Intelligence în secolul 21 - Master 2011

Intelligence şi decizie politică - Curs

Tema 1- Intelligence
Prezentare PPT Tema I - IJ1ldlj!!cnc~

• Introducere În Inteligence
Scurt istoric
Evoluţia şi dezvoltarea societăţii umane, a noilor teorii ştiintiflce şi a tehnologiei informaţiei au dus la modificări
importante şi transformări controlate şi adaptati ve asupra domeniului intelligence, mai ales asupra proceselor şi sistemelor de
intelligence. Aceste evoluţii au determinat şi determină în continuare reaşezări obligatorii în procesele de exploatare a
informaţiilor din surse deschise şi închise, astfel încât creşterea volumelor informaţionale din surse deschise, dar, mai ales
creşterea ponderii acestora în procesele de intelligence, până la procente neverosimileilJ acum câţiva ani, au determinat
centrele de cunoaştere statale ori corpcratiste, care au anticipat valenţele utilizării cunoaşterii ca pe un avantaj competitivjz],
să întreprindă măsuri extinse şi eficiente cu scopul reconceptualizării modului de abordare a activităţilor de intelligence, prin
prisma a noi modele sistemice.
În ultimii ani, aplicarea metodelor moderne de management al informatiei şi cunoaşterii şi abordarea dezvoltării prin utilizarea
sistemelor deschise au devenit factori determinanţi ai cornpetitivităţii oricărei entităţi organizaţionale. În plan global s-a produs
o mutaţie dinspre zona geopolitică către cea geoeconomică, abilitatea statului constând acum în gestionarea cunoaşterii la nivel
strategic pentru consolidarea sectorului administraţiei publice, economiei, educaţiei, cercetării şi bunăstării sociale. Apariţia
paradigmei deschiderii a determinat reconsiderări importante din partea serviciilor de informaţii referitoare la capacitatea de a
gestiona o "cultură a deschiderii" şi de a valorifica rezultatele acesteia.
Căutările şi eforturile cercetători lor presupun la ora actuală o conjugare a eforturilor de cunoaştere şi exploatare a informaţiilor
prin proiectarea şi administrarea unor capabilităţi compuse din rneta-reţele de cercetare-dezvoltare, educare şi inovare
conectate prin cadre parteneriale la nivel naţional şi global pe spaţiul informaţional reprezentat de sursele deschise.
În acest context ar fi necesară redefinirea domeniului informatiilor prin intermediul conceptului de intelligence, încercând să
identificăm un model evolutiv, care să exprime o viziune dinamică şi sistemică a acestuia, în consonanţă cu evoluţia şi
dezvoltarea noilor teorii ştiinţifice, restructurând procesele de intelligence prin prisma teoriilor reţelelor sociale modificate
sistemic prin interacţia inevitabilă cu tehnologiile informaţionale. În acest sens, eforturile noastre trebuie să se Îndrepte către
conceptualizarea şi proiectarea unui model de intelligence cu identitate şi specificitate organizaţională, Întrucât pe de o parte
reprezintă o premisă a integrării în NATO şi UE, iar pe de altă parte constituie o premisă indispensabilă competitivităţii. De
asemenea, pentru a fi o proiecţie de succes, înainte de toate trebuie să înţelegem cadrul în care acţionăm ca jucători locali în
spatiul global.
În acelaşi timp, orice demers organizaţional trebuie să ia În calcul construcţia unui nou model de intelligence pornind de la
concepte şi nu de la crearea de structuri şi reguli, fapt ce presupune un tip de hartă mentală aptă să confere flexibilitatea cerută
de adaptarea în timp real dintr-un mediu cornpetiţional dinamic. Avem nevoie să înţelegem rolurile, misiunile, componentele şi
funcţiile domeniului intelligence actual şi, în special, să identificăm şi să separăm "conceptual" atributele fundamentale şi
complementare ale activităţii intelligence văzută din punct de vedere holistic, atât la nivel naţional, cât şi organizaţional, luând
în calcul faptul că vechile principii şi procese au început să se dilueze, neexistând astăzi o distincţie clară Între:
- extern şi intemflL - pe scurt acest fapt este o consecinţă a fenomenelor legate de ernergenţa reţelelelor sociale practic la orice
nivel; se poate consulta lucrarea discursivă a lui Castells În această problemă, Între
- strategic şi tactic!11. - Un factor determinant în această privinţă îl constituie adoptarea, critica şi extinderea modelelor de tip
OODA (John Boyd), PDCA (W. Edwards Deming), etc., între
- colectare şi analizăm - conform datelor specialiştilor doar 10% din informaţia colectată este analizată, motiv suficient de
clar şi Întemeiat de ci sesiza că fie rămânem prizonierii unei clasificări, fie eva dăm în eficienţă; rata de multiplicare a
informaţiei nu o putem stăvili câtă vreme am adoptat globalizarea mijloacelor informaţionale şi libertarea de utilizare a
acestora, precum şi între
- informaţii şi intelligence - inserarea cunoaşterii alături de informaţie ar conduce relativ lent la acest efect. Cu 'moderatorul
de reacţie' reprezentat de concurenţă se cere însă un potential de inovare adecvat şi acesta nu mai permite În fapt viaţa liniştită
şi plăcută a reducerii activităţii de informa/ii la informaţia ca produs. Este nevoie nu doar de informaţia ca proces, ci de
informaţia ca mijloc de cunoaştere şi gândire strategică;
Noul model necesită o cu totul altă taxonomie de intelligencejjj].
O scurtă prezentare a acestui prim demers despre intelligence va include o analiză succintă a evoluţiei domeniului ultimelor
două decenii şi ideilor exprimate mai sus pe două paliere de interes: o scurta prezentare a situa/iei actuale şi necesitatea
clarificării conceptuale a domeniului intelligence, urmând ca celelalte dimensiuni necesar a fi explorate pentru a aduce
contribuţii relevante la construcţia unui model de succes in cadrul acestuia să fie aborda te în continuare, în viitorul apropiat.
Situaţia actuală

Page 1 of9
Motivaţia abordării domeniului intelligence ia naştere din dorinţa de a sprijini şi a completa eforturile celor angajaţi în
activitatea operativ-informativă şi a celor implicaţi În munca de cercetare ştiinţifică a domeniului informaţiilor, având în
vedere că şcoala şi sistemul românesc de informaţii s-au aflat într-o perioadă de tranziţie, iar acum trebuie să intrăm într-o
etapă de căutare, adaptare şi consolidare a unui nou model al informatiilor strategice. Acest aspect al circumstanţelor
contemporane impune să ne (re)definim propriile concepte pentru ceea ce Alain Dewerpe numea "ştiinţa politică a guvernării",
care îşi bazează existenţa pe obţinerea si analiza informaţiilor, indiferent din ce surse ar proveni acestea, deschise, private sau
închise. Prin urmare procesul de integrare în care România se află nu are cum să fie complet, coerent şi sustenabil câtă vreme
această caracteristică sistemică nu este flexibilizată prin compatibilizarea cu complexitatea provocărilor.
