HAZARDE, VULNERABILITATE, RISC :

DEFINIŢIE, CLASIFICARE, CONCEPT,

DETERMINĂRI

1.Hazarde şi riscuri: definire, clasificare, caracteristici

Manifestările extreme ale unor fenomene naturale (cum sunt cutremurele puternice, furtunile,
inundaţiile), la care se adaugă intervenţia omenească neadecvată, accidentele tehnologice,
situaţiile conflictuale, îndeosebi conflictele armate, au influenţe imediate sau în timp, directe
sau indirecte asupra vieţii fiecărui individ uman şi asupra societăţii omeneşti în ansamblu.

Amploarea şi frecvenţa unor fenomene naturale şi antropice periculoase, denumite în literatura

de specialitate hazarde,  prezintă o evidentă tendinţă de creştere în legătură cu creşterea rapidă
a  populaţiei globului, care se extinde tot mai mult în regiunile nefavorabile, expuse producerii
unor fenomene extreme, şi cu dezechilibrele tot mai accentuate ale mediului.

În ultimele decenii, omul a influenţat mai mult ca oricând mediul natural, determinând apariţia
unor fenomene ce au devenit adevărate probleme globale, foarte dăunatoare şi periculoase
pentru viaţa pe planetă, printre care se numără încălzirea datorată efectului de seră generat de
poluare, ridicarea nivelului Oceanului planetar, reducerea stratului de ozon etc.

Hazardele cunoscute din vechime şi-au modificat tiparele, s-au extins, au devenit mai frecvente
şi mai dificil de prognozat. În ultimii 30 de ani, diferite calamităţi naturale au generat peste 3
milioane de victime, au adus boli, sărăcie şi multe suferinţe pentru 1 miliard de oameni, au
produs pagube materiale de sute de miliarde de dolari. La acestea se adaugă cele pe care omul
şi le-a provocat singur prin perpetuarea conflictelor militare   generatoare de mari suferinţe şi
distrugeri, dar şi de grave dezechilibre în mediul înconjurător, dintre care pot fi evidenţiate:
ocuparea a peste 1,5 millioane Km2 din suprafaţa uscatului cu instalaţii militare, o mare parte
din aceasta fiind grav poluată cu materii petroliere sau diferite substanţe chimice; posibilitate
producerii unor accidente nucleare, chimice, biologice ca urmare a activităţilor militare;
existenţa, la această dată, a peste 400 de milioane de mine antipersonal şi a unor cantităţi de
diferite muniţii imposibil de evaluat şi localizat, care produc zilnic victime şi al căror pericol se va
menţine un viitor îndelungat.

În aceste condiţii, eforturile pentru prevenirea hazardelor şi atenuare a impactului lor asupra
societăţii sunt imperios necesare şi se constituie în parte integrantă a politicilor de dezvoltare
durabilă şi de asigurare a securităţii globale, regionale, naţionale, comunitare şi, de ce nu, chiar
individuale. Cunoaşterea şi gestionarea acestor surse de risc permit realizarea măsurilor
preventive şi planificarea eficientă a măsurilor de intervenţie şi reabilitare pentru limitarea şi
reducerea suferinţelor, pierderilor şi distrugerilor şi revenirea la normalitate atunci când se
produc hazarde sau când activitatea social-umană le generează. În acest demers, structurile
existente ale Protecţiei civile au un rol major.

Hazarde: definire, clasificare

Hazardul este un eveniment ameninţător şi reprezintă probabilitatea de apariţie, într-o anumită

perioadă, a unui fenomen potenţial dăunător pentru om, pentru bunurile produse de acesta şi
pentru mediul înconjurător.

Clasificarea hazardelor:

1.funcţie de geneză:

 hazarde naturale:

-endogene: erupţii vulcanice, cutremure

-exogene: – climatice, geomorfologice, hidrologice, oceanografice, biologice, biofizice,

astrofizice 

 hazarde antropice: accidentele din industrie, agricultură şi transporturi, războaiele,

terorismul etc.

2.funcţie de durata de manifestare:

-rapide

-cu manifestare îndelungată

3.funcţie de suprafaţa afectată:

-globale sistemice

-globale cu efecte regionale

-regionale

-locale şi punctuale

4.funcţie de mărimea efectelor:

-cu efecte reduse

-cu efecte severe

-dezastre (catastrofe)

Riscul: definire, caracteristici.

Riscuri specifice protecţiei civile

În sens larg, RISCUL poate fi definit ca un eveniment potenţial care, dacă se produce, cauzează
pierderi, pagube, distrugeri, suferinţe etc.  Funcţie de domeniul în care se pot produce
evenimentele sau de natura lor, se poate vorbi de o mare diversitate de riscuri: politice,
militare, politico-militare, strategice, tactice etc.

