Universitatea Dunărea de Jos din Galați 

     Facultatea Transfrontalieră 
Relații Internaționale și Studii Europene

REFERAT
La disciplina
”Metodologii de cercetare în științele sociale„

Tema: ”Rolul NATO în managementul

crizelor și prevenirea conflictelor„

Student:Gurdiga Alexandru
Profesor:Larisa Șavga
 Organizația Tratatului Atlanticului de Nord numită și Alianța Nord-Atlantică , este o alianță
militară interguvernamentalăîntre 28 de țări europene și 2 nord-americane.
ţări. Înființată după cel de- al Doilea Război Mondial , organizația pune în aplicare Tratatul
Atlanticului de Nord , semnat la 4 aprilie 1949. NATO constituie un sistem de securitate
colectivă , prin care statele sale membre independente convin asupra apărării reciproce ca
răspuns la un atac al oricărei părți externe. A fost înființată în timpul Războiului Rece ca răspuns
la amenințarea reprezentată de Uniunea Sovietică . Alianța a rămas în vigoare de la sfârșitul
Războiului Rece și a fost implicată în operațiuni militare în Balcani, Orientul Mijlociu, Asia
Centrală și Africa de Nord. Cartierul general al NATO este situat la Bruxelles , Belgia , în timp
ce cartierul general al Operațiunilor Comandamentului Aliat este în apropiere de Mons ,
Belgia. Motto-ul organizației este „ animus in consulendo liber„ (Latina pentru „O minte
neîngrădită în deliberare”). Alte 20 de țări participă la programul Parteneriat pentru pace al
NATO , iar alte 15 țări sunt implicate în programe de dialog instituționalizat. Cheltuielile
militare combinate ale tuturor membrilor NATO în 2020 au constituit peste 57 % din totalul
nominal global . Membrii au convenit că scopul lor este să atingă sau să mențină ținta de
cheltuieli pentru apărare de cel puțin 2% din PIB până în 2024.
În decursul anilor, NATO a dobandit o experienta aparte in domeniul prevenirii conflictelor si al
managementului crizelor. Ea a fost nevoita sa faca fata unor diversitati de crize de mai multe
tipuri. Insa, pentru membrii Aliantei, crizele apareau si se abordau din perspectiva „razboiului
rece”. Prevenirea crizelor de catre alianta se baza pe crearea unor mecanisme institutionale care
„faceau ca amenintarile deliberate la adresa sistemului bipolar sa devina potential foarte
costisitoare”.
În epoca nucleara, prevenirea conflictelor a ajuns sa fie de o importanta deosebita pentru
managementul crizelor. O lectie pe care au invatat-o toti in urma crizei rachetelor cubaneze a fost
faptul ca managementul crizelor actuale este, in mod inevitabil, insotita de incertitudini. Saturata
de ostilitate ideologica si insotita de un arsenal conventional si nuclear formidabil,
managementul crizelor a capatat o dimensiune caracterizata prin descurajare si intimidare. Si
cum crizele apareau aproape intotdeauna pe scena Europei Centrale – Berlin (1953 si 1961),
Budapesta (1956), Praga (1968), Varsovia (1956 si 1981) – NATO avea la dispozitie doar
mijloace limitate de raspuns.
Confirmata prin strategia NATO de 'raspuns flexibil' (care a aparut in anii 1960 si care, intr-un
fel, inca mai sta la baza pozitiei strategice a NATO), descurajarea se putea realiza pentru a
acoperi o gama larga de actiuni de agresiune, pornind de la provocari de nivel redus si mergand
pana la un atac la scara larga impotriva Europei Occidentale din partea fortelor armate ale
statelor Pactului de la Varsovia. Tocmai aceasta trecere de la prevenirea conflictelor la
managementul crizelor a creat probleme pentru teoreticieni si analisti. A „gestiona” o criza putea
insemna o incrucisare diplomatica de sabii, incheierea unei crize printr-o combinatie de purtare a
razboiului si limitare a daunelor, elemente care puteau treptat dobandi un caracter de prevenire.
Totul depindea de gradul in care erau percepute incertitudinile, o data ce se trecea pragul dintre
prevenirea conflictelor (descurajare) si managementul crizelor (conflict cert).Insa din cauza
schimbarilor suferite pe plan mondial in ultimii ani si aparitiei de noi tipuri de riscuri si
amenintari la adresa aliantei, abordarea initiala, desi nu total depasita, a fost necesar sa fie supusa
unor adaptari si completari. Mecanismele aliantei de management al crizelor trebuiau sa fie
adaptate noului climat international, pentru a putea ramane relevante si eficiente. Urmau sa
acopere intreaga gama de eventualitati, de la crize de intensitate scazuta pana la confruntarea
majora si agresiune pentru respingerea adversarului.
Desi vor exista intotdeauna teritorii nationale ale membrilor NATO, se accentuează întrebarea-
care vor trebui aparate, fata de cine va mai trebui sa se practice descurajarea? Un atac impotriva
teritoriilor nationale – cel putin din partea unor forte potential superioare din punct de vedere al
echipamentelor majore si al categoriilor de resurse, operand sub forma unui atac surpriza – este
considerat a fi foarte putin probabil acum, cand s-a incheiat razboiul rece. In schimb, un termen
vehiculat in ultima perioada este acela de „raspuns la criza” sau managementul crizelor, unde, pe
langa rolul sau traditional de aparare prin descurajare, alianta ar trebui sa-si asume noi roluri in
zona Europei Centrale si de Est, mergand de la prevenirea si managementul razboaielor civile la
monitorizarea controlului armamentelor sau a acordurilor de dezarmare.Este meritul aliantei de a
fi reactionat la schimbarile conditiilor politico-militare. Prin declaratiile sefilor de stat si guvern