Fundamente conlrolabile şi baze ad-hoc
Evoluţia sistemului de informaţii din România s-a bazat ma; mult pe aplicarea empirică a unor principii general valabile ale
"ştiinţei politice a secretului de stat", specifică secolului 20, Erei Industriale şi perioadei Războiului Rece. Tocmai din acest
motiv flexibilizarea necesară adaptării a fost pierdută în dificultăţile tranziţiei, perioadă în care nu a existat nici o preocupare
pentru capitalul intelectual necesar unui astfel de demers. Această stare de lucruri a fost în fapt generată atât de filosofia unui
mediu local, specific unei matrice socie-culturale româneşti, dar şi a unui mediu internaţional bipolar în care concurenţa are
actori definiţi, localizabili şi mai ales invarianţi ca număr, potenţial informaţional şi capabilităţi ale capitalului uman. Aceasta a
condus la un mental ce s-a educat în timp mai puţin pe elaborarea şi dezvoltarea unui sistem şi a unei şcoli proprii de
informaţii şi mai mult pe adoptarea unor soluţii nelocalizate conceptual. Acesta nu a fost numai cazul ţării noastre, ci a tuturor
statelor-naţiune mici, care nu şi-au gasit maiestria, timpul şi tăria necesare combinării tuturor forţelor, resurse umane şi de
cunoaştere, domeniilor ştiinţifice politice, economice, sociologice şi militare în vederea constituirii unei epistemologii
specifice, construcţiei unui edificiu pentru ştiinţa românească a informaţiei, fundamentată pe un vast program intelectual.
Postularea cu rigiditate a influenţei impusă prin bipolarism a contribuit la această circumstanţă, însă nici la 20 de ani de la
dispariţia acestuia nu este conştientizată la nivel sistemic vreo direcţie ori mai ales necesitate a unei astfel de căi.
Marile naţiuni, în sensul de naţiuni ce ştiu să preţuiască prezentul prin prisma viitorului, stând şi pe reputaţia trecutului,
construindu-şi strategii ce le reprezintă, abordează asemenea domenii într-o manieră academică şi ştiinţifică fundamentată prin
propriile valori, iar managementul entităţilor combatanteUJ se racordează la demersurile teoretice printr-o relaţionare mai
degrabă înţeleaptă decât deşteaptă ori isteaţă. Ultima manieră, corespunzătoare atributelor deştept şi isteţ actionează pe termen
scurt, iar prima aplecându-se asupra problemelor pe termen SCUlt cu mijloacele, viziunea şi pătrunderea oferită de înţelegerea
proprie cunoaşterii raportată la termenul mediu şi mai ales lung furnizează în plus orientare în sensul lui BoydW; de aceea,
numai dacă o aplici pe prima poţi să ai succes în a doua, Intr-o manieră sustenabilă, mărindu-ţi şansele de a înlocui
accidenta luI cu caracteristica; R. V. Jones explica pierderea războiului rece de către ruşi printr-un exemplu extrem de
concludent: diferenţa dintre cavaleria franceză şi călăreţii mameluci; doi călăreţi mameluci puteau învinge trei călăreţi
napoleonieni, însă într-o bătălie 1500 de mameluci nu aveau nici o şansă în faţa a 1000 de călăreţi napoleonieni[2J. Prima
circumstanţă corespunde isreţimii, calităţilor individuale, experientei personaje, etc. pe când a doua înţelepciunii dată de
perspectiva sistemică ce nu exclude în vreun fel respectivele atribute. A extrapola însă prima circumstanţă în situaţia în care
este nevoie de a doua nu mai este deşteptăciune ci opusul acesteia, mai ales când se petrece la nivel de sistem. Ruşii, la nivel
individual, deţineau cei mai buni spioni, însă americanii deţineau un sistem de spionaj. Afirmaţia aceasta se aplică şi celor care
conduc organizaţiile de intelligence şi celor care abordează strategiile numai prin prisma existenţei unor organizaţii, unităţi,
etc. sau care înţeleg aplicarea unor reforme numai prin intermediul schimbărilor instituţionale. Într-o societate a cunoaşterii nu
poţi ignora faptul că singurele elemente ce pot acumula cunoaştere sunt oamenii, iar a avea pretenţii de sustenabilitate Înafara
proceselor de acumulare este pur şi simplu incoerent pe orice dimensiune: teoretică, aplicată, practică, etc. Din acest motiva
inventa doar instituţii fără mecanismele intangibile ce asigură competenţa (în sensul sistemic din exemplul cu mamelucii şi
husarii, nu doar exclusiv pe criterii de experienţă, isteţime, calităţi înnăscute, etc.) celor ce le formează este echivalent cu o
comandă nulă în sistem prezentată drept soluţie. Pe scurt, ceea ce nu mai poate fi ignorat în actualele circumstanţe ţine de
modul în care avem în minte raportarea la capitalul uman deoarece Într-un mediu concurenţial cunoaşterea este potenţialul şi
resursa cheie. Vom avea în curând de plătit mai mult în contul aventurii mentale practicată în tranziţie decât dacă nu s-ar fi
justificat neglijarea acesteiJ.lQJ dimensiuni a capitalului prin dificultăţile respectivei tranziţii.
Reformarea domeniului
Reformele sistemului românesc de intelligence care au avut loc în ultimii ani erau necesare şi au adus schimbări destul de
importante arhitecturii în cauză; arhitectura însă este doar elementul static. De aceea, unele demersuri din cadrul acestor
reforme, bine intenţiona te de altfel, au produs puţine schimbări cu adevărat semnificative în sensul necesar de altfel integrării
într-o poziţie aptă de potenţial competitiv. Pe de o parte, acestea s-au concentrat şi au abordat înlocuirea unui sistem vechi cu
ceva ce se dorea nou, producându-se prin prisma unei 'imagini externe' a conceptului de intelligence, fără aplicarea unui
demers ştiinţific şi identitar local; fără acest din urmă aspect nu ai decât cel mult o stângace imitaţie sau un element singular
iar cuvântul integrare devine gol de conţinut. Pe de altă parte, orice reformă, în cazul nostru de intelligence, este o abordare
care din punct de vedere istoric poate să nu-şi atingă obiectivele scontate cleoarece măsurile acesteia se concentrează în cea
mai mare măsură asupra soluţionării greşelilor şi eşecurilor din trecut. Aici intervine deosebirea esenţială dintre nevoia
aplicării de reforme sau de transformări. Un proces de transformare trebuie să scruteze prezentul şi viitorul pentru a analiza

Page 2 of9
harta cauzelor şi efectelor ce determină evoluţia modelelor sistemice de intelligence, identificând schimbările de circumstanţe
în scopul discernerii oportunităţilor prin abordarea a ceea ce va fi.
Dovada cea mai concludentă a acestei stări de fapt este că nu există nici o lucrare coerentă, nici a celor ce proveneau din
sistemul de intelligence nici a altora, care să introducă diferenţa dintre reformă şi transformare despre care vorbim; există însă
o sumedenie de abordări ce exhibă reforma, revoluţia şi reinventarea în toate modurile imaginabile.
Motivul pentru care un astfel de punct de vedere este cel adecvat rezidă în cel puţin două raţiuni. Prima, este de natură
identitară: în analiza lor asupra conceptului de criză, Gusti şi Dumitriu au introdus Într-o manieră de argumentare irefutabilă
semnificaţia diferenţei în cauzăjj j]. A doua este reprezentată de faptul că respectivul demers este consonant cu direcţiile de
dezvoltare a domeniului intelligence ca domeniu de fundamentare a securităţii ca ştiinţă a naţiunii; sunt bine cunoscute atât
contribuţiile lui Dedijer, cât şi valoarea acestora în privinţa construcţiei unui sistem naţional de intelligence în sensul discutat
aici, motiv pentru care nu mai avem a insista aici.
