UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
EUROPEANĂ

DISCIPLINA:
Protecția internațională a drepturilor omului

Titlul referatului: Instituții specializate ale ONU privind protecția

drepturilor omului: Comitetele specializate

1
 CUPRINS

1. Evoluția drepturilor omului ....................................................................................................................... 2

2. Principalele pacte și convenții adoptate în Sistemul Universal de Protecție a Drepturilor Omului .... 3
2.1 Pactele internaționale adoptate în sistemul universal de protecție ....................................................... 4
2.2 Convenții internaționale adoptate în sistemul universal de protecție .................................................... 4
3. Sistemul interamerican de protecție a drepturilor omului ...................................................................... 5
3.1 Subsistemul bazat pe Carta OSA........................................................................................................... 6
3.2 Subsistemul bazat pe Convenția americană a drepturilor omului ......................................................... 8
4. Concluzii....................................................................................................................................................... 9
5. Bibliografie................................................................................................................................................. 11

1. Evoluția drepturilor omului

Istoria omenirii poate fi considerată ca fiind istoria drepturilor şi libertăților

fundamentale ale omului. Drepturile sunt reflectate prin aspirațiile omului spre o viață mai
bună, spre un nivel de trai mai ridicat în scopul satisfacerii necesitaților materiale şi

2
spirituale. Promovarea şi garantarea drepturilor şi libertăților fundamentale reprezintă o
preocupare majoră a societății umane.

Dreptul internațional trebuie înțeles ca un complex de practici care urmăresc să

convingă subiectele de drept internațional să-ți extindă obligațiile la alții astfel încât să
construiască o comunitate integrativă.

Sistemul universal de protecție funcționează în cadrul Organizației Națiunilor

Unite (ONU) în conformitate cu tratatele internaționale în materia drepturilor omului
încheiate între statele membre ale organizației.

Garantarea drepturilor omului a apărut ca instituție juridică şi s-a dezvoltat atât în

planul realităților interne ale statelor, cât şi în cadrul relațiilor interstatale. Multă vreme,
statele şi-au conservat prerogativa exclusivă de a reglementa relațiile dintre ele şi propria
populație, considerându-se singurele exponente ale societății organizate politic şi, prin
urmare, singurele capabile şi legitime de a stabili reguli pentru protecția cetățenilor lor.

Primele documente juridice cu caracter constituțional care au garantat drepturi ale

omului au apărut în Anglia: Magna Charta din anul 1215, urmată ceva mai târziu de Petiția
drepturilor din 1628, Habeas Corpus din 1679 şi Bilul drepturilor dm 1689 .

În cuprinsul pactelor și convențiilor adoptate de O.N.U. au fost definite drepturile

substanțiale, au fost create organele de control și au fost stabilite mecanismele de garantare a
drepturilor recunoscute. Protecția juridică a drepturilor omului în cadrul sistemului universal
se realizează prin mecanisme ne jurisdicționale, fără a fi creată o instanță de judecată care să
poată fi sesizată cu plângeri având ca obiect încălcări ale drepturilor recunoscute prin tratatele
internaționale adoptate în cadrul acestui sistem.

Sistemul regional de protecție a drepturilor omului pe continentele americane s-a

dezvoltat în cadrul Organizației Statelor Americane (OSA), începând cu adoptarea
„Declarației americane a drepturilor şi îndatoririlor omului" la 2 mai 1948, cu câteva luni
înainte de Declarația Universală a Drepturilor Omului. OSA, ca succesoare a Uniunii
Panamericane de la începutul secolului al XIX-lea, s-a constituit în forma actuală prin
adoptarea Cartei OSA, Ia Bogota, în anul 1948, la cea de-a IX-a Conferință interamericană.
Cu sediul în Washington, OSA are 35 de membri, precum şi 30 de observatori permanenți,
printre care și Uniunea Europeană.

2. Principalele pacte și convenții adoptate în Sistemul Universal de Protecție a

Drepturilor Omului

3
 După cel de-al doilea război mondial, sarcina ocrotirii drepturilor omului şi a creării
normelor juridice pentru îndeplinirea acestui scop a fost încredințată Organizației Națiunilor Unite.
Organizația Națiunilor Unite (ONU) este cea mai importantă organizație internațională din lume.
Fondată în 1945, după Al Doilea Război Mondial, are astăzi 194 de state membre. Întemeierea ei a
constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cărții Organizației Națiunilor Unite. Potrivit
acestui document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor
omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”.

