CAPITOLUL 3

RAȚIONALIZAREA ACTIVITĂȚII COMANDANTULUI DE BATERIE ANTITANC

CARE CONSTITUIE REZERVA ANTITANC LA OFENSIVA DIN MIȘCARE

3.1 Activitatea comandantului bateriei antitanc pentru pregătirea acțiunilor de luptă în

ofensiva din mișcare

În scopul asigurării continuităţii deplasării, alegerii raioanelor de oprire şi recunoaşterii şi

pregătirii aliniamentelor antiblindate, deplasarea forţei de intervenţie antiblindate este precedată
de trimiterea grupului de recunoaştere.

Aliniamentele antiblindate se aleg în funcţie de misiunile forţei de intervenţie

antiblindate, pe direcţiile probabile de contraatac a blindatelor inamicului, pe aliniamentele ce se
prevăd a fi consolidate de trupe şi pe aliniamentele de introducere în luptă a eşaloanelor doi
(rezervelor). Alegerea aliniamentelor antiblindate şi dispunerea subunităţilor pe acestea se face
ca la apărare.

După ce şi-a însuşit misiunea primită şi a analizat situaţia, comandantul bateriei (forţei de
intervenţie antiblindate) execută recunoaşteri cu comandanţii de plutoane. Pe timpul
recunoaşterilor el precizează situaţia inamicului, direcţiile expuse contraatacului cu tancuri,
situaţia şi acţiunile trupelor proprii, raionul de dispunere a forţei de intervenţie antiblindate,
misiunile de foc pe timpul pregătirii şi sprijinului de foc al ofensivei, itinerarul de deplasare,
raionul de oprire, aliniamentele antiblindate probabile pe timpul ducerii luptei şi modul de
cooperare cu detaşamentul mobil de baraje.

În ordinul de acţiune comandantul de baterie (forţei de intervenţie antiblindate)

precizează:

a. situaţia inamicului şi direcţiile expuse contraatacului cu tancuri;

b. situaţia şi misiunea unităţii de arme întrunite;
c. misiunile şi dispozitivul de luptă al forţei de intervenţie antiblindate (bateriei) înainte
de începerea ofensivei, pe timpul pregătirii şi sprijinului de foc şi termenele la care să fie gata;
d. itinerarele de deplasare a forţei de intervenţie antiblindate pe timpul luptei, raioanele
probabile de oprire, aliniamentele antiblindate prevăzute şi misiunile pe fiecare aliniament;
e. modul de cooperare cu unităţile care atacă, cu celelalte mijloace antiblindate şi cu
detaşamentul mobil de baraje;
 f. modul de deschidere a focului asupra tancurilor inamicului;
g. locul punctului de comandă-observare în raionul de dispunere;
h. modul de organizare a observării, indicării obiectivelor şi iluminării terenului pe
timpul nopţii;
i. urgenţa, gradul şi termenul de executare a amenajării genistice şi a mascării raionului
de dispunere;
j. semnalele pentru conducerea focului, înştiinţare, cooperare şi pentru deplasare.

După ce comandantul bateriei (forţei de intervenţie antiblindate) a dat misiunile de luptă,

dă dispoziţiuni pentru: organizarea cercetării şi transmisiunilor; protecţia împotriva armelor de
distrugere în masă; siguranţa nemijlocită şi apărarea apropiată, precum şi pentru asigurarea
materială tehnică şi medicală.

Pe baza misiunilor primite, comandantul bateriei (forţei de intervenţie antiblindate)

întocmeşte harta cu acţiunile de luptă ale forţei de intervenţie antiblindate (schema focului
antiblindate, fişa focului piesei). Pe timpul ducerii luptei, comandantul forţei de intervenţie
antiblindate / bateriei organizează cercetarea pe direcţiile expuse contraatacului cu tancuri,
recunoaşterea raioanelor de oprire, a aliniamentelor antiblindate şi itinerarelor de deplasare spre
acestea.

În toate subunităţile din compunerea forţei de intervenţie antiblindate se organizează

observarea circulară şi se iau măsuri pentru descoperirea la timp a tancurilor inamicului şi
înştiinţarea despre apariţia acestora.

În scopul asigurării continuităţii deplasării, alegerii raioanelor de oprire, recunoaşterii şi

pregătirii aliniamentelor antiblindate, deplasarea forţei de intervenţie antiblindate este precedată
de grupul de recunoaştere.

