direcţia de ofensivă şi ocuparea unui aliniament care să asigure
dezvoltarea ofensivei spre trupele proprii.
Cînd batalionul (compania) iese din încercuire pe timp de noapte,
pînă în zorii zilei trebuie să realizeze joncţiunea cu trupele proprii din .afara
cercului. Cînd acest lucru nu se realizează, batalionul (compania) trebuie
să ocupe în zorii zilei un aliniament favorabil care să permită sprijinul
acestuia de către trupele pro prii din afara cercului.
Cînd batalionul (compania) iese din încercuire prin acţiunea de
despresurare executată de trupe din afara raionului încercuit, batalionul
(compania) rupe cercul şi trece la acţiuni ofensive hotărîte şi
impetuoase în întîmpinarea trupelor proprii, pentru realizarea joncţiunii.
Art. 461. Pentru ieşirea din încercuire comandantul de bata lion
(companie) trebuie să precizeze subordonaţilor : natura, valoarea şi
posibilităţile inamicului ; timpul şi direcţia de ieşire din încer cuire ;
forţele şi mijloacele destinate pentru rupere, acoperire şi siguranţă ; modul
de ieşire din încercuire şi de retragere a subunităţilor de acoperire şi
siguranţă (cînd acţionează independent) ; modul de cooperare în cadrul
batalionului (companiei) şi de realizare a joncţiunii cu trupele care
acţionează din afara încercuirii; măsurile pentru asigurarea secretului şi
realizarea surprinderii ; misiunile tuturor elementelor de dispozitiv;
modul de asigurare materială, tehnică şi medicală ; organizarea
conducerii.
în afară de acestea, comandantul de batalion (companie) stabileşte
modul de evacuare a răniţilor şi bolnavilor.
Art. 462. Frontul de încercuire se rupe pe direcţia care asigură
condiţiile cele mai avantajoase pentru concentrarea în timp scurt şi în ascuns
a subunităţilor pe direcţia de acţiune, ieşirea din încercuire şi realizarea
joncţiunii cu forţele din afara încercuirii.
Ieşirea din încercuire se execută, de regulă, după o pregătire de
foc. Cînd se execută noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă,
pentru realizarea surprinderii, pregătirea de foc poate să lipsească,
artileria deschizînd focul o dată cu începerea atacului.
Gruparea de rupere atacă cu impetuozitate şi fără oprire; ripostele
inamicului se resping, de regulă, din mişcare. Coman dantul de batalion
este obligat să ia măsuri pentru zădărnicirea încercărilor inamicului de a
închide culoarul de ieşire din încercuire, pentru lărgirea continuă a
acestuia şi a asigura un ritm rapid al înaintării.
După realizarea joncţiunii cu trupele proprii din afara 'cer- cului
batalionul, subunităţile de gărzi patriotice şi de alte arme care au dus
acţiunile de luptă în subordinea acestuia se regrupează în raionul ordonat,
fiind în măsură să treacă la îndeplinirea altor misiuni de luptă.
Subunităţile de acoperire, inclusiv de gărzi patriotice au misiunea
de a menţine poziţiile ocupate şi a asigura, împreună cu subunităţile de
siguranţă — acţiunile forţelor principale care exe cută ruperea. Pentru a
induce în eroare pe inamic, înainte de înce-
perea atacului grupării de rupere sau concomitent cu aceasta,
batalionul execută unele acţiuni false pe alte direcţii.
Art. 463. Subunităţile de acoperire menţin poziţiile ocupate,
nepermiţînd strîngerea frontului de încercuire. Ele se retrag la ordinul
comandantului eşalonului superior sau al comandantului de batalion
(cînd acţionează independent), de regulă, după reali zarea joncţiunii de
către forţele principale cu trupele din afara cercului. Subunităţile se
retrag de pe un aliniament pe altul, sub acoperirea focului tuturor
categoriilor de armament folosind intens barajele. Subunităţile de
siguranţă însoţesc gruparea de rupere, asigură retragerea subunităţilor
de acoperire şi se retrag ultimele.
Art. 464. Subunităţile de gărzi patriotice pot intra în com punerea
tuturor elementelor de dispozitiv ale batalionului (com paniei)
îndeplinind misiuni de apărare a unor direcţii, siguranţa flancurilor şi
intervalelor, crearea barajelor, distrugerilor şi obstac o l e l o r , a c o p e r i r e a
i e ş i r i i d i n î n c e r c u i r e , e x e c u t a r e a a c ţ i u nilor ofensive.
 Art. 465. Punctul de comandă al batalionului (companiei) în încercuire
se dispune în centrul dispozitivului de luptă, în raioane greu accesibile. Pe
timpul ieşirii din încercuire se deplasează înapoia subunităţilor din
eşalonul întîi.

CAPITOLUL XII
RETRAGEREA

Art. 466. Retragerea este o formă a luptei care se adoptă în scopul

regrupării subunităţilor, ocupării de către acestea a unor aliniamente
favorabile din adîncime sau scoaterii lor de sub lovi turile forţelor
principale ale inamicului, pentru a le pune într-o situaţie mai avantajoasă. Ea
se execută numai Ia ordinul comandantului eşalonului superior, în mod
organizat, repede şi în ascuns.
în cazul contactului nemijlocit cu inamicul, retragerea este precedată de
ruperea luptei.
Ruperea luptei şi retragerea se execută pe timp de noapte sau în alte
condiţii de vizibilitate redusă. Pot fi însă şi situaţii în care
subunităţile sînt obligate să rupă lupta şi să se retragă ziua. în acest
caz, o atenţie deosebită se acordă măsurilor de protecţie împotriva armelor
de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare, apărării antiaeriene şi
luptei împotriva blindatelor.
Succesul ruperii luptei şi retragerii depinde de acţiunile rapide
şi în ascuns duse de subunităţi, de folosirea judicioasă a terenului,
barajelor genistice şi obstacolelor.
Art. 467. Pentru acoperirea ruperii luptei de către forţele principale ale
eşaloanelor superioare se destină din cadrul fiecărui batalion din contact
cîte un pluton (grupă) din fiecare companie (pluton) sau uneori, o
companie, ca subunităţi de acoperire în cadrul cărora se includ şi
subunităţi de gărzi patriotice şi se întăresc cu artilerie şi pionieri.
Subunităţile de infanterie (vînători de munte) acţionează pe
transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) şi se întăresc cu tancuri.
Pentru conducerea subunităţilor de acoperire cînd sînt constituite
din mai multe plutoane (grupe), se numeşte un coman dant unic, care se
subordonează comandantului de batalion (com panie) şi ţine legătura cu
acesta. Cînd se destină o companie, conducerea subunităţii de
acoperire se asigură de comandantul companiei respective.
Subunităţile de acoperire rămîn pe poziţiile ocupate şi desfăşoară
aceeaşi activitate care a precedat ruperea luptei în scopul de a induce pe
inamic în eroare. Atenţie deosebită se acordă asigurării flancurilor,
pentru care se intensifică cercetarea.
Subunităţile se retrag la ordinul (semnalul) comandantului de
batalion, nu înainte ca forţele principale să fi depăşit alinia mentul
ocupat de ariergardă. Ele rup lupta şi se retrag cu toate f o r ţ e l e
s i m u l t a n , î n o r d i n e ş i f ă r ă c a i n a m i c u l s ă s e s i z e z e acest lucru.
Cînd inamicul descoperă momentul ruperii luptei şi trece la
urm ări re, subuni t ăţi l e de acoperi r e se ret rag pri n l upt ă, de pe un
aliniament pe altul, sprijinindu-se reciproc cu foc. Tancurile din
compunerea subunităţilor de acoperire se retrag ultimele, spri jinind
permanent retragerea acestora. Subunităţile de acoperire se retrag pe
direcţiile stabilite astfel încît să nu îngreuieze acţiunea ariergărzii şi să
permită acesteia să le sprijine cu foc.
După depăşirea aliniamentului ocupat de ariergardă, subuni tăţile de
acoperire se grupează şi, potrivit ordinului comandan tului, rămîn la
dispoziţia ariergărzii sau ajung din urmă forţele principale şi trec la
subunităţile organice pe timpul ajungerii aces t o r a d i n u r m ă , p e u n
a l i n i a m e n t d e a p ă r a r e s a u î n t r - u n raion ordonat.
Art. 468. Pe timpul retragerii batalionul poate acţiona ca ariergardă
(flangardă) sau în cadrul forţelor principale ale regimentului.
Ca ariergardă se destină, de regulă, batalionul de infanterie din
eşalonul doi al regimentului. Batalionul poate primi în subordine subunităţi
de gărzi patriotice, precum şi alte formaţiuni de apărare aflate pe direcţia
şi aliniamentele sale de acţiune şi poate fi întărit cu pînă la o
companie de tancuri, 1-2 grupe de pionieri, pînă la o grupă de
cercetare chimică şi sprijinit cu pînă la un divizion de artilerie.
Pregătind lupta ariergărzii, comandantul de batalion, la darea
misiunilor de luptă, trebuie să precizeze : compunerea şi misiunile
subunităţilor care acoperă ruperea luptei, ora pînă cînd aceste sub unităţi
trebuie să menţină poziţiile ocupate şi cum să acţioneze în continuare ;
modul de rupere a luptei de către majoritatea subuni tăţilor şi direcţia de
retragere ; misiunile subunităţilor pe alinia mentul următor; misiunile
subunităţilor de tancuri, de artilerie, precum şi a celorlalte mijloace de
 foc, de a lovi, în special, inamicul care execută manevra de întoarcere
sau învăluire ; compunerea şi misiunile siguranţei de marş ; măsuri pentru
asigurarea genistică a retragerii şi modul de distrugere (de minare) a
diferitelor obiective.
Ariergarda are misiunea de a asigura acoperirea retragerii forţelor
principale ale eşalonului superior. Primul aliniament de dispunere a
ariergărzii se stabileşte, de regulă, la înălţimea eşalo nului doi (rezervei).
Ariergarda ocupă din timp aliniamentul fixat şi îl menţine cu
fermitate atîta timp cît i s-a ordonat sau pînă la primirea ordi nului de
retragere. Ea se retrage numai după ce forţele principale ale eşalonului
superior au depăşit aliniamentul următor pe care trebuie să-1 ocupe
ariergarda.
Pentru menţinerea fiecărui aliniament, acţiunile ariergărzii trebuie
să fie hotărîte şi dinamice, folosind pe scară largă ambuscadele,
barajele şi distrugerile. Ariergarda se retrage de pe un aliniament pe
altul prin salturi, în care scop o parte din sub unităţi şi mijloace se
retrag din timp pe aliniamentul următor unde, ocupînd poziţii pe un
front larg, asigură retragerea în mod organizat a majorităţii subunităţilor
ariergărzii pe acest aliniament.
Retragerea ariergărzii de pe un aliniament pe altul sub pre siunea
inamicului se execută prin luptă, subunităţile sprijinindu-se reciproc cu
foc pînă se realizează ruperea de inamic, după care se deplasează
pentru ocuparea aliniamentului stabilit; uneori, pen tru desprinderea de
inalmic se execută contraatacuri scurte. Subunităţile de tancuri se retrag
ultimele.
Cînd forţele principale ale eşalonului superior au reuşit să se
depărteze de inamic, ariergarda continuă să asigure retragerea acestora,
deplasîndu-se în coloană, fără a mai ocupa poziţii de apă rare, menţinîndu-
se însă contactul cu inamicul prin subunităţile de cercetare şi prin
pichetul mobil de spate.
După ocuparea aliniamentului final de apărare de către for ţele
principale ale eşalonului superior, ariergarda se retrage pe direcţia
(itinerarul) stabilit din timp, astfel încît să nu îngreuieze executarea focului
de către acestea.
Art. 469. Batalionul destinat ca flangardă face siguranţa for ţelor
principale ale eşalonului superior aflat în retragere, interzi- cînd
acţiunile de învăluire şi întoarcere şi atacul iprin surprin dere al
inamicului asupra flancului descoperit al acestora. In acest scop
batalionul trebuie să intercepteze drumurile paralele pe care inamicul
poate devansa trupele care se retrag, asigurînd astfel deplasarea
nestingherită a forţelor principale.
Art. 470. Batalionul din compunerea forţelor principale ale
regimentului, sub acoperirea subunităţilor destinate în acest scop, rupe
lupta şi după depăşirea aliniamentului ocupat de ariergardă, sub
sprijinul acesteia, se retrage pe direcţia ordonată, în coloană pe
autovehicule sau pe jos, deplasîndu-se pe aliniamentul (în raionul)
stabilit. în unele situaţii, independent sau în cadrul for ţelor principale,
se poate desfăşura pentru lovirea inamicului ieşit pe drumul său de
retragere. Atacul se poate executa din mişcare cu subunităţile
îmbarcate pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) sau pe jos
sub sprijinul acestora.
Pichetele mobile pot trece, din ordinul comandantului de batalion,
la distrugerea sau deteriorarea podurilor şi porţiunilor de drum pe căile
de retragere şi la instalarea barajelor genistice de toate categoriile.
Art. 471. Comandantul de batalion conduce personal ruperea luptei,
după care se deplasează cu majoritatea subunităţilor batalionului.
Pe timpul retragerii, în scopul de a evita un atac prin sur prindere
din partea inamicului, comandantul de batalion numeşte un pichet
mobil de spate de valoare pluton sau companie, iar la nevoie şi un
pichet mobil de flanc care, executînd foc din mers şi prin acţiuni din
ambuscade, trebuie să întîrzie înaintarea inami cului pînă la ora
ordonată de comandantul de batalion.
CAPITOLUL XIII
REGRUPAREA ŞI ÎNLOCUIREA
Art. 472. Regruparea cuprinde un ansamblu de măsuri şi activităţi
ce se execută în scopul creării unei noi grupări pentru trecerea la o nouă
misiune de luptă, mutării efortului în cursul luptei pe o altă direcţie şi
întăririi grupării existente.
Regruparea poate fi executată din adîncime spre front, de-a lungul
frontului sau dinspre front spre înapoi.
Regruparea trebuie să fie simplă în concepţie şi execuţie, să se
desfăşoare repede şi în ascuns, noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate
redusă.
Batalionul (compania) se regrupează cu mijloacele proprii
(transportoare amfibii blindate, maşini de luptă, automobile, pe jos) şi,
uneori, cu elicoptere puse la dispoziţie de eşaloanele superioare.
Momentul şi ordinea de regrupare se stabilesc de comandan tul
eşalonului superior.
Pe timpul regrupării, subunităţile trebuie să aibă o perma nentă
capacitate de luptă pentru a trece la îndeplinirea oricăror misiuni.
Regruparea batalionului (companiei) din eşalonul întîi este precedată,
uneori, de înlocuirea lui.
Art. 473. înlocuirea cuprinde un ansamblu de măsuri şi activităţi ce
se execută, de regulă, noaptea sau în alte condiţii de vizi bilitate redusă,
pentru predarea unor raioane de către subunită ţile care le-au ocupat,
altor subunităţi în vederea continuării acţiunilor de luptă.
 Pentru executarea înlocuirii, subunităţilor care se înlocuiesc li se
stabilesc raioane de adunare, iar celor care vin în locul aces tora —.
raioane de plecare. La fixarea acestora trebuie să se ţină seama de
existenţa drumurilor de acces care să asigure deplasarea în ascuns a
forţelor şi dispunerea lor în cadrul raioanelor în mod dispersat, fără a fi
observate (simţite) de inamic.
Înlocuirea trebuie pregătită minuţios şi executată precis, repede
şi în ascuns cu respectarea celei mai desăvîrşite ordini şi discipline, astfel
încît subunităţile înlocuite să ajungă în raionul de adunare înainte de a
se lumina de ziuă.
In unele situaţii, subunităţile care înlocuiesc pot ocupa direct
baza de plecare la ofensivă, fără a mai intra în raionul de plecare, iar
subunităţile înlocuite, după începerea ofensivei, îşi constituie din
mişcare coloane de marş şi se deplasează direct către raioanele
viitoarelor acţiuni de luptă, fără a mai ocupa raioane de adunare.
Art. 474. La primirea ordinului de înlocuire, comandantul
batalionului (companiei) care înlocuieşte, împreună cu coman dantul
batalionului (companiei) care se înlocuieşte execută recunoaşterea pe timpul
căreia ia cunoştinţă de : dispunerea inamicului şi a subunităţilor care se
înlocuiesc ; organizarea sistemului de foc ; amenajarea genistică a raionului
de apărare (punctului de sprijin), dispunerea barajelor şi gradul de
pregătire a lor; itinerarele de deplasare în ascuns a subunităţilor spre
locul de înlocuire ; posturile de comenduire şi îndrumare a circulaţiei ;
locurile unde călăuzele întîmpină subunităţile ce sosesc şi ordinea de
înlocuire.
Comandantul de batalion (companie) care înlocuieşte preci zează
comandanţilor subordonaţi raioanele de plecare şi modul de ieşire din
acestea ; cînd începe şi cînd se termină înlocuirea şi modul de primire a
punctelor de sprijin ; unde vor fi întîmpinaţi de călăuze ; itinerarele de
deplasare şi posturile de comenduire şi îndrumare a circulaţiei; măsurile
pentru asigurarea acţiunilor de luptă ; modul de acţiune în cazul unui
atac din partea inamicului.
Comandantul batalionului (companiei) care se înlocuieşte este obligat
să precizeze comandanţilor subordonaţi : modul de predare a raionului
şi locul de adunare după înlocuire ; măsuri de mascare şi pentru
acoperirea înlocuirii ; cîte călăuze şi de la ce subunităţi se destină
pentru însoţirea subunităţilor care iau în primire ; unde şi cînd trebuie să
sosească acestea şi pe ce itinerare trebuie să conducă subunităţile care
sosesc pentru înlocuire ; unde trebuie să fie instalate posturile de
comenduire şi îndrumare a circulaţiei ; timpul cînd începe şi se termină
înlocuirea ; modul de acţiune în cazul trecerii inamicului la ofensivă pe
timpul înlocuirii.
Art. 475. înlocuirea începe imediat ce subunităţile care înlocuiesc au
sosit în raioanele de plecare.
 întîi se înlocuiesc subunităţile de infanterie (vînători de munte),
după care subunităţile de tancuri şi de artilerie.
Subunităţile care apără poziţia înaintată sau care se găsesc în
siguranţa de luptă se înlocuiesc ultimele.
La ora fixată, comandantul de batalion (companie) care ia în primire
raionul (poziţia) deplasează subunităţile pe căi ascunse în locul stabilit,
organizează observarea, precizează misiunile subunităţilor şi organizează
sistemul de foc. După terminarea înlocuirii comandanţii de companii
(plutoane) verifică dacă mijloacele de foc sînt- gata pentru executarea
focului şi raportează comandantului de batalion (companie).
Subunităţile care predau raionul (poziţia) trebuie să se gă sească la
locurile lor, gata pentru respingerea unei eventuale acţi uni ofensive a
inamicului.
Art. 476. Dacă inamicul trece la ofensivă, înlocuirea încetează şi
toate subunităţile resping atacul. în acest caz, conducerea se asigură de
comandantul subunităţii care se înlocuieşte. Lui i se subordonează şi
subunităţile care au sosit pentru înlocuire. Cînd o companie (pluton) este
înlocuită de un batalion (companie) conducerea subunităţilor o realizează
comandantul batalionului (companiei) care a sosit.
înlocuirea continuă după respingerea atacului inamicului.
Art. 477. După înlocuire, subunităţile care au luat în pri mire
raionul (poziţia) trebuie să fie gata pentru respingerea unui eventual atac
al inamicului şi să respecte cu stricteţe regimul de conduită existent înainte
de înlocuire.
Înlocuirea se consideră terminată cînd comandantul de bata lion care a
luat în primire raionul (poziţia) raportează comandan tului său nemijlocit
despre terminarea înlocuirii, iar subunităţile înlocuite au ajuns în
raioanele de adunare după înlocuire.
Comandantul de batalion (companie) care a predat raionul (poziţia)
deplasează în ascuns subunităţile în raionul de adunare fixat, după care
trece la îndeplinirea noii misiuni de luptă primite.
CAPITOLUL XIV
PROCEDEE DE DUCERE A ACŢIUNILOR DE LUPTA PENTRU
HĂRŢUIREA INAMICULUI

