SUPORT CURS INSPECTOR

PROTECTIE CIVILA

1
 CUPRINS

1. ISTORICUL PROTECTIEI CIVILE

2. PROTECŢIA CIVILĂ ÎN ROMÂNIA

3. IDENTIFICAREA SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ ŞI EVALUAREA ACESTORA ÎN

FUNCŢIE DE SPECIFIC : PENTRU UN OBIECTIV/ OPERATOR ECONOMIC

4. STABILIREA RESURSELOR ŞI ATRIBUIREA RESPONSABILITAŢILOR

STRUCTURILOR CONSTITUITE (SERVICII PROFESIONISTE ŞI VOLUNTARE)
PENTRU SOLUŢIONAREA SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

5. PROTECŢIA CIVILĂ ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL UMANITAR, DEFINIRE

PROTECŢIE GENERALĂ ŞI PROTECŢIE SPECIALĂ, PRINCIPII, CONDIŢII, CADRU
ORGANIZATORIC

6. MANAGEMENTUL CRIZELOR ŞI SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ PROVOCATE DE

DEZASTRE, CLASIFICAREA CRIZELOR ŞI SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

7. HAZARDE, VULNERABILITATE, RISC : DEFINIŢIE, CLASIFICARE, CONCEPT,

DETERMINĂRI

8. MANAGEMENTUL RISCURILOR GENERATOARE DE SITUAŢII DE URGENŢĂ,

DOCUMENTE SPECIFICE, NORME DE ÎNTOCMIRE

9. SISTEME INTEGRATE DE COMANDA SI CONTROL ADECVATE SISTEMULUI

NATIONAL DE MANAGEMENT AL SITUATIILOR DE URGENTA

10. IMPACTUL DEZASTRELOR ASUPRA TERITORIULUI, COMUNICAŢIILOR,

INFRASTRUCTURII ŞI MEDIULUI

2
11. REDUCEREA RISCURILOR: METODOLOGIA ABORDĂRII, PROGRAME ŞI
EXPERIENŢE PE PLAN NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL

12. SPECIFICUL GESTIONĂRII SURSELOR DE RISC LA PROCEDURILE DE

ACŢIUNE LA ACCIDENTE CHIMICE, BIOLOGICE, NUCLEARE ŞI DEZASTRE
NATURALE. VIABILITATEA DOCUMENTELOR ACTUALE ŞI MĂSURILE CE SE
IMPUN PENTRU ACTUALIZARE

13. ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA RĂSPUNSULUI MEDICAL LA URGENŢĂ SI

DEZASTRE

14. SISTEMUL DE PREGĂTIRE DE PROTECŢIE CIVILĂ A PERSONALULUI CU

ATRIBUŢII ŞI A POPULAŢIEI : REGLEMENTĂRI SPECIFICE, MODALITĂŢI DE
ORGANIZARE A INSTRUIRII SALARIAŢILOR PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

15. ASIGURAREA PSIHOLOGICA A ACTIUNILOR SPECIFICE DE INTERVENTIE,

PREGATIREA PSIHICA A POPULATIEI SI FORMATIUNILOR DE INTERVENTIE

16. PRINCIPII DE ÎNŞTIINŢARE, AVERTIZARE ŞI ALARMARE LA INSTITUŢII

PUBLICE, OPERATORI ECONOMICI, POPULAŢIE. MODALITĂŢI DE REALIZARE.

17. ADĂPOSTURI DE PROTECŢIE CIVILĂ DESTINAŢIE, TIPURI, COMPARTIMENTE

ŞI DOTARE, PUNCTE DE COMANDĂ, CALCULUL NECESARULUI DE ADĂPOSTIT

18. PROTECŢIA NUCLEARĂ, BIOLOGICĂ ŞI CHIMICĂ, CONCEPŢIA ASIGURĂRII

MEDICALE, FORMAŢIUNI NBC ŞI ASIGURARE MEDICALĂ, DESTINAŢIE, MISIUNI

19. EVACUAREA – definiţie, principii de realizare, pregătirea şi efectuarea evacuării,

documente specifice evacuării la agenţii economicii

20. MASURI DE PREVENIRE SI PROTECTIE IMPOTRIVA EFECTELOR MUNITIILOR

RAMASE NEEXPLODATE. UTILAJE DE GENIU FOLOSITE PENTRU DEZACTIVARE,
DEBLOCARE-SALVARE

3
21. DEZASTRE : definire,clasificare, caracteristici generale. Măsuri generale de prevenire,
protedcţie şi intervenţie

22. MASURI DE ELIMINARE A URMARILOR DEZASTRELOR, CARACTERISTICILE

RAIOANELOR DE DISTRUGERI, MASURI DE REABILITARE

23. PRINCIPII ŞI REGULI DE INTERVENŢIE

24. CLASIFICAREA ŞI CONŢINUTUL DOCUMENTELOR DE PROTECŢIE CIVILĂ

25. MODELE DE DOCUMENTE CE SE ÎNTOCMESC DE MEMBRII COMISIEI DE

PROTECŢIE CIVILĂ ÎN VEDEREA LUĂRII DECIZIEI PENTRU INTERVENŢIE ŞI
PENTRU CONDUCEREA ACŢIUNILOR

26. CLASIFICAREA ŞI CONŢINUTUL EXERCIŢIILOR ŞI APLICAŢIILOR DE

PROTECŢIE CIVILĂ.

27. MIJLOACE DE CERCETARE N.B.C.

28. MIJLOACE DE DEBLOCARE – SALVARE

29. SISTEMUL NAŢIONAL DE ÎNŞTIINŢARE AVERTIZARE ŞI ALARMARE :

DESTINAŢIE, DESCRIERE, CERINŢE DE REALIZARE ŞI INSTALARE, PROTECŢIE
ŞI SECURIZARE, SCHEMA DE ACOPERIRE PRIVIND AUDIBILITATEA

30. DISPOZITIVUL DE INTERVENŢIE

31. Subsisteme specializate de monitorizare a factorilor producatori de dezastre in funcţiune

pe teritoriul Romaniei

32. Suport Curs si Materiale Download Inspector Protectie Civila

4
 1. ISTORICUL PROTECTIEI CIVILE

Primul document scris referitor la organizarea protecţiei civile în România îl constituie Înaltul
Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933 prin care se aproba Regulamentul Apărării Pasive
Contra Atacurilor Aeriene, ca o necesitate a protejării populaţiei civile, rezultată în urma
efectelor devastatoare ale primului război mondial.

În timpul celui de-al II-lea razboi mondial, structura a funcţionat sub denumirea de
Comandamentul Apărării Pasive, în cadrul Ministerului Aerului şi Marinei.

După 1945 şi pe toată durata postbelică a „războiului rece” concepţia şi structurile

organizatorice – care funcţionau în cadrul Ministerului Forţelor Armate — au fost influenţate
de potenţialul pericol al folosirii de către inamic a armelor de nimicire în masă, în mod deosebit
al armei nucleare.

Anul 1952 marchează momentul când, în România, au fost organizate primele state-majore ale
apărării antiaeriene regionale, cu servicii specializate la nivelul localităţilor şi unităţilor
economice.

În 1978 a apărut primul instrument legislativ modern — Legea nr. 2, consfinţind implementarea
concepţiei moderne de apărare civilă, în această perioadă conturându-se şi o doctrină a pregătirii
populaţiei şi a factorilor de decizie pentru a fi capabili să răspundă unor situaţii de producere a
dezastrelor.

În 1996 a fost promulgată Legea 106 - cel mai complet act normativ pe linia protecţiei civile,
racordat la cele mai noi structuri europene ale timpului, ce a consfinţit şi schimbarea titulaturii
instituţiei, aparţinătoare de Ministerul Apărării Naţionale.

5
Procesul de structurare şi modernizare a protecţiei civile a continuat, fiind statutat prin Legea
481/2004.

Profesionalismul cadrelor din Protecţia Civilă a fost probat în multe ocazii în aceşti ani de
existenţă: la inundaţiile catastrofale din anii 1970, 1975, 1999, 2000 şi 2001; cutremurele
devastatoare din 1940 şi 1977; secetele prelungite; accidentul de la Centrala nucleară Cernobîl;
accidentele aviatice şi tehnologice; alunecările de teren cu impact catastrofal asupra
localităţilor.

În decembrie 2004, prin fuzionarea Comandamentului Protecţiei Civile cu Inspectoratul

General al Corpului Pompierilor Militari şi a structurilor judeţene corespondente, a luat fiinţă
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, cu structuri similare în teritoriu şi o complexă
structură organizatorică de sprijin la nivelul administraţiei publice centrale şi locale.
Componentă a Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, IGSU este
elementul integrator şi coordonator la nivel naţional al tuturor instituţiilor cu atribuţii în
managementul situaţiilor de urgenţă. Pornind de la ceea ce s-a realizat pe multiple planuri,
specialiştii protecţiei civile sunt preocupaţi să-şi desfăşoare activitatea la parametri optimi, care
să permită profesionalizarea la toate nivelurile, pentru a fi permanent în slujba comunităţii, un
element de baza al societăţii, generator de încredere şi siguranţă.

28 februarie — ZIUA PROTECȚIEI CIVILE DIN ROMÂNIA

PROTECŢIA CIVILĂ presupune îndeplinirea tuturor sarcinilor umanitare, destinate să

protejeze populaţia civilă împotriva pericolelor, ostilităţilor sau a catastrofelor şi să o ajute să
depăşească efectele lor imediate, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acesteia (art. 61
din cuprinsul Convenţiilor de la Geneva, din 2 august 1949, privind protecţia victimelor
conflictelor armate). Dezvoltarea aviaţiei, amplificarea efectelor distrugătoare ale
armamentului, folosirea substanţelor toxice de luptă şi în spatele frontului, determină în
perioada ce a urmat primului război mondial intensificarea preocupărilor pentru protecţia
populaţiei.

În România, arma „protecţiei civile” a fost organizată, pentru prima dată, în 1933, sub
denumirea de „apărare pasivă contra atacurilor aeriene”, cu scopul „limitării efectelor
bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurându-le
protecţie directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor”. Astfel, Prin Decretul Regal nr. 468 din
28 februarie 1933 se aprobă „Regulamentul apărării pasive contra atacurilor aeriene”, care prin
prevederile sale detaşează net apărarea pasivă de apărarea activă.

Apărarea pasivă devine o armă de sine stătătoare, cu o organizare proprie, cu rol bine determinat
şi misiuni specifice pentru protecţia cetăţenilor şi bunurilor materiale împotriva atacurilor din
aer sau alte situaţii speciale. În baza prevederilor regulamentului se stipulează că în organizarea
apărării pasive intră şi măsurile generate de siguranţă care au caracter mixt: militar şi civil.
Autorităţile militare „sunt responsabile de măsurile care au ca scop organizarea serviciului de
pândă, transmiterea alarmei, organizarea camuflajului şi în special stingerea iluminatului în
regiunile ameninţate”. Ele hotărăsc şi controlează pregătirea şi executarea lor. Autorităţile civile
sunt însarcinate a pregăti şi executa aceste măsuri după indicaţiile autoritaţilor militare. Această
execuţie are un caracter obligatoriu.

6
În contextul geopolitic actual care evidenţiază, pe de o parte, creşterea gravităţii riscurilor non-
militare la adresa securităţii vieţii şi factorilor de mediu, pe fondul tendinţelor de globalizare,
schimbărilor dramatice şi diversificării activităţilor economice legale – şi nu numai – care
utilizează, produc şi comercializează substanţe periculoase, iar pe de altă parte existenţa în
domeniul managementului situaţiilor de urgenţă a unui sistem instituţionalizat depăşit ca
funcţionalitate şi reglementare, s-a impus cu necesitate elaborarea, de către Parlamentul şi
Guvernul României a unor acte normative menite a reglementa Sistemul Naţional de
Management al Situaţiilor de Urgenţă – pentru a asigura prevenirea şi gestionarea situaţiilor de
urgenţă şi coordonarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare
restabilirii stării de normalitate.

Protecţia civilă, în acest context, se evidenţiază tot mai mult ca o componentă de bază a
sistemului securităţii naţionale, reprezintând un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri
şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică,
planificate, organizate şi realizate potrivit legii, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de
producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative
ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi
asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

Activităţile şi măsurile de protecţie civilă se planifică, se organizează şi se aplică în concordanţă

cu prevederile legii şi ale actelor normative de aplicare subsecvente, ale strategiei de securitate
naţională, cu planurile şi programele adoptate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, precum
şi cu programele şi procedurile elaborate de organismele specializate ale Organizaţiei
Naţiunilor Unite, Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi Uniunii Europene.
Managementul protecţiei civile se asigură de către componentele Sistemului Naţional de
Management al Situaţiilor de Urgenţă, activitatea de protecţie civilă din România fiind
coordonată de primul-ministru, care conduce această activitate prin ministrul Administraţiei şi
Internelor, în calitate de preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

La nivelul instituţiilor publice centrale şi locale, activitatea de protecţie civilă este condusă de
către preşedinţii comitetelor pentru situaţii de urgenţă, iar la nivelul agenţilor economici, de
către conducătorii acestora. Coordonarea de specialitate a activităţilor de protecţie civilă se
realizează de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin Centrul Operaţional
Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivel local, prin centrele operaţionale din structura
inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene. Autorităţile administraţiei publice centrale
şi locale asigură stabilirea şi integrarea măsurilor de protecţie civilă în planurile şi programele
de dezvoltare economico-socială ce se elaborează la nivel naţional, judeţean şi local şi urmăresc
realizarea acestora.

Protecţia populaţiei, a bunurilor materiale şi a valorilor culturale se realizează printr-un

ansamblu de activităţi constând în: înştiinţare, avertizare şi alarmare, adăpostire, protecţie
nucleară, biologică şi chimică, evacuare şi alte măsuri tehnice şi organizatorice specifice.

La acţiunile de limitare şi înlăturare a urmărilor situaţiilor de protecţie civilă participă structuri

de intervenţie din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, existente pe timp
de pace sau care se pot mobiliza în timp scurt, unităţi şi formaţiuni militare ale Ministerului
Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, servicii de urgenţă voluntare, formaţiuni de Cruce
Roşie şi alte structuri cu atribuţii în domeniu.

7
Conform legii protecţiei civile, organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor de intensificare
a măsurilor de protecţie civilă, în situaţii speciale, se hotărăsc de Consiliul Suprem de Apărare
a Ţării. Trebuie reţinut că protecţia civilă, cunoaşte permanent o dezvoltare şi o adaptare la
noile cerinţe politice, economice, militare, ceea ce duce şi la unele schimbări în structura
acesteia. Noile acte normative care apar, legi sau ordonanţe ale Guvernului României, trebuie
duse la indeplinire prin aplicarea lor la toate eşaloanele protecţiei civile.

2. PROTECŢIA CIVILĂ ÎN ROMÂNIA

1. Definiţie şi principii generale

Protecţia civilă este o componenta a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu

integrat de activităţi specifice, masuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter
umanitar şi de informare publica, planificate, organizate şi realizate potrivit legii, in scopul
prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi
mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării
operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor
afectate.

Activitatea de protecţie civilă este de interes naţional, are caracter permanent şi se bazează pe
îndeplinirea obligaţiilor ce revin, potrivit prezentei legi, autorităţilor administraţiei publice
centrale şi locale, celorlalte persoane juridice de drept public şi privat romane, precum şi
persoanelor fizice.

Concepţia, organizarea, desfăşurarea şi managementul activităţilor de protecţie civilă se

stabilesc şi se realizează la nivel local şi naţional pe principiile autonomiei, subsidiarităţii,
legalităţii, responsabilităţii, corelării obiectivelor şi resurselor, cooperării şi solidarităţii.

8
2. Atribuţiile protecţiei civile sunt următoarele:

a) identificarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi tehnologice

de pe teritoriul României;

b) culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea şi analizarea datelor şi informaţiilor referitoare la

protecţia civilă ;

c) informarea şi pregătirea preventiva a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusa,

masurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la dispoziţie,
obligaţiile ce ii revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenta;

d) organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi a capacităţii de intervenţie optime a

serviciilor pentru situaţii de urgenţă şi a celorlalte organisme specializate cu atribuţii in
domeniu;

e) înştiinţarea autorităţilor publice şi alarmarea populaţiei in situaţiile de urgenta;

f) protecţia populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi arhivistice, precum şi a

mediului împotriva efectelor dezastrelor şi ale conflictelor armate;

g) asigurarea condiţiilor minime de supravieţuire a populaţiei în situaţii de urgenţă sau de

conflict armat;

h) organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de vieţi

omeneşti, limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă civila şi pentru reabilitarea
utilităţilor publice afectate;

i) limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor şi a efectelor atacurilor din aer pe timpul

conflictelor armate;

j) asanarea şi neutralizarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor

militare;

k) participarea la misiuni internaţionale specifice;

l) constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale specifice in situaţii de

urgenţă sau de conflict armat.

Aceste atribuţii se completează cu cele cuprinse in alte acte normative incidente sau conexe,
precum şi cu prevederile actelor internaţionale in domeniu, la care România este parte.

Pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice de protecţie civilă sunt constituite, potrivit legii,
servicii de urgenta profesioniste şi voluntare.

În condiţiile legii se pot constitui şi alte structuri de urgenta publice sau private.

9
In funcţie de tipurile de riscuri specifice, unităţile administrativ-teritoriale, localităţile
componente, instituţiile publice, agenţii economici şi obiectivele se clasifica, din punct de
vedere al protecţiei civile.

3. Organizarea protecţiei civile

Organizarea protecţiei civile la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, al instituţiilor

publice, al agenţilor economici şi al organizaţiilor neguvernamentale se realizează in raport cu
clasificarea acestora din punct de vedere al protecţiei civile şi consta in:

a) constituirea organismelor şi structurilor pentru managementul situaţiilor de urgenţă;

b) constituirea serviciilor pentru situaţii de urgenta;

c) încadrarea inspectorilor si/sau a personalului de specialitate in domeniul protecţiei civile;

d) întocmirea planurilor de analiza şi de acoperire a tipurilor de riscuri in teritoriul de

competenta sau in domeniul de activitate;

e) planificarea şi organizarea activităţilor de pregătire a populaţiei şi a salariaţilor privind

protecţia civilă ;

f) organizarea evacuării in caz de urgenta civila;

g) organizarea cooperării şi a colaborării privind protecţia civilă ;

h) planificarea resurselor pentru funcţionarea structurilor prevăzute la lit. a)-c), precum şi pentru
realizarea masurilor stabilite in planurile prevăzute la lit. d).

Schema cu organizarea protecţiei civile în România este prezentată în capitolul „scheme”.

Activitatea de protecţie civilă din România este coordonata de primul-ministru, care

conduce aceasta activitate prin ministrul administraţiei şi internelor, in calitate de preşedinte al
Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenta.

La nivelul instituţiilor publice centrale şi locale, activitatea de protecţie civilă este condusa
de către preşedinţii comitetelor pentru situaţii de urgenta, constituite potrivit legii, iar la nivelul
agenţilor economici, de către conducătorii acestora.

La toate nivelurile de competenta, in structurile cu activitate permanenta sau temporara din

Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de urgenţă se constituie structuri specializate
in domeniul protecţiei civile.

La nivelul municipiilor, al oraşelor, al comunelor, al instituţiilor publice şi al agenţilor

economici cuprinşi in clasificarea din punct de vedere al protecţiei civile, se încadrează
personal de specialitate cu atribuţii in domeniul protecţiei civile.

10
Personalul de specialitate cu atribuţii in domeniul protecţiei civile se încadrează la:

a) ministerele şi instituţiile publice centrale la care, potrivit legii, nu se constituie centre

operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate permanenta;

b) serviciile publice deconcentrate la nivel judeţean, la nivelul municipiului Bucureşti şi

sectoarelor acestuia, din subordinea ministerelor care, potrivit legii, constituie centre operative
pentru situaţii de urgenţă cu activitate permanenta;

c) regiile autonome, companiile naţionale şi societăţile comerciale care, prin specificul

activităţii lor, pot crea stări potenţial generatoare de situaţii de urgenţă civilă sau sunt expuse
unor riscuri majore;

d) consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale in care, potrivit schemelor cu riscuri

teritoriale întocmite conform legii de către inspectoratele pentru situaţii de urgenta, exista
pericolul potenţial de producere a dezastrelor naturale provocate de cutremure, inundaţii şi
incendii de pădure.

Personalul de specialitate cu atribuţii in domeniul protecţiei civile, de la

municipii, oraşe, comune, instituţii publice şi agenţi economici, asigura permanent
coordonarea planificării şi a realizării activităţilor şi masurilor de protecţie civila, participa la
pregătirea serviciilor de urgenta, a salariaţilor si/sau a populaţiei şi asigura coordonarea

secretariatelor tehnice ale comitetelor pentru situaţii de urgenta, respectiv a celulelor de urgenta.

La instituirea masurilor excepţionale, precum şi in situaţii de conflict armat, structurile existente

pe timp de pace, ca şi cele care se completează sau se înfiinţează la mobilizare, îndeplinesc
funcţiile şi atribuţiile pe linia protecţiei civile prevăzute de lege, având în vedere respectarea
prevederilor protocoalelor adiţionale la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, privind
protecţia civilă.

Activitatea de prevenire in domeniul protecţiei civile si/sau al intervenţiei operative se asigura

de către serviciile de urgenta, prin structuri specializate, in conformitate cu competentele şi
Atribuţiile stabilite potrivit legii. Serviciile de urgenta profesioniste sau voluntare şi celelalte
structuri specializate pentru intervenţie şi acţiune in situaţii de urgenţă(inclusiv serviciile de
urgenta private), constituite de către autorităţile abilitate in condiţiile legii, cuprind personal şi
formaţiuni instruite in specialităţi necesare protecţiei civile.

4.Atribuţii şi obligaţii privind protecţia civilă

Atribuţii ale autorităţilor administraţiei publice

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigura stabilirea şi integrarea masurilor de

protecţie civilă în planurile şi programele de dezvoltare economico-socială ce se elaborează la
nivel naţional, judeţean şi local şi urmăresc realizarea acestora.

11
Guvernul exercita următoarele atribuţii principale:

a) aproba strategia naţionala a protecţiei civile şi actele normative specifice, potrivit

competentei;

b) analizează periodic şi ori de cate ori situaţia o impune activitatea de protecţie civila;

c) aproba planul naţional de asigurare cu resurse umane, materiale şi financiare pentru

gestionarea situaţiilor de urgenţă;

d) propune, potrivit legii, Preşedintelui României instituirea şi încetarea stării de urgenţă în

zonele afectate;

e) încheie acorduri internaţionale in domeniul protecţiei civile;

f) adopta hotărâri prin care se acorda ajutoare de urgenta şi despăgubiri persoanelor fizice şi
juridice afectate;

g) aproba planificarea exerciţiilor şi a aplicaţiilor de protecţie civilă cu caracter internaţional;

h) solicita, la nevoie, sprijin internaţional; aproba acordarea de ajutor, in urma solicitărilor,

statelor afectate de dezastre.

j) asigura gestionarea tipurilor de riscuri specifice şi îndeplinirea funcţiilor de sprijin prin

structuri specifice domeniilor de competenta, potrivit legii. Organizarea şi funcţionarea acestor
structuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Ministerul Apărării Naţionale planifica şi executa masurile de protecţie civila, potrivit

organizării şi planurilor specifice proprii şi planurilor comune cu alte ministere.

Ministerul Administraţiei şi Internelor exercita, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de

Urgenta, următoarele atribuţii principale:

a) elaborează şi prezintă Guvernului, spre aprobare, proiectul de strategie naţionala a protecţiei

civile;

b) elaborează şi avizează proiecte de acte normative specifice;

c) coordonează activităţile de evacuare, potrivit planurilor întocmite;

d) organizează şi conduce activitatea de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată

din timpul conflictelor militare;

e) analizează periodic, împreună cu autorităţile administraţiei publice centrale, stadiul realizării

masurilor necesare a fi luate in situaţii de protecţie civila;

f) elaborează norme metodologice pentru întocmirea planurilor de urgenta interna şi externa a

agenţilor economici;

12
g) organizează şi conduce exerciţii şi aplicaţii de specialitate;

h) coordonează acţiunile de limitare şi înlăturare a urmărilor situaţiilor de urgenţă;

i) colaborează cu organisme internaţionale de specialitate.

Inspectoratul General pentru Situaţii de urgenţă este autoritate de reglementare in domeniul

protecţiei civile.

Controlul de stat in domeniul protecţiei civile se realizează prin activităţi de avizare,

autorizare, atestare, recunoaştere, verificare, control şi se exercita prin Inspecţia de Prevenire
din structura Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta, respectiv prin inspecţiile de
prevenire din cadrul inspectoratelor judeţene şi al municipiului Bucureşti, in scopul aplicării
unitare a prevederilor legale pe întreg teritoriul României.

Inspectoratul General pentru Situaţii de urgenţă îndeplineşte rolul de punct naţional de contact
in relaţiile cu organisme internaţionale de profil.

Consiliile judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale

municipiilor, oraşelor şi comunelor şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului
Bucureşti au următoarele atribuţii principale:

a) aproba organizarea protecţiei civile la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, analizează

anual şi ori de cate ori este nevoie activitatea desfăşurată şi adopta masuri pentru îmbunătăţirea
acesteia;

b) aproba planurile anuale şi de perspectiva pentru asigurarea resurselor umane, materiale şi

financiare destinate prevenirii şi gestionarii situaţiilor de urgenţă;

c) participa, potrivit legii, la asigurarea finanţării masurilor şi a acţiunilor de protecţie civila,

precum şi a serviciilor de urgenta şi a structurilor care au atribuţii legale in acest domeniu;

d) stabilesc, in condiţiile legii, taxe speciale pe linia protecţiei civile;

e) înfiinţează, in condiţiile legii şi cu avizul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta,

centre de formare şi evaluare a personalului din serviciile voluntare de urgenta;

f) gestionează, depozitează, întreţin şi asigura conservarea aparaturii şi a materialelor de

protecţie civilă prin serviciile specializate din subordine;

g) asigura spatiile necesare funcţionarii inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă

corespunzătoare, paza şi securitatea acestora şi a centrelor operaţionale, precum şi spaţiile
pentru depozitarea materialelor de intervenţie.

13
Prefectul are următoarele atribuţii principale:

a) aproba planurile operative şi de pregătire pe linia protecţiei civile şi planificarea exerciţiilor

şi a altor activităţi desfăşurate la nivelul unităţii administrativ-teritoriale;

b) urmăreşte îndeplinirea măsurilor de protecţie civilă la nivelul unităţii administrativ-

teritoriale;

c) dispune, potrivit legii, instituirea stării de alerta, activarea sau folosirea, după caz, a
formaţiunilor de intervenţie;

d) aproba schema cu riscurile teritoriale întocmită de inspectoratul pentru situaţii de urgenţă;

e) asigura condiţii pentru buna desfăşurare şi integrarea activităţii forţelor de intervenţie din
alte judeţe sau a echipelor internaţionale, după caz, sosite in unitatea administrativ-teritorială in
scopul limitării şi înlăturării efectelor dezastrelor;

f) prezintă consiliului judeţean sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz,
propuneri de completare a sistemului de înştiinţare şi alarmare a populaţiei, a fondului de
adăpostire, a bazei materiale şi alte masuri de protecţie a populaţiei, a bunurilor materiale, a
valorilor culturale şi a mediului;

g) exercita controlul aplicării masurilor in situaţiile de protecţie civila.

Primarul are următoarele atribuţii principale:

a) propune consiliului local structura organizatorica de protecţie civila;

b) aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local in domeniul protecţiei civile;

c) aproba planurile operative, de pregătire şi planificare a exerciţiilor de specialitate;

d) propune fondurile necesare realizării masurilor de protecţie civila;

e) conduce exerciţiile, aplicaţiile şi activităţile de pregătire privind protecţia civilă ;

f) coordonează activitatea serviciilor de urgenta voluntare;

g) aproba planurile de cooperare cu localităţile învecinate şi organismele neguvernamentale;

h) dispune masuri şi controlează modul de întreţinere a spatiilor de adăpostire colective de către

administratorul acestora;

i) urmăreşte realizarea, întreţinerea şi funcţionarea legăturilor şi mijloacelor de înştiinţare şi

alarmare in situaţii de protecţie civila;

j) răspunde de alarmarea, protecţia şi pregătirea populaţiei pentru situaţiile de protecţie civila;

14
k) solicita asistenta tehnica şi sprijin pentru gestionarea situaţiilor de protecţie civila;

l) exercita controlul aplicării masurilor de protecţie civilă in plan local;

m) asigura evaluarea şi centralizarea solicitărilor de ajutoare şi despăgubiri in situaţii de

protecţie civila, precum şi distribuirea celor primite;

n) coordonează nemijlocit evacuarea populaţiei din zonele afectate de situaţiile de protecţie

civila;

o) stabileşte masurile necesare pentru asigurarea hrănirii, a cazării şi a alimentarii cu energie şi

apă a populaţiei evacuate;

p) dispune masuri pentru asigurarea ordinii publice in zona sinistrata;

q) cooperează cu primarii localităţilor sau ai sectoarelor limitrofe, după caz, in probleme de

interes comun;

r) gestionează, depozitează, întreţine şi conserva tehnica, aparatura şi materialele de protecţie

civila, prin serviciile de specialitate subordonate.

Conducătorii instituţiilor publice, patronii şi managerii agenţilor economici, indiferent de

forma de proprietate, au următoarele obligaţii principale:

a) asigura identificarea, monitorizarea şi evaluarea factorilor de risc specifici, generatori de

evenimente periculoase;

b) stabilesc şi urmăresc îndeplinirea masurilor şi a acţiunilor de prevenire şi de pregătire a

intervenţiei, in funcţie de încadrarea in clasificarea de protecţie civila;

c) organizează şi dotează, pe baza criteriilor de performanta elaborate de Inspectoratul General

pentru Situaţii de Urgenta, servicii sau formaţiuni proprii de urgenta şi stabilesc regulamentul
de organizare şi funcţionare a acestora;

d) participa la exerciţii şi aplicaţii de protecţie civilă şi conduc nemijlocit acţiunile de alarmare,

evacuare, intervenţie, limitare şi înlăturare a urmărilor situaţiilor de urgenţă desfăşurate de
unităţile proprii;

e) asigura gratuit forţelor de intervenţie chemate in sprijin in situaţii de urgenţă echipamentele,

substanţele, mijloacele şi antidoturile adecvate riscurilor specifice;

f) organizează instruirea şi pregătirea personalului încadrat in munca privind protecţia civilă ;

g) asigura alarmarea populaţiei din zona de risc creata ca urmare a activităţilor proprii
desfăşurate;

h) prevăd, anual, in bugetul propriu, fonduri pentru cheltuieli necesare desfăşurării activităţilor
de protecţie civilă;

15
i) înştiinţează persoanele şi organismele competente asupra factorilor de risc şi le semnalează,
de îndată, cu privire la iminenta producerii sau producerea unei situaţii de urgenţă civilă la
nivelul instituţiei sau agentului economic;

j) stabilesc şi transmit către transportatorii, distribuitorii şi utilizatorii produselor regulile şi

masurile de protecţie specifice, corelate cu riscurile previzibile la utilizare, manipulare,
transport şi depozitare;

k) încheie contracte, convenţii sau protocoale de cooperare cu alte servicii de urgenţa

profesioniste sau voluntare;

l) menţin in stare de funcţionare mijloacele de transmisiuni-alarmare, spatiile de adăpostire şi

mijloacele tehnice proprii, destinate adăpostirii sau intervenţiei, ţin evidenţa acestora şi le
verifica periodic;

m) îndeplinesc alte obligaţii şi masuri stabilite, potrivit legii, de către organismele şi organele
abilitate.

Persoanele fizice sau juridice care deţin imobile in indiviziune sau le utilizează in comun sunt
obligate sa coopereze pentru îndeplinirea masurilor de protecţie civilă pentru întregul imobil
sau ansamblu de imobile.

Proiectanţii, constructorii şi beneficiarii de investiţii au următoarele obligaţii:

a) sa prevadă in documentaţiile tehnice ale investiţiilor masurile specifice, echipamentele şi

dotările necesare, conform normativelor in vigoare, şi sa asigure realizarea lor înainte de darea
in exploatare a investiţiei;

b) sa obţină toate avizele, autorizaţiile şi acordurile privind protecţia civilă , prevenirea şi

stingerea incendiilor şi de mediu, conform legii, şi sa urmărească realizarea masurilor stabilite
in cuprinsul acestora;

c) sa evalueze riscul seismic al zonei in care se executa lucrările şi sa întocmească proiectul,

respectiv sa execute construcţia sau instalaţia conform gradului de risc seismic evaluat.

Persoanele care concura la proiectarea, realizarea, exploatarea, întreţinerea, repararea,

postutilizarea construcţiilor, a echipamentelor şi a instalaţiilor tehnologice, potrivit obligaţiilor
şi răspunderilor prevăzute de lege, le vor examina sistematic şi calificat pentru identificarea,
evaluarea şi controlul riscurilor, in condiţiile prevăzute de reglementările specifice.

Salariaţii au următoarele drepturi şi obligaţii:

a) sa beneficieze, in mod gratuit, de echipament de protecţie individuala, de tratament medical

şi antidoturi, daca sunt încadraţi la agenţi economici sau instituţii cu surse de risc nuclear,
chimic sau biologic;

b) sa beneficieze de masurile de protecţie sociala prevăzute prin lege pentru perioadele de

întrerupere a activităţii, impuse de situaţiile de protecţie civila;

16
c) sa respecte normele, regulile şi masurile de protecţie civilă stabilite;

d) sa participe la instruiri, exerciţii, aplicaţii şi la alte forme de pregătire specifica.

5. Pregătirea pentru protecţia civilă

Pregătirea pentru protecţia civilă cuprinde pregătirea populaţiei şi a salariaţilor, pregătirea

serviciilor de urgenta, pregătirea personalului cu funcţii de conducere pe linia protecţiei civile,
precum şi a personalului de specialitate.

Pregătirea profesionala a serviciilor de urgenta şi a altor forte cu care se cooperează se

realizează pe baza programelor anuale de pregătire, aprobate de şefii acestora.

Planificarea exerciţiilor şi a aplicaţiilor de cooperare privind protecţia civilă la care participa,

potrivit specificului acestora, serviciile de urgenta, forţele de protecţie şi sprijin şi populaţia se
aproba de prefect, primar sau de ministrul administraţiei şi internelor, după caz.

Exerciţiile de cooperare interjudeţene/regionale şi cele cu caracter internaţional se aproba de

Guvern, la propunerea ministrului administraţiei şi internelor.

În documentele de planificare a pregătirii privind protecţia civilă se prevăd şi resursele

materiale şi financiare necesare, precum şi cine le asigură.

Iniţierea, calificarea, perfecţionarea sau specializarea conducătorilor structurilor

specializate de protecţie civilă şi a şefilor serviciilor de urgenta, a personalului de specialitate,
precum şi a altor persoane cu atribuţii in acest domeniu se realizează prin cursuri, convocări
sau instructaje şi se desfăşoară in Centrul Naţional de Pregătire pentru Managementul Situaţiilor
de urgenţă şi in centrele zonale ale acestuia, precum şi in Institutul Naţional de Administraţie
sau in alte instituţii de învăţământ de profil.

Pregătirea pentru protecţia civilă in instituţiile de învăţământ militar este obligatorie şi se

desfăşoară pe baza tematicilor elaborate cu consultarea Inspectoratului General pentru Situaţii
de Urgenta.

Formarea, perfecţionarea şi specializarea personalului serviciilor de urgenta profesioniste

şi al structurilor componente ale Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de
urgenţă se realizează in instituţiile de învăţământ de profil din subordinea Ministerului
Administraţiei şi Internelor, a Ministerului Apărării Naţionale, precum şi in alte unităţi abilitate
din tara şi din străinătate.

Pregătirea populaţiei şi a salariaţilor

Informarea şi educarea preventiva a populaţiei privind protecţia civilă sunt obligatorii şi se

asigura prin: instituţiile de învăţământ şi educaţie de toate gradele, mijloacele de informare in
masa şi serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenta.

17
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, in colaborare cu Inspectoratul General pentru Situaţii de
Urgenta, stabileşte, prin protocol, temele şi activităţile practic-aplicative de educaţie privind
protecţia civilă , care se includ in programele de învăţământ, precum şi in planurile activităţilor
extraşcolare.

Societăţile publice şi private, naţionale şi locale, de radio şi televiziune, precum şi presa scrisa
sunt obligate sa asigure prezentarea in emisiunile, respectiv in ştirile şi reportajele acestora, a
riscurilor potenţiale, masurilor preventive şi a modului de acţiune şi comportare a populaţiei pe
timpul situaţiilor de urgenţă civila.

La informarea şi educarea preventiva a populaţiei privind protecţia civilă participa şi

organizaţiile neguvernamentale de interes public, potrivit statutelor şi specificului activităţilor
acestora.

Instruirea salariaţilor privind protecţia civilă se asigura sistematic, de regula împreuna cu

instructajele de prevenire şi stingere a incendiilor, in condiţiile stabilite prin dispoziţiile
generale elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de urgenţă şi aprobate de ministrul
administraţiei şi internelor. Participarea salariaţilor la instruire constituie sarcina de serviciu.

6. Termeni şi expresii folosite în Legea 481/2004, privind protecţia civilă

a) dezastru - evenimentul datorat declanşării unor tipuri de riscuri, din cauze naturale sau
provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau modificări ale mediului si care,
prin amploare, intensitate si consecinţe, atinge ori depăşeşte nivelurile specifice de gravitate
stabilite prin regulamentele privind gestionarea situaţiilor de urgenta, elaborate si aprobate
potrivit legii;

b) situaţie de protecţie civilă - situaţia generata de iminenta producerii sau de producerea

dezastrelor, a conflictelor militare si/sau a altor situaţii neconvenţionale care, prin nivelul de
gravitate, pun in pericol sau afectează viaţa, mediul, bunurile si valorile culturale si de
patrimoniu;

c) înştiinţare - activitatea de transmitere a informaţiilor autorizate despre iminenta producerii

sau producerea dezastrelor si/sau a conflictelor armate către autorităţile administraţiei publice
centrale sau locale, după caz, in scopul evitării surprinderii si al realizării masurilor de protecţie;

d) avertizare - aducerea la cunoştinţa populaţiei a informaţiilor necesare despre iminenta

producerii sau producerea unor dezastre;

e) prealarmare - transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către autorităţi despre

probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian;

f) alarmare - transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare a populaţiei despre iminenta

producerii unor dezastre sau a unui atac aerian;

18
g) adăpostire - măsură specifica de protecţie a populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor
culturale si de patrimoniu, pe timpul ostilităţilor militare, împotriva efectelor atacurilor aeriene
ale adversarului. Adăposturile de protecţie civila sunt spatii special amenajate pentru protecţia
personalului in situaţii de urgenta, proiectate, executate, dotate si echipate potrivit normelor si
instrucţiunilor tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta si aprobate
de ministrul administraţiei si internelor;

h) asanare - ansamblul de lucrări si operaţiuni executate pentru înlăturarea sau distrugerea

muniţiei neexplodate si dezafectarea terenurilor, altele decât poligoanele de trageri ale
structurilor de apărare, ordine publica si securitate naţională.

Termenii si expresiile referitoare la situaţii de urgenta, factori si tipuri de riscuri, stare de alerta,
intervenţie operativa si evacuare au înţelesurile prevăzute la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

3. IDENTIFICAREA SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ ŞI EVALUAREA

ACESTORA ÎN FUNCŢIE DE SPECIFIC: PENTRU UN
OBIECTIV/ OPERATOR ECONOMIC

NOŢIUNI DESPRE DEZASTRE

1. Definiţia şi clasificarea dezastrelor

Pentru diminuarea efectelor sociale, economice şi ecologice ale dezastrelor, la 12 august 1994
Guvernul României emite Ordonanţa nr.47 privind apărarea împotriva dezastrelor , care în
următorul an (1995) devine Legea nr. 124 privind apărarea împotriva dezastrelor.

19
Această lege defineşte dezastrele prin două definiţii, însă nu spune clar care din cele două
definiţii este corespunzătoare calamităţilor şi care este corespunzătoare catastrofelor, deşi se
poate înţelege că dezastrele se împart în calamităţi şi catastrofe.

În societate există tendinţa folosirii aleatoare a acestor termeni, după ureche, drept pentru care
în cele ce urmează vom încerca să clarificăm aceşti termeni.

În sensul Legii 124/1995, privind apărarea împotriva dezastrelor, prin dezastre se înţelege:

• fenomene naturale distructive de origine geologică sau meteorologică, ori

îmbolnăvirea unui număr mare de persoane sau animale, produse în mod brusc
ca fenomene de masă.

Această definiţie corespunde pentru calamităţi. Acestea fenomene dezastruoase nu sunt

generate de activitatea umană

• evenimente cu urmări deosebit de grave, asupra mediului înconjurător

provocate de accidente.

Această definiţie corespunde catastrofelor, şi după cum se poate înţelege efectele dezastruoase
ale acestor evenimente sunt determinate de activităţile umane, în urma neglijenţei, erorilor
tehnologice, sau ca urmare a actelor de sabotaj (teroriste).

Pot avea loc catastrofe şi ca urmare a efectelor calamităţilor naturale. De exemplu ca urmare a
efectelor unui cutremur (sau a replicilor acestora) pot apărea numeroase incendii, inundaţii ca
urmare a prăbuşirilor sau alunecărilor de teren care blochează albia cursurilor de apă, accidente
chimice, nucleare, etc.

Din categoria calamităţilor naturale fac parte:

• cutremurele de pământ;
• erupţiile vulcanice;
• alunecările şi prăbuşirile de teren;
• inundaţiile şi fenomenele meteorologice periculoase;
• epidemiile şi epizootiile;
• căderile de meteoriţi.

Din categoria catastrofelor fac parte:

• accidentele chimice, biologice, nucleare;

• accidentele în subteran;
• avariile la construcţiile hidrotehnice sau conducte magistrale;
• incendiile de masă şi exploziile;
• accidentele majore pe căile de comunicaţii;
• accidentele majore la utilaje şi instalaţii periculoase;
• căderile de obiecte cosmice;
• accidentele majore şi avariile mari la reţelele de instalaţii şi telecomunicaţii.

20
Prin similitudine cu hazardele şi dezastrele pot fi împărţite la rândul lor în dezastre endogene
(a căror acţiune este generată de energia provenită din interiorul planetei), dezastre exogene
(a căror acţiune este generată de energia provenită de pe suprafaţa planetei) şi dezastre
antropogene care sun generate de diferite activităţi umane.

2.Calamităţile naturale

2.1 Vulcanii şi activitatea vulcanică

Omul a fost impresionat de erupţiile vulcanice încă din antichitate, de atunci

datând şi interesul lui pentru studiul acestora. Denumirea de vulcan provine
de la Vulcanus- zeul focului la romani – şi de la numele unei insule din Marea
Mediterană în care se găseşte un vulcan activ.

Un vulcan reprezintă o deschidere în scoarţa terestră, sub forma unui orificiu sau a unei
fisuri, prin care sunt aduse la suprafaţă materiale incandescente sub formă de lave,
fragmente de rocă şi gaze.

Transferul de materiale incandescente din adâncuri spre suprafaţă se numeşte erupţie

vulcanică.

Materialele topite aduse din adâncuri sunt numite lave.

Erupţiile vulcanice cuprind şi emanaţii de gaze, vapori de apă şi fragmente de rocă de diferite
dimensiuni.

Fragmentele mici, de ordinul centimetrilor, poartă numele de lapile, cele mai mari, uneori cu
greutăţi de sute de kilograme, sunt bombele vulcanice. Unele fragmente sunt spongioase şi au
aspect de zgură, fiind numite scorii. Prin depunerea cenuşilor vulcanice, se formează tufurile
vulcanice, roci uşoare care sunt folosite în domeniul construcţiilor.

Vulcanii activi sunt , în perioadele care erup, emană unele gaze fierbinţi numite fumarole;
emanaţiile de dioxid de sulf sun cunoscute sub numele de solfatare. Izvoarele fierbinţi şi
gheizerele întâlnite în Islanda, Noua Zeelandă, SUA, etc., sunt formate în urma contactului
lavelor cu pânzele subterane de apă.

Erupţiile vulcanice sunt datorate energiilor acumulate în rezervoarele subterane care conţin
lave, presiunilor exercitate de forţele tectonice şi diferenţelor de densitate dintre lavă şi rocile
pe care aceste le străbate.

Vulcanii pot fi activi sau stinşi.

Erupţiile vulcanice fiind fenomene naturale endogene nu pot fi oprite sau modificate de om,
totuşi pentru apărarea împotriva acestora se pot lua unele măsuri eficiente cum ar fi:

• evitarea concentrării aşezărilor omeneşti pe conurile vulcanilor activi sau în apropierea lor;

21
 • realizarea planurilor speciale de alertare şi evacuare rapidă a populaţiei din localităţile
existente pe conurile vulcanilor activi;
• construirea căilor de acces corespunzătoare şi amenajarea din timp a locurilor de primire a
populaţie;
• devierea curgerilor de lavă sau oprirea temporară a acestora , prin construirea unor baraje;

2.2 Cutremurele de pământ

Se poate spune că în ţara noastră, cutremurele deţin un loc aparte în cadrul calamitaţilor naturale
prin urmările lor dezastroase.

Cutremurele sunt mişcări bruşte ale scoarţei terestre, care produc unde elastice şi
trepidaţii cu un impact puternic asupra aşezărilor umane.

Anual se produc pe glob peste un milion de cutremure, dar numai o parte din acestea sunt simţite
de om. Mişcările terenului generate de cutremur produc spaimă ,senzaţii de instabilitate şi
nesiguranţă care persistă multă vreme în memoria oamenilor.

Cele mai numeroase cutremure sunt cele datorate energiei generate de dinamica internă a
Pământului şi în această categorie se încadrează cutremurele tectonice, care deţin pe glob peste
90% din totalul cutremurelor produse, şi cutremurele vulcanice care reprezintă 7%. Mai pot
exista şi cutremure produse datorită căderilor de corpuri cosmice, prăbuşirii tavanului
peşterilor, alunecărilor; astăzi chiar şi omul poate provoca cutremure.

Cutremurele vulcanice însoţesc sau preced erupţiile vulcanice şi sunt asociate zonelor de
manifestare a vulcanilor activi, pe uscat sau pe fundul oceanelor. Aceste cutremure au
intensitatea redusă şi sunt indicatori utili pentru semnalarea unor erupţii vulcanice iminente.

Cutremurele de origine cosmică sun generate de căderile de meteoriţi de dimensiuni mari.

Prăbuşirea tavanului peşterilor poate să provoace cutremure locale de mică intensitate; acest
fenomen este specific regiunilor carstice.

Alunecările şi prăbuşirile de stânci produc cutremure locale, mai ales în munţii înalţi unde se
înregistrează denivelări mari.

Cutremurele produse de om sunt legate de exploziile nucleare şi de amenajarea lacurilor de

acumulare, în zona cărora se înregistrează o creştere a seismicităţii, datorită presiunii uriaşe la
care sunt supuse rocile.

În ţara noastră, cutremurele de pământ sunt aproape în totalitate de natură tectonică, avându-
şi originea mai ales în zona Vrancei (cutremure intermediare), în zonele subcarpatice şi mai
puţin în părţile de nord-vest ale ţării (cutremure de suprafaţă).

Cutremurul din 4 martie 1977 a cuprins o zonă seismică vastă, fiind propagat pe direcţia NE-
SV.(epicentrul în zona Vrancei). Au fost produse importante pagube pe aproape o treime din
teritoriul ţării. Cele mai afectate zone au fost: cea subcarpatică din Muntenia (Câmpina, Valea
Călugărească, Vălenii de Munte, Boldeşti, Bucureşti) precum şi alte părţi importante din

22
Muntenia, Moldova şi Oltenia. În diferite zone s-au produs şi alunecări de teren (Albeşti,
Dumitreşti, Zabale, etc.), sau prăbuşiri de teren (zona Giurgiu). Acest cutremur a provocat un
număr foarte mare de victime (1.541 morţi şi 11.257 de răniţi) şi pagube materiale imense (760
unităţi economice, distruse sau scoase din funcţiune, peste 230.000 de locuinţe şi clădiri social-
culturale avariate). Valoarea totală a pierderilor provocate de acest cutremur a depăşit 2 miliarde
de dolari. În deplasarea plăcilor tectonice care formează scoarţa terestră, rocile înmagazinează
o cantitate foarte mare de energie pe care o eliberează la un moment dat, provocând cutremurele.

Elementele unui cutremur sunt următoarele:

• hipocentrul sau focarul, este locul din adâncul scoarţei terestre, unde se declanşează
cutremurul. Poziţia hipocentrului se indică prin adâncimea lui în kilometri. În funcţie de
adâncime, cutremurele pot fi :
o superficiale, cu adâncimea de 0-50km.
o intermediare, cu adâncimea de 50-250km.
o adânci, cu adâncimea de 250-750km.
o epicentrul - reprezintă proiecţia hipocentrului, pe suprafaţa terestră, în
prelungirea axei terestre;
o timpul de origine-momentul declanşării cutremurului;
o durata unui cutremur-intervalul de timp, măsurat în secunde, în care se produc
şi transmit unde produse de cutremur;:
o energia eliberată- evaluarea lucrului mecanic produs în focar, care se măsoară
în ergi şi este utilizată pentru calcularea magnitudinii.

• magnitudinea (M) este o mărime obiectivă care prezintă o valoare unică pentru fiecare
cutremur. Ea reprezintă energia eliberată de cutremur în focar şi se exprimă în grade ,
după o scară logaritmică propusă de seismologul american C.F. Richter, în anul 1936,

care a fost modificată în anul 1954. Această scară este cuprinsă între 0,3 şi 9 grade.
Oamenii pot simţii numai cutremurele cu magnitudinea mai mare de 2 grade, cele sub
această valoare fiind înregistrate numai de seismografe.

În funcţie de magnitudine cutremurele se clasifică în:

o microcutremure cu M < 3grade;

o cutremure mici, cu M cuprins între 3 şi 5 grade;
o cutremure moderate, cu M cuprins între 5 şi 7 grade ;
o cutremure mari, cu M > 7 grade.

• Intensitatea este o altă mărime prin care se evaluează efectele cutremurului, conform
unei scări diferite. Intensitatea indică gradul de distrugere al clădirilor, modul de
percepţie al cutremurului de către oameni şi alte supravieţuitoare şi amploarea
deformărilor scoarţei terestre. Această mărime este diferită de la un loc la altul, în
funcţie de distanţa de epicentru.

Pentru măsurarea intensităţii cele mai utilizate sunt scările cu 12 unităţi, cum sunt sacra Mercali
Modificată (MM) şi scara Mendvev-Sponhauer-Karnik (MSK), acesta din urmă fiind utilizată
şi în ţara noastră.

23
Scara Mercali Modificată (MM) este cel mai mult utilizată în majoritatea ţărilor şi are avantajul
că poate fi aplicată chiar şi cutremurelor care au avut loc înainte de apariţia seismografelor.
Datele acestei scări sunt utile inginerilor constructorilor şi arhitecţilor pentru a proiecta
construcţii rezistente la cutremure.

Conform Ghidului Practic în vederea protecţiei în caz de cutremur al MLPAT, cele 12 grade
ale scării de intensitate au următoarele semnificaţii:

I Cutremurul nu este perceput, cu excepţia unor persoane aflate în condiţii extrem de

favorabile.

II Cutremurul este simţit numai de puţine persoane aflate în repaus la etajele superioare ale
clădirilor. Obiectele suspendate pot să oscileze uşor.

III Cutremurul este simţit în interiorul clădirilor, mai ales la etajele superioare, dar multă lume
nu realizează că este un cutremur. Vibraţiile se aseamănă cu cele produse de trecerea unui
camion. Durata poate să fie estimată.

IV Cutremurul este perceput de persoanele aflate în timpul zilei în interiorul clădirilor. În

exterior, este însă puţin perceptibil. Noaptea, unele persoane sunt trezite din somn.
Automobilele în repaus sunt mişcate din loc.

V Cutremurul este simţit aproape de toţi oamenii. Cei care dorm sunt în majoritate treziţi.
Uneori, se sparg ferestrele şi veselea. Se remarcă mişcarea copacilor înalţi.

VI Cutremurul este simţit de toată lumea. Mulţi oameni se sperie şi fug afară. Mobila grea din
camere este mişcată. Se înregistrează căderi de tencuieli. Se produc avarii uşoare ale clădirilor.

VII Se produce panică, oamenii fug din locuinţe. Au loc avarii neînsemnate la clădirile
bine executate, avarii uşoare sau moderate la clădirile cu structuri de rezistenţă obişnuite, avarii
considerabile la construcţiile slab executate care au o structură necorespunzătoare. Este simţit
şi de persoanele care conduc maşina.

VIII Se produc avarii uşoare la clădirile cu structuri antiseismice, avarii considerabile la

clădirile obişnuite, prăbuşirea clădirilor defectuos executate şi dislocarea zidăriei de umplutură,
căderea coloanelor şi a monumentelor. Mobila grea este răsturnată. Au loc ţâşniri ale nisipului,
noroiului şi modificări ale nivelului apei în fântâni. Persoanele care conduc maşina sunt
deranjate.

IX Se produc avarii considerabile la structurile de rezistenţă antiseismice. Structurile cu schelet

de rezistenţă se înclină. Se produc distrugeri mari ale clădirilor slab executate şi prăbuşirea lor
parţială, crăpături în sol şi ruperea conductelor subterane.

X Clădirile construite din lemn se distrug; majoritatea construcţiilor cu structuri antiseismice

se distrug împreună cu fundaţiile. Şinele de cale ferată se ondulează şi se îndoaie. Apar crăpături
în sol şi se declanşează alunecări şi prăbuşiri, precum şi ţâşniri ale nisipului şi noroiului.

24
XI Puţine structuri de rezistenţă rămân nedistruse . În sol apar fisuri largi. Conductele
subterane sunt scoase din funcţiune. Se produc alunecări. Şinele sunt puternic îndoite.

XII Distrugere totală. Suprafaţa solului se ondulează sub formă de valuri. Obiectele sunt
aruncate în aer. Linia orizontului este distorsionată.

Protecţia antiseismică

Având în vedere că o mare parte a teritoriului României se caracterizează printr-o seismicitate

ridicată, este foarte important ca întreaga populaţie a ţării să cunoască regulile principale de
protecţie la seisme. Aceste reguli cuprind activităţi şi reguli predezastru, în timpul dezastrului
şi postdezastru, dar acest subiect va fi abordat în tema următoare.

2.3 Alunecările şi prăbuşirile de teren

2.3.1 Alunecările de teren se produc pe versanţii dealurilor prin deplasarea rocilor de-a lungul
pantei sau lateral ca urmare a unor fenomene naturale, (ploi torenţiale, mişcări tectonice,
prăbuşiri ale unor grote, eroziuni puternice etc,) sau chiar ca urmare a unor activităţi umane.

Cu toate că nu produc pierderi şi distrugeri la fel de mari ca celelalte fenomene naturale

distructive, alunecările de teren sunt periculoase prin posibilitatea distrugerii unor construcţii,
determinată de deplasarea rocilor sau prin acoperire. Pot de asemenea, bloca cursul unor ape
curgătoare creând lacuri de acumulare temporare sau permanente, sau pot produce chiar
distrugerea unor baraje.

Alunecările de teren sunt destul de răspândite, în ţara noastră, după statisticile întocmite,
existând o suprafaţă de aproximativ 900.000 ha pe care se pot produce alunecări de teren.

Lacul Roşu este rezultatul celei mai cunoscute alunecări de teren care a barat râul Bicaz.

Alunecările de teren de mai mare amploare s-au produs la Malul cu Flori (1979) şi Vârfuri
(1980 în judeţul Dîmboviţa, Zameş (1992) în judeţul Bacău, Izvoarele(1993) în judeţul Galaţi
şi multe altele în ultimii 10 ani. Au fost distruse peste 100 case şi peste25 ha teren puternic
degradat.

Cauzele alunecărilor de teren în România sunt următoarele :

• acţiunea apelor de suprafaţă;

• acţiunea apelor subterane;
• acţiunea îngheţului;
• efectul alterării rocilor;
• acţiunea vibraţiilor;
• efectul săpăturilor pe versanţi sau la baza pantei;
• efectul mişcărilor seismice.

25
Principala caracteristică a alunecărilor de teren este viteza de manifestare a acestora, care
poate fi:

• lentă (mai mică de 0,6m. pe an;

• medie (între 0,6 şi 3m. pe an;
• bruscă (mai mare de 3m. pe an).de regulă alunecările de teren schimbă aspectul
geografic al unei regiuni şi poate avea efecte majore asupra biosferei habitatului.

Efectele generate de alunecările de teren, pot fi următoarele:

• distrugerea sau avarierea construcţiilor de orice fel;

• blocarea parţială sau totală a albiei unui râuri crearea unei acumulări de apă care creează
pericol de inundaţie.
• Distrugerea sau avarierea reţelelor utilitare comunale;
• Blocarea parţială sau totală a unor căi de comunicaţie (rutiere, feroviare, etc.)

2.3.2. Prăbuşirile

Prăbuşirile sunt deplasări rapide ale maselor de roci pe versanţii abrupţi, prin cădere
liberă, prin salturi sau prin rostogolire.

În cazul prăbuşirilor de teren, materialele în deplasare se acumulează la baza versanţilor abrupţi.

Mai larg răspândite pe versanţii abrupţi din munţii înalţi, aceste procese prezintă risc pentru
căile de comunicaţie şi aşezările umane din apropierea lor.

Ruperea şi căderea tavanului golurilor subterane, cum sunt galeriile de mină, salinele şi
peşterile, au generat de multe ori victime. În ţara noastră, astfel de fenomene s-au înregistrat în
vecile saline din Depresiunea Transilvaniei şi din Subcarpaţi.

Cauzele principale ale prăbuşirilor de teren sunt următoarele:

• alternanţa îngheţului şi dezgheţului; care lărgesc crăpăturile, micşorează coeziunea

rocilor şi favorizează desprinderea unor stânci sau a unor straturi.
• eroziunea apelor la baza versanţilor (subsăparea versantului), prin acţiunea râurilor sau
acţiunea valurilor mării asupra falezelor;
• cutremurele de pământ, generează prăbuşiri de mari dimensiuni, care pot provoca
numeroase victime;
• erupţiile vulcanice, pot să determine prăbuşirea unei părţi a conului vulcanic.

2.4 Fenomenele meteorologice periculoase

Cele mai răspândite fenomene meteorologice periculoase din ţara noastră sunt următoarele:
precipitaţiile abundente, (care pot crea inundaţii atât prin acumulările de apă cât şi prin topirea
bruscă a zăpezi, înzăpeziri sau avalanşe), viscolele, furtunile, grindina, ceaţa şi deşertificarea.
Dintre acestea cele care creează frecvent dezastre sunt înzăpezirile şi avalanşele, viscolele,
furtunile şi grindina.

26
2.4.1 Înzăpezirile şi avalanşele

Înzăpezirile apar ca rezultat al căderilor abundente de zăpadă şi viscolelor care pot dura de la
câteva ore până la câteva zile. Ele îngreunează în special deplasarea mijloacelor de transport de
toate tipurile (aeriene, rutiere, feroviare), activitatea în obiectivele agricole, aprovizionarea cu
materii prime, energia electrică şi gaze pentru agenţii economici, precum şi telecomunicaţiile,
etc..

Pentru îndepărtarea cantităţilor mari de zăpadă de pe căile de acces şi pentru reluarea normală
a activităţilor economico-sociale este necesar un număr mare de mijloace mecanice specializate
şi de oameni.

Avalanşele se produc de regulă în munţii cu versanţii abrupţi şi se formează din zăpada care
de strânge pe pantele din apropierea vârfurilor. Rezultă astfel nămeţi uriaşi care, în anumite
condiţii (seisme, supradimensionare), îşi pierd stabilitatea şi se prăbuşesc.

Avalanşele au o mare forţă distructivă şi provoacă în zonele pe care le cuprind daune materiale
complexelor industriale şi hidrotehnice, căilor ferate şi şoselelor, reţelelor electrice şi de
comunicaţii, cabanelor şi locuinţelor din apropiere şi nu rareori produc victime omeneşti.

2.4.2 Viscolele, furtunile şi grindina

Furtunile sunt generate de vânturile puternice, de căderile abundente de precipitaţii, de căderile

de grindină şi de fulgere.

Viscolele sunt furtunile cu vânturi puternice însoţite de spulberarea zăpezii şi de transportul

acesteia deasupra suprafeţei pământului.

Riscurile legate de furtuni şi viscol sunt următoarele:

• pierderi de vieţi omeneşti;

• perturbări ale circulaţiei;
• întreruperi ale aprovizionării populaţiei;
• ruperea cablurilor electrice, telefonice, etc.;
• dezrădăcinarea arborilor;
• distrugerea acoperişurilor locuinţelor.

În ultimul deceniu, cele mai puternice viscole din ţara noastră s-au înregistrat în noiembrie
1993, 1995 şi 1998, deci la începutul iernii, şi în perioada 18-24 ianuarie 2000. Viscolele din
ianuarie 2000 au început în Transilvania, după care, s-au extins treptat în nordul Moldovei şi
sud-estul ţării, producând peste 30 victime, prin accidente, îngheţ în zăpadă şi avalanşe, dar şi
importante pagube materiale. Acest viscol a fost asociat cu ninsori abundente (în unele locuri
troienele de zăpadă au atins 7m.) şi geruri de –15 - -200C; au fost blocate peste 20 de drumuri
naţionale şi multe drumuri judeţene.

Grindina reprezintă o formă de precipitaţii solide, care sunt constituite din granule de gheaţă
sferice sau colţuroase , cu diametrul de 0,50-50mm.

27
Furtunile cu grindină reprezintă fenomene meteorologice periculoase pentru majoritatea
regiunilor temperate. În ţara noastră au o frecvenţă mare la contactul regiunilor de dealuri şi
câmpie cu munţii.Măsurile de protecţie în cazul viscolelor furtunilor şi grindinei, vor fi abordate
în următoarea temă.

2.5 Epidemiile şi epizootiile

Epidemiile sun hazarde biologice care se manifestă prin îmbolnăviri în masă ale populaţiei
datorită unor agenţi patogeni, cum sunt viruşii, riketsiile, bacteriile, fungii şi protozoarele.
Declanşarea efectelor vătămătoare se datorează acţiunii specifice provocate de agenţii patogeni
asupra oamenilor.

Bolile transmisibile se transmit de la sursa de infecţie la om, prin următoarele căi (porţi de
intrare):

• respiratorie
• digestivă,
• prin vacinuri şi plăgi.

Epizootiile sunt hazarde biologice care se manifestă prin răspândirea în masă, în rândul
animalelor a unor boli infecto-contagioase, unele dintre ele putând fi transmise şi la oameni
prin contactul direct cu animalele bolnave sau prin consumul de produse de origine animală
contaminate.

Deţinătorii de animale au obligaţia şi răspunderea aplicării măsurilor stabilite de organele

sanitar-veterinare, pentru prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile la animale.

Multe maladii sunt transmise de agenţi purtători, cum sunt ţânţarii (malaria, febra galbena),
musca ţeţe, (boala somnului), puricii, păduchii (tifosul exantematic).

Epidemiile de mari proporţii, numite pandemii sunt cunoscute în istorie ca fiind printre cele mai
importante hazarde care au generat milioane de victime. Astfel, în secolul al XIV-lea, ciuma
bubonică a produs în Europa peste 50 milioane de victime, distrugând 1/3 din populaţia
continentului.

In prezent, conform statisticilor Organizaţiei Internaţionale a Sănătăţii, pe glob se înregistrează

epidemii de malarie (10.000.000 de cazuri, din care o zecime sunt mortale), holera (50.000 de
îmbolnăviri), poliomelita, meningita şi febra galbena. Acestea sunt răspândite, mai ales, în ţările
sărace unde măsurile de prevenire şi de combatere sunt deficitare.

Deosebit de alarmante sunt statisticile referitoare la maladia SIDA, (Sindromul

Imunodeficienţei Dobândite) – cea mai recenta pandemie produsă de virusul HIV, cu
transmitere sexuală sau prin transfuzii de sânge.

Pe glob se înregistrează, în medie, 6 îmbolnăviri noi pe minut, cea mai gravă situaţie fiind în
Africa.

28
În România sunt semnalate 6200 de cazuri de infectare cu HIV, din care 5300 sunt copii.

Epidemiile afectează anual peste 300.000 de persoane şi produc 10.000 de victime.

Cauzele epidemiilor şi epizootiilor sunt:

– alimentaţia necorespunzătoare;
– lipsa de igiena;
– lipsa de apă potabilă;
– inundaţiile;
– cutremurele;
– conflictele militare şi eînice;
– aglomerarea gunoaielor menajere;
– înmulţirea şobolanilor.

Măsurile de prevenire şi protecţie în cazul epidemiilor şi epizootiilor vor fi studiate în tema

următoare.

2.6 Căderile de meteoriţi

Pe Pământ cad circa 16.000 t de materiale cosmice, reprezentate în cea mai mare parte de praf
cosmic şi de meteoriţi de dimensiuni mici, care se aprind şi ard în atmosferă înainte de a ajunge
pe sol.

In straturile de gheaţă din Antarctica au fast descoperite adevărate arhive cosmice care atestă
ca în trecut au existat şi perioade în care acest „bombardament cosmic" a fost mai intens.

În unele locuri se păstrează şi urmele impactului unor corpuri cosmice de dimensiuni mai mari.
Au fast recunoscute pe Terra peste 140 de cratere de impact (în statul Arizona din SUA exista
un crater foarte bine conservat, cu un diametru de 1200 m şi o adâncime de 170 m, care atestă
căderea unui corp cosmic de mari dimensiuni).

In Rusia, în Siberia s-a produs, în anul 1908, cel mai recent eveniment legat de căderea unui
corp cosmic de mari dimensiuni pe Terra, numit meteoritul Tungus. Acesta a explodat în aer,
suflul exploziei distrugând pădurea pe o suprafaţă de 2200 km2. Cu acest prilej, s-a produs un
cutremur care a fost înregistrat şi de seismografele din Germania. Calculele efectuate au pus în
evidenta că acest corp cosmic a fost constituit din gaze solidificate, din gheaţă şi din circa 4000
t de praf cosmic.

In categoria riscurilor legate de căderea unor corpuri cosmice sunt incluse si caderile unor
sateliţi artificiali (catastrofă), care îşi părăsesc orbita datorita unor defecţiuni tehnice.

2.7 Incendiile din cauze naturale

Focul este un hazard extrem de periculos pentru mediu si pentru activităţile umane, fiind
declanşat datorită unor cauze naturale sau legate de activităţile omului.

29
Cauzele naturale sunt reprezentate de:
• fulgere;
• de autoaprinderea vegetaţiei în timpul perioadelor foarte călduroase;
• erupţiile vulcanice.

Incendiile se pot declanşa şi în urma cutremurelor, ca urmare a avarierii reţelelor de distribuţie

a gazelor şi a instalaţiilor electrice

In natură sunt frecvente situaţiile în care fulgerele declanşează incendii de proporţii, mai ales
în situaţiile în care furtunile se produc în perioadele secetoase. În aceste perioade vegetaţia
uscată este uşor inflamabilă, iar incendiile se extind cu repeziciune pe suprafeţe mari.

În asemenea situaţii, se produc printre cele mai frecvente si mai extinse incendii, cum a fost cel
din 1971, care a afectat 1.700.000 hectare şi a produs 1500 de victime, în statele Michigan şi
Wisconsin (SUA).

Vânturile puternice asociate cu temperaturile ridicate contribuie la aprinderea cu repeziciune a

focului pe suprafeţe întinse.

Australia este continentul pe care se înregistrează anual peste 2000 de incendii, dintre care unele
sunt devastatoare, extinzându-se rapid pe suprafeţe întinse.

In ţara noastră, incendiile puternice se declanşează, cu precădere, în perioadele secetoase cu

temperaturi ridicate. Valul de căldura şi seceta care a cuprins România în iulie 2000 şi a
culminat prin temperaturi maxime de peste 40ºC, înregistrate în localităţile din Câmpia Româna
şi Dobrogea, au favorizat producerea a numeroase incendii în localităţi, în păduri şi pe terenurile
agricole.

In numeroase ţări, pentru detectarea imediată a incendiilor, sunt organizate sisteme permanente
de observare cu ajutorul avioanelor şi a elicopterelor, fiind folosite sisteme de sateliţi de alertă.

În regiunile afectate frecvent de fulgere sunt instalaţi senzori speciali, sensibili la radiaţiile
infraroşii, care detectează imediat şi dau alarma în cazul producerii incendiilor.

Pentru localităţi şi obiective industriale sunt luate măsuri speciale de prevenire a incendiilor şi
de educare a populaţiei.

3. Catastrofele

3.1 Avariile la construcţiile hidrotehnice

Acestea sunt numite şi inundaţii accidentale şi apar ca urmare a distrugerii barajelor

hidrotehnice sau a altor lucrări de hidroamelioraţii.

Forţa distructivă a acestora se manifestă prin:

30
 • unda de viitură, a valului iniţial de apă, enorm ca forţă şi de scurtă durată. Acesta
acţionează în maniera unui „berbec” lichid cu o mare putere distructivă.
• Volumul de apă, eliberat brusc prin distrugerea construcţiei hidrotehnice. Produce
acoperirea cu apă a unor suprafeţe de teren întinse.

Construcţiile hidrotehnice au un rol important producerea de energie electrică, alimentarea cu

apă potabilă şi industrială, asigurarea apei pentru irigaţii, atenuarea viiturilor, etc..

Cauzele distrugerii barajelor sau a altor lucrări hidrotehnice pot fi:

• erori de proiectare şi de construcţie;

• erori umane (legate în special de supravegherea construcţiei, şi manevre greşite);
• explozii în vecinătatea barajelor (accidentale sau datorate acţiunilor teroriste);
• atacuri aeriene (pe timp de război);
• cutremure sau alunecări de teren;
• creşterea anormală şi necontrolată a nivelului apei, peste capacitatea de evacuare a
descărcătorilor)

Pagubele riscului la construcţiile hidrotehnice pot să atingă nivelul celor provocate la mari
calamităţi, de aceea este necesar să se facă evaluarea riscului şi planificarea măsurilor de
protecţie cu maximum de răspundere.

Cu toate măsurile luate în proiectarea şi realizarea construcţiilor hidrotehnice, statisticile indică

o creştere a numărului accidentelor. În perioada 1946-1955 s-au înregistrat 12 ruperi la cele
peste 2000 baraje executate în această perioadă în lume, iar în anii 1956-1965 s-au înregistrat
24 de ruperi la cele peste 2500 de baraje executate. Creşterea numărului accidentelor este legată,
fără îndoială, de asemănarea unor riscuri sporite din dorinţa de a asigura construcţii economice,
prin folosirea unor amplasamente mai puţin favorabile.

Distrugerile de baraje în ultimele decenii ale secolului XX au provocat pagube de sute de

miliarde de dolari, distrugerea unor localităţi întregi, precum şi multe victime în rândul
populaţiei.

În ţara noastră este cunoscut accidentul de la una din celulele de evacuare a apei de la barajul
Vidraru, care a provocat pagube materiale în aval de baraj, până s-a reuşit să se înlăture avaria
produsă.

3.2 Accidentele majore pe căile de comunicaţie.

Catastrofele mari care se întâlnesc în domeniul transportului sunt produse de accidentele care
au loc pe căile de comunicaţii rutiere, feroviare şi aeriene.

În catastrofele auto şi de căi ferate, de regulă cauzele producerii accidentelor respective sunt
datorate greşelilor de circulaţie, defectelor care pot apare la materialul rulant respectiv şi uneori
de acela de terorism.

În catastrofele navigaţiei aeriene, pericolul îl prezintă construcţiile existente în zona

aerodromurilor, zonele muntoase, deluroase (neluate în seamă de piloţi), apariţia unor

31
defecţiuni în funcţionarea mijlocului respectiv (avion, elicopter), iar în perioada actuală actele
de terorism (11 septembrie în America).

În caz de cădere a avioanelor, elicopterelor, un pericol real există atât pentru cei aflaţi la bordul
navelor, dar şi pentru cei care se găsesc în zona de impact cu solul.

În toate asemenea cazuri, factorii periculoşi care intervin sunt: combustibilul în cantităţi mari,
metalul uşor care la temperaturi înalte intră în autocombustie, iar la avioanele militare, muniţia
existentă la bordul acestora.

În catastrofele marine, o cauză importantă care poate să conducă la accidente navale, rămâne
greşeala de pilotaj. Erorile de navigaţie pot duce fie la eşuare, fie la coliziunea cu stânci a
navelor care pot produce răsturnări, scufundări, incendii, deversarea în mare a substanţelor
petroliere, chimice etc., cu urmări ecologice asupra zonelor respective sau cu victime omeneşti.

Regulile de navigaţie maritimă şi mijloacele de semnalizare în caz de pericol, completate cu

prognozele meteo, evită în mare măsură, accidentele pe timpul transportului naval.

Accidentele datorate muniţiei neexplodate sau a armelor artizanale

Sub denumirea generală de muniţii sunt incluse următoarele: cartuşe de toate tipurile,
proiectilele, bombele, torpilele, minele, petardele, grenadele şi orice elemente încărcate cu
substanţe explozive. În timp de pace şi război un mare rol îl prezintă acţiunea de identificare a
muniţiei şi apoi neutralizarea acestora.

Detectarea propriu-zisă a muniţiei rămasă neexplodată se face de către formaţiunile de

specialitate folosind dispozitive speciale, cu mari performanţe, care pot executa determinări la
mari adâncimi. Sunt însă şi situaţii când muniţia este amplasată la suprafaţă în scopuri teroriste
sau când se fac diverse săpături pentru amplasarea unor construcţii. În toate aceste situaţii, nu
se face identificarea lor, ci se ocoleşte şi se anunţă imediat poliţia pentru a asigura paza zonei
până la sosirea formaţiunilor de specialitate.

În marea lor majoritate muniţia rămasă neexplodată sau care a fost amplasată special în scopuri
teroriste, prezintă un mare pericol şi în cazurile când nu se respectă regulile de protecţie, în
momentul când acestea au fost observate, produc explozii care distrug bunuri materiale şi în
multe situaţii victime omeneşti.

3.4 Accidentele în subteran

Accidentele în subteran sunt legate de sectorul minier şi pot avea loc în galeriile, sau în carierele
de extracţie.

Accidentele în subteran se pot produce atât din cauze naturale (vezi alunecările şi prăbuşirile
de teren), cât şi din cauze antropogene, cele din urmă referindu-se în special la greşeli în
exploatarea minieră, erori în ce priveşte consolidarea galeriilor de mină, sau inundarea acestora.

Pentru apărarea împotriva acestor accidente la toate exploatările miniere există planuri de
protecţie şi intervenţie şi formaţiuni de salvatori instruite în acest sens. De asemenea tot

32
personalul minier este instruit asupra modului de comportare în caz de accidente în subteran.
Cu toate acestea chiar şi în ţara noastră au avut loc frecvent accidente în subteran, chiar cu
pierderi de vieţi omeneşti.

3.5 Incendiile de mari proporţii şi exploziile

Incendiile de mari proporţii reunesc aproape în acelaşi timp, explozii degajarea de gaze toxice
şi vapori toxici, forme de acţiune extrem de grave nu numai prin natura lor, dar şi prin puterea
lor distructivă.

Incendiile de mari proporţii sunt specifice marilor complexe petroliere, adică, complexelor de
extracţie (puţuri, uzine de pompare şi sonde de extracţie), complexelor uzinale ( rafinării şi
depozite de produse petroliere) şi complexelor de transport (conducte de transport, ansambluri
portuare şi alte mijloace de transport)

Incendiile de pădure ( mai puţin cele din cauze naturale) şi incendiile la marile imobile )mari
magazine, săli de cinema, de concerte, săli de sport, cvartale de blocuri), fac parte, de asemenea
din incendiile de mari proporţii

Principalele cauze ale declanşării incendiilor de pădure, de mari proporţii, în afară de cauzele
naturale, sunt în principal neglijenţa oamenilor şi acţiunile teroriste. Incendiile de mari proporţii
la marile imobile sunt cauzate de imprudenţă, defecţiuni la instalaţiile (utilajele sau aparatura)
electrice, precum şi acţiunile de sabotaj sau teroriste.

3.6 Accidentele nucleare, chimice şi biologice.

Accidentele biologice se referă la provocarea epidemiilor şi epizootiilor din cauze antropogene,

în special datorită erorilor umane, sau acţiunilor teroriste, care scapă de sub control nevoit, sau
voit în al doi-lea caz, anumiţi agenţi patogeni folosiţi în laborator, de cele mai multe ori în
scopuri medicale (vezi epidemiile şi epizootiile).

3.6.1. Accidentul nuclear

Fiecare cetăţean al Terrei este expus permanent unei iradieri naturale datorită radiaţiei
ionizante prezentă în natură.

În afara acestora, omul, este supus şi unei iradieri artificiale în special, în domeniul medical cu
ocazia investigaţiilor sau terapiilor. De asemenea, mai sunt persoane care sunt expuse în
procesul muncii unor iradieri permanente dar controlate.

O iradiere suplimentară a organismului uman rezultă din răspândirea în atmosferă a

radionuclizilor rezultaţi din experimentele nucleare, dar mai ales în ultimul timp producerii
unor accidente în centralele nucleare. Sunt cunoscute accidentele nucleare de la Windacele
(1957), Three Mile Island (1979) şi în mod deosebit Cernobâl (1986), care au produs pericole
grave prin contaminarea mediului înconjurător, pe suprafeţe mari şi cu o populaţie destul de
densă.

33
Se cunoaşte că radiaţiile ionizante sunt dăunătoare organismului uman şi în această situaţie
populaţia trebuie să fie protejată faţă de o expunere inutilă şi excesivă.

Deoarece efectele radiaţiilor sunt determinate de doza de radiaţii primită care asociază un factor
de risc, s-au stabilit limite maxime pentru doze, atât pentru personalul din mediul de lucru cu
radiaţiile de 50mSv/an, cât şi pentru populaţie de 5 mSv/an.

În prezent se consideră că principalele surse de accident nuclear care pot creşte iradierea
suplimentară sunt: sateliţii artificiali cu combustibili nuclear; avioanele care transportă
substanţe radioactive sau arme nucleare; navele marine sau submarinele care au instalaţii sau
arme nucleare; depozitele de deşeuri radioactive; reactoarele nucleare de la centrele electrice
nucleare; mijlocele de transport a surselor radioactive.

În cazul accidentelor produse la o centrală nucleară, degajările radioactive care au loc sunt
propagate de vânt sub formă de aerosoli sau gaze, concentraţia lor descrescând cu distanţa.
Acestea conţin radiozatopi de xenon, kripton, iod şi cesiu, care prezintă risc pentru om prin
expunerea faţă de radiaţie şi prin expunerea intensă (în cazul consumului de alimente, apă
contaminată, sau inhalării aerului contaminat cu substanţe radioactive).

În ţara noastră există patru zone de risc nuclear:

• Zona Cernavodă unde centrala Electrică Nucleară este proiectată pentru 5

reactoare tip Candu de 660 MW(e), considerate foarte sigure în exploatare.
Unitatea nr.1 intrată în funcţiune în anul 1996, funcţionează la întreaga
capacitate, iar celelalte patru unităţi sunt în construcţie. Un accident grav la
Centrala Nucleară Electrică Cernavodă, deşi aproape imposibil, datorită
sistemelor speciale de securitate, ar putea afecta 3 judeţe (Constanţa, Ialomiţa,
Călăraşi) şi Delta Dunării.
• Zona Kozladului (malul drept al Dunării în Bulgaria, la aproximativ 12 Km sud-
vest de localitatea Bechet (jud.Dolj). Centrala lucrează cu un număr de 6
reactoare nucleare având o putere totală de 3420 MW(e). Din acestea 4 sectoare
nucleare sunt „reanvelopate” cu o putere de 400W(e) fiecare. Un accident grav
la Centrala Nucleară Electrică Kozladului, ar putea afecta pe teritoriul României
7 judeţe, iar un accident nuclear major ar putea afecta mari părţi a teritoriului
naţional şi cu consecinţe grave în aval de fluviul Dunărea şi în special în Delta
Dunării.
• Zona Piteşti, un reactor nuclear în cadrul sucursalei de Cercetări Nucleare -
Piteşti. Un accident la acest reactor nuclear, ar produce urmări mult mai mici
decât la un reactor nuclear de mare capacitate ca cele prezentate mai sus. De
curând sursa nucleară a acestui reactor a fost dezafectată şi transportată în Rusia.
• Zona Măgurele – în apropierea Bucureştiului. În comuna Măgurele (judeţul
Ilfov), există un reactor mic de cercetare cu o putere de 2 MW(e). Reactorul a
fost utilizat în scopuri ştiinţifice şi didactice iar în prezent, datorită vechimii sale
este oprit, fiind în curs de dezafectare. Însă , până la închiderea procesului de
dezafectare, pregătirile la urgenţă pentru această instalaţie se vor menţine având
în vedere mai ales distanţa mică faţă de Bucureşti.

34
3.6.2 Accidentele chimice.

Accidentele chimice se pot produce pe timpul fabricării, prelucrării depozitării sau

transportului substanţelor toxice industriale şi constau în eliberarea necontrolată a unor
substanţe toxice industriale, în concentraţii mai mari decât cele admise, punând în pericol
sănătatea populaţiei.

Accidentele chimice pot fi minore, sau majore.

Accidentul chimic minor constă într-o avarie, controlabilă, la instalaţia sursă toxică, urmată
de dispersarea în atmosferă a unei cantităţi mici de substanţă toxică.

Accidentul chimic major constă într-o avarie, necontrolabilă, la sursa toxică, urmată de
eliberarea în mediul înconjurător, în scurt timp, a întregii cantităţi sau a unei mari părţi din
aceasta.

Sunt considerate substanţe toxice industriale acele produse chimice care au o acţiune
vătămătoare în cantităţi mici şi pe distanţe mari ce depăşesc limitele inteprinderii (agentului
economic).

Dintre produsele chimice fabricate sau utilizate în mod obişnuit şi în cantităţi mari se consideră
pericol chimic următoarele categorii de substanţe:

• substanţele cu acţiune iritantă, caustică şi sufocant-asfixianţii, cum sunt: clorul acidul

clorhidric, acidul azotic, fluorhidric, oxizii de sulf, oxizii de azot, amoniacul, etc..
• substanţe cu acţiune generală: hidrogen sulfurat, oxiclorura de fosfor, acidul cianhidric,
oxidul cianhidric, sulfură de carbon etc..

Substanţele toxice industriale se pot găsi sub formă de gaze, gaze lichefiate, gaze comprimate,
vapori, aerosoli sau lichide şi pot acţiona asupra omului prin inhalare, prin ingerare sau prin
contact cu pielea.

Prin eliminarea în mediul înconjurător a unei părţi sau a întregii cantităţi de substanţă toxică
industrială existentă în cisternă (autocisternă), instalaţie, etc., se creează un raion contaminat,
care cuprinde o zonă de răspândire a substanţei toxice, iar pe direcţia de deplasare a vântului
la sol, un nor toxic, care în funcţie de concentraţie poate produce oamenilor aflaţi în zonă,
intoxicaţii puternice până la intoxicaţii letale.

Zona letală a raionului contaminant, cuprinde zona în care concentraţia substanţei toxice
industriale, prin inhalarea vaporilor, poate produce moartea unei persoane în mai puţin de
minut.

Zona de intoxicare este considerată zona în care prin inhalarea substanţei toxice timp de 30
minute până la 1 oră se produce intoxicarea organismului uman, fiind necesar tratament
medical.

Substanţele toxice industriale sunt cu atât mai periculoase cu cât persistenţa acestora este mai
mare.

35
În ultimul deceniu, în lume s-au produs peste 100 de accidente chimice, dintre care 30 au fost
deosebit de grave. Cea mai mare catastrofă chimică a avut loc în India la 3 decembrie 1984
când au murit 2500 persoane şi câteva zeci de mii au fost intoxicate.

În ţara noastră, ca urmare a dezvoltării industriei chimice, în special în jumătatea a doua a

secolului XX, au avut loc şi accidente chimice, fie în cadrul societăţilor cu profil chimic, fie pe
timpul transportului cu substanţe chimice industriale cu toxicitate mai ridicată.

Sunt cunoscute accidentele chimice pe timpul transportului cu cisterne de acid clorhidric, atât
auto cât şi pe calea ferată (cazurile de la Bucureşti -Triaj), care din fericire nu au făcut victime
omeneşti dar au poluat mediul înconjurător.

Cazurile în care au rezultat şi victime omeneşti s-au semnalat în cadrul societăţilor comerciale
cu profil chimic.

Cel mai puternic accident chimic a avut loc în Bucureşti, pe platforma chimică – Dudeşti la 10
noiembrie 1979, când la un vagon cisterna de 40 tone amoniac s-a produs o spărtură în peretele
cisternei, în urma căruia amoniacul s-a răspândit în imediata apropiere (vagonul era dispus în
incinta societăţii comerciale SICOMED S:A. pentru descărcare) pe o rază de aproximativ 100
m. Ulterior amoniacul s-a răspândit în atmosferă şi pe direcţia vântului la sol a format un nor
toxic care s-a deplasat pe o lungime de aproximativ 2 Km de la locul accidentului. Bilanţul
accidentului a fost tragic: 30 salariaţi au decedat în decurs de 15-30 minute, iar peste 100
salariaţi au fost intoxicaţi şi au necesitat îngrijiri medicale perioade îndelungate.

După anul 1989 şi până în prezent, ca urmare a intensificării măsurilor de protecţie civilă, pe
platforma chimică Dudeşti, nu s-au mai produs dezastre de mari proporţii care să pună în pericol
viţa salariaţilor. Mici accidente (începuturi de incendii) au mai avut loc atât la S.C.
POLICOLOR, S.C. CHIMOPAR S.A. şi S.C. SICOMED S.A., dar au fost în timp scurt
rezolvate de salariaţii din instituţiile respective.

36
 4. STABILIREA RESURSELOR ŞI ATRIBUIREA
RESPONSABILITAŢILOR STRUCTURILOR CONSTITUITE
(SERVICII PROFESIONISTE ŞI VOLUNTARE) PENTRU
SOLUŢIONAREA SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

Serviciile de urgenţă profesioniste, constituite ca servicii publice deconcentrate în subordinea

Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, se înfiinţează, în fiecare judeţ şi la nivelul
municipiului Bucureşti, în scopul managementului situaţiilor de urgenţă pe tipurile de risc din
competenţă.

ART. 2

(1) Serviciile de urgenţă profesioniste funcţionează ca inspectorate, cu personalitate juridică, în

subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, denumit în continuare
Inspectoratul General.

(2) Inspectoratele sunt structuri specializate, destinate să execute misiuni de prevenire,

monitorizare şi gestionare a situaţiilor de urgenţă.

(3) Inspectoratele fac parte din forţele de protecţie ale Sistemului de securitate şi apărare
naţională şi din subsistemul local de management al situaţiilor de urgenţă.

(4) Activitatea inspectoratelor, ca servicii publice deconcentrate ale Ministerului Administraţiei

şi Internelor în teritoriu, este coordonată de prefect.

37
CAP. 2 Principii de organizare şi funcţionare

ART. 3

(1) Organizarea şi funcţionarea inspectoratelor se bazează pe principiile legalităţii, autonomiei,

împărţirii administrativ-teritoriale, deconcentrării şi descentralizării responsabilităţii, corelării
cerinţelor şi resurselor, cooperării şi solidarităţii, în vederea:

a) pregătirii preventive şi protecţiei prioritare a populaţiei;

b) realizării condiţiilor necesare supravieţuirii în situaţii de urgenţă;

c) participării la protecţia valorilor culturale, arhivistice, de patrimoniu şi a bunurilor materiale,

precum şi a mediului;

d) desfăşurării pregătirii profesionale a personalului organismelor specializate şi serviciilor de

urgenţă;

e) organizării şi executării intervenţiei operative pentru limitarea şi înlăturarea efectelor

situaţiilor de urgenţă;

f) constituirii rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale specifice.

(2) Aplicarea principiilor prevăzute la alin. (1) vizează următoarele obiective:

a) timpul de răspuns şi operativitatea permanentă;

b) supleţea organizatorică;

c) capacitatea de răspuns credibilă;

d) restructurarea şi modernizarea serviciilor de urgenţă profesioniste;

e) parteneriatul operaţional intensificat;

f) intervenţia graduală;

g) interoperabilitatea la nivel local, zonal, regional şi internaţional;

h) managementul integrat al serviciilor de urgenţă profesioniste;

i) participarea cu resurse a comunităţilor locale.

38
ART. 4

În cadrul inspectoratelor se constituie şi funcţionează ca structuri specializate:

a) centrul operaţional judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, care îndeplineşte

permanent funcţiile de monitorizare, evaluare, înştiinţare, avertizare, prealarmare, alertare şi
coordonare tehnică operaţională a intervenţiilor pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă;

b) inspecţia de prevenire, care îndeplineşte, la nivelul judeţului, respectiv al municipiului

Bucureşti, funcţiile de reglementare, avizare/autorizare, informare publică, îndrumare şi control
privind prevenirea situaţiilor de urgenţă, precum şi pregătirea populaţiei privind comportarea
în situaţii de urgenţă;

c) grupuri de prevenire şi intervenţie, detaşamente, detaşamente speciale, secţii, staţii, pichete,

echipe şi echipaje, ca structuri de intervenţie de pompieri, de protecţie civilă şi securitate civilă
şi mixte; în cadrul structurilor de intervenţie se constituie un număr variabil de echipe şi
echipaje specializate pe tipuri de intervenţii;

d) structuri de suport logistic;

e) alte structuri funcţionale;

f) garda de intervenţie a subunităţii specializate, constituită din echipajele şi personalul operativ

care execută serviciul permanent în aceeaşi tură.

ART. 5

La dimensionarea structurilor specializate şi compartimentelor funcţionale ale inspectoratelor

se au în vedere, cumulativ, următoarele elemente:

a) tipurile de risc gestionate şi frecvenţa lor de manifestare;

b) suprafaţa unităţii/unităţilor administrativ-teritoriale din sfera de competenţă şi potenţialul

economic al acesteia/acestora;

c) densitatea populaţiei;

d) volumul şi complexitatea atribuţiilor stabilite în competenţă;

e) necesarul de înzestrare cu mijloace tehnice şi performanţele acestora, în raport cu timpii de

răspuns;

f) caracterul operativ, tehnic sau administrativ al atribuţiilor şi activităţilor;

g) nivelul de pregătire necesar şi nevoile de specializare ale personalului;

h) necesitatea asigurării operativităţii permanente.

39
ART. 6

(1) Inspectoratul îşi îndeplineşte misiunile specifice într-o porţiune din teritoriul naţional,
denumită zonă de competenţă, care coincide, de regulă, cu teritoriul judeţului.

(2) Zonele de competenţă, denumirile inspectoratelor şi sediile acestora sunt prezentate în anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(3) Pentru situaţiile de urgenţă care impun concentrări masive de forţe şi mijloace de intervenţie,
inspectoratele stabilesc din timp nevoile estimate şi solicită în sprijin grupări operative ori
subunităţi specializate, care vor acţiona temporar în afara zonelor de competenţă.

(4) În situaţii de urgenţă inspectoratul poate acţiona temporar şi în afara zonelor de competenţă.
Compunerea şi valoarea grupărilor operative şi aliniamentele până la care acestea pot acţiona
în afara zonelor de competenţă se stabilesc prin documente operative aprobate de inspectorul
general al Inspectoratului General, denumit în continuare inspector general.

(5) Pentru grupurile de intervenţie se stabilesc zone de responsabilitate aprobate de şeful

inspectoratului.

ART. 7

(1) Inspectoratul este condus de şeful inspectoratului, numit în condiţiile legii, la propunerea
prefectului.

(2) Şeful inspectoratului are calitatea de ordonator terţiar de credite.

(3) În exercitarea atribuţiilor sale şeful inspectoratului emite ordine.

(4) Şeful inspectoratului răspunde de aplicarea legii în domeniul de competenţă şi asigură

executarea dispoziţiilor organelor ierarhice, precum şi a celor date de prefect în baza
prevederilor art. 24 din Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului.

ART. 8

(1) Şeful inspectoratului este ajutat de un prim-adjunct şi un adjunct, numiţi prin ordin al
inspectorului general.

(2) Prim-adjunctul şefului inspectoratului coordonează nemijlocit centrul operaţional.

(3) Adjunctul şefului inspectoratului este şeful inspecţiei de prevenire.

(4) În absenţa şefului inspectoratului conducerea se asigură de prim-adjunctul prevăzut la alin.

(1) ori de altă persoană desemnată de acesta.

40
ART. 9

(1) În raport cu natura riscurilor şi frecvenţa lor de manifestare se constituie subunităţi

specializate de pompieri, de protecţie civilă şi mixte.

(2) Pentru fiecare subunitate se stabileşte un raion de intervenţie pe principiul timpului de

răspuns.

(3) Raioanele de intervenţie pot depăşi limitele zonei de competenţă numai pentru nevoi
operative.

(4) Conducerea subunităţii specializate se asigură de către comandantul acesteia, ajutat de un

adjunct, după caz.

(5) Echipajele, echipele şi personalul operativ care execută serviciul permanent în aceeaşi tură
constituie garda de intervenţie.

(6) Garda de intervenţie este condusă nemijlocit de şeful acesteia.

ART. 10

(1) Organigrama şi statul de organizare ale inspectoratelor judeţene se elaborează de

Inspectoratul General şi se aprobă prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor,
contrasemnat de ministrul delegat pentru administraţia publică.

(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare al inspectoratului se aprobă de către inspectorul

general.

CAP. 3 Atribuţii

ART. 11

Inspectoratul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

a) planifică şi desfăşoară inspecţii, controale, verificări şi alte acţiuni de prevenire privind

modul de aplicare a prevederilor legale şi stabileşte măsurile necesare pentru creşterea nivelului
de securitate al cetăţenilor şi bunurilor;

b) elaborează studii, prognoze şi analize statistice privind natura şi frecvenţa situaţiilor de

urgenţă produse şi propune măsuri în baza concluziilor rezultate din acestea;

c) desfăşoară activităţi de informare publică pentru cunoaşterea de către cetăţeni a tipurilor de

risc specifice zonei de competenţă, măsurilor de prevenire, precum şi a conduitei de urmat pe
timpul situaţiilor de urgenţă;

41
d) participă la elaborarea reglementărilor specifice zonei de competenţă şi avizează dispoziţiile
în domeniul prevenirii şi intervenţiei în situaţii de urgenţă, emise de autorităţile publice locale
şi cele deconcentrate/descentralizate;

e) emite avize şi autorizaţii, în condiţiile legii;

f) monitorizează şi evaluează tipurile de risc;

g) participă la elaborarea şi derularea programelor pentru pregătirea autorităţilor, serviciilor de

urgenţă voluntare şi private, precum şi a populaţiei;

h) organizează pregătirea personalului propriu;

i) execută, cu forţe proprii sau în cooperare, operaţiuni şi activităţi de înştiinţare, avertizare,

alarmare, alertare, recunoaştere, cercetare, evacuare, adăpostire, căutare, salvare, descarcerare,
deblocare, prim ajutor sau asistenţă medicală de urgenţă, stingere a incendiilor, depoluare,
protecţie N.B.C. şi decontaminare, filtrare şi transport de apă, iluminat, asanare de muniţie
neexplodată, protecţie a bunurilor materiale şi valorilor din patrimoniul cultural, acordare de
sprijin pentru supravieţuirea populaţiei afectate şi alte măsuri de protecţie a cetăţenilor în caz
de situaţii de urgenţă;

j) controlează şi îndrumă structurile subordonate, serviciile publice şi private de urgenţă;

k) participă la identificarea resurselor umane şi materialelor disponibile pentru răspuns în

situaţii de urgenţă şi ţine evidenţa acestora;

l) stabileşte concepţia de intervenţie şi elaborează/coordonează elaborarea documentelor

operative de răspuns;

m) avizează planurile de răspuns ale serviciilor de urgenţă voluntare şi private;

n) planifică şi desfăşoară exerciţii, aplicaţii şi alte activităţi de pregătire, pentru verificarea

viabilităţii documentelor operative;

o) organizează banca de date privind intervenţiile, analizează periodic situaţia operativă şi

valorifică rezultatele;

p) participă cu grupări operative/solicită sprijinul grupărilor operative stabilite şi aprobate

pentru/la intervenţii în zona/în afara zonei de competenţă;

q) participă la acţiuni de pregătire şi intervenţie în afara teritoriului naţional, în baza acordurilor

la care statul român este parte;

r) participă la cercetarea cauzelor de incendiu, a condiţiilor şi împrejurărilor care au determinat

ori au favorizat producerea accidentelor şi dezastrelor;

s) stabileşte, împreună cu organele abilitate de lege, cauzele probabile ale incendiului;

42
t) controlează respectarea criteriilor de performanţă, stabilite în condiţiile legii, în organizarea
şi dotarea serviciilor voluntare şi private, precum şi activitatea acestora;

u) constată şi sancţionează, prin personalul desemnat, încălcarea dispoziţiilor legale din

domeniul de competenţă;

v) desfăşoară activităţi privind soluţionarea petiţiilor în domeniul specific;

w) organizează concursuri profesionale cu serviciile voluntare şi private, precum şi acţiuni

educative cu cercurile tehnico-aplicative din şcoli;

x) asigură informarea organelor competente şi raportarea acţiunilor desfăşurate, conform

reglementărilor specifice;

y) încheie, după terminarea operaţiunilor de intervenţie, documentele stabilite potrivit

regulamentului prevăzut la 13;

z) îndeplineşte alte sarcini stabilite prin lege.

ART. 12

Inspectoratul asigură planificarea şi mobilizarea resurselor proprii la instituirea măsurilor

excepţionale prevăzute de lege, precum şi la declararea stărilor de mobilizare şi război.

ART. 13

Planificarea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire şi intervenţie se realizează

potrivit regulamentelor elaborate de Inspectoratul General, aprobate de ministrul administraţiei
şi internelor şi contrasemnate de ministrul delegat pentru administraţia publică.

ART. 14

(1) Pentru identificarea şi evaluarea tipurilor de risc specifice zonei de competenţă, precum şi
pentru stabilirea măsurilor din domeniul prevenirii şi intervenţiei, inspectoratul elaborează
"Schema cu riscurile teritoriale din zona de competenţă", în baza structurii de principiu stabilite
de Inspectoratul General.

(2) Pe baza schemei cu riscurile teritoriale, prevăzută la alin. (1), consiliile locale întocmesc şi
aprobă "Planul de analiză şi acoperire a riscurilor" în unităţile administrativ-teritoriale.

(3) Pentru conducerea acţiunilor de intervenţie se elaborează planuri specifice, conform

reglementărilor interne emise de Inspectoratul General.

ART. 15

(1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, inspectoratul colaborează cu autorităţile

administraţiei publice locale, cu celelalte structuri deconcentrate ale Ministerului
Administraţiei şi Internelor, unităţi ale armatei, serviciile voluntare şi private, serviciile

43
descentralizate, filialele locale ale Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, mass-media, precum şi
cu alte asociaţii, fundaţii şi organizaţii neguvernamentale care activează în domeniul specific.

(2) Inspectoratele colaborează cu servicii şi organizaţii locale de profil din alte state, pe baza
acordurilor, înţelegerilor şi programelor, stabilite potrivit dispoziţiilor legale.

ART. 16

(1) Centrul operaţional organizează şi asigură secretariatul tehnic permanent al comitetului

pentru situaţii de urgenţă.

(2) Centrul operaţional se încadrează cu personal specializat pe tipuri de riscuri, precum şi cu

specialişti în comunicaţii, informatică şi în alte domenii de activitate, conform cerinţelor
operative.

(3) Activitatea centrului operaţional se desfăşoară permanent. Personalul execută serviciul în

ture, pe schimburi sau cu program normal, potrivit legii.

(4) În raport cu natura riscurilor şi cu frecvenţa lor de manifestare, precum şi cu datele

geografice şi demografice, centrul operaţional se încadrează cu un număr de personal cuprins
între 25 şi 60 de specialişti în domeniu.

ART. 17

Centrul operaţional are următoarele atribuţii principale:

a) efectuează activităţi de analiză, evaluare şi sinteză referitoare la situaţiile de urgenţă din

competenţă;

b) monitorizează evoluţia situaţiilor de urgenţă şi informează operativ, când este cazul,

preşedintele comitetului pentru situaţii de urgenţă şi celelalte organisme abilitate să întreprindă
măsuri cu caracter preventiv ori de intervenţie, propunând, în condiţiile legii, instituirea stării
de alertă;

c) elaborează concepţia specifică privind planificarea, pregătirea, organizarea şi desfăşurarea

acţiunilor de răspuns, precum şi concepţia de acţiune în situaţii de urgenţă, conform
reglementărilor interne, emise în baza răspunderilor privind tipurile de risc gestionate şi
funcţiile de sprijin îndeplinite;

d) face propuneri comitetului pentru situaţii de urgenţă, respectiv Comitetului Naţional, prin
Inspectoratul General, privind activitatea preventivă şi de intervenţie în situaţii de urgenţă;

e) urmăreşte aplicarea prevederilor regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă şi

a planurilor de intervenţie/cooperare specifice tipurilor de riscuri;

f) asigură transmiterea operativă a deciziilor, dispoziţiilor şi ordinelor şi urmăreşte menţinerea

legăturilor de comunicaţii cu Centrul Operaţional Naţional, centrele operative cu funcţionare

44
permanentă, cu alte organisme implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă, precum şi cu
forţele proprii aflate în îndeplinirea misiunilor;

g) centralizează solicitările privind necesarul de resurse pentru îndeplinirea funcţiilor de sprijin,

premergător şi în timpul situaţiilor de urgenţă, şi le înaintează organismelor abilitate să le
soluţioneze;

h) asigură transmiterea mesajelor de înştiinţare primite către structurile din subordine, cele cu
care colaborează şi către autorităţile locale;

i) evaluează consecinţele probabile ale surselor de risc;

j) gestionează baza de date referitoare la situaţiile de urgenţă date în competenţă;

k) desfăşoară activităţi în domeniul primirii şi acordării asistenţei internaţionale, al medicinii

de urgenţă a dezastrelor, al asistenţei psihologice şi religioase;

l) îndeplineşte alte atribuţii, conform reglementărilor interne, emise în baza prevederilor legale.

Serviciile de urgenta voluntare si private

SECTIUNEA 1

Dispozitii comune

ART. 31

(1) Serviciile de urgenta sunt profesioniste sau voluntare, publice ori private.

(2) Serviciile de urgenta profesioniste functioneaza in subordinea Inspectoratului General,

potrivit reglementarilor specifice.

(3) Consiliile locale au obligatia sa constituie servicii de urgenta voluntare, iar operatorii
economici si institutiile, care desfasoara activitati cu risc de incendiu, servicii de urgenta
private, potrivit legii.

(4) In domeniul apararii impotriva incendiilor pot functiona si servicii de urgenta private
constituite ca societati comerciale.

SECTIUNEA a 2-a

Constituirea si atributiile serviciilor de urgenta voluntare sau private

ART. 32

(1) Serviciile de urgenta voluntare/private sunt structuri specializate, altele decat cele
apartinand serviciilor de urgenta profesioniste, organizate cu personal angajat si/sau voluntar,

45
in scopul apararii vietii, avutului public si/sau a celui privat impotriva incendiilor si a altor
calamitati, in sectoarele de competenta stabilite cu avizul inspectoratelor.

(2) Serviciile de urgenta voluntare/private au in structura compartiment sau specialisti pentru

prevenirea incendiilor, care pot fi si cadre tehnice specializate cu atributii in domeniul apararii
impotriva incendiilor, conform art. 12 alin. (1), formatii de interventie, salvare si prim ajutor,
precum si, dupa caz, ateliere de reparatii si de intretinere.

(3) Constituirea, incadrarea si dotarea serviciilor de urgenta voluntare/private se realizeaza pe

baza criteriilor de performanta elaborate de Inspectoratul General si aprobate prin ordin al
ministrului administratiei si internelor.

(4) Organizarea si functionarea serviciilor de urgenta voluntare/private se stabilesc prin

regulamente aprobate, dupa caz, de consiliile locale sau conducerile operatorilor economici si
institutiilor care le-au constituit, cu respectarea criteriilor de performanta.

(5) Infiintarea, extinderea sau restrangerea activitatii, precum si desfiintarea unui serviciu de
urgenta voluntar/privat se fac numai cu avizul inspectoratului.

ART. 33

Serviciile de urgenta voluntare/private au urmatoarele atributii principale:

a) desfasoara activitati de informare si instruire privind cunoasterea si respectarea regulilor si a

masurilor de aparare impotriva incendiilor;

b) verifica modul de aplicare a normelor, reglementarilor tehnice si dispozitiilor care privesc

apararea impotriva incendiilor, in domeniul de competenta;

c) asigura interventia pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor si

protectia persoanelor, a animalelor si a bunurilor periclitate de incendii sau in alte situatii de
urgenta.

ART. 34

(1) Formarea, evaluarea si certificarea competentei profesionale a personalului serviciilor de

urgenta voluntare sau private se realizeaza de centre de formare si evaluare abilitate prin lege,
avizate de Inspectoratul General.

(2) Statutul personalului din serviciile de urgenta voluntare se stabileste prin hotarare a
Guvernului.

ART. 35

(1) Finantarea cheltuielilor curente si de capital aferente activitatii serviciilor de urgenta

voluntare se asigura din bugetele locale.

46
(2) Finantarea cheltuielilor curente si de capital aferente activitatii serviciilor de urgenta private
se asigura de operatorii economici si institutiile care le-au constituit.

ART. 36

(1) Pe baza hotararii consiliului local si in conditiile prevazute de lege, serviciul de urgenta
voluntar poate presta, contra cost, catre orice persoana fizica sau juridica, fara a afecta
indeplinirea atributiilor, unele servicii cum sunt:

a) supravegherea masurilor de aparare impotriva incendiilor la targuri, expozitii, manifestari

cultural-sportive, activitati de filmare si altele asemenea;

b) transport de apa, evacuarea apei din subsolurile cladirilor sau din fantani;

c) limitarea, colectarea sau indepartarea unor produse poluante;

d) efectuarea de lucrari la inaltime;

e) transport de apa.

(2) Costurile pentru prestarile de servicii efectuate sunt stabilite prin hotarare a consiliului local,
iar sumele incasate se constituie ca venituri ale bugetului local.

SECTIUNEA a 3-a

Drepturi, indemnizatii si despagubiri ce se acorda personalului serviciilor de urgenta voluntare

sau private

ART. 37

In exercitarea atributiilor ce ii revin, personalul serviciilor de urgenta voluntare sau private are
urmatoarele drepturi:

a) sa solicite de la persoanele fizice si juridice date, informatii si documente necesare

indeplinirii atributiilor legale privind apararea impotriva incendiilor;

b) sa stabileasca restrictii ori sa interzica, potrivit competentei prevazute in regulamentul de

organizare si functionare a serviciului, utilizarea focului deschis si efectuarea unor lucrari cu
substante inflamabile, pentru a preveni producerea de incendii ori explozii;

c) sa propuna persoanelor in drept oprirea functionarii sau demolarea constructiei incendiate,

precum si a celor vecine ori a unei parti din acestea, in scopul limitarii propagarii incendiilor;

d) sa utilizeze, in functie de necesitate, apa, indiferent de sursa din care provine, pentru
interventii la incendii;

47
e) sa se deplaseze cu autospecialele din dotare la locul interventiei, pe drumuri care nu sunt
deschise circulatiei publice ori pe alte terenuri, daca cerintele de operativitate si de lucru impun
aceasta;

f) sa opreasca ori sa limiteze traficul public in zona desfasurarii operatiunilor de interventie;

g) sa intre in locuinta persoanelor fizice, la solicitarea sau cu consimtamantul acestora, in

conditiile prevazute de lege; in cazul cand se impune inlaturarea unui pericol iminent de
incendiu asupra vietii, integritatii fizice a persoanelor sau bunurilor acestora, consimtamantul
nu este necesar.

ART. 38

(1) Personalul angajat al serviciilor de urgenta voluntare/private se incadreaza in conditii de

munca similare personalului serviciilor de urgenta profesioniste.

(2) Personalul serviciilor de urgenta voluntare/private are obligatia sa poarte uniforma,

echipament de protectie si insemne distinctive, ale caror descriere, conditii de acordare si
folosire se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Administratiei si Internelor, aprobat
prin hotarare a Guvernului si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

(3) Consiliul local, administratorul sau conducatorul institutiei asigura gratuit personalului
serviciilor de urgenta voluntare/private uniforma si echipamentul de protectie adecvate
misiunilor pe care le indeplineste, iar in cazul in care pe timpul interventiei i s-au degradat
imbracamintea ori alte bunuri personale, il despagubeste in mod corespunzator.

ART. 39

(1) Pe timpul interventiei, personalului serviciilor de urgenta voluntare/private i se asigura

antidot adecvat naturii mediului de lucru.

(2) In cazul operatiunilor de lunga durata, personalului serviciilor de urgenta voluntare/private

i se asigura hrana, gratuit, in echivalentul a cel putin 2.000 de calorii.

(3) Obligatia asigurarii drepturilor prevazute la alin. (1) si (2) revine consiliului local,
administratorului sau conducatorului institutiei, dupa caz.

ART. 40

(1) Personalul serviciilor de urgenta voluntare are dreptul la indemnizatii pentru timpul efectiv
de lucru la interventii si la celelalte activitati prevazute in programul serviciului.

(2) Cuantumul orar al indemnizatiei prevazute la alin. (1) se stabileste si se acorda de consiliul
local, diferentiat pe categorii de functii.

48
ART. 41

(1) Pe timpul cat se afla la cursuri de pregatire si concursuri profesionale, organizate in afara
localitatii in care functioneaza serviciul, personalul serviciilor de urgenta voluntare beneficiaza
de toate drepturile de deplasare, cazare si de diurna ca si personalul serviciilor de urgenta
profesioniste, care se acorda de consiliul local.

(2) Personalul serviciilor de urgenta voluntare, salariati ai altor institutii publice sau operatori
economici, isi pastreaza drepturile de salariu la locul de munca pentru perioada cat participa la
interventii, cursuri de pregatire ori concursuri profesionale.

ART. 42

Persoanele juridice care organizeaza servicii de urgenta voluntare/private au obligatia sa asigure

personalul, angajat sau voluntar, la o societate de asigurari pentru caz de boala profesionala,
accident ori deces produs in timpul sau din cauza indeplinirii atributiilor ce ii revin pe timpul
interventiilor, concursurilor profesionale, antrenamentelor ori altor misiuni specifice.

CAP. V Raspunderea juridica

ART. 43

Incalcarea dispozitiilor prezentei legi atrage raspunderea disciplinara, contraventionala,

materiala, civila sau penala, dupa caz.

