ACADEMIA MILITARĂ A FORŢELOR ARMATE

DIVIZIONUL DE ARTILERIE ÎN SPRIJINUL

BATALIONULUI DE INFANTERIE DIN EŞALONUL I
AL BRIGĂZII DE INFANTERIE CARE TRECE LA
OFENSIVA DIN CONTACT NEMIJLOCIT CU
INAMICUL ÎN PODIŞUL CIULUC

Chişinău
2014
MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA MILITARĂ A FORŢELOR ARMATE

FACULTATEA ŞTIINŢE MILITARE
CATEDRA ARTILERIE

DIVIZIONUL DE ARTILERIE ÎN SPRIJINUL

BATALIONULUI DE INFANTERIE DIN
EŞALONUL I AL BRIGĂZII DE INFANTERIE
CARE TRECE LA OFENSIVA DIN CONTACT
NEMIJLOCIT CU INAMICUL ÎN PODIŞUL
CIULUC

Teză de licenţă

Autor:
locotenent-colonel Ruslan COJOCARU

Conducător:
căpitan Vladimir RAEŢCHI

Chişinău
 2014
ACADEMIA MILITARĂ A FORŢELOR ARMATE

NESECRET
Exemplar nr. ______

APROB
Locţiitor comandant academie pentru învăţămînt (prorector)
colonel Iurie GÎRNEŢ

„_____”_________________ 201__

FIŞA TEZEI DE LICENŢĂ

TEMA: DIVIZIONUL DE ARTILERIE ÎN SPRIJINUL BATALIONULUI
DE INFANTERIE DIN EŞALONUL I AL BRIGĂZII DE INFANTERIE CARE
TRECE LA OFENSIVA DIN CONTACT NEMIJLOCIT CU INAMICUL ÎN
PODIŞUL CIULUC.

AUTOR: locotenent-colonel Ruslan COJOCARU – plutonul nr. 63 artilerie

ÎNDRUMĂTOR: căpitan Vladimir RAEŢCHI – lector catedra artilerie

DETALII ASUPRA TEMEI

PARTEA TEORETICĂ:
În partea teoretica va trece cel puţin următoarele probleme:
1. Influenţa zonei (reliefului) Podişului CIULUC asupra acţiunilor în lupta de
ofensivă.
2. Acţiunile de luptă ale batalionului de infanterie din eşalonul I al brigăzii de
infanterie în lupta de ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul.
3. Particularităţi privind acţiunile divizionului de artilerie aflat în sprijinul
batalionului de infanterie din eşalonul I al brigăzii de infanterie în lupta de ofensivă
din contact nemijlocit cu inamicul.
4. Activitatea comandantului şi statului major al divizionului de artilerie, aflat
în sprijinul batalionului de infanterie din eşalonul I al brigăzii de infanterie în lupta
de ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul.
 5. Opinii, concluzii şi propuneri.

NOTĂ: Problemele principale ale lucrării se vor materializa în partea

practic-aplicativă pe hartă, scheme şi anexe. Conţinutul părţii teoretice a lucrării
nu va depăşi 70 de pagini.

CUPRINS:
Introducere
CAPITOLUL I. Influenţa zonei (reliefului) Podişului CIULUC asupra
acţiunilor în lupta de întîlnire.
1.1 Factorii care influenţează acţiunile în lupta de ofensivă desfăşurate în
Podişul CIULIC;
1.2 Particularităţile pregătirii şi ducerii acţiunilor în lupta de ofensivă
desfăşurate în Podişul CIULUC.

CAPITOLUL II. Acţiunile de luptă ale batalionului de infanterie din

eşalonul I al brigăzii de infanterie în lupta de ofensivă din contact nemijlocit
cu inamicul.
2.1. Procedee de luptă ale batalionului de infanterie din eşalonul I al brigăzii
de infanterie în lupta de ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul.
2.2. Locul, rolul şi misiunile batalionului de infanterie în lupta de ofensivă din
contact nemijlocit cu inamicul.
2.3. Cantitatea de artilerie primită ca întărire de batalionului de infanterie şi
repartiţia acesteia în lupta de ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul.
2.4. Pregătirea şi ducerea luptei.
CAPITOLUL III. Particularităţi privind acţiunile divizionului de
artilerie aflat în sprijinul batalionului de infanterie din eşalonul I al brigăzii
de infanterie în lupta de ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul.
3.1. Sistemul de lovire prin foc a divizionului de artilerie aflat în sprijinul
batalionului de infanterie din eşalonul I al brigăzii de infanterie în lupta de ofensivă
din contact nemijlocit cu inamicul.
3.2. Principalele acţiuni ale divizionului de artilerie aflat în sprijinul
batalionului de infanterie din eşalonul I al brigăzii de infanterie în lupta de ofensivă
din contact nemijlocit cu inamicul.
3.3. Dispozitivul de luptă şi manevra al divizionului de artilerie în lupta de
ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul.
3.4. Probleme legate de conduceraea acţiunilor artileriei.

CAPITOLUL IV. Activitatea comandantului şi statului major al

divizionului de artilerie, aflat în sprijinul batalionului de infanterie din
eşalonul I al brigăzii de infanterie în lupta de ofensivă din contact nemijlocit
cu inamicul.
 4.1. Activităţile comandantului şi statului major al divizionului de artilerie
pentru pregătirea acţiunilor de luptă la lupta de ofensivă din contact nemijlocit cu
inamicul.
4.2. Activităţile comandantului şi statului major al divizionului de artilerie
pentru desfăşurarea luptei de ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul.

OPINII, CONCLUZII SI PROPUNERI.

PARTEA PRACTIC – APLICATIVĂ:
CAPITOLUL V. Exerciţiu tactic de comandament pe hartă.
5.1. Exerciţiu tactic de comandament pe hartă, cu tema: "Acţiunile de luptă
ale divizionului de artilerie în sprijinul batalionului de infanterie din eşalonul I al
brigăzii de infanterie în lupta de ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul."
5.2. Documente ce se întocmesc:
a) Conceptia exerciţiului tactic, grafic pe hartă;
b) Concepţia exerciţiului text şi planul de desfăşurare;
c) Ordinul de acţiune al comandantului divizionului de artilerie aflat în sprijinul
batalionului de infanterie din eşalonul I al brigăzii de infanterie în lupta de
ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul.
d) Anexe.

Bibliografia:
- Manualul de luptă a batalionului de infanterie, ediţie Chişinău- 2012;
- Instrucţia tactică la artilerie, ediţie Chişinău -2001;
- Manualul pentru luptă al divizionului de artilerie (provizoriu), ediţie Sibiu -
2003;
- Manualul întrebuinţării artileriei brigăzii mecanizate în luptă (provizoriu),
ediţie Sibiu - 2004;

PRECIZĂRI ORGANIZATORICE

Planificat Real
Data primirii temei lucrării 14 octombrie 2013 _________________
Stabilirea structurii lucrării 24 octombrie 2013 _________________
Prezentarea părţii teoretice a lucrării 25 aprilie 2014 _________________
Prezentarea părţii practic-aplicative 02 mai 2014 _________________
Discutarea tezei în formă finală cu
îndrumătorul 20 mai 2014 _________________
Redactarea lucrării de către student 24 - 26 mai 2014 _________________
Întocmirea referatului de către îndrumător 28 - 29 mai 2014 _________________
Susţinerea prealabilă 30.05 - 01.06.2014 _________________

Prezenta fişă a fost examinată şi aprobată la şedinţa catedrei artilerie din "___"
________________ 201__, procesul verbal nr. _____
 Şef interimar catedră artilerie facultate ştiinţe militare
colonel (r) Andrei BUNDUCHI
ACADEMIA MILITARĂ A FORŢELOR ARMATE
Facultatea _________________________________________
Catedra _________________________________________

AVIZ
la teza de licenţă
Tema ____________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
Studentul(a) ___________________________ pl. _________________________________
I. Forma lucrării
1. Respectarea rigorilor privind aspectul grafic, normele gramaticale în vigoare şi referinţele
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
2. Corectitudinea structurii tezei ( introducere, conţinut, încheiere, bibliografie, anexe; simetria
conţinutului)
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
II. Conţinutul lucrării
1. Gradul de argumentare a actualităţii temei
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
2. Demonstrarea competenţelor de cercetare (elaborarea ipotezei, selectarea metodelor de
cercetare, colectarea şi interpretarea datelor, sintetizarea părţii teoretice etc.)
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
3. Calitatea cercetării efectuate
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
4. Valoarea ştiinţifică şi/sau aplicativă a tezei
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
III. Gradul de responsabilitate şi atitudinea studentului
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
IV. Concluzii
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
V. Decizia
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________

Conducătorul
tezei de licenţă ____________________________________________________________
 Adnotare
Privită din această perspectivă, lucrarea de licenţă elaborată reprezintă un document
valoros care se recomandă a fi studiat şi folosit în planificarea şi ducerea operaţiilor întrunite.
Lucrarea de licenţă este structurată pe 5 capitole, corect armonizate în conţinutul lucrării.
Ideile sunt analizate cu atenţie de către autor, iar concluziile la care ajunge sunt corecte.
De fapt este descrierea geografică a zonei podişului Ciuluc şi particularităţile ducerii luptei
ofensive în această zon care este de o importanţă strategică pentru ţara noastră.
Lucrarea prezintă într-o manieră detaliată probleme legate de ovensiva din contact
nemijlocit cu inamicul dusă de batalionul de infanterie din eşalonul I al brigăzii, modul de
întrebuinţare a acestuia pe timpul operaţiei ofensive, cu accent pe lovirea grupării de forţe cu rol
operativ.
La fel se analizează probleme importante referitoare la divizionul de artilerie în sprijinul
acţiunilor ofensive ale batalionului de infanterie din eşalonul I al brigăzii.
Deasemenea au fost descrise tehnicile utilizate de divizionul de artilerie pe parcursul
luptei, care sunt de o importanţă deosebită în obţinerea succesului în lupta ofensivă.
Este de remarcat accentul care s-a pus pe descrierea activităţilor conducerii divizionului
la planificarea şi executarea luptei ofensive, precum şi cooperarea cu subunităţile sprijinite
pentru armonizarea tuturor acţiunillor în luptă.
Analizînd detaliile de natură spaţială, temporală, structurală şi acţională ale pregătirii şi
desfăşurării ofensivei din conatct nemijlocit cu inamicul de către gruparea operativă de forţe
terestre, s-au elaborat, pe acest fond, documentele principale ale unui exerciţiu tactic pe hartă, cu
divizionul de artilerie în sprijinul batalionului de infanterie din eşalonul I al brigăzii desfăşurat în
cadrul pregătirii de comandament şi stat major
 Annotation

From this perspective, the dissertation is a valuable document that is recommended to be

studied and used in the planning and execution of joint operations.
Dissertation is divided into five chapters, properly harmonized content of the paper.
The ideas are carefully analyzed by the author, and the conclusions reached are correct.
Actually area is geographical description and peculiarities Ciuluc battle waging offensives in this
area is of strategic importance to our country.
Dissertation presents in detail the problems the offensive in direct contact with the enemy
fought infantry battalion of the brigade I echelon, how its use during offensive operations,
focusing on hitting the grouping of forces operative role .
Also analyzes major problems concerning the artillery battalion in support of offensive
actions infantry battalion of the brigade I echelon.
Also described techniques used artillery battalion during the battle, which are of
particular importance in achieving success in offensive combat.
It is worth emphasis placed on describing the divisional management activities to plan
and execute offensive battle and cooperation to harmonize all existing activities supported
subunits in battle.
Analyzing details such as spatial, temporal, structural and act of preparing and organizing
the enemy offensive in conatct directly by ground forces operative group were drawn on this
background, the main documents of a tactical exercise on map with artillery battalion in support
of the infantry battalion of the brigade I echelon conducted in preparation Command and Staff.
 Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………………..... 9
..
CAPITOLUL I. Influenţa zonei (reliefului) Podişului CIULUC asupra acţiunilor în
lupta de 1
întîlnire……………………………………………………………………………...... 4
1.1 Factorii care influenţează acţiunile în lupta de ofensivă desfăşurate în Podişul 1
CIULIC....... 4
1.2 Particularităţile pregătirii şi ducerii acţiunilor în lupta de ofensivă desfăşurate în Podişul
CIULUC....................................................................................................................................... 1
6
CAPITOLUL II. Acţiunile de luptă ale batalionului de infanterie din eşalonul I al
brigăzii de infanterie în lupta de ofensivă din contact nemijloc cu 1
inamicul........................ 9
2.1 Procedee de luptă ale batalionului de infanterie din eşalonul I al brigăzii de infanterie în
lupta de ofensivă din contact nemijlocit cu 1
inamicul.................................................................... 9
2.2 Locul, rolul şi misiunile batalionului de infanterie în lupta de ofensivă din contact
nemijlocit cu inamicul.............................................................................................................. 2
0
2.3 Cantitatea de artilerie primită ca întărire de batalionului de infanterie şi repartiţia acesteia
în lupta de ofensivă din contact nemijlocit cu 2
inamicul................................................................ 3
2.4 Pregătirea şi ducerea 2
luptei…………………………………………………………………... 6
CAPITOLUL III. Particularităţi privind acţiunile divizionului de artilerie aflat în
sprijinul batalionului de infanterie din eşalonul I al brigăzii de infanterie
în lupta de ofensivă din contact nemijlocit cu 4
inamicul........................................................... 3
3.1 Sistemul de lovire prin foc a divizionului de artilerie aflat în sprijinul batalionului de
infanterie din eşalonul I al brigăzii de infanterie în lupta de ofensivă din contact nemijlocit cu
inamicul....................................................................................................................................... 4
3
3.2 Principalele acţiuni ale divizionului de artilerie aflat în sprijinul batalionului de infanterie
din eşalonul I al brigăzii de infanterie în lupta de ofensivă din contact nemijlocit cu 4
inamicul.... 9
3.3 Dispozitivul de luptă şi manevra al divizionului de artilerie în lupta de ofensivă din
contact nemijlocit cu inamicul............................................................................................... 5
 3
3.4 Probleme legate de conduceraea acţiunilor artileriei............................................................. 5
7
CAPITOLUL IV. Activitatea comandantului şi statului major al divizionului de
artilerie, aflat în sprijinul batalionului de infanterie din eşalonul I al brigăzii de
infanterie în lupta de ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul...................................... 6
0
4.1 Activităţile comandantului şi statului major al divizionului de artilerie pentru pregătirea
acţiunilor de luptă la lupta de ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul................................ 6
0
4.2 Activităţile comandantului şi statului major al divizionului de artilerie pentru
desfăşurarea luptei de ofensivă din contact nemijlocit cu 7
inamicul................................................................... 0
PARTEA PRACTIC – APLICATIVĂ:
CAPITOLUL V. Exerciţiu tactic de comandament pe hartă
5.1 Conceptia exerciţiului tactic, grafic pe hartă (anexa7.1)
5.2 Concepţia exerciţiului text (anexa7.2)
5.3 Planul sprijinului cu foc al brigăzii de infanterie (anexa 8)
Concluzii şi propuneri…………………………………………………………...............….. 7
3
Bibliografie…………………………………………………………………………………… 7
5
Anexe…………………………………………………………………………………………. 7
7
Declaraţia standard privind originalitatea lucrării………………………………………... 7
9
 Lista abrevierilor

AVN Aparate de vedere pe timp de noapte

COSF Coordonatorul sprijinului prin foc
CSF Concentrarea succesivă a focului
CA Cursul acţiunilor
DIU Drept internaţional umanitar
FAI Forţe de angajare imediată
FAU Forţe de angajare ulterioară
FB Foc de baraj
FS Forţele de sprijin
LDA Limita dinainte a apărării
MIFT – T Misiune, inamic, forţe proprii, teren – timp la dispoziţie
M.L.I. Maşina de luptă a infanteriei
N.O.P.I. Nivelul optim de protecţie individuală (N.B.C.)
OMAR Operaţii militare altele decît războiul
OSF Ofiţerul cu sprijinul de foc
Ord. Prel. Ordin preliminar
Ord. Acţ. Ordin de acţiune
Ord. Frag. Ordin fragmentar
Pl.Acţ. Plan de acţiune
PCBz. Punct de comandă de bază
PCRz. Punct de comandă de rezervă
PCO Punct de comandă - observare
POS Proceduri de operare standard
Rn.P.T. Raion de poziţii de tragere
T.A.B. Transportor amfibiu blindat
 INTRODUCERE

În război, înfrîngerea şi izgonirea agresorului se realizează în principal, prin operaţii

specifice luptei armate, desfăşurate în orice condiţii impuse de factorii situaţiei. Prin urmare,
acţiunile de luptă nu se vor duce doar în condiţii normale, ci şi în condiţii speciale impuse de
aceşti factori.
A devenit un lucru obişnuit să se afirme că ,,războiul s-a schimbat”. După războiul din
Golful Persic din 1991 (cu cele două faze ale sale: ,,Scutul Deşertului” şi ,,Furtună în Deşert”)
cvasitotalitatea gînditorilor militari au afirmat - pe baza celor desfăşurate în regiune – că ne
găsim în faţa unei noi generaţii de război, puternic marcată de era revoluţiei postindustriale.
Conflictul din spaţiul ex-iugoslav din 1999 a întărit această realitate, iar evenimentele din 11
septembrie 2001 au produs la rîndul lor, o mutaţie profundă în fizionomia războiului. Acestea au
stins pentru totdeauna ameninţarea bipolară ce a marcat ultima jumătate a secolului trecut şi au
deschis calea unui război de durată, cu inamici ce duc acţiuni încălcînd regulile clasice ale
războiului.
Am asistat, nu cu mult timp în urmă, la derularea operaţiunii ,,Libertate pentru Irak”
desfăşurată de forţele coaliţiei internaţionale. În urma încheierii acestui conflict rezultă tot mai
evident că teza ,,războiului total” capătă acum noi valenţe. Adversarul este lovit în toate
segmentele societăţii sale, combinîndu-se acţiunile militare cu cele economice, politice,
informaţionale şi psihologice. În spectrul acţiunilor militare sunt utilizate concepte operaţionale
noi: dominaţia manevrei, ducerea cu mare precizie a operaţiilor, logistica strict direcţionată şi
protecţia multilaterală a trupelor.
Cîmpul de luptă modern va pune în continuare accent pe rolul spaţiului aerian, pe
importanţa sistemelor aero-spaţiale de cercetare, avertizare, alarmare şi lovire de înaltă precizie.
Cîştigîndu-se confruntarea în spaţiul aerian se dobîndeşte supremaţia aeriană totală, ceea ce
conferă libertate de acţiune pentru forţele terestre, un ritm rapid de ducere a acţiunilor şi pierderi
minime. În acelaşi timp, acest fapt constituie şi o premisă pentru întrebuinţarea trupelor de
desant aerian şi aeromobile, ca unul din factorii de mare surprindere – forţe capabile să lovească
simultan obiective de pe întreg teatrul de acţiuni, să producă pierderi şi distrugeri decisive şi să
ducă la realizarea în timp scurt a scopurilor politico - militare.
În această lucrare ne propunem să abordăm problematica luptei ofensive dusă de
batalionului de infanterie din eşalonul I al brigăzii de infanterie care trece la ofensiva din contact
nemijlocit cu inamicul, oprindu-ne, în special, asupra rolului decisiv al sprijinului prin foc al
artileriei brigăzii ca element-cheie în anihilarea, combaterea şi nimicirea rapidă a inamicului.
 Rolul artileriei terestre este să contribuie la înfrîngerea inamicului. Artileria terestră
asigură sprijin prin foc nemijlocit, neutralizarea artileriei, interzicerea acţiunilor artileriei
antiaeriene inamice şi sprijin de foc în adîncime pentru forţele combatante, atunci cînd este
solicitat, şi este din ce în ce mai mult capabilă să aplice o putere de foc decisivă asupra
inamicului
„Artileria terestră – observa un general american la International Artillery Symposium,
desfăşurat la Larkhill ( M. Britanie ) între 22-25 octombrie 2002 – constituie astăzi punctul
decisiv în cadrul conceptului JOINT FORCE COMMANDING. Focul artileriei şi efectele
acestuia sunt indispensabile în condiţiile transformării armatelor”.
Caracterul întrunit al operaţiei a stat permanent în atenţie.
Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul nu trebuie să constituie o acţiune pripită şi
imediată, iar decizia nu trebuie să se ia sub presiunea timpului şi a condiţiilor de moment,
deoarece inamicul care se apără nu este întotdeauna uzat fizic şi moral, iar scopul acţiunilor este
greu de obţinut.
Iată de ce considerăm tratarea acestei problematici în zona podişului Ciuluc o zonă
deosebit de importantă, cu multe nuanţe de specificitate, un statut aparte şi dispunînd de un
potenţial geografico-militar deosebit – ca fiind o generoasă şi, în acelaşi timp, o incitantă
provocare.
 CAPITOLUL I.

INFLUENŢA ZONEI (RELIEFULUI) PODIŞULUI CIULUC ASUPRA

ACŢIUNILOR ÎN LUPTA DE ÎNTÎLNIRE.

1.1 Factorii care influenţează acţiunile în lupta de ofensivă desfăşurate în Podişul

CIULUC
Podişul Ciuluc sau cum mai este cunoscut acesta, Podişul Ciuluc-Soloneţ este o formă de
relief din nordul Republicii Moldova. Podişul este delimitat la sud de valea Culei  la est de Răut,
la nord de Cîmpia Bălţului şi la vest de valea rîului Prut. Terenul respective este foarte important
pentru statul nostru Republica Moldova, deoarece acesta poate oferi un ansamblu deosebit de
mare de locaţii şi medii specifice zonei, care pot fi folosite atît în scop turistic, cît şi în situaţia
unor deflagraţii de proporţii la nivel militar. Altitudinea maximă a Podişului Ciuluc este de 339
metri, anume pe dealul Rădoaia, în apropierea localităţii Rădoaia. Podişul este fragmentat de văi
şi vîlcele. Deasemenea drept un element notoriu de tranziţie dintr-o zonă de podiş în alta este şi
dealul Măgura cu altitudinea de 388 metri ce se află la intersecţia dintre Podişul Ciuluc şi
respectiv Podişul Moldovei Centrale. Dintre oraşele cele mai mari din zona Podişului Ciuluc
sunt Sîngerei şi Teleneşti. Terenul se poate clasifica, după natura sa, în accesibil, înşelător,
îngust, accidentat şi depărtat. Podişul Ciuluc are altitudini ce nu depăşesc 339 metri. Deşi
altitudinea nu este mare, se manifestă intens procesele de eroziune, care au generat ravene,
vîlcele şi alte forme erozionale. Deasemenea podişul se află în Etajul Samarţian Geologic ce îl
caracterizează prin sedimente de argilă, calcare, nisipuri, marne şi calcare recifale.
Cele mai multe eroziuni au loc în zona rîurilor Ciulucul Mare, Ciulucul Mic şi Cula, dar
şi mai deosebit în apropiere de Răut. Cauzele principale care determină procese sînt: prezenţa
unor depozite groase de loess (rocă friabilă), caracterul torenţial al precipitaţiilor, valorificarea
intensă a teritoriului în agricultură. Ravenele deasemenea sunt foarte frecvente în această zonă,
avem deci 20-60 de ravene pe 10 kilometri pătraţi. Alunecările de teren sunt la fel extrem de
dese şi putem observa estimativ peste 50 de alunecări pe 100 de kilometri pătraţi. Luînd în
consideraţie dinamica suprafeţelor ocupate de alunecările de teren şi de ravene observăm că
maximele au fost atinse în anii 1989 , în anul 1990 acestea au scăzut iar începînd cu anul 2003
acestea au început să progreseze rapid. Dintre forme de relief, în Podişul Ciuluc putem distinge
hîrtoape şi o trenă de grohotiş în apropierea rîului Răut. Zona Podişului Ciuluc nu este una foarte
bogată în zăcăminte de substanţe minerale utile, de aceea aici pot fi găsite în cantităţi minime
oricare din substanţe minerale utile. Dintre soluri se întîlnesc solonceacuri, vertisoluri şi
cernoziomuri vertice, cernoziomuri tipice, slab humifere, cernoziomuri argiloiluviale.
 Temperatura medie anuală variază între 9,6oC şi 8,0oC. Temperatura medie a lunii iulie
oscilează între 20oC la Teleneşti şi 19,8oC la Sîngerei iar cea a lunii ianuarie între – 3,7 oC la
Teleneşti şi – 4,5oC Sîngerei. Desfăşurarea pe cca 10 în latitudine a acestei subunităţi geografice
determină o diferenţă de 5 kcal/cm2/an între sud şi nord: 118 kcal/cm2/an în sud şi 112,5
kcal/cm2/an în nord. Cele mai coborîte temperaturi se înregistrează iarna în depresiunile umede
situate la contactul Podişul Ciuluc cu Podişul Nistrului .Dacă în nord, vest şi sud precipitaţiile
oscilează între 520 şi 660 mm (517 mm la Rădoaia, 596 mm la Mîndreşti). O expresie clară a
nuanţelor continentale excesive ale climatului o constituie ploile torenţiale din sezonul cald, care
alternează adesea cu perioade de secetă. În cursul unui an sunt, în medie, 160 zile fără
precipitaţii, care se pot grupa în 7 – 10 intervale secetoase cu durată medie de 10 – 13 zile
fiecare; cumularea acestora mai ales în perioada de vegetaţie a culturilor are influenţe normale
asupra recoltelor iar statistica arată că o dată la 2 ani secetele pot dura 20 zile iar o dată la 10 ani
– pot dura 30 zile.
Evapotranspiraţia potenţială variază între 560 şi 654 mm, deficitul anual de umiditate
fiind de 100 – 110 mm, ceea ce nu necesită compensarea lui prin irigaţii.
Direcţia dominantă a vîntului este, peste tot, dinspre NV. Numărul mediu anual al zilelor
cu viscol este de 7,5 la Sîngerei, cele mai multe fiind în luna ianuarie.
Reţeaua hidrografică a Podişului Ciuluc e reprezentată de rîurile Ciuluc Mare , Ciuluc
Mic, Cula şi Răut. Apa freatică de pe interfluvii şi versanţi în general are adîncimi de 0...10 m,
un grad de mineralizare ridicat şi gust sălciu, înregistînd mari variaţii de nivel şi debit de la o
perioadă la alta a anului. În nisipurile şi prundişurile teraselor fluviaţile (mai precis la baza
acestora) se găsesc ape subterane cu calităţi superioare şi adîncimi de 4 – 20 m, relativ constante
şi suficiente ca debit pentru nevoile localnicilor. Există foarte puţine locuri unde putem găsi
surse de apă nepotabile.În apropierea Podişului Nistrului prin scurgerea subterană şi de
suprafaţă de pe versanţii alăturaţi se produce o supraumezire a terenurilor. Aici, în perioadele
umede, apa subterană apare la suprafaţă iar în perioadele secetoase prelungite, nivelul acestora
coboară sub talvegul rîurilor.Conform recensămîntului efectuat în anul 2004, în raionul Sîngerei
sunt 10,0 – 20,0 mii persoane, iar în raionul Teleneşti 5,0 şi nemijlocit 10,0 mii de persoane.
Deasemenea densitatea populaţiei rurale pe unităţi administrativ-teritoriale o constituie
80-100 locuitori pe kilometrul pătrat la Sîngerei şi peste 100 locuitori pe kilometrul pătrat la
Teleneşti. Dacă e să ne referim la numărul populaţiei apte de muncă atunci atît în raionul
Sîngerei, cît şi în Teleneşti sunt aproximativ 60-80 mii persoane.
Practica strategică a consacrat şase principii ale acţiunilor militare, altele decît războiul:
obiectivul; unitatea de efort; securitatea; reţinerea (restricţia), limitarea; perseverenţa;
legitimitatea. Este evident că primele trei principii derivă din principiile generale ale acţiunilor
militare (sau ale războiului şi anume libertatea de acţiune; definirea clară a obiectivului –
misiunii; economia de forţe şi mijloace; concentrarea efortului în locul decisiv şi la momentul
potrivit, unitatea comenzii; surprinderea inamicului; manevra; securitatea acţiunilor şi trupelor;
simplitatea planurilor şi a ordinelor), însă au un grad diferit de specificitate în cadrul acţiunilor
militare altele decît războiul.