NATO au fost adoptate o serie de principii, pornind de la Conceptul cuprinzator privind
controlul armamentelor si dezarmarea (mai 1989); Declaratia de la Londra privind o Alianta
Nord-Atlantica in schimbare (iulie 1990); Noul Concept Strategic si Declaratia de la Roma
privind pacea si cooperarea (Roma 1991); Conceptul Strategic si Declaratia de la Washington
din 1999; Declaratia Summit-ului de la Praga din 2002.
Toate acestea reflecta preocuparile aliantei de a crea punti de legatura intre capacitatile militare
inca robuste ale aliantei si incercarea sa de a se adapta, din punct de vedere politic, militar si
institutional, la mediul politico-militar in schimbare, despre care s-a vorbit anterior. Concluzia la
care se ajunge  este ca:
 abordarea prevenirii conflictelor de catre NATO depaseste in mod esential functiile de
baza de aparare si descurajare;
 ramane sa fie definita limita implicarii aliantei in prevenirea conflictelor;
Indiferent cum se defineste aceasta limita in viitorul apropiat si tinand cont de dezbaterile care
inca se desfasoara pe aceasta tema in cadrul aliantei, aceasta va avea un rol de sprijin fata de alte
institutii in ceea ce priveste implicarea sa in prevenirea conflictelor. De asemenea, vom prezenta
unele aspecte ale cooperarii NATO in cadrul Asociația Europeană pentru Îngrijiri Paliative
(EAPC)si Partnership for Peace (PfP), precum si cooperarea aliantei cu principalele organizatii
internationale cu rol important pentru pacea si securitatea mondiala, managementul crizelor si
prevenirea conflictelor si, in mod special, recentele evolutii ale relatiei NATO-EU pe aceste
teme.
Managementul crizelor si prevenirea conflictelor, inclusiv operatiile de raspuns la crize de tip
non-Art. 5, au constituit preocupari majore in continua adaptate a aliantei la mediul de securitate
din perioada post razboi rece. Noul concept strategic adoptat la Roma la data de 8 Noiembrie
1991, sublinia importanta managementului crizelor, stipuland: “succesul politicii aliantei va
necesita o conceptie coerenta a autoritatilor politice pentru coordonarea masurilor potrivite de
management al crizelor, bazata pe o gama larga de instrumente politice sau de alta natura,
inclusiv militara ”.
De asemenea, conceptul strategic lansat la Roma subliniaza importanta prevenirii conflictelor:
“in conditiile noului mediu de securitate din Europa, succesul politicii aliantei de mentinere a
pacii si de prevenire a razboiului depinde, chiar mai mult decat in trecut, de eficienta diplomatiei
preventive si de succesul managementului crizelor care afecteaza securitatea propriilor membri
In aceste noi circumstante exista oportunitati sporite pentru succesul stoparii crizelor inca din
primele faze”.
Mai mult, conceptul strategic adoptat in 1991 reitereaza necesitatea dialogului cu OSCE, precum
si cu alte institutii, pentru prevenirea conflictului deoarece: “securitatea aliantei este inseparabil
legata de toate statele din Europa”.
Conceptul strategic adoptat la Washington la data de 24 Aprilie 1999, la capitolul “Misiuni
Fundamentale de Securitate”, prevede noi masuri pentru managementul crizelor si prevenirea
conflictelor, astfel: “pentru imbunatatirea securitatii si stabilitatii in zona euroatlantica,
managementul crizelor inseamna a fi gata, de la caz la caz, prin consens, in conformitate cu
articolul 7 al Tratatului de la Washington, pentru a contribui efectiv la prevenirea conflictelor si
angajarea activa in managementul crizelor, inclusiv in operatii de raspuns la crize” .
Acelasi concept strategic reafirma necesitatea “capacitatilor militare complete, ca mijloace de
baza pentru abilitatea aliantei de a contribui la prevenirea conflictelor si managementul crizelor
prin operatii de tip non-art. 5 de raspuns la crize”. Aliatii au fost de acord ca pregatirea NATO
pentru astfel de operatii sprijina obiectivele de intarire si extindere a stabilitatii implicand chiar si
participarea partenerilor. Acest lucru face posibila promovarea totala a parteneriatului, cooperarii
si dialogului, precum si a legaturilor NATO cu alte organizatii cu rol in prevenirea conflictelor si
managementul crizelor.
Carta ONU reprezinta documentul de baza pentru actele constitutive ale multor organizatii
internationale. Articolul 1 al acesteia subliniaza clar principalul rol al ONU - “mentinerea pacii si
securitatii internationale”, de la crearea sa, organizatia fiind chemata sa previna disputele ce s-ar
fi putut transforma in conflicte armate, sa convinga partile opozante sa foloseasca masa de
discutii si nu forta armata sau sa ajute la restabilirea pacii in cazul declansarii vreunui conflict.
De la principiile Cartei ONU a pornit si crearea Tratatului de la Washington. In baza acestuia,
NATO s-a implicat in prevenirea conflictelor si managementul crizelor inca de la inceput. Desi
aceasta terminologie nu era folosita la acea vreme, exista ideea consultarilor in spiritul articolului
4, atunci cand o tara aliata receptioneaza o amenintare la adresa securitatii, suveranitatii sau
integritatii teritoriale, si in spiritul articolului 5, referitor la faptul ca un atac impotriva uneia sau
mai multor state aliate va fi perceput ca un atac impotriva tuturor. Acestea reprezinta, de fapt,
fundamentele pentru actualul sistem NATO de management al crizelor. Sefii de stat si de guvern
aliati au declansat explicit consultari importante, in spiritul articolului 4, in cadrul Conceptului
Strategic din 1999, care identifica procesul consultarilor ca fiind a doua sarcina fundamentala a