Între statele membre O.N.U. , au fost încheiate în cei peste 70 de ani de existență a
organizației numeroase pacte și convenții având ca obiect protecția drepturilor omului. Fiecare tratat
internațional a înființat un organ propriu de control, însărcinat cu supravegherea respectării
drepturilor recunoscute prin respectivul tratat.

2.1 Pactele internaționale adoptate în sistemul universal de protecție 1

Prin Rezoluția Adunării Generale O.N.U. din data de 16.12.1966 au fost adoptate:

 Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice (P.I.D.C.P) care a intrat în

vigoare la datat de 23.03.1976, pact ce a fost completat ulterior cu alte două protocoale adiționale:

-primul protocol adițional a introdus sistemul plângerilor individuale, provenite din partea
persoanelor care se consideră victime ale unor încălcări săvârșite de state părți împotriva drepturilor
omului recunoscute prin prezentul pact

-al doilea protocol adițional a introdus abolirea pedepsei cu moartea.

 Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale

(P.I.D.E.S.C.) intrat în vigoare la data de 03.01.1976 și care cuprinde principalele drepturi
economice, sociale și culturale cum sunt: dreptul la muncă, dreptul la condiții decente de muncă,,
dreptul la o remunerație echitabilă, dreptul la securitatea și igiena muncii, dreptul la securitate
socială, drepturi sindicale, dreptul la măsuri de ocrotire a familiei, dreptul la sănătate fizică și
mentală, dreptul de a participa la viața culturală, etc.

2.2 Convenții internaționale adoptate în sistemul universal de protecție

 Convenția Internațională asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială,

intrată în vigoare l data de 04.01.19692. Această convenție a fost primul tratat
internațional care a prevăzut înființarea unui organ internațional de control specializat
în protecția drepturilor omului3 . Comitetul este compus din 18 experți și întocmește
anual un raport de activitate pe care îl supune Adunării Generale a O.N.U.

1
România a ratificat P.I.D.C.P. și P.I.D.E.S.C prin Decretul Nr. 212 din 31.10.1974
2
România a ratificat convenția prin Decretul NR. 345 DIN 14.07.1970
3
Comitetul Pentru Eliminarea Discriminării Rasiale
4
  Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei, intrată în
vigoare la data de 03.09.19814 . Mecanismul de protecție existent în cadrul Convenției
îl constituie controlul pe calea rapoartelor depuse de statele membre5.

 Convenția contra torturii și a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau
degradante, intrată în vigoare l data de 26.06.19876. Organul de control înființat de
convenție este Comitetul Contra Torturii și este compus din 10 experți aleși după
criteriul demografic și prezintă anual un raport de activitate Adunării Generale a
O.N.U. .

 Convenția cu privire la drepturile copilului intrată în vigoare la data de 02.09.19907.

Organul de control înființat de convenție este Comitetul Drepturilor Copilului, este
compus din 10 experți și prezintă o dată la 2 ani un raport de activitate Adunării
Generale a O.N.U. .

Anterior adoptării tuturor acestor acte, la data de 2 mai 1948, a fost adoptată
„Declarația americană a drepturilor și îndatoririlor omului", declarație ce a stat la baza dezvoltării
Sistemului regional de protecția a drepturilor omului pe tărâm american, dezvoltat în cadrul
Organizației Statelor Americane (OSA). La câteva luni de la data adoptării acestei declarații a fost
adoptată și Declarația Universală a Drepturilor Omului8.

3. Sistemul interamerican de protecție a drepturilor omului

Sistemul american de protecție a drepturilor omului a evoluat într-o manieră

interesantă de-a lungul timpului. El a început prin a avea o structură și conduită proprie, ca mai
apoi să se adapteze potrivit principiilor celui european. Deși acesta s-a aliniat în punctele esențiale
celui european, trebuie precizat un aspect foarte important, respectiv faptul că dorința și încercarea
de a institui un sistem instituționalizat de protecție a drepturilor omului pe continentul american le
preced pe cele europene în materie.

4
România a ratificat convenția prin Decretul Nr. 342 din 26.11.1981
5
D. Mazilu, Drepturile omului- Concept, Exigențe și Realități, Ed. Lumina Lex, București , p.197
6
România a ratificat convenția prin Legea 19/1990
7
România a ratificat convenția prin Legea 18/1990
8
Textul Declarației Universale a Drepturilor Omului a fost adoptat în 10 decembrie 1948, la Paris, de
către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU). Declarația a fost adoptată de 58 de
state membre ale Adunării Generale a ONU, existând mai multe țări care s-au abținut cum ar fi
: URSS, țările din Europa de Est, Africa de Sud și Arabia Saudită. Declarația a fost redactată, într-o
oarecare măsură, după modelul Declarației franceze a drepturilor omului și cetățeanului din 1789 și
a Declarației de independență a Statelor Unite din 1776. Aceasta a devenit cu timpul un document de
referință spre care tind statele și conform căruia se verifică modul în care se respectă drepturile
omului în diferite state ale lumii, prevederile acesteia fiind ulterior preluate și extinse în diferite
tratate internaționale.
5
 OSA este principala organizație internaționala interguvernamentală la nivel regional
american, având sediul la Washington. Organizația are 35 de membri, precum si 30 de observatori
permanenți printre care si Uniunea Europeana, iar tratatul constitutiv ale acesteia este Carta
OSA9.

