Conceptul infrastructurilor a căror funcţionare este “critică” și ”vitală” pentru economia

naţională, precum și protecţia acestora în contextul creşterii ameninţărilor teroriste și

vulnerabilitatea la dezastre naturale, a fost dezvoltat în anii 1990 în SUA şi promovat oficial prin
Directiva Prezidenţială (PDD) nr. 62 – “Protection Against Unconventional Threats to the
Homeland and Americans Overseas”, şi Directiva Prezidenţială (PDD) nr. 63 „Critical
Infrastructure Protection” documente promulgate oficial de către Preşedintele William Clinton la
data de 22 mai 19981.
Tabel cu definiţii ale infrastructurilor critice în documentele strategice ale diverselor naţiuni:
Uniunea Europeană „un element, un sistem sau o componentă a acestuia, aflat pe
teritoriul statelor membre, care este esențial pentru menținerea
funcțiilor societale vitale, a sănătății, siguranței, securității,
bunăstării sociale sau economice a persoanelor, și a căror
perturbare sau distrugere ar avea un impact semnificativ într-un
stat membru ca urmare a incapacității de a menține respectivele
funcții” (Directiva 114/2008)
Australia „Infrastructurile critice sunt definite drept acele facilități fizice,
lanțuri de aprovizionare, tehnologii de informații și rețele de
comunicații care, în cazul în care sunt distruse, avariate sau oprite
pentru o perioadă prelungită, vor avea un impact semnificativ
asupra naturii sociale sau economice a națiunii, sau vor afecta
abilitatea Australiei de a asigura securitatea națională.”
Canada „Infrastructurile critice ale Canadei sunt constituite din acele
facilități fizice și tehnologii de informații, rețele servicii și bunuri
care, întrerupte sau distruse, ar avea un impact sever asupra
sănătății, siguranței, securității sau economiei canadienilor, sau
asupra funcționării eficiente a Guvernului canadian.”
Statele Unite ale „Sistemele și bunurile, fizice sau virtuale, atât de vitale pentru
Americii S.U.A., încât întreruperea sau distrugerea unor asemenea sisteme
și bunuri ar avea un impact major asupra securității, securității
economiei naționale, sănătății persoanelor sau siguranței, sau
oricare combinație ale acestor domenii.” (Planul General al
S.U.A. privind Infrastructurile Critice). Pentru scopurile politicii
de investiții, această definiție a fost redusă la: „sistemele și
bunurile, fizice sau virtuale, atât de vitale pentru S.U.A., încât
întreruperea sau distrugerea unor asemenea sisteme și bunuri ar
avea un impact major asupra securității naționale.”

După evenimentele teroriste din 11 Septembrie 2001, în SUA conceptul a fost dezvoltat
cu prioritate, fiind elaborate o serie de documente oficiale şi normative specifice, la nivel federal,
sectorial, statal și local, care au promovat parteneriatul public-privat şi descentralizarea la nivelul
fiecărui stat a responsabilităţilor privind managementul infrastructurilor critice sub coordonarea
Deparmanetului “Homeland Security” .

1
W. Klotz et al., „Guiding principles for the Nation’s critical infrastructures”, American Society of Civil Engineers,
2009, ISBN 978-0-7844-1063-9
 Atacurile teroriste de la Madrid din 11.03.2004 şi Londra din data de 07.07.2005 care au
afectat direct infrastructura de transport aeriană, feroviară şi terestră, pe de o parte, cât şi
întreruperea deliberată a furnizării de energie la nivelul unor state sau căderile de tensiune pe arii
largi în Europa, cauzate de erori umane în exploatare, inundaţiile și alte dezastre naturale, scot în
evidenţă vulnerabilitatea infrastructurilor critice Europene.
Societăţile moderne sunt extrem de dependente de operarea continuă a infrastructurilor
critice, care asigură furnizarea bunurilor şi serviciilor critice. Acestea includ furnizarea energiei
electrice, a apei potabile, a tehnologiilor de informaţii şi comunicaţii şi înlăturarea deşeurilor.
Întreruperile pot avea repercusiuni rapide asupra populaţiei şi a mijloacelor de trăi şi pot afecta
alte infrastructuri critice prin efectul de domino: de exemplu, o pană de curent de mari
dimensiuni va afecta distribuţia de apă potabilă, telecomunicaţiile şi transportul feroviar.
Infrastructurile critice au reprezentat întotdeauna domeniul cel mai sensibil, cel mai
vulnerabil al oricărui sistem şi al oricărui proces. Sensibilitatea decurge din rolul lor
deosebit în structura, stabilitatea şi funcţionarea unui sistem său proces. Pericolul unor căderi
în cascadă, datorate aspectelor de dependenţa şi interdependenta a infrastructurilor scritice
moderne necesită noi concepte şi instrumente de analiză a comportamentului acestor sisteme şi a
impactului acestora asupra infrastructurilor pe care le deservesc2.
Criticitatea infrastructurilor nu se manifestă doar în cazul unui atac premeditat, ci şi din
alte cauze, atât umane cât şi tehnice în exploatare, unele dintre ele greu de depistat şi de analizat.
În present, ca urmare a unor evenimente majore determinate de fenomene meteorologice
extreme, dezastre natural, acţiuni teroriste sau accidente tehnologice şi umane în exploatarea lor,
lumea dezvoltată a ajuns, în sfârşit, la concluzia inevitabilă conform căreia societăţile noastre
sunt mult mai fragile şi, prin urmare, mult mai vulnerabile în situaţii neprevăzute sau greu de
prognozat3.
Moteff4 a oferit o definiţie limitată a infrastructurilor critice, numindu-le “acele
infrastructuri atât de vitale şi a căror incapacitate ar avea un impact debilitant asupra apărării sau
a securităţii economice”.
De fapt, bunăstarea generală a societăţii a ajuns să depindă de multe infrastructuri. Este
dificil să ne gândim la o activitate economică sau socială ce nu depinde de serviciile unor
infrastructuri, cum ar fi furnizarea energiei sau a apei potabile, transport, ICT, serviciul de
urgenţă şi altele.
Un registru lung de operare efectivă a dus la a lua drept garantată disponibilitatea acestor
servicii. Mai mult, în timp ce sistemele infrastructurilor s-au dovedit a fi de încredere, acestea au
eşuat în trecut şi o pot face şi în viitor. Complexitatea infrastructurilor a crescut la niveluri
copleşitoare, făcând mai dificilă înţelegerea cauzelor potenţiale şi a consecinţelor eşecurilor. De
asemenea, pe măsură ce serviciile bazate pe infrastructuri critice pătrund în economie şi
societate, severitatea potenţialelor defecţiuni creşte. Expansiunea geografică accelerată a

