PARTICULARITĂŢILE DESFĂŞURĂRII ACŢIUNILOR MILITARE ÎN

CONFLICTELE DE INTENSITATE MICĂ ŞI MEDIE

Instabilitatea situaţiei politice interne din mai multe state (inclusiv în cele care se
învecinează cu Rusia), ascuţirea contradicţiilor cu caracter teritorial şi naţional-etnic, precum şi
diferenţierea social-politică în unele state ale CSI, creşterea dependenţei energetice şi de materii
prime, agravarea contradicţiilor economice pot duce la situaţii de conflict în diverse regiuni. De
aceea, este pe deplin firească năzuinţa specialiştilor din ţară şi a celor din străinătate de a
aprofunda natura conflictelor militare actuale de intensitate diferită, formele şi procedeele de
desfăşurare a acţiunilor militare. Astfel, teoreticienii militari americani au elaborat şi introdus,
încă la începutul anilor '80, noţiunea "conflict de intensitate mică", iar în anul 1981 a fost
elaborat şi adoptat Regulamentul T.U. ale SUA FM 100-20 "Conflicte de intensitate mică", în
care sunt formulate procedeele de întrebuinţare a forţelor armate în asemenea situaţii.
Despre războaiele locale s-a scris încă de la sfârşitul sec. al XIX-lea (vezi Marx K., Engels F.
Opere, vol. 34, p.248; vol.36, p.531), de aceea acestea nu trebuie considerate ca un fenomen
nou în arta militară. Totuşi, analizând conflictele militare care au avut loc în ultimii 40-50 de
ani, se poate constata că acestea s-au deosebit între ele prin proporţiile, cantitatea şi calitatea
mijloacelor armate folosite, prin formele, procedeele şi amplasarea acţiunilor militare.
Pentru relevarea particularităţilor caracteristice de desfăşurare a acţiunilor militare în
conflictele actuale este necesară determinarea naturii şi conţinutului acestora, deoarece analizele
precedente, care s-au bazat pe apartenenţa de clasă a militarilor, sunt evident depăşite. După
opinia teoreticienilor militari americani, un conflict armat între două sau mai multe state ori
coaliţii de state poate fi considerat drept o asemenea situaţie de interdependenţă politico-militară
în care părţile, pe parcursul confruntării lor, epuizând toate posibilităţile de soluţionare a
conflictului pe cale paşnică, recurg la întrebuinţarea forţei militare.
Cele mai caracteristice, după proporţiile desfăşurării acţiunilor militare, pot deveni
conflictele armate desfăşurate sub forma războaielor locale sau regionale. Primele reprezintă în
 Particularit©þile desf©ßur©rii acþiunilor militare în conflictele de intensitate mic© ßi
medie
realitate, lupta armată dintre două sau mai multe state într-o regiune geografică limitată ca
întindere. Acţiunile militare vor fi purtate, mai mult ca sigur, de trupe bine instruite, precum şi
de formaţiuni neregulate. Acestea se pot desfăşura sub forma operaţiilor de arme întrunite la
nivel de armată şi corp de armată, precum şi a acţiunilor de luptă ale marilor unităţi operative şi
ale categoriilor de forţe armate şi genurilor de armă. În războiul regional, lupta armată se duce
între câteva state mari, din aceeaşi zonă geografică sau din altă zonă, fie între coaliţii ale
acestora. Totodată, în paralel cu folosirea forţelor şi mijloacelor existente, poate fi necesară
mobilizarea la nivelul ţării şi trecerea economiei la producţia de război. Acţiunile militare iau
forma operaţiilor de arme întrunite, mixte şi independente ale marilor unităţi, ale categoriilor de
forţe armate, genurilor de armă şi trupelor speciale.
Scopurile părţilor aflate în conflict armat (inclusiv împotriva Rusiei) vor avea, după cât se
pare, un caracter limitat: cucerirea prin surprindere şi păstrarea cu ajutorul aliaţilor, precum şi
prin intermediul dezinformării societăţii mondiale, a teritoriilor relativ discutabile, importante
din punct de vedere economic sau strategic; acordarea de sprijin militar forţelor opoziţiei;
crearea precedentului pentru declanşarea unui război de mare amploare.