Sistemul interamerican de protecție a drepturilor omului este alcătuit din două

subsisteme, corespunzătoare evoluției particulare a acestor preocupări pe continentele americane.
Primul subsistem este cel bazat pe Carta OSA, care se aplică tuturor statelor membre ale
organizației și are ca mecanism de control doar Comisia Interamericană a Drepturilor Omului. Cel
de-al doilea subsistem se bazează pe Convenția americană a drepturilor omului, având ca
mecanism de control atât Comisia Interamericană a Drepturilor Omului cât şi Curtea
Interamericană a Drepturilor Omului.

3.1 Subsistemul bazat pe Carta OSA

Carta OSA, ca act constitutiv al organizației, a fost adoptată în anul 1948, la Bogota -
Columbia. Ca și Carta ONU, ea conținea inițial doar vagi referiri la drepturile omului. Prevederile
Cartei în acest domeniu erau puține și formulate în termeni foarte generali, dar de o mare
însemnătate pentru perioada în care a fost adoptată, mai ales că, așa cum precizam anterior, la scurt
timp a fost adoptată și Declarația americană a drepturilor şi îndatoririlor omului. Carta OSA, deși
nu definește drepturile omului, stabilește câteva reguli cu valoare de principiu. În primul rând,
statele membre ale organizației se obligă să proclame drepturi fundamentale ale omului fără
deosebire de rasă, naționalitate, credință sau sex. De asemenea, în virtutea dreptului liber de a-și
dezvolta viața culturală, politică și economică, fiecare stat are obligația de a respecta drepturile
persoanei și principiile de moralitate universală. Carta OSA a fost modificată prin mai multe
documente ulterioare, care aduc elemente noi, chiar înființarea unei instituții ca organism al Cartei
- Comisia interamericană pentru drepturile omului - cu funcția principală de a promova respectarea
și protecția drepturilor omului.

Potrivit preambulului acestui document, misiunea Statului American este de a oferi omului
un pământ al libertății și un mediu favorabil deplinei sale dezvoltări a personalității sale și
realizării justelor lui aspirații. Astfel prin aceasta se dorește consolidarea, prin intermediul unei
instituții democratice, a unui regim al libertății individuale și al justiției sociale bazat pe
respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Declarația americană a drepturilor şi îndatoririlor omului este primul document care

proclamă drepturi ale omului, cu câteva luni înaintea Declarației Universale a Drepturilor Omului,
dar, spre deosebire de aceasta, statuează și îndatoriri pe care oamenii le au.

9
Carta a fost adoptată la Bogota, Columbia, la 30 aprilie 1948, și a intrat în vigoare în anul 1951
6
 Astfel, spre deosebire de sistemul ONU și de sistemul european de protecție a drepturilor
omului, care consacră în general doar drepturi ale omului, Declarația americană stabilește și câteva
îndatoriri ale acestuia cum ar fi:

datoria față de societate, față de copii şi părinți;

datoria de a vota;

datoria de a respecta legea;

datoria de a fi utili comunității şi națiunii;

datoria de a se instrui; - datoria de a plăti taxele;

datoria de a se abține de la activități politice într-o țară străină.

datoria de a munci;

În ceea ce privește drepturile omului , Declarația americană consacră atât drepturi civile și
politice, cât și drepturi economice, sociale şi culturale, foarte asemănătoare cu cele cuprinse în
Declarația Universală a Drepturilor Omului dintre care enumerăm:

dreptul la viața, libertatea şi securitatea persoanei;

dreptul la egalitate în fața legii;

dreptul la rezidență şi la circulație;

dreptul la un proces echitabil;

dreptul la înfăptuirea justiției;

dreptul la cetățene;

dreptul la azil;

dreptul la libertatea de religie şi expresie;

dreptul la viață privată; - dreptul la proprietate;

dreptul la sănătate;

dreptul la educație;

dreptul la muncă; - dreptul la securitate socială;

