TEMA 1:

ORGANIZAŢIE – CAPABILITĂŢI ORGANIZAŢIONALE,

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1. Generalități privind organizația

Lumea contemporană este caracterizată de complexitate și dinamism, fapt
pentru care coordonarea tuturor activităților ce au loc în societate, într-un context dat,
la un anumit moment, trebuie realizată cu responsabilitate. Această misiune se
dovedește mai dificilă și riguroasă atunci când numărul indivizilor participanți este
mare. Organizarea unor conexiuni între oameni, crearea unor sisteme comune și a
unor obiective comune sunt câteva dintre elementele de bază ce definesc organizația.
Cea mai simplă definiție a acestui concept este regăsită în dicționar și apare sub
următoarea formă: organizația este o ,, asociație de oameni cu concepții sau
preocupări comune, uniți conform unui regulament sau unui statut, în vederea
desfășurării unei activități organizate’’1.
Analizată din perspectiva noțiunii de sistem, definit ca: o structură de elemente
cu legături dependente între ele ce reglementează probleme, disfuncționalități,
neclarități într-un anumit domeniu de activitate, organizația este cunoscută ca făcând
parte din categoria sistemelor deschise, întrucât au loc atât intrări, cât și ieșiri din
sistem, dar mai ales pentru faptul că între cele două elemente, inputs și outputs, au loc
procese complexe, care fac posibilă existența rezultatelor.
De la acest simplu concept, organizația a ajuns să ocupe un rol esențial în
cadrul societății, având o importanță considerabilă, în special în contextul resurselor
sociale și materiale, de care are nevoie sau pe care le deține. Din punct de vedere al
societății actuale, organizația poate fi privită ca o necesitate, fiind un punct de
intersecție dintre strategii comune de acțiune și abilități ale fiecărui individ în parte,
implicat în acest proces.
Eficiența muncii depuse de către fiecare individ este mai mare în momentul în
care acesta se raportează la anumite obiective comune și beneficiază de ajutor din
partea altor indivizi cu perspective diferite, dar care au în vedere aceleași obiective.
Este clar faptul că trebuie împărtășite aceleași dorințe, nevoi, idealuri, valori pentru
ca organizația să funcționeze la parametrii normali.
Pentru buna funcționare a tuturor entităților organizaționale este foarte
importantă conducerea acesteia, deoarece acela este punctul principal al direcțiilor de
acțiune, momentul zero în existența organizației.
Conducerea coordonează și supraveghează pentru a putea cunoaște detaliile
tuturor activităților desfășurate, nivelul de îndeplinire al obiectivelor, nivelul de
performanță, dar cel mai important, atitudinea oamenilor și necesitățile acestora,
pentru a avea o eficiență crescută în obținerea rezultatelor și prestarea de servicii.
Conducerea coordonează și supraveghează pentru a putea cunoaște detaliile
tuturor activităților desfășurate, nivelul de îndeplinire al obiectivelor, nivelul de

1
https://dexonline.ro/ accesat la 26.01.2020
1
performanță, dar cel mai important, atitudinea oamenilor și necesitățile acestora,
pentru a avea o eficiență crescută în obținerea rezultatelor și prestarea de servicii2.
Faptul că în cadrul organizațiilor se pune accentul foarte mult pe modul de
coordonare al activităților și modul de gestionarea al problemelor care apar, sau a
unor posibile crize, reprezintă unul dintre obiectivele principale pe care le are
managerul3. El trebuie să conștientizeze de la bun început responsabilitățile pe care le
are și să valorifice în cadrul organizației experiența acumulată de-a lungul timpului.
În același timp, managerul este cel care supervizează întregul proces de
stabilire a resurselor necesare îndeplinirii obiectivelor organizației. De ce este acest
lucru important? Răspunsul la această întrebare este complex și cuprinde o serie de
elemente primordiale pentru asigurarea succesului organizației.
În primul rând, resursele sunt cele care fac posibilă dezvoltarea organizației și a
efectelor acesteia într-un anumit domeniu de activitate, astfel încât aceasta să fie
capabilă să presteze servicii sau să realizeze produse de care societatea sau o anumită
categorie socială să beneficieze pe o anumită perioadă de timp. De asemenea,
resursele pe care o entitatea organizațională le deține reprezintă și puterea acesteia de
a progresa într-un anumit context dat.
În al doilea rând, dintre resursele existente: umane, materiale, financiare și
informaționale, resursa umană este cea căreia i se acordă o pondere mai mare în
procesele pe care organizația le parcurge. Oamenii sunt cei care construiesc puterea
organizației și succesul acesteia, cei care performează, având la dispoziție o gamă
largă de componente care să le sprijine activitatea. Este clar faptul că în acest context
resursa umană nu poate realiza singură obiectivele urmărite, dar este cea care
generează toate activitățile din interiorul și din exteriorul organizației.
Pe de altă parte, capacitatea oamenilor de a se adapta este uimitoare, acesta
fiind unul dintre avantajele pe care toate organizațiile le au, mai ales în momentul în
care organizația ajunge să lucreze doar cu specialiști în diferite domenii de activitate.
Acest lucru determină o analiză detaliată a mediului în care organizația își
desfășoară activitatea, fiind astfel posibilă dezvoltarea unor strategii care să crească
nivelul de performanță al organizației în sine și a membrilor acesteia.
Așadar, analizarea organizației se dovedește mult mai complexă decât la prima
vedere, fapt pentru care este foarte important să înțelegem cadrul teoretic în ceea ce
privește capacitățile și capabilitățile existente în cadrul organizațiilor, diferențele
dintre cele două concepte, modul în care dezvoltarea celor două concepte este în
directă legătură cu dezvoltarea organizației.
Organizația își îndreaptă atenția, în special atunci când lucrează la nivel
practic, asupra capacităților și capabilităților pe care le deține și a modului acestora
de valorificare, astfel încât să obțină eficiență maximă.

