REFERAT

RISCURI ŞI AMENINŢĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII

GLOBALE
TEMA: ANALIZA RISCURILOR ŞI AMENINŢĂRILOR ÎN DOMENIUL
INFRASTRUCTURILOR CRITICE
 CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………………….…......3

CAPITOLUL I: Dinamica infrastructurilor critice……………………………..........................4

CAPITOLUL II: Riscuri şi ameninţări la adresa infrastructurilor critice....................................6

CAPITOLUL III: Protecţia infrastructurilor critice....................................................................10

CONCLUZII...............................................................................................................................11

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………12

2
 INTRODUCERE

Diversitatea riscurilor şi ameninţărilor reclamă o abordare integratoare şi

sistemică a obiectivelor de securitate, punând accent pe protejarea acelor
componente vitale pentru siguranţa şi buna desfăşurare a vieţii socio-economice.
Activitatea de protecţie a infrastructurilor critice nu ţine cont de graniţele
naţionale şi implică eforturi comune, în sensul identificării şi evaluării oricăror
puncte vulnerabile ale acestora. Astfel protecţia infrastructurilor critice impune
amplificarea preocupărilor principalilor actori internaţionali de elaborare şi
aplicare a unor strategii în domeniu.
Directiva CE 114/2008 privind identificarea și desemnarea
infrastructurilor critice europene și evaluarea necesității de îmbunătățire a
protecției acestora defineşte infrastructura critică ca element, sistem sau
component a acestuia, care este esenţial pentru menţinerea funcţiilor vitale ale
societăţii, a sănătăţii, siguranţei, securităţii, bunăstării sociale ori ecoomice a
persoanelor şi a cărui perturbare sau distrugere ar avea un impact semnificativ la
nivel naţional ca urmare a incapacităţii de a menţine respectivele funcţii.
„Infrastructură critică europeană” sau „ICE” înseamnă o infrastructură
critică localizată în statele membre, a cărei perturbare sau distrugere ar avea un
impact semnificativ asupra a cel puțin două state membre. Importanța impactului
se evaluează din perspectiva criteriilor intersectoriale. Aceasta include efectele ce
rezultă din relațiile intersectoriale de dependență de alte tipuri de infrastructuri.
Aceste infrastructuri critice apar la nivelul fiecărui stat. Numărul lor depinde
însă de gradul de dezvoltare a statului respectiv, de tehnologia, resursele pe care le
deţine şi de strategia naţională adoptată pentru prevenirea eventualelor riscuri şi
ameninţări în domeniul infrastructurilor critice.
Perspectiva noilor tipuri de vulnerabilităţi, menţinerea în stare de
funcţionare, la parametrii de siguranţă, a infrastructurilor critice şi nevoia lor de
modernizare obligă la mari eforturi financiare. Eforturile ar fi suplimentare în
situaţia întreruperii funcţionării uneia dintre acestea dacă ar apărea efecte şi asupra
altor infrastructuri critice la nivel naţional care ar afecta populaţia şi activitatea
economică a unor state vecine. Aşadar infrastructurile sunt sau devin critice
datorită vulnerabilităţii lor la acele ameninţări care le vizează în mod direct sau
care pot fi îndreptate împotriva acţiunilor din care fac parte.
Odată cu dezvoltarea ameninţărilor asimetrice, cu intensificarea acţiunilor
teroriste, problematica arhitecturii, funcţionării şi protecţiei infrastructurilor critice
devine extrem de complexă şi necesită o abordare cu implicarea statelor, alianţelor,
organizaţiilor internaţionale. Globalizarea informaţiei, economiei şi relaţiilor dintre
state, dezvoltarea reţelelor de informaţii, concomitent cu recrudescenţa
fenomenelor meteorologice, impun abordări ce determină politici şi strategii pe
măsură, de la identificare şi cunoaştere, la monitorizare, evaluare, prognozare şi
protecţie.
3
 CAPITOLUL I: DINAMICA INFRASTRUCTURILOR CRITICE