La darea misiunii, comandantului grupului de recunoaştere i se precizează:

a. informaţii despre inamic şi direcţiile grupului de contraatac cu tancuri;

b. situaţia şi misiunile trupelor proprii:
c. compunerea grupului de recunoaştere, ora începerii deplasării şi mijlocul de transport;
d. misiunea şi modul de menţinere a legăturii cu comandantul forţei de intervenţie
antiblindate;
e. locul şi ora la care se raportează rezultatul recunoaşterilor.
 Grupul de recunoaştere se deplasează în urma subunităţilor atacatoare. După executarea
misiunii, comandantul grupului de recunoaştere raportează rezultatele recunoaşterii şi trimite
agenţi pentru întîmpinarea subunităţilor.

3.2 Activitatea comandantului bateriei antitanc pentru desfășurarea acțiunilor de luptă în

ofensiva din mișcare

Conducerea subunităţilor de artilerie în decursul acţiunilor de luptă constă în influenţa

neîntreruptă a comandantului bateriei antitanc asupra executării misiunilor primite în termenele
stabilite şi cu consum minim de forţe şi mijloace.

Aceasta se obţine prin: executarea cercetării neîntrerupte a inamicului, descoperirea

intenţiilor acestuia şi reacţionarea oportună la schimbările situaţiei; precizarea permanentă a
hotărîrii luate anterior, misiunilor subunităţilor şi coordonarea acţiunilor acestora cu acţiunile
subunităţilor de arme întrunite; menţinerea legăturii stabile cu subunităţile subordonate, cu
comandantul superior şi statul-major al acestuia şi cu unităţile în cooperare; efectuarea
controlului permanent asupra executării de către subunităţi a misiunilor primite şi acordarea de
ajutor acestora.

Conducerea subunităţilor în timpul ducerii acţiunilor de luptă de către comandantul de

bateriei se efectuează, de regulă, de la punctul de conducere a focului, mobil din mişcare sau din
opriri scurte.

Punctul de conducere a focului comandantul bateriei antitanc îl alege şi îl instalează la

locul, de unde se asigură cea mai bună observare a terenului, inamicului, acţiunilor batalionului
şi a rezultatelor focului bateriei antitanc.

În decursul luptei comandantul de baterie conduce focul şi manevra bateriei, asigurînd

pregătirea permanentă a subunităţilor pentru executarea focului. Pentru aceasta el efectuează
permanent adunarea şi sintetizarea informaţiei despre inamic şi acţiunile subunităţilor
batalionului, pe baza cărora elaborează propunerile sale privind nimicirea cu foc a inamicului şi
le raportează comandantului superior. După aprobarea propunerilor comandantul de baterie
antitanc precizează şi dă misiuni noi subunităţilor subordonate şi exercită controlul executării
acestora. În scopul sprijinului permanent cu foc a batalionului comandantul de baterie
organizează manevra subunităţilor subordonate.
 Datele despre ținte comandantul de baterie le obţine prin executarea cercetării de la
punctele de conducere a focului cu ajutorul aparatelor optice şi electrono-optice, precum şi al
mijloacelor afectate de cercetare. Unele informaţii despre inamic pot fi primite de la
comandantul superior de artilerie şi subunităţile de arme întrunite sub formă de schimb reciproc
de informaţii.

Toate informaţiile primite de la diferite surse se studiază, se generalizează, în caz de

necesitate se verifică şi se precizează, iar concluziile trase din acestea se raportează
comandantului superior şi comandantului batalionului.

Bateria de artilerie antiblindate (de tunuri, autotunuri, aruncătoare de grenade) dată ca

întărire companiei de infanterie (vînători de munte) constituie principalul mijloc de foc pentru
lupta împotriva tancurilor şi transportoarelor blindate ale inamicului şi pentru însoţirea cu foc a
luptei subunităţii.

Dispunerea subunităţilor antiblindate pe timpul pregătirii ofensive are loc în funcţie de

modul în care se execută trecerea la ofensivă.
În cazul trecerii la ofensivă din mişcare, bateria dată ca întărire se dispune în raionul de
concentrare împreună cu subunităţile companiei şi se deplasează spre limita dinainte în
dispozitivul acesteia. Odată cu desfăşurarea companiei şi ieşirea pe aliniamentul de atac, bateriile
antiblindate ocupă poziţiile de tragere şi sprijină atacul subunităţilor din eşalonul întîi.