aliantei.
Acelasi articol 4 se reflecta si in cadrul invitatiei la Parteneriatul pentru Pace, care stipuleaza:
“NATO se va consulta cu fiecare participant activ in cadrul PfP care percepe o amenintare
directa la adresa integritatii sale teritoriale, a independentei politice si securitatii proprii”.
Articolul 5, al doilea element esential pentru managementul crizelor NATO, contine doua parti:
 angajamentul de a interpreta atacul impotriva unuia ca atac impotriva tuturor;
 angajamentul de a sprijini in comun asemenea actiuni, cand este necesar.
Articolul 5 poate fi cel mai bine inteles ca o declaratie de descurajare pentru asemenea atacuri, o
declaratie credibila, in ciuda lipsei de consistenta despre existenta capabilitatilor necesare
(reflectate in structura militara integrata, angajamentul fortelor si nivelul pregatirii de lupta) si
vointa politica de a raspunde la asemenea atacuri.
In viziunea NATO nu exista o definitie clara a conceptului de „criza”, asa cum de altfel am
mentionat deja. Exista totusi incercari privind clarificarea acestui concept. Astfel, un subcomitet.
NATO insarcinat cu probleme de cercetare in domeniul operatiilor, a dezvoltat o definitie a
crizei, care, desi nu este in totalitate acceptata, s-a dovedit a fi totusi utila. Aceasta definitie
sugereaza ca o criza poate fi inteleasa ca “o situatie interna sau internationala in care exista o
amenintare la adresa intereselor, valorilor sau telurilor fundamentale”. Aceasta definitie este
suficient de cuprinzatoare pentru a acoperi toate categoriile de crize la care NATO ar trebui sa
raspunda: aparare colectiva, securitate colectiva (pentru care pot fi necesare operatii de raspuns
la crize), sau crize umanitare, tehnologice sau naturale.
În ceea ce tine de Misiunea NATO în Irak aici la Summit-ul de la Bruxelles (iulie 2018), liderii
NATO au decis, după solicitarea Irakului, să lanseze o misiune non-combat (Misiunea NATO
din Irak/NMI) axată pe instruire și dezvoltarea capacităților instituționale ale acestui stat. NMI a
fost creată efectiv în octombrie 2018. Misiunea dispune de aproximativ 500 de membri –
instructori, consilieri și personal de sprijin provenind din statele membre NATO, dar și de la
parteneri precum Australia, Finlanda, Suedia. NMI reflectă și eforturile NATO pe dimensiunea
de proiectare a stabilității. Misiunea este condusă, din 24 noiembrie 2020, de gen.lt. Per Olsen
(Danemarca).Eforturile NATO sunt complementare și coordonate cu alte organizații relevante
cum ar fi Uniunea Europeană, ONU, sau coaliții precum Coaliția Globală pentru înfrângerea
ISIS. De asemenea, ele se înscriu în cadrul planurilor mai ample ale comunității internaționale de
reformare a instituțiilor și structurilor de securitate din Irak.
În luna februarie 2021, miniștrii apărării aliați au agreat extinderea NMI, conform solicitării
guvernului irakian. O creștere a prezenței se va realiza, gradual, pe baza cerințelor și
consimtământului autorităților irakiene și condițiilor din teritoriu.
Afganistan – Misiunea Resolute Support (RSM) s-a pronuntat prin în ianuarie 2015 NATO a
lansat în Afganistan misiunea Resolute Support (RSM), care are drept scop instruirea, consilierea
și acordarea de asistență forțelor naționale afgane de securitate și apărare (ANDSF). RSM
succede operațiunii ISAF (Forța Internațională de Asistență pentru Securitate) și, spre deosebire
de aceasta, nu presupune angajarea aliaților în lupte contra insurgenților, fiind o misiune
necombatantă. RSM dispune de aproximativ 10.000 de militari din 36 de state aliate și partenere
care operează sub coordonarea cartierului general din Kabul/Bagram și a 4 comandamente
regionale la Mazar-e Sharif, Herat, Kandahar și Laghman. România este parte a eforturilor
NATO în Afganistan încă din 2002 și se numără, în continuare, printre principalii contributori la
această misiuneLa Summit-ul NATO de la Bruxelles (11-12 iulie 2018) s-au adoptat decizii
privind: prelungirea RSM până când condițiile din teatru ar impune modificări, extinderea
susținerii financiare a ANDSF până în 2024, respectiv întărirea parteneriatului politic și a
cooperării practice cu Afganistanul. În același timp, partea afgană s-a angajat să continue
reformele, să combată corupția, să organizeze alegeri credibile, libere, corecte și incluzive în
2018 (parlamentare) și 2019 (prezidențiale).La 29 februarie 2020 a fost semnat acordul dintre
SUA și talibani pentru normalizarea situației din Afganistan, precum și declarația comună de
pace dintre SUA și guvernul afgan, urmate de inițierea negocierilor intra-afgane la 12 septembrie
2020. În acest context, în ultimul an, prezență internațională din Afganistan a cunoscut ajustări,
ajungând la aproximativ 10.000 de militari la începutul anului 2021. La momentul actual, NATO
evaluează situația din teren în vederea unei decizii privind viitorul prezenței militare în
Afganistan. România va continua să susțină demersurile de asigurare a păcii și securității în
Afganistan, în coordonare deplină cu aliații săi, în cadrul NATO.
Unul din aspectele pozitive pe care definitia il sugereaza este ca, in mod obisnuit, crizele se afla
in atentia NATO, iar complexitatea procesului de management al acestora rezida in interpretarea
lor; ceea ce pentru un stat aliat poate fi interpretat ca fiind o stare de criza, pentru un alt stat aliat
poate fi interpretat ca nefiind stare de criza. De aceea procesul consultarilor dintre aliati este unul