2
Katina, P.F. şi Hester, P.T., (2013), „Systemic determination of infrastructure criticality”, Int. J. Critical
Infrastructures, Vol. 9, No. 3, pp.211–225
3
D. Nash et al., „Sustainable critical infrastructure system – a framework for meeting 21st century imperatives”,
National Research Council, The National Academies Press, 2009
4
Moteff J., Copeland C., Fischer J., 2003 Critical Infrastructures: What Makes an Infrastructure Critical? Report to Congress,
Washington DC.
infrastructirii energetice, de transport şi telecomunicaţii a rezultat în apariţia unor reţele uriaşe ce
depăşesc graniţele naţionale cât şi ţărmurile continentale. Infrastructurile sunt interconectate nu
doar la nivelul graniţelor şi continentelor, dar de asemenea şi de-a lungul sectoarelor
infrastructurilor. Sectorul energetic este din ce în ce mai vulnerabil la întreruperile infrastructurii
de telecomunicaţii şi informaţii şi vice versa. Studii recente asupra protecţiei infrastructurilor
critice au arătat că multe interconexiuni sunt puţin înţelese, chiar şi în cadrul unui singur sector.
Interconexiunea între infrastructuri adăugă încă o provocare în gestionarea complexităţii şi
vulnerabilităţilor infrastructurilor.5

Infrastructurile sunt considerate a fi critice din mai multe motive6:

 Singularitatea în cadrul infrastructurilor unui sistem sau proces;
 Importanţa vitală ca suport material sau virtual (tip internet) în funcţionarea sistemelor şi
desfăşurarea proceselor economice, sociale, politice, informaţionale, militare etc.;
 Rolul important, de neînlocuit, pe care îl au în stabilitatea, fiabilitatea, siguranţa,
funcţionalitatea şi în special în securitatea sistemelor;
 Vulnerabilitatea crescută faţă de ameninţările directe, ca şi faţă de ameninţările care au
drept ţintă sistemele din care fac parte aceste infrastructuri;
 Sensibilitatea crescută în cazul varierii condiţiilor şi în special în cazul unor schimbări
bruşte de situaţie.
Importanţa infrastructurilor critice rezultă de asemenea din faptul că ele pot fi definite ca
fiind acele capabilităţi industriale, servicii şi facilităţi care, în cazul întreruperii funcţionării lor
normale, pot afecta viaţa oamenilor şi, mai mult, pot dăuna sau distruge viaţa oamenilor.
Protejarea vieţii şi a stilului de viaţă al oamenilor are în vedere păstrarea funcţionării continue a
acestor servicii şi facilităţi.
Identificarea, optimizarea, şi asigurarea securităţii infrastructurii critice este indiscutabil o
preocupare atât pentru managerii sistemelor şi proceselor, cât şi pentru cei care intenţionează să
atace, să destabilizeze sau să distrugă sistemele şi procesele vizate7.
Rudolph Stapelberg a contrastat caracteristicile vitale ale infrastructurilor critice relativ la
tipurile de ameninţări cu care se confruntă 8. Pentru vulnerabilitatea la hazarde naturale, el a
propus drept criterii de vulnerabilitate:
- expunerea la hazard;
- sensibilitatea la hazard;
- capacitatea de adaptare a sistemului la noile condiţii de mediu.

