Sunteți pe pagina 1din 13

ARMATA NAŢIONALĂ A REPUBLICII MOLDOVA

Centrul de pregătire pentru operaţiuni


de menţinere a păcii.

ŞEDINŢĂ
la pregătirea tactico specială

TEMA: “Postul de observare”


Şedinţa: „Planificarea, alegerea locului de dislocare a
PO. Tipurile, dotarea şi echipamentul necesar la PO,
modul de organizarea a serviciului şi acţiunile specifice
la PO ”
2
APROB
Şef Centru de pregătire pentru
operaţiuni de menţinere a păcii
lt. col. A. Carasiov
”____” _______________200__.

PLAN - CONSPECT
la pregătirea tactico specială
TEMA: “Postul de observare”
Şedinţa: „Planificarea, alegerea locului de dislocare a PO. Tipurile, dotarea şi
echipamentul necesar la PO, modul de organizarea a serviciului şi acţiunile
specifice la PO ”

ÎNTREBĂRI DE STUDIU:

1. Misiunile, scopul şi alegerea locului de dislocare a PO.


2. Tipurile şi înzestrarea PO.
3. Planificarea şi organizarea PO.
4. Executarea serviciului la PO

TIMPUL : ____ oră

LOCUL : clasă de studiu.

METODĂ : prelegere, şedinţă


LITERATURA: „Nordic volumul 1,2”

ASIGURAREA MATERIALĂ: conspect, prezentare RowerPoint.


3
P A R T E A I N I Ţ I A L Ă (___min.):

- salutarea cu efectivul instruit, controlul prezenţei şi gradului de pregătire către


şedinţă;
- fac o revizuire a şedinţei precedente;
- anunţarea temei, scopurilor şi întrebărilor de învăţămînt ale şedinţei;
- anunţarea părţii introductive a materialului şedinţei.

P A R T E A D E B A Z Ă (____ min.)

1. MISIUNEA, SCOPUL ŞI ALEGEREA LOCULUI DE DISLOCARE A PO.

Misiunile :
- să demonstreze prezenţa forţelor ONU, tuturor părţilor aflate în conflict şi
populaţiei locale. Să se execute observările asupra tuturor acţiunilor pe teren, de-
a lungul drumurilor şi în centrele populate;
- să efectueze control sau inspectare, precum şi să se înregistreze toate
tipurile de deplasări ale oamenilor şi maşinilor, îndreptate spre raionul (din raionul) de
acţiune a subunităţii trupelor ONU;
- să prevină transportul ilegal de arme, armament, muniţii şi substanţe explozive
în raionul (din raionul) de acţiune a subunităţii ONU;
- să ţină evidenţa deplasării transportului special (automobile militare, tancuri,
transportoare blindate, tunuri etc.);
- să îndeplinească sarcini de interacţiune cu alte puncte de observare (în
continuare PO) să se execute observări asupra spaţiului aerian, raioanelor
de coastă, aerodromurilor, liniilor de încetare a focului şi limitelor în zona
de răspundere a PO ;
- să raporteze la comandă despre toate evenimentele ce au avut loc în raionul
dat;
- la primirea ordinului respectiv să fie gata de stingerea PO şi deblocarea
drumurilor.

Observarea şi raportarea sunt 2 din cele mai importante misiuni ale operaţiilor
PK. Ele sunt stabilite pentru a arăta prezenţa trupelor PK în zonă trupelor beligerante
şi populaţiei şi trebuie să monitorizeze toate activităţile din zonă. Succesul operaţiunilor
este dat de acurateţea rapoartelor astfel că ele trebuie să fie trimise la timp. PO sunt
principalele instrumente de monitorizare a unei zone şi se pot dispune mai multe PO
între care se pot trimite patrule care trebuie să asigure acoperirea maximă a zonei care
trebuie să fie observată. În organizarea misiunii de observare comandanţii trebuie să
fie pregătiţi pentru conducerea operaţiunilor timp de 24 ore.
PO trebuie:
1) să fie de mărime cel puţin grupă
2) să aibă suficiente mijloace de luare a legăturii radio-telefon
3) să posede echipament de vedere pe timp de noapte, staţie de observare pentru
observarea obiectivelor terestre cartuşe de iluminare, proiectoare pentru iluminare
pe timpul perioadelor cu vizibilitate limitată. Iluminarea se poate asigura cu
aruncătoare.
În plus, pe lângă un PO permanent, se pot înzestra PO-uri complete ,suplimentare,
temporare, dacă se prevede o creştere a tensiunilor sau dacă este necesară o
4
acoperire suplimentară. Construcţia acestor PO este aceeaşi cu cea a unui PO
permanent.