foarte important, cu implicatii majore in prevenirea conflictelor si managementul crizelor.
Referitor la “conflict”, atentia NATO se concentreaza pe prevenirea si stingerea celor armate,
percepute ca parte a unui spectru mai larg al crizelor, pornind de la escaladare pana la
detensionarea situatiei, de la pace la dispute, de la conflicte armate si pana la construirea noii
stabilitati.
Pentru managementul crizelor este foarte important sa se inteleaga organizarea, procedurile si
aranjamentele de control al crizei si influentarea evolutiei acesteia. De aceea consideram ca
elementele-cheie ale definitiei prezentate mai sus sunt:
 plasarea crizelor sub controlul sistemelor de management al crizelor;
 posibilitatile sistemelor de management al crizelor de influentare a evolutiilor acestora.
Managementul crizelor cuprinde o gama larga de activitati, de la informare, evaluare si analiza a
situatiei de criza la stabilirea scopurilor, dezvoltarea optiunilor de raspuns si compararea,
selectarea si implementarea optiunilor de raspuns, inclusiv optiunile militare cand este necesar si,
desigur, analiza postactiune a acestor optiuni.
Ca urmare a schimbarii mediului de securitate, a tipurilor de criza pe care aliatii au convenit sa le
gestioneze si tipurile de conflicte care trebuie prevenite, NATO a dezvoltat instrumentele
necesare in acest sens. De asemenea, modalitatile de cooperare a NATO cu alte organizatii
internationale cu rol in asigurarea pacii si securitatii mondiale si regionale, in special ONU, UE
si OSCE, s-au diversificat.
In perioada razboiului rece, tipurile de crize cu care alianta s-a confruntat au fost diversificate si
nu au fost doar de natura militara si, ca urmare, sistemul NATO de management al crizelor a fost
pe masura. Ceea ce se intelegea insa prin procesul NATO de management al crizelor s-a
transformat radical ca urmare a faptului ca atat sursele, cat si natura crizelor s-au transformat. In
perioada post razboi rece, atentia s-a concentrat pe crizele rezultate din tensiuni si antagonisme
generate de conflictele etnice, nationalismul extremist, conflictele politice dintre state,
schimbarile politice neadecvate sau falimentare si problemele economice majore, iar dupa 11
septembrie 2001, terorismul si amenintarea armelor de nimicire in masa.
O noua viziune a fost promovata inca din 1991 la Roma, ca parte a Conceptului Strategic lansat
atunci. Noua conceptie cuprindea o viziune mai larga asupra securitatii si oportunitati mai mari
de indeplinire a obiectivelor pe termen lung cu mijloace preponderent politice.
Aspectele esentiale ale noii conceptii au cuprins:
 folosirea mai larga a mijloacelor politice si diplomatice;
 cooperare mai stransa cu alte organizatii internationale;
 schimbari semnificative in structura de comanda si in structura fortelor NATO.
Urmatoarele schimbari semnificative in domeniul prevenirii conflictelor si managementului
crizelor au avut loc la Summit-ul de la Washington, in aprilie 1999. Conceptul Strategic
si Declaratia de la Washington au cuprins masuri politice si militare suplimentare si au subliniat
importanta cooperarii cu alte state si organizatii internationale care promoveaza aceleasi valori
ale pacii si securitatii regionale si mondiale. Unul dintre aspectele esentiale l-a constituit, fara
indoiala, dezvoltarea ESDI in cadrul NATO.S-a apreciat ca: “o conceptie coerenta a
managementului crizelor, ca si folosirea fortei, de altfel, va necesita ca autoritatile politice
NATO sa aleaga si sa coordoneze un raspuns potrivit, cuprinzand intreaga gama de masuri
politice si militare si controlul politic al tuturor etapelor crizelor”. Aliatii au stabilit de asemenea
ca, tinand cont de natura specifica prevenirii conflictelor, caracteristicile operatiilor de raspuns la
crize, si de necesitatea realizarii coeziunii fortelor, alianta va folosi aceeasi structura de comanda
si aceleasi proceduri ca in cazul operatiilor de tip art. 5, pentru managementul situatiilor de tip
non-art. 5. Ei au cazut de acord asupra unui numar de masuri, pentru a se asigura ca NATO va
avea capabilitatile militare pentru indeplinirea tuturor misiunilor, inclusiv a celor de prevenire a
conflictelor si de management al crizelor. Masurile adoptate la Summit-ul de la Praga privitoare
la largirea NATO, PCC, NRF si restructurarea sistemului de comanda pot fi interpretate ca noi
instrumente, ce definesc capacitatea NATO de a contribui la prevenirea conflictelor si
managementul crizelor.
Aliatii au acordat, de asemenea, o atentie deosebita imbunatatirii cooperarii cu UE in domeniul
managementului crizelor, precum si in alte domenii, precizand ca: “evenimentele de la 11
septembrie 2001 si cele ulterioare subliniaza importanta unei mai bune si mai transparente
cooperari intre organizatiile noastre, in interesul nostru comun referitor la securitate, aparare si
managementul crizelor, deci pentru asigurarea celui mai potrivit management sau celui mai
potrivit raspuns militar”.
In ciuda lipsei unei definitii clare a conceptului de criza, NATO a fixat totusi obiectivele pentru
managementul crizelor. In general, aceste obiective urmaresc:
 reducerea tensiunilor si inlaturarea cauzelor pentru care acestea ar putea deveni crize;
 managementul crizelor si inlaturarea cauzelor pentru care acestea ar putea deveni
conflicte armate;
 asigurarea timpului necesar pentru interventia civila sau militara in diferite etape ale
crizei;