ART. 44

Constituie contraventii urmatoarele fapte si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:

• cu amenda de la 100 lei la 500 lei:

a) nerespectarea de catre primar, administrator sau conducatorul institutiei a obligatiilor de

informare a inspectoratului despre izbucnirea si stingerea, cu forte si mijloace proprii, a unui
incendiu si de transmitere a raportului de interventie;

b) neasigurarea si nepunerea in mod gratuit la dispozitia fortelor chemate in ajutor, de catre

administrator sau conducatorul institutiei, a mijloacelor tehnice pentru aparare impotriva
incendiilor si a echipamentelor de protectie specifice riscurilor care decurg din existenta si
functionarea unitatii, precum si a antidotului si medicamentelor pentru acordarea primului
ajutor;

c) neconsemnarea de catre persoanele fizice si juridice in actele de transmitere temporara a

dreptului de folosinta, precum si de antrepriza a raspunderilor ce le revin in ceea ce priveste
apararea impotriva incendiilor;

d) necooperarea persoanelor fizice sau juridice care detin parti din acelasi imobil in vederea
asigurarii masurilor de aparare impotriva incendiilor;

49
 • cu amenda de la 500 lei la 1.000 lei:

a) neanuntarea, prin orice mijloc, a serviciilor de urgenta, a primarului sau a politiei de catre
persoana care observa un incendiu si, dupa caz, neluarea masurilor, dupa posibilitatile sale,
pentru limitarea si stingerea incendiului;

b) neangajarea de catre autoritatile administratiei publice centrale si celelalte organe centrale

de specialitate, Consiliul General al Municipiului Bucuresti, consiliile locale ale sectoarelor
municipiului Bucuresti, consiliile judetene sau locale, institutiile publice si operatorii
economici care desfasoara activitati cu risc de incendiu, prevazuti la art. 12 alin. (2), a cel putin
un cadru tehnic sau personal de specialitate cu atributii in domeniul apararii impotriva
incendiilor;

c) nerespectarea de catre primar, administrator sau conducatorul institutiei a obligatiilor de

incadrare a serviciului de urgenta voluntar sau privat cu personal atestat in conditiile legii, de
pregatire profesionala si antrenare a acestuia pentru interventie;

d) nerespectarea de catre primar a obligatiilor ce ii revin in conformitate cu prevederile art. 14

lit. j), k) si m)-o);

e) nerespectarea de catre salariati a obligatiilor ce le revin potrivit prevederilor art. 22 lit. a), b),
e) si f);

f) nerespectarea de catre cadrele tehnice/personalul de specialitate cu atributii in domeniul

apararii impotriva incendiilor a obligatiilor pe care le au potrivit prevederilor art. 26 alin. (1)
lit. b), e), f) si ale art. 27 alin. (1) lit. c)-e);

g) nerespectarea de catre utilizator a obligatiilor stabilite la art. 21 lit. d) si e);

• cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei:

a) inactiunea persoanelor fizice si juridice aflate in apropierea incendiilor produse la paduri,

plantatii, culturi agricole, miristi, pasuni si fanete si care nu intervin imediat cu mijloacele de
care dispun pentru limitarea si stingerea acestora;

b) neindeplinirea de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti, consiliile locale ale

sectoarelor municipiului Bucuresti, consiliile judetene, consiliile locale si persoanele juridice
prevazute la art. 8 a obligatiei de organizare a colaborarii prin conventii incheiate intre parti;

c) nerespectarea de catre primar a obligatiilor ce ii revin in conformitate cu prevederile art. 14

lit. b), d)-f) si h);

d) neindeplinirea de catre ministere si celelalte organe ale administratiei publice centrale de

specialitate a obligatiilor pe care le au potrivit prevederilor art. 18 lit. c)-e);

e) neindeplinirea de catre administrator sau conducatorul institutiei a obligatiilor pe care le are

in conformitate cu prevederile art. 19 lit. g), j), k) si l);

50
f) necunoasterea si nerespectarea de catre utilizator a masurilor de aparare impotriva
incendiilor, stabilite de administrator, proprietar, producator sau importator, dupa caz;

g) neindeplinirea de catre salariati a obligatiilor pe care le au potrivit dispozitiilor art. 22 lit. c),
d) si g);

h) neindeplinirea de catre proiectanti a obligatiilor ce le revin in conformitate cu prevederile

art. 23 lit. d) si e);

i) nerespectarea de catre executantii lucrarilor de constructii si de montaj de echipamente si

instalatii a dispozitiilor art. 24 lit. b) si c);

j) neindeplinirea de catre cadrele tehnice/personalul de specialitate cu atributii in domeniul

apararii impotriva incendiilor a obligatiilor pe care le au potrivit prevederilor art. 26 alin. (1)
lit. a) si c) si ale art. 27 alin. (1) lit. b) si f);

• cu amenda de la 2.500 lei la 5.000 lei:

a) neindeplinirea de catre persoanele fizice si juridice a obligatiilor ce le revin in situatii de forta

majora determinate de incendii, prevazute la art. 8;

b) neindeplinirea de catre primar a obligatiilor pe care le are potrivit dispozitiilor art. 14 lit. a),
c) si g);

c) neindeplinirea de catre ministere si celelalte organe ale administratiei publice centrale de

specialitate a obligatiilor ce le revin in conformitate cu prevederile art. 18 lit. b) si f);

d) neindeplinirea de catre administrator a obligatiilor pe care le are in conformitate cu

prevederile art. 19 lit. a), b), d)-f), i), o) si q);

e) nerespectarea de catre persoanele fizice si juridice utilizatoare a prevederilor art. 21 lit. b) si

c);

f) neindeplinirea de catre proiectanti a obligatiilor ce le revin potrivit prevederilor art. 23 lit. a)-
c);

g) nerealizarea de catre executantii lucrarilor de constructii si de montaj de echipamente si

instalatii, integral si la timp, a masurilor de aparare impotriva incendiilor, cuprinse in proiecte,
cu respectarea conditiilor de calitate prevazute de lege;

h) inceperea lucrarilor de executie la constructii si instalatii tehnologice noi, dezvoltarea,

modernizarea ori schimbarea destinatiei celor existente, precum si punerea in functiune a
acestora fara obtinerea avizului sau a autorizatiei de securitate la incendiu, dupa caz;

i) nesolicitarea si neobtinerea de catre persoanele fizice ori juridice care finanteaza si realizeaza
investitii noi sau interventii la constructiile existente ori, dupa caz, de catre beneficiarul
investitiei a avizelor si/sau autorizatiilor prevazute de prezenta lege;

51
j) neelaborarea de catre ministere si celelalte organe ale administratiei publice centrale de
specialitate a strategiilor sectoriale privind apararea impotriva incendiilor in domeniul lor de
competenta si neasigurarea aplicarii acestora;

k) efectuarea de lucrari de proiectare, montare, verificare, intretinere, reparare a sistemelor si

instalatiilor de aparare impotriva incendiilor, de verificare, intretinere, reparare a mijloacelor
tehnice de aparare impotriva incendiilor si de lucrari de ignifugare si termoprotectie de catre
persoane fizice si juridice neatestate;

l) emiterea de rapoarte de incercari la foc de catre laboratoare neautorizate conform legii;

m) utilizarea si comercializarea de mijloace tehnice de aparare impotriva incendiilor,

necertificate conform legii;

• cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei:

a) nerespectarea cerintelor care au stat la baza eliberarii avizului sau a autorizatiei de securitate
la incendiu;

b) continuarea executarii lucrarilor de constructii sau functionarea ori utilizarea

constructiilor/amenajarilor respective dupa anularea avizului sau a autorizatiei de securitate la
incendiu.

Serviciile voluntare pentru situatii de urgenta, denumite in continuare servicii voluntare, se

constituie, potrivit legii, in comune, orase si municipii, in subordinea consiliilor locale.

Termenii folositi in prezenta anexa au urmatorul inteles:

a) sector de competenta - unitatea administrativ-teritoriala pe a carei raza serviciul voluntar isi

indeplineste atributiile legale;

b) echipaj/grupa de interventie - structura incadrata cu personal voluntar sau/si angajat care

deserveste o autospeciala;

c) echipa specializata - structura de interventie care are in compunere minimum 3 persoane,

specializata in anumite tipuri de interventii;

d) timp mediu de alertare - intervalul mediu cuprins intre momentul alarmarii in caz de situatie
de urgenta si cel al constituirii formatiei de deplasare in vederea interventiei;

e) timp de raspuns - intervalul cuprins intre momentul alertarii fortelor destinate interventiei si
intrarea acestora in actiune;

f) capacitate de raspuns - potentialul fortelor destinate interventiei de a rezolva o situatie de

urgenta.

52
 (1) Serviciul voluntar isi indeplineste atributiile, in conditiile legii, intr-un sector de competenta
stabilit cu acordul inspectoratului pentru situatii de urgenta judetean/al municipiului Bucuresti.

(2) Teritoriul fiecarui sector de competenta trebuie sa fie acoperit, din punct de vedere al
interventiei, in timpul de raspuns stabilit, cu cel putin o autospeciala de interventie.

(3) Pana la asigurarea dotarii la nivelul prevazut de reglementarile in vigoare, consiliile locale
incheie in mod obligatoriu contracte sau conventii de interventie cu consiliile locale limitrofe
care au constituite servicii voluntare dotate cu autospeciale de interventie.

CAP. II

Criterii privind organizarea serviciilor voluntare

ART. 4 (INTRAT IN VIGOARE ORD. 718/2005)

Constituirea, dimensionarea si dotarea structurilor serviciilor voluntare se fac pe baza

urmatoarelor criterii:

a) suprafata sectorului de competenta;

b) numarul de locuitori din sectorul de competenta;

c) clasificarea localitatilor din punct de vedere al riscurilor;

d) tipurile de riscuri identificate in profil teritorial;

e) masurile stabilite in Planul de analiza si acoperire a riscurilor;

f) caile de comunicatii rutiere si gradul de practicabilitate al acestora;

g) sursele de alimentare cu apa pentru stingerea incendiilor.

ART. 5

Serviciul voluntar este condus de un sef, profesionist in domeniu, si are in structura:

a) un compartiment sau specialisti pentru prevenire;

b) una sau mai multe formatii de interventie, salvare si prim ajutor, denumite in continuare
formatii de interventie, dupa caz;

c) ateliere de reparatii si intretinere, dupa caz.

53
ART. 6

Compartimentul/specialistii pentru prevenire are/au ca principala atributie prevenirea riscurilor

producerii unor situatii de urgenta, prin activitati de indrumare si control.

ART. 7

(1) Formatia de interventie este o structura specializata, constituita in vederea limitarii si

inlaturarii urmarilor situatiilor de urgenta.

(2) Formatia de interventie are in compunere minimum un echipaj/o grupa de interventie si 2-

4 echipe specializate.

(3) Echipajele/grupele de interventie specializate se organizeaza in functie de specialitatea pe

care o au, precum si in raport cu categoriile si tipurile de autospeciale si utilaje folosite pentru
indeplinirea atributiilor.

(4) Echipele specializate sunt constituite in functie de tipurile de riscuri identificate in sectorul
de competenta, pe urmatoarele domenii principale: transmisiuni-alarmare, cercetare-cautare,
deblocare-salvare, sanitar-veterinar, evacuare, protectie NBC, suport logistic.

(5) Dotarea echipajelor/grupelor de interventie si echipelor specializate este prevazuta in anexa

nr. 1.

ART. 8

Atelierele de reparatii si intretinere sunt compartimente tehnice destinate intretinerii si

executarii lucrarilor de reparatii curente la mijloacele tehnice din dotare.

CAP. III Criterii operationale

ART. 9

(1) La amplasarea in teritoriu a formatiilor de interventie se tine seama de urmatoarele criterii

operationale:

a) timpul mediu de alertare: 5-10 minute, in functie de anotimp si de ora din zi sau din noapte
la care s-a produs situatia de urgenta;

b) timpul de raspuns;

c) raza medie a sectorului de competenta: 5-10 km;

d) viteza medie de deplasare a autospecialelor de interventie: 50 km/h.

(2) Timpul maxim de raspuns:

a) la obiectivele care prezinta risc ridicat: 10 minute;

54
b) in cel mai indepartat punct din sectorul de competenta stabilit: 30 de minute;

c) in celelalte localitati cu care s-au incheiat contracte sau conventii de interventie: 45 de

minute.

(3) Criteriile operationale prevazute la alin. (1) se coreleaza, dupa caz, cu criteriul
complementaritatii dat de existenta in sectorul de competenta a serviciilor private pentru situatii
de urgenta.

(4) Derularea interventiei se face gradual, dupa caz, astfel:

a) alarmarea serviciului voluntar, concomitent cu anuntarea/alertarea structurilor profesioniste

de interventie ale inspectoratului pentru situatii de urgenta judetean sau al municipiului
Bucuresti, precum si a serviciului privat/voluntar cu care s-a incheiat un contract/o conventie
de interventie;

b) interventia propriu-zisa efectuata de serviciile voluntare;

c) sprijinul acordat interventiei (in tehnica si personal specializat) de catre serviciul

privat/voluntar cu care s-a incheiat un contract/o conventie de interventie;

d) sprijinul acordat interventiei (in tehnica si personal specializat) de catre structurile

profesioniste.

(5) Serviciul de urgenta voluntar solicita in sprijin interventia serviciilor de urgenta private si a
celor voluntare cu care a incheiat contracte/conventii de interventie sau, dupa caz, a serviciilor
de urgenta profesioniste, ori de cate ori amploarea situatiei de urgenta depaseste capacitatea de
raspuns a acestuia.

ART. 10

Pentru asigurarea permanenta a interventiei conducatorul/conducatorii

autospecialei/autospecialelor de interventie sau mecanicul de motopompa efectueaza serviciul
in ture, conform regulamentului propriu de organizare si functionare.

CAP. IV Clasificarea serviciilor voluntare

ART. 11

(1) Serviciile voluntare se clasifica in functie de numarul de locuitori, precum si de numarul si

de dotarea echipajelor/grupelor de interventie cu autospeciale sau cu alte mijloace de
interventie, astfel:

a) serviciu de categoria I - avand numai compartiment sau specialisti de prevenire si/sau echipe
specializate de interventie, indiferent de numarul de locuitori;

55
b) serviciu de categoria a II-a - avand numai echipaje/grupe de interventie care incadreaza
autospeciale si/sau utilaje mobile de interventie, altele decat cele pentru lucrul cu apa si spuma,
in functie de riscul existent, indiferent de numarul de locuitori;

c) serviciu de categoria a III-a - avand cel putin un echipaj/o grupa de interventie la motopompa
sau la alt utilaj mobil pentru lucrul cu apa si spuma, in localitatile cu maximum 500 de locuitori;

d) serviciu de categoria a IV-a - avand un echipaj/o grupa de interventie la o autospeciala pentru

lucrul cu apa si spuma, in localitatile cu o populatie cuprinsa intre 501-10.000 de locuitori;

e) serviciu de categoria a V-a - avand doua sau mai multe echipaje/grupe de interventie la doua
sau mai multe autospeciale pentru lucrul cu apa si spuma, in localitatile cu peste 10.000 de
locuitori.

(2) Serviciile prevazute la alin. (1) lit. b)-e) au in compunere in mod obligatoriu si un
compartiment sau specialisti de prevenire, dupa caz.

CAP. V Criterii privind incadrarea cu personal

ART. 12

(1) Serviciul voluntar se incadreaza cu personal angajat si/sau cu personal voluntar.

(2) Personalul angajat si cel voluntar trebuie sa corespunda cerintelor de pregatire fizica si
psihica si sa aiba aptitudinile necesare in vederea indeplinirii atributiilor.

(3) In serviciul voluntar, functiile de sef serviciu si conducator autospeciale/mecanic de

motopompa se incadreaza in mod obligatoriu cu personal angajat.

(4) La incadrare si anual personalul serviciului voluntar este supus controlului medical, in
conditiile legii.

(5) Personalul angajat trebuie sa aiba calificarea si atestarea necesare, conform reglementarilor
in vigoare.

ART. 13

Numarul specialistilor (personalului compartimentului) pentru activitatea de prevenire se

stabileste astfel:

a) pentru institutiile publice si operatorii economici din subordinea consiliilor locale, un

specialist;

b) in mediul rural, pentru 200 de gospodarii cetatenesti, un specialist;

c) in mediul urban, pentru 500-1.000 de locuinte individuale sau gospodarii, un specialist.

56
ART. 14

Echipajele/grupele de interventie specializate se incadreaza cu personal stabilit conform

prevederilor instructiunilor si cartilor tehnice de utilizare a utilajelor si autospecialelor de
interventie.

CAP. VI Criterii privind dotarea serviciilor voluntare

ART. 15

Pentru realizarea si mentinerea unei capacitati de raspuns optime, dotarea serviciului voluntar
trebuie sa asigure:

a) acoperirea riscurilor potentiale din sectorul de competenta, atat din punct de vedere
preventiv, cat si din punct de vedere operational;

b) executarea oportuna a misiunilor si operatiunilor specifice;

c) corelarea performantelor tehnice ale mijloacelor de interventie cu specificul si gradul de

dificultate ale situatiei de urgenta, in vederea exploatarii cu eficienta maxima a acestora;

d) crearea conditiilor necesare pentru pregatirea si antrenamentul personalului.

ART. 16

(1) Sediile si utilitatile necesare serviciilor voluntare, precum si spatiile adecvate pentru
pregatirea de specialitate a personalului, gararea, adapostirea si intretinerea mijloacelor tehnice,
depozitarea materialelor sunt puse la dispozitie de consiliile locale, in conditiile legii.

(2) Spatiile prevazute la alin. (1) se doteaza cu telefon si mijloace de alarmare si alertare,
instalatii utilitare, mijloace de pregatire, cu materiale de birotica si de acordare a primului ajutor
medical.

(3) In functie de necesitati, dotarea se completeaza cu alte categorii de bunuri materiale utile
indeplinirii atributiilor serviciului.

(4) Personalul serviciilor voluntare se antreneaza, dupa caz:

a) in poligoanele de antrenament proprii, dotate cu aparate, utilaje, aparatura si echipamente

specifice interventiei in situatii de urgenta, inclusiv pentru concursurile profesionale;

b) in poligoanele de antrenament ale inspectoratelor pentru situatii de urgenta judetene/al

municipiului Bucuresti sau ale serviciilor private, in baza unor protocoale.

(5) Intretinerea si repararea autospecialelor si utilajelor serviciilor voluntare se fac, dupa caz,
in ateliere proprii dotate cu utilaje si scule adecvate lucrarilor executate sau de catre alte
persoane fizice ori juridice atestate, conform legii, pentru activitatile respective.

57
ART. 17

Criteriile specifice care stau la baza dotarii cu mijloace tehnice si materiale a serviciilor
voluntare pentru situatii de urgenta sunt prezentate in anexa nr. 2.

ART. 18

Documentele de organizare, desfasurare si conducere a activitatii serviciului voluntar pentru

situatii de urgenta sunt prezentate in anexa nr. 3.

ART. 19

(1) Serviciile voluntare isi desfasoara activitatea pe baza regulamentului de organizare si

functionare, aprobat de consiliul local, cu avizul inspectoratului pentru situatii de urgenta
judetean/al municipiului Bucuresti.

(2) Structura-cadru a regulamentului de organizare si functionare a serviciului voluntar pentru

situatii de urgenta este prevazuta in anexa nr. 4.

ART. 20

Anexele nr. 1-4 fac parte integranta din prezentele criterii de performanta.

ANEXA 1 la criteriile de performanta: DOTAREA echipajelor/grupelor si echipelor

specializate de interventie, in functie de specialitate:

Tipul echipajului/grupei de
Nr.crt. interventie Dotarea in functie de specialitate
1 Salvare si prim ajutor ambulanta
autospeciala de lucru cu apa si
2 Stingerea incendiilor cu apa si spuma
spuma, motopompa sau utilaj mobil
Stingerea incendiilor cu pulberi si autospeciala de lucru cu pulberi si
3 gaze gaze
4 Interventie la inaltime autoscara
5 Interventie la inundatie si/sau inec barca pneumatica de salvare
6 Descarcerare autospeciala de descarcerare
7 Decontaminare si protectie NBC autospeciala sau utilaj
autocamion, tractor, remorca auto
8 Suport logistic al interventiilor
sau alt utilaj
9 Cercetare-cautare autoturism
NOTA:

Fiecare autospeciala sau utilaj are in dotare aparatura, echipament si complete de protectie,
mijloace de transmisiuni, accesorii, substante si alte materiale specifice, conform cartilor
tehnice si instructiunilor de exploatare.

58
Echipe specializate

Dotarea echipelor specializate cu mijloace initiale, aparatura, echipament si complete de

protectie, mijloace de transmisiuni, accesorii, substante si alte materiale specifice se face
conform normelor de inzestrare si dotare elaborate de Inspectoratul General pentru Situatii de
Urgenta.

ANEXA 2 la criteriile de performanta

CRITERII SPECIFICE care stau la baza dotarii cu mijloace tehnice si materiale a serviciilor
voluntare pentru situatii de urgenta:

Categoriile de mijloace
Nr. crt Criteriile specifice
tehnice
Autospeciale si utilaje de
natura si volumul operatiunilor de interventie
interventie
1
caracteristicile si performantele tehnico-tactice ale autospecialelor si utilajelor
duratele normale de exploatare a autospecialelor si utilajelor
Echipament si mijloace de natura si periculozitatea specifica a operatiunilor de
protectie interventie
2 efectele negative ale agentilor dinamici, termici, electromagnetici si biologici
numarul de persoane care participa la operatiuni
durata normala de folosinta a echipamentului
Aparatura de transmisiuni marimea si particularitatile sectorului
si informatica de competenta din punct de vedere al comunicatiilor
3
numarul de formatii, echipaje/grupe si echipe, precum si efectivele acestora
numarul de personal cu atributii de conducere
Substante numarul si caracteristicile tehnice
4 necesare interventiei ale autospecialelor
frecventa si numarul interventiilor, precum si consumul estimat de substante
Mijloace de transport numarul de utilaje ce trebuie tractate
efectivele si materialele ce trebuie transportate
5
normele de alocare la drepturi
durata normala de exploatare

59
ANEXA 3 la criteriile de performanta

DOCUMENTELE de organizare, desfasurare si conducere a activitatii serviciului voluntar

pentru situatii de urgenta

1. Dosarul privind organizarea si inzestrarea serviciului voluntar pentru situatii de

urgenta

• Hotararea consiliului local de infiintare, organigrama si numarul de personal ale

serviciului voluntar
• Contractele de voluntariat incheiate intre consiliul local si voluntari
• Contractele de interventie
• Tabel nominal cu personalul, in functie de structurile din care acesta face parte, si
modul de instiintare
• Tabel cu necesarul de tehnica, aparatura si materiale, in functie de structura serviciului
voluntar
• Tabel cu materialele si tehnica existente in dotare
• Evidenta referatelor prin care se solicita completarea dotarii cu tehnica, aparatura si
materiale a serviciului voluntar, intocmite de seful serviciului
• Schema legaturilor de comunicatii ale fortelor ce actioneaza in cazul situatiilor de
urgenta
• Regulamentul de organizare si functionare a serviciului voluntar pentru situatii de
urgenta

2. Dosar privind interventia serviciului voluntar

• Planuri de interventie (de raspuns) in functie de riscurile identificate in sectorul de

competenta
• Planuri de cooperare
• Planurile sau schitele localitatilor din sectorul de competenta pe care sunt marcate
zonele locuite, amplasarea agentilor economici si institutiilor, sursele de alimentare cu
apa, zonele greu accesibile si vulnerabile la riscuri
• Planul de analiza si acoperire a riscurilor

3. Dosar privind pregatirea personalului

• Planul de pregatire profesionala anuala si lunara, pe teme si exercitii

• Registrul de evidenta a participarii la pregatirea profesionala si calificativele obtinute
• Planificarea exercitiilor si aplicatiilor

4. Dosar operativ

• Registrul cu note de anuntare si de evidenta a interventiilor

• Organizarea interventiei pe ture de serviciu
• Raportul de interventie
• Registrul istoric al serviciului voluntar pentru situatii de urgenta
• Registrul de control
60
 • Programul de masuri in vederea acordarii asistentei pentru prevenirea situatiilor de
urgenta la gospodariile populatiei
• Graficul controalelor la gospodariile populatiei
• Carnetele cu constatarile rezultate din controale

5. Dosar tehnic

• Planul de asistenta la autospecialele si utilajele de interventie

• Dosarul tehnic al mijloacelor de instiintare-alarmare

ANEXA 4 la criteriile de performanta

STRUCTURA-CADRU a regulamentului de organizare si functionare a serviciului voluntar

pentru situatii de urgenta

CAP. 1 Dispozitii generale

- hotararea consiliului local de constituire a serviciului voluntar;

- prezentarea succinta a activitatii serviciului voluntar in functie de tipurile de risc gestionate;
- alte date de interes general.

CAP. 2 Organizarea si atributiile serviciului voluntar

- conducerea si structura organizatorica;

- relatiile dintre structurile serviciului voluntar:
- ierarhice;
- functionale;
- organizarea pe ture a serviciului voluntar;
- atributiile serviciului voluntar:
- atributiile compartimentului/specialistilor de prevenire;
- atributiile formatiilor de interventie:
- atributiile echipajelor/grupelor de interventie;
- atributiile echipelor specializate;
- atributiile atelierului.

CAP. 3 Atributiile personalului din structura serviciului voluntar

- atributiile sefului de serviciu;

61
- atributiile sefului de compartiment/specialistului de prevenire;
- atributiile sefului formatiei de interventie;
- atributiile sefului echipajului/grupei de interventie;
- atributiile sefului echipei specializate;
- atributiile conducatorilor autospecialelor de interventie;
- atributiile mecanicului de utilaj;
- atributiile membrilor echipajelor/grupelor de interventie si echipelor specializate.

CAP. 4 Coordonarea, controlul si indrumarea serviciului voluntar

- relatiile de coordonare;
- relatiile de control;
- relatiile de cooperare;
- relatiile de indrumare.

CAP. 5 Gestionarea patrimoniului serviciului voluntar

- modul de finantare, dotare, exploatare, intretinere, evidenta si control al patrimoniului.

CAP. 6 Pregatirea personalului serviciului voluntar

- stabilirea modului de pregatire de specialitate si fizica a personalului;

- participarea la cursuri de calificare si atestare;
- participarea la concursurile profesionale.

CAP. 7 Dispozitii finale

- dispozitii privind obligativitatea cunoasterii si aplicarii prevederilor regulamentului de catre

personalul serviciului voluntar;
- dispozitii privind intrarea in vigoare a regulamentului.
- dispozitii privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor
nr. 718/2005 pentru aprobarea Criteriilor de performanta privind structura organizatoricã şi
dotarea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenta
EMITENT: MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 288 din 2 mai 2007
Având în vedere prevederile art. 32 alin. (3) din Legea nr. 307/2006 privind apãrarea
impotriva incendiilor, în temeiul art. 9 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor,

62
aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 604/2003 , cu modificãrile şi completãrile
ulterioare, ministrul internelor şi reformei administrative emite urmãtorul ordin:

ART. I
Anexa la Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 718/2005 pentru aprobarea
Criteriilor de performanta privind structura organizatoricã şi dotarea serviciilor voluntare
pentru situaţii de urgenta, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20
iulie 2005, se modifica şi se completeazã dupã cum urmeazã:

1. La articolul 2, litera b) se modifica şi va avea urmãtorul cuprins:

"b) grupa de intervenţie - structura formatã din personal voluntar şi angajat care încadreazã o
autospeciala de intervenţie."

2. La articolul 3, alineatul (3) se modifica şi va avea urmãtorul cuprins:

"(3) Pana la asigurarea dotãrii la nivelul prevãzut de reglementãrile în vigoare, consiliile
locale încheie, în mod obligatoriu, contracte sau convenţii de intervenţie cu alte consilii locale
sau cu operatorii economici care au constituite servicii voluntare/private dotate cu
autospeciale de intervenţie."

3. Articolul 4 se modifica şi va avea urmãtorul cuprins:

"Art. 4. - (1) Constituirea, dimensionarea şi dotarea structurilor serviciilor voluntare pentru
situaţii de urgenta se fac pe baza urmãtoarelor criterii:
a) numãrul de gospodãrii/locuinţe individuale din sectorul de competenta;
b) tipurile de riscuri identificate în profil teritorial.
(2) Dotarea serviciilor voluntare cu autospeciale pentru stingerea incendiilor se face avându-
se în vedere ca o autospeciala de intervenţie sa revinã la cel mult 2000 de gospodãrii/locuinţe
individuale."

4. Articolul 5 se modifica şi va avea urmãtorul cuprins:

"Art. 5. - (1) Serviciul voluntar este condus de un şef, profesionist în domeniu, şi are în
componenta, în mod obligatoriu, urmãtoarele structuri:
a) un compartiment pentru prevenire;
b) una sau mai multe formaţii de intervenţie, salvare şi prim ajutor, denumite în continuare
formaţii de intervenţie.
(2) Pentru efectuarea lucrãrilor de întreţinere, a reviziilor şi reparaţiilor la mijloacele de
intervenţie din dotare, serviciile voluntare pot sa isi organizeze ateliere proprii de reparaţii."

5. Articolul 6 se modifica şi va avea urmãtorul cuprins:

"Art. 6. - Compartimentul pentru prevenire are ca principale atribuţii prevenirea producerii
unor situaţii de urgenta, prin acţiuni de îndrumare şi control în localitãţile în care isi
desfãşoarã activitatea."

6. La articolul 7, alineatele (2), (3), (4) şi (5) se modifica şi vor avea urmãtorul cuprins:
"(2) Formatia de intervenţie are în compunere grupe de intervenţie şi/sau echipe specializate.
(3) Grupele de intervenţie se organizeazã în funcţie de atribuţiile pe care le au, precum şi în
raport cu categoriile şi tipurile de autospeciale folosite pentru îndeplinirea atribuţiilor lor.
(4) Echipele specializate sunt constituite în funcţie de tipurile de riscuri identificate în sectorul

63
de competenta, pe urmãtoarele domenii principale: incendii, înştiinţare-alarmare, cercetare-
cãutare, deblocare-salvare, sanitar, evacuare, protecţie chimica, radiologica, biologica şi
nucleara, transmisiuni şi suport logistic.
(5) Dotarea grupelor de intervenţie şi echipelor specializate este prevãzutã în anexa nr. 1."

7. La articolul 9, alineatele (1), (2) şi (3) se modifica şi vor avea urmãtorul cuprins:
"Art. 9. - (1) La amplasarea în teritoriu a formatiilor de intervenţie ale serviciului voluntar se
tine seama de timpul mediu de alertare: în funcţie de anotimp şi de ora la care s-a produs
situaţia de urgenta - 5-10 minute.
(2) Timpul de rãspuns are urmãtoarele limite maxime:
1. la operatorii economici, din subordinea consiliului local, care prezintã risc ridicat - 15
minute;
2. în cel mai îndepãrtat punct al sectorului de competenta stabilit - 20 de minute;
3. în celelalte localitãţi sau la ceilalţi operatori economici cu care s-au încheiat contracte sau
convenţii de intervenţie - 30 de minute.
(3) Criteriile operationale prevãzute la alin. (1) şi (2), respectiv timpul mediu de alertare şi
timpul de rãspuns, se coreleazã, dupã caz, cu criteriul complementaritatii dat de existenta în
sectorul de competenta a serviciilor private pentru situaţii de urgenta."

8. Articolul 10 se modifica şi va avea urmãtorul cuprins:

"Art. 10. - Pentru asigurarea permanenta a intervenţiei, conducãtorul/conducãtorii
autospecialei/autospecialelor de intervenţie efectueazã serviciul în ture, conform
regulamentului propriu de organizare şi funcţionare."

9. Articolul 11 se modifica şi va avea urmãtorul cuprins:

"Art. 11. - (1) Serviciile voluntare se clasifica în funcţie de componenta preventivã, de dotare
şi de tipul intervenţiei, astfel:
a) serviciu de categoria I - având în formatia de intervenţie doar echipe specializate, pe tipuri
de riscuri;
b) serviciu de categoria a II-a - având în formatia de intervenţie grupe care încadreazã
autospeciale, altele decât cele pentru stingerea incendiilor, precum şi echipe specializate, pe
tipuri de riscuri;
c) serviciu de categoria a III-a - având în formatia de intervenţie grupe de intervenţie, dintre
care una încadreazã o autospeciala pentru stingerea incendiilor, şi echipe specializate, pe
tipuri de riscuri;
d) serviciu de categoria a IV-a - având în formatia de intervenţie grupe de intervenţie, dintre
care cel puţin doua încadreazã autospeciale pentru stingerea incendiilor, şi echipe specializate,
pe tipuri de riscuri.
(2) Toate categoriile de servicii voluntare au în compunere, în mod obligatoriu, un
compartiment pentru prevenirea situaţiilor de urgenta."

10. Articolul 12 se modifica şi va avea urmãtorul cuprins:

"Art. 12. - (1) Serviciul voluntar se încadreazã cu personal angajat şi cu personal voluntar.
(2) Personalul angajat şi cel voluntar trebuie sa corespundã cerinţelor de pregãtire fizica şi
psihicã şi sa aibã aptitudinile necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor specifice.
(3) În serviciul voluntar, funcţiile de şef serviciu şi conducãtor autospeciale se încadreazã, în
mod obligatoriu, cu personal angajat.

64
(4) La încadrare şi anual personalul serviciului voluntar este supus controlului medical, în
condiţiile legii.
(5) Personalul angajat trebuie sa aibã calificarea necesarã, conform reglementãrilor în vigoare.
(6) Funcţiile personalului din serviciul voluntar sunt urmãtoarele:
a) şef serviciu;
b) şef compartiment pentru prevenire;
c) specialist pentru prevenire;
d) şef formatie intervenţie, salvare şi prim ajutor;
e) şef grupa de intervenţie;
f) şef echipa specializatã;
g) servant;
h) conducãtor autospeciale.
(7) Promovarea personalului se face ierarhic, începând cu funcţia de baza, în condiţiile legii."

11. Articolul 14 se modifica şi va avea urmãtorul cuprins:

"Art. 14. - Grupele de intervenţie se încadreazã cu personal stabilit conform prevederilor
instrucţiunilor şi cãrţilor tehnice de utilizare a autospecialelor."

12. La articolul 16, dupã alineatul (5) se introduc doua noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu
urmãtorul cuprins:
"(6) Pentru colaborare la acţiunile de limitare şi inlaturare a urmãrilor situaţiilor de urgenta,
consiliile locale care au constituite servicii voluntare pot încheia protocoale cu asociaţiile
profesionale şi organizaţiile neguvernamentale cu atribuţii în domeniu.
(7) Inspectoratele judeţene controleazã, cel puţin o data pe an, toate serviciile voluntare pentru
situaţii de urgenta, în ceea ce priveşte constituirea, dotarea şi încadrarea acestora, câte un
exemplar din documentul încheiat cu aceasta ocazie fiind înaintat în luna decembrie
Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta, consiliului judeţean şi instituţiei
prefectului, pentru dispunerea mãsurilor necesare îmbunãtãţirii activitãţii pe aceasta linie."

13. Anexa nr. 1 la criteriile de performanta se modifica şi va avea urmãtorul cuprins:

"DOTAREA
grupelor de intervenţie şi echipelor specializate
1. Grupe de intervenţie

Nr.Crt Tipul grupei de interventie Dotarea

1 Salvare şi prim ajutor ambulanta
2 Stingerea incendiilor autospeciala
3 Intervenţie la înãlţime autoscara
4 Descarcerare autospeciala de descarcerare
Decontaminare şi protecţie
5 CRBN autospeciala

NOTA:
Fiecare autospeciala are în dotare aparatura, echipament şi complete de protecţie, mijloace de
transmisiuni, accesorii, substanţe şi alte materiale specifice, conform cãrţilor tehnice şi
instrucţiunilor de exploatare.

65
2. Echipe specializate
Dotarea echipelor specializate se realizeazã pe baza normelor emise potrivit art. 65 alin. (2)
din Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.”
14. În anexa nr. 2 la criteriile de performanta, la poziţia 3 sintagma “formaţii, echipaje/grupe
şi echipe” se înlocuieşte cu sintagma “grupe de intervenţie”.
15. Dupã punctul VIII.2 din anexa nr. 3 la criteriile de performanta se introduce un nou punct,
punctul VIII.3, cu urmãtorul cuprins:
“VIII.3. Graficul de informare publica.”
16. În anexa nr. 4 la criteriile de performanta, la capitolul 2 şi 3 sintagma
“echipajelor/grupelor” se înlocuieşte cu sintagma “grupelor de intervenţie”.

ART. II
Prezentul ordin se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

66
5. PROTECŢIA CIVILĂ ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL UMANITAR,
DEFINIRE PROTECŢIE GENERALĂ ŞI PROTECŢIE SPECIALĂ,
PRINCIPII, CONDIŢII, CADRU ORGANIZATORIC

• PROTECŢIA CIVILĂ ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL UMANITAR

APLICABIL ÎN CONFLICTELE ARMATE: DEFINIRE, PROTECŢIE
GENERALĂ ŞI PROTECŢIE SPECIALĂ, CONDIŢII ŞI LIMITE ALE
PROTECŢIEI
• COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI
CIVILE: PRINCIPII, CADRUL ORGANIZATORIC
• PROTECŢIA CIVILĂ ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL UMANITAR APLICABIL
ÎN CONFLICTELE ARMATE: DEFINIRE, PROTECŢIE GENERALĂ ŞI
PROTECŢIE SPECIALĂ, CONDIŢII ŞI LIMITE ALE PROTECŢIEI

Statutul juridic al protecţiei civile este integrat într-o ramură a dreptului internaţional public şi
anume în dreptul internaţional umanitar.

Domeniul de aplicare îl constituie domeniul conflictelor armate.

Conflictul armat este o confruntare între mase mari de oameni organizate care, sub conducere
responsabilă urmăresc să-şi promoveze interesele fundamentale, să-şi atingă scopurile
fundamentale utilizând metode şi mijloace de acţiune violente.

In terminologia dreptului internaţional umanitar, persoanele autorizate să comită acte de

ostilitate la adăpostul protecţiei internaţionale se numesc combatanţi.

Dreptul internaţional umanitar guvernează, în principal, relaţiile dintre state şi alte subiecte de
drept internaţional în perioadele de conflict armat cu caracter naţional şi internaţional. Nu toate

67
relaţiile din perioada de conflict armat sunt guvernate exclusiv de dreptul internaţional
umanitar, unele intrând sub incidenţa dreptului internaţional public sau a dreptului internaţional
penal.

Cercetând izvoarele dreptului umanitar aplicabil actelor de violentă, observăm că ele

evidenţiază existenţa a patru tipuri de conflicte armate care intră sub incidenţa lor: conflictele
armate internaţionale între state, guvernate de convenţiile de la Haga, menţionate în Convenţiile
de la Geneva din 12 august 1949, şi în Protocolul I din 1977; războaiele ele eliberare de sub
dominaţia colonială, a ocupaţiei străine, si războaiele împotriva regimurilor rasiste; conflicte
armate neinternaţionale stipulate în art. 3 comun celor 4 Convenţii de la Geneva; conflictele
armate neinternaţionale, după art. l din Protocolul II de la Geneva din 1977

Intre toate tipurile de război se aplică normele dreptului internaţional umanitar, care în raport
cu drepturile care le îndeplineşte are, la rândul său două ramuri de bază. • Dreptul războiului
propriu-zis ( sau dreptul de la Haga ), alcătuit dintr-un număr de peste 30 de instrumente
internaţionale care stabilesc drepturile şi îndatoririle beligeranţilor în conducerea operaţiunilor
militare şi limitează alegerea mijloacelor şi metodelor de luptă.

Dreptul umanitar propriu-zis (sau dreptul de la Geneva ) care urmăreşte să salvgardeze

militarii scoşi din luptă (răniţi, bolnavi, naufragiaţi, prizonieri), precum şi persoanele care nu
participă la ostilităţi - populaţia civilă şi persoanele civile, în special copii şi femei; a bunurilor
cu caracter civil, indispensabile supravieţuirii populaţiei, culturale etc., precum şi a unor locuri
(zone), bunurile cu caracter civil.

Cel mai orientat spre umanism este dreptul de la Geneva dar, nimic din el nu poate să se
îndeplinească dacă nu este respectat dreptul de la Haga.

Prin expresia "Convenţiile" se înţeleg cele 4 Convenţii de la Geneva pentru protecţia victimelor
războiului astfel;

• Convenţia ala Convenţia de la Geneva pentru îmbunătăţirea soartei răniţilor şi

bolnavilor din forţele armate în campanie din 12 august 1949;
• Convenţia a II a - Convenţia de la Geneva , pentru îmbunătăţirea soartei răniţilor,
bolnavilor şi naufragiaţilor din forţele armate pe mare, din 12 august 1949;
• Convenţia a III a = Convenţia de la Geneva, cu privire la tratamentul prizonierilor
de război din 12 august 1949;
• Convenţia a IV a = Convenţia de la Geneva, referitoare la protecţia persoanelor
civile în timp de război din 12 august 1949.

Aceste Convenţii au fost ratificate în 1954 de România, şi rezervele de atunci au fost ratificate
în 1990.

Protocoalele adiţionale l şi 2 au fost adoptate în anul 1977 şi ratificate în anul 1990. Protocolul
adiţional l extinde aplicarea celor 4 Convenţii şi în alte situaţii iar Protocolul adiţional nr. 2,
extinde şi aplicarea la conflictele neinternaţionale , şi drepturile persoanelor capturate ( o
persoană capturată nu este prizonier).

68
Prin expresia "Regulile dreptul internaţional aplicabile în conflictele armate" se înţeleg regulile
enunţate în acordurile internaţionale Ia care participă Părţile în conflict, ca şi principiile şi
regulile de drept internaţional general recunoscute care sunt aplicabile conflictelor armate:

Prin expresia "Putere protectoare" se înţelege un stat neutru sau un alt stat care nu este parte la
conflict, şi care, fiind desemnat de o Parte la conflict şi acceptat şi de Partea adversă, este dispus
să exercite funcţiile încredinţate Puterii protectoare, în baza Convenţiei şi a prezentului
Protocol.
Conceptul de "protecţie civilă" a fost definit cu valenţe juridice, în art. 61 din Protocolul I de
la Geneva din 1977. Datorită concepţiilor şi structurilor foarte diferite, ale acestei instituţii, ea
nu a putut fi definită decât prin funcţiunile sale. Astfel, prin expresia "protecţia civilă'*, se
înţelege îndeplinirea tuturor sarcinilor umanitare sau a mai multora dintre ele, destinate să
protejeze populaţia civilă împotriva pericolului ostilităţilor sau ale catastrofelor şi s-o ajute să
depăşească efectele lor imediate, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acesteia.

Pentru situaţia de conflict armat, protecţia civilă este reglementată în mod detaliat în art. 61 la
67 din Protocolul I de la Geneva din 1977, iar pentru cazurile de catastrofe naturale sau
tehnologice, problema intră în competenţa mai multor organizaţii internaţionale, precum:
Organizaţia Internaţională a Protecţiei Civile (O.I.P.C.), Biroul Coordonatorului Naţiunilor
Unite pentru ajutorare în caz de catastrofe (UNDRO) ŞI Liga Societăţilor de Cruce Roşie.

In prezent, se tinde să se concentreze într-un singur organism lupta contra tuturor calamităţilor,
atât celor naturale, cât şi a celor cauzate de război Biroul Naţiunilor Unite de Coordonare a
Afacerilor Umanitare (OCHA).

Expresia "protecţia civilă"acoperă o mare varietate de concepţii în ce priveşte natura,

obiectivele, activităţile şi structurile avute în vedere. Dar, şi din această varietate se poate degaja
câteva obiective fundamentale:

• Protecţia civilă cuprinde un ansamblu de măsuri cu caracter umanitar, de natură a

proteja populaţia de efectele pericolelor care ameninţă statul respectiv în caz de război
sau de catastrofe;
• In anumite state ea este concepută ca un mijloc de descurajare a unui adversar
potenţial, accentul principal fiind pus în acest caz pe măsuri de securitate şi de întărire
a apărării naţionale;
• Alte state, prin sistemele create, au conceput-o ca un mijloc de stăpânire a unei
eventuale crize, punând accentul pe măsuri de ordin politic, administrativ şi tehnologic
susceptibile de a anihila efectele acesteia;
• In puţine state, între care Elveţia, protecţia civilă constituie un element strategic de
supravieţuire, mai ales în caz de atac cu arme nucleare.

Sarcinile umanitare ale protecţiei civile sunt:

• Serviciul de alertă
− include crearea în fiecare localitate a sistemelor de alertă, dotate cu echipamente
de radiocomunicaţii, pentru a furniza informaţii asupra zonelor expuse dezastrelor, iar
în timp de conflict armat, de a avertiza populaţia în caz de atacuri aeriene

69
 • Evacuarea
− sarcină preventivă de a dirija populaţia civilă în caz de pericole sau catastrofe spre
adăposturi dinainte identificate

• Punerea la dispoziţie şi organizarea de adăposturi

− de preferat ar fi ca adăposturile să fie construite dinainte, însă dacă nu este
posibil, ele pot fi improvizate în timpul producerii unei catastrofe;
− asigurarea centrelor de aprovizionare cu alimente şi servicii sanitare;
− înfiinţarea serviciilor de informare, care să ţină la curent populaţia sinistrată cu
situaţia generală de la locurile dezastrului, cum ar fi momentul înlăturării pericolului,
data la care se pot întoarce la locuinţele lor, data şi locul distribuirii de alimente şi
îmbrăcăminte, programul de funcţionare al cabinetelor medicale etc.

• Aplicarea măsurilor de camuflaj

− măsură preventivă, tipică situaţiei de conflict armat de natură a întări
securitatea populaţiei civile mai ales în caz de bombardament aerian.

• Salvarea
− scoaterea persoanelor de sub dărâmături datorate bombardamentelor sau
cutremurelor,
− salvarea persoanelor surprinse de inundaţii, avalanşe, deblocarea celor aflate în
zone contaminate sau în imobile incendiate
− operaţiunile de salvare presupun participarea la ele, a unor persoane calificate,
dotate cu mijloace adecvate. Implică de asemenea, o coordonare între mai multe
sectoare publice, organismele de protecţie, politie, pompieri, Crucea Roşie, eventual
forţearmate şi cler.

Protecţiei civile îi revin următoarele sarcini:

• să stabilească numărul şi specialităţile persoanelor care iau parte la operaţiunile

de salvare şi să le recruteze;
• să prevadă, în funcţie de prevederile legale, înmormântarea, incinerarea, autopsia
victimelor unei catastrofe;
• să-şi coordoneze operaţiunile cu cele ale serviciilor sanitare, de stingere a focului,
de decontaminare;

• Servicii sanitare, inclusiv prim ajutor şi asistenţă religioasă

Serviciile sanitare, includ în spiritul Protocolului şi transportul şi îngrijirea medicală. Sarcina

serviciilor civile este aceea de a acorda asistenţă persoanelor civile, fapt care nu exclude însă
posibilitatea de a ajuta şi răniţi militari.

Personalul acestor servicii, nefiind întotdeauna personal sanitar, în sensul art. 8, nu este protejat
de art. 15 şi 16 din Protocol. Dintre sarcinile concrete ale acestui serviciu menţionez:

• crearea de cabinete medicale şi posturi de prim ajutor pentru sinistraţii aflaţi în

adăposturi şi supravegherea asistenţei medicale ce li se acordă;

70
 • supravegherea instalaţiilor sanitare din adăposturi şi a locurilor de aprovizionare;
• constituirea de stocuri de materiale de prim-ajutor;
• planificarea şi crearea de centre şi posturi de prim ajutor;
• obţinerea de informaţii de la spitale şi dispensare asupra persoanelor spitalizate şi asupra
tratamentelor aplicate;
• sprijinirea autorităţilor sanitare în campania de vaccinare

Motivaţia introducerii unei prevederi referitoare la asistenţa religioasă a constituit-o numărul

mare de victime în rândul populaţiei civile în caz de conflict armat sau de catastrofe. De aceea
s-a introdus alături de personalul de salvare şi a unui personal religios care să acorde o asistenţă
spirituală răniţilor şi muribunzilor şi care să beneficieze de o asistenţă adecvată. Prin această
prevedere nu s-a urmărit "să se impună statelor un personal religios de protecţie civilă, ci numai
să vegheze, ca cest personal să fie protejat atunci când există".

• Lupta contra focului

Personalul protecţiei civile se află sub protecţia dreptului internaţional umanitar numai atunci
când participă la stingerea unui incendiu care nu este obiectiv militar( dar nu ar putea să se
preleveze de acest lucru dacă este vorba de un aeroport militar), în măsura în care un asemenea
obiectiv pune în pericol viaţa populaţiei civile el poate fi stins de acest personal.

• Reperarea şi semnalizarea zonelor periculoase

Fiind subsumată ideii de protecţie umanitară, nici această misiune a organismelor

de protecţie civilă nu trebuie să urmărească un scop militar. De aceea nu este acoperită de
protecţie activitatea desfăşurată pentru detectarea şi semnalizarea minelor sau de deminare
în timpul ostilităţilor militare. Acţiunea lor trebuie să se circumscrie în caz de conflict
armat, la semnalizarea zonelor periculoase pentru populaţia civilă a zonelor contaminate
sau bombardate, la identificarea clădirilor grav afectate de un cutremur de pământ,
a zonelor vulcanice, revărsării de apă etc.

• Decontaminarea şi alte mijloace de protecţie analoage

Identificarea şi purificarea locurilor contaminate, incinerarea bunurilor, tratarea

persoanelor contaminate. Expresia "alte măsuri de protecţie civilă analoage" se referă la
măsuri de protecţie vizând evitarea propagării bolilor, punerea în carantină a
persoanelor contaminate, interzicerea consumării anumitor produse etc.

• Adăpostirea şi aprovizionarea de urgenţa

Se referă la măsuri cu caracter temporar, cum ar fi cazarea în corturi sau adăposturi improvizate
a persoanelor rămase fără locuinţe în urma bombardamentelor sau alte calamităţi.

• Ajutor în caz de urgenţă pentru restabilirea şi menţinerea ordinii în zonele

sinistrate

Această sarcină impune a da răspunsul la următoarele întrebări: cine trebuie să dea ajutorul? Ce
se înţelege prin expresia " în caz de urgenţă"? Ce este aceea o "zonă sinistrată"?

71
Expresia "în caz de urgentă" defineşte situaţii în care poate interveni ajutorul şi caracterul
excepţional, iar cea de "zonă sinistrată" se referă la regiunile în care administraţia publică nu
mai poate acţiona eficient în caz de pericol şi care, în caz de conflict armat, poate viza orice
zonă a unui stat.

• Restabilirea de urgenţă a serviciilor indispensabile de utilitate publică

Serviciile de utilitate publică înglobează între ele instalaţiile hidraulice: baraje, diguri,
deversoare, stăvilare, ecluze, vane de scurgere şi instalaţii de pompare.

• Servicii funerare de urgenţă

Cu toate că această sarcină este inclusă în expresia "servicii de utilitate publică", menţionarea
ei la acest punct separat a fost motivată prin raţiuni umanitare, estetice, cutumiare şi de urgenţă,
întârzierea înhumării sau incinerarea morţilor ar putea declanşa o molimă, fapt ce explică
caracterul de urgenţă a misiunii protecţiei civile.

• Ajutor în ocrotirea bunurilor esenţiale pentru supravieţuire

Activităţi complementare necesare îndeplinirii oricăreia din

sarcinile menţionate mai sus cuprinzând planificarea şi organizarea (contabilitate,
casierie, administraţie, planificarea operaţiunilor), personalul care lucrează în serviciile
respective dar nu se limitează la acestea, incluzând şi formarea de personal de
protecţie, crearea de instrumente de salvare specifice protecţiei civile.

Prin expresia "organisme de protecţie civilă", se înţeleg aşezăminte şi alte unităţi înfiinţate
sau autorizate de către autorităţile competente ale Părţii în conflict pentru a îndeplini oricare
din sarcinile menţionate mai sus şi care sunt în exclusivitate afectate şi utilizate pentru aceste
sarcini.

Prin termenul de "personal" al organismelor de protecţie civilă se înţeleg persoanele pe care o

parte la conflict le afectează în exclusivitate pentru îndeplinirea sarcinilor umanitare prezentate,
inclusiv personalul afectat în exclusivitate administraţiei acestor organisme de către autoritatea
competentă a acestei Părţi.

Prin termenul de "material" al organismelor de protecţie se înţelege echipamentul,

aprovizionarea şi mijloacele de transport pe care aceste organisme le utilizează pentru a
îndeplini sarcinile umanitare.

PROTECŢIA GENERALĂ ŞI PROTECŢIA SPECIALĂ

Protecţia generală

Organismele civile de protecţie civilă şi personalul lor trebuie să fie respectate şi protejate în
conformitate cu dispoziţiile prezentului Protocol. Ele au dreptul să se achite de sarcinile lor de

72
protecţie civilă, în afară de cazurile de necesitatea militară imperioasă.

Aceste dispoziţii se aplică deopotrivă civililor care, deşi nu aparţin unor organisme civile de
protecţie civilă, răspund unui apel al autorităţilor competente şi îndeplinesc, sub controlul lor,
sarcini de protecţie civilă.

Clădirile şi materialul utilizat în scopuri de protecţie civilă, ca şi adăposturile destinate

populaţiei civile sunt reglementate în art. 52, "bunurile cu caracter civil nu vor face obiectul
nici al atacurilor, nici al represaliilor. Sunt bunuri cu caracter civil toate bunurile care nu sunt
obiective militare". Bunurile utilizate în scopurile protecţiei civile nu pot fi distruse şi nici
deturnate de la destinaţia lor, decât de Partea cărora cestea le aparţin.

Prin dispoziţiile art. 62 care se referă expres la protecţia organismelor de protecţie civilă , au
dreptul la respect şi protecţie organismele civile de protecţie civilă şi personalul lor.
Fundamentul juridic al respectului şi protecţiei constă în faptul că cele două componente ale
protecţiei civile sunt civile. Ca atare activitatea organismelor şi persoanelor respective, este
acoperită în primul rând, de Titlul IV (Populaţia civilă), Secţia I (Protecţia generală contra
efectelor ostilităţilor).

Protecţia specială

In teritoriile ocupate, organismele civile de protecţie civilă vor primi de la autorităţi facilităţile
necesare pentru îndeplinirea sarcinilor lor. In nici o împrejurare, personalul nu trebuie constrâns
să îndeplinească activităţi care ar împiedica executarea convenabilă a acestor sarcini. Puterea
ocupantă nu va putea aduce nici o schimbare structurii sau personalului acestor organisme care
ar putea prejudicia îndeplinirea eficace a misiunilor lor. Aceste organisme civile de protecţie
civilă nu vor fi obligate să acorde prioritate intereselor acestei Puteri.

Puterea ocupantă nu trebuie să oblige, să constrângă sau să incite organismele civile de protecţie
civilă să îndeplinească sarcinile lor într-un mod care ar prejudicia în orice fel interesele
populaţiei civile.

Puterea ocupantă poate, pentru raţiuni de securitate, să dezarmeze personalul de protecţie civilă.

Puterea ocupantă nu trebuie nici să deturneze de la utilizarea lor specifică şi nici să

rechiziţioneze clădirile sau materialul aparţinând organismelor de protecţie civilă sau utilizate
de către acestea, atunci când această deturnare sau această rechiziţie aduc prejudicii populaţiei
civile.

Puterea ocupantă poate să rechiziţioneze sau să deturneze aceste mijloace, cu condiţia

continuării respectării regulii generale stabilite mai sus şi sub rezerva următoarelor condiţii
speciale:

• clădirile şi materialul să fie pentru alte necesităţi ale populaţiei civile:

• rechiziţia sau deturnarea să dureze numai cât necesitatea există;

Puterea ocupantă nu trebuie nici să deturneze şi nici să rechiziţioneze adăposturile puse la

dispoziţia populaţiei civile sau necesare pentru nevoile acestei populaţii.

73
CONDIŢII Şl LIMITE ALE PROTECŢIEI.

Protecţia generală şi specială se aplică deopotrivă personalului şi materialelor organismelor

civile de protecţie civilă ale unor alte state neutre sau care nu sunt Părţi la conflict, care
îndeplinesc sarcini de protecţie civilă , pe teritoriul unei Părţi la conflict cu consimţământul şi
sub controlul acestei Părţi. Notificarea acestei asistenţe va fi adresată de îndată ce va fi posibil
oricăreia din Părţile adverse interesate. In nici o împrejurare, această activitate nu va fi
considerată ca un amestec în conflict. Cu toate acestea, această activitate ar trebui să fie
exercitata ţinând seama, în mod curent, de interesele de securitate ale Părţilor în conflict
interesate.

Părţile în conflict care primesc asistenţă şi înaltele Părţi Contractante care o acordă trebuie să
faciliteze, când este cazul, coordonarea internaţională a cestor acţiuni de protecţie civilă, în
acest caz, dispoziţiile prezentate, se aplică organismelor internaţionale competente.

In teritoriile ocupate, Puterea ocupantă nu poate să excludă sau să restrângă activităţile

organismelor civile de protecţie civilă ale unor state neutre sau alte state care nu sunt Părţi la
conflict şi ale unor organisme internaţionale de coordonare, decât dacă ea poate să asigure
îndeplinirea adecvată a sarcinilor de protecţie civilă prin propriile sale mijloace sau prin acelea
ale teritoriului ocupat.

Protecţia la care au dreptul organismele civile de protecţie civilă, personalul lor, clădirile,
adăposturile şi materialele lor nu va putea să înceteze decât dacă comit sau sunt întrebuinţate
pentru a comite în afara sarcinilor proprii, acte dăunătoare inamicului. Cu toate acestea,
protecţia va înceta numai după ce o somaţie va fixa, de către ori este cazul, un termen rezonabil,
care va rămâne fără efect.

Nu vor fi considerate dăunătoare inamicului:

• faptul de a executa sarcini de protecţie civilă sub conducerea sau supravegherea

autorităţilor militare;
• faptul că personalul civil de protecţie civilă, cooperează cu personalul militar în
îndeplinirea sarcinilor de protecţie civilă sau că militarii sunt ataşaţi
organismelor civile de protecţie civilă;
• faptul că de îndeplinirea sarcinilor de protecţie civilă ar putea, incidental, să
beneficieze şi victime militare, în special acelea care sunt scoase din luptă.

Nu va fi considerat ca act dăunător inamicului nici portul de arme uşoare individuale de către
personalul civil de protecţie civilă, în vederea menţinerii ordinii sau pentru propria sa protecţie.
Cu toate acestea, în zonele în care se desfăşoară sau se pare că vor trebui să se desfăşoare lupte
terestre, Părţile la conflict vor da dispoziţiile potrivite pentru a limita aceste arme la arme de
mână, cum ar fi pistoalele sau revolverele, cu scopul de a facilita diferenţierea între personalul
de protecţie civilă şi combatanţi. Chiar dacă personalul de protecţie civilă poartă alte arme
individuale uşoare în aceste zone, acesta trebuie să fie respectat şi protejat îndată ce va fi
recunoscut ca atare.

74
Faptul că organismele civile de protecţie civilă sunt organizate după modelul militar, ca şi
caracterul obligatoriu al serviciului cerut personalului lor nu le va priva, de asemenea, de
protecţia conferită de prezentul Protocol.

Fiecare Parte la conflict trebuie să se străduiască să procedeze în aşa fel, încât organismele de
protecţie civilă, personalul lor, clădirile şi materialele lor să fie identificate atunci când sunt
consacrate în exclusivitate îndeplinirii sarcinilor de protecţie civilă. Adăposturile puse la
dispoziţia populaţiei civile trebuie să fie identificabile într-un mod analog.

Fiecare parte la conflict trebuie să se străduiască, de asemenea, să adopte şi să pună în

aplicare măsuri şi proceduri care să permită identificarea adăposturilor civile, precum şi
personalul, clădirile şi materialele de protecţie civilă, care poartă sau arborează semnul
distinctiv internaţional al protecţiei civile. In teritoriile ocupate, şi în zonele în care se
desfăşoară sau se pare că se vor desfăşura lupte, personalul civil de protecţie civilă se va face
recunoscut, ca regulă generală, prin semnul distinctiv internaţional al protecţiei civile şi al
unei cărţi de identitate atestând statutul său.
Semnul distinctiv internaţional al protecţiei civile constă dintr-un triunghi echilateral
albastru pe fond portocaliu, când este utilizat pentru protecţia organismelor de
protecţie civilă, a clădirilor, a personalului şi materialelor lor, sau pentru protecţia
adăposturilor civile.
In afara semnului distinctiv, Părţile la conflict vor putea să se pună de acord asupra utilizării
semnelor distinctive în scopul identificării serviciilor de protecţie civilă.

In timp de pace, semnul internaţional de protecţie civilă, poate fi utilizat cu consimţământul

autorităţilor naţionale competente, în scopul identificării serviciilor de protecţie civilă.

Inaltele Părţi Contractante şi Părţile la conflict vor lua măsurile necesare pentru a
controla utilizarea semnului distinctiv internaţional de protecţie civilă şi pentru a preveni şi
reprima folosirea abuzivă a cestuia.

Identificarea personalului sanitar şi religios, a unităţilor sanitare şi a mijloacelor de

transport sanitare ale protecţiei civile este reglementată deopotrivă prin semne şi
semnale distinctive dar şi prin cartea de identitate ce trebuie să o aibă asupra lor.

Membrii forţelor armate şi unităţile militare afectate organismelor de

protecţie civilă vor fi respectaţi şi protejaţi, cu condiţia ca:

• acest personal şi aceste unităţi să fie afectate în permanenţă îndeplinirii oricărei

sarcini umanitare şi să li se consacre în exclusivitate;
• dacă a primit această însărcinare, acest personal să nu îndeplinească alte sarcini
militare în timpul conflictului;
• acest personal să se distingă net de ceilalţi membri ai forţelor armate, purtând
foarte vizibil semnul distinctiv internaţional al protecţiei civile, care, trebuie să
fie suficient de mare, şi având în posesie cartea de identitate atestând statutul
său;

75
 • acest personal şi aceste unităţi să fie dotate numai cu arme individuale uşoare în vederea
menţinerii ordinii sau pentru proprie lor apărare.
• acest personal să nu participe direct la ostilităţi şi să nu comită sau să nu fie
întrebuinţat pentru a comite, în afara sarcinilor de protecţie civilă, acte
dăunătoare adverse;
• acest personal şi aceste unităţi să-şi îndeplinească sarcinile lor de protecţie civilă
numai în teritoriul naţional al părţii lor.

Membrii personalului militar care servesc în organismele de protecţie

civilă vor fi, dacă cad în mâinile unei părţi adverse, prizonieri de război. In
teritoriul ocupat, ei pot să fie folosiţi, dar numai în interesul populaţiei
civile, din acest teritoriu, pentru sarcini de protecţie civilă, în măsura în
care este nevoie de aceasta, cu condiţia ca totuşi ei să fie voluntari dacă
această muncă este periculoasă.

Clădirile şi elementele importante ale materialelor şi ale mijloacelor de

transport ale unităţilor militare afectate organismelor de protecţie civilă trebuie
să fie marcate vizibil cu semnul distinctiv internaţional al protecţiei civile. Acest
semn trebuie să fie suficient de mare.

Clădirile şi materialele unităţilor militare afectate în permanenţă organismelor de protecţie

civilă şi afectate în exclusivitate îndeplinirii sarcinilor de protecţie civilă, dacă vor cădea în
mâinile unei Părţi adverse, vor beneficia de dreptul războiului. Cu toate acestea nu se va putea
schimba destinaţia lor atâta vreme cât ele sunt necesare îndeplinirii sarcinilor de protecţie civilă,
în afara cazului unei necesităţi militare imperioase, cu condiţia ca, în prealabil să fi fost luate
măsuri pentru a se face faţă, într-un mod corespunzător, necesităţilor populaţiei civile.

2. COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI CIVILE:

PRINCIPII, CADRUL ORGANIZATORIC

Evaluarea răspunsului internaţional la dezastre majore în anii '90, cum ar fi: cutremurele,
furtunile şi inundaţiile din Europa şi Asia de vest a scos în evidenţă necesitatea unei mai bune
coordonări a asistenţei. Un program de acţiune al Comunităţii în domeniul protecţiei civile a
fost stabilit de Uniunea Europeană prin Decizia Consiliului din 9 decembrie 1999. Acest
program a avut în vedere sprijinul şi suplimentarea eforturilor Statelor Membre, la nivele
regionale şi locale, pentru protecţia persoanelor, proprietăţii şi mediului înconjurător. In cazul
dezastrelor naturale sau tehnologice, tară a prejudicia organizarea internă din competenţa
Statelor Membre. Scopul a fost să faciliteze cooperarea, schimbul de experienţă şi asistenţa
reciprocă între Statele Membre.

In conformitate cu această activitate de pregătire, Comunitatea Europeană a putut reacţiona

prompt după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 cu Decizia Consiliului din 23 octombrie
2001 stabilind un Mecanism Comunitar care să faciliteze întărirea cooperării în cadrul
intervenţiilor de asistenţă de protecţie civilă.

76
MECANISMUL COMUNITAR

Dezastrele sunt, din fericire, evenimente foarte rare (deşi în ultimul timp în creştere), dar cu
consecinţe imense pentru viaţa oamenilor, mediul înconjurător şi economie. Fiecare autoritate
responsabilă pentru pregătirea şi răspunsul la urgenţe trebuie să găsească un echilibru între
cheltuielile mari posibile destinate pentru a face faţă cu succes acestor evenimente rare şi, pe
de altă parte, riscul că nici o măsură potrivită să nu fi fost luată pentru înlăturarea efectelor unui
accident major sau a unui dezastru natural. Echilibrul trebuie să fie înlesnit de cooperarea între
autorităţile responsabile, astfel personalul şi mijloacele să poată fi împărţită.

Mai mult, anumite unităţi de răspuns strict centralizate, cum ar fi scafandri pentru scufundări în
peşteră, echipele de căutare cu câini, sau echipele de salvare de la înălţimi ("echipele pe
frânghie") s-au evidenţiat şi sunt gata să intervină la urgenţe.

Datorită acestei stricte specializări, ele acoperă o zonă geografică mare, dar numai în situaţii
deosebite. Noul Mecanism pentru întărirea cooperării în intervenţiile de asistenţă în domeniul
protecţiei civile va facilita schimbul de echipe, experţi şi mijloace special destinate peste
graniţele naţionale.

Mecanismul este deschis celor 15 State Membre, altor ţări terţe a Zonei Economice Europene
(EEA: Islanda, Norvegia şi Liechtenstein) şi Ţărilor Candidate; implicarea fiecăreia dintre
acestea va fi statuată -- până când aderarea va fi efectivă -- printr-un Memorandum de
înţelegere. In general, cele 30 ţări - ca participante la Mecanism - au în jur de 488 milioane de
locuitori, care vor fi protejaţi şi care, în acelaşi timp sunt capabili să-i ajute pe alţii, fie în
interiorul sau în interiorul sau exteriorul Comunităţii.

Elementele Mecanismului

• înfiinţarea şi managementul Centrului de Monitorizare şi Informare (MIC);

• înfiinţarea şi managementul Sistemului Comun de Informare şi Comunicare în
caz de Urgenţă (CECIS);
• Identificarea echipelor de intervenţie şi altor echipe de sprijin a intervenţiei
disponibile în statele member;
• înfiinţarea şi, dacă e nevoie, trimiterea echipelor de evaluare şi coordonare;
• Altă susţinere a acţiunii, cum ar fi măsuri de facilitare a transportului a resurselor
pentru intervenţie;
• Stabilirea şi implementarea programului de pregătire pentru echipele de
intervenţie, pentru experţi şi pentru echipele de evaluare şi coordonare, ateliere
de lucru, seminalii şi proiecte pilot privind aspectele mai importante ale
intervenţiilor.

Importanţa evaluării acţiunilor de răspuns pentru îmbunătăţirea viitoare a planificării este

recunoscută şi realizată printr-o procedură de valorificare a experienţei. Mecanismul, aşa cum
este descris în Decizia Consiliului, care a intrat imediat în vigoare în Statele Membre, impune
obligaţii atât Comisiei, cât şi Statelor Membre.

77
Detaliile procedurilor în interiorul mecanismului sunt întocmite într-o manieră specifică în
Regulile Comune. Regulile Comune se referă la fiecare din următoarele chestiuni:

• Resursele disponibile pentru intervenţiile de asistenţă;

• Centru de Monitorizare şi Informare;
• Sistemul Comun de Informare şi Comunicare în caz de Urgentă;
• Echipele de evaluare sau coordonare, incluzând criteriile de selecţie a experţilor;
• Programul de pregătire,
• Informaţii privind resursele medicale;
• Intervenţiile în interiorul, precum şi în afara Comunităţii.

Aceste reguli comune au intrat în vigoare pe baza Deciziei Comisiei şi astfel se situează pe o
poziţie de mijloc în ierarhia reglementărilor.

Procedurile Standard de Operare asigură reglementări chiar mai specifice, sau mai bine zis
recomandări. Ele au fost stabilite de grupurile de lucru şi sunt puţin rigide, pentru a permite
introducerea lecţiilor învăţate în actualizări regulate. O altă modalitate de documentare sunt
Manualele care au fost editate pentru informarea echipelor de intervenţie, sau experţilor, în
special când se presupune că pleacă în misiune în afara cercului participanţilor la Mecanism.

CUM ACŢIONEAZĂ MECANISMUL

Mecanismul va fi activat prin orice cerere de asistenţă directă a unui Stat Membru sau a unei
ţări terţe printr-o notificare despre o urgenţă cu posibile efecte transfrontalire. Această cerere
sau notificare poate fi direcţională imediat către statele din vecinătate sau către MIC -Centru de
Monitorizare şi Informare al Comisiei, pentru distribuire. Când sunt implicate doar câteva state
vecine, schimbul de informaţii bilateral poate fi eficient, dar Comisia trebuie întotdeauna
informată. Dacă este nevoie de o distribuţie mai larga, comunicarea realizată prin MIC. Mai
mult, Comisia poate să acţioneze în mod spontan în cadrul Mecanismului, fără ca acest lucru
să fie cerut de un stat afectat în mai puţin de o oră, în permanenţă la solicitări. MIC nu are nici
o responsabilitate operaţională şi, de aceea, nu are nevoie şi nu-şi permite să aibă personal
permanent în birou. Doar în timpul unei urgenţe în desfăşurare, care necesită acţiuni
permanente, MIC va fi încadrat neîntrerupt.

S-au creat deja anumite reţele specializate, cea mai cunoscută în domeniul protecţiei radiaţiilor
fiind ECURIE ( Sistemul Comunităţii Europene pentru Schimbul de Informaţii Radiologice),
şi recent, BICHAT, sistemul de alertă rapid pus în funcţiune de Directoratului General pentru
Sănătate şi Protecţia Consumatorului pentru notificare în caz de Atac Biologic sau Chimic. Dar
nu se face acelaşi lucru de mai multe sisteme, fiecare îşi are propriul domeniu de aplicare şi va
acţiona independent de celelalte. Numai în cazul în care este nevoie, o alarmă va fi transmisă şi
către un alt sistem. Aceasta înseamnă că un anume sistem îl va notifica pe cel de protecţie civilă,
cu competenţă mai generală, derulat de MIC atunci când consecinţele evenimentului necesită,
de exemplu, sprijin din partea personalului de protecţie civilă, cum ar fi pompierii. Pe de altă
parte, MIC va trimite toate mesajele către reţelele speciale când sunt implicaţi, de exemplu,
agenţi radioactivi, biologici sau chimici.

78
Când MIC este notificat despre o urgenţă sau primeşte o cerere de asistenţă, el va trebui:

• Să adune informaţii confirmate despre urgentă şi să le distribuie Statelor

participante;
• Să trimită cererea către alte Puncte de Contact ale Statelor participante;
• Să faciliteze mobilizarea echipelor, experţilor şi alt sprijin al intervenţiei.

Pe lângă aceasta, se poate organiza şi asistenţa grupurilor specializate. De exemplu, în cazul

inundaţiilor, codul de previziune a nivelului apei - LISFLOOD - al Centrului Comun de
Cercetare al Comisiei (JRC), bazat pe regularizarea râului şi previziunea precipitaţiilor, poate
asigura suportul deciziei pentru agenţiile responsabile.

Evoluţiile viitoare

Mecanismul a fost implementat în mod oficial de Decizia Consiliului şi a intrat în vigoare la

01.01.2002. dar, deja de această dată, Unitatea de Protecţie Civilă DG ENV a gestionat şi a
ordonat asistenţă în cadrul programului de acţiune al Comunităţii, în medie, se confruntă cu l
sau 2 evenimente pe săptămână. Unele din acestea se desfăşoară pe o perioadă scurtă de timp,
altele decurg pe săptămâni sau luni, cum a fost coordonarea asistenţei sau transportul
echipamentului în cazul petrolierului scufundat "Prestige".

Datorită acestor evenimente frecvente, ofiţerii de serviciu primesc instrucţiuni specifice pentru
fiecare îndatorire zilnică. Un eveniment deosebit, cum este atacul terorist sau un dezastru sau
un dezastru major, necesită pregătire suplimentară, ce se realizează prin intermediul exerciţiilor
periodice în cadrul Mecanismului. Aceste exerciţii de comunicaţii au ca scop testarea şi
îmbunătăţirea procedurilor privind schimbul între toate Punctele de Contact şi autorităţile
competente, precum şi să probeze măsurile interne ale serviciilor participante.

Prin Hotărârea Consiliului Uniunii Europene 2001/792 EEC din 28 ianuarie 2002 privind
reântărirea cooperării în domeniul antrenării în Protecţia Civilă, având în vedere crearea la
nivelul Comunităţii a unei reţele de şcoli şi centre de pregătire în domeniul protecţiei civile în
statele membre, înfiinţarea fundaţiilor pentru crearea ulterioară a unui colegiu european de
protecţie civilă care implică aceste instituţii de pregătire, ar trebui să accelereze introducerea
cooperării dorite, inclusiv punerea în aplicare a unui proiect major în scopul creării unei
academii europene virtuale pentru protecţia civilă, precum şi a unui sistem de schimburi de
experţi, dezvoltă în cadrul Programelor de Acţiune ale Comunităţii privind protecţia civilă.

SISTEMUL INTERNAŢIONAL DE RĂSPUNS DE CĂUTARE - SALVARE

a) organisme implicate:

• OCHA - Biroul Naţiunilor Unite de Coordonare a Afacerilor Umanitare

• UNDAC - Echipa ONU de Coordonare a Acţiunilor de Evaluare a Dezastrelor (United
Nations Disaster Assement and Coordination)
• OSOOC - Centru de Coordonare a Operaţiilor la Faţa Locului (On Site Operation
Center)
• LEMA - Agenţia Locală pentru Managementul Urgenţelor (Local Emerrgency
Management Autority)

79
 • FCSU - Unitate de Coordonare a Sprijinului în Teren (Field Coordination Support Unit)
• MCDA - Facilităţi Militare şi de Apărare Civilă (Military and Civil Defence Assets)
• DRB - Filiala de Răspuns la Dezastre (Geneva).
•
b) funcţionare

Sistemul internaţional de răspuns la dezastre este structurat pe trei nivele de necesitate şi

coordonare, astfel:

• Nivelul strategic - comunitatea internaţională de asistenţă;

• Nivelul operaţional - în capitala ţării / regiunii afectate de dezastru;
• Nivelul tactic de acţiune - la locul unde se desfăşoară afectiv asistenţa
Acesta este situat într-un mediu haotic generat de dezastru şi necesită
coordonarea privind:

− evaluarea imediată a situaţiei existentă şi estimarea nevoilor de asistenţă;

− coordonarea rapidă în teren a eforturilor de asistenţă;
− implementarea şi dezvoltarea procedurilor de asistenţă şi a sistemelor de
coordonare a acţiunilor;
− schimbul de cunoştinţe, experienţă şi tehnici vizând consolidarea capacităţii
de răspuns la dezastre.

ONU, prin OCHA ca organism specializat, şi-a asumat rolul de coordonator al eforturilor de
asistenţă la dezastru, în special la nivel operaţional, ca urmare, OCHA prin filiala de răspuns la
dezastre de la Geneva - DRB, care îndeplineşte rolul de punct focal în cadrul Naţiunilor Unite,
a instituit sistemul de răspuns la urgenţe pentru coordonarea acţiunilor preluate de comunitatea
internaţională în urma dezastrelor naturale şi urgenţelor mediului înconjurător.

Prin OCHA, INSARAG menţine contactele cu echipele de căutare - salvare şi întreţine un

director actualizat al echipelor ce îndeplinesc criteriile pentru răspunsul şi operaţiile
internaţionale.

La producerea unui dezastru, primul răspuns va fi de la personalul LEMA şi serviciile de ajutor

ale ţării afectate. Cererea de asistenţă internaţională SAR se poate face de către autorităţile
competente ale ţării afectate la OCHA sau direct ţărilor cu care există acorduri bilaterale.

Când cererea de asistenţă este transmisă prin OCHA, acest organism va începe să stabilească
resursele necesare satisfacerii solicitării, pe baza informaţiilor primite de la ţara afectată, şi
desfăşoară următoarele activităţi;

• evaluează disponibilul de resurse SAR;

• transmite, prin DRB, către Punctele Naţionale Focale, din ţările interesate:
− Notă consultativă pe probleme de dezastre cu scop informativ,
avertizează echipele din sistem asupra evenimentului ce trebuie monitorizat
− Alarmă - avertizează echipele SAR că pot fi solicitate şi să înceapă pregătirea
− Notă de activare - cerere oficială pentru răspunsul echipelor SAR

80
 • trimite la faţa locului, dacă este necesar, o echipă de coordonare a acţiunilor de
evaluare a dezastrelor -- UNDAC, cu misiunea de a asista evaluarea urgenţei şi de a
coordona în teren faza iniţială a asistentei umanitare;
• instalează OSOCC în ţara afectată, în scopul direcţionării şi asigurării suportului
necesar echipelor SAR.

La primirea Notei de activare prin Punctul Naţional Focal, echipa SAR începe mobilizarea şi
desfăşoară acţiuni specifice dislocării pentru deplasarea în ţara afectată şi zona de operaţii.
Echipa SAR îşi desfăşoară activitatea sub controlul operaţional al LEMA din ţara afectată,
operaţiile sale fiind coordonate de OSOCC - sunt părţi integrante ale structurii locale.

Şeful echipei SAR menţine o permanentă legătură cu OSOCC, şi prin aceasta, cu LEMA pentru
toate aspectele legate de misiune.

Existenţa şi funcţionarea sistemului internaţional de răspuns de căutare -salvare implică

instituirea şi respectarea unor cerinţe şi obligaţii minime pentru toţi cei implicaţi, după cum
urmează:

Responsabilităţile ONU (OCHA prin DRB)

• menţinerea şi actualizarea directorului internaţional SAR;

• distribuirea alarmelor, rapoartelor de stare, cererilor/apelurilor de asistenţă
internaţională;
• coordonarea expedierii echipelor SAR;
• expedierea unei echipe UNDAC corespunzătoare;
• înfiinţarea unui centru de recepţie OSOCC;
• înfiinţarea OSOCC;
• aprofundarea responsabilităţilor ţărilor afectate.

INSARAG (Grupul Internaţional de Consultanţă pentru Căutare şi Salvare)

S-a constituit în anul 1991, ca răspuns la nevoia de coordonare, standardizare şi compatibilizare

a pregătirii şi procedurilor operaţionale ale participanţilor la cooperarea internaţională în
operaţiuni de căutare şi salvare a victimelor dezastrelor, de promovare a schimbului de
informaţii şi generalizare a experienţei valoroase rezultate din operaţiunile internaţionale
desfăşurate.

Obiectivele INSARAG-ului:

• să proiecteze cadrul adecvat de relaţii internaţionale eficiente în domeniul salvării

vieţilor şi serviciilor umanitare în urma dezastrelor;
• să contribuie la pregătirea răspunsului de urgenţă în scopul salvării mai multor
vieţi, reducerii suferinţei şi micşorării efectelor dezastrelor asupra mediului
înconjurător;
• să îmbunătăţească, sub aspect procedural, cooperarea între echipele de căutare şi
salvare de la locul dezastrului;

81
 • să promoveze activităţi de îmbunătăţire a pregătirii sistemului de răspuns de
căutare şi salvare din ţările predispuse / expuse riscului unor dezastre;
• să dezvolte şi să promoveze proceduri şi sisteme acceptate internaţional în
domeniul cooperării dintre echipele de căutare-salvare;
• să asigure sprijin şi orientare în cadrul OCHA în domeniul coordonării
operaţionale;
• să coordoneze şi să consolideze cooperarea din timpul fazei de asistenţă de
urgentă în căutare-salvare dintre organizaţiile interesate şi să dezvolte procedurile
SAR realizate în alte foruri internaţionale;
• să asigure acrul adecvat transmiterii evaluării informaţiilor, cererilor de asistenţă
şi informaţiilor operaţiunile în scopul facilitării şi fundamentării deciziilor de
răspuns internaţional la dezastre.

Structura organizatorică a INSARAG cuprinde:

• un grup de conducere (preşedinte, secretar, preşedinţi şi secretarii celor 3 grupuri

regionale); preşedinţii grupurilor de lucru; reprezentanţii Federaţiei Internaţionale
şi ai Societăţii Naţionale de Cruce Roşie/ Semiluna Roşie; şefii echipelor
internaţionale SAR participante la operaţiuni,
• 3 grupuri regionale; Africa şi Europa; Americile de Nord, Centrală şi de Sud;
Asia şi Pacific;
• grupuri de lucru cu personal de conducere regionale sau internaţionale,
permanente sau adhoc (sunt proiecte stabilite de grupul de conducere).

Bibliografie:

• Cloşcă Ionel, Suceavă Ion, - Dreptul internaţional umanitar, Casa de Editură şi

Presă "Şansa" SRL, Bucureşti 1992.
• Cloşcă Ionel, Suceavă Ion, - Dreptul internaţional umanitar al conflictelor armate
documente - Casa de Editură şi Presă "Şansa" SRL, Bucureşti 1993.
• Legea pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre România şi
Comunitatea Europeană privind participarea României Ia Mecanismul comunitar
de facilitarea a întăririi cooperării în intervenţiile de asistenţă în domeniul
protecţiei civile, semnat la Bruxelles Ia 28 noiembrie 2002 ( MO nr 160/24
februarie 2004);
• Decizia Consiliului Uniunii Europene (2001/792/EC Euratom) din 23 octombrie
2001 pentru stabilirea uni mecanism al Comunităţii pentru facilitarea cooperării în
cadrul intervenţiilor de asistentă de protecţie civilă;
• Decizia Consiliului Uniunii Europene (1999/847/EC) din 09 decembrie 1999 care
stabileşte programul de activităţi ale Comunităţii în domeniul protecţiei civile;
• Hotărârea Consiliului Uniunii Europene 2001/792 EEC din 28 ianuarie 2002
privind reîntărirea cooperării în domeniul antrenării în protecţia civilă.
• Viorel Nemeş, Col. Constantin Oprea, Mr. Vasile Pirtea - Manual pentru
căutare - salvare.

82
 6. MANAGEMENTUL CRIZELOR ŞI SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ
PROVOCATE DE DEZASTRE, CLASIFICAREA CRIZELOR ŞI
SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

Eforturile pentru prevenirea hazardelor şi atenuare a impactului lor asupra societăţii sunt
imperios necesare şi se constituie în parte integrantă a politicilor de dezvoltare durabilă şi de
asigurare a securităţii globale, regionale, naţionale, comunitare şi, de ce nu, chiar individuale.
Cunoaşterea şi gestionarea acestor surse de risc permit realizarea măsurilor preventive şi
planificarea eficientă a măsurilor de intervenţie şi reabilitare pentru limitarea şi reducerea
suferinţelor, pierderilor şi distrugerilor şi revenirea la normalitate atunci când se produc hazarde
sau când activitatea social-umană le generează. În acest demers, structurile existente ale
Protecţiei civile au un rol major.

Potrivit Convenţiei cadru a asistenţei de protecţie civilă adoptată de cea de-a 11-a conferinţă
a OIPC de la Beijing ( 26 – 28 oct. 1998 ), “PROTECŢIA CIVILĂ înseamnă un serviciu, o
structură sau orice altă activitate, cu scopul prevenirii dezastrelor şi protecţia persoanelor,
proprietăţii şi protecţiei mediului împotriva dezastrelor sau altor situaţii de urgenţă”. De altfel,
în mesajul prilejuit de Ziua Mondială a Protecţiei Civile, la 1 martie 2000, secretarul general al
Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile (OIPC ), Sadok Znaidi, referindu-se la orientările
de viitor ale acestei activităţi umanitare de mare importanţă în contextul în care ne aflăm,
sublinia că ,, întărirea structurilor de protecţie civilă nu trebuie îndreptată exclusiv spre
capacităţile lor de a răspunde la situaţii de urgenţă sau celor de acţiune umanitară, cât mai ales
spre capacitatea lor de a preveni aceste urgenţe “.

România este o ţară cu dispunere geografică, relief, reţea hidrografică şi regim de climă care
generează un grad ridicat de vulnerabilitate la producerea unor dezastre naturale. Mediul
geopolitic nu exclude nici pericolul generat de conflicte militare. Industrializarea forţată şi

83
tehnologizarea economiei, excesive şi uneori necontrolate, generează creşterea şi mai
accentuată a gradului de vulnerabilitate al activităţilor umane, bunurilor materiale, valorilor de
patrimoniu şi factorilor de mediu la riscuri (uneori voit asumate) şi dezastre. Ca urmare,
Protecţiei Civile, ca organism specializat, îi revin misiuni de mare importanţă şi dificultate.

Managementul de criză: concept, proces, obiective

Delimitări conceptuale

Situaţia de criză şi starea de criză

Acumularea accentuată a dificultăţilor şi izbucnirea conflictuală a tensiunilor fac dificilă

funcţionarea normală a sistemului social şi declanşează puternice presiuni spre schimbare.
Este momentul în care apare criza, ca manifestare a unor dificultăţi temporare sau cronice ale
modului de organizare a unui sistem, exprimând incapacitatea sa de a funcţiona în modalitatea
existentă. Ieşirea din criză se face fie prin schimbarea structurală a sistemului, fie prin
importante modificări adaptative ale structurii sale.

Crizele sunt evenimente caracterizate prin probabilitate redusă şi consecinţe importante care
ameninţă o organizaţie în scopurile ei cele mai profunde. Din cauza probabilităţii lor reduse,
aceste evenimente sfidează orice interpretare şi cer un efort susţinut de înţelegere. Conform lui
K.E. Weick“Enacted Sensemaking in Crisis Situations”, în Journal of Management Studies,
1988, vol. 25, pp. 305-317, reprodus în Pugh, S. Derek (ed.), “Organization Theory. Selected
Readings”, Penguin Books, London, 1997], pentru rezolvarea unei crize în curs de desfăşurare,
este nevoie de acţiune ce, în mod simultan, generează materialul brut din care rezultă
cunoaşterea şi care afectează însăşi desfăşurarea crizei. Există un echilibru firav între acţiune şi
inacţiune: acţiunea poate avea consecinţe periculoase, însă produce cunoaştere, în timp ce
inacţiunea este o cale sigură, dar generează confuzie. Crizele care afectează grupurile sociale
diferă prin cauzele şi durata lor. Evident, din cauza multitudinii tipurilor de crize, raţiunea
umană poate juca numai un rol limitat în desfăşurarea lor. Cu toate acestea, ele antrenează
acţiunea umană ceea ce poate transforma micile deviaţii în crize majore. Acelaşi K.E. Weick
susţine că acţiunile desfăşurate în sensul înţelegerii joacă un rol central în geneza crizelor şi, în
consecinţă, dacă se doreşte stăpânirea şi prevenirea lor atunci trebuie înţelese.

În cazul crizelor, există patru surse importante ale acestora – la nivelul individual, la nivelul
organizaţiei, la nivelul societal şi la nivelul sistemului.

• La nivel individual, criza îşi are sursele în erorile provenite din: lipsa atitudinilor de bază
(inexistenţa unor rutine prestabilite sau nerespectarea lor, lipsa atenţiei sau neglijenţa),
disfuncţionalităţi ale regulilor prestabilite (greşeli ale legilor, aplicarea unor
reguli/rutine la probleme false, evaluarea greşită a tipului de problemă/criză), lipsa de
cunoaştere a problemelor.
• La nivelul organizaţional, criza este declanşată de: lipsa instrumentelor pentru
managementul eficient (imposibilitatea de a descoperi problema, lipsa infrastructurii de
reacţie), problemele ergonomice (lipsa indicatorilor), procedurile problematice şi
nesigure (lipsa responsabilităţilor, incapacitate de problematizare), problemele de
informare (fragmente de informaţii ce împiedică privirea de ansamblu asupra

84
 problemei), existenţa unor scopuri şi interese în competiţie între diferitele părţi ale
organizaţiei (competiţie de interese, costuri mari ale rezolvării crizei).
• La nivel societal, recesiunea economică, instabilitatea politică, tensiunile intergrupale,
degradarea mediului sunt surse ale crizei.
• La nivelul întregului sistem, avem de-a face cu complexitatea interacţiunilor şi cu
efectul domino.

NATO a convenit asupra următoarei definiţii: criza poate fi înţeleasă drept o situaţie
manifestată la nivel naţional sau internaţional, ce este caracterizată de existenţa unei
ameninţări la adresa valorilor, intereselor sau scopurilor principale ale părţilor implicate.
Specialiştii Centrului European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall” consideră că
spectrul crizelor, cu care se confruntă organizaţiile de securitate, include atât crizele
internaţionale, cât şi pe cele cu o dimensiune pur naţională. De exemplu, primele pot include:
forme de auto-apărare individuală sau colectivă (a căror importanţă a fost subliniată de atacurile
teroriste de la 11 septembrie 2001); crize ce necesită un răspuns sau operaţii de menţinere a
păcii, aşa cum s-a întâmplat în Balcani şi în Orientul Mijlociu; dezastre naturale, tehnologice şi
umanitare ce afectează mai multe state. Crizele naţionale pot fi de natură politică, economică,
militară, socială, de mediu, tehnologică sau chiar umanitară. De remarcat este faptul că, atât la
nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, crizele reprezintă adesea o combinaţie complexă
între aceste tipuri diferite.

În ceea ce priveşte definiţia dată de UE conceptului de criză, în raportul „EU Crisis Response
Capability”, se consideră că, la o primă analiză, este evidentă limitarea folosirii conceptului de
criză numai la sensul de situaţii pre-conflict, în care mediul este volatil, pacea este foarte fragilă,
iar decidenţii politici se află în situaţia de a răspunde la criză, nu de a o preveni. Problema pare
a fi mult mai complicată: se vorbeşte despre prevenirea conflictelor nu numai în contextul
prevenirii răbufnirii violenţei, ci şi în escaladarea şi revenirea ulterioară. De asemenea,
realitatea complică şi în sensul că, atât la nivelul cunoaşterii comune, cât şi în uzul formal,
conceptul de criză, în special în sintagma „gestionarea crizelor”, tinde să se refere la situaţiile
pre-conflictuale, la cele conflictuale, dar şi la cele post-conflictuale.

Ca urmare, criza poate fi definită, oricare ar fi sursa ce o determină sau domeniul în care se
manifestă, ca fiind o situaţie de nivel naţional sau internaţional care ameninţă iminent valori
materiale şi/sau morale, interese sau scopuri prioritare pentru una sau mai multe naţiuni
dintr-o arie geografică dată. O astfel de situaţie, în domeniul de preocupări al protecţiei civile,
poate fi de natură conflictuală militară, o ameninţare iminentă a securităţii naţionale sau o
situaţie determinată de o catastrofă tehnologică sau calamitate naturală.

Dezastrele provocate în mod intentionat, prin acţiuni teroriste, constituie cele mai noi provocări
la adresa siguranţei naţionale. Ele sunt considerate atacuri asimetrice non-clasice şi constau în
acţiuni non-armate deliberate, având ca obiective cu consecinţe directe inducerea panicii,
semănarea groazei în vederea obţinerii unor revendicări politice, iar printre obiectivele cu
consecinţe indirecte se numără distrugerile materiale, slabirea potenţialului economic etc.

Potrivit analiştilor politici, ţara noastră nu este şi nu se va afla în viitorul apropiat în faţa unei
ameninţari majore de tip militar clasic. Se estimează că, în perioada actuală, riscurile la adresa
securitaţii sunt preponderent de natură nemilitară şi mai ales de ordin intern. Ele vizează dome-
niile economic, financiar, social şi ecologic.

85
In prezent, se constată o amplificare şi lărgire a spectrului de riscuri neconvenţionale,
diversificarea tipologiei crizelor şi conflictelor care generează provocări numeroase, necesitând
reacţii multidirecţionale bazate pe mobilitate, diversitate, coerenţă şi complementaritate, atât în
spaţiul intern cât şi în cel internaţional.

Perpetuarea unor vulnerabilităţi în aceste domenii poate afecta securitatea ţării, generând efecte
interdependente, difuze, multidirecţionale, care impun modalităţi de prevenire şi acţiune
adecvate şi flexibile. Neglijenţa tehnologică, amplificarea şi acumularea necontrolată a
vulnerabilităţii tehnologiilor, a riscurilor de dezastre naturale pot să provoace instabilitate şi să
afecteze securitatea naţională.

Posibile efecte negative asupra siguranţei naţionale:

* slăbirea potenţialului economic, demografic, biologic, cultural, turistic, forestier, agricol şi de

transport;
* deteriorarea stării de sănătate a populaţiei şi apariţia post-dezastru a unor noi riscuri de
îmbolnăviri;
* scăderea calităţii factorilor de mediu şi a siguranţei ecologice;
* dispariţia sau degradarea unor resurse naturale;
* scăderea încrederii în siguranţa investiţiilor şi apariţia unor dezechilibre sociale;
* pierderea locurilor de muncă şi accentuarea nesiguranţei tehnologice;
* distrugerea proprietăţilor individuale şi sărăcirea populaţiei;
* fragilizarea suportului material, moral şi a climatului social;
* aparitia de blocaje în activitatea administrativă şi în dezvoltarea locală sau regională, în
funcţionarea autorităţilor publice locale;
* privarea populaţiei de unele servicii sociale sau de gospodărire comunală;
* posibile reacţii ineficiente ale forţelor de intervenţie;
* scăderea gradului de siguranţă a cetăţenilor, a climatului de securitate civică; explozie
infractională (furturi şi sustrageri de bunuri);
* sporirea neîncrederii în instituţiile statului şi în capacitatea de guvernare;
* abaterea atenţiei factorilor de putere de la gestionarea normală a treburilor curente în
detrimentul soluţionarii situaţiilor de criză.

Situaţia de urgenţă şi starea de urgenţă

Instituirea regimului stării de urgenţă poate surveni doar în timp de pace, pe timpul unei stări
de criză, şi vizează adoptarea unor măsuri, conforme legislaţiei naţionale şi internaţionale în
domeniu, pentru apărarea instituţiilor statului de drept, menţinerea sau restabilirea stării de

86
legalitate sau pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre, în vederea
desfăşurării normale a vieţii politice, economice şi sociale.

Prin urmare, când vorbim de situaţie de urgenţă ne raportăm la riscuri nonmilitare de mai mică
intensitate, dar care pot crea premisele unei situaţii extraordinare, neplanificate, în care
populaţia este incapabilă să-şi asigure necesităţile de supravieţuire sau când există o ameninţare
severă şi imediată faţă de aceasta. Sfera de cuprindere a conceptului se referă la instituirea unor
măsuri speciale de protecţie a populaţiei şi bunurilor în zone în care s-au declanşat calamităţi
naturale, dezastre şi catastrofe sau alte pericole rezultate din derularea unor fenomene ale naturii
sau unor catastrofe ecologice, industriale etc. şi de creare a condiţiilor necesare pentru
intervenţia promptă a forţelor specializate şi a populaţiei pentru limitarea efectelor acestora.

În literatura de specialitate din România nu este făcută o distincţie clară între situaţia de urgenţă
şi starea de urgenţă, cu toate că acestea sunt reglementate prin lege. Astfel, conform articolului
2 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 21 din 15 aprilie 2004, o situaţie de urgenţă reprezintă un
eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa
şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar
pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente,
alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate.

Legea nr. 453 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 1/1999 privind regimul stării de
asediu şi regimul stării de urgenţă, din 1 noiembrie 2004, stipulează la articolul 3 că starea de
urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine
publică, aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale, care
se instituie în următoarele situaţii:

• existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională ori
funcţionarea democraţiei constituţionale
• Management de criză – tip specific de management

Managementul de criză a devenit în ultima perioadă un concept aflat tot mai mult în atenţie
pentru clarificare şi dezvoltare, precum şi pentru standardizare la nivel internaţional ca
dimensiune practic-operaţională.

Depăşirea efectelor unor situaţii de criză necesită un amplu şi complex efort conjugat din partea
tuturor factorilor decizionali şi instrumental-operaţionali ai societăţii, într-o concepţie coerentă,
care să asigure îndeplinirea obiectivelor propuse în condiţii de raţionalitate şi eficienţă, ceea ce
impune constituirea şi exercitarea unui management specific – managementul crizelor, încă în
perioada de început a dezvoltării sale teoretice şi aplicării practice.

Managementul crizelor este definit în diferite moduri în literatura de specialitate. La modul cel
mai general şi cuprinzător, managementul crizelor poate fi definit ca procesul de aducere a
crizelor sub controlul managerilor pentru a le preveni sau rezolva în mod acceptabil prin
evitarea stărilor de urgenţă.

Ca orice alt proces de management, managementul crizelor cuprinde un număr de faze ce includ
activităţi specifice. Succesiunea şi conţinutul acestor faze sunt abordate diferit de specialiştii în
domeniu.

87
Etapele procesului de management al crizelor specifice domeniului protecţiei civile

Pornind de la logica desfăşurării în timp a acţiunilor specifice şi de la noile resurse-suport ce

pot fi atrase şi utilizate în parcurgerea procesului, fazele managementului de criză specifică
domeniului protecţiei civile pot fi sistematizate astfel:

1. Prevenirea: constă într-un ansamblu de măsuri şi activităţi pe termen lung, menite să

reducă probabilitatea manifestării unei situaţii de criză şi/sau a unor calamităţi sau
catastrofe;
2. Prevederea şi pregătirea: ansamblu de activităţi pe termen scurt care estimează
probabilitatea manifestării unei crize într-o arie dată şi consecinţele ce sunt de aşteptat;
se elaborează planul de intervenţie în caz de criză;
3. Detectarea şi alarmarea: sunt activităţi desfăşurate în timp real pentru determinarea a
când şi unde este probabilă manifestarea crizei, natura şi intensitatea ei, precum şi
posibilele consecinţe, evoluţia şi momentul estimat al declanşării;
4. Intervenţia şi refacerea: activităţi în timp real care au scopul de a reduce efectele
crizei în ceea ce priveşte salvarea de vieţi omeneşti, evitarea sau minimalizarea
pagubelor materiale, precum şi revenirea la starea anterioară crizei;
5. Estimarea/evaluarea efectelor şi pagubelor: activităţi ce se desfăşoară concomitent
sau imediat subsecvent cu intervenţia, în vederea estimării pagubelor produse de criză,
precum şi un ansamblu de activităţi ulterioare de adaptare a planurilor de intervenţie la
necesităţi şi valorificare a învăţămintelor dobândite în vederea optimizării unor
viitoare posibile intervenţii în caz de criză.

Toate dezastrele presupun o intervenţie specializată pentru:

• controlul riscurilor şi vulnerabilităţilor;

• prognozare, alarmare, semnalizare;
• salvare, evacuare şi prim-ajutor;
• reabilitarea zonelor afectate;
• ajutorarea sinistratilor.

88
Raportându-ne la un singur eveniment de tip dezastru generator de posibilă criză, se poate
reprezenta schematic ciclul de management specific, regrupând activităţile de desfăşurat,
astfel:

Fig. 1 Ciclul de management al dezastrelor

Aspecte specifice managementului crizelor şi situaţiilor de urgenţă din domeniul

protecţiei civile

Din analiza conţinutului fazelor procesului de management al crizelor se pot desprinde câteva
concluzii preliminare:

- managementul crizei este un proces complex, care vizează exercitarea controlului cu accent
puternic pe funcţiile sale preventivă şi corectiv-constructivă;

- presupune şi include managementul riscurilor în toate fazele sale, îi valorifică avantajele şi

face posibilă prevenirea manifestării efective a crizei;

- pentru unele tipuri de criză nu este nevoie să fie parcurse toate fazele, fiind suficiente cele
iniţiale (activităţi de prevenire, de prevedere şi pregătire); pentru alte crize, care sunt consecinţa
unor factori ce presupun riscul de situaţie (cum este cazul conflictului în care interesele părţilor
nu pot fi considerate antagonice – relaţia cu natura), fazele enumerate mai sus se parcurg în
totalitate, aducerea crizei sub control şi soluţionarea problemelor pe care le ridică fiind şi mai
mult îngreunată de schimbările aleatoare ale situaţiei;

- crizele specifice generate de situaţii de protecţie civilă sunt în general crize de input;
ineficienţa sistemului de răspuns, determinată în principal de managementul defectuos, ca şi
discrepanţa dintre aşteptările îndreptăţite ale populaţiei la un anumit tip de răspuns din partea
autorităţilor şi nivelul cantitativ şi calitativ real al acestui răspuns pot genera crize de output.

89
Conducerea protecţiei civile în situaţii de criză internă este marcată şi de alte aspecte
caracteristice acestei situaţii, printre care:

- situaţiile de criză internă determină, în cele mai multe ipostaze ale lor, declararea uneia din
stările excepţionale posibile: stare de asediu sau stare de urgenţă în întreaga ţară sau numai în
unele localităţi; instituirea unei asemenea stări excepţionale înseamnă înclinarea balanţei puterii
în favoarea executivului, un transfer masiv de atribuţii administrative către autorităţile militare
şi, în măsura în care situaţia concretă impune, restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi
fundamentale ale cetăţenilor garantate prin Constituţie; constituie o măsură justificată în
împrejurări cum sunt nevoia apărării siguranţei naţionale sau a prevenirii consecinţelor unei
calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav; starea de asediu este specifică pentru
situaţii de conflict armat, starea de urgenţă este specifică pentru crizele din timp de pace; ambele
se instaurează în condiţii care presupun situaţii de protecţie civilă, dar nu survin automat în
toate aceste situaţii;

- schimbarea raportului dintre autoritatea centrală şi cea locală, în sensul lărgirii sferei de
competenţă a celei locale, cu efecte sub aspectul competenţei, a organizării şi modului de
operare în situaţii de criză; conflictul dintre cele două nivele de autoritate poate adânci sau
escalada criza existentă sau poate genera una de altă natură;

- managementul crizelor este eficient dacă principalele sale elemente de conţinut sunt
fundamentate şi exersate din timp de pace, în situaţii de normalitate, incluse în domeniul
pregătirii pentru protecţia civilă a tuturor componentelor cu atribuţii; măsurile de prevenire a
crizelor sunt astfel fundamentate şi aplicate oportun (control feed-forward) şi mult mai puţin
costisitoare decât cele de tratare a crizei (intervenţie şi refacere, care înseamnă în principal
control de tip feed-back); nu toate crizele pot fi însă prevenite.

Conducerea sistemului de protecţie civilă în caz de criză internă provocată de dezastre ridică şi
alte probleme referitoare la colaborarea civili-militari, relaţii de management specifice
diferitelor situaţii, activităţi şi măsuri anterioare, concomitente şi ulterioare dezastrului .

Pentru conducerea sistemului de răspuns în caz de criză internă provocată sau în care se aşteaptă
sau se produc situaţii de protecţie civilă, se are în vedere un ansamblu de măsuri pregătitoare,
de intervenţie propriu-zisă pe durata situaţiei concrete existente, ulterioare încetării cauzei care
a determinat acţiunea.

Măsurile pregătitoare specifice pentru o asemenea situaţie au în vedere:

• Asigurarea existenţei şi funcţionării neîntrerupte a unui sistem de alertă (alarmare)

performant, care să fie alimentat cu informaţiile necesare şi capabil să avertizeze
oportun şi corect populaţia;
• Concepţia şi asigurarea materializării acesteia privind evacuarea; este necesară o
abordare sistemică, integrată a evacuării, în care să fie cuprinse în interconexiune
dinamică: infrastructura de adăpostire, infrastructura şi funcţionalitatea dirijării
populaţiei civile spre adăposturile existente, stabilirea şi organizarea acestei
infrastructuri cât mai aproape de zonele expuse pericolului, dar în afara acestora;

90
 • informarea din timp a populaţiei despre locurile de amplasare; asigurarea cu personalul
necesar pentru administrarea adăposturilor şi deservirea celor evacuaţi;
• Asigurarea cu adăposturi constituie o măsură preventivă desfăşurată cu perspectivă în
starea de normalitate (pace sau probabilitate redusă de pericol); se are în vedere şi
organizarea de adăposturi improvizate, când situaţia impune, dar aceasta trebuie să fie
doar o excepţie; atenţie deosebită se acordă amenajării şi asigurării funcţionalităţii
adăposturilor destinate pentru puncte de comandă, care, în unele situaţii, constituie
singura posibilitate de menţinere şi exercitare neîntreruptă a conducerii politico-
administrative la nivel central şi local.

În etapa operativă, suprapusă pe desfăşurarea fenomenului care generează situaţie de protecţie

civilă, conducerea se axează cu prioritate pe:

• Organizarea şi desfăşurarea salvării: scoaterea persoanelor de sub dărâmături provocate

de cutremur, bombardamente, explozii etc., a celor surprinse şi izolate de inundaţii,
avalanşe, efectele unor fenomene meteo periculoase, a celor aflate în zonele
contaminate sau în imobile incendiate etc.; ridică probleme deosebite privind asigurarea
cu personal şi dotare tehnică specializată, ceea ce presupune un management al
resurselor orientat spre: stabilirea numărului şi specialităţilor persoanelor destinate să
execute aceste operaţiuni, asigurare de mijloace tehnice adecvate fiecărei situaţii,
organizarea operaţiunilor conexe sau complementare salvării (prim-ajutor în focarul de
dezastru, degajare medicalizată a victimelor, identificarea morţilor şi soluţionarea
celorlalte probleme legate de aceştia etc.);
• Organizarea şi asigurarea funcţionării sistemului de servicii şi asistenţă sanitară;
obiectivul specific este acordarea primului-ajutor şi asistenţa medicală de urgenţă, dar
trebuie avute în vedere şi măsurile specifice din adăposturi şi taberele de sinistraţi;
• Reperarea şi semnalizarea zonelor periculoase pentru populaţie ( zone contaminate,
vulcanice, expuse pericolului de inundaţii şi revărsări, clădirilor cu risc seismic, a
obiectivelor ce conţin forţe sau instalaţii periculoase a căror eliberare nu mai poate fi
ţinută sub control etc.), limitarea sau interzicerea accesului în aceste zone, precum şi
întreprinderea măsurilor ce se impun;
• Organizarea, coordonarea şi desfăşurarea decontaminării şi altor măsuri similare,
precum asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată;
• Participarea cu forţe şi mijloace proprii la restabilirea de urgenţă a serviciilor
indispensabile de utilitate publică; se are în vedere servicii indispensabile pentru
supravieţuirea populaţiei civile, cu distincţia de rigoare ce se impune a se opera între
“servicii de interes public” şi “servicii de utilitate publică”;
• Participarea la ocrotirea bunurilor esenţiale pentru supravieţuirea populaţiei, precum şi
la acţiuni specifice de restabilire şi menţinere a ordinii în zonele sinistrate
• Măsurile organizatorice şi de pregătire pentru protecţia civilă şi realizarea capacităţii
suficiente şi adecvate de răspuns la situaţiile posibile trebuie să constituie o prioritate
circumscrisă programelor de dezvoltare durabilă a societăţii româneşti şi a celor de
realizare a securităţii naţionale; efortul propriu este o condiţie esenţială, ca şi
deschiderea largă spre şi participarea activă la acţiunile de colaborare şi cooperare
internaţională.

91
 7. HAZARDE, VULNERABILITATE, RISC : DEFINIŢIE,
CLASIFICARE, CONCEPT, DETERMINĂRI

1.Hazarde şi riscuri: definire, clasificare, caracteristici

Manifestările extreme ale unor fenomene naturale (cum sunt cutremurele puternice, furtunile,
inundaţiile), la care se adaugă intervenţia omenească neadecvată, accidentele tehnologice,
situaţiile conflictuale, îndeosebi conflictele armate, au influenţe imediate sau în timp, directe
sau indirecte asupra vieţii fiecărui individ uman şi asupra societăţii omeneşti în ansamblu.

Amploarea şi frecvenţa unor fenomene naturale şi antropice periculoase, denumite în literatura

de specialitate hazarde, prezintă o evidentă tendinţă de creştere în legătură cu creşterea rapidă
a populaţiei globului, care se extinde tot mai mult în regiunile nefavorabile, expuse producerii
unor fenomene extreme, şi cu dezechilibrele tot mai accentuate ale mediului.

În ultimele decenii, omul a influenţat mai mult ca oricând mediul natural, determinând apariţia
unor fenomene ce au devenit adevărate probleme globale, foarte dăunatoare şi periculoase
pentru viaţa pe planetă, printre care se numără încălzirea datorată efectului de seră generat de
poluare, ridicarea nivelului Oceanului planetar, reducerea stratului de ozon etc.

Hazardele cunoscute din vechime şi-au modificat tiparele, s-au extins, au devenit mai frecvente
şi mai dificil de prognozat. În ultimii 30 de ani, diferite calamităţi naturale au generat peste 3
milioane de victime, au adus boli, sărăcie şi multe suferinţe pentru 1 miliard de oameni, au
produs pagube materiale de sute de miliarde de dolari. La acestea se adaugă cele pe care omul
şi le-a provocat singur prin perpetuarea conflictelor militare generatoare de mari suferinţe şi
distrugeri, dar şi de grave dezechilibre în mediul înconjurător, dintre care pot fi evidenţiate:
ocuparea a peste 1,5 millioane Km2 din suprafaţa uscatului cu instalaţii militare, o mare parte
din aceasta fiind grav poluată cu materii petroliere sau diferite substanţe chimice; posibilitate
producerii unor accidente nucleare, chimice, biologice ca urmare a activităţilor militare;

92
existenţa, la această dată, a peste 400 de milioane de mine antipersonal şi a unor cantităţi de
diferite muniţii imposibil de evaluat şi localizat, care produc zilnic victime şi al căror pericol se
va menţine un viitor îndelungat.

În aceste condiţii, eforturile pentru prevenirea hazardelor şi atenuare a impactului lor asupra
societăţii sunt imperios necesare şi se constituie în parte integrantă a politicilor de dezvoltare
durabilă şi de asigurare a securităţii globale, regionale, naţionale, comunitare şi, de ce nu, chiar
individuale. Cunoaşterea şi gestionarea acestor surse de risc permit realizarea măsurilor
preventive şi planificarea eficientă a măsurilor de intervenţie şi reabilitare pentru limitarea şi
reducerea suferinţelor, pierderilor şi distrugerilor şi revenirea la normalitate atunci când se
produc hazarde sau când activitatea social-umană le generează. În acest demers, structurile
existente ale Protecţiei civile au un rol major.

Hazarde: definire, clasificare

Hazardul este un eveniment ameninţător şi reprezintă probabilitatea de apariţie, într-o anumită

perioadă, a unui fenomen potenţial dăunător pentru om, pentru bunurile produse de acesta şi
pentru mediul înconjurător.

Clasificarea hazardelor:

1. funcţie de geneză:

• hazarde naturale:
-endogene: erupţii vulcanice, cutremure
-exogene: - climatice, geomorfologice, hidrologice, oceanografice, biologice, biofizice,
astrofizice
• hazarde antropice: accidentele din industrie, agricultură şi transporturi, războaiele,
terorismul etc.
2.funcţie de durata de manifestare:
-rapide
-cu manifestare îndelungată

3.funcţie de suprafaţa afectată:

-globale sistemice
-globale cu efecte regionale
-regionale
-locale şi punctuale

93
4.funcţie de mărimea efectelor:
-cu efecte reduse
-cu efecte severe
-dezastre (catastrofe)

Riscul: definire, caracteristici.

Riscuri specifice protecţiei civile

În sens larg, RISCUL poate fi definit ca un eveniment potenţial care, dacă se produce, cauzează
pierderi, pagube, distrugeri, suferinţe etc. Funcţie de domeniul în care se pot produce
evenimentele sau de natura lor, se poate vorbi de o mare diversitate de riscuri: politice, militare,
politico-militare, strategice, tactice etc.

