MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

PUBLICAŢII DE SPECIALITATE

BULETINUL POMPIERILOR
Nr. 1/2012

2. Comunicarea în managementul situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii,

autori: slt. Marian OPREA, lt.-col. conf. univ. dr. ing. Manuel ŞERBAN – Academia de
Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de Pompieri, gl. mr. (r.) dr. ing. Aurel UDOR ..........
19
COMUNICAREA ÎN MANAGEMENTUL SITUAŢIILOR
DE URGENŢĂ GENERATE DE INUNDAŢII
Slt. Marian OPREA
Lt.-col. conf. univ. dr. ing. Manuel ŞERBAN
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de Pompieri
Gl. mr. (r) dr. ing. Aurel UDOR
Rezumat:
Accelerarea tendinţelor de globalizare, dezvoltarea experimentelor ştiinţifice cu efecte
imprevizibile şi diversificarea activităţilor economice legale – şi nu numai – care utilizează,
produc şi comercializează substanţe periculoase, apărarea vieţii şi sănătăţii populaţiei, a
mediului înconjurător, a valorilor materiale şi culturale importante, pe timpul producerii
unor situaţii de urgenţă, necesită restabilirea situaţiei de normalitate, devenind astfel o
prioritate naţională.
Pe lângă caracterul de fundamentare responsabilă a elaborării planurilor de apărare
şi intervenţie la dezastre, scenariile şi studiile de caz trebuie să se constituie în proceduri
viabile pentru instruirea, pregătirea managerilor în situaţii de urgenţă, capabili să desfăşoare
activităţi complexe într-o perioadă de timp scurtă în care lupta cu secundele şi orele este
capitală.
Anormalitatea situaţiilor de urgenţă are implicaţii majore asupra modului în care
trebuie să se desfăşoare procesul de comunicare în aceste condiţii speciale.
Comunicarea apare, în acest context, ca fiind o componentă importantă a rezolvării
crizelor. Ea permite tuturor participanţilor la procesul de management al situaţiilor de
urgenţă înţelegerea riscurilor şi a alternativelor de atenuare. Vizează, în mod obligatoriu,
informarea şi pregătirea elementelor vulnerabile, respectiv a populaţiei şi conducerilor
instituţiilor publice şi agenţilor economici, a elementelor sistemului de acţiune pentru
atenuarea riscului.
Studiile de specialitate ne relevă faptul că problemele de comunicare în timpul unei
crize ocupă aproximativ 70 – 80 % din activitatea echipei de management, de aici necesitatea
dezvoltării competenţelor de comunicare şi a componentelor specializate în structurile de
management al situaţiilor de urgenţă.
Difuzarea corectă a informaţiilor ajută la coordonarea efortului de intervenţie, la
combaterea temerii şi la menţinerea încrederii publice, luând în considerare în primul rând
faptul că pentru public ,,percepţia este realitate”.
Summary:
Accelerating the trend of globalization, the development of scientific experiments with
unpredictable effects and legal economic activities that use, manufacture and marketing of
dangerous substances, the protection of life and health, environmental, material and cultural
values, during an emergency situation, calls the restoration of normality, becoming a national
priority.
In addition to the responsible foundation for development of defense and response
plans to disasters, the scenarios and case studies should be a viable training and
preparedness procedures of emergency managers, able to perform complex tasks in short
time.
Unusual emergency situations have major implications in the process of
communication in special conditions.
19
Communication is, in this context, an important part of the crisis management. It
allows to all participants to understanding the emergency management and the risk mitigation
alternatives. It refers to the information and training of vulnerable elements, namely the
population and public institutions leadership.
Specialized studies reveals that the problems of communication during a crisis
represent about 70-80% of the team management, where residents the need to develop the
communication skills and specialized component of the emergency management structures.
The proper dissemination of information helps to coordinate the intervention, to
combat the fear and to maintain the public confidence, taking into account that for the
population ,,the perception is reality”.

GLOSAR DE TERMENI
Activitate de informare şi relaţii publice – proces continuu şi sistematic al conducerii, care
urmăreşte să obţină înţelegerea, simpatia şi sprijinul celor cu care are relaţii, vizând realizarea
stabilităţii şi menţinerea de către comandanţi a unor raporturi corespunzătoare în interiorul
comunităţii şi între acestea şi diferite sectoare ale societăţii civile;
Alarmare – transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare a populaţiei despre iminenţa
producerii unor dezastre sau a unui atac aerian;
Amploarea situaţiei de urgenţă – mărimea ariei de manifestare a efectelor distructive ale
acesteia în care sunt ameninţate sau afectate viaţa persoanelor, funcţionarea instituţiilor statului
democratic, valorile şi interesele comunităţii;
Amploarea crizei – dimensiune a severităţii crizei, care se referă la măsura afectării
intereselor, a obiectivelor şi valorilor părţilor în conflict;
Avertizare – aducerea la cunoştinţa populaţiei a informaţiilor necesare despre iminenţa
producerii sau producerea unor dezastre;
Catastrofa naturală – dezastru produs din cauze naturale;
Comunicare cu presa – un segment important al activităţii de relaţii publice, care se referă
la lucrul cu jurnaliştii, pentru transmiterea informaţiilor despre o organizaţie, persoană, problemă
sau pentru satisfacerea cererilor acestora referitoare la anumite informaţii;
Comunicare de criză – un ansamblu de metode puse în aplicare de o organizaţie pentru
distribuirea informaţiilor atunci când se confruntă cu o situaţie de criză care poate afecta publicul
ei;
Conducere (mil.) – actul de comandă prin care se asigură organizarea, coordonarea şi
îndrumarea neîntreruptă a activităţilor în cadrul unei structuri militare în timp de pace şi a
acţiunilor
militare desfăşurate de trupe pentru îndeplinirea misiunilor în timp de război sau în situaţii de
criză;
Conducere – fenomen inerent oricărei acţiuni comune a oamenilor, activităţii oricărei
organizaţii sau instituţii, aspect esenţial al vieţii politice a societăţii, care constă în stabilirea unor
scopuri de atins, indicarea mijloacelor şi căilor de apropiere faţă de scopuri, repartizarea de
atribuţii
şi coordonarea activităţilor, organizarea unui flux informaţional şi controlul îndeplinirii sarcinilor
în
vederea luării măsurilor de corecţie ce se impun. Conducerea se exercită întotdeauna în grupuri
sociale, organizaţii sau instituţii. Conducerea politică generală a societăţii, prin intermediul
puterii
de stat este guvernarea;
Control (mil.) – activitatea de cunoaştere a relaţiilor şi a modului de aplicare a actelor
normative ce reglementează activitatea domeniului militar. Stabileşte conformitatea între ceea ce
s-a
hotărât şi ceea ce se realizează în practică, urmărind evaluarea îndeplinirii sarcinilor, prevenirea
apariţiei unor factori perturbatori şi introducerea măsurilor necesare pentru corectarea acţiunilor
în
sensul planificat;
Cooperare (mil.) – activitatea sau acţiunea prin care se asigură conlucrarea tuturor forţelor
participante la luptă (operaţie) în timp, spaţiu şi pe misiuni, pe baza unui plan unic şi a unei
concepţii unitare, în scopul concentrării şi însumării eforturilor acestora pentru îndeplinirea unei
misiuni de luptă comune;
20
Criza (1) – a) incident sau situaţie ce constituie o ameninţare pentru teritoriul, cetăţenii,
forţele militare şi interesele vitale ale unui stat, şi care evoluează rapid, creând o situaţie de
importanţă diplomatică, economică, politică sau militară; b) manifestare a unor dificultăţi şi
disfuncţionalităţi economice, politice, sociale etc.; c) perioadă de tensiune, de tulburare, de
încercări, adesea decisive, care se manifestă în societate; d) moment critic, care intervine în
evoluţia
vieţii internaţionale, a raporturilor dintre state şi a unui sistem, regim sau guvern; e) perioadă în
dinamica unui sistem caracterizată prin acumularea accentuată a dificultăţilor, izbucnire
conflictuală
a tensiunilor, fapt care face dificilă funcţionarea sa normală, declanşându-se puternice presiuni
spre
schimbare;
Criza (2) – situaţie generată de evenimentul excepţional produs la nivel naţional sau
internaţional prin care sunt ameninţate sau perturbate grav ordinea constituţională, suveranitatea,
independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului român, caracterul său democratic, legalitatea,
echilibrul şi stabilitatea politică, economică şi socială a ţării, drepturile şi libertăţile fundamentale
ale cetăţenilor, valorile materiale şi culturale, mediul înconjurător, interesele şi obiectivele
statului,
precum şi îndeplinirea obligaţiilor internaţionale ale ţării, pentru a cărui înlăturare este necesară
adoptarea de măsuri specifice pentru revenirea la starea de normalitate;
Criza (3) – situaţia de anormalitate, manifestată la nivel zonal, naţional sau internaţional, ce
se dezvoltă brusc sau treptat, caracterizată printr-un potenţial de risc ce reprezintă pericole pentru
valorile protejate de constituţie şi legi;
Criza (4) – un eveniment care întrerupe în mod dramatic funcţionarea normală a unei
organizaţii şi care influenţează negativ imaginea sa publică;
Decizie (mil.) – opţiunea comandantului privind executarea acţiunii militare, ce se
materializează în concepţia acţiunii;
Decizie – a) declaraţie clară şi concisă a comandantului asupra celui mai favorabil de urmat
curs al acţiunii pentru îndeplinirea cu succes a misiunii, rezultată şi adoptată în procesul evaluării
unei situaţii; b) soluţie adoptată de un sistem (persoană, grup, organizaţie, colectivitate) în
vederea
rezolvării unei probleme; c) moment al acţiunii umane prin care, în faţa unei probleme, a unei
situaţii de rezolvat, din mai multe variante posibile se alege una, despre care se crede că va
asigura
satisfacţia maximală a scopului propus. În urma deliberării, decizia reprezintă o concluzie fie
teoretică (în probleme de doctrină) fie practică (în activitatea concretă) economică, politică,
cotidiană;
Dezastru (1) – eveniment care are drept cauză declanşarea unor tipuri de riscuri, din cauze
naturale sau provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau modificări ale mediului
şi
care, prin amploare, intensitate şi consecinţe, atinge ori depăşeşte nivelurile specifice de gravitate
stabilite prin regulamentele privind gestionarea situaţiilor de urgenţă, elaborate şi aprobate
potrivit
legii;
Dezastru (2) – este o întrerupere gravă a funcţionării unei comunităţi caracterizată prin
pierderi umane, pagube materiale, economice şi de mediu, care depăşeşte capacitatea comunităţii
afectate de a face faţă situaţiei numai cu propriile resurse;
Difuzare (distribuire) de informaţii – modul în care informaţiile sunt transmise către
public;
Dosar de presă – un ansamblu de documente (comunicate, fotografii, statistici, istoric,
portrete, grafice etc.) distribuit jurnaliştilor pentru a le facilita documentarea;
Evacuarea – măsură de protecţie luată în cazul ameninţării iminente, stării de alertă ori
producerii unei situaţii de urgenţă şi care constă în scoaterea din zonele afectate sau potenţial a fi
afectate, în mod organizat, a unor instituţii publice, operatori economici, categorii sau grupuri de
populaţie ori bunuri şi dispunerea acestora în zone şi localităţi care asigură condiţii de protecţie a
persoanelor, bunurilor şi valorilor, de funcţionare a instituţiilor publice şi operatorilor economici;
Factor de risc – fenomen, proces sau complex de împrejurări congruente, în acelaşi timp şi
spaţiu, care pot determina sau favoriza producerea unor tipuri de risc;
Gestionarea unei crize – ansamblul măsurilor şi acţiunilor de izolare-blocare a conflictelor
care alimentează criza (conflictul);
21
Gestionarea/managementul situaţiei de criză – a) proces care implică planificarea,
organizarea şi adoptarea măsurilor menite să aducă situaţia de criză sub controlul celor care o
gestionează şi să permită acestora, prin acţiunile pe care le întreprind, să oprească evoluţia ei
viitoare; b) totalitatea metodelor, tehnicilor şi procedurilor utilizate de către guvern (la nivel
naţional) sau de manager (la nivelul unei firme) pentru a evita sau a aborda situaţiile de criză,
cum
ar fi greve, tulburări de stradă ori alte acţiuni violente. Activităţi:
– monitorizarea situaţiei care include obţinerea informaţiilor şi procesarea acestora; pe
această bază, se conturează o imagine generală a situaţiei, din care se pot desprinde concluzii
privind evoluţia acesteia; activitatea de monitorizare se desfăşoară pe parcursul tuturor stărilor
crizei;
– identificarea crizei, care presupune utilizarea metodologiilor de examinare a rezultatelor
supravegherii de rutină a situaţiei;
– recapitularea, care implică stabilirea explicită a obiectivelor naţionale privind situaţia de
criză, elaborarea opţiunilor alternative de răspuns, formularea şi punerea în execuţie a planurilor
de
implementare, evaluare a efectelor şi revizuirea/reajustarea obiectivelor;
– dezangajarea, care defineşte situaţia stabilă post-criză care urmează să se creeze prin
negocieri şi în conformitate cu obiectivele propuse;
– restabilirea păcii – include programul de sprijinire a situaţiei post-criză.
Gestionarea situaţiilor de urgenţă – identificarea, înregistrarea şi evaluarea tipurilor de
risc şi a factorilor determinanţi ai acestora, înştiinţarea factorilor interesaţi, avertizarea
populaţiei,
limitarea, înlăturarea sau contracararea factorilor de risc, precum şi a efectelor negative şi a
impactului produs de evenimentele excepţionale respective;
Hazard (1) – este un eveniment potenţial care poate fi produs de un fenomen natural sau de
un proces antropic, care poate cauza pierderi umane sau/şi pagube materiale, sociale, economice
şi
de mediu;
Hazard (2) – împrejurare sau concurs de împrejurări, favorabile sau nefavorabile, a căror
cauză rămâne, în general necunoscută. Hazardul este utilizat frecvent ca având semnificaţia de
risc.
Hazardul poate fi clasificat în trei categorii: hazard moral, hazard de comportament şi hazard
fizic;
Iminenţa ameninţării – parametrii de stare şi timp care determină declanşarea inevitabilă a
unei situaţii de urgenţă;
Intensitatea situaţiei de urgenţă – viteza de evoluţie a fenomenelor distructive şi gradul de
perturbare a stării de normalitate;
Managementul – domeniu ştiinţific care studiază, fundamentează şi formulează principiile,
regulile, normele, relaţiile, structurile, metodele şi modalităţile de conducere, în vederea
perfecţionării sistemelor şi creşterii eficienţei activităţilor de conducere;
Managementul situaţiei de urgenţă – ansamblul activităţilor desfăşurate şi procedurilor
utilizate de factorii de decizie, instituţiile şi serviciile publice abilitate pentru identificarea şi
monitorizarea surselor de risc, evaluarea informaţiilor şi analiza situaţiei, elaborarea de
prognoze,
stabilirea variantelor de acţiune şi implementarea acestora în scopul restabilirii situaţiei de
normalitate;
Managementul riscurilor de dezastre – este un proces sistematic de utilizare a procedeelor
administrative, a capacităţilor operaţionale şi organizatorice pentru implementarea politicilor şi
strategiilor unei comunităţi în vederea reducerii riscurilor de producere a dezastrelor;
Managementul urgenţelor – constă în organizarea resurselor şi responsabilităţilor în scopul
de a gestiona toate aspectele unei urgenţe, respectiv pregătire, răspuns şi restabilirea normalităţii;
Managementul riscului – aplicarea unor politici, proceduri şi practici având ca obiective
identificarea riscului, analiza şi evaluarea lui, tratarea, monitorizarea şi reevaluarea riscului;
Managementul inundaţiilor – include atât managementul riscului, cât şi managementul
situaţiilor de urgenţă;
Managementul durabil al inundaţiilor – managementul riscului la inundaţii în contextul
managementului integrat al resurselor de apă;
22
Monitorizare – o funcţie continuă care utilizează culegerea sistematică de date cu referire la
indicatorii specificaţi pentru a furniza managementului şi principalii lor factori interesaţi de o
intervenţie în curs, indicaţii referitoare la măsura atingerii obiectivelor şi a utilizării fondurilor
afectate;
Monitorizarea situaţiei de urgenţă – proces de supraveghere necesar evaluării sistematice
a dinamicii parametrilor situaţiei create, cunoaşterii tipului, amplorii şi intensităţii evenimentului,
evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale acestuia, precum şi a modului de îndeplinire a măsurilor
dispuse
pentru gestionarea situaţiei de urgenţă;
Obiective (1) – rezultatele estimate ale unui plan de acţiune de relaţii publice. Obiectivele
trebuie să fie măsurabile prin mijloace precise şi să aibă termene de realizare bine determinate;
Obiective (2) – rezultat estimat al unui plan de relaţii publice, care descrie o obligaţie ce
trebuie îndeplinită într-o anumită perioadă de timp şi într-un anumit grad. Obiectivele sunt paşii
care
trebuie urmăriţi pentru atingerea unui scop de relaţii publice;
Opinia publică – fenomen de natură psihosocială, cu caracter colectiv, care se constituie ca
reflectare a existenţei sociale a oamenilor, ca manifestare a conştiinţei sociale şi care constă într-
o
apreciere şi atitudine comună, relativ generalizată, într-o problemă de interes general şi care, este
împărtăşită de mai mulţi membri ai unui grup sau ai unei clase sociale, ai unei naţiuni, ori ai unei
societăţi la un moment dat;
Opinie – enunţ care dă expresie opţiunii cognitive şi afective a unei persoane, grup social
sau colectivitate pentru un anumit punct de vedere cu privire la un fapt sau eveniment, o relaţie
sau
interacţiune socială etc.;
Prealarmare – transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către autorităţi despre
probabilitatea producerii unui atac aerian;
Public – grup de oameni legaţi de caracteristici şi preocupări comune şi care răspund la fel
la anumite probleme;
Public-ţintă – grupul principal pe care îl vizează un anumit mesaj de relaţii publice;
Risc (1) – probabilitatea de producere a unui eveniment sau curs de acţiune, de regulă
nedorite pentru subiect;
Risc (2) – este definit ca fiind probabilitatea de expunere a omului şi a bunurilor create de
acesta la acţiunea unui anumit factor de risc de o anumită mărime. Riscul reprezintă nivelul
probabil
de pierderi de vieţi omeneşti, numărul de răniri, pagubele produse proprietăţilor şi activităţilor
economice de un anumit fenomen natural sau grup de fenomene, într-un anumit loc şi într-o
anumită
perioadă;
Risc acceptabil – reprezintă riscul al cărui nivel nu depăşeşte valorile maxime acceptate
oficial; încadrarea unui anume tip de risc în acceptabil sau neacceptabil se face, de regulă, pe
baza
nivelurilor de risc din matricile de risc;
Securitate (1) – situaţie în care o persoană (sau un stat), în urma unor măsuri specifice
adoptate individual sau în înţelegere cu alte persoane (sau state), capătă certitudinea că existenţa,
integritatea şi interesele sale fundamentale nu sunt primejduite;
Securitate (2) – reprezintă starea ce trebuie realizată pentru ca o persoană, un grup de
persoane, un stat sau un grup de state să poată acţiona neîngrădit pentru promovarea intereselor
proprii, în condiţiile respectării normelor şi intereselor generale adoptate şi recunoscute pe plan
internaţional;
Sistem de alertă/alarmare – sistem unic de semnale destinat avertizării asupra iminenţei
producerii unei crize, în scopul creşterii capacităţii operaţionale a structurilor cu atribuţii în
domeniu;
Situaţia de urgenţă – eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare şi
intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi
culturale
importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi
acţiuni
urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor
implicate;
23
Starea de urgenţă – priveşte situaţii de criză reprezintă ansamblul măsurilor excepţionale
de natură politică, economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele
unităţi administrativ-teritoriale care se instituie în următoarele situaţii prevăzute de lege:
existenţa
unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională ori funcţionarea
democraţiei
constituţionale; iminenţa producerii ori producerea unor calamităţi care fac necesară prevenirea,
limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre;
Starea potenţial generatoare de situaţii de urgenţă – complex de factori de risc care prin
evoluţia lor necontrolată şi iminenţa ameninţării ar putea aduce atingere vieţii şi populaţiei,
valorilor
materiale şi culturale importante şi factorilor de mediu;
Starea de alertă – se declară conform O.U.G. nr. 21/2004 şi se referă la punerea de îndată
în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi
înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă;
Tipuri de risc – incendii, cutremure, inundaţii, accidente, explozii, avarii, alunecări sau
prăbuşiri de teren, îmbolnăviri în masă, prăbuşiri ale unor construcţii, instalaţii ori amenajări,
eşuarea sau scufundarea unor nave, căderi de obiecte din atmosferă ori din cosmos, tornade,
avalanşe, eşecul serviciilor de utilităţi publice şi alte calamităţi naturale, sinistre grave sau
evenimente publice de amploare determinate ori favorizate de factorii de risc specifici;
Vulnerabilitate (1) – reprezintă susceptibilitatea unui sistem construit de obiecte, obiective
amplasat într-o anumită zonă, de a suferi avarii sau pierderi în urma unui eveniment natural
şi/sau
provocat de activităţile umane şi se poate exprima în termeni probabilistici (cu scop previzionar)
sau
în termeni statistici (cu scopul prelucrării rezultatelor cercetărilor postdezastru).
Vulnerabilitate (2) – reprezintă condiţia determinată de factori sau procese fizice, sociale,
economice sau de mediu care creşte susceptibilitatea unei comunităţi în faţă impactului cu un
hazard;
Vulnerabilitate (3) – pune în evidenţă cât de mult este expus omul şi bunurile sale în faţa
diferiţilor factori de risc, indică nivelul pagubelor pe care poate să le producă un anumit fenomen
şi
se exprimă pe o scară cuprinsă între 0 şi 1, cifra 1 exprimând distrugerea totală a bunurilor şi
pierderile totale de vieţi omeneşti din arealul afectat.

INTRODUCERE
Comunităţile umane, de-a lungul existenţei lor, au fost intens preocupate de problema
securităţii. Necesitatea asigurării condiţiilor favorabile de existenţă, a progresului material şi
spiritual împotriva vitregiilor şi ameninţărilor de orice natură a apărut şi s-a dezvoltat odată cu
viaţa
omului pe pământ.
Conform teoriei „piramidei” nevoilor umane elaborată de psihologul american Abraham
Maslow în anul 1954, nevoile de siguranţă se regăsesc la baza ierarhizării, imediat după cele
referitoare la nevoile primare (necesităţile fiziologice, precum hrana, apa, aerul, igiena, somnul,
sexul şi o temperatură relativ constantă a corpului). Deşi toate nevoile sunt instinctive, nu toate
sunt
la fel de puternice. Astfel, nevoile cele mai puternice au fost aşezate la baza piramidei
trebuinţelor şi
trebuie satisfăcute înainte de a se ajunge la cele superioare (nevoia de securitate; nevoia de iubire
şi
apartenenţă; nevoia de stimă; nevoia de autorealizare).
Odată ce individul îşi satisface primul nivel de necesităţi, se poate concentra pe nevoile de
siguranţă. Acestea au de-a face cu stabilitatea şi consistenţa într-o lume în continuă schimbare şi
ţin
de integritatea fizică, cum ar fi securitatea casei şi a familiei.
Provenind din latinescul securitas, termenul desemnează faptul de a fi la adăpost de
orice pericol; sentimentul de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol.
Sentimentului de încredere şi linişte trebuie să i se asocieze în cele mai multe cazuri şi termenul
de
certitudine. Securitatea devine reală, efectivă atunci când dobândeşte dimensiunile certitudinii.
În prezent, conceptul de securitate semnifică faptul că o persoană (o comunitate umană sau
un stat), în urma unor măsuri specifice adoptate individual sau în înţelegere cu alte persoane (sau
state), capătă certitudinea că existenţa, integritatea şi interesele sale fundamentale nu sunt
periclitate.
24

Apariţia neaşteptată a unui eveniment major, de regulă surprinzător, într-un moment

nefavorabil, cerinţa expresă ca gestionarea acestui eveniment să se facă centralizat, impune
existenţa
unei echipe, pregătită din timp, antrenată, care să fie capabilă să preia conducerea forţelor şi
mijloacelor de intervenţie. În această ecuaţie complexă, rolul comunicării şi informării în relaţia
dintre structura de gestionare şi publicul larg este crucial.
Comunicarea cu publicul larg este intermediată în majoritatea cazurilor de către mass-media,
iar probleme ca răspândirea zvonurilor, a ştirilor false, stăpânirea panicii sunt strâns legate de
modul
cum autorităţile reuşesc să se facă înţelese de către public şi de reacţia acestuia la cerinţele
structurilor de management.
Lucrarea elaborată, având ca temă „Comunicarea în managementul situaţiilor de urgenţă
generate de inundaţii”, are ca obiectiv principal prezentarea modalităţilor corecte de comunicare
impuse de situaţiile de urgenţă. Anumite evenimente pot fi anticipate şi prevenite, altele, din
contră,
nici măcar nu pot fi bănuite şi de obicei, se produc brusc. Pentru a prezenta abordările teoretice
privind crearea sistemului noţional şi a legislaţiei în vigoare am considerat necesar să introduc
capitolul 1, „Considerente teoretice”.
Procesul decizional eficient, presupune obligatoriu comunicarea, condiţie şi componentă
esenţială a managementului situaţiilor de urgenţă generate de dezastre, fără de care articularea
coerentă a sistemului de răspuns, direcţionarea şi coordonarea acestuia nu ar fi posibilă.
Obiectivele,
principiile şi factorii care influenţează comunicarea constituie un ansamblu de elemente
importante
care sunt incluse în capitolul 2, „Comunicarea în situaţii de urgenţă”.
Gestionarea unei situaţii de urgenţă nu se poate improviza, dimpotrivă, ea se întemeiază pe
evaluarea corectă a circumstanţelor şi pe stăpânirea unor procedee adecvate de răspuns, pregătite
şi
chiar experimentate cu mult timp înainte de apariţia situaţiei de urgenţă. Numai o bună
comunicare
în timpul urgenţei şi post-urgenţă poate să atenueze şi chiar să împiedice reacţiile negative ale
publicului. Toate aceste strategii se regăsesc în cel de-al treilea capitol, „Gestionarea comunicării
în situaţii de urgenţă”.
,,Patru ziare ostile sunt mai de temut decât o mie de baionete”, spunea Napoleon Bonaparte.
Lipsa de interes sau întârzierea publicării unor ştiri îi vor determina pe jurnalişti să facă apel la
alte
surse, de obicei mai puţin informate, sau să se pronunţe deschis împotriva organizaţiei. Din
această
cauză structura de relaţii publice implicată în gestionarea comunicării trebuie să ştie să câştige
încrederea jurnaliştilor printr-un comportament profesionist şi să-i sprijine în activitatea de
documentare, devenind prin aceasta un factor de limitare a efectelor negative ale urgenţei. Astfel,
ultimul capitol, „Analiza comunicării pe timpul inundaţiilor produse în judeţul Suceava – iulie
2008”, îşi propune să cerceteze modul în care s-a desfăşurat comunicarea cu publicul-ţintă şi
mass-media într-o situaţie de urgenţă generată de inundaţii.
Capitolele prezentate se întrepătrund, existând între ele o legătură cauzală. Fiecare situaţie de
urgenţă are specificitatea ei, fie ca este vorba de o inundaţie, un incendiu sau o explozie: depinde
de
noi, de puterea şi capabilităţile noastre să depăşim aceste momente, să tragem învăţămintele
necesare şi să le transformăm în oportunităţi.

