CENTRUL DE GREUTATE AL FORŢEI – ELEMENT FUNDAMENTAL AL ACŢIUNII

MILITARE Lt.col.prof.mil.dr. Mihai NEAG

Sintagma de „centru de greutate al forţei“ a fost adoptată pentru prima dată, în terminologia
militară germană, în anul 1832, de către teoreticianul militar Carl von Clausewitz şi valorificată
intens în primul război mondial datorită importanţei sale în planificarea unei lupte, bătălii sau
operaţii. Clausewitz descrie centrul de greutate ca fiind „locul (centrul) vital al întregii puteri şi
mişcări, de care depinde totul. Acesta este punctul împotriva căruia toate energiile noastre ar trebui
să fie dirijate“[1]. Începând din anul 1947 până în 1991, în literatura militară românească, centrul de
greutate a fost denumit raionul de concentrare a majorităţii forţelor şi mijloacelor. Ulterior,
regulamentele militare romăneşti îl definesc ca fiind „acea caracteristică, posibilitate,
obiectiv/zonă/localitate din care o forţă militară, o naţiune sau o alianţă/coaliţie îşi obţine/menţine
libertatea de acţiune, forţa sau voinţa de luptă“[2]. În prezent, în literatura militară de specialitate,
centrul de greutate a fost definit ca „Centrul întregii puteri şi de mişcare de care depinde întregul
complex prin acea caracteristică,capabilitate sau poziţie din care derivă libertatea de acţiune, forţa
sau voinţa de luptă a forţelor proprii sau ale adversarului“ [3]. Suntem de acord cu această definiţie
iar lucrarea este elaborată pentru a lămuri aspectele legate de centrul de greutate al forţei. În
literatura militară americană termenul de „centru de greutate“ este denumit şi centrul de gravitate,
fiind descris: „Caracteristici, capacităţi sau locaţii din care o naţiune, o alianţă, o forţă militară sau
altă grupare îşi trag libertatea de acţiune, forţa psihică şi voinţa de a lupta“[4]. După cum rezultă din
definiţii, sintagma de centrul de greutate al forţei este folositoare ca instrument analitic, pe timpul
planificării obiectivelor acţiunii militare, obligând pe comandant şi statul său major să gândească
cum să aplice puterea de luptă a forţelor proprii asupra inamicului şi modalităţile prin care să poată
menţine propriul centru de greutate. Aşadar, trebuie să se urmărească în principal protejarea în orice
situaţie a centrului de greutate propriu şi respectiv, anihilarea centrului de greutate al inamicului prin
masarea efectelor acţiunilor forţelor proprii împotriva acestuia. Element fundamental pentru
planificarea unei acţiuni, centrul de greutate îl obligă pe comandantul marii unităţi şi statul său
major să folosească cu pricepere propriile surse de putere şi să acţioneze cu mult spirit de prevedere
pentru generarea acelui context care să limiteze cât mai mult posibil punerea în valoare a resurselor
de care dispune inamicul. Deoarece centrul de greutate al unei forţe nu se alege, ci se determină prin
evaluarea factorilor situaţiei, se impune ca analiza acestuia să se facă continuu, atât pe timpul
pregătirii, cât şi pe timpul desfăşurării acţiunilor militare, el putând fi dezvoltat sau schimbat, după
caz. În practica militară sunt două tipuri de centre de greutate: abstract şi concret. Centrul de
greutate este considerat a fi abstract atunci când vizează moralul trupelor şi trebuie determinat prin
separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale forţei: voinţa naţională, structura unei
alianţe/coaliţii, opinia publică, tăria scopului politic etc. Decizia fermă de a acţiona pentru atingerea
scopului final dorit, menţinerea unei puternice voinţe de a lupta, contribuie decisiv la obţinerea
victoriei. Anihilarea voinţei inamicului constituie un obiectiv permanent al operaţiilor. Evenimentele
produse în ultimele conflicte militare scot în evidenţă faptul că în actualele şi în viitoarele războaie,
îndeosebi în războiul împotriva terorismului, rămân în actualitate acţiunile desfăşurate împotriva
subconştientului oamenilor. Astăzi, lupta pentru starea de spirit este tot atât de importantă, ca şi
lupta pentru resurse materiale şi nu datorită faptului că cele din urmă nu sunt dorite, ci tocmai
datorită faptului că preţul militar al dobândirii lor poate fi mult mai redus sau chiar neexistent.
Centrul de greutate concret desemnează latura materială (practică, vizibilă) a forţei: gruparea de
forţe, rezervele, structura de comandă, sprijinul logistic, elementele de infrastructură etc. Este
cunoscut faptul că în domeniul artei militare, în funcţie de amploarea acţiunilor militare, a spaţiului
şi timpului de desfăşurare, centrul de greutate poate fi de nivel strategic, operativ sau tactic.
Identificarea şi determinarea acestuia rămân un obiectiv prioritar şi în timpul desfăşurării viitoarelor
conflicte armate. Tocmai existenţa reală a acestora îndeamnă la o atitudine pragmatică în definirea
direcţiilor de acţiune, a formei de manevră şi a mişcării forţelor angajate în operaţie (luptă). În fâşia
de acţiune a unei grupări strategice de forţe, centrul de greutate va cuprinde (va îngloba) cel puţin un
obiectiv politico-militar. În fâşia unei forţe de valoare operativă vom întâlni unul sau mai multe
centre de greutate de valoare tactică, ce definesc centrul de greutate de importanţă operativă (un oraş
mare, o platformă industrială, o trecere importantă peste un curs de apă etc.). Reluând problematica
centrului de greutate, privită prin corelaţia dintre acesta şi scopul, obiectivele, amploarea acţiunii
ofensive sau de apărare, este necesar să le departajăm în funcţie de importanţa şi mărimea lor.
Astfel, centre de greutate strategice pot fi considerate: anumite porţiuni ale teritoriului unui stat, care
au o importanţă deosebită în determinarea succesului operaţiilor; zone industriale sau
agroindustriale; zone geografice cu o poziţie determinată pentru acţiunile de ansamblu; complexe
hidroenergetice şi de navigaţie de mare extindere; localităţi cu un rol deosebit, în special capitale sau
centre urbane cu mare pondere economică şi industrială, cele cu rol major în industria de apărare şi
în asigurarea anumitor nevoi vitale ale unei ţări etc. Remarcăm deci că, raportat la amploarea
spaţială de forţe a operaţiei strategice, centrul de greutate al unei forţe poate fi de suprafaţă foarte
mare sau relativ punctual, de importanţă deosebită. De asemenea, trebuie să se ţină cont atât de
potenţialul inamicului şi al forţelor proprii (economic, moral-politic, demografic, tehnico-ştiinţific şi
militar), cât şi de factori cum ar fi: condiţiile geoclimatice, situaţia politicomilitară internaţională,
trăsăturile comportamentale, doctrina adversarului, tradiţiile militare, elementele de cultură
naţională cu impact asupra manifestării moral-volitive etc. De aceea, pentru determinarea naturii şi a
stării centrului de greutate al unei grupări de forţe de nivel operativ sau strategic, este necesar să se
cunoască în permanenţă de către comandant şi statul major, nu doar compunerea de luptă şi modul
de acţiune al adversarului, ci şi premisele dezvoltării acestora. La nivel operativ, centrele de greutate
se constituie în funcţie de posibilităţile grupărilor de forţe care se opun direct ofensivei sau de
forţele din apărare, în anumite spaţii de pe direcţiile importante. În aceste condiţii, centrul de
greutate al forţei proprii şi inamice poate fi legat de anumite obiective din spaţiile de acţiune, astfel:
centre politico-administrative, industriale (locale sau zonale); noduri orografice de foarte mare
importanţă; raioane din teren ce au determinări esenţiale asupra acţiunilor, sistemelor de comandă şi
control etc. Centrul de greutate al forţei poate fi ales şi particularizat de: localităţi, munţi şi zone
împădurite, cursuri de apă şi zone cu lucrări de hidroamelioraţii, culturi înalte care pot influenţa
gruparea, întrebuinţarea şi conducerea forţelor, precum şi capacităţile de susţinere logistică. Atât la
nivel operativ, cât şi la cel strategic, prin influenţele pe care le are, centrul de greutate al forţei are o
importanţă covârşitoare. El este elementul central în jurul căruia se configurează sistemul integrat al
dispozitivului trupelor şi procedeelor de luptă adoptate, care să permită cea mai fezabilă exprimare a
puterii militare, având la bază câteva elemente definitorii, care pot să contribuie decisiv la coerenţa,
antropia, controlul permanent al dinamicii bătăliilor, operaţiei şi campaniei, la realizarea şi
menţinerea sinergiei. Între acestea, cele mai reprezentative pot fi considerate cele care contribuie la
obţinerea şi menţinerea libertăţii de acţiune: – cunoaşterea în timp real a situaţiei tactice şi operative
concrete şi adoptarea celei mai adecvate forme de manevră care, în urma loviturilor date, să afecteze
stabilitatea şi funcţionalitatea centrului de greutate al forţei inamicului; – existenţa capacităţii
informaţionale şi manageriale de a descoperi aspecte aparent sau real ascunse ale situaţiei şi
intenţiilor inamicului şi a descifra mecanismul formulării raţionamentelor sale, pentru a-l devansa în
acţiune şi, asemenea artelor marţiale, a-i anticipa direcţiile de efort şi a le exploata convenabil
amplificării forţei proprii; – definirea elementelor esenţiale generatoare ale antropiei, a aspectelor de
integralitate şi stabilitate procesuală, cu valoare în autoreglarea sistemului forţelor proprii angajate
în conflict (centru de greutate abstract); – desfăşurarea acelor acţiuni care contribuie la menţinerea
calităţilor (trăsăturilor, caracteristicilor) fundamentale ale centrului de greutate, concomitent cu
afectarea profundă şi ireversibilă a celor mai sensibile constituente de sistem ale inamicului, pentru
destabilizarea centrului de greutate al grupării de forţe a acestuia; – sustragerea forţelor proprii din
stereotipurile provocate de inamic, generarea/impunerea unor cursuri nefavorabile acţiunilor
acestuia, ceea ce contribuie la dobândirea şi menţinerea iniţiativei şi, în final, la protejarea centrului
de greutate propriu. Determinarea centrelor de greutate a forţei atât la nivel strategic, cât şi la cel
operativ, în acţiunea militară, permite identificarea surselor care dau putere şi stabilitate centrului de
greutate al inamicului. De aici rezultă acele ţinte ce trebuie atacate şi distruse, care conduc către
centrul de greutate al forţei. Momentele critice produse inamicului prin folosirea flexibilă şi decisivă
a forţelor proprii în cadrul operaţiilor militare vor crea acestuia situaţii de colaps acţional şi vor
contribui la obţinerea victoriei. Ofensiva strategică, prin atitudinea forţelor şi a mijloacelor
participante la acţiunile militare, urmăreşte înfrângerea centrului de greutate al inamicului pentru a-l
determina pe inamic să capituleze, să înceteze războiul sau lupta armată. Aceasta se poate realiza
prin îndeplinirea scopurilor ofensivei strategice: nimicirea grupărilor de forţe ale adversarului,
capturarea celor mai importante forţe şi mijloace din dispozitivul strategic al inamicului, distrugerea
principalelor elemente ale infrastructurii teritoriale şi ale celor mai importante obiective economice,
paralizarea conducerii politice şi militare, dezorganizarea logisticii, distrugerea obiectivelor vitale
ale inamicului, pe timpul desfăşurării confruntării armate. În cadrul apărării strategice, operaţiile de
apărare întrunite se desfăşoară, atunci când este posibil, în combinaţie cu acţiuni ofensive de către
forţele existente în teatrul de operaţii. Operaţiile de apărare se desfăşoară pentru slăbirea capacităţii
ofensive a inamicului sau pentru securitatea unor centre de greutate (forţe existente în anumite
raioane, baze aeriene sau maritime, obiective importante etc.). Scopul operaţiei de apărare implică
nimicirea şi capturarea inamicului şi dezorganizarea centrului de greutate al acestuia astfel încât
acesta să-şi piardă capacitatea ofensivă şi dorinţa de a continua conflictul. Ofensiva grupărilor de
forţe de nivel operativ foloseşte o formă de manevră când are situaţii optime care să ducă în flancul
şi spatele dispozitivului (obiectivului) inamicului, evitându-se direcţia principală de efort a acestuia.