Infrastructurile critice sunt acele infrastructuri cu rol important în asigurarea

securităţii în funcţionarea sistemelor şi în derularea proceselor economice, sociale,
politice, informaţionale şi militare.
Infrastructurile sunt considerate critice datorită:1
 condiţiei de unicat în cadrul infrastructurilor unui sistem sau proces;
 importanţei vitale pe care o au ca support material sau virtual în funcţionarea
sistemelor şi în derularea proceselor economice, sociale, politice, informaţionale;
 rolului important pe care îndeplinesc în stabilitatea, fiabilitatea, siguranţa,
funcţionalitatea în securitatea sistemelor;
 vulnerabilităţii sporite la ameninţări directe, precum şi la cele care vizează
sistemele din care fac parte;
 sensibilităţi deosebite la variaţia condiţiilor la schimbări bruşte ale situaţiei.
În funcţie de locul, rolul şi importanţa lor pentru stabilitatea şi funcţionalitatea
sistemelor, precum şi pentru siguranţa şi securitatea sistemelor şi procese se
împart în trei mari categorii: infrastructuri obişnuite (o structură, un cadru, care
asigură construcţia şi funcţionarea sistemului), infrastructuri speciale (au un rol
deosebit în funcţionarea sistemelor şi proceselor, asigurându-le acestora o eficienţă
sporită, calitate, confort, performanţă), infrastructuri critice (care depind
stabilitatea, siguranţa, securitatea sistemelor şi proceselor).
Potrivit documentului Comisiei Europene, acestea înglobează:2
- Instalaţii şi reţele din sectorul energiei (instalaţiile de producere a
electricităţii, de petrol şi de gaze, instalaţiile de stocaj şi rafinăriile, sistemele de
transport şi de distribuţie);
- Tehnologii de comunicaţii şi de informaţii (telecomunicaţiile, sistemele de
radiodifuziune, programele, materialul informatic, Internetul etc.);
- Finanţe (sectorul bancar, pieţele de valori şi investiţiile);
- Sectorul de îngrijire a sănătăţii (spitale, instalaţii de îngrijire a bolnavilor,
laboratoare şi produse farmaceutice, servicii de urgenţă, de căutare şi de salvare);
- Sectorul alimentar (securitate, mijloace de producţie, distribuţie şi industrie
agroalimentară);
- Aprovizionarea cu apă (rezerve, stocaj, tratament şi reţele de distribuţie);

- Transporturi (aeroporturi, porturi, instalaţii intermodale, căi ferate, reţele de

tranzit de masă, sisteme de control trafic);
- Administraţie (servicii de bază, instalaţii, reţele de informaţii, active, locuri
importante, monumente naţionale).
1
Grigore Alexandrescu, Gheorghe Văduva, Infrastructuri critice, pericole, ameninţări la adresa
acestora, sisteme de protecţie, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare Carol I,
2006, p.
2
http://europa.eu.int/eurlex/lex/LexUriServ/site/fr/com/2004/com2004_0702fr01.pdf
4
 Deoarece aceste infrastructuri aparţin sectorului public sau celui privat
consider că autoritatea publică trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru
consolidarea şi protecţia acestor infrastructuri.
Infrastructurile critice nu sunt un dat. Ele cunosc o anumită dinamică, unele
pot deveni critice, altele, securizate, pot ieşi din această categorie. Aşadar Comisia
Europeană sugerează trei criterii esenţiale pentru identificarea potenţialelor
infrastructure critice. Acestea sunt: întinderea sau suprafaţa (în funcţie de regiunea
geografică susceptibilă de a fi atinsă, de dimensiunea internaţională, naţională,
locală), gradul de gravitate şi efectul în timp (indică momentul în care degradarea
infrastructurii respective poate avea o incidenţă majoră sau un efect grav).
Dinamismul infrastructurilor critice depinde de dezvoltarea sistemului, de
gradul de integralitate a sistemului, de variaţia factorilor perturbatori precum şi de
dinamica mediului. Consider că aceşti factori influenţează transformările care se
produc în rândul lor şi că este absolut necesar să se ţină cont de ei.
Contextul actual jucat de ţara noastră în asigurarea climatului de stabilitate şi
securitate în zona bazinului Mării Negre a determinat translatarea potenţialilor
factori de risc şi asupra infrastrastructurilor naţionale. Aşadar se poate considera că
perspectiva manifestării unor potenţiale ameninţări au determinat abordări
strategice într-un sistem integrat al problematicii protecţiei infrastructurilor critice
naţionale.
Având în vedere dependenţa mare faţă de serviciile oferite de infrastructurile
critice, societatea a devenit foarte vulnerabilă. Această vulnerabilitate a crescut nu
doar ca urmare ameninţărilor externe, ci şi din cauza interdependenţelor dintre
diferitele infrastructuri din interiorul sistemelor relevante, iar perturbările pot
determina pagube imense pentru economia naţională.
În materia protecţiei infrastructurilor critice, efortul statului şi al societăţii
trebuie direcţionat pe două mari categorii de ameninţări: cea teroristă şi cea
generată de „riscurile naturale”, ce au un impact tot mai mare asupra
infrastructurii considerată critică. Astfel, protecţia obiectivelor de importanţă
deosebită pentru apărarea ţării se fundamentează pe dispoziţiile constituţionale şi
pe cele ale legislaţiei naţionale în domeniul apărării şi securităţii, în special ale
actelor normative care stabilesc responsabilităţi pe linia apărării naţionale.3
Sistemul de infrastructuri naţionale, prin caracteristicile de dezvoltare,
performanţă tehnică şi nivel de securizare, conferă premise reale de manifestare a
unor vulnerabilităţi şi factori de risc de natură a induce dezechilibre importante în
planul stabilităţii acestora, cu implicaţii majore în plan socio-economic, de ordin
naţional, dar şi macro-regional.4