Referitor la structura Organizației Statelor Americane, aceasta este: formată din Adunarea
Generală, ca organ suprem, alcătuită din reprezentanții statelor membre şi are rolul de a stabili
7
 politica generală a organizației, cooperarea cu ONU și alte organizații internaționale, precum şi
promovarea cooperării economice, sociale şi culturale, Consfătuirea consultativă a miniștrilor
afacerilor externe, cu rolul de a dezbate problemele comune urgente, Consiliile organizației ca
organe cu atribuții de recomandare în probleme ce țin de competența lor, respectiv Consiliul
Permanent, Consiliul Economic şi Social și Consiliul Interamerican pentru Educație, Știință și
Cultură, Comitetul Juridic Interamerican, ca organ consultativ, format din 11 juriști aleși de
Adunarea Generală, cu rolul de a contribui la codificarea dreptului internațional, Comisia
Interamericană a Drepturilor Omului, care are ca scop promovarea și apărarea drepturilor
omului, Curtea Interamericană a Drepturilor Omului, ca organ jurisdicțional care poate adopta
hotărâri obligatorii pentru state în domeniul drepturilor omului, Secretariatul, condus de
Secretarul General, cu un mandat de 5 ani.

De asemenea, OSA și-a creat și unele organisme specializate, precum Organizația

interamericană pentru apărare, Comisia interamericană pentru lupta împotriva abuzului de droguri,
Banca Interamericană de Dezvoltare etc.

3.2 Subsistemul bazat pe Convenția americană a drepturilor omului

Convenția americană a drepturilor omului a fost semnată la 20 noiembrie 1969, la San

Jose (Costa Rica), și a intrat în vigoare în anul 1978. Denumită şi Pactul de la San Jose, Convenția a
fost completată ulterior prin două protocoale adiționale dar care nu au intrat în vigoare nici până în
prezent.

Convenția stabilește un catalog de drepturi civile și politice, precum şi o clauză generală

cu privire la promovarea drepturilor economice, sociale și culturale. Drepturile civile şi politice
garantate de Convenție sunt: dreptul oricărei persoane la recunoașterea personalității sale în fața
legii, dreptul la viață (Convenția permite pedeapsa cu moartea, dar interzice reintroducerea ei în
statele care au abolit-o și de asemenea, este interzis să se pronunțe pedeapsa capitală împotriva
femeilor însărcinate, persoanelor care la data comiterii crimei nu au împlinit vârsta de 18 ani sau au
depășit vârsta de 70 ani), dreptul la tratament uman, flecare persoană având dreptul Ia respectarea
integrității psihice, mentale şi morale, dreptul de a nu fi ținut în sclavie sau în servitute involuntară
și interzicerea muncii forțate, dreptul la libertate şi securitate, dreptul la un proces corect în fața unui
tribunal competent şi imparțial, dreptul de a nu fi condamnat pentru un act sau o omisiune care nu
era infracțiune, potrivit legii, în momentul comiterii și dreptul de a se aplica legea mai favorabilă,
dreptul la o compensație, în conformitate cu legea, în cazul erorilor judiciare, dreptul la viața
privată, la respectarea moralei și la recunoașterea demnității, libertatea de conștiință şi de religie,
inclusiv de a le păstra sau schimba, precum şi libertatea de a profesa sau de a promova religia și
credința, individual sau împreună cu alții, public sau privat, libertatea de gândire și de expresie, care
include libertatea de a căuta, transmite şi primi informații şi idei de orice natură, fie oral, fie în scris
sau tipărit, fie prin artă sau prin orice alt mod ales, dreptul la replică, potrivit căruia oricine este
insultat în public printr-un mijloc legal de comunicare are dreptul la replică, făcând o corecție prin
folosirea acelorași mijloace de comunicare, dreptul la întrunire pașnica, fără arme, libertatea de
asociere în scopuri ideologice, religioase, politice, economice, de muncă, sociale, culturale, sportive
8
sau altele, dreptul familiei la protecție din partea societății și a statului, dreptul la nume, dreptul la
o cetățenei, dreptul la proprietate, de a se folosi şi bucura de ea; nimeni nu poate fi privat de
proprietatea sa, cu excepția unei juste despăgubiri, pentru motiv de utilitate publică sau interes
social, libertatea de circulație și de reședință, dreptul de a participa la guvernare care presupune
dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice direct sau prin reprezentanți liber aleși,
dreptul la vot și dreptul de a fi ales prin alegeri periodice, prin vot universal, egal și secret, dreptul
de a avea acces, în condiții de egalitate, la serviciile publice, dreptul la protecție egală în fața legii,
fără discriminare.

În ceea ce privește drepturile economice, sociