Raspunsuri PO 2021

1.Destinaţia, structura şi responsabilităţile comandamentului brigăzii.
Comandamentul brigăzii
Comandamentul brigăzii reprezintă o subunitate organizată pentru exercitarea actului de comandă şi investit prin acte normative specifice, cu atribut de
conducere a tuturor activităţilor militare ce se pregătesc şi desfăşoară în operaţie de către forţele din compunerea şi/sau subordinea acestuia.
• Structura comandamentului:
• Comandantul brigăzii;
• Locţiitorul comandantului brigăzii;
• Şeful de stat major;
• Secţia financiar-contabilă;
• Ofiţer relaţii publice;
• Ofiţer probleme juridice;
• statul major.
Comandantul brigăzii
Comandantul este autoritatea investită cu exercitarea comenzii întregului personal al comandamentului şi a celorlalte forţe aflate în subordine.
• Comandantul brigăzii
Comandantul trebuie să cunoască atât situaţia inamicului, cât şi situaţia forţelor din subordine, puterea de luptă şi gradul de asigurare pe linie logistică.
• Pe timpul pregătirii operaţiilor comandantul are următoarele atribuţii:
- ia decizia privind cursul optim al operaţiilor;
- stabileşte concepţia operaţiilor;
- stabileşte sarcini subunităţilor din subordine.
Pe timpul desfăşuării operaţiilor comandantul are următoarele atribuţii:
• conduce forţele;
• coordonează eforturile acestora pentru îndeplinirea misiunilor primite;
• controlează îndeplinirea misiunilor;
• stabileşte şi face precizări suplimentare forţelor din subordine.
Locţiitorul comandantului brigăzii:
Locţiitorul comandantului este autoritatea investită care participă la actul de comandă al unităţii din care face parte.
Responsabilităţi:
• preiea comanda în situaţia în care comandantul a devenit pierdere de război;
• conducerea operaţiilor curente pe timpul pregătirii de către statul major a operaţiilor viitoare;
• conducerea unei grupări de forţe constituite temporar;
• conducerea operaţiilor unei grupări de forţe care va acţiona pe o direcţie independentă;
Şeful de stat major
• Şeful de stat major este autoritatea investită care coordonează activitatea statului major.
• Acesta ia decizii care privesc comandamentul doar în absenţa comandantului.
• Este principalul asistent al comandantului pentru direcţionarea, coordonarea, controlul şi pregătirea statului major.
Şeful de stat major are obligaţia să cunoască:
• situaţia operativ-tactică;
• să prevadă schimbările probabile ale acesteia;
• preocupările şi intenţiile comandantului pentru folosirea forţelor;
• stadiul completării trupelor cu materiale;
• stadiul desfăşurării operaţiilor militare;
• conţinutul ordinelor pe care le-a dat comandantul.
Responsabilităţi:
• conduce activitatea statului major;
• asigură cooperarea statului major cu celelalte structuri din comandament;
• organizarea activităţii din punctul de comandă, inclusiv dispunerea, protecţia, siguranţa şi comunicaţiile;
• conducerea procesului de planificare, organizare şi control;
• cunoaşterea şi verificarea execuţiei ordinelor şi precizărilor pe care comandantul.
Secţia financiar-contabilă
Secţia financiar-contabil se subordonează nemijlocit comandantului şi este structura de specialitate a brigăzii pe probleme economice şi financiar-contabile.
Ofiţer relaţii publice:
Ofiţer relaţii publice se subordonează nemijlocit comandantului şi îşi desfăşoară activitatea în următoarele domenii:
• informarea personalului militar;
• informarea personalului civil;
• gestionarea imaginii Bg.I.Mo.
Ofiţer pe probleme juridice
se subordonează nemijlocit comandantului şi acordă acestuia asistenţă de specialitate pentru a asigura cadrul legal activităţilor, ordinelor şi dispoziţiunilor,
precum şi în procesul de elaborare a deciziilor.
2.Destinaţia şi structura statului major al brigăzii. Responsabilităţile şefului de stat major.

Destinaţia
Statul major este compartimentul de bază al comandamentului prin care comandantul realizează conducerea forţelor subordonate.
Statul major îşi desfăşoară activitatea sub conducerea directă a şefului de stat major, având la bază ordinele eşalonului superior, decizia comandantului şi
precizările acestuia.
Responsabilităţi:
• menţinerea capacităţii de luptă şi mobilizare a unităţii şi organelor de conducere .
• colectarea, prelucrarea şi analiza datelor despre situaţia operativ-tactică;
• executarea calculelor operativ-tactice şi pregătirea estimărilor pentru comandant pentru luarea deciziilor;
• planificarea acţiunilor militare şi transmiterea oportună a misiunilor la trupe;
• organizarea conducerii cu subunităţile subordonate;
• planificarea şi organizarea sprijinului de luptă şi logistic;
• planificarea şi organizarea coordonării şi cooperării;
• organizarea activităţii punctelor de comandă, deplasarea, paza şi apărarea lor.
Cerinţa principală a activităţii statului major este operativitatea.
 Colectarea informaţiilor
 Analiza situaţiei
 Luarea deciziei
 Transmiterea misiunilor
 Executarea misiunilor
Organizarea statului major a Marilor unități (Brigăzii)
Compartimentul personal
(S1, G1, J1)
Compartimentul informații
(S2, G2, J2)
Compartimentul operații
(S3, G3, J3)
Compartimentul logistică
(S4, G4, J4)
Compartimentul cominicații
(S6, G6, J6)
3.Destinaţia şi structura compartimentului S1. Responsabilităţile compartimentului S1 din statul major al brigăzii.
Compartimentul S1 personal
S1 compartimentul personal se subordonează nemijlocit şefului de stat major şi este structura care analizează, evaluează şi conduce, potrivit concepţiei
operaţiei, toate activităţile de asigurare şi întrebuinţare a resurselor umane.
• Structura compartimentului:
• şeful secţiei;
• ofiţer pe probleme de completare cu personal (combatant);
• sociolog-psiholog;
• ofiţer probleme de mobilizare;
• ofiţer pentru lucrul educativ.
Responsabilităţi:
• culege, analizează şi prezintă şefului de stat major datele şi propunerile de întrebuinţare a resurselor umane;
• culege, analizează şi prezintă propuneri privind înlocuirea personalului şi completarea pierderilor, în conformitate cu nevoile de completare;
• solicită şi repartizează înlocuirile individuale conform priorităţilor;
• ţine evidenţa efectivelor şi raportează pierderile în resurse umane conform instrucţiunilor de personal în vigoare;
• elaborează instrucţiuni generale referitoare la imaginea şi conduita disciplinară a forţelor;
• întocmeşte documentele referitoare la utilizarea eficientă a resurselor umane active şi de rezervă.
4. Destinaţia şi structura compartimentului S2. Responsabilităţile compartimentului S2 al statului major al brigăzii.

S2 este compartimentul statului major pentru toate problemele privind informaţiile militare, contraspionajul, securitatea operaţiilor şi pregătirea de
informaţii militare (cercetare).
• Structura compartimentului:
• şeful compartimentului;
• ofiţer cu cercetarea;
• ofiţer cu protecţia informaţiilor;
• ofiţer cu război electornic.
Responsabilităţi:
• Procurarea datelor despre inamic şi terenul din zona de operaţii;
• Analiza datelor procurate;
• Distribuirea informaţiilor;
• Elaborarea cursurilor de acţiune ale inamicului;
• Elaborarea documentelor de luptă.
5. Destinaţia şi structura compartimentului S3. Responsabilităţile sefului compartimentului S3.

Compartimentul S3 este structura principală a statului major subordonată nemijlocit şefului de stat major. El îl asistă pe comandant în organizarea
forţelor, pregătirea şi desfăşurarea operaţiilor militare.
Componenţa compartimentului:
• Şeful compartimentului;
• Secţia(biroul) planificare operaţii;
• Secţia(biroul) conducere operaţii;
• Secţia(biroul) sprijin arme.
Secţia(biroul) planificare operaţii
• Şeful secţiei;
• 2-3 ofiţer cu planificarea.
Responsabilităţi:
- desfăşoară analiza misiunilor primite;
- desfăşoară analiza situaţiei tactice;
- elaborează, analizează şi compară cursuri de acţiune;
- elaborează principalele documente de luptă;
- asistă pe comandant în conducerea operaţiilor militare curente;
- coordonează operaţiile tuturor forţelor din subordine şi propune locul de dispunere a punctelor de comandă.
Secţia(biroul) conducere operaţii
• 3-4 ofiţeri cu conducerea acţiunilor militare.
Responsabilităţi:
- cunoaşterea situaţiei reale a B.I.Mo.din cadrul brigăzii;
- transmiterea misiunilor B.I.Mo.;
- realizează conducerea forţelor pe timpul desfăşurării operaţiei;
- elaborează documente de conducere;
- organizează serviciul operativ la punctul de comandă.
Secţia(biroul) sprijin arme
• Ofiţer sprijin cu foc (cu artileria);
• Ofiţer cu apărarea antiaeriană;
• Ofiţer cu geniu;
• Ofiţer NBC;
• Ofiţer cu mascarea.
Responsabilităţi – planificarea şi organizarea sprijinului de luptă al operaţiilor brigăzii.
6. Destinaţia şi structura secţiei (biroului) conducere operaţii a compartimentului S3. Responsabilităţile secţiei (biroului) conducere operaţii.
Compartimentul S3 este structura principală a statului major subordonată nemijlocit şefului de stat major. El îl asistă pe comandant în organizarea
forţelor, pregătirea şi desfăşurarea operaţiilor militare.
• Componenţa compartimentului:
• Secţia(biroul) planificare operaţii;
• Secţia(biroul) conducere operaţii;
• Secţia(biroul) sprijin arme.
Secţia(biroul) conducere operaţii
Şeful secţiei;
3-4 ofiţeri cu conducerea acţiunilor militare.
Responsabilităţi:
- cunoaşterea situaţiei reale a B.I.Mo.din cadrul brigăzii;
- transmiterea misiunilor B.I.Mo.;
- realizează conducerea forţelor pe timpul desfăşurării operaţiei;
- elaborează documente de conducere;
- organizează serviciul operativ la punctul de comandă.
7. Destinaţia şi structura secţiei (biroului) planificare operaţii a compartimentului S3. Responsabilităţile secţiei (biroului) planificare operaţii.
Şeful secţiei;
2-3 ofiţer cu planificarea.
Responsabilităţi:
- desfăşoară analiza misiunilor primite;
- desfăşoară analiza situaţiei tactice;
- elaborează, analizează şi compară cursuri de acţiune;
- elaborează principalele documente de luptă;
- asistă pe comandant în conducerea operaţiilor militare curente;
- coordonează operaţiile tuturor forţelor din subordine şi propune locul de dispunere a punctelor de comandă.
8. Destinaţia şi structura secţiei (biroului) sprijin arme ale compartimentului S3. Responsabilităţile ofiţerilor din cadrul secţiei (biroului) sprijin
arme.
Secţia(biroul) sprijin arme
• Ofiţer sprijin cu foc (cu artileria);
• Ofiţer cu apărarea antiaeriană;
• Ofiţer cu geniu;
• Ofiţer NBC;
• Ofiţer cu mascarea.
Responsabilităţi – planificarea şi organizarea sprijinului de luptă al operaţiilor brigăzii.

Compartimentul S4 este subordonat nemijlocit şefului de stat major şi este principala structură a statului major care se ocupă cu planificarea şi conducerea
sprijinului logistic.
• Structura compartimentului
• Serviciul auto şi blindate;
• Serviciul armament;
• Serviciul alimentar;
• Serviciul echipament;
• Serviciul cazare trupe;
• Serviciul carburanţi;
• Serviciul medical.
Responsabilitaţi:
• organizarea şi conducerea sprijinului logistic;
• aprovizionarea cu tehnică, echipamente, produse şi materiale;
• mentenanţa tehnicii şi a echipamentelor militare;
• transporturile de personal, tehnică şi bunuri materiale;
• asistenţa medicală;
• asigurarea căilor de comunicaţie;
• cartiruirea trpelor;
• contractarea de produse şi servicii necesare operaţiilor militare;
• serviciile de campanie.
Compartimentul comunicaţii şi informatică se subordonează nemijlocit şefului de stat major şi este structura care planifică, organizează şi conduce
realizarea şi exploatarea sistemului de comunicaţii şi informatic necesar conducerii acţiunilor militare.
Structura compartimentului
• Ofiţer cu planificarea comunicaţiilor;
• Ofiţer cu comunicaţii speciale.
Responsabilităţi:
• organizează sistemul de comunicaţii şi informatică;
• cooperează cu modulul S2 pentru aflarea posibilităţilor inamicului pe linia comunicaţiilor;
• repartizează forţele şi mijloacele pentru realizarea sistemului de comunicaţii şi informatică;
• coordonează acţiunile forţelor subordonate pe linia comunicaţiilor militare;
• organizează şi asigură funcţionarea reţelelor de comunicaţii ;
• planifică şi asigură primirea şi expedierea documentelor;
• întocmeşte documentele de conducere şi informare privind comunicaţiile şi informatica.
11. Structura organizatorică temporară a comandamentului brigăzii. Explicaţi componenţa şi destinaţia fiecărei componente.
Structura organizatorică temporară a comandamentului brigăzii.
Structurile temporare se organizează pe timpul planificării şi conducerii acţiunilor militare în scopul creşterii eficienţei planificării şi conducrii
operaţiilor militare, în locurile şi perioada de timp stabilită.
Structurile organizatorice temporare, se formează la propunerea şefului de stat major pe baza deciziei comandantului brigăzii.
Structurile temporare îşi desfăşoară activitatea la centrul operaţional de comandă al punctului de comandă.
Componenţa grupurilor statului major pe timpul planificării este diferită de componenţa lor pe timpul conducerii operaţiilor.
Pe timpul planificării operaţiei
Centrul operaţional de comandă
 Centrul de planificare şi conducere operaţii(S2, S3)
 Grupul de planificare(S2, S3)
 Grupul conducere(S2, S3)
 Centrul de planificare şi conducere resurseS1,S4
 Centrul de planificare comunicaţiiS6
 Grupul de planificare(S6)
 Grupul conducere(S6)
Pe timpul executării operaţiei
 Centrul de planificare şi conducere operaţii(S2, S3)
 Grupul de planificare operaţii viitoare(S2, S3)
 Grupul conducere operaţii curente(S1,S2, S3,S4)
 Centrul de planificare şi conducere resurseS1,S4
 Centrul de planificare comunicaţiiS6
 Grupul de planificare(S6)
 Grupul conducere(S6)
12. Destinaţia şi responsabilităţile ofiţerilor de legătura din cadrul statului major al brigăzii.
Ofiţerii de legătură.
Sunt destinaţi pentru transmiterea documentelor de conducere şi/sau informare.
Ofiţerii de legătură trebuie să aibă gradul şi experienţa corespunzătoare şi încrederea deplină a comandantului pentru executarea misiunii.
13. Destinaţia şi responsabilităţile ofiţerilor direcţionali din cadrul statului major al brigăzii.
• Ofiţerii direcţionali:
Se numesc de comandant, la propunerea şefului de stat major la nivel batalion/similar şi au următoarele atribuţii:
• cunoaşterea situaţiei operative/tactice şi a stadiului îndeplinirii misiunii de către marea unitate/unitatea la care au fost numiţi;
• participarea la elaborarea documentelor de conducere şi transmiterea oportună a misiunilor la subordonaţi;
• menţinerea unei legături permanente cu comandantul subunităţi subordonate;
• cunoaşterea nevoilor de sprijin şi logistic;
• raportarea situaţiei, a estimărilor şi propunerilor privind măsurile ce trebuie luate.
14. Sistemul de conducere al brigăzii de infanterie motorizată. Enimăraţi şi explicaţi componentele sistemului de conducere.
Sistemul este un ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.) dependente între ele și formând un tot organizat, care pune ordine într-un domeniu de
gândire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului
urmărit.(DEX)
• Sistemul de conducere se compune:
• personalul de conducere;
• punctele de conducere (comandă);
• mijloacelor de comunicaţii;
• elemente ale subsistemului de securitate;
• subsistemul logistic.
15. Punctele de comandă a Brigăzii de infanterie motorizată. Explicaţi destinaţia şi tipurile punctelor de comandă.
Punctul de comandă este o componentă de bază a sistemului de conducere şi este constituit din personalul şi mijloacele la dispoziţia comandantului, dispuse
într-un singur loc, sub o comandă unică, din care se exercită actul de comandă asupra marii unităţi, unităţii sau grupării.
• Destinaţia punctului de comandă.
Punctul de comandă este locul destinat pentru pregătirea şi conducerea forţelor.
• Numărul de puncte de comandă

