MARELE STAT MAJOR AL ARMATEI NAŢIONALE

SECŢIA CERCETARE

MANUALUL
CERCETAŞULUI

Chişinău 2003
 INTRODUCERE

Pentru ducerea cu succes a luptei moderne este necesar mai întîi de toate de a cunoaşte bine
inamicul, forţele, mijloacele lui şi caracterul acţiunilor. Pentru asigurarea cu aceste date despre inamic
comandanţii de toate nivelele există genul de bază a asigurării de luptă a acţiunilor trupelor – cercetarea.
Istoria artei militare ne dovedeşte, că numai acolo unde cercetarea se duce activ şi cu scop bine
determinat, misiunile se îndeplinesc reuşit şi cu pierderi mici. Dimpotrivă, cercetarea rău organizată
totdeauna a fost pricina principală de eşec a acţiunilor de luptă a trupelor.
În lupta modernă, care se caracterizează cu schimbarea rapidă a situaţiei, mare amplitudine în spaţiu
şi cu varietate de mijloace de luptă întrebuinţate, rolul cercetării a crescut considerabil. Acum nu este destul
numai de a descoperi inamicul şi de a raporta despre raionul şi caracterul acţiunilor lui. Pe primul plan mai
ascuţit se pune factorul timpului şi anume reducerea ciclului descoperire-raport. La aceasta este necesară
aşa precizia determinării locului de dispunere a inamicului, care a da posibilitatea deodată de a deschide
asupra lui focul de nimicire. Cu alte cuvinte cercetarea trebuie să determine coordonatele ţintelor cu viteza
de tragere.
Totodată şi singur procesul descoperirii inamicului a suferit schimbări în urma întrebuinţării de el a
diferitelor contramăsuri cît pasive – mascarea acţiunilor sale, aşa şi active – desfăşurarea activităţilor de
contraspionaj. Toate acestea cer necesitatea pe larg de a introduce în trupe a mijloacelor tehnice de
cercetare noi iar greutatea îndeplinirii misiunilor de cercetare, necesitatea întrebuinţării a mijloacelor
tehnice de cercetare eficace şi efortul mare de putere moral-psihologică în lupta modernă, cer, în primul
rînd, mare măestrie a cercetaşilor.
Direcţiile principale pentru perfecţionarea de mai departe a cercetării sînt:
- reducererea timpului în toate ciclurile cercetării;
- întrebuinţarea pe larg pentru ducerea cercetării a celor mai eficace mijloace tehnice;- pregătirea
profesională înaltă a efectivului subunităţilor de cercetare. În condiţiile caracterului luptei moderne
o mare parte de misiuni de dobîndire de informaţii despre inamic şi raioanele în care urmează să se
desfăşoare acţiunile se repartizează cercetării a armelor. În legătură că cercetarea a armelor se
petrece în principiu cu organe de cercetare mici după componenţă, reuşita în îndeplinirea de ele a
misiunilor depinde de nivelul lor de pregătire.

PRINCIPII GENERALE

Complexitatea acţiunilor de luptă ce se duc în condiţiile războiului modern, determină creşterea

rolului şi importanţei cercetării.
Cercetarea este o formă principală a asigurării acţiunilor de luptă ale trupelor din toate armele şi
formaţiunile de apărare. Ea cuprinde totalitatea măsurilor şi acţiunilor ce se execută în scopul procurării şi
exploatării datelor şi informaţiilor despre inamic, teren, populaţie, condiţiile hidrometeorologie, situaţia
sanitaro-epidemică şi resursele materiale din raionul acţiunilor de luptă.
Cercetarea se execută în toate formele şi situaţiile de luptă, în mod activ şi neîntrerupt, în faţa
frontului, la flancuri şi în intervale, în dispozitivul inamicului şi al trupelor proprii. Ea trebuie să asigure
comandanţilor si statelor majore informaţii reale, care să permită luarea celor mai juste hotărîri şi măsuri.
Principalele misiuni de cercetare ce revin subunităţilor de cercetare sînt de a procura şi transmite
oportun date şi informaţii despre inamic şi teren privind:
- raioanele de dispunere sau direcţiile de deplasare, dispozitivul de luptă, activitatea, valoarea,
compunerea şi apartenenţa naţională a marilor unităţi, unităţilor şi subunităţilor;
- natura, raioanele de dispunere sau direcţiile de deplasare a mijloacelor de distrugere în masă şi
incendiare, îndeosebi a artileriei şi rachetelor şi pregătirile în vederea întrebuinţării acestora;
- traseul real şi gradul de amenajare genistică a poziţiilor şi raioanelor, a altor lucrări, existenţa
flancurilor, intervalelor şi a spaţiilor neocupate în dispozitivul de luptă;
- raioanele de dispunere (concentrare) sau direcţiile de deplasare a rezervelor (eşaloanelor doi)
îndeosebi a celor de tancuri, a punctelor de comandă, centrelor de transmisiuni, staţiilor radio, de
radiolocaţie, de dirijare a aviaţiei şi rachetelor, de bruiaj, traseul liniilor telefonice şi telegrafice existente în
zona acţiunilor de luptă;
- locul şi natura barajelor şi obstacolelor amenajate în faţa limitei dinainte, la flancuri, în intervale şi
în adîncimea dispozitivului de luptă;
- măsurile de ridicare a gradului de protecţie a trupelor împotriva armelor de distrugere în masă;
- acţiunile de regrupare şi înlocuire a trupelor şi noile raioane (poziţii) ocupate de acestea;
- direcţiile şi raioanele de acţiune a elementelor de cercetare ale inamicului;

2
 - efectele produse în urma lovirii cu artileria, aviaţia şi cu alte mijloace şi măsurile luate de inamic
pentru refacerea dispozitivului şi a capacităţii de luptă a trupelor;
- valoarea, compunerea şi raioanele de dispunere (direcţiile de deplasare şi aliniamentele de
desfăşurare) ale eşaloanelor doi şi rezervelor;
- raioanele de concentrare şi de lansare (debarcare), valoarea şi acţiunile desantului aerian şi
trupelor aeromobile;
- raioanele de dispunere a aerodromurilor, punctelor de aprovizionare, a depozitelor şi natura
acestora;
- transporturile de aprovizionare şi evacuare pe care le execută inamicul, în special cele de muniţii,
carburanţi şi alimente;
- modificările privind detaliile de planimetrie din teren, faţă de reprezentarea lor pe hărţile militare;
- starea de practicabilitate a comunicaţiilor şi terenului; existenţa raioanelor infectate radioactiv sau
cu substanţe toxice de luptă şi gradul de infectare a acestora;
- caracteristicile cursurilor de apă şi a lucrărilor hidrotehnice, căile de acces către acestea, existenţa
şi natura trecerilor, precum şi a mijloacelor ce pot fi folosite pentru traversare;
- raioanele în care a fost semnalată prezenţa elementelor de cercetare-diversiune şi caracterul
acţiunilor ce le desfăşoară;
- raioanele în care s-au produs sau se pot produce dislocări de stînci, inundaţii şi incendii;
posibilităţile de ocolire a acestora;
- existenţa populaţiei în zonă, activitatea pe care o desfăşoară, atitudinea trupelor inamicului faţă de
populaţia din zonele ocupate temporar;
- momentul începerii retragerii inamicului din diferite raioane, direcţiile de retragere şi raioanele
(aliniamentele) pe care le ocupă în adîncime;
- raioanele în care există resurse alimentare şi materiale, natura, volumul şi posibilităţile de folosire
a acestora;
- existenţa şi natura diferitelor epidemii în rîndurile populaţiei din teritoriul vremelnic ocupat.
Principalele condiţii care asigură îndeplinirea cu succes a misiunilor de cercetare sînt:
- menţinerea la nivel înalt a pregătirii de luptă a subunităţilor destinate să îndeplinească misiuni de
cercetare;
- cunoaşterea şi aplicarea creatoare a principiilor regulamentare şi folosirea judicioasă a forţelor şi
mijloacelor la dispoziţie;
- menţinerea în fiecare subunitate a unei discipline militare ferme;
- formarea şi dezvoltarea la toţi militari a unor înalte calităţi morale şi de luptă, cum sînt: hotărîrea,
curajul, iniţiativa, şiretenia, stăpînirea de sine, cinstea şi corectitudinea;
- cunoaşterea organizării, înzestrării şi principiilor de acţiune ale inamicului;
- pregătirea şi executarea în secret a acţiunilor de cercetare;
- luarea în atenţie a tuturor indiciilor care pot ajuta la descoperirea activităţii, acţiunilor şi naturii
diferitelor obiective;
- preocuparea continuă pentru obţinerea de date şi informaţii, stabilirea importanţei şi a urgenţei
raportării lor;
- folosirea judicioasă de către subunităţile de cercetare a avantajelor oferite de teren, executarea
unor acţiuni hotărîte, îndrăzneţe şi prin surprindere, în toate formele de luptă, corespunzător situaţiilor
tactice;
- realizarea şi menţinerea unei legături sigure şi neîntrerupte pe tot timpul executării cercetării;
- organizarea şi menţinerea unei cooperări strînse între subunităţile care execută cercetarea, precum
şi între acestea şi subunităţile care se găsesc în raioanele sau pe direcţiile lor de acţiune;
- cunoaşterea, întreţinerea şi folosirea cu randament maxim a armamentului, tehnicii de luptă şi
aparaturii din înzestrare;
- adaptarea continuă a acţiunilor de cercetare la schimbările ce se produc în situaţia trupelor proprii
şi a inamicului.
Cerinţele de bază ale cercetării sînt: continuitatea, oportunitatea, caracterul activ al
acţiunilor, precum şi autenticitatea datelor procurate.
Continuitatea cercetării se realizează prin : întrebuinţarea raţională şi intr-o idee unitară a forţelor
şi mijloacelor la dispoziţie; menţinerea contactului cu inamicul; executarea neîntreruptă şi cu intensitate a
acţiunilor în toate formele şi situaţiile de luptă, ziua şi noaptea, în orice condiţii de teren şi stare a vremii;
conducerea fermă şi neîntreruptă a subunităţilor de cercetare; păstrarea în permanenţă a unei rezerve de
forţe şi mijloace de cercetare la dispoziţie.
Oportunitatea cercetării se asigură prin procurarea şi transmiterea în timpul cel mai scurt a datelor
şi informaţiilor de către subunităţile de cercetare, centralizarea, analiza şi exploatarea operativă a acestora.

3
 Caracterul activ al cercetării rezultă din perseverenţa comandanţilor şi subunităţilor, a fiecărui
cercetaş, de a organiza şi executa acţiuni dinamice şi îndrăzneţe pentru procurarea unui volum cît mai mare
de date şi informaţii, care să asigure cunoaşterea permanentă a inamicului.
Autenticitatea constă în procurarea unor date şi informaţii reale, sigure şi complete, raportarea lor
cu exactitate, fără denaturări.
Acţiunile de cercetare trebuie să fie ingenios organizate şi executate cu hotărîre, curaj şi multă
iniţiativă. Personalul subunităţilor care execute misiuni de cercetare trebuie să acţioneze în ascuns, cu
îndrăzneală şi rapiditate, evitînd descoperirea lui de către inamic.
Sursele principale pentru obţinerea de date şi informaţii sînt:
- obiectivele, activităţile şi acţiunile de luptă ale inamicului, prin descoperirea şi supravegherea lor;
- elementele de cercetare, subunităţile luptătoare şi formaţiunile de apărare, vecine şi cu care se
cooperează;
- prizonierii şi transfugii;
- documentele, modelele de armament şi tehnică do luptă capturate sau găsite pe cîmpul de luptă;
- terenul şi populaţia din zonă - prin cercetare, respectiv prin investigare.
Cele mai frecvente procedee de cercetare sînt: observarea şi ascultarea, incursiunea, ambuscada,
cercetarea în dispozitivul inamicului, interceptarea convorbirilor şi fotografierea terestră.
In afara acestor procedee, date şi informaţii se mai obţin şi prin acţiunile de luptă, investigarea
populaţiei, studierea documentelor, armamentului şi tehnicii de luptă provenite de la inamic, precum şi din
declaraţiile prizonierilor şi transfugilor.

CALITĂŢILE CERCETAŞULUI

Cercetaşul este militarul destinat să îndeplinească misiuni de cercetare. El se trimite în misiune de

către echipa sau patrula de cercetare. Cercetaşul acţionează în faţă, lateral sau înapoia subunităţii din care
face parte, în scopul cercetării inamicului şi terenului şi pentru a preveni pe comandant asupra acţiunilor
prin surprindere ale inamicului.
Principalele calităţi morale, de luptă şi fizice necesare militarilor care îndeplinesc misiuni de
cercetare:
- să aibă o înalta conştiinţă patriotică, să fie devotaţi faţă de patrie; popor să respecte cu stricteţe
jurămîntul militar şi să facă totul pentru îndeplinirea misiunii primite;
- să cunoască şi să mînuiască la perfecţie armamentul, tehnica de luptă şi aparatura din înzestrare;
- să cunoască organizarea, înzestrarea şi modul de acţiune a inamicului, tipurile şi caracteristicile
armamentului şi tehnicii de luptă, precum şi indiciile de descoperire a acestora;
- să posede temeinice cunoştinţe militare, geografice, economice şi astronomice şi să aibă o vastă
cultură generală;
- să aibă în permanenţă moralul ridicat, o bogată imaginaţie şi să fie pasionaţi pentru acţiunile de
cercetare;
- să fie energici, activi şi întreprinzători, să aibă mintea ageră care să le permită analiza rapidă a
situaţiei, să dovedească sînge rece, spirit de sacrificiu, să fie abili şi competenţi în orice acţiune pe care o
întreprind;
- să fie pregătiţi pentru a suporta cu tărie greutăţile şi privaţiunile impuse de situaţie; să fie cinstiţi,
sinceri şi să dea dovadă de o înaltă disciplină;
- să dovedească spirit de colectivitate şi întrajutorare, să combată cu fermitate manifestările de frică
şi panică, să sesizeze slăbiciunile altor camarazi din cadrul colectivului şi să prevină căderea în greşeală a
acestora;
- să manifeste iniţiativă, curaj şi hotărîre în rezolvarea situaţiilor tactice, îmbinînd în mod armonios
perseverenţa, calmul şi stăpînirea de sine, cu şiretenia;
- să dovedească spirit de inventivitate şi să aleagă cu pricepere şi discernămînt cele mai eficace
procedee care asigură îndeplinirea cu succes a misiunilor de cercetare;
- să aibă o bună rezistenţă fizică pentru a putea executa deplasări pe jos, pe distanţe mari, să ştie a
practica înotul, călăria, motociclismul, lupta corp la corp şi conducerea autovehiculelor;
- să fie dîrji, să cunoască şi la nevoie să aplice în practică regulile şi procedeele de supravieţuire;
- să fie atenţi şi vigilenţi, să aibă dezvoltat simţul văzului şi auzului, să ştie să se orienteze repede,
în orice teren şi pe orice timp (cu şi fără busolă sau hartă), să reţină cu exactitate tot ce au observat şi auzit;
- să cunoască, pe cît posibil, limba inamicului şi a populaţiei din zonă sau cel puţin expresiile strict
necesare pentru îndeplinirea misiunii;
- să fie în măsură să aprecieze importanţa celor observate şi auzite, să determine cu precizie
coordonatele obiectivelor descoperite, stabilind totodată, urgenţa raportării lor.
Cercetaşului este interzis:

4
 - de a lua cu el în cercetare documente, scrisori, cărţi şi gazete, bani, diferite amulete e.t.c.;
- de a face în hărţi, luate în cercetare, oarecare note privitor la amplasarea trupelor proprii, de iscălit
la echipamentul său denumirea unităţii şi numele propriu;
- de a lăsa camaradul rănit sau ucis pe teritoriul inamicului.

ECHIPAMENTUL ŞI ARMAMENTUL CERCETAŞULUI

Echipamentul şi armamentului cercetaşului se determină prin caracterul misiunii de luptă,

componenţei organului de cercetare şi condiţiilor climaterice a raionului de acţiuni.
Echipamentul individual a cercetaşului este compus:
- îmbrăcăminte, bocanci cu căpută înalte, costum mascat, sac de merinde şi foaie de cort;
- 2 pachete individuale de pansament, masca contra gazelor, trusă cu medicamente individuală;
- busolă;
- bidon pentru apă, gamelă, cană şi lingură.
Iarna cercetaşul este asigurat cu îmbrăcăminte şi încălţăminte specială (scurtă şi pantaloni călduroşi,
mănuşi de blană, costum mascat şi lenjerie de corp călduroasă).
Armamentul cercetaşului conţine: pistolul-mitralieră (pistol) cu dispozitiv de tragere fără zgomot şi
flacără sau fără ele, nu mai puţin de 2 unităţi de foc de muniţii, 3-4 grenade de mînă şi cuţit. Luînd în
consideraţie caracterul misiunii îndeplinite cercetaşul poate fi înzestrat cu: aruncător de grenade antitanc,
mine, substanţe explozive şi altele.
În componenţa complectului de echipament cu care este înzestrată subunitatea, care acţionează în
cercetare întră: dispozitive optice, optico-electronice şi alte mijloace tehnice de cercetare, mijloace de
legătură, aparate de luat vederi, funii, costume de mascare de rezervă, căluşe, lanterne de buzunar,
chibrite(brichete), spirt uscat, trusă medicală, oglinzi de buzunar, rachete de semnalizare şi iluminare,
rezervă de apă, producte, echipament special.
Masa totală a armamentului, echipamentului şi alimentaţiei(fără îmbrăcăminte) nu trebuie să fie mai
mare decît 16-18 kg pentru o persoană.
Armamentul şi echipamentul trebuie să fie ajustat aşa, ca la mişcarea cercetaşului să nu producă
zgomot şi să nu încurce deplasarea lui.

DEPLASAREA ÎN DISPOZITIVUL INAMICULUI

Efectivul organelor de cercetare în dispozitivul inamicului acţionează pe maşini de luptă,

automobile sau pe jos în componenţa subunităţii(organului de cercetare), pe grupuri, în perechi sau de sine
stătător. Dacă permite situaţia, permanent este necesar de a tinde la întrebuinţarea la maxim pentru
deplasarea şi conducerea cercetării a maşinilor de luptă şi altelor mijloace de transport inclusiv şi capturate
de la inamic. La ducerea cercetării pe jos se întrebuinţează: mersul, alergatul, alergări prin salturi scurte şi
deplasare ţîrîş.
Deplasarea în statură deplină se întrebuinţează în teren, care bine ascunde cercetaşul de la
observarea inamicului(pădure, rîpi adînci, tufiş), şi de asemeni noaptea, în ceaţă, viscol şi alte condiţii de
vizibilitate redusă.
Deplasarea aplecat se întrebuinţează în teren, care poate să fie observat de inamic, la existentul
ascunzişuri naturale sau artificiale, care nu pot ascunde cercetaşii de deplasare în statură
deplină(semănături, garduri, şanţuri, tufişuri joase).
Deplasarea fără zgomot se întrebuinţează de către cercetaşi pentru apropierea ascunsă la obiectivele
inamicului la acţiunile în raioanele, care posibil se află sub supravegherea lui, şi în alte cazuri. Pasul la
această deplasare este mai scurt de cel obişnuit. Piciorul se pune uşor, atent ca să fie posibil deodată de al
ridica, dacă piciorul se pune pe un obiect care produce zgomot.
Noaptea pentru reducerea scîrţîitului paşilor pe zăpadă talpa încălţămintei se coasă cu bucăţi de
petică moale.
Alergînd cercetaşii de deplasează, cînd e necesar de a accelera deplasarea, de a ieşi din zona care
este observată de către inamic, sau de a se depărta de el.
Salturile scurte sînt întrebuinţate de către cercetaşi la trecerea suprafeţelor a terenului, care pot fi
aflate sub observarea sau focul inamicului. Salturile scurte se efectuiază ca de obicei de la un ascunziş la
altul, rapid şi neaşteptător. Lungimea salturilor nu trebue să depăşească 20-40 de paşi.

5
 Tîrîş cercetaşii se deplasează cu scopul ca ascuns să se apropie de obiectivele inamicului şi trecerea
suprafeţelor a terenului, la care înălţimea ascunzişurilor nu dă posibilitate de a se deplasa pe ascuns. Tîrîşul
se poate efectua pe coate şi genunchi, pe burtă şi pe o parte (fig. 1).

aplecat tîrîş pe coate şi genunci mişcare tîrîş pe burtă

1 – pe teren moale 2 – pe teren tare 3 – pe iarbă

mişcare tîrîş pe o parte

Fig. 1. Procedeele de deplasare în spatele inamicului

Deplasarea tîrîş pe coate şi genunchi este posibilă în terenul cu ascunziş redus(tufişuri joase, iarbă
înaltă, bolovane). Tîrîşul pe burtă se întrebuinţează în teren deschis, cînd este necesară ascunsul mare a
deplasării. Tîrîşul pe o parte se întrebuinţează la transportarea greutăţilor în zone periculoase.
La deplasarea noaptea se întrebuinţează aceleaşi procedee ca şi ziua. De asemeni se întrebuinţează
dispozitive de vedere noaptea.
La deplasarea în pădure este necesar mai des de oprit, de controlat locul aflării, repede de trecut
poienile, potecile de pădure şi cărările. Este recomandat de a se deplasa aproape de marginile de pădure,
potecile de pădure, malurile rîurilor, lacurilor, pe drumurile de ţară.
Dacă cercetaşul, deplasîndu-se în pădure, nimereşte în raion de incendiu de a pleca este necesar în
patrea opusă vîntului, bancurilor de nisip a rîurilor, lacurilor şi suprafeţelor pustii a mlaştinilor. În caz de
afumare puternică este necesar de a se lipi mai jos de iarbă sau apă, acolo aerul este mai curat.
Pe timp de iarnă, determinînd direcţia deplasării, este necesar de a ţine minte următoarele reguli:
- de a respecta atenţie pe timpul trecerii peste terenuri cu gheaţă subţire;
- de a ţine minte, că lumina difuzată pe fondul monoton a suprafeţei de zăpadă nu creează contraste şi
neregularităţile terenului se ascund;
- de oprit pentru înnoptare pe timp de zi, ca să fie timp îndestulat pentru amenajarea adăpostului;
- mai des de controlat starea pielii feţei, urechilor, de a mişca degetele de la mîini şi picoare.
Sistematic de şters cu mîna (mănuşa) părţile deschise ale feţei. De a supraveghea apariţia indiciilor de
degerare la camarazi.
Viteza medie de deplasare a elementelor de cercetare depinde de misiunea primită, starea tehnică a
autovehiculelor, gradul de pregătire a mecanicilor conductori şi şoferilor, starea drumurilor, anotimp, starea
vremii, timpul cînd se execută marşul (noaptea sau ziua) şi poate fi: pe autovehicule, ziua 30-40 km pe oră
iar noaptea 25-30 km pe oră; pe jos viteza medie (ziua şi noaptea) este de 4-5 km pe oră.
Pe drumuri cu praf sau cu porţiuni greu accesibile, în condiţii meteo grele (căldură excesivă, ceaţă,
ninsoare, viscol şi îngheţ), viteza medie de deplasare se reduce.

6
 Deplasîndu-se în spatele inamicului, cercetaşii trebuie să memorizeze, că deplasarea la
întîmplare, pierderea orientării şi neglijarea mascării sînt periculoase pentru viaţă şi întotdeauna
pun în ameninţare îndeplinirea misiunii.

RĂZBOI ELECTRONIC

Unităţile (subunităţile) şi elementele de cercetare în dispozitivul inamicului organizează şi execută

măsuri şi acţiuni care să asigure protecţia lucrului mijloacelor radio proprii împotriva cercetării, bruiajului
şi dezinformării executate de inamic. Pe timpul îndeplinirii misiunilor de cercetare în dispozitivul
inamicului, datele despre mijloacele electronice ale inamicului se raportează imediat eşalonului superior.
Pentru asigurarea protecţiei legăturilor radio proprii, se vor aplica cu stricteţe regulile executării
traficului radio în fonie şi telegrafie.

SIGURANŢA
Siguranţa se organizează în scopul de a preveni subunităţile destinate să execute acţiuni de cercetare
asupra atacurilor prin surprindere din partea inamicului, pe timpul marşului. staţionării şi îndeplinirii
misiunilor primite.
Siguranţa nemijlocită a subunităţilor de cercetare se realizează în orice situaţie, prin măsurile de
observare si pază luate în mod obligatoriu de către comandanţii acestora, folosind forţele şi mijloacele
proprii. Pentru siguranţa se folosesc şi subunităţi din alte arme sau formaţiuni de apărare (luptători) care
intră temporar in compunerea elementelor de cercetare sau se găsesc in raionul de acţiune al acestora. Cînd
subunităţile se deplasează sau acţionează independent, siguranţa nemijlocită a acestora se realizează de
către elementele de cercetare trimise în faţă, lateral sau înapoi, concomitent cu executarea misiuni-lor de
cercetare stabilite.
Elementele de cercetare îşi fac siguranţa concomitent cu executarea acţiunilor de cercetare,
supraveghind cu atenţie locurile (direcţiile) care favorizează dispunerea sau apropierea mascată a
inamicului, în scopul de a evita intrarea în ambuscadă şi a preveni atacurile prin surprindere din partea
acestuia.
Pe timpul acţiunilor cu caracter deosebit comandantul elementului de cercetare organizează siguranţa
prin cercetaşi sau echipe de siguranţă care se dispun pe direcţiile cele mai probabile de apariţie a
inamicului. Frecvent, siguranţa nemijlocită se organizează în cadrul echipelor care desfăşoară diferite
acţiuni şi când apariţia inamicului este posibilă m orice moment (pe timpul interceptării convorbirilor
inamicului, capturării de documente sau modele de tehnică militară, minării unor obiective etc.).
Siguranţa se organizează, de asemenea, la punctele de verificare, de întâlnire şi de luarea legăturii
radio, în raionul de îmbarcare în vederea înapoierii în dispozitivul trupelor proprii etc.
Pe timp de noapte, siguranţa nemijlocită a subunităţilor de cercetare se completează cu măsuri
suplimentare, acordîndu-se atenţie verificării aparatelor de vedere pe timp de noapte.

MASCAREA

Mascarea conţine un ansamblu de măsuri şi activităţi ce se organizează şi se execută atât în

dispozitivul trupelor proprii cât şi în dispozitivul inamicului în scopul ascunderii forţelor şi mijloacelor
proprii pe timpul marşului (deplasării), staţionării şi pregătirii elementelor de cercetare în vederea plecării
în misiune, împotriva cercetării aeriene şi terestre a inamicului, executate cu mijloacele optice şi
electronice. Pentru subunităţile de cercetare, mascarea are ca scop să ascundă dispunerea şi acţiunile
acestora faţă de cercetarea terestră şi aeriană a inamicului. Ea contribuie la realizarea surprinderii şi la
reducerea pierderilor, creînd condiţii favorabile pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor. în cadrul
subunităţilor de cercetare, mascarea se realizează în toate formele şi situaţiile de luptă, prin:
- folosirea judicioasă a proprietăţilor naturale ale terenului şi acoperirilor, a întunericului şi a altor
condiţii de vizibilitate redusă;
- întrebuinţarea mijloacelor din înzestrare şi a celor aflate în zonă, pentru mascarea personalului,
tehnicii de luptă şi a lucrărilor de amenajare genisticâ a terenului, în strictă concordanţă cu mediul
înconjurător;
- folosirea ingenioasă a tuturor procedeelor de mascare, care pot ascunde dispunerea şi acţiunile în
grup sau izolat, a elementelor de cercetare;
- menţinerea unei discipline ferme, executarea întocmai a ordinelor primite şi respectarea cu
stricteţe a regulilor stabilite pentru conducerea în secret a trupelor.