Pentru executarea nimicirilor (distrugerilor) prin ochire directă, în pregătirea de foc a

ofensivei, bateriei i se pot repartiza 1-2 obiective; în cazul nimicirii sau distrugerii unor obiective
importante se pot repartiza două baterii pentru un obiectiv.

În situaţiile în care la executarea distrugerilor participă baterii de artilerie (obuziere,

tunuri obuziere), bateriile antiblindate (tunuri, aruncătoare de grenade antiblindate) pot primi
misiunea de a efectua siguranţa acestora, nimicind mijloacele de foc de pe limita dinainte şi din
adîncimea apropiată a apărării inamicului care deschid focul asupra lor.

Poziţiile de tragere alese pentru executarea nimicirilor (distrugerilor) trebuie să asigure:

a. executarea focului asupra obiectivelor repartizate, cît şi asupra altor obiective ce pot
apărea pe direcţia de atac a bateriei;
b. dispunerea adăpostită şi mascată a pieselor înainte de executarea tragerii şi pe timpul
îndeplinirii misiunilor de foc;
c. ieşirea uşoară din dispozitiv, în scopul deplasării pe timpul luptei pentru însoţirea
subunităţilor;
 d. conducerea uşoară a focului, cel puţin în cadrul bateriei.

Comandantul bateriei dată ca întărire unei companii primeşte misiunea, de regulă, în

teren, de la comandantul subunităţii respective. În cazul în care bateria participă şi la nimicirea
(distrugerea) unor obiective pe timpul pregătirii de foc, acestea pot fi precizate de comandantul
eşalonului de artilerie superior.

După primirea misiunii, el trebuie să-şi însuşească:

a. codificarea terenului şi reperele;

b. traseul limitei dinainte a apărării inamicului, dispunerea mijloacelor de foc, a
lucrărilor de fortificaţii şi a barajelor;
c. misiunea subunităţii căreia bateria îi este dată ca întărire sau în sectorul căreia
acţionează, şi modul de menţinere a legăturii cu comandantul acesteia;
d. misiunea bateriei pe timpul pregătirii de foc a ofensivei şi pe timpul ducerii luptei;
e. locul poziţiilor de tragere, modul de ocupare şi de amenajare genistică a acestora;
f. modul de executare a deplasării pe timpul ducerii luptei;
g. modul de cooperare cu piesele vecine;
h. modul de asigurare cu muniţie;
i. semnale pentru deschiderea, transportul şi încetarea focului, precum şi semnale de
înştiinţare.
După însuşirea misiunii, comandantul de baterie este obligat:

a. să dea misiunea subordonaţilor;

b. să organizeze observarea obiectivelor şi a semnalelor date de comandanţii superiori;
c. să întocmească documentele de luptă şi să determine elementele de tragere;
d. să amenajeze genistic poziţiile de tragere şi să le mascheze;
e. să aducă subunitatea în poziţia de tragere de bază şi să distribuie muniţia;
f. să organizeze siguranţa nemijlocită şi apărarea apropiată.

Comandantul de baterie conduce ocuparea poziţiilor de tragere şi organizează observarea

obiectivelor repartizate.

La primirea comenzilor (semnalelor) sau la ora stabilită, echipele de servanţi şi piesele

ocupă platformele de tragere şi deschid focul pentru nimicirea (distrugerea) obiectivelor stabilite.
După îndeplinirea misiunii, comandantul de pluton raportează comandantului de baterie.
 Subunităţile care au primit numai misiunea de a nimici (distruge) obiective în pregătirea
de foc, rămîn în continuare în poziţiile de tragere şi, ulterior, se regrupează în locurile stabilite.

Bateria dată ca întărire trece la însoţirea în luptă a subunităţilor de infanterie (vînători de

munte); deplasarea bateriei se desfăşoară astfel încît să se asigure permanenţa executării focului
asupra mijloacelor de foc din fîşia de ofensivă. În teren compartimentat, unele baterii pot fi date
ca întărire bateriilor de infanterie (vînători de munte).

În cadrul bateriei deplasarea se execută pe plutoane sau piese, astfel încît bateria să nu
rămînă în urma subunităţilor celor mai înaintate, la o distanţă mai mare de 1/2 - 2/3 din distanţa
loviturii directe. În funcţie de teren şi intensitatea focului inamicului, deplasarea pieselor se
execută cu braţele sau cu autovehiculele. În cazul deplasării cu braţele, pe baza ordinului
comandantului subunităţii sprijinite, echipele de servanţi pot fi ajutate de militari din cadrul
acesteia.