5
Adrian Gheorghe, Marcelo Masera, M. Weijnen, L. De Vries, "Critical Infrastructures at Risk - Securing the European Electric
Power Systems", Springer, Dordrecht, The Netherlands, 2006, ISBN-10 1-4020-4306-6
6
“Critical Infrastructures Protection – a Romanian Perspective”, document final al evenimentului World Security Forum Think
Tank Meeting, 5-8 iunie 2008, Lucerna, Elveţia,
7
M. Cavelty, T. Prior, „Resilience in security policy: present and future”, analiză CSS în domeniul politicilor de
securitate, nr. 142, octombrie 2013, Centrul pentru Studii de Securitate, ETH Zurich, ISSN: 2296-0244
8
Rudolph Stapelberg, „Infrastructure Systems Interdependencies and Risk Informed Decision Making”, Centrul
pentru Managementul Infrastructurii şi Ingineriei, Universitatea Griffith, Queensland, Australia
 Pentru vulnerabilitatea la atacuri intenţionate asupra infrastructurilor critice, el a propus o
analiză complexă, cu următorii factori:
- complexitatea infrastructurii, ca indicator al vulnerabilităţii la întreruperi în cascadă a
funcţionarii sale;
- capacitatea sistemului de a-şi continua funcţionarea critică în prezenţa unui hazard
(„survivability”);
- fiabilitatea unui sistem sau dependenţa altui sistem de serviciile critice produse de
acesta atunci când este expus unui hazard („dependability”);
- gradul de incertitudine – lipsa cunoştinţelor legate de opţiuni necunoscute sau
neidentificate legate de hazarde intenţionate;
- politicile de protecţie ale sistemului – măsura în care există un fond de documente şi
capabilităţi strategice care să adreseze riscurile, vulnerabilităţile şi ameninţările din mediul
uman.
Infrastructurile critice nu sunt şi nu devin critice numai datorită atacurilor, ci şi datorită
altor cauze, atât umane cât şi tehnice, unele dintre ele fiind greu de identificat şi analizat. Mai
ales după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 asupra clădirilor World Trade Centre şi
Pentagon, Sara Bouchon consideră că infrastructurile sunt sau pot deveni critice datorită
atacurilor teroriste sau a altor ameninţări, îndeosebi celor asimetrice.
Criteriile folosite pentru astfel de analize sunt variabile, chiar dacă aria lor de acoperire ar
fi aceeaşi. Criteriile predominante pentru analiză, aşa cum le menţionează literatura de
specialitate, sunt următoarele9:
 Criteriul fizic, privind poziţionarea cu alte infrastructuri (mărime, întindere, anduranţă,
fiabilitate etc.);
 Criteriul funcţional, privind rolul infrastructurii (ce anume „face” aceasta);
 Criteriul de securitate (care este rolul acesteia în siguranţa şi securitatea generală a
sistemului);
 Criteriul de flexibilitate (care reflectă dinamica şi flexibilitatea în definirea
infrastructurilor drept critice; unele dintre infrastructurile obişnuite devin critice în
anumite circumstanţe şi vice-versa);
 Criteriul de impredictibilitate (considerând că unele infrastructuri obişnuite pot deveni
brusc infrastructuri critice).
Infrastructurile critice au cel puţin trei componente de faze critice10:
 Componenta internă, definită prin creşterea (directă sau indusă) a vulnerabilităţilor
infrastructurii cu un rol important în funcţionarea şi securitatea sistemului;
 Componenta externă, referitoare la stabilitatea şi funcţionarea exterioară în relaţie cu
sistemele în care infrastructura este integrată sau asociată;

9
D. Nash et al., „Sustainable critical infrastructure system – a framework for meeting 21st century imperatives”,
National Research Council, The National Academies Press, 2009
10
W. Klotz et al., „Guiding principles for the Nation’s critical infrastructures”, American Society of Civil Engineers,
2009, ISBN 978-0-7844-1063-9
  Componenta de interfaţă, definită prin multitudinea de infrastructuri învecinate, care nu
fac parte din sistemul propriu-zis, dar influenţează stabilitatea, funcţionarea şi securitatea
acestuia.
Începând cu anul 2004, în urma dezbaterilor din cadrul Uniunii Europene, au apărut diverse
documente referitoare la conceptul de infrastructură critică, cum ar fi:

- Communication from the Commission to the Council and the European Parliament:
Preparedness and consequence management in the fight against terrorism, COM (2004) 701
final, Bruxelles, 20 octombrie 2004;

- Communication from the Commission to the Council and the European Parliament: Critical
Infrastructure Protection in the fight against terrorism, COM (2004) 702 final, Bruxelles, 20
octombrie 2004;

 În luna iunie a anului 2004, Consiliul European a solicitat pregătirea unei strategii globale
pentru protecția infrastructurilor critice. Răspunzând acestei solicitări, Comisia a adoptat,
la 20 octombrie 2004, o Comunicare privind protecția infrastructurilor critice în cadrul
luptei împotriva terorismului, care prezintă sugestii privind modalităţile de îmbunătăţire,
la nivel european, a prevenirii atacurilor teroriste asupra infrastructurilor critice, a
pregătirii împotriva atacurilor respective şi a reacţiei la acestea.
- Green paper on an european programme for critical infrastructure protection (presented by the
Commission) COM (2005) 576 final, Bruxelles, 17 noiembrie 2005.