7
 Pe timpul staţionării îndelungate în diferite raioane, subunităţile de cercetare (cercetaşii) vor evita
să se dispună în apropierea altor obiective, îndeosebi a celor izolate sau a altor detalii de planimetrie care
pot fi uşor descoperite sau reperate de către inamic.
Noaptea este interzisă aprinderea focului sau folosirea altor surse de lumină şi deplasarea
autovehiculelor cu farurile aprinse.
Ascunderea şi înşelarea inamicului presupun iniţiativă, imaginaţie, spirit creator si îndrăzneală,
fiecare cercetaş urmărind realizarea măsurilor de mascare cu iscusinţă şi ingeniozitate.
Cercetaşul, după luarea măsurilor de mascare, este obligat să respecte disciplina, aplicînd principiul
„observă şi acţionează fără a fi observat”.
Pentru mascarea individuală a cercetaşului se află la dispoziţie mijloacele din dotare: combinezonul
mascat(pentru perioadele de timp fără zăpadă) şi costumul mascat(din material alb). Eficacitatea mascării se
ridică brusc, cînd la combinezon cu ajutorul treselor aflate pe el se prind iarbă, crengi mici şi alte mijloace.
Costumul mascat se foloseşte iarnă deasupra hainelor.
Pentru mascarea tehnicii de luptă şi a altor mijloace de transport se foloseşte mascarea decorativă,
care se aplică cu pete mari de diferite culori, caractere pentru raionul dat. Un efect bun a mascării predă
vopsirea maşinilor de luptă cu pudră de nisip, pămînt, lut, turbă uscată, paie deasupra la vopseaua umedă.
În timpul deplasării pe maşini de luptă în spatele inamicului este necesar de a evita deplasarea pe
drumuri cu colb, deplasîndu-se pe margini cu aşternut de iarbă sau în afara drumurilor. Terenurile deschise
este necesar de a trece cu viteză mare, întrebuinţînd pentru mascare umbrele de la pădure sau clădiri.
Noaptea, ceaţa, ploaia şi căderi de zăpadă contribuie la mascare. Dar şi în condiţiile acestea
cercetaşii, mai ales care acţionează pe maşinile de luptă, permanent urmăresc după folosirea corectă a
mijloacelor de vedere noapte, deplasarea de efectuat cu luminile stinse.
În timpul amplasării pe loc cum ziua aşa şi noaptea pentru mascare pe larg se folosesc de acoperirile
pădurii, tufişurilor, locurile accidentate a reliefului(rîpile, depresiunile, carierile, pantele inverse a
înălţimilor) şi deasemeni obiectele în teren.
În timpul deplasării, mai ales noaptea şi în condiţii de vedere limitată, este mai eficient de a se ţine de
locurile joase pentrucă singuri să rămînă la întuneric( ceaţă, umbră), iar inamicul să se observe pe fonul
cerului sau a luminei.
Pentru reducerea zgomotului de la maşinile blindate este necesar de a le conduce la lucrul motorului
la rotaţii mici, fără zmuncituri, să nu fie folosite semnalele sonore, de a evita deplasarea pe drumuri de
pietriş şi piatră de pavaj.
Acţionînd în spatele inamicului, cercetaşii trebuie permanent să mascheze urmele sale. La deplasarea
în componenţa grupei se recomandă de a călca „urmă pe urmă”, folosind urmele vechi. În timpul deplasării
este interzis de a rupe crengi, de a arunca frunze proaspete, de a mişca din loc pietrele, cioturile, iarba
uscată. La opriri nu este necesar de a lăsa bucăţi de hîrtie, mucuri de ţigară, rămăşiţe de hrană, cutii de
conserve goale şi alte obiecte.
Din arsenalul mascării a cercetaşilor nu este necesar de a exclude întrebuinţarea fumurilor, mai ales
în timpul petrecerii incursiunii, ambuscadei, descoperire de către inamic, acoperirea retragerii sau pentru a
duce inamicul în eroare. Cu ajutorul unei perdeli de fum se poate de ascuns de atacul aviaţiei, mai ales a
elicopterelor de luptă, şi aceasta reduce de cîteva ori pieririle de la loviturile lor.

APĂRAREA ANTIAERIANĂ

Apărarea antiaeriană în cadrul subunităţilor de cercetare, se organizează în scopul descoperirii şi

înştiinţării la timp a personalului despre apariţia inamicului aerian şi realizării protecţiei militarilor şi
tehnicii împotriva loviturilor din aer. Tragerea asupra avioanelor şi elicopterelor acestuia, care zboară la
mică înălţime se execută la ordinul comandantului de companie (pluton), numai cînd subunitatea se găseşte
în dispozitivul propriu şi a fost atacată din aer, iar aceasta nu împiedică îndeplinirea misiunii.
Observarea spaţiului aerian se organizează circular şi se execută neîntrerupt de către observatori
numiţi în acest scop, precum şi de către personalul posturilor de observare. Pe timpul deplasării, observarea
aeriană se execută circular de către observatori, numiţi la fiecare autovehicul. Observatorii nu primesc alte
misiuni care ar îngreuia executarea supravegherii spaţiului aerian.
Pentru descoperirea cu rapiditate a inamicului aerian, cercetaşii trebuie să ştie să deosebească
avioanele şi elicopterele acestuia de cele ale trupelor proprii, după aspectul exterior şi semnele de
recunoaştere.
Înştiinţarea personalului despre apariţia inamicului aerian se realizează prin voce, mijloace radio,
optice (cartuşe de semnalizare) şi acustice (fluier, sirenă, lovituri în fier etc.).

8
 Pe timpul staţionării, personalul subunităţilor pe transportoare blindate (maşini de luptă) îşi ocupă
locurile în interiorul acestora, iar al celorlalte subunităţi intră în şanţuri adăpost sau în adăpostirile naturale
cele mai apropiate. Mijloacele de foc destinate execută - la ordin - trageri asupra ţintelor aeriene care zboară
la mică înălţime.

ASIGURAREA GENISTICĂ
Asigurarea genistică cuprinde totalitatea măsurilor şi lucrărilor ce se execută în scopul creării
condiţiilor favorabile pentru ducerea acţiunilor de cercetare sau cu caracter deosebit, precum şi pentru
protecţia şi mascarea personalului şi tehnicii.
Misiunile asigurării genistice în dispozitivul inamicului sunt:
- cercetarea de geniu a terenului şi a obiectivelor, în locurile şi pe direcţiile unde urmează să se
execute diferite acţiuni;
- amenajarea genistică a bazelor, a locurilor de rămânere şi a posturilor de observare;
- executarea de baraje în cadrul ambuscadelor sau pentru asigurarea retragerii;
- construirea de mijloace improvizate în vederea trecerii peste cursurile de apă;
- pregătirea pentru distrugere a unor obiective sau neutralizarea dispozitivelor de dare a focului
realizate de inamic ]a obiectivele pregătite pentru distrus;
- executarea lucrărilor genistice de mascare;
- asigurarea cu mine şi explozivi.

APĂRAREA N.B.C.

Apărarea N.B.C. cuprinde totalitatea măsurilor ce se iau în scopul menţinerii capacităţii de luptă a
personalului în condiţiile contaminării radioactive şi cu substanţe toxice de luptă, reducerii posibilităţilor
inamicului de observare şi urmărire a elementelor de cercetare în dispozitivul inamicului prin folosirea
fumului de mascare şi îndeplinirea unor misiuni cu caracter deosebit.
Misiunile apărarii N.B.C. sînt:
- descoperirea pregătirilor inamicului pentru întrebuinţarea armelor de nimicire în masă şi
mijloacelor incendiare;
- cercetarea de radiaţie şi chimică a terenului sau a unor obiective;
- înştiinţarea personalului despre contaminarea radioactivă sau cu substanţe toxice de luptă;
- controlul contaminării radioactive, chimice şi biologice;
- decontaminarea personalului, armamentului, aparaturii şi materialelor;
- întrebuinţarea fumului de mascare pentru ascunderea unor acţiuni în dispozitivul inamicului;
- asigurarea elementelor de cercetare în dispozitivul inamicului cu aparatură şi materiale chimice
necesare îndeplinirii misiunilor de cercetare sau cu caracter deosebit.
Protecţia împotriva armelor de distrugere în masă şi a mijloacelor incendiare, în cadrul
subunităţilor de cercetare, se organizează in toate formele şi situaţiile de luptă, în scopul de a teri
subunităţile şi cercetaşii de efectele loviturilor executate cu arma nucleară, chimică şi biologică, a reduce cît
mai mult acţiunile distructive ale acestor arme şi ale mijloacelor incendiare şi a menţine capacitatea de luptă
a subunităţilor, pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor.
Aceasta se realizează prin:
- asigurarea la timp a subunităţilor (cercetaşilor) cu mijloace pentru cercetarea de radiaţie şi
chimică, de protecţie şi de tratare specială;
- executarea neîntreruptă a cercetării N.B.C. şi înştiinţarea la timp a personalului despre pericolul
atacului nuclear şi chimic al inamicului, despre infectarea radioactivă, cu substanţe toxice de luptă şi cu
mijloace biologice;
- executarea neîntreruptă a observării, pentru a descoperi raioanele focarelor de incendii şi
cercetarea acestora;
- dispunerea dispersată a subunităţilor, schimbarea periodică a raioanelor de dispunere şi folosirea
cu pricepere a proprietăţilor de protecţie ale terenului, tehnicii de luptă şi mijloacelor de protecţie
individuală;
- amenajarea genistică a locurilor de dispunere a subunităţilor şi cercetaşilor;
- cercetarea şi delimitarea raioanelor (porţiunilor) infectate, alegerea celor mai indicate procedee
pentru trecerea sau ocolirea acestora;
- asigurarea protecţiei personalului pe timpul acţiunilor de lungă durată în raioane infectate,
controlul dozimetric şi al infectării cu substanţe toxice de luptă a personalului. tehnicii de luptă,
echipamentului şi a altor materiale;
- executarea măsurilor sanitaro-igienice şi profilactice speciale;

9
 - lichidarea urmărilor atacului inamic, executat cu armele de distrugere în masă şi mijloacele
incendiare.
Cînd subunitatea execută cercetarea într-o localitate sau în apropierea acesteia, pentru descoperirea
pericolului asupra atacului nuclear şi chimic sau a raioanelor infectate radioactiv, cu substanţe toxice de
luptă sau mijloace biologice, va coopera strîns sau chiar va primi în subordine elemente de cercetare din
cadrul formaţiilor de apărare civilă.
La darea semnalului de înştiinţare, cercetaşii trebuie să îmbrace repede mijloacele de protecţie
individuală şi să continue îndeplinirea misiunii.
Cînd se constată existenţa infectării radioactive, cu substanţe toxice de luptă sau cu mijloace
biologice, fiecare cercetaş trebuie să folosească, la ordin sau din proprie iniţiativă, mijloacele de protecţie
individuală pe care le are în înzestrare.
Porţiunile de teren infectate radioactiv se trec de către subunităţi (cercetaşi) cu mijloace de transport
proprii, folosind cele mai eficace procedee faţă de situaţia concretă, astfel:
- din mişcare, fără a aştepta scăderea nivelului de radiaţie;
- prin ocolirea raioanelor (porţiunilor) de teren cu niveluri mari de radiaţie;
- după scăderea nivelului de radiaţie.
Raioanele de teren infectate cu substanţe toxice de luptă şi cu mijloace biologice, de regulă, se
ocolesc. Cînd acest lucru nu este posibil, traversarea lor se execută pe direcţiile şi itinerarele cele mai
scurte, folosindu-se mijloacele de protecţie individuală.
In toate situaţiile, procedeul folosit trebuie să asigure îndeplinirea la timp a misiunilor. precum şi o
iradiere (infectare) cît mai redusă a personalului.
La executarea trecerii prin raioanele (porţiunile) de teren infectat, în funcţie de natura infectării,
starea timpului si caracterul terenului, personalul subunităţilor trebuie să folosească mijloacele de protecţie
individuală, astfel:
- în teren infectat radioactiv: pe timp uscat si cu vînt, în condiţiile formării prafului şi pe timp de
viscol, cînd trecerea se executa pe autovehicule - numai măştile contra gazelor; cînd deplasarea se executa
pe jos - măştile contra gazelor şi completele de protecţie. Pe timp umed, după ploaie sau ninsoare,
personalul execută trecerea pe autovehicule, fără folosirea mijloacelor de protecţie individuală; cei care trec
pe jos folosesc completele de protecţie;
- în teren infectat cu substanţe toxice de luptă sau cu mijloace biologice, indiferent de starea
timpului, cînd trecerea se execută cu autovehicule - numai măştile contra gazelor (dacă geamurile şi
obloanele sînt bine închise); cercetaşii care executa trecerea pe jos - măştile contra gazelor şi completele de
protecţie.
Cînd subunităţile de cercetare acţionează timp îndelungat într-un teren infectat radioactiv, cu un
nivel de radiaţie pînă la 5 roentgeni pe oră, comandanţii acestora pot permite cercetaşilor să scoată masca
contra gazelor de pe figură timp de 30-60 minute la fiecare 4 ore.
Timpul de staţionare fără masca contra gazelor pe figură, într-un teren cu nivel de radiaţie pînă la 3
roentgeni pe oră nu trebuie să depăşească 3 ore în decurs de 24 ore, iar într-un teren cu nivel de radiaţie
pînă la 5 roentgeni pe oră - cel mult 2 ore.
În raioanele infectate radioactiv, cu niveluri de radiaţie mai mari de 5 roentgeni pe ora, precum şi în
cele infectate cu substanţe toxice de luptă şi cu mijloace biologice, scoaterea măştii contra gazelor de pe
figură se permite numai in autovehicule şi adăposturi special amenajate.
Controlul dozimetric şi al infectării cu substanţe toxice de luptă a personalului, tehnicii de luptă,
echipamentului şi altor materiale ale subunităţilor se execută, de regulă, cu mijloace proprii.
Controlul infectării radioactive şi cu substanţe toxice de luptă a personalului, tehnicii de luptă şi a
altor materiale aparţinînd subunităţilor, se execută pe timpul şi după îndeplinirea misiunilor primite.
Controlul infectării radioactive se execută în afara raionului infectat, iar al infectării cu substanţe toxice de
luptă poate n executat atît în raionul infectat, cît şi în afara acestuia.
Tratarea specială constă în tratarea personalului, tehnicii de luptă, echipamentului, mijloacelor de
protecţie individuală şi a materialelor aflate asupra subunităţilor şi este parţială sau totală.
Tratarea specială parţială se execută cu ajutorul mijloacelor din înzestrare şi din zonă, fără a se întrerupe
desfăşurarea acţiunilor de cercetare.
În cazul infectării cu substanţe toxice de luptă, tratarea specială parţială se execută imediat după
producerea infectării, începînd cu personalul şi continuînd cu armamentul şi tehnica de luptă.
In cazul infectării radioactive sau cu mijloace biologice, tratarea specială parţială se execută, de regulă,
după ieşirea din raionul infectat. imediat ce situaţia permite. Dacă subunităţile sînt nevoite să acţioneze
tîmp îndelungat în teren infectat, tratarea specială parţială se poate executa şi în raionul infectat repetîndu-
se obligatoriu după ieşirea din acesta. Tratarea parţială a personalului se execută după dezactivarea şi
dezinfectarea parţială a armamentului şi materialelor respective.
În situaţia că personalul şi materialele sînt infectate concomitent radioactiv, cu substanţe toxice de
luptă şi cu mijloace biologice, la executarea tratării speciale parţiale se neutralizează în primul rînd
substanţele toxice de luptă.
10
 Tratarea specială totală se execută în afara raionului infectat, cu forţele şi mijloacele proprii de
regula, după îndeplinirea misiunilor primite, iar uneori imediat ce situaţia permite, în funcţie de natura
infectării şi modul în care s-a produs aceasta.
Dezactivarea, degazarea şi dezinfectarea terenului se face în locurile strict necesare şi numai
dacă acestea nu pot fi ocolite sau schimbate de către subunităţile de cercetare.
Pentru prevenirea, stingerea (localizarea) incendiilor, în cadrul subunităţilor de cercetare, în
raport de situaţie, se iau următoarele măsuri;
- se verifică şi completează mijloacele de stingere a incendiilor şi se îndepărtează toate obiectele
inflamabile care se găsesc în raionul ocupat de subunitate şi în apropierea acestuia;
- se amenajează lucrările genistice în mod suplimentar, împotriva aprinderii, iar pentru mascare vor
fi folosite materiale greu inflamabile;
- se formează echipe pentru stingerea (localizarea) incendiilor şi se stabilesc misiunile acestora;
- se recunosc noi raioane de dispunere a subunităţilor pe care să le ocupe la ordin.
Protecţia împotriva mijloacelor incendiare se realizează prin:
- evitarea, pe cît posibil, a comunicaţiilor care trec prin raioane cu vegetaţie uscată şi ocolirea
porţiunilor de teren pe care s-au întrebuinţat mijloace incendiare;
- mărirea distanţelor între autovehicule şi a vitezei de marş, pentru ieşirea cît mai repede din zona
incendiată, in cazul ca aceasta nu a putut fi ocolită;
- întrebuinţarea pentru protecţie, a pelerinelor, foilor de cort, prelatelor şi altor mijloace; în situaţia
că echipamentul de protecţie a ars, după părăsirea focarelor de incendiu, el trebuie înlocuit;
- folosirea adăposturilor, şanţurilor, gropilor, tranşeelor şi a altor lucrări care pot asigura protecţia
personalului. Militarii care se adăpostesc în astfel de lucrări, precum şi cei care se află in transportoarele
blindate, îmbracă masca contra gazelor, deoarece prin ardere iau naştere gaze toxice puternic iritante.
Lichidarea urmărilor atacului cu mijloace incendiare se face astfel:
- se sting în primă urgenţă flăcările de pe părţile neacoperite ale corpului şi de pe echipament.
Substanţele care ard nu se sting cu mîna neprotejată, ci acoperind locul respectiv cu pelerina de protecţie,
foaia de cort sau cu pămînt umezit. În situaţia că flăcările au cuprins o mare parte a corpului, cercetaşul va
căuta să le stingă prin rostogolire pe pămînt sau prin acoperire cu pelerina, pămînt sau nisip. După stingere,
porţiunile arse ale echipamentului se înlătură prin tăiere, iar pe locurile arsurilor de pe piele se aplică
pansamente ude, care se menţin umezite. Dacă apar tulburări respiratorii, provocate de intoxicarea cu fum
sau oxid de carbon, se dă ajutor prin respiraţia gura la gură;
- se evacuează răniţii cu arsuri grave în locuri nepericlitate (în primul rînd cei aflaţi in transportoare
blindate şi în adăposturi), unde li se asigură asistenţa strict necesară, pînă la acordarea unui ajutor calificat;
- se sting incendiile de pe tehnica de luptă, materiale şi echipament, folosindu-se extinctoare, pămînt,
nisip, noroi, zăpadă, prelate, huse. La transportoarele blindate incendiate se vor stinge mai intîi flăcările de
la rezervoarele de carburanţi, apoi de la motor şi de la anvelope. Locurile în care se află depozitată muniţia
sau alte materiale explozive, se acoperă cu pămînt. Imediat ce flăcările au fost stinse, substanţele incendiare
se îndepărtează cu grijă apoi se ard, deoarece se pot reaprinde.
În toate situaţiile de folosire de către inamic a mijloacelor incendiare, vor fi stinse în primul rînd
focarele care periclitează îndeplinirea misiunilor şi capacitatea de luptă a subunităţii de cercetare.

REGULILE EXECUTĂRII TRAFICULUI RADIO ÎN FONIE

Pentru realizarea legăturii radio se primesc caracteristici de lucru (indicative, frecvenţe, chei,
parole) şi indicaţii asupra modului de folosire a staţiilor radio.
Caracteristicile de lucru radio pentru subunităţile de cercetare se memorează de către toţi cercetaşii
fără a se înscrie pe etichetele de pe panourile frontale ale staţiilor.
ESTE STRICT INTERZIS LUCRUL ÎN EMISIE FARA APROBARE SI TRANSMITEREA
ÎN CLAR A DATELOR CARE CONSTITUIE SECRETE MILITARE Şl DE STAT.
Transmiterile cercetaşilor trebuie să fie extrem de clare şi foarte scurte, pentru a se exclude
posibilitatea goniometrării locului staţiei de către inamic.
In reţeaua radio, staţia radio a comandantului subunităţii de cercetare este staţia radio principală
(care coordonează executarea traficului radio). Indicaţiile transmise prin aceasta sînt obligatorii pentru toate
celelalte staţii radio din reţea.
Lucrul în reţea, impune o strictă disciplină. Staţiile stau pe recepţie şi trec în emisie numai cînd sînt
chemate sau au de transmis ordine (rapoarte).
Pentru veriricarea calităţii legăturii radio se folosesc următoarele expresii: „CUM MĂ AUZIŢI?”
Răspuns: „VĂ AUD BINE".

11
 Astfel de verificări se fac numai la stabilirea legăturii, după înlocuirea antenelor şi schimbarea
frecvenţelor.
Pentru intrarea în legătură a două staţii radio, apelul se face de către staţia chemătoare.
Cînd bruiajul radio este puternic sau pe frecvenţa de lucru au intrat staţii care nu cunosc parola, se
trece pe frecvenţa de rezervă, prin grija staţiei radio principală, folosindu-se codul sau semnalele stabilite
dinainte.
Exemple de efectuare a traficului radio in fonie
1. Stabilirea legăturii
- APEL : „FAGUL aici GAROAFA Receptie” (Indicativele şi frecvenţele sînt fictive).
- RASPUNS LA APEL: „Aici FAGUL Recepţie"
- Transmiterile pentru acord se fac la cererea: „FAGUL aici GAROAFA. Transmiteţi pentru acord -
Recepţie".
- Răspunsul: „Aici FAGUL AM INŢELES", după care se transmit timp de 10-15 secunde numerele
de la unu pînă la zece.
Repetarea cuvintelor sau cifrelor este permisă numai de două ori, cînd audibilitatea este redusă sau
se lucrează în condiţii de bruiaj intens.
2. Cererea şi darea parolei
- Cererea parolei: „GAROAFA aici FAGUL 444 Recepţie" sau „GAROAFA aici FAGUL LUNA
Recepţie".
- Darea parolei: „Aici GAROAFA 222 Recepţie" sau „Aici GAROAFA LUNETA Recepţie".
(„444" şi „LUNA" reprezintă formularea cererii „Daţi parola" iar ,,222'' şi „LUNETA" reprezintă „Parola").
3. Transmiterea comenzilor prin radio
- Transmiterea: PAUNUL aici MIERLA, continuaţi pe direcţia 46.52.7 Recepţie.
- Răspuns:„Aici PAUNUL continui pe direcţia 46.52.7 Recepţie" sau „Aici PAUNUL. Am înţeles
Recepţie".
4. Transmiterea ordinelor (rapoartelor)
- Transmitere: „PAUNUL aici MIERLA, raportaţi situaţia inamicului de la 51.82.3 Recepţie".
- Răspuns: „MIERLA aici PAUNUL la 51.82.3 inamicul dispune de 10 tancuri ... (tipul), 3
aruncătoare 120 mm şi 3 tunuri antitanc 100 mm. Recepţie" sau „MIERLA aici PÂUNUL, aproximativ 2
companii infanterie, avînd 17 transportoare blindate se deplasează pe direcţia 61.83.5, 62.23.1. La ora 09.51
capul coloanei era la C2.24.5. Viteza - 35 km. Recepţie".

5. Transmiterea semnalelor
- Transmiterea unui semnal: „MĂRUL, MĂRUL, MĂRUL aici CRINUL, CRINUL. Semnalul 700,
700 Recepţie".
- Confirmarea: „Aici MARUL, semnalul 700 Recepţie".

N 0 T A: - Cînd audibilitatea este bună, nu se mai transmit indicativele şi cuvîntul „Recepţie".

Răspunsul se dă scurt ,,Am înteles".

TOPOGRAFIA ŞI ORIENTAREA ÎN TEREN

Topografia militară este unul din principalele obiecte în pregătirea cercetaşului. Dacă el nu posedă
cu bazele topografiei, nu are nici de al trimite în dispozitivul inamicului: el nu va fi în stare de a ieşi pătratul
stabilit, de a localiza obiectivul căutat, de a determina locul precis de dispunere şi competent de a transmite
coordonatele acestuia comandamentului superior.
Fiecare cercetaş este obligat de a poseda cu următoarele deprinderi:
- de a determina punctului său de staţionare ziua şi noapte (pe hartă);
- de a se orienta în teren cu harta şi busola, şi de asemeni fără ele;
- la pregătirea datelor pentru deplasare după azimute;
- la fotografierea obiectivelor inamicului şi de a trece pe hartă a datelor de cercetare pe hartă;
- la indicarea obiectivelor prin ochirea aviaţiei sale sau pentru corectarea focului de artilerie.

12
 Fiecare cercetaş trebuie să poată bine şi repede de a se orienta pe teren divers şi orice timp. Aceasta
determină caracterul acţiunilor lui. El nu trebuie, considerînd acţiunile lui pe ascuns, de a ieşi la drumuri, să
se apropie de localităţi, nu poate să se adreseze către populaţia locală cu scopul de a se convinge cu corecţia
orientării sau direcţiei deplasării. Itinerarul deplasării a cercetaşului (grupului de cercetare) poate să se
schimbe radical sau să devieze de datele precedente în legătură cu diverse circumstanţe. Misiunea
cercetaşului - de a introduce corectări în itinerarul deplasării şi precis de a ieşi raionul (obiectivul) stabilit.
Hărţile militare şi întrebuinţarea lor
Cercetaşul trebuie să poată de a folosi harta, în primul rînd, de a o citi.
Pentru aceasta este necesar în primul rînd de a determina care este scara hărţii şi de a şti semnele
topografice.
Distanţele dintre liniile reţeaua de coordonate

Scara hărţii Distanţele

Pe hartă, cm În teren, km

1:25 000 4 1

1:50 000 2 1

1:100 000 2 2

1:200 000 1 2

Scara hărţii se numeşte gradul de scădere a liniilor şi distanţelor pe hartă în dependenţă de

dimesiunile lor reale în teren.

Orientarea în teren cu busola

Busola se foloseşte pentru determinarea punctelor cardinale în teren şi pentru orientarea hărţii.
Busola este compusă din: corpul busolei cu capacul şi oglinda, acul magnetic mobil, aşezat în
centrul unui disc gradat, denumit cadran (fig.2. ), pe care sînt indicate şi punctele cardinale; gradaţiile sînt
reprezentate în grade sau miimi şi corespund punctelor cardinale, astfel:
- N (nord) = 0 (360) grade sau 6 000 miimi (60-00);
- E (est) = 90 grade sau 1 500 miini (15-00);
- S (sud) = 180 grade sau 3 000 miimi (30-00);
- V (vest) = 270 grade sau 4 500 miimi (45-00).