Pentru pregătirea şi conducerea forţelor, numărul punctelor de comandă care se organizează depinde de:
- nivelul eşalonului;
- forma operaţiilor militare desfăşurate.
Pot fi:
• de bază;
• de rezervă;
• înaintat;
• ajutător.
16.Locul punctelor de comandă în cadrul dispozitivului de operaţii a brigăzii. Manevra punctelor de comandă ale brigăzii în cadrul operaţiilor
brigăzii. (Reprezentaţi schematic).
Punctul de comandă de bază
Este destinat pentru dispunerea elementelor de bază a sistemului de condurere a unităţilor;
Se dispune între primul şi al doilea eşalon al dispozitivului de operaţii (luptă) a unităţilor.
Punctul de comandă de rezervă
Este destinat pentru preluarea conducerii unităţii în cazul ieşirii din fucţie a punctului de comandă de bază;
La punctul de comandă de rezervă se dispun elementele rezervă a sistemului de conducere;
Se dispune după eşalonul II al dispozitivului de operaţii (luptă) a unităţilor.
Punctul de comandă înaintat
punct de conducere desfăşurat de obicei pe direcţiile de efort în scopul ridicării operativităţii conducerii;
se dispune de obicei mai aproape de eşalonul I al unităţii;
în acest punct se dispune de obicei comandantul unităţii cu o grupă operativă în momentele hotărâtoare ale operaţiei.
Punctul de comandă ajutător:
punct de conducere ce se organizează pe o direcţie independentă;
în acest punct se dispune de obicei locţiitorul comandantul unităţii cu o grupă operativă .
În Bg.I.Mo se organizează
Punct de comandă de bază (până 6km de la aliniamentul de contact);
Punct de comandă de rezervă (până 10 km de la aliniamentul de contact);
În unele cazuri:
Punct de comandă de înaintat (până 2-3 km de la aliniamentul de contact);
Raioanele de dispunere a punctelor de comandă trebuie să permită următoarele:
• conducerea operaţiilor militare;
• realizarea unor comunicaţii sigure cu toate elementele - eşalonul superior, vecini, subordonaţi, inclusiv accesul la sistemele de comunicaţii şi informatice
civile;
• mascarea şi protecţia elementelor componente;
• asigurarea unor căi de acces şi evacuare, suficiente şi corespunzător amenajate;
• realizarea condiţiilor de lucru şi viaţă necesare;
• dispunerea dispersată a centrelor şi elementelor componente.
Punctele de comandă se dispun:
• în localităţi;
• în raioane împădurite şi a altor raioane care oferă condiţii favorabile de mascare şi protecţie;
• este necesar existenţa comunicaţiilor;
• la depărtarea optimă faţă de aliniamentul de contact, atât pentru a îngreuna descoperirea şi lovirea de către inamic , cât şi pentru exercitarea operativă a
actului de conducere.
Pentru dispunerea în teren a punctelor de comandă, se trimit din timp grupe de recunoaştere constituite din ofiţeri din statul major.
Şefului grupei de recunoaştere i se pun la dispoziţie:
• elemente de cercetare;
• de geniu;
• de apărare NBC;
• de transmisiuni;
• de pază.
Când este scos din funcţiune punctul de comandă de bază, conducerea se execută de la :
- din punctul de comandă de rezervă;
- din punctul de comandă înaintat;
- din punctul de comandă ajutător.
Când sunt scoase din funcţiune toate punctele de comandă, conducerea se preia din unul din punctele de comandă ale structurilor din sunordine stabilit prin
ordinul de operaţie şi confirmat de eşalonul superior .
Deplasarea punctului de comandă
Manevra punctului de comandă de bază se execută cu aprobarea eşalonului superior, iar a celorlalte puncte de comandă la ordinul comandantului
respectiv.
Pe timpul ducerii operaţiei, punctele de comandă se deplasează, de regulă, prin salturi, înapoia eşalonului 1, la o distanţă care să asigure conducerea
permanentă a forţelor din subordine.
Schimbarea punctelor de comandă se execută de regulă, succesiv şi numai după ce în noul loc de dispunere s-au asigurat minimum de legături cu eşalonul
superior, subordonaţii, forţele cu care se cooperează şi vecinii.
Manevra punctelor de comandă se execută în timpul cel mai scurt posibil, în secret, în mod organizat, asigurându-se condiţiile de mascare şi inducere în
eroare necesare.
Executarea manevrei nu trebuie să coincidă, în timp, cu momentele hotărâtoare din desfăşurarea operaţiei militare.
• La părăsirea punctului de comandă se stabileşte :
• unde se merge şi cu cine;
• itinerarul de deplasare;
• cât timp îşi planifică să lipsească;
• cine îl înlocuieşte în această perioadă;
• cine şi cu ce îi asigură paza;
• care sunt mijloacele de comunicaţie prin care menţine legătura.
17. Forţe şi mijloace la punctele de comandă ale brgăzii.

Compania de transmisiuni
 Pluton 1 radio
 Pluton 2 radio
 Pluton legături prin fir
 Grupă reparaţii
Pluton 1 radio
4 autospeciale comandă şi stat major R-145 BM
Caracteristicile T.T.
- greutatea – 10 t.;
- echipajul – 5 militari;
- locuri de lucru – 4 militari;
- staţii radio - R-130М; R-111;R-123.
- distanţa legăturii radio;
-în mişcare – 45- 75 km.;
- pe loc- 350km.
Pluton 2 radio
Maşini comandă şi stat major R-142 – 2 buc.
Caracteristicile T.T.
- greutatea – 5970kg.;
- echipajul – 4 militari;
- locuri de lucru – 3 militari;
- staţii radio - R-130М; R-111;R-123.
- distanţa legăturii radio;
-în mişcare – 45- 75 km.;
- pe loc- 350km.
Maşini speciale
R405 – 1 buc.
Pluton legături prin fir
 Grupa 1 legături prin fir (exterior);
 P-193- 2 buc.;
 P-274 – 8km.;
 Camion – 1buc.
 Grupa 2 legături prin fir (interior)
 P-274 – 42km.;
 Grupa servicii poştale
 Autoturism- 1buc.
Compania comenduire
Pluton puncte de comandă
• Maşini de stat major (MŞ PŞ) – 5 buc.;
• Baza auto – URAL 43203;
• Numărul de locuri pentru lucru-16 persoane;
• Numărul de locuri pentru odihnă - 10 persoane.
• Autocamion pentru secţia secretă;
• Autocamion transmisiuni speciale.
Pluton îndrumarea circulaţiei
• Grupa 1 îndrumarea circulaţiei;
• Grupa 2 îndrumarea circulaţiei;
• Grupa 3 îndrumarea circulaţiei.
Pluton Asigurare
• Destinat pentru asigurarea logistică a punctului de comandă;
Sistemul de conducere a Bg.I.Mo:
• personalul de conducere (Statul major);
• punctele de conducere (comandă);
• mijloacelor de comunicaţii (Cp.Trs.);
• elemente ale subsistemului de securitate (Cp.Comenduire);
• subsistemul logistic (Cp.Comenduire).
18. Enumăraţi şi explicaţi elementele punctului de comandă a Bg.I.Mo. Repartizarea forţelor şi mijloacelor în cadrul punctului de comandă.
Elementele punctului de comandă a Bg.I.Mo
Centrul operaţional de comandă;
Centrul de comunicaţii;
Raionul legistic al P.C.
• Este locul unde se desfăşoară planificarea şi conducrea acţiunilor militare;
• În acest loc se dispune comandamentul brigăzii pe timpul planificării şi desfăşurării acţiunilor militare.
• Centrul de comunicaţii.
Este destinat asigurării legăturilor cu:
- eşalonul superior;
- subunităţile subordonate;
- veciii.
Se dispune la o distanţă de 100-200- p1000m.
În acest raion se dispun maşinile de comandă şi stat major şi autospecialele de transmisiuni.
Raionul logisitc
Este destinat dispunerii structurilor de asigurare a punctului de comandă;
Include:
- cantina;
- locul de odihnă a personalului;
- parcul auto.
19.Organizarea activităţilor în punctele de comandă.

Lucrul în punctele de comandă se organizează şi se desfăşoară, la toate eşaloanele, fără întrerupere.
În acest scop, personalul comandamentului, trebuie repartizat în mod judicios în cadrul punctelor de comandă.
Responsabil de organizarea activităţilor la punctele de comandă este şeful de stat major al brigăzii
Timpul de lucru şi de odihnă al personalului punctului de comandă se stabileşte de şeful de stat.
Personalul merge la odihnă după obţinerea aprobării şefului nemijlocit.
Înainte de aceasta ei sunt obligaţi să informeze, în detaliu, pe cei care îi înlocuiesc asupra situaţiei şi sarcinilor care le revin.
20. Serviciului la punctele de comandă. Destinaţia serviciului. Organizarea serviciului la punctele de comandă ale brigăzii. Componenţa serviciului.
Planificarea serviciului. Documentele necesare pentru organizarea serviciului.
Paza punctului de comandă
Paza punctului de comandă se organizează de şeful de stat major prin şeful secţiei operaţii.
Serviciul la punctul de comandă.
În punctele de comandă se organizează:
- serviciul operativ;
- serviciul de permanenţă.
Serviciul la punctul de comandă este oirganizat de către modul operaţii. Personalul îşi desfăşoară activitatea potrivit atribuţiunilor elaborate de modulul
operaţii, S3 şi aprobate de şeful de stat major.
Serviciul operativ este compus:
• Ofiţerul de serviciu operativ principal pe punctul de comandă şi ajutori ai acestuia;
• Ofiţerul de serviciu operativ pe punctul de comandă - la punctul de comandă de rezervă.
Ofiţerul de serviciu operativ principal se numeşte din rândul ofiţerilor superiori.
El este subordonat şefului de stat major, are în subordine un ajutor şi îşi desfăşoară activitatea în centrul de operaţii.
• ajutorul ofiţerului de serviciu operativ principal se numeşte de şeful de stat major, de regulă, din rândul ofiţerilor inferiori;
• el se subordoneză ofiţerului de serviciu operativ/principal şi îşi desfăşoară activitatea în centrul de operaţii.
• Obligaţiuni:
• să cunoască şi să actualizeze permanent datele privind situaţia din fâşia marii unităţi;
• să execute controlul asupra expedierii şi primirii la timp a documentelor operative;
• să raporteze şefului de stat major despre schimbările produse în situaţia operativă, iar în cazul primirii unor ordine şi date deosebit de importante să le raporteze
imediat comandantului/şefului de stat major.
Trebuie să cunoască:
• locul de dispunere a fiecărui centru/element în cadrul punctului de comandă;
• terenul de aterizare pentru elicoptere de legătură;
• semnalele de alarmare şi de înştiinţare a personalului;
• modul de organizare a serviciului de pază şi intervenţie la punctul de comandă şi a serviciului de comenduire şi îndrumare a circulaţiei în cadrul acestuia;
• legăturile cu eşalonul superior, unităţile subordonate, cu cele cu care se cooperează, cu vecinii şi cu celelalte puncte de comandă ale marii unităţi respective;
• modul de transmitere a ordinelor comandantului, locţiitorului sau ale şefului de stat major.
Serviciul de permanenţă se organizează în scopul:
- asigurării pazei punctului de comandă;
- menţinerii ordinii interioare;
- desfăşurării în ordine şi siguranţă a activităţilor pentru lucrul, odihna şi hrănirea personalului.
• Personalul pentru serviciu de permanenţă:
• ofiţerul de serviciu pe punctul de comandă şi un ajutor al acestuia;
• de serviciu pe centrul de comunicaţii;
• de serviciu pe punctul de control;
• de serviciu pe parcul cu tehnică militară;
• o subunitate de intervenţie.
• Documentele necesare pentru organizarea serviciului la punctul de comandă.
• Harta de lucru a ofiţerului de serviciu operativ;
• Planul de pază şi apărare a P.C.;
• Registrul de evidenţă a incidentelor şi evenimentelor;
• Atribuţiile ODPC;
• Registrul de primire şi predare a serviciului la P.C.;
• Graficul cu rândul la serviciu la P.C.;
• Tabelul cu semnalele de înştiinţare.
21. Desfăşurarea operaţiilor militare (noțiune, caracteristica etapelor).

Desfăşurarea operaţiei cuprinde ansamblul activităţilor şi măsurilor executate de către unitatea militară (gruparea de forțe) în vederea îndeplinirii
misiunii. Desfăşurarea operaţiei cuprinde activităţile şi măsurile executate de către o unitate din momentul declanşării (începerii) operaţiei, până la încetarea
acesteia (îndeplinirea misiunii, trecerea la o altă operaţie, etc.). Ea include, atât desfăşurarea operaţiei declanşate potrivit planului, cât şi planificarea operaţiei
viitoare.
Desfăşurarea operaţiei include etapele:
 pregătirea operaţiei;
 executarea operaţiei;
 încheierea operaţiei;
 evaluarea operaţiei.
Pregătirea operaţiei cuprinde totalitatea activităţilor şi măsurilor executate de către unitatea militară, în scopul creării condiţiilor necesare
executării operaţiei, din momentul primirii (deducerii) misiunii, până la declanşarea acesteia. Principalele activităţi executate pentru pregătirea
operaţiei sunt:
 planificarea operaţiei;
 organizarea operaţiei;
 coordonarea;
 controlul.
Executarea operaţiei cuprinde măsurile luate şi activităţile desfăşurate de către o unitate, din momentul declanşării/începerii operaţiei, până la încetarea
acesteia – îndeplinirea misiunii, trecerea la o altă operaţie. Executarea operaţiei include:
 executarea operaţiei declanşate potrivit planului;
 planificarea operaţiei viitoare.
În scopul obţinerii succesului operaţiei în timp cât mai scurt şi cu un cost cât mai scăzut, comandanţii unităţilor militare execută următoarele:
 sincronizează posibilităţile forţelor din subordine, inclusiv ale celor cu care cooperează, pentru a lovi în mod simultan inamicul pe toată adâncimea
zonei de responsabilitate şi pentru a crea condiţiile necesare manevrei în adâncime;
 manifestă înţelepciune şi iscusinţă în conducerea operaţiei în curs şi în planificarea operaţiilor viitoare, în stabilirea momentului, locului şi a
modalităţii de angajare a obiectivelor vizate, împiedicându-l pe inamic să prevadă intenţiile proprii;
 iau măsuri pentru a obţine informaţii oportune şi precise despre întreaga zonă de responsabilitate, de la primirea misiunii şi până la finalizarea
operaţiei;
 asigură succesul manevrei terestre, prin realizarea protecţiei forţelor proprii faţă de acţiunile forţelor inamicului;
 utilizează rezerva în mod judicios, în locurile şi momentele decisive, angajând-o pe cât posibil, într-o singură misiune, simultan cu luarea măsurilor
de reconstituire a acesteia, imediat după luarea deciziei de a o introduce în operaţie;
 compară continuu desfăşurarea operaţiei în curs cu cerinţele operaţiilor viitoare şi evaluează atingerea potenţială a punctului critic de către forţele
din subordine, căutând să obţină rezultate decisive înainte de acest moment;
 realiniază continuu forţele ca răspuns la situaţia strategică, operativă sau tactică concretă, în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite sau
facilitării operaţiilor viitoare;
 revăd planul de operaţie ori de câte ori este necesar, pe timpul desfăşurării operaţiilor şi realizează în timp util corectivele care se impun, în scopul
menţinerii sau preluării iniţiativei de la inamic.
În operaţia ofensivă, comandanţii unităţilor militare urmăresc obţinerea victoriei cât mai repede cu putinţă şi cu un consum cât mai redus de resurse. În
acest scop, ei masează focul şi concentrează subunităţile numai când şi unde este necesar, păstrează iniţiativa, atacă punctele slabe ale inamicului, îl lovesc în
adâncime şi-l împiedică să-şi organizeze o apărare unitară. În unele situaţii se execută manevre pentru a evita operaţiile care ar încetini sau slăbi ofensiva.
Forţele dispersate ale inamicului sunt izolate şi nimicite pe părţi, înainte ca acestea să se concentreze şi să organizeze o apărare puternică.
În apărare, comandantul exploatează la maximum avantajele proprii – acoperirile naturale, poziţionarea din timp a forţelor şi mijloacelor, liniile de
comunicaţie mai scurte ca şi desfăşurarea operaţiilor într-un teren cunoscut, în scopul anihilării avantajelor iniţiale ale atacatorului – posibilitatea acestuia de
a alege când şi unde să lovească, când şi unde să-şi maseze forţele şi deţinerea iniţiativei. O apărare bine organizată presupune atât acţiuni defensive cât şi
ofensive, urmărind oprirea atacatorului şi preluarea iniţiativei, prin exploatarea oricărei situaţii favorabile operaţiilor cu caracter ofensiv.
Încheierea operaţiei se raportează nemijlocit la măsura în care scopurile militare şi politice ale acestuia au fost atinse. Succesul, pentru Forţele Armate,
presupune atât victoria militară, pe câmpul de luptă, cât şi instaurarea păcii.
Scopul final al operaţiei ofensive este consolidarea apărării la aliniamentul dorit sau înfrângerea definitivă a inamicului. Scopul final al operaţiei de apărare
este trecerea la ofensivă şi înfrângerea definitivă a inamicului.
Prin desfăşurarea luptei armate se caută încheierea războiului în condiţii favorabile. Obiectivul final al războiului şi modalităţile de menţinere a acestuia,
constituie elementele cele mai importante care fundamentează planurile de operaţie. Deoarece războiul este dus pentru motive şi scopuri politice, el poate fi
considerat ca un succes numai când aceste scopuri sunt atinse. Succesul pe câmpul de luptă nu înseamnă, automat, şi succesul războiului. Condiţiile generale
ale încetării războiului se stabilesc de către autoritatea naţională de comandă.
După terminarea războiului, forţele proprii trec, fără pauză, la activităţile postconflict, până la atingerea scopurilor şi obiectivelor strategice naţionale (ale
alianţei, coaliţiei). În această perioadă se pot desfăşura o serie de operaţii militare altele decât războiul. Încheierea operaţiilor militare altele decât războiul
are loc atunci când obiectivele stabilite pentru acestea au fost atinse sau, uneori, când acţiunea forţelor militare nu se mai justifică. Condiţiile generale ale
încetării operaţiilor ca şi decizia propriu-zisă de retragere a forţelor militare se stabilesc şi în acest caz, de către autoritatea naţională de comandă.
22. Pregătirea operaţiilor militare (enumăraţi şi explicaţi etapele pregătirii operaţiilor).