Art. 478. Pe teritoriul naţional ocupat de inamic acţiunile de luptă

duse de subunităţile militare sînt influenţate de condiţiile specifice ale
situaţiei şi de raportul de forţe favorabil inamicului cel puţin în etapa
cînd iniţiativa îi aparţine.
Batalionul (compania) independent sau împreună cu alte subunităţi
militare şi formaţiuni de apărare, în toate situaţiile trebuie să adopte
procedee tactice de acţiune adecvate prin care cu forţe puţine să asigure
hărţuirea permanentă a inamicului în scopul producerii de pierderi cît mai
mari şi provocării în rîndurile acestuia a unei stări generale şi
permanente de nesiguranţă şi panică.
Art. 479. Batalionul (compania) poate duce acţiunile de luptă pe
teritoriul naţional ocupat de inamic în cadrul eşalonului supe rior,
independent şi izolat sau împreună (în cooperare) cu subuni tăţi ale
Ministerului de Interne, de gărzi patriotice, cu forţele din rezistenţă şi cu
alte formaţiuni de apărare, de regulă, în urmă toarele situaţii : prin
debarcare ca desant aerian tactic ; prin depăşirea batalionului (companiei)
de către inamicul aflat în ofensivă ; cînd acesta s-a rupt de forţele
principale şi nu mai are posibilitatea, datorită situaţiei create, de a reveni
în cadrul acestora în zilele imediat următoare sau cînd menţinerea
raionului (punctului de sprijin) prin lupta în încercuire nu mai este
posibilă şi nici indicată ; prin infiltrarea batalionului (companiei) în
dispozitivul de luptă al inamicului în scopul îndeplinirii unor misiuni de
luptă cu caracter temporar (incursiuni, raiduri), precum şi alte misiuni de -
terminate de situaţia concretă.
Art. 480. Pe teritoriul naţional ocupat de inamic, batalionul
(compania) îndeplineşte, de regulă, următoarele misiuni de luptă : procurarea
-de informaţii despre inamic; producerea de pierderi în personal şi tehnică
militară; dezorganizarea sistemului de condu cere ; întîrzierea deplasării
diferitelor eşaloane ale inamicului; distragerea sau incendierea depozitelor
de armament şi muniţie, de carburanţi şi lubrifianţi, explozivi şi alimente
ale inamicului ; sprijinirea acţiunilor de luptă ale formaţiunilor de
rezistenţă ; capturarea de armament, muniţii şi alte mijloace de luptă,
alimente şi echipament; provocarea de derută şi nelinişte în rîndul
inamicului.
Art. 481. Pentru asigurarea succesului acţiunilor de luptă
comandantul de batalion (companie) este obligat : să menţină permanent
capacitatea de luptă a subunităţilor de cele mai multe ori în condiţii de
izolare timp îndelungat ; să lovească inamicul prin surprindere şi să se
sustragă loviturilor acestuia ; să asigure liber tatea de acţiune a subunităţilor
în toate situaţiile, precum şi conspirativitatea raioanelor de staţionare.
Menţinerea capacităţii de luptă se asigură prin : folosirea judicioasă a
forţelor şi mijloacelor potrivit condiţiilor şi posibilităţi lor existente ;
evitarea surprinderii de către inamic, a pierderilor în personal şi tehnică
militară în mod inutil, precum şi prin strictă raţionalizare a consumului de
muniţie, alimente şi altor materiale ; realizarea cooperării cu subunităţile
de gărzi patriotice şi formaţiunile de rezistenţă din zonă ; folosirea pentru
lufptă şi trai a tuturor posibilităţilor existente în zona de acţiune şi a
capturilor de la inamic.
Inamicul trebuie lovit prin surprindere, iar subunităţile batalionului
(companiei) trebuie să evite loviturile acestuia prin : şiretenie, ingeniozitate,
iniţiativă, curaj, spirit de prevedere şi hotărîre în acţiuni ; adoptarea de
dispozitive de luptă variate, suple şi ingenioase ; dispunerea în ascuns şi
mascată în raioanele de staţionare şi executarea deplasărilor prin
acoperiri, pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă ;
inducerea în eroare a inamicului asupra locului de staţionare, prin
schimbarea frecventă (de regulă la 48 ore) şi părăsirea lui imediat ce
există pericolul descoperirii acestuia de către inamic ; mobilitate şi
rapiditate în lovirea inamicului, de regulă, noaptea sau în alte condiţii
prielnice ; dispersare după fiecare acţiune de luptă cu regruparea
batalionului (companiei) sau pe subunităţi mici în raioane dinainte
stabilite şi recunoscute.
Libertatea de acţiune a batalionului (companiei) se obţine prin : cunoaşterea
în detaliu a zonei de acţiune, recunoaşterea din timp a itinerarelor şi a
raionului favorabil pentru ducerea acţiuni lor de luptă ; fracţionarea
dispozitivului de marş pe plutoane, grupe şi uneori pe echipe şi
deplasarea în ascuns ; ocolirea localităţilor, a punctelor obligate de
trecere, a drumurilor frecvent circu late şi schimbarea cît mai des a
itinerarelor de deplasare ; măsuri de cercetare continuă, de mascare şi
siguranţă.
Art. 482. Cînd batalionul (cornpania) duce acţiuni de luptă pe o
durată mai mare de 48 ore sau pe timp nedeterminat, coman dantul de
batalion (companie) trebuie să aleagă 2-3 raioane de staţionare a
subunităţilor în care depozitează din timp alimente, muniţie şi alte
materiale.
Raioanele se aleg în locuri acoperite, accidentate, departe de localităţi
sau construcţii izolate, cu posibilităţi de ascundere şi adăpostire dar care
să asigure observarea şi supravegherea pe distanţe cît mai mari.
Pentru a asigura o strictă conspirativitate a raioanelor de staţionare,
comandantul de batalion (companie) este obligat : să or- : ganizeze
cercetarea şi supravegherea tuturor căilor de acces, pre cum şi a
activităţilor desfăşurate de populaţia din zonă, prin exe cutarea observării
terestre continue ; să ţină o strînsă legătură cu persoanele de încredere din
zonă pentru procurarea de date privind activitatea inamicului aflat în
apropierea raionului de staţionare ; să ia măsuri de siguranţă pentru
prevenirea subunităţilor asupra atacurilor prin surprindere ale inamicului ;
să aducă la cunoştinţă tuturor militarilor şi luptătorilor itinerarele de
retragere în caz de pericol, locul şi modul de intrare în noile raioane de
staţionare ; să interzică emisiunile radio.
Pentru siguranţa raionului de staţionare se organizează o reţea
de posturi de pază pe toate căile probabile de acces ale ina micului,
precum şi pentru paza nemijlocită a raionului. Noaptea numărul acestora
se măreşte în funcţie de nevoi, iar între posturile de pază se instalează
pînde în locuri obligate de trecere şi se trimit elemente de cercetare.
Art. 483. Hărţuirea constituie un complex de procedee- : şi acţiuni
de luptă cu caracter predominant ofensiv, dar de scurtă durată, prin
care se urmăreşte istovirea agresorului prin produce rea de pierderi,
dezorganizarea conducerii şi aprovizionării sale, blocarea unei părţi
considerabile a efectivelor şi tehnicii militare, crearea unei stări de
continuă şi obositoare încordare, de nesigu ranţă şi panică, întîrzierea
acţiunilor de dispersare a forţelor lui, atragerea inamicului în locuri şi pe
direcţii unde nu-şi poate valorifica superioritatea, creînd condiţii pentru
a-1 nimici cu forţe puţine.
Art. 484. Acţiunile de hărţuire se execută în toate formele de luptă, atît în
cadrul fronturilor constituie, cît mai ales pe teritoriul naţional ocupat de
inamic, împotriva subunităţilor şi unităţi lor aflate în staţionare,
deplasare sau în alte situaţii, precum şi împotriva unor obiective
importante ale acestuia. Acţiunile de hărţuire mai vizează :
distrugerea unor porţiuni de drumuri, căi feroviare şi a diferitelor
lucrări de artă şi instalaţii" de pe. comunicaţii; nimicirea unor
elemente din sistemul militar de ocupaţie (comandaturi, posturi şi
patrule poliţieneşti, locuri de cartiruire, posturi de pază şi
îndrumare a circulaţiei) şi din organele de administraţie impuse de
ocupanţi; avarierea autovehiculelor izolate ale inami cului mai ales
a celor de stat major şi autospecialelor şi nimicirea personalului pe
care îl transportă.
Art. 485. în organizarea şi executarea acţiunilor de hărţuire
comandantul de batalion (companie) trebuie : să folosească cu prio-
ritate procedeele cele mai active de luptă ; să realizeze surprinde -
rea inamicului în toate acţiunile, astfel ca acesta să fie lovit în
momente şi în locuri unde nu se aşteaptă ; să pregătească în secret
acţiunile de luptă cu măsuri de mascare şi dezinformare ; să folo -
sească întunericul şi vizibilitatea redusă, timpul nefavorabil şi con-
diţiile meteorologice grele ; să lovească inamicul pe părţi fără între-
rupere pentru a-1 uza fizic şi moral ; să vizeze scoaterea lui din
luptă, în prima urgenţă, a elementelor sale vitale cum ar fi : punc-
tele de comandă, centrele de transmisiuni şi nodurile radiotehnice,
armamentul racheto-nuclear, armamentul cu înaltă precizie de
lovire, instalaţiile de pe aerodromuri şi din cadrul altor obiective
importante, depozitele de muniţii, carburanţi-lubrifianţi şi de ali -
mente şi tehnica militară.
Principalele procedee şi acţiuni de luptă prin care se reali -
zează hărţuirea inamicului sînt : raidul, ambuscada, capcana, in-
cursiunea, atacul prin surprindere şi de scurtă durată ; distrugerea
(deteriorarea) unor obiective prin atacuri rapide ; ocuparea (blocarea) şi
menţinerea temporar a unor raioane (obiective) importante ; baraje şi
distrugeri pe comunicaţii; supravegherea inamicului.

