CAPITOLUL 2 Particularitățile pregătirii ambuscadei în Podișul Tigheciului

O ambuscadă este o tehnică tactică în afacerile militare, a cărei esență este de a obține un avantaj

decisiv asupra inamicului datorită plasării în avans a formațiunilor sale pe cel mai probabil traseu

de înaintare în mai multe condiții Scopul ambuscadelor poate fi nu numai înfrângerea

inamicului, ci și dezorganizarea acestuia, capturarea prizonierilor, documente importante, arme

și / sau trofee.
O ambuscadă este o locație deghizată cu grijă a unei subunități (grup de recunoaștere) pe calea
mișcării probabile a inamicului pentru un atac surpriză de la distanță. Ambuscadele sunt
organizate pentru a captura prizonieri, documente, arme, echipamente, distruge personalul și
echipamentul inamicului și provoca panică în trupele sale.

Ambuscadele sunt aranjate atât la locațiile trupelor lor, pe rutele probabile de deplasare a
grupurilor de recunoaștere și a unităților inamice în avans, cât și pe cadavrele soldaților și
ofițerilor uciși, precum și în spatele liniilor inamice, în principal pe rute. ...

Locul pentru înființarea unei ambuscade, de regulă, este ales numai după un studiu preliminar al
terenului și al comportamentului inamicului.
Site-ul de ambuscadă ar trebui să faciliteze poziționarea ascunsă a cercetașilor, camuflarea
atentă, un atac convenabil și rapid asupra inamicului în întuneric și o retragere secretă la locul
trupelor lor.
Atacurile de ambuscadă pentru capturarea prizonierilor se desfășoară de obicei în surpriză și în
tăcere.
Ambuscadele, organizate pentru distrugerea forței de muncă și a echipamentelor, sunt efectuate
prin metoda loviturilor de foc cu utilizarea pe scară largă a grenadelor de mână și a armelor
antitanc.
Experiența Marelui Război Patriotic a arătat că ambuscadele au un succes deosebit noaptea sau
în condiții de vizibilitate slabă (ceață, zăpadă, ploaie).
Ambuscadele nocturne au un efect izbitor asupra inamicului, demoralizându-l.
Pregătirea pentru o ambuscadă noaptea
Ambuscadele pe timp de noapte necesită pregătirea și pregătirea deosebit de atentă a
personalului, acțiuni coordonate și decisive ale subunității (grupului de recunoaștere) în
ansamblu.
Subunitatea alocată pentru recunoaștere trebuie să includă cercetași dezvoltate fizic, cu nervi
puternici, auz fin, vedere înțeleasă și care sunt capabili să se miște rapid și silențios într-o
varietate de terenuri.
Procedura de instruire a cercetașilor pentru operațiuni de ambuscadă pe timp de noapte în fiecare
caz individual depinde de misiune, natura acțiunilor inamicului, terenul și timpul.
La antrenarea cercetașilor, ar trebui acordată o atenție specială practicării unor probleme precum
mișcarea tăcută pe întuneric pe diferite terenuri și pe diferite motive, folosind obiecte locale și
mijloace improvizate pentru a camufla; acțiuni la iluminarea terenului inamicului, la întâlnirea
bruscă cu inamicul, la avansarea la locul ambuscadei și la întoarcere.
Dacă se organizează o ambuscadă cu scopul de a distruge personalul și echipamentele inamice,
cercetașii trebuie să fie capabili să tragă direct de la distanțe apropiate, să arunce cu precizie
grenade în întuneric, drumuri de mine, poduri etc.,

Studiu preliminar al terenului, alegerea căii de mișcare și determinarea locului de ambuscadă.

Studiul terenului, ca și în pregătirea pentru căutare, este efectuat înainte de întuneric de întreaga
compoziție a subunității (grupului de recunoaștere) alocată pentru recunoaștere. Practica a arătat
că acolo unde nu numai comandantul, ci și toți cercetașii au studiat terenul în detaliu, au observat
întotdeauna neobservat inamicul la locul ambuscadei.

Atunci când studiați terenul, este necesar să alegeți o poziție inițială pentru subunitate (grupul de
recunoaștere), o cale ascunsă de mișcare către zona de ambuscadă, să conturați repere care pot fi
clar distinse pe timp de noapte și să determinați azimuturile mișcării.
Calea de deplasare a cercetașilor către zona de ambuscadă ar trebui să fie cât mai scurtă posibil,
să treacă prin câmpiile joase și să aibă cât mai puține obstacole naturale și artificiale. Cel mai
bine este să ocoliți boschetele, tufișurile, așezările individuale, deoarece în aceste locuri, cel mai
probabil, puteți întâlni tot felul de obstacole, ambuscade inamice etc. După ce ați ales ruta,
comandantul subunității (grupul de recunoaștere) trebuie să determine căile de mișcare ale
cercetașilor către locul ambuscade.

Metodele de deplasare către locul ambuscadei depind de teren și de comportamentul inamicului.

Dacă terenul este deschis și inamicul este vigilent de serviciu (terenul este iluminat de rachete și
proiectoare), cercetașii ar trebui să se miște în principal prin târâre. Dacă terenul este accidentat,
cercetașii pot folosi toate metodele de mișcare existente (târându-se, mergând în poziție
verticală, ghemuit etc.).
Pentru a nu te ciocni de inamic și a nu te abate de la calea intenționată, trebuie să te oprești, să
asculți, să privești și să verifici direcția mișcării tale. Dacă cercetașii observă inamicul în timp ce
se deplasează la locul ambuscadei, trebuie să evite întâlnirea cu el. Când vă deplasați, este
necesar să evitați aglomerarea, să vă deplasați în grupuri mici la o distanță de comunicare vizuală
și să aveți santinele în fața dvs.

Locul pentru înființarea unei ambuscade este specificat de comandantul subunității (grupul de
recunoaștere) atunci când cercetașii intră în zona operațiunilor. Atunci când alegeți un loc de
ambuscadă, se acordă o atenție specială asigurării faptului că cercetașii se pot poziționa în secret
și se pot deghiza, precum și prezenței unei abordări sigure și a unor ieșiri convenabile pentru un
atac rapid asupra inamicului.

Formarea de luptă a unei subunități (grup de recunoaștere) într-o ambuscadă este construită în
funcție de natura sarcinii rezolvate. De obicei, constă dintr-un subgrup de atac (captură), un
subgrup de foc (subgrup de sprijin) și observatori.
Observatorii trebuie să-l avertizeze prompt pe comandantul grupului cu privire la apariția
inamicului și la apropierea acestuia de locul ambuscadei.
Siturile de observare trebuie alese în așa fel încât să aibă o vedere panoramică bună, astfel încât
să fie posibilă transmiterea unui semnal comandantului subunității (grupului de recunoaștere)
despre apariția și apropierea inamicului printr-un sistem convențional. semn.

Ambuscadă și retragere
Comandantul de pluton grupa trebuie
detectează în timp util apropierea inamicului de locul ambuscadei;
- stabiliți când a început atacul;
- trimite un semnal de atac;
- controlează acțiunile cercetașilor în timpul unui atac;
- dați un semnal de refuz;
- fiți gata să luați o nouă decizie cauzată de situație.

Un atac de ambuscadă ar trebui să fie brusc, decisiv și rapid. Fiecare participant la ambuscadă
trebuie să știe clar ce trebuie să facă atunci când atacă.
O lovitură bruscă noaptea îl uimește pe inamic, nu-i dă ocazia să-și dea seama ce se întâmplă, să
evalueze rapid situația și să ia rapid o decizie.
Dacă ambuscada este organizată cu scopul de a distruge forța de muncă și echipamentul
inamicului și atacul este efectuat prin metoda atacului de foc, este necesar să se deschidă focul de
la distanțe cât mai apropiate, dacă este posibil, la distanță de gol. În aceste cazuri, o ambuscadă
are de obicei succes, iar dacă grupul inamic este nesemnificativ, puțini reușesc să scape.
Dacă se organizează o ambuscadă cu scopul capturării deținuților, acțiunile din aceasta, de
regulă, ar trebui să fie tăcute. Lăsând inamicul la distanță, cercetașii îl atacă din diferite părți,
capturează prizonierii și distrug restul cu o baionetă sau cuțite.
În primul rând, subgrupul atacant pleacă, urmat de subgrupul de sprijin.
Este necesar să luați toate măsurile pentru a evita întâlnirea cu inamicul atunci când vă retrageți.
Când un inamic este detectat pe calea mișcării grupului, este necesar să-l ocolească, să schimbe
direcția de mișcare și, folosind întunericul nopții, să scape de el. Dacă inamicul organizează
urmărirea, cercetașii acționează conform instrucțiunilor comandantului lor, ținând cont de
situația actuală.

Ambuscada se execută la ordin sau din proprie iniţiativă, cînd plutonul de

infanterie acţionează independent sau izolat, ziua şi noaptea, în condiţii grele de stare a
vremii, în teren greu accesibil, în locuri favorabile executării atacului prin surprindere, de
la distanţă mică.
Ambuscada constă în atacul surpriză dintr-o poziţie mascată împotriva unui obiectiv
(ţintă) static temporar sau în deplasare; sistemul de foc se organizează combinat cu baraje,
obstacole şi distrugeri.
În vederea executării ambuscadei, se alege un loc favorabil pentru dispunerea mascată a
subunităţii, de regulă în acoperiri, pe drumuri şi cărări, în apropierea surselor de apă, podurilor,
la curbele drumurilor, în punctele obligate de trecere şi în alte locuri favorabile.

Locul ales trebuie să asigure condiţii bune de observare a inamicului de la distanţă şi de

întrebuinţare cu maximă eficacitate a mijloacelor de foc.

Succesul ambuscadei depinde de modul de pregătire a acţiunii, dispunerea mascată a

subunităţii, realizarea surprinderii, hotărîrea, iniţiativa şi rapiditatea în acţiune a întregului
persona1 care participă la executarea ei.

In raport de scopul următor, valoarea şi natura obiectivului ce urmează a fi capturat sau

nimicit, ambuscada se execută prin foc sau fără foc.
 2.2 Dispozitivul de luptă al plutonului de infanterie la executarea ambuscadei;
La executarea ambuscadei plutonul de infanterie poate avea următoarele dispozitive
Dispozitivul de luptă al plutonului, constituit în funcţie de natura şi valoarea
probabilă a inamicului, de proprietăţile terenului şi misiunea primită, cuprinde, de regulă,
elemente de asalt (blocare, atac), de sprijin, de observare şi siguranţă.
În toate situaţiile dispozitivul de luptă trebuie să permită întrebuinţarea mijloacelor de
foc ale plutonului pentru lovirea simultană a inamicului, să asigure condiţii pentru executarea
manevrei şi concentrarea focului în scopul intensificării atacului pînă la nimicirea completă a
acestuia.
Uneori, cînd inamicul este inferior şi foloseşte armament cu caracteristici necunoscute,
ambuscada se execută fără foc şi prin surprindere; plutonul se dispune într-un loc mascat, iar în
momentul intrării inamicului în locul ambuscadei execută un salt hotărît şi prin lupta corp la corp
nimiceşte personalul, ia prizonieri, capturează modele de armament, se regrupează şi se
înapoiază în locul ordonat.
Pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, militarii plutonului
acţionează pe jos, TAB sau MLI/BMD, iar mijloacele de întărire se dispun cît mai aproape de
căile de deplasare probabile ale inamicului, de regulă, pe o singură parte a comunicaţiei, pentru a
evita lovirea personalului şi tehnicii militare proprii cu focul armamentului instalat pe acesta.
Inamicul se nimiceşte din momentul intrării forţelor principale în ambuscadă.
Elementele destinate pentru blocare angajează capul şi coada coloanei inamicului prin
foc, interzicînd ieşirea acestuia din ambuscadă, concomitent cu deschiderea simultană a focului
de către toate echipele şi cu toate categoriile de armament; cînd s-au creat condiţii avantajoase,
sub acoperirea focului grupei (echipei) de sprijin, celelalte elemente execută un atac rapid pentru
nimicirea completă a inamicului, apoi se regrupează şi se deplasează în raionul stabilit.
După îndeplinirea misiunii, în raport cu situaţia de luptă, plutonul părăseşte locul
ambuscadei, în ascuns, pe itinerarul recunoscut din timp, urmînd să îndeplinească alte misiuni.
 Ambuscada se clasifică în funcţie de: timp (în grabă, din timp); loc (punctuală, de
suprafaţă); dispozitiv (liniar, în formă de L, V, alte tipuri).
Ambuscada prin foc
Ambuscada prin foc se execută, de regulă, împotriva subunităţilor inamicului oare se
deplasează pe autovehicule, a celor care au o valoare mai mare decît subunitatea care execută
ambuscada şi atunci cînd inamicul pătruns în ambuscadă opune rezistenţă. Ea se execută prin
surprindere, printr-un foc concentrat şi eficace, urmărind avarierea tehnicii de luptă, producerea
de pierderi şi panică în rîndul inamicului, crearea condiţiilor pentru capturarea de militari,
documente şi tehnică de luptă.

Cînd terenul nu permite dispunerea mascată a subunităţii în apropierea itinerarului pe

care se deplasează inamicul, ambuscada se execută îndeosebi de către subunităţile de
transportoare blindate, printr-un atac dat prin surprindere, în flancul şi spatele inamicului care se
deplasează. In această situaţie, subunitatea se dispune lateral faţă de direcţia de deplasare a
inamicului, instalează din vreme observatori,
Ambuscada în grabă
Ambuscada în grabă se organizează atunci cînd plutonul are contact vizual cu forţele
inamicului şi este exclusă posibilitatea descoperirii de către acestea; comandantul, execută din
timp pregătirea ambuscadei, astfel încît echipele şi militarii să execute prompt comenzile sau
semnalele; de regulă, se prevede o variantă de acţiune de rezervă pentru cazul în care inamicul
detectează ambuscada înainte de amplasarea dispozitivului şi deschiderea focului. baraje şi
obstacole şi, la momentul oportun, atacă iniţial cu foc subunitatea inamicului, căutînd să
împiedice desfăşurarea acesteia pentru luptă, să-i producă pierderi şi să captureze militari,
documente şi tehnică de luptă.

Ambuscada pregătită din timp

e siguranţă
- comandantul grupei; 2-4 – echipa de atac şi captură; 5-9 – echipa
Fig.16. Grupă în ambuscadă:
Ambuscada fără foc
Ambuscada fără foc se execută asupra militarilor izolaţi sau ia grupurilor mici de
militari ai inamicului, prin surprindere şi de la mică distanţă, pentru a nu da posibilitatea acestora
să riposteze.
 In raport de situaţia tactică, depărtarea inamicului faţă de locul ales şi timpul la
dispoziţie, ambuscada poate fi pregătită din timp sau în timp scurt.

Ambuscada pregătită din timp este organizată şi condusă împotriva unui obiectiv
specificat şi cu o localizare cunoscută; pentru planificarea acţiunii comandantul plutonului
trebuie să cunoască valoarea şi modul de acţiune al inamicului, precum şi armamentul şi tehnica
de care acesta dispune.
Ambuscada punctuală
Ambuscada punctuală constă în dispunerea forţelor şi executarea atacului într-un
singur sector de nimicire (distrugere) a inamicului, tehnicii şi armamentului acestuia.
Ambuscada de suprafaţă
Ambuscada de suprafaţă presupune desfăşurarea atacului surpriză în două sau mai multe
sectoare de nimicire, succesiv, sau simultan.
Ambuscada liniară
Ambuscada liniară reprezintă atacul surpriză împotriva inamicului avînd elementele
dispuse de aceeaşi parte, paralel cu direcţia de înaintare a acestuia, încadrînd inamicul prin foc
din flancuri; acest tip de ambuscadă se adoptă, de regulă, în teren care diminuează posibilităţile
de manevră ale inamicului sau în teren deschis care asigură mijloace naturale de blocare a
acestuia, în sectorul (zona) de nimicire (distrugere).
Ambuscada în formă de “L (V)”
Ambuscada în formă de “L (V)” presupune dispunerea elementului de asalt în lungul
laturii mari a L-ului (unei laturi a V-ului), iar a elementului de sprijin pe latura mică într-un
unghi drept (pe cealaltă latură a V-ului); comandantul plutonului stabileşte limita de avansare a
elementului de asalt şi limite de încetare a focului pentru celelalte; acest tip de ambuscadă se
poate adopta pe o curbă pronunţată a unui drum, potecă sau rîu.
Cînd ambuscada se execută în scopul capturării de militari, documente şi tehnică de
luptă, subunitatea se fracţionează pe echipe astfel: echipa de atac şi captură, echipa (echipe) de
siguranţă şi echipa de observare. Uneori echipa de observare poate lipsi, observarea făcîndu-se
de către echipa de siguranţă sau de observatori.

Compunerea fiecărei echipe este diferită şi, în raport de situaţie, poate fi de la 2-3
cercetaşi pînă la o grupă. În raport de hotărîrea comandantului, subunităţile şi mijloacele de
întărire pot acţiona în cadrul echipelor sau independent.

Subunităţile de transportoare blindate (maşini de luptă) care execută ambuscade prin

foc, în principiu nu se fracţionează pe echipe. În raport de situaţie, comandantul subunităţii poate
destina din cadrul grupelor (echipajelor) 2-4 cercetaşi, care la ordin şi sub sprijinul mijloacelor
de foc de pe tehnica de luptă, să acţioneze pentru capturarea militarilor rămaşi în viaţă, a
documentelor, armamentului şi aparaturii inamicului.
Dispozitivul subunităţii în ambuscadă, depinde de: valoarea şi compunerea acesteia,
misiune, caracteristicile terenului şi valoarea inamicului. El poate fi: în formă de „U", semicerc
sau unghi, cu deschiderea în direcţia de unde vine inamicul, precum şi liniar - pe una sau ambele
părţi ale direcţiei de înaintare a inamicului. În stabilirea dispozitivului subunităţii care execută
ambuscada prin foc, trebuie să se aibă în vedere posibilitatea folosirii eficace a armamentului,
fără a periclita situaţia propriilor elemente.

Pe timp de noapte şi ziua - în condiţii de vizibilitate redusă - dispozitivul în ambuscadă

se realizează, de regulă, pe o singură parte a direcţiei de înaintare a inamicului.

Cînd subunitatea se fracţionează pe echipe (fig. 16.), dispunerea acesteia în raionul

ambuscadei se face, de regulă, astfel:

- echipa de atac şi captură - lateral faţă de direcţia de apropiere a inamicului, la

extremităţile dispozitivului si cît mai aproape de itinerarul de deplasare a acestuia pentru a-l
ataca prin surprindere, a-l captura sau nimici. Dacă subunitatea care execută ambuscada este pe
transportoare blindate, echipa de atac şi captură se constituie din militari luaţi de la mai multe
grupe şi dispuşi mascat în afara transportoarelor, cît mai aproape de itinerarul de deplasare a
inamicului;

- echipa (echipele) de siguranţă - într-un loc care să-i favorizeze sprijinirea cu foc a
echipei de atac şi captură şi interzicerea ieşirii inamicului din ambuscadă; în cazul că subunitatea
dispune de transportoare blindate, siguranţa şi sprijinul se fac cu armamentul de pe acestea;

- echipa de observare - într-un loc bine mascat, care asigură observarea circulară a
terenului, în special a direcţiei de unde vine inamicul, pe o distanţă cît mai mare.

Pe timpul apropierii acestuia de raionul ambuscadei, ea trebuie să determine şi să

raporteze compunerea, distanţa la care se găseşte, viteza de deplasare şi momentul intrării
inamicului în locul ambuscadei.

Cînd ambuscada se pregăteşte din timp, echipele şi tehnica de luptă se dispun în lucrări
genistice bine mascate, iar cînd pregătirea ei se face în timp scurt se folosesc la maximum
avantajele naturale ale terenului şi acoperirilor.

În teren frămîntat şi acoperit, unde situaţia permite capturarea sau nimicirea unor
subunităţi de valoare mai mare, în afara focului şi barajelor, se iau şi alte măsuri care măresc
eficacitatea acţiunii: pregătirea copacilor pentru a fi doborîţi, dislocări de stînci, avalanşe,
inundaţii sau incendii, care, declanşate prin surprindere şi în puncte obligate de trecere produc
pierderi importante şi panică în rîndurile inamicului.
In raionul ambuscadei, subunitatea si militarii trebuie să folosească la maximum
avantajele oferite de teren, să se mascheze perfect, să observe continuu direcţia de deplasare a
inamicului, se raporteze sistematic distanţa la care se găseşte faţă de locul ambuscadei,
compunerea, dispozitivul şi viteza de deplasare a acestuia.

Semnalul pentru declanşarea acţiunii se dă, în toate situaţiile de către comandantul

subunităţii.

Cînd ambuscada se execută în scopul capturării de militari izolaţi sau a unor grupuri
mici, echipa de atac şi captură la semnalul stabilit iese din adăpostire şi atacă inamicul prin
surprindere; militarii inamicului care opun rezistenţă sau încearcă să iasă din ambuscadă, sînt
imobilizaţi sau nimiciţi prin foc.

În situaţia cînd inamicul intrat în ambuscadă rezistă cu îndîrjire, şi echipa de atac şi

captură este în primejdie, în ajutorul ei intervin echipele de siguranţă şi de observare, fără însă a
neglija observarea circulară a terenului şi siguranţa apropiată a subunităţii.

Ambuscada împotriva unui inamic care acţionează pe autovehicule se execută prin

concentrarea focului mijloacelor antitanc şi al mitralierelor asupra transportoarelor blindate
(automobilelor), iar cel al pistoalelor mitralieră - asupra personalului.

După ce inamicul a intrat în ambuscadă, focul se execută prin surprindere, concomitent

asupra întregii coloane, urmărindu-se în special avarierea primelor şi ultimelor autovehicule din
coloană, pentru a bloca comunicaţia în ambele sensuri şi a interzice ieşirea inamicului din locul
ambuscadei.

După neutralizarea prin foc a inamicului, comandantul subunităţii dă semnalul pentru

intrarea în acţiune a echipei de atac şi captură. Aceasta se apropie cu repeziciune de obiectiv,
capturează militarii inamici rămaşi în viaţă, documentele, armamentul şi tehnica de luptă
transportabile, după care părăseşte raionul ambuscadei. Echipele de observare şi de siguranţă
urmăresc cu atenţie acţiunile inamicului, fiind în măsură să deschidă focul - în situaţia cînd
echipa de atac şi captură este în pericol.

Militarii capturaţi sînt dezarmaţi, imobilizaţi şi escortaţi în raionul dinainte stabilit.

 Organizarea şi executarea ambuscadei pe timp de noapte, prezintă următoarele
particularităţi:

- întunericul oferă condiţii favorabile pentru executarea ambuscadei, în orice teren, prin
surprindere şi fără măsuri speciale de amenajare genistică şi de mascare;

- cînd se dispune de timp, alegerea şi ocuparea raionului ambuscadei, realizarea

dispozitivului şi organizarea sistemului de foc se fac, în principiu, pe timp de lumină;

- subunitatea se dispune, de regulă, pe o singură parte a comunicaţiei şi cît mai aproape

de aceasta;
- pentru executarea observării şi a focului se folosesc aparatele de vedere pe timp de
noapte, iar focul se deschide de la mică distanţă;

- pentru a uşura acţiunile echipei de atac şi captură, se folosesc mijloace de iluminare şi

uneori baraje şi obstacole, care să limiteze manevra şi acţiunile inamicului intrat în ambuscadă.

Pe timp de noapte, ambuscada este deosebit de eficace, atît pentru capturarea militarilor
izolaţi sau a grupurilor mici care se deplasează pe jos, cît şi pentru atacarea prin surprindere a
unor forţe superioare numericeşte şi producerea de pierderi.

In pădure, cele mai favorabile locuri pentru organizarea ambuscadei sînt: intrîndurile în
păduri, poienile, drumurile, potecile şi îndeosebi punctele obligate de trecere care asigură
dispunerea în ascuns a subunităţii şi executarea prin surprindere a atacului.

In localitate, raionul ambuscadei se alege, de regulă, la marginea ei, pe străzi şi la

intersecţia acestora, în pieţe şi parcuri, folosindu-se în special locurile înguste şi mascate. În
pieţe, parcuri şi intersecţii de străzi este indicat ca ambuscada să se execute îndeosebi de către
subunităţi înzestrate cu transportoare blindate (maşini de luptă).

Capturarea prizonierilor la executarea ambuscadei

Experienţa războaielor şi conflictelor din ultima perioadă arată, că există un număr mare
de procedee de a captura în prizonierat. Dar însă toate au aspecte comune. În primul rînd,
capturarea prizonierului e necesară de petrecut de cîţiva cercetaşi (minimum doi). În al doilea
rînd, toate acţiunile echipei de capturare e necesar de repetat pînă la automotizare completă. În
al treilea rînd, capturarea prizonierului, ca şi lichidarea santinelei, se efectuează pe neprins de
veste, după ce sa putut de apropia în ascuns de obiectiv la distanţa cuvenită. În al patrulea rînd,
capturarea este necesară de petrecut fără zgomot şi neobservat: pentru că prizonierul trebuie
interogat, şi dacă el prezintă valoare pentru comandament, de transportat la bază. Şi la capturarea
cu zgomot aceasta nu se va primi.

