ACADEMIA MILITARĂA FORŢELOR ARMATE

„ALEXANDRU CEL BUN”

FACULTATEA ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
CATEDRĂ ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

MANAGEMENT MILITAR

REFERAT
TEMA: ,,Rolul Forțelor Armate a Republicii Moldova în asigurarea
securității naționale”

Autor:
student
Cașciuc Alexandru

Conducător:
locotenent-colonel
Valeriu BULAT
Chișinău
2020

Cuprins
1. Introducere
2. Noţiuni şi componente
3. Educaţia patriotică

1. INTRODUCERE
 Istoria mondială şi experienţa războaielor locale de la finele secolului XX - începutul secolului
XXI demonstrează evident că, în spectrul dificil al calităţilor morale ale militarului contemporan -
patriotismul ocupă locul dominant, iar dragostea şi devotamentul faţă de Patrie, ţară, popor, gloriosul
trecut istoric, stau la baza organizmului militar eficient al societăţii.

2. Noţiuni şi componente
Dragostea de Patrie apare la om inconştient: ca şi cum planta se trage la soare aşa şi copilul se
trage în braţele părinţilor săi. Cu cît creşte, el simte tot mai mult atracţia către prieteni săi, stradă şi
oraşul, satul natal. Iar maturizîndu-se, acumulînd cunoştinţe şi practică , el începe a conştientiza
principalul adevăr - apartenenţa sa către Patria-mamă şi responsabilitatea sa de destinul acesteia.

În latineşte, pater înseamnă tată, părinte, iar pluralul semnează strămoşii, înaintaşii. De
aici derivă celelalte înţelesuri prin care noţiunea de patrie înglobează o multitudine de elemente ce
definesc locul şi rostul omului pe pămînt.
Întrucît definiţiile şi înţelesurile noţiunilor de patrie şi patriotism sînt diverse, vom încerca o
prezentare a componentelor acestora, cu referiri succinte la dimensiunile lor cognitive, afective şi
morale.
Patria trebuie înţeleasă ca mediu geografic, politic, social şi cultural în care s-au născut, au trăit
şi au muncit generaţii după generaţii, în care omul trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea. Recunoaşterea
acestui mediu, în toate determinaţiile sale, ca ceva distinct şi specific, constituie suportul obiectiv al
patriotismului. Condiţionat distingem noţiunile de Patrie şi baştină. Noţiunea de Patrie subînţelege
ţara, unde omul creşte, trăieşte, care îi este scumpă şi unică, iar baştina este locul naşterii şi devenirii
ca personalitate a omului. Patria reprezintă deci o componentă de bază a existenţei umane care s-a
cristalizat şi îmbogăţit continuu de-a lungul vremurilor, prin lupta şi sacrificiile membrilor săi.
Patria, ea însăşi, nu este o proprietate, pentru că nu poate fi consumată sau transformată în
altceva. Aici intervine sentimentul de sacralitate faţă de un bun care este de nepreţuit, de neschimbat şi
mai ales de nepierdut.
Strămoşii nu săreau să pună mîna pe armă şi să înfrunte duşmanul numai pentru că ar fi pierdut
adăpostul şi cîte mai aveau pe lîngă casă. Ei ştiau că totul poate să dispară- de aceea nu stăteau prea
mult în cumpănă cînd dădeau foc la case, otrăveau fîntînile şi mînau turmele spre locuri necunoscute
spre a nu da duşmanului temei de aşezare- , dar locul lăsat de înaintaşii lor şi unde urmau să crească
pruncii nu avea cum să fie pierdut. După cum spunea Mihai KOGÎLNICEANU, “ Omul, înainte de
neam şi-a iubit familia, înainte de lume şi-a iubit neamul şi partea sa de pămînt, fie mare, fie mică, în
care părinţii săi au trăit şi i-a îngropat, în care el s-a născut, în care a petrecut dulcii ani ai copilăriei...”.
“Patria –zise Paul BOURDE – este legătura care ne uneşte cu oamenii de aceeaşi rasă cu noi, cu
cei din trecut, cu cei din viitor ca şi cu cei din prezent. Ea e simbolul binefacerilor pe care le primim, e
un cîmp pe care îl semănăm şi îl secerăm întotdeauna: secerăm semănăturile strămoşilor şi semănăm
pentru urmaşii noştri”.
Este important să menţionăm că omul poate trăi o viaţă şi “a nu-şi găsi Patria”, a nu
deveni patriotul ei. Dragostea de Patrie poate fi comparată doar cu dragostea de părinţi - mamă şi tată.
Pierderea Patriei înseamnă pierderea de către om a demnităţii personale şi a fericirii. Exemplu evident
sînt persoanele care au emigrat, în marea lor parte aceştea nu şi-au căpătat o Patrie nouă şi toată viaţa
duc dorul de baştina pe care au părăsit-o. Omul ori este patriot al Ţării sale şi atunci el concreşte cu ea
ca şi copacul cu rădăcinile sale în pămînt, ori devine doar o frunză mînată pretutindeni de vînturi.
Statornicit în conştiinţa oamenilor din cele mai vechi timpuri, patriotismul s-a modelat
treptat prin experienţa social-istorică care s-a acumulat de-a lungul istoriei. Prin aspectul său moral
patriotismul impune slujirea intereselor Patriei mergînd pînă la supremul sacrificiul în caz de nevoie.
Marile bătălii în care s-a hotărît destinul Patriei au evidenţiat profundul patriotismul maselor populare
şi al personalităţilor de seamă, concretizat prin lupta lor pentru determinarea socială şi naţională a
poporului, pentru independenţa şi suveranitatea Patriei.