CAPITOLUL II: RISCURI ŞI AMENINŢĂRI LA ADRESA

INFRASTRUCTURILOR CRITICE
3
MAI, Proiect Strategia Naţională privind Protecţia Infrastructurilor Critice, 2009.
4
Serviciul Român de Informaţii, Broşura Protecţia infrastructurilor critice.
5
 Mediul de securitate actual este caracterizat de mutaţii semnificative atât în
privinţa relevanţei actorilor regionali şi globali, a caracteristicilor mediului de
derulare a înfruntărilor, cât şi a obiectivelor. Astfel, motivaţiile tradiţionale cum ar
fi câştigarea de teritorii sau resurse vitale îşi schimbă sensul şi sunt completate cu
altele noi, cum ar fi cucerirea de pieţe de desfacere sau protecţia mediului.
„Analiză de risc” înseamnă analizarea scenariilor de amenințări
semnificative, pentru a evalua vulnerabilitatea și impactul potențial al perturbării
sau al distrugerii infrastructurii critice.5
Astfel riscurile şi ameninţările trebuie identificate pentru a putea analiza
mediul din care provin, cauze ale apariţiei lor, precum şi metode de protecţie a
infrastructurilor critice.
Factorii de risc sunt situaţii, împrejurări, elemente, condiţii sau conjuncturi
interne şi externe ce determină sau favorizează materializarea unei ameninţări la
adresa infrastructurilor critice, în funcţie de o vulnerabilitate determinată, generând
efecte de insecuritate.
În limbaj natural, riscul este asimilat pericolului şi chiar hazardului, în
realitate, însă, riscul nu reflectă numai pericolul sau hazardul, nu are numai
conotaţie negativă, ci poate avea şi conotaţie pozitivă, fie în sensul unui câştig
absolut direct în urma acţiunii în condiţii de risc asumat (profit), fie a unei pierderi
mai mici decât cea anticipată sau calculată (câştig relativ). În acelaşi timp,
conceptul de risc nu trebuie să fie opus percepţiei şi experienţei de viaţă, ci trebuie
să le explice, să le facă înţelese, să fundamenteze saltul de la a vorbi despre risc, la
a-l exploata sau guverna, ceea ce înseamnă că pot fi maximizate câştigurile şi
minimizate pierderile. Totodată, conceptul de risc nu poate rămâne în sfera
teoretică, având nevoie de a se ilustra prin situaţii specifice, prin cazuri reale, atât
particulare, cât şi reprezentative în diverse domenii, inclusiv în domeniul
infrastructurii critice.6
Conceptul de risc trebuie să ţină seama de elementele cunoaşterii perceptive
şi să le orienteze spre concluzii, sinteze şi chiar abstractizări subscrise
managementului, astfel:
– cunoaşterea descriptivă (faptele, întâmplările, consecinţele trebuie orientate spre
înţelegere şi explicaţie);
– cunoaşterea procedurală (dezvoltarea socială sau procesuală trebuie orientată
spre dezvăluirea cauzelor şi corelaţiilor, spre evaluarea impactului şi frecvenţelor
de producere, realizându-se, astfel, baza prognozelor de evenimente viitoare);
– acceptarea realităţii trebuie orientată spre analiza evoluţiei, spre deducerea
cauzelor şi spre înţelegerea în profunzime a fenomenelor);