2
I., Ciobanu, R., Ciulu, Managementul strategic al resurselor umane, suport de curs,
Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2012, p.33
3
I., Chiciudean, G., David, Managementul comunicării în situații de criză, Școala națională de
studii politice și administrative, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, București, 2011, p.
101
2
 Termenul de capabilităţi este foarte des folosit astăzi în multe domenii ale vieţii
sociale cum ar fi cel economic, informaţional (mai ales în domeniul IT), politic, sau
militar, dar o delimitare strict teoretică a termenului este oarecum dificil de efectuat
mai ales în condiţiile în care aria de cuprindere a termenului este extrem de vastă.
Dificultatea sporită în ceea ce priveşte înţelegerea şi explicarea termenului în limba
română este evidentă prin prisma faptului că niciun dicţionar explicativ al limbii
române nu oferă vreo interpretare termenului „capabilitate”. Cu toate acestea el este
des folosit în varii domenii.
Iată totuşi câteva definiţii scurte şi succinte ale termenului „capabilitate”
conform interpretărilor date de câteva dicţionare străine: capacitate, aptitudine,
pricepere, talent, înzestrare, posibilităţi 4; calitatea de a fi capabil, modul în care
cineva sau ceva este capabil 5; abilitatea de a executa un curs specific de acţiune 6;
număr de arme, soldaţi etc. pe care o ţară îi foloseşte pentru a duce un război 7.
Dicţionarul Webster ediţie 1983 indică faptul că termenul „capabilitate” poate
fi explicat în trei moduri:
a) la forma de plural, ca abilităţi, caracteristici nedezvolatate care pot fi
dezvoltate la un moment dat;
b) capacitatea de a fi folosite sau dezvoltate, în sensul de capacitate de
îmbunătăţire (potenţial);
c) calitatea de a fi capabil, cu sensul de capacităţi de acţiune.
Primele două explicaţii arată că termenul poate să fie ceva mai mult decât
simple abilităţi pe care oamenii le au.
Celebrul profesor indian Amartya Sen, laureat al premiului Nobel pentru
pace, în cadrul abordărilor teoretice despre definirea sărăciei în termeni relativi
sau absoluţi, analiza termenul capabilităţi‚ prefigurând discuţia despre măsurarea
directă sau indirectă a sărăciei. Prin capabilităţi Sen înţelege capacităţile de bază
care permit oamenilor să existe/funcţioneze. Acestea se manifestă prin nevoia de
instrumente ale căror caracteristici să furnizeze capabilităţile în cauză 8. De
exemplu, un transportor amfibiu blindat reprezintă un instrument, având
caracteristici de transport, protecţie prin blindaj, putere de foc. Caracteristica de
transport a transportorului poate oferi unei grupe de infanterie capabilitatea de a se
deplasa într-un loc sau altul.
Sen a sesizat faptul că obiectele servesc indivizilor ca instrumente,
satisfăcând - prin funcţiile/caracteristicile lor puse în valoare de capacităţile
individului - nevoi specifice. Un obiect poate satisface o anumită nevoie doar în
măsura în care individul este capabil să îl utilizeze în acest sens. Altfel, el devine
lipsit de valoare prin prisma nevoii respective.
Capabilitatea apare astfel ca fiind un ansamblu format din instrumente,
caracteristicile acestora şi capacitatea indivizilor de a pune în valoare

4
*** Dicţionar englez român , Editura Teora, 1992.
5
*** Dictionary of English Language and Culture. Language dictionaries, 2002.
6
*** Dictionary of Military and Associated Terms, Department of Defence, SUA, 2003.
7
*** Macmillian English dictionary, 2006.
8
http://www.iccv.ro/index.php/ro/dictionar-saracie/126-ds-capabilitati 10.05.2009.

3
instrumentele şi caracteristicile lor pentru a-şi satisface nevoile. În exemplul
prezentat, dacă individul nu ştie cum să utilizeze caracteristica de transport a
transportorului (cu alte cuvinte nu ştie să-l conducă), atunci el nu îşi poate
satisface nevoia de transport cu ajutorul acestuia.
De asemenea, unele aspecte pot fi sintetizate prin conceptul de capabilitate,
tratat într-un context şi pe anumite modele care se axează pe diferitele nivele de
utilizare:
- un context specific care se axează pe variabilele generale ce guvernează
acceptarea la nivel individual, cel mai important la care se petrece acceptarea
utilizatorului final;
- un context general ţinând cont de dimensiunea economică a utilităţii care intră
în profunzimea aspectului de nevoie şi face posibilă cuantificarea celor mai
importante variabile ale modelului.
Contextul şi modelele, atunci când sunt aplicate diferitelor sisteme sau
tehnologii, fac posibilă o mai bună segmentare şi o mai bună previzionare a
posibilelor succese înregistrate de componenta umană a capabilităţilor.
Este oarecum dificilă identificarea întregii tipologii a capabilităţilor, dar
analizarea acestora într-un context specific, cum este cel militar, poate contribui la
folosire în deplină concordanţă cu semnificaţia lor concretă. Astfel, capabilitatea
se realizează, se întreţine şi se reface de fiecare dată în funcţie de specificul
misiunii şi caracteristicile situaţiei, iar în practica acţională apare ca un rezultat
însumat al: puterii structurilor utilizate, întăririlor puse la dispoziţie, ansamblului
de măsuri luate la nivelul deciziei, alocării resurselor şi acordării sprijinului. Din
acest punct de vedere, capabilitatea reprezintă îndemânarea, priceperea,
competenţa, inteligenţa şi puterea oamenilor, grupurilor şi structurilor acţionale de
a îndeplini obiectivele acţiunilor de luptă folosind iscusinţa, dibăcia, aptitudinile,
expertiza, harul ş.a.m.d., pentru crearea condiţiilor cerute de reuşita acţiunii, prin
utilizarea resurselor, înţelegerea scopului, exprimarea talentului şi valorificarea
instruirii şi pregătirii personale şi a forţei.
Astăzi apare foarte des cuvântul „capabilităţi” în vorbirea oamenilor politici
când aduc în discuţie probleme de apărare, în sintezele analiştilor militari când fac
referire la angajamentele militare pe care şi le-a asumat ţara noastră sau în
limbajul militarilor, unde tinde să înlocuiască tot mai des termenul de ,,capacităţi”,
chiar dacă o definiţie clară a termenului, care să explice întreaga dimensiune a
acestuia, nu a apărut încă nici în Dicţionarul explicativ al limbii române.
Elemente care se referă la capabilitate au fost abordate în Summiturile de la
Washington şi Praga. Potrivit acestora, capabilitatea militară reprezintă
,,abilitatea de a atinge un obiectiv specific pe timp de război” şi include structura
forţelor, echipamentele, nivelul de răspuns, respectiv instruirea şi sustenabilitatea.
Dacă primele două şi ultimul sunt elemente ,,fixe”, de natură
,,organizaţională”, respectiv ,,materială”, instruirea rămâne singurul element de
natură acţională capabil să se dezvolte şi să se perfecţioneze ,,din mers”, deoarece
este reprezentat cu precădere prin capacităţile factorului uman –intelectuale şi fizice –