1. RAIDUL

Art. 486. Raidul constituie unui din cele mai complexe şi

eficiente procedee şi acţiuni de luptă prin care se realizează hăr -
ţuirea şi uzura inamicului. Raidul, avînd un pronunţat caracter
manevrier, se desfăşoară pe spaţii întinse în adîncimea dispozitivului
inamicului împotriva mai multor obiective ale acestuia situate la
distanţe mari faţă de raionul de staţionare sau de linia de contact a
trupelor. Acţiunile .de raid urmăresc îndeosebi producerea de
pierderi, panică şi tensiune în rîndurile inamicului aflat în depla -
sare, staţionare sau în alte situaţii, precum şi distrugerea totală
sau parţială a unor obiective importante ca : instalaţii de rachete,
puncte de comandă, posturi radiotehnice ; staţii de bruiaj radiolo-
caţie, aerodromuri, noduri de comunicaţii rutiere şi feroviare, lucrări
de artă (poduri, viaducte), baze de aprovizionare, instalaţii aparţi-
nînd administraţiei inamicului de pe teritoriul naţional ocupat de
către acesta.
Art. 487. Procedeele şi acţiunile folosite mai frecvent în raid
sînt : atacul prin surprindere de scurtă durată, atacul pentru nimi -
cirea (distrugerea) unor obiective, ambuscade, incursiunea, baraje
şi distrugeri pe comunicaţii.
în funcţie de procedeul sau acţiunea de luptă ce urmează a
fi folosite, batalionul (compania) îşi va constitui dispozitivul de
luptă astfel încît să asigure îndeplinirea scopurilor urmărite.
Art. 488. Batalionul (compania) poate organiza şi executa rai-
duri în toate formele de luptă în care s-ar afla atît în cadrul fron-
turilor constituite, cît mai ales pe teritoriul naţional ocupat de
inamic, avînd, uneori, în subordine şi subunităţi de gărzi patriotice.
în funcţie de situaţie, batalionul (compania) care execută raid
poate să nu se întoarcă în locul din care a plecat în misiune (în
dispozitivul trupelor proprii, sau în raionul de staţionare ales pe
teritoriul naţional ocupat de inamic) urmînd ca în această situaţie
să ducă acţiuni de luptă împreună cu formaţiunile de rezistenţă.
Cînd trupele proprii se găsesc în ofensivă, batalionul (compania)
care execută raidul va acţiona în întîmpinarea acestora, fără a se
mai întoarce în vechiul raion de dispunere.
Art. 489. Durata unui raid executat de batalion poate fi
pînă la 5-6 zile, iar de către companie, de 2-3 zile.
Cînd raidul se execută de pe teritoriul naţional ocupat de ina-
mic, batalionul poate acţiona într-un raion cu raza de 20-30 km,
iar compania — de 15-20 km (în unele situaţii favorabile şi mai
mult). Cînd raidul se execută prin infiltrare cu plecarea din dispo -
zitivul trupelor proprii, adîncimea pe care acţionează batalionul
poate fi de 15-20 km, iar a companiei, de 10-15 km.
Art. 490. Pentru îndeplinirea misiunii batalionul (compania)
se fracţionează pe 2-3 subunităţi de atac (distrugere) fiecare de
valoare companie (pluton) întărită, 1-2 subunităţi de siguranţă şi
sprijin, fiecare de valoare pluton (grupă, piesă), 1-2 echipe de ob-
servare-alarmare.
Cînd sînt posibilităţi, batalionul (compania) îşi constituie şi o
rezervă de valoare pluton (grupă). Subunităţile de gărzi patrio tice luate
în subordine pot intra în compunerea fiecărui element de dispozitiv.
Art. 491. Raidul se pregăteşte la macheta terenului pe care se
vor marca obiectivele ce urmează a fi nimicite sau distruse şi în
funcţie de posibilităţi, într-o porţiune de teren asemănător cu cel în care
se vor duce acţiunile de luptă.
Primind misiunea pentru raid, comandantul de batalion (com panie) trebuie
să reţină : durata misiunii (ziua, ora începerii şi terminării) ; timpul la
dispoziţie pentru pregătire, itinerarele de deplasare ; locul de pătrundere în
dispozitivul inamicului ; misiunile de foc pe care le execută artileria şi
trupele din contact pentru asigurarea pătrunderii (dacă sînt prevăzute) ;
obiectivele de nimicit sau distrus şi itinerarele de deplasare către acestea
; date cu privire la natura obiectivelor şi sistemului de pază şi apărare
ale acestora ; procedeul ce trebuie folosit pentru nimicirea sau distru gerea
fiecărui obiectiv în parte ; poziţiile de plecare la atacul obiectivelor ;
raioanele de regrupare după îndeplinirea fiecărei misiuni, precum şi de
staţionare pe timpul zilei ; raionul controlat de formaţiunile de rezistenţă,
semnale de recunoaştere şi modul de realizare a legăturilor (cînd se
cooperează cu acestea) ; ce alte acţiuni se vor executa împotriva
inamicului de către trupele proprii sau formaţiunile de rezistenţă
concomitent cu executarea raidului ; modul de aprovizionare ou muniţii şi
carburanţi-lubrifianţi; cum se procedează cu răniţii şi tehnica militară
capturată ; itinerarul de întoarcere în dispozitivul propriu ; locul de trecere
prin dispozitivul inamicului, al trupelor proprii şi semnalele de recu -
noaştere cu acestea ; raionul de dispunere după îndeplinirea misiunii. Aceste
date vor fi prevăzute în planul de acţiune întocmit de către comandantul
de batalion (companie) în vederea îndeplinirii misiunii.
Art. 492. Pe timpul pregătirii luptei comandantul de batalion
(companie) trebuie să acorde atenţie : cercetării inamicului, alegerii
obiectivului de nimicit sau distrus, stabilirii itinerarelor de depla sare,
măsurilor de siguranţă a deplasării şi staţionării, precum şi poziţiilor de
plecare la atac.
Art. 493. Cercetarea proprie are ca scop să stabilească : sis temul de
pază şi siguranţă al inamicului ; locul şi natura barajelor, mijloacelor de
semnalizare, avertizare şi alarmare; modul de reali zare a legăturilor
exterioare cu fir; posibilităţile de apărare ale inamicului şi de intervenţie
din exterior în sprijinul acestuia ; căile
ascunse care duc spre obiectiv ; locurile (aliniamentele) favorabile de
desfăşurare şi dispunere în teren a elementelor de dispozitiv ale
subunităţilor (poziţiile de plecare).
Art. 494. In alegerea obiectivului (obiectivelor) şi stabilirea
succesiunii atacului se vor avea în vedere acele elemente a căror scoatere
din luptă duce la dezorganizarea acţiunilor inamicului, la producerea
de panică, nesiguranţă şi pierderi cît mai însemnate în rîndurile
agresorului, la uşurarea îndeplinirii misiunilor de către trupele proprii.
Art. 495. La stabilirea itinerarelor de deplasare se va avea în vedere
ca acestea să evite traversarea raioanelor în care se găsesc trupe
numeroase ale inamicului. Deplasările se execută noaptea sau în alte
condiţii de vizibiltate redusă. Cînd situaţia impune ca deplasarea să se
execute pe lumină se aleg itinerarele care trec prin porţiuni de teren
acoperite şi care nu sînt folosite sau supravegheate de inamic.
Deplasarea se face pe subunităţi mici, iar pe itinerare se aleg locuri
mascate şi protejate pentru halte şi odihnă.
Art. 496. Siguranţa deplasării şi staţionării se realizează prin
elemente de cercetare şi patrule de siguranţă pentru a se evita căderea
în ambuscade şi capcane sau pentru a preveni acţiunile prin
surprindere ale inamicului. Deplasarea subunităţilor de la un punct la
altul ca şi pe întregul itinerar se execută cu repeziciune, fără zgomot, în
formaţie articulată şi fără a lăsa urme vizibile. Direcţiile de deplasare
trebuie schimbate cu regularitate pentru a induce inamicul în eroare şi
pentru a-1 deruta asupra obiectivului vizat. în fiecare loc de staţionare
se stabilesc mai multe căi de părăsire a acestuia şi se asigură
supravegherea lor permanentă.
în funcţie de condiţiile situaţiei şi de posibilităţi batalionul
(compania) se deplasează pe jos, pe autovehicule sau combinat şi poate
acţiona întrunit sau pe subunităţi mici cu posibilităţi de regrupare în
timp scurt.
Misiunile subunităţilor se precizează în detaliu în teren, odată cu
ocuparea poziţiilor de plecare stabilite.
Art. 497. Poziţia de plecare se alege cît mai aproape de inamic
(obiectiv) şi se ocupă în ascuns. Pe această poziţie, concomi tent cu
precizarea misiunilor subunităţilor se organizează coope rarea şi se fac
ultimele pregătiri în vederea atacului. Pe poziţia de plecare trebuie să se
asigure subunităţilor timpul de lumină necesar pregătirii luptei,
determinării direcţiilor de atac prin repere vizi bile şi pe întuneric şi
studierii caracteristicilor obiectivului. Staţio-
narea subunităţilor timp îndelungat pe poziţia de plecare nu este admisă
pentru a nu se compromite acţiunea batalionului (companiei).
Art. 498. Batalionul (compania) se deplasează din locul de dispunere
către obiectivul de atac după lăsarea întunericului pe direcţii şi itinerare
stabilite din timp, cu măsuri de cercetare şi siguranţă. Pătrunderea
acestuia în dispozitivul inamicului poate avea loc cu şi fără sprijinul de
foc al trupelor proprii din contact şi al mijloacelor de foc ale eşaloanelor
superioare.
Art. 499. în prima noapte a raidului atacul se execută din mişcare,
rapid şi în timp scurt, cu toate forţele batalionului (com paniei), asupra
celui mai important obiectiv al inamicului, astfel încît desăvîrşirea
nimicirii acestuia să se realizeze în cursul ace leiaşi nopţi, iar subunităţile
să aibă timpul necesar ca pînă în zorii zilei să se regrupeze în locurile
destinate psntru staţionarea pe timp de zi. în raioanele de staţionare se
iau măsuri de pază şi siguranţă, se realizează asigurarea tehnică, materială
şi medicală, se pregătesc subunităţile în vederea îndeplinirii misiunii ce
urmează a se executa şi se asigură odihna militarilor.
 Acţiunile în nopţile următoare se execută, de regulă, pe com panii şi
chiar pe plutoane, iar ducerea luptei are aspecte diferite în funcţie de
natura, activitatea şi caracterul obiectivului (obiectivelor) inamicului şi
procedeele de acţiune stabilite de comandantul de batalion (companie) :
atac prin surprindere de scurtă durată ; atac pentru nimicirea
(distrugerea) unor obiective ; ambuscade ; capcane ; incursiuni ; baraje şi
distrugeri pe comunicaţii.
Art. 500. Pe timpul executării raidului, batalionul (compania) poate
destina subunităţi mici pentru dezorganizarea deplasărilor inamicului pe
căile rutiere şi feroviare, producerii de pierderi diferitelor eşaloane de
transport, nimicirea unor elemente cu misiuni speciale (agenţi, posturi de
pază şi de îndrumare a circulaţiei), cît şi distrugerea (avarierea)
autovehiculelor izolate ale acestuia, mai ales a celor cu destinaţie specială
aflate în deplasare sau staţionare.
Art. 501. Pentru îndeplinirea acestor misiuni comandantul de batalion
(companie) este obligat : să organizeze cercetarea, prin observare a
activităţii inamicului, pentru a determina cu precizie locul de dispunere,
de patrulare, timpul cînd personalul inamicu lui intră, prestează şi iese din
serviciul respectiv, misiunea şi modul de îndeplinire, particularităţile
terenului în care îşi îndeplineşte misiunea ; să pregătească subunităţile
destinate acţiunii şi a celor care la nevoie le asigură (sprijină) acţiunea.
Art. 502. După executarea raidului batalionul (compania) şi
subunităţile de gărzi patriotice primite în subordine, precum şi
cele de întărire revin în dispozitivul trupelor proprii sau se dispun în
raioane favorabile din care, în funcţie de situaţie, independent sau
împreună cu formaţiunile de rezistenţă vor continua lupta împotriva
inamicului pînă la realizarea joncţiunii cu trupele proprii. Art. 503.
Revenirea în dispozitivul trupelor proprii se exe cută, de regulă, pe
companii (plutoane) în raport cu modul de acţiune a acestora în ultima
noapte, prin locuri marcate sau indicate la momentul oportun de către
trupele proprii de la contact. Uneori, revenirea se poate face şi cu
ajutorul elicopterelor.

2. AMBUSCADA

Art. 504. Ambuscada ca procedeu de luptă se execută în toate

formele de luptă şi îndeosebi în cadrul acţiunilor de hăr ţuire, în scopul
de a produce pierderi cît mai mari inamicului, a-î nimici sau captura şi a
crea în rîndurile acestuia stare de nelinişte şi nesiguranţă. Ambuscada se
execută la ordin sau din proprie iniţiativă, ziua şi noaptea. în funcţie de
timpul la dispoziţie se pregăteşte din timp sau în timp scurt.
 Art. 505. Ambuscada constă în dispunerea forţelor şi mijloa celor din
timp şi în cel mai desăvîrşit secret, într-un raion (loc), favorabil astfel,
încît să limiteze posibilităţile de ripostare ale inamicului, să asigure lovirea
simultană şi prin surprindere cu foc de toate categoriile, combinat cu
distrugeri, baraje şi urmat de un atac hotărît pentru desăvîrşirea
nimicirii acestuia.
Art. 506. în funcţie de valoarea inamicului şi de caracteristi cile
terenului ambuscada se poate organiza cu tot batalionul (com pania) sau
pe companii (plutoane, uneori, chiar pe grupe).
Art. 507. Pentru îndeplinirea misiunii comandantul de bata lion
(companie) trebuie să acorde atenţie : cunoaşterii situaţiei şi posibilităţile
inamicului ce urmează a fi nimicit în ambuscadă ; recunoaşterii amănunţite
a raionului (locului) unde va pregăti ambuscada şi a căilor ce duc spre
acesta ; organizării minuţioase a sistemului de foc combinat cu baraje şi
distrugeri ; constituirii dispozitivului de luptă şi mascării acestuia, precum
şi realizării unei conduceri ferme.
Art. 508. Raionul (locul) pentru executarea ambuscadei tre buie :
să ofere condiţii pentru intrarea, dispunerea, ieşirea mascată a
subunităţilor ; să asigure observarea la distanţe cît mai mari ; să
reducă posibilităţile inamicului de a se desfăşura- pentru luptă şi de a
beneficia de sprijin din afara raionului (locului) ambus-
cadei ; să asigure cîmp de vedere şi de tragere, executarea focului de
flanc şi încrucişat combinat cu baraje explozive şi neexplozive ; să ofere
condiţii pentru executarea manevrei de forţe şi mijloace ; să existe
drumuri care să asigure părăsirea raionului (locului) ambuscadei în mod
organizat şi rapid. Aceste raioane (locuri) se stabilesc, de regulă, în
defileuri, păduri, localităţi, treceri importante peste cursurile de apă
(canaluri magistrale) şi puncte obligate de trecere.
Art. 509. Ambuscadele în teren şes, parţial acoperit, se organizează
împotriva unor subunităţi ale inamicului de valoare mai redusă şi numai
cînd sînt create toate condiţiile pentru nimicirea lor completă în timp
scurt.
Art. 510. Amenajarea genistică a raionului (locului) ambuscadei
constă din lucrări uşoare pentru sporirea avantajelor oferite de teren
pentru adăpostire, mascare şi executarea focului. Barajele şi obstacolele
trebuie să contribuie la blocarea căilor de ieşire ale inamicului din
ambuscadă şi la desprinderea subunităţilor proprii de inamicul care
afluieşte din adîncime.
Art. 511. Dispozitivul de luptă al batalionului (companiei) se
constituie în funcţie de natura şi valoarea probabilă a inamicului, de
configuraţia terenului şi existenţa acoperirilor. El poate fi în formă de
arc de cerc (cu deschidere în direcţia din care vine ina micul) ; liniar (pe
una sau ambele laturi ale drumului de depla sare a inamicului) ; în
triunghi cu vîrful înapoi sau în alt mod.
 Batalionul (compania) îşi constituie dispozitivul de luptă din : una
sau mai muîte subunităţi de atac şi distrugere ; subunitate de siguranţă ;
subunitate de fixare şi blocare ; rezervă şi elemente de observare,
supraveghere şi alarmare.
Subunităţile înzestrate cu transportoare amfibii blindate (ma şini de
luptă) care execută ambuscada, în principiu, nu se frac- ţionează, ele
acţionînd întrunit, ambuscada luînd, de regulă, forma unei pungi largi de
foc.
în toate situaţiile dispozitivul de luptă trebuie să permită
întrebuinţarea majorităţii mijloacelor de foc ale subunităţii pentru .lovirea
simultană a inamicului, să asigure condiţii pentru execu tarea manevrei
şi concentrarea focului, pentru intensificarea ata cului pînă la nimicirea
completă a acestuia.
Art. 512. Inamicul este nimicit din momentul intrării forţe lor lui
principale în raionul ambuscadei. Subunitatea de fixare şi
blocareangajează capul şi coada coloanei prin foc, interzice ieşirea din
ambuscadă, concomitent cu deschiderea simultană a focului cu ..toate
categoriile de armament de către subunităţile de atac şi dis- trugere
asupra acestuia producîndu-i pierderi şi avarii, după care îl atacă cu
hotărîre sub sprijinul subunităţii de siguranţă.
După îndeplinirea misiunii, în raport ou situaţia de luptă, subunităţile
părăsesc raionul (locul) ambuscadei în ascuns, pe itinerare sigure,
recunoscute din timp, urmînd să îndeplinească alte misiuni.

3. CAPCANA

Art. 513. Capcana constituie un procedeu eficace de hărţuire şi se

foloseşte, de regulă, pentru istovirea inamicului şi reducerea capacităţii sale
combative de către subunităţi mici care printr-un ansamblu de acţiuni
practice bazate pe folosirea mijloacelor tehnice de luptă, lucrărilor
genistice (gropi, furnale, locaşuri, şanţuri, escarpe, contraescarpe,
abatize, avalanşe), dispozitivelor improvi zate (lanţuri, curse, saci cu
pietre, plase şi spirale din sîrmă, frînghii cu bile de lemn) barajelor de tot
felul şi obstacolelor improvizate, minelor surpriză, terenului mlăştinos sau
cu posibilităţi de inundare, punctelor obligate de trecere, pădurilor,
porţiunilor de drumuri şi căi ferate cu poduri, surselor de apă,
construcţiilor ce oferă posibilităţi de adăpostire, asigură înfrîngerea unui
agresor superior numeric şi în tehnică.
Prin capcane trebuie să se realizeze surprinderea şi capturarea
militarilor izolaţi, grupurilor mici, tehnicii militare, precum şi sub unităţilor
inamicului care urmăresc să pătrundă în dispozitivul trupelor proprii
atacînd în forţă sau prin diferite manevre.
Art. 514. Capcana se organizează, de regulă, în apărare (în faţa limitei
dinainte, pe limita dinainte, în adîncimea apărării, la flancuri, în intervalele
dintre unităţi şi mari unităţi) şi pe teritoriul naţio nal ocupat de inamic,
în funcţie de amploarea forţelor ce urmează a fi atrase în capcană,
avantajele pe care le oferă terenul pentru realizarea cît mai completă a
lucrărilor genistice surpriză, cantitatea de mijloace neexplozive şi explozive
din înzestrare şi din zona acţiunilor de luptă ce vor fi folosite pentru
realizarea lucrărilor într-un sistem unitar, corespunzător concepţiei
eşalonului superior.
Sistemul de lucrări ce constituie capcana se asigură cu foc şi se
supraveghează pe subunităţi, de regulă, de valoarea pînă la o companie
de infanterie (vînători de munte) întărită, sau în coope rare cu subunităţi
de gărzi patriotice şi alte formaţiuni de apărare.
Art. 515. Compania, independent sau în cooperare cu alte formaţiuni de
apărare, poate organiza capcana într-o fîşie cu o dezvoitare frontală de
5-8 km şi adîncimea de pînă Ia 3 km. Pen- tru supravegherea fîşiei în
care s-a organizat capcana şi pentru atragerea inamicului în interiorul
acesteia compania destină 3-4 grupe, de regulă, din subunităţile de gărzi
patriotice subordonate pentru a acţiona în faţa fîşiei în vederea atragerii
inamicului pe direcţiile dinainte stabilite ; 4-6 posturi de observare
(pîndă) ; 2-3 echipe de sprijin întărite cu mitraliere şi aruncătoare ; 3-4
grupe de atac şi captură şi o rezervă de 1-2 grupe de infanterie. Pentru
supravegherea permanentă a sistemului de lucrări compania organi zează 2-3
posturi de pază, iar celelalte elemente sînt pregătite şi intră în acţiune la
ordinul (semnalul) comandantului sau din pro prie iniţiativă dacă au
descoperit indicii privind trecerea inami cului la luptă.
Elementele de atac şi captură, posturile de observare şi de pază
sînt asigurate cu mijloacele de legătură necesare în vederea îndeplinirii
misiunii.
Inamicul pătruns în capcană este capturat, dezarmat imediat şi se
evacuează potrivit ordinului eşalonului superior.
Dacă inamicul pătruns în capcană ripostează cu foc, acesta va fi
nimicit de către echipele de atac şi captură. Totodată coman danţii iau
măsuri să evite surprinderea forţelor şi mijloacelor pro prii de către
rezervele inamicului trimise în sprijinul celor căzute în capcană.
Sistemul de lucrări se abandonează numai la ordinul comandantului
eşalonului superior sau din proprie iniţiativă atunci cînd inamicul
acţionează cu blindate şi nu poate fi oprit pe aliniamen tul pregătit.
Dispozitivele speciale se adună şi se transportă pe aliniamentul următor.
Lucrările executate pe teritoriul naţional ocupat de inamic se
predau, la ordin, subunităţilor de gărzi patriotice din zonă. Dacă acestea nu
pot fi preluate sub pază de subunităţi de gărzi patrio tice se distrug, de
regulă, după ce au fost luate din ele dispozi tivele speciale.