Una din condiţiile hotărâtoare pentru rezolvarea cu succes a conflictelor de intensitate
medie (războaielor locale şi regionale), după opinia autorului, constă în limitarea raţională şi
fondată a scopurilor politice, care să excludă extinderea proporţiilor acestora, ceea ce necesită
realizarea strictă a principiului de bază privind desfăşurarea acţiunilor militare în asemenea
conflicte - concordanţa permanentă a misiunilor militare cu obiectivele politice. O dată cu
schimbarea scopurilor politice, adecvate evoluţiei situaţiei în raionul de conflict, este necesară
adaptarea permanentă a misiunilor operative ale trupelor, a compunerii acestora şi a procedeelor
de întrebuinţare în luptă. Ignorarea acestui principiu a dus, în special, la urmări regretabile în
raionul Pichetului 12 de frontieră din Tadjikistan.
În pofida deosebirii scopurilor conflictelor, conţinutul lor prezintă anumite cerinţe impuse
acţiunilor de răspuns - acestea trebuie să se desfăşoare cu hotărâre şi să se încheie în termenul
cel mai scurt. Numai în felul acesta se poate pune capăt ambiţiilor politice şi naţionaliste ale
inamicului, acesta putând fi constrâns să renunţe la realizarea scopurilor sale agresive.
Analiza experienţei conflictelor armate arată că majoritatea acestora nu au avut o
perioadă de confruntare deschisă, adică de încercare a soluţionării pe cale paşnică a
divergenţelor apărute. Dimpotrivă, conflictele militare din anii '50-'90 ai sec. al XX-lea au
început, în esenţă, cu agresiunea prin surprindere declanşată de una din părţi. Astfel, trupele
israeliene au început acţiunile militare împotriva ţărilor arabe printr-un atac prin surprindere
dublat de folosirea celor mai perfide procedee de dezinformare, nu numai a victimelor
agresiunii, dar şi a întregii societăţi mondiale. În conflictele militare, operaţiile desfăşurate de
trupele regulate pot fi combinate cu acţiunile tactice ale diferitelor formaţiuni neregulate, care
sunt capabile să folosească metode caracteristice pentru luptătorii civili, lupta de partizani etc.

C.I.D.-M.Ap.N. Informare Documentar© 2
 Particularit©þile desf©ßur©rii acþiunilor militare în conflictele de intensitate mic© ßi
medie
În mod asemănător, au fost puse la încercare trupele SUA în Vietnam (1963-1975) şi în Liban
(1990). Conducerea forţelor armate americane a recunoscut că nu a putut lua în considerare
diversitatea pericolelor posibile care ameninţau trupele proprii, în cazul executării misiunilor de
luptă în conflictele militare.
Trebuie remarcată particularitatea caracteristică a pregătirii trupelor pentru ducerea
acţiunilor militare în conflictele armate. După războiul, fără rezultate (din punct de vedere al
gradului de realizare a scopurilor politice şi militare), din Coreea (1950-1953), armata SUA a
avut întotdeauna forţe special pregătite şi concepţii elaborate de întrebuinţare a acestora, pentru
desfăşurarea conflictelor militare ulterioare. Pregătirea trupelor pentru acţiunile de luptă s-a
realizat pe calea adaptării procedeelor de desfăşurare a acestora, precum şi a armamentului şi
tehnicii militare la condiţiile politice şi militare ale regiunii respective.
Conform aprecierii specialiştilor militari americani, o asemenea metodă a părut a fi
excesiv de unilaterală: dacă adaptarea trupelor şi tehnicii la condiţiile militare a fost justificată
în linii mari, atunci sub aspect politic rezultatele acesteia au avut eficienţă scăzută. În cazul
desfăşurării acţiunilor de luptă în raioanele dens populate din Vietnam, unde conflictul a căpătat
o tentă politică tot mai profundă, adaptarea nu a adus rezultate vizibile. În pofida întrebuinţării
pe scară largă a trupelor aeromobile, a elicopterelor apărute pentru prima dată pe câmpul de
luptă, a sprijinului permanent al marilor unităţi din Flota 7, americanii nu au putut înfrânge
rezistenţa Armatei Populare vietnameze şi a armatei neregulate în delta fluviului Mekong, în
partea centrală a Vietnamului, Saigon şi în alte zone ale ţării. Succesele, obţinute de trupele
americane şi saigoneze pe baza creării superiorităţii absolute în forţe şi mijloace datorită
acţiunilor prin surprindere (mai ales pe timp de noapte), au fost reduse la zero prin acţiunile
trupelor regulate vietnameze şi ale partizanilor.