5
Directiva CE 114/2008 privind identificarea și desemnarea infrastructurilor critice europene și
evaluarea necesității de îmbunătățire a protecției.
6
Gheorghe Ilie, Revista de Ştiinţe Militare, Nr. 2, Anul X, 2010, p.18.
6
 – experienţa personală, expertiza cunoştinţelor şi educaţia formală trebuie să
asigure orientarea, capacitatea de guvernare, exprimarea profesionalismului şi a
personalităţii;
Riscurile în domeniul infrastructurilor critice se pot clasifica în funcţie de:
•structura şi extinderea unor defecţiuni, avarii, intervenţii, gradele de
probabilitate ale producerii acestora, precum şi potenţialul de acţiune umană;
• factor declanşator şi vulnerabilităţile unui sistem sau ale unor sisteme;
• natura, gradul de ambiguitate şi incertitudine.
Importanţa identificării şi prevenirii manifestării unor factori de risc implică o
evaluare şi analiză de risc exhaustivă, pornind de la disfuncţii şi vulnerabilităţi.
Identificarea, optimizarea şi securizarea infrastructurilor critice reprezintă o
prioritate indiscutabilă, atât pentru gestionarii de sisteme şi procese, cât şi pentru
adversarii acestora, adică pentru cei care urmăresc să atace, să destabilizeze şi să
distrugă sistemele şi procesele vizate. Infrastructurile critice nu sunt şi nu devin
critice, doar la atacuri sau din cauza atacurilor, ci şi din alte cauze, unele dintre ele
greu de depistat şi de analizat. De regulă, mai ales după atacurile teroriste de la 11
septembrie 2001 asupra complexului World Trade Center şi asupra Pentagonului,
se consideră că infrastructurile sunt sau pot deveni critice în raport cu atacurile
teroriste sau cu alte ameninţări, îndeosebi asimetrice.
Domeniul transporturilor rutiere este deosebit de vulnerabil, cel puţin în
România, şi datorită drumurilor judeţene, naţionale şi europene. Aici, avem în
vedere calitatea, lăţimea şi dotarea lor cu utilităţi pentru conducători auto, în
special, şi pentru cei care le folosesc în mod curent, în general. Cele mai multe
drumuri naţionale şi europene de la noi sunt prevăzute doar cu o bandă de
circulaţie pe sens, ceea ce îngreunează deplasarea optimă a autovehiculelor, pe de
o parte, şi nu permite „absorbţia” tuturor autovehiculelor care există în ţară, pe de
altă parte. De asemenea, în caz de intemperii nu sunt asigurate oportun serviciile de
eliminare a „obstacolelor” de pe calea de rulare, ceea ce sporeşte vulnerabilitatea
infrastructurilor din transporturi.7
Comerţul este un alt domeniu care este destul de vulnerabil faţă de
fenomenele naturale – de exemplu, inundaţii, cutremur, alunecări de teren, căderi
masive de zăpadă – şi de acţiunile umane răuvoitoare intenţionate (de pildă, atacuri
teroriste, accidente datorate incompetenţei sau neglijenţei în serviciu). De aceea, şi
în acest sector de activitate se adoptă măsuri de protecţie a infrastructurilor
specifice. Este vorba de depozitele de mărfuri, transportul produselor, îndeosebi a
celor perisabile, serviciile vitale pe care le oferă – de la transportul de mărfuri şi
persoane la cele din domeniul sănătăţii.8
Ameninţările pot fi definite ca acele capacităţi, strategii, planuri ce
potenţează un pericol la adresa infrastructurilor critice, materializate prin atitudini,

