Tema 4.

Teoria artei militare

Lecţia 1. Teoria artei militare.

 Probleme de studiu:
1. Conţinutul Artei Militare.
2. Caracteristicile fenomenului militar contemporan.
3. Tendinţe de evoluţie a conţinutului Artei Militare.
 Bibliografie:

1. MEREUŢĂ Gheorghe. Fundamente ale ştiinţei

militare. Curs de lecţii. Chişinău, 2014.
2. Culegere de termeni şi noţiuni din domeniul
militar, Chişinău, 2016.
3. Lexicon militar, Editura Saka, Chişinău, 1994.
1. Conţinutul artei militare
Ştiinţă militară reprezintă totalitatea cunoştinţelor referitoare la
legile şi principiile luptei armate, la formele de organizare, pregătire şi
întrebuinţare a forţelor armate, la metodele şi procedeele acţiunilor
militare.

Ştiinţă militară cuprinde:

a) teoria generală;
b) arta militară;
c) istoria militară;
d) geografia militară;
e) teoria organizării militare;
f) teoria instruirii trupelor;
g) logistica militară;
h) teoria conducerii militare;
i) ş.a
 Arta militară (sinonim arta războiului).
Componentă a ştiinţei militare care are ca obiect
de studiu teoria şi practica organizării şi
conducerii luptei armate, a războiului în
ansamblu. Studiază experienţa luptei armate
elaborând principii, reguli, norme, procedee şi
metode de pregătire şi ducere a acţiunilor militare
în timp de război.
Culegere de termeni şi noţiuni din
domeniul militar, Chişinău, 2016
 Arta militară cuprinde două laturi principale:
a) latura teoretică (teoria artei militare), care
studiază şi generalizează experienţa luptei
armate în scopul cunoaşterii şi elaborării de
principii, reguli şi procedee de acţiune;
b) latura practic-aplicativă, care se referă la
desfăşurarea reală a acţiunilor de luptă.

Arta militară are un conţinut obiectiv, cu valoare

generală, universală, care decurge din cerinţele
legilor luptei armate, dar şi un pronunţat caracter
naţional, determinat de interesele, posibilităţile şi
tradiţiile militare ale fiecărei ţări.
 Din cele expuse mai sus se vede clar că arta
militară este influenţată puternic de specificul
naţional şi, deci, in nici un caz nu poate
corespunde cu arta militară a altui stat, pentru că
diferă interesele, posibilităţile, spaţiul şi tradiţiile.

Obiectul de studiu al artei militare îl constituie

pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor militare.
Principiile artei militare:
1. Libertatea de actiune.
2. Definirea clara a obiectelor si misiunilor.
3. Economia de forta.
4. Concentrarea de forta.
5. Unitatea comenzii.
6. Surprinderea inamicului.
7. Manevra.
8. Securitatea actiunilor si a trupelor.
9. Simplitatea planurilor si a ordinilor.
 Arta militară are o structură complexă şi diversificată,
compusă din următoarele părţi componente:
a) strategia;
b) arta operativă;
c) tactica.
Niveluri artei militare sunt:
a) strategic, ce îndeplinesc obiective militare
strategice – campanii şi operaţii;
b) operativ, ce îndeplinesc obiective militare ale
unei zone de operaţii – bătălii şi operaţii;
c) tactic, ce îndeplinesc obiective tactice – lupte şi
ciocniri.
 Operaţiile de nivel strategic vizează obiectivele militare
naţionale sau ale alianţei/coaliţiei – în operaţiile multinaţionale.
Pentru îndeplinirea obiectivelor militare strategice se
desfăşoară operaţii de tip campanie (operaţie de nivel
strategic).
Atingerea obiectivelor strategice impune rezolvarea
următoarelor cerinţe:
a) identificarea obiectivelor strategice militare, definirea şi
aprobarea obiectivelor campaniei care să asigure succesul;
b) identificarea limitărilor politice, financiare sau legale impuse
de întrebuinţarea forţelor;
c) definirea capacităţilor forţei şi a rezervei strategice;
d) stabilirea liniei de comandă şi a resurselor financiare şi
materiale de susţinere;
e) analiza riscurilor de natură militară.
 Operaţiile de nivel operativ vizează îndeplinirea obiectivelor
militare stabilite pentru o anumită zonă de operaţii, care
conduc nemijlocit la atingerea obiectivelor strategice.
Pentru îndeplinirea obiectivelor de nivel operativ se
desfăşoară operaţii de tip bătălie (operaţie de nivel operativ).