Prin urmare, în conflictele militare, situaţia politică, în paralel cu alţi factori, poate căpăta o
importanţă primordială şi poate exercita o influenţă substanţială asupra scopului, proporţiei, formelor
şi procedeelor acţiunilor militare. Ca urmare, situaţia politică a statului va depinde de gradul de
participare la acţiunile militare a populaţiei locale, a structurilor conducătoare şi religioase.
Condiţiile fizico-geografice ale raioanelor posibile de conflict pot exercita o influenţă
directă asupra alegerii formelor şi procedeelor de desfăşurare a acţiunilor de luptă şi a
mijloacelor folosite. Condiţiile tipice sunt: zonele muntoase, pustiurile întinse, zona transpolară
şi tropicele. Premizele începerii şi evoluţiei acţiunilor militare în conflictele armate pot fi
diferite. Dacă în cazul angajării conflictului există o perioadă de confruntare, atunci aceasta
asigură posibilitatea respingerii organizate a agresiunii.
În situaţii mai deosebite par a fi trupele care, din diferite cauze, vor fi nevoite la începutul
conflictului să respingă atacul prin surprindere al inamicului.
Pot fi create condiţii deosebite la începerea evoluţiei acţiunilor militare, dacă agresorul se
sprijină, neoficial şi în secret, pe ţările care, pe faţă, nu participă la conflict. Totodată, victimele

C.I.D.-M.Ap.N. Informare Documentar© 3
 Particularit©þile desf©ßur©rii acþiunilor militare în conflictele de intensitate mic© ßi
medie
agresiunii, în paralel cu desfăşurarea operaţiilor împotriva agresorului, sunt constrânse să
realizeze o serie de măsuri hotărâtoare referitoare la "ţările terţe", în ceea ce priveşte încetarea
aprovizionării inamicului cu armament şi tehnică militară, cu "voluntari", cu stocuri de
materiale etc.
Perioada iniţială a războiului poate cuprinde atât operaţiile clasice, cât şi elementele
luptei civile şi de partizani, precum şi acţiunile de raid ale marilor unităţi şi unităţilor, este
strâns legată de procedeele de declanşare a conflictelor militare, de formele de întrebuinţare a
trupelor, forţelor şi mijloacelor.
O problemă deosebit de importantă şi complexă la începerea acţiunilor militare în
conflictele actuale, care determină succesul acţiunilor viitoare, este cucerirea superiorităţii de
foc, ceea ce permite contracararea rapidă a iniţiativei inamicului, dezorganizarea sistemului său
de conducere militară şi de stat.
La ducerea acţiunilor de luptă trebuie să se ţină seama că asupra caracterului acestora
exercită o mare influenţă desantul aerian (maritim), debarcat în adâncimea teritoriului
inamicului, precum şi grupurile de cercetare-diversiune care vor coopera cu teroriştii organizaţi
sau inflitraţi pe teritoriul ţării supuse agresiunii, ceea ce poate complica brusc situaţia generală.
Procedeele de bază ale acţiunilor unor asemenea grupări (după experienţa războaielor din
Vietnam şi Afganistan) pot fi, executarea tragerilor cu diferite categorii de armament asupra
aerodromurilor, obiectivelor importante din adâncimea teritoriului; diversiuni asupra căilor de
comunicaţie şi liniilor de transmisiuni; cucerirea şi menţinerea zonelor-cheie şi a obiectivelor
importante până la apropierea forţelor principale. În ultimul timp, în conflictele militare a
început să se practice pe scară largă un asemenea procedeu perfid, cum este luarea ostaticilor.
Trăsătura caracteristică a acţiunilor militare în conflicte este aceea că de modul de
declanşare a acestora depinde direct evoluţia ulterioară şi proporţia posibilă a escaladării.