 La 17 noiembrie 2005, Comisia a adoptat o Carte Verde privind un program european de

protecţie a infrastructurilor critice care a expus o serie de opţiuni privind instituirea
programului şi a Reţelei de alertă privind infrastructurile critice. Reacţiile la această Carte
verde au evidenţiat valoarea adăugată a unui cadru comunitar în materie de protecţie a
infrastructurilor critice. A fost recunoscută necesitatea de a spori capacitatea de protecţie
a infrastructurilor critice în Europa şi de a ajuta la reducerea punctelor vulnerabile ale
acestor infrastructuri. A fost, de asemenea, evidenţiată importanţa principiilor
fundamentale de subsidiaritate, proporţionalitate şi complementaritate, precum şi a
dialogului cu părţile interesate.
- În luna decembrie a anului 2005, Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a invitat Comisia să
prezinte o propunere pentru un program european privind protecţia infrastructurilor critice
(„PEPIC”) şi a decis că acesta ar trebui să se bazeze pe o abordare care să acopere toate
riscurile, acordând prioritate ameninţării teroriste.

 Conform acestei abordări, calamităţile provocate de om, cele naturale, precum şi

ameninţările tehnologice ar trebui luate în considerare în procesul de protecţie a
infrastructurilor critice, acordându-se totuşi prioritate luptei împotriva terorismului.
- În aprilie 2007, Consiliul a adoptat concluziile cu privire la PEPIC, în care a reiterat faptul că
statelor membre le revine responsabilitatea finală de a gestiona măsurile de protecţie a
infrastructurilor critice din interiorul frontierelor naţionale, salutând în acelaşi timp eforturile
Comisiei de a elabora o procedură europeană pentru identificarea şi desemnarea
infrastructurilor critice europene („ICE”) şi evaluarea nevoii de îmbunătăţire a protecţiei
acestora.

- Directiva 2008/114/CE A Consiliului din 8 decembrie 2008 privind identificarea şi desemnarea

infrastructurilor critice europene şi evaluarea necesităţii de îmbunătăţire a protecţiei acestora.

 Prezenta directivă constituie un prim pas în cadrul unei abordări pas cu pas în direcţia
identificării şi a desemnării ICE şi a evaluării necesităţii de îmbunătăţire a protecţiei
acestora. În consecinţă, prezenta directivă se concentrează asupra sectorului energetic şi
a sectorului transporturilor şi ar trebui reexaminată în vederea evaluării impactului
acesteia şi a necesităţii de a include alte sectoare în domeniul său de aplicare, inter alia,
sectorul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor („TIC”).
 Conform Directivei mai sus menţionate responsabilitatea principală şi finală pentru
protecţia ICE revine statelor membre şi, respectiv, proprietarilor/operatorilor acestor
infrastructuri.
 În Comunitate11 există un număr de infrastructuri critice a căror perturbare sau distrugere
ar avea efecte transfrontaliere semnificative. Acestea ar putea include efecte
transfrontaliere intersectoriale ce rezultă din relaţiile de interdependenţă dintre
infrastructurile interconectate. Astfel de ICE ar trebui identificate şi desemnate prin
intermediul unei proceduri comune. Evaluarea cerinţelor de securitate pentru astfel de
infrastructuri ar trebui efectuată pe baza unei abordări minime comune. Sistemele
bilaterale de cooperare între statele membre în domeniul protecţiei infrastructurilor critice
constituie un mijloc constant şi eficient de protejare a infrastructurilor critice
transfrontaliere. PEPIC ar trebui să se bazeze pe această cooperare. Informaţiile
referitoare la desemnarea unei anumite infrastructuri drept ICE ar trebui clasificate la un
nivel corespunzător, în conformitate cu legislaţia existentă în Comunitate şi în statele
membre.
În cadrul documentului european Cartea Verde menţionat anterior, au fost identificate 3 categorii
generale de elemente care sunt susceptibile de a constitui infrastructuri critice:

- elemente de infrastructură publice, private sau guvernamentale, împreună cu reţelele cibernetice

sau fizice interdependente;

- proceduri şi, acolo unde este cazul, personalul care exercită controlul funcţiilor îndeplinite de
infrastructură critică;

- obiective având semnificaţii culturale sau politice.