Din acest punct de vedere, transformări le în domeniul intelligence din România au fost limitate atât ca scop, dar mai ales ca şi
cunoaştere şi imaginafiel121. Una din provocările, ce se transformă şi constituie deja Într-o ameninţare ori pericol iminent,
pentru naţiunea română constă în eşecal liderilor şi managerilor de a recunoaşte necesitatea sau măcar a posibilităţii unor noi
roluri şi misiuni, în acelaşi timp diferite, pentru domeniul intelligence, faţă de acelea în care a evoluat arhitectura noastră de
informaţii în trecut, cât şi în ultimul deceniu şi jumătateLllJ
Aceste schimbări ar putea fi considerate ca o abordare nu tocmai adecvată, iar cea mai elocventă dovadă o reprezintă eşecurile
înregistrate de statul român, mai ales în plan economic (creşterile economice nu s-au datorat unor decizii bazate pe strategie şi
intelligence, aşa cum se întâmplă cu alte entităţi organizaţionale de succes, ci datorită unor conjuncturi de moment, a unor
pieţe instabile şi necontrolabile, etc.). Dacă este să ne referim la un aspect irefutabil al acestui context, putem aminti teoria
intelligence-ului organizaţionallansată în regim OSINT în deceniul şase din secolul trecut şi preluată drept punct de plecare în
deceniul nouă de statele europene ce şi-au pus problema construcţiei unui sistem naţional de intelligence/OSINT drept bază
pentru competitivitate.Un exemplu concludent îl constituie amplasarea ţării noastre pe locul 54 din 57 în topul competitivităţii
mondiale, clasament realizat pentru 57 din economiile statelor lumii în World Competitiveness Yearbook 2009, cu nouă locuri
mai jos faţă de 2008, când ne-am clasat pe locul 45. Cercetătorii au analizat 57 de ţări cu cele mai performante economii din
lume, pe baza a patru criterii ale cornpetitivităţii: economie, eficienţă guvernamentala, eficienţa mediului de afaceri şi
infrastructura. (vezi Stress Test in Competitivcness, realizat de Institutul pentru Managementul Dezvoltării (IMD) din Elveţia,
adresa internet http://www.imd.ch/news/IMD-WCY-2009.cfm ). Cei ce contestă respectivul rezultat, indiferent de argumentare
îşi pot exersa demersul şi pe alte studii ce fie plasează mediul managerial, mediul educaţional, sistemul de sănătate,
infrastructura de transport, etc. în poziţii neconfortabile,. Prin urmare, pentru oricine accesează aceste date, indiferent cât de
indulgent ar fi, concluzia comună rezidă în aceea că ceva este în neregulă. Sursa de provenientă a efectelor, este în plan
conceptual şi strategic, nu acolo unde constatăm toţii respectivele efecte, în plan concret şi operativ. Cum locul cauzei depinde
mai mult ca orice de mental - sau de Orientare cum am spune dacă l-am adopta pe Boyd - rezultă că demersurile întreprinse
până acum sunt cel puţin nepotrivite.
Necesitatea căutării, adaptării şi c nsolidării unui model românesc de informaţii presupune existenţa si integrarea eforturilor
ştiinţifice în toate domeniile care contribuie la naşterea şi dezvoltarea "ştiinţei politice a guvernării", dovedind numai nevoia
acută a coordonării, valorificării şi optimizării maximale a tuturor resurselor umane ale naţiunii la nivel strategic. Aceste
activităţi ar trebui să se desfăşoare în Era Informaţională după reguli, metodologii şi paradigme noi, diferite de cele ale
perioadelor anterioare (secolul 20, Războiului Rece, etc.). Această stare de lucruri nu este indusă de dorinta de a fi la modă, ci
de o cerinţă specifică adaptării la noi nivele de complexitate rezultate din evoluţia socio-umană. În cazul circumstanţei din
perioada războiului rece fiecare stat din Europa de Est putea sta liniştit în CAER şi trăi cu impresia că nivelul său pe un
domeniu anume este în regulă. Ceea ce se omitea era standardul de comparaţie, care nu viza vreun mediu competiţional extern
respectivului spaţiu; de acolo doar se procurau produse ori frânturi din proiecte corespunzătoare inovării disruptive prin
diverse mijloace. Acum acest fapt nu doar că nu mai este posibil, dar numai cei ce au ştiut să îşi protejeze resursele necesare
concurenţei ce condiţionează respectiva transformare pot spera la un statut de pe care să aibe sens a reclama un loc cât de cât
comfortabil în competiţie; dimensiunea sine qua nOII într-un astfel de proces este capitalul intelectual văzut ca resursă a
economiei intangibilului, nu produsul final tranzacţionat în termeni tangibili şi condiţionat de primul. Din acest motiv nu are
sens să vorbim de revoluţii, ci mai degrabă de detectarea acelei cunoaşteri necesară pentru a face faţă efectelor factorilor
latenţi ai evoluţiei ce se acumulează În riscuri pe care teoriile actuale dedicate fundamentării intelligence-ului le plasează în
zona 'unforeseen'.
Tratarea eficientă a domeniului intelligence nu poate fi coerentă fără delimitarea locului acestui concept în cadrul unei
arhitecturi determinată nu numai de existenţa unei entităţi instituţionale, ci mai ales a unui sens adecvat pentru cuvântul
organizaţional. Aici este descoperirea conceptuală datorată lui Wilensky ce prevedea iniţial o integrare sistemică Între
corporativ şi guvernamental în vederea asigurării potenţialului necesar avantaj ului competitiv. Acum, când inovarea reclamă
includerea în sistemul dedicat respectivului scop un rol definit pentru cunoaştere, lucrurile trebuiesc revizuite din temelii
pentru că fac parte din componente care până acum ne-au permis a le menţine relativ separate, iar analogiile cu stările
precedente nu mai corespund aceloraşi funcţii. Aici este nevoie Însă nu doar de inovare, ci de elemente care o condiţionează:

Page 3 of 9
descoperire şi invenţie şi de aceea acest tip de situaţie este nouă, pentru că face parte din actul de cercetare a unei probleme
deocamdată deschisă.
• De ce Inteiligence?
Date - informaţii - cunoaştere
Înainte de a încerca o abordare a fenomenului informaţiilor (intelligence) în secolul 21, poate ar fi mult mai indicat să
dezvoltăm o perspectivă a ceea ce înseamnă cunoaşterea/cunoştinţe în cadrul grupurilor sociale care se ocupă de tratarea
ştiinţifică a informaţiei pentru asigurarea sprijinului informativ către factorii decizionali politico-militari.
Orice disciplină, domeniu sau ştiinţă are nevoie de un set de concepte şi definiţii care să caracterizeze acel sector, să îl
definească şi să fie folosit în comun de către toţi lucrătorii şi specialiştii săi. Înainte de a începe să înveţi cum să faci un anumit
lucru este mai bine şi mai eficient să întelegi conceptele pe care le vei utiliza.