Respingerea cu succes a agresiunii în perioada iniţială îl poate obliga pe inamic să înceteze
acţiunile militare, pe când succesul acesteia poate produce extinderea ariei acţiunilor militare
ale părţilor şi a mijloacelor de lovire folosite. De aceea, în fiecare regiune a ţării, în timp de
pace, trebuie să existe forţe şi mijloace reale, capabile ca, în timp scurt, să localizeze conflictul
armat şi să nu permită transformarea acestuia într-un război de mare amploare.
După opinia autorului, izbucnirea conflictelor în ţările occidentale este puţin probabilă.
Sunt mici şansele ca multiplele contradicţii acumulate între popoarele Europei să se soluţioneze
pe calea războaielor locale sau regionale. Cele din urmă sunt mai probabile în regiunile de sud
şi sud-est, care se învecinează cu Rusia. Acest lucru se observă în mod clar în Caucaz şi în Asia
Centrală, unde conflictele pot căpăta statut de războaie "sfinte" (religioase), de "eliberare
naţională", legate de fanatismul religios şi de terorismul care prinde putere.
Având în vedere fermitatea scopurilor părţilor combatante în conflicte şi caracterul
restrâns al raioanelor acţiunilor de luptă, particularităţile menţionate se vor manifesta mai

C.I.D.-M.Ap.N. Informare Documentar© 4
 Particularit©þile desf©ßur©rii acþiunilor militare în conflictele de intensitate mic© ßi
medie
contrastant decât în războaiele clasice. Acest lucru cere din partea comandanţilor şi statelor
majore luarea unor măsuri suplimentare, orientate spre reducerea influenţei acestor particularităţi.
Analiza conflictelor militare ale ultimului deceniu arată că acţiunile militare desfăşurate
(mai ales la început) se pot transforma în înverşunate bătălii de mare anvergură. Succesul va
aparţine părţii capabile să devanseze inamicul în executarea loviturilor şi care posedă o mai
mare eficienţă în conducerea acestora.
Principalele forme de acţiuni militare în conflictele armate pot fi, după opinia autorului,
ofensiva şi apărarea.
În apărare, particularităţile specifice ale luptei armate pot provoca apariţia unor noi
probleme: căutarea procedeelor eficiente de desfăşurare a acţiunilor de luptă, adecvate dotării
tehnice actuale a trupelor inamicului probabil; determinarea procedeelor de respingere a
loviturilor masate, de zădărnicire a înaintării grupărilor de izbire ale inamicului şi de înfrangere
a acestora; stabilirea modului optim şi a procedeelor de menţinere a aliniamentelor de apărare
cu lupta concomitentă cu grupările inamicului din adâncimea teritoriului; căutarea procedeelor
de acţiune ale trupelor şi de executare de către acestea a misiunilor de luptă în condiţiile unor
situaţii critice din punct de vedere ecologic.
În perioada iniţială a conflictelor militare şi în acţiunile ulterioare de luptă, aviaţia, care
are mari posibilităţi de lovire şi de manevră, poate deveni mijlocul cel mai potrivit de înfrângere
decisivă a inamicului, fără a depinde de procedeele de acţiune ale acestuia. Totodată, trebuie să
se ţină seama de următoarele particularităţi: posibilitatea folosirii de către părţi a tehnicii de
aviaţie de acelaşi tip; dificultăţile în determinarea "amic-inamic", imposibilitatea întrebuinţării
în toate regiunile a rachetelor antiradiolocaţie lansate din aer, acordate pe frecvenţa foştilor
inamici probabili. Toate acestea necesită luarea unor măsuri tehnice şi organizatorice suplimentare.
Înfrângerea grupărilor agresorului trebuie realizată, după opinia autorului, în zona tactică
de apărare. Acest lucru se poate asigura printr-o pregătire prealabilă a trupelor şi a teritoriului,
prin limitarea raionului acţiunilor de luptă şi, ca urmare, a posibilităţilor de întrebuinţare mai
eficientă a trupelor, forţelor şi mijloacelor, precum şi prin introducerea oportună în luptă a
forţelor mobile. O asemenea cerinţă este dictată de necesitatea înfrângerii cât mai rapide a
forţelor principale ale inamicului şi rezolvării sau localizării conflictului, înainte de escaladarea
acestuia într-un război de mare amploare.