Conform documentului „Cartea Verde pentru un Program European privind Protecţia

Infrastructurilor Critice (COM (2005) 576 final)” IC sunt acele: „resurse fizice, servicii,
obiective în care se desfaşoară activităţi informatice, reţele şi elemente de infrastructură care, în

11
Directiva 2008/114/CE a Consiliului din 8 decembrie 2008
cazul indisponibilităţii sau distrugerii, ar avea un impact covărşitor asupra sănătăţii, siguranţei,
securităţii sau bunăstării cetăţeanului sau asupra bunei funcţionări a autorităţilor statului”.

În concepţia UE la definirea IC mai sus prezentată se adaugă şi efectul transfrontalier al

acestora, ceea ce presupune că pierderea unui element al unei IC este legată de:

 Întinderea suprafeţei geografice ce poate fi afectată de pierderea sau indisponibilitatea

unui element de IC peste 3 sau mai multe teritorii naţionale ale statelor membre;
 Efectul în timp (de ex: un nor radioactiv poate în timp să aibă efecte transfrontaliere);
 Nivelul de interdependenţă (de ex: avaria unei reţele electrice într-un stat membru poate
afecta alt stat membru).
Impactul reprezintă suma totală a diverselor efecte ale unui incident. Aceasta trebuie să ţină cont
de următoarele efecte calitative şi cantitative:

- Scop: pierderea unui element al IC este legată de întinderea suprafeţei geografice ce poate fi
afectată (internaţional, naţional, regional, local);

- Gravitate: gradul de pierdere poate fi evaluat ca Deloc, Minim, Moderat sau Major; printre
criteriile care pot fi utilizate pentru evaluarea impactului se numără:

 Public (numărul populaţiei afectate, pierderea vieţii, boli, leziuni, evacuare);

 Economic (efect asupra PIB, pierderea economică şi/sau degradarea bunurilor şi
serviciilor, întreruperea serviciilor de transport şi energie, criză de apă şi mâncare);
 Mediu (efecte asupra amplasamentelor publice şi împrejurimilor);
 Interdependenţa (dintre alte elemenete al IC);
 Efecte politice (încrederea în abilităţile statului);
 Efecte psihologice.
- Efect în timp: acest efect indică momentul în care degradarea infrastructurii respective poate
avea o incidenţă majoră sau un efect grav (imediat, după 24-48 de ore, într-o săptămână sau într-
un termen mai lung).

Cartea Verde structurează următoarea listă indicativă (Tabelul 1) a sectoarelor economiei

naţionale şi produsele/serviciile acestora care pot fi catalogate ca infrastructuri critice.

Este datoria fiecărui stat să identifice, pe teritoriul său, infrastructurile critice. Dar statele
europene nu sunt singure, izolate, ci în relaţii extrem de strânse, de complexe şi, de ce nu, de
complicate. Dependenţele şi interdependenţele sunt atât de mari, încât nici un stat, în condiţiile
actuale şi în cele viitoare, nu va putea exista, şi supravieţui de unul singur.

Aceste interdependenţe fac să crească foarte mult vulnerabilităţile întregului sistem şi ale tuturor
infrastructurilor critice. De aceea, este foarte posibil ca, în mod paradoxal, paralel cu procesul de
integrare europeană, numărul infrastructurilor critice să crească. Acest fapt este foarte
important pentru analiza infrastructurilor critice, a vulnerabilităţilor acestora şi, bineînţeles, a
ameninţărilor care se profilează în continuare la adresa lor.

Tabelul 1. Clasificarea infrastructurilor critice

Sector Produs/Serviciu
1. Producţia de carburanţi şi gaze, rafinarea, tratarea şi stocarea
inclusiv conductele
I. Energetic 2. Producerea energiei electrice
3. Transportul energiei electrice, gaze şi carburanţi
4. Distribuţia energiei electrice, gaze şi carburanţi
5. Sistemul informaţional şi reţeaua de protecţie
6. Sistemele de aparate de măsură şi control (de ex. SCADA)
7. Internet
II. Tehnologia informaţiei 8. Telecomunicaţiile fixe
şi comunicaţii 9. Telecomunicaţiile mobile
10. Radiolocaţie şi radionavigaţia
11. Comunicaţiile radio
12. Comunicaţiile prin satelit
13. Radiodifuziunea
14. Furnizarea apei potabile
III. Apă 15. Controlul calităţii apei
16. Controlul cantităţii de apă
IV. Hrană 17. Furnizarea de hrană şi controlul securităţii şi siguranţei acesteia
18. Îngrijirea medicală şi spitalele
V. Sănătate 19. Medicamente, seruri, vaccinuri şi produsele farmaceutice
20. Laboratoarele şi agenţii biologici
VI. Financiar 21. Structurile de plăţi şi servicii aferente
22. Repartiţia fondurilor guvernamentale
VII. Ordinea şi siguranţa 23. Menţinerea ordinii, securităţii şi siguranţei publice şi legale
publică şi legală 24. Justiţie şi penitenciare

