MANAGEMENTUL CRIZELOR ÎN VIZIUNEA NATO

NATO VISION ON CRISES MANAGEMENT

Managementul crizelor în viziunea NATO amestecă instrumentele civile și

militare pentru a acționa asupra crizelor înainte de a avansa în conflicte, prin
stoparea conflictelor în desfășurare care afectează securitatea NATO și prin
consolidarea stabilității în situațiile postconflict care contribuie la securitatea
euroatlantică.
Managementul crizelor este astăzi un model perfectibil și funcțional în
NATO. Sistemul NATO de răspuns la crize reprezintă instrumentul alianței care
pune în practică managementul crizei.

NATO’s vision on crises management mixes the civil and military

instruments to act on crises before escalating into conflicts, by stopping the on-
going conflicts affecting NATO security and by strengthening stability in post-
conflict situations that contribute to Euro-Atlantic security. Crisis management is
now a functional and perfectible model in NATO and an example for its member
and partner countries.
NATO Crisis Response System is the alliance’s tool which implements crisis
management.

Cuvinte-cheie: managementul crizelor; operații informaționale; sistemul NATO

de răspuns la crize.
Keywords: crises management; information operations; NATO Crises Response
System.

1
 Introducere

Acest referat se va axa pe: definirea crizei și managementului crizelor;

descrierea managementului crizelor în prezent; prezentarea sistemului NATO de
răspuns la crize și a componentelor acestuia.
Managementul crizelor este una dintre misiunile de bază ale NATO și are ca
scop implicarea NATO în criză pentru ca aceasta să nu evolueze în conflict.
În buna tradiție a NATO de a avea centre de excelență în diferite domenii,
Bulgaria găzduiește Centrul de Excelență al NATO pentru managementul crizelor
și răspunsul la dezastre.
Am realizat acesta lucrare utilizând ca metode de cercetare de analiza a
documentelor NATO și naționale şi observaţia crizelor de securitate.
În decursul anilor, NATO a dobândit o experienţă aparte în domeniul
prevenirii conflictelor şi al managementului crizelor.
În viziunea NATO nu există o definiţie clară a conceptului de „criză”, aşa
cum de altfel am menţionat deja. Există totuşi încercări privind clarificarea acestui
concept. Astfel, unsubcomitet NATO însărcinat cu probleme de cercetare în
domeniul operaţiilor, a dezvoltat o definitie a crizei, care, deşi nu este în totalitate
acceptată, s-a dovedit a fi totuşi utilă.
Această definiţie sugerează că o criză poate fi înţeleasă ca “o
situaţie internă sau internationala în care există o ameninţare la adresa
intereselor, valorilor sau telurilor fundamentale”.1
Această definiţie este suficient de cuprinzătoare pentru a acoperi toate
categoriile de crize la care NATO ar trebui să răspundă: apărare colectivă,
securitate colectivă (pentru care pot finecesare operaţii de răspuns la crize), sau
crize umanitare, tehnologice sau naturale. Unul din aspectele pozitive pe care
definiţia îl sugerează este că, în mod obişnuit, crizele se află în atenţia NATO, iar
complexitatea procesului de management al acestora rezidă in interpretarea lor;
ceea ce pentru un stat aliat poate fi interpretat că fiind o stare de criză, pentru un alt
stat aliat poate fi interpretat ca nefiind stare de criză.

Definirea crizei și managementului crizelor

1
C. George, Marshall European Center for Security Studies, Conflict Prevention and Management of Crisis and
Conflict, apud Ioan Crăciun, Prevenirea conflictelor și managementul crizelor, Editura Universității Naţionale de
Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2009, p. 34.

2
 Crizele sunt politice, economice, militare, umanitare etc. și au reprezentat o
constantă a vieții omului din cele mai vechi timpuri până azi.
Crizele au apărut pe fondul unei situații problematice a societății umane și
au generat în final evoluția acesteia.
Crizele pot fi cauzate de incidente politice, armate, tehnologice, religioase,
culturale, sociale, de dezastre naturale etc.
Ultimele crize din Nepal, Ucraina, Yemen, Afganistan, Irak ne dovedesc că
la originea unei crize pot fi multiple cauze care însumate produc mutații
semnificative la nivelul unei organizații, stat sau chiar mai multe state.
În continuare voi prezenta câteva definiții ale crizei.
De exemplu, conform DEX, criza este o „fază în evoluția unei societăți
marcată de mari dificultăți (economice, politice, sociale etc.); perioadă de
tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în
societate.”2 Următoarea definiție reprezintă punctul de vedere al NATO, astfel
criza este „o situație manifestată la nivel național sau internațional, ce este
caracterizată de existența unei amenințări la adresa valorilor, intereselor sau
scopurilor principale ale părților implicate.”3

Pentru managementul crizelor este foarte important să se înţeleagă

organizarea,procedurile şi aranjamentele de control al crizei şi influenţarea
evoluţiei acesteia.
De aceea consideram că elementele-cheie ale definiţiei prezentate mai sus
sunt:
 plasarea crizelor sub controlul sistemelor de management al crizelor;
 posibilităţile sistemelor de management al crizelor de influenţare
a evolutiiloracestora.
Managementul crizelor cuprinde o gama largă de activităţi, de la informare,
evaluare sianaliza a situaţiei de criză la stabilirea scopurilor, dezvoltarea
opţiunilor de răspuns şi compararea, selectarea şi implementarea opţiunilor de
răspuns, inclusiv opţiunile militare candeste necesar şi, desigur, analiză postacţiune
a acestor opţiuni.
Obiectivele, principiile şi organizarea sistemului NATO de management al
crizelor în ciuda lipsei unei definiţii clare a conceptului de criză, NATO a fixat
totuşi obiectivele pentru managementul crizelor.
În general, aceste obiective urmăresc:
2
Academia Română, DEX Dicționarul explicative al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura
Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti, 2009.

