Tactica generală

TEMA 3. Bazele luptei moderne de arme întrunite.

Asigurarea acţiunilor de luptă.

SCOPUL:
1. De a studia şi a însuşi bazele luptei de arme întrunite.
2. De a dezvolta la studenţi gîndirea tactică şi logică, capacitatea de analiză,
sinteză şi iniţiativă.
3. De a educa la studenţi hotărîrea, disciplina şi organizarea.

PLANUL LECŢIEI:
1. Esenţa şi trăsăturile caracteristice ale luptei moderne de arme întrinite. Cer-
inţele către lupta modernâ de arme întrunite.
2. Forţele şi mijloacele luptei moderne de arme întrunite.Mijloacele pentru
nimicirea inamicului şi caracteristicile lor.
3.Formele luptei de arme întrunite. Metodele de constituire a dispozitivelor
subunităţilor şi caracteristicile lor concise .
BIBLIOGRAFIA:
1. Tactica, pag.20-25
2. Tactica generală “Ghid”.
3. Manual “Tactica în întrebări şi răspunsuri”.
4. Manual “Pregătirea ofiţerului în rezervă”, pag.
5. Manual “AN – 4 (pluton, grupă, soldat)”, Bucureşti, pag. 5-20
6. RLTU (§ 3), pag.
 1. Esenţa şi trăsăturile caracteristice ale luptei moderne de arme întrinite.
Cerinţele către lupta modernâ de arme întrunite.
Prin esenţa luptei moderne de arme întrunite trebuie de înţeles sensul ei, principalul prin ce
se deosebeşte de alte fenomene şi procese a luptei armate, şi în primul rind de luptele care se
duceau în războaiele trecute.
Din timpurile străvechi, pînă la apariţia armelor de foc, esenţa luptei era confruntarea corp
la corp a luptătorilor, înarmaţi cu arme albe.
Odată cu apariţia, dezvoltarea şi perfecţionarea armelor de foc un element de mare
însemnătate devine focul, care a dat părţilor luptătoare posibilitatea de a duce lupta la distanţă,
neîntrînd în contact nemijlocit (dar nici excluzînd aceasta) şi în acest mod s-a mărit amploarea
spaţială, suprafaţa de acţiuni, care la fel a fost esenţială pentru evoluţia societăţii şi domeniului
militar.
Înzestrarea în masă a trupelor cu artilerie, mitraliere, întrebuinţarea tancurilor şi aviaţiei a
adus la aceea, că succesul pe cămpul de luptă a devenit posibil în rezultatul eforturilor concor-
date, comune ale subunităţilor, unităţilor şi marilor unităţi, a tuturor genurilor de arme care par-
ticipă în luptă. Lupta a început să capete trăsături de luptă de arme întrunite, amploarea spaţială,
suprafaţa (teritoriul) de acţiuni a ei s-a mărit şi mai mult.
În conflictele militare şi războiul de apărare, lupta este mijlocul principal prin care se re-
alizează înfrângerea oricărui agresor ce ar atenta la independenţa, suveranitatea şi integritatea
teritorială a Republicii Moldova.
Lupta reprezintă formă constitutivă a întrebuinţării în luptă a trupelor - acţiuni co-
operate şi legate prin scopul şi timpul loviturii, foc şi manevră a marilor unităţi, unităţilor
şi subunităţilor cu scopul aducerii pierderilor inamicului, respingerii loviturilor acestuia şi
îndeplinirea altor misiuni într-un raion limitat, în timp scurt.
Lupta de arme întrunite se duce cu eforturile comune ale tuturor trupelor implicate
cu folosirea tancurilor, maşinilor blindate, artileriei, mijloacelor de apărare antiaeriană, avi-
oanelor, elicopterelor, altui armament şi tehnică.
Esenţa luptei constă în provocarea (producerea) unei lovituri de foc inamicului, şi în
ruperea apărării de poziţie cu dezvoltarea ulterioară a succesului în lupta de ofensivă, sau în
provocarea loviturii de foc inamicului care înaintează în combinare cu menţinerea trainică a
poziţiilor ocupate în apărare.
Succesul în luptă este condiţionat de :
- nivelul pregătirii de luptă şi starea morală a militarilor şi subunităţilor;
- măsurile întreprinse pentru organizarea şi executarea acţiunilor de cercetare şi a celor-
lalte forme de asigurare în toate formele şi situaţiile de luptă;
- starea tehnică şi de întreţinere a armamentului şi tehnicii din înzestrare, cunoaşterea şi
folosirea cu maximum de randament a acestora de către militari;
- disciplina militară fermă şi voinţa neclintită de a-l învinge pe inamic;
- încrederea deplină în victoria finală asupra agresorului;
- călirea de luptă, fizică şi psihică a militarilor;
 - executarea acţiunilor de luptă prin surprindere şi prevenirea surprinderii;
- organizarea şi conducerea cu competenţă a acţiunilor de luptă de către comandanţi;
- aprovizionarea completă, la timp şi fără întrerupere a subunităţilor cu armament, mu-
niţie şi materiale.
Forţele armate a tuturor statelor, sunt înzestrate cu diferite tipuri de tehnică modernă şi ar-
mament puternic, de aceea lupta poate să se desfăşoare în diferite condiţii: pe uscat, pe apă, sub
apă şi în aer.
Lupta poate fi:
- aeriană – care se desfăşoară în aer cu mijloacele aeriene;
- antiaeriană – care se duce cu mijloacele antiaeriene împotriva ţintelor aeriene a in-
amicului;
- maritimă – care se desfăşoară pe apă (mare, rîu, ocean) cu mijloacele maritime;
- de arme întrunite – care se desfăşoară cu întrebuinţarea diferitor genuri de arme.
Lupta modernă a trupelor de uscat este lupta de arme întrunite, aşa cum, în ea participă
subunităţile şi unităţile tuturor genurilor de armă şi armă specială, aviaţia, iar în apropiere de
litoral şi forţile maritime.
Scopul luptei este nimicirea sau capturarea personalului inamicului, distrugerea sau
captarea armamentului şi tehnicii de luptă şi înfrîngerea voinţei lui de a opune rezistenţa mai
departe.
El se atinge prin:
- executarea unor lovituri puternice a tuturor tipurilor de arme;
- acţiunile active şi hotărîtoare a subunităţilor şi unităţilor în îmbinare cu efectuarea unei
manevre îndrăzneţe (curajoase);
- încordarea deplină a eforturilor morale şi fizice a efectivului, gradului lui de închegare de
luptă şi voinţei de a obţine victoria (de a învinge).
Din anii 50 odată cu introducerea în dotarea unui şir de state a armei nucleare, iar apoi şi
a rachetelor, caracterul luptei de arme întrunite esenţial s-a schimbat. De aceea lupta modernă de
arme întrunite poate să se desfăşoare în condiţiile:
- cu întrebuinţarea armei nucleare şi altor mijloace de nimicire în masă:
- cu întrebuinţarea numai armei obişnuite
În condiţiile de întrebuinţare a armelor obişnuite (clasice) metoda de bază de ducere a
luptei este nimicirea (distrugerea) consecutivă a grupărilor inamicului.
Aici o deosebită importanţă au:
- eficienţa loviturii cu foc a inamicului concomitent cu acţiunile asupra rezervelor lui şi a
obiectivelor importante în adîncime (din spatele lui);
- concentrarea la timp a mijloacelor şi forţelor pentru menţinerea poziţiilor şi raioanelor
importante şi acumularea eforturilor pentru dezvoltarea succesului în direcţia principală;
- gătinţa de luptă permanentă a trupelor pentru acţiunile în condiţiile de folosire a ANM.