În cazul acţiunilor de apărare în conflictele armate, eşalonarea în adâncime a apărării nu
va avea aceeaşi importanţă ca în războaiele clasice. După opinia autorului, pentru înfrângerea
grupărilor inamicului care au pătruns în forţă, mult mai utile sunt rezervele mobile puternice
(eşaloanele doi), egale sau chiar superioare, din punct de vedere al forţelor şi mijloacelor,
efectivelor trupelor de acoperire şi primului eşalon operativ al grupării de trupe în apărare.
Esenţa perioadei iniţiale a conflictelor militare o constituie, mai mult ca sigur, lupta
îndârjită pe uscat şi pe mare pentru menţinerea poziţiilor, raioanelor şi a aliniamentelor-cheie,

C.I.D.-M.Ap.N. Informare Documentar© 5
 Particularit©þile desf©ßur©rii acþiunilor militare în conflictele de intensitate mic© ßi
medie
precum şi bătăliile şi luptele antiaeriene pentru supremaţia aeriană. În conflictele militare
regionale este pe deplin posibilă executarea operaţiei antiaeriene pentru zădărnicirea campaniei
aeriene a inamicului.
Înfrângerea grupărilor inamicului atât a celor care atacă frontal, cât şi a celor care
acţionează în adâncimea operativă, se realizează: prin loviturile aviaţiei, prin focul tuturor
categoriilor de armament, îmbinat cu acţiunea electronică asupra frecvenţelor sistemelor sale de
radiolocaţie, prin conducerea eficientă a armamentului şi trupelor. Apărarea poziţională sigură a
celor mai importante direcţii se îmbină cu dibăcie cu apărarea manevrieră, mai ales pe flancurile
forţelor principale şi pe direcţiile secundare, precum şi cu contraatacuri şi contralovituri prin
surprindere, cu acţiuni de raid şi de desant-diversiune ale trupelor proprii în adâncimea
teritoriului inamicului.
În cazul ducerii acţiunilor de apărare, este necesar să se ţină cont de experienţa războaielor trecute,
când pentru realizarea scopurilor preconizate s-au folosit cele mai diverse procedee de acţiune.
Este posibil ca inamicul, într-o situaţie critică, să poată folosi arme periculoase din punct
de vedere ecologic care duc la infectarea, incendierea sau inundarea a unor întinderi mari de teren.
Conform experienţei războiului din Afganistan, în apărare pot fi folosite următoarele
procedee de luptă: lovirea cu foc şi neutralizarea electronică în raioanele de debarcare, a forţelor
de desant-diversiune şi concentrare a focului în cazul raidului (traversării mării), precum şi în
locurile de desantare; blocarea raionului de acţiune al acestora prin minare telecomandată, prin
loviturile forţelor mobile, eşaloanelor doi şi rezervelor; scotocirea raioanelor de bază etc.
Realizarea procedeelor menţionate necesită, de asemenea, luarea următoarelor măsuri:
paza principalelor obiective, a căilor de comunicaţie şi a liniilor de transmisiuni în zona de
conflict; stabilirea programului de comenduire şi a regimului strict de acces; crearea
adăposturilor de luptă pe aliniamentele cele mai importante, în adâncimea teritoriului marilor
unităţi operative; organizarea patrulării şi ambuscadelor pe itinerarele acţiunilor probabile ale
bandelor şi agenturilor inamicului; schimbarea regulată a locurilor de dispunere a subunităţilor
(unităţilor) de pază şi apărare a obiectivelor.
Lupta cu grupările inamicului din adâncimea trupelor proprii se poate desfăşura cu succes,
dacă în adâncimea apărării se dispun din timp rezervele antidesant, iar pe aerodromuri există,
într-un grad corespunzător de pregătire, escadrile de avioane şi elicoptere de luptă pentru
interceptarea şi nimicirea desantului aerian al inamicului, până la începerea acţiunilor acestuia.