4. INCURSIUNEA
 Art. 516. Incursiunea ca procedeu de luptă are ca scop distrugerea
sau capturarea unor forţe şi mijloace ale inamicului, pre cum şi
producerea de panică şi nelinişte în rîndurile acestuia.
Art. 517. Incursiunea se execută în toate formele şi situaţiile de
luptă, pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă ;
subunităţile pleacă în incursiune din dispozitivul trupelor
proprii sau din raionul de staţionare pe teritoriul naţional ocupat de
inamic. ,
Art. 518. Scopurile urmărite prin incursiune se realizează în cadrul
unei singure misiuni de luptă şi vizează subunităţi ale ina micului de
valoare companie-batalion aflate în staţionare ; puncte de comandă de
batalion sau regiment ; centre de transmisiuni la eşalon regiment,
divizie ; instalaţii de rachete tactice; noduri de comunicaţiii, lucrări de
artă (viaducte, tuneluri, lucrări hidroteh nice, treceri peste cursuri de
apă) ; depozite de toate categoriile ; posturi de poliţie militară sau
posturi de pază şi îndrumare a circulaţiei.
Art. 519. în incursiune se trimite compania, uneori, în func ţie de
condiţiile situaţiei şi importanţa obiectivului se poate des tina şi un
batalion. In compunerea forţelor destinate pentru in cursiune pot intra şi
subunităţi de gărzi patriotice care vor acţiona în subordinea
comandantului de batalion (companie).
Durata misiunii de la începerea deplasării din raionul de staţionare
sau de la infiltrarea în dispozitivul trupelor inamicului aflate în
contact poate fi de la cîteva ore pînă la una zi.
Deplasarea pînă la obiectiv şi înapoierea în dispozitiv sau într-un
raion de regrupare după îndeplinirea misiunii se poate executa pe jos,
pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă)' şi cu elicopterele.
Cînd incursiunea se execută de către compania rămasă înapoia
dispozitivului inamicului, distanţa la care se poate deplasa şi exe cuta
misiuni faţă de raionul de staţionare poate fi de 10-12 km. In cazul
incursiunii prin infiltrare obiectivul stabilit pentru a fi nimicit (distrus)
nu trebuie să depăşească distanţa de 6-10 km faţă de linia de contact a
trupelor proprii cu inamicul.
Art. 520. Pentru îndeplinirea misiunii compania se fracţio- nează
pe 2-3 subunităţi de atac (distrugere) fiecare de valoare pluton întărit, 1-
2 subunităţi de siguranţă şi sprijin, fiecare de valoare grupă (piesă), 1-2
echipe de observare-alarmare. Dacă în incursiune se trimite un batalion,
fiecare element ce constituie subunităţile de atac (distrugere) vor fi de
valoare companie întărită, cele de siguranţă şi sprijin — pluton şi o
echipă de observare şi alar mare. Subunităţile de gărzi patriotice luate în
subordine pot acţiona în compunerea fiecărui element de dispozitiv.
Art. 521. Succesiunea desfăşurării incursiunii cuprinde : cercetarea
prealabilă a obiectivului ; stabilirea planului de acţiune ; executarea de
 exerciţii pe un teren asemănător sau la macheta terenului ; infiltrarea
în dispozitivul inamicului (cînd se pleacă în
incursiune din dispozitivul trupelor proprii) ; apropierea subunităţii de
obiectiv şi ocuparea poziţiei de plecare ; îndeplinirea misiunii de luptă ;
retragerea ; deplasarea pe itinerarul (itinerarele) ordonat, ajungerea în
dispozitivul trupelor proprii sau în raionul de staţionare după îndeplinirea
misiunii.
Cercetarea are ca scop să stabilească : compunerea în detaliu a
obiectivului incursiunii ; sistemul de apărare, pază şi siguranţă, precum şi
variantele probabile de intervenţie ale inamicului în sprijinul obiectivului ;
locul şi natura barajelor, mijloacelor de semnalizare, avertizare şi
alarmare ; modul de realizare a legăturilor radio, fir şi prin agenţi de
legătură ; căile ascunse care duc spre obiectiv ;. locurile favorabile de
dispunere în teren a fiecărui element.
Plecarea în incursiune se execută după căderea întunericului pe
itinerarul (itinerarele) stabilit cu măsuri de cercetare şi sigu ranţă
apropiată.
La ajungerea pe poziţia de plecare situată în apropierea obiectivului se
fac ultimele pregătiri în vederea incursiunii, se precizează misiunile de luptă
şi' se stabilesc detaliile privind cooperarea între militari şi între elementele
dispozitivului.
Apropierea de obiectivul incursiunii se execută în ascuns şi în perfectă
ordine, folosind acoperirile din teren. Pentru trecerea prin barejele care
acoperă obiectivul şi neutralizarea mijloacelor de semnalizare, avertizare şi
alarmare se folosesc cercetaşi de geniu şi militari (luptători) specializaţi în
astfel de misiuni. Pătrunderea în obiectiv şi atacul acestuia se execută în
timp scurt, eu impetuozitate şi repeziciune. După îndeplinirea misiunii
compania se regrupează, după care, se deplasează pe itinerarul (itinerarele)
stabilit în dispozitivul trupelor proprii sau în noul raion de staţionare.

5. ATACUL PRIN SURPRINDERE, DE

SCURTA DURATĂ

Art. 522. Atacul prin surprindere, de scurtă durată se execută, de

regulă, asupra inamicului aflat în staţionare.
Batalionul (compania) avînd în subordine şi subunităţi de gărzi
patriotice, la ordin sau în funcţie de situaţie şi din proprie iniţiativă, atacă
inamicul aflat în staţionare noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă,
pe una sau mai multe direcţii.
In vederea îndeplinirii misiunii, batalionul (compania) îşi constituie
dispozitivul de luptă pe un eşalon cu o rezervă, iar în funcţie de
posibilităţi mai poate cuprinde şi o grupare de sprijin.
Art. 523. Batalionul (compania) ocupă poziţia de plecare la ordinul
comandantului. Pe poziţia de plecare se cercetează inamicul, se
precizează de către comandanţii de subunităţi aliniamentul de atac şi
modul de apropiere de inamic, se stabilesc măsuri privind coordonarea
acţiunilor între companii (plutoane) cu gruparea de sprijin, se identifică
reperele vizibile pe întuneric şi direcţiile de atac.
Art. 524. La semnalul stabilit subunităţile pornesc din pozi ţiile de
plecare şi se apropie de aliniamentul de atac. Acest alinia ment, care
trebuie să fie uşor de identificat în teren, se stabileşte la distanţa de
300-200 m (uneori mai puţin) faţă de locul unde inamicul ocupă poziţii de
apărare. Pe aliniamentul de atac subunităţile trebuie să ajungă în dispozitiv
de luptă.
Pe timpul apropierii subunităţilor de aliniamentul de atac se iau
măsuri de neutralizare sau suprimare a elementelor de siguranţă
nemijlocită ale inamicului de către militarii (luptătorii) numiţi şi pregătiţi
special în acest scop şi de întrerupere a legăturilor tele fonice cu
exteriorul. Cînd situaţia permite subunităţile trebuie să se infiltreze prin
intervalele existente între elementele de siguranţă direct spre obiectiv.
Noaptea, grupele şi plutoanele menţin direcţiile după repere vizibile
sau după azimut. Pentru a nu fi descoperite cu ajutorul aparatelor de vedere
pe timp de noapte ale inamicului, grupele şi plutoanele folosesc orice
denivelare din teren, gropile şi şanţurile (viroagele) existente şi
acoperirile naturale. Militarii (luptătorii). înaintează în pas viu, în linişte,
astfel încît atacul să se execute prin surprindere.
Apropiindu-se de inamic, fără a se opri, militarii (luptătorii) aruncă
grenadele asupra acestuia, sub sprijinul focului executat de subunitatea
destinată în acest scop, prin trageri din mers cu scurte opriri şi prin lupta
corp la corp nimicesc rezistenţele inamicului şi continuă acţiunile fără
întrerupere pînă la îndeplinirea misiunii de luptă.
Cînd terenul şi acoperirile existente permit apropierea în as cuns de
obiectiv se fixează un aliniament de asalt la distanţa de 30-25 m de
acesta. Deschiderea prin surprindere a focului de către toţi militarii
(luptătorii), aruncarea simultană a grenadelor precum şi asaltul
impetuos trebuie să producă pierderi importante, panică şi derută în
rîndurile inamicului.
După. îndeplinirea misiunii batalionul (compania) se regrupează în
punctele de adunare stabilite, după care, pe subunităţi se depla sează în
viitorul raion de staţionare.

6. ATACUL PENTRU NIMICIREA

SAU DISTRUGEREA UNOR OBIECTIVE

Art. 525. Pentru distrugerea unui obiectiv batalionul (compania),

după ce în prealabil îl cercetează, se apropie de acesta prin infiltrare, de
regulă, pe grupe, precedate de elemente destinate imobilizării (suprimării)
fără zgomote a santinelelor şi militarilor din posturile de pază care nu pot
fi ocoliţi. Culoarele prin barajele inamicului se creează de către pionieri
 sau militari pregătiţi special. Subunităţile de siguranţă şi sprijin se
deplasează cu subunităţile de atac şi distrugeri, fiind în orice moment în
măsură să asigure flancurile şi să deschidă focul în sprijinul acţiunilor
acestora. Rezerva se dispune într-un loc central pentru a fi în măsură să
intervină oportun în orice situaţie neprevăzută.
Barajele inamicului se trec prin culoare în linişte şi în perfectă ordine,
timp în care mijloacele de foc se pregătesc să intervină în sprijinul
subunităţilor de atac şi distrugeri atunci cînd acţiunea este descoperită de
inamic'
După intrarea în perimetrul obiectivului, militarii (luptătorii)
specializaţi în distrugeri se apropie în ascuns de obiectiv, îl minează sau
incendiază. în acest timp ceilalţi militari (luptători) din subuni tăţile de atac
şi distrugeri, precum şi cei din subunităţile de sigu ranţă şi sprijin ţin în
supraveghere obiectivul fiind în măsură să , deschidă focul asupra
inamicului. O dată cu acţionarea încărcăturilor de exploziv (producerea
incendiilor), batalionul (compania) profitînd de panica şi deruta inamicului, îl
atacă cu toate forţele, îl nimiceşte (capturează) după care părăseşte cu
repeziciune şi în ordine locul acţiunii.
Dacă infiltrarea în ascuns în perimetrul obiectivului şi atacul prin
surprindere nu sînt posibile, pătrunderea şi nimicirea obiecti vului se
execută prin acţiuni ofensive. Batalionul (compania) atacă inamicul pe 2-3
direcţii prin intervalele dintre subunităţile de pază (siguranţă), avînd
concentrate majoritatea forţelor şi mijloacelor pe direcţia principală ; pe
celelalte direcţii se destină subunităţi de .valoare pluton (grupă) cu
misiunea de a dispersa atenţia şi acţiunile inamicului, de a-I induce în
eroare şi a-1 atrage asupra lor, iar la nevoie de a asigura ruperea luptei
şi regruparea batalionului (companiei).
Art. 526. După executarea atacului obiectivele se distrug (de-
teriorează) în funcţie de caracteristicile acestora, cu mijloace explo zive
(incendiare) sau prin dezmembrare.

La mijloacele de atac nuclear se scot din funcţiune în primul rînd

dispozitivele de dirijare, apoi rachetele şi instalaţiile de lansare a acestora.
Rachetele pregătite pentru lansare se distrug cu ajutorul unor dispozitive
speciale de la distanţă şi numai cînd batalionul (compania) nu este periclitat
de explozia provocată.
La punctele de comandă se scot din funcţiune centrele de
transmisiuni, legăturile interioare şi exterioare, mijloacele ele depla sare,
staţiile radio şi de radiolocaţie, iar documentele se capturează.
La nodurile şi staţiile feroviare se distrug macazurile de intrare şi
ieşire, punctele de dirijare şi sistemele de semnalizare, staţiile de pompare,
rezervoarele de apă, macaralele de aşezat cale, sursele locale şi mijloacele
de transport a energiei electrice şi calorice la consumatori.
Un aerodrom se scoate din funcţionare începînd cu distrugerea
avioanelor (elicopterelor) surprinse la sol şi se continuă cu principa lele
instalaţii existente pe aerodrom (depozite, hangare, clădiri). Pistele de
decolare-aterizare se deteriorează, pe cît posibil, folosin-du-se în acest scop
mijloacele explozive, precum şi butoaie cu carburanţi sau cu alt conţinut
inflamabil găsit pe aerodrom sau în depozite.
Depozitele de muniţie sau de carburanţi-lubrifianţi se distrug prin
incendiere ; cele de subzistenţă sau îmbrăcăminte se distrug după ce s-a
capturat o bună parte din alimente şi materiale exis tente în acestea.

7. OCUPAREA (BLOCAREA) ŞI MENŢINEREA

TEMPORARA A UNOR RAIOANE (OBIECTIVE)
IMPORTANTE

Art. 527. Pe teritoriul naţional ocupat de inamic, batalionul

(compania) poate să ducă acţiuni de luptă pentru ocuparea (blocarea) şi
menţinerea unor raioane (obiective) importante ca : aerodro muri, treceri
permanente peste cursurile de apă (canaluri magis trale) pe care să le
menţină pînă la realizarea joncţiunii cu trupele proprii, precum şi a unor
puncte obligate de trecere (noduri de comunicaţii, defileuri, viaducte,
tuneluri) care nu trebuie să fie distruse.
Ocuparea şi menţinerea unui aerodrom sau trecere perma nentă
peste, un curs de apă sînt precedate de nimicirea inamicului care le apără.
In acest scop batalionului (companiei) i se stabileşte misiune imediată şi
următoare. Misiunea imediată constă în nimicirea inamicului de pe căile
de acces şi de pe aerodrom, respectiv din
paza trecerii permanente şi ocuparea acestuia (acesteia), iar misiu-nea
următoare — în respingerea acţiunilor inamicului şi menţinerea
obiectivului pînă la sosirea trupelor proprii.
După nimicirea inamicului care apără aerodromul (trecerea
permanentă) şi ocuparea obiectivului se organizează apărarea aces tuia.
Apărarea se organizează circular, avînd limita dinainte pe un aliniament
care să includă obiectivul de apărat şi să asigure scoate rea acestuia de sub
focul de artilerie al inamicului executat prin ochire directă.
Dispozitivul de luptă al batalionului (companiei) se constituie astfel
încît forţele principale să interzică direcţiile principale care duc spre
obiectiv, ocupînd şi menţinînd cu fermitate formele tari existente în teren.
Pentru a face faţă acţiunilor inamicului din orice direcţie se constituie o
rezervă care se dispune în centrul dispozitivului de luptă.
Art. 528. Blocarea temporară a unor puncte obligate de tre cere se
execută în scopul dezorganizării şi interzicerii manevrei sau transporturilor
inamicului prin ocuparea şi apărarea lor circulară.
Punctele în care batalionul (compania) execută blocarea tre buie
astfel alese încît configuraţia terenului şi gradul de dezvoltare a reţelei de
drumuri să reducă sau chiar să elimine orice posibili tăţi de a fi ocolite
(manevrate) de inamic, să ofere condiţii favora bile pentru-apropierea în
ascuns a subunităţilor proprii, apărarea cu uşurinţă a acestora de către
batalion (companie) şi să permită ruperea luptei şi dispersarea
subunităţilor cu pierderi cît mai puţine.
Blocarea se desfăşoară în timp, pe perioada determinată de scopul
acţiunii. Batalionul (compania) părăseşte locul acţiunii, de regulă, cînd
inamicul este pe cale să-şi asigure condiţii evidente de deblocare. Poziţiile se
pregătesc pe timpul nopţii sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, iar
deplasarea către ele se execută pe itinerare mascate, recunoscute din
timp.

8. DISTRUGERI ŞI BARAJE PE COMUNICAŢII

Art. 529. Distrugerile şi barajele se execută pentru a produce pierderi
inamicului, a-i slăbi moralul şi a-i dezorganiza deplasările şi
transporturile de trupe, aprovizionările şi evacuările pe comuni caţiile
rutiere şi feroviare, interzicerea manevrei de forţe şi mij loace, precum
şi pentru scoaterea din funcţiune a sistemului teri-
torial de comunicaţii. Barajele se folosesc şi pentru a mări valoarea
obstacolelor realizate prin distrugeri, a îngreuia apropierea inami cului de
raioanele (poziţiile) proprii şi a-1 lovi mai mult timp cu foc.
Art. 530. Distrugerile se execută pe comunicaţii şi la diferite
obiective şi se realizează cu ajutorul explozivilor, prin incendiere, prin
dezmembrare (demolare) şi prin inundaţii. Cele mai impor tante sînt
distrugerile cu ajutorul explozivilor, deoarece se pot pre găti în timp scurt,
de un personal puţin nuimeros şi se obţin, de cele mai multe ori, efecte
materiale şi morale mai mari. In funcţie de natura şi mărimea
obiectivelor, distrugerile pot fi totale sau par ţiale. Distrugerile totale se
execută la obiective mici ca : podeţe, poduri, intersecţii de drumuri, de
căi ferate şi alte lucrări de artă de dimensiuni mai reduse, iar parţiale —
la cele cu dimensiuni mai mari ca : porţiuni de comunicaţii, intrări în
tuneluri, piloni de poduri mari, viaducte.
Art. 531. Barajele se realizează pe comunicaţii, la punctele obligate
de trecere, cu ajutorul mijloacelor explozive ca mine cu diferite destinaţii
(împotriva personalului, blindatelor şi altor mij loace de luptă), cu acţiune
instantanee sau întîrzietoare, precum şi cu diferite încărcături explozive
fabricate sau improvizate. Se pot utiliza şi mijloace neexplozive (abatize,
arici metalici, baricade, bariere, capcane, capre de sîrmă, colţi antitanc,
obstacole de sîrmă ghimpată, precum şi prăbuşiri de stînci şi avalanşe
provocate prin explozii). In clădiri se folosesc cu precădere minele
surpriză.
Batalionul (compania) trebuie să urmărească combinarea în mod
judicios a lucrărilor de distrugeri cu cele de baraje, a baraje lor explozive
cu cele neexplozive, a distrugerilor şi barajelor în combinare cu focul de
toate categoriile.
 Prin efectele lor materiale şi morale, distrugerile şi barajele capătă
în acţiunile desfăşurate pe teritoriul naţional ocupat de ina mic, caracterul
unor acţiuni de luptă de sine stătătoare.