Principiile de observare şi modul de prezentare a rapoartelor

Principiile de bază la observare sînt :


- să caute şi să vadă;
- să asculte şi să audă;
- să ştie a raporta despre rezultatele observării.
La pregătirea raportului este important :
- să se includă în el numai date exacte şi verificate despre evenimente (fapte)
ce au avut loc cu adevărat;
- să se verifice rezultatele observărilor ce provoacă îndoieli;
- să se expună faptele clar şi precis, evitînd incertitudinile;
- pînă la întocmirea raportului să se fixeze cît se poate de exact numărul
obiectivelor (avioane, automobile, oameni etc.).

Amplasarea pe teren.

Alegerea locului de dispunere a PO


Comandantul de pluton stabileşte locul de dispunere al PO. Cdt PO stabileşte
poziţia exactă a PO, poziţie care trebuie să aibă următoarele caracteristici:
a) să asigure o bună observare a zonei care trebuie să fie monitorizată. Câmpul de
observare al PO-urilor adiacente trebuie să se suprapună cu cel al PO de bază
pentru a asigura o bună acoperire a sectorului. Trebuie să aibă un câmp vizual bun
asupra zonei şi a posibilelor căi de infiltrare. Spaţiul nevăzut (mort) poate fi acoperit
cu patrule formate din PO. PO pot fi instalate în sate lângă intersecţii de drumuri,
sau pe înălţimi dominante. Câţiva factori pentru alegere pot include:
1) nevoia de aşezare a acestuia încât să se ţină cont de misiunea pe care a primit-
o. Dacă trebuie să fii atent la infiltratori, poziţia PO trebuie să fie plasată aproape de
zone joase: dacă trebuie să urmăreşti schimburi de armament locuri mai ridicate
trebuie folosite mai bine.
2) poziţia părţilor beligerante
3) zona sau direcţia ce trebuie ţinute sub observare
4) mărimea spaţiului nevăzut (mort) între PO-uri adiacente care trebuie acoperite
cu patrule
5) posibilităţi rapide de acces şi plecare: PO trebuie să fie lângă o bună reţea de
drumuri
trebuie situate astfel încât să asigure foarte bune condiţii de comunicaţii

ÎNZESTRAREA PO

Fiecare PO permanente sau temporare vor fi formate dintr-o grupă care are
întotdeauna o echipă de pază. Cel puţin unul dintre militari trebuie să observe zona
încredinţată în timp ce ceilalţi asigură poziţia. Comandantul înregistrează observaţiile şi
trimite rapoarte. Militarii trebuie să se rotească în observare pentru a se preveni
oboseala. Comandantul trebuie să asigure rotaţie la odihnă şi observare pentru a
asigure echipei un serviciu permanent neobositor. Dacă forţa şi SOP o permit echipa
poate conduce patrulare în spaţiul dintre 2 PO. Toate echipele sunt echipate să asigure
şi să observe zona.
5
Construcţii necesare pentru PO
PO trebuie să fie clar identificabil şi să ofere protecţie pentru ocupanţi. Perimetrul
trebuie să fie înconjurat de un zid de protecţie ( val de protecţie ). Perimetrul exterior
trebuie să fie înconjurat de valuri de sârmă ghimpată, iar la poarta de la intrare trebuie
poziţionate obstacole grele sau bariere pentru a încetini traficul.

În mod normal PO este construit din lemn. El trebuie să fie vopsit în alb şi să aibă
însemnul forţei PK dispus, la fel şi numărul PO. Aceste semne de marcare trebuie să fie
vizibile din aer. În interiorul PO trebuie arborat steagul UN. PO şi steagul trebuie să fie
luminate noaptea, la fel ca şi punctele de intrare şi ieşire din PO.
Poziţiile defensive ( adăposturi acoperite pentru 2 oameni ) trebuie construite în
interiorul perimetrului PO şi dispuse astfel încât să asigure posibilitate de tragere şi
observare circulară. PO trebuie să aibă un buncăr de mărime grupă.
În timp ce clădirile sunt marcate în mod clar, poziţiile defensive trebuie să fie
mascate şi ascunse.

2. TIPURILE ŞI ECHIPAMENTUL NECESAR LA PO.

Posturile de observare mobile

Folosirea posturilor de observare mobile este, în multe cazuri, eficientă,


deoarece nimeni nu poate şti din timp anume în ce loc ele vor fi amplasate. Aplicarea
unor astfel de PO este eficientă mai ales pentru combaterea traficului ilegal de
armament şi muniţii.
Scopul PO mobil este de a îmbunătăţi controlul asupra situaţiei într-o anumită
zonă şi a împiedica deplasarea în ascuns a participanţilor la conflict şi transportul ilicit
de armament şi muniţii prin raionul aflat sub control.
În componenţa PO mobil se include, de obicei, de la 3 pînă la 6 militari în
automobil s-au transport blindat cu emblema punctului trupelor ONU şi cu o anumită
rezervă de sîrmă ghimpată. Pentru a-şi îndeplini misiunea, acest PO se amplasează în
ascuns, pentru ca prezenţa lui în locul dat să fie neaşteptată pentru toate persoanele
care se apropie de acest post.
Fiecare PO mobil trebuie să-şi coordoneze acţiunile cu acţiunile altor posturi
de observare şi puncte de control. De obicei, pentru funcţionarea PO mobil se acordă
de la 30 min. pînă la 1 oră. După expirarea acestui termen prezenţa PO în acest loc
nu mai poate fii ascunsă, ceea ce reduce considerabil eficienţa observării şi
controlului.