Fiecare luptă, dusă în una şi aceeaşi operaţie şi în acelaşi timp, are particularităţile caracter-
istice numai ei, determinate de condiţiile concrete ale situaţiei. Cu toate acestea, luptei de arme
întrunite, ca un fenomen al luptei armate, indiferent de tipul şi condiţiile desfăşurării, îi sînt ca-
racteristice şi unele particularităţi unice.
Lupta modernă de arme întrunite se caracterizează prin:
 - hotărîrea acţiunilor de luptă;
- dinamism şi manevrabilitate înaltă;
- durata scurtă a acţiunilor de luptă;
- intensitatea înaltă a acţiunilor de luptă;
- schimbări bruşte şi rapide ale situaţiei;
- diversitatea de forme şi procedee de luptă;
- desfăşurarea acţiunilor de luptă pe pămînt şi în aer, pe un front larg, la o adîncime mare
şi ducerea lor într-un ritm rapid.
Dotarea trupelor cu armament modern, tehnică nouă a creat condiţii noi pentru acţiunile
de luptă, a produs schimbări radicale în desfăşurarea luptei, în rezultatul cărora au apărut
trăsături caracteristice în lupta de arme întrunite, care o deosebesc de luptele războiului în trecut.
Hotărîrea acţiunilor de luptă este determinată de hotărîrea scopurelor politice şi mili-
tare, de calităţile morale şi de luptă ale efectivului, de folosirea mijloacelor moderne puternice de
luptă. Din punct de vedere tactic, hotărîrea acţiunilor de luptă se determină dintr-o parte prin
posibilităţile mijloacelor noi de luptă, iar pe de altă parte se determină prin cerinţele strategiei şi
artei militare, de exploatarea (folosirea) maximală a rezultatelor întrebuinţării acestor mijloace
pentru îndeplinirea cu success a misiunilor ce rezultă din scopurile politice a luptei armate.
Hotărărea se manifestă prin scopurile luptei şi procedeele de realizare a ei, prin capaci-
tăţile comandanţilor de a lua hotărîri dîrze şi de a le înfăptui perseverant în viaţă, prin acţiunile
energice, active, pline de spirit şi sacrificiu ale trupelor, prin tendinţa dîrză şi voinţa neclintită de
a îndeplini misiunea de luptă în orice condiţii.
Intensitatea înaltă de luptă se datorează tendinţelor şi posibilităţilor părţilor beli-
gerante de a duce acţiuni de luptă hotărîtoare cu obiectivul bine determinat
Durata scurtă a luptei moderne este determinată de puterea mijloacelor contemporane
de distrugere folosite, acţiunea lor fulgerătoare, capacitatea trupelor de a produce distrugeri con-
siderabile inamicului, de a ataca din mers şi de a finaliza zdrobirea lui în urma loviturilor de foc
într-un ritm rapid şi de a dezvolta succesul în adîncime.
Schimbările bruşte şi rapide ale situaţiei sînt determinate de timpul în care se
petrec schimbări radicale ale situaţiei, stării şi caracterul acţiunilor trupelor părţilor beligerante şi
depind de capacitatea mijloacelor de distrugere să distrugă sau să nimicească unele obiective ale
inamicului într-un timp scurt, precum şi de viteza deplasării trupelor.
Schimbările bruşte ale situaţiei sînt determinate de timpul în care se petrec schimbări
radicale ale situaţiei, stării şi capacităţii mijloacelor de distrugere, să distrugă sau să nimicească
unele mijloace ale inamicului.
Schimbările bruşte ale situaţiei sînt determinate (condiţionate) de schimbările calitative
ale componenţei grupărilor proprii şi ale inamicului, raportului forţelor şi mijloacelor,
apropierea rapidă a rezervelor, debarcarea desantului, lovituri puternice şi prin surprindere ale
elicopterelor de luptă şi ca urmare a schimbului brusc a procedeelor de acţiuni, trecerea de la o
formă de luptă la alta.
Vorbind despre formele şi procedeele de luptă, se are în vedere ordinea folosirii
forţelor şi mijloacelor la îndeplinirea misiunilor puse. Metodele de ducere a luptei se schimbă în
continuu şi se perfecţionează pe măsura dezvoltării bazei materiale. Ele, de asemenea, depind de
misiunile trupelor, condiţiile de îndeplinire a lor, posibilităţile de luptă ale unităţilor, componenţa
şi caracterul acţiunilor inamicului, condiţiile terenului.
 Cerinţele luptei moderne de arme întrunite prezentate către trupe provin din carac-
teristicile ei şi sînt următoarele:
-executarea permanentă a observării şi cercetării.
-folosirea eficientă a armamentului, tehnicii militare, mijloacele de protecţie şi de mascare.
-mobilitate înaltă şi nivelul înalt de organizare.
-voinţa neclintită de a învinge inamicul.
-disciplina militară fermă.
-nivelul înalt de închegare de luptă.
- starea gata a armamentului şi tehnicii.
-executarea acţiunilor de luptă prin surprindere şi prevenirea surprinderii.
- organizarea şi conducerea cu competenţă a acţiunilor de luptă.
- aprovizionarea completă şi la timp a subunităţilor cu toate cele necesare.
Aceasta se obţine:
- prin menţinerea permanentă a nivelului stării pregătirii în vederea luptei;
- prin cunoaşterea multilaterală a inamicului şi devansarea lui în acţiuni;
- prin nimicirea oportună (la timp) a mijloacelor de nimicire în masă;
- prin nimicirea eficientă cu foc a inamicului;
- prin concentrarea cu pricepere (cu iscusinţă) a eforturilor principale a trupelor pe direcţia
principală;
- prin cooperarea precisă (exactă) a tuturor forţelor şi mijloacelor;
- printr-o protecţie (apărare) antiaeriană a trupelor sigure;
- prin producerea loviturii cu rapiditate pe toată adîncimea dispozitivului de luptă a in-
amicului;
- prin executarea cu iscusinţă a manevrei cu forţele şi mijloacele;
- prin surprindere;
- prin continuitatea ducerii acţiunilor de luptă;
- prin iniţiativă şi modul de acţiuni creator;
- prin dispersarea trupelor şi folosirea judicioasă a posibilităţilor de protecţie a terenului;
- prin iscusinţa creată a dispozitivelor de marş , dispozitivelor premergătoare de luptă şi de
luptă;
- prin organizarea bine chibzuită a conducerii subunităţilor şi asigurării acţiunilor de luptă
a lor;
- prin îndeplinirea conştiincioasă de către toţi militarii a datoriei militare;
- prin fermitate, dîrzenie,vitejie,curaj şi voinţa neclintită de a învinge inamicul în orice
condiţii;
- prin cunoaşterea de către comandanţi a subordonaţilor săi;
- prin contactul personal cu ei, atenţia către nevoile şi cerinţele lor, greutăţile din viaţă de
luptă;
- prin exigenţa înaltă către subordonaţi.
-
PRINCIPIILE LUPTEI DE ARME ÎNTRUNITE
Acţiunile de luptă ale subunităţilor se pregătesc şi se desfăşoară potrivit următoarelor
principii: capacitatea de luptă permanentă a subunităţilor; hotărârea (fermitatea) în acţiuni de
luptă; libertatea de acţiune; concentrarea eforturilor; unitatea acţiunilor de luptă; dispersarea
forţelor şi mijloacelor; economia forţelor şi mijloacelor; cooperarea; surprinderea inamicului şi
evitarea surprinderii forţelor proprii; întrebuinţarea şireteniei militare; manevra; restabilirea la
timp a capacităţii de luptă; asigurarea multilaterală a acţiunilor de luptă; conducerea neîntreruptă
şi sigură a subunităţilor.
Capacitatea de luptă permanentă a subunităţilor constă în capacitatea de a începe acţi-
unile militare în momentul oportun, în mod organizat şi a rezolva cu succes misiunile primite.
Cele mai importante elemente ale stării capacităţii de luptă a unităţilor (subunităţilor) sânt:
cunoaşterea exactă a misiunilor ce stau în faţă şi efectuarea pe timp de pace a activităţilor de
pregătire pentru executarea acestora; organizarea şi executarea serviciului interior; înaltul nivel al
instruirii de luptă; menţinerea armamentului şi tehnicii militare în stare gata pentru a fi aplicate
imediat în acţiunile militare; menţinerea stocurilor de mijloace materiale în mărimea necesară;
completarea până la statele de război la timp şi organizat, aducerea unităţilor (subunităţilor) la
gradele înalte a capacităţii de luptă, asigurarea stării de pregătire a lor pentru acţiuni conform
destinaţiei.
Hotărârea (fermitatea) în luptă (acţiuni de luptă) se reduce la tendinţa permanentă
pentru înfrângerea deplină a inamicului, prin executarea unor lovituri puternice, a impune in-
amicului voinţa proprie, zădărnicirea planurilor acestuia şi crearea condiţiilor nefavorabile lui,
care trebuie duse activ, ziua şi noaptea. Hotărârea comandantului de a produce înfrângere in-
amicului este necesar să fie fermă şi fără şovăieli proprii şi se realizează până la sfârşit.
Libertatea de acţiune constă în pregătirea şi desfăşurarea neîngrădită a acţiunilor de luptă
proprii conform planului şi scopurilor stabilite, cucerirea şi menţinerea iniţiativei, îndeosebi prin
descoperirea din timp a intenţiilor inamicului şi sistemului de foc, în vederea organizării şi ex-
ecutării focului propriu, precum şi a ducerii luptei.
Concentrarea eforturilor pentru înfrângerea inamicului presupune gruparea la momentul
oportun a forţelor şi mijloacelor, în apărare – pe direcţia de interzis, iar în ofensivă – pe direcţia
de atac, pentru a crea un raport de forţe favorabil, în scopul de a respinge sau nimici inamicul.
Concentrarea eforturilor trebuie să se realizeze în ascuns, rapid şi numai pe timpul cît este
strict necesară îndeplinirii misiunilor, după care subunităţile şi mijloacele se dispersează.
Unitatea acţiunilor de luptă se realizează prin desfăşurarea acestora într-o concepţie
unitară, folosind cele mai avantajoase forme şi procedee de luptă specifice subunităţilor.
Dispersarea forţelor şi mijloacelor se asigură prin dispunerea acestora în punctele
de sprijin (pe poziţii) şi în lucrările genistice stabilite, cu intervale şi distanţe între elementele de
dispozitiv, în limitele impuse de nevoile tactice, în scopul de a evita aglomerările şi a limita
efectul focului executat de inamic cu toate categoriile de armament. Aceasta presupune menţi-
nerea legăturii de foc între subunităţi.
Economia forţelor şi mijloacelor impune stabilirea misiunilor în deplină concordanţă cu
posibilităţile reale ale subunităţilor militare şi formaţiunilor de apărare, întrebuinţarea în luptă
numai a celor strict necesare pentru obţinerea de rezultate maxime cu minimum de forţe şi mijlo-
ace şi cu pierderi cît mai puţine.
Aceasta se realizează prin: prevederea modului de acţiune a inamicului, organizarea, con-
ducerea şi executarea ireproşabilă a acţiunilor, dispunerea forţelor şi mijloacelor de foc în aşa fel
încât să poată fi întrebuinţate în mai multe variante pentru lovirea inamicului.
 Cooperarea constă în coordonarea neîntreruptă în timp, spaţiu şi pe misiuni a acţiunilor de
luptă ale plutonului (grupei) cu cele ale subunităţilor şi mijloacelor de întărire (sprijin), cu subu-
nităţi ale trupelor de carabinieri şi grăniceri, precum şi cu ale subunităţilor vecine în scopul
îndeplinirii misiunii primite. Aceasta se organizează permanent, în teren, concomitent cu darea
misiunilor de luptă. În cazul dezorganizării cooperării se i-au neîntârziat măsuri pentru restabili-
rea ei.
Surprinderea este rezultatul măsurilor întreprinse pentru pregătirea şi desfăşurarea acţiu-
nilor de luptă în ascuns în locul, momentul şi cu mijloacele strict necesare astfel încât să aibă un
caracter neaşteptat pentru inamic. Ea trebuie să asigure lovirea inamicului, să provoace
panică, să-i reducă capacitatea de luptă şi să-i dezorganizeze conducerea, creând condiţii fa-
vorabile pentru nimicirea lui, chiar în condiţiile când acesta este superior numeric şi ca înzestrare
tehnică.
O importanţă deosebită în lupta subunităţilor o au acţiunile prin surprindere pe timp de în-
tuneric sau în condiţii de vizibilitate redusă, duse chiar şi de militari sau luptători izolaţi.
Surprinderea se realizează prin: cunoaşterea acţiunilor şi intenţiilor inamicului; păstrarea
desăvârşită a secretului asupra acţiunilor reale ale subunităţii proprii; realizarea rapidă şi în as-
cuns a dispozitivului de luptă; folosirea de noi procedee şi mijloace de luptă necunoscute de in-
amic sau la care nu se aşteaptă; organizarea şi executarea cu iscusinţă a mascării; folosirea în-
tunericului, condiţiilor de vizibilitate redusă şi a celor meteorologice grele pentru ducerea unor
acţiuni de luptă îndrăzneţe; respectarea cu stricteţe a disciplinei în folosirea mijloacelor de
transmisiuni şi a regulilor de conducere în secret; fermitate în conducere.
Evitarea surprinderii, ca îndatorire permanentă în luptă a comandanţilor, se realizează
prin: cunoaşterea situaţiei, posibilităţilor şi intenţiilor inamicului; pregătirea permanentă a mili-
tarilor pentru luptă; păstrarea secretului asupra acţiunilor proprii; organizarea minuţioasă a cer-
cetării şi zădărnicirea acţiunilor de cercetare executate de inamic; desfăşurarea la timp şi în as-
cuns a subunităţilor şi mijloacelor în dispozitive de luptă variate; devansarea inamicului în execu-
tarea loviturilor; descoperirea acţiunilor grupurilor de cercetare-diversiune, elementelor teroriste
şi ale subunităţilor de desant ale inamicului şi angajarea imediată a luptei cu acestea, în cooperare
cu subunităţi ale trupelor de carabinieri şi grăniceri şi alte formaţiuni de apărare în vederea cap-
turării sau nimicirii lor.
Întrebuinţarea şireteniei militare se realizează prin inducerea inamicului în eroare refer-
itor la starea reală şi acţiunile viitoare ale trupelor (forţelor) proprii. Metodele şireteniei militare
sînt legate de situaţia reală, misiunea de luptă primită, gătinţa unităţilor (subunităţilor) pentru
acţiuni hotărâte în condiţiile de mascare strictă, precum şi de starea vremii, anotimp şi condiţiile
de zi sau de noapte. Acţiunile de şiretenie militară e necesar să fie simple în concepţie şi executa-
re, organizate prin ascuns, să se execute real şi la timp.
 2. Forţele şi mijloacele luptei moderne de arme întrunite.Mijloacele
pentru nimicirea inamicului şi caracteristicile lor.
În noţiunea “Forţe şi mijloace” intră personalul şi armamentul subunităţilor şi
unităţilor destinat pentru ducerea şi asigurarea acţiunilor de luptă.
Mijloacele de luptă armată influenţează cel mai mult asupra caracterului luptei şi
metodelor de acţiunile a trupelor. Apariţia armamentului nou întotdeauna duce la schimbări în
tactica trupelor.
În lupta modernă de arme întrunite se folosesc atît armele clasice (obişnuite) cît şi
armele de nimicire în masă. În ultima perioadă, pericolul folosirii ANM considerabil a scăzut şi
conform opiniilor multor politicieni şi militari occidentali, practic este egal cu zero.
Forţele Armate ale Republicii Moldova pot duce lupta de arme întrunite numai cu
folosirea armelor clasice.
Armamentul clasic include toate mijloacele de foc şi lovitură, care folosesc muniţii de ar-
tilerie, de aviaţie, cu glonţ şi rachete cu încărcătură obişnuită, muniţii şi mijloace incendiare. În
lupta cu folosirea numai a armamentului clasic focul de artilerie, tancuri, maşini blindate, mijlo-
ace antiaeriene şi a armelor cu glonţ în îmbinare cu loviturile aviaţiei sînt mijlocul de bază pentru
nimicirea inamicului.

