1.Acoperirea strategica In teoria militara, acoperirea strategica a fost consacrata ca fiind un concept specific apararii strategice.

Daca avem in vedere insa definirea acesteia, fizionomia si scopul actiunilor pentru care se planifica si desfasoara, precum si complexitatea deosebita a realizarii dispozitivelor ofensive strategice, sesizam ca , de fapt,atat conceptual, cat si practic, actiunile militare care confera continutul acoperirii strategice se regasesc, permanent, in cadrul ofensivei strategice , cu o amploare spatiala si temporala net superioara apararii strategice. Asadar, acoperirea strategica a fost considerata un preambul al apararii strategice intr-o maniera oarecum fireasca, datorita legii raportolui de forte1, care determina comandamentele ce proiecteaza dispozitive defensive sa conceapa si sa coordoneze masuri si actiuni de protectie a elementelor acestora si obiectivelor din infrastructura fata de viitoarele lovituri ofensive.Aceasta motivatie determina asocierea acoperire strategica-operatie de aparare strategica. 1.1 Definirea conceptului si amploarea acoperirii strategice Consacrarea actiunilor militare de tip intercategorii de forte ale armatei, in contextul celui de-al doilea razboi mondial, precum si aplicarea practica in conflictele militare ulterioare, chiar si partiala, a unor concepte doctrinar-strategice inovatoare, au determinat cresterea complexitatii si ariei de cuprindere spatial-temporala a masurilor de protectie si siguranta a trupelor. In acest context, desigur ca s-au amplificat atat conotatiile teoretice, cat si implicatiile practice ale acoperirii strategice. Principalul mobil care a influentat decisiv aceasta complexitate a fost supertehnologizarea domeniului militar , factor ce a determinat posibilitatea proiectarii fortei militare in orice mediu fizic specific planetei noastre. In acest context, desigur ca s-a amplificat si aria de cuprindere spatiala a manevrei si fizionomiei confruntarii militare propriu-zise. Din aceasta perspectiva, reiese ca masurile de protectie si siguranta ce constituie complexul denumit acoperire strategica vizeaza folosirea unor forte si tehnologii militare capabile sa evite aplicarea surprinzatoare a unor lovituri lansate din orice mediu al planetei.Asadar, efectele acoperii strategice trebuie sa fie multispatiale. Posibilitatile tehnologice actuale si cresterea frecventei actelor teroriste pe plan mondial,ne determina sa afirmam ca, din perspectiva temporala, acoperirea strategica se

Cand inamicul se concentreaza, pregateste-te sa lupti contra lui; acolo unde este puternic,evita-l. Cfr.Sun Tzu, Arta razboiului, Editura Antet, 1999, p.11

manifesta continuu, in timp de pace, intr-o situatie de criza si, indiscutabil cu intensitate sporita,in contextul conferit de conflictul armat. Caracterul de actiune militara strategica este conferit acoperirii de catre analizele referitoare la: conceptia probabila a agresiunii asupra spatiului pentru care se organizeaza acoperirerea; capabilitatile operationale ale fortelor si mijloacelor adversarului ; configuratia, dimensiunile si caracteristicile fizico-geografice, precum si cele social-economice ale spatiului protejat prin acoperirea strategica; posibilitatea confruntarii armate, succesiv sau simultan , in majoritatea sau in toate mediile. Istoriografia militara ne ofera informatii suficiente referitoare la actiunea strategica denumita conventional acoperire, inclusiv din arta militara romaneasca. Sistemele de cetati construite de catre civilizatia geto-daca erau astfel concepute incat sa diminueze ritmul actiunilor adversarului, chiar de la frontiera, si sa protejeze, din orice directie,capitala statului.Toate cetatile construite de catre Stefan cel Mare se construiau in puternice garnizoane destinate protectiei Moldovei pe directiile cele mai probabile de invazie, acestea interceptand principalele comunicatii si treceripermanente peste cursuri de apa mari(Dunare, Nistru etc.). In epoca moderna, datorita perfectionarii tehnologiilor militare, acoperirea si-a schimbat progresiv fizionomia si continutul, dar destinatia sa a ramas aceeasi: conferirea posibilitatii operationalizarii dispozitivelor proprii, chiar daca agresiunea s-ar produce prin surprindere. Astfel, au fost proiectate si aplicate mai multe concepte referitoare la acoperirea strategica, care pe masura evolutiei artei militare, si-au diminuat semnificatiile: -acoperirea strategica-modalitate de aparare prin configuratia naturala a frontierelor (s-a fundamentat pe valorificarea excusiva a inaccesibilitatii terenului pentru fortele invadatoare) -acoperirea strategica rezistenta in fata fortelor agresoare (permitea dispunerea unor grupari de forte consistente in zona frontierelor de stat,mobile,cu posibilitati deosebite re riposta; conducea la angajarea prematura a centrului de greutate al fortei si la posibilitatea diminuarii semnificative a potentialului operational al esaloanelor din adancime ale viitorului dispozitiv de aparare strategica); -acoperirea strategica-actiune planificata pentru respingerea agresiunii chiar in zona de frontiera(determinata de adancimea redusa a teritoriului national sau de posibilitatea organizarii unei aparari stabile si ferme la frontiera; a fost o conceptie nerealista, neconformata de practica razboaielor). Confruntarile militare postbelice au conturat insa o alta fizionomie a acoperirii strategice datorita fortei si , in mod deosebit, preciziei formidabile a loviturilor, aplicate asupra dispozitivelor defensive cu intensitate foarte mare, chiar din primele zile ale operatiei ofensive , cu intentia clara de castigare rapida si decisiva a initiativei strategice.

