Bazale transplantologiei

Istoria:

• Christian Arab Saints

Cosmos şi Damian în
anii 300 DH.
 Istoria:
• Emerich Ullmann la Vienna în 1902
–primul transplant de rinichi între câni
• În 1906 Mathieu Jaboulay, a conectat
vasele renale a unei oi şi a unui câne cu
vasele brahiale a doi pacienţi.
 Istoria:
• Alexis Carrel, - un
elev de a lui Mathieu
Jaboulay
– 1914г. «Problema
transplantării este 1873-1944
rezolvată datorită
suturii vasculare».

Sutura Carrel
 Istoria:
• Iu.Iu.Voronoi, savant
ucrainean – transplantări
de rinichi de la donator mort
(fără succes)
• Joseph Murray în
Spitalul Brigham din
Boston în 1954 –
primul transplant de rinichi cu
succes la un donator viu
gemen univitilig cu recipientul
 Istoria:

• Gertrude Ellion şi • Calne profesorul

Georrge Hitchings englez
– Anticancerogen 6- – Azotiaprim
mercaptopurin
 Transplantologia - este
ştiinţa ce studiază premizele
teoretice şi posibilităţile
practice de înlocuirea a
diferitor organe sau ţesuturi cu
alte organe sau ţesuturi
prelevate de la alt individ sau
altă regiune a aceluiaş
organism.
Termeni generali utilizaţi în transplantare de
ţesuturi şi organe:
• Donator este considerat individul sau
locul de la care se prelevează organul sau
ţesuturile;
• Recipient este considerat individul, sau
locul unde se implantează organul sau
ţesuturile donate;
• Transplantaţia reprezintă nemijlocit
operaţia de înlocuire a organului sau
ţesuturilor cu structurile respective;
Termeni generali utilizaţi în transplantare de
ţesuturi şi organe:
• Alotransplantare – transplantarea organului
sau ţesutului de la alt organism şi când
donatorul şi recipientul sunt din aceiaşi specie
(de la om la om)
• Transplantare singenă – atunci când donatorul
şi recipientul sunt gemeni univetiligi
• Transplantare autogenă – atunci când
donatorul şi recipientul este una şi aceiaşi
persoană
• Transplantare xenogenă – donatorul şi
recipientul sunt din diferite specii (de la animal la
om)
 Termeni generali utilizaţi în transplantare de
ţesuturi şi organe:
• Transplantare ortotopică: când organul transplantat se
amplasează în acelaş loc, unde el în normă este localizat
• Transplantare heterotopică: când organul transplantat se
amplasează în locul, unde el în normă nu este localizat
• Protezarea organelor şi a ţesuturilor – utilizarea
materialelor sintetice şi a altor substanţe neorganice cu scop
de plastie a ţesuturilor şi a organelor
• Replantarea – atunci când ţesuturile sau organul
dezmembrat este plasat la locul său
• Transplantare pe peduncul vascular – prevede conexiunea
lamboului vascular preparat cu loja iniţială, până la
momentul când porţiunea implantată în alt loc nu se
străpunge cu vase nou create
• Transplantare liberă – atunci când lamboul preparat î-şi
pierde conexiunea cu aria donatoare. (transplantarea pielei...)
 Reacţia incompatibilităţii
tisulare - Reacţia de rejet
• compatibilitate deplină - în cazul
autotransplantaţiei sau transplantaţiei
singene;
• în alo- şi xenotransplantare - reacţia de
imunitet transplantaţional – reacţia de rejet
transplantaţional.
Reacţia de rejet
transplantaţional
Peter Brain
Medawar (1915-
1987)
rejetul de trans-
plant se datoreşte
răspunsului imun
şi nu a reacţiilor de
răspuns inflamator
nespecific
 Tipurile de antigeni ai
compatibilităţii tisulare

• antigenii sistemului ABO;

• antigenii leucocitari umani (HLA);
• antigeni minori ai histocompatibili-
tăţii.
 Sistemul ABO
• Compatibilitate idiala dupa sistemul ABO