1.2 Particularităţile pregătirii şi ducerii acţiunilor în lupta de ofensivă desfăşurate în

Podişul CIULUC
Reeşind din tactica adoptată de ducere a luptei în secolul XXI majoritatea luptelor sunt
concentrate pentru ocuparea centrelor intens populate care servesc ca centre de greutate atît
pentru cei ce atacă cît şi pentru cei ce se apără.
În cazul nostru cele mai importante centre populate situate în podişul Ciuluc sunt oraşul
Sîngerei şi oraşul Teleneşti. Şi după cum am observat relieful în această zonă este destul de
frămîntat, find în partea de nord împădurit, şi prin urmare particularităţile ducerii acţiunilor în
această regiune vor fi concentrate pe ofensiva în localităţi.
Particularităţile pregătirea luptei subunităţilor de infanterie pentru eliberarea localităţilor se
face odată cu pregătirea luptei ofensive; elementele de detaliu din planificarea ofensivei pentru
eliberarea localităţilor se definitivează pe măsură ce forţele se apropie de acestea.
Fîşia de ofensivă a subunităţilor trebuie să permită dispersarea, concomitent cu
concentrarea rapidă a eforturilor pentru ruperea apărării; de regulă, fîşia de ofensivă are o
lărgime mai mică decît în situaţia obişnuită şi implicit sectorul de rupere va fi mai restrîns.
Ritmul ofensivei în localitate este mai scăzut decît în condiţii obişnuite, variind în raport cu
densitatea clădirilor rezistente la foc şi densitatea forţelor care le apără, acesta fiind cuprins între
0,5-1,5 km pe oră.
Direcţia de acţiune a subunităţilor de infanterie se stabileşte, de regulă, pe direcţia care
duce la fracţionarea grupării principale de forţe a inamicului şi cucerirea unor obiective vitale,
care asigură stabilitatea apărării, alegîndu-se locurile cu construcţii rare, în lungul arterelor
principale, a parcurilor, grădinilor şi locurilor virane.
Misiunea de luptă se stabileşte pentru subunităţilor de infanterie în funcţie de caracterul
apărării inamicului, mărimea, natura şi densitatea construcţiilor, compartimentarea localităţii,
forţele şi mijloacele proprii la dispoziţie şi va fi mai puţin adîncă, indiferent de procedeul ofensiv
adoptat; uneori, eliberarea unei localităţi se înscrie în conţinutul misiunii de luptă primite
anterior, mai ales în cazul unor localităţi de dimensiuni reduse.
La eliberarea localităţilor mijlocii şi mari, subunităţile de infanterie poate să primească
succesiv mai multe misiuni de luptă.
 Dispozitivul de luptă al subunităţilor de infanterie trebuie să asigure concentrarea forţelor
pe direcţia principală, posibilitatea atacului simultan asupra punctelor de sprijin de pe LDA
inamicului şi independenţa acţiunilor pe o direcţie sau alta; dispozitivul de luptă cuprinde
aceleaşi elemente, avînd totuşi unele particularităţi; în funcţie de configuraţia localităţii poate
cuprinde şi detaşamentul de întoarcere.
Eşalonul I cuprinde forţele principale ale subunităţilor de infanterie care îşi constituie
detaşament de asalt de valoare pluton şi grupuri de asalt de valoare grupă, întărite cu tancuri,
artilerie antiblindate, şi pionieri; în compunerea detaşamentelor şi grupurilor de asalt vor fi
incluse subunităţi de infanterie şi luptători izolaţi (călăuze) din zonă care cunosc bine localitatea.
Esalonul II se întrebuinţează pentru intensificarea loviturii în adîncime, executarea
loviturilor în flancul şi spatele inamicului, în scopul fracţionării şi nimicirii acestuia pe părţi,
respingerea contraatacurilor sau nimicirea rezistenţelor inamicului rămase înapoia unităţilor şi
subunităţilor; subunităţile din forţele de angajare ulterioară pot fi introduse în luptă simultan sau
succesiv, în raport cu situaţia şi mijloacele de întărire ce se pot face disponibile.
FS se dau, de regulă, în majoritate, ca întărire subunităţilor care se organizează ca
detaşamente şi grupuri de asalt, acţionînd asupra obiectivelor prin lovituri (intervenţii) directe.
Resursa de aviaţie repartizată, se întrebuinţează pentru lovirea obiectivelor în adîncime, a
rezervelor în deplasare şi mai puţin în interiorul localităţii; elicopterele se folosesc pentru
executarea manevrei pe verticală şi debarcarea forţelor aeromobile şi a grupurilor de asalt în
locurile virane, parcuri, stadioane şi pe planşeele unor clădiri.
Ofensiva pentru eliberarea din mişcare a localităţilor din adîncimea apărării începe pe
căile de acces către acestea, prin interzicerea retragerii forţelor inamicului pe aliniamente de
apărare pregătite în jurul localităţilor sau în interiorul lor.
În acest scop unităţile (subunităţile) din eşalonul I nu angajează lupta de durată cu grupuri
izolate ale inamicului care opun rezistenţă pe căile de acces, ci le blochează cu minim de forţe
sau le ocolesc, pe măsura apropierii lor de localitate.
Folosind rezultatele acţiunilor detaşamentului înaintat şi ale forţelor aeromobile, forţele
de angajare imediată acţionează în lungul principalelor căi de comunicaţie, nimicesc grupările
inamicului care opun rezistenţă şi cuceresc cele mai importante obiective din localitate.
Dacă localitatea este eliberată în urma luptelor duse prin surprindere de către
detaşamentele înaintate şi forţelor aeromobile, forţele principale ale batalionului, ocolesc
localitatea fără a angaja lupta în interior şi continuă înaintarea în adîncimea apărării inamicului,
nimicind prin lupta de întîlnire rezervele acestuia aflate în curs de afluire.
 Localităţile puternic apărate şi care nu pot fi eliberate din mişcare, aceasta se face prin
trecerea batalionului la ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul, în urma unei pregătiri
corespunzătoare.
Ofensiva pentru eliberarea unei localităţi, în această situaţie, începe, de regulă, cu
pregătirea de foc în cadrul căreia o importanţă deosebită o are focul artileriei, tancurilor,
mijloacelor antiblindate prin trageri prin ochire directă; pe timpul pregătirii de foc, subunităţile
constituite în detaşamente şi grupuri de asalt încep deplasarea spre LDA inamicului; atacul
începe simultan, pe mai multe direcţii convergente pentru a fracţiona inamicul şi a-l nimici pe
părţi; lupta se duce pentru cucerirea fiecărei clădiri, străzi, cartier, eforturile forţelor sunt dirijate
pentru cucerirea obiectivelor importante, punctelor de sprijin şi raioanelor de apărare de pe
arterele principale.
Odată începută, ofensiva se continuă neîntrerupt, ziua şi noaptea, pînă la eliberarea
localităţii; în scopul fracţionării dispozitivelor inamicului şi interzicerii manevrei rezervelor se
iau măsuri pentru cucerirea obiectivelor importante şi punctelor de sprijin, evitîndu-se
distrugerea gărilor, uzinelor de apă, întreprinderilor, centralelor electrice, podurilor, depozitelor,
staţiilor de metrou, centralelor telefonice, posturilor de radio şi televiziune; pentru pătrunderea în
flancul şi spatele inamicului se folosesc frecvent construcţiile şi comunicaţiile subterane.
După eliberarea localităţii forţele principale ale batalionului dezvoltă în continuare
ofensiva pe direcţia stabilită.
Cînd o anumită localitate este destinată pentru a fi blocată, subunităţilor de infanterie
eliberează cele mai importante raioane din jurul acesteia, le consolidează şi nu permite ieşirea
inamicului din localitate sau afluirea rezervelor.
 CAPITOLUL II.
ACŢIUNILE DE LUPTĂ ALE BATALIONULUI DE INFANTERIE DIN
EŞALONUL I AL BRIGĂZII DE INFANTERIE ÎN LUPTA DE OFENSIVĂ DIN
CONTACT NEMIJLOCIT CU INAMICUL.

2.1 Procedee de luptă ale batalionului de infanterie din eşalonul I al brigăzii de

infanterie în lupta de ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul.
Batalionul de infanterie este o structură tip unitate tactică interarme, care în funcţie de
tehnica din dotare (transportoare amfibii blindate, maşini de luptă ale infanteriei) poate îndeplini
acţiuni militare de amploare diferită, de regulă în cadrul brigăzii mecanizate (de tancuri), sau
independent.
Îndeplinirea obiectivelor şi misiunilor specifice batalionului de infanterie este
condiţionată de funcţionalitatea structurilor organizatorice: comandamentul; forţele luptătoare;
forţele de sprijin de luptă; forţele de logistică.
Modalităţile particulare de exprimare a ofensivei sunt ofensiva în localităţi, ofensiva în
teren muntos-împădurit, ofensiva pe litoral şi în deltă, ofensiva cu forţarea unui curs de apă
(canal), ofensiva pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă, ofensiva pe timp de
iarnă, ofensiva în pădure şi ofensiva în teren cu culturi înalte.
Acţiunile cu caracter ofensiv sunt cercetarea prin luptă, raidul, incursiunea, atacul
demonstrativ şi atacul fals.
Ofensiva este principala formă de luptă armată prin care se urmăreşte capturarea,
izgonirea sau nimicirea inamicului; scopul general al ofensivei este înfrîngerea inamicului şi
crearea condiţiilor pentru succesul acţiunilor ulterioare sau pentru încetarea ostilităţilor şi
trecerea la acţiuni postconflict.
Ofensiva din contact este procedeul prin care se realizează atacul asupra inamicului aflat
în apărare, plecînd la acţiune din poziţiile deţinute în faţa acestuia.
Ofensiva din mişcare este procedeul prin care se realizează atacul asupra inamicului aflat
în apărare, după un marş pe o distanţă variabilă.
Ofensiva combinată este procedeul prin care se realizează atacul asupra inamicului aflat
în apărare, cu o parte din forţe din mişcare, iar cu alta din contact.
Urmărirea este procedeul ofensiv prin care se realizează înaintarea rapidă şi hotărîtă a
forţelor pe itinerarele de retragere ale inamicului şi (sau) pe direcţiile paralele, în vederea
interceptării căilor de retragere ale acestuia cu scopul de a-i nimici sau captura forţele principale.
 Lupta de întîlnire este procedeul prin care două grupări de forţe adverse, în mişcare pe
acelaşi itinerar, din sensuri opuse, angajează lupta urmărind realizarea scopurilor propuse prin
acţiuni ofensive.
Ieşirea din încercuire este procedeul ofensiv de scoatere prin luptă a forţelor încercuite de
sub loviturile inamicului.
Cercetarea prin luptă este un atac cu obiectiv limitat executat pentru a-l sili pe inamic să-
şi demaşte dispozitivul, valoarea sau intenţia forţei sale, prin determinarea acestuia să răspundă
la acţiunea ofensivă, dezvăluindu-şi astfel punctele slabe ale sistemului defensiv.
Raidul este un atac de scurtă durată, cu obiectiv limitat desfăşurat într-un spaţiu redus în
teritoriul inamicului, urmărind nimicirea, distrugerea ori capturarea unuia sau mai multor
elemente cu scopul de a-i dezorganiza acţiunile acestuia.
Incursiunea are ca scop nimicirea (distrugerea) sau capturarea unor forţe şi mijloace ale
inamicului precum şi producerea de panică şi nelinişte în rîndurile acestuia.
Atacul demonstrativ se execută în scopul de a distrage atenţia inamicului, însă fără a
încerca angajarea sa în luptă.
Atacul fals se execută în scopul de a distrage atenţia inamicului de la direcţia principală
de efort; el trebuie să fie suficient de puternic şi credibil pentru a obţine reacţia dorită din partea
inamicului; de regulă, atacul fals executat de către o unitate (subunitate) face parte din planul de
acţiune al eşalonului superior.

2.2 Locul, rolul şi misiunile batalionului de infanterie în lupta de ofensivă din

contact nemijlocit cu inamicul.
Locul şi destinaţia batalionului de infanterie depind de tipul de forţe din care face parte,
structura căreia i se subordonează sau în care poate acţiona şi de misiunile ce le primeşte.
Din punct de vedere funcţional, batalionul de infanterie se poate găsi în cadrul brigăzii
mecanizate (de tancuri) din forţele active, din forţele teritoriale şi de rezervă.; el are destinaţia
corespunzătoare forţelor şi mijloacelor din compunerea sa şi a structurilor din care face parte.
Din punct de vedere acţional, batalionul de infanterie se poate găsi în brigada de
infanterie din:
a) forţele de acţiune în situaţii de criză (forţe de reacţie rapidă, forţe de angajare zonală
imediată);
b) forţele principale;
c) forţele de rezervă.
Pe timpul desfăşurării acţiunilor militare, cînd nu acţionează independent, batalionul de
infanterie se poate găsi în: eşalonul I al brigăzii; eşalonul II al brigăzii; rezervă.
 În ofensivă batalionul de infanterie din eşalonul I al brigăzii poate să participe la
ruperea apărării sau la pătrunderea prin intervalele existente în dispozitivul inamicului,
dezvoltarea ofensivei în ritm rapid, fracţionarea şi nimicirea inamicului pe adîncimea misiunii
primite, asigurarea introducerii în acţiune a forţelor eşalonului II, respingerea eventualelor
contraatacuri ale inamicului, urmărirea inamicului care se retrage şi consolidarea aliniamentelor
(obiectivelor) cucerite;
Conţinutul şi adîncimea misiunilor de luptă ale batalionului de infanterie sunt
determinate de: situaţia, natura, valoarea şi caracterul apărării inamicului; locul şi rolul
batalionului în cadrul concepţiei eşalonului superior; compunerea de luptă a batalionului;
caracteristicile terenului; posibilităţile de sprijin logistic.
Batalionul de infanterie din eşalonul I primeşte misiune imediată, misiune următoare
şi direcţie ulterioară de ofensivă.
Misiunile de luptă ale batalionului de infanterie din eşalonul I au următorul conţinut:
a) misiunea imediată - ruperea apărării şi nimicirea forţelor inamicului din fîşia de
ofensivă aflate pe adîncimea punctului de sprijin de companie, respingerea ripostelor ofensive şi
cucerirea unui aliniament care să permită dezvoltarea ofensivei;
b) misiunea următoare - nimicirea rezervelor de batalion, respingerea ripostelor
ofensive ale inamicului în cooperare cu vecinii, cucerirea unui aliniament care să coincidă cu cel
al misiunii imediate a marii unităţi de infanterie şi crearea condiţiilor pentru dezvoltarea
ofensivei în adîncimea apărării inamicului;
c) direcţia ulterioară de ofensivă a unităţii - se indică pînă în adîncimea misiunii
următoare a M.U., în scopul prevenirii dezorganizării conducerii şi cooperării, precum şi pentru
orientarea comandantului de batalion asupra acţiunilor de luptă pe care le va duce după
îndeplinirea misiunii următoare; misiunile în detaliu – ce revin batalionului care continuă
ofensiva pe această direcţie se precizează pe timpul îndeplinirii misiunii următoare.
Dispozitivul de luptă al batalionului în ofensivă cuprinde: sistemul de comandă; gruparea
de angajare; rezerva; sistemul logistic.
Factorii care influenţează constituirea dispozitivului de luptă sunt:
a) misiunea primită şi concepţia luptei;
b) procedeul de ofensivă adoptat;
c) valoarea, natura şi posibilităţile inamicului;
d) conţinutul şi adîncimea misiunilor de luptă;
e) compunerea de luptă a batalionului;
f) cantitatea mijloacelor de întărire şi de sprijin;
g) caracteristicile terenului.
 Dispozitivul adoptat la începutul ofensivei nu rămîne acelaşi pe timpul luptei; în raport
de situaţie şi condiţiile de teren, dispozitivul realizat iniţial poate fi schimbat pe timpul ducerii
ofensivei, pînă la îndeplinirea misiunii primite.
Sistemul de comandă al batalionului în ofensivă se realizează prin conducerea
activităţilor de către comandant, îmbinată cu manifestarea largă a iniţiativei de către subordonaţi
pe timpul îndeplinirii misiunilor primite.
Comanda batalionului se execută de la punctul de comandă care se dispune în cadrul
grupării de angajare, pe direcţia loviturii principale, la 2 - 3 km faţă de aliniamentul de contact.
Gruparea de angajare, de regulă, cuprinde majoritatea subunităţilor de infanterie, de armă
şi specialităţi din subordine; forţele grupării de angajare sunt eşalonate în adîncime, fiind
destinate să rupă apărarea inamicului, să dezvolte ofensiva în ritm rapid, să manevreze, să
fracţioneze şi să nimicească gruparea de forţe a acestuia din fîşia de ofensivă a batalionului, să
respingă contraatacurile inamicului, să cucerească raioane, aliniamente sau obiective importante
şi să dezvolte ofensiva în adîncime pentru îndeplinirea scopului luptei.
Gruparea de angajare a batalionului se compune din: eşalonul I; eşalonul II; forţele de
sprijin (FS).
Eşalonul I este constituit din subunităţi de infanterie şi tancuri, întărite cu subunităţi de
arme dispuse pe baza de plecare la ofensivă (aliniamentul de atac); au o compunere variabilă şi
conţin forţe ce reprezintă echivalentul a una - două companii de infanterie şi o companie de
tancuri cu mijloacele de întărire afectate; pentru fixare, în afara sectorului de rupere şi ulterior
pentru executarea unor atacuri cu obiectiv limitat pot acţiona una - două subunităţi de infanterie,
care mai pot îndeplini şi alte misiuni: asigurarea flancurilor şi intervalelor; consolidarea unor
aliniamente (obiective) din teren; nimicirea unor forţe ale inamicului care au fost încercuite
făcînd disponibile alte grupări de forţe, în folosul acţiunii pe direcţia loviturii principale.
Subunităţile din eşalonul I sunt destinate pentru:
a) participarea la ruperea apărării inamicului sau pătrunderea prin intervalele existente în
dispozitivul acestuia;
b) dezvoltarea ofensivei în ritm rapid, fracţionarea şi nimicirea grupării principale de forţe a
inamicului pe adîncimea misiunii primite;
c) asigurarea introducerii în luptă a esalonului II şi dezvoltarea ofensivei în adîncime în
scopul cucerii raioanelor (aliniamentelor, obiectivelor) importante din adîncimea
apărătorului;
d) respingerea eventualelor contraatacuri ale inamicului;
e) realizarea joncţiunii cu forţele aeromobile (detaşamentul înaintat);
f) consolidarea aliniamentelor (obiectivelor) cucerite;
 g) urmărirea forţelor inamicului care se retrag.
Forţele din eşalonul II, de regulă, reprezintă o treime din totalul forţelor luptătoare şi sunt
constituite dintr-o companie organică şi un număr variabil de subunităţi de infanterie, primite în
subordine în mod temporar. Se dispun în adîncimea grupării de angajare la o depărtare faţă de
aliniamentul de contact de cel puţin 3 km şi sunt destinate pentru:
a) intensificarea loviturii şi dezvoltarea ofensivei în adîncimea apărării inamicului, pe direcţia
loviturii principale sau pe altă direcţie;
b) cucerirea unor raioane (aliniamente, obiective) importante; participarea la respingerea
contraatacurilor;
c) încercuirea şi nimicirea unor grupări de forţe rămase înapoia eşalonului I;
d) înlocuirea unor subunităţi din eşalonul I care şi-au pierdut puterea de luptă;
e) nimicirea, în cooperare cu alte forţe, a desantului aerian sau a forţelor aeromobile ale
inamicului folosite înapoia dispozitivului batalionului.
Forţele de sprijin de luptă sunt destinate să susţină forţele din gruparea de angajare
(succesiv, întîi eşalonul I, apoi eşalonul II şi rezerva) pentru îndeplinirea scopurilor ofensive şi
cuprind subunităţile de armă (specialităţi), grupurile şi detaşamentele special constituite din
structurile organice şi primite ca întărire.