4
angrenat el însuşi în procesul de perfecţionare indispensabil realizării vectorului
acţional cel mai performant, respectiv formarea mentalităţii de învingător.
Comandamentul Aliat pentru Transformare (Allied Command
Transformation) defineşte capabilitatea ca fiind abilitatea de a produce un efect de
care utilizatorul unor bunuri sau servicii are nevoie. În context militar există patru
componente principale ale capabilităţii: procesele, formele de organizare, oamenii
şi tehnologiile; procese – strategii, doctrină; forma de organizare – schema
organizaţiei; oamenii – personalul, conducerea, educaţia şi instruirea; tehnologiile –
armament, materiale.
În ceea ce priveşte prima componentă, procesele, aceasta este dată de
ansamblul strategiilor şi doctrinelor militare prin formularea principiilor de bază ale
organizării şi ducerii acţiunilor militare, stabilirea modalităţilor de integrare în
posibile alianţe militare şi de ducere a războiului în ansamblu (dacă ne referim la
strategii), precum şi prin realizarea unităţii de concepţie şi execuţie pe întreaga scară
a ierarhiei militare prin ducerea la îndeplinire a prevederilor manualelor,
regulamentelor, ordinelor şi dispoziţiunilor militare (privitor la cadrul doctrinar).
A doua componentă a capabilităţilor, formele de organizare, cuprinde schema
organizaţiei şi modul de organizare interioară a sistemului militar caracterizat prin
forma şi dimensiunile fiecărui element component precum şi prin ansamblul de relaţii
dintre aceste elemente.
Structura de forţe a armatei este cea care prin formele specifice de organizare
asigură „consistenţă” acestei componente a capabilităţilor prin forţele terestre,
forţele aeriene şi forţele navale, care potrivit destinaţiei şi nivelului de
operaţionalizare, sunt organizate în forţe dislocabile şi forţe de generare şi
regenerare.
Referitor la oameni, ca şi parte componentă a capabilităţilor militare, trebuie
menţionată importanţa deosebită pe care o are resursa umană implicată activ în
conducere, execuţie, educaţie şi instruire. În contextul Strategiei naţionale de apărare
a ţării şi a Strategiei de transformare a Armatei României, managementul resurselor
umane vizează crearea unor mecanisme eficiente de selecţionare, formare,
perfecţionare si promovare a personalului, astfel încât sa se asigure necesarul de
profesionişti în domeniul apărării.
Procesul de conducere este de asemenea parte integrantă în cadrul
componentelor capabilităţilor militare fiind procesul prin care comandantul impune
subordonaţilor voinţa şi intenţiile sale privind îndeplinirea misiunii.
A patra componentă a capabilităţilor, tehnologiile, înglobează tehnica,
armamentul şi echipamentele aflate în dotarea forţelor armate care contribuie în mod
decisiv la îndeplinirea misiunii, la asigurarea succesului în confruntarea cu inamicul.
Această componentă a capabilităţilor militare este strâns legată de resursele
financiare alocate, cunoscut fiind faptul că accesul la tehnologiile de vârf este extrem
de costisitor.
Capabilitățile organizaționale sunt combinația unică de abilități, procese,
tehnologii și abilități umane care diferențiază organizațiile. Sunt create intern și astfel
sunt dificil de reprodus de către alte entități (fig. 1).
5
 Acestea reprezintă criteriile utilizate pentru luarea deciziilor privind proiectarea
organizației. Ele sunt elementele care vor diferenția organizația și o vor ajuta să își
pună în aplicare strategia și reprezintă legătura dintre strategie și cerințele
organizaționale stabilite.
Există trei principale caracteristici ale capabilităților organizaționale:
➢ Sunt combinații unice și integrate de abilități, procese și abilități umane; nu
sunt simple programe sau tehnologii care pot fi copiate de la o organizație la
alta;
➢ Sunt create și menținute în cadrul organizației; nu sunt însușite de la alte
entități sau conferite prin diferite reglementări sau poziție de monopol; acestea
sunt dezvoltate, rafinate și protejate în cadru intern;
➢ Sunt factorii care diferențiază organizația și oferă avantaje competitive; acest
lucru este important, deoarece există multe lucruri la care o organizație ar
trebui să fie la fel de bună ca și concurenții săi, dar doar câteva în care trebuie
cu adevărat să fie mai bună.

STRATEGIA
Alegeri, scenarii
Viziuni, aspirații
PROCESELE Valori
Performanța Claritate, TEHNOLOGII
planificării/Revizuire Tehnologii de bază
Managementul lanțului de Tehnologii cheie
aprovizionare
Coordonatorii proceselor
VALORI Tehnologii emergente
Tehnologii embrionare
Beneficiarii serviciilor
Comunicare REZULTATE
PUTERE
RECOMPENSE
Stimulente
Plăți diferențiale
CULTURĂ STRUCTURA
Delegarea autorității
Promovare Procesul decizional
Recunoaștere
OAMENII
Competențe selectate
Stilul de conducere
Practicarea managementului
Climatul organizațional

Fig.1.1 Elementele definitorii ale capabilităților organizaționale

Făcând referire la dezvoltarea organizațională, în contextul prezentat anterior,

aceasta poate fi definită sub mai multe forme. Dintre definițiile dobândite de-a lungul
timpului, amintesc: dezvoltarea organizațională este ,,un set de teorii, valori, strategii
și tehnici bazate pe științele sociale și ale comportamentului care doresc să
implementeze o schimbare planificată a cadrului activități organizaționale cu scopul

6
de a îmbunătății dezvoltarea individuală și de a spori performanțele organizației prin
modifcarea comportamentului membrilor organizației la locul de muncă’’, această
definiție aparținând teoreticienilor Porras și Robertson, 1991.
Această definiție se axează în principal de dezvoltarea membrilor organizației,
lucru cu influență directă asupra dezvoltării capactăților și capabilităților
organizaționale, deoarece o exeperiență cât mai vastă și un set de cunoștințe solide
duce către realizarea unei expertize eficiente în domeniile avute în vedere de către
entitatea organizațională.
Rezultatele așteptate ale dezvoltării organizaționale, din perspectiva
teoreticienilor în domeniu, sunt următoarele:
➢ reînnoirea organizațională la un nivel înalt;
➢ inițierea schimbării culturii organizaționale;
➢ creșterea profitabilității și competitivității organizației;
➢ asigurarea sănătății și a stării de bine pentru organizație și membrii acesteia;
➢ facilitarea învățării și dezvoltării;
➢ îmbunătățirea capacității de a rezolva probleme;
➢ creșterea eficienței;
➢ inițierea și/sau managementul schimbării;
➢ susținerea adaptării la schimbare;
➢ întărirea sistemului organizațional și îmbunătățirea proceselor9.
Dezvoltarea organizației din perspectiva capacităților și capabilităților trebuie
realizată ținându-se cont de câteva aspecte esențiale, și anume:
• organizația trebuie percepută ca sistem, nu ca o înșiruire de acțiuni și procese;
• sistemul organizațional are în componența sa procese continue care trebuie
permanent îmbunătățite;
• trebuie asigurată implicarea tuturor nivelurilor din cadrul organizației pentru
activitățile desfășurate;
• se au în vedere relaționările dintre elementele mediului intern al organizației
și elementele mediului extern al acesteia.
Progresul organizațional are ca principal scop dezvoltarea unui sistem care să
fie viabil și să se reorganizeze, având în vedere sarcinile organizației. De asemenea,
se dorește optimizarea tuturor proceselor organizaționale cu ajutorul unor mecanisme
de îmbunătățire permanente, care să permită integrarea organizației în contextele noi
apărute.
Făcând o analiză a relației existente între demersurile de dezvoltare
organizațională și capacitățile, respectiv capabilitățile existente la nivelul
organizației, se poate spune că cele două componente sunt interdependente și evoluția
uneia dintre cele două generează și evoluția celeilalte. Este de la sine înțeles că
acestea coexistă, tocmai în ideea în care sunt elementele principale care asigură
existența organizației, îndeplinirea sarcinilor și obținerea performanțelor.