După cum am mai menţionat, evenimentele a căror posibilă producere constituie preocuparea
protecţiei civile sunt hazardele naturale sau antropice, acestea constituind o categorie aparte de
riscuri, ale căror caracterististici se cer dezvoltate şi precizate în continuare. Nu toate hazardele
sunt în obiectul de activitate al protecţiei civile, ci numai acelea care sunt direct şi extrem
dăunătoare omului sau pun în pericol valori materiale sau mediul natural. Astfel, un cutremur
de mari proporţii produs în mijlocul unui ocean este un simplu fenomen natural; produs însă
într-o zonă locuită, prezintă risc, deoarece se poate solda cu victime şi distrugeri. Se poate
enunţa deci ca trăsătură a riscului în domeniul nostru de activitate existenţa expunerii la
consecinţe negative a populaţiei, bunurilor materiale, valorilor de patrimoniu, mediului
înconjurător. Un alt criteriu cu care se operează în identificarea şi ordonarea riscurilor specifice
în protecţia civilă este vulnerabilitatea elementelor expuse la risc. Aceasta pune în evidenţă cât
de mult este expus omul şi bunurile sale în faţa diferitelor hazarde, indicând nivelul probabil al
pagubelor pe care poate să le producă un anumit fenomen. Pentru a fi posibilă reprezentarea
matematică, vulnerabilitatea se exprimă pe o scală cuprinsă între 0 şi 1 ( 1 = distrugerea totală
a bunurilor şi pierderea totală a vieţilor omeneşti din arealul afectat ).

Efectul negativ luat în consideraţie la definirea riscurilor specifice în protecţia civilă este, de
regulă, nivelul probabil al pierderilor de vieţi omeneşti, al numărului de răniţi, al pagubelor
produse proprietăţilor şi activităţilor economice de către un anumit fenomen sau grup de
fenomene, într-un anumit loc şi într-o anumită perioadă de timp. Ca urmare, riscul în protecţia
civilă este probabilitatea de expunere a omului şi bunurilor la acţiunea unui anumit hazard de o
anumită mărime şi poate fi exprimat matematic ca fiind produsul dintre hazard, elementele
expuse la risc şi vulnerabilitatea acestor elemente:

R = f(H x E x V/C), unde: R – risc

H – hazard

E – elemente supuse la risc (persoane, bunuri)

94
V – vulnerabilitate

C – capabilitatea (capacitatea de adaptare/răspuns a comunităţii)

Rezultă că riscul există in funcţie de mărimea hazardului, de totalitatea grupurilor de oameni şi

valorilor materiale periclitate şi de vulnerabilitatea acestora şi poate fi definit ca predicţie
matematică a pierderilor de vieţi omeneşti, răniţi, distrugeri de bunuri şi afectarea activităţii
economice, în cursul unei perioade de referinţă şi într-o regiune dată, pentru un hazard
specific.

HGR 642/29 iun. 2005 pt. aprobarea Criteriilor de clasificare din punct de vedere al protecţiei
civile, art. 2: Prin risc se înţelege nivelul de pierderi preconizat, în sens probabilistic, estimat
în victime, proprietăţi distruse, activităţi economice întrerupte, impact asupra mediului
datorită manifestării unui hazard într-o anumită zonă şi cu referire la o anumită perioadă
de timp.

RISCURI GENERATOARE DE SITUAŢII DE URGENŢĂ ÎN ROMÂNIA

Pentru Protecţia Civilă din România sunt de remarcat două mari categorii de riscuri în al căror
management este implicată şi trebuie să răspundă nevoii de optimizare şi perfecţionare:

Riscurile specifice subliniate în strategia de securitate naţională, printre care:

− proliferarea armelor de distrugere în masă, a tehnologiilor şi materialelor nucleare, a

armamentelor şi mijloacelor letale neconvenţionale;
− proliferarea şi dezvoltarea reţelelor teroriste, a crimei organizate transnaţionale, a
traficului ilegal de persoane, droguri, armamente şi muniţie, de materiale radioactive şi
strategice;

95
 − migraţia clandestină şi apariţia unor fluxuri masive de refugiaţi;
− terorismul politic transnaţional şi internaţional, inclusiv sub formele sale biologice şi
informatice;
− acţiuni ce pot atenta la siguranţa sistemelor de transport intern şi internaţional;
− acţiuni individuale sau colective de accesare ilegală a sistemelor informatice,
− provocarea deliberată de catastrofe ecologice.

Riscuri de tipul dezastrelor naturale sau antropice, care pot genera situaţii de criză sau de
urgenţă. Conform HGR 2288/2004 (anexa 2), principalele tipuri de riscuri generatoare de
situaţii de urgenţă în România, grupate funcţie de natura lor, sunt:

1.Riscuri naturale:

-Fenomene meteorologice periculoase:

− furtuni
− inundaţii
− tornade
− secetă
− îngheţ
− incendii de pădure
− avalanşe

-Fenomene distructive de origine geologică:

− alunecări şi prăbuşiri de teren
− cutremure de pământ

2.Riscuri tehnologice:

-Accidente, avarii, explozii şi incendii, în:

− industrie
− transport şi depozitare produse periculoase
− transporturi
− nucleare
− poluare ape
− prăbuşiri de construcţii, instalaţii sau amenajări
− eşecul utilităţilor publice
− căderi obiecte din atmosferă sau din cosmos
− muniţie neexplodată

3.Riscuri biologice:

− Îmbolnăviri în masă
− epidemii
− epizootii/zoonoze

96
Principalele surse de riscuri majore şi zone de vulnerabilitate deosebită din teritoriul naţional
sunt:

• Fenomenul seismic: majoritatea cutremurelor sunt de natură tectonică, cele mai puternice
putând afecta până la 70% din teritoriul ţării; în general, sunt cutremure de adâncime medie, cel
mai adesea cu epicentrul în zona de curbură a Carpaţilor, la confluenţa plăcii geologice Est-
europene cu straturile sub-geologice Moesian şi Inter-Alpin; profunzimea medie a epicentrelor
se situează la 100 – 150 km. adâncime, cu magnitudini de până la M=7 pe scara Richter şi
intensităţi de până la VII – VIII pe scala MSK. Zonele afectate de cutremure de mică adâncime
sunt Banat, Crişana, Maramureş şi Târnave. Datele statistice arată că periodicitatea
cutremurelor cu epicentrul în Vrancea este de cca. 100 de ani, cu cca. 3 perioade de activitate
seismică intensă;
• Fenomenele meteorologice periculoase : sunt tot mai dese în ultimii ani, fiind
caracterizate de intensitate deosebită şi mod atipic de manifestare în raport cu caracteristicile
geoclimaterice ale zonei geografice de dispunere a României; nu se pot evidenţia ferm zone cu
vulnerabilitate crescută, practic tot teritoriul fiind posibil de afectat de asemenea fenomene;
• Inundaţiile, altele decât cele generate de accidente la baraje:sunt cauzate, în general,
de intensitatea şi durata fenomenelor meteorologice premergătoare; sunt posibile asemenea
fenomene în bazinele hidrografice ale Dunării inferioare, Prutului, Siretului, Sucevei,
Moldovei, Bistriţei, Trotuşului, Suşiţei, Putnei, Milcovului, Râmnicului, Călmăţuiului,
Buzăului, Ialomiţei, Mostiştei, Argeşului şi Dâmboviţei, Teleormanului şi Vedei, Oltului,
Jiului, Cernei, Nerei, Begăi, Mureşului, Crişurilor, Barcăului, Someşurilor, Tisei şi Vişeului,
Arieşului, Târnavelor;
• Alunecările de teren: sunt consecinţă a fenomenelor naturale sau a unor activităţi
omeneşti necontrolate (de exemplu despăduririle); produc efecte imediate, dar cauzează şi
efecte dezastruoase pe termen lung (cum ar fi blocarea sau devierea unor cursuri de apă,
deteriorarea căilor terestre de comunicaţii, distrugerea unor arealuri locuite etc.); expuse
riscului sunt în mod deosebit partea nordică a Podişului Moldovei şi zonele din Subcarpaţii de
Curbură şi cei Meridionali;
• Surse de risc de accident chimic: sunt constituite de agenţii economici care stochează,
prelucrează, transportă sau produc substanţe toxice periculoase; sunt inventariate şi se cer
monitorizate peste 30 de asemenea substanţe, cele mai importante şi mai frecvent utilizate fiind
amoniacul, fosgenul, clorul cu derivatele sale, acidul prusic, acidul fluorhidric, hidrogenul
sulfurat, acidul sulfuric, oxidul de etilenă, dioxidul de sulf, acrilonitrilul şi altele, situate în peste
50 de puncte sursă de risc, la care se adaugă un mare număr de transporturi de astfel de
substanţe;
• Surse de risc nuclear: sunt constituite de obiectivele nucleare Cernavodă, ICN
Colibaşi-Piteşti, IFIN Măgurele din teritoriul naţional şi obiectivele nucleare din imediata
vecinătate a graniţelor, cum este CNE Kozlodui, care, în cazul unui accident major, pot genera
o contaminare nucleară cu ca efect transfrontalier; contaminarea radioactivă poate surveni şi
prin prezenţa, controlată sau nu, a unor surse de radiaţii mobile capabile să genereze acest tip
de eveniment;
• Barajele ca sursă de risc de inundaţii: prezintă un pericol major pentru localităţile
situate în aval; există peste 150 de baraje diferite ca mărime şi tehnică de construcţie, care pot
provoca pagube şi distrugeri, precum şi victime omeneşti, prin unda de viitură cu evoluţie foarte
rapidă;

97
• Epidemiile şi epizootiile: deşi nu au avut până în prezent amploare mare şi nu au
cuprins suprafeţe mari, nu trebuie neglijată posibilitatea apariţiei acestora; pot fi surse de risc
subdezvoltarea unor zone, unii factori climatici şi de mediu ( în special aglomerările urbane sau
zonale permanente sau sezoniere, căldura excesivă şi alţii).

Managementul riscurilor specific protecţiei civile: proces, etape, avantaje

Managementul riscurilor este un proces sistematic şi riguros de identificare, analiză, planificare,

control şi comunicare a riscurilor. Fiecare risc identificat trece secvenţial prin celelalte
funcţiuni, în mod continuu, concurent şi iterativ. Riscurile sunt uzual urmărite în paralel cu
identificarea şi analizarea unora noi, iar planurile de atenuare pentru un risc pot produce alte
riscuri.

Managementul riscurilor se desfăşoară integrat în cadrul oricărui proces decizional, inclusiv în

protecţia civilă, şi, pentru a fi efectiv, este necesară reconsiderarea proceselor actuale de analiză
şi luare a deciziilor.

Un proces eficient de management al riscurilor reprezintă, totodată, un set de activităţi specifice

continue şi sistematice de schimb de informaţii relevante, într-un mediu deschis de informaţii.
Existenţa mediului deschis de informaţii, aşa cum vom sublinia şi în capitolele următoare, este
o condiţie esenţială.

Managementul riscurilor asigură un mediu riguros de luare activă a deciziilor pentru:

• evaluarea în mod continuu a ceea ce poate avea urmări nedorite;

• determinarea riscurilor importante, pentru a fi studiate;
• implementarea strategiilor de tratare a acestor riscuri;
• asigurarea eficienţei strategiilor implementate.

Implementarea proceselor de identificare, analiză, planificare, control şi comunicare a riscurilor

de orice natură asigură, la orice nivel, o serie de avantaje, printre care:

• evitarea surprinderii: evaluarea continuă a ceea ce se poate sfârşi rău poate anticipa
evenimentele şi consecinţele lor;
• creşterea probabilităţii ca evenimentele să se producă potrivit aşteptărilor: rezultatele
deciziilor pot fi influenţate prin cântărirea posibilelor efecte şi a probabilităţilor
asociate; înţelegerea riscurilor permite luarea unor decizii mai bune;
• schimbarea accentului de pe tratarea unei crize pe prevenirea ei: managementul
riscurilor poate identifica şi apoi trata potenţialele probleme atunci când acest lucru este
mai uşor şi mai ieftin de făcut, înainte de transformarea în probleme reale şi apoi în crize
( este mult mai pronunţată funcţia preventivă, controlul este de tip feed-forward );
• focalizarea pe obiectivele principale şi detectarea evenimentelor care pot afecta
realizarea acestor obiective;
• identificarea timpurie a potenţialelor probleme ( abordare proactivă) ca posibil suport
în luarea deciziilor de alocare a resurselor.

98
Etapele prin care sunt trecute riscurile în cadrul procesului de management sunt:

1.Identificarea riscului

Are ca scop anticiparea riscurilor şi includerea informaţiilor despre riscuri în procesele

decizionale. Datele şi incertitudinile referitoare la interesele proprii, specifice unui palier
decizional, sunt transformate în riscuri distincte care apoi sunt descrise şi măsurate.

Riscurile sunt descrise într-un format unitar, cu două componente de bază: condiţia şi
consecinţa, acest format realizând o imagine completă a riscului, foarte importantă în etapa
ulterioară a planificării atenuării. Componenta condiţie se referă la ceea ce determină
preocupare şi porneşte de la ceea ce generează teamă, incertitudine, îndoială raportat la interese
şi obiective, iar consecinţa la impactul imediat şi pe termen mediu sau lung al riscului.
Înţelegerea corectă a dimensiunilor impactului are importanţă pentru determinarea timpului,
resurselor şi efortului alocate acţiunii de atenuare a riscului. De exemplu, ploile abundente
asociate cu încălzirea bruscă a atmosferei în lunile de primăvară ( condiţia ) pot provoca
inundaţii ( riscul ) care pot avea ca urmări imediate pierderi de vieţi omeneşti, stare de panică,
distrugeri de valori materiale şi culturale, poluarea sau distrugerea unor terenuri şi recolte, iar
pe termen mediu sau lung pericolul producerii unor epidemii, diminuarea veniturilor populaţiei,
greutăţi în aprovizionare, reducerea ritmului de dezvoltare a zonei calamitate, alunecări de
teren, modificarea biotopului zonei inundate etc.

Un enunţ de risc este eficace atunci când, şi în descrierea condiţiei, şi în cea a consecinţelor,
sunt cuprinse informaţii în termeni de genul ce, de ce, când, unde, cum despre risc, descriind
factorii generatori, circumstanţele, consecinţele etc., la nevoie cu detaliile suplimentare
necesare.

2. Analiza riscului

Are scopul de a converti datele în informaţii pentru luarea deciziei. Reprezintă un proces de
examinare în detaliu a riscurilor pentru a determina întinderea acestora, modul de raportare al
unui risc la celelalte, selectarea şi evidenţierea celor mai importante. Această etapă presupune
trei activităţi de bază: evaluarea, clasificarea, stabilirea priorităţilor.

Evaluarea atributelor riscului – impact, probabilitate, cadru de timp – oferă o mai bună
înţelegere a riscului. Aceasta înseamnă stabilirea unor valori pentru impact ( pierderi sau efecte
negative ), probabilitate de întâmplare a evenimentului, cadru de timp în care trebuie luate
măsuri de atenuare. Acesta a fost reiterat ca primul principiu, în Strategia şi Planul de Acţiune
de la Yokohama (1994): „Evaluarea riscului este un pas necesar pentru adoptarea unor politici
şi măsuri adecvate şi de succes privind reducerea dezastrelor.”

Evaluarea riscului cuprinde folosirea sistematică a informaţiilor disponibile pentru a determina

probabilitatea producerii unor evenimente certe şi magnitudinea posibilelor lor consecinţe. Ca
proces, în general se acceptă că include următoarele activităţi:
• Identificarea naturii, locaţiei, intensităţii şi probabilităţii unei ameninţări.
• Determinarea existenţei şi gradului de vulnerabilitate şi expunere la ameninţare.
• Identificarea capacităţilor şi resurselor disponibile.
• Determinarea nivelelor acceptabile de risc.

99
Spre exemplificare, elementele ce fac obiectul evaluării pentru riscul seismic vor fi:

• Pierderi umane prin decese, dispariţii, mutilări cu pierderea capacităţii de muncă,

invalidităţi de diferite grade, afecţiuni neuro-psihice de nivel ridicat şi pe perioade
îndelungate etc.;
• Pierderi materiale ca rezultat al prăbuşirii totale sau parţiale de obiective (clădiri) ;
• Costurile operaţiunilor de intervenţie;
• Costurile materialelor şi echipamentelor asigurate pe perioada ajutorului dat persoanelor
afectate până la intrarea în normalitate;
• Valoarea activităţilor neefectuate pe perioada întreruperii funcţionării agenţilor
economici şi a eventualelor despăgubiri ce se acordă acestora;

100
 • Costurile minime necesare pentru operaţiuni de intervenţie pentru dezafectare,
remediere, refacere a unor obiective pentru redarea lor în circuitul economic etc.

Clasificarea are ca scop înţelegerea naturii riscurilor şi gruparea celor similare pentru
dezvoltarea unor planuri de atenuare şi de acţiune eficiente din punct de vedere al costului.
Procesul de clasificare poate evidenţia unul sau mai multe riscuri similare ca formulare şi
context, ele putând fi combinate în unul singur.

Stabilirea priorităţilor are ca scop sortarea riscurilor, determinarea celor mai importante şi
separarea acestora pentru a fi luate în consideraţie prioritar la alocarea resurselor. Gruparea se
face pe baza unui set de criterii, realizându-se partiţionarea riscurilor sau a grupurilor de riscuri.

O modalitate consacrată pentru identificarea şi analiza riscurilor constă în imaginarea unor

scenarii rezonabile, bazate pe experienţa anterioară şi care pornesc de la condiţii existente. Spre
exemplificare, vom prezenta succint câteva elemente ale unui astfel de scenariu privind riscurile
generate de producerea a unui cutremur major pentru municipiul Bucureşti:

Riscul seismic reprezintă factorul de risc major pentru Bucureşti. Cutremurul din 4 martie 1977
a provocat 1570 de morţi şi peste 11.300 răniţi, 32.900 locuinţe prăbuşite sau avariate, iar
pierderile economice totale directe au fost evaluate la circa 2 miliarde de dolari, nefiind
cunoscute şi pierderile economice totale indirecte.

Elementele principale vulnerabile la riscul seismic din municipiul Bucureşti sunt:

• Circa 400 clădiri de locuit înalte (unele peste 8 nivele), realizate din cadre de beton
armat, realizate în perioada 1925 – 1940, fără măsuri antiseismice şi afectate de
cutremurele din 1940 şi 1977;
• Reţeaua de alimentare cu apă, în lungime de peste 2046 Km. conducte de beton
precomprimat sau de concesie de oţel sau fontă, staţii de pompare şi hidrofoare;
• Reţeaua de canalizare, în lungime de peste 1600 Km. traseu cu tuburi de beton şi staţii
de epurare în afara oraşului;
• Reţeaua de gaze naturale, în lungime de peste 900 Km. realizată din conducte de oţel;
• Reţeaua de termoficare, 437 Km. cu magistrale subterane de abur de înaltă presiune şi
puncte termice colective la blocurile de locuinţe;
• Reţeaua metroului, din care circa 35 Km. reprezintă o vulnerabilitate peste medie;
• Reţeaua unităţilor de învăţământ de toate gradele, cu peste 450 de obiective;
• Reţeaua unităţilor sanitare, cu peste 560 de unităţi, din care 55 spitale;
• Reţeaua turistică, cu peste 40 de hoteluri cu peste 10 000 locuri de cazare;
• Platformele industriale Obor, Rahova, Militari, Dudeşti-Căţelu, Pipera;
• Populaţia, cu grupele de vârstă cele mai vulnerabile 0 – 19 ani (20%) şi peste 60 de ani
(10%);
• Reţeaua unităţilor de cultură

101
Acest risc major, riscul seismic, generează câteva riscuri complementare ce trebuie avute în
vedere în mod obligatoriu datorită pericolului ce-l reprezintă, respectiv:

• Riscul de inundaţie reprezentat de existenţa lacului artificial Ciurel, cu un volum

normal de retenţie de 14,2 milioane m3, unda de viitură rezultată ca urmare a fisurării şi
spargerii barajului de către cutremur ar ajunge în zona Piaţa Operei în circa 10 – 30
min., cu o înălţime de 4 m., în zona Piaţa Unirii după 40 – 60 min. cu h= 2,5 – 3 m., iar
în zona Lânăriei – Vitan după 100 – 120 min., cu h = 2 – 2,5 m.; se estimează la aprox.
65 000 numărul locuitorilor ce trebuie evacuaţi de urgenţă.
• Riscul accidentelor chimice: în condiţii medii de vulnerabilitate, pe zone de risc,
efectele ce trebuie luate în consideraţie sunt:

1. Platformele industriale Obor, Griviţa, Rahova, Militari

• Zona letală = 4 platf. x (0,75)2x3,14x1464,5 loc./Km2=10 347 locuitori;

• Zona de intoxicare = 4 x (1,8)2 x 3,14 x 12 500 loc./Km2 = 508 680 loc.

2. Platformele industriale Dudeşti şi IMGB

• Zona letală = 5174 loc.

• Zona de intoxicare = 46 510 loc.

Rezultă un total de 15 521 locuitori în zonele letale (care trebuie evacuaţi imediat) şi 555 190
de locuitori în zonele de intoxicare, care necesită măsuri de protecţie adecvate.

• Riscul de accident nuclear datorat existenţei reactorului nuclear pentru cercetări

fundamentale de la Măgurele. Populaţia ce poate fi afectată se poate aproxima astfel:
• Zona de 5 rem = 3,14 x 52 x1464,5 loc./Km2 x 0,5 = 18 306 locuitori care trebuie
evacuaţi imediat;
• Zona de 0,5 rem – aproape tot municipiul Bucureşti, fiind necesare măsuri adecvate
pentru întreaga populaţie .
• Exploziile şi incendiile de masă se pot produce, dar numai izolat, aşa cum rezultă şi
din statisticile anterioare; totuşi, nu trebuie scăpată din vedere eventualitatea producerii
şi unor astfel de evenimente.
• Accidentele grave pe căile de comunicaţii au probabilitate redusă pentru transportul
de suprafaţă şi ridicată pentru metrou.

Planificarea - Reprezintă funcţia de decizie ce trebuie îndeplinită în legătură cu un risc sau

grup de riscuri. Ea vizează:
• Asigurarea că atât consecinţele, cât şi sursele riscurilor sunt cunoscute;
• Dezvoltarea unor planuri eficiente;
• Planificarea unui set de acţiuni care minimizează impactul riscului şi maximizează
oportunităţile şi eficienţa;
• Planificarea riscurilor importante.
• Există patru posibilităţi de lucru în planificarea riscurilor:

102
Cercetarea – stabilirea unui plan de cercetare a riscurilor pentru obţinere de informaţii
suplimentare;
Acceptarea – riscul este acceptat în cadrul toleranţelor stabilite;
Monitorizarea – riscul este monitorizat deoarece este nevoie de apariţia unui alt eveniment
pentru luarea deciziei sau există suficient timp la dispoziţie pentru luarea unei decizii;
Atenuarea - consecinţele sunt de neacceptat; se alocă resurse şi se stabilesc acţiuni pentru
micşorarea impactului.
Monitorizarea - Este procesul de obţinere, compilare şi raportare a datelor de stare despre
riscuri. Scopul etapei este de a colecta informaţii precise, relevante şi la timp despre risc şi de
a le prezenta într-o manieră clară şi uşor de înţeles. Informaţiile din această etapă influenţează
modul de desfăşurare a etapei de control. Planul de atenuare şi atributele riscului sunt urmărite
continuu pentru a verifica dacă planul reduce impactul sau probabilitatea asociate riscului.
Monitorizarea este un proces continuu, chiar dacă majoritatea informaţiilor se obţin periodic.

Situaţia actuală din ţara noastră privind monitorizarea parametrilor factorilor de risc este
caracterizată de existenţa unor subsisteme sectoriale, insuficient corelate, cu mijloace tehnice
în majoritate uzate fizic şi moral. Se realizează unele suprapuneri de activităţi şi responsabilităţi,
precum şi multe carenţe în sistemul de transmitere a datelor. Toate acestea influenţează
acurateţea informaţiei achiziţionate şi viteza de transmitere, fapt ce afectează activitatea de
avertizare şi intervenţie, dar şi pe cea de previziune, chiar şi acolo unde ea ar fi posibil de
realizat prin simulări cu modele matematice adecvate.

Existentul de subsisteme şi reţele de monitorizare a parametrilor factorilor de risc este:

Reţeaua meteorologică naţională

Asigură, în cadrul a trei programe (observaţii sinoptice, observaţii climatologice şi

supraveghere radar), achiziţia de date specifice, transmiterea acestora şi elaborarea de prognoze
meteo prin intermediul INMH şi a 6 centre regionale de prognoză aparţinând acestuia. Asigură
informarea şi avertizarea diferiţilor beneficiari permanenţi sau ocazionali pe fluxuri prestabilite.
Datele măsurate sunt: direcţia şi viteza vântului, nebulozitatea atmosferică, tipul de nori şi
înălţimea bazei acestora, vizibilitatea, temperatura şi umiditatea aerului, presiunea atmosferică,
cantitatea de precipitaţii, stratul de zăpadă, fenomene speciale şi altele. Aceste date, codificate
conform reglementărilor internaţionale sau interne, se transmit pe un flux şi cu o periodicitate
prestabilite prin sistemul naţional de transmisii.

Reţeaua hidrologică naţională

Informaţia hidrologică pentru întreg teritoriul ţării şi pentru dezastre este furnizată de trei reţele
ce se vor complementare, respectiv :

• Reţeaua Regiei Autonome “Apele Române” care asigură monitorizarea a 276 baraje
mijlocii cu un volum total de apă de 4,5 mld. m3;

103
 • Reţeaua HIDROELECTRICA - monitorizează 82 de baraje mari cu un volum total de
8,1 mld m3 de apă (inclusiv acumulările Porţile de Fier I şi II de pe Dunăre);
• Reţeaua Regiei de Îmbunătăţiri Funciare – 81 de baraje cu 0,2 mld. m3 de apă, reţea
care, din punctul de vedere al protecţiei civile nu prezintă interes deosebit, sau cel puţin
nu la nivel naţional.

Reţele seismologice

Există trei reţele de înregistrare seismică:

• Reţeaua seismică a Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica

Pământului (INCDFP) Bucureşti- Măgurele, care monitorizează şi studiază prin
metode specifice seismicitatea de fond a teritoriului, la nivelul solului, fără a lua în
consideraţie construcţiile; dispune de un sistem de monitorizare şi prelucrare a
seismicităţii teritoriului ( SAMPS ) şi este formată din:
o Centrul Naţoinal de Date Seismologice ( ROM-NDC ) Bucureşti-Măgurele care
colecteazăşi prelucrează date de la 18 staţii seismice telemetrice (Vrâncioia,
Popeni, Bordeşti, Carcaliu, Topalu, Cernavodă, Istriţa, Muntele Roşu, Mâţău,
Cozia, Strehaia, Heniu Mare, Valea Ierii, Harghita, Covasna, Cheia, Sinaia,
Daia, Călugăreni);
o Centrul Zonal de Date Seismologice (BAN-ZDC) Timişoara, care colectează
date de la 4 staţii seismice telemetrice (Banloc, Şiria, Buziaş, Timişoara) şi
transmite timpii de sosire ai undei P la ROM-NDC;
o Centrul de Înregistrare Analogică Sibiu – colectează date de la Turnu Roşu şi
transmite timpii de sosire a undei P la ROM-NDC;
o 12 staţii seismice analogice (Iaşi, Bârlad, Piatra-Neamţ, Baia Mare, Carei,
Mediaş, Sasca, Montana, Gura Zlatna, Drăgăşani, Câmpulung, Carcaliu), care
transmit timpii de sosire a undei P la ROM-NDC;
o staţii echipate cu accelerografe analogice cu înregistrarea datelor pe film foto
sau culese de specialişti prin deplasare la amplasamentul aparatului şi
transmise/predate la ROM-NDC.

• Reţeaua seismică a Institutului Naţional de Construcţii Bucureşti, având ca

obiectiv obţinerea de înregistrări seismice pe clădiri în vederea îmbunătăţirii
proiectătii antiseismice, a metodelor de conservare şi consolidare; este compusă din 86
de aparate de înregistrare seismică amplasate în 46 de localităţi ( 15 aparate sunt în
Bucureşti ).

• Reţeaua seismică a Institutului Naţional de Studii Geotehnice şi Geofizice

GEOTEC Bucureşti, care urmăreşte seismicitatea indusă în zona marilor baraje şi
răspunsul acestora; asigură supravegherea seismică a 22 de baraje mari cu 15 staţii
seismice fixe şi 77 accelerografe analoge, din care 3 la dispoziţia GEOTEC.

Deşi sunt realmente complementare, cele trei reţele funcţionează independent. Pot şi ar trebui
să dezvolte şi să utilizeze o bază materială şi documentară comună.

104
 1. Reţeaua de poligoane şi observatoare de geodinamică alcătuită din 2 poligoane
astrogeodinamice: Căldăruşani – Tulnici şi Crăciuneşti – Deva, Sarmisegetuza, Padeş –
Gorj.
2. Reţeaua naţională de supraveghere a radioactivităţii mediului cuprinde 47 de staţii,
care lucrează 11 sau 24 de ore pe zi şi monitorizează aerul în apropierea solului (la 1,5
m), prin aerosoli filtraţi, depunerile de precipitaţii atmosferice, vegetaţia
spontană,cerealele, solul necultivat,apele de suprafaţă, apa freatică şi apa potabilă.
3. Reţelele de laboratoare de igienă a Ministerului Sănătăţii, una privind igiena
radiaţiilor, cu 4 laboratoare la Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara şi 18 laboratoare
interjudeţene, alta de igiena mediului cu 4 secţii la Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara, 60
de laboratoare şi 41 de Inspectorate de Sănătate Publică judeţene.
4. Reţeaua de supraveghere şi intervenţii pentru epizootii şi contaminări radioactive,
chimice sau biologice pentru produse vegetale şi animale, asigurată de Ministerul
Agriculturii, dispune de un laborator central sanitar-veterinar cu 19 laboratoare pe
profile specifice de diagnostic şi serviciu epidemiologic, laboratorul pentru controlul
biopreparatelor şi medicamentelor de uz veterinar ( cu 9 laboratoare de profil ) şi un
laborator pentru controlul produselor de origine animală şi vegetală.
5. Sistemul informatic de comandă şi control al forţelor aeriene

În afară de aceste sisteme de monitorizare la nivel naţional există sisteme proprii de

monitorizare a instalaţiilor tehnologice şi incintei unităţilor din industria chimică, petrochimică,
alimentară şi a bunurilor de larg consum care prezintă risc de accident chimic, al centralei
nucleare electrice de la Cernavodă şi ale unităţilor din domeniul de risc nuclear. Ministerul
Transporturilor are infrastructura de informare şi intervenţie pentru accidente grave pe căile de
comunicaţii, iar Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari monitorizează riscul
incendiilor de masă.

Nu există, deşi este absolut necesar, un sistem de monitirizare a riscului alunecărilor de teren
în curs sau potenţiale, deşi la nivel local există tehnica de calcul care ar putea susţine această
activitate.

Controlul

Preia informaţia de stare obţinută anterior şi decide ceea ce trebuie făcut pe baza datelor
obţinute. Controlul riscurilor presupune:

• Analiza rapoartelor de stare;

• Decizia asupra modului de acţiune;
• Implementarea deciziilor luate.

Factorii de decizie trebuie să ştie dacă există schimbări importante în atributele riscului, precum
şi care este eficienţa planurilor de atenuare în contextul nevoilor şi al constrângerilor. Scopul
este de a obţine o bună înţelegere a stării curente a fiecărui risc şi plan de atenuare şi de a lua
decizii bazate pe această întelegere. Datele monitorizării sunt utilizate pentru a asigura că
riscurile sunt tratate eficient şi pentru a se determina modul de tratare a acestora.

105
Controlul se poate finaliza cu una din cele patru opţiuni posibile, respectiv:

• replanificarea –un plan nou sau modificat este necesar când valorile limită au fost
depăşite (planul nu merge sau o tendinţă adversă neaşteptată a fost semnalată );
• închiderea riscului –un risc închis este cel care nu mai există sau nu mai este eficient
sub raportul costurilor. Se întâmplă când probabilitatea sau impactul asociate riscului
scad sub o valoare limită sau riscul este monitorizat deoarece a devenit o problemă;
• invocarea unui plan de eventualitate –când apare un semnal declanşator; se revede şi se
actualizează planul existent şi se pregăteşte derularea lui în condiţiile probabile de
desfăsurare a evenimentului ( de exemplu, la prognozarea unor căderi masive de zăpadă
se pregăteşte punerea în aplicare a planului de intervenţie la înzăpeziri );
• continuarea planului curent.

Comunicarea

Permite tuturor participanţilor la procesul de management al riscurilor, înţelegerea riscurilor si

a alternativelor de atenuare. Este esenţială în toate etapele managementului de risc. Vizează, în
mod obligatoriu, informarea şi pregătirea elementelor vulnerabile, respectiv a populaţiei şi
conducerilor instituţiilor publice şi agenţilor economici, a elementelor sistemului de acţiune
pentru atenuarea riscului.

Din analiza conţinutului şi caracteristicilor etapelor procesului de management al riscurilor în

protecţia civilă se pot trage câteva concluzii, necesare pentru sistematizarea în continuare a
problematicii lucrării:

• toate etapele procesului de management al riscurilor sunt centrate pe culegerea,

prelucrarea, valorificarea datelor şi informaţiilor provenind din diferite surse,pe crearea
şi difuzarea unor date şi informaţii specifice necesare unor eventuale acţiuni de
intervenţie;
• managementul riscurilor este un proces preponderent de natură informaţională, prin
urmare condiţionările desfăşurării eficiente a acestuia sunt preponderent de natură
informaţională;
• în procesul de management al riscurilor se vehiculează un volum imens de date şi
informaţii ce trebuie colectate şi prelucrate permanent, oportun, corect, în timp real;
• decizia, ca rezultat şi produs esenţial al managementului riscurilor, trebuie să răspundă
unor criterii de raţionalitate, eficienţă, oportunitate, să îmbine armonios dorinţa cu
posibilitatea, să asigure concordanţa între obiective şi resurse;
• culegerea şi prelucrarea permanentă a datelor şi informaţiilor necesare luării deciziei
necesită un volum imens de muncă, metode şi tehnici de lucru rapide şi eficiente,
oportunitate şi corectitudine, eliminare la maximum a subiectivismului şi posibilităţilor
de omisiune şi eroare;
• pentru majoritatea fenomenelor ce fac obiectul activităţii de protecţie civilă nu este
posibilă obţinerea de informaţii directe, prin metode empirice sau consacrate în
cercetare; aceste fenomene, deşi sunt aceleaşi de la începuturile planetei şi vieţii pe
pământ se manifestă diferit în timp şi spaţiu; este nevoie de metode şi tehnici noi,
moderne, deosebit de complexe, printre care se numără modelarea, simularea, cercetarea
operaţională, care să ofere posibilitatea inventarierii unui număr cât mai mare de

106
 posibilităţi de producere a hazardelor şi de eventuale soluţii pentru rezolvarea
problemelor multiple şi complexe pe care le ridică activitatea de atenuare a riscurilor
evidenţiate; ca urmare, utilizarea de mijloace performante de culegere, prelucrare şi
transmitere a informaţiilor, utilizarea progresului tehnico-ştiinţific sunt necesităţi
stringente şi oferă suficiente garanţii pentru atingerea parametrilor de eficienţă şi
raţionalitate în îndeplinirea misiunilor ce revin protecţiei civile.

8. MANAGEMENTUL RISCURILOR GENERATOARE DE SITUAŢII

DE URGENŢĂ, DOCUMENTE SPECIFICE, NORME DE ÎNTOCMIRE

Managementul riscurilor este un proces sistematic şi riguros de identificare, analiză, planificare,

control şi comunicare a riscurilor. Fiecare risc identificat trece secvenţial prin celelalte
funcţiuni, în mod continuu, concurent şi iterativ. Riscurile sunt uzual urmărite în paralel cu
identificarea şi analizarea unora noi, iar planurile de atenuare pentru un risc pot produce alte
riscuri.

Managementul riscurilor se desfăşoară integrat în cadrul oricărui proces decizional, inclusiv în

protecţia civilă, şi, pentru a fi efectiv, este necesară reconsiderarea proceselor actuale de analiză
şi luare a deciziilor.

Un proces eficient de management al riscurilor reprezintă, totodată, un set de activităţi specifice

continue şi sistematice de schimb de informaţii relevante, într-un mediu deschis de informaţii.
Existenţa mediului deschis de informaţii, aşa cum vom sublinia şi în capitolele următoare, este
o condiţie esenţială.

107
Managementul riscurilor asigură un mediu riguros de luare activă a deciziilor pentru:

• evaluarea în mod continuu a ceea ce poate avea urmări nedorite;

• determinarea riscurilor importante, pentru a fi studiate;
• implementarea strategiilor de tratare a acestor riscuri;
• asigurarea eficienţei strategiilor implementate.

Implementarea proceselor de identificare, analiză, planificare, control şi comunicare a riscurilor

de orice natură asigură, la orice nivel, o serie de avantaje, printre care:

• evitarea surprinderii: evaluarea continuă a ceea ce se poate sfârşi rău poate anticipa
evenimentele şi consecinţele lor;
• creşterea probabilităţii ca evenimentele să se producă potrivit aşteptărilor: rezultatele
deciziilor pot fi influenţate prin cântărirea posibilelor efecte şi a probabilităţilor
asociate; înţelegerea riscurilor permite luarea unor decizii mai bune;
• schimbarea accentului de pe tratarea unei crize pe prevenirea ei: managementul
riscurilor poate identifica şi apoi trata potenţialele probleme atunci când acest lucru este
mai uşor şi mai ieftin de făcut, înainte de transformarea în probleme reale şi apoi în crize
( este mult mai pronunţată funcţia preventivă, controlul este de tip feed-forward );
• focalizarea pe obiectivele principale şi detectarea evenimentelor care pot afecta
realizarea acestor obiective;
• identificarea timpurie a potenţialelor probleme ( abordare proactivă) ca posibil suport
în luarea deciziilor de alocare a resurselor.

Etapele prin care sunt trecute riscurile în cadrul procesului de management sunt:

Identificarea riscului

Are ca scop anticiparea riscurilor şi includerea informaţiilor despre riscuri în procesele

decizionale. Datele şi incertitudinile referitoare la interesele proprii, specifice unui palier
decizional, sunt transformate în riscuri distincte care apoi sunt descrise şi măsurate.

Riscurile sunt descrise într-un format unitar, cu două componente de bază: condiţia şi
consecinţa, acest format realizând o imagine completă a riscului, foarte importantă în etapa
ulterioară a planificării atenuării. Componenta condiţie se referă la ceea ce determină
preocupare şi porneşte de la ceea ce generează teamă, incertitudine, îndoială raportat la interese
şi obiective, iar consecinţa la impactul imediat şi pe termen mediu sau lung al riscului.
Înţelegerea corectă a dimensiunilor impactului are importanţă pentru determinarea timpului,
resurselor şi efortului alocate acţiunii de atenuare a riscului. De exemplu, ploile abundente
asociate cu încălzirea bruscă a atmosferei în lunile de primăvară ( condiţia ) pot provoca
inundaţii ( riscul ) care pot avea ca urmări imediate pierderi de vieţi omeneşti, stare de panică,
distrugeri de valori materiale şi culturale, poluarea sau distrugerea unor terenuri şi recolte, iar
pe termen mediu sau lung pericolul producerii unor epidemii, diminuarea veniturilor populaţiei,
greutăţi în aprovizionare, reducerea ritmului de dezvoltare a zonei calamitate, alunecări de
teren, modificarea biotopului zonei inundate etc.

Un enunţ de risc este eficace atunci când, şi în descrierea condiţiei, şi în cea a consecinţelor ,
sunt cuprinse informaţii în termeni de genul ce, de ce, când, unde, cum despre risc, descriind

108
factorii generatori, circumstanţele, consecinţele etc., la nevoie cu detaliile suplimentare
necesare.

Analiza riscului

Are scopul de a converti datele în informaţii pentru luarea deciziei. Reprezintă un proces de
examinare în detaliu a riscurilor pentru a determina întinderea acestora, modul de raportare al
unui risc la celelalte, selectarea şi evidenţierea celor mai importante. Această etapă presupune
trei activităţi de bază: evaluarea, clasificarea, stabilirea priorităţilor.

Evaluarea atributelor riscului – impact, probabilitate, cadru de timp – oferă o mai bună
înţelegere a riscului. Aceasta înseamnă stabilirea unor valori pentru impact ( pierderi sau efecte
negative ), probabilitate de întâmplare a evenimentului, cadru de timp în care trebuie luate
măsuri de atenuare.

Acesta a fost reiterat ca primul principiu, în Strategia şi Planul de Acţiune de la Yokohama

(1994): „Evaluarea riscului este un pas necesar pentru adoptarea unor politici şi măsuri
adecvate şi de succes privind reducerea dezastrelor.”

Evaluarea riscului cuprinde folosirea sistematică a informaţiilor disponibile pentru a determina

probabilitatea producerii unor evenimente certe şi magnitudinea posibilelor lor consecinţe. Ca
proces, în general se acceptă că include următoarele activităţi:
• Identificarea naturii, locaţiei, intensităţii şi probabilităţii unei ameninţări;
• Determinarea existenţei şi gradului de vulnerabilitate şi expunere la ameninţare;
• Identificarea capacităţilor şi resurselor disponibile;
• Determinarea nivelelor acceptabile de risc.

109
Spre exemplificare, elementele ce fac obiectul evaluării pentru riscul seismic vor fi:

• Pierderi umane prin decese, dispariţii, mutilări cu pierderea capacităţii de muncă,

invalidităţi de diferite grade, afecţiuni neuro-psihice de nivel ridicat şi pe perioade
îndelungate etc.;
• Pierderi materiale ca rezultat al prăbuşirii totale sau parţiale de obiective (clădiri) ;
• Costurile operaţiunilor de intervenţie;
• Costurile materialelor şi echipamentelor asigurate pe perioada ajutorului dat persoanelor
afectate până la intrarea în normalitate;
• Valoarea activităţilor neefectuate pe perioada întreruperii funcţionării agenţilor
economici şi a eventualelor despăgubiri ce se acordă acestora;
• Costurile minime necesare pentru operaţiuni de intervenţie pentru dezafectare,
remediere, refacere a unor obiective pentru redarea lor în circuitul economic etc.

Clasificarea are ca scop înţelegerea naturii riscurilor şi gruparea celor similare pentru
dezvoltarea unor planuri de atenuare şi de acţiune eficiente din punct de vedere al costului.
Procesul de clasificare poate evidenţia unul sau mai multe riscuri similare ca formulare şi
context, ele putând fi combinate în unul singur.

Stabilirea priorităţilor are ca scop sortarea riscurilor, determinarea celor mai importante şi
separarea acestora pentru a fi luate în consideraţie prioritar la alocarea resurselor. Gruparea se
face pe baza unui set de criterii, realizându-se partiţionarea riscurilor sau a grupurilor de riscuri.

O modalitate consacrată pentru identificarea şi analiza riscurilor constă în imaginarea unor

scenarii rezonabile, bazate pe experienţa anterioară şi care pornesc de la condiţii existente.

Spre exemplificare:

o elemente ale unui astfel de scenariu privind riscurile generate de producerea

a unui cutremur major pentru municipiul Bucureşti:

Riscul seismic reprezintă factorul de risc major pentru Bucureşti. Cutremurul din 4 martie 1977
a provocat 1570 de morţi şi peste 11 300 răniţi, 32 900 locuinţe prăbuşite sau avariate, iar
pierderile economice totale directe au fost evaluate la circa 2 miliarde de dolari, nefiind
cunoscute şi pierderile economice totale indirecte.

Elementele principale vulnerabile la riscul seismic din municipiul Bucureşti sunt:

• Circa 400 clădiri de locuit înalte (unele peste 8 nivele), realizate din cadre de beton
armat, realizate în perioada 1925 – 1940, fără măsuri antiseismice şi afectate de
cutremurele din 1940 şi 1977;
• Reţeaua de alimentare cu apă, în lungime de peste 2046 Km. conducte de beton
precomprimat sau de concesie de oţel sau fontă, staţii de pompare şi hidrofoare;
• Reţeaua de canalizare, în lungime de peste 1600 Km. traseu cu tuburi de beton şi staţii
de epurare în afara oraşului;
• Reţeaua de gaze naturale, în lungime de peste 900 Km. realizată din conducte de oţel;
• Reţeaua de termoficare, 437 Km. cu magistrale subterane de abur de înaltă presiune şi
puncte termice colective la blocurile de locuinţe;

110
 • Reţeaua metroului, din care circa 35 Km. reprezintă o vulnerabilitate peste medie;
• Reţeaua unităţilor de învăţământ de toate gradele, cu peste 450 de obiective;
• Reţeaua unităţilor sanitare, cu peste 560 de unităţi, din care 55 spitale;
• Reţeaua turistică, cu peste 40 de hoteluri cu peste 10 000 locuri de cazare;
• Platformele industriale Obor, Rahova, Militari, Dudeşti-Căţelu, Pipera;
• Populaţia, cu grupele de vârstă cele mai vulnerabile 0 – 19 ani (20%) şi peste 60 de ani
(10%);
• Reţeaua unităţilor de cultură

Acest risc major, riscul seismic, generează câteva riscuri complementare ce trebuie avute în
vedere în mod obligatoriu datorită pericolului ce-l reprezintă, respectiv:

• Riscul de inundaţie reprezentat de existenţa lacului artificial Ciurel, cu un volum

normal de retenţie de 14,2 milioane m3 . unda de viitură rezultată ca urmare a fisurării
şi spargerii barajului de către cutremur ar ajunge în zona Piaţa Operei în circa 10 – 30
min., cu o înălţime de 4 m., în zona Piaţa Unirii după 40 – 60 min. cu h= 2,5 – 3 m., iar
în zona Lânăriei – Vitan după 100 – 120 min., cu h = 2 – 2,5 m.; se estimează la aprox.
65 000 numărul locuitorilor ce trebuie evacuaţi de urgenţă.
• Riscul accidentelor chimice: în condiţii medii de vulnerabilitate, pe zone de risc,
efectele ce trebuie luate în consideraţie sunt:

1. Platformele industriale Obor, Griviţa, Rahova, Militari

• Zona letală = 4 platf. x (0,75)2x3,14x1464,5 loc./Km2=10 347 locuitori;

• Zona de intoxicare = 4 x (1,8)2 x 3,14 x 12 500 loc./Km2 = 508 680 loc.

2. Platformele industriale Dudeşti şi IMGB

• Zona letală = 5174 loc.

• Zona de intoxicare = 46 510 loc.

Rezultă un total de 15.521 locuitori în zonele letale (care trebuie evacuaţi imediat) şi 555.190
de locuitori în zonele de intoxicare, care necesită măsuri de protecţie adecvate.

• Riscul de accident nuclear datorat existenţei reactorului nuclear pentru cercetări

fundamentale de la Măgurele. Populaţia ce poate fi afectată se poate aproxima astfel:
• Zona de 5 rem = 3,14 x 52 x1464,5 loc./Km2 x 0,5 = 18 306 locuitori care trebuie
evacuaţi imediat;
• Zona de 0,5 rem – aproape tot municipiul Bucureşti, fiind necesare măsuri adecvate
pentru întreaga populaţie .
• Exploziile şi incendiile de masă se pot produce, dar numai izolat, aşa cum rezultă şi
din statisticile anterioare; totuşi, nu trebuie scăpată din vedere eventualitatea producerii
şi unor astfel de evenimente.
• Accidentele grave pe căile de comunicaţii au probabilitate redusă pentru transportul
de suprafaţă şi ridicată pentru metrou.

111
ETAPELE ANALIZEI PENTRU RISCUL SEISMIC

• Analiza hazardului
• Inventarul elementelor expuse
• Clasificarea elementelor expuse
• Calculul volumului de distrugeri

EXEMPLU:

1. Analiza hazardului
Metodologia de estimare a urmărilor probabile ale unui cutremur de pământ este globală,
operativă, uşor de aplicat chiar şi în lipsa unor date complete şi precise despre elementele
expuse şi vulnerabilitatea lor. Pentru zona de interes/referinţă, analiza hazardului se realizează
cu ajutorul hărţilor de zonare seismică, normativelor de protecţie antiseismică, prognozelor de
recurenţă, informaţiilor şi datelor obţinute de la organisme specializate, experienţei analiştilor.
Se introduc în analiză date despre tipul cutremurului, magnitudine, intensitate, acceleraţii,
perioada probabilă de revenire a unui seism major etc.
2. Inventarul elementelor expuse
Se realizează nominal şi numeric, separat pentru fiecare categorie şi tip de element expus,
avându-se în vedere pentru:
-clădiri: numărul de clădiri şi locuinţe/gospodării, fiecare cu număr de apartamente;
-locuitori: numărul de persoane din fiecare apartament (nr. maxim, ziua şi noaptea); numărul
total de persoane din zona de interes;
-alte elemente expuse: tip, număr, caracteristici ale fiecăruia.
3. Clasificarea elementelor expuse
Urmăreşte încadrarea fiecărui element expus, în special locuinţele sau ansamblurile de locuinţe,
într-o clasă de vulnerabilitate, realizându-se astfel şi încadrarea pe clase de vulnerabilitate a
persoanelor din locuinţele expuse.

Pentru clădiri, clasificarea cuprinde:

-tipuri de locuinţe: blocuri (cu număr de apartamente), gospodării familiale etc.;
-grupa de construcţii, funcţie de niveluri şi anul de proiectare-execuţie:

Până în 1941- 1964- După

Caracteristicile construcţiilor Grupa 1940 1943 1981 1984
1 2 3 4
Construcţii curente P…P+4 A
P+3…P+12 B
(clădiri) P+13 C
Construcţii speciale (hale etc. D

112
- categoria de construcţie

Număr total de clădiri Categoria de construcţie

Localitatea
a b c d e

Construcţii speciale
9381
Oraşul „N”
157

Categoriile de construcţii înscrise în tabelul de mai sus sunt:

a – pereţi structurali din zidărie de cărămidă;
b – stâlpi şi grinzi de beton armat, proiectate numai pentru încărcări verticale;
c – cadre din beton armat;
d – pereţi structurali de beton armat, executaţi monobloc sau prefabricat (panouri mari);
e – schelet metalic (la agenţi economici)

- clase de vulnerabilitate: se stabilesc pe baza expertizelor tehnice; în lipsa acestora, atribuirea

claselor de vulnerabilitate pentru o structură sau un grup de structuri de acelaşi fel se realizează
pe baza analizei datelor disponibile referitoare la grupa şi categoria construcţiei, regularitatea,
gradul de asigurare antiseismică, gradul de uzură, condiţiile locale, urmări neînlăturate ale unor
dezastre anterioare, starea structurii, intervenţii la construcţie etc.

Se va urmări includerea în clasele de vulnerabilitate cele mai probabile având ca bază de

referinţă clasele de vulnerabilitate prevăzute în scara MSK-71:

1. clădiri din piatră nefasonată, construcţii săteşti, case de cărămidă nearsă sau
vălătuci;
2. clădiri obişnuite de cărămidă, clădiri din blocuri mari şi din panouri, clădiri din
zidărie pe schelet din lemn, clădiri din piatră fasonată ;
3. clădiri pe schelet de beton armat, panouri mari din beton armat prefabricat sau
monolit, case din lemn bine construite.

Rezultatele obţinute se utilizează pentru completarea tabelului de mai sus privind clasele de
construcţii, precum şi pentru a unui tabel cu încadrarea în clase de risc seismic, ce poate avea
forma:

113
 Număr total de clădiri Număr de construcţii pe clase de risc
seismic Rs

Localitatea
Rs I Rs II Rs III Rs IV

Construcţii speciale
9381 3890 1145 2838 688
Oraşul „N”
157 - 15 75 67
Apartamente 27 094 375 1335 13 547 11 837

4.Calculul estimativ al volumului de distrugeri şi pierderi

4.1. Calculul volumului de distrugeri la clădiri

Se realizează în succesiunea următoarelor etape incluse în scenariul de analiză:

• Atribuirea unei intensităţi pentru zona (localitatea, amplasamentul) de referinţă; se

utilizează harta de zonare seismică;
• Pregătirea şi utilizarea tabelului cu clădiri/structuri repartizate pe clase de
vulnerabilitate;
• Alegerea valorii procentului de distrugeri în funcţie de intensitate, clasă de
vulnerabilitate şi grad de avariere;
• Calculul volumului de distrugeri: se utilizează relaţia de calcul

DGAV = P x NCV unde: DGAV = numărul de clădiri cu avarii de gravitatea aleasă;

P = procentul de avarieri pentru gradul de avariere cel mai probabil în condiţiile stabilite;

N = nr. de clădiri/structuri din aceeaşi clasă de vulnerabilitate.

• Se realizează tabelul cu distrugerile probabile pe zone şi grade de avariere, tabel ce

prezintă o definire cantitativă şi poate avea forma:

Clasa de Gradul avariei

vulnerabilitate 1 2 3 4 5
A 25 45 25 5 50
B 25 45 25 5 45 5
C 25 45 25 5 45 5

Unde: 45 25 = intensitatea VIII sau IX, gradul avariei: 1= avarie uşoară, 2= avarie medie, 3=
avarie gravă, 4= avarie foarte gravă, 5= distrugere.

114
4.2. Calculul volumului de pierderi generale (victime)

Se realizează estimarea numărului de victime – răniţi, captivi sub dărâmături, morţi etc. –
posibil ca urmare a acţiunii cutremurului de pământ asupra clădirilor şi altor tipuri de
construcţii, pe clase de vulnerabilitate şi momente ale zilei ( 33% în locuinţe ziua şi 90%
noaptea).

Se realizează, pornind de la fişierul cu numărul de persoane, un tabel de forma:

Nr. total de Categorii de construcţii

Localitatea
locuitori A B C D E
Oraşul N 109 800 11 000 5 950 8 700 83 000 1 150

Calculul volumului pierderilor generale se poate face în două variante:

• pentru numărul total de persoane existente în zona de risc (localitate sau amplasament);
• pentru numărul de persoane care se află în clădiri vulnerabile, clădiri care probabil vor
fi avariate (grade mari de avarie, 4, 5….).

De asemenea, se iau în consideraţie datele din statistici, potrivit cărora, dintre ocupanţii
clădirilor tradiţionale, numai 5-10% şi-au pierdut viaţa, în timp ce, dintre cei captivi, mor de
la 10-15%, mergând până către 50-80%. Din statistici a fost determinat şi un coeficient K de
producere a pierderilor generale [ …]:

NOAPTEA ( % ) ZIUA ( % )
În locuinţe şi alte clădiri
Din totalul populaţiei În locuinţe vulnerabile
vulnerabile
Pierderi Pierderi Pierderi
Din care: Din care: Din care:
generale generale generale
Urgenţe Urgenţe Urgenţe
26 26 26
absolute absolute absolute
Tratament Tratament Tratament
35 35 35
ambulatoriu ambulatoriu ambulatoriu
3 / 0,42 Răniţi foarte 10 / 3 Răniţi foarte 10 / 3 Răniţi foarte
15 15 15
uşor uşor uşor
Victime Victime Victime
11 11 11
depăşite depăşite depăşite
Morţi 13 Morţi 13 Morţi 13

Pentru calcul se utilizează relaţia:

PG = å NLK, în care: N – nr. de victime
L – nr. de persoane în blocuri/locuinţe de tip…
K – coeficient (procent) de pierderi generale

115
4.3. Calculul numărului de sinistraţi se realizează însumând numărul de supravieţuitori valizi
şi răniţi din locuinţele cu avarii de gradul 3, 4 şi 5, improprii sau nesigure pentru locuit.
4.4. Repartizarea victimelor probabile pe specialităţi medicale şi calculul necesarului de paturi
de spital se realizează prin calcule în care sunt utilizaţi coeficienţii rezultaţi din statistici,
conform tabelului următor:
% din totalul victimelor
Categoria
acţiunilor Urgenţe Tratament Vătămaţi foarte Victime
absolute ambulatoriu uşor depăşite
0 1 2 3 4
Chirurgie 7 10 3 5
Ortopedie 6 9 2 4
Interne 4 5 1 2
Neurochirurgie 3 4 1 1
Şoc 3 3 1 1
Arsuri 1,5 2 1,5 -
Intoxicaţi 0,3 0,5 0,5 -
Psihiatrie 0,2 1,5 1 -

c) Tehnicile pentru evaluarea hazardelor tehnologice HAZAN (HAZard and Analysis) au ca

scop determinarea modului de acţiune asupra hazardelor industriale pentru a le elimina sau
reduce în scopul protecţiei populaţiei şi factorilor de mediu.

HAZOP HAZAN
evaluează hazardele

utilizare selectivă la sisteme avariate

identifică hazardele analiză cantitativă

utilizare la proiectare realizată de experţi

analiză calitativă denumită şi:

realizată de o echipă - analiză de risc

denumită şi “Dar dacă” - evaluare de risc

- evaluare probabilistică a riscului

- evaluare cantitativă a riscului

116
Evaluarea hazardelor prin metoda HAZAN se realizează în scopul:
-evaluării naturii şi mărimii surselor de materiale periculoase ce ameninţă comunitatea;
-creării planurilor de urgenţă;
-luării unor măsuri operative, momentane, funcţie de experienţa anterioară dobândită pe timpul
altor intervenţii similare sau pe timpul pregătirilor specifice.
Analiza cantitativă prin metoda HAZAN se desfăşoară conform algoritmului de mai jos:

117
Orice metodă de analiză HAZAN este alcătuită din trei etape:

-Estimarea frecvenţei repetării accidentului;

-Estimarea consecinţelor asupra angajaţilor, comunităţilor locale, mediului ambiant, instalaţiei

şi profitului;

-Compararea primelor două etape cu o ţintă sau un criteriu pentru a decide dacă hazardurile
sunt grave şi trebuie luate măsuri pentru a reduce probabilitatea de producere a accidentului.

Metoda utilizată este parţial probabilistică, parţial deterministică. De exemplu, în cazul unei
scurgeri de gaz inflamabil se poate estima numai probabilitatea de aprindere a acestuia. Dacă
aceasta se întâmplă, se poate estima căldura radiantă şi modul în care aceasta se va atenua cu
distanţa (deterministic). Dacă o persoană este expusă radiaţiilor calorice, se poate estima
probabilitatea de deces sau gradul de vătămare. La valori ridicate ale radiaţiilor, decesul este
sigur şi estimarea este deterministă (întotdeauna se va produce decesul). La nivele scăzute,
probabilitatea de vătămare va creşte cu creşterea dozei de radiaţii.

Planificarea

Reprezintă funcţiunea de decizie ce trebuie îndeplinită în legătură cu un risc sau grup de riscuri.
Ea vizează:

• Asigurarea că atât consecinţele, cât şi sursele riscurilor sunt cunoscute;

• Dezvoltarea unor planuri eficiente;
• Planificarea unui set de acţiuni care minimizează impactul riscului şi maximizează
oportunităţile şi eficienţa;
• Planificarea riscurilor importante.

Există patru posibilităţi de lucru în planificarea riscurilor:

• Cercetarea – stabilirea unui plan de cercetare a riscurilor pentru obţinere de informaţii

suplimentare;
• Acceptarea – riscul este acceptat în cadrul toleranţelor stabilite;
• Monitorizarea – riscul este monitorizat deoarece este nevoie de apariţia unui alt
eveniment pentru luarea deciziei sau există suficient timp la dispoziţie pentru luarea
unei decizii;
• Atenuarea - consecinţele sunt de neacceptat; se alocă resurse şi se stabilesc acţiuni
pentru micşorarea impactului.

Monitorizarea

Este procesul de obţinere, compilare şi raportare a datelor de stare despre riscuri. Scopul etapei
este de a colecta informaţii precise, relevante şi la timp despre risc şi de a le prezenta într-o
manieră clară şi uşor de înţeles. Informaţiile din această etapă influenţează modul de desfăşurare
a etapei de control. Planul de atenuare şi atributele riscului sunt urmărite continuu pentru a
verifica dacă planul reduce impactul sau probabilitatea asociate riscului. Monitorizarea este un

118
proces continuu, chiar dacă majoritatea informaţiilor se obţin periodic.

Situaţia actuală din ţara noastră privind monitorizarea parametrilor factorilor de risc este
caracterizată de existenţa unor subsisteme sectoriale, insuficient corelate, cu mijloace tehnice
în majoritate uzate fizic şi moral. Se realizează unele suprapuneri de activităţi şi responsabilităţi,
precum şi multe carenţe în sistemul de transmitere a datelor. Toate acestea influenţează
acurateţea informaţiei achiziţionate şi viteza de transmitere, fapt ce afectează activitatea de
avertizare şi intervenţie, dar şi pe cea de previziune, chiar şi acolo unde ea ar fi posibil de
realizat prin simulări cu modele matematice adecvate.

Existentul de subsisteme şi reţele de monitorizare a parametrilor factorilor de risc este:

Reţeaua meteorologică naţională

Asigură, în cadrul a trei programe (observaţii sinoptice, observaţii climatologice şi

supraveghere radar), achiziţia de date specifice, transmiterea acestora şi elaborarea de prognoze
meteo prin intermediul ANM şi a 6 centre regionale de prognoză aparţinând acestuia. Asigură
informarea şi avertizarea diferiţilor beneficiari permanenţi sau ocazionali pe fluxuri prestabilite.
Datele măsurate sunt: direcţia şi viteza vântului, nebulozitatea atmosferică, tipul de nori şi
înălţimea bazei acestora, vizibilitatea, temperatura şi umiditatea aerului, presiunea atmosferică,
cantitatea de precipitaţii, stratul de zăpadă, fenomene speciale şi altele. Aceste date, codificate
conform reglementărilor internaţionale sau interne, se transmit pe un flux şi cu o periodicitate
prestabilite prin sistemul naţional de transmisii.

Reţeaua hidrologică naţională

Informaţia hidrologică pentru întreg teritoriul ţării şi pentru dezastre este furnizată de trei reţele
ce se vor complementare, respectiv :

Reţeaua Regiei Autonome “Apele Române” care asigură monitorizarea a 276 baraje mijlocii cu
un volum total de apă de 4,5 mld. m3 ;

Reţeaua HIDROELECTRICA - monitorizează 82 de baraje mari cu un volum total de 8,1 mld

m3 de apă (inclusiv acumulările Porţile de Fier I şi II de pe Dunăre);

Reţeaua Regiei de Îmbunătăţiri Funciare – 81 de baraje cu 0,2 mld. m3 de apă, reţea care, din
punctul de vedere al protecţiei civile nu prezintă interes deosebit, sau cel puţin nu la nivel
naţional.

Reţele seismologice

Există trei reţele de înregistrare seismică:

1.Reţeaua seismică a Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP)

Bucureşti- Măgurele, care monitorizează şi studiază prin metode specifice seismicitatea de fond
a teritoriului, la nivelul solului, fără a lua în consideraţie construcţiile; dispune de un sistem de
monitorizare şi prelucrare a seismicităţii teritoriului (SAMPS) şi este formată din:

119
 • Centrul Naţional de Date Seismologice (ROM-NDC) Bucureşti-Măgurele care
colectează şi prelucrează date de la 18 staţii seismice telemetrice (Vrâncioia, Popeni,
Bordeşti, Carcaliu, Topalu, Cernavodă, Istriţa, Muntele Roşu, Mâţău, Cozia, Strehaia,
Heniu Mare, Valea Ierii, Harghita, Covasna, Cheia, Sinaia, Daia, Călugăreni );
• Centrul Zonal de Date Seismologice (BAN-ZDC) Timişoara, care colectează date de la
4 staţii seismice telemetrice (Banloc, Şiria, Buziaş, Timişoara) şi transmite timpii de
sosire ai undei P la ROM-NDC;
• Centrul de Înregistrare Analogică Sibiu – colectează date de la Turnu Roşu şi transmite
timpii de sosire a undei P la ROM-NDC;
• 12 staţii seismice analogice (Iaşi, Bârlad, Piatra-Neamţ, Baia Mare, Carei, Mediaş,
Sasca, Montana, Gura Zlatna, Drăgăşani, Câmpulung, Carcaliu), care transmit timpii de
sosire a undei P la ROM-NDC;
• staţii echipate cu accelerografe analogice cu înregistrarea datelor pe film foto sau culese
de specialişti prin deplasare la amplasamentul aparatului şi transmise/predate la ROM-
NDC.

2.Reţeaua seismică a Institutului Naţional de Construcţii Bucureşti, având ca obiectiv obţinerea

de înregistrări seismice pe clădiri în vederea îmbunătăţirii proiectării antiseismice, a metodelor
de conservare şi consolidare; este compusă din 86 de aparate de înregistrare seismică amplasate
în 46 de localităţi ( 15 aparate sunt în Bucureşti ).

3.Reţeaua seismică a Institutului Naţional de Studii Geotehnice şi Geofizice GEOTEC

Bucureşti, care urmăreşte seismicitatea indusă în zona marilor baraje şi răspunsul acestora;
asigură supravegherea seismică a 22 de baraje mari cu 15 staţii seismice fixe şi 77 accelerografe
analoge, din care 3 la dispoziţia GEOTEC.

Deşi sunt realmente complementare, cele trei reţele funcţionează independent. Pot şi ar trebui
să dezvolte şi să utilizeze o bază materială şi documentară comună.

1. Reţeaua de poligoane şi observatoare de geodinamică alcătuită din 2 poligoane

astrogeodinamice: Căldăruşani – Tulnici şi Crăciuneşti – Deva, Sarmisegetuza, Padeş –
Gorj.
2. Reţeaua naţională de supraveghere a radioactivităţii mediului cuprinde 47 de staţii,
care lucrează 11 sau 24 de ore pe zi şi monitorizează aerul în apropierea solului (la 1,5
m), prin aerosoli filtraţi, depunerile de precipitaţii atmosferice, vegetaţia
spontană,cerealele, solul necultivat,apele de suprafaţă, apa freatică şi apa potabilă.
3. Reţelele de laboratoare de igienă a Ministerului Sănătăţii, una privind igiena
radiaţiilor, cu 4 laboratoare la Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara şi 18 laboratoare
interjudeţene, alta de igiena mediului cu 4 secţii la Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara, 60
de laboratoare şi 41 de Inspectorate de Sănătate Publică judeţene.
4. Reţeaua de supraveghere şi intervenţii pentru epizootii şi contaminări radioactive,
chimice sau biologice pentru produse vegetale şi animale, asigurată de Ministerul
Agriculturii, dispune de un laborator central sanitar-veterinar cu 19 laboratoare pe
profile specifice de diagnostic şi serviciu epidemiologic, laboratorul pentru controlul
biopreparatelor şi medicamentelor de uz veterinar ( cu 9 laboratoare de profil ) şi un
laborator pentru controlul produselor de origine animală şi vegetală.
5. Sistemul informatic de comandă şi control al forţelor aeriene

120
În afară de aceste sisteme de monitorizare la nivel naţional există sisteme proprii de
monitorizare a instalaţiilor tehnologice şi incintei unităţilor din industria chimică, petrochimică,
alimentară şi a bunurilor de larg consum care prezintă risc de accident chimic, al centralei
nucleare electrice de la Cernavodă şi ale unităţilor din domeniul de risc nuclear. Ministerul
Transporturilor are infrastructura de informare şi intervenţie pentru accidente grave pe căile de
comunicaţii.

Nu există, deşi este absolut necesar, un sistem de monitorizare a riscului alunecărilor de teren
în curs sau potenţiale, deşi la nivel local există tehnica de calcul care ar putea susţine această
activitate.

Controlul

Preia informaţia de stare obţinută anterior şi decide ceea ce trebuie făcut pe baza datelor
obţinute. Controlul riscurilor presupune:

• Analiza rapoartelor de stare;

• Decizia asupra modului de acţiune;
• Implementarea deciziilor luate;

Factorii de decizie trebuie să ştie dacă există schimbări importante în atributele riscului, precum
şi care este eficienţa planurilor de atenuare în contextul nevoilor şi al constrângerilor. Scopul
este de a obţine o bună înţelegere a stării curente a fiecărui risc şi plan de atenuare şi de a lua
decizii bazate pe această înţelegere. Datele monitorizării sunt utilizate pentru a asigura că
riscurile sunt tratate eficient şi pentru a se determina modul de tratare a acestora. Controlul se
poate finaliza cu una din cele patru opţiuni posibile, respectiv:

• replanificarea –un plan nou sau modificat este necesar când valorile limită au fost
depăşite (planul nu merge sau o tendinţă adversă neaşteptată a fost semnalată );
• închiderea riscului –un risc închis este cel care nu mai există sau nu mai este eficient
sub raportul costurilor. Se întâmplă când probabilitatea sau impactul asociate riscului
scad sub o valoare limită sau riscul este monitorizat deoarece a devenit o problemă;
• invocarea unui plan de eventualitate –când apare un semnal declanşator; se revede şi se
actualizează planul existent şi se pregăteşte derularea lui în condiţiile probabile de
desfăşurare a evenimentului ( de exemplu, la prognozarea unor căderi masive de zăpadă
se pregăteşte punerea în aplicare a planului de intervenţie la înzăpeziri );
• continuarea planului curent.

Comunicarea

Permite tuturor participanţilor la procesul de management al riscurilor înţelegerea riscurilor si

a alternativelor de atenuare. Este esenţială în toate etapele managementului de risc. Vizează, în
mod obligatoriu, informarea şi pregătirea elementelor vulnerabile, respectiv a populaţiei şi
conducerilor instituţiilor publice şi agenţilor economici, a elementelor sistemului de acţiune
pentru atenuarea riscului.

121
Din analiza conţinutului şi caracteristicilor etapelor procesului de management al riscurilor în
managementul situaţiilor de urgenţă se pot trage câteva concluzii, necesare pentru
sistematizarea în continuare a problematicii lucrării:

• toate etapele procesului de management al riscurilor sunt centrate pe culegerea,

prelucrarea, valorificarea datelor şi informaţiilor provenind din diferite surse, pe crearea
şi difuzarea unor date şi informaţii specifice necesare unor eventuale acţiuni de
intervenţie (atât pentru prevenire, în perioada predezastru, cât şi pentru limitarea şi
înlăturarea efectelor dezastrului);
• managementul riscurilor este un proces preponderent de natură informaţională, prin
urmare condiţionările desfăşurării eficiente a acestuia sunt preponderent de natură
informaţională;
• în procesul de management al riscurilor se vehiculează un volum imens de date şi
informaţii ce trebuie colectate şi prelucrate permanent, oportun, corect, în timp real;
• decizia, ca rezultat şi produs esenţial al managementului riscurilor, trebuie să răspundă
unor criterii de raţionalitate, eficienţă, oportunitate, să îmbine armonios dorinţa cu
posibilitatea, să asigure concordanţa între obiective şi resurse;
• culegerea şi prelucrarea permanentă a datelor şi informaţiilor necesare luării deciziei
necesită un volum imens de muncă, metode şi tehnici de lucru rapide şi eficiente,
oportunitate şi corectitudine, eliminare la maximum a subiectivismului şi posibilităţilor
de omisiune şi eroare;
• pentru majoritatea fenomenelor ce fac obiectul activităţii de protecţie civilă nu este
posibilă obţinerea de informaţii directe, prin metode empirice sau consacrate în
cercetare; aceste fenomene, deşi sunt aceleaşi de la începuturile planetei şi vieţii pe
pământ se manifestă diferit în timp şi spaţiu; este nevoie de metode şi tehnici noi,
moderne, deosebit de complexe, printre care se numără modelarea, simularea, cercetarea
operaţională, care să ofere posibilitatea inventarierii unui număr cât mai mare de
posibilităţi de producere a hazardelor şi de eventuale soluţii pentru rezolvarea
problemelor multiple şi complexe pe care le ridică activitatea de atenuare a riscurilor
evidenţiate; ca urmare, utilizarea de mijloace performante de culegere, prelucrare şi
transmitere a informaţiilor, utilizarea progresului tehnico-ştiinţific sunt necesităţi
stringente şi oferă suficiente garanţii pentru atingerea parametrilor de eficienţă şi
raţionalitate în îndeplinirea misiunilor ce revin structurilor de management al situaţiilor
de urgenţă.

122
 9. SISTEME INTEGRATE DE COMANDA SI CONTROL ADECVATE
SISTEMULUI NATIONAL DE MANAGEMENT AL SITUATIILOR DE
URGENTA

Obligatiile consiliului local si ale primarului:

ART. 13

Consiliul local are urmatoarele obligatii principale:

a) aproba planul de analiza si acoperire a riscurilor, pentru unitatea administrativ-teritoriala pe

care o reprezinta, stabileste resursele necesare pentru aplicarea acestuia si il transmite
inspectoratului in raza caruia functioneaza;

b) emite hotarari, in conditiile legii, cu privire la organizarea activitatii de aparare impotriva

incendiilor in unitatea administrativ-teritoriala pe care o reprezinta;

c) instituie reguli si masuri specifice corelate cu nivelul si natura riscurilor locale;

d) infiinteaza, la propunerea primarului, cu avizul inspectoratului, serviciul voluntar de urgenta

si aproba regulamentul de organizare si functionare al acestuia;

e) desemneaza seful serviciului voluntar de urgenta, la propunerea primarului, cu avizul

inspectoratului;

f) prevede distinct, potrivit legii, din resursele financiare ale bugetului local, sumele necesare
in vederea organizarii, inzestrarii, functionarii si indeplinirii atributiilor legale de catre serviciile
de urgenta voluntare infiintate si exercita controlul folosirii acestora;

123
g) cuprinde anual in bugetul propriu sumele necesare pentru asigurarea bunurilor din dotarea
serviciilor de urgenta voluntare, pentru cazurile de avarie, distrugere sau pentru alte
evenimente, precum si pentru asigurarea de persoane si raspundere civila a personalului cu
atributii pe linie de interventie, pentru cazurile de invaliditate sau de deces, produse prin
accidente, catastrofe ori alte asemenea evenimente intervenite in timpul si din cauza indeplinirii
atributiilor specifice;

h) asigura includerea, in planurile de organizare, de dezvoltare urbanistica si de amenajare a

teritoriului, a cailor de acces pentru interventii, a lucrarilor pentru realizarea sistemelor de
anuntare, alarmare, precum si de alimentare cu apa in caz de incendiu;

i) analizeaza, semestrial si ori de cate ori este nevoie, capacitatea de aparare impotriva
incendiilor a unitatii administrativ-teritoriale pe care o reprezinta si informeaza inspectoratul
cu privire la masurile stabilite pentru optimizarea acesteia;

j) asigura imobile si spatii amenajate corespunzator pentru functionarea serviciului de urgenta

voluntar, precum si mijloacele de comunicatii necesare;

k) indeplineste orice alte atributii prevazute de lege pentru apararea impotriva incendiilor.

ART. 14

Primarul are urmatoarele obligatii principale:

a) asigura elaborarea planului de analiza si acoperire a riscurilor si aplicarea acestuia;

b) asigura respectarea criteriilor de performanta pentru constituirea serviciului de urgenta

voluntar si elaborarea regulamentului de organizare si functionare al acestuia;

c) coordoneaza organizarea permanenta a interventiei in caz de incendiu la nivelul unitatii

administrativ-teritoriale, asigura participarea la interventie a serviciului voluntar de urgenta cu
mijloacele din dotare si conducerea interventiei, pana la stingerea incendiului ori pana la sosirea
fortelor inspectoratului;

d) asigura controlul respectarii masurilor de aparare impotriva incendiilor pe timpul adunarilor

sau al manifestarilor publice;

e) asigura controlul respectarii masurilor de aparare impotriva incendiilor la constructiile si

instalatiile tehnologice apartinand domeniului public si privat al unitatii administrativ-
teritoriale, precum si la institutiile publice;

f) dispune verificarea indeplinirii masurilor stabilite prin avizele, autorizatiile si acordurile pe

care le emite;

g) asigura realizarea si mentinerea in stare de functionare a cailor de acces, a sistemelor de

anuntare, alarmare, precum si de alimentare cu apa in caz de incendiu;

124
h) organizeaza si executa, prin serviciul de urgenta voluntar, controlul respectarii regulilor de
aparare impotriva incendiilor la gospodariile cetatenesti; informeaza populatia cu privire la
modul de comportare si de interventie in caz de incendiu;

i) asigura incadrarea serviciului de urgenta voluntar cu personal atestat in conditiile legii,

precum si pregatirea profesionala si antrenarea acestuia;

j) asigura conditiile pentru participarea la concursuri a serviciilor de urgenta voluntare si a

cercurilor de elevi Prietenii pompierilor;

k) asigura dotarea serviciilor de urgenta voluntare, potrivit normelor, cu mijloace tehnice pentru
aparare impotriva incendiilor si echipamente de protectie specifice, carburanti, lubrifianti si alte
mijloace necesare sustinerii operatiunilor de interventie, inclusiv hrana si antidotul pentru
participantii la interventiile de lunga durata;

l) informeaza de indata, prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea si stingerea, cu forte
si mijloace proprii, a oricarui incendiu pe raza unitatii administrativ-teritoriale, iar in termen de
3 zile lucratoare completeaza si trimite acestuia raportul de interventie;

m) analizeaza anual dotarea cu mijloacele tehnice de aparare impotriva incendiilor si asigura

completarea acesteia, conform normelor in vigoare;

n) comunica de indata inspectoratului scoaterea si repunerea din/in functiune a oricarei

autospeciale de interventie, precum si, in scris, dotarea cu autospeciale de interventie noi;

o) asigura, prin mijloacele avute la dispozitie, desfasurarea activitatilor de informare si educatie

antiincendiu a populatiei;

p) analizeaza si solutioneaza petitiile cetatenilor in problema apararii impotriva incendiilor;

q) indeplineste orice alte obligatii prevazute de lege pentru apararea impotriva incendiilor a
comunitatii locale.

SECTIUNEA a 3-a

Obligatiile consiliului judetean si ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti

ART. 15

Consiliul judetean/Consiliul General al Municipiului Bucuresti are urmatoarele obligatii

principale:

a) aproba planul de analiza si acoperire a riscurilor aferent judetului sau municipiului Bucuresti,
dupa caz, si stabileste resursele necesare pentru aplicarea acestuia;

b) instituie reguli si dispozitii de aparare impotriva incendiilor pentru domeniul public si privat
al unitatii administrativ-teritoriale;

125
c) analizeaza anual capacitatea de aparare impotriva incendiilor si hotaraste masuri de
optimizare a acesteia;

d) asigura, pe baza programelor de dezvoltare, cuprinderea in planurile de amenajare a

teritoriului a sistemelor de alimentare cu apa, precum si a cailor de acces pentru interventie in
caz de incendiu;

e) prevede si aproba in bugetul propriu fondurile necesare pentru realizarea actiunilor si

masurilor de aparare impotriva incendiilor;

f) hotaraste, in conditiile legii, infiintarea unor centre de formare si evaluare a personalului din
serviciile voluntare de urgenta, cu acordul Inspectoratului General;

g) sprijina organizatoric, material si financiar organizarea si desfasurarea concursurilor

serviciilor de urgenta si cercurilor de elevi Prietenii pompierilor;

h) indeplineste orice alte obligatii prevazute de lege.

SECTIUNEA a 4-a

Obligatiile prefectului

ART. 16

Prefectul are urmatoarele obligatii principale:

a) coordoneaza activitatile de aparare impotriva incendiilor din responsabilitatea autoritatilor

centrale din teritoriu, conform legii;

b) aproba schema cu riscurile teritoriale din unitatea administrativ-teritoriala, intocmita de

inspectorat;

c) instituie, in conditiile legii, masuri obligatorii in domeniul apararii impotriva incendiilor;

d) analizeaza rapoartele intocmite de organele de specialitate si dispune masuri pentru

respectarea legalitatii in domeniu;

e) indeplineste orice alte obligatii prevazute de lege in domeniul apararii impotriva incendiilor.

SECTIUNEA a 5-a

Obligatiile autoritatilor administratiei publice centrale

ART. 17

(1) Ministerul Administratiei si Internelor isi exercita atributiile in domeniul apararii impotriva
incendiilor prin Inspectoratul General si inspectorate.

126
(2) Inspectoratul General elaboreaza strategii, norme, reglementari tehnice si dispozitii generale
privind apararea impotriva incendiilor, obligatorii pe intregul teritoriu al Romaniei, care se
aproba prin ordin al ministrului administratiei si internelor si se publica in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I.

(3) Cheltuielile curente si de capital aferente activitatii serviciilor de urgenta profesionale se

asigura din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administratiei si Internelor, precum si din
alte surse prevazute de lege.

ART. 18

Ministerele si celelalte organe ale administratiei publice centrale au urmatoarele obligatii

principale:

a) elaboreaza, pe baza strategiei nationale de aparare impotriva incendiilor, strategii sectoriale

privind apararea impotriva incendiilor in domeniul lor de competenta si asigura aplicarea
acestora;

b) emit/modifica, cu avizul Inspectoratului General, norme si reglementari tehnice de aparare

impotriva incendiilor, specifice domeniului lor de activitate;

c) indruma, controleaza si analizeaza respectarea normelor si reglementarilor tehnice;

d) stabilesc, pe baza metodologiei elaborate de Inspectoratul General, metode si proceduri

pentru identificarea, evaluarea si controlul riscurilor de incendiu, specifice domeniului de
competenta;

e) organizeaza si gestioneaza baze de date privind, in principal, riscurile de incendiu,

caracteristicile substantelor si materialelor utilizate in domeniu, metodele adecvate de
interventie si protectie, mijloacele existente, cadrele tehnice si evenimentele specifice;

f) stabilesc, impreuna cu Inspectoratul General, in domeniul lor de competenta, temele si

activitatile practic-aplicative si de educatie privind apararea impotriva incendiilor, care se
includ in programele pentru toate formele de invatamant, in planurile activitatilor extrascolare,
precum si in programele de formare continua a adultilor;

g) indeplinesc orice alte atributii prevazute de lege privind apararea impotriva incendiilor.

SECTIUNEA a 6-a

Obligatiile administratorului, conducatorului institutiei, utilizatorului si salariatului

ART. 19
Administratorul sau conducatorul institutiei, dupa caz, are urmatoarele obligatii principale:

127
a) sa stabileasca, prin dispozitii scrise, responsabilitatile si modul de organizare pentru apararea
impotriva incendiilor in unitatea sa, sa le actualizeze ori de cate ori apar modificari si sa le
aduca la cunostinta salariatilor, utilizatorilor si oricaror persoane interesate;

b) sa asigure identificarea si evaluarea riscurilor de incendiu din unitatea sa si sa asigure

corelarea masurilor de aparare impotriva incendiilor cu natura si nivelul riscurilor;

c) sa solicite si sa obtina avizele si autorizatiile de securitate la incendiu, prevazute de lege, si

sa asigure respectarea conditiilor care au stat la baza eliberarii acestora; in cazul anularii
avizelor ori a autorizatiilor, sa dispuna imediat sistarea lucrarilor de constructii sau oprirea
functionarii ori utilizarii constructiilor sau amenajarilor respective;

d) sa permita, in conditiile legii, executarea controalelor si a inspectiilor de prevenire impotriva

incendiilor, sa prezinte documentele si informatiile solicitate si sa nu ingreuneze sau sa
obstructioneze in niciun fel efectuarea acestora;

e) sa permita alimentarea cu apa a autospecialelor de interventie in situatii de urgenta;

f) sa intocmeasca, sa actualizeze permanent si sa transmita inspectoratului lista cu substantele

periculoase, clasificate potrivit legii, utilizate in activitatea sa sub orice forma, cu mentiuni
privind: proprietatile fizico-chimice, codurile de identificare, riscurile pe care le prezinta pentru
sanatate si mediu, mijloacele de protectie recomandate, metodele de interventie si prim ajutor,
substantele pentru stingere, neutralizare sau decontaminare;

g) sa elaboreze instructiunile de aparare impotriva incendiilor si sa stabileasca atributiile ce

revin salariatilor la locurile de munca;

h) sa verifice daca salariatii cunosc si respecta instructiunile necesare privind masurile de

aparare impotriva incendiilor si sa verifice respectarea acestor masuri semnalate corespunzator
prin indicatoare de avertizare de catre persoanele din exterior care au acces in unitatea sa;

i) sa asigure constituirea, conform art. 12 alin. (2), cu avizul inspectoratului, a serviciului de

urgenta privat, precum si functionarea acestuia conform reglementarilor in vigoare ori sa
incheie contract cu un alt serviciu de urgenta voluntar sau privat, capabil sa intervina operativ
si eficace pentru stingerea incendiilor;

j) sa asigure intocmirea si actualizarea planurilor de interventie si conditiile pentru aplicarea

acestora in orice moment;

k) sa permita, la solicitare, accesul fortelor inspectoratului in unitatea sa in scop de recunoastere,

instruire sau de antrenament si sa participe la exercitiile si aplicatiile tactice de interventie
organizate de acesta;

l) sa asigure utilizarea, verificarea, intretinerea si repararea mijloacelor de aparare impotriva

incendiilor cu personal atestat, conform instructiunilor furnizate de proiectant;

m) sa asigure pregatirea si antrenarea serviciului de urgenta privat pentru interventie;

128
n) sa asigure si sa puna in mod gratuit la dispozitie fortelor chemate in ajutor mijloacele tehnice
pentru aparare impotriva incendiilor si echipamentele de protectie specifice riscurilor care
decurg din existenta si functionarea unitatii sale, precum si antidotul si medicamentele pentru
acordarea primului ajutor;

o) sa stabileasca si sa transmita catre transportatorii, distribuitorii si utilizatorii produselor sale

regulile si masurile de aparare impotriva incendiilor, specifice acestora, corelate cu riscurile la
utilizarea, manipularea, transportul si depozitarea produselor respective;

p) sa informeze de indata, prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea si stingerea cu forte
si mijloace proprii a oricarui incendiu, iar in termen de 3 zile lucratoare sa completeze si sa
trimita acestuia raportul de interventie;

q) sa utilizeze in unitatea sa numai mijloace tehnice de aparare impotriva incendiilor, certificate

conform legii;

r) sa indeplineasca orice alte atributii prevazute de lege privind apararea impotriva incendiilor.

ART. 20

Persoanele fizice, asociatiile familiale sau persoanele juridice care detin parti din acelasi imobil
trebuie sa colaboreze pentru indeplinirea obligatiilor ce le revin din prezenta lege, in vederea
asigurarii masurilor de aparare impotriva incendiilor pentru intregul imobil.

ART. 21

Utilizatorul are urmatoarele obligatii principale:

a) sa cunoasca si sa respecte masurile de aparare impotriva incendiilor, stabilite de

administrator, conducatorul institutiei, proprietar, producator sau importator, dupa caz;

b) sa intretina si sa foloseasca, in scopul pentru care au fost realizate, dotarile pentru apararea
impotriva incendiilor, puse la dispozitie de administrator, conducatorul institutiei, proprietar,
producator sau importator;

c) sa respecte normele de aparare impotriva incendiilor, specifice activitatilor pe care le

organizeaza sau le desfasoara;

d) sa nu efectueze modificari neautorizate si fara acordul scris al proprietarului, al proiectantului

initial al constructiei, instalatiei, echipamentului, dispozitivului sau mijlocului de transport
utilizat ori al unui expert tehnic atestat potrivit legislatiei in vigoare;

e) sa aduca la cunostinta administratorului, conducatorului institutiei sau proprietarului, dupa

caz, orice defectiune tehnica ori alta situatie care constituie pericol de incendiu.

129
ART. 22

Fiecare salariat are, la locul de munca, urmatoarele obligatii principale:

a) sa respecte regulile si masurile de aparare impotriva incendiilor, aduse la cunostinta, sub

orice forma, de administrator sau de conducatorul institutiei, dupa caz;

b) sa utilizeze substantele periculoase, instalatiile, utilajele, masinile, aparatura si

echipamentele, potrivit instructiunilor tehnice, precum si celor date de administrator sau de
conducatorul institutiei, dupa caz;

c) sa nu efectueze manevre nepermise sau modificari neautorizate ale sistemelor si instalatiilor

de aparare impotriva incendiilor;

d) sa comunice, imediat dupa constatare, conducatorului locului de munca orice incalcare a

normelor de aparare impotriva incendiilor sau a oricarei situatii stabilite de acesta ca fiind un
pericol de incendiu, precum si orice defectiune sesizata la sistemele si instalatiile de aparare
impotriva incendiilor;

e) sa coopereze cu salariatii desemnati de administrator, dupa caz, respectiv cu cadrul tehnic

specializat, care are atributii in domeniul apararii impotriva incendiilor, in vederea realizarii
masurilor de aparare impotriva incendiilor;

f) sa actioneze, in conformitate cu procedurile stabilite la locul de munca, in cazul aparitiei

oricarui pericol iminent de incendiu;

g) sa furnizeze persoanelor abilitate toate datele si informatiile de care are cunostinta, referitoare
la producerea incendiilor.

SECTIUNEA a 7-a

Obligatiile proiectantilor si executantilor

ART. 23

Proiectantii de constructii si amenajari, de echipamente, utilaje si instalatii sunt obligati:

a) sa elaboreze scenarii de securitate la incendiu pentru categoriile de constructii, instalatii si

amenajari stabilite pe baza criteriilor emise de Inspectoratul General si sa evalueze riscurile de
incendiu, pe baza metodologiei emise de Inspectoratul General si publicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I;

b) sa cuprinda in documentatiile pe care le intocmesc masurile de aparare impotriva incendiilor,

specifice naturii riscurilor pe care le contin obiectele proiectate;

c) sa prevada in documentatiile tehnice de proiectare, potrivit reglementarilor specifice,

mijloacele tehnice pentru apararea impotriva incendiilor si echipamentele de protectie specifice;

130
d) sa includa in proiecte si sa predea beneficiarilor schemele si instructiunile de functionare a
mijloacelor de aparare impotriva incendiilor pe care le-au prevazut in documentatii, precum si
regulile necesare de verificare si intretinere in exploatare a acestora, intocmite de producatori;

e) sa asigure asistenta tehnica necesara realizarii masurilor de aparare impotriva incendiilor,

cuprinse in documentatii, pana la punerea in functiune.

ART. 24

Executantii lucrarilor de constructii si de montaj de echipamente si instalatii sunt obligati:

a) sa realizeze integral si la timp masurile de aparare impotriva incendiilor, cuprinse in proiecte,

cu respectarea prevederilor legale aplicabile acestora;

b) sa asigure luarea masurilor de aparare impotriva incendiilor pe timpul executarii lucrarilor,

precum si la organizarile de santier;

c) sa asigure functionarea mijloacelor de aparare impotriva incendiilor prevazute in

documentatiile de executie la parametrii proiectati, inainte de punerea in functiune.

ART. 25

Proiectantilor si executantilor le sunt aplicabile, dupa caz, si dispozitiile prevazute la art. 19-
22.

SECTIUNEA a 8-a

Obligatiile cadrelor tehnice/personalului de specialitate cu atributii in domeniul apararii

impotriva incendiilor

ART. 26

(1) Cadrele tehnice/personalul de specialitate cu atributii in domeniul apararii impotriva

incendiilor, desemnate/desemnat la nivelul autoritatilor administratiei publice centrale,
ministerelor si celorlalte organe centrale de specialitate, au/are urmatoarele obligatii principale:

a) elaboreaza programele de optimizare a capacitatii de aparare impotriva incendiilor in

domeniul de activitate al autoritatii respective;

b) fac/face propuneri de reglementari tehnice si organizatorice a activitatii de aparare impotriva

incendiilor in domeniul specific;

c) controleaza modul de aplicare a prevederilor legale pentru apararea impotriva incendiilor, in

cadrul institutiei publice care i-a desemnat;

d) elaboreaza si supun/supune spre analiza ministrului de resort sau conducatorului institutiei,

dupa caz, raportul anual de evaluare a nivelului de aparare impotriva incendiilor din domeniul
de activitate;

131
e) analizeaza anual respectarea incadrarii in criteriile de constituire a serviciilor de urgenta
private din institutiile si unitatile subordonate, dotarea cu mijloace de aparare impotriva
incendiilor si fac/face propuneri de optimizare a acestora;

f) elaboreaza si inainteaza spre aprobare programe de informare si educatie specifica.

(2) Formarea si evaluarea cadrelor tehnice/personalului de specialitate cu atributii in domeniul

apararii impotriva incendiilor se realizeaza de unitatile abilitate in conditiile legii, iar
certificarea competentei profesionale se realizeaza de Centrul National pentru Securitate la
Incendiu si Protectie Civila autorizat la Centrul National de Formare Profesionala a Adultilor.

ART. 27

(1) Cadrele tehnice/personalul de specialitate cu atributii in domeniul apararii impotriva

incendiilor, din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucuresti, consiliilor locale ale
sectoarelor municipiului Bucuresti, consiliilor judetene si locale, institutiilor si operatorilor
economici au/are urmatoarele obligatii principale:

a) participa la elaborarea si aplicarea conceptiei de aparare impotriva incendiilor la nivelul

unitatii administrativ-teritoriale, institutiei sau operatorului economic;

b) controleaza aplicarea normelor de aparare impotriva incendiilor in domeniul specific;

c) propun/propune includerea in bugetele proprii a fondurilor necesare organizarii activitatii de

aparare impotriva incendiilor, dotarii cu mijloace tehnice pentru apararea impotriva incendiilor
si echipamente de protectie specifice;

d) indruma si controleaza activitatea de aparare impotriva incendiilor si analizeaza respectarea

incadrarii in criteriile de constituire a serviciilor de urgenta voluntare sau private, dupa caz, in
unitatile si institutiile din care fac/face parte;

e) prezinta conducerii, semestrial sau ori de cate ori situatia impune, raportul de evaluare a
capacitatii de aparare impotriva incendiilor;

f) raspund/raspunde de pregatirea serviciului de urgenta voluntar sau privat, dupa caz, precum
si de participarea acestuia la concursurile profesionale;

g) acorda sprijin si asistenta tehnica de specialitate centrelor operative pentru situatii de urgenta
in indeplinirea atributiilor.

(2) Formarea, evaluarea si certificarea competentei profesionale a cadrelor tehnice/personalului

cu atributii in domeniul apararii impotriva incendiilor, prevazute la alin. (1), se realizeaza in
centre de formare si evaluare abilitate prin lege, pe baza standardelor ocupationale recunoscute
la nivel national.

132
CAP. III

Exercitarea autoritatii de stat in domeniul apararii impotriva incendiilor

ART. 28

(1) Exercitarea autoritatii de stat in domeniul apararii impotriva incendiilor se realizeaza prin
activitati de reglementare, autorizare, avizare, atestare, recunoastere, desemnare, supraveghere
a pietei, control, organizarea stingerii incendiilor si tragerea la raspundere juridica a persoanelor
vinovate.

(2) Controlul de stat in domeniul apararii impotriva incendiilor se exercita, la nivel central, prin
inspectia de prevenire si alte compartimente si unitati din structura sau subordinea
Inspectoratului General, respectiv, la nivel local, prin inspectiile de prevenire din cadrul
inspectoratelor, in scopul aplicarii unitare a prevederilor legale pe intregul teritoriu al Romaniei,
potrivit competentelor.

ART. 29

(1) In toate fazele de cercetare, proiectare, executie si pe intreaga lor durata de existenta,
constructiile si amenajarile de orice tip, echipamentele, utilajele si instalatiile tehnologice se
supun unei examinari sistematice si calificate pentru identificarea, evaluarea si controlul
riscurilor de incendiu, in conditiile prevazute de reglementarile specifice.

(2) Obligatia executarii activitatilor prevazute la alin. (1) revine persoanelor care concura la
proiectarea, realizarea, exploatarea, intretinerea, repararea, postutilizarea constructiilor,
echipamentelor si a instalatiilor tehnologice, potrivit legii.

(3) Metodologia privind identificarea, evaluarea si controlul riscurilor de incendiu se elaboreaza

de Inspectoratul General, se aproba de ministrul administratiei si internelor si se publica in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

ART. 30

(1) Inceperea lucrarilor de executie la constructii si instalatii tehnologice noi, dezvoltarea,

modernizarea ori schimbarea destinatiei celor existente, precum si punerea in functiune a
acestora se fac numai dupa obtinerea avizului sau a autorizatiei de securitate la incendiu, dupa
caz.

(2) Obligatia solicitarii si obtinerii avizelor si/sau a autorizatiilor prevazute la alin. (1) revine
persoanei fizice ori juridice care finanteaza si realizeaza investitii noi sau interventii la
constructiile existente ori, dupa caz, beneficiarului investitiei.

(3) Avizele si autorizatiile prevazute la alin. (1) se elibereaza de inspectorate, in termen de cel
mult 30 de zile de la depunerea cererii, in conditiile prevazute de normele metodologice de
avizare si autorizare privind securitatea la incendiu.

133
(4) Categoriile de constructii si amenajari care se supun avizarii si/sau autorizarii privind
securitatea la incendiu se aproba prin hotarare a Guvernului.

(5) Nerespectarea cerintelor care au stat la baza eliberarii avizului sau autorizatiei de securitate
la incendiu atrage sanctionarea conform legii si, dupa caz, anularea avizului sau a autorizatiei
de securitate la incendiu.

(6) Anularea avizului sau autorizatiei de securitate la incendiu impune sistarea lucrarilor de
constructii sau, respectiv, oprirea functionarii ori utilizarii constructiilor sau amenajarilor
respective.

(7) Masura prevazuta la alin. (6) se comunica in cel mult 48 de ore, prin grija inspectoratului,
la registrul comertului, prefectului si altor institutii publice cu competente in domeniu.

(8) Litigiile generate de eliberarea si anularea avizului ori autorizatiei de securitate la incendiu
se solutioneaza potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile
ulterioare.

(9) Normele metodologice de avizare si autorizare privind securitatea la incendiu se elaboreaza

de Inspectoratul General, se aproba de ministrul administratiei si internelor si se publica in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

(10) Pentru actele privind avizele si autorizatiile de securitate la incendiu eliberate potrivit legii
se percep tarife stabilite prin ordin al ministrului administratiei si internelor.

CAP. IV

Serviciile de urgenta voluntare si private

SECTIUNEA 1
Dispozitii comune

ART. 31

(1) Serviciile de urgenta sunt profesioniste sau voluntare, publice ori private.

(2) Serviciile de urgenta profesioniste functioneaza in subordinea Inspectoratului General,

potrivit reglementarilor specifice.

(3) Consiliile locale au obligatia sa constituie servicii de urgenta voluntare, iar operatorii
economici si institutiile, care desfasoara activitati cu risc de incendiu, servicii de urgenta
private, potrivit legii.

(4) In domeniul apararii impotriva incendiilor pot functiona si servicii de urgenta private
constituite ca societati comerciale.

134
SECTIUNEA a 2-a

Constituirea si atributiile serviciilor de urgenta voluntare sau private

ART. 32

(1) Serviciile de urgenta voluntare/private sunt structuri specializate, altele decat cele
apartinand serviciilor de urgenta profesioniste, organizate cu personal angajat si/sau voluntar,
in scopul apararii vietii, avutului public si/sau a celui privat impotriva incendiilor si a altor
calamitati, in sectoarele de competenta stabilite cu avizul inspectoratelor.

(2) Serviciile de urgenta voluntare/private au in structura compartiment sau specialisti pentru

prevenirea incendiilor, care pot fi si cadre tehnice specializate cu atributii in domeniul apararii
impotriva incendiilor, conform art. 12 alin. (1), formatii de interventie, salvare si prim ajutor,
precum si, dupa caz, ateliere de reparatii si de intretinere.

(3) Constituirea, incadrarea si dotarea serviciilor de urgenta voluntare/private se realizeaza pe

baza criteriilor de performanta elaborate de Inspectoratul General si aprobate prin ordin al
ministrului administratiei si internelor.

(4) Organizarea si functionarea serviciilor de urgenta voluntare/private se stabilesc prin

regulamente aprobate, dupa caz, de consiliile locale sau conducerile operatorilor economici si
institutiilor care le-au constituit, cu respectarea criteriilor de performanta.

(5) Infiintarea, extinderea sau restrangerea activitatii, precum si desfiintarea unui serviciu de
urgenta voluntar/privat se fac numai cu avizul inspectoratului.

ART. 33

Serviciile de urgenta voluntare/private au urmatoarele atributii principale:

a) desfasoara activitati de informare si instruire privind cunoasterea si respectarea regulilor si a

masurilor de aparare impotriva incendiilor;

b) verifica modul de aplicare a normelor, reglementarilor tehnice si dispozitiilor care privesc

apararea impotriva incendiilor, in domeniul de competenta;

c) asigura interventia pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor si

protectia persoanelor, a animalelor si a bunurilor periclitate de incendii sau in alte situatii de
urgenta.

ART. 34

(1) Formarea, evaluarea si certificarea competentei profesionale a personalului serviciilor de

urgenta voluntare sau private se realizeaza de centre de formare si evaluare abilitate prin lege,
avizate de Inspectoratul General.

135
(2) Statutul personalului din serviciile de urgenta voluntare se stabileste prin hotarare a
Guvernului.

ART. 35

(1) Finantarea cheltuielilor curente si de capital aferente activitatii serviciilor de urgenta

voluntare se asigura din bugetele locale.

(2) Finantarea cheltuielilor curente si de capital aferente activitatii serviciilor de urgenta private
se asigura de operatorii economici si institutiile care le-au constituit.

ART. 36

(1) Pe baza hotararii consiliului local si in conditiile prevazute de lege, serviciul de urgenta
voluntar poate presta, contra cost, catre orice persoana fizica sau juridica, fara a afecta
indeplinirea atributiilor, unele servicii cum sunt:

a) supravegherea masurilor de aparare impotriva incendiilor la targuri, expozitii, manifestari

cultural-sportive, activitati de filmare si altele asemenea;

b) transport de apa, evacuarea apei din subsolurile cladirilor sau din fantani;

c) limitarea, colectarea sau indepartarea unor produse poluante;

d) efectuarea de lucrari la inaltime;

e) transport de apa.

(2) Costurile pentru prestarile de servicii efectuate sunt stabilite prin hotarare a consiliului local,
iar sumele incasate se constituie ca venituri ale bugetului local.

SECTIUNEA a 3-a

Drepturi, indemnizatii si despagubiri ce se acorda personalului serviciilor de urgenta voluntare

sau private

ART. 37

In exercitarea atributiilor ce ii revin, personalul serviciilor de urgenta voluntare sau private are
urmatoarele drepturi:

a) sa solicite de la persoanele fizice si juridice date, informatii si documente necesare

indeplinirii atributiilor legale privind apararea impotriva incendiilor;

b) sa stabileasca restrictii ori sa interzica, potrivit competentei prevazute in regulamentul de

organizare si functionare a serviciului, utilizarea focului deschis si efectuarea unor lucrari cu
substante inflamabile, pentru a preveni producerea de incendii ori explozii;

136
c) sa propuna persoanelor in drept oprirea functionarii sau demolarea constructiei incendiate,
precum si a celor vecine ori a unei parti din acestea, in scopul limitarii propagarii incendiilor;

d) sa utilizeze, in functie de necesitate, apa, indiferent de sursa din care provine, pentru
interventii la incendii;

e) sa se deplaseze cu autospecialele din dotare la locul interventiei, pe drumuri care nu sunt

deschise circulatiei publice ori pe alte terenuri, daca cerintele de operativitate si de lucru impun
aceasta;

f) sa opreasca ori sa limiteze traficul public in zona desfasurarii operatiunilor de interventie;

g) sa intre in locuinta persoanelor fizice, la solicitarea sau cu consimtamantul acestora, in

conditiile prevazute de lege; in cazul cand se impune inlaturarea unui pericol iminent de
incendiu asupra vietii, integritatii fizice a persoanelor sau bunurilor acestora, consimtamantul
nu este necesar.

ART. 38

(1) Personalul angajat al serviciilor de urgenta voluntare/private se incadreaza in conditii de

munca similare personalului serviciilor de urgenta profesioniste.

(2) Personalul serviciilor de urgenta voluntare/private are obligatia sa poarte uniforma,

echipament de protectie si insemne distinctive, ale caror descriere, conditii de acordare si
folosire se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Administratiei si Internelor, aprobat
prin hotarare a Guvernului si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

(3) Consiliul local, administratorul sau conducatorul institutiei asigura gratuit personalului
serviciilor de urgenta voluntare/private uniforma si echipamentul de protectie adecvate
misiunilor pe care le indeplineste, iar in cazul in care pe timpul interventiei i s-au degradat
imbracamintea ori alte bunuri personale, il despagubeste in mod corespunzator.

ART. 39

(1) Pe timpul interventiei, personalului serviciilor de urgenta voluntare/private i se asigura

antidot adecvat naturii mediului de lucru.

(2) In cazul operatiunilor de lunga durata, personalului serviciilor de urgenta voluntare/private

i se asigura hrana, gratuit, in echivalentul a cel putin 2.000 de calorii.

(3) Obligatia asigurarii drepturilor prevazute la alin. (1) si (2) revine consiliului local,
administratorului sau conducatorului institutiei, dupa caz.

ART. 40

(1) Personalul serviciilor de urgenta voluntare are dreptul la indemnizatii pentru timpul efectiv
de lucru la interventii si la celelalte activitati prevazute in programul serviciului.

137
(2) Cuantumul orar al indemnizatiei prevazute la alin. (1) se stabileste si se acorda de consiliul
local, diferentiat pe categorii de functii.

ART. 41

(1) Pe timpul cat se afla la cursuri de pregatire si concursuri profesionale, organizate in afara
localitatii in care functioneaza serviciul, personalul serviciilor de urgenta voluntare beneficiaza
de toate drepturile de deplasare, cazare si de diurna ca si personalul serviciilor de urgenta
profesioniste, care se acorda de consiliul local.

(2) Personalul serviciilor de urgenta voluntare, salariati ai altor institutii publice sau operatori
economici, isi pastreaza drepturile de salariu la locul de munca pentru perioada cat participa la
interventii, cursuri de pregatire ori concursuri profesionale.

ART. 42

Persoanele juridice care organizeaza servicii de urgenta voluntare/private au obligatia sa asigure

personalul, angajat sau voluntar, la o societate de asigurari pentru caz de boala profesionala,
accident ori deces produs in timpul sau din cauza indeplinirii atributiilor ce ii revin pe timpul
interventiilor, concursurilor profesionale, antrenamentelor ori altor misiuni specifice.

CAP. V
Raspunderea juridica

ART. 43

Incalcarea dispozitiilor prezentei legi atrage raspunderea disciplinara, contraventionala,

materiala, civila sau penala, dupa caz.

ART. 44

Constituie contraventii urmatoarele fapte si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:

• cu amenda de la 100 lei la 500 lei:

a) nerespectarea de catre primar, administrator sau conducatorul institutiei a obligatiilor de

informare a inspectoratului despre izbucnirea si stingerea, cu forte si mijloace proprii, a unui
incendiu si de transmitere a raportului de interventie;

b) neasigurarea si nepunerea in mod gratuit la dispozitia fortelor chemate in ajutor, de catre

administrator sau conducatorul institutiei, a mijloacelor tehnice pentru aparare impotriva
incendiilor si a echipamentelor de protectie specifice riscurilor care decurg din existenta si
functionarea unitatii, precum si a antidotului si medicamentelor pentru acordarea primului
ajutor;

c) neconsemnarea de catre persoanele fizice si juridice in actele de transmitere temporara a

dreptului de folosinta, precum si de antrepriza a raspunderilor ce le revin in ceea ce priveste
apararea impotriva incendiilor;

138
d) necooperarea persoanelor fizice sau juridice care detin parti din acelasi imobil in vederea
asigurarii masurilor de aparare impotriva incendiilor;

• cu amenda de la 500 lei la 1.000 lei:

a) neanuntarea, prin orice mijloc, a serviciilor de urgenta, a primarului sau a politiei de catre
persoana care observa un incendiu si, dupa caz, neluarea masurilor, dupa posibilitatile sale,
pentru limitarea si stingerea incendiului;

b) neangajarea de catre autoritatile administratiei publice centrale si celelalte organe centrale

de specialitate, Consiliul General al Municipiului Bucuresti, consiliile locale ale sectoarelor
municipiului Bucuresti, consiliile judetene sau locale, institutiile publice si operatorii
economici care desfasoara activitati cu risc de incendiu, prevazuti la art. 12 alin. (2), a cel putin
un cadru tehnic sau personal de specialitate cu atributii in domeniul apararii impotriva
incendiilor;

c) nerespectarea de catre primar, administrator sau conducatorul institutiei a obligatiilor de

incadrare a serviciului de urgenta voluntar sau privat cu personal atestat in conditiile legii, de
pregatire profesionala si antrenare a acestuia pentru interventie;

d) nerespectarea de catre primar a obligatiilor ce ii revin in conformitate cu prevederile art. 14

lit. j), k) si m)-o);

e) nerespectarea de catre salariati a obligatiilor ce le revin potrivit prevederilor art. 22 lit. a), b),
e) si f);

f) nerespectarea de catre cadrele tehnice/personalul de specialitate cu atributii in domeniul

apararii impotriva incendiilor a obligatiilor pe care le au potrivit prevederilor art. 26 alin. (1)
lit. b), e), f) si ale art. 27 alin. (1) lit. c)-e);

g) nerespectarea de catre utilizator a obligatiilor stabilite la art. 21 lit. d) si e);

• cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei:

a) inactiunea persoanelor fizice si juridice aflate in apropierea incendiilor produse la paduri,

plantatii, culturi agricole, miristi, pasuni si fanete si care nu intervin imediat cu mijloacele de
care dispun pentru limitarea si stingerea acestora;

b) neindeplinirea de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti, consiliile locale ale

sectoarelor municipiului Bucuresti, consiliile judetene, consiliile locale si persoanele juridice
prevazute la art. 8 a obligatiei de organizare a colaborarii prin conventii incheiate intre parti;

c) nerespectarea de catre primar a obligatiilor ce ii revin in conformitate cu prevederile art. 14

lit. b), d)-f) si h);

d) neindeplinirea de catre ministere si celelalte organe ale administratiei publice centrale de

specialitate a obligatiilor pe care le au potrivit prevederilor art. 18 lit. c)-e);

139
e) neindeplinirea de catre administrator sau conducatorul institutiei a obligatiilor pe care le are
in conformitate cu prevederile art. 19 lit. g), j), k) si l);

f) necunoasterea si nerespectarea de catre utilizator a masurilor de aparare impotriva

incendiilor, stabilite de administrator, proprietar, producator sau importator, dupa caz;

g) neindeplinirea de catre salariati a obligatiilor pe care le au potrivit dispozitiilor art. 22 lit. c),
d) si g);

h) neindeplinirea de catre proiectanti a obligatiilor ce le revin in conformitate cu prevederile

art. 23 lit. d) si e);

i) nerespectarea de catre executantii lucrarilor de constructii si de montaj de echipamente si

instalatii a dispozitiilor art. 24 lit. b) si c);

j) neindeplinirea de catre cadrele tehnice/personalul de specialitate cu atributii in domeniul

apararii impotriva incendiilor a obligatiilor pe care le au potrivit prevederilor art. 26 alin. (1)
lit. a) si c) si ale art. 27 alin. (1) lit. b) si f);

• cu amenda de la 2.500 lei la 5.000 lei:

a) neindeplinirea de catre persoanele fizice si juridice a obligatiilor ce le revin in situatii de forta

majora determinate de incendii, prevazute la art. 8;

b) neindeplinirea de catre primar a obligatiilor pe care le are potrivit dispozitiilor art. 14 lit. a),
c) si g);

c) neindeplinirea de catre ministere si celelalte organe ale administratiei publice centrale de

specialitate a obligatiilor ce le revin in conformitate cu prevederile art. 18 lit. b) si f);

d) neindeplinirea de catre administrator a obligatiilor pe care le are in conformitate cu

prevederile art. 19 lit. a), b), d)-f), i), o) si q);

e) nerespectarea de catre persoanele fizice si juridice utilizatoare a prevederilor art. 21 lit. b) si

c);

f) neindeplinirea de catre proiectanti a obligatiilor ce le revin potrivit prevederilor art. 23 lit. a)-
c);

g) nerealizarea de catre executantii lucrarilor de constructii si de montaj de echipamente si

instalatii, integral si la timp, a masurilor de aparare impotriva incendiilor, cuprinse in proiecte,
cu respectarea conditiilor de calitate prevazute de lege;

h) inceperea lucrarilor de executie la constructii si instalatii tehnologice noi, dezvoltarea,

modernizarea ori schimbarea destinatiei celor existente, precum si punerea in functiune a
acestora fara obtinerea avizului sau a autorizatiei de securitate la incendiu, dupa caz;

140
i) nesolicitarea si neobtinerea de catre persoanele fizice ori juridice care finanteaza si realizeaza
investitii noi sau interventii la constructiile existente ori, dupa caz, de catre beneficiarul
investitiei a avizelor si/sau autorizatiilor prevazute de prezenta lege;

j) neelaborarea de catre ministere si celelalte organe ale administratiei publice centrale de

specialitate a strategiilor sectoriale privind apararea impotriva incendiilor in domeniul lor de
competenta si neasigurarea aplicarii acestora;

k) efectuarea de lucrari de proiectare, montare, verificare, intretinere, reparare a sistemelor si

instalatiilor de aparare impotriva incendiilor, de verificare, intretinere, reparare a mijloacelor
tehnice de aparare impotriva incendiilor si de lucrari de ignifugare si termoprotectie de catre
persoane fizice si juridice neatestate;

l) emiterea de rapoarte de incercari la foc de catre laboratoare neautorizate conform legii;

m) utilizarea si comercializarea de mijloace tehnice de aparare impotriva incendiilor,

necertificate conform legii;

• cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei:

a) nerespectarea cerintelor care au stat la baza eliberarii avizului sau a autorizatiei de securitate
la incendiu;

b) continuarea executarii lucrarilor de constructii sau functionarea ori utilizarea

constructiilor/amenajarilor respective dupa anularea avizului sau a autorizatiei de securitate la
incendiu.