• În transplantologie este admisibilă legea lui

Ottenberg.
 Antigenii leucocitari umani
(HLA)
• Funcţia • Reacţia de rejet
fisiologică a lor - – pentru prima dată
identifica peptidele demonstrat în 1958 de
antigenice derivate imunologul francez Jean
din patogenii străini Dausset.
în aşa fel ca să fie
recunoscuţi de T
limfocite.
 Generalităţi ale antigenilor
HLA
• Antigenii HLA sunt cele mai frecvente
cauze ale regetului de transplant;
• Funcţia fiziologică a lor este de
recunoaştere antigenică;
• Antigenii HLA sunt înalt polimorfici
(consecutivitatea aminoacizilor diferă);
• Prezenţa anticorpilor Anti-HLA poate
cauza rejetul hiperacut de transplant.
Tipurile de rejet de transplant
(alotransplant)
• rejet hiperacut - imediat după
transplantare ca rezultat al
incompatibilităţii după sistemul ABO sau
ca rezultat al prezenţii anticorpilor
cititoxice contra antigenelor HLA
Tipurile de rejet de transplant
(alotransplant)
• rejet acut - apare în
primele 6 luni după
transplantare
condiţionat de
răspunsul imun T-
limfocitar dependent

Infiltraţie de celule mononucleare

Tipurile de rejet de transplant
(alotransplant)

• rejet cronic -
peste 6 luni după
transplantare. Factori
neimuni contribuie la
patogeneză.

Proliferare miointimală al arterelor

transplantului
 Factori ce pot contribui la
rejet cronic în context cu
rejetul alograftului renal:
• epizoade de rejet acut în anticidente;
• compatibilitate slabă HLA;
• perioadă de ischemie (perioadă rece)
îndelungată;
• infecţie citomegalovirală;
• cantitate mărită de lipide a sângelui;
• imunosupresie inadecuată.
 Profilaxia rejetului

• Măsuri luate
înaintea efectuării
transplantării
• Măsuri luate după
– evaluarea
compatibilităţii în efectuarea
sistemul ABO transplantării
– evaluarea – Imunosupresia
compatibilităţii în
sistemul HLA
– evaluarea anticorpilor
preformaţi testul
„cross-match”
 Tratamentul rejetului
• Tratamentul
rejetului acut
– Solu-Medrolul pulsterapie
(1g timp de 3 zile)
• Tratamentul – Anticorpi monoclonali sau
rejetului hiperacut cu ser antilimfocitar

– Ineficient • Tratamentul rejetului

– Retransplantarea cronic
– Deficil
– Schimbul tratamentului de la
ciclosporină la tacrolimus sau
sirolimus
– Retransplantare
 După modul de acţiune
imunosupresorii pot fi divizaţi în:
• blocatorii calcineurinici (fosfotazei)
(cyclosporina, tacrolimus);
• preparatele antiproliferative (azathioprine,
Mycophenolate motefil (MMF));
• steroidele – efect major antinflamator;
• terapie cu anticorpi monoclonali contra
limfocitelor -ALG şi ALS direct împotriva CD3 de
pe limfocitele T (OKT3), sau utilizarea
anticorpurilor monoclonali direct contra
receptorilor IL2 (CD25).
 Efectele secundare şi complicaţiile
tratamentului imunosupresor:
Agentul Efectul secundar
Corticosteroidele Hypertensiune, dislipidemie, diabet, osteoporoză,
necroze avasculare, efecte Cushinoide
Azathioprin Leucopenie, thrombocitopenie, hepatotoxicitate,
dispepsii gastrointestinale
Cyclosporina Nefrotoxicitate, hipertensiune, dislipidemie, hirsutism,
hiperplazie gingivală (des.)
Tacrolimus Nefrotoxicitate, hipertensiune, dislipidemie,
neurotoxicitate, diabetă
MMF Leucopenie, thrombocitopenie, dispepsii
gastrointestinale
Sirolimus Thrombocitopenie, dislipidemie
Anti-limfocit globulin Leucopenie, thrombocitopenie
OKT3 Sindromul de eliberare de citokine, edem pulmonar,
leucopenie
Anti-CD25 Nu sunt descrise
Hiperplazie gingivală
 Efectele secundare şi complicaţiile
tratamentului imunosupresor:
Agentul Efectul secundar
Corticosteroidele Hypertensiune, dislipidemie, diabet, osteoporoză,
necroze avasculare, efecte Cushinoide
Azathioprin Leucopenie, thrombocitopenie, hepatotoxicitate,
dispepsii gastrointestinale
Cyclosporina Nefrotoxicitate, hipertensiune, dislipidemie, hirsutism,
hiperplazie gingivală (des.)
Tacrolimus Nefrotoxicitate, hipertensiune, dislipidemie,
neurotoxicitate, diabetă
MMF Leucopenie, thrombocitopenie, dispepsii
gastrointestinale
Sirolimus Thrombocitopenie, dislipidemie
Anti-limfocit globulin Leucopenie, thrombocitopenie
OKT3 Sindromul de eliberare de citokine, edem pulmonar,
leucopenie
Anti-CD25 Nu sunt descrise
Carcinomul scuamos al pielii
 Donarea de organe
• Donatori în viaţă • rinichi, ficat,
pancres, intestin
sau plămân