Există trei procedee principale de capturare a prizonierului fără zgomot.

Primul constă în aceia , ca pe ascuns de apropiat de inamic şu de năuci pe el cu un

obiect tare şi teşit peste cap. Dacă inamicul are cască de fier pe cap, obiectul e necesar de a înveli
cu o cîrpă, ca să eviţi zgomotul. Dacă casca este din cevlar, atunci nu este necesar de a înveli
obiectul.

Al doilea constă în aruncarea pe capul inamicului a foii de cort sau scurtei

Cercetarea formelor de relief la executarea ambuscadei

Terenul are o influenţă hotărîtoare asupra executării cu succes a acţiunilor de cercetare

şi de luptă. Formele de relief, natura solului şi detaliile de planimetrie pot oferi condiţii bune de
observare, mascare, manevră şi protecţie împotriva observării terestre (aeriene) şi a focului
inamicului. Pe timpul pregătirii şi executării acţiunilor, cercetaşii trebuie să studieze în detaliu
relieful şi natura solului, starea comunicaţiilor, existenţa şi natura obstacolelor, posibilităţile de
observare şi de mascare şi modul cum acestea favorizează sau îngreuiază acţiunile de luptă ale
trupelor proprii şi ale inamicului.

În raport de anotimp, prin căderea zăpezii şi ploilor abundente, revărsarea cursurilor de

apă, care pot provoca distrugerea digurilor (barajelor), a unor poduri, viaducte, porţiuni de
comunicaţii sau producerea de avalanşe şi alunecări, terenul poate suferi modificări care
îngreuiază deplasarea, manevra trupelor, desfăşurarea acţiunilor de cercetare şi de lupta.

Cercetarea formelor de relief şi a detaliilor de planimetrie se execută în orice situaţie şi

formă de luptă.

Cercetarea unei (trecători, defileu) se execută pe jos sau pe autovehicule - cînd

lărgimea ei permite deplasarea acestora. Comandantul subunităţii destină cercetaşi sau echipe de
cercetare care se deplasează pe firul văii şi pe versanţii adiacenţi sau pe creste, pentru a observa
în acelaşi timp terenul înconjurător şi a ţine legătura de vedere. Subunitatea se dispune iniţial pe
o înălţime apropiată de intrarea în vale (defileu) sau pe unul din versanţi, pentru a urmări
acţiunile cercetaşilor (echipelor) şi a fi în măsură să-i sprijine cu foc, după care se deplasează
înapoia acestora, la distanţa de vedere.

La cercetarea unei văi (trecători, defileu), trebuie să se stabilească:

- dacă este sau nu ocupată de inamic;

 - caracterul general al terenului, lărgimea văii, valoarea pantelor, natura vegetaţiei şi a
solului;

- existenţa punctelor obligate de trecere, locurile unde inamicul poate organiza

ambuscade şi produce avalanşe; posibilităţile de blocare a acestora de către inamic, prin
dărîmarea de stînci (copaci) şi de ocolire a lor de către trupele proprii;

- starea de practicabilitate a comunicaţiilor existente a podurilor (viaductelor) şi

posibilităţile de ocolire a lor;

- existenţa şi caracteristicile cursului de apă şi posibilităţile de inundare a văii în cazul

unei ploi abundente, topirii zăpezii sau distrugerii barajelor (digurilor) dacă acestea există.
Cercetarea unei înâlţimi se execută, de regulă, prin observare de la distanţă; pentru
cercetarea nemijlocită a acesteia se trimit militari (echipe de cercetare) cu misiunea de a stabili
(fig. 17.):

- dacă este sau nu ocupată de inamic; în cazul cînd este ocupată se vor stabili natura şi
valoarea forţelor care o apără, dispozitivul, lucrările genistice, barajele si obstacolele existente;

- caracterul terenului, existenţa şi natura acoperirilor căilor de acces spre înălţime şi

practicabilitatea lor;

- drumurile şi potecile care traversează înălţimea, precum şi cele ocolitoare;

- posibilităţile de deplasare pe pantele înălţimii şi in apropierea acesteia, precum si

raioanele inaccesibile.

În cazul cînd prin observarea de la distanţă nu se poate stabili dacă înălţimea este sau nu
ocupată de inamic, comandantul trimite cercetaşi pentru a se apropia de creastă şi a cerceta
terenul înconjurător. Autovehiculele se dispun într-un loc mascat sau se deplasează în urma
cercetaşilor, la o distanţă care să asigure observarea şi sprijinul cu foc.

Apropierea de înălţime şi ieşirea la creastă a cercetaşilor se execută mascat, iar locurile

pentru oprire se aleg astfel incît să le asigure cîmp de vedere şi de tragere pe o distanţă cît mai
mare. Cînd nu se constată prezenţa inamicului pe înălţime, cercetaşii dau semnalul pentru
continuarea acţiunii, iar comandantul deplasează subunitatea pînă în apropierea crestei, de unde
precizează modul de acţiune pînă la următorul punct de oprire.

Cînd subunitatea acţionează pe autovehicule, comandantul ia măsuri ca cercetarea

inamicului şi a terenului să se execute prin observare din mişcare şi din opriri scurte, trimiţînd la
nevoie cercetaşi pe jos.
 La alegerea itinerarelor pentru deplasarea autovehiculelor se va ţine seama de existenţa
drumurilor, acoperirilor, viroagelor, lucrărilor genistice şi obstacolelor, precum şi de
posibilităţile de trecere sau de ocolire a acestora.

În situaţia că înălţimea este ocupată de inamic şi nu poate fi ocolită, comandantul

subunităţii ia măsuri pentru dispunerea mascată a subunităţii şi tehnicii de luptă. El organizează
observarea acesteia de la distanţă, pentru a descoperi dispozitivul inamicului, sistemul de foc şi
baraje, iar după ce trupele proprii au trecut la nimicirea acestuia, continuă acţiunile de cercetare.

2.3 Organizarea ambuscadei;

La organizarea ambuscadei comandantului de pluton I se indică următoarele
a) reperele (numerotarea şi distanţele pînă la acestea);
b) natura, valoarea şi posibilităţile inamicului care acţionează în direcţia ambuscadei;
c) raionul (locul) unde se organizează ambuscada;
d) compunerea şi misiunile echipelor, locul în dispozitiv şi modul de acţiune;
e) lucrările genistice, barajele şi obstacolele ce se execută;
f) cînd trebuie să fie gata pentru acţiune;
g) raionul (locul) de regrupare după executarea ambuscadei;
h) ce misiuni urmează a îndeplini ulterior şi modul de menţinere a legăturii.
Pentru îndeplinirea misiunii comandantul de pluton trebuie să acorde atenţie
următoarelor probleme:
a) cunoaşterea situaţiei şi a intenţiei inamicului ce urmează a fi nimicit în
ambuscadă;
b) recunoaşterea amănunţită a locului unde va pregăti ambuscada şi a căilor ce duc
spre acesta;
c) organizarea minuţioasă a sistemului de baraje şi distrugeri;
d) constituirea dispozitivului de luptă, executarea mascării acestuia, precum şi
realizarea conducerii.
 Fig. 17. Cercetarea unei înălţimi

Locul pentru executarea ambuscadei trebuie corespundă următoarelor

caracteristic:
 să ofere condiţii pentru intrarea, dispunerea şi executarea manevrei şi ieşirea mascată a
echipelor;
 să asigure observarea la distanţe mari;
 să reducă posibilităţile inamicului de a se desfăşura pentru luptă;
 să asigure cîmp de vedere şi de tragere, executarea focului de flanc şi încrucişat
combinat cu baraje explozive şi neexplozive.
 Cercetarea unui drum (itinerar) se execută după ce în prealabil a fost
studiat pe hartă pentru a stabili porţiunile greu accesibile, punctele obligate de trecere,
posibilităţile de blocare şi de varientare a acestora.
 Cercetarea drumului se execută, de regulă, de pe autovehicule, din mişcare
şi din opriri scurte, prin deplasarea pe jos şi din elicopter. Pentru stabilirea
practicabilităţii drumului, a caracteristicilor lucrărilor de artă şi a posibilităţilor de
deplasare prin diferite raioane, uneori se folosesc cercetaşi de geniu. Modul de acţiune a
subunităţii şi ritmul executării cercetării depind de misiune. depărtarea faţă de inamic,
caracterul acţiunilor de luptă şi posibilităţile acesteia.
 La cercetarea unui drum (itinerar) se stabilesc:
 - starea de practicabilitate, în raport de anotimp şi condiţiile atmosferice;
 - porţiunile distruse sau favorabile pentru a fi blocate şi posibilităţile de
ocolire a acestora;
 - dacă detaliile din teren corespund cu cele reprezentate pe hartă;
 - existenţa podurilor, viaductelor şi a lucrărilor de consolidare; starea
acestora, lungimea, lăţimea, tonajul pe care-l suportă şi posibilităţile de ocolire in cazul
că au fost distruse;
  - natura şi lăţimea părţii carosabile, raza curbelor, înclinarea pantelor şi
accesibilitatea acestora pentru diferite categorii de armament şi tehnică de luptă; existenţa
drumurilor paralele şi accesibilitatea acestora;

 - principalele caracteristici ale detaliilor de planimetrie şi formelor de relief din

apropierea drumului şi modul cum acestea influenţează deplasarea şi mascarea trupelor;
 - numărul şi starea liniilor telefonice şi telegrafice permanente şi de
campanie;
 - existenţa materialelor de construcţie şi posibilitatea folosirii lor pentru
consolidarea porţiunilor distruse sau greu accesibile.
 Cercetarea unui pod (viaduct) se execută pentru a stabili dacă este păzit
(apărat) sau nu de inamic, caracteristicile lui si posibilităţile de trecere a diferitelor
categorii de trupe, precum şi căile ocolitoare, astfel:
 - în afara contactului cu inamicul, elementele de cercetare se deplasează
direct la pod, luîndu-şi măsuri de siguranţă pe timpul cercetării acestuia;
 - cînd întîlnirea cu inamicul este posibilâ în orice moment, precum şi pe
timpul acţiunilor în dispozitivul inamicului, cercetarea podului se execută mai întîi prin
observare de la distanţă. În raport de situaţie, inamic şi teren, comandantul subunităţii
trimite la pod cercetaşi sau echipe de cercetare, pentru a procura datele necesare.
Apropierea acestora se execută pe părţile laterale ale drumului, iar subunitatea se dispune
mascat şi execută observarea de pe loc, fiind în măsură să sprijine cu foc acţiunile
cercetaşilor (echipelor).
 La cercetarea unui pod (viaduct) se stabilesc:
 - dacă acesta este sau nu păzit (apărat) de către inamic;

 - starea şi caracteristicile podului: materialul din care este construit, lungimea

lăţimea, forţa de suport şi posibilităţile de distrugere a acestuia;
 - existenţa materialelor necesare pentru refacerea şi consolidarea podului, în cazul
că acesta a fost distrus;

 - posibilităţile de trecere pe pod a diferitelor categorii de tehnică;

 - natura rîului (obstacolului) şi a malurilor, existenţa vadurilor şi a drumurilor

ocolitoare. Cînd podul este păzit (apărat) de inamic, comandantul subunităţii ia măsuri, în primul
rînd, pentru a determina natura, valoarea şi dispozitivul subunităţii care îl apără şi a celor care
pot interveni în timp scurt în sprijinul acesteia.
  În acest scop, comandantul trimite cercetaşi pe părţile laterale ale
drumului, care se apropie cît mai mult de pod şi observă cu atenţie modul cum este
organizată paza şi siguranţa acestuia. Cînd acest lucru nu este posibil, cercetaşii se
apropie de pod pe căi ocolitoare - pe uscat sau prin apă.
 Cînd nu există posibilităţi pentru apropierea de pod, subunitatea execută
cercetarea prin observare de la distanţă şi stabileşte caracteristicile principale ale acestuia.
Concomitent, trimite elemente de cercetare pe alte direcţii, pentru a determina existenţa
drumurilor de apropiere spre cursul de apă şi locurile favorabile de trecere in vederea
continuării acţiunii peste obstacole.
 Pentru cucerirea unui pod, comandantul subunităţii organizează şi atacă
prin surprindere inamicul care execută paza acestuia, îl cucereşte şi asigură menţinerea
lui pînă la sosirea trupelor proprii. Distrugerea podului se face numai în situaţia cînd s-a
primit o astfel de misiune.
 Dacă este descoperit că podul este distrus, comandantul elementului de
cercetare întocmeşte raportul de cercetare al trecerii (fig. 18.).
 Cercetarea unei păduri se execută în scopul de a stabili dacă este sau nu
apărată (ocupată) de inamic, precum şi caracteristicile acesteia.
 Pe timpul acţiunii în pădure, se stabilesc:
 - desimea, grosimea, esenţa copacilor şi natura solului;
 - existenţa drumurilor, potecilor, defrişărilor, poienilor, raioanelor
mlăştinoase şi posibilităţile de deplasare a tehnicii de luptă prin pădure;
 - locul obstacolelor, barajelor şi incendiilor, precum si al raioanelor
infectate cu substanţe toxice de luptă sau radioactive şi posibilităţile de trecere (ocolire) a
acestora.
 Organizarea şi executarea acţiunilor de cercetare în pădure prezintă
următoarele particularităţi: .- posibilităţile de observare fiind limitate, se impune
mărirea numărului de patrule (echipe) şi a posturilor de observare, iar trimiterea lor se
face la o distanţă mai mică decît în condiţii obişnuite.
 - acţiunile de cercetare se execută, de regulă, pe jos, deplasarea
autovehiculelor fiind limitată în afara drumurilor;
 - pădurile favorizează pătrunderea în ascuns a elementelor de cercetare în
dispozitivul inamicului, executarea de ambuscade, incursiuni, chiar şi ziua; în acelaşi
timp îngreuiază orientarea, descoperirea de la distanţă a inamicului şi executarea unui foc
eficace;
  - pentru deplasarea elementelor de cercetare în interiorul pădurii şi
coordonarea acţiunilor acestora se stabilesc repere şi azimuturi, iar la nevoie - puncte şi
aliniamente de coordonare;
 - zgomotele produse în pădure se amplifică şi, ca urmare, se determină mai
greu sursele care le produc şi distanţele pînă la ele;
 - creşte pericolul izbucnirii incendiilor şi se menţine timp mai îndelungat
infectarea terenului şi a aerului; sporesc posibilităţile inamicului de a crea abatize, baraje
şi obstacole de tot felul;
 - intersecţiile de drumuri, culoarele şi poienile, de regulă, se ocolesc sau se
trec în viteză, întrucît pot fi supravegheate şi bătute cu foc de către inamic;
 - executarea acţiunilor pe direcţii, fără posibilităţi de vedere între
elementele de cercetare impune stabilirea unor semnale de recunoaştere între ele cît şi
între acestea şi trupele proprii.
 Înainte de a trece la cercetarea pădurii, se studiază terenul pe hartă şi se
stabileşte locurile de unde se va executa observarea, direcţiile de pătrundere şi de ieşire
din pădure. Observarea se execută de la distanţă, pe un front cît mai mare şi pe adîncimea
permisă de natura şi desimea copacilor.
 În situaţia cînd prin observare nu se poate stabili cu precizie prezenţa
inamicului în pădure, se trimit în faţă cercetaşi (echipe de cercetare) luînd toate măsurile
pentru ca, la nevoie, să poată fi sprijiniţi cu foc.
 Pe timpul cercetării pădurii, subunitatea care acţionează pe jos se
deplasează în coloană, pe marginea drumurilor, benzilor defrişate şi poienilor, avînd în
faţă cercetaşi sau echipe de cercetare. Opririle se fac mai des, executîndu-se continuu
observarea şi ascultarea; locurile favorabile organizării ambuscadelor de către inamic, se
cercetează cu atenţie şi se ocolesc.
 Subunitatea care acţionează pe autovehicule, se deplasează pe drumurile şi
defrişările existente, executînd cercetarea, de regulă, prin observare din mişcare. Opririle
se fac numai în locurile mai importante, care impun o cercetare amănunţită şi pentru a
evita acţiunile prin surprindere ale inamicului.
 Lucrările genistice executate de inamic, precum şi locurile unde au
staţionat trupele acestuia, vor fi cercetate cu atenţie pentru a descoperi existenţa indiciilor
asupra naturii şi activităţii desfăşurate şi a evita intrarea în locurile minate, infectate sau
în ambuscade.
  În pădure, cercetaşii execută observarea circulară, acordînd atenţie
deosebită coroanei copacilor, desişurilor şi straturilor de frunze; ei evită producerea
zgomotelor, fiind în măsură, în orice moment, să treacă la acţiuni de luptă.
 Porţiunile greu accesibile, raioanele infectate, cîmpurile de mine, abatizele
şi alte obstacole pregătite de catre inamic se cercetează cu atenţie, indicîndu-se căile de
ocolire a lor.
 Înainte de a ieşi din pădure, comandantul subunităţii execută personal
observarea terenului din faţă, stabileşte itinerarul de deplasare, modul de acţiune şi
punctul de oprire următor, după care ordonă continuarea cercetării.
 Cînd terenul din faţa este ocupat de inamic şi nu există posibilităţi de
pătrundere prin intervale sau pe la flancurile acestuia, comandantul subunităţii
organizează observarea de la marginea sau interiorul pădurii. Grupurile mici de militari
sau subunităţile inamicului care au pătruns în pădure se capturează prin ambuscade sau se
nimicesc prin foc.
 Cercetarea în terenuri cu culturi înalte se organizează şi execută, în
principiu, ca şi în pădure, cu deosebirea că mijloacele de transport, îndeosebi
transportoarele blindate, se pot deplasa fără greutate prin culturi, întrucît nu constituie
obstacole. Datorită zgomotului pe care autovehiculele îl produc la deplasarea prin culturi,
este indicat ca acţiunile cercetaşilor să se execute pe jos, pentru a se putea apropia în
ascuns de anumite obiective şi acţiona, la nevoie, prin surprindere.
 În astfel de terenuri, orientarea şi menţinerea direcţiilor de acţiune se
realizează mai greu, mai cu seamă cînd culturile se întind pe suprafeţe mari iar reperele
vizibile lipsesc.
 Măsurile de siguranţă se intensifică, deoarece acţiunile prin surprindere ale
inamicului sînt posibile la tot pasul. In acest scop, armamentul şi grenadele vor fi
permanent pregătite pentru ca la semnal să poată fi folosite cu maximă eficacitate.
Cercetaşii şi echipele care se trimit în faţă şi la flancuri acţionează, de regulă, la distanţe
mai mici decît în teren obişnuit, pentru a evita intrarea în ambuscadă şi a putea fi
sprijiniţi, la nevoie, cu foc.
 Pe timpul executării acţiunilor, opririle vor fi mult mai dese, combinîndu-
se permanent observarea circulară cu ascultarea.
 Cercetarea unei clădiri izolate se execută iniţial prin observarea ei de la
distanţă. Înainte de a pleca în misiune, cercetaşii pregătesc armamentul pentru tragere şi
încep să se apropie de clădire prin partea lipsită de uşi şi ferestre (fig. 19.).
  Pe timpul apropierii, se opresc din loc în loc şi ascultă cu atenţie, pentru a
descoperi prezenţa inamicului sau a altor persoane în interiorul clădirii.

Ceilalţi militari din cadrul subunităţii supraveghează cu atenţie acţiunea cercetaşilor şi

terenul din împrejurimi, fiind gata să-i sprijine cu foc.
În raport de situaţie, militarii pătrund în interior, fiind gata în orice moment să se
sprijine reciproc cu foc. Pătrunşi în interior, cercetează cu atenţie toate încăperile şi nivelele,
inclusiv podul şi subsolul, pentru a descoperi existenţa inamicului şi locurile minate. Uşile se
deschid prin izbire cu piciorul, sau de la distanţă cu prăjina şi se lasă deschise după trecere.

În cazul că prin observare şi ascultare inamicul nu poate fi descoperit, militarii vor

încerca metoda simulării, căutînd, prin comportare, să lase impresia că au descoperit existenţa
inamicului în clădire (de la 100-150 m de clădire execută o retragere rapidă şi se adăpostesc
provocînd pe inamic să deschidă focul).

Dacă inamicul nu se descoperă, la ajungerea lîngă clădire, militarii vor simula apariţia
capului în dreptul ferestrei sau a uşii, prin punerea bonetei sau a căciulii în baionetă şi ridicarea
acesteia in sus.

În situaţia că nu se descoperă prin folosirea acestor procedee se va trece la cercetarea

amănunţită a clădirii.

Cînd clădirea este ocupată de inamic şi condiţiile nu permit capturarea sau nimicirea
acestuia, comandantul grupei de cercetare raportează situaţia şi ia măsuri pentru ocolirea
acesteia.

Cercetarea unei localităţi se execută de la distanţă şi pe măsură ce subunitatea se

apropie de aceasta. Înainte de a intra în localitate, comandantul dispune subunitatea întru-n loc
mascat şi organizează observarea pentru a stabili:

- căile de acces care duc spre localitate şi dacă sînt apărate de inamic;

- dacă localitatea este sau nu ocupată de inamic;

- existenţa şi natura barajelor şi obstacolelor la intrările în localitate;

- direcţiile favorabile care permit ocolirea localităţii şi a rezistenţelor inamicului;

- caracterul terenului clin împrejurimi şi influenţa acestuia asupra executării acţiunilor e
luptă şi de cercetare;
- mărimea localităţii, natura construcţiilor şi orientarea principalelor străzi;
 - dacă în localitate există populaţie şi ce activităţi desfăşoară;

- modul de acţiune pentru cercetarea localităţii.

Cînd prin observare nu s-au descoperit indicii care demască prezenţa inamicului,
comandantul organizează cercetarea localităţii, trimiţînd pe direcţiile cele mai importante echipe
sau patrule de cercetare în compunerea cărora vor fi incluşi şi luptători din gărzile patriotice, alte
formaţiuni de apărare sau elemente din cadrul populaţiei, care vor fi folosiţi călăuze pe timpul
deplasării în interiorul localităţii. Dacă localitatea nu este ocupată de inamic, elementele de
cercetare se deplasează în viteză pe direcţiile stabilite, oprindu-se în punctele mai importante din
interiorul acesteia, de regulă, în apropiere de intersecţii, pieţe, parcuri şi înainte de a ieşi din
localitate.

Traversarea străzilor perpendiculare pe direcţia de acţiune, precum şi a pieţelor,

parcurilor şi a locurilor virane se execută de către elementele de cercetare succesiv şi cu
repeziciune.

Într-o localitate mare, unde cercetarea se execută pe mai multe direcţii, se stabilesc
aliniamente pentru coordonarea acţiunii elementelor de cercetare. Cînd localitatea dispune de un
sistem dezvoltat de canalizare şi de metrou, acestea pot fi folosite pentru apropiere şi cercetarea
unor obiective importante.

Cînd în localitate există inamic, comandantul subunităţii ia măsuri de ocolire a acesteia

sau organizează cercetarea prin observare de la distanţă, trimiţînd patrule (echipe) şi chiar
cercetaşi izolaţi care să pătrundă in localitate, îndeosebi prin şanţuri, dărîmături, curţi, grădini şi
parcuri. Elementele de cercetare observă cu atenţie clădirile şi terenul înconjurător, fiind gata în
orice moment să deschidă focul.

Cînd subunităţile descoperă militari inamici izolaţi, în grupuri mici, sau autovehicule
izolate, organizează ambuscade în scopul capturării sau nimicirii acestora. La întîlnirea prin
surprindere cu inamicul, acestea deschid focul şi, în funcţie de situaţia concretă, îl nimicesc sau
rup lupta, cautînd să se retragă prin locurile cele mai ascunse.

Cercetarea unui curs de apă se execută de către toate subunităţile care ajung primele
la acesta. Apropierea şi cercetarea acestuia se execută, de regulă, pe direcţiile şi în raioanele
stabilite de eşalonul superior, de către patrule (echipe) de cercetare.

Pe timpul apropierii de cursul de apă, elementele de cercetare se opresc din loc în loc şi
execută cu atenţie observarea, pentru a stabili dacă cursul de apă este sau nu apărat de inamic.
Cînd cursul de apă nu este apărat de inamic, cercetarea acestuia se execută cît mai repede, în
situaţia că inamicul apără cursul de apă, elementele de cercetare caută să determine prin
observare de la distanţă dispozitivul de luptă, caracteristicile terenului, posibilităţile de apropiere
şi de trecere pe malul opus.

La cercetarea cursului de apă care nu este apărat de inamic se stabilesc:

- caracteristicile cursului de apă: lăţimea, adîncimea viteza curentului, natura malurilor

şi a solului pe fundul apei, a plajelor şi locurilor unde pot fi amenajate rampe;
- existenţa locurilor favorabile pentru trecerea pe poduri, ambarcaţiuni, portiţe, prin
vaduri şi coordonatele acestora;

- caracterul terenului, existenţa drumurilor, pădurilor, mlaştinilor, lucrărilor hidrotehnice

şi de hidroamelioraţii; afluenţii cursului de apă, existenţa insulelor (braţelor) şi influenţa lor
asupra trecerii şi ducerii acţiunilor de luptă.

Cînd inamicul apără cursul de apă se mai stabilesc:

- caracterul acţiunilor inamicului pe ambele maluri;

- natura, valoarea şi dispozitivul subunităţilor care apără cursul de apă;

- existenţa intervalelor dintre subunităţile inamicului, precum şi a direcţiilor care

favorizează forţarea (trecerea) cursului de apă şi pătrunderea în adîncimea dispozitivului
acestuia;

- locul mijloacelor de foc, îndeosebi al celor care execută focul în lungul cursului de
apă, raioanele poziţiilor de tragere ale artileriei, dispunerea posturilor de observare, punctelor de
comandă şi rezervelor inamicului;

- locul şi natura lucrărilor genistice şi barajelor (îndeosebi existenţa minelor în apă şi pe

mal), obstacolele şi căile de ocolire a acestora.

Cercetarea cursului de apă şi determinarea caracteristicilor acestuia se execută prin

observare şi cu ajutorul mijloacelor din înzestrare şi improvizate.

Pe timpul cercetării cursului de apă, comandanţii subunităţilor organizează observarea

circulară şi siguranţa apropiată şi, în raport de situaţie, iau măsuri pentru continuarea acţiunilor
pe malul opus sau pentru executarea observării de pe malul propriu, pînă la sosirea trupelor
proprii.
 Trecerea cursului de apă se execută în mod independent, de către fiecare element de
cercetare, pe direcţia sa de acţiune, sau întrunit - pe o singură direcţie - in raport de situaţia
inamicului, existenţa locurilor favorabile şi a mijloacelor de trecere de care se dispune.

Pentru trecerea peste cursul de apă cu mijloacele din înzestrare (bărci, costume de înot)
sau improvizate, comandantul împarte subunitatea pe grupuri mici, în raport de capacitatea
mijloacelor de trecere folosite, luînd măsuri de observare, siguranţă şi salvare.

Subunităţile de cercetare pe transportoare amfibii blindate trec cursul de apă prin vad,
prin plutire, pentru ieşirea şi continuarea acţiunilor pe malul opus. în acest scop comandanţii
acestora iau măsuri de verificare şi etanşare a transportoarelor (maşinilor de luptă) si de asigurare
a tractarii sau autoscoaterii, execută recunoaşterea malurilor, determină adîncimea şi viteza apei,
natura fundului şi stabilesc locurile pentru intrarea în apă şi ieşirea pe malul opus. Cînd malurile
sînt înalte, o parte din cercetaşi (echipe) se destină pentru amenajarea rampelor de intrare şi
ieşire din apă.

Pe timpul trecerii peste cursul de apă, comandantul subunităţii de cercetare trebuie să

asigure observarea şi siguranţa pe ambele maluri; primele elemente de cercetare trecute pe malul
opus se dispun în observare şi siguranţă, pînă cînd subunitatea trece în întregime peste cursul de
apă.

După cercetarea hi trecerea cursului de apă, comandantul subunităţii raportează situaţia

şi datele procurate şi ia măsuri pentru continuarea îndeplinirii misiunilor primite. Cînd situaţia
impune şi valoarea inamicului este mică, subunitatea atacă în flanc şi spate elementele care apară
punctele de trecere mai importante, pe care le cucereşte şi menţine pînă la sosirea trupelor
proprii.

Cercetarea lucrărilor hidrotehnice şi de hidroamelioraţii se execută în scopul de a

stabili:

- existenţa şi natura lacurilor de acumulare, a barajelor, canalelor şi digurilor din

sistemul de irigaţii, orientarea şi valoarea lor ca obstacol (lungimea, lăţimea, adîncimea şi natura
taluzurilor, distanţa între canale şi diguri etc.);

- locul instalaţiilor de captare a apei, al pompelor şi punctelor de distribuţie în interiorul

sistemului, precum şi al diferitelor construcţii pentru exploatarea acestora ;

- natura, starea şi posibilităţile de folosire a instalaţiilor hidrotehnice pentru mărirea sau

micşorarea debitului apei în canale (lacuri) sau realizarea de zone inundabile;
 - natura şi starea drumurilor, existenţa trecerilor peste canale (diguri) şi posibilităţile de
amenajare a altor puncte de trecere;

- existenţa acoperirilor (păduri, localităţi, culturi), care favorizează mascarea trupelor şi

acţiunile acestora;

- locurile favorabile pentru distrugerea unor porţiuni de canale, baraje, diguri, jgheaburi
şi a altor construcţii din cadrul sistemului de irigaţii;

- raioanele favorabile pentru întrebuinţarea desantului aerian (debarcat sau paraşutat), în

vederea cuceririi şi menţinerii lucrărilor hidrotehnice şi instalaţiilor acestora.

Existenţa digurilor limitează observarea si manevra subunităţilor de cercetare, dar în

acelaşi timp permite deplasarea mascată înapoia acestora. Canalele şi digurile impun măsuri de
trecere, mai ales cînd frecvenţa acestora pe direcţia de acţiune este mare, pentru a nu se micşora
ritmul acţiunilor de cercetare.

Cercetarea unui teren mlăştinos se execută prin străbaterea acestuia pe jos sau pe
autovehicule uşoare, luînd în considerare şi eventualele urme lăsate de inamic şi populaţia din
zonă, pentru a stabili:

- suprafaţa şi limitele terenului mlăştinos, in special a porţiunilor greu accesibile şi

inaccesibile;

- grosimea stratului de turbă şi gradul de accesibilitate în afara comunicaţiilor pentru

subunităţile de diferite arme care acţionează pe jos şi pe autovehicule;

- trecerile, drumurile şi terasamentele de cale ferată existente; posibilităţile de folosire,

traversare sau ocolire a acestora;

- existenţa în apropiere a materialelor ce pot fi folosite pentru amenajarea şi

consolidarea trecerilor şi a drumurilor. La nevoie, pentru cercetarea raioanelor mlăştinoase vor fi
luate şi călăuze dintre localnici, care cunosc bine aceste locuri.

La planificarea ambuscadei comandantul de pluton va urma următorii pași

a) Pasul 1 – Primirea misiunii;

b) Pasul 2 – Emiterea ordinului preliminar sau de avertizare;
c) Pasul 3 – Pregătirea planului preliminar;
d) Pasul 4 – Executarea deplasării necesare,
e) Pasul 5 – Recunoaşterea;
 f) Pasul 6 – Completarea planului;
g) Pasul 7 – Emiterea ordinului de acţiune;
h) Pasul 8 – Supervizarea.

Pasul 1 – primirea misiunii. Comandantul poate primi misiunea prin intermediul

ordinului preliminar (de avertizare), a ordinului de acţiune sau a ordinului fragmentar
(OFRAG). La primirea misiunii comandantul de pluton execută două activităţi importante
aşa ca analiza misiunii şi stabileşte principalele probleme ale planificării.
La analiza misiunii comandantul plutonului de infanterie determină următoarele:

a) intenţia şi concepţia comandantului eşalonului superior (companie, batalion);

b) sarcinile pe care grupa trebuie să le îndeplinească;
c) limitele acţiunii asupra libertăţii de acţiune ale plutonului;
d) misiunea reformulată a plutonului;
e) calculul timpului.

Pasul 2 – Emiterea ordinului preliminar (de avertizare).

Comandantul emite ordinul de avertizare cu toate informaţiile pe care le are la dispoziţie
la momentul respectiv şi nu aşteaptă noi informaţii pentru completarea acestuia, asigurînd
actualizarea lui ori de cîte ori este necesar.

Ordinul preliminar (de avertizare) cuprinde situaţia, misiunea, instrucţiuni generale şi

instrucţiuni speciale.

Pasul 3 – Pregătirea planului preliminar.