7
Teodor Frunzeti, Revista de Ştiinţe Militare, Nr. 2, Anul X, 2010, p.62.
8
Ibidem.
7
gesturi, acte, fapte ce creează stări de dezechilibru ori instabilitate şi generează
stări de pericol, cu impact asupra securităţii naţionale.
Ameninţările sunt condiţionate de cel puţin trei factori: lipsa de flexibilitate
dată de caracterul fix şi de locaţia relativ exactă a infrastructurilor, fluiditatea
pericolelor şi caracterul greu previzibil ale ameninţărilor la adresa infrastructurilor.
Astfel pericolele şi ameninţările pot fi grupate în funcţie de locaţia
infrastructurilor, de forma de manifestare şi de sfera de cuprindere:9
1. Pericole şi ameninţări cosmice, climatice şi geofizice
Aceste pericole şi ameninţări rezultă din dinamica fizică a pământului, din
cea haotică a fenomenelor meteorologice şi chiar cosmice, dar şi din capacitatea
posibilă a omului de a produce astfel de pericole şi ameninţări şi a le folosi ca arme
cosmice, climatice sau geofizice.
Printre principalele pericole şi ameninţări cosmice la adresa infastructurilor
critice fizice ar putea fi situate şi următoarele: naturale (căderi de meteoriţi;
intensificarea radiaţiei solare şi a celei cosmice, în condiţiile în care puterea de
reacţie şi de absorbţie a ionosferei scade semnificativ), produse (acţiuni din spaţiul
cosmic îndreptate împotriva unor infrastructuri critice, în situaţia în care pătrund în
Cosmos arme şi alte mijloace ce pot fi folosite pentru realizarea unor obiective sau
materializarea unor interese).
Pericolele şi ameninţările climatice sunt mai numeroase decât cele cosmice:
naturale (încălzirea global, topirea gheţarilor, uragane, furtuni, precipitaţii
massive, inundaţii, avalanşe), produse (exploatarea iraţională a unor soluri,
producerea de ploi artificial, incendierea pădurilor, terorismul meteorologic).
Printre cele geofizice putem enumera: naturale (cutremure, erupţii vulcanice,
modificarea fundului oceanelor), produse (alunecări de teren10, scufundări de teren,
cutremure).
2. Pericole şi ameninţări rezultate din activităţil oamenilor
Din păcate cele mai multe pericole şi ameninţări care afectează în mod grav
infrastructurile se datorează oamenilor.
Principalele pericole şi ameninţări rezultate din disfuncţionalităţi de sistem
sunt: îmbătrânirea şi degradarea infrastructurilor, mai exact, tendinţa unora dintre
infrastructuri de a se uza premature fizic şi moral datorită vulnerabilităţilor sporite,
expunerii îndelungate şi lipsei de protecţie sau protecţiei insuficiente; evoluţia
sistemului spre o nouă stare şi, ca atare, ameninţarea cu distrugerea unora dintre
propriile sale infrastructuri (introducerea fibrei optice duce, automat, la degradarea
prea grăbită a liniilor telefonice tradiţionale şi a altor purtători de semnal); efectul
de bumerang;