9
Egan, T.M., Grounded Theory Research and Theory Building, Advances in Developing Human
Resources, 4, Issues 3, sage publications, 2002
7
 În sinteză, organizația este un sistem complex, riguros, plin de dedesubturi și
care necesită un efort conjugat a mai multor tipuri de resurse, pentru a funcționa în
condiții optime.
În strânsă legătură cu această viziune sunt capacitățile și capabilitățile, care, de
cele mai multe ori sunt componentele care asigură puterea unei organizații, succesul
acesteia și evoluția continuă. De asemenea, gestionarea eficientă a celor două
elemente, asigură un mediu organizațional solid, adaptabil și pregătit pentru a face
față tuturor provocărilor existente sau posibile.

1.2 Capacități și capabilități

Cei doi termeni, ,,capacitate’’ și ,,capabilitate’’ sunt deseori folosiți în același
context, dar este clar faptul că nu desemnează aceleași aspecte, deși sunt
interdependente și operează în același context.
Capacitatea reprezintă o însușire a unui obiect, individ; a fi competent, apt
pentru a realiza ceva. Capabilitatea reprezintă rezultatul operaționalizării capacității,
situarea capacității într-un anumit context dat și posibilitatea creării unui proces, pe
baza acestei schimbări.
Pentru a putea constitui un context care să releve importanța și complexitatea
capabilităților organizaționale și modul în care acestea sunt influențate de dinamica
mediului intern și extern organizației, trebuie să avem în vedere termenii de
,,capacitate’’ și ,,capabilitate’’. Acest lucru înseamnă că trebuie să fim conștienți de
diferențele dintre cele două concepte și să le folosim într-un cadru relevant și logic.
Termenul de capacitate este foarte utilizat în zilele noastre și poate fi definit ca
,,posibilitatea de a lucra într-un domeniu sau aptitudine, pricepere, îndemânare,
talent’’10. Această definiție este una dintre cele mai simple și cuprinde o serie de
elemente specifice individului, elemente semnificative în diferențierea oamenilor și a
posibilităților de dezvoltare pe care aceștia le au atât din punct de vedere profesional,
cât și personal. Capacitatea reprezintă o însușire, acel element individual care are
aplicabilitate în anumite contexte.
Pe de altă parte, termenul de capabilitate, folosit din ce în ce mai des în zilele
noastre și în foarte multe domenii de activitate, reprezintă finalitatea aplicabilității
capacității într-un context dat. Profilarea celor doi termeni este una sensibilă, fapt
pentru care se urmărește o clarificare conceptuală în ceea ce privește cele două
concepte.
Terminologia din literatura despre abordarea capabilității s-a schimbat de-a
lungul timpului, ceea ce a dus la o utilizare confuză a anumitor termeni, precum și la
dificultăți în interpretarea corectă a contribuțiilor anterioare în acest domeniu. Acest
lucru este exemplificat în mod deosebit de diferitele interpretări ale termenului
„capacități de bază”.
Capacitățile de bază se referă la libertatea de a face unele lucruri de bază
considerate necesare pentru supraviețuire și de a evita sau de a scăpa de sărăcie sau
de alte lipsuri grave. Relevanța capabilităților de bază este „nu atât în clasarea

10
https://dexonline.ro/definitie/capacitate accesat la 29.01.2020
8
nivelului de trai, ci în luarea deciziei asupra unui punct limită pentru evaluarea
sărăciei și a privării”.
Dificultățile în ceea ce privește termenul capabilitate, deși este uzat, constă în
faptul că în Dicționarul explicativ al limbii române nu prezintă definiții ale
capabilității. Acest lucru determină conceptualizarea acestui element de la particular
la general, în sensul în care în funcție de domeniul de activitate și caracteristicile
acestuia capabilitatea capătă definiții în funcție de contextul în care este folosit.
Așa cum am precizat, în dicționar, termenul de capabilitate nu este definit, însă
putem înțelege acest concept într-o anumită măsură prin prisma termenului capabil
care reprezintă ,,care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși cepa; apt
pentru ceva; înzestrat; valoros, destoinic11’’.
Capabilitatea este un termen care desemnează, de regulă, noțiunea de
aptitudine, precum și pe cea de posibilitate, abilitate, competență. Uneori, noțiunea de
capabilitate nu este suficient de bine nuanțată, confundându-se fie cu cea de
capacitate, fie cu cele de flexibilitate, adaptabilitate etc. Fără a exclude flexibilitatea
noțiunii de capabilitate - în sensul că ea depinde în mare măsură de variația
condițiilor - trebuie să subliniem că, oricât ar fi de flexibilă, capabilitatea este, totuși,
măsurabilă. Ea aparține oamenilor, este o a oamenilor.
Capacitățile și capabilitățile exprimă, aparent, cam același lucru. Există, totuși,
unele deosebiri esențiale între cele două noțiuni și, de aceea, încercăm o definire și
o identificare a acestora. Este necesar acest lucru, întrucât cantitatea și calitatea
sistemelor și proceselor, deși alcătuiesc un tot, totuși, nu reprezintă același lucru.
Există nu doar nuanțe care le separă, ci și caracteristici esențiale care le identifică, le
individualizează și le conexeaza.
Capacitatea este, în general, dată de cantitate, de o dimensiune cantitativă de
forțe, mijloace și resurse. Capacitatea de apărare a unei țări constă, spre exemplu, în
totalitatea forțelor, mijloacelor și resurselor destinate apărării țării. Acestea pot fi mai
numeroase sau mai puține, în funcție de resurse, dar și de cerințele efective ale
mediului de securitate. Totdeauna, toate statele din lume sunt preocupate de asigurarea
forțelor și mijloacelor necesare securității și apărării naționale, întrucât o astfel de
politică pune în opera interesul național vital. Simpla capacitate nu este însă de-ajuns
pentru exercitarea dreptului la autoapărare, consemnat de art. 51 din Carta ONU.
Capabilitatea2 constă, în general, în aptitudinea de a face un lucru. În acest sens,
ea include și capacitatea de a-1 genera, a-l proiecta și a-1 realiza, ceea ce presupune o
etapă de gândire, de elaborare a unui proiect, în funcție de scopuri și obiective, dar și de
posibilități și disponibilități. Cu alte cuvinte, capabilitatea înseamnă, deopotriva,
priceperea de a concepe, a prospecta, a planifica, a executa, dar si existenta mijloacelor,
metodologiilor, expertizelor și procedurilor necesare pentru a pune în operă un plan, o
idee, un concept. Cuvântul capabilitate este o substantivare a adjectivului
capabil. Dicționarul de neologisme definește cuvântul capabil, care este un adjectiv,
prin adjectivele sinonime înzestrat, destoinic, valoros, apt, potrivit și prin locuțiunea
în stare de a face ceva. De aici este derivat și substantivul capabilitate care, în același
11
M., V., Popa, Capabilități organizaționale, Sibiu, Editura Academiei Forțelor Terestre ,,Nicolae
Bălcescu’’, 2011, p.5
9
dicționar, este definit ca insușirea de a fi capabil. Chiar dacă cele două cuvinte vin
din franțuzismele capable si, respectiv, capabilite, am putea spune că ele reunesc, de
fapt, două cuvinte - capacitate și abilitate - ceea ce s-ar putea interpreta ca
pricepere, iscusință, abilitate de a folosi capacitățile pe care le ai. Adesea, despre cel
care n-a îndeplinit în mod corespunzător o sarcină, deși a avut create toate condițiile,
se spune că a avut capacitate, dar a fost lipsit de capabilitate.
Capacitatea si capabilitatea se afla, așa cum bine se știe, în raporturi de
condiționare reciprocă. Grafic, acest lucru ar putea fi reprezentat astfel:

Fig.1.2 Raporturi de condiționări capacități capabilități

Capabilitatea se constituie într-o prelungire a capacității și se concretizează

într-un efect. Cu alte cuvinte, capacităților existente li se pot asocia unele capabilități
care le pot transforma în acțiuni din care rezultă unele efecte. În acest caz, capabilitatea
este exterioara capacității, iar reunirea creeaza efectul, care, în acest caz, este un
efect combinat.
Capabilitatea face referire în esență la conceptul de cantitate și poate fi
cuantificată sub forma resurselor, forțelor sau a mijloacelor diferitelor organizații;
capacitatea este identificată sub forma unor elemente create, prezente, fizice, de
exemplu capacitatea de producție a unei firme ( ce cantitate se produce), capacitatea
de apărare a unei țări (toate mijloacele și resursele pentru apărare).
Capabilitatea constă, în general, în aptitudinea de a face un lucru. Mai exact,
capabilitatea înseamnă atât priceperea de a concepe, a planifica, a executa, dar și
existența mijloacelor, metodologiilor, expertizelor și procedurilor necesare pentru a
pune în aplicare un plan, o idee, un concept.
Capacitatea este o componentă premergătoare a existenței termenului de
capabilitate; capabilitatea surprinde aptitudinea de a planifica, de a controla, de a
evalua și de a executa, în timp ce capacitatea nu este un proces, această reprezintă o
stare.
Un alt aspect care diferențiază cele două perspective este dat de faptul că la
nivelul unei organizații există mai mulți factori care pot afecta echilibrul acesteia
10
atunci când vorbim despre capabilitate, pe când individual se confruntă cu o serie de
amenințări de nivel scăzut.
Ținând cont de aceste aspecte, pentru o organizație este foarte important modul
în care gestionează cele două elemente, astfel încât să aibă performanțe crescute și să
fie eficientă în toate activitățile pe care le întreprinde. De asemenea, fiecare
organizație deține un set de capacități pe care le exploatează și le transpune într-un
cadru operațional, obținând în acest fel capabilitățile necesare îndeplinirii obiectivelor
pe care le are.
Fiecare organizație are un mod diferit de a lucra cu aceste componente, însă
este clar faptul că strategiile de abordare în ceea ce privește capacitățile și
capabilitățile au un punct de convergență, un obiectiv comun, mai exact dezvoltarea
organizației și posibilitatea răspunderii acesteia la provocările mediului intern și
extern organizației.
1.2.Factori determinanți în dezvoltarea capabilităților organizaționale
Dezvoltarea capabilităților în cadrul organizațiilor este un proces complex și de
durată, fapt pentru care atenția acordată acestuia trebuie să atingă nivelul maxim și
eforturile depuse de către cei responsabili în acest sector trebuie să fie pe măsura
așteptărilor. Cadrul în care se desfășoară acest proces trebuie să fie structurat, solid și
să poată susține toate activitățile defășurate în interiorul entității organizaționale.
Pe de altă parte, dezvoltarea capabilităților se află în legătură directă cu
dezvoltarea organizației, fapt pentru care gestionarea resurselor avute la dispoziție și
modul în care acestea sunt integrate în ansamblul activităților sunt elemente esențiale
în existența organizației.
Dezvoltarea organizațională ține în mare parte de viziunile organizației și felul
în care aceasta prevede evenimentele viitoare. Strategiile adoptate pentru îndeplinirea
obiectivelor și atingerea performanței dorite completează cadrul operațional specific
organizației. În acest fel, capacitățile și capabilitățile deținute de organizație sunt
situate în context în mod corespunzător și răspund cerințelor stabilite.
Capabilitățile, așa cum am mai precizat, sunt imaginea, în mediul operațional, a
capacităților. Transformarea capacităților în capabilități este un proces al cărui succes
depinde în cea mai mare măsură de experiența organizației în acest domeniu,
obiectivele acesteia, experiența celor care gestionează această activitate și
disponibilitatea organizației de a se supune riscurilor și vulnerabilităților apărute în
mediul intern și mediul extern organizației.
O politică corectă de abordarea a capabilităților atrage rezultate foarte bune
pentru organizație și progrese în ceea ce privește viitorul acesteia și a modului de
acțiune în evenimentele viitoare în care organizația va desfășura activități. De
asemenea, în momentul în care entitatea organizațională reușește să construiască un
cadru stabil, care se mulează pe profilul capabilităților, succesul organizației este
asigurat.
Așa cum suntem obișnuiți, fiecare proces este influențat într-un fel sau altul de
elemente specifice mediului intern și extern organizației. Făcând o analogie, și
dezvoltarea capabilităților este influențată de componente ce au impact pozitiv sau
negativ asupra organizației și activităților aferente acesteia.
11
 Factorii determinanți privind dezvoltarea capabilităților sunt următorii:
➢ volumul de resurse de care dispune organizația;
➢ strategiile de dezvoltare organizațională;
➢ perspective viitoare privind organizația și obiectivele ei;
➢ experiența angajaților și modul de exploatare a acesteia în scop profesional;
➢ contextul existenței organizației și schimbările de mediu;
➢ numărul performanțelor la nivelul organizației, atât în cadru intern, cât și în
cadru extern;
➢ gradul de optimizare referitoare la procesele organizaționale și finalitățile
acestora.
Volumul de resurse de care dispune organizația reprezintă una dintre cele mai
importante componente, întrucât fără un volum considerabil de resurse și stabil,
niciuna dintre activitățile organizației nu poate fi desfășurată. Ca urmare a acestui
fapt, este clar faptul că nu se poate pune accentul pe dezvoltarea capabilităților.
Termenul de resurse este utilizat în sensul general, de element-suport pentru
satisfacerea nevoilor, fiind elemente ale organizației care intră în procesul de
producție sau de prestare a unor servicii și reprezintă contribuții individuale, sociale
sau organizaționale. În același timp resursele nu pot asigura prin simpla lor prezență
succesul organizației, fiind importante numai dacă integrarea lor într-un sistem
performant poate conduce la obținerea unor avantaje competitive sau de altă natură.
Pentru un management performant este foarte importantă distincția dintre
resurse și capabilități. În acest context capabilitatea se poate traduce prin voința de a
inteprinde ceva, pentru care există competența și resursele necesare.
În caz contrar, resursele solide și echilibrate aduc un plus organizației în ceea
ce privește posibilitățile acesteia de a-și extinde procesele și de a integra, în
ansamblul deja existent, noi capabilități care să conducă organizația către rezultate
eficiente și performanțe mult mai ridicate.
Bineînțeles, în aceeași ordine de idei, organizația își poate îndrepta atenția și
asupra capabilităților deja existente, identificând soluții care să perfecționeze și să
actualizeze capabilitățile deja deținute. Generarea unor noi elemente din punct de
vedere al capabilităților susține obiectivele organizației, credibilitatea acesteia în
societate și în domeniul în care își desfășoară activitățile.
Resursa cu cea mai mare influență asupra dezvoltării capabilităților este
reprezentată de resursa umană, deoarece omul este cel care poate analiza întregul
context, care poate previziona și care poate identifica posibilele schimbări din cadrul
organizației. Capabilitățile se obțin prin integrarea în timp a calității resurselor
umane, a cunoștințelor, a structurii organizatorice și a culturii organizaționale.
Având cunoștințele necesare despre resursele și capabilitățile organizației,
managementul superior al acesteia este pregătit pentru identificare și dezvoltarea
competențelor fundamentale, respectiv construirea suportului pentru realizarea
avantajului strategic în mediul extern competițional.
Însă, nu oricare dintre resursele și capabilitățile unei organizații se pot integra
pentru a genera competențe fundamentale. În timp ce orice competență fundamentală

12
are la bază o capabilitate, nu orice capabilitate se transformă, în mod automat într-o
competență fundamentală organizației.
Pe lângă acest fapt, individul are o capacitate de analiză foarte dezvoltată, și pe
baza unor alte elemente specifice domeniului, poate găsi cele mai eficiente alternative
în ceea ce privește capabilitățile și viitorul acestora în cadrul organizației din care
face parte.
Mai departe, ca element definitoriu în existența oricărei organizații, regăsim
strategiile de dezvoltare. Acestea sunt constituite sub forma unor planuri care să aibă
în vedere organizația ca întreg, dar în același timp include și componente cu specific
asupra individului sau grupurilor existente în cadrul organizației.
Este foarte clar faptul că strategiile de dezvoltare au ca punct de referință și
capabilitățile. În acest context, capabilitățile sunt percepute ca unul dintre cei mai
importanți piloni, deoarece progresul în domeniul acesta atrage de la sine și
posibilitatea implementării unor planuri, strategii care determină și dezvoltarea
organizației.
Relația de interdependență, creată între strategii și capabilități, este relevantă
pentru întreg mediul organizațional și pentru felul în care organizația dorește să își
atingă obiectivele. De asemenea, este nevoie de foarte multă atenție în ceea ce
privește gestionarea acestei relații, întrucât și cel mai mic calcul greșit poate genera o
serie de probleme cu care organizația s-ar putea confrunta în viitor, fie că vorbim de
perioada imediat următoare sau viitorul îndepărtat.
Un alt factor determinant este constituit de perspectivele viitoare pivind
organizația și obiectivele ei. Din acest punct de vedere, organizația trebuie să
conștientizeze faptul că schimbările de mediu sunt un fapt obișnuit în rândul
entităților organizaționale și că trebuie să acționeze în consecință pentru a realiza
obiectivele propuse.
În această situație, capabilitățile sunt din nou un element ce este luat în calcul,
pentru că sunt cele care asiură îndeplinirea obectivelor atât în prezent, cât și în viitor.
Faptul că acestea au nevoie de update-uri reprezintă un proces normal, peste care
organizația nu sare, tocmai pentru a stabili noi obiective și pentru a face analize și
evaluări în ceea ce privește experiențele trecute în domeniul relației capabilități-
obiective.
Viitorul organizației, deși imprevizibil din anumite puncte de vedere, are în
vedere capabilitățile și modalitățile de dezvoltare ale acestora, raportat la obiectivele
stabilite și viziunile multilaterale dobândite de organizație.
Un alt factor care are influențe directe asupra dezvoltării capabilităților este
constituit de către experiența angajaților și modul de exploatare a acesteia în scop
profesional. Acest fapt susține ideea precizată anterior, și anume, că oamenii sunt cei
care coordonează și gestionează cel mai bine procesele din cadrul organizației.
Experiența profesională pe care aceștia o acumulează, volumul mare de
cunoștințe, elementele de noutate din domeniile de activitate, sunt câteva dintre
componentele esențiale care susțin dezvoltarea capabilităților.
Faptul că membrii organizației au în vedere aceste aspect determină o serie de
rezultate pozitive de care organizația se bucură și pe care le exploatează pentru a
13
obține alte performanțe. Armonizarea intereselor comune ale membrilor organizației
și eficientizarea instrumentelor avute la dispoziție, determină crearea unui cadru ce
permite fără doar și poate progresul în ceea ce privește capabilitățile.
Încă de la constituirea ei, entitatea organizațională se integrează într-un cadru,
care mai devreme sau mai târziu, devine o linie directoare în viața organizației. Cu
cât organizația cunoaște mai bine caracteristicile acestui cadru, cu atât îi va fi mai
ușor să își stabilească obiectivele, strategiile de acțiune și perspectivele de viitor. În
acest fel, existența și menținerea competențelor fundamentale, în cadrul relației
resurse-capabilități, este asigurată și protejată, astfel încât organizația să nu fie
afectată în vreun fel.
Performanțele organizației reprezintă suma tuturor eforturilor depuse spre a
realiza obiectivele și finalitățile care cresc puterea organizației și oferă acesteia noi
oportunități în domeniu.
Performanțele pot fi asociate cu o unitate de măsură a tuturor activităților
desfășurate de către entitatea organizațională, având în vedere și rezultatele din
trecutul organizației și elementele de noutate care sunt luate în calcul de cei
responsabili în acest sector.
Referitor la relația performanțe-capabilități, cele dintâi depind în cea mai mare
măsură de capabilități, pentru că acestea sunt cele care permit creșterea sau scăderea
gradului de performanță. În funcție de caracteristicile și sarcinile la a căror îndeplinire
sunt parte, capabilitățile își dovedesc eficiența în majoritatea situațiilor în care sunt
implicate.
Ultimul element, în ceea ce privește factorii determinanți în dezvoltarea
capabilităților, este reprezentat de procesele organizaționale și finalitățile acestora.
Procesele din cadrul organizațiilor sunt procese complexe, care necesită eforturi
suplimentare din partea angajaților, resurse clar stabilite din timp și care se desfășoară
pe baza unor planuri constituite anterior.
În același timp, pentru buna desfășurare a activităților și obținerea rezultatelor
previzionate, derularea proceselor are în vedere și capabilitățile organizației. Pot fi
integrate în ansamblul de activități toate capabilitățile, sau doar cele care sunt strict
necesare pentru efectuarea proceselor, astfel încât să nu existe pierderi din acest punct
de vedere.
Fiecare inovație în sectorul proceselor organizaționale determină și schimbări,
progrese la nivelul capabilităților utilizate, în așa fel încât să existe un echilibru
permanent între stările și acțiunile de la nivelul entității organizaționale.
Scopul executării proceselor este acela de a obține rezultatele dorite și
necesare, de a face noi descoperiri pe care organizația le poate exploata în domeniul
de activitate din care face parte. Fiecare rezultat este o reflexie a muncii depuse, a
modului de aplicare a strategiilor, de utilizare a capabilităților, de înțelegere a
sarcinilor și responsabilităților.
În urma acestora, capabilitățile nu pot fi neapărat îmbunătățite, ci întrebuințate
în mod mai eficient, astfel încât pe viitor să crească volumul de servicii prestate și
calitatea acestora.

14
 Noțiunile prezentate anterior reprezintă imaginea de ansamblu a capabilităților,
raportată la elementele care pun bazele progresului în ceea ce privește dezvoltarea
acestora. Stabilirea unor conexiuni este esențială pentru cadrul organizațional și este
benefică pentru viața organizației și valorile promovate de aceasta.
Ținând cont de necesitatea accentuării factorului uman și gestionarea acestuia
în folosul organizației, capabilitatea organizațională poate fi caracterizată în principal
astfel: se concentrează asupra proceselor interne și a sistemelor pentru a satisfice
nevoile beneficiarilor serviciilor prestate; creează competențe specifice organizației,
care oferă anumite avantaje, deoarece acestea sunt unice; asigură faptul că abilitățile
angajaților și eforturile globale sunt îndreptate spre realizarea obiectivelor
organizaționale.
Așa cum în niciun domeniu de activitate nu există doar părți bune, și în acest
caz există elemente care au o influență negativă asupra dezvoltării capabilităților sau
care încetinesc procesele în care acestea sunt integrate. Factorii determinanți în acest
context sunt reprezentați de următoarele: schimbarea organizațională; scăderea
resurselor avute la dispoziție de organizație; apariția unor elemente, în mediul extern
al entității organizaționale, care dăunează proceselor și activităților desfășurate;
apariția unui competitor în domeniu, mai puternic; crize sociale, economice; scăderea
sau pierderea cereri din partea beneficiarilor serviciilor prestate.
Trebuie ținut cont de faptul că unele dintre aspectele precizate anterior, pot
avea conotații pozitive asupra dezvoltării capabilităților. Pentru o bună integrare a
acestor aspecte în contextul creat voi detalia fiecare dintre elementele precizate
anterior.
Schimbarea organizațională este factorul cu cea mai mare influență asupra unei
organizații, generând o serie de noi elemente care aduc modificări atât la nivelul
întregii organizații, cât și la nivelul celei mai mici structuri existente. Apariția unor
noi elemente determină și variabile necunoscute pe care organizația urmează să le
analizeze și să constate în ce măsură organizația se schimbă în bine sau în rău.
De cele mai multe ori, necunoscutul determină adoptarea unor măsuri de
protecție, în acest caz, măsuri care să ferească organizația și membrii acesteia de
anumite situații neprevăzute și dăunătoare. Raportându-ne la capabilitățile
organizației, acestea pot fi afectate de apariția schimbării organizaționale, în sensul în
care procesele de dezvoltare ale acestora pot fi stopate pentru o scurtă perioadă de
timp, până în momentul în care organizația are siguranța continuării proceselor și
activităților.
Mai departe, foarte importante sunt resursele organizației și modul în care
acestea sunt implicate în procesele și activitățile organizaționale. Acestea pot deveni
o problemă în momentul în care sunt în scădere și nu mai răspund cerințelor și
obiectivelor organizației. Ca urmare a lipsei resurselor sau a unora dintre ele
dezvoltarea capabilităților are de suferit, fiind nevoie să se prioritizeze cele mai
importante și necesare dintre capabilitățile ce se doresc a fi dezvoltate.
Pe lângă acest lucru, trebuie constituite planuri care să răspundă problemelor și
să mențină organizația la nivel funcțional. Capabilitățile depind în foarte mare măsură