O mare importanţă în realizarea succesului în conflicte, aşa cum dovedeşte analiza
experienţei din anii '70-'90, au căpătat acţíunile pe timp de noapte. Asaltul prin surprindere, pe
timp de noapte, asupra centrului administrativ Port Stanley, din insulele Falkland, de către
trupele britanice, în iunie 1982, a decis rezultatul conflictului militar din Argentina în favoarea lor.
Tocmai acţiunile pe timp de noapte lărgesc mult gama posibilităţilor ambelor părţi în
realizarea surprinderii, înşelarea inamicului, în executarea în ascuns a manevrei de forţe şi

C.I.D.-M.Ap.N. Informare Documentar© 6
 Particularit©þile desf©ßur©rii acþiunilor militare în conflictele de intensitate mic© ßi
medie
mijloace. Timpul de noapte va fi folosit întotdeauna de inamic pentru contraatacuri prin
surprindere, diversiuni, acte teroriste, ceea ce necesită intensificarea cercetării, mai ales a celei
radiotehnice, paza trupelor şi a obiectivelor, crearea sistemului de aparatură de cercetare-
semnalizare pe flancurile grupărilor şi a sectoarelor de apărare greu accesibile. Pe de altă parte,
timpul de întuneric trebuie folosit pentru intensificarea acţiunii asupra inamicului care atacă,
prin lansarea în adâncimea teritoriului său a grupărilor, desantului, detaşamentelor de raid cu
elicoptere şi tehnică blindată în scopul distrugerii obiectivelor din sistemul apărării teritoriului,
a punctelor de conducere, a centrelor de transmisiuni, a bazelor şi depozitelor de aprovizionare.
Tocmai aceste măsuri creează condiţii favorabile executării contraloviturilor.
Menţinerea fermă a oraşelor şi a altor puncte populate în adâncimea teritoriului trupelor
atacatoare obligă pe acestea să-şi consume rezervele pentru încercuirea lor şi slăbeşte grupările
de izbire, micşorează ritmul ofensivei şi permite stabilizarea liniei frontului în termen mai scurt.
Formele ofensive de ducere a acţiunilor militare, aşa cum arată experienţa conflictelor
militare ale anilor '50-'90, au fost de bază şi tocmai ele au determinat evoluţia şi încheierea
acestora în favoarea uneia din părţile beligerante.
Condiţiile posibile de desfăşurare a acţiunilor ofensive în conflictele militare depind de o
serie de factori: situaţia politico-militară creată; dispunerea operativ-strategică şi starea
grupărilor de trupe ale părţilor; raportul cantitate-calitate al forţelor şi mijloacelor; condiţiile
climaterice, particularităţile naţional-etnice şi alte caracteristici ale regiunii de conflict.
Scopul acţiunilor ofensive poate consta în îndeplinirea obiectivului final al operaţiilor
(bătăliilor) şi se va stabili concret pentru fiecare din acestea. Spre deosebire de operaţiile
clasice, scopurile acţiunilor ofensive pot fi mai puţin definite în conflictele militare, iar uneori
chiar dictate direct de aspiraţiile politice şi economice ale părţilor combatante, ceea ce s-a
observat în conflictul Armeniei cu Azerbaidjanul.
Darea misiunilor şi executarea acestora în conflictele militare pot avea, după opinia
autorului, particularităţi condiţionate de existenţa în grupările combatante a formaţiunilor
neregulate, de participarea largă în conflictele militare a populaţiei locale, de ducerea acestora
în diferite raioane, precum şi de condiţiile fizico-geografice. După cum se vede, împărţirea
unanimă a misiunilor ofensivei, în misiune imediată şi misiune următoare, nu este acceptabilă
întotdeauna.
Mai util este să se stabilească trupelor misiunea de zdrobire a grupării principale a
inamicului şi de cucerire a unui anumit raion (aliniament), precum şi misiunea pentru acţiunile
ulterioare, de altfel cea din urmă putând fi corectată în funcţie de situaţie.
În diferite cazuri, de exemplu în cazul înfrângerii grupării inamicului care a pătruns
în adâncimea apărării trupelor, marilor unităţi operative în ofensivă (contraofensivă) li se pot
da misiunile imediată şi următoare cu conţinut obişnuit.