Comandantul de pluton execută o estimare a situaţiei, pe care o foloseşte ca bază

pentru planul său preliminar.
Estimarea reprezintă procesul luării deciziei militare şi cuprinde 5 paşi:

a) analiza detaliată a misiunii;

b) analiza situaţiei şi dezvoltarea cursului acţiunii;
c) analiza fiecărui curs al acţiunii;
d) compararea între ele a cursurilor acţiunii;
e) decizia.
 Pasul 4 – Executarea deplasării necesare.
Plutonul poate începe deplasarea în timp ce comandantul încă planifică sau execută
recunoaşterea sub conducerea locţiitorului comandantului de pluton.

Pasul 5 – Recunoaşterea.
Dacă timpul permite, comandantul de pluton execută, personal, recunoaşterea în scopul
confruntării elementelor rezultate din analiza terenului şi aducerii corectivelor necesare planului
său, al confirmării gradului de practicabilitate al rutelor şi a timpului necesar deplasărilor mai
importante.
Cînd timpul nu permite, comandantul de pluton execută recunoaşterea pe hartă.
Executarea recunoaşterii cuprinde:
a) clarificarea, prin confruntare a răspunsurilor la întrebările ce apar pe timpul
analizei situaţiei din cadrul procesului elaborării cursului optim de acţiune;
b) stabilirea modului de acţiune pentru îndeplinirea misiunii;
c) planificarea acţiunii;
d) elaborarea mentală a detaliilor planului de acţiune.
Pasul 6 – Completarea planului.

Comandantul de pluton completează şi finalizează planul său pe baza rezultatului

recunoaşterilor asigurîndu-se că acesta îndeplineşte cerinţele misiunii şi se încadrează în
cerinţele intenţiei comandantului eşalonului superior.
Comanda şi comunicaţiile cuprinde următoarele subcapitole:

a) comanda – înlocuitorul la comandă, locul comandantului de pluton;

b) comunicaţii – instrucţiunile de recunoaştere, identificare şi regulile generale
privind utilizarea mijloacelor de comunicaţii; rapoartele şi timpul în care acestea vor fi înaintate.
Planul de acţiune constituie baza documentară pentru elaborarea ordinului de acţiune.
Pasul 7 – Emiterea ordinului de acţiune.

Ordinul de acţiune este emis de comandantul de pluton către subordonaţi în scopul

coordonării execuţiei unei acţiuni specifice.
Comandantul de pluton emite ordinul de acţiune şi îl transmite verbal, în apropierea
obiectivului sau terenului unde se va desfăşura acţiunea; cînd nu este posibil, trebuie să
folosească modelul (macheta) terenului sau o schiţă a acestuia; ordinul de acţiune se
consemnează în carnetul plutonului.
 Comandantul de pluton trebuie să se asigure că subordonaţii au înţeles misiunea primită
şi concepţia de acţiune; pentru verificare comandantul îi va pune să repete părţile importante din
ordinul primit.
Comandantul de pluton poate, de asemenea, să folosească pentru emiterea ordinului de
acţiune schiţele conceptuale.
Pasul 8 – Supervizarea.

Supervizarea include executarea organizarea coordonării, cooperării (desfăşurarea

repetiţiilor) şi controlul (sau inspecţia) pregătirii pentru luptă.
Coordonarea reprezintă activitatea prin care se asigură conlucrarea tuturor forţelor
participante la luptă, în timp, spaţiu şi pe misiuni, pe baza unui plan unic şi a unei concepţii
unitare, în scopul concentrării şi însumării eforturilor acestora pentru îndeplinirea misiunii de
luptă comune.

Organizarea cooperării şi menţinerea neîntreruptă a acesteia este una din principalele

îndatoriri ale comandantului; aceasta are un caracter centralizat şi unitar şi se organizează de
comandant, atît pe baza elementelor stabilite în decizie cît şi a rezultatului recunoaşterilor.

Coordonarea se organizează pe timpul procesului de elaborare a planului de acţiune şi

se precizează în teren, la recunoaşteri.

La organizarea coordonării în în ambuscadă, comandantul de pluton este obligat să:

a) stabilească modul de deplasare şi de desfăşurare a plutonului, insistînd în mod
deosebit asupra ieşirii organizate şi la timp pe aliniamentul de atac, să coreleze acţiunile
grupelor între ele şi cu vecinii; stabilească precis modul de acţiune al acestora pe timpul
atacului să precizeze modul de acţiune pentru asigurarea introducerii în luptă a forţelor
eşalonului superior;
b) stabilească modul de acţiune împreună cu vecinii pentru oprirea şi nimicirea
inamicului
c) stabilească modul în care se va trece la urmărirea, încercuirea şi nimicirea
inamicului;
d) comunice semnalele pentru trecerea la ofensivă, pentru deschiderea, transportul şi
încetarea focului, indicarea obiectivelor, precum şi alte semnale de cooperare.

În apărare, pe baza studiului posibilităţilor de acţiune ale inamicului, comandantul de

pluton trebuie să precizeze:
a) aliniamentele (sectoarele) pe care eşalonul superior execută foc în sprijinul
plutonului;
 b) sectoarele de foc concentrat (cine participă şi semnalul de executare a focului);
c) aliniamentul barajului general, al focului antiblindate şi al aruncătoarelor;
d) aliniamentul de deschidere a focului de către mijloacele de sprijin;
e) modul de asigurare a flancurilor;
f) semnalele de cerere, deschidere, transport, încetare a focului şi de indicare a
obiectivelor;
g) modul de sprijin al plutonului cînd se apără pe poziţia siguranţei de luptă şi direcţia
de repliere.
Comandantul de pluton va pune accent, îndeosebi, pe coordonarea acţiunilor pentru
nimicirea mijloacelor blindate ale inamicului precum şi a mijloacelor aeriene care atacă de la
înălţimi mici.

Comandantul de pluton va acorda o atenţie deosebită coordonării acţiunilor

subunităţilor pe timpul luptei în condiţii de izolare.
În toate situaţiile, la organizarea coordonării, se va avea în vedere pericolul
întrebuinţării mijloacelor nucleare, biologice şi chimice şi a sistemelor incendiare, urmărindu-se
coordonarea acţiunii secţiilor pentru înlăturarea urmărilor atacului executat cu aceste categorii de
armamente.
Principalele probleme de coordonare se stabilesc de către comandant pe timpul luării
deciziei şi se consemnează în ordinul de acţiune.

După organizarea coordonării comandantul de pluton în scopul verificării înţelegerii de

către pluton a misiunilor primite, verificării corectitudinii planului de acţiune organizează şi
desfăşoară repetiţii.

Cooperarea se organizează şi se desfăşoară cu subunităţile vecine plutonului în

scopul sincronizării acţiunilor pe timpul luptei. Comandantul de pluton organizează
cooperarea cu vecinii după participarea la activitatea de coordonare la comandantul de
companie.

Repetiţiile sunt folosite de către comandantul de pluton pentru:

a) exersarea misiunilor esenţiale (pentru a îmbunătăţi performanţele);
b) cunoaşterea punctelor slabe şi a problemelor din plan;
c) coordonarea activităţilor elementelor subordonate.
d) îmbunătăţirea înţelegerii de către subordonaţi a concepţiei de acţiune în scopul
creşterii încrederii acestora.
 Repetiţiile se execută în scopul formării unor militari foarte bine informaţi şi instruiţi cu
privire la acţiunile planificate şi modul de execuţie al acestora.

Comandantul trebuie să execute repetiţiile pe terenul care se aseamănă cu cel din zona
de acţiune şi în condiţii de vizibilitate similare.

Plutonul poate începe repetiţiile la exerciţiile tactice specifice şi alte părţi din
instrucţiunile cu caracter permanent înainte de primirea ordinului de acţiune; odată ce ordinul a
fost emis, plutonul poate repeta misiunile specifice.

După repetiţii se execută un scurt bilanţ.

Controlul (inspecţia) se execută în scopul verificării următoarelor probleme:

a) punerea în practică a prevederilor planului de acţiune;
b) nivelul de pregătire al grupelor;
c) îndeplinirea la timp a misiunii primite.
De regulă controlul se realizează prin deplasarea la subordonaţi.
Controlul evidenţiază gradul de pregătire al militarilor. Comandantul de pluton şi
locţiitorul său fac pe timpul controlului verifică:
a) tehnica, armamentul şi muniţia;
b) uniformele şi echipamentul adecvat pentru misiune;
c) modul de înţelegere a misiunii şi a responsabilităţilor specifice;
d) comunicaţiile;
e) raţiile şi apa;
f) mascarea;
g) modul de remediere a deficienţelor constatate pe timpul inspecţiilor precedente.