1. CONSIDERENTE TEORETICE
1.1 Aspecte generale
Comunicarea în situaţii de criză este cea mai provocatoare şi fascinantă practică în domeniu.
Informaţia lipseşte sau este săracă şi nu este timp suficient pentru cercetare şi culegere de date.
Este
greu de stabilit în situaţii de criză ce opţiune reprezintă o alegere bună sau greşită. Un curs
stabilit al
acţiunii deschide o serie de probleme, iar un alt curs va deschide un altul. Importantă pentru
rezolvarea crizelor este decizia rapidă şi comunicarea eficientă şi eficace.1

Tran, V., Stănciugelu, I. (2003), p. 233.

25

Potrivit lui Melançon, specialistul în relaţii publice stinge constant „focul” fără să-şi pună
niciodată sau aproape niciodată întrebări despre sursa sau cauza incendiului sau despre eficienţa
gestului
său. După ce focul a fost potolit, sună o altă alarmă şi totul reîncepe. Abia are timp, ca pompierii
profesionişti, să-şi pună în ordine şi să-şi repare echipamentul între două evenimente. Ca şi
pompierul,
specialistul în relaţii publice are puţin răgaz la dispoziţie pentru prevenirea evenimentelor
nedorite,
pentru supravegherea piromanilor, pentru planificarea activităţii în caz de incendii.2
Una din cele mai importante funcţii ale relaţiilor publice este comunicarea în situaţii de
criză. Practicienii de relaţii publice sunt din ce în ce mai implicaţi atunci când e vorba despre un
accident sau dezastru natural care afectează organizaţia sau comunitatea.
Aproape în orice domeniu al activităţii umane există preocupări privind disfuncţionalităţile
care pot să apară în interiorul lui şi, de aceea, se studiază cauzele, modul de apariţie şi
manifestare a
acestora, consecinţele lor. Crizele sunt astfel de disfuncţionalităţi. Ele au implicaţii majore în
viaţa
şi activitatea oamenilor, cu consecinţe şi urmări aproape întotdeauna nedorite.3
Evenimentele care se produc, cu deosebire cele naturale, pot fi folosite de organizaţie pentru
a-şi evidenţia punctele tari, calitatea produselor sau serviciilor. Catastrofele pot fi transformate în
oportunităţi pentru demonstrarea forţei şi posibilităţilor de reacţie ale organizaţiilor. Rolul
evenimentelor este să atragă spre legitimitate, autoritate, eficienţă şi credibilitate, spre o adeziune
majoră care priveşte comunitatea în ansamblu şi pe fiecare individ în parte. Este necesară
obţinerea
unui vot de încredere conştient şi liber din partea comunităţii.
În România, abordarea crizelor naţionale de natură civilă, şi în primul rând a crizelor cauzate
de dezastrele, este de dată relativ recentă. Cadrul legal a fost iniţiat şi implementat prin
operaţionalizarea structurii şi mecanismelor manageriale specifice: sistemul naţional pentru
managementul situaţiilor de urgenţă.4
Structura creată implică responsabilităţi din partea cetăţenilor, comunităţilor locale,
operatorilor economici şi autorităţilor administraţiei publice şi este gestionată de toate
componentele
Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, potrivit funcţiilor de sprijin
stabilite
în competenţă, fiind coordonată, la nivel naţional, de către Ministerul Administraţiei şi Internelor
prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Ordonanţa de Urgenţă nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor
de Urgenţă, defineşte, astfel:
Situaţia de urgenţă – un eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare şi
intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi
culturale
importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi
acţiuni
urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor
implicate.
Managementul situaţiilor de urgenţă – reprezintă un ansamblu integrat al activităţilor
desfăşurate, al procedurilor utilizate de factorii de decizie, cu instituţiile şi serviciile publice
abilitate
pentru identificarea şi monitorizarea surselor de risc, evaluarea informaţiilor şi analiza situaţiei,
elaborarea de prognoze, stabilirea variantelor de acţiune şi implementarea acestora în scopul
restabilirii situaţiei de normalitate.
Gestionarea situaţiilor de urgenţă – identificarea, înregistrarea şi evaluarea tipurilor de risc
şi a factorilor determinanţi ai acestora, înştiinţarea factorilor interesaţi, avertizarea populaţiei,
limitarea, înlăturarea sau contracararea factorilor de risc, precum şi a efectelor negative şi a
impactului produs de evenimentele excepţionale respective.
Monitorizarea situaţiei de urgenţă – proces de supraveghere necesar evaluării sistematice a
dinamicii parametrilor situaţiei create, cunoaşterii tipului, amplorii şi intensităţii evenimentului,
evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale acestuia, precum şi a modului de îndeplinire a măsurilor
dispuse
pentru gestionarea situaţiei de urgenţă.

Bernard, Dagenais (2003), p. 319.

Chiciudean, I., Ţoneş, V. (2008), p. 31.
4
O.U.G. nr. 21 din 15 aprilie 2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de
Urgenţă.
3

26
1.2 Definiţii şi tipologii
În zilele noastre, criza (economiei, a culturii, a valorilor, a conştiinţei, a întreprinderilor etc.)
a devenit o stare cotidiană, iar cuvântul a intrat în vocabularul curent al conducătorilor de
instituţii,
al jurnaliştilor şi al publicului larg. Prezenţa aproape continuă a crizelor, plasate la cele mai
diferite
niveluri, a făcut ca tot mai mulţi lideri politici, conducători de întreprinderi, specialişti în
management şi practicieni ai relaţiilor publice să vorbească despre „gestiunea crizelor”, despre
„managementul crizelor”, despre „comunicarea de criză” etc.; totuşi, experienţa de zi cu zi ne
arată
că mult mai puţini sunt cei care deţin competenţele, experienţa şi logistica necesare
preîntâmpinării
şi controlării eficiente a unei crize.
Orice organizaţie se poate confrunta cu o situaţie de criză, în măsură să pună în pericol
funcţionarea ei normală şi reputaţia de care se bucură într-o anumită comunitate. Unele crize sunt
previzibile şi pot fi prevenite, altele nu pot fi bănuite sau nu pot fi anticipate în mod corect.
Experienţa a arătat că, în ciuda tuturor precauţiilor (de ordin tehnic, economic, financiar,
educativ etc.) luate pentru stoparea sau controlarea unei situaţii de criză, de obicei ea scapă de
sub
control şi ia amploare; în aceste condiţii, ea poate aduce prejudicii grave organizaţiei, dacă nu
este
gestionată corect din punctul de vedere al comunicării. Altfel spus, o bună comunicare în timpul
crizei poate să atenueze şi chiar să împiedice reacţiile negative ale publicului. 5
Cuvântul „criză” vine din medicina hipocratică: aici, el desemna acel moment al unei boli în
care aceasta stă în cumpănă, putând să se îndrepte fie spre un deznodământ fatal, fie spre
însănătoşire. „Krisis” însemna separare, diferenţă, judecată; era momentul în care doctorul
trebuia
să discearnă simptomele şi să ia o decizie privind tratamentul.
Valoarea acordată de Hipocrate crizei este legată de concepţia lui asupra bolii ca
dezechilibru, rezultat al unei lupte duse de corp împotriva influenţelor exterioare nocive. Boala
nu
este, în acest caz, o suferinţă suportată, ci un efort de însănătoşire. Numeroase simptome, prin
care
febra şi ,,crizele’’, sunt expresia unui travaliu, înscris în timp, prin care corpul obţine
vindecarea.6
Termenul a fost ulterior preluat de Aristotel, care îl foloseşte în Poetica, pentru a desemna
punctul de paroxism al unei tragedii, atunci când eroul trebuie să ia o decizie esenţială pentru
destinul său.7
Barry McLonglin defineşte criza ca fiind: ,,un eveniment, dezvăluire, acuzaţie sau set de
probleme interne şi externe care ameninţă integritatea, reputaţia sau existenţa unui individ sau
organizaţie.”8
După David W. Wragg, criza este un eveniment care afectează în mod grav operaţiile unei
organizaţii, eveniment considerat ca nedorit de către membrii organizaţiei.9
Pentru Patrick d’Humiers, criza poate fi definită ca o situaţie neaşteptată, care pune în
discuţie responsabilitatea întreprinderii în faţa marelui public şi care ameninţă capacitatea ei de
a-şi
continua în mod normal activitatea.10
Din perspectiva acestor autori, criza apare ca o ruptură, o situaţie nedorită, care întrerupe
funcţionarea obişnuită a unei organizaţii şi care afectează imaginea ei la nivelul publicului. De
aceea, este necesar să existe o strategie globală de întâmpinare a crizei (gestionarea crizei), un
grup
de specialişti foarte bine antrenaţi (celula de criză) şi o politică de comunicare adecvată
(comunicarea de criză).
Din punctul de vedere al explicitărilor de termeni, concepte şi noţiuni adoptate de O.N.U. –
O.C.H.A. (Biroul de Coordonare a Ajutorului Umanitar al Naţiunilor Unite), se detaliază
noţiunea
de criză (cuvânt provenit din terminologia greacă – kreinein – a decide) ca fiind o
,,disfuncţionalitate majoră apărută în structurile sociale vitale sau o ameninţare a valorilor şi
standardelor fundamentale ale societăţii”.

Cristina, Coman (2000), p. 115.

Barus-Michel, J., Giust-Desprairies, F., Ridel, L. (1998), p. 24.
7
Sicard, Marie Noelle (1998), pp. 15-16.
8
Barry, McLonglin (1996), p.10.
9
David W., Wragg (1992), p. 26.
10
Patrick, D’Humieres (1994), p. 44.
6

27
În lucrările consacrate managementului crizei se consideră că aceasta apare atunci când
întregul sistem este afectat în aşa fel încât existenţa sa fizică este ameninţată; în plus valorile de
bază ale membrilor sistemului sunt ameninţate într-o asemenea măsură, încât indivizii sunt
obligaţi
să realizeze caracterul eronat al acestor valori.11
În cercetările, dezbaterile şi practicile recente din domeniul relaţiilor publice situaţiile de
criză sau precriză sunt definite ca fenomene de întrerupere a funcţionării normale a unei
organizaţii
şi ca momente de blocare sau de proastă organizare a schimbului de informaţii dintre organizaţie
şi
publicul ei intern sau extern. Crizele apar, în consecinţă, ca fenomene care pot aduce daune unei
organizaţii, atât în planul pierderilor materiale, cât şi în planul prestigiului social, prin
deteriorarea
imaginii (reputaţiei) publice. 12
Având în vedere faptul că fenomenul criză este universal şi formele sub care se manifestă
crizele sunt complexe şi diverse, pentru o abordare de specialitate, este necesară o clasificare a
crizelor. Realizarea unei tipologii a crizelor este posibilă şi acest lucru presupune identificarea
unor
criterii semnificative faţă de care pot fi definite şi evaluate principalele caracteristici ale crizei.
Această clasificare, descompunere în etape specifice este importantă din punct de vedere al
identificării unor strategii adecvate de gestionare a crizei, acest aspect fiind prezentat în mod
special
în lucrările dedicate managementului crizei.13
Astfel, o primă clasificare a crizelor este realizată după:
a) cauze (ele sunt datorate unor factori interni ori externi; conjuncturali sau structurali);
b) derularea în timp (bruşte sau lente);
c) amploare (superficiale sau profunde);
d) nivelul la care acţionează (operaţionale – afectează activitatea curentă; strategice –
afectează elaborarea strategiilor; identitare – afectează identitatea organizaţiei);
e) consecinţe (afectează personalul, clienţii, partenerii, opinia publică etc.).
Specialiştii din domeniul managementului crizelor au realizat o clasificare a acestora în
funcţie de mai multe criterii, cum ar fi:
– factorii care le-au declanşat (de natură internă sau externă);
– modul de desfăşurare a crizelor (rapid sau lent);
– efectele pe care le-au produs (de suprafaţă sau de profunzime);
– urmările pe care le au (afectează personalul instituţiei, partenerii sau publicul acesteia).
Propunând o altă tipologie, D. Newsom, A. Scott, J.V. Turk consideră că, din punct de vedere
fizic, crizele pot fi violente sau nonviolente; ambele familii de crize pot fi împărţite în trei
subgrupe:
– create de natură;
– rezultate în urma unei acţiuni intenţionate;
– rezultate în urma unor acte neintenţionate.
Astfel, cutremurele, incendiile declanşate de fulgere, furtunile etc. sunt crize violente,
produse de natură; epidemiile, invaziile de insecte, seceta etc. sunt crize nonviolente produse de
natură. Actele teroriste ori intoxicaţiile generate de falsificarea unor produse reprezintă crize
violente, create prin acţiuni intenţionate; ameninţările cu atentate ori răspândirea de zvonuri
creatoare de panică reprezintă crize nonviolente rezultate în urma unor acţiuni intenţionate.
Exploziile, accidentele, incendiile reprezintă crize violente, apărute în urma unor acţiuni
neintenţionate; eşecurile în afaceri, blocarea producţiei, preluările forţate de companii constituie
crize nonviolente neintenţionate.14
Specialistul în relaţii publice, Timothy Coombs, foloseşte o grilă de clasificare bazată pe
două axe: intern – extern şi intenţionat – neintenţionat. El detemină astfel patru tipuri de crize,
care
se exclud reciproc:
a) accidentele, care sunt neintenţionate şi apar în cadrul activităţilor organizaţiei (defecţiuni
ale instalaţiilor, accidentări ale lucrătorilor, dezastre naturale); spre exemplu, accidentul aviatic
de
la Baloteşti, inundaţiile, incendiile din pădurile montane etc.;
11

Larkin, J., Regester, M. (2003), p. 9.

Cristina, Coman (2000), p. 65.
13
Şerban, Manuel (2010), pp. 35-36.
14
Newsom, D., Scott, A., VanSlyke, T.J. (1993), pp. 538-539.
12

28
b) greşelile, care sunt acţiuni neintenţionate ale organizaţiei pe care un agent extern încearcă
să le transforme într-o criză (ambiguităţi, manipulări, ezitări); spre exemplu, declaraţiile neatente
ale liderilor politici sau neglijenţele din instituţiile spitaliceşti, militare, universitare etc.;
c) transgresiunile, care sunt acţiuni intenţionate, comise de organizaţii care în mod conştient
încalcă reguli de comportament anterior asumate (ascunderea unor informaţii de interes public,
distribuirea de produse periculoase, eludarea legilor); spre exemplu, scandalurile SAFI şi FNI
sau
cel al diplomelor false;
d) terorismul, care se referă la acţiuni intenţionate, realizate de actori externi, cu scopul de a
afecta în mod direct o anumită organizaţie (prin afectarea angajaţilor sau a clienţilor) sau în mod
indirect (prin reducerea vânzărilor, tulburarea procesului de producţie); spre exemplu, asasinarea
liderului sindical de la Tepro Iaşi.15
Programele de răspuns la criză, gândite şi aplicate de departamentul de relaţii publice, trebuie
să se bazeze pe diferite strategii de comunicare, în măsură să influenţeze publicul şi să schimbe
modul
în care acesta interpretează acea criză. În consecinţă, pentru specialiştii în relaţii publice, criza
reprezintă un teren predilect pentru conceptualizarea şi aplicarea unor strategii de comunicare
vizând
limitarea sau stoparea daunelor.
Amploarea evenimentului sau problemei poate fi atât de mare sau de importantă încât
eclipsează toate celelalte activităţi ale organizaţiei pe timpul perioadei în discuţie. Într-o criză,
încrederea publicului în organizaţie şi controlul factorilor de răspundere asupra fenomenelor în
derulare se află la cote foarte reduse. Daunele actuale sau potenţiale asupra organizaţiei sunt
considerabile şi organizaţia nu poate, de una singură, să pună capăt crizei.16
Experienţa a arătat că, în ciuda tuturor precauţiilor luate pentru stoparea sau controlarea unei
situaţii de criză, de obicei aceasta scapă de sub control şi ia amploare. În aceste condiţii ea poate
aduce
prejudicii grave organizaţiei, dacă nu este gestionată corect din punct de vedere al comunicării.
Altfel
spus, o bună comunicare în timpul crizei poate să atenueze şi chiar să împiedice reacţiile
negative ale
publicului.
Gestionarea eficientă a crizei va fi efectuată secvenţial. Principala preocupare într-o criză
trebuie să fie siguranţa publică. Un eşec la adresa siguranţei publice intensifică daunele unei
crize.
Reputaţia şi grija financiară sunt luate în considerare după ce siguranţa publică a fost restabilită.
Gestionarea crizelor este un proces conceput pentru a preveni sau a diminua pagubele pe
care o criză le poate produce între o organizaţie şi părţile afectate. Ca proces, gestionarea crizei,
nu
înseamnă doar un singur lucru. Gestionarea crizelor poate fi împărţită în trei etape:
1) de precriză;
2) răspunsul la criză;
3) postcriză.
Faza de precriză este preocupată de prevenire şi pregătire.
Răspunsul la criză este atunci când managementul trebuie să răspundă la o criză.
Faza postcriză caută modalităţi de a se pregăti mai bine pentru următoarea criză şi
îndeplineşte angajamentele asumate în timpul crizei, inclusiv transmiterea de indicaţii. Aceste
trei
faze de gestionare a crizelor servesc drept cadru de organizare pentru început.17
Cu anumite nuanţări, majoritatea opiniilor care se referă la definirea etapelor evoluţiei
crizelor, evidenţiază în general trei etape şi anume: antecriza (etapa preliminară crizei), criza
efectivă (etapa critică) şi postcriza (etapa de refacere).
Fazele caracteristice ale unei crize generate de un dezastru sunt: faza pre-dezastru şi faza
postdezastru. Faza predezastru cuprinde următoarele etape:
– dezvoltare – procesul de dezvoltare socio-economic al ţării pe baza planurilor de
amenajare a teritoriului, în care s-a ţinut cont de efectele probabile ale hazardurilor caracteristice
zonelor de risc la dezastre;

15
Cristina, Coman (2001), p. 41.
Chiciudean, I., Ţoneş, V. (2008), p. 39.
17
Timothy W., Coombs, (2007), p. 3.
16

29
– pregătire – procesul de pregătire a sistemului de protecţie civilă în vederea limitării
efectelor dezastrelor potenţiale;
– înştiinţare-alarmare – procesul de înştiinţare şi alarmare a populaţiei despre iminenţa şi/sau
producerea unui dezastru;
Faza postdezastru cuprinde următoarele etape:
– intervenţie (situaţia de urgenţă civilă) – managementul acţiunilor de limitare a efectelor
generate de dezastru;
– reabilitare – procesul de refacere a facilităţilor economice sociale vitale pentru
supravieţuirea populaţiei.
În funcţie de caracteristicile fiecărei crize unele dintre etape pot fi absente, iar importanţa şi
durata, fiecăreia dintre acestea, poate varia foarte mult de la un tip de criză la altul.18
Indiferent de modul în care situaţia de urgenţă este definită, ea reprezintă, în opinie
personală, un cumul nefericit al tuturor factorilor care concură în diverse proporţii la
modificarea,
degradarea cursului evolutiv normal al vieţii şi sănătăţii comunităţilor umane pe locurile pe care
sau statornicit în timp de mai multe veacuri.
Nu putem proceda la cuantificarea situaţiilor de urgenţă înainte definirii elementelor
componente: hazard, vulnerabilitate şi risc.
Experienţa acumulată în timp, fie chiar numai la nivelul ţării noastre, în ceea ce priveşte
producerea dezastrelor de orice fel, a determinat înregistrarea unei mari varietăţi posibile a
modului
de declanşare şi dezvoltare a unor evenimente singulare sau a unor lanţuri de evenimente care au
caracter de dezastru.
Rezultatele înregistrate de eforturile depuse pentru cercetarea cunoaşterii mecanismelor
producerii şi manifestărilor dezastrelor a impus definirea noţiunilor de dezastru, risc,
vulnerabilitate
şi hazard:
Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, defineşte dezastrul astfel:
– evenimentul datorat declanşării unor tipuri de riscuri, din cauze naturale sau provocate de
om, generator de pierderi umane, materiale sau de modificări ale mediului şi care, prin amploare,
intensitate şi consecinţe, atinge ori depăşeşte nivelurile specifice de gravitate, stabilite prin
regulamente privind gestionarea situaţiilor de urgenţă, aprobate potrivit legii.19
De asemenea, prin dezastre înţelegem:
– fenomene naturale distructive de origine geologică sau meteorologică, ori îmbolnăvirea
unui număr mare de persoane sau animale, produse în mod brusc, ca fenomene de masă.
În această categorie sunt cuprinse: cutremurele, alunecările şi prăbuşirile de teren,
inundaţiile şi fenomenele meteorologice periculoase, epidemiile şi epizootiile;
– evenimente cu urmări deosebit de grave, asupra mediului înconjurător, provocate de
accidente.
În această categorie sunt cuprinse: accidentele chimice, biologice, nucleare, din subteran,
avarii la construcţiile hidrotehnice sau conducte magistrale, incendiile de masă şi exploziile,
accidentele majore la utilaje şi instalaţii tehnologice periculoase, căderile de obiecte cosmice,
accidente majore şi avarii mari la reţelele de instalaţii şi telecomunicaţii.
Conform terminologiei adoptate de OCHA/ONU, prin dezastru (similar catastrofă) se
înţelege: o degradare serioasă a societăţii care creează pierderi majore umane, materiale sau
modificări majore ale mediului, care depăşesc capacitatea de răspuns a societăţii (comunităţii)
afectate utilizând mijloace proprii şi defineşte formula de definire a termenului de dezastru
astfel:
Dezastru = Vulnerabilitate x Hazard.
Pe de altă parte, catastrofa naturală reprezintă un dezastru produs din cauze naturale.
Dezastrul mai poate fi privit şi ca un tip particular de situaţie de urgenţă. El reprezintă un
punct culminant (o perioadă de timp în care manifestările negative sunt de mare intensitate) şi un
anumit nivel al situaţiei de urgenţă. În timp ce un dezastru este limitat la o anumită perioadă de
timp

18
19

Şerban, Manuel (2010), pp. 52-53.

Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă.
30
în care viaţa omului şi proprietatea sunt supuse unui risc imediat, o situaţie de urgenţă acoperă o
perioadă de timp mai mare, în care:
– capacitatea de răspuns a unui grup sau unei comunităţi este net deteriorată, sau
– capacitatea de răspuns a acestui grup sau comunităţii este susţinută prin iniţiative de
moment sau prin intervenţia externă.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte dezastrul ca fiind orice eveniment care cauzează
pagube, distrugeri ecologice, pierderi de vieţi omeneşti şi deteriorarea sănătăţii şi a serviciilor în
ceea ce priveşte sănătatea, la o scară suficient de puternică, astfel încât să justifice un
extraordinar
răspuns sau intervenţie din afara comunităţii afectate.20
În definirea noţiunilor de risc şi hazard, s-au preocupat mai întâi specialiştii geografi pentru
utilizarea lor, pe de o parte, la explicarea unor fenomene naturale observate şi înregistrate la
nivelul
planetei, iar pe de altă parte, la prognozarea pe termen scurt sau mediu a apariţiei acestor
evenimente şi difuzarea lor ca elemente posibile pentru mediatizarea fenomenelor climatice.
În acest sens voi prezenta mai multe definiţii ale hazardului, şi anume:
– este un eveniment potenţial care poate fi produs de un fenomen natural sau de un proces
antropic, care poate cauza pierderi umane sau/şi pagube materiale, sociale, economice şi de
mediu;
– împrejurare sau concurs de împrejurări, favorabile sau nefavorabile, a căror cauză rămâne,
în general necunoscută. Hazardul este utilizat frecvent ca având semnificaţia de risc. Hazardul
poate
fi clasificat în trei categorii: hazard moral, hazard de comportament şi hazard fizic;
– în Grand Larousse, vol. V, se precizează că termenul este de origine arabă, az-zahr (jar de
zaruri, simbolizând întâmplarea) şi este definit ca ,,o interfaţă accidentală şi în general
neprevăzută
între două sau mai multe serii cauzale ale căror relaţii reciproce sunt, în fiecare moment, riguros
determinate, dar a căror interdependenţă relativă, nu este imputabilă decât ignoranţei şi
neputinţei
noastre”.
Pornind de la definiţiile date în diferite lucrări publicate pentru activitatea managerială în
domeniul situaţiilor de urgenţă am reţinut următoarea definiţie:
Hazardul reprezintă un eveniment fizic cu potenţial distrugător, un fenomen sau o activitate
umană care pot cauza pierderea de vieţi sau rănirea, distrugerea de proprietăţi, subminarea
societăţii
ori a economiei sau degradarea mediului.
Hazardurile pot include condiţii latente care pot deveni ameninţări viitoare şi pot avea
origini diferite: naturale (geologice, biologice, hidro-meteorologice) sau induse de procesele
umane
(degradarea mediului sau hazardurile tehnologice). În ceea ce priveşte originea şi efectele,
hazardurile pot fi simple, secvenţiale sau combinate. Fiecare hazard este caracterizat prin:
localizare, intensitate, frecvenţă şi probabilitate.21
Vulnerabilitatea ca noţiune reprezintă susceptibilitatea unui sistem construit de obiecte,
obiective amplasat într-o anumită zonă, de a suferi avarii sau pierderi în urma unui eveniment
natural şi/sau provocat de activităţile umane şi se poate exprima în termeni probabilistici (cu
scop
previzionar) sau în termeni statistici (cu scopul prelucrării rezultatelor cercetărilor postdezastru).
Prin ,,riscuri”, în general, se înţeleg pericole, ameninţări, şi/sau vulnerabilităţi, previzibile,
potenţiale sau eventuale ori probabilităţi de producere a unor evenimente, fiind stabilite în multe
cazuri formule sau relaţii de calcul.22
Riscul reprezintă o măsură a degradărilor şi avariilor anticipate pentru un sistem luat în
calcul (un obiect, obiectiv/sau mai multe), amplasat pe un teren sau o zonă vulnerabilă, la unul
sau
mai multe efecte de dezastru, într-o anumită perioadă de timp.
Organizaţia Naţiunilor Unite defineşte riscul ca fiind: probabilitatea de apariţie, într-o
regiune şi perioadă dată a unui fenomen ca potenţial distructiv.

20

Şerban, Manuel (2010), pp. 115-116.

Idem, p. 117.
22
Ionel, Crăciun (2006), p. 23.
21

31
Altfel definit, riscul constă în probabilitatea producerii unor consecinţe dăunătoare sau a
unor pierderi aşteptate (deces, rănire, distrugerea proprietăţii, a stilului de viaţă, a economiei sau
a
mediului) ca urmare a unor interacţiuni între hazardurile naturale sau produse de om şi condiţiile
vulnerabile.
În mod convenţional riscul este exprimat prin formula: Riscuri = Hazarduri x
Vulnerabilitate.
Tipurile de risc generatoare de situaţii de urgenţă sunt ierarhizate în funcţie de natura lor, în
trei mari grupe23, şi anume:
A. Riscurile naturale:
– fenomene meteorologice periculoase: furtuni, inundaţii, tornade, secetă şi îngheţ;
– incendii de pădure;
– avalanşe;
– fenomene distructive de origine geologică: alunecări, prăbuşiri de teren, cutremure de
pământ.
B. Riscuri tehnice/tehnologice:
– accidente, avarii, explozii şi incendii: industrie, transport şi depozitarea produselor
periculoase; transporturi, nucleare;
– poluarea apelor;
– prăbuşiri de construcţii, instalaţii sau amenajări;
– eşecul utilităţilor publice;
– căderi de obiecte din atmosferă sau din cosmos;
– muniţii neexplodate.
C. Riscuri biologice:
– epidemii;
– epizootii/zoonoze.
Tipurile de risc sunt specificate pe cele trei grupe ierarhice, se repartizează pe ministere şi
instituţii publice centrale, de specialitate, care răspund prin management propriu adoptat prin
ordine
interne conform actului normativ menţionat mai înainte, în cadrul gestionării situaţiilor de
urgenţă
apărute pe teritoriul ţării noastre.
1.3 Contextul instituţional
Inundaţiile sunt, din punct de vedere geografic, cele mai răspândite dezastre de pe glob şi
totodată şi cele mai mari producătoare de pagube şi victime omeneşti. Practica mondială a
demonstrat că apariţia inundaţiilor nu poate fi evitată, însă ele pot fi gestionate, iar efectele lor
pot fi
reduse printr-un proces sistematic care conduce la un şir de măsuri şi acţiuni menite să contribuie
la
diminuarea riscului asociat acestor fenomene.
Diminuarea pagubelor şi a pierderilor de vieţi omeneşti ca urmare a inundaţiilor nu depind
numai de acţiunile de răspuns întreprinse în timpul inundaţiilor, acţiuni abordate uneori separat,
sub
denumirea de managementul situaţiilor de urgenţă. Diminuarea consecinţelor inundaţiilor este
rezultatul unor combinaţii ample, dintre măsurile şi acţiunile premergătoare producerii
fenomenului, cele de management din timpul desfăşurării inundaţiilor şi cele întreprinse post
inundaţii (de reconstrucţie şi învăţăminte deprinse ca urmare a producerii fenomenului). Ca
urmare,
la nivel mondial se utilizează noţiunea mai completă de management al inundaţiilor care include
atât managementul riscului la inundaţii, cât şi managementul situaţiilor de urgenţă generate de
inundaţii.
În România, pe linia managementului riscului la inundaţii, a fost aprobată Hotărârea nr. 846
din 11 august 2010 pentru aprobarea Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii
pe
termen mediu şi lung, strategie necesară, deoarece, după elaborarea în anul 2005 a Strategiei

23

H.G.R. nr. 2288/2004 publicată în Monitorul Oficial nr. 09/2005 pentru aprobarea repartizării
principalelor funcţii de
sprijin pe care le asigură ministerele celorlalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale
privind prevenirea şi
gestionarea situaţiilor de urgenţă.
32
naţionale de management al riscului la inundaţii, aprobată prin Hotărârea Guvernului
nr. 1.854/2005 pentru aprobarea Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii, a
fost
adoptată Directiva 2007/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2007
privind evaluarea şi gestionarea riscurilor la inundaţii. Ca urmare, România ca stat membru al
Uniunii Europene are obligaţia de a implementa în legislaţia sa directiva menţionată mai sus şi
trebuie să se conformeze prevederilor acesteia.
La nivel naţional, definit de O.U.G. nr. 21/2004, Sistemul Naţional de Management al
Situaţiilor de Urgenţă (S.N.M.S.U.) a fost înfiinţat şi organizat să funcţioneze pentru prevenirea
şi
gestionarea situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea resurselor umane, materiale,
financiare
şi de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate post eveniment. Trebuie precizat faptul
că
gestionarea situaţiilor de urgenţă nu se referă numai la perioadele de răspuns după declanşarea
evenimentului, ci şi la faza pregătitoare (în predezastru), apreciind faptul că nu se poate face o
departajare strictă a acestor perioade.
S.N.M.S.U., reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 cu modificările
şi completările ulterioare, este format din structuri cu activitate permanentă şi structuri cu
activitate
temporară.
Structurile permanente sunt:
– Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă – Centrul Operaţional Naţional;
– Centrele operative cu activitate permanentă din cadrul ministerelor cu funcţii de sprijin;
– Inspectoratele judeţene/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.
Tipurile de risc gestionate de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă sunt cazurile de forţă
majoră determinate de incendii, inundaţii, accidente nucleare şi/sau urgenţe radiologice,
accidente
chimice cu implicaţii în afara amplasamentului, explozii necontrolate ale muniţiei rămasă din
timpul
conflictelor militare, căderi de obiecte din atmosferă şi din cosmos. La celelalte tipuri de risc,
inspectoratele pentru situaţii de urgenţă îndeplinesc funcţii de sprijin.24
Structurile cu activitate temporară sunt:
– Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă – sub conducerea nemijlocită a ministrului
administraţiei şi internelor şi în coordonarea primului-ministru;
– Comitetele ministeriale pentru situaţii de urgenţă – sub conducerea miniştrilor;
– Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă – sub conducerea prefectului
Municipiului Bucureşti;
– Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă – sub conducerea prefectului judeţului;
– Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă – sub conducerea primarului.
La nivel local conceptul de management al situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii se
regăseşte în manualul prefectului şi cel al primarului, acte normative ce legiferează sarcinile ce le
revin acestora. Manualele prezintă pe larg dispoziţiile referitoare la managementul situaţiilor de
urgenţă în caz de inundaţii, existente în actele normative în vigoare şi se adresează atât
prefecţilor în
calitate de preşedinţi ai comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă şi membrilor acestor
comitete, cât şi primarilor în calitate de preşedinţi ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă,
precum şi celorlalţi membri ai comitetelor respective. Aceste documente vin în sprijinul
activităţilor
de gestionare a situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, pe care le desfăşoară prefectul şi
primarul unei localităţi, şi cuprind un algoritm al activităţilor care se derulează înaintea, pe
timpul şi
după producerea inundaţiilor.
Analiza instituţională a structurii S.N.M.S.U., având ca scop identificarea nevoilor de
comunicare a autorităţilor publice implicate în managementul situaţiilor de urgenţă a condus la
elaborarea Hotărârii nr. 548 din 21 mai 2008 privind aprobarea Strategiei naţionale de
comunicare
şi informare publică pentru situaţii de urgenţă, şi a reliefat următoarele aspecte ca fiind strict
necesare:
a) abordarea instituţională a comunicării în timpul situaţiilor de urgenţă;
24

Ionel, Crăciun (2009), p. 33.

33
b) informarea populaţiei.
Abordarea instituţională a comunicării şi informării publice trebuie să se axeze pe
dezvoltarea unui model de comunicare, prin implementarea unui ghid care să fie aplicat în cadrul
Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, în timpul situaţiilor de urgenţă.
Un alt aspect al domeniului este comunicarea cu populaţia pe timpul situaţiei de urgenţă.
Pentru eficientizarea acestei comunicări este foarte importantă abordarea de către autorităţi a
informării publice pentru situaţii de urgenţă.
b) Problema informării publice a fost reliefată de sondajele şi analizele efectuate. Conform
acestora, populaţia României, deşi destul de informată – în mod special populaţia din mediul
urban
– şi cu destul de multă experienţă în ceea ce priveşte inundaţiile, nu conştientizează totuşi că
România este o ţară expusă, în mod permanent, hazardurilor naturale şi că acest fapt ar trebui
integrat în mod normal în ceea ce se numeşte stil de viaţă, cultură de reacţie. Această concluzie
trebuie avută în vedere de autorităţile publice centrale şi locale, ale căror priorităţi trebuie să
includă
informarea permanentă a populaţiei pentru ca aceasta să îşi dezvolte un comportament adecvat
înainte, în timpul şi după producerea situaţiilor de urgenţă.
Dezvoltarea unui astfel de comportament se bazează pe crearea unor deprinderi corecte de
prevenire şi reacţie la hazarduri, de aceea Strategia pune un accent deosebit pe tot ceea ce
înseamnă
comunicare pe timpul situaţiilor de urgenţă şi informare publică permanentă.25
Responsabilitatea principală privind planificarea, managementul şi coordonarea informării şi
a educaţiei publice revine Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

2. COMUNICAREA ÎN SITUAŢII DE URGENŢĂ

2.1 Cadrul general
Având în vedere consecinţele deosebit de grave pe care calamităţile naturale, dezastrele sau
sinistrele le pot avea asupra vieţii, sănătăţii populaţiei, mediului înconjurător, valorilor materiale
şi
culturale importante, limitarea şi înlăturarea efectelor lor reprezintă o prioritate maximă pentru
autorităţile publice.
Fiecare manager trebuie să dezvolte şi să promoveze o politică bazată pe un sistem de
comunicare care să-i permită ajustarea permanentă a structurii şi a procesului organizaţional la
condiţiile în continuă schimbare. De asemenea, prin rolul său de negociator, de promotor al
politicii
organizaţionale şi transmiţător al acestei politici, managerul trebuie să-şi formeze şi să întreţină o
reţea de contacte cu partenerii organizaţiei, în realizarea politicii externe şi, în acelaşi timp, o
reţea
de informaţii deosebit de utilă în realizarea politicii interne a firmei. Ca urmare, managementul
modern acordă un rol deosebit de important comunicării, pe care o consideră o componentă
vitală a
sistemului managerial al oricărei organizaţii, fie aparţinând managementului privat, fie
aparţinând
managementului public.26
Practic orice criză conţine atât seminţele succesului, cât şi rădăcinile eşecului. Găsirea,
cultivarea şi valorificarea potenţialului succes reprezintă esenţa managementului crizelor.27
Comunicarea în situaţii de urgenţă este o componentă esenţială a managementului situaţiilor
de urgenţă generate de dezastre, fără de care articularea coerentă a sistemului de răspuns,
direcţionarea şi coordonarea acestuia nu ar fi posibilă.
Acţionând în slujba comunităţii, structurile manageriale şi cele de execuţie cuprinse în
sistemul de răspuns la dezastre desfăşoară un proces de comunicare specific, complex, continuu
şi
dinamic, prin care se urmăreşte realizarea a cel puţin trei mari categorii de obiective:
– informarea, direcţionarea, coordonarea structurilor proprii în îndeplinirea misiunilor
încredinţate;

25

H.G.R. nr. 548 din 21 mai 2008 privind aprobarea Strategiei naţionale de comunicare şi
informare publică pentru
situaţii de urgenţă.
26
Tran., V., Stănciugelu, I. (2003), p. 209.
27
Larkin, J., Regester, M. (2003), p. 143.
34
– pregătirea populaţiei pentru apărarea împotriva dezastrelor;
– obţinerea şi menţinerea controlului asupra populaţiei aflate într-o situaţie extremă.
Pentru a fi îndeplinite aceste obiective şi pentru a fi eficientă, comunicarea în situaţii de
urgenţă de tipul dezastrelor trebuie să realizeze, pe lângă condiţiile valabile pentru comunicare în
general, şi o serie de condiţii specifice, printre care amintesc:
– contextul predominant este comunicarea organizaţională, puternic formalizată şi
orientată exclusiv spre scop, acest fapt fiind determinat atât de logica structurii şi funcţionării
sistemului, cât şi de presiunea obiectivelor de realizat.
– comunicarea publică şi comunicarea în masă sunt absolut necesare, se desfăşoară atât în
interiorul sistemului de răspuns la dezastre (management, execuţie), cât şi în afara acestuia
(comunitate locală, societatea în ansamblu); organizarea, desfăşurarea şi menţinerea acesteia
trebuie
să se fundamenteze pe o multitudine de considerente de ordin teoretic şi practic-metodologic,
printre
care:
• privind publicul-ţintă:
– nevoia reală de informaţii;
– lipsa de interes, receptivitate şi determinările, inclusiv de natură psihologică, a acestor
atitudini în faza predezastru;
– caracteristicile publicului determinate pe criterii sociologice (vârstă, ocupaţie, model şi
nivel de cultură, grad de instruire, mediu rezidenţial, practici etc.);
– impactul informaţiei;
– nivelul de încredere în sursele de informare;
– scopul şi modul în care utilizează mass-media, rezistenţa la influenţă etc.;
– alegerea mijlocului de informare/comunicare aparţine exclusiv publicului;
– mai mult, într-o societate democratică, persuasiunea trebuie să se modeleze pe cerinţe de
raţionalitate, printre care nu lipsite de importanţă sunt gradul de represivitate şi rigiditate în
scădere
continuă, apropierea de un tip al controlului comportamental bazat pe aplicare flexibilă a
normelor
bine internalizate;
• privind relaţiile cu mass-media: sunt, pe de o parte, inevitabile, iar pe de alta necesare şi se
fundamentează pe nevoia de informaţie pe care o resimt ambele părţi în situaţia de urgenţă
generată
de dezastru; oferă unele avantaje ce trebuie exploatate pe deplin, printre care:
– utilizarea ca sursă suplimentară de informare asupra situaţiei din zona afectată de
dezastru;
– asigurarea cunoaşterii de către public şi populaţia afectată a măsurilor preconizate şi
întreprinse, a posibilităţilor operaţionale reale şi diminuarea pe această cale a discrepanţei între
aşteptările îndreptăţite ale populaţiei afectate şi posibilităţile reale de răspuns;
– posibilitatea de a face publicitate propriei organizaţii, dar şi de prevenire şi pregătire
pentru situaţii de dezastru prin difuzare de recomandări privind comportamentul.
2.2 Factori care influenţează comunicarea în situaţii de urgenţă
Comunicarea pe timpul gestionării unei situaţii de urgenţă se realizează în condiţii diverse şi
de multe ori complicate care pot influenţa atât conţinutul comunicării, cât şi modalităţile în care
aceasta se desfăşoară. Avem în vedere următorii factori:
– creşterea exponenţială a cererii de informaţie din partea mass-media şi a publicului;
– cantitatea redusă de informaţie disponibilă pentru comunicarea publică la un moment
dat;
– timpul redus aflat la dispoziţia structurilor implicate pentru verificarea informaţiilor
despre evoluţia evenimentelor;
– necesitatea stringentă de asigurare a unităţii de mesaj la nivelul structurilor de decizie şi
execuţie, pentru informarea corectă a populaţiei;
– creşterea încărcăturii psihologice (emoţionale) a mesajului, atât la nivelul structurilor de
decizie şi comunicare, cât şi la nivelul populaţiei şi a liderilor de opinie;
– creşterea ritmului de transmitere a mesajelor cu mult peste media normală;
– creşterea posibilităţii de distorsionare a mesajelor prin canalele de comunicare mediatică;
35
– creşterea vizibilităţii comunicatorilor, până la apariţia riscului supraexpunerii;
– creşterea rolului comunicării directe;
– accentuarea necesităţii informării cu prioritate a populaţiei afectate şi a modului în care
aceasta interpretează mesajul primit;
– creşterea rolului membrilor structurilor implicate în gestionarea situaţiei de urgenţă, a
victimelor şi a martorilor ca multiplicatori de imagine pozitivă/negativă;
– existenţa unei diferenţe, uneori vizibile, între structurile de decizie, mass-media şi
populaţie privind concepţia asupra riscurilor şi modul de a reacţiona la ele;
– percepţia populaţiei afectate asupra riscului şi asupra dimensiunilor consecinţelor
situaţiei de urgenţă este esenţială; de aceea, gestionarea percepţiei şi aşteptărilor populaţiei
reprezintă un factor-cheie pentru obţinerea înţelegerii şi a sprijinului de care au nevoie structurile
care gestionează situaţia de urgenţă.28
2.3 Principii de comunicare în situaţii de urgenţă
Practicile bune de comunicare în timpul unei situaţii de urgenţă sau al unui dezastru ajută
atât autorităţile implicate, cât şi populaţia afectată şi contribuie la evitarea dezinformării şi a
răspândirii zvonurilor. Respectarea regulilor stabilite va preveni totodată apariţia confuziei,
inevitabilă atunci când instituţiile publice difuzează dezorganizat informaţii despre acelaşi
eveniment.
În cazul producerii unei situaţii de urgenţă se asigură coordonarea următoarelor activităţi:
a) informaţiile vitale vor fi comunicate populaţiei afectate;
b) informaţiile specifice necesare populaţiei vor fi diseminate unitar şi coordonat;
c) resursele umane şi materiale necesare îndeplinirii responsabilităţilor de informare publică
legate de situaţia creată vor fi mobilizate rapid şi eficient.
Principiile generale de comunicare în situaţii de urgenţe sunt următoarele:
1. Principiul legalităţii. Toate instituţiile publice implicate în gestionarea şi managementul
situaţiilor de urgenţă, dar şi instituţiile de presă, pe timpul situaţiilor de urgenţă, trebuie să aibă în
vedere respectarea legilor şi a tuturor actelor normative, pentru a se preveni agravarea
consecinţelor, dar şi pentru ameliorarea acestora.
2. Principiul participării. Pentru aplicarea acestui principiu este esenţial ca în situaţii de
urgenţă să se implice şi să participe atât instituţiile responsabile în domeniu, presa, dar, mai ales
populaţia.
3. Principiul responsabilităţii. A acţiona cu responsabilitatea cerută de lege este obligaţia şi
atribuţia instituţiilor publice, însă pentru mijloacele de comunicare şi presă responsabilitatea şi
profesionalismul sunt vitale în timpul situaţiilor de urgenţă, având în vedere consecinţele
deosebit de
grave pe care le-ar putea avea comunicarea către populaţie a unor informaţii obţinute
iresponsabil şi
neprofesional.
4. Principiul cooperării şi coerenţei. A coopera şi a acţiona coordonat sunt elemente
esenţiale atât pentru comunicarea între instituţiile publice, cât şi pentru comunicarea cu presa şi
populaţia în timpul situaţiei de urgenţă.
5. Transparenţa activităţilor desfăşurate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă. Acest
aspect este foarte important, având în vedere că orice măsură şi activitate a autorităţilor publice
în
timpul situaţiei de urgenţă care nu sunt comunicate presei şi populaţiei cu explicaţiile necesare
pot
duce la interpretări şi confuzii nedorite.
6. Principiul operativităţii şi subordonării ierarhice a componentelor Sistemului Naţional
de Management al Situaţiilor de Urgenţă. A se prezenta presei şi populaţiei acţiunile coordonate
şi
executate operativ de componentele sistemului este foarte important pentru populaţia afectată de
situaţii de urgenţă. Un mod de acţiune şi informare cu respectarea procedurilor stabilite şi a
subordonării ierarhice pe niveluri sau domenii de competenţă a organismelor, organelor şi

28

Aurel, Udor (2010), pp.3-4.