Din cele mai răspîndite arme clasice (obişnuite) fac parte:

- Artileria (obuziere, tunuri, aruncătoare de mine, RATD, artileria reactivă).
- Tancurile (uşoare, medii şi grele).
- Maşinile de luptă de infanterie (TAB) MLD.
- Mijloacele apărării antiaeriene.
- RACHETELE;
- Armele de foc de infanterie (cu glonţ).
- Forţele şi mijloacele de neutralizare radioelectronică.
- Aviaţia.
-Armele de precizie înaltă.

Artileria. Rolul artileriei, ca un mijloc de luptă în condiţiile contemporane, se

determină de necesitatea şi posibilitatea folosirii sale largi pentru lupta cu mijloacele tactice de
lovire nucleare, pentru nimicirea artileriei, tancurilor, mijloacelor antitanc şi de foc, personalul
punctelor de conducere, mijloacelor antiaeriene, mijloacelor radioelectronice, pentru distrugerea
lucrărilor de fortificaţie a inamicului în apropierea trupelor sale şi a numeroaselor obiective din
adîncime.
Artileria de cîmp contemporană este reprezentată de obuziere, tunuri, aruncătoare de
mine, rachete antitane dirijate şi de artileria reactivă.
Obuzierele au unele superiorităţi faţă de tunuri. Ele au greutate mai mică, un proiectil
mai mare şi respectiv, sînt capabile să realizeze misiunile de foc cu o mai mare eficacitate.
O calitate de mare importanţă a tunurilor o constituie bătaia cu o distanţă a loviturii
directe mare. În afară de aceasta tunurile în toate condiţiile sînt un mijloc de luptă de mare
siguranţă cu tancurile.
 Un tip important al armamentului de artilerie sînt aruncătoarele de mine. Ele sînt
simple după construcţie, au o greutate comparativă mică şi permit utilizarea minelor fugase
(explozive) cu o greutate mare a încărcăturii explozive şi asigură distrugerea pe o suprafaţă mare,
la executarea focului cu minele cu schije şi cu minele cu efect prin schije şi suflu.
În legătură cu creşterea focului tancurilor în luptă, îmbunătăţirii caracteristicilor sale
tactico – tehnice, un mare rol, în condiţiile contemporane, îi revine artileriei antitanc, dezvoltarea
căreia se efectuează în cîteva direcţii.
Cel mai eficient mijloc de luptă cu tancurile şi alte blindate ale inamicului sînt
rachetele antitanc dirijate. Prioritatea lor faţă de alte sisteme de artilerie antitanc este în distanţa
mare a focului eficace, a preciziei şi a capacităţii perforante mari, manevrabilitatea şi simplitatea
în deservire
Cele mai răspîndite mijloace antitanc sînt rachetele antitanc dirijate:
- Prima generaţie – 400 – 1000 m.
- A doua generaţie – 25 – 6000 m.
Probabilitatea loviturii = 90%
Capacitatea perforantă pînă la 600 mm.
Un tip important de armament al subunităţilor de infante motorizată sînt şi
aruncătoarele de grenade pe afet – SPG – 9. D= 400 – 1300 m. ,sparge blindajul de pînă la 300
mm şi nimeceşte forţa vie a inamicului.
Densitatea mijloacelor antitanc ajung pînă la 50 buc/l km de front, iar pe direcţia concentrării
eforturilor principale pînă la 100 buc/l km de front.
O mare dezvoltare a primit artileria reactivă de cîmp. Prioritatea a ei este capacitatea de
a duce un foc masiv şi capacitatea mare de manevre. Perfecţionarea sistemelor reactive de foc în
salve se efectuează în direcţia lărgirii domeniului de utilizare, despre ce ne mărturiseşte faptul
elaborării pentru acest sistem a muniţiilor cu casete pentru lupta cu tancurile, minării la distanţa a
terenului, precum şi a muniţiilor cu explozie în volum pentru nimicirea personalului, mijloacelor
de foc şi deminarea suprafeţelor minate.
Tancurile. Rolul tancurilor în lupta contemporană a crescut considerabil,
deoarece ele au o capacitate mare de rezistenţă la loviturile atomice ale inamicului, posibilitatea
de a desfăşura acţiuni de luptă cu succes pe o suprafaţă infectă, cum ziua, aşa şi noaptea, într-un
ritm rapid.
Tancurile moderne posedă o putere de foc cu mult mai mare decît tancurile din
perioada celui de-al doilea război mondial. Aceasta se datoreşte folosirii tunurilor de calibru
mare, cu viteza iniţială mare a proiectilelor, unor sisteme de ochire mai performante, precum şi
mecanizării încărcării.
Tancurile se înzestrează cu stabilizatoare şi armament în două planuri. Sunt dotate cu
telemetru cuantic, aparat de ochire pe timp de noapte cu raze ifraroşii, sisteme de protecţie
antiatomică şi antichimică, aparat pentru stingerea automată a incendiului, ş.a.
O mare atenţie se acordă ermetizăeii tancurilor, care se legată de necesitatea trecerii
obstacolelor acvatice pe albia acestora fund şi asigură protecţia echipajului împotriva armelor de
nimicire în masă.
 Blindajul turelei moderne atinge pînă la 500 mm şi mai mult,însă ea se sparge de
către mijloacele antitanc moderne existente. De aceea se duc lucrări în diferite domenii cu scopul
ridicării capacităţilor de protecţie a tancurilor, cum sînt:
- căutarea unor materiale noi pentru blindaje;
- construirea blindajului din mai multe straturi;
- micşorarea înălţimii şi siluetei tancului;
- ridicarea capacităţii de manevră pe cîmpul de luptă, ş.a.