Totodată trebuie identificate punctele vulnerabile ale inamicului, în scopul concentrării efectului
bătăliilor pentru nimicirea (neutralizarea) acestora şi dirijarea acţiunilor principale către centrul de
greutate al forţei acestuia. Practica militară de război arată că în menţinerea şi protejarea centrului de
greutate propriu şi pentru prevenirea apariţiei momentelor critice în acţiunea forţelor proprii, este
esenţial ca în ofensivă să se menţină un ritm ridicat de înaintare a trupelor. Viteza şi surprinderea
împreună îl împiedică pe inamic să reacţioneze. Centrul de greutate al forţei în operaţia ofensivă
poate fi constituit dintro parte a forţelor angajate în operaţia ofensivă (gruparea de angajare în
întregime sau numai din forţele de angajare ulterioară şi forţele de sprijin), care cuprind majoritatea
marilor unităţi şi a unităţilor luptătoare şi de sprijin, ce pot interveni în folosul forţelor de angajare
imediată. Evoluţia centrului de greutate al forţei poate fi influenţată de etapele operaţiei ofensive.
Luarea unor măsuri ferme pentru menţinerea iniţiativei în lupta modernă se realizează prin
manevrări judicioase şi concentrarea rapidă a forţei asupra centrului de greutate al forţei inamicului,
prin sincronizarea operaţiilor în adâncime, la contact şi în spate, asigurându-se că deşi fiecare
operaţie poate avea un obiectiv diferit, numai una sau maxim două sunt destinate să-şi concentreze
efortul principal către centrul de greutate al forţei inamicului. Operaţiile în adâncime, operaţiile la
contact şi operaţiile în spate asigură acţiunea grupării de angajare către centrul de greutate al
inamicului, menţin libertatea de acţiune din ofensivă şi păstrează integritatea centrului de greutate al
forţelor proprii. Operaţiile de apărare la nivel operativ conţin acţiunile de amploare desfăşurate de
marile unităţi din compunerea grupării de forţe de arme întrunite, precum şi acţiunile de sprijin,
lovire şi de asigurare executate de marile unităţi şi unităţile de arme, specialităţi şi logistice. Într-un
document oficial, „F.T.1 – Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre“, se arată că: „O apărare eficientă
constă într-o combinaţie de componente active şi pasive, care foloseşte cu îndrăzneală şi abilitate
toate forţele luptătoare şi de sprijin pentru a ataca punctele decisive ale inamicului şi a-l face să
ajungă într-un timp cât mai scurt în punctul critic al operaţiei sale ofensive“ [5]. Valoarea centrului
de greutate, cât şi poziţionarea acestuia se pot modifica de la o etapă la alta a operaţiei, în funcţie de
nevoile apărute pe timpul ducerii acţiunii militare. Astfel, pentru blocarea atacului inamicului în faţa
limitei dinaintea apărării, centrul de greutate al forţei poate fi constituit din forţe din cadrul grupării
de angajare, parţiale sau totale. Într-o altă etapă a operaţiei de apărare, pentru blocarea şi executarea
ripostelor ofensive ale apărării, centrul de greutate al forţei poate fi constituit din forţele de sprijin şi
din rezervă. Centrul de greutate al forţei proprii, atunci când ne referim la gruparea de forţe, poate fi
menţinut şi protejat prin folosirea oportună a informaţiilor pentru o bună cunoaştere a situaţiei,
menţinerea unei rezerve care să fie folosită în momente critice, luarea măsurilor de aprovizionare şi
de asigurare tehnică neîntreruptă, completarea pierderilor şi înlocuirea la timp a forţelor care au
afectată capacitatea de luptă. Riscurile la adresa centrului de greutate abstract, la nivelul ofensivei
tactice, sunt extrem de importante să fie cunoscute: pierderea credibilităţii forţei angajate în acţiunea
de luptă; dezorganizarea elementelor de conducere, pe anumite direcţii sau în întreaga zonă de
acţiune; scăderea moralului luptătorilor sau a neîncrederii populaţiei din zona acţiunilor privind
motivaţia acţiunilor desfăşurate; executarea unor acţiuni ale inamicului asupra unor obiective şi
subunităţi care afectează moralul trupelor; diminuarea capacităţii combative a forţelor.
Vulnerabilitatea centrului de greutate abstract al forţelor noastre creşte, ca urmare a pericolului unor
acţiuni teroriste care induc un impact psihologic major asupra forţelor. La nivelul tactic al luptei de
apărare, centrul de greutate al forţei poate fi o porţiune de teren de interes deosebit, o localitate, o
grupare de forţe cu rol de a respinge acţiunile decisive ale inamicului. Comandantul concentrează
efortul tuturor mijloacelor, pentru protejarea şi menţinerea centrului de greutate al forţei proprii prin:
stabilirea planului contraatacului executat în sprijin; reducerea dimensiunilor zonei în care se
realizează efortul principal; folosirea prioritară a sprijinului de foc; dispunerea rezervei în apropierea
efortului principal. De regulă, centrul de greutate al forţei este integrat celui operativ ceea ce impune
înţelegerea cadrului defensiv în care eşalonul superior se organizează şi luptă. Prin rezistenţă fermă,
combinată cu manevra de forţe şi mijloace a unităţilor şi marilor unităţi din apărare se urmăreşte
protejarea centrului de greutate sau schimbarea lui în funcţie de evoluţia situaţiei. Căutarea şi
identificarea elementelor esenţiale de care depinde puterea adversarului, analiza şi evaluarea
punctelor decisive (îndeosebi sistemul de comandă şi control, capacitatea de transport, logistică)
determină corecţiile necesare asupra centrului de greutate propriu în funcţie de caracteristicile
fiecărei acţiuni în parte. În planul conducerii militare se vizează reconstrucţia activităţii de
comandament în raport cu creşterea ritmului acţiunilor militare. Teoria conducerii militare se opreşte
cu insistenţă asupra faptului că principala atribuţie a comandamentului este de a decide, de a-şi
exprima opţiuni şi a formula comenzi cu privire la modul de folosire a marilor unităţi şi unităţi.