Punctele de control şi posturile de observare combinate

În locurile unde două drumuri se contopesc într-unul singur punctul de control


(PC) trebuie amplasat la cîteva sute de metri după intersecţia drumurilor, ceea ce
permite reducerea numărului de PC.
E şi mai bine ca PC să fie amplasat într-un astfel de loc, din care este imposibil
sau cel puţin greu să rămîi neobservat în caz de traversare a locului aderent pe jos sau
cu mijlocul de transport. În cazul cînd PC se organizează la hotarul dintre părţile
beligerante, este necesar să fie marcată clar prezenţa în raionul dat a contingentului
ONU cu ajutorul semnelor corespunzătoare de tipul "UN Border" ("ONU-Hotar").
Dar chiar şi în cazul cînd PC este amplasat într-o vale îngustă sau într-un alt
loc asemănător, posibilitatea traversării pe ascuns a raionului de amplasare se
6
menţine. Pentru a bloca trecerile în raionul de amplasare a PC vor fi construite garduri
sau obstacole artificiale.
Pentru a preîntîmpina cît mai eficient pătrunderea persoanelor străine prin
raionul controlat, diferitele puncte de control şi posturi de observare trebuie să
interacţioneze în modul cel mai strîns.
Amenajarea genistică a PC poate fi foarte simplă şi să fie constituită,
bunăoară, din cîteva butoaie umplute cu pietre sau cu ciment ori din împrejmuiri de
sîrmă ghimpată. Pentru economisirea resurselor umane şi materiale în cazurile
potrivite se recomandă a combina punctul de control, amplasat în limitele sectorului
de teren amenajat din punct de vedere genistic, cu postul de observare, amplasat
pe terenul aflat în imediata apropiere a acestui sector. Totodată, acesta din urmă, pe
lîngă funcţiile de observare, are ca sarcină şi asigurarea pazei PC.
Posturile de observare se amplasează:
- pe linia hotarului (demarcării);
- în imediata apropiere a liniei de încetare a focului;
- în raionul itinerarelor de pătrundere a infractorilor;
- în apropierea centrelor populate, oraşelor sau nemijlocit pe teritoriul lor;
- pe înălţimile dominante.
Din punct de vedere tactic, posturile trebuie să fie amplasate astfel ca să fie
asigurate observările asupra unui raion destul de larg. Spre deosebire de PO militare
obişnuite, pentru care caracterul ascuns este unul dintre factorii hotărîtori, edificiile
şi construcţiile, posturile de observare ale trupelor ONU de menţinere a Păcii
dimpotrivă, se marchează bine şi se asigură cu semne de recunoaştere, pentru a
fi observate de departe.
Dacă în regiunea acţiunilor subunităţilor trupelor ONU se află centre populate,
PO trebuie să fie amplasat de regulă, în apropierea lor sau nemijlocit pe teritoriul lor.
Posturile de observare trebuie să fie amplasate, în măsura posibilităţilor, cît se poate
mai departe de drumurile cu circulaţie intensă şi de alte surse de zgomot puternic.
Comandantul trebuie să cerceteze minuţios drumurile şi căile de acces, cărările
etc., care duc la centrele populate şi din ele, pentru a alege cel mai bun, din acest
punct de vedere, loc de amplasare a viitorului PO. În cazul în care construcţia
foişorului de observare (înălţimea - 4-8 m, în funcţie de locul amplasării PO) nu
este prevăzută, comandantul trebuie să clarifice, de asemenea, care edificiu poate fi
folosit pentru amplasarea PO.