2.3 Cantitatea de artilerie primită ca întărire de batalionului de infanterie şi

repartiţia acesteia în lupta de ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul.
Sprijinul prin foc pentru batalion este asigurat de către aruncătoarele din organică, de
artileria primită ca întărire (în sprijin) sau de cea din sprijinul general al brigăzii (eşalonul
superior).
Comandantul brigăzii stabileşte priorităţile pentru sprijinul prin foc de artilerie pentru
batalioanele care execută manevra, sau stabileşte o secvenţă de priorităţi. Apoi, el planifică şi
stabileşte prioritatea misiunilor de foc de artilerie pentru elementele sale subordonate. De
asemenea, trebuie, să cunoască posibilităţile muniţiilor din dotare care pot ajuta prin efect
manevra.
Repartizarea şi sincronizarea focurilor artileriei în sprijinul efortului principal al grupării
de forţe permit controlul ritmului operaţiei ofensive.
Dintre cele cinci principii de organizare a artileriei pentru luptă, în ofensivă au relevanţă
particulară următoarele:
a) sprijinul forţelor care acţionează pe direcţia principală de efort;
b) controlul centralizat la un nivel adecvat care să optimizeze operaţia.
 Sprijinul forţelor care acţionează pe direcţia principală de efort se realizează prin
repartizarea misiunilor tactice de întărire sau sprijin general şi întărire unităţilor de artilerie
pentru a asigura foc suplimentar elementelor subordonate.
Principiul poate fi realizat şi prin dispunerea unităţilor de artilerie şi stabilirea direcţiilor
de tragere astfel încît focul să poată fi concentrat în sectorul de rupere.
De regulă, comandanţii de arme întrunite angajează majoritatea artileriei disponibile în
sprijinul atacului principal.
Repartizarea misiunilor tactice de întărire şi de sprijin general şi întărire sporeşte
posibilităţile de foc ale unităţilor de artilerie care execută misiunea de sprijin direct al forţelor
care acţionează pe direcţia principală de efort.
Cînd brigada de infanterie motorizată execută operaţii în adîncime, gruparea de forţe o
întăreşte pentru a spori posibilităţile limitate ale mijloacelor de foc organice.
Comandanţii împreună cu coordonatorii sprijinului prin foc, pot da greutate atacului
principal dispunînd unităţi de artilerie suplimentare pe direcţia sectorului de rupere şi sporind
cantitatea de muniţie alocată unităţilor de artilerie din această zonă.
Artileria este mai eficientă atunci cînd controlul ei este centralizat la cel mai înalt nivel
ierarhic.
Controlul centralizat al artileriei permite flexibilitate în întrebuinţarea forţelor.
În ofensivă, gradul de centralizare a controlului asupra mijloacelor de artilerie poate avea
un nivel redus, deoarece se presupune că iniţiativa în luptă aparţine forţelor proprii sprijinite.
Pentru a susţine atacul şi a contribui la menţinerea iniţiativei, comandantul grupării de
forţe poate acorda comandanţilor unităţilor de artilerie subordonate libertate mai mare de acţiune,
dîndu-le misiunea de sprijin direct şi de întărire.
Cu toate acestea, în asemenea situaţii comandantul grupării de forţe renunţă la autoritatea
sa de a da priorităţi focurilor la cerere, de a planifica focul şi a stabili dispozitivul artileriei.
Forţele de siguranţă acţionează în faţă, pe flancuri şi în spatele dispozitivului pentru a
proteja forţele principale de atacul prin surprindere al inamicului.
Deoarece acestea acţionează adesea la distanţa relativ mari faţă de forţele principale,
trebuie să fie astfel organizate şi dotate cu mijloace de sprijin de luptă şi logistic încît să poată
acţiona independent sau semiindependent.
Pentru că forţele de siguranţă a flancurilor şi spatelui sunt limitate ca mărime şi trebuie să
acopere o zonă extinsă, se impune sprijinul lor prin foc.
Prioritatea focului, acordată în sprijinul avangărzii pe timpul apropierii de aliniamentul de
contact, facilitează trecerea de la apărarea în grabă la atac.
Brigada de infanterie motorizată din forţele de siguranţă are în sprijin direct un divizion
de artilerie şi beneficiază de focul divizioanelor de artilerie în sprijinul general ale grupării de
forţe.
Dacă forţele de siguranţă acţionează la o distanţă care depăşeşte bătaia artileriei care
sprijină forţele principale, acestea trebuie să primească în subordonare permanentă unităţi de
artilerie.
În componenţa acestor forţe trebuie să existe, dacă este posibil, artilerie de diferite
calibre, pentru a putea fi lovite eficient ţinte de categorii diferite.
În situaţia în care cantitatea de artilerie este suficientă, un divizion de artilerie cu
misiunea de sprijin direct poate sprijini acţiunile unui batalion din compunerea forţelor de
siguranţă.
Cînd nu se cunosc date despre dispozitivul inamicului, se execută o acţiune de
recunoaştere la nivelul grupării de forţe pentru a descoperi punctele tari şi cele vulnerabile ale
acestuia.
Pe timpul exploatării succesului şi al urmăririi, elemente din cadrul artileriei grupării de
forţe, dispuse în spatele brigăzii celei mai avansate, întăresc artileria organică a brigăzii pentru
neutralizarea, blocarea sau distrugerea rezistenţelor inamicului înainte ca acestea să execute
trageri prin ochire directă asupra forţelor proprii.
 2.4 Pregătirea şi ducerea luptei.
Orice acţiune ofensivă se împarte în anumite etape a căror natură şi durată depind de mai
mulţi factori. În general etapele unei acţiuni ofensive sunt: pregătirea, atacul, exploatarea
succesului şi urmărirea.
Pregătirea include planificarea şi emiterea ordinului de acţiune, pregătirea personalului şi
a tehnicii, executarea recunoaşterilor şi repetiţiile.
Atacul. Batalionul de infanterie participă la executarea atacului, de regulă, în cadrul
brigăzii; atacul se poate executa din contact sau din mişcare; majoritatea atacurilor constau din:
apropierea de obiectiv; atacul propriu-zis sau acţiunea la obiectiv; consolidarea; reorganizarea.
Exploatarea succesului. De regulă, batalionul de infanterie participă la exploatarea
succesului în cadrul eşalonului superior.
Urmărirea. Scopul acestei etape este acela de a nu oferi timp inamicului să se
reorganizeze; batalionul de infanterie poate lua parte la urmărire şi în cadrul eşalonului superior.
Atacul planificat necesită o detaliere a nimicirii inamicului aflat în poziţii pregătite şi care
au fost descoperite de elementele de cercetare; se recomandă evitarea pe cît este posibil a
atacului frontal.
Planificarea. Obiectivul constă în concentrarea puterii asupra punctelor vulnerabile ale
inamicului pentru a rupe apărarea acestuia.
Informaţiile detailate despre inamic şi teren sunt obţinute de la unităţile eşalonului
superior, cele subordonate şi vecini; sursele de informare pot cuprinde: patrule, cercetarea prin
foc, fotografiile aeriene, prizonierii, refugiaţii, radare, senzori şi alte mijloace; comandanţii de la
toate nivelurile trebuie să observe terenul atît ziua cît şi noaptea.
Atacatorul are două posibilităţi atunci cînd atacul planificat rupe apărarea inamicului;
prima este să forţeze înaintarea cu forţele angajate în luptă înspre centrul de greutate probabil al
apărării inamicului; a doua este să se întoarcă înspre stînga sau dreapta şi să atace poziţiile
inamicului una după alta înspre flancuri în timp ce forţele următoare exploatează ruperea
realizată; cel mai adesea una din aceste posibilităţi se transformă într-o serie de atacuri în grabă.
Libertatea de manevră a atacatorului este redusă dacă inamicul a avut timp să-şi dezvolte o
apărare bine pregătită; alarmarea, sprijinul reciproc al poziţiilor inamicului vor preveni
infiltrările; pentru a învinge apărarea, puterea de luptă trebuie concentrată în punctul decisiv;
batalionul poate folosi focul, deplasarea sau ameninţarea cu manevra pentru a fixa inamicul şi a
reduce posibilităţile de reacţie; apoi o forţă covîrşitoare va lovi punctul vulnerabil al inamicului;
atacurile succesive sunt decisive; cînd o subunitate de atac subordonată a atins punctul culminant
(nu mai poate continua atacul) o nouă subunitate trebuie introdusă în luptă pentru a continua
atacul din punctul respectiv.
 Companiilor de atac le pot fi stabilite ca obiective finale, detalii din teren, pentru a le ajuta
în reorganizare şi apărare împotriva contraatacurilor.
Sprijinul de luptă şi cel logistic vor fi poziţionate astfel încît să asigure cel mai bun sprijin
forţelor de asalt.
Geniştii se vor poziţiona ei singuri cît mai în faţă pentru a executa culoare în cîmpurile de
mine şi a îndepărta obstacolele, a distruge poziţiile cucerite şi a sprijini tehnic infanteria;
tancurile şi artileria trebuie să fie disponibile pentru a sprijini armamentul antiblindat în
executarea focului direct, deşi artileria este folosită rar în acest fel.
Subunităţile de logistică rămîn în urma subunităţilor luptătoare folosind proprietăţile
terenului; pentru o aprovizionare şi evacuare uşoară a răniţilor, subunităţile de logistică se
deplasează, după cum se deplasează batalionul; pentru uşurinţă, muniţia şi echipamentele
speciale sunt adunate în punctele înaintate de transfer logistic.
Pregătirea pentru atacul planificat. Forţa atacului planificat constă în planificarea
acţiunii iniţiale detaliate pînă la nivel pluton, grupă. Faza de pregătire a unui atac include
acţiunile preliminare precum completarea cu personal şi mijloace şi deplasarea către zonele de
adunare. Activităţile de cercetare, în special supravegherea terestră şi aeriană se intensifică,
pentru a determina reacţiile inamicului la deplasarea şi inducerea în eroare executate de forţele
proprii. Soldaţii se deplasează spre zonele de adunare sau spre poziţiile de atac şi se pregătesc să
treacă aliniamentul de atac la ora stabilită. Focul din poziţia de tragere acoperită poate fi folosit
pentru acoperirea deplasărilor.
Execuţia. Atacul începe în momentul trecerii aliniamentului de atac de către subunităţi.
Dacă subunităţile folosesc drumuri către aliniamentul de atac acestea trebuie cercetate şi marcate
sau trebuie folosiţi ghizi. Timpul necesar deplasării spre aliniamentul de atac trebuie calculat în
aşa fel încît la momentul trecerii acestuia de către subunităţi, armamentul de sprijin să fi ocupat
deja poziţiile de tragere şi elementele de observare să fie instalate. Subunităţile nu se vor opri pe
poziţiile de atac decît în cazul în care ele au devansat prin deplasare planul stabilit sau trebuiesc
executate coordonări ale forţelor înaintea atacului. Pentru a-şi actualiza informaţiile,
comandantul va menţine legătura cu comandantul plutonului de cercetare. Comandantul va
acţiona va actualiza datele cunoscute de subordonaţi înainte de a-i desfăşura pe aceştia.
Aliniamentul de atac (contact) este linia unde se preconizează a fi contactul. Din acest motiv
subunităţile trebuie să folosească tehnicile de observare.
 Întregul atac este caracterizat ca o serie de deplasări şi salturi rapide pe care batalionul le
va sprijini îndeaproape cu foc. Subunităţile trebuie să execute deplasarea folosind drumurile de
apropiere care oferă posibilităţi de acoperire şi mascare. Dacă acest fel de drumuri nu sunt
disponibile, subunităţile vor folosi fumul pentru a împiedica observarea de către inamic şi
inducerea acestuia în eroare. Dacă este posibil atacul va fi executat în condiţii de vizibilitate
redusă.
Ritmul atacului trebuie menţinut. Comandantul trebuie să se aştepte ca inamicul să
folosească obstacole. În timpul executării cercetării aceasta va raporta, marca şi recunoaşte căile
de ocolire a obstacolelor. Dacă situaţia permite geniştii vor fi folosiţi pentru crearea culoarelor
prin obstacole. Pînă cînd inamicul descoperă atacul, se va ţine cont de realizarea securităţii
acţiunii prin interdicţia radio. Deplasarea şi planul de atac trebuie să fie cît mai simple pentru a
putea fi controlate fără a folosi mijloacele radio.
Elementele de atac vor continua atacul fără a se opri asupra obiectivelor intermediare.
Opririle duc la încetinirea ritmului de atac şi la creşterea vulnerabilităţii. Forţele vor folosi
întreaga putere de luptă pentru a izola şi neutraliza rapid obiectivul. Cu cît forţele sunt mai mult
timp expuse focului inamicului cu atît pierderile vor fi mai mari. Elementele de atac vor folosi
minimum de forţă pentru a ocoli subunităţi slabe ale inamicului. Batalionul va raporta brigăzii
despre locul de dispunere a elementelor ocolite. Dacă unitatea a primit misiunea de a curăţa
zona, ea destină suficiente forţe, sprijinite în mod corespunzător pentru a nimici inamicul fără a
încetini ritmul atacului.
Elementele de sprijin logistic urmează subunităţile de manevră la o distanţă suficient de
mare pentru a nu deranja manevrele sau a ajunge sub focul direct al inamicului. Dacă distanţa
este scurtă batalionul poate menţine elemente logistice în poziţiile anterioare, deplasîndu-le doar
după ce se va consolida obiectivul cucerit.
Acţiunea pe poziţia de plecare la atac. Batalionul trebuie să menţină ritmul înaintării pe
măsură ce se apropie de poziţiile de plecare la atac. Batalionul poate întări focul executat pentru
neutralizarea inamicului în cazul în care acesta descoperă acţiunile unităţii. Pe măsură ce artileria
transportă focul de la un obiectiv la altul, elementele de atac se vor pregăti pentru deplasarea
rapidă către obiectiv. Batalionul nu trebuie să permită încetarea focului de neutralizare. El
izolează obiectivul şi previne întărirea inamicului, părăsirea poziţiilor sau executarea
contraatacului. Batalionul va adopta formaţia de atac indicată, pe măsură ce se deplasează către
poziţiile de plecare la atac. Dacă batalionul trebuie să se oprească pe poziţiile de plecare la atac,
el se va desfăşura în poziţii acoperite şi va folosi fumul pentru ascunderea acestora aşteptînd
ordinul de atac. În timpul cît
batalionul rămîne în poziţiile de atac, el va continua executarea focurilor de neutralizare asupra
inamicului.
Atacul final. Atacul începe cînd subunităţile părăsesc poziţiile de plecare la atac şi
continuă deplasarea către obiectiv. Companiile şi plutoanele se deplasează şi execută foc.
Principalul îl reprezintă izolarea şi neutralizarea rapidă a obiectivului înainte ca apărătorul să
poată reacţiona. Armamentul cu posibilităţi de executare a focului direct va sprijini atacul
batalionului de pe poziţii dominante.
Rezervele. Comandantul va păstra rezerva aproape, fără a împiedica manevrele efortului
principal. El poate folosi rezerva pentru a schimba efortul principal. El poate de asemenea să
întărească şi să exploateze succesul prin continuarea atacului si atunci cînd efortul principal a
atins punctul culminant (nu mai are forţa necesară de a continua atacul).
Regruparea şi reorganizarea. Comandantul batalionului raportează brigăzii în
momentul în care a cucerit un obiectiv şi dacă acesta a fost curăţat. Regruparea trebuie să se
execute rapid deoarece în acest punct batalionul este cel mai vulnerabil la focul convenţional,
nuclear şi chimic din timpul atacului. Batalionul va evita să ocupe poziţiile cucerite ale
inamicului, deoarece acestea nu oferă condiţii de respingere a contraatacului inamicului.
Batalionul trebuie să continue atacul şi să lupte prin sau dincolo de obiectiv şi să cucerească o
poziţie care să-i permită dispunerea dispersată.
Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul se adoptă atunci cînd acesta a avut timp
să-şi organizeze apărarea şi dispune de un dezvoltat sistem de lucrări genistice şi de baraje,
precum şi în cazul în care reţeaua de comunicaţii din adîncime către linia frontului este slab
dezvoltată sau impracticabilă. Aceasta este precedată de ocuparea bazei de plecare şi poate avea
loc cu sau fără regruparea forţelor din contact cu inamicul, sau prin înlocuirea parţială ori totală
cu altele aduse din adîncime.
Baza de plecare la ofensivă este fîşia de teren, amenajată din punct de vedere genistic, cu
o adîncime corespunzătoare dispozitivului de luptă; ea trebuie să asigure dispunerea în ascuns a
forţelor, protecţia împotriva mijloacelor de foc ale inamicului în special a celor nucleare,
biologice, chimice şi incendiare, să creeze condiţii favorabile pentru trecerea la ofensivă.
De regulă, baza de plecare la ofensivă cuprinde:
a) poziţiile de plecare la ofensivă;
b) raioanele de dispunere ale eşalonului II, rezervei, forţelor de sprijin, detaşamentelor
cu destinaţie specială;
c) raioanele poziţiilor de tragere ale artileriei şi artileriei antiaeriene;
d) poziţiile de tragere ale tancurilor care participă la pregătirea de foc;
e) locurile punctelor de comandă;
 f) drumurile pentru deplasarea rapidă şi mascată a forţelor, aprovizionări şi evacuări;
g) raioanele de dispunere ale subunităţilor şi formaţiunilor de logistică.
Pregătirea bazei de plecare se execută, de regulă, în timpul nopţii, folosindu-se în
totalitate lucrările genistice existente în fîşia batalionului. Lucrările trebuie mascate pînă în zorii
zilei. Pentru subunităţile de tancuri destinate sprijinului nemijlocit al forţelor de angajare
imediată se pregătesc poziţii de aşteptare la o distanţă de 6 - 8 km faţă de LDA inamicului, în aşa
fel încît ieşirea lor pe aliniamentul de atac să se facă pe timpul pregătirii de foc a ofensivei. Cînd
se trece la ofensivă, din apărare, cu sau fără regruparea forţelor, tancurile, transportoarele amfibii
blindate şi maşinile de luptă ale infanteriei pleacă la atac, de regulă, direct din poziţiile pe care
le-au ocupat pe timpul apărării.
Ocuparea bazei de plecare se face succesiv, începînd cu aruncătoarele, astfel încît forţele
să realizeze în ascuns dispozitivul de luptă şi să fie în măsură să treacă la ofensivă la semnalul
stabilit.
Ofensiva (atacul), de regulă, începe cu pregătirea de foc, care constă în totalitatea
acţiunilor de lovire prin foc, executată în mod unitar, prin surprindere, într-o perioadă de timp
determinată, în scopul producerii unor pierderi însemnate grupării de forţe şi mijloace,
elementelor de conducere şi sistemului de lovire prin foc al inamicului îndeosebi în sectorul de
rupere (pătrundere în dispozitivul acestuia).
Durata pregătirii de foc a atacului trebuie să fie cît mai scurtă şi depinde de: procedeul de
trecere la ofensivă; caracterul apărării inamicului, misiunile de lovire prin foc şi gradul de lovire
ce trebuie realizat; numărul gurilor de foc participante.
În cazul ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul, pregătirea de foc a atacului este
determinată de timpul necesar executării acţiunilor de lovire.
Declanşarea atacului, de regulă, se desfăşoară după executarea pregătirii de foc a
ofensivei, succesul acestei faze a luptei depinzînd în mod direct de eficacitatea focului executat
atît în pregătirea de foc cît şi în sprijinul de foc al ofensivei, în faza iniţială a acesteia.
Atacul se execută cu rigurozitate prin exploatarea oricărei evoluţii favorabile a situaţiei şi
redistribuirea forţelor şi mijloacelor în zonele (sectoarele) unde apar posibilităţi mai mari de
succes.
Cînd aliniamentul de atac al batalionului de infanterie este asigurat de alte forţe aflate în
contact cu inamicul, se execută trecerea prin dispozitivul lor. Acest lucru impune o cooperare
foarte detaliată a trecerii prin dispozitiv, a sprijinului de foc şi de altă natură pe care forţele din
contact trebuie să-l asigure forţelor atacatoare.
Pe timpul apropierii şi atacului limitei dinainte a apărării inamicului, fază extrem de
critică, se acordă o importanţă deosebită protecţiei forţelor şi mijloacelor batalionului de
infanterie, urmărindu-se o dispersare cît mai accentuată şi realizarea unei viteze cît mai mare cu
putinţă.
Apropierea de inamic este o acţiune executată pentru a cîştiga sau restabili contactul cu
inamicul. Scopul său este, de asemenea de a dezvolta acţiunea tactică. Pentru a păstra
flexibilitatea şi siguranţa pe timpul apropierii de inamic, batalionul va realiza acţiunea cu
elemente cît mai mici posibil. Aceasta este foarte important pentru batalionul de infanterie
datorită mobilităţii sale limitate şi dependenţei de restricţiile terenului. Una din cele mai folosite
tehnici de apropiere de inamic a batalionului de infanterie este tehnica de căutare - atac.
Angajarea elementelor de sprijin. Sincronizarea sprijinului de luptă şi a celui logistic
este greu de atins în condiţiile acţiunilor de căutare-atac ca şi în cazul multor altor tipuri de
acţiuni; distanţa dintre subunităţi, terenul şi cunoaşterea insuficientă a situaţiei inamicului
generează această dificultate; lupta şi elementele de sprijin ale luptei vor fi angajate într-o
anumită succesiune.
Forţele antiblindate. Subunităţile antiblindate îşi vor stabili poziţiile în locuri de unde pot
sprijini prin foc direct acţiunile; bazîndu-se pe estimările sale, comandantul va angaja forţele la
dispoziţie în funcţie de caracteristicile acestora şi de tipurile de misiuni ce urmează să le
îndeplinească; elementele antiblindate pot asigura mobilitatea şi focul necesar rezervelor şi în
condiţii de vizibilitate redusă, pot spori siguranţa forţelor din poziţii cheie sau supraveghea zona
unde se aşteaptă ca inamicul să acţioneze.
Artileria. Ofiţerul cu artileria va pregăti planul focului pentru atacul în grabă sau situaţii
neprevăzute şi poate cere ajutorul brigăzii pentru sprijinul efortului principal; terenul muntos
creşte nevoile de utilizare a aviaţiei de luptă, sprijinului aerian apropiat şi a sprijinului de foc al
aruncătoarelor.
Aruncătoarele. Misiunea prioritară a aruncătoarelor batalionului este de a sprijini efortul
principal în cadrul acţiunilor de căutare-atac; aruncătoarele sunt dispuse de regulă împreună cu
alte subunităţi, din motive de siguranţă.
Protecţia antiaeriană. Batalionul poate primi în sprijin mijloace antiaeriene pe timpul
acţiunilor de căutare-atac; în plus pentru a asigura protecţia antiaeriană a punctelor de comandă
sau a deplasării coloanei principale elementele antiaeriene pot executa misiuni din puncte cheie,
de-a lungul itinerarului de deplasare; dacă vor executa astfel de misiuni l-i se va realiza siguranţa
pe timpul îndeplinirii misiunii.
Forţele de geniu, Geniştii vor ajuta la identificarea punctelor vulnerabile din apărarea
inamicului şi a metodelor de exploatare a acestora; cînd batalionul este întărit cu tancuri, geniştii
execută cercetarea drumurilor, clasifică podurile în funcţie de caracteristici şi descoperă sau
realizează drumuri ocolitoare dacă este necesar; ei pot amenaja locurile de aterizare pentru
elicoptere, dacă au în dotare motofierăstraie sau mijloace de demolare.
Aviaţia. Unităţile de aviaţie (de desant şi atac) pot cerceta, ghida forţele terestre către
inamic, asigura transport şi foc, ajuta comanda şi controlul, dirija focul artileriei şi proteja
flancurile; elicopterele de atac pot fi folosite ca întărire atunci cînd forţele antiblindate sunt
utilizate pentru blocarea inamicului.
Sprijinul aerian apropiat. Punctul de comandă tactic aerian este situat în faţă pentru a
spori viteza şi precizia sprijinului aerian apropiat; pentru a reduce pericolul fratricidului
batalionul trebuie să folosească orice mijloc (tabele de identificare) pentru identificarea forţelor
proprii.
Punctul de comandă. Comandantul se va poziţiona astfel încît să recepţioneze informaţii
rapid în timpul acţiunii de căutare-atac. El va continua planificarea, pentru schimbarea
elementelor de sprijin, sau introducerea în luptă a rezervei, dacă este necesar. După ce o
subunitate a întîlnit inamicul comandantul trebuie să ajungă rapid în punctul critic.
Dispozitivul de luptă al batalionului de infanterie, în momentul trecerii aliniamentului de
atac, depinde de teren, distanţa faţă de inamic, rezistenţa opusă de acesta şi de amploarea
sprijinului de foc. Pe timpul apropierii, cel mai important lucru este cîştigarea de teren prin
înaintarea rapidă şi luarea tuturor măsurilor pentru a reduce pierderile provocate de inamic. În
acest scop se vor exploata la maxim acoperirile naturale oferite de teren şi se va folosi pe scară
largă sprijinul de foc.
În scopul pătrunderii în dispozitivul apărătorului, subunităţile se deplasează cu rapiditate
şi se desfăşoară pentru atac pe aliniamentul stabilit; sprijinul de foc cel mai intens se execută în
sectorul de rupere, acordîndu-se atenţie şi poziţiilor inamicului de pe flancuri şi din spatele
sectorului de rupere; lupta cu inamicul aerian îşi va concentra efortul pentru nimicirea
elicopterelor care execută trageri de la punct fix asupra forţelor din sectorul de rupere; inamicul
nu trebuie să aibă timp să reacţioneze, şi este necesară menţinerea permanentă de către batalionul
de infanterie a unui ritm înalt al luptei; odată realizată pătrunderea în dispozitivul inamicului,
aceasta trebuie extinsă de către batalion mai întîi către flancuri şi apoi în adîncime.
Ritmul ofensivei este, de regulă, de 1-2 km pe timpul înaintării în cadrul unei poziţii şi de
3-4 km - între poziţii; uneori comandantul de batalion modifică repartiţia forţelor şi mijloacelor
pentru menţinerea ritmului ofensivei, respingerea contraatacului inamicului şi asigurarea
protecţiei forţelor proprii; menţinerea constantă a unui ritm înalt al ofensivei (pînă la 25 km într-
o zi de luptă) are o importanţă deosebită, nefiind indicată întîrzierea ofensivei în scopul alinierii
tuturor forţelor pentru respectarea rigidă a planului întocmit.
 După realizarea ruperii apărării, batalionul de infanterie duce lupta în interiorul apărării şi
menţine permanent presiunea asupra inamicului, inclusiv pe timpul atacului obiectivelor din
adîncimea apărării acestuia. Batalionul se deplasează cît mai repede cu putinţă între punctele de
rezistenţă ale inamicului; cînd întîmpină rezistenţă din partea inamicului, subunităţile cele mai
avansate, folosind sprijinul de foc, îl depăşesc şi (sau) nimicesc într-un timp cît mai scurt.
Subunităţile avansate folosesc orice ocazie favorabilă pentru a dezvolta şi exploata succesul,
împiedicînd astfel inamicul să-şi revină din şocul loviturilor. Eşalonul II (rezerva) urmează
progresia atacului eşalonului I şi vor fi în măsură să se introducă în luptă în timpul cel mai scurt,
pentru a intensifica ritmul de ofensivă sau a respinge acţiunile ofensive ale inamicului. Prin
acţiunea rapidă şi hotărîtă a unor subunităţi mici, angajate la contact cu inamicul în zona unui
obiectiv, acesta poate fi scos din dispozitiv, evitîndu-se astfel nevoia folosirii unei forţe mult mai
puternice, după ce inamicului i s-a permis să-şi revină şi să-şi organizeze apărarea.
Comandantul batalionului de infanterie utilizează rezerva în situaţii neprevăzute în
vederea menţinerii ritmului atacului; uneori, el va trebui să întărească parte din subunităţile
subordonate pentru ca acestea să-şi poată constitui rezerva.
În orice situaţie, comandantul batalionului trebuie să aibă rezerva gata de acţiune.
De regulă, rezerva urmăreşte îndeaproape înaintarea forţelor batalionului angajate în luptă
dar nu este angajată prematur şi se dispune astfel încît să se poată desfăşura cu rapiditate pe orice
direcţie.
Inamicul poate executa contraatacuri în următoarele scopuri:
a) refacerea apărării pe limita dinainte, sau pe un aliniament din adîncime;
b) desprinderea de forţele atacatoare;
c) oprirea temporară a ofensivei pe anumite direcţii;
d) despresurarea unor forţe proprii rămase în încercuire;
e) crearea condiţiilor pentru mutarea în mod organizat a apărării pe un aliniament în
adîncime.
Forţele care execută contraatacul vor fi sprijinite din aer atît de către aviaţia de vînătoare
bombardament, cît şi de către elicopterele antiblindate.
Cercetarea proprie trebuie să fie în măsură să descopere intenţia inamicului de a executa
contraatacul, informînd forţele proprii la apariţia primilor indici specifici.
Forţele proprii consolidează aliniamentele cucerite cu subunităţi din forţele de angajare
imediată prin focul aruncătoarelor şi artileriei, intervenţia forţelor de sprijin (detaşamentelor cu
destinaţie specială) şi în unele situaţii prin destinarea unei părţi din forţele de angajare ulterioară;
batalionul de infanterie ia măsuri de respingere a contraatacurilor executate de inamic, aceasta
fiind o acţiune cu caracter defensiv.
 Dezvoltarea succesului reprezintă continuarea succesului unui atac şi interzicerea
acţiunilor inamicului pentru refacerea unei noi apărări; dezvoltarea îndrăzneaţă a succesului
trebuie să urmeze oricărui atac, mai puţin cînd batalionul este restricţionat de eşalonul superior
sau de lipsa resurselor; batalionul va menţine inamicul sub presiune; datorită puterii de luptă şi a
resurselor logistice limitate şi a posibilităţilor reduse de obţinere a informaţiilor, batalionul
participă la dezvoltarea succesului în cadrul eşalonului superior.
Batalionul atacă pentru a fracţiona spatele poziţiilor inamicului şi a interzice dezvoltarea
succesului; el nimiceşte punctele de comandă, comunicaţiile, instalaţiile logistice şi artileria
inamicului, de asemenea cucereşte obiectivele critice care interzic drumurile de retragere a
inamicului.
Batalionul se va deplasa ca şi la apropierea de inamic dacă situaţia inamicului şi a
terenului permit; viteza este esenţial; batalionul trebuie să fie pregătit să execute atacuri în grabă
asupra obiectivelor vulnerabile şi să le distrugă; el va curăţa doar zona necesară înaintării sale.
Batalionul va ocoli inamicul, mai puţin atunci cînd această acţiune ameninţă misiunea sa
sau poate destina subunităţi mici care să fixeze inamicul; el va raporta despre forţele inamicului
ocolite comandamentului brigăzii iar forţele de însoţire şi sprijin vor captura sau nimici forţele
ocolite; se vor folosi măsuri minime de control, oferindu-se maxim de libertate de acţiune
comandanţilor subordonaţi.
Dezvoltarea succesului de către batalion este întărită cu blindate pentru a se putea realiza
o grupare de acţiune; în funcţie de adîncimea obiectivului, artileria, sprijinul altor arme şi
specialităţi, facilităţile logistice pot să întărească batalionul; aviaţia este folosită pentru cercetare
şi sprijin de foc.
Atacul poziţiilor fortificate şi a punctelor de sprijin întărite. Poziţiile fortificate
reprezintă poziţii de apărare bine amenajate; o zonă bine fortificată cuprinde mai multe poziţii
fortificate care se sprijină reciproc; punctul de sprijin întărit este cel organizat pentru apărare
circulară; punctele de sprijin întărite sunt dispuse în puncte cheie ale terenului şi sunt folosite ca
un centru al apărării pentru a încetini, canaliza sau interzice manevra atacatorului; dacă zonele
fortificate ale inamicului nu pot fi evitate şi batalionul trebuie să neutralizeze sau să străpungă un
asemenea punct sau o zonă fortificată, trebuiesc avute unele considerente.
Înţelegerea dispozitivului defensiv al inamicului şi concepţia acestuia - cercetarea va fi
folosită continuu pentru a localiza poziţiile inamicului, a găsi punctele vulnerabile, a marca şi
studia toate itinerarele posibile de apropiere; folosirea tuturor facilităţilor la dispoziţie pentru a
obţine informaţii despre inamic; întrebuinţarea eficientă a patrulelor de cercetare terestră pentru
obţinerea de informaţii detailate despre inamic; cîntărirea necesităţilor de informaţii şi a
riscurilor de compromitere a acţiunii, unele informaţii pot fi obţinute prin chestionarea
localnicilor.
Determinarea locului şi a naturii tuturor fortificaţiilor – sunt necesare următoarele
elemente:
a) locul vehiculelor blindate ale inamicului, mitralierelor, poziţiile armamentului
antiblindate, lucrărilor de fortificaţii;
b) grosimea zidurilor;
c) locul şi tipul întăriturilor şi ieşirilor;
d) existenţa şi întinderea sistemului de tranşee;
e) materialele de construcţie folosite;
f) numărul militarilor din fiecare poziţie;
g) drumurile care oferă acoperire spre obiectiv;
h) poziţiile pentru sprijinul cu foc al elementelor forţelor proprii.
Determinarea locului, tipului şi dispozitivului tuturor obstacolelor şi drumurile posibile de
ocolire - descoperirea de “culoare sigure” pe care inamicul le-a planificat pentru trecerea prin
sistemul său de obstacole; dacă acestea sunt descoperite vor fi folosite pentru infiltrarea
militarilor; cunoaşterea ordinii în care sunt întîlnite diferitele obstacole; aceasta permite
echipelor de îndepărtare a obstacolelor să se antreneze şi să-şi pregătească echipamentul.
Gruparea de luptă. Dacă atacul se execută în acelaşi timp este necesară descentralizarea
controlului; de aceea atacul unei poziţii fortificate ca o acţiune de mare amploare este condiţionat
de succesul subunităţilor mici; pentru a ataca un punct puternic batalionul se organizează pe trei
elemente; fiecare are diferite misiuni de îndeplinit în cadrul oricărui plan al manevrei; din aceste
elemente au de îndeplinit misiuni diferite conform planului de manevră.
Elementul de sprijin. Asigură focul de neutralizare asupra elementelor inamicului;
aceasta va permite fixarea, izolarea şi neutralizarea posibilelor întăriri ale inamicului; pentru a
observa şi sprijini elemente de înlăturare a obstacolelor şi cele de atac, elementele de sprijin
trebuie să dispună de blindate şi armament antiblindate; comandantul va preciza acestor categorii
de mijloace priorităţile de descoperire a obiectivelor şi de executare a focului; forţele şi
mijloacele antiblindate pot fi folosite atît în lupta antiblindate cît şi pentru neutralizarea
(distrugerea) lucrărilor de fortificaţii; dacă focul trebuie să fie eficient pe distanţă apropiată,
poziţiile de sprijin cu foc trebuie să fie în apropierea punctului de pătrundere.
Forţele de sprijin sunt dispuse primele în dispozitivul de marş atunci cînd se execută
deplasarea către obiectiv.
Elementele de sprijin devin parte a elementului de atac pentru a exploata o pătrundere
după ce şi-au îndeplinit misiunea şi elementele de atac au cucerit un punct de sprijin.
 Aruncătoarele pot executa focul şi direct; acest foc contribuie la neutralizarea inamicului
sau protejarea flancurilor obiectivului împotriva întăririlor inamicului sau pe timpul executării
contraatacului; fumul artileriei este planificat pentru a amplifica fumul aruncătoarelor; batalionul
dispune forţele antiaeriene pentru a proteja rutele aeriene de apropiere către locul de pătrundere.
Elementele de înlăturare a obstacolelor. Ocupă al doilea loc în cadrul dispozitivului de
marş; în timp ce sunt sprijinite din poziţii dominante de către elementele de sprijin, echipele de
înlăturare a obstacolelor creează culoare prin obstacole; elementul de înlăturare a obstacolelor
este de regulă o companie de infanterie; ea necesită sprijinul geniştilor şi echipamente speciale
(detectoare de mine, încărcături alungite, petarde); elementul de înlăturare a obstacolelor se
împarte în echipa de sprijin apropiat, echipa de înlăturare a obstacolelor şi echipa de atac; echipa
de înlăturare a obstacolelor este compusă dint-o grupă de infanterie, genişti, detectoare de mine,
alte echipamente genistice speciale; echipa de sprijin apropiat este compusă dintr-un pluton de
infanterie; echipa de atac a elementului de înlăturarea a obstacolelor este compusă din două
plutoane de infanterie; pentru a asigura o protecţie optimă împotriva atacului din faţă executat de
către inamic şi a oferi sprijin de foc apropiat elementului de atac al batalionului, echipa de atac al
forţei de înlăturare a obstacolelor va executa atacul iniţial al fortificaţiilor inamicului;
comandantul companiei poate să urmeze plutonul înaintat al echipei de atac sau poate rămîne cu
echipa de sprijin apropiat.
Elementul de atac reprezintă efortul principal al batalionului; are sarcina de a trece prin
culoarele executate de elementul de înlăturare a obstacolelor şi de a îndeplini misiunea
batalionului; este al treilea element în dispozitivul de marş
Atacul unui punct de sprijin întărit urmează o succesiune generală; dacă zona principală
de apărare şi poziţiile de siguranţă ale inamicului sunt suficient de adînci sau puternice pentru a
necesita o nimicire sistematică atacul va avea următoarea succesiune:
a) batalionul slăbeşte şi neutralizează poziţiile siguranţei de luptă ale inamicului;
informaţiile de cercetare obţinute ajută la stabilirea militarilor, tipurilor de echipamente şi
mărimea forţei de care batalionul are nevoie pentru a pătrunde prin zona de siguranţă a
inamicului; comandantul va construi gruparea de acţiune şi va stabili misiunile;
b) sistemul de obstacole al inamicului va fi străpuns; dacă există posibilitatea de
ocolire ea trebuie exploatată, dacă factorii MIFT-T permit, batalionul va stabili un punct de
control la sau în apropierea intrării în sistemul de obstacole; un ofiţer de stat major este desemnat
ca ofiţer coordonator al punctului de trecere; această funcţie poate fi îndeplinită de şeful de stat
major sau altă persoană stabilită de către comandantul de batalion; ulterior, punctul de control
este folosit pentru a controla accesul subunităţilor în zonă şi a stabili priorităţile de trecere;
ofiţerul desemnat pentru a coordona punctul de control va ajuta elementele batalionului să treacă
repede şi uşor prin sistemul de obstacole; dacă ocolirea nu este posibilă batalionul va trece la
neutralizarea, limitarea observării, cucerirea şi menţinerea poziţiilor cucerite;
c) neutralizarea - batalionul va realiza această acţiune, executînd foc continuu asupra
inamicului pe timpul acţiunilor de înlăturarea a obstacolelor;
d) limitarea observării - batalionul va limita observarea de către inamic a obstacolelor;
militarii vor folosi grenadele şi fumul din sens invers pentru a acoperi atacul pînă la locul de
pătrundere; batalionul va trebuie să limiteze atît posibilităţile de observare din puncte dominante
ale inamicului cît şi locul unde se execută pătrunderea prin focul executat;
e) cucerirea - batalionul va cuceri zona de pătrundere şi partea din faţă a obstacolelor
pentru a fragmenta manevrele inamicului împotriva echipei de înlăturare a obstacolelor;
f) menţinerea poziţiilor cucerite - batalionul va proteja culoarele şi le va marca cu
materiale durabile şi vizibile; aceasta va permite forţelor următoare să localizeze culoarele libere;
g) trecerea subunităţilor prin breşa executată trebuie controlată; breşa este controlată de
comandantul de companie care a executat breşa; poziţia acestuia depinde de situaţie;
comandantul batalionului trebuie să fie în apropierea breşei la 200 -300 m ; el trebuie să prevină
ambuteiajele şi să se asigure că militarii (şi vehiculele dacă sunt folosite) intră şi ies din zona
obstacolelor fără a se opri şi în ritm rapid;
h) fiecare element trebuie să rămînă pe poziţiile de plecare la atac planificate pînă cînd
sunt chemate de către comandantul de companie; aceasta nu simplifică dispersarea;
i) comandantul companiei înaintate este responsabil pentru controlul în cadrul
subunităţii sale, iar ofiţerul coordonator stabilit pentru punctul de control este responsabil pentru
regularizarea pătrunderii subunităţilor următoare;
j) focul din poziţiile de tragere acoperite şi sprijinul aerian apropiat trebuie folosite în
sprijinul atacului; masarea intensă a bombardamentului aviaţiei şi a focului artileriei poate
precede atacul împotriva poziţiei principale;
k) punctele de sprijin întărite şi poziţiile fortificate trebuiesc distruse; compania de
infanterie trece prin culoare şi atacă; în momentul trecerii companiilor de cealaltă parte a
obstacolelor ele trebuiesc să fie gata să pătrundă prin orice alte obstacole întîlnite;
l) forţele desemnate vor începe acţiunile de curăţire cît de curînd posibil după asalt; în
cadrul zonei penetrate ele trebuie să distrugă sau să scoată din funcţiune instalaţiile subterane;
acestea trebuie să folosească mijloacele la dispoziţie pentru a distruge instalaţiile şi a preveni
folosirea lor de către inamic (încărcături explozive, blindate, buldozere).
Cea mai critică fază a atacului este asaltul; în acest moment sprijinul de foc din poziţiile de
tragere acoperite şi direct trebuie direcţionat asupra poziţiilor inamicului; acest foc trebuie să
continue atît timp cît nu periclitează asaltul forţelor proprii; unele tipuri de foc trebuie utilizate
pentru a neutraliza inamicul în timpul cuceririi obiectivului; sprijinul de foc nu trebuie niciodată
să ameninţe asaltul subunităţilor proprii şi să le determine să se oprească.
Armamentul cu mare precizie, cu raza mică de împrăştiere şi care are erori probabile de
tragere mici trebuie să continue să tragă cel mai mult; în timp ce unele tipuri de foc trebuie
transportat sau schimbate, altele vor sprijini mai departe; tragerile se vor opri doar în momentul
în care plutonul de asalt ajunge în punctul considerat ca limita spaţiului de siguranţă faţă de
obiectiv; comandantul va stabili clar semnalele (controlate de elementul de asalt) pentru
transportul sau schimbarea focului.
Asaltul va fi sprijinit doar de armamentul cu posibilităţi de executare a focului direct pe
ultimii 50-100 m; pentru a menţine eficienţa focului întregului armament acesta va fi schimbat
progresiv; tancurile vor continua asaltul pe măsură ce pot să se deplaseze şi să execute foc
apropiat eficient cu armamentul din dotare pînă la cucerirea obiectivului.
Atacatorul trebuie să cunoască eficienţa armamentului său cel organic şi de sprijin,
împotriva construcţiilor şi fortificaţiilor inamicului; bazele utilizării armamentului constau în
următoarele:
a) batalionul va dispune armamentul care execută foc direct în adăposturi; atacatorul
trebuie să mascheze aceste arme pentru a nu fi distruse de către inamic;
b) batalionul poate introduce în luptă lunetiştii împotriva amplasamentelor, posturilor
de observare sau punctelor de comandă; el poate monta AVN pe armamentul antiblindate uşor,
astfel încît să-l poată folosi pentru a provoca distrugeri în buncăre;
c) batalionul va folosi aruncătoarele de flăcări pentru a neutraliza eficient
amplasamentele inamicului; avantajul principal al acestui tip de armament, pe lîngă efectul
psihologic, este că focul şi fumul se întind, putînd să se extindă şi asupra amplasamentelor
învecinate; mijloacele de acest gen trebuie să fie puse la dispoziţie prin grija eşalonului superior;
d) batalionul va folosi încărcături explozive care pot fi plasate manual pentru a distruge
orice fortificaţii pe care le cucereşte;
Un element cheie al înaintării, atunci cînd inamicul execută foc direct, este aceea de a
răspunde cu un foc eficient; focul de neutralizare şi cel de nimicire sunt cele mai eficiente cînd
sunt executate de o grupare de foc staţionară; acest foc va împiedica inamicul să execute un foc
eficient asupra forţelor care se deplasează.
Elementele grupării de sprijin de foc, odată ce se află în poziţii şi elementele care se
deplasează sunt gata să înceapă mişcarea, execută un volum mare de foc asupra poziţiilor
inamicului pentru a-l distruge, neutraliza sau imobiliza; după ce poziţiile inamicului sunt
neutralizate, ritmul focului se reduce; focul de neutralizare va continua; la apropierea forţelor de
obiectiv, gruparea de sprijin de foc creşte din nou ritmul focului pentru a neutraliza inamicul;
aceasta va permite ajungerea la poziţii înainte ca inamicul să poată reacţiona; la comandă, sau
cînd începe asaltul, gruparea de sprijin de foc încetează focul şi schimbă focul spre alt obiectiv;
transportă focul de-a lungul frontului forţelor care se deplasează şi înspre spatele obiectivului.
Stabilirea poziţiilor pentru gruparea de sprijin de foc se va face astfel încît să nu
împiedice deplasarea celorlalte forţe şi nici acestea, prin mişcare, să reducă eficienţa focului; din
aceste motive gruparea de forţe se poziţionează spre flancuri şi pe cît posibil etajat faţă de
celelalte forţe.
Gruparea de sprijin de foc poate concentra sau distribui focul; în ambele cazuri focul
trebuie să fie controlat şi îndreptat spre inamic; el nu trebuie să ameninţe forţele care se
deplasează.
Necesitatea folosirii liniei de coordonare a focului; ea va permite executarea focului
direct şi din poziţiile de tragere acoperite fără a necesita scoaterea subunităţilor din zona
respectivă; linia de coordonare a focului va fi suficient de departe de poziţiile proprii pentru a
permite realizarea măsurilor de siguranţă şi patrularea.
Punctul culminant reprezintă momentul în care puterea atacatorului, incluzînd rezervele
sale, nu este mai mare decît a apărătorului; dincolo de acest punct, continuarea ofensivei
favorizează suprasolicitarea, contraatacul şi înfrîngerea; atacatorul trebuie să-şi îndeplinească
misiunea, înainte ca acest punct să fie atins.
Atacatorul pierde ritmul cînd întîlnesc raioane puternic apărate care nu pot fi ocolite; el
poate să atingă punctul culminant atunci cînd:
a) aprovizionarea cu muniţie nu este la nivelul cerinţelor;
b) soldaţii devin epuizaţi fizic;
c) sunt mulţi răniţi şi pierderi importante de echipamente;
d) acţiunile de înlocuire sunt necorespunzătoare;
e) nu se dispune de rezerve pentru continuarea atacului;
f) apărătorul este reîntărit;
g) apărătorul contraatacă, dispunînd pentru aceasta de forţe proaspete.
Batalionul trebuie să treacă la apărate în grabă atunci cînd atacul îşi pierde ritmul din
orice motiv; a trece la apărare după atingerea punctului culminant este dificil din mai multe
motive:
a) pregătirea apărării se face în grabă şi forţele sunt dispuse necorespunzător pentru
aceasta; datorită dispersării forţelor, reorganizarea pentru apărare cere mai mult timp decît va
permite inamicul;
 b) trecerea la apărare presupune o “rearanjare” psihologică; militarii care au fost
obişnuiţi să înainteze şi astfel să “învingă” trebuie acum să treacă şi să lupte defensiv în condiţii
noi şi deseori nefavorabile, în adîncimea teritoriului inamicului;
c) atacul este rareori încheiat într-o poziţie favorabilă pentru apărare; decizia de a
executa acţiuni defensive în aceste condiţii presupune reorientarea psihologică a militarilor.
Consolidarea şi reorganizarea. Consolidarea obiectivului şi reorganizarea unităţii sunt
dificile în ofensivă; ambele trebuiesc planificate şi coordonate înaintea atacului; în timpul
consolidării şi reorganizării, comanda şi controlul sunt deseori dificile; un inamic agresiv,
sprijinit de toate mijloacele de foc la dispoziţie poate executa un contraatac bine planificat şi
coordonat; pentru a evita loviturile nucleare, în condiţiile pericolului întrebuinţării acestora
unitatea atacatoare se poate dispersa şi ocupa terenul care domină obiectivul.
Consolidarea. Constă în organizarea şi întărirea pentru apărare a unei poziţii nou
cucerite; poate fi organizată rapid prin dispunerea forţelor şi elementelor de siguranţă în obiectiv
pentru a-l apăra împotriva contraatacului sau poate fi organizată şi pregătită ca poziţie de
apărare.
De regulă, comandantul trebuie să planifice întotdeauna consolidarea după executarea
unui atac; în anumite situaţii batalionul poate să evite consolidarea dacă atacul nu a avut succes
sau dacă unitatea poate exploata în continuare succesul în concordanţă cu dispoziţiile şi
concepţia brigăzii.
Batalionul se va consolida în obiectiv doar dacă misiunea sau situaţia cer acest lucru;
batalionul va încerca să se consolideze pe terenul alăturat obiectivului; unul din dezavantajele
consolidării în obiectiv este că inamicul cunoaşte terenul şi poate avea planificat focul din
poziţiile de tragere acoperite sau contraatacul în acel obiectiv; planificarea consolidării va ţine
cont de aceiaşi factori ca în apărarea obişnuită.
Stabilirea siguranţei. Aceasta sarcină va fi îndeplinită imediat ce fiecare element de asalt
şi-a ocupat poziţia sa; acesta va stabili posturi de observare pentru a supraveghea rutele de
apropiere cele mai probabile pentru inamic.
Nimicirea inamicului. Compania trebuie să nimicească, captureze sau oblige retragerea
tuturor vehiculelor şi militarilor inamicului din obiectivul respectiv.
Poziţia forţelor în apărarea în grabă. Odată ce companiile au cucerit obiectivele lor, ele
ocupă poziţiile de tragere şi se pregătesc pentru un contraatac al inamicului; comandantul va
analiza misiunea următoare în timp ce forţele se poziţionează pe timpul consolidării; elementele
de atac ocupă poziţiile inamicului doar dacă este necesar, (exemplu: atunci cînd se execută foc
din poziţiile de tragere acoperite asupra lor); blindatele şi armamentul antiblindate se deplasează
pentru a acoperi rutele probabile de apropiere cu blindate iar infanteria va acoperi rutele
probabile de apropiere cu forţele debarcate; forţele de supraveghere, subunităţile companiilor cu
misiunile de sprijin de foc, aruncătoarele, centrul operaţional tactic şi formaţiunile logistice se
vor deplasa spre înainte pentru a ajuta la consolidare; pentru fiecare se va stabili locul de
dispunere şi misiunea.
Planificarea focului. Reperele se stabilesc ca parte a consolidării; odată ce compania sau
plutonul se află în poziţie, comandanţii lor vor stabili sau modifica reperele; de asemenea se va
planifica focul din poziţiile de tragere acoperite şi se vor stabili elemente noi ale obiectivelor, ca
în apărarea obişnuită.
Executarea cercetării. Comandantul va ordona companiei să execute patrule locale
îmbarcate sau debarcate de-a lungul drumurilor de apropiere probabilă a inamicului odată ce
siguranţa nemijlocită este instalată; companiile de infanterie vor folosi pentru aceasta, grupe de
infanterie.
Pregătirea pentru misiunea următoare. Cel mai probabil, misiunea următoare va fi
continuarea atacului; în timpul consolidării, comandantul şi statul major continuă procedurile de
conducere a forţelor în pregătirea misiunii următoare; informaţiile obţinute în timpul cercetării
vor fi folosite în scopul ajustării planurilor pentru misiunile probabile.
Reorganizarea. Include toate acţiunile de pregătire pentru atacurile viitoare sau pentru
urmărirea inamicului; reorganizarea este continuă şi în timpul atacului; acţiunile care au fost
imposibil de realizat în timpul deplasării se vor definitiva în timpul reorganizării.
Înlocuirea militarilor de la armamentul de bază. Poziţiile lor trebuie completate; dacă
există pierderi mari companiile se vor reface din ce a mai rămas din alte companii.
Raportarea statutului unităţii. Unitatea va informa comandantul următorului eşalon
superior, despre locaţia şi statutul ei.
Evacuarea militarilor şi echipamentului. Răniţii, prizonierii şi echipamentele deteriorate
se evacuează şi regrupează conform planului elaborat înaintea atacului.
Redistribuirea articolelor necesare. Pachetele sunt utilizate pentru a redistribui provizii,
muniţie şi echipament în cadrul subunităţilor care au nevoie şi cînd timpul permite.
Planificarea acţiunilor viitoare. Ordinele parţiale vor fi emise dacă este necesar;
facilităţile de comandă şi control se vor dispune pentru a controla consolidarea şi pentru a
conduce acţiunile viitoare.
Atacul executat în grabă. Se decide atunci cînd timpul necesar pregătirii este înlocuit cu
viteza necesară pentru a exploata o şansă favorabilă; comandantul poate executa un atac în grabă
pentru a nimici inamicul; după executarea apropierii de către inamic el poate executa un atac în
grabă pentru a menţine ritmul de cucerire a unui obiectiv sau pentru a cîştiga sau menţine
iniţiativa în urma ducerii cu succes a apărării pentru respingerea atacului inamicului.
 Timpul nefolosit de atacator avantajează pe apărător. Cînd inamicul nu este pregătit
pentru apărare, un atac în grabă poate fi cel mai potrivit; de aceea este recomandat un atac în
grabă atunci cînd fortificaţiile inamicului sunt slabe sau inexistente, cînd apărarea este puţin
adîncă şi superficială sau există intervale între unităţile inamicului.
Subunităţile tactice folosesc POS şi antrenamentele pentru a executa un atac în grabă;
planul manevrei trebuie să fie simplu iar formele manevrei adecvate condiţiilor.
Forţele din contact se desfăşoară şi angajează inamicul. Ele raportează mărimea şi
compunerea forţelor inamicului, locul flancurilor inamicului şi drumurile înspre sau în jurul
poziţiilor inamicului; pentru a sprijini planul manevrei şi a sincroniza elementele de sprijin
comandantul emite Ord.Frag. către toate subunităţile.
Inamicul este fixat pe poziţii şi împiedicat să primească întăriri; subunităţile dispuse în
puncte dominante vor neutraliza poziţiile sale cunoscute şi presupuse, prin foc direct şi din
poziţiile de tragere acoperite; forţele antiblindate pot asigura neutralizarea şi supravegherea
inamicului; elementele de cercetare vor fi trimise înainte pentru a cerceta direcţiile probabile de
contraatac ale inamicului; focul din poziţiile de tragere acoperite va bloca drumurile folosite
pentru întărire şi retragere; artileria terestră şi aruncătoarele vor crea perdele de fum pentru
limitarea observării şi inducerea în eroare; dacă inamicul se apără pe poziţii el poate fi nimicit în
acestea, dacă se deplasează, va fi stabilită o zonă de angajare, iar dacă se retrage, poate fi
urmărit prin foc sau mişcare.
 CAPITOLUL III.
PARTICULARITĂŢI PRIVIND ACŢIUNILE DIVIZIONULUI DE ARTILERIE
AFLAT ÎN SPRIJINUL BATALIONULUI DE INFANTERIE DIN EŞALONUL I AL
BRIGĂZII DE INFANTERIE ÎN LUPTA DE OFENSIVĂ DIN CONTACT NEMIJLOCIT
CU INAMICUL.

3.1 Sistemul de lovire prin foc a divizionului de artilerie aflat în sprijinul batalionului de
infanterie din eşalonul I al brigăzii de infanterie în lupta de ofensivă din contact
nemijlocit cu inamicul.
Acţiunile artileriei în ofensivă sunt definite ca fiind "un ansamblu de actiuni şi măsuri
planificate şi executate pentru asigurarea condiţiilor necesare forţelor luptătoare de a pătrunde
în dispozitivul inamicului, a dezvolta ofensiva în adîncimea apararii lui si de a-l alunga, captura
sau nimici ."
    Scopurile acţiunilor artileriei in ofensivă sunt:
 cucerirea si menţinerea superiorităţii de foc;
 crearea condiţiilor necesare pătrunderii trupelor noastre în interiorul apărării
inamicului;
 sprijinul de foc al forţelor luptătoare pentru îndeplinirea misiunilor stabilite in
lupta ofensivă.
    Rezultă ca în raport de momentul şi scopul acţiunilor artileriei, misiunile acesteia pot fi
grupate în urmatoarele perioade:
 pregătirea de foc;
 sprijinul de foc.
     Pregătirea de foc. Pregătirea de foc a ofensivei precede nemijlocit atacul forţelor
luptătoare şi are ca scop principal să producă pierderi însemnate inamicului, în asa fel, incît
acesta să nu poata să riposteze eficient forţelor care îl atacă şi să creeze condiţiile favorabile
pătrunderii trupelor în interiorul apărării.
    Este definită ca "totalitatea acţiunilor categoriilor şi sistemelor de armamente si mijloace
de lovire executate in scopul producerii unor pierderi însemnate inamicului din spaţiu terestru,
aerian, maritim si fluvial, îndeosebi pe direcţiile principale de ofensivă, pentru a crea condiţii
favorabile realizării grupărilor de forţe şi trecerii acestora la ofensivă "
In funcţie de procedeul de trecere la ofensivă ,pregătirea de foc cuprinde mai multe etape.
Astfel, în cazul trecerii la ofensivă din mişcare, pregătirea de foc cuprinde:
a. asigurarea deplasării grupării de angajare (eşalonul I şi II) din raioanele de concentrare
pînă cînd intră in bătaia majorităţii artileriei inamicului; constă in executarea de acţiuni de
 lovire cu aviaţia si artileria, asupra mijloacelor de foc şi elementelor sistemului de
conducere, care datorită bătăii pot interveni cu foc asupra grupării de angajare ce se
deplasează din raioanele de concentrare în scopul realizării, din mişcare, a dispozitivului
de luptă ofensiv;
b. pregătirea de foc a atacului constă in totalitatea acţiunilor de lovire executate de aviaţie,
artilerie şi alte mijloace de foc, nemijlocit înăintea atacului, prin surprindere şi violent, cu
scopul producerii unor pierderi însemnate inamicului dispus pe direcţiile principale de
ofensivă pentru a facilita ruperea apărării si pătrunderea în adîncimea dispozitivului
acestuia.
    În cazul in care se trece la ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul, pregătirea de foc
cuprinde o singură etapă (a doua).
Caracteristicile principale ale pregătirii de foc a atacului sunt:
 amploarea spaţială (dezvoltarea frontală si adîncimea);
 durata;
 structura (succesiunea executării misiunilor de foc ).
Amploarea spaţială a pregătirii de foc depinde de:
 cantitatea de forţe si mijloace participante la pregătirea de foc;
 gradul de amenajare genistică a apărării inamicului;
 natura şi caracterul obiectivelor inamicului;
 scopurile urmărite.
    Trebuie reţinut faptul că pregătirea de foc nu se poate executa pe întreg front de atac al
trupelor proprii şi numai pe direcţiile pe care se trece la ofensivă.
    Aceste sectoare în care se execută pregătirea de foc, mai sunt denumite şi sectoare de
rupere sau de pătrundere.
Adîncimea pe care se execută pregătirea de foc poate fi cea a punctelor de sprijin de
companie, cea a batalioanelor sau brigăzilor din F.A.I. Aceasta, depinde şi de ritmul de ofensivă
al trupelor atăcătoare, deoarece inamicul are posibilitatea să îsi completeze pierderile produse de
pregătirea de foc a ofensivei. În această situaţie, misiunile de foc pe obiectivele din adîncime au
fost executate degeaba, impunîndu-se reluarea tragerii pe aceste obiective.
    Ideal este ca pregătirea de foc să dureze cîteva minute (3-5), dar acest lucru nu este
posibil deoarece ar trebui o mare cantitate de artilerie.
Durata acesteia depinde de următorii factori:
 cantitatea de artilerie participantă (cu cît este mai mare, cu atît durata este mai mică);
  procedeul de trecere la ofensivă (in cazul ofensivei din mişcare, durata pregătirii de
foc este dată de timpul necesar parcurgerii de către gruparea de angajare a distantei de
la bătăia maxima a majorităţii artileriei inamice pînă la atacul limitei dinaintea
apărării);
 natura şi caracterul obiectivelor inamice.
    În cazul ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul durata pregătirii de foc este de
regula de 30-40 de minute, fiind determinată în principal de timpul necesar executării misiunilor
de foc. Se încheie cu 1-2 minute după ce forţele proprii au atacat tranşeea întîi a inamicului.
Pregătirea de foc în cazul ofensivei din mişcare poate dura circa 50-60 minute şi chiar mai mult.
Aceasta începe din momentul intrării majoritatii forţelor grupării de angajare în bătaia
majorităţii artileriei inamicului.
    Structura pregătirii de foc a atacului reprezintă succesiunea executării loviturilor si gradul
de lovire a diferitelor categorii de obiective din dispozitivul inamicului şi constă din una sau mai
multe acţiuni de lovire (ciocane de foc).
Misiunile subunităţilor de artilerie in cadrul pregătirii de foc:
a. participă la nimicirea (neutralizarea) mijloacelor de intrebuinţare a armelor de distrugere
în masa; se execută foc asupra acestor mijloace ca şi în cazul apărării imediat ce au fost
descoperite (vezi misiunile artileriei în apărare);
b. participă la neutralizarea (nimicirea) sistemelor de cercetare-lovire de înaltă precizie;
elementele sistemelor de cercetare-lovire de înaltă precizie se neutralizeaza sau
nimicesc imediat ce au fost descoperite, de către artileria disponibilă, atît în pregătirea
de foc cît şi pe timpul sprijinului de foc (vezi misiunile artileriei in aparare);
c. neutralizarea bateriilor de artilerie; bateriile de artilerie în cadrul pregătirii de foc se
neutralizează astfel:
 bateriile de artilerie autopropulsate în primul ciocan de foc, in maximum 5 minute;
 bateriile de artilerie tractate se neutralizeaza la începutul şi sfîrsitul pregătirii de foc, iar
între acestea se execută foc de supraveghere;
 în ultimul ciocan de foc, denumit şi ciocan de foc de trecere, se neutralizează bateriile de
artilerie inamice deoarece acestea pot interveni cu foc asupra forţelor ce ataca tranşeea
intîi;
 se planifică şi se execută foc pe toate bateriile de artilerie care prin bataie pot interveni cu
foc asupra forţelor de pe direcţiile de rupere (străpungere) a apărării;
a. participă la dezorganizarea conducerii şi a lucrului mijloacelor radioelectronice si
electronooptice destinate asigurării conducerii şi dirijarii mijloacelor de foc; se
 neutralizează puncte de comandă (de batalion, brigadă, divizie), staţii de radiolocaţie,
centre de transmisiuni, etc.
Statiile de radiolocaţie si centrele de transmisiuni şi alte mijloace radioelectronice se
neutralizează la începutul pregătirii de foc printr-un singur ciocan de foc.