 adoptarea masurilor de raspuns, daca ostilitatile au degenerat, prevenirea escaladarii
conflictului si convingerea oricarui agresor sa inceteze atacul declansat si sa se retraga de
pe teritoriul aliat;
 detensionarea si restabilirea situatiei normale, cand escaladarea conflictului sau
desfasurarea ostilitatilor au incetat sau sunt sub control.
In plus, un alt obiectiv, mai putin subliniat de documentele aliantei, este acela de a analiza orice
criza sau exercitiu de management al crizelor din perspectiva lectiilor ce trebuie invatate pentru
imbunatatirea sistemului NATO de management al crizelor.
In conformitate cu obiectivele fixate, NATO a stabilit principiile pentru prevenirea conflictelor si
managementul crizelor, principii aplicate, de altfel, si in alte domenii ale procesului decizional.
In primul rand, Consiliul Nord Atlantic (North Atlantic Council – NAC) sau, in unele cazuri,
Comitetul de Planificare a Apararii (Defence Planning Commitee – DPC), in care Franta nu este
reprezentata, indiferent de nivelul intalnirilor (sefi de state sau guvern, ministri, ambasadori,
inalti reprezentanti), este autoritatea cea mai inalta a aliantei care poate lua decizii pentru
actiunea in comun.Al doilea principiu se refera la faptul ca toate deciziile luate in NAC sau DPC
(ca de altfel toate deciziile luate in toate organismele NATO) sunt expresie a suveranitatii
nationale si, de aceea, sunt luate prin consens.In al treilea rand, natiunile au delegat
responsabilitati de natura politica, economica, de aparare si planificare a urgentelor civile etc.
reprezentantilor din NAC sau DPC.In sfarsit, dar nu in cele din urma, controlul politic asupra
factorului militar completeaza, ca un corolar, setul de principii NATO referitoare la
managementul crizelor si prevenirea conflictelor. Nici o decizie referitoare la planificarea
formala, dislocarea sau folosirea fortelor militare nu poate fi luata fara acordul NAC sau DPC.
Pentru a intelege cum functioneaza sistemul NATO de management al crizelor, este necesar sa
aruncam o privire asupra rolului principalelor comitete si a stafului NAC sau, in unele situatii,
implicarea structurii militare integrate, in care DPC joaca rolul cel mai inalt.
Pentru implementarea masurilor efective de management al crizelor, NAC/DPC indeplinesc
patru functiuni distincte, dar inrudite.
Prima functiune este data de existenta in cadrul aliantei a unui punct central de schimb de date si
informatii. Intre aliati, procesul de informare reciproca este continuu, iar cele mai sensibile sau
ultimele informatii sunt analizate frecvent in Consiliul Nord Atlantic sau in Comitetul de
Planificare a Apararii, uneori in sesiuni restranse, cu participarea limitata a delegatilor, a stafului
international (International Staff – IS) sau a celui militar.
O alta functiune este data de functionarea NATO ca un adevarat forum pentru consultari, in care
aliatii pot exprima si compara propriile viziuni referitoare la evolutiile viitoare ale situatiilor de
criza sau potentiale de criza. Chiar daca aliatii au la dispozitie aceleasi date si informatii, ceea ce
nu intotdeauna este valabil, situatia lor geostrategica si interesele lor diferite le pot conduce la
concluzii diferite in ceea ce priveste evolutia situatiei intr-o anume criza, ceea ce poate avea
urmari asupra crizei respective, evolutiei situatiei viitoare sau modului de management al ei.
Prin compararea diferitelor puncte de vedere trebuie sa rezulte un punct de vedere comun, care
va fi cu siguranta mai convingator, mai bine argumentat si cu sanse de reusita mai bune.
Cea de-a treia functiune este cea decizionala pentru actiuni comune. Intalnirile NAC/DPC
servesc, de asemenea, pentru alinierea politicilor aliatilor si sprijinul reciproc. In final,
NAC/DPC servesc drept forum pentru armonizarea punctelor de vedere sub forma deciziilor
comune referitoare la masurile ce trebuie luate atunci cand exista vointa politica pentru asta.
Pentru indeplinirea acestor functiuni in domeniul managementului crizelor, NAC/DPC sunt
sprijinite de alte comitete, dintre care cele mai importante sunt:
Grupul de Coordonare Politica (Policy Coordination Group – PCG), care este un organism de
consiliere politico-militara;
Comitetul Politic (Political Committee – PC), care cuprinde, in majoritatea cazurilor, consilierii
politici ai delegatiilor tarilor membre, ce ofera consultanta referitor la evolutiile si optiunile
politice, inclusiv strategia in domeniul relatiilor publice, cu referire la o situatie de criza anume;
Comitetul Militar (Military Committee – MC), compus din ofiterii cu rang superior, care
reprezinta sefii apararii statelor membre; acesta este sursa primara de consultanta militara si de
stabilire a politicii militare si este responsabil in fata NAC/DPC cu afacerile militare ale aliantei;
Comitetul Militar nu este o structura de comanda a aliantei; conducerea operatiilor militare
actuale este in responsabilitatea recentului infiintat Comandament Aliat pentru Operatii (Allied
Command Operations – ACO,) care este strict directionat de autoritatile politice;
Comitetul de Planificare a Urgentelor Civile (Senior Civil Emergency Planning Committee,
responsabil in fata NAC/DPC cu managementul crizelor de natura urgentelor civile; acesta
asigura pregatirea pentru solutionarea urgentelor civile si ofera sprijinul civil operatiilor militare
si pentru toate celelalte probleme de planificare in domeniul urgentelor civile.