36
structurilor abilitate în domeniu poate contribui la evitarea panicii şi liniştirea populaţiei afectate
şi
chiar la atitudinea şi comportamentul cerute pe timpul situaţiilor de urgenţă.
2.4 Obiectivele comunicării în situaţii de urgenţă
În orice sistem de gestionare a situaţiilor de urgenţă, o componentă importantă este crearea
unui strategii eficiente de management al comunicării şi informării publice.
Prin procedurile şi regulile generale pe care le recomandă Strategia naţională de comunicare
şi informare publică pentru situaţii de urgenţă se pun bazele informării populaţiei în mod
coordonat, fără confuzii care pot apărea inevitabil dacă nu este statuat un flux informaţional
direcţionat unitar şi coerent de toate componentele sistemului, către un singur canal de
comunicare,
iar informaţiile se difuzează de mai multe surse. Prin informarea cu privire la ajutorul şi chiar
eventuale condiţii de supravieţuire pe care le poate asigura statul imediat după producerea
situaţiei
se poate reduce impactul situaţiilor de urgenţă asupra populaţiei.
Obiectivele comunicării în situaţii de urgenţă sunt:
– adoptarea unei strategii de control al situaţiei prin transmiterea mesajelor de liniştire şi
cooperare între autorităţile responsabile;
– transmiterea, în funcţie de tipul dezastrului, a instrucţiunilor corespunzătoare pentru
fiecare categorie de populaţie afectată;
– informarea corectă şi în timp real despre datele cunoscute ale situaţiei, despre
consecinţele şi despre măsurile luate;
– evitarea blocajelor informaţionale;
– combaterea permanentă a cazuisticii zvonurilor;
– feedbackul imediat şi apropriat;
– realizarea comunicării interne, în cadrul echipei de management al situaţiei de urgenţă,
dar şi în cadrul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.29
2.5. Tipuri de public-ţintă
Înţelegerea percepţiei publicului asupra riscului este esenţială. Modul cum este perceput
riscul diferă deseori de riscul măsurat obiectiv. Gestionarea percepţiei şi aşteptărilor publicului
reprezintă un factor-cheie pentru obţinerea înţelegerii şi sprijinului de care organizaţia are nevoie
în
situaţii dificile.
Pentru eficientizarea comunicării cu populaţia pe timpul situaţiei de urgenţă este foarte
importantă abordarea de către autorităţi a informării publice pentru situaţii de urgenţă. Încă de la
început trebuie să aflăm care este publicul-ţintă care se potriveşte cel mai bine obiectivului
formulat,
precum şi care este publicul-ţintă cel mai potrivit pentru realizarea obiectivului.30
Aceste categorii de public-ţintă sunt:
– victimele şi rudele acestora;
– locuitorii din zona afectată de situaţia de urgenţă;
– cetăţenii din zonele potenţiale de risc;
– opinia publică şi mass-media locală, naţională şi internaţională;
– autorităţile implicate în managementul situaţiilor de urgenţă: instituţiile cu funcţii de
sprijin, instituţii guvernamentale, agenţii locale sau naţionale, spitale;
– categoriile speciale ale publicului-ţintă: organizaţii economice, societăţi de asigurări,
organizaţii umanitare internaţionale, organizaţii neguvernamentale, biserica, instituţiile de
învăţământ;

29

H.G.R. nr. 548 din 21 mai 2008 privind aprobarea Strategiei naţionale de comunicare şi
informare publică pentru
situaţii de urgenţă.
30
Bernard, Dagenais (2003), p. 218.
37
– membrii structurilor de management al situaţiei de urgenţă şi membrii echipelor de
intervenţie.
2.6 Centrele de comunicare şi informare publică
În timpul unei situaţii de urgenţă, centrele de comunicare şi informare publică se înfiinţează
sub conducerea comitetelor pentru situaţii de urgenţă şi au ca bază structura de comunicare şi
relaţii
publice care trebuie să existe în fiecare centru operaţional. Centrele operaţionale trebuie să aibă o
structură de comunicare şi relaţii publice care, în timp de normalitate, dispune de cel puţin un
angajat la nivel judeţean şi de cel puţin doi angajaţi la nivel naţional. Aceşti angajaţi sunt ofiţerii
de
informare publică.
Documentaţia necesară pentru managementul comunicării la nivelul centrului de comunicare
şi informare publică cuprinde următoarele documente:
1. lista persoanelor care vor fi purtători principali şi secundari de mesaj, precum şi
coordonatele acestora;
2. lista persoanelor desemnate să îndeplinească sarcini în cadrul centrului de comunicare
şi informare publică;
3. lista cu echipele de intervenţie, persoanele de contact şi coordonatele acestora, precum şi
lista persoanelor desemnate să reprezinte echipele în relaţia cu mass-media;
4. estimarea pierderilor;
5. planul de realizare a unei secţiuni de documentare, cuprinzând informaţii şi mărturii;
6. lista conţinând categoriile de informaţii care nu sunt destinate publicităţii;
7. programul de acţiune: cine, ce şi unde;
8. hărţile zonelor afectate;
9. lista materialelor şi documentelor difuzate înainte, în timpul şi după situaţia de urgenţă;
10. procedura standard de răspunsuri rapide, conferinţe de presă şi prezentări scurte;
11. jurnalul cu informaţiile difuzate, cui şi când;
12. rapoarte regulate ce ajută la controlarea fluxului normal de informaţii pe măsură ce
aceste informaţii devin disponibile, precum şi la controlarea zvonurilor false;
13. elemente suplimentare pentru relaţia cu mass-media;
14. canalele de televiziune au nevoie de benzi video şi/sau reportaje/transmisiuni în
direct.
Este util ca punctul de vedere al structurii de management al situaţiei de urgenţă şi eforturile
pozitive pe care aceasta le face să fie prezentate prin furnizarea către mass-media a unor
declaraţii
din partea purtătorilor de mesaj, însoţite de un set de imagini adecvate;
15. pentru radio, de asemenea, trebuie asigurată o bandă audio cu declaraţia purtătorilor de
mesaj;
16. realizarea unor declaraţii oficiale urmând cursul evenimentelor, care vor fi folosite după
cum urmează:
a) purtătorii de mesaj le vor folosi în interviurile de la radio şi televiziune;
b) ştirile „despre” vor avea declaraţiile oficiale ca element de bază;
c) materialele scrise se vor axa pe punctele subliniate în declaraţiile oficiale.
Funcţiile centrului de comunicare şi informare publică sunt următoarele:
– furnizarea informaţiilor şi sprijinirea presei într-o situaţie de urgenţă;
– soluţionarea solicitărilor telefonice primite din partea publicului;
– monitorizarea şi analizarea informaţiilor apărute în presă;
– coordonarea comunicării şi informării în cadrul echipei de management al situaţiei de
urgenţă;
– asigurarea legăturii comitetului pentru situaţii de urgenţă cu mass-media;
– administrarea paginii de internet destinate informării publicului.31

31

H.G.R. nr. 548 din 21 mai 2008 privind aprobarea Strategiei naţionale de comunicare şi
informare publică pentru
situaţii de urgenţă, p. 10.
38
Centrul de comunicare şi informare publică este compus din trei compartimente:
a) Structura de monitorizare, analiză şi sinteză – monitorizează şi sintetizează informaţiile
apărute în presă sau provenite din alte surse, analizează şi realizează materialele ce vor fi
utilizate ca
bază pentru comunicarea şi informarea ulterioară a populaţiei.
b) Structura de informare şi comunicare – lucrează direct cu publicul şi cu mass-media,
primeşte întrebări şi furnizează răspunsuri, gestionează linia telefonică gratuită ce trebuie
activată în
cazul unei situaţii de urgenţă şi actualizează informaţia pe pagina de internet.
Interacţiunea cu mass-media este incredibil de importantă într-o situaţie de criză, de aceea se
recomandă o bună cooperare încă dinaintea declanşării unei situaţii de criză; scopul structurii de
relaţii cu mass-media este să fie sursa principală şi cea mai credibilă de informaţii despre
evoluţia şi
gestionarea situaţiei de urgenţă.
Structura de relaţii cu mass-media are trei principale atribuţii:
1. Să faciliteze munca jurnaliştilor prin pregătirea informaţiei de bază;
– stabilirea de contacte şi cunoaşterea jurnaliştilor să de producă în perioada de
normalitate.
– în timpul unei situaţii de urgenţă, jurnaliştii au nevoie nu doar de material pentru ştiri, ci şi de
informaţie de bază (date de la sursă, descrieri operaţionale, ghiduri, planuri, descrieri de sarcini
etc.).
– acest fundal informaţional trebuie să fie gata înainte ca o situaţie de urgenţă să apară şi
poate fi înregistrat şi arhivat într-un mod simplu şi accesibil pentru a se putea apoi lucra cu el. În
plus faţă de tradiţionalele materiale tipărite şi produse audio-video, sunt necesare materiale
digitale
arhivate pe Internet la care media să aibă acces direct;
– este important să se cunoască modul în care mass-media prelucrează ştirile:
– mesajul (ştirea) este formulată ca titlu.
– informaţia după titlu este destinată să capteze interesul publicului şi să-l încurajeze
să citească mai departe; textele sunt scurte şi se foloseşte un limbaj simplu;
fotografiile şi graficele fac mai uşoară înţelegerea unei informaţii complexe.
– ziariştii încearcă să vină în întâmpinarea întrebărilor publicului şi să răspundă acestora în
termeni de ştire.
– ziariştii caută să obţină rapid aprobarea publicului: dacă sunt ajutaţi în acesta direcţie, ei
vor transmite mesajele mult mai repede şi fără să fie reinterpretate.
2. Să transmită în mod credibil punctul de vedere al autorităţilor asupra situaţiei de urgenţă şi
asupra modului în care aceasta este gestionată:
– adoptarea unor măsuri active pentru a atrage atenţia mass-media asupra aspectelor
importante ale managementului situaţiei. Acestea pot lua forma unui briefing zilnic referitor la
măsuri şi modul de acţiune sau pot să ofere exemple şi aspecte ale lucrului în situaţii de urgenţă,
să
folosească bazele de date, să arate aplicarea unor variate tipuri de echipament, să împărtăşească
experienţele unor oameni din echipele operaţionale, să conducă tururi de informare în aria de
urgenţă;
– când este cazul, se recomandă completarea informaţiei către media scrisă şi
audiovizuală, la fel ca cea de pe website;
– structura de relaţii cu mass-media asigură suport şi consultanţă tuturor celor intervievaţi
de către media şi îi protejează pe cei care nu doresc acest lucru (exemplu: rude ale victimelor,
alte
categorii de persoane afectate).
3. Să analizeze conţinutul mass-media referitor la situaţia de urgenţă:
– mass-media trebuie să fie privită ca un important coparticipant în gestionarea unei
situaţii de urgenţă. Este cel mai rapid mijloc de a transmite mesajul către public. Ea
monitorizează,
analizează şi critică, descrie şi prezintă. De aceea, este important pentru echipa de management a
situaţiei să cunoască imaginea situaţiei de urgenţă pe care o difuzează şi o comentează mass-
media,
deoarece percepţia publicului în acest sens este formată din relatările şi comentariile mass-media;
– un grup special trebuie să fie pregătit să citească şi să asculte ceea ce este scris, spus sau
arătat de către diferite media. Materialul adunat trebuie să fie analizat din perspectiva mai multor
întrebări: Imaginea transmisă este corectă? Care sunt actorii care apar? Ce declaraţii au fost
făcute?
Cum sunt portretizate autorităţile? Cursul evenimentelor este descris corect? Se oferă informaţii
noi
despre echipa de management a urgenţei? Se transmit zvonuri? Există erori în prezentarea
faptelor?
39
– analiza trebuie să ofere o viziune asupra modului în care imaginea transmisă de
mass-media poate afecta modul în care urgenţa evoluează şi este gestionată; trebuie să identifice
evoluţii şi probleme potenţiale;
– materialul furnizat de echipa de analiză poate fi folosit în diverse moduri. Pe baza lui se
pot iniţia acţiuni care să coincidă cu punctul de vedere al autorităţilor, activităţi care să prevină
zvonurile şi erorile şi să permită recomandări echipei de management a urgenţei.
Scopul structurii de informare este să acţioneze ca o legătură intermediară a autorităţilor cu
publicul general şi are trei îndatoriri principale:
– răspunde întrebărilor generale ale publicului;
– oferă amănunte asupra deciziilor, a măsurilor şi a punctului de vedere al autorităţilor;
– transmite informaţiile şi cerinţele publicului extern pentru rezolvarea echipei de
management al urgenţei.32
c) Structura de acreditare şi contact – instruieşte, acreditează şi însoţeşte reprezentanţii
mass-mediei sau alte persoane care participă la locul intervenţiei ori vizitează zona afectată.
În funcţie de amploarea situaţiei de urgenţă, se va înfiinţa un centru pentru informarea
publicului. Acesta trebuie să dispună de una sau două linii telefonice în regim gratuit, linii verzi,
diferite de numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. Operatorii liniei 112 vor fi informaţi cu
privire la activarea noilor numere de telefon pentru informarea publicului şi trebuie să
redirecţioneze apelurile care nu fac obiectul numărului unic pentru apeluri de urgenţă către linia
verde. Linia verde pentru apelurile publicului va fi promovată rapid pe toate canalele de
comunicare.
Pagina oficială de internet reprezintă un mijloc de comunicare important. Sarcina echipei
de comunicare în acest sens este actualizarea permanentă a paginii, în funcţie de situaţia creată,
cu informaţiile relevante pentru populaţie. În plus, echipa de comunicare monitorizează
forumurile
de discuţie pe internet, precum şi fluxurile de ştiri în direct, pentru a vedea cum este percepută
situaţia de urgenţă, şi raportează echipei de management al situaţiei rezultatele acestei
monitorizări. În timpul situaţiei de urgenţă, centrul de comunicare şi informare publică se
află sub conducerea preşedintelui comitetului pentru situaţii de urgenţă şi este coordonat de
ofiţerul
de informare publică. Restul funcţiilor sunt îndeplinite de echipa de sprijin, care va avea la
dispoziţie un număr adecvat de birouri, calculatoare conectate la internet, conexiuni telefonice,
radio
şi fax.
Centrul de comunicare şi informare publică trebuie să dispună de o sală pentru informarea
reprezentanţilor mass-mediei şi de un spaţiu unde aceştia îşi pot instala calculatoare şi
echipamentele de comunicare.
2.7 Managementul comunicării în situaţii de urgenţă
Managementul eficient al crizei include, ca o componentă esenţială, comunicarea de criză.
Aceasta nu numai că poate să uşureze situaţia de criză, dar poate să aducă organizaţiei o reputaţie
mai bună decât aceea de care beneficia înainte de criză. Comunicarea de criză reprezintă
comunicarea dintre organizaţie şi publicul său înainte, în timpul şi după evenimentele negative.
Această comunicare este astfel proiectată încât să reducă elementele periculoase care ar putea
afecta
imaginea organizaţiei.33
Comunicarea în situaţii de criză este parte componentă a procesului de management al crizei
şi cuprinde acţiunile de gestionare a strategiei, mesajului, timpului şi canalelor de distribuţie
necesare pentru comunicarea eficientă cu presa, angajaţii, clienţii, consumatorii şi factorii de
decizie. Comunicarea în caz de criză trebuie să se focalizeze pe facilitarea dezamorsării crizei
prin
metode de comunicare eficientă şi rapidă.34 Pentru a dezvolta o comunicare eficientă în
condiţiile

32

Aurel, Udor (2010), pp. 8 – 12.

Niculae, T., Gherghiţă, I., Gherghiţă, D. (2006), p. 136.
34
Chiciudean, I., Ţoneş, V. (2008), p. 131.
33

40
complexe impuse de situaţia de urgenţă, este necesar ca managementul să includă cu necesitate
următoarele activităţi:
a) numirea şi pregătirea echipei de gestionare a comunicării, stabilirea politicii de
comunicare şi a mesajelor de bază;
b) informarea categoriilor de public-cheie şi rezolvarea nevoilor jurnaliştilor;
c) pregătirea canalelor prin care populaţia poate cere informaţii sau exprima opinii;
d) asigurarea vizibilităţii pe timpul gestionării situaţiei de urgenţă;
e) gestionarea mesajului şi a percepţiei care reflectă competenţa, adevărul şi transparenţa;
corectarea imediată a relatărilor neadevărate din presă şi care sunt orientate pe un drum greşit;
f) realizarea comunicării interne cu personalul instituţiilor implicate în gestionarea situaţiei
de urgenţă înaintea efectuării declaraţiilor publice;
g) păstrarea contactului cu familiile victimelor şi comunicarea tuturor ştirilor bune sau rele,
imediat ce pot fi confirmate, către canalele de comunicare în masă în acelaşi timp;
h) combaterea zvonurilor printr-o informare oportună, corectă şi completă;
i) Prevenirea şi combaterea manipulării informaţionale.
2.8 Fluxul decizional
Informaţia asupra evenimentelor ce au dus la declanşarea situaţiei de urgenţă este receptată
de către Centrul Operaţional prin structura specializată şi este verificată şi transmisă imediat
structurii de analiză şi sinteză. Aceasta, după o scurtă analiză şi evaluare realizată, prezintă
factorului de decizie propuneri privind utilizarea forţelor şi a mijloacelor, precum şi propuneri de
acţiuni şi măsuri ce trebuie luate. Deciziile vor fi puse în practică de către structurile
responsabile,
concomitent fiind informate toate structurile componente ale sistemului.
Structura de comunicare este responsabilă cu prelucrarea informaţiei şi distribuirea acesteia
către mass-media şi categoriile de public-ţintă, dar şi cu evaluarea reacţiilor şi a impactului avut
de
aceasta asupra propriilor structuri ale Centrului Operaţional.
Fluxul decizional în campania de comunicare este următorul:
– Centrul de comunicare şi informare publică este subordonat direct conducerii echipei de
management a urgenţei şi cooperează cu celelalte structuri implicate în gestionarea situaţiei;
– Centrul de comunicare şi informare publică coordonează activitatea persoanelor
responsabile cu activitatea de comunicare din cadrul structurilor implicate şi al echipelor de
intervenţie;
– Responsabilitatea gestionării comunicării pe durata managementului este a Centrului de
comunicare şi informare publică din cadrul echipei de management al situaţiei de urgenţă;
– Toate contactele cu mass-media şi/sau cu activităţile lor de pe teren vor fi aduse la
cunoştinţa Centrului de comunicare şi informare publică.
Ofiţerul de informare publică este coordonatorul echipei de sprijin. Ofiţerul devine manager
şi direct responsabil pentru activitatea centrului şi a voluntarilor solicitaţi pentru funcţiile de
sprijin,
cum ar fi operatori telefonici, asistenţi administrativi şi ofiţeri de presă.
Personalul de sprijin trebuie să respecte instrucţiunile ofiţerului de informare publică.
2.9 Purtătorul de cuvânt
Purtătorul de cuvânt poate fi cel stabilit înainte de apariţia crizei sau poate fi numit numai
pentru situaţii de criză. El trebuie să fie un bun specialist în relaţii publice şi un bun cunoscător al
activităţii organizaţiei.35 Desemnarea celui mai credibil purtător de cuvânt este un element
important
în controlarea crizei. Persoana aleasă trebuie să cunoască toate aspectele crizei, să înţeleagă toate
implicaţiile ei, să aibă responsabilitatea şi autoritatea de a vorbi în numele organizaţiei.36

35
36

Valentin, Stancu (2009), p. 224.

Newsom, D., VanSlyke T.J., Kluckeberg D. (2003), p. 546.
41
În cadrul primei şedinţe, comitetul pentru situaţii de urgenţă numeşte un purtător de cuvânt
şi un înlocuitor al acestuia. Purtătorul de cuvânt trebuie ales luându-se în considerare o serie de
factori, cum ar fi eficienţa dovedită până atunci, gradul de familiarizare cu tipul de informaţie
care
trebuie furnizată în asemenea situaţii, experienţa în comunicarea cu mass-media, carismă,
instruirea
sau experienţa anterioară în domeniul situaţiilor de urgenţă.
Purtătorul de cuvânt este subordonat preşedintelui comitetului pentru situaţii de urgenţă.
Acesta face parte din echipa de comunicare, colaborând permanent cu ofiţerul de informare
publică, fiind direct responsabil de conţinutul şi calitatea informaţiilor făcute publice.
Persoana desemnată să aibă acest rol are misiunea de a gestiona consistenţa şi acurateţea
mesajelor pe care organizaţia le transmite către publicul ei. El trebuie să fie un bun comunicator
atât
în interiorul organizaţiei şi al echipei cu care lucrează, cât şi în relaţiile cu jurnaliştii (ceea ce
înseamnă capacitatea de a asculta şi de a răspunde în mod adecvat).37 Purtătorii de cuvânt de la
structurile locale de management al urgenţelor au obligaţia de a-şi corela mesajele şi informaţiile
destinate informării publice cu purtătorul de cuvânt de la structura centrală: responsabilitatea
pentru
realizarea mesajelor unitare şi compatibile revine purtătorului de cuvânt de la structura centrală.
Purtătorul de cuvânt trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
– să aibă experienţă şi abilităţi de comunicare, astfel încât să fie respectat de membrii
comitetului pentru situaţii de urgenţă;
– încredere din partea membrilor structurii de management al urgenţei;
– credibilitate în raporturile cu jurnaliştii;
– capacitate de a stăpâni situaţiile dificile în relaţia cu mass media;
– capacitatea de a aborda pozitiv situaţiile complexe;
– să fie sincer, onest, transparent, amabil, inteligent, spontan şi spiritual.
Odată stabilite aceste persoane, toţi membrii comitetului pentru situaţii de urgenţă şi ai
instituţiilor implicate trebuie să respecte recomandările purtătorului de cuvânt în ceea ce priveşte
comunicarea publică în situaţii de urgenţă. Acesta nu va fi contrazis în faţa presei.
Purtătorul de cuvânt are următoarele atribuţii:
– prezintă punctul de vedere oficial al structurii de management al urgenţelor şi conduce
conferinţele şi briefingurile de presă ale şefului structurii de management al urgenţei sau ale
înlocuitorului acestuia;
– îl însoţeşte pe şeful structurii de management al urgenţei la toate activităţile importante,
inclusiv la şedinţele de planificare/coordonare şi la vizitele în teren;
– colaborează cu Centrul de comunicare şi informare publică pentru realizarea acţiunilor
iniţiate în scopul mediatizării deciziilor luate de structurile abilitate ale statului;
– sprijină Centrul de comunicare şi informare publică cu datele necesare realizării
documentelor pentru jurnalişti;
– elaborează materialele solicitate expres de către şeful structurii de management al
urgenţei: răspunsuri la întrebările puse de mass-media, alocuţiuni, puncte de vedere etc.;
– redactează comunicatele de presă referitoare la activitatea şi deciziile structurii de
management al urgenţei şi susţine, cu aprobarea şefului structurii de management al urgenţei,
conferinţe şi briefing-uri de presă; redactează şi difuzează dezminţiri, rectificări, drepturi la
replică;
cooperează cu purtătorii de cuvânt de la celelalte structuri de management al urgenţei.38

3. GESTIONAREA COMUNICĂRII ÎN SITUAŢII DE URGENŢĂ

3.1 Pregătirea pentru gestionarea comunicării în situaţiile de urgenţă
Deşi dezastrele sunt evenimente absolut aleatorii, marea lor majoritate având o manifestare
rapidă, managementul acestora este o practică socială permanentă, activităţile manageriale
desfăşurate putând fi grupate, după natura lor şi obiectivele urmărite, într-un ciclu care cuprinde

37
38

Cristina, Coman (2001), p. 73.

Aurel, Udor (2010), pp. 20-21.
42
funcţiuni specifice perioadei predezastru (prevedere, elaborare şi implementare de măsuri de
reducere a riscurilor, pregătirea sistemului de răspuns şi a populaţiei, detectarea şi alarmarea
privind
pericolul producerii dezastrelor – atunci când acest lucru este posibil), pe timpul producerii
dezastrului şi în perioada imediat următoare (detectarea, înştiinţarea şi alarmarea, intervenţia
operativă pentru salvarea victimelor dezastrului, pentru limitarea efectelor dezastrului) şi
perioadei
postdezastru (evaluarea/estimarea pagubelor şi distrugerilor, reabilitarea şi reconstrucţia şi
restabilirea echilibrului necesar continuării dezvoltării).
Eficacitatea campaniei de comunicare în timpul gestionării unei situaţii de urgenţă depinde
de cât de pregătite sunt structurile implicate să facă faţă situaţiei şi care este nivelul de
credibilitate
câştigat în acel moment. Este important ca autoritatea să ţină cont de problemele care pot apărea
în
mod obişnuit pe timpul comunicării în cazul unei situaţii de urgenţă.
Comunicarea planificată, eficientă şi rapidă în gestionarea unei situaţii de urgenţă asigură:
– transmiterea promptă a mesajelor cheie;
– unitatea şi continuitatea mesajelor la nivelul tuturor instituţiilor şi organizaţiilor
implicate în gestionarea situaţiei de urgenţă;
– o percepţie favorabilă a instituţiilor care gestionează urgenţa;
– sprijinul public pentru asigurarea continuităţii acţiunilor de mare amploare, pe spaţii
extinse şi cu implicarea unor resurse semnificative;
– cunoaşterea liniilor orientative pe care trebuie să le urmeze părţile implicate pentru ca
răspunsul la criză să fie coordonat şi eficient.
Credibilitatea
Credibilitatea unei organizaţii se obţine greu, se menţine cu eforturi mari şi se recâştigă şi
mai greu, cu cheltuieli foarte mari. Cheia succesului este menţinerea credibilităţii.
Credibilitatea este strâns legată de modul în care sursa de informare, expeditorul, este
considerat. Informaţiile vor fi credibile cu menţiunea ca acestea să provină dintr-o sursă legitimă,
un
organism care este autorizat să furnizeze informaţii într-o astfel de situaţie şi a căror competenţă
sau
experienţă este recunoscută. Prin exprimarea empatiei, îngrijorării, competenţei, experienţei,
onestităţii şi dăruirii se poate câştiga încrederea publicului. Percepţia publică despre onestitatea
şi
transparenţa unei organizaţii este esenţială. Prin eforturi continue de a fi deschis, cinstit şi
competent, organizaţia se va menţine la un nivel înalt de credibilitate, în orice moment. O
organizaţie cu credibilitate are mai multe şanse de a reuşi în eforturile sale de a comunica şi a
transmite mesaje.39
Un factor puternic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă cu succes este ca autorităţile
implicate în managementul situaţiei de urgenţă să beneficieze de un grad mare de credibilitate
pentru a fi luate în serios de către toate părţile implicate.
Informaţiile vor fi credibile cu menţiunea ca acestea să provină de la o sursă legitimă, adică
un organism care este autorizat să furnizeze informaţii în acest fel de situaţie şi a căror
competenţă
sau expertiză este recunoscută. Credibilitatea se construieşte pe atribute ca deschidere,
competenţă,
corectitudine şi empatie.
Zvonurile
Una din problemele cu care se confruntă specialiştii în comunicare pe timpul situaţiilor de
urgenţă sunt zvonurile. Din punctul de vedere al comunicării, zvonurile reprezintă informaţii
spontane care au o traiectorie verticală. Atât organizaţiile, cât şi comunităţile, întrucât pot fi
considerate entităţi sociale, îşi construiesc propriile reţele de comunicare formale, dar şi
informale.
În momentul în care reţelele formale nu îşi îndeplinesc rolul de informare suficientă, canalele
informale se extind şi propagă zvonuri care se substituie informaţiilor obiective.
Zvonurile pot fi şi conştiente şi pot circula şi prin intermediul unor canale oficiale,
instituţionalizate, fiind lansate intenţionat pentru manipularea populaţiei. Există numeroase
cazuri în
care zvonuri vehiculate în presa audiovizuală sau scrisă au determinat conflicte la nivel de grup
sau
39

(SEMA) (2008), Crisis Communications Handbook, Stockholm, Sweden, p. 28.