Din acest motiv,conceptia acoperirii strategice si aplicarea masurilor esentiale pentru conferirea stabilitatii viitoarelor sisteme defensive ce vor fi activate in cazul unei agresiuni, trebuie realizate din timp de pace. De aceea, redefinirea acoperirii strategice si conferirea unui statut realist acestui concept se impunes tringent. In acest sens, un argument suplimentar,dar foarte important, il reprezinta si recrudescenta terorismului transfrontalier, prin ale carui posibile actiuni pot fi afectate elemente importante ale carui posibile actiuni pot fi afectate elemente importante ale dispozitivului strategic sau infrastructurii valorificata de catre acesta. Asadar, acoperirea strategica trebuie conceputa ca fiind un sistem complex de mascare , protectie si asigurare a viabiliatti tuturor elementelor dispozitivului strategic, infrastructurii si obiectivelor social-economice de importanta nationala ce vor fi implicate intr-o posibila confruntare armata, pe toata durata acesteia,indiferent de forma actiunilor strategice care va fi adoptata si de mediile in care se vor desfasura actiunile de lupta. Recentele razboaie(conflicte militare) au reliefat faptul ca principalele medii de confruntare in contextul acestora au fost cele din domeniile informational, mass-media, psihologic si economic, acestea devansand, suprapunandu-se si urmand, cu intensitati diferite, confruntarea armata propriu-zisa. Din aceasta perspectiva, acoperirea strategica trebuie sa vizeze posibilitatea protectiei si asigurarea functionalitatii sistemelor de stat, specifice tuturor domeniilor enumerate, si nu doar a celui militar. Precizarea se impunea deoarece exista teorii care abordeaza acoperirea strategica doar ca pe o responsabilitate a factorului militar si nu ca pe un sistem integrator de protectie si asigurare a functionalitatii statului intr-o situatie de criza majora, determinata de razboi. Strict in domeniul confruntarii armate-componenta care confera specificitatea razboiului ca fenomen social-acoperirea strategica trebuie sa vizeze posibilitatea mascarii, protectiei si asigurarii viabilitatii dispozitivului strategic, pe toata durata ostilitatiilor, inclusiv in perioada post conflict armat, fata de actiunile elementelor teroriste, fortelor speciale, celor specifice domeniului electronic si, desigur,loviturilor distructive aplicate, simultan sau succesiv, din aer, de pe mare sau de pe uscat. Asadar, ca amploare spatiala,dispozitivul de acoperire inglobeaza o arie de cuprindere superioara dispozitivului strategic de aparare sau a celui ofensiv, iar din perspectiva temporala, acoperirea strategica devanseaza, se suprapune si finalizeaza confruntarea armata propriu-zisa. In consecinta, geneza acoperirii strategice o regasim chiar din conceptia dispunerii structurilor militare in timp de pace, a configuratiei si capacitatii operationale a infrastructurii teritoriale, precum si a amplasarii si asigurarii protectiei obiectivelor politice, sociale si economice fundamnetale pentru efortul de razboi. Amplsarea din timp de pace a trupelor in garnizoanele de resedinta, a aerodromurilor si porturilor militare, stabilirea raioanelor de mobilizare si redislocare trebuie astfel conceputa,