În funcţie de greutate şi întrebuinţarea lor tancurile se divizează în:

- tancuri uşoare (pînă la 20 t, recunoaştere);
- tancuri medii (20 – 40 t, tipul de bază);
- tancuri grele (mai mult de 40 tone).

Maşinile de luptă (ML) considerabil şi-au mărit posibilităţile de manevră, puterea

(forţa) de lovire, puterea de foc şi capacităţile de protecţie blindată a infanteriei. ML moderne au
o protecţie blindată cu siguranţa contra armelor cu glonţ (de infanterie) şi schijelor proiectilelor,
o accesibilitate înaltă (urcă o pantă de 30) viteza de deplasare 60 – 75 km/h, ele pot fi
transportate cu avionul şi pot traversa cursurile de apă cu V = 6 – 7 km/h.
Majoritatea ML au motor diesel cu puterea 260 – 600 c/p.
Perfecţionarea ML este orientată la ridicarea puterii de foc şi întărîrea capacităţii de
protecţie.
Prima problemă se rezolvă prin majorarea calibrului armamentului de bază, mărirea
puterii muniţiilor, stabilizarea armamentului şi aparatelor de ovhire în două şi chiar în trei
planuri, precum şi prin înzestrarea ML cu rachete antitanc dirijate.
Pentru întărirea capacităţii de protecţie a ML se preconizează pe larg a materialelor noi,
planşelor blindate de construcţii speciale.
Mijloacele de apărare antiaeriene.
Pentru lupta cu inamicul aerian în sistemul de apărare antiaeriană se folosesc diferite
tipuri de rachete şi mijloace radiotehnice. În afară de aceasta pentru lupta cu ţintele aeriene la
înălţime mică se foloseşte focul armelor cu glonţ.
Un mijloc mai eficace al apărării antiaeriene sînt rachetele dirijate. Ele au o viteză mare,
înălţimea şi distanţa de zbor de cîteva zeci de km, precizie de lovitură, care este obţinută datorită
dirijării rachetelor de zbor.
Dirijarea zborului rachetelor şi orientarea ei spre ţintă se efectuează de pe staţiile de
dirijare terestră. În afară de aceasta rachetele pot avea sistemul de autodirijare, care asigură o
precizie în distrugerea ţintelor aeriene.
Sistemul de artilerie antiaeriană se împarte în artileria de calibru mic (20 – 60 mm),
mediu (60 – 100 mm) şi mare (peste 100 de mm). Unităţile de rachete sînt dotate cu staţii de
radiolocaţie şi sisteme automate de dirijare a focului. Ele permit depistarea inamicului aerian la
distanţe mari şi determinarea coordonatelor sale în orice timp al zilei şi nopţii şi în diferite
condiţii climatice
 RACHETELE. Există diferite tipuri de rachete dirijate şi nedirijate: tactice, operativ-
tactice şi strategice.
În dependenţă de locul aflării startului şi ţintei toate tipurile de rachete se pot clasifica
în patru clase:
1. Sol – sol.
2. Sol – aer.
3. Aer – aer.
4. Aer – sol.
Cele mai răspîndite sunt rachetele sol – sol.
Aviaţia de front şi de trupe este destinată pentru acţiuni comune cu trupele de uscat, dar
pot îdeplini şi misiuni îndependente. Rolul aviaţiei în acţiunile de luptă ale trupelor de uscat se
determină îndeosebi de aşa calităţi de luptă, ca capacitatea mare de manevrare, capacitatea de a-
şi concentra repede forţele într-o direcţie oarecare, de a transfera loviture de la un obiectiv la
altul, combinarea cercetării de sine stătătoare cu nimicirea spontană a obiectivelor descoperite şi
determinarea rezultatelor loviturii.
Aviaţia este un mijloc eficace a apărării antiaeriene, al recunoaşterii, al nimicirii ţintelor
mici şu mobile. Are un mare rol în transportarea, desantarea trupelor şi a mijloacelor materiale.
Armele de precizie înaltă.
La aceste arme se referă aşa sisteme de arme, în care precizia determinării coordonatelor
ţintei, timpul reacţiei armei şi calitatea ochilei asigură nimicirea ţintei cu prima lansare (lovitură)
cu o probabilitate nu mai mică de 0,6 într-o scară reală de timp. A ceasta se asigură cu o
rapiditate mare.
Către armele de precizie înaltă se atribuie:
- complexele de recunoaştere şi lovire;
- sisteme automate de dirijare a focului;
- complexul de rachete de cîmp;
- rachete dirijate de diferite clase:
- rachete antiradiolocaţie;
- bombe de aviaţie dirijate şi rachete.
Complexele de recunoaştere şi lovire (foc) sînt cele mai eficace tipuri al armelor de mare
precizie. Mijloacele de recunoaştere şi de lovire de precizie înaltă sînt reunite într-un sistem
automatizat de dirijare, care permite îndeplinirea misiunilor de recunoaştere şi de lovire practic
în scara reală a timpului.
Mijloacele de recunoaştere se pot afla pe elicoptere şi la punctele de dirijare terestră.
Punctul de dirijare terestră mobil include mijloace automate de adunare, prelucrare de
informaţie, de recunoaştere şi elaborarea comenzilor pentru orientarea rachetelor (proiectivelor)
în ţintă. Aparatajul se instalează în cîteva vehicole speciale.
Mijloacele de lovire de precizie înaltă sînt:
- rachete dirijate şi autodirijate de clasa sol – sol şi aer – sol
- bombe de aviaţie dirijate;
- proiectile de artilerie dirijate cu raza laser;
Particularităţile armelor cu glonţ sînt:
 - automatizare completă;
- comoditatea folosirii în timpul tragerii din mers, din ML, TAB şi alte maşini blindate;
- nivelul înalt de unificare;
- manrevrabilitatea înaltă;
- construcţia simplă;
- sînt simple în exploatare;
- sînt sigure în lucru;
- sînt universale etc.;
La rînd cu dezvoltarea mijloacelor de luptă în ultimii ani s-au atins succese mari în
dezvoltarea tehnicii de geniu, mijloacelor de transmisiuni, reacunoaştere, conducere şi
mijloacelor de transportare a trupelor.
Subunităţile trebuie să ducă lupta cu dibăcie folosind nu numai armamentul
clasic, dar şi să fie gata permanent, pentru acţiuni în condiţiile folosirii de către inamic a armelor
de nimicire în masă.
În luptă militarii sînt obligaţi să îndeplinească cu orice preţ, mergând până la sacrificiul
suprem, datoria lor ostăşească faţă de Patrie şi nici ameninţarea cu moartea nu trebuie să-i deter-
mine să se predea inamicului. În toate împrejurările trebuie să aibă o comportare umanitară faţă
de persoanele scoase din luptă şi, în măsura posibilităţilor, să acorde ajutor bolnavilor, bătrânilor,
femeilor şi copiilor; să protejeze spitalele, locurile de adunare a bolnavilor şi răniţilor, transpor-
turile sanitare, edificiile de cultură şi artă, monumentele istorice şi să nu ducă acţiuni de luptă în
aceste locuri, dacă ele nu sînt întrebuinţate de inamic în scopuri militare; să respecte avutul şi
obiceiurile populaţiei din zona acţiunilor de luptă; să nu deschidă focul asupra inamicului care se
predă sau a fost capturat; să nu jefuiască morţii şi răniţii; să nu se dedea la acte de distrugeri inu-
tile sau la acţiuni şi represalii împotriva populaţiei şi prizonierilor.
Schimbările calitative a mijloacelor de luptă, apariţia unor tipuri noi de arme şi tehnică de
luptă au impus schimbări radicale în caracterul luptei de arme întrunite.