Fig. 2. Cadranul busolei

a) Pentru lucrul corect cu busola, trebuie să se respecte următoarele reguli:

13
 - pe timpul deplasării sau nefolosirii busolei, acul magnetic se blochează pentru a exclude
dereglarea şi uzarea lui;
- pe timp de noapte, înainte de folosire, părţile fosforescente ale busolei se expun timp de 10-15
minute la o sursă de lumină;
- locul de staţie trebuie să fie ales cît mai departe de obiectele metalice care pot influenţa acul
magnetic;
- pe timp de furtună şi ploi cu descărcări electrice, se va evita lucrul cu busola în apropierea liniilor
electrice de înaltă tensiune.
b) La folosirea busolei, cercetaşul trebuie:
- să aşeze busola în poziţie orizontală (pe pămînt, pe o masă, pe o buturugă), să lase liber acul
magnetic şi să verifice sensibilitatea acestui;
- să apropie de busolă un obiect metalic (baioneta, lopata etc.) şi să observe dacă acul magnetic se
deplasează din poziţia iniţială (de echilibru) pe direcţia corpului metalic; această operaţie se repetă de cîteva
ori;
- să urmărească dacă la îndepărtarea obiectului metalic acul magnetic revine repede în poziţia
iniţială. Aceasta înseamnă că acul magnetic este suficient de sensibil;
- dacă acul nu revine cu uşurinţă în poziţia iniţială sau revine foarte încet, să controleze vîrful
axului şi bucşa pe care acul este suspendat, în vederea remedierii defecţiunilor care s-au produs.
c) Pentru a afla direcţia nord şi celelalte puncte cardinale cu ajutorul busolei, cercetaşul
procedează astfel (fig. 3.):
- pune cifra zero (litera N) la indice, după care, ţinînd busola în mîna dreaptă (stîngă), la nivelul
ochiului, se roteşte cu grijă - privind în oglindă şi urmărind oscilaţia acului magnetic - pînă cînd săgeata
(vîrful) acestuia se suprapune cu indicele de pe busolă (litera N) - vîrful acului magnetic arată nordul
magnetic;
- fără a mişca busola şi avînd tot timpul săgeata la indice, vizează prin fereastra (orificiul) capacului
sau prin cătare şi ţel, spre un reper din teren, după care, închide busola şi uneşte printr-o linie imaginară -
locul de staţie cu reperul stabilit, determinînd astfel direcţia nord.
Pentru a afla şi celelalte puncte cardinale, cercetaşul, fiind cu faţa în direcţia nord, execută succesiv
cîte o întoarcere de 90 de grade la dreapta pentru a stabili: direcţia est (E); sud (S); vest (V).

Fig. 3. Poziţia busolei pentru determinarea punctelor cardinale

14
 Locul de staţie se determină cu ajutorul formelor de relief si a detaliilor de planimetrie din
împrejurimi (pod, casă, drum, cale ferată, piatră kilometrică, pădure etc.), stabilindu-se depărtarea şi
direcţia unde se află cercetaşul fată de aceste detalii, funcţie de punctele cardinale respective.
(Exemplu: mă găsesc la 300 m vest casa izolată şi 500 m sud-vcst pădurea GORGAN).
d) Pentru determinarea azimutului unei direcţii cu busola, cercetaşul procedează în felul
următor:
- deschide capacul busolei şi ridică oglinda la 45-50 grade, verifică sensibilitatea acului magnetic,
după care ridică busola, în poziţie orizontală, la înălţimea ochilor;
- execută vizarea spre un reper din teren, folosind ferestruicile din capacul busolei, după care, fără a
modifica poziţia busolei faţă de reper, roteşte cadranul pînă ce litera ,,N'' (de pe cadran) se suprapune peste
săgeata acului magnetic şi apasă cu degetul pe butonul de fixare (blocare) al acestuia;
- lasă busola în jos, execută citirea gradaţiunii de pe cadran, în dreptul indicelui de sub oglindă şi
notează (memorizează) valoarea acesteia care de fapt este azimutul direcţiei respective;
- uneşte printr-o linie imaginară - locul de staţie cu reperul determinat cu ajutorul busolei - prin
vizare directă, stabilind astfel direcţia azimutului. Pe baza direcţiei stabilite se execută deplasarea.

Orientarea hărţii cu ajutorul busolei

Pentru a orienta harta cu ajutorul busolei, se procedează în felul următor:
- se întinde harta perfect orizontal;
- se deschide capacul busolei şi se ridică oglinda la 45-50 grade;
- se roteşte cadranul busolei pînă ce litera ,,N" a ajuns în dreptul indicelui, se verifică sensibilitatea
acului magnetic si se blochează;
- se aşază busola pe cadrul interior (de est sau de vest) al hărţii (fig. 4 a) astfel încît linia
imaginară ,.N" (nord) - S (sud) de pe cadranul busolei, să se suprapună pe linia care marchează cadrul
hărţii;
- se deblochează acul magnetic şi se roteşte harta împreună cu busola (urmărind permanent ca
busola să nu-şi schimbe poziţia stabilită). pînă cînd săgeata acului magnetic vine în dreptul indicelui (litera
N), de pe cadran (fig. 4 b).
Cînd ultima operaţiune a fost terminată, se consideră că harta a fost orientată, fără a se lua în calcul
şi declinaţiile magnetice.
Acest procedeu de orientare nu este suficient de precis, deoarece marginea de est (vest) a hărţii,
reprezintă, de fapt meridianul geografic, iar acul busolei indică direcţia meridianului magnetic, care nu
coincide cu cel geografic. Unghiul format între meridianul geografic, si cel magnetic (fig. 4) se numeste
declinaţie magnetică. Declinaţia poate fi: estică (pozitivă) - atunci cînd acul magnetic se abate spre est faţă
de meridianul geografic (fig. 5a) sau vestică (negativă) - atunci cînd el se abate spre vest (fig. 5 b).

a) Harta neorientată b) Hartă orientată cu declinaţia 0 (zero)

15
Fig.4. Orientarea hărţii cu ajutorul busolei, fără a se ţine seama de declinaţia magnetică
Pentru a orienta precis harta cu ajutorul busolei trebuie să se ţină seama de declinaţia magnetică (fig. 5.).

Fig. 5. Schema existentă pe marginea hărţii care arată declinaţia magnetică şi convergenţa
meridianelor
Cînd nu există posibilitatea să se desfacă harta pentru a aşeza busola pe cadrul ei interior (est sau
vest), busola poate fi aşezată pe liniile verticale ale caroiajului rectangular. In atest caz, trebuie sa se aplice
corecţia de direcţie, deoarece direcţia liniilor verticale ale caroiajului rectangular nu corespunde cu direcţia
meridianului geografic.
Pentru a orienta corect harta, acul busolei - în momentul rotirii hărţii - trebuie adus la o gradaţiune
corespunzătoare valorii şi semnului acestei corecţii, care este înscrisă (desenată) sub cadrul de sud al hărţii
(fig. 4). Această corecţie nu se aplică dacă valoarea ei este mai mică decît valoarea unei gradaţii a busolei,
considerîndu-se că direcţia liniilor verticale ale caroiajului rectangular coincide cu direcţia meridianului
magnetic.
Modul cum se orientează harta corect, în raport de declinaţia magnetică, se arată în fig. .
In exemplul din fig. 6 a, se observă că acul magnetic este deplasat spre est cu 15°, faţă de litera N
de pe cadran şi arată declinaţia magnetică estică (pozitivă); din fig. 6 b, se observă că acul magnetic se
abate spre vest faţă de litera N de pe cadran, la o depărtare egală cu valoarea declinaţiei respective şi arată
că declinaţia magnetică este vestică (negativă).
In toate situaţiile care necesită orientarea hărţii cu busola, trebuie să se evite staţionarea în apropierea unor
obiecte metalice (construcţii, tehnică de luptă) care au influenţă asupra acului magnetic.

a) Hartă orientată cu declinaţie b) Hartă orientată cu declinaţie

magnetică negativă magnetică pozitivă

Fig. 6. Orientarea hărţii cu ajutorul busolei, ţinînd seama de declinaţia magnetică

16
 Determinarea punctelor cardinale după aştri şi prin alte procedee
a) După poziţia Soarelui
La executarea orientării, cercetaşul trebuie să ţină seama că Soarele se află în următoarele poziţii:
LUNA
Poziţia Februarie, martie, Mai, iunie, iulie Noembrie, decembrie,
Soarelui aprilie, august, ianuarie
septembrie, octombrie
La est La ora 6 La ora 8 Nu se vede
La sud La ora 12 La ora 12 La ora 12
La vest La ora 18 La ora 18 Nu se vede
În zilele lunilor în care Soarele nu se observă cînd răsare sau apune la orele prevăzute în tabel,
metoda do orientare poate fi folosită numai cu aproximaţie.
b) După Soare şi ceas
Pentru orientarea în teren cu ajutorul ceasului si Soarelui, cercetaşul aşează ceasul în plan orizontal
(în podul palmei, pe o masă, buturugă etc.) şi îl roteşte pînă cînd acul orar va fi îndreptat perfect spre soare
(fig. 6).

Fig. 7. Determinarea punctelor cardinale cu ajutorul Soarelui şi ceasului

La unghiul format de acul orar şi linia imaginară ce trece prin cifra 12 de pe cadran, se duce o
bisectoare marcată cu un pai sau beţişor; vîrful bisectoarei dinspre deschizătura unghiului va indica direcţia
sud, iar direcţia opusă nordul.

c) După Steaua Polara

Pe timpul nopţii, punctele cardinale se pot afla numai după ce s-a stabilit direcţia spre Steaua
Polară, care indică întotdeauna direcţia nord.
Pentru a găsi pe bolta cerească Steaua Polară, care face parte din constelaţia „Carul mic" (Ursa
mică). se procedează astfel:
- găsim constelaţia „Carul mare" (Ursa mare), care se prezintă sub forma unui grup de 7 stele
strălucitoare, suficient de vizibile (fig. 8.);
- prelungim imaginar în sus o linie dreaptă care uneşte ultimele două stele (roţi) din dreapta (a şi ,3)
ale „Carului mare" şi măsurăm pe această linie de aproximativ 5 ori depărtarea dintre cele două stele (roţi).
Steaua Polară se află în partea de sus a „Carului mic" şi este cea mai luminoasă stea din această parte a
carului.

17
 Steaua polară

Carul mic

Carul mare

Fig. 7. Stabilirea Stelei Polare

d) După Lună
Punctele cardinal se put determina cu aproximaţie, cînd luna se găseşte în următoarele poziţii(fig. 9.):

Fazele Lunei La ora 18 La ora 24 La ora 6

Primul pătrar (se La sud La vest ______
observă jumătatea din
dreapta Lunii)
Lună plină (se observă La est La sud La vest
tot discul Lunii)
Ultimul pătrar (se _______ La est La sud
observă jumătatea din
stînga Lunii)

1 3

Fig. 9. Fazele Lunii:

1 – primul pătrat; 2 – Lună plină; 3 – ultimul pătrat

Orientarea după anumite obiecte din teren şi fenomene din natură

In afară de procedeele descrise, orientarea în teren se face şi pe baza observaţiilor asupra unor
obiecte sau fenomene din natură, ca de exemplu:
18
 - pe partea dinspre nord a tulpinii, copacii au coaja neregulată, crăpată, umedă şi uneori acoperită cu
muşchi;
- inelele de creştere anuală, observate la trunchiurile copacilor tăiaţi, sînt mai îndepărtate unele de
altele în partea dinspre sud şi mai apropiate în partea de nord;
- la copacii izolaţi sau la cei de la marginea pădurilor, ramurile şi frunzele sînt mai dese în partea de
sud;
- stîncile şi pietrele mari sînt acoperite de muşchi pe partea dinspre nord;
- zăpada se menţine timp mai îndelungat în partea de nord a clădirilor, pomilor şi pe versanţii
înălţimilor si se topeşte mai repede în partea de sud;
- la bisericile ortodoxe altarele se află în partea de est, iar la cele catolice spre vest;
- muşuroaiele de cîrtiţă au găurile orientate spre nord.

Determinarea timpului local fără ceas

La pierderea sau deteriorarea ceasului timpul local cu precizia relativă se poate de determinat după
busolă, măsurînd azimutul după Soare. Determinînd azimutul, valoarea lui este necesar de împărţit la 15
(mărimea întoarcerii a Soarelui pentru o oră), numărul primit va indica timpul local în momentul citirii lui.
Exemplu, azimutul după Soare constă de 1800,atunci timpul local va fi ora 12.
Timpul local deasemeni se poate determina după glasul păsărilor:

Timpul deşteptării Pasărea Arealul Sezonul

1 noaptea Privighetoare Dumbravă,parcuri,grădin Aprilie – septembrie
i
2 noaptea Cocoşul Cîmpii, lunci Mai – octombrie
3 noaptea Cucul Cîmpii, lunci Aprilie – septembrie
4 dimineaţa Graur Păduri, parcuri Martie - octombrie
Codobatura Păduri, parcuri Martie - octombrie
5 dimineaţa Vrabie Păduri, parcuri

Determinarea vizuală a distanţelor pînă la obiecte

Cu ochiul neînarmat se poate probabil de determinat distanţa pînă la ţinte (obiective) în măsura
vizibilităţii. Cercetaşul cu agerimea ochiului normală poate să vadă şi deosebi unele obiecte cu următoarele
distanţe limitate, date în tabel:

Vizibilitatea
Obiectele şi indiciile km
Clopotniţe, turnuri, case mari pe fonul cerului 15-18
Localităţi 10-12
Mori de vînt şi aripele lor 11
Sate şi case mari aparte 8
Ţevile uzinelor 6
Casa mici aparte 5
Ferestrele în case (fără detalii) 4
Ţevile de pe acoperiş 3
Avioanele pe pămînt, tancurile pe loc 1,2-1,5
Tulpina copacilor, stîlpii liniilor de comunicaţii, oamenii ( ca puncte îndepărtate), 1,5
căruţe pe drumuri
Mişcarea picioarelor a omului mergător (calului) 0,7
Mitralieră pe afet, aruncător de mine, instalaţie de lansare portabil, parii barajelor 0,5
Mişcarea mînelor, se vede capul omului 0,4
Mitralieră de campanie, culoarea şi părţile îmbrăcămintei 0,25-0,3
Oale pe acoperiş, frunzele copacilor, sîrma la pari 0,2
Bumbii şi cataramele, detaliile armamentului soldatului 0,15-0,17
Formele feţei, laba mînii, depaliile armamentului de infanterie 0,1
Ochii omului în formp de puct 0,07

19
 Albul ochiului 0,02

E necesar de a avea în consideraţie, că în tabel sînt date distanţele limitate, de la care se încep să se
observe obiectele. De a se folosi de tabelul dat ca îndreptar nu se recomandă. Fiecare cercetaş trebuie
individual pentru sine de a preciza aceste date.
Dimensiunile liniare a unor obiecte

Denumirea obiectelor Înălţimea (m) Lungimea (m) Lăţimea (m)

Statura omului mijlociu (în încălţăminte) 1,65-1.75 - -
Puşcaşul în genunchi 1,05-1,20 - -
Stîlp de telegraf 6,00 - -
Pădure amestecată obişnuită 6,50-8,40 - -
Cantonul paznicului de barieră 4,00 - -
Casă cu un nivel (cu acoperiş) 6-8 - -
Călăreţ 2,20-2,30 - -
Tanc 2,30-2,70 6,8-7,7 3,1-3,7
TAB şi MLI 1,8-2,0 4,6-6,5 2,5-2,7
Un nivel a casei capitală de locuit 3-4 - -
Un nivel a clădirii industriale 5-6 - -
Distanţa dintre stîlpii liniilor de comunicaţii - 50-60 -
Distanţa dintre suporturile reţelei electrice de - 100 -
tensiune înaltă
Ţeava uzinei 30 - -
Vagon de pasageri (metalic) 4,25 24-25 2,75
Vagoane de marfă:
cu patru roţi 3,8 7,2 2,75
cu opt roţi 4 13,6 2,75
Vagon-cisternă:
cu patru roţi 3 6,75 2,75
cu opt roţi 3 9 2,75
Platformă de cale ferată:
cu patru roţi 1,6 9,2 2,75
cu opt roţi 1,6 13 2,75
Autovehicol:
de transport 2 5-6 2-2,5
autoturism 1,5-1,8 4-5 1,5
Mitralieră de calibru mare greu 0,75 1,65 0,75
Mitralieră pe afet 0,5 1,5 0,5
Motociclist pe motocicletă cu ataş 1,5 2 1,2

PRINCIPALELE INDICII DE DESCOPERIRE A INAMICULUI

In vederea procurării datelor si informaţiilor necesare, atenţie deosebită trebuie acordată cunoaşterii
şi folosirii la maximum a indiciilor după care se descoperă prezenţa şi activitatea inamicului, în raport de
situaţia tactică şi caracterul acţiunilor de luptă.
Indicii de descoperire pot fi exploataţi numai dacă sînt analizaţi şi interpretaţi cu atenţie pe baza
cunoaşterii temeinice a particularităţilor şi specificului fiecărei categorii de obiective, activităţi şi acţiuni ale
inamicului; ei dau posibilitate cercetaşilor să determine cu mai multă uşurinţă valoarea, compunerea,
activităţile, si acţiunile inamicului.
1. Indicii de descoperire a lucrărilor genistice:
- identificarea pe teren a unor linii frînte, de o culoare mai închisă faţă de mediul înconjurător, sau a
unor valuri continue de pămînt, de formă sinuoasă, care prin coloritul lor se deosebesc de terenul
înconjurător; acestea pot fi orientate paralel, oblic sau perpendicular faţă de linia frontului;
- prezenţa unor plase de mascare şi a vegetaţiei uscate, folosite pentru mascarea lucrărilor genistice;
- descoperirea unor militari care se deplasează prin lucrări (tranşee, şanţuri de comunicaţie);
- apariţia la suprafaţa solului a turelei sau ţevii tunului (mitralierei) pe timpul executării tragerilor;

20
 - poteci, cărări, tranşee sau şanţuri de comunicaţie care fac legătura între amplasamente, adăposturi
sau poziţii de tragere;
- zgomotul, , fumul şi praful produs pe timpul executării focului de către inamic, iar pe timp de
noapte, lumina de la gura ţevii;
- prezenţa unor mijloace tehnice care execută lucrări de amenajare genistică a terenului.
2. Indicii de descoperire a lucrărilor genistice din raioanele forlificate:
- prezenţa unor ridicături de pămînt uniforme, avînd uneori tranşee (.şanţuri de comunicaţie) între
ele;
- descoperirea unor poteci care conduc către partea opusă a ridicăturilor de pămînt;
- existenţa unor crenele orientate în diferite direcţii; culoarea mai închisă a vegetaţiei sau mediului
înconjurător, ca urmare a tragerilor executato din interiorul cazematelor;
- executarea tragerilor cu armament automat şi tunuri, fără a se descoperi prezenţa militarilor;
- zgomotul produs de tragerile executate din cazemate este redus, iar fumul rezultat persistă mai
mult;
- existenţa între ridicăturile de pămînt (lucrările de fortificaţii) a unor obstacole şi baraje (do sîrmă,
colţi şi şanţuri antitanc etc,).
3. Indicii de descoperire a unui cîmp de mine:
- pete mici de iarbă sau de pămînt uscat, care apar sub forma unei table de sah, reprezentînd locurile
unde au fost plantate minele;
- existenţa unor săpături în diferite locuri;
- vegetaţia veştejită in anumite raioane sau pe unele direcţii, în special iarba şi boscheţii;
- sîrmă subţire, bine mascată si ancorată cu un capăt de copaci sau ţăruşi, folosită pentru
declanşarea prin surprindere a unor tipuri de mine;
- existenţa unor porţiuni de teren delimitate. avînd în anumite locuri indicatoare pentru ocolirea sau
pentru marcarea culoarelor de trecere.
4. Indicii de descoperire a unui post de observare:
- existenţa unui adăpost (amplasament) acoperit sau descoperit, avînd 2-3 crenele pe direcţiile de
observare:
- reflectarea razelor solare în lentilele sau părţile metalice ale aparaturii de observare şi
armamentului;
- venirea sau plecarea unor militari din acelaşi loc, activitate care se repetă la anumite ore (indicînd
schimbarea observatorilor, aducerea hranei etc,);
- existenţa unor cărâri şi a cablului telefonic care converg către locul unui adăpost;
- identificarea unor spărturi sau puncte de culoare mai închisă în ziduri, acoperişuri. coşuri, precum
şi diferite amenajări în coroanele copacilor şi în alte locuri favorabile observării.
5. Indicii de descoperire a unui punct de comandă:
- existenţa unor drumuri circulate intens de autovehicule, care converg spre anumite acoperiri;
- intrarea si ieşirea frecventă din raion a unor autovehicule, îndeosebi autospeciale şi de
comandament;
- existenţa unor militari (subunităţi) de pază, de comenduire şi îndrumare a circulaţiei, în special la
intrările şi ieşirile din raion;
- descoperirea unor linii telefonice, care converg către acelaşi raion;
- existenţa autostaţiilor radio şi radioreleu cu antene instalate pe înălţimile din apropiere, precum şi
zgomotul unor grupuri electrogene;
- amenajarea sau existenţa unor terenuri de avertizare a elicopterelor în apropierea raionului
respectiv;
- existenţa parcurilor de autovehicule, în care predomină cele de comandament;
- prezenţa artileriei antiaeriene şi a staţiilor de radiolocaţie în apropierea raionului.
6. Indicii de descoperire a inamicului in pădure si în localitate:
- descoperirea în păduri (localitate) a unor deplasări frecvente ale militar lor si autovehiculelor;
- existenţa fumului deasupra pădurii sau clădirilor (ca urmare a funcţionării bucătăriilor) şi a unor
zgomote de motoare;
- în localităţi, circulaţia limitată a populaţiei, în special după lăsarea întunericului, uneori evacuarea
acesteia;
- deplasarea pe cărări, poteci (străzi) a militarilor înarmaţi, ca agenţi de legătură şi patrule;
- camuflarea pe timp de noapte a luminilor;
21
 - existenţa în grădini, livezi sau locuri virane a bucătăriilor de campanie;
- prezenţa unor antene sau a firelor telefonice întinse spre "pădure (localitate) şi în interiorul ei;
- existenţa lucrărilor genistice şi a subunităţilor de siguranţă la marginea pădurii (localităţii) şi a
îndrumătorilor do circulaţie (posturilor de comenduire) la intrare (ieşire) şi în interiorul acestora.
În localităţi mici şi apropiate de linia frontului, se constată, de regulă, o linişte deosebită şi o
circulaţie foarte limitată a militarilor şi autovehiculelor.
7. Indicii de descoperire a inamicului aflat în staţionare şi în raioanele de concentrare:
- existenţa militarilor şi autovehiculelor de diferite tipuri, dispuse în acoperiri (păduri, crînguri,
livezi) şi a urmelor lăsate de acestea;
- raioanele da staţionare au o suprafaţă mai mică, iar subunităţile se află uneori în coloană, pe
comunicaţii, orientate câtre direcţia în care urmează să se deplaseze;
- prezenţa unor militari şi subunităţi de pază şi siguranţă în apropierea raioanelor de dispunere a
trupelor;
- desfăşurarea unor activităţi variate (executarea de lucruri genistice, curăţatul armamentului,
repararea tehnicii, completarea plinurilor) ,si intensificarea transporturilor de materiale către raioanele
respective;
- dispunerea artileriei antiaeriene în poziţii de-a lungul comunicaţiei şi pe înălţimile din apropierea
raionului de concentrare (staţionare) a trupelor;
- existenţa unor drumuri circulate care fac legătura între comunicaţia principală şi raionul de
concentrare (staţionare) a trupelor;
- descoperirea inamicului după diferite surse de lumină si zgomot, care pot fi văzute şi auzite pe
timp de noapte;
- existenţa legăturilor fir între raioanele de dispunere a subunităţilor;
- apariţia fumului de la bucătării deasupra acoperirilor în care sînt dispuse trupele.
In raioanele unde a staţionat inamicul se vor cerceta cu atenţie urmele lăsate de autovehicule,
documentele şi scrisorile personale, ambalajele râmase de la alimente, muniţii (cutii de conserve, de
muniţie, pachete de ţigări), pentru a stabili pe cît posibil natura, compunerea şi valoarea unităţilor,
apartenenţa naţională, moralul militarilor si caracterul activităţilor desfăsurate.
8. Indicii de descoperire a coloanelor inamicului aflate în deplasare:
- recunoaşterea itinerarelor de către grupe mici de ofiţeri şi apariţia unor subunităţi de cercetare şi
de geniu;
- amenajarea diferitelor porţiuni de drum şi consolidarea podurilor slabe sau a locurilor de
varientare;
- instalarea la intersecţii a îndrumătorilor de circulaţie şi a unor indicatoare de orientare;
- zborul unor avioane si elicoptere de recunoaştere de-a lungul itinerarelor;
- recunoaşterea şi cercetarea unor raioane din apropierea comunicaţiilor în care urmează să
staţioneze trupele;
- deplasarea unor subunităţi de siguranţă, a trupelor şi tehnicii de luptă în coloană pe diferite
comunicaţii;
- prezenţa artileriei antiaeriene în apropierea punctelor obligate de trecere şi în lungul itinerarelor de
deplasare.
Cînd trupele execută marşul pe comunicaţii pietruite sau drumuri de pămînt şi terenul este uscat,
trupele pot fi descoperite după zgomot şi după praful care se ridică în urma coloanelor, a cărui densitate şi
înălţime variază în raport de mijloacele care se deplasează şi de viteză.
Pe timp de noapte, pe lîngă zgomotul produs, deplasarea trupelor poate fi uşor descoperită după
luminile farurilor, stopurilor si lanternelor de poziţie ale autovehiculelor.
9. Indicii de descoperire a pregătirilor inamicului pentru trecerea la ofensivă:
- amenajarea unor poziţii de tragere pentru mijloacele de foc, mai aproape de limita dinainte a
dispozitivului de luptă si apariţia mai multor subunităţi de artilerie, aruncătoare şi tancuri;
- intensificarea convorbirilor telefonice, telegrafice (radioreleu) şi a circulaţiei agenţilor de legătură;
- intensificarea recunoaşterilor şi a acţiunilor de cercetare (luptă) în diferite raioane;
- organizarea de noi posturi de observare, puncte de comandă şi intensificarea acţiunilor aviaţiei şi
elicopterelor de cercetare;
- amenajarea de noi drumuri (căi de pătrundere) în special dinapoi către limita dinainte;
- executarea de către inamic a unor regrupări şi înlocuiri de trupe;
- apariţia unor tancuri-dragoare şi subunităţi de geniu în apropierea liniei frontului şi executarea
culoarelor prin baraje;

22
 - completarea unităţilor şi marilor unităţi cu personal şi tehnică de luptă şi intensificarea
transporturilor rutiere, îndeosebi pe timp de noapte;
- apariţia unor noi depozite de muniţie, carburanţi-lubrifianţi, alimente şi alte materiale în
adîncimea dispozitivului de luptă al trupelor din contact.
Indicii principale care duc la descoperirea pregătirilor inamicului pentru trecerea la ofensivă pe
timp de noapte, sînt:
- desfăşurarea unor activităţi intense în poziţiile de tragere ale artileriei, mijloacelor de atac nuclear
şi chimic, odată cu lăsarea întunericului;
- executarea unor trageri de reglaj înainte de lăsarea întunericului;
- descoperirea proiectoarelor şi altor mijloace de iluminare a cîmpului de luptă;
- prezenta pe comunicaţii a unor subunităţi de îndrumare a circulaţiei, cu mijloace luminoase de
semnalizare;
- afluirea de noi forţe şi intensificarea zgomotelor în adîncimea dispozitivului inamicului;
- amplasarea de repere (indicatoare) luminoase pe direcţiile de acţiune şi pe itinerarele apropiate de
limita dinainte a dispozitivului de luptă al inamicului.
10. Indicii de descoperire a pregătirilor inamicului pentru trecerea la apărare:
- retragerea unor subunităţi din contact şi executarea de regrupari, în vederea realizării
dispozitivului de apărare şi creării de rezerve;
- pregâtirea şi ocuparea unor aliniamente de apărare în adîncime, cu forţe retrase sau aduse din
adîncime;
- executarea de lucrări genistice dezvoltate şi baraje (obstacole) pe aliniamente favorabile (forme
dominante de teren, cursuri de apa etc.);
- dispunerea punctelor de comandă mai în adîncime faţă de limita dinainte şi executarea, la acestea
a unor lucrări genistice mai dezvoltate;
- dezvoltarea treptată a sistemului de transmisiuni cu fir;
- dispunerea mai în adîncime a formaţiunilor de servicii.
11. Indicii de descoperire a inamicului care execută înlocuiri sau îşi retrage subunităţile de la
contact:
- executarea unor trageri de artilerie şi aruncătoare, a unor zboruri de aviaţie (elicoptere) în scopul
mascării zgomotelor produse de câtre subunităţile care se înlocuiesc sau se retrag;
- intensificarea focului pe limita dinainte şi a acţiunilor de cercetare în raioanele mai importante;
- deplasarea unor subunităţi inamico către adîncimea dispozitivului său de luptă;
- modificări în sistemul de foc al inamicului, predominînd tragerile executate cu armamentul
automat;
- executarea unor baraje şi obstacole la flancuri, în intervale şi pe direcţiile de retragere ale
subunităţilor inamicului;
- organizarea acţiunilor de luptă pe noi aliniamente din adîncime şi apariţia unor obiective false pe
aliniamentele părăsite de subunităţile inamicului;
- intensitatea iluminării de către inamic a terenului din faţa dispozitivului de luptă - pe timp de
noapte.