Infrastructura reprezinta o componenta importanta a Sistemului NATO pentru Managementul

Crizelor. Infrastructura aliantei include piste aeriene, instalatii de telecomunicatii, sisteme de
comanda, control si informare, cartiere generale militare, conducte pentru combustibil si
mijloace de stocare radar si instalatii pentru coordonarea navigatiei, instalatii portuare, locuri de
inmagazinare pe teren si facilitati de asistenta pentru forte suplimentare. Instalatiile de acest tip,
infiintate la cererea principalilor comandanti NATO, in stransa colaborare cu autoritatile militare
nationale, pot fi desemnate ca reprezentand „infrastructura comuna NATO”. Instalatiile si
echipamentele astfel desemnate sunt finantate in comun de catre guvernele statelor participante,
in cadrul unor limite convenite de finantare. Ele pot fi utilizate de una sau mai multe state
NATO, insa achizitia localurilor si asigurarea anumitor utilitati locale sunt o responsabilitate a
„tarii gazda”.

Comunicatiile rapide, sigure si de incredere sunt esentiale, de aceea sistemul comunicatiilor

NATO, substantial imbunatatit si modernizat, ofera posibilitatile schimbului de informatii
clasificate, retele integrate de date si comunicatii vocale secretizate si nesecretizate. Acestea se
bazeaza pe doua sisteme purtatoare majore:

 un sistem spatial, folosind satelitii de comunicatii proprii NATO;

 sistemul de comunicatii terestru, care acopera spatiul de interes din Europa.
 Un alt element de infrastructura este Centrul pentru Situatii NATO (SITCEN), infiintat in
1968 prin decizia NAC, pentru:
 a sprijini NAC, DPC si MC in indeplinirea functiilor specifice in domeniul consultarilor;
 a servi ca punct central in cadrul aliantei pentru receptionarea, schimbul si diseminarea
datelor si informatiilor de natura politica, militara si economica;
 a asigura legatura cu facilitatile similare ale natiunilor membre ale aliantei si cu
comandamentele principale NATO.

Centrul de Situație NATO serveste, printre altele, si ca punct central pentru prevenirea
conflictelor si managementul crizelor, asigurand schimbul continuu de date si informatii intre
Cartierul General NATO si comandamentele militare, respectiv Cartierul General NATO si
capitalele statelor membre. Centrul de Situație NATO este, asadar, destinat si pentru actiuni in
cazul prevenirii conflictelor si managementului crizelor, dar aceasta functie nu a fost testata pana
in prezent decat in cadrul exercitiilor organizate in perioada post razboi rece.
Pe langa elementele de stat major si facilitatile fizice, NATO a dezvoltat aranjamente si
proceduri pentru:

 identificarea si monitorizarea situatiilor de criza;

 schimbul de date si informatii;
 realizarea evaluarilor in sprijinul consultarilor si luarii deciziilor comune;
 relatii publice si cu mass media;
 urgente civile;
 comunicatii.

In esenta, aranjamentele si procedurile au fost dezvoltate, promovate, testate, puse in practica si

imbunatatite de catre structurile specifice cu sarcini in domeniul managementului
crizelor.Experienta actuala in domeniul crizelor si a operatiilor de raspuns la crize, precum si
amplele exercitii desfasurate in acest sens, uneori cu implicarea tarilor partenere PfP sau a altor
organizatii internationale, au oferit invataminte importante, pe baza carora aranjamentele si
procedurile specifice sunt continuu revizuite.Pentru declansarea unei actiuni de raspuns la o criza
potentiala sau in derulare, NATO a invatat ca este esential sa existe o varietate de masuri posibile
de raspuns, pentru ca sistemul de raspuns al aliantei sa nu fie unul ad-hoc. Astfel, pentru luarea
deciziei care priveste o situatie anume, NAC/DPC dispune de o larga paleta de masuri, convenite
in prealabil cu toate tarile membre. Aceste masuri convenite sunt prezentate in numeroase
documente si sunt continuu revizuite si adaptate la schimbarile mediului de securitate. Trebuie
totusi precizat faptul ca numai simpla lor folosire nu asigura succesul total; dimpotriva, aplicarea
lor necesita consideratii specifice fiecarui caz in parte.
Masurile specifice pentru managementul crizelor includ:

 masuri preventive cu caracter diplomatic, economic si militar;

 gama larga de optiuni de raspuns cu caracter militar;
 un spectru larg de masuri preventive.

Aceste masuri sunt concretizate efectiv in doua documente: Catalogul de Masuri Preventive si
Catalogul cu Optiunile de Raspuns Militar. Ambele documente sunt destinate folosirii de catre
autoritatile politice inca din primele faze ale crizelor si reprezinta, in opinia noastra, mai degraba
liste sau meniuri de optiuni decat sisteme de masuri, de aceea pot fi interpretate mai mult ca
amendamente decat drept garantii. In plus, aplicarea acestor masuri depinde foarte mult de
modul in care ele sunt percepute pentru o criza in desfasurare.Masurile preventive pot include:
mesaje, restrictionarea comertului, exprimarea sprijinului pentru statele amenintate, inchiderea
porturilor, aeroporturilor sau adoptarea de programe speciale in sprijinul statelor
amenintate.Masurile de raspuns militar pot include: intreruperea cooperarii militare, consultari
militare confidentiale, vizite de inspectie si evaluare, supraveghere, cresterea capacitatii de lupta
si activarea fortelor. De asemenea, exista o multitudine de planuri operationale alternative ce pot
fi folosite in cazul in care este nevoie de o planificare detaliata a operatiilor militare.In afara
acestor liste sau meniuri de masuri, NATO dispune, de asemenea, de un sistem propriu pentru
asigurarea pregatirii si declansarii raspunsului gradual la crize, prin intermediul structurilor de
comanda civile si militare, a agentiilor si a altor structuri militare nationale.