43
comunităţi. Tot la nivel de mass-media mai sunt vehiculate şi ştiri necontrolate cu valoare de
zvonuri inconştiente. Efectele nu pot fi decât negative şi în aceste situaţii.
Cele mai multe dintre zvonurile care trec pe lângă organizaţie nu sunt nimic mai mult decât
pălăvrăgeală inofensivă şi dispar rapid. Dar altele persistă, de multe ori, pentru că ele conţin un
nucleu de adevăr – un alt semn de avertizare că ceva rău se întâmplă.40 În cazul unor inundaţii
dramatice, zvonurile pot anunţa o cifră mai mare a persoanelor decedate faţă de cea oficială
mergând pe ideea că ,,nu era de dorit să se afle amploarea catastrofei’’.
Pentru public, cuvântul zvon evocă un fenomen misterios, aproape magic. Se pare că efectul
lor asupra oamenilor e asemănător cu cel al hipnozei: fascinează, subjugă, înflăcărează.41 În
numeroase situaţii, zvonul o ia înaintea mediilor de informare. Canalele de transmitere a
zvonurilor
sunt reprezentate prin fenomenul cunoscut sub numele de ,,radio-şanţ”, afirmaţie făcută de
McQuail,
conform căreia existenţa fenomenului radio-şanţ reflectă inadecvarea canalelor formale la
nevoile
de comunicare ale membrilor unei organizaţii.42 Nu lipsa canalelor formale adecvate determină
apariţia canalelor informale, ci dorinţa firească a oamenilor de a-şi construi propriile căi de
comunicare apropiate de felul lor de a fi şi care le conferă o uşurinţă şi un confort ridicat în
schimbul de informaţii (mai mult sau mai puţin reale) cu ceilalţi participanţi la procesul de
comunicare. În realitate, ineficienţa canalelor formale de comunicare determină apariţia şi
utilizarea
acestor canale non-formale.
În situaţiile de urgenţă zvonurile pot apărea dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
– lipsa unor informaţii autentice sau oficiale;
– existenţa unor informaţii, dar incomplete;
– opinia publică manifestă nemulţumire, anxietate, frustrare, panică sau frică;
– informaţia difuzată este incosecventă;
– nu sunt întâmpinate aşteptările publicului;
– deciziile se prelungesc prea mult;
– persoanele au impresia că sistemul în care se află este discreţionar;
– fluxul de informaţii are elemente prost legate;
– existenţa de antagonisme personale, conflicte organizaţionale sau politice.
Pentru a combate şi limita efectele negative ale zvonurilor cu care se confruntă
managementul situaţiei de urgenţă este necesar:
– să se analizeze scopul şi seriozitatea impactului zvonului înainte de a se angaja orice
acţiune corectivă;
– să se discute cu persoanele afectate; să se analizeze cauzele şi motivele specifice, sursele
zvonului;
– să se difuzeze imediat şi masiv informaţia autentică privind subiectul zvonurilor şi să se
lanseze contrazvonuri cu ajutorul personalului şi al persoanelor de încredere;
– să se apeleze la poziţiile-cheie ale unor formatori de opinie pentru a discuta şi clarifica
situaţia;
– să se evite referirea la zvonul iniţial atunci când se difuzează adevărul (referirea poate
întări zvonul primar);
– cea mai bună modalitate de a combate zvonurile constă în a hrăni nevoia naturală a
oamenilor cu informaţie promptă şi corectă.
Planul de comunicare
În opinia lui Regester Michael şi Larkin Judy planificarea pentru gestionarea situaţiilor de
criză poate fi rezumată astfel:
– catalogarea potenţialelor situaţii de criză;
– elaborarea politicilor de prevenire a lor;
– formularea de strategii şi tactici pentru fiecare potenţială criză;
– identificarea celor care vor fi afectaţi de aceasta;

40

Luecke, R., Barton, L., Barton, L. (2004), p. 56.

Jean-Noel, Kapferer (1993), p. 25.
42
Denis, McQuail (1999), p. 117.
41

44
– conceperea eficientă a canalelor de comunicare cu cei afectaţi, astfel încât să se
minimizeze deteriorarea reputaţiei organizaţiei;
– testarea.43
Strategia de comunicare va fi proactivă: mesajele vor fi construite anticipat, adaptate fiecărei
categorii de public şi diseminate, pe cât posibil, înainte ca zvonurile sau speculaţiile transmise
prin
intermediul mass-mediei sau vehiculate pe cale orală să scape de sub controlul comunicatorilor.
În
cazul apariţiei unor incidente neprevăzute, strategia adoptată este aceea a informării categoriilor
de
public-ţintă în timp real, doar de către persoanele abilitate. Este esenţial ca planul de gestionare a
comunicării în situaţia de urgenţă, precum şi mecanismele aplicării acestuia, să fie identificate
înainte ca situaţia respectivă să se producă şi să se acorde o atenţie specială gestionarii mesajelor
către fiecare categorie de public.
Planul de gestionare a comunicării într-o situaţie de urgenţă va lua în considerare
următoarele etape de construcţie:
a) scenariul unei situaţii de urgenţă şi definirea problemelor pe care le impune;
b) analiza situaţiei din perspectiva comunicării; stabilirea obiectivelor;
c) stabilirea echipei de management şi a responsabilităţilor fiecărui membru; stabilirea
resurselor materiale;
d) identificarea diferitelor categorii de public;
e) stabilirea strategiilor şi tacticilor de comunicare;
fg) construcţia mesajelor;
g) canale şi forme de comunicare;
h) stabilirea acţiunilor de comunicare în corelaţie cu factorul timp (acţiuni în primele 24 de
ore de la declanşarea situaţiei de urgenţă, în timpul situaţiei de urgenţă şi post urgenţă);
i) stabilirea procedurilor de lucru.44
a) Scenariul unei situaţii de urgenţă şi definirea problemelor pe care le impune
Pregătirea unui scenariu presupune postularea unei anumite situaţii de urgenţă (cutremur,
atac terorist, accident chimic, inundaţii etc.) şi trasarea unor linii alternative de dezvoltare în care
această situaţie de urgenţă are probabilitatea să evolueze. Fiecare alternativă probabilă
conturează
un anumit tip de problematică de comunicare pentru care se vor construi căi diferite de
gestionare.
Planul de gestionare a comunicării într-o situaţie de urgenţă trebuie să fie corelat cu planul
general
de gestionare a unei situaţii de urgenţă.
b) Analiza situaţiei din perspectiva comunicării; stabilirea obiectivelor
Analiza situaţiei se poate materializa într-un dosar de lucru care cuprinde două secţiuni:
analiza factorilor interni (se trec în revistă structurile şi procesele relevante pentru situaţia în
cauză,
gestionarea unor situaţii de aceeaşi factură în trecut) şi analiza factorilor externi (se referă
îndeosebi
la segmentele de public afectate de acea situaţie). Această analiză permite efectuarea unei
evaluări
tip SWOT având ca urmare elaborarea obiectivelor de comunicare.
c) Stabilirea echipei de management şi a responsabilităţilor fiecărui membru
Documentaţia necesară pentru managementul comunicării la nivelul centrului de comunicare
şi informare publică trebuie să cuprindă:
1) listele cu:
– persoanele care vor fi purtători principali şi secundari de mesaj;
– persoanele desemnate să îndeplinească sarcini în cadrul centrului de comunicare şi
informare publică;
– echipele de intervenţie, persoanele de contact şi coordonatele acestora; persoanele
desemnate să reprezinte echipele în relaţia cu mass-media;

43
44
Regester, M., Larkin, J. (2008), p. 208.
Aurel, Udor (2010), pp. 25-26
45
– categoriile de informaţii care nu sunt destinate publicităţii; materialele şi documentele
difuzate înainte, în timpul şi după situaţia de urgenţă.
2) estimarea pierderilor şi planul de realizare a unei secţiuni de documentare:
– programul de acţiune: cine, ce şi unde; hărţile zonelor afectate; procedura standard de
răspunsuri rapide, conferinţe de presă şi prezentări scurte;
3) jurnalul cu informaţiile difuzate (cui şi când); rapoarte regulate ce ajută la controlarea
fluxului normal de informaţii pe măsură ce aceste informaţii devin disponibile, precum şi la
controlarea zvonurilor false; elemente suplimentare pentru relaţia cu mass-media;
4) canalele de televiziune au nevoie de materiale video şi/sau reportaje/transmisiuni în direct.
Este util ca punctul de vedere al structurii de management al situaţiei de urgenţă şi eforturile
pozitive pe care aceasta le face să fie prezentate prin furnizarea către mass-media a unor
declaraţii
din partea purtătorilor de mesaj, însoţite de un set de imagini adecvate.
d) Identificarea diferitelor categorii de public
Categoriile de public cărora le sunt destinate mesajele sunt:
– victimele şi rudele acestora;
– locuitorii din zona afectată de situaţia de urgenţă;
– cetăţenii din zonele potenţiale de risc;
– opinia publică şi mass-media locală, naţională şi internaţională;
– autorităţile implicate în managementul situaţiilor de urgenţă: instituţiile cu funcţii de
sprijin, instituţii guvernamentale, agenţii locale sau naţionale, spitale;
– categoriile speciale ale publicului-ţintă: organizaţii economice, societăţi de asigurări,
organizaţii umanitare internaţionale, organizaţii neguvernamentale, membrii structurilor de
management al situaţiei de urgenţă şi membrii echipelor de intervenţie.
e) Stabilirea strategiilor şi tacticilor de comunicare
Strategia de urmat trebuie să întrunească următoarele calităţi:
1) să atingă categoriile de public-ţintă alese;
2) să răspundă cel mai bine obiectivelor fixate;
3) să fie în concordanţă cu resursele de timp, umane şi financiare;
4) să fie compatibilă cu stilul de conducere şi comunicare al echipei de management al
situaţiei de urgenţă.
Pentru stabilirea tacticilor trebuie precizate următoarele detalii: descriere pe scurt, termene
de realizare, cerinţe speciale (utilizarea unor echipamente aparte, închirierea unor spaţii
suplimentare, invitarea unor personalităţi), structura sau persoana care răspunde de respectiva
acţiune.
Strategii care se pot utiliza în campania de comunicare necesară pentru gestionarea unei
situaţii de urgenţă sunt:
– activităţi de diseminare a informaţiei (distribuirea de mesaje care prezintă punctul de
vedere al echipei de management al urgenţei asupra situaţiei);
– organizare de evenimente (transmiterea de mesaje prin evenimente neplanificate,
evenimente puse în scenă pentru mediatizare, acţiuni civice);
– activităţi organizaţionale (promovarea organizaţiei, poziţionarea ei în rândul opiniei
publice şi creşterea credibilităţii). Organizarea acestor acţiuni este recomandată în etapa de
prevenire şi în etapa posturgenţă.
f) Construcţia mesajelor
,,Pentru fiecare categorie de public trebuie construit un mesaj specific, în funcţie de interese
şi gradul de implicare a acestora în viaţa organizaţiei. Se elaborează şi o declaraţie comună, în
care
se precizează natura crizei, datele de bază despre aceasta, măsurile luate de organizaţie pentru
stoparea sau limitarea crizei, pierderile, victimele sau persoanele afectate, impactul asupra
mediului
sau a altor organizaţii.”45

45

Arlette, Bouzon (2006), p. 14.

46
Când difuzează informaţii cu privire la situaţia de urgenţă, structurile specializate în
comunicare vor transmite publicului şi mass-media, cu insistenţă şi în mod sistematic mesaje
favorabile instituţiilor implicate în gestionarea acesteia:
– intervenţia rapidă şi investigarea situaţiei pentru depistarea cauzelor;
– grija faţă de persoanele implicate în urgenţă şi prezentarea de condoleanţe familiilor
celor decedaţi;
– calitatea pregătirii profesionale şi a nivelului de expertiză a membrilor structurii de
intervenţie;
– capacitatea structurilor de decizie şi de intervenţie de a controla situaţia şi a prevedea
consecinţele ei;
– calitatea actului de decizie;
– respectul pentru lege.
Pentru a fi eficiente, mesajele trebuie să atragă atenţia, să fie înţelese, să fie credibile şi să fie
luate drept plan de acţiune de către public.
Mesajele corecte către public trebuie să fie:
– simple – oamenii speriaţi nu vor să audă cuvinte mari;
– la timp – oamenii speriaţi doresc informaţii urgente;
– corecte – oamenii speriaţi nu vor nuanţe;
– relevante – răspunde la întrebările lor şi oferă paşii acţiunii;
– credibile – empatia şi deschiderea sunt esenţiale pentru consistenţa credibilităţii – cea
mai mică schimbare în mesaj este îngrijorătoare şi este disecată de toţi.
Mesajele vor respecta următoarele reguli:
– să fie acceptate de mass-media;
– să nu fie încărcate de prea multe cuvinte;
– să fie însoţite de imagini sau de un fundal complementar;
– să fie relevante pentru situaţia în care se află publicul vizat;
– să vină de la instituţii cu o bună reputaţie;
– să fie transmise de comunicatori credibili;
– să fie transmise într-o manieră nepartizană;
– să includă instrucţiuni clare;
– să fie repetate de personalităţi cu influenţă asupra audienţei.
,,Situaţia este sub control’’ este un mesaj-cheie în timpul situaţiilor de urgenţă. Acest mesaj
trebuie însoţit de măsuri exprimate prin verbe active, la timpul prezent.
Conceptele-cheie sunt control, grijă, intervenţie rapidă, cooperare, eficienţă, întrajutorare,
ajutor, reciprocitate şi controlul riscului.
g) Canale şi forme de comunicare
Potenţialele canale de comunicare sunt importante în definirea categoriile de public-ţintă şi a
mesajelor specifice. Lista canalelor şi formelor de comunicare care pot fi utilizate separat sau
combinat pentru diferite categorii de public-ţintă cuprinde: televiziunea, presa scrisă, radioul,
telefoane, ziare de întreprindere, faxuri, mailuri, conferinţe, comunicate de presă, briefinguri,
interviuri, vizite personale, scrisori, înştiinţări inter-ministeriale, avertismente, ştiri şi Internetul.
Comunicarea cu mass-media
Dezastrele, crizele şi situaţiile de urgenţă pot lovi brusc şi neaşteptat, oriunde, în orice
moment. Cauzele pot fi imprevizibile. Un lucru este, cu toate acestea, sigur. Ştirile mass-media
le
vor urma aproape.
Într-o situaţie de urgenţă, relaţia dintre structura de management a urgenţei şi diferitele
categorii de mass-media (locală, naţională şi internaţională) reprezintă o proiectare a structurii de
management în actualitate, o prezentare mediatică, deformată de multe intervenţii şi o bătălie de
opinii (de ce s-a întâmplat aşa ceva, cine este răspunzător, cine sunt victimele, cine va avea
întâietate, pe cine interesează acest subiect).
47
În cele mai multe cazuri, mass-media vor acţiona în mod responsabil, în cazul în care o
situaţie este tratată într-un mod deschis şi sincer. Activitatea de relaţii publice în situaţiile de
criză
trebuie să nu încerce să ascundă faptele întâmplate, ci trebuie să acţioneze ca un facilitator, să
explice ceea ce s-a întâmplat. A ascunde faptele deliberat este o prostie. Mai devreme sau mai
târziu
ei vor fi descoperiţi şi situaţia va deveni mai rea, din cauza acuzaţiilor de ,,acoperire”. Mass-
media
ar trebui să fie privită ca potenţial prieten, mai degrabă decât potenţial duşman. Este important de
a
stabili şi urmări agendele lor.46
În timpul unei situaţii de urgenţă, presa preia şi distribuie orice fel de informaţii, aşa încât
este greu să controleze mesajele care ajung în mass-media. Rezultatul este o sumă de mesaje
contradictorii (provenite din surse oficiale sau/şi neoficiale, bazate frecvent pe zvonuri), care
conduc
la situaţia în care fiecare jurnalist şi chiar membru al publicului îşi construieşte propria versiune
despre situaţia de urgenţă respectivă.
Mijloacele de informare sunt predispuse la dezinformare prin însăşi funcţia lor, care constă
în a vinde o informaţie susceptibilă de a seduce, de a interesa, de a şoca, de a gâdila, de a speria
în
mod agreabil înainte de a linişti blând, pe scurt, informaţia cea mai plăcută posibil.47 De aceea,
nu
există decât soluţia de a sprijini jurnaliştii în activitatea de documentare, ce duce la obţinerea
încrederii şi chiar a cooperării presei. Prin pseudonimul de ,,câine de pază” al societăţii
(watchdog)
pe care şi-a asumat-o mass-media 48, aceasta devine un factor important în limitarea
consecinţelor
situaţiei de urgenţă.
Problemele care pot fi create de mass-media în timpul gestionării unei situaţii de urgenţă
sunt: numărul mare al reprezentanţilor mass-media, presiunea enormă asupra oficialilor;
interpretarea suprarealistă a faptelor; experienţa deosebită pe care o pot avea mulţi reprezentanţi
ai
mass-media comparativ cu cei care încearcă să rezolve o situaţie de urgenţă; interesul
internaţional
poate fi copleşitor, paralizând activitatea ministerelor. Problema cea mai importantă pe care o
ridică
relaţia cu mass-media pe timpul gestionării unei situaţii de urgenţă este că modul în care se
interpretează acţiunile echipei de management influenţează decisiv modul în care se acţionează.
Monitorizarea opiniei publice
Monitorizarea şi evaluarea reprezintă instrumente-cheie în administrarea funcţiilor de
comunicare în situaţii de urgenţă. Monitorizarea reprezintă culegerea sistematică de date
statistice
din zonele afectate de dezastru şi este sursa principală a informaţiilor destinate publicului.
Evaluarea
este un mijloc de analiză a eficienţei acţiunii. Prin evaluare este măsurată percepţia publică
asupra
eficienţei intervenţiei şi a gestionării situaţiei. Scopul evaluării este identificarea punctelor slabe
şi
îmbunătăţirea mecanismelor de răspuns.
Monitorizarea opiniei publice pe timpul situaţiei de urgenţă se face prin apelurile telefonice
care aduc comentarii, sesizări sau cereri de la diverse persoane, poşta electronică şi listele de
chat,
analizarea zilnică a mass-media (a nu se confunda imaginea conturată de mass-media cu cea a
publicului). Acest mod de a urmări imaginea publică ajută ca zvonurile, neînţelegerile sau
informaţia incorectă ce a fost transmisă să fie înlăturate.
3.2 Comunicarea pe timpul gestionării situaţiilor de urgenţă
Activităţi specifice comunicării, ce trebuie îndeplinite în primele ore ale situaţiei de
urgenţă
a) activarea centrului de comunicare şi informare publică; asigurarea participării purtătorului
de cuvânt la şedinţele comitetului pentru situaţii de urgenţă şi informarea membrilor comitetului
pentru situaţii de urgenţă în legătură cu evoluţia evenimentelor;
b) acreditarea reprezentanţilor mass media şi organizarea conferinţelor de presă;
46

Regester, M., Larkin, J. (2008), p. 192.

Vladimir, Volkoff (2006), p. 163.
48
Simion, Boncu (1998), p. 12.
47

48
c) analizarea resurselor disponibile şi deschiderea unui centru de comunicare telefonică cu
populaţia: linii telefonice gratuite, pagini de internet;
d) elaborarea textului pentru primul mesaj adresat publicului (nu difuzaţi ceea ce un ştiţi; fiţi
sinceri; deschideţi canale de comunicare cu publicul larg – linii telefonice, chat; asiguraţi
publicul
larg că va fi informat şi precizaţi intervalul de timp şi modalităţile; încercaţi să păstraţi calmul
populaţiei; difuzaţi permanent setul de măsuri ce trebuie luate de către populaţie; nu căutaţi
vinovaţi
şi un daţi justificări);
e) oferirea unui spaţiu adecvat de lucru pentru jurnalişti şi furnizarea constantă a
informaţiilor şi resurselor, materiale sau umane, către centrul de comunicare şi informare
publică;
f) înştiinţarea comitetului pentru situaţii de urgenţă în legătură cu problemele populaţiei şi
aspectele de interes pentru presă; facilitarea contactului membrilor echipei de intervenţie cu
familiile lor, astfel încât problemele personale să nu le afecteze munca.
Activităţi de comunicare în primele 24 de ore ale situaţiei de urgenţă
O echipă de comunicare trebuie să fie deja activată când comitetul pentru situaţii de urgenţă
se întruneşte şi nominalizează purtătorul de cuvânt. Primele ore ale situaţiei de urgenţă sunt
cruciale,
de aceea următoarele activităţi trebuie implementate în maximum 24 de ore:
a) verificarea situaţiei: determinarea gravităţii şi intensităţii evenimentului cât mai curând
posibil şi transmiterea notificărilor: contactarea şi informarea tuturor responsabililor din
comitetul
pentru situaţii de urgenţă sau din alte instituţii, care trebuie să ştie ce se întâmplă;
b) organizarea activităţilor: activarea planului începând cu funcţiile şi persoanele desemnate
să le îndeplinească şi stabilirea grupurilor-ţintă şi mesajelor principale în funcţie de gravitatea
evenimentului;
c) pregătirea comunicatelor de presă şi prezentarea lor în comitetul pentru situaţii de
urgenţă: agrearea conţinutului, dezvoltarea mesajului şi aprobarea pentru difuzare; difuzarea
informaţiei: decizie privind frecvenţa cu care vor fi difuzate noi informaţii, cum se va face acest
lucru şi de către cine.
Activităţi de comunicare pe timpul intervenţiei
Acestea sunt:
– identificarea riscurilor, vulnerabilităţilor şi a eventualelor elemente care ar putea avea o
evoluţie nefavorabilă;
– analizarea situaţiei practice şi verificarea mesajelor concepute astfel încât publicul să fie
pregătit să facă faţă unor potenţiale riscuri;
– folosirea unui singur purtător de cuvânt şi a mai multor purtători de mesaj, în funcţie de
efectele urmărite de echipa de management al situaţiei (mass-media va primi informaţii de la
aceste
persoane care vor prezenta mesajele consecvent şi credibil);
– organizarea de conferinţe de presă şi de scurte prezentări;
– înregistrarea tuturor solicitărilor primite în scopul obţinerii controlului asupra
informaţiilor şi pentru evitarea dezinformării sau confuziilor;
– sintetizarea celor mai frecvente solicitări şi elaborarea unor răspunsuri complete şi
documentate pentru mass-media şi populaţie.
Diminuarea sentimentelor de panică, insecuritate şi anxietate la nivelul publicului, precum şi
instaurarea cât mai rapidă a unei stări de calm sunt obiectivele principale ale strategiei de
comunicare în situaţii de urgenţă. Comunicarea în cadrul categoriilor de public-ţintă identificate
trebuie să precizeze natura situaţiei, datele de bază despre aceasta, măsurile luate pentru stoparea
sau limitarea urgenţei, pierderile, victimele sau persoanele afectate, impactul asupra mediului sau
a
altor organizaţii.
Tehnicile de comunicare folosite pot fi:
1) directe:
– informare directă la locul evacuării folosind portavocea;
– informarea liderilor formali şi informali din cadrul grupurilor pentru a fi diseminatori de
mesaj;
49
– distribuirea de pliante cu instrucţiuni privind măsurile de urgenţă şi protecţie.
2) mediate:
– declaraţia de presă;
– comunicatul de presă;
– conferinţă de presă atunci când un eveniment deosebit o impune;
– briefinguri ori de câte ori este necesar;
– difuzarea de mape de presă.
Modalităţi de comunicare cu mass-media
A nu discuta cu presa poate crea impresia că situaţia nu este controlată şi poate face ca cei
desemnaţi cu gestionarea urgenţei să pară insensibili şi nepăsători. ,,Reporterii sunt instruiţi
pentru a
fi sceptici. Întrebările pe care le pun sunt legitime şi este responsabilitatea echipei de comunicare
a
crizei şi a purtătorul de cuvânt desemnat pentru a fi demni de încredere şi consecvenţi în a
răspunde
acestora. De reamintit că, nu mass-media este audienţa reală, ci publicul.”49 O conlucrare activă
cu
mass-media dă posibilitatea: de a fi proactiv şi un reactiv; de a avea relativ sub control mesajul;
de a
corecta informaţia greşită.
Tehnici şi strategii de comunicare folosite – conferinţa de presă
O conferinţă de presă este o oportunitate cât şi un risc.50 Organizată în funcţie de interesul
arătat, trebuie să fie ţinută la o oră convenabilă, se vor aduce la cunoştinţă data, locul, ora şi un
scurt
conţinut în care este precizată agenda conferinţei de presă.
Dosarele de presă sunt întocmite într-un format accesibil fiecărui tip de media (scrisă, radio
sau televiziune). Se moderează sesiunea de întrebări şi răspunsuri astfel încât întrebarea să fie
adresată celui mai îndreptăţit să răspundă şi conferinţa se încheie în timpul anunţat. Practic
mesajele
unei conferinţe sau briefing de presă în situaţii de criză sunt trei la număr şi sunt foarte simple: ce
sa întâmplat, ce face organizaţia pentru a remedia şi ce simte conducerea organizaţiei în legătură
cu
cele petrecute. Ordinea cea mai indicată de a aborda problemele este: oamenii; mediul;
proprietatea;
banii.51
3.3 Comunicarea posturgenţă
În faza posturgenţă trebuie completat un plan de măsuri care trebui să aibă în vedere:
– prevenirea unui al doilea dezastru;
– readucerea vieţii la normal;
– asigurarea unor servicii medicale şi sociale de urgenţă;
– reglementarea acordării de despăgubiri şi compensaţii;
– reconstrucţia clădirilor şi drumurilor afectate.
Principalele obiective ale comunicării posturgenţă sunt:
– prezentarea strategiei urmărite înainte, în timpul şi după situaţia de urgenţă;
– managementul consecinţelor;
– concluziile trase, lecţiile învăţate şi cum vor fi avute în vedere pentru îmbunătăţirea
activităţilor viitoare.
Perioada posturgenţă poate fi împărţită în trei faze principale:
1) faza imediat de după dezastru (comunicarea trebuie să cuprindă răspunsul la întrebările
despre politica urmată de management şi să ofere informaţii asupra consecinţelor urgenţei);
2) faza de recuperare şi reconstrucţie (informaţia furnizată trebuie să se axeze pe
problematica compensaţiilor, îngrijirea medicală şi socială şi reconstrucţie);

49

Boisvert, P., Moore, R. (2003), p. 31.