EVADAREA ŞI SUPRAVIEŢUIREA

Evadarea din teritoriul inamic

Există două feluri de înapoiere: care durează un timp lung şi care durează un timp scurt. Evadatul
care are de parcurs un drum lung pentru înapoiere, poate fi prizonierul care a evadat dintru-un lagăr de
prizonieri din teritoriul inamicului. Evadaţii cu termen scurt de înapoiere pot fi prizonierii recent capturaţi,
care tocmai au evadat. Deosebirea dintre cele două grupuri este aceea că evadaţii cu termen scurt pot fi
înarmaţi şi echipaţi cu echipament care le poate ajuta, dar ei vor trebui să acţioneze neavînd un plan de
evadare. Evadaţii cu termen lung au dificultatea că deseori se află la o depărtare lungă de forţele proprii şi
sînt închişi în lagăre de prizonieri. Ei au totuşi timp să-şi planifice şi să-şi pregătească echipamentul
necesar. Esenţial e faptul că pot să-şi confecţioneze haine civile.
Înapoierea în termen scurt este mai bine desfăşurată în grupuri mici, de aproximativ 3-4 oameni.
Procurarea hranei
Întoarcerea în dispozitivul trupelor proprii (amice, zonă temperată), este mai uşoară la începutul
toamnei, cînd pot fi găsite fructe, nuci şi ciuperci, iar vremea nu este prea rece. Cel mai dificil timp pentru
înapoiere este în toiul iernii sau chiar la începutul primăverii; este rece şi există foarte puţină mîncare în
natură.

23
 Dacă evadarea a fost petrecută în zonă, unde trupele inamicului au susţinere de populaţia locală
procurarea hranei poate fi îngreunată, însă poţi încerca să-ţi procuri hrana de la ei, dar încearcă să eviţi orice
contact cu localnicii. La cunoştinţa de aşezare a unei ferme, de exemplu, ca tu să poţi dobîndi mîncare din
bucătărie sau grădina de zarzavaturi sau să faci o incursiune în coteţele de găini sau grajdurile de vaci. Ai
grijă, fermele au câini şi deranjarea lor poate să producă multă gălăgie.
Dacă intenţionezi să prinzi şi să tai o oaie ţine minte, că trebuie să scurgi sîngele într-un pîrău şi să
îngropi resturile – în caz de găsire locului de tăiere şi preparare de către localnici, ei pot să anunţe
inamicului.
În războiul convenţional şi neconvenţional există refugiaţi, care părăsesc locurile de trai. Acolo vor
fi posibil ceva provizii.
Odihna
Cel mai bine este să te deplasezi noaptea, verificînd deplasarea după stele.
Trăieşte cu ce ai în raniţă, luptă cu ce ai la centură şi supraveţuieşte cu ce ai în buzunare.
Evadatul se deplasează noaptea, cînd este frig, şi se odihneşte ziua, cînd este cald. Deasemeni
deplasarea pe timp de zi ridică riscul de descoperire de inamic. Pentru odihnă evită locurile unde este logic
să fii căutat. Încearcă să găseşti un loc de unde poţi observa apropierea echipelor de căutare şi în caz de
necesitate să ai un traseu de părăsire a locului de odihnă. Un mic tufiş de arbuşti poate fi mai bun decît o
pădure, cercetaşii şi echipele de căutare trec cu vederea mai repede tufişurile. Echipele de căutare pot avea
deasemeni şi cîni de căutare şi avea la dispoziţie elicoptere. Mascarea împotriva observării cît din aer atît şi
de la sol joacă un rol important.
Deghizarea în civil
Deghizarea în civil poate lua diferite forme. Cea mai simplă este haina sau o pelerină peste
uniformă ca să ascunzi culoarea sau modelul, sau poţi să găseşti haine civile care ţi se potrivesc şi arată
acceptabil. Dacă totul alegi ultima variantă aminteşteţi că în cazul în care eşti capturat civil şi înarmat,
inamicul te poate considera un terorist şi nu vei fi tratat conform regulilor de război.
Pentru deghizare ai nevoie de haine curate şi aparat de bărbierit. Civilii murdari li nebărbieriţi atrag
repede atenţia.
Elemente de reţinut
Dacă eşti capturat, cu cît evadezi mai repede, cu atît mai bine. Cu cît te deplasezi mai mult în
dispozitivul inamicului, cu atît mai meticulos vei fi percheziţionat, mai mult echipament îţi va fi luat iar
terenul va deveni mai nefamiliar.
Nu poţi aştepta a doua şansă; capturarea ar putea însemna moartea. Nu-ţi asuma riscurile. Înainte
de evadare gîndeştete dacă probabilitatea de a fi prins merită riscul.
Pregătirea este esenţială: şedinţele învăţate trebuie aplicate; echipamentul de evadare şi înapoiere
trebuie purtat pe sine în toate operaţiunile, nu în raniţă, iar tu trebuie să fii priceput în folosirea lor.
Specializarea în luptă fără armă este un avantaj considerabil, nu numai pentru rezistenţa fizică a
ostaticului, dar mai ales pentru promovarea unei concepţii mentale sănătoase.
Cea mai bună alegere este să treci rîul înot noaptea, nu să rişti traversînd pe pod. În zonele rurale,
cei care asigură controlul podului îi cunosc pe toţi localnicii, iar tu vei fi remarcat.
Într-o situaţie tactică, prizonierii pot fi superiori numeric capturaţilor, lucru care îngreunează
escortarea. Transportul răniţilor necesită un efort suplimentar.
Nu încerca un raid de jefuire, dacă ai epuizat toate celelalte metode şi eşti fără soluţie de ieşire. Pe
lîngă riscul evident de a fi prins de asupra faptului, furturile vor fi observate rapid, poate chiar cînd te afli în
apropiere.
Atitudinea, moralul şi supravieţuirea ta vor di afectate după aproape patru zile fără mîncare: vei
începe să pierzi în greutate, să ai ameţeli, stări de leşin, încetinirea bătăilor inimii, senzaţii de frig şi sete
sporită.
Personalitatea este, probabil, cel mai important factor într-o situaţie de evadare. Trebuie să fii
hotărît, adaptabil, calm, optimist şi realist, răbdător, în stare să improvizezi şi să faci faţă frigului sau
insolaţiei, să fii în stare să evaluezi şi să prevezi acţiunile inamicului.
Trusa de evadare şi înapoiere
Poţi supravieţui şi lupta dacă eşti capturat şi ai pierdut tot echipamentul? Dacă ai fost capturat, cal
care te percheziţionează va fi interesat să-ţi ia materialele, cum ar fi: caiete de însemnări, hărţi, cuţite şi nu
se va gîndi să caute tocmai în celelalte locuri, unde lucrurile mici din trusă pot fi ascunse. Cămaşa, lenjeria,
pantalonii sînt cele mai bune ascunzători pentru trusa de evadare şi înapoiere.
Lucruri folositoare de ascuns sînt:
- un ferestrău tip sîrmă;
- o busolă;
- o trusă de pescuit;
24
 - o trusă de cusut;
- prezervative;
- lame de besturiu;
- hărţi;
- petrol pentru aprins focul.
De obicei poţi ascunde ferestrăul tip sîrmă în betelia de la pantaloni, înlocuind inelele din sîrmă cu
şireturile de la bocanci sau nylon de pescuit. Deasemenea, poţi păstra nylon de pescuit în cusăturile
hainelor sau sub gulerul cămăşii. Unii cercetaşi îşi recos nasturii de la pantaloni şi de la buzunare cu aţa de
pescuit. Dacă le coşi neprotejate, în interiorul hainelor, ele pot să străpungă şi să te rănească. Se învelesc
mai întîi într-un material protector, tare. La fel se procedează şi cu lamele d bisturiu. Bocancii sînt deseori
citaţi ca bine ascunzători pentru materialele necesare evadării şi înapoierii, dar ai grijă. Mersul pe jos este
probabil singurul mijloc prin care te vei deplasa, iar dacă bocancii sînt incomozi sau nu-ţi protejează
picioarele, vei avea probleme.
Dacă ai branţuri absorbante groase în bocanci, poţi ascunde lucruri dedesubtul lor, dar verifică
periodic, pentru a te asigura că tălpile nu au rosături. Evident, doar articolele foarte subţiri pot fi ascunse în
acest fel şi nimic mai mult de opt centimetri, deoarece aceasta îţi poate înţepa tălpile şi picioarele, cînd
talpa bocancului flexează.
Prezervativele trebuie ascunse, de asemenea, cu grijă: dacă sînt neprotejate, plasticul învelitor se va
uza, în cele din urmă şi conţinutul se va deteriora, înveleştile într-o foaie protectoare (ai trebui să ai cel
puţin 5 prizervative).
Prezervativele pot fi întrebuinţate ca:
- vase de apă. Fiecare dintre ele poate păstra aproximativ 0,75 l de apă;
-mănuşi chirurgicale;
- dispozitive de semnalizare. Se utilează pentru semnalizarea sol-aer, umflîndu-se şi punîndu-le pe
sol;
Menţinerea voinţei de a supravieţui
Ştiind că trebuie să călătoreşti, probabil, mulţi kilometri într-o perioadă îndelungată, acest fapt
poate fi puţin descurajant. Fiind obligat să supravieţuieşti singur, într-un mediu străin, ai putea să îţi
imaginezi moartea drept o opţiune uşoară. Hotărîrea de a supravieţui trebuie să fie menţinută în timp prin
forţa voinţei, cele mai multe obstacole care ar trebui învinse, vor fi mai degrabă cele mentale decît cele
fizice. Cel mai folositor articol al echipamentului pentru evadare şi înapoiere, ceea ce în mod sigur vei avea
asupra ta: creerul. Nimeni nu-ţi poate lua priceperea şi experienţa.
Factorii cate pun totul într-o lumină diferită sînt:
- simţul responsabilităţii;
- legăturile familiale şi de acasă; să ai ceva pentru care merită să supravieţuieşti;
- autocontrolul; gîndeşte problema în profunzime, de la un capăt la altul, decît să întri în panică;
- planificarea: făţi un plan care să folosească toate resursele disponibile;
- rezistenţa: durerea, efortul, disconfortul şi celelalte condiţii neplăcute trebuie acceptate ca
normale;
- conducerea: cei puternici îi ajută pe cei slabi;
- cunoştinţele despre evadare şi înapoiere, cît şi tehnicile de supravieţuire.

DEGAJAREA DE LA URMĂRIRE CU CÎNII

De către organele de contraspionaj a inamicului pe larg de întrebuinţează cîni de căutare pentru:

- controlul şi curăţire a terenului cu scopul de a descoperi cercetaşii, locul dispunerii lor şi
ascunzişurilor;
- ambuscade pentru descoperirea la timp a apropiaţilor;
- ocolire şi patrulare;
- paza diferitor obiective.
Căutarea
O importanţă deosebită pentru descoperirea cu cînele a obiectului are mişcarea aerului de asupra şi
pe „linia de căutare”, care dă cînelui mirosuri pe teritoriul de căutare.
În situaţia reală cînelui este necesar să lucreze, deplasîndu-se nu numai în direcţia „ împotriva
vîntului”, dar şi „pe vînt” şi sub diferite unghiuri. Aceasta se întîmplă din cauza schimbării direcţiei vîntului
şi a altelor pricini.
Cînii mai multe greşeli dac în timpul zilei – de la 11.00 pînă la 16.00. seara şi dimineaţa ei lucrează
mai cu succes.
Metodele de retragere de la căutarea cu cînii
25
 Pentru a devia cînii de pe urme, pe itinerarul deplasării grupei de cercetare se poate de făcut 2-3
bucle cu efectivul întreg a grupei. Raza buclei trebuie să fie de 150-200 metri. Cînele în cazul dat se va
mişca după figura de 8. Este necesar de a se mişca pe apă, şi pe direcţia vîntului. Locurile cotiturilor şi
intersecţiilor e necesar de tratat cu diferite soliţii, care au un miros neplăcut şi rezistent, care va irita
canalele de respiraţie a cînelui. Aceste miroase vor impune cînele să se refuze de la lucru pe urme.
Tratarea cu aceste soluţii a urmelor sale este necesar de efectuat permanent la toate etapele de
acţiune a grupului de cercetare. Mai riguros este necesar de a trata locurile de aterizare (infiltrare), locurilor
de bazare, ascunzişilor şi de odihnă.
Pentru otrăvirea, scoaterii din funcţie permanentă sau pe vremelnic a cînilor de căutare a inamicului
se pot folosi următoarele substanţe:
- acid boric, permanganat de caliu;
- naftalină, silitră de caliu, sulfat de fier;
- sulfură de arsinic, strihnină, acid carbolic;
- clorură de var, lizol, analgină, piramidon, somnifere,sulfadimizin, streptocită;
- praf de muştar, piper, tutun;
- benzină, petrol lampant, conţinutul grenadelor fumegene.
Ţine minte că:
- cu cît este vîntul mai puternic, cu atît mai rele sînt rezultatele de căutare a cînilor;
- rezultatele lucrului a cînelui se îmbunătăţesc cu ridicarea umedităţii relative a aerului; mai ales
cînd este burniţă;
- ploaia puternică şi orajul îngreunează considerabil lucrul cînelui;
- temperatura înaltă a aerului şi a pămîntului reduc rezultatele de lucru a cînelui;
- cele mai inalte rezultate de lucru cînele le arată pe timp de noapte, iar cele mai rele în timpul zilei
– de la 11.00 pînă la 16.00.

ASIGURAREA CU FOC

Focul este necesar pentru încălzire, uscarea îmbrăcămintei, semnalizare, pregătirea hranei şi
decontaminarea apei prin fierbere. Şansa de supravieţuire se măreşte sau se micşorează în dependenţă de
putinţa de aprinderea corectă a focului cînd este necesar.
Rugul este necesar de aprins cu pricepere, sînt multe diferite procedee de aprindere a focului.
Deseori de la rug vine puţină căldură şi mult fum, atunci cînd trebuie multă căldură şi neobservat de la
distanţă.
Dacă sînt chibrite, focul se poate aprinde în orice timp. Totdeauna purtaţi cu voi rezervă de chibrite
în pachet impermeabil de apă. Ca ele să nu se ude, este necesar de a le muia în parafină şi cînd ele se usucă,
de pus în bucşă şi de acoperit cu capac.
Focul mai mic este mai uşor de susţinut desît unul mare. Cîteva focuri mici dau mai multă căldură
decît unul mare.
Minuţios alegeţi locul pentru rug, ca să nu se aprindă iarba uscată şi pădurea. Dacă este necesar
focul să fie aprins pe pămînt umed sau pe zăpadă, de la început aşterneţi o acoperire din pietre sau bîrne.
Păziţi focul de vînt cu ajutorul unui reflector. Aceasta dă posibilitate de a îndrepta căldura în direcţia
cuvenită.
Pentru diferite scopuri sînt diferite procedee de aprindere a focului.
Rugul „fîntînă” dă flacăra joasă şi largă. (fig.)
Rugul „stelar” este bun pentru susţinerea îndelungată a focului fără punerea lemnelor permanent.
Acest rug este indispensabil noaptea: este necesar cînd si cînd de tras lemnele spre centru ( fig)
Rugul „taiga” din duuă puse una pe alta bîrne arde în decurs de 9-10 ore, cere îngrijire
neconsiderabilă şi este mai util de amenajat între două mari interdicţii bilaterale. (fig)
Rugul „vînătoresc” din trei bîrne pe placă arde 6-8 ore fără mare îngrijeală (fig)
Rugul „polinezeesc”(„groapă”) este invizibil şi dă mult cărbune. Pentru acest rug se face o groapă,
se pune pe pereţii ei piatră şi pe fund se aprinde focul. (fig). După posibilitate locul pentru el se alegedupă
coroana deasă a copacului – în acest caz el va fi invizibil nu numai din părţi dar şi de asupra. Ca lemnele pe
rug să ardă bine şi să nu facă fum, alături este necesar de a face altă groapă şi de unit cu un canal îngust
pentru accesul aerului.

PREDICŢIUNEA TIMPULUI

În scopurile planificării din timp a acţiunilor sale este necesar de a fi în stare de a predicţiona
condiţiile climaterice pe timpul apropiat.
26
 Indicii timpului senin şi stabil:
- presiunea în decurs de cîteva zile creşte încontinuu sau rămîne înaltă;
- temperatura aerului se păstrează stabil;
- nourii lipsesc sau se mişc pe direcţia vîntului la sol, seara ei dispar;
- noaptea este senină, cerul este înstelat, luna este strălucitoare, aurora este de aur;
- noaptea cade multă rouă, dimineaţa ciaţă puternică care dispare după răsăritul soarelui;
- broaştele orăcăiesc tare;
- rîndunelele zboară sus, pescăruşii stau pe apă, păsările de pădure cîntă tare;
- furnicile sînt active, greierii ţîrîiesc puternic;
- florile plantelor sînd deschise larg;
- cărbunii în rug repede se acoperă cu cenuşă.

Indicii schimbării timpului senin în timp posomorît:

- presiunea se coboară şi cu cît mai repede cu atît este corect indiciul;
- temperatura aerului în timpul de iarnă se ridică, în timpul de vară cade diferenţa dintre
temperatura de zi cu cea de noapte.
- vîntul creşte, schimbă direcţia, fumul se întinde la pămînt;
- nourii cresc şi direcţia lor nu coincide cu direcţia vîntului la pămînt;
- soarele se aşează după nori, aurora este roşie, noaptea stelele şi luna nu se văd;
- noaptea roua nu cade, ciaţa cu răsăritul soarelui nu se împrăştie;
- broaştele tac;
- rîndunelele zboară de asupra pămîntului, pescăruşii se stîng pe mal şi se scaldă în noroi, sunete de
păsări de pădure nu se aude;
- furnicile se ascund în furnicar, insectele în aer şi pe plante nu se observă, albinele se întorc în
ştiubeie, viermii ies la suprafaţă;
- florile plantelor se închid, mirosul plantelor se întăreşte;
- cărbunii rugului mocnesc, sarea se moaie.

Indicii timpului stabil posomorît:

- presiunea scăzută, în timpul zilei nu se schimbă;
- direcţia vîntului nu se schimbă, viteza rămîne considerabilă;
- cerul e cuprins de nori de ploaie;
- noaptea luna şi stelele, iar ziua şi soarele, nu se văd;
- precipitaţiile (zăpada sau ploaia) moderate, încontinuu pe parcursul tmpului îndelungat, sau
puternice, mergînd cu intervale;
- animalele, păsările şi insectele se ascund;
Indicii schimbării timpului posomorît în timp senin:
- presiunea se ridică;
- temperatura aerului scade;
- direcţia vîntului se schimbă, viteza lui scade;
- în nori se formează borţi de lumină;
- precipitaţiile temporar se măresc, în timpul ploii apare curcubeul;
- păsările se aşează pe pămînt, în pădure se aud glasurile lor;
- păiangenii seara se dau drumul pe păiangena lor, apar ţînţari şi musculiţe, albinele ies să sringă
miere;
În afară de aceşti indicii există mulţi alţii, care corespund numai unor raioane date. Ei necesită
studiere şi menţinere cu scopul de a fi întrebuinţaţi cum în situaţii exepţionale, aşa şi în viaţa cotidiană.

SISTEMA DE BAZARE ÎN DISPOZITIVUL INAMICULUI

Sistema de bazare a grupei de cercetare în dispozitivul inamicului conţine baze pentru diferite
predestinaţii: principale, de rezervă şi temporare. În cazul cînd grupul în decurs de o noapte nu dovedeşte
de a ieşi la una din baze, se numeşte raionul de popas de zi.
Baza principală este destinată pentru rămînerea îndelungată în ea a grupului de cercetare (după
posibilitate pe toată perioadă de îndeplinire a misiunii).
Baza de rezervă – este din timp pregătit şi amenajat locul, unde grupul trece în caz dacă situaţia nu
permite întrebuinţarea bazei principale. Din momentul trecerii grupului la baza de rezervă, ea devine

27
principală. Baze de rezervă pot să fie mai multe. În ele se amenajează ascunzişuri de capacitate mare de
producte, muniţii şi alte mijloace materiale.
Baze temporare se organizează în perioade pregătirii pentru îndeplinirea misiunii, pentru
apropierea grupului de raionul (obiectivului) de acţiune, studierea lui, şi de asemeni pentru păstrarea (după
necesitate) a părţilor mijloacelor materiale, întrebuinţarea cărora nu este cerut de caracterul acţiunilor
grupului iminent. Bazele temporare se mai pot ocupa de către grup după îndeplinirea misiunii cu scopul de
a se odihni, aducerea în ordine a părţilor materiale şi adăposturi de la urmărirea inamicului, ca a evita
descoperirea posibilă de către inamic a bazei principale.
Baza principală trebuie să fie amenajată cu:
- adăposturi pentru efectiv;
- locuri, amenajate pentru păstrarea rezervelor de diferite mijloace materiale;
- poziţii favorabile sub raport tactic în caz de descoperire posibilă de către inamic;
- locuri pentru instalarea păzii nemijlocite;
- mijloace de semnalizare pe căile deplasării posibile a inamicului spre locul dispunerii bazei.
Cerinţele către bazare
Raion de bazare se numeşte teritoriul în limitele căruia grupul de cercetare se dispune pe ascuns de
inamic, păstrează şi acumulează rezerve de mijloace materiale, necesare pentru îndeplinirea misiunilor,
organizează odihna şi hrana cercetaşilor, acordarea ajutorului necesar răniţilor şi bolnavilor, şi de asemeni
petrece pregătirea pentru îndeplinirea misiunilor noi.
Independent de condiţii, în care se organizează bazarea, ea trebuie să asigure:
- ascunderea de nădejde a efectivului de observarea aeriană şi terestră a inamicului;
- comodităţi maxime la îndeplinirea misiunii puse;
- condiţii favorabile pentru observare asupra căilor de acces spre locul bazării;
- manevra liberă cu forţele şi mijloacele grupului, rapiditatea desfăşurării grupului în dispozitivul de
luptă în caz de atac prin surprindere a inamicului şi favorabile condiţii în raport tactic pentru ieşirea de sub
lovitura inamicului;
- ascunderea ieşirii efectivului şi întoarcerea lui după îndeplinirea misiunii;
- posibilitatea de amenajare depozitelor ascunse (tainic) pentru mijloacele material-tehnice şi
alimentaţiei;
- cu căi (cărări) pentru deplasarea în interiorul bazei, ieşirii din ea şi retajere;
- cu loc pentru pregătirea hranei;
- cu punct de aprovizionare cu apă;
- cu loc pentru necesităţile naturale.
La căile de acces către raionul bazei pe un itinerar de deplasare determinat se plasează un tainic
pentru fără comunicare personală (cu ajutorul scrisorilor) cu scopul de a anunţa cercetaşii despre întrarea
periculoasă în raionul bazei şi indicaţii despre locul (punctul) de rezervă de adunare a grupului.

Alegerea locului de bazare

Locul pentru amenajarea bazelor se aleg după posibilitate în teren închis şi greuaccesibil, unde este
limitat accesul inamicului pe mijloace de transport, şi de asemeni a populaţiei locale. Asemenea locuri pot
fi păduri, rîpi, tufişuri dese, insule mlăştinoase, mine pustii şi peşteri. În unele cazuri (la existenţa
legăturilor de nădejde cu populaţia locală) bazele se pot pregăti şi în localităţi orăşăneşti şi rurale, în locuri
cu o densitate mare a populaţiei. Raionul bazei ne se poate ales aproape acelor obiecte in teren, care pot
servi reper în caz de atac a inamicului ( înălţimi separate, pădurici mici, margini de pădure).
Bazele este necesar de amenajat la o depărtare de 25-30 km de obiectivele inamicului. La această
depărtare baza principală trebuie să fie de la bazele de rezervă.
În scopul siguranţei grupului, bazele principale e raţional de dispus la o depărtare considerabilă de
locurile de dispunere a garnizoanelor mari a inamicului, drumuri majore, localităţilor şi a altor obiective
principale. Totodată depărtarea bazelor de la obiectivele inamicului, în care pătrunderea în ele este misiunea
grupului, nu trebuie să îngreuneze acţiunile active a cercetaşilor. În fiecare caz este necesar de a găsi o
depărtare optimală de la aceste obiective, luînd în consideraţie şi susţinerea în ascuns a bazei şi necesitatea
acţiunilor active a cercetaşilor. De a găsi un loc sigur, care poate fi comod pentru amenajarea o oprire
temporară sau o bază principală, - este un fel de artă.