În acelaşi mod, domeniul 'informaţiilor" din România are nevoie de un asemenea set de concepte pentru specialiştii săi. În
spatele nostru se află o evoluţie de aproximativ 150 de ani de dezvoltare modernă a informaţiilor, de experienţa acumulată,
impărtăşită şi transmisă noilor generaţii.
Însă, pe lângă această evoluţie şi experienţă acumulată, orice grup social din domeniul informaţiilor are nevoie de o memorie
organizaţională colectivă. În acest sens, consider că trebuie să începem demersul descrierii fenomenului 'informaţiilor', mai
ales datorită unor lacune conceptuale şi de percepţie a culturii informaţiei la nivel naţional, prin definirea şi lămurirea
conceptelor care stau la baza funcţionării proceselor operativ-informative (intelligence). De fapt, inexistenţa în literatura de
specialitate românească a informaţiilor, a conceptului echivalent 'cunoştinţelor', Kent subliniind faptul că "intelligence is
knowledge", care în alte şcoli şi modele de informaţii există, mă determină să abordez mai pe larg acest subiect, care devine
fundamental, dacă dorim să avem o evoluţie de succes a acestui domeniu.
La fel ca în orice altă ştiinţă, specialiştii activităţii de informaţii (intelligence) trebuie să înţeleagă pe deplin diferenţele
conceptuale, să situeze şi să utilizeze într-o ordine corectă conceptele de date, informaţii şi cunoştinţe.
Foarte adesea se subliniază că datele, informaţiile şi cunoştinţele nu reprezintă acelaşi lucru, nu sunt la fel, însă în pofida
eforturilor de a le defini mulţi cercetători folosesc aceşti termeni în aceeaşi manieră. În special, termenii de cunoştinţe şi
informaţii sunt folosiţi la fel, chiar dacă cele două entităţi sunt departe de a fi identice.
În conformitate cu Ackoff, profesor al schimbărilor organizaţionale şi teoretician al sistemelor, conţinutul minţii umane poate
fi clasificat în cinci categorii:
1.Datele: simboluri
2.Infonnaţiile: date ce sunt procesate pentru a fi utile; asigură răspunsuri la întrebările 'cine', 'ce', 'unde' şi 'când'
3.Cunoştinţele: aplicarea datelor şi informaţiilor; răspund la întrebări 'cum'
4.Inţelegerea: aprecieri la 'de ce'
5.Judecata: evaluarea înţelegerii.
Ackoff subliniază că primele patru categorii se referă la trecut; acestea se ocupă de ceea ce a fost sau ceea ce este cunoscut. În
viziunea acestuia, numai a cincea categorie, judecata, se ocupă de viitor deoarece aceasta încorporează proiecţie şi viziune.
Prin intermediul judecăţii, oamenii pot crea viitorul mai degrabă decât doar să înţeleagă prezentul şi trecurul.jIq]
Pornind de la schema lui Ackoff, ceea ce ne interesează pe noi vizavi de managementul cunoaşterii aplicat în cadrul serviciilor
de informaţii sunt cazurile în care nu se face o separare suficientă a informaţiilor de cunoştinţe. Kogut şi Zander definesc
informaţiile ca pe "cunoştinţele care pot fi transmise fără pierderea integrităţii acestora".WJ Însă, există specialişti care
corectează această neseparare şi argumentează că informaţiile şi cunoştinţele se referă ambele la înţeles, în sensul că acestea
două sunt relaţionale şi specific-contextuale. Astfel, Nonaka apreciază că informaţiile şi cunoştinţele sunt similare în câteva
aspecte, dar diferă în altele: în timp ce informaţia este mai mult factuală, cunoştinţele se referă la credinţe şi angajamente. Mai
mult decât atât, cunoştinţele sunt legate întotdeauna de acţiune, ele trebuind să fie folosite pentru atingerea unui scop final.fl..Ql
Acesta este şi cazul serviciilor de informaţii. în scopul îndeplinirii obiectivelor lor şi entităţile sociale organizate în structuri
specializate ale statului, pentru obţinerea de informaţii şi protecţia acestora (informaţiile statale), au fost nevoite să-şi
administreze resursele şi zestrea informaţională şi de cunoaştere într-un mod cât mai eficient posibil.
În realitate, serviciile specializate ale statului-naţiune modern au dezvoltat şi perfecţionat un proces al managementului
informaţiilor şi cunoaşterii, folosindu-se de 'imaginaţia sociologică' pentru a servi instituţiile guvernamentale sau ceea ce
C.Wright Mills numea "cadrul" utilizat pentru interpretarea percepţii lor vieţii sociale. Într-o anumită măsură, această
imaginaţie este caracterizată de un scepticism sănătos, presupunând că aparenţele sociale nu sunt adesea ceea ce par. De aceea,
au aplicat cunoaşterea ca pe o strategie pentru predicţii şi previziuni care să stea la baza unor decizii politico-militare de
succes.
Pentru înţelegerea procesului de producţie a cunoaşterii, care are loc în interiorul serviciilor de informaţii (intelligence) şi a
conceptelor care stau la baza acestuia putem folosi reprezentarea grafică a celor trei concepte specifice managementului
informaţiilor, astfel:
În acelaşi mod, serviciile de informaţii (intelligence) au adaptat aceste concepte şi întregul proces de producţie nevoilor lor de
susţinere a procesului decizionaJ guvernamental al statului-naţiune modern. În unele state-naţiune moderne, specialiştii
serviciilor de informaţii au dezvoltat o doctrină şi o şcoală specifică managementului cunoaşterii din cadrul acestor grupuri

Page 4 of9
sociale. Astfel, echivalentul cunoaşterii este reprezentat de conceptul de intelligence în cadrul doctrinei ŞI şcolii anglo-
americane sau reinseignement în cadrul celei franceze.
Informaţii vs Intelligence
Dacă în trecut, tratarea ştiinţifică a informaţiei era în exclusivitate obiectul activităţii organismelor specializate (numai
instituţii guvernamentale - servicii secrete), astăzi, inclusiv pentru instituţii private, cunoştinţele sunt reprezenta te de conceptul
de intelligence.
Cunoştinţele, provin din cunoaştere, din actul cercetării ştiinţifice. În orice campus universitar obişnuit, ne putem aştepta să
găsim la fel de multe interpretări ale actului cercetării, după cât de multe discipline academice sunt reprezenta te în acel loc.
De aceea, un specialist în domeniul fizicii (ca şi multi cercetători ai domeniului comportamental), vor percepe cercetarea ca pe
o activitate ce implică un anumit tip de experiment. Un istoric, ar putea percepe cercetarea, ca pe o activitate ce implică o
examinare intensivă a unor înregistrări de evenimente. Un filozof, ar putea percepe cercetarea în termenii examinarii critice a
înţelesurilor terminologiei folosite în discursul filozofic. Iar, un inginer, ar putea percepe cercetarea în termenii trimiterii spre
testare a unor materiale diferite.
În domeniul 'informaţiilor' (intelligence), specialiştii domeniului percep cercetarea prin culegerea de date şi informaţii pe care
le analizează, evaluează şi le înaintează expertilor în planificare şi factorilor politici, pentru a lua decizii cât mai eficiente la
nivel naţional. În acest sens, intelligence-ul este informaţie evaluată.