Pregătirea operaţiei cuprinde totalitatea activităţilor şi măsurilor executate de către unitatea militară, în scopul creării condiţiilor necesare executării
operaţiei, din momentul primirii (deducerii) misiunii, până la declanşarea acesteia.
Pregătirea operațiilor militare include:
 pregătirea preliminară (activităţile desfăşurate din timp)
 pregătirea imediată (activităţile desfăşurate nemijlocit înainte de a desfăşura acţiunile de luptă)
Pregătirea din timp (preliminară) include:
• primirea hotărîrii la desfăşurarea acţiunilor de luptă (stabilirea concepţiei acţiunii);
• punerea misiunilor de luptă la subordonaţi;
• realizarea dispozitivului de luptă şi a sistemului de foc;
• organizarea cooperării între subunităţile şi cu vecinii;
• organizarea asigurării multilaterale şi a conducerii;
• desfăşurarea serviciului de luptă.
• pregătirea subunităţilor.
Pregătirea nemijlocită (imediată)
se demarează odată cu trecerea în treptele superioare ale capacităţii de luptă şi se desfăşoară pînă la declanşarea primului atac (primei lovituri) şi în timpul
desfăşurării acţiunilor de luptă după primirea misiunii de luptă.
CARACTERISTICA PRINCIPALELOR ACTIVITĂȚI:
-Planificarea operaţiilor militare reprezintă un proces coordonat al comandamentului pentru stabilirea modului optim de îndeplinire a misiunii.
-Organizarea operaţiei presupune transmiterea misiunilor la subordonaţi şi realizarea măsurilor care să ducă la îndeplinirea prevederilor din plan.
-Coordonarea operaţiei constă în corelarea efortului pe secvenţe ale operaţiei, direcţii, misiuni şi obiective, armonizarea diferenţelor şi informarea reciprocă.
-Controlul vizează verificarea punerii în practică a prevederilor din planul de operaţie şi se execută pe baza planului întocmit de către statul major.
23. Planificarea operaţiilor militare. Conţinutul general al procesului. Enumăraţi şi explicaţi tipurile şi metodele de planificare.
Procesul de planificare a operaţiilor militare reprezintă ansamblul activităţilor desfăşurate de comandant şi statul major (SM) prin care se determină
concepţia de întrebuinţare a forţelor şi mijloacelor la dispoziţie în cadrul unor acţiuni militare, viitoare, probabile.
TIPURILE
- planificare deliberată (misiunile deduse de comandament);
- planificare de executare (pe baza ordinului eşalonului superior);
- planificare succesivă;
- planificare simultană.
Procesul de planificare cuprinde cinci etape:
 iniţierea planificării;
 orientarea personalului implicat în planificare;
 elaborarea concepţiei operaţiei;
 elaborarea planului operaţiei;
 reanalizarea planului.
Primele două etape ale planificării sunt determinante. Din această perspectivă, întregul proces de planificare este dependent de:
 înţelegerea clară a misiunii;
 timpul la dispoziţie;
 obiectivele formulate de comandant în urma analizei informaţiilor.
24. Iniţierea planificării. Scopul şi conţinutul activităţii. Persoanele implicate în cadrul procesului de iniţierea. Documentele elaborate în cadrul
etapei.
INITIEREA cuprinde:
Însuşirea misiunii primite sau aprofundarea celei deduse
Elaborarea problemelor principale ale planificării
Întrările în etapă:
 misiunea primită (Directiva, OPLAN, OPORD, WARNO de la eşalonul superior)
 misiunea dedusă (anticipată ca urmare a acţiunilor militare în curs de desfăşurare)
Secvenţe specifice etapei (în general):
1. primirea misiunii (sau anticiparea unei noi misiuni),
2. plasarea acesteia în contextul general,
3. formularea evaluărilor.
Secvenţe specifice etapei (pentru eşaloanele de nivel operativ şi strategic):
1. evaluarea politico-militară a situaţiei,
2. generarea şi evaluarea a opţiunilor,
3. elaborarea „Directivei de iniţiere a procesului de planificare”.
Misiunea poate fi primită:
 printr-un ordin elaborat de eşalonul superior (planificarea de execuție)
 anticipată ca urmare a acţiunilor militare în curs de desfăşurare (planificarea deliberată)
În ultima variantă comandantul va informa eşalonul superior despre procedura iniţiată, va transmite principalele coordonate ale concepţiei de
întrebuinţare a forţelor şi mijloacelor la dispoziţie, va solicita sprijinul necesar, iar după obţinerea aprobării va trece la execuţia propriu-zisă a operaţiei.
Detalierea activităţilor specifice etapei:
1. Analiza misiunii de către comandant. Comandantul analizează:
 misiunea şi obiectivele stabilite;
 forţele operaţionale puse la dispoziţie
 eventualele nevoi imediate de creştere a nivelului de operativitate sau redislocare;
 resursele financiare ce trebuie asigurate, după o estimare iniţială;
 nevoile imediate de susţinere logistică;
 riscurile.
2. Determinarea elementelor principale ale planificării:
 detalierea misiunii;
 identificarea limitelor acţiunii;
 identificarea necesităţilor de informaţii;
 stabilirea datelor privind coordonarea compartimentelor şi activităţilor pentru executarea planificării.
3. Avertizarea statului major privind iminenţa procesului de planificare (activarea grupului de planificare) constă în revederea procedurilor de
operare ale unităţilor şi subunităţilor în scopul stabilirii participanţilor la procesul de analiză a misiunii, identificarea alternativelor, înţelegerea de către
unităţile primite în sprijin sau în întărire a procedurilor de operare şi responsabilităţilor ce le revin pentru îndeplinirea misiunii.
4. Stabilirea materialelor de stat major necesare (adunarea instrumentarului):
 distribuirea, în limita posibilităţilor şi în părţile care îi privesc, către fiecare compartiment al SM a copiilor ordinelor primite de la eşalonul superior;
 stabilirea nomenclaturii hărţilor în funcţie de ariile de operaţii;
 revederea procedurilor standard de operare (SOP-urilor) proprii şi a celor de la eşalonul superior;
 stabilirea manualelor, ordinelor şi dispoziţiunilor ce urmează a fi folosite;
 precizarea estimărilor curente ale SM.
5. Actualizarea estimărilor - activitatea prin care fiecare compartiment al SM îşi clarifică starea reală a forţelor şi mijloacelor la dispoziţie, precum şi
resursele disponibile.
6. Formularea evaluărilor iniţiale. Odată ce noua misiune este primită, comandantul trebuie să facă o rapidă evaluare. Aceasta este destinată pentru a
optimiza procesul luării deciziei şi pentru alocarea timpului necesar subordonaţilor pentru a pregăti şi executa acţiunile de luptă. Evaluarea comandantului
constă în:
 determinarea timpului disponibil de la primirea misiunii până la trecerea la execuţie;
 determinarea timpului necesar pentru a planifica, pregăti şi executa misiunea de către unitatea proprie şi structurile subordonate;
 determinarea timpului necesar pregătirii informaţionale a câmpului de luptă ;
 revederea estimărilor anterioare ale statului major pentru sprijinul planificării.
 necesarul de timp pentru planificare, repetiţii şi deplasare;
 evaluarea experienţei statului major, coeziunii, nivelului de odihnă şi stress al personalului.
Pentru planificarea operaţiilor la nivel operativ şi strategic, se va face o analiză geostrategică a factorilor politici şi diplomatici care au generat sau pot
genera conflictul, a elementelor culturale, sociale, a resurselor şi constrângerilor economice şi politice ale adversarului.
Procesul important al acestei evaluări este o alocare iniţială a timpului disponibil. Comandantul trebuie să ţină în echilibru dorinţa pentru planificarea
detaliată împotriva nevoii de acţiune imediată. El trebuie să asigure sprijin structurilor subordonate cât mai devreme posibil pentru a permite subordonaţilor
timpul maxim posibil pentru planificarea şi pregătirea operaţiei. Acesta necesită o coordonare adecvată şi integrată a planificărilor la toate nivelurile, atât pe
verticală cât şi pe orizontală.
Ca regulă generală, comandantul alocă 2/3 din timpul total pentru structurile subordonate, astfel încât acestea să-şi execute propria planificare şi
pregătire. 1/3 din timp este alocată pentru comandant şi statul său major pentru a executa propria planificare . Timpul, mai mult decât oricare alt factor,
determină gradul de detaliere al planificării. Odată ce alocarea timpului este făcută, comandantul trebuie să stabilească dacă trebuie urmat un proces complet
de planificare sau dacă acesta va fi scurtat prin eliminararea unor paşi.
Ieșirile fazei constau în:
1. Elaborarea ghidului iniţial al comandantului, rezultat în urma şedinţei de analiză a misiunii – cuprinde următoarele:
 planificarea iniţială a timpului;
 modalitatea de comprimare, dacă este cazul, a procesului militar de luare a deciziei;
 instrucţiunile de coordonare, stabilirea şi precizarea misiunilor pentru ofiţerii de legătură;
 sarcini adiţionale pentru SM, incluzând cerinţele specifice de informaţii;
 cerinţele de informaţii sau cerinţele critice de informaţii iniţiale.
2. Stabilirea graficului iniţial de timp;
3. Emiterea primului ordin de avertizare (ordinului preliminar nr.1).Ca o ultimă activitate a acestei etape este redactarea şi transmiterea primului
ordin de avertizare (WARNO) către unităţile subordonate. Acest ordin trebuie să conţină minim:
 tipul operaţiunii,
 locul (în general) desfăşurării,
 timpul alocat,
 acţiunile de transport de forţe sau mijloace sau de cercetare care trebuie executate imediat.
Ordinele de avertizare asigură planificarea în paralel, la diferite eşaloane, ceea ce presupune o scurtare a duratei procesului decizional şi asigurarea
pentru subordonaţi a timpului maxim de pregătire în vederea misiunii. Planificarea în paralel presupune o avertizare corectă şi din timp precum şi o bună
comunicare a informaţilor între eşaloane.
În cazul în care situaţia impune implicarea în procesul de planificare a structurilor din afara Ministerului Apărării precum şi a altor organizaţii interne şi
internaţionale, în această etapă se vor identifica şi stabili punctele de contact cu acestea, precum şi contribuţia pe care o vor avea pe timpul activităţilor de
planificare.
25. Analiza misiunii. Scopul şi conţinutul activităţii. Persoanele implicate în cadrul procesului de analiză a misiunii. Documentele elaborate în cadrul
etapei. Persoanele responsabile de elaborarea documentelor.
Comandantul identifică, determină şi precizează misiunea şi obiectivele ce trebuie îndeplinite. Pe baza acestora, personal sau prin şeful de stat major,
execută orientarea personalului implicat nemijlocit în procesul de planificare a operaţiei. Declanşarea cu eficienţă a planificării impune înţelegerea corectă,
de către SM, a ideilor de bază ale comandantului privind concepţia operaţiei.
Etapa cuprinde următoarele secvenţe specifice:
- analiza misiunii (evaluarea situaţiei);
- prezentarea concepţiei eşalonului superior/intenţiei comandantului;
- îndrumarea pentru planificare.
Analiza misiunii are o importanţă crucială pentru planificare. Ea permite comandantului să-şi formeze propria viziune asupra câmpului de luptă.
Rezultatul analizei misiunii defineşte problema de rezolvat şi constituie începutul procesului de determinare a soluţiilor probabile. Comandantul este
răspunzător pentru desfăşurarea analizei misiunii, iar SM specializat o va îndeplini. Activităţile specifice acestei secvenţe sunt:
Analiza ordinului primit de la eşalonul superior se execută în scopul stabilirii modalităţii în care misiunea marii unităţi (unităţii) vine în sprijinul
îndeplinirii misiunii acestuia. Scopul este de a determina cum marea unitatea (unitatea) contribuie la îndeplinirea misiunii, intenţiei comandantului şi
concepţiei operaţiilor eşaloanelor superioare cu două nivele mai sus. Comandantul şi statul major trebuie să înţeleagă complet:
- intenţia eșalonului superior (o înţelegere clară a obiectivului final şi al efortului principal vizat): misiunile acestora, resursele disponibile, aria de
operaţii, concepţia operaţiilor, graficul de timp privind executarea misiunilor;
- misiunile vecinilor, sprijinul, unităţile de sprijin şi legăturile lor cu planul comandamentelor superioare
- zona de operaţii destinată
- misiunea unităţii în contextul şi relaţia cu misiunea şi intenţia eşalonului superior.
Dacă SM nu înţelege aceste cerinţe, trebuie imediat să clarifice situaţia prin:
 ofiţerii de legătură (LNO), familiarizaţi cu planul comandamentului eşalonului superior
 solicitarea informaţiilor
Determinarea sarcinilor specificate, implicite şi esenţiale.
Sarcina reprezintă acea activitate clar definită şi măsurabilă, îndeplinită de către o structură militară (răspunde la întrebare „Ce?”).
Sarcinile specificate sunt acele sarcini special repartizate unei unităţi de către eşalonul ei superior, prin ordin sau plan de operații.
Sarcinile implicite sunt acele sarcini care trebuie îndeplinite pentru rezolvarea sarcinilor specificate, dar nu se regăsesc în ordinul eşalonului superior.
Ele sunt derivate dintr-o analiză detaliată a ordinului eşalonului superior, a situaţiei inamicului, a cursurilor de acţiune ale acestuia şi a terenului.
Sarcinile esenţiale sunt sunt cele care trebuie executate cu succes pentru îndeplinirea misiunii. Sarcinile esenţiale sunt întotdeauna incluse în misiune.
Redactarea misiunii reformulate.
Pe baza sarcinilor primite de la eşalonul superior, prin ordinul de operaţie, şeful de stat major sau ofiţerul cu operaţiile pregăteşte formularea misiunii
pentru unitatea proprie, pe care o va prezenta comandantului pentru aprobare. Misiunea reformulată este o frază concisă sau paragraf care descrie sarcina
(sau sarcinile) esenţiale ale unităţii şi scopul ca să indice clar actiunea ce trebuie făcută şi raţiunea pentru care e făcută. Misiunea trebuie să conţină un
răspuns clar la întrebările:
• Cine trebuie să execute operaţia (unitatea/gruparea de forţe)?
• Care/Ce este sarcina esenţială a unităţii (misiunea tactică/sarcina)?
• Când se doreşte să înceapă operaţia (prin timp – dată, oră - sau prin referire la un anumit eveniment)?
• Unde doreşte să se execute operaţia (aria/zona de operaţii, obiectivul, grila coordonatelor)?
• De ce doreşte forţa să desfăşoare operaţiile (pentru care scop sau raţiunea acestor operaţii)?
26. Stabilirea principalelor probleme ale planificării. Scopul şi conţinutul activităţii. Persoanele implicate în cadrul procesului de analiză a misiunii.
 primirea misiunii (anticiparea unei noi misiuni),
 plasarea acesteia în contextul general,
 formularea evaluărilor.
Secvenţe specifice etapei
(pentru eşaloanele de nivel operativ şi strategic):
 evaluarea politico-militară a situaţiei,
 generarea şi evaluarea a opţiunilor,
 elaborarea „Directivei de iniţiere a procesului de planificare”.
Reanalizarea resurselor disponibile.
 Comandantul şi SM examinează starea curentă a structurilor subordonate sub aspectul sarcinilor. În urma acestei analize se va stabili dacă au suficiente
capabilităţi pentru îndeplinirea sarcinilor, iar în situaţia în care acestea nu sunt, identifică resursele adiţionale necesare.
 5. Determinarea constrângerilor.
Anumite restricţii se pot referi la timp, spaţiu şi resurse, precum şi la suportul logistic prin care comandantul va îndeplini misiunea. Constrângerile stabilesc
dacă se va trece la acţiune sau nu, restricţionând libertatea de acţiune a subordonaţilor pe timpul procesului de planificare şi pot îmbrăca forma unor cerinţe a
ceea ce trebuie făcut sau a unor acţiuni interzise a se executa.
 6. Identificarea factorilor critici şi a acţiunilor probabile.
Factorii critici sunt datele cunoscute referitoare la operaţiune inclusiv dispozitivul forţelor proprii şi ale inamicului, resursele umane la dispoziţie, forţa
unităţilor şi pregătirea logistică. Acţiunile probabile sunt presupuneri despre situaţia actuală sau viitoare care sunt făcute în absenţa factorilor reali, necesare a
fi puse la dispoziţia comandantului pe timpul procesului de planificare pentru a completa estimarea situaţiei şi a lua decizia. Toate acţiunile probabile
identificate vor fi clarificate cu eşalonul superior şi vor fi înlocuite cât mai repede posibil cu factori reali.
 7. Evaluarea riscurilor.
Managementul riscului este procesul de identificare, evaluare şi control a riscurilor apărute datorită factorilor operaţionali şi de luare a deciziilor de echilibrare
a „costurilor” riscului cu „beneficiile” aduse misiunii.
Planificarea folosirii timpului la dispoziţie.
Comandantul va compara timpul necesar îndeplinirii obiectivelor cu termenele limită transmise de eşalonul superior pentru a se asigura că îndeplinirea
misiunii se va face în timpul alocat. Comandantul va exploata la maximum timpul alocat, transmiţând ordine de avertizare şi fragmentare pe măsura
desfăşurării planificării, astfel facilitând planificarea în paralel a acţiunilor subordonate.
27. Orientarea personalului implicat în planificare. Persoanele implicate în cadrul procesului de orientare. Documentele elaborate în cadrul etapei.
Persoanele responsabile de elaborarea documentelor.
Comandantul identifică, determină şi precizează misiunea şi obiectivele ce trebuie îndeplinite. Pe baza acestora, personal sau prin şeful de stat major,
execută orientarea personalului implicat nemijlocit în procesul de planificare a operaţiei. Declanşarea cu eficienţă a planificării impune înţelegerea corectă, de
către SM, a ideilor de bază ale comandantului privind concepţia operaţiei.
 primirea misiunii (anticiparea unei noi misiuni),
 plasarea acesteia în contextul general,
 formularea evaluărilor.
Secvenţe specifice etapei
(pentru eşaloanele de nivel operativ şi strategic):
 evaluarea politico-militară a situaţiei,
 generarea şi evaluarea a opţiunilor,
 elaborarea „Directivei de iniţiere a procesului de planificare”.
Analiza misiunii are o importanţă crucială pentru planificare. Ea permite comandantului să-şi formeze propria viziune asupra câmpului de luptă.
Rezultatul analizei misiunii defineşte problema de rezolvat şi constituie începutul procesului de determinare a soluţiilor probabile. Comandantul este
răspunzător pentru desfăşurarea analizei misiunii, iar SM specializat o va îndeplini. Activităţile specifice acestei secvenţe sunt:
Analiza ordinului primit de la eşalonul superior se execută în scopul stabilirii modalităţii în care misiunea marii unităţi (unităţii) vine în sprijinul
îndeplinirii misiunii acestuia. Scopul este de a determina cum marea unitatea (unitatea) contribuie la îndeplinirea misiunii, intenţiei comandantului şi
concepţiei operaţiilor eşaloanelor superioare cu două nivele mai sus. Comandantul şi statul major trebuie să înţeleagă complet:
- intenţia eșalonului superior (o înţelegere clară a obiectivului final şi al efortului principal vizat): misiunile acestora, resursele disponibile, aria de
operaţii, concepţia operaţiilor, graficul de timp privind executarea misiunilor;
- misiunile vecinilor, sprijinul, unităţile de sprijin şi legăturile lor cu planul comandamentelor superioare
- zona de operaţii destinată
- misiunea unităţii în contextul şi relaţia cu misiunea şi intenţia eşalonului superior.
Dacă SM nu înţelege aceste cerinţe, trebuie imediat să clarifice situaţia prin:
 ofiţerii de legătură (LNO), familiarizaţi cu planul comandamentului eşalonului superior
solicitarea informaţiilor.
28. Briefingul (şedinţa) de analiză a misiunii. Scopul şi conţinutul şedinţei. Participanţii la şedinţă. Cine planifică, organizează şi conduce şedinţa.
Documentele necesare pentru desfăşurarea şedinţei.
Ședinţa de analiză a misiunii.
Analiza comună a misiunii, în cadrul şedinţei comandantului cu şefii structurilor SM, cuprinde prezentarea tuturor aspectelor importante ale misiunii şi
se finalizează cu ghidul pentru declanşarea procesului de planificare. Comandantul prezintă elementele esenţiale ale directivei de acţiune, riscurile probabile
şi, în detaliu, misiunea însuşită. Fiecare şef de compartiment va prezenta implicaţiile şi măsurile de primă urgenţă specifice. Scopul şedinţei de analiză a