9. SUPRAVEGHEREA INAMICULUI

Art. 532. în vederea îndeplinirii misiunilor ce-i revin, batalionul

(compania) aflat pe teritoriul naţional ocupat de inamic trebuie să
supravegheze permanent inamicul, iar atunci cînd s-au creat condiţii
favorabile să execute! acţiuni hotărîte de hărţuire şi uzură a forţelor
acestuia.
Supravegherea inamicului constituie un procedeu de sine stă tător, avînd ca
scopuri principale : obţinerea şi procurarea de informaţii veridice asupra
potenţialului şi acţiunilor inamicului ; cunoaşterea stării'moral-politice a
trupelor sale ; ţinerea sub observaţie permanejaţă a trupelor de ocupaţie,
îndeosebi a comandanţilor şi a personalului din conducerea administrativă ;
crearea şi menţinerea unei : stări de tensiune permanentă în rîndurile
inamicului. Inamicul se supraveghează prin : observare şi ascultare ; inter-
ceptarea convorbirilor (comunicărilor) telefonice, telex, radio ; studierea
corespondenţei oficiale sau neoficiale, determinarea, încura jarea şi
exploatarea indiscreţiei militarilor inamicului ; pînde.
Art. 533. Pentru obţinerea de date şi informaţii importante prin
supraveghere, comandantul de batalion (companie) trebuie să acorde
atenţie deosebită : determinării indiciilor privind prezenţa şi localizarea
mijloacelor de atac nuclear ale inamicului ; observării permanente a trupelor
inamicului în vederea determinării cît mai " precise a valorii, naturii şi
caracterului acţiunilor acestora, gradul de asigurare cu armament şi
tehnică militară, a caracteristicilor noilor mijloace de luptă intrate în
dotarea acestora ; direcţiilor de deplasare a rezervelor inamicului care
afluiesc din adîncime, precum şi procedeelor şi mijloacelor folosite, pentru
a stabili posibilităţile acestora de introducere în luptă în timp şi spaţiu ;
evaluării stării moral-politice a inamicului şi a populaţiei din zona
ocupată de acesta ; determinării raioanelor (locurilor) de staţionare a uni -
tăţilor, subunităţilor şi de dispunere a obiectivelor inamicului
(comandamente, centre de transmisiuni, baze de aprovizionare, depozite
de toate felurile) şi cum este organizată paza şi apărarea acestora, în
vederea nimicirii, distrugerii sau avarierii lor ; stabi lirii avantajelor pe
care le prezintă terenul din zonă pentru duce rea acţiunilor de luptă de
către trupele proprii şi inamic.
Art. 534. Activitatea de supraveghere se desfăşoară, de regulă, pe companii
(plutoane). Pentru obţinerea de date de la inamic compania trimite 1-2
plutoane (grupe) ; fiecare pluton (grupă) acţio nează într-un raion de 10-15
km (5-10 km) pătraţi. In raionul stabilit plutonul (grupa) organizează şi
instalează 2-3 (1-2) posturi de observare, execută cercetarea prin patrule
(echipe) de cercetare şi pînde ; în condiţii favorabile organizează
capturarea unor militari izolaţi ai inamicului. Informaţiile obţinute se
transmit prin mijloace radio, iar la nevoie prin agenţi.
Comandantul de companie (pluton), pe baza dispoziţiunilor
comandantului de batalion (companie), este obligat să precizeze fiecărui
pluton (grupă) durata în timp a misiunii, precum şi modalităţile de
transmitere a datelor procurate şi de întoarcere în dispozitivul companiei
(plutonului).
Art. 535. Atunci cînd batalionul (compania) supraveghează inamicul
poate fi destinat să execute şi cercetarea prin luptă în fo losul eşalonului
superior, îndeosebi, dacă trupele rămase pe teritoriul naţional ocupat de
inamic urmează să execute acţiuni ofensive •de mare amploare.
Misiunile, pregătirea şi ducerea acţiunilor de cercetare prin luptă
pe teritoriul naţional ocupat de inamic sînt asemănătoare cu cele
precizate la art. 86. Atenţie deosebită trebuie acordată coope rării cu
celelalte subunităţi de arme, ale Ministerului de Interne, de gărzi
patriotice şi cu formaţiunile de rezistenţă.

CAPITOLUL XV
ASIGURAREA MATERIALĂ, TEHNICA, MEDICALA ŞI VETERINARA
 Art. 536. Asigurarea materială, tehnică şi medicală este parte
componentă a asigurării acţiunilor de luptă şi constituie un atribut al
comandantului de batalion (companie), şefului de stat major, şe fului
asigurării materiale, plutonierului de companie, precum şi al comandanţilor
(şefilor), organelor şi formaţiunilor de servicii şi tehnice ale batalionului
(companiei).
Asigurarea materială şi tehnică constituie un factor hotărîtor pentru
îndeplinirea misiunilor ce revin batalionului (companiei) şi cuprinde
totalitatea măsurilor şi activităţilor organizate, planificate şi desfăşurate
în scopul aprovizionării la timp şi fără întrerupere a acestuia cu
materiale de toate felurile, menţinerii în permanentă stare de funcţionare a
tehnicii militare, evacuării şi reparării celei deteriorate.
Măsurile de asigurare materială, tehnică, medicală şi veteri nară se
organizează pe baza hotărîrii comandantului şi dispoziţiu- nilor
eşalonului superior şi se execută în orice situaţie, pe orice timp şi
stare a vremii, sub loviturile şi focul puternic al inamicu lui care poate
întrebuinţa armele de nimicire în masă şi mijloacele incendiare.
Art. 537. La organizarea asigurării materiale, tehnice, medi cale şi
veterinare trebuie să se ţină seama de : posibilităţile de acţi une ale
inamicului ; organizarea şi dotarea subunităţilor militare şi
formaţiunilor de apărare ; forma de luptă, concepţia luptei, misi unile
subunităţilor şi dispozitivul de luptă ; caracteristicile terenu lui, condiţiile
de timp şi stare a vremii ; capacitatea de luptă şi lucru a subunităţilor şi
formaţiunilor de servicii ; gradul de pregătire a teritoriului şi economiei
naţionale pentru apărare ; nivelul stocurilor de materiale ; gradul de
asigurare cu tehnică a subunităţilor ; normele de consum ; existenţa şi
orientarea drumurilor de -aprovizionare şi evacuare ; situaţia sanitaro-
epidemiologi'că a trupelor şi cea epizootologică.
Art. 538. Batalionul (compania) se aprovizionează cu materiale şi
tehnică pe compartimente de aprovizionare, înzestrare astfel : muniţie,
armament şi alte materiale de înzestrare artileristică ; autovehicule,
agregate, ansambluri, materiale şi piese de schimb ;. mine, explozivi,
tehnică şi materiale de geniu ; tehnică şi materiale de transmisiuni ;
materiale de protecţie antichimică ; materiale de servicii (carburanţi-
lubrifianţi, materiale de intendenţă şi materiale de întreţinere, articole de
regie, stat major şi cazare) ; materiale sanitare, farmaceutice şi
veterinare ; hărţi topografice ; materiale politico-culturale.
Art. 539. Stocurile de materiale stabilite prin eşalonare, care există
la om (piesă, autovehicule), companie şi batalion poartă denumirea de stocul
trupelor şi cuprinde partea consumabilă şi partea intangibilă. Partea
intangibilă se consumă cu aprobarea comandantului de regiment (similare),
iar în cazuri care nu suferă amînare ş£ cu aprobarea comandanţilor de
subunităţi.
în funcţie de situaţie, pe baza dispoziţiunilor eşalonului supe rior, în
cadrul batalionului (companiei) se creează stocuri suplimentare în special
la muniţii, piese de schimb şi materiale de tancuri,, mine, explozivi,
materiale de geniu, alimente. Ele sînt destinate să-asigure necesarul pentru
ducerea luptei şi continuitatea în aprovizionare.
Art. 540. Subunităţile de gărzi patriotice şi formaţiunile de apărare
care se subordonează batalionului (companiei) se aprovizionează cu
materialele necesare de la sursele de aprovizionare puse la dispoziţie de
către consiliile locale de apărare. La cerere, acestea se pot aproviziona pe
timp limitat din depozitele de campanie ale unităţilor (subunităţilor), dar
numai după ce au folosit toate posibilităţile de pe plan local. Muniţia şi
materialele cu specific militar se aprovizionează din sursele militare de
teritoriu sau de campanie.
Cînd subunităţile acţionează în cadrul apărării zonale sau în condiţii
de izolare, aprovizionarea cu materiale şi tehnică în vede rea asigurării
traiului şi luptei se face şi din unele surse locale. în funcţie de necesar şi
posibilităţi consiliile locale de apărare împreună cu comandantul
batalionului stabilesc modalitatea de aprovizionare pe plan local,
raţionalizînd strict consumurile.
Art. 541. Cantitatea de materiale necesare pentru luptă se fixează
sub formă de norme de consum, în raport cu locul, rolul şi misiunile
batalionului (companiei), valoarea inamicului şi caracte risticile terenului.
Normele de consum se stabilesc prin dispoziţiunile eşalonului superior, pe
zile sau misiuni şi se raţionalizează strict. Comandan tul de batalion
(companie) trebuie să urmărească cu rigurozitate ca normele ele consum
să nu depăşească cuantumul ordonat.
Pentru subunităţile de gărzi patriotice şi formaţiunile de apă rare
subordonate batalionului (companiei) normele de consum la muniţie,
carburanţi şi celelalte materiale cu specific militar se sta bilesc de
comandantul unităţii (similare) căreia i se subordonează, iar celelalte
materiale se consumă după dispoziţiunile consiliilor locale de apărare.
Art. 542. Vaza, apărarea, mascarea şi protecţia împotriva armelor de
nimicire în masă a subunităţilor şi formaţiunilor de servi cii cuprind
totalitatea măsurilor ce se iau în scopul de a le menţine în stare de
operativitate, a da posibilitatea acestora să-şi desfăşoare activitatea fără
întrerupere, la timp şi în mod organizat, a le feri de cercetarea şi
atacurile prin surprindere ale inamicului terestru şi aerian, precum şi
pentru a le preveni despre atacul cu armele de nimicire în masă şi a le
proteja împotriva efectelor acestora.
Paza şi apărarea formaţiunilor de servicii se realizează cu for ţele şi"
mijloacele proprii. In funcţie de posibilităţi, comandantul batalionului
(companiei) poate destina o parte, din subunităţile de gărzi patriotice şi
formaţiunile de apărare care se găsesc în raionul de dispunere (sau în
apropierea acestuia), pe itinerarele de depla sare a subunităţilor şi
formaţiunilor de servicii pentru paza şi apărarea acestora.
 1. ASIGURAREA MATERIALA

Art. 543. Asigurarea materială reprezintă totalitatea măsuri lor şi

activităţilor organizate, planificate şi desfăşurate într-o con cepţie unitară
în scopul aprovizionării la timp şi fără întrerupere a trupelor, precum şi
subunităţilor de gărzi patriotice şi a celorlalte formaţiuni de apărare în
vederea desfăşurării cu succes a acţiunilor de luptă.
Art. 544. Comandantul de batalion poartă întreaga răspundere' pentru
asigurarea materială a subunităţilor subordonate. Prin şeful de stat major
al batalionului şi prin şeful asigurării materiale conduce subunităţile şi
formaţiunile de servicii. El este obligat să se îngrijească pentru
aprovizionarea la timp a subunităţilor cu muniţie, carburanţi-lubrifianţi,
piese de schimb, alimente, echipament, materiale de întreţinere şi reparare
a tehnicii, articole de regie, grăunţe şi furaje, materiale sanitare,
veterinare şi alte materiale necesare ducerii luptei.
La propunerea şefului asigurării materiale stabileşte locul ele
dispunere a subunităţilor şi formaţiunilor de servicii şi modul de realizare
a legăturilor. Urmăreşte realizarea la timp a stocurilor la subunităţi,
stabileşte la nevoie, regimul de hrănire în luptă şi raportează eşalonului
superior consumul şi pierderile de materiale, cantităţile de tehnică şi alte
materiale distruse sau deteriorate, locurile unde să fie transportate
materialele ce urmează a fi aduse de regiment.
Art. 545. Şeful de stat major al batalionului organizează nemijlocit
activitatea de asigurare materială a. subunităţilor. El este obligat să
organizeze prin şeful asigurării materiale primirile şi distribuţiile de
materiale la subunităţi şi în funcţie de situaţie să conducă pe timpul
ducerii luptei subunităţile şi formaţiunile de servicii.
Art. 546. Şeful asigurării materiale este subordonat comandantului de
batalion şi conduce nemijlocit activitatea plutonului de aprovizionare şi
transport. îşi desfăşoară activitatea în punctul de comandă al batalionului
şi are următoarele atribuţii :
— cunoaşterea situaţiei de luptă şi de servicii a subunităţilor
batalionului ;
— cunoaşterea valorii unităţilor de calcul de aprovizionare a
existentului în depozitele batalionului şi la subunităţi ;
— aprovizionarea cu toate felurile de materiale a sub -
unităţilor ;
— urmăreşte pregătirea la timp a hranei şi distribuţia aces teia la
subunităţi ;
— propune comandantului noul raion de dispunere a plutonu lui de
aprovizionare şi transport şi organizează deplasarea acestuia ;
 — organizează împreună cu ofiţerul cu aprovizionarea cu car -
buranţi-lubrifianţi de la regiment, completarea primirilor la auto -
vehiculele din înzestrarea batalionului ;
— organizează şi asigură îmbăierea efectivelor şi schimbarea
lenjeriei militarilor ;
— raportează la timp consumurile şi pierderile de materiale ;
— urmăreşte menţinerea în stare de funcţionare a tehnicii de
servicii.
Art. 547. Comandantul de companie ţine legătura cu şeful asigurării
materiale şi organizează primirea materialelor prin pluto nierul de
companie.
Pe timpul ducerii luptei ţine legătura şi raportează comandan tului de
batalion consumurile şi pierderile de materiale, precum şi locul unde să
fie transportate materialele ce se primesc ; asigură primi rea l a timp de
căt re milit ari a drepturi lor prevăzut e de norme.
Art. 548. Comandantul plutonului de aprovizionare şi transport al
batalionului asigură primirea şi distribuţia muniţiei, a celorlalte materiale şi
hranei preparate. Asigură completarea la timp a stocurilor de materiale
stabilite pentru subunităţi, recunoaşte raio nul de dispunere al plutonului,
organizează şi conduce deplasarea şi dispunerea într-un nou raion şi
urmăreşte aplicarea măsurilor de pază, apărare, mascare şi protecţie
împotriva armelor de nimicire în masă. Ţine legătura permanent cu şeful
asigurării materiale (şeful de stat major) pentru a cunoaşte locul
subunităţilor în cadrul dispozitivului de luptă şi să le asigure cu materiale ;
raportează consumurile şi pierderile.
Art. 549. Şeful depozitului de armament şi muniţie şi şeful punctului
de gospodărie al batalionului sînt obligaţi să cunoască nomenclatura
materialelor pe care le manipulează, stocurile de materiale ce trebuie să
existe asupra formaţiunilor şi existentul în orice moment ; să primească,
păstreze şi distribuie materialele şi să execute dispoziţiunile
comandantului de batalion (şefului asigurării materiale) referitoare la
dispunerea, deplasarea, paza, apărarea, mascarea şi protecţia împotriva
armelor de nimicire în masă a subunităţilor şi formaţiunilor de servicii pe
care le conduce, transportul materialelor şi hranei la subunităţi.
Art. 550. Plutonierul de companie răspunde de aprovizionarea
companiei cu toate felurile de materiale. El este obligat să asigure toate
cele necesare ducerii luptei şi traiului militarilor ; să primească la timp şi
să verifice materialele, urmărind cu stricteţe existentul, modul de folosire,
păstrare şi întreţinere a acestora, să strîngă şi să pregătească pentru evacuare
tehnica şi materialele care necesită reparaţii sau care prisosesc ; să
organizeze distribuţia la plutoane a muniţiei, echipamentului, hranei şi a
altor materiale, să organizeze şi conducă îmbăierea militarilor şi
schimbarea lenjeriei acestora.
 Art. 551. Plutonul de aprovizionare şi transport are în organica sa un
depozit de armament şi muniţie, 1-2 grupe de transport şi o grupă de
gospodărie (în luptă, aceasta instalează punctul de gospodărie batalionar).
Elementele din organica plutonului de aprovizionare şi transport se dispun
dispersat, de regulă, depozitul de armament şi muniţie spre limita dinainte
a raionului, iar punctul de gospodărie spre înapoi în apropierea unei surse
de apă.
Art. 552. Sursele de aprovizionare de bază pentru batalion le constituie
dejpozitele eşalonului superior (unităţii). în anumite
situaţii, cu aprobarea eşalonului superior (în condiţii de izolare — din
proprie iniţiativă) pot fi folosite si materiale provenite din resur sele locale
sau din capturi după ce au fost verificate şi supuse controlului dozlmetric.
Art. 553. Stocurile de materiale în cadrul batalionului trebuie să fie în
permanenţă completate la nivelul eşalonării stabilite.
Cînd consumul la om (piesă, autovehicul) se apropie de jumătate, se
raportează ierarhic pentru a se lua măsuri de completare.
în condiţiile în care se duc acţiuni de luptă cu stocurile incomplete,
comandantul batalionului ia măsuri stricte de raţionalizare a consumurilor
şi raportează imediat eşalonului superior pentru completarea deficitului
(pierderilor).
Art. 554. Normele de consum se pot stabili de comandantul
batalionului (companiei) în raport cu misiunea primită, situaţia şi existentul
în materiale la începerea luptei cînd acesta duce acţiuni de luptă
independent, pe o direcţie izolată.
Art. 555. Autovehiculele şi tehnica se alimentează cu carbu ranţi
prin punctele mobile de alimentare ale unităţii în locurile sta bilite de
comandantul de batalion. în unele situaţii punctele de alimentare cu
carburanţi se instalează în raionul de dispunere al plutonului de
aprovizionare şi transport al batalionului.
Art. 556. Materialele se transportă, de regulă, cu mijloacele
eşalonului superior, pînă la subunităţile şi formaţiunile de servicii ale
batalionului şi de aici la subunităţi cu mijloacele batalionului. Unele
materiale pot fi transportate prin grija eşalonului superior pînă la
companie, muniţia pînă în poziţiile de tragere, iar materialele de geniu, pe
aliniamentele şi în punctele unde se execută lucrări sau amenajări
genistice.
Transporturile de materiale se execută, de regulă, pe timp de
întuneric sau în alte condiţii de vizibilitate redusă ; în cazuri urgente ele se
pot executa şi pe lumină cu mijloace izolate sau în grupuri mici, cu
măsuri de mascare.
La înapoiere, mijloacele care au executat transportul se folo sesc la
evacuarea răniţilor şi bolnavilor, materialelor şi tehnicii dete riorate sau care
nu mai sînt necesare trupelor, precum şi a capturilor, în teren muntos-
împădurit se creează eşaloane de transport pe drumuri de vale
 (autovehicule, căruţe, sănii) şi de creastă (samare, cărucioare de munte,
sănii speciale).
Art. 557. Cînd batalionul execută deplasarea prin marş, se iau măsuri
pentru descongestionarea subunităţilor de materiale şi tehnica cu nevoi de
reparaţii sau care prisosesc şi de completare a stocurilor de materiale pînă-
la normele stabilite, luîndu-se în calcul şi consumul pe timpul deplasării.
Plutonul de aprovizionare şi transport se deplasează, de regulă, imediat
înapoia dispozitivului de marş al batalionului. Cînd se prevede lupta de
întâlnire acesta continuă deplasarea înapoia batalionului, în măsură să intre
în funcţiune în raport cu desfăşurarea acţiunilor de luptă. Hrănirea
efectivelor, aprovizionarea cu carbu-ranţi-lubrifianţi şi completarea
stocurilor de materiale se execută - în raionul odihnei de zi (noapte), de
staţionare şi concentrare.
Art. 558. In apărare, plutonul de aprovizionare şi transport se
dispune pînă la 5 km faţă de limita dinainte a apărării, în raport cu
caracterul apărării, misiunea şi dispozitivul de luptă adoptat.
In fîşia de asigurare şi pe poziţia înaintată, batalionul (compania) se
asigură de la început cu materialele necesare pentru toată perioada
îndeplinirii misiunilor.
Pe timpul apărării în localitate, plutonul de aprovizionare si transport
se dispune mai aproape de trupele luptătoare în încăperile din subsolul
clădirilor, în lucrări subterane şi alte adăposturi. In cadrul punctelor de
sprijin se creează stocuri suplimentare de muniţii, alimente, materiale
sanitare şi de apă potabilă.
Art. 559. în ofensivă, plutonul de aprovizionare şi transport se dispune
pînă la 3 km faţă de aliniamentul de contact, în măsură să asigure la timp
subunităţile luptătoare cu cele necesare.
In teren muntos-împădurit plutonul de aprovizionare şi transport se
dispune mai aproape de trupele luptătoare, de-a lungul drumurilor şi
potecilor. Se iau măsuri pentru crearea de stocuri suplimentare şi a unei
rezerve de apă potabilă, aprovizionarea cu unele materiale specifice de
munte.
Pe drumurile de aprovizionare şi evacuare se stabilesc varien- tări de
itinerare, locuri de refugii şi se organizează puncte de trans- bordare şi
aprovizionare cu materiale.
Măsuri deosebite se iau pentru asigurarea detaşamentelor de
întoarcere cu toate felurile de materiale pentru perioada de execu tare a
misiunii.
In ofensiva cu forţarea unui curs de apă şi în zone cu lucrări de
hidroamelioraţii se precizează şi măsurile de asigurare materială pe timpul
pregătirii şi executării forţării, precum şi a ducerii luptei în capul de pod.
Plutonul de aprovizionare şi transport al batalionului din eşalonul
întîi trece peste cursul de apă (canal) o dată cu eşalonul doi sau imediat
înapoia acestuia cînd s-a realizat, un cap de pod cu adîn-cimea de 3-4 km.,
 Art. 560. Cînd acţionează ca desant aerian tactic, batalionul
(compania) se asigură, de regulă, cu materialele necesare pentru întreaga
perioadă de ducere a luptei, realizîndu-se stocuri suplimentare la muniţie,
alimente şi materiale sanitare. Subunităţile şi formaţiunile care nu însoţesc
trupele luptătoare, se grupează în raionul stabilit de comandantul
eşalonului superior şi se deplasează împreună cu subunităţile şi
formaţiunile de servicii ale unităţii din care fac parte.
In situaţii cu totul deosebite, pe timpul ducerii luptei, desantul aerian
tactic poate fi reaprovizionat pe calea acrului prin grija eşa lonului superior.
Art. 561. în lupta în încercuire şi pentru ieşirea din încercuire
batalionul se poate aproviziona din unele surse locale, prin primiri pe
calea aerului şi folosirea capturilor. Cînd se întrevede lupta în încercuire se
iau măsuri pentru completarea şi crearea de stocuri suplimentare la unele
feluri de materiale (muniţie, geniu, alimente), evacuarea materialelor cu
nevoi de reparaţii sau care prisosesc, a răniţilor şi bolnavilor. Se
stabileşte un regim sever de consumuri şi la nevoie se reclistribuie
stocurile de materiale în raport cu misiunile şi locul în dispozitiv.
La ieşirea din încercuire subunităţile şi formaţiunile de servicii se
deplasează înapoia forţelor care execută ofensiva pentru ruperea încercuirii.
Art. 562.. Cînd acţiunile de luptă se desfăşoară în cadrul apărării
zonale conducerea activităţii de asigurare materială a batalionului
(companiei), precum şi a subunităţilor primite ca întărire (în sprijin),
revine comandantului acestuia şi ofiţerului cu asigura rea materială.
Asigurarea materială se desfăşoară pe baza ordinului de luptă primit
în strînsă colaborare cu consiliile locale de apărare.
De regulă, subunităţile de servicii se dispun, în funcţie de situaţie,
înapoia grupării principale de forţe, într-un raion aflat la distanţe mai
reduse decît în condiţii obişnuite.
Aprovizionarea cu materiale se va realiza, în principal, din sursele
economice existente în zonă, iar cu materialele care nu se găsesc în
acestea, din depozitele militare de teritoriu, depozitele de garnizoană sau din
depozitele eşalonului superior.
Transportul de materiale se va executa cu mijloacele proprii şi
cele puse la dispoziţie, temporar, de organele locale de apărare, precum şi
cu mijloacele specializate existente în zonă (căruţe, cai portsamar,
funiculare, bărci etc).
Art. 563. Asigurarea materială a batalionului (companiei) care duce
acţiuni de luptă izolat este influenţată de condiţiile concrete care
determină această situaţie, dispoziţiunile eşalonului superior eu privire
la ducerea luptei, forţele şi mijloacele participante, gradul de asigurare
materială a subunităţii, situaţia economică şi geografică a zonei în care se
duce lupta etc.
Cîncl, prin hotărîrea comandantului eşalonului superior, batalionul
(compania) a fost destinat să îndeplinească misiuni izolat, se vor lua măsuri
pentru completarea stocurilor de materiale şi crearea de stocuri
suplimentare, îndeosebi la muniţie, alimente, precum şi la carburanţi-
lubrifianţi, în raport cu tehnica şi mijloacele auto folosite.
Dacă durata misiunii se preconizează a fi de pînă la 1 zi sau se
execută în dispozitivul inamicului, pentru asigurarea materială a- forţelor
luptătoare vor fi destinate numai o parte din elementele organice ale
subunităţii de servicii, strict necesare, celelalte care nu însoţesc trupele,
grupînclu-se în raionul ordonat.
în condiţiile în care batalionul duce asemenea acţiuni datorită unei
situaţii impuse de desfăşurarea luptei, subunităţile de servicii se dispun în
raioane şi la distanţe faţă de aliniamentul de contact, mai mici decît în mod
obişnuit. Adesea acestea, în afara misiunii de asigurare materială, vor acţiona
independent sau alături de forţele batalionului, ca subunităţi luptătoare
împotriva inamicului din apropierea raionului lor de dispunere.
Aprovizionarea cu materiale se va face, în principal, din sursel e
puse l a dispozi ţi e de organele locale sau pri n rechiziţ ii , prin
folosirea capturilor, iar în anumite situaţii, prin primiri pe calea aerului.
Atenţie deosebită se va acorda raţionalizării consumului de materiale.
în situaţii deosebite, la ordinul comandantului batalionului (companiei), se
poate institui regim de supravieţuire.
Art. 564. Conducerea plutonului de aprovizionare şi transport se
realizează de către şeful asigurării materiale pe baza hotărîrii comandantului
de batalion şi a dispoziţiunilor pentru servicii ale eşalonului superior care
pot fi date verbal sau scrise în carnetul de campanie, subordonaţii semnînd
de luare la cunoştinţă.
în ordinul (dispoziţiunea) de luptă, pe linia asigurării materiale,
comandantul de batalion precizează : locul de dispunere, ora insta lării şi
modul de asigurare a pazei, apărării, mascării şi protecţiei împotriva armelor
de nimicire în masă a plutonului de aprovizionare şi transport ; drumurile de
aprovizionare şi evacuare ; modul de completare a stocurilor şi de hrănire a
militarilor, distribuţia hranei preparate şi a altor drepturi cuvenite
acestora ; normele de consum
la muniţie şi carburanţi-lubrifianţi ; modul de realizare a legăturilor pe
timpul pregătirii şi ducerii luptei.
Comandantul de batalion (şeful asigurării materiale) raportează
eşalonului superior : locurile de dispunere a subunităţilor şi forma ţiunilor
de servicii ; consumul şi pierderile de materiale ; tehnica distrusă sau
deteriorată ; locurile unde să fie aduse materialele care se aprovizionează
de la regiment.
Comandantul de companie precizează comandanţilor de plu toane şi
plutonierului de companie, modul de asigurare materială a subunităţilor
şi raportează consumul şi pierderile de materiale, luîncl măsuri pentru
primirea şi completarea stocurilor necesare îndeplinirii misiunii.
 2. ASIGURAREA TEHNICĂ DE BLINDATE,
AUTOMOBILE ŞI TRACTOARE