Sistemul NATO de prevenire ofera un mecanism de initiere a actiunilor de pregatire a aliantei

pentru sprijinul actiunilor militare, ce consta intr-o gama larga de masuri de natura civila si
militara, menite sa asigure ca raspunsul la orice criza este potrivit si coordonat. NPS asigura un
control politic cuprinzator si elimina secventele si delegarea puterii in avans, asa cum se
intampla in perioada razboiului rece. Asemenea masuri solicita natiunilor si comandantilor direct
subordonati sa desfasoare anumite actiuni, iar alteori solicita implicarea directa a unor agentii
NATO. Acestea acopera intregul spectru de operatii NATO care cuprinde printre altele: operatii
generale, ridicarea capacitatii de lupta, informatii, logistica etc. O data ce decizia de
implementare a unei decizii a fost luata, autoritatile nationale si comandantii direct subordonati
dispun de o lista detaliata a etapelor ce trebuie parcurse, prezentata in Manualul NATO de
Prevenire (NATO Precautionary System Manual – NPSM). Sistemul de prevenire NATO este
strans legat de sistemele nationale de prevenire ale fiecarui stat membru si este actualizat, de
regula, anual, pe baza lectiilor invatate de catre NATO din desfasurarea propriilor operatii si din
exercitiul anual de management al crizelor organizat de alianta.