• Donatori decedaţi
– cu activitate cardiacă • Cord, cornee
– fără activitate cardiacă
 Donarea de organe
• Direcţiile menţinute în colectarea de
organe pentru transplantare sunt:
– colectarea organului donator de la cadavrul
cu cord în funcţiune (rinichi, pancreas, ficat)
– creşterea numărului de donatori vii (rinichi)
– utilizarea unei porţiuni, lob de organ (ficat)
– utilizarea donatorilor pentru organe cu cord
viu marginali (funcţie vitală epuizantă)
 Donarea de organe
– creşterea numărului
de donatori vii (rinichi)
– utilizarea unei porţiuni,
lob de organ (ficat)
 Aprecierea morţii cerebrale:
• Lipsa reflexelor neurale craniene:
– reflexele pupilei;
– reflexul cornean;
– reflexul faringal (de vomă) şi traheal (de tusă);
– reflexul oculovestibular;
• Lipsa reflexelor motorie:
– lipsa reflexului motoric la excitaţie dureroasă.
• Lipsa respiraţiei spontane:
 Recoltarea organelor
• Ordinea de
prelevare:
– Cordul • Ischemie rece –
– Plămânul după introducerea gheţii în
– Ficatul organismul donatorului
– Rinichii
– Pancreasul

• Soluţii de prezervare • Ischemie caldă -

– UW – University of după ce grefa este scoasă din
Wisconsin, sau gheaţă şi adusă pe masa de
– Custodiol, operaţie
– Celsior
• temperaturi reci (1-4°C)
 Selectarea imunologicăa
donatorului şi recipientului
• mai comod şi mai simplu este
depistarea donatorului compatibil
pentru mai mulţi recipienţi, şi nu
invers;
• sunt create centre de transplantolo-
gie, unde sunt luaţi la evidenţă
potenţialii recipienţi în listele de
aşteptare.
 Problemele majore în
transplantare de organe:
• asigurarea activităţii vitale a organului
transplantat;
• prevenirea rejetului de transplantat;
• tehnica chirurgicală a transplantării;
• terapia intensivă postoperatorie;
• monitorizarea bolnavului pe parcursul vieţii
ulterioare şi terapia imunodepresivă.
 Transplantarea rinichilor:
• Metodele • Semnele rejetului de
transplantării: transplant de rinichi:
– apariţia limfocitokinilor
– transplantare în sânge;
heterotopică
– apariţia limfocitelor în
– transplantare urină.
ortotopică
• Indicaţiile către
transplantul renal:
– insuficienţă renală cu
uremie progresivă
 Transplantarea rinichilor:
– transplantare
heterotopică a
rinichiului
 Transplantarea ficatului:
• Indicaţiile: • Indicaţiile la conectarea
extracorporală temporară
– ciroza hepatică; al ficatului:
– tumori maligne ale – intoxicaţie supurativă
ficatului;
generală gravă;
– atrezii ale căilor biliare
principale a nou – intoxicaţie acută cu
născuţilor. dezintegrări masive ale
• Metodele transplantării: parenchimului hepatic.
– transplantare ortotopică;
– transplantare
heterotopică;
– conectare extracorporală
temporară
 Transplantarea ficatului:
а) Accesul
b) Transplantare a

singenă de la donator
b
viu
с) transplantare
ortotopică

c
 Transplantarea cordului:
• Hristian Bernard 03.12.1967 în Keiptown a
efectuat primul transplant de cord.
• Dj.Hardy (SUA) în 1964 primul transplant
de la maimuţă la om.
 Indicaţiile la transplant de
cord:
• Insuficienţă cardiacă cauzată de:
– cardiomiopatie progresivă;
– afectare totală a coronarienelor cu formare de
aneurizm de cord;
– vicii cardiace incoercibile.
 Transplantarea cordului:

Ао
VCS AD
AP

VPS AD
AD
AD AS AS
VPI
VS
AS
Pericardul
VCI
Diafragma

Locul pentru transplantarea cordului Conectarea cordului donator