C.I.D.-M.Ap.N. Informare Documentar© 7
 Particularit©þile desf©ßur©rii acþiunilor militare în conflictele de intensitate mic© ßi
medie
Având în vedere un anumit caracter limitat al forţelor şi mijloacelor participante la
conflicte este puţin probabilă executarea unei operaţii aeriene clasice. Este mai oportună
desfăşurarea acţiunilor militare într-o nouă formă - operaţia forţelor mobile care, după conţinut,
este o operaţie în comun a formaţiunilor de arme întrunite şi a marilor unităţi operative ale
categoriilor de forţe armate şi genuri de armă, rolul hotărâtor avându-l în aceasta posibilităţile
de lovire şi de foc ale forţelor şi mijloacelor F.A.M., iar în zonele de litoral - ale F.M.M. Scopul
de bază al unei asemenea operaţii poate fi înfrângerea în termen scurt a forţelor principale ale
părţii atacatoare şi constrângerea acesteia de a înceta conflictul militar.
Acţiunile ofensive în conflictele militare trebuie să se desfăşoare în ritmuri înalte,
asigurând înfrângerea inamicului în termen scurt, într-un anumit raion cu asigurarea
concomitentă a interzicerii retragerii grupărilor lui dispersate şi a adăpostirii acestora în locurile
greu accesibile ale teritoriului propriu sau al aliaţilor. Altfel, inamicul, concentrând trupele şi
formaţiunile neregulate rămase, poate trece la un război de partizani, terorism în masă, poate
prelungii conflictul pentru căutarea unor noi aliaţi.
Pentru interzicerea unor asemenea acţiuni, concomitent cu începerea ofensivei de către
grupările de izbire prin acţiuni concentrate de lovire asupra principalelor obiective şi grupări de
trupe ale inamicului, în adâncimea teritoriului acestuia se debarcă formaţiuni de desant aerian
(maritim) debarcat şi paraşutat, iar pentru unirea cu acestea se aduc rapid, din cadrul trupelor
eşalonului întâi, detaşamente de raid pe elicoptere, tehnică blindată, precum şi mari unităţi de
tancuri şi de infanterie.
În cazul sprijinului activ al aviaţiei, al aviaţiei de cercetare, aceste formaţiuni, ocolind
nodurile de rezistenţă, pătrund în adâncimea teritoriului inamicului şi formează un front care
acţionează rapid în adâncimea apărării lui. Ulterior, cu forţele acestui front se creează
aliniamente de interzicere a pătrunderii inamicului în raioanele greu accesibile şi în inelul
exterior al încercuirii acestuia de către forţele principale. În aceleaşi scopuri, nodurile de
comunicaţii, trecătorile din munţi şi ieşirile din văi şi de pe platourile muntoase, în cazul în care
nu pot fi cucerite de către desant şi de alte forţe, se distrug cu lovituri ale aviaţiei şi se minează
din aer.
Sprijinirea cooperării permanente a trupelor proprii se poate realiza printr-o acţiune
convenită, după loc şi timp, de lovire şi surprindere a întregului complex de mijloace de lovire,
cercetare şi luptă electronică asupra principalelor obiective şi grupări ale inamicului, simultan
cu loviturile şi acţiunile trupelor, forţelor şi mijloacelor pe direcţiile (raioanele) stabilite prin
misiunea de luptă în termenul hotărât de comandant. Particularitatea organizării şi sprijinului
cooperării constă în faptul că ea trebuie să se realizeze şi după înfrângerea forţelor principale
ale inamicului, fiindcă lovirea forţelor armate ale părţii adverse nu este încă definitivă la
terminarea conflictului militar. Cooperarea trupelor trebuie sprijinită prin cucerirea şi luarea sub
control a principalelor centre politice, economice, etnico-religioase din regiune, prin blocarea

C.I.D.-M.Ap.N. Informare Documentar© 8
 Particularit©þile desf©ßur©rii acþiunilor militare în conflictele de intensitate mic© ßi
medie
zonelor de teren periculoase, inclusiv a celor de frontieră cu statele învecinate, de unde este
posibilă sosirea de ajutor pentru trupele inamicului, precum şi afluirea de "voluntari"şi
coreligionari, aşa cum se întâmplă la frontiera tadjiko-afgană.