După cum am mai menţionat, evenimentele a căror posibilă producere constituie preocuparea
protecţiei civile sunt hazardele naturale sau antropice, acestea constituind o categorie aparte
de riscuri, ale căror caracterististici se cer dezvoltate şi precizate în continuare. Nu toate
hazardele sunt în obiectul de activitate al protecţiei civile, ci numai acelea care sunt direct şi
extrem dăunătoare omului sau pun în pericol valori materiale sau mediul natural. Astfel, un
cutremur de mari proporţii produs în mijlocul unui ocean este un simplu fenomen natural;
produs însă într-o zonă locuită, prezintă risc, deoarece se poate solda cu victime şi distrugeri. Se
poate enunţa deci ca trăsătură a riscului în domeniul nostru de activitate existenţa expunerii la
consecinţe negative a populaţiei, bunurilor materiale, valorilor de patrimoniu, mediului
înconjurător. Un alt criteriu cu care se operează în identificarea şi ordonarea riscurilor specifice
în protecţia civilă este vulnerabilitatea elementelor expuse la risc. Aceasta pune în evidenţă cât
de mult este expus omul şi bunurile sale în faţa diferitelor hazarde, indicând nivelul probabil al
pagubelor pe care poate să le producă un anumit fenomen. Pentru a fi posibilă reprezentarea
matematică, vulnerabilitatea se exprimă pe o scală cuprinsă între 0 şi 1 ( 1 = distrugerea totală a
bunurilor şi pierderea totală a vieţilor omeneşti din arealul afectat ).

Efectul negativ luat în consideraţie la definirea riscurilor specifice în protecţia civilă este, de
regulă, nivelul probabil al pierderilor de vieţi omeneşti, al numărului de răniţi, al pagubelor
produse proprietăţilor şi activităţilor economice de către un anumit fenomen sau grup de
fenomene, într-un anumit loc şi într-o anumită perioadă de timp. Ca urmare, riscul în protecţia
civilă este probabilitatea de expunere a omului şi bunurilor la acţiunea unui anumit hazard de o
anumită mărime şi poate fi exprimat matematic ca fiind produsul dintre hazard, elementele
expuse la risc şi vulnerabilitatea acestor elemente:

R = f(H x E x V/C), unde:  R – risc

H – hazard

E – elemente supuse la risc (persoane, bunuri)

V – vulnerabilitate
C – capabilitatea (capacitatea de adaptare/răspuns a comunităţii)

Rezultă că riscul există in funcţie de mărimea hazardului, de totalitatea grupurilor de oameni şi

valorilor materiale periclitate şi de vulnerabilitatea acestora şi poate fi definit ca predicţie
matematică a pierderilor de vieţi omeneşti, răniţi, distrugeri de bunuri şi afectarea activităţii
economice, în cursul unei perioade de referinţă şi într-o regiune dată, pentru un hazard
specific.

HGR 642/29 iun. 2005 pt. aprobarea Criteriilor de clasificare din punct de vedere al protecţiei
civile, art. 2: Prin  risc  se înţelege nivelul de pierderi preconizat, în sens probabilistic, estimat
în victime, proprietăţi distruse, activităţi economice întrerupte, impact asupra mediului
datorită manifestării unui hazard într-o anumită zonă şi cu referire la o anumită perioadă de
timp.

RISCURI GENERATOARE DE SITUAŢII DE URGENŢĂ ÎN ROMÂNIA

Pentru Protecţia Civilă din România sunt de remarcat două mari categorii de riscuri în al căror
management este implicată şi trebuie să răspundă nevoii de optimizare şi perfecţionare:

Riscurile specifice subliniate în strategia de securitate naţională, printre care:

 proliferarea armelor de distrugere în masă, a tehnologiilor şi materialelor nucleare, a

armamentelor şi mijloacelor letale neconvenţionale;
  proliferarea şi dezvoltarea reţelelor teroriste, a crimei organizate transnaţionale, a
traficului ilegal de persoane, droguri, armamente şi muniţie, de materiale radioactive şi
strategice;
 migraţia clandestină şi apariţia unor fluxuri masive de refugiaţi;
 terorismul politic transnaţional şi internaţional, inclusiv sub formele sale biologice şi
informatice;
 acţiuni ce pot atenta la siguranţa sistemelor de transport intern şi internaţional;
 acţiuni individuale sau colective de accesare ilegală a sistemelor informatice,
 provocarea deliberată de catastrofe ecologice.

Riscuri de tipul dezastrelor naturale sau antropice, care pot genera situaţii de criză sau de
urgenţă. Conform HGR 2288/2004 (anexa 2), principalele tipuri de riscuri generatoare de situaţii
de urgenţă în România, grupate funcţie de natura lor, sunt:

1.Riscuri naturale:

-Fenomene meteorologice periculoase:

 furtuni
 inundaţii
 tornade
 secetă
 îngheţ
 incendii de pădure
 avalanşe

-Fenomene distructive de origine geologică:

 alunecări şi prăbuşiri de teren

 cutremure de pământ

2.Riscuri tehnologice:

-Accidente, avarii, explozii şi incendii, în:

 industrie
  transport şi depozitare produse periculoase
 transporturi
 nucleare
 poluare ape
 prăbuşiri de construcţii, instalaţii sau amenajări
 eşecul utilităţilor publice
 căderi obiecte din atmosferă sau din cosmos
 muniţie neexplodată

3.Riscuri biologice:

 imbolnăviri în masă
 epidemii
 epizootii/zoonoze

  Principalele surse de riscuri majore şi zone de vulnerabilitate deosebită din teritoriul

naţional sunt:

 Fenomenul seismic: majoritatea cutremurelor sunt de natură tectonică, cele mai

puternice putând afecta până la 70% din teritoriul ţării; în general, sunt cutremure de
adâncime medie, cel mai adesea cu epicentrul în zona de curbură a Carpaţilor, la confluenţa
plăcii geologice Est-europene cu straturile sub-geologice Moesian şi Inter-Alpin;
profunzimea medie a epicentrelor se situează la 100 – 150 km. adâncime, cu magnitudini de
până la M=7 pe scara Richter şi intensităţi de până la VII – VIII pe scala MSK. Zonele
afectate de cutremure de mică adâncime sunt Banat, Crişana, Maramureş şi Târnave. Datele
statistice arată că periodicitatea cutremurelor cu epicentrul în Vrancea este de cca. 100 de
ani, cu cca. 3 perioade de activitate seismică intensă;
 Fenomenele meteorologice periculoase : sunt tot mai dese în ultimii ani, fiind
caracterizate de intensitate deosebită şi mod atipic de manifestare în raport cu
caracteristicile geoclimaterice ale zonei geografice de dispunere a României; nu se pot
evidenţia ferm zone cu vulnerabilitate crescută, practic tot teritoriul fiind posibil de afectat
de asemenea fenomene;
 Inundaţiile, altele decât cele generate de accidente la baraje:sunt cauzate, în general,
de intensitatea şi durata fenomenelor meteorologice premergătoare; sunt posibile asemenea
fenomene în bazinele hidrografice ale Dunării inferioare, Prutului, Siretului, Sucevei,
Moldovei, Bistriţei, Trotuşului, Suşiţei, Putnei, Milcovului, Râmnicului, Călmăţuiului,
Buzăului, Ialomiţei, Mostiştei, Argeşului şi Dâmboviţei, Teleormanului şi Vedei, Oltului,
Jiului, Cernei, Nerei, Begăi, Mureşului, Crişurilor, Barcăului, Someşurilor, Tisei şi
Vişeului, Arieşului, Târnavelor;
  Alunecările de teren: sunt consecinţă a fenomenelor naturale sau a unor activităţi
omeneşti necontrolate (de exemplu despăduririle); produc efecte imediate, dar cauzează şi
efecte dezastruoase pe termen lung (cum ar fi blocarea sau devierea unor cursuri de apă,
deteriorarea căilor terestre de comunicaţii, distrugerea unor arealuri locuite etc.); expuse
riscului sunt în mod deosebit partea nordică a Podişului Moldovei şi zonele din Subcarpaţii
de Curbură şi cei Meridionali;
 Surse de risc de accident chimic: sunt constituite de agenţii economici care stochează,
prelucrează, transportă sau produc substanţe toxice periculoase; sunt inventariate şi se cer
monitorizate peste 30 de asemenea substanţe, cele mai importante şi mai frecvent utilizate
fiind amoniacul, fosgenul, clorul cu derivatele sale, acidul prusic, acidul fluorhidric,
hidrogenul sulfurat, acidul sulfuric, oxidul de etilenă, dioxidul de sulf, acrilonitrilul şi altele,
situate în peste 50 de puncte sursă de risc, la care se adaugă un mare număr de transporturi
de astfel de substanţe;
 Surse de risc nuclear: sunt constituite de obiectivele nucleare Cernavodă, ICN Colibaşi-
Piteşti, IFIN Măgurele din teritoriul naţional şi obiectivele nucleare din imediata vecinătate
a graniţelor, cum este CNE Kozlodui, care, în cazul unui accident major, pot genera o
contaminare nucleară cu ca efect transfrontalier; contaminarea radioactivă poate surveni şi
prin prezenţa, controlată sau nu, a unor surse de radiaţii mobile capabile să genereze acest
tip de eveniment;
 Barajele ca sursă de risc de inundaţii: prezintă un pericol major pentru localităţile
situate în aval; există peste 150 de baraje diferite ca mărime şi tehnică de construcţie, care
pot provoca pagube şi distrugeri, precum şi victime omeneşti, prin unda de viitură cu
evoluţie foarte rapidă;
 Epidemiile şi epizootiile: deşi nu au avut până în prezent amploare mare şi nu au cuprins
suprafeţe mari, nu trebuie neglijată posibilitatea apariţiei acestora; pot fi surse de risc
subdezvoltarea unor zone, unii factori climatici şi de mediu ( în special aglomerările urbane
sau zonale permanente sau sezoniere, căldura excesivă şi alţii).

Managementul riscurilor specific protecţiei civile: proces, etape, avantaje

Managementul riscurilor este un proces sistematic şi riguros de identificare, analiză, planificare,

control şi comunicare a riscurilor. Fiecare risc identificat trece secvenţial prin celelalte funcţiuni,
în mod continuu, concurent şi iterativ. Riscurile sunt uzual urmărite în paralel cu identificarea şi
analizarea unora noi, iar planurile de atenuare pentru un risc pot produce alte riscuri.

Managementul riscurilor se desfăşoară integrat în cadrul oricărui proces decizional, inclusiv în

protecţia civilă, şi, pentru a fi efectiv, este necesară reconsiderarea proceselor actuale de
analiză şi luare a deciziilor.

Un proces eficient de management al riscurilor reprezintă, totodată, un set de activităţi

specifice continue şi sistematice de schimb de informaţii relevante, într-un mediu deschis de
informaţii. Existenţa mediului deschis de informaţii, aşa cum vom sublinia şi în capitolele
următoare, este o condiţie esenţială.
Managementul riscurilor asigură un mediu riguros de luare activă a deciziilor pentru:

 evaluarea în mod continuu a ceea ce poate avea urmări nedorite;

 determinarea riscurilor importante, pentru a fi studiate;
 implementarea  strategiilor de tratare a acestor riscuri;
 asigurarea eficienţei strategiilor implementate.

Implementarea proceselor de identificare, analiză, planificare, control şi comunicare a riscurilor

de orice natură asigură, la orice nivel, o serie de avantaje, printre care:

 evitarea surprinderii: evaluarea continuă a ceea ce se poate sfârşi rău poate anticipa

evenimentele şi consecinţele lor;
 creşterea probabilităţii ca evenimentele să se producă potrivit aşteptărilor: rezultatele
deciziilor pot fi influenţate prin cântărirea posibilelor efecte şi a probabilităţilor asociate;
înţelegerea riscurilor permite luarea unor decizii mai bune;
 schimbarea accentului de pe tratarea unei crize pe prevenirea ei: managementul
riscurilor poate identifica şi apoi trata potenţialele probleme atunci când acest lucru este mai
uşor şi mai ieftin de făcut, înainte de transformarea în probleme reale şi apoi în crize ( este
mult mai pronunţată funcţia preventivă, controlul este de tip feed-forward );
 focalizarea pe obiectivele principale şi detectarea evenimentelor care pot afecta
realizarea acestor obiective;
 identificarea timpurie a potenţialelor probleme ( abordare proactivă) ca posibil suport în
luarea deciziilor de alocare a resurselor.

Etapele  prin care sunt trecute riscurile în cadrul procesului de management sunt:

1.Identificarea riscului

Are ca scop anticiparea riscurilor şi includerea informaţiilor despre riscuri în procesele

decizionale. Datele şi incertitudinile referitoare la interesele proprii, specifice unui palier
decizional, sunt transformate în riscuri distincte care apoi sunt descrise şi măsurate.

Riscurile sunt descrise într-un format unitar, cu două componente de

bază: condiţia  şi consecinţa,  acest format realizând o imagine completă a riscului, foarte
importantă în etapa ulterioară a planificării atenuării. Componenta condiţie se referă la ceea ce
determină preocupare şi porneşte de la ceea ce generează teamă, incertitudine, îndoială
raportat la interese şi obiective, iar consecinţa  la impactul imediat şi pe termen mediu sau lung
al riscului. Înţelegerea corectă a dimensiunilor impactului are importanţă pentru determinarea
timpului, resurselor şi efortului alocate acţiunii de atenuare a riscului. De exemplu, ploile
abundente asociate cu încălzirea bruscă a atmosferei în lunile de primăvară ( condiţia ) pot
provoca inundaţii ( riscul ) care pot avea ca urmări imediate pierderi de vieţi omeneşti, stare de
panică, distrugeri de valori materiale şi culturale, poluarea sau distrugerea unor terenuri şi
recolte, iar pe termen mediu sau lung pericolul producerii unor epidemii, diminuarea
veniturilor populaţiei, greutăţi în aprovizionare, reducerea ritmului de dezvoltare a zonei
calamitate, alunecări de teren, modificarea biotopului zonei inundate etc.

Un enunţ de risc este eficace atunci când, şi în descrierea condiţiei, şi în cea a consecinţelor ,
sunt cuprinse informaţii în termeni de genul  ce, de ce, când, unde, cum despre risc, descriind
factorii generatori, circumstanţele, consecinţele etc., la nevoie cu detaliile suplimentare
necesare.

2.Analiza riscului

Are scopul de a converti datele în informaţii pentru luarea deciziei. Reprezintă un proces de
examinare în detaliu a riscurilor pentru a determina întinderea acestora, modul de raportare al
unui risc la celelalte, selectarea şi evidenţierea celor mai importante. Această etapă presupune
trei activităţi de bază: evaluarea, clasificarea, stabilirea priorităţilor.

Evaluarea  atributelor riscului – impact, probabilitate, cadru de timp – oferă o mai bună
înţelegere a riscului. Aceasta înseamnă stabilirea unor valori pentru impact ( pierderi sau efecte
negative ), probabilitate de întâmplare a evenimentului, cadru de timp în care trebuie luate
măsuri de atenuare. Acesta a fost reiterat ca primul principiu, în Strategia şi Planul de Acţiune
de la Yokohama (1994): „Evaluarea riscului este un pas necesar pentru adoptarea unor politici şi
măsuri adecvate şi de succes privind reducerea dezastrelor.”

Evaluarea riscului cuprinde folosirea sistematică a informaţiilor disponibile pentru a determina

probabilitatea producerii unor evenimente certe şi magnitudinea posibilelor lor consecinţe. Ca
proces, în general se acceptă că include următoarele activităţi:

 Identificarea naturii, locaţiei, intensităţii şi probabilităţii unei ameninţări.

 Determinarea existenţei şi gradului de vulnerabilitate şi expunere la ameninţare.
 Identificarea capacităţilor şi resurselor disponibile.
 Determinarea nivelelor acceptabile de risc.
Spre exemplificare, elementele ce fac obiectul evaluării pentru riscul seismic vor fi:

 Pierderi umane prin decese, dispariţii, mutilări cu pierderea capacităţii de muncă,

invalidităţi de diferite grade, afecţiuni neuro-psihice de nivel ridicat şi pe perioade
îndelungate etc.;
 Pierderi materiale ca rezultat al prăbuşirii totale sau parţiale de obiective (clădiri) ;
 Costurile operaţiunilor de intervenţie;
 Costurile materialelor şi echipamentelor asigurate pe perioada ajutorului dat persoanelor
afectate până la intrarea în normalitate;
  Valoarea activităţilor neefectuate pe perioada întreruperii funcţionării agenţilor
economici şi a eventualelor despăgubiri ce se acordă acestora;
 Costurile minime necesare pentru operaţiuni de intervenţie pentru dezafectare, remediere,
refacere a unor obiective pentru redarea lor în circuitul economic etc.

Clasificarea  are ca scop înţelegerea naturii riscurilor şi gruparea celor similare pentru
dezvoltarea unor planuri de atenuare şi de acţiune eficiente din punct de vedere al costului.
Procesul de clasificare poate evidenţia unul sau mai multe riscuri similare ca formulare şi
context, ele putând fi combinate în unul singur.

Stabilirea priorităţilor  are ca scop sortarea riscurilor, determinarea celor mai importante şi
separarea acestora pentru a fi luate în consideraţie prioritar la alocarea resurselor. Gruparea se
face pe baza unui set de criterii, realizându-se partiţionarea riscurilor sau a grupurilor de riscuri.

O modalitate consacrată pentru identificarea şi analiza riscurilor constă în imaginarea unor

scenarii rezonabile, bazate pe experienţa anterioară şi care pornesc de la condiţii existente.
Spre exemplificare, vom prezenta succint câteva elemente ale unui astfel de scenariu privind
riscurile generate de producerea a unui cutremur major pentru municipiul Bucureşti:

Riscul seismic reprezintă factorul de risc major pentru Bucureşti. Cutremurul din 4 martie 1977
a provocat 1570 de morţi şi peste 11.300 răniţi, 32.900 locuinţe prăbuşite sau avariate, iar
pierderile economice totale directe au fost evaluate la circa 2 miliarde de dolari, nefiind
cunoscute şi pierderile economice totale indirecte.

Elementele principale vulnerabile la riscul seismic din municipiul Bucureşti sunt:

 Circa 400 clădiri de locuit înalte (unele peste 8 nivele), realizate din cadre de beton
armat, realizate în perioada 1925 – 1940, fără măsuri antiseismice şi afectate de cutremurele
din 1940 şi 1977;
 Reţeaua de alimentare cu apă, în lungime de peste 2046 Km. conducte de beton
precomprimat sau de concesie de oţel sau fontă, staţii de pompare şi hidrofoare;
 Reţeaua de canalizare, în lungime de peste 1600 Km. traseu cu tuburi de beton şi staţii de
epurare în afara oraşului;
 Reţeaua de gaze naturale, în lungime de peste 900 Km. realizată din conducte de oţel;
 Reţeaua de termoficare, 437 Km. cu magistrale subterane de abur de înaltă presiune şi
puncte termice colective la blocurile de locuinţe;
 Reţeaua metroului, din care circa 35 Km. reprezintă o vulnerabilitate peste medie;
 Reţeaua unităţilor de învăţământ de toate gradele, cu peste 450 de obiective;
 Reţeaua unităţilor sanitare, cu peste 560 de unităţi, din care 55 spitale;
  Reţeaua turistică, cu peste 40 de hoteluri cu peste 10 000 locuri de cazare;
 Platformele industriale Obor, Rahova, Militari, Dudeşti-Căţelu, Pipera;
 Populaţia, cu grupele de vârstă cele mai vulnerabile 0 – 19 ani (20%) şi peste 60 de ani
(10%);
 Reţeaua unităţilor de cultură

Acest risc major, riscul seismic, generează câteva riscuri complementare ce trebuie avute în
vedere în mod obligatoriu datorită pericolului ce-l reprezintă, respectiv:

 Riscul de inundaţie reprezentat de existenţa lacului artificial Ciurel, cu un volum normal

de retenţie de 14,2 milioane m3, unda de viitură rezultată ca urmare a fisurării şi spargerii
barajului de către cutremur ar ajunge în zona Piaţa Operei în circa 10 – 30 min., cu o
înălţime de 4 m., în zona Piaţa Unirii după 40 – 60 min. cu h= 2,5 – 3 m., iar în zona
Lânăriei – Vitan după 100 – 120 min., cu h = 2 – 2,5 m.; se estimează la aprox. 65 000
numărul locuitorilor ce trebuie evacuaţi de urgenţă.
 Riscul accidentelor chimice: în condiţii medii de vulnerabilitate, pe zone de risc,
efectele ce trebuie luate în consideraţie sunt:
1. Platformele industriale Obor, Griviţa, Rahova, Militari

 Zona letală = 4 platf. x (0,75)2x3,14×1464,5 loc./Km2=10 347 locuitori;

 Zona de intoxicare = 4 x (1,8)2 x 3,14 x 12 500 loc./Km2 = 508 680 loc.
1. Platformele industriale Dudeşti şi IMGB

 Zona letală = 5174 loc.

 Zona de intoxicare = 46 510 loc.

Rezultă un total de 15 521 locuitori în zonele letale (care trebuie evacuaţi imediat) şi 555 190 de
locuitori în zonele de intoxicare, care necesită măsuri de protecţie adecvate.

 Riscul de accident nuclear datorat existenţei reactorului nuclear pentru cercetări

fundamentale de la Măgurele. Populaţia ce poate fi afectată se poate aproxima astfel:
 Zona de 5 rem = 3,14 x 52 x1464,5 loc./Km2 x 0,5 = 18 306 locuitori care trebuie evacuaţi
imediat;
 Zona de 0,5 rem – aproape tot municipiul Bucureşti, fiind necesare măsuri adecvate
pentru întreaga populaţie .
 Exploziile şi incendiile de masă se pot produce, dar numai izolat, aşa cum rezultă şi din
statisticile anterioare; totuşi, nu trebuie scăpată din vedere eventualitatea producerii şi unor
astfel de evenimente.
  Accidentele grave pe căile de comunicaţii au probabilitate redusă pentru transportul de
suprafaţă şi ridicată pentru metrou.

 Planificarea

Reprezintă funcţia de decizie ce trebuie îndeplinită în legătură cu un risc sau grup de riscuri. Ea
vizează:

 Asigurarea că atât consecinţele, cât şi sursele riscurilor sunt cunoscute;

 Dezvoltarea unor planuri eficiente;
 Planificarea unui set de acţiuni care minimizează impactul riscului şi maximizează
oportunităţile şi eficienţa;
 Planificarea riscurilor importante.
 Există patru posibilităţi de lucru în planificarea riscurilor:

Cercetarea – stabilirea unui plan de cercetare a riscurilor pentru obţinere de informaţii

suplimentare;

Acceptarea – riscul este acceptat în cadrul toleranţelor stabilite;

Monitorizarea – riscul este monitorizat deoarece este nevoie de apariţia unui alt eveniment
pentru luarea deciziei sau există suficient timp la dispoziţie pentru luarea unei decizii;

Atenuarea – consecinţele sunt de neacceptat; se alocă resurse şi se stabilesc acţiuni pentru

micşorarea impactului.

Monitorizarea – Este procesul de obţinere, compilare şi raportare a datelor de stare despre

riscuri. Scopul etapei este de a colecta informaţii precise, relevante şi la timp despre risc şi de a
le prezenta într-o manieră clară şi uşor de înţeles. Informaţiile din această etapă influenţează
modul de desfăşurare a etapei de control. Planul de atenuare şi atributele riscului sunt
urmărite continuu pentru a verifica dacă planul reduce impactul sau probabilitatea asociate
riscului. Monitorizarea este un proces continuu, chiar dacă majoritatea informaţiilor se obţin
periodic.  

Situaţia actuală din ţara noastră privind monitorizarea parametrilor factorilor de risc este
caracterizată de existenţa unor subsisteme sectoriale, insuficient corelate, cu mijloace tehnice
în majoritate uzate fizic şi moral. Se realizează unele suprapuneri de activităţi şi responsabilităţi,
precum şi multe carenţe în sistemul de transmitere a datelor. Toate acestea influenţează
acurateţea informaţiei achiziţionate şi viteza de transmitere, fapt ce afectează activitatea de
avertizare şi intervenţie, dar şi pe cea de previziune, chiar şi acolo unde ea ar fi posibil de
realizat prin simulări cu modele matematice adecvate.
Existentul de subsisteme şi reţele de monitorizare a parametrilor factorilor de risc este:

Reţeaua meteorologică naţională

Asigură, în cadrul a trei programe (observaţii sinoptice, observaţii climatologice şi supraveghere

radar), achiziţia de date specifice, transmiterea acestora şi elaborarea de prognoze meteo prin
intermediul INMH şi a 6 centre regionale de prognoză aparţinând acestuia. Asigură informarea
şi avertizarea diferiţilor beneficiari permanenţi sau ocazionali pe fluxuri prestabilite. Datele
măsurate sunt: direcţia şi viteza vântului, nebulozitatea atmosferică, tipul de nori şi înălţimea
bazei acestora, vizibilitatea, temperatura şi umiditatea aerului, presiunea atmosferică,
cantitatea de precipitaţii, stratul de zăpadă, fenomene speciale şi altele. Aceste date, codificate
conform reglementărilor internaţionale sau interne, se transmit pe un flux şi cu o periodicitate
prestabilite prin sistemul naţional de transmisii.

Reţeaua hidrologică naţională

Informaţia hidrologică pentru întreg teritoriul ţării şi pentru dezastre este furnizată de trei
reţele ce se vor complementare, respectiv :

 Reţeaua Regiei Autonome “Apele Române” care asigură monitorizarea a 276 baraje
mijlocii cu un volum total de apă de 4,5 mld. m3;
 Reţeaua HIDROELECTRICA – monitorizează 82 de baraje mari cu un volum total de 8,1
mld m3 de apă (inclusiv acumulările Porţile de Fier I şi II de pe Dunăre);
 Reţeaua Regiei de Îmbunătăţiri Funciare – 81 de baraje cu 0,2 mld. m3 de apă, reţea care,
din punctul de vedere al protecţiei civile nu prezintă interes deosebit, sau cel puţin nu la
nivel naţional.

Reţele seismologice

Există trei reţele de înregistrare seismică:

 Reţeaua seismică a Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului

(INCDFP) Bucureşti- Măgurele, care monitorizează şi studiază prin metode specifice
seismicitatea de fond a teritoriului, la nivelul solului, fără a lua în consideraţie construcţiile;
dispune de un sistem de monitorizare şi prelucrare a seismicităţii teritoriului ( SAMPS ) şi
este formată din:
 Centrul Naţoinal de Date Seismologice ( ROM-NDC ) Bucureşti-Măgurele care
colecteazăşi prelucrează date de la 18 staţii seismice telemetrice (Vrâncioia, Popeni,
Bordeşti, Carcaliu, Topalu, Cernavodă, Istriţa, Muntele Roşu, Mâţău, Cozia,
Strehaia, Heniu Mare, Valea Ierii, Harghita, Covasna, Cheia, Sinaia, Daia,
Călugăreni);
  Centrul Zonal de Date Seismologice (BAN-ZDC) Timişoara, care colectează date
de la 4 staţii seismice telemetrice (Banloc, Şiria, Buziaş, Timişoara) şi transmite
timpii de sosire ai undei P la ROM-NDC;
 Centrul de Înregistrare Analogică Sibiu – colectează date de la Turnu Roşu şi
transmite timpii de sosire a undei P la ROM-NDC;
 12 staţii seismice analogice (Iaşi, Bârlad, Piatra-Neamţ, Baia Mare, Carei,
Mediaş, Sasca, Montana, Gura Zlatna, Drăgăşani, Câmpulung, Carcaliu), care
transmit timpii de sosire a undei P la ROM-NDC;
 staţii echipate cu accelerografe analogice cu înregistrarea datelor pe film foto sau
culese de specialişti prin deplasare la amplasamentul aparatului şi transmise/predate
la ROM-NDC.
 Reţeaua seismică a Institutului Naţional de Construcţii Bucureşti, având ca obiectiv
obţinerea de înregistrări seismice pe clădiri în vederea îmbunătăţirii proiectătii antiseismice,
a metodelor de conservare şi consolidare; este compusă din 86 de aparate de înregistrare
seismică amplasate în 46 de localităţi (15 aparate sunt în Bucureşti).
 Reţeaua seismică a Institutului Naţional de Studii Geotehnice şi Geofizice GEOTEC
Bucureşti, care urmăreşte seismicitatea indusă în zona marilor baraje şi răspunsul acestora;
asigură supravegherea seismică a 22 de baraje mari cu 15 staţii seismice fixe şi 77
accelerografe analoge, din care 3 la dispoziţia GEOTEC.

Deşi sunt realmente complementare, cele trei reţele funcţionează independent. Pot şi ar trebui
să dezvolte şi să utilizeze o bază materială şi documentară comună.

1.Reţeaua de poligoane şi observatoare de geodinamică alcătuită din 2 poligoane

astrogeodinamice: Căldăruşani – Tulnici şi Crăciuneşti – Deva, Sarmisegetuza, Padeş – Gorj.

2.Reţeaua naţională de supraveghere a radioactivităţii mediului cuprinde 47 de staţii , care

lucrează 11 sau 24 de ore pe zi şi monitorizează aerul în apropierea solului (la 1,5 m), prin
aerosoli filtraţi, depunerile de precipitaţii atmosferice, vegetaţia spontană,cerealele, solul
necultivat,apele de suprafaţă, apa freatică şi apa potabilă.

3.Reţelele de laboratoare de igienă a Ministerului Sănătăţii, una privind igiena radiaţiilor, cu 4

laboratoare la Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara şi 18 laboratoare interjudeţene, alta de igiena
mediului cu 4 secţii la Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara, 60 de laboratoare şi 41 de Inspectorate
de Sănătate Publică judeţene.

4.Reţeaua de supraveghere şi intervenţii pentru epizootii şi contaminări radioactive,

chimice sau biologice pentru produse vegetale şi animale, asigurată de Ministerul
Agriculturii, dispune de un laborator central sanitar-veterinar cu 19 laboratoare pe profile
specifice de diagnostic şi serviciu epidemiologic, laboratorul pentru controlul biopreparatelor şi
medicamentelor de uz veterinar ( cu 9 laboratoare de profil ) şi un laborator pentru controlul
produselor de origine animală şi vegetală.
5.Sistemul informatic de comandă şi control al forţelor aeriene

În afară de aceste sisteme de monitorizare la nivel naţional există sisteme proprii de

monitorizare a instalaţiilor tehnologice şi incintei unităţilor din industria chimică, petrochimică,
alimentară şi a bunurilor de larg consum care prezintă risc de accident chimic, al centralei
nucleare electrice de la Cernavodă şi ale unităţilor din domeniul de risc nuclear. Ministerul
Transporturilor are infrastructura de informare şi intervenţie pentru accidente grave pe căile de
comunicaţii, iar Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari  monitorizează riscul
incendiilor de masă.