25. Funcţiile guvernului

VIII. Administraţie civilă
IX Transport
26. Forţele armate
27. Serviciile administraţiei civile
28. Serviciile de urgenţă
29. Serviciile poştale şi de curierat
30. Transport rutier
31. Transport feroviar
32. Transport aerian
33. Transport fluvial
34. Trasnport oceanic
Sector Produs/Serviciu

X. Industria chimică şi 35. Producerea, stocarea şi procesarea substanţelor chimice şi

nucleară nucleare
36. Conductele de transport a substanţelor periculoase
XI. Spaţiul şi cercetarea 37. Spaţiul
38. Cercetarea
Sursa: Traducere din Cartea Verde a UE

Dintre organizaţiile internaţionale care au preocupări legate de protecţia infrastructurilor critice,

NATO a fost prima care s-a implicat în acest domeniu. În anul 2009, NATO a emis o serie de
definiţii în domeniu, acceptate de toate statele membre şi partenere:
 infrastructura critică reprezintă acele facilităţi, servicii şi sisteme informatice care sunt
atât de vitale pentru naţiuni, încât scoaterea lor din funcţiune sau distrugerea lor poate
avea efecte de destabilizare a securităţii naţionale, economiei naţionale, stării de sănătate
a populaţiei şi asupra funcţionării eficiente a guvernului;
 protecţia infrastructurilor critice cuprinde programe, activităţi şi acţiuni realizate de
guverne, proprietari, operatori şi acţionari pentru a apăra aceste infrastructuri.

Înaltul Comitet pentru Planificarea Activităţilor Civile pentru Situaţii de Urgenţă (Senior Civil
Emergency Planning Committee) din cadrul NATO a înştiinţat cele opt comitete din subordine
să găsească soluţiile unei abordări unitare a problemelor legate de criteriile de stabilire a
infrastructurilor critice, de metodele de analiză a riscului şi stabilire a vulnerabilităţilor, precum
şi de metodele lor de protecţie.