Patriotismul are drept “rădăcină” un ansamblu de trăsături comune, manifestate prin

limbă, datini, ritualuri, tradiţii, comportament, religie, cultură şi civilizaţie. Toate acestea alcătuiesc
specificul naţional, elementul ce individualizează fundamental un popor.
Componentă a conştiinţei sociale, patriotismul reprezintă un ansamblu structurat de idei şi trăiri
prin care omul îşi exprimă apartenenţa la Patria din care face parte, Patria cu un trecut glorios şi un
prezent care presupune implicarea nemijlocită a subiectului în procesul devenirii ei.
Patriotismul, prin definiţie, reprezintă un complex de trăiri, sentimente, fapte şi atitudini prin
care se manifestă iubirea de Patrie.
Patriotismul presupune conştiinţa apartenenţei la poporul său, la mediul naţional, social şi
cultural, identificarea cu interesele Patriei, apărarea suveranităţii şi independenţei, simţul răspunderii
faţă de valorile fundamentale ale existenţei sociale şi spirituale ale naţiunii.

În acelaşi timp, patriotismul include ataşamentul faţă de pămîntul natal, aprecierea şi respectarea
tradiţiilor istorice progresiste, a limbii şi culturii, lupta şi spiritul de sacrificiu pentru libertatea patriei,
încrederea în prosperitatea ei.

Din perspectivă psihologică patriotismul este considerat o trăsătură a personalităţii fiecărui om.
Ea se cristalizează de la cea mai fragedă vîrstă şi se îmbogăţeşte cu noi dimensiuni pe tot parcursul
existenţei umane ca urmare a dinamicii relaţionale dintre individ şi Patria sa.
 Din perspectiva trecutului patriotismul presupune recunoaşterea originii istorice a poporului şi
limbii, respectarea şi preţuirea sacrificiului înaintaşilor pentru apărarea Patriei, admirarea şi cinstirea
tezaurului cultural şi spiritual al poporului.

Este evident că toate aceste componente ale patriotismului, despre care am vorbit foarte succint,
sînt de neseparat. Ele se continuă şi se întrepătrund şi fac ca iubirea de patrie să devină o lege
omenească.

Adevăratul patriotism nu poate fi confundat cu naţionalismul şi şovenismul. A-şi iubi Patria nu

înseamnă a urî totul ce nu-i aparţine ei. În acest context e actuală prevenirea filosofului şi umanistului
ceh Ian COLAR care spunea: ” Feriţi-vă de patriotismul făţarnic fiindcă el deseori este doar un pretext
pentru cele mai negre fapte, în toţi, în afară de băştinaşi vede doar duşmani, des serveşte doar
justificare falsă pentru lezarea drepturilor de om, abuz de putere îndreptat spre vecinii mai slabi s-au
băştinaşii de altă naţionalitate.”

3. Educaţia patriotică
Temeiul educaţiei patriotice stă în formarea unor trăsături morale, de gîndire, înţelegere,
comportament şi manifestare capabile să asigure un răspuns favorabil la cerinţele pe care le impune
patriotismul.

Este important să subliniem că dragostea de Patrie poate să se manifesteze în diferite forme. Aşa,
patriotismul profesorului este altul decît al unui fermier, pictor s-au militar. Avînd o Patrie comună,
toţi ei o iubesc pe ea, dar fiecare în felul său.

La militari patriotismul, de o probă înaltă este în primul rînd manifestarea credinţei şi

devotamentului faţă de Patrie, gătinţa de a-şi sacrifica viaţa în numele ei. Patriotismul militarilor se
pronunţă în îndeplinirea exemplară a datoriei constituţionale faţă de Patria şi poporul său. Satisfacerea
serviciului militar demonstrează adevărata faţă a omului, descoperă calităţile morale a personalităţii,
caracterizează poziţia civică a acestuia. Dacă dragostea de Patrie –este manifestarea patriotismului,
atunci apărarea Patriei - este o datorie sfîntă a patriotului. E greu să-l crezi pe cel ce se jură că-şi
iubeşte Patria, dar paralel ocoleşte insistent posibilitatea de a-şi îndeplini datoria constituţională de
apărător al acesteia.