ART. 45

(1) Sanctiunile contraventionale se aplica persoanelor fizice sau juridice, dupa caz.

(2) Contravenientul poate achita in termen de cel mult 48 de ore de la data incheierii procesului-
verbal ori, dupa caz, de la data comunicarii acestuia jumatate din minimul amenzii prevazute in
prezenta lege, pentru fiecare categorie de contraventii.

(3) Contraventiile la normele de prevenire si stingere a incendiilor si sanctiunile

contraventionale se stabilesc prin hotarare a Guvernului.

ART. 46 (RECTIFICAT DE RCT. 307/2006)

(1) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 45 se fac de catre

personalul inspectiilor de prevenire a incendiilor, prevazute la art. 28 alin. (2), precum si de cel
al altor organe abilitate de lege.

(2) Primarii constata si sanctioneaza contraventiile prevazute la art. 44 pct. I lit. b), pct. III lit.
a) si e) si pct. IV lit. a).

141
(3) Contraventiilor prevazute la art. 44 le sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin
Legea nr. 180/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.

CAP. VI
Dispozitii finale

ART. 47

(1) Organizarea, conducerea, indrumarea si controlul activitatii de aparare impotriva incendiilor

in unitatile structurilor de aparare si securitate nationala se realizeaza potrivit prevederilor
prezentei legi, pe baza normelor aprobate de conducatorii structurilor respective, cu avizul
Inspectoratului General.

(2) La unitatile din structurile prevazute la alin. (1) Inspectoratul General si inspectoratele
exercita controlul asupra modului de aplicare a prevederilor legale privind apararea impotriva
incendiilor, numai la solicitarea comandantilor sau a sefilor acestora.

(3) La sediile Parlamentului, Administratiei Prezidentiale, Guvernului, precum si la alte

obiective de importanta deosebita aflate in administrarea autoritatilor publice centrale se pot
constitui, prin hotarare a Guvernului, subunitati profesioniste speciale de interventie; institutiile
mentionate asigura gratuit imobilele, spatiile si utilitatile necesare in vederea functionarii si
desfasurarii activitatilor subunitatilor.

ART. 48

Interventia pentru stingerea incendiilor si salvarea persoanelor in subteran, la operatorii

economici care produc, stocheaza sau utilizeaza substante toxice care prin contact ori inhalare
pot cauza moartea personalului, la centralele nucleare, la navele aflate in porturi si apele
teritoriale romane, pe calea ferata, aeroporturi, platforme maritime de foraj si extractie, se
asigura de operatorii economici care administreaza sectorul respectiv, cu asistenta tehnica a
inspectoratelor.

ART. 49

(1) Laboratoarele de incercari la foc se autorizeaza in conditiile legii.

(2) Regulamentul de autorizare a laboratoarelor de incercari la foc se elaboreaza de

Inspectoratul General, se aproba prin ordin al ministrului administratiei si internelor si se
publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

ART. 50

(1) Mijloacele tehnice pentru apararea impotriva incendiilor si echipamentelor de protectie

specifice se introduc pe piata si se utilizeaza conform legii.

142
(2) In domeniul nereglementat de Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii
produselor, republicata, introducerea pe piata a produselor prevazute la alin. (1) se face pe baza
evaluarii conformitatii fata de reglementarile elaborate de Inspectoratul General.

(3) Metodologia de certificare a conformitatii produselor prevazute la alin. (2) se elaboreaza de

Inspectoratul General, se aproba prin ordin al ministrului administratiei si internelor si se
publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

ART. 51

(1) Proiectarea, executarea, verificarea, intretinerea si repararea sistemelor si instalatiilor de

aparare impotriva incendiilor, efectuarea lucrarilor de termoprotectie si ignifugare, de
verificare, intretinere si reparare a autospecialelor si a altor mijloace tehnice destinate apararii
impotriva incendiilor se efectueaza de catre persoane fizice si juridice atestate.

(2) Atestarea persoanelor prevazute la alin. (1) se face pe baza metodologiei elaborate de
Inspectoratul General, aprobata de ministrul administratiei si internelor si publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

ART. 52

In localitatea unde functioneaza servicii de urgenta profesioniste, consiliul local nu are obligatia
constituirii serviciilor de urgenta voluntare.

ART. 53

Personalul serviciilor de urgenta nu raspunde de pagubele inerente procesului de interventie.

ART. 54

(1) Personalul serviciilor de urgenta profesioniste care a indeplinit o perioada de minimum 10

ani atributii privind apararea impotriva incendiilor, caruia i-au incetat raporturile de serviciu, la
cerere sau din motive care nu-i sunt imputabile acestuia, poate primi, la cerere, brevetul de
Pompier specialist, diferentiat pe categorii de personal.

(2) Modul de eliberare si drepturile conferite prin acest brevet vor fi stabilite prin regulament
aprobat prin ordin al ministrului administratiei si internelor.

ART. 55

(1) Anual se organizeaza concursuri profesionale ale serviciilor de urgenta si cercurilor de elevi
Prietenii pompierilor.

(2) Concursurile profesionale ale serviciilor de urgenta se desfasoara pe baza regulamentului

elaborat de Inspectoratul General, aprobat prin ordin al ministrului administratiei si internelor,
care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

143
(3) Concursurile profesionale ale cercurilor de elevi Prietenii pompierilor se desfasoara pe baza
regulamentului elaborat de Inspectoratul General, in colaborare cu autoritatea nationala pentru
reglementarea activitatilor de invatamant, aprobat prin ordin al acestei autoritati si publicat in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

ART. 56

(1) Actele normative de aplicare, subsecvente prezentei legi, se elaboreaza de autoritatile

responsabile in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a acesteia.

(2) Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga Ordonanta Guvernului nr. 60/1997
privind apararea impotriva incendiilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
225 din 30 august 1997, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 212/1997, cu
modificarile si completarile ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrare.

Sistemul National are in compunere:

a) comitete pentru situatii de urgenta;

b) Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta;

c) servicii publice comunitare profesioniste pentru situatii de urgenta;

d) centre operative pentru situatii de urgenta;

e) comandantul actiunii.

Art. 7. - (1) Comitetele pentru situatii de urgenta sunt:

a) Comitetul National pentru Situatii de Urgenta;

b) comitetele ministeriale si ale altor institutii publice centrale pentru situatii de urgenta;

c) Comitetul Municipiului Bucuresti pentru Situatii de Urgenta;

d) comitetele judetene pentru situatii de urgenta;

e) comitetele locale pentru situatii de urgenta.

(2) Comitetele pentru situatii de urgenta sunt organisme interinstitutionale de sprijin al

managementului si se intrunesc semestrial si ori de cate ori situatia impune.

Art. 8. - (1) Comitetul National pentru Situatii de Urgenta, denumit in continuare Comitet
National, se constituie si functioneaza sub conducerea nemijlocita a ministrului administratiei
si internelor si sub coordonarea primului-ministru.

144
(2) Comitetul National este un organism interministerial format din persoane cu putere de
decizie, experti si specialisti desemnati de ministerele cu atributii complexe in gestionarea
situatiilor de urgenta.

(3) Organizarea si functionarea Comitetului National se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la

propunerea ministrului administratiei si internelor.

Art. 9. - (1) La ministere si la alte institutii publice centrale cu atributii in gestionarea situatiilor
de urgenta se constituie si functioneaza sub conducerea ministrilor, respectiv a conducatorilor
institutiilor publice centrale, comitete ministeriale pentru situatii de urgenta, denumite in
continuare comitete ministeriale.

(2) Comitetul ministerial se constituie prin ordin al ministrului ori al conducatorului institutiei
publice centrale, dupa caz, si are in componenta persoane cu putere de decizie, experti si
specialisti din aparatul propriu al ministerului si din unele institutii si unitati aflate in subordinea
acestuia, cu atributii in gestionarea situatiilor de urgenta.

(3) In componenta comitetului ministerial, la solicitarea ministrului respectiv, pot fi cooptati si

reprezentanti ai altor ministere si institutii cu atributii in domeniu.

Art. 10. - (1) La nivelul municipiului Bucuresti se constituie, sub conducerea prefectului,
Comitetul Municipiului Bucuresti pentru Situatii de Urgenta.

(2) Din comitetul prevazut la alin. (1) fac parte primarul general, primarii de sectoare, sefi de
servicii publice deconcentrate, descentralizate si de gospodarie comunala, manageri ai unor
institutii, regii autonome si societati comerciale care indeplinesc functii de sprijin in gestionarea
situatiilor de urgenta, precum si manageri ai agentilor economici care, prin specificul activitatii,
constituie factori de risc potential generatori de situatii de urgenta.

(3) Organizarea, atributiile si functionarea comitetului prevazut la alin. (1) se stabilesc prin
ordin al prefectului.

Art. 11. - (1) La nivelul judetelor se constituie, sub conducerea prefectilor, comitete judetene
pentru situatii de urgenta, denumite in continuare comitete judetene.

(2) Din comitetul judetean fac parte presedintele consiliului judetean, sefi de servicii
deconcentrate, descentralizate si de gospodarie comunala si alti manageri ai unor institutii si
societati comerciale de interes judetean care indeplinesc functii de sprijin in gestionarea
situatiilor de urgenta, precum si manageri ai agentilor economici care, prin specificul activitatii,
constituie factori de risc potential generatori de situatii de urgenta.

(3) Organizarea, atributiile si functionarea comitetelor judetene se stabilesc prin ordine ale
prefectilor.

Art. 12. - (1) La nivelul municipiilor, oraselor, sectoarelor municipiului Bucuresti, precum si al
comunelor se constituie, sub conducerea primarului si cu avizul prefectului, comitete locale
pentru situatii de urgenta, denumite in continuare comitete locale.

145
(2) Din comitetul local fac parte un viceprimar, secretarul comunei, orasului sau municipiului,
dupa caz, si reprezentanti ai serviciilor publice si ai principalelor institutii si agenti economici
din unitatea administrativ-teritoriala respectiva, precum si manageri sau conducatori ai
agentilor economici, filialelor, sucursalelor ori punctelor de lucru locale, care, prin specificul
activitatii, constituie factori de risc potential generatori de situatii de urgenta.

(3) Organizarea, atributiile si functionarea comitetelor locale se stabilesc prin dispozitie a

primarului, cu avizul prefectului.

Art. 13. - (1) Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, denumit in continuare
Inspectoratul General, ca organ de specialitate din subordinea Ministerului Administratiei si
Internelor, asigura coordonarea unitara si permanenta a activitatilor de prevenire si gestionare
a situatiilor de urgenta.

(2) In cadrul Inspectoratului General se organizeaza inspectia de prevenire, centrul operational

national si alte structuri adecvate pentru managementul situatiilor de urgenta, incadrate cu
personal specializat pe tipuri de riscuri, in comunicatii, informatica si relatii publice.

(3) Centrul operational indeplineste permanent functiile de monitorizare, evaluare, instiintare,

avertizare, prealarmare, alertare si coordonare tehnica operationala la nivel national a situatiilor
de urgenta.

(4) Inspectoratul General, prin centrul operational national, asigura secretariatul tehnic
permanent al Comitetului National, preluand in acest sens, la data desfiintarii Comisiei
Guvernamentale de Aparare Impotriva Dezastrelor, secretariatul tehnic permanent al acesteia.

(5) Inspectoratul General asigura, potrivit competentelor legale, cooperarea si reprezentarea la

nivel national in domeniile protectiei civile, apararii impotriva incendiilor si gestionarii
situatiilor de urgenta.

Art. 14. - (1) Serviciile publice comunitare profesioniste pentru situatii de urgenta, denumite in
continuare servicii de urgenta profesioniste, constituite ca servicii deconcentrate, care
functioneaza ca inspectorate judetene si al municipiului Bucuresti, asigura in zonele de
competenta coordonarea, indrumarea si controlul activitatilor de prevenire si gestionare a
situatiilor de urgenta.

(2) In cadrul serviciilor de urgenta profesioniste se organizeaza inspectii de prevenire, centre

operationale si alte structuri adecvate pentru gestionarea situatiilor de urgenta, incadrate cu
personal specializat pe tipuri de riscuri, in comunicatii, informatica si relatii publice.

(3) Centrele operationale prevazute la alin. (2) indeplinesc permanent functiile prevazute la art.
13 alin. (3) la nivelul judetelor, respectiv al municipiului Bucuresti.

(4) Serviciile de urgenta profesioniste, prin centrele operationale, asigura secretariatele tehnice
permanente ale comitetelor judetene si al Comitetului Municipiului Bucuresti pentru Situatii de
Urgenta.

146
(5) Serviciile publice de urgenta asigura, potrivit competentelor legale in unitatile administrativ-
teritoriale in care functioneaza, cooperarea in domeniile protectiei civile, apararii impotriva
incendiilor si gestionarii situatiilor de urgenta.

Art. 15. - (1) La nivelul ministerelor, al altor institutii publice centrale cu atributii in gestionarea
situatiilor de urgenta, al municipiilor - cu exceptia municipiului Bucuresti -, al oraselor si
comunelor se constituie centre operative pentru situatii de urgenta, denumite in continuare
centre operative.

(2) La ministerele si institutiile publice centrale cu atributii si functii de sprijin complexe in

prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta, prevazute in anexa nr. 1, centrele operative se
constituie ca structuri cu activitate permanenta.

(3) Centrele operative prevazute la alin. (2) indeplinesc permanent functiile prevazute la art. 13
alin. (3), in domeniile de competenta, ale ministerelor si institutiilor publice centrale respective.

(4) Centrele operative prevazute la alin. (2) se constituie din personalul aparatului propriu al
autoritatii respective, prin ordin al ministrului, conducatorului institutiei publice centrale sau
prin dispozitie a primarului.

(5) Centrele operative asigura secretariatele tehnice ale comitetelor constituite la nivelul
autoritatilor publice centrale sau locale prevazute la alin. (1).

Art. 16. - (1) In situatii de urgenta, coordonarea unitara la locul producerii evenimentului
exceptional a actiunii tuturor fortelor stabilite pentru interventie se realizeaza de catre o
persoana imputernicita, dupa caz, de catre Comitetul National, ministerial, judetean sau al
municipiului Bucuresti, in functie de natura si gravitatea evenimentului si de marimea
categoriilor de forte concentrate, denumita comandantul actiunii.

(2) Comandantul actiunii poate fi ajutat in indeplinirea sarcinilor de catre grupa operativa si
punctul operativ avansat, constituite potrivit reglementarilor in vigoare.

Art. 17. - Structura organizatorica, atributiile, functionarea si dotarea comitetelor, centrelor

operationale si centrelor operative pentru situatii de urgenta se stabilesc pe baza regulamentului-
cadru aprobat prin hotarare a Guvernului.

Art. 18. - (1) Sistemul de comunicatii, de prelucrare automata si de stocare a datelor necesare
functionarii Sistemului National se asigura prin mijloace proprii ale Ministerului Administratiei
si Internelor, ale celor din dotarea Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei,
Serviciului de Telecomunicatii Speciale si ale altor componente ale sistemului national de
aparare.

(2) Modalitatile de utilizare a sistemului prevazut la alin. (1) se stabilesc prin protocoale de
colaborare.

147
 10. IMPACTUL DEZASTRELOR ASUPRA TERITORIULUI,
COMUNICAŢIILOR, INFRASTRUCTURII ŞI MEDIULUI

Adeseori activităţile sociale şi economice ale unor grupări pot fi tulburate de efectele tragice
ale unor fenomene naturale. În plus, unele activităţi umane scăpate de sub control pot avea
urmări dezastruoase asupra unor colectivităţi de oameni.

Se pot produce în acest fel dereglări distructive şi brutale ale unui sistem, a unei anumite situaţii
prestabilite. Apărute, de regulă, în mod brusc, prin surprindere, aceste dereglări pot fi urmate
de crearea unui număr mare de victime, a unui volum mare de distrugeri de bunuri şi valori
materiale.

CUTREMURELE

1. Mediul natural

Seismele pot modifica starea de echilibru a structurilor superficiale prin:

• rupturi în scoarţă (ascendente sau descendente) însoţite de prăbuşiri sau procese de faliere;
• alunecări de terenuri cu antrenarea unor versanţi;
• tasări şi lichefieri de depozite nisipoase saturate.

2. Construcţiile

Oscilaţia seismică a terenului se transmite construcţiilor care răspund printr-o oscilaţie proprie
depinzând de caracteristicile lor dinamice-constructive.

148
Construcţiile rezistă sau nu în mod corespunzător la mişcarea seismică. Metodele de construcţie
tradiţională din ţara noastră conferă, datorită experienţei locuirii într-o zonă seismică, un anume
nivel de rezistenţă la forţe seismice.

Studiind efectele cutremurelor anterioare care au afectat teritoriul României (1940, 1977,
1986,1990) se poate observa o scădere a numărului de locuinţe distruse total sau cu un grad
înalt de avariere în timpul cutremurelor. Dacă în timpul cutremurului din 1940 sa-u înregistrat
un număr considerabil de prăbuşiri şi avarieri de clădiri joase cu schelet de beton armat, în
timpul cutremurului din 1977 au fost avariate 32.900 locuinţe avariate şi 28 clădiri înalte, dar
din generaţia anterioară anului 1940, neproiectate antiseismic (o parte din aceste clădiri
suferiseră şi anumite modificări dăunătoare spre a fi utilizate ca spaţii comerciale) numărul
construcţiilor prăbuşite în timpul cutremurelor din 1986, 1990 a scăzut. De asemenea se
remarcă că din categoria clădirilor construite în perioada 1940-1977 în Bucureşti s-au înregistrat
trei cazuri de prăbuşiri parţiale, ceea ce reprezintă un procent redus faţă de fondul construit în
acest interval. Situaţia se datorează apariţiei după anul 1940 a unor reglementări privind
protecţia antiseismică a clădirilor, care după anul 1963 a căpătat un caracter obligatoriu
(standardul P-13/63 modificat în 1970). Pe de altă parte, existenţa acestor trei cazuri de avariere
gravă a unor clădiri a determinat modificarea normelor de proiectare antiseismică, modificări
efectuate în anii 1973, 1981, 1991.

Există în acelaşi timp o serie de cauze care nu ţin direct de rezistenţa structurilor sau care se
încadrează în degradările admisibile, dar care reprezintă pericole evidente pentru viaţa şi
integritatea corporală a populaţiei din zone seismice cum ar fi:

• căderea unor obiecte din locuinţă;

• căderea unor elemente secundare de construcţii (zidării, placaje, tencuieli, parapeţi,
cornişe, coşuri, ornamente) în afara locuinţei;
• garduri de zidărie sau beton degradate sau instabile;
• monumente, firme;
• stâlpi şi fire electrice;
• efecte seismice secundare (incendii, inundaţii);
• efecte seismice terţiare (panica şi zvonurile) care conduc la dezorganizare socială.

3. Ansamblurile construite şi localităţile

Trecând de la comportarea individuală la cea de ansamblu (grup de clădiri, cartier, zonă,

localitate) cutremurele pot crea probleme cu caracter de dezastru prin:

• blocarea unor intersecţii de străzi principale şi împiedicarea operaţiunilor de deblocare-

salvare;
• distrugerea unor reţele utilitare vitale (de alimentare cu apă, gaze, energie electrică,
transport, comunicaţii) şi izolarea unor zone;
• distrugerea sau lipsa de funcţionalitate a unor dotări spitaliceşti şi apariţia unor epidemii;
• distrugerea în număr mare a unor clădiri de locuit şi lipsa posibilităţii de a acorda cazare
temporară pentru mase mari de populaţie în zona respectivă

149
Până în prezent seismele precedente nu au produs în ţara noastră dezastre masive de genul celor
menţionate.

4. Populaţia

Efectele seismelor asupra populaţiei se pot manifesta prin:

• acţiune directă (pierderi de vieţi şi răniri) ca urmare a avarierii şi prăbuşirii unor

construcţii sau a unor elemente de construcţii, mobilier, obiecte, a incendiilor şi
inundaţiilor;
• acţiune indirectă (pierderi de vieţi şi răniri, afecţiuni psihice) ca urmare a unor fenomene
secundare şi terţiare produse de seisme (incendii în lanţ, panică, zvonurile, reacţiile psihice
postseismice etc).

Pe măsura dezvoltării ingineriei construcţiilor antiseismice dintr-o ţară, efectele directe asupra
populaţiei se reduc în timp ce unele efecte indirecte, de natură psiho-socială se menţin.

Pentru reducerea ponderii acestora există preocupări deosebite pentru lansarea unor programe
oficiale de educare a populaţiei pentru pregătirea antiseismică.

INUNDAŢIILE

Inundaţiile specifice apelor din România pot genera următoarele efecte:

a) Economice, respectiv distrugerii sau avarii la:

• obiective industriale;
• drumuri şi căi ferate;
• localităţi;
• magistrale de petrol, apă sau gaze;
• linii electrice şi de telecomunicaţii;
• poduri şi podeţe;
• sectorul zootehnic.

b) Social negative

• pierderi de vieţi omeneşti;

• evacuarea populaţiei;
• pericol de epidemii;
• întreruperea procesului de învăţământ;
• distrugeri de bunuri culturale;
• provocarea panicii;
• reducerea ritmului de dezvoltare al zonelor afectate şi diminuarea veniturilor
populaţiei.

150
c) Ecologice negative:

• degradarea mediului ambiant;

• poluarea apelor de suprafaţă şi subterane;
• poluarea solurilor;
• exces de umiditate;
• degradarea versanţilor;
• distrugeri ale florei şi faunei;

Se pot manifesta şi o serie de efecte indirecte, astfel;

• întreruperea proceselor de producţie;

• întârzieri în livrarea produselor;
• reducerea exporturilor etc.

ÎNZĂPEZIRILE

Efectele acestor fenomene sunt clasificabile în funcţie de tipul şi modul lor de manifestare.
După aceste criterii, înzăpezirile pot avea:

• efecte imediate;
• efecte secundare manifestate la intervale mai mari sau mai mici de timp, în funcţie de
evoluţia condiţiilor meteorologice.

În prima categorie sunt cuprinse: blocarea căilor de transport, întreruperea alimentărilor cu

energie electrică şi alte resurse (în principal apă potabilă), afectarea unor activităţi industriale
şi sociale.

Efectele pe timp îndelungat ale acestor fenomene sunt generate de topirea acumulărilor de
zăpadă, fie pe terenurile afectate, fie prin dezgheţurile podurilor de gheaţă formate pe cursurile
de apă de pe zona geografică afectată. Principala manifestare de tip catastrofal consecutivă
dezgheţului este producerea de inundaţii, care nu au efecte violente, în schimb afectează major
anumite tipuri de activităţi (cu precădere cele agro-industriale) precum şi mediul înconjurător.

AVARIILE LA CONSTRUCŢII HIDROTEHNICE

La ruperea barajelor hidrotehnice apare ca factor distructiv – unda de şoc a valului de apă –
care se manifestă cu o forţă distructivă deosebită asupra a tot ce întâlneşte în văile şi zonele
inundabile.

Forţa undei de şoc a valului de apă creşte pe văile înguste iar viteza acesteia este foarte mare.
Din această cauză sunt distruse total:

• construcţiile;
• podurile;
• rambleurile de cale ferată şi de drumuri;

151
 • depozite;
• ferme etc.

În văile mai largi, scade viteza de deplasare a apei, inundaţia se produce pe suprafeţe foarte
mari şi în general dărâmăturile sunt parţiale, dar pierderile înregistrate la bunuri materiale şi
animale pot fi foarte mari.

Datorită faptului că apele se retrag anevoios, există posibilitatea izolării unor localităţi sau
gospodării individuale pe timp îndelungat.

Pierderi irecuperabile şi distrugeri se înregistrează în agricultură şi zootehnie, cu deosebire la

fermele şi depozitele existente în zona inundabilă, în special la construcţiile existente, dar şi la
animale şi cerealele depozitate.

Distrugerile pe căile de comunicaţii afectează grav transportul de persoane şi aprovizionarea cu

materii prime şi mărfuri a anumitor localităţi şi zone.

Având în vedere refacerea grea a acestora, multe localităţi pot fi puse în dificultate din punct
de vedere al aprovizionării cu alimente.

De asemenea pot apărea probleme grave cu privire la asigurarea cu apă, energie electrică, gaze.
Situaţia în acest caz devine foarte critică dacă accidentul se produce în anotimpurile friguroase.

Din cauza antrenării mâlului de către apă, acesta se depune pe sol şi construcţii, îngreunând
astfel activităţile productive şi gospodăreşti, precum şi circulaţia auto şi C.F.

În cazul inundaţiilor de lungă durată, prin faptul că nu se respectă regulile de consum a apei
potabile, poate determina apariţia unor epidemii, epizootii cu consecinţe asupra populaţiei şi
animalelor.

MANIFESTĂRILE FIZICE ALE ALUNECĂRILOR DE TEREN

Alunecările de teren sunt fenomene geo-morfologice care schimbă aspectul geografic al unei
regiuni cu efecte asupra biosferei şi habitatului.

Se pot genera următoarele efecte:

• distrugerea sau avarierea construcţiilor de orice fel;

• blocarea parţială sau totală a albiei unui râu şi crearea unei acumulări de apă cu pericol
de inundaţie;
• distrugerea sau avarierea reţelelor comunale de apă, gaze, canalizare;
• blocarea parţială sau totală a unor căi de comunicaţie (rutiere, feroviare).

EPIDEMII ŞI EPIZOOTII

Epidemiile şi epizootiile afectează un număr neobişnuit de mare de indivizi.

152
Fiecare om care s-a infectat sau care prezintă simptomele bolii transmisibile constituie o sursă
de infectare pentru ceilalţi oameni din jurul său. Drept urmare, dacă nu se intervine la timp
pentru tratarea şi izolarea persoanelor contaminate, va fi afectat un mare număr de indivizi.
Astfel, consecinţele declanşării unei epidemii pot fi foarte grave:

• persoane bolnave la care boala, dacă nu se iau măsuri imediate de tratare a ei poate
evolua rapid până la decesul persoanelor respective;
• introducerea şi răspândirea bolii în populaţie;
• riscul apariţiei unor rupturi sociale sau economice;
• cheltuieli mari pentru tratarea persoanelor bolnave, a persoanelor bănuite a fi infectate,
pentru eradicarea focarelor infecţioase etc;
• efect psihologic puternic atât pentru persoanele bolnave cât şi pentru personalul
medical;

Şi în cazul apariţiei unei epizootii consecinţele asupra societăţii pot fi la fel de grave:

• număr mare de animale bolnave şi posibilitate rapidă de extindere a bolii transmisibile:

• pagube mari atât prin moartea animalelor bolnave dar şi prin sacrificările de necesitate
care se execută pentru împiedicarea transmiterii bolilor.
• cheltuieli materiale necesare combaterii;
• riscul mare de apariţie a unor antropozoonoze (boli transmisibile de la animale la om)
deosebit de grave, unele cu sfârşit letal pentru om dacă nu sunt luate măsuri rapide şi
eficiente de combatere.

ACCIDENTELE CHIMICE

În urma producerii unui accident chimic se eliberează în aer substanţe toxice ce produc
contaminarea aerului, apelor, solului, clădirilor, alimentelor, furajelor etc., în funcţie de
amploarea accidentului.

Factorii care în cursul accidentelor chimice produc efecte asupra sănătăţii publice sunt toxici,
incendiari sau explozivi

În general salariaţi aflaţi la locul accidentului sunt cei mai expuşi, dar şi personalul de
intervenţie poate fi expus dacă nu este protejat adecvat.

Intensitatea eliminărilor substanţelor periculoase, distanţa la care se află locuinţele, acţiunile

întreprinse de populaţie, condiţiile meteorologice sunt factorii care influenţează efectele asupra
sănătăţi populaţiei afectate.

Efectele produse de o substanţă chimică asupra sănătăţii publice pot varia în funcţie de calea de
pătrundere în organism, astfel inhalarea este cea mai frecventă cale de pătrundere a substanţei
toxice în organism. Cu trecerea timpului, contaminarea cutanată (pătrunderea substanţei toxice
prin piele) sau contaminarea digestivă prin ingestia alimentelor şi a apei contaminate devin mult
mai importante decât expunerea respiratorie.

153
O particularitate specifică accidentului chimic este apariţia unui număr mare de lezaţi. Aspectul
lezional al victimelor în caz de accident chimic este complex: intoxicaţii acute, arsuri termice,
arsuri chimice şi politraumatisme.

ACCIDENTELE NUCLEARE

Centralele nucleare electrice având în structurã reactoare nucleare de mare putere (500 – 1000
MW), constituie aşa cum au demonstrat accidentele nucleare de la Govonia (Brazilia), Cernobâl
(1986), Tokaimura (Japonia – 1999) pericolele cele mai grave pentru contaminarea mediului
înconjurător în astfel de situaţii.

Norul radioactiv, rezultat în urma unui accident nuclear, cu un conţinut bogat în particule de
material radioactiv şi gaze inerte determină contaminarea mediului, populaţiei, animalelor,
culturilor etc. Suprafeţele contaminate sunt foarte mari întinzându-se pe lungimi de sute de
kilometri în direcţia vântului. Gradul de contaminare a terenului pe urma norului depinde de:
cantitatea totală a produselor radioactive formate la explozie, de timpul care a trecut din
momentul exploziei, de condiţiile meteorologice, de relief etc.

Pe măsura deplasării norului radioactiv se modifică dimensiunile particulelor care se depun.

Viteza de depunere a particulelor radioactive va fi determinată de dimensiunile lor. Ca rezultat
al căderii substanţelor radioactive din norul exploziei nucleare, odată cu contaminarea terenului
se produce şi contaminarea aerului, surselor de apă, culturilor, alimentelor, furajelor şi
diferitelor obiecte din teren.

Contaminarea aerului va fi mai puternică în perioada căderii particulelor radioactive, dar se

poate observa şi după terminarea procesului de depunere a particulelor la sol, datorită vântului
care le antrenează.

Contaminarea apei din râuri şi bazine deschise se produce concomitent cu contaminarea

terenului datorită căderii radioactive şi ca rezultat al pătrunderii substanţelor radioactive aduse
de apele de scurgere ce s-au format în terenul contaminat. Substanţele radioactive care au căzut
în apă sunt absorbite de vegetaţie, iar prin consumarea acesteia de diferite animale (peşti)
conduce şi la contaminarea acestora. Contaminarea poate fi mai mare afectând întregul lanţ
trofic (vegetaţie – peşti – păsări ichtiofage –oameni).

Contaminarea culturilor se produce prin căderea substanţelor radioactive pe frunze, ramuri,

tulpini şi prin asimilarea substanţelor radioactive de către culturi prin frunze sau direct din
pământ.

Contaminarea oamenilor şi animalelor se produce prin contactul direct cu praful radioactiv, prin
folosirea obiectelor şi materialelor contaminate şi prin consumarea de apă, alimente etc.
contaminate radioactiv.

Norul radioactiv prezintă pentru om un risc la expunere în trei ipostaze:

1.Expunerea externă la radiaţiile emise de radioizotopii prezenţi în norul radioactiv,

depuşi pe sol şi pe corp.

154
Din punct de vedere al iradierii externe a organismului – radiaţiile gama prezintă cel mai mare
pericol, ca urmare a capacităţii lor ridicate de a pătrunde prin substanţe.

Radiaţiile gama trecând prin organismul uman suferă doar o uşoară slăbire (de 3 –4 ori) şi ca
urmare pot produce vătămări importante ale organelor. Radiaţiile gama fiind foarte puţin
absorbite de aer, este posibilă vătămarea oamenilor aflaţi chiar la depărtare de porţiunea
contaminată. Costumele de protecţie speciale sau improvizate nu pot asigura protecţia iradierii
externe.

• Radiaţiile beta – emise de substanţele radioactive din zona contaminată au o putere de

pătrundere relativ mică. Cizmele sau alte materiale simple cu care se pot acoperi
picioarele absorb aproape complet radiaţiile beta. Îmbrăcămintea militară sau civilă
absoarbe radiaţiile beta.
• Radiaţiile alfa – nu prezintă pericol din punct de vedere al iradierii externe. El sunt
complet absorbite de un strat de aer cu grosimea câţiva centimetri. Îmbrăcămintea
obişnuită oferă o protecţie completă împotriva iradierii externe datorate radiaţiilor alfa.

2.Expunerea internă la radiaţii prin intrarea substanţelor radioactive din aer;

3.Expunerea internă prin consumul în timp al alimentelor şi al apei contaminate radioactiv.

Dacă în cazul iradierii externe cel mai mare pericol îl prezintă substanţele gama radioactive, în
cazul iradierii interne cel mai mare pericol îl prezintă, în ordine substanţele alfa şi beta
radioactive.

Pătrunderea în interiorul organismului a substanţelor alfa şi beta radioactive, având o capacitate

de ionizare mare, produc vătămări foarte periculoase.

O serie de efecte pot fi rezultatul unui accident nuclear ca urmare directă a leziunilor, cum ar fi
arsurile în urma distrugerilor produse în circuitul aburului tehnologic, a stresului produs de
accident, sau efectele psihice ca urmare a acţiunii radiaţiilor.

Efectele biologice ale expunerii la radiaţii depind de doza absorbită, de tipul radiaţiilor ca şi de
suprafaţa de corp expusă la radiaţii şi organele afectate.

Expunerea unei părţi a organismului sau a unui organ este mai puţin periculoasă decât
expunerea întregului organism la aceeaşi doză.

Materialul genetic este foarte sensibil la acţiunea radiaţiilor, la fel şi ţesuturile cu o înaltă rată a
diviziunilor celulare, cum ar fi de exemplu ţesutul hematopoietic, în comparaţie cu ţesutul
muscular.

În funcţie de timpul de latenţă (intervalul de timp între absorbirea radiaţiei şi manifestarea

concretă a vătămării produse de radiaţii) se deosebesc de la individ la individ vătămări precoce
şi tardive.

Există trei tipuri de efecte tardive şi anume efectele somatice, teratogenice şi genetice.

155
Principalul efect somatic este producerea de neoplazii, în special leucemia, cancerul de tiroidă,
cancerul de plămâni.

Efectul teratogenic principal, descris în studiile efectuate pe supravieţuitorii de la Hiroshima şi

Nagasaki, este retardarea mintală şi reducerea dimensiunii craniului, în special la indivizi care
au fost expuşi la radiaţii în perioada de foetus de 6 – 12 săptămâni.

Există şi cazuri când vătămările tardive se manifestă în generaţiile următoare, deci timpul de
latenţă este foarte lung. Aceste vătămări sunt cunoscute sub numele de vătămări genetice.

Conţinutul vătămărilor genetice îl constituie mutaţiile induse de radiaţii în celulele germinale,

care în marea majoritate a cazurilor duc la înrăutăţirea eredităţii şi scad vitalitatea
descendenţilor. Mutaţiile pot produce efecte genetice la prima generaţie sau după mai multe
generaţii.

Acţiunea dăunătoare a substanţelor radioactive asupra plantelor depinde nu numai de doză, ci

şi de faza de dezvoltare în care se găsesc plantele în perioada începutului iradierii. Odată cu
creşterea plantelor creşte şi rezistenţa lor la acţiunea dăunătoarea a radiaţiilor.

Influenţa negativă a radiaţiilor se manifestă mai puternic asupra organelor de reproducere a

plantelor şi mult mai puţin asupra organelor vegetative, ceea ce duce la obţinerea de plante
sterile. Acţiunea dăunătoare (în sensul micşorării recoltei) se observă şi la plantele din a 2-a şi
chiar a 3-a generaţie de la iradiere.

În ceea ce priveşte trecerea în plante din solul contaminat a diferiţilor produşi de fisiune (în
special izotopii radioactivi Sr-90 şi Cs-137), această trecere creşte odată cu creşterea
conţinutului de produşi de fisiune în mediul extern (în sol, pe plantă). Această dependenţă însă
se observă până la o anumită limită de conţinut a radionuclizilor în mediul exterior, peste care
asimilarea lor de către plantă scade ca urmare a acţiunii dăunătoare a radiaţiilor asupra
organismului vegetal. Cercetările au arătat că plantele pot suporta doze relativ mari ale
produşilor de fisiune fără o reducere substanţială a recoltei, însă în acest caz în plante se pot
acumula cantităţi de substanţe radioactive care să facă neconsumabilă recolta pentru consum.

INCENDIILE

În epoca actuală, incendiile catastrofale pot fi considerate ca o consecinţă a vieţii sociale şi care
ar putea fi prevenite, dar care necesită o atenţie deosebită şi eforturi mari din partea societăţii.

Se pare că datorită structurii construcţiilor civile, ca şi materialelor folosite se remarcă o creştere

apreciabilă a morbidităţii şi mortalităţii ca urmare a incendiilor. Se consideră de către unii autori
că incendiile produc pierderi de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale mai mari decât toate
celelalte dezastre (National Fire Data Center. Fire in the United states, Washington DC). Ca
tip de răniri, arsurile sunt considerate o cauză importantă de deces.

Dezvoltarea tehnicilor de luptă împotriva incendiilor, de prevenire şi combatere a efectelor

asupra sănătăţii publice rămâne să fie îmbunătăţită şi priveşte în general aplicarea măsurilor
PSI, ca şi folosirea unor materiale de construcţii adecvate, proiectarea corespunzătoare a
locuinţelor şi edificiilor publice.

156
Principalele efecte ale acestui fenomen sunt:

• pierderi de vieţi umane şi animale;

• avarierea şi distrugerea complexelor petroliere (rafinării, centre de depozitare, puţuri,
uzine de pompare, conducte magistrale etc.);
• distrugerea fondului forestier, distrugeri de culturi cerealiere, livezi, fâneţi, păşuni ;
• avarierea şi distrugerea construcţiilor de orice fel;
• avariere reţelelor electrice şi de telecomunicaţii.

POLUAREA ŞI IMPLICAŢIILE EI

• Poluarea atmosferei

Dezvoltarea civilizaţiei industriale determină creşterea fenomenului de poluare.

Poluanţii pot pătrunde în aer din surse naturale sau artificiale. Aerul de altfel poartă o serie de
poluanţi naturali cum ar fi: polenurile, sporii, ciupercile şi bacteriile. Incendiile de pădure,
erupţiile vulcanice şi seceta pot cauza fum, praf şi alţi poluanţi care pot pătrunde în aer. În
general poluarea aerului de origine naturală este mai puţin importantă decât cea artificială.

Sursele majore de poluanţi sintetici ai aerului sunt reprezentate de arderea combustibililor fosili
şi în particular a cărbunelui folosit în termocentrale, în combinaţie cu emisiunile de substanţe
din industria chimică, siderurgică, petrochimică şi alte industrii precum şi poluarea din
activitatea autovehiculelor.

Poluanţii primari rezultaţi din aceste procese sunt: dioxidul de sulf, monoxidul de carbon,
bioxidul de carbon, pulberi cu aerosoli, hidrocarburile, radionuclizi.

De exemplu creşterea concentraţiei bioxidului de carbon în aer are un efect major ducând la
apariţia efectului de seră. Acesta se caracterizează prin stoparea iradierii energiei termice spre
univers şi acumularea în păturile inferioare ale atmosferei a bioxidului de carbon. Consecinţa
acestui fenomen este creşterea temperaturii medii anuale ce are drept consecinţă diminuare
suprafeţei de gheaţă din Antarctica ceea ce va duce la creşterea nivelului oceanelor.

• Poluarea apei

Reprezintă fenomenul prin care se produc modificări ale calităţi apei ce au ca urmare scoaterea
lor parţială sau totală din folosinţă.

Originea sursele de poluare ale apelor poate fi:

• naturală – apare în urma fenomenelor geologice (cutremure, vulcani), meteorologice

(inundaţii, uragane, furtuni de praf), fenomene complexe (alunecări de teren);
• artificială – din introducerea, prin activităţi umane, unor substanţe poluante.

157
Principalele surse de poluare sunt:

• apele reziduale (menajere) comunale cu conţinut microbian ridicat cu potenţial epidemic

mare, cu concentraţii mari de substanţe organice, săruri minerale, detergenţi;
• apele uzate industriale cu provenienţă din procese tehnologice din industrie, ape de
spălare sau ape de răcire. Conţin cantităţi mari de substanţe chimice .
• apele reziduale agricole cu un conţinut mare de microorganisme patogene,
îngrăşăminte, pesticide etc.
• din scurgerile de produse petroliere de la sonde, rafinării, accidente pe timpul
transportului de produse petroliere, etc.

11. REDUCEREA RISCURILOR: METODOLOGIA ABORDĂRII,

PROGRAME ŞI EXPERIENŢE PE PLAN NAŢIONAL ŞI
INTERNAŢIONAL

RISCURI NATURALE

În analiza pe care o vom face cu privire la existenţa surselor de risc natural pe teritoriul
României, prezentarea dispunerii geografice ne ajută să identificăm influenţa principalelor
fenomene naturale care creează sau influenţează sursele de risc sau dezastrele.

Din punct de vedere al dispunerii geografice, România este o ţară europeană situată în emisfera
nordică, latitudine estică, la întretăierea paralelei de 450 şi a meridianului de 250, la egală
depărtare (2500 km) de Oceanul Atlantic şi Oceanul Îngheţat, conferindu-i regimul de climă
temperat continentală, dar la numai 900 km de Marea Egee, fapt ce permite influenţe de climă
mediteraneană, în mod deosebit în sud-estul ţării.

158
Factorii care generează sursele de risc natural sunt:

• formele de relief;
• reţeaua hidrografică;
• clima;
• gradul de acoperire (vegetaţia);
• compoziţia solului şi dispunerea straturilor geologice şi, nu în ultimul rând, gradul de
seismicitate determinat de poziţia geografică a ţării în raport cu traseul principalelor falii
tectonice ale Pământului.

România, ca ţară cu o climă temperat continentală, are un regim al temperaturilor cuprins

între -300C şi +400C, un regim pluviometric ce nu depăşeşte 1400 ml/m2, cu ierni blânde şi veri
călduroase, primăverile şi toamnele în general ploioase, care, combinate cu topirea bruscă a
zăpezilor, pot crea debite mari pe pârâurile şi râurile de munte şi, implicit, viituri pe principalele
cursuri de apă ale ţării.

Vara, îndeosebi în sudul şi sud-estul ţării, se produc secete prelungite cu lipsa totală a
precipitaţiilor, perioade ce pot ajunge la 120-150 de zile. Seceta prelungită poate produce
incendii de masă în zonele împădurite şi cele cultivate cu păioase, precum şi în zonele
industriale sau dens populate.

Efectele dăunătoare pe care fenomenele naturale le au asupra populaţiei, mediului înconjurător

şi bunurilor materiale fac necesară cunoaşterea lor şi a modului în care putem preveni sau ne
putem apăra în caz de urgenţă.

Factorii care fac să crească vulnerabilitatea societăţii umane faţă de dezastrele naturale sunt:
creşterea populaţiei, urbanizarea excesivă, degradarea mediului, lipsa de educaţie în această
direcţie, lipsa de structuri locale specializate în managementul dezastrului, sărăcia, economii
instabile şi dezvoltate haotic, ineficienţa cooperării internaţionale şi regionale în domeniu.

Din enumerarea şi clasificarea tipurilor de riscuri naturale, cunoscute şi cercetate, cu excepţia

câtorva, pe teritoriul României, multe tipuri de risc natural au condiţiile naturale, geografice de
manifestare. Este totuşi necesar să luăm în consideraţie faptul că:

• România are ieşire la o mare interioară, cu mişcări mareice, dar nu şi uragane şi

taifunuri, datorită faptului că teritoriul ţării nu este traversat de traseele unor mase mari
de apă;
• pe teritoriul României nu se găsesc munţi vulcanici în activitate, a căror erupţie să
afecteze colectivităţile umane şi echilibrul ecologic. „Lanţul Carpaţilor Orientali format
din munţii Oaş, Gutâi, Ţibleş, Girgeu, Hăşmaşul Mare, Ciucului, Gurghiului şi
Harghitei, cât şi cel din Carpaţii Occidentali, format din munţii Semenicului, Metaliferi,
Vârful Mare şi Bihorului, sunt munţi vulcanici care nu au erupt de mii de ani, ceea ce
face puţin probabilă o reactivare a acestora într-un viitor apropiat”. (Atlas geografic
general, Edit Didactică şi pedagogică, Bucureşti 1974). „Harta geomorfologică a
României evidenţiază existenţa în Carpaţi de Curbură a unor vulcani noroioşi activi, dar
cu o intensitate scăzută, ce nu pot fi luaţi în calcul ca un posibil pericol.” (Managementul
sistemului de protecţie civilă pentru prevenirea şi înlăturarea efectelor dezastrelor pe
timp de pace, criză şi război, Edit. Spirit Românesc, Craiova 2003”.

159
1.FENOMENE DISTRUCTIVE DE ORIGINE GEOLOGICĂ

1.1. CUTREMURELE

Mişcările seismice, cunoscute şi sub numele de cutremure sunt zguduiri bruşte ale scoarţei
terestre, propagate în masa acesteia prin oscilaţii elastice cunoscute ca unde seismice.

Deşi de foarte scurtă durată, datorită faptului că eliberează adesea cantităţi enorme de
energie şi pe neaşteptate, cutremurele produc mari pagube materiale şi pierderi de vieţi
omeneşti şi constituie un factor de risc geologic major.

Momentele mişcării terenului produc spaimă şi senzaţii de instabilitate, care persistă

multă vreme în memoria oamenilor.

Acest tip de dezastru este cu atât mai traumatizant cu cât manifestările lui sunt mai violente.
Efectele sale pot fi considerabil diminuate, atât din punct de vedere material, cât şi al stresului,
printr-o pregătire adecvată a populaţiei. O bună pregătire practică şi teoretică în acest domeniu
are ca efect imediat reducerea daunelor materiale şi a pierderilor de vieţi omeneşti.

Originea şi manifestările cutremurelor de pământ

Pământul, care se află într-o permanentă mişcare, posedă o structură internă complicată, care
poate fi redusă la:

• suprafaţa liberă (scoarţa);

• crusta continentală sau litosfera (0 – 70 Km);
• manta (70 – 2900 Km);
• nucleu interior – central (5000– 6370Km).

Continentele se deplasează continuu şi lent producând modificări ale scoarţei terestre în urma
acumulărilor energetice în roci şi a erupţiilor vulcanice, generatoare de rupturi şi prăbuşiri de
amploare în interiorul litosferei. Aceste fenomene se manifestă periodic în crusta terestră prin
mişcări bruşte şi violente care sunt înregistrate la suprafaţa liberă a terenului sub forma
cutremurelor de pământ.

Cu privire la sursa care generează cutremure puternice se admit urmatoarele categorii de

mecanisme posibile de producere, şi anume:

• cutremure vulcanice – datorate erupţiilor vulcanice, 7%. Sunt cutremure locale, direct
legate de activitatea vulcanică. Aceste cutemure se resimt numai în apropierea zonelor
vulcanice şi, uneori, au efecte distrugătoare, similare cutremurelor tectonice, dar
manifestate pe arii mult mai restrânse;
• cutremure tectonice – datorate unor manifestări structurale importante ale scoarţei
terestre, 90%. B.J.ISACS, J. OLIVIER şi L SYKES în 1968 fac legătura între tectonica
plăcilor şi activitatea seismică. Uneori, datorită imensei energii eliberate brusc în
hipocentre situate la mari adâncimi undele seismice produse de acestea sunt înregistrate
pe arii foarte extinse.

160
 • cutremure de impact cu meteoriţii – generate de căderile de meteoriţi de dimensiuni
mari. 1908 – Siberia - a distrus o pădure de 2 200 km2. Sunt extrem de rare, dar pot
avea efecte distrugătoare pe arii variabile, în funcţie de mărimea meteoritului;
• cutremure produse de om – legate de exploziile nucleare şi de amenajarea barajelor
hidrotehnice. În jurul unor asemenea obiective se înregistrează o creştere a seismicităţii
numită seismicitate indusă datorită presiunii uriaşe la care sunt supuse rocile;

Unele explozii nucleare au fost suficient de mari pentru a fi înregistrate la staţii seismice
îndepărtate, cu amplitudini echivalente unui cutremur, având magnitudinea 7 pe scara Richter.
Spre exemplu, explozia denumită BOXCAR, efectuată în anul 1968 în Nevada, a fost simţiă la
Las Vegas, aflat la 500 km distanţă, vibraţiile durând 10-12 secunde. Explozia, în sine, a eliberat
o energie echivalentă cu cea produsă de 1,2 milioane tone trinitrotoluen.

În ceea ce priveşte influenţa zonelor marilor lacuri de acumulare asupra activitîţii tectonice,
aducem în prim-plan exemplul umplerii lacului de acumulare Mead (SUA), din spatele
barajului Hoover, de pe fluviul Colorado, în anul 1935.

Atunci s-a semnalat o activitate seismică importantă într-o zonă considerată anterior lipsită de
cutremure. Apariţia sau intensificarea activităţii seismice în preajma rezervoarelor mari de apă,
aşa numita “seimicitate indusă“, a fost observată şi la alte baraje, printre care: Kariba,
Zimbabwe (1963); Kremasta, Grecia (1966); Koyona, India (1967) şi altele. Cutremurele
declanşate pe această cale au avut magnitudini între 5,8 şi 6,5 (scara Richter), iar focarele lor s-
au aflat la adâncimi de câţiva km. S-au constatat două cauze mai importante datorită cărora s-
ar fi declanşat respectivele cutremure. Prima dintre ele constă în creşterea eforturilor la care
sunt supuse rocile de pe fundul lacului de acumulare sub actiunea sarcinii suplimentare,
reprezentată de coloana de apă, deşi se pare ca această încărcare este relativ mică în comparatie
cu energia acestor cupremure. A doua cauză o constituie pătrunderea apei în fracturile existente
sub rezervorul recent umplut. Presiunea apei din porii rocilor creşte în măsură suficientă pentru
a reduce rezistenţa la forfecare de-a lungul fracturilor şi liniilor de minimă rezistenţă, favorizând
astfel alunecarea unor compartimente.

• cutremure de prăbuşire legate de prăbuşirea tavanelor unor goluri subterane, în special

al peşterilor mari, precum şi de alunecări masive de sedimente marine. Caracteristicile
principale ale acestor cutremure sunt: durată foarte scurtîă, intensitate şi rază de acţiune
redusă.

Cele mai frecvente cutremure sunt de origine tectonică, iar energia pe care o eliberează se
extinde pe zone întinse.

Răspândirea lor este legată de dinamica şi configuraţia plăcilor tectonice care alcătuiesc scoarţa
terestră şi sunt purtătoare ale oceanelor şi continentelor.

Plăcile tectonice se deplasează diferenţiat cu viteze de 20 – 50 mm/an, mişcarea lor fiind

datorată curenţilor de convecţie din manta.

161
Contactul dintre aceste plăci este de 3 tipuri:

• Contact de tip rift – în care plăcile au o mişcare divergentă – formând văile de rift, prin
care se produc erupţiile vulcanice, ex: riftul din partea centrală a Oceanului Atlantic.
Cutremurele nu sunt prea puternice şi efectează, în cea mai mare parte, fundul oceanelor,
unde sunt localizate văile de rift;
• Contact de coliziune – cînd 2 plăci se apropie şi tind să pătrundă una sub cealaltă printr-
un proces de subducţie. Pătrunderea unei plăci sub cealaltă se desfăşoară în lungul unui
plan înclinat. Cea mai mare parte a cutremurelor de pe Terra se formează în zonele de
subducţie. Astfel cca. două treimi din cutremurele de pe Terra se produc în lungul
Cercului de Foc al Pacificului unde există şi cei mai mulţi vulcani activi. Acest tip de
cutremure se-ntâlneşte şi în lungul lanţurilor de munţi tineri, cum este lanţul Alpino-
Carpato-Hymalaian;
• Contact transcurent – în cadrul căruia plăcile se mişcă una faţă de cealaltă şi generează
linii lungi de falie, cum ar fi falia San Andreas în vestul Americii de Nord.

Declanşate brusc, practic fără semne care să permită prevederea acestor fenomene, cutremurele
reprezintă factorul de risc cel mai greu de urmărit şi de prevenit.

Principalele elemente ale unui cutremur

Un cutremur poate să fie definit prin următoarele elemente:

FOCAR (HIPOCENTRU) – punctul teoretic în care se produce ruptura iniţială (în realitate
există o zonă fracturată) unde se declanşează.

EPICENTRU – punctul situat la suprafaţa Pământului, pe verticala focarului.

Epicentrul se localizează prin coordonate geografice (latitudine, longitudine).

ADÂNCIMEA FOCARULUI – distanţa pe verticală dintre epicentru şi focar.

După adâncime, cutremurele se clasifică astfel:

• de suprafaţă – între 0 – 50 Km;

• intermediar - între 50 – 250 Km;
• de adâncime – peste 250 Km;

MAGNITUDINE – unul din principalii parametric cantitativi ai cutremurelor, se determină pe

baza seismografelor şi reprezintă cantitatea de energie eliberată în hipocentru (măsurată în
ergi). Magnitudinea a fost definită şi calculată pentru prima dată de S.F. RICHTER şi
GUTTENBURG. Se exprimă pe scara logaritmică.

Se consideră că valoarea maximă posibilă este M = 9 grade (fiecare gradaţie indicând efecte
de 10 ori mai mari decât ale seismului de grad imediat inferior). Un cutremur de grad 2 pe scara
Richter nu este perceput, unul de gradul 5 produce daune minore, unul de gradul 7 este grav,
iar unul de gradul 8 este violent. Este o mărime obiectivă, bazată pe înregistrări instrumentale
a mişcărilor seismice cu aparatură specifică (seismografe).

162
Această mărime este diferită de la loc la loc şi scade pe măsură ce ne depărtăm de epicentru.

INTENSITATE SEISMICĂ – este un parametru cu un oarecare grad de subiectivism deoarece

se apreciază pe baza efectelor asupra oamenilor, animalelor, construcţiilor şi scoarţei terestre.
În general se foloseşte o scară compozită realizată din sinteza mai multor scări.

După intensitatea lor, cutremurele de pământ pot fi:

• microseisme – înregistrate doar de aparatura specială de detectare a mişcărilor scoarţei

terestre.
• macroseisme – sesizate şi de oameni, fenomene ce au urmări mai mult sau mai puţin
importante, în funcţie de pagubele materiale provocate.

Intensitatea cutremurelor variază de la o regiune la alta, iar în limitele teritoriale ale unei
regiuni, intensitatea cutremurelor se manifestă diferit, în funcţie de natura petrografică a
straturilor superioare ale pământului, nivelul apelor subterane din regiunea respectivă şi
calitatea construcţiilor. Astfel în rocile compacte, tari şi nealterate, influenţa cutremurelor se
simte mai slab decât în rocile alterate, moi sau mobile. De asemenea, prezenţa stratului freatic,
fac ca intensitatea cutremurului să crească.

Din punct de vedere al intensităţii, cutremurele de pământ se clasifică după scale seismologice
de evaluare.

Scări de intensităţi

Succesiunea gradelor convenţionale de apreciere a efectelor seismice alcătuiesc o scară de

intensităţi.

Din punct de vedere al scărilor utilizate în istoria seismologiei menţionăm scările:

• Rossi – Forel (1873);

• Mercalli – Cancani – Sponheuer; Medvedev – Karnik (MSK – 1964);
• Mercalli – Modificată (MM – 1931)
• scara Japoneză etc.

Acestor scări li s-au adăugat şi valori ale unor parametri măsurabili instrumental pentru
acceleraţii, viteze sau deplasări.

Scările MM şi MSK sunt cele mai frecvent utilizate, având câte 12 unităţi. Are la bază
acceleraţia maximă a terenului determinată de cutremur.

163
 SCARA DE INTENSITATE
RAD
MERCALLI – MODIFICATĂ - MM
I Cutremurul nu este perceput decât de puţin persoane aflate în condiţii favorabile
Se simte de puţine persoane, în special de cele ce se găsesc la etajele superioare ale
II
clădirilor.
Se percepe în interiorul clădirilor, mai pronunţat la etajele superioare. Durata poate fi
III
apreciată.
În timpul zilei este resimţit de multe persoane care se află în interiorul clădirilor. În exterior
IV
puţin perceptibil.
Este simţit aproape de toţi oamenii. Uşoare degradări ale tencuielilor, iar unele obiecte
V
instabile se răstoarnă.
Mişcarea este simţită de toată lumea, producând panică. Tencuiala cade, clădirile suferă
VI
degradări. Avarii neînsemnate la clădirile slab executate.
Produce panică, iar oamenii părăsesc locuinţele. Avarii uşoare până la moderate la
VII structurile de rezistenţă obişnuite. Avarii considerabile la construcţiile slab executate sau
necorespunzător proiectate. Coşurile se prăbuşesc.
Avarii uşoare la structurile proiectate seismic. Avarii considerabile la clădirile obişnuite.
VIII Prăbuşirea structurilor de rezistenţă defectuos executate. Dislocări ale zidăriei de umplutură,
căderea coşurilor înalte, monumentelor etc
Avarii însemnate la structurile de rezistenţă proiectate antiseismic. Distrugeri ale clădirilor
IX
slab executate. Crăpături în pământ. Conductele subterane se rup.
Majoritatea construcţiilor proiectate antiseismic se distrug odată cu fundaţiile. Pământul se
X
crapă puternic. Se produc alunecări de teren.
Puţine structuri de rezistenţă rămân nedistruse. Apar falii la suprafaţa pământului.
XI
Conductele subterane complet distruse. Prăbuşiri şi alunecări puternice de pământ.
XII Distrugere totală. Obiectele sunt aruncate ascendent în aer.

Relaţia între magnitudine şi adâncimea cutremurului este foarte importantă pentru efectele
acestuia (intensitatea), astfel cutremurele cu magnitudine mică, dar produse la adâncimi mici
pot fi mult mai distrugătoare decât cutremurele cu magnitudine mare, însă cu hipocentre la
adâncimi mari, peste 100 km.

Hazarde seismice primare şi secundare

1. Hazarde seismice primare

Sunt reprezentate de zguduirile solului datorate fracturilor produse în adâncul scorţei în

lungul liniilor de falie. Acestea se transmit sub forma unor unde de diferite tipuri.

164
Unde de adâncime numite şi unde de volum

Se produc în focar şi se propagă spe suprafaţa Pământului sub formă de unde primare
(P) şi unde secundare.

• unde primare – sunt de tip longitudinal şi se transmit cu viteze mari (5,5 – 7 km/s) prin
comprimări şi dilatări succesive ale rocilor pe direcţia de propagare;
• unde secundare – sunt de tip transversal şi se propagă prin deformări perpendiculare pe
direcţia de deplasare. Acestea au un efect puternic de forfecare a construcţiilor, deşi
viteza lor de deplasare este mult mai mică.

Unde de suprafaţă

Se formează prin reflectarea undelor de adâncime în stratele din apropierea suprafeţei

Pământului şi au viteze mai mici decât acestea (3,2 km/s).

Undele de suprafaţă se propagă atât transversal şi paralel cu suprafaţa (unde Love), cât şi în plan
vertical, printr-o mişcare circulară (unde Rayleigh).

Amplitudinea mişcării terenului este mai mare în apropierea epicentrului şi tinde să scadă
pe măsura îndepărtării de locul de producere al cutremurului.

Structurile geologice şi liniile tectonice dirijează preferenţial undele tectonice,

orientându-le cu precădere în lungul lor.

Diferenţele importante în propagarea undelor seismice sunt introduse şi de rocile pe care acestea
le străbat.

Cele mai mari distrugeri sunt generate de mişcările orizontale ale solului care sunt dependente
de condiţiile locale de rocă şi structură. Astfel, depozitele aluvionare şi cele afânate au
proprietatea de a amplifica deformaţiile produse de undele de adâncime, pericolul distrugerii
clădirilor pe aceste terenuri fiind mai mare.Hazarde seismice secundare

Reprezintă o serie de fenomene generate de zguduirile produse de cutremure.

• Alunecările de teren, prăbuşirile şi avalanşele

Sunt declanşate de cutremurele cu magnitudine de peste 4 grade.

• Tsunami (origine japoneză tsu – port, nami – val “valuri de port”)

Sunt valuri uriaşe produse de cutremurele submarine mari din apropierea coastelor. Prezintă
pericol direct pentru localităţile situate în lungul zonelor litorale. Se propagă la distanţe foarte
mari, mii de kilometri şi au viteze foarte mari (pe mare pot atinge 900 km/h). Au înălţimi de
0,5 – 1 m şi lungime de 100 – 200 km, în apropierea ţărmului viteza scade, cresc foarte mult în
înălţime până 20 – 30 m.

165
 • Inundaţii datorită distrugerii unor baraje hidrotehnice, lucrări de hidroamelioraţii sau
blocării unor cursuri de rauri;
• Incendii şi explozii
• Epidemii ca urmare a degradării factorilor de mediu şi a condiţiilor de igienă;
• Accidente chimice, nucleare
• Tasări şi lichefieri de depozite nisipoase saturate;

Seismicitatea teritoriului României şi efectele cutremurelor precedente

România face parte din a doua regiune seismică importantă după centura CIRCUM –
PACIFICĂ, asociată cu zona de deformare a lanţului ALPINO – CARPATO – HIMALAIAN
şi este inclusă în cadrul seismicităţii regiunii Mediteraneene. Mişcarea generală de
convergenţă dintre mişcarea generată de convergenţa dintre subplăcile EST-
EUROPEANĂ, INTRAALPINĂ şi subplaca MOESICA.

Seismologii, geologii şi geofizicienii au analizat structura tectonică a zonei ajungând la

concluzia că un model adecvat îl reprezintă un conglomerat de plăci convergente în Vrancea.
În zona subducţiei acestora se produc fracturi ale plăcilor la diferite adâncimi datorită
proceselor de rupere, lunecare etc.

Analizând riscurile seismice de pe teritoriul României observăm că principalul focar seismic

se află în zona Vrancea, în care mişcările plăcilor tectonice produc cutremure la o adâncime
de 60 – 100 km şi cu magnitudine maximă M= 8-9 grade Richter, cu o periodicitate de 40 – 100
de ani.

Alte zone seismic active importante sunt situate în Carpaţii Meridionali (zona Făgăraş –
Câmpulung şi zona Moldova Nouă), Banat, Crişana – Maramureş.

Cutremurele intermediare produse la 100 – 150 km au magnitudini medii de M=7 grade Richter
conducând la intensităţi de VII – VIII grade pe scara MSK pe aproape jumătate din teritoriul
ţării.

Alte surse locale sau externe teritoriului românesc pot produce intensităţi de VII – VIII grade.

Harta de zonare seismică, elaborată pe baza istoriei seismice şi a cercetărilor de geologie

regională, cuprinde teritoriul întregii ţări şi reprezintă, în mod obişnuit, distribuţia intensităţii
seismice.

Din studierea hărţii zonării seismice pe teritoriul României, putem defini 4 zone seismice, în
care riscul de producere a rănirilor şi deceselor, ca urmare a acţiunii violente a cutremurelor,
este diferit.

166
Aceste zone sunt:

- au o dezvoltare teritorială mai redusă, acoperind o populaţie de aproximativ 2 milioane de

Zona
locuitori cu un grad de urbanizare de 48%, în care se pot produce cutremure cu M max. = 9
I
grade Richter, cuprinzând zona Vrancea şi împrejurimele imediate.
- în care efectele unor cutremure cu epicentrul în Vrancea se întind pe aproximativ 14 judeţe
acoperind o populaţie de aproximativ 10 milioane de locuitori cu un grad de urbanizare de
Zona
60%, cuprinzând o parte din Moldova şi Muntenia, în care cutremurele cu epicentrul în
II
Vrancea se manifestă cu o ciclitate maximă de 40 – 50 ani şi o magnitudine maximă de 8
grade Richter.
- cuprind o parte din nordul Moldovei, Transilvania şi Oltenia, sudul Munteniei şi Dobrogea,
Zona întinzându-se pe aproximativ 14 judeţe cu o populaţie de 6 milioane de locuitori cu un grad
III de urbanizare de 48%, în care cutremurele ating omagnitudine maximă de 7 grade Righter şi
o ciclitate de 40 – 50 ani.
- acoperă aproximativ 13 judeţe, cuprinzând nordul Moldovei, Podişul Transilvaniei şi
Zona
Banatul, înglobând o populaţie de 7 milioane de locuitori cu un grad de urbanizare de 52%,
IV
în care cutremurel4e pot atinge o M max. de 6 grade Richter.

Harta zonării seismice

167
Cutremurul vrâncean considerat a fi cel mai puternic, s-a produs în anul 1802. Activitatea
din secolul trecut a fost marcată de producerea a 4 seisme vrâncene cu magnitudini peste 7
(1908, M-7,7; 1977, M-7,4; 1986, M-7,1) şi a unui cutremur crustal foarte puternic în zona
Făgăraş – Câmpulung (1916, M-6,4).

S-a ajuns la conceptul de microzonare seismică, activitatea prin care o anumită arie, în special
suprafaţa unui oraş, este divizată în zone având condiţii relativ similare, în ceea ce priveşte
expunerea faţă de cutremure. Rezultatele cercetării sunt consemnate în hărţi de microzonare a
oraşului Bucureşti. Metodele moderne de microzonare seismică iau în considerare:

• înregistrările cutremurelor puternice;

• înregistrările cutremurelor slabe şi a microoscilaţiilor;
• rigiditatea seismică a terenului de fundare (produsul dintre viteza undelor seismice şi
densitatea aparentă a rocilor)

Pe baza acestor hărţi se adoptă parametrii optimi de proiectare a construcţiilor, pot fi luate
măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii terenului de fundare din anumite arii sau, atunci când
aceste măsuri sunt prea costisitoare, acestor zone li se vor atribui alte destinaţii (parcuri, zone
de agrement etc.).

Conform datelor privind seismicitatea ţării noastre şi prognozelor făcute de specialişti, sunt de
aşteptat pentru viitorul aşteptat cutremure severe. Zona Făgăraş prezintă o ciclitate pregnantă
de 80-85 de ani a cutremurelor de suprafaţă, cu magnitudine 6,5 grade Richter.

După aprecierile inginerilor constructori, riscul seismic din România este mai ridicat în prezent
decât înainte de 1977, în special datorită avarierii cumulative (aparente sau ascunse) a
construcţiilor, determinată de cutremurele succesive din 1977, 1986 şi 1990, precum şi datorită
unor noi lucrări care include surse de mare risc, printre care centrala nucleară Cernavodă.

Prognozarea cutremurelor

Cercetările seismologice cu privire la prognozarea (predicţia) cutremurelor au avansat mult în

ultimele decenii. În prezent se consideră că spre a putea fi luată în consideraţie o predicţie pentru
un eveniment seismic ar trebui să se precizeze:

- locul;
- timpul;
- magnitudinea;
- efecte probabile.

Trebuie acordată atenţie surselor de informaţie privitoare la predicţia cutremurelor, având

în vedere că au existat informaţii în care persoane interesate şi-au făcut capital din răspândirea
unor date inexate, de natură să creeze reacţii negative ale populaţiei.

168
Predicţia seismică poate fi sistematizată pe următoarele etape:

• predicţia statistică – preliminară - bazată pe analiza frecvenţelor de apariţie a

cutremurelor la scara istoriei cunoscute pentru teritoriul studiat;
• predicţia pe termen lung – bazată pe studiul acumulării deformaţiilor scoarţei terestre;
• predicţia pe termen mediu – bazată pe studiul fenomenelor tectonice;
• predicţia pe termen scurt;
• predicţia iminentă, imediat înainte de ruptura principală.

Metodele clasice de predicţie a cutremurelor sunt statistice (aprecierea pe baza datelor istorice
a periodicităţii unor evenimente de o anumită magnitudine sau intensitate) aplicabile şi în cazul
zonei Vrancea. Aprecierea caracteristicilor viitoarelor cutremure este cu atât mai exactă cu cât
se dispune de mai multe date privind cutremurele anterioare.

Date suplimentare (pe lângă cele de natură seismologică), utilizate pentru predicţia
cutremurelor sunt cele furnizate de fenomenele precursoare de natură geologică, geofizică
sau biologică. Astfel de preocupări se întâlnesc în ţări cu activitate seismică importantă ca
Japonia, SUA, Rusia, China.

O încercare de a utiliza toate aceste fenomene precursoare în avertizarea şi evacuarea populaţiei

unei zone datorită iminenţei unui cutremur puternic (care s-a confirmat) s-a petrecut în China,
cutremurul din 4 februarie 1975. Activităţi similare nu au putut însă să precizeze momentul
cutremurului din 28 iulie 1976 – China, care s-a soldat cu sute de mii de morţi şi răniţi.

Cum a fost prognozat cutremurul Haicheng din 4 frbruarie 1975?

Predicţia acestui cutremur este singura predicţie în totalitate reuşită cunoscută până în prezent
pe glob. Specialiştii chinezi consideră că procedura pe care au utilizat-o s-a bazat în principal
pe cunoştinţe empirice obţinute din cercetări pe teren şi studiul amănunţit al cutremurelor de
după 1966.

La sfârşitul anului 1973 s-au observat în zona studiată intensificarea activităţii seismice,
activizarea faliilor şi creşterea deformaţiei crustale în peninsula Liaotung.

Predicţia pe termen mediu s-a bazat pe intensificarea observaţiilor şi măsurătorilor de

specialitate pe teren, după 1973, incluzând măsurători gravimetrice şi de deformaţie a crustei
terestre.

Predicţia pe termen scurt şi iminent: s-au înregistrat o serie de date privind creşterea de 5 ori a
numărului de microseisme, mărimea deformaţiei crustei terestre. S-a apreciat că e posibil să se
producă un cutremur de M – 5,5/6 în primele 6 luni ale anului.

În ultimele 10 zile ale lunii ianuarie 1975 s-a observat că apa din fântâni a devenit arteziană iar
unle izvoare au secat. Totodată s-au constatat anomalii în comportarea unor animale domestice
şi sălbatice ca şi fluctuaţii în curenţii electrici măsuraţi în teren de către amatori. Pe aceste baze
s-a transmis autorităţilor locale predicţia iminentă pe data de 4 februarie 1975 la orele 00,00.
La orele 10,00 guvernul provinciei Lioning a alarmat organizaţiile şi populaţia. La orele 19,36
s-a produs cutremurul Haicheng de M – 7,3, I – IX.

169
Specialiştii români studiază de mult timp împreună cu cei din alte ţări caracteristicele
fenomenelor precursoare ale seismelor din Vrancea, dar până în prezent nu s-a ajuns la
concluzii care să permită transmiterea unor avertizări bine fundamentate către populaţia
expusă.

Chiar şi în situaţia în care se dispune de o metodă de predicţie exactă, garanţia unei reacţii
publice eficiente o constituie pregătirea individuală şi socială pentru cutremur.

REDUCEREA RISCULUI SEISMIC

ARMONIZAREA REGLEMENTĂRILOR TEHNICE DE SPECIALITATE CU CELE

DIN UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI DIN ŢĂRI AVANSATE, PRIVIND:

• proiectarea clădirilor şi structurilor rezistente la cutremur,

• evaluarea riscului seismic pentru construcţiile existente,
• tehnologii moderne de consolidare a construcţiilor existente;

Protecţia construcţiilor din regiunile seismice se face în mod diferenţiat, avându-se în vedere
tipul şi destinaţia acestora, precum şi zona în care urmează a fi amplasate.

O atenţie deosebită este acordată clădirilor care adăpostesc spitale, staţii de salvare, pompieri,
care trebuie să reziste cutremurelor, păstrându-şi intactă capacitatea de funcţionare, după
încetarea vibraţiilor seismice.

De măsuri speciale de protecţie beneficiază clădirile cu grad mare de ocupare, cum sunt
aşezările socio-culturale, şcolile, amfiteatrele etc.

Proiectarea centralelor nucleare este supusă, de asemenea, unor norme şi reguli, aşa încât
sănătatea oamenilor şi calitatea mediului ambiant să nu fie în nici un fel periclitate.

Practica construirii CNE, extinsă şi asupra altor obiective (uzine de îmbogăţire a minereului de
uraniu, combinate chimice, staţii de îmbuteliere a gazelor lichefiate, conducte mari de transport
al petrolului şi gazelor, baraje mari) impune ca acestea să fie astfel proiectate încât să rămână
în funcţiune după producerea unui cutremur maxim potenţial.

Analiza efectelor cutremurelor puternice au dus la constatarea că distrugerile cele mai grave
sunt strict localizate şi deprind atât de caracteristicile structurale şi
arhitecturale ale construcţiilor, cât şi de condiţiile geologice locale. La stabilirea
nivelului de protecţie seismică se ţine seama de harta de zonare, elaborată pe baza istoriei
seismice şi a cercetărilor de geologie regională, ea cuprinde teritoriul întregii ţări şi reprezintă,
în mod obişnuit, distribuţia intensităţii seismice.

MONITORIZAREA INSTRUMENTĂRII SEISMICE A TERITORIULUI ROMANIEI

ŞI A CONSTRUCŢIILOR DIN ZONE SEISMICE PRIN MODERNIZAREA ŞI
EXTINDEREA REŢELEI SEISMICE NAŢIONALE IN CERC:

• staţii seismice,

170
 • clădiri instrumentate seismic, cu cate unul sau două accelerografe amplasate la parterul
şi la nivelul ultim al construcţiei înalte,
• accelerografe în curs de montare pe clădiri).

Dispozitiv de avertizare si detectie a cutremurelor

Prelucrările înregistrărilor obţinute în clădirile instrumentate seismic pun la dispoziţia

cercetătorilor şi proiectanţilor date de bază pentru:

• Îmbunătăţirea modelării comportării dinamice a structurilor de construcţii;

• Identificarea caracteristicilor dinamice ale construcţiilor respective;
• Evaluarea vulnerabilităţii seismice a construcţiilor.

Principalele caracteristici ale sistemului de detecţie si avertizare a cutremurelor:

• Echipament digital, independent de orice alta sursa, prevăzut cu alarma in cazul unui
cutremur.
• Are posibilitatea de activare manuala a butonului, pentru transmiterea unui semnal SOS
internaţional (un semnal acustic SOS), in cazul prăbuşirii clădirii datorata unui
cutremur.
• Pentru situaţiile de forţa majora, dispozitivul este echipat cu acumulatori
• Lumini colorate diferit, indicând "Alarma" , "Status OK" si "Baterie slaba" .
• Alarma avertizare cutremur iminent, foarte puternica (85 dB);
• Este prevăzut cu un cordon, făcând accesibil transportul dispozitivului, asupra unei
persoane, in caz de cutremur.

Etapele unui cutremur si principiile detectării acestuia:

Un cutremur are următoarea structura:

• Unda P - Ajunge prima la destinaţie, fiind inofensiva.

• Unda S - Ajunge a doua si este distructiva asupra clădirilor.
• Unda R - Ajunge a treia, fiind la fel de devastatoare.

Sistemul monitorizează continuu mediul înconjurător, in căutarea undelor P ale unui cutremur.
Când sistemul a detectat o unda P (reprezentând avertizarea unui viitor cutremur major), se va
declanşa alarma optica si sonora. Dispozitivul avertizează cu 30-60 s înainte de producerea unui
cutremur, in funcţie de epicentrul seismic si distanta la care va aflaţi de acesta, compoziţia
solului etc.

Specificaţii tehnice ale echipamentului de avertizare pentru cutremur:

• Alarma: 85 dB la un metru distanta.

• Dimensiuni: lăţime: 8,5 cm. ; lungime: 4 cm. ; adâncime: 14,5 cm.
• Greutate: 220 gr.
• Material: ABS (material plastic cu durabilitate mare si rezistenta îndelungata)
• Consum: 120 mA max.
• Tip acumulator: NiMH ; 4,8V DC ; 950 mAh
171
Acreditare:

Sistemele produse de SOS-LIFE N.V., au fost testate in condiţii extreme, de către National
Centre for Research on Earthquake Engineering, fiind reglate, sa declanşeze alarma in cazul
unui cutremur de peste 5,3° pe scara Richter .

Configurare personalizata a dispozitivului de avertizare cutremur:

Dispozitivele SOS-LIFE de avertizare cutremur, sunt configurate (parametrate) special pentru

tipologia seismelor din zona Vrancea, România.

Utilizatorii au posibilitatea de a comanda aparatele, cu nivelul dorit de sensibilitate a detectării

cutremurelor, in funcţie de riscul seismic al clădirii, in care va fi aplicat dispozitivul. Aceasta
parametrare se poate face numai la fabrica producătoare, SOS-LIFE, fiind realizata pe o scala
profesionala de evaluare a cutremurelor, echivalenta si raportata la nivelul corespunzător
magnitudinii pe scara Richter.

Un cutremur poate fi devastator, daca nu se iau masurile de precauţie si protecţie anti seismice.
Exemplu: Daca imobilul este nou si are o structura antiseisimică solida, puteţi instala un
dispozitiv parametrat sa detecteze numai un cutremur cu magnitudine mai mare de 6,0 - 6,5
grade pe scara Richter. Instalarea dispozitivului optim parametrat, evita emoţiile inutile, in
cazul unui cutremur care nu poate afecta structura clădirii in care vă aflaţi.

În ceea ce priveşte posibilitatea de anticipare a seismelor, trebuie menţionate eforturile

Centrului de Avertizare Seismică al Institutului de Seismologie Aplicată, eforturi concretizate
în iniţierea unei prognoze seismice pentru România.

Din 25.01.2005, Institutul a deschis pe Internet site-ul www.fotosas.ro, în care anunţă prognoza
seismologică pe următoarele 24 de ore, in zona epicentrică Vrancea şi pe o distanţă de 14 000
de km în jurul României. Pagina se actualizează în jurul orei 18.00. Este un proiect
experimental, care estimează, cu o precizie cuprinsă între 70 şi 90%, pentru o perioadă de 24
de ore, cutremurele care urmează să se producă în zona epicentrică Vrancea şi în lume.

Estimările realizate sunt bazate pe o metodă matematică aplicată într-un sistem de

monitorizare, unic în lume, care reuneşte principii de seismo-dinamică, astro-fizică, electro-
acustică şi fizică nucleară.

Precursorul seismic înseamnă acea transformare a naturii care precede un seism. Pentru a-l
sesiza e nevoie de senzori specializaţi, aşa cum au animalele, de exemplu, care devin foarte
neliniştite înainte de seisme. Echipa de la Centrul de Avertizare are asemenea senzori, distribuiţi
în şapte staţii seismice, dispuse În zonele active ale României. Precursorii sunt de mai multe
tipuri: pentru Vrancea, un precursor, de pildă, este o anumită aliniere a norilor în zonă. Alt
precursor este reprezentat de modificarea undelor electromagnetice ale zonei etc. O viitoare
staţie va avea drept scop găsirea altor precursori cum sunt, de pildă, emisiile de radon. Înainte
de a se produce un cutremur, în atmosferă se degajă un gaz - radonul. Acesta se ridică la cel
mult 30 de centimetrii deasupra solului, fiind simţit de toate vieţuitoarele, mai puţin de către
om.

172
INTENSIFICAREA EDUCAŢIEI ANTISEISMICE A POPULAŢIEI ŞI
SEMNALAREA ÎN MASS-MEDIA

• Măsurile ce se impun pentru prevenire şi apărarea în cazul producerii unui cutremur

major, precum şi prin programe specifice destinate diferitelor segmente ale populaţiei
(elevi, bătrâni, handicapaţi);

ORGANIZAREA INTERVENŢIEI DE URGENŢĂ POST-SEISM PRIN:

• Revizuirea şi completarea instrucţiunilor tehnice privind investigarea de urgenţă post

seism;
• Stabilirea de soluţii cadru de intervenţie pentru punerea în siguranţă a construcţiilor
avariate.

DEZVOLTAREA SISTEMULUI DE ASIGURĂRI IMOBILIARE

• Consolidarea construcţiilor existente constituie o acţiune complexă, condiţionată pe

de o parte, de aplicarea unor tehnologii moderne, eficiente, cu costuri reduse şi, pe de
altă parte, de asigurarea surselor de finanţare.

Acte normative:

• O.U.G. Nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor
existente, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665/23.10.2001,
în temeiul art. IV din Legea nr. 460/2001;
• H.G. Nr. 1364/2001 – pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O. U.G.
Nr. 20/1994, publicată în M.O., Partea I, 100/5.02.2002;
• Normativul de proiectare antiseismică P100-92, cu capitolele 11 şi 12 republicate în
Buletinul Construcţiilor nr. 11/1996.

Bibliografie:

“GHID PRACTIC pentru prevenirea şi atenuarea efectelor seismelor” – Ministerul

Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei – Comisia Centrală pentru prevenirea şi
apărarea împotriva efectelor seismice şi alunecărilor de teren. – 2003.

1.2. ALUNECĂRILE DE TEREN

Alunecare de teren - reprezintă deplasarea rocilor care formează versanţii unor munţi sau
dealuri, pantele unor lucrări de hidroamelioraţii sau a altor lucrări de îmbunătăţiri funciare.

Aluncările de teren se încadrează în categoria deplasărilor bruşte de mase materiale. Studiile şi

observaţiile de mai lungă durată şi diversitate au marcat în literatura de specialitate faptul că,
alături de termenul clasic şi extrem de răspândit, acela de alunecare de teren, se mai folosesc

173
şi alţi termeni de genul: pornitură de teren, fugitură, ruptură, râpă, hârtoape, delniţe, iuzi, glimei,
tiglăi, glueţi etc.

Specificul declanşării şi evoluţiei alunecărilor de teren

Majoritatea alunecărilor studiate au pus în evidenţă faptul că acestea dovedesc în bună parte
inexistenţa unor fenomene premergătoare, în timp ce alte alunecări de teren pot fi anticipate de
anumite manifestări prealabile care afectează masa de materiale de pe versanţă ţi suprafeţele de
racord. Fenomenele premergătoare se pot manifesta într-un timp scurt înaintea declanşării în
cazul unor alunecări , dar se constată că, uneori, procesul propriu-zis al deplasării întârzie mult
în urma acestora, pornitura de teren având loc la o distanţă relativ mare în timp, diupă ce au mai
intervenit şi alti factori cu acţiune prealabilă sau premergătoare.

Declanşarea unui proces de alunecare se poate produce de-a lungul unor crăpături mai vechi
ori mai recente, acolo unde se constată o rupere şi desprindere în masa de roci şi materiale de
pantă, având loc o evidentă deschidere care se lărgeşte, permiţând maselor de formaţiuni
geologice să-şi înceapă deplasarea în lungul versanţilor, către baza acestora.

În situaţii destul de frecvente, alunecările de teren prezintă faze de stagnare, deci, când masa
de materiale de pe versanţi nu se mai deplaseză. În astfel de împrejurări, se consideră că
alunecarea a stagnat (s-a oprit). Stagnarea, în ansamblul ei, reprezintă o fază distinctă şi
importantă în evoluţia şi regimul dinamic al al unei alunecări, durata ei în timp fiind mai mare
ori mai mică. Stagnarea reprezintă şi o fază de echilibru dinamic, ea putând să fie urmată de
o fază de reactivare, când alunecarea îşi reia deplasarea. Totodată, stagnarea poate să constituie
pentru unele pornituri de teren o fază prealabilă sau premergătoare intrării acestei deplasări de
materiale în faza finală, aceea de stingere.

Stingerea alunecării înseamnă dispariţia ei într-un anumit timp, prin degradarea şi nivelarea
morfologiei reprezentată de părţile ei componente. Pentru stingerea unei alunecări de teren,
stagnarea dinamicii trebuie să dureze un timp mai îndelungat. Stingerea alunecărilor de teren
poate să corespundă :

• efectelor generate de procesele specifice de nivelare a versanţilor în sistemul dinamic al

cărora se află integrate aceste forme de relief în desfiinţare;
• dar şi atunci cînd porniturile îşi menţin valuri şi alte componente morfologice, care sunt
acoperite cu elemente mai dense de vegetaţie, mai ales forestieră.

De asemenea, după stingerea unei alunecări de teren prin procese de nivelare totală a masei de
materiale, se produce o acoperire treptată de vegetaţie, mai întâi cu plante ierboase şi arbuşti de
dimensiuni mici şi, ulterior, cu vegetaţie forestieră de talie mare.

Stingerea unei alunecări de teren poate avea loc în mod natural (deci, prin evoluţia ei
specifică în timp) ori este determinată de intervenţia antropică.

Alunecările de teren prezintă o foarte mare diversitate de aspecte, caracteristici şi componente

determinate de condiţiile declanşării lor, ale deplasării pe versanţi sau suprafeţe
înclinate,particularităţi dovedite de multipli factori locali. Există alunecări de teren care cuprind

174
o integralitate de părţi componente şi în opoziţie cu acestea, există pornituri de teren din care
se mai păstrează numai anumite părţi.

Rezultatele cercetărilor în acest domeniu, definesc în mod clasic că o alunecare de teren este
alcătuită din:

• nişă sau râpă de desprindere ;

• corpul alunecării ;
• jgheabul de alunecare a cărei bază este denumit pat de alunecare;
• fruntea alunecării.

Cauzele alunecărilor de teren în Romania

În dinamica şi evoluţia alunecărilor de teren intervin o serie de cauze care, prin specificul
participrii lor în funcţie de etape şi faze ale manifestării, se pot individualiza în:

• cauze potenţiale;
• cauze pregătitoare;
• cauze declanşatoare.

Cauzele potenţiale vizează:

• existenţa argilelor cât şi altor tipuri de roci argiloase, modul lor de stratificare în
structuri geologice;
• grosimea pachetelor de strate argiloase;
• mărimea pantelor.

Cauze pregătitoare:

Corespund condiţiilor care favorizează pătrunderea apei în masa de roci argiloase şi ca

urmare reducerea stării de echilibru a materialelor de pe pantă.

Apa poate să provină din ploi, topirea zăpezilor ori din pânze. Această apă contribuie la
umezirea mai intensă a depozitelor şi formaţiunilor geologice care intră în alcătuirea versanţilor,
pătrunzând până la talpa sau patul de alunecare. Această pătrundere a apei nu trebuie să
depăşească limita plasticităţii argilei, deoarece un volum mai mare de apă conduce la
declanşarea unei curgeri noroioase. În funcţie de viteza de pătrundere a apei în materialele din
cadrul versanţilor are loc şi procesul deplasării alunecărilor de pante. Şi din acest punct de
vedere există unele diversităţi de situaţii, în sensul că durata intervalului de cădere a ploilor
abundente determină ca, imediat după încetarea acestora să se pună în mişcare alunecările de
teren, spre deosebire de condiţiile când precipitaţiile atmosferice lichide cad lent dar de lungă
durată, ori topirea zăpezii se face încet. În aceste situaţii menţionate, ulterior, declanşarea
alunecărilor de teren se face cu o anumită întârziere.

Corespondenţele cu apele freatice ori cu cele subterane influenţează pregătirea declanşării

alunecărilor de teren în funcţie de variaţiile de nivel al acestor pânze. Ridicarea nivelului
acestora determină infiltrarea în masele de roci şi depozite argiloase, pe care le impregnează
intens mărindu-le volumul şi gradul de plasticitate pentru a deveni ulterior deosebit de

175
mobile. Anii calendaristici cu multă pluviozitate generează condiţii de iminentă deplasare a
materialelor în direcţia părţii inferioare a versanţilor, situaţie specifică şi unor regiuni de pe
teritoriul ţării noastre, ca spaţiu geografic situat în zona climatică temperată.

Împreună cu rocile propriu zise, în declanşarea alunecărilor de teren participă frecvent

depozitele sau materialele de pantă sau versant.

Panta, în calitate de parametru fizic implicat participă şi prin intermediul anumitor cauze care
duc la depăşirea pragului limită de relativă stabilitate în profilul longitudinal al versanţilor.
În acest fel intervin efectele defrişărilor, greutatea construcţiilor, îmbibarea cu apă, eroziunea
laterală şi în adâncime (pe verticală) a râurilor la baza versanţilor, etc.

Mişcările seismice pot reprezenta o motivaţie importantă pentru unele regiuni unde,
manifestarea lor de o anumită intensitate constituie o cauză potenţială pentru declanşarea de
alunecări de teren. Într-o serie de situaţii în zonele cu seismicitate ridicată se deschid crăpături
în lungul cărora apele de la suprafaţa solului se infiltrează îmbibând stratele de argilă şi pregăind
astfel deplasarea. Deplasarea alunecării de teren poate avea loc chiar simultan cu declanşarea
seismului, sau la scurt timp după deplasarea acestuia, posibilităţile amplificându-se în cazul în
care există şi o perioadă ploioasă sau când argilele prezintă o stare de umezire accentuată.

Diferitele vibraţii sau trepidaţii ale căror surse de producere pot fi cauzate de circulaţia unor
mijloace de transport grele (garnituri de cale ferată, autocamioane de tonaj mare, accidente pe
timpul transportului de substanţe periculoase însoţite de explozii) participă, în anumite
împrejurări, la deschiderea unor râpe de desprindere, deplasarea corpurilor de alunecare sau
numai a valurilor ce apar individuale pe versanţi.

Defrişările constituie o altă cauză pregătitoare pentru declanşarea alunecărilor de teren.

Îndepărtarea arborilor de pe versanţi determină o pătrundere mai rapidă a apelor din
precipitaţiile atmosferice şi o deplasare mult mai uşoară a materialelor de pante, prin lipsa
rădăcinilor de arbori, ajungându-se la un grad mai mare de instabilitate. Când vegetaţia este
rărită sau distrusă, iminenţa declanşărilor de alunecări creşte evident. Când porniturile de teren
se declanşează totuşi în spaţii geografice împădurite, se constată că volumul mare de masă
determină printr-o presiune puternică procesul de alunecare pe versanţi, arborii suferind o
înclinare a tulpinilor în sensul orientării pantei, arealul forestier astfel afectat fiind
cunoscut prin termenul de „pădure beată”. Dacă sarcina de încărcare cu materiale este extrem
de mare, alunecările care se produc rup şi învelişul de vegetaţie forestieră. Acolo unde este
posibilă refacerea pădurii anterior defrişată sau doborâtă de vânturi puternice, se reduce riscul
pentru declanşarea alunecărilort de teren.

Eroziunea râurilor, prin cele două procese, de eroziune laterală şi în adâncime, îndeplineşte
uneori un rol extrem de mare în provocarea unor alunecări de teren cu dimensiuni mari. De
aceea râurile care au o energie deosebită, manifestată prin efecte puternice de eroziune, atacând
baza versanţilor, generează ruperi de echilibru în profilul longitudinal al acestora, pregătind
declanşări de alunecări de teren.

Eroziunea laterală a râurilor intervine în amplificarea înclinării bazei versantului, existând

posibilitatea depăşirii pragului de pantă limită. De aceea râurile cu meandre generează situaţii

176
de acest gen, în porţiunea unde o buclă de meandru erodează baza versantului apare şi
posibilitatea declanşării unei aunecări de teren.

Eroziunea pe verticală intervine în degradarea profilului longitudinal de echilibru al unui

versant, mărind panta şi putând să contribuie la apariţia unor pânze subterane de apă, să
deschidă strate de argilă şi roci argiloase, oferind astfel condiţii pentru alunecarea materialelor.

Pânzele de apă subterane reprezintă o altă potenţială cauză a alunecărilor de teren. Izvoarele
care pornesc din acestea contribuie la o îmbibare intensă cu apă a materialelor şi rocilor
argiloase care devin plastice şi creează paturi de alunecare pentru formaţiunile geologice
acoperitoare.

Cauzele pregătitoare prezentate anterior, pot să funcţioneze şi printr-un rol de cauze

declanşatoare în situaţia unor alunecări. Apa, roca şi panta reprezintă cauze fundamentale în
producerea alunecărilor de teren.

Cauze declanşatoare

Declanşarea alunecărilor este precedată şi însoţită de anumite procese şi aspecte, care

marchează desprinderea masei de materiale şi roci către partea superioară a versanţilor şi apoi
deplasarea acestora pe pantă.

Ca fenomene premergătoare pot avea loc:

• apariţia unor crăpături adânci, perpendiculare pe viitoarea direcţie a deplasării

alunecării;
• apariţia unor izvoare şi dispariţia altora, situaţie determinată de rupturi interioare ce
schimbă direcţia de scurgere a pânzelor freatice;
• formarea unor denivelări;
• producerea unor zgomote subterane etc.

Declanşarea este concretizată în desprinderea în lungul unor crăpături a masei de materiale,

care rupându-se de la partea superioară a versantului porneşte spre aval. În alte împrejurări,
declanşarea alunecării începe dinspre baza versantului, după care urmează şi desprinderea
corpului din partea superioară a versantului.

Viteza deplasării alunecărilor de teren

Alunecările se pot produce:

• lent – viteza de deplasare este extrem de mică (v < 0,6 m/an);

• repede – viteza de deplasare poate atinge 0,5-3 m în câteva zile;
• brusc – viteza de deplasare poate atinge 2-3 m în câteva ore;
• prăbuşire.

177
Cele mai importante alunecări de teren se produc în zone geografice cu relieful viguros, cu ploi
abundente, zone caracterizate prin seismicitate ridicată, prezenţa unor depozite importante de
argile senzitive etc.

Existenţa alunecărilor de teren, precum şi a teritoriilor de alunecare este o realitate obiectivă,

creată de dezvoltarea evolutivă a regiunii şi complicată de activitatea economică a omului.
Pentru a reduce daunele potenţiale, se impune cunoaşterea distribuirii spaţiale a acestor
fenomene, îndeplinirea cu stricteţe a măsurilor de protecţie. Aceasta va reduce probabilitatea
apariţiei noilor alunecări şi reactivării celor existente, va diminua pericolul de distrugere a
obiectivelor inginereşti şi a terenurilor agricole de către procesele de alunecare.

În România sunt cunoscute o serie de alunecări de teren care au afectat obiective economice
şi sociale importante în localităţile Iaşi, Suceava, Orşova, Pîrcovaci, Malu cu Flori, Bacău
(Pralea, Bîrsăneşti, Prăjoaia-Livezi, Şişcani-Podu Turcului, Cireşoaia lângă Slănic Moldova,
Buhuşi) ş.a.

Cea mai mare alunecare de teren a avut drept rezultat formarea Lacului Roşu şi a fost produsă
de alunecarea vârfului SUHARDERU care a barat râul Bicaz.

Organizarea, coordonarea şi controlul acţiunilor şi măsurilor privind

prevenirea şi gestionarea unei situaţii de urgenţe specifice la cutremure şi/sau
alunecări de teren:

Organizarea, coordonarea şi controlul acţiunilor şi măsurilor privind prevenirea şi gestionarea

unei situaţii de urgenţă specifică revine Comitetului ministerial, organizat la Ministerul
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.

Preşedintele Comitetului ministerial este ministrul transporturilor, construcţiilor şi

turismului şi din Comitetul ministerial fac parte persoane de decizie din conducerea
ministerului, precum şi specialişti din instituţii şi unităţi, reprezentanţi ai societăţii civile, cu
atribuţii şi responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice.

În teritoriu, acţiunile şi măsurile de prevenire şi gestionare a unei situaţii de urgenţă specifice

se realizează prin:

• comitetele judeţene;
• Comitetul municipiului Bucureşti şi comitetele locale ale sectoarelor acestuia;
• municipale, orăşeneşti şi comunale pentru situaţii de urgenţă.

Aplicarea măsurilor de prevenire şi gestionare a unei situaţii de urgenţă specifice se realizează

în mod unitar pe baza Planurilor de analiză şi acoperire a riscurilor, precum şi a Planurilor
de intervenţie şi cooperare, întocmite la nivel:

• de judeţ;
• municipiu Bucureşti şi sectoarelor acestuia;
• localitate;
• operator economic ;

178
 • instituţie publică.

Răspunderea privind întocmirea planurilor de apărare şi aplicarea acţiunilor şi măsurilor

prevăzute în acestea revine:

• prefecţilor;
• primarilor;
• conducerilor administrative ale operatorilor economici şi instituţiilor public

Comitetul pentru situaţii de urgenţă de la autoritatea publică locală, pe raza căreia s-a produs
situaţia de urgenţă specifică se activează, se întruneşte de urgenţă la sediul său şi îşi pune în
aplicare planul propriu de apărare.

Primarii municipiilor, oraşelor şi comunelor pe raza cărora s-a produs situaţia de urgenţă
specifică, împreună cu membrii serviciilor publice comunitare profesioniste pentru situaţii de
urgenţă constituite pe domenii, potrivit legii, procedează de urgenţă la inspecţia zonelor din aria
lor de autoritate constatând, după caz:

a) zonele afectate şi delimitarea acestora;

b) necesitatea deblocării-salvării persoanelor şi acordării primului ajutor;
c) clădirile prăbuşite sau în pragul colapsului;
d) reţelele tehnico-edilitare avariate: telecomunicaţii, gaz metan, apă, energie electrică şi
termică etc.;
e) incendiile sau exploziile produse şi/sau iminenţa producerii unor evenimente în lanţ;
f) distrugerile sau blocările căilor de acces;
g) contaminările chimice sau radioactive ale mediului.

Primarii municipiilor, oraşelor şi comunelor informează operativ Comitetul

judeţean/municipiului Bucureşti, prin mijloacele de radiocomunicaţii din dotarea proprie sau
a reţelelor de urgenţă locale sau naţionale - FRR şi/sau curieri, asupra situaţiei constatate,
estimând victimele şi pagubele materiale, precum şi necesarul de mijloace şi forţe de
intervenţie.

Comitetul judeţean/municipiului Bucureşti, întrunit de urgenţă, evaluează situaţia pe baza

informărilor operative ale comitetelor locale şi constatărilor structurilor specializate din
subordinea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale
administraţiei publice locale şi stabileşte măsuri de intervenţie de urgenţă pentru:

a) asigurarea condiţiilor pentru efectuarea manevrelor de forţe şi mijloace necesare

desfăşurării acţiunii de intervenţie, în raport de evoluţia situaţiei;
b) stingerea incendiilor;
c) deblocarea-salvarea persoanelor şi acordarea primului ajutor;
d) transportul şi spitalizarea persoanelor accidentate;
e) inspectarea post situaţie de urgenţă specifică a construcţiilor avariate şi evaluarea rapidă
a acestora;
f) evacuarea clădirilor care nu mai prezintă siguranţă în exploatare;
g) protecţia - adăpostirea persoanelor sinistrate şi acordarea asistenţei necesare;
h) paza şi protecţia bunurilor materiale şi restricţionarea circulaţiei în zonele afectate;

179
 i) formularea, potrivit legii, a propunerilor cu privire la utilizarea rezervelor materiale şi a
mijloacelor pentru intervenţie;
j) informarea populaţiei prin mijloacele de comunicare în masă şi asigurarea comunicării cu
aceasta;
k) supravegherea factorilor de mediu, a surselor de pericol complementare şi neutralizarea
acestora, după caz.

Dacă posibilităţile comitetului local, pentru gestionarea situaţiei sunt depăşite, se activează
comitetul judeţean.

Prefectul informează operativ Comitetul ministerial şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de

Urgenţă, denumit în continuare Comitet naţional, asupra efectelor produse de situaţia de urgenţă
specifică, a măsurilor întreprinse, dispune declararea stării de alertă la nivel judeţean/al
municipiului Bucureşti şi propune, după caz, preşedintelui Comitetului Naţional declanşarea
procedurii, potrivit legii, pentru instituirea stării de urgenţă pentru zona afectată.

Comitetul ministerial se activează când posibilităţile comitetului judeţean/municipiului

Bucureşti au fost depăşite ori există premisele să fie depăşite sau când sunt afectate cel puţin
două judeţe.

Comitetul ministerial îşi desemnează, după caz, Grupul operativ, prin ordin al ministrului.

Acţiuni şi măsuri pentru recuperare şi reabilitare

Pentru restabilirea stării de normalitate, comitetele judeţene/municipiului Bucureşti şi locale,

precum şi conducerile tehnico-administrative ale operatorilor economici, reprezentanţii
societăţii civile şi instituţiilor, dispun aplicarea următoarelor acţiuni şi măsuri:

a) acordă, în continuare, sprijinul necesar persoanelor afectate;

b) reconstituie mijloacele materiale necesare pentru intervenţie şi refacere, în stare
operativă;
c) reabilitează căile de comunicaţii rutiere, feroviare etc., liniilor de telecomunicaţii şi
reţelelor de transport şi distribuţie a energiei electrice, a apei şi operatorilor energetici;
d) pregăteşte condiţiile pentru repunerea în stare de funcţionare a operatorilor economici şi
instituţiilor afectate, precum şi pentru refacerea locuinţelor şi a celorlalte construcţii cu
caracter public sau privat avariate sau distruse din zona afectată;
e) continuă investigaţia post situaţie de urgenţă specifică şi stabileşte soluţiilor cadru de
intervenţie pentru punerea în siguranţă provizorie a construcţiilor avariate;
f) stabileşte din punct de vedere valoric şi cantitativ pagubele produse de situaţia de urgenţă
specifică;
g) comunică operativ cu factorii abilitaţi şi comunică permanent cu cetăţenii despre
informaţiilor specifice.

Pe baza concluziilor desprinse din analiza intervenţiei, comitetele judeţene/municipiului

Bucureşti şi comitetele locale întocmesc rapoarte de evaluare a efectelor produse de situaţia
de urgenţă specifică, pe care le înaintează comitetelor superioare ierarhic, în termen de maxim
10 zile de la producerea dezastrului, rapoartele fiind însoţite de măsuri pentru înlăturarea

180
efectelor acesteia, precum şi de măsurile ulterioare de prevenire şi intervenţie.

Rapoartele finale de evaluare ale comitetelor judeţene/Municipiului Bucureşti se înaintează la

Comitetul ministerial în termen de cel mult 30 zile de la producerea situaţiei de urgenţă
specifice.

Pentru declararea ca zonă în care se declară starea de alertă sau se instituie starea de
urgenţă, se consideră, în mod orientativ, că parametrii - ce caracterizează situaţia -, au atins,
sau există pericolul să atingă, valorile prezentate în Tabelul 1.

Criterii şi niveluri de gravitate minime pentru declararea ca zonă în care se instituie situaţia de
urgenţă specifică la nivel de unitate teritorial-administrativă

Tabelul 1

NIVELURI MINIME ale situaţiei de urgenţă specifice,

PARAMETRI cu caracter
Limitat Major
Număr de vieţi omeneşti pierdute,
<= 50 > 50
persoane dispărute
Număr de răniţi <= 150 > 150
Număr de persoane fără locuinţă <= 200 > 200
Număr de locuinţe grav afectate <= 1000 > 1000

Când s-a ajuns la unul dintre nivelurile de gravitate precizate sau există pericolul atingerii
acestuia se activează comitetul de la autoritatea publică locală pe raza căreia s-a produs situaţia
de urgenţă specifică şi se pune în aplicare planul de apărare specific.

Planurile de apărare în cazul producerii unei situaţii de urgenţă specifice provocate de

cutremure şi/sau alunecări de teren întocmesc de către:

a) Comitetul ministerial;
b) comitetele judeţene/municipiului Bucureşti;
c) comitetele locale;
d) conducerile administrative ale instituţiilor publice şi operatorilor economici;
e) conducerile organizaţiilor nonguvernamentale.

Măsuri şi acţiuni în perioada de prevenire a unei situaţii de urgenţă specifice

1. identificarea, în detaliu, delimitarea geografică şi declararea zonelor cu risc natural la

cutremure şi/sau alunecări de teren de pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale, în
conformitate cu prevederile Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional - Secţiunea
a V-a Zone de risc natural;

181
2. constituirea de bănci de date informatizate privind zonele cu risc natural la cutremure şi
sau alunecări de teren, actualizate periodic şi integrate în Sistemul Naţional de
Management al Situaţiilor de Urgenţă;
3. planificarea dezvoltării unităţilor administrativ-teritoriale luând în considerare măsurile
de eliminare/reducere a riscurilor pentru:

• clădiri cu funcţiuni esenţiale, a căror integritate pe durata cutremurelor este vitală pentru
protecţia civilă;
• staţii de pompieri şi sediile poliţiei;
• spitale şi alte construcţii aferente serviciilor sanitare care sunt dotate cu secţii de
chirurgie şi de urgenţă;
• căi de transport şi clădirile ce adăpostesc funcţiile specifice: feroviar, rutier, naval şi
aerian;
• clădiri ale instituţiilor cu responsabilitate în gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice,
în apărarea şi securitatea naţională;
• staţii de producere şi distribuţie a energiei şi/sau care asigură servicii esenţiale;
• reţele vitale de utilităţi;
• garaje de vehicule ale serviciilor de urgenţă de diferite categorii;
• rezervoare de apă şi staţii de epurare şi pompare esenţiale pentru situaţii de urgenţă
specifice:
• clădiri care adăpostesc gaze toxice, explozivi şi alte substanţe periculoase.

4. iniţierea şi/sau continuarea unor studii pentru culegerea şi sinteza de date şi acumularea
de cunoştinţe referitoare la elementele determinante pentru hazardul seismic şi la
alunecări de teren, evaluarea elementelor expuse la risc: construcţii, reţele, populaţie,
instituţii publice etc., pentru a lua în considerare condiţiile locale, elementele expuse şi
pentru realizarea de scenarii specifice credibile;
5. urmărirea evitării şi/sau reducerii efectelor distructive ale seismelor sau/şi alunecărilor
de teren şi apariţiei unor dezastre complementare prin realizarea unor măsuri şi acţiuni
de reducere a vulnerabilităţii în zonele de risc;
6. elaborarea şi aprobarea planurilor de urbanism - generale, zonale şi de detaliu -, cu
stabilirea şi aplicarea restricţiilor de amplasare a unor construcţii sau dotări în zone cu
risc seismic şi/sau la alunecări de teren, restricţii care vor fi impuse prin documentaţiile
de urbanism cu prilejul elaborării şi avizării acestora;
7. adoptarea unor măsuri de reamplasare a surselor secundare de risc: tehnologic şi chimic,
biologic, inundaţii, explozii, incendii, astfel încât să se limiteze riscul de afectare a
zonelor populate şi aplicarea acestor măsuri în activităţile de elaborare şi avizare a
documentaţiilor prevăzute în Regulamentul de urbanism;
8. protecţia şi pregătirea capacităţilor de răspuns în situaţia de urgenţă specifică: unităţi ale
serviciilor de urgenţă profesioniste, unităţi şi echipe cu atribuţii speciale din reţeaua
medico-sanitară, poliţie şi unităţi pentru păstrarea ordinii publice, servicii de urgenţă
voluntare, sisteme funcţionale, dotări, sisteme de comunicare, coordonare şi conducere,
spaţii de acces şi evacuare, spaţii de adăpostire a răniţilor şi sinistraţilor, rezerve de
alimentare cu apă, medicamente, alimente, energie electrică, combustibil;

182
9. organizarea de exerciţii, sub coordonarea Inspectoratului General pentru Situaţii de
Urgenţă în scopul verificării viabilităţii planurilor de apărare şi a resurselor existente;
10. expertizarea tehnică, cu fundamentarea soluţiilor de intervenţie şi estimarea costurilor
pentru clădiri de locuit, spitale, clădiri administrative, culturale, de învăţământ etc.;
11. proiectarea lucrărilor de intervenţie;
12. execuţia lucrărilor de consolidare;
13. asigurarea locuinţelor de necesitate de către serviciile specializate pentru cazarea
temporară a persoanelor în timpul executării consolidărilor dacă situaţia o impune;
14. asigurarea logistică a serviciilor publice descentralizate prezente în planul de apărare
propriu: formulare şi placarde, căşti de protecţie, mijloace de transport etc., precum şi
pregătirea şi avizarea listelor şi convenţiilor de colaborare cu persoanele autorizate -
fizice sau juridice - pentru intervenţie în caz de cutremur: ingineri experţi, ingineri
verificatori de proiecte, inspectori de teren, diriginţi de şantier, pentru activităţile
prevăzute în "Manualul pentru investigarea de urgenţă post seism şi stabilirea soluţiilor
cadru de intervenţie imediată pentru punerea în siguranţă provizorie a construcţiilor
avariate" - publicat în Buletinul Construcţiilor nr. 2/1999, şi pregătirea prin cursuri a
personalului implicat în aceste activităţi;
15. monitorizarea operatorilor economici care reprezintă surse de mare risc pentru
colectivităţile umane;
16. avizarea listei societăţilor comerciale şi a furnizorilor de bunuri şi servicii care au în
dotare utilaje pentru intervenţie în cazul producerii unei situaţii de urgenţă specifice şi
încheierea cu acestea a convenţiilor pentru intervenţia imediată şi asigurarea necesarului
de resurse;
17. protecţia bunurilor de patrimoniu: clădiri, lucrări inginereşti, dotări tehnologice diverse,
valori cultural-artistice din administrarea instituţiilor publice şi private;
18. verificarea, nominalizarea şi actualizarea stocurilor de materiale de primă necesitate:
medicamente, sânge şi produse specifice, apă minerală, îmbrăcăminte şi încălţăminte,
alimente cu termen lung de conservare, cazarmament etc.;
19. verificarea şi actualizarea materialelor de construcţii şi a altor materiale, inclusiv pentru
realizarea de locuinţe pentru cazarea temporară, aflate în depozitele zonale ale
Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat;
20. coordonarea, avizarea şi controlul realizării măsurilor privind activităţile de apărare în
cazul producerii unei situaţii de urgenţă specifice, privind:

• verificarea, nominalizarea, actualizarea şi pregătirea formaţiunilor şi mijloacelor de

intervenţie operativă, inclusiv a celor de intervenţie pe linie medicală;
• asigurarea acţiunilor şi măsurilor de profilaxie în zone de risc, în vederea împiedicării
şi declanşării unor epidemii şi/sau epizootii;
• verificarea dotării cu mijloace de comunicaţii şi a stării de funcţionare a acestora;
• asigurarea acţiunilor de cercetare-căutare şi deblocare-salvare: dotare şi personal
instruit;
• realizarea unor acţiuni de restricţii şi interdicţii necesare în zonele de risc şi de
distrugeri;

183
 • instruirea autorităţilor şi populaţiei din zonele de risc asupra regulilor de comportare şi
comunicare în cazul producerii unui dezastru;
• planificarea măsurilor şi procedurilor de intervenţie operativă necesare gestionării
situaţiei de urgenţă specifice şi aprobarea acestora de către Inspectoratul General
pentru Situaţii de Urgenţă.

21. coordonarea metodologică privind materialele pentru educarea antiseismică a

populaţiei,asigurarea diseminării informaţiilor: pliante, broşuri, afişe, puse la dispoziţie
de organismele abilitate potrivit legii;

22. coordonarea şi avizarea instalării şi operării în condiţii sigure a unor sisteme de urmărire,
avertizare şi alarmare privind efectele seismelor şi/sau alunecărilor de teren pe
amplasamente libere, în construcţii publice şi/sau private, dotări ale regiilor/reţele de
infrastructuri etc.: accelerografe/seismografe, captori, traductori, martori de deformaţii,
deplasări, echipamente specifice de protecţie civilă, etc., cu respectarea prevederilor
legale.

Măsuri şi acţiuni în etapa de incidenţă a unei situaţii de urgenţă specifice

- în caz de cutremur

1. activarea imediat după seism a Comitetului judeţean/municipiului Bucureşti şi a

Centrului operaţional pentru situaţii de urgenţă.