Complexitatea acţiunilor militare şi a mediului de desfăşurare a acestora a crescut simţitor în ultimii
ani. Numărul mare de soluţii posibile, dificultatea prezicerii consecinţelor pe termen lung datorită
creşterii gradului de incertitudine impun o atentă analiză a factorilor situaţiei pentru determinarea
centrului de greutate al forţei proprii, dar şi al inamicului. Efectele erorilor în luarea deciziilor pot
crea momente critice în derularea acţiunii militare datorită complexităţii operaţiei şi reacţiei în lanţ
pe care o eroare poate să o declanşeze. Procesul de planificare al operaţiei, ca element fundamental
al planificării acţiunii militare, reprezintă ansamblul activităţilor desfăşurate pentru stabilirea
modului optim de îndeplinire a misiunii. Scopul planificării este de a elabora un Plan de Operaţie şi
un Ordin de Operaţie, destinate să genereze o acţiune militară pentru îndeplinirea misiunii şi să
asigure: concentrarea întrebuinţării forţelor proprii asupra centrului de greutate al forţei inamicului;
definirea clară a condiţiilor care asigură succesul în aplicarea puterii de luptă şi realizarea efortului
structurilor participante. Stabilirea (determinarea) centrului de greutate, atât la forţele proprii, cât şi
la inamic reprezintă un moment analitic care impune comandamentelor să se gândească la resursele
lor de forţă şi ale inamicului atunci când planifică o operaţie şi îi stabilesc obiectivele. Formularea
primară (iniţială) şi apoi evolutivă a centrului de greutate se face pe baza analizei situaţionale a
forţelor participante la operaţie care implică luarea în consideraţie a influenţelor factorilor de mediu
extern şi intern. Determinarea iniţială a centrului de greutate al forţei se face încă din etapa de
iniţiere a planificării. Concluziile referitoare la configurarea centrului de greutate al forţei eşalonului
superior, precum şi modul de acţiune pentru împiedicarea acţiunilor inamicului determină concluzii
şi soluţii spre alegerea centrului de greutate al forţei proprii, reprezentând obiectul orientării
personalului implicat în planificare. Concomitent cu activitatea de stabilire a centrului de greutate al
forţei proprii, pe baza unei analize sumare a inamicului şi a acţiunilor sale, se vor identifica
necesităţile de informaţii pentru determinarea centrului de greutate al forţei inamicului. Stabilirea
centrului de greutate al forţei se face în etapa de elaborare a concepţiei prin analiza situaţiei şi jocul
de război, după care se stabileşte varianta cursului optim de acţiune. Astfel, la analiza inamicului, se
identifică dacă centrul de greutate este o grupare de forţe, care poate influenţa decisiv realizarea
misiunii prin posibile cursuri de acţiune, existenţa şi posibilitatea întrebuinţării de către inamic a
unor rezerve şi forţe de sprijin în zona acţiunilor de luptă, care pot fi surse de putere. Sistemul
logistic poate constitui surse de putere ale inamicului şi deci, un posibil centru de greutate. Totodată,
la analiza inamicului, se studiază cu foarte mare atenţie toate acţiunile posibile ale acestuia care pot
afecta centrul de greutate al forţelor noastre. La analiza forţelor proprii se va folosi ca instrument de
lucru prioritar situaţia de stare şi, în plus, alte date care să furnizeze aprecieri privind situaţia,
compunerea, dispunerea şi repartiţia forţelor şi a mijloacelor, nivelul capacităţii combative a
trupelor, gradul de completare şi starea psihomorală a personalului şi a populaţiei din zona
operaţiilor. În determinarea centrului de greutate al forţei proprii se ţine cont de asemenea de
sistemul logistic al trupelor, de capacitatea acestuia de a susţine efortul acţiunilor. În paralel cu
analiza inamicului şi a trupelor proprii, pentru determinarea centrelor de greutate precum şi pentru
stabilirea punctelor tari şi slabe ale acestora, se face un studiu geografic al terenului, stabilindu-se
cât mai în detaliu modul în care acesta avantajează sau dezavantajează cursurile de acţiune.
Caracteristicile terenului pot determina constituirea centrului de greutate dacă prin acesta se asigură
echilibrul şi forţa luptătoare în realizarea obiectivelor propuse. Elaborarea cursurilor de acţiune
reprezintă activitatea principală în etapa de stabilire a concepţiei acţiunii. În literatura noastră de
specialitate s-a scris extrem de puţin despre centrul de greutate. Pentru a nu greşi în stabilirea
acestuia, toate comandamentele îl au în vedere atunci când se analizează cursul acţiunilor. Studierea
unui curs de acţiune este un proces creativ care reflectă modul în care este aplicată puterea de luptă
asupra centrului de greutate al forţei inamicului, prin puncte decisive şi de-a lungul liniilor de
acţiune. Analiza fiecărui curs de acţiune presupune compararea avantajelor şi a dezavantajelor
fiecăruia, şansele de succes faţă de acţiunile inamicului, stabilirea gradului de risc, apariţia şi
evoluţia momentelor critice, precum şi gradul de acceptabilitate a acestora. În această etapă, a
planificării, se vor descoperi şi analiza momentele critice ale acţiunilor prevăzute atât pentru forţele
proprii, cât şi pentru cele ale inamicului. Cursurile de acţiune probabile, analizate în cadrul jocurilor
de război, vor descoperi avantaje şi dezavantaje ale acestora, presupuneri şi deducţii ale
planificatorilor. Ele vor încerca să prevadă fenomenul acţiune, reacţie, contrareacţie pe durata
întregii operaţii. În urma comparării variantelor de curs analizate, comandantul alege varianta
optimă care devine decizie şi se materializează în concepţia operaţiei. Exemplele din istoria militară
oferă argumente clare privind rolul planificării în stabilirea centrului de greutate al forţei şi
prevederea momentelor critice şi valorificarea corelaţiei dintre acestea prin gândirea creativă a
comandanţilor. Planul de Operaţii detaliază estimările asupra evoluţiei acţiunilor către centrul de
greutate al forţei inamicului, precum şi asupra cursului acţiunii la apariţia momentelor critice. Planul
de operaţie asigură interdependenţa funcţională între centrul de greutate al forţei şi momentul critic
al acţiunii relevând un sistem de relaţii în reţea, cu implicaţii deosebite în plan acţional. Prin
intermediul Planului de Operaţii, un comandament planifică, conduce nemijlocit operaţiile militare
şi elaborează Ordinul de Operaţie, „atunci când se determină ora punerii în aplicare şi toate
condiţiile privind execuţia sunt finalizate“[6]. Perfecţionarea sistemului decizional presupune
parcurgerea unor etape. Printre acestea se numără şi analiza modului de fundamentare a deciziilor,
ce are ca obiectiv identificarea metodelor potrivite pentru alegerea variantei optime. Acestea au un
rol însemnat în procesul decizional, deoarece ajută factorii de decizie să realizeze conexiuni între
centrul de greutate al forţei proprii şi momentul critic ce ar putea fi atins, între modul de acţiune
asupra centrului de greutate al forţei inamicului şi momentele critice ce se pot determina la inamic.
Decizia, componentă primară a sistemului decizional, constituie un element esenţial al conducerii,
fiind instrumentul său specific de exprimare. În fond, nivelul calitativ al conducerii unei organizaţii
se manifestă prin deciziile elaborate şi aplicate. Conducerea forţelor în lupta modernă solicită
comandanţilor şi statelor majore capacitate de adaptare la condiţiile concrete ale situaţiei, un
permanent control şi o bună coordonare pentru îndeplinirea obiectivelor propuse. Comanda
riguroasă, controlul şi coordonarea acţiunilor, cooperarea forţelor menţin viabilă corelaţia centru de
greutate al forţei – moment critic al acţiunii, în aplicarea deciziei.
 Note bibliografice

[1] von Clausewitz, Carl, Despre război, Bucureşti, Editura Militară, 1982, p. 59
[2] A.N.-2, Regulamentul general pentru conducerea acţiunilor militare, Bucureşti, Editura
Militară, 1998, p. 28
[3] Colectiv, Culegere de termeni, concepte şi noţiuni de referinţă din domeniile politicii
militare, securităţii naţionale şi apărării armate, Bucureşti, 2000, p. 72
[4] NATO Dicţionary-AAP-6, 2003, p. 2-c-2
[5] F.T.-1, Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre, Bucureşti, 2004, p.119
[6] Bădălan, Eugen, Arsenie, Valentin, Alexiu, Dumitru, Tratat de tactică militară, Forţele
Terestre, vol. 2, Sibiu, Editura Academiei Forţelor Terestre, 2003, p. 201

UN POSIBIL MODEL DE DETERMINARE A CENTRULUI DE GREUTATE AL FORTEI

SI A MOMENTULUI CRITIC ÎN ACTIUNEA MILITARA Lt.col.prof.mil.dr. MIHAI NEAG
ABSTRACT The dynamism and the complexity of the combat space, engages, in perspective, not
only the Army mentality but also the forces’ actions, in order to investigate the means and
modalities that must be followed by the military structures’ planners. This is meant to establish not
only the force’s gravity centre and its evolution, within friendly forces and enemy forces, but also to
anticipate and optimum solve the vital action moment. Diversitatea riscurilor şi ameninŞărilor la
adresa unei forŞe, pe timpul desfăşurării acŞiunii militare, au determinat specialiştii la abordări şi
reflecŞii teoretice tot mai ample. Succesul în acŞiunea militară depinde de aplicarea în practică a
regulilor şi procedeelor de operare, precum şi a principiilor operaŞionale ale fiecărei categorii de
forŞe (terestre, aeriene, navale). Din nevoia de rigoare şi precizie, se impune o soluŞie practică la
demersurile analitice asupra conceptelor de centru de greutate al forŞei şi momentul critic al
acŞiunii militare. Dinamismul şi complexitatea spaŞiului de luptă angajează prospectiv atât gândirea
militarilor, cât şi acŞiunea forŞelor pentru investigarea căilor şi modalităŞilor de realizare a
obiectivelor propuse. Demersul întreprins îşi propune să jaloneze drumul ce trebuie urmat de
planificatorii unei structuri militare, pentru determinarea centrului de greutate al forŞei şi a
evoluŞiei acestuia la forŞele proprii şi la inamic, cât şi pentru anticiparea şi rezolvarea optimă a
momentului critic în acŞiune. Centrul de greutate al forŞei reprezintă centrul întregii puteri şi de
mişcare de care depinde întregul complex prin acea caracteristică, capabilitate sau poziŞie din care
derivă libertatea de acŞiune, forŞa sau voinŞa de luptă a forŞelor proprii sau ale adversarului.
Sintagma de centru de greutate al forŞei este folositoare ca instrument analitic, pe timpul planificării
obiectivelor acŞiunii militare, obligându-l pe comandant şi pe statul său major să gândească cum să
aplice puterea de luptă a forŞelor proprii asupra inamicului şi modalităŞile prin care să poată
menŞine propriul centru de greutate. Aşadar, trebuie să se urmărească, în principal, protejarea în
orice situaŞie a centrului de greutate propriu şi respectiv, anihilarea centrului de greutate al
inamicului prin masarea efectelor acŞiunilor forŞelor proprii împotriva acestuia. Deoarece centrul
de greutate al unei forŞe nu se alege, ci se determină prin evaluarea factorilor situaŞiei, se impune ca
analiza acestuia să se facă continuu, atât pe timpul pregătirii, cât şi pe timpul desfăşurării acŞiunilor
militare, el putând fi dezvoltat sau schimbat, după caz. De asemenea, la precizarea acestuia trebuie
să se Şină cont de potenŞialul cât mai concret al inamicului şi al forŞelor proprii (economic, moral-
politic, demografic, tehnico- ştiinŞific, militar), cât şi de factori cum ar fi: condiŞiile geoclimatice,
situaŞia politico-militară internaŞională, trăsăturile comportamentale, doctrina adversarului,
tradiŞiile militare, elementele de cultură naŞională cu impact asupra manifestării moral-volitive etc.