3
C. George, Marshall European Center for Security Studies, Conflict Prevention and Management of Crisis and
Conflict, apud Ioan Crăciun, Prevenirea conflictelor și managementul crizelor, Editura Universității Naţionale de
Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2009, p. 34.

3
 - reducerea tensiunilor şi înlăturarea cauzelor pentru care acestea ar putea
devenicrize;
- managementul crizelor şi înlăturarea cauzelor pentru care acestea ar
putea deveniconflicte armate;
- asigurarea timpului necesar pentru intervenţia civilă sau militară în
diferite etape alecrizei;
- adoptarea măsurilor de răspuns, dacă ostilităţile au degenerat,
prevenirea escaladariiconflictului şi convingerea oricărui agresor să înceteze
atacul declanşat şi să seretraga de pe teritoriul aliat;
- detensionarea şi restabilirea situaţiei normale, când escaladarea
conflictului saudesfasurarea ostilităţilor au încetat sau sunt sub control.

În plus, un alt obiectiv, mai puţin subliniat de documentele alianţei, este

acela de a analiza orice criză sau exerciţiu de management al crizelor din
perspectiva lecţiilor ce trebuie invatate pentru îmbunătăţirea sistemului
NATO de management al crizelor.
În conformitate cu obiectivele fixate, NATO a stabilit principiile pentru
prevenirea conflictelor şi managementul crizelor, principii aplicate, de
altfel, şi în alte domenii ale procesului decizional. În primul rând, Consiliul
Nord Atlantic (North Atlantic Council – NAC) sau, în unele cazuri, Comitetul de
Planificare a Apărării (Defence Planning Commitee – DPC), în care Franta nu
este reprezentată, indiferent de nivelul întâlnirilor (şefi de state sau
guvern, miniştri,ambasadori, înalţi reprezentanţi), este autoritatea cea mai înalta a
alianţei care poate lua decizii pentru acţiunea în comun.
Al doilea principiu se referă la faptul că toate deciziile luate în NAC sau
DPC (ca de altfel toate deciziile luate în toate organismele NATO) sunt expresie a
suveranităţii naţionale şi, de aceea, sunt luate prin consens.
În al treilea rând, naţiunile au delegat responsabilităţi de natură politică,
economică, de aparare şi planificare a urgenţelor civile, reprezentanţilor din NAC
sau DPC.
În sfârşit, dar nu în cele din urmă, controlul politic asupra factorului militar
completează, ca un corolar, setul de principii NATO referitoare la managementul
crizelor şi prevenirea conflictelor.
Nici o decizie referitoare la planificarea formală, dislocarea sau folosirea
fortelor militare nu poate fi luată fără acordul NAC sau DPC.
Pentru a înţelege cum funcţionează sistemul NATO de management al
crizelor, este necesar să aruncăm o privire asupra rolului principalelor comitete şi a
stafului NAC sau, în unele situatii, implicarea structurii militare integrate, în care

4
DPC joacă rolul cel mai înalt. Pentru implementarea măsurilor efective de
management al crizelor, NAC/DPC indeplinesc patru funcţiuni distincte, dar
înrudite.
Prima funcţiune este dată de existenţa în cadrul alianţei a unui punct central
de schimb de date şi informaţii. Între aliaţi, procesul de informare reciprocă este
continuu, iar cele mai sensibile sau ultimele informaţii sunt analizate
frecvent în Consiliul Nord Atlantic sau in Comitetul de Planificare a
Apărării, uneori în sesiuni restrânse, cu participarea limitată a delegatilor, a
stafului internaţional (Internaţional Staff – IS) sau a celui militar.
O altă funcţiune este dată de funcţionarea NATO că un adevărat forum
pentru consultări, în care aliaţii pot exprimă şi compară propriile viziuni referitoare
la evoluţiile viitoare alesituatiilor de criză sau potenţiale de criză. Chiar dacă aliaţii
au la dispoziţie aceleaşi date si informatii, ceea ce nu întotdeauna este valabil,
situaţia lor geostrategică şi interesele lor diferitele pot conduce la concluzii diferite
în ceea ce priveşte evoluţia situaţiei într-o anume criză, ceea ce poate avea
urmări asupra crizei respective, evoluţiei situaţiei viitoare sau modului
de management al ei.
Prin compararea diferitelor puncte de vedere trebuie să rezulte un punct de
vedere comun, care va fi cu siguranţă mai convingător, mai bine argumentat şi cu
şanse de reuşită mai bune.
Cea de-a treia funcţiune este cea decizională pentru acţiuni comune.
Întâlnirile NAC/DPC servesc, de asemenea, pentru alinierea politicilor
aliaţilor şi sprijinul reciproc. În final, NAC/DPC servesc drept forum
pentru armonizarea punctelor de vedere sub formă deciziilor comune referitoare la
măsurile ce trebuie luate atunci când există voinţă politică pentru asta.
Pentru îndeplinirea acestor funcţiuni în domeniul managementului crizelor,
NAC/DPC sunt sprijinite de alte comitete, dintre care cele mai importante sunt:
 Grupul de Coordonare Politică (Policy Coordination Group – PCG), care
este unorganism de consiliere politico-militară;

 Comitetul Politic (Political Committee – PC), care cuprinde, în

majoritateacazurilor, consilierii politici ai delegaţiilor ţărilor
membre, ce oferă consultantareferitor la evoluţiile şi opţiunile politice,
inclusiv strategia în domeniul relatiilorpublice, cu referire la o situaţie de
criză anume;

5
  Comitetul Militar (Military Committee – MC), compus din ofiţerii cu rang
superior,care reprezintă şefii apărării statelor membre; acesta este sursă
primară de consultantamilitara şi de stabilire a politicii militare şi este
responsabil în faţă NAC/DPC cuafacerile militare ale alianţei;

 Comitetul Militar nu este o structura de comandă aaliantei; conducerea

operaţiilor militare actuale este în responsabilitatea recentuluiinfiintat
Comandament Aliat pentru Operaţii (Allied Command Operations –
ACO,) care este strict direcţionat de autorităţile politice;

 Comitetul de Planificare a Urgenţelor Civile (Senior Civil Emergency

PlanningCommittee – SCEPC), responsabil în faţă NAC/DPC cu
managementul crizelor denatura urgenţelor civile; acesta asigura pregătirea
pentru soluţionarea urgenţelor civilesi oferă sprijinul civil operaţiilor
militare şi pentru toate celelalte probleme deplanificare în domeniul
urgenţelor civile.

Spectrul crizelor şi procesul consultarilor

O cerinţă de baza pentru sistemul NATO de management al crizelor este

capacitatea acestuia de a gestiona crizele în întregul lor spectru, adică perioada
precriză, caracterizată prin pace şi stabilitate, precum şi toate etapele crizei.
Luând în considerare cel mai complex caz al unei crize potenţiale, care
implică operatii militare şi pentru managementul căreia sunt necesare atât
controlul, cât şi influenţarea cursului eiviitor, NATO a identificat următoarele faze:
- pace;
- escaladare;
- confruntări şi dispute, violenţă;
- detensionare;
- construirea noii stabilităţi.
Aceste faze sunt similare şi pentru crizele umanitare, tehnologice sau pentru
dezastrelenaturale, deşi uneori sistemul crizelor de acest tip poate fi mult mai
complicat.
Sfârşitul războiului rece şi nevoia de a face faţă diferitelor tipuri de riscuri şi
amenintari generate de schimbarea radicală a mediului de securitate au determinat

6
schimbări semnificative pentru intensitatea şi durata consultărilor, precum şi pentru
procesul de luare a deciziilor. În timpul războiului rece ameninţarea era clară şi
bine înţeleasă şi de aceea răspunsul s-a putut baza pe planuri dinainte stabilite şi
exersate.
Această a făcut că procesul decizional să sedesfasoare rapid, având la baza o
gama variată de exerciţii în cadrul cărora aceste probleme erau invocate. Mai mult,
o dată ce decizia de angajare a forţelor militare era luată, problema modului de
îndeplinire a misiunilor era exclusiv una militară.
În perioada post război rece riscurile sunt însă mult mai complexe, mai greu
de anticipat,şi, de asemenea, beneficiază de o sensibilitate ridicată,
devenind puternic mediatizate sidezbatute public. Comparativ cu perioada
războiului rece şi ţinând cont de dificultăţile procesului demanagement al
crizelor din fosta Iugoslavie (Bosnia-Herţegovina, Kosovo, FYROM),
Afganistan şi, Irak, aliaţii insistă pe angajamentul mult mai intens, precum
şi pe dinamizarea procesului de planificare şi aprobare a planurilor de
operaţii, concomitent cu cresterea gradului de implicare politică.
Acest lucru este reflectat, în primul rând, de frecvenţa si durata întâlnirilor
Consiliului Nord Atlantic, care uneori au loc zilnic, iar alteori chiar şi de mai multe
ori pe zi.
În plus faţă de cele prezentate, NATO a dezvoltat o serie de elemente
esenţiale pentru sprijinul procesului de management al crizelor şi prevenire a
conflictelor, dintre care amintim:
- stafuri şi facilităţi fizice;
- aranjamente şi proceduri stabilite de comun acord;
- măsuri concrete pentru prevenire sau răspuns la crize.
Recentul reorganizat staf internaţional (Internaţional Staff – IS) şi
staful militar international (Internaţional Military Staff – IMS) asigura suportul
managementului crizelor si prevenirii conflictelor, aşa cum fac de altfel pentru
toate problemele alianţei. Fără a intră în detalii, de altfel disponibile în
documentele alianţei, este necesar sa subliniem că unele aspecte ale restructurării
IS, declanşate în august 2003, au fost special destinate îmbunătăţirii sistemului
NATO de management al crizelor şi de prevenire a conflictelor.
Obiectivul fundamental al restructurării este adaptarea Cartierului General NATO
din Brusseles pentru a răspunde mai bine noilor misiuni şi priorităţi ale alianţei şi a
face posibilabuna funcţionarea IS în condiţii diferite faţă de perioada războiului
rece. În acest sens, o importantă aparte o prezintă înfiinţarea Diviziei pentru
Operaţii (inaintede restructurarea IS aceste sarcini erau îndeplinite de Divizia
pentru Planuri de Apărare siOperatii (Defence Plâns and Operations Division

7
– DPOD) pentru: “a oferi capabilităţi operaţionale NATO necesare
descurajării, apărării şi managementului crizelor.
In responsabilitatea acestei divizii intră sistemul NATO de management al
crizelor, activităţile de mentinere a păcii, planificarea în domeniul urgenţelor civile
şi exerciţiile ”.
În plus faţă de suportul oferit de IS şi IMS există o forţă
militară, Forţă pentru Managementul Crizelor (Crisis Management Task Force –
CMTF) şi două state majore de tip joint, care au o contribuţie semnificativă la
prevenirea conflictelor şi managementul crizelor.
CMTF coordonează consilierea secretarului general al NATO şi elaborează
propunerile si recomandarile, inclusiv cele pentru planurile de operaţii, prin
intermediul comitetelor principaleşi, ulterior, prin intermediul NAC.
Necesitatea unei consilieri coordonate a secretarului general al NATO şi a
Consiliului Nord Atlantic a fost identificată în 1995, când IFOR a fost dislocată în
Bosnia, şi s-a materializat in stabilirea unei forţe multidisciplinare de
management al crizelor, numită la acel moment Bosnia Task Force – BTF.
Această forţă multidisciplinară a devenit parte integrantă a SistemuluiNATO de
Management al Crizelor şi este întâlnită adesea când se face referire la operaţiile de
management al crizelor în derulare sau la cooperarea NATO cu alte organizaţii
internaţionale.
Infrastructura, aranjamentele şi procedurile NATO pentru prevenirea
conflictelor si managementul crizelor In frastructura reprezintă o componentă
importantă a Sistemului NATO pentru Managementul Crizelor.
Infrastructura alianţei include piste aeriene, instalaţii de telecomunicaţii,
sisteme de comandă, control şi informare, cartiere generale militare, conducte
pentru combustibil si mijloace de stocare radar şi instalaţii pentru coordonarea
navigaţiei, instalaţii portuare, locuri de înmagazinare pe teren şi facilităţi de
asistenţă pentru forţe suplimentare.
Instalaţiile de acest tip, înfiinţate la cererea principalilor comandanţi
NATO (MNCs), în strânsă colaborare cu autoritatile militare naţionale, pot fi
desemnate că reprezentând „infrastructură comună NATO”. Instalaţiile şi
echipamentele astfel desemnate sunt finanţate în comun de către guvernele statelor
participante, în cadrul unor limite convenite de finanţare. Ele pot fi utilizate de una
sau mai multe state NATO, însă achiziţia localurilor şi asigurarea
anumitor utilităţi locale sunt oresponsabilitate a „ţării gazdă”4.

4
NATO Glossary of Terms and Definitions, NSA, Bruxelles, 2014.

8
 Comunicaţiile rapide, sigure şi de încredere sunt esenţiale, de
aceea sistemul comunicatiilor NATO, substanţial îmbunătăţit şi modernizat,
oferă posibilităţile schimbului de informatii clasificate, reţele integrate de date şi
comunicaţii vocale secretizate şi nesecretizate.

Acestea se bazează pe două sisteme purtătoare majore:

- un sistem spaţial, folosind sateliţii de comunicaţii proprii NATO;
- sistemul de comunicaţii terestru, care acoperă spaţiul de interes din Europa.
Un alt element de infrastructură este Centrul pentru Situaţii NATO
(SITCEN), înfiinţat în1968 prin decizia NAC, pentru:
- a sprijini NAC, DPC şi MC în îndeplinirea funcţiilor specifice
în domeniulconsultarilor;
- a servi că punct central în cadrul alianţei pentru recepţionarea,
schimbul sidiseminarea datelor şi informaţiilor de natură politică, militară şi
economică;
- a asigura legătură cu facilităţile similare ale naţiunilor membre ale alianţei
şi cu comandamentele principale NATO.

SITCEN serveşte, printre altele, şi că punct central pentru prevenirea

conflictelor si managementul crizelor, asigurând schimbul continu de date şi
informaţii între Cartierul General NATO şi comandamentele militare, respectiv
Cartierul General NATO şi capitalele statelor membre.
SITCEN este, aşadar, destinat şi pentru acţiuni în cazul prevenirii
conflictelor si managementului crizelor, dar această funcţie nu a fost testată până
în prezent decât în cadrul exercitiilor organizate în perioada post război rece.

Pe lângă elementele de stat major şi facilităţile fizice, NATO a

dezvoltat aranjamente siproceduri pentru5:

5
NATO Glossary of Terms and Definitions, NSA, Bruxelles, 2014.

9
  identificarea şi monitorizarea situaţiilor de criză;
 schimbul de date şi informaţii;
 realizarea evaluărilor în sprijinul consultărilor şi luării deciziilor comune;
 relaţii publice şi cu mass media;
 urgenţe civile;
 comunicaţii.
Pentru declanşarea unei acţiuni de răspuns la o criză potenţială sau în derulare,
NATO ainvatat că este esenţial să existe o varietate de măsuri posibile de răspuns,
pentru că sistemul deraspuns al alianţei să nu fie unul ad-hoc.
Astfel, pentru luarea deciziei care priveşte o situatieanume, NAC/DPC dispune
de o largă paleta de măsuri, convenite în prealabil cu toate tarilemembre.
Aceste măsuri convenite sunt prezentate în numeroase documente şi sunt
continuurevizuite şi adaptate la schimbările mediului de securitate. Trebuie totuşi
precizat faptul că nu mai simpla lor folosire nu asigura succesul total;
dimpotrivă, aplicarea lor necesită consideratiispecifice fiecărui caz în parte.

Măsurile specifice pentru managementul crizelor includ:

 măsuri preventive cu caracter diplomatic, economic şi militar;
 gama largă de opţiuni de răspuns cu caracter militar;
 un spectru larg de măsuri preventive.
Aceste măsuri sunt concretizate efectiv în două documente:
 Catalogul de MasuriPreventive (Inventory of Preventive Measures –
IPM)
 Catalogul cu Opţiunile de RaspunsMilitar (Catalog of Military Response
Options – CMRO).
În plus, aplicarea acestor masuri depinde foarte mult de modul în care ele
sunt percepute pentru o criză în desfăşurare.
Măsurile preventive pot include: mesaje, restricţionarea comerţului,
exprimareasprijinului pentru statele ameninţate, închiderea porturilor,
aeroporturilor sau adoptarea deprograme speciale în sprijinul statelor
ameninţate.
Măsurile de răspuns militar pot include: întreruperea cooperării
militare, consultari militare confidenţiale, vizite de inspecţie şi evaluare,
supraveghere, creşterea capacităţii de luptaşi activarea forţelor.
De asemenea, există o multitudine de planuri operaţionale alternative ce pot
fi folosite în cazul în care este nevoie de o planificare detaliată a operaţiilor
militare. În afară acestor liste sau meniuri de măsuri, NATO dispune, de asemenea,
de un sistem propriu pentru asigurarea pregătirii şi declanşării răspunsului gradual

10
la crize, prin intermediul structurilor de comandă civile şi militare, a agenţiilor şi a
altor structuri militare naţionale.
Sistemul NATO de prevenire (NATO Precautionary System – NPS) oferă un
mecanism de iniţiere a acţiunilor de pregătire a alianţei pentru sprijinul acţiunilor
militare, ce constă într-ogama largă de măsuri de natură civilă şi militară, menite să
asigure că răspunsul la orice criza este potrivit şi coordonat.
NPS asigura un control politic cuprinzător şi elimina secvenţele sidelegarea
puterii în avans, aşa cum se întâmplă în perioada războiului rece. Asemenea măsuri
solicită naţiunilor şi comandanţilor direct subordonaţi să desfasoare anumite
acţiuni, iar alteori solicită implicarea directă a unor agenţii NATO.
Acestea acopera intregul spectru de operaţii NATO care cuprinde printre
altele: operaţii generale, ridicareacapacitatii de lupta, informaţii, logistică etc.
O dată ce decizia de implementare a unei decizii a fost luată, autorităţile
naţionale şi comandanţii direct subordonaţi dispun de o lista detaliată a etapelor ce
trebuie parcurse, prezentată în Manualul NATO de Prevenire (NATO
PrecautionarySystem Manual – NPSM).
Sistemul de prevenire NATO este strâns legat de sistemele nationale de
prevenire ale fiecărui stat membru şi este actualizat, de regulă, anual, pe baza
lecţiilor invatate de către NATO din desfăşurarea propriilor operaţii şi din
exerciţiul anual de management al crizelor organizat de alianţa.

Sistemul NATO de răspuns la crize

Desi măsurile şi sistemul de prevenire descris anterior sunt o realitate, ele au

fost folositesporadic şi selectiv în timpul operaţiunilor NATO în Balcani, iar în
urmă atacurilor teroriste de la11 septembrie 2001 au fost implementate un număr
redus de noi măsuri de prevenire.
În august 2001, NAC a emis liniile directoare pentru dezvoltarea Sistemului
NATO de Raspuns la Crize (NATO Crisis Management System – NCRS), care, în
momentul de faţă, a fost deja creat, dar nu pe deplin implementat. 6
NCRS este destinat pentru a oferi cadrul pregatirilor necesare şi sprijin
pentru operaţiile de prevenire şi management al crizelor, precum şi pentru operatii
de tip art. sau non-art.
NCRS este destinat să acţioneze complementar şi interactiv cu Sistemul
NATO de Informare şi Avertizare (NATO Intelligence Warning System – NIWS),
6
Ioan Crăciun, Prevenirea conflictelor și managementul crizelor, Editura Universității Naţionale de Apărare „Carol
I”, Bucureşti, 2006.