Executarea focului are loc potrivit dispoziţiunilor comandantului căreia subunitatea

antiblindate i-a fost dată ca întărire sau din iniţiativa comandantului bateriei. Comandantul
subunităţii întărite asigură coordonarea focului subunităţilor de artilerie cu cel al tancurilor de
sprijin şi cu focul transportoarelor blindate.

Executarea focului asupra obiectivelor indicate sau descoperite se execută la ordinul

(comenzile, semnalele) comandanţilor de plutoane. Comandantul bateriei poate concentra focul
plutoanelor asupra obiectivelor importante, mai ales asupra celor dispuse la distanţe mari. În
cazul deplasării subunităţilor pe piese sau în cazul luptei într-un teren accidentat sau cu acoperiri,
focul poate fi executat şi din iniţiativa comandanţilor de piese.

Pentru respingerea contraatacurilor inamicului, comandantul de baterie organizează focul

plutoanelor (pieselor) pe baza dispoziţiunilor comandantului de companie, în strînsă legătură cu
focul tancurilor de sprijin şi al mijloacelor antiblindate din organica subunităţilor de infanterie
(vînători de munte).

După executarea misiunii de foc comandantul de baterie raportează despre aceasta

comandantului batalionului şi comandantului superior. În unele cazuri comandantul de baterie
poate pregăti şi deschide focul din proprie iniţiativă cu raportarea ulterioară despre executarea
misiunii de foc comandantului superior şi comandantului batalionului.

Manevra de subunităţi în decursul acţiunilor de luptă se efectuează în conformitate cu

planul elaborat anterior, iar la schimbarea bruscă a situaţiei se poate preciza sau planifica din
nou.
 Una din cele mai importante misiuni de rezolvat de către comandantul de baterie antitanc
este menţinerea cooperării strînse cu batalionul. Pentru aceasta este necesar de a cunoaşte
permanent situaţia şi a menţine legătura stabilă cu subunităţile în cooperare, a organiza la timp
nimicirea cu foc a inamicului, a efectua manevra cu subunităţile subordonate şi a raporta despre
aceasta comandantului batalionului.

Drept măsuri importante privind menţinerea conducerii neîntrerupte sunt restabilirea

conducerii dezorganizate şi înlăturarea urmărilor întrebuinţării de către inamic a armei de
nimicire în masă.

Bateria antitanc care s-a aflat în decursul ducerii acţiunilor de luptă într-o zonă infectată,
un raion cu distrugeri, inundaţii sau incendii, pentru păstrarea efectivului şi tehnicii de luptă se
scoate în raioane mai puţin periculoase la ordinul (dispoziţiunea) comandantului superior sau
comandantului batalionului.

Comandantul de baterie, prin coordonare cu comandantul batalionului, preconizează

raioanele, în care trebuie să fie scoase subunităţile cu luare în consideraţie a reducerii maxime de
timp pentru manevră şi desfăşurare în aceste raioane, şi dă dispoziţiunile necesare. În
dispoziţiune pot fi indicate: raioanele (punctele) de adunare, raioanele noi de concentrare sau
raioanele poziţiilor de tragere, itinerarele de mişcare şi ora de sosire în raioanele indicate.

În cazul pierderii considerabile în personal şi tehnică de luptă la subunităţi comandantul de

baterie antitanc, prin redistribuirea efectivului şi tehnicii de luptă, obţine capacitatea de luptă a
subunităţilor. Efectivul şi tehnica de luptă sosite pentru completare se repartizează cu luare în
consideraţie a completării prioritare a celor mai capabile de luptă subunităţi. În cazul
dezorganizării complete a integrităţii organizaţionale a subunităţilor pot fi create subunităţi
mixte. Subunităţile mixte urmează să fie formate pe baza subunităţilor care şi-au păstrat
operaţionalitatea punctelor de comandă şi observare.

Tehnica de luptă şi armamentul scoase din funcţiune se evacuează la punctele de adunare a

maşinilor deteriorate, iar defectele mici se înlătură cu forţele subunităţilor. Restabilirea stocurilor
de mijloace materiale se efectuează prin transportarea acestora de la depozitul unităţii şi se
redistribuie între subunităţi.