Un alt domeniu de schimbari esentiale, ca urmare a lectiilor invatate din operatiile NATO din
Balcani, a fost conceptia NATO privind informatiile publice si relatiile cu mass media.In timpul
campaniei aeriene din Kosovo, NATO a fost coplesit de intrebari ale mass media cu privire la
actiunea desfasurata, si la care nu a fost in masura sa raspunda efectiv. Astfel ca nevoia de a avea
o strategie proprie de informare publica, total integrata sistemului de management al crizelor, a
fost foarte clara. S-a recunoscut astfel faptul ca modul de comunicare cu mass media poate avea
un impact critic asupra opiniei publice.De aceea, ca urmare a experientei acumulate pe timpul
campaniei aeriene din Kosovo, inclusiv din campania media, foarte activa, a presedintelui
Milosevic, NATO a decis infiintarea unui Centru pentru Operatii Media, pentru realizarea
expertizei media la nivel inalt, pentru a intampina problemele media, a formula raspunsuri si a
coordona eforturile media in capitalele tarilor partenere. Operatiile media au fost astfel
imbunatatite si acum au fost incorporate in sistemul NATO, devenind parte a Sistemului NATO
de Management al Crizelor.Strategia NATO de informare publica are drept principale obiective:
asigurarea suportului opiniei publice pentru inceputul operatiilor militare si prezentarea si
comunicarea misiunilor intr-un mod pozitiv, eficient si consistent in cadrul tarilor NATO, dar si
in cadru international.
Printre altele, au fost considerate necesare urmatoarele:
 strategie proactiva dezvoltata, ca parte a procesului de planificare operationala;
 coordonarea exacta intre NATO si structurile nationale specifice;
 organizarea unui centru de management al informatiilor publice pe timpul desfasurarii
crizelor;
 stabilirea procedurilor de operare standard pentru buna functionare a Centrului de
Informare Publica;
 stabilirea unui singur purtator de cuvant al aliantei sau realizarea unei stranse coordonari
a purtatorilor de cuvant;
 stabilirea purtatorilor de cuvant militari si civili in masura sa raspunda rapid si cu
acuratete la intrebarile mass media
Amplificarea recentă a amenințărilor și utilizării metodelor de război hibrid, de natură militară și
non-militară, pe căi deschise sau acoperite, a impus măsuri de adaptare și răspuns și din partea
Alianței Nord Atlantice. Acest subiect a fost menționat în declarațiile ultimelor trei summit-uri
NATO, Wales (2014), Varșovia (2016) și Bruxelles (2018). NATO, statele aliate și cele
partenere se confruntă cu acțiuni precum dezinformare, propagandă, atacuri cibernetice, presiuni
de natură economică, forțe armate neregulate / disimulate etc.. Aceste tendințe impun o stare
crescută de pregătire pentru a preveni, contracara și răspunde amenințărilor și atacurilor hibride,
indiferent de proveniența lor, actor statal sau nestatal.
Ca atare, NATO a dezvoltat o strategie care detaliază rolul organizației în contracararea
amenințărilor hibride, ca parte a sarcinii Alianței de apărare colectivă, inclusiv faptul că NATO
este pregătit să asiste orice aliat în acest scop. Strategia aliată conține trei direcții de acțiune:
pregătire, descurajare și apărare. Deși responsabilitatea primară de apărare / răspuns aparține
statului vizat, Alianța poate interveni, printre altele, prin desfășurarea de echipe de sprijin anti-
hibrid, care acordă asistență adaptată necesității imediate, în pregătirea și executarea răspunsului
la amenințare.
Un rol fundamental în acest domeniu îl are cooperarea de specialitate cu alți parteneri, inclusiv
Uniunea Europeană și state partenere. Centrul European de Excelență pentru Contracararea
Amenințărilor Hibdride, inaugurat la Helsinki în octombrie 2017, constituie un canal eficient de
dialog și cooperare, ca și centrele NATO de excelență privind apărarea cibernetică (de la
Tallinn), securitatea energetică (de la Vilnius) și comunicarea strategică (de la Riga).
Pe fondul multiplicării operațiunilor informaționale și acțiunilor cibernetice maligne pe parcursul
anului 2020, discuțiile aliaților au relevat importanța educării publicului pentru creșterea
rezilienței societale la atacuri cibernetice și la campanii de dezinformare și propagandă. La 3
iunie 2020, Consiliul Atlanticului de Nord a emis o declarație care condamnă activitățile
cibernetice destabilizatoare și rău intenționate care au loc în contextul pandemiei COVID 19 și
exprimă solidaritatea și sprijinul pentru toți cei afectiați de activitățile cibernetice rău
intenționate.
O data cu incheierea razboiului rece, NATO si-a concentrat din ce in ce mai mult atentia asupra
prevenirii conflictelor si managementul crizelor si si-a perfectionat structurile, procedurile si
instrumentele de lucru in acest sens. Bosnia-Hertegovina, Kosovo, Macedonia, Afganistan,
precum si sprijinul Poloniei in Irak sunt dovezi clare ce sustin afirmatia noastra.
Am prezentat cu prioritate aspectele civile ale implicarii NATO in prevenirea conflictelor si
managementul crizelor; totusi dorim sa subliniem ca, asa cum in repetate randuri sefii de stat si
de guvern aliati si secretarul general NATO au facut-o, pentru a fi un actor cu adevarat credibil
in acest sens, capabilitatile militare sunt esentiale.Deciziile Summit-ului de la Praga reflecta
explicit acest lucru, in special in conceptia de imbunatatire a capacitatilor militare NATO.
NATO Response Force – NRF, Prague Commitment Capabilities - PCC si noile aranjamente
privind structurile de comanda NATO arata preocuparile pentru intensificarea procesului de
transformare a capacitatilor militare NATO si asigurarea structurii de comanda capabile sa
asigure dislocarea fortelor, executarea operatiilor de mare intensitate oriunde si oricand este
nevoie.
Esential pentru succesul NATO in prevenirea conflictelor si managementul crizelor este vointa
politica a aliatilor. Chiar daca NATO dezvolta instrumente si proceduri de nivel inalt pentru
prevenirea conflictelor si managementul crizelor, acestea nu vor duce la cresterea eficacitatii in
plan actional fara acordul tuturor aliatilor in timp util pentru folosirea lor. Aliatii se pare ca au
invatat acest lucru din operatiile desfasurate in Balcani, si anume ca angajamentul rapid avand la
baza vointa comuna este mult mai eficient. Acestea au fost probleme complexe si uneori destul
de sensibile, dar aliatii au fost in masura sa depaseasca situatiile create, chiar daca presiunile au
fost semnificative.
Din pacate, tipurile de misiuni pentru care NRF se pregateste ne fac sa apreciem ca si pe viitor
obtinerea consensului nu va fi o problema usoara. Folosirea NRF in sensul in care se construieste
poate face asemenea acorduri greu de realizat si, de asemenea, va fi mult mai dificil pentru aliati
sa-si retraga fortele dintr-o operatie anume, avand in vedere unele circumstante create.
Un alt factor complicat pentru procesul decizional NATO in sensul prevenirii conflictelor si
managementului crizelor poate fi reprezentat de cerintele constitutionale ale unor state aliate,
care au nevoie de aprobari parlamentare pentru dislocarea fortelor in asemenea structuri.In plus,
modul in care procesul decizional NATO se va desfasura in noul format, cu 26 de membri, va fi
mai complex decat atunci cand alianta avea doar 19 membri. Dar mai multe dificultati nu
inseamna si imposibil.
Referitor la relatiile NATO – UE, in ciuda progresului semnificativ inregistrat in prevenirea
conflictului in sudul Serbiei si in Macedonia, exista totusi suspiciuni politice serioase in
dezvoltarea acestor relatii. Tensiunile aparute in toamna anului 2003 cu privire la infiintarea unei
celule proprii de planificare operationala in cadrul UE si schimbarea opiniilor Marii Britanii in
sensul includerii a ceea ce se numeste “cooperarea structurata” au fost reflectate in declaratia
ambasadorului american Nicholas Burns, chemat la o intalnire a NAC, ocazie cu care a spus ca
planurile UE reprezinta cel mai mare pericol pentru legatura transatlantica.Ramane totusi de
vazut cum aceste diferende se vor reflecta în continuare în cooperarea pentru prevenirea
conflictelor si managementul crizelor.
BIBLIOGRAFIE
o Strategic Concept, adoptat la Summit-ul NATO de la Roma, 1991.
o rague Summit Declaration, 21 noiembrie 2002.
o NATO Partnership for Peace: Framework Document, adoptat la intalnirea
ministeriala a Consiliului Nord Atlantic, Brusseles,1994.
o “The Alliances’s New Strategic Concept”, adoptat  de sefii de stat si de
guvern la Washington la data de24 aprilie 1999, capitolul “Fundamental
Security Tasks”.
o Phil WILLIAMS, “Crisis Management in Europe; Old Mechanism and New
Problems”, in: Alexander L. GEORGE (ed.), “Avoiding War: Problems of
Crisis Management”, Oxford Westview Press, 1991.
o Washington Summit Communique: An Alliance for the 21st Century, 24
aprilie, 1999.
o www.wikipedia.org
o www.eumed.net
o www.eapcnet.ue
o www.nato.int
o www.britanica.com
o www.mae.ro
o www.dw.com