Crisis Communications Handbook, Stockholm, Sweden, Swedish Emergency Management
Agency (SEMA), 2008,
p. 51.
51
Dan, Mircea (2008), pp. 71-72.
50

50
3) faza de completare (urmăreşte clarificarea problemelor pe temen lung, cum ar fi acordarea
compensaţiilor).
Categoriile de public-ţintă sunt:
– persoanele afectate;
– autorităţi şi organizaţii implicate în refacere;
– intermediari: organizaţii sau persoane care sunt doritoare să participe la campania de
comunicare;
– publicul general;
– mass-media;
– autorităţi care se ocupă de managementul consecinţelor pe termen lung.
De îndată ce criza a încetat şi atenţia presei a scăzut în intensitate, este necesară analiza
comunicării pe timpul crizei, care să includă: analiza mesajelor emise; analiza opiniei şi atitudinii
publicului; reacţiile angajaţilor şi sugestiile lor pentru îmbunătăţirea comunicării;
reacţia/concluziile
din partea organizaţiilor partenere şi a altor colaboratori.52
Gestionarii situaţiilor de urgenţă şi practicienii comunicării în situaţii de criză trebuie să ia
notă de oportunităţile create în timpul dezastrului pentru a reconstitui un sentiment de
comunitate,
de identitate şi ordin civic la un nivel mai înalt de complexitate a sistemului.53
Experienţa acumulată trebuie transpusă în planuri noi, instrucţiuni, proceduri şi este necesar
ca aplicabilitatea acestora să fie urmărită prin exerciţii şi simulări.

4. ANALIZA COMUNICĂRII PE TIMPUL INUNDAŢIILOR PRODUSE

ÎN JUDEŢUL SUCEAVA – IULIE 2008
Pentru o mai bună înţelegere a suportului teoretic prezentat în capitolele anterioare am luat
spre analiză o situaţie de urgenţă (inundaţie) cu care s-a confruntat Inspectoratul pentru Situaţii
de
Urgenţă ,,Bucovina’’ al judeţului Suceava. În cele ce urmează voi prezenta derularea situaţiei de
urgenţă şi modul de gestionare a comunicării.
CARACTERISTICI GEOGRAFICE ŞI REŢEAUA HIDROGRAFICĂ
Judeţul Suceava, situat în nordul României, ocupă o suprafaţă de 8.553,5 kmp.
(reprezentând cca. 4% din teritoriul ţării), fiind al doilea judeţ din ţară ca întindere. Judeţul
Suceava
se învecinează la sud cu judeţele Mureş, Harghita şi Neamţ, la vest cu judeţele Maramureş şi
Bistriţa Năsăud, la est cu judeţele Botoşani şi Iaşi, iar la nord cu Republica Ucraina.
Reţeaua hidrografică a judeţului însumează 3092 km. Densitatea reţelei hidrografice este de
0,361 km râu/kmp teritoriu, valoare superioară celei medii pe ţară.
Principalele cursuri de apă ce străbat judeţul sunt: râul Siret (de la N la S) şi afluenţii săi,
râurile Suceava, Şomuzu Mare, Moldova, Bistriţa (curgând de la NV spre SE). Suprafaţa totală a
luciilor de apă din judeţ este de 5.542,63 ha, din care 5.056,622 ha ape curgătoare şi 486,008 ha
lacuri.
În totalitate râurile de pe teritoriul judeţului Suceava sunt tributare râului Siret, datorită
configuraţiei generale a reliefului. Cantităţile cele mai mari de apă sunt transportate de râurile ale
căror bazine de alimentare sunt situate în regiunea montană. Cel mai întins bazin hidrografic este
cel al râului Moldova, care drenează prin intermediul afluenţilor săi peste 33% din suprafaţa
judeţului Suceava, după care urmează Bistriţa (cca 30% din suprafaţă) şi Suceava.
Apele stătătoare constau din lacuri naturale de dimensiuni mici şi lacuri antropice amenajate
în scopuri complexe: rezerve de apă industrială şi potabilă, apărare împotriva inundaţiilor,
piscicultură etc. Cele mai numeroase acumulări antropice sunt cele şase lacuri din lungul râului
Şomuzu Mare.

52
53

Chiciudean, I., Ţoneş, V. (2008), p. 140.