Despre pierderile în personal, armament, tehnică de luptă, starea bateriei antitanc şi despre
măsurile luate privind înlăturarea urmărilor întrebuinţării de către inamic a armei de nimicire în
masă şi restabilirea capacităţii de luptă a subunităţilor comandantul de baterie raportează
comandantului batalionului şi comandantului superior.
3.3 Calcule și posibilități de mărire a vitezei de reacție a bateriei antitanc în ofensiva din
mișcare

Pentru calculul timpului de înaintare şi desfăşurare a bateriei antitanc spre alineamentul de

desfășurare, trebuie să cunoaştem:

1. itinerarul de deplasare;
2. punctul iniţial;
3. ora cînd bateria trebuie să fie gata pentru executarea focului;
4. viteza medie de deplasare.

Calculele se fac în următoarea ordine:

1. Pe harta de lucru se trece itinerarul de deplasare, punctul iniţial, alineamentele de

desfășurare ale bateriei antitanc ( de la 1 la 3 alineamente). Alineamentele de desfășurare se vor
pregăti pe direcțiile expuse ale atacurilor cu tancuri și altor mașini blindate. Alineamentele se vor
denumi pe hartă cu nume de reptile.

2. Se determină după hartă lungimea itinerarului de la punctul iniţial pînă la cea mai
proprie limită a alineamentelor de desfășurare şi valoarea obţinută se înmulţeşte cu un coeficient
de corecţie a lungimii itinerarului care depinde de caracterul terenului şi scara hărţii.

Coeficientul de corecție se va lua în considerație conform tabelului de mai jos.

Corecţia de relief pentru 100 metri

Valoarea în grade a unghiului de pantă din distanţă

10 2

15 4

20 6

25 9

30 13

35 18

40 23

Pe trasee curbe distanţa se măsoară cu ajutorul curbimetrului sau cu compasul distanțier cu

dischizătura de 1 cm.
 3. Se calculează timpul necesar bateriei pentru înaintare la alineamentul de desfășurare;
pentru aceasta se însumează timpul pentru mişcare de la punctul iniţial pînă la limita cea mai
proprie a alineamentului de desfășurare cu timpul pentru instalarea bateriei în dispozitiv de
luptă.

Timpul de instalare a bateriei în dispozitiv de luptă conform culegerilor de normative este

indicat în anexă nr.2.

4. Se determină timpul astronomic de trecere a punctului iniţial cu capul coloanei, pentru

aceasta din timpul stabilit cînd artileria antitanc trebuie să fie gata pentru a deschide focul (sau a
ocupa alineamentul de desfășurare) se scade timpul necesar bateriei pentru ajungere la
alineamentul de desfășurare.

5. Se calculează timpul necesar pentru înaintarea bateriei antitanc spre punctul iniţial, ora
începerii înaintării; în acest caz viteza de înaintare spre punctul iniţial se ia egală cu 1/2-3/4 din
viteza medie de înaintare.

Mai jos voi evidenția unele regule de luat aminte pentru planificarea și organizarea
marșului.