Evaluarea şi estimarea informaţiilor înseamnă "a cerne, a clasifica şi a estima credibilitatea informaţiei culese, procedând din
această analiză la deducţii pertinente, ce vor fi interpretate în relaţie cu necesităţile celor care le planifică, decid şi
operează't.jjj] Totodată informaţiile trebuie verificate din punct de vedere al veridicităţii acestora, deoarece "toate indiciile,
informatiile, secrete sau nu, sunt adunate, analizate, comparate, încrucişate, cornpletate până când se conturează o convingere
sigură. Î~ acest mod, vom înţelege importanţa acordată stabilirii veridicităţii indiciilor; detaliul cel mai inocent şi mai trivial în
aparenţă poate fi semnul unui adevăr esenţial, iar prin adiţionarea secvenţelor şi prin interpretarea lor se poate fundamenta o
convingere raţionaIă.IJ.B.]
Etapa analitică permite trecerea de la probabil la adevărat. Se trece de la analiză la sinteză (ceea ce anglo-saxonii numesc
estimationş Plin interpretare. Tot acest proces face ca il/formaţia să nu mai fie la finalul ciclului operativ-informativ tot
informaţie.
În acest moment, ajungem la o problemă încă nedesluşită şi nerezolvată În domeniul informaţiilor (serviciilor de informaţii)
din România. Putem să punem sau nu semnul egal între informaţii (Înainte de proces) şi informaţiile rezultate în urma
procesului de culegere, analiză, evaluare, interpretare a acestora, care este cunoscut şi denumit la noi ca proces operativ-
informativ?
Orice limbă se Îmbogăţeşte şi se transformă pentru că acest lucru este necesar. Cuvintele noi apar atunci când este nevoie să
denumim idei sau obiecte noi. De obicei, ele se formează pornind de la cuvinte existente. Dar, până în momentul de faţă, în
limba română nu avem un cuvânt echivalent al acestui proces. Însă, putem analiza traducerea cuvântului informaţii şi
echivalentului rezultatului procesului operativ-informativ. Astfel, în franceza, informaţii se traduce prin 'infonnation', în
italiană prin 'informazioni', În engleză prin 'information', fiind o listă îndestulătoare a limbilor din care româna ar putea
împrumuta un nou cuvânt. Limbile franceză şi engleză au destinate cuvinte pentru alt gen de informaţii prelucrate şi evaluate,
purtătoare de valoare informativă şi de suport decizional, acestea fiind renseignements, în franceză şi intelligence, în engleză.
Am putea spune că, în limba româna această problemă ar putea fi soluţionată cel mai bine de cuvântul anglo-saxon
"intelligence", la fel cum există şi alte adaptări reuşite, spre exemplu în domeniul economic, ca management şi marketing.
În limba română, acest cuvânt, iar în domeniul informaţiilor, acest concept nu există. Literatura de specialitate, din cadrul
instituţiilor guvernamentale specializate (serviciile de informaţii), nu asigură acoperirea procesului de tratare a informaţiei cu
un concept echivalent noţiunii de cunoştinţe. Ciclul etapizat al tratării informaţiilor este denumit proces operativ-informativ,
cele două cuvinte echivalând cu etapele de colectare (partea operativă) şi analiză (partea informativă) a informaţiilor, specifice
modelului anglo-saxon şi francez.ll2]
Pentru o prezentare cât mai riguroasă a fenomenului 'informaţiilor', lipsa unui concept românesc în domeniu, echivalent
cunoştinţelor, mă determină să împrumut şi să operez cu denumirea anglo-americană ele 'intelligence'. Pe de o parte, aceasta
este cea mai uşoară adaptare a conceptului 'intelligence' dintr-o limbă străină. Pe de alta parte, îl putem utiliza ca să evităm
folosirea mai multor cuvinte sau a unor propoziţii explicative interminabile, atât pentru acest concept, cât şi pentru anumite
aspecte specifice ale domeniului (cum ar fi echivalentul cunoaşterii, aspectul managerial şi organizaţional, precum şi cel
acţional propriu-zis)*.
Astfel, intelligence-ul reprezintă un element cheie al activităţilor şi operaţiunilor pentru orice stat, organism, corporaţie, stat-
major sau individ.
În lumea actuală, în Era Informaţiilor, care se pare că se va transforma într-o Eră lntelligence, nu putem purcede la definirea
acestui concept rară să începem de la origini, de la domeniul în care s-a nascut şi care a impus acest concept: domeniul militar.
• Ce este Inrclligencc?
"Definirea intelligence-ului reprezintă prima etapă a procesului de elaborare a unei teorii în intelligence, a politicii de
intelligence, a strategiilor de intelligence şi a unei doctrine de intelligence" (Schreier, Fred, Transfonning Intelligence
Services, 2010, p. 21-23)
Page 5 of 9
"When everything is intelligence - nothing is intelligence" (Wilhelm Agrell, The Sherman Kent Center for Intelligence
Analysis Occasional Papers, 2002, 2-6)
Definiţiile conceptului de intelligence abundă În literatura de specialitate, dar, de cele mai multe ori, nu fac decât să sporească,
fără rezultate concrete, efervescenta creată În jurul subiectului.
Formularea unei definiţii succinte a unui termen atât de extins ca semnificatie a fost comparată cu tentativa de a reproduce la
scară microscopică harta unui continent, iar produsul rezultat În urma acestui efort având, foarte probabil, o valoare mai mică
decât cea a procesului prin care s-a ajuns la elaborarea sa. Erorile de Înţelegere manifestate În interiorul şi în exteriorul
comunităţilor de intelligence sunt generate de percepţiile necompatibile asupra sensului cuvântului intelligence. Acest fapt
contrastează cu necesitatea ca desemnarea şi coordonarea funcţiilor, responsabilităţi lor şi relaţiilor dintre membrii
comunităţilor să aibă În centru o ineterpretare acceptată a acestui termen în cadrul legilor şi directivelor care guvernează
munca de intelligence. (Martin T. Birnfort - "A Definition ofIntelligence")
Definiţiile atent fonnulate de experţi în domeniu există, însă par a fi deficitare pe anumite segmente, întrucât fiecare specialist
tinde să perceapă sensurile conceptului prin lentila specializării sale.
Ofiţerii din intelligence-ul militar vorbesc despre inamici şi teatre de operaţiuni, definind operaţiunea ca fiind o acţiune sau o
misiune militară. La rîndul lor, cei care lucrează în domeniul colectării informaţiilor manifestă tendinţa de a considera
procesarea acestora un demers. În acelaşi timp, ofiţerii care lucrează cu agentura alunecă, în amalgamul mijloacelor specifice
cu care operează, spre neglijarea finalităţii activităţii lor, iar analiştii, cei care Întocmesc produsul finit de intelligence, sunt
tentaţi să acorde o mai mică atenţie materialului brut şi metodelor prin care acesta este obţinut.
Astfel, similar serviciilor din interiorul unei comunităţi, specialiştii din cadrul unei structuri, au nevoie de definiţii comune, cu
valoare de vectori ai uniformităţii şi convergenţei.