Una din pricinile apariţiei acestor indivizi e desigur infiltrarea în viaţa obştească a unor idealuri
străine aspectului nostru etno-istoric cum sînt regresia comportamentală, anomia socială, lipsa
identificării cu teritoriul naţional, atîrnarea utilitară faţă de stat şi structurile statale.
 Cel mai tînăr preşedinte american al anilor 60, J.F.KENNEDY, îşi inaugura mandatul cu o
formulare rămasă celebră: “ Nu vă gîndiţi niciodată la ce vă datorează Patria, gîndiţi-vă la ce-i datoraţi
fiecare dintre voi”.

Au fost şi sînt armate (în unele ţări ale Asiei centrale şi Răsăritul apropiat) care se completează
din mercenari străini sau persoane declasate, în aşa unităţi problema principală a fost şi este lipsa de
patriotism, pentru astfel de soldaţi însuşi noţiunea de Patrie nu există. Spiritul moral al acestor
“luptători” este atît de jos încît, în caz de pericol de viaţă aceştea deseori părăsesc cîmpul de luptă s-
au se predau în grup de partea părţii învingătoare. Ce Patrie pot ei apăra? Ei au un scop – banii pentru
unii, sau în alte cazuri fanatismul religios. Istoria demonstrează că baza şi izvorul moral al eroismului
militar îl constituie patriotismul, dragostea de ţară şi credinţa în datoria militară. În toate timpurile şi
epocile eroismul şi sacrificiul militarilor a fost apreciat foarte înalt de popor, iar eroii-patrioţi nu sînt
uitaţi şi pînă-n prezent.

Pentru a-şi apăra onoarea , teritoriul şi suveranitatea , orice popor va trebui să-şi organizeze
forţele sale din timp de pace, pentru a putea în momentul primejdiei să susţină lupta fără a tulbura
organizarea interioară a ţării. Îi va trebuie o armată permanentă, care va fi menită de a-i proteja propria
sa existenţă, de ai apăra interesele sale vitale. Mii de ani, de cînd există instituţia militară, oastea este
alcătuită din masele largi ale populaţiei. Soldatul moldovean în contextul epocii în care a vieţuit şi
activat, a posedat valori care au rămas neschimbate pînă-n prezent - ataşamentul faţă de pămînt ca
patrimoniu al familiei sale, dragostea faţă de familie şi rudele sale.

Armata Naţională în care astăzi îşi satisface serviciul militar cetăţenii Republicii Moldova la
etapa actuală este în primul rînd o şcoală a bărbăţiei şi educaţiei patriotice.

În scopul educaţiei patriotice a militarilor în Armata Naţională se desfăşoară un şir de activităţi

ce ţin de: familiarizarea militarilor cu realizările compatrioţilor în domeniile culturii mondiale, a
ştiinţei şi artei, cultivarea dragostei faţă de limbă, tradiţiile şi cultura poporului moldovenesc cît şi a
respectului faţă de cultura şi tradiţiile minoriţăţilor naţionale, cunoaşterea particularităţilor geografice,
sociale, demografice, politice şi geopolitice a Republicii Moldova, studierea istoriei Moldovei, a
filelor glorioase din istoria militară a ţării, a faptelor de eroism şi de sacrificiu a poporului în luptele
pentru libertate şi suveranitate, biografiilor şi faptelor demne a domnitorilor de vază şi conducătorilor
de oşti, studierea istoriei formării Armatei Naţionale şi a istoriei formării marilor unităţi şi unităţi
militare din care face parte militarul, explicarea sensului şi conţinutului simbolurilor de stat ale
Republicii Moldova – a stemei, drapelului şi imnului de stat. Toate acestea au drept scop formarea
unui militar -luptător - patriot.
 Dragostea faţă de Patria noastră – Republica Moldova, militarii o conştientizează şi mai serios
odată cu primirea Jurămîntului militar şi o demonstrează zi la zi la aplicaţii, trageri, la locurile de
instrucţie, la volanul maşinilor blindate, în serviciul de gardă şi intern, la deminări şi nu în rare cazuri
în situaţii de luptă şi situaţii excepţionale.

Trec anii. O generaţie de militari o schimbă pe alta. Se schimbă şi se perfecţionează armele şi

tehnica militară, dar demnitatea de militar, cinstea şi sentimentul de patriotism, dragoste şi devotament
Patriei noastre - Republicii Moldova , gătinţa de a o apăra chiar şi cu preţul propriei vieţi va rămîne
neclintită şi sacră.
 BIBLIOGRAFIE

1. V. M. Azarov: “ Educaţia patriotică a militarilor: problemele şi

soluţii.”,“Gîndirea militară” Nr.1 , Moscova, 2003. V. F. Culacov: “ În
serviciul Patriei”, Ministerul Apărării RF, Moscova, 1999.