misiunii este de a obţine aprobarea comandantului privind rezultatul clar al analizei şi ideile de bază pentru declanşarea procesului de planificare a acţiunilor.
13. Aprobarea misiunii reformulate.
Șeful de stat major sau ofiţerul cu operaţiile pregăteşte formularea misiunii pentru unitatea proprie, pe care o va prezenta comandantului pentru aprobare,
în timpul şedinţei de analiză a misiunii.
14. Dezvoltarea intenţiei iniţiale a comandantului.
Intenţia comandantului reprezintă o afirmare concisă a sarcinilor încredinţate forţelor şi a condiţiilor pe care acestea le întâlnesc pentru asigurarea
reuşitei în faţa inamicului, a terenului de luptă şi a finalului încununat de succes. Intenţia comandantului va cuprinde:
 starea finală (End state) care constă în realizarea acelor condiţii care asigură îndeplinirea cu succes a misiunii.
 sarcinile cheie (Key tasks) - condiţii de realizare a stării finale şi de îndeplinire a misiunii.
 scopul operaţiei - contextul operaţional mai larg al misiunii.
15. Revederea factorilor critici şi a acţiunilor probabile.
Din acest moment, pe toată durata procesului militar de luare a deciziei, comandantul şi SM, periodic, revăd factorii care în mod evident influenţează
acţiunile militare: inamic, trupe proprii, teren, timp, consideraţii de ordin militar-civil, reguli de angajare, constrângeri de natură juridică, etc.
Pentru îndrumarea procesului de planificare, comandantul îşi elaborează ghidul de planificare pornind de la propria viziune asupra situaţiei. Ghidul de
planificare poate fi extins sau detaliat atât cât circumstanţele o cer. El trebuie să conducă statul major către esenţa viziunii comandantului asupra acţiunii
militare. Ghidul de planificare al comandantului poate fi scris sau oral şi trebuie să conţină cel puţin:
- operaţia decisivă;
- identificarea punctului sau punctelor decisive;
- potenţiale puncte de decizie,
- cursurile de acţiune specifice, pentru a considera sau nu, atât pentru forţele proprii cât şi pentru inamic, priorităţile care li se adresează;
- cerinţele critice de informaţii iniţiale ale comandantului (CCIR);
- ghidul iniţial de recunoştere şi supraveghere;
- riscurile
- modalităţi de inducere în eroare;
- focurile
- mobilitatea şi contramobilitatea;
- operaţiile de securitate;
- priorităţi pentru sistemele de operare ale câmpului de luptă;
- graficul de timp pentru planificarea operaţională;
- tipul ordinelor ce urmează a fi emise;
- şedinţe de planificare colaborativă ce urmează a se desfăşura;
- marşurile şi deplasările ce urmează a fi imediat iniţiate
- tipul repetiţiilor ce urmează a se desfăşura,
- orice alte informaţii pe care comandantul doreşte a fi luate în calcul de către SM.
Imediat după ce comandantul emite ghidul de planificare, statul major transmite subordonaţilor ordinul de avertizare numărul 2 (WARNO 2), care
conţine:
- misiunea reformulată;
- intenţia comandantului,
- schimbările survenite în organizarea pentru misiune;
- ataşări, detaşări, misiuni temporare;
- aria de operaţii a MU/U;
- CCIR şi EEFI;
- riscurile asumate;
- instrucţiunile de supravieţuire şi recunoaştere,
- instrucţiuni iniţiale pentru executarea marşurilor;
- măsuri de protecţie a forţelor şi securitatea acţiunilor.
29. Estimarea de stat major. Scopul estimării. Enumăraţi şi explicaţi structura estimării de stat major. Cine le elaborează.
Totalizarea activităților care conține estimările șefilor de S-uri, gata pentru a trece la următoarea etapă.
• ghidul de planificare al comandantului;
• planul de activitate al statului major, semnat de către şeful de stat major şi aprobat de către comandant;
• se emite ordinul preliminar nr.2 semnat de către şeful de stat major.
30. Pregătirea informativă a cîmpului de luptă - IPB. Scopul şi etapele activităţii. Persoanele responsabile de elaborarea pregătirii informaţionale a
câmpului de luptă.
Pregătirea de informaţii a câmpului de luptă (IPB) este un proces continuu şi sistematic de analiză a ameninţării inamicului şi efectelor mediului
operaţional într-o zonă geografică specifică. Este un proces dinamic executat de statul major şi condus de comandant care interpretează continuu noile
informaţii primite, în scopul elaborării estimărilor, prioritizării ţintelor şi luării deciziei. Procesul constă în parcurgerea următorilor paşi:
Pasul 1 – Evaluarea câmpului de luptă (identificarea ariei de interes, obstacolelor şi coridoarelor de mobilitate ale inamicului şi ale forţelor proprii, a
căilor de apropiere, a condiţiilor meteo).
Pasul 2 – Evaluarea ameninţărilor (identificarea posibilităţilor inamicului).
Pasul 3 – Integrarea ameninţărilor (determinarea cursurilor cel mai probabil şi cel mai periculos de acţiune ale inamicului şi reacţia sa la acţiunile
forţelor proprii).
Pasul 4 – Schema grafică de sprijin a deciziei:
- schema obstacolelor şi a culoarelor de mobilitate;
- situaţia actuală a inamicului (interpretarea acestuia)
- lista cu prioritizarea ţintelor
În mod adiţional, procesul ajută la identificarea “golurilor” de informaţii, fapt ce contribuie la stabilirea de către comandant a cerinţelor prioritare de
informaţii (PIR).
Stabilirea cerinţelor critice de informaţii ale comandantului (CCIR) şi a elementelor esenţiale ale informaţiilor despre forţele proprii (EEFI).
Cerinţele critice de informaţii ale comandantului - acele informaţii, necesare acestuia, care influenţează în mod direct luarea deciziei şi conduc la
succesul executării acţiunilor militare. Acestea au rolul de a concentra eforturile subordonaţilor, de a aloca resursele într-un mod optim şi de a elabora opţiuni
ce vor fi prezentate comandantului. Acestea ar trebui limitate, nu mai mult de 10 şi alocat timp suficient pentru înţelegerea lor. Cerinţele de informaţii (IR),
care reprezintă totalitatea informaţiilor solicitate de către comandant şi SM pentru asigurarea succesului operaţiilor, acestea fiind elementele necesare pentru
a ne adresa factorilor: misiune, inamic, trupe proprii, teren şi stare a vremii, timp, consideraţii de ordin civil (METT-TC). Anumite cerinţe de informaţii care
sunt foarte importante să devine cerinţe critice de informaţii.
În paralel comandantul şi SM identifică şi stabilesc elementele esenţiale ale informaţiilor despre forţele proprii, care reprezintă aspectele critice ale
operaţiilor forţelor proprii care, dacă ar fi cunoscute de către inamic, ar putea compromite substanţial sau limita succesul acestora şi care trebuie protejate faţă
de posibilităţile de descoperire ale inamicului.
Stabilirea planului iniţial de procurare a informaţiilor, de control şi executare a recunoaşterilor.
Planul iniţial de procurare a informaţiilor, de control şi executare a recunoaşterilor este elementul esenţial pentru începerea şi ajustarea eforturilor de
colectare a informaţiilor necesare dezvoltarii planurilor sau ordinelor de operaţii (poate fi emis ca parte a ordinelor de avertizare WARNO, fragmentare
FRAGO şi de operaţii OPORD). Ar trebui să conţină:
- ariile de operaţii pentru supravegherea şi recunoaşterea capabilităţilor;
- sarcinile pentru procurarea informaţiilor, controlul şi executarea recunoaşterilor;
- prevederile pentru comunicaţii, logistică şi sprijin de foc;
- organizarea pentru misiune;
- obiectivele recunoaşterilor;
- cerinţele de informaţii şi cerinţele critice de informaţii ale comandantului;
- timpul la care se va atinge aliniamentele de plecare şi de contact;
- denumirea iniţială a ariei de interes;
- rutele principale din interiorul ariei de operaţii;
- măsurile de coordonare a sprijinului cu foc şi de control a spaţiului aerian.
31. Proiectarea (dizainul) operaţional. Scopul şi conţinutul activităţii. Persoanele implicate în elaborarea proiectării operaţionale.
COAs arată metodele, în concordanţă cu GPC, de îndeplinire a sarcinilor esenţiale ale misiunii. Ele implementează design-ul operaţional prin descrierea
condiţiilor pentru atingerea punctelor decisive şi în final al Centrului de Greutate (CdG) al adversarului şi în acelaşi timp protejarea celui propriu.
Realizarea unor planuri şi a unor ordine de operaţie (acţiune) presupune cunoaşterea elementelor fundamentale şi a criteriilor de natură să sprijine
activitatea în procesul de planificare, cum ar fi:
- centrele de greutate;
- punctele decisive;
- axele (direcţiile, liniile) de operaţie;
- direcţiile de efort;
- punctul critic;
- secvenţele operaţiei;
- starea finală;
- costurile.
Centrele de greutate (CG) sunt „acele caracteristici, capacităţi sau poziţii din care o forţă militară îşi obţine libertatea de acţiune, puterea fizică şi voinţa
de a lupta” (raionul sau obiectivele principale de putere şi manevră de care depinde reuşita acţiunii sau împotriva cărora trebuie dirijate energiile, surse de
putere). Centrul de greutate al inamicului dacă este atacat, paralizat, distrus sau neutralizat, conduce fie la înfrângerea inevitabilă, fie la dorinţa acestuia de a
accepta negocierea păcii în condiţii favorabile atacatorului. Invers, când centrul de greutate propriu este distrus sau neutralizat, inevitabil se va ajunge la
pierderea războiului.
Punctele decisive (PD) sunt „elemente a căror cucerire (nimicire) asigură comandanţilor un avantaj important asupra inamicului şi influenţează în mod
semnificativ rezultatul operaţiei” (obiective de natură militară, de infrastructură sau zone de teren critice pentru o etapă importantă a luptei sau pentru
schimbarea rapidă a dificultăţilor de manevră şi oferă calea optimă pentru dezvoltarea ofensivei. Controlul punctelor decisive oferă comandantului avantajul
asupra forţelor inamice şi influenţează hotărâtor succesul acţiunilor. Un punct decisiv poate viza, în special:
- realizarea unui efect asupra adversarului, care va crea o libertate de acţiune, favorizându-se astfel evoluţia manevrei;
- o capacitate a cărei eliminare va trebui asigurată pentru a permite înaintarea spre CG advers;
- o capacitate care va trebui realizată în favoarea forţei sau restabilită în favoarea unei forţe proprii (aliate).
Axele (direcţiile, liniile) de operaţie reprezintă orientarea forţelor proprii în timp şi spaţiu, pe timpul luptelor, în relaţia cu inamicul.
Liniile operaţiei sunt linii funcţionale ce leagă punctele decisive (PD) în secvenţe, trasând calea logică (esenţială) care duce la Centru de Greutate
inamic. Liniile operaţiei sunt deci instrumente de planificare ce stabilesc, în timp şi spaţiu, corelarea între PD şi CG şi sunt, în mod obişnuit, capabile de a fi
în legătură cu funcţiile lor sau cu mediul înconjurător. Liniile se pot prelungi dincolo de centrul de greutate operativ advers pentru a atinge starea finală.
Direcţiile de efort reprezintă acele porţiuni de teren pe care se exercită puterea de luptă a unei forţe. Acestea orientează acţiunile forţelor proprii către
punctele decisive şi centrul de greutate ale inamicului.
Punctul critic reprezintă acel moment în care o forţă nu-şi mai poate menţine puterea de luptă pentru îndeplinirea misiunii încredinţate. Atingerea
punctului critic poate fi determinată de:
- organizarea defectuoasă a disecării resurselor, lipsa condiţiilor necesare pentru transferul acestora, epuizarea stocurilor;
- lipsa protecţiei liniilor de comunicaţii împotriva atacurilor;
- pierderile suferite, oboseala şi diminuarea moralului forţelor;
- creşterea îndârjirii apărătorului pe măsura pierderii iniţiale şi a teritoriilor deţinute şi primirea de către acesta a unor întăriri neprevăzute;
- nesincronizarea cu manevra, a celorlalte funcţiuni ale luptei (mai puţin logistica).
Secvenţele operaţiei sunt momente distincte ale acţiunii militare caracterizate prin scopuri, activităţi şi măsuri specifice la care participă majoritatea
forţelor şi mijloacelor unităţii. Împărţirea în secvenţe stabileşte ordinea punctelor decisive.
Starea finală dorită (End State) reprezintă situaţia politică şi/sau militară care trebuie să existe la terminarea operaţiei şi indică faptul că obiectivele
stabilite au fost îndeplinite.
Costurile reprezintă o însumare a pierderilor în forţe şi mijloace pe timpul ducerii acţiunilor militare planificate, costurile estimate de materiale şi timpul
necesar pentru pregătirea şi desfăşurarea luptei.
32. Elaborarea concepţiei. Scopul şi conţinutul activităţii. Documentele de bază elaborate în cadrul etapei. Conţinutul documentelor (concepţiei).
Persoanele responsabile de elaborarea documentelor.
• Forma de desfăşurare – briefing de luare a deciziei;
• Organizează şeful de stat major prin compartimentul operaţii;
• Participanţi – statul major al unităţii;
• Şefii de compartimente prezintă estimarea finală (punctele 3,4,5);
• Formatul briefingului conform GPO 2016.
• Documentul final al etapei elaborare a concepţiei este concepţia operaţiei elaborată grafic pe hartă şi scris;
• Concepţia este elaborată de către compartimentul S3, semnată de către comandantul brigăzii şi se prezintă spre aprobare eşalonului superior
• Celelalte compartimente contribuie la elaborarea concepţiei (pe linie de armă).
Prezentarea concepţiei eşalonului superior pentru aprobare
1. Se poate desfăşura:
- este prezentată individual de către comandant;
- se prezintă de către statul major sub formă de briefing (şedinţă) de prezentare a concepţiei;
- programul briefingului este elaborat de către S3.
- structura briefingului corespunde cu conţinutul concepţiei.
Documentele elaborate la etapa de elaborare a concepţiei:
• Materialele analizei situaţiei (IPB);
• Cursurile de acţiune ale inamicului(grafic şi scris);
• Cursurile de acţiune ale forţelor proprii (grafic şi scris);
• Matricea de analiză a C.A.;
• Matricea de comparare a C.A.;
• Estimările compartimentelor;
• Concepţia operaţiei grafic şi scris;
• Planul de control;
• Planul recunoaşterilor;
• Hărţile de lucru actualizate (cu concepţia acţiunilor);
• Programele de desfăşurare a briefingurilor.
33. Analiza situaţiei. Scopul şi conţinutul activităţii. Persoanele implicate în cadrul procesului de analiză a situaţiei. Documentele elaborate în cadrul
etapei. Persoanele responsabile de elaborarea documentelor.
Pentru analiza situaţiei, compartimentele comandamentului studiază datele şi informaţiile despre:
- Teren şi timp;
- Inamic;
- Forțe proprii.
Pregătirea informativă a câmpului de luptă (IPB) este o metodă integrată de analiză a adversarului, terenului şi a mediului din zona de operaţii.
Ca urmare a relaţionării dintre factorii analizaţi, IPB este un proces dinamic şi continuu, ce trebuie executat la toate nivelele de comandă.
Etapele procesului IPB
• definirea mediului de confruntare;
• descrierea efectelor câmpului de luptă;
• evaluarea adversarului;
• determinarea cursurilor de acţiune probabileale adversarului.
Analiza terenului şi starea vremii:
Teren
• Sectoare de observare şi foc;
• Acoperiri şi mascare;
• Obstacole;
• Puncte cheie;
• Căi de apropiere.
Starea vremii
• Ziua, lumină;
• Precipitaţii;
• Temperatură;
• Direcţia şi viteza vântului;
• Vizibilitate;
• Presiunea admosferică.
Analiza (evaluarea) inamicului
etape:
• Compunerea inamicului;
• Dispunerea (dispozitivul de luptă);
• Tăria (completarea şi pregătirea);
• Acţiuni semnificative;
• Particularităţi şi slăbiciuni (parţile tari şi slabe);
• Posibilităţile inamicului;
• Cursuri de acţiune
Tăria:
Nivelul de completare a unităţilor inamicului:
- efectiv;
- armament şi tehnică;
- matriale logistice.
• Nivelul pregătirii de luptă a unităţilor inamicului.
Acţiuni semnificative
• Care sunt schimbările desfăşurate în dispozitivul inamicului;
• Ultimele acţiuni ale inamicului;
• Comportamentul inamicului.
Particularităţi şi slăbiciuni:
• Părţile tari ale inamicului;
• Părţile slabe ale inamicului.
Posibilităţile inamicului
Se calculează potenţialul de luptă ale unităţilor inamicului:
- puterea de foc;
- forţa de lovire;
- manevritate.
Documentația:
- Hărţile cu analiza zonei de operaţii şi influenţa asupra acţiunilor militare(materialele IPB) – elaborează S2;
- Cursurile de acţiune ale inamiclului – elaborează S2;;
- Tabelul cu raportul de forţe şi mijloace – elaborează S3 cu sprijinul tuturor compartimentelor;.
34. Activitatea statului major pentru analiza terenului şi a timpului. Activităţi desfăşurate. Persoanele implicate în cadrul procesului de analiză a
terenului şi a timpului. Documente elaborate în cadrul etapei.
Analiza terenului şi starea vremii:
Teren
• Sectoare de observare şi foc;
• Acoperiri şi mascare;
• Obstacole;
• Puncte cheie;
• Căi de apropiere.
Starea vremii
• Ziua, lumină;
• Precipitaţii;
• Temperatură;
• Direcţia şi viteza vântului;
• Vizibilitate;
• Presiunea admosferică.
Documentația:
• Hărţile cu analiza zonei de operaţii şi influenţa asupra acţiunilor militare(materialele IPB) – elaborează S2;
• Cursurile de acţiune ale inamiclului – elaborează S2;;
• Tabelul cu raportul de forţe şi mijloace – elaborează S3 cu sprijinul tuturor compartimentelor.
35. Activitatea statului major pentru analiza inamicului. Cursurile de acţiune ale inamicului. Metoda de elaborare a cursurilor adversarului.
Conţinutul cursurilor de acţiune. Cine le elaborează. Documente elaborate în cadrul etapei.
Analiza (evaluarea) inamicului
etape:
• Compunerea inamicului;
• Dispunerea (dispozitivul de luptă);
• Tăria (completarea şi pregătirea);
• Acţiuni semnificative;
• Particularităţi şi slăbiciuni (parţile tari şi slabe);
• Posibilităţile inamicului;
• Cursuri de acţiune
Tăria:
Nivelul de completare a unităţilor inamicului:
- efectiv;
- armament şi tehnică;
- matriale logistice.
• Nivelul pregătirii de luptă a unităţilor inamicului.
Acţiuni semnificative
• Care sunt schimbările desfăşurate în dispozitivul inamicului;
• Ultimele acţiuni ale inamicului;
• Comportamentul inamicului.
Particularităţi şi slăbiciuni:
• Părţile tari ale inamicului;
• Părţile slabe ale inamicului.
Posibilităţile inamicului
Se calculează potenţialul de luptă ale unităţilor inamicului:
- puterea de foc;
- forţa de lovire;
- manevritate.
Documentația:
- Tabelul cu raportul de forţe şi mijloace – elaborează S3 cu sprijinul tuturor compartimentelor.
36. Activitatea statului major pentru analiza forţelor proprii. Explicaţi scopul şi conţinutul activităţii.
Analiza forţelor proprii
- compunerea;
- dispunerea;
- nivelul capacității compative;
- activităţile semnificative;
- particularităţi şi slăbiciuni.
Documentația:
- Tabelul cu raportul de forţe şi mijloace – elaborează S3 cu sprijinul tuturor compartimentelor.
37. Elaborarea cursurilor de acţiune. Scopul şi conţinutul activităţii. Ce este un curs de acţiune. Conţinutul cursului de acţiune. Persoanele implicate
în cadrul procesului de elaborare a cursurilor de acţiune. Documentele elaborate în cadrul etapei. Persoanele responsabile de elaborarea
documentelor.
Cursul de acţiune trebuie să fie clar şi concis, să arate cum? va îndeplini misiunea şi să conţină suficiente detalii pentru a putea fi simulat pe timpul
jocului de război.
Un curs de acţiune trebuie să răspundă la următoarele întrebări:
• Când va începe acţiunea şi / sau până când trebuie să fie îndeplinită ?
• Cine va executa operaţia?
• Ce tip de operaţie trebuie luat în considerare?
• Unde trebuie executată operaţia ?
• De ce trebuie executată operaţia?
• Cum va fi desfăşurată operaţia ?
Pentru a îndeplini misiunea (cum ?)un curs de acţiune trebuie să stabilească:
1. Direcţia loviturii principale (direcţia de efort).
2. Dispozitivul de operaţii.
3. Cum va fi nimicit inamicul sau etapele operaţiei şi modul de acţiune la fiecare etapă. MANEVRA.
4. Sarcini prealabile pentru unităţile din subordine.
Cursurile de acţiune
• Se elaborează minimum câte 2 cursuri de acţiune la fiecare curs a inamicului;
• Responsabil este compartimentul S3 însă participă tot statul major;
• Se elaborează grafic pe hartă şi în scris.
38. Analiza cursurilor de acţiune . Scopul şi conţinutul activităţii. Metodele de analiză a cursurilor de acţiune. Persoanele implicate în cadrul