3. PLANIFICAREA ŞI ORGANIZAREA PC ŞI PO

La început se recomandă organizarea posturilor de observare mobile şi


punctelor de control mobile, al căror efectiv ar acţiona în timpul luminos al zilei şi ar
fi retras în raionul de dislocare permanentă la lăsarea întunericului. Aceasta ar oferi
timp pentru cercetarea situaţiei în raionul dat şi planificarea mai minuţioasă a
organizării PO şi PC permanente (staţionare).
Lucrările de desfăşurare şi amenajare a postului de observare (punctului de
control) se efectuează, de obicei, în trei etape:
- planificarea şi pregătirea;
- desfăşurarea şi organizarea PO (PC);
- amenajarea şi utilarea PO (PC).
În cadrul primei etape (planificare şi pregătire) comandantul are ca sarcină:
- însuşirea misiunii;
- întocmirea instrucţiunilor pentru efectivul PO (PC);
- numirea subunităţii pentru acţiuni în cadrul PO (PC) şi stabilirea
personalului ei;
7
- organizarea interacţiunii;
- instructajul părţilor opuse;
- lucrul explicativ cu populaţia locală;
- cercetarea situaţiei în raionul acţiunilor, aprecierea pericolului tragerilor;
- stabilirea necesarului de materiale şi utilaje pentru amenajarea genistică şi
utilarea PO (PC).
În cadrul etapei a doua (desfăşurarea şi organizarea PO (PC)) se efectuează:
- alegerea terenului concret pentru viitorul PO (PC);
- ocuparea terenului de efectiv, ridicarea drapelului ONU cu notarea timpului
acestui eveniment în registrul observaţiilor;
- organizarea legăturii radio şi telefonice;
- împrejmuirea teritoriului PO (PC);
- construcţia celor mai simple adăposturi şi poziţii de apărare;
- instalarea mijloacelor de semnalizare (rachete de semnalizare etc.) în
perimetrul teritoriului PO (PC).
În cadrul etapei a treia - amenajarea şi utilarea PO (PC) - se efectuează:
- înălţarea foişorului de observare;
- construcţia gardurilor din sîrmă ghimpată pe perimetrul teritoriului PO (PC)
şi la distanţa de 40-50 m de poziţiile de apărare (în afara razei de aruncare a grenadei
de mînă);
- amenajarea genistică a poziţiilor şi adăposturilor de apărare;
- branşarea surselor de alimentare cu energie electrică;
- precizarea instrucţiunilor, fotografiilor raionului de observare şi a altor
documente.
La organizarea PO, a cărui sarcină de bază va fi efectuarea observărilor în
timpul întunecos al zilei, trebuie să se ţină seama de următoarele:
- terenul pentru PO, destinat observărilor asupra acţiunilor artileriei şi acţiunilor
de luptă ale părţilor aflate în conflict în mare adîncime, urmează să fie ales la fel ca şi
pentru PO, destinat pentru efectuarea observărilor în timpul luminos al zilei (de
regulă, la înălţime);
- pentru efectuarea observărilor şi prevenirea pătrunderii infractorilor prin
raionul observărilor PO trebuie amplasat pe panta văii, în apropierea posibilelor
itinerare de pătrundere a infractorilor, drumurilor mici şi cărărilor;
- pentru executarea observărilor în timpul nopţii, PO se dotează cu proiectoare,
efectivului eliberîndu-i-se aparate de vedere pe timp de noapte, care sînt folosite în
combinare cu aparatele de iluminat, totodată, drapelul ONU se luminează permanent;
- pentru iluminarea locului pot fi folosite rachete şi mine luminoase.
O informaţie preţioasă poate fi căpătată şi prin oscilarea sunetelor şi
zgomotelor caracteristice. De aceia efectivul PO trebuie să îmbine metodele bizare
de observare cu ascultarea.
Astfel, tancurile, transportoarele blindate, maşinile de luptă pentru infanterie,
avioanele şi elicopterele pot fi auzite cu mult mai înainte de a fi detectate pur vizual.
Postul de observare trebuie să fie în stare de a se autoapăra. Teritoriul PO
trebuie să fie împrejmuit cu garduri de sîrmă. Dacă PO are foişor de observare, din el
trebuie să fie văzută uşor trecerea prin gardurile de sîrmă. Pe teritoriul PO trebuie să
fie construite poziţii de apărare şi adăposturi, precum şi o platformă de lansare a
rachetelor luminoase.
8

4. EXECUTAREA SERVICIULUI LA PO ŞI PC

Postul de observare al trupelor ONU de obicei funcţionează în tot cursul zilei cu