3. Formele luptei de arme întrunite . Metodele de constituire a dispozitive-

lor subunităţilor şi caracteristicile lor concise.
Formele de bază ale luptei sunt apărarea şi ofensiva.
În funcţie de situaţie şi eşalon, formele luptei se concretizează în procedee specifice
apărării (ofensivei), în modalităţi particulare de exprimare şi în acţiuni cu caracter defensiv
(ofensiv).
Procedee specifice apărării: apărarea pe poziţii, apărarea mobilă, apărarea pregătită
din timp, apărarea pregătită în grabă, retragerea, apărarea pe aliniamente intermediare şi
apărarea în încercuire.
Procedee specifice ofensivei: ofensiva din contact, ofensiva din mişcare, ofensiva
combinată, urmărirea, lupta de întâlnire şi ieşirea din încercuire.
Modalităţile particulare de exprimare a apărării (particularităţi ale apărării) sunt:
apărarea în localităţi (mediul urban), apărarea în teren muntos-împădurit, apărarea pe litoral şi
în deltă, apărarea pe un curs de apă (canal), apărarea pe timp de noapte şi în alte condiţii de
vizibilitate redusă, apărarea pe timp de iarnă, apărarea în pădure şi apărarea în teren cu culturi
înalte.
 Modalităţile particulare de exprimare a ofensivei (particularităţi ale ofensivei)
sunt: ofensiva în localităţi (mediul urban), ofensiva în teren muntos-împădurit, ofensiva pe
litoral şi în deltă, ofensiva cu forţarea unui curs de apă (canal), ofensiva pe timp de noapte şi
în alte condiţii de vizibilitate redusă, ofensiva pe timp de iarnă, ofensiva în pădure şi ofensiva
în teren cu culturi înalte.
Acţiuni cu caracter defensiv: apărarea pentru respingerea inamicului care execută un
contraatac, apărarea pentru consolidarea aliniamentului final al misiunii şi apărarea în ca-
drul luptei de întâlnire.
Acţiuni cu caracter ofensiv: cercetarea prin luptă, raidul şi atacul demonstrativ.
Metodele de constituire a dispozitivelor subunităţilor şi caracteristicile lor
concise.
Pentru îndeplinirea misiunilor plutonul adoptă dispozitiv de marş şi de staţionare,
dispozitiv premergător de luptă şi de luptă, iar grupa — formaţia de marş şi dispozitiv de
luptă în tragători.
Dispozitivul de marş al plutonului (grupei) constă în dispunerea grupelor (militarilor) şi
mijloacelor acestuia în coloană de marş. El se adoptă pentru deplasarea subunităţilor în diferite
situaţii.
Dispozitivul de staţionare al plutonului (grupei) constă în dispunerea dispersată a grupelor
(militarilor) şi mijloacelor acestuia într-un raion stabilit. El se adoptă pentru staţionarea subu-
nităţilor în diferite situaţii.
Dispozitivul premergător de luptă constă în dispunerea grupelor în coloană şi deplasarea
la intervale şi distanţe variabile, astfel încît să se asigure desfăşurarea rapidă în dispozitiv de
luptă, vulnerabilitate cît mai mică faţă de loviturile inamicului, schimbarea cu uşurinţă a direcţiei
de deplasare, executarea manevrei în timp scurt şi trecerea rapidă a raioanelor contaminate, in-
cendiate sau cu distrugeri. El poate fi: în linie; triunghi cu vîrful înainte (înapoi); eşalonat
spre dreapta (stînga).
Dispozitivul de luptă reprezintă modul de grupare a forţelor şi mijloacelor şi se constituie
în vederea ducerii luptei. El trebuie să asigure cele mai favorabile condiţii pentru angajarea luptei
cu inamicul, folosirea mijloacelor de foc şi avantajelor terenului. Cînd se acţionează pe jos şi pe
schiuri, dispozitivul de luptă este cu grupele desfăşurate în trăgători: în linie; triunghi cu vîrful
înainte (înapoi); eşalonat spre dreapta (stînga). Cînd plutonul acţionează îmbarcat pe transpor-
toare amfibii blindate (maşini de luptă) — dispozitivul este, de regulă, în linie de luptă.
Cînd plutonul (grupa) acţionează în condiţii de izolare, îşi constituie dispozitivul în mod
obişnuit sau, corespunzător situaţiei create, grupează subunităţile şi formaţiunile (militarii) pe
grupuri (echipe) de: cercetare - observare; siguranţă, blocare şi distrugere; manevră, atac şi cap-
tură; înlăturarea urmărilor atacurilor din aer, cu armele de nimicire în masă şi mijloacele incendi-
are şi de asigurare materială tehnică şi medicală.
Acţiunile de luptă se duc fără întrerupere, ziua şi noaptea, pe orice timp şi stare a vremii.
Acţiunile duse pe timp de noapte au o importanţă deosebită şi sânt, de regulă, o continuare a
celor executate pe timp de zi.
Întunericul sau alte condiţii de vizibilitate redusă favorizează deplasarea, pregătirea şi
ducerea în ascuns a acţiunilor de luptă şi realizarea surprinderii, îngreuiază conducerea focului de
către inamic, permite îndeplinirea misiunilor cu pierderi mici şi obţinerea unor succese im-
portante cu forţe puţine. În acelaşi timp îngreuiază orientarea, conducerea şi întrebuinţarea
tehnicii militare.
Terenul constituie un element important pentru ducerea acţiunilor de luptă de către pluton
şi grupă, oferind posibilităţi de observare şi de tragere, de mascare şi executare prin surprindere a
manevrei, de protecţie împotriva focului inamicului.
Caracterul terenului determină în mare măsură dispozitivul de luptă al plutonului (grupei),
dispunerea mijloacelor de foc şi a tehnicii militare, realizarea sistemului de foc şi baraje de toate
felurile, acţiunile prin surprindere, precum şi evitarea acesteia pe timpul ducerii acţiunilor de
luptă.
Terenul acoperit, accidentat şi puternic compartimentat oferă condiţii bune pentru nimici-
rea unui inamic superior, în personal şi ca înzestrare, iar în cazul atacului din aer, întrebuinţării
armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare de către inamic, cu amenajările genistice
necesare, asigură protecţia corespunzătoare a subunităţilor împotriva efectelor acestora. Terenul
deluros-împădurit şi cu culturi înalte creează posibilitatea organizării traiului şi luptei de lungă
durată şi în condiţii de izolare.
În toate formele şi situaţiile de luptă terenul se amenajează genistic cu locaşuri de tragere,
amplasamente, adăposturi, şanţuri de tragere şi de comunicaţie şi alte lucrări.
1. Asigurarea acţiuniulor de luptă.
Asigurarea acţiunilor de luptă cuprinde totalitatea măsurilor ce se execută în scopul:
-procurării datelor despre inamic;
-menţinerii în permanenţă a capacităţii de luptă a subunităţii;
-evitării acţiunilor executate prin surprindere de către inamic, în special cu armele de
nimicire în masă, mijloacele incendiare, aviaţia şi cu blindatele;
-protecţiei forţelor împotriva acţiunilor electronice şi efectelor acţiunilor psihologice ale
inamicului;
-creării condiţiilor favorabile realizării dispozitivului şi intrării în luptă a forţelor la timp şi
în mod organizat;
-desfăşurării cu succes a acţiunilor în orice situaţii.
Formele asigurării acţiunilor de luptă la pluton (grupă) sînt:
-cercetarea;
- siguranţa;
-mascarea;
-protecţia contra armei de distrugere în masă nucleară, biologică, chimică şi mijloacelor
incendiare;
-apărarea antiaeriană;
-lupta radioelectronică;
-asigurarea genistică;
 -asigurarea chimică;
-protecţia informaţiilor;
-pregătirea psihologică a militarilor şi contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale
inamicului;
- asigurarea materială, tehnică şi medicală.
Comandantul de pluton (grupă) poartă întreaga răspundere pentru organizarea şi
realizarea asigurării acţiunilor de luptă potrivit situaţiei concrete şi specificului misiunilor
primite.
Cercetarea este o formă principală a asigurării acţiunilor de luptă ale trupelor din toate
armele. Ea cuprinde totalitatea măsurilor şi acţiunilor ce se execută în scopul procurării şi ex-
ploatării datelor şi informaţiilor despre inamic, teren, populaţie, condiţiile hidrometeorologice,
situaţia sanitaro-epidemică şi resursele materiale din raionul acţiunilor de luptă.
Cercetarea se execută în toate formele şi situaţiile de luptă, în mod activ şi neîntrerupt, în
faţa frontului, la flancuri şi în intervale, în dispozitivul inamicului şi al trupelor proprii, de către
toate subunităţile. Ea trebuie să asigure comandanţilor şi statelor majore informaţii reale, care să
permită luarea celor mai juste hotărâri şi măsuri.
Siguranţa reprezintă ansamblul măsurilor şi acţiunilor de supraveghere, pază şi apărare nem-
ijlocită a întregului dispozitiv, cât şi a fiecărui element al acestuia, în toate condiţiile şi în toate
acţiunile militare.
Siguranţa se realizează în scopul de a preîntîmpina un atac prin surprindere din partea in-
amicului terestru şi de a interzice pătrunderea elementelor de cercetare (cercetare-diversiune) ale
inamicului spre forţele principale sau spre anumite obiective, asigurînd condiţii pentru intrarea
organizată în luptă a subunităţilor proprii.
În acest scop se destinează siguranţa nemijlocită, siguranţa de luptă, siguranţa de staţionare
şi siguranţa de marş.
Siguranţa nemijlocită se organizează în toate formele şi acţiunile de luptă de către pluton
(grupă), pentru a preîntîmpina atacul prin surprindere al inamicului. Ea constă în dispunerea de
observatori, pînde, santinele, echipe cu misiuni de patrulare în locurile şi pe direcţiile pe care
este posibilă apropierea în ascuns (infiltrarea) a inamicului de subunitatea proprie şi în alarmarea
ei la timp pentru a-1 respinge sau nimici.
Plutonul (grupa) de infanterie îşi organizează în primul rând siguranţa nemijlocită, prima
activitate pe care comandantul de pluton o ordonă şi se asigură continuu că ea se execută de
front, de flanc şi de spate.
În apărarea pregătită din timp, aceasta se bazează în primul rând pe siguranţa nemijlocită a
grupelor. Atunci când există intervale şi zone ce nu pot asigura o bună observare, plutonul poate
primi misiunea de la comandantul de companie în sensul organizării siguranţei nemijlocite prin
posturi de luptă (observare) formate din 2-4 militari ce se trimit până la 400 m în faţa punctului
de sprijin; concomitent se organizează patrule între posturi, comandantul de pluton (grupă)
desemnînd poziţiile ce trebuie ocupate şi itinerarele de patrulare.
În organizarea patrulelor şi posturilor comandantul de pluton execută:
- verificarea mascării şi posibilităţilor de observare a terenului din posturi;
- verificarea modului de patrulare şi a itinerarelor;
 - furnizarea informaţiilor despre inamic şi forţele proprii membrilor grupelor;
- instruirea echipelor în privinţa modului de acţiune la întâlnirea cu inamicul;
- informarea comandantului de companie imediat ce inamicul acţionează.
Când inamicul se apropie, posturile şi patrulele execută următoarele acţiuni:
- anunţă comandanţii nemijlociţi despre valoarea, activităţile, direcţia de înaintare, arma-
mentul şi echipamentul inamicului;
- raportează despre toate datele culese comandantului care l-a trimis;
- se retrag, la ordin, pe itinerarul stabilit.
În toate procedeele specifice apărării siguranţa nemijlocită se realizează cu aceleaşi
forţe şi mijloace, pe aceleaşi principii ca şi în apărarea pregătită din timp.