procesului de analiză a cursurilor de acţiune. Documentele elaborate în cadrul etapei. Persoanele responsabile de elaborarea documentelor.
Metoda cea mai sigură prin care comandantul şi statul major analizează şi simulează un curs de acţiune este JOCUL DE RĂZBOI
Jocul de război este o activitate organizată, cu reguli şi etape, ce încearcă să vizualizeze fluxul desfăşurării operaţiei, secvenţă cu secvenţă.
Este un proces repetitiv, de analiză a acţiunii (Trupelor proprii), reacţiei (Inamicului) şi contrareacţiei (trupelor proprii) – în mod normal, dar poate fi şi invers.
Jocul de război este cel mai valoros pas pe timpul analizei şi comparării cursurilor de acţiune.
Trebuie să i se aloce mai mult timp decât oricărei alte etape din procesul de elaborare a concepţiei.
Jocul de război testează valabilitatea unui curs de acţiune, sau aduce îmbunătăţiri unui curs pregătit.
Documente şi instrumente
• Jocul de război este pregătit de către compartimentul S3;
• Instrumentele sunt pregătire de către compartimentul S3;
• Documente necesare:
- matricile de analiză a CA (pentru fiecare curs);
- se elaborează punctul 3 a estimării “Analiza CA”;
• Participanţi – statul major al unităţii (pentru inamic acţionează S2, pentru forţele proprii celelalte compartimente);
• Conducătorul jocului de război este şeful de stat major.
• Locul desfăşurării: pe hartă; machetul terenului; la calculator.
Documente elaborate la etapa de analiză a C.A.
• Matricele de analiză a cursurilor de acţiune (pentru fiecare curs).
39. Jocul de război. Scopul jocului de război. Metodele şi procedee de desfăşurarea a jocului de război. Persoanele implicate în cadrul procesului
pregătire şi desfăşurare a jocului de război. Documentele elaborate în cadrul etapei. Persoanele responsabile de elaborarea documentelor.
Metoda cea mai sigură prin care comandantul şi statul major analizează şi simulează un curs de acţiune este JOCUL DE RĂZBOI
Jocul de război este o activitate organizată, cu reguli şi etape, ce încearcă să vizualizeze fluxul desfăşurării operaţiei, secvenţă cu secvenţă.
Este un proces repetitiv, de analiză a acţiunii (Trupelor proprii), reacţiei (Inamicului) şi contrareacţiei (trupelor proprii) – în mod normal, dar poate fi şi invers.
Jocul de război este cel mai valoros pas pe timpul analizei şi comparării cursurilor de acţiune.
Trebuie să i se aloce mai mult timp decât oricărei alte etape din procesul de elaborare a concepţiei.
Jocul de război testează valabilitatea unui curs de acţiune, sau aduce îmbunătăţiri unui curs pregătit.
Documente şi instrumente
• Jocul de război este pregătit de către compartimentul S3;
• Instrumentele sunt pregătire de către compartimentul S3;
• Documente necesare:
- matricile de analiză a CA (pentru fiecare curs);
- se elaborează punctul 3 a estimării “Analiza CA”;
• Participanţi – statul major al unităţii (pentru inamic acţionează S2, pentru forţele proprii celelalte compartimente);
• Conducătorul jocului de război este şeful de stat major.
• Locul desfăşurării: pe hartă; machetul terenului; la calculator.
Documente elaborate la etapa de analiză a C.A.
• Matricele de analiză a cursurilor de acţiune (pentru fiecare curs).
40. Compararea cursurilor de acţiune. Scopul şi conţinutul activităţii. Metodele de comparare a cursurilor de acţiune. Persoanele implicate în cadrul
procesului de comparare a cursurilor de acţiune. Documentele elaborate în cadrul etapei. Persoanele responsabile de elaborarea documentelor.
Criteriilor de evaluare
• Sunt stabiliţi de statul major;
• Sunt incluşi în matricea de comparare;
• De obicei includ toţi factorii care determină operaţia.
• Cea mai obişnuită metodă de comparare a unor cursuri ale acţiunii este “matricea de comparare”.
• Această metodă constă în enumerarea factorilor semnificativi stabiliţi şi folosirea acestora pentru indicarea eficienţei cursului acţiunii
Matricea de comparare
Documente elaborate:
• Matricea de comparare (centralizată) (elaborată de S3);
• Programul briefingului de luare a deciziei;
• Paragraful 4 şi 5 al estimării “Compararea CA”;
41. Selectarea cursului optim şi luarea deciziei. Forma de desfăşurare. Persoanele implicate în cadrul procesului de luare a deciziei. Documentele
elaborate în cadrul etapei. Persoanele responsabile de elaborarea documentelor.
• Forma de desfăşurare – briefing de luare a deciziei;
• Organizează şeful de stat major prin compartimentul operaţii;
• Participanţi – statul major al unităţii;
• Şefii de compartimente prezintă estimarea finală (punctele 3,4,5);
• Formatul briefingului conform GPO 2016.
• Documentul final al etapei elaborare a concepţiei este concepţia operaţiei elaborată grafic pe hartă şi scris;
• Concepţia este elaborată de către compartimentul S3, semnată de către comandantul brigăzii şi se prezintă spre aprobare eşalonului superior
• Celelalte compartimente contribuie la elaborarea concepţiei (pe linie de armă).
42. Briefingul (şedinţa) de luare a deciziei. Scopul şi conţinutul şedinţei. Participanţii la şedinţă. Cine planifică, organizează şi conduce şedinţa.
Documentele necesare pentru desfăşurarea şedinţei.
Această secvenţă are trei componente distincte: recomandările statului major, făcute în cadrul şedinţei de luare a deciziei, decizia comandantului privind
cursul de acţiune, emiterea ghidului final de planificare.
După analiza şi compararea cursurilor de acţiune, statul major identifică şi recomandă cursul care satisface cel mai bine cerinţele impuse. Şeful
compartimentului operaţii va centraliza estimările şi recomandările tuturor compartimentelor din statul major, astfel încât propunerile sale să reprezinte poziţia
întregului stat major.
Dacă statul major nu poate ajunge la o concluzie privind selectarea unui curs de acţiune, şeful de stat major decide care curs va fi recomandat
comandantului spre aprobare.
După parcurgerea acestor activităţi, se desfăşoară şedinţa de luare a deciziei, în prezenţa comandantului, după următorul algoritm (model):
- prezentarea situaţiei şi intenţiei eşalonului superior – şeful de stat major;
- prezentarea cursului cel mai probabil al inamicului – şeful S2
- precizarea ultimelor actualizări privind pregătirea informativă a câmpului de luptă - şeful S2
- cursurile de acţiune propuse: - şeful S3
- rezultatele estimărilor;
- incertitudini;
- rezultatele jocului de război;
- avantaje şi dezavantaje;
- cursul de acţiune recomandat.
Comandantul alege cursul de acţiune pe care îl consideră cel mai potrivit pentru îndeplinirea misiunii încredinţate, poate face recomandările necesare
îmbunătăţirii unuia dintre cursuri sau poate refuza variantele prezentate, urmând ca statul major să reia procesul de dezvoltare a cursurilor de acţiune.
În situaţia precizării unor recomandări la unul dinre cursuri, statul major va relua procesul de analiză al acestuia (va desfăşura jocul de război pentru
varianta modificată).
Decizia comandantului va ţine cont de recomandările statului major prezentate şi va conţine două elemente distincte: primul – referitor la selectarea unui
curs de acţiune, iar al doilea, va formula concepţia proprie privind desfăşurarea operaţiei, identificându-se cu ea şi motivând subordonaţii în executarea
acesteia.
Concepţia operaţiei (concepţia comandantului) - conţine elementele necesare subparagrafului (a) – “Concepţia operaţiei” din punctul 3 al Ordinului de
operaţie (EXECUŢIA); concepţia comandantului prezintă clar şi concis scopul eşalonului superior, enunţul misiunii, intenţiile sale, schema de executare a
manevrei, sprijinul de foc şi gradul acceptat de risc; concepţia comandantului va avea aceeaşi formă ca şi recomandarea statului major, cu deosebirea că el va
indica subunităţile ce vor fi angajate în luptă; efortul principal prezentat în schema de executare a manevrei este decisiv şi afectează întreaga planificare;
concepţia comandantului va furniza cel puţin informaţiile necesare pentru elaborarea ulterioară a planului şi a Ordinului de operaţie.
Comandantul poate oferi statului major mai multe direcţii de acţiune referitoare la concepţia şi decizia sa; îndrumarea sa depinde de nivelul de experienţă
al statului major şi cât de bine îl cunoaşte pe comandant personalul acestuia; indicaţiile suplimentare îmbunătăţesc activitatea statului major pentru planificarea
acţiunilor şi elaborarea ordinelor; comandantul poate include o schemă de executare a manevrei, a planului de sprijin cu foc şi sprijin de servicii; comandantul
subliniază toate sarcinile care trebuie duse la îndeplinire; el stabileşte unităţile (subunităţile) care vor fi angajate şi responsabilităţile de comandă care nu pot fi
delegate.
Pe timpul desfăşurării planificării, dacă este indicat, statul major dezvoltă Expunerea Cerinţelor Provizorii (ECP sau SOR=Statement of Requirements),
care listează elementele forţelor necesare implementării CONOPS. ECP de asemenea este bazat pe adausele de la comandanţii din subordine. ECP include
organizarea şi destinaţia finală a fiecărui element al forţei şi cînd fiecare element al forţei trebuie să fie operaţionalizat gata la punctul final de destinaţie
(GATA DE ACȚIUNE).
Comandantul remite CONOPSul elaborat către eşalonul superior pentru aprobare împreună cu ECP. Aprobarea CONOPSului trebie să efectuată pînă la
elaborarea Planului de Operaţii (OPLAN). Însă statul major continue procesul de planificare şi iniţiază faţa Dezvoltarea Planului
Iniţierea acţiunilor cu caracter preliminar. În vederea folosirii cât mai eficiente a timpului, deplasările iniţiale pot începe în orice fază a procesului de
planificare. Dacă timpul la dispoziţie este scurt şi este necesară efectuarea unor deplasări pe distanţe lungi, comandantul poate hotărî începerea acestora mai
din timp, sub comanda locţiitorului său, sau a şefului de stat major. În măsura în care situaţia concretă permite, gruparea de angajare se va deplasa pe timp de
lumină.
43. Recunoaşterile. Scopul activităţii.Cine planifică, organizează şi conduce recunoaşterile. Actiivităţile desfăşurate în cadrul recunoşaterilor.
Documentele necesare pentru desfăşurarea recunoaşterilor.
Recunoaşterile şi acţiunile de cercetare. Acţiunile de cercetare trebuie planificate cu grijă, în scopul obţinerii rapide a datelor şi informaţiilor despre
inamic şi teren necesare comandantului pentru elaborarea planului. Cercetarea se organizează şi execută pentru a se confirma, ajusta sau infirma elementele
componente ale planului iniţial. Dacă are timp la dispoziţie, comandantul execută o scurtă recunoaştere înainte de elaborarea planului iniţial. Cercetarea
trebuie să se desfăşoare neîntrerupt datorită situaţiilor des schimbătoare de pe câmpul de luptă. Un plan iniţial bine elaborat, facilitează executarea cercetării.
Planul executării cercetării, recunoaşterilor şi a supravegherii (ca parte a planului de obţinere a informaţiilor), precum şi măsurile stabilite pentru
combaterea cercetării inamicului, trebuie îmbunătăţite şi actualizate pe timpul executării operaţiei. Planul implică nu numai recunoaşterile executate de
comandant ci şi acţiunile companiei de cercetare precum şi ala subunităţilor de cercetare de armă, patrulelor şi ale posturilor de observare ale tuturor
unităţilor din organica brigăzii. Timpul şi forţele la dispoziţie determină modul în care cercetarea este organizată şi executată.
Planul cercetării poate fi emis sub forma unui ordin parţial. El include următoarele elemente:
a) forţele destinate pentru executarea cercetării;
b) datele şi informaţiile cu caracter prioritar ce trebuie obţinute;
c) itinerarele de deplasare şi elementele de cercetare;
d) modul de acţiune la obiectiv;
e) instrucţiuni speciale pentru cercetaşi;
f) sarcinile deosebite, cu caracter special;
g) echipamentul special necesar (de protecţie şi detecţie NBC, mijloace radio);
h) variantele de acţiune pentru situaţii neprevăzute;
i) modul de continuare a supravegherii după executarea cercetării;
j) sprijinul cu foc asigurat elementelor de cercetare pe timpul executării operaţiei;
k) modul de realizare a legăturilor radio (reţele, puncte de retranslaţie);
l) măsuri de siguranţă.
Comandantul continuă să elaboreze estimările şi în timpul executării recunoaşterilor. Dacă este posibil, el este însoţit la recunoaşteri de ofiţeri din statul
major şi comandanţii de batalioane şi companii independente. Ulterior, el specifică fiecărui subordonat modalitatea prin care aceştia vor colecta informaţiile pe
care el nu le poate obţine personal.
Comandanţii de unităţi (subunităţi) şi statul major desfăşoară recunoaşterile proprii. La încheierea acestora comandantul brigăzii se întâlneşte din nou cu
personalul participant la recunoaşteri, va primi informaţiile obţinute de acesta şi îşi modifică în mod corespunzător concepţia. Dacă este necesar, pe baza
informaţiilor obţinute în urma executării cercetării şi a recunoaşterilor, comandantul brigăzii poate desfăşura un nou joc de război.
44. Elaborarea planului de operaţii. Scopul şi conţinutul etapei. Documentele de bază elaborate în cadrul etapei. Conţinutul documentelor (planului
de operaţii). Persoanele responsabile de elaborarea documentelor.
Elaborarea planului constă în desfăşurarea următoarelor activităţi
1. Planificarea operaţiei militare (forţelor de manevră).
2. Planificarea activităţilor de sprijin de luptă.
3. Planificarea sprijinului logistic.
1. Planificarea operaţiei militare (forţelor de manevră).
a) repartiţia subunităţilor luptătoare din subordine şi a celor primite ca întărire în cadrul diferitelor elemente ale dispozitivului şi precizarea misiunilor
acestora;
b) planificarea modului de realizare a dispozitivului;
c) planificarea manevrei pe timpul desfăşurării operaţiei;
d) planificarea modului de întrebuinţare a forţelor în timp şi spaţiu.
2. Planificarea activităţilor de sprijin de luptă constă în :
• planificarea cercetării;
• planificarea siguranţei;
• planificarea sprijinului cu foc;
• planificarea protecţiei electronice;
• planificarea contracarării efectelor operaţiilor psihologice ale inamicului;
• planificarea mascării;
• planificarea asigurării şi protecţiei genistice;
• planificarea apărării antiaeriene;
• planificarea apărării N.B.C.;
• planificarea asigurării cu resurse umane;
• planificarea asistenţei juridice.
Planificarea sprijinului de luptă
• Se execută de către ofiţerii cu planificarea a genurilor de arme de sprijin;
• Se reflectă în anexe la planul de operaţii.
3. Planificarea sprijinului logistic.
• Planificarea aprovizionării;
• Planificarea transporturilor;
• Planificarea mentenenţei;
• Planificarea sprijinului medical;
• Planificarea cartiruirii trupelor;
• Planificarea serviciilor de campanie.
Planificarea logisticii
• Este executată de către compartimentul S4;
• Se reflectă în anexa sprijin logistic la planul de operaţii.
Planul de operaţii
Planificarea operaţiei se materializează în “Planul de operaţie” care se elaborează sub formă grafică şi text
Planul de operaţie constituie baza documentară pentru elaborarea “Ordinului de operaţie” care se întocmeşte de către modulul operaţii, în cooperare cu
celelalte module ale comandamentului
Planul de operaţii au un format standard în 5 (paragrafe):
1. Situaţia;
2. Misiunea;
3. Execuţia;
4. Sprijinul logistic;
5. Comanda şi comunicaţiile.
Planul de operaţii
• Este elaborat de către compartimentul operaţii, semnat de către comandat şi dacă este plan aprobat de eşalonul superior;
• Compartimentul operaţii elaborează următoarele anexe: operaţii (schema de manevră); sprijin genistic; sprijin NBC; sprijin cu foc; apărare
antiaeriană; mascare; CIMIC; PSYOPS.
• Celelalte compartimente elaborează anexele de specialitate.
Documente elaborate la etapa elaborării planului de operaţii
• Planul de operaţii – (partea generală - S3, anexele – S1, S2, S3,S4, S6).
• Ordinul de operaţii – (partea generală - S3, anexele – S1, S2, S3,S4, S6).
45. Elaborarea ordinului de operaţii. Scopul şi conţinutul activităţii. Conţinutul documentelor (ordinul de operaţii). Persoanele responsabile de
elaborarea documentelor.
Ordinul de operaţii
Ordinele de operaţie sunt mijloacele prin care comandantul transmite subordonaţilor săi vizualizarea proprie a câmpului de luptă, intenţia şi deciziile
lui, concentrându-se asupra rezultatelor pe care acesta se aşteaptă să le obţină – în fond viziunea sa despre finalul unei operaţii / lupte.
Ordinul de operaţii au un format standard în 5 (paragrafe):
1. Situaţia;
2. Misiunea;
3. Execuţia;
4. Sprijinul logistic;
5. Comanda şi comunicaţiile.
Ordinele de operaţii
• Se elaborează de statul major al unităţii;
• Este semnat de către şeful de stat major şi comandant;
• Se elaborează în mai multe exemplare (în dependenţă de numărul de sununităţi subordonate comandantului de Bg. cu respectarea măsurilor de
protecţie a informaţiei).
Documente elaborate la etapa elaborării planului de operaţii
• Planul de operaţii – (partea generală - S3, anexele – S1, S2, S3,S4, S6).
• Ordinul de operaţii – (partea generală - S3, anexele – S1, S2, S3,S4, S6).
46. Revederea planului de operaţii. Scopul şi conţinutul etapei. Situaţii de revedere a planului de operaţii. Documentele de bază elaborate în cadrul
etapei. Conţinutul documentelor (planului de operaţii). Persoanele responsabile de elaborarea documentelor.
Revederea planului ordinului de operaţii constituie a cincea fază a procesului de planificare şi constă în analiza efectuată de către statul major în scopul:
- actualizării acestuia, periodic;
- actualizării în funcţie de evoluţia situaţiei;
- actualizării în urma datelor obţinute de statul major de la sursele proprii, precum şi de la eşalonul superior şi vecini.
Periodicitatea revederii planului de operaţii este determinată de mărimea eşalonului care execută planificarea şi de frecvenţa schimbărilor în situaţia
strategică, operativă şi tactică.
Revederea planului se compune din 2 faze principale:
• Revederea pe timpul desfăşurării operaţiei;
• Revederea perioică.
Revederea pe timpul desfăşurării operaţiei
• Se execută în cazul evoluţiei situaţiei operative, pe timpul
desfăşurării operaţiei, nu în corespundere cu estimările făcute în cadrul procesulu de planificare.
Revederea periodică se execută:
• dacă nu a fost declanşată operaţia;
• datorită schimbării circumstanţelor pe baza cărora au fost întocmite;
• toate planurile au o perioadă limitată de valabilitate.
Revizuirea periodică a planurilor
Revizuirea periodică a planurilor de operaţii, este o activitate normală, inclusă în cadrul activităţilor periodice ale comandamentelor, cu scopul menţinerii
valabilităţii lor.
47. Cooperarea şi coordonarea operaţiilor militare. Scopul şi conţinutul etapei. Documentele de bază elaborate în cadrul etapei. Conţinutul
documentelor. Persoanele responsabile de elaborarea documentelor.
Coordonarea şi cooperarea forţelor presupune corelarea efortului, armonizarea diferenţelor şi informarea reciprocă între elementele din compunerea
dispozitivului de operaţie implicate în îndeplinirea unui obiectiv sau a unei misiuni comune
La coordoare se execută sinhronizarea acţiunilor elementelor de dispozitiv pe verticală
Coordonarea acţiunilor tuturor forţelor implicate în realizarea planului de operaţii se execută de către comandantul brigăzii
Pentru desfăşurarea coordonării comandanţii subordonaţi trebuie să cunoască:
• Rolul subunităţii proprii în cadrul concepţiei brigăzii;
• Sarcinile proprii;
• Sarcinile vecinilor;
• Sarcinile forţelor de sprijin de luptă.
Coordonarea se organizează:
• După aducerea la cunoştină a ordinului de operaţii;
• În unele cazuri şi după aducerea la cunoştinţă a concepţiei operaţiei (printr-un ordin preliminar).
• Organizarea coordonării are un caracter centralizat şi unitar;
• Coordonarea se organizează atât pe baza elementelor stabilite în decizie, cât şi a rezultatului recunoaşterilor.