În timpul pregătirii pentru efectuarea marşului trebuie stabilit cel mai convenabil traseu. El
trebuie să fie cît mai scurt şi să treacă pe cu acoperire bună şi bogate în repere. Este important ca
pe traseu să fie cît mai puţin posibil obstacole naturale.
Traseul stabilit se trasează într-o parte de semnul convenţional şi se întrerupe în locuri
unde sunt arătate localităţi, păduri, parcuri etc.
Pentru efectuarea controlului de-a lungul traseului se aleg repere (încrucişări de drumuri) şi
alte detalii de planimetrie.
Distanţa dintre repere depinde de caracterul terenului şi condiţiile de observare a acestora.
Ele se aleg de obicei la distanţa de aproximativ 3-5 km.
Distanţa se măsoară de la punctul iniţial pînă la fiecare reper. Rezultatul final se înscrie ca
total de creştere la reperul respectiv.
In toate cazurile, înainte de a începe deplasarea se face un studiu pe hartă a itinerarului de
urmat, stabilindu-se cu ajutorul semnelor convenţionale de pe aceasta următoarele date
principale : natura drumului (autostradă, şosea, drum natural îmbunătăţit etc.); caracteristicile
tehnice (materialul de acoperire, lăţimea părţii carosabile, numărul firelor de circulaţie etc.) ;
distanţa de la punctul de plecare pînă la cel de sosire (după scara hărţii) ; pantele maxime (după
valorile curbelor de nivel ce intersectează itinerarul de parcurs) şi curbele periculoase (dacă
deplasarea se execută cu mijloace de transport auto) ; situaţia trecerilor peste ape (poduri, bacuri,
vaduri), caracteristicile acestora şi posibilităţile de varientare ; posibilităţile de mascare şi de
adăpostire a forţei vii şi a tehnicii de luptă.
Cînd timpul sau situaţia tactică permit, acest studiu pe hartă este completat cu o
recunoaştere în teren, prin care se compară datele scoase de pe hartă cu realitatea terenului şi se
precizează alte elemente pe care harta nu le conţine (starea de întreţinere, porţiuni greu de
parcurs, starea şi capacitatea reală a podurilor, existenţa materialelor de reparaţii şi de întreţinere
etc. ).
Principalele reguli de urmat în folosirea hărţii pe timpul deplasării în teren sînt
următoarele :
Pe drumuri, în teren descoperit :
— pe harta ce se foloseşte pentru deplasare, se colorează cu un creion maro itinerarul de
urmat ;
— se determină şi se reţine direcţia generală a itinerarului faţă de punctele cardinale ;
— de-a lungul itinerarului se aleg şi se marchează pe hartă cîteva repere principale ce vor
servi pentru o orientare cît mai precisă şi rapidă în timpul deplasării asemenea repere pot fi
intrările şi ieşirile din localităţi schimbările de direcţie ale drumului, bifurcaţii sau încrucişări,
poduri, punctele caracteristice ale formelor de relief străbătute pe itinerar şi alte asemenea
detalii ( la nevoie se măsoară şi se reţin sau se notează distanţele dintre repere, pentru ca să se
ştie dinainte unde şi cînd trebuie să fie întîlnite aceste repere în timpul deplasării) ;
— se aleg şi se marchează pe hartă cîteva repere şi lateral faţă de itinerar, care vor servi pe
timpul deplasării la orientarea în teren şi la verificarea menţinerii corecte a itinerarului şi a
direcţiei de deplasare ;
— deplasarea propriu-zisă se începe în punctul de plecare prin orientarea hărţii şi
determinarea punctului de staţie, apoi se execută deplasarea pînă la primul punct de reper de pe
itinerar ;
— în acest punct se verifică, dacă într-adevăr s-a ajuns la detaliul marcat pe hartă (prin
identificarea punctului de staţie faţă de detaliile înconjurătoare), se orientează din nou harta şi se
continuă deplasarea pînă la următorul reper de pe itinerar (această verificare se face cu mare
atenţie la intrarea, trecerea sau ieşirea din localităţi, precum şi la bifurcaţii sau încrucişări de dru-
muri, pentru a nu se abate din greşeală de pe itinerar) ;
— în continuare se procedează la fel, deplasîndu-se din reper în reper pînă se ajunge la
punctul de sosire ordonat.
În afara reţelei de drumuri, în teren descoperit : se procedează la fel ca în cazul
deplasării pe drumuri, cu deosebirea că la fiecare punct de frîntură al itinerarului se aleg şi se
marchează pe hartă reperele necesare orientării în teren şi controlului permanent al menţinerii pe
itinerar, iar reperele laterale se aleg într-un număr mai mare.
În teren acoperit (păduri, mlaştini cu vegetaţie arborescentă sau înaltă etc.) :
— la fel ca în cazul precedent, se aleg şi se marchează pe hartă un număr sporit de repere, la
fiecare schimbare de direcţie a itinerarului de deplasare ;
— se măsoară şi se înscriu pe hartă distanţele şi azimutele fiecărei laturi a itinerarului ;
— deplasarea în teren de la un reper la altul se execută prin determinarea cu busolă în fiecare
reper a azimutului direcţiei de urmat şi prin măsurarea distanţei de parcurs pe fiecare latură.
În toate situaţiile amintite mai sus, pe tot timpul parcurgerii itinerarului de deplasare una
dintre principalele preocupări trebuie să o constituie compararea obligatorie şi permanentă a
hărţii cu terenul, iar cînd situaţia tactică o permite — chiar şi completarea din vedere a hărţii cu
principalele detalii nou apărute, în condiţii reduse de vizibilitate ( în afara cazurilor cînd f
itinerarul se confundă cu traseul drumurilor naţionale sau judeţene) şi noaptea, deplasarea în
teren se execută numai după azimut.

Rapiditatea desfăşurării acţiunilor pe cîmpul de luptă modern obligă pe comandantul

subunităţii artilerie antitanc să fie pregătit în permanenţă pentru executarea manevrei.
Planificarea amănunţită şi detaliată a manevrei permite executarea unui sprijin prin foc oportun
şi eficient.
a. Pentru a sprijini acţiunile ofensive, planul de deplasare (manevră) trebuie să permită
schimbarea rapidă a aliniamentului şi executarea unui sprijin oportun. El trebuie să fie
flexibil şi adaptabil situaţiei concrete. Procedura de deplasare depinde de situaţia
inamicului, distanţa de tragere pînă în raionul obiectivelor şi nevoia executării sprijinului
prin foc neîntrerupt.