1. Energie
Sectorul Energie este fundamental pentru creşterea economică în noul mileniu. Fără o
sursă de energie stabilă, bunăstarea cetăţenilor şi continuitatea afacerilor sunt ameninţate, iar
economia mondială nu poate funcţiona. Mai mult de 80% din infrastructura energetică mondială
este deținută de sectorul privat, care furnizează combustibilul pentru industria de transport,
energia electrică pentru consumatorii casnici şi industriali, precum şi alte surse de energie care
sunt parte integrală a activităţii şi creşterii economice mondiale. Din dependența aproape totală a
industriei de energia electrică şi de combustibili rezultă că toate ramurile economice şi sociale
sunt dependente de sectorul energetic.
2. Tehnologia informațiilor și comunicațiilor
Subsectorul Tehnologia Informației (IT) este esențial pentru securitate, economie,
sănătate publică și siguranță. Întreprinderile, guvernele, mediul academic, precum și simplii
cetățeni sunt din ce în ce mai dependenți de funcțiile sectorului IT. Aceste funcții virtuale și
distribuite produc și furnizează hardware-ul, software-ul și sistemele și serviciile IT, precum și –
în colaborare cu Subsectorul Comunicații – Internet-ul. Mediul complex şi dinamic al sectorului
face dificilă identificarea ameninţărilor şi evaluarea vulnerabilităţilor, având nevoie ca aceste
sarcini să fie abordate într-o manieră colaborativă și, în același timp, creativă. Deși infrastructura
IT are un anumit nivel de mobilitate, structura sa interdependentă și interconectată prezintă atât
provocări, cât și oportunități, în coordonarea pregătirii sectorul public și a celui privat pentru
crize, precum și în activitățile de protecție.
Subsectorul Comunicații este o componentă integrală a economiei mondiale, el fiind la
baza operațiunilor din toate întreprinderile, organizațiile de siguranță publică și guvern. În ultimii
25 de ani, subsectorul Comunicații a evoluat de la un furnizor, în principal, de servicii de voce,
într-o industrie diversificată, competitivă și interconectată care utilizează sisteme de transmisie
terestre, satelitare și wireless. Transmisia datelor a devenit interconectată - furnizorii de servicii
prin satelit, radio, sau cablu depind unii de alții pentru transport și finalizare a traficului lor, iar
companiile utilizând, în mod obișnuit, infrastructuri și tehnologii comune pentru a asigura
interoperabilitatea.
Sectorul privat, în calitate de proprietar și operator a majorității infrastructurii de
comunicații, este entitatea responsabilă pentru protejarea infrastructurii și activelor acestui
sector. Lucrând cu guvernul, sectorul privat este capabil să anticipeze și să răspundă la
întreruperile apărute și, de asemenea, să înțeleagă modul în care acestea ar putea afecta
capacitatea de comunicare a conducerii naționale în perioade de criză, impactul asupra
operațiunilor din alte sectoare și modul în care este afectat răspunsul și eforturile de recuperare.
3. Alimentarea cu apă
Sectorul de Alimentare cu Apă include atât apă potabilă cât și transportul şi procesarea
apelor menajere. Sectorul de Alimentare cu apă este vulnerabil la o diversitate de atacuri,
incluzând contaminarea cu agenți mortali, cum ar fi substanțe chimice toxice gazoase, atacurile
fizice asupra fondului tehnic,și atacurile cibernetice. Dacă aceste atacuri s-ar realiza, rezultatul ar
putea fi o oprire a serviciului care să afecteze sănătatea şi comfortul populaţiei, mergând până la
înregistrarea de fatalităţi, cu impact şi asupra vitalității economice pe termen lung. Serviciile
critice, cum ar fi Sănătatea (spitale), dar și alte sectoare dependente și interdependente, precum
Energia, Alimentația și Transporturile, ar fi afectate în momentul opririi serviciilor din Sectorul
Alimentare cu Apă.
4. Alimentația
Sectorul Alimentație are capacitatea de a hrăni și îmbrăca oamenii. Sectorul are în
compunere ferme, facilități pentru pentru producerea, prelucrarea și depozitarea produselor
alimentare, precum și rețelele de distribuție. Sectorul Alimentație are dependențe critice faţă de
mai multe sectoare, dar mai ales de: Alimentarea cu apă, pentru irigații și apă necesară
prelucrării fizice; Transporturi, pentru transportul de produse și animale; Energie, pentru
alimentarea cu energie a echipamentelor necesare producției agricole și prelucrării produselor
alimentare; Finanțe și Industria Chimică.
5. Sănătatea
Sistemul de sănătate protejează toate sectoarele economiei de pericole cum ar fi
terorismul, focare de boli infecțioase și dezastrele naturale. Colaborarea și schimbul de informații
între sectorul public și cel privat sunt esențiale pentru creșterea rezistenței infrastructurii critice
de Sănătate. În timp ce asistența medicală tinde să fie oferită și gestionată la nivel local,
componenta de sănătate publică a sectorului, concentrată în primul rând asupra sănătății
populației, este gestionată la toate nivelurile de guvernare: național, regional, local și teritorial.
Pentru continuitatea operațiunilor şi oferirea de servicii critice, Sectorul de Sănătate este extrem
de dependent de sectoare precum Tehnologia informației și comunicații, Apărare, ordine publică
și siguranță națională; Energie; Alimentație; Transporturi și Alimentarea cu apă.
6. Finanțe
Sectorul Finanțe reprezintă o componentă vitală a infrastructurii critice a oricărei națiuni.
Întreruperea energiei electrice pe scară largă, dezastrele naturale recente și o creștere a numărului
și complexității atacurilor cibernetice demonstrează gama largă de riscuri potențiale cu care se
confruntă acest sector. Instituțiile financiare gestionează fonduri și fac plățile către alte părți,
oferă credite și lichidități clienților, investesc fonduri atât pe perioade lungi cât și pe perioade
scurte și transferă riscurile financiare între clienți. Aceste servicii sunt esențiale pentru buna
funcționare a economiei și pentru investițiile pe termen lung. Serviciile financiare sunt vitale nu
numai pentru sectorul privat, dar și pentru buna funcționare a aparatului administrativ.
7. Apărarea, ordinea publică și securitatea națională
Sectorul de Apărare include complexul industrial care permite cercetarea și dezvoltarea,
precum și proiectarea, producția, livrarea și întreținerea sistemelor, subsistemelor, componentele
sau pieselor de dotare militară. Sectorul oferă și produse și servicii care sunt esențiale pentru