Sellnow, T.L., Seeger, M.W., Ulmer, R.R. (2000), p. 275.
51
Relieful judeţului se caracterizează printr-o mare varietate şi bogăţie a formelor: munţi,
depresiuni intramontane, dealuri, podişuri, câmpii, văi terasate, lunci, fiind format în principal
din
zona montană a Obcinilor Bucovinei din cuprinsul Carpaţilor Orientali (cca 60% din suprafaţă)
şi
Podişul Moldovei, cu o diferenţă de nivel între cotele extreme de 1.922 m (de la 280 m în albia
râului Siret, în partea sudică, la 2102 m vârful Călimani).
Fondul forestier ocupă 49,4% din suprafaţa judeţului (422.455 ha), reprezentând cca 7% din
întregul potenţial silvic al României, judeţul Suceava ocupând din acest punct de vedere locul I
pe
ţară. Ponderea vegetaţiei o constituie pădurile, care reprezintă o resursă naturală importantă a
judeţului. Suprafaţa împădurită totală a judeţului este de 411.115 ha (cca 48,1% din suprafaţa
totală
a judeţului).
EVIDENŢIEREA CONTEXTULUI PRODUCERII INUNDAŢIILOR, CU IMPLICAŢII
GENERALE ASUPRA ÎNTREGII ZONE AFECTATE
Începând cu data de 21 iulie 2008, teritoriul României a fost afectat de un front atmosferic,
cu o deplasare extrem de lentă de la sud-vest către nord-est, care s-a concretizat prin căderi
masive
de precipitaţii sub formă de ploaie cu caracter torenţial, descărcări electrice, vijelii în zona
Europei
de Est, în Ucraina, România şi Republica Moldova. La început cantităţile de apă au depăşit 80
l/mp
în Carpaţii Meridionali şi Transilvania, în perioada 25-27.07.2008, în nord-estul României,
cantităţile de precipitaţii consemnate au fost cuprinse între 150 – 200 l/mp, iar dincolo de graniţă,
în
Ucraina, au depăşit 200 l/mp.
Căderile masive de precipitaţii sub formă de ploaie având caracter torenţial, pe teritoriul
României, au dus la producerea de scurgeri importante de pe versanţi, torenţi şi creşteri rapide de
debite şi niveluri cu depăşiri a cotelor de pericol pe afluenţi şi principalele cursuri de apă (Tisa,
Siret, Prut, Nistru), care au produs viituri majore ameninţând direct viaţa persoanelor,
colectivităţilor de animale şi siguranţa bunurilor materiale.
În acest context, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile a emis un număr de şase
atenţionări meteorologice şi 13 avertizări hidrologice. În funcţie de prognozele emise au fost
avertizate o parte din judeţele ţării cu codul roşu şi portocaliu. La începutul perioadei supuse
analizei un număr de 21 de judeţe au primit atenţionare meteo – cod galben. Ca urmare a creşterii
debitelor pe cursurile de apă Tisa, Siret, Prut şi Nistru, s-au emis avertizări hidrologice după cum
urmează: cod galben – 17 judeţe, cod portocaliu – 8 judeţe şi cod roşu – 6 judeţe.
În consecinţă, s-au înregistrat fenomene meteorologice periculoase de amploare şi durată
deosebită în 309 localităţi din următoarele judeţe: Suceava, Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi
Maramureş. Inundaţiile din această perioadă au avut ca particularitate preluarea în sectorul
românesc a râurilor cu debite substanţiale provenite în urma precipitaţiilor care au afectat sudul
Ucrainei şi Nordul Moldovei. Având în vedere prognozele Administraţiei Naţionale de
Meteorologice şi ale Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Comitetul
pentru
Situaţii de Urgenţă al Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile a dispus măsurile
organizatorice
de punere în aplicare a Planurilor de apărare în caz de inundaţii.
Aceste demersuri au fost argumentate de creşterile deosebite de cote şi debite în bazinele
hidrografice ale râurilor: Prut, Tisa, Siret, Suceava, Moldoviţa, Vişeu, Iza, Bistriţa şi Crasna.
Debitele înregistrate pe cursurile de apă mai sus-menţionate au determinat viituri succesive în
numai
2-3 zile, coroborat cu degradarea accentuată a coronamentelor lucrărilor de apărare, distrugerea
unor
poduri şi podeţe ca urmare a depăşirii frecvente a cotelor de pericol.
Debitele importante au fost amplificate ca urmare a precipitaţiilor care au angrenat scurgeri
de pe versanţi, torenţi, cu angrenarea unor elemente de vegetaţie şi sol. Viiturile s-au propagat
cu viteze deosebite, în acest sens un element favorizant constituindu-l relieful accidentat sau
semi-accidentat, efectele fiind amplificate şi de dispunerea majorităţii localităţilor inundate pe
malul
cursurilor de apă. În cele nouă judeţe, fenomenele meteorologice periculoase s-au produs treptat,
nefiind afectate în acelaşi timp toate judeţele. Manifestarea situaţiilor de urgenţă a debutat în
zilele
de 23 şi 24 iulie 2008, când au fost inundate localităţi din judeţele Suceava, Satu-Mare, Botoşani
şi
52
Iaşi. Ulterior, în perioada 25-27.07.2008, efectele hidrometeorologice s-au manifestat în judeţele
Maramureş şi Sălaj când au fost afectate 57 localităţi urbane şi rurale.
Începând cu data de 28 iulie 2008 au fost afectate grav judeţele Bacău şi Neamţ şi s-au
manifestat noi viituri în judeţele Botoşani şi Iaşi, care alături de judeţul Suceava au constituit
centrul
de greutate al tuturor intervenţiilor din această perioadă. Faptul că judeţele Suceava, Botoşani,
Iaşi
şi Suceava au necesitat cele mai multe eforturi pentru intervenţie se evidenţiază prin evacuarea a
15.375 persoane.
FILMUL EVENIMENTELOR
În judeţul Suceava inundaţiile au început în seara zilei de 23.07.2008, pe raza municipiului
Câmpulung Moldovenesc şi în localităţile din împrejurul acestuia. Cauza producerii inundaţiilor
au
fost ploile torenţiale, cu debite de apă ce au depăşit 50 l/mp şi scurgeri de pe versanţi, fapt ce a
dus
la concentrări de aluviuni şi masă lemnoasă în albiile râurilor, pârâurilor, precum şi colmatarea
rigolelor, a şanţurilor şi canalizărilor de scurgere.
Perioada cu ploi şi produceri de inundaţii a durat până în ziua de 28.07.2008. În toată această
perioadă frontul atmosferic s-a mutat din zona municipiului Câmpulung Moldovenesc spre
localităţile Păltinoasa, Suceava, Rădăuţi, Putna, Brodina şi Ulma. Oamenii, în general, nu au
crezut
că fenomenul poate avea o atât de mare amploare. În zona municipiului Câmpulung
Moldovenesc,
când au început ploile cetăţenii au fost luaţi prin surprindere, pe timpul nopţii, iar în zona
depresiunii Rădăuţi oamenii au refuzat evacuarea (în special localitatea Ţibeni). Văzând că
pericolul
vine spre ei au refuzat să părăsească gospodăriile, deşi erau avertizaţi de comitetele locale pentru
situaţii de urgenţă, prin mass-media, şi forţele structurilor Ministerului Administraţiei şi
Internelor.
Pentru a nu se pune în pericol vieţile cetăţenilor s-a procedat la evacuarea populaţiei, uneori chiar
forţată.
STRATEGIA DE GESTIONARE A INUNDAŢIILOR: MĂSURI
ŞI ACŢIUNI INTREPRISE
Evoluţia situaţiei operative a impus ca acţiunile de conducere şi coordonare a structurilor cu
responsabilităţi să se realizeze de către preşedintele României şi prim-ministrul care s-au
deplasat în
teren în vederea evaluării situaţiei şi dispunerii măsurilor necesare.
În acest sens, au fost constituite colective de lucru conduse de către şeful statului şi cel al
executivului care au avut în compunere miniştri, secretari de stat şi specialişti pe domenii de
activitate. Având în vedere că echipele de coordonare au fost compuse din persoane cu
răspundere
în cadrul guvernului şi al ministerelor a evidenţiat faptul că elementele de decizie au fost
asigurate şi
fundamentate de membrii ai Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (C.N.S.U.), pe de o
parte şi de preşedinţii comitetelor pentru situaţii de urgenţă de la ministere şi instituţii publice
centrale pe de altă parte.
Coordonarea în teren a misiunilor a fost asigurată de către şefii unor structuri din subordinea
aparatelor centrale de care aparţin, în acest sens evidenţiindu-se aportul Inspectoratului General
pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.), Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (M.M.D.D.) şi
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.) care au avut în zona de intervenţie
conducători de instituţii sau directorii unor departamente. În acest context, în perioada supusă
analizei, prim-ministrul a dispus convocarea Comitetului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă, în
două reuniuni de lucru (27.07.2008 şi 03.08.2008).
La nivelul I.G.S.U. s-au stabilit măsurile specifice pentru eficientizarea fluxului
informaţional – decizional, în scopul asigurării unei comunicări rapide şi eficiente cu toate
elementele angrenate în gestionarea situaţiilor de urgenţă apărute în urma producerii
fenomenelor
meteorologice periculoase ca urmare a participării la două şedinţe ale Comitetului Operativ
pentru
Situaţii de Urgenţă, organizate la sediul Guvernului României, respectiv sediul Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative (M.I.R.A.), sub coordonarea prim-ministrului, domnul
Călin
Popescu Tăriceanu.
53
La nivelul inspectoratelor şi al comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă s-au convocat
comitetele judeţene şi locale pentru situaţii de urgenţă în vederea punerii în aplicare a deciziilor
comitetelor de coordonare pentru evaluarea pagubelor produse de inundaţii şi pentru stabilirea
planurilor de reconstrucţie în zonele afectate de inundaţii. În localităţile afectate de inundaţii
comitetele pentru situaţii de urgenţă de la nivelul oraşelor şi comunelor au asigurat activarea
centrelor operative pentru situaţii de urgenţă şi coordonat nemijlocit structurile voluntare pentru
situaţii de urgenţă.
Amploarea situaţiilor de urgenţă, dinamica evenimentelor şi complexitatea acestora au
impus realizarea de către structurile participante la intervenţie a unui număr impresionat de
intervenţii. Pentru perioada analizată a rezultat o medie de 399 intervenţii/zi, ceea ce evidenţiază
o
dinamică deosebită şi utilizarea la maxim a forţelor şi mijloacelor la dispoziţie.
Misiunile cele mai importante care s-au desfăşurat au constat în:
– monitorizarea zonelor vulnerabile;
– consolidarea digurilor de protecţie;
– evacuarea persoanelor afectate şi evacuarea bunurilor din locuinţe;
– salvare persoane şi animale;
– decolmatare fântâni;
– distribuire apă potabilă;
– instalare corturi pentru cazarea temporară a persoanelor evacuate;
– instalare/asigurare corturi pentru constituirea punctelor medicale de vaccinare a
populaţiei;
– colectare leşuri de animale şi transportare pentru incinerare;
– montarea şi supravegherea instalaţiilor mobile de potabilizare a apei;
– transport ajutoare materiale;
– transport de persoane în zonă greu accesibilă pentru recuperare bunuri;
– transport personal medical în zonele afectate pentru vaccinarea populaţiei şi animalelor;
– evacuare apă din curţi şi subsoluri;
– descărcat produse alimentare şi nealimentare;
– asigurarea energiei electrice pentru iluminarea taberelor de sinistraţi;
– prepararea şi distribuirea hranei;
– verificare instalaţii electrice (debranşare/branşare de la/la reţea, refacerea iluminatului
public);
– demolare clădiri şi locuinţe care nu mai prezentau siguranţă.
Judeţul în care au fost executate cele mai multe misiuni de intervenţie a fost Suceava
(2.215 misiuni). În conformitate cu O.G. nr. 21/2004, privind Sistemul Naţional de Management
al
Situaţiilor de Urgenţă, s-a constituit prin Ordinul Prefectului Comitetul Judeţean pentru Situaţii
de
Urgenţă (C.J.S.U.), din care fac parte preşedintele Consiliului Judeţean, şefii de servicii
deconcentrate, descentralizate şi de gospodărie comunală şi alţi manageri ai unor instituţii şi
operatori economici de interes judeţean care îndeplinesc funcţii de sprijin în gestionarea
situaţiilor
de urgenţă, precum şi manageri ai agenţilor economici, care prin specificul activităţii constituie
factori de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă. Prin acelaşi ordin al prefectului au fost
stabiliţi consultanţii C.J.S.U., secretariatul tehnic permanent şi grupurile de suport tehnic pentru
gestionarea situaţiilor de urgenţă, precum şi atribuţiile preşedintelui, vicepreşedintelui,
membrilor,
consultanţilor şi cele ale centrului operaţional.
Pe timpul evenimentelor provocate de inundaţii, la nivelul prefecturii s-a urmărit
îndeplinirea măsurilor dispuse de către prefect, în calitate de preşedinte al comitetului judeţean
pentru situaţii de urgenţă, prezentarea modului de utilizare a fondurilor în situaţii de criză,
întocmirea rapoartelor şi informărilor privind situaţiile de urgenţă, informarea prefectului şi
autorităţilor publice locale, sprijinirea şi îndrumarea autorităţilor pentru organizarea şi
desfăşurarea
activităţilor pentru situaţii de urgenţă realizându-se de către Compartimentul Conducerea
Serviciilor
Publice Deconcentrate.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Bucovina” al judeţului Suceava (I.S.U. ,,Bucovina”
Suceava) a asigurat în zona de competenţă gestionarea situaţiilor de urgenţă pe timpul producerii
54
evenimentelor prin Secretariatul Tehnic Permanent din cadrul Centrului Operaţional, precum şi
intervenţia promptă a subunităţilor dislocate în teritoriu (Detaşamentele Suceava, Rădăuţi,
Fălticeni,
Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, şi Gărzile de Intervenţie Solca, Gura Humorului, Siret
respectiv Vicovu de Sus). În municipiile, oraşele şi comunele judeţului Suceava afectate de
inundaţii au fost antrenate comitete locale pentru situaţii de urgenţă coordonate de către primar în
calitate de preşedinte.
În compunerea acestor organisme au funcţionat centrele operative cu activitate temporară
care au îndeplinit funcţiile de monitorizare, evaluare, înştiinţare, avertizare, prealarmare, alertare
şi
coordonare tehnică operaţională la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, a situaţiilor de
urgenţă,
asigurând secretariatele tehnice permanente proprii. În compunerea acestora au fost incluşi şi au
acţionat viceprimarii, secretarii, reprezentanţi ai serviciilor publice şi ai principalelor instituţii şi
agenţi economici din unităţile administrativ-teritoriale, precum şi manageri sau conducători ai
agenţilor economici, filialelor, sucursalelor ori punctelor de lucru locale, care au acţionat cu
forţele
şi mijloacele proprii fiind coordonaţi de către primari, reprezentanţii I.S.U. ,,Bucovina” Suceava
şi
ai C.J.S.U. conform dispoziţiilor avizate de prefect. La nivelul localităţilor prima intervenţie pe
timpul producerii inundaţiilor s-a executat prin antrenarea tuturor serviciilor voluntare şi private
pentru situaţii de urgenţă.
Monitorizarea principalelor situaţii de urgenţă şi riscurilor specifice judeţului s-au executat
de către Centrul Operaţional din cadrul I.S.U. ,,Bucovina” Suceava prin exploatarea datelor,
informărilor şi avertizărilor transmise de dispeceratele Agenţiei Naţionale de Hidrologie, Agenţia
Naţională Apele Române, Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, Direcţia Apelor Siret –
Bacău, E-ON Moldova, Romtelecom Suceava, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava,
Secţiile
de drumuri judeţene şi Administraţia Drumuri Naţionale etc., precum şi prin Sistemul de Apeluri
Unice de Urgenţă 112.
În urma analizei informaţiilor prin dispeceratul I.S.U. ,,Bucovina” Suceava şi prin
secretariatul tehnic permanent al C.J.S.U. au fost transmise la localităţile vizate, avertizările şi
măsurile tehnico-organizatorice necesare pentru prevenirea-alarmarea populaţiei, instituţiilor şi
operatorilor economici şi pentru limitarea pierderilor şi distrugerilor provocate de inundaţii. Pe
timpul inundaţiilor s-au pus în aplicare documente operative şi planuri de măsuri întocmite din
timp.
Secretariatul Tehnic Permanent din cadrul centrului Operaţional al I.S.U. ,,Bucovina” Suceava
împreună cu C.J.S.U. au alertat populaţia, în urma avertizărilor meteorologice şi hidrologice, prin
toate mijloacele de diseminare: fax, mass-media, iar la nivel local Comitetele locale pentru
situaţii
de urgenţă prin clopot, sirene, toacă, verbal din poartă în poartă.
– s-au trimis forţe în sprijinul comitetelor locale şi s-a monitorizat cu toată atenţia
evoluţia zilnică, cu asigurarea condiţiilor necesare pentru a se acţiona preventiv şi pentru a putea
alerta populaţia în timp util, în situaţia activării unor factori de risc care pot genera situaţii de
urgenţă;
– s-a avertizat populaţia privind producerea inundaţiilor în zona de responsabilitate;
– s-au repartizat sarcini de prevenire şi protecţie pentru toţi membrii Comitetelor Locale
pentru situaţii de urgenţă;
– s-au verificat mijloacele pentru punerea la nevoie a lor în funcţiune (deblocarea
drumurilor şi căilor de acces) şi s-au asigurat condiţiile pentru accesul ambulanţelor,
autospecialelor
P.S.I. şi a altor mijloace de intervenţie în situaţii de urgenţă;
– s-au monitorizat permanent persoanele cu vârstă înaintată şi persoanele care locuiesc
izolat;
– folosirea la nevoie a sistemelor de avertizare existente la nivelul unităţii
administrativ-teritoriale;
– s-au verificat stocurile de materiale şi mijloacele de intervenţie în caz de situaţii de
urgenţă;
– s-au identificat spaţii de cazare pentru eventualele persoane rămase blocate în trafic şi
s-au asigurat condiţiile de trai.
55
STRATEGII DE COMUNICARE FOLOSITE DE ACTORII SITUAŢIEI DE URGENŢĂ
Principali actori şi instituţiile implicate în gestionarea inundaţiilor au fost:
– Preşedinţia României;
– Prim-ministrul României;
– Ministrul Internelor şi Reformei Administrative – Cristian David;
– Secretarul de stat M.I.R.A. – Victor Paul Dobre;
– Inspectorul general al I.G.S.U. – general maior Vladimir Secară;
– Prefectul judeţului Suceava;
– Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava;
– I.S.U. ,,Bucovina” Suceava;
– Inspectoratul Judeţean Jandarmi Suceava (I.J.J. Suceava);
– Inspectoratul Judeţean Poliţie Suceava (I.J.P. Suceava);
– Inspectoratul Judeţean Poliţie de Frontieră Suceava (I.J.P.F. Suceava);
– E-ON Electrica;
– E-ON Gaz;
– Drumuri judeţene şi naţionale,
– Apele Române,
– Direcţia Silvică Suceava;
– Instituţiile de transport;
– Un alt actor important al crizei au fost mass-media. Presa română a prezentat, nu de puţine
ori, inegal evenimentele produse.
Din primul moment al producerii inundaţiilor s-a asigurat o percepţie favorabilă instituţiilor
care gestionează inundaţiile, reflectând deciziile care fac posibilă reacţia rapidă şi un răspuns
coerent şi coordonat.
După sosirirea primei avertizări meteorologice, a fost constituită echipa de gestionare a
comunicării şi a purtătorului de cuvânt. Purtătorul de cuvânt al I.S.U. ,,Bucovina” Suceava a fost
în
permanentă legătură cu ceilalţi membri ai echipei de gestionare a inundaţiilor, precum şi cu
reprezentanţii mass-media locale/naţionale.
Astfel, în data de 23.07.2008, a fost transmis un comunicat de presă către toate mijloacele de
informare în masă locale/naţionale. Conţinutul comunicatului de presă transmis a cuprins textul
avertizării meteorologice, avertizarea Comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă de cod galben
(ploi) şi măsurile ce se întreprind.
Ulterior, zilnic, s-a transmis situaţia operativă din judeţ, cu localităţile şi obiectivele afectate,
cauzele afectării, forţele şi mijloacele participante la intervenţie, misiuni, persoane salvate şi
evacuate. În cazul când au fost emise noi avertizări meteorologice şi hidrologice, acestea s-au
transmis prin comunicate de presă şi buletine informative cu textul acestora şi măsurile ce se
impun.
După încetarea ploilor s-au transmis de asemenea, zilnic şi ori de câtre ori a fost nevoie, buletine
şi
comunicate cu misiuni de înlăturare a efectelor negative, locaţii şi forţele implicate. În fiecare
dimineaţă şi ori de câte ori a fost nevoie au avut loc şedinţe ale C.J.S.U., iar Centrul de
comunicare
din cadrul C.J.S.U. a centralizat toate datele din teritoriu şi a emis către mass-media comunicate
de
presă cu măsurile luate, misiuni, localităţi şi obiective afectate, forţe participante.
Principalele tehnici de comunicare au fost informările de la locul evenimentului, comunicate
de presă, declaraţii şi conferinţe de presă. În urma realizării unei analize (tip SWOT) privind
punctele tari şi slabe, a ameninţărilor şi oportunităţilor de comunicare pe care le-a ridicat
gestionarea inundaţiilor în judeţul Suceava s-a reuşit generarea sprijinului public privind
asigurarea
continuităţii acţiunilor de mare amploare, pe spaţii extinse şi cu implicarea unor resurse
semnificative.
Mesajele-cheie (situaţia este sub control, grijă, intervenţie rapidă, eficienţă, cooperare,
întrajutorare, reciprocitate, ajutor, controlul riscului) s-au transmis prompt de către Centrul de
comunicare din cadrul C.J.S.U.
Principalii purtători de cuvânt au fost:
a) la nivel I.G.S.U. – căpitan Maghiar Alin – de la locul evenimentelor;
56
b) la nivel I.S.U. ,,Bucovina” Suceava – căpitan Baltaru Dan – de la locul evenimentelor.
A fost asigurată corelarea mesajelor şi informaţiilor destinate informării publice prin
transmiterea de mesaje favorabile despre intervenţia rapidă, grija faţă de populaţia afectată şi de
bunurile acesteia, calitatea pregătirii profesionale a membrilor structurii de intervenţie,
capacitatea
structurilor de decizie de a controla situaţia şi de a prevedea consecinţele ei, precum şi a
instrucţiunilor de comportare pe timpul inundaţiilor.
La nivelul tuturor instituţiilor şi organizaţiilor implicate în gestionarea inundaţiilor a fost
asigurată continuitatea şi unitatea mesajelor, precum şi comunicarea internă în cadrul echipei de
management şi a echipelor coordonate de aceasta.
Informaţia a fost transmisă simultan tuturor canalelor mass-media, utilizându-se toate
mijloacele disponibile şi întreg personalul. Comunicatele de presă au reprezentat
instrumentul principal de informare atât pentru presă, cât şi pentru instituţii. Pe lângă agenţiile
de presă şi canalele de televiziune principale, informaţia a fost transmisă prin fax,
e-mail sau personal centrului pentru preluarea apelurilor telefonice din partea publicului, tuturor
serviciilor profesioniste de urgenţă, paginilor de internet relevante, partidelor politice şi
Parlamentului, grupurilor speciale de interes, firmelor afectate, dar şi organizaţiilor
neguvernamentale. Mass-media ar fi apelat orice sursă posibilă pentru a obţine informaţii şi a
fost
esenţial ca toţi cei implicaţi sau care au legătură cu situaţia de urgenţă să fie informaţi în mod
regulat despre evoluţia evenimentului şi măsurile adoptate.
Ministerele şi purtătorii lor de cuvânt au oferit informaţii numai din domeniul lor de
competenţă. Alte solicitări, care nu au făcut obiectul domeniului de responsabilitate au fost
transferate purtătorului de cuvânt al ministerului sau instituţiei abilitate să răspundă în acea
problemă. Respectarea acestor reguli a dus la evitarea creării de confuzie în rândul publicului, ce
ar
fi putut avea consecinţe grave asupra autorităţilor, serviciilor profesioniste de urgenţă, dar şi
asupra
celor afectaţi de inundaţii.
În timpul inundaţiilor reprezentanţii diferitelor instituţii care fac parte din Comitetul
Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (C.N.S.U.) au furnizat informaţii către ministerele din care
fac
parte.
Înainte de a fi transmise, informaţiile au fost stabilite de către reprezentantul instituţiei în
comitet, împreună cu ofiţerul de informare publică şi purtătorul de cuvânt. Declaraţiile
guvernului
s-au bazat pe informaţia obţinută de la C.N.S.U. Biroul de presă al guvernului a lansat mesaje
care
au prezentat măsurile generale ce trebuiau luate în situaţii de urgenţă, cum ar fi declararea stării
de
urgenţă, cererea de sprijin internaţional, impactul inundaţiilor asupra economiei, acordarea
compensaţiilor, alte decizii ce au fost luate. Liderii politici care au vizitat zona afectată au evitat
să
dea instrucţiuni sau sfaturi tehnice reprezentanţilor instituţiilor care au gestionat inundaţiile sau
comandantului acţiunii de intervenţie. Acest lucru ar fi putut submina încrederea publicului în
personalul implicat în rezolvarea crizei şi putea ştirbi autoritatea reprezentanţilor locali care au
gestionat inundaţiile.
Principii general aplicate:
1. Principiul legalităţii. Toate instituţiile publice implicate în gestionarea şi managementul
inundaţiilor, dar şi instituţiile de presă, pe timpul situaţiilor de urgenţă, au avut în vedere
respectarea
legilor şi a tuturor actelor normative.
2. Principiul participării. Instituţiile responsabile în domeniu, presa şi populaţia s-au
implicat activ în gestionarea situaţiei de urgenţă.
3. Principiul responsabilităţii. A acţiona cu responsabilitatea cerută de lege este obligaţia şi
atribuţia instituţiilor publice, însă pentru mijloacele de comunicare şi presă responsabilitatea şi
profesionalismul au fost vitale în timpul inundaţiilor, având în vedere consecinţele deosebit de
grave
pe care le putea avea comunicarea către populaţie a unor informaţii obţinute iresponsabil şi
neprofesional.
4. Principiul cooperării şi coerenţei. Cooperarea şi acţionarea coordonată au fost elemente
esenţiale atât pentru comunicarea între instituţiile publice, cât şi pentru comunicarea cu presa şi
populaţia în timpul situaţiei de urgenţă.
57
5. Transparenţa activităţilor desfăşurate pentru gestionarea inundaţiilor. Acest aspect a fost
foarte important, având în vedere că orice măsuri şi activităţi ale autorităţilor publice în timpul
inundaţiilor care nu au fost comunicate presei şi populaţiei cu explicaţiile necesare ar fi putut
duce
la interpretări şi confuzii nedorite.
6. Principiul operativităţii şi subordonării ierarhice a componentelor Sistemului Naţional de
Management al Situaţiilor de Urgenţă. Prezentarea către presă şi populaţie a acţiunilor
coordonate
şi executate operativ de componentele sistemului au fost foarte importante pentru populaţia
afectată
de inundaţii. Modul de acţiune şi informare cu respectarea procedurilor stabilite şi a subordonării
ierarhice pe niveluri sau domenii de competenţă a organismelor, organelor şi structurilor abilitate
în
domeniu au contribuit la evitarea panicii şi liniştirea populaţiei afectate şi chiar la atitudinea şi
comportamentul cerute pe timpul inundaţiilor produse.
COMUNICAREA CU PUBLICUL-ŢINTĂ
Categoriile de public-ţintă implicate au fost cetăţenii din zonele afectate de inundaţii,
victimele şi rudele acestora, mass-media, autorităţile implicate în gestionarea inundaţiilor,
membrii
structurilor de gestionare a inundaţiilor şi membrii echipelor de intervenţie ale autorităţilor
locale,
precum şi familiile acestora.
Efectele inundaţiilor au impus din partea autorităţilor luarea unor măsuri severe şi imediate
în vederea salvării persoanelor posibil a fi afectate de viituri. Este de remarcat faptul că de pe
urma
inundaţiilor mii de oameni au avut de suferit. Aproximativ 5.400 oameni au fost evacuaţi
temporar
din casele lor în judeţul Suceava. Din păcate, la miile de oameni care au avut de suferit s-a
adăugat
şi decesul a două persoane.
Comunicarea cu cetăţenii din zona afectată de inundaţii s-a efectuat verbal, direct la locul
evenimentelor şi a inclus următoarele recomandări:
– Aduceţi în casă unele lucruri sau puneţi-le culcate la pământ într-un loc sigur, (mobila de
curte, unelte de grădină sau alte obiecte care se pot muta şi care pot fi suflate de vânt sau luate de
apă)!
– Blocaţi ferestrele astfel încât să nu fie sparte de apă, de obiecte care plutesc sau de
aluviuni!
– Evacuaţi animalele şi bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte cunoscute!
– Încuiaţi uşile şi ferestrele după ce închideţi apa, gazul şi aparatele electrice!
– Mutaţi obiectele care se pot mişca în partea cea mai de sus a casei, deconectaţi aparatele
electrice şi împreună cu întreaga familie părăsiţi locuinţa şi deplasaţi-vă spre locul de refugiu
(etaje
superioare, acoperişuri, înălţimi sau alte locuri dominante)!
– În cazul în care sunteţi surprinşi în afara locuinţei este necesar să respectaţi cu stricteţe
comunicările primite şi să vă îndreptaţi spre locurile de refugiu cele mai apropiate!
În cazul evacuării:
– Respectaţi ordinea de evacuare stabilită: copii, bătrâni, bolnavi şi în primul rând
populaţia aflată în zonele cele mai periculoase!
– Înainte de părăsirea locuinţei întrerupeţi instalaţiile de alimentare cu apă, gaze şi energie
electrică!
– Scoateţi animalele din gospodărie şi dirijaţi-le către locurile care oferă protecţie!
– La părăsirea locuinţei luaţi documentele personale, rezerva de alimente, apă, trusa
sanitară, un mijloc de iluminat, aparat de radio, iar pe timp friguros şi îmbrăcăminte groasă!
– După sosirea la locul de refugiu, comportaţi-vă cu calm, ocupaţi locurile stabilite,
protejaţi şi supravegheaţi copiii, respectaţi măsurile stabilite!
La reîntoarcerea acasă:
– Nu intraţi în locuinţă în cazul în care aceasta a fost avariată sau a devenit insalubră!
– Nu atingeţi firele electrice!
– Nu consumaţi apa direct de la sursă, ci numai după ce a fost fiartă!
58
– Consumaţi alimente numai după ce au fost curăţate, fierte şi după caz, controlate de
organele sanitare!
– Nu folosiţi instalaţiile de alimentare cu apă, gaze, electricitate, decât după aprobarea
organelor de specialitate!
– Acordaţi ajutor victimelor surprinse de inundaţii!
– Executaţi lucrări de înlăturare a urmărilor inundaţiei, degajarea mâlului, curăţirea
locuinţei şi mobilierului, dezinfectarea încăperilor, repararea avariilor!
MEDIATIZAREA EVENIMENTULUI
Canalele utilizate pentru diseminarea informaţiei au fost comunicatele de presă, interviuri la
locul evenimentului, telefoane, e-mailuri, media scrisă şi audiovizuală. Populaţia a cerut
informaţii
şi a exprimat opinii prin telefon, e-mailuri şi întâlniri publice.
Prin mesajele transmise a fost asigurată vizibilitate maximă, folosind metoda piramidei
inversate, (informaţiile ordonate în ordinea descrescătoare a importanţei lor, cele mai însemnate
informaţii aflându-se în primul paragraf). Mesajele au fost directe, simple, transparente şi pe
înţelesul tuturor. Unitatea de mesaj la toate nivelurile implicate s-a asigurat prin ,,O singură
voce”.
Materialele publicate în media locală (ziarele: Crai Nou, Monitorul de Suceava, Obiectiv de
Suceava, News Bucovina, Evenimentul Regional al Moldovei, Suceava News), în perioada
25 – 31.07.2008, pe lângă prezentarea acţiunilor cu caracter umanitar şi a ultimelor bilanţuri ale
inundaţiilor preluate din comunicatele de presă emise, au scos în evidenţă importanţa misiunilor
executate de către forţele de intervenţie ale I.S.U. ,,Bucovina” Suceava în zona de competenţă:
,,Militarii de la I.S.U., jandarmii, poliţiştii şi voluntarii au reuşit salvarea a circa 100 de copii
şi adulţi blocaţi într-o tabără şi o pensiune din zonă (Câmpulung Moldovenesc). Ieri, la ora
14.00,
militarii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi jandarmii suceveni reuşeau finalizarea
unei
acţiuni cât se poate de dificile. Satul Ţibeni din comuna Satu Mare a fost aproape în întregime
inundat din cauza ploilor. Râul Suceava s-a revărsat joi noaptea şi a năvălit în aproape 200 de
gospodării. Apa le-a intrat în case şi zeci de persoane şi-au găsit salvarea urcându-se în copaci şi
în
podurile caselor. Ajutându-se de bărci pneumatice şi de propriile spinări, militarii au reuşit
salvarea
a 53 de persoane, adulţi, bătrâni şi copii, care, după ore de spaimă au fost duşi în zone mai
sigure.
Puţini au fost militarii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, ai Inspectoratului
Judeţean de Jandarmi, poliţiştii, voluntarii serviciilor locale, poliţiştii comunitari ce au închis
vreun
ochi de miercuri noapte până ieri. Turele s-au dublat, s-au triplat chiar, pentru că a fost nevoie de
ei
în mai toate localităţile afectate de inundaţii, pentru salvarea persoanelor aflate în situaţii critice
şi
înlăturarea efectelor acestora.” (informează Crai Nou – 26.07.2008).
,,Pompierii au fost singurii Oameni pe care i-am văzut la inundaţii – ceilalţi erau desfiguraţi
de necaz. Şi nu cred că erau oameni din cauza meseriei lor, ci erau oameni prin natura lor.
Întindeau
o mână de ajutor fără să ceară ceva în schimb. Erau acolo de la 2 noaptea şi nimeni nu le
întinsese
măcar o bucată de pâine după 10 ore de stat în ploaie şi de efort. Niciunul dintre cei pe care îi
ajutaseră nu părea să sesizeze că ei, pompierii – cei care se transformaseră în salvatori, erau
extenuaţi. Foamea nu a fost singurul lucru cu care s-au luptat pompierii. Şi lipsa echipamentului
adecvat era o piedică în toata munca depusă pentru a salva vieţi şi gospodării. Cu atât mai mult
aceşti oameni sunt eroi. E adevărat că fiecare dintre noi poate fi erou, dar înainte de toate trebuie
să
fie Om. De ce oare au dispărut până şi campanile umanitare sau teledonul pentru cei năpăstuiţi?
Pentru că nu ne mai impresionează tragediile? Pentru că ne-am obişnuit cu ele? O singură familie
dintre cele lovite de ape a întins ceva de mâncare pompierilor veniţi tocmai din Rădăuţi.” (site-ul
Ziare.com – 26.07.2008).
,,Potrivit Compartimentului de relaţii publice-informare din cadrul I.S.U. „Bucovina”
Suceava, după avertizarea COD ROŞU, de duminică, ora 13.30, subprefectul de Suceava, Orest
Onofrei şi preşedintele C.J. Suceava, Gheorghe Flutur au solicitat I.S.U. Suceava să transmită
ordinul comun de evacuare către primarii din localităţile Zvoriştea, Hânteşti, Siminicea,
Dumbrăveni, Vereşti, Fântânele, Dolhasca şi Liteni. Primarii localităţilor respective sunt direct
răspunzători de evacuarea în timp util a persoanelor. Aceştia au fost anunţaţi de I.S.U. Suceava,
atât
59
telefonic cât şi prin fax. Prefectul judeţului Suceava, Ştefan Alexandru Băisanu, a ţinut să
mulţumească tuturor instituţiilor implicate pentru profesionalismul şi promptitudinea de care au
dat
dovadă în gestionarea situaţiei şi pentru sprijinul acordat persoanelor afectate de fenomenele
meteorologice.” (ziarul News Bucovina – 27.07.2008).
,,Angajaţii de la I.S.U. Suceava şi jandarmii de la I.J.J. n-au lipsit o clipă din zonele
încercate de potopul apelor. Peste 300 de militari de la I.S.U. şi peste 170 de jandarmi au fost, de
miercuri încoace, prezenţi permanent pentru salvarea persoanelor şi înlăturarea pericolelor în
fiecare
situaţie de criză apărută. Cu autospeciale, maşini, motopompe şi mai ales cu forţă brută,
evacuând
mii de oameni, înotând, vâslind la bărci, dând la lopată, săpând şanţuri, scoţând molozul sau
umplând saci cu nisip, efectivele celor două instituţii militare au fost ajutorul principal al
oamenilor
pe durata nopţilor şi zilelor de coşmar. Militarii vor rămâne în continuare „pe baricade”, ieri
dimineaţă lucrând împreună cu localnicii şi mijloacele necesare pentru scoaterea apei din
gospodării, împărţirea ajutoarelor către populaţia afectată şi gata să intervină în orice situaţie li se
cere.” (Ziarul Crai Nou – 28.07.2008).
Exceptând micile răutăţi, care sunt de altfel de înţeles când e vorba de suferinţă şi dezastru,
sinistraţii din Bucovina au avut doar cuvinte de mulţumire pentru cei care i-au scos din ape, şi
care
i-au ajutat să scoată ce se mai putea de prin gospodării. Încă de la primele apeluri la numărul
unic de
urgenţă 112, cu privire la inundaţiile începute în seara zilei de miercuri, 23.07.2008,
profesioniştii
din cadrul I.S.U. „Bucovina” Suceava au plecat în misiuni de salvare persoane, animale şi bunuri
gospodăreşti, evacuare a apei şi a aluviunilor din gospodării, decolmatări fântâni, podeţe şi
canale,
modificări cursuri de albie, deblocări de drumuri şi alte misiuni în situaţii de urgenţă, se arată
într-un
comunicat al I.S.U. ,,Bucovina” Suceava.
„În medie, începând de miercuri noaptea (23.07.2008) şi până duminică seara (27.07.2008),
au participat la misiuni un număr de 485 de salvatori, 48 de autospeciale, 51 de motopompe,
11 bărci şi alte utilaje de primă intervenţie. În sprijinul nostru au sosit colegi de la inspectoratele
pentru situaţii de urgenţă din judeţele Botoşani, Neamţ, Vrancea, Covasna, Harghita cu un număr
de
şase autospeciale şi 70 de angajaţi. Misiunile de salvare şi evacuare s-au desfăşurat încontinuu,
personalul I.S.U. fiind schimbat cu forţe proaspete la fiecare 24 de ore. Prin eforturile
profesionistilor I.S.U. au fost evacuate şi salvate un număr de peste 5500 de persoane. În prezent,
angajaţii ISU „Bucovina” Suceava lucrează pentru evacuarea apei şi a aluviunilor din gospodării
şi
misiuni de transport alimente, combustibil şi alte ajutoare către populaţia afectată de inundaţii.
Vrem să mulţumim personalului din cadrul celorlalte structuri ale M.I.R.A., reprezentanţilor
autorităţilor publice centrale şi locale şi reprezentanţilor mass-media, care au fost alături de noi şi
ne-au ajutat pentru o bună desfăşurare a acţiunilor din ultimele zile” a precizat într-un comunicat
de
presă inspectorul-şef al I.S.U. „Bucovina” Suceava, colonel Lucel Lulciuc.” (News Bucovina –
28.07.2008).
,,Pompierii fălticeneni au intervenit pentru aducerea în condiţii de siguranţă la spital a unei
femei însărcinate din localitatea Leucuşeşti, comuna Preuteşti. Evenimentul s-a petrecut luni, în
jurul orei 5, când, din cauza ploilor abundente, o ambulanţă a rămas blocată pe strada Antileşti
din
Leucuşeşti, punând în pericol viaţa numitei Maria S., de 39 de ani. Operaţiunea s-a încheiat cu
succes la ora 6.15, cu ajutorul unui echipaj SMURD.” (Crai Nou – 30.07.2008).
,,Profesioniştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava acţionează în
continuare cu toate forţele şi mijloacele disponibile pentru misiuni de evacuare a apei şi a
aluviunilor din gospodării, decolmatări fântâni, podeţe şi canale, modificări cursuri albie,
deblocări
de drumuri, distribuire apă potabilă şi menajeră, alimente, articole necesare populaţiei în
perioada în
care sunt evacuaţi, monitorizări şi alte misiuni de situaţii de urgenţă în următoarele locaţii:
Rădăuţi,
Putna, Ţibeni, Horodnic de Jos, Vicovu de Jos, Vicovu de Sus, Straja, Frătăuţii Noi, Frătăuţii
Vechi,
Dorneşti, Brodina, Ulma, Todireşti, Părhăuţi, Tarniţa, Liteni, Frumosu şi oriunde sunt solicitaţi la
numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112. Misiunea continuă până la finalizare şi atât timp cât
este
necesar pentru a aduce lucrurile la o stare cât mai apropiată de normalitate.” (Ziarul News
Bucovina – 30.07.2008).
,,De multe ori, lumea e mai tentată să observe ce se întâmplă, decât să intervină efectiv, în
vreme ce unii s-au arătat mai preocupaţi de băutura din baruri, decât de necazul celor de lângă ei.
De
60
asemenea, în unele zone, în care a şi fost declanşată starea de necesitate, populaţia refuză să
plece
din zonele cu pericol ridicat. Dacă va fi nevoie, vom interveni cu jandarmii, pentru că prioritatea
numărul unu este salvarea vieţilor omeneşti”, a declarat prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu
pentru Monitorul de Suceava (28.07.2008)
,,Aproximativ 700 de oameni de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă lucrează, în total,
în zonele afectate de inundaţiile din judeţul Suceava pentru înlăturarea efectelor acestora’’, a
spus
prefectul de Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu, citat de ziarul Obiectiv de Suceava
(31.07.2008).
Pe de altă parte materialele publicate în ziarele centrale şi agenţiile de presă (România
Liberă, Gândul, Ziua, Cotidianul, Evenimentul Zilei, Gardianul, Adevărul, Jurnalul Naţional,
Mediafax, Agerpres, NewsIn) au reportaje neutre sau pozitive despre calitatea intervenţiilor
structurilor pentru situaţii de urgenţă, iar ca teme principale eforturile depuse de personalul
operativ
în limitarea urmărilor dezastrului, dar şi reacţiile politicienilor la nenorocirea oamenilor.
,,Sute de pompieri şi specialişti de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă au intervenit
pentru a salva oamenii blocaţi de ape”, relatează jurnaliştii de la Gândul (24.07.2008).
În ziarul Ziua, preşedintele Traian Băsescu remarcă eforturile depuse de militarii implicaţi în
gestionarea situaţiei de urgenţă: ,,I.S.U. utilizează zilnic acelaşi personal. Am văzut militari care
sunt pur şi simplu epuizaţi. Aş spune că oboseala este normală faţă de situaţia existentă în teren.
Cred că toate autorităţile, toţi oamenii care pot face acest lucru trebuie să vorbească cu oamenii
afectaţi, care au nevoie de încurajare”, a precizat preşedintele, insistând că a văzut foarte mulţi
oameni disperaţi, care au nevoie de solidaritate. (28.07.2008).
,,În zonele afectate au fost mobilizate forţe impresionate, de la pompieri şi jandarmi până la
voluntari care ajută la evacuarea apei din casele oamenilor şi la salvarea animalelor. Mai multe
case
din Putna au fost inundate, sâmbătă dimineaţă, zece familii fiind evacuate din calea apelor.
Autorităţile au anunţat deja că vor delega câte doi-trei soldaţi la fiecare gospodărie pentru a-i
ajuta
pe oameni la scoaterea apei şi a noroiului din casă. (…) Oamenii au rămas blocaţi în poduri şi în
copaci şi au cerut ajutorul pompierilor. Localnicii povestesc că viitura le-a luat totul în câteva
minute. (...) La Tarniţa, pompierii scot apa din iazul de decantare de teamă că un perete de steril
s-ar
putea prăbuşi. Podul din localitatea suceveană Marginea a cedat, joi noapte, după ce a plouat
torenţial aproape două zile. Pompierii nu mai fac faţă solicitărilor şi au cerut ajutorul colegilor de
la
Botoşani, care au mai trimis un echipaj al I.S.U. dotat cu motopompe şi bărci pneumatice”,
relatează
jurnaliştii de la Cotidianul (25.07.2008).
În ediţia din 30.07.2008, Evenimentul Zilei, sub titlul ,,Îngeri cu epoleţi”, face o
retrospectivă a zilelor şi nopţilor de coşmar petrecute de pompieri în zonele inundate: ,, Printre
zecile de mii de familii de suceveni care au trăit cu sufletul la gură ultima săptămână, îngrozite
de
potopul ce înghiţea de la o zi la alta judeţul, s-au numărat şi cele ale sutelor de pompieri şi
jandarmi
trimişi în mijlocul puhoaielor.
Mulţi dintre ei se află la prima intervenţie de asemenea anvergură şi au înfruntat riscuri la
care nici măcar nu s-au gândit când s-au înrolat în rândurile jandarmeriei sau ale pompierilor. În
noaptea de 24 iulie, cerul s-a rupt prima oară deasupra judeţului Suceava şi s-a produs revărsarea
apelor. Mai mulţi pompieri au fost trimişi cu un autocamion să decolmateze un podeţ din
Câmpulung Moldovenesc, şi aşa au ajuns să vadă moartea cu ochii. În timp ce racordau o
motopompă, au observat cum puhoaiele au smuls un garaj şi se îndreptau spre ei. Au fugit din
calea
viiturii toţi, cu excepţia comandantului de echipaj şi a unui subofiţer care s-au urcat imediat în
autocamion, încercând să-l scoată din calea apelor furioase ale pârâului Valea Seacă. O maşină
luată
de puhoaie a fost băgată pur şi simplu sub autocamionul pompierilor, acesta s-a răsturnat şi a fost
înghiţit de ape. L-a dus aproximativ un kilometru şi jumătate în aval. Oamenii spuneau că se mai
vedea doar girofarul. Şoferul şi comandantul de echipaj au ieşit pe turela cabinei, ofiţerul a sărit
pe
un mal şi s-a ţinut de un gard, iar subofiţerul s-a prins de o răchită care era dusă de ape la vale.
Norocul său a fost că a ajuns sub geamul unei case, fiind tras de oameni înăuntru“, îşi aminteşte
momentele de groază căpitanul Dan Băltaru, din cadrul I.S.U. Suceava. Ofiţerul povesteşte că cei
doi pompieri erau în stare de şoc. Subofiţerul salvat în ultima clipă era aproape inconştient. „De
când a venit viitura şi a sărit de pe cabina autocamionului nu mai ştie nimic. Tot ce ţine minte e
că
s-a trezit în casă la un om, atât“, completează căpitanul Băltaru. Şi el, ca şi mulţi alţi pompieri ai
I.S.U. Suceava, au fost mereu în prima linie. Au văzut oameni căţăraţi în copaci, în podurile
caselor,
pe acoperişuri, oameni pentru care ei erau singura speranţă.
61
„M-a impresionat imaginea unei bătrâne care stătea pe ochiul de geam din podul casei şi
plângea... «Căsuţa mea, căsuţa mea». Colegii mei au salvat copii, femei, bătrâni. Unii erau
imobilizaţi la pat sau abia se puteau mişca, apa era până la geamuri, poate şi mai multă“,
rememorează căpitanul. Poveştile celor care au intervenit pentru salvarea populaţiei sunt
cutremurătoare, şi fiecare dintre cei peste 700 de pompieri şi jandarmi mobilizaţi are una.
,,Operaţiunile de salvare de la Ţibeni au durat aproape şapte ore. În bărcile pneumatice ale
pompierilor au fost urcaţi mai întâi copiii, bătrânii şi femeile. Au fost şi oameni care au refuzat
să-şi
părăsească locuinţele, chiar dacă erau înconjuraţi de ape.” informează Adevărul (26.07.2008)
Mass-media locală s-a dovedit mai implicată în relatarea exactă a desfăşurării evenimentelor,
a adus la cunoştinţa cetăţeanului informaţia clară şi reală însă o parte din mass-media naţională a
fost tentată de latura senzaţională a subiectului, au avut tendinţa de a mări tragicul, de a scoate la
iveală un eventual fenomen negativ şi astfel au privilegiat declaraţiile spectaculoase sau elemente
exagerate şi dramatice.
Pe timpul gestionării inundaţiilor a existat tendinţa de a aduce atingere imaginii structurilor
implicate, dar s-au făcut corecturi ale relatărilor neadevărate prin monitorizarea opiniei publice şi
redactarea unor materiale menite să combată acest lucru.
În ediţia ziarului Gardianul din data de 30.07.2008, sub titlul ,,Ţara pe apa sâmbetei”,
editorialistul Cornel Ivanciuc reia stereotipul incapacităţii structurilor politice de a gestiona
situaţiile
de criză, aducând atingere şi imaginii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgentă: ,,Nimic
n-au facut autorităţile centrale pentru a evita scenariul ca de lumea a treia care se desfăşoară an
de
an în satele României profunde. (…) Vorbim despre ce-ar fi trebuit să se facă în situaţii de criză,
de
avarie. Ne referim la o instituţie invocată de nenumărate ori şi care scriptic există, dar a cărei
autoritate lipseşte cu desăvârşire, ceea ce o aneantizează ca autoritate. E vorba despre Comitetul
Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (C.N.S.U.) şi despre ce-ar fi trebuit să întreprindă un
asemenea
organism, confruntat anual cu scenariul inundaţiilor. Din tonul neputincios al preşedinţilor de
consilii judeţene rezultă că C.N.S.U. nu este nici acum un organism descentralizat la nivel
judeţean,
şi că, pentru fiecare situaţie, autoritatea locală trebuie să facă cerere la centru pentru ajutoarele de
bază. Inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă au fost luate din nou pe nepregătite, iar
ţara
s-a dus iarăşi pe apa sâmbetei.”
În ediţia din data de 28.07.2008, sub titlul ,,Cod roşu încă cinci ani”, în România Liberă se
comentează tendenţios afirmaţiile purtătorului de cuvânt ale I.G.S.U.: ,,Inspectoratul General
pentru
Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) a intervenit în localităţile inundate din judeţul Suceava cu numai
trei
bărci, ,,pentru că au fost suficiente”, ,,iar de elicoptere nu a fost nevoie”, afirma Alin Maghiar,
purtător de cuvânt. Oamenii din satele inundate nu au fost evacuaţi din timp pentru că nu a
existat
un pericol iminent, consideră acesta. Astfel au interpretat autorităţile codul roşu de avertizare.”
„Evacuarea locuitorilor se face doar atunci când există un pericol iminent de inundare.
Avertizarea hidrologică de cod roşu s-a transmis zilele trecute numai pe anumite zone din
judeţele
Suceava şi Maramureş, adică pe zonele adiacente râurilor. Problemele cele mai grave au apărut
însă
nu din cauza revărsării râurilor, ci din cauza acumulărilor de apă de pe versanţi”, afirmă
purtătorul
de cuvânt al I.G.S.U., Alin Maghiar. El spune că avertizarea meteorologică a fost de cod galben,
apoi de cod portocaliu şi, de aceea, I.G.S.U. a transmis în teritoriu atenţionarea de „pericol”, nu
de
„pericol iminent”. Asta a însemnat că oamenii din localităţile cu risc de inundare au fost
avertizaţi,
dar nu erau obligaţi să părăsească gospodăriile.
Acelaşi cotidian, însă, reproduce mesajul preşedintelui României privind capacitatea de
mobilizare a subordonaţilor I.S.U. ,,Bucovina” Suceava: ,,Am văzut militari care ţin de I.S.U.
care
sunt epuizaţi, de 2-3 zile lucrând zi şi noapte în operaţiuni de salvare. Oboseala este normală faţă
de
situaţia existentă în teren şi faţă de efortul făcut de personalul I.S.U.”, a spus preşedintele
Băsescu.
Pe timpul intervenţiilor nu au existat zvonuri relatate, doar tendinţe care au fost confirmate
sau infirmate după verificările făcute la Centrul de comunicare. Mass-media, după ce primea o
veste, cerea confirmarea acesteia Centrului de comunicare din cadrul C.J.S.U.
Şi audio-vizualul, prin posturile TVR 1, PRO TV, Prima, Naţional TV, Realitatea TV, Antena
1, Antena 3 şi staţiile locale de televiziune şi radio au transmis prin buletine de ştiri şi talk show-
uri,
informaţii cu privire la intervenţiile de limitare a urmărilor inundaţiilor produse.
62
CONCLUZII
Prin prezenta lucrare s-a dorit accentuarea faptului cǎ o pregătire minuţioasǎ, bine
coordonatǎ şi concentrată a comunicării pe timpul inundaţiilor poate conduce la evitarea pierderii
de vieţi omeneşti şi bunuri materiale. Odată cu apariţia primelor semne de inundaţii, cererea de
informaţie a crescut brusc din partea mass-media. Volumul informaţional a fost destul de amplu
şi a
necesitat timp pentru verificarea acestora.
Rolul comunicării directe cu populaţia a crescut odată cu amplificarea evenimentelor
negative în zonele afectate. Mesajul a fost clar, eficient populaţiei, fără a se încărca emoţional
sau
psihologic. A crescut posibilitatea de distorsionare a mesajelor prin canalele de comunicare
mediatică prin realizarea unor ştiri cât mai senzaţionale încât putea intervenii pericolul panicării
populaţiei afectate. De aceea a crescut importanţa comunicării directe de la locul intervenţiei
pentru
a se prezenta realitatea.
Am încercat de asemenea sǎ scot în evidenţǎ cǎ toate etapele care conduc la atingerea
scopului mai sus menţionat începând de la planificarea, organizarea şi desfǎşurarea gestionării
comunicării cu publicurile-ţintă şi mass-media, înainte, pe timpul şi postdezastru sunt importante
şi
trebuie efectuate cu aceeaşi minuţiozitate şi rigurozitate. Acţiunile I.S.U. ,,Bucovina” Suceava pe
timpul inundaţiilor produse s-au desfăşurat în condiţii nefavorabile, din cauza timpului extrem de
scurt avut la dispoziţie, numărului mare de localnici necesar a fi evacuaţi concomitent cu
desfăşurarea celorlalte tipuri de misiuni specifice, fără a se diminua capacitatea de intervenţie în
vederea îndeplinirii acestora, menţionând faptul că acţiunile din zona cursurilor de apă s-au
desfăşurat în limitele cerinţelor de siguranţă, datorită curenţilor puternici formaţi de viituri.
În îndeplinirea atribuţiilor conferite de lege, inspectoratul general s-a confruntat şi cu
unele disfuncţionalităţi, cum ar fi comunicarea deficitară în cadrul Sistemului Naţional de
Management al Situaţiilor de Urgenţă. Acest neajuns este o consecinţă a lipsei mijloacelor
tehnice
corespunzătoare, dar şi a unor proceduri care să asigure un flux informaţional în volum complet,
de
calitate şi neredundant.
Purtaţi de valul concurenţei şi al goanei după audienţe, mulţi jurnalişti au uitat de regulile
elementare ale activităţii jurnalistice şi au oferit o imagine deformată a situaţiei de urgenţă, în
anumite cazuri, care s-a fixat în acest chip în opinia publică. În felul acesta, mass-media a
acţionat
ca un actor al crizei, nu ca un martor şi ca o instanţă de informare neutră, favorizând perspectiva
asupra faptelor promovată de unul dintre actorii crizei şi obligând pe ceilalţi actori, care au fost
blamaţi (nu o dată în mod nedrept) de presă, să adopte strategii de comunicare de tip defensiv.
Toate aceste date ne arată că jurnaliştii joacă un rol activ în stabilirea traseelor de evoluţie
ale unei situaţii de urgenţă şi că gestiunea optimă a sa depinde de eficienţa activităţii
specialiştilor
din relaţii publice; la rândul ei, aceasta nu depinde numai de competenţa lor, ci şi de modul în
care
se realizează colaborarea dintre relaţionişti şi jurnalişti, de imaginea pe care fiecare breaslă o are
despre cealaltă şi de atitudinea pe care reprezentanţii celor două categorii profesionale o adoptă
în
relaţiile de cooperare, confruntare şi negociere specifice comunicării cu presa în situaţii de
urgenţă.

