Societăţile umane au fost expuse din cele mai

vechi timpuri unor intemperii naturale, la care s-au

adăugat, odată cu progresele ştiinţei şi tehnologiei,
noi pericole (riscuri) ale civilizaţiei, legate de
activităţile specifice omului.

MMSC se referă la gestionarea eficientă a unor

momente critice intervenite în existenţa unei
societăţi şi are ca scop minimizarea efectelor
dezastrelor asupra mediului şi comunităţii.
 Factor de risc: orice element, factor, condiţie sau
caracteristică care poate favoriza, declanşa sau agrava
apariţia unui efect nociv asupra sănătăţii populaţiei.
 Evaluarea riscurilor: se referă la aprecierea şi
dimensionarea evenimentelor survenite sau posibile,
reprezentând un proces mental de considerare a
tuturor factorilor disponibili, care vor influenţa
evoluţia acestora, înainte, în timpul şi după
operaţiunile de intervenţie.
 Informaţiile culese în această etapă vor servi la
determinarea strategiei şi tacticii intervenţiei ce se
va aplica.
 MD – specialiate medicală, care a fost larg recunoscută
ca un domeniu distinct doar în ultimele decenii

 Obiectivul MD: salvarea de vieţi, menţinerea funcţiilor

vitale, reducerea suferinţelor

 MD – nou mod de a aborda urgenţele colective

- forma sub care se poate răspunde coerent şi
adaptat unei situaţii de destructurare, ce loveşte un
grup social, după producerea unui eveniment
dezastruos
 Dezastrele - evenimente care produc răniri sau
pierderi de vieţi şi/sau bunuri materiale, care
determină o cerere de servicii medicale ce depăşeşte
resursele existente.
 Sinonime: accidentul, catastrofa, calamitatea,
flagelul, sinistrul, cataclismul, drama, criza.
 Elemente comune:
caracterul colectiv
caracterul brutal şi rapid
caracterul neobişnuit
caracterul distrugător
 1. După origine:

➢ Dezastre naturale: cutremure, tsunami, erupţii

vulcanice, inundaţii, alunecări de teren, incendii,
avalanşe, fenomene meteo periculoase (ploi torenţiale,
căderi de grindină, taifunuri, tornade, furtuni, secetă)
Dezastrele naturale au fost definite ca distrugeri
ecologice violente, ce depăşesc capacitatea de răspuns a
unei comunităţi, necesitând asistenţă externă.
➢ Dezastre artificiale (tehnologice şi sociale) - cauzate de
factorul uman.
 Dezastrele tehnologice – evenimente cauzate, în
majoritatea cazurilor de erori umane, omisiuni,
neglijenţă, superficialitate, neatenţie, lipsă de
informare, lipsă de supraveghere a aparatelor şi
procesului tehnologic (incendii, explozii, pierderi
sau deversări de gaze toxice), reavoinţă (mai rar).
 Dezastrele sociale - acte umane deliberate:
războaie (hecatombe - tabere de refugiaţi, foamete,
epidemii), revoluţii, masacre, actele teroriste, luări
de ostatici.
ONU are ca scop general prevenirea acestor
dezastre, desfăşurând largi acţiuni politice,
economice şi pentru menţinerea păcii.
 Dezastrul ecologic - afectează pe multiple căi
pământul, atmosfera, flora şi fauna. Se instalează
insidios, dar efectele pot fi dramatice, prin dispariţia
unor specii.
2. După capacitatea de răspuns a comunităţii
Nivelul Caracteristicile dezastrului