Punctele de comanda se neutralizează în acelaşi mod ca şi personalul şi mijloacele de foc

din punctele de sprijin de pluton.
b. participă la neutralizarea personalului şi mijloacelor de foc din punctele de sprijin de
pluton din sectoarele de rupere şi din apropierea acestora.
    Fiecare punct de sprijin de pluton din sectorul de rupere (pătrundere) se neutralizează cu
focul unui divizion tip (două baterii), în mai multe etape (ciocane de foc). În primul şi ultimul
ciocan de foc se neutralizează punctele de sprijin de pluton de pe limita dinainte a apărării. Focul
se mută în adîncime, în momentul în care trupele atacătoare au ajuns la spaţiul de siguranţă faţă
de focul artileriei proprii (200-400m).
    Punctele de sprijin de pluton din apropierea sectorului de rupere, care pot interveni cu foc
asupra trupelor proprii în spijinul fortelor adverse din sectorul de rupere, se neutralizeaza in
acelaşi timp cu cele din sectorul de rupere, dar cu un consum de numai de ½ N (norma).
Sprijinul de foc. Constituie o continuare a pregatirii de foc şi cuprinde totalitatea
acţiunilor de lovire executate de aviaţie, artilerie şi alte mijloace de foc asupra acelor elemente
din dispozitivul adversarului care se opun dezvoltării ofensivei în adîncime.
Începe din momentul terminării pregătiri de foc şi se execută pe toata durata luptei
ofensive. Din punct de vedere al misiunilor îndeplinite, sprijinul de foc poate fi:
 general;
 nemijlocit.
    Sprijinul de foc general, poate fi definit ca totalitatea misiunilor de foc executate de
artilerie şi aviaţie asupra mijloacelor de foc si elementelor de dispozitiv care pot interveni sau
influenţa acţiunile ofensive ale trupelor proprii în adîncimea apărării inamice.
Sprijinul de foc nemijlocit constă în executarea focului cu artileria (prin ochire directă şi
indirectă) şi aviaţia de sprijin asupra mijloacelor de foc si elementelor de dispozitiv care se opun
direct înaintării trupelor proprii sau executa riposte ofensive, cu scopul de a recuceri spaţiul
pierdut. Se desfasoară în strînsa cooperare cu acţiunile subunitaţilor sprijinite, prin urmatoarele
procedee:
 foc concentrat;
 concentrarea succesivă a focului (simpla sau dubla);
 val de foc.
     Misiunile subunităţilor de artilerie in sprijinul de foc.
    În sprijinul de foc nemijlocit al ofensivei subunitaţilor de infanterie (V.M., Tc. etc.)
subunitaţile de artilerie execută urmatoarele misiuni de foc:
a. participă la neutralizarea personalului şi mijloacelor de foc din punctele de sprijin
de pluton de pe direcţiile de ofensivă ale subunitaţilor; se planifică şi se execută foc
cu divizionul tip (asupra punctelor de sprijin de pluton de pe direcţiile de ofensivă ale
subunitaţilor) sau foc cu bateria (asupra forţelor inamice retrase pe forme de teren
dominante, de unde se opun înaintarii);
b. acopera cu foc flancurile şi intervalele subunitatilor atăcătoare; se planifică şi se
execută foc concentrat cu bateria asupra trupelor inamice dispuse în puncte de sprijin
sau retrase pe forme de teren dominante din care pot acţiona cu foc asupra flancurilor
sau intervalelor subunităţilor proprii ce dezvolta ofensivă in adîncimea apărării;
c. participă la respingerea contraatacurilor inamicului executate cu forţele de
angajare ulterioara sau rezervele;
    Inamicul contraatacă in momentul în care trupele proprii au fost oprite. Pentru a avea
şanse de succes în lupta cu inamicul care contraatacă, trupele proprii trec temporar la aparare (nu
adoptă un dispozitiv specific apărării, ci se dispun pe teren cu dispozitivul ofensiv avut în
momentul opririi înaintării).
    Subunitaţile de artilerie execută în sprijinul acestor subunitaţi urmatoarele misiuni:
1. participă la lovirea forţelor de angajare ulterioară (rezervelor) care constituie
gruparea de contraatac în raioanele de concentrare (de dispunere), pe timpul
apropierii şi desfasurării în dispozitiv de lupta de contraatac (ofensiv); eşalonul I
dispus în raioane de concentrare, se lovesc cu foc concentrat în dispozitivul tip în
momentul în care se adună pentru a se deplasa la contraatac. Pe timpul deplasării
(prin mars) se execută foc concentrat, pe coloanele in mişcare, cu divizionul
(400/400), in punctele obligatorii de trecere, iar pe timpul desfaşurării în dispozitiv
de lupta, inamicul se neutralizează prin foc concentrat, cu divizionul, executat pe
fiecare companie aflată în desfasurare;
2. neutralizeaza bateriile de artilerie si alte mijloace de foc care sprijina gruparea de
contraatac.
3. participă la dezorganizarea conducerii şi a lucrului mijloacelor radioelectronice şi
electronooptice destinate conducerii gruparii de contraatac şi dirijarii mijloacelor
de foc. Misiunile 2 si 3 se execută asupra acelor forţe si mijloace care sunt implicate
direct in sprijinirea sau conducerea gruparii de contraatac.
 4. respinge contraatacurile executate de inamic;se planifică şi se execută foc de baraj
cu bateria sau divizionul în faţa subunitaţilor proprii oprite ţi fixate la teren; această
misiune se regaseşte şi la luptă de aparare;
5. participă la sprijinul trupelor proprii pentru reducerea ofensivei; dupa ce inamicul a
fost oprit, se execută asupra acestuia foc concentrat cu bateria şi divizionul, pentru a-
l neutraliza si a permite trupelor proprii sa preia ofensiva.
a. participă la asigurarea introducerii în lupta a forţelor de angajare ulterioară sau a
rezervelor; forţele de angajare ulterioară se introduc în lupta de regula dupa ce a fost
respins contraatacul executat de inamic cu rezervele sale, cu scopul de a dezvolta
ofensiva în adîncime;
    Introducerea în lupta se realizează prin intervalul dintre două subunitaţi, de regula după
îndeplinirea misiunilor imediate şi este precedată de un scurt ciocan de foc (pregatire de foc).
Acşiunile de foc, desfaşurate de artilerie, pentru introducerea în lupta a eşalonului I sau
rezervei se organizează şi se execută de regula în mod asemănător cu pregatirea de foc a atacului.
Această misiune este compusa la rîndul ei din urmatoarele misiuni:
 menţinerea aliniamentului de introducere în lupta; dupa îndeplinirea misiunii de lupta
(în cazul nostru misiunea imediată), artileria participă la consolidarea aliniamentului
cucerit executînd foc de baraj pe direcţiile în care inamicul încearcă să riposteze
ofensiv asupra trupelor proprii; această misiune de menţinere a aliniamentului de
introducere în lupta, este de fapt aceeaşi misiune de "consolidare a aliniamentului
cucerit";
 participă la asigurarea apropierii eşalonului II (rezerva) prin lovirea (neutralizarea)
artileriei şi mijloacelor de foc principale si dezorganizarea conducerii şi a lucrului
mijloacelor radioelectronice şi electronooptice ale inamicului de pe direcţia de
introducere în luptă;
 participă la neutralizarea personalului şi mijloacelor de foc din faţă şi de pe flancurile
aliniamentelor de introducere în lupta;
 participă la sprijinul forţelor introduse în lupta pentru dezvoltarea ofensivei în
adîncimea apărării; această misiune constituie de fapt trecerea la sprijinul de foc al
subunităţii introduse în luptă, misiune care este tratată pe larg în acest subcapitol;
a. participă la consolidarea aliniamentelor (obiectivelor) cucerite;
b. participă la lovirea elementelor sistemului logistic al adversarului.
Elementele sistemului logistic (puncte de comanda, depozite, ateliere de reparat tehnica,
transporturi de aprovizionare, etc.) sunt lovite în principal de aviaţie, deoarece componenţa
materială a acţiunii dă tarie şi susţinere acţiunii fortelor luptătoare.
 Artileria, în raport de bataie, poate participa la lovirea acestor obiective, în mod deosebit
a elementelor sistemului logistic al subunitatilor şi unităţilor inamice din eşalonului I.
c. participă la distrugerea lucrărilor de fortificaţii de campanie si permanente;
Deoarece consumul de muniţie pentru distrugerea lucrărilor de fortificaţie de campanie şi
permanente prin trageri indirecte este foarte mare, este preferabil ca aceste obiective să se
lovească prin trageri prin ochire directă.
Pe timpul dezvoltării ofensivei în adîncimea apărării, cînd se intîlnesc asemenea lucrări
de apărare, acestea se ocolesc, urmînd ca ulterior să fie încercuite şi nimicite din flanc sau spate.
Cînd închid un sector obligatoriu de trecere, sunt distruse de către artileria de calibru
mare (cele permanente) sau mijlociu (cele de campanie).
d. participă la influentarea psihologică a trupelor inamicului (vezi apărarea);
e. participă la fumizarea si iluminarea terenului si obiectivelor (vezi apărarea);
f. participă la hartuirea inamicului.   

3.2 Principalele acţiuni ale divizionului de artilerie aflat în sprijinul batalionului de

infanterie din eşalonul I al brigăzii de infanterie în lupta de ofensivă din contact
nemijlocit cu inamicul.
În ofensivă, divizionul de artilerie trebuie să întreprindă un număr de activităţi şi acţiuni
importante, astfel încît comandantul marii unităţi să-şi poată îndeplini cu succes misiunea.
În acest caz, sunt necesare a fi abordate activităţile şi acţiunile conducerii subsistemului
artileriei marii unităţi din punct de vedere al:
a) centrului de coordonare a sprijinului prin foc;
b) punctelor de comandă ale divizioanelor de artilerie, repartizate pe cele trei centre
(tactic, de conducere a focului şi logistic).
În timp ce în centrul de conducere a sprijinului prin foc a marii unităţi trebuie să asigure
conducerea tactică a sistemului artileriei marii unităţi, personalul din punctul de comandă al
divizionului trebuie să asigure conducerea tactică, a focului şi a susţinerii logistice pentru
structurile subordonate.
Activităţile fundamentale ale artileriei în ofensivă. Pentru a asigura un sprijin prin foc
eficient şi oportun pentru acţiunile ofensive, comandantul divizionului de artilerie care execută
misiuni tactice în cadrul marii unităţi, trebuie să aibă în vedere cele şapte activităţi fundamentale.
Conducerea sprijinului prin foc se realizează prin:
a) coordonarea şi sincronizarea acţiunilor tuturor mijloacelor de sprijin prin foc
disponibile;
b) distrugerea, neutralizarea sau interzicerea acţiunilor de răspuns a sistemelor de
armament cu tragere directă şi indirectă ale inamicului;
c) neutralizarea şi încetinirea ritmului deplasării spre aliniamentele de desfăşurare a
blindatelor inamicului;
d) executarea în sistem integrat a focului în cadrul sistemului de lovire, alături de
elicopterele de atac şi de acţiunile aviaţiei şi grupurilor de luptă;
e) neutralizarea/interzicerea acţiunilor apărării antiaeriene a inamicului;
f) izolarea spaţiului de luptă în scopul întîrzierii retragerii sau înlocuirii forţelor
inamicului din zona de contact;
g) descoperirea şi lovirea ţintelor din adîncimea dispozitivului de luptă inamic, care
influenţează desfăşurarea acţiunilor ulterioare ale trupelor proprii.
Cercetarea de artilerie se realizează prin:
a) întrebuinţarea tuturor mijloacelor disponibile pentru descoperirea, determinarea,
urmărirea şi evaluarea efectelor la ţinte;
b) planificarea acţiunilor mijloacelor de cercetare ale eşalonul superior pentru
descoperirea ţintelor din adîncime;
c) planificarea manevrei în scopul redispunerii mijloacelor de cercetare, astfel încît
acestea să se deplaseze în acelaşi ritm cu desfăşurarea ofensivei şi să asigure cu date eficient,
oportun şi continuu subsistemul mijloacelor de lovire;
d) planificarea executării legării topogeodezice expeditive, deoarece ritmul de ofensivă al
unităţii de artilerie scade dacă s-ar executa legarea topogeodezică pe bază geodezică (pînă cînd
fiecare mijloc de lovire va dispune de sistemul de navigaţie propriu sau GPS);
e) planificarea şi organizarea difuzării buletinelor meteorologice şi a deplasării
secvenţiale a staţiei (staţilor) meteorologice pe măsură ce se înaintează.
Sarcinile specifice se realizează prin:
a) executarea acestora la timpul şi locul cerut de comandantul marii unităţi;
b) pregătirea pentru primirea şi executarea unei matrici, care să răspundă misiunii
tactice;
Comunicaţiile se realizează prin:
a) stabilirea mijloacelor de comunicaţii capabile să transmită datele la mare distanţă;
b) folosirea cu precădere a comunicaţiilor prin radio deoarece realizarea legăturilor fir
este extrem de dificilă în condiţiile deplasărilor frecvente impuse de ritmul ofensivei;
c) stabilirea reţelelor şi direcţiilor necesare, în funcţie de specificul misiunii.
Manevra se realizează prin:
a) planificarea şi organizarea ocupării raioanelor poziţiilor de tragere nepregătite, pentru
asigurarea continuităţii şi oportunităţii sprijinului prin foc;
 b) executarea recunoaşterilor pe hartă (deoarece timpul alocat recunoaşterii în teren va fi
redus) şi folosirea datelor furnizate de cercetarea aeriană;
c) dispunerea raioanelor poziţiilor de tragere, astfel încît bătaia armamentului să permită
executarea sarcinilor specifice şi dincolo de aliniamentul misiunii marii unităţi (pe adîncimea
îndepărtată a dispozitivului inamicului);
d) planificarea şi organizarea sarcinilor implicite, pe timpul ducerii ofensivei, pentru
ocolirea obstacolelor naturale sau create de inamic (este necesară solicitarea sprijinului de
geniu);
e) executarea manevrei tehnicii uşoare de artilerie pe cale aeriană.
Mentenanţa şi aprovizionarea se realizează prin:
a) coordonarea dispunerii stocurilor suplimentare de muniţie, pentru pregătirea de foc a
atacului, în raioane de susţinere logistică apropiată;
b) stabilirea unor căi de aprovizionare pe distanţe mari;
c) planificarea manevrei mijloacelor de susţinere logistică în scopul asigurării sprijinului
oportun pentru plutoanele de tragere;
d) sincronizarea reaprovizionării cu muniţii, carburanţi şi lubrifianţi.
e) folosirea mijloacelor de transport aerian pentru aprovizionarea cu muniţie folosind
sistemul de aprovizionare containerizat, dacă este posibil.
Siguranţa şi protecţia se realizează prin:
a) organizarea siguranţei nemijlocite şi apărării apropiate a raioanelor poziţiilor de
tragere ale bateriilor într-un sector circular, deoarece este posibilă întîlnirea cu forţe depăşite prin
luptă ale inamicului;
b) stabilirea măsurilor de contracarare a contrapregătirii inamicului;
c) stabilirea în cadrul planului de mascare a acţiunilor (măsurilor) de inducere în eroare a
inamicului;
d) folosirea zonelor nebătute de către artileria inamicului, în scopul protejării forţelor
proprii de focul indirect al inamicului.
Măsurile prezentate anterior au un caracter general şi vor fi folosite în decursul oricărei
acţiuni ofensive.
Acţiuni ale artileriei specifice etapelor ofensivei. Măsurile stabilite de coordonatorul
sprijinului prin foc pentru planificarea şi organizarea acţiunilor de sprijin prin foc pe timpul
etapelor ofensivei sunt prezentate în continuare.
Înaintarea spre contact. Pentru executarea sprijinului prin foc a acestei etape se iau
următoare măsuri:
a) descoperirea inamicului şi asigurarea angajării ţintelor din adîncimea apropiată a
dispozitivului acestuia, pentru sprijinul prin foc al subunităţilor înaintate (se utilizează focul cu
prioritate şi focul la cerere);
b) angajarea ţintelor din adîncime (prin foc concentrat);
c) planificarea şi organizarea acţiunilor de sprijin prin foc pentru ofensiva din mişcare;
d) planificarea şi organizarea manevrei şi a sarcinilor specifice din raioanele poziţiilor de
tragere stabilite;
e) păstrarea muniţiei încărcate pe autovehicule (în raioanele de susţinere logistică
apropiată);
f) pregătirea pentru executarea în grabă a sarcinilor specifice non-letale (fumizare şi/sau
iluminare);
g) planificarea şi organizarea sarcinilor specifice în zona de acţiune a trupelor atacatoare şi pe
flancuri, pentru protecţia acestora. Stabilirea, la ordin, a măsurilor de siguranţă a sprijinului prin foc
(aliniamentul de coordonare a focului pe aliniamentele intermediare pentru a facilita schimbarea
rapidă a acestora pe măsură ce trupele înaintează, aliniamentul de încetare a focului mijloacelor de
lovire aeriene, etc.).
Ofensiva din mişcare. Măsurile specifice ce trebuie luate în cazul ofensivei din mişcare
sunt:
a) planificarea şi organizarea sprijinului prin foc pentru neutralizarea/ interzicerea
acţiunilor de răspuns imediat ale inamicului şi de fumizare;
b) executarea rapidă a sarcinilor specifice, în scopul neutralizării inamicului din punctele
vulnerabile ale dispozitivului său de luptă;
c) angajarea ţintelor neplanificate;
d) folosirea numărului maxim de subunităţi de tragere în faza iniţială a atacului, în scopul
angajării şi neutralizării ţintelor (prin foc concentrat);
e) pregătirea executării sarcinilor specifice non-letale în zonele importante de ducere a
acţiunilor.
Ofensiva din contact. Măsurile specifice ce trebuie luate în cazul ofensivei din contact
sunt:
a) alocarea unei cantităţi suficiente de muniţie pentru sprijinul acţiunii;
b) dispunerea subsistemului mijloacelor de lovire în raioane de poziţii de tragere,
amplasate mult spre înainte, astfel încît să aibă bătaie şi dincolo de aliniamentul misiunii;
c) planificarea tragerilor de fumizare pentru mascarea acţiunilor trupelor proprii şi pentru
orbirea mijloacelor de observare ale inamicului;
d) pregătirea în vederea executării misiunilor de iluminare;
e) inducerea în eroare a inamicului prin angajarea unor unităţi înaintate care nu se află în
zona principală de atac, înaintea declanşării atacului principal.
Exploatarea succesului. Pe timpul exploatării succesului sunt valabile aceleaşi măsuri
care se iau în cazul înaintării spre contact şi a ofensivei din mişcare, la care se adaugă
următoarele:
a) planificarea şi organizarea sprijinului prin foc pentru apărarea circulară a trupelor
proprii, aflate în contact cu inamicul;
b) planificarea şi organizarea sprijinului prin foc cu subunităţi mici de nivel pluton din
poziţii de tragere de pe aliniamente diferite, pentru a ţine ritmul cu retragerea inamicului;
c) păstrarea muniţiei încărcate pe autovehicule şi realizarea măsurilor de aprovizionare
de urgenţă cu carburanţi, lubrifianţi şi muniţii;
d) luarea unor măsuri de securitate în zona de acţiune în scopul împiedicării unităţilor
inamicului să iasă din încercuire;
e) executarea cercetării în adîncime pentru identificarea şi lovirea ţintelor de la inamic
pe căile de retragere şi pentru împiedicarea afluirii rezervelor acestuia;
f) realizarea cîmpurilor de mine folosind proiectile speciale de artilerie, în scopul
încetinirii retragerii inamicului sau afluirii rezervelor acestuia.
Urmărirea. Măsurile ce se iau în cazul acestei etape sunt:
a) executarea continuă a tragerilor de hărţuire asupra inamicului, în scopul demoralizării
lui;
b) planificarea şi organizarea focului pe căile care permit retragerea rapidă a inamicului;
c) desfăşurarea rapidă în dispozitiv de luptă a subunităţilor de tragere;
d) planificarea aprovizionării pe calea aerului;
e) dispunerea înaintată a artileriei proprii, astfel încît sarcinile specifice să poată fi
executate prompt şi eficient;
f) folosirea mijloacelor de comunicaţii, care asigură transmiterea datelor la distanţă
mare;
g) participarea la întocmirea planului de cooperare între desantul aerian şi forţele terestre.

3.3 Dispozitivul de luptă şi manevra al divizionului de artilerie în lupta de ofensivă din

contact nemijlocit cu inamicul.
Statul major al divizionului trebuie să-şi coordoneze planificarea dispunerii şi ocupării
dispozitivului de luptă cu comandamentul marii unităţi. Divizionul de atilerie poate ocupa
următoarele raioane:
a) raionul poziţiilor de tragere de bază – este cel din care subunitatea (unitatea) de
artilerie îndeplineşte sarcinile specifice încredinţate;
 b) raionul poziţiilor de tragere de rezervă – este cel în care se deplasează subunitatea,
cînd raionul poziţiilor de tragere de bază a fost descoperit şi nu mai asigură îndeplinirea misiunii.
Poziţia de rezervă trebuie să permită subunităţii să îndeplinească aceeaşi misiune încredinţată şi
aceleaşi sarcini specifice;
c) raionul poziţiilor de tragere vremelnice – este cel în care se deplasează o parte din
subunitate pentru a îndeplini o misiune specifică.
d) raionul poziţiilor de aşteptare.
Dispozitivul de luptă al divizionului de artilerie constă din dispozitivele de luptă ale
bateriilor şi subunităţilor de cercetare de artilerie afectate, punctul de comandă şi observare, iar
în caz de necesitate, şi din punctele de observare (înaintat şi lateral), punctul de comandament a
focului.
Dimensiunile raionului poziţiilor de tragere ale divizionului trebuie să excludă nimicirea
concomitentă cu un singur proiectil nuclear de putere foarte mică a cîtorva subunităţi şi în
dependenţă de condiţiile situaţiei şi de teren pot constitui 1-2 km pe front şi în adîncime.
La o distanţă de 3-4 km de la raionul de bază al poziţiilor de tragere divizionului i se
poate destina raionul poziţiilor de tragere de rezervă. Acesta este destinat pentru manevra
subunităţilor de tragere ale divizionului şi executarea misiunilor de foc în cazul părăsirii
intenţionate sau forţate a raionului de bază al poziţiilor de tragere. Raionul de rezervă al
poziţiilor de tragere se alege pe direcţia periculoasă expusă atacului cu tancuri, într-o parte de la
raionul de bază al poziţiilor de tragere, şi se pregăteşte pentru executarea misiunilor de foc la fel
ca şi raionul de bază al poziţiilor de tragere al divizionului.
Raionul vremelnic al poziţiilor de tragere se indică divizionului de obicei în apărare
pentru executarea misiunilor de foc în interesul subunităţilor de arme întrunite, care acţionează în
fîşia de asigurare sau apără poziţia înaintată, pentru executarea focului asupra inamicului în cazul
înaintării şi desfăşurării acestuia în dispozitiv de luptă, precum şi pentru executarea misiunilor de
către subunităţile nomade şi altor misiuni. Raionul vremelnic al poziţiilor de tragere se alege şi
se pregăteşte din timp, dar se ocupă şi se părăseşte la comanda (semnalul) comandantului
(şefului) superior de artilerie.
În limitele raionului poziţiilor de tragere ale divizionului se aleg şi se pregătesc poziţiile
de tragere ale bateriilor, distanţa dintre care trebuie să constituie nu mai puţin de 500 m.
Pentru instalarea punctelor de comandă şi observare (de observare) comandantul (şeful)
superior de artilerie indică raionul (aliniamentul) punctelor de comandă şi observare. În acest
raion (pe acest aliniament) comandantul de divizion alege locul şi instalează punctul de comandă
şi observare şi punctele de observare necesare, indică locurile punctelor de comandă şi observare
ale bateriilor. Raionul (aliniamentul) punctelor de comandă şi observare trebuie să permită
divizionului executarea cercetării inamicului după posibilitate la adîncimea misiunilor de
executat, iar observarea terenului - în fîşia (pe frontul) de acţiuni a unităţii (subunităţii) de arme
întrunite şi să menţină cooperarea cu aceasta, precum şi să asigure dispunerea în ascuns a forţelor
şi mijloacelor de cercetare şi comandament ale divizionului.
Posibilităţile şefului compartimentului S3 de alegere a dispozitivului de luptă al
bateriilor, a subunităţilor de logistică şi a punctului de comandă sunt influenţate de un număr de
factori. Factorii determinanţi sunt următorii:
a) divizionul trebuie să asigure sprijinul solicitat de marea unitate;
b) divizionul trebuie să supravieţuiască pentru a putea să asigure sprijinul prin foc şi
pentru operaţiile viitoare.
Subunităţile de tragere se dispun pe flancuri şi în adîncime, astfel încît să-şi sporească
măsurile de protecţie şi flexibilitatea pentru a răspunde cererilor de foc din zona de acţiune a
marii unităţi sprijinite. Atunci cînd compartimentul S3 al divizionului de artilerie dispune baterii
de calibre diferite (mixte), el trebuie să aibă în vedere capacităţile şi restricţiile fiecărui sistem.
Dacă piesele de artilerie ale uneia sau mai multora din unităţile în întărire au calibre diferite faţă
de cele ale divizionului de sprijin direct sau general prin foc, se acordă o atenţie deosebită
armonizării fiecărui sistem, conform sarcinilor specifice, solicitate de planul de acţiune al marii
unităţi.
Un alt factor important în dispunerea subunităţilor este bătaia maximă. Atunci cînd se
amplasează bateriile, de regulă, se ia în considerare doar bătaia maximă a armamentului, însă nu
întotdeauna bateriile reuşesc să o atingă.
Atunci cînd se sprijină un atac, este mai bine ca dispunerea subunităţilor să se facă mai
degrabă în funcţie de limita dinainte a trupelor proprii, decît după poziţia raioanelor de ţinte.
Unităţile care se concentrează asupra ţintelor, adeseori nu vor fi capabile să asigure sprijinul la
ordin sau consolidarea a aliniamentelor cucerite pentru a continua atacul. De exemplu, în timpul
acţiunilor de apărare, bateriile sunt amplasate în spatele trupelor din eşalonul întîi, în funcţie de
teren şi misiunea tactică.
Factorii care influenţează alegerea dispozitivului sunt următorii:
a) Misiunea Divizionul trebuie să fie în măsură să-şi îndeplinească misiunea tactică din
acest dispozitiv. Ordinea amplasării este: unităţile în sprijin direct, în întărire şi în sprijin general şi
întărire. Unităţile brigăzii au prioritate faţă de unităţile corpului din raionul brigăzii.
b) Situaţia tactică Divizionul este dispus astfel încît să poată sprijini prin foc acţiunile
marii unităţi. De exemplu, dacă brigada sprijinită execută deplasarea spre contact, divizionul
trebuie amplasat mult înainte şi pregătit pentru a se deplasa pentru a ţine pasul cu brigada.
Acţiunile de dispunere a artileriei nu trebuie să împiedice acţiunile unei unităţi.
 c) Măsurile de siguranţă şi protecţie. Din momentul în care unitatea este amplasată
pentru a-şi îndeplini misiunea încredinţată, trebuie luate măsurile de siguranţă şi protecţie. Cîteva
dintre acestea sunt: asigurarea posibilităţii apărării apropiate şi a siguranţei nemijlocite împotriva
atacurilor terestre şi aeriene, ceea ce presupune descoperirea din timp a apropierii inamicului,
mascarea şi sprijinul reciproc de artilerie; poziţia se alege în adăposturi naturale, pentru a
împiedica inamicul să o poată observa şi executa foc asupra ei. O poziţie acoperită permite, de
asemenea, mascarea mijloacelor de comunicaţii şi protejează personalul de efectele
A.D.M.N.B.C.; dispersarea elementelor subunităţii pentru a creşte şansele de supravieţuire în
cazul în care inamicul execută foc cu artileria. Poziţiile sunt întărite cînd timpul permite şi pot fi
incluse în planul de obstacole; posibilitatea executării manevrei oportune şi neobservate.
d) Fîşia de acţiune a marii unităţi sprijinite. Divizionul se dispune astfel încît să acopere
întreaga fîşie de acţiune a unităţii sprijinite. De asemenea, dacă divizionul se dispune în zona
unităţii sprijinite, îşi reduce eventualele probleme de coordonare a poziţiilor de tragere şi a
manevrei prin zona trupelor.
e) Mijloacele de comunicaţii sunt importante la alegerea poziţiilor. Măsurile de comandă
şi control ale artileriei şi sistemul automatizat de conducere a focului depind în mare măsură de
mijloacele de comunicaţii. Acţiunile marii unităţi nu pot fi sprijinite adecvat dacă mijloacele de
comunicaţii nu funcţionează. Aşadar, poziţiile trebuie alese astfel încît să permită comunicarea
cu marea unitate sprijinită şi eşalonul superior. Se utilizează antene care permit o bătaie mărită a
staţiilor radio şi direcţionale ori de cîte ori este posibil.
f) Capacitatea N.B.C. a inamicului. Trebuie luată în considerare capacitatea inamicului
de a utiliza muniţii N.B.C. Se execută o evaluare a vulnerabilităţii trupelor proprii. Capacităţile
N.B.C ale inamicului favorizează dispersia în cadrul poziţiei, dar dispersia nu trebuie să
împiedice capacitatea de a concentra focurile.
g) Condiţiile meteorologice actuale şi prognozate şi efectul acestora asupra terenului, în
special asupra posibilităţilor de deplasare, influenţează alegerea unei poziţii.
În cazul trecerii la ofensiva din mişcare, subunităţile de artilerie recunosc, aleg şi
pregătesc dispozitivul de luptă, imediat ce au primit noua misiune.
    Cercetarea intră în funcţiune în cel mai scurt timp, deoarece trebuie să descopere şi să
determine coordonatele obiectivelor ce se lovesc în pregatirea de foc a ofensivei (baterii de
artilerie, baterii de aruncatoare, puncte de sprijin de pluton, lucrări de fortificaţii, mijloace de foc,
mijloace antitanc, puncte de comandă, mijloace radioelectronice, grupări de forţe, etc.).
Sistemul mijloacelor de lovire (subunităţile de tragere) ocupa dispozitivul de luptă cu
puţin timp înaintea declanşării pregătirii de foc (2-3ore). Dacă s-ar ocupa din timp, atunci ar
exista riscul să fie descoperite şi lovite de către inamic chiar pe timpul cît acesta execută trageri
în pregătirea de foc.
Subunităţile de artilerie din organica unităţilor de infanterie (bateriile de aruncătoare)
dacă nu participă la pregătirea de foc se deplasează cu coloana unităţii şi ocupă poziţii de tragere
în aşa fel încît să fie gata de tragere odată cu atacarea limitei dinainte a apărării (cînd începe
sprijinul de foc). Dacă sprijinul de foc se execută prin concentrarea succesivă simplă sau dubla a
focului sau prin val de foc, atunci aceste subunităţi de artilerie se desfăsoara în dispozitiv de
lupta numai dupa incheierea acestui sprijin de foc.
În cazul trecerii la ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul, subunitaţile de artilerie
recunosc, aleg şi pregatesc din timp dispozitivul de luptă, iar ocuparea lui se realizează odata cu
trupele care urmează sa treacă la ofensivă, ocupînd astfel baza de plecare.
Subunitaţile destinate pentru neutralizarea personalului şi mijloacelor de foc sau
distrugerea lucrărilor de fortificaţii prin trageri prin ochire directă în pregatirea de foc, ocupa
dispozitivul de luptă (poziţiile de tragere) în noaptea care precede trecerea la ofensiva sau
nemijlocit înaintea declanşării pregătirii de foc. În funcţie de gradul de amenajarea genistică
piesele se pot dispune de la început în amplasament sau în adapostiri în imediata apropiere a
amplasamentelor urmînd a fi mutate în acestea inaintea începerii P.F.O.
Subunităţile de artilerie antitanc şi cele de artilerie ale forţelor de angajare ulterioara,
destinate să participe la pregatirea de foc, ocupa pozitiile de tragere de regulă în noaptea care
precede trecerea la ofensivă sau cu putin timp înaintea declanşării ofensivei.
Deplasarea subunitaşilor de artilerie pe timpul ducerii luptei ofensive se organizeaza din
timp şi se execută în asa fel încît să se asigure permanent sprijinul cu foc al subunităţilor de
infanterie şi tancuri din eşalonul I.
În scopul asigurării unui sprijin cu foc permanent al acţiunilor de luptă, subunităţile de
artilerie nu trebuie să rămînă faţă de trupele de sprijin la o distanţă mai mare de 1/2 - 2/3 din
bataia maxima a materialului din dotare.
Subunitaţile din compunerea unui divizion dat în sprijinul unui batalion de infanterie
(tancuri), execută prima deplasare împreună cu celelalte subunităţi (cu tot divizionul),imediat ce
a fost cucerit punctul de sprijin de companie de pe limita dinainte a apărării. Deplasările
ulterioare se fac pe baterii, în asa fel incît să se asigure un sprijin cu foc permanent.
Pe timpul ducerii luptei ofensive, în momentele hotarîtoare (respingerea contraatacului,
introducerea în lupta) subunitaţile de artilerie trebuie să se gasească în dispozitiv de luptă, gata
de tragere la termenele stabilite.
În raport cu această cerinţa trebuie să se realizeze planificarea şi organizarea manevrei
subunităţilor de artilerie.
 Subunităţile de artilerie antitanc participante la pregătirea de foc a ofensivei din poziţii de
tragere acoperite, se încolonează imediat ce s-a terminat P.F.O. şi se deplasează înapoia
eşalonului I, constituind astfel forţa de intervenţie antiblindate.
Această forţă ocupă un aliniament antitanc la ordin, pentru îndeplinirea misiunilor ce-i
revin.