Cunoaşterea şi analiza temeinică a tuturor acestor factori reprezintă condiŞia necesară şi obligatorie
a determinării realiste a centrelor de greutate. Totodată este necesar să se Şină seama de totalitatea
factorilor, de legăturile ce se realizează între aceştia şi de ponderea diferită pe care unii dintre ei o
pot avea la un moment dat. Momentul (punctul) critic în acŞiunea militară reprezintă momentul în
care o forŞă nu-şi mai poate menŞine puterea de luptă pentru îndeplinirea misiunii şi se poate
manifesta în orice acŞiune militară. Din perspectiva provocării unui asemenea moment inamicului,
precum şi evitării unei asemenea circumstanŞe în ceea ce priveşte forŞele proprii, momentul critic
devine un reper fundamental în planificarea acŞiunii militare. Din această cauză arta planificatorului
constă în capacitatea lui de a găsi soluŞii şi de a stabili căile pentru a aduce inamicul în situaŞii
nefavorabile (critice) şi de a evita totodată, pe cât posibil, ajungerea forŞelor proprii în acest punct.
Deşi condiŞiile în care se pregătesc şi se desfăşoară operaŞiile sunt diferite, există o serie de
elemente comune şi modalităŞi în care se determină centrul de greutate al forŞei. Procesul raŞional
de luare a deciziilor constă dintr-o serie de paşi care conduc spre alegerea alternativei considerate
optime. În acest parcurs se regăseşte şi algoritmul prin care se determină centrul de greutate al forŞei
proprii şi cel al forŞei inamicului. Realizarea obiectivelor unei forŞe presupune totodată cunoaşterea
şi asumarea unor riscuri multiple care, uneori, pot conduce spre un moment critic în acŞiunea forŞei.
Anticiparea şi prevederea riscului, analiza acestuia printr-o metodă adecvată situaŞiei, implică
anumite tehnici care să fie utile prin pregătirea factorilor de decizie asupra posibilităŞilor viitoare şi
să-i ajute în pregătirea unor direcŞii de acŞiune. Optimizarea procesului decizional pentru
identificarea şi prevenirea momentului critic presupune concentrarea pe termen lung asupra
oportunităŞilor şi riscurilor ce pot fi potenŞate sau evitate prin acŞiuni persistente, angajamentul
faŞă de implementarea măsurilor rezultate. Determinarea centrului de greutate al forŞei şi a
momentului critic în acŞiunea militară reprezintă probleme ce impun un instrument de rezolvare a
unui anumit algoritm. O problemă se consideră a fi constituită din date iniŞiale şi un enunŞ care
specifică relaŞia existentă între datele cunoscute şi „soluŞia“ problemei. În cadrul algoritmului sunt
descrise prelucrările necesare pentru a obŞine soluŞia problemei pornind de la datele cunoscute,
care sunt, iniŞial, cele rezultate din misiunea primită şi din evaluarea factorilor MIFT-TC (misiune,
inamic, forŞe proprii, teren, timp la dispoziŞie şi civili). Pe timpul pregătirii unei acŞiuni militare,
algoritmul pentru determinarea centrului de greutate al unei forŞe şi pentru prevederea momentului
critic în acŞiunea forŞei respective este considerat corect dacă prin aplicarea lui asupra datelor
cunoscute conduce la soluŞia acestuia şi eficient dacă prin execuŞia acestuia rezultatul se obŞine
într-un interval de timp rezonabil. Analiza unei structuri de forŞe, permite dovedirea cu argumente
riguroase a corectitudinii determinării centrului de greutate al unei forŞe, iar proiectarea forŞei în
cadrul acŞiunii oferă argumente precise în favoarea eficienŞei soluŞiei propuse şi în anticiparea
momentului critic al acŞiunii. SpaŞiul în care trebuie căutată soluŞia, impune constituirea unei
strategii corecte şi cât mai generale, bazate pe un model abstract, asociat problemei, pentru
rezolvarea modului de determinare a centrului de greutate al forŞei şi de apreciere a momentului
critic în acŞiunea militară, indiferent de tipurile de operaŞii ce se desfăşoară. Din această
perspectivă, activitatea de creaŞie reprezintă un raŞionament prin construirea, generarea, descrierea
unui proces de operaŞionalizare a celor două concepte. Rezolvarea constă în utilizarea selectivă a
legilor şi principiilor luptei armate, a elementelor puterii de luptă, a tacticii, tehnicilor şi procedurilor
pentru desfăşurarea unei operaŞii etc., pentru ca pornind de la ipoteză să se obŞină concluzia. Din
această perspectivă, în continuare, consider că în fazele elaborării unui model de determinare a
centrului de greutate al forŞei şi a momentelor critice în acŞiune, urmărim să evidenŞiem cum
analiza de sistem şi formalizarea sunt baza modelului propus. Prima fază a modelării, care are un
caracter pregătitor, este cunoaşterea realităŞii în sistemul studiat, în scopul îmbunătăŞirii
mecanismului informaŞional-decizional. Descrierea logicii proceselor decizionale, alături de
considerarea obiectivelor viitorului sistem, sunt principalele elemente ale cunoaşterii realităŞii
necesare modelării. În această fază se formulează întrebări la care trebuie să se răspundă prin date
disponibile despre misiune, informaŞii actualizate, estimări preliminare. De asemenea se va stabili
cadrul general pentru începerea cercetării şi identificării variabilelor de interes major. Din această
fază rezultă centrul de greutate al forŞei, în viziunea eşalonului superior, se conturează centrul de
greutate al forŞei ce trebuie determinat, se cunoaşte intenŞia eşalonului superior. Ca urmare a
studiilor efectuate, am identificat 13 factori de care depinde determinarea centrului de greutate al
forŞei, apreciind că aceştia ne permit, inclusiv, realizarea unui model suficient de apropiat de
realitate şi creează premisele elaborării unui algoritm de prelucrare care să permită inclusiv
estimarea evoluŞiei acŞiunii militare: – i1: terenul; – i2: starea vremii; – i3: anotimpul; – i4:
informaŞiile; – i5: starea morală; – i6: atitudinea populaŞiei din zonă; – i7: compunerea de luptă; –
i8: puterea de lovire; – i9: mobilitatea; – i10: protecŞia; – i11: sprijinul logistic; – i12: conducerea; –
i13: gradul de instruire al trupelor. În continuare, am considerat aceşti factori ca parametri esenŞiali
ai modelului. Datorită interdependenŞei dintre aceşti factori este necesară o grupare a acestora în
două subcategorii, astfel: P1: parametrul conjunctural, din care vor face parte: – i1: terenul; – i2:
starea vremii; – i3: anotimpul; – i5: starea morală; – i6: atitudinea populaŞiei din zonă; P1:
parametrul acŞional, din care vor face parte: – i4: informaŞiile; – i8: puterea de lovire; – i9:
mobilitatea; – i10: protecŞia; – i12: conducerea; – i7: compunerea de luptă; – i11: sprijinul logistic;
– i13: gradul de instruire al trupelor; Gruparea acestor parametri va permite o analiză imediată în
planul ( ) 1 2 P ,P a centrului de greutate (C.G.), cu precizarea poziŞiei acestuia, fapt care va permite
determinarea naturii centrului de greutate: conjuncturală sau acŞională. A doua fază a modelării o
reprezintă construirea propriu-zisă a modelului. Această operaŞie constă în aplicarea unui
instrument clasic de modelare ales din gama extrem de variată pe care ne-o pune la dispoziŞie teoria
cercetării operaŞionale. Pe baza analizei situaŞiei, folosind factorii MIFTTC, se construieşte de
către planificatori, pe baza setului de presupuneri necesare explicării modului de determinare a
centrului de greutate al forŞei şi anticipării momentului critic în acŞiune, modelul preliminar care se
referă, în general, la natura relaŞiilor dintre variabile. Prin estimarea parametrilor şi a formelor
funcŞionale, printr-o varietate de tehnici statistice sau calitative, cei 13 indicatori pot fi în trei stări
posibile: starea minimă (critică) sau starea "0"; starea optimă sau starea "1"; starea maximă sau
starea "2". Evident, se pot imagina mai multe stări ale indicatorilor i1, i2,..., i13. Alegerea doar a trei
stări este dată de atingerea scopului final al modelului matematic: elaborarea unui instrument
decizional flexibil care să indice poziŞia şi natura centrului de greutate într-un timp minim acceptat.
Expertiza militară este factorul care poate influenŞa acurateŞea modelului propus. Să presupunem
că la momentul tI avem informaŞii cu privire la un potenŞial conflict militar într-o zonă suficient de
bine precizată, într-o regiune geografică unde se cunosc date referitoare la aspectele politice,
economice, culturale şi nu în ultimul rând militare. În faza a treia are loc analiza rezultatelor care
presupune stabilirea naturii centrului de greutate al forŞei pentru misiunea primită. De asemenea
stabileşte natura şi probabilitatea apariŞiei momentului critic şi a modului în care acesta
influenŞează evoluŞia acŞiunii. Tot prin analiza rezultatelor se pot stabili variante de acŞiuni
auxiliare care să conducă la întărirea centrului de greutate al forŞei şi evitarea/depăşirea momentului
critic în acŞiune. Cu alte cuvinte, în urma studiului rezultatelor, se va cunoaşte ce măsuri trebuie să
întreprindă comandantul şi statul său major pentru întărirea propriului centru de greutate al forŞei, în
funcŞie de slăbiciunile constatate. De asemenea vor fi identificate posibilele pericole ce ar putea
apare pe timpul derulării acŞiunii, generatoare de momente critice, ce vor impune de asemenea
măsuri pentru îndepărtarea lor sau pentru a le diminua efectele. În ceea ce priveşte inamicul, analiza
rezultatelor va conduce la identificarea părŞilor tari sau slabe ale centrului său de greutate şi la ce ar
putea genera acestuia momente critice în acŞiune. Faza a patra presupune testarea modelului
conform unor proceduri specifice analizei cursurilor de acŞiune. Pe timpul „Jocului de război“ sunt
identificate punctele decisive şi momentele critice care pot crea probabilitatea invalidării modelului.