Dezastrul poate fi rezolvat la nivel local,

ambulanţa locală este capabilă să asigure un triaj
Nivelul I corespunzător şi transportul victimelor la spital;
Spitalele locale sunt capabile să asigure
diagnosticul şi tratamentul victimelor.
Resursele medicale locale sunt depăşite; este
Nivelul II necesar un ajutor de la unităţile administrative
învecinate.
Nivelul III Resursele loco-regionale sunt depăşite; este
necesar sprijinul resurselor naţionale.
 Creşterea probabilităţii dezastrelor
 Nici un loc din lume nu este scutit de dezastre.
 Potenţialul pentru evenimentele înalt distructive creşte
continuu, datorită exploziei demografice şi
tehnologice, datorită creşterii gradului de
urbanizare ( 50% din populaţia mondială în prezent
trăieşte în aglomerări urbane), iar în anul 2030 se
consideră că populaţia mondială va ajunge la 10 miliarde
de oameni cu un grad de urbanizare de 60%.
 Specialiştii consideră că efectul de seră se va accentua
ducând la creşterea temperaturii, ceea ce creşte riscul de
expunere la dezastre naturale afectând agricultura,
resursele de apă, expunând la furtuni puternice,
creşterea nivelului oceanelor şi inundarea litoralului în
secolul următor.
 Pregătirea sistemelor naţionale de
sănătate pentru dezastre

 Organizarea ajutorului medical reprezintă factorul

hotărâtor pentru gestionarea victimelor unui dezastru, cu
cât operaţiunile de ajutor intervin mai rapid, cu atât se vor
salva mai multe vieţi.
 Majoritatea dezastrelor, fie naturale, fie provocate sau
spontane, survin pe neaşteptate şi perturbă funcţionarea
normală a sistemului de sănătate.
 Importanţa pregătirii adecvate a acestui sistem decurge din
experienţa acumulată în timp, întrucât bunele intenţii şi
solicitudinea faţă de victime nu sunt suficiente !!!
 Răspunsul întârziat la dezastre se poate datora unor erori
comise prin lipsă de organizare sau lipsă de personal
instruit, care să acţioneze după un plan coerent
prestabilit.

 Confuziile, întârzierile, neglijenţele, ca şi risipa de

eforturi pot complica sarcina (şi aşa dificilă) a
responsabililor însărcinaţi cu mobilizarea rapidă a tuturor
resurselor umane şi materiale disponibile.

 Sistemele de prim ajutor şi infrastructura sanitară a unei

regiuni trebuie în aşa fel organizate încât să continue să
funcţioneze eficace şi în timpul derulării
dezastrului, în corelaţie perfectă cu celelalte sisteme
implicate.
 În caz de dezastru, infrastructura sanitară trebuie să
fie protejată în limita posibilului, în funcţie de
vulnerabilitatea zonei respective şi amploarea
dezastrului.

 Responsabilităţile trebuie să fie atent atribuite şi în acest

sistem sunt integrate toate resursele publice ale
instituţiilor autonome şi private, astfel încât să
răspundă obiectivelor planului prestabilit.
 Persoanele cărora li se încredinţează responsabilităţi
importante sunt desemnate înainte de dezastru în
funcţie de:

 credibilitatea lor în faţa membrilor serviciilor de

sănătate şi a autorităţilor locale

 formarea profesională corespunzătoare

 capacitatea de a face faţă situaţiilor neprevăzute.

Acestea trebuie să fie investite cu autoritatea necesară

pentru a dirija activităţile la nivel regional: decizii de
numire, fișa postului, etc.
 1.Dispensarele, reprezintă centre rurale, urbane sau suburbane, care acordă
îngrijiri primare. Au un personal limitat şi nu dispun de posibilităţi de spitalizare.
Pot servi drept centre de prim ajutor şi de triaj al răniţilor;
 2.Spitale principale (regionale) reprezintă spitale ce deservesc o regiune,
provincie (judeţ) şi care coordonează activitatea de urgenţă şi celelalte activităţi
desfăşurate de alte centre cu posibilităţi mai limitate;
 3.Spitale satelite, care reprezintă spitale cu resurse limitate de personal şi
materiale şi care pot furniza servicii de obstetrică, pediatrie, chirurgie şi medicină
generală, coordonate de spitalul regional;
 4.Centre medicale naţionale, reprezentate de centre spitaliceşti de înalt nivel
dispunând de personal şi resurse materiale necesare pentru a-şi asuma activităţi
specializate cum ar fi: traumatologia, tratamentul arşilor, oftalmologia, cardiologia;
 5.Clinicile specializate sunt spitale rezervate uneia sau mai multor specialităţi.
În caz de urgenţă vor putea fi folosite ca unităţi satelite, ce vor acorda asistenţă
victimelor care nu necesită o terapie intensivă. Permit decongestionarea spitalelor
regionale;
 Primul ajutor se organizează la locul dezastrului, în
scopul acordării ajutorului de urgenţă victimelor.
Măsurile instituite:
1. stabilirea unui post de comandă pentru
coordonarea activităţilor de urgenţă, controlul
utilizării resurselor şi evitarea conflictelor de
responsabilitate;