Caracterul, conţinutul şi evoluţia acţiunilor militare în conflicte sunt strâns legate de
situaţia politico-militară creată în regiune şi de gradul pregătirii de luptă a trupelor şi forţelor,
dislocate pe teritoriul acesteia pentru respingerea atacului prin surprindere al inamicului.
Acţiunile armate în conflictele militare se deosebesc de cele obişnuite printr-un spectru mai larg
al formelor şi procedeelor folosite de ducere a acestora - de la operaţiile tradiţionale la
războaiele civile şi lupta de partizani. Conducerea trupelor în condiţiile respective necesită
luarea în considerare a unui mare număr de factori: politici, economici, teritorial-naţionali,
etnico-religioşi, ecologici, precum şi a particularităţilor climaterice ale regiunii respective.
Astfel, caracterul acţiunilor militare în conflictele armate necesită prezenţa în dispozitivul
operativ al trupelor a unui nou element - rezerva mobilă de forţe şi mijloace pentru lupta cu
forţele de desant-diversiune, aeromobile şi cu formaţiunile diversioniste ale inamicului. Aceasta
poate cuprinde: forţe de mare mobilitate şi cele mai eficace mijloace de lovire, mari unităţi de
tancuri şi de infanterie pe M.L.I., formaţiuni de desant aerian şi de elicoptere, escadrile de
avioane şi elicoptere de luptă pentru interceptarea desantului aerian al inamicului, unităţi ale
trupelor de apărare A.A.
În concluzie, trebuie remarcat faptul că după cel de al doilea război mondial aproape în
toate regiunile planetei s-au dezlănţuit războaie locale şi conflicte armate. Focare de criză există
şi în prezent - nu numai în zonele îndepărtate, dar şi în cele apropiate.
Experienţa tristă din Afganistan dovedeşte că ştiinţa militară acordă o importanţă
insuficientă studierii şi analizei acţiunilor militare în conflicte. În teoria strategiei şi artei
operative lipsesc practic conceptele întrebuinţării forţelor şi mijloacelor de lovire în conflictele
militare de amploare diferită.
După opinia autorului, considerentele menţionate în articol permit formularea unei serii de
cerinţe generale pentru pregătirea şi ducerea acţiunilor de luptă în conflictele de intensitate medie.
Prioritatea politicii în conflictele militare subliniază rolul secundar al forţelor armate în
soluţionarea lor. Situaţia actuală impune: elaborarea accelerată a bazei juridice şi a principiilor
de întrebuinţare a F.A. ale Federaţiei Ruse în conflictele militare posibile, pentru ca unităţile şi
marile unităţi să nu devină executanţii ambiţiilor politice ale părţilor în conflict; unirea
eforturilor tuturor componentelor puterii de stat, inclusiv a structurilor de conducere ale ţării,
necesare pentru lichidarea conflictelor care apar; flexibilitatea procedeelor de folosire a
acestora. Chiar şi forţele şi mijloacele bine pregătite, participante la conflict, şi acţiunile
militare organizate cu iscusinţă necesită permanent schimbarea metodelor şi procedeelor de
acţiune asupra inamicului.

C.I.D.-M.Ap.N. Informare Documentar© 9
 Particularit©þile desf©ßur©rii acþiunilor militare în conflictele de intensitate mic© ßi
MANURIN, I. medie
Osobennosti vedenija voennyh dejstvij v konfliktah srednej i nizkoj intensivnosti
(Particularităţile desfăşurării acţiunilor militare în conflictele de intensitate
mică şi medie). În: Voennaja Mycl', Rusia, nr.1, ian. 1994, p.15-21.
Cheia succesului în conflictele militare este respectarea legalităţii întrebuinţării forţelor
armate, mai ales pe teritoriile învecinate. Starea situaţiei politico-militare în apropierea
frontierelor Federaţiei Ruse impune cu insistenţă elaborarea oportună a bazelor teoretice şi a
recomandărilor practice de desfăşurare a acţiunilor militare în cazul soluţionării conflictelor
care ameninţă securitatea naţională a Rusiei.

(V.I.)

C.I.D.-M.Ap.N. Informare Documentar© 10