Sunteți pe pagina 1din 3

Metoda utilizata Puncte tari Puncte slabe

este posibil ca participanţii să nu aibă abilităţile şi


cunoştinţele necesare pentru a contribui în mod
încurajează imaginaţia, ceea ce ajută la identificarea de noi eficient;
riscuri şi soluţii originale; tehnica este relativ nestructurată, deci este dificil de
Brainstorming implică părţile interesate importante şi, de aici, stimularea demonstrat faptul că procesul a fost cuprinzător, de
generală a comunicării; exemplu că toate riscurile au fost identificate;
este relativ rapidă şi uşor de pus în practică poate exista o anumită dinamică a grupului în care
persoane cu idei valoroase nu contribuie în timp ce
alţii domina discuţia.

lasă persoanelor intervievate timp să reflecteze la un anumit


în acest mod moderatorul trebuie să aloce mult timp
subiect;
pentru a obţine mai multe opinii;
comunicarea faţă în faţă poate permite o reflectare mai
Interviuri structurate erorile sistematice (confuzia) sunt tolerate şi nu sunt
aprofundată asupra subiectelor;
sau semistructurate excluse prin discuţiile de grup;
interviurile structurate permit implicarea unui număr mai mare
este posibil ca stimularea imaginaţiei, o caracteristică
de părţi interesate decât tehnica brainstorming care recurge la
a brainstorming-lui, să nu fie obţinută.
un grup relativ redus.

opiniile fiind anonime, este posibil să se exprime şi opinii mai puţin


populare;
toate opiniile au aceeaşi greutate, fapt ce permite evitarea necesită mult efort şi timp
Tehnica Delphi
problemei privind personalităţile dominante participanţii trebuie să se poată exprima clar în scris
permite obţinerea proprietăţii asupra rezultatelor
participanţii nu trebuie reuniţi în acelaşi loc simultan
tehnica are o aplicabilitate largă asupra tuturor formelor de
instalaţii sau sisteme, situaţii sau împrejurări, organizaţii sau
activităţi
necesită o minimă pregătire a echipei
este relativ rapidă, iar pericolele şi riscurile majore devin rapid
vizibile în cadrul seminarului
are nevoie de un moderator eficient, capabil şi cu
studiul este orientat spre sisteme şi permite participanţilor să
experienţă
descopere reacţia sistemului la devieri mai degrabă decât să
este necesară pregătirea atentă astfel încât să nu se
examineze consecinţele eşecului
piardă inutil timpul echipei
poate fi folosită pentru a identifica oportunităţile de îmbunătăţire a
Tehnica structurată dacă echipa nu are suficient de multă experienţă sau
proceselor şi sistemelor şi, în general, poate fi aplicată pentru a
„what if” dacă sistemul bazat pe simulare nu este cuprinzător, este
identifica acţiunile care conduc şi măresc probabilitatea de succes
posibil ca unele riscuri sau pericole să nu poată fi
implicarea în seminar a persoanelor care sunt responsabile de
identificate
mijloacele existente de control şi de acţiuni ulterioare pentru
este posibil ca aplicarea la nivel ridicat al tehnicii să nu
tratarea riscurilor; accentuarea răspunderii acestora
conducă la cauze complexe, detaliate sau corelate
crearea unui registru al riscurilor şi a unui plan de tratare a
riscurilor cu ceva mai mult efort
în condiţiile în care se utilizează o formă calitativă sau
semicantitativă de evaluare a riscurilor şi de prioritizare a acţiunilor
rezultate, SWIF poate fi aplicată pentru identificarea riscurilor şi
pericolelor care pot fi abordate într un studiu cantitativ
această putere prezintă totuşi o slăbiciune asociată, acolo
unde există o incertitudine ridicată, unele scenarii pot fi
nerealiste.
analiza scenariului ţine cont de o gamă de posibilităţi viitoare ce principalele dificultăţi întâmpinate în utilizarea analizei
pot fi preferabile unei abordări tradiţionale bazate pe estimări scenariului sunt asociate cu disponibilitatea datelor şi
ridicate-medii-scăzute care presupun, prin intermediul utilizării abilitatea analiştilor şi a factorilor de decizie de a fi în
datelor istorice, că viitoarele evenimente vor continua probabil să măsură să dezvolte scenarii realiste ce sunt capabile de a
Analiza scenariului
urmeze tendinţele trecute; acest lucru este important pentru explora rezultate posibile.
situaţiile unde există puţine cunoştinţe curente pe care să se pericolele care ar putea apărea prin utilizarea analizei
bazeze predicţiile sau unde riscurile sunt luate în considerare într- scenariului ca un instrument de luare a deciziilor sunt
un viitor pe termen lung acelea că este posibil ca scenariile folosite să nu aibă un
fundament adecvat; din acest motiv datele pot fi
speculative; şi din acest motiv rezultatele nerealiste nu
pot fi recunoscute ca atare

lipsa cunoştinţelor din partea participanţilor implicaţi în


completarea chestionarelor, realizarea interviurilor şi
o înţelegere a proceselor critice ce asigură organizaţiei capacitatea atelierelor de lucru;
de a-şi îndeplini obiectivele stabilite; dinamica grupurilor poate afecta o analiză completă a
Analiza de Impact a
o înţelegere a resurselor necesare; proceselor critice;
Activităţii
o oportunitatea pentru a redefini procesul operaţional al unei aşteptările simpliste sau supra-optimiste în ceea ce
organizaţii de a asista la revenirea organizaţiei priveşte cerinţele de refacere;
dificultate în obţinerea unui nivel adecvat de înţelegere a
operaţiunilor şi activităţilor organizaţiei

S-ar putea să vă placă și