Nu există, deşi este absolut necesar, un sistem de monitirizare a riscului alunecărilor de teren în
curs sau potenţiale, deşi la nivel local există tehnica de calcul care ar putea susţine această
activitate.

Controlul

Preia informaţia de stare obţinută anterior şi decide ceea ce trebuie făcut pe baza datelor
obţinute. Controlul riscurilor presupune:

 Analiza rapoartelor de stare;

 Decizia asupra modului de acţiune;
 Implementarea deciziilor luate.

Factorii de decizie trebuie să ştie dacă există schimbări importante în atributele riscului, precum
şi care este eficienţa planurilor de atenuare în contextul nevoilor şi al constrângerilor. Scopul
este de a obţine o bună înţelegere a stării curente a fiecărui risc şi plan de atenuare şi de a lua
decizii bazate pe această întelegere. Datele monitorizării sunt utilizate pentru a asigura că
riscurile sunt tratate eficient şi pentru a se determina modul de tratare a acestora. Controlul se
poate finaliza cu una din cele patru opţiuni posibile, respectiv:

–replanificarea –un plan nou sau modificat este necesar când valorile limită au fost depăşite
(planul nu merge sau o tendinţă adversă neaşteptată a fost semnalată );

–închiderea riscului –un risc închis este cel care nu mai există sau nu mai este eficient sub
raportul costurilor. Se întâmplă când probabilitatea sau impactul asociate riscului scad sub o
valoare limită sau riscul este monitorizat deoarece a devenit o problemă;

–invocarea unui plan de eventualitate –când apare un semnal declanşator; se revede şi se

actualizează planul existent şi se pregăteşte derularea lui în condiţiile probabile de desfăsurare
a evenimentului ( de exemplu, la prognozarea unor căderi masive de zăpadă se pregăteşte
punerea în aplicare a planului de intervenţie la înzăpeziri );

–continuarea planului curent.

Comunicarea

Permite tuturor participanţilor la procesul de management al riscurilor, înţelegerea riscurilor si

a alternativelor de atenuare. Este esenţială în toate etapele managementului de risc. Vizează, în
mod obligatoriu, informarea şi pregătirea elementelor vulnerabile, respectiv a populaţiei şi
conducerilor instituţiilor publice şi agenţilor economici, a elementelor sistemului de acţiune
pentru atenuarea riscului.

Din analiza conţinutului şi caracteristicilor etapelor procesului de management al riscurilor în

protecţia civilă se pot trage câteva concluzii, necesare pentru sistematizarea în continuare a
problematicii lucrării:

 toate etapele procesului de management al riscurilor sunt centrate pe culegerea,

prelucrarea, valorificarea datelor şi informaţiilor provenind din diferite surse,pe crearea şi
difuzarea unor date şi informaţii specifice necesare unor eventuale acţiuni de intervenţie;
 managementul riscurilor este un proces preponderent de natură informaţională, prin
urmare condiţionările desfăşurării eficiente a acestuia sunt preponderent de natură
informaţională;
 în procesul de management al riscurilor se vehiculează un volum imens de date şi
informaţii ce trebuie colectate şi prelucrate permanent, oportun, corect, în timp real;
 decizia, ca rezultat şi produs esenţial al managementului riscurilor, trebuie să răspundă
unor criterii de raţionalitate, eficienţă, oportunitate, să îmbine armonios dorinţa cu
posibilitatea, să asigure concordanţa între obiective şi resurse;
 culegerea şi prelucrarea permanentă a datelor şi informaţiilor necesare luării deciziei
necesită un volum imens de muncă, metode şi tehnici de lucru rapide şi eficiente,
oportunitate şi corectitudine, eliminare la maximum a subiectivismului şi posibilităţilor de
omisiune şi eroare;
 pentru majoritatea fenomenelor ce fac obiectul activităţii de protecţie civilă nu este
posibilă obţinerea de informaţii directe, prin metode empirice sau consacrate în cercetare;
aceste fenomene, deşi sunt aceleaşi de la începuturile planetei şi vieţii pe pământ se
manifestă diferit în timp şi spaţiu; este nevoie de metode şi tehnici noi, moderne, deosebit
de complexe, printre care se numără modelarea, simularea, cercetarea operaţională, care să
ofere posibilitatea inventarierii unui număr cât mai mare de posibilităţi de producere a
hazardelor şi de eventuale soluţii pentru rezolvarea problemelor multiple şi complexe pe
care le ridică activitatea de atenuare a riscurilor evidenţiate; ca urmare, utilizarea de
mijloace performante de culegere, prelucrare şi transmitere a informaţiilor, utilizarea
progresului tehnico-ştiinţific sunt necesităţi stringente şi oferă suficiente garanţii pentru
atingerea parametrilor de eficienţă şi raţionalitate în îndeplinirea misiunilor ce revin
protecţiei civile.
Atasamente2