Ultima fază, acceptarea sau respingerea modelului, constă în faptul că dacă predicŞiile sunt
conforme cu probele empirice disponibile, modelul este acceptat, iar dacă este respins pe baza
testării atunci se reia de la faza doi. Deoarece fiecare acŞiune militară poate fi considerată unică
datorită condiŞiilor concrete, a legăturilor şi dependenŞelor particulare şi a percepŞiilor multiple din
spaŞiul de luptă, experienŞa acumulată a condus la conturarea unor metodologii de analiză şi
proiectare a sistemelor [1]. Astfel metodologia de analiză-diagnostic evidenŞiază punctele forte ale
unei forŞe, dar şi punctele slabe ale acesteia, în vederea formulării globale a unei strategii şi
modalităŞi de acŞiune pentru afectarea centrului de greutate al forŞei inamicului sau pentru
îmbunătăŞirea performanŞelor propriului centru de greutate al forŞei. Analiza-diagnostic se
caracterizează prin faptul că se realizează într-o perioadă relativ scurtă şi nu caută soluŞii de detaliu,
ci soluŞii cu caracter global sub forma unor recomandări. Punctele forte reprezintă resursele,
avantajele pe care o forŞă le posedă, iar forŞa adversă nu le are (în domeniul resurselor, conducerii,
dispunerii spaŞiale etc.). Punctele slabe reprezintă limitări sau deficienŞe în ceea ce priveşte
resursele, dispunerea forŞei, competenŞa etc., şi adeseori determină momente critice în acŞiunea
forŞei. Departe de a epuiza problematica vastă a metodologiilor de analiză şi proiectare, cele câteva
direcŞii de abordare constituie repere teoretice şi aplicative, care vin să completeze unele aspecte ale
proiectării şi conducerii eficiente a sistemelor militare la diferite nivele. Urmărirea modului de
operaŞionalizare a centrului de greutate al forŞei, arată că activităŞile sunt focalizate atât pe
obiectivele sistemului, cât şi pe creativitatea comandamentului şi a echipei sale de planificatori.
Modelul prezentat este un instrument decizional flexibil capabil să arate poziŞionarea şi natura
centrului de greutate. Acest model are marele avantaj a creării premiselor necesare reprezentării şi
materializării centrului de greutate în Planul de OperaŞii. De asemenea permite completarea
variantei de decizie cu elemente rezultate din analiză, în funcŞie de rezultat şi luarea măsurilor
necesare în funcŞie de evoluŞia stării reale pentru evitarea momentului critic. Dezavantajele
modelului Şin de complexitatea acestuia, şi de modul în care se stabilesc valorile parametrilor P1 şi
P2, ponderea acestora, de către statul major în raport cu competenŞa acestuia, dar şi cu calitatea,
acurateŞea şi actualitatea informaŞiilor. Într-o situaŞie dată este obligatoriu aceeaşi analiză şi pentru
inamic. În funcŞie de poziŞionarea centrului de greutate, se impun măsuri pentru a se acŞiona
asupra acestuia, în vederea schimbării poziŞiei lui, atunci când este favorabilă inamicului, pentru
provocarea de momente critice. După cum se cunoaşte, un plan este definit ca fiind un „proiect
elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operaŞii destinate să ducă la atingerea unui
scop“ [2]. Un plan de operaŞie la nivel operativ şi tactic are la bază un plan de operaŞii al eşalonului
superior. El se bazează pe supoziŞii şi presupuneri, reprezentând o ipoteză de acŞiune. Orice
campanie ori operaŞie trebuie anticipată, deci trebuie prevăzută într-un plan. Planul de operaŞie
trebuie „să concentreze acŞiunile forŞelor asupra centrului de greutate al dispozitivului inamicului,
să definească condiŞiile care asigură succesul prin aplicarea puterii de luptă“ [3]. La nivel strategic
elaborarea unui plan se întinde pe o perioadă mai îndelungată de timp ceea ce explică şi etapa de
revedere a planului, Şinând seama de evoluŞiile situaŞiei politico-militare şi strategice care au
determinat elaborarea planului respectiv. Procesul de planificare este un proces continuu, care
presupune reevaluări ale tuturor factorilor implicaŞi în plan. Centrul de greutate al forŞei ce poate fi
materializat în plan este reprezentat de o zonă de importanŞă deosebită din punct de vedere
economic, politic, administrativ sau militar. (Campania militară din Irak, în 2003, a debutat prin
bombardamente masive ale aviaŞiei împotriva principalelor localităŞi din această Şară). Războiul
din Golf din 2003 „şi-a urmat însă imperturbabil cursul, punând în operă o strategie militară de tip
integrat care va fi caracteristică viitorului“ [4]. Centrul de greutate al forŞei coaliŞiei a fost
reprezentat, la nivel strategic de uriaşul potenŞial economic şi militar. Centrul de greutate irakian a
fost într-o continuă schimbare: în faza OperaŞia de „decapitare“ era reprezentat de regimul politic al
lui Saddam Hussein; în faza OperaŞia „Şoc şi groază“ era reprezentat de sistemul militar irakian; în
faza OperaŞia „pas cu pas“, a fost capitala Şării, Bagdad. Momentele critice au apărut de-o parte şi
de alta în acŞiunea părŞilor beligerante, unele anticipate şi prevăzute în planuri cu variante de
rezolvare, altele nu: refuzul Turciei de a accepta poziŞionarea forŞelor terestre americane pe
teritoriul său; deplasarea forŞelor şi mijloacelor în deşert, pe distanŞe lungi, cu un mare consum de
carburant, muniŞii şi mijloace logistice; focul năprasnic şi extrem de precis asupra poziŞiilor şi
obiectivelor irakiene; reacŞia populaŞiei împotriva lui Saddam Hussein (aceasta a fost poate cea mai
importantă în deznodământul rapid al războiului); cucerirea sau blocarea principalelor localităŞi. La
nivel operativ şi tactic divizarea acŞiunii complexe în părŞi componente, în cadrul Planului de
operaŞie, permite corelarea logică a centrului de greutate al forŞei cu momentele critice posibile în
acŞiunea militară. După cum se cunoaşte, centrul de greutate al forŞei la nivel operativ şi tactic este
determinat prin anumite criterii: criteriul militar (o grupare de forŞe, structura forŞei, puncte de
comandă şi de prelucrare a informaŞiilor, mijloace de luptă, sistemul logistic etc.), criteriul
economic (surse principale de aprovizionare, elemente de infrastructură, comunicaŞii principale
etc.), criteriul geografic (o porŞiune de teren de importanŞă majoră în realizarea scopurilor
operaŞiei, un punct obligat de trecere etc.). Centrul de greutate abstract al forŞei, determinat pe
criterii de natură culturală, religioasă, psiho-socială se materializează sub formă de informaŞii
militare la Ordinul de operaŞii. Momentul critic al acŞiunii militare, la nivelul bătăliilor şi luptelor
se materializează în Planul de operaŞie, pe timpul executării operaŞiei, ca urmare a evoluŞiei
situaŞiilor de luptă, prin măsuri de întrebuinŞare a rezervei pe anumite direcŞii şi în anumite etape
ale operaŞiei, controlul forŞelor şi mijloacelor, înlocuirea unor forŞe, planificarea unor operaŞii
suplimentare etc. Dezvoltarea unei gândiri algoritmice se poate realiza doar prin activităŞi de
instruire şi formare care să aibă la bază conceptul fundamental de algoritm într-o abordare modernă
şi nu una învechită. Caracteristicile unor bune planuri de operaŞie includ evaluarea principalelor
fapte şi presupuneri, ceea ce include determinarea centrului de greutate al forŞei şi prevederea
momentelor critice în acŞiune, care afectează în mod direct succesul sau insuccesul unei acŞiuni
militare. Determinarea centrelor de greutate strategice, operative şi tactice rămâne un obiectiv
prioritar şi în timpul viitoarelor conflicte armate, chiar dacă armatele şi câmpul de luptă se vor
transforma radical. ModalităŞile de determinare a centrului de greutate al forŞei şi anticiparea
momentului critic al acŞiunii în noul context al spaŞiului de luptă, impune abordări sistemice şi
procesuale ale factorilor de decizie, atât în faza de pregătire, cât şi în cea de desfăşurare a acŞiunii.
Aprecierea justă a acestora şi o analiză atentă din partea planificatorilor acŞiunii, determină
eliminarea erorilor în derularea acŞiunii, asigurarea unei stări optime, combative a forŞei pentru
realizarea obiectivelor propuse. Calitatea actului decizional şi precizia aplicării lui este o condiŞie
de bază pentru menŞinerea centrului de greutate al forŞei proprii şi afectarea acestuia la inamic, în
acelaşi context cu evitarea momentului critic în acŞiunea forŞei proprii şi crearea de astfel de
momente în acŞiunea inamicului.

NOTE BIBLIOGRAFICE
[1] http/www.asecib.ase.ro, Bazele analizei de sistem, 01.11.2005
[2] DEX, DicŞionarul explicativ al limbii române, ediŞia a II-a, Bucureşti, Editura Univers
Enciclopedic, 1996, p. 801
[3] F.T.-1, Doctrina operaŞiilor ForŞelor Terestre, Bucureşti, 2004, p. 69
[4] Gl.dr. Popescu, Mihail, Gl.lt. (r) dr. Arsenie, Valentin, Gl.bg.dr. Văduva, Gheorghe, Arta
militară de-a lungul militarilor, vol. 2, Bucureşti, Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, 2004, p. 295

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE NECLASIFICAT UNIVERSITATEA

NAŢIONALĂ DE APĂRARE ,,Carol I” Exemplarul nr. Nr.___________din_______________
Colonel ANTON CĂTĂLIN REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT TEMA: CONCEPTE ŞI
TENDINŢE EVOLUTIVE ALE PLANIFICĂRII ŞI ADAPTĂRII CICLULUI DE
INTELLIGENCE ÎN CADRUL CONFLICTELOR ARMATE PENTRU IDENTIFICAREA,
IZOLAREA ŞI NEUTRALIZAREA CENTRELOR DE GREUTATE ALE ADVERSARULUI.