Intre primii specialisti ai domeniului, Birnfort apreciaza că intelligence-ul reprezintă colectarea şi procesarea acelor informaţii
referitoare la alte state şi structurile acestora, necesare guvernului în planul elaborării politicii externe şi de securitate
naţională, precum şi derularea de activităţi non - atribuibile în străinătate în scopul implementării acestei politici, în paralel cu
asigurarea protecţiei împotriva evenimentelor contra informative a întregului proces, a produselor rezultate, persoanelor şi
organizaţiilor implicate. (Martin T. Bimfort -"A Definition of Intelligence")
Nicio construcţie organizaţională ori reformă nu poate să treacă peste identificarea conceptelor cu care operează şi sub semnul
cărora există şi evoluează. Unul dintre primii iniţiatori ai fenomenului OSJNT argumenta faptul că "erorile în definiţii conduc
la erori de strategie ... " (R.D. Steele - http://\vww.nss.orll). Ce este aici de notat rezidă în aceea că un practician din domeniul
informaţiilor cu o carieră operativă la activ vine cu o perspectivă ce spune pe scurt că dimensiunea academică trebuie integrată
cu intelligence/OSJNT tocmai în vederea adaptării la noile circumstanţe. Pinchot afirma că "What the /eaders are called upon
to do in a chaotic wor/d is to shape their organization through concepts. nof through elaborate ru/es and structures (G & E.
Pinchot - The End ofBureaucracy and the Rise of the lntelligent Organization, 1993)". Este şi cazul nostru, mai ales pentru
cei ce lucrează în domeniul informaţiilor, de ceva vreme, cât şi cei ce acoperă domeniul academic-universitar.
O premisă fundamentală abordării domeniului intelligence o constituie înţelegerea, adaptarea, adoptarea-şi definirea acestui
concept încă din momentul naşterii literaturii de specialitate din România dedicată unei culturi intelligence/OSJNT. Fără
înţelegere nu există nici cunoaştere, cu atât mai puţin acumularea acesteia, învăţarea produce efecte ce sigur nimeni nu şi le
doreşte, iar capitalul intelectual devine o himeră prin migrarea celor ce individual au capacitatea de a ajunge la ea. Aici
accentul cade pe semnificaţia cuvântului migrare, care nu se referă numai la componenta tangibilă ci mai ales la cea
intangibilă. Mai exact migrarea interesului celor cu putinţă de înţelegere şi retragerea înafara sistemului ce efectiv ar avea
nevoie de aceştia este un factor intern cu mult mai grav decât părăsirea ariei geografice ataşată acestuia, indiferent că este
vorba de o firmă, o instituţie ori o ţară. Aici nu este nevoie pentru a ne convinge de aceasta de nici un demers ştiinţific dacă
sesizăm cum a căzut comunismul: proprii cetăţeni au migrat mental altundeva cu mult înainte de 1989.
În activitatea serviciilor speciale din ultimii ani se face referire, din ce în ce mai des, la conceptul de intelligence, dar utilizarea
acestuia ridică o serie de aspecte la care va trebui să găsim în cele din urmă o soluţionare, deoarece conceptul "intelligence" nu
este definit nici în literatura de specialitate a vreunui serviciu de informaţii din România, nici în legislaţia de profil, iar în
şcoala anglo-saxonă conceptul "intelligence" Înseamnă altceva decât modul de utilizare şi perceptia noastră actuală, asupra
acestuia. În viziunea[201 amintitei şcoli, termenul se referă la ceea ce este: '
• dependent de surse şi metode confidenţiale pentru a deţine o eficacitate deplină;
• realizat de către ofiţeri ai statului din raţiuni de stat (ce primesc coordonare din partea liderilor civili şi militari ai
statului conceput în cadru democratic);
• concentrat în plan extern, asupra străinilor - în mod normal alte state, dar adesea, entităţi externe, corporaţii sau
grupuri (dacă ţintele sale sunt interne, atunci activitatea devine o componentă fie a justiţiei, internelor sau guvernării);
• legată de producerea şi diseminarea informaţiilor;
• implicată în influenţarea entităţilor externe prin mijloace care nu au nici o legătură cu guvernul în exerciţiu (dacă
activităţile sunt deschise şi declarate acestea se realizează sub tutela diplomaţiei; în condiţiile În care sunt implica te
persoane în uniformă, atunci aparţin armatei).
O concluzie a definiţiilor conceptului .Jntelligence", în viziunea americană, ar fi: "intelligence este activitatea secretă de stat
desfăşurată cu scopul înţelegerii sau influenţării entităţilor exteme'{Jj].
Page 60f9
Această concentrare pe extern a definirii intelligence-ului are o conexiune directă cu elaborarea lucrării "Strategic Intelligence
for American World Policy ", a lui Sherman Kent din 1949, care, după majoritatea indiciilor a stat la baza implementării
planurilor strategice la nivel global ale Administratiei de la Washington.
În cartea sa, Strategic Intelligence lor Americ'ol1 World Policy, acesta spune: folosit ca un substantiv neschimbat",
.Intelligence'' poate însemna: (1) cunoştinţe - cum ar fi întrebarea "Ce intelligence avem despre Siria?"; (2) o organizaţie-
cum ar fi afirmaţia intelligence-ul nu a reuşit răspunsul la Întrebarea noastră" sau (3) o activitate - cum ar fi .Acţiunea
acoperită este aşadar una din multiplele activităţi de intelligence't.jl] Înregistrările de date şi informaţii trebuie să fie procesate
şi transforma te în intelligence finit. Astfel, în cadrul comunităţii de intelligence, este incorect să spui: "Am primit o mulţime
de intelligence din acea sursă". Conform specialiştilor serviciilor speciale, intelligence-ul, ca şi cunoaştere, este produs numai
în sediile agenţii lor de intelligence. Chiar rapoartele unui ambasador de rang înalt sunt, tehnic vorbind, doar înregistrări de
informaţii până ce acestea vor fi procesate în compartimente specializate de către analişti, care vor turna asupra acestora "apa
sfântă", sub forma de adnotări, referinţe, evaluări şi comentarii.
Kent, considerat părintele intelligence-ului strategic american, fiind specialistul care a pus bazele acestuia pentru elaborarea
politicii americane mondiale şi a securităţii naţionale a Statelor Unite ale Americii, în 1949, definea intelligence-ul, astfel:
a. Definiţia 1 -lntelligence ca şi cunoaştere - " ... tipul de cunoaştere pe care statul nostru trebuie să o posede cu privire la alte
state, în scopul asigurării că lipsa acesteia nu se va constitui Într-o cauză, nu va afecta sau va duce la eşecuri datorită factorilor
de decizie politici şi militari care au acţionat şi planificat activităţile (Ia nivel naţional) sub imperiul ignoranţei." (Sherman
Kent, Strategic Intelligence forAmerican World Policy, pag.3.)
b. Definiţia 2 - Intelligence ca organizare - " ... intelligence-ul este o instituţie; el este o organizaţie specifică în care lucrează
oameni ce urmăresc un tip special de cunoaştere ." (Kent, pag.69)
c. Definiţia 3 - lntelligence ca activitate - " ... cuvântul intelligence nu este folosit pentru a desemna doar diferite tipuri de
cunoştinţe ... ci şi pentru organizaţia ce produce aceste cunoştinţe.care este, de asemenea, folosită ca sinonim pentru activitatea
pe care organizaţia o îndepl ineşte". (Kent, pag.ISl)
Similar istoricului Walter Laqueur, care a remarcat eşecul tuturor tentativelor de dezvoltare a unor teorii "ambiţioase" în
privinţa intelligence-ului până în 1985, Michael Warner a atras atenţia (2002) asupra diferenţelor substanţiale dintre definiţiile
formulate de diferiţi autori în privinţa conceptului de "intelligence".