11
pe care îl vom prezenţa incontinuare, Sistemul Operaţional de Planificare
(Operaţional Planning System – OPS), precum siSistemul de Planificare a
Urgenţelor Civile (Civil Emergency Planning – CEP).O dată ce NCRS va fi
implementat, va fi necesară adaptarea tuturor sistemelor nationaleale ţărilor
partenere după modelul NATO, pentru că acestea să fie în măsură să lucreze
împreună.
Avertizarea timpurie oferă mai mult timp pentru analiză, planificare şi
pregătire a unui răspuns, iar, în cazul unei intervenţii, mareste probabilitatea de
succes.
Avertizarea timpurie poate contribui, de asemenea, la îmbunătăţirea
întregului ciclu decizional privind managementul crizelor, începând cu stabilirea
obiectivelor de îndeplinit, dezvoltarea cursurilor de acţiune şi compararea acestora,
eventual implementarea unuia dintre acestea şi în final analiză acţiunii şi
readaptarea ei când este cazul.
O altă schimbare a fost determinată de nevoia luării în considerare a
interacţiunii din ce in ce mai mari dintre diferitele organizaţii internaţionale cu
atribuţii în domeniul păcii si securitatii. De aceea a fost nevoie de noi metodologii
de avertizare, iar NATO a dezvoltat un nou Sistem de Informare şi Avertizare
Timpurie – NIWS (NATO Intelligence Warning System), care este destinat să fie
mult mai performant decât predecesorul şi care să ia în considerare toată gamade
riscuri identificate în Conceptul Strategic adoptat la Washington în 19997.
El are la baza aprecierile extrem de bine documentate ale analiştilor şi
constituie un adevărat proces analitic, spre deosebire de vechiul sistem din
perioada războiului rece, care se baza pe masuri implementate mecanic,
selectate dintr-o lista de opţiuni.
Noul sistem acoperă nu numai ameninţările la adresa NATO, ci o gama mult
mai largă de indicatori de risc nemilitar, inclusiv incertitudinea şi instabilitatea din
cadrul sau din jurul zonei euro-atlantice, precum şi posibilele crize ce pot să apară.
Ca urmare a experienţei acumulate pe timpul campaniei aeriene din Kosovo,
inclusiv din campania media, foarte activă, a preşedintelui Milosevic, NATO a
decis infiintarea unui Centru pentru Operaţii Media (Media Operations
Center – MOC), pentru realizarea expertizei media la nivel înalt, pentru a
întâmpina problemele media, a formulă răspunsuri şi acoordona eforturile media
în capitalele ţărilor partenere.
Operaţiile media au fost astfel imbunatatite şi acum au fost încorporate
în sistemul NATO, devenind parte a Sistemului NATO de Management al
Crizelor.

7
Ioan Crăciun, Prevenirea conflictelor și managementul crizelor, Editura Universității Naţionale de Apărare „Carol
I”, Bucureşti, 2006.

12
 Activităţile de parteneriat
Asa după cum deja am arătat, aliaţii subliniază importantă activităţilor de
cooperare încadrul Euro-Atlantic Partnership Council (EAPC), Parnership for
Peace (PfP), NATO RussiaCouncil (NRC), NATO Ukraine Commission (NUC),
Mediteranean Dialogue pentru prevenirea conflictelor şi managementul crizelor.
Atât aceste activităţi, cât şi ţările participante la ele potcontribui la prevenirea
conflictelor şi managementul crizelor în diferite moduri.
O importanta contributie o reprezintă reducerea tensiunilor structurale prin
adoptarea normelor şi practicilor democratice, renunţarea la disputele nerezolvate
şi realizarea reformelor în domeniul apărării de către statele care aspiră la statutul
de membru al alianţei sau participarea în cadrul programului PfP.
Activităţile de cooperare NATO contribuie, de asemenea, la managementul
crizelor siprevenirea conflictelor prin discutarea activă a crizelor în desfăşurare sau
a celor potenţiale.
Aceste consultări permit concentrarea atenţiei asupra problemelor ce pot
duce la reducereatensiunilor.
Al treilea aspect al sprijinului prevenirii conflictelor şi managementului
crizelor estereprezentat de voinţă politică a ţărilor din cadrul PfP, precum şi a altor
ţări participante la operatiile de răspuns la crize conduse de NATO acordată
soluţionării acestora.
Acestea sunt reflectate în declaraţiile adoptate de organismele mai sus
menţionate, precum EAPC, cu privire la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001
sau în poziţia adoptată de acestea în cadrul altor organizatii internaţionale în
legătură cu aceeaşi problema.
În final, dar nu cu cea mai scăzută importantă, ţările partenere şi-au adus
contributii importante la operaţiile de răspuns la crize conduse de NATO,
participând cu forţe sau prin sprijinul naţiunii gazdă (autorizarea folosirii spaţiului
aerian sau terestru sau acordarea altorfacilitati).
Au fost multe schimbări în domeniul Parteneriatului pentru Pace şi în mod
deosebit îndomeniul îmbunătăţirii continue a parteneriatului operaţional.
Astfel, NATO consideră că fiind importante:
- creşterea rolului ţărilor partenere pentru prevenirea conflictelor şi managementul
crizelor;
- transformarea relaţiilor NATO cu ţările partenere de la statutul de relaţii PfP
noncriza la cel de implicare efectivă a acestor ţări în managementul crizelor;