- în etapa de incidenţă a alunecărilor de teren

1. activarea imediată, a Comitetului judeţean/municipiului Bucureşti şi a Centrului

operaţional pentru situaţii de urgenţă;
2. alarmarea populaţiei asupra alunecării de teren de către Inspectoratul local/judeţean
pentru situaţii de urgentă cu mijloacele specifice acestor tipuri de acţiuni, cât şi cu
mijloacele tehnice din dotarea serviciilor publice comunitare profesioniste pentru
situaţii de urgenţă şi informarea populaţiei despre zona supusă riscului şi măsurile
instituite în areal, de către Comitetul local/judeţean/municipiului Bucureşti;
3. după recepţionarea informării privind declanşarea unor alunecări de teren, autorităţile
locale vor lua următoarele măsuri:

• pregătirea evacuării locuinţelor, a bunurilor cât şi a anexelor gospodăreşti, a animalelor;

• deconectarea clădirilor, locuinţelor de la sistemul de alimentare cu energie electrică,
gaze, apă, încălzire, canalizare etc. pentru a limita eventualele avarii sau distrugeri;
• coordonarea formaţiilor serviciilor de urgenţă profesioniste şi a serviciilor de urgenţă
voluntare aflate în subordinea autorităţilor administraţiei publice, instituţiilor publice, şi
operatorilor economici şi organizaţiilor nonguvernamentale;
• sprijinirea formaţiilor de intervenţie organizate ale Comitetului judeţean/ municipiului
Bucureşti în acţiunile de oprire, diminuare sau de deviere a alunecării de teren cu scopul
de protejare a clădirilor şi a anexelor gospodăreşti sau pentru micşorarea efectelor
distructive ale alunecării de teren.

184
Măsuri şi acţiuni după producerea unei situaţii de urgenţă specifice

1. întrunirea de urgenţă a Comitetului judeţean/municipiului Bucureşti, culegerea de

informaţii de către personalul specializat, şi culegerea şi transmiterea datelor
semnificative de la şi către Inspectoratul judeţean/municipiului Bucureşti pentru Situaţii
de Urgenţă în vederea colectării, stocării, analizării, sintezei informaţiilor şi elaborării
deciziei de intervenţie;
2. elaborarea deciziei privind declararea stării de alertă sau instituirea stării de urgenţă
specifice şi transmiterea urgentă a dispoziţiilor către autorităţile, forţele şi mijloacele
destinate intervenţiei;
3. desfăşurarea intervenţiei, prin executarea acţiunilor planificate în etapa de prevenire a
unei situaţii de urgenţă specifice;
4. aplicarea prevederilor din planul de apărare şi a procedurilor acestuia pentru
investigarea de urgenţă a construcţiilor, reţelelor de utilităţi etc., respectând
reglementările în vigoare din diferite domenii şi punerea în siguranţă provizorie potrivit
priorităţilor stabilite de specialiştii abilitaţi şi luarea deciziilor de evacuare, după caz,
utilizând "Manualul pentru investigarea de urgenţă post seism şi stabilirea soluţiilor
cadru de intervenţie imediată pentru punerea în siguranţa provizorie a construcţiilor
avariate";
5. investigarea de urgenţă a dotărilor proprii ale administraţiei locale şi a altor instituţii din
sistem;
6. comunicarea permanentă între autorităţi şi populaţie pe toată perioada de intervenţie şi
refacere prin compartimente ale primăriilor şi mass-media;
7. aplicarea prevederilor din plan privind refacerea căilor de acces, reţelelor de utilităţi,
capacităţilor funcţionale şi a capacităţilor operaţionale şi de aprovizionare afectate,
pentru revenirea la normal a vieţii social-economice în unitatea administrativ-teritorială;
8. realizarea evaluării daunelor şi facilitarea acordării unor compensaţii către cei afectaţi
de dezastru, potrivit legislaţiei;
9. revizuirea şi actualizarea planului de apărare, pe baza experienţei acumulate.

Cutremure în ţară şi pe glob

Cutremurul din Vrancea – 10 noiembrie 1940 , M=7,4 Richter - a cauzat:

• 500 pierderi de vieţi;

• avarii grave în zona epicentrală;
• prăbuşirea celei mai înalte clădiri de beton armat din Bucureşti;
• pagube de cca. 10 milioane de dolari.

Cutremurul din Vrancea – 4 martie 1977 , M=7,2 Richter – a produs:

• 1570 pierderi de vieţi;

• 11 300 răniţi;
• pierderi de peste 2 miliarde de dolari, reprezentând 5% din PIB, peste 50% fiind în
sectorul locuinţelor (32 900 clădiri prăbuşite şi grav avariate);
• peste 90% din numărul total de victime au fost din Bucureşti.

185
Cutremurul din Japonia – Kobe – 1995 – M = 7,2 grade pe scara Righter – a produs:

• 5838 pierderi vieţi omeneşti;

• 34 553 răniţi;
• 107 610 clădiri avariate;
• 316 000 persoane evacuate;
• incendii simultane în 234 amplasamente, pe o arie de 100 ha;
• toate serviciile de utilităţi şi reţele au fost întrerupte, inclusiv transportul şi
telecomunicaţiile;
• s-au produs prăbuşiri ale unor secţiuni de beton armat ale autostrăzii pe piloni Hanshin;
• cel mai costisitor cutremur – pagube de peste 100 milioane dolari;
• efectele au surprins şi şocat, exprimându-şi critici aspre şi îndoieli în ceea ce priveşte
capacitatea acestei ţări de a se apăra de dezastre, având în vedere intervenţia neeficientă
în situaţie de criză.

Cutremurul din Turcia – Izmir – 17. 08. 1999, M = 7,3 grade Richter - impactul
cutremurului a fost dezastruos; Cutremurul din Turcia – Izmir – 17. 08. 1999, M = 7,3 grade
Richter - impactul cutremurului a fost dezastruos;

• numărul victimelor a fost de aproape 18 000;

• incendiu grav la cea mai mare rafinărie din Turcia;

2.FENOMENE METEOROLOGICE PERICULOASE

2.1. INUNDAŢIILE

Inundaţiile constituie fenomene naturale şi sunt o componentă a ciclului hidrologic natural

al Pământului. Inundaţiile şi în special marile inundaţii constituie unele dintre fenomenele
naturale care au marcat şi marchează profund dezvoltarea societăţii umane, ele fiind din punct
de vedere geografic cele mai răspândite dezastre de pe glob şi totodată şi cele mai mari
producătoare de pagube şi victime omeneşti. În acelaşi timp, marile inundaţii au constituit
factorul declanşator şi catalizatorul unor mari schimbări în modul de abordare a acestui
fenomen, de la acceptarea inundaţiilor ca pe un capriciu al naturii, la încercarea omului de a se
opune naturii prin abordări de genul lupta împotriva inundaţiilor, la cele de apărare împotriva
inundaţiilor şi până nu cu mult timp în urmă la prevenirea inundaţiilor.

Inundaţiile produse în numeroase ţări în ultimii 5 - 10 ani şi consecinţele ce le-au urmat, au

condus, pe fondul unei creşteri a responsabilităţii sociale la o nouă abordare, aceea de
management al riscului la inundaţii, abordare în care conştientizarea şi implicarea
comunităţilor umane au un rol esenţial în evitarea pierderilor de vieţi omeneşti şi reducerea
pagubelor. Această abordare este astăzi cvasi generală şi este aceea care a deschis calea spre a
face faţă provocărilor viitoare prin introducerea unor noi concepte cum sunt mai mult spaţiu
pentru râuri sau convieţuirea cu viiturile şi mai ales prin asimilarea conceptului dezvoltării
durabile în managementul riscului la inundaţii.

186
 Practica mondială a demonstrat că apariţia inundaţiilor nu poate fi evitată, însă ele pot fi
gestionate, iar efectele lor pot fi reduse printr-un proces sistematic care conduce la un şir de
măsuri şi acţiuni menite să contribuie la diminuarea riscului asociat acestor fenomene.
Managementul inundaţiilor este uşurat de faptul că locul lor de manifestare este predictibil şi
adesea este posibilă o avertizare prealabilă, iar în mod obişnuit este posibil să se precizeze şi
cine şi ce va fi afectat de inundaţii.

Managementul riscului la inundaţii înseamnă aplicarea unor politici, proceduri şi practici având
ca obiective identificarea riscurilor, analiza şi evaluarea lor, tratarea, monitorizarea şi
reevaluarea riscurilor în vederea reducerii acestora astfel încât comunităţile umane, toţi
cetăţenii, să poată trăi, munci şi să-şi satisfacă nevoile şi aspiraţiile într-un mediu fizic şi social
durabil.

Riscul la inundaţii este caracterizat prin natura şi probabilitatea sa de producere, gradul de

expunere al receptorilor (numărul populaţiei şi al bunurilor), susceptibilitatea la inundaţii a
receptorilor şi valoarea acestora, rezultând implicit că pentru reducerea riscului trebuie acţionat
asupra acestor caracteristici ale sale.

Problema esenţială în managementul riscului la inundaţii este aceea a riscului acceptat de

populaţie, ştiut fiind că nu există o protecţie totală împotriva inundaţiilor (risc zero), după cum
nu există nici un consens asupra riscului acceptabil. În consecinţă, riscul acceptabil trebuie să
fie rezultatul unui echilibru între riscul şi beneficiile atribuite unei activităţi ca urmare a
reducerii riscului la inundaţii sau a unei reglementări guvernamentale.

Diminuarea pagubelor şi a pierderilor de vieţi omeneşti ca urmare a inundaţiilor nu depinde

numai de acţiunile de răspuns întreprinse în timpul inundaţiilor, acţiuni abordate uneori separat,
sub denumirea de managementul situaţiilor de urgenţă. Diminuarea consecinţelor inundaţiilor
este rezultatul unei combinaţii ample, dintre măsurile şi acţiunile premergătoare producerii
fenomenului, cele de management din timpul desfăşurării inundaţiilor şi cele întreprinse post
inundaţii (de reconstrucţie şi învăţăminte deprinse ca urmare a producerii fenomenului). Ca
urmare, la nivel mondial se utilizează noţiunea mai completă de management al inundaţiilor
care include atât managementul riscului la inundaţii cât şi managementul situaţiilor de
urgenţă generate de inundaţii.

Tipuri de risc generatoare de situaţii de urgenţă:

• inundaţii prin:
o revărsările naturale ale cursurilor de apă, datorate creşterii debitelor sau
blocajelor produse de gheţuri, plutitori, aluviuni;
o şi prin scurgeri de pe versanţi;
• inundaţii provocate de accidente sau avarii la construcţiile hidrotehnice;

Riscul producerii inundaţiilor datorită ploilor abundente şi topirii bruşte a zăpezii se

datorează:

- caracteristicilor cursurilor de apă din România;

- amplasării unor importante obiective în zone inundabile;
- insuficienţei lucrărilor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor.

187
 Astfel de riscuri există îndeosebi în bazinele hidrografice ale: Bârladului, Siretului,
Sucevei, Moldovei, Bistriţei, Trotuşului, Putnei şi Milcovului, Râmnicului, Buzăului,
Ialomiţei, Argeşului şi Dâmboviţei, Teleormanului şi râului Vedea, Oltului, Jiului, Cernei,
Nerei, Caraşului, Timişului, Begăi, Mureşului, Crişurilor, Barcăului, Someşurilor, Tisei şi
Vişeului, Arieşului, Târnavelor.

Riscul producerii unor inundaţii bruşte şi unor dezastre de proporţii pot apare ca urmare:

- a unor posibile avarii ori distrugeri ale lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva
inundaţiilor.

Aceasta poate conduce la pierderi de vieţi omeneşti şi mari pagube materiale.

Producerea inundaţiilor este generată de cauze naturale şi antropogene.

Cauze naturale:

• Ploile abundente – reprezintă cele mai importante cauze ale producerii inundaţiilor.
Propagarea viiturilor şi întinderea suprafeţelor depind de:

− cantităţile de precipitaţii căzute, de intensitatea acestora;

− atunci când solul este deja îngheţat sau deja îmbibat cu apă, întreaga cantitate
de apă căzută se scurge accentuând pericolul inundaţiilor;
− ploile abundente, combinate cu topirea bruscă a zăpezilor, generează inundaţii
extinse;
− forma de relief – în văile din munţi apa se scurge cu viteză mare, ceea ce
determină o propagare rapidă a inundaţiilor şi viiturilor. De asemenea când
panta albiei este accentuată, viteza viiturii este mare, forţa de izbire a apei fiind
foarte puternică. Amploarea pagubelor creşte prin transportul unor fragmente
mari de rocă şi a arborilor dezrădăcinaţi.

• Topirea bruscă a zăpezii;

• Ruperea bruscă a barajelor naturale din lungul văilor formate din alunecări şi de
acumulări de gheaţă (zăpoare). Sunt foarte periculoase şi de aceea se acţionează pentru
distrugerea acestora şi dreanarea apei.

Cauze antropogene:

• Omul poate să intensifice producerea inundaţiilor prin diferite acţiuni precum:

− Despădurirele favorizează scurgerea cu rapiditate a apei pe versanţi. Eroziunea
mai puternică a solului măreşte transportul de aluviuni pe râuri.
− Lucrările de canalizare a albiei subdimensionate şi podurile cu o deschidere
prea mică determină o micşorare a secţiunii de scurgere însoţite de producerea
de inundaţii în amonte;
− Suprafeţele acoperite de asfalt şi suprafeţele acoperite de clădiri împiedică
infiltrarea apei, mărind, în acest fel cantitatea de apă scursă;
− Distrugerea unor baraje hidroenergetice din diferite cauze.

188
Inundaţiile rezultate din apa acumulată care nu se pot scurge într-un ritm normal de-a
lungul vechiului curs de apă

În această categorie intră şi inundaţiile fluviale (sau pe cursul unor râuri). Acest tip de inundaţii
se datorează căderilor mari de precipitaţii (ploaie sau zăpadă) şi/sau deszăpezirilor bruşte. În
aceste condiţii nu se pot lua măsuri directe de prevenire a cauzelor ce provoacă inundaţii.

Inundaţiile provocate de distrugerea digurilor maritime şi fluviale

Acest tip de inundaţii se poate produce în acele locuri unde s-au efectuat lucrări de îndiguire
pentru asanarea terenurilor ameninţate de inundaţii şi/sau băltiri frecvente.

Originea acestui tip de lucrări se află în încercarea de a reda utilizării productive a unor mari
suprafeţe de teren.

Ruperea acestor diguri şi/sau baraje se datorează atât unor cauze accidentale (combinarea
undelor de viitură sau mareelor cu fenomene meteorologice periculoase), iar în cazul digurilor
fluviale, prin creşterea anormală şi necontrolată a apei în timpul unor furtuni de amploare cu
căderi semnificative de precipitaţii.

Inundaţiile sunt mai frecvente în zonele cu climat relativ umed şi cu totul întâmplătoare în
zonele aride.

Periculoase sunt cursurile de apă cu bazin hidrografic redus, dar cu pante mari şi neregulate
a căror caracteristică hidrologică principală constă în faptul că în urma ploilor mari sau a topirii
zăpezilor prezintă creşteri bruşte, violente şi de scurtă durată ale debitelor lichide însoţite în
general de intense fenomene de eroziune, de transport aluviuni, alunecări de teren.

STRUCTURI IMPLICATE:

• Ministerul Administraţiei şi Internelor coordonează gestionarea situaţiilor de urgenţă

generate de inundaţii, la nivel naţional, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de
Urgenţă, iar la nivel teritorial, prin inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene.
• Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale poartă întreaga răspundere
pentru asigurarea condiţiilor de supravieţuire a populaţiei afectate de urmările
situaţiilor de urgenţă.
• Comitetului Ministerial pentru situaţii de urgenţă din Ministerul Mediului şi
Gospodăririi Apelor elaborează strategia naţională de apărare împotriva
• Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă.
• Grupul de suport tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii,
care se constituie în cadrul fiecărui Comitet judeţean, din specialiştii cooptaţi cu
responsabilităţi în acest domeniu, fiind condus de directorul Sistemului de Gospodărire
a Apelor.
• Comitetul local pentru situaţii de urgenţă condus de primar şi alcătuit din viceprimar,
secretarul primăriei, reprezentanţi ai serviciilor publice şi operatorilor economici în
domeniu.
• Centrul operativ cu activitate temporară care se infiinţează la nivelul primăriei pe
durata situaţiilor de urgenţă.

189
 • Aplicarea strategiei şi coordonarea tehnică de specialitate, la nivel naţional, al bazinelor
hidrografice şi judeţelor, a acţiunilor preventive şi operative pentru apărarea împotriva
inundaţiilor, este asigurată de către Administraţia Naţională „Apele Române” şi
unităţile sale teritoriale.

În cazul distrugerii sau deteriorării lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor sau a unor
construcţii hidrotehnice datorită viiturilor, deţinătorii cu orice titlu ai unor astfel de lucrări au
obligaţia să le refacă sau să le repare în cel mai scurt timp posibil, fondurile necesare execuţiei
putând fi asigurate din surse proprii, de la bugetul local, bugetul de stat sau din alte surse.

Persoanele fizice sau juridice, care au în proprietate sau în folosinţă obiective în zone ce pot fi
afectate de acţiunile distructive ale apelor, de fenomenele meteorologice periculoase sau de
accidentele la construcţiile hidrotehnice, au obligaţia să asigure întreţinerea şi exploatarea
corespunzătoare a lucrărilor de apărare existente.

Protecţia împotriva inundaţiilor constituie o responsabilitate comună a autorităţilor centrale şi

locale, a populaţiei şi a operatorilor economici.

Autorităţile locale şi populaţia oricărei comunităţi umane expusă riscului la inundaţii trebuie să
fie pregătite să facă faţă fenomenului de inundaţii, ele fiind primele care iau contact cu
fenomenul şi să adopte propriile măsuri până la intervenţia autorităţilor centrale.

Măsurile şi activităţile ce trebuie adoptate în sectorul de activitate al Ministerului Mediului şi

Gospodăririi Apelor sunt de cea mai mare importanţă în reducerea riscului şi a pagubelor
produse de inundaţii. Ele se diferenţiază în funcţie de etapa în care se realizează: înainte, în
timpul sau după producerea fenomenului de inundaţie.

Activităţi preventive (de prevenire, de protecţie şi de pregătire)

Aceste acţiuni sunt concentrate spre prevenirea/diminuarea pagubelor potenţiale generate de

inundaţii prin:

- evitarea construcţiei de locuinţe şi de obiective sociale, culturale şi/sau economice în zonele

potenţial inundabile, cu prezentarea în documentaţiile de urbanism a datelor privind efectele
inundaţiilor anterioare; adaptarea dezvoltărilor viitoare la condiţiile de risc la inundaţii;
promovarea unor practici adecvate de utilizare a terenurilor şi a terenurilor agricole şi silvice;

- realizarea de măsuri structurale de protecţie, inclusiv în zona podurilor şi podeţelor;

- realizarea de măsuri nestructurale:

• controlul utilizării albiilor minore;

• elaborarea planurilor bazinale de reducere a riscului la inundaţii şi a programelor de
măsuri;
• introducerea sistemelor de asigurări etc.

- identificarea de detaliu, delimitarea geografică a zonelor de risc natural la inundaţii de pe

teritoriul unităţii administrativ-teritoriale, înscrierea acestor zone în planurile de urbanism

190
general şi prevederea în regulamentele de urbanism a măsurilor specifice privind prevenirea şi
atenuarea riscului la inundaţii, realizarea construcţiilor şi utilizarea terenurilor;

- implementarea sistemelor de prognoză, avertizare şi alarmare pentru cazuri de inundaţii;

- întreţinerea infrastructurilor existente de protecţie împotriva inundaţiilor şi a albiilor cursurilor

de apă;

- execuţia lucrărilor de protecţie împotriva afuierilor albiilor râurilor în zona podurilor şi

podeţelor existente;

- comunicarea cu populaţia şi educarea ei în privinţa riscului la inundaţii şi a modului ei de a

acţiona în situaţii de urgenţă.

ALTE MĂSURI PREVENTIVE PRINCIPALE:

• Elaborarea planului local de apărare împotriva inundaţiilor;

• Organizarea periodică a exerciţiilor şi aplicaţiilor de protecţie civilă şi de intervenţii la
dezastre ;
• Instalarea mijloacelor de alarmare în localităţi;
• Întocmirea planurilor de evacuare;
• Constituirea şi pregătirea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă.

Activităţi de management operativ (managementul situaţiilor de urgenţă) ce se întreprind

în timpul desfăşurării fenomenului de inundaţii:

- detectarea posibilităţii formării viiturilor şi a inundaţiilor probabile;

- prognozarea evoluţiei şi propagării viiturilor în lungul cursurilor de apă;

- avertizarea autorităţilor şi a populaţiei asupra întinderii, severităţii şi a timpului de apariţie al

inundaţiilor;

- organizarea şi acţiuni de răspuns ale autorităţilor şi ale populaţiei pentru situaţii de urgenţă;

- asigurarea de resurse (materiale, financiare, umane) la nivel judeţean pentru intervenţia

operativă;

- activarea instituţiilor operaţionale, mobilizarea resurselor etc.

Activităţi ce se întreprind după trecerea fenomenului de inundaţii:

- ajutorarea pentru satisfacerea necesităţilor imediate ale populaţiei afectate de dezastru şi

revenirea la viaţa normală;

- reconstrucţia clădirilor avariate, a infrastructurilor şi a celor din sistemul de protecţie

împotriva inundaţiilor;

191
- revizuirea activităţilor de management al inundaţiilor în vederea îmbunătăţirii procesului de
planificare a intervenţiei pentru a face faţă unor evenimente viitoare în zona afectată, precum şi
în alte zone.

Stabilirea mărimilor caracteristice de apărare împotriva inundaţiilor:

a) mărimi zonale de avertizare, stabilite la staţiile hidrometrice şi la posturile pluviometrice

situate în amonte de obiectivele periclitate;

b) mărimi locale de apărare, stabilite în apropierea obiectivelor.

1. Pentru zonele îndiguite ale cursurilor de apă:

• cota fazei I de apărare – atunci când nivelul apei ajunge la piciorul taluzului exterior al
digului pe o treime din lungimea acestuia;

• cota fazei a II-a de apărare – atunci când nivelul apei ajunge la jumătatea înălţimii
dintre cota fazei I şi cea a fazei a III-a de apărare;

• cota fazei a III-a de apărare – atunci când nivelul apei ajunge la 0,5-1,5 m sub cota
nivelurilor apelor maxime cunoscute sau sub cota nivelului maxim pentru care s-a
dimensionat digul respectiv sau la depăşirea unui punct critic.

2. Pentru zonele neîndiguite ale cursurilor de apă:

• cota de atenţie (CA) – nivelul la care pericolul de inundare este posibil după un interval
de timp relativ scurt, în care se pot organiza acţiunile de apărare sau de evacuare;
• cota de inundaţie (CI) – nivelul la care începe inundarea primului obiectiv;
• cota de pericol (CP) – nivelul la care sunt necesare măsuri deosebite de evacuare a
oamenilor şi bunurilor, restricţii la folosirea podurilor şi căilor rutiere, precum şi luarea
unor măsuri deosebite în exploatarea construcţiilor hidrotehnice.

Pentru lacuri de acumulare:

1. fazele I, II şi III de apărare sunt stabilite în funcţie de nivelul apei în lac şi se

calculează de proiectant în ecartul cuprins între Nivelul Normal de Retenţie (NNR) şi
Cota creastă deversor baraj.
2. În cazul pericolului de inundaţii prin aglomerarea gheţurilor şi revărsarea apelor:

• faza I – atunci când gheaţa se desprinde şi sloiurile se scurg pe cursul de apă;

• faza a II-a – atunci când sloiurile de gheaţă formează îngrămădiri;
• faza a III-a – atunci când sloiurile s-au blocat fomând zăpoare (baraje de gheaţă).

192
ASIGURAREA MATERIALĂ ŞI FINANCIARĂ

• Cheltuielile pentru acţiunile operative, de interes public, de apărare împotriva

inundaţiilor, precum şi cele pentru constituirea stocului de materiale şi mijloace de
apărare, se prevăd şi se finanţează din bugetele locale şi din surse proprii ale persoanelor
fizice şi juridice.

• În cazul în care sumele prevăzute în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale în care

au avut loc inundaţii sunt insuficiente pentru combaterea şi înlăturarea efectelor
acestora, ele urmează să fie asigurate din Fondul de Intervenţie prevăzut în bugetul de
stat, potrivit legii, la propunerea prefectului.

2.2. FURTUNILE

Furtunile produc pagube în numeroase sectoare de activitate, îndeosebi în sectorul forestier.

În general, cele mai mari pagube constau în doborârea şi ruperea arborilor. Acest lucru se
întâmplă la viteze ale maselor de aer. Acţiunea distructivă a vânturilor culminează cu
producerea vijeliilor , furtunilor care se soldează cu rupturi şi doborâturi în masă.

În majoritatea lor, aceste fenomene s-au localizat în partea de nord a Carpaţilor Orientali, pe
laturile de nord – est (Suceava, Neamţ şi Bacău); pe latura estică (Buzău şi Focşani); partea de
nord-vest (Bistriţa-Năsăud şi Baia Mare) şi pe latura vestică (Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc
şi Târgu Mureş).

Efectul distructiv al doborâturilor de vânt este mult amplificat de acţiunea unor factori
favorizanţi, cum ar fi prezenţa zăpezii, îmbibarea solului cu apă, existenţa unor ochiuri în
pădure.

O doborâturâ de vânt de mare amploare s-a produs în noiembrie 1995 când au fost culcaţi la
pământ arbori de molid, brad şi fag cu un volum de peste 8 milioane metri cubi. Cele mai
afectate au fost pădurile din raza direcţiilor silvice: Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Bistriţa
Năsăud şi mai scăzut Suceava şi Piatra-Neamţ. Suprafaţa totală afectată a fost de cca 150 mii
Ha, din care 12 mii ha doborâturi în masă. Cauza a fost de natură meteorologică. Prima
decadă a lunii noiembrie a anului 1995 s-a caracterizat printr-un regim pluviometric crescut faţă
de normal, ninsoare, temperaturi scăzute şi vânt puternic. Vânturile au atins viteze cuprinse
între 70 – 160 km/h. La vânturile puternice s-au mai adăugat starea umedă a solului care nu era
încă îngheţat în profunzime, temperaturile negative debutând la începutul intervalului critic (5
– 6 noiembrie) precum şi căderile abundente de zăpadă, însoţite local de viscole.

2.3. TORNADELE

România, care înregistrează o climă cu caracter temperat-continental, cu mici influenţe

mediteranieene în zona de sud-vest, nu cunoscuse astfel de fenomene catastrofale. E adevărat
că unele referiri la furtuni violente au existat, scrierile cronicarilor menţionând o vijelie
neobişnuită în cetatea de scaun a domnitorului Ştefan cel Mare, care a produs pagube aşezării.
Mai există şi alte menţiuni ale unor fenomene similare, dar care nu confirmă existenţa sau
producerea de tornade sau taifunuri pe teritoriul ţării.

193
Şi totuşi, în ultima vreme în România s-au produs câteva fenomene cu un caracter similar,
catologate de specialişti drept vijelii cu aspect de tornadă. Între acestea cea mai emnificativă
este cea produsă în 12 august 2002, în judeţul Ialomiţa, la Făcăeni, când furtuna declanşată
brusc şi cu o creştere spectaculoasă, a produs importante pagube materiale şi deşi-, din fericire,
nu a produs victime umane – a lăsat o vie emoţie nîn rândul locuitorilor afectaţi, dar şi a
populaţiei care a aflat de această nouă încercare a naturii în ţara noastră.

În ultimii ani s-au mai înregistrat astfel de fenomene de mai mică amploare, în zona Aradului,
în Oltenia, care au avut urmări asupra localităţilor unde s-au petercut. Cea mai semnificativă a
avut loc pe 27 iunie 2005, când pe raza comunei Brezoaiele din judeţul Dâmboviţa s-a produs
un fenomen meteorologic cu aspect de tornadă – vânt puternic, grindină şi ploi abundente de
scurtă durată. Vijelia a afectat 55 de locuinţe, reţeaua electrică a localităţii, provocând pagube
şi dereglarea activităţilor comunităţii, dar fără victime omeneşti.

Tornadele sunt vârtejuri cu vânturi puternice care iau nastere, fie deasupra zonelor calde ale
oceanelor, fie deasupra uscatului. De exemplu zona marilor câmpii nor americane(SUA), estul
Asiei, Australia şi mai rar în Europa.

Se formează datorită încălzirii excesive de la sol, ceea ce determină o absorbţie bruscă a aerului
de deasupra mai rece, creând puternice mişcări pe verticală, ca nişte vârtejuri.

Tornadele înglobează un complex de fenomene caracteristice prin furtuni violente ce iau forma
unor impresionante vârtejuri formate din ploaie şi praf dar de extindere mică (cu diametru de
câteva sute de metri, cel mult câţiva kilometri), însoţite de fulgere şi tunete cu cu o rază de
acţiune de 225 Km/h. Prin aceasta se produc pagube materiale în regiunile tropicale, unde
uneori reuşeşte să „absoarbă” copaci, acoperişuri de case şi alte obiecte de la suprafaţa
pământului, iar datorită scăderii bruşte de presiune să producă adevărate explozii
detonate, spărgând geamurile locuinţelor oamenilor, care sunt nevoiţi să se adăpostească în
încăperi subterane.

2.3. SECETA

Deşi, până nu de mult timp, fenomenul de secetă menţionat nu se încadra în gama de

manifestări climatice şi a modificărilor semnalate în structura stratului de ozon, acest fenomen
a apărut din ce în ce mai pregnant. Astfel, valurile de caniculă devin un fenomen meteorologic
demn de luat în seamă, cu efecte majore asupra populaţiei şi patrimoniului agro-forestier, care
impune măsuri speciale de comportament şi reducere a efectelor sale.

Cauza fenomenului – deficit pluviometric, degradarea solului, creşterea temperaturii apelor

oceanelor, creşterea concentraţiei de bioxid de carbon în atmosferă.

Caracteristici generale - dezastru cu efect temporar, mai ales aupra agriculturii, a căror forme
de manifestare depind de o serie de factori (existenţa sistemului de irigaţii, cultivarea unor
specii de plante rezitente la condiţii de secetă etc).

Predictibilitate – perioadele de precipitaţii reduse sunt normale pentru toate sistemele climatice.
Prognozele meteorologicefac posibilă avertizarea din timp asupra posibilităţii de producere a
fenomenului.

194
Factori de vulnerabilitate – stabilirea de habitate în zone aride, terenuri agricole izolate, lipsa
unpor resurse de alimentare cu apă, lipsa unei planificări privind alocarea resurselor în zonele
de risc.

Efecte – scăderea producţiei agricole, viticole şi zootehnice, creşterea preţurilor, creşterea ratei
inflaţiei, reducerea stării nutriţionale a populaţiei, îmbolnăviri, crize energetice etc.

3.INCENDIILE DE PĂDURE

Afectează vegetaţia forestieră, provocînd pagube mai mici (prin distrugerea litierei şi a păturii
erbacee), sau pagube care constau în distrugerea în totalitate a ecosistemelor forestiere (în cazul
incendiilor de coronament).

În România incendiile de pădure constituie un fenomen cu o incidenţă mai redusă.

Un foc, pentru a se naşte şi a se propaga, are nevoie de anumite elemente:

• combustibil – vegetaţia forestieră;

• un factor care să favorizeze şi să întreţină arderea – oxigenul din aer;
• fluxul de căldură cu rolul de a aduce combustibilul la o temperatură suficient de ridicată.

Cu cât conţinutul în apă al vegetaţiei este mai mare cu atât gradul de inflamabilitate scade. Cu
cât combustibilul este mai mărunţit, cu atât mai mult suprafaţa de contact cu aerul este mai
mare şi amestecul rezultat este mai inflamabil.

Din analiza incendiilor produse la noi în ţară în perioada 1995 – 1998 rezultă că în
fondul forestier au izbucnit 993 incendii. Suprafaţa totală de pădure afectată a fost în această
perioadă de 656,5 ha.

Cauzele declanşării incendiilor de pădure diferă de la o regiune la alta. Un plan de

autoapărare împotriva incendiilor de pădure ar trebui să pornească de la o analiză profundă a
cauzelor la nivel local în scopul de a putea stabili acţiunile prioritare.

La originea declanşării incendiilor de pădure se pot afla cauze naturale şi umane.

Dintre cauzele naturale poate fi amintită autoaprinderea spontană a vegetaţiei

forestiere. Este foarte rară şi foarte puţin probabilă. Principala cauză naturală este trzănetul.
Principalul mijloc de a diminua riscurile constă în protejarea instalaţiilor şi a clădirilor existente
în pădure susceptibile de a atrage descărcări electrice (stâlpi de metal, antene, linii electrice
etc).

Cele mai frecvente sunt cauzele umane. Printre acestea se pot aminti:

• focurile deschise nesupravegheate, în care sunt arse miriştile, mărăcinii şi alte resturi
vegetale rezultate în urma curăţirii livezilor şi păşunilor limitrofe pădurii;

195
 • neglijenţe legate de cei care se recreează în pădurte: turişti, vânători sau culegători de
fructe, ciuperci etc;
• scântei produse de saboţii locomotivelor şi de ţevile de eşapament;
• incendii declanşate de liniile electrice: pot să apară arcuri electrice atunci când firele
sunt balansate de vânt. Existenţa liniilor electrice împiedică atât accesul avioanelor care
execută misiuni de stingere cât şi intervenţia cu apă a pompierilor;
• focuri declanşate din răzbunare, ce au la bază revendicarea unor suprafeţe de pădure.

Dintr-o analiză a cauzelor care au stat la baza declanşării incendiilor de pădure din
Romînia în perioada 1995 – 1998 se constată că cele mai multe cauze (99%) sunt de natură
antropogenă (focuri deschise nesupravegheate, ţigări aprinse aruncate la întâmplare, jocul
copiilor cu focul). Ponderea cauzelor naturale este sub 1%.

Riscul de incendiu în pădurile din România a crescut mult în ultimii ani datorită unor
condiţii specifice ca:

• apariţia în ultimii ani a unor perioade forte secetoase, anormale, îndeosebi în lunile
ianuarie-februarie şi martie-aprilie, înainte de începerea sezonului de vegetaţie;
• dezvoltarea ca întindere în ultimii ani a localităţilor prin construirea de noi case, cabane
ş.a clădiri, până în marginea pădurii;
• mărimea suprafeţelor cantoanelor silvice care sporeşte efortul de patrulare şi
supraveghere al pădurarilor şi dotarea insuficientă cu mijloace mobile de observare,
conduc în multe situaţii la depistarea şi anunţarea cu întârziere a focarelor de incendiu;
• tendinţa către foştii proprietari de a tăia şi valorifica masa lemnoasă în vederea obţinerii
de câştiguri imediate, coroborată cu neglijenţa lucrătorilor forestieri şi nedotarea
parchetelor de exploatare cu minimum de mijloace de intervenţie, amplificându-se
riscul la incendiu;
• lipsa unui sistem de supraveghere modern, prin satelit, a evoluţiei riscului de incendiu
în fondul forestier.

Măsuri tehnico-organizatorice de prevenire şi pentru asigurarea intervenţiei

• Închiderea pădurilor cu vegetaţie densă, arbustivă;

• Crearea unor benzi de foioase în interiorul masivelor de răşinoase;
• Păstrarea unei igiene corespunzătoare, prin extragerea periodică a arborilor uscaţi sau
doborâţi;
• Asigurarea supravegherii şi patrulării în zonele împădurite;
• Controlul respectării prevederilor legislaţiei specifice în domeniul prevenirii situaţiilor
de urgenţă;
• Educaţia preventivă a populaţiei, prin intermediul mass-media şi afişarea regulilor de
comportament în vecinătatea pădurilor;
• Amenajarea locurilor de popas şi de campare.

Organizarea activităţii de stingere a incendiilor de pădure presupune întocmirea planurilor

de intervenţie, pe zone mai restrânse (cantoane, districte, ocoale silvice) şi la nivelul
judeţului. În aceste planuri se specifică mijloacele necesare intervenţiilor, modalităţile de
anunţare şi alarmare pe tipuri de urgenţe. Pe hărţile silvice sunt marcate drumurile de acces,
sursele de apă şi punctele întărite în care se găsesc mijloacele de intervenţie.

196
Unul din principiile de bază în stingerea incendiilor este stingerea incendiului în stadiul
iniţial (intervenţia se face ân primele 10 minute de la detectarea focului).

Se spune că un incendiu depistat “în faşă” poate fi stins şi cu un pahar cu apă, la un minut de la
apariţia flăcărilor focul poate fi stins cu apa dintr-o găleată, în timp ce, în condiţii nefaorabile
(vânt puternic, secetă şi temperatură ridicată) dacă nu se intervine în primele 10 minute de la
izbucnirea focului, cu greu mai poate fi stins.

MĂSURI PRINCIPALE DE PROTECŢIE ŞI ASISTENŢĂ

Măsuri principale de protecţie şi asistenţă a populaţiei, animalelor, bunurilor materiale,

agenţilor economici şi instituţiilor publice:

• Evacuarea populaţiei, salariaţilor, bunurilor materiale şi animalelor din raioanele

afectate de incendii în locuri sigure;
• Căutarea şi salvarea supravieţuitorilor;
• Asigurarea şi amenajarea locurilor de cazare pentru sinistraţi;
• Asigurarea spaţiilor şi silozurilor pentru depozitarea bunurilor materiale ale
sinistraţilor, a materiilor prime şi finite ale agenţilor economici precum şi a produselor
agricole;
• Asigurarea şi amenajarea grajdurilor pentru animalele evacuate.
• Asigurarea pazei;
• Alarmarea şi informarea unităţilor medicale din zonă şi pregătirea compartimentelor
de Urgenţă pentru primirea unui număr mare de răniţi;
• Punerea în aplicare a măsurilor logistice (echipament, hrană, apă potabilă transport,
etc.);
• Avertizarea populaţiei despre posibilitatea extinderii arealului afectat de incendiile de
masă şi despre măsurile care se impun;
• Prevenirea panicii şi măsuri de asistenţă psihologică;
• Informarea periodică a cetăţenilor despre urmările reale ale dezastrului;
• Monitorizarea permanentă a fenomenului şi a altor factori de risc şi prevenirea
apariţiei unor efecte complementare (explozii, scurt-circuite, intoxicări, etc.)
• Asigurarea fluenţei circulaţiei, cu prioritate pentru mijloacele de intervenţie pe căile de
comunicaţie către raionul de distrugeri.

ACŢIUNI ŞI MĂSURI ULTERIOARE , PENTRU RECUPERARE ŞI REABILITARE:

• Refacerea căilor de comunicaţii;

• Evacuarea elementelor distruse, efectuarea lucrărilor de degajare spaţiilor şi de refacere
a solului şi vegetaţiei;
• Ecologizarea zonei afectate şi alte măsuri de protecţie a mediului
• Acordarea în continuarea a sprijinului necesar persoanelor afectate;
• Reconstituirea mijloacelor materiale necesare pentru intervenţie şi trecerea acestora în
stare operativă;
• Stabilirea pagubelor din punct de vedere cantitativ şi valoric, determinate de dezastru.

197
4. AVALANSE

Se produc de regulă în munţii cu versanţi abrupţi. Se formează din zăpada ce se strânge pe

pantele din apropierea vârfurilor, formînd nămeţi uriaşi care în anumite condiţii îşi pierd
stabilitatea şi se prăbuşesc antrenând totul în calea lor.

Avalanşele au o mare putere distructivă. Provoacă daune materiale complexelor hidrotehnice,

căilor ferate şi şoselelor, reţelelor electrice şi de comunicaţii, localităţilor şi nu rareori produc
victime omeneşti.

Cauze:

• seisme;
• supradimensionarea stratului de zăpadă;
• vibraţii;

5. CADERI DE OBIECTE COSMICE NATURALE

Probabilitatea ca obiectele cosmice să pătrundă în atmosferă pământului este extrem de redusă.

Cea mai mare parte a corpurilor cosmice care pătrund în atmosferă sunt reprezentate de praf
cosmic şi prin meteoriţi de mici dimensiuni, care se aprind în atmosferă înainte de a ajunge pe
suprafaţa solului. Din estimări pe Terra anual cad 16.000 t de meteoriţi, iar Pământul pierde în
Cosmos anual cca. 700 t, rezultând o creştere zilnică a masei Pământului cu 25 t. Este o cantitate
infimă în raport cu masa totală a Pământului.

Pământul poartă urmele unor meteoriţi mai "consistenţi". Meteoritul Tungus din Siberia a lăsat
urme puternice. În peninsula Ciukotka un meteorit a produs un crater cu un diametru de 17 km
şi o adâncime de câteva sute de metri.

Pe marginea craterelor se găsesc adeseori tipuri de roci amestecate cu substanţe provenite din
meteoriţii căzuţi.

În ultimii ani s-a discutat despre o eventuală ciocnire cu un asteroid cu urmări catastrofale
pentru întreaga planetă.

198
 12. SPECIFICUL GESTIONĂRII SURSELOR DE RISC LA PROCEDURILE DE
ACŢIUNE LA ACCIDENTE CHIMICE, BIOLOGICE, NUCLEARE ŞI DEZASTRE
NATURALE. VIABILITATEA DOCUMENTELOR ACTUALE ŞI MĂSURILE CE SE
IMPUN PENTRU ACTUALIZARE

Stabilirea procedurilor de acţiune în caz de dezastre s-a realizat pe baza definirii atribuţiilor,
competenţelor, limitelor şi responsabilităţilor tuturor organizaţiilor implicate în fiecare etapă a
dezastrului, coordonării activităţilor specifice şi stabilirii, la toate nivelele, a politicii, deciziei
administrative şi operaţionale armonizate cu noua concepţie de realizare a urgenţelor civile în
NATO şi Mecanismul comunitar. Pentru a se obţine creşterea operativităţii şi oportunităţii
intervenţiilor s-a pus un accent deosebit pe circulaţia rapidă şi corectă a informaţiilor,
coordonarea integrată a acţiunilor, eliminarea suprapunerilor şi a lipsurilor.

Procedurile de acţiune specifice ce trebuie aplicate în caz de dezastre se referă în principiu la:

1. acţiuni de prevenire şi pregătire, aplicate înainte de declanşarea evenimentelor;

2. acţiuni operative urgente după declanşarea dezastrelor;
3. măsuri de reconstrucţie şi reabilitare a activităţilor economico-sociale.

Acţiuni de prevenire şi pregătire

Aplicarea acţiunilor de prevenire şi pregătire au rolul de a evita sau de a reduce efectele

dezastrelor şi de a asigura o intervenţie operativă şi eficientă. Aceste acţiuni se aplică în
perioada predezastru.

199
În cadrul acţiunilor cu caracter general pentru prevenire şi pregătire, care se iau în perioada
predezastru sunt incluse:

• evaluarea riscului pe baza datelor privind hazardul, elementele de risc şi a

vulnerabilităţii;
• pregătirea populaţiei pentru cunoaşterea regulilor de comportare în caz de dezastre, prin
aplicarea unor programe naţionale de educaţie;
• stabilirea mecanismului fluxului informaţional-decizional;
• fixarea centrelor de conducere şi coordonare a intervenţiilor pentru toate nivelele;
• constituirea bazei de date necesare conducerii şi coordonării răspunsului precum şi a
necesarului de resurse materiale şi umane implicate în managementul dezastrelor;
• elaborarea planurilor de protecţie şi intervenţie în caz de dezastre specifice ale judeţelor,
localităţilor, agenţilor economici şi instituţiilor publice.

Pentru fiecare tip de dezastru natural, chimic, biologic, radiologic sau nuclear sunt întreprinse
acţiuni specifice funcţie de particularităţile fenomenelor produse.

Acţiuni operative urgente după declanşarea dezastrelor

Scopul acţiunilor operative urgente îl constituie limitarea şi înlăturarea urmărilor unui

dezastru având ca obiectiv principal salvarea vieţii oamenilor şi diminuarea pierderilor
materiale.

Răspunsul la o stare de urgenţă generată de un dezastru poate fi iniţiat de:

• comitetul local pentru situaţii de urgenţă pe raza căreia se produce;

• servicii de publice comunitare, instituţiile sau organismele cu rol de salvare sau
dispecerate în stare operativă.

Despre producerea dezastrului şi iniţierea procedurilor şi acţiunilor de intervenţie, cel ce a iniţiat

activitatea informează imediat postul judeţean de înştiinţare şi alarmare, care la rândul său va
informa Secretariatul Tehnic al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă

La producerea unui anumit tip de dezastru se activează fluxurile informaţionale şi căile de

comunicaţii prevăzute pentru acel tip de dezastru, aşa cum sunt ele stabilite în planurile
specifice, pe tipuri de dezastre.

Măsurile de intervenţie cu caracter general, specifice tuturor categoriilor de dezastre, includ:

• notificarea, înştiinţarea şi alarmarea factorilor de conducere şi a forţelor de intervenţie;

• alarmarea capacităţilor de răspuns stabilite în planurile de apărare;
• o primă evaluare a efectelor dezastrului natural cu scopul de a realiza următoarele
obiective:

− stabilirea necesităţilor intervenţiei de urgenţă;

− stabilirea modului de gestionare a resurselor;
− identificarea folosirii resurselor locale;
− estimarea pierderilor;
200
 − determinarea vulnerabilităţilor nou apărute;
− stabilirea de noi priorităţi;
− cercetarea zonelor afectate şi executarea operaţiunilor de căutare-salvare;
− degajarea căilor de acces către obiectivele prioritare de intervenţie;
− acordarea primului ajutor, transportul şi spitalizarea răniţilor;
− organizarea transportului şi distribuţiei apei potabile, alimentelor şi articolelor
de îmbrăcăminte pentru sinistraţi;
− organizarea unor puncte de primire şi evidenţă a persoanelor decedate, pentru
identificarea lor de către rude şi rezolvarea formalităţilor legale necesare;
− înhumarea persoanelor decedate.

• supravegherea şi controlul zonelor afectate pentru limitarea efectelor;

• prevenirea şi stingerea incendiilor;
• aplicarea unor măsuri excepţionale (instituirea stării de urgenţă, solicitarea de asistenţă
umanitară internaţională de urgenţă, etc.) atunci când mărimea dezastrului depăşeşte
capacitatea de răspuns a structurilor locale sau chiar naţionale;
• mediatizarea permanentă a acţiunilor;

Comitetele Naţional pentru Situaţii de Urgenţă îşi desfăşoară activitatea, după caz, în sediile
Prefecturilor, Primăriilor sau acolo unde este asigurat punctul de conducere.

Documentele de conducere, modul de elaborare şi actualizare, responsabilităţile şi termenele,

precum şi conţinutul specific localităţilor sunt precizate în Planul Judeţean de Protecţie şi
Intervenţie în Caz de Urgenţă.

Solicitarea spijinului pentru nivelul naţional sau internaţional de intervenţie se poate face în
cazul în care capacitatea de acţiune a forţelor şi mijloacelor existente pe teritoriul judeţului,
respectiv al întregii ţări, este depăşită de amploarea dezastrului, pe baza solicitării Comitetului
Judeţean pentru Situaţii Urgenţă transmise Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

În acţiunile de intervenţie sunt implicate:

• efective şi mijloace ale Ministerului Administraţiei şi Internelor (protecţie civilă,

pompieri, poliţie, jandarmi);
• formaţiunile de protecţie civilă organizate la agenţii economici;
• efective şi mijloace ale Ministerului Apărării Naţionale;
• efective şi mijloace ale instituţiilor de specialitate subordonate ministerelor de resort
(Administraţia Naţională Apele Române, Administraţia Naţională a Drumurilor, S.C.
Electrica, S.C. Distrigaz, diferite alte companii naţionale, etc.)
• organizaţii neguvernamentale;
• alte surse.

201
Introducerea stării de urgenţă

Prefectul Judeţului, la propunerea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, poate

solicita, prin intermediul primului ministru, instituirea de către Preşedintele ROMÂNIEI, a
“STĂRII DE URGENŢĂ” la nivelul zonelor puternic afectate de dezastre sau în întreaga
ţară.

Măsuri de reconstrucţie şi reabilitare a activităţilor economico-sociale pe termen mediu

şi lung

Măsurile de reconstrucţie şi reabilitare a activităţilor economico-sociale au drept scop

restabilirea vieţii economico-sociale şi refacerea zonelor afectate.

Pentru restabilirea stării de normalitate, comisiile de apărare împotriva dezastrelor, precum şi

conducerile tehnico-administrative ale agenţilor economici şi instituţiilor, dispun aplicarea de
acţiuni şi măsuri pentru:

• acordarea, în continuare, a sprijinului necesar persoanelor afectate;

• îndepărtarea construcţiilor distruse total sau foarte grav avariate;
• consolidarea unor construcţii avariate;
• organizarea relocării pentru persoanele şi familiile care au rămas fără locuinţe;
• reconstituirea mijloacelor materiale necesare pentru intervenţie şi refacere în stare
operativă;
• reabilitarea căilor de comunicaţii, liniilor de telecomunicaţii şi reţelelor de transport şi
distribuţie a energiei electrice, apei şi agenţilor energetici;
• elaborarea şi aplicarea unor programe complexe de refacere şi reabilitare.

Particularităţi ale accidentelor chimice

Potrivit actelor normative în vigoare, fiecare agent economic sursă toxică care produce,
prelucrează, manipulează, depozitează sau utilizează substanţe toxice industriale care
pot contamina mediul înconjurător în caz de accident chimic, este obligat să întocmească
“Plan de protecţie şi intervenţie în caz de accident chimic”.

Măsurile de protecţie şi de intervenţie se stabilesc pentru zona de acţiune a norului toxic la

accident chimic şi se aplică conform unui grafic de realizare a măsurilor de protecţie şi
intervenţie.

În zona de acţiune a pericolului toxic se aplică următoarele măsuri de protecţie şi

intervenţie:

1. Înştiinţarea şi alarmarea salariaţilor şi a populaţiei despre pericolul chimic;

2. Asigurarea protecţiei cu mijloace individuale de protecţie
3. Asigurarea protecţiei prin adăpostire
4. Asigurarea protecţiei prin evacuare
5. Asigurarea protecţiei animalelor
6. Introducerea restricţiilor de consum al apei, produselor agroalimentare, vegetalelor şi
furajelor.

202
 7. Introducerea unor restricţii de circulaţie şi acces şi a unor măsuri de pază şi ordine
8. Organizarea cercetării chimice, a controlului şi supravegherii contaminării
9. Acordarea primului ajutor şi asistenţei medicale de urgenţă a persoanelor intoxicate
10. Aplicarea măsurilor de neutralizare şi de împiedicare a răspândirii substanţelor toxice
11. Instruirea salariaţilor şi a populaţiei

Transportul de substanţe periculoase se face în conformitate cu următoarele acte normative în

vigoare: Legea 6 din 25.01.1991 privind aderarea României la Convenţia de la Basel privind
controlul transportului deşeurilor periculoase; HG 1374 din 20.12.2000 A.D.R. privind
transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase şi Ordonanţa de urgenţă 200 din
09.11.2000 privind clasificarea şi etichetarea substanţelor chimice periculoase (Directiva
67/548/CEE şi Directiva 88/379/CEE privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea preparatelor
periculoase).

In caz de accident tehnologic de desfăşoară următoarele activităţi:

• Se primeşte înştiinţarea despre accidentul chimic

• Se raportează situaţia creată Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
• Alarmează personalul de intervenţie al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
• Înştiinţează specialiştii CJSU:
1. apărare N.B.C.;
2. mediu;
3. medical;
4. sanitar-veterinar;
5. agricultură şi alimentaţie.
• Înştiinţează celelalte organe cu care cooperează
• Alarmează formaţiunile de protecţie civilă judeţene prevăzute să intervină în caz de
accident chimic
• Raportează situaţia creată la IGSU
• Se informează despre situaţia meteorologică şi solicită date despre: direcţia şi viteza
vântului; temperatura aerului si solului din localitatea unde s-a produs accidentul
chimic.
• Tine legatura cu ofiterul de serviciu (dispecerul) de la agentul economic la care s-a
produs accidentul chimic. Solicita informatii necesare despre accident si caracteristicile
focarului chimic:
1. denumirea substantei toxice industriale si cantitea eliminata (tone);
2. suprafata de raspandire a S.T.I.;
3. limita probabila a zonei letale;
4. limita probabila a zonei de intoxicare
• Determina parametrii zonelor de actiune ale norului toxic
• Traseaza pe harta zonele de actiune ale norului toxic
• Instiinteaza agentii economici, localitatile si judetul vecin (daca este cazul) din zona de
actiune a norului toxic despre pericolul chimic creat
• Alarmeaza populatia localitatilor din zona de actiune a norului toxic
• Urmareste desfasurarea actiunilor de interventie
• Raporteaza date despre stadiul actiunilor de interventie la IGSU

203
Particularităţi ale procedurilor de acţiune în caz de accidente nucleare

CNCAN este autoritatea competentă în domeniul nuclear şi este punct de contact naţional cu
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică de la Viena pentru “convenţia de Notificare
Rapidă în Caz de Accident Nuclear” şi pentru “Convenţia de Asistenţă în Caz de Accident
Nuclear sau Urgenţă Radiologică “.

Procedurile derulate în caz de accident nuclear sunt:

I. Mesaj iniţial de notificare a unui accident nuclear sau urgenţă radilogică. Se poate
primi în următoarele moduri:

• Notificarea unui accident nuclear, de la Comisia Naţională pentru Controlul

Activităţilor Nucleare (CNCAN), la următoarele obiective:
1. CNE CERNAVODĂ
2. CNE KOZLODUI
3. SCN PITEŞTI
4. IFIN MĂGURELE

• Notificarea unui accident nuclear, de la Protecţia Civilă din Bulgaria, la:

1. CNE KOZLODUI

II. Primirea, de la CNCAN, a unui mesaj de alarmare la depăşirea Nivelului de

Notificare Operaţional (200 Bq/m3);

III. Primirea, de la CNCAN, a unui mesaj de avertizare la depăşirea Nivelului de

Notificare Operaţional (50 Bq/m3);

IV. Activarea unui Comitet Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, în urma producerii unei
urgenţe radiologice.

V. Notificarea sau informarea prin mass-media asupra unui accident nuclear sau urgenţă
radiologică la o instalaţie din exteriorul ţării, cu consecinţe potenţiale asupra României.

VI. Măsurarea şi confirmarea unor debite de doză de peste 3 ori fondul natural (peste
0,3 microSievert/oră), in zone urbane.

ACTIVAREA SECRETARIATULUI TEHNIC

La primirea unei notificări privind un accident nuclear sau o urgenţă radiologică, ofiţerul de
serviciu al IGSU întreprinde următorii paşi:

• raportează evenimentul comandantului IGSU sau înlocuitorului legal al acestuia,

• solicită aprobarea şi activează Secretariatul tehnic, în primă urgenţă personalul ce
încadrează CNCI,
• alarmează Centrul Operaţional

204
ACTIVAREA Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în funcţie de zonele afectate
sau posibil a fi afectate:

1. Desfăşurarea intervenţiei şi implementarea măsurilor de protecţie pentru populaţie

2. Informarea publică

Viabilitatea documentelor actuale şi măsurile ce se impun pentru actualizare

La Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) este constituit Centrul Operaţional
Naţional, încadrat cu personal specializat din reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi
Comerţului, Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Ministerului Sănătăţii.

La nivel ministerial sub conducerea miniştrilor sunt organizate şi funcţionează Comitete

Ministeriale pentru situaţii de Urgenţă;

Activitatea de planificare trebuie concretizată în următoarele documente după care se realizează

apărarea în caz de dezastre la toate nivelele:

• la nivel naţional: - Strategia naţională de apărare împotriva dezastrelor ce trebuie

adoptată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă;
• la nivel ministerial – Planuri operative elaborate pe tipuri de dezastre specifice;
• la nivel judeţean şi local - Planul de protecţie şi intervenţie în caz de urgenţă si planuri
de protecţie şi intervenţie în caz de urgenţe specifice.

Principiul după care sunt realizate aceste planuri este acela de a folosi în cadrul acţiunilor de
intervenţie în caz de dezastre, toate resursele umane şi materiale pe care societatea le poate
concentra, incluzând aici organismele academice, de cercetare, învăţământ, organizaţiile
neguvernamentale, voluntarii şi populaţia.

Aplicabilitatea măsurilor prevăzute în planurile operative se verifică periodic prin exerciţii şi

aplicaţii organizate şi conduse de IGSU.

Pentru elaborarea şi actualizarea documentelor operative, în situaţia actuală, sunt necesare

următoarele măsuri:

• Aprobarea noii H.G. privind Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al CNSU;

• Aprobarea statului de organizare al Secretariatului Tehnic al CNSU şi numirea prin
ordin a şefului ST al CNSU;
• Asigurarea finanţării, încadrării şi operaţionalizării ST al CNSU;
• Elaborarea şi promovarea unui proiect de Hotărâre de Guvern privind solicitarea,
acceptarea, primirea, distribuirea, acordarea şi trimiterea unor ajutoare umanitare
internaţionale în caz de dezastre;
• Urmărirea elaborării, actualizării şi aplicării prevederilor regulamentelor de apărare
împotriva dezastrelor din domeniul specific al comisiilor centrale;
• Armonizarea conţinutului unor planuri operative de apărare în caz de dezastre cu
recomandările prevăzute în Directivele Uniunii Europene, în documentele tehnice ale
organismelor internaţionale, precum şi ale unor organisme specializate ale ONU;

205
 • Creşterea capacităţii de intervenţie a Centrului Naţional pentru Coordonarea Intervenţiei
prin derularea în continuare a proiectului „Îmbunătăţirea pregătirilor în caz de urgenţă
nucleară în zona Cernavodă şi Craiova-Bechet” în cadrul căruia au fost achiziţionate
echipamente şi tehnică din fonduri PHARE;
• Îmbunătăţirea comunicării la nivel internaţional în caz de urgenţă radiologică în
România, prin implementarea în CNCI a sistemului ECURIE (Sistemul Comunităţii
Europene pentru Schimb Rapid de Informaţii în Caz de urgenţă Radiologică). De
asemenea, s-au finalizat şi trimis spre aprobare la Comisia Europeană, Termenii de
Referinţă pentru iniţierea unui proiect Phare privind necesitatea implementării în ţara
noastră a sistemului RODOS (Sistem de Sprijin Decizional în Caz de Accident Nuclear);
• Refacerea planurilor de protecţie şi intervenţie în caz de accident chimic în conformitate
cu HG 95/2003, după apariţia metodologiei de întocmire a planurilor de urgenţă chimică
în interiorul şi în exteriorul amplasamentului.

În acest sens sunt în derulare două proiecte internaţionale:

• TEIAMM - Model de Gestionare al Efectelor Transfrontaliere ale Accidentelor

Industriale în zona mijlocie şi inferioară a bazinului Dunării, proiect derulat în comun
cu Italia care îşi propune implementarea în România prevederilor Directivei Seveso II
(transpusă în legislaţia internă prin H.G.nr.95/23.01.2003)şi ale Convenţiei de la
Helsinki (transpusă în legislaţia internă prin Legea 92/18.03.2003);
• Twinning Project RO2002 IB/EN-02 – proiect derulat în comun cu Germania care are
drept scop implementarea în România a Directivei Seveso II privind accidente majore
în care sunt implicate substanţe periculoase.

206
 13. ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA RĂSPUNSULUI MEDICAL
LA URGENŢĂ LA DEZASTRE

ASIGURAREA MEDICALĂ

CONCEPŢIA ASIGURĂRII MEDICALE

Asigurarea medicală cuprinde totalitatea măsurilor şi activităţilor care se iau pentru păstrarea
sănătăţii personalului cuprins în structurile de protecţie civilă (militar şi civil); prevenirea
apariţiei sau răspândirii bolilor; acordarea la timp a primului ajutor, ajutorului medical şi
tratamentului de urgenţă răniţilor (contaminaţilor) şi bolnavilor rezultaţi în urma acţiunilor
adversarului sau dezastrelor; evacuarea la unităţile medicale, spitalizarea şi tratarea răniţilor
(contaminaţilor) şi bolnavilor până la vindecare.

Organizarea transporturilor (evacuării) răniţilor, contaminaţilor şi bolnavilor se execută cu

mijloacele sanitare proprii (civile şi militare), şi cu cele primite ca întărire de la formaţiunile
medicale teritoriale. Transporturile (evacuarea) se poate face şi cu mijloacele nespecializate,
proprii sau rechiziţionate, conform legii.

Măsurile igienico-sanitare, antiepidemice şi profilactice speciale cuprind:

• executarea recunoaşterii şi controlului sanitar-epidemiologic a raioanelor (obiectivelor)

de intervenţie;
• vaccinarea profilactică a personalului încadrat în structurile de protecţie civilă;
• introducerea carantinei în focarul (raionul ) de intervenţie;
• aplicarea măsurilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare în raionul (focarul) de
intervenţie când situaţia impune acest lucru;

207
 • respectarea strictă a regulilor de igienă personală şi menţinerea unei stări igienico-
sanitare corespunzătoare în raionul (sectorul) de intervenţie, sau de primire evacuaţi;
• organizarea supravegherii medicale şi evidenţa personalului din protecţia civilă şi a
cetăţenilor care au fost supuşi iradierii peste dozele admise;
• supravegherea sanitară a aprovizionării cu apă, a păstrării şi transportul alimentelor;
• depistarea bolnavilor din rândul personalului încadrat în protecţia civilă, izolarea
imediată a celor cu boli transmisibile;
• folosirea medicamentelor şi antidoturilor care măresc rezistenţa personalului la impactul
cu radiaţiile şi substanţele toxice de luptă sau toxice industriale.

Formaţiunile de asigurare sanitară sunt destinate pentru:

• Menţinerea capacităţii de acţiune a personalului comisiilor şi formaţiunilor de protecţie

civilă prin acordarea asistenţei medicale de urgenţă;
• Prevenirea apariţiei sau răspândirii bolilor transmisibile;
• Acordarea la timp a primului ajutor, ajutorului medical şi tratament de urgenţă a răniţilor
şi bolnavilor rezultaţi în urma atacurilor din aer, calamităţilor sau catastrofelor;
• Evacuarea la unităţile sanitare şi tratarea răniţilor, contaminaţilor şi bolnavilor până la
vindecare.

Misiunile formaţiunilor sanitare sunt:

• Acordarea primului ajutor;

• Strângerea răniţilor, contaminaţilor şi bolnavilor din raionul (obiectivul) de intervenţie
şi evacuarea lor la formaţiunile sanitare încadrate cu medici;
• Acordarea primului ajutor medico-chirurgical de urgenţă şi ajutorului medical
specializat;
• Organizarea şi executarea măsurilor sanitaro-antiepidemice şi profilactice speciale;
• Supravegherea respectării cu rigurozitate a măsurilor sanitaro-igienice pe timpul
asanării teritoriului din raioanele rezultate în urma atacurilor;
• Deplasarea, dispunerea şi funcţionarea unităţilor şi formaţiunilor sanitare.

La acordarea primului ajutor trebuie respectate următoarele reguli:

• Se îndepărtează persoanele din jurul răniţilor;

• Se examinează complet şi rapid rănile;
• Cel care dă primul ajutor va avea grijă să nu agraveze starea răniţilor.

Categoriile de triaj în urma unui dezastru.

În urma unui dezastru, dacă resursele sunt diminuate, categoria de răniri mortale (albastru), va
primi doar un tratament paliativ, dacă există resurse adecvate, aceşti răniţi vor putea primi
tratamentul necesar, doar după ce răniţii grav (roşu) au fost trataţi.

Triajul va trebui să delimiteze de la folosirea resurselor de tratament, doar răniţii din categoria
galbenă şi verde.

208
Evitarea deceselor necesită cunoştinţe aprofundate asupra existenţei resurselor şi a sistemului
medical de urgenţă.

Nr. crt. Grup Culoarea Tipul rănirilor

Prioritatea Deosebit de grave: pot supravieţui, doar
1 Roşie dacă se aplică măsurile salvatoare de
1/extremă urgenţă viaţă.
Prioritatea Pot supravieţui, dacă se aplică metode
2 Galbenă
2/urgenţă simple de tratament, în decurs de ore.
Prioritatea Minore: îngrijirea poate fi întârziată,
3 Verde
3/neurgenţă până alte victime mai grave sunt tratate.
Prioritate Catastrofale: victime care nu vor
4 Albastru supravieţui, dacă nu se aplică îngrijiri
2 sau 3 intensive, în decurs de minute.
Decedaţi, sau foarte grav răniţi, care nu
5 Nici una Negru
au şanse de supravieţuire.

Identificarea şi clasificarea victimelor

În toate cazurile posibile victimele trebuie identificate în momentul triajului.

Pentru aceasta se vor marca răniţii cu etichete de culori diferite în funcţie de gradul de gravitate
al rănirilor şi de prioritatea de evacuare.

Eticheta roşie

Această etichetă corespunde priorităţii de evacuare celei mai înalte şi este rezervată victimelor
ce necesită ajutor imediat din următoarele motive:

• probleme respiratorii ce nu pot fi rezolvate pe loc;

• stopul cardiac confirmat;
• hemoragii grave cu pierderi de sânge de peste 1 litru;
• inconştienţa, obnubilarea;
• perforaţii toracice, sau răniri abdominale profunde;
• fracturi grave de bazin, torace, de vertebre cervicale, ca şi fracturile sau luxaţiile ce
jenează perceperea pulsului sub zona luxaţiilor sau fracturilor;
• comoţii grave;
• arsuri complicate cu leziuni ale căilor respiratorii.

Eticheta galbenă

Această etichetă determină a doua prioritate de evacuare. Victimele ce necesită ajutor dar a
căror viaţă nu este în pericol imediat vor fi marcate cu această etichetă:

209
 • arsuri de gradul II pe mai mult de 30 % din suprafaţa cutanată;
• arsuri de gradul III pe 10 % din suprafaţa cutanată;
• arsuri de gradul III în locuri critice cum ar fi mâinile, picioarele şi faţa, dar fără
complicaţii respiratorii;
• arsuri complicate de leziuni grave ale ţesuturilor moi sau cu fracturi minore;
• hemoragii moderate (de la 500 ml la 1000 de ml);
• leziuni dorsale cu sau fără atingerea coloanei vertebrale;
• victime ce prezintă leziuni cranio-cerebrale (suficient de grave pentru a cauza un
hematom subdural sau stare de confuzie) ce se caracterizează prin:
o scurgeri de LCR pe nas sau prin urechi;
o creşterea rapidă a presiunii sanguine sistolice;
o vărsături în jet;
o modificări de ritm respirator;
o bradicardie sub 60/minut;
o tumefacţii sau hematoame suborbitare;
o anizocorie pupilară;
o colaps;
o răspuns motor nul sau scăzut (ROT);
o reacţii scăzute la stimulente senzoriale (stupoare profundă).

Eticheta verde

Această etichetă va marca răniţi ce prezintă a treia prioritate de evacuare, ale căror leziuni sunt
minore şi nu necesită o îngrijire deosebită:

• fracturi ale degetelor sau dinţilor;

• excoriaţii, contuzii;
• arsuri minore;
• arsuri de gradul II de până la 15 % din suprafaţa cutanată;
• arsuri de gradul III pe cca. 2 % din suprafaţa cutanată;
• arsuri de gradul I acoperind mai puţin de 20 % din suprafaţa cutanată cu excepţia mâinii,
picioarelor şi a feţei.

Eticheta neagră

Este rezervată decedaţilor sau celor cu leziuni fatale şi fără speranţă. Se consideră decedate
victimele care nu respiră şi au pulsul oprit de cca. 20 de minute şi a căror stare nu permite
aplicarea în continuare a tehnicilor de resuscitare. De asemeni va fi aplicată şi următoarelor
categorii de victime fără speranţă:

• arsuri de gradul II şi III acoperind mai mult de 40 % din suprafaţa corporală considerate
că iremediabil mortale;
• arsuri de gradul II şi III acoperind mai mult de 40 % din suprafaţa corporală însoţite de
leziuni majore cum ar fi:
− fracturi importante;
− leziuni cranio-cerebrale importante;
− leziuni toracice;
− leziuni grave la victimele peste 60 de ani.
210
 14. SISTEMUL DE PREGĂTIRE DE PROTECŢIE CIVILĂ A
PERSONALULUI CU ATRIBUŢII ŞI A POPULAŢIEI :
REGLEMENTĂRI SPECIFICE, MODALITĂŢI DE ORGANIZARE A
INSTRUIRII SALARIAŢILOR PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

Planuri şi programe de pregătire ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI CIVILE

1. BAZA JURIDICĂ DE REGLEMENTARE A PREGĂTIRII.

Pregătirea pentru protecţia civilă se organizează şi se desfăşoara pe baza:

• Legii Protecţiei civile nr. 481/2004 privind protecţia civilă;

• Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr.712/2005 privind instruirea
salariaţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă, modificat şi completat prin OMAI
nr.786/2005;
• Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr.718/2005 pentru aprobarea
Criteriilor de performanţă privind structura organizatorică şi dotarea serviciilor
voluntare pentru situaţii de urgenţă;
• Ordonanţei de Urgenţă nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al
Situaţiilor de Urgenţă;
• Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;

211
 • Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr.1474/2006 pentru aprobarea
Regulamentului de planificare, organizare, pregătire şi desfăşurare a activităţii de
prevenire a situaţiilor de urgenţă;
• Legii nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi
completările ulterioare;
• Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 606/2005 privind pregătirea
personalului din compunerea comitetelor pentru situaţii de urgenţă în centrele zonale
de pregătire;
• Ordinul Inspectorului General Nr.629 I.G. din 13.12.2006 privind organizarea şi
desfăşurarea pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă în anul 2007.
• Hotărârii Guvernului nr.1490/2004, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pe
niveluri sau domenii de competenţă şi categorii de personal
• Programului anual de pregătire pentru protecţia civilă a Inspectoratului General pentru
Situaţii de Urgenţă ;
• Precizărilor inspectorului general privind modul de organizare şi eventualele modificări
survenite în structura anului următor;
• Programului anual de pregătire pentru protecţia civilă a Inspectoratul pentru Situaţii de
Urgenţă al Judeţului________;
• Programului anual de pregătire pentru protecţia civilă a serviciilor de urgenţă de la
municipii, oraşe şi comune;
• Dispoziţiunea (ordinul) preşedinţilor comitetelor pentru situaţii de uregenţă de la judeţ,
municipiu, comună şi a conducătorilor instituţiilor şi agenţilor economici, elaborate
anual.

2. DESFĂŞURAREA PREGĂTIRII PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ.

Conform Legii nr. 481/2004, pregătirea pentru protecţie civilă cuprinde pregătirea populaţiei şi
a salariaţilor, pregătirea serviciilor de urgenţă, pregătirea personalului cu funcţii de conducere
pe linia protecţiei civile, precum şi a personalului de specialitate.

Pregătirea pentru protecţia civilă, are ca scop cunoaşterea şi însuşirea modului de acţiune în
vederea asigurării protecţiei cetăţenilor şi bunurilor materiale precum şi a limitării şi înlăturării
efectelor unor situaţii de urgenţă.

Pregătirea profesională a serviciilor de urgenţă şi a altor forţe cu care se cooperează se

realizează pe baza programelor anuale de pregătire, aprobate de şefii acestora.

Iniţierea, calificarea, perfecţionarea sau specializarea conducătorilor structurilor specializate de

protecţie civilă şi a şefiilor serviciilor de urgenţă, a personalului de specialitate, precum şi a
altor persoane cu atribuţii în acest domeniu se realizează prin cursuri, convocări sau instructaje
şi se desfăşoară în Centrul Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul
Situaţiilor de Urgenţă şi în centrele zonale ale acestuia, precum şi în Institutul Naţional de
Administraţie sau în alte instituţii de învăţământ de profil (art.34).

212
2.1. INSTRUIREA ORGANELOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

Categoriile de personal care fac obiectul pregătirii sunt stabilite prin Hotărârea de Guvern
nr.308/1995 precum şi prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr.606/2005 şi
acestea sunt:

• prefecţi;
• subprefecţi;
• secretari generali de prefectură;
• preşedinţi de consilii judeţene;
• vicepreşedinţi de consilii judeţene;
• secretari generali ai judeţelor;
• primari de municipii, oraşe şi comune;
• viceprimari de municipii, oraşe şi comune;
• secretari de municipii, oraşe şi comune.

Pregătirea organelor administraţiei publice se execută în centrele zonale de pregătire pentru

protecţie civilă. Iniţial centrele zonale de pregătire de protecţie civilă au funcţionat în baza
Hotărârii Guvernului României nr. 370/1993, în judeţele Bacău, Cluj, Dolj, neavând o structură
proprie, cursurile fiind predate de către ofiţeri ai inspectoratelor de protecţie civilă judeţene. În
anul 1995 apare Hotărârea Guvernului României nr.308/1995 privind organizarea şi
funcţionarea activităţii de pregătire în domeniul apărării civile. Prin această ordonanţă se
stabilesc sediile centrelor zonale în municipiul Bacău, municipiul Cluj Napoca şi municipiul
Craiova, având o structură şi o dotare proprie.

Fiecărui centru îi sunt repartizate între 14 şi 15 judeţe executând pregătirea personalului cu

funcţii de conducere şi responsabilităţi din compunerea comitetelor locale pentru situaţii de
urgenţă, din administraţia publică localădin judeţele arondate.

Structura seriilor şi perioadele de pregătire se stabilesc, de comun acord, de către Ministerul

Administraţiei şi Internelor la propunerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă,
durata unei serii fiind de 5 zile.

2.2. INSTRUIREA PERSONALULUI DIN SERVICIILE DE URGENŢĂ

PROFESIONISTE

Centrul Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de

Urgenţă are ca atribuţii iniţierea, calificarea, perfecţionarea sau specializarea conducătorilor
structurilor specializate pentru situaţii de urgenţă şi a şefiilor serviciilor de urgenţă, a
personalului de specialitate, precum şi a altor persoane cu atribuţii în acest domeniu.

2.3 MOMENTE DE REFERINTA în apariţia şi dezvoltarea Centrul Naţional de

Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă:

• 01.1951 – se înfiinţează, în baza Deciziei nr.133 din 08.01.1951 a Ministerului

Afacerilor Interne la Bucureşti, Centrul de Instrucţie al Apărării Pasive a Teritoriului;

213
 • 01.1952 – în baza Decretului nr.24/17.01.1952 şi a Regulamentului Apărării Locale
Antiaeriene se schimbă denumirea în Centrul de Instrucţie al Apărării Locale
Antiaeriene, în statul de organizare este inclusă şi o structură distinctă, specializată în
învăţământ;
• 1953 – Centrul de instrucţie este reorganizat ca Regimentul 1 A.L.A., care din
15.01.1954 primeşte denumirea Regimentul 1 A.L.A. Instrucţie;
• 06.1955 – se reia vechea denumire de Centrul de Instrucţie al Apărării Locale
Antiaeriene, cu un nou stat de organizare, structura de învăţământ include birou
planificare învăţământ, bibliotecă şi materiale didactice;
• 10.1967 – în baza Legii 17/1967 şi Decretul 711/1967, Centrul de Instrucţie A.L.A.
trece la Ministerul Forţelor Armate;
• 08.1991 – denumirea unităţii este schimbată în Centrul de Perfecţionare a Pregătirii
Cadrelor din Apărarea Civilă;
• 06.1997 – Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor din Protecţia Civilă îşi
încetează activitatea şi se înfiinţează ŞCOALA DE APLICAŢIE PENTRU
PROTECŢIE CIVILĂ, instituţie care porneşte la drum cu o organizare cu totul nouă,
în care sunt delimitate învăţământul, activitatea de stat major şi logistica; de asemenea,
se face, pentru prima dată, o distincţie clară între învăţământ, activitatea de instruire a
trupelor şi cea operativă.
• 01.2005 – Şcoala de Aplicaţie pentru Protecţie Civilă se transformă în Centrul Naţional
de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă;

Formarea, perfecţionarea şi specializarea personalului serviciilor de urgenţă profesioniste şi al

structurilor componente ale Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă se
realizează în instituţiile de învăţământ de profil din subordinea Ministerului Administraţiei şi
Internelor, a Ministerului Apărării Naţionale, precum şi în alte unităţi abilitate din ţară şi din
străinătate (art.35).

Informarea şi educarea preventivă a populaţiei privind protecţia civilă sunt obligatorii şi se

asigură prin: instituţiile de învăţământ şi educaţie de toate gradele, mijloacele de informare în
masă şi serviciile profesioniste pentru situaţiile de urgenţă (art.36). Ministerul Educaţiei şi
Cercetării, în colaborare cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, stabileşte, prin
protocol, temele şi activităţile practic – aplicarive de educaţie privind protecţia civilă, care se
includ în programele de învăţământ, precum şi în planurile activităţilor extraşcolare.

Societăţile publice şi private, naţionale şi locale, de radio şi televiziune, precum şi presa scrisă
sunt obligate să asigure prezentarea în emisiunile, respectiv în ştirile şi reportajele acestora, a
riscurilor potenţiale, măsurilor preventive şi a modului de acţiune şi de comportare a populaţiei
pe timpul situaţiilor de urgenţă civile. La informarea şi educarea preventivă a populaţie privind
protecţia civilă participă şi organizaţiile neguvernamentale de interes public, potrivit statutelor
şi specificului activităţilor acestora.

Instruirea salariaţilor privind protecţia civilă se asigură sistematic, de regulă împreună cu

instructajele de prevenire şi de stingere a incendiilor, în condiţiile stabilite prin dispoziţiile
generale elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de ministrul
administraţiei şi internelor (art.37).

214
Periodic, pe baza planurilor şi a programelor de pregătire şi cu aprobarea primarului localităţii,
se efectuează exerciţii de alarmare publică.

Pregătirea se organizează şi se desfăşoară anual, în perioada 01 martie la 28 (29) februarie a

anului următor.

Formaţiunile sanitar-voluntare de cruce roşie vor acorda primul ajutor, execută triajul,
transportul şi ajutorul medico-chirurgical de urgenţă răniţilor afectaţi în urma dezastrelor sau
atacurilor din aer.

Tematica pregătirii de protecţie civilă se stabileşte de Comandamentul Protecţiei Civile şi se

difuzează în teritoriu prin Consiliul Naţional al Crucii Roşii din România.

Formaţiunile sanitar-voluntare de Cruce Roşie şi civile de pompieri participă la exerciţiile şi

aplicaţiile de protecţie civilă conform hotărârii şefilor protecţiei civile.

Populaţia neocupată şi salariaţii din instituţiile publice şi agenţii economici se pregătesc

pentru cunoaşterea Legii protecţiei civile, a obligaţiilor ce le revin pentru realizarea măsurilor
de protecţie civilă şi modul de comportare la introducerea lor prin mass-media.

Un accent deosebit se va pune pe folosirea mijloacelor de protecţie individuală, cunoaşterea

locurilor de adăpostire existente, folosirea adăposturilor.

Populaţia şi salariaţii din zonele cu risc chimic, nuclear, biologic sau inundabile vor fi
pregătiţi pentru aplicarea, la nevoie, a măsurilor de protecţie şi de intervenţie specifice riscului
la care sun expuşi.

2.4. INSTRUIREA COPIILOR, ELEVILOR ŞI STUDENŢILOR

Pregătirea elevilor şi studenţilor se organizează şi se desfăşoară corespunzător Protocolului

între Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă stabilesc, de comun acord, temele instructiv
educative şi activităţile practic aplicative care se includ în cadrul programelor şcolare, precum
şi în planurile extraşcolare.

Scopul pentru care se încheie Protocolul îl reprezintă asigurarea pregătirii unitare la nivel
naţional a copiilor, elevilor şi studenţilor pentru formarea unor comportamente adecvate în
situaţii de protecţie civilă.

Pentru învăţământul preşcolar este stabilită următoarea tematică orientativă:Efectele focului;

Sursele de aprindere; Urmările incendiului; Ce facem în caz de incendiu?; Dezastre naturale;
Dezastre datorate activităţii umane; Impactul dezastrelor asupra mediului; Cum acţionăm în caz
de dezastru: avertizarea şi alarmarea populaţiei, folosirea apelului de urgenţă 112?; Cum
acţionăm în caz de dezastru: igiena individuală şi colectivă după dezastru?; Cum acţionăm în
caz de dezastru: muniţiile neexplodate?; Cum acţionăm în caz de dezastru: inundaţii, cutremur,
alunecări de teren, poluări acciodentale, atacuri teroriste?;

215
Elevii claselor primare (clasele I-IV) se pregătesc avându-se în vedere ca acestora să li asigure
cunoştinţele referitoare la: Efectele focului; Sursele de aprindere; Urmările incendiului;
Necesitatea asigurării prevenirii incendiilor; Ce facem în caz de incendiu?; Cum poate fi stins
un incendiu?; Dezastre naturale; Dezastre datorate activităţii umane; Dezastrele din România;
Impactul dezastrelor asupra mediului; Cum acţionăm în caz de dezastru: avertizarea şi
alarmarea populaţiei, folosirea apelului de urgenţă 112?; Cum acţionăm în caz de dezastru:
igiena individuală şi colectivă după dezastru?; Cum acţionăm în caz de dezastru: muniţiile
neexplodate?; Cum acţionăm în caz de dezastru: inundaţii, cutremur, alunecări de teren, poluări
acciodentale, atacuri teroriste?;

Elevii gimnaziilor (clasele V-VIII) se pregătesc pentru însuşirea cunoştinţelor referitoare la:
Focul-prieten şi duşman; Sursele de aprindere; Comportarea în caz de incendiu; Stingerea
incendiilor; Primul ajutor în caz de incendiu; Reguli de prevenire a incendiilor; Dezastre
naturale; Dezastre datorate activităţii umane; Dezastrele din România; Impactul dezastrelor
asupra mediului; Cum acţionăm în caz de dezastru: avertizarea şi alarmarea populaţiei, folosirea
apelului de urgenţă 112?; Cum acţionăm în caz de dezastru: protejarea individuală şi colectivă;
Cum acţionăm în caz de dezastru: adăpostirea şi evacuarea; Cum acţionăm în caz de dezastru:
cum acordăm primul ajutor în caz de dezastre; Cum acţionăm în caz de dezastru: igiena
individuală şi colectivă după dezastru?; Cum acţionăm în caz de dezastru: muniţiile
neexplodate?; Cum acţionăm în caz de dezastru: inundaţii, cutremur, alunecări de teren, poluări
acciodentale, atacuri teroriste?; Organizarea sistemului românesc de intervenţie la dezastre;
Obligaţiile şi drepturile cetăţenilor în situaţii de dezastre;Planul local de acţiune privind:
inundaţiile şi alunecările de teren, protecţia antiseismică, radioactivitatea, substaţele
periculoase deţinute de operatori economici.

Elevii liceelor şi şcolilor profesionale se pregătesc avându-se în vedere ca pregătirea pentru

protecţia civilă să fie completată cu cunoştinţele despre: Focul-prieten şi duşman; Sursele de
aprindere; Comportarea în caz de incendiu; Stingerea incendiilor; Primul ajutor în caz de
incendiu; Reguli de prevenire a incendiilor; Dezastre naturale; Dezastre datorate activităţii
umane; Dezastrele din România; Impactul dezastrelor asupra mediului; Cum acţionăm în caz
de dezastru: avertizarea şi alarmarea populaţiei, folosirea apelului de urgenţă 112?; Cum
acţionăm în caz de dezastru: protejarea individuală şi colectivă; Cum acţionăm în caz de
dezastru: adăpostirea şi evacuarea; Cum acţionăm în caz de dezastru: cum acordăm primul
ajutor în caz de dezastre; Cum acţionăm în caz de dezastru: igiena individuală şi colectivă după
dezastru?; Cum acţionăm în caz de dezastru: muniţiile neexplodate?; Cum acţionăm în caz de
dezastru: inundaţii, cutremur, alunecări de teren, poluări acciodentale, atacuri teroriste?;
Organizarea sistemului românesc de intervenţie la dezastre; Obligaţiile şi drepturile cetăţenilor
în situaţii de dezastre;Planul local de acţiune privind: inundaţiile şi alunecările de teren,
protecţia antiseismică, radioactivitatea, substaţele periculoase deţinute de operatori economici.

Cursanţii şcolilor postliceale şi studenţii din instituţiile de învăţământ superior de stat şi

civile vor fi pregătiţi pentru a fi în măsură să cunoască legislaţia de protecţie civilă pe plan
intern şi internaţional, să cunoască semnalele de protecţie civilă transmise prin mijloacele de
alarmare şi mass-media, să cunoască şi să folosească mijloacelor de protecţie individuală şi
colectivă, să acorde primul ajutor şi să transporte răniţii, să organizeze şi să conducă activităţile
legate de evacuarea populaţiei, bunurilor materiale şi valorilor de patrimoniu.

216
3.INSTRUIREA SALARIAŢILOR

Instruirea salariaţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă se face la angajare şi periodic şi se

realizează prin următoarele categorii de instructaje:

• instructajul introductiv general;

• instructajul specific locului de muncă;
• instructajul periodic;
• instructajul special pentru lucrări periculoase;
• instructajul la recalificarea profesională;
• instructajul pentru personalul din afara operatorului economic sau a instituţiei.

Instructajul introductiv general vizează dobândirea de cunoştinţe cu privire la:

• sistemul de acte normative care reglementează managementul situaţiilor de urgenţă şi

actele normative specifice profilului operatorului economic sau instituţiei;
• managementul situaţiilor de urgenţă la nivelul operatorului economic sau al instituţiei;
• mijloacele tehnice existente şi planificarea resurselor pentru realizarea măsurilor de
protecţie civilă şi de apărare împotriva incendiilor;
• modul de acţiune în cazul producerii unei situaţii de urgenţă ca urmare a manifestării
unui tip de risc existent;
• acţiunile ce trebuie întreprinse pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor situaţiilor de
urgenţă.

La instructajul introductiv general participă următoarele categorii de persoane:

• nou-angajaţii în muncă, indiferent de durata sau de forma contractului de muncă;

• salariaţii transferaţi de la o unitate la alta sau detaşaţi în unitatea respectivă;
• lucrătorii sezonieri, temporari sau zilieri;
• studenţii şi elevii din şcoli şi licee aflaţi în practică de specialitate.

Durata instructajului introductiv general se stabileşte prin reglementări interne, în funcţie de

specificul activităţii desfăşurate, complexitatea procesului tehnologic, nivelul de risc rezultat
din clasificarea unităţilor din punct de vedere al protecţiei civile, precum şi de nivelul de
pregătire al participanţilor, dar nu poate fi mai mică de 8 ore.

Instructajul specific locului de muncă se execută individual, după instructajul introductiv

general, de către şeful locului de muncă respectiv.

La efectuarea instructajului specific locului de muncă se urmăreşte să se asigure participanţilor

cunoştinţe referitoare la:

• caracteristicile fizico-chimice ale substanţelor, materialelor şi produselor utilizate la

locul de muncă;

217
 • condiţiile care determină ori favorizează producerea accidentelor şi avariilor
tehnologice şi cauzele potenţiale de incendiu şi/sau explozie specifice locului de
muncă;
• descrierea, funcţionarea, monitorizarea şi modul de intervenţie la instalaţiile şi
sistemele de siguranţă ale maşinilor şi utilajelor de la locurile de muncă, inclusiv
cele de prevenire a avariilor tehnologice;
• descrierea, funcţionarea, amplasarea şi modul de acţionare a instalaţiilor, utilajelor,
aparatelor, dispozitivelor şi mijloacelor de protecţie împotriva incendiilor;
• concepţia de intervenţie în cazul producerii unei situaţii de urgenţă şi conţinutul
documentelor operative de răspuns;
• sarcini specifice pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă şi realizarea măsurilor de
protecţie civilă.

Durata instructajului specific locului de muncă este stabilită în funcţie de complexitatea

activităţii desfăşurate (construcţii, instalaţii şi utilaje tehnologice) şi nu poate fi mai mică de 8
ore.

Instructajul periodic se execută cu toate categoriile de salariaţi pe o durată de cel puţin două ore
şi are ca scop împrospătarea, completarea şi detalierea cunoştinţelor dobândite prin instructajul
introductiv general şi prin instructajul specific locului de muncă.

Instructajul periodic se execută pe baza tematicii anuale şi a graficului de instruire, aprobate de

conducătorii instituţiilor, manageri sau patroni.

Tematica orientativă anuală de instruire, adaptată fiecărei categorii de salariaţi, se structurează

de regulă astfel:

• actele normative care reglementează managementul situaţiilor de urgenţă;

• obligaţiile generale şi specifice care revin fiecărei categorii de salariaţi pentru
realizarea managementului situaţiilor de urgenţă în cadrul unităţii;
• condiţiile care determină ori favorizează producerea accidentelor şi avariilor
tehnologice şi cauzele potenţiale (riscurile) de incendiu şi/sau explozie specifice;
normele, regulile şi măsurile de prevenire a acestora;
• descrierea, funcţionarea, întreţinerea şi modul de utilizare a instalaţiilor şi sistemelor
de protecţie destinate prevenirii avariilor tehnologice şi incendiilor;
• modul de acţiune a salariaţilor în cadrul serviciilor de urgenţă şi în sprijinul acestora
pentru realizarea intervenţiei operative şi pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor
situaţiilor de urgenţă.

Instructajul pe schimb se execută la intrarea în schimbul de lucru, cu salariaţii care desfăşoară

activităţi în locuri de muncă cu risc major din punctul de vedere al existenţei factorilor de risc
potenţial generatori de situaţii de urgenţă.

Durata acestui instructaj nu va depăşi 10 - 15 minute.

Instructajul pe schimb se efectuează de regulă pentru atenţionarea salariaţilor din tura de

serviciu asupra principalelor reguli şi măsuri de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pe baza

218
identificării tipurilor de risc existente şi ţinând cont de constatările anterioare, precum şi de
operaţiunile sau lucrările care se execută pe timpul schimbului respectiv.

Instructajul pe schimb se efectuează de conducătorul locului de muncă, execuţia consemnându-

se sub semnătură în registrul de predare-primire a schimbului de lucru.

Instructajul special pentru lucrări periculoase se execută înainte de începerea unor lucrări
care implică existenţa unor factori de risc care pot determina sau favoriza producerea unor tipuri
de risc.

Lucrările care fac obiectul unui astfel de instructaj se referă în principal la:

• executarea unor operaţiuni de comandă a unor instalaţii sau utilaje tehnologice de

importanţă ori intervenţia asupra acestora, a căror operare greşită poate determina sau
favoriza producerea unor incendii de amploare, explozii, calamităţi naturale, eşecul unor
servicii de utilitate publică sau a altor tipuri de risc;
• lucrări de reparaţii sau de întreţinere, distrugerea unor deşeuri sau reziduuri periculoase
pentru viaţa oamenilor sau pentru mediu;
• prelevarea de probe din recipiente sau instalaţii care conţin substanţe periculoase.

Instructajul special pentru lucrări periculoase se efectuează astfel:

• privind tehnologia de execuţie, de către conducătorul formaţiei de lucru;

• privind condiţiile tehnologice, de către conducătorul locului de muncă.

Instructajul la recalificarea profesională se desfăşoară cu toate categoriile de salariaţi care

au parcurs un astfel de curs de formare profesională, definit conform legislaţiei specifice.

La stabilirea problematicii pentru instructajul de recalificare profesională, a persoanelor care îl

efectuează, a duratei necesare şi a modului de verificare a însuşirii cunoştinţelor se vor avea în
vedere următoarele:

• în cazul persoanelor care îşi vor desfăşura activitatea în acelaşi loc de muncă în care au
lucrat şi înainte de conversia profesională, şeful locului de muncă va prelucra cu acestea
numai unele aspecte din cadrul problematicii pentru instructajul specific locului de
muncă pe care le apreciază că sunt necesare ca urmare a noilor sarcini de muncă pe care
le au de îndeplinit;
• în cazul persoanelor care îşi vor desfăşura activitatea în alt loc de muncă din cadrul
aceluiaşi agent economic sau al aceleiaşi instituţii în care au fost angajate şi înainte de
recalificarea profesională, inclusiv pentru cele recrutate din rândul şomerilor după
formarea profesională, se vor respecta prevederile art. 16 şi următoarele din prezentele
dispoziţii generale;
• în cazul persoanelor care îşi vor desfăşura activitatea în cadrul altui operator economic
sau al altei instituţii, acestea se consideră nou-angajate şi vor parcurge categoriile de
instructaje prevăzute de prezentele dispoziţii generale.

219
Instructajul pentru personalul din afara agentului economic sau a instituţiei se desfăşoară
cu persoanele care execută temporar activităţi în locurile din incinta agentului economic sau a
instituţiei respective unde sunt prezenţi factori de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă,
după cum urmează:

• personalul societăţilor comerciale de construcţii-montaj şi instalaţii;

• personalul societăţilor comerciale de reparaţii, revizii, întreţinere şi de service;
• personalul care efectuează transport de materiale periculoase;
• personalul de pază aparţinând altor societăţi comerciale sau firme specializate;
• vizitatori în grup de minimum 5 persoane.

Organizarea activităţii de instruire a personalului angajat în muncă se va face avându-se în

vedere următoarele:

• responsabilitatea conducătorului instituţiei, managerului sau patronului privind

informarea şi instruirea salariaţilor cu privire la actele normative, normele, regulile şi
măsurile specifice instituţiei sau operatorului economic respectiv, care reglementează
managementul situaţiilor de urgenţă, precum şi asupra sarcinilor ce le sunt stabilite
potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 481/2004;
• respectarea principiului responsabilităţii conducătorului instituţiei, managerului sau
patronului privind verificarea însuşirii de către salariaţi a obligaţiilor ce le revin în
cazul producerii situaţiilor de urgenţă;
• asigurarea măsurilor tehnice şi organizatorice necesare pentru instruirea eficientă a
salariaţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă.

Sistemul de măsuri tehnice şi organizatorice vizează în principal:

• desemnarea personalului care execută instructajele şi verifică însuşirea cunoştinţelor;

• stabilirea categoriilor de instructaje şi de salariaţi, a duratei instructajelor în funcţie de
specificul activităţii operatorului economic sau a instituţiei şi de periodicitatea
instructajelor;
• întocmirea sau procurarea documentelor şi materialelor pentru planificarea,
organizarea, desfăşurarea şi verificarea instructajelor;
• asigurarea resurselor materiale şi documentare necesare pentru realizarea activităţii.

Instruirea salariaţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă se realizează de către persoane care

îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

• sunt bine pregătite profesional;

• cunosc problematica specifică domeniului managementului situaţiilor de urgenţă;
• posedă calităţi psihopedagogice şi atestatele prevăzute de lege.

220
Pot fi desemnate să execute instructaje în domeniul situaţiilor de urgenţă următoarele categorii
de personal:

• persoanele cu atribuţii de conducere în cadrul unităţii, al departamentului,

compartimentului sau al sectorului de activitate ori şefii locurilor de muncă în care este
prevăzut un asemenea instructaj;
• personalul de specialitate în domeniul protecţiei civile (inspectorii de protecţie civilă);
• şefii serviciilor de urgenţă;
• cadrele tehnice cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor sau
persoanele atestate ca specialişti, verificatori şi experţi în domeniul prevenirii şi
stingerii incendiilor.

Persoanele prevăzute la alin. (1) efectuează şi verificările privind însuşirea cunoştinţelor de

către persoanele instruite.

În activitatea de instruire în domeniul situaţiilor de urgenţă se pot utiliza următoarele mijloace:

• vizuale: afişe, broşuri, pliante, fotomontaje, panouri, inscripţii şi indicatoare de

securitate, grafice, machete, fotografii etc.;
• audiovizuale: filme de scurt metraj, înregistrări video, proiecţii comentate de diafilme
sau la epidiascop şi altele;
• auditive: instructaje, conferinţe, expuneri, consultaţii, dezbateri, concursuri, casete
audio etc.;
• practic-aplicative: exerciţii, aplicaţii, demonstraţii şi antrenamente executate la locul
de muncă sau în poligoane amenajate.

La alegerea mijloacelor se va avea în vedere asigurarea caracterului intensiv al activităţii de

instruire.

Instructajele în domeniul situaţiilor de urgenţă se fac pe baza unor materiale scrise (proceduri)
întocmite de persoanele desemnate şi aprobate de conducătorul instituţiei, de manager sau de
patron.

Baza materială şi documentară necesară în vederea desfăşurării şi verificării instructajelor

cuprinde:

• legislaţia specifică în vigoare;

• manuale şi cursuri de specialitate;
• standarde;
• cărţi, broşuri, cataloage, pliante, reviste;
• filme, diapozitive;
• afişe, panouri grafice, fotomontaje;

221
4.FORMELE ŞI METODELE DE PREGĂTIRE.

La baza pregătirii pentru protecţia civilă care se desfăşoară în localităţi şi agenţi economici stă
ordinul de instruire al preşedintelui comitetului pentru situaţii de urgenţă de la judeţ care se
difuzează anual de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene (municipiul
Bucureşti), în conformitate cu prevederile dispoziţiunii de pregătire elaborată de către
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Formele de pregătire sunt stabilite în raport cu personalul încadrat în Sistemul Naţional de

Management al Situaţiilor de Urgenţă, obligativitatea participării fiind următoarea:

Conform metodologiei şi normelor în vigoare, cursurile cu scoatere din producţie şi convocările

sunt pregătite şi conduse de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă sau inspectoratele
pentru situaţii de urgenţă judeţene (municipiul Bucureşti).

Concepţiile antrenamentului de stat major, ca şi cele ale alarmărilor publice se întocmesc de

către inspectoratul situaţii de urgenţă judeţean (municipiul Bucureşti şi sectare), se avizează de
eşalonul superior şi se aprobă de către prefect. În funcţie de tematica stabilită, participanţii pot
fi verificaţi sau antrenaţi în exercitarea atribuţiilor specifice.

Antrenamentul de stat major se desfăşoară în punctul de comandă (locul de conducere) pentru

antrenarea personalului de conducere, potrivit situaţiilor create prin concepţia antrenamentului.

La alarmările publice trebuie să participe toate categoriile de personal şi în funcţie de situaţiile

create la dezastre sau război, acestea trebuie să se încadreze în prevederile planului de protecţie
civilă, planului de evacuare sau planului de prevenire şi intervenţie în caz de dezastrel privind
activităţile pe care trebuie să le desfăşoare, încadrate în timp şi cu asigurarea logistică necesară.

4.1.INDICAŢII METODICE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA

PROCESULUI DE INSTRUIRE

Pregătirea de protecţie civilă urmăreşte însuşirea cunoştinţelor generale şi de specialitate,

precum şi formarea deprinderilor în exercitarea actului de conducere şi în ducerea acţiunilor de
intervenţie de către formaţiunile specializate în caz de situaţii de urgenţă.

Reuşita acestui deziderat este determinată de o serie de factori cum ar fi:

• nivelul de pregătire teoretică, practică şi metodică a conducătorilor;

• nivelul pregătirii generale şi de specialitate a formaţiunilor (populaţiei);
• baza material-didactică folosită în procesul de instruire;
• alegerea formelor de pregătire adecvate în procesul de instruire.

Pentru desfăşurarea activităţilor de pregătire se adoptă următoarele forme: cursuri, convocări,

antrenamente de specialitate, exerciţii, aplicaţii, concursuri, instructaje metodice, schimburi de
experienţă, simpozioane, seminarii, sesiuni de comunicări, mese rotunde, expoziţii şi prin
intermediul mass-media.

222
Metodele de pregătire utilizate sunt: studiul individual, expuneri, lecţii, dezbateri, conversaţii,
studii de caz, precum şi şedinţe practic-aplicative.

Instructajul metodic urmăreşte învăţarea, menţinerea şi perfecţionarea deprinderilor

metodice, dar şi uniformizarea procedeelor de pregătire.

Pentru pregătirea instructajului metodic, instructorul trebuie să desfăşoare următoarele

activităţi:

• să studieze temeinic bibliografia corespunzătoare temei pentru care face instructajul;

• să stabilească scopurile, problemele, locul de desfăşurare şi să întocmească documentul
de conducere a instructajului metodic;
• să asigure materialele necesare şi să amenajeze locul unde se va desfăşura instructajul;
• să pregătească ajutoarele pe care le foloseşte pe timpul instructajului metodic;
• să transmită bibliografia pentru studiu comandanţilor;
• să verifice, înainte de instructaj, asigurarea materială şi pregătirea locului de
desfăşurare.

Pentru conducerea instructajului metodic, se procedează astfel:

• enunţă subiectul, scopul şi problemele; verifică însuşirea bibliografiei sau a unor mişcări
(acţiuni);
• demonstrează modul de conducere a problemelor, antrenând în acelaşi timp participanţi
în rol de executanţi;
• antrenează pe participanţi în rolul de conducători, în conducerea şedinţei respective, pe
probleme, aproximativ 2/3 din timp;
• face bilanţul instructajului metodic.

Se va avea în vedere să se elimine teoretizările, accentul punându-se pe activităţi practice şi de

conducere.

Pe timpul bilanţului, instructorul prezintă modul de desfăşurare a instructajului, care probleme

s-au însuşit corect, face precizări comandanţilor privind: organizarea şi desfăşurarea şedinţelor
cu formaţiunile, data şi locul de desfăşurare a acestora, materialul bibliografic, asigurarea
materială şi alte indicaţii.

Instructajul metodic trebuie să asigure cunoştinţele teoretice, practice şi metodice necesare

fiecărui comandant de formaţiune pentru a conduce tema planificată.

Lecţia constituie una din formele de pregătire teoretică a personalului de conducere, a

formaţiunilor, salariaţilor şi populaţiei. La întocmirea ei trebuie să se aibă în vedere nivelul de
pregătire generală şi pe linia protecţiei civile a participanţilor.

Lecţia, de regulă, se întocmeşte de către inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene

(municipiul Bucureşti), acestea urmărind să transmită cunoştinţe noi sau să recapituleze sau
sistematizeze pe cele vechi.

223
Pentru întocmirea lecţiei se procedează la :

• pregătirea, în prealabil, a celui care întocmeşte prin însuşirea cunoştinţelor şi

sistematizarea lor;
• stabilirea scopului lecţiei şi întocmirea planului de desfăşurare;
• elaborarea textului lecţiei, folosind o formă clară, precisă, concisă şi terminologia
adecvată;
• pregătirea instructorului în vederea prezentării lecţiei, ajutându-se de: aparatură de
proiecţie, planşe, filme;

În atenţia oricărui instructor trebuie să stea grija pentru:

• verificarea sălii unde se face expunerea, precum şi a instalaţiilor electrice care asigură
funcţionarea aparaturii cu proiecţie;
• verificarea asigurării condiţiilor de încălzire şi iluminare a încăperii;
• asigurarea unui ritm de predare care să permită notarea şi reţinerea cunoştinţelor;
• alegerea locului celui mai indicat de unde prezintă expunerea şi poate să supravegheze
participanţii;
• menţinerea atenţiei auditoriului pe tot parcursul expunerii.

La sfârşitul lecţiei, după concluzionarea unor probleme de fond, să asigure timp pentru întrebări
şi răspunsuri.

Studiul individual este o metodă principală de pregătire a personalului încadrat în Sistemul

Naţional de Manegement al Situaţiilor de Urgenţă. Studiul individual planificat se execută, pe
baza tematicii transmisă de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene (municipiul
Bucureşti.)

Formaţiunile specializate, salariaţii şi populaţia nu execută studiu individual, pregătirea

acestora executându-se prin şedinţe, exerciţii şi aplicaţii.

Studiul individual îşi propune ca scopuri:

• însuşirea, menţinerea, consolidarea şi sistematizarea cunoştinţelor generale şi de

specialitate;
• lărgirea şi aprofundarea acestor cunoştinţe.

Studiul individual trebuie îndrumat de către instructor care asigură executarea studiului
desfăşurării temelor pentru care se asigură studiul. Eficienţa acestuia constă în asigurarea de
material bibliografic diversificat şi asigurarea unui plan conspect bine structurat şi detailat, la
care se adaugă scheme, grafice, tabele.

Şedinţa practică constituie o formă principală de pregătire în cadrul căreia se însuşesc

cunoştinţe şi se formează deprinderi în executarea unor metode şi procedee de intervenţie
specifice sau în folosirea aparaturii şi tehnicii din înzestrare.

Şedinţele practice, în funcţie de scopul acestora, pot fi şedinţe: de învăţare, de antrenament şi

de verificare.

224
În ordinea stabilită mai sus şi scopurile corespund categorisirii acestora:

• de însuşire a cunoştinţelor şi formare a deprinderilor practice;

• de menţinere, consolidare şi perfecţionare a cunoştinţelor şi deprinderilor practice;
• de verificare a însuşirii cunoştinţelor şi deprinderilor practice în vederea protecţiei
individuale şi îndeplinirii misiunilor specifice.

În organizarea şi pregătirea oricărei şedinţe practice instructorul trebuie să execute:

• studierea bibliografiei;
• recunoaşterea şi stabilirea locului de desfăşurare a şedinţei (teren, sală);
• întocmirea planului conspect al şedinţei;
• stabilirea atelierelor şi pregătirea şefilor de ateliere;
• asigurarea materială a şedinţei;
• anunţarea personalului din formaţiuni asupra orei, duratei, locului, materialelor şi ţinutei
pe timpul şedinţelor.

Şedinţa practică de învăţare are următoarea structură:

• partea organizatorică (verificarea prezenţei şi asigurării materiale);

• verificarea cunoştinţelor şi deprinderilor însuşite la şedinţele anterioare;
• enunţarea subiectului, scopurilor şi problemelor de învăţat;
• explicarea şi demonstrarea acţiunilor de către instructor sau şefii de ateliere;
• verificarea însuşirii corecte a acţiunilor;
• antrenarea participanţilor pentru învăţarea pe părţi;
• schimbarea atelierelor pentru executarea tuturor problemelor de învăţat;
• bilanţul şedinţei.

Şedinţa practică de antrenament se desfăşoară, astfel:

• partea organizatorică;
• verificarea însuşirii cunoştinţelor şi formării deprinderilor anterioare;
• enunţarea subiectului, scopurilor şi problemelor de învăţat;
• repartizarea participanţilor pe ateliere şi antrenarea acestora pentru fiecare problemă în
parte şi în timpul stabilit;
• corectarea greşelilor şi antrenarea participanţilor în acţiunile care se execută greoi.

Şedinţa de verificare are structura:

• partea organizatorică;
• enunţarea subiectului, scopurilor şi problemelor care se verifică;
• verificarea cunoştinţelor şi deprinderilor formate anterior;
• bilanţul şedinţei.

225
Exerciţiile tactice cu formaţiunile specializate constituie forma de bază a pregătirii tactice în
care acestea învaţă să aplice cunoştinţele şi deprinderile practice, dobândite pe timpul şedinţelor
practice, într-un cadru adecvat situaţiilor complexe create de dezastre sau atacurilor din aer ale
inamicului.

Pe timpul exerciţiilor tactice, în funcţie de eşalonul antrenat, comandanţii şi formaţiunile îşi

îndeplinesc atribuţiile şi desfăşoară acţiuni într-o concepţie unitară potrivit situaţiilor create.

Exerciţiile tactice se deosebesc de aplicaţiile tactice cu formaţiuni prin faptul că acestea cuprind
ca participanţi numai comandanţii şi formaţiunile.

Exerciţiile tactice se împart, după scopuri, în:

• exerciţiile tactice pregătitoare;

• exerciţiile tactice întrunite;
• exerciţiile tactice demonstrative;
• exerciţiile tactice de verificare.

Exerciţiile tactice pregătitoare urmăresc învăţarea succesivă a acţiunilor, pe probleme de

învăţat şi în timpii stabiliţi.

Fiecare mişcare şi acţiune se repetă până la însuşirea corectă a acestora de către întregul
personal.

Exerciţiile tactice întrunite au ca scop închegarea acţiunilor desfăşurate de către formaţiunile

specializate, fără întrerupere, până la terminarea misiunilor stabilite de regulamente.

Exerciţiul tactic întrunit este precedat de exerciţiul tactic pregătitor.

În cadrul exerciţiului tactic întrunit nu se admit întreruperile din acţiune decât în situaţiile când
se constată greşeli în executarea metodelor şi procedeelor de intervenţie sau în interpretarea
situaţiei create.

În organizarea şi pregătirea exerciţiului tactic se vor avea în vedere următoarele:

• pregătirea temeinică a conducătorului;

• alegerea locului de desfăşurare a exerciţiului;
• întocmirea concepţiei exerciţiului tactic, avizarea şi aprobarea acestuia;
• pregătirea ajutoarelor;
• asigurarea materială.

Pregătirea conducătorului exerciţiului tactic presupune: instructajul metodic al eşalonului

superior, însuşirea temei exerciţiului tactic, scopurilor şi problemelor acestuia şi studierea
bibliografiei.

Alegerea locului de desfăşurare a exerciţiului trebuie să corespundă subiectului, scopurilor şi

problemelor stabilite. El se alege în incinta agentului economic (comunei), asigurându-se

226
amenajările necesare aplicării metodelor şi procedeelor de intervenţie, conform situaţiei create
şi problemelor de urmărit.

Pentru alegerea locului, conducătorul exerciţiului trebuie să execute: recunoaşterea terenului şi

să stabilească situaţia tactică, lucrările de amenajare a terenului, de marcare a urmărilor produse
conform situaţiei create (incendii, distrugeri, răniţi, zone contaminate) pe puncte (raioane) de
intervenţie. Totodată, stabileşte ajutoarele pe puncte de intervenţie cu care se face un instructaj
separat şi necesarul de materiale.

Concepţia exerciţiului tactic întrunit se întocmeşte pe planul agentului economic (comunei) şi

cuprinde:

• partea de text: tema, scopurile, problemele de învăţat, repartiţia timpului, durata,

participanţii, locul, asigurarea materială, bibliografiei şi situaţia creată;
• planul de desfăşurare: problemele de învăţat, repartiţia timpului, durata, participanţii,
locul, asigurarea materială, bibliografiei şi situaţia creată;
• tabelele cu forţele şi mijloacele întrebuinţate, în funcţie de volumul de lucru creat;
• grafic: dispunerea formaţiunilor specializate şi mijloacelor, urmările produse şi acţiunile
succesive desfăşurate de către forţe pe aliniamente şi itinerare.

Pentru exerciţiile tactice pregătitoare se întocmeşte plan-conspect în caietul conducătorului

de exerciţiu.

Pregătirea ajutoarelor se execută cu 1-2 zile înainte, pe terenul ales, unde li se precizează: tema,
scopurile, problemele, situaţia creată, puntele de intervenţie, acţiunile desfăşurate,
aliniamentele, itinerarele, materialele, locurile de adunare, semnele, semnalele şi timpii.

Ajutoarele sunt antrenate ca executanţi privind metodele şi procedeele de intervenţie apoi în

rolul de conducător, în funcţie de eşalonul stabilit pentru fiecare.

Asigurarea materială trebuie să permită întregului personal îndeplinirea misiunilor potrivit

înzestrării şi volumului de acţiune.

Structura exerciţiului tactic pregătitor:

• partea organizatorică (prezenţă, asigurarea materială, marcarea şi amenajarea terenului,

legături, semne şi semnale);
• enunţarea temei, scopurilor, problemelor şi situaţiei create;
• explicarea şi demonstrarea modului de acţiune pentru fiecare problemă în parte:
verificarea modului de însuşire de către participanţi;
• executarea de probleme şi părţi a acţiunilor, cu repetarea acestora până la executarea
corectă.

La epuizarea problemelor conducătorul ordonă: încetarea exerciţiului, strângerea materialelor,

adunarea formaţiunilor şi bilanţul.

Aplicaţiile tactice forma de bază, complexă, superioară, integratoare şi dinamică de instruire

şi perfecţionare, care constă în rezolvarea practică a unor situaţii ipotetice şi reprezintă o

227
modalitate de a verifica nivelul de pregătirie a personalului din Sistemul Naţional de
Management al Situaţiilor de Urgenţă şi se pregăteşte prin conferinţe de planificare.