Pe timpul deplasării subunitatea este vulnerabilă la focul inamicului.

a. Măsuri de urgenţă în cazul unui atac. Modul de acţiune stabilit din timp reduce
vulnerabilitatea subunităţii. Stabilind măsurile de urgenţă şi modul de acţiune în caz de
atac comandantul subunităţii trebuie să ia în considerare următoarele:
(1) Situaţia inamicului – cu ce forţe şi mijloace va acţiona.
(2) Forţele şi mijloacele organice care vor participa la respingerea atacului.
(3) Forţe şi mijloace care vor interveni în subunităţii pentru a respinge atacul.
(4) Tipul mijlocului de comunicare care va fi utilizat: fanioane, staţii radio, semnale cu
braţele şi altele.
(5) Modul cel mai potrivit de respingerea a atacului.
 b. Modul de acţiune în cazul deplasării sub focul artileriei inamicului. În această situaţie se
procedează la ieşirea cît mai repede posibil de sub focul inamicului, raportarea situaţiei
create eşalonului superior şi continuarea marşului. Dacă se prevede deplasarea sub focul
artileriei inamicului subunitatea artilerie antitanc trebuie să execute deplasarea:
 în coloană deschisă sau prin infiltrare;
 pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă;
 în afara căilor de comunicaţie.
c. Modul de acţiune în cazul deplasării sub atacul aviaţiei. Pe timpul atacului aerian întreg
personalul disponibil trebuie să execute foc cu armamentul din dotare asupra avionului
inamic. Urmînd exemplul autovehiculului în care se află comandantul coloana măreşte
viteza sau se opreşte. Dacă coloana se opreşte autovehiculele se dispun proporţional pe
ambele părţi ale drumului.
d. Modul de acţiune în cazul în care drumul este blocat de către inamic. Mijloacele de foc
trebuie să ocupe aliniament în stînga şi dreapta drumului pentru a neutraliza inamicul.
Dacă inamicul nu poate fi neutralizat, subunitatea trebuie să rupă lupta. După ruperea
luptei subunitatea se reconstituie într-un punct de adunare, raportează situaţia şi continuă
deplasarea pe itinerarul de rezervă.

Cu toate că instalaţii de lansare a rachetelor antitanc dirijate asigură protecţie împotriva

armamentului de infanterie şi schijelor de dimensiuni mici ele pot fi distruse de focul artilerie.
Din acest motiv şi pentru aceasta se realizează amplasamente.

a. Amplasamentul pentru instalaţii de lansare a rachetelor antitanc dirijate este prea mare
pentru a fi săpat manual. Este nevoie de utilaje de geniu, uneltele fiind necesare la finisarea
amplasamentului.

b. Buldozerul sau un excavator pot fi folosite la săparea amplasamentului în 25 de

minute. Acest amplasament trebuie să aibă dimensiuni corespunzătoare, şi căi de acces la ambele
capete. Transportorul trebuie să aibă posibilitatea să se deplaseze în interiorul amplasamentului.
Căile de acces, rampa de intrare şi partea de jos a amplasamentului trebuiesc izolate.

c. Dacă timpul permite, amplasamentul poate fi îmbunătăţit. Părţile laterale pot fi lărgite
pentru a permite mişcarea în jurul transportorului. Adăpostul pentru muniţii poate fi săpat într-
una din părţile laterale ale amplasamentului pentru a depozita muniţia suplimentară. În terenurile
nisipoase, părţile laterale trebuiesc întărite pentru a preveni prăbuşirea.
 Pe lîngă construirea adăposturilor de protecţie, comandanţii pot îmbunătăţi protecţia
individuală a membrilor subunităţii antitanc şi instalaţiilor de lansare a rachetelor antitanc
dirijate.
a. Aliniamentele dispuse în acoperiri naturale atent alese, protejează trupele împotriva
sistemelor de cercetare cu laser ale inamicului. În timpul deplasării şi al acţiunilor, servanţii
trebuie să poarte ochelari de protecţie laser. Ochelarii nu doar protejează ochii de lumina laser ci
şi de schijele mici care ar putea orbi personalul. Majoritatea rănirilor oculare sunt provocate de
schije, de pietrele şi pămîntul aruncat de suflul exploziilor.
b. Comandantul subunităţii de artilerie antitanc trebuie să ia în considerare ameninţarea
permanentă a atacului cu mijloace NBC şi să supravegheze nivelul de radiaţii. Efectivele trebuie
să ţină la îndemînă completul de protecţie şi masca contragazelor, chiar dacă sunt incomode.