Art. 565. Asigurarea tehnică de blindate, automobile şi trac toare

cuprinde ansamblul de măsuri, activităţi şi operaţiuni care se organizează şi
execută în scopul menţinerii în permanenţă a unui înalt grad de
completare cu autovehicule, precum şi a unei stări tehnice şi de
întreţinere bună a acestora.
Ajutorul pentru tehnică al comandantului de batalion (com panie)
organizează şi conduce asigurarea tehnică pe baza hotărîrii comandantului şi
a dispoziţiunilor pe linie de blindate, automobile şi tractoare ale eşalonului
superior.
Art. 566. Comandantul de batalion răspunde de asigurarea stării
tehnice şi de întreţinere a autovehiculelor şi completarea acestora la
timp cu materialele necesare. El este obligat : să cunoască prin cipalele
caracteristici tehnico-tactice ale autovehiculelor din înzes trare şi în funcţie
de teren, anotimp şi starea vremii să le folosească corect în luptă ; să
cunoască existentul şi starea tehnică, precum şi prevederile regulamentare
privind exploatarea, evacuarea şi repararea autovehiculelor din
înzestrarea batalionului şi să ia măsuri de organizare a întreţinerii,
evacuării şi reparării acestora ; pe timpul ducerii luptei să raporteze
deteriorările produse autovehiculelor, indicînd şi locul unde se găsesc
acestea ; să conducă şi să organizeze asigurarea tehnică de blindate,
automobile şi tractoare în luptă; să stabilească locul de dispunere a
punctului de observare tehnică şi a subunităţii ele asigurare tehnică,
precum şi salturile executate de acestea în funcţie de desfăşurarea
acţiunilor de luptă.
Art. 567. Ajutorul pentru tehnică al comandantului de bata lion
răspunde de starea tehnică şi de întreţinere a tehnicii de blin date,
automobile şi tractoare din înzestrarea batalionului, folosirea judicioasă a
acesteia, precum şi repararea ei corectă şi la timp.
In probleme de asigurare tehnică de blindate, automobile şi tractoare,
execută dispoziţiunile şefului serviciului tehnic al regimentului şi indicaţiile
comandantului de batalion.
Art. 568. Comandantul de companie răspunde de starea tehnică şi de
întreţinere a autovehiculelor din înzestrare şi completarea la timp cu
materiale şi piese de schimb, precum şi de întreţinerea şi repararea la timp a
acestora. El este obligat : să cunoască caracteristicile tehnico-tactice şi
modul de executare a întreţinerilor tehnice, evacuărilor şi reparaţiilor la
autovehiculele din înzestrarea companiei şi în funcţie de teren, anotimp şi
stare a vremii să le folosească corect în luptă ; să cunoască existentul şi starea
tehnică a autovehiculelor din înzestrare, pe numere de circulaţie (înmatricu -
lare, serii) şi să ia măsuri de organizare a întreţinerilor tehnice, evacuării
şi reparării acestora ; să precizeze maistrului de reglaje misiunile de luptă
ale companiei şi măsurile pe linie tehnică de blindate, automobile şi
tractoare ce trebuie luate pe timpul pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă ;
să asigure conducătorilor de autovehicule şi celorlalţi militari timpul
necesar pentru executarea întreţinerilor tehnice ; să raporteze comandantului
de batalion autovehiculele scoase din funcţiune şi locul unde se găsesc
acestea ; să ia măsuri de acoperire cu foc pentru salvarea servanţilor şi
conductorilor de la tehnica de blindate, automobile şi tractoare deteriorate,
scoaterea acesteia de sub focul inamicului şi evacuarea' ei în adăpos-tirile cele
mai apropiate în vederea reparării ; să precizeze comandanţilor de plutoane
modul de acţiune în cazul deteriorării autovehiculelor şi modul de
semnalizare în asemenea situaţie ; să ia măsuri de stabilire a locului de
dispunere, cantitatea şi starea tehnicii de blindate, automobile şi tractoare
capturată de la inamic şi să raporteze aceste date eşalonului superior.
Art. 569. Maistrul pentru reglaje răspunde în faţa comandan tului de
companie de starea tehnică şi de întreţinere a autovehicu lelor din
înzestrarea companiei, de folosirea justă a acestora, precum şi de
întreţinerea, evacuarea şi repararea lor la timp.
In probleme de asigurare tehnică de blindate, automobile şi tractoare
execută dispoziţiunile ajutorului pentru tehnică al comandantului de
batalion şi indicaţiile comandantului de companie.
Art. 570. întreţinerile tehnice se execută în cadrul dispoziti vului de
luptă, de regulă, înainte de începerea luptei (marşului) şi
după îndeplinirea misiunii, iar la nevoie şi pe timpul desfăşurării
acţiunilor.
în funcţie de situaţie şi timpul la dispoziţie, întreţinerile teh nice se
execută în volum complet sau parţial, în raioanele de odihnă, de staţionare,
în halte, în pauzele dintre acţiunile de luptă sau după îndeplinirea
misiunilor. în primă urgenţă se execută lucrările strict necesare pentru
restabilirea sau menţinerea stării de operativitate a autovehiculelor.
Cînd batalionul (compania) se află în raionul de concentrare, în
eşalonul doi sau în rezervă, la executarea întreţinerilor tehnice participă, pe
lîngă personalul care are în primire tehnica de blindate, automobile şi
tractoare şi meseriaşii din cadrul atelierului de reparat tehnică militară al
regimentului. Se mai pot folosi prin intermediul regimentului şi cu acordul
consiliilor locale de apărare, parte din personalul specializat şi atelierele de
profil sau profil apropiat din economia naţională.
Art. 571. Organizarea evacuării cuprinde măsurile care se iau pentru
scoaterea autovehiculelor şi materialelor deteriorate sau imobilizate
(împotmolite, inundate, suspendate sau răsturnate) de sub focul
inamicului şi din zonele ameninţate şi tractarea (transportarea) acestora la
locurile stabilite în vederea reparării sau predării lor.
Activitatea de evacuare se organizează şi conduce de ajuto rul
pentru tehnică al comandantului de batalion. Prioritatea la evacuare se
stabileşte în funcţie de gradul de deteriorare şi imo bilizare şi de
importanţa autovehiculului.
 Autovehiculele care nu se pot repara pe locul scoaterii din
funcţionare se evacuează în acoperirile cele mai apropiate, pentru a fi
reparate cu mijloacele batalionului. Cele care nu se pot repara cu
mijloacele batalionului se scot la axul de evacuare-reparare al eşalonului
superior sau se predau, direct din acoperiri, grupelor de evacuare ale
acestuia, pentru concentrarea lor în raionul de adunare a tehnicii
deteriorate. Pentru aceasta, în cadrul batalio nului se stabilesc itinerare
de evacuare din dispozitivul de luptă al subunităţilor la axul de
evacuare-reparare al regimentului.
Pe timpul ducerii luptei cînd nu este posibilă evacuarea sau
dezmembrarea unor autovehicule deteriorate, se iau măsuri pentru
ascunderea acestora în locuri greu accesibile, ferite de observarea
inamicului şi se predau consiliilor locale de apărare, cînd acestea se
găsesc în zona respectivă. Cînd autovehiculele nu pot fi evacua te şi
dezmembrate şi există pericolul iminent de a fi capturate de inamic, se
distrug.
Art. 572. Repararea autovehiculelor deteriorate se organizează astfel,
incit să asigure repunerea lor în stare de funcţionare în timpul cel mai
scurt şi în număr cît mai mare.
Nevoile reale de reparaţii se stabilesc în raport cu numărul
subansamblurilor, sistemelor şi mecanismelor defecte şi cu timpul necesar
pentru repunerea lor în stare de funcţionare.
Reparaţiile curente la autovehiculele deteriorate se execută de
către batalion pe locul scoaterii din funcţionare sau în acoperiri apropiate.
Reparaţiile curente cu un volum mai mare de mano peră, precum şi
reparaţiile medii şi capitale se execută de eşaloa nele superioare.
Urgenţa reparării autovehiculelor deteriorate se stabileşte în funcţie de
volumul de lucrări necesare ; în primul rînd se repară autovehiculele care
necesită un volum mic de lucrări, care participă direct la luptă sau cu care se
asigură conducerea trupelor. La organizarea şi realizarea reparării
autovehiculelor se ia în calcul şi sprijinul pe care îl acordă eşalonul
superior, precum şi forţele şi mijloacele din economia naţională care
concură la aceasta.
Subunitatea de asigurare tehnică a batalionului lucrează, de regulă,
întrunit. Cînd se primesc întăriri în mijloace de reparaţii, se pot constitui
grupe de reparaţii, care se deplasează la subuni t ă ţ i pe nt ru a e xe cu t a
r ep ar a ţ i i l e cu re nt e cu vo l um m i c d e manoperă.
Art. 573. Pentru acordarea unei asistenţe tehnice oportune, la
batalion se organizează punctul de observare tehnică, care are ca scop
să observe cîmpul de luptă şi să determine locul şi cau zele scoaterii din
funcţiune a autovehiculelor, să acorde asistenţă tehnică cu volum mic de
manoperă, iar în cazul că nu poate acorda în întregime asistenţa tehnică
necesară, să ia măsuri de evacuare şi reparare a acestora.
 Şeful punctului de observare tehnică este ajutorul pentru tehnică
(maistrul pentru reglaje) al comandantului de batalion (companie). El se
deplasează la autovehiculul deteriorat pentru a stabili gradul deteriorării,
volumul şi procedeele de evacuare-reparare şi pentru a lua măsurile
necesare scoaterii lui de sub focul inamicu lui şi repunerii în stare de
funcţionare sau evacuării acestuia la axul de evacuare-reparare al
eşalonului superior.
Şeful punctului de observare tehnică ţine legătura perma nentă cu
subunitatea de asigurare tehnică a batalionului, cu mij loacele de
evacuare-reparare primite ca întărire sau în sprijin, cu comandantul de
batalion şi şeful serviciului tehnic al regimentului. El raportează
comandantului de batalion şi şefului serviciului teh-
nic al regimentului : numărul (pe numere de circulaţie, înmatricu lare sau
serii), locul unde se găsesc, starea tehnică şi nevoile de reparaţii la
autovehiculele deteriorate, precum şi măsurile luate pentru repunerea
lor în stare de funcţionare.
Evidenţa (pe numere de circulaţie, înmatriculare sau serii)
autovehiculelor deteriorate se ţine pe harta de lucru a ajutorului pentru
tehnică al comandantului de batalion.
Art. 574. Pe timpul pregătirii marşului asigurarea tehnică de blindate,
automobile şi tractoare cuprinde : pregătirea personalului şi
autovehiculelor pentru marş ; completarea cu autovehicule, piese de
schimb şi materiale, precum şi cu personalul necesar ; organi zarea
asistenţei tehnice pe timpul marşului ; stabilirea modului de utilizare a
capacităţilor productive din economia naţională.
Subunitatea de asigurare tehnică se deplasează, de regulă, în
urma coloanei blindatelor pentru a lua cele mai operative mă suri de
evacuare şi deblocare a itinerarelor de deplasare de autovehiculele
deteriorate, de reparare sau de predare a acestora eşalonului superior. O
parte clin mijloacele de evacuare-reparare (ele regulă, cele primite ca
întărire) se deplasează înaintea coloanei batalionului pentru a asigura
asistenţa tehnică în punctele grele de trecere, care nu se asigură ele
eşaloanele superioare.
La aceste puncte de trecere se trimit, de regulă, grupe de evacuare-
reparare compuse din tractoare de evacuare şi autoate liere cu meseriaşii
necesari. în unele situaţii, în special în cazul marşurilor pe distanţe mari, o
grupă poate fi destinată pentru asigurarea asistenţei tehnice în mai multe
puncte. Grupa se deplasează după asigurarea afluirii prin primul punct,
în urma coloanei, iar depăşirea acesteia pentru trecerea în următorul
punct se face pe timpul haltelor.
Pe timpul staţionării în halte şi în raioanele de odihnă se organizează
controlul -funcţionării autovehiculelor şi eventual se exe cută lucrări de
întreţinere la acestea.
Art. 575. In apărare majoritatea activităţilor de asigurare tehnică
de blindate, automobile şi tractoare se execută, de regulă, pe timp de
 noapte. Pe timpul pregătirii luptei ele apărare, în raport cu timpul la
dispoziţie, subunitatea de asigurare tehnică desfăşoară următoarele
activităţi : participă alături de mecanici-conductori şi şoferi la executarea
lucrărilor de întreţinere tehnică, execută repa raţii curente la
autovehiculele subunităţii şi completează materia lele necesare executării
întreţinerilor tehnice şi reparaţiilor curente.
Întreţinerile tehnice Ia autovehicule se execută, de regulă, în
amplasamente, în raionul eşalonului de transport sau pe locul de
dispunere a subunităţii.
în perioada de pregătire a luptei de apărare, reparaţiile curente
cu volum mic de lucrări se execută pe locul scoaterii autovehiculelor din
funcţionare, iar pe timpul ducerii luptei, în aco peririle apropiate, pentru
autovehiculele de luptă ale subunităţilor din eşalonul întîi sau pe locul
scoaterii din funcţionare, pentru celelalte. Se evacuează numai
autovehiculele care nu pot fi reparate pe loc, care au armamentul sau
aparatura specială deteriorată sau care sînt în pericol de a fi capturate de
inamic.
P un ct ul d e o bs er va r e t eh ni c ă se di s pu ne l a d i st an ţ a de 1-1,5
krn faţă de limita dinainte a apărării, iar subunitatea de asi gurare tehnică,
înapoia si în apropierea punctului de observare tehnică, în cadrul eşalonului
de transport sau în cadrul raionului de dispunere a subunităţilor din
eşalonul doi.
Art. 576. în ofensivă eforturile principale ale asigurării teh nice de
blindate, automobile şi tractoare se concentrează în vede rea pregătirii în
timp scurt a autovehiculelor pentru luptă. Pe timpul pregătirii luptei
ofensive, în raport cu timpul la dispoziţie, subunitatea de asigurare tehnică
desfăşoară următoarele activităţi : participă alături de mecanici-conductori
şi şoferi la executarea lucrărilor de întreţinere tehnică, completează
materialele de întreţinere şi reparaţii şi execută repartiţiile curente la
autovehiculele subunităţii, pe locul scoaterii din funcţiune sau pe locurile
în care au fost tractate.
Autovehiculele deteriorate pe timpul luptei se scot de sub focul
inamicului şi se evacuează în cele mai apropiate acoperiri, unde se
determină gradul deteriorării şi dacă este posibil se repun în stare de
funcţionare.
Punctul de observare tehnică se organizează, de regulă, pe mijloace
blindate de evacuare, la distanţa de 1-1,5 km faţă de aliniamentul de contact
şi se deplasează prin salturi pe un itinerar central, iar subunitatea de
asigurare tehnică se deplasează înapoia şi în imediata apropiere a punctului
de observare tehnică, în vederea stabilirii gradului de deteriorare a
autovehiculelor şi, în funcţie de situaţie, executării reparaţiilor curente.
Art. 577. Pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibili tate
redusă organizarea asigurării tehnice de blindate, automobile şi tractoare
trebuie să creeze batalionului (companiei) condiţii optime pentru
îndeplinirea misiunilor. Locul de dispunere al subuni tăţii de asigurare
tehnică şi itinerarele de deplasare sau evacuare
se aleg şi se pregătesc, de regulă, pe timp de lumină, marcîndu-se cu
indicatoare vizibile pe timp de noapte, dar care să nu poată fi observate de
inamic. Autovehiculele deteriorate se evacuează, de regulă, pînă la axul
de evacuare-reparare al regimentului, de unde acesta le evacuează în
raionul de adunare a tehnicii deteriorate. Pentru identificarea rapidă a
autovehiculelor deteriorate, înainte de începerea luptei, se fixează cu
statul major un semnal luminos unic.
Art. 578. In teren muntos-împădurit, în cadrul activităţilor de
asigurare tehnică o atenţie deosebită se acordă verificării şi reglării
instalaţiilor ele alimentare, răcire şi frînare, precum şi sis temelor de direcţie
şi rulare ale autovehiculelor.
Pentru asigurarea fluenţei deplasării prin porţiunile greu
accesibile şi fără posibilităţi de varientare, batalionul (compania) se
întăreşte cu forţe şi mijloace de evacuare-reparare care acţio nează în
lungul itinerarelor de deplasare. Autovehiculele deterio rate se evacuează
şi repară în refugii, pe platouri .ascunse sau pe drumurile de rocadă.
Punctul de observare tehnică şi subunitatea de asigurare teh nică a
batalionului se dispun la distanţe mai mici decît în teren obişnuit, în
apropierea drumurilor, pe văi sau în defileuri, în locurile unde pădurea
este mai mare şi în localităţi. Stocurile de piese de schimb şi materiale,
de regulă, se măresc pentru a asigura ducerea independentă a acţiunilor
de luptă.
Art. 579. Pe timp de iarnă, ca urmare a influenţei stratului de
zăpadă (gheaţă) şi temperaturilor scăzute asupra exploatării au tovehiculelor,
acestea se dotează cu dispozitive şi materiale pentru mărirea capacităţii de
trecere, se verifică şi completează uneltele genistice şi se montează pneuri
cu profil antiderapant.
Se asigură cantitatea corespunzătoare de antigel şi se iau măsuri
pentru buna funcţionare a dispozitivelor de încălzire a autovehiculelor.
Întreţinerile tehnice se execută imediat după opri rea autovehiculelor, iar
repararea acestora se execută, de regulă, pe itinerarul de evacuare.
Art. 580. în toate situaţiile, în condiţiile întrebuinţării arme lor de
nimicire în masă şi mijloacelor incendiare trebuie să se ţină seama de
efectele acestora, acordîndu-se o mare atenţie măsurilor de pregătire şi
protecţie a personalului şi tehnicii de blindate, automobile şi tractoare din
înzestrarea batalionului (companiei). Forţele şi mijloacele de asigurare
tehnică se pregătesc pentru lucru în astfel de condiţii, se stabilesc itinerare
separate pentru evacuarea autovehiculelor contaminate, precum şi locuri
situate în afara
zonelor contaminate, unde se execută decontaminarea. Punctul de observare
tehnică şi locul de dispunere a subunităţilor de asigurare tehnică se aleg în
afara zonelor contaminate şi a direcţiilor de deplasare a norilor
radioactivi.