15
de resurse, iar o scădere a acestora cu siguranță va afecta dezvoltarea capabilităților
organizaționale.
Cele precizate anterior sunt în strânsă legătură și cu posibila existență a unei
crize sociale sau economice, întrucât acestea pot da naștere unor efecte negative care
să atingă organizația și toate elementele specifice acesteia.
Apariția unor elemente, în mediul extern al entității organizaționale, care
dăunează proceselor și activităților desfășurate, este un alt factor cu influențe
negative asupa dezvoltării capabilităților, întrucât apar tot sub forma unor
necunoscute care trebuie analizate, înțelese și eliminate din viața organizației.
În primul rând, putem vorbi despre evenimente, situații existente în exterior
cate determină scăderea numărului de beneficiari ai serviciilor prestate de către
organizație, pierderea credibilității sau slăbirea imaginii organizației în societate.
Toate acestea au efecte asupra organizației și asupra modului în care sunt gestionate
capabilitățile și dezvoltarea ulterioară a acestora.
În al doilea rând, elementele externe pot avea implicații directe asupra
proceselor organizaționale și asupra sarcinilor. De asemenea, strategiile pe care
organizația le are se schimbă complet, fiind luate în calcul și situațiile noi apărute. De
asemenea, și cel mai mic element de noutate poate genera o serie de evenimente cu
însemnătate pentru organizație, fapt pentru care sunt avute în vedere atât aspectele
esențiale cât și cele care, la prima vedere, par a fi lipsite de sens.
Capabilitățile organizaționale reprezintă modalitatea prin care stările unor
elemente devin procese. Acest fapt este cel mai mare câștig pentru organizație și
membrii ei.
Așadar, încă odată realizăm faptul că organizația este complexă, existența ei în
sine reprezintă o provocare pentru indivizi și fiecare moment prin care trece este un
bun prilej de a învăța, de a descoperi, de a pune în practică și de a evolua.
Una dintre cele mai controversate provocări de care o organizație poate avea
parte este apariția unui competitor puternic pe piață. Acest lucru determină
organizația să adopte măsuri unice, care au ca scop menținerea organizației la un
nivel ridicat și obținerea unor rezultate pe măsură.
Apariția organizațiilor care urmăresc să se dezvolte în același domeniu se
dovedește a fi un proces complex, care are repercursiuni asupra entității
organizaționale care are vechime în domeniu. Deși, de cele mai multe ori competiția
este un element benefic pentru organizație, există situații în care acest factor poate
dăuna și poate reduce activitățile desfășurate și performanțele obținute.
În ceea ce privește dezvoltarea capabilităților organizaționale, există anumite
componente care evoluează, pentru că se au în vedere și punctele forte ale
organizației noi apărute. Acest lucru reprezintă un pas în menținerea obiectivelor
organizației și obținerea rezultatelor dorite.
Capabilitățile organizaționale, în contextul apariției competitorilor, pot fi
transformate în strategii, operaționalizarea lor fiind valabilă în continuare. Acest fapt
se datorează faptului că întrebuințarea corectă a acestora, la momentul oportun,
generează efecte pozitive, de care organizația se poate bucura și pe care le poate
exploata la maxim.
16
 Făcând o analogie față de cele precizate mai sus, se poate afirma că dezvoltarea
capabilităților poate avea și de suferit, în sensul în care procesul poate fi încetinit sau
chiar stopat, în funcție de efectele pe care apariția competitorului le are asupra
organizației.
O încetinire a procesului poate fi într-o anumită măsură controlată, însă
stoparea poate fi o problemă extrem de mare, care generează probleme la nivelul mai
multor structuri din organizație.
O trăsătură specifică fenomenului competițional, este reprezentat de faptul că
serviciile oferite de concurență devin din ce în ce mai greu de diferențiat, raportat la
viziunea celor care beneficiază de servicii.
În acest fel, activitățile care au ca principal obiectiv dezvoltarea capabilităților,
devin instabile, fiind nevoie de o nouă strategie care să le vizeze, strategie inovatoare,
care să profileze curajul organizației în ceea ce privește disponibilitatea abordării
necunoscutului. Deși există anumite riscuri, ca în orice activitate, indiferent de
domeniu, posibilitatea obținerii unor avantaje competitive este foarte mare.
Ținând cont de cele prezentate anterior, analizarea mediului intern și extern
organizației reprezintă factorul principal în menținerea organizației la cel mai înalt
nivel și oferă posibilitatea previzionării unor evenimente cu impact major asupra
existenței organizaționale, printre acestea numărându-se și apariția competiției.
În asentiment cu efectele apariției competiției se află și următorul factor cu
influențe majore asupra dezvoltării capabilităților organizaționale, și anume scăderea
cererii din partea beneficiarilor serviciilor prestate. Acest fenomen poate fi determinat
de apariția competiției, pierderea interesului persoanelor față de produse sau servicii,
apariția unor elemente care îndeplinesc aceleași nevoi și presupun costuri reduse,
precum și creșterea prețurilor.
Existența acestui fenomen este normal în viața oricărei organizații,
diferențiindu-se de la o entitate la alta prin durata pe care o are și cât de repede poate
organizația gestiona această problemă.
Pierederea beneficiarilor poate determina o scădere a resurselor financiare de
care organizația dispune, în acest fel fiind nevoie de o restructurare în ceea ce
privește obiectivele. Se face astfel o prioritizare a acestora, și cu siguranță unele
dintre capabilități, cele se doresc a fi dezvoltate, intră în zona de impas a
managementului.
Bineînțeles că acest lucru are consecințe asupra organizației și a tuturor
fenomenelor și proceselor din interiorul acestora, însă procentajul în care este
influențată entitatea organizațională, diferă de la o capabilitate la alta.
Pot exista situații în care organizația să nu fie destabilizată în niciun fel, fiind
nevoită doar să ia în calcul și alți factori, și situații caracterizate prin incertitudine și
instabilitate organizațională și managerială.
Cele din urmă sunt cele mai dăunătoare evenimente de care organizația poate
avea parte, fiind pusă la încercare rezistența acesteia față de cele mai puternice
amenințări existente.
Din punct de vedere al capabilităților, acestea suferă modificări în momentul în
care organizația nu mai poate face față proceselor specifice dezvoltării acestora. În
17
această ipostază, organizația este pusă în situația în care să aleagă cele mai
importante capabilități, de a căror dezvoltare să se ocupe în continuare.
În alegerile de acest tip, este foarte important procesul decizional care stă la
baza acestora, întrucât analizarea tuturor factorilor trebuie făcută în detaliu, cu
responsabilitate și rigurozitate, tocmai pentru a obține cele mai bune variante de
rezolvare a problemelor.
Fenomenele organizaționale fac parte dintr-un proces, care reprezentat
matematic, capătă forma unui cerc, deoarece sunt atat de bine definite, dar în același
timp au existența determinată de o infinitate de puncte.
De ce această observație matematică?! Ținând cont că această știință este una
dintre cele mai complexe și exacte existente, sunt cazuri când intervin erorile
matematice, în paralel fiind organizația, sistemul ei bine structurat și erorile de
sistem, de intensități diferite.
Dezvoltarea capabilităților, proces complex și de durată, surprinde o serie de
elemente de importanță majoră a căror operaționalizare poate asigura succesul
organizației și funcționarea acesteia la cei mai înalți parametri12. Asigurarea
succesului atrage avantaje de care entitatea organizaționă se poate folosi pentru a
susține procesul de dezvoltare propriu, promovarea perspectivelor de viitor, precum
și atragerea de noi resurse pentru organizație.
Optimizarea proceselor din interioruul organizației, integrarea acestora în
contexte benefice dezvoltării acesteia, reprezintă fundamentul tuturor actvităților și
evenimentelor planificate, asigurarea continuității în obținerea performanțelor și
funcționalităților de grad maxim, în contextul adoptării celui mai performant orizont
informațional.

G., Alexandrescu, G., Văduva, M., Dinu, Studii de securitate şi apărare – volumul 3 -, Editura
12

Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, București, 2008, p.5

18