Totodată această formă de pregătire urmăreşte închegarea modului de acţiune a conducerii

agentului economic (comunei) pentru încadrarea acţiunilor desfăşurate de formaţiuni, în cadru
tactic stabilit, potrivit particularităţilor existente.

Aplicaţia se poate desfăşura la nivelul agentului economic (comunei) sau poate să fie încadrată
zonal, în funcţie de situaţia creată de eşaloanele superioare.

Antrenamentul de stat major are ca scop formarea, menţinerea şi perfecţionarea deprinderilor

de conducere a personalului cu rol de decizie pentru rezolvarea situaţiilor la dezastre sau în caz
de război. Antrenamentul de stat major se desfăşoară în punctul de comandă, pe care îl aduce
în stare de funcţiune, după care asigură măsurile de protecţie a salariaţilor (populaţiei), asigură
observarea şi cercetarea, culege datele despre urmări, analizează situaţia creată, stabileşte
pierderile şi distrugerile şi corespunzător acestora necesarul de forţe şi mijloace pentru
înlăturarea urmărilor produse, timpul, asigurarea logistică, face cereri la eşalonul superior (dacă
este necesar), prezintă propunerile preşedintelui comitetului, asigură elaborarea hotărârii şi
darea dispoziţiunilor de intervenţie.

Antrenamentul de stat major cuprinde numai o parte din aceste probleme care se desfăşoară în
punctul de comandă în funcţie de stadiul pregătirii comisiei.

Arbitrul care conduce aplicaţia şi antrenamentul de stat major desfăşoară următoarele activităţi:

• verifică documentele de conducere, de organizare, de planificare şi de pregătire;

• verifică realizarea măsurilor de protecţie civilă pe linie de transmisiuni-alarmare,
adăpostire, observare, protecţia antichimică, sanitară;
• verifică asigurarea logistică şi modul de depozitare şi conservare a materialelor;
• verifică existenţa organizării, asigurarea spaţiilor pentru protecţia civilă şi realizarea
planului de pregătire;
• verifică modul cum participanţii îşi cunosc atribuţiile şi le aplică pe parcursul
desfăşurării acţiunilor (calcule, lucru de stat major).

Antrenamentul de stat major se desfăşoară încadrat în timpi operativi şi în funcţie de modul de

rezolvare se iese din timpii operativi pentru justificarea calculelor, propunerilor şi deciziilor.

5. METODOLOGIA DESFASURARII EXERCITIILOR SI DE PROTECTIE CIVILA

Perioada participării la aplicaţie se consideră de la data introducerii indicativului de începere a

aplicaţiei şi se termină odată cu transmiterea semnalului de încetare.

Participanţii la aplicaţie intră în situaţia iniţială pe baza temei tactice (scenariului, situaţiei la
dezastre) şi primesc ordine sau dispoziţiuni, concomitent sau succesiv, în raport de tipul
aplicaţiei şi scopurile de învăţământ.

228
De regulă tema tactică (situaţia la dezastre) se înmânează organelor de conducere participante
cu 10-20 de zile înaintea începerii aplicaţiei, urmând a se difuza extrase subordonaţilor în părţile
ce-i privesc.

Deciziile şi măsurile luate de către comitetul pentru situaţii de urgenţă, pe baza situaţiilor
primite, trebuie să fie realizate în timp scurt, lăsând participanţilor cât mai mult timp la
dispoziţie pentru pregătirea acţiunilor de intervenţie.

Pe timpul elaborării propunerilor şi luării deciziilor, conducerea aplicaţiei urmăreşte activitatea

participanţilor pentru pregătirea acţiunilor de intervenţie.

Ascultarea rapoartelor cu date concluzii şi propuneri, în vederea luării deciziei pentru

intervenţie, se face de către conducătorul aplicaţiei cu participarea unui număr restrâns de
persoane din partea organelor de conduce ale protecţiei civile.

După ascultarea deciziei conducătorul aplicaţiei o aprobă şi dacă este necesar aduce unele
modificări.

O atenţie deosebită se va acorda pregătirii acţiunilor practice în teren.

Conducerea aplicaţiei va urmării realizarea scopurilor de învăţământ propuse şi respectarea

succesiunii activităţilor de prezentare a propunerilor şi de ducere a acţiunilor de intervenţie.

În vederea pregătirii şi desfăşurării unei aplicaţii (exerciţiu) de protecţie civilă se desfăşoară

următoarele activităţi:

• Stabilirea datelor de bază pentru desfăşurarea aplicaţiei: tema, participanţii, scopurile

aplicaţiei, logistica
• Elaborarea documentelor aplicaţiei,
• Calculul consumului minim de carburanţi – lubrifianţi, materialele şi mijloacele tehnice,
• Trimiterea dispoziţiunilor privind pregătirea şi desfăşurarea aplicaţiei,
• Constituirea conducerii aplicaţiei şi realizarea pregătirii acesteia,
• Executarea recunoaşterilor şi pregătirea locurilor de desfăşurare a aplicaţiei,
• Pregătirea sistemelor de înştiinţare - alarmare, a locurilor de adăpostire, a protecţiei
N.B.C. şi sanitare,
• Asigurarea cu hărţi (planuri) şi alte ustensile necesare,
• Întocmirea cererilor de transport,
• Organizarea logisticii aplicaţiei,
• Verificarea pregătirii participanţilor.

Datele de bază necesare pregătirii aplicaţiei se stabilesc de către conducătorul acesteia,

respectând următoarele principii de bază:

• Pregătirea şi desfăşurarea aplicaţiei conform prevederilor regulamentare în vigoare,

• Realizarea unui cadru de desfăşurare a aplicaţiei cât mai apropiat de situaţiile reale,
• Sistematizarea şi continuitatea instruirii organelor de conducere şi formaţiunilor de
protecţie civilă;

229
 • Interdependenţa între scopurile de învăţământ, problemele de urmărit şi concepţia
ducerii acţiunilor de intervenţie ca urmare a atacurilor din aer executate de către
adversar, a acţiunilor teroriste sau a producerii unor dezastre.

6. DOCUMENTE DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞUARARE A PREGĂTIRII LA

LOCALITĂŢI.

Planul anual de pregătire trebuie să cuprindă:

1. Baza legală;
2. Obiectivele pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă

• obiective generale;
• obiective specifice;

3. Organizarea pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă

• pregătirea personalului de conducere din administraţia publică locală;

• pregătirea membrilor comitetului local a personalului centrului operativ, a inspectorului
şi personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul protecţiei civile, precum şi
personalul care încadrează serviciile de urgenţă voluntare;
• pregătirea salariaţilor şi a populaţiei neîncadrate în muncă;
• pregătirea elevilor;

4. Planificarea pregătirii pe niveluri de competenţă, structuri funcţionale şi categorii de

personal.

5. Evidenţa/graficul participării la cursuri/activităţi de pregătire.

• organizate la Centrul Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul

Situaţiilor de Urgenţă – Ciolpani;
• organizate la Centrul Zonal de Pregătire de Protecţie Civilă_________;
• organizate la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului _______;

6. Planificarea pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă prin aplicaţii, exerciţii,

concursuri de specialitate.

7. Temele obligatorii:

• privind pregătirea serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă.

• privind pregătirea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă.
• privind pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă a preşcolarilor şi elevilor din
învăţământul primar.

8. Evidenţa şi evaluarea pregătirii.

9. Asigurarea logistică şi financiară.

230
Model de planificare a pregătirii pe niveluri de competenţă, structuri funcţionale şi categorii de personal
conceput de p.c. teh. Vrânceanu Iulia

I.PERSONAL CARE EXECUTA PREGĂTIREA LA INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU SITUATII DE URGENTA

PRIN STRUCTURILE SUBORDONATE

231
II.PERSONAL CARE EXECUTĂ PREGĂTIREA LA INSPECTORATULUI PENTRU
SITUATII DE URGENTA « MR. C-TIN ENE » AL JUDETULUI BACAU – Serviciul
Protecţie Civilă

232
III. PERSONAL CARE EXECUTA PREGATIREA LA COMITETUL
LOCAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

233
PREGĂTIREA PRIN APLICAŢII, EXERCIŢII ŞI CONCURSURI

234
235
236
237
238
TEMATICA PREGĂTIRII ÎN DOMENIUL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ
A COMITETUL LOCAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

TEMATICA OBLIGATORIE DE PREGĂTIRE ÎN DOMENIUL SITUAŢIILOR DE

URGEŢĂ

Comitetul Local Pentru Situaţii de Urgenţă

SEMESTRUL I

• PREGĂTIRE GENERALĂ

PREGĂTIREA DE PROTECŢIE CIVILĂ ŞI APĂRARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR

TEMA NR.1: CUNOAŞTEREA LEGISLAŢIEI CARE REGLEMENTEAZĂ

ACTIVITATEA DE

PROTECŢIE CIVILĂ ŞI APĂRARE ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR.

239
TEMA NR.5: PRINCIPALELE DEZASTRE CE SE POT PRODUCE PE TERITORIUL
JUDEŢULUI BACĂU,

TEMA NR.6: SURSELE ŞI ZONELE DE RISC LA NIVELUL LOCALITĂŢII ŞI

ZONELOR ÎNVECINATE.

• PREGĂTIRE DE SPECIALITATE

1. ASANAREA TERITORIULUI

TEMA: Reguli privind transportul şi depozitarea muniţiilor rămase neexplodate.

2. LOGISTICA ACŢIUNILOR DE PROTECŢIE CIVILĂ

TEMA:

1. Logistica acţiunilor de protecţie civilă şi intervenţie în situaţii de dezastre.

2. Transportul, hrănirea şi cazarea sinistraţilor în caz de dezastre.
3. Logistica protecţiei civile în situaţiile de criză.

• PROTECŢIA ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR

TEMA:

1. Principalele tipuri de baraje de pe teritoriul judeţului şi măsurile de protecţie ce trebuie

luate în caz de inundaţii în aval de acestea.
2. Protecţia populaţiei, bunurilor materiale, valorilor culturale şi factorilor de mediu în
situaţii de urgenţe civile.
3. Managementul intervenţiei forţelor de protecţie civilă la dezastre.
4. Principalele măsuri de protecţie individuală şi colectivă la dezastre.

SEMESTRUL II

• PREGĂTIRE GENERALĂ

PREGĂTIRE PSIHICĂ

TEMA NR.2 : REZISTENŢA PSIHICĂ. POSIBILITĂŢI ŞI LIMITE ALE ACESTEIA ÎN

CONDIŢIILE INTERVENŢIEI LA DEZASTRE.

PREGĂTIREA PENTRU PROTECŢIA ÎMPOTRIVA SUBSTANŢELOR TOXICE

INDUSTRIALE

TEMA NR.1 : MIJLOACE DE PROTECŢIE INDIVIDUALĂ;

TEMA NR.2 : MIJLOACE DE PROTECŢIE COLECTIVĂ;

PREGĂTIRE SANITARĂ
240
TEMA NR.1 : ÎMPREJURĂRILE ÎN CARE SE IMPUNE ACORDAREA PRIMULUI
AJUTOR SANITAR

• PREGĂTIRE DE SPECIALITATE

1. ÎNŞTIINŢARE – ALARMARE

TEMA:

1. Principii, reguli şi norme privind organizarea înştiinţării populaţiei şi salariaţilor în

situaţii speciale şi în caz de dezastre.
2. Mijloace de alarmare pentru protecţia civilă. Clasificare, destinaţie, descriere,
întreţinere şi exploatare.
3. Sisteme moderne de avertizare sonoră. Centrala de comandă şi sirena electronică,
caracteristici, mod de întrebuinţare.

2. PREGĂTIRE PENTRU INTERVENŢIE

TEMA:

1. Conţinutul şi modul de elaborare a documentelor pentru conducere şi informare privind

intervenţiile la dezastre.
2. Activităţi pentru punerea în aplicare a ridicării prin trepte a capacităţii de protecţie
civilă.
3. Cooperarea structurilor de protecţie civilă cu unităţi ale M.A.I., M.Ap.N., Poliţia
Primăriei şi Filiala de Cruce Roşie.
4. Evacuarea populaţiei, valorilor de patrimoniu şi bunurilor materiale - misiune de
importanţă strategică.

PROTECŢIE PRIN ADĂPOSTIRE

TEMA:

1. Norme tehnice privind amplasarea adăposturilor de protecţie civilă. Modalităţi de

construcţie.
2. Norme şi principii privind amenajarea unor spaţii ca adăposturi de protecţie civilă.

PROGRAMUL DE PREGĂTIRE A POPULAŢIEI

IANUARIE

1. Reguli şi măsuri de PSI la depozite de furaje, magazii, adăposturi de animale.

2. Evacuarea în cazul incendiilor şi dezastrelor

241
FEBRUARIE

3. Riscurile teritoriale specifice sectorului de competenţă.

4. Reguli şi măsuri de prevenire la gospodăriile cetăţeneşti.

MARTIE

5. Măsuri de protecţie a populaţiei in cazul alunecărilor de teren.

6. Reguli de comportare a populaţiei in cazul alunecărilor de teren.

APRILIE

7. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de epidemie.

8. Reguli de comportare a populaţiei in caz de epidemie.

MAI

9. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de epizotie.

10. Reguli de comportare a populaţiei in caz de epizotie.

IUNIE

11. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de inundaţii.

12. Reguli de comportare a populaţiei in caz de inundaţii.

IULIE

13. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de accident nuclear.

14. Reguli de comportare a populaţiei in caz de accident nuclear.

AUGUST

15. Măsuri de protecţie a populaţiei in cazul descoperirii muniţiei rămase neexplodate din
timpul conflictelor militare.
16. Reguli de comportare a populaţiei in cazul descoperirii muniţiei rămase neexplodate din
timpul conflictelor militare.

SEPTEMBRIE

17. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de cutremur.

18. Reguli de comportare a populaţiei in caz de cutremur.

OCTOMBRIE

19. Reguli şi măsuri de prevenirea incendiilor pe timpul sezonului rece.

20. Cauze de incendiu. Reguli şi măsuri de prevenire a acestora.

242
NOIEMBRIE

21. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de înzăpeziri.

22. Reguli de comportare a populaţiei in caz de înzăpeziri

DECEMBRIE

23. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de accident chimic sau accident grav pe căi de
comunicaţie în care sunt imlicate substanţe periculoase.
24. Reguli de comportare a populaţiei in caz de accident chimic sau accident grav pe căi de
comunicaţie în care sunt imlicate substanţe periculoase.

TEMATICA PENTRU PREGĂTIREA POPULAŢIEI

1. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de inundaţii.

2. Reguli de comportare a populaţiei in caz de inundaţii.
3. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de cutremur.
4. Reguli de comportare a populaţiei in caz de cutremur.
5. Măsuri de protecţie a populaţiei in cazul alunecărilor de teren.
6. Reguli de comportare a populaţiei in cazul alunecărilor de teren.
7. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de epidemie.
8. Reguli de comportare a populaţiei in caz de epidemie.
9. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de epizotie.
10. Reguli de comportare a populaţiei in caz de epizotie.
11. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de accident chimic sau accident grav pe căi de
comunicaţie în care sunt imlicate substanţe periculoase.
12. Reguli de comportare a populaţiei in caz de accident chimic sau accident grav pe căi de
comunicaţie în care sunt imlicate substanţe periculoase.
13. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de accident nuclear.
14. Reguli de comportare a populaţiei in caz de accident nuclear.
15. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de înzăpeziri.
16. Reguli de comportare a populaţiei in caz de înzăpeziri.
17. Reguli şi măsuri de prevenirea incendiilor pe timpul sezonului rece.
18. Cauze de incendiu. Reguli şi măsuri de prevenire a acestora.
19. Măsuri de protecţie a populaţiei in cazul descoperirii muniţiei rămase neexplodate din
timpul conflictelor militare.
20. Reguli de comportare a populaţiei in cazul descoperirii muniţiei rămase neexplodate din
timpul conflictelor militare.
21. Riscurile teritoriale specifice sectorului de competenţă.
22. Reguli şi măsuri de prevenire la gospodăriile cetăţeneşti.
23. Reguli şi măsuri de psi la depozite de furaje, magazii, adăposturi de animale.
24. Evacuarea în cazul incendiilor şi dezastrelor.

243
PREGĂTIREA SALARIAŢILOR.

Model de fişă de instructaj pentru pregătirea salariaţilor.

244
245
ROMANIA

JUDEŢUL ______

Comitetul local pentru situaţii de urgenţă_________________

TEMATICA

PENTRU PREGĂTIREA SALARIAŢILOR CONFORM O.M.A.I. 718/2005

1. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de inundaţii.

2. Reguli de comportare a populaţiei in caz de inundaţii.

3. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de cutremur.

4. Reguli de comportare a populaţiei in caz de cutremur.

5. Măsuri de protecţie a populaţiei in cazul alunecărilor de teren.

6. Reguli de comportare a populaţiei in cazul alunecărilor de teren.

7. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de epidemie.

8. Reguli de comportare a populaţiei in caz de epidemie.

9. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de epizotie.

10. Reguli de comportare a populaţiei in caz de epizotie.

11. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de accident chimic sau accident grav pe căi de
comunicaţie în care sunt imlicate substanţe periculoase.
12. Reguli de comportare a populaţiei in caz de accident chimic sau accident grav pe căi
de comunicaţie în care sunt imlicate substanţe periculoase.

13. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de accident nuclear.

14. Reguli de comportare a populaţiei in caz de accident nuclear.

246
 15. Măsuri de protecţie a populaţiei in caz de înzăpeziri.
16. Reguli de comportare a populaţiei in caz de înzăpeziri.

17. Reguli şi măsuri de prevenirea incendiilor pe timpul sezonului rece.

18. Cauze de incendiu. Reguli şi măsuri de prevenire a acestora.

19. Măsuri de protecţie a populaţiei in cazul descoperirii muniţiei rămase neexplodate din
timpul conflictelor militare.
20. Reguli de comportare a populaţiei in cazul descoperirii muniţiei rămase neexplodate
din timpul conflictelor militare.

21. Riscurile teritoriale specifice sectorului de competenţă.

22. Reguli şi măsuri de prevenire la gospodăriile cetăţeneşti.

23. Reguli şi măsuri de psi la depozite de furaje, magazii, adăposturi de animale.

Evacuarea în cazul incendiilor şi dezastrelor.

247
 15. ASIGURAREA PSIHOLOGICA A ACTIUNILOR SPECIFICE DE
INTERVENTIE, PREGATIREA PSIHICA A POPULATIEI SI
FORMATIUNILOR DE INTERVENTIE

O dificultate majoră şi evidentă semnalată de specialiştii în domeniul instruirii populaţiei în

vederea surmontării situaţiilor limită generate de război, calamităţi sau catastrofe este aceea că
realitatea dură a unei astfel de experienţe colective nu poate fi aproape niciodată imitată. Atunci
când se produce, ea este unică, irepetabilă şi profundă; o imagine apocaliptică si un sentiment
de "sfârşitul lumii". Destine individuale şi sociale sunt bulversate, autoritatea se diluează,
fiecare simte acut că "moare singur şi sigur", că viaţa nu valorează mare lucru.

A reproduce o asemenea paletă emoţională la un exerciţiu sau antrenament, a simula o asemenea

emoţie colectivă este imposibil, "actorii" reproduc cu mare aproximaţie starea psihosocială
specială asociată unei situaţii proiectată"ca şi când" ar fi reală. Poate de aceea, perceptia primă
a unui observator neutru este aceea de spectacol naiv, străin de realitate.

La limită, simularea prin antrenament se poate apropia de desfăsurarea reală ca logistică,

infrastructură şi algoritm de intervenţie, dar realitatea subiectivă, psihologică rămâne vag
aproximată, în special datorită lipsei "mizei" unui joc, în care în, mod real real, se riscă totul:
viaţă, bunuri materiale şi, uneori, chiar viitorul colectivităţii.

Totuşi, urmând această logică ar rezulta ca niciodată şi nimeni să nu se mai preocupe de acest
domeniu şi să se lase în voia proniei divine după raţionamentul fatalist "ce ţi-e scris în frunte
ţi-i pus".

De fapt, această credinţă există la nivelul mentalului colectiv; în zona sa inconştientă

funcţionează "credinţa într-o lume dreaptă" ( The Bielifein Just Word, Malvin J. Lerner, 1966,

248
1980), in conformitate cu care "fiecare primeşte ce merită şi merită ceea ce primeşte"! Astfel,
oamenii tind să atribuie responsabilitatea pentru o situaţie nefericită chiar celor care o trăiesc
cu toate că în mod evident au ajuns în acea situaţie datorită unor factori accidentali, pe care în
nici un caz nu-i puteau controla.

Mai mult, pentru a se proteteja psihologic, oamenii refuză instinctiv să se gândească la rău ("nu
chema răul gândindu-te la el!"), de aici o posibilă explicaţie a refuzului pregătirii pentru un
"dezastru"etc.

O primă concluzie se impune: în situaţii limită oamenii, ca indivizi şi colectivitate, au tendinţa

de a simţi, gândi şi a se comporta "altfel", adică "normal în situaţii anormale".

Iată de ce consider că un raspuns valid la problematica enunţată trebuie să includă ca premise

un alt gen de răspuns: cum percep oamenii riscul, ameninţarea şi incertitudinea şi cum au
tendinţa să se comporte in situatii de "intimitate cu moartea". De aici pot decurge concluzii
pentru proiectarea strategiilor de control al reacţiilor lor psihocomportamentale şi stabilirea
obiectivelor psihologice ale exerciţiilor şi antrenamentelor de pregătire a populatiei pentru "tot
ce poate fi mai rău".

În cele ce urmează ne-am propus să argumentăm următoarele idei:

• în situaţie de urgenţă, la perceperea acută a unei ameninţări, un grup uman sau o

populaţie se transformă într-o "mulţime psihologică";
• mulţimile psihologice au tendinţa psihocomportamentală de a se manifesta stereotip -
sunt dominate de afectivitate, în defavoarea raţionalităţii şi dezirabilului, acţionează ca
un "suflet colectiv";
• nu dimensiunea reală (ontică) este decisivă în intensitatea şi amploarea reacţiilor
psihocomportamentale, cât percepţia particulară, subiectivă a ameninţării;
• există un "produs psihic" cu valoare acţională certă in situaţii limită; realizarea şi
menţinerea sa este dificilă, dar nu imposibilă;
• controlul, în înţeles subiectiv, psihologic, este tot o percepţie, aceea a "stăpânirii
situaţiei" şi poate fi manipulată informational şi actional;
• caracteristici psihologice ale atacului terorist cu arma radiologică sau despre "iradierea
psihologică".

CUM SE TRANSFORMĂ POPULAŢIA ÎNTR-O MULŢIME PSIHOLOGICĂ?

Toate încercările de răspuns la această întrebare au ca reper teoretic punctul de vedere exprimat
de Gustave Le Bon acum mai bine de un secol (Psychologie de foules, 1895). O mulţime
psihologică nu este o simplă aglomerare de indivizi, ea este o unică fiinţă cu suflet colectiv, ce
apare sub influenţa unor stimuli (sau mesaje) cu mare valoare afectogenă, al căror impact aduce
în prim planul mentalului colectiv dimensiunea sa inconştientă şi crează condiţiile manifestării
legii unităţii mentale a mulţimii.

Practic, un individ care interacţionează cu semenii în asemenea situaţie devine un simplu

element al mulţimii- personalitatea conştientă dispare, se produce regresia psihică arhaică
(infantilă), afectivitatea se amplifică şi estompează până la anulare rationalitatea; preluată prin

249
imitaţie şi "contagiune mentală", afectivitatea ca dimensiune colectivă creşte în avalanşă,
nivelează, reorientează şi aliniază conştiinţele pe conduitele de salvare şi supravieţuire. Departe
de a fi raţionale, deciziile sunt marcate de instinctul gregar din inconştient; individul se
"dizolvă" într-o masă cu forme aparent haotice. Emoţia este singura care dictează acum!

Autorul citat mai sus a mai impus o idee genială, cea refertitoare la sugestibilitatea mulţimilor
şi la forţa cuvintelor, a imaginilor evocate pentru a crea o multime psihologică şi a o orienta.

Mulţimea, dacă gândeşte, gândeşte în imagini, iar prima sugestie formulată se impune imediat
prin contagiune şi stabileşte orientarea generală a comportamentului mulţimii. Sugestibilitatea
mulţimii este maximă, fiecare individ se comportă ca hipnotizat gata să preia orice i se sugereză,
se conformează celor mai aberante idei asociate cu o imagine evocată de un personaj,un
eveniment sau situaţie. Nefiind capabile să gândească raţional, nu cunosc neverosimilul: ori,
tocmai lucrurile cele mai neverosimile sunt în general cele mai şocante.

Această idee este deosebit de valoroasă, cel puţin din două motive - explică impactul deosebit
asupra publicului a mesajelor vehiculate prin mass-media şi ne pune în gardă cu privire la
posibilele reacţii ale populaţiei la înştiinţarea şi avertizarea sa cu privire la un pericol generat
de un dezastru.

Exemplu clasic pentru impactul mass-media asupra populaţiei este emisiunea radiofonică a
actorului Orson Welles din 30 octombrie 1938, când oraşul New Jersey a trăit "ziua nebună".
O descriere SF, ce evoca cu realism dramatizat debarcarea marţienilor în apropiere a pus în
mişcare o mare aglomerare urbană, provocând exod automobilistic, refugiere în biserici, oferte
de voluntari pentru poliţie şi armată etc. Reluarea activităţii normale şi a controlului autorităţii
locale a durat mai multa zile, cu toate că s-a revenit in mod repetat prin radio şi s-a explicat
ficţiunea secenariului anterior - odată declaşată, reacţia populaţiei scapă controlului şi se supune
inconştientului colectiv.

Impactul perceput al ameninţării directe asupra vieţii "comută" psihicul prin regresie să
funcţioneze integrat la nivelul arhaic (infantil), ceea ce comportamental se traduce printr-o
"reacţie" de genul "luptă sau fugi", in care imitaţia datorată "scurt-circuitării" prin şoc emoţional
a raţiunii, face ca fiecare să preia necritic gesturile celorlalţi, contagiunea mentală ( variantă
afectivă a imitaţiei prin care fiecare "rezonează" cu ceilalţi ) şi maxima sugestibilitate sunt
dominante.

TEROAREA - O STARE PSIHICĂ CE TRANSFORMĂ POPULATIA INTR-O

MULŢIME PSIHOLOGICĂ

Dincolo de alte definiţii, etimologia cuvântului "teroare" trimite la frică paroxistică, groază
supradimensionată individual şi colectiv (terror-is, gr.v), iar terorismul, sub orice formă,
vizează inducerea terorii cu toate urmarile cunoscute asupra populaţiei şi autorităţilor.

În consecinţă, impactul psihologic asupra populatiei este direct propoţional cu intensitatea

emoţiei de teamă şi frică, de segmentul de populaţie afectat, de gradul de ameninţare perceput
prin mentalul colectiv, cat şi de alternativele avute la dispoziţie ca variante de conduite
salvatoare. Cu precizarea că o situaţie este şi devine periculoasă, "ameninţătoare", atunci când

250
caracterul ei primejdios este în general cunoscut şi perceput ca atare. Un asasinat, un atac cu
bombă, o explozie catastrofală etc. generează teroare nu numai prin efectul lor imediat, cât prin
modul cum este preluat şi prelucrat informaţional-psihologic de populaţie.

Capacitatea de "a face faţă" ameninţării depinde de posibilitatea de a identifica natura şi modul
de acţiune al agentului ameninţător, de gama şi eficacitatea alternativelor disponobile de a
controla respectiva amenininţare, de limitările situaţionale privitoare la utilizarea unei altrnative
sau a alteia.

Altfel spus, la întrebarea: "ce pot să fac, dacă…?", să existe răspunsuri probate şi conştiinţa
subiectivă a fapului că există şanse reale de a ieşi cu bine din respectiva situaţie.

Dezastrul produs prin "atacul terorist cu bombă radiologică", cum a fost imaginat prin
exerciţiul "DACIA 2003" , ar putea avea în mod real caraceristicile psihosociologice estimate
teoretic după cum urmează. La înştiinţarea şi avertizarea populaţiei, funcţie de modul CUM SE
FACE INFORMAREA, cum se comunică evenimentul, de timpul la dispoziţie, experienţa
antrioară şi de ÎNCREDEREA în AUTORITATEA PUBLICĂ instituită pentru a gestiona criza,
este de aşteptat să se producă următoarele reacţii psihocomportamentale:

• climat de nelinişte urmat de şoc emoţional ca răspuns la un pericol nu numai iminent ci

şi insidios (cu efecte puţin cunoscute, fără indici clari de contaminare, aparent fără
soluţii salvatoare);
• inhibiţie mentală şi impulsul motric de a abandona rapid locul;
• fugă panicardă generată de frica paroxistică;
• mişcări divergente de exod spre locuri sau zone considerate sigure;
• zvonuri privind numărul victimelor, absenţa sau ineficienţa autoritătilor etc.
• nerespectarea dispoziţiilor autorităţilor, dispariţia ierarhiilor şi încălcarea valorilor
morale de solidaritate şi de întrajutorare;
• o parte a populaţiei ar putea nega sau respinge avertismentul ca incredibil sau s-ar
resemna cu gâdul că "oricum nu se mai poate face nimic".

Terorismul mizează pe implicarea decisivă a mass-media, pe nevoia

şi posibilitatea omului modern de a se informa; organizaţiile teroriste îşi concep acţiunile în

deplină siguranţă că "cineva" le va amplifica informaţional şi afectiv efectul local, direct
proporţional cu spectacolul terifiant la care asistă simultan sau aproape simultan milioane de
oameni prin mass-media.Un atac terorist sau dezastru capătă astfel dimensiuni planetare de
eveniment global, iar contagiunea emoţională este instantanee.

TEROAREA RADIOLOGICĂ - O "BOMBĂ CU IRADIERE PSIHOLOGICĂ"

Apreciem că "atacul terorist cu bombă radiologică" vizează prin efectele sale nu atât producerea
de pierderi directe prin iradiere nucleară, cât terorizarea populaţiei prin efectele sale psihologice
de durată.

Agentul vătămător nu este atât iradierea care destructurează organismul şi fiziologia, cât
"iradierea psihologică" prin care se propagă ideea "morţii abstracte", ca o pedeapsă care vine

251
de nu se ştie unde, nu se ştie pentru cât timp, nici cu ce efecte şi pentru cine şi câte generaţii.

Asocierea din mintea fiecăruia este: "radiaţii, deci cancer"; "radiaţii, deci copii malformaţi";
"radiaţii, deci apă şi alimente infestate". Chemările din memorie gravitează în jurul intrebărilor
de genul: "cum a fost oare la Cernobâl?" şi induc imediat ideea de dezastru pe termen lung,
abandonul locaţiei, bulversarea totală a vieţii. Imaginaţia glisează pe teme apocaliptice:
"Amagedon, războiul sfârşitului lumii"; incertitudinea fiind maximă, apar spontan sau
deliberat zvonuri, cu cele mai aberante teme etc.

Mizând prioritar pe reacţia de panică, teroriştii o pot amplifica prin cele mai diverse mijloace,
de la "fluturaşi" cu conţinut panicard, până la inserturi cu "ştiri" la posturile locale de radio şi
televiziune etc. Nimeni nu mai este în siguranţă, haosul este total. O mulţime psihologică astfel
creată nu mai are caraterul clasic de efemeritate, ci poate fi de lungă durată cu leziuni colective
profunde ce îngreuneză mult reluarea vieţii sociale normale. Ignoranţa privind efectele reale ale
bombei crează terenul propice pentru incertitudine şi reacţii colective dezadaptate. Mulţimea
psihologică dominată de afectivitatea (emoţia) supradimensionată poate lua cele mai aberante
forme: multimea care fuge cuprinsă de panică, mulţimea care pradă (bănci, magazine) şi
stochează bunuri, mulţimea care se răzbună şi linşează pe presupuşii "ţapi ispăşitori" vinovaţi
de dezastru etc., dar şi multimea eroică.

O asemenea descriere a unei posibile situaţii este totuşi palidă fată de dramatismul real al unui
asemenea eveniment.

CE POT FACE AUTORITĂŢILE ABILITATE SĂ GESTIONEZE O ASTFEL DE

CRIZĂ?

În esenţă, trebuie să fie preocupate de prevenirea şi atenuarea comportamentelor colective

dezadaptate (panica, mişcările divergente, zvonurile, exodurile), de menţinerea permanentă a
posibilităţii CONTROLULUI, adică a CONDUCERII şi INDRUMĂRII populaţiei aflate într-
o situaţie extremă.

Esenţială este INCREDEREA indusă populaţiei în competenţa autorităţilor de a gestiona un

eventual dezastru. De mare însemnătate este ca factorii responsabili cu acest gen de acţiuni să
fie cunoscuţi bine, oamenii să fie familiarizaţi cu ei. Încrederea nu se sădeşte în timpul
intevenţiei, nici după aceea; ea trebuie realizată şi menţinută dinainte. A avea încredere în statul
major instituit în situaţii de criză va face ca ordinele şi indicaţiile să fie acceptate fără rezerve,
ca fiind just şi oportune.

Obţinerea încrederii este poate cea mai insemnată expresie a competenţei psihologice a
autorităţii, cea mai bună măsură preventivă şi (chiar) terapeutică. Încrederea este sursa directă
a credibilităţii, de la înştiinţare/ avertizare privind pericolul până la reluarea vieţii normale.

Competenţa în a proceda optim, sub aspect psihologic, trebuie şi poate fi învăţată. Nu este vorba
doar de cunoaşterea reacţiilor populaţiei, ci de mai mult, de capacitatea de a influenţa
comportamente colective.

Ca în jocul de şah, "cine câştigă deschiderea, câştigă partida!". Altfel spus, contolul reacţiilor

252
emoţionale şi al comportamentului populaţiei începe cu măsurile preliminare care pe termen
lung vizează: identificare atât a riscurilor şi pericolelor potenţiale, cat şi a mijloacelor şi
modalităţior de protejare şi salvare; educaţia ataşamentului faţă de valorile morale de
solidaritate, întrajutorare şi integrare socială; antrenamente de repetare a conduitalor de salvare,
de evacuare şi de asistenţă. Mai mult decât oricare alte acţiuni, exerciţiile şi antrenamentele
trebuie să includă ca obiectiv psihologic declarat realizarea increderii în conducere şi
cunoaşterea reciprocă.

Spuneam anterior că ceea ce amlifică reactiile dezadaptate este ignoranţa şi

INCERTITUDINEA extremă între care există psihologic o relaţie directă de determinare.

Cum se poate greşi în "deschidere", adică la avertizarea populaţiei?

Nu există reţete de succes în acest demers, există doar momentul oportun, funcţie de nivelul de
teamă atins de populaţie. Literatura de specialitate (Hofsteter) vorbeşte de "efectul Casandra"
care poate perturba comunicare dintre autorităţi şi populaţie. "Combinaţia" fericită rezultă din
momentul avertismentului şi conţinutul mesajului. Prea devreme făcut, avertismentul poate
duce la bagatelizare şi respingere, prea târziu poate declanşa un comportament haotic, de panică
incontrolabilă ulterior. Acelaşi efect îl poate avea un mesaj "rece" (posibil a fi ignorat),dar şi
unul prea "fierbinte", dramatizat peste măsură, generator de panică.

Conţinutul mesajului trebuie să răspundă nevoilor de informare ale populaţiei într-o situaţie
dată- indicaţii concise privind modul de a acţiona salvator, argumentaţie suficientă, dar limitată
despre pericol şi urmările sale. Important este să se inducă, să se sugereze increderea că "situaţia
este sub control" şi că cel mai util şi benefic comportament este cel indicat prin avertisment.

Să nu uităm că normele de comportament pentru a fi respectate trebuie trecute prin filtrul

raţiunii care acum este puternic estompat de emoţie care dictează după o altă "logică", iar o
conducere eficientă în astfel de situaţii se realizează dacă, concomitent cu avertismentul, sunt
indicate şi modalitătile realiste de salvare, multe din ele exersate anterior atât de conducători
cât şi de cei conduşi.

Competenţa de conducere este în primul rând o problemă de competenţă psihologică, in care

cunoaşterea reacţiilor populaţiei şi abilitatea de a-i influenţa comportamentul se pot învăţa şi
pot fi exersate ca toate celelalte aspecte tehnice.

Pe timpul derulării evnimentului- un rol deosebit în conducerea eficientă în astfel de situaţii îl

are prezenţa permanentă în "punctele fierbinţi" a reprezentanţilor autorităţii, contactul direct cu
populaţia afectată, pentru care trebuie să reprezinte "o imagine model" de comportament,
posibil de a fi preluată de asistenţă prin imitaţie şi sugestie. Acum orice gest, orice cuvât sau
imagine evocată contează şi trebuie să sugereze că autoritatea este "stăpână pe situaţie".

Şi, să nu uităm că lumea noastră crede unori mai mult în ceea ce "vede la televizor" decât ceea
ce constată in realitate. Raportat la scenariul exerciciului de azi, această "inerţie psihologică"
poate fi exploatată în gestionarea crizei prin eliminarea/ limitarea ignoranţei şi creşterea
încrederii în autorităţi. Cum? Prin explicarea de către specialişti a riscului real de contaminare,
furnizarea de date privind sursa, tipul şi extinderea pericolului, posibilităţile de măsurare a

253
nivelului expunerii, mijlocele la îndemână de protecţie şi eficienţa lor. La acestea se poate
adăuga informarea privind posibilele zvonuri ce pot apărea şi pe ce mizează teroriştii ca
"psihologie", etc.

În concluzie, "încrederea este totul!"

ÎNCREDEREA, "PRODUS PSIHIC" CU VALOARE CERT ADAPTATIVĂ ÎN

SITUAŢII LIMITĂ

O dogmă a ştiinţelor despre om- semnalată relativ recent de filosofia ştiinţei şi de psihologia
cognitivă-este aceea că omul este o fiinţă ce are acces la raţionalitatea deplină, respectiv poate
dispune de o metodă infailibilă prin care, după ce şi-a formulat o problemă de rezolvat,
identifică soluţiile, le analizează după criterii de relevanţă certă şi alege în final soluţia optimă.

Un asemenea model este adecvat pentru descrierea comportamentului uman în condiţii de

completitudine a cunoştinţelor. Ori, situaţiile reale, generate de derularea evenimentelor sociale,
în marea lor majoritate, nu satisfac această condiţie. Actorii sociali, nu deţin şi nu pot deţine
totalitatea informaţiilor relevante pentru luarea deciziilor, aproape totdeauna ei operează în
condiţii de incertitudine. În consecinţă, modelul clasic de raţionalitate este abandonat în
favoarea unuia care integrează incertitudinea ca prezenţă obiectivă în procesul decizional.

Se deosebeşte între incertitudinea obiectivă (ca raport între cantitatea şi calitatea informaţiilor
necesare luării unei decizii şi cele pe care decidentul le deţine in mod efectiv) şi incertitudinea
subiectivă (ca percepţie, ca "simţire" a decidentului asupra gradului său de certitudine/
incertitudine), cea din urmă fiind un puternic factor anxiogen, resimţit ca disconfort, iritare şi
tensiune psihică.

Pentru a se elibera de tensiune oamenii recurg natural la mecanisme de absorbţie a incertitudinii,

atât ca indivizi cât şi ca societate.

Refuzul incertitudinii ia forma subiectivă a credinţei (fides) şi încrederii (fiducia), ambele

insuficient fundamentate cognitiv- obiectiv, dar suficiente subiectiv. Opusul lor nu este atât
necredinţa (care este "o credinţă invers") cât indoiala, atât de contraproductivă acţional.

Încrederea este o extrapolare a experienţei şi cunoaşterii, o certitudine ce nu vine neapărat din

cunoaştere, ci din simţire, din zona afectivităţii. Ea are la bază o cunoaştere relativă, dar acesteia
i se acordă o plus-valoare de certitudine. Îndoiala şi incertitudinea rămân oricând posibile, dar
sunt suspendate, negate dintr-o "dispoziţie pentru fapte" şi "adeziune la speranţă", nu are nevoie
de justificare, cât de voinţa de a crede, chiar atunci când evidenţa îi neagă motivele.

Mecanismele prin care se edifică increderea nu sunt şi nici nu pot fi descifrate în totalitate, dar
este suficient de clar că prima sursa o reprezintă cunoaşterea, fie şi fragmentară şi empirică, la
care se adaugă "simtirea în comun" şi voinţa. Încrederea este "credinţa în acţiune", speranţa că
"totul va fi bine".

Relaţiile interumane bazate pe încredere rezistă tocmai pentru că sunt fundamentate atât
informaţional- raţional, cât şi emoţional,ca urmare a cunoaşterii şi experienţei comune.

254
Dacă în fazele anterioare de pregătire, crează încredere în autoritate explicaţiile raţionale,
existenţa normelor, percepţia dotării şi în general a preocupării pentru pregătire, in cursul
derulării efective a intervenţiei, în situaţie reală în prim plan trece "imaginea puterii autorităţii"
de fi prezentă oportun, chiar demonstrativ şi a sugera "contolul situaţiei" prin calm,
ordine/indicaţii clare, indubitabile.

Condiţia de bază pentru desfăşurarea optimă a conducerii şi indrumării este încrederea celui
condus în autoritatea care îl conduce. Ea nu se sădeşte nici în timpul şi nici după catastrofă.
Trebuie să existe dinainte şi să se menţină la un nivel care să asigure oricând un comportament
al populaţiei prin care să se limiteze pierderile umane şi materiale şi să creeze condiţii pentru
reintrarea rapid în normalitatea cotidiană. De mare valoare psihologică sunt "gesturile tehnice"
ale grupurilor speciale ce alcătuiesc echipele de intervenţie care dincolo de eficacitatea lor
directă constiuie o sursă de incredere care contribuie la diminuarea anxietăţii.

Practic, în haosul creat orice poate produce sau sugera ordine şi calm este benefic, indiferent
dacă a fost planificat sau nu.

Mulţimea psihologică în care s-a transformat populaţia în caz de dezastru acţionează paradoxal,
inclusiv prin reacţii colective adaptate pe care factorii de decizie, salvatorii şi medicii trebuie
să le încurajeze şi să le integreze în acţiuni planificate. Aceste comportamente spontane pot fi
încadrate în acţiuni benefice atunci când planurile de intervenţie sunt respectate şi aplicate.

Nu este de neglijat nici iniţiativa unui lider întâmplător impus de situaţie, în absenţa
autorităţilor, care este în măsură să transfere comportamentul său unei colectivităţi pe care să
le organizeze spontan şi să le orienteze spre redobândirea calmului, conrolarea emotivităţii şi
impunerea voinţei de a ieşi din starea de siderare cauzată de şocul dezastrului.

"SALVATORII" ŞI VULNERABILITĂŢILE LOR PSIHOLOGICE

Impactul psihologic asupra "personalului de intervenţie din primul eşalon" este deosebit de
puternic. "Salvatorul" este, de regulă, şi el afectat în aceeaşi măsură, fiind expus aceloraşi
pericole şi având aceleaşi necesităţi ca şi populaţia, dar are "datoria" să rămână calm şi să
manifeste siguranţă, să aplice proceduri standardizare in condiţii in care haosul poate fi
generalizat.

El este şi cel care acordă primul ajutor psihologic unui subiect care inspăimântat, este in
imposibilitatea de a înţelege ce i se întâmplă, care a asistat poate la spectacolul apocaliptic al
morţii părinţilor şi vecinilor, la pierderea bunurilor şi se agaţă de salvator cu disperare . Iată de
ce salvatorii vor fi instruiţi în mod deosebit cu privire şi la rolul lor psihologic, indiferent de
specialitate, în limitarea şi atenuarea "rănilor psihice" ale victimelor. Procedeul este de bun
simţ: comunicarea afectuasă cu cei salvaţi, explicaţii sumare, dar optimiste privind starea
acestora, comentarea ingijirilor pe care le acordă.

Este de aşteptat ca şi în rândul salvatorilor să se inregistreze efectele stresului post-traumatic

acut, un număr important dintre ei, funcţie de personalitatea şi sensibilitatea in acel moment, să
parcurgă toate fazele răspunsului psihologic în astfel de situaţii:

255
 • faza de impact, cu tendinţa de fugă şi abandon al misiunii;
• faza de eroism altruist, cu intense eforturi fizice pentru ca alţii să supravieţuiască
evenimentului;
• faza pseudoeuforică, când aşteaptă să i se recunoască meritele;
• faza de deziluzie, în care apreciază că nu a fost suficient evaluat;
• faza de reconstucţie, de reorganizare poststres.

Mai mult decât la alte categorii de personal, in rândul salvatorilor este posibil ca amânarea
reacţiilor emoţionale după impactul cu trauma psihică să se convertească în sindromul de stres
post-traumatic caracterizat de :

• retrăirea traumei prin amintiri obsesive, tulburări hipnice, cu vise şi coşmaruri recurente;
• sensibilitate crescută la stimuli, tresăriri şi discursuri repetitive;
• anxietate accentuată, astenie generalizată, tulburări psiho-somatice şi de conduită;
• alterarea eu-lui cu blocarea funcţiilor sale de filtrare, de prezenţă şi libidinală;
• autoculpabilizare privind supravieţuirea sa;
• evitrea activităţilor care amintesc de traumă, cu detaşare/înstrăinare faţă de cei din jur
şi interes mult diminuat faţă de una sau mai multe activităţi până la demisie.

SOLUŢII POSIBILE ŞI NECESARE

Pe termen lung: selecţia personalului, inclusiv după criterii psihologice, exerciţii şi

antrenamente în condiţii cât mai apropiate de o situaţie reală, măsuri de cunoaştere perfectă şi
deprinderea până la dexteritate a procedurilor de intervenţie, creşterea coeziunii grupului.

Imediat după misiune: măsuri terapeutice de tip "debrifing" (bilanţul psihologic al misiunii cu
valoare de descărcare (catharsis) poststres.

Cum se organizează bilantul psihologic al misiunii? Nu este vorba de un bilanţ tehnic ce pune
in evidenţă neajunsurile organizatorice şi materiale, ci de o evaluare psihologică care permite
participanţilor să exprime în cadrul grupului participant la misiune ceea ce au resimţit şi ce i-a
deranjat.

Debrifingul are o funcţie de eliberare şi eliminare a remisiilor emoţionale nemetabolizate şi

este ocazia care permite să se aprecieze ceea ce a rămas neclar. Încurajarea si stimularea
"plângerilor", chiar dacă includ acuze organizatorice sau material "descarcă sufletul",
detensionează şi elimină, după sistemul "ventil-supapă", suprasarcina emoţională. Exprimarea
propriilor trăiri, "mărturisirea" sinceră a slăbiciunilor face să crească coeziunea grupului,
permiţând fiecăruia să constate că şi alţii, asemenea lui, au trăit experienţe identice, că este
normal să fi trăit frica paroxistică; altfel spus, fiecare va avea confirmarea că a simţit şi s-a
comportat "normal în condiţii anormale".

Comandantul (însoţit după caz de psiholog sau medic) trebuie să aiba abilitatea să incurajeze
exprimarea emoţiilor, iar discursul său să includă un comentariu nedamatizat şi
disculpabilizant.

256
Bilanţul psihologic al misiunii este prima si cea mai importantă măsură terapeutică. Este eficace
pentru că respectă principiul intervenţiei psihoterapeutice în situaţii limită: cu cât mai rapid şi
mai simplu, cu atât mai eficient. În plus, se oferă ocazia pentru identificarea celor care au nevoie
urgentă de asistentă psihologică/ psihiatrică de specialitate, care amânată, poate agrava trauma
psihică şi reduce şansa reluarii normale a activităţii.

CONCLUZII:

1. La momentul actual, stiinţele despre om şi umanitate au elaborat un corpus de cunoştinţe

valid care cunoscut poate fi util in fundamentarea strategiilor de conducere şi indrumare
a populaţiei în situatii extreme;
2. Mulţimea este o realitate psihologică cu alte caracteristici decât cele ale individului
uman. Dominante sunt afectivitatea, sugestibilitatea extremă şi "gândirea imagistică";
3. Încrederea în autorităti este "produsul psihic" cel mai important în conducerea şi
indrumarea populaţiei; obţinerea şi menţinerea increderii este obictivul psihologic major
în astfel de situaţii;
4. Terorismul mizează atât pe reacţiile necontrolate ale populaţiei cât şi pe surprinderea
autorităţilor;
5. Controlul asupra reacţiilor populaţiei este posibil şi necesar încă de la momentul
psihologic decisiv reprezentat de înştiinţarea şi avertizarea populaţiei privind un pericol
major;
6. Şi personalul de intervenţie are vulnerabilităţi psihice, fiind supus unui stres extrem.
7. Exerciţiile şi antrenamentele de pregătire a populaţiei sunt cea mai eficientă metodă nu
numai în validarea planurilor şi programelor de intervenţie, ci şi în edificarea încrederii
şi a competenţei psihologice.

257
 16. PRINCIPII DE ÎNŞTIINŢARE, AVERTIZARE ŞI ALARMARE LA INSTITUŢII
PUBLICE, OPERATORI ECONOMICI, POPULAŢIE. MODALITĂŢI DE REALIZARE.

Înştiinţarea este activitatea de transmitere a informaţiilor autorizate despre iminenţa producerii

sau producerea dezastrelor şi/sau a conflictelor armate către autorităţile administraţiei publice
centrale sau locale, după caz, în scopul evitării surprinderii şi al realizării măsurilor de protecţie.

Înştiinţarea se realizează de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă sau de serviciile

de urgenţă profesioniste, după caz, pe baza informaţiilor primite de la populaţie sau de la
structurile care monitorizează sursele de risc.

Avertizarea este activitatea de aducerea la cunoştinţa populaţiei a informaţiilor necesare despre

iminenţa producerii sau producerea unor dezastre si se realizeaza de către autorităţile
administraţiei publice centrale sau locale, după caz, prin mijloacele de avertizare specifice, în
baza înştiinţării primite de la structurile abilitate.

Prealarmarea reprezintă transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către autorităţi

despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian.

Prealarmarea se realizează de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi de serviciile

de urgenţă profesioniste, după caz, pe baza informaţiilor primite de la Statul Major General şi
de la structurile specializate din cadrul categoriilor de forţe armate, pe baza planurilor de
cooperare întocmite în acest sens.

Alarmarea reprezintă transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare a populaţiei despre

iminenţa producerii unor dezastre sau a unui atac aerian.

258
Alarmarea populaţiei se realizează de autorităţile administraţiei publice centrale sau locale,
după caz, prin mijloace specifice pe baza înştiinţării primite de la structurile abilitate.

Înştiinţarea şi avertizarea de protecţie civilă şi în situaţii de urgenţă cuprinde:

• înştiinţarea şi avertizarea despre pericolul atacului din aer;

• înştiinţarea şi avertizarea despre executarea loviturilor şi efectelor unui atac cu Armele
de Distrugere în Masă (Nucleară, Biologică şi Chimică) şi/sau emisiilor altele decât
atacul (EADA), sau convenţionale;
• înştiinţarea şi avertizarea despre pericolul producerii dezastrelor.

În cazul unui atac iminent, în situaţia în care nu s-a declarat starea de război, primele mesaje de
prealarmă şi de alarmă se transmit cu aprobarea ministrului administraţiei şi internelor, pe baza
înştiinţărilor Statului Major General şi structurilor specializate din cadrul categoriilor de forţe
armate, conform planurilor de cooperare întocmite în acest sens.

Mesajele de înştiinţare despre pericolul atacurilor din aer, se referă la introducerea situaţiilor
de prealarmă aeriană, alarmă aeriană şi încetarea alarmei aeriene.

Prealarma aeriană se transmite când ţintele aeriene se găsesc la o distanţă corespunzătoare

unui timp de zbor, faţă de frontiera de stat a României sau de limita grupurilor de judeţe, care
să asigure informarea autorităţilor despre pericolul atacului aerian şi să le permită acestora
luarea măsurilor şi desfăşurarea activităţilor ce se impun pentru declanşarea în bune condiţiuni
a semnalului de alarmă aeriană, dacă este cazul.

Alarma aeriană se transmite când ţintele aeriene se găsesc la o distanţă corespunzătoare unui
timp de zbor, faţă de frontiera de stat a României sau de limita grupurilor de judeţe, care să
permită populaţiei realizarea măsurilor de protecţie împotriva loviturilor din aer prin adăpostire
sau alte mijloace specifice.

Atât pentru prealarmă cât şi pentru alarma aeriană, timpul de zbor, în minute, se va preciza
(dacă se va considera necesar) ulterior în „Instrucţiunile privind înştiinţarea şi alarmarea”,
elaborată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

În cazul unui atac iminent, atunci când nu s-a declanşat starea de război, primele mesaje de
prealarmă şi alarmă aeriană se transmit cu aprobarea Inspectoratului General pentru Situaţii de
Urgenţă, pe baza informaţiilor furnizate de Statul Major General (pe bază de Protocol).

Pe timp de pace înştiinţarea despre producerea sau pericolul producerii accidentului nuclear şi
chimic se realizează la ordinului ministrului administraţiilor şi internelor de către Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de
Urgenţă, comitetelor ministeriale pentru situaţii de urgenţă şi ale altor instituţii publice centrale.

Încetarea alarmei aeriene se transmite când ţintele aeriene s-au depărtat de frontiera de stat
a României sau de limita grupurilor de judeţe şi existenţa pericolului atacului aerian nu există.

259
Mesajul de prealarmă aeriană se transmite inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, al
municipiului Bucureşti şi sectoarelor acestuia, unităţilor militare de protecţie civilă, şefilor
inspectoratelor judeţene ale Ministerului Administraţiilor şi Internelor, direcţiilor regionale,
staţiilor şi nodurilor de cale ferată importante, centralelor nuclearo-electrice, termocentralelor
şi hidrocentralelor electrice, instituţiilor publice şi agenţilor economici importanţi (cu
producţie de apărare; care folosesc în procesul de producţie surse radioactive sau substanţe
toxice etc.).

Organele la care se transmit mesajele de prealarmă aeriană se stabilesc prin plan de şefii
inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă şi ai comitetelor pentru situaţii de urgenţă de
la municipii şi oraşe cu aprobarea preşedinţilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă.

Mesajul de alarmă aeriană se transmite inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă şi

comitetelor pentru situaţii de urgenţă, cât şi personalului care acţionează sistemele şi mijloacele
de avertizare şi alarmare.

Mesajul de încetare a alarmei aeriene se transmite tuturor organelor la care s-a introdus alarma
aeriană şi prealarmă aeriană. La localităţile şi agenţii economici care au suferit lovituri din aer,
semnalul de încetarea alarmei aeriene se declanşează la ordinul preşedintelui comitetului pentru
situaţii de urgenţă al localităţii sau de conducătorul agentului economic respectiv, după ce s-a
raportat eşalonului superior.

Responsabilitatea înştiinţării şi avertizării despre pericolul contaminării radioactive, cu

substanţe toxice şi agenţi patogeni, revine conducătorului de la sursele de risc şi staţiilor de
măsurare a radioactivităţii mediului.

Aceştia au obligaţia de a înştiinţa inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, toate

localităţile dispuse şi agenţii economici pe direcţia de propagare a norului nuclear, chimic sau
biologic.

Folosirea mijloacelor de alarmare în cazul producerii unor dezastre se execută numai cu

aprobarea primarului localităţii, a conducătorului instituţiei publice sau a agentului economic
implicat, după caz, ori a împuterniciţilor acestora.

Alarmarea trebuie să fie oportună, autentică, stabilă şi să asigure în bune condiţii prevenirea
populaţiei şi salariaţilor.

Oportunitatea alarmării constă în avertizarea populaţiei şi salariaţilor în timp scurt şi se

realizează prin asigurarea unor sisteme şi mijloace de alarmare care să poată fi acţionate
imediat.

Autenticitatea alarmării constă în transmiterea unor semnale de alarmare, destinate prevenirii

populaţiei şi salariaţilor care să nu creeze confuzii.

Stabilitatea alarmării constă în avertizarea populaţiei şi salariaţilor în orice situaţie creată şi se

asigură prin :

260
 • menţinerea în permanentă stare de funcţionare a fiecărui mijloc de alarmare ;
• folosirea mai multor tipuri de mijloace de alarmare care să se bazeze pe surse energetice
diferite de funcţionare (electrică, aer comprimat, abur, carburanţi etc.);
• asigurarea continuităţii legăturilor necesare acţionării mijloacelor de alarmare ;
• restabilirea în timp scurt a mijloacelor şi sistemelor afectate ;
• utilizarea judicioasă a forţelor şi mijloacelor de alarmare în sectoarele şi raioanele de
intervenţie ;
• asigurarea unui înalt nivel de pregătire a personalului ce deserveşte mijloacele de
alarmare ;

Avertizarea populaţiei în bune condiţii se obţine prin organizarea alarmării corespunzător

caracteristicilor mijloacelor de alarmare instalate în localităţi, instituţii publice şi agenţi
economici, astfel încât intensitatea semnalelor acustice emise de acestea să fie cu cel puţin 6-
10 decibeli mai mare decât zgomotul de fond, dar nu mai mult de 123 decibeli.

261
17. ADĂPOSTURI DE PROTECŢIE CIVILĂ DESTINAŢIE, TIPURI, COMPARTIMENTE
ŞI DOTARE, PUNCTE DE COMANDĂ, CALCULUL NECESARULUI DE ADĂPOSTIT

1. CONCEPŢIA ŞI PRINCIPIILE ADĂPOSTIRII

• CONCEPŢIA ADĂPOSTIRII:

Protecţia prin adăpostire se realizează în scopul ocrotirii cetăţenilor împotriva atacurilor

inamicului şi a efectelor unor dezastre şi se asigură prin lucrări special construite (puncte de
comandă şi adăposturi de protecţie civilă) precum şi în subsolurile amenajate ale clădirilor şi în
alte spaţii care se amenajează în acest scop (tuneluri tehnice, galerii edilitare, staţii de metrou
etc.).

Adăposturile de protecţie civilă pot fi publice, ale agenţilor economici sau ale persoanelor
fizice, potrivit sursei de finanţare a investiţiei respective.

Adăposturile de protecţie civilă – aflate în administrarea organelor administraţiei publice locale

– sunt adăposturi publice gestionate de consiliile locale.

Adăposturile de protecţie civilă se execută în:

• Subsolurile construcţiilor industriale sau ale anexelor acestora;

• Subsolurile construcţiilor social-culturale, administrative, instituţiilor de învăţământ,
spitalelor;
• Subsolurile clădirilor de locuit;
• Spaţii libere (parcuri, grădini etc.) ca adăposturi independente.

262
În cazuri deosebite, se admite folosirea demisolurilor şi chiar a parterului unor construcţii.

Conform prevederilor legale, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile

publice, agenţii economici precum şi proprietarii de imobile pentru locuit, au obligaţia să
prevadă la noile investiţii în construcţii sau la extinderile imobilelor existente, adăposturi de
protecţie civilă, în limita a 5% din valoarea investiţiei (construcţii-montaj ).

Criteriile ce determină obligativitatea proiectării şi realizării adăposturilor de protecţie civilă în

cadrul noilor construcţii sunt precizate „Instrucţiuni tehnice privind avizarea investiţiilor în
construcţii pe linii de protecţie civilă”.

Gradul de protecţie al adăposturilor de protecţie civilă se asigură în mod diferenţiat şi se

stabileşte în funcţie de importanţa localităţilor şi unităţilor economice, conform prevederilor
Legii Protecţiei Civile şi conform „Normelor tehnice privind proiectarea şi executarea
adăposturilor de protecţie civilă" în subsolul construcţiilor noi.

1.2. REGULI ŞI CRITERII DE AMPLASARE A ADĂPOSTURILOR.

La amplasarea adăposturilor de protecţie civilă se ţine seama de următoarele condiţii:

• Să nu depăşească distanţa de 300 m de locuinţă sau timpul de 5 min. de mers pe jos.

• Să fie distanţate de depozitele de materiale explozive şi inflamabile, de rezervoarele cu
substanţe toxice, astfel încât distrugerea sau avarierea acestora să nu pună în pericol
viaţa ocupanţilor.
• Se interzice amplasarea în terenuri inundabile (cu ape freatice de suprafaţă) sau expuse
pericolului de alunecări de teren, în zone cu pericol exploziv şi de incendiu, în terenuri
în care se concentrează S.T.L. şi radioactive), în văi sau viroage etc;
• Pereţii exeriori ai adăpostului să fie cât mai mult posibil în contact direct cu pământul;
• Adăpostul să fie situat la partea cea mai masivă a clădirii sau cea mai rezistentă, care
asigură un grad de protecţie sporit şi la lovitura directă a bmbelor explozive;
• Să se asigure realizarea ieşirii de salvare în afara zonei de dărâmături, reprezentând 1/3
din înălţimea construcţiei din beton sau 1/2 din înălţimea clădirilor din cărămidă; În
cazuri excepţionale sau pentru adăposturile familiale aflate la subsolurile cu destinaţie
de locuinţă, ieşirea de salvare poate fi asigurată de un al doilea acces care să fie dispus
diametral opus accesului în adăpost.
• Nu se admit spaţii goale sub adăpost;
• Adăposturile trebuie să fie, de regulă, complet îngropate în pământ, cu nivelul inferior
al planşeului la nivelul terenului;
• Nu se admite trecerea conductelor de canalizare prin adăposturi (se admit numai sub
pardoseala adăposturilor), în cazuri deosebite, pentru reţelele de apă şi de încălzire se
admite trecerea conductelor de oţel cu diametrul până la 70 mm, dar prevăzute cu
robinete atât la intrarea cât şi la ieşerea din încăperi.
• La agenţii economici se va evita amenajarea adăposturilor sub secţii cu riscuri deosebite,
în apropierea depozitelor şi magaziilor cu riscuri precum şi în apropierea conductelor
ce transportă substanţe periculoase.

263
 1.3. RESONSABILITĂŢI PRIVIND CONSTRUIREA ŞI FOLOSIREA
ADĂPOSTURILOR

• La eliberarea autorizaţiilor de construcţie pentru clădiri noi se obţin obligatoriu şi

avizele Comandantului Protecţiei Civile, Inspectoratelor de Protecţie Civilă Judeţene şi
al Municipiului Bucureşti, astfel încăt să fie respecatată obligativitatea proiectării şi
executării de adăposturi de protecţie civilă în subsolul acestor clădiri (pe baza criteriilor
prevăzute în „instrucţiuni tehnice privind avizarea investiţiilor în construcţii pe linie de
protecţie civilă”).
• Proiectarea, construirea şi amenajarea punctelor de comandă şi a adăposturilor de
protecţie civilă se realizează pe baza normelor şi instrucţiunilor tehnice aprobate de şeful
protecţiei civile din România.
• În timp de pace, adăposturile de protecţie civilă se pot da în folosinţă pentru alte nevoi
cu avizul Inspectoratelor de Protecţie Civilă Judeţene şi al Municipiului Bucureşti şi ale
sectoarelor acestuia, după caz, obligaţia de a fi eliberate în caz de nevoie în maximum
de 24 de ore. Această situaţie poate asigura o mai bună conservare a spaţiilor de
adăpostire.
• Adăposturile amenajate ca puncte de comandă nu pot primi altă destinaţie.
• Trecerea la construirea adăposturilor şi amenajarea altor spaţii de adăpostire, cuprinse
în planurile de mobilizare, se face odată cu punerea în aplicare a acestor planuri.
• Ministerele, celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile
publice şi agenţii economici au obligaţia de a depista toate spaţiile ce pot fi folosite ca
adăposturi, de a le lua în evidenţă şi de a întocmi documentaţia tehnică.

1.4. PRINCIPII DE REALIZARE A ADĂPOSTIRII

Adăpostirea – este măsura principală de protecţie a cetăţenilor împotriva efectelor armelor de

nimicire în masă şi armelor obişnuite.

Se asigură prin:

-înştiinţarea organelor de conducere ale localităţilor şi unităţilor economice, precum şi

alarmarea populaţiei şi salariaţilor despre pericol.
-adăpostirea, dispersarea, evacuarea, mascarea şi camuflarea, precum şi alte măsuri tehnice şi
organizatorice.

Adăpostirea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

• să fie organizată şi pregătită din timp;

• să fie diferenţiată din punct de vedere al gradului de protecţie în funcţie de importanţa
localităţii, precum şi a unităţilor economice pentru economia de război şi de nevoile de
apărare;
• să asigure locuri de protecţie pentru toţi cetăţenii, inclusiv pentru personalul muncitor
din sectoarele de producţie.

Adăpostirea populaţiei şi a bunurilor materiale se găseşte şi se planifică de la pace şi se

ralizează în funcţie de fondurile aprobate, atât la pace cât şi la război, în două variante:

264
 • Pentru atacul prin surprindere – nu sunt realizate adăposturile prevăzute în planurile de
mobilizare, iar cele familiale nu sunt amenajate – personalul şi salariaţii se vor
adăposti în funcţie de adăposturile existente şi în funcţie de teren, se pot folosi şi
culoarele sau parterul clădirilor;
• Pentru atacul anunţat – după decretarea stării de război – personalul şi salariaţii se vor
adăposti în:

-adăposturile existente (adăposturi special construite sau amenajate care asigură un

grad determinat de protecţie).

-adăposturile construite conform planului de mobilizare.

-adăposturile simple, amenajate pe plan local.

-spaţii de adăpostire din cadrul construcţiilor (subsoluri, pivniţe, pasaje de nivel,

galerii edilitare, tuneluri), care datorită structurii de rezistenţă sau ca urmare a unor
consolidări şi amenajări simple pot să asigure protecţia la acţiunea dărămăturilor
provenite de la nivelurile superioare.

-adăposturi individuale la locul de muncă (unde procesul de producţie nu se întrerupe).

-spaţii naturale de adăpostire şi spaţii care pot folosi proprietăţile de protecţie ale
terenului (grote, peşteri, şanţuri acoperite, bordeie, galerii, gropi individuale, etc).

Lucrările care se execută pentru adăpostirea cetăţenilor trebuie să asigure protecţia împotriva
undei de şoc, suflului şi schijelor, dărămăturilor şi incendiilor rezultate în urma exploziilor,
radiaţiilor penetrante, căderilor de praf radioactiv, precum şi realizarea condiţiilor normale de
trai şi igienă pentru rămânerea cetăţenilor în adăposturi o perioadă mai îndelungată.

Adăposturile de protecţie civilă trebuie să asigure şi protecţia împotriva substanţelor toxice de

luptă şi a agenţilor patogeni.

Măsurile privind adăpostirea populaţiei se cuprind în planurile de protecţie civilă, în care se

întocmesc grafice ale sistemului de adăpostire care se realizează la război.

• la amplasarea adăposturilor în teren se va avea în vedere ca distanţa dintre adăpost şi

locuinţă sau locul de muncă să permită adăpostirea în ele în timp oportun.
• pentru adăpostirea personalului şi a bunurilor materiale se iau în considerare
următoarele spaţii:
1. adăposturi de protecţie civilă special construite din timp de pace (terminate sau
neterminate);
2. subsolurile construcţiilor, terenurile tehnologice, galeriile edilitare şi de termoficare
şi alte lucrări subterane;
3. adăposturi din P.B.A. ;
4. adăposturi simple independente din material lemnos sau cu schelet metalic;
5. adăposturi individuale la locul de muncă unde procesul de producţie nu se întrerupe;
6. adăposturi de tip familial;
7. tranşee.

265
 2. ADĂPOSTURI DE PROTECŢIE CIVILĂ, DESTINAŢIE, TIPURI ŞI
COMPARTIMENTARE.

• DESTINAŢIE.

Adăposturile pentru protecţia civilă reprezintă totalitatea construcţiilor special executate sau
amenajate care au capacitatea să reducă acţiunea de distrugere a armelor de nimicire în masă
şi să asigure protecţia persoanelor adăpostite împotriva darâmăturilor provocate de explozii.

2.2. CLASIFICAREA ADĂPOSTURILOR DE PROTECŢIE CIVILĂ:

1. după sursa de finanţare:

- adăposturi publice;

- adăposturi ale instituţiilor şi agenţilor economici;

- adăposturi ale persoanelor fizice.

2. după gradul de rezistenţă:

- I P = 1,0 daN/cm2 – la clădiri din industria de apărare;

- II P = 0,5 daN/cm2 – la clădiri din municipii şi de la agenţii economici;

- III P = 0,3 daN/cm2 – la clădiri din oraşe şi comune.

sau altfel spus:

-adăposturi de tip monolit;

-adăposturi cu strat de aer;

-adăposturi în straturi;

-adăposturi tip galerii.

3. după destinaţie şi modul de realizare:

- adăposturi special construite (realizate ca lucrări independente sau înglobate în subsolurile

construcţiilor) dotate cu mijloace şi instalaţii speciale;

- adăposturi simple (ce pot fi amenajate în timp scurt şi cu mijloace reduse).

4. după amplasarea faţă de cota „0” a terenului:

- adăposturi subterane;

266
- adăposturi semiîngropate;

- adăposturi supraterane.

5. după modul de amplasare faţă de clădirile din jur:

- adăposturi în clădiri (subsolul acestora);

- adăposturi independente în spaţii libere.

6. după materialele din care sunt executate:

- adăposturi din beton armat;

- adăposturi din PBA (prefabricate);

- adăposturi din material lemnos;

- adăposturi din resurse locale (tip tranşee).

2.3. COMPARTIMENTAREA ŞI DOTAREA ADĂPOSTURILOR:

Subsolurile amenajate ca adăposturi publice de protecţie civilă şi cele care au suprafaţa de

adăpostire mai mare de 50 m2 se prevăd cu:

- sas de acces;

- încăperi de adăpostit;

- grup sanitar;

- ieşire de salvare.

Se interzice accesul din sas direct în grupurile sanitare.

În alcătuirea adăposturilor intră următoarele elemente:

• o intrare protejată printr-o încăpere tampon (SAS) cu o suprafaţă de 2,00-2,50 m.p,

având goluri de trecere (1,80 x 0,80 m. sau 1,40 x1,20 m cu praguri de 15 cm) şi canate
de 900 pentru uşi metalice etanşe;
• 1-3 încăperi de adăpostit cu capacitatea până la 50-100 persoane fiecare, fără a fi
prevăzute cu uşi, şi care comunică între ele prin goluri de trecere;
• un grup sanitar compus din cabine pentru WC; accesul în cabine se face printr-o
încăpere tampon, iar numărul de cabine se stabileşte în funcţie de capacitatea
adăpostului, prevăzându-se câte o cabină pentru 50 persoane;

- o ieşire de salvare care se execută din beton armat cu secţiunea pătrată de 1,00 x 1,00 m sau

267
circulară cu diametrul de 1,00 m, care comunică cu exteriorul în afara zonei de
dărâmături printr-un puţ vertical prevăzut cu scări de pisică în interior şi capac carosabil în
partea superioară şi cu oblon de protecţie etanş cu deschidere spre exterior; ieşirea de salvare
se foloseşte şi ca priză de aer pentru instalaţiile de ventilare.

Subsolurile amenajate ca adăposturi familiale sau care au suprafaţa mai mică de 50 m2 se pot
executa fără sas şi grup sanitar, ieşirea de salvare fiind considerată al doilea acces.

Încăperile de adăpostit se dimensionează pentru o capacitate de până la 50 persoane ţinând

seama de compatimentarea impusă de structura de rezistenţă.

2.4. DOTAREA ADĂPOSTURILOR cuprinde:

- instalaţii de ventilaţie (filtroventilaţie);

- instalaţii electrice;

- insalaţii sanitare;

- instalaţii de telecomunicaţii;

- bănci şi scaune;

- trusă de deblocare-salvare;

- rezervă de apă;

- mijloace de iluminat cu baterii;

-afişe cu reguli de comportare.

Condiţii de microclimat necesare a fi asigurate în adăpost:

• temperatura 18-24 0C;

• umiditatea 70%;
• aerul pentru respiraţie: - nivel maxim CO2 - 1%

- nivel minim O2 - 19%

• Condiţii minime:
o aer proaspăt de pătrundere în adăpost 0,75 m3/h;
o apă 2 l/24h;
o O2 nivelul minim 18%;
o CO2 nivelul maxim 3%.
• Condiţii normale:
o aer proaspăt 5-7 m3/h ;

268
 o O2 nivel minim 20,9%;
o CO2 nivel maxim 3%.

Schema compartimentării unui adăpost de protecţie civilă:

Legendă:

1. SAS acces
2. încăperi de adăpost;
3. OME – oblon met. etanş;
4. grup sanitar;
5. ieşire de salvare;

2.5. ADUCEREA ÎN STARE COMPLETĂ DE FUNCŢIONARE A ADĂPOSTULUI

DE PROTECŢIE CIVILĂ.

Pentru fiecare adăpost se numeşte o echipă de adăpostire care ia în primire adăpostul.

Se evacuează materialele din adăpost care s-au păstrat pe timp de pace.

Se pun în funcţiune toate instalaţiile existente.

Se verifică etanşeitatea uşilor.

Se dotează adăpostul cu materialele enumerate mai sus şi se verifică acestea.

Se asigură rezerva de apă.

Se actualizează înscrisurile din adăpost (cu alb sau cu vopsea fluorescentă).

269
Se afişează vizibil regulile de comportare în adăpost.

3. PUNCTE DE COMANDĂ DE PROTECŢIE CIVILĂ: DESTINAŢIE,

COMPARTIMENTARE ŞI DOTARE

3.1. DESTINAŢIE

Punctele de comandă sunt adăposturi speciale destinate pentru conducerea activităţilor de

protecţie civilă.

Punctele de comandă de protecţie civilă sunt construite şi amenajate la judeţe, municipii, oraşe
şi agenţi economici.

Spre deosebire de adăposturile pentru populaţie care pot fi subterane, semiîngropate sau chiar
supraterane, punctele de comandă nu pot fi decât construcţii subterane.

Gradul de protecţie pe care trebuie să-l aibă punctele de comandă (suprasarcina de calcul) este
de 1 kgf/cm2 sau 2 kgf/cm2 în funcţie de categoria localităţii în care sunt amenajate.

3.2. COMPARTIMENTARE

Compartimentarea unui punct de comandă cuprinde următoarele încăperi:

- sas de acces;

- punct de decontaminare personal;

- camera şefului protecţiei civile;

- camera de operaţii;

- încăperea (încăperile) pentru şefii de comisii;

- camera pentru centrala de alarmare şi centrala telefonică:

-camera D.S;

- centrala de filtroventilaţie;

- camera pentru acumulatori;

- încăperea grupului electrogen;

- camera pentru alimente;

- camera pentru odihnă;

- grupuri sanitare;
270
- încăpere pentru rezerva de apă;

- magazie de materiale;

- ieşire (ieşiri) de salvare;

- alte încăperi.

Accesul în punctul de comandă este strict limitat şi se face numai cu prezentarea legitimaţiei de
serviciu a persoanelor care, conform legilor în vigoare, au atribuţii în acest sens.

3.3. DOTARE

Dotarea punctelor de comandă cuprinde următoarele materiale, aparate şi instalaţii:

Compartimentul de comandă:

• harta de protecţie civilă;

• planul de protecţie civilă;
• tabel cu mijloace fir şi radio;
• interfon;
• telefoane;
• aparat radio.

Compartimentul operaţii:

• harta judeţului (municipiului, oraşului, agentului economic);

• tabel cu forţe şi mijloace de intervenţie;
• planşă cu situaţia meteo;
• tabel cu principalele activităţi;
• instrumente pentru lucru de stat major.

Instalaţiile din punctul de comandă sunt de următoarele tipuri:

• instalaţii de filtroventilaţie;
• instalaţii sanitare;
• instalaţii electrice;
• instalaţii de transmisiuni (comunicaţii şi informatică);
• instalaţii de încălzire;
• instalaţii pentru controlul contaminării radioactive.

Instalaţii de ventilare – au drept scop asigurarea condiţiilor de microclimat necesare

personalului care îşi desfăşoară activitatea în adăposturile de protecţie civilă şi funcţionează în
trei regimuri:

271
 1. Regim de ventilare mecanică normală, în care aerul introdus în punctul de comandă
este curăţat de praf şi impurităţi;
2. Regim de filtroventilare, în care aerul introdus este curăţat de praf, impurităţi,
substanţe toxice, radioactive şi agenţi patogeni;
3. Regim de recirculare şi regenerare a aerului din interior cu izolare totală de exterior
(absorbţia aerului viciat din încăperi, filtrarea acestuia în filtrele reţinătoare de CO2
şi vapori de apă şi completarea cantităţii de oxigen).

În perioada funcţionării instalaţiilor de ventilare trebuie să se menţină în adăpost o

suprapresiune interioară de 10-15 mm coloană de H2O.

Debitul de aer necesar pentru o persoană adăpostită se consideră de 5-7 mc/h în regim de
ventilare mecanică normală şi de 2 mc/h în regim de filtroventilare.

Aerul necesar persoanelor adăpostite se asigură cu ventilatoare centrifugale acţionate electric

sau manual.

Numărul ventilatoarelor se determină în funcţie de debitul de aer necesar, se montează de regulă

lăngă ieşirea de salvare, pe console metalice sau pe postamente cu amortizori cu tampon de
cauciuc.

Datorită suprapresiunii ce se crează în interiorul adăpostului, pe perioada funcţionării instalaţiei

de ventilare, presiunea aerului se măsoară cu un manometru diferenţial.

Evacuarea aerului viciat din interiorul adăposturilor de protecţie civilă destinate pentru puncte
de comandă se face în subsolul clădirilor, pe casa scărilor sau în exterior cu supape de
suprapresiune tip S-00.

Grupurile sanitare şi sasurile vor fi prevăzute obligatoriu cu supape de suprapresiune.

Numărul supapelor de suprapresiune se determină funcţie de presiunea realizată de instalaţia de

filtroventilaţie şi de debitul de aer care trebuie evacuat.

Instalaţii sanitare – alimentarea cu apă a adăposturilor de protecţie civilă destinate pentru

puncte de comandă se realizează prin racordarea la reţeaua exterioară de alimentare cu apă sau
la una din conductele interioare existente ale clădirii; conducta de alimentare cu apă se prevede
cu un robinet de închidere imediat după intrarea acesteia în interiorul adăpostului.

Se prevede o rezervă de apă care se va folosi în cazul avarierii reţelei exterioare de alimentare:

• băut şi gatit - 2,5 litri;

• igiena personală - 2,0 litri;
• WC-uri - 7,0 litri;
• rezervă - 0,5 litri.

TOTAL - 12 litri/zi persoană

272
Instalaţiile sanitare cuprind:

• instalaţii de alimentare cu apă;

• instalaţii de canalizare;
• grupuri sanitare (1WC pentru 25 persoane) prevăzute cu 1-2 lavoare şi un robinet dublu
serviciu. asigurându-se o compartimentare separată pentru 1/3 din ocupanţi femei;
• fără instalaţie de încălzire.

Instalaţiile electrice au ca scop asigurarea iluminatului interior şi a energiei necesare pentru

instalaţiile de forţă (motoare ventilatoare, pompe, etc.).

Alimentarea se poate face de la reţeaua electrică exterioară sau de la tabloul general de

distribuţie.

Pentru asigurarea independenţei energetice se foloseşte grupul electrogen care este preferabil
să intre automat în funcţiune.

La grupul sanitar se prevede un singur corp de iluminat în încaperea tampon pentru a evita
circulaţia aerului prin tuburile electrice; capetele acestora din doze se etanşează cu bitum
(spumă) la trecerea prin pereţii exteriori.

Electromotarele ventilatoarelor se prevad cu întreruptoare trifazice automate corespunzatoare

puterii motoarelor.

Pentru iluminatul de siguranţă, alimentarea becurilor din circuitul respectiv se face de la bateria
de acumulatori care se află într-o încăpere separată; iluminatul de siguranţă trebuie să se aprindă
automat la întreruperea alimentării tabloului general de distribuţie

Instalaţiile electrice cuprind:

• tabloul de alimentare;
• corpuri de iluminat;
• corpuri pentru iluminat de siguranţă;
• grupul electrogen.

Instalaţii de încălzire - adăposturile de protecţie civilă destinate pentru puncte de comandă se

pot prevedea cu instalaţie de încălzire; acolo unde nu există posibilitatea de racordare, se prevăd
radiatoare electrice.

La încăperile destinate pentru aparatura radio, înştiinţare-alarmare şi transmisiuni se va asigura

o temperatura minima de 15 Co şi o umiditate relativă de 65%.

Pe conductele de tur si retur ale instalaţiei de încălzire în adăpost se prevede câte un robinet de
închidere.

273
Instalaţii de transmisiuni - în adăposturile de protecţie civilă destinate pentru punctele de
comandă se realizează instalaţii de transmisiuni pentru conectarea şi lucrul mijloacelor de
transmisiuni cu fir şi radio şi al altor aparate de alarmare sau informatică.

Instalaţiile de telecomunicaţii asigură legăturile telefonice atât în interiorul cât şi în exteriorul

P.C.

Punctele de comandă de protecţie civilă se racordează cu cabluri-circuite telefonice la

repartitoarele centralelor telefonice urbane sau ale localităţilor respective.

Capacitatea cablurilor exterioare şi numărul de variante cu care se realizează racordul punctelor

de comandă de protecţie civilă în principiu vor fi:

• la municipiul Bucureşti: 2-3 variante, fiecare cu câte 100-200 perechi

• la judeţ: 2 variante - o variantă cu 100 perechi
• a doua variantă cu 50 perechi
• la municipii de categoria a-II-a şi sectoare ale municipiului Bucureşti: 2 variante a câte
100 perechi
• la municipii şi oraşe de categoria a-III-a:1-2 variante a câte 50 perechi
• la ministere, organe centrale şi agenţi economici de categoria I-a şi a-II-a câte 12-26
circuite
• la celelalte unitaţi economice categorisite: 6-12 circuite

La punctele de comandă de rezervă se asigură o singură variantă de cablu telefonic având

următoarea capacitate:

• la municipiul Bucureşti: 50 perechi;

• la judeţ sau sector al municipiului Bucureşti: 26 perechi.

Instalaţii pentru controlul contaminării radioactive - sunt destinate pentru a semnaliza

contaminarea radioactivă a personalului care intră în adăposturile de protecţie civilă destinate
pentru puncte de comandă şi a asigura din interiorul punctelor de comandă măsurarea nivelului
de radiaţie existent în zona de amplasare a acestor construcţii.

Controlul contaminării radioactive a personalului care intră în adăposturile de protecţie civilă

destinate pentru puncte de comandă se realizează cu dispozitivul de avertizare pentru
contaminarea radioactivă a personalului.

Schema unui punct de comandă de protecţie civilă:

274
Legenda:

1. S.A.S.;
2. Cameră acumulatori;
3. Magazie materiale;
4. Camera de muncă;
5. Centr. trs. alarmare.;
6. Birou D.S.;
7. Ieşire de salvare;
8. D.P.;
9. Grup sanitar;
10. Camera de odihnă;
11. Sală operaţii + şefi de comisii;
12. Camera şef Pr. Civ.;
13. Inst. de filtro-ventilaţie;
14. Câmp de trecere.

3.4. ACTIVITĂŢI CE SE DESFĂŞOARĂ PENTRU ADUCEREA ÎN STARE DE

PREGĂTIRE OPERATIVĂ A PUNCTULUI DE COMANDĂ

1. Înştiinţarea şi aducerea cadrelor şi comisiilor de specialitate (potrivit planului).

2. Activităţi practice pe compartimente;
3. Operaţii:

- ridicarea materialelor necesare P.C.;

- întărirea pazei şi apărării P.C.;

- afişarea cheii pe P.S.A.G.;

- trecerea pe recepţie a staţiei radio;

- trecerea datelor pe harta de protecţie civilă;

- completarea tabloului cu forţe şi mijloace;

- distribuirea mapelor în P.C.;

- punerea în funcţiune şi anunţarea organelor din schema C.T.O.-28;

- informarea şefului protecţiei civile a judeţului;

- confirmarea la Comandamentul Protecţiei Civile despre ocuparea P.C.;

- actualizarea documentelor;

- verificarea ocupării P.C. de către celelalte localităţi şi agenţi economici.

275
4.Transmisiuni:

- verificarea legăturii directe: T.O., cap la cap, interurbane;

- punerea la punct a instalaţiilor interioare;

- introducerea în reţea a radioreceptorului pe M.U.A.A.T.;

- introducerea centralei de serviciu;

- verificarea centralei de alarmare;

- asigurarea montării în P.C. a F-1001A sau F1001 B;

- ordonarea intrării în funcţiune a aparaturii F-1001A sau F1001 B şi NEPTUN în regim

permanent;

- verificarea aparaturii studiourilor centrale şi locale;

- verificarea schemei de înştiinţare (la cabine);

- verificarea legăturilor şi D.A.D. a staţiei radio;

- asigurarea antenelor şi locurile de instalare a reţelelor din economie;

- verificarea acţionării staţiei de radioamplificare locală;

- legătura cu unităţile militare A.A.T.(cap la cap);

- pregătirea reţelelor radio şi radiotelefon, observare, cercetare, şi adăposturi;

- asigurarea serviciului permanent;

- centralizarea tuturor sirenelor şi P.C.

5. Protecţie antichimică:

- primirea mijloacelor de protecţie: mască, costum, trusă;

- verificarea aparaturii de cercetare chimică şi de radiaţie;

- verificarea instalaţiei de supraveghere a contaminării radioactive;

- completarea P.D.P.;

- asigurarea mijloacelor şi materialelor din P.D.P.;

- preluarea situaţiilor meteo şi afişarea lor;

276
- asigurarea stocului de surse pentru aparatură;

- actualizarea documentelor (fişelor).

6. Protecţie-adăpostire:

- verificarea etanşeităţii P.C.;

- punerea în funcţiune a iluminatului de rezervă;

- verificarea instalaţiei de filtroventilaţiei;

- verificarea grupului electrogen;

- completarea cu filtre;

- verificarea aprovizionării cu apă;

- asigurarea buteliilor cu oxigen;

- punerea în funcţiune a dozatoarelor şi macromanometrelor;

- verificarea ieşirilor de salvare;

- verificarea camerei pentru acumulatori;

- completarea sculelor şi uneltelor necesare deblocării.

7. Medicale:

- asigurarea asistenţei medicale;

- verificarea truselor de prim ajutor;

- asigurarea cu medicamente, pansamente, tărgi, aparatură a P.C.;

- verificarea condiţiilor igienico-sanitare şi de profilaxie.

8. Asigurare materială:

- completarea cu alimente de strictă necesitate, (apă), pentru odihnă, ustensile şi materiale

necesare funcţionării P.C.

9. Prevenirea şi stingerea incendiilor:

- verificarea panourilor şi instalaţiilor de stins incendiul.

277
10. Diverse:

− pază, apărare, serviciul, schimbarea pe ture şi modul de lucru în P.C.

3.5 GRADUL DE PROTECŢIE A ADĂPOSTURILOR PE CATEGORII DE

LOCALITĂŢI

Gradul de protecţie a adăposturilor în daN/cm2

Adăposturi pentru Adăposturi pentru Adăposturi pentru
Localităţi (Municipii) şi puncte de comandă la salariaţii din unităţile salariaţii din unităţile
oraşe ministere, departamente, economice categorisite economice
celelalte organe centrale din punct de vedere al necategorisite şi
şi locale. protecţiei civile. pentru populaţie.
1 2 3 4
Categoria I-a 3 1 1
Categoria a II-a 2 1 0,5
Categoria a III-a 1 0,5 0,3

NOTĂ:

La alte localităţi se amenajează adăposturi numai pentru P.C. sau în unităţi economice
importante.

1. Capacitatea de adăpostire în cadrul construcţiilor noi se stabileşte astfel:

a. la unităţile economice pentru construcţiile noi şi în cazul extinderii celor existente în

funcţie de specificul acestora şi de posibilităţile de amenajare până la asigurarea
adăpostirii salariaţilor stabiliţi pentru schimbul maxim în timp de război;
b. în cartierele de locuit câte 1 m2 suprafaţă utilă pentru fiecare apartament;
c. la construcţiile spitaliceşti câte 1 m2 suprafaţă utilă pentru fiecare pat;

2. la construcţiile social-culturale, administrative, şcoli de toate gradele, suprafaţa totală utilă

până la 2/3 din capacitatea acestora;

3. la construcţiile subterane, metrou, garaje, pasaje, depozite, tuneluri, până la întreaga suprafaţă
care se amenajează considerându-se 1 m2 suprafaţă utilă de persoană adăpostită;

4. la stabilirea capacităţilor noi de adăpostire suprafaţa utilă este de 1 m2 pentru fiecare persoană
adăpostită;

5.la unităţile, instituţiile şi formaţiunile militare potrivit necesarului stabilit de Ministerul

Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne.

278
6. În subsolurile clădirilor de locuit proprietate particulară se prevăd aceleaşi adăposturi ca şi
în clădirile proprietate de stat, cheltuielile suplimentare pentru partea de construcţii-montaj
privind amenajarea adăposturilor în subsol se suportă de către proprietari şi nu pot depăşi 5%
din valoarea de construcţii- montaj a acestora.

4. CALCULUL NECESARULUI DE ADĂPOSTIT

Capacitatea de adăpostire în cadrul construcţiilor noi se stabileşte astfel:

• la unităţile economice, pentru construcţii noi şi în cazul extinderii celor existente, în

funcţie de specificul acestora şi posibilităţile de amenajare, până la asigurarea
adăpostirii personalului stabilit pentru schimbul maxim în timp de război;
• la construcţiile cu destinaţie de locuinţă, câte 1 m.p. suprafaţă utilă pentru fiecare
persoană dar nu mai puţin de 9 m.p. suprafaţă totală;
• la construcţiile spitaliceşti, câte 2 m.p. suprafaţă utilă;
• la construaţiile social-culturale, administrative, şcoli de toate gradele, câte 1 m.p.
suprafaţă utilă pentru fiecare persoană adăpostită. Numărul de persoane se determină
considerând 2/3 din personalul administrativ şi elevi;
• capacitatea de adăpostire la adăposturile publice se stabileşte funcţie de numărul de
persoane rezultat din studiul de amplasare, alocându-se 1 m.p. suprafaţă utilă pentru
fiecare persoană.
• adăposturile din cadrul construcţiilor cu destinaţie de locuinţă sunt considerate
adăposturi familiale;
• capacitatea adăposturilor de protecţie civilă ce se amenajează în subsolul clădirilor se
determină în funcţie de necesarul de adăpostit, suprafaţa disponibilă şi ţinând seama de
volumul necesar unei persoane;

În subsolul unei clădiri se pot amenaja mai multe adăposturi separate, despărţite printr-un perete
comun de aceeaşi grosime şi rezistenţă ca şi pereţii de protecţie exteriori. Capacitatea acestor
adăposturi să nu depăşească 150 de persoane.

Fiecare dintre aceste adăposturi trebuie să asigure condiţii tehnice şi constructive prevăzute în
instrucţiuni.

Capacitatea adăposturilor se determină în funcţie de necesarul de adăpostire, de tipul

adăpostului şi de gradul de protecţie (se ia de regulă pentru 100-300 persoane), socotindu-se în
medie o suprafaţă de 1 mp. pentru fiecare persoană adăpostită.

Stabilirea necesarului de adăposturi prevăzute a fi contruite la război se face de către şeful

I.P.C.J. împreună cu ofiţerul de geniu şi se face astfel:

− Pentru oraşele de categoria I şi a-II-a

Din totalul populaţiei oraşului se scad:

• mobilizaţii (10% din populaţie)

• evacuaţii (nu au procent pentru evacuare, se stabilesc în funcţie de condiţii) maxim 20%
din populaţie;

279
 • salariaţii din schimbul maxim de lucru de la agenţii economici ( 2/3 din numărul
acestora);
• populaţia din cartierele periferice (maxim 20% care se adăpostesc pe cont propriu).

− Pentru oraşele din categoria a-III-a

La fel ca mai sus, cu singura deosebire că procentul de populaţie din cartierele periferice se
ridică până la 40%.

− Pentru agenţii economici

Numărul de adăpostiri este calculat pentru schimbul maxim de lucru, după punerea în aplicare
a planului de mobilizare (2/3 din numărul salariaţilor).

4.1. Exemplu de calcul

Se calculează numărul de persoane cărora trebuie să li se asigure adăpostirea şi numărul de

adăposturi în ambele variante ale atacului cunoscându-se următoarele date privind oraşul „N”:

− Numărul de locuitori: 143888

− Numărul maxim de persoane evacuate: 12950
− Schimbul maxim de lucru: 33166

Populaţia din cartierele mărginaşe: 28777

Paturi spitale: 1345

Persoane spitalizate: 828

Adăpostirea este asigurată pe timp de pace astfel:

- salariaţi: 7%

- populaţie: 5%

- spitalizaţi: 20%

Adăpostirea urmează a fi realizată astfel:

- 10% - în adăposturi speciale

- 40% - în adăposturi simple

- 30% - în subsoluri amenajate, spaţii naturale şi tehnologice

- 20% - în adăposturi din PBA.

280
În oraş există o brigadă mecanizată cu un efectiv de 1300 persoane şi un batalion de jandarmi
cu 543 militari.

Localitatea dispune de un pasaj cu suprafaţa de 1444 m2 şi are un agent economic care deţine
tuneluri tehnologice cu o suprafaţă de 833 m2 .

4.2. Rezolvare

1. la atac prin surprindere:

- tuneluri tehnologice: 833 persoane (1persoană/ m2 )

- pasaj: 1444 persoane

- schimb maxim de lucru: 33166 persoane

- populaţia din cartiere mărginaşe: 28777 persoane

- spitalizaţi: 1345 x 20% = 269 persoane

TOTAL = 64489 persoane

Rezultă necesarul (număr de persoane) de adăpostit:

143888 – 64489 = 79399 persoane

Repartiţia pe adăposturi va fi:

79399 x 10% = 7940 în adăposturi speciale

79399 x 40% = 31760 în adăposturi simple

79399 x 50% = 39699 în subsoluri amenajate, spaţii naturale şi tehnologice.

2. la atac anunţat:

- număr maxim de persoane evacuate: 12950 persoane

- schimbul maxim de lucru: 33160 persoane

- populaţia din cartiere mărginaşe: 28177 persoane

- persoane spitalizate: 828 persoane

- efectiv Bg. Mc.: 1300 persoane

- efectiv B. Jdm.: 543 persoane

281
- mobilizaţi (10%): 14389 persoane

- pasaj: 1444 persoane

- tuneluri tehnologice: 833 persoane

TOTAL: 94953 persoane

Rezultă necesarul de adăpostit:

143888 – 94953 = 48935 persoane

Repartiţia pe adăposturi va fi astfel:

48935 x 10% = 4894 persoane în adăposturi speciale

48935 x 40% = 19574 persoane în adăposturi simple

48935 x 30% = 14680 persoane în subsoluri amenajate, spaţii naturale şi tuneluri tehnologice

48935 x 20% = 19787 persoane în adăposturi din P.B.A.

282
 18. PROTECŢIA NUCLEARĂ, BIOLOGICĂ ŞI CHIMICĂ, CONCEPŢIA ASIGURĂRII
MEDICALE, FORMAŢIUNI NBC ŞI ASIGURARE MEDICALĂ, DESTINAŢIE, MISIUNI

1. GENERALITĂŢI

Protecţia N.B.C. (nucleară, biologică şi chimică ) reprezintă acţiunea de ocrotire a cetăţenilor

pe timp de conflict armat împotriva efectelor A.D.M. (armelor de distrugere în masă), iar pe
timp de pace împotriva E.A.D.A. (emisii altele decât atacul cu arma nucleară, biologică sau
chimică ) şi S.C.T.I. ( substanţelor chimice toxice industriale).

Armele de distrugere în masă sunt acele arme care, folosite, determină un volum mare de
distrugeri de bunuri materiale (distrugeri de clădiri, construcţii, utilaje, instalaţii, mijloace de
transport etc.) precum şi un număr mare de victime în rândul oamenilor şi animalelor
neprotejate.

Altfel spus, protecţia N.B.C. reprezintă acţiunea de ocrotire a cetăţenilor împotriva

contaminării radiologice, biologice şi chimice şi se asigură prin mijloace speciale de protecţie
individuală, colectivă şi prin alte măsuri tehnice şi organizatorice, care se realizează din timp
de pace, cu prioritate în zonele de risc nuclear, chimic sau biologic.

Agenţii economici cu surse de pericol nuclear, chimic sau biologic au obligaţia de a evalua
periodic zonele de risc (pericol), de a stabili măsurile de prevenire şi de protecţie necesare, de
a asigura înştiinţarea autorităţilor publice, alarmarea şi protecţia populaţiei afectate.

Dacă posibilitatea contaminării radiologice, biologice şi chimice ca urmare a întrebuinţării

A.D.M. este în mod curent condiţionată de existenţa unui conflict armat, a unui război,
accidentul nuclear, chimic, poluarea accidentală, izbucnirea unor epidemii sau epizootii,
constituie evenimente imprevizibile cauzate de avarierea sau deteriorarea unor instalaţii, a unui
utilaj sau mijloc de transport etc. sau intenţionat de către terorişti şi duc la eliberarea în mediul

283
înconjurător a unor substanţe care pot avea impact deosebit de grav asupra populaţiei cât şi
asupra mediului.

Pentru a diminua efectele unor astfel de evenimente este necesar a se realiza un ansamblu de
măsuri şi acţiuni, unele de specialitate care intră în competenţa organismelor militare, de
protecţie civilă şi unor instituţii civile de specialitate din zonă şi altele care trebuie cunoscute şi
respectate de către populaţie.

2. PROTECŢIA N.B.C. ÎN SITUAŢII DE CONFLICT ARMAT

• PROTECŢIA NUCLEARĂ

Protecţia nucleară se impune ca urmare a întrebuinţării armei nucleare.

Arma nucleară se bazează pe acţiunea distructivă a imensei cantităţi de energie care se degajă
în timpul exploziei nucleare. Efectul ei vătămător poate întrece de sute de mii de ori efectul
vătămător al celei mai puternice muniţii încărcate cu substanţe explozive obişnuite.

Arma nucleară este cel mai puternic mijloc de distrugere în masă, capabil să producă într-un
timp scurt, pierderi mari în oameni, distrugeri la construcţii, bunuri materiale, distrugeri şi
blocări de adăposturi, distrugeri şi avarii la reţelele electrice, de gaze, apă, termoficare, canal,
telecomunicaţii, contaminare radioactivă pe suprafeţe de teren foarte mari. Aceste distrugeri se
produc datorită acţiunii factorilor distructivi ai exploziei nucleare: unda de şoc, emisiunea de
lumină, impulsul electromagnetic, radiaţia penetrantă şi contaminarea radioactivă.

Pentru protecţia împotriva efectelor factorilor distructivi ai exploziei nucleare trebuie să reţinem
următoarele :

• Împotriva armei nucleare ne apărăm prin adăpostire;

• Nu trebuie să privim spre sfera de foc;
• Ne adăpostim numai după construcţii solide sau obstacole naturale;
• Nu stăm în picioare, expuşi la explozie;
• Orice obstacol micşorează sub limitele periculoase acţiunea factorilor distructivi ai
exploziei nucleare;
• Împotriva contaminării radioactive ne protejăm dacă împiedicăm contactul prafului
radioactiv cu organismul.

• PROTECŢIA CHIMICĂ

Protecţia chimică se impune ca urmare a întrebuinţării armei chimice.

Arma chimică este tot un mijloc de distrugere în masă care se bazează pe folosirea S.T.L.
(substanţelor toxice de luptă) în scopul nimicirii în masă a oamenilor şi animalelor.

284
Substanţele toxice de luptă sunt compuşi chimici care folosiţi în luptă pot vătăma oamenii şi
animalele neprotejate şi contaminează aerul, terenul, construcţiile, îmbrăcămintea, produsele
alimentare, furajele, apa, făcându-le periculoase pentru viaţă.

După modul cum acţioneza asupra fiinţelor vii S.T.L. sunt:

• T.L. neuroparalitice – acţionează asupra sistemului nervos şi sunt cele mai periculoase
pentru că produc moartea în cel mai scurt timp (sarin, soman, tabun, Vx.);
• T.L. vezicante – atacă pielea şi produc răni greu vindecabile ( iperita, levizita,
azotiperita);
• T.L. toxice generale - atacă unele tipuri de celule vitale şi sisteme enzimatice (acid
cianhidric, clorcian);
• T.L. sufocante - atacă căile respiratorii producând sufocarea oamenilor (fosgen,
difosgen, clor);
• T.L. iritante - care după organele pe care le afectează sunt iritant lacrimogene (CS,
cloracetofenona, cloropicrina) şi iritant strănutătoare (adamsita, difenilcianarsina);
• T.L. psihochimice - acţionează asupra psihicului uman (L.S.D.-25, BZ. mescalina).

Ca atare, populaţia poate fi afectată pe trei căi: pe cale respiratorie, pe cale cutanată, prin căderea
substanţei toxice pe pielea descoperită sau contactul cu materiale contaminate şi prin ingerare
odată cu produsele alimentare sau apa contaminată.

Protecţia personalului cât şi a bunurilor materiale de orice natură împotriva acţiunii vătămătoare
a substanţelor toxice de luptă constă în evitarea contactului direct cu acestea.

Aceasta se poate realiza prin izolarea în camera de locuit şi adăposturi etanşe, a căror atmosferă
să rămână nepoluată cu substanţe toxice. Adăpostirea în spaţii închise ermetic rămâne o măsură
absolut utilă.

Protecţia persoanelor este eficientă dacă:

• Din primele minute se îndepărtează S.T.L. de pe piele, din ochi, gură, etc, efectele lor
fiind reduse, se atenuează sau nu mai apar;
• La atacul cu S.T.L. ne echipăm imediat cu masca contra gazelor şi ne adăpostim;
• Dacă la apariţia primelor semne de intoxicaţie acordăm primul ajutor imediat, viaţa
intoxicatului poate fi salvată;
• Apa şi alimentele nu se consumă fără controlul şi avizul organelor de specialitate.

• PROTECŢIA BIOLOGICĂ

Protecţia biologică se impune ca urmare a întrebuinţării armei cu acelaşi nume.

Arma biologică face parte din A.D.M. şi include agenţii patogeni utilizaţi în scopuri agresive,
care în urma răspândirii prin diferite mijloace tehnice şi procedee, pot determina îmbolnăviri în
masă ale populaţiei sau animalelor precum şi distrugerea unor culturi vegetale, cu scopul
scăderii capacităţii economico-sociale şi de apărare a ţării.

285
Pentru a se descoperi la timp folosirea armei biologice şi luarea măsurilor corespunzătoare de
protecţie, fiecare cetăţean trebuie să cunoască bine semnele folosirii acestei arme caracterizate
prin:

• Exploziile înfundate ale bombelor de aviaţie şi proiectilelor artileriei;

• Zborul avioanelor la joasă înălţime şi apariţia unor nori de fum sau ceaţă în urma lor ;
• Aruncarea din avioane a diferitelor obiecte (lăzi, cutii), urmată de apariţia la cădere a
unui număr mare de insecte şi rozătoare care nu se întâlnesc în mod obişnuit în zonă;
• Prezenţa unui număr mare de cazuri de boli molipsitoare printre oameni;
• Îmbolnăvirea în masă a animalelor domestice şi sălbatice.

Agenţii patogeni care pot fi utilizaţi în producerea armei biologice sunt:

• Bacterii ce produc: antrax, ciumă, holeră, febră tifoidă, botulismul;

• Viruşii ce produc encefalita, gripa, variola;
• Rickettsi - tifosul exantematic, febra japoneză;

Protecţia împotriva armei biologice constă în luarea din timp a unor măsuri de prevenire care
pot scădea mult acţiunea vătămătoare a acesteia.

Una dintre cele mai eficiente măsuri este vaccinul.

Vaccinurile sunt preparate medicale care conţin microbi (inerţi sau mult atenuaţi) care introduşi
în corp determină răspunsul imunologic al organismului făcând ca rezistenţa acestuia să
crească.

Prevenirea şi combaterea efectelor provocate în rândul oamenilor (sau animalelor), prin

răspândirea în scopuri agresive a agenţilor patogeni, se realizează prin măsuri cu caracter
antiepidemic (antiepizootic), care urmăresc înlăturarea sau modificarea în sens favorabil a
factorilor principali care alcătuiesc verigile lanţului epidemiologic şi anume:

• Sursele de infecţie: oameni sau animale bolnave;

• Căile de transmitere a infecţiei: aerul, apa, alimentele, insectele şi rozătoarele vectoare,
obiectele contaminate;
• Masa receptivă: oamenii sau animalele pentru îmbolnăvirea cărora se difuzează agenţii
patogeni.

Întreruperea chiar a unei singure verigi a lanţului epidemiologic împiedică apariţia epidemiei
(epizootiei). În acest scop se întreprind măsuri de lichidare a sursei de infecţie şi a căilor de
transmitere şi se urmăreşte creşterea rezistenţei masei de oameni.

Măsurile care se întreprind faţă de sursa de infecţie constau din:

• Respectarea de către populaţie a obligaţiilor ce le revin în cadrul stării de carantină;

• Sprijinirea activităţilor de depistare şi izolare a bolnavilor cu semne de boală infecto-
contagioasă şi sesizarea organelor sanitare;
• Respectarea măsurilor de izolare şi supraveghere a celor ce au venit în contact cu
bolnavii infecţioşi;

286
Măsurile care se întreprind faţă de căile de transmitere a infecţiei constau din:

• Protejarea căilor respiratorii, a pielii şi mucoaselor, cu ajutorul mijloacelor speciale sau

simple de protecţie individuală;
• Ermetizarea uşilor şi ferestrelor la locuinţe;
• Evitarea consumării apelor din surse necontrolate de organele sanitare. Până la avizarea
calităţii apei, se va bea apă fiartă şi răcită sau apă îmbuteliată;
• Executarea indicaţiilor organelor sanitare privind dezinfecţia surselor de apă potabilă
(fântânilor);
• Respectarea indicaţiilor organelor sanitare privind consumarea legumelor, fructelor,
produselor de origine animală;
• Asigurarea colectării şi evacuării în mod igienic a gunoiului menajer;
• Executarea indicaţiilor organelor sanitare privind autocontrolul preventiv al corpului şi
îmbrăcămintei, demuştizarea şi distrugerea rozătoarelor din locuinţe, magazii etc.

Principalele semne întâlnite la majoritatea bolilor infecto contagioase provocate de un atac cu

arma biologică sunt: temperatură ridicată, tulburări digestive (greţuri, vărsături, diaree),
tulburări respiratorii, dureri de cap, senzaţie de ameţeală, stare de agitaţie şi apariţia unor pete
caracteristice pe corp.

3. PROTECŢIA NUCLEARĂ ÎN SITUAŢII DE E.A.D.A. ( emisii altele decât atacul)

Accidentul nuclear se consideră a fi evenimentul care afectează instalaţia centralei nuclearo-

electrice sau reactorul nuclear permiţând difuzarea în atmosferă a radiaţiilor nucleare şi a
produşilor de reacţie a combustibililor nucleari şi provoacă iradierea sau contaminarea
populaţiei şi a mediului înconjurător peste limitele maxim admise.

Putem spune că, în cazul unui accident nuclear există trei tipuri de riscuri:

1. Riscul inhalării substanţelor radioactive, datorat atât gazelor emise cât şi transportului
substanţelor radioactive de către aer, ceea ce duce la manifestarea efectului conjugat al
inhalării şi iradierii.

Riscul imediat se datorează inhalării iodului radioactiv care acţionează asupra tiroidei şi va fi
mult mai mare dacă nu s-au luat nici o măsură de eliminare a iodului.

Pentru inhalare mai prezintă pericole şi alte produse de fisiune (rezultate) ca stronţiul, cesiul,
ruteniul etc.

2. Riscul rezultat din radioactivitatea depusă. Aprecierea riscului se face prin

determinarea debitului dozei de radiaţie (raportul dintre doza de ioni şi timpul de
iradiere), şi stabilirea radionuclizilor prezenţi.

De timpul de care se dispune pentru controlul radioactivităţii produselor alimentare depinde

riscul ingerării acestora, pericolul cel mai mare provenind din depunerile radioactive pe
alimentele ce pot fi consumate fără a fi spălate: legume, fructe, apă potabilă, furaje etc.

287
Indirect prezintă pericol consumul de lapte şi unele alimente ce nu sunt consumate imediat după
recoltare, inclusiv carnea şi organele de la păsări şi animale.

3. Riscul rezultat din acumularea lentă a radioactivităţii. În acest caz atenţia trebuie
concentrată asupra produselor alimentare destinate omului, care pot fi contaminate cu
radionuclizii cei mai periculoşi. De asemenea, se va controla permanent radioactivitatea
aerului şi precipitaţiilor atmosferice. Dacă efectul inhalării se produce destul de rapid,
pericolul datorat depunerilor radioactive este de durată medie şi mare, ceea ce impune
măsuri pe termen lung privind consumul de apă, alimente şi furaje.

Urgenţa radiologică este determinată de deplasarea în spaţiul aerian al ţării noastre, sau al unei
zone din ţara noastră a norului radioactiv rezultat în urma unui accident nuclear pe teritoriul
altui stat sau chiar pe alt continent. Pe tot parcursul deplasării unui asemenea nor radioactiv
rezultă o urmă , o zonă contaminată ca urmare a depunerilor radioactive din nor pe direcţia de
deplasare a vântului, contaminarea fiind mai puternică în zonele unde cad precipitaţii. Vorbim
tot despre urgenţă radiologică şi în situaţia căderilor de obiecte cosmice radioactive, accidente
pe timpul transportului şi depozitării deşeurilor radioactive, acţiuni teroriste, sau alte
evenimente care duc la contaminarea radioactivă şi iradierea personalului.

4. PROTECŢIA CHIMICĂ ÎN SITUAŢII DE ACCIDENT CHIMIC ŞI POLUARE

ACCIDENTALĂ

Accidentele chimice reprezintă eliberarea necontrolată în mediul înconjurător a unor substanţe

chimice toxice industriale (S.C.T.I.) în concentraţii mai mari decât cele admise, în incinta
agenţilor economici, pe timpul transportului spre aceştia, pe timpul depozitării, pe timpul
transvazării substanţelor din / în cisterne, pe timpul folosirii acestora în procesul de producţie,
nerespectării normelor de protecţie a muncii şi P.S.I., punând astfel în pericol sănătatea
oamenilor şi animalelor.

Pe timpul transportului (C.F.R., aerian sau cu mijloace auto), problemele pot să apară ca urmare
a unor accidente de circulaţie, avarii la mijlocul de transport sau ambalaj, reacţii chimice
neprevăzute, nerespectării normelor tehnice de ambalare şi transport sau a altor factori
neprevăzuţi. Ca urmare a acestor accidente se pot produce explozii, incendii, emisii de gaze,
vapori toxici sau răspândire de substanţe toxice pe sol şi în mediu.

Substanţele periculoase se transportă în cisterne, containere sau alte tipuri de ambalaje (în stare
de gaz comprimat, gaz lichefiat, lichid sau solid), mijloacele care transportă aceste substanţe
trebuie să fie marcate cu etichete şi indicatoare de avertizare.

Principalele substanţe chimice toxice industriale (S.C.T.I.) care prezintă pericol pentru
populaţie şi sunt cele mai des folosite sunt: amoniacul, clorul, hidrogenul sulfurat, acidul
clorhidric, acidul sulfuric, monoxidul de carbon etc.

La producerea unui accident cu implicarea unor asemenea substanţe, se creează o zonă letală
(mortală) şi o zonă de intoxicare. Dimensiunile acestor zone depind de cantitatea de S.C.T.I.
eliberată în mediul înconjurător, concentraţia toxicului şi timpul până la remedierea avariei şi
punerea în aplicare a măsurilor ce se impun.