63
ANEXE
Inundaţiile – aspecte-cheie la care trebuie să facă referire informarea publică:
a) prezentarea riscurilor asociate inundaţiilor şi experienţa inundaţiilor produse;
b) respectarea normelor şi autorizaţiilor administraţiei publice locale privind construcţiile în
zonele inundabile: informarea populaţiei cu privire la aceste norme şi controlul respectării
acestora;
c) respectarea regimului silvic în ceea ce priveşte exploatarea lemnului, prin depozitarea
acestuia pe văi în afara albiilor şi curăţarea acestora de resturi de exploatare. Grupul-ţintă:
proprietarii şi administratorii de păduri;
d) promovarea celor mai bune practici în domeniul agricol şi silvic pentru reducerea riscului
la inundaţii. Grupul-ţintă: proprietarii privaţi de păduri şi terenuri agricole;
e) promovarea acţiunilor de împădurire în zonele de formare a viiturilor, în zonele
inundabile şi în luncile râurilor;
f) promovarea zonelor de risc şi hazard natural pentru a se evita amplasarea de construcţii
sau desfăşurarea de activităţi umane;
g) interzicerea şi sancţionarea depozitării în albiile cursurilor de apă a gunoaielor şi
resturilor provenite din demolarea de construcţii;
h) exploatarea judicioasă a pădurilor;
i) utilizarea terenurilor situate în zonele inundabile;
j) asigurarea locuinţelor împotriva inundaţiilor;
k) acceptarea de proiecte adaptate construcţiilor de locuinţe în zonele inundabile: structură,
subsoluri, nivele, acces pentru evacuare;
l) cunoaşterea modalităţilor de acţiune şi comportament înainte, în timpul şi după inundaţie;
m) cunoaşterea semnificaţiei codurilor de culoare meteorologice folosite de autorităţi pentru
definirea nivelului de urgenţă: roşu, portocaliu, galben şi verde;
n) conştientizarea rolului protecţiei individuale;
o) importanţa unui plan familial pentru cazuri de urgenţă;
p) promovarea planurilor de apărare împotriva inundaţiilor;
q) promovarea măsurilor pentru protejarea gospodăriei şi anexelor;
r) cunoaşterea locurilor de refugiu şi a depozitelor de alimente, precum şi a zonelor de
evacuare;
s) recomandări privind utilizarea apei;
t) cunoaşterea amplasării punctelor de prim ajutor;
u) cunoaşterea ajutorului de care poate beneficia populaţia;
v) promovarea voluntariatului;
w) încurajarea participării comunităţii locale la activităţile de prevenire.
Reguli ce trebuie să fie respectate atunci când se concep mesajele pentru un anumit
public:
ƒ Victimele şi familiile lor:
– dacă există victime sau persoane afectate este bine să se comunice cu rapiditate şi în
cel mai plin de grijă mod posibil pentru a evita amplificarea stării de nelinişte;
tăcerea îl va frustra şi îl va înfuria pe apelant, care poate recurge la soluţia contactării
mass-media, iar comentariile nu vor fi favorabile; de aceea, trebuie să se deschidă
rapid un canal de comunicare cu această categorie.
– dacă persoana respectivă şi-a pierdut viaţa această informaţie nu va fi transmisă
niciodată prin telefon şi doar de către organele de poliţie; este important ca familiile
afectate să nu afle din presă că rudele lor sunt victime ale situaţiei de urgenţă.
ƒ Public intern (angajaţi):
– este indicat ca celor care nu sunt implicaţi în gestionarea situaţiei de urgenţă să li se
transmită o informare scurtă asupra faptelor şi asupra modului în care se acţionează;
64
de asemenea, să fie asiguraţi că sunt ţinuţi la curent cu desfăşurarea intervenţiei şi că
vor fi contactaţi în cazul ăn care este nevoie de expertiza lor; acest grup va fi cel mai
căutat de media pentru a strânge informaţii.
ƒ Persoanelor afectate sau posibil să fie afectate li se dau asigurări că situaţia este sub
control şi se precizează măsurile luate.
ƒ Agenţii economici, investitorii nu trebuie să fie induşi în eroare asupra gravităţii
situaţiei; ei au nevoie să fie informaţi asupra consecinţelor pentru a-şi lua propriile măsuri de
protecţie; se pot preveni în acest fel eventualele probleme legale posturgenţă şi se poate obţine
suportul şi încrederea lor.
ƒ Administraţia şi liderii comunităţii trebuie implicate în acţiune dacă este necesar şi
trebuie să fie informate continuu asupra mersului evenimentelor pentru a cunoaşte ce aspect al
situaţiei de urgenţă poate să le afecteze îndatoririle şi responsabilităţile.
ƒ Companiile de asigurări trebuie informate imediat şi implicate în proiectul de
management, astfel încât ele să devină parte a soluţiei, nu parte a problemei.

65
Centrul de comunicare şi informare publică – schema de organizare

Preşedintele comitetului pentru situaţii

de urgenţă

Purtător de cuvânt

Ofiţer de informare publică

Comunicatori/purtători de cuvânt din

cadrul instituţiilor reprezentate în
comitet şi din echipa operaţională

Personal de sprijin adus pentru situaţia

de urgenţă

66
SUCEAVA
SITUAŢIA SINTETICĂ A PAGUBELOR PRODUSE
ÎN URMA INUNDAŢIILOR DIN PERIOADA 24.07- 27.07.2008
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•

107 localităţi afectate;

203 locuinţe distruse (necesită reconstruire);
59 locuinţe avariate puternic (necesită reabilitare);
2147 locuinţe afectate (necesită reparaţii);
1218 km de drumuri judeţene, comunale şi străzi distruse sau afectate;
210 poduri distruse sau avariate;
723 de podeţe distruse sau avariate;
114 punţi pietonale distruse;
105 km apărări de maluri distruşi;
40 km reţele distruse (electrice, alimentări cu apă, canalizări);
19 staţii hidrometrice distruse sau avariate;
10 MHC- uri afectate;
463,412 km DF distruşi;
12,58 km DN distruşi;
19 obiective socio – economice afectare.

BILANŢUL ACŢIUNILOR DE INTERVENŢIE ALE I.S.U. ,,BUCOVINA”

SUCEAVA ÎN PERIOADA 24-30.07.2008
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•

491 de persoane salvate;

150 de cetăţeni evacuaţi;
coordonarea evacuării imediate a 4.963 persoane;
evacuarea apei şi a mâlului din peste 700 de gospodării;
decolmatarea a peste 1.500 de fântâni;
salvări/evacuări de animale;
evacuări de bunuri;
participarea la acţiunile de întărire a digurilor şi apărărilor de maluri;
închidere breşe diguri;
degajări piloni de poduri;
decolmatări canale, şanţuri şi rigole;
deblocări de drumuri şi căi de acces;
decolmatarea sondei la Iazul de decantare a sterilului Tărnicioara;
monitorizarea căderilor de stânci şi anrocamente pe DN 17;
transporturi de apă menajeră;
transporturi de alimente şi carburanţi în localităţi izolate;
căutarea şi recuperare a două cadavre ş.a.

În total au intervenit, pe misiuni succesive, 3.500 de cadre şi personal civil.

67
CENTRALIZATOR
CU ASISTENŢA OFERITĂ ŞI ACCEPTATĂ DE ROMÂNIA PRIN INTERMEDIUL
CENTRULUI DE MONITORIZARE ŞI INFORMARE AL COMISIEI EUROPENE,
CA URMARE A ACTIVĂRII MECANISMULUI EUROPEAN
DE PROTECŢIE CIVILĂ
ŢARA DE
PROVENIENŢĂ
AUSTRIA

CEHIA
SLOVACIA
SUEDIA
DANEMARCA

ELVEŢIA

LITUANIA
POLONIA
SPANIA
SUEDIA
FRANŢA

CATEGORIA DE AJUTOARE OFERITE

10 generatoare electrice 13 KVA
+ 4 generatoare electrice 10 KVA
7 generatoare electrice 10 KVA
3 generatoare electrice 12 KVA
1 generator electrice 15 KVA
1 generator electrice 20 KVA
4 generatoare electrice 15 KVA
2 generatoare electrice 30 KVA
25 generatoare electrice 50 KVA
10 generatoare electrice 40 KVA
1 generator 12 kVA, 400V / 230 V
1 generator 12 kVA, 400V / 230 V
1 generator 25 kVA, 400V / 230 V
1 generator 6.0 kVA, 400V / 230 V
2 generatoare 10 kVA, 400V/ 230V
1 generator 12 kVA, 400V / 230 V
4 generatoare 13 kVA, 400V/230 V
1 generator 14 kVA, 400V / 230 V
5 generatoare electrice 20 KVA
15.000 m2 de geotextil
2 generatoare electrice 6 KvA
3 generatoare electrice 30 KvA
25 generatoare electrice 50 KvA
2 generatoare electrice 10 KVA
8 generatoare electrice 12 KVA

68

OBSERVAŢII
Schema generală a fluxului informaţional din S.N.M.S.U.
PRIM MINISTRU

ORGANISMELE
INTERNAŢIONALE
DE PROFIL

MINISTRUL ADMINISTRAŢIEI ŞI
INTERNELOR

INSPECTORATUL GENERAL

COMITETUL NAŢIONAL PENTRU

PENTRU SITUAŢII DE

SITUAŢII DE URGENŢĂ

URGENŢĂ
CENTRUL OPERAŢIONAL

MINIŞTRII sau CONDUCĂTORII

AUTORITĂŢILOR
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
CENTRALE (prevăzute în anexa

CENTRELE OPERATIVE
nr. 2 dinOUG nr. 21/2004)

PREFECTUL MUNICIPIULUI
BUCUREŞTI
COMITETUL MUNICIPIULUI
BUCUREŞTI PENTRU
SITUAŢII DE URGENŢĂ

INSPECTORATUL PENTRU
SITUAŢII DE URGENŢĂ AL
MUNICIPIULUI BUCUREŞTI

PREFECTUL JUDEŢULUI

INSPECTORATUL

COMITETE JUDEŢENE
PENTRU SITUAŢII DE
URGENŢĂ

JUDEŢENE PENTRU
SITUAŢII DE URGENŢĂ

PRIMARUL
COMITETUL LOCAL
PENTRU SITUAŢII DE
URGENŢĂ

CENTRUL OPERATIV

CELULĂ DE URGENŢĂ

LEGENDĂ:
cuactivitate
activitate
temporară
Structuri
Structuri cu
temporară

Celule de urgenţă, care conlucrează cu

structurile Sistemului Naţional.

Structuri cu activitate permanentă

Coordonare
Propuneri privind gestionarea şi managementul situaţiilor de urgenţă
Informare asupra activităţii desfăşurată
Informare privind stările potenţial generatoare de stări de urgenţă

69
INUNDAŢIILE
DIN JUDEŢUL SUCEAVA ÎN IMAGINI

70
71
72
73
74
75
BIBLIOGRAFIE:

1. Barus-Michel J., Giust-Desprairies F., Ridel L. (1998), Crize. Abordare psihosocială

clinică, Editura Polirom, Iaşi.
2. Boisvert, P., Moore, R. (2003), Crisis and Emergency Management: A Guide for
Managers of the Public Service of Canada, Canadian Centre for Management
Development, Ottawa, Canada.
3. Boncu, S. (1998), Presa, câinele de pază al democraţiei, Editura Licorna, Bucureşti.
4. Bouzon, A. (2006), Comunicarea în situaţii de criză, Editura Tritonic, Bucureşti.
5. Chiciudean, I., Ţoneş, V. (2007), Gestionarea crizelor de imagine, Editura
Comunicare.ro, Bucureşti.
6. Coman, C. (2000), Relaţiile publice şi mass-media, Editura Polirom, Iaşi.
7. Coman, C. (2001), Relaţiile publice – principii şi strategii, Editura Polirom, Iaşi.
8. Coombs, W.T., (2007), Crisis Management and Communication, Institute for Public
Relations, Illinois, S.U.A.
9. Crăciun, I. (2006), Managementul situaţiilor de urgenţă: organizarea şi funcţionarea
sistemului naţional, Editura BREN, Bucureşti.
10. Crăciun, I. (2009), Servicii de urgenţă, Editura Contrast, Bucureşti.
11. Crisis Communications Handbook (2008), Swedish Emergency Management Agency
(SEMA), Stockholm, Suedia,
[http://www2.msb.se/Shopping/pdf//upload/Publikationsservice/
KBM/Utbildningsserie/crisis_communicationhandbok_utb-ser_2008-3.pdf], accesat
decembrie 2010
12. Dagenais, B. (2003), Campania de relaţii publice, Editura Polirom, Iaşi.
13. D’Humieres, P. (1994), Management de la communications de l’entreprise, Editura
Eyrolles, Paris, Franţa.
14. Kapferer, J-N. (1993), Zvonurile, Editura Humanitas, Bucureşti.
15. Larkin, J., Regester, M. (2003), Managementul crizelor şi al situaţiilor de risc, Editura
Comunicare.ro, Bucureşti.
16. Luecke, R., Barton L., Barton L. (2004), Crisis Management: Master the Skills to
Prevent Disasters, Harvard Business School Press, Boston, S.U.A.
17. Manuel, Ş., (2010), Criza şi managementul prevenirii şi gestionării situaţiilor de
urgenţă, Editura Printech, Bucureşti.
18. McLonglin, B. (1996), Risk and Crisis Communication, McLonglin Multimedia
Publishing Ltd., Ottawa, Canada.
19. McQuail, D. (1999), Comunicarea, Institutul European, Iaşi.
20. Mircea, D. (2008), Tehnici de relaţii publice, Editura Comunicare.ro, Bucureşti.
21. Newsom, D., Scott., A., VanSlyke T.J., (1993), This is the PR: The Realities of Public
Relations, Wadrworth Publishing Company, Belmont, California, SUA.
22. Newsom, D., VanSlyke T.J., Kluckeberg D. (2003), Totul despre relaţiile publice,
Editura Polirom, Iaşi.
23. Niculae, T., Gherghiţă, I., Gherghiţă, D. (2006), Comunicarea organizaţională şi
managementul situaţiilor de criză, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor,
Bucureşti.
24. Regester, M., Larkin J. (2008), Risk Issues and Crisis Management in Public Relations:
A Casebook of Best Practice, Kogan Page Publishers – Edition: 4, 2008, Londra, Anglia.
76
25. Stancu, V. (2008), Strategii şi tehnici de relaţii publice, Editura Comunicare.ro,
Bucureşti.
26. Sellnow T.L., Seeger M.W., Ulmer, R.R. (2000), Chaos Theory, Informational Needs,
and Natural Disasters, Routledge – Taylor & Francis Group, Kentucky, S.U.A.
27. Sicard, M.N., (1998), Entre les medias et crises techologique, Preses Universitaires de
Septentrion, Paris, Franţa.
28. Tran, V., Stănciugelu, I. (2003), Teoria comunicării, Editura Comunicare.ro, Bucureşti.
29. Udor, A., (2010), Tehnici de comunicaţii şi comunicare, Suport de curs, Bucureşti.
30. Volkoff, V. (2006), Tratat de dezinformare, Editura Antet, Bucureşti.
31. Wragg, W. D. (1992), The Public Relations Handbook, Blackwell Business Publishing,
Oxford, Anglia.
32. H.G.R. 2.288/2004 publicată în Monitorul Oficial nr. 09/2005 pentru aprobarea
repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele celorlalte organe
centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de
urgenţă.
33. H.G.R. nr. 548 din 21 mai 2008 privind aprobarea Strategiei naţionale de comunicare şi
informare publică pentru situaţii de urgenţă.
34. Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă.
35. O.U.G. nr. 21 din 15 aprilie 2004 privind Sistemul Naţional de Management al
Situaţiilor de Urgenţă.