mobilizarea, desfășurarea și sprijinirea operațiunilor militare, precum și inițiativelor de apărare
civilă. O componentă suplimentară este reprezentată de serviciile de urgență, care sunt un sistem
de prevenire, pregătire, reacție și de elemente de recuperare, fiind prima linie de apărare
națională în prevenirea și atenuarea riscurilor din atacurile teroriste, din incidente cauzate de
întreruperea serviciilor critice și din dezastrele naturale. Sectorul cuprinde, de asemenea,poliţia,
serviciile de pompieri, serviciile de urgență și de restaurare a utilităţilor publice (Public Works).
În acest sens, această infrastructură se suprapune peste alte sisteme de infrastructură critică şi în
același timp le include în domeniul său legitim de interes.
8. Administrația
Infrastructura guvernamentală include o mare varietate de subsisteme care sunt construite
sau operate la inițiativa guvernului, în scopul de a oferi un nivel rezonabil de servicii publice și
pentru construirea legitimității guvernului sau a sistemelor politice.Infrastructura de administrare
și guvernare acoperă întregul teritoriu național și oferă servicii chiar și în zonele îndepărtate, cu o
populație redusă, ceea ce evidenţiază importanța sa pentru standardele de viață și de securitate.
Chiar și atunci când sectorul privat oferă alternative pentru câteva dintre serviciile sale, cum ar fi
securitatea, serviciile poștale, educația, etc., guvernul trebuie să ofere un nivel minim de servicii
pentru cetățenii săi cei mai defavorizați, asigurând plase de siguranță socială şi programe pentru
menținerea și îmbunătățirea calității vieții. În acest sens, aparatul de stat este utilizator și operator
în totalitate a celor mai multe sisteme și subsisteme de infrastructură critică, fiind prima și ultima
linie de apărare împotriva întreruperilor. Prin urmare, importanța sa nu poate fi subevaluată.
9. Transporturi
Sistemul de Transporturi deplasează rapid și în condiții de siguranță, prin țară și în
străinătate, persoanele și mărfurile. Sectorul Transporturi este format din șase subsectoare cheie:
a. Aviația include aeronave, sisteme de control a traficului aerian, aeroporturi comerciale,
heliporturi și linii de debarcare.
 b. Infrastructura de drumuri și transport auto cuprinde drumurile, podurile și tunelurile.
Vehiculele includ transportul comercial și de persoane, serviciile de apărare și protecție
civilă, eliminarea materialelor periculoase.
c. Sistemul de transport maritim constă în liniile de coastă, porturile, căile navigabile,
zonele economice exclusive și conexiunile intermodale terestre, care permit diferitelor
moduri de transport să conlucreze armonios pentru a transporta oameni și bunuri dintr-un
punct în altul.
d. Transportul feroviar de călători și de tranzit include serviciul de tranzit cu autobuzele și
feroviar (transportul de navetiști, metroul, dar și metroul ușor ce include tramvaiele și
troleibuzele), transportul feroviar pe distanțe lungi și tipuri de servicii mai puțin
frecvente(telecabine, funiculare și sisteme automate de ghidaj).
e. In sistemul american al protecţiei infrastructurilor critice, IC de transport include şi
sistemele vaste de conducte de conducte care transportă gaze naturale, lichide periculoase
și diverse substanțe chimice. În paradigma europeană, ele se încadrează la secţiunea
energie.
f. Transportul feroviar de marfă este format din principalele companii detransport, din miile
de operatori de căi ferate mai mici, din calea ferată activă, din material rulant cum ar fi
vagoane de marfă și locomotive.
10. Industria chimică și nucleară
Subsectorul industriei chimice poate fi împărțit în cinci segmente principale, bazate pe
produsul final, după cum urmează: produse chimice de bază, produse chimice de specialitate,
produse chimice agricole, produse farmaceutice și produse de consum. Fiecare dintre aceste
segmente are caracteristici, dinamici de creștere, piețe, noi evoluții și probleme distincte.
Subsectorul energiei nucleare include centralele nucleare, reactoare nucleare mici utilizate pentru
activități de cercetare, de testare și formare profesională; producătorii de reactoare nucleare sau
de componente; materialele radioactive utilizate în principal în medicină, industrie și mediile
academice; facilitățile destinate ciclului combustibilului nuclear; reactoarele nucleare de putere
dezafectate, precum și transportul, depozitarea și eliminarea deșeurilor nucleare și radioactive.
Sectorul Industrie chimică și nucleară este dependent și interdependent de multe alte sectoare,
incluzând Energia ca furnizor de energie electrică în rețeaua electrică națională; Sănătate ca
furnizor de medicină nucleară, radiofarmaceutice și în sterilizarea sângelui și a instrumentelor
chirurgicale; Transporturi prin deplasarea de materiale radioactive; Tehnologia informațiilor și
comunicații; Apărare, ordine publică și siguranță națională; Alimentație; Alimentare cu apă.
11. Spaţiu
Acest sector este format din:
 traficul aerian, care este critic pentru buna funcţionare a sistemului economic european.
Este o componentă crucială a industriei turismului care constituie o ramură importantă a
economiei tuturor ţărilor europene, dar şi un factor de dinamism în vasta piaţă unică,
permiţând realizarea de contacte economice transnaţionale şi închegând economiile
naţionale în cea europeană.
 Sistemele spaţiale : Sistemele spaţiale reprezintă o componentă cheie pentru un spectru
larg de aplicaţii. De-a lungul timpului, economiile şi societăţile din ce în ce mai
globalizate au devenit dependente de serviciile importante pe care aceşti sateliţi şi alte
instalaţii spaţiale le oferă, de la comunicaţii ieftine, constante şi instantanee cu acoperire
la nivel mondial, la sisteme de navigaţie, teledetecţie, de evaluare a ameninţărilor şi de
avertizare timpurie. Astfel, putem considera anumite sisteme spațiale ca fiind
infrastructuri critice și să le încadrăm în eforturile existente de protecție a infrastructurilor
critice terestre. Infrastructura critica spaţială (ICS) reprezintă un sistem de sisteme
interdependente care înglobează forţa sa de muncă, mediul, facilităţile şi interacţiunile
multidirecţionale esenţiale pentru întreţinerea funcţiilor sociale vitale, sănătatea,
siguranţa, securitatea, bunăstarea economică sau socială a oamenilor, şi a cărui distrugere
sau perturbare ar avea un impact semnificativ într-un stat.