288
Este deosebit de important ca în momentul producerii unui astfel de eveniment populaţia să
se adăpostească în clădiri, asigurând rapid primele măsuri de etanşeizare a uşilor şi ferestrelor
utilizând pentru izolarea acestora materiale aflate la îndemână (produse textile, bureţi, chit,
etc.). Se opreşte orice instalaţie de aer condiţionat sau de ventilare şi nu se părăsesc clădirile
decât la încetarea alarmei transmisă prin mijloacele specifice sau prin dispoziţia personalului
de conducere. Suplimentar, se pregătesc prosoape şi batiste umezite pentru a putea fi folosite în
cazul pătrunderii substanţei toxice în clădire;

Pentru prevenirea şi protecţia populaţiei împotriva efectelor acestor substanţe legea obligă
agentul economic care deţine, depozitează, foloseşte în procesul de producţie S.C.T.I., să facă
publice următoarele date:

• care este unitatea sursă de pericol chimic;

• tipul de substanţă toxică industrială pe care îl deţine;
• caracteristicile şi modul de acţiune al substanţei toxice;
• zona de risc în care v - aţi putea afla;
• măsuri de protecţie specifice zonei;
• locul în care se asigură protecţia prin adăpostire sau izolare;
• locurile de dispunere şi itinerarele de evacuare temporară.

În locurile de adăpostire – izolare pentru populaţie trebuie asigurate măsurile de siguranţă prin:

• procurarea materialelor de etanşare (chit, bandă izolantă, bureţi izolatori, purfix etc.);
• asigurarea mijloacelor de protecţie individuală speciale (mască contra gazelor, aparat
de respiraţie, costume de protecţie) sau improvizate;
• realizarea unei truse familiale de prim – ajutor medical;
• pregătirea unei rezerve permanente de apă şi alimente;
• asigurarea unui radioreceptor cu baterii.

Populaţia trebuie să-şi însuşească:

• cunoştinţele necesare în vederea realizării măsurilor de protecţie;

• regulile de comportare la accident în zona norului toxic.

5. REGULI GENERALE PENTRU PROTECŢIE INDIFERENT DE SURSA

CONTAMINĂRII – R.B.C. (radioactivă, biologică şi chimică )

Indiferent de situaţia în care se produce o contaminare radioactivă, biologică sau chimică –

conflict armat, situaţii de pace sau evenimente teroriste la descoperirea contaminării prima
măsură care se aplică de către organismele de protecţie civilă este alarmarea populaţiei folosind
sistemul propriu de înştiinţare-alarmare.

Semnalul de “ALARMĂ CHIMICĂ” (5 impulsuri a 16 secunde cu pauză de 10 secunde timp

de 2 minute) este obligatoriu şi se înştiinţează toţi agenţii economici, instituţiile publice şi
populaţia din zona de intoxicare, pe direcţia de deplasare a norului radioactiv sau de aer
contaminat chimic şi în zona unde s-a descoperit contaminare.

289
Se introduc măsuri de restricţie a circulaţiei şi limitarea accesului în zonele afectate cu
excepţia forţelor de specialitate care intervin.

Cercetarea de specialitate, marcarea zonelor interzise, intervenţia propriu-zisă precum şi alte

măsuri specifice care vă vor fi prezentate în altă temă se vor executa numai de către
formaţiuni de specialitate militare, ale protecţiei civile şi ale instituţiilor de profil din zonă,
care trebuie dotate cu echipament de protecţie, aparatură şi materiale specifice şi care să le
permită acţiunea în zonele contaminate R.B.C. (radioactiv, biologic şi chimic) fără ca viaţa să
le fie pusă în pericol.

Protecţia N.B.C. se realizează prin:

• mijloace individuale de protecţie:

− speciale :

• pentru organele respiratorii:

• masca contra gazelor;
• măşti izolante;
• aparate izolante;

− pentru protecţia pielii:

• complete de protecţie;
• complete de protecţie de unică folosinţă;

− improvizate:

1. pentru organele respiratorii:

• mască de tifon sau pânză suprapuse, între care se introduce vată, se umezesc şi se
aplică peste nas şi gură legându-le la ceafă;
• prosop unde în interiorul căruia se introduce vată, se umezeşte şi se leagă la ceafă
peste gură şi nas;
• batistă;
• diferite materiale din pânză.

2. pentru protecţia pielii:

• costume de lucru din pânză cauciucată;

• pelerine de ploaie ;
• pelerine şi costume din materiale plastice rezistente;
• haine din piele sau pânză ţesută foarte des ;
• folie de polietilenă;
• hainele se vor încheia până sub gât, se vor lega cu sfoară sau elastic la manşete şi
mâneci ;

3. pentru protecţia capului :

290
- eşarfe, căciuli, şepci, prosoape peste care se pun folii sau pungi de plastic;

4. pentru protecţia picioarelor:

- cizme de cauciuc, cizme şold de pescar, galoşi, şoşoni, bocanci de schi sau de iarnă, cizme şi
ghete de piele;

5. pentru protecţia mâinilor şi palmelor:

- mănuşi de cauciuc, menajere, de vopsit sau de piele.

• mijloace de protecţie colectivă:

− adăposturile de la agenţii economici;
− adăposturile din subsolurile clădirilor;
− metrou;
− galerii subterane;
− tuneluri;
− spaţii naturale.

• mijloace pentru combaterea contaminării şi pentru decontaminare:

− truse sanitare N.B.C.;
− antidoturi;
− radioprotectori;

• alte mijloace specifice pentru decontaminarea personalului, echipamentului,

mijloacelor de transport etc:
− reţeaua zonală de sănătate publică,
− reţeaua zonală sanitar-veterinară
− laboratoare de specialitate: de igiena radiaţiilor, chimice, sanitare şi toxicologice;

• protecţia bunurilor materiale se realizează prin:

− evacuare;
− adăpostire;
− vopsire;
− ignifugare;
− crearea de perdele de apă, spumă, etc.

Pentru realizarea protecţiei N.B.C. acţionează conjugat următoarele forţe:

• formaţiunile militare de specialitate; de ordine şi pază, de intervenţie etc.

• formaţiunile militare de protecţie civilă;
• formaţiunile de specialitate ale agenţilor economici sursă de risc nuclear, biologic sau
chimic;
• instituţii teritoriale cu atribuţii în domeniu: nuclear, chimic, biologic, protecţia mediului,
sănătate, sanitar-veterinare etc.

291
De modul în care acţionează aceste forţe, de promtitudinea descoperirii începutului atacului cu
arme de distrugere în masă sau despre începutul contaminării R.B.C. (radiologice, chimice sau
biologice), de înştiinţarea şi alarmarea la timp a populaţiei pentru a se proteja, de cunoaşterea
regulilor ce trebuie respectate în momentul producerii unor asemenea evenimente precum şi de
respectarea lor, depinde evitarea apariţiei unui număr mare de victime omeneşti şi/sau salvarea
celor care au fost surprinse de eveniment.

19. EVACUAREA – definiţie, principii de realizare, pregătirea şi efectuarea

evacuării, documente specifice evacuării la agenţii economici

Principii generale

Evacuarea, ca măsură de protejare a vieţii şi bunurilor materiale a fost folosită, sub diferite
forme, de la începuturile societăţii umane. Istoria a consemnat numeroase astfel de cazuri dintre
care amintim doar câteva:

• plecarea evreilor din Egiptul Antic către Ţara Sfântă (consemnată de Biblie ca
„Exodul”);
• retragerea la sud de Dunăre a administraţiei şi armatei romane din Dacia, pe timpul
împăratului Aurelian;
• evacuarea preventivă a unor zone din teritoriul naţional în pericol de a fi ocupate de
diverşi invadatori (turci, tătari, polonezi, ruşi etc.) de-a lungul istoriei noastre;
• trimiterea tezaurului naţional şi a bunurilor casei regale la Moscova în timpul primului
război mondial;
• retragerea populaţiei şi a bunurilor sale materiale din zona Cadrilaterului în Dobrogea,
înainte de declanşarea celui de-al doilea război mondial

Prima mărturie scrisă românească, care atestă preocuparea pentru necesitatea realizarii
evacuării o întâlnim în Scrisoarea lui Neagoe Basarab-domn al Ţării Româneşti (1512-1521)

292
către fiul său Theodosie: „Pentru aceea te învăţ fătul meu: feciorii şi fetele şi femeile boiarilor
şi slugile tale să fie mai îndărăt, iar războiul să-l faci să fie în faţă”.

O dată cu apariţia societăţii industrializate, în scopul asigurării protecţiei populaţie, a bunuilor

materiale şi a valorilor culturale pe timp de război sau în alte situaţii speciale activitatea de
evacuare a căpătat un caracter organizat, reprezentând una din sarcinile umanitare ale protecţiei
civile.

Principalele forme de realizare a evacuării de protecţie civilă sunt:

• refugierea (autoevacuarea populaţiei din teritoriul ocupat/calamitat sau din zona în care
este iminentă apariţia unor pericole grave. Acţiunea este acceptată şi sprijinită de stat,
dar se realizează opţional, în principal prin efortul persoanl al celor aflaţi în pericol);
• transferul temporar, organizat de stat realizat de instituţii abilitate, în scopul protecţiei
populaţiei şi bunurilor împotriva acţiunilor distructive de amploare (de natură militară
sau generate de dezastre).

În cele ce vor urma, referinţele se vor face la a doua formă de realizare a evacuării de protecţie
civilă.

În acest sens se poate da următoarea definiţie:

Prin evacuare, ca măsură de protecţie, se înţelege scoaterea organizată din municipiile

reşedinţă de judeţ, precum şi din alte localităţi, la nevoie, în timp de război sau în caz de
dezastre, a unor instituţii publice şi agenţi economici, categorii de populaţie şi bunuri materiale,
în zone şi localităţi care asigură condiţii de protecţie a personalului, de funcţionare a instituţiilor
publice, a agenţilor economici respectivi precum şi pentru protejarea valorilor materiale şi
culturale.

Prin evacuare, în caz de război, se urmăreşte descongestionarea unor localităţi prin scoaterea
acelei părţi din bunuri materiale care nu fac obiectul acţiunilor de apărare şi care prin păstrarea
lor ar spori atât pierderile umane cât şi distrugerile de bunuri materiale. În acest caz, evacuarea
se face înainte de declanşarea ostilităţilor (în 1939-1940, în Anglia, au fost evacuaţi copii din
marile zone urbane în cele rurale), sau pe timpul desfăşurării acestora (evacuarea celei mai mari
părţi din populaţia Prusiei Orientale, în 1944-1945, din faţa trupelor sovietice).

În mod asemănător, în funcţie de tipul de dezastru, evacuarea se poate face înainte de

declanşarea dezastrului (evacuarea populaţiei dintr-o zonă inundabilă înainte de ajungerea
undei de viitură în acel loc) sau după declanşarea acestuia (evacuarea populaţiei din satul
Pârcovaci, jud Iaşi, în 1997 după declanşarea alunecărilor de teren din zonă).

Principiile generale ale evacuării sunt:

• vizează numai deplasarea exclusivă a persoanelor neimplicate în ostilităţi;
• ansamblul măsurilor de evacuare sunt organizate de structurile de stat;
• se planifică, organizează şi execută numai pe baza estimării riscurilor şi analiza
posibilităţilor de acţiune;
• protejează cetăţeanul fără a face atingere drepturilor şi libertăţilor acestuia.

293
Conducerea evacuării

Acţiunea de evacuare se desfăşoară ţinând seamă de prevederile Consiliului Suprem de Apărare

a Ţării (C.S.A.T.) şi ale actelor normative de protecţie civilă (cele mai importante: Legea Nr.
106/25.09.1996 şi H.G.R. Nr. 222/19.07.1997).

Potrivit prevederilor legii protecţiei civile (Legea Nr. 106/25.09.1996) evacuarea se execută, pe
baza planurilor întocmite în acest scop, în caz de război sau de producere a dezastrelor.
Planificarea tuturor acţiunilor de evacuare (la război sau în caz de dezastru) se realizează de
comisiile judeţene de evacuare şi se avizează de Comisia Centrală de Evacuare. Aceste
organisme conduc şi acţiunile de evacuare în caz de război.

Evacuarea în cazul produceri dezastrelor se execută în funcţie de tipul de dezastru, în

conformitate cu prevederile legale în vigoare. Hotărârea pentru executarea evacuării este luată,
în funcţie de situaţia creată, de către:

• Comisia Guvernamentală de Apărare împotriva Dezastrelor;

• Comisiile judeţene de apărare împotriva;
• Şefii protecţiei civile de la localităţi sau de la agenţii economici care trec la aplicarea
prevederilor planurilor de apărare împotriva dezastrelor.

Evacuarea se execută ţinând seama de:

• prevederile legale şi măsurile stabilite referitoare la pregătirea populaţiei, a economiei

şi teritoriului pentru apărare;
• particularităţile de relief, dispunerea geografică, importanţa economico-socială şi
militară a judeţelor, localităţilor, instituţiilor publice şi agenţilor economici;
• asigurarea funcţionării instituţiilor publice şi necesitatea continuării producţiei de
apărare şi a unor activitaţi economico-sociale pe timp de război sau în caz de dezastre;
• posibilităţile de care dispun localităţile pentru a sigura protecţia populaţiei şi a bunurilor
materiale împotriva armelor NBC şi convenţionale;
• amploarea distrugerilor produse de atacurile inamicului sau de dezastre;
• evoluţia atacurilor militare.

Organizarea, pregătirea şi executarea evacuării

Evacuarea se execută în localităţi care pot să asigure condiţii de supravieţuire a populaţiei

evacuate, precum şi funcţionarea normală a agenţilor economici, pe toată durata războiului
(respectiv a dezastrului).

De regulă, evacuarea se execută din:

• localităţi urbane de mare importanţă (municipiul Bucureşti şi municipiile reşedinţă de

judeţ);
• localităţi aflate în zonele de frontieră;
• raioanele probabile de desfăşurare a acţiunilor de luptă;
• localităţile dispuse în zonele de risc major (nuclear, chimic, aval de construcţii
hidrotehnice etc.).

294
În funcţie de situaţiile create evacuarea se poate face:

• simultan sau succesiv;

• parţial sau total;
• din una sau mai multe localităţi;

Instituţiile publice, centrale şi locale, precum şi agenţii economici se evacuează pentru a asigura
continuarea activităţilor specifice ale acestora în condiţiile unui risc minim.

În general, la stabilirea populaţiei care trebuie să se evacueze, se au în vedere acele categorii

care nu pot participa la acţiuni de luptă şi anume, copii, bătrâni şi bolnavi.

Pentru a evita neajunsurile cu privire la transport, aprovizionare şi cazare în caz de război,

evacuarea se execută de regulă, pe teritoriul judeţului respectiv. Fac excepţie de la regulă,
capitala şi localităţile aflate în zona de frontieră sau din zonele acţiunilor de luptă, care se
evacuează în adâncime pe teritoriul altor judeţe aflate în afara direcţiilor de ofensivă ale
agresorului.

Acţiunile de evacuare trebuie să se execute în mod organizat, în afara pericolului de a fi ţinta

atacurilor aeriene sau terestre şi în timp oportun:

• 3 zile, pentru autorităţile administraţiei publice, centrale şi locale;

• 6 zile, pentru instituţiile publice, agenţi economici şi populaţia din judeţe;
• 8 zile pentru instituţiile publice, agenţi economici şi populaţia din Bucureşti.

În caz de dezastre evacuarea se execută în afara zonei afectate, în localităţi care oferă condiţii
de cazare şi hrănire pentru populaţie şi de depozitare pentru bunuri materiale importante.

Pentru a asigura coordonarea acţiunilor de evacuare în mod unitar, încă din timp de pace toate
localităile care fac obiectul evacuării trebuie să fie avizate de către Ministerul Apărării
Naţionale.

Evacuarea se organizează pe baza unui plan de evacuare, la întocmirea căruia participă

inspectoratele de protecţie civilă judeţene împreună cu comisiile de evacuare constituite din
timp de pace.

Organizarea evacuării se asigură de către fiecare autoritate administrativă, instituţie publică şi

agent economic cu sarcini în acest sens.

Datele privind evacuarea instituţiilor şi agenţilor economici sunt cuprinse în planurile proprii şi
ale localităţilor, precum şi în cele ale judeţelor, în mod centralizat.

Pentru cazurile de agresiune armată se întocmesc planuri de evacuare de către:

• autorităţile publice centrale şi locale;

• oraşele, comunele, instituţiile şi agenţii economici Aprobati pentru evacuare.

295
Planurile de evacuare ale autorităţilor administrative publice locale, instituţiilor publice şi
agenţilor economici se avizează de către inspectoratul de protecţie civilă judeţean şi se aprobă
de către subprefect.

În planificarea şi organizarea evacuării trebuie să se aibă în vedere următoarele:

• categoriile de populaţie şi de bunuri materiale care se evacuează;

• punctele de adunare şi de îmbarcare care se pot organiza;
• mijloacele de transport auto şi de cale ferată care pot fi folosite;
• interdicţiile de itinerare şi de timp impuse de armată;
• durata unui transport şi nr. de transporturi;
• asigurarea măsurilor de siguranţă pe timpul transportului şi în punctele de adunare şi
îmbarcare.

De menţionat că, în caz de război din rândul cetăţenilor neîncadraţi în muncă, a căror protecţie
este greu de realizat în localităţile respective, se evacuează, în mod obligatoriu, următoarele
persoane:

1. persoanele internate în cămine (case) de copii şi bătrâni, împreună cu personalul

încadrat în aceste unităţi;
2. elevii din calsele V-VIII, împreună cu unitatea şcolară sau cu unul dintre membrii de
familie;
3. elevii de liceu, împreună cu unitatea şcolară şi o parte a personalului didactic.

Cererile de resurse umane şi materiale necesare realizării evacuării se fac prin inspectoratele de
protecţie civilă judeţene.

Asigurarea acţiunilor de evacuare şi reguli de comportare

Pentru a se realiza toate condiţiile de protecţie a personalului şi bunurilor evacuate, este foarte
important ca în toate zonele de evacuare să fie cuprinse măsuri viabile de asigurare a acestei
activităţi.

Dintre aceste măsuri, cele mai importante sunt:

1. executarea recunoaşterilor pe itinerarele de evacuare şi în localităţile în care urmează să

fie executată evacuarea;
2. stabilirea punctelor de adunare, înbarcare, debarcare şi primie-repartiţie;
3. cercetare permanentă a itinerarului pe timpul efectuării transportului;
4. aprovizionarea populaţiei în punctele de adunare cu apă şi alimente;
5. asigurarea asistenţei medicale în punctele de adunare şi pe timpul transportului;
6. asigurarea pazei, ordinii şi a evidenţei populaţiei pe toată durata acţiunilor de evacuare;
7. asigurarea mijloacelor şi a măsurilor de protecţie a populaţiei împotriva acţiunilor
agresorului.

Aceste măsuri se realizează prin comisia de evacuare, care conduce evacuarea (reamintim
numai pentru cazuri de război) şi care dispune de forţele proprii sau solicită ajutorul altor
formaţiuni.

296
În cazul în care trebuie să vă evacuaţi, trebuie să urmaţi următoarele reguli de comportament:

• respectaţi ordinea de evacuare stabilită pentru persoanele aflate în zonele periclitate:

copii, femeile, bolnavii şi bătrâni;
• înainte de părăsirea locuinţei întrerupeţi funcţionarea instalaţiilor de alimentare cu apă,
gaze, energie electrică. De asemenea, închideţi ferestrele;
• la părăsirea locuinţei luaţi documentele personale, o rezervă de alimente, apă, trusă
sanitară, un mijloc de iluminat, un aparat de radio şi îmbrăcăminte de schimb
corespunzătoare anotimpului;
• îmbrăcaţi-vă corespunzător anotimpului;
• scoateţi animalele din gospodărie şi dirijaţi-le către locurile care sunt amenajate pentru
a oferi protecţie;
• calmaţi persoanele intrate în panică sau speriate, în special copiii;
• la locul de refugiu (tabără de sinistraţi, săli de sport, etc) ocupaţi locurile stabilite,
protejaţi şi supravegheaţi copiii, respectaţi măsurile de comportare şi igienico-sanitare
stabilite.

297
 20. MASURI DE PREVENIRE SI PROTECTIE IMPOTRIVA EFECTELOR
MUNITIILOR RAMASE NEEXPLODATE. UTILAJE DE GENIU FOLOSITE
PENTRU DEZACTIVARE, DEBLOCARE-SALVARE

ASANAREA TERITORIULUI DE MUNIŢIA RĂMASĂ NEEXPLODATĂ

Datorită ducerii acţiunilor de luptă, în timpul celor două războaie mondiale, pe tot teritoriul ţării
sunt răspândite diverse tipuri de muniţii, în cantităţi apreciabile.

Aceste tipuri de muniţii sunt: cartuşe de infanterie sau de vânătoare, petarde, grenade de mână,
proiectile de artilerie, bombe de aruncător, rachetele, muniţia reactivă, torpilele, mine antitanc
şi antiinfanterie şi bombe de aviaţie. Toate acestea sunt de diferite mărimi.

298
299
300
301
302
303
304
Locurile unde pot fi găsite aceste tipuri de muniţie sunt:

• la suprafaţa pământului (pe terenuri agricole, în păduri şi desişuri);

• îngropate sub pământ, sunt descoperite cu ocazia săpăturilor şi arăturilor agricole,
excavaţiilor pentru fundaţiile construcţiilor, defrişărilor, lucrărilor de irigaţii, etc.;
• în zidăriile construcţiilor vechi rămase neobservate în timpul războiului;
• sub apă, în râuri, lacuri sau bălţi, se descoperă cu ocazia unor lucrări hidrotehnice sau
întâmplător în timpul scăldatului.

La descoperirea acestor muniţii în urma lucrărilor şi activităţilor enumerate se interzice :

• atingerea acestora cu mâna sau alte obiecte;

• lovirea sau mişcarea lor;
• introducerea muniţiilor în foc, tăierea sau folosirea lor în alte scopuri (gospodăreşti,
comercializare ca fier vechi etc.)
• joaca copiiilor cu acestea;
• demontarea părţilor componente a muniţilor;
• ridicarea, transportul şi depozitarea în încăperi sau alte locuri.

Din cauza pericolului la care se expune populaţia şi în special copiii, se vor lua următoarele
măsuri:

• îndepărtarea persoanelor şi interzicerea accesului în zonă;

• paza până la venirea organelor competente;
• anunţarea imediată a Inspectoratului de Protecţie Civilă tel:0982, primăriei, postului de
poliţie sau unităţiile militare existente în zonă.

Câteva exemple ale unor accidente, ce au dus la pierderea de vieţi omeneşti sau soldate cu
rănirea şi rămânerea cu infirmitate a unor persoane care nu au respectat aceste reguli:

În municipiul Craiova, cetăţeanul Vlăduţu Marin în vârstă de 72 de ani, s-a autoaccidentat grav
ca urmare a exploziei unui focos pe care îl tăia cu un bomfaier, în vederea confecţionării unui
dorn.

În apropierea pădurii Crângu Ursului, între localităţile Râmnicu Sărat şi Voietin, patru salariaţi
ai I.A.S. Râmnicu Sărat care efectuau lucrări agricole, au descoperit un proiectil de artilerie
neexplodat. Aceştia au ridicat proiectilul şi l-au aruncat în foc. Proiectilul a explodat, iar în
urma exploziei a rezultat un mort şi trei răniţi.

În pădurea Cernica jud. Ilfov un cetăţean care căuta fier vechi, a lovit un element de muniţie
neexplodat. Acesta a explodat producându-i cetăţeanului răni grave, fiind transportat la spitalul
Grigore Alexandrescu, unde a fost operat de urgenţă.

În timpul efectuării unor lucrări agricole, în comuna Cotnari jud. Iaşi, s-a produs un grav
accident datorat exploziei accidentale a unui proiectil. Numitul Guraliuc Ioan a găsit proiectilul
în timpul execuţiei lucrărilor agricole şi dorind să facă o glumă a aruncat proiectilul în direcţia
unui grup de persoane care lucrau în apropiere. La impactul cu solul acesta a explodat rănind

305
grav patru persoane, care au fost internate la Spitalul de Urgenţă Iaşi. Datorită rănilor provocate
Filotcu Petru a decedat.

În comuna Brazi, sat Negoieşti, jud. Prahova, doi salariaşi ai S.C. Incognito S.R.L. au aprins
un foc pe marginea drumului pentru a se încălzi. În timp ce priveau flăcările, s-a produs o
explozie. Cercetările efectuate au dus la concluzia că focul a produs explozia unei grenade de
mână defensive care se afla în pământ în acel loc.

O persoană a decedat iar alta a fost grav rănită.

Descoperirea unei grenade defensive în comuna Caţa jud. Braşov, fără focos, abandonată în
spaţiul verde din zona şcolii generale. Din fericire nu au fost victime.

În comuna Şintreag jud. Bistriţa Năsăud a avut loc explozia unui focos de artilerie, în urma
tăierii cu bomfaierul de către un copil de opt ani. Acesta a rămas cu leziuni grave la ambele
mâini, ochi şi torace.

În comuna Şotrile din jud. Neamţ o fetiţă de doisprezece ani, a detonat accidental o capsă de
alarmare tip C.F.R. lovind-o de mai multe ori cu ciocanul. Fetiţa a fost rănită grav.

În comuna Şendreni jud. Galaţi un cetăţean a tăiat unele obiecte metalice cu aparatul de sudură.
În timpul pauzei, s-a declanşat o explozie de la materialele incandescente rezultate în urma
tăierii. Nu au fost victime sau pagube materiale.

În localitatea Muşeniţa jud. Suceava cetăţeanul Socaliuc Vasile cu o piatră abrazivă a încercat
să secţioneze un proiectil din primul război mondial. La atingerea pietrei de polizor cu
proiectilul acesta a explodat provocând moartea acestuia. Nepoţelul în vârstă de şapte ani care
se juca în şopron a scăpat ca prin minune fiind chemat de tatăl său. În timpul cercetărilor
efectuate la faţa locului s-a mai descoperit o altă “ invenţie”: tubul unui proiectil de artilerie din
primul război mondial fără încărcătură explozivă folosit ca nicovală.

În localitatea Râmnicu Sărat jud. Buzău în atelierul de lăcătuşerie a S.C. Romangribuz S.A.
angajaţii atelierului au încercat să sudeze o bară de capătul unui proiectil pentru confecţionarea
unui zdrobitor necesar măcinării sării pentru animale. Datorită supraîncălzirii focosului, acesta
s-a iniţiat, a intrat în detonaţie provocând rănirea a doi angajaţi.

În localitatea Drăgăneşti jud. Galaţi în gospodăria unor cetăţeni, s-a încercat prin sudură
oxiacetilenică să se aplice un mâner la o bombă de aviaţie de 50 de kg, pentru confecţionarea
unui tăvălug pe care să îl folosească la tasarea macadamului din curte. A rezultat rănirea gravă
a doi soţi şi a unui copil, moartea animalelor din gospodărie, avarierea locuinţei şi amenajărilor
gospodăreşti.

306
ASIGURAREA ÎNŞTIINŢĂRII ŞI ALARMĂRII

Înştiinţarea de protecţie civilă este activitatea de transmitere a mesajelor despre pericolul

atacurilor din aer (contaminării radioactive, chimice, biologice sau cu atacuri cu bombe
convenţionale) şi al producerii dezastrelor.

Înştiinţarea se organizează şi realizează pentru instituţiile de învăţământ, de către Inspectoratele

de protecţie civilă de la judeţe, al municipiului Bucureşti şi sectoarele acestuia, precum şi de
comisiile de protecţie civilă de la localităţi şi agenţi economici, în scopul evitării surprinderii,
asigurării alarmării oportune şi adăpostirii populaţiei şi angajaţilor, protecţiei unor bunuri
materiale şi executării măsurilor necesare pentru diminuarea efectelor loviturilor din aer şi al
dezastrelor.

Înştiinţarea de protecţie civilă cuprinde:

• înştiinţarea despre pericolul atacului din aer;

• înştiinţarea despre executarea loviturilor nucleare, chimice, biologice sau
convenţionale;
• înştiinţarea despre pericolul producerii dezastrelor.

Înştiinţarea şi alarmarea se realizează prin mijloace specifice, radio şi fir aflate în dotarea
inspectoratele de protecţie civilă de la judeţe şi al municipiului Bucureşti.

Mesajele de înştiinţare despre pericolul atacurilor din aer, se referă la introducerea situaţiilor
de prealarmă aeriană, alarmă aeriană şi încetarea alarmei aeriene.

Alarmarea este activitatea prin care se avertizează populaţia despre pericolul iminent al
atacurilor din aer, contaminării radioactive, chimice, biologice, precum şi al dezastrelor, în
scopul trecerii în mod oportun şi organizat la aplicarea măsurilor de protecţie şi intervenţie.

Avertizarea populaţiei în bune condiţii se obţine prin organizarea alarmării corespunzător

caracteristicilor mijloacelor de alarmare instalate în localităţi, instituţii publice şi agenţi
economici, astfel încât intensitatea semnalelor acustice emise de acestea să fie cu cel puţin 6-
10 decibeli mai mare decât zgomotul de fond.

Alarmarea populaţiei şi angajaţilor se realizează prin semnale acustice şi optice, emise cu

ajutorul mijloacelor de alarmare, comunicări transmise de studiourile şi staţiile de
radiodifuziune şi televiziune centrale şi locale (indiferent de forma de proprietate), de staţiile
de radioficare şi radioamplificare precum şi prin microfon sau de la memoria de mesaje a
terminalului de sirenă inteligent.

Semnalele de alarmare a populaţiei şi angajaţilor sunt: alarmă aeriană; alarmă chimică; alarmă
la dezastre şi încetarea alarmei.

Durata fiecărui semnal este de două minute pentru toate mijloacele de alarmare, cu excepţia
sirenelor cu aer comprimat (dinamice) la care durata este un minut.

307
Semnalul “ALARMA AERIANĂ “ se compune din 15 impulsuri a 4 secunde fiecare cu pauză
de 4 secunde între ele.

Semnalul “ALARMA LA DEZASTRE” se compune din 5 impulsuri a 15 secunde fiecare cu

pauză de 15 secunde între ele.

Semnalul “ÎNCETAREA ALARMEI“ se compun dintr-un semnal continuu, de aceeaşi

intensitate cu durata de 2 minute.

După principiul de construcţie şi funcţionare mijloacele de alarmare se clasifică în: mijloace

acustice şi mijloace optice.

Mijloacele de alarmare acustice asigură:

1. transmiterea de mesaje verbale în direct sau preînregistrate prin intermediul sirenelor

electronice;
2. emiterea de sunete acustice cu frecvenţe de 200-500 Hz prin mijloace:

• speciale: sirene electrice de diferite puteri, sirene cu aer comprimat, motosirene, şi

sirene de mână.
• obişnuite: fluiere cu aer comprimat, clopote, sonerii, claxoane etc.

Mijloacele de alarmare optice asigură emiterea de semnale luminoase şi pot fi: panouri sau
dispozitive luminoase.

Sirenele electronice şi electrice se instalează la: construcţiile industriale, hidrotehnice, social-

culturale, economico-administrative, şcoli, clădiri de locuit, agenţi economici cu grad de risc,
instituţii publice, unităţi şi formaţiuni militare.

Sirenele cu aer comprimat de tip uzinal se instalează la agenţii economici importanţi care
folosesc în procesul de producţie aer comprimat şi asigură debitul de aer necesar funcţionării
acestora. Sirenele cu aer comprimat de tip independent, se instalează în zonele centrale ale
municipiilor, precum şi în cartierele de locuinţe ale acestora dens populate unde nu sunt
sirene de tip uzinal. Acestea se instalează de regulă pe cele mai înalte construcţii existente în
localitate: hoteluri, blocuri turn, etc.

Studiourile şi staţiile de radiodifuziune şi televiziune, societăţile de televiziune prin cablu,

indiferent de forma de proprietate, trebuie să asigure transmiterea semnalelor şi comunicărilor
de protecţie civilă pe programele lor, potrivit legii, printr-un protocol stabilit între
Comandamentul Protecţiei Civile şi Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Alarmarea populaţiei din localităţile dispuse în zonele din aval de barajele hidroenergetice se
asigură prin sisteme de alarmare, constituite din sirene electronice, sirene cu aer comprimat şi
electrice. Mesajele verbale şi semnalele acustice emise de mijloacele de alarmare trebuie să
acopere întreaga zonă inundabilă.

308
Centralele şi mijloacele de alarmare destinate alarmării zonelor din aval de barajele
hidroenergetice trebuie să asigure toate semnalele de alarmare a populaţiei şi angajaţilor.

La declanşarea acestor semnale se vor urma instrucţiunile primite de la persoanele ce conduc

activităţile respective, luându-se măsuri de adăpostire şi evitarea panicii.

În cazul populaţiei din localităţile dispuse în zonele inundabile şi în aval de barajele

hidroenergetice se vor lua măsuri de evacuare din zona inundabilă, precum şi a bunurilor
materiale.

309
 21. DEZASTRE: definire, clasificare, caracteristici generale.
Măsuri generale de prevenire, protecţie şi intervenţie

Generalităţi

Prin dezastre se înţelege:

• fenomene naturale distructive de origine geologică sau meteorologică, ori îmbolnăvirea unui
număr mare de persoane sau animale, produse în mod brusc, ca fenomene de masă.

În această categorie sunt cuprinse: cutremurele, alunecările şi prăbuşirile de teren, inundaţiile

şi fenomenele meteorologice periculoase, epidemiile şi epizotiile;

• evenimente cu urmări deosebit de grave, asupra mediului înconjurător, provocate de

accidente.

În acestă categorie sunt cuprinse: acccidentele chimice, biologice, nucleare, în subteran, avarii
la construţiile hidrotehnice sau conducte magistrale, incendiile de masă şi exploziilor,
accidentele majore la utilaje şi instalaţii tehnologice periculoase, căderile de obiecte cosmice,
accidente majore şi avarii mari la reţelele de instalaţii şi telecomunicaţii.

Conform terminologiei adoptate de OCHA/ONU (Internationally agreed glossary of basic

terms related to disaster management, UN, IDNDR, Geneva, 1992), prin dezastru (similar
catastrofă) se înţelege: gravă întrerupere a funcţionării unei societăţi, generând pierderi
umane, materiale sau modificări nefaste ale mediului, care nu poate fi refăcută prin resursele
acesteia.

Dezastrele se pot clasifica fie după modul de manifestare (lente sau rapide), fie după cauză
(naturale sau antropice).

310
O altă formă de a defini dezastrele este formula următoare:

Dezastrele = Vulnerabilităţi + Hazard

Termenii formulei au următoarele semnificaţii:

• Vulnerabilităţi = urbanizare, degradarea mediului, lipsa de educaţie, creşterea

populaţiei, fragilitatea economiei, sărăcie, structuri de urgenţă birocratice etc.
• Hazard = fenomen rar sau extrem de natură umană sau naturală care afectează viaţa,
proprietăţile şi activitatea umană iar a cărui extindere poate duce la dezastre;
• Hazarde:
o geologice (cutremure, erupţii vulcanice, alunecări de teren);
o climatice (cicloane, inundaţii, secetă); de mediu (poluarea mediului, epizootii,
deşertificare, efrişare păduri);
o epidemii şi accidente industriale; războiul (inclusiv terorismul).

Conform acestei terminologii, se mai definesc:

• criza = situaţie internă sau externă a cărei evoluţie poate genera o ameninţare asupra
valorilor, intereselor şi scopurilor prioritare ale părţilor implicate (separat sau
împreună);
• accident = întâmplare neprevăzută venită pe neaşteptate, curmând o situaţie normală,
având drept cauză activitatea umană;
• accident complementar = accident care are loc pe timpul sau după desfăşurarea unui
dezastru natural, datorat acestuia.

Definiţii pentru fenomene naturale distructive de origine biologică sau meteorologică, ori
îmbolnăvirea unui număr mare de persoane sau animale, produse în mod brusc, ca fenomene
de masă

• alunecare de teren = deplasare a rocilor care formează versanţii unor munţi sau dealuri,
pantele unor lucrări de hidroamelioraţii sau a altor lucrări de îmbunătăţiri funciare;
• cutremur = ruptură brutală a rocilor din scoarţa terestră, datorită mişcării plăcilor
tectonice, care generează o mişcare vibratorie a solului ce poate duce la victime umane
şi distrugeri materiale;
• epidemii = răspândirea în proporţii de masă a unei boli transmisibile la animale;
• fenomene meteorologice periculoase = fenomene meteorologice care afectează violent
zone relativ mari de teren pe termen lung, provocând pierderi de vieţi omeneşti, pagube
materiale şi degradarea mediului ambiant;
• inundaţii = acoperirea terenului cu un strat de apă în stagnare sau mişcare, care prin
mărimea şi durata sa provoacă victime umane şi distrugeri materiale ce dereglează buna
desfăşurare a activităţilor social-economice din zona afectată.

Definiţii pentru evenimente cu urmări deosebit de grave asupra mediului înconjurător

provocate de accidente

• accident chimic = eliberarea necontrolată în mediul înconjurător a unei substanţe toxice

pe timpul producerii, stocării sau transportului acesteia;

311
 • accident biologic = eliberarea necontrolată în mediul înconjurător a unui agent patogen
pe timpul producerii, stocării, manipulării sau transportului acestuia;
• accident nuclear = eveniment care afectează instalaţia nucleară şi poate provoca
iradierea şi contaminarea personalului acesteia, populaţiei sau a mediului înconjurător,
peste limitele admise;
• accident hidrotehnic = funcţionare defectuoasă a unei construcţii hidrotehnice ce duce
la pierderi de vieţi umane şi distrugeri materiale, în aval de locaţia acesteia;
• accidente majore la utilajele tehnologice periculoase = distrugerea sau avarierea unor
utilaje tehnologice, datorită neglijenţei umane, ducând la numeroase victime şi mari
pierderi materiale;
• accidente majore pe căile de comunicaţii = întreruperea temporară a circulaţiei, care
generează distrugerea acestor căi de comunicaţii, victime umane, animale, cât şi pagube
materiale;
• avarii majore la reţelele de instalaţii şi telecomunicaţii = distrugerea parţială a
reţelelor de instalaţii şi telecomunicaţii datorită acţiunii umane sau naturale;
• căderi de obiecte cosmice = pierderi umane sau distrugeri materiale generate de
impactul produs asupra pământului de prăbuşire a unor sateliţi, meteoriţi sau comete;
• incendii de masă = ardere declanşată natural sau artificial, în urma căreia se produc
însemnate pierderi de vieţi umane, animale, precum şi pagube materiale.

Apărarea împotriva dezastrelor comportă:

• măsuri de prevenire şi de pregătire pentru intervenţie;

• măsuri operative urgente de intervenţie după declanşarea fenomenelor periculoase cu
urmări deosebit de grave;
• măsuri de intervenţie ulterioară pentru recuperare şi reabilitare.

Scopurile apărării împotriva dezastrelor:

• reducerea (pe cât posibil evitarea) pierderilor posibile generate de diferitele dezastre;
• asigurarea unei asistenţe prompte şi calificate a victimelor;
• realizarea unei refaceri economico-sociale cât mai rapide şi durabile.

Etapele apărării împotriva dezastrelor:

• pregătire pentru limitarea efectelor dezastrelor;

• declanşarea dezastrelor;
• alarmare;
• intervenţia;
• reabilitarea facilităţilor economico sociale afectate;
• dezvoltarea societăţii;
• continuarea pregătirii.

Principalele măsuri de prevenire a dezastrelor:

• includerea problematicii privind apărarea împotriva dezastrelor în strategiile de

dezvoltare ale societăţii, la nivel central şi local;
• realizarea lucrărilor de apărare specifice fiecărui tip de hazard;

312
 • optimizarea activităţii structurilor care asigură coordonarea şi conducerea acţiunilor de
prevenire;
• dezvoltarea cercetării ştiinţifice în domeniu.

Principalele măsuri de protecţie împotriva dezastrelor:

• instruirea populaţiei privind normele de comportament în caz de dezastru;

• exerciţii şi aplicaţii cu forţele şi mijloacele destinate intervenţiei;
• pregătirea operativă a factorilor cu drept de decizie;
• realizarea unor acorduri internaţionale privind asistenţa umanitară în caz de dezastre.

Principalele măsuri de intervenţie în caz de dezastre:

• cercetare zonei afectate;

• coordonare acţiunilor de căutare-salvare (deblocare-salvare în caz de război), acordarea
asistenţei medicale de urgenţă, etc.;
• evacuarea populaţiei şi a valorilor de patrimoniu;
• crearea şi administrarea taberelor de sinistraţi;
• distribuirea ajutoarelor umanitare.

Fişele caracteristice ale principalelor tipuri de dezastre

Acest tip de fişe au fost elaborate de către specialiştii OCHA/ONU. Mai jos sunt detaliate
componentele principale ale acestor fişe pentru dezastrele caracteristice ţării noastre.

Cutremur

• cauza fenomenului: vezi definiţia.

• caracteristici generale: mişcare vibratorie generată de undele seismice care poate genera
prăbuşiri de teren, replici seismice, tsunami, lichefieri ale terenului şi alunecări de teren.
• predictibilitate: se pot realiza prognoze pe termen lung şi mediu cu o mare probabilitate
de reuşită. Pe termen scurt prognozele au o probabilitate de reuşită redusă.
Predictibilitatea se bazează pe monitorizarea activităţii seismice, istoricul acesteia şi
observaţii în teren.
• factori de vulnerabilitate: construirea de localităţi în zone cu risc seismic ridicat; clădiri
cu structuri de rezistenţă antiseismică neadecvate (defecte de proiectare sau executare);
densitate mare de locuinţe şi populaţie pe suprafeţe reduse; informarea redusă (în special
a populaţiei) despre cutremure.
• efecte: distrugeri materiale (distrugerea sau avarierea unor clădiri sau a altor tipuri de
infrastructură, incendii, accidente hidrotehnice, alunecări de teren etc.); pierderi umane
( procent ridicat mai ales în zonele des populate sau pentru clădirile prost conformate
antiseismic); sănătate publică (număr ridicat de persoane ce necesită intervenţii
chirurgicale, contaminarea apei potabile şi probleme de asigurare a condiţiilor sanitare
minime de supravieţuire).
• măsuri de reducere a riscului: proiectarea lucrărilor de investiţii conform normelor de
zonare seismice; informarea, pregătirea şi antrenarea populaţiei privind normele de
comportament în caz de cutremur.

313
 • măsuri de pregătire specifice: înştiinţarea populaţiei, întocmirea şi exersarea măsurilor
cuprinse în planurile de protecţie şi intervenţie.
• măsuri post-dezastru: evaluarea distrugerilor şi pierderilor, căutare-salvare, asistenţă
medicală de urgenţă, reabilitarea facilităţilor economico sociale. afectate, distribuirea
de ajutoare.
• instrumente de evaluare a impactului: scările de evaluare a efectelor generate de
cutremur (Mercalli, MSK, japoneză, etc.).

Alunecare de teren

• cauza fenomenului: vezi definiţia.

• caracteristici generale: prezintă mai multe forme de manifestare sau pot apare ca efecte
secundare ale altor tipuri de dezastre (cutremur, fenomene meteorologice periculoase,
erupţii vulcanice, etc.), fiind considerat cel mai răspândit fenomen geologic.
• predictibilitate: după frecvenţa de apariţie, extinderea fenomenului şi consecinţele
generate de acesta, pot fi estimate zonele de risc, prin studiul zonei geografice.
• factori de vulnerabilitate: clădiri construite pe versanţii dealurilor şi munţilor, drumuri
şi linii de comunicaţii în zone muntoase, clădiri cu fundaţii slabe, conducte aeriene sau
îngropate.
• efecte: distrugeri materiale, blocarea drumurilor, distrugerea liniilor de comunicaţie sau
a cursurilor de apă, reducerea producţiei agricole sau forestiere; pierderi umane.
• măsuri de reducere a riscului: realizarea hărţilor cu zone de risc, realizarea unei legislaţii
în domeniu, asigurarea bunurilor şi persoanelor.
• măsuri de pregătire specifice: educarea comunităţii posibil a fi efectuată, realizarea unui
sistem de monitorizare, înştiinţare şi evacuare.
• măsuri post-dezastru: căutare-salvare, asistenţă medicală, adăpostirea de urgenţă a
persoanelor sinistrat.
• instrumente de evaluare a impactului: echipe de experţi.

Inundaţii

• cauza fenomenului: vezi definiţia.

• caracteristici generale: viteza de deplasare a viiturii, înălţimea viiturii, durata şi
frecvenţa acesteia.
• predictibilitate: prognoze meteo pe termen lung, mediu şi scurt, în funcţie de nivelul
tehnic al sistemului de monitorizare al vremii şi al cursurilor de apă.
• factori de vulnerabilitate: clădiri construite în zona inundabilă, lipsa sistemului de
avertizare a populaţiei, capacitate redusă de absorbţie a solului, clădiri şi fundaţii cu
capacitate de rezistenţă slabă, stocuri de alimente neprotejate.
• efecte: distrugeri materiale, pierderi umane şi contaminarea surselor de apă.
• măsuri de reducere a riscului: lucrări de apărare şi amenajare a digurilor.
• măsuri de pregătire specifice: sisteme de detecţie şi alarmare, educarea şi participarea
comunităţii, planificarea executării lucrărilor de apărare.
• măsuri post-dezastru: evaluarea efectelor dezastrului, căutare-salvare, asistenţă
medicală, aprovizionarea pe termen scurt cu apă şi alimente, purificarea apei şi
adăpostire temporară.
• instrumente de evaluare a impactului: monitorizarea efectelor.

314
Secetă

• cauza fenomenului: deficit fluviometric, degradarea solului, creşterea temperaturii apei

oceanelor, creşterea concentraţiei de dioxid de carbon în atmosferă.
• caracteristici generale: dezastru cu efect temporar, mai ales asupra agriculturii, a căror
forme de manifestare depinde de o serie de factori (existenţa sistemului de irigaţii, etc.).
• predictibilitate: perioadele de precipitaţii reduse sunt normale pentru toate sistemele
climatice. Prognozele meteorologice fac posibilă avertizarea timpurie asupra
posibilităţii de producerea a fenomenului.
• factori de vulnerabilitate: stabilirea de habitate în zone aride, terenuri agricole izolate,
lipsa unor resurse de alimentare cu apă, lipsa unei planificări privind alocarea resurselor
în zonele de risc, etc.
• efecte: scăderea producţiei agricole, viticole şi zootehnice, creşterea preţurilor, creşterea
ratei inflaţiei, reducerea stării nutriţionale a populaţiei, îmbolnăviri, criza energetică,
etc.
• măsuri de reducere a riscului: sistem de monitorizare şi înştiinţare imediată.
• măsuri de pregătire specifice: dezvoltarea unui plan interdepartamental de apărare
împotriva efectelor dezastrului;
• măsuri post-dezastru: menţinerea stabilităţii preţurilor, distribuirea centralizată a hranei,
asigurarea rezervelor de alimente la nivel curent, asigurarea cu apă, etc.
• instrumente de valoare a impactului: monitorizarea situaţiei meteorologice şi
hidrologice, nutriţionale şi economico-sociale.

Poluarea mediului

• cauza fenomenului: poluarea aerului, poluare marină, poluarea apei potabile, creşterea
globale a temperatirii, distrugerea stratului de ozon.
• predictibilitate: poluarea este considerată şi raportată la consumul pe cap de locuitor,
astfel că în ţările în curs de dezvoltare ea este în creştere.
• factori de vulnerabilitate: industrializarea şi lipsa legilor în domeniu, lipsa resurselor
pentru contracararea fenomenului.
• efecte: distrugerea recoltelor agricole, pădurilor şi sistemului acvifer, distrugeri
materiale, înrăutăţirea stării de sănătate a populaţiei, creşterea temperaturii etc.
• măsuri de reducere a riscului: stabilirea unor standarde de calitate a mediului,
promovarea de politici pentru promovarea şi protecţia surselor de apă, controlul
producerii de aerosol şi produselor de freon, etc.
• măsuri de pregătire specifice: elaborarea unui plan de protecţie şi siguranţă a mediului
la nivel naţional, includerea problemelor de mediu în programele guvernamentale de
dezvoltare etc.
• instrumente de evaluare a impactului: sisteme de supraveghere terestră şi aeriană a
solului şi apei, evoluţia climei, etc.

Defrişare păduri

• cauza fenomenului: incendiile de masă, boli ale masei lemnoase, exploatare neraţională.
• caracteristice generale: declanşarea altor hazarde prin slăbirea stabilităţii solului, masa
lemnoasă moartă.

315
 • predictibilitate: depinde de politica ţării respective în domeniul şi existenţa unei baze de
date privind modul de manifestare al fenomenului.
• factori de vulnerabilitate: subdezvoltare, dependenţa de lemn ca sursă de energie, lipsa
unei politici de exploatare, creşterea rapidă a populaţiei etc.
• efecte: distrugerea culturilor tradiţionale şi creşterea necesităţilor de import, inundaţii,
secetă, foamete etc.
• măsuri de pregătire specifice: educarea comunităţii, promovarea unor alternative la
folosirea lemnului ca combustibil.
• instrumente de evaluare a impactului: cartografierea pădurilor şi supravegherea
acestora, monitorizarea programelor de reîmpăduriri.

Epizootiile

• cauze: vezi definiţia.

• caracteristici generale: se datorează unei combinaţii de mai mulţi factori cum ar fi
temperatura, introducerea de noi soiuri de animale, folosirea de pesticide, calitatea apei
şi migrarea animalelor.
• predictibilitatea: sisteme de examinare a stadiului de dezvoltare a animalelor.
• factori de vulnerabilitate: numărul mare şi variat de animale, lipsa de control asupra
importurilor etc.
• efecte: îmbolnăvirea în proporţii de masă la nivelul comunităţii, foametea etc.
• măsuri de pregătire specifice: elaborarea unui plan naţional de apărare, programe de
pregătire a responsabililor guvernamentali şi a fermierilor, etc.
• instrumente de evaluare a impactului: evaluarea prin testare a incidenţei şi severităţii
infecţiei.

Epidemii

• cauza fenomenului: condiţii sanitare precare, sărăcie, contaminarea apei şi alimentelor

etc.
• caracteristici generale: posibilitate ridicată de răspândire, existenţa unor dezechilibre
economice şi sociale, lipsa personalului specializat, etc.
• predictibilitatea: studiile şi rapoartele epidemiologice pot creşte capacitatea de diagnoză
şi prognoză, inclusiv la bolile cu perioade mari de incubaţie, etc.
• factori de vulnerabilitate: sarcina, lipsa de imunizare la boli, nutriţie deficitară, apă
potabilă de slabă calitate etc.
• efecte: bolnavi şi morţi, pierderi economice, panică etc.
• măsuri de reducere a riscului: monitorizarea evoluţiei factorului de risc medical de
urgenţă, elaborarea unui plan de protecţie cu alocarea resurselor necesare.
• măsuri de pregătire specifice: verificare şi confirmare diagnostice, identificarea
cazurilor, găsirea surselor epidemice, controlul evoluţiei cazurilor, etc.
• măsuri post-dezastru: existenţa unui serviciu medical de urgenţă, ajutor medical.
• instrumente de evaluare a impactului: supraveghere epidemiologică, evaluarea
periodică a eficienţei serviciului medical de urgenţă.

316
Accident chimic şi industrial

• cauza fenomenului: greşeli de exploatare a instalaţiilor, nerespectarea regulilor de

depozitare, manipulare şi transport, accidente pe căile de comunicaţii, etc.
• predictibilitatea: sisteme de monitorizare, deoarece industrializarea va creşte incidenţa
acestora.
• factori de vulnerabilitate: lipsa sistemului de avertizare şi alarmare, neinstruirea
populaţiei posibil a fi afectată, necunoaşterea şi nerespectarea legislaţiei în domeniu.
• efecte: distrugeri ale instalaţiilor şi structurilor industriale, generarea unor incendii de
masă, contaminarea apei, terenului şi aerului, morţi, răniţi, etc.
• măsuri de reducerea a riscului: dezvoltarea unor planuri de pregătire şi intervenţie la
nivel local.
• măsuri de pregătire specifice: identificarea materialelor periculoase, stabilirea zonelor
de risc, elaborarea şi testarea planurilor de protecţie şi intervenţie, etc.
• măsuri post-dezastru: evacuarea din zona de risc, căutare-salvare, decontaminare zonei
afectate şi a personalului, măsuri de prim ajutor, etc.;
• instrumente de evaluare a impactului: sistem de monitorizare.

317
 22. MASURI DE ELIMINARE A URMARILOR DEZASTRELOR,
CARACTERISTICILE RAIOANELOR DE DISTRUGERI, MASURI DE
REABILITARE

Localizarea şi suprafaţa de manifestare a urmărilor dezastrului reprezintă principalul factor care

stabileşte cui revine responsabilitatea organizării şi conducerii acţiunilor de intervenţie, ce forţe
trebuie angajate şi timpul de răspuns.

Dacă dezastrul s-a produs pe teritoriul unui agent economic (instituţie publică), directorul sau
managerul general al acestuia este cel abilitat de lege să ia decizii.

În cazul când dezastrul are ca arie de răspândire teritoriul unei localităţi, primarul, ca şef al
protecţiei civile şi preşedinte al comisiei locale de apărare împotriva dezastrelor, pregăteşte,
împreună cu personalul care încadrează structurile de protecţie civilă şi de apărare împotriva
dezastrelor, deciziile ce se impun.

În schimb, dacă suprafaţa de manifestare a dezastrului cuprinde mai multe localităţi din acelaşi
judeţ, atunci prefectul, ca şef al protecţiei civile şi preşedinte al comisiei judeţene de apărare
împotriva dezastrelor la nivelul acestei structuri terotorial-administrative, analizează situaţia
creată, împreună cu inspectoratul de protecţie civilă judeţean şi comisia judeţeană de apărare
împotriva dezastrelor şi ia deciziile pe care le consideră oportune şi eficiente.

Când dezastrul are ca arie de manifestare teritoriul mai multor judeţe sau acesta se produce la
unul dintre obiectivele strategice categorisite din punct de vedere al protecţiei civile, primul
ministru, ca şef al protecţiei civile din România, convoacă, la propunerea şefului Secretariatului
Tehnic Permanent, Comisia Guvernamentală de Apărare Împotriva Dezastrelor şi cu
participarea Comandamentului Protecţiei Civile stabileşte măsurile de protecţie şi intervenţie
ce se impun.

318
Sistemul informaţional-decizional cuprinde ansamblul subsistemelor destinate observării,
detectării, măsurării, înregistrării, stocării şi prelucrării datelor specifice, alarmării, notificării,
culegerii şi transmiterii informaţiilor şi a deciziilor de către factorii implicaţi în acţiunile de
apărare împotriva efectelor dezastrelor.

Transmiterea informaţiilor şi deciziilor se realizează în conformitate cu schema fluxului

informaţional decizional, aprobată prin planul propriu de apărare. De principiu, schema unui
flux informaţional decizional este prezentată în anexa nr.1

Prefecţii, primarii comunică imediat principalele efecte ale dezastrului, printr-o notă
telefonică, după modelul, de principu, prezentat în anexă nr.2

Comisiile judeţene şi comisiile locale de apărare împotriva dezastrelor informează comisiile

ierarhic superioare despre situaţia la locul dezastrului, evoluţia acestuia, efectele negative
produse, precum şi a măsurilor luate.

Informarea despre situaţia la locul dezastrului se realizează prin rapoarte operative, modelul de
principiu fiind arătat în anexa nr.3

Prefecţii, primarii, comisiile judeţene şi locale de apărare împotriva dezastrelor au obligaţia să

asigure preluarea de la organele superioare, staţiile centrale şi locale a datelor şi avertizărilor în
vederea declanşărilor acţiunilor preventive şi de intervenţie.

Anexa nr.2

NOTĂ TELEFONICĂ

(DE PRINCIPIU)

Prefectura (primăria) ……………………………..transmite următorul comunicat:

“În ziua de ……………., la ora………………..s-au înregistrat efectele produse de

dezastru…………………………………………………………………………………………
…………

Efecte semnalate:

• pierderi de vieţi omeneşti:………………………..răniţi……………………………..

• clădiriavariate/distruse:……………………… …………………………………………
• gospodării şi anexe gospodăreşti avariate/distruse:……………………………………
• drumuri afectate, km:……………………….CF afectate km:……….
• poduri afectate:……………………………… …………………………………..
• reţele vitale: energie electrică, gaze, alimentare apă, termoficare, căi de comunicaţii
afectate, etc:……………………………………………….

319
 • Alte date communicate:

…………………………………………………………………………………………………
………….

Din partea prefecturii (primăriei),…………………………………………….. transmis

comunicatul:

Ziua:………………………..

Ora:………………………...

Numele:…………………….

Funcţia:……………………..

NOTĂ: Nota telefonică (comunicarea) poate să cuprindă şi alte informaţii şi date considerate
de interes pentru informarea în situaţia producerii unor dezastre.

Anexa nr.3

RAPORTULUI OPERATIV

(DE PRINCIPIU)

• Locul, data şi ora producerii dezastrului; elemente descriptive;………

• Situaţia la locul evenimentului:………………………… ……………….
• Persoane decedate;……………………………………………… ………
• Persoane traumatizate:răniţi, arşi, contaminaţi, etc.;……………………
• Locuinţe şi anexe gospodăreşti afectate:
• distruse;……………………………… ………….
• avariate;…………………………………………………………………………………
• Suprafaţa de manifestare a dezastrului:
• judeţe;……………………………………………………………………………………
• localităţi…………………………………………………………………………………
• Surse de mare risc;……………………… ………………………………….
• Obiective socio-economice;………………………… ……………………..
• Teren agricol;……………………… …………………………….……….
• Situaţia căilor de comunicaţii: drumuri naţionale, judeţene şi comunale avariate sau
distruse, poduri şi podeţe avariate sau distruse, a liniilor de telecomunicaţii şi transport
a energiei electrice, precum şi a reţelelor de transport a agenţilor energetici;
…………………………………………………………………………………………
• Animale mari moarte sau ameninţate;…………………………………………………
• Distrugeri de alte bunuri;……………………………………………….…………

320
 • Forţe şi mijloace de intervenţie:
• Măsuri urgente întreprinse;………………………………………… …...
• Data şi ora trecerii de la o etapă a operaţiunilor de intervenţie la alta;……………
• Cereri de forţe, materiale, mijloace şi asistenţă tehnică internă şi internaţională;
• Alte date şi elemente în raport de evoluţia situaţiilor critice intervenite, durata
acestora, măsuri întreprinse: forţe şi mijloace cu care s-a acţionat, rezultatele obţinute,
numărul persoanelor şi gospodăriilor evacuate, măsuri de cazare, ajutoare, asistenţă
sanitară:

…………………………………………………………………………………………………

NOTĂ: Raportul operativ poate să cuprindă şi alte informaţii şi date considerate de interes
pentru informarea în situaţia producerii unor dezastre.

321
EVALUĂRI ÎN SITUAŢIA PRODUCERII UNUI DEZASTRU

Evaluarea necesităţilor de intervenţie în caz de dezastru

Necesităţile de intervenţie în caz de dezastre se stabilesc în perioadele predezastru şi reprezintă

o componentă importantă a scenariilor şi variantelor de scenarii pentru posibilele dezastre dintr-
o zonă, localitate sau la nivel naţional, măiestria managerului fiind dovedită prin modul în care
acesta, cu echipa sa, prevede în cel mai mic detaliu următoarele elemente:

• mijloace de intervenţie pe cele trei grupe specifice (grupa de mijloace de comunicare,

avertizare şi alarmă; grupa de mijloace de intervenţie specifice; grupa de mijloace
mecanice şi echipamente din dotarea agenţilor economici cu capital de stat, mixt şi
privat);
• materiale, echipamente şi obiecte pentru uzul persoanelor afectate de dezastru;
• combustibili şi energie la nivelul necesităţilor pe perioada de intervenţie cu toate
mijloacele utilizate;
• forţa de munca totală şi pe structura utilizată în perioada de intervenţie.

Toate necesităţile de intervenţie trebuie stabilite atât în unităţi fizice, cât mai ales în unităţi
valorice pentru cunoaşterea eforturilor ce vor fi depuse în situaţii de criză provocate de dezastru.

Evidenţierea clară, corectă şi la timp, atât a pierderilor, cât mai ales a necesităţilor de intervenţie
în caz de dezastru asigură succesul unui management responsabil, de calitate.

322
 23. PRINCIPII ŞI REGULI DE INTERVENŢIE

PRINCIPIILE DUCERII ACŢIUNILOR DE INTERVENŢIE

• pregătirea şi conducerea într-o concepţie unitară a acţiunilor de intervenţie;

• întrebuinţarea judicioasă şi eficientă a forţelor şi mijloacelor potrivit scopului,
destinaţiei şi misiunile acestora;
• concentrarea şi intensificarea efortului pentru salvarea oamenilor, bunurilor materiale şi
valorilor culturale mai importante şi la obiectivele de maximă importanţă;
• organizarea şi menţinerea unei strânse cooperări între forţele care participă la
intervenţie;
• conducerea continuă, fermă, suplă şi operativă a acţiunilor;
• repartizarea în timp scurt a misiunilor în raport cu înzestrarea, capacitatea şi
posibilităţile de acţiune ale forţelor şi mijloacelor la dispoziţie;
• libertatea de acţiune;
• luarea tuturor măsurilor de asigurare a acţiunilor de intervenţie a forţelor şi mijloacelor
participante;
• logistica acţiunilor de intervenţie potrivit situaţiei create;
• constituirea unei rezerve de forţe şi mijloace pentru intensificarea efortului şi realizarea
manevrei.

Pentru pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de intervenţie, teritoriul unei localităţi (unui agent
economic) se împarte în sectoare, raioane şi obiective (puncte) de intervenţie.

Sectorul de intervenţie este o parte din teritoriul unei localităţi, stabilit în cazul întrebuinţării de
către adversar a armei nucleare, a cărui delimitare trece prin epicentrul acesteia, pe anumite
aliniamente caracteristice.

323
Sectorul de intervenţie se poate stabili şi în cazul întrebuinţării de către adversar a armelor
convenţionale, chimice sau biologice, precum şi în cazul dezastrelor de mari proporţii, în funcţie
de amploarea şi complexitatea urmărilor.

Raionul de intervenţie reprezintă o parte din sectorul de intervenţie. Numărul raioanelor de

intervenţie se stabileşte în funcţie de amploarea urmărilor atacurilor adversarului sau
dezastrelor, mărimea localităţii(agentului economic), particularităţile sistematizării, dispunerea
căilor de acces, precum şi de forţele de protecţie civilă destinate pentru intervenţie.

Obiectivul(punctul) de intervenţie este o parte din raionul de intervenţie (locul) în care se află
clădiri, instalaţii sau alte construcţii distruse sau blocate.

REGULI SPECIFICE CE TREBUIESC RESPECTATE ÎN RAIOANELE AFECTATE CA

URMARE A ATACURILOR ADVERSARULUI (DEZASTRELOR)

Pentru îndeplinirea misiunilor de intervenţie subunităţile şi formaţiunile trebuie să respecte

următoarele reguli:

În raionul de distrugeri cu arme convenţionale şi mijloace incendiare:

Forţele şi mijloacele de intervenţie vor fi precedate de formaţiuni din specialităţile cercetare şi

deblocare salvare. Acestea vor executa:

- subunităţile şi formaţiunile de cercetare vor executa cercetarea raionului şi delimitarea zonelor

(construcţiilor) cu grad ridicat de pericol, prin semnalizarea vizibilă şi organizarea accesului şi
ieşirii din acestea sub control strict;

- subunităţile şi formaţiunile de deblocare salvare în cooperare cu alte formaţiuni vor acţiona

pentru deblocarea căilor de acces, a adăposturilor şi cu cele sanitare pentru salvarea răniţilor,
asigurarea primului ajutor, triajul medical şi transportul acestora la spital;

- subunităţile şi formaţiunile(grupe, echipe) specializate - vor acţiona în vederea localizării şi

înlăturării urmărilor avariilor la reţelele de utilitate publică şi pentru stingerea incendiilor,

În raionul lovit cu arma nucleară

Principalele forţe şi mijloacele de intervenţie ce vor acţiona fac parte din

specialităţile: cercetare, decontaminare, deblocare–salvare şi sanitare. Acestea vor executa:

-delimitarea şi marcarea nivelurilor de contaminare radioactivă maxim admise pentru

intervenţia pe jos (fără / cu mijloace de protecţie) şi pe autovehicule;

-monitorizarea scăderii în timp a nivelurilor de radiaţie şi a contaminării radioactive a

personalului;

324
-deplasarea forţelor în/şi din raionul de intervenţie pentru salvarea răniţilor, contaminaţilor,
acordarea primului ajutor, triajul şi evacuarea acestora se va executa numai pe itinerariile
stabilite şi decontaminate anterior;

-pe timpul deplasării se va păstra între autovehicule o distanţă optimă pentru reducerea
contaminării reciproce a utilajelor şi se va evita deplasarea prin locurile cu vegetaţie înaltă şi
deasă;

-pe timpul intervenţiei se va evita contactul inutil cu obiecte şi părţi ale autovehiculelor
contaminate precum şi staţionarea îndelungată în terenul contaminat cu niveluri ce depăşesc
normele admise;

-decontaminarea personalului, echipamentului, materialelor şi tehnicii se va executa în afara

raionului contaminat;

-toate forţele participante la intervenţie vor avea în dotare mijloace de protecţie individuale;

În raionul (focarul) contaminat biologic se va executa:

În acest raion vor acţiona cu precădere forţe şi mijloace din specialităţile cercetare şi sanitar-
veterinare. Acestea vor executa:

-participarea la cercetarea, delimitarea zonei contaminate şi la analiza aplicării măsurilor

profilactice;

-stabilirea locului de producere a atacului, a mărimii aproximative a raionului şi a mijloacelor

folosite pe timpul atacului (bombe, containere, pulverizare);

-prelucrarea datelor iniţiale prin cercetarea de specialitate în teren şi analiza de laborator în

vederea stabilirii tipului de agenţi patogeni(vectori) întrebuinţaţi;

-monitorizarea populaţiei (salariaţilor) contaminate;

-participarea la depistarea bolnavilor şi persoanelor contaminate şi la aplicarea măsurilor

generale şi speciale de supraveghere medicală şi carantină ;

În raionul contaminat cu arma chimică se va executa:

vor acţiona forţe şi mijloace din specialităţile cercetare , decontaminare şi sanitare. Acestea
vor executa:

-formaţiunile de cercetare vor executa cercetarea raionului contaminat, identificarea naturii şi

concentraţiei substanţelor toxice, delimitarea raionului, a zonelor cu concentraţii ridicate şi
grad ridicat de pericol, prin semnalizare vizibilă şi marcarea căilor de ocolire a acestora;

-pe timpul intervenţiei se va evita contactul inutil cu obiecte şi părţi ale autovehiculelor
contaminate chimic precum şi staţionarea îndelungată în terenul contaminat ;

325
-decontaminarea căilor de acces şi a locurilor de acţiune pentru formaţiunile de intervenţie se
va executa în primă urgenţă;

-decontaminarea parţială a personalului se va executa imediat după producerea contaminării de

către fiecare persoană cu ajutorul mijloacelor din înzestrare, fără a se înceta îndeplinirea
misiunilor;

-decontaminarea personalului, echipamentului, materialelor şi tehnicii se va executa în afara

raionului contaminat, de regulă, după îndeplinirea misiunilor sau imediat ce situaţia permite, în
funcţie de natura contaminării şi modul în care s-a produs aceasta;

-toate forţele participante la intervenţie vor avea în dotare mijloace de protecţie individuale;

-evacuarea persoanelor contaminate şi aplicarea măsurilor generale şi speciale de supraveghere

medicală se va executa în cooperare cu alte forţe specializate;

În raionul creat ca urmare a producerii dezastrelor

-în cazul producerii unui cutremur se va executa:

• -formaţiunile de cercetare vor executa cercetarea raionului şi delimitarea zonelor

(construcţiilor) cu grad ridicat de pericol;
• -amenajarea căilor de acces pentru salvarea victimelor, acordarea primului ajutor, trierea
şi evacuarea populaţiei (salariaţilor) şi a bunurilor materiale se va executa de către
formaţiunile de deblocare-salvare în cooperare cu cele sanitare şi alte formaţiuni
specifice ;
• -participarea la amenajarea şi asigurarea funcţionării punctelor de adunare sinistraţi;
• -participarea la distribuirea ajutoarelor, asigurarea nevoilor de apă, hrană, şi
medicamente;

• –formaţiunile (grupe, echipe) specializate - vor acţiona în vederea localizării şi

înlăturării urmărilor avariilor la reţelele de utilitate publică şi stingerea incendiilor
precum şi reabilitarea zonei;

• -pe timpul intervenţiei se va avea în vedere permanent existenţa pericolului apariţiei

unui dezastru complementar.
• –celelalte reguli de intervenţie sunt similare raionului creat ca urmare întrebuinţării
armelor convenţionale.

-în cazul accidentelor chimice (la obiective industriale sau pe căile de comunicaţii) se va
executa:

• formaţiunile de cercetare vor executa cercetarea raionului contaminat, identificarea

naturii şi concentraţiei substanţelor toxice industriale, delimitarea raionului, a zonelor
cu concentraţii ridicate şi grad ridicat de pericol, prin semnalizare vizibilă;
• izolarea sursei contaminării se va realiza numai de către specialişti, echipe cu costume
de protecţie, aparate izolante şi scule necesare remedierii avariei;

326
 • realizarea unui perimetru de securitate prin măsuri de restricţie a circulaţiei şi limitarea
accesului în zonă;
• aplicarea primelor măsuri de prim ajutor persoanelor contaminate sau rănite, într-un loc
special amenajat, astfel amplasat încât să fie la o distanţă mai mare de 100 m de sursa
toxică şi în direcţie opusă celei în care bate vântul;
• luarea măsurilor de protecţie a personalului de intervenţie;
• limitarea extinderii contaminării se va efectua prin realizarea perdelelor de apă.
• decontaminarea se execută din partea opusă vântului;
• punctele de decontaminare se amenajează în afara zonelor contaminate;
• utilajele care au fost folosite pentru acţiuni de intervenţie în interiorul raionului
contaminat execută decontaminarea totală după ce se scot din raion şi au executat
decontaminarea iniţială;
• personalul care a executat decontaminarea, execută decontaminare proprie după
terminarea misiunii.

-în cazul accidentelor nucleare se va executa:

• se execută cercetarea de radiaţie, care începe imediat după înştiinţare şi alarmare, de

către elementele pregătite din zonă şi se continuă cu cercetarea aeriană şi cu cercetarea
de către elementele specializate din afara zonei.
• în baza rezultatelor cercetării de radiaţie se delimitează sectoarele contaminate
radioactiv, se stabilesc şi se înştiinţează localităţile din care nu se face evacuarea
populaţiei;
• sectoarele contaminate se izolează, (circulaţia publică rutieră se interzice) trenurile nu
mai fac staţie în zonele contaminate, produsele alimentare şi apa nu se mai folosesc
decât pe bază de aviz;
• pentru evacuarea populaţiei se organizează un serviciu de ordine pentru reglementarea
mişcării populaţiei la unul sau mai multe puncte.
• se organizează ţinerea evidenţei nominale a persoanelor evacuate în vederea
supravegherii medicale ulterioare.
• se execută controlul contaminării radioactive a populaţiei (salariaţilor) şi a bunurilor
care se evacuează şi se organizează unul sau mai multe puncte (centre) pentru
decontaminarea populaţiei (salariaţilor) şi a bunurilor care se evacuează.
• se organizează prin sondaj controlul de contaminare radioactivă a populaţiei
(salariaţilor) în localităţile (agenţii economici) din care s-a făcut evacuarea, iar
decontaminarea bunurilor materiale se execută pe urgenţe
• se asigură tratamentul medical persoanelor afectate de iradiere.

-în cazul producerii unor incendii şi explozii se va executa:

• -pe timpul intervenţiei se va ţine cont de tendinţa de propagare a incendiilor avându-se

în vedere pericolul apariţiei unor noi incendii (explozii);
• participarea în cooperare cu formaţiunile P.S.I. şi alte forţe specializate pentru:
o stingerea incendiilor, coordonarea, controlul şi acordarea asistenţei medicale;
o salvarea şi/sau protejarea oamenilor, animalelor şi bunurilor aflate în pericol;
o acordarea primului ajutor medical, trierea şi evacuarea populaţiei precum şi a
bunurilor materiale;

327
 o limitarea proporţiilor dezastrului şi înlăturarea consecinţelor acestuia cu
mijloacele din dotare;
o asigurarea asistenţei medicale de urgenţă;

-în cazul producerii inundaţiilor se va executa:

• evacuarea populaţiei (salariaţilor) şi a bunurilor materiale afectate ca urmare a

producerii inundaţiilor;
• relocarea persoanelor sinistrate;
• acordarea asistenţei medicale de urgenţă persoanelor afectate;
• participarea la distribuirea ajutoarelor, asigurarea nevoilor de apă, hrană, şi
medicamente;
• formaţiunile de protecţie civilă vor interveni, în cooperare cu alte formaţiuni
specializate, pentru limitarea proporţiilor dezastrului şi înlăturarea consecinţelor
acestuia cu mijloacele din dotare;

-în cazul alunecărilor (prăbuşirilor) de teren se va executa:

• evacuarea populaţiei şi a bunurilor materiale;

• relocarea de urgenţă a persoanelor sinistrate;
• măsuri de căutare salvare a eventualelor victime;
• acordarea asistenţei medicale de urgenţă persoanelor afectate;
• evaluarea efectelor generate de alunecările de teren prin echipe de experţi.

328
 24. CLASIFICAREA ŞI CONŢINUTUL DOCUMENTELOR DE
PROTECŢIE CIVILĂ

CLASIFICAREA DOCUMENTELOR DE PROTECŢIE CIVILĂ:

Documentele de protecţie civilă se întocmesc în vederea conducerii acţiunilor pentru realizarea

măsurilor stabilite la capacitatea de protecţie civilă, executarea evacuării şi desfăşurarea
acţiunilor de intervenţie.

După destinaţia lor, documentele de protecţie civilă se clasifică în:

1. documente pentru conducere,

2. documente pentru informare.

A. Documentele pentru conducere cuprind:

• planul de protecţie civilă;

• planul de evacuare;
• planul de protecţie civilă şi intervenţie în caz de dezastre;
• decizia (concepţia acţiunii) pentru realizarea capacităţii de protecţie civilă;
• decizia (concepţia acţiunii) pentru executarea evacuării;
• decizia (concepţia acţiunii) pentru intervenţie;
• ordinul pentru deplasare;
• ordinul de intervenţie;
• dispoziţiunea de intervenţie;
• dispoziţiunea preliminară;
• planul de activitate;
• planul de control;
• planul de pază a punctului de comandă.

329
B. Documentele pentru informare cuprind:

• raportul de intervenţie (informare);

• jurnalul acţiunilor de protecţie civilă;
• registrul de evidenţa mesajelor de protecţie civilă;
• documente diferite.

CONŢINUTUL ŞI FORMA DOCUMENTELOR DE PROTECŢIE CIVILĂ:

1. DOCUMENTE PENTRU CONDUCERE:

PLANUL DE PROTECŢIE CIVILĂ (partea de text) cuprinde:

• scopul şi concepţia asigurării măsurilor de protecţie civilă

- protecţia cetăţenilor şi valorilor materiale;

• pregătirea populaţiei, teritoriului şi economiei;

• asigurarea desfăşurării activităţilor economico-sociale;
• concentrarea efortului principal.

• situaţiile de protecţie civilă

• starea de urgenţă şi starea de asediu;
• mobilizarea parţială sau generală;
• starea de război;
• alarma şi încetarea alarmei;
• modul de trecere la aplicarea planului de protecţie civilă.
• modul de realizare diferenţiată a măsurilor de protecţie civilă pe linia:

-înştiinţării

• organizarea înştiinţării;
• grupele şi timpii de înştiinţare;
• asigurarea stabilităţii înştiinţării;
• priorităţi la înştiinţare.

-alarmării

• organizarea alarmării prin diferite sisteme de alarmare;

• tipul, numărul mijloacelor şi timpii de alarmare;
• asigurarea alarmării în zonele cu pericol de dezastre.

-cercetării

• misiuni şi direcţii de cercetare;

• organizarea sistemului de cercetare;

330
 • cooperarea cu alte elemente.

-adăpostirii

• realizarea adăpostirii în localităţi şi agenţi economici pe tipuri de adăposturi;

• capacitatea acestora;
• timpii de realizare a adăposturilor.

-evacuării

• categoriile de populaţie, bunurile materiale, colectivităţile de animale ce se evacuează;

• raioane unde se evacuează;
• organizarea acţiunii de evacuare.

-protecţiei nucleare, biologice şi chimice

• gradul de asigurare cu mijloace de protecţie individuale şi colective;

• determinarea efectelor şi urmărilor acestora;
• măsurile de protecţie specifice;
• asigurarea cu decontaminatori.

-asigurării legăturilor

• mijloace fir şi radio,

• folosirea circuitelor din sistemul de telecomunicaţii teritorial.

-asigurării medicale şi sanitar veterinare

• reorganizarea reţelei sanitare;

• constituirea formaţiunilor sanitare de specialitate;
• asigurarea spitalizării;
• asigurarea mijloacelor de transport şi a medicamentelor;
• asigurarea protecţiei şi asistenţei sanitar-veterinare a animalelor.

-asigurării tehnice

• forţe şi mijloace pentru întreţinere şi reparaţii;

• surse de aprovizionare cu materiale şi piese de schimb.

-aprovizionării şi transporturilor

• surse de aprovizionare;
• felul materialelor şi cantitatea;
• când se pun la dispoziţie;
• mijloacele şi modul de executare a transporturilor.

331
-asigurării hidrometeorologice şi protecţiei mediului

• modul de obţinere a datelor şi informaţiilor despre situaţia hidrologică şi meteorologică;

• măsurile pentru prevenirea şi combaterea poluării.

-asigurării topogeodezice

- acţiunile ce se execută pentru pregătirea şi transmiterea la timp a documentelor şi datelor

topogeodezice.

-asistenţei religioase

- modul de desfăşurare a acţiunilor specifice.

-asigurării cu personal

- măsurile adoptate pentru completarea necesarului de personal.

-asigurării măsurilor specifice de protecţie

- măsuri pentru ducerea acţiunilor de intervenţie.

-activităţii de informare, relaţii publice şi protecţia informaţiilor

- organizarea activităţii de informare şi relaţii publice;

- controlul informaţiilor destinate publicului.

-conducerii acţiunilor şi organizarea cooperării

• organizarea conducerii;
• puncte de comandă şi conducere;
• organizarea cooperării.

-modului de realizare a măsurilor destinate asigurării stabilităţii economiei la război

• asigurarea continuităţii producţiei;

• asigurarea şi protecţia materiilor prime şi a produselor finite;
• funcţionarea neîntreruptă a sistemului energetic naţional;
• funcţionarea reţelelor de gospodărie comunală.

-graficului aplicării măsurilor principale de protecţie civilă (măsuri; cine le realizează;

timpi de executare).

Planul de protecţie civilă (partea grafică) cuprinde:

• harta de protecţie civilă;

• harta cu organizarea înştiinţării şi alarmării;

332
 • harta cercetării de protecţie civilă;
• harta cu asigurarea legăturilor;
• harta cu asigurarea adăpostirii;
• harta cu asigurarea protecţiei N. B. C.;
• harta cu asigurarea medicală şi veterinară;
• harta cu aprovizionarea şi transporturile.

Graficul aplicării măsurilor principale de protecţie civilă (anexă la planul de protecţie

civilă) cuprinde:

• înştiinţarea şi aducerea personalului la unitate;

• ocuparea şi aducerea în stare de pregătire şi funcţionare a punctelor de comandă.
• constituirea, completarea (subunităţilor şi a formaţiunilor de protecţie civilă prevăzute
în planurile de mobilizare;
• asigurarea funcţionării sistemelor de transmisiuni şi alarmare;
• organizarea şi aplicarea măsurilor de mascare;
• asigurarea medicală şi veterinară;
• asigurarea protecţiei N.B.C.;
• organizarea prevenirii şi stingerii incendiilor,
• asigurarea şi realizarea pazei şi ordinii;
• asigurarea capacităţii de intervenţie a subunităţilor şi formaţiunilor de protecţie civilă;
• intensificarea instruirii subunităţilor şi formaţiunilor de protecţie civilă şi a populaţiei;
• organizarea aprovizionării şi transporturilor;
• conducerea şi controlul executării măsurilor prevăzute în Planul de protecţie civilă.

Graficul aplicării măsurilor principale de protecţie civilă ( formă de tabel ) cuprinde:

• activităţile şi măsurile principale (grupate pe capitole);

• termenele de executare (ziua, săptămâna);
• executanţi;
• documentele ce se folosesc;
• asigurarea materială.

Harta (schema) cu organizarea înştiinţării şi alarmării cuprinde:

• schema de înştiinţare, pe grupe şi termene de înştiinţare, pe categorii de legături;

• sistemele de alarmare centralizata şi necentralizată;
• numărul mijloacelor de alarmare pe localităţi;
• dispunerea formaţiunilor de alarmare;
• dispunerea staţiilor radio şi televiziune locale;
o sub formă de tabel:
o situaţia mijloacelor de înştiinţare şi alarmare;
o repartiţia formaţiunilor pentru îndeplinirea măsurilor stabilite.

333
Harta (schema) cercetării de protecţie civilă cuprinde:

• locul punctelor de comandă;

• locul punctelor de comandă cu care se cooperează;
• dispunerea subunităţilor şi formaţiunilor de cercetare, precum şi a altor forţe şi mijloace
ce participă la cercetare;
• misiunile subunităţilor(formaţiunilor) de cercetare subordonate, precum şi a altor forţe
şi mijloace puse la dispoziţie pentru îndeplinirea misiunilor de cercetare;
• locul posturilor de observare;
• organizarea legăturilor fir şi radio pentru conducerea cercetării;
• zonele de observare;
• obiectivele şi direcţiile de cercetare;
• reperele;
• schema cu organizarea cercetării de protecţie civilă şi cu circuitul fluxului
informaţional;
o sub formă de tabel:
o subunităţile şi formaţiunile de cercetare de protecţie civilă şi circuitul fluxului
informaţional;
o repartiţia forţelor pe elemente de cercetare.

Harta (schema) cu asigurarea legăturilor cuprinde:

• locul punctelor de comandă şi a locurilor de conducere;

• dispunerea formaţiunilor de transmisiuni;
• dispunerea şi capacitatea centralelor telefonice interurbane, urbane, rurale şi de protecţie
civilă;
• reţeaua de telecomunicaţii judeţene şi capacitatea de încărcare cu legături;
• varianta asigurării legăturilor în cazul scoaterii din funcţiune a principalelor centrale
telefonice de pe teritoriul judeţului, localităţii ) agentului economic);
• schema transmisiunilor cu fir şi radio de protecţie civilă;
• sub formă de tabel:
• situaţia mijloacelor şi tehnicii de transmisiuni;
• repartiţia formaţiunilor pentru îndeplinirea măsurilor stabilite.

Harta (schema) cu asigurarea adăpostirii civile cuprinde:

• adăposturile de protecţie civilă de toate tipurile;

• dispunerea formaţiunilor de adăpostire;
• spaţiile naturale de adăpostire (peşteri, galerii, mine, grote, tuneluri);
• traseul conductelor de transport produse petroliere şi din reţeaua de gospodărire
comunală (electrice, apă, gaze, canal, termoficare);
• trecerile peste principalele cursuri de apă.
• sub formă de tabel:
• situaţia adăpostirii personalului;
• repartiţia forţelor şi mijloacelor pentru realizarea măsurilor stabilite.

334
Harta (schema) cu asigurarea protecţiei N.B.C. cuprinde:

• agenţii economici şi instituţiile care sunt surse de risc nuclear, chimic şi biologic;
• cantitatea substanţelor nocive şi limitele raioanelor probabile de contaminare;
• dispunerea subunităţilor (formaţiunilor) de cercetare N.B.C. şi de decontaminare;
• punctele (locurile) de decontaminare a personalului, echipamentului şi mijloacelor de
transport;
• locurile unde simt depozitate substanţele ce pot fi folosite pentru decontaminare, pe
categorii;
• staţiile de control a radioactivităţii mediului înconjurător şi staţiile meteorologice;
• laboratoarele de specialitate de protecţie civilă.
• sub formă de tabel:
• principalele formaţiuni şi mijloace de protecţie N.B.C: şi gradul de dotare a acestora;
• repartiţia forţelor şi mijloacelor pentru realizarea măsurilor stabilite.

Harta (schema) cu asigurarea medicală şi veterinară cuprinde:

• spitalele de profil şi numărul de paturi;

• dispunerea dispensarelor, policlinicilor, detaşamentelor de prim ajutor medico-
chirurgical, punctelor de ajutor medical şi a staţiilor de salvare;
• staţiunile balneoclimaterice şi numărul de paturi;
• dispunerea unităţilor sanitar-veterinare şi laboratoarelor de profil;
• dispunerea formaţiunilor sanitare şi veterinare;
• itinerarele de evacuare;
• sursele de aprovizionare cu medicamente şi instrumentar medical.
• sub formă de tabel:
• situaţia forţelor şi mijloacelor specifice;
• repartiţia forţelor şi mijloacelor pentru realizarea măsurilor stabilite.

Harta (schema) cu aprovizionarea şi transporturile cuprinde:

• sursele de aprovizionare (depozite, capacităţi de producţie);

• sursele de aprovizionare cu apă;
• dispunerea formaţiunilor de logistică;
• drumurile de aprovizionare şi evacuare;
• elemente privind realizarea asigurării tehnice (locurile de aprovizionare cu C.L.,
materiale şi piese de schimb, precum şi de realizare a reparaţiilor).

• sub formă de tabel:

• principalele materiale existente la pace şi cele prevăzute în planul de mobilizare pentru
primul an de război şi repartiţia lor pe formaţiuni şi mijloace de transport;
• repartiţia materialelor din sursele de aprovizionare pe subunităţile şi formaţiunile de
protecţie civilă.

335
2. PLANUL DE EVACUARE cuprinde:

• scopul acţiunii de evacuare:

• personalul şi bunurile materiale din ministere, instituţii publice, agenţi economici (cu
producţie de apărare) subordonaţi, care se evacuează;
• variantele, urgenţele, succesiunea şi durata evacuării;
• locurile (localităţile, raioanele) şi itinerarele de evacuare;
• modalităţile de trecere la executarea acţiunilor de evacuare.
• asigurarea acţiunilor de evacuare:
• executarea recunoaşterilor căilor de comunicaţie, raioanelor (localităţilor) în care se
va executa evacuarea;
• cercetarea şi siguranţa transportului pe timpul executării acţiunii de evacuare;
• punctele de adunare, de îmbarcare, debarcare, de primire şi repartiţie;
o protecţia populaţiei pe timpul evacuării împotriva atacurilor din aer şi a
contaminării radioactive, biologice şi chimice;
o măsuri de pază şi ordine;
o ţinerea evidenţei populaţiei;
• logistica acţiunilor de evacuare:
• aprovizionarea cu produse industriale de primă necesitate, produse alimentare şi de altă
natură;
• asigurarea cu mijloace de transport;
• asigurarea medicală;
• asigurarea căilor de comunicaţie şi asigurarea financiară.
• conducerea acţiunilor de evacuare;
• modalităţile de asigurare a conducerii, locul de conducere, organizarea cooperării,
mijloacele şi căile de legătură care se folosesc;
• anexe care se întocmesc sub formă de tabele sau grafic pe hărţi şi trebuie să cuprindă:
• situaţia evacuării personalului şi membrilor de familie;
• situaţia evacuării unor categorii de bunuri materiale importante;
• planul cu principalele activităţi pentru conducerea acţiunilor de evacuare;
• tabel nominal cu componenţa comisiei de evacuare;
• schiţa localităţii cu dispunerea personalului şi a bunurilor materiale evacuate (se trec
grafic principalele date care privesc evacuarea);
• alte documente.

336
25. MODELE DE DOCUMENTE CE SE ÎNTOCMESC DE MEMBRII COMISIEI DE
PROTECŢIE CIVILĂ ÎN VEDEREA LUĂRII DECIZIEI PENTRU INTERVENŢIE ŞI
PENTRU CONDUCEREA ACŢIUNILOR

__________________________________ NESECRET

Denumirea agentului economic (majuscule) Exemplar

unic

APROB

PREŞEDINTELE COMITETULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ AL JUDEŢULUI

(oraşului) ______________

DECIZIA

PREŞEDINTELUI COMITETULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

(CONDUCĂTORULUI) AL ________________________(localităţii, Ag.Ec.)

PENTRU LIMITAREA ŞI ÎNLĂTURAREA URMĂRILOR DEZASTRULUI (ATACULUI

DIN AER EXECUTAT DE CĂTRE ADVERSAR CU ARME CONVENŢIONALE ŞI
MIJLOACE INCENDIARE sau a ATACURILOR TERORISTE)

P.C.(locul)– (data şi ora)

Planul ag.ec. 1:1.000

• În urma ……. (dezastrului, atacului aerian executat de către adversar cu arme

convenţionale sau al atacurilor teroriste) la orele _______ teritoriul judeţului

337
 (municipiului, oraşului) a fost afectat, rezultând importante pierderi umane şi distrugeri
materiale.

Ca urmare a producerii dezastrului (..................) teritoriul localităţii ………….. (în incinta

ag.ec. _________________), au rezultat următoarele:

-.......(nr.) clădiri (secţii de producţie) avariate (distruse)............. (locul şi denumirea acestora

şi gradul de avariere)

-.......(nr. aprox.) răniţi, (contaminaţi, intoxicaţi)

-.......căi de comunicaţii (rutiere şi feroviare) distruse şi / sau blocate ..............(locul şi lungimea

acestora)

-.......avarii la reţelele de gospodărie comunală (apă, gaze, canal, electrice, termoficare).......

(locul, nr. / lungimea acestora)

-.......(nr.) adăposturi distruse / blocate ..........(locul, tipul şi nr. persoanelor surprinse în acestea)

-.......poduri rutiere sau C.F. (dacă este cazul) distruse / avariate;

-.......(nr.) sirene distruse / avariate..........(locul şi tipul);

-.......recipienţi (cisterne, butelii, tancuri, rezervoare, etc.) cu conţinut toxic afectate (fisurate /
distruse / avariate) - dacă este cazul................(locul, natura substanţei, mărimea recipientului );

-.......(nr.) incendii de masă / izolate............(locul şi amploarea);

-.......(nr.) bombe neexplodate (dacă este cazul)..............(locul);

Pierderi şi distrugeri mai importante s-au produs în secţia (secţiile)______________unde au

rezultat:__ morţi: ___răniţi,____ adăposturi blocate, _____ m.l. avarii la
reţele_______________, etc.

Am hotărât ca teritoriul agentului economic să se împartă în (nr.)........raioane (obiective) de

intervenţie, delimitate astfel:

-.........................

• Limitarea şi înlăturarea urmărilor ………. (dezastrului, atacului – aerian / terorist) se va

executa cu forţele şi mijloacele proprii, astfel:

În urgenţa întâi până la orele ______ se va acţiona pentru:

-cercetarea generală şi de specialitate a zonelor afectate în urma dezastrului (atacului);

-stingerea incendiilor şi limitarea avariilor la reţelele utilitare;

338
-deblocarea (decontaminarea) căilor de acces spre locurile la care se impun intervenţii imediate
pentru salvarea persoanelor afectate;

-salvarea răniţilor (contaminaţilor / intoxicaţiilor), acordarea primului ajutor şi transportul

acestora la spital;

-luarea măsurilor urgente în vederea înlăturării avariilor la reţelele afectate pentru evitarea
extinderii efectelor complementare ale acestora;

-limitarea accesului în zonele cu grad ridicat de pericol (bombe neexplodate, zone contaminate,
clădiri care ameninţă cu prăbuşirea etc. precum şi marcarea căilor de ocolire ale acestora;

-alte activităţi urgente ce se impun.

În urgenţa a doua, până la orele _______(terminarea intervenţiei), se vor continua acţiunile

desfăşurate în urgenţa I şi vor fi finalizate toate celelalte acţiuni de limitare şi înlăturare a
dezastrului (atacului).

Efortul principal va fi concentrat în..............(raionul, secţia de producţie, obiectivul etc.) -

(funcţie de volumul de acţiune şi amploarea urmărilor) pentru.........................(măsuri urgente
ce se impun)

• Repartiţia a forţelor şi mijloacelor este următoarea:

o în raionul ( la obiectivul) numărul 1 (secţia ___________) vor intervenii:

-........................................

(numărul, denumirea formaţiunii, itinerarele de deplasare, misiunile fiecăreia şi modul de

îndeplinire a acestora)

• în raionul ( la obiectivul) numărul 2 (secţia ___________) vor intervenii:

-........................................

(numărul, denumirea formaţiunii, itinerarele de deplasare, misiunile fiecăreia şi modul de

îndeplinire a acestora)

• în raionul ( la obiectivul) numărul 3:.....etc.

Acţiunile de intervenţie se vor desfăşura în următoarea ordine:

• înlăturarea avariilor la gaze, electrice, apă;

• stingerea incendiilor, concomitent cu salvarea răniţilor (contaminaţilor),
• deblocarea adăposturilor şi asigurarea acestora cu aer, acordarea primului ajutor sanitar
şi transportul răniţilor la spitale, deblocarea căilor de acces, înlăturarea pericolului de
dărâmături,
• desfăşurarea celorlalte activităţi de asanare a terenului şi trecerea la repunerea în
funcţiune a capacităţilor de producţie.

339
Forţele şi mijloacele primite în sprijin din partea localităţii .................. (enumerarea acestora)
vor interveni................(locul, misiunea), în cooperare cu ......................(denumirea
formaţiunilor proprii)

Spitalizarea răniţilor se va asigura la spitalul ______________ cu (nr)___________

autosanitare. Punctele de adunare a răniţilor (contaminaţiilor) se vor organiza la ..............(locul)
şi vor fi deservite de către.................(personal sanitar).

Am stabilit următoarele itinerarii de evacuare a răniţilor (contaminaţi, intoxicaţi, sinistraţi):

-....................

Şefii raioanelor (obiectivelor) de intervenţie sunt:

• 1 – ______________________;
• 2 – ______________________.

După terminarea misiunilor, forţele şi mijloacele se vor aduna în raionul de adunare dispus la
________ (locul).

• Cooperarea între formaţiuni se va organiza în raioanele (obiectivele) de intervenţie de

către şefii acestora, pentru:
o înlăturarea avariilor şi stingerea incendiilor ( pe misiuni şi încadrate în timp);
o înlăturarea dărâmăturilor şi salvarea răniţilor, etc( pe misiuni şi încadrate în
timp.
• Pe timpul desfăşurării acţiunilor de intervenţie se vor lua următoarele măsuri de
protecţie :
o cercetarea continuă a locurilor cu pericol de explozie şi contaminare;
o marcarea locurilor periculoase;
o interzicerea accesului pe aleea _________ şi dirijarea circulaţiei pe _________

• instalarea pazei la ________________.

• ( alte măsuri specifice de intervenţie).

• Punctul de aprovizionare cu materialele pentru intervenţie intră în funcţiune la orele

______în (locul) ______________
• Conducerea acţiunilor se asigură din P.C. (locul de conducere) folosind
______________(mijloacele cu fir, radio etc.), începând cu orele _____________.

PREŞEDINTELE COMITETULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ (conducătorul Ag.

Ec.) AL …………………………………….

340
___________________________________ NESECRET

Denumirea (localităţii) agentului economic (majuscule) Exemplar

unic

RAPORTUL CU DATE, CONCLUZII ŞI PROPUNERI

AL ______________ (specialistului, membrului comitetului)

PENTRU LIMITAREA ŞI ÎNLĂTURAREA URMĂRILOR DEZASTRULUI (ATACULUI

DIN AER EXECUTAT DE CĂTRE ADVERSAR CU ARME CONVENŢIONALE ŞI
MIJLOACE INCENDIARE sau a ATACURILOR TERORISTE)

• În urma …… (dezastrului, atacului aerian executat de către adversar cu arme

convenţionale sau al atacurilor teroriste) la orele _______ teritoriul judeţului
(municipiului, oraşului) a fost afectat, rezultând importante pierderi umane şi distrugeri
materiale.

Pe teritoriul (În incinta) localităţii (ag.ec.) _________________, au rezultat următoarele

pierderi şi distrugeri :

-.......(nr.) clădiri (secţii de producţie) avariate (distruse)............. (locul şi denumirea acestora

şi gradul de avariere)

-.......(nr. aprox.) răniţi, (contaminaţi, intoxicaţi)

-.......căi de comunicaţii (rutiere şi feroviare) distruse şi / sau blocate ..............(locul şi lungimea

acestora)

-.......avarii la reţelele de gospodărie comunală (apă, gaze, canal, electrice, termoficare).......

(locul, nr. / lungimea acestora)

-.......(nr.) adăposturi distruse / blocate ..........(locul, tipul şi nr. persoanelor surprinse în acestea)

-.......poduri rutiere sau C.F. (dacă este cazul) distruse / avariate;

-.......(nr.) sirene distruse / avariate..........(locul şi tipul);

-.......recipienţi (cisterne, butelii, tancuri, rezervoare, etc.) cu conţinut toxic afectate (fisurate /
distruse / avariate) - dacă este cazul................(locul, natura substanţei, mărimea recipientului );

-.......(nr.) incendii de masă / izolate............(locul şi amploarea);

-.......(nr.) bombe neexplodate (dacă este cazul)..............(locul);

Pierderi şi distrugeri mai importante s-au produs în secţia (secţiile)______________unde au

rezultat:__ morţi: ___răniţi,____ adăposturi blocate, _____ m.l. avarii la
reţele_______________, etc.

341
Pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor…….. vă propun ca teritoriul localităţii (agentului
economic) să se împartă în (nr.)........raioane de intervenţie, delimitate astfel:

-.........................

2. Limitarea şi înlăturarea urmărilor ……… (dezastrului, atacului – aerian / terorist) să se

execute cu forţele şi mijloacele proprii, pe următoarele urgenţe:

În urgenţa întâi până la orele ______ vă propun să se acţioneze pentru:

-cercetarea generală şi de specialitate a zonelor afectate în urma dezastrului (atacului);

- stingerea incendiilor,

-deblocarea (decontaminarea) căilor de acces spre locurile la care se impun intervenţii imediate
pentru salvarea persoanelor afectate;

-salvarea răniţilor (contaminaţilor / intoxicaţiilor), acordarea primului ajutor şi transportul

acestora la spital;

-luarea măsurilor urgente în vederea înlăturării avariilor la reţelele afectate pentru evitarea
extinderii efectelor complementare ale acestora;

-limitarea accesului în zonele cu grad ridicat de pericol (bombe neexplodate, zone contaminate,
clădiri care ameninţă cu prăbuşirea etc. precum şi marcarea căilor de ocolire ale acestora;

În urgenţa a doua, până la orele _______(terminarea intervenţiei), vă propun să se continue

acţiunile desfăşurate în urgenţa I şi să se finalizate toate celelalte acţiuni de limitare şi înlăturare
a dezastrului (atacului).

Propun ca efortul principal să fie concentrat în..............(raionul, secţia de producţie, obiectivul

etc.) - (funcţie de volumul de acţiune şi amploarea urmărilor) pentru.........................(măsuri
urgente ce se impun)

3. Pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor dezastrului (atacului) vă propun următoarea

repartiţie a forţelor şi mijloacelor:

•
o
 în raionul ( la obiectivul) numărul 1 (secţia ___________) să intervină:
 -........................................
 -........................................
 -.........................................
 (numărul, denumirea formaţiunii, itinerarele de deplasare,
misiunile fiecăreia şi modul de îndeplinire a acestora)
 în raionul ( la obiectivul) numărul 2 (secţia ___________) să intervină:
 -........................................
 -........................................

342
  -.........................................
 (numărul, denumirea formaţiunii, itinerarele de deplasare,
misiunile fiecăreia şi modul de îndeplinire a acestora)
 în raionul ( la obiectivul) numărul 3:.....etc.

Acţiunile de intervenţie, vă propun, să se desfăşoare în următoarea succesiune:

• înlăturarea avariilor la gaze, electrice, apă;

• stingerea incendiilor, concomitent cu salvarea răniţilor (contaminaţilor),
• deblocarea adăposturilor şi asigurarea acestora cu aer, acordarea primului ajutor sanitar
şi transportul răniţilor la spitale, deblocarea căilor de acces, înlăturarea pericolului de
dărâmături,
• desfăşurarea celorlalte activităţi de asanare a terenului şi trecerea la repunerea în
funcţiune a capacităţilor de producţie.

Spitalizarea răniţilor, vă propun, să se realizeze la spitalul ______________ cu

(nr)___________ autosanitare.

Punctele de adunare a răniţilor (contaminaţiilor) să se organizeze la ..............(locul) şi să fie

deservite de către.................(personal sanitar).

Pentru evacuarea răniţilor (contaminaţi, intoxicaţi, sinistraţi) vă propun următoarele itinerarii:

-....................

Propun ca după terminarea misiunilor, forţele şi mijloacele să se adune în raionul de adunare

dispus la ________ (locul).

4. Cooperarea între formaţiuni să se organizeze astfel:

• ……. (pe obiective, misiuni şi încadrate în timp).

5. Pe timpul desfăşurării acţiunilor de intervenţie vă propun luarea următoarelor măsuri de

protecţie:

• cercetarea continuă a locurilor cu pericol de explozie şi contaminare;

• marcarea locurilor periculoase;
• interzicerea accesului pe aleea _________ şi dirijarea circulaţiei
• pe _________
• instalarea pazei la ________________.
• alte măsurilor specifice de protecţie (pe obiective şi misiuni, încadrate în timp)
• (funcţie de situaţie)

6. Punctul de aprovizionare cu materialele pentru intervenţie propun să intre în funcţiune

la orele ______în (locul) ______________
7. Conducerea acţiunilor de intervenţie să se asigure din P.C. (locul de conducere) folosind
______________(mijloacele cu fir, radio etc.).

343
 8. Vă propun să interveniţi la eşaloanele superioare în vederea sprijinirii cu următoarele
forţe şi mijloace necesare îndeplinirii misiunilor în timp oportun:
1. .................. (enumerarea acestora)

MEMBRU AL COMITETULUI (CELULEI) PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

(specialitatea ) AL …………. (localitatea, ag.ec.)

26. CLASIFICAREA ŞI CONŢINUTUL EXERCIŢIILOR ŞI

APLICAŢIILOR DE PROTECŢIE CIVILĂ.

1.1. Exerciţiile şi aplicaţiile de protecţie civilă (antrenamentul de stat major): definiţie,

caracteristici.

Aplicaţia (exerciţiul) de protecţie civilă constituie forma superioară, integratoare, complexă şi

dinamică de pregătire şi instruire a organelor de conducere şi formaţiunilor de protecţie civilă
de la judeţe (municipiul Bucureşti), localităţi şi agenţi economici.

Aplicaţia se desfăşoară în principiu cu eşaloanele „judeţ”, „municipiu”, „agent

economic” şi diferă de exerciţiu prin amploare, durată, participanţi şi scopuri.

Periodicitatea de desfăşurare a aplicaţiilor şi exerciţiilor de protecţie civilă va fi revăzută în

„Instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea pregătirii pentru protecţia civilă în
România”- emise de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Aplicaţia (exerciţiul) de protecţie civilă constă în rezolvarea practică a unor situaţii ipotetice de
intervenţie în cazul unui conflict armat, atacuri teroriste, producerii unor dezastre sau alte
situaţii speciale (starea de urgenţă/asediu).

344
Aplicaţiile permit dezvoltarea analitică, perceptivă si unitară în rezolvarea corectă a situaţiilor
de protecţie civilă între subunităţi si formaţiuni de diferite specialităţi, dar şi între acestea şi
celelalte forţe care intervin în sprijinul protecţiei civile.

Totodată, ele reprezintă o modalitate de verificare a nivelului de pregătire pentru protecţia civilă
a participanţilor.

Antrenamentul de stat major este forma de pregătire a organelor de conducere ale protecţiei
civile, care se desfăşoară în scopul creşterii coeziunii şi operativităţii acestora, optimizării
sistemului de lucru pe ansamblu şi compartimente, aplicării unor procedee eficiente de
planificare, coordonare, control şi evaluare a acţiunilor de intervenţie, întrebuinţării mijloacelor
de legătură şi a celor de calcul.

Prin scopurile stabilite, se va urmări ca majoritatea activităţilor să fie desfăşurate in timp

operativ. Antrenamentul de stat major poate precede desfăşurarea unei aplicaţii având ca scop
pregătirea acesteia.

1.2. Clasificarea şi conţinutul aplicaţiilor de protecţie civilă.

În funcţie de scopuri, participanţi şi locul de desfăşurare, aplicaţiile de protecţie civilă se

clasifică astfel:

a) aplicaţii tactice cu trupe (formaţiuni),

b) aplicaţii de comandament cu transmisiuni în teren,

c) aplicaţii de comandament pe hartă,

d) aplicaţii asistate de calculator,

e) aplicaţii combinate,

f) aplicaţii de mobilizare.

Se mai pot desfăşura:

-aplicaţii experimentale,

-aplicaţii metodice,

-aplicaţii demonstrative.

a) Aplicaţia tactică cu trupe (formaţiuni)-este caracteristică Unităţii Speciale de Intervenţie.

La aplicaţiile Unităţii Speciale de Intervenţie participă subunităţile acestuia, alte formaţiuni de

protecţie civilă, de pompieri şi alte categorii de forţe.

345
Aplicaţia poate să fie simplă, complexă sau cu dublă acţiune. În general se execută aplicaţii
tactice complexe, cu simplă acţiune.

Conducerea aplicaţiei se exercită de către eşalonul imediat superior şi trebuie să urmărească

permanent ca aplicaţia să se desfăşoare în situaţii complexe, să fie create cele mai dificile situaţii
de intervenţie.

Toate activităţile se vor desfăşura conform prevederilor regulamentare şi a planului întocmit de

conducerea aplicaţiei.

b) Aplicaţia de comandament cu transmisiuni în teren-se desfăşoară, de regulă, cu

participarea unui judeţ sau a unui grup de judeţe.

Scopul aplicaţiei este de a antrena şi perfecţiona, deprinderile Inspectoratelor, comandanţilor

de subunităţi şi formaţiuni precum şi a membrilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă, pentru
elaborarea în timp oportun şi în mod corect a deciziilor, întocmirea şi transmiterea ordinelor
(dispoziţiunilor) şi a rapoartelor de intervenţie folosind mijloace de transmisiuni.

Astfel se încheagă coeziunea de acţiune a Inspectoratelor subordonate judeţului (judeţelor) care

participă la aplicaţie.

Pe timpul aplicaţiei se desfăşoară activităţi practice, creându-se situaţii pentru diferite categorii
de forţe de protecţie civilă care intervin, în cooperare cu alte elemente ale Sistemului Naţional
de Apărare.

Aplicaţia se conduce de regulă din P.C. al judeţului. Pe timpul aplicaţiei, punctul de comandă
se poate schimba, pentru a aduce în stare de pregătire cât mai multe puncte de comandă (P.C.
de rezervă).

c) Aplicaţia de comandament pe hartă-are ca scop îmbunătăţirea metodologiei de elaborare

a deciziilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă, perfecţionării deprinderilor inspectoratelor
pentru situaţii de urgenţă şi a comandanţilor de subunităţi (formaţiuni) în redactarea
documentelor şi aplicarea metodelor expeditive în lucrul de stat major.

Aplicaţiile de acest tip se execută, în principiu, cu comitetele pentru situaţii de urgenţă de la

municipii, oraşe şi agenţi economici.

De regulă, aplicaţiile de comandament pe hartă se desfăşoară în P.C. al judeţelor şi municipiilor.

Funcţie de scopurile de învăţământ, ele se pot desfăşura în săli de pregătire sau puncte de
comandă.

Pe timpul aplicaţiei nu se folosesc decât mijloacele de transmisiuni necesare conducerii şi

desfăşurării activităţilor prevăzute în planul de desfăşurare.

Pentru creşterea eficienţei aplicaţiei, unele activităţi complexe de protecţie civilă se vor executa
practic in teren.

346
d) Aplicaţia asistată de calculator-constituie o formă de pregătire a organelor de conducere
ale protecţiei civile şi constă în simularea programată şi dinamică a situaţiilor specifice
acţiunilor de intervenţie, precum şi a deciziilor pentru rezolvarea acestora.

Ea reprezintă modalitatea care apropie cel mai mult pe participanţi de condiţiile reale în care
este posibil să acţioneze.

Aplicaţia asistată de calculator permite:

-verificarea unor ipoteze de folosire a forţelor şi mijloacelor,

-eliminarea aprecierilor subiective privind rezultatele deciziei,

-identificarea şi verificarea diferitelor variante de acţiune, analizarea şi, în final, selectarea

variantei optime care să asigure creşterea eficacităţii intervenţiei,

-obţinerea unor rezultate cât mai apropiate de realitate şi creşterea viabilităţii deciziilor
adoptate.

e) Aplicaţia combinată-întruneşte caracteristicile proprii celorlalte tipuri de aplicaţii

referitoare la complexitatea temei, scopurilor urmărite, participanţi şi locul de desfăşurare.

f) Aplicaţia de mobilizare-are ca scop verificarea viabilităţii planurilor de mobilizare şi a

gradului de pregătire a Inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene (municipiului
Bucureşti) în aplicarea acestora în condiţiile şi la termenele prevăzute. Aplicaţia se organizează
şi se desfăşoară potrivit instrucţiunilor şi ordinelor elaborate în acest sens.

Aplicaţiile de mobilizare sunt conduse de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Pe timpul acestora se antrenează toate nucleele de mobilizare şi pot fi chemaţi şi rezervişti.
Unele dintre problemele de urmărit se vor executa în timp operativ.

Aplicaţiile experimentale, metodice sau demonstrative se execută numai la ordin. Ele se pot
desfăşura fie cu trupe (formaţiuni) , fie cu transmisiuni în teren. În cadrul acestor aplicaţii nu se
execută, în timp operativ, decât o anumită parte dintre problemele de urmărit.

2. DOCUMENTELE NECESARE PREGĂTIRII ŞI CONDUCERII

APLICAŢIILOR DE PROTECŢIE CIVILĂ

2.1. *Concepţia şi planul de desfăşurare (text ),

2.2. *Concepţia aplicaţiei(grafic),

2.3. Tema tactică (scenariul, situaţia la dezastre),

2.4. Planul de pregătire a aplicaţiei,

347
2.5. Dispoziţiunea de pregătire a aplicaţiei,

2.6. Planul cu organizarea arbitrajului,

2.7. Planul unic de difuzare a informaţiilor,

2.8. Situaţia cu efectivele şi tehnica întrebuinţate în aplicaţie,

2.9. *Planul cu marcarea lucrărilor de distrugere,

2.10. Planul transmisiunilor,

2.11. Costul estimativ al aplicaţiei,

2.12. Bilanţul aplicaţiei.

*) =se prezintă pentru aprobare eşalonului superior.

2.1. Concepţia şi planul de desfăşurare a aplicaţiei(text).

Se redactează într-un document unitar, se aprobă de către eşalonul superior şi în principiu

cuprinde:

1. CONCEPŢIA:

-Participanţi,

-Tema,

-Etape,

-Timp (operativ şi astronomic),

-Adversar /situaţia la dezastre,

-Forţele proprii (2 eşaloane superioare şi eşalonul executant).

1. PLANUL DE DESFĂŞURARE:

(sub formă de tabel, cuprinzând activităţile desfăşurate de către conducerea

aplicaţiei şi participanţi – încadrate pe etape şi timp - din momentul

începerii aplicaţiei şi până la terminarea acesteia)

348
 1. SCOPURI DE ÎNVĂŢĂMÂNT:
2. PROBLEME DE URMĂRIT:

2.2. Concepţia aplicaţiei (grafic pe hartă).

Trebuie să redea dispozitivul şi acţiunile de intervenţie desfăşurate în timp operativ la nivelul

eşalonului executant, detaliat cu două eşaloane mai jos.