Conducător de doctorat General-maior (r.) profesor universitar doctor Visarion NEAGOE Teză
elaborată în vederea obţinerii titlului de DOCTOR în domeniul ŞTIINŢE MILITARE ŞI
INFORMAŢII - BUCUREŞTI, 2015 – CUPRINS
INTRODUCERE………………………………..…….…………................7 CAPITOLUL 1 -
CENTRUL DE GREUTATE. REALITĂŢI, EVOLUŢII,
TENDINŢE…………………………….…...…………..…..25 1.1 Delimitări
conceptuale............................................................................25 1.2 Centru de greutate - încadrare şi
definire.................................................26 1.3 Tendinţe în clasificarea centrelor de
greutate.........................................29 1.3.1 Clasificarea centrelor de greutate
.............................................30 1.3.2 Caracteristicile centrelor de greutate (terestre, navale, aeriene şi
Spaţiale) ............................................................................................35 1.4 Conceptul de centru de
greutate în Antichitate şi Evul Mediu...............38 1.4.1 Viziunea asiatică asupra determinării
centrelor de greutate......39 1.4.2 Modele europene privind utilizarea centrelor de greutate.........49
1.4.3 Evoluţia şi nivelul de adaptare la realităţile istorice..................53 1.5 Conceptul de centru de
greutate în epoca modernă şi contemporană.....56 1.5.1 Şcoala
europeană......................................................................56 1.5.2 Şcoala
japoneză.........................................................................66 1.5.3 Şcoala
rusă................................................................................68 1.5.4 Şcoala britanico-
americană.…………..……............................72 1.5.5 Particularităţi ale epocii
moderne.............................................78 1.5.6 Centrul de greutate în conflictele moderne
.............................79 1.5.7 Adaptări la transformările societăţii contemporane..................86 1.5.8
Abordări ale specialiştilor români asupra fenomenului............93 CAPITOLUL 2 - DOMENIUL
INTELLIGENCE. DELIMITĂRI CONCEPTUALE, IMPORTANŢĂ, VALOARE ŞI
EVOLUŢII……..97 2.1Delimitări conceptuale.............................................................................98
2.2Importanţa şi valoarea produselor de intelligence ……...…………….103 2.3 Analiză a evoluţiei
conceptului „ciclul de intelligence”………...……106 2.3.1 Direcţionarea şi planificarea ciclului de
intelligence………...113 2.3.2 Colectarea…………………….…….......................................115
2.3.3 Procesarea şi exploatarea………………………..…….……..116 2.3.4
Producţia…………………….…….........................................117 2.3.4.1 Evaluarea şi
Analiza…………………………...……118 2.3.4.2 Colaţionarea şi
Interpretarea……...…………………120 2.3.5 Diseminarea şi
integrarea………………………………….....120 2.3.6
Evaluarea…………………….…….........................................121 2.4 OODA
Loop………………………………….………...…………..…121 2.5 Capcana ciclului de
intelligence…………………………...………….124 2.6 Fluxul informaţional al acţiunilor
militare…………....………………125 2.7 Rolul ciclului de intelligence în operaţiile
militare..………………….126 2.8 Sursele de informaţii specifice ciclului de
intelligence.……………....129 2.9 Analiză comparativă a ciclului de
intelligence.....................................134 2.10 Ciclul de intelligence în armata României
……………….…..……..137 CAPITOLUL 3 – EVOLUŢIA CONFLICTELOR ARMATE
MODERNE. TIPURI DE CENTRE DE GREUTATE MODERNE..............141 3.1 Cauzele
generatoare ale conflictelor……..….......................................142 3.2 Clasificarea conflictelor armate
…...………………………………….143 3.3 Tipuri de centre de greutate ale conflictelor armate
moderne………...148 3.3.1 MALDVINE (FALKLAND) (1982)…………….…..………149 3.3.2
IRAK (1991, 2003)…….……….............................................155 3.3.3 ABHAZIA
(1994)....................................................................162 3.3.4 CECENIA (1994-1996, 1999-
2000)........................................167 3.3.5 AFGANISTAN (2001-
2014)……………….………………..174 3.3.6 GEORGIA
(2008)……………………………………………181 3.3.7 PRIMĂVARA
ARABĂ………………………………..……188 3.3.7.1 LIBIA
(2011)…………………………………..……188 3.3.7.2 EGIPT
(2011)………………………………….……190 3.3.7.3 SIRIA
(2011)……………………………………..…191 3.3.8 CRIMEEA
(2014)……………………………………………196 3.3.9 CHINA – Centru de greutate cu
perspective globale……..…197 Concluzii şi
propuneri...............................................................................202 Lista de
abrevieri.......................................................................................216 Bibliografie
…............................................................................................218 Anexe
.........................................................................................................226 CUVINTE CHEIE: Centru de
greutate, ciclul de intelligence, analiză, planificare, strategic, operativ, conflicte moderne, produse
de intelligence, operaţii militare, naţional, regional, global. REZUMAT: Teza de doctorat cu tema
„Concepte şi tendinţe evolutive ale planificării şi adaptării ciclului de intelligence în cadrul
conflictelor armate pentru identificarea, izolarea şi neutralizarea centrelor de greutate ale
adversarului” constituie rezultatul unui demers riguros de cercetare ştiinţifică prin care ne-am
propus să realizăm o analiză de actualitate a raportului de cauzalitate dintre ciclul de intelligence şi
centrul/centrele de greutate (CG) al/ale unei operaţii/bătălii. Teza de doctorat a fost gândită pe trei
capitole, fiecare capitol fiind dezvoltat în subcapitole şi diviziuni ale acestora. Teza conţine 15
anexe care explică şi detaliază elemente de conţinut din cadrul capitolelor. Introducerea are rolul de
a pregăti introducerea elementelor importante din structura generală a tezei de doctorat, explicând
necesitatea abordării acestui subiect pe o zonă de interes major a tuturor structurilor de intelligence
din ţară şi străinătate. Apreciem că, lucrarea abordează dintr-o nouă perspectivă relevanţa CG ca
element central în cadrul conflictelor armate moderne. Considerăm, de asemenea, că lucrarea
prezintă un nou tip de abordare a CG pe timpul conflictelor armate, indiferent de dimensiunile
acestora. Studiul bibliografiei recomandate, dar şi a celei identificate pe parcursul întregului
program doctoral, precum şi sprijinul deosebit al conducătorului de doctorat şi al experţilor
ştiinţifici, ne-a ajutat să echilibrăm un subiect foarte dezbătut în ultimii 25 de ani, la nivelul tuturor
Şcolilor de gândire militară. Astfel, am putut identifica şi analiza curentele şi filosofiile care au
guvernat interpretarea rolului şi importanţei CG pe timpul conflictelor armate, dar şi aportul ciclului
de intelligence în acest demers. În primul capitol al tezei de doctorat, intitulat „Centrul de greutate.
Realităţi, evoluţii, tendinţe” am prezentat delimitările conceptuale ale CG, realizând încadrarea
teoretică a acestuia, de la nivelul Antichităţii şi până în prezent. Definiţiile prezentate pentru
diferitele filosofii şi curente care s-au aplecat cu asiduitate asupra studierii impactului CG la nivelul
operativ-strategic asupra conflictelor armate trecute şi moderne, au rolul de a clarifica modelele
oferite spre studiu. Clasificarea CG şi caracteristicile acestora ne-au ajutat să concentrăm mult mai
organic elementele de structură ale acestora. Astfel, a fost necesară o analiză comparativă a ideilor
Şcolilor de studiu ale artei militare, astfel încât să poată fi observată clar tendinţa de aprofundare, pe
fiecare palier /nivel de impact, a cunoaşterii importanţei şi relevanţei CG pe timpul conflictelor
armate. Apreciem că particularităţile înţelegerii conceptului studiat este în strânsă legătură de
cauzalitate cu transformările de la nivelul schimbării societăţii, a intereselor acesteia şi a dinamicii
raporturilor de forţe. Şcoala românească s-a impus cu anumite studii de la sfârşitul secolului al 19-
lea, prin care s-a dorit închegarea unei manifestări autohtone, conectată la propria societate şi
valorile ei, prin importarea aspectelor valoroase şi implementarea lor într-un mod adaptat. În al
doilea capitol, intitulat „Domeniul intelligence. Delimitări conceptuale, importanţă, valoare şi
evoluţii” ne-am oprit pe larg asupra rolului ciclului de intelligence derulat la nivelul structurilor
specializate de informaţii /contrainformaţii pentru obţinerea produselor de intelligence, fiind
convinşi că fără o structură clară a acestuia şi personal înalt calificat în analiză şi planificare, de
intelligence şi operaţională, nu se pot derula eficient operaţii militare şi/sau informaţionale, resursele
alocate acestor structuri fiind consumate cu rezultate puţine sau fără impact major. Contextul
securităţii regionale şi globale actuale, ne-a condus la concluzia conform căreia ciclul de intelligence
a dobândit un loc distinctiv în peisajul artei militare, fiind elementul fundamental al susţinerii
oricărei acţiuni. În conţinutul tezei am subliniat faptul că structura ciclului de intelligence trebuie să
fie una flexibilă, în directă conectivitate cu direcţiile de acţiune prioritare ale comandantului, din
care derivă cerinţele de intelligence prioritare. Punerea în practică a planului de culegere a
informaţiilor şi direcţionarea trupelor specializate vor asigura succesul în spaţiul de luptă. Accesul la
informaţii trecute prin ciclul de intelligence, asigură oricărui comandant surprinderea operativ-
strategică a adversarului şi menţinerea iniţiativei. Am insistat, de asemenea, pe detalierea aspectelor
OODA Loop subliniind că pentru OODA: "timpul este caracteristica dominantă, iar participantul (de
orice tip) care trece cel mai repede prin ciclul OODA câştigă, deoarece inamicul se luptă cu situaţii
care deja au fost schimbate". Experienţa personală consolidează concluzia conform căreia, în cadrul
procesului de obţinere a produselor de intelligence pentru operaţiile operativstrategice, se
declanşează un mecanism care este generat de creşterea şi corectarea nevoilor informaţionale. Din
acest moment binomul analist-planificator de la fiecare palier determină implementarea etapelor
ciclului de intelligence. Declanşarea acestui demers reprezintă fundamentul proceselor ISTAR
(informaţii, supraveghere, selectarea ţintelor şi recunoaştere) şi IPB (pregătirea informativă a
spaţiului de luptă), ale căror componente sunt indisolubil legate de etapele ciclului de intelligence.