c. Personalul subunităţii trebuie să poarte întotdeauna casca şi vesta de protecţie. Acestea

asigură protecţia împotriva gloanţelor şi schijelor.

d. Subunitatea de artilerie antitanc deţine rareori o ambulanţă. De aceea, personalul

trebuie să fie instruit să acorde primul ajutor celor răniţi. Subunitatea trebuie să aibă asigurată
comprese, feşe, truse medicale etc. pentru a putea trata soldaţii răniţi pînă cînd aceştia sunt
evacuaţi.

Metode de protecţie. Acest lucru presupune să nu fie descoperită poziția pieselor atît timp cît este
posibil, să-l inducă în eroare pe inamic în legătură cu adevărata poziţie şi să se apere împotriva
atacurilor inamicului.
Pentru inducerea inamicului în eroare și a impune surprinderea inamicului pot fi folosite
poziţii de aşteptare şi aliniamente antiblindate. Aliniamentul antiblindat (raioane de tip
CHARLY) sunt poziţiile din care piesele antitanc şi instalaţiile de lansare a rachetelor antitanc
dirijate execută foc. Poziţiile de aşteptare (raion de tip BRAVO) sunt amplasate într-o zonă
acoperită şi mascată şi sunt ocupate de către piesele antitanc atunci cînd acestea nu execută
misiuni de foc. Folosirea raioanelor de tip CHARLY şi BRAVO este o metodă eficientă atunci
cînd se prevăd acţiuni intense ale artileriei inamicului.

Mascarea. Mascarea poziţiei se realizează de-a lungul tuturor etapelor de executare a

amenajării genistice. Atunci cînd este posibil, poziţia este acoperită cu o plasă de mascare
înainte de începerea lucrului, pentru a feri, de observarea inamicului, activitatea desfăşurată.
 Deplasări frecvente. Deplasările frecvente sporesc protecţia faţă de focul artileriei
inamicului, dar pot micşora capacitatea pieselor antitanc şi instalaţiilor de lansare a rachetelor
antitanc dirijate de a executa rapid focul.
Continuitatea sprijinului prin foc nu trebuie să fie afectată de frecventele deplasări ale
artilerie antitanc. Sincronizarea şi numărul deplasărilor sunt esenţiale pentru asigurarea protecţiei
şi trebuie să se bazeze pe instrucţiunile comandantului, pe situaţia tactică şi pe cunoaşterea
mijloacelor de cercetare de care dispune inamicul. Deplasarea frecventă are implicaţii asupra
timpului avut la dispoziţie pentru pregătirea tragerii şi necesită efort fizic din partea echipelor de
servanţi.

Măsuri pentru creşterea preciziei tragerii şi reducerea consumului pe timpul reglajelor.

Subunitatea de artilerie antitanc poate îmbunătăţi precizia tragerii şi poate reduce
consumul pe timpul reglajului în cîteva proceduri. Acestea micşorează ameninţarea adusă de
mijloacele inamice de cercetare a obiectivelor. Mai jos sunt prevăzute cîteva mijloace:

 Dispozitive de poziţionare-localizare, cum sunt GPS şi sistemul de navigaţie inerţial

(M.L.T)
 Lovituri de reglaj;
 Calcularea corecţiilor datelor meteo;
 Cercetarea topo în grabă din puncte cunoscute pentru eliminarea erorilor pe hartă.
 Utilizarea radarului de artilerie al forţei aliate pentru localizarea precisă a poziţiei de
tragere (coordonare cu ofiţerului cu sprijinul prin foc).
Cu toate că aceste proceduri reduc vulnerabilitatea, îmbunătăţesc eficienţa focurilor şi
economisesc muniţia, ele necesită mult timp şi este posibil să aibă nevoie de sprijinul artileriei
(echipe de cercetare topo, radar, date meteo).

Poziţionarea în teren. În scopul de a îmbunătăţi capacitatea de supravieţuire pe cîmpul de

luptă, plutonul de artilerie antitanc trebuie să profite din plin de acoperirea naturală şi de
mascarea oferită de terenul şi vegetaţia existentă.