3. ASIGURAREA MEDICALA

Art. 581. Asigurarea medicală cuprinde totalitatea activităţi lor şi

măsurilor referitoare la : acordarea primului ajutor ; scoa terea răniţilor
şi bolnavilor din dispozitivul subunităţilor, evacua rea lor pentru
acordarea ajutorului medical ; prevenirea şi combaterea
îmbolnăvirilor ; protecţia medicală a subunităţilor împotriva efectelor
armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare ; educaţia şi instrucţia
sanitară a militarilor ; aprovizionarea cu materiale sanitare şi
farmaceutice.
Art. 582. Comandantul de batalion poartă răspunderea pentru
asigurarea medicală â întregului personal al batalionului. El este obligat :
să se îngrijească de păstrarea sănătăţii personalului din subordine ; să
manifeste grijă continuă pentru evacuarea răniţilor şi bolnavilor,
destinînd, la nevoie, forţe şi mijloace suplimentare pentru evacuarea
acestora ; să stabilească locul punctului medical batalionar şi modul lui de
deplasare.
Comandantul de batalion trebuie să raporteze statului major al
regimentului : locul de dispunere a punctului medical batalio nar ;
numărul răniţilor şi bolnavilor ; consumul de materiale sani tare şi
farmaceutice la subunităţi şi la punctul medical batalionar.
Art. 583. Comandantul de companie poartă răspunderea pentru
asigurarea medicală a personalului companiei, organizarea şi acordarea
primului ajutor, scoaterea răniţilor de pe cîmpul de luptă şi adăpostirea
acestora în locuri ferite de focul inamicului, precum şi asigurarea cu
materiale sanitare şi farmaceutice.
El este obligat : să ia măsuri ca nici un rănit sau bolnav să nu fie
luat prizonier de către inamic, destinînd la nevoie, tempo -rar, militari
pentru evacuarea răniţilor ; să ia măsuri pentru pre venirea îmbolnăvirilor
şi a degeraturilor ; să urmărească respec tarea măsurilor de siguranţă pe
timpul executării decontaminării ; să ia măsuri pentru respectarea de
către militari a regulilor de igienă individuală şi să organizeze, la nevoie,
spălatul rufelor şi echipamentului ; să precizeze comandanţilor de
plutoane, plutonierului de companie şi sanitarului companiei locurile de
adunare a răniţilor pe timpul ducerii luptei ; să cunoască şi să ia măsuri
pentru asigurarea companiei cu materiale sanitare şi farmaceutice.
Art. 584. Şeful punctului medical batalionar este obligat : să organizeze
şi conducă activitatea punctului medical, să-1 instaleze la timp şi să-1
deplaseze pe timpul ducerii acţiunilor de luptă după dispoziţiunile primite ;
să ia măsuri pentru prevenirea îmbolnăvi rilor ; să organizeze strîngerea
şi scoaterea răniţilor şi bolnavilor de pe cîmpul de luptă, acordarea
primului ajutor medical şi pregătirea acestora pentru evacuarea la
punctul medical regimentar ; să organizeze decontaminarea răniţilor,
apei şi a produselor alimentare ; să organizeze paza, apărarea, protecţia şi
mascarea punctului medical ; să organizeze aprovizionarea cu materiale
sanitare şi farmaceutice a punctului medical batalionar şi companiilor.
Punctul medical batalionar primeşte materialele sanitare şi
farmaceutice de la punctul medical regimentar, iar distribuţia acestora
la subunităţi şi militari se face prin sanitarul companiei.
Art. 585. Sanitarul companiei este obligat : să depisteze şi să acorde
primul ajutor răniţilor şi bolnavilor, cu aprobarea coman dantului de
companie să ia măsuri pentru evacuarea lor la punctul medical batalionar ;
să urmărească respectarea regulilor de igienă individuală, calitatea apei de
băut şi dezinfectarea latrinelor ; să primească de la punctul medical
batalionar materialele sanitare şi farmaceutice şi să le distribuie
militarilor răniţi sau bolnavi.
Art. 586. Punctul medical batalionar se dispune faţă de limita dinainte
(aliniamentul de contact) astfel : în apărare la 2-3 km, iar în ofensivă
pînă la 1-1,5 km. în cadrul acestuia se amenajează locuri pentru :
primirea, triajul şi acordarea ajutorului medical ; tratarea sanitară
parţială ; staţionarea răniţilor şi bolnavilor în vederea evacuării ;
odihna personalului şi depozitarea materiale lor ; parcarea
autovehiculelor proprii şi ale eşalonului superior.
Punctul de adunare răniţi se dispune în apărare în adîncimea punctului
de sprijin al companiei, iar în ofensivă — înapoia dispozitivului de luptă la
300-500 m sau mai mult, în funcţie de caracteristicile terenului.
Art. 587. Răniţii şi bolnavii de pe cîmpul de luptă se strîng pe
companie la punctul de adunare răniţi, cu forţele şi mijloacele acesteia şi
cele primite de la eşalonul superior.
Pentru evacuarea răniţilor şi bolnavilor, punctul medical batalionar
trimite, de regulă, mijloacele sanitare de evacuare pe direc ţia de acţiune
a fiecărei companii, pînă la punctele de adunare răniţi, ridică răniţii şi
bolnavii pe care-i evacuează la punctul medical batalionar. Răniţii şi
bolnavii se evacuează împreună cu armamentul individual, masca contra
gazelor şi lopata mică. în funcţie de situaţie şi caracteristicile terenului,
răniţii şi bolnavii se
pot evacua de la companie direct Ia punctul medical regimentar, cu
mijloacele regimentului sau batalionului.
Art. 588. Răniţilor şi bolnavilor li se acordă primul ajutor şi ajutorul
medical. Primul ajutor se acordă sub forma autoajutorului şi ajutorului
reciproc de către militari şi sanitarul companiei pe locul unde au fost
răniţi, în adăposturile sau adăpostirile cele mai apropiate. în cadrul acestui
ajutor se folosesc : pachetul de pansament individual ; pachetul antichimic
individual, trusele medicale aflate în autovehicule, precum şi
medicamentele şi materialele sanitare din gentile personalului sanitar.
Fiecare militar este obligat să cunoască modalităţile de acordare a
primului ajutor sub forma autoajutorului sau a ajutorului reciproc. Ajutorul
medical se acordă la punctul medical batalionar.
După acordarea ajutorului medical, răniţii uşor, apţi pentru luptă se
înapoiază la subunităţile clin care fac parte.
Art. 589. în condiţiile întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi
mijloacelor incendiare, asigurarea medicală prezintă particularităţi
determinate de felul îmbolnăvirilor, rănirilor sau intoxicaţiilor (boala de
iradiere, arsuri, întoxicaţii specifice substanţelor toxice de luptă, boli
provocate' de agenţi patogeni), precum şi de numărul mare de răniţi şi
bolnavi ce apar în focare.
Comandantul de batalion (companie) şi şeful punctului medi cal
batalionar (sanitarul companiei) iau măsuri de completare cu materiale
sanitare şi farmaceutice specifice pentru tratamentul bo lilor semnalate.
Şeful punctului medical batalionar este obligat să participe la
organizarea şi executarea cercetării biologice, la înştiinţarea subunităţilor
despre folosirea armei biologice, descoperirea şi delimitarea zonelor de
teren contaminate, la organizarea acţiunilor de decontaminare, să organizeze
şi să execute imunizările profilactice.
Pentru lichidarea urmărilor atacului biologic se iau măsuri de
izolare şi de evacuare a bolnavilor şi suspecţilor de boli conta gioase, de
depistare a contacţilor şi izolare a acestora, precum şi de recoltare a
probelor de sol, aer, apă sau vectori în vederea precizării agentului patogen.