Documentul se aprobă de către eşalonul superior şi cuprinde:

-elemente din situaţia eşalonului superior care interesează pe executanţi şi permit pregătirea şi
desfăşurarea acţiunilor de intervenţie;

-situaţia inspectoratelor, comitetelor şi formaţiunilor de protecţie civilă participante la aplicaţie

(cu două eşaloane mai jos);

-situaţia adversarului (compunerea şi concepţia acţiunilor aviaţiei adversarului): urmările

loviturilor din aer executate asupra localităţilor, agenţilor economici, nodurilor de comunicaţii,
distrugerile provocate de grupurile de cercetare –diversiunea sau urmările provocate în urma
producerii unor dezastre;

-misiunea şi concepţia eşalonului superior (atât cât este necesar pentru desfăşurarea aplicaţiei);

-elementele principale care se dau prin misiune de către eşalonul superior inspectoratelor pentru
situaţii de urgenţă subordonate: dispunere, grad de asigurare, zonele din care se evacuează
unele categorii de populaţie şi bunuri materiale, raioane şi comunicaţii interzise, reţele de gaze,
apă, electrice-avariate, raioane contaminate chimic şi cantităţi de noxe chimice, situaţia
protecţiei prin adăpostire, asigurarea cu mijloace de alarmare şi altele;

-locul punctelor de comandă (inclusiv ale eşalonului superior şi ale vecinilor – unde este cazul).

Pe hartă se vor trece de asemenea principalele elemente din decizia probabilă a eşalonului
executant, sub forma reprezentărilor grafice.

Harta cu concepţia aplicaţiei se semnează de către conducătorul aplicaţiei.

2.3. Tema tactică (scenariul, situaţia la dezastre).

Este un document specific tuturor aplicaţiilor (exerciţiilor) prin care conducerea acestora
încadrează pe executanţi într-o situaţie verosimilă, corespunzătoare caracterului acţiunilor de
protecţie civilă desfăşurate, în mod cronologic, ce au avut loc sau sunt în curs de desfăşurare
până la o anumită dată (ziua, luna şi ora) de intrare (punere) a participanţilor într-o situaţie
iniţială care marchează, de regulă, primirea unei misiuni .

349
Tema tactică cuprinde:

1. a) Situaţia generală,
2. b) Situaţia specială,
3. c) Probleme diverse,

Situaţia la dezastre cuprinde:

1. a) Situaţia generală de dezastre;

2. b) Situaţia organelor de conducere ale protecţiei civile;
3. c) Situaţia forţelor şi mijloacelor de protecţie civilă;
4. d) Probleme diverse;

Tema tactică (situaţia la dezastre) mai cuprinde 2 anexe:

-Situaţia forţelor şi mijloacelor;

-Situaţia pierderilor şi distrugerilor.

2.4. Planul de pregătire a aplicaţiei .

Cuprinde totalitatea activităţilor ce urmează a se desfăşura, inclusiv elaborarea documentelor şi

conţine rubricile :

-denumirea activităţii (executarea recunoaşterilor, elaborarea concepţiei aplicaţiei, a temelor

tactice (situaţiilor la dezastre), a ordinelor de intervenţie, a controlului pregătirii participanţilor
pentru aplicaţie şi a mijloacelor de intervenţie folosite pe timpul acesteia, etc.),

-termenul de îndeplinire,

-cine desfăşoară activitatea (elaborează documentul),

-cu cine colaborează,

-cine conduce activitatea.

La redactarea planului, conducătorul aplicaţiei trebuie să aibă în vedere timpul necesar pentru
întocmirea ,verificarea şi aprobarea documentelor precum şi pregătirea organelor de conducere
şi formaţiunilor care vor participa la aplicaţie.

Planul de pregătire a aplicaţiei se întocmeşte de către conducătorul aplicaţiei şi se aprobă de

către şeful protecţiei civile.

2.5. Dispoziţiunea de pregătire a aplicaţiei

Se elaborează de către conducătorul aplicaţiei, se trimite (comunică) organelor de conducere

participante în părţile cei privesc şi cuprinde:

350
-felul şi tema aplicaţiei;

-durata şi perioada de desfăşurare;

-participanţii şi exerciţiile practice ce se prezintă în teren;

-perioada în care se va desfăşura antrenamentul şi se vor verifica concepţiile exerciţiilor

practice;

-modul de pregătire a participanţilor la aplicaţie (studiu individual, antrenamente pe specialităţi,

vizionarea unor exerciţii şi aplicaţii desfăşurate anterior, discuţii, verificări, etc.);

-măsuri de siguranţă pentru prevenirea evenimentelor deosebite;

-semne distinctive de recunoaştere;

-ţinuta aplicaţiei (exerciţiului).

3. Metodologia desfăşurării exerciţiilor şi aplicaţiilor de protecţie civilă

Perioada participării la aplicaţie se consideră de la data introducerii indicativului de începere a

aplicaţiei şi se termină odată cu transmiterea semnalului de încetare.

Participanţii la aplicaţie intră în situaţia iniţială pe baza temei tactice ( scenariului, situaţiei la
dezastre) şi primesc ordine sau dispoziţiuni, concomitent sau succesiv, în raport de tipul
aplicaţiei şi scopurile de învăţământ.

De regulă tema tactică (situaţia la dezastre) se înmânează organelor de conducere participante

cu 10-20 de zile înaintea începerii aplicaţiei, urmând a se difuza extrase subordonaţilor în părţile
ce-i privesc.

Deciziile şi măsurile luate de către comitetul pentru situaţii de urgenţă, pe baza situaţiilor
primite, trebuie să fie realizate în timp scurt, lăsând participanţilor cât mai mult timp la
dispoziţie pentru pregătirea acţiunilor de intervenţie.

Pe timpul elaborării propunerilor şi luării deciziilor, conducerea aplicaţiei urmăreşte activitatea

participanţilor pentru pregătirea acţiunilor de intervenţie.

Ascultarea rapoartelor cu date concluzii şi propuneri, în vederea luării deciziei pentru

intervenţie, se face de către conducătorul aplicaţiei cu participarea unui număr restrâns de
persoane din partea organelor de conduce ale protecţiei civile.

După ascultarea deciziei conducătorul aplicaţiei o aprobă şi dacă este necesar aduce unele
modificări.

O atenţie deosebită se va acorda pregătirii acţiunilor practice în teren.

351
Conducerea aplicaţiei va urmării realizarea scopurilor de învăţământ propuse şi respectarea
succesiunii activităţilor de prezentare a propunerilor şi de ducere a acţiunilor de intervenţie.

În vederea pregătirii şi desfăşurării unei aplicaţii (exerciţiu) de protecţie civilă se desfăşoară

următoarele activităţi:

• Stabilirea datelor de bază pentru desfăşurarea aplicaţiei

-tema

-participanţii

-scopurile aplicaţiei

-logistica

• Elaborarea documentelor aplicaţiei,

• Calculul consumului minim de carburanţi – lubrifianţi, materialele şi mijloacele tehnice,
• Trimiterea dispoziţiunilor privind pregătirea şi desfăşurarea aplicaţiei,
• Constituirea conducerii aplicaţiei şi realizarea pregătirii acesteia,
• Executarea recunoaşterilor şi pregătirea locurilor de desfăşurare a aplicaţiei,
• Pregătirea sistemelor de înştiinţare - alarmare, a locurilor de adăpostire, a protecţiei
N.B.C. şi sanitare,
• Asigurarea cu hărţi (planuri) şi alte ustensile necesare,
• Întocmirea cererilor de transport,
• Organizarea logisticii aplicaţiei,
• Verificarea pregătirii participanţilor.

Datele de bază necesare pregătirii aplicaţiei se stabilesc de către conducătorul acesteia,

respectând următoarele principii de bază:

• Pregătirea şi desfăşurarea aplicaţiei conform prevederilor regulamentare în vigoare,

• Realizarea unui cadru de desfăşurare a aplicaţiei cât mai apropiat de situaţiile reale,
• Sistematizarea şi continuitatea instruirii organelor de conducere şi formaţiunilor de
protecţie civilă,
• Interdependenţa între scopurile de învăţământ, problemele de urmărit şi concepţia
ducerii acţiunilor de intervenţie ca urmare a atacurilor din aer executate de către
adversar, a acţiunilor teroriste sau a producerii unor dezastre.

4. TENDINŢE ŞI ORIENTĂRI PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA

EXERCIŢIILOR ŞI APLICAŢIILOR TACTICE DE PROTECŢIE CIVILĂ

Dacă în ultima perioadă majoritatea exerciţiilor şi aplicaţiilor tactice desfăşurate de NATO

aveau scenarii de dezastre, după atacul terorist din 11 septembrie 2002 asupra SUA şi celelalte
care au avut loc în lume, toate aplicaţiile şi exerciţiile tactice ale NATO, sau ale ţărilor
partenere, se desfăşoară după scenarii care cuprind şi atacuri teroriste.

352
Membră a NATO, datorită pericolelor reale şi amploarei pierderilor şi distrugerilor ce pot fi
provocate de atacurile teroriste, ţara noastră, în special Comandamentul Protecţiei civile şi acum
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile subordonate au trecut la
organizarea şi desfăşurarea exerciţiilor şi aplicaţiilor tactice de protecţie civilă, conform
standardelor NATO, după scenarii bazate pe atacuri teroriste, sau care să cuprindă şi atacuri
teroriste.

Experienţa acumulată de participanţii la aplicaţiile internaţionale desfăşurate pe teritoriul

naţional şi în afara ţării se va concretiza într-o „Instrucţiune privind organizarea şi desfăşurarea
exerciţiilor şi aplicaţiilor de protecţie civilă”, elaborată de Inspectoratul General pentru Situaţii
de Urgenţă.

Ultimele aplicaţii organizate şi conduse de Comandamentul Protecţiei Civile s-au desfăşurat

conform standardelor NATO şi au avut rezultatele scontate, toate obiectivele fiind atinse.

Adoptarea metodologiei NATO trebuie percepută ca o metodologie serioasă, în care toate

activităţile şi acţiunile sunt foarte bine planificate, organizate şi desfăşurate, cu un sistem
eficient de evaluare a activităţilor, astfel încât să se ştie exact care este gradul de îndeplinire al
obiectivelor aplicaţiei.

Acest lucru presupune:

• Realizarea de scenarii credibile, care ar putea fi posibile (preponderente fiind atacurile

teroriste),
• Antrenarea şi perfecţionarea tuturor structurilor implicate în rezolvarea situaţiilor de
protecţie civilă,
• Rezolvarea tuturor situaţiilor în timp operativ,
• Pregătirea aplicaţiei (documente şi activităţi) de către un colectiv de planificatori, care,
pe lângă scenariu, evenimente (situaţii), etc, va elabora instrucţiuni pentru toate
categoriile de participanţi, astfel încât la începerea activităţii, să nu fie nevoie de alte
precizări,
• Înainte de începerea aplicaţiei se va face instruirea participanţilor, care vor primi
documentele aplicaţiei, în părţile ce-i privesc; se va încerca reducerea la maximum a
confuziilor, astfel încât aplicaţia odată începută să-şi urmeze cursul conform
scenariului,
• Evenimentele (situaţiile tactice) vor fi aduse la cunoştinţa participanţilor prin diferite
mijloace, din diferite surse,
• Se va urmări fluxul informaţional între diferitele structuri participante, operativitatea
deciziilor, ordinelor şi dispoziţiunilor de intervenţie, precum şi cooperarea între
diferitele structuri pentru rezolvarea situaţiei de protecţie civilă,

Deşi e mai greu, la început, se va adopta şi varianta în care o parte (cea mai mare) dintre
participanţi să nu fie anunţaţi despre data şi ora începerii aplicaţiei astfel încât evenimentele să-
i surprindă pe timpul desfăşurării activităţilor cotidiene; atunci se va evalua corect viabilitatea
planurilor şi operativitatea structurilor.

353
 27. MIJLOACE DE CERCETARE N.B.C.

AUTOTURISMUL PENTRU CERCETARE DE RADIAŢIE ŞI CHIMICĂ

(A.R.C.)

Autoturismul pentru cercetarea de radiaţie şi chimică (A.R.C.) este destinat pentru executarea
cercetării de radiaţie şi chimice a zonelor (raioanelor, porţiunilor) de teren contaminat
radioactiv sau chimic, de asemenea este destinat şi pentru înştiinţarea trupelor proprii şi a
populaţiei civile referitor la contaminarea radioactivă sau chimică; şi pentru transmiterea la
distanţă a datelor privind cercetarea de radiaţie şi chimică.

• DESCRIEREA ŞI AMENAJAREA AUTOTURISMULUI

Autoturismul pentru cercetarea de radiaţie şi chimică A.R.C. se compune din compartimentul

de conducere şi de lucru.

Materialele cu care este utilat autoturismul sunt dispuse astfel:

1. În compartimentul de conducere:
1. la bordul autoturismului:
 panoul de comandă al aparatului de plantare automată a semnelor de
marcare;
 panoul de semnalizare detaşabil al avertizorului automat de substanţe
toxice de luptă neuroparalitice: ASTN-1;
 roengenometru de bord: AD-3;
2. pe suporţii metalici din spatele scaunelor:
 panoul de încărcare distribuţie.
3. În compartimentul de lucru:
1. pe masa de lucru:

354
  detectorul semiautomat de substanţe toxice de luptă: DSSTL;
 avertizorul automat de substanţe toxice de luptă neuroparalitice:
ASTN;
 radiometru-roentgenometru;
 staţie de radio R-1070;
 cutia cu mufe asamplată.

În sertarul mesei de lucru se găsesc instrucţiunile de exploatare şi formularul tehnic al acestor

aparate precum şi cutia cu accesorii, inclusiv piese de schimb pentru roentgenometrul de bord.

1. în cutia de sub scaunul din dreapta:

o trusa cu piese de schimb şi completul cu mijloace indicatoare pentru
avertizorul automat de substanţe toxice de luptă.
2. în cutia de sub scaunul din stânga
o completul de mascare nr. 1;
o geanta radistului.
3. în dulapul din stânga:
o completul de luat probe;
o radiometru-roentgenometru AD-111;
o completul meteorologic de companie;
o detectorul de substanţe toxice de luptă DSTL;
o sirena de alarmă;
o trusele cu steguleţe pentru marcarea manuală a terenului contaminat radioactiv
şi chimic.
4. în dulapul din dreapta:
o completul dozimetric AD-23 (24);
o pachetele de decontaminare individuală.
5. pe podeaua autoturismului:

- acumulatoarele DK-77.

În exteriorulul autoturismului pe peretele din spate-dreapta este montat pe un suport, aparatul

pentru plantarea automată a semnelor de marcare.

1.2. ROENTGENOMETRUL DE BORD A.D.-3.

1.2.1. DESTINAŢIE

Roentgenometrul de bord A.D.-3. este destinat pentru măsurarea valorii nivelurilor de radiaţie
gama din zonele de teren contaminate, pe direcţia de deplasare a mijlocului de transport pe
care este montat aparatul.

1.2.2. DESCRIEREA APARATULUI

Roentgenometrul de bord A.D.-3. se compune din:

• aparatul propriu-zis;
• sonda de detecţie;

355
 • suportul de fixare-amortizare al aparatului propriu-zis
• suportul de fixare-amotizare al sondei de detecţie;
• cablurile de alimentare;
• completul cu piese de schimb şi accesorii.

Aparatul propriu-zis se compune din:

-carcasa aparatului;

-panoul de comandă;

-şasiul cu schema electronică.

Pe panoul de comandă se află montate:

- instrumentul de măsură protejat cu un geam din plexiglas;

• dulia becului de iluminare a scalei instrumentului şi a scalei de poziţie;

• scala de poziţie (iluminată) a subgamei conectare;
• lentila colorată a becului de semnalizare optică a prezenţei radiaţiilor nucleare;
• butonul comutatorului de subgame;
• scurte instrucţiuni de exploatare a aparatului;
• siguranţe fuzibile;
• butonul ”VERIFICARE”.

1.3. RADIOMETRU-ROENTGENOMETRUL A.D.-111 M.

1.3.1. DESTINAŢIE

Radiometru-roentgenometru A.D.-111M este destinat pentru măsurarea nivelurilor de

radiaţie gama şi a gradului de contaminare radioacivă a terenului , lichidelor, şi a
diferitelor obiecte.

1.3.2. DESCRIEREA APARATULUI

Radiometru-roentgenometrul A.D.-111M se compune din:

• aparatul propriu-zis (cu sonda de detecţie);

• casca telefonică;
• prelungitorul sondei de detecţie;
• regleta pentru alimentarea de la acumulatoare;
• husa de purtare a aparatului;
• preparatul radioactiv de control;
• accesorii şi lădiţa de transport.

Aparatul propriu-zis se compune din:

• carcasa aparatului pe care este montat panoul de comandă;

356
 • şasiul asamblat, cu o parte din schema electronică;
• cablu de legătură al sondei de detecţie;
• şasiul asamblat al sondei de detecţie prevăzut cu ecran exterior mobil.

Pe panoul de comandă se află montate:

• instrumentul de măsură;
• dispozitivul de reglare zero mecanic acoperit cu un capac de protecţie;
• butonul comutatorului de subgame;
• butonul potenţiometrului de reglare ”Ub”;
• butonul de zero pentru anularea indicaţiilor instrumentului de măsură;
• întrerupătorul iluminării scalei instrumentului de măsură;
• mufa de racordare a căştii telefonice prevăzute cu piuliţă oarbă şi lănţişor;
• cablul de legătură al sondei de detecţie.

1.4. AVERTIZORUL AUTOMAT DE SUBSTANŢE TOXICE DELUPTĂ

NEUROPARALITICE A.S.T.N.-1

1.4.1. DESTINAŢIE

Avertizorul automat de substanţe toxice de luptă neuroparalitice A.S.T.N.-1 este destinat pentru
controlul permanent al aerului în scopul descoperirii prezenţei vaporilor de substanţe toxice de
luptă neuroparalitice.

1.4.2. DESCRIEREA APARATULUI

Avertizorul automat de substanţe toxice de luptă neuroparaltice A.S.T.N.-1 se compune din:

• aparatul propriu-zis;
• panoul de semnalizare la distanţă;
• baterii de acumulatoare 12 DS-70;
• complete cu mijloace indicatoare;
• cabluri de legătură;
• trusa cu scule şi piese de schimb.

Aparatul propriu-zis se compune din două compartimente:

1. compartimentul superior cu panoul de comandă;

2. compartimentul infeior cu incinta termostatată.

Panoul de comandă are montate pe partea frontală următoarele:

• întrerupătorul ”PORNIT-OPRIT”;
• întrerupătorul ”CONTRUL “U - MĂSURĂ” (control tensiune-măsură);
• întrerupătorul ”GAMA 1-GAMA 2”;
• întrerupătorul ”REGLARE-LUCRU”;
• întrerupătorul ”ÎNCĂLZIRE”;
• întrerupătorul ”PREÂNCĂLZIRE”;

357
 • întrerupătorul ”ACUSTIC”;
• întrerupătorul ”RADIO”;
• butonul potenţiometrului ”REGLARE”;
• instrumenul de măsură;
• contorul pentru măsurarea numărului ciclurilor de lucru;
• butonul potenţiometrului ”DEBIT AER”;
• becul de semnalizare gaben ”PERICOL”;
• becul de semnalizare roşu ”BANDĂ”
• beurile de semnalizare verzi ”GAMA 1” şi ”GAMA 2”;
• becul de semnalizare ”ANTRENARE”;
• becul de semnalizare ” PREÂNCĂLZIRE”;
• becul de semnalizare ” ÎNCĂLZIRE”;
• siguranţă fuzibilă de 3 A;
• indicatorul debitului de aer.

În interiorul compartimentului inferior este fixat la aparat, panoul asamblat al aparatului

prevăzut pentru închidere cu un şurub tip prezon.

Pe partea din faţă a panoului asamblat se găsesc:

• capacul rolei de avans al benzii ridicatoare;

• capacul rolei de recepţie al benzii ridicatoare;
• capacul de recepţie al benzii indicatoare;
• şurubul de reglare a mărimii picăturii;
• tamburul de antrenare al benzii ridicatoare;
• rola dinţată de presare a benzii indicatoare;
• rolele de ghidare a benzii indicatoare;
• blocul cu fotorezistenţe;
• dozatorul marcat cu o dungă roşie;
• dozatorul marcat cu o dungă albă;
• subansamblul de presare al benzii idicaoare;
• colectoarele de picăuri;
• rezistenţa de încălzire;
• cartuşul de absorbţie.

Pe partea posterioară a panoului asamblat se află axul cu came pentru microîntrerupător,

siguranţa de avarie, termistorul.

În interiorul compartimentului inferior se află placa cu unele elemente ale schemei electronice,
pompa rotativă şi dispozitivul de captare al aerului.

• DETECTORUL SEMIAUTOMAT DE SUBSTANŢE TOXICE DE LUPTĂ

1.5.1. DESTINAŢIE

Detectorul semiautomat de substanţe toxice de luptă este destinat pentru identificarea

substanţelor toxice de luptă aflate în aer, pe teren, pe tehnica de luptă, pe echipament şi alte
materiale precum şi pentru luarea probelor de fumuri toxice sau de mascare (neutre).

358
1.5.2. DESCRIEREA APARATULUI

Detectorul semiautomat de substanţe toxice de luptă se compune din:

• pompa cu încălzitor;
• ajutajul pompei (prelungitorul);
• completul de tubuşoare indicatoare;
• cartuşele de protecţie;
• filtre antiaerosoli;
• completul cu piese de schimb şi accesorii;
• instrucţiuni de exploatare;
• formular tehnic şi lădiţa de transport.

Încălzitorul serveşte pentru încălzirea tubuşoarelor indicatoare în cazul când temperatura

aerului la sol este scăzută (-400 C la +150 C) în scopul de a grăbi reacţia dintre SUBSTANŢELE
TOXICE DE LUPTĂ şi reactivul din tubuşor.

1.6 COMPLETUL DOZIMETRIC TERMOLUMINISCENT A.D. – 24

Completul dozimetric termoluminiscent A.D. – 24 este destinat pentru înregistrarea şi

măsurarea dozelor de radiaţii gama şi de neutroni primite de personal.

Principalele caracteristici tactico-tehnice

• aparatul măsoară dozele de radiaţii gama şi de neutroni în intervalul cuprins între 10 şi

1500 R (0,1 – 15 Gy);
• eroarea totală de măsurare a completului în condiţii de lucru normale este de +_25%
pentru radiaţii gama şi +_35% pentru neutroni;
• fadingul (pierderea informaţiei în timp) a dozimetrului nu depăşeşte 10% pe săptămână
sau 20% pe lună;
• aparatul funcţionează normal între – 300 C şi + 400 Eroarea suplimentară de măsurare
nu depăşeşte +_10%;
• alimentarea cu energie electrică a aparatului se face de la surse de curent de 12V şi 30V
sau reţeaua de curent alternativ de 220V +_10% folosind adaptoare speciale;
• greutatea analizorului de termoluminiscenţă… 18,000 kg;
• timpul maxim de pregătire pentru lucru…….5 min.

Descrierea aparatului

Completul dozimetric termoluminiscent gama-neutronic A.D. – 24, se compune din:

• analizator de termoluminiscenţă;
• adaptorul de la reţea;
• dozimetrul termoluminiscent;
• adaptorul de la surse mobile;

359
Analizatorul de termoluminiscenţă se compune din:

• carcasa aparatului;
• panoul de comandă;
• sistemul de amortizare;
• sertarul pentru accesorii.

Pe panoul de comandă se găsesc:

- elementul de semnalizare „DT” (doză totală);

• borna încărcătorului de stilodozimetre;

• elementul de semnalizare a radiaţiilor gama;
• numărătorul ciclurilor de măsurare;
• blocul de afişare numerică a informaţiilor;
• traductorul luminozităţii ambiante
• ghidul de lumină pentru locul de lucru,
• uşa incintei de acces a dozimetrelor;
• butonul întrerupătorului de punere în funcţiune;
• butonul „A” (anulare);
• butonul „S” (sertar);
• butonul „C” (calibrare);
• algoritmul de lucru al aparatului.

În spatele aparatului se găsesc butonul de programare pentru citirea dozei totale şi rozeta pentru
deblocarea sertarului.

Pe blocul de afişare numerică a informaţiilor sunt montate şase LED-uri (diode luminiscente)
care semnalizează:

• în stânga: - „START”;

- „FUNCŢIONARE”;

- „DTL” (măsurare dozimetre);

- în drapta: - „R” (roentgeni); 1R=258x10-6 C/kg=0,877 rad.;

- „Gy” (Gray); 1Gy=100 rad.=1 joule/kg;

- „CONTROL TENSIUNE”.

• APARATUL DE PLANTARE AUTOMATĂ A SEMNELOR DE MARCARE

1.7.1. DESTINAŢIE

Aparatul de plantare automate a semnelor de marcare este destinat pentru delimitarea

porţiunilor de teren contaminate radioactiv sau chimic, prin plantarea automată a semnelor de

360
marcare. De asemenea se poate folosi şi pentru delimitarea câmpurilor de mine şi fugase
chimice.

1.7.2. DESCRIERE

Aparatul de plantare automate a semnelor de marcare se compune din:

• panoul de comandă;
• corpul aparatului;
• cabluri electrice pentu racordarea aparatului la panoul de comandă şi a panoului de
comandă la bateria de acumulatoare a mijlocului pe care este montat;
• semne de marcare (ţăruşi metalici cu steguleţe din pânză galbenă sau roşie);
• amorse electrice PP-9 A sau PP-9 RO.

Aparatul este alimentat de la reţeaua de bord a mijlocului de transport cu tensiunea de 12 V.

Pe panoul de comandă se găsesc pârghiile a 20 de întrerupătoare basculante.

B. MIJLOACELE DE DECONTAMINARE

AUTOSPECIALA PENTRU DECONTAMINAREA PERSONALULUI

1. DEFINIŢIE:

Autospeciala pentru decontaminarea personalului (ADP-80), este destinată pentru executarea

deontaminării totale a personalului contaminat radioactiv cu substanţe toxice de luptă sau cu
agenţi patogeni, după executarea decontaminării personale.

2. CARACTERISTICILE TEHINCO-TACTICE PRINCIPALE

o ALE UTILAJULUI SPECIAL

• posibilităţi de îmbăiere:
• pe timp călduros …………….. 140 oameni/h;
• pe timp friguros ……………... 84 oameni/h;
• debitul continuu de apă caldă:

- pe timp călduros …………….. max. 2800 l/h;

- pe timp friguros ……………... min. 1700 l/h;

• temperatura apei calde la duşuri …… +380 C…….. +400 C;

• timpul de obţinere a apei calde …… cca. 15 min.;
• de duşuri ………………………. 14:

361
- 7 pentru săpuniri;

- 7 pentru limpeziri;

• autonomia de funcţionare a încălzitorului cu un plin … min. 10 ore;

• timpul de desfăşurare a autospecialei :

- cu corturi-90 min;

- fără corturi-60 min;

• timpul de strângere al autospecialei cu corturi 60 min.;

• timpul de strângere al autospecialei fără corturi 40 min.;
o DIMENSIUNI
• lungimea autospecialei ………. 9012 mm;
• lăţimea autospecialei:

- în poziţia de marş ………. 2720 mm;

- în poziţia de lucru:

- fără corturi …… 5130 mm;

- cu corturi ……… 10130 mm;

• lungimea caroseriei …. 5625 mm.

o CONSUMURI
• de apă caldă …… min 20 l/om;
• consumul de apă caldă pe linii de duşuri:

- pentru săpunire …. 5 l/om;

- pentru limpezire … 15 l/om;

• consumul de petrol al celor două arzătoare … max 16 l/oră;

• consumul de combustibil al aerotermei ”SIMUM” … 1,2 l/oră;
• consumul de soluţie de săpun … max 6 l/oră;

DESCRIERE GENERALĂ

Autospeciala pentru decontaminarea personalului ADP-80 se compune dintr-un autoşasiu

DAC-665 G (T) amenajat, pe care este montat şi transportat utilajul special.

• UTILAJUL SPECIAL

Utilajul special al autospecialei A.D.P.-80 este compus din:

1. – caroserie metalică;

362
 2. – instalaţii fixe;
3. – mobilierul;
4. – accesoriile şi piesele de schimb.

1. CAROSERIA METALICĂ este de tip compartimentată, cu pereţi extensibili la care

distingem: baza caroseriei, două podele rabatabile, două platforme rabatabile, doi pereţi
laterali rabatabili, stânga şi dreapta, cu uşa de acces, patru pereţi rabatabili faţă şi spate,
stânga şi dreapta şi anexele caroseriei (montaj aerotermă, lăzi metalice, scări de acces,
apărători de nori).
2. INSTALAŢII FIXE:
3. instalaţia de alimentare cu combustibil;
4. instalaţia de alimentare cu aer comprimat;
5. instalaţia de alimentare cu petrol;
6. instalaţia de alimentare cu apă caldă la duşuri;
7. instalaţia de alimentare cu săpun lichid;
8. instalaţia de alimentare cu apă rece; a autospecialei;
9. instalaţia hidrauluică de rabatare a podelelor;
10. sistemul de evacuare a apei de la duşuri.

3. ECHIPAJUL SE COMPUNE DIN

• comandantul de grupă;
• şofer şi electromecanic;
• fochist;
• motopompist;
• dozimetrist;

AUTOSPECIALE PENTRU DECONTAMINAREA TEHNICII ŞI TERENULUI TIP 4

(A.D.T.T. – 4)

1. Destinaţie , descriere, caracteristici.

• Destinaţie:

Autospeciala de decontaminare şi transvazare A.D.T.T.-4 este destinată pentru:

• decontaminarea tehnicii de luptă şi a terenului;

• încălzirea apei necesară pentru prepararea suspensiei de decontaminare chimică,
biologică sau radioactivă;
• încărcarea completelor de decontaminare;
• prepararea suspensiei de decontaminare biologică de 2% hipoclorit de alciu;
• transportul şi păstrarea temporară a suspensiei şi soluţiei de decontaminare chimică,
biologică sau radioactivă.

Autospeciala de decontaminare A.D.T.T.4 va fi utilizată numai pentru prepararea şi folosire

suspensiilor de hipoclorit de calciu 2/3 bazic. Se interzice prepararea şi folosirea în A.D.T.T.4
a soluţiilor de decontaminare pe bază de soluţii organice.

363
1.2. Caracteristicile tehnico-tactice principale.

• gabaritul autospecialei A.D.T.T.4:

• lungimea-8000 mm;
• lăţimea-2500 mm;
• înălţimea max.-3000 mm;
• gabaritul cisternei:
• lungimea-3100 mm;
• lăţimea-1650 mm;
• înălţimea-840 mm;
• capacitatea totală a cisternei-3800 l;
• capacitatea de lucru a cisternei-3500 l;
• greutate totală a autospecialei, cu plinurile făcute şi cu echipajul complet 15250 kgf;
• debitul pompei centrifuge la 1450 rot/min, 400-500 l/min;
• debitul pompei centrifuge la 2900 rot/min, 800-1000 l/min;
• înălţimea de aspiraţie a pompei centrifuge 4,5 m;
• durata de încărcare cu apă, a cisternei de la adâncimea de 4,5 m, maxim 12 min;
• debitul pompei manuale 65 l me minut;
• combustibil folosit motorină;
• consum de combustibil 32,4-49,3 l pe 100 km;
• capacitatea rezervorului de motorină 220 l.

Autospeiala de decontaminare A.D.T.T.4 se compune din autoşasiul DAC-665 T, utilajul fix,

utilajul montabil şi accesoriile:

• autoşasiul DAC-665 T are un motor diezel-6 cilindri în linie:

• viteza maximă pe şosea 85 km/oră;
• rampa maximă 300;
• distanţa de frânare la 40 km/oră:
• 17 m frână rece;
• 19,9 m frână caldă;
• adâncimea vadului 1,2 m ;
• putere maximă 215 CP.
• utilajul fix:
• cisternă;
• schimbător de căldură;
• instalaţie de alimentare cu aer comprimat;
• instalaţie de pompare;
• platformă laterală;
• pompă manuală;
• sistem de fixare furtunuri de cauciuc;
• tambur pentru fixare furtunuri de cauciuc;
• cutie pentru baterii;
• utilajul demontabil şi accesoriile se compun din:
• priza de împământare;
• patru linii de duşuri;
• opt furtunuri de cauciuc cu diametrul interior 25 mm. şi 20 m lungime;
• cort pentru decontaminare personal;

364
 • 240 săculeţi pentru documente personale;
• furtun de cauciuc armat cu diametrul interior de 80 mm. şi 6m. lungime.

C. MIJLOACE DE DEBLOCARE - SALVARE

AUTOSPECIALE ŞI UTILAJELE FOLOSITE ÎN ACŢIUNILE DE

DEBLOCARE – SALVARE

Înzestrate cu tehnică adecvată şi având o organizare eterogenă, unităţile (subunităţile) de

protecţie civilă dispun de mari posibilităţi de acţiune, mobilitate şi capacitate de manevră. Ele
pot duce acţiuni de intervenţie de lungă durată în localităţi, indiferent de condiţiile
meteorologice, ziua şi noaptea, în sectoare şi raioane (obiective) de distrugeri, contaminate
chimic, biologic sau radioactiv.

Formaţiunea de deblocare – salvare are în compunerea sa plutoane de deblocare – salvare, o

grupă autostaţie de filtrare a apei şi execută următoarele misiuni:

• Înlăturarea dărâmăturilor şi crearea căilor de acces printre/peste dărâmături,

• Întreruperea imediată a alimentării cu gaze, curent electric şi apă,
• Deblocarea adăposturilor şi salvarea răniţilor,
• Deblocarea persoanelor surprinse de alunecări de teren sau cutremure de pământ,
• Asigurarea cu apă şi aer a personalului blocat în adăposturi,
• Salvarea persoanelor surprinse la etajele superioare ale clădirilor avariate,
• Localizarea şi limitarea avariilor la reţelele de utilitate publică,
• Evacuarea apei din subsolul clădirilor,
• Iluminarea punctului de comandă şi a locurilor de intervenţie,
• Asigurarea cu energie electrică a utilajelor şi aparaturii de intervenţie din înzestrare,
• Asigurarea cu apă potabilă a subunităţilor, formaţiunilor de protecţie civilă,
subunităţilor primite ca întărire precum şi a populaţiei,

Prezint în continuare câteva date tehnice şi posibilităţile mijloacelor mecanizate.

Buldozerele:

Se întrebuinţează pentru săparea şi transportul pământului pe distanţe mici, pentru executarea

terasamentelor, taluzurilor şi nivelărilor, amenajarea şi întreţinerea drumurilor, executarea
rampelor de acces, înlăturarea dărâmăturilor, dezactivarea terenului.

365
 BULDOZERUL BULDOZERUL
Caracteristicile
S 1500 LS SA 800 LS
Puterea materialului (C.P.) 150 180
Greutatea totală (kgf) 20.800 18.060
Lungimea lamei 3.890 3.8090
PRODUCTIVITATE
120 m3/h, 120 m3/h,
Săpat rampe de acces şi gropi
720 m3/10 ore 720 m3/10 ore
Transport pământ şi nivelat 200 m3/h (la 10 m) 200 m3/h (la 10 m)
Nivelat drum şi culoar în teren
10.600 m2/h 12.800 m2/h
infectat

EXCAVATOARELE:

Se întrebuinţează pentru săpături la decopertări, deblocarea drumurilor şi înlăturarea

dărâmăturilor, săparea puţurilor, executarea drenajelor la lucrări de încărcarea materialelor şi
ca macarale pentru ridicarea de greutăţi.

CARACTERISTICI EXCAVATOR
Puterea motorului (C.P.) 60
Raza posterioară de rotire (mm.) 2462
Capacitatea cupei (m3) 0,35 – 0,70
Adâncimea maximă de săpare (mm.) 4820
Raza maximă de acţiune la nivelul solului (mm.) 8150
PRODUCTIVITATEA
Pe oră (m3) 84
În 10 ore (m3) 504

caracteristici M.C. - 10 M.C. – 5

Puterea motorului (C.P.) 105 105
Presiunea (kgf/cm2) 7 7
Capacitatea recipientului (l) 170 235
PRODUCTIVITATEA
Debitul nominal (m3/min) 10 10

Automacaralele: Se întrebuinţează pentru executarea lucrărilor de încărcare – descărcare a

sarcinilor (încărcăturilor izolate, manipulări de materiale grele şi dărâmături).
366
 AUTOMACARA
CARACTERISTICI
AMT – 125
Puterea motorului (C.P.) 215
Încărcătura maximă (kgf) 13.900
Greutatea totală (kg) 18.400
Acţionarea Hidraulică
Unghiul de rotire (0) 360
Înălţimea de ridicare (m) 8, 9, 15, 18, 22

GRUPURILE ELECTROGENE DE CURENT ALTERNATIV

Se întrebuinţează pentru alimentarea cu energie electrică a instalaţiilor de iluminat şi forţă, de

putere mică. Se mai întrebuinţează în autoatelierele mobile pentru alimentarea uneltelor
electrice şi a instalaţiilor de iluminat, precum şi a grupei de intervenţie, în locurile în care este
posibilă întreruperea alimentării cu energie electrică.

caracteristici G.T.E. 5/400 TS G.T.E. 38/40 TS

Puterea motorului (c.p.) 7 50
Putere (kva) 5 38
Tensiune (V) între faze 400 400
Intensitatea (A) 7,2 55

AUTOSTAŢIA ELECTRICĂ DE ILUMINAT DE 5 KVA:

Este destinată pentru iluminarea în condiţii de campanie a punctelor de comandă şi a altor

obiective, pentru alimentarea cu energie electrică trifazată a diferiţilor constructori precum şi
pentru încărcarea bateriilor de acumulatori.

CARACTERISTICI
Viteza de deplasare 50 km/h
Lungimea totală a reţelei Reţea trifazică 750 m
de cablu Reţea monofazică 270 m
Numărul corpurilor de iluminat cu lampă şi reflector 81 buc.
Instalare 50 – 60 minute
Timp necesar pentru
Strângere 80 – 90 minute
Echipa de deservire 1 – 3 militari
Are în compunere 2 grupuri electrogene de 4 (5) KVA

367
AUTOSTAŢIILE ELECTRICE DE ILUMINAT DE 30 ŞI 38 KVA:

Sunt destinate pentru iluminarea în condiţii de campanie a diferitelor obiective, alimentarea cu

energie electrică trifazată a unor consumatori de curent alternativ şi încărcarea bateriilor de
acumulatoare. Are în compunere un grup electrogen de 30 sau 38 KVA.

CARACTERISTICI
Viteza de deplasare 80 km/h
Lungimea totală a reţelei de cablu 3305 m
Lungimea reţelei principale trifazice 1330 m
Lungimea reţelei secundare monofazice 1975 m
De 40 W 111 buc.
Numărul locurilor de
De 60 W 111 buc.
lampă
De 100 W 74 buc.
Instalare 180 – 210 min.
Timp necesar pentru
Strângere 210 – 240 min.
Echipa de deservire 1+6

Autospeciala pentru formaţiunile de apărare civilă (a.f.a.c.):

Este destinată pentru executarea unor intervenţii de urgenţă în zonele afectate de dezastre, în
scopul limitării şi înlăturării efectelor produse de aceste fenomene şi asigurarea protecţiei
persoanelor şi bunurilor materiale.

Intervenţia autospecialei poate fi utilă pentru combaterea unor efecte distructive produse de
cutremure, inundaţii, alunecări de teren, avarii ale unor lucrări de artă (poduri, baraje
hidrotehnice, etc.) explozii la obiectivele economice, accidente majore pe căile ferate şi rutiere,
precum şi în cazul producerii unor accidente care prezintă pericol de contaminare chimică şi
nucleară a mediului.

Condiţii de utilizare:

• temperatura aerului: între - 300 C şi + 400 C,

• umiditatea relativă a aerului: maxim 98 % la + 350 C,
• conţinutul de praf în aer: maxim 0,1 g/m3,
• altitudinea de lucru: maxim 1.000 m,
• viteza vântului pe timpul lucrului: maxim 10 m/s.

Pe timpul intervenţiilor, autospeciala poate executa cu aparatura şi mijloacele din dotare,

următoarele misiuni:

• cercetarea chimică şi de radiaţie şi determinarea nivelurilor de contaminare a aerului,

apei şi solului,

368
 • determinarea caracteristicilor meteo şi întocmirea prognozelor de propagare a
contaminării mediului,
• delimitarea şi marcarea zonelor contaminate,
• avertizarea populaţiei asupra pericolului de contaminare,
• cercetarea terenului, depistarea supravieţuitorilor şi protejarea acestora pe timpul
executării lucrărilor de salvare,
• efectuarea unor lucrări pentru recuperarea persoanelor sinistrate şi a bunurilor materiale
afectate,
• acordarea primului ajutor persoanelor traumatizate fizic şi psihic şi celor aflate în stare
de şoc,
• stabilirea şi menţinerea legăturilor radio cu eşalonul superior şi cu celelalte forţe
participante la intervenţie.

Caracteristici:

• lungime: 8730 mm,

• lăţimea: 2500 mm,
• înălţimea: 3345 mm,
• garda la sol: 390 mm,
• viteza maximă (pe şosea): 80 km/h,
• raza de acţiune: 800 – 1000 km,
• consumuri:
• pentru deplasare:
• pe şosea: 52 l/100 km,
• în teren: 88 l/100 km.
• pentru lucru:
• la antrenarea generatorului electric: 6 l/oră,
• la funcţionarea instalaţiei de încălzire: 2 l/oră.
• de energie electrică: 25 KW în situaţia în care toţi consumatorii autospecialei ar
funcţiona în acelaşi timp,
• masa totală:
• cu plinuri şi echipaj: 15.400 kg,
• fără plinuri şi echipaj: 14.500 kg.
• Durata normată de utilizare: 10 ani.

Autospeciala este deservită de un echipaj compus din 5 persoane, unele cu mai multe calificări,
care îndeplinesc următoarele funcţiuni:

• Sanitar şi şef de echipaj,

• Şofer şi electromecanic,
• Cercetaş de protecţie civilă şi chimist – dozimetrist,
• Lăcătuş mecanic şi sudor,

Pe timpul intervenţiei, autospeciala poate asigura:

• Recoltarea a 30 de probe de aer, apă şi sol (câte 10 din fiecare), efectuarea analizelor
pentru punerea în evidenţă a prezenţei şi concentraţiilor unor substanţe toxice

369
 industriale, S.T.L. şi S.R. şi determinarea nivelurilor de contaminare chimică şi nucleară
a mediului în zona de intervenţie,
• Determinarea unor caracteristici meteo în următoarele limite: temperatura aerului – 300
C şi + 500 C, viteza vântului între 0 şi 20 m/s şi direcţia vântului faţă de direcţia nord:
între 0 şi 3600
• Delimitarea şi marcarea cu steguleţe galbene şi roşii a perimetrelor contaminate chimic
şi nuclear în lungime de maxim 5 km,
• Avertizarea populaţiei din zonă asupra pericolului de contaminare chimică şi nucleară
prin transmiterea unor semnale optice şi acustice de avertizare şi a unor mesaje verbale,
pe o rază de circa 100 m,
• Cercetarea terenului în zonele construite, afectate de seisme sau explozii, în vederea
depistării cu ajutorul aparaturii de detecţie a supravieţuitorilor aflaţi sub dărâmături sau
în clădirile avariate,
• Protejarea supravieţuitorilor, pe timpul executării lucrărilor de salvare, împotriva
electrocutării, asfixierii şi înecului, prin întreruperea curentului electric, gazelor naturale
şi apei din imobilele afectate şi prin evacuarea apei infiltrate în adăposturile din
subsolurile unor construcţii,
• Asigurarea condiţiilor minime de viaţă pentru un număr de circa 150 de persoane
blocate în adăposturi, prin alimentarea cu aer proaspăt şi apă potabilă,
• Iluminarea zonei de intervenţie, în scopul asigurării condiţiilor de lucru pe timpul nopţii
şi susţinerea moralului persoanelor sinistrate,
• Efectuarea unor lucrări specifice pentru degajarea terenului, deblocarea şi salvarea
supravieţuitorilor aflaţi sun dărâmături sau în construcţiile afectate de seisme şi explozii,
cum ar fi: tăierea şi perforarea elementelor din beton, tăierea şi sudarea unor profile şi
armături metalice, retezarea unor obiecte din lemn şi mase plastice, ridicarea şi
deplasarea pe distanţe reduse a elementelor de construcţii,
• Salvarea supravieţuitorilor de la etajele inferioare ale unor construcţii avariate,
• Salvarea supravieţuitorilor aflaţi în clădirile în care s-au semnalat focare de incendii,
• Salvarea supravieţuitorilor din zonele afectate de inundaţii,
• Asigurarea asistenţei sanitare şi acordarea primului ajutor persoanelor recuperate,
accidentate sau aflate în stare de şoc,
• Stabilirea legăturilor radio cu eşalonul superior şi a legăturilor dintre membrii
echipajului prin intermediul radiotelefoanelor portabile.

Descrierea elementelor componente:

Instalaţia de alimentare cu apă se compune din 2 rezervoare, o nişă cu robot, 1 lavoar cu

conductele aferente şi robinet montat pe podea, o electropompă şi 1 buton de comandă a
electropompei.

Cele 2 rezervoare (100 l fiecare) servesc pentru depozitarea apei potabile necesară pentru
persoanele sinistrate din zona dezastrului. Umplerea cu apă se poate executa de la orice hidrant.

Instalaţia de avertizare a şoferului (sonerie montată în caroserie şi 1 buton de acţionare)

serveşte pentru avertizarea şoferului pe timpul deplasării de către persoanele care se transportă
în caroserie.

370
Instalaţia pentru iluminatul exterior serveşte pentru iluminarea zonei din jurul autospecialei.
Se compune dintr-un catarg prevăzut cu 2 proiectoare cu lămpi cu halogen cu putere de 500 W
fiecare, alimentate la 220 V.

Mijloace de avertizare şi alarmare:

• Girofarul,
• Amplificatorul cu dispozitiv de alarmare (A.D.A. – 05)

are posibilitatea de a amplifica şi transmite semnale acustice şi mesaje verbale, în vederea

avertizării participanţilor la trafic şi alarmării populaţiei din zona de intervenţie a autospecialei
pe o rază de circa 100 m.

Mijloace de cercetare chimică şi de radiaţie:

• Completul pentru recoltat probe (30 de probe de aer, apă şi sol – 10 de fiecare) în
vederea efectuării analizelor specifice şi determinării gradului de contaminare a
mediului,
• Pompa detectoare de gaze Drager Accurd (poate determina prezenţa unor substanţe
toxice industriale şi condiţiile acestora în aer): hidrogen sulfurat, clor, fosgen, acid
cianhidric, amoniac,
• Detectorul de S.T.L. model 1979 cu tubuşoare indicatoare este destinat pentru
identificarea S.T.L. aflate în aer, pe teren, pe tehnica de luptă, pe echipament şi pe
diferite alte materiale,
• Explozimetrul portabil EGP – 2 măsoară concentraţiile gazelor naturale sau gazului
metan în amestec cu aerul, indicând în acest fel posibilitatea apariţiei pericolului de
explozie,
• Explozimetrul portabil EGP – 3 detector de amestecuri de gaze şi vapori combustibili
în aer, amestecuri care într-o anumită concentraţie prezintă pericol de explozie,
• Radiometru – roentgenometru miniaturizat RRM – 80 este destinat pentru măsurarea
nivelului de radiaţii gama, indicării prezenţei radiaţiilor beta şi măsurării gradului de
containere radioactivă a terenului, lichidelor şi diferitelor obiecte, începând de la
valoarea fondului natural de radiaţie între 0,01 mR/h şi 600 mR/h,
• Monitorul portabil pentru detectarea radiaţiilor alfa, beta şi gama cu cuptor, tip MABG
– 83,
• Dozimetrul semnalizator individual digital DSID – 1 avertizor de radiaţii gama
absorbite de purtător.

Mijloace pentru determinarea caracteristicilor meteo:

• Completul meteo pentru autospeciale CMA – 1,

• Busola tip IOR.

Mijloace de marcare a zonelor contaminate:

• Truse de steguleţe galbene,

• Truse de steguleţe roşii.

371
Mijloace de transmisiuni:

• Radiotelefonul fix VHF – 9100 V – IEMI Bucureşti (destinat pentru legătura cu eşalonul
superior),
• Radiotelefonul portabil VHF 901 V – IEMI Bucureşti (destinat pentru menţinerea
legăturii audio între membrii echipajului şi dintre aceştia şi autospecială pe timpul
intervenţiei).

Mijloace de detectare şi de protejare a supravieţuitorilor din construcţiile avariate sau distruse:

• Detectorul acustic DA – 01: aparat portabil care detectează cu ajutorul unor genofoni
de mare sensibilitate şi traductori de sunet transmise de eventualii supravieţuitori blocaţi
în clădirile avariate sau surprinşi sub dărâmăturile clădirilor prăbuşite,
• Electropompa submersibilă portabilă ET – 32 (destinată pentru evacuarea apei infiltrate
în adăposturile de la subsolul unor clădiri, în scopul protejării persoanelor până la
deblocarea şi salvarea acestora):
• Debit 12 m3/h,
• Înălţime de refulare de 6 m coloană de apă,
• Ventilatorul portabil destinat pentru asigurarea cu aer proaspăt a supravieţuitorilor
blocaţi în adăposturile de la subsolul unor clădiri avariate: debit de 400 m3/oră.

Mijloace de intervenţie pentru deblocarea şi recuperarea supravieţuitorilor din clădirile avariate:

• Polizorul de colţ PCM – 8000 destinat pentru tăierea elementelor din beton şi a
armăturilor metalice sau altor materiale de construcţii,
• Maşina de găurit repercutantă MGR . 22 este destinată pentru executarea găurilor în
elementele din beton şi în alte materiale dure de construcţii, prin rotaţia şi percuţia sculei
de lucru,
• Ciocanul percutant GSH 10 – C BOSCH destinat pentru găurirea elementelor de beton
prin percuţie,
• Redresorul de sudură trifazat RST – 200 destinat pentru tăierea şi sudarea manuală cu
arc electric în curent continuu a profilelor şi armăturilor metalice cu grosimi de până la
10 mm, utilizând electrozi de calitate şi diametre corespunzătoare,
• Complet portabil de tăiere şi sudură oxiacetilenică model KR 63/A – HORNUNG Gmbh
este destinat pentru tăierea şi sudarea autogenă a profilelor şi armăturilor metalice,
• Foarfeca hidraulică tip 20090 HOLMATRO serveşte la tăierea armăturilor din oţel de
construcţii,
• Electrofierăstrăul “Electronic 1600” HUSQVARNA este utilizat la retezarea diferitelor
obiecte de lemn,
• Vinciul manual de 5 Tf asigură ridicarea pe verticală a unor sarcini cu masa maximă de
5 Tf,
• Vinciul hidraulic de 12,5 Tf asigură ridicarea pe verticală a unor sarcini cu masa maximă
de 12,5 Tf,
• Cricul pneumatic de 12 Tf permite amplasarea în spaţii înguste şi ridicarea pe distanţe
reduse a sarcinilor de până la 12 Tf.,

372
 • Berbecul hidraulic 20005 U – HOLMATRO Olanda permite deplasarea unor sarcini
maxime de 16,5 t pe o distanţă maximă de 500 mm,
• Pompa hidraulică FTW 1800 BU – HOLMATRO Olanda pentru acţionarea celor 2
utilaje: foarfeca hidraulică şi berbecul hidraulic,
• Tambur pentru furtune 2014 AU – HOLMATRO Olanda folosit la acţionarea foarfecii
hidraulice şi berbecului hidraulic,
• Aparatul de tracţiune TIRFOR de 1,5 Tf utilizat la deplasarea pe orizontală a unor
sarcini de până la 1,5 Tf.

Mijloace de intervenţie pentru recuperarea persoanelor din imobilele afectate de incendii:

• Costumul anticaloric aluminizat tip PN destinat pentru protecţia anticalorică a celui care
pătrunde în imobilele în care s-au semnalat focare de incendii în scopul căutării şi
salvării persoanelor izolate şi a bunurilor materiale rămase în acestea (maxim 2500),
• Aparatul de respirat izolant, autonom, cu aer comprimat tip RA 60 – este un mijloc
individual de protecţie a respiraţiei în cadrul intervenţiilor în medii cu atmosfera toxică
sau în care procentul de oxigen este sun 17 %.

Mijloace de intervenţie la inundaţii:

• Barca pneumatică (se umflă cu compresorul maşinii),

• Costum de înot modernizat (11 kg),

Mijloace pentru acordarea primului ajutor:

• Aparat pentru administrat oxigen cu masca flexibilă,

• Aparat pentru măsurat presiunea arterială,
• Instrumentar sanitar,
• Materiale sanitare,
• Soluţii şi medicamente.
• Mijloace de protecţie a echipajului şi autospecialei.

Instalaţia electrică:

• Generatorul electric,
• Redresor de încărcare monofazat RIM 24/18,
• Cabluri de alimentare, distribuţie şi împământare.

373
 28. MIJLOACE DE DEBLOCARE – SALVARE

AUTOSPECIALE ŞI UTILAJELE FOLOSITE ÎN ACŢIUNILE DE

DEBLOCARE – SALVARE

Înzestrate cu tehnică adecvată şi având o organizare eterogenă, unităţile (subunităţile) de

protecţie civilă dispun de mari posibilităţi de acţiune, mobilitate şi capacitate de manevră. Ele
pot duce acţiuni de intervenţie de lungă durată în localităţi, indiferent de condiţiile
meteorologice, ziua şi noaptea, în sectoare şi raioane (obiective) de distrugeri, contaminate
chimic, biologic sau radioactiv.

Formaţiunea de deblocare – salvare are în compunerea sa plutoane de deblocare – salvare, o

grupă autostaţie de filtrare a apei şi execută următoarele misiuni:

• Înlăturarea dărâmăturilor şi crearea căilor de acces printre/peste dărâmături,

• Întreruperea imediată a alimentării cu gaze, curent electric şi apă,
• Deblocarea adăposturilor şi salvarea răniţilor,
• Deblocarea persoanelor surprinse de alunecări de teren sau cutremure de pământ,
• Asigurarea cu apă şi aer a personalului blocat în adăposturi,
• Salvarea persoanelor surprinse la etajele superioare ale clădirilor avariate,
• Localizarea şi limitarea avariilor la reţelele de utilitate publică,
• Evacuarea apei din subsolul clădirilor,
• Iluminarea punctului de comandă şi a locurilor de intervenţie,
• Asigurarea cu energie electrică a utilajelor şi aparaturii de intervenţie din înzestrare,
• Asigurarea cu apă potabilă a subunităţilor, formaţiunilor de protecţie civilă,
subunităţilor primite ca întărire precum şi a populaţiei,

Prezint în continuare câteva date tehnice şi posibilităţile mijloacelor mecanizate.

374
Buldozerele:

Se întrebuinţează pentru săparea şi transportul pământului pe distanţe mici, pentru executarea

terasamentelor, taluzurilor şi nivelărilor, amenajarea şi întreţinerea drumurilor, executarea
rampelor de acces, înlăturarea dărâmăturilor, dezactivarea terenului.

BULDOZERUL BULDOZERUL
Caracteristicile
S 1500 LS SA 800 LS
Puterea materialului (C.P.) 150 180

Greutatea totală (kgf) 20.800 18.060

Lungimea lamei 3.890 3.8090

PRODUCTIVITATE

120 m3/h, 120 m3/h,

Săpat rampe de acces şi gropi
720 m3/10 ore 720 m3/10 ore
Transport pământ şi nivelat 200 m3/h (la 10 m) 200 m3/h (la 10 m)

Nivelat drum şi culoar în teren

10.600 m2/h 12.800 m2/h
infectat

EXCAVATOARELE:Se întrebuinţează pentru săpături la decopertări, deblocarea drumurilor şi

înlăturarea dărâmăturilor, săparea puţurilor, executarea drenajelor la lucrări de încărcarea
materialelor şi ca macarale pentru ridicarea de greutăţi.

CARACTERISTICI EXCAVATOR

Puterea motorului (C.P.) 60

Raza posterioară de rotire (mm.) 2462

Capacitatea cupei (m3) 0,35 – 0,70

Adâncimea maximă de săpare (mm.) 4820

Raza maximă de acţiune la nivelul solului (mm.) 8150

PRODUCTIVITATEA

Pe oră (m3) 84

În 10 ore (m3) 504

375
MOTOCOMPRESOARELE:

Se întrebuinţează pentru furnizarea aerului comprimat pentru acţionarea dispozitivelor şi

uneltelor pneumatice şi pentru diferite alte instalaţii tehnologice.

caracteristici M.C. - 10 M.C. – 5

Puterea motorului (C.P.) 105 105

Presiunea (kgf/cm2) 7 7

Capacitatea recipientului (l) 170 235

PRODUCTIVITATEA

Debitul nominal (m3/min) 10 10

Automacaralele:

Se întrebuinţează pentru executarea lucrărilor de încărcare – descărcare a sarcinilor

(încărcăturilor izolate, manipulări de materiale grele şi dărâmături).

AUTOMACARA
CARACTERISTICI
AMT – 125
Puterea motorului (C.P.) 215

Încărcătura maximă (kgf) 13.900

Greutatea totală (kg) 18.400

Acţionarea Hidraulică

Unghiul de rotire (0) 360

Înălţimea de ridicare (m) 8, 9, 15, 18, 22

GRUPURILE ELECTROGENE DE CURENT ALTERNATIV

Se întrebuinţează pentru alimentarea cu energie electrică a instalaţiilor de iluminat şi forţă, de

putere mică. Se mai întrebuinţează în autoatelierele mobile pentru alimentarea uneltelor
electrice şi a instalaţiilor de iluminat, precum şi a grupei de intervenţie, în locurile în care este
posibilă întreruperea alimentării cu energie electrică.

376
caracteristici G.T.E. 5/400 TS G.T.E. 38/40 TS

Puterea motorului (c.p.) 7 50

Putere (kva) 5 38

Tensiune (V) între faze 400 400

Intensitatea (A) 7,2 55

AUTOSTAŢIA ELECTRICĂ DE ILUMINAT DE 5 KVA:

Este destinată pentru iluminarea în condiţii de campanie a punctelor de comandă şi a altor

obiective, pentru alimentarea cu energie electrică trifazată a diferiţilor constructori precum şi
pentru încărcarea bateriilor de acumulatori.

CARACTERISTICI

Viteza de deplasare 50 km/h

Reţea trifazică 750 m

Lungimea totală a reţelei
de cablu Reţea monofazică 270 m

Numărul corpurilor de iluminat cu lampă şi reflector 81 buc.

Instalare 50 – 60 minute
Timp necesar pentru
Strângere 80 – 90 minute

Echipa de deservire 1 – 3 militari

Are în compunere 2 grupuri electrogene de 4 (5) KVA

AUTOSTAŢIILE ELECTRICE DE ILUMINAT DE 30 ŞI 38 KVA:

Sunt destinate pentru iluminarea în condiţii de campanie a diferitelor obiective, alimentarea cu

energie electrică trifazată a unor consumatori de curent alternativ şi încărcarea bateriilor de
acumulatoare. Are în compunere un grup electrogen de 30 sau 38 KVA.

377
CARACTERISTICI

Viteza de deplasare 80 km/h

Lungimea totală a reţelei de cablu 3305 m

Lungimea reţelei principale trifazice 1330 m

Lungimea reţelei secundare monofazice 1975 m

De 40 W 111 buc.
Numărul locurilor de
De 60 W 111 buc.
lampă
De 100 W 74 buc.

Instalare 180 – 210 min.

Timp necesar pentru
Strângere 210 – 240 min.

Echipa de deservire 1+6

Autospeciala pentru formaţiunile de apărare civilă (a.f.a.c.):

Este destinată pentru executarea unor intervenţii de urgenţă în zonele afectate de dezastre, în
scopul limitării şi înlăturării efectelor produse de aceste fenomene şi asigurarea protecţiei
persoanelor şi bunurilor materiale.

Intervenţia autospecialei poate fi utilă pentru combaterea unor efecte distructive produse de
cutremure, inundaţii, alunecări de teren, avarii ale unor lucrări de artă (poduri, baraje
hidrotehnice, etc.) explozii la obiectivele economice, accidente majore pe căile ferate şi rutiere,
precum şi în cazul producerii unor accidente care prezintă pericol de contaminare chimică şi
nucleară a mediului.

Condiţii de utilizare:

• temperatura aerului: între - 300 C şi + 400 C,

• umiditatea relativă a aerului: maxim 98 % la + 350 C,
• conţinutul de praf în aer: maxim 0,1 g/m3,
• altitudinea de lucru: maxim 1.000 m,
• viteza vântului pe timpul lucrului: maxim 10 m/s.

Pe timpul intervenţiilor, autospeciala poate executa cu aparatura şi mijloacele din dotare,

următoarele misiuni:

• cercetarea chimică şi de radiaţie şi determinarea nivelurilor de contaminare a aerului,

apei şi solului,

378
 • determinarea caracteristicilor meteo şi întocmirea prognozelor de propagare a
contaminării mediului,
• delimitarea şi marcarea zonelor contaminate,
• avertizarea populaţiei asupra pericolului de contaminare,
• cercetarea terenului, depistarea supravieţuitorilor şi protejarea acestora pe timpul
executării lucrărilor de salvare,
• efectuarea unor lucrări pentru recuperarea persoanelor sinistrate şi a bunurilor materiale
afectate,
• acordarea primului ajutor persoanelor traumatizate fizic şi psihic şi celor aflate în stare
de şoc,
• stabilirea şi menţinerea legăturilor radio cu eşalonul superior şi cu celelalte forţe
participante la intervenţie.

Caracteristici:

• lungime: 8730 mm,

• lăţimea: 2500 mm,
• înălţimea: 3345 mm,
• garda la sol: 390 mm,
• viteza maximă (pe şosea): 80 km/h,
• raza de acţiune: 800 – 1000 km,
• consumuri:
• pentru deplasare:
• pe şosea: 52 l/100 km,
• în teren: 88 l/100 km.
• pentru lucru:
• la antrenarea generatorului electric: 6 l/oră,
• la funcţionarea instalaţiei de încălzire: 2 l/oră.
• de energie electrică: 25 KW în situaţia în care toţi consumatorii autospecialei ar
funcţiona în acelaşi timp,
• masa totală:
• cu plinuri şi echipaj: 15.400 kg,
• fără plinuri şi echipaj: 14.500 kg.
• Durata normată de utilizare: 10 ani.

Autospeciala este deservită de un echipaj compus din 5 persoane, unele cu mai multe calificări,
care îndeplinesc următoarele funcţiuni:

• Sanitar şi şef de echipaj,

• Şofer şi electromecanic,
• Cercetaş de protecţie civilă şi chimist – dozimetrist,
• Lăcătuş mecanic şi sudor,

Pe timpul intervenţiei, autospeciala poate asigura:

• Recoltarea a 30 de probe de aer, apă şi sol (câte 10 din fiecare), efectuarea analizelor
pentru punerea în evidenţă a prezenţei şi concentraţiilor unor substanţe toxice

379
 industriale, S.T.L. şi S.R. şi determinarea nivelurilor de contaminare chimică şi nucleară
a mediului în zona de intervenţie,
• Determinarea unor caracteristici meteo în următoarele limite: temperatura aerului – 300
C şi + 500 C, viteza vântului între 0 şi 20 m/s şi direcţia vântului faţă de direcţia nord:
între 0 şi 3600
• Delimitarea şi marcarea cu steguleţe galbene şi roşii a perimetrelor contaminate chimic
şi nuclear în lungime de maxim 5 km,
• Avertizarea populaţiei din zonă asupra pericolului de contaminare chimică şi nucleară
prin transmiterea unor semnale optice şi acustice de avertizare şi a unor mesaje verbale,
pe o rază de circa 100 m,
• Cercetarea terenului în zonele construite, afectate de seisme sau explozii, în vederea
depistării cu ajutorul aparaturii de detecţie a supravieţuitorilor aflaţi sub dărâmături sau
în clădirile avariate,
• Protejarea supravieţuitorilor, pe timpul executării lucrărilor de salvare, împotriva
electrocutării, asfixierii şi înecului, prin întreruperea curentului electric, gazelor naturale
şi apei din imobilele afectate şi prin evacuarea apei infiltrate în adăposturile din
subsolurile unor construcţii,
• Asigurarea condiţiilor minime de viaţă pentru un număr de circa 150 de persoane
blocate în adăposturi, prin alimentarea cu aer proaspăt şi apă potabilă,
• Iluminarea zonei de intervenţie, în scopul asigurării condiţiilor de lucru pe timpul nopţii
şi susţinerea moralului persoanelor sinistrate,
• Efectuarea unor lucrări specifice pentru degajarea terenului, deblocarea şi salvarea
supravieţuitorilor aflaţi sun dărâmături sau în construcţiile afectate de seisme şi explozii,
cum ar fi: tăierea şi perforarea elementelor din beton, tăierea şi sudarea unor profile şi
armături metalice, retezarea unor obiecte din lemn şi mase plastice, ridicarea şi
deplasarea pe distanţe reduse a elementelor de construcţii,
• Salvarea supravieţuitorilor de la etajele inferioare ale unor construcţii avariate,
• Salvarea supravieţuitorilor aflaţi în clădirile în care s-au semnalat focare de incendii,
• Salvarea supravieţuitorilor din zonele afectate de inundaţii,
• Asigurarea asistenţei sanitare şi acordarea primului ajutor persoanelor recuperate,
accidentate sau aflate în stare de şoc,
• Stabilirea legăturilor radio cu eşalonul superior şi a legăturilor dintre membrii
echipajului prin intermediul radiotelefoanelor portabile.

Descrierea elementelor componente:

Instalaţia de alimentare cu apă se compune din 2 rezervoare, o nişă cu robot, 1 lavoar cu

conductele aferente şi robinet montat pe podea, o electropompă şi 1 buton de comandă a
electropompei.

Cele 2 rezervoare (100 l fiecare) servesc pentru depozitarea apei potabile necesară pentru
persoanele sinistrate din zona dezastrului. Umplerea cu apă se poate executa de la orice hidrant.

Instalaţia de avertizare a şoferului (sonerie montată în caroserie şi 1 buton de acţionare)

serveşte pentru avertizarea şoferului pe timpul deplasării de către persoanele care se transportă
în caroserie.

380
Instalaţia pentru iluminatul exterior serveşte pentru iluminarea zonei din jurul autospecialei.
Se compune dintr-un catarg prevăzut cu 2 proiectoare cu lămpi cu halogen cu putere de 500 W
fiecare, alimentate la 220 V.

Mijloace de avertizare şi alarmare:

• Girofarul,
• Amplificatorul cu dispozitiv de alarmare (A.D.A. – 05)

are posibilitatea de a amplifica şi transmite semnale acustice şi mesaje verbale, în vederea

avertizării participanţilor la trafic şi alarmării populaţiei din zona de intervenţie a autospecialei
pe o rază de circa 100 m.

Mijloace de cercetare chimică şi de radiaţie:

• Completul pentru recoltat probe (30 de probe de aer, apă şi sol – 10 de fiecare) în
vederea efectuării analizelor specifice şi determinării gradului de contaminare a
mediului,
• Pompa detectoare de gaze Drager Accurd (poate determina prezenţa unor substanţe
toxice industriale şi condiţiile acestora în aer): hidrogen sulfurat, clor, fosgen, acid
cianhidric, amoniac,
• Detectorul de S.T.L. model 1979 cu tubuşoare indicatoare este destinat pentru
identificarea S.T.L. aflate în aer, pe teren, pe tehnica de luptă, pe echipament şi pe
diferite alte materiale,
• Explozimetrul portabil EGP – 2 măsoară concentraţiile gazelor naturale sau gazului
metan în amestec cu aerul, indicând în acest fel posibilitatea apariţiei pericolului de
explozie,
• Explozimetrul portabil EGP – 3 detector de amestecuri de gaze şi vapori combustibili
în aer, amestecuri care într-o anumită concentraţie prezintă pericol de explozie,
• Radiometru – roentgenometru miniaturizat RRM – 80 este destinat pentru măsurarea
nivelului de radiaţii gama, indicării prezenţei radiaţiilor beta şi măsurării gradului de
containere radioactivă a terenului, lichidelor şi diferitelor obiecte, începând de la
valoarea fondului natural de radiaţie între 0,01 mR/h şi 600 mR/h,
• Monitorul portabil pentru detectarea radiaţiilor alfa, beta şi gama cu cuptor, tip MABG
– 83,
• Dozimetrul semnalizator individual digital DSID – 1 avertizor de radiaţii gama
absorbite de purtător.

Mijloace pentru determinarea caracteristicilor meteo:

• Completul meteo pentru autospeciale CMA – 1,

• Busola tip IOR.

Mijloace de marcare a zonelor contaminate:

• Truse de steguleţe galbene,

• Truse de steguleţe roşii.

381
Mijloace de transmisiuni:

• Radiotelefonul fix VHF – 9100 V – IEMI Bucureşti (destinat pentru legătura cu eşalonul
superior),
• Radiotelefonul portabil VHF 901 V – IEMI Bucureşti (destinat pentru menţinerea
legăturii audio între membrii echipajului şi dintre aceştia şi autospecială pe timpul
intervenţiei).

Mijloace de detectare şi de protejare a supravieţuitorilor din construcţiile avariate sau distruse:

• Detectorul acustic DA – 01: aparat portabil care detectează cu ajutorul unor genofoni
de mare sensibilitate şi traductori de sunet transmise de eventualii supravieţuitori blocaţi
în clădirile avariate sau surprinşi sub dărâmăturile clădirilor prăbuşite,
• Electropompa submersibilă portabilă ET – 32 (destinată pentru evacuarea apei infiltrate
în adăposturile de la subsolul unor clădiri, în scopul protejării persoanelor până la
deblocarea şi salvarea acestora):
• Debit 12 m3/h,
• Înălţime de refulare de 6 m coloană de apă,
• Ventilatorul portabil destinat pentru asigurarea cu aer proaspăt a supravieţuitorilor
blocaţi în adăposturile de la subsolul unor clădiri avariate: debit de 400 m3/oră.

Mijloace de intervenţie pentru deblocarea şi recuperarea supravieţuitorilor din clădirile avariate:

• Polizorul de colţ PCM – 8000 destinat pentru tăierea elementelor din beton şi a
armăturilor metalice sau altor materiale de construcţii,
• Maşina de găurit repercutantă MGR . 22 este destinată pentru executarea găurilor în
elementele din beton şi în alte materiale dure de construcţii, prin rotaţia şi percuţia sculei
de lucru,
• Ciocanul percutant GSH 10 – C BOSCH destinat pentru găurirea elementelor de beton
prin percuţie,
• Redresorul de sudură trifazat RST – 200 destinat pentru tăierea şi sudarea manuală cu
arc electric în curent continuu a profilelor şi armăturilor metalice cu grosimi de până la
10 mm, utilizând electrozi de calitate şi diametre corespunzătoare,
• Complet portabil de tăiere şi sudură oxiacetilenică model KR 63/A – HORNUNG Gmbh
este destinat pentru tăierea şi sudarea autogenă a profilelor şi armăturilor metalice,
• Foarfeca hidraulică tip 20090 HOLMATRO serveşte la tăierea armăturilor din oţel de
construcţii,
• Electrofierăstrăul “Electronic 1600” HUSQVARNA este utilizat la retezarea diferitelor
obiecte de lemn,
• Vinciul manual de 5 Tf asigură ridicarea pe verticală a unor sarcini cu masa maximă de
5 Tf,
• Vinciul hidraulic de 12,5 Tf asigură ridicarea pe verticală a unor sarcini cu masa maximă
de 12,5 Tf,
• Cricul pneumatic de 12 Tf permite amplasarea în spaţii înguste şi ridicarea pe distanţe
reduse a sarcinilor de până la 12 Tf.,
• Berbecul hidraulic 20005 U – HOLMATRO Olanda permite deplasarea unor sarcini
maxime de 16,5 t pe o distanţă maximă de 500 mm,

382
 • Pompa hidraulică FTW 1800 BU – HOLMATRO Olanda pentru acţionarea celor 2
utilaje: foarfeca hidraulică şi berbecul hidraulic,
• Tambur pentru furtune 2014 AU – HOLMATRO Olanda folosit la acţionarea foarfecii
hidraulice şi berbecului hidraulic,
• Aparatul de tracţiune TIRFOR de 1,5 Tf utilizat la deplasarea pe orizontală a unor
sarcini de până la 1,5 Tf.

Mijloace de intervenţie pentru recuperarea persoanelor din imobilele afectate de incendii:

• Costumul anticaloric aluminizat tip PN destinat pentru protecţia anticalorică a celui care
pătrunde în imobilele în care s-au semnalat focare de incendii în scopul căutării şi
salvării persoanelor izolate şi a bunurilor materiale rămase în acestea (maxim 2500),
• Aparatul de respirat izolant, autonom, cu aer comprimat tip RA 60 – este un mijloc
individual de protecţie a respiraţiei în cadrul intervenţiilor în medii cu atmosfera toxică
sau în care procentul de oxigen este sun 17 %.

Mijloace de intervenţie la inundaţii:

• Barca pneumatică (se umflă cu compresorul maşinii),

• Costum de înot modernizat (11 kg),

Mijloace pentru acordarea primului ajutor:

• Aparat pentru administrat oxigen cu masca flexibilă,

• Aparat pentru măsurat presiunea arterială,
• Instrumentar sanitar,
• Materiale sanitare,
• Soluţii şi medicamente.
• Mijloace de protecţie a echipajului şi autospecialei.

Instalaţia electrică:

• Generatorul electric,
• Redresor de încărcare monofazat RIM 24/18,
• Cabluri de alimentare, distribuţie şi împământare.

383
 29. SISTEMUL NAŢIONAL DE ÎNŞTIINŢARE AVERTIZARE ŞI ALARMARE :
DESTINAŢIE, DESCRIERE, CERINŢE DE REALIZARE ŞI INSTALARE,
PROTECŢIE ŞI SECURIZARE, SCHEMA DE ACOPERIRE PRIVIND
AUDIBILITATEA

ORGANIZAREA ŞI ASIGURAREA ÎNŞTIINŢĂRII

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă organizează şi execută înştiinţarea la:

• comitetele ministeriale şi structurile de specialitate ale administraţiei publice centrale

care dispun de legături proprii;
• inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă şi unităţile subordonate, pe zone şi
grupe, ţinând seama de organizarea teritorial-administrativă a ţării, zonele de operaţii şi
direcţii probabile operative şi tactice, astfel încât transmiterea mesajelor să se facă în
cel mai scurt timp posibil.

Comitetele ministeriale şi ale altor instituţii publice centrale pentru situaţii de urgenţă care
dispun de reţele proprii de legături, înştiinţează organele şi agenţii economici importanţi
subordonaţi (dispeceratele acestora) în timp de 1-2 minute din momentul primirii mesajelor de
înştiinţare.

Inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, al municipiului Bucureşti şi ale sectoarelor

acestuia, înştiinţează pe grupe şi trepte comitetele pentru situaţii de urgenţă de la municipiile,
oraşele şi comunele din judeţ , cu prioritate localităţile mai importante, în timp de 1-6 minute
din momentul primirii mesajelor de înştiinţare.

Comitetele pentru situaţii de urgenţă de la municipiile reşedinţă de judeţ şi comitetele pentru

situaţii de urgenţă de la celelalte municipii şi oraşe înştiinţează comunele, instituţiile publice şi

384
agenţii economici subordonaţi acestora precum şi unele comune stabilite de inspectoratul
judeţean pentru situaţii de urgenţă, în 1-4 minute din momentul primirii mesajului de înştiinţare.

Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă de la comune înştiinţează satele din compunerea lor
teritorial - administrativă. Celulele de urgenţă de la agenţii economici organizează înştiinţarea
personalului cu atribuţii de acţionare a mijloacelor de alarmare şi de cercetare-observare.

Inspectoratele judeţene ale Ministerului Administraţiilor şi Internelor organizează înştiinţarea

unităţilor şi formaţiunilor subordonate pe baza datelor primite de la eşaloanele superioare şi a
inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă conform “Metodologiei transmiterii mesajelor
de înştiinţare a unităţilor Ministerului Administraţiilor şi Internelor despre situaţii de urgenţă”.

Înştiinţarea unităţilor şi formaţiunilor militare aparţinând Ministerului Apărării Naţionale

se organizează şi execută atât de către eşaloanele superioare cât şi la ordinul comandantului
garnizoanei.

Pentru transmiterea mesajelor în timp util , inspectoratele şi comitetele pentru situaţii de

urgenţă care au atribuţii de înştiinţare întocmesc scheme de înştiinţare care cuprind: eşalonul
superior, marile unităţi şi unităţile militare de la care primesc mesaje de înştiinţare, organele,
localităţile şi agenţii economici prevăzuţi a fi înştiinţaţi, organizate pe grupe şi trepte de
înştiinţare ; mijloacele de transmisiuni folosite pentru înştiinţare, precum şi alte date utile
necesare asigurării înştiinţării.

Numărul grupelor de înştiinţare se stabilesc astfel încât să se asigure înştiinţarea în cel mai scurt
timp şi o bună recepţie a mesajelor în situaţiile când acestea sunt transmise simultan pentru toţi
corespondenţii. Fiecare grupă de înştiinţare va fi compusă, de regulă din 6-8 corespondenţi.

Schemele de înştiinţare vor fi aprobate de preşedinţii comitetelor pentru situaţii de urgenţă de

la structurile cu atribuţii de înştiinţare.

Pentru realizarea înştiinţării se folosesc : echipamentele de înştiinţare tip - F-1001A şi B,

aparate telefonice conectate la sistemul de telecomunicaţii teritorial; căi şi circuite telefonice
închiriate permanent sau preluate temporar din sistemul de telecomunicaţii teritorial ; căi şi
circuite telefonice ale Serviciului de Telecomunicaţii Speciale; staţii şi receptoare radio de tip
militar, receptoare cu frecvenţe fixe, radiotelefoane din înzestrarea protecţiei civile sau a unor
agenţi economici, mijloace mass media şi poşta electronică.

Mijloacele de avertizare şi alarmare specifice se instalează în locurile stabilite de Inspectoratul

General pentru Situaţii de Urgenţă şi de serviciile de urgenţă profesioniste.

La primirea ordinului de trecere la realizarea treptei a II-a , echipamentele de înştiinţare tip F-

1001 se mută şi se instalează în punctele de comandă, unde se asigură din timp de pace condiţiile
tehnice şi circuitele necesare.

Echipamentele de înştiinţare tip F-1001A sunt destinate să asigure şi acţionarea pe judeţe sau
grupuri de judeţe, a sistemelor centralizate de alarmare din municipii şi oraşe.

385
Pentru realizarea centralizată a înştiinţării prin fir, este organizat sistemul automat de
înştiinţare în situaţii de urgenţă din România, dotat cu echipamente de înştiinţare şi alarmare tip
F-1001 A şi B, căi şi circuite telefonice de interconectare.

Sistemul cuprinde următoarele subsisteme de înştiinţare :

- subsistemul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă în care sunt incluse şi

organele de specialitate ale administraţiei publice centrale care dispun de legături proprii,
inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă şi comitetele pentru situaţii de urgenţă de la
municipii şi oraşe precum şi unităţile militare subordonate;

- subsistemele Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, în care sunt incluse

comitetele pentru situaţii de urgenţă de la municipiile, oraşele (comunele) şi unităţile dispuse
pe teritoriul judeţelor.

Aparatura de înştiinţare urbană - centrale telefonice operative- sunt destinate să asigure

înştiinţarea centralizată din punctele de comandă judeţene, municipale şi orăşeneşti a
preşedinţilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă, şefilor inspectoratelor judeţene ale
Ministerului Administraţiei şi Internelor, comandanţilor de garnizoane, şi conducătorilor
celulelor de urgenţă de la agenţii economici importanţi care dispun de legături proprii de
înştiinţare, precum şi a staţiilor meteo, staţiilor de control a radioactivităţii mediului
înconjurător, a laboratoarelor de igiena radiaţilor şi a comunelor conectate la centralele
telefonice automate.

Pentru transmiterea şi recepţionarea mesajelor de înştiinţare prin radio se folosesc autostaţii

(staţii) radio de tip militar, receptoare şi radiotelefoane cu frecvenţe fixe, organizate în direcţii
şi reţele radio de înştiinţare, potrivit prevederilor Dispoziţiilor de comunicaţii elaborate de
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Statul Major General asigură caracteristicile de lucru radio în reţelele de înştiinţare centralizate
şi direcţiile de cooperare proprii, cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Inspectoratele şi comitetele pentru situaţii de urgenţă asigură pregătirea punctelor de comandă

pentru primirea mesajelor de înştiinţare şi transmiterea acestora la structurile prevăzute a fi
anunţate.

În punctele de comandă de protecţie civilă, la introducerea treptei a II-a, se asigură personal

operativ şi tehnic de specialitate. Personalul operativ răspunde de primirea şi transmiterea
mesajelor de înştiinţare şi de darea semnalelor de alarmare, cu aprobarea preşedinţilor
comitetelor pentru situaţii de urgenţă. Data, ora şi minutul primirii şi transmiterii mesajelor de
înştiinţare şi semnalelor de alarmare se înscriu în jurnalul acţiunilor de luptă. Personalul tehnic
răspunde de verificarea, acţionarea şi repararea mijloacelor de înştiinţare şi alarmare , aflate în
punctele de comandă.

386
ORGANIZAREA ŞI ASIGURAREA ALARMĂRII

Mesajele de avertizare şi alarmare se transmit obligatoriu, cu prioritate şi gratuit prin toate

sistemele de telecomunicaţii, posturile şi reţelele de radio şi de televiziune, inclusiv prin satelit
şi cablu, care operează pe teritoriul României, la solicitarea expresă a şefilor structurilor de
protecţie civilă.

Semnalele de alarmare a populaţiei şi salariaţilor sunt : alarmă aeriană; alarmă chimică ; alarmă
la dezastre şi încetarea alarmei.

Durata fiecărui semnal este de două minute pentru toate mijloacele de alarmare, cu excepţia
sirenelor cu aer comprimat (dinamice) la care durata este un minut.

Semnalul “ALARMA AERIANĂ “ se compune din 15 impulsuri a 4 secunde fiecare cu pauză

de 4 secunde între ele.

Semnalul “ALARMA CHIMICĂ “ se compune din 5 impulsuri a 16 secunde fiecare cu pauză

de 10 secunde între ele.

Semnalul “ALARMA LA DEZASTRE” se compune din 5 impulsuri a 15 secunde fiecare cu

pauză de 15 secunde între ele.

Semnalul “ÎNCETAREA ALARMEI“ se compun dintr-un semnal continuu, de aceeaşi

intensitate cu durata de 2 minute.

Pentru avertizarea-alarmarea populaţiei şi salariaţilor, la localităţi şi agenţi economici, se

asigură din timp de pace sisteme şi mijloace de alarmare.

Sistemul de alarmare al unei localităţi sau agent economic poate cuprinde : centrale de
alarmare; mijloace de alarmare acţionate centralizat; mijloace de alarmare acţionate local; staţii
de televiziune locale şi staţii de radioficare.

MIJLOACE DE ALARMARE

După principiul de construcţie şi funcţionare mijloacele de alarmare se clasifică în : mijloace

acustice şi mijloace optice.

Mijloacele de alarmare acustice asigură:

1. transmiterea de mesaje verbale în direct sau preînregistrate prin intermediul sirenelor

electronice;
2. emiterea de sunete acustice cu frecvenţe de 200-500 Hz prin mijloace:

• speciale : sirene electrice de diferite puteri, sirene dinamice cu aer comprimat,

motosirene, şi sirene de mână.
• obişnuite : fluiere cu aer comprimat, clopote, sonerii, claxoane etc.

387
Mijloacele de alarmare optice asigură emiterea de semnale luminoase şi pot fi : panouri sau
dispozitive luminoase.

Numărul, tipul mijloacelor de alarmare şi locurilor de instalare a acestora, pentru asigurarea

alarmării localităţilor şi agenţilor economici se stabilesc de către inspectoratele şi comitetele
pentru situaţii de urgenţă, împreună cu comisiile de transmisiuni-alarmare, pe baza normelor
de înzestrare şi în raport cu caracteristicile tehnice ale mijloacelor, cu condiţiile locale de
propagare a sunetului produs de acestea şi cu nivelul zgomotului de fond existent în zonă,
astfel încât să se acopere întreaga zonă populată.

Pentru alarmarea localităţilor şi agenţilor economici se folosesc sirene electronice, electrice de

5,5 KW şi de 3 KW, cu aer comprimat (dinamice) şi motosirene.

Alarmarea interioară a halelor de producţie, complexelor comerciale, sălilor de spectacole şi

de sport, staţiilor de metrou etc. cu nivel de zgomot ridicat, se realizează cu mijloace acustice
care să producă un semnal sonor mai mare decât zgomotul de fond, precum şi cu mijloace
optice.

Sirenele electronice şi electrice se instalează la : construcţiile industriale, hidrotehnice, social-

culturale, economico-administrative, şcoli, clădiri de locuit, agenţi economici cu grad de risc,
instituţii publice, unităţi şi formaţiuni militare.

Caracteristicile generale pe care trebuie să le îndeplinească sirenele electronice sunt:

• trebuie să permită ca, din punct de vedere al puterii acustice şi al caracteristicii de

radiaţie sonoră, să poată fi adaptate în mod optim la condiţiile naturale ale locului de
amplasare (trepte de putere, orientare).
• Valorile minime de presiune acustică ce trebuie să le realizeze sirenele:

Putere (w) Nivel acustic la distanţa de 30 m (Db)

1200 I = 111

1800 I = 112,50
2400 I = 117

-Puterea lor va fi adaptată fiecărui punct de sirenă în parte, pentru a se obţine o dimensionare
optimă.

-Tensiunea de alimentare a sirenelor: 220V/50Hz. Sirenele trebuie

prevăzute obligatoriu şi cu baterii de acumulatori care să le asigure funcţionarea independentă

pentru o perioadă de timp determinată.

388
-În amplasamentele de montaj ale sirenelor:

• există suporţi de susţinere;

• există alimentare cu energie electrică

- comunicaţia radio terestră este posibilă între toate amplasamentele şi centrul de comandă
prin intermediul repetorului de la Plaiul Balbea, executantul urmând a întocmi proiectul radio
pentru a obţine avizele necesare procurării echipamentului radio şi a frecvenţelor;

• comunicaţia radio prin sateliţi de joasă altitudine este posibilă prin

reţelele de sateliţi existente (ORBCOMM, INMARSAT, IRIDIUM etc.)

Sirenele cu aer comprimat se asigură în două variante : tip uzinal şi tip independent.

Sirenele cu aer comprimat de tip uzinal se instalează la agenţii economici importanţi care
folosesc în procesul de producţie aer comprimat şi asigură debitul de aer necesar funcţionării
acestora.

Sirenele cu aer comprimat de tip independent, se instalează în zonele centrale ale municipiilor,
precum şi în cartierele de locuinţe ale acestora dens populate unde nu sunt sirene de tip uzinal.
Acestea se instalează de regulă pe cele mai înalte construcţii existente în localitate : hoteluri,
blocuri turn etc.

Distanţa între două sirene cu aer comprimat trebuie să fie de regulă de cel puţin 2 Km.

Asigurarea cu mijloace de alarmare se realizează, de regulă din timp de pace, iar deficitul se
completează pe timpul realizării măsurilor pentru asigurarea treptei a II-a.

Instalarea mijloacelor de alarmare se execută în conformitate cu normele, regulamentele şi

instrucţiunile în vigoare referitoare la proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor
electrice şi cu aer comprimat.

Centralele de alarmare sunt destinate pentru acţionarea centralizată a sirenelor electronice,

electrice şi a celor cu aer comprimat din municipii, oraşe şi agenţi economici care au
instalate mai mult de 5.

Centralele de alarmare se instalează în punctele de comandă de protecţia civilă ale localităţilor

şi agenţilor economici în încăperi amenajate şi destinate acestui scop, care să îndeplinească
condiţii tehnice de funcţionare corespunzătoare. În localităţile şi la agenţii economici unde nu
sunt amenajate puncte de comandă de protecţie civilă, centralele de alarmare se instalează la
sediile comitetelor pentru situaţiilor de urgenţă ale acestora.

Încăperile în care se instalează centralele de alarmare se prevăd cu instalaţii electrice şi de

telecomunicaţii necesare acţionării sirenelor, mijloace de prevenire şi stingere a incendiilor,
instrucţiuni de exploatare a centralelor de alarmare şi de protecţie şi securitatea muncii, planul
localităţii şi agentului economic cu amplasarea mijloacelor de alarmare şi tabloul cu chei de la
toate cofretele sirenelor.

389
Centralele de alarmare trebuie să asigure pe cât posibil acţionarea centralizată a tuturor sirenelor
electronice şi electrice existente şi care se prevăd a fi instalate la primirea ordinului de trecere
la realizarea treptei I şi treptei a II-a, sirenelor cu aer comprimat şi a centralelor de alarmare
care se telecomandă.

Municipiile care au în subordine oraşe, trebuie să asigure telecomanda centralelor de alarmare

ale acestora.

La municipiile reşedinţă de judeţ, centralele de alarmare se instalează în punctele de comandă

de protecţie civilă judeţene şi municipale, astfel încât , în cazul scoaterii din funcţiune a uneia
din acestea, să se asigure alarmarea corespunzătoare a localităţii. Centralele de alarmare de la
punctele de comandă de protecţie civilă ale municipiilor şi oraşelor trebuie să fie telecomandate
de la punctele de comandă de protecţie civilă judeţene.

În municipiul Bucureşti, centralele de alarmare se instalează în punctul de comandă al acestuia

şi în punctele de comandă ale fiecărui sector. Centralele de alarmare ale sectoarelor sunt
telecomandate de la punctul de comandă al municipiului Bucureşti.

La centralele de alarmare instalate în punctul de comandă al municipiului Bucureşti se

conectează 10-15% din sirenele existente în fiecare sector, pentru a se asigura acţionarea
acestora în cazul în care punctele de comandă de protecţie civilă respective au fost scoase din
funcţiune în cazul atacului din aer sau al producerii unui dezastru.

În punctele de comandă de protecţie civilă ale agenţilor economici importanţi se asigură

centrale de alarmare cu o capacitate care să acţioneze centralizat toate sirenele electronice,
electrice şi cu aer comprimat existente, precum şi cele care se prevăd a se mai instala. Aceste
centrale de alarmare se telecomandă de la punctele de comandă ale localităţilor în care sunt
dispuşi respectivii agenţi.

Centralele de alarmare instalate în punctele de comandă de protecţie civilă judeţene,

municipale, orăşeneşti şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti se conectează la echipamentele
de înştiinţare tip F 1001A , în scopul acţionării lor centralizate de la Punctul de Comandă
Operativ sau de la inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă.

Mediul de propagare al mesajelor de la punctul de comandă la sirene trebuie ales în funcţie

de fiabilitatea reţelei, rezistenţa reţelei în cazuri de dezastre, costurile de infrastructură şi
periferice, dar şi timpul de propagare al mesajului în reţea .

Acţionarea mijloacelor de alarmare clasice de la centralele de alarmare se asigură pe circuite

telefonice urbane şi interurbane proprii protecţiei civile, sau închiriate din sistemul de
telecomunicaţii teritorial.

Circuitele telefonice de la punctele de comandă de protecţie civilă ale localităţilor, folosite

pentru acţionarea centralelor şi mijloacelor de alarmare instalate la agenţii economici se
închiriază de către aceştia.

390
Celelalte circuite telefonice de acţionare se închiriază de către consiliile locale ale fiecărei
localităţi. Pentru telecomanda centralelor de alarmare se folosesc circuite sau căi telefonice
urbane şi interurbane.

Pentru un grad ridicat de siguranţă în funcţionare se va alege o reţea de comunicaţii de bază şi

o reţea de rezervă: o reţea radio de bază pentru comanda sirenelor (cu elemente de rezervare
automate) şi o reţea de rezervă pe bază de linii închiriate .

Reţeaua radio are o configuraţie de tipul :

• la punctul de comandă este instalată o staţie radio pentru tot sistemul;

• in funcţie de nivelul de propagare radio se instalează staţii de retranslaţie;
• se instalează câte o staţie radio pentru fiecare sirenă din amplasamente .

Circuitele telefonice urbane şi reţelele radio pentru acţionarea centralelor şi mijloacelor de

alarmare se asigură la pace în limita normelor în vigoare şi a fondurilor aprobate. La
introducerea treptei a II-a sau la ordin, se asigură centralizarea tuturor sirenelor din municipii
şi oraşe. Pentru celelalte mijloace de alarmare se asigură personal de serviciu din cadrul
echipelor de alarmare.

La introducerea treptelor I şi a II-a se asigură reţele radio şi circuite sau căi telefonice
interurbane pentru acţionarea din punctele de comandă judeţene a centralelor de alarmare de la
municipiile şi oraşele subordonate precum şi personal de serviciu la toate mijloacele de
alarmare.

Pentru acţionarea în timp oportun a mijloacelor de alarmare mobile sau dispuse în unele zone
ale municipiilor şi oraşelor unde nu sunt asigurate legături de comunicaţii, echipele de alarmare
se dotează cu radiotelefoane care se vor prevede în normele de înzestrare.

În funcţie de importanţa localităţii, pe timpul realizării măsurilor pentru asigurarea treptei a III-
a, se constituie rezerve în depozitul consiliului local judeţean, de sirene electronice, electrice şi
motosirene în procent de 5-10% iar în centralele de alarmare de 20-25%, faţă de cele existente.

Studiourile şi staţiile de radiodifuziune şi televiziune, societăţile de televiziune prin cablu,

indiferent de forma de proprietate, trebuie să asigure transmiterea semnalelor şi comunicărilor
de protecţie civilă pe programele lor, potrivit legii, printr-un protocol stabilit între Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă şi Consiliul Naţional al Audiovizualului.

În punctele de comandă de protecţie civilă ale localităţilor şi agenţilor economici care dispun de
staţii de radioficare, respectiv radioamplificare, pe timpul aplicării măsurilor pentru asigurarea
treptei a II-a se pregătesc instalaţiile necesare pentru transmiterea semnalelor şi comunicărilor
de protecţie civilă. De asemenea, se instalează difuzoare în locurile aglomerate şi pe arterele
cu circulaţie intensă.

Se va trece la implementarea noului sistem de avertizare verbală a populaţiei cu sirene

electronice.

391
Organizarea sistemelor de alarmare se realizează de inspectoratele şi comitetele pentru situaţii
de urgenţă, iar asigurarea cu mijloace de alarmare (pentru localităţi) revine consiliilor locale
de la municipii, oraşe şi comune.

Pentru agenţii economici responsabilitatea revine ministerelor şi celorlalte organe de

specialitate ale administraţiei publice centrale precum şi conducătorilor acestora.

Agenţii economici la care se pot produce evenimente cu urmări deosebit de grave asupra
mediului înconjurător şi populaţiei , asigură mijloacele de alarmare pentru prevenirea
salariaţilor şi a populaţiei din zonele de risc. Comitetele pentru situaţii de urgenţă asigură
alarmarea populaţiei din localităţile cuprinse în aceste zone.

De regulă, sirenele electronice, electrice sau dinamice cu aer comprimat se activează centralizat
din punctele de comandă de protecţie civilă sau de la dispecerat (locul unde îşi desfăşoară
activitatea ofiţerul de serviciu).

Zonele de risc (probabile a fi afectate de eventuale evenimente cu urmări deosebit de grave) se

stabilesc de celulele de urgenţă de la respectivii agenţi economici, cu acordul inspectoratelor
judeţene pentru situaţii de urgenţă.

Avertizarea şi alarmarea populaţiei din localităţile dispuse în zonele din aval de barajele
hidroenergetice se asigură prin sisteme de alarmare, constituite din sirene electronice, sirene cu
aer comprimat şi electrice. Mesajele verbale şi semnalele acustice emise de mijloacele de
alarmare trebuie să acopere întreaga zonă inundabilă.

Pentru noile lucrări hidrotehnice , sistemele de alarmare se realizează o dată cu executarea

acestora prin grija beneficiarilor, care răspund şi de întreţinerea, menţinerea în stare de
funcţionare şi acţionarea la nevoie a mijloacelor de alarmare.

Acţionarea centralizată a mijloacelor de alarmare instalate în aval de barajele hidroenergetice,

se realizează cu centrale de alarmare care se dispun în dispeceratele hidroenergetice sau în alte
locuri stabilite de organele tutelare, prin linii de transmisiuni cu fir sau radio.

Centralele şi mijloacele de alarmare destinate avertizării şi alarmării zonelor din aval de barajele
hidroenergetice trebuie să asigure toate semnalele de alarmare a populaţiei şi salariaţilor.

INSTALAREA, VERIFICAREA, ÎNTREŢINEREA, REPARAREA ŞI

FOLOSIREA MIJLOACELOR DE ÎNŞTIINŢARE ŞI ALARMARE

Instalarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor de înştiinţare şi de comunicaţii

folosite pentru acţionarea centralelor şi mijloacelor de alarmare se execută de către unităţile
subordonate Ministerului Comunicaţiilor (sau alte societăţi specializate), pe bază de contracte
încheiate cu beneficiarii.

Instalarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor electronice, electrice şi

electromecanice de alarmare se execută de către unităţi de specialitate, de pe plan local, pe bază
de contracte încheiate cu beneficiarii.

392
Agenţii economici care au personal tehnic de specialitate, pot executa instalarea, verificarea,
întreţinerea şi repararea mijloacelor proprii de înştiinţare şi alarmare.

În scopul pregătirii populaţiei şi salariaţilor pentru a trece în timp scurt şi în mod organizat la
aplicarea măsurilor de protecţie şi intervenţie la dezastre ori în situaţii speciale, precum şi pentru
verificarea sistemelor de înştiinţare, avertizare şi alarmare, periodic potrivit legii se execută
exerciţii de alarmare publică.

După primirea ordinului de trecere la realizarea măsurilor pentru asigurarea treptei a II-a şi
treptei a III-a, se interzice executarea exerciţiilor de alarmare publică. Verificarea funcţionării
fiecărui mijloc de alarmare este admisă numai prin impulsuri scurte.

În scopul evitării declanşării accidentale a sistemelor şi mijloacelor de alarmare, inspectoratele

şi comitetele pentru situaţii de urgenţă, împreună cu comisiile de transmisiuni alarmare iau
măsuri pentru: asigurarea securităţii mijloacelor sau elementelor din compunerea sistemelor de
alarmare, instalarea filtrelor electrice de siguranţă la circuitele telefonice de acţionare a
mijloacelor de alarmare ; aprobarea unui număr strict limitat de persoane care să acţioneze
nemijlocit mijloacele de alarmare; verificarea şi întreţinerea periodică a sistemelor şi
mijloacelor de alarmare, precum şi înlăturarea operativă a deranjamentelor apărute; cunoaşterea
şi respectarea întocmai a prevederilor instrucţiunilor şi a regulilor de exploatare de către
personalul care acţionează sau întreţine sistemele sau mijloacele de alarmare.

Sistemele şi mijloacele de alarmare de protecţie civilă se folosesc, la pace, cu aprobarea şefilor

protecţiei civile, pentru avertizarea populaţiei şi salariaţilor în cazul producerii unor dezastre
sau evenimente cu urmări deosebit de grave asupra acestora, sau mediului înconjurător.

Sistemele şi mijloacele de alarmare de protecţie civilă se folosesc în caz de conflict armat,

pentru avertizarea populaţiei şi salariaţilor privind pericolul iminent ale atacurilor din aer.

Inspectorii de protecţie civilă raportează imediat eşaloanelor superioare despre executarea

alarmării populaţiei şi salariaţilor, cât şi despre pericolul sau producerea unor dezastre ori
evenimente cu urmări deosebit de grave asupra acestora sau mediului înconjurător.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi inspectoratele judeţene pentru situaţii de

urgenţă, municipiul Bucureşti şi sectoarele acestuia, îndrumă şi coordonează activitatea de
înştiinţare -avertizare şi alarmare a populaţiei şi salariaţilor.

CARACTERISTICI TEHNICE

Denumirea Raza de
mijlocului Putere Destinaţie acţiune (m.)

Alarmarea exterioară a marilor localităţi urbane şi

Sirena dinamică 6 atm
obiectivelor cu întindere mare şi a zonelor dispuse 2000-2500
cu aer comprimat
în aval de marile baraje hidrotehnice

393
 Pentru alarmarea exterioară a oraşelor,
Sirena electrică
5,5kw obiectivelor cu întindere mare, comunelor şi 300-800
de mare putere
halelor cu zgomot puternic

394
Sirena electrică Alarmarea interioară a obiectivelor în halele cu
3kw. 250-500
zgomot puternic şi alarmarea exterioară a satelor
de putere medie

Sirena electrica Pentru alarmarea exterioară a obiectivelor cu

0,75kw 100-200
extindere mică şi a halelor cu zgomot mediu
de putere mică

Sirena electrica,

Sirena de mâna Pentru alarmarea cinematograficelor, marilor

0,37kw 50-100
magazine , teatrelor etc.
de putere foarte

mică

395
 Pentru alarmarea exterioară a oraşelor şi a
Motosirenă 7,5-6 CP obiectivelor importante, se foloseşte ca mijloc de 350-500
alarmare.

396
SCURTA DESCRIERE A SISTEMULUI DE AVERTIZARE-ALARMARE SONORA
HÖRMANN

Sistemul are capacitatea de a emite semnalele de alarma cerute, cu frecvenţele prestabilite după
cum urmează:

• Alarma aeriană (15 sunete de 4 sec. cu 4 sec. pauza)

• Alarma chimică (5 sunete de 15 sec. cu 10 sec. pauza)
• Calamitate naturală (3 sunete de 32 sec. cu 12 sec. pauza)
• Încetarea alarmei (un sunet continuu de 2 minute)
• Adresare publica (text vorbit memorat în prealabil sau adresare în direct de la un
microfon local, cu durata de 340 sec.)

Media timpului de buna funcţionare pentru componentele sistemului este mai mare de 1 an.

Sistemul oferit se compune din următoarele:

• Echipamentele de sirene electronice in gama 600-3000W;

• Echipamentul de comandă şi supraveghere a sistemului la punctul de comandă;
• Echipamentele pentru transmisia prin fir si radio (modemuri fir şi radio, staţii radio
emisie recepţie, interfeţe, antene surse de alimentare retranslatoare etc.);
• Software pentru gestionarea si comandarea sistemului de alarmare;
• Echipamente pentru întreţinerea si depanarea sistemului de alarmare.

1. ECHIPAMENTELE DE SIRENE ELECTRONICE

Capul sirenei:

format dintr-un număr de difuzoare corespunzător puterii cerute într-un anumit punct si
montanţii care asigura asamblarea difuzoarelor între ele. De asemenea capul de sirenă cu o
putere mică se poate transforma uşor intr-unul de putere mare şi invers.

397
Dulapul de acţionare al sirenei:

este confecţionat din metal si este prevăzut cu o uşa etanşa si încuietoare cu cheie.

Cuprinde următoarele module:

• Sursa de alimentare (de la reţea – 220V/50Hz respectiv două acumulatoare de 12V);

• Generatorul de ton;
• Placa de comandă a sirenei;
• Preamplificator pentru microfon şi microfon;
• Amplificatoare finale;
• Placa cu procesorul de comunicaţie;
• Modulul de interfeţe pentru comunicarea prin fir sau radio;
• Placa de memorare mesaje;
• Panoul pentru comenzi locale;
• Staţia de radio emisie-recepţie;
• Protecţia la supratensiuni atmosferice are următoarele funcţii:
• Asigură difuzarea alarmelor programate;
• Asigură difuzarea de texte vorbite de la microfon sau înregistrate în prealabil, cu durata
maximă a înregistrării de 340 sec.;
• Asigură difuzarea a 7 semnale de alarmare diferite programate după dorinţă;
• Asigură funcţionarea în cazul întreruperii alimentarii de la reţea;
• Asigură activarea semnalului de sirena sau a unui anunţ cu durata de 2 minute şi după o
întrerupere alimentarii de la reţea timp de 7 zile;
• Asigura încărcarea acumulatorilor complet descărcaţi, până la nivelul care permit
emiterea unei alarme cu durata de 2 min în timp de max. 6 ore;
• Asigură funcţia de autotest si transmisia la punctul de comandă şi se afişează local pe
monitor;
• Sirenele se pot adapta în mod optim la condiţiile de teren şi de zgomot de fond al zonei
atât în ce priveşte puterea acustica, caracteristica de radiaţie sonoră cât şi a direcţiilor
preferenţiale de emisie a semnalului.

2. ECHIPAMENTUL DIN PUNCTUL DE COMANDĂ

se compune din:

• Calculator cu perifericele aferente;

• Centrala de comandă a sistemului, aptă să conecteze până la 50 de sirene;
• Staţia de radio emisie-recepţie si instalaţia de antenă;
• Sursa de alimentare compusă din placa de alimentare de la reţea şi alimentarea de
rezervă din acumulatorii cu gel.

realizează următoarele funcţii:

• Activarea si dezactivarea din funcţiune a sirenelor;

• Autotestul continuu al sistemului;
• Transmiterea textelor preînregistrate şi a textelor în direct de la microfon;
• Acces cu parolă la comanda sistemului;

398
 • Protecţia semnalelor către sirene, asigurate prin software;
• Posibilitate de integrare-comunicare cu un sistem de monitorizare zonal sau naţional;
• Memorarea evenimentelor si activităţilor efectuate şi generarea de rapoarte la cerere
• Configurarea nelimitată a sirenelor care participă la alarmare (o sirenă, un grup de sirene
sau toate sirenele);
• Selectarea prin software a tipului de alarmă ce urmează a fi emis;

3. Echipamentele pentru transmisia prin fir si radio

• Comunicare pe fir se va realiza pe circuitele proprii sau închiriate Rom-Telecom;

• Comunicarea radio va fi asigurată cu staţiile radio. Se va opera în benzile de frecvente
alocate în sistem Half-Duplex;
• Software pentru gestionarea şi comanda sistemului;

• Software pentru cod de securitate.

Funcţii:

• Schimbul de informaţii cu alte sisteme informatice;

• Extinderea numărului de sirene acţionate;
• Stocarea de date si obţinerea de rapoarte.

399
 30. DISPOZITIVUL DE INTERVENŢIE

DEFINIŢIE

Dispozitivul de intervenţie este gruparea de forţe şi mijloace desfăşurate corespunzător

concepţiei de acţiune în vederea limitării şi înlăturării urmărilor atacurilor din aer executate de
către adversar, a acţiunilor teroriste sau a dezastrelor.

STRUCTURA DISPOZITIVULUI DE INTERVENŢIE cuprinde:

• subunităţi şi formaţiuni de protecţie civilă şi de pompieri;

-organice;

-cu care se cooperează;

-ale eşalonului superior.

• subunităţi şi formaţiuni aparţinând celorlalte elemente ale S.N.Ap.( armata, poliţia,

jandarmeria, poliţia de frontieră, aviaţia etc);
• formaţiuni voluntare de Cruce Roşie şi serviciul de ambulanţă;
• detaşamente (grupe, echipe) cu destinaţie specială organizate permanent pentru acţiuni
de intervenţie la:
o reţele electrice;
o centrale electrice;
o reţele şi noduri de telecomunicaţii;
o căi ferate;
o drumuri şi poduri;
o reţele de transport gaze, aburi, petroliere;
o mine, etc.
• puncte de comandă;
400
 • aliniamente de desfăşurare;
• itinerarii de introducere a forţelor şi mijloacelor;
• subunităţi şi formaţiuni logistice;
• posturi de observare;
• puncte de decontaminare;
o D.P.
o D.E
o D.M.T.
• puncte de adunare răniţi;
• puncte de adunare contaminaţi;
• spitale;
• depozite de C.L.;
• depozite de materiale;

Dispozitivul de intervenţie se stabileşte de către preşedintele comitetului pentru situaţii de

urgenţă (conducătorul instituţiei publice sau agentului economic) în Decizia pentru intervenţie
şi trebuie să asigure:

-cercetarea şi stabilirea rapidă a amploarei şi caracterului atacurilor adversarului, teroriste sau

a dezastrelor;

-realizarea în timp scurt a unei grupări suficiente de forţe şi mijloace;

-concentrarea efortului principal în raioanele cu cel mai mare grad de distrugeri;

-conducerea fermă a acţiunilor de intervenţie;

-realizarea conducerii unitare;

-întrebuinţarea forţelor şi mijloacelor potrivit destinaţiei şi posibilităţilor de acţiune ale

acestora;

-folosirea eficientă şi cu randament maxim a tehnicii din dotare;

-stabilitatea şi caracterul activ al acţiunilor;

-posibilităţi rapide de schimbare a efortului principal;

-menţinerea permanentă a unei înalte capacităţi de intervenţie a forţelor de protecţie civilă;

-o rezervă de forţe şi mijloace necesare pentru acţiuni neprevăzute, manevre în raioanele

(obiectivele) cele mai afectate, refacerea capacităţii de acţiune;

-protecţia forţelor şi mijloacelor împotriva atacurilor repetate a contaminării N.B.C., pericolului

de explozii, dărâmături etc.;

-măsuri de protecţie a populaţiei şi bunurilor materiale;

401
-organizarea şi menţinerea neîntreruptă a cooperării şi legăturii lor;

-continuitatea executării cercetării generale şi de specialitate pe tot timpul intervenţiei;

-posibilitatea executării controlului asupra modului de îndeplinire a misiunilor;

Dispozitivul de intervenţie se poate modifica în funcţie de situaţie, pe măsura ducerii acţiunilor

de intervenţie, în cazul repetării atacului adversarului sau amplificării efectelor dezastrelor.

31. Subsisteme specializate de monitorizare a factorilor producatori de

dezastre in funcţiune pe teritoriul Romaniei

Materialul prezinta situaţia actuala din teritoriu a sistemelor de supraveghere si monitorizare a

diferipţilor parametri specifici surselor potenţiale de rise. Ca o caracteristica generala a acestora
se poate menţiona uzura fizica si morala a color mai multe dintre ele, exislenţa unor suprapuneri
de activităţi şi carenţe semnincative in sistemul de transmitere a datelor.Aceasta situatie
influenţeaza acurateţea informaţiei achiziţionate si viteza de transmitere, fapt ce îngreuneaza in
spceial activilatea de avertizare si de intervenţie dar si pe cea de previziune, chiar si acolo unde
ea este principial posibila prin simulari cu modele matematice adecvate.

Reţeaua meteorologică naţională

Reţeaua asigura în cadrul a trei programe (observaţi sinoptice, observaţii climatologice si

supraveghere radar), achiziţia de date specifice, transmiterea acestora si elaborarea de prognoze
meteo prin intermediul INMH si a 6 centre regionale de prognoza aparţinand acestuia. Asigura
de asemenea informarea si avertizarea diferiţilor benericiari, permanenţi sau ocazionali (la
cerere), pe fluxuri prestabilite.

402
Datele masurate sunt : directia si viteza vântului, nebulozitatea atmosferica, tipul de nori si
inalţimea bazei aeestora, vizibilitatea, temperatura si umiditatea aerului, presiunea atmosferica,
cantitatea de precipitaţii, stratul de zapada, fenomene speciale si altele. Aceste date, codificate
conform reglementarilor internationale sau interne, se transmit pe un flux si cu o periodicitate
prestabilite prin sistemul national de transmisii meteo. Reţeaua este alcatuita din :

- 6c meteorologice regionale;

- 211 staţii meteorologiee, din care 170 cu program complet si permanent si 41 cu program
sinoptic redus;

- 7 centre regionale radar (Oradea, Cluj, Timisoara, Craiova, Bucureşti, Tuzla si Bârvana-Iasi);

- 3 observatoare aerologice (Bucureşti, Cluj si Constanta – temporar întrerupt);

- 11 servicii meteo teritoriale (Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Buzau. Constanţa,

Bacâu, Iaşi, Targu Mures, Cluj, Oradea si Timisoara, cu sarcini melodologice si de colectare a
datelor);

- 1400 posturi pluviometrice, din are 572 u transmisie zilnica;

- un centru de recepţie a datelor satelitare (cu observaţii semi-orare), si este repartizata teritorial
in proporţie de 40 % în zona deluroasa, 35 % în zonele joase si de campie si 25 % în zonele
muntoase. Nu exista staţii automate de supraveghere, măsurările efectuându-se prin citire
directa cu personal angajat si aparatura uzata fizic si moral, la limila standarddor de precizie.
Datorită tehnologiei învechite de transfer a datelor, colectarea datelor se face cu un decalaj de
minim 30 minute, faţă de momentul observaţiei. Dacă în situaţii normale, reţeaua meteo actuală
poate da rezultate.

403