Warner porneşte de la ideea conform căreia definirea intelligence-ului determină fundamental înţelegerea acestui domeniu de
activitate şi afirmă că în momentul în care nu putem defini un anumit termen sau o anumită noţiune, ceva trebuie regândit, în
vederea accesării nucleului problemei şi delimitării riguroase a conceptelor.
Pentru a ilustra aceste diferenţe, Walter selectează o serie de definiţii formulate după cel de-Al Doilea Război Mondial la
nivelul comunităţii americane de intelligence, a căror juxtapunere relevă accentuarea aspectelor "informaţionale" ale
intelligence-ului comparativ cu elementele .organizaţionale''.
În cuprinsul !\cll~~i PC.1lll.!LSec_llrjtateJ':{l).l~on~iliL<1i~li2.±2 - "Biblia" serviciilor de informaţii americane -~~Ul"li(ia inteligence-
ului este structurată În funcţie de gradul de generalitate a noţiunii.
Astfel, referitor la intelJigence, documentul respectiv specifică doar că acesta face referire la intelligence-ul extern şi
contraintelligence, iar termenul .foreign intelligence" este definit ca reprezentând informaţii le care se referă la capabilităţile,
intenţiile sau activităţile altor state ori organizaţii, structuri, persoane străine, respectiv activităţile teroriste la nivel
. internaţional."Counterintelligence"-ul presupune totalitatea informaţiilor colectate şi a acţiunilor întreprinse în scopul
prevenirii actelor de spionaj/ altor operaţiuni specifice intelligence-ului, sabotajului, asasinatelor comise la dispoziţia sau
pentru alte state ori organizaţii, structuri, persoane străine, respectiv activităţilor teroriste la nivel internaţional.
Membrii C<...!!.D.isil'i~o\"cr au convenit, În anul 1955, că intelligence-ul reprezintă întreaga cunoaştere care ar trebui deţinută
anterior iniţierii unei acţiuni ill.
Mai târziu, la mijlocul anilor '90, membrii Comisiei Bro\\'n-i\spin au apreciat că este preferabil ca intelligence-ul să fie definit
ca reprezentând informaţiile referitoare la entităţi externe - persoane, locuri, acţiuni, evenimente - de care are nevoie Guvernul
american pentru a-şi îndeplini atribuţiile În problemele de securitate naţională Gl
Statul Major lnteranne, În calitate de operator şi consumator de intelligence, defineşte intelligence-ul pe două paliere distincte
- pe de o parte, ca produs al colectării, integrării, analizei, evaluării şi interpretării informaţiilor referitoare la alte state sau
zone ale lumii şi, pe de altă parte, ca informaţii şi cunoaştere despre adversar, obţinute prin observare, investigare, analiză sau
înţelegere W.
De asemenea, Agenţia Centrală de Informaţii a emis următoarea definiţie: redus la cei mai simpli termeni, intelligence-ul
reprezintă cunoaşterea şi anticiparea evoluţiei lumii înconjurătoare ca etape premergătoare deciziilor şi acţiunilor decidenţilor
americani W. (Michael Warner - Wanted: A Definition of "In tell igence" Understanding Our Craft)
Concluziile expuse în cadrul literaturii de specialitate cu privire la definirea conceptului de intelligence converg către ideea
potrivit căreia că, deşi importanţa acesteia este de necontestat în planul teoretizării intelligence-ului, al politicii şi strategiei de
intelligence, o definiţie acceptată de toate naţiunile continuă să fie iluzorie.
Pornind de la definiţia formulată de CIA, Pred Schreier sintetizează definiţia tradiţională a conceptului de intelligence, cu
accent pe componenta strategică a acestuia, respectiv "intelligence-ul strategic reprezintă cunoaşterea şi informaţia necesară

Page 7 of 9
sau vizată de beneficiari în urmărirea îndeplinirii obiectivelor pe linie de politică internaţională. Intelligence-ul mai poate fi
definit ca un set de activităţi, derulate de agenţii guvernamentale, care sunt opera te În cea mai mare parte, în secret".
Aceste activităţi includ colectarea, analiza, evaluarea şi interpretarea informaţiilor obţinute dintr-un complex de surse, secrete
sau deschise, în vederea Întocmirii unui produs care să furnizeze cunoaştere utilă pentru deciziile strategicel de politică
externă.
Însă serviciile de informaţii fac mult mai mult decât atât, angajându-se în operaţiuni secrete prin care vizează îndeplinirea
intereselor statului, încercând, în moci clandestin, să manipuleze evoluţia evenimentelor din afara graniţelor, fără a deconspira
sursa acestor tentative, şi, de asemenea, sunt mandatate de a derula acţiuni de contraspionaj! contraintelligence.
Incluzând aceste' elemente în sistemul de repere necesar delimitării conceptuale a inteIligence-ului, Schreier conturează un
cadru teoretic orientat pe 5 coordonate de semnificaţie a int lligence:
• Un anumit tip de cunoaştere - cunoaşterea a ceva ce este ascuns, disimulat, sau cunoaşterea anticipativă a
impredictibilului, precum şi acel tip de cunoaştere care vine în întârnpinarea necesităţilor pe segmentul de decizie,
relevantă în contracararea ameninţărilor şi pericolelor generate de adversari actuali sau potenţiali.
• Tipul de organizaţie care produce cunoaşterea, structurile funcţionale care există În scopul derulării activităţii de
informaţii şi de producere a intelligence-uluil cunoaşterii. Acestea sunt de patru tipuri: externe, interne, militare sau de
apărare şi, în unele state, de "criminal intelligence".
• Activităţile întreprinse de astfel de organizaţii, care pot fi grupa te în trei categorii cu funcţii de bază: colectare, analiză
şi contra-intelligence. Adiţional, anumite ţări ar putea opera inclusiv prin intermediul misiunilor acoperite, aflate în
responsabilitatea serviciilor de informaţii externe.
• Procesul care integrează acest activităţi, respectiv acel proces prin care guvernele şi leadership-ul militar solicită
produse de intelligence şi prin care serviciile de informaţii răspund acestor nevoi. Acesta cuprinde şase etape: definirea
necesităţilor, planificarea şi direcţionarea, colectarea şi procesarea, analiza şi realizarea produsului, diseminarea şi
feedback-uI.
• Produsul rezultat în urma acestor activităţi şi procese, care poate varia de la rapoarte de avertizare sau de informare,
briefing-uri, evaluări, estimări, prognoze, până la analizele care îndeplinesc cerinţele formulate de beneficiar şi
conving prin metode anal itice, expunere de argumente şi concluzii specifice. (Schreier, Fred, Transforming
Intelligence Services, 2010, p. 21-23)
Conform lui Kristan Wheaton, nu există o definiţie standard a .Jnrelligence-ului'', argumente în acest sens putând fi atât
dezacordurile dintre formulările genera te în mediile juridic, academic ori al agentiilor de intelJigence, cât şi dezvoltarea de noi
comunităţi de informaţii - organizaţiile din domeniul aplicării legii şi sectorul privat sunt incluse.