2. evaluarea amplorii dezastrului, a numărului de

victime, localizarea lor şi a nevoilor lor imediate;
3. alegerea unui loc adecvat pentru efectuarea primului
triaj al răniţilor. În funcţie de amploarea distrugerilor se vor
alege locuri ce vor fi destinate pentru al doilea triaj al
răniţilor;
4. acordarea primului ajutor răniţilor (şi bineînţeles
menţinerea stabilităţii funcţiilor vitale ale acestora, hemostaza,
degajarea căilor respiratorii, administrarea de transfuzii şi
perfuzii). În acordarea primului ajutor priorităţile
stabilite prin triaj vor trebui respectate!!!
5. stabilirea legăturilor cu spitalul regional şi unităţile satelite
pentru declanşarea planului de urgenţă şi primirea
victimelor. În funcţie de amploarea dezastrului, spitalele şi
centrele de sănătate vizate vor deplasa la locul dezastrului
echipe medicale mobile sau echipe de prim ajutor (spitale
mobile).
 Pentru a fi eficiente, unităţile de ajutor trebuie să dispună
de echipe antrenate în tehnicile de prim ajutor, care să
se poată deplasa rapid la locul dezastrului.
 Aceste echipe sunt însărcinate cu degajarea victimelor,
acordarea primului ajutor şi susţinerea funcţiilor vitale,
pentru a putea suporta transportul la spitalul cel mai
apropiat.
 Dacă numărul de victime este important, aceste echipe
vor marca locul de dispunere a răniţilor şi vor efectua un
prim triaj al răniţilor folosind etichetele de
identificare a priorităţilor (roşu, galben, verde,
albastru şi negru); de asemenea, acestea vor marca locul
de dispunere a spitalelor mobile de prim ajutor.
 Atunci când ne confruntăm cu un număr important de
victime şi resursele medicale sunt limitate este necesar
să recurgem la selecţia răniţilor bazată pe şansa de
supravieţuire, procedeu denumit triaj.
 La locul dezastrului se va decide care dintre victime
pot să aştepte, care necesită o evacuare imediată şi care
victime nu au şanse de supravieţuire, indiferent de
măsurile de reanimare aplicate.
 Aceste decizii se bazează pe rezultatul aşteptat de la
mijloacele de prim ajutor aplicate, nu pe gravitatea
stării victimelor (procedeu complet opus celui din
starea normală când este necesară acordarea ajutorului
tuturor victimelor, indiferent de şanse şi prognostic).
 Triajul victimelor este un proces
continuu, care se desfăşoară în 3
etape:

 Primul triaj - la locul dezastrului

 Al doilea triaj - la ieşirea din zona
afectată de dezastru
 Al treilea triaj - în interiorul
spitalului, unde se realizează
transferul răniţilor între secţii
 În toate cazurile posibile victimele trebuie
identificate în momentul triajului. Pentru aceasta se
vor marca răniţii cu etichete de culori diferite în
funcţie de gravitatea rănirilor şi de prioritatea de
evacuare.
• Eticheta roşie - corespunde priorităţii de
evacuare celei mai înalte (extremă urgenţă)
şi este rezervată victimelor ce necesită ajutor
imediat, deoarece leziunile pe care le prezintă
sunt deosebit de grave şi le pun viaţa în pericol
• Eticheta galbenă – semnifică prioritatea a
doua de evacuare (urgenţă), aplicată
victimelor ce necesită ajutor, dar a căror viaţă
nu este în pericol imediat (ore).
• Eticheta verde - va marca răniţii ce prezintă a
treia prioritate de evacuare, ale căror leziuni
sunt minore şi nu necesită o îngrijire deosebită
(neurgentă)
• Eticheta albastră – cuprinde victime cu
leziuni catastrofale, care nu vor supravieţui,
dacă nu se aplică îngrijiri intensive, în decurs
de minute.
 Dacă există resurse adecvate, aceşti răniţi vor putea
fi îngrijiţi doar după ce a fost asigurat tratamentul
răniţilor foarte grav (roşu), dar când resursele nu
permit, aceşti răniţi vor primi doar un tratament
paleativ.

• Eticheta neagră - este rezervată decedaţilor

sau celor cu leziuni fatale, fără şanse de
supravieţuire, indiferent de tratamentul
aplicat. Dacă amploarea dezastrului permite,
aceste victime sunt evacuate cu prioritate
maximă, în situaţie contrară, ele vor fi
evacuate ultimele.
 Epidemiologia dezastrelor - reprezintă un domeniu
de studiu al distribuţiei şi a cauzelor evenimentelor ce
au consecinţe asupra sănătăţii publice.

 Principalul scop al epidemiologiei de dezastre -

prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor şi
rănirilor ce se pot produce în urma unui dezastru. Se
realizează prin studierea unor grupe mari
populaţionale, comunităţi, regiuni geografice sau ţări.
 În epidemiologia de dezastre, investigatorul este implicat
în:

➢ identificarea factorilor care agresează populaţia:

probleme medicale (tipuri de leziuni), probleme
psihologice(decese,şoc,depesie),probleme
comportamentale (panica).

➢ identificarea factorilor colaterali legaţi de protejarea

populaţiei: sistemele de înştiinţare şi alarmare, rezistenţa
clădirilor la cutremure, posibilităţi de adăpostire, evacuare
sau/şi relocare a populaţei.
 Toate centrele spitaliceşti, policlinicile şi dispensarele
medicale trebuie să dispună de un plan de urgenţă.
 Conţinutul acestui plan depinde de importanţa şi
rolul fiecărei unităţi sanitare în infrastructura
sistemului de sănătate în perioadele fără dezastre.
 În elaborarea planului de urgenţă se va evalua perioada
de preimpact, impact şi cea de reconstrucţie.
 O serie de dezastre pot fi prevăzute cu câteva zile sau
săptămâni înainte, dar acest interval este de regulă
foarte scurt şi nu permite să se elaboreze ad-hoc un
plan de urgenţă corect, care trebuie întocmit şi evaluat
cu mult înaintea anunţării unui dezastru.
Orice comunitate (colectivitate) trebuie să posede un
Plan de Management, care să asigure o organizare
rapidă şi utilizarea la capacitate maximă a resurselor
medicale în condiţii de urgenţă.
Principiile planului sunt următoarele:
• planul de urgenţă trebuie să fie simplu, uşor de înţeles
şi larg difuzat, redactat în limba locală și tradus în
engleză
• va trebui să fie foarte suplu, în aşa fel încât să poată fi
adaptat la situaţii diferite
 Personalul medical, auxiliar şi administrativ
ca şi cel al serviciilor publice (poliţie,
pompieri şi apărarea civilă) trebuie să
participe şi să conlucreze la elaborarea acestui
plan.

 Pregătirea, planificarea şi practica prin

exerciții, antrenamente, simulări, pot combate
ineficienţa, care este cel mai periculos factor
în situaţii de dezastru.
Vă mulţumesc
pentru atenţie !