toate că nu este exclus ca PO să fie ocupat de efectiv numai în timpul luminos sau
numai în timpul întunecos al zilei. În timpul întunecos al zilei se pot afla cel mult doi
militari, unul dintre care execută observări, iar al doilea se odihneşte. PO şi PC
îndepărtate, aflate în raioanele cu situaţie complicată, urmează să fie întărite cu
efectiv suplimentar pentru desfăşurarea observărilor şi asigurarea pazei.
În funcţie de intensitatea circulaţiei şi starea generală din raionul amplasării la
punctul de control al trupelor ONU trebuie să se afle cel puţin doi militari, unul
dintre care efectuează controlul oamenilor şi maşinilor, iar cel de-al doilea controlează
terenul unde se concentrează oamenii şi maşinile ce traversează punctul. Acest militar
trebuie să fie înarmat şi să aibă posibilitatea de a se folosi rapid de mijloacele de
legătură telefonică şi radio ale PC. În cazul în care la PC îşi execută serviciul mai mult
de doi militari, ei trebuie să fie gata în orice moment pentru a ridica baraje în
vederea neadmiterii încercărilor de trecere nesancţionată a maşinilor prin PC.
Militarii care îşi fac serviciul la PO şi PC sînt obligaţi să menţină în stare de
funcţionare mijloacele de legătură, utilajele de iluminat şi alte utilaje, precum şi să
ţină şi să păstreze în stare de lucru toate registrele de serviciu, instrucţiunile,
documentele, hărţile şi altă documentaţie de care dispune PO (PC). Pe pereţii din
localul PO nu trebuie să fie afişate fotografii, desenelor decupate etc. ce nu ţin de
serviciu. Se interzice categoric a lua cu sine la foişorul de observare aparate radio,
magnetofoane, cărţi şi reviste personale.
Efectivul PO trebuie să execute serviciul în strictă corespundere cu modul
stabilit. Militarii sînt obligaţi să ţină minuţios în cîmpul de observare toate terenurile şi
drumurile aferente, îndeplinind toate prevederile instrucţiunii elaborate pentru PO
respectiv. Pentru efectuarea observărilor urmează să fie utilizat cît mai des binoclul.
Locurile controlate se divizează în fîşii de observare separate, care trebuie cercetate
de mai multe ori - o dată de la stînga la dreapta, pe urmă de la dreapta la stînga etc.
Observările trebuie efectuate nu numai din foişorul de observare. Toate evenimentele
ce au loc în raionul observărilor, chiar şi cele, la prima vedere, neînsemnate,
trebuie să fie raportate sau înregistrate în jurnalul observărilor.
În caz de executare a observărilor în timpul nopţii cu ajutorul aparatelor de
vedere pe timp de noapte (dacă acestea există), acestea trebuie folosite cel mult 3-5
min. la o singură dată, după care ochii se vor odihni timp de 10-15 min.
Militarul ce execută observări îndeplineşte şi funcţia de santinelă a PO şi de
aceea trebuie să controleze situaţia pe teritoriul de amplasare a PO şi mai cu
seamă în raionul de intrare în el. În caz de apariţie a situaţiei periculoase
(incendiu pe teritoriul PO sau în apropierea acestuia), el trebuie să înştiinţeze despre
aceasta întregul efectiv al PO. De asemenea, trebuie să fie gata să facă cîteva
împuşcături de avertisment din arma sa din dotare sau să tragă din pistolul de
semnalizare.
O împuşcătură izolată de avertisment poate să însemneze semnal general de
alarmă; cîteva împuşcături pot servi drept semnal de ocupare a poziţiilor de luptă
pregătite din timp (în cazul dacă PO nu este dotat cu sistem de înştiinţare). Militarul
care efectuează observări din foişor trebuie, în caz de necesitate, să asigure
acoperirea cu foc a santinelei care păzeşte teritoriul PO.
Între PO şi punctul de dislocare permanentă a subunităţii trebuie să fie stabilită
legătura radio-telefonică.
9
Militarul care intră în serviciul de gardă trebuie să vină la locul de serviciu cu 20-
30 min. înainte de schimb, pentru a reuşi să studieze situaţia şi să le dea ochilor
posibilitatea de a se deprinde cu întunericul.
În caz de necesitate, efectivul PO trebuie întărit cu un transmisionist. Timpul
serviciului nu trebuie să depăşească 4 ore în timpul luminos şi 1-2 ore în timpul nopţii.

Mijloacele de legătură
Efectivul tuturor PO şi PC trebuie să aibă legătura radio şi telefonică cu
subunitatea sa şi nemijlocit cu ofiţerul de serviciu operativ pe statul major al
batalionului. În caz de necesitate, posturile de observare şi punctele de control (mai
ales cele îndepărtate şi/sau amplasate în zonele periculoase) trebuie să fie dotate cu
staţii radio de rezervă şi cu completele de baterii-acumulatoare la ele.
Verificarea legăturii radio-telefonice trebuie să se facă cel puţin de două ori pe
zi. Pentru raportarea situaţiei urmează să fie folosite tabele codificate pregătite din
timp. Toate informaţiile referitoare la acţiunile părţilor beligerante să fie transmise în
aşa fel ca acestea să nu aibă posibilitatea de a se folosi de informaţiile transmise
pe canalele de legătură ale trupelor ONU, ceea ce poate duce la complicarea
serioasă a situaţiei. Pentru efectuarea legăturii trebuie repartizate canale de
frecvenţă de rezervă.
În unele cazuri utilizarea legăturii radio trebuie redusă la minimum. Utilizarea
imprudentă a legăturii radio poate provoca acţiuni nedorite din partea participanţilor la
conflictul armat.
Pentru asigurarea dirijării operative în situaţii complicate la posturile de
observare (punctele de control) importante şi în plan tactic, pot fi instalate linii de
legătură telefonică directe. În cadrul convorbirilor radio-telefonice se interzice
folosirea denumirilor neoficiale ale părţilor aflate în conflict şi a numelor (poreclelor)
liderilor, comandanţilor lor şi ale altor persoane.
Folosirea în cadrul convorbirilor a unor cuvinte sau expresii ofensatoare sau
preconcepute faţă de o parte sau alta, aflate în conflict, poate aduce la apariţia
unor dificultăţi pentru trupele ONU. Niciodată nu trebuie de uitat despre
necesitatea respectării de către efectivul trupelor ONU a regulilor de comportament
corect şi imparţial.