incat sa asigure aplicarea unor variante de desfasurare strategica a fortelor si mijloacelor simple si rapide, cu posibilitati maxime de manifestare a sistemelor incluse in ansamblul acoperirii strategice, asigurandu-se astfel eficienta scontata a masurilor de mascare, dezinformare a adversarului, protectie si siguranta a trupelor proprii. Masurile de protectie specifice strucuturilor din toate categoriile de forte ale armatei , de siguranta, mascare , precum si actiunile de lupta planificate, vor fi activizate, integrate si amplificate, progresiv, in cadrul acoperirii strategice , pe timpul situatiei de criza si razboiului(conflictului armat). 1.2 Principalele caracteristici ale operatiei de aparare strategica In situatia agresiunii armate asupra statului, operatia de aparare strategica este componenta cea mai importanta a apararii strategice, deoarece, in urma desfasurarii sale, se urmareste indeplinirea scopului major al confruntarii militare-mentinerea controlului spatiului vital, indispensabil pentru asigurarea echilibrului dispozitivului strategic2 , concomitent cu conservarea fortei si, dupa configurarea oportunitatilor geopolitice, crearea conditiilor pentru restabilirea statu-quo-ului anterior razboiului (conflictului armat). Conflictele militare recente au reliefat posibilitati temporale suficinete pentru realizarea dispozitivelor strategice de aparare conform planurilor de operatii. In acest sens, am remarcat ca , dupa luarea masurilor de protectie si siguranta in cadrul acoperirii strategice, s-a realizat , in secret, desfasurarea fortelor si mijloacelor in dispozitivele preconizate, de regula, fara ca aceasta actiune de amploare sa fie afectata de loviturile adversarului din aer sau de pe mare. Principalele particuaritati sesizate in proiectarea dispozitivelor au fost: -desi s-a dorit construirea unor sisteme integratoare terestro-aero-navale, in majoritatea situatiilor, centrul de greutate al fortei a fost amplasat in mediul terestru datorita inferioritatii tehnologice si cantitative, in special in ceea ce priveste fortele aeriene. De aceea, pentru confruntarea in mediul aerian s-au folosit, cu predilectie, mijloace antiaeriene, iar aviatia prorpriu-zisa a executat misiuni sporadice, majoritatea aeronavelor ramanand in amplasamente subterane sau fiind redislocate pe aerodromuri din alte state; -organizarea fasiilor de asigurare a fost regula aproape generala, cu interntia clara de a se determina directiile de efort ale adversarului; -fortele de angajare imediata(esaloanele intai)au fost constituite din grupari cu mobilitate medie sau redusa, dar inzestrarea acestora cu mijloace antiaeriene si antiblindate cu raza scurta de actiune a fost satisfacataoare;
2

Tendinta naturala, atat a strategilor, cat si a strategistilor, ii conduce natural spre ofensiva, ale carei avantaje psihologice sunt evidente:ascendentul moral si initiativa apatin atacatorului. Exista totusi situatii in care defensiva este inevitabila din cauza disproportiei mijloacelor. Cfr. Herve Coutau-Begarie-Breviar de strategie , Editura Sitech, Craiova, 2002, p.47.