13
- punerea la dispoziţia partenerilor şi a altor organizaţii internaţionale a
informatiiloraditionale, considerate clasificate pe timpul crizelor.
Unul dintre multele aspecte care s-a schimbat semnificativ a fost acela al
gradului în caretarile partenere pot participa la discuţiile referitoare la operaţiile de
răspuns la crize. Deşi aliatii iau decizia finală privind planificarea şi executarea
operaţiilor de răspuns la crize, s-au făcut pasi importanti în ceea ce priveşte
cantitatea de informaţii ce poate fi pusă la dispoziţia partenerilor, timpul avut la
dispoziţie de către aceştia pentru a reacţiona şi măsură în care părerile lor sunt
luate în considerare în cadrul deciziilor adoptate de aliaţi.
Importantă participării ţărilor din cadrul programului PfP la operaţiile de
răspuns la crizeconduse de NATO este reflectată de Cadrul Politico-Militar pentru
Operaţii PfP sub conducerea NATO (Political Military Framework for
NATO-led PfP Operations – PMF), adoptat la Summit-ul de la
8
Washington .

Managementul crizelor în present

Experiența NATO în managementul crizelor a început din momentul creării
ei ca alianță și continua în prezent. Obiectivul NATO privind managementul
crizelor este „prevenirea conflictelor violente printr-o reacție controlată” 9.
Plecând de la acest obiectiv, am fost interesat în a studia evoluția
managementului crizei, în urma apariției Conceptului Strategic din 2010. Acest
concept strategic a fost decis la Summitul NATO din Portugalia. El a apărut ca o
necesitate, în condițiile schimbării mediului politico-militar, economic și a celui de
securitate, concomitent cu procesul de transformare NATO, a structurii sale de
comandă, a resurselor, a structurii de capabilități și a agențiilor . Acest concept a
confirmat evoluția Alianței într-o lume dinamică și schimbătoare împotriva noilor
amenințări, cu noi capabilități și cu noi parteneri.
Conform conceptului strategic elaborat în urma Summitului de la Lisabona
din 2010, „Active Engagement, Modern Defence”10, și reconfirmat prin declarația
după Summitul din Țara Galilor din 2014, una din cele trei sarcini de bază ale
8
Active Engagement, Modern Defence, http://www. nato. int/cps/en/natolive/official_texts_68580.htm, accesat la
08.01.2017.

9
Constantin Savu, Conceptul Strategic al Alianței Nord-Atlantice - 2010, Revista „Gândirea Militară’’, nr.1/2011,
CETA, Bucureşti, pp. 85-86
10
NATO Guide, Public Diplomacy Division, 1110 Brussels, Belgium, 2011, p. 91

14
NATO este managementul crizelor, alături de apărarea colectivă și securitatea prin
cooperare.
Putem observa evoluția față de 1999 prin acea că managementul crizelor a
trecut de la statul de instrument de punere în practică a sarcinii de securitate la
aceea de sarcină de bază a NATO. Această evoluție trebuie înțeleasă prin prisma
amenințărilor la adresa NATO.
Acestea sunt: proliferarea rachetelor balistice și a armelor nucleare,
terorismul, atacurile cibernetice și problemele fundamentale de mediu.
Pentru a răspunde la aceste amenințări definite de NATO, managementul
crizelor utilizează instrumentele civile și militare asupra crizelor înainte de a
escalada în conflicte, stopează conflictele în desfășurare care afectează securitatea
NATO și consolidează stabilitatea în situațiile postconflict care contribuie la
securitatea euroatlantică.
Complexitatea realizării acestor obiective este indispensabil legată de
amplificare rolului și importanței operațiilor informaționale în organizarea,
planificarea și derularea managementului crizelor.
Operațiile informaționale, conform doctrinei NATO pentru operații
informaționale, sunt o funcție întrunită. Ele răspund cel mai bine provocărilor
actualului mediu de securitate care este preponderent informațional.
Operațiile informaționale pot fi utilizate atât de mediul civil, cât și de cel
militar pe timpul crizei, conflictului și postconflictului. Operațiile informaționale
au capacitatea de a acționa pe timp îndelungat, cu costuri mici și cu eficiență
crescută. Prin acțiunea simultană și integrată a operațiilor informaționale asupra
voinței, înțelegerii și capabilităților adversarului ciclul criză, conflict, postconflict
poate fi soluționat eficient. Conceptul strategic din 2010 are unul dintre capitole
denumit „Securitate prin managementul crizelor”.
Acest capitol prezintă angajarea continuă a Alianței în prevenirea crizelor,
managementul conflictelor și stabilizarea postconflict, în cooperare cu partenerii
din NATO, ONU și UE. În acest capitol se precizează că NATO, prin abordarea
politică, militară și în cooperare cu structuri civile, se va angaja „acolo unde este
posibil și atunci când va fi necesar.”
De asemenea, s-a prezentat un raport de stare și studierea posibilităților de
implementare a unor capabilități civile în domeniul managementului crizelor.
NATO adoptă o „abordare holistică” de management a crizelor prin implicarea în
toate stadiile unei crize: „pentru a preveni crizele, în managementul crizelor, pentru
a stabiliza situațiile postconflict și sprijini reconstrucția.” 11