Asigurarea siguranţei bazei

Viabilitatea bazelor se atinge nu numai prin alegerea corectă a locurilor pentru ele, dar şi cu
asigurarea multilaterală a siguranţei bazării în atitudinea de luptă şi material-tehnică.
Măsurile de siguranţă a bazării sînt:
- cercetarea;
28
 - organizarea pazei nemijlocită;
- amenajarea genistică a bazei;
- mascarea şi dezinformarea;
- organizarea conducerii, legăturii şi semnalizării;
- asigurarea materială, tehnică şi medicală.
Cercetarea se duce cu scopul primirii datelor nu numai despre inamic, dar şi despre populaţia
locală (atitudinea lor către forţele inamicului, către partizanii, care acţionează în acest raion), cu scopul de
depistarea organizaţiilor periculoase (formaţiuni) din rîndul populaţiei locale sau personalităţilor aparte,
dispuşi duşmănos.
Cercetaşii trebuie sa deţină informaţie precisă despre terenul împrejurul bazei, căile de acces
posibile a inamicului, la timp de a depista schimbările terenului (revărsare sau îngheţul rîurilor, uscarea
mlaştinilor), care pot de a influinţa considerabil asupra accesibilităţii terenului în jurul bazei, asupra
condiţiilor de mascare şi deplasarea pe ascuns spre bază şi de la ea.
Grupul în componeţa de 10-12 cercetaşi, de regulă, poate de a repartiza 1-2 observatori. În cazuri
aparte pe direcţia mai probabilă a apropierii inamicului se poate de instalat secrete din 2-3 cercetaşi.
Mascarea bazelor este una din condiţiile, care asigură viabilitatea şi, concomitent, reuşita acţiunilor
grupului. O mare importanţă are mascarea nu numai elementelor bazei ( adăposturile, depozitele
mijloacelor materiale), dar şi a urmelor aflării oamenilor în bază şi în împrejurimea ei. Cu acest scop este
necesar de a respecta aşa numita „disciplina urmelor” – deplasarea efectivului spre bază, din ea şi pe
teritoriul bazei numai pe itinerare. Itinerarul apropierii de bază e necesar de numit nu numai în consideraţie
cu deplasarea în ascuns, dar şi cu scopul înşelării inamicului şi asigurarea posibilităţii descoperirii din timp
a apropierii inamicului. Pentru aceasta se întrebuinţează deplasarea spre bază în direcţii false, deplasarea
prin locuri, care dă posibilitate de a ascunde urmele (rîuleţe, cărări şi drumuri cu acoperire tare). O porţiune
determinată a itinerarului deplasării spre bază este necesar să fie supravegheată de observator, care se află
în bază, apoi de retras într-o parte cu calculul, că în cazul deplasării inamicului pe urme, timpul de la
momentul descoperirii inamicului de către observator pînă la momentul apropierii lui de bază, să fie de
ajuns timp pentru adunarea grupului şi degajarea de urmărire. Este obligatoriu de a instala semnale
convenţionale de avertisment despre pericolul întrării în bază pentru cercetaşi, care se întorc din misiune.

ACŢIUNILE CERCETAŞULUI

Cercetaşul acţionează, de regulă, în cadrul echipei (patrulei) şi îndeplineşte misiunile stabilite de

comandantul acesteia. El se trimite pentru cercetarea unor forme de relief, detalii de planimetrie şi
obiective, în scopul descoperirii inamicului şi a preveni pe comandant asupra întîlnirii prin surprindere cu
acesta. Cercetaşul trebuie să fie în măsură să acţioneze în toate situaţiile, activ şi neîntrerupt, ziua şi
noaptea, să fie îndrăzneţ şi perseverent în acţiunile pe care le desfăşoară.
Pentru îndeplinirea misiunii primite, cercetaşul se deplasează pe jos sau foloseşte diferite mijloace
de transport care-i asigură deplasarea cît mai rapidă, pentru cercetarea în timp scurt a direcţiei sau
obiectivului ordonat.
Cînd se găseşte în cadrul echipei (patrulei) care acţionează pe autovehicul (transportor blindat,
autoturism), cercetaşul execută observarea pe direcţia stabilită de comandant, fiind gata, la ordin, să debarce
şi să treacă la executarea cercetării pe jos.
Cercetaşul trimis de echipă (patrulă), pe jos, acţionează la o depărtare care să-i asigure permanent
legătura de vedere cu comandantul şi sprijinul cu foc in caz de nevoie.
Uneori cercetaşul poate fi trimis în misiune şi de alte categorii de subunităţi (formaţiuni de apărare)
care se află în diferite situaţii.
Legătura între cercetaş şi comandantul care l-a trimis în misiune sa realizează prin semnale sau prin
radio.
După primirea şi însuşirea misiunii, cercetaşul pregăteşte armamentul, verifică muniţia, mijloacele
individuale de protecţie şi materialele care se află asupra sa, predă pentru păstrare plutonierului de
companie (comandantului său) actele personale, îşi ajustează echipamentul şi portul armamentului pentru a
nu produce zgomot şi raportează comandantului că este gata pentru a începe acţiunea.
Pe timpul îndeplinirii misiuni,. cercetaşul este obligat să acţioneze cu repeziciune, să execute
neîntrerupt observarea în faţa şi lateral şi să raporteze oportun datele procurate. El trebuie să cerceteze
terenul şi să urmărească cu atenţie indiciile după care se poate descoperi inamicul sau activitatea
desfăşurată de acesta. în toate situaţiile, cercetaşul acţionează astfel încît să vadă şi să audă tot, dar fără să
fie văzut şi auzit.
Cînd se deplasează, cercetaşul alege şi ocupă succesiv locuri favorabile, care să-i asigure:
- observarea în faţă şi, pe cît posibil lateral, pe o distanţă cît mai mare;

29
 - condiţii de apropiere si dispunere mascată;
- menţinerea legăturii de vedere cu comandantul, primirea şi transmiterea semnalelor.
Cercetaşul studiază cu atenţie - pe itinerarul de deplasare - urmele găsite, acoperirile existente şi
fiecare loc în care urmează să se oprească pentru executarea observării, în scopul de a evita căderea în
ambuscadă, întîlnirea prin surprindere cu inamicul şi intrarea in locuri minate.
Apropierea de obiectivul de cercetat se execută in ascuns, de regulă, prin acoperiri sau folosind la
maximum denivelările terenului şi în raport de acestea, a mersului normal, aplecat, în genunchi sau tîrîş,
fiind în măsură în orice moment să deschidă focul.
Cercetaşul evită, de regulă, deplasarea prin porţiuni de teren descoperit, iar cînd acest lucru nu este
posibil, le străbate în fugă sau prin salturi, folosind pentru adăpostire, orice cută de teren.
După cercetarea terenului sau a obiectivului stabilit, cercetaşul raportează situaţia prin semnale sau
prin radio; în raport de ordinul primit, trece la executarea unei noi misiuni. sau revine în cadrul echipei
(patrulei). Datele procurate se raportează aşa cum au fost văzute sau auzite, fără exagerări sau denaturări.
Noaptea, precum şi ziua pe timp de ceaţă, viscol şi atunci cînd acţiunile se desfăşoară într-un teren
frămîntat şi acoperit, cercetaşul acţionează la o distanţă mai mică faţă de echipă (patrulă), iar opririle vor fi
mai frecvente, pentru a putea executa observarea şi ascultarea şi a menţine o legătură permanentă cu
comandantul.
Cînd inamicul iluminează terenul, cercetaşul se adăposteşte fără a întrerupe observarea şi ascultarea
şi rămîne nemişcat pînă la revenirea întunericului.
La descoperirea militarilor izolaţi şi grupurilor mici ale inamicului, cercetaşul se adăposteşte, se
maschează şi raportează cele observate prin semnalele stabilite, fiind gata să participe la capturarea sau
nimicirea acestora. La întîlnirea prin surprindere cu astfel de elemente, cercetaşul se adăposteşte şi deschide
cu repeziciune focul pentru a le nimici, după care acţionează conform ordinelor (semnalelor) primite de la
comandant. Cînd inamicul încearcă să-l captureze, cercetaşul se retrage către echipă (patrulă) şi folosind la
maximum terenul, focul şi la nevoie lupta corp la corp, evită cu orice preţ să fie capturat.
Cercetaşul poate acţiona şi ca agent de legătură cu .misiunea de a transmite diferite ordine şi
rapoarte de cercetare verbale sau scrise.
Cercetaşul-agent de legătură trebuie să aibă o memorie bună, să fie rezistent la efort şi să se
orienteze cu uşurinţă în teren, să dovedească iniţiativă, ingeniozitate şi hotărire în rezolvarea unor situaţii
neprevăzute ce se pot ivi pe timpul îndeplinirii misiunii.
După primirea ordinului (raportului), agentul de legătură este obligat:
- să memoreze exact conţinutul acestuia;
- să cunoască precis cui, cînd şi unde trebuie transmis, precum şi itinerarul de deplasare;
- să ducă documentul în cel mai scurt timp destinatarului şi să-l păstreze cu grijă pentru ca acesta să
nu cadă, in nici o împrejurare, în mîinile inamicului; să fie în măsură ca, la nevoie, să redea întocmai
conţinutul ordinului (raportului) verbal încredinţat;
- după îndeplinirea misiunii să se înapoieze în cadrul subunităţii şi să raporteze comandantului
despre aceasta, greutăţile întîmpinate şi modul de rezolvare, precum şi tot ceea ce a observat pe parcurs;
- în caz de rănire să ia măsuri de autoajutorare şi să continue îndeplinirea misiunii; dacă acest lucru
nu este posibil, să predea documentul sau să redea conţinutul ordinului (raportului) verbal, celui mai
apropiat comandant de subunitate, căruia să-i precizeze cui, unde şi cînd să fie transmis.
Indiferent de forma sub care se transmit ordinele sau rapoartele (scris sau verbale) ele trebuie să fie
scurte şi clare, pentru ca agentul de legătură să le poată reţine cu uşurinţă.
Cercetaşul observator (independent sau in cadrul postului de observare) execută supravegherea într-
un sector, in scopul procurării datelor necesare privind obiectivele, activităţile şi acţiunile inamicului, cît şi
modul cum terenul influenţează desfăşurarea acestora.
Pentru îndeplinirea misiunii primite, cercetaşul observator este obligat:
- să înţeleagă misiunea şi să observe permanent spaţiul terestru şi aerian din sectorul stabilit, să
aprecieze distanţa pînă la obiectivele descoperite şi să observe acţiunea trupelor proprii;
- să folosească cu pricepere aparatele de observare pe timp de zi şi de noapte;
- să se mascheze bine, să nu producă zgomote şi să nu folosească surse de lumină care ar da
posibilitate inamicului să descopere prezenţa sa;
- să cunoască indiciile de descoperire a obiectivelor inamicului şi să determine cu precizie locul şi
natura acestora;
- să raporteze comandantului tot ce a observat şi auzit;
- să nu părăsească locul de observare fără ordinul sau aprobarea comandantului.
În incursiune, cercetaşul se poate găsi în echipa de atac şi captură, de siguranţă sau de înlăturare a
barajelor. El trebuie să cunoască misiunea sa şi a echipei, să se deplaseze în ascuns şi fără zgomot, să
acţioneze numai la ordin (semnal), iar în caz de pericol să folosească cu repeziciune focul, baioneta

30
(pumnalul) şi grenada; la nevoie să ajute la evacuarea şi transportul răniţilor şi prizonierilor (materialelor)
în dispozitivul propriu.
În cadrul echipei de atac şi captură, cercetaşul trebuie să atace cu hotărîre şi curaj obiectivul, să
imobilizeze şi dezarmeze inamicul, să ajute la transportul prizonierilor, a armamentului şi materialelor
capturate.
În cadrul echipei de siguranţă, cercetaşul trebuie să cunoască şi ocupe la timp locul indicat pentru
executarea observării şi focului, să supravegheze mijloacele de foc ale inamicului care pot îngreuia acţiunea
echipei de atac şi captură şi, la semnal, să execute foc precis asupra acestora, sprijinind acţiunea echipei de
atac şi captură atît la ducere, cit şi la înapoiere.
În cadrul echipei de înlăturare a barajelor, cercetaşul este obligat să cerceteze barajele şi
cîmpurile de mine, să creeze culoare prin acestea şi să le marcheze, fiind în măsură ca la semnal să sprijine
acţiunea cercetaşilor din celelalte echipe.
Pe timpul organizării şi executării ambuscadei, cercetaşul poate face parte din echipa de atac şi
captură. de siguranţă sau de observare. El trebuie să cunoască: situaţia inamicului, misiunea echipei, felul
ambuscadei (cu sau fără foc), misiunea sa şi locul în cadrul echipei. semnalele şi modul de acţiune pe
timpul atacului, capturării inamicului şi părăsirii locului ambuscadei.
Făcînd parte din echipa de atac şi captură, cercetaşul îşi ocupă locul în dispozitivul echipei şi se
maschează, îşi pregăteşte armamentul pentru tragere, urmăreşte apariţia şi acţiunea inamicului şi, la
semnalul stabilit, participă la atacul şi capturarea acestuia.
În cadrul echipei de siguranţă, cercetaşul ocupă locul de tragere stabilit, pregăteşte armamentul
pentru tragere, urmăreşte acţiunile inamicului în raionul ambuscadei şi, la semnal, execută foc asupra
acestuia, sprijinind acţiunea echipei de atac şi captură.
Acţionînd în cadrul echipei de observare, cercetaşul se dispune într-un loc favorabil, care să
asigure observarea circulară şi in mod deosebit a direcţiei de deplasare a inamicului – pe o distanţă cît mai
mare. La apropierea acestuia de locul ambuscadei, dă semnalul stabilit, după care, în funcţie de acţiunea
inamicului şi ordinul primit, continuă observarea şi participă la sprijinul celorlalte echipe.

OBSERVAREA ŞI ASCULTAREA
Observarea şi ascultarea constituie unul din procedeele de bază ale cercetării şi constă în
supravegherea cîmpului de luptă, descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi a altor obiective, în
scopul procurării datelor şi informaţiilor necesare. Observarea şi ascultarea se organizează şi se execută
permanent, ziua şi noaptea, de către comandanţi şi întregul personal al subunităţii, precum şi de către
militarii trimişi în posturi de observare, pînde sau numiţi ca observatori, indiferent de situaţia în care se
găsesc trupele, de anotimp şi condiţiile hidrometeorologie.
Prin observare se asigură:
- descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi a obiectivelor şi determinarea distanţelor pînă la
ele;
- urmărirea acţiunilor de luptă, a manevrei de forţe şi mijloace executată de inamic şi asigurarea
legăturii de vedere cu subunităţile vecine;
- descoperirea indiciilor care demască prezenţa, activitatea şi acţiunile inamicului;
- urmărirea efectului focului executat de trupele proprii asupra inamicului, a distrugerilor şi
incendiilor produse;
- supravegherea spaţiului aerian şi determinarea caracterului acţiunilor aviaţiei inamice;
- descoperirea întrebuinţării desantului aerian şi a trupelor aeromobile de către inamic.
În toate situaţiile, îndeosebi pe timp de noapte şi în condiţii de vizibilitate redusă, observarea şi
ascultarea se completează reciproc.
Pentru executarea observării se numesc observatori sau se organizează posturi de observare.
Observator este militarul destinat să execute observarea inamicului, terenului şi spaţiului aerian.
Postul de observare se compune, de regulă, din 3-4 militari din care unul este şef, şi are misiunea
să supravegheze activitatea şi acţiunile inamicului terestru şi aerian şi să raporteze oportun datele obţinute.
Uneori personalul postului de observare poate avea o compunere mixtă.
Personalul postului de observare (observatorul) se dispune în lucrări genistice, clădiri, copaci,
autovehicule, elicoptere sau alte locuri favorabile executării observării terestre şi aeriene ( fig. 10.).

31
 a) Plasă de mascare

Telefon

Locul ales pentru executarea observării trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să permită executarea observării,
b) pe cît posibil circular şi pe o distanţă cât mai mare;
- să fie mascat
Fantă împotriva observării terestre şi din aer a inamicului şi ferit de focul acestuia;
de observare
- să aibă căi de acces ascunse şi să asigure condiţii bune pentru lucrul şi odihna personalului;
- să nu fie în apropierea unor repere caracteristice din teren care atrag atenţia inamicului;
- să permită realizarea legăturii cu comandantul care l-a trimis în misiune – direct sau prin
subunităţile care acţionează în apropiere.
În cazul cînd nu este timp îndestulat pentru amenajarea şanţului observatorul poate ocupa poziţia la
obiectele în teren, folosind caracteristicile de mascare.( fig. 11.).

Fig. 10. Amenajarea locului pentru postul de observare:

a) şanţ deschis; b) şanţ cu acoperiş şi fantă de observare

32
 Incorect
Corect

Incorect
Corect

Corect Incorect
Corect

Corect Incorect

Incorect
Corect

33
 Fig. 11. Locul observatorului la obiecte în teren

Locul pentru observare poate fi amenajat şi mascat sub obiectele în teren (fig. 12.).

a) Carcasa moviliţei b) Carcasa trunchiului

34
 masca

c) d)

e) f)

e) f)

e) f)

Fig. 12. Locul observatorului mascat sub obiectele în teren

a), e) moviliţă; b) trunchi; c) tanc; d) cale ferată; f) piatră

Postul de observare (observatorul) trebuie să fie asigurat cu mijloace de observare pe timp de zi şi

de noapte, cu aparate de cercetare N.B.C., cu ceas, busolă, lanternă, rechizite (planşetă, compas, riglă,
creioane), mijloace de semnalizare şi legătură; documente (hartă sau schemă, jurnal de observare) pentru
evidenţa şi transmiterea datelor procurate (fig. 13.).
Busolă
Mijloace de observare

Hartă

Planşeta postului de
Registru de observare observare

Ceas

Riglă, creioane

Mijloacele de legătură

Fig. 13. Componenţa şi asigurarea postului de observare

35
 Cînd observarea se execută din autovehicul (transportor blindat, automobil) sau elicopter,
personalul foloseşte mijloacele de observare şi de transmisiuni existente pe acestea.
Legătura între postul de observare (observator) şi eşalonul care l-a trimis în misiune se realizează
prin mijloace fir, radio şi mobile, precum şi prin semnale. Datele procurate de postul de observare pot fi
imprimate şi pe bandă magnetică, atunci cînd se dispune de asemenea mijloace.
Pentru cercetarea inamicului şi a terenului, postului de observare (observatorului) i se stabileşte
sector de observare sau obiectiv (obiective) de observat; în cadrul sectorului de observare se indică direcţia
(obiectivul) principală de observare.
Sectorul de observare cuprinde spaţiul terestru şi aerian în care se execută observarea. Dezvoltarea
frontală şi adîncimea acestuia sînt variabile şi depind de: teren, condiţiile de vizibilitate şi densitatea
obiectivelor de la inamic.
Limitele sectorului de observare (dreapta, stânga) se stabilesc prin repere sau azimutului şi trebuie,
pe cît posibil, să se întretaie pe limita dinainte a dispozitivului trupelor proprii cu ale posturilor de observare
vecine.
In adîncime, sectorul de observare se împarte în zone, delimitate prin linii convenţionale, astfel (fig.
14):
- zona apropiată, cuprinde porţiunea de teren în care obiectivele (personalul şi tehnica de luptă,
lucrările genistice, precum şi detaliile de planimetrie) pot fi văzute clar cu ochiul liber;
- zona mijlocie, cuprinde porţiunea de teren dintre linia cea mai îndepărtată a zonei apropiate şi
până unde observatorul poate recunoaşte cu ochiul liber siluetele tehnicii de luptă, formele copacilor şi
caselor;
- zona îndepărtată, cuprinde porţiunea dintre linia cea mai îndepărtată a zonei mijlocii şi până la
limita vizibilităţii ce poate fi acoperită cu ajutorul aparatelor de observare din înzestrare.
Cînd terenul limitează posibilităţile de observare în adîncime, sectorul nu se mai împarte în zone.
Cînd situaţia impune, postul de observare (observatorul) execută observarea circulară a spaţiului
terestru şi aerian, fără a i se stabili sector de observare.

pădurea Hîrbovăţ

Zona îndepărtată
Rep. 4. Marginea pădurii

Rep. 3. Cota
„Rotunda”. Rep. 2. Tufă
singuratică
Zona mijlocie

Zona apropiată

Rep. 1. Pod

r. Bîc

Fig. 14. Trasarea sectorului de observare pe zone

Documentele pentru evidenţa şi transmiterea datelor de către postul de observare (observator) sînt:
- harta de lucru este documentul pe care se trec: locul postului de observare, limitele sectorului,
zonele nevăzute şi obiectivele descoperite te de către observator şi se foloseşte pentru raportarea datelor
prin coordonate;
- schema sectorului de observare este documentul pe care se reprezintă: locul postului de
observare; reperele, azimuturile acestora şi distanţele pînă la ele; sectorul de observare - împărţit pe zone;
zonele nevăzute. Schema se întocmeşte cînd nu se dispune de hartă la scară mare; ea ajută la raportarea
datelor obţinute;
36
 - jurnalul de observare este documentul de evidenţă în care se consemnează toate datele obţinute
prin observare.
Pe timpul executării observării, obiectivele descoperite se trec pe hartă sau schemă şi se înscriu în
jurnalul de observare, după care sunt raportate eşalonului superior. Datele importante se raportează imediat.
Pentru asigurarea continuităţii lucrului, activitatea în cadrul postului de observare se desfăşoară pe
schimburi.
Fiecare schimb execută observarea permanentă a inamicului şi terenului din sectorul stabilit, iar
datele se înscriu în jurnalul de observare şi se trec pe hartă (schemă). La orele stabilite, sau imediat, cînd
situaţia impune, datele sînt raportate eşalonului superior, precizîndu-se cu exactitate data (ziua şi ora), locul
de dispunere prin coordonate (direcţia de deplasare) a obiectivelor descoperite, activităţile şi acţiunile
executate de inamic. In dreptul fiecărei informaţii se consemnează cui a fost transmisă şi la ce oră.
Pe timpul pregătirii de foc (contrapregătirii), personalul postului de observare urmăreşte efectul
focului asupra obiectivelor, stabileşte gradul de nimicire, neutralizare sau distrugere a acestora şi acţiunile
executate de inamic, raportînd oportun cele observate, eşalonului superior.
În cazul întrebuinţării armelor de distrugere în masă şi a mijloacelor incendiare, la semnalul de
înştiinţare, personalul postului de observare îşi pune masca contra gazelor pe figură, trece celelalte mijloace
de protecţie individuală în poziţia „de luptă", continuă observarea, determină şi raportează efectele produse
asupra personalului şi tehnicii de luptă a inamicului.
Cînd observarea se execută timp îndelungat, personalul postului de observare este înlocuit periodic
iar în condiţii meteo grele (pe timp de ger, viscol, ceaţă, ploi abundente etc.) acesta este schimbat mai des
decît în condiţii obişnuite.
Schimbarea locului postului de observare se execută la ordin, de regulă noaptea, precum şi din
iniţiativa şefului postului de observare, în următoarele situaţii:
- cînd postul de observare a fost descoperit şi inamicul execută foc asupra lui;
- cînd efectele armelor de distrugere în masă înrăutăţesc condiţiile de observare şi pun în pericol
viaţa cercetaşilor;
- pe timpul ducerii luptei, sau în alte situaţii, când executarea observării din locul iniţial nu mai este
posibilă.
Despre schimbarea locului, şeful postului de observare raportează comandantului (şefului) care l-a
trimis în misiune.
Pe timp de noapte, observarea se execută atît cu ochiul liber cît şi prin folosirea aparatelor de
vedere pe timp de noapte, fiind completată permanent cu ascultarea.
Noaptea, posturile de observare de la contact se dispun cît mai aproape de inamic, iar locurile alese
trebuie să permită, pe cît posibil, observarea de jos în sus. Cînd în raioanele sau pe direcţiile posturilor de
observare se execută şi alte acţiuni de cercetare de către trupele proprii (incursiuni, ambuscade, deplasarea
unor echipe sau patrule), se va stabili şi modul de recunoaştere reciprocă şi de cooperare. În astfel de
situaţii, misiunile postului de observare se completează cu altele, în folosul acţiunii respective.
Observarea cu ajutorul aparatelor active de vedere pe timp de noapte se execută din alte locuri decât
cele folosite pe timpul zilei, la intervale de timp diferite, pentru a nu da posibilitate inamicului să descopere
locul de dispunere a posturilor de observare şi periodicitatea folosirii acestora.
Militarii aleşi pentru executarea observării pe timp de noapte trebuie să ştie să se orienteze bine în
condiţii de vizibilitate redusă şi să aibă auzul şi memoria bune, astfel încât să poată asculta şi reda cât mai
exact cele auzite şi văzute.
Cînd situaţia permite ascultarea convorbirilor inamicului, în compunerea posturilor de observare
vor fi incluşi, pe cît posibil, şi cercetaşi care cunosc limba acestuia.
Direcţiile şi locurile de dispunere a mijloacelor de foc care se descoperă prin lumina de la gura
ţevii, se determină cu ajutorul reperelor vizibile sau al azimuturilor, iar distanţa pînă la ele - cu ajutorul
cronometrului (ceasului). Datele obţinute pe timp de noapte se trec în jurnalul de observare şi se raportează
pe măsura procurării lor, urmînd ca ele să fie verificate pe timp de lumină.
Despre creşterea intensităţii zgomotelor şi a luminilor, a regimului de luptă în general - faţă de orele
sau nopţile anterioare - precum şi despre eventualele schimbări bruşte ale situaţiei, şeful postului de
observare raportează imediat.
Observarea în localitate şi într-o zonă industrială prezintă unele particularităţi, astfel:
- executarea observării este mult îngreuiată din cauza clădirilor, fumului şi prafului rezultat din
activităţile desfăşurate, sau a incendiilor şi exploziilor produse;
- în compunerea posturilor de observare pot fi incluşi militari care cunosc bine particularităţile
localităţilor, construcţiilor şi terenului;
- numărul posturilor de observare este mult mai mare şi se dispun la intervale mai mici unul faţă de
celălalt;
- instalarea posturilor de observare se face frecvent la etajele superioare si în podurile clădirilor, în
turnuri, coşuri, în construcţiile înalte şi în gurile de canalizare, care asigură o bună vizibilitate;
- în principiu, posturile de observare nu primesc sectoare de observare, ci numai direcţii şi obiective
de supravegheat. Observarea se execută, de regulă, în lungul străzilor, aleilor şi în direcţiile clădirilor

37
importante, grădinilor, parcurilor, pieţelor şi altor locuri unde inamicul îşi poate dispune personalul şi
tehnica de luptă.
Observarea în raioanele fortificate se execută în scopul de a stabili locul de dispunere a lucrărilor
de apărare permanente ocupate de către inamic, mijloacele de foc folosite, precum şi barajele (obstacolele)
şi alte lucrări executate în faţa şi în interiorul aliniamentelor (raioanelor) şi punctelor de sprijin cucerite.
Unele posturi de observare pot primi ca misiune să supravegheze numai 1-2 lucrări de apărare
permanente (cazemate) ocupate de către inamic.
Pentru executarea observării în raioanele fortificate se folosesc, de regulă, mai multe forţe şi
mijloace de cercetare decît în condiţiile unei apărări obişnuite.
Observarea la fluviu se execută atît pe fluviu cît şi pe uscat, de către posturile de observare şi
mijloacele radiotehnice dispuse pe mal. Observarea se execută pe front larg şi pe mare adîncime, folosindu-
se pe scară largă aparatura de observare care permite descoperirea şi determinarea cu precizie a poziţiei
obiectivelor pe apă.
Posturile de observare de pe malul fluviului se instalează, de regulă, în puncte dominante de teren,
în clădiri şi alte construcţii, precum şi înapoia digurilor de protecţie a malurilor şi plajelor.