Mascarea se execută în scopul: camuflării (ascunderii) dispozitivului de luptă, armamen-

tului şi tehnicii militare, precum şi acţiunilor de luptă; reducerii efectelor armelor de distrugere în
masă nucleare, biologice, chimice şi mijloacelor incendiare; asigurării secretului asupra pregătirii
şi ducerii acţiunilor de luptă.
Mascarea personalului şi mijloacelor constituie o obligaţie permanentă a comandantului
de pluton (grupă), altor subunităţi participante la luptă şi se execută pe baza dispoziţiunii co-
mandantului de companie (pluton). Aceasta se execută în orice situaţie de luptă şi se realiz-
ează prin:
- pregătirea în ascuns a acţiunilor de luptă;
- păstrarea secretului asupra concepţiei şi acţiunilor preconizate;
- folosirea cu pricepere a proprietăţilor de ascundere ale terenului, a întunericului sau a al-
tor condiţii de vizibilitate redusă;
- dispunerea dispersată a subunităţilor şi mijloacelor;
- întrebuinţarea corectă a mijloacelor de mascare din înzestrare şi a celor improvizate;
- camuflarea personalului, punctelor de comandă, tehnicii militare, dispozitivelor de
luptă, lucrărilor de amenajare genistică şi barajelor faţă de aparatura de vedere pe timp de noap-
te;
- vopsirea tehnicii militare în culori adecvate mediului înconjurător;
- executarea în ascuns a manevrei de forţe şi de mijloace, a deplasărilor şi regrupărilor;
- realizarea măsurilor de mascare radio, a surselor de lumină şi reducerea zgomotelor,
luminilor şi deplasărilor;
- folosirea mijloacelor fumigene din înzestrare şi improvizate;
- apărarea cu stricteţe a secretului acţiunilor de luptă.
Proprietăţile de ascundere ale terenului, determinate de neregularităţile pe care le prezintă
(văi, dealuri), precum şi de acoperirile existente pe suprafaţa lui (păduri, culturi, localităţi), asig-
ură alegerea în ascuns şi corectă a locurilor de observare şi de executare a focului (posturi de
observare, locaşuri, poziţii şi şanţuri de tragere), a celei mai potrivite forme de manevră, precum
şi folosirea unor procedee de luptă (incursiunea, ambuscada, raidul) care dau posibilitatea
nimicirii unui inamic superior în timp scurt şi cu forţe puţine. Folosirea proprietăţilor de ascun-
dere ale terenului, a întunericului şi altor condiţii de vizibilitate redusă (ploaie, ceaţă, ninsoare)
favorizează deplasările în ascuns, asigură înşelarea inamicului, precum şi realizarea surprinderii.
Pentru executarea mascării se folosesc:
- mijloacele de mascare din înzestrare (costume de mascare de vară sau de iarnă, plase de
mascare individuală şi foi de cort, complete de mascare pentru armament şi autovehicule, plase
de mascare de diferite dimensiuni pentru tehnica militară, lucrări genistice şi mijloace fumigene);
 - mijloace de mascare din zonă (crengi de copaci, iarbă, stuf, paie, brazde, pămînt,
zăpadă), fără a schimba aspectul zonei.
Păstrarea secretului se obţine prin cunoaşterea de către fiecare militar numai a ceea ce îi
este strict necesar în vederea îndeplinirii misiunii primite, respectarea strictă a regulilor de con-
ducere în secret a subunităţilor, îndeosebi pe timpul folosirii mijloacelor de transmisiuni.
Organizînd mascarea, comandantul de pluton (grupă) indică: ce mijloace din dotare şi
materiale locale să se folosească pentru mascare şi termenele executării lucrărilor de mascare;
ordinea respectării măsurilor de mascare; ordinea executării şi menţinerii mascării în timpul
luptei.

Protecţia împotriva armelor de distrugere în masă nucleare, biologice, chimice şi

mijloacelor incendiare se organizează în toate formele luptei şi cuprinde totalitatea măsurilor
pentru a menţine la militarii din pluton (grupă) capacitatea de luptă necesară îndeplinirii misiuni-
lor ce le revin.
Ea se organizează pe baza dispoziţiilor comandantului de companie, de către comandantul
de pluton (grupă), care este obligat:
- să comunice subordonaţilor semnalele de înştiinţare despre întrebuinţarea muniţiei nu-
cleare, contaminarea radioactivă, cu substanţe toxice de luptă, precum şi despre folosirea mijlo-
acelor incendiare şi să le precizeze cum vor acţiona la aceste semnale;
- să indice modul de folosire a proprietăţilor naturale de protecţie ale terenului, tehnicii,
mijloacelor individuale, precum şi măsurile de amenajare genistică şi mascare;
- să dea misiuni observatorilor şi cercetaşilor pentru cercetarea de radiaţie, chimică şi bio-
logică şi a mijloacelor incendiare;
- la primirea semnalului de înştiinţare despre contaminarea radioactivă, chimică şi biolog-
ică, precum şi folosirea mijloacelor incendiare, să ia măsurile de protecţie stabilite şi să or-
ganizeze neîntîrziat lichidarea urmărilor atacului executat de către inamic cu armele de nimicire
în masă;
- să asigure executarea măsurilor sanitaro-igienice privind protecţia personalului.
Protecţia împotriva armelor de distrugere în masă nucleare, biologice, chimice se realiz-
ează în scopul: prevenirii şi protejării forţelor proprii şi a elementelor de dispozitiv împotriva
efectelor loviturilor executate de către inamic cu armele nucleare, biologice şi chimice; evitării,
reducerii, evaluării şi înlăturării urmărilor distructive sau ale acţiunii în condiţiile folosirii aces-
tora (inclusiv cele cauzate de emisiile altele decât atacul).
Protecţia împotriva mijloacelor incendiare se execută de către pluton (grupă), folosind
forţele şi mijloacele din înzestrare, precum şi pe cele din zona de responsabilitate în scopul:
apărării împotriva efectelor armelor şi muniţiilor incendiare; evitării, controlului, evaluării, lim-
itării şi înlăturării efectelor incendiilor în dispozitivele forţelor proprii; ieşirii din raioanele în
care se produc incendii masive.
Pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de protecţie împotriva mijloacelor incendiare constă
în: descoperirea pregătirii inamicului pentru întrebuinţarea sistemelor incendiare; prevenirea
despre pericolul întrebuinţării de către inamic a sistemelor incendiare; protecţia nemijlocită a
forţelor şi elementelor de dispozitiv împotriva efectelor întrebuinţării sistemelor incendiare; sta-
bilirea caracterului şi volumului lucrărilor de limitare şi înlăturare a urmărilor atacului cu arme şi
muniţii incendiare, în funcţie de natura incendiilor, precum şi de forţele şi mijloacele avute la
dispoziţie; limitarea şi înlăturarea urmărilor atacului cu sisteme incendiare.
 Apărarea antiaeriană cuprinde totalitatea măsurilor şi acţiunilor ce se întreprind pentru nimici-
rea mijloacelor aeriene ale inamicului, evitarea sau limitarea efectelor acţiunilor acestora asupra
personalului, tehnicii şi materialelor plutonului (grupei).
Apărarea antiaeriană se desfăşoară în scopul prevenirii, acoperirii şi apărării dispozitivelor
(obiectivelor) şi menţinerii puterii de luptă a forţelor, apărării unor detalii de planimetrie deosebit
de importante, asigurării securităţii în spaţiul aerian în zona de responsabilitate a subunităţilor
împotriva cercetării şi loviturilor executate din aer, precum şi pentru nimicirea mijloacelor de
atac aerian al inamicului.
Apărarea antiaeriană se realizează prin:
- desfăşurarea măsurilor generale de siguranţă antiaeriană, mascare şi cercetare a spaţiului
aerian;
- descoperirea şi înştiinţarea la timp a militarilor despre apariţia inamicului aerian;
- dispersarea, adăpostirea, mascarea plutonului (grupei) şi combaterea mijloacelor de
cercetare şi atac aerian ale inamicului
- participarea la nimicire, cu focul armamentului individual din înzestrarea plutonului
(grupei) şi al mitralierelor de pe transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă), a avioanelor
şi elicopterelor inamicului care zboară la înălţime mică (sub 500 m) şi a paraşutiştilor pe timpul
paraşutării;
- executarea deplasărilor noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă.
Pentru realizarea apărării antiaeriene împotriva avioanelor (elicopterelor) care acţionează
la înălţime mică, comandantul de pluton (grupă) este obligat să ia următoarele măsuri:
- să organizeze permanent cercetarea spaţiului aerian în raionul de dispunere (acţiune) a
plutonului (grupei);
- să ordone pentru adăpostirea şi mascarea militarilor şi a tehnicii militare;
- să precizeze modul de folosire a armamentului de infanterie individual din înzestrarea
plutonului, inclusiv a mitralierelor de pe transportoarele amfibii blindate TAB (maşinile de luptă)
şi să conducă executarea focului asupra ţintelor aeriene care zboară la înălţime mică;
- să comunice la timp semnalul de alarmare despre pericolul aerian şi să precizeze modul
de acţiune în astfel de situaţii.
Înainte de începerea luptei, pe timpul executării marşului şi în staţionare întregul personal
al plutonului (grupei) trebuie să fie pregătit pentru a interveni cu toate categoriile de armament
din dotare. Pe timpul ducerii luptei intervin numai subunităţile care nu sînt angajate nemijlocit în
luptă cu inamicul terestru.
Pentru cercetarea spaţiului aerian, în. cadrul fiecărui pluton, se numesc cercetaşi-
observatori care au următoarele misiuni:
- să observe neîntrerupt spaţiul aerian şi să descopere apariţia ţintelor aeriene ale in-
amicului;
- să determine tipul, direcţia, înălţimea şi viteza de zbor;
- să determine după auz, noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă (ceaţă, nori
denşi şi cu plafon jos), poziţia avioanelor şi elicopterelor;
- să raporteze comandantului de pluton datele observării şi alte evenimente importante ce
se petrec în spaţiul aerian stabilit (alarmă aeriană la subunităţile vecine, desant aerian la diferite
înălţimi, avion al inamicului care nu intră în bătaia armamentului).
Cercetaşul-observator se instalează în apropierea comandantului de pluton şi trebuie să fie
astfel amplasat, încît să aibă cîmp de vedere circular cît mai mare (fără acoperiri pe direcţia pro-
babilă de apropiere a inamicului aerian).
 Militarii care îndeplinesc misiuni ca cercetaşi-observatori, de regulă, nu vor primi alte mis-
iuni care ar îngreuia executarea de către aceştia a cercetării spaţiului aerian. Cercetaşul-
observator se schimbă după 1-2 ore de serviciu.
Spaţiul aerian se cercetează permanent, de la dreapta către stînga şi de jos în sus.
Pe timpul marşului spaţiul aerian se cercetează circular de către cercetaşii-
observatori numiţi în acest scop, instalaţi în fiecare autovehicul.
Cercetaşul-observator are în dotarea sa: binoclu, busolă, ceas, ochelari de soare, mijloace
de semnalizare optice şi acustice (steguleţe, fluier şi pistol de semnalizare).
Semnalele de alarmare despre pericolul aerian se dau cu ajutorul mijloacelor acustice
(lovituri în tub de muniţie de artilerie, cu fluierul, goarna sau cu sirena), cu vocea sau cu mijlo-
acele optice (cartuşe de semnalizare de diferite culori, fanioane).
Fiecare militar este obligat să cunoască semnalul de alarmare despre pericolul aerian şi