3.4 Probleme legate de conducerea acţiunilor artileriei.

Conducerea divizionului de artilerie în luptă, constituie un element important în obţinerea
succesului şi implicit a asigurării, din punct de vedere calitativ şi cantitativ, a sprijinului prin foc
solicitat de către comandantul marii unităţi.
În acest sens, această complexă activitate trebuie abordată din două puncte de vedere, şi
anume: domeniul de activitate şi nivelul structurii militare.
La nivelul divizionului de artilerie, din punct de vedere al domeniului, avem de a face cu:
a) conducerea administrativă;
b) conducerea operaţională.
Din punct de vedere al nivelului structurii avem de a face cu conducerea organizaţională
(indirectă).
Conducerea administrativă reprezintă activitatea desfăşurată în cadrul divizionului de
artilerie pentru:
a) gestionarea avuţiei dată de societate Armatei Romîniei;
b) pregătirea şi instrucţia personalului pentru luptă şi pentru activităţile specifice
sistemului militar;
c) organizarea şi desfăşurarea trecerii unităţii de la starea de pace la starea de război,
inclusiv prin mobilizare.
Conducerea operaţională cuprinde totalitatea activităţilor, măsurilor şi acţiunilor
desfăşurate de statul major al divizionului de artilerie în scopul conducerii acţiunilor acestui gen
de armă pe timpul pregătirii şi ducerii luptei (operaţiei).
Conducerea organizaţională (indirectă) este specifică structurilor de nivel tactic şi
operativ, care dispun de comandament.
În sinteză, conducerea în luptă e provocarea cea mai importantă, ea îţi cere să adopţi o
serie de valori care contribuie la esenţa motivaţiei şi voinţei. Cadrul conducerii în structurile
militare identifică trei dimensiuni ale acesteia, în ceea ce aşteaptă unitatea de la tine: a fi, a şti, a
face.
Ca orice sistem, sistemul artileriei terestre, la rîndul său, este compus din mai multe
subsisteme, subsistemul de conducere fiind unul esenţial şi indispensabil. Acesta este format din:
subsistemul decizional (de conducere tactică), subsistemul operaţional (de conducere a focului),
subsistemul informaţional (baza de date şi comunicaţiile), subsistemul de susţinere logistică,
subsistemul de siguranţă (supraveghere şi recunoaştere) şi subsistemul relaţiilor de colaborare
între modulele existente în cadrul comandamentului.
Pentru a putea conduce acţiunile artileriei, avînd în vedere complexitatea procesului,
particularităţile situaţiilor şi nivelul de pregătire a celor puşi să lucreze în cadrul statului major al
divizionului de artilerie, există mai multe metode de conducere.
Metoda de conducere, reprezintă un ansamblu de principii, reguli, tehnici, tactici,
proceduri şi mijloace ce indică maniera în care se desfăşoară anumite funcţii ale conducerii,
asigurînd rezolvarea concretă a problemelor ce decurg din acestea, în vederea stabilirii şi
realizării sarcinilor specifice, pe care le are de îndeplinit sistemul condus.
Metoda aplicată de comandantul divizionului de artilerie împreună cu statul major este
apanajul acestuia şi presupune atît o anumită experienţă din partea lui, a statului major, cît şi un
nivel ridicat de colaborare între aceştia şi structurile subordonate.
Principalele activităţi desfăşurate de comandantul divizionului de artilerie împreună cu
celelalte elemente de conducere ale sistemului artileriei, sunt: procesul de luare a deciziei
(analiza misiunii şi revederea ulterioară, evaluarea factorilor, evaluarea cursurilor de acţiune şi
decizia comandantului), elaborarea concepţiei acţiunii, planului de acţiune şi elaborarea şi
transmiterea la subordonaţi a ordinului de operaţie.
 CAPITOLUL IV.
ACTIVITATEA COMANDANTULUI ŞI STATULUI MAJOR AL DIVIZIONULUI
DE ARTILERIE, AFLAT ÎN SPRIJINUL BATALIONULUI DE INFANTERIE DIN
EŞALONUL I AL BRIGĂZII DE INFANTERIE ÎN LUPTA DE OFENSIVĂ DIN
CONTACT NEMIJLOCIT CU INAMICUL.

4.1 Activităţile comandantului şi statului major al divizionului de artilerie pentru

pregătirea acţiunilor de luptă la lupta de ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul.
Procesul de luare a deciziei (fig nr. 6) este condus de comandantul brigăzii ajutat de toate
compartimentele statului major şi în funcţie de timpul avut la dispoziţie poate fi mai detaliat sau
mai sumar. Procesul este ierarhic de sus în jos, începe la eşaloanele mari şi continuă progresiv
pînă la ofiţerii cu sprijinul prin foc ai companiilor de infanterie. Pentru a fi funcţional, procesul
necesită o conlucrare continuă între diferitele eşaloane şi în final conexiunea inversă.
După ce şi-a însuşit misiunea şi a stabilit problemele de bază pentru planificarea
acţiunilor, comandantul brigăzii orientează personalul implicat în planificare. La această
activitate participă comandanţii divizioanelor de artilerie şi artilerie antiblindate.
Din orientarea făcută de comandantul de brigadă, comandantul de divizion reţine:
a) situaţia de ansamblu şi evaluarea acesteia în raport cu brigada mecanizată;
b) intenţia şi elementele de bază ale concepţiei eşalonului superior;
c) ideile de bază privind intenţia comandantului de brigadă pentru îndeplinirea misiunii;
d) rapoartele de documentare (estimările), cine prezintă, gradul de detaliere şi modul de
prezentare;
e) măsuri urgente care trebuiesc luate pentru asigurarea operaţiei, protecţia şi logistica
forţelor;
f) activităţi principale de planificare şi termenele de executare.
În continuare sunt prezentate activităţile coordonatorului sprijinului prin foc şi a
compartimentelor statului major ale divizionului pentru pregătirea operaţiei.
Pasul 1 – Comandantul de divizion primeşte misiunea de la eşalonul superior de artilerie
şi indicaţii privind planificarea de la comandantul brigăzii.
Pasul 2 – Comandantul de divizion analizează misiunea ce revine artileriei brigăzii din
cele două documente. Scopul acestei analize sumare este obţinerea unei informaţii corecte care
să permită redactarea şi transmiterea către subordonaţi a ordinului preliminar, necesar pentru
iniţierea procedurilor de conducere a forţelor la eşaloanele subordonate. În această fază
comandantul divizionului trebuie să identifice datele preliminare necesare orientării personalului
implicat în planificarea sprijinului prin foc. Simultan se execută un calcul al timpului, stabilind
necesarul pentru pregătirea şi elaborarea planului sprijinului prin foc.
La această activitate participă:
a) locţiitorul comandantului de divizion;
b) şeful de stat major;
c) un ofiţer din compartimentele operaţii.
Ofiţerul din compartimentul operaţii echipează harta cu datele primite de la eşalonul
superior de artilerie şi cele primite de la comandantul brigăzii mecanizate. şi întocmeşte un plan
de activitate al statului major încadrînd în timp activităţile ce urmează a se desfăşura.
Pasul 3 – La ora stabilită comandantul de divizion orientează personalul implicat în
planificarea cu datele rezultate din misiunea primită de la eşalonul superior de artilerie şi
orientarea făcută de comandantul brigăzii mecanizate.
La această activitate participă:
a) locţiitorul comandantului de divizion;
b) şeful de stat major,
c) şefii de compartimente.
În informarea pe care o face personalului implicat în planificare, comandantul de divizion
precizează:
a) situaţia de ansamblu şi evaluarea acesteia în raport cu divizionul de artilerie;
b) intenţia şi elementele de bază ale concepţiei;
c) activităţile principale de planificare a sprijinului prin foc şi termene de execuţie,
d) estimări – cine prezintă, gradul de detaliere şi modul de prezentare;
e) măsuri urgente ce trebuie luate pentru asigurarea luptei, protecţie şi logistica
divizionului etc.
Stabilirea problemelor principale de planificare se execută sub formă de instructaj
informaţional şi permite personalului implicat în planificare să solicite precizările necesare
pentru declanşarea activităţilor următoare.
Emiterea ordinului preliminar este deosebit de importantă în folosirea judicioasă a
timpului avut la dispoziţie de subordonaţi. Atunci cînd procedurile standard de operare ale
divizionului prevăd un format tipizat, ordinul preliminar trebuie să includă:
a) informaţii despre situaţia generală;
b) misiunea;
c) timpul la dispoziţie;
d) data şi ora probabilă pentru începerea deplasărilor;
e) data şi ora cînd artileria brigăzii. trebuie să fie gata pentru luptă;
 f) data şi locul transmiterii ordinului preliminar.
Pasul 4 – După primirea acestor informaţii, şefii de compartimente fac o informare a
subordonaţilor precizîndu-le ce anume să întocmească şi pînă cînd. Şefii de compartimente, sub
coordonarea şefului de stat major şi în cooperare cu statul major al brigăzii mecanizate.
desfăşoară următoarele activităţi:
a) analiza misiunii;
b) analiza inamicului;
c) analiza trupelor proprii;
d) analiza terenului şi starea vremii.
Pentru întocmirea unor estimări cît mai realiste, compartimentele statului major studiază
datele şi informaţiile despre MITT-T.
Compartimentul S2 în urma studiului atent al MITT-T stabileşte, pentru fiecare curs al
acţiunii:
a) date despre inamic, posibilităţile acestuia în timp şi spaţiu, cursurile probabile ale
acţiunilor inamicului, mijloacele din dotare, dispunerea şi posibilităţile artileriei acestuia;
b) dispunerea forţelor şi mijloacelor de cercetare organice şi a celor primite în sprijin
(întărire), fîşii de cercetare, zone de interes, manevra pe timpul ducerii luptei;
c) misiunile forţelor şi mijloacelor de cercetare.
Compartimentul S3 în cooperare cu compartimentul S2, în urma analizei MITT-T
stabileşte pentru fiecare curs al acţiunii:
a) dispozitivul de luptă al artileriei brigăzii mecanizate;
b) organizarea manevrei;
c) planificarea sprijinul prin foc;
d) organizarea recunoaşterilor.
Compartimentul S4 stabileşte pentru fiecare curs al acţiunii:
a) dispozitivul logistic;
b) manevra subunităţilor logistice;
c) necesarul în aprovizionarea cu materiale de toate categoriile.
Compartimentul S6 stabileşte pentru fiecare curs al acţiunii:
a) legăturile fir şi radio ale artileriei cu eşalonul superior, subordonaţii şi vecinii;
b) organizarea legăturilor pe timpul manevrei.
Fiecare şef de compartiment va întocmi o matrice de comparare a cursurilor acţiunii pentru
luarea deciziei. Matricea cuprinde un număr de factori semnificativi stabiliţi la nivelul statului major.
Importanţa, avantajele şi dezavantajele factorilor semnificativi folosiţi drept criterii, diferă de la un
caz la altul. De aceea, uneori este necesară departajarea acestora prin acordarea unor coeficienţi, de
importanţă secundară. Sarcina stabilirii coeficienţilor de importanţă revine de obicei şefului de stat
major. O variantă de matrice pentru compararea cursurilor se prezintă în tabelul de mai jos.
Concluziile rezultate în urma analizei situaţiei constituie baza estimărilor
compartimentelor S1 – S6 şi se prezintă şefului de stat major al divizionului. Estimările
compartimentelor statului major sunt centralizate de compartimentul S3 al divizionului şi stau la
baza elaborării cursurilor acţiunii artileriei brigăzii pentru sprijinul prin foc.
Pasul 5 – La ora stabilită, coordonatorul sprijinului prin foc ascultă estimările statului
major. Coordonatorul sprijinului prin foc va ţine cont de estimările statului major prezentate de
şeful compartimentului S3, le va completa cu estimările sale şi va formula decizia şi concepţia
proprie privind sprijinul prin foc al acţiunii brigăzii.
Estimarea sprijinului prin foc se prezintă compartimentului S3 al brigăzii mecanizate,
care centralizează estimările şi recomandările tuturor compartimentelor din statul major al
brigăzii. Şeful compartimentului S3 al brigăzii mecanizate prezintă comandantului estimările
(însoţite de o schemă) şi va recomanda tipul de forţe ce vor fi angajate dar nu va nominaliza
unităţile (subunităţile). Comandantul este cel care decide ulterior asupra schemei generale a
manevrei forţelor.
Comandantul de brigadă va ţine cont de recomandările statului major prezentate de şeful
compartimentului S3, le va completa cu estimările sale şi va formula decizia şi concepţia proprie.
Concepţia comandantului va avea aceeaşi formă ca recomandarea statului major, cu deosebirea
că el va indica subunităţile ce vor fi angajate în luptă.
Coordonatorul sprijinului prin foc participă la prezentarea estimărilor şi va fi pregătit să
susţină punctul său de vedere cu privire la sprijinul prin foc al acţiunii brigăzii pentru fiecare
curs al acţiunii cu avantajele şi dezavantajele sale.
Estimarea de artilerie se întocmeşte grafic pe harta de lucru, la care se anexează tabele şi
scheme; se semnează de şeful compartimentului S3 şi ofiţerul care a întocmit-o şi cuprinde:
a) caracterul general al operaţiilor desfăşurate de artileria şi blindatele inamicului precum
şi posibilităţile acestora:
b) specificul acţiunilor de luptă desfăşurate de artileria brigăzii inclusiv a celei cu
misiunea de întărire precum şi a celei cu misiunea de sprijin general şi întărire;
c) situaţia, raioanele poziţiilor de tragere şi sarcinile specifice ale artileriei
(aruncătoarelor) şi a forţelor şi mijloacelor de cercetare, precum şi a legăturilor acestora
d) situaţia muniţiei de artilerie (aruncătoare);
e) eficienţa măsurilor NBC şi modul de influenţă asupra capacităţii de luptă a artileriei;
f) situaţia pierderilor (personal, armament şi tehnică de luptă);
g) gradul asigurării materiale, tehnice şi medicale;
 h) situaţia capturilor şi propuneri privind modul de folosire a acestora;
i) estimarea acţiunilor viitoare ale artileriei; organizarea artileriei pentru luptă; raioanele
poziţiilor de tragere şi de desfăşurare a forţelor şi mijloacelor de cercetare; raioanele şi
aliniamentele forţei de intervenţie antiblindate;
j) situaţia completărilor (materiale, tehnică şi aparatură artileristică, muniţie de
artilerie);
k) locul de dispunere a subunităţii logistice;
l) cereri care să fie înaintate eşalonului superior.
Coordonatorul sprijinului prin foc reţine din concepţia comandantului problemele ce-l
interesează:
a) modul în care va folosi resursele sale de sprijin prin foc;
b) care dintre unităţi va avea importanţă mai mare din punct de vedere al sprijinului prin
foc;
c) care sunt ţintele ce urmează a fi lovite;
d) ţintele prioritare şi efectul dorit;
e) ţintele care necesită cercetarea după lovire, în vederea determinării efectului obţinut.
La această activitate este obligatorie prezenţa următorilor ofiţeri de artilerie:
a) comandantul divizionului de artilerie;
b) ofiţerii cu sprijinul prin foc ai batalioanelor de infanterie;
c) comandantul divizionului de artilerie antiblindate.
În vederea folosirii cît mai eficiente a timpului, deplasările iniţiale ale artileriei pot începe
în orice fază a procedurilor de conducere a forţelor. Dacă timpul la dispoziţie este scurt şi este
necesară efectuarea unor deplasări pe distanţe lungi, comandantul de divizion poate hotărî
începerea acestora din timp, sub comanda locţiitorului său sau a şefului de stat major.
Atunci cînd situaţia şi timpul la dispoziţie permit se execută recunoaşteri în zona
acţiunilor de luptă cu scopul de a verifica datele cunoscute despre teren, influenţa
caracteristicilor acestuia asupra operaţiei forţelor, precum şi de a stabili gradul de fezabilitate al
cursului operaţiei. Recunoaşterile se execută de comandantul de divizion cu şefii de
compartimente sau ofiţerii desemnaţi de aceştia, precum şi cu comandanţii subunităţilor de
artilerie din subordine.
Executînd recunoaşterile cu subordonaţii, comandantul de divizion precizează în teren, pe
fiecare aliniament:
a) itinerarele de deplasare;
b) raioanele de aşteptare;
c) raioanele poziţiilor de tragere – de bază, de rezervă, vremelnice;
 d) raionul punctului de comandă al divizionului;
e) itinerarele de ocupare şi părăsire a poziţiilor de tragere;
f) măsuri privind siguranţa nemijlocită şi apărarea apropiată;
g) legături ce trebuie realizate şi urgenţa lor;
h) raionul subunităţii logistice etc.
La terminarea recunoaşterilor, comandantul de divizion se întîlneşte cu comandantul
brigăzii şi prezintă problemele rezultate în urma recunoaşterilor personale.
Pasul 6 – Pe baza deciziei comandantului de brigadă şi a îndrumărilor comandantului de
divizion, statul major definitivează planul sprijinului prin foc. Ofiţerul cu sprijinul prin foc al
brigăzii, planifică focul în sprijinul acţiunilor brigăzii, în concordanţă cu conţinutului planului de
acţiune. Focurile planificate în afara fîşiei brigăzii sunt puse de acord cu eşalonul superior şi cu
vecinii. Focurile planificate în adîncimea fîşiei brigăzii sunt puse de acord cu compartimentul S3
şi cu elementele dispuse în adîncimea brigăzii, în mod deosebit cu compartimentul S4.
Planul sprijinului prin foc este întocmit de compartimentul S3 al divizionului de artilerie
şi reprezintă concepţia comandantului de divizion pentru îndeplinirea planului de acţiune al
brigăzii. Conţinutul grafic al planului se detaliază cu un eşalon mai jos faţă de eşalonul care îl
întocmeşte, iar măsurile care nu se pot reprezenta grafic se anexează sub formă de text, grafice,
tabele. Planul se semnează de şeful de stat major şi şeful compartimentului S3 (vezi anexa nr. 5).
Ordinul de sprijin prin foc poate să conţină şi alte date necesare, (vezi anexa nr. 4)
întocmite sub formă de text, tabele şi folii, anexate la acesta:
a) tabele cu date necesare conducerii artileriei;
b) matricea sprijinului prin foc;
c) lista ţintelor;
d) planul tragerilor;
e) planul legării topogeodezice;
f) planul/ordinul cercetării;
g) tabel (schemă) cu datele transmise centrului de conducere a focului;
h) scheme pe folie transparentă.
La recunoaşteri, comandantul divizionului de artilerie antiblindate precizează în raionul
de dispunere de bază (de rezervă) şi pe aliniamentele de intervenţie antiblindate:
a) locul punctului de comandă al divizionului;
b) aliniamentele de desfăşurare ale bateriilor şi fîşiile de tragere;
c) distanţa loviturii directe;
d) modul de deschidere a focului;
e) manevra în cadrul aliniamentului de intervenţie antiblindate;
 f) itinerare de ocupare şi părăsire a aliniamentelor;
g) probleme privind organizarea cercetării şi înştiinţării;
h) măsuri de asigurare de luptă etc.
La terminarea recunoaşterilor, pe fiecare aliniament, comandantul divizionului lasă timp
la dispoziţie subordonaţilor pentru executarea recunoaşterilor.
Pasul 7 – Reprezintă aprobarea planului sprijinului prin foc şi a ordinului sprijinului prin
foc (anexă la planul de operaţii) de către eşalonul superior.
Pasul 8 – În funcţie de timpul la dispoziţie, caracteristicile situaţiei şi mijloacele de legături,
ordinele se pot transmite pe cale orală şi/sau în scris.
Cînd ordinele se transmit verbal de către comandantul de divizion sau şeful de stat major,
se consemnează în scris şi se transmit ulterior la subunităţi; la eşalonul unitate (subunitate)
acestea se consemnează în scris în carnetul de campanie, iar subordonaţii semnează de luare la
cunoştinţă.
Cînd timpul de pregătire a acţiunilor este suficient, ordinele se transmit de regulă în scris,
prin mijloace mobile sau prin convocarea comandanţilor din subordine, la punctul de comandă al
divizionului.
În situaţia în care timpul de pregătire al acţiunilor este scurt, se va adopta procedeul de
transmitere succesivă a misiunilor, pe măsura elaborării planului sprijinului prin foc.
Indiferent de procedeul şi mijlocul folosit pentru transmiterea ordinelor, în final, acestea
trebuie să ajungă în formă scrisă la subordonat (de la divizion în sus).
Este indicat ca partea de text să fie însoţită de o folie transparentă ce cuprinde matricea
de execuţie şi reprezentarea grafică a concepţiei.
Înaintea execuţiei, planul sprijinului prin foc este revăzut şi în această direcţie se execută:
a) definitivarea listei ţintelor şi eliminarea suprapunerilor;
b) îmbunătăţirea programării focurilor şi difuzarea la cei interesaţi;
c) solicitarea de mijloace de sprijin prin foc suplimentare;
d) revederea planului de procurare a informaţiilor;
e) analizarea informaţiilor obţinute de diferite mijloace înainte şi pe timpul procesului de
luare a deciziei;
f) centralizarea rapoartelor primite, completarea listelor ţintelor şi comunicarea către
grupa de sprijin prin foc a ţintelor care nu au fost cuprinse în sistemul sprijinului prin foc.
Pasul 9 – Îmbunătăţirea planului sprijinului prin foc este o parte importantă a procesului
de luare a deciziei şi se desfăşoară pe baza repetiţiilor.
 Instructajele, repetiţiile, controlul şi coordonarea continuă a acţiunilor sunt modalităţile
utilizate pentru a supraveghea operaţia şi a perfecţiona procedurile de conducere a sprijinului
prin foc.
Comandantul de divizion trebuie să conducă cel puţin două instructaje cu comandanţii
subordonaţi. Cînd este posibil, aceste instructaje vor fi desfăşurate ca o şedinţă comună cu
ofiţerii statului major însărcinaţi cu elaborarea ordinelor astfel:
a) primul instructaj are loc, de regulă, după emiterea ordinului de sprijin prin foc; scopul
acestei activităţi este de a asigura însuşirea misiunii de către subordonaţi;
b) al doilea instructaj se desfăşoară de regulă, după ce subordonaţii şi-au formulat
propria concepţie de sprijin prin foc, dar înainte ca ei să emită ordinul de sprijin prin foc propriu.
Scopul acestor instructaje constă în raportarea concepţiei proprii de sprijin prin foc şi de a
permite comandantului de divizion să recomande schimbările necesare înainte de emiterea
ordinului de sprijin prin foc.
Dacă comandantul de brigadă nu realizează îmbunătăţirea planului de acţiune şi există
timp la dispoziţie, coordonatorul sprijinului prin foc va executa îmbunătăţirea planului sprijinului
prin foc, utilizînd planul de acţiune existent, planul de sprijin prin foc şi matricea de executare a
sprijinului prin foc.
Repetiţia urmăreşte executarea oportună a focului şi sincronizarea tuturor resurselor. La
ea participă personalul implicat în sprijinul prin foc:
a) coordonatorul sprijinului prin foc;
b) şefii compartimentelor statului major;
c) echipele (grupele) de sprijin prin foc;
d) ofiţerul de legătură al aviaţiei;
e) ofiţerul de legătură al artileriei navale;
f) comandanţii subunităţilor de artilerie şi aruncătoare;
g) ofiţerul cu protecţia NBC;
h) ofiţerul cu geniul.
Îmbunătăţirea realizată numai de către personalul implicat în sprijinul prin foc este
limitată şi depinde de cît de bine coordonatorul sprijinului prin foc cunoaşte concepţia
comandantului de brigadă, precum şi de modul în care este condusă activitatea.
În timpul avut la dispoziţie, fiecare participant la repetiţie rezolvă problemele din planul
de sprijin prin foc care îi aparţin:
a) observatorii înaintaţi se asigură că misiunile repartizate, mai ales ţintele prioritare,
sunt înscrise şi pregătite pentru a fi transmise;
 b) ofiţerul cu sprijinul prin foc înscrie ţintele planificate, raportează măsurile de
coordonare a sprijinului prin foc şi pregăteşte ordine către ofiţerii cu sprijinul prin foc ai
batalioanelor de infanterie;
c) ofiţerul de legătură al aviaţiei monitorizează măsurile de coordonare a spaţiului
aerian; cere ca avioanele să înceapă deplasarea spre ţinte; cere marcarea ţintelor; cere foc pentru
neutralizarea artileriei antiaeriene a inamicului;
d) compartimentul S3 al divizionului urmăreşte şi monitorizează manevra artileriei;
e) centrul de conducere a focului întocmeşte ordine şi transmite mesaje observatorilor
înaintaţi;
f) dacă există un divizion de artilerie dat în întărire cele două centre de conducere a
focului fac cunoscute măsurile de coordonare a sprijinului prin foc şi se asigură (verifică) dacă
pot îndeplini misiunile de foc repartizate;
g) compartimentul S2 al divizionului se asigură că forţele şi mijloacele de cercetare
cunosc misiunile şi au legături sigure şi stabile; ajută compartimentul S3 să îmbunătăţească
sprijinul prin foc în concordanţă cu cel mai posibil curs al acţiunilor inamicului.
În funcţie de timpul la dispoziţia şi credibilitatea lor comandantul de divizion poate alege
unul din cele şase tipuri de antrenamente (vezi anexa nr. 5):
a) antrenament complet;
b) antrenarea conducătorilor cheie.
c) antrenament pe schemă;
d) antrenament pe hartă;
e) antrenament radio;
f) antrenament la macheta terenului;
Antrenamentul (repetiţia) complet – se execută într-un teren propice manevrelor sau în
terenul în care acţiunile se vor desfăşura, este metoda cea mai eficientă datorită realismului ei,
dar presupune mult timp şi resurse la dispoziţie; el implică participarea întregului efectiv al
artileriei brigăzii; se va desfăşura pe cît posibil în aceleaşi condiţii (de stare a vremii, oră, teren)
care sunt preconizate să existe în timpul operaţiei propriu-zise.
Desfăşurarea acţiunilor va necesita:
a) ocupări şi schimbări de dispozitiv;
b) legarea topogeodezică a elementelor de dispozitiv;
c) realizarea tuturor legăturilor pentru conducerea sprijinului prin foc;
d) executarea cercetării, descoperirea şi determinarea coordonatelor ţintelor;
e) executarea misiunilor de foc conform planului sprijinului prin foc (matricei).
 Antrenarea conducătorilor cheie – acest tip de antrenament presupune mai puţin timp şi
resurse mai reduse; este implicat personalul cu atribuţii importante în sprijinul prin foc stabilit de
comandantul de divizion; se desfăşoară în aceleaşi condiţii care sunt aşteptate pe timpul ducerii
acţiunilor; personalul va avea asupra sa tehnica de luptă de care dispune fiecare (hărţi, mijloace de
legătură, tabele etc).
Antrenamentul poate fi executat pe baza machetei terenului sau a unei scheme.
Machetele pot fi realizate astfel încît să reprezinte terenul cu construcţiile şi detaliile
corespunzătoare cît mai aproape de terenul real. Lada cu nisip măreşte zona în care pot sta
participanţii faţă de cea oferită de o simplă prezentare grafică a acţiunii (harta). Reprezentarea
cursului acţiunii la lada cu nisip se poate realiza folosind diferite materiale sau prin
materializarea dispozitivului şi a aliniamentului în nisip. Punctele obligatorii de trecere, punctele
topografice, ţintele pot fi reprezentate folosind pietricele, elemente de echipament, beţe de
chibrituri etc. Pregătirea activităţii necesită timp, dar numărul participanţilor poate fi mai mare şi
permite şi vizualizarea acţiunilor. Această metodă necesită date de cercetare şi informaţii cît mai
complete despre zona de desfăşurare a acţiunilor şi timp pentru realizarea modelului. Această
metodă este folosită de obicei în cazul acţiunilor speciale. Schema trebuie să fie realizată la o
scară suficient de mare pentru ca toţi participanţii să vadă acţiunile ce urmează să se desfăşoare.
Antrenamentul pe hartă se foloseşte de regulă cînd timpul şi spaţiul pentru activitate
sunt limitate. În această situaţie, se foloseşte o folie care se suprapune pe hartă. Inconvenientul
acestei metode constă în limitarea numărului de participanţi (cîţi pot încăpea în jurul hărţii, dacă
nu pot fi folosite hărţile executanţilor). Acţiunile care vor fi desfăşurate vor fi prezentate de către
participanţi.
În cazul antrenamentului radio exerciţiul este condus şi executat în reţeaua de sprijin
prin foc pe baza planului de sprijin prin foc sau a matricei de executare a sprijinului prin foc la
nivel brigadă sau batalion.
Coordonarea constă într-un sistem de identificare a problemelor care semnalizează
conducerii cînd este necesar să intervină.
Coordonarea acţiunilor tuturor forţelor implicate în realizarea planului de operaţii se
execută de către comandantul de brigadă.
Pe baza coordonării, comandanţii forţelor care participă la îndeplinirea misiunii,
organizează cooperare în timp, spaţiu şi pe misiuni în scopul concentrării şi însumării eforturilor
acestora pentru îndeplinirea misiunii de luptă comune.
Controlul se execută pe baza planului de control întocmit de compartimentul S3 conform
precizărilor comandantului de divizion, a planului sprijinului prin foc şi al planului de activitate
al statului major.
 Scopul controlului este de a verifica punerea în practică a prevederilor planului de sprijin
prin foc, nivelul de pregătire al subunităţilor, măsurile de asigurare de luptă etc.
Controlul se poate executa prin deplasarea la subordonaţi, folosirea mijloacelor de
comunicaţii şi studierea documentelor.
Planul de control se semnează de şeful de stat major şi de şeful compartimentului S3, se
aprobă de comandantul de divizion şi cuprinde:
a) subunitatea la care se execută controlul;
b) activitatea care se controlează;
c) termenul de executare;
d) persoana care execută controlul;
e) forţele şi mijloacele destinate pentru protecţie şi pază;
f) mijlocul de transport şi de transmisiuni folosit pe timpul controlului;
g) modul de menţinere a legăturii cu punctul de comandă pe timpul deplasării şi
executării controlului;
h) persoanele care vor fi informate despre rezultatele controlului.
După aprobarea planului de control, şeful compartimentului S3 îi informează despre
conţinutul acestuia pe şefii tuturor compartimentelor în părţile ce-i privesc; după luarea la
cunoştinţă, activităţile de control se înscriu în carnetele de campanie ale compartimentelor (S1 –
S6) şi sunt incluse în planul de activitate.