Echipamentul şi utilajul
Din echipamentul individual fac parte :
- ţinuta de campanie a Forţelor Armate ale Republicii Moldova cu coifură de
culoare albastră, acceptată pentru forţele ONU pentru menţinerea păcii;
- ecusonul militarului trupelor ONU;
- arma din dotare (primele trei cartuşe din lamă trebuie să fie încărcate cu glonţ
trasor);
- masca antigaz (se poartă la ordinul comandantului);
- pachetul individual de pansament şi trusa individuală.
Echipamentul PO (PC) poate să includă:
a) aparatele de observare:
- binoclul B7 sau binoclul B12 (ultimul este mai preferabil pentru observări
asupra obiectivelor aflate la mare depărtare, precum şi pentru efectuarea
observărilor în raioanele cu situaţie deosebit de complicată);
- complectul de aparate şi utilaje pentru desfăşurarea observărilor în timpul
nopţii. Binoclul infraroşu sau telemetrul cu laser (pe măsura posibilităţilor), proiectorul
pentru iluminarea drapelului ONU, lanterna de mînă cu luminozitate reglabilă şi/sau
lanterna pentru citirea hărţilor şi documentelor, proiectoare pentru a fi instalat pe
acoperişul PO (PC), materiale pentru ştergerea opticii şi sticlelor;
10
b) documentaţia:
- hărţile regiunilor de observare cu fixarea pe ele a raioanelor de atenţie
deosebită. Fotografiile panoramice sau schemele cu marcarea pe ele a obiectivelor
locale şi a distanţelor pînă la ele.
În timpul serviciului aceste fotografii trebuie să fie prevăzute cu un înveliş
protector de plastic;
- jurnalul de înregistrare a observărilor, graficul serviciilor;
- discul cu indicarea părţilor lumii (acest aparat simplu îi permite observatorului
să determine precis direcţia spre obiectul ţinut sub observaţie; discul trebuie să fie
aşezat în faţa celui ce efectuează observări sau pe tavanul PO);
- memoratoarele cu imaginile avioanelor, elicopterelor, tancurilor,
transportoarelor blindate, utilizate de părţile beligerante, precum şi al îmbrăcămintei
lor tipice, echipamentului regulamentar şi semnelor de distincţie. Blanchetele
informaţiilor şi rapoartelor;
- lista ordinii de transmitere a rapoartelor şi informaţiilor despre evenimentele
(incidentele) ce se produc simultan, în funcţie de gradul importanţei lor. Toate
informaţiile înscrise pe blanchete aparte sau în jurnalul observărilor trebuie
confirmate în mod obligatoriu contra semnătura celuia care le-a făcut;
c) mijloacele de legătură;
- staţiile radio şi aparatele telefonice cu tabelele respective ale frecvenţelor şi
tabelele de convorbiri;
d) documentele călăuzitoare;
- instrucţiunea privind modul de aplicare a armei, instrucţiunea privind
înştiinţarea şi ridicarea în caz de alarmă, planul de pază şi apărare a PO (PC),
planul de evacuare a PO (PC). Instrucţiunile cu privire la regulile de folosire a cîinilor
la PO (PC), de acţiune în caz de incendiu, de reţinere a infractorilor, la aplicarea şi
întreţinerea tehnicii şi utilajelor existente;
e) armele, armamentul şi muniţiile pentru acestea;
- pistoalele de semnalizare cu complectul de rachete de diferite culori, grenadele
de mînă, grenadele cu gaz lacrimogen, petardele fumigene, muniţiile pentru armele
din dotare. Este posibilă existenţa armamentului greu AGS-17, mitralierelor de
mare calibru, rachetelor antitanc dirijate;
f) amenajarea teritoriului PO (PC);
- terenul de aterizare pentru elicoptere în imediata apropiere a teritoriului PO
(PC) (distanţa minimă la care poate fi amplasat un astfel de teren depinde de tipul
elicopterului, caracterul locului şi de alţi factori). Instrucţiunile privind efectuarea
aterizării şi decolării elicopterului (inclusiv în timpul nopţii). Tabelul frecvenţelor de
legătură radio cu elicopterul;
- rezervele de hrană rece şi de apă potabilă. Completul de truse pentru
acordarea primului ajutor medical efectivului companiei, plutonierului;
- diferite medicamente contra malariei şi altor maladii;
- bateriile-acumulatoare de rezervă;
- sculele pentru efectuarea simplelor lucrări şi reparaţie;
- vopseaua de culoare albă şi albastră;
- mijloacele de stingere a incendiilor;
- generatoarele electrice;
- drapelul de rezervă al trupelor ONU;
- oglinda de control, două vergele metalice subţiri (una lungă şi alta scurtă),
sîrma metalică antistatică nemagnetizată pentru controlul carburanţilor, cîinele
dresat pentru căutarea substanţelor explozibile şi stupefiante (dacă e posibil).
În afară de aceasta PO (PC) trebuie să fie dotat cu :
11
- placarde de înştiinţare în culorile ONU cu imaginea modelelor de persoane,
arme, armament etc. este interzisă pe teritoriul ocupat de trupele ONU.
PC, amplasat în punctul de observare al "liniei albastre" (teritoriul de
demarcare a părţilor opuse), poate fi înzestrat cu placarde de mare gabarit, plasate la
distanţa de 100-150 m pe ambele părţi ale PC, avînd inscripţia cu aproximativ
următorul conţinut (în limba engleză şi în limba populaţiei locale, prezenţa (trecerea
sau pătrunderea) cărora este interzisă):