modul de acţiune la darea acestuia.

La semnalul de alarmare personalul continuă îndeplinirea misiunii. În staţionare echipajele

şi militarii îşi ocupă locurile, de regulă, în transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă),
intră în şanţuri-adăpost sau în adăpostirile naturale cele mai apropiate.
Mijloace]e de foc destinate pentru trageri asupra ţintelor aeriene execută focul, după cum
s-a stabilit de către comandant sau din proprie iniţiativă.

Lupta radioelectronică (protecţia electronică) cuprinde măsurile şi acţiunile executate

de pluton (grupă) pentru descoperirea, localizarea, nimicirea sau neutralizarea cu foc a mijlo-
acelor radioelectronice (electronice) ale inamicului, precum şi pentru asigurarea protecţiei lu-
crului mijloacelor radioelectronice (electronice) proprii împotriva cercetării, bruiajului şi dezin-
formării executate de inamic.
Pentru asigurarea protecţiei legăturilor radio proprii împotriva cercetării, bruiajului şi
dezinformării executate de inamic, se vor aplica cu stricteţe regulile executării traficului radio în
fonie.
. Misiunile ce revin plutonului pe linia luptei radioelectronice (protecţiei electronice) se
transmit prin ordinul de luptă şi se îndeplinesc prin foc şi acţiuni de luptă executate independent
sau împreună cu alte subunităţi.
Plutonul (grupa) de infanterie adoptă pentru asigurarea luptei radioelectronice (protecţiei
electronice) măsuri tactice, tehnice şi organizatorice.
Măsurile tactice de luptă radioelectronică (protecţie electronică) se referă, de regulă, la:
dispunerea judicioasă a mijloacelor radioelectronice (electronice), astfel încât să se evite radiaţia
electromagnetică în direcţia inamicului, precum şi perturbarea reciprocă între acestea; modifi-
carea frecventă a locului de dispunere a mijloacelor radioelectronice (electronice) proprii; masca-
rea şi protecţia fizică a tehnicii radioelectronice (electronice).
Măsurile tehnice de protecţie radioelectronică (electronică) sunt următoarele: utilizarea
mijloacelor cu spectru distribuit; criptarea (secretizarea) mesajelor; reducerea puterii de emisie.
 Măsurile organizatorice de protecţie radioelectronică (electronică), de regulă, cuprind: in-
terdicţia sau limitarea lucrului mijloacelor radioelectronice (electronice) în regim de emisie;
securitatea comunicaţiilor şi (sau) transmiterii; controlul electronic al mijloacelor proprii;
pregătirea personalului asupra cunoaşterii regulilor de exploatare a mijloacelor, a efectelor ar-
melor bazate pe radiaţia electromagnetică (arme cu radio frecvenţă) şi a măsurilor de atenuare şi
înlăturare a acestora.
Descoperirea (localizarea), capturarea sau, după caz, distrugerea mijloacelor radioelectro-
nice (electronice) ale inamicului (simulatoare, senzori, staţii de bruiaj cu o singură întrebuinţare,
iluminatoare şi telemetre laser) constituie o misiune importantă a plutonului (grupei) de infan-
terie şi se execută prin observare, localizarea acestora, trebuind să se execute cu o precizie cît
mai mare.
Datele despre mijloacele descoperite se raportează imediat eşalonului superior.
Asigurarea genistică cuprinde totalitatea măsurilor şi lucrărilor ce se execută în scopul creării
condiţiilor favorabile pentru luptă, executarea focului, manevrelor subunităţilor, precum şi pentru
protecţia şi mascarea personalului şi tehnicii militare împotriva armelor de distrugere în masă
nucleare, biologice, chimice şi mijloacelor incendiare ale inamicului şi focului de tot felul exe-
cutat de către acesta.
Asigurarea genistică se execută în toate formele acţiunilor de luptă şi în orice situaţie,
de către pluton (grupa) pe baza ordinelor eşalonului superior.
Misiunile care necesită o specializare şi mecanizare complexă se realizează de către
subunităţile (militarii) de geniu destinate de către eşaloanele superioare.
Misiunile asigurării genistice sunt:
- cercetarea de geniu a inamicului şi terenului;
- amenajarea genistică a poziţiei de apărare;
- executarea barajelor genistice, distrugerilor, culoarelor prin baraje, trecerilor peste ob-
stacole şi a deminării terenului;
- asigurarea genistică a introducerii în luptă a subunităţilor din adâncime;
- luarea măsurilor şi executarea lucrărilor genistice de mascare;
- executarea lucrărilor genistice pentru lichidarea urmărilor atacului cu armele nucleare,
biologice, chimice şi mijloacele incendiare;
- instalarea barajelor genistice pentru respingerea contra atacurilor, consolidarea alinia-
mentelor şi obiectivelor;
- neutralizarea şi distrugerea lucrărilor de fortificaţii şi a obiectivelor întărite ale in-
amicului;
- neutralizarea dispozitivelor de dare a focului realizate de inamic la obiectivele pregătite
pentru distrus;
- aprovizionarea cu mine, explozive şi materiale de geniu.
Plutonul (grupa), de regulă, execută: cercetarea de geniu; amenajarea genistică a punctelor
de sprijin (poziţiei); amenajarea şi întreţinerea drumurilor şi trecerilor peste cursuri de apă
(canaluri); realizarea mascării; executarea lucrărilor genistice pentru lichidarea urmărilor atacului
cu armele de nimicire în masă nucleare, biologice, chimice şi mijloacele incendiare; consolidarea
aliniamentelor şi obiectivelor cucerite; instalarea barajelor genistice pentru respingerea contra-
atacurilor şi participă la executarea lucrărilor de baraje şi distrugeri, realizarea culoarelor, neu-
tralizarea şi distrugerea lucrărilor de fortificaţii şi a altor obiective importante ale inamicului.
Volumul, gradul de dezvoltare şi complexitatea lucrărilor de amenajare genistică depind
de forma (procedeul) de luptă, misiunea primită, situaţia tactică, caracteristicile terenului, forţele,
mijloacele, timpul de lucru la dispoziţie şi sînt stabilite de către comandantul de companie (plu-
ton).
Pe timpul marşului, plutonul (grupa) realizează asigurarea genistică prin: cercetare de ge-
niu a terenului şi inamicului; înlăturarea barajelor de pe itinerarul de deplasare; asigurarea trecer-
ilor peste cursurile de apă şi alte obstacole; amenajarea raioanelor pentru halte mari şi odihnă;
executarea lucrărilor pentru lichidarea urmărilor atacului cu armele nucleare, biologice, chimice
şi mijloacele incendiare; cercetarea la minare şi deminarea itinerarului de deplasare şi raionului
care va fi ocupat; executarea culoarelor prin barajele inamicului.
Pe timpul staţionării plutonul (grupa) realizează asigurarea genistică prin: amenajarea
raionului de staţionare; executarea lucrărilor de mascare; instalarea barajelor pe direcţiile proba-
bile de acţiune ale inamicului.
În apărare, protecţia genistică are ca scop să contribuie la realizarea unei apărări active,
ferme şi stabile şi să creeze condiţii favorabile pentru: întrebuinţarea cât mai eficace a armamen-
tului; dispunerea în ascuns şi în siguranţă a subunităţilor; protecţia împotriva armelor nucleare,
biologice, chimice, sistemelor incendiare, loviturilor şi focului inamicului; executarea manevrei
de forţe şi mijloace.
Lucrările pentru amenajarea genistică a punctului de sprijin al plutonului se execută con-
comitent într-o succesiune, care să asigure în permanenţă capacitatea plutonului de a a trece la
îndeplinirea misiunii primite şi a respinge ofensiva inamicului.
Tranşeele (şanţurile de tragere) şi poziţiile de tragere se amenajează după organizarea
sistemului de foc.
Ulterior, se sapă şanţuri de comunicaţie, se definitivează poziţiile de tragere ale mijlo-
acelor antiblindate, TAB (MLD), ale aruncătoarelor (când sunt primite ca întărire), se ame-
najează aliniamentele de contraatac, se construiesc lucrări de adăpostire pentru personal,
tehnică militară şi materiale, se realizează şi se dezvoltă barajele de tot felul (sistemul de bara-
je) şi se pregătesc obiectivele ce urmează a fi distruse, se amenajează drumurile şi lucrările de
rezervă (vremelnice) şi false, precum şi puncte de aprovizionare cu apă.
Amenajarea genistică se execută fără întrerupere, pe tot timpul pregătirii şi ducerii
luptei, respectîndu-se regulile de mascare.
În punctul de sprijin al plutonului, lucrările genistice se execută, de regulă, în
următoarea succesiune: poziţiile de tragere de bază TAB (MLD); poziţiile de tragere ale
aruncătoarelor de grenade antiblindate şi ale mitralierelor; locaşurile individuale de tragere,
care se unesc cu şanţurile de tragere ale grupelor; şanţurile adăpost acoperite sau adăpostite
sub parapet pentru personalul plutonului; poziţiiile de tragere de rezervă (vremelnice) TAB (
MLD ), ale aruncătorelor de grenade antiblindate şi ale mitralierelor; nişe sub parapet pentru
muniţie şi alte materiale.
Asigurarea chimică cuprinde totalitatea măsurilor ce se iau în scopul de a menţine capac-
itatea de luptă a plutonului (grupei) şi formaţiunilor de apărare în condiţiile contaminării ra-
dioactive şi chimice, de a contribui la nimicirea inamicului prin folosirea mijloacelor incendiare,
de a reduce posibilităţile acestuia în întrebuinţarea mijloacelor de foc la distanţa de tragere efica-
ce prin folosirea fumului de mascare.
Misiunile asigurării chimice, la care participă sau pe care le execută plutonul (grupa),
sînt: descoperirea pregătirilor inamicului pentru întrebuinţarea armei chimice; cercetarea de radi-
aţie şi chimică; înştiinţarea subunităţilor şi formaţiunilor de apărare despre contaminarea radioac-
tivă şi chimică; decontaminarea iniţială a personalului şi tehnicii militare; decontaminarea teren-
ului; nimicirea inamicului cu mijloace incendiare; întrebuinţarea în luptă a fumului de mascare;
asigurarea subunităţilor cu tehnică şi materiale chimice.
Protecţia informaţiilor cuprinde ansamblul măsurilor şi acţiunilor organizatorice,
informaţionale şi tehnice luate şi executate în scopul: respectării regulilor de lucru în elaborarea
şi exploatarea documentelor, tehnicii şi materialelor de conducere în secret; păstrării secretului
asupra acţiunilor care se pregătesc sau sunt în curs de desfăşurare, prin accesul limitat, autorizat
şi ierarhizat la date şi informaţii; controlul informaţiilor destinate publicului; protecţiei fizice şi
criptografice a informaţiilor care se transmit; disimulării informaţionale împotriva cercetării
inamicului; penetrării documentelor, materialelor, cifrurilor şi codurilor inamicului.
Asigurarea materială, tehnică şi medicală constituie un factor important pentru
îndeplinirea misiunilor ce revin plutonului (grupei) şi cuprinde totalitatea măsurilor şi activi-
tăţilor organizate, planificate şi desfăşurate în scopul aprovizionării la timp şi fără întrerupere a
acestuia cu materiale de toate felurile, menţinerii în permanenţă a stării de sănătate a personalului
şi a stării de funcţionare a tehnicii militare, evacuării şi reparării celei deteriorate.