9
Grigore Alexandrescu, Gheorghe Văduva, op.cit., p.15.
10
Datorită defrişărilor necontrolate de păduri, exploatării iraţionale a subsolului, lipsei unor
minime lucrări de protecţie, experimentelor nucleare etc.
8
 Printre cele mai importante pericole şi ameninţări de proces s-ar putea situa
şi următoarele: schimbările în desfăşurarea unor activităţi ca urmare a acţiunii a
numeroşi factori perturbatori; acţiuni economice, financiare şi de altă natură pentru
distrugerea concurenţei; bătălii pentru resurse şi pentru pieţe; ofensiva high-tech şi
IT; rezistenţa la ofensiva tehnologică şi informaţională şi riposta asimetrică;
înarmarea;
Pericolele şi ameninţările de dinamică îmbracă toate formele enunţate mai
sus, dar şi foarte multe altele care rezultă, în general, din filosofia şi fizionomia
sistemelor şi proceselor dinamice complexe. Printre cele mai frecvente considerăm
că ar putea fi: variaţiile bruşte în funcţionarea şi comportamentul sistemelor şi în
desfăşurarea proceselor; variaţia rapidă a intercondiţionărilor dintre sisteme,
fenomene şi procese, datorată schimbărilor condiţiilor interne şi de mediu; variaţia
intempestivă a condiţiilor iniţiale; acţiunea unor factori perturbatori imprevizibili;
terorism dinamic complex.
3. Pericole şi ameninţări din spaţiul virtual 11
Vizează reţelele, nodurile de reţea şi centrele vitale, echipamentele şi
sistemele fizice ale acestora (calculatoare, providere, conexiuni şi noduri de reţea
etc.), precum şi celelalte infrastructuri care adăpostesc astfel de mijloace (clădiri,
reţele de energie electrică, cabluri, fibră optică şi alte componente).
Acestea sunt: pericolele şi ameninţările rezultate din bătălia dintre marile
firme pentru supremaţia IT, pentru resurse şi pentru pieţe; pericolele şi
ameninţările asimetrice; dezvoltarea reţelelor subversive şi neconvenţionale IT;
activitatea tot mai intensă a hacker-ilor; ciberterorismul.
Toate riscurile şi ameninţările enunţate mai sus se pot ivi pe neaşteptate şi
vizează în mod direct oamenii şi infrastructurile. Cele care suportă direct şi
aproape fără posibilitate de reacţie eficientă aceste ameninţări sunt denumite
infrastructuri critice. Între mulţimea deschisă a infrastructurilor critice şi mulţimea
pericolelor şi ameninţărilor la adresa acestora se creează totdeauna relaţii de
intercondiţionare directă, intempestivă, bine cunoscută sau aleatoare, ceea ce
face extrem de dificile politicile, strategiile şi practicile de protecţie.
În România, schimbarile generate de tranziţia la un alt sistem social,
adaptarea la mecanismele economiei de piaţă, aderarea la structurile NATO şi UE
au adus în prim plan necesitatea de a acorda o atenţie sporită vulnerabilităţile care
apar ca urmare a transformărilor survenite în aceste procese, de-alungul timpului.
Astfel, în timp ce strategia de securitate naţională a României din 2001 se
mărginea să definească termenul de vulnerabilitate fără a-i detalia în profunzime
conţinutul, Hotărârea C.S.A.T. nr. 62/2006 privind Strategia de Securitate
Naţională a României face o enumerare a acestora, menţionând şi pericolele care
pot fi generate de existenţa unei infrastructuri slab dezvoltate şi insuficient
protejate.
11
Ibidem.
9
 CAPITOLUL III: PROTECŢIA INFRASTRUCTURILOR CRITICE