Atenţie !
Dumneavoastră intraţi (părăsiţi) în zona de acţiune a trupelor ONU.
Rugăm să reduceţi viteza pînă la ....km/oră (milă/oră)
Pregătiţi documentele
Aducerea armelor de foc, armelor albe şi a substanţelor explozive în zona
de acţiune a trupelor ONU este interzisă.

- blocuri de beton cu greutatea de 2 tone şi mai mult;


- "arici" - ghemuri de sîrmă ghimpată, diferite blocuri şi butoaie pentru încetinirea
mişcării transportului, poziţii de apărare, dispozitive care să spargă pneurile
transportului auto în caz de trecere peste ele.

Controlul

Persoanele, cărora le este permisă intrarea-ieşirea în zona controlată de


subunitatea trupelor ONU, este expusă în Instrucţiunea permanentă în vigoare.
Scopul principal al controlului oamenilor este stabilirea identităţii lor şi
prevenirea aducerii ilegale a obiectelor interzise în zona controlată prin PC.
Persoanele care intră pe teritoriul PC trebuie să aibă un document care să
stabilească identitatea (paşaport, legitimaţie etc.). întrucît astfel de documente în
majoritatea cazurilor se perfectează în limba ţării date (fac excepţie legitimaţiile,
eliberate de organele ONU populaţiei locale), PC trebuie să dispună de mostrele
acestora.
Trebuie de avut în vedere, că în legătură cu acţiunile militare în raioanele
controlate, organele administrării locale (administraţia civilă) pot să nu funcţioneze. De
asemenea, se poate aştepta la numeroase încercări de trecere prin zona controlată a
refugiaţilor. Controlul asupra deplasării şi înregistrării acestui grup de persoane
se efectuează în conformitate cu regulile speciale, coordonate cu Comisariatul
Suprem ONU pentru refugiaţi (UNHCR).

Înregistrarea datelor controlului

În cazul controlului oricărui mijloc de transport care trece prin PC se


înregistrează :
- timpul controlului;
- numele şi prenumele şoferului;
- tipul (modelul) automobilului şi numărul înmatriculare;
- direcţia (punctul final) mişcării.
Registrul trebuie să includă nemijlocit datele referitoare la controlul persoanelor,
transportului auto (tipul, culoarea, numărul de înmatriculare), precum şi marfa
transportată (inclusiv marfa transportată cu măgari, cămile şi alte animale de
tracţiune).
12
Armele, muniţiile şi substanţele explozive, depistate în timpul controlului se
confiscă. Persoanelor, la care au fost găsite astfel de obiecte, li se interzice accesul
pe teritoriul controlat de trupele ONU.
Vînatul în raza de cel puţin 100 m de poziţiile trupelor ONU este interzis.
Pentru vînat sînt admise, cu precădere, armele de vînătoare, arcurile cu săgeţi şi
suliţele. Armele de vînătoare, transportate pe teritoriul de amplasare a subunităţii
ONU cu mijloace de transport auto, trebuie să fie descărcate.

Cazurile de recurgere la forţă şi la armă

Militarii trupelor ONU care îşi satisfac serviciul la punctele de control şi posturile
de observare pot aplica forţa şi arma din dotare în următoarele cazuri:
- în scopul autoapărării în caz de atac asupra lor;
- în caz de ameninţare a securităţii personale sau a securităţii altor militari şi
funcţionari civili ai ONU;
- în caz de încercare de arest, rănire sau răpire a militarilor şi funcţionarilor civili
ai ONU;
- în situaţia cînd contingentul ONU este împiedicat să-şi îndeplinească
sarcinile;
- pentru evitarea încercărilor de sustragere sau cauzare a prejudiciului
patrimoniului şi/sau utilajului PO (PC).