4. ASIGURAREA VETERINARĂ
Art. 590. Asigurarea veterinară are ca scop prevenirea trans miterii bolilor
de la animale la oameni, acordarea asistenţei sani-tar-veterinare animalelor
rănite sau bolnave, executarea oportună a evacuărilor veterinare şi
efectuarea expertizei sanitar-veterinare a alimentelor de origină
animală.
Art. 591. Comandantul companiei de vînători de munte este obligat :
să aibă date precise cu efectivul control şi prezent al ani malelor din
companie ; să cunoască starea veterinară a animalelor şi să se
îngrijească de buna lor întreţinere ; să urmărească dacă caii sînt
hrăniţi, adăpaţi şi potcoviţi la timp şi în cele mai bune condiţii ; să
controleze modul de aplicare a harnaşamentului, ajustarea acestuia şi
felul cum este repartizată greutatea pe samare ; să urmărească modul în
care militarii respectă regulile de igienă veterinară ; să precizeze
comandanţilor de plutoane şi plutonieru lui de companie locul de
dispunere a punctului de adunare cai ră niţi şi bolnavi, precum şi a
infirmeriei veterinare a batalionului ; să raporteze comandantului de
batalion numărul animalelor rănite şi al celor sacrificate.
Art. 592. Pentru acordarea la timp a asistenţei veterinare şi pentru
evacuarea animalelor rănite şi bolnave la compania de vînă tori de munte
funcţionează punctul de adunare cai răniţi şi bolnavi. El se dispune, de
regulă, în locul unde se găsesc majoritatea cailor campaniei ; în apărare
pînă la 4 km, iar în ofensivă pînă la 2 km, faţă de limita dinainte
(aliniamentul de contact).
Art. 593. Ajutorul veterinar pe timpul luptei se acordă sub forma
primului ajutor pe timpul cît animalele rănite sau bolnave se găsesc la
punctul de adunare cai răniţi şi bolnavi, după care, în funcţie de starea lor,
se evacuează la formaţiunile veterinare ale eşaloanelor superioare.
Evacuarea se execută în scopul asigurării tratamentului specializat şi
descongestionării subunităţilor de animale inapte pentru serviciu.
Animalele grav rănite şi nerecuperabile (cele cu fracturi com plete
ale membrelor, cu abdomenul deschis) se evacuează, de regulă, la
formaţiunile veterinare teritoriale sau se sacrifică ; cele bolnave dar
recuperabile se evacuează pe jos, de la plutoane şi companii, la punctul
de adunare cai răniţi şi bolnavi, de aici la infirmeria veterinară a
batalionului sau la spitalul veterinar al eşalonului superior.
Animalele recuperabile dar netransportabile şi care au nevoie de un
timp mai îndelungat pentru tratament (peste 15 zile) se eva cuează cu
autovane sau mijloace amenajate, de la punctul de adu nare cai răniţi şi
bolnavi direct la spitalul veterinar al eşalonului superior.
 C A P I T OLUL XVI CAPTURI,
PRIZONIERI DE RĂZBOI
1. CAPTURI

Art. 594. Capturi sînt considerate materialele şi tehnica mili tară

de orice fel care au aparţinut inamicului şi au fost luate prin forţă sau
strînse în urma acţiunilor de luptă.
Capturile constituie sursa de aprovizionare cu mijloace şi
materiale, precum şi de documentare. Acestea pot proveni din ata carea
unor depozite şi transporturi ale inamicului, din strângerea de pe cîmpul
de luptă a materialelor rămase de la inamic sau pot fi procurate prin
incursiuni, raiduri, ambuscade, capcane, cercetare prin luptă, atacuri
cu obiective limitate.
Capturile de pe cîmpul de luptă se strîng de către echipele sau
subunităţile special constituite pe baza precizărilor comandan tului
eşalonului superior.
Atenţie deosebită se acordă capturării de tehnică militară nou
introdusă în dotare de către inamic sau în curs de experimentare.
Art. 595. Capturile sînt folosite numai cu aprobarea eşalonu lui
superior, după ce au fost verificate şi supuse controlului dozi- . metric,
analizelor de laborator şi sterilizării.
în unele situaţii cînd nu se poate obţine aprobarea eşalonu lui
superior, capturile folosesc pe baza aprobării comandantului de .
batalion (companie).
Capturile se întrebuinţează, de regulă, pentru : completarea
deficitelor ; înzestrarea unor subunităţi ; constituirea de rezerve de
materiale ; evacuarea armamentului şi tehnicii deteriorate folosind
tancurile şi autotunurile, transportoarele amfibii blindate şi alte
maşini de luptă care au armamentul scos din funcţionare sau pen tru
care nu se dispune de muniţie ; rezolvarea unor nevoi de transport.
Art. 596. Materialele capturate şi terenurile pe care au fost strînse
capturile se pun sub pază. Despre aceasta se raportează eşalonului superior.
Autovehiculele capturate se concentrează în raioane special destinate
prin grija subunităţilor de evacuare, îndeosebi a celor de gărzi patriotice.
Pentru repararea acestora se folosesc piesele de schimb procurate prin
demontare de pe autovehiculele cu un grad ridicat de deteriorare sau clin
depozitele de materiale capturate de la inamic.

2. PRIZONIERI DE RĂZBOI

Art. 597. Sînt consideraţi prizonieri de război militarii ina micului,

membrii miliţiilor (poliţiilor) sau ai altor corpuri de volun tari, care poartă
armele în mod deschis, au un semn distinctiv, sînt organizaţi sub comanda
unor persoane, se conformează legilor şi obiceiurilor războiului, precum şi
alte persoane care urmînd forţele armate fără a face parte direct din ele,
au căzut în mîinile militarilor (subunităţilor) batalionului (companiei)
pe timpul luptelor.
Prizonierii de război trebuie să fie trataţi tot timpul cu ome nie,
evitîndu-se mutilările, violenţa sau insultele, ei beneficiind de
protecţie conform convenţiilor în vigoare.
Prizonierii după ce au fost dezarmaţi, sînt scoşi imediat din raionul
acţiunilor de luptă şi evacuaţi sub escortă la punctul de adunare a
prizonierilor organizat de regiment (similare).
La paza şi escortarea prizonierilor participă şi subunităţi din
Ministerul de Interne şi de gărzi patriotice destinate de consiliile locale
de apărare.
Prizonierii se primesc (predau) pe baza unui proces-verbal la care
se anexează tabelul nominal în care se consemnează şi even tualele
modificări (evadări, decese, evacuări speciale).
Art. 598. Pentru escortare, prizonierii se organizează în con voi şi în
cadrul acestuia pe detaşamente formate din 200-250 de persoane ; fiecare
detaşament are pază proprie. Convoiul include cel mult 5 detaşamente.
Pentru escortare, în funcţie de posibilităţi, se destină cîte un militar
înarmat la 30-50 prizonieri cînd evacuarea se face în cadrul convoiului
sau detaşamentului.
Art. 599. Prizonierii izolaţi care au fost capturaţi în scopul procurării
de date (informaţii) de la inamic vor fi evacuaţi pe baza precizărilor
comandantului eşalonului superior.
Art. 600. Atunci cînd batalionul (compania) are de evacuat pînă la
30 prizonieri, aceştia vor fi grupaţi în funcţie de situaţie, iar după caz,
pentru escortarea fiecărui grup se destină cel puţin 2 militari înarmaţi,
din care unul este şi comandantul escortei.
Art. 601. Prizonierii se deplasează, în funcţie de situaţie şi posibilităţi,
cu mijloace de transport sau pe jos.
Comandantul eşalonului care a organizat evacuarea este obli gat să
ia măsuri pentru asigurarea acestora din punct de vedere material, tehnic
şi medical pe timpul deplasării.
Itinerarul de deplasare se alege în afara centrelor populate şi a
comunicaţiilor pe care le folosesc trupele proprii.
în funcţie de distanţa de parcurs, pe timpul deplasării, prizo nierii se
opresc, la ordinul comandantului, în halte mici, halte mari şi în
raioane pentru odihnă de zi (noapte) care se aleg în locuri uşor de
supravegheat.
Atunci cînd evacuarea se execută pe detaşamente sau în convoi,
pentru înlocuirea militarilor din pază, prinderea prizonie rilor care au
reuşit să evadeze şi respingerea atacului inamicului executat prin
surprindere, se destină o rezervă de militari.
 Art. 602. Hrănirea, echiparea şi cazarea prizonierilor se organizează
de şeful asigurării materiale pe baza precizărilor locţiito rului pentru
servicii de la eşalonul superior.
Asistenţa medicală a prizonierilor după ce au fost capturaţi şi
pînă se predau la punctul de adunare organizat de regiment se asigură de
şeful punctului medical batalionar pe baza precizărilor primite de la
eşalonul superior.
Prizonierii răniţi sau bolnavi sînt evacuaţi separat, organi- zîndu-se
acordarea ajutorului medical şi, la nevoie, spitalizarea lor sub pază.
Femeile trebuie să fie tratate cu toată consideraţia datorată sexului
lor şi beneficiază de tratament tot aşa de favorabil ca cel acordat
bărbaţilor.
Art. 603. Pe timpul captivităţii, prizonierii de război benefi ciază de
regimul juridic prevăzut în convenţiile internaţionale în vigoare, care
asigură tratamentul lor uman şi rămîn în evidenţa Crucii Roşii.
A N E X A N r . 1

S C H E M E
cu variante de dispozitive ale batalionului
(companiei)

În schemele anexate se prezintă cîteva posibilităţi de constituire a

dispozitivelor batalionului şi companiei.
Pentru aplicarea prevederilor regulamentului, în funcţie de situaţia
concret creată, se vor folosi schemele din albumele : Tactica în imagini
partea I şi a II-a; Probleme de tactică — culegere; Scenariul tactic —
acţiunile de luptă.
 ANAXA Nr. 2

REGULILE EXECUTĂRII TRAFICULUI RADIO ÎN FONIE

Pentru realizarea legăturii radio se primesc caracteristici de lucru

(frecvenţe, indicative, parole) şi indicaţii privind modul de folosire a
staţiilpr radio.
Caracteristicile de lucru radio pentru batalion se înscriu pe etichetele
albe de pe panourile frontale ale staţiilor radio de către şeful
transmisiunilor batalionului, iar la companie de către comandantul
subunităţii care foloseşte staţia.
ESTE STRICT INTERZIS LUCRUL ÎN EMISIE FÂRĂ APROBARE ŞI
TRANSMITEREA ÎN CLAR A DATELOR CARE CONSTITUIE SECRETE
DE STAT.
Emisiunile scurte reduc posibilităţile inamicului de a descoperi staţia
radio.
în reţeaua radio a batalionului (companiei) staţia radio a comandantului
de batalion (companie) este staţia radio principală care coordonează
executarea traficului radio. Indicaţiile acesteia sînt obligatorii pentru toate
celelalte staţii radio din reţea.
Lucrul în reţea impune o strictă disciplină în executarea traficului.
Staţiile stau pe recepţie şi trec în emisie numai cînd sînt chemate sau
trebuie transmis un ordin (raport).
Pentru verificarea calităţii unei legături radio se folosesc următoarele
expresii : „CUM MA AUZIŢI" şi „VA AUD BINE". Astfel de cereri şi
răspunsuri se transmit numai la stabilirea legăturii, după înlocuirea staţiilor
(antenelor), la lucrul în condiţii de bruiaj sau după schimbarea
frecvenţelor.
Pentru intrarea în legătură a două staţii se face apel de către staţia
chemătoare.
Dacă după un minut de la transmiterea apelului nu s-a primit răspuns
de la staţia chemată şi dacă prin ascultare se constată că aceasta nu este
ocupată, se execută un apel prelungit care se poate repeta de mai multe ori,
fără a depăşi cinci minute.
Cînd se înrăutăţesc condiţiile de propagare a undelor electromagnetice, cînd
bruiajul radio este puternic sau cînd pe frecvenţa de lucru au intrat staţii
care nu cunosc parola, se trece pe frecvenţa de rezervă prin grija staţiei
principale. Cererea pentru trecerea pe frecvenţa de rezervă se face
folosindu-se codul cu comunicările de serviciu sau semnale stabilite din
timp.

EXEMPLE DE EFECTUARE A TRAFICULUI RADIO

ÎN FONIE
 1. Stabilirea legăturii:
— apelul : „Crinul aici Laleaua — recepţie" ;
— răspunsul la apel : „Aici Crinul — recepţie ;
— cererea pentru a transmite pentru acord : „Crinul aici La leaua,
transmiteţi pentru acord — recepţie" ;
— răspunsul : „Aici Crinul, am înţeles" ; după care se transmit timp
de 10-15 secundo numerele de la 1 la 10.
Este interzisă repetarea cuvintelor sau cifrelor, putînd fi transmise de
două ori numai semnalele pentru conducerea luptei şi comunicările
circulare cînd audibilitatea este redusă sau cînd se lucrează în condiţii de
bruiaj intens.
2. Cererea şi darea parolei;
— cererea parolei : „Laleaua aici Crinul 666 — recepţie" sau
„Laleaua aici Crinul Siguranţa — recepţie" ;
— darea parolei: „Aici Laleaua 333 — recepţie" sau „Aici
Laleaua Vagonul — recepţie".
(„666" şi „Siguranţa" reprezintă formularea cererii „daţi parola",
iar „333" şi „Vagonul" reprezintă „parola").
Pentru a se elimina posibilitatea descoperirii parolei de către
cercetarea inamicului este necesar să se stabilească mai multe indicative
care să reprezinte cererea şi parola şi să nu se folosească de mai multe ori
aceeaşi cerere şi parolă.
3. Transmiterea comenzilor : „Vulturul aici Şoimul — reper patru
tanc nimiciţi — recepţie" ;
— răspunsul: „Aici Vulturul reper patru tanc nimiciţi —
recepţie" sau „Aici Vulturul am înţeles — recepţie".
4. Transmiterea ordinelor (comenzilor) circulare :
— transmiterea: „Şoimul aici Eterul 836 — recepţie";
— răspunsul : „Aici Eterul unu am înţeles — recepţie". („836" 1
reprezintă comanda, iar „Şoimul" este indicativul circular).

5. Transmiterea semnalelor :
— transmiterea unui semnal : „Sideful, Sideful, aici Eterul, Eterul
semnalul 800, 800 — recepţie" ;
— confirmare : „Aici Sideful, semnalul 800 — recepţie" ;
— transmiterea mai multor semnale : „Sideful, Sideful, Sideful, aici
Eterul, Eterul, semnalele 600, 600 separaţie 500, 500 recepţie" ;
— confirmare : „Aici Sideful, semnalele 600 separaţie 500 —
recepţie". ;
Comenzile circulare se confirmă în ordinea stabilită de staţia care a
transmis comanda sau de cel care a organizat reţeaua radio.
6. Trecerea pe frecvenţa de rezervă :
 — cererea : „Laleaua aici Crinul 87 — recepţie" („87" repre zintă
codificarea expresiei pentru trecerea pe frecvenţa de rezervă
din codul cu comunicările de serviciu) ;
— răspunsul : „Aici Laleaua, am înţeles — recepţie".

NOTA: Cind legătura radio este stabilită şi audibilitatea este bună,

nu se mai transmit indicativele şi cuvîntul „Recepţie". Spre exemplu: răs -
punsul la cererea de trecere pe frecvenţa de rezervă se poate da astfel :
„Am înţeles".
C U P R I N S U L

Capitolul I — Principii generale - 5

1. Caracteristicile luptei subunităţilor - 5
2. Destinaţia şi rolul subunităţilor în luptă - 8
3. Principiile luptei subunităţilor - 16
4. Dispozitivele subunităţilor - 22
Capitolul II — Conducerea - 25
Capitolul III — Munca de partid, organizatorică şi poiitico-
educativă - 35
Capitolul IV — Asigurarea acţiunilor de luptă -39
1. Cercetarea - 39
2. P rot ecţ i a îm pot ri va arm el or de nim i ci re î n m asă şi mi j l oace l o r
incendiare - 49
3. Apărarea anti aeri ană -52
4. Siguranţa - 53
5. Lupt a radi oelect roni că -53
6. Mascarea - 54
7. Asigurarea genistică - 55
8. Asigurarea chimică - 59
Capitolul V — Deplasarea - 63
1. Marşul - 63
2. Transportul - 72
Capitolul VI — Staţionarea - 76
Capitolul VII — Apărarea - 82
1. Pregătirea luptei - 93
2. Ducerea luptei - 98
3. Apărarea intervalelor şi flancurilor descoperite - 108 4.
Apărarea pe timp de noapte - 110
5. Apărarea în teren muntos-împădurit - 112
6. Apărarea în localităţi şi în zone (platforme) industriale- 118
7. Apărarea pe litoral şi în deltă - 122
8. Apărarea pe cursurile de apă şi în zone cu lucrări de hidro
amelioraţii - 125
9. Apărarea unui port maritim (fluvial) - 129
10. Apărarea în zone cu culturi înalte -132
11. Apărarea pe timp de iarnă - 132
12. Apărarea într-un raion (punct de sprijin) fortificat - 134
13. Apărarea obiectivelor din adîncime - 136
Capitolul VIII — Ofensiva - 144
1. Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul - 149
2. Ofensiva din mişcare - 150
3. Pregătirea luptei - 152
4. Ducerea luptei - 157
5. Ofensiva pe timp de noapte - 166
6. Ofensiva în teren muntos-împădurit - 168
7. Ofensiva pentru eliberarea localităţilor şi zonelor (platfor melor)
industriale - 175
8. Ofensiva pe litoral şi în deltă - 180
9. Ofensiva cu forţarea cursurilor de apă şi în zone cu lucrări de
hidroamelioraţii - 181
10. Ofensiva pentru eliberarea unui port maritim (fluvial) -187
11. Ofensiva în zone cu culturi înalte - 188
12. Ofensiva pe timp ele iarnă - 189
13. Ofensiva cu ruperea unui aliniament (raion) fortificat - 192
14. Ofensiva împotriva inamicului paraşutat (debarcat) în adînc imea
dispozitivului trupelor proprii - 197
Capitolul IX — Lupta de întîlnire - 201
1. Pregătirea luptei - 203
2. Ducerea luptei - 204
Capitolul X — Acţiunile batalionului (companiei) destinat ca
desant aerian tactic - 208
1. Pregătirea debarcării - 212
2. Ducerea luptei - 213
Capitolul XI — Lupta în încercuire şi ieşirea din încercuire - 216
Capitolul XII — Retragerea - 222
Capitolul XIII — Regruparea şi înlocuirea - 226
Capitolul XIV Procedee de ducere a acţiunilor de luptă
pentru hărţuirea inamicului - 229
1. Raidul - 232
2. Ambuscada - 237
3. Capcana - 239
4. Incursiunea - 240
5. Atacul prin surprindere, de scurtă durată - 142
6. Atacul pentru nimicirea sau distrugerea unor obiective - 244
7. Ocuparea (blocarea) şi menţinerea temporară a unor
raioane (obiective) importante - 245
8. Distrugeri şi baraje pe comunicaţii - 246
9. Supravegherea inamicului - 247
Capitolul XV — Asigurarea materială, tehnică, medicală
şi veterinară - 250
1. Asigurarea materială - 152
2. Asigurarea tehnică de blindate, automobile şi tractoare - 259
3. Asigurarea medicală - 266
4. Asigurarea veterinară - 268
Capitolul XVI -Capturi, prizonieri de război - 270
1. Capturi - 270
2. Prizonieri de război - 271
 Anexe :
1. Scheme cu dispozitive ale batalionului (companiei) - 273
2. Regulile executării traficului radio în fonie - 293
3. Semne convenţionale pentru reprezentarea pe hărţi,
planuri şi scheme - 296