Pornind de la cerinţele temei tezei noastre, în al treilea capitol intitulat „Evoluţia conflictelor armate
moderne. Tipuri de centre de greutate moderne” neam oprit pe larg asupra particularităţilor
exploatării CG pe timpul conflictelor armate moderne. În economia tezei de doctorat acest capitol
ocupă cel mai important loc, pentru că, în cuprinsul său, ne-am exprimat opiniile privitoare la
problema centrală a lucrării noastre, respectiv vizualizarea, identificarea şi neutralizarea CG pe
timpul conflictelor armate. Astfel, cauzele generatoare ale conflictelor armate determină apariţia
diferitelor CG reale şi abstracte, punând în mişcare tactici, tehnici şi proceduri (TTP) diferite.
Identificarea la timp şi neutralizarea sau exploatarea CG ale adversarului (după
dobândire/cucerire/neutralizare) şi înaintea acestuia, va asigura victoria rapidă în orice luptă armată.
Analiza ultimelor conflicte moderne demonstrează că unele CG au o mobilitate foarte mare,
permiţând adversarului să-şi adapteze rapid dispozitivul sau sistemul de luptă. Pregătirea de
specialitate a personalului implicat în procesele de planificare şi analiză asigură o supremaţie încă de
la începutul conflictului, aspect care poate fi considerat un handicap pentru celălalt participant la
conflict. Participarea frecventă a personalului propriu în cadrul coaliţiilor /structurilor internaţionale
la operaţii multinaţionale, asigură acumularea experienţei necesare pentru participarea activă la
dezvoltarea ciclului de intelligence, la cunoaşterea modului de abordare a subiectelor legate de
identificarea şi neutralizarea CG şi implicit la asigurarea unei superiorităţi operativ-strategică la
declanşarea unui conflict armat. Pentru tratarea cât mai argumentată a tezei noastre, am consultat un
vast material bibliografic din care nu puteau lipsi principalele documente de doctrină naţională şi ale
NATO, dar şi cele aparţinând statelor puternic implicate în generarea de securitate regională şi
globală, precum şi studii relevante ale cercetătorilor români şi străini care au tangenţă cu studiul
conceptului de CG. Cele 15 anexe vin să augmenteze prin text, hărţi, grafice şi tabele anumite
subiecte analizate, iar dintre ele, reprezentative le considerăm pe cele privind: Planul Trachtenberg,
Schema de analiză pentru identificarea centrelor de greutate, Schema de fuziune a datelor şi
informaţiilor folosită de unele structuri de intelligence. CONCLUZII: Am considerat ca fiind foarte
important de analizat şi completat acest subiect de studiu, foarte prezent, dezbătut şi disputat în baza
articolelor unor specialişti, scrise după consumarea unor conflicte moderne. Apreciem că, strategii
secolului 21 încurajează angajarea continuă a teoriilor existente, la toate nivelurile de planificare,
pentru identificarea şi înţelegerea ameninţărilor şi riscurilor, a strategiilor militare şi economice ale
statelor, a evitării războiului de uzură, a folosirii acţiunilor preemtive, a ruperii alianţelor şi urmăririi
victoriei fără a fi implicat în conflictul armat. În opinia noastră, multe din elementele care asigură
victoria sunt reprezentate de nivelul de colectare a informaţiilor, acurateţea şi impactul pe care îl au
asupra deciziei. Îmbunătăţirea ciclului de intelligence, corelat cu o planificare judicioasă (funcţia
lider în management), fără a fi neglijată pregătirea resursei umane, determină dezvoltarea premiselor
care asigură preluarea iniţiativei strategice. Transformările, de orice tip, nu trebuie să se constituie
într-un impediment în identificarea, analiza şi diseminarea informaţiilor referitoare la CG ale
adversarului, atât în timp de pace cât mai ales la război. Nivelul riscurilor, ameninţărilor şi
vulnerabilităţilor din ultimii ani au determinat ofiţerii de intelligence şi pe cei implicaţi în procesul
de planificare să revină asupra vechilor teorii şi abordări ale acţiunilor militare la toate nivelurile
(strategic, operativ şi tactic), succesul în luptă depinzând de modul de înţelegere şi aplicare a TTP,
corelate cu impactul tehnologic asupra trupelor, dar şi forţele avute la dispoziţie. Tipul şi nivelul
riscurilor şi ameninţărilor produc efecte asupra acţiunilor şi operaţiilor unei forţe armate, creând în
timp modele noi, care au impulsionat la realizarea de studii noi cu privire la viabilitatea teoriilor şi
strategiilor existente, precum şi noi direcţii de acţiune pentru optimizarea şi operaţionalizarea lor. Ca
urmare a lecţiilor învăţate din ultimele conflicte armate, s-a determinat că trebuie realizate noi
delimitări conceptuale pentru planificarea naţională şi multinaţională, cu aplicabilitate diferită de la
o structură la alta sau de la un stat la altul. În cadrul statului naţional, se aplică, de regulă, teoria
dezvoltată de doctrina planificării apărării proprii, pe când în cadrul unei coaliţii se va aplica
doctrina stabilită la nivelul acesteia, care se poate suprapune cu cea naţională sau nu. Pentru
obţinerea unui succes rapid într-o operaţie militară este obligatoriu ca etapa planificării să fie
fundamentată. Astfel, structurile de intelligence şi cele de planificare sunt obligate să identifice
elementele ce se constituie în CG, astfel încât desfăşurarea luptei să se realizeze previzibil, în timp
scurt, cu pierderi puţine şi efecte maxime. Pregătirea spaţiului de luptă este complexă şi este necesar
ca acţiunile să se desfăşoare rapid şi cu precizie ridicată, cu implicarea tuturor resurselor specializate
aflate la dispoziţie. În opinia noastră, identificarea CG (reale şi abstracte) trebuie să reprezinte
prioritatea planificatorilor, pentru determinarea libertăţii de acţiune a forţelor proprii şi adverse (dar
şi limitările), precum şi pentru creşterea puterii forţelor proprii în exploatarea avantajelor din zona
de operaţii. Planificarea obiectivelor permite comandanţilor să aplice eficient TTP, menţinând
protecţia CG proprii. Pe timpul ducerii acţiunilor militare, CG ale adversarului trebuie identificate
continuu, întrucât evoluţia spaţiului de luptă determină mutarea acestora sau apariţia unora noi, care
au rolul de a schimba foarte uşor sau rapid dinamica luptei. Arta ofiţerului planificator constă în a
identifica, determina, evita şi găsi variante de izolare şi neutralizare a CG (cele reale). Apreciem că
algoritmul de identificare a CG ale adversarului şi ale forţelor proprii necesită cunoaşterea tuturor
elementelor care pot influenţa decizia, precum şi conştientizarea riscurilor care pot soluţiona un
moment critic în operaţia militară. Datele iniţiale sunt datele cunoscute, rezultate din informaţiile
primite pentru îndeplinirea misiunii şi din evaluarea situaţiei din zona de responsabilitate: misiune,
inamic, forţe proprii, teren, starea vremii, timp la dispoziţie, populaţia civilă etc. În mediul actual de
securitate, teoreticienii susțin că războaiele care vor implica o putere militară copleșitoare vor fi
dezechilibrate sau asimetrice. Mai mult, aceştia susţin necesitatea reevaluării şi aplicării principiilor
lui Sun Tzu pentru obţinerea victoriei fără luptă, fapt pentru care imaginea celui care câştigă rămâne
protejată, iar CG abstracte rămân într-un nivel de echilibru. Identificarea şi neutralizarea valorilor
reprezentate de CG reale ale adversarului, nu neapărat fizic, ci delimitându-ne doar la a le lipsi de
importanţă, trebuie să devină un modus operandi al forţelor armate. Înţelegerea fenomenului militar
în ansamblul său (naţional, regional şi global) şi participarea la planificarea operaţională sunt
elementele cheie ale obţinerii unor cursuri de acţiune de forţă. Apreciem că, ciclul de intelligence
surprinde abordări diferite, la fiecare stat în parte, doar în ceea ce priveşte colectarea informaţiilor,
întrucât celelalte etape sunt asemănătoare. Astfel, toate statele desfăşoară operaţii de intelligence
pentru a afla acele intenții secrete, capabilitățile și planurile strategice ale vecinilor sau ale
prietenilor. Aplicarea teoriilor CG (indiferent de provenienţa, importanţa sau necesitatea lor) este de
fiecare dată conectată la identificarea şi determinarea acestora, ca misiune de bază a structurilor de
cercetare în dispozitiv şi a serviciilor de intelligence. Mai departe, ciclul de intelligence are rolul de
a stabili cu certitudine care sunt elementele de identificat, unde sunt localizate şi care este impactul
lor. Deşi sunt numeroase teorii care pun un semn de întrebare asupra importanţei /relevanţei CG în
planificarea operaţională, apreciem că identificarea acestora ajută la îndeplinirea rapidă a
obiectivelor repartizate. Astfel, comandantul poate stabili, în funcţie de obiectivele repartizate,
resursele avute la dispoziţie, avantajele oferite de spaţiul de luptă şi termenele în care trebuie să se
încadreze, TTP ce pot fi utilizate pentru a respecta ritmul de luptă impus de eşaloanele superioare.