Modalitatea de recurgere la armă


Referitor la mijlocul de transport:
- dacă există suficient timp o santinelă face un strigăt de avertizare ordonînd
oprirea pe loc, iar cealaltă în acest răstimp îşi încarcă arma;
- dacă există suficient timp, în calea mişcării mijlocului de transport se întinde
o saltea cu ghimpi (pentru a sparge pneurile);
- efectivul PC (PO) ocupă poziţiile de apărare;
- dacă există suficient timp, se recurge la ajutor;
- în cazul în care mijlocul de transport îşi continuă totuşi mişcarea, se trag
focuri (după posibilitate - cu glonţ trasor) - la început în sus, pe urmă - asupra roţilor,
capota motorului, felinare etc., evitîndu-se, totodată, rănirea oamenilor.
Modul de recurgere la armă împotriva unor persoane:
- se face o strigătură de avertizare cu cererea de a se opri;
- se trage o dată în sus, pe urmă se deschide foc asupra picioarelor;
- folosirea armei trebuie să înceteze imediat după ce infractorul execută ordinul
militarului ONU, precum şi după ce situaţia încetează de a mai fi ameninţătoare;
- în caz de ameninţare a securităţii efectivului PC (PO) din partea unui mare
număr de oameni se poate recurgere la gaz lacrimogen;
- benzile de mişcare a mijloacelor de transport se barează cu ajutorul "aricilor",
blocurilor, sîrmei ghimpate sau oricăror altor mijloace improvizate;
- efectivul PC (PO) părăseşte carosabilul şi ocupă adăposturile;
- se expediază în statul major superior o informaţie despre situaţia creată şi
se recurge la ajutor;
- în caz de încercare de a scoate (curăţa) barajele se poate deschide foc de
avertizare;
- dacă încercările de a scoate (curăţa) barajele continuă, este posibilă folosirea
gazului lacrimogen;
- în cazul în care aceste acţiuni nu dau rezultate pozitive, se poate deschide foc
în pămînt în faţa oamenilor, precum şi asupra anvelopelor, felinarelor şi altor părţi ale
maşinilor.
13
Utilizarea armamentului grupat (aruncătoare de mine, artilerie, mijloace antitanc şi
altele) poate să fie în consecutivitatea următoare:
După posibilitate primul foc să se facă cu o grenadă fumigenă, rachetă
luminiscentă sau mină;
1) să se aştepte nu mai puţin de 1 min. ca inamicul să înţeleagă intenţiile;
2) să se efectueze o tragere cu o încărcătură de luptă în raionul ţintei;
3) să se aştepte iarăşi nu mai puţin de 1 min. după explodarea minei (grenadei);
4) dacă aceste acţiuni nu dau nici un rezultat, atunci se deschide foc la nimicire.
În acest caz se ţine seama că să nu se admită prejudicii mari, pentru a nu crea
amplificarea tensiunilor.

Măsurile de evitare a tentativelor de răpire forţată

Modul (planul) de acţiune în cazul tentativelor de răpire a oamenilor trebuie


elaborat din timp.
Modul de acţiune în caz de răpire forţată poate fi următorul:
- se expediază prin radio informaţia << Răpire, răpire, răpire (.........);
- mişcarea prin toate PC încetează;
- se difuzează informaţia despre locul răpirii (coordonatele aproximative pe
hartă, distanţa de la poziţiile trupelor ONU, locul concret pe drum, denumirea centrului
populat etc.);
- după posibilitate se difuzează informaţia despre răpitori (numărul participanţilor
la răpirea automobilelor, culoarea şi numerele lor de înmatriculare, armele folosite la
răpire, itinerarul de retragere a răpitorilor şi alte date).
Toate PC şi PO se pregătesc de apărare şi se întăresc cu efectiv,
transportoarele blindate şi cîinii de serviciu.
Se organizează PO de acces. Se ordonă pregătirea pentru folosirea
rezervelor.
Se trimit patrule pentru căutarea ostaticilor răpiţi.
Despre faptul răpirii se pun la curent efectivul tuturor PO şi altor subunităţi ale
trupelor ONU, precum şi autorităţile locale (primăriile centrelor populate, căpeteniile
triburilor etc.).
Comandantul batalionului purcede la cercetarea împrejurărilor celor întîmplate pe
teren.
Efectivul punctelor de control şi posturilor de observare se avertizează, ca pentru
pătrunderea prin raionul PC (PO) răpitorii pot utiliza forţa (arma) sau pot ameninţa pe
ostatici cu moartea.
PC se fortifică cu ofiţeri special pregătiţi pentru astfel de cazuri (observatori
militari, ofiţeri pentru legătură de cooperare).

PARTEA F I N A L Ă ( ___min.)

- răspunsul la întrebările parvenite pe parcursul însuşirii de către efectiv a


materialului şedinţei;
- controlul însuşirii de efectivului instruit a întrebărilor de învăţămînt ale şedinţei;
- darea misiunilor pentru pregătirea de sinestătător şi controlul bazei materiale;
- anunţ şedinţa următoare şi sfîrşitului şedinţei.

CONDUCĂTORUL ŞEDINŢEI: ________________________________

S-ar putea să vă placă și