4.2 Activităţile comandantului şi statului major al divizionului de artilerie pentru

desfăşurarea luptei de ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul.
Contribuţia subsistemului artileriei terestre, la îndeplinirea funcţiilor principale ale
operaţiei are trei funcţii principale care sunt:
a. Descoperirea. Descoperirea inamicului este o funcţie de bază care se realizează pe tot
parcursul operaţiei. Ea cuprinde localizarea, identificarea şi evaluarea inamicului. Este esenţială
pentru a asigura fixarea şi angajarea acestuia cu succes.
b. Fixarea. A fixa înseamnă a nu da posibilitatea inamicul să-şi atingă scopurile,
abaterea atenţiei acestuia şi limitarea libertăţii de acţiune pentru asigurarea libertăţii de acţiune a
trupelor proprii.
c. Lovirea (Angajarea). Lovirea înseamnă a folosi libertatea de acţiune pentru:
(1)Executarea manevrei, ceea ce înseamnă dispunerea într-o poziţie faţă de inamic din
care acesta poate fi ameninţat sau forţa poate fi aplicată.
(2)Atacarea inamicului, pe neaşteptate sau cu o forţă superioară în punctele stabilite,
pentru înfrîngerea acestuia.
 Pe timpul execuţiei operaţiei, coordonatorul sprijinului prin foc se va găsi în permanenţă
lîngă comandantul brigăzii, iar personalul statului major, în punctele de lucru, în cadrul punctului
de comandă conform procedurilor de operare şi execută:
a) sprijinul prin foc al operaţiei declanşate conform planului;
b) planifică sprijinul prin foc al operaţiei viitoare.
În scopul obţinerii succesului operaţiei în timp cît mai scurt şi cu un cost cît mai scăzut,
coordonatorul sprijinului prin foc al brigăzii execută următoarele:
a) sincronizează posibilităţile subunităţilor de artilerie şi aruncătoare, inclusiv a celor
primite ca întărire, pentru a lovi în mod simultan inamicul pe toată adîncimea zonei de
responsabilitate;
b) conduce sprijinul prin foc al acţiunilor în curs de desfăşurare şi planifică sprijinul prin
foc al operaţiei viitore;
c) stabileşte momentul, locul şi modalitatea de angajare a ţintelor vizate, împiedicîndu-l
pe inamic să prevadă acţiunile trupelor proprii;
d) ia măsuri pentru a obţine informaţii oportune şi precise de la forţele şi mijloacele de
cercetare proprii despre întreaga zonă de interes, de la primirea misiunii şi pînă la finalizarea
operaţiei;
e) ia măsuri pentru coordonarea lovirii ţintelor cu executarea manevrei de material;
f) anticipează eventualele acţiuni neprevăzute şi face propuneri comandantului brigăzii
pentru sprijinul prin foc;
g) revede planul sprijinului prin foc pe timpul desfăşurării acţiunilor ori de cîte ori este
necesar şi realizează în timp util corectivele care se impun;
h) compară continuu sprijinul prin foc al operaţiei în curs de desfăşurare cu cerinţele
operaţiei viitoare şi caută să obţină rezultate decisive înainte ca inamicul să-şi revină;
i) evaluează rezultatele lovirii ţintelor.
În operaţia ofensivă, coordonatorul sprijinului prin foc al brigăzii urmăreşte ca sprijinul
prin foc să-şi aducă aportul la obţinerea victoriei cît mai repede cu putinţă şi cu un consum cît
mai redus de muniţie. În acest scop el concentrează focul majorităţii artileriei brigăzii în
sectoarele de rupere şi în adîncime, împiedicînd inamicul să-şi organizeze o apărare unitară.
În apărare, coordonatorul sprijinului prin foc al brigăzii, folosind la maxim avantajele
proprii (acoperirile naturale, ocuparea dispozitivului de luptă din timp şi în ascuns) loveşte cu
toată artileria brigăzii inamicul pe căile de apropiere, producîndu-i pierderi în personal şi tehnică
de luptă, încetinindu-i înaintarea, creînd astfel condiţii favorabile pentru nimicirea acestuia.
PARTEA PRACTIC – APLICATIVĂ:
CAPITOLUL V. Exerciţiu tactic de comandament pe hartă
5.1 Conceptia exerciţiului tactic, grafic pe hartă – Anexa 1
5.2 Concepţia exerciţiului text – Anexa 2
5.3 Planul sprijinului cu foc al brigăzii de infanterie – Anexa 3
 Concluzii şi propuneri
În cadrul acţiunilor de apărare a ţării se pot întîlni situaţii frecvente în care trupele vor fi
nevoite să adopte acţiuni ofensive pentru restabilirea hotarului sau ţării sau pentru recucerirea
punctelor strategice din punct de vederea militar.
Acţiunile artileriei brigăzii mecanizate în ofensiva se vor desfăşura în condiţii extrem de
dificile, ca dealtfel întreaga acţiune a forţelor din încercuire.
În condiţiile limitării resurselor la dispoziţie, planificarea şi desfăşurarea acţiunilor
artileriei trebuie realizate sub auspiciul rapidităţii şi preciziei. Aceste condiţii vor permite
artileriei brigăzii mecanizate să-şi integreze acţiunile în mod eficient în concepţia generală a
forţelor de manevră, astfel încît să poată realiza sprijinul de foc, atît pe timpul pregătirii
acţiunilor ofensive, cît şi pe timpul desfăşurării acestora.
Comandantul divizionului de artilerie împreună cu statul său major vor desfăşura o
activitate complexă avînd în vedere că pregătirea luptei ofensive din contact nemijlocit cu
inamicul se va desfăşura sub presiunile dictate de situaţie. Astfel, în paralel cu deplasarea
rezervei vizează fracţionarea dispozitivului de luptă propriu, statul major al artileriei va stabili
posibilităţile artileriei de a asigura ruperea frontului de apărare a inamicului, va planifica şi
organiza pregătirea de foc a atacului avînd ca principală dată de plecare cantitatea de muniţie la
dispoziţie.
Indiferent de condiţiile în care s-a realizat ofensiva, considerăm că, principalii factori,
care vor influenţa planificarea şi ducerea acţiunilor de către forţele de artilerie, sunt următorii:
- cantitatea şi calitatea armamentului de artilerie din direcţia de ofensivă; Aceasta va
influenţa repartiţia artileriei pe cele două grupări de forţe (detaşamentuI de rupere şi cel
de acoperire), precum şi posibilităţile de manevră şi lovire, astfel încît contribuţia
artileriei la îndeplinirea misiunilor de către acestea să fie eficientă;
- cantitatea şi calitatea muniţiei la dispoziţie, va determina volumul de acţiuni şi misiuni
de foc, precum şi efectul ce se va obţine asupra obiectivelor inamicului ce trebuie lovite
cu focul artileriei;
- mijloacele de conducere şi cercetare la dispoziţie. Acest factor va determina modul în
care se organizează, execută cercetarea de artilerie şi volumul şi calitatea informaţiilor
pe care le poate procura, în condiţiile în care ameninţările sunt multidirecţionale.
- posibilitatea eşalonului superior să aloce forţe de artilerie, care să execute misiuni în
folosul brigăzii mecanizate care duce lupta ofensivă, ceea ce va permite, simplificarea
planurilor de acţiune ale acesteia şi posibilitatea acestuia să aprovizioneze forţele cu
materiale, armament şi muniţie;
- durata acţiunilor, ce îşi va pune amprenta, în principal, pe gradul de detaliere a
 planurilor de sprijin de foc şi pregătirii acţiunilor, precum şi asupra faptului că
posibilităţile artileriei se vor deprecia în timp, ca urmare a reacţiilor pe care trebuie să le
adopte la ameninţările inamiculul.
Aprovizionarea cu armament şi muniţie este o activitate care se va desfăşura anevoios iar
în cele mai multe situaţii va fi imposibilă, ceea ce impune ca statul major al artileriei să ia măsuri
de raţionalizare strictă a consumului de muniţie, menţinînd totuşi activitatea prin foc anterioară
pentru a nu demasca intenţia acţiunilor viitoare.
Planificarea focului trebuie să răspundă concepţiei de luptă a comandantului brigăzii
mecanizate şi să poată fi adaptată la eventualele schimbări de situaţii.
Planificarea, organizarea şi conducerea desfăşurării artileriei în dispozitiv de luptă
reprezintă o activitate deosebit de importantă, desfăşurarea artileriei executîndu-se în condiţii cît
mai bune de mascare, nemijlocit înaintea ocupării dispozitivului de luptă de către subunităţile de
infanterie. În procesul de planificare se va urmării ca manevrele, ce trebuiesc făcute, să fie numai
cele strict necesare.
Acţiunile artileriei pe timpul luptei sunt specifice modului de acţiune al fiecărei grupări
de forţe.
Cantitatea redusă de muniţie va determina executarea misiunilor de foc cu norme de
consum redus precum şi cu subunităţi mici.
Executarea în secret a pregătirilor pentru ofensivă, realizarea dispozitivului de luptă
nemijlocit înainte de începerea luptei, menţinerea unei stricte ordini şi discipline, sprijinul
oportun şi eficace al atacului impetuos al grupării de rupere şi menţinerea unei cooperări strînse
între toate elementele dispozitivului de luptă sunt factori care asigură succesul în lupta ofensivă.
Pe baza acestor considerente, doresc în final să fac cîteva propuneri:
a. misiunile de foc să se execute cu preponderenţă asupra obiectivelor observate, evitîndu-
se lovirea obiectivelor neobservate care necesită un consum mare de muniţie;
b. pentru folosirea cu eficienţă sporită a muniţiei de artilerie, datorită cantităţii reduse de
care se dispune, atunci cînd există timp la dispoziţie, consumul de muniţie pentru obiectivele

So⋅K
pe care urmează să se tragă, să se calculeze cu relaţia: No= Se⋅p în care:
No – consumul de muniţie pentru obiectiv;
So – suprafaţa obiectivului în metrii pătraţi;
K – gradul de lovire urmărit a se realiza;
Se – suprafaţa efectului unui proiectil;
p – probabilitatea de lovire a obiectivului dintr-un proiectil tras.
 Se vor executa misiuni numai pe obiective precis determinate, se va ţine cont de toţi
factorii care concură la reducerea consumului de muniţie, de asemenea se va avea în vedere
efectele obţinute anterior prin lovirea acestor obiective.
c. folosirea mai frecventă a tragerilor prin ochire directă inclusiv pe timpul sprijinului prin foc.
 Bibliografie

A. Acte normative
1. *** - Constituţia Republicii Moldova

B. Lucrări de autor, monografii, enciclopedii

2. *** - Lexicon militar, 1994
3. Sun Tzi, Arta războiului, Editura Militară, Bucureşti, 1976.
4. Karpov Vladimir, Polcovodeţ, Moscova, Editura Scriitorul Sovietic, 1988

C. Articole din publicaţii periodice militare

5. Gl. bg. Paraniac Cornel: Tendinţe actuale privind întrebuinţarea artileriei în
luptă, Bul. T.U. nr.2/ 1996
6. Gl. bg. Ioan Sorin: Aspecte importante ale perspectivei, caracteristicilor şi
misiunilor artileriei terestre, Rev. T.U. nr.2/ 2000
7. Col. Buţa Viorel: Consideraţii privind întrebuinţarea muniţiei exploziv-
incendiare de către artilerie, Bul. A.I.S.M. nr. 4/ 1996

D. Doctrine, regulamente militare, manuale, instrucţiuni şi dispoziţiuni

8. *** - A.N.-1, Regulamentul general al acţiunilor militare, Bucureşti, 1996
9. *** - A.N.-2, Regulamentul pentru conducerea acţiunilor militare, Bucureşti,
1998
10.*** - F.T.1 Doctrina Forţelor Terestre, Bucureşti, 2004
11.*** - Manualul pentru organizarea de stat major şi operaţii întrunite ale Forţelor
Armate, Bucureşti, 2002
12.*** - F.T.1 I Manualul pentru luptă al brigăzii mecanizate, Bucureşti, 2004
13. -Mr.Dumitru Daniel, Tactica artileriei marii unităţi (unităţii) de arme
întrunite, Bucureşti 2004
14.*** - Proceduri de artilerie, Bucureşti, 2004
15.*** - Manualul întrebuinţării artileriei brigăzii mecanizate în luptă,Sibiu 2004
16.*** - Concepţia de conducere a sistemului artileriei terestre din forţele terestre,
Bucureşti 2004
17.*** - Doctrina tactică a artileriei terestre, Bucureşti 2004
18. F.M. 71- 3, Brigada de infanterie, blindată şi mecanizată, Washington, 2000
(trad. lb. engl.)
19.*** - F.M. 6- 20- 10, Tactics, Techniques and Procedures for the Targeting
Process, Washington D.C., 1996
20.*** - F.M. 6-20-30, Tactics Techniques and Procedures for Fire Suport Corps
and
Division Operation, Washington, 1997
21.*** - F.M. 6-30, Fire Suport for Brigade Operation, Washington, 1998
22.*** - F.M. 6-71, Fire Suport for Maneuver Forces, Washington, 1996
23.*** - F.M. 7-30, The Infantry Brigade, Washington, 1995
24.*** - F.M. 71-100-2, Tehniques, Tactics and Procedures for Division
Operation, Washington, 1997
25.*** - F.M. 101-5, Staff Organization and Operation, Washington, 1997
26.*** The Tactical Handling of Artillery, Royal School of Artillery, Larkhill,
1999
27.*** - Artillery Staff Officers Handbook, Royal School of Artillery, Larkhill,
1999
28.*** - The Targeting Process, Royal School of Artillery, Larkhill, 2000
29.*** - ATP –35 (B), Doctrina tactică a unităţilor operaţionale din trupele de
uscat pentru acţiuni militare combinate (multinaţionale)-SMO 50014
30.*** - A-12, Regulamentul conducerii focului artileriei diviziei şi divizionului
de rachete tactice, Bucureşti, 1980
31.*** - Manual de stat major de artilerie, Bucureşti, 1983
32.*** - D.S.L. 097/1981 Curs de tactică generală
33.*** - D.S.L. 029/1989 Curs de stat major, vol.1 – Documente de luptă elaborate
de unităţile de arme întrunite
34.*** - D.S.L. 0521/1980 Manual de tactica artileriei
35.*** - D.S.L. 049/1983 Manual de stat major al artileriei – vol.I
36.*** - D.S.L. 0300/1983 Manual de stat major al artileriei – vol.II
 LISTA ANEXELOR

Anexa nr. 1 ZONA GEOGRAFICĂ A PODIŞULUI CIULUC

Anexa nr. 2 PROCESUL DE LUARE A DECIZIEI
Anexa nr. 3 NORMELE TACTICE PENTRU OFENSIVA BATALIONULUI
DE INFANTERIE
Anexa nr. 4 MATRICEA DE COMPARARE A CURSURILOR ACŢIUNII
Anexa nr. 5 PLANUL/ORDINUL SPRIJINULUI PRIN FOC
Anexa nr. 6 CONTRIBUŢIA SUBSISTEMULUI ARTILERIEI TERESTRE, LA
ÎNDEPLINIREA FUNCŢIILOR PRINCIPALE ALE OPERAŢIEI
Anexa nr. 7.1 CONCEPŢIA GRAFIC DE DESFĂŞURARE A STUDIULUI
APLICATIV DE COMANDAMENT ŞI STAT MAJOR PE
HARTĂ
Anexa nr. 7.2 CONCEPŢIA SCRIS DE DESFĂŞURARE A STUDIULUI
APLICATIV DE COMANDAMENT ŞI STAT MAJOR PE
HARTĂ
Anexa nr. 8 ANEXA „D” LA OPORD Nr.0001 (PLANUL SPRIJINULUI
PRIN FOC)
 Anexa nr. 1
ZONA GEOGRAFICĂ A PODIŞULUI CIULUC
 Anexa nr. 2

PROCESUL DE LUARE A DECIZIEI

 Anexa nr. 3

NORMELE TACTICE PENTRU OFENSIVA

BATALIONULUI DE INFANTERIE

Elemente componente Norme tactice (km)

Dezvoltarea frontală a fîşiei de ofensivă 4-5

Adîncimea dispozitivului de Fără formaţiuni de logistică 2-3

luptă Cu formaţiuni de logistică 5 -7

Adîncimea misiunii imediate 1-2

Adîncimea misiunii următoare 3 -5

Anexa nr. 4
 MATRICEA DE COMPARARE A CURSURILOR ACŢIUNII
Curs al Curs al Curs al
Criterii Coeficient acţiunii acţiunii acţiunii
nr.1 nr.2 nr.3
Posibilităţi de manevră 3 2 (6) 3 (9) 1 (3)
Simplitate 3 2 (6) 1 (3) 3 (9)
Posibilităţi de mascare 1 3 (3) 2 (2) 1 (1)
Comandă şi control 1 1 (1) 3 (3) 2 (2)
Protecţie a.a. 1 2 (2) 1 (1) 3 (3)
Sprijin logistic 1 1 (1) 2 (2) 3 (3)
TOTAL 11 (19) 12 (20) 13 (21)

Anexa nr. 5
 PLANUL/ORDINUL SPRIJINULUI PRIN FOC
1 SITUAŢIA a. Forţele inamicului
b. Forţele proprii
c. Subordonări şi detaşări
2. MISIUNEA
3. EXECUŢIA a. Concepţia sprijinului
prin foc
b. Sprijinul aerian
c. Sprijinul elicopterelor
d1. Sprijinul de artilerie Generalităţi Concepţia utilizării artileriei
terestre (artileriei antiblindate) în
cadrul sprijinului prin foc
apropiat, în adîncime şi în
spatele dispozitivului forţelor
proprii
Organizarea Atribuirea unei relaţii de
artileriei subordonare şi a unei misiuni
pentru luptă tactice (pentru fiecare unitate,
subunitate de artilerie)
Alocarea Pe etape ale operaţiei, misiuni
muniţiei şi sarcini specifice
Diverse Raioanele punctelor de
comandă, poziţiilor de tragere
(aliniamentelor antiblindate),
de dispunere a forţelor şi
mijloacelor de cercetare, de
susţinere logistică.
Sistemul de numerotare a
ţintelor.
Frecvenţele de lucru.
Sarcinile specifice şi
implicite pentru îndeplinirea
misiunilor.
Alte date
Repartiţia Pe misiuni şi sarcini specifice
forţelor şi
mijloacelor
de cercetare
Localizarea, Ţinte prioritare
identificarea, Misiunile cercetării de
determinarea artilerie şi repartiţia forţelor
şi şi mijloacelor
comunicarea Modul de elaborare a listei cu
ţintelor ţinte
d2. Sprijinul de artilerie
antiaeriană
e. Sprijinul artileriei
navale
f. Instrucţiuni de
coordonare
4. SPRIJINUL a. Referinţa la ordinul
LOGISTIC logistic

b. Dispunerea punctelor
de aprovizionare
c. cerinţele de
întreţinere/consumurile
zilnice
5. COMANDA ŞI a. Comanda
COMUNICAŢIILE
b. Comunicaţii

Anexa nr. 6
 CONTRIBUŢIA SUBSISTEMULUI ARTILERIEI TERESTRE, LA
ÎNDEPLINIREA FUNCŢIILOR PRINCIPALE ALE OPERAŢIEI
FORŢE ŞI
METODE UTILIZATE DE
SCOPUL MIJLOACE OBSERVAŢII
ARTILERIE
PARTICIPANTE
FUNCŢIA nr. 1: DESCOPERIREA INAMICULUI
(*) Alte surse
Obţinerea de
- observatorii înaintaţi; includ:
informaţii şi date
- cercetaşii-observatori; - sateliţii cu
necesare pentru
- staţiile de cercetare destinaţie militară şi
localizarea,
prin sunet; civilă;
selectarea - Procesul de pregătire,
- aparatura optică cu - subunităţi de
(identificarea), informativ, a luptei;
posibilităţi de vedere în cercetare;
determinarea, - Procesul de asigurare cu
condiţii de vizibilitate - forţe speciale;
comunicarea şi date asupra ţintelor;
redusă; - servicii şi
urmărirea ţintelor - Procesul de luare a
- staţiile de compartimente de
la inamic; deciziilor
recunoaştere şi de informaţii;
stabilirea
supraveghere; - Forţele Aeriene;
posibilităţilor şi
- avioanele de cercetare - Forţele Navale;
intenţiilor
fără pilot; alte surse(*) - Sprijinul naţiunii
acestuia
gazdă etc.
FUNCŢIA nr. 2: FIXAREA INAMICULUI
Aplicarea puterii de foc
pentru distrugerea,
neutralizarea, hărţuirea sau
interzicerea acţiunilor
elementelor componente ale
centrului de greutate al
(*) Alte forţe şi
inamicului şi limitarea sau
Subsistemul de mijloace:
- Privarea interzicerea libertăţii de
conducere al artileriei - Forţele Aeriene;
inamicului de acţiune;
terestre; - Forţele Navale;
libertatea de Asigurarea acţiunilor şi
Subsistemul asigurării - Contra măsurile de
acţiune; protecţia trupelor proprii, în
cu date; război radio-
- Cîştigarea special prin foc de
Subsistemul de lovire; electronic (C2W);
libertăţii de contrabaterie, pentru a
Subsistemul logisticii; - Forţele Speciale;
acţiune pentru permite îndeplinirea misiunii
Alte forţe şi - Sistemele de
trupele proprii şi a sarcinilor specifice şi
mijloace(*) armament ale
implicite;
forţelor luptătoare
Realizarea surprinderii prin
folosirea inducerii în eroare
(mascării acţiunilor) pentru
distragerea atenţiei
inamicului de la obiectivul
său principal
FUNCŢIA nr. 3: LOVIREA (ANGAJAREA) INAMICULUI
Executarea Deplasarea (manevra) Subsistemele (*) Alte forţe şi
deplasării artileriei terestre pentru sistemului artileriei mijloace:
(manevrei) într- realizarea concentrării puterii terestre; - Forţele Aeriene;
un raion din care de foc necesare; Alte forţe şi - Forţele Navale;
să se poată Coordonarea acţiunilor într- mijloace(*) - Contra măsurile
concentra puterea o viziune unitară, conform războiului radio-
 FORŢE ŞI
METODE UTILIZATE DE
SCOPUL MIJLOACE OBSERVAŢII
ARTILERIE
PARTICIPANTE
Planului sprijinului prin foc
elaborat;
Folosirea procesului de
management al ţintelor
de foc a trupelor (targeting) pentru stabilirea
proprii pentru categoriilor de ţinte, electronic (C2W);
angajarea ţintelor priorităţii de angajare a - Forţele Speciale;
care constituie acestora, sincronizării - Sistemele de
centrul de acţiunilor şi angajarea armament ale
greutate al ţintelor, conform prevederilor forţelor luptătoare
inamicului Planului de acţiune;
Folosirea optimă a
tehnicilor, tacticilor şi
procedurilor de comandă şi
control
 Anexa nr. 7.2
CONCEPŢIA SCRIS DE DESFĂŞURARE A STUDIULUI APLICATIV
DE COMANDAMENT ŞI STAT MAJOR PE HARTĂ

NESECRET
Exemplar unic
“ÎNVĂŢĂMÎNT”

APROB
COMANDANTUL BRIGADA 4 INFANTERIE MOTORIZATĂ

COLONEL ION IONESCU

____ ___________________________________________ 20 14

CONCEPŢIA
de desfăşurare a studiului aplicativ de comandament şi stat major pe hartă

Chişinău 2014
 CONCEPŢIA
de desfăşurare a studiului aplicativ de comandament şi stat major pe hartă
Tema: “Activitatea comandamentului şi statului major al divizionului de artilerie care sprijină batalionul de infanterie din
primul eşalon al brigăzii care trece la ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul în Podişul Ciuluc ”

Scop: De a învăţa şi exersa modul de lucru a comandamentului divizionului de artilerie organizat conform stadardelor armatelor
occidentale, folosind proceduri noi de planificare.