Protecţia infrastructurilor critice presupune un parteneriat continuu şi

coerent între proprietarii infrastructurilor critice, personalul care le deserveşte sau
le gestionează şi autorităţile statului respectiv şi cele ale statelor membre ale
Uniunii Europene sau ale tuturor statelor (în situaţia în care este vorba de
infrastructuri critice de valoare şi importanţă mondială, cum ar fi protecţia
infrastructurilor care asigură transporturile aeriene, cele ale reţelelor de
comunicaţii şi informaţii).
Decizia de a lua măsuri de protecţie într-un caz specific nu se bazează numai
pe argumente din zona tehnologică, fiind necesar să fie luate în considerare şi
implicaţiile politice, dimensiunile sociale, economice, culturale. Buna funcţionare,
sau dimpotrivă, disfuncţionalitatea în cazul unor infrastructuri critice care
afectează direct calitatea vieţii (electricitate, apă, căldură, transport) şi confortul
cetăţeanului pot avea un cost politic ridicat astfel încât factorul politic este determi-
nat să urmărească, cu atenţie, posibilul impact negativ asupra electoratului.
Autorităţile centrale şi locale trebuie să înţeleagă nevoia unor permanente evaluări,
în zona fiecăruia de responsabilitate, a stării infrastructurilor în general şi a celor
critice în special şi să stabilească responsabilităţi clare pentru protecţia acestora. 12
Un alt factor care asigura protecţia infrastructurilor crittice este constituirea
bazei de date, gestionarea şi circuitul informaţiilor privind localizarea, starea fizică,
natura juridică a principalelor infrastructuri critice este o activitate de primă
urgenţă şi trebuie să constituie una din responsabilităţile autorităţilor la nivelul
local şi naţional.
Astfel Uniunea Europeană a adoptat o atitudine activă în ceea ce priveşte
protecţia infrastructurilor critice de pe teritoriul său. Această atitudine se fondează
înainte de toate pe Strategia de securitate a UE, document ce defineşte principalele
ameninţări, obiectivele de urmărit şi rolul major de actor mondial al Uniunii. În
acelaşi timp, pornind de la prevederile acestui document, ce vizează construirea
unei Europe mai sigure într-o lume mai bună, UE şi-a elaborat programe diverse de
acţiune concertată şi sistematică pentru a limita atât cât este posibil efectele
riscurilor şi ameninţărilor de securitate asupra sa, a statelor membre şi a cetăţenilor
europeni. 13

12
Liviu Mureşan, Revista Alarma, Nr. 1,Geopolitica şi abordarea conceptului de protecţie a
infraastructurilor critice, 2009, p.4.
13
Teodor Frunzeti, op.cit.,p.66.
10
 CONCLUZII

Ţinând cont de dinamica mediului de securitate, este necesară o cunoaştere

permanentă a noilor ameninţări, respectiv, vulnerabilităţile care apar pentru
infrastructuri critice. Noile vulnerabilităţi pot să apară la una sau alta din
infrastructurile critice dar şi la “punctele de legătură” între ele, atât în perspectivă
locală cât şi naţională sau internaţională.
În al doilea rând consider că este necesară o concepţie adecvată şi o listă
ierarhizată a infrastructurilor critice care obligă măsuri de protecţie şi se impune o
selecţie a obiectivelor a celor care cu adevărat constituie o prioritate cu toate că nu
este posibil, din punct de vedere fizic, protejarea unui număr nedeterminat de
infrastructuri critice, datorită unor cauze obiective, limite bugetare, personal
calificat insuficient, lipsă de tehnologie specifică de protecţie, lipsă de timp pentru
a soluţiona toate situaţiile de complexitate deosebită.
În concluzie cunoaşterea detaliată a nivelului de risc specific fiecărui
element al infrastructurii critice naţionale în toate determinările sale (umane,
financiare, materiale) nu poate decât să faciliteze alegerea celei mai eficiente
opţiuni pentru intervenţie, în concordanţă cu particularităţile acesteia caracteristice
mediului urbn sau rural. În acelaşi cadru acţional se înscrie şi necesitatea folosirii
campaniilor mediatice de protecţie, serviciul prestat populaţiei ca mijloc de
realizare a unui raport cost-beneficiu optim al acţiunilor de asigurare a siguranţei
şi ordinii publice.

BIBLIOGRAFIE

11
Cărţi de specialitate

1. Grigore Alexandrescu, Gheorghe Văduva, Infrastructuri critice, pericole,

ameninţări la adresa acestora, sisteme de protecţie, Bucureşti, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, 2006.

Legislaţie:

1. Directiva CE 114/2008 privind identificarea și desemnarea infrastructurilor

critice europene și evaluarea necesității de îmbunătățire a protecției.

Broşuri şi reviste

1. Revista de Ştiinţe Militare, Nr. 2, Anul X, 2010.

2. Revista Alarma, Nr. 1, Geopolitica şi abordarea conceptului de protecţie a
infraastructurilor critice, 2009.
3. Serviciul Român de Informaţii, Broşura Protecţia infrastructurilor critice.

Infografie:

1. http://europa.eu.int/eurlex/lex/LexUriServ/site/fr/com/2004/com2004_0702f
r01.pdf

12