2. Semnele convenţionale şi abrevierele specifice domeniului militar.

Semnele convenţionale sînt simboluri grafice, întrebuinţate pentru a reda subunităţile,

tehnica şi armamentul pe scheme sau alte suporturi de informaţie.
a) Pentru reprezentarea semnelor convenţionale şi abrevierelor se folosesc următoarele
culori:
- albastru – pentru forţele proprii;
- roşu – pentru forţele inamicului;
- galben – pentru suprafeţele contaminate, atît de inamic, cît şi de trupele proprii;
- verde – pentru obstacole, distrugeri şi cîmpuri de mine proprii sau ale inamicului:
- maro – pentru drumuri;
- negru – pentru înscrieri , tabele, semănături, titulatură.
b) Semnele convenţionale pentru reprezentarea subunităţilor, armelor şi categoriilor de
militari;
c) Semnele convenţionale pentru reprezentarea tehnicii militare.
e) Semnele convenţionale pentru reprezentarea acţiunilor de luptă, elementelor de
dispozitiv şi misiunilor.
Semne convenţionale de bază

Semnul convenţional Ce reprezintă

 Unitate

Punct de comandă

Unitate mecanizată

Pluton de infanterie

1 B. infanterie, având pierderi de 20%

(+)

P20 Patrula constituită din pl. 1 I. întărit

Punct (loc) în care se desfăşoară activităţi de

verificare, adunare, întâlnire, regrupare, odihnă,
precum şi activităţi care ţin de domeniul logistic

Militar (persoană)

Post de observare

Semne convenţionale pentru reprezentarea rangului unităţilor

Echipă (similar)

Grupă (similar)

Pluton (similar)

Companie (similar)

Batalion (similar)
 Regiment (similar)

Brigadă (similar)
X
XX Divizie (similar)

XXX Corp de armată (similar)

Semne convenţionale specifice armei sau specialităţii

Infanterie

Infanterie moto

Mecanizate

Tancuri

Trupe teritoriale

Cercetare

Transmisiuni

Artilerie

Artilerie antitanc

Rachete

Geniu

Pionieri

Chimie militară

Apărare antiaeriană

Paraşutişti
 Artilerie antiaeriană

Rachete antiaeriene

Logistică

Medical

Carburanţi-lubrifianţi

Muniţie

Carabinieri

Grăniceri

Infanterie

Puşcă mitralieră

Puşcă cu lunetă

Mitralieră

Armament de infanterie prevăzut cu

aruncător de grenade

Aruncător de grenade antitanc portativ (tip

AG-7)

Aruncător de grenade antitanc (tun fără,

recul) (tip AG-9)

Blindate

Tanc
 Maşină de luptă (MLI, MLD)

Transport blindat (transportor amfibiu

blindat)

Autovehicul blindat

Artilerie şi rachete

Aruncător de bombe

Tun

Tun-obuzier

Obuzier

Tun antitanc

Instalaţie de lansare a rachetelor

Instalaţie de lansare a rachetelor antitanc

Artilerie autopropulsată, aici obuzier auto-

propulsat

Geniu

Mină:

a) antipersonal;

b) antiblindate;
 c) cursă (surpriză);

d) cu acţiune comandată;

e) direcţională

f) ancorată;

g) de fund;

h) în derivă

i) de protecţie a barajelor;

j) de tip necunoscut

Logistică

Bucătărie

Bucătărie rulantă

Automobil (A - autoturism, T- Autocamion)

Remorcă

Direcţii

Indicator pentru:

a. a) atac;

b. b) atac principal

Direcţie de atac

Direcţie principală de atac

Deplasare
 Indicator pentru mobilitate:

a. a) pe jos;
1 1

b. b) pe roţi;

c. c) pe roţi pentru orice fel de teren;

d. d) pe şenile;

e. e) mixtă (pe roţi şi şenile);

f. f) tractat;

g. g) pe calea ferată;

h. h) aeropurtat

Itinerar de deplasare.
În cazul deplasării în ambele sensuri, nu se pune
săgeata. semnul convenţional se poate completa cu
un simbol de unitate, tehnică, nume de cod sau
număr.

Coloană:

a. a) în deplasare;

b. b) oprită.

Indicator de impracticabilitate. În interiorul acestuia

se redă simbolul sau abrevierea categoriei de tehnică
pentru care nu este practicabil. Indicatorul se leagă
cu o linie de elementul la care se referă (raion, itiner-
ar etc.).

Acţiuni de foc şi lovire

Sector de tragere (lansare, observare,

bruiaj etc.)

Foc pe obiectiv punctiform

 Foc pe obiectiv de suprafaţă

Foc liniar

“MARTIE” Foc masat

Concentrare succesivă a focului, aici un

aliniament

Lovitură executată de aviaţie

Lovituri cu mijloacele de foc, aici cu

artileria. Conturul semnului convenţional

încercuieşte obiectivul (suprafaţa de teren)

asupra căruia s-a executat focul. Când

situaţia impune, în locul semnului

convenţional de artilerie se redă tipul

mijlocului folosit: tun, obuzier, rachetă etc.

Distrus (nimicit) Se aplică peste semnul

convenţional al obiectivului

Incendiu izolat.

Săgeata indică direcţia vântului

Luptă pe aliniamente intermediare

II
1 1
LDA
I
I

II
Acţiuni de fixare

1
1

Contralovitură (contraatac)

Acţiuni de întârziere

Forţe care încercuiesc

Forţe încercuite

Ambuscadă.
Vârful săgeţii indică locul precis al acţiunii

Pândă

Infiltrare

1
1

Cercetare prin luptă

 Urmărire

Procedeu de luptă prin surprindere (raid,

incursiune, sondă etc.)

Sector de rupere LDA

X

(în brigadă)
X

Cercetare terestră

Direcţie de cercetare

Supraveghere
Nr.1
AN
03.00 Echipă de destinaţie specială a Armatei
14.05 Naţionale (A.N.)

grupă de cercetare (Gr.Cc. predat de la

Gr.Cc.Nr.1. B.D.S.
unitate)
05.00 16.03

Patrulă de cercetare şi timpul începerii

Pt.Cc.Nr.2 Bg.1
03.00
I.Mo
27.05

Echipă de cercetare în dispozitivul inamicului

Sursa agenturii cu indicarea ordinii şi timpul

Nr.4 începerii acţiunilor
07.00
17.03

Geniu

Tranşee
 Adăpost:

a. a) la suprafaţă;

b. b) de tip îngropat;

c. c) subteran;

d. d) sub parapet

Şanţ adăpost:

a. a) acoperit;

b. b) neacoperit

Grup (banc) de mine