Realizarea scopului militar operativ impune soluţionarea

următoarelor cerinţe:
a) stabilirea obiectivelor de nivel operativ;
b) definirea etapei în care obiectivele de nivel operativ trebuie
să fie atinse;
c) alocarea forţelor şi resurselor necesare îndeplinirii
misiunilor;
d) identificarea cerinţelor pentru sprijinul logistic în vederea
susţinerii operaţiilor.
 Acţiunile de nivel tactic vizează, în principal,
planificarea şi executarea manevrei şi focului
unităţilor pentru atingerea acelor obiective militare a
căror însumare duce la îndeplinirea obiectivelor
militare operative.
Pentru îndeplinirea obiectivelor tactice, unităţile
desfăşoară acţiuni de tip lupte şi ciocniri.
 Lupta este confruntarea armată (sau un şir de
confruntări în mediul specific) prin care se urmăreşte
îndeplinirea unor scopuri de importanţă tactică.
Lupta se duce de către subunităţi sau grupări de
forţe cu rol tactic, care, folosindu-şi elementele
puterii de luptă resping, capturează sau nimicesc
grupările de forţe angajate şi îndeplinesc misiunile
primite prin care se realizează o etapă (parte) a
operaţiei (bătăliei).
 Ciocnirea reprezintă momentul angajării directe a
inamicului de către forţele proprii de valoare tactică
în confruntarea militară desfăşurată în timp scurt,
având loc, de regulă, între elementele de siguranţă
ale forţelor adverse şi care se poate transforma sau
nu în luptă.
 Arta militară

Aspect Un pronunţat
general universal aspect naţional
 Structura artei militare naţionale

Strategia militară Arta operativă Tactica

Strategia Strategia Strategia

forţelor mijloacelor operaţională

-Operaţiide -Operaţii de -Operaţii de -Lupte şi

nivel operativ nivel operativ; nivel bătălii;
–strategice; - Grupări de operativ- - Unităţi şi
- Grupări de forţe de nivel tactice; subunităţi;
forţe operativ operativ. - Grupări de
strategice forţe de nivel
operativ -
tactic
2. Caracteristicile fenomenului militar
contemporan
Elemente cu putere de modificare a fenomenului
militar:
 diversitatea tehnologiilor cu aplicabilitate în domeniul
militar;
 Creşterea potenţialului distructiv al armamentului;
 Schimbarea locaţiilor unor poli de putere militară şi
economică;
 dezvoltarea sistemelor de apărare a statelor împotriva
unor ameninţări asimetrice, teroriste etc.;
 reconsiderarea spaţiului şi timpului în dimensionarea
acţiunii militare;
 Elemente cu putere de modificare a fenomenului
militar:
 gradualitatea şi proporţionalitatea acţiunii
armate;
 reevaluarea conţinutului fazei post-confiictuale şi
a rolului forţei armate;
 proiectarea forţei multinaţionale, desfăşurarea şi
angajarea acesteia;
 combinarea tot mai atentă a elementului politic
cu cel militar în gestionarea unei crize (conflict);
 flexibilitatea – ca trăsătură permanentă în
angajarea forţei în spaţiul de confruntare;
Caracteristicile câmpului de luptă modern:
 multidimensionalitatea;
 iniţiativa;
 rapiditatea;
 flexibilitatea;
 dinamismul;
 convergenţă;
 discontinuitatea;
 omnidirecţionalitatea;
 automatizarea şi digitizare.
 Influenţa fenomenului militar asupra conflictelor
militare:

Funcţiunile de luptă Concepte operaţionale:

tradiţionale:  manevra decisivă,
 manevră;
 angajament precis,
 lovire;
 protecţie multidimensională
 protecţie;
 concentrare logistică.
 logistică.
 Manevra decisivă

 reprezintă abilitatea de a câştiga avantaje

poziţionale folosind mobilitatea, prin mărirea
ritmului operaţiilor pentru îndeplinirea misiunilor;
 permite câştigarea unui avantaj decisiv prin
controlarea spaţiului de luptă pe toate
dimensiunile: lăţime, adâncime şi înălţime;
 pe lângă avantajele fizice aduse are şi un
impact psihologic
 Angajamentului precis
 va consta dintr-un număr de sisteme, care vor
permite forţelor armate localizarea obiectivului sau
ţintei, să asigure o comandă şi un control rapide, să
genereze efectele dorite, să evalueze gradul
succesului, precum şi să dea dovadă de flexibilitate
pentru reangajarea cu exactitate atunci când este
necesar, în întreg spectrul de acţiuni militare;
 succesul său este dependent de analizele în urma
cărora se identifică şi localizează ţintele importante,
şi de senzorii, mijloacele de transmitere a
informaţiilor despre ţinte şi efectele obţinute.
 Protecţia multidimensională
 reprezintă abilitatea de a proteja personalul şi
resursele proprii;
 este asigurată prin intermediul măsurilor active
şi pasive care pot fi combinate pentru a asigura
o structură întrunită mult mai omogenă pentru
protecţia forţelor;
 Concentrarea logistică
 reprezintă abilitatea de a furniza rezervele de personal
şi echipament necesare în locul şi la timpul
corespunzător, în cantitatea corespunzătoare, în orice
operaţie militară;
 va cuprinde serviciile de logistică şi tehnologiile
asigurate prin transport pentru a pregăti o ripostă
rapidă pe timp de criză, urmărirea, livrarea pachetelor
de servicii de logistică, precum şi sprijinul direct la
nivel strategic, operativ şi tactic al acţiunilor;
 va avea ca efect legarea funcţiilor logisticii cu unităţile
prin intermediul sistemelor informaţionale moderne.
3. Tendinţe de evoluţie a conţinutului
artei militare
Tendinţe de evoluţie în lupta armată:
 o nouă manifestare a corelaţiei spaţiu-timp-luptă
armată;
 sincronizarea şi integrarea acţiunilor;
 sporirea caracterului decisiv al confruntării;
 diseminarea spaţială a acţiunilor;
 diversificarea procedeelor de acţiune.
 O nouă manifestare a corelaţiei spaţiu-timp-luptă
armată:
 rezidă în raportul dintre spaţiul în care se desfăşoară
lupta sau operaţia şi timpul global consumat pentru
îndeplinirea misiunii;
 extinderea spaţială a acţiunilor, concomitent cu
reducerea duratei acestora;
 reducerea la minimum a ariei afectată de lovituri şi a
pierderilor colaterale, corelată cu tendinţa de
reducere a timpului scurs între descoperirea ţintei şi
până la distrugerea (neutralizarea ) acesteia.
 Sincronizarea şi integrarea acţiunilor:
 operaţia modernă în ansamblul ei nu poate fi
decât una care să aducă forţe şi mijloace
aparţinând mai multor categorii de forţe ale
armatei într-o acţiune întrunită, coordonată şi
sincronizată;
 sincronizarea şi integrarea acţiunilor este
prezentă în unele situaţii până la cele mai mici
niveluri ale artei militare.
 Sporirea caracterului decisiv al confruntării:
 vizează evitarea prelungirii angajării militare
directe;
 se realizează în principal prin:
 stabilirea unor scopuri clar definite;
 cucerirea, menţinerea şi exploatarea iniţiativei;
 concentrarea şi sincronizarea eforturilor;
 sporirea capacităţii de manevră a trupelor;
 întrebuinţarea unor structuri militare suple,
mobile, flexibile.
 Diseminarea spaţială a acţiunilor:
 extinderea spaţială a confruntării produce o
dispersie de front, în adâncime şi la altitudine a
acţiunilor, în detrimentul continuităţii frontului de
luptă;
 un tot mai ridicat grad de independenţă a
acţiunilor desfăşurate pe direcţii, în raioane sau
pentru cucerirea (menţinerea) unor obiective
importante;
 o diseminare a aplicării puterii de luptă asupra
adversarului prin executarea unor acţiuni specifice
tuturor mediilor de confruntare.
 Diversificarea procedeelor de acţiune:
 este determinată de creşterea puterii de lovire, a
mobilităţii şi capacităţii de manevră a trupelor;
 un răspuns oportun şi eficient la ameninţările,
riscurile şi acţiunile asimetrice.
 Cerinţe operaţionale şi caracteristici ale grupărilor
de forţe:
1. Cerinţe operaţionale generale:
 grad sporit de mobilizare şi generare a forţei;
 mobilitate şi putere de lovire;
 protecţie multidimensională;
 crearea şi dezvoltarea capacităţilor de acţiune
întrunită;
 capacitate informaţională de evaluare a
situaţiilor operative;
 capacitate de dislocare rapidă
(manevrabilitate);
 sistem logistic flexibil.
2. Cerinţe privind conducerea:
 sistem de conducere fluent şi sincronizat, la
nivel tactic şi operativ;
 realizarea C4ISR;
 conducere oportună, flexibilă şi eficientă;
 desfăşurare rapidă şi operare în zona
acţiunilor militare, pe timp îndelungat, în
condiţiile asigurării sprijinului de luptă şi
susţinerii logistice;
 comanda şi controlul forţelor în mod unitar.
3. Caracteristici principale ale grupărilor de forţe: 
 mobilitate şi capacitate de manevră;
 capacitate de acţiune independent sau întrunit,
adaptabilitate, fezabilitate şi modularitate în constituirea
dispozitivelor de acţiune;
 capacitate de descoperire şi identificare a obiectivelor
principale şi de concentrare a efortului asupra punctelor
decisive şi centrului de greutate ale adversarului;
 asigurarea ponderii optime acţiunilor preconizate;
 acoperirea spectrului estimat al misiunilor, ca forţe de
angajare imediată, ulterioară şi rezervă;
 sincronizarea acţiunilor proprii cu cele ale forţelor
existente în apropierea zonei de conflict.
Cerinţe pentru succesul operaţiilor:

 iniţiativa;

 agilitatea;

 adâncimea;

 sincronizarea;

 multilateralitatea.
Iniţiativa:
 este o reflectare a legii necesităţii ofensivei
pentru obţinerea victoriei finale în război;
 creează capacitatea de a stabili, impune şi
vehicula condiţiile de ducere a operaţiilor;
 determină limitarea până la anulare a opţiunilor
inamicului, concomitent cu menţinerea unui
număr suficient de opţiuni pentru forţele proprii.
Agilitatea:

 se exprimă în capacitatea forţelor proprii de a

acţiona mai rapid decât inamicul;
 forţele proprii îşi concentrează elementele tari
împotriva punctelor slabe ale inamicului.
Adâncimea:
 presupune extinderea operaţiilor în timp şi
spaţiu, în întreaga zonă de responsabilitate;
 permite comandanţilor să menţină ritmul
operaţiilor şi să exploateze cu eficienţă toate
resursele disponibile;
 determină menţinerea unui ritm înalt al ofensivei
şi asigură mobilitatea apărării.
Sincronizarea:
 reprezintă încadrarea operaţiilor în timp şi spaţiu,
în vederea concentrării eforturilor în punctele
importante;
 urmăreşte să se asigure o putere de luptă
superioară în punctul şi momentul în care se vrea
să obţină un avantaj decisiv asupra inamicului;
 impune o coordonare precisă a forţelor,
mijloacelor şi activităţilor în cadrul unei operaţii.
Multilateralitatea presupune capacitatea:
 de a acţiona în toată gama operaţiilor la nivel
strategic, operativ şi tactic;
 de a executa o diversitate de operaţii, simultan
sau succesiv;
 de a schimba, la nevoie, direcţia principală de
efort;
 de a adapta structura forţelor şi a trece cu
rapiditate şi eficienţă de la o misiune la alta, de
la misiuni specifice luptei armate la operaţii de
stabilitate şi de sprijin şi invers.
 Concluzii:

1. Tendinţele de evoluţie a conţinutului artei militare

sunt în strânsă corelare cu evoluţia fenomenului
militar în ansamblul său;

2. Arta militară îşi adaptează continuu principiile,

metodele, procedeele şi regulile de pregătire şi
ducere a acţiunilor militare astfel încât acestea să
corespundă transformărilor organizaţionale,
structurale şi privind dotarea, proprii sistemului
militar modern.