Distanţele la care se văd obiectivele

a) Ziua, în condiţii de vizibilitate normală:

OBIECTIVUL Distanţa în metri
Casa izolată 5 000
Coşurile de pe acoperişul casei 3 000
Ferestrele casei 900
Copac izolat 3 000
Stîlp de telegraf 1 000
Silueta unui om în mişcare 1 500
Detalii ale îmbrăcămintei unui om 300
Conturul unui locaş de tragere 500
OBIECTIVUL Distanţa în metri
Tun (obuzier) în poziţie de tragere 700
Tanc (transportor blindat) în lucrare genistică 600
Tanc (transportor blindat) în mişcare 1 500
Şanţ de tragere (porţiune de tranşee) 700
b) Pe timp de noapte:
SURSA DE LUMINĂ Distanţa în metri
Flacăra de la gura ţevii, la tragerea unei serii de cartuşe 1 000
Flacăra de la gura ţevii, la tragerea unei lovituri cu armamentul antitanc
(tun a.t., tanc) 2 000
Lumina unui băţ de chibrit aprins 500
Lumina unei lanterne de buzunar (fără camuflaj) 2 000
Lumina produsă de o ţigară aprinsă 300
Lumina farurilor unui autovehicul (necamuflate) 10 000
Lanternele de poziţie (stopurile) unui autovehicul 500 (700)
Lumina produsă de un felinar de vînt (fără camuflaj) 2 000

Distanţele la care se aud zgomotele

Distanţa în metri
SURSA ZGOMOTULUI
Ziua Noaptea
Convorbiri normale între diferite persoane 150 200
Comenzi date verbal 300 500
Deplasarea peste cîmp (drum de ţară) 100 (150) 150 (200)
unui pe drum pietruit (asfalt) 200 (150) 300 (200)
militar: prin păduri cu crengi uscate 300 500
Deplasarea peste cîmp (drum de ţară) 150 (200) 200 (250)
unei subunităţi
pe jos: pe drum pietruit (asfalt) 300 (200) 400 (300)
prin pădure 400 600

38
 Zgomotul tractor 1 000 1 500
produs de un autovehicul pe pneuri 500 1 000
autovehicul în autovehicul pe şenile 1 000 2 000
mişcare:

Deplasarea unei autovehicule pe pneuri 1 000 1 500

coloane pe autovehicule pe şenile 1 500 2 500
autovehicule:
coloană hipo 700 1 000
Sunetul unui claxon de autovehicul 2 000 3 000
Distanţa în metri
SURSA ZGOMOTULUI
Ziua Noaptea
Zgomotul mînuirea închizătorului la armamentul 150 300
produs de: individual
mînuirea închizătorului la tunulantitanc 200 400
tragerea cu armamentul automat 3 000 4 000
tragerea cu tunul (obuzierul) 10 000 15 000
maşina de săpat tranşee 1 000 2 000
tăierea copacilor cu toporul 500 800
săparea manuală a tranşeelor 300 500
baterea manuală a parilor în 500 800
pămînt
lătratul unui cîine 1 500 2 000
cîntatul unui cocoş 1 000 1 500
Incursiunea
Incursiunea este un procedeu de cercetare şi de luptă. Ca procedeu de cercetare, incursiunea se
organizează, de regulă, pe timpul pregătirii luptei de apărare sau ofensive şi se execută de către pluton
(grupă). Acţiunea se execută în scopul de a captura de la inamic militari, documente şi modele de
armament, aparatură şi tehnică de luptă. In unele situaţii incursiunea se execută şi pentru a procura
(verifica) anumite date (informaţii) şi a descoperi noi obiective existente în dispozitivul inamicului.
Ca procedeu de luptă, incursiunea se execută în scopul de a nimici (distruge) subunităţi şi obiective
izolate din dispozitivul inamicului, a produce pierderi şi a crea panică în rîndul acestuia. În acelaşi timp se
urmăreşte şi scopul capturării de militari, documente, armament şi tehnică de luptă.
Incursiunea se execută pe jos, de regulă noaptea cînd vigilenţa inamicului este scăzută sau în alte
condiţii de vizibilitate redusă; în teren deluros cu acoperiri, incursiunea se poate executa şi pe timp de zi.
Pătrunderea subunităţii în dispozitivul inamicului se va executa, de regulă, prin intervalele
neacoperite cu baraje şi obstacole şi numai în cazuri deosebite prin culoare special create.
Incursiunea cu scop de capturare - constă în studierea din timp a obiectivului, apropierea în ascuns,
atacul prin surprindere, capturarea acestuia şi înapoierea subunităţii în dispozitivul propriu.
Cînd se urmăreşte scopul de procurare sau verificare a unor date (informaţii) şi descoperire de noi
obiective, incursiunea constă în pătrunderea cercetaşilor în dispozitivul inamicului şi apropierea de
obiectivele de cercetat, executarea observării (fotografierii) pentru determinarea caracteristicilor, a locului
de dispunere şi a activităţilor desfăşurate, după care aceştia se înapoiază în dispozitivul trupelor proprii.
Cele mai indicate obiective sînt: personalul posturilor de observare şi de pază, servanţii mijloacelor
de foc, echipajele staţiilor radio şi ale altor tipuri de tehnică, militari izolaţi. De asemenea, se vor captura
modele de armament, muniţie, aparatură, instalaţii şi dispozitive care pot fi transportate de către militari
pînă în dispozitivul trupelor proprii.
Compunerea subunităţii destinată pentru executarea incursiunii depinde de misiunea primită, natura
şi depărtarea la care se găseşte obiectivul de capturat (cercetat), posibilităţile de pătrundere în dispozitivul
inamicului, caracterul terenului, condiţiile hidro-meteorologice, existenţa barajelor şi obstacolelor. În
principiu, compunerea acesteia depinde de situaţia concretă şi trebuie să asigure crearea culoarelor prin
barajele inamicului şi paza acestora, siguranţa apropiată, atacul, capturarea şi transportul obiectivului în
dispozitivul propriu. Subunitatea se întăreşte, de regulă, cu cercetaşi de geniu şi chimici, cu mijloace de
înlăturare a barajelor, iar pentru sprijinul acţiunii se destină mijloace de foc din cadrul trupelor din contact.
Pregătirea şi executarea incursiunii se fac în secret, în vederea realizării surprinderii. In acest scop
nu este indicat să se execute mai multe incursiuni în acelaşi raion.
Subunitatea care execută incursiunea pentru capturarea unui obiectiv se împarte, în principiu, pe
echipe, astfel (fig.15.):
- echipa de atac şi captură;
- echipa (echipe) de siguranţă;
39
 - echipa de înlăturare a barajelor.
La organizarea subunităţii pe echipe, trebuie să se aibă în vedere următoarele:
- în echipa de atac şi captură să fie numiţi militari care cunosc limba inamicului, stăpînesc bine
procedeele de luptă corp la corp, tehnica imobilizării şi transportării militarilor (materialelor) capturaţi.
Aceştia vor fi înzestraţi cu pistoale mitralieră sau pistoale, pumnale, grenade de mînă şi asiguraţi cu ceasuri,
busole, frînghii, saci (foi de cort) şi cu alte materiale necesare îndeplinirii misiunii;
- în echipa (echipele) de siguranţă vor fi numiţi cei mai buni trăgători, militari care aruncă
grenadele cu precizie la distanţe mari, bine instruiţi în lupta corp la corp. Ei trebuie înzestraţi cu
armamentul care le asigură în condiţii cît mai bune, executarea sprijinului cu foc;
- în echipa de înlăturare a barajelor să fie numiţi cercetaşi de geniu, asiguraţi cu armament,
grenade şi mijloace pentru crearea şi marcarea culoarelor prin baraje.
Subunitatea se dispune din timp în observare pentru cercetarea în detaliu a inamicului şi terenului
din raionul incursiunii, a verifica şi obţine noi date şi informaţii îndeosebi asupra: activităţii posturilor de
observare, mijloacelor de foc şi staţiilor de radiolocaţie, posturilor de siguranţă (pază şi pîndă), patrulelor de
cercetare, precum şi a măsurilor de siguranţă luate de inamic pe timp de noapte; direcţiilor care asigură
deplasarea în ascuns a echipelor; barajelor şi obstacolelor existente şi asupra modului de trecere (ocolire) a
acestora.
Pătrunderea subunităţii în dispozitivul inamicului se execută, de regulă, pe la flancuri (intervale), pe
o direcţie fără obstacole, care permite apropierea în ascuns de obiectivul de capturat şi înapoierea acesteia
în dispozitivul propriu. La ora stabilită, subunitatea începe deplasarea la semnalul comandantului, folosind
condiţiile naturale ale terenului. În raport cu depărtarea obiectivului de capturat, natura barajelor,
obstacolelor si anotimp, echipele se deplasează în ordinea: echipa de înlăturare a barajelor, echipa
(echipele) de siguranţă, echipa de atac şi captură.
Pe timpul deplasării, conducerea se realizează prin ordine scurte date în şoaptă, care se transmit de
la un cercetaş la altul, precum şi prin semnale, care să nu demaşte acţiunea acestora.
Echipele acţionează, în principiu, astfel: echipa de înlăturare a barajelor se apropie în ascuns de
barajele inamicului, execută culoarul, după care îl marchează şi se dispune fracţionat, la intrarea şi ieşirea
din culoar; dă semnalul ,,drum liber" şi supraveghează apropierea şi trecerea prin culoar a militarilor din
celelalte echipe, făcînd siguranţa acestora, atît la ducere, cît şi la înapoiere.
La primirea semnalului, se apropie echipa (echipele) de siguranţă, care, după trecerea prin culoar
ocupă poziţia de tragere stabilită şi execută observarea asupra inamicului, fiind în măsură să sprijine cu foc
acţiunile echipei de atac şi captură.
Ultima se deplasează echipa de atac şi captură, care pătrunde prin culoar, înaintează şi se apropie de
obiectiv.

Echipă de atac şi captură

Echipă de siguranţă

Echipă de
înlăturare a
barajelor

Pe timpul deplasării, echipele (militarii) trebuie să observe cu multă atenţie terenul şi activităţile
inamicului, să aprecieze just situaţia, deoarece deschiderea focului, iluminarea terenului sau producerea de
40

Fig. 15. Grupă în incursiune

zgomote de către acesta, nu înseamnă întotdeauna că acţiunea a fost descoperită. La iluminarea terenului,
militarii se adăpostesc şi rămîn nemişcaţi, continuînd observarea pentru a descoperi cît mai exact acţiunile
inamicului şi a fi în măsură ca la ordin (semnal) să deschidă focul.
Folosirea judicioasă a terenului şi întrebuinţarea unor procedee de deplasare adecvate (în picioare,
aplecat, în genunchi, tîrîş), respectarea întocmai a disciplinei, sînt condiţii esenţiale pentru realizarea
surprinderii şi asigurarea succesului incursiunii.
La ajungerea echipei de atac şi captură în apropierea obiectivului, militarii se opresc întru-n loc
mascat, execută cu atenţie observarea şi ascultarea pentru a identifica prezenţa şi activitatea obiectivului de
capturare.
La semnalul stabiliit, militarii atacă obiectivul fără zgomot, îl capturează, imobilizează şi îl
transportă repede în dispozitivul trupelor proprii. Atacul obiectivului este indicat să se execute în flanc şi
spate, în momentul cînd atenţia inamicului este slăbită.
Rămînerea mai mult timp în raionul obiectivului poate duce la descoperirea acţiunii de către inamic
şi la insuccesul incursiunii.
Înapoierea echipelor în dispozitivul trupelor proprii se execută în ordinea: echipa de atac şi captură,
echipa de siguranţă şi echipa ide înlăturare a barajelor.
Militarii căzuţi în luptă sau răniţi sînt evacuaţi de către echipele respective; răspunzători de
evacuarea acestora sînt comandanţii de echipe.
Pe timpul zilei, incursiunea se execută, de regulă, în teren acoperit şi în condiţii de vizibilitate
redusă (ploaie, ceaţă, ninsoare, viscol) şi în alte situaţii care permit executarea mascată a acţiunii.
Incursiunea pe timpul zilei prezintă unele avantaje şi dezavantaje care influenţează asupra pregătirii
şi executării acţiunii, astfel:
- există posibilităţi mai bune de observare, orientare şi de executare a unui foc precis;
- acţiunile executate de către inamic pot fi descoperite şi neutralizate mai uşor decît pe timp de
noapte;
- sprijinul cu foc al incursiunii este mai eficace, putându-se lovi cu mai mare precizie obiectivele
inamicului;
- surprinderea se realizează mai greu decît pe timp de noapte, inamicul avînd posibilităţi mai mari
de a descoperi acţiunile executate de către echipe şi a lua măsuri pentru zădărnicirea incursiunii.
Incursiunea peste un curs de apă se organizează şi se execută ţinînd seama de particularităţile
terenului şi caracteristicile cursului de apă. Pentru executarea unei astfel de acţiuni se vor selecţiona militari
care ştiu să înoate bine şi fără zgomot, să folosească costumul de scafandru autonom, barca sau pluta, să
salveze oamenii de la înec şi să treacă peste cursul de apă răniţii şi prizonierii. Ei trebuie echipaţi şi
înzestraţi corespunzător specificului acţiunii.
La stabilirea obiectivului de capturare, o importanţă deosebită se acordă alegerii locului de trecere
peste cursul de apă, pentru a asigura deplasarea şi trecerea în ascuns peste aceasta, apropierea neobservată
de obiectiv şi înapoierea mascată şi în siguranţă a subunităţii în dispozitivul trupelor proprii.
Locul de părăsire a malului propriu se alege ţinînd seamă de viteza curentului apei, lăţimea cursului
de apă şi mijloacele de trecere folosite. El se stabileşte, de regulă, în amonte faţă de locul prevăzut pentru a
ajunge (debarca) pe malul opus. In acelaşi mod se procedează şi pentru înapoiere în dispozitivul trupelor
proprii.
Fracţionarea subunităţii pe echipe se face în raport de situaţie, inamic şi caracteristicile cursului de
apă. In principiu, se constituie o echipă de atac şi captură cu un efectiv mai mare decît în condiţii obişnuite;
din cadrul acesteia se destină militari înzestraţi cu puşti mitraliere care să facă siguranţa apropiată a celor
care vor captura obiectivul.
Trecerea echipelor peste cursul de apă se execută prin vad, înot, cu mijloace de trecere din
înzestrare sau improvizate.
Cînd se constituie şi celelalte echipe (de siguranţă şi înlăturare a barajelor), acestea acţionează
astfel: echipa (echipele) de siguranţă, în raport de distanţa pînă la obiectivul de capturare, se dispune în
dispozitivul trupelor proprii pe malul apei sau trece pe malul opus, fiind în măsură să sprijine cu foc
acţiunea celorlalte echipe; echipa de înlăturare a barajelor creează culoarul prin baraje, pe direcţia
stabilită, după care ocupă poziţia de tragere şi face siguranţa echipei de atac şi captură pe malul opus.
Intrarea, traversarea cursului de apă şi ieşirea pe malul opus trebuie executate cu multă atenţie şi
fără zgomot. Mijloacele folosite pentru trecere se ascund la malul apei pentru a nu fi descoperite de inamic.
Incursiunea peste un curs de apă poate fi executată atît noaptea, cît şi ziua, în special dimineaţa,
cînd se lasă ceaţa, iar pentru pregătirea ei se destină mai mult timp şi mai multe mijloace decît în condiţii
obişnuite. De asemenea, se constituie1-2 echipe de salvare care să intervină la nevoie.
Incursiunea în localitate se organizează şi execută avînd în vedere dispunerea inamicului,
mărimea localităţii, natura clădirilor, existenţa dărîmăturilor, barajelor şi obstacolelor, sistemul de
canalizare şi alţi factori care pot îngreuia sau uşura executarea incursiunii.
Pregătirea şi executarea incursiunii în localitate prezintă următoarele particularităţi:
- obiectivul de capturare se poate găsi mai aproape de subunităţile proprii, în dărîmături, clădiri
izolate sau în afara construcţiilor;

41
 - echipa de atac şi captură poate avea o valoare mai mică decît în condiţii obişnuite şi este formată,
de regulă, din cercetaşi antrenaţi în escaladarea diferitelor obstacole, deplasarea prin canale şi peste
dărîmături;
- apropierea de obiectiv se execută pe căi ascunse, nesupravegheate de câtre inamic, prin subsoluri,
spărturi existente în ziduri si garduri, în pereţii clădirilor, prin sistemul de canalizare, galerii şi coridoare
care permit apropierea în ascuns şi atacarea obiectivului în flanc şi spate;
- subunitatea care execută incursiunea este sprijinită, uneori, direct de către subunităţile aflate în
contact cu inamicul, fără a se mai constitui echipe de siguranţă.
Cînd obiectivul de capturat este dispus într-o clădire, echipa de atac şi captură se împarte, de regulă,
în două: o parte din militari pătrund, atacă şi capturează inamicul din interior, iar ceilalţi rămîn în afara
clădirii într-un loc care permite supravegherea locului acţiunii, a împrejurimilor şi sprijinul cu foc.
Incursiunea în păduri se organizează şi execută ca în condiţii obişnuite, ţinîndu-se seama de
următoarele particularităţi:
- în mod frecvent, studierea inamicului, a căilor de acces, barajelor si obstacolelor, trebuie să se
facă din mai multe puncte din teren, dispuse cît mai aproape de inamic;
- obiectivele incursiunii se aleg, de regulă, dintre cele aflate la flancurile sau înapoia punctelor de
sprijin ale inamicului, în locuri unde acesta se aşteaptă mai puţin iar eficacitatea focului si densitatea
barajelor sînt mai reduse;
- echipele se constituie, de regulă, din militari care ştiu să se orienteze repede ziua şi noaptea şi sînt
rezistenţi la eforturi fizice;
- pe timpul apropierii de obiectiv, militarii trebuie să evite drumurile, potecile şi poienile care, de
regulă, sînt supravegheate de către inamic.
Incursiunea în raioane fortificate se organizează şi se execută îndeosebi asupra obiectivelor aflate
în intervalele dintre lucrările permanente de apărare, pe direcţiile care nu pot fi observate sau bătute cu foc.
Pentru executarea incursiunii care are ca scop capturarea unui obiectiv, se destină subunităţi cu o valoare
mai mare decît în condiţii obişnuite, sprijinite puternic de artilerie, mijloace antitanc şi subunităţi de geniu.
Organizarea şi executarea incursiunii în raioanele fortificate prezintă următoarele particularităţi:
- obiectivul incursiunii se alege la un flanc (interval), de regulă, în afara lucrărilor de fortificaţii
permanente;
- echipele pot avea o valoare mai mare şi o compunere mixtă (cercetaşi de diferite arme);
- incursiunea se execută, de regulă, numai după o pregătire prealabilă a subunităţii pe un teren
asemănător;
- capturarea unor obiective se poate executa şi pe timpul luptei dusă de către grupurile şi
detaşamentele de asalt;
- executarea incursiunii pe timp de zi impune izolarea obiectivului prin foc de artilerie, perdele de
fum şi desfăşurarea unor acţiuni demonstrative în alte raioane.
In situaţii favorabile de teren şi timp, cînd misiunile nu prevăd capturarea de militari sau tehnică de
luptă, incursiunile pot fi execute şi de grupuri mici de militari, care pătrund în dispozitivul inamicului,
acţionează pentru procurarea de date (informaţii) despre acesta şi lucrările de fortificaţii permanente sau de
campanie.

Ambuscada
Ambuscada este un procedeu de cercetare şi de luptă foarte eficace în condiţiile războiului cînd
inamicul trebuie lovit permanent şi pretutindeni. El constă în dispunerea mascată a subunităţii, pe direcţia
cea mai probabilă de înaintare a inamicului, pentru a-l ataca prin surprindere, a crea panică şi a-i produce
pierderi, a captura militari, documente, modele de armament şi tehnică de luptă. Obiectivele cele mai
indicate pot fi: militari izolaţi sau în grupuri mici, subunităţi care se deplasează pe jos sau pe autovehicule
şi alte obiective izolate aflate în mişcare.
Ambuscada se organizează în orice situaţie şi formă de luptă, teren, anotimp şi mai ales în condiţii
grele de stare a vremii, cu vizibilitate redusă, de regulă, în teren greu accesibil, la punctele obligate de
trecere şi în alte locuri favorabile atacului prin surprindere asupra inamicului de la mică distanţă. Ea se
execută atît ziua cît şi noaptea.
În vederea executării ambuscadei, se alege un loc favorabil pentru dispunerea mascată a subunităţii,
de regulă în acoperiri, pe drumuri şi cărări, în apropierea surselor de apă, podurilor, la curbele drumurilor,
în punctele obligate de trecere şi în alte locuri favorabile.
Locul ales trebuie să asigure condiţii bune de observare a inamicului de la distanţă şi de
întrebuinţare cu maximă eficacitate a mijloacelor de foc.
Succesul ambuscadei depinde de modul de pregătire a acţiunii, dispunerea mascată a subunităţii,
realizarea surprinderii, hotărîrea, iniţiativa şi rapiditatea în acţiune a întregului persona1 care participă la
executarea ei.
In raport de scopul următor, valoarea şi natura obiectivului ce urmează a fi capturat sau nimicit,
ambuscada se execută prin foc sau fără foc.
Ambuscada prin foc se execută, de regulă, împotriva subunităţilor inamicului oare se deplasează
pe autovehicule, a celor care au o valoare mai mare decît subunitatea care execută ambuscada şi atunci cînd
42
inamicul pătruns în ambuscadă opune rezistenţă. Ea se execută prin surprindere, printr-un foc concentrat şi
eficace, urmărind avarierea tehnicii de luptă, producerea de pierderi şi panică în rîndul inamicului, crearea
condiţiilor pentru capturarea de militari, documente şi tehnică de luptă.
Cînd terenul nu permite dispunerea mascată a subunităţii în apropierea itinerarului pe care se
deplasează inamicul, ambuscada se execută îndeosebi de către subunităţile de transportoare blindate, printr-
un atac dat prin surprindere, în flancul şi spatele inamicului care se deplasează. In această situaţie,
subunitatea se dispune lateral faţă de direcţia de deplasare a inamicului, instalează din vreme observatori,

Fig.16. Grupă în ambuscadă:

1- comandantul grupei; 2-4 – echipa de atac şi captură; 5-9 – echipa de siguranţă

baraje şi obstacole şi, la momentul oportun, atacă iniţial cu foc subunitatea inamicului, căutînd să împiedice
desfăşurarea acesteia pentru luptă, să-i producă pierderi şi să captureze militari, documente şi tehnică de
luptă.
Ambuscada fără foc se execută asupra militarilor izolaţi sau ia grupurilor mici de militari ai
inamicului, prin surprindere şi de la mică distanţă, pentru a nu da posibilitatea acestora să riposteze.
In raport de situaţia tactică, depărtarea inamicului faţă de locul ales şi timpul la dispoziţie,
ambuscada poate fi pregătită din timp sau în timp scurt.
Ambuscada pregătită din timp se organizează, de regulă, la ordin şi cînd inamicul se găseşte la
distanţă mare faţă de raionul stabilit, iar timpul la dispoziţie permite dispunerea pentru luptă a subunităţii,
amenajarea şi mascarea lucrărilor genistice, organizarea sistemului de foc şi baraje.
Ambuscada pregătită în timp scurt se organizează din iniţiativa comandanţilor de subunităţi, de
regulă cînd acestea se găsesc în deplasare şi întîlnirea cu elementele inamicului este posibilă în orice
moment. Aceasta se execută în toate formele şi situaţiile de luptă, îndeosebi pe timpu1 executării cercetării
în dispozitivul inamicului şi al trupelor proprii.
Cînd ambuscada se execută în scopul capturării de militari, documente şi tehnică de luptă,
subunitatea se fracţionează pe echipe astfel: echipa de atac şi captură, echipa (echipe) de siguranţă şi
echipa de observare. Uneori echipa de observare poate lipsi, observarea făcîndu-se de către echipa de
siguranţă sau de observatori.
Compunerea fiecărei echipe este diferită şi, în raport de situaţie, poate fi de la 2-3 cercetaşi pînă la o
grupă. În raport de hotărîrea comandantului, subunităţile şi mijloacele de întărire pot acţiona în cadrul
echipelor sau independent.