Principalele probleme de coordonării se stabilesc de către comandant pe timpul luării deciziei în concepţia operaţiei (paragraful 3, punctul “d”) şi sunt
incluse în planul de operaţie în acelaşi paragraf
Cooperarea, este activitatea prin care se asigură conlucrarea forţelor participante la acţiune (în timp, spaţiu şi pe misiuni/sarcini, pe baza unui plan unic şi a
unei concepţii unitare), în scopul concentrării şi însumării eforturilor acestora pentru îndeplinirea misiunii de luptă comune
Cooperarea
La cooperare se execută sinhronizarea acţiunilor elementelor de dispozitiv pe orizontală
Organizarea şi menţinerea neîntreruptă a cooperării este una din principalele îndatoriri ale comandantului şi statului major.
Comandanţii de batalionale, divizioane organizează cooperarea pe baza coordonării.
Orice modificare a elementelor stabilite anterior în cadrul coordonării impune revederea cooperării iniţiale.
Pe timpul coordonării şi cooperării se precizează:
• misiunile în timp şi spaţiu ale fiecărui element participant;
• cine execută efortul principal;
• mijloacele de legătură;
• modalităţile de informare reciprocă;
• semnalele de recunoaştere, înştiinţare, conducere şi cooperare .
Coordonarea forţelor implicate în realizarea planului se realizează pe:
• - pe secvenţe ale operaţiei;
• -pe direcţii;
• - pe misiuni sau pe obiective.
Organizarea coordonării pe secvenţe ale operaţiei
1. În ofesnivă:
- realizarea dispozitivului;
- pregătirea de foc a atacului;
- atacul LDA a inamicului;
- nimicirea inamiclui în raioanele de apărare a batalionalor;
- respingerea contraatacurilor;
- Întroducerea eşalonului II al Bg.,
- Nimicirea rezervelor de Bg.ale inamicului.
1. În apărare:
- realizarea dispozitivului;
- respingerea atacul în faţa LDA a inamicului;
- Oprirea ofensivei inamiclui pătruns în apărarea la adâncimea punctelor de sprijin de Cp;
- Executarea contraatacurilor;
- Oprirea ofensivei inamiclui pătruns în apărarea la adâncimea apărării B.;
- Participarea în cadrul contraloviturilor executate de eşalonul superior.
Organizarea coordonării pe direcţii;
a. În operaţia ofensivă
• Organizarea coordonării pe direcţia lovitirii principale;
• Organizarea coordonării pe direcţia lovitirii secundare.
a. În operaţia de apărare
• Organizarea coordonării pe direcţia efortului principal;
• Organizarea coordonării pe direcţia efortului secundar.
Organizarea coordonării pe misiuni sau pe obiective.
Se execută de obicei în operaţia ofensivă şi anume:
• Pe misiunea imediată;
• Pe misiunea următoare;
• Pe direcţia de continuare a ofensivei.
Coordonarea se desfăşoară:
• în teren;
• la macheta terenului;
• cu ajutorul calculatorului;
• pe hartă.
Pentru desfăşurarea coordonării S3 elaborează MATRICEA DE SINHRONIZARE.
48. Instructajele şi repetiţiile. Tehnici de desfăşurare a repetiţiilor. Persoanele implicate în cadrul procesului pregătire şi desfăşurare a repetiţiilor.
Documentele elaborate în cadrul etapei. Persoanele responsabile de pregătirea activităţii.
Instructajele şi repetiţiile se desfăşoară pentru:
- verificarea repetară a corectitudinii planului de operaţie;
- antrenarea în sinhronizarea acţiunilor forţelor;
- înţelegerea mai bună a manevrelor în cadrul operaţiei.
Instructajele se concentrează asupra procesului de planificare, iar repetiţiile se concentrează pe partea de execuţie.
Comandantul de brigadă trebuie să desfăşoară cel puţin două instructaje cu comandanţii subordonaţi.
Primul instructaj
- se desfăşoară de regulă, după emiterea ordinului de operaţie;
- scopul acestei activităţi este de a se asigura înţelegerea misiunii de către comandanţii forţelor luptătoare şi cei ai forţelor de sprijin.
Instructajul nr.2
• se desfăşoară, de regulă, după ce subordonaţii şi-au formulat propria concepţie de ducere a luptei, dar înainte ca ei să emită ordinul de operaţie propriu;
• Scopul acestui instructaje constă în raportarea concepţiei proprii de către subordonaţi şi de a permite comandantului Bg. să recomande schimbările necesare
înainte de emiterea ordinul de luptă al acestora.
• se desfăşoară pe timpul raportării concepţiei de către subordonaţi.
Repetiţiile
Repetiţiile sunt desfăşurate pentru a da forţelor din subordine un plus de agilitate, să asigure sincronizarea, să crească iniţiativa şi să sporească capacitatea
combativă prin practică
Repetiţiile sunt folosite pentru:
• exersarea misiunilor esenţiale;
• cunoaşterea punctelor slabe şi a problemelor din plan;
• coordonarea activităţilor elementelor subordonate;
• îmbunătăţirea înţelegerii de către subordonaţi a concepţiei de acţiune.
Pe timpul desfăşurării repetiţiilor se pot identifica:
- problemele care pot să apară suplimentar;
- se poate determina timpul necesar efectuării deplasărilor;
- se poate îmbunătăţi cooperarea şi coordonarea în ansamblu;
- permite statului major să-şi perfecţioneze planul de operaţii.
Comandantul foloseşte repetiţiile pentru:
- a întări înţelegerea de către subordonaţi a misiunilor proprii;
- pentru a-i face pe subordonaţi să vizualizeze exact scopul şi intenţiile sale;
- pentru al ajuta statul major să determine ce pot să facă în cazul în care operaţia nu se desfăşoară conform planului elaborat.
La sfârşitul tuturor repetiţiilor, comandantul poate să revizuiască planul de operaţii şi să se asigure că s-au însuşit corect şi s-au sincronizat acţiunile
tuturor elementelor de dispozitiv.
Participanţi:
• Comandantul Brigăzii;
• Statul major al Brigăzii;
• Comandanţii subunităţilor brigăzii şi date ca întărire;
Materialele pentru desfăşurarea repetiţiilor sunt pregătite de către compartimentul S3.
Forme (tehnici ) de desfăşurare a repetiţiilor:
• repetiţia completă;
• repetiţia cu personalul-cheie;
• repetiţia la macheta terenului;
• repetiţia pe schemă;
• repetiţia pe hartă;
• repetiţia radio.
Repetiţia completă:
• este cea mai eficientă tehnică, dar presupune mult timp şi resurse la dispoziţie;
• ea implică toate efectivele care vor participa la acţiune;
• dacă este posibil, ea se desfăşoară în aceleaşi condiţii (de stare a vremii, oră, teren) care sunt preconizate să existe în timpul operaţiei propriu-zise.
Repetiţia cu personalul-cheie
• aceasta presupune mai puţin timp şi resurse mai reduse decât cea completă;
• ea implică doar personalul cu atribuţii importante, până la nivelul stabilit de comandant;
• poate fi, de asemenea, desfăşurată în aceleaşi condiţii care sunt aşteptate pe timpul ducerii operaţiilor;
• dacă este posibil repetiţia cu personalul-cheie se va face cu folosirea tehnicii/mijloacelor de luptă de care dispun aceştia.
Repetiţia la macheta terenului:
• presupune mai puţin timp şi resurse decât cea anterioară;
• aspectele sale tridimensionale ajută comandanţii subordonaţi să vizualizeze lupta;
• când este posibil, modelul va fi realizat respectând ultimele modificări ale terenului;
• modelul terenului trebuie realizat la scără şi trebuie să conţină caroiajul de referinţă al hărţilor militare.
Repetiţia pe schemă
• această tehnică de repetiţii presupune mai puţin timp şi resurse decât cel la modelul terenului;
• Se elaborează o schemă, care inlocuieşte modelul terenului;
• Se folosesc scheme la scări suficient mari.
Repetiţia pe hartă
• presupune mai puţin timp decât cel la schiţa hărţii;
• procedura este aceiaşi cu excepţia că la harta militară sunt folosite şi schiţe pe material transparent a acţiunii;
• această tehnică poate fi realizată foarte bine atunci când fiecare subordonat are propria hartă şi repetiţia este condusă dintr-un loc care asigură
observarea întregii zone de acţiune.
Repetiţia radio
• această tehnică este asemănătoare unui exerciţiu de specialitate şi necesită cele mai puţine resurse şi timp, dar este preferat cel mai puţin;
• folosirea comunicăţiilor radio pune în pericol securitatea acţiunilor;
• în consecinţă, comandantul va utiliza această metodă doar atunci când nu are alte posibilităţi;
• pentru a conduce o asemenea repetiţie, comandantul şi statul major transmit prin radio comenzile pentru executarea diferitelor etape importante ale
operaţiilor;
• pentru că această tehnică să fie eficientă, fiecare participant trebuie să dispună de mijloace de comunicăţii, o copie a ordinului de operaţii şi
scheme pe folie transparentă;
• de regulă, va participa la repetiţie numai personalul-cheie.
49.Organizarea operaţiilor militare. Scopul şi conţinutul etapei. Metodele de organizare a operaţiilor. Documentele elaborate pentru organizarea
operaţiilor. Conţinutul documentelor. Persoanele responsabile de elaborarea documentelor.
Organizarea în domeniul militar are în vedere:
a) crearea şi perfecţionarea sistemelor militare, cuprinzând stabilirea elementelor componente ale structurii organizatorice, caracteristicile specifice
care stau la baza funcţionării lor şi a sistemului în ansamblu;
b) organizarea conducerii prin care se stabilesc parametrii constructivi, dinamici şi funcţionali ai structurii acesteia;
c) organizarea operaţiei (luptei) cu aspectele ce se referă la activitatea comandamentelor în ansamblu şi a componentelor structurale pentru conducerea
nemijlocită a forţelor;
d) organizarea îndeplinirii deciziilor şi activităţilor la pace şi război ce asigură repartiţia şi îmbinarea, în timp şi spaţiu a resurselor umane şi materiale
şi normele de muncă stabilite, în vederea obţinerii, la termenele determinate a anumitor rezultate;
e) organizarea producţiei pentru unităţile şi formaţiunile de profil sau cu sarcini în acest domeniu;
f) organizarea muncii individuale şi echipă în strânsă legătură cu principiile de conducere, diviziunea muncii, individualizarea funcţiilor, cooperarea
în muncă, amenajarea şi perfecţionarea locului de muncă, ordinea, discipina şi protecţia muncii etc.
Pe scurt, organizarea vizează:
- structurile militare
- conducerea militară
- operaţia (lupta)
- activităţile comandamentelor
- rezultatele activității militare
- munca personalului
Pentru a delimita importanța, locul și rolul funcției manageriale de organizare a acțiunilor militare este necesar s-o definim corect.
Organizarea acțiunilor militare reprezintă ansamblul măsurilor și activităților manageriale prin care, corespunzator continutului planului de acțiune,
se determină și se dispun modul detaliat și metodic în care vor fi angajate procesual forțele și mijloacele (resursele) la dispoziție, pentru îndeplinirea
misiunilor, atribuțiile și sarcinile colective și individuale ce decurg din natura și configurația acestora, precum și gruparea și relaționarea entităților
structurale specifice, pe secvențe și momente ale acțiunii, în vederea operationalizării planului și îndeplinirii cît mai eficiente a prevederilor acestuia.
Din enunțul mai sus formulat rezultă urmatoarele:
 organizarea unei actiuni militare are la baza conținutul planului elaborat în vederea misiunilor stabilite;
 cuprinde măsuri și activități menite să detalieze și să relaționeze exact și sistematic secvențele acțiunii, stabilind modul în care se conexează acestea pentru a
asigura utilizarea riguroasă a resurselor, în locurile, momentele, prin tehnicile, procedeele și metodele prevăzute în plan, astfel incît să se poată realiza
cursivitatea, continuitatea, complementaritatea, simultaneitatea sau succesiunea corectă a operațiunilor.
 circumscrie activități de stabilire a modului în care se adaptează structurile organizatorice permanente ale subunităților, unităților, marilor unități și
comandamentelor la nevoile de configurare a grupării de forțe și mijloace (dispozitivelor de acțiune) și la dinamica acesteia pe timpul îndeplinirii misiunilor
prevăzute prin plan. (Pentru o gama destul de larga de acțiuni executate în timp de pace, în situații de criza, cît și pentru ducerea luptei în cazuri particulare
(în localități, raioane fortificate, în zone și pe platforme industriale etc.), prin organizarea forțelor și mijloacelor se urmărește realizarea unor structuri
(dispozitive de acțiune) contextuale, uneori radical diferite de structurile organizatorice permanente.)
Dupa cum s-a subliniat, organizarea acțiunilor militare vizează doua domenii de bază:
 constituirea structurilor operaționale, formate din oameni, tehnica militară și mijloace materiale
 constituirea sistemului de acțiuni prin care structurile își indeplinesc misiunile.
Ca în orice proces managerial, organizarea succede previziunii (planificării, programării), impreuna cu care anticipează coordonarea acțiunilor militare.
Ca efect, organizarea înseamnă armonie, integrare, ordine, disciplina, eficiența, exact opusul haosului.
O buna organizare ușurează considerabil întreagă activitate de coordonare a oricarei acțiuni militare, după cum o eficiență coordonare a acesteia,
intemeiată pe organizarea riguroasă, asigură premisele reorganizării oportune și rapide a acțiunilor, în raport cu modificarea contextului acțional.
Aceasta relație multiunivocă intre planificare, organizare și coordonare pune în evidența rolul excepțional al organizării. Organizarea realizează legatura
organică dintre caracterul virtual al previziunii și acțiunea reală, contribuind definitoriu la asigurarea premiselor favorabile desfășurării acestuia. În sinteza,
organizarea face posibila acțiunea așa cum a fost planificată prin “crearea mecanismelor pentru transpunerea planurilor în acțiune” (Samuel C. Certo).
În general, literatura militară de specialitate consacra ca forme (laturi, domenii) ale organizării acțiunilor militare urmatoarele:
- organizarea dispozitivelor de acțiune;
- organizarea sistemului de lovire;
- organizarea amenajării genistice, sistemului de baraje și obstacole;
- organizarea logisticii;
- organizarea asigurării acțiunilor și protecției trupelor;
- organizarea coordonării și cooperării acțiunilor;
- organizarea conducerii.
50. Controlul operaţiilor militare. Activităţile statului major pentru desfăşurarea controlului. Formele şi metodele de control. Documentele elaborate
pentru desfăşurarea controlului. Persoanele responsabile pentru desfăşurarea activităţii.
Controlul este parte componentă a pregătirii operaţiei care vizează verificarea punerii în practică a prevedrilor din planul de operaţii
Scopul contralului
Scopul principal al controlului este de a verifică măsurile ce se iau pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor primite şi a ajuta comandanţii subordonaţi
în pregătirea luptei.
Atunci când ordinele comandantului Bg. nu au fost înţelese corect, persoana care execută controlul trebuie să semnaleze acest fapt comandantului şi statului
major subunităţii controlate şi să-i ofere informaţii care să permită acestora înţelegerea corectă a ordinelor.
Funcţiile principale ale controlului sînt:
1. funcţia informativă - date privind modul de realizare a deciziilor adoptate.
2. funcţia de evaluare a rezultatelor: aprecierea performanţei prin măsurarea rezultatelor şi compararea lor cu standardele (obiectivele iniţiale).
3. funcţia recuperativă - orientarea controlului spre efectuarea corectărilor necesare pentru înlăturarea deficienţilor.
4. funcţia preventivă - înlăturarea factorilor ce pot duce la apariţia abaterilor de la standart.
5. funcţia educativ-stimulativă - o formă de stimulare pentru încurajarea eforturilor angajaţilor şi pedeapsă a abterilor de la standard.
Procedeele de realizare a controlului:
• deplasărea la subordonaţi;
• folosirea mijloacelor de comunicăţii;
• studierea documentelor.
Formele practice ale controlului sunt:
 observare;
 analiza documentelor;
 supraveghere activității;
 verificare rezultatelor activității;
 raportare;
 aprobare;
 coordonare;
 autorizare,
 supervizare;
 examinare.
Controlul se execută:
• pe timpul pregătirii operaţiei;
• pe timpul desfăşurării acesteia.
Documente
Pentru desfăşurarea controlului compartimentul S3 elaborează planul de control, semnat de către şeful de stat major şi aprobat de comandant.
După aprobarea planului de control, şeful S.3 îi informează despre conţinutul acestuia pe şefii de compartimente în părţile ce-i privesc.
Şefii de compartimente, după luarea la cunoştinţă a activităţilor de control planificate le includ în planul de activitate după care le realizează.
Activitatea de control se desfăşoară în deplină concordanţă cu cerinţele planului de control, situaţia concretă şi concepţia operaţiei.
La nevoie, comandantul brigăzii poate stabili măsuri suplimentare de control, cu condiţia ca acestea să fie pe deplin înţelese şi cunoscute de către toţi cei pe
care îi privesc.
• Controlul permite comandantului să sincronizeze acţiunile forţelor luptătoare, cu cele ale forţelor de sprijin de luptă şi de sprijin logistic aflate şi cu
vecinii, în vederea îndeplinirii misiunii.
• Controlul pe timpul executării operaţiei trebuie să fie simplu şi adecvat caracterului violent, complexităţii, confuziei şi ritmului acesteia.
• Precizările celui care execută controlul sunt obligatorii pentru structurile comandamentului controlat;
• Reprezentantul eşalonului superior este obligat să raporteze despre situaţia creată comandantului care l-a trimis în control.
• Activitatea de control nu trebuie să afecteze actul de comandă al subordonaţilor.
51. Executarea operaţiilor. Activitatea statului major pe timpul desfăşurării operaţiilor. Particularităţile organizării temporare a statului major pe
timpul desfăşurării operaţiilor.
Executarea operaţiei- măsurile luate şi activităţile desfăşurate de către o unitate, din momentul declanşării/începerii operaţiei, până la încetarea acesteia –
îndeplinirea misiunii, trecerea la o altă operaţie.
Executarea operaţiei include:
 executarea operaţiei declanşate potrivit planului;
 planificarea operaţiei viitoare.
Condiţiile de asigurare succesului
pe timpul desfăşurării operaţiei:
 îndemânarea, dibăcia,
 tenacitatea, stăruința
 priceperea, înțelegerea,
 îndrăzneala, curajul,
 încrederea în sine a comandanţilor,
 spiritul ofensiv al comandanţilor,
 încrederea în sine a trupei,
 spiritul ofensiv al trupei.
Atribuțiile comandanţilor:
 sincronizarea acțiunilor forţelor din subordine,
 conducerea operaţiei în curs şi planificarea operaţiilor viitoare,
 obţinerea informaţii oportune şi precise,
 asigurarea succesului manevrei prin realizarea protecţiei forţelor proprii
 utilizarea rezervei în mod judicios
 compararea permanentă desfăşurării operaţiei în curs cu cerinţele operaţiilor viitoare
 rearanjarea forţelor ca răspuns la situaţia
 revederea planului de operaţie ca răspuns la situaţia
Atribuțiile comandamentelor:
 urmărirea desfăşurării planului de operaţie;
 cunoaşterea situaţiei ce se creează în evoluţia operaţiei;
 elaborarea de estimări asupra factorilor care vor influenţa desfăşurarea ulterioară a acesteia;
 revizuirea planului de operaţie în punctele critice care impun acest fapt sau după caz, reevaluarea estimărilor şi întocmirea unui alt plan, care să
corespundă situaţiei nou create;
 coordonarea eforturilor forţelor proprii pentru executarea misiunilor, asigurarea operaţiilor, protecţia şi logistica forţelor;
 menţinerea sau reorganizarea coordonării;
 controlul şi îndrumarea forţelor în executarea misiunilor.
Cerinţele privind punerea în aplicare a planurilor:
 comandanţii subordonaţi explorează şansa într-o situaţie tactică ţinând cont de intenţiile comandantului eşalonului superior;
 comandanul se poziţionează acolo unde situaţia cere prezenţa lui;
 comandantul observă lupta şi supraveghează IPB;
 C2 sunt continue şi rapide, se concentrează pe punerea în valoare a puterii de luptă
 rapoartele subordonaţilor sunt continue şi rapide;
 se păstrează controlul şi disciplina focului, se respectă regulile de angajare;
 asigurarea rapidă şi uşoară a succesiunii comenzii;
 completarea şi reorganizarea unităţilor în timpul perioadelor de acalmie a luptei.
52. Clasificarea şi destinaţia documentelor operative (de luptă).