11
Active Engagement, Modern Defence, http://www. nato.int/cps/en/natolive/official_texts_68580.htm, accesat la

15
 Această abordare permite folosirea unor instrumente specifice, de exemplu
diplomatice într-un caz sau militare în alt caz, fie de cele mai multe ori o
combinație de instrumente care creează premisele succesului. NATO nu poate
ignora sau implica ceilalți actori internaționali și îi încurajează pe toți să participe
și să-și coordoneze eforturile în scopul creșterii eficienței managementului crizelor.
Abordarea cuprinzătoare, conform Allied Joint Doctrine for the Conduct of
Operations 12cere coordonare și cooperare efectivă între departamentele,
ministerele sau agențiile guvernamentale, organizațiile nonguvernamentale,
organizațiile internaționale și firmele din sectorul privat.
Această abordare cuprinzătoare, împreună cu pregătirea și dezvoltarea
forțelor locale confirmă eforturile de încurajare a planificării și interacțiunii între
instituțiile civile și militare.

Abordarea cuprinzătoare în managementul crizei este concentrată la cele trei

niveluri ale artei militare, astfel:
 la nivel strategic NATO se concentrează pe îmbunătățirea încrederii și
înțelegerii între actorii internaționali;
 la nivel operativ prioritatea este cooperarea cu actorii internaționali
pe timpul planificării, luându-se în calcul un nivel crescut al
interacțiunii între civili și militari; și
 la nivelul teatrului comandanții forței NATO trebuie să conducă
cooperarea și coordonarea efectivă cu autoritățile locale și cu alți
actori internaționali în executarea operațiilor.
Din experiența recentă din teatrele de operații din Afganistan și Irak s-a
observat că relația dintre forțele militare NATO și ceilalți actori internaționali
prezenți în teatru este una care are nevoie de îmbunătățiri.

Concluzii
Managementul crizelor a fost o preocupare a NATO din momentul creării și
până în prezent. Conceptul de management al crizelor din 1999 a evoluat de la a fi
instrumentul primei misiuni fundamentale a NATO, respectiv cea de securitate, la
nominalizarea ca misiune fundamentală a NATO, conform conceptului strategic
din 2010, alături de apărarea colectivă și securitatea prin cooperare.
08.01.2017.
12
AJP-3 (B), Allied Joint Doctrine for the Conduct of Operations, 2011, p. 1-1.

16
 Recunoașterea importanței managementului crizei ca misiune fundamentală
a NATO se datorează evoluției actualului mediu de securitate. Această evoluție are
legătură cu caracterul asimetric și hibrid al crizelor actuale. Criza din Ucraina și
Crimeea, pe flancul estic al Alianței cu siguranță va produce modificări și adaptări
ale managementul crizelor la nivelul NATO. Abordarea holistică a NATO privind
managementul crizelor permite folosirea unei combinații de instrumente de putere
care creează premisele succesului.
Abordarea cuprinzătoare a NATO implică coordonare și cooperare efectivă
între departamentele, ministerele sau agențiile guvernamentale, organizațiile
nonguvernamentale, organizațiile internaționale și firmele din sectorul privat
conducând la creșterea eficienței și eficacității NATO în managementul crizelor.
NATO este astfel, prin intermediul managementului crizelor, alianța care transpune
decizia politică în fapte folosind paralel și colaborativ instrumentul militar și pe cel
civil.
Astăzi, managementul crizelor a evoluat prin: utilizarea instrumentelor civile
și militare asupra crizelor înainte de a escalada în conflicte; prin stoparea
conflictelor în desfășurare care afectează securitatea NATO; și prin consolidarea
stabilității în situațiile postconflict care contribuie la securitatea euroatlantică.
Lecțiile învățate din crizele anterioare în care a fost implicată Alianța
constituie, de asemenea, un punct important în evoluția managementului crizelor
conducând la creșterea eficienței și a eficacității în folosirea resurselor și atingerea
stării finale dorite.
Managementul crizelor este astăzi un model funcțional și perfectibil în
NATO și un exemplu pentru țările membre și partenere.
Sistemul NATO de răspuns la crize reprezintă instrumentul alianței care
pune în practică managementul crizei. Acest instrument funcțional și eficient
beneficiază de experiența alianței în managementul crizelor în care a fost
implicată, de proceduri viabile de management al crizelor și de o structură
integrată, întrunită și multinațională.
Sistemul NATO de răspuns la crize este o realitate a prezentului NATO de
azi și a viitorului managementului crizelor de mâine.

BIBLIOGRAFIE
AAP-06, NATO Glossary of Terms and Definitions, NSA, Bruxelles, 2014.
AJP – 01 (D), Allied Joint Doctrine, 2010. AJP-3 (B),
Allied Joint Doctrine for the Conduct of Operations, 2011.
S.M.G.-103, Doctrina Armatei României, București, 2012.
17
 NATO Guide, Public Diplomacy Division, 1110 Brussels, Belgium, 2011.
Strategia Națională de Apărare, București, 2010.
Academia Română, DEX Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a
II-a revăzută și adăugită), Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti, 2009.
Ioan Crăciun, Prevenirea conflictelor și managementul crizelor, Editura
Universității Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2006.
http://cmdrcoe.org/ http:// www.nato.int/ http:// www.mae.ro/
http://www.mae.ro/sites/files/file/pdf
TRATATUL NORD ATLANTIC.pdf http://www.nato.int/cps/en/nato

18