43
 Subunităţile de transportoare blindate (maşini de luptă) care execută ambuscade prin foc, în
principiu nu se fracţionează pe echipe. În raport de situaţie, comandantul subunităţii poate destina din
cadrul grupelor (echipajelor) 2-4 cercetaşi, care la ordin şi sub sprijinul mijloacelor de foc de pe tehnica de
luptă, să acţioneze pentru capturarea militarilor rămaşi în viaţă, a documentelor, armamentului şi aparaturii
inamicului.
Dispozitivul subunităţii în ambuscadă, depinde de: valoarea şi compunerea acesteia, misiune,
caracteristicile terenului şi valoarea inamicului. El poate fi: în formă de „U", semicerc sau unghi, cu
deschiderea în direcţia de unde vine inamicul, precum şi liniar - pe una sau ambele părţi ale direcţiei de
înaintare a inamicului. În stabilirea dispozitivului subunităţii care execută ambuscada prin foc, trebuie să se
aibă în vedere posibilitatea folosirii eficace a armamentului, fără a periclita situaţia propriilor elemente.
Pe timp de noapte şi ziua - în condiţii de vizibilitate redusă - dispozitivul în ambuscadă se
realizează, de regulă, pe o singură parte a direcţiei de înaintare a inamicului.
Cînd subunitatea se fracţionează pe echipe (fig. 16.), dispunerea acesteia în raionul ambuscadei se
face, de regulă, astfel:
- echipa de atac şi captură - lateral faţă de direcţia de apropiere a inamicului, la extremităţile
dispozitivului si cît mai aproape de itinerarul de deplasare a acestuia pentru a-l ataca prin surprindere, a-l
captura sau nimici. Dacă subunitatea care execută ambuscada este pe transportoare blindate, echipa de atac
şi captură se constituie din militari luaţi de la mai multe grupe şi dispuşi mascat în afara transportoarelor, cît
mai aproape de itinerarul de deplasare a inamicului;
- echipa (echipele) de siguranţă - într-un loc care să-i favorizeze sprijinirea cu foc a echipei de
atac şi captură şi interzicerea ieşirii inamicului din ambuscadă; în cazul că subunitatea dispune de
transportoare blindate, siguranţa şi sprijinul se fac cu armamentul de pe acestea;
- echipa de observare - într-un loc bine mascat, care asigură observarea circulară a terenului, în
special a direcţiei de unde vine inamicul, pe o distanţă cît mai mare.
Pe timpul apropierii acestuia de raionul ambuscadei, ea trebuie să determine şi să raporteze
compunerea, distanţa la care se găseşte, viteza de deplasare şi momentul intrării inamicului în locul
ambuscadei.
Cînd ambuscada se pregăteşte din timp, echipele şi tehnica de luptă se dispun în lucrări genistice
bine mascate, iar cînd pregătirea ei se face în timp scurt se folosesc la maximum avantajele naturale ale
terenului şi acoperirilor.
În teren frămîntat şi acoperit, unde situaţia permite capturarea sau nimicirea unor subunităţi de
valoare mai mare, în afara focului şi barajelor, se iau şi alte măsuri care măresc eficacitatea acţiunii:
pregătirea copacilor pentru a fi doborîţi, dislocări de stînci, avalanşe, inundaţii sau incendii, care, declanşate
prin surprindere şi în puncte obligate de trecere produc pierderi importante şi panică în rîndurile inamicului.
In raionul ambuscadei, subunitatea si militarii trebuie să folosească la maximum avantajele oferite
de teren, să se mascheze perfect, să observe continuu direcţia de deplasare a inamicului, se raporteze
sistematic distanţa la care se găseşte faţă de locul ambuscadei, compunerea, dispozitivul şi viteza de
deplasare a acestuia.
Semnalul pentru declanşarea acţiunii se dă, în toate situaţiile de către comandantul subunităţii.
Cînd ambuscada se execută în scopul capturării de militari izolaţi sau a unor grupuri mici, echipa de
atac şi captură la semnalul stabilit iese din adăpostire şi atacă inamicul prin surprindere; militarii inamicului
care opun rezistenţă sau încearcă să iasă din ambuscadă, sînt imobilizaţi sau nimiciţi prin foc.
În situaţia cînd inamicul intrat în ambuscadă rezistă cu îndîrjire, şi echipa de atac şi captură este în
primejdie, în ajutorul ei intervin echipele de siguranţă şi de observare, fără însă a neglija observarea
circulară a terenului şi siguranţa apropiată a subunităţii.
Ambuscada împotriva unui inamic care acţionează pe autovehicule se execută prin concentrarea
focului mijloacelor antitanc şi al mitralierelor asupra transportoarelor blindate (automobilelor), iar cel al
pistoalelor mitralieră - asupra personalului.
După ce inamicul a intrat în ambuscadă, focul se execută prin surprindere, concomitent asupra
întregii coloane, urmărindu-se în special avarierea primelor şi ultimelor autovehicule din coloană, pentru a
bloca comunicaţia în ambele sensuri şi a interzice ieşirea inamicului din locul ambuscadei.
După neutralizarea prin foc a inamicului, comandantul subunităţii dă semnalul pentru intrarea în
acţiune a echipei de atac şi captură. Aceasta se apropie cu repeziciune de obiectiv, capturează militarii
inamici rămaşi în viaţă, documentele, armamentul şi tehnica de luptă transportabile, după care părăseşte
raionul ambuscadei. Echipele de observare şi de siguranţă urmăresc cu atenţie acţiunile inamicului, fiind în
măsură să deschidă focul - în situaţia cînd echipa de atac şi captură este în pericol.
Militarii capturaţi sînt dezarmaţi, imobilizaţi şi escortaţi în raionul dinainte stabilit.
Organizarea şi executarea ambuscadei pe timp de noapte, prezintă următoarele particularităţi:
- întunericul oferă condiţii favorabile pentru executarea ambuscadei, în orice teren, prin surprindere
şi fără măsuri speciale de amenajare genistică şi de mascare;
- cînd se dispune de timp, alegerea şi ocuparea raionului ambuscadei, realizarea dispozitivului şi
organizarea sistemului de foc se fac, în principiu, pe timp de lumină;

44
 - subunitatea se dispune, de regulă, pe o singură parte a comunicaţiei şi cît mai aproape de aceasta;
- pentru executarea observării şi a focului se folosesc aparatele de vedere pe timp de noapte, iar
focul se deschide de la mică distanţă;
- pentru a uşura acţiunile echipei de atac şi captură, se folosesc mijloace de iluminare şi uneori
baraje şi obstacole, care să limiteze manevra şi acţiunile inamicului intrat în ambuscadă.
Pe timp de noapte, ambuscada este deosebit de eficace, atît pentru capturarea militarilor izolaţi sau
a grupurilor mici care se deplasează pe jos, cît şi pentru atacarea prin surprindere a unor forţe superioare
numericeşte şi producerea de pierderi.
In pădure, cele mai favorabile locuri pentru organizarea ambuscadei sînt: intrîndurile în păduri,
poienile, drumurile, potecile şi îndeosebi punctele obligate de trecere care asigură dispunerea în ascuns a
subunităţii şi executarea prin surprindere a atacului.
In localitate, raionul ambuscadei se alege, de regulă, la marginea ei, pe străzi şi la intersecţia
acestora, în pieţe şi parcuri, folosindu-se în special locurile înguste şi mascate. În pieţe, parcuri şi intersecţii
de străzi este indicat ca ambuscada să se execute îndeosebi de către subunităţi înzestrate cu transportoare
blindate (maşini de luptă).

CAPTURAREA ÎN PRIZONIERAT

Experienţa războaielor şi conflictelor din ultima perioadă arată, că există un număr mare de
procedee de a captura în prizonierat. Dar însă toate au aspecte comune. În primul rînd, capturarea
prizonierului e necesară de petrecut de cîţiva cercetaşi (minimum doi). În al doilea rînd, toate acţiunile
echipei de capturare e necesar de repetat pînă la automotizare completă. În al treilea rînd, capturarea
prizonierului, ca şi lichidarea santinelei, se efectuează pe neprins de veste, după ce sa putut de apropia în
ascuns de obiectiv la distanţa cuvenită. În al patrulea rînd, capturarea este necesară de petrecut fără
zgomot şi neobservat: pentru că prizonierul trebuie interogat, şi dacă el prezintă valoare pentru
comandament, de transportat la bază. Şi la capturarea cu zgomot aceasta nu se va primi.
Există trei procedee principale de capturare a prizonierului fără zgomot.
Primul constă în aceia , ca pe ascuns de apropiat de inamic şu de năuci pe el cu un obiect tare şi
teşit peste cap. Dacă inamicul are cască de fier pe cap, obiectul e necesar de a înveli cu o cîrpă, ca să eviţi
zgomotul. Dacă casca este din cevlar, atunci nu este necesar de a înveli obiectul.
Al doilea constă în aruncarea pe capul inamicului a foii de cort sau scurtei

CERCETAREA FORMELOR DE RELIEF ŞI A DETALIILOR DE PLANIMETRIE

Terenul are o influenţă hotărîtoare asupra executării cu succes a acţiunilor de cercetare şi de luptă.
Formele de relief, natura solului şi detaliile de planimetrie pot oferi condiţii bune de observare, mascare,
manevră şi protecţie împotriva observării terestre (aeriene) şi a focului inamicului. Pe timpul pregătirii şi
executării acţiunilor, cercetaşii trebuie să studieze în detaliu relieful şi natura solului, starea comunicaţiilor,
existenţa şi natura obstacolelor, posibilităţile de observare şi de mascare şi modul cum acestea favorizează
sau îngreuiază acţiunile de luptă ale trupelor proprii şi ale inamicului.
În raport de anotimp, prin căderea zăpezii şi ploilor abundente, revărsarea cursurilor de apă, care
pot provoca distrugerea digurilor (barajelor), a unor poduri, viaducte, porţiuni de comunicaţii sau
producerea de avalanşe şi alunecări, terenul poate suferi modificări care îngreuiază deplasarea, manevra
trupelor, desfăşurarea acţiunilor de cercetare şi de lupta.
Cercetarea formelor de relief şi a detaliilor de planimetrie se execută în orice situaţie şi formă de
luptă.
Cercetarea unei (trecători, defileu) se execută pe jos sau pe autovehicule - cînd lărgimea ei
permite deplasarea acestora. Comandantul subunităţii destină cercetaşi sau echipe de cercetare care se
deplasează pe firul văii şi pe versanţii adiacenţi sau pe creste, pentru a observa în acelaşi timp terenul
înconjurător şi a ţine legătura de vedere. Subunitatea se dispune iniţial pe o înălţime apropiată de intrarea în
vale (defileu) sau pe unul din versanţi, pentru a urmări acţiunile cercetaşilor (echipelor) şi a fi în măsură să-
i sprijine cu foc, după care se deplasează înapoia acestora, la distanţa de vedere.
La cercetarea unei văi (trecători, defileu), trebuie să se stabilească:
- dacă este sau nu ocupată de inamic;
- caracterul general al terenului, lărgimea văii, valoarea pantelor, natura vegetaţiei şi a solului;
- existenţa punctelor obligate de trecere, locurile unde inamicul poate organiza ambuscade şi
produce avalanşe; posibilităţile de blocare a acestora de către inamic, prin dărîmarea de stînci (copaci) şi de
ocolire a lor de către trupele proprii;
- starea de practicabilitate a comunicaţiilor existente a podurilor (viaductelor) şi posibilităţile de
ocolire a lor;
45
 - existenţa şi caracteristicile cursului de apă şi posibilităţile de inundare a văii în cazul unei ploi
abundente, topirii zăpezii sau distrugerii barajelor (digurilor) dacă acestea există.
Cercetarea unei înâlţimi se execută, de regulă, prin observare de la distanţă; pentru cercetarea
nemijlocită a acesteia se trimit militari (echipe de cercetare) cu misiunea de a stabili (fig. 17.):
- dacă este sau nu ocupată de inamic; în cazul cînd este ocupată se vor stabili natura şi valoarea
forţelor care o apără, dispozitivul, lucrările genistice, barajele si obstacolele existente;
- caracterul terenului, existenţa şi natura acoperirilor căilor de acces spre înălţime şi
practicabilitatea lor;
- drumurile şi potecile care traversează înălţimea, precum şi cele ocolitoare;
- posibilităţile de deplasare pe pantele înălţimii şi in apropierea acesteia, precum si raioanele
inaccesibile.
În cazul cînd prin observarea de la distanţă nu se poate stabili dacă înălţimea este sau nu ocupată de
inamic, comandantul trimite cercetaşi pentru a se apropia de creastă şi a cerceta terenul înconjurător.
Autovehiculele se dispun într-un loc mascat sau se deplasează în urma cercetaşilor, la o distanţă care să
asigure observarea şi sprijinul cu foc.
Apropierea de înălţime şi ieşirea la creastă a cercetaşilor se execută mascat, iar locurile pentru
oprire se aleg astfel incît să le asigure cîmp de vedere şi de tragere pe o distanţă cît mai mare. Cînd nu se
constată prezenţa inamicului pe înălţime, cercetaşii dau semnalul pentru continuarea acţiunii, iar
comandantul deplasează subunitatea pînă în apropierea crestei, de unde precizează modul de acţiune pînă la
următorul punct de oprire.
Cînd subunitatea acţionează pe autovehicule, comandantul ia măsuri ca cercetarea inamicului şi a
terenului să se execute prin observare din mişcare şi din opriri scurte, trimiţînd la nevoie cercetaşi pe jos.
La alegerea itinerarelor pentru deplasarea autovehiculelor se va ţine seama de existenţa drumurilor,
acoperirilor, viroagelor, lucrărilor genistice şi obstacolelor, precum şi de posibilităţile de trecere sau de
ocolire a acestora.
În situaţia că înălţimea este ocupată de inamic şi nu poate fi ocolită, comandantul subunităţii ia
măsuri pentru dispunerea mascată a subunităţii şi tehnicii de luptă. El organizează observarea acesteia de la
distanţă, pentru a descoperi dispozitivul inamicului, sistemul de foc şi baraje, iar după ce trupele proprii au
trecut la nimicirea acestuia, continuă acţiunile de cercetare.

Cercetarea unui drum (itinerar) Fig. 17. Cercetarea

se execută după ceunei înălţimi a fost studiat pe hartă pentru a
în prealabil
stabili porţiunile greu accesibile, punctele obligate de trecere, posibilităţile de blocare şi de varientare a
acestora.
Cercetarea drumului se execută, de regulă, de pe autovehicule, din mişcare şi din opriri scurte, prin
deplasarea pe jos şi din elicopter. Pentru stabilirea practicabilităţii drumului, a caracteristicilor lucrărilor de

46
artă şi a posibilităţilor de deplasare prin diferite raioane, uneori se folosesc cercetaşi de geniu. Modul de
acţiune a subunităţii şi ritmul executării cercetării depind de misiune. depărtarea faţă de inamic, caracterul
acţiunilor de luptă şi posibilităţile acesteia.
La cercetarea unui drum (itinerar) se stabilesc:
- starea de practicabilitate, în raport de anotimp şi condiţiile atmosferice;
- porţiunile distruse sau favorabile pentru a fi blocate şi posibilităţile de ocolire a acestora;
- dacă detaliile din teren corespund cu cele reprezentate pe hartă;
- existenţa podurilor, viaductelor şi a lucrărilor de consolidare; starea acestora, lungimea, lăţimea,
tonajul pe care-l suportă şi posibilităţile de ocolire in cazul că au fost distruse;
- natura şi lăţimea părţii carosabile, raza curbelor, înclinarea pantelor şi accesibilitatea acestora
pentru diferite categorii de armament şi tehnică de luptă; existenţa drumurilor paralele şi accesibilitatea
acestora;
- principalele caracteristici ale detaliilor de planimetrie şi formelor de relief din apropierea
drumului şi modul cum acestea influenţează deplasarea şi mascarea trupelor;
- numărul şi starea liniilor telefonice şi telegrafice permanente şi de campanie;
- existenţa materialelor de construcţie şi posibilitatea folosirii lor pentru consolidarea porţiunilor
distruse sau greu accesibile.
Cercetarea unui pod (viaduct) se execută pentru a stabili dacă este păzit (apărat) sau nu de inamic,
caracteristicile lui si posibilităţile de trecere a diferitelor categorii de trupe, precum şi căile ocolitoare,
astfel:
- în afara contactului cu inamicul, elementele de cercetare se deplasează direct la pod, luîndu-şi
măsuri de siguranţă pe timpul cercetării acestuia;
- cînd întîlnirea cu inamicul este posibilâ în orice moment, precum şi pe timpul acţiunilor în
dispozitivul inamicului, cercetarea podului se execută mai întîi prin observare de la distanţă. În raport de
situaţie, inamic şi teren, comandantul subunităţii trimite la pod cercetaşi sau echipe de cercetare, pentru a
procura datele necesare. Apropierea acestora se execută pe părţile laterale ale drumului, iar subunitatea se
dispune mascat şi execută observarea de pe loc, fiind în măsură să sprijine cu foc acţiunile cercetaşilor
(echipelor).
La cercetarea unui pod (viaduct) se stabilesc:
- dacă acesta este sau nu păzit (apărat) de către inamic;
- starea şi caracteristicile podului: materialul din care este construit, lungimea lăţimea, forţa de
suport şi posibilităţile de distrugere a acestuia;
- existenţa materialelor necesare pentru refacerea şi consolidarea podului, în cazul că acesta a fost
distrus;
- posibilităţile de trecere pe pod a diferitelor categorii de tehnică;
- natura rîului (obstacolului) şi a malurilor, existenţa vadurilor şi a drumurilor ocolitoare. Cînd
podul este păzit (apărat) de inamic, comandantul subunităţii ia măsuri, în primul rînd, pentru a determina
natura, valoarea şi dispozitivul subunităţii care îl apără şi a celor care pot interveni în timp scurt în sprijinul
acesteia.
În acest scop, comandantul trimite cercetaşi pe părţile laterale ale drumului, care se apropie cît mai
mult de pod şi observă cu atenţie modul cum este organizată paza şi siguranţa acestuia. Cînd acest lucru nu
este posibil, cercetaşii se apropie de pod pe căi ocolitoare - pe uscat sau prin apă.
Cînd nu există posibilităţi pentru apropierea de pod, subunitatea execută cercetarea prin observare
de la distanţă şi stabileşte caracteristicile principale ale acestuia. Concomitent, trimite elemente de cercetare
pe alte direcţii, pentru a determina existenţa drumurilor de apropiere spre cursul de apă şi locurile
favorabile de trecere in vederea continuării acţiunii peste obstacole.
Pentru cucerirea unui pod, comandantul subunităţii organizează şi atacă prin surprindere inamicul
care execută paza acestuia, îl cucereşte şi asigură menţinerea lui pînă la sosirea trupelor proprii. Distrugerea
podului se face numai în situaţia cînd s-a primit o astfel de misiune.
Dacă este descoperit că podul este distrus, comandantul elementului de cercetare întocmeşte
raportul de cercetare al trecerii (fig. 18.).
Cercetarea unei păduri se execută în scopul de a stabili dacă este sau nu apărată (ocupată) de
inamic, precum şi caracteristicile acesteia.
Pe timpul acţiunii în pădure, se stabilesc:
- desimea, grosimea, esenţa copacilor şi natura solului;
- existenţa drumurilor, potecilor, defrişărilor, poienilor, raioanelor mlăştinoase şi posibilităţile de
deplasare a tehnicii de luptă prin pădure;

47
 - locul obstacolelor, barajelor şi incendiilor, precum si al raioanelor infectate cu substanţe toxice de
luptă sau radioactive şi posibilităţile de trecere (ocolire) a acestora.
Organizarea şi executarea acţiunilor de cercetare în pădure prezintă următoarele particularităţi:
. - posibilităţile de observare fiind limitate, se impune mărirea numărului de patrule (echipe) şi a
posturilor de observare, iar trimiterea lor se face la o distanţă mai mică decît în condiţii obişnuite.
- acţiunile de cercetare se execută, de regulă, pe jos, deplasarea autovehiculelor fiind limitată în
afara drumurilor;
Sîrbu

Cota103
N Data, timpul
1. Podul peste rîul Bîc este distrus.
Bîc
2. Locul pentru trecere:
lăţimea rîului 16 m, adîncimea 2 m, malurile în
pante line cu înălţimea de 20 cm. Accesul la
trecere este pe teren deschis, baraje şi distrugeri
spre căile de acces şi în albia rîului şi în locul
trecerii nu sînt. Trecerea peste rîu este marcată
cu indicatoare.

Rusu

Roşu

Fig. 18. Raportul de cercetare al trecerii

- pădurile favorizează pătrunderea în ascuns a elementelor de cercetare în dispozitivul inamicului,

executarea de ambuscade, incursiuni, chiar şi ziua; în acelaşi timp îngreuiază orientarea, descoperirea de la
distanţă a inamicului şi executarea unui foc eficace;
- pentru deplasarea elementelor de cercetare în interiorul pădurii şi coordonarea acţiunilor acestora
se stabilesc repere şi azimuturi, iar la nevoie - puncte şi aliniamente de coordonare;
- zgomotele produse în pădure se amplifică şi, ca urmare, se determină mai greu sursele care le
produc şi distanţele pînă la ele;
- creşte pericolul izbucnirii incendiilor şi se menţine timp mai îndelungat infectarea terenului şi a
aerului; sporesc posibilităţile inamicului de a crea abatize, baraje şi obstacole de tot felul;
- intersecţiile de drumuri, culoarele şi poienile, de regulă, se ocolesc sau se trec în viteză, întrucît
pot fi supravegheate şi bătute cu foc de către inamic;
- executarea acţiunilor pe direcţii, fără posibilităţi de vedere între elementele de cercetare impune
stabilirea unor semnale de recunoaştere între ele cît şi între acestea şi trupele proprii.
Înainte de a trece la cercetarea pădurii, se studiază terenul pe hartă şi se stabileşte locurile de unde
se va executa observarea, direcţiile de pătrundere şi de ieşire din pădure. Observarea se execută de la
distanţă, pe un front cît mai mare şi pe adîncimea permisă de natura şi desimea copacilor.
În situaţia cînd prin observare nu se poate stabili cu precizie prezenţa inamicului în pădure, se trimit
în faţă cercetaşi (echipe de cercetare) luînd toate măsurile pentru ca, la nevoie, să poată fi sprijiniţi cu foc.
Pe timpul cercetării pădurii, subunitatea care acţionează pe jos se deplasează în coloană, pe
marginea drumurilor, benzilor defrişate şi poienilor, avînd în faţă cercetaşi sau echipe de cercetare. Opririle
se fac mai des, executîndu-se continuu observarea şi ascultarea; locurile favorabile organizării
ambuscadelor de către inamic, se cercetează cu atenţie şi se ocolesc.

48
 Subunitatea care acţionează pe autovehicule, se deplasează pe drumurile şi defrişările existente,
executînd cercetarea, de regulă, prin observare din mişcare. Opririle se fac numai în locurile mai
importante, care impun o cercetare amănunţită şi pentru a evita acţiunile prin surprindere ale inamicului.
Lucrările genistice executate de inamic, precum şi locurile unde au staţionat trupele acestuia, vor fi
cercetate cu atenţie pentru a descoperi existenţa indiciilor asupra naturii şi activităţii desfăşurate şi a evita
intrarea în locurile minate, infectate sau în ambuscade.
În pădure, cercetaşii execută observarea circulară, acordînd atenţie deosebită coroanei copacilor,
desişurilor şi straturilor de frunze; ei evită producerea zgomotelor, fiind în măsură, în orice moment, să
treacă la acţiuni de luptă.
Porţiunile greu accesibile, raioanele infectate, cîmpurile de mine, abatizele şi alte obstacole pregătite de
catre inamic se cercetează cu atenţie, indicîndu-se căile de ocolire a lor.
Înainte de a ieşi din pădure, comandantul subunităţii execută personal observarea terenului din faţă,
stabileşte itinerarul de deplasare, modul de acţiune şi punctul de oprire următor, după care ordonă
continuarea cercetării.
Cînd terenul din faţa este ocupat de inamic şi nu există posibilităţi de pătrundere prin intervale sau
pe la flancurile acestuia, comandantul subunităţii organizează observarea de la marginea sau interiorul
pădurii. Grupurile mici de militari sau subunităţile inamicului care au pătruns în pădure se capturează prin
ambuscade sau se nimicesc prin foc.
Cercetarea în terenuri cu culturi înalte se organizează şi execută, în principiu, ca şi în pădure, cu
deosebirea că mijloacele de transport, îndeosebi transportoarele blindate, se pot deplasa fără greutate prin
culturi, întrucît nu constituie obstacole. Datorită zgomotului pe care autovehiculele îl produc la deplasarea
prin culturi, este indicat ca acţiunile cercetaşilor să se execute pe jos, pentru a se putea apropia în ascuns de
anumite obiective şi acţiona, la nevoie, prin surprindere.
În astfel de terenuri, orientarea şi menţinerea direcţiilor de acţiune se realizează mai greu, mai cu
seamă cînd culturile se întind pe suprafeţe mari iar reperele vizibile lipsesc.
Măsurile de siguranţă se intensifică, deoarece acţiunile prin surprindere ale inamicului sînt posibile
la tot pasul. In acest scop, armamentul şi grenadele vor fi permanent pregătite pentru ca la semnal să poată
fi folosite cu maximă eficacitate. Cercetaşii şi echipele care se trimit în faţă şi la flancuri acţionează, de
regulă, la distanţe mai mici decît în teren obişnuit, pentru a evita intrarea în ambuscadă şi a putea fi
sprijiniţi, la nevoie, cu foc.
Pe timpul executării acţiunilor, opririle vor fi mult mai dese, combinîndu-se permanent observarea
circulară cu ascultarea.
Cercetarea unei clădiri izolate se execută iniţial prin observarea ei de la distanţă. Înainte de a
pleca în misiune, cercetaşii pregătesc armamentul pentru tragere şi încep să se apropie de clădire prin partea
lipsită de uşi şi ferestre (fig. 19.).
Pe timpul apropierii, se opresc din loc în loc şi ascultă cu atenţie, pentru a descoperi prezenţa
inamicului sau a altor persoane în interiorul clădirii.

Ceilalţi militari din cadrulFig.

subunităţii supraveghează
19. Cercetarea unei cu atenţie acţiunea cercetaşilor şi terenul din
împrejurimi, fiind gata să-i sprijine cu foc.clădiri
În raport de situaţie, militarii pătrund în interior, fiind gata în orice moment să se sprijine reciproc
cu foc. Pătrunşi în interior, cercetează cu atenţie toate încăperile şi nivelele, inclusiv podul şi subsolul,

49
pentru a descoperi existenţa inamicului şi locurile minate. Uşile se deschid prin izbire cu piciorul, sau de la
distanţă cu prăjina şi se lasă deschise după trecere.
În cazul că prin observare şi ascultare inamicul nu poate fi descoperit, militarii vor încerca metoda
simulării, căutînd, prin comportare, să lase impresia că au descoperit existenţa inamicului în clădire (de la
100-150 m de clădire execută o retragere rapidă şi se adăpostesc provocînd pe inamic să deschidă focul).
Dacă inamicul nu se descoperă, la ajungerea lîngă clădire, militarii vor simula apariţia capului în
dreptul ferestrei sau a uşii, prin punerea bonetei sau a căciulii în baionetă şi ridicarea acesteia in sus.
În situaţia că nu se descoperă prin folosirea acestor procedee se va trece la cercetarea amănunţită a
clădirii.
Cînd clădirea este ocupată de inamic şi condiţiile nu permit capturarea sau nimicirea acestuia,
comandantul grupei de cercetare raportează situaţia şi ia măsuri pentru ocolirea acesteia.
Cercetarea unei localităţi se execută de la distanţă şi pe măsură ce subunitatea se apropie de
aceasta. Înainte de a intra în localitate, comandantul dispune subunitatea întru-n loc mascat şi organizează
observarea pentru a stabili:
- căile de acces care duc spre localitate şi dacă sînt apărate de inamic;
- dacă localitatea este sau nu ocupată de inamic;
- existenţa şi natura barajelor şi obstacolelor la intrările în localitate;
- direcţiile favorabile care permit ocolirea localităţii şi a rezistenţelor inamicului;
- caracterul terenului clin împrejurimi şi influenţa acestuia asupra executării acţiunilor e luptă şi de
cercetare;
- mărimea localităţii, natura construcţiilor şi orientarea principalelor străzi;
- dacă în localitate există populaţie şi ce activităţi desfăşoară;
- modul de acţiune pentru cercetarea localităţii.
Cînd prin observare nu s-au descoperit indicii care demască prezenţa inamicului, comandantul
organizează cercetarea localităţii, trimiţînd pe direcţiile cele mai importante echipe sau patrule de cercetare
în compunerea cărora vor fi incluşi şi luptători din gărzile patriotice, alte formaţiuni de apărare sau
elemente din cadrul populaţiei, care vor fi folosiţi călăuze pe timpul deplasării în interiorul localităţii. Dacă
localitatea nu este ocupată de inamic, elementele de cercetare se deplasează în viteză pe direcţiile stabilite,
oprindu-se în punctele mai importante din interiorul acesteia, de regulă, în apropiere de intersecţii, pieţe,
parcuri şi înainte de a ieşi din localitate.
Traversarea străzilor perpendiculare pe direcţia de acţiune, precum şi a pieţelor, parcurilor şi a
locurilor virane se execută de către elementele de cercetare succesiv şi cu repeziciune.
Într-o localitate mare, unde cercetarea se execută pe mai multe direcţii, se stabilesc aliniamente
pentru coordonarea acţiunii elementelor de cercetare. Cînd localitatea dispune de un sistem dezvoltat de
canalizare şi de metrou, acestea pot fi folosite pentru apropiere şi cercetarea unor obiective importante.
Cînd în localitate există inamic, comandantul subunităţii ia măsuri de ocolire a acesteia sau organizează
cercetarea prin observare de la distanţă, trimiţînd patrule (echipe) şi chiar cercetaşi izolaţi care să pătrundă
in localitate, îndeosebi prin şanţuri, dărîmături, curţi, grădini şi parcuri. Elementele de cercetare observă cu
atenţie clădirile şi terenul înconjurător, fiind gata în orice moment să deschidă focul.
Cînd subunităţile descoperă militari inamici izolaţi, în grupuri mici, sau autovehicule izolate,
organizează ambuscade în scopul capturării sau nimicirii acestora. La întîlnirea prin surprindere cu
inamicul, acestea deschid focul şi, în funcţie de situaţia concretă, îl nimicesc sau rup lupta, cautînd să se
retragă prin locurile cele mai ascunse.
Cercetarea unui curs de apă se execută de către toate subunităţile care ajung primele la acesta.
Apropierea şi cercetarea acestuia se execută, de regulă, pe direcţiile şi în raioanele stabilite de eşalonul
superior, de către patrule (echipe) de cercetare.
Pe timpul apropierii de cursul de apă, elementele de cercetare se opresc din loc în loc şi execută cu
atenţie observarea, pentru a stabili dacă cursul de apă este sau nu apărat de inamic. Cînd cursul de apă nu
este apărat de inamic, cercetarea acestuia se execută cît mai repede, în situaţia că inamicul apără cursul de
apă, elementele de cercetare caută să determine prin observare de la distanţă dispozitivul de luptă,
caracteristicile terenului, posibilităţile de apropiere şi de trecere pe malul opus.
La cercetarea cursului de apă care nu este apărat de inamic se stabilesc:
- caracteristicile cursului de apă: lăţimea, adîncimea viteza curentului, natura malurilor şi a solului
pe fundul apei, a plajelor şi locurilor unde pot fi amenajate rampe;
- existenţa locurilor favorabile pentru trecerea pe poduri, ambarcaţiuni, portiţe, prin vaduri şi
coordonatele acestora;
- caracterul terenului, existenţa drumurilor, pădurilor, mlaştinilor, lucrărilor hidrotehnice şi de
hidroamelioraţii; afluenţii cursului de apă, existenţa insulelor (braţelor) şi influenţa lor asupra trecerii şi
ducerii acţiunilor de luptă.
Cînd inamicul apără cursul de apă se mai stabilesc:

50
 - caracterul acţiunilor inamicului pe ambele maluri;
- natura, valoarea şi dispozitivul subunităţilor care apără cursul de apă;
- existenţa intervalelor dintre subunităţile inamicului, precum şi a direcţiilor care favorizează
forţarea (trecerea) cursului de apă şi pătrunderea în adîncimea dispozitivului acestuia;
- locul mijloacelor de foc, îndeosebi al celor care execută focul în lungul cursului de apă, raioanele
poziţiilor de tragere ale artileriei, dispunerea posturilor de observare, punctelor de comandă şi rezervelor
inamicului;
- locul şi natura lucrărilor genistice şi barajelor (îndeosebi existenţa minelor în apă şi pe mal),
obstacolele şi căile de ocolire a acestora.
Cercetarea cursului de apă şi determinarea caracteristicilor acestuia se execută prin observare şi cu
ajutorul mijloacelor din înzestrare şi improvizate.
Pe timpul cercetării cursului de apă, comandanţii subunităţilor organizează observarea circulară şi
siguranţa apropiată şi, în raport de situaţie, iau măsuri pentru continuarea acţiunilor pe malul opus sau
pentru executarea observării de pe malul propriu, pînă la sosirea trupelor proprii.
Trecerea cursului de apă se execută în mod independent, de către fiecare element de cercetare, pe
direcţia sa de acţiune, sau întrunit - pe o singură direcţie - in raport de situaţia inamicului, existenţa locurilor
favorabile şi a mijloacelor de trecere de care se dispune.
Pentru trecerea peste cursul de apă cu mijloacele din înzestrare (bărci, costume de înot) sau
improvizate, comandantul împarte subunitatea pe grupuri mici, în raport de capacitatea mijloacelor de
trecere folosite, luînd măsuri de observare, siguranţă şi salvare.
Subunităţile de cercetare pe transportoare amfibii blindate trec cursul de apă prin vad, prin plutire,
pentru ieşirea şi continuarea acţiunilor pe malul opus. în acest scop comandanţii acestora iau măsuri de
verificare şi etanşare a transportoarelor (maşinilor de luptă) si de asigurare a tractarii sau autoscoaterii,
execută recunoaşterea malurilor, determină adîncimea şi viteza apei, natura fundului şi stabilesc locurile
pentru intrarea în apă şi ieşirea pe malul opus. Cînd malurile sînt înalte, o parte din cercetaşi (echipe) se
destină pentru amenajarea rampelor de intrare şi ieşire din apă.
Pe timpul trecerii peste cursul de apă, comandantul subunităţii de cercetare trebuie să asigure
observarea şi siguranţa pe ambele maluri; primele elemente de cercetare trecute pe malul opus se dispun în
observare şi siguranţă, pînă cînd subunitatea trece în întregime peste cursul de apă.
După cercetarea hi trecerea cursului de apă, comandantul subunităţii raportează situaţia şi datele
procurate şi ia măsuri pentru continuarea îndeplinirii misiunilor primite. Cînd situaţia impune şi valoarea
inamicului este mică, subunitatea atacă în flanc şi spate elementele care apară punctele de trecere mai
importante, pe care le cucereşte şi menţine pînă la sosirea trupelor proprii.
Cercetarea lucrărilor hidrotehnice şi de hidroamelioraţii se execută în scopul de a stabili:
- existenţa şi natura lacurilor de acumulare, a barajelor, canalelor şi digurilor din sistemul de
irigaţii, orientarea şi valoarea lor ca obstacol (lungimea, lăţimea, adîncimea şi natura taluzurilor, distanţa
între canale şi diguri etc.);
- locul instalaţiilor de captare a apei, al pompelor şi punctelor de distribuţie în interiorul sistemului,
precum şi al diferitelor construcţii pentru exploatarea acestora ;
- natura, starea şi posibilităţile de folosire a instalaţiilor hidrotehnice pentru mărirea sau micşorarea
debitului apei în canale (lacuri) sau realizarea de zone inundabile;
- natura şi starea drumurilor, existenţa trecerilor peste canale (diguri) şi posibilităţile de amenajare a
altor puncte de trecere;
- existenţa acoperirilor (păduri, localităţi, culturi), care favorizează mascarea trupelor şi acţiunile
acestora;
- locurile favorabile pentru distrugerea unor porţiuni de canale, baraje, diguri, jgheaburi şi a altor
construcţii din cadrul sistemului de irigaţii;
- raioanele favorabile pentru întrebuinţarea desantului aerian (debarcat sau paraşutat), în vederea
cuceririi şi menţinerii lucrărilor hidrotehnice şi instalaţiilor acestora.
Existenţa digurilor limitează observarea si manevra subunităţilor de cercetare, dar în acelaşi timp
permite deplasarea mascată înapoia acestora. Canalele şi digurile impun măsuri de trecere, mai ales cînd
frecvenţa acestora pe direcţia de acţiune este mare, pentru a nu se micşora ritmul acţiunilor de cercetare.
Cercetarea unui teren mlăştinos se execută prin străbaterea acestuia pe jos sau pe autovehicule
uşoare, luînd în considerare şi eventualele urme lăsate de inamic şi populaţia din zonă, pentru a stabili:
- suprafaţa şi limitele terenului mlăştinos, in special a porţiunilor greu accesibile şi inaccesibile;
- grosimea stratului de turbă şi gradul de accesibilitate în afara comunicaţiilor pentru subunităţile de
diferite arme care acţionează pe jos şi pe autovehicule;
- trecerile, drumurile şi terasamentele de cale ferată existente; posibilităţile de folosire, traversare
sau ocolire a acestora;
- existenţa în apropiere a materialelor ce pot fi folosite pentru amenajarea şi consolidarea trecerilor
şi a drumurilor. La nevoie, pentru cercetarea raioanelor mlăştinoase vor fi luate şi călăuze dintre localnici,
care cunosc bine aceste locuri.

51
 INTERCEPTAREA CONVORBIRILOR

Interceptarea convorbirilor este o formă de ascultare, care se execută în scopul de a procura date
şi informaţii despre obiectivele inamicului, locul, activitatea şi intenţiile acestuia. Ea se execută în toate
formele şi situaţiile de luptă. Convorbirile inamicului efectuate în încăperi, adăposturi, corturi, autospeciale
şi prin legături de transmisiuni cu fir se interceptează prin ascultare directă sau prin folosirea unor
aparate care permit ascultarea şi înregistrarea acestora.
Cercetaşul care interceptează convorbirile inamicului studiază posibilităţile de a ajunge la locul de
unde se poate face ascultarea, îşi ia măsuri de siguranţă, se apropie de obiectivele în cadrul cărora se poartă
discuţii şi execută ascultarea (înregistrarea), după care se înapoiază la comandantul lui.
Interceptarea convorbirilor inamicului efectuate prin mijloace de transmisiuni cu fir, se face prin
conectarea directă (în derivaţie) pe liniile cu cablu de campanie sau permanente a unui telefon, sau prin
folosirea aparaturii special destinată, care permite ascultarea de la distanţă a convorbirilor. Această
activitate necesită o pregătire specială a personalului, privind alegerea liniilor de cablu pe care se efectuează
cele mai importante convorbiri, a locului de instalare a aparatului şi de dispunere a personalului care
execută ascultarea, precum şi cunoaşterea în condiţii cît mai bune a limbii inamicului.
Pentru interceptarea emisiunilor radio pe unde ultrascurte se execută căutarea pe frecvenţele
care interesează şi se efectuează ascultarea (înregistrarea) emisiunilor inamicului.
Executarea cu succes a interceptărilor convorbirilor telefonice şi emisiunilor radio a inamicului
necesită luarea unor măsuri de observare şi siguranţă în toate direcţiile, pentru ca cercetaşii care execută
acţiunea să nu fie descoperiţi de inamic sau de populaţie.

CERCETAREA PRIN FOTOGRAFIERE TERESTRĂ

Cercetarea în dispozitivul inamicului cuprinde un complex de acţiuni de procurare de date şi

informaţii despre inamic, teren, condiţii hidro-meteo, starea comunicaţiilor şi telecomunicaţiilor, a
resurselor materiale din zona unde se desfăşoară acţiuni cu caracter deosebit. Aceasta se execută în toate
formele de luptă/operaţie, activ şi neîntrerupt, în orice condiţii de teren, anotimp şi stare a vremii, pe toată
adîncimea dispozitivului inamicului şi pe întreg frontul. Utilizate ca procedee de imortalizare statică sau
dinamică a imaginilor-detaliu din dispozitivul inamicului sau al trupelor proprii, fotografierea şi filmarea se
execută pentru a oferi eşaloanelor superioare spre analiza date şi informaţi în formă brută, lipsite de tentă
subiectivă.
Cercetarea prin fotografiere terestră se execută în scopul obţinerii de date privind caracteristicile
terenului, lucrările genistice, barajele, obstacolele şi obiectivele importante din dispozitivul inamicului. Ea
se execută de către personalul posturilor de observare şi de către alte elemente de cercetare care dispun de
aparatura necesară.
Fotografierea terenului (obiectivelor) se execută în special cînd se prevede trecerea la ofensivă, din
unul sau mai multe puncte, simultan sau succesiv, folosindu-se aparate fotografice obişnuite sau speciale.
Pentru executarea fotografierii terestre, se selecţionează cercetaşi care cunosc bine mînuirea
aparaturii fotografice şi lucrul cu aceasta în diferite condiţii de timp şi anotimp.

Rolul şi importanţa fotografierii ca procedeu de cercetare

Cu mult înaintea descoperii fotografiei, Confucius spunea că „o imagine poate valora mai mult
decît 10 000 de cuvinte”.
Fotografierea s-a impus în forţă ca procedeu de bază în acţiunile de cercetare, oferind serioase
avantaje:
- fidelitate în fixarea şi redarea imaginii obiectivelor şi acţiunilor inamicului;
- obiectivitatea în prezentarea datelor obţinute;
- rapiditatea şi relativa simplitate a executării fotografiilor permite rezolvarea operativă a nevoilor
de informaţii.
Fotografierea cu caracter operativ executată de elementul de cercetare este procedeul de bază
privind fixarea informaţiilor pe un suport oarecare. În cazuri deosebite, acţiunile de cercetare nu pot fi
concepute fără executarea de fotografii. Acesteia i se adaugă înregistrarea pe bandă videomagnetică,
devenită şi ea o formă indispensabilă de procurare a informaţiilor.
În funcţie de procedeul folosit, realizarea fotografierii se pune în aplicare în două faze:

52
 - faza statică – ce presupune ca cercetaşul operator să nu intre în contact direct cu inamicul,
imortalizarea făcându-se din posturi fixe şi (sau) mobile mascate;
- faza dinamică – fotografierea necesită apropierea de obiectiv sau pătrunderea în incinta
obiectivului şi folosirea unei legende adecvate utilizării aparatului foto.

Procedee de fotografiere. Fotografierea de orientare. Principii de folosire

Fotografierea de orientare reprezintă un element indispensabil atingerii obiectivelor unei misiuni.
Ea serveşte la cuprinderea imaginii întregului (obiectiv punctiform, de suprafaţă sau dispozitiv etc.) într-un
ansamblu de puncte de reper sau de orientare, ce permite identificarea zonei din raionul de acţiune elimină
confuzia.
Procedeul încadrează obiectivul şi redă, prin numărul de cadre, poziţionarea faţă de detalii ce nu-şi
modifică structura, poziţia şi forma timp îndelungat. Reperele se aleg în aşa fel încât din analiza
fotografiilor să rezulte cât mai clar orientarea obiectivului faţă de punctele cardinale. Astfel, se va urmări
imortalizarea fie a unor detalii de planimetrie a căror orientare se cunoaşte (biserici, cimitire, cruci, troiţe)
sau care sunt trecute pe harta comandantului (cantoane, puncte de triangulaţie, monumente, construcţii
industriale, depozite, silozuri, benzinării, borne kilometrice, fântâni, staţii radio teritoriale ori staţii
meteorologice, mori, reţele de înaltă tensiune, staţii de transformare a energiei electrice etc.), fie a unor
detalii de relief distincte, care pot fi identificate cu uşurinţă pe hartă.
Obiectivele acestui procedeu se clasifică astfel:
1. După răspunerea în dispozitivul operativ:
- obiective dispuse în gruparea de angajare;
- obiective dispuse în rezervă;
- obiective din formaţiuni logistice.
2. După mobilitate:
Obiective fixe:
- lucrări de artă şi/sau hidrotehnica;
- obiective la pace (campanie);
- construcţii de diferite tipuri cu valoare operativă sau informativă care pot fi folosite vremelnic de
inamic;
- porţiuni de teren, zone sau raioane ce pot primi destinaţie militară (de concentrare, de paraşutare,
de amplasare a rachetelor antiaeriene, sol-sol etc.);
- detalii de relief de interes operativ-strategic în ducerea operaţiilor de apărare sau ofensivă;
- alte obiective care prin natura lor nu pot fi dislocate sau modificate de inamic.
Obiective statice:
- raioane de mobilizare, concentrare, înlocuire, regrupare etc. din dispozitivul inamic;
- baraje explozive, câmpuri de mine, lucrări de fortificaţii reale sau false, alte tipuri de lucrări
genistice;
- elemente ale punctelor de comandă, centrelor de transmisiuni aflate în staţionare sau pe mijloace
mobile;
- posturi de observare aeriană sau terestră;
- posturi de control şi comenduire a circulaţiei;
- piese de artilerie sau rachete aflate în poziţii de trageri reale sau false;
- alte obiective legate de dinamica luptei care în scurt timp îşi pot modifica locul, forma sau
structura.
Obiective dinamice:
- unităţi, subunităţi aflate în deplasare pe jos ori în mijloace de transport;
- patrule aflate de orice fel aflate în misiune;
- tehnică militară îmbarcată sau îmbarcată aflată în deplasare;
- orice alte obiective de interes operativ-informativ aflate în mişcare pe timpul fotografierii.
3. După suprafaţă:
- punctiforme (autostaţii de comandament, de transmisiuni, instalaţii-platformă de lansare a
rachetelor de orice tip, aeronave dispuse izolat etc.);
- liniare (garnituri de trenuri militare, triaje, coloane de tehnică aflate în deplasare sau staţionează
etc.);
- perimetrale (obiective cu front şi adîncime oarecare: aerodromuri, cvartale, porţiuni de teren ce
prezintă interes în dinamica dispozitivului inamicului etc.).
4. După posibilităţile de vizibilitate:
- obiective aflate în locuri închise: clădiri, construcţii de diferite tipuri etc.;
- obiective aflate în locuri deschise.
53
 Fotografierea, indiferent de procedeul aplicat, se execută din posturi fixe. Nu au importanţă
numărul de cadre şi durata staţionării: Locul de instalare trebuie să fie mascat terestru, aerian şi să asigure
vizibilitatea necesară.

Particularităţi
Acest procedeu se aplică în două situaţii:
- cînd misiunea primită presupune – pe lângă alte procedee – şi fotografierea. Elementul de
cercetare culege informaţii despre elementele de dispozitiv ale inamicului;
- cînd misiunea vizează procedeul de orientare. Cercetaşul obţine date despre amplasarea în teren a
elementelor de dispozitiv şi tehnică asupra cărora urmează să acţioneze trupele proprii.
În ambele cazuri, primirea şi însuşirea misiunii, luarea deciziei, transmiterea ordinului de luptă
subordonaţilor, stabilirea planului de acţiune şi fracţionarea pe echipe de cercetare sînt etape premergătoare
acţiunii. La obiectiv, comandantul echipei de cercetare organizează fotografierea funcţie de numărul
subordonaţilor şi întinderea obiectivului. Indiferent de situaţia locală, măsurile de siguranţă sînt obligatorii.
De regulă, pozarea presupune alegerea obiectivelor foto superangulare, dar, în funcţie de situaţie,
operatorii se pot folosi şi de obiective foto normale.
Foarte importantă este amplasarea postului de fotografiere într-un punct dominant din teren, pentru
cuprinderea în cel puţin două cadre a reperelor de orientare la distanţă.
Fotografierea de orientare urmăreşte surprinderea aspectelor ce oferă în imagini raportul dintre
locul dislocării şi geografia zonei proxime (cum ar fi distanţele pînă la punctele de reper, posibilităţi de
vizibilitate etc.).
Orientarea în locurile închise urmăreşte două cerinţe:
- surprinderea căilor de acces şi reperelor cel conduc pe cercetaşi spre obiectiv;
- dispunerea obiectivului faţă de detaliile înconjurătoare.
Reperele şi detaliile dintr-o localitate sînt diverse: intersecţii, edificii ale administraţiei locale,
spitale, indicatoare de străzi, staţii de transport in comun, monumente istorice, clădiri cu arhitectonică
originală ş.a..
În spaţiile închise nu se poate folosi decît obiectivul superangular, care include într-un singur cadru
cel puţin un reper de îndrumare. Imaginile trebuie să surprindă aspecte inconfundabile.
Orientarea în spaţii deschise presupune alegerea reperelor distincte din teren, uşor de descoperit
(detalii de relief şi planimetrie sau alte elemente stabile). Funcţie de situaţie, se poate folosi teleobiectivul,
obiectivul normal ori superangular.
La înapoierea din misiune, cercetaşul-operator întocmeşte un raport (anexă la documentele
comandantului de subunitate) ce cuprinde:
- durata acţiunii;
- numărul şi coordonatele posturilor de fotografiere;
- tipul şi caracteristicile aparatului foto utilizat;
- numărul de cadre, nominalizarea imaginilor şi posturilor;
- schema cu elementele de orientare conform punctelor cardinale pe care sînt aşezate fotografiile
realizate.
Raportul-anexă trebuie să fie clar, concis, să dea posibilitatea unui alt element de cercetare, cu o
altă misiune în acelaş loc, să se familiarizeze şi să localizeze cu uşurinţă obiectivul.

Fotografierea de schiţare
Dacă fotografierea de orientare este procedeul care localizează obiectivul, fotografierea de schiţare
redă in detaliu specificul acestuia şi cuprinde cîteva procedee:
1. Fotografia schiţă-unitară redă imaginea de ansamblu a obiectivului, un cadru cuprinde întregul.
Postul de fotografiere trebuie să ofere condiţii optime de vizibilitate pe orizontală, cu aparatul situat la
înălţimea ochilor. Procedeul cere următoarele condiţii:
a) suprafaţa obiectivului să poată fi încadrată într-un singur cadru, iar particularităţile să fie clare;
b) evitarea includerii elementelor parazite;
c) efectuarea fotografierii ziua, cînd lumina permite distribuţia optimă a zonelor luminate şi
întunecate pe obiectivul aparatului;
d) măsurarea luminii cu expometru se va face pe părţile importante ale obiectivului, cînd acesta
este punctiform (instalaţie lansare rachete, piese de artilerie, aeronave izolate, autostaţii, autospeciale,
clădiri izolate ş.a.), urmărindu-se ca, dacă iluminarea fundalului diferă, să se recurgă la „umplerea” cadrului
cu obiectivul. Este posibil să apară valori false dacă:
- obiectivul se profilează pe zăpadă, cer sau apă, acestea reprezentînd fundaluri mai luminoase;
54
 - obiectivul se profilează pe un teren arat (părţi ale scoarţei terestre), care are o luminozitate
redusă. Evitarea valorilor false se face prin măsurarea luminii cu aparatul înclinat, pentru ca zonele
neimportante să nu afecteze claritatea imaginii;
- obiectivul se află pe o porţiune umbrită, iar fundalul în lumina soarelui.
e) cînd obiectivul are o dezvoltare liniară, prin amplasarea postului de fotografiere cu soarele în
spate se obţine maximum de iluminare naturală;
f) se recomandă fotografierea obiectivului ca întreg, evitîndu-se detaliile fără relevansă pentru
schiţa unitară.
2. Fotografierea schiţă-panoramică este o variantă de orientare. Ea se aplică atunci cînd suprafaţa
obiectivului este imposibil de cuprins ca întreg, iar detaliile importante nu pot apărea. Procedeul presupune
realizarea mai multor cadre, păstrînd aceeaşi linie de orizont, iar imaginile succesiv luate să se ia funcţie de
repere (colţul opus al precedentei), astfel ca în montarea panoramei să nu existe discontinuitate.
După modul de execuţie, fotografia schiţă-panoramică se împarte în:
- fotografia schiţă-panoramică liniară, în care aparatul se deplasează paralel cu obiectivul, iar
distanţa dintre posturile de fotografiere se stabileşte în funcţie de unghi. În zone de cîmpie sau localitate
situate la aceeaşi altitudine, procedeul nu creează probleme, însă păstrarea liniei de orizont în teren puternic
frămîntat, cu diferenţe mari de nivel, duce la dificultăţi;
- fotografia schiţă-panoramică circulară, ce presupune luarea de imagini succesive, giratoriu,
dintr-un singur post de fotografiere. Acest procedeu este mai avantajos decît panoramarea liniară. Aici se
impune păstrarea liniei orizontale şi a reperului, reper care se repetă la fiecare două fotografii succesive.
Panoramarea circulară se recomandă în cazul obiectivelor cu dezvoltare perimetrală mare (aerodrom) şi
cînd postul este amplasat pe o înălţime dominantă. Asamblarea fotografiilor nu se va face în linie, ci pe
baza păstrării orizontului de întindere al obiectivului, de aceea ea va avea o geometrie neregulată.
3. Fotografia schiţă pe sectoare – presupune imortalizarea pe porţiuni a obiectivului prin amplasarea
posturilor după nevoi. Dispunerea în posturi se face succesiv, avîndu-se în vedere evoluţia soarelui.
Procedeul se aplică atunci cînd terenul este fragmentat şi nu se pot folosi procedeele 1 şi 2.
4. Fotografia schiţă încrucişată – se execută prin luarea de imagini ale obiectivului din posturi
diametral opuse, pentru înlăturarea zonelor oarbe. Procedeul se aplică obiectivelor care fie prin natura lor,
fie prin amplasare nu permit evidenţierea caracteristicilor lor folosind celelalte metode de schiţare. Se
recomandă lui ziua, cînd intensitatea luminii este constantă (a se evita răsăritul ori apusul soarelui).

Fotografierea de detaliu
Oferă cele mai clare şi sigure detalii despre dimensiunile obiectivului. Se aplică în dinamica
acţiunilor, din apropiere imediată, luînd ca reper o unitate de măsură comparativă, la o scară cît mai mare.
În funcţie de situaţia din zonă, se poate lua decizia de apropiere sau pătrundere în obiectiv. Se recomandă
folosirea unui aparat foto mecanic deoarece:
- permite utilizarea unei legende viabile;
- permite evidenţierea unor detalii reduse şi pot fi folosite inele distanţiere de efectuare a fotografiei
de la cîteva zeci de centimetri.
Reperele comparative utilizate sînt:
a) după destinaţie (misiuni):
- elemente de echipament, armament sau tehnică din dotarea elementului de cercetare;
- elemente de echipament, armament sau tehnica din dotarea inamicului;
- detalii de relief şi (sau) planimetrie din vecinătatea obiectivului;
- alte reperele.
b) după stabilitatea în zonă a obiectivului:
- mobile (orice categorie de tehnică rutieră, feroviară, aeriană, maritimă din apropiere aflată în
mişcare;
- imobile:
- stabile indiferent de situaţia în zonă (detalii de relief şi planimetrie);
- stabile temporar (artilerie, santinele, patrule etc.).
Alegerea legendelor din zona obiectivului se face pe timpul pregătirii misiunii şi presupune
cunoaşterea amănunţită a situaţiei locale.

Dotarea cu documentele aferente, ţinuta adecvată, cunoaşterea dialectului local şi stăpînirea

secretelor meseriei sînt condiţii esenţiale ale reuşitei unei misiuni.
Pentru întocmirea raportului în volum complet, cercetaşul trebuie să posede cunoştinţe ample
despre tehnica din dotarea adversarului. La fiecare fotografie comparativă se va ataşa o fişă cu calcule din
care să reiasă cît mai distinct toate datele referitoare la dimensiunile obiectivului sau a părţilor componente
55
ale acestuia. Un raport complet, cu toate calculele întocmite de cercetaşul-operator va fi în măsură să aducă
„plusul” necesar solicitat de statul major al unităţii pentru conducerea cu succes a acţiunilor de cercetare pe
toată adîncimea frontului.

INVESTIGAREA POPULAŢIEI

Investigarea populaţiei se execută de către cercetaşi, prin discuţii purtate cu diferite persoane, în
scopul .procurării de informaţii cu privire la dispunerea obiectivelor, situaţia şi activitatea inamicului,
caracterul terenului, starea morală a trupelor şi a populaţiei din zonă, precum şi despre resursele materiale şi
tehnice existente în diferite raioane.
Alegerea persoanelor cu care se poartă discuţii trebuie făcută cu grijă, fără a dezvălui intenţiile şi
direcţiile de acţiune ale subunităţilor de cercetare sau date privitoare la situaţia şi acţiunile trupelor proprii;
datele procurate de la populaţie trebuie verificate şi prin alte surse.
Procurarea de date şi informaţii prin investigaţie este condiţionată de:
- cunoaşterea limbii inamicului de către cercetaşii care poartă discuţii cu militarii din unităţile
(subunităţile) acestuia;
- capacitatea cercetaşilor de a canaliza discuţiile către problemele care îi interesează, fără ca cei cu
care se discută sa-i deducă intenţiile;
- cunoaşterea amănunţită şi folosirea cu pricepere a elementelor de situaţie locală de către ce care
execută investigaţia;
- folosirea unei legende verosimile;
- pregătirea şi desfăşurarea acţiunii în aşa fel, încît organele poliţieneşti şi contrainformative ale
inamicului să nu fie sesizate asupra prezenţei cercetaşilor în raionul respectiv.
Investigaţia se desfăşoară, de regulă, cu militari izolaţi sau cu grupuri mici, cu persoane civile care
lucrează în obiective sau în afara acestora şi care – prin natura activităţii lor – deţin informaţii despre
inamic.
După terminarea convorbirii, cercetaşul pleacă într-o direcţie necunoscută pentru interlocutor şi
nu mai revine în raionul respectiv.

56