Documente de conducere si de informare.
Documente de conducere sunt acele acte militare elaborate de către comandamente în care este materializat actul de comandă pentru
îndeplinirea unei misiuni.
- Concepţia operaţiei grafic şi scris;
- Cursurile de acţiune ale forţelor proprii grafic şi scris;
- Planul operaţiei;
- Ordinul de operaţii cu anexele corespunzătoare;
- Planul de activitate a comadamentului;
- Planul de control;
- Planul desfăşurării recunoaşterilor;
- Ghidul de planificare al comandantului;
• Ordine preliminare;
• Ordine fragmentare;
• Planul de pază şi apărare a punctului de comandă;
• Documentele serviciului operativ;
• Planurile de desfăşurare a briefingurilor;
• Harta de lucru a comandantului brigăzii;
• Harta de lucru a compartimentului S3;
• Hărţile de lucru al ofiţerilor genurilor de armă din S3;
• Harta de lucru a ofiţerului de serviciu operativ;
Documente de informare sunt acele acte elaborate de către comandamente pentru a raporta eşalonului superior, al documenta pe comandant,
personalul din comandament şi pe vecinii cu care se cooperează
• Estimarea;
• Informarea;
• Raportul de informare;
• Jurnalul operaţiilor militare;
• Documente diferite.

Raspunsuri PO 2021

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Raspunsuri PO 2021

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1.Destinaţia, structura şi responsabilităţile comandamentului brigăzii.

2.Destinaţia şi structura statului major al brigăzii. Responsabilităţile şefului de stat major.

4. Destinaţia şi structura compartimentului S2. Responsabilităţile compartimentului S2 al statului major al brigăzii.

5. Destinaţia şi structura compartimentului S3. Responsabilităţile sefului compartimentului S3.

9. Destinaţia şi structura compartimentului S4. Responsabilităţile compartimentului S4 al statului major al brigăzii.

• Numărul de puncte de comandă

17. Forţe şi mijloace la punctele de comandă ale brgăzii.

19.Organizarea activităţilor în punctele de comandă.

21. Desfăşurarea operaţiilor militare (noțiune, caracteristica etapelor).

22. Pregătirea operaţiilor militare (enumăraţi şi explicaţi etapele pregătirii operaţiilor).

52. Clasificarea şi destinaţia documentelor operative (de luptă).

S-ar putea să vă placă și