-fortele de angajare ulterioara(esaloanele doi) si rezervele strategice au fost constituite din trupele cu cea mai mare mobilitate, in special din mari unitati mecanizate si de tancuri. Cu toate acestea, datorita superioritatii covarsitoare a adversarului in mediul aerian, calitatile acestora nu au putut fi valorificate in contextul unor contralovituri sau constraatacuri cu efecte remarcabile decat in foarte rare situtii. Dimpotriva, marile unitati de tancuri sau mecanizate au fost izolate si blocate in raioanele de baza sau obligate sa se replieze in adancime, anihilandu-lise posibilitatea de a interveni in sprijinul esalonului intai sau de a activa aliniamente de aparare intermediare; -in principiu, dispunerea fortelor terestre in cadrul dispozitivului strategic de aparare a avut caracter insular, unitatile si marile unitati fiind amplasate pe caile de acces spre localitatile importante sau in interiorul acestora, cu intervale foarte mari, majoritatea imposibil de acoperit cu foc sau elemente de siguranta; -punctele de comanda de importanta strategica au fost activate si amplasate in raioanele stabilite din timp de pace. Masurile de protectie si siguranta ale acestora si-au demonsrtat viabilitatea datorita resurselor deosebite alocate in acest scop. Referitor la sistemele de lovire pot fi reliefate urmatoarele aspecte importante: -elementul fundamental al sistemelor de lovire(de foc) in cadrul operatiilor de aparare strategice postbelice a fost constituit de catre fortele terestre iar cadrul acestora mijloacele antiaeriene cu raza scurta si medie de actiune si cele antiblindate au fost de baza in majoritatea confruntarilor; -in principiu, mijloacele antiaeriene cu raza mare si medie de actiune au fost amplasate pentru protectia obiectivelor si elementelor de dispozitiv de mare importanta iar cele cu raza scurta pentru apararea trupelor, in special a celor din fortelor de angajare imediata; -in confruntarea cu blindatele adversarului, elicopterele antitanc, atunci cand au fost intrebuintate, si-au demonstrat pe deplin eficienta datorita aparitiilor surprinzatoare in campul de lupta si inzestrarii cu rachete performante; -superioritatea informationala si cea operationala a adversarului, in special in mediul aerian, nu au permis integrarea eficienta in sistemul de foc a mijloacelor specifice fortelor aeriene si navale in contextul apararii strategice. Unitatile si marile unitati din structura acestor categorii de forte ale armatei, de regula, au fost surprinse, blocate si nimicite pe aerodromuri sau in porturi si situatia in care nu s-a reusit redislocarea lor lor au fost intrebuintate in misiuni de lupta nesemnificative(cercetare, transportul unor trupe etc.). Amenajarea genistica a terenului a fost elementul din structura apararii careia I s-a acordat o mare atentie in conflictele militare postbelice. In acest sens, este necesar sa remarc urmatoarele aspecte:

-pentru elementele de dispozitiv de mare importanta(puncte de comanda strategice,obiective si componente din infrastructura, unitati de tancuri si aviatie) s-au construit din timp de pace amplasate subterane in vederea protectiei eficiente a acestora fata de loviturile din aer sau de pe navele de lupta; -caracteristicile mediului natural au fost valorificate foarte bine in cadrul amenajarii genistice, in special in contextul celei specifice fasiilor de asigurare sau fortelor de angajare imediata (esaloanelor intai); -au fost folosite, cu eficienta deosebita, tehnici si tehnologiide mascare si inducere in eroare a trupelor, in mod deosebit a unitatilor de tancuri si aviatie; -lucrarile genistice destinate nemijlocit unitatiilor luptatoare s-au caracterizat printr-o amloare deosebita pentru fortele din fasiile de asigurare si cele de angajare imediata, iar in adancime aceasta s-au efectuat in special in raioanele de dispunere a trupelor sau in unele cvartale din localitatile de pe directiile probabile de actiune ale adversarului. 2 Conflictele militare recente Analiza principalellor operati de aparare strategica,desfaruate in contextul conflictelor armate recente, conduce concluzia conform careia, in general, acestea si-au atins doar partial obiectivele majore prevazute in planurile de actiune. Principalul motiv pentru care sistemele defensive nu si-au demonstrat viabilitatea a fost determinat de unul dintre cele mai importante principii ale luptei armate moderne-surpeinderea-, in special de catre componenta sa evidentiata pregnant in contemporaneitate-surprinderea tehnologica. Beneficiind de un sistem informational complex si aplicand lovituri precise, din aer si de pe mare, in conditiile unei slabe sau aproape inexistente riposte, fortele aflate in ofensiva au reusit sa izoleze centree de putere ale dispozitivelor de apararare si au realizat astfel interdictia contramanevrei strategice. Elementele esentiale ale planurilor operatiilor defensive nu au fost transpuse in practica datorita inferioritatii tehnologice evidente, ceea ce a determinat imposibilitatea aplicarii principiilor luptei armate. In acest sens, se remarca valorificarea partiala, doar in faza initiala a operatiei de aparare strategica, a efectelor concentrarii fortelor, dar, pe masura evolutiei actiunilor, nu s-au mai inregistrat folosirea si a altor principii consacrate de catre arta militara, datorita faptului ca , practic, dispozitivele concepute au devenit foarte rapid neoperationale ca urmare a loviturilor adversarului asupra centrelor vitale ale acestora. Principala consecinta a acestei maniere actioanale, reliefata de cele mai recente conflicte militare a fost aparitia unei mutatii in fizionomia etapei finale si a operatiei de aparare strategica si anume transformarea acesteia in insurgenta, caracterizata prin:

-inexistenta unei conceptii de ansamblu a actiunilor militare si a unei conduceri centralizate; -diversitatea deosebita a provenientei fortelor insurgente ; -desfasurarea unor actiuni de lupta haotice, in special in centre urbane, soldate cu numeroase pierderi umane, cu precadere din randul populatiei civile; -proiectarea actiunilor din perspectiva vointei si intereselor unor lideri zonali; -recurgerea la rapiri, amenintari si desfasurarea actiunilor in special noaptea, in restul timpului fortele insurgente disipandu-se in randul civililor; -cristalizarea tendintei conceputuale si actionale generale spre destructurarea statala si instaurarea unui nou statu-quo. Asadar, in contextul conflictelor armate recente,dialectica ofensiva strategica-aparare strategica si-a configurat noi valente, in sensul ca, superioritatea tehnologica, net superioara,a dispozitivelor ofensive a produs un dezechilibru de potential si actional evident in defavoarea celor defensive, aproape imposibil de surmontat, cel putin in etapa actuala. Forta distructiva uriasa si precizia loviturilor specifica arsenalelor conventionale ofensive, care tind sa le egaleze pe cele nucleare, fac greu de presupus posibilitatea ca sistemele defensive, in configuratia si cu masurile de asigurare si protectie clasice, sa mai poata riposta cu o eficienta acceptabila. De aceea, in perspectiva, este posibil ca ierarhia importantei elementelor de baza ale structurii apararii sa se schimbe si , in contextul acesteia, sa se modifice fundamental configuratia dispozitivelor de lupta , astfel incat, acestea sa poata fi capabile sa restabileasca, in parametri consacrati, echilibrul dialecticii ofensiva-aparare. In situatie contrara strategia de descurajare specifica statelor posesoare de armament nuclear-va tinde sa devina o caracteristica si pentru razboiul desfasurat cu mijloace conventionale.

3.Concluzie In concluzie putem afirma acoperirea strategica trebuie conceputa ca fiind un sistem complex de mascare , protectie si asigurare a viabiliatti tuturor elementelor dispozitivului strategic, infrastructurii si obiectivelor social-economice de importanta nationala ce vor fi implicate intr-o posibila confruntare armata, pe toata durata acesteia,indiferent de forma actiunilor strategice care va fi adoptata si de mediile in care se vor desfasura actiunile de lupta. Strategia militara este nivelul cel mai inalt al confruntarii armate in contextul careia sunt prognozate, planificate, coordonate si finalizate actiunile de lupta a caror importanta este esentiala pentru indeplinirea obiectivului general al razboiului. De-alungul timpului , aceasta componenta seperioara a artei militare a fost determinanta sa-si dezvolte caracterul previzionar pentru a-si gasi solutii viabile privind intrebuintarea fortelor armate pe spatii aflate intr-o continua extindere si in perioade de timp din ce in ce mai mari. Statutul de modernitate semnificativ al componentelor teoretica si practic-aplicativa, specifice strategiei militare, a fost realizat in ce-a de-a doua parte a primului razboi mondial, datorita diversificarii armamentului si aparitiei unor tehnologii care au condus la configurarea germenilor modernelor operatii terestro-aero-navale contemporane. Consacrarea acestui tip de actiuni a fost realizata in cel de-al doilea razboi mondial, cateva dintre ele fiind si astazi de referinta pentru invatamantul militar.In contextul aceleasi conflagratii mondiale, a avut loc un eveniment militar unic in istoriografia militara care a provocat comprimarea maxima a timpului strategic intrebuintarea in premiera a armei nucleare.