Cu toate acestea, importanţa enunţării definiţiei rezultă din crearea de aşteptări realisti ce din partea decidenţilor, mai ales în
statele democratice, unde publicul percepe adesea în mod circumspect relaţiile dintre secret, putere şi intelligence.
Wheaton elimină din grupul elementelor necesare formulării definiţiei două tipuri de acţiuni - cele care implică operarea de
secrete şi operaţiunile "sub acoperire" - susţinând că nu sunt de fapt necesare pentru a defini inte\1igence-ul şi că secretul, sau,
mai precis, confidenţialul, este necesar doar pentru a menţine validitatea anumitor opţiuni ale decidenţilor,
Pe de altă parte, operaţiunile "sub acoperire", sunt mai degrabă privite ca acte politice, decât ca activităţi care ţin de sfera
intelligence-ului.
În accepţiunea lui Kristan Wheaton, intelligence-ul reprezintă un proces în cadrul căruia sunt utilizate, în primul rând,
informaţii nestructurate, din toate sursele exploatate, şi care este orientat! focalizat către exterior, în scopul reducerii nivelului
de nesiguranţă al unui decident. (Kristan Wheaton, What Is lntelligence?)
Într-o altă formulare, apropiată ca esenţă, intelligence-ul este definit de Wheaton ca fiind acel proces, orientat către exterior,
destinat reducerii nivelului de incertitudine a unui factor de decizie, în cadrul căruia sunt utilizate informaţii din toate sursele.
(Wheaton, Chido, Evaluating Intelligence, see Wheaton and Beerbower, 2006).

Acesta este numai un sumar firav al unui subiect extrem de complex. Deoarece puţini oameni au citit formulările lui Kent sau
ale lui Wheaton intelligence-ul va continua să fie văzut ca un sinonim virtual al spionajului şi nu doar cunoaştere, ci doar
cunoştinţe obţinute într-o operaţiune sub acoperire. (Marius Sebe, "Intelligence Guvernamental şi privat pentru competitivitate
şi securitate naţională, Bucureşti ", 2009)
În aparenţă, nu pare a fi mare diferenţă cu ceea ce s-ar putea pretinde că există şi la noi în urma reformelor întreprinse; să
privim mai îndeaproape circumstanţele. Faptele recente ne indică, dacă urmărim a înţelege evoluţii, cu totul altceva. Demersul
lui Wamer se găseşte extins şi revizuit chiar în mediul american, iar aceast fapt devine o preocupare majoră atât în spaţiul
Euro-Atlantic, cât şi în ţările BRIC, spre exemplu. Sub impulsul realităţii, indus prin conceptul de reţea socială, în ultimii cinci
ani plecând de la respectivul demers, în particular s-a cuplat problema cu fenomenul OSINT. Pe scurt s-a configurat O
activitate de cercetarefundamentală ce conferă pe deplin domeniului intelligence/OSINT un statut academic puternic cuplat la
cadrele gândirii militare. Asta dovedeşte existenţa unei şcoli ca organizare instituţionalizată a unui identificabil ,intelligence
capital'. Aceasta este diferenţa majoră: ai nevoie de o continuitate a preocupărilor intelectuale în privinţa adaptării unei
definiţii atât de importante, nu de o postulare, nici ele definitii recursive ori o invocare totemică ce conduce la atitudini vecine
cu religiozitatea. (Dr. Marian Sebe, Despre Intelligence 1)
Page 8 of9
Am făcut acestă incursiune rapidă, în mod special, din mai multe motive:
a) avem servicii / agenţii organizate după paradigmele vechi, specifice erei industriale; exemplu: intern-extern (la fel ca si
ceilalţi actori politici statali) dar, atenţie, există actori care deja au trecut la un tip nou de organizare, însă, numai după ce au
înţeles noile concepte;
b) serviciile au În componenţă unităţi care acoperă atât un proces operativ-informativ, de intelligence, cât şi un proces contra-
informativ, de contra-intelligence;
c) organizarea actuală a unei firave Comunităţi de Informaţii este posibil să nu acopere în totalitate existenţa unui nou model
de intelligence, pe care nu l-am identificat încă, specific erei informaţionale, dezvoltări i ştiinţifico-tehnice actuale şi unei noi
hărţi de riscuri şi 'ameninţări la adresa securităţii naţionale, de coaliţie şi globale.
Un alt aspect, deloc de neglijat, În Încercarea de a elabora o concepţie proprie de intelligence este complexitatea fenomenului
intelligence în cadrul serviciilor speciale, dar mai ales la nivelul unei naţiuni, fără statut de actor global, însă în faţa
provocărilor globale, cum este şi naţiuniea română. Nu va exista o abordare de succes pentru vreo entitate statală dacă nu se
ajunge la esenţa fenomenului intelligence În cadrul acelei entităţi. Din consideraţiile precedente putem identifica mai multe
componente necesare unei segrnentări-a conceptului în discuţie şi fiecare dintre acestea necesită o analiză separată. Acestea
corespund cu amprenta sa identitară (intelligence identitar), resorturile şi mecanismele ce reprezintă capitalul său
(intelligence capitalizat), rel~ţia cu conceptele similare din alte state ca bază de compatibilitate necesară în alianţe (intelligence
cooperativ/de coaliţie), etc. In fine, un astfel de demers completat prin influenţa teoriilor actuale asupra semnificaţiei dinamice
ce a luat naştere din necesitatea fundamentării unei teorii a intelligence-ului impune natural ideea de intelligence academic.
(Or. Marian Sebe, Despre Intelligence 1)
Prin urmare menirea unui astfel de context este de a oferi un cadru de tratare pentru următoarele constatări:
• conceptul de intelligence nu există în dicţionarul limbii române şi nici în arsenalul de cunoaştere al serviciilor de
informaţii din România; acesta a fost introdus de câţiva specialişti în urmă cu un deceniu în diverse lucrări şi articole,
menţionând necesitatea introducerii acestuia în dicţionarul de specialitate domeniului serviciilor speciale;
• nu a existat şi nu există nici un demers academic şi teoretic de amploare care să potenţeze domeniul intelligence din
România;
• după aproape două decenii naţiunea română nu are o strategie de intelligence naţională, care să sprijine eforturile de
atingere a obiective/ar strategice ale unei ţări care Încearcă să-şi găsească direcţia spre asigurarea bunăstării poporului
român.
• nu există nici un act normativ care să legifereze conceptele specifice domeniului serviciilor speciale într-o manieră
• funcţională şi unitară pentru întreaga comunitate de intelligence şi securitate naţională.
In concluzie, undeva în societatea românească trebuie să se asume efortul de reconceptualizare asupra a ceea ce înţelege
România prin intelligence în cadrul unei comunităţi Euro-Atlantice şi a modului în care acest fapt aduce valoare respectivei
comunităţi. Acest aspect nu poate f reglat de altcineva şi este absolut necesar cel puţin pentru procesul de integrare în care
această ţară se află. (Or. Marian Scbe, Despre Intelligence 1)

--~---~------------~------~--~--------------~---------

Page 9 of9