Spaţiul operaţional este unul dinamic şi vast. În zona de operaţii, elementele luptei sunt într-o
continuă schimbare datorită deciziilor celor doi comandanţi. Urmare a dezvoltării tehnologice,
numărul total de variabile privind posibilităţile de acţiune este greu de determinat. Identificarea CG,
în vederea determinării importanţei şi puterii acestora, este o etapă obligatorie în cadrul planificării,
în vederea diminuării nivelului de incertitudine pentru nivelele operativ şi strategic şi uneori chiar şi
pentru cel tactic. Considerăm că, neutralizarea CG trebuie să reprezinte o formă de slăbire a
adversarului, ca loc în care forţele proprii trebuie să-şi îndrepte toate eforturile /energiile. Că
rezultatul este avantajos sau nu, depinde de resursele avute la dispoziţie şi de modul (în special,
viteza de reacţie) în care comandanţii folosesc acele resurse. De aici, intervine rolul planificării ca
funcţie a conducerii, în care rolul hotărâtor îl are capacitatea de a prevedea anumite elemente ale
luptei, ce pot conduce la obţinerea iniţiativei /avantajului strategic. În opinia noastră, capacitatea de
a prevedea este indisolubil legată de două lucruri esenţiale: accesul la informaţii şi sistemul de
analiză. Accesul la informaţii presupune un sistem foarte bine organizat pe orizontală şi verticală,
care culege date despre inamic în toate mediile şi în mod deosebit la contact şi adâncimea
dispozitivul acestuia. Apreciem că rolul CG în procesul de planificare trebuie să rămână unul
important, chiar dacă Liddell Hart a denumit-o „disciplină pripită”, întrucât trebuie stabilite care
sunt elementele care asigură puterea de luptă, dar mai ales puterea adversarului de a continua lupta.
Planificarea şi adaptarea ciclului de intelligence la nevoile de cunoaştere ale comandanţilor vor
asigura elementele care vor conduce (ar trebui să conducă) la ajustarea structurilor proprii, atât
pentru construcţia în sine a forţei, cât şi pentru tehnologia ce trebuie păstrată sau achiziţionată.
Cunoaşterea tuturor TTP pentru abordarea luptei va aduce plusvaloare fenomenului planificării şi a
relaţiei dintre planificatori şi analişti. În opinia noastră, rolul comandanţilor este de a rafina procesul
de luare a deciziei prin implementarea unui management coerent în ceea ce privește utilizarea
binomului planificator-analist. Prin abordarea realizată în cadrul tezei am dorit să completăm studiul
CG şi să oferim o altă viziune a întregirii domeniului folosind mai multe modele cunoscute.
Concluzia finală a demersului nostru este că CG rămâne un punct de inflexiune al operaţiilor
militare, iar controlul pârghiilor acestuia asigură o viziune clară asupra a ceea ce comandantul este
în măsură să facă, în strânsă corelaţie cu resursele avute la dispoziţie. Identificarea în vederea
neutralizării CG rămâne direcţia prioritară a oricăror structuri de planificare şi intelligence, însă
înţelegerea dimensiunii exploatării CG ale adversarului va asigura succesul în luptă sau chiar înainte
de începerea ei.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
I. LEGI, ORDONANŢE ŞI HOTĂRÂRI DE GUVERN 1. Doctrina armatei României,
Bucureşti, 2012; Legea informaţiilor şi contrainformaţiilor – proiect – Bucureşti 2007 2. Strategia
naţională de apărare a ţării, 2008 3. Strategia de securitate a României, 2007 4. Proiectul de lege
privind Securitatea Cibernetică a României, 2014. II. REGULAMENTE ŞI INSTRUCŢIUNI
MILITARE ROMÂNEŞTI 1. SMG/PF5, Doctrina planificării operaţionale în Armata României,
Centrul Tehnic Editorial al Armatei, Bucureşti, 2013. 2. FT3, Manualul de tactică generală a
Forţelor Terestre, Bucureşti, 2013. III. REGULAMENTE ŞI INSTRUCŢIUNI MILITARE
STRĂINE 1. Commission on the Roles and Capabilities of the United States Intelligence
Community, Preparing for the 21st Century: An Appraisal of US Intelligence [the "Brown-Aspin
Report"] (Washington, DC: Government Printing Office, 1996; 2. FM2-0, Intelligence, Department
of the Army , Washington, DC, 17 May 2004; 3. FM-34-37, Intelligence operations, Washington,
1991; 4. Planul Strategic al Direcţiei de Informaţii a Apărării a SUA, 2012-2017; 5. Statutory
definition of Geospatial Intelligence and its Amplification, U- 132-05/OGM, 2005. IV. LUCRĂRI
DE AUTORI ROMÂNI 1. Gelu, ALEXANDRESCU, Gheorghe, BOARU, Constantin
ALEXANDRESCU, Sisteme informaţionale pentru management, Editura Universităţii Naţionale de
Apărare “Carol I”, Bucureşti, 2012; 2. Grigore, ALEXANDRESCU, Cristian, BĂHNĂREANU,
Operaţii militare expediţionare, Editura Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”, Bucureşti,
2007; 3. Dumitru, ALEXIU, Marian, STANCU, Valentin, DRAGOMIRESCU, Stelian, PANTAZI,
Artă militară. Operaţii Intermediare, Editura Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”, Bucureşti,
2005; 4. Valentin, ARSENIE, Tudir, CERAPIN, George, VELICU, Actualitatea strategiei – Studii
de artă militară şi strategie a ordinii publice, Editura Sitech, Craiova, 1998; 5. Florin
CONSTANTINIU, O istorie sinceră a poporului român, editura Univers Enciclopedic, București,
1997; 6. Gheorghe, EMINESCU, Napoleon BONAPARTE, Editura Academiei Republicii Socialiste
România, Bucureşti 1986; 7. George C., MAIOR, Ionel, NIŢU, Ars Analitica – Provocări şi tendinţe
în analiza de intelligence, Editura RAO, Bucureşti, 2013 8. Sergiu, MEDAR, Capabilităţi ale
serviciilor moderne de informaţii militare, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti,
2007; 9. Sergiu, MEDAR, Intelligence pentru comandanţi, Editura Centrului Tehnic-Editorial al
Armatei, Bucureşti, 2007; 10. Visarion, NEAGOE, Afganistan - zece ani de război contra terorii,
Editura Militară, 2011; 11. Visarion, NEAGOE, 185 days in Iraq. Battlefield Journal, Editura
Militară, 2010; 12. Visarion, NEAGOE, Armata României în misiuni internaţionale. 1991- 2009,
Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei, 2010; 13. Visarion, NEAGOE, IRAQ The Hard Way
to Peace, Military Publishing House, 2008 14. Col.(r).dr. Simion, PITEA, col.dr. Gheorghe,
TUDOR, Pagini din gândirea militară universală, vol. 1, Editura Militară, Bucureşti, 1984; 15. Dan,
RĂUTU, Paul VERBIŢCHI, Traducere – V.D., SOKOLOVSKI, Strategia Militară, Editura
Militară, Bucureşti, 1972; 16. Corneliu, SOARE, colectiv, Tipologia conflictelor armate
contemporane, Editura Militară, Bucureşti, 1988; 17. Corneliu SOARE, Recitindu-l pe Clausewitz,
Editura Militară, Bucureşti, 1993; 18. Ion, STĂNICIOIU, Gheorghe, MILITARU, Management –
elemente fundamentale, Editura Teora, Bucureşti, 1999; V. LUCRĂRI DE AUTORI STRĂINI 1.
Larry H., ADDINGTON, The patterns of war since the eighteenth century, Indiana University Press,
1994; 2. Carl von, CLAUSEWITZ, Despre război, Editura Militară, 1982; 3. Nicolas,
EFTIMIADES, Chinese Intelligence Operations, Library of Congress 1994; 4. Richard ENGLISH,
Modern War: A very short introduction, Oxford Univerisy Press, 2013; 5. George, FRIEDMAN,
Următorii 100 de ani – Previziuni pentru secolul 21, Editura Litera, 2012; 6. Francis, FUKUYAMA,
Construcţia statelor, Editura ANTET, Filipeştii de Târg - Prahova, 2004 7. David M. GLANTZ,
Harold S. ORENSTEIN, The evolution of soviet operational art, 1927-1991, Routledge, 1995; 8.
Donald G., HUKLE, An introduction to intelligence analysis, Mount Dora Press, Florida, 2004; 9.
Martin, JACQUES, When China rules the world, Penguin Books, 2012; 10. Friedrich H.,
KORKISCH, NATO Gets Better Intelligence, New Challenges Require New Answers to Satisfy
Intelligence Needs for Headquarters and Deployed / Employed Forces, Publisher Institut fur Aussen
und Sicherheitspolitik, Vienna, 2010; 11. Niccolo, MACHIAVELLI, Principele, Editura Mondero,
Bucureşti, 2008; 12. Herbert E. MAYER, Real World Intelligence, New York, Weidenfeld and
Nicolson, 1987; 13. B.J.C. McKERCHER, Michael A. HENNESSY, The operational art:
Developments in the Theories of War, Greenwood Publishing Group, 1996 14. Mark, MCNALLY,
Sun Tzu and the Art of Modern Warfare, Oxford University Press, Inc. , New York, 2001; 15.
Rupert SMITH, The utility of force: The art of war in the Modern World, penguin Bokks, 2005 16.
Victor SUVOROV, Sinuciderea, Editura POLIROM, 2012; 17. Charles TOWNSHEND, The
Oxford History of Modern War, Oxford Univerisy Press, 2005; 18. Vladimir TRIANDAFILLOV,
The nature of operations of modern armies, Newbury House, 1994; 19. Milan RAI, Noam
CHOMSKY, War Plan Iraq: Ten Reasons Against War with Iraq, Arrow Publications, 2002 20.
Andrew, KING, The Falkland Islands Campaign of 1982: A Case Study And Lessons For The
United States Today, Comand and Staff College, SUA, 1995 21. Stephen Neil MacFARLANE,
Armed Conflict in Georgia: A Case Study in Humanitarian Action and Peacekeeping (with Larry
Minear and Stephen Shenfield), Providence, RI: Watson Institute, Brown University, 1996; 22.
Michael R. GORDON, Bernard E. TRAINOR, Cobra II: The Inside Story of the Invasion and
Occupation of Iraq, Pantheon Books, 2006; 23. Sun TZU, Arta Războiului, Editura Samizdat,
Piteşti, 1999; 24. Peter G., TSOURAS, Warriors' Words– A Dictionary of Military Quotations,
Cassell Arms and Armor Press, London, 1992; 25. Vladimir, VOLKOFF, Tratat de dezinformare,
Editura Antet, Iaşi, 2000; 26. Gregory L., WILCOXON, Sun TZU – Theorist for the twenty-first
century, U.S. Army War College, Carlisle Barracks, PA 17013-5050, 2010.