Obiective:
1. Antrenarea comandamentului divizionului în planificarea acţiunilor ofensivei fiind organizat conform standartelor occidentale;
2. Aplicarea standardelor noi de planificare operaţional în planificarea luptei ofensive;
3. Antrenarea ofiţerilor statului major al divizionului în elaborarea documentelor de luptă;
4. Antrenarea statului major în primirea şi transmiterea datelor folosind reţeaua de calculatoare;
5. Antrenarea statului major în conducerea cu subunităţile în lupta ovensive;

Locul desfăşurării: VFD.

Durata exerciţiului: 3zile

La exerciţiu se antrenează: Comandamentul şi statul major al divizionului.

Pentru marcarea inamicului: conform planului de creştere a fonului tactic.

 A. CONCEPŢIA GENERALĂ
1 2
a-I-a : ” Regruparea şi pregătirea acţiunilor pentru
E T A P E:
ofensiva din conatct nemijlocit cu inamicul”.
Timp astronomic 08.00. 15.08.2014- 17.00.18.08.2014
Timp operativ 08.00. 15.08.2014- 17.00.18.08.2014
R.111 Av.V. în perioada 08.08.2014 -15.08.2014 a
acţionat pe direcţia FĂGĂDĂU , FĂLEŞTI, BĂLŢI
avînd misiune menţinere a superiorităţii aeriene pe
direcţia dată, concomitet sprijinind acţiunile terestre
ale C.1A. Datorită acţiunilor de luptă cu aviaţia noastră
şi acţiunii trupelor de apărare antiaeriană, desfăşurată
în perioada dată, a suverit semnificative în efectiv şi
tehnică.Pentru străpungerea apărării antiaeriene a
folosit zborul de înălţimi mici, profile de zbor
variabile, cu viteze mari şi cu efectuarea pe scară largă
a manevrei, acţionînd cu formaţii mici şi numeroase,
cu apropierea de obiective din mai multe direcţii sub
Forţele protecţia unui intens bruiaj radioelectronic.
adversarului
Bg.26 Mc în perioada 08.08.2014-15.08.2014 a
dus lupte ofensive în eşalonul I al C.1A şi către 05.00
14.08.2014 datorită pierderilor suferite a fost pe
aliniamentul (vezi harta cu situaţia iniţială).
Dispozitivul de luptă al brigăzii ( vezi harta cu situaţia
iniţială).
B.44 I.Mo în perioada 08.08.2014-15.08.2014 a în eşalonul 1 al B.31 I.Mo.şi va apăra păunctul de
3
a-II-a: “Ducerea luptei ofensive din conatct
nemijlocit cu inamicul”
08.00. 19.08.2014- 12.00.19.08.2014
06.00. 19.08.2014- 17.00.19.08.2014
Bg.26.I.Mo în perioada 15.08.2014 –
17.08.2014 îşi va restructura dispozitivul de operaţii şi
va trece la apărare în eşalonul I al C1A cu misiunea de
a respinge ofensiva forţelor noastre pe direcţia
FĂLEŞTI FĂGĂDĂU . Bg.26.I.Mo va trece probabil
la apărare în fîşia (vezi harta cu situaţia iniţială).
B.44 I.Mo. va trece la apărare pe direcţia de
efort , în eşalonul 1 al brigăzii, în raionul de apărare
(vezi harta cu situaţia iniţială) cu misiunea de a
respinge ofensiva forţelor noastre pe direcţia
FĂLEŞTI FĂGĂDĂU . Limita dinainte a apărării va
trece probabil pe aliniamentul (vezi harta cu situaţia
iniţială).
La 06.19.08.2014 va desfăşura acţiuni de luptă de
apărare pentru a respinge ofensivei forţelor noastre. În
urma ruperii apărării de către forţele noastre se va
retrage pe direcţia FĂLEŞTI, FĂGĂDĂU încercînd
să evite încercuirea forţelor.
Cp.442 I.Mo. va trece la apărare pe direcţia de efort ,
 dus lupte ofensive în eşalonul I al Bg.26 Mc. şi către
05.00 14.08.2014 datorită pierderilor suferite a fost pe
aliniamentul (vezi harta cu situaţia iniţială).
Dispozitivul de luptă al batalionului (vezi harta cu
situaţia iniţială).
Cp. 442 I.Mo în perioada 12.08.2014-15.08.2014 a
dus lupte ofensive în eşalonul I al B 44 I.Mo şi către
05.00 14.08.2011 datorită pierderilor suferite a fost pe
aliniamentul (vezi harta cu situaţia iniţială).
Dispozitivul de luptă al companiei (vezi harta cu
situaţia iniţială).
Bg.4I.Mo în perioada 08.08.2014-15.08.2014 a dus
lupte de apărare în eşalonul I al Gr.F. „A” şi către
05.00 14.08.2014 a reuşit să oprească ofensiva
inamicului pe aliniamentul (vezi harta cu situaţia
iniţială). La 08.00 15.08.2014 duce acţiuni de luptă în
fîşia de apărare. Dispozitivul de luptă al brigăzii ( vezi
harta cu situaţia iniţială). Începînd cu 22.0016.08.2014
pînă pe 03.0017.08.2014 îşi va regrupa forţele în
fîşia „ZINC”.
B3I.Mo în perioada 08.08.2014-15.08.2014 a
dus lupte de apărare în eşalonul I al Bg.4I.Mo şi către
05.00 14.08.2014 a reuşit să oprească ofensiva
inamicului pe aliniamentul (vezi harta cu situaţia
iniţială). La 08.00 15.08.2014 duce acţiuni de luptă în
fîşia de apărare. Dispozitivul de luptă al batalionului
( vezi harta cu situaţia iniţială).
Începînd cu 22.0016.08.2014 pînă pe
Forţele 03.0017.08.2014 îşi va regrupa forţele în fîşia
„ALUMINIU”.
proprii
Dn.152 Art. sprijină reorganizarea forţelor şi
participă la pregătirea de foc a atacului neutralizînd
sprijin cu centrul (vezi harta cu situaţia iniţială). La
06.19.08.2011 va desfăşura acţiuni de luptă de apărare
pentru a respinge ofensivei forţelor B.3I.Mo. În urma
manevrei reuşite de învăluire a adversarului Cp.442
I.Mo va încerca să evite încercuirea retrăgîndu-se spre
localitatea FĂGĂDĂU .
Bg.4I.Mo trecerea la ofensivă pe direcţia loviturii
principale „VULPE 1” cu forţele B3I.Mo şi B.4I.Mo.,
concomitet cu fixarea inamicului pe direcţia FĂGĂDĂU
, FĂLEŞTI, BĂLŢI. Încercuişte şi nimiceşte inamicul
în raionul (vezi harta cu situaţia iniţială). Respinge
contraatacurile posibile cu forţele B.1I.Mo de pe
aliniametul (vezi harta cu situaţia iniţială) în
cooperarea cu intervenţia elicopterelor de atac de pe
aliniamentul (vezi harta cu situaţia iniţială). Întroduce
în operaţie B.2I.Mo de pe aliniamentul (vezi harta cu
situaţia iniţială). Continuă ofensiva pe direcţia „VULPE
2”, nimicirea inamicului în raionul (vezi harta cu
situaţia iniţială), în cooperarea cu intervenţia
elicopterelor de atac de pe aliniamentul „BĂC 2” şi
cucerirea către 12.00 19.08.2014 a aliniamentului
„SOMEŞ”, îndeplinind misiunea următoare a brigăzii.
Continuă ofensiva pe direcţia „VULPE 3”, încercuieşte
şi nimiceşte inamicul în raionul cu (vezi harta cu
situaţia iniţială), cu forţele B.4I.Mo, B.3I.Mo, B2I.Mo
în cooperare cu Bg.6I.Mo şi cucereşte către 17.00
19.08.2014 aliniamentul pe malurile de est ale rîului Prut.
Restabileşte cu foţele B..I.Mo frontiera de stat pe rîul
Prut.
 personalul şi mijloacele de foc de pe adîncimea B3I.Mo trece la ofensivă din contact începînd cu 06.00
companiilor din eşalonul întîi al inamicului, bateriile 19.08.2014 de pe aliniamentul „PRUT 1”, pe direcţia
de artilerie şi aruncătoare. „TIGRU 11”. Nimiceşte inamicul pe direcţia de ofensivă
şi cucereşte către 07.00 19.08.2014 aliniamentul „SIRET
1”. Dezvoltă ofensiva pe direcţia „TIGRU 12”, nimiceşte
inamicul pe direcţia de ofensivă, cu parte de forţe
nimiceşte în cooperare cu B.4I.Mo, inamicul din raionul
cu centrul (vezi harta cu situaţia iniţială) şi cucereşte
către 07.30 19.08.2014 aliniamentul „PRUT”, îndeplinind
misiunea imediată a brigăzii. Continuă ofensiva pe
direcţia „TIGRU 13” şi cucereşte un aliniament pe malul
de est al rîului „PRUT”.
Dn.152 Art. participă la pregătirea de foc a atacului
neutralizînd personalul şi mijloacele de foc de pe
adîncimea raionului de apărare a inamicului,
bateriile de artilerie şi aruncătoare.

B. OBIECTIVUL EXERCIŢIULUI TACTIC

 Antrenarea statului major al divizionului în planificarea în timp scurt, organizarea, coordonarea,
controlul şi conducerea acţiunilor divizionului de artilerie pentru asigurarea sprijinului prin foc
oportun şi eficient al forţelor B 3 I Mo. în lupta ofensiva.

D. SCOPURILE EXERCIŢIULUI TACTIC

1. Pentru comandantul Dn.152Art:

 perfecţionarea şi verificarea capacităţii de însuşire rapidă a misiunii, de identificare a problemelor
principale ale planificării şi de precizare a deciziei în timp scurt;
 perfecţionarea deprinderilor practice de conducere a acţiunilor de luptă ale artileriei brigăzii
infanteriei, executate sub presiunea timpului minim la dispoziţie, în condiţiile ducerii luptei de către
Bg.I.Mo. într-un context operativ cu un pronunţat caracter aeroterestru al acţiunilor;
  perfecţionarea deprinderilor practice de conducere nemijlocită a focului Dn.152Art cu precizie şi în
baremele prevăzute.

2. Pentru statul major al Dn.152Art:

 perfecţionarea deprinderilor în executarea procedurilor de planificare şi elaborare a documentelor de
conducere.
 antrenarea, verificarea şi aprecierea capacităţii personalului din comandament în elaborarea Planului
Sprijinului prin Foc în timp scurt, adaptarea rapidă a acestuia la situaţiile neprevăzute din ducerea
luptei;
 perfecţionarea deprinderilor practice ale ofiţerilor din statul major în transmiterea succesivă a ordinelor
preliminare (de avertizare), fragmentare şi de acţiune la subordonaţi, în întocmirea documentelor de
luptă, utilizarea mijloacelor de conducere în secret, a mijloacelor de lucru automatizate, a
documentelor tipizate şi a mijloacelor electronice de calcul;
 perfecţionarea deprinderilor ofiţerilor din statul major în determinarea elementelor de tragere în timp
scurt şi în executarea misiunilor de foc .

Şef stat major al conducerii aplicaţiei

locotenent-colonel Ruslan COJOCARU

 Anexa nr. 8

ANEXA „D” LA OPORD Nr.0001 (PLANUL SPRIJINULUI PRIN FOC)

Copia … din … copii

Cdm. Bg.4 I.Mo.
P.C. FLOREȘTI
150800AUGUST14
Nr. .......din ........
„ÎNVĂŢĂMÂNT”
ANEXA „D” LA OPORD Nr.0001
(PLANUL SPRIJINULUI PRIN FOC)

Referinţe:
Ordinul de luptă a comandantului Gr.F. „A” nr. 1;
Harţi 1: 50 000 ediţia 1996, L-35-20-A, L-35-20-B, L-35-20-C, L-35-20-D).
Timp folosit: ora locală (G.M.T.+2h).
Organizarea pentru misiune: Conform anexei „A”-personal.

1. SITUAŢIA
a) Caracteristicile zonei:
- conform anexa B

b) Forţele inamicului:
b.1Artilerie:
In fîşia de apărare a Bg.26I.Mo. inamicul are posibilitatea să acţioneze cu 1 Dn.Art. şi o Bt.
ATc
TOTAL: 1 Dn.*18 p. = 18 piese cal 152mm,
1 BtATc.*9 p. = 9 p cal. 100mm ,
Acestea vor fi întrebuinţate cu prioritate pe timpul respingerii de artilerie a atacului,
exexutării contraatacurilor,introducerii în luptă a eşalonului II.
Artileria inamicului are posibilitatea să execute misiuni de foc cu muniţie chimică.

2. MISIUNEA
Dn.152 Art. îşi regrupează forţele şi începînd cu 08.00.19.08.2014 sprijină trecerea
Bg.4I.Mo. la ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul prin regrupare în fîşia „ZINC”, pe
direcţia „VULPE 1” în scopul înceruirii şi nimicirii forţelor inamicului în raionul
FLOREŞTI,FĂGĂDĂU .

3. EXECUŢIA

Întenţia comandantului:
- organizarea cercetării;
- organizarea apărării antiaeriene;
- regruparea forţelor;
- ocuparea bazei de plecare la ofensivă;
- trecerea la ofensivă;
- nimicirea inamicului pe direcţia de ofensivă;
Starea finală: inamicul nimicit, aliniamentul indicat cucerit.
a) Concepţia sprijinului prin foc:
ETAPA 1: Pregătire operaţiei şi regruparea forţelor
Începe la 08.00.15.089.2014 şi se termină la 01.00.19.08.2014:
În această etapă, artileria Bg. 4 I.Mo.. execută următoarele activităţi:
- Pregătirea operaţiei;
- Restructurarea dispozitivului de operaţii prin regruparea forţelor. Perioada:
22.0016.08.2014- 03.00 17.08.2014;
- Ocuparea bazei de plecare la ofensivă. Termen: 03.00 17.08.2014;
- Completarea cu efectiv a unităţilor brigăzii: Termen: 17.08.2014;
- Completarea cu materiale a unităţilor brigăzii. Perioada 16.08.2014-18.08.2014;
- Evacuarea răniţilor ce necesită asistenţă medicală calificată. Termen: 15.08.2014;
- Controlul pregătirii operaţiei ofensive.
Manevra:
- Dn.152 Art. se regrupează în cadrul Bg.4 IMo. , cu centrul la 1 km Nord localitatea
DOLTU;
ETAPA 2: Desfăşurarea operaţiei ofensive
Începe la 06.00 19.08.2014 se termină la odată cu îndeplinirea misiunilor:
- Trecerea la ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul pe direcţia loviturii
principale „VULPE 1” - 06.00.19.08.2014;
- Participă la încercuirea şi nimicirea inamicului în raionul Sărata Veche, Scumpia.
- Participă cucerirea către 08.00 19.08.2014 aliniamentul „PRUT”, îndeplinind
misiunea imediată a brigăzii.
- Asigură întroducerea în operaţie a B.2I.Mo de pe aliniamentul „PRUT 2”.
- Asigură continuarea ofensivei pe direcţia „VULPE 2”, nimicirea inamicului în
raionul cu centrul 2km. sud în cooperarea cu intervenţia elicopterelor de atac de pe
aliniamentul „BĂC 2” şi cucerirea către 12.00 19.08.2014 a aliniamentului
„SOMEŞ”, îndeplinind misiunea următoare a brigăzii.
- Asigură restabilirea cu forţele foţele B.3.I.Mo a frontierei de stat .
Manevra:
- Executarea loviturii frontale cu forţele B.3I.Mo şi B.4I.Mo de pe aliniamentele
„PRUT 1” şi „PRUT 4”;
- Executarea manevrei de învăluire cu forţele B.3I.Mo de pe aliniamentul „PRUT 2” .

b. Sarcini pentru unităţile din subordine:

În etapa I:
Dn.152 Art.
1. Regrupeză forţele în perioada 08.00.15.08.2014 - 01.00.19.08.2014 în fîşia cu cu
centrul cu centrul la 1 km Nord localitatea DOLTU;
2. Execută trageri de hărţuire în noaptea 18/19.08.2014 în raionul: (vezi
harta)
3. Pregăteşte pentru sprijinul Bg.4 IMo pentru executarea ofensivei în perioada
06.00. 19.08.2014 pînă la îndeplinirea misiunii;
În etapa II:
Dn. 152 Art.
Loveşte inamicul pe timpul apropierii şi desfăşurării pentru atac.
1. Participă la perioada pregătirii de artilerie a atacului;
2. Participă la sprijinul de artilerie a atacului;
3. Execută însoţirea de artilerie a atacului trupelor în adîncime.

c) Organizarea artileriei pentru luptă:

- Dn Ob. ocupă rn. P.T.(cu centru la (6963))
 - Dispunere şi manevră. Poziţiile iniţiale ale bateriilor de tragere sunt indicate mai jos.
Manevra şi amplasările ulterioare se vor face conform apendice 1. Pentru dispunerea (în
teren) a raioanelor poziţiilor de tragere, vezi schema.
(2) Dispozitivului de luptă al Dn.152 Art:
- Raionul C1 (G=40-00);
Bt.1 x=69600 y= 61200
Bt.2 x=69800 y=62300
Bt.3 x=68700 y=62150
- Raion C 2 (G=43-00);
Bt.1 x=66050 y= 62100
Bt.2 x=66200 y=62700
Bt.3 x=65000 y=62000
d)Instrucţiuni de coordonare.
(1) Legarea topogeodezică
a) Legarea topogeodezică se execută în următoarea ordine de prioritate
(urgenţă): bateriile de tragere 1,2,3, din Dn.152 Art. şi subunităţile de aruncătoare.
(2) Apărarea N.B.C.
Conform anexei F
(3) Asigurarea meteorologică. Buletinele meteo vor fi transmise de statul major al
Dn.152 A.rt. la fiecare 2 ore prin reţeaua comandantului de divizion (prin voce.
(4) Planul tragerilor. Vezi tabelul B.
(5) Măsuri de coordonare a sprijinului prin foc. Vezi tabelul B.
(6) Nevoi prioritare de informaţii şi date de cercetare:
a) cînd va ataca inamicul ?
- ce direcţii de înaintare va folosi (căi de acces) ?
- care este nivelul de operativitate (gradul de pregătire) al Bg.26 Mc.
(inamice) ?
- care sunt obiectivele B. Tc ?
b) atacul inamic va fi precedat de acţiunea detaşamentelor înaintate ?
c) care sunt tăria, dispunerea şi compunerea artileriei care sprijină acţiunile
inamicului ? Unde sunt dispuse unităţile de artilerie inamice ?
4. SPRIJINUL LOGISTIC
Consum de munitie –vezi Anexa I
a) Criterii de reaprovizionare. Bateriile vor solicita reaprovizionarea cu muniţie
atunci cînd cantitatea de muniţie disponibilă scade pînă la următoarele niveluri: Explozive -
50 %; Perforant- 50 %; Iluminare- 50 %; Fumigene-50%; Mine antiblindate- 10 %; Muniţie
antipersonal- 50 %, etc.;
5.COMANDĂ ŞI COMUNICAŢII
a) Comanda
(1) Punctul de comandă a Bg.4IMo. se va dispune în localitatea IŞCALE în funcţiune de
la 09.00 15.08.2014. Punctul de comandă de rezervă a Bg.4IMo. –VFD.
(2) CCF al Dn. se află dispus la x.=69300, y=62050,
b) Comunicaţii
Conform Anexei J la Op.ORD.Nr.1
APENDICE:
TABEL A –Lista tintelor
TABEL B – Matricea sprijinului prin foc.
TABEL C – Planul tragerilor.
APENDICE GRAFIC.

COORDONATORUL SPRIJINULUI PRIN FOC

Locotenent-colonel Ruslan COJOCARU
 TABELUL A
LISTA ŢINTELOR (TABELUL ŢINTELOR)
(a) (b) (c) (d)
Nr. crt. Nr. ţintă Descriere Coordonate/altitudine Observaţii
1 AB 1001 Punc de sprijin de Pl 64700/55400/170
2 AB 1002 Punc de sprijin de Pl 62300/58700/170
3 AB 1003 Punc de sprijin de Pl 61500/58500/172
4 AB 1004 Punc de sprijin de Pl 63600/56300/172
5 AB 1005 Punc de sprijin de Pl 67400/54600/170
6 AB 1006 Punc de sprijin de Pl 60400/55500/165
7 AB 1007 Punc de sprijin de Pl 58700/57400/165
8 AB 1008 Punc de sprijin de Pl 58600/55500/170
9 AB 1009 Punc de sprijin de Pl 58700/59300/167
10 AB 1010 (probabil) Bt. Art. 61400/59600/170
11 AB 1011 (probabil) Bt. Art. 59400/53800/171
12 AB 1012 (probabil) Bt. Art. 61000/59600/170
13 AB 1013 (probabil) Bt. Art. 61200/56000/168
14 AB 1014 (probabil) Bt. Arunc. 57000/52200/165
15 AB 1015 (probabil) Bt. Arunc. 56500/57000/170

TABEL B
MATRICEA SPRIJINULUI PRIN FOC

Pregătirea de Sprijinul de artilerie Însoţirea de artilerie a

artilerie a atacului atacului trupelor în a
Subunitatea a atacului adîncime

Ocupa raionul C1 Recunoaşte C1 Ocupa raionul C2

G=40-00 G=40-00 G=43-00
Dn.152 Art.
AB1001, AB1002, AB1006, AB1007, AB1013 AB1011, AB1012, AB1008,
AB1003, AB1010 AB1015
Bt.1 Ocupă raionul C1 Recunoaşte C2 Ocupă C2
GDB = 40-00 P Tg pentru B. 3 I. GDB = 43-00
P Tg pentru B. 3 I. AB1007 La ordin, P Tg pentru B. 3 I.
AB1002 AB1012
Bt.2 Ocupă raionul C1 Recunoaşte C2 Ocupă C2
GDB = 40-00 P Tg pentru B. 3 I. GDB = 43-00
P Tg pentru B. 3 I. AB1006 La ordin, P Tg pentru B. 3 I.
AB1001, AB1003 AB1011
Bt.3 Ocupă raionul C1 Recunoaşte C2 Ocupă C2
GDB = 40-00 P Tg pentru B. 3 I. GDB = 43-00
P Tg pentru B. 3 I. AB1013 La ordin, P Tg pentru B. 3 I.
AB1003 AB1015

Măsuri de
coordonare a
ACF „MAC”La ordin, ACF”MAC”La ordin,
sprijinului
prin foc
 TABELUL C
a. PLANUL TRAGERILOR
(a) (b) (c) (d)
Nr. crt. Nr. ţintă Descriere Coordonate/altitudine Observaţii
1 AB 1001 Punc de sprijin de Pl 64700/55400/170 400x300
2 AB 1002 Punc de sprijin de Pl 62300/58700/170 400x300
3 AB 1003 Punc de sprijin de Pl 61500/58500/172 400x300
4 AB 1004 Punc de sprijin de Pl 63600/56300/172 400x300
5 AB 1005 Punc de sprijin de Pl 67400/54600/170 400x300
6 AB 1006 Punc de sprijin de Pl 60400/55500/165 400x300
7 AB 1007 Punc de sprijin de Pl 58700/57400/165 400x300
8 AB 1008 Punc de sprijin de Pl 58600/55500/170 400x300
9 AB 1009 Punc de sprijin de Pl 58700/59300/167 400x300
10 AB 1010 (probabil) Bt. Art. 61400/59600/170 50% fumizare
11 AB 1011 (probabil) Bt. Art. 59400/53800/171 50% fumizare
12 AB 1012 (probabil) Bt. Art. 61000/59600/170 50% fumizare
13 AB 1013 (probabil) Bt. Art. 61200/56000/168 50% fumizare
14 AB 1014 (probabil) Bt. Arunc. 57000/52200/165
15 AB 1015 (probabil) Bt. Arunc. 56500/57000/170
b. PLANIFICARE
Nr. crt. Nr. obv. Unitatea de tragere Consum Observaţii

54 Pregătirea de
1 AB1001 Bateria 2 Art.
artilerie atacului
54 Pregătirea de
2 AB1002 Bateria 1 Art.
artilerie atacului
54 Pregătirea de
3 AB1003 Bateria 3 Art.
artilerie atacului

54 Sprijinul de
AB1006
4 Bateria 2 Art. artilerie
a atacului
54 Sprijinul de
5 AB1007 Bateria 1 Art. artilerie
a atacului
54 Sprijinul de
6 AB1013 Bateria 3 Art. artilerie
a atacului

54 Însoţirea de
AB1011 artilerie a
7 Bateria 2 Art.
atacului trupelor
în a adîncime
54 Însoţirea de
artilerie a
8 AB1012 Bateria 1 Art.
atacului trupelor
în a adîncime
54 Însoţirea de
artilerie a
9 AB1015 Bateria 3 Art.
atacului trupelor
în a adîncime
 Declaraţia standard privind originalitatea lucrării

Subsemnatul (a), ________________________________ absolvent al Academiei

Militare a Forţelor Armate, declar pe propria răspundere că teza de licenţă pe
tema__________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________ a
fost elaborată de mine şi nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituţie de
învăţămînt superior din ţară sau din străinătate.
De asemenea, declar că sursele utilizate în teză, inclusiv cele din Internet, sunt indicate
cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:
- fragmentele de text sunt reproduse întocmai şi sunt scrise în ghilimele, deţinînd
referinţa precisă a sursei;
- redarea/reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori conţine referinţa precisă;
- rezumarea ideilor altor autori conţine referinţa precisă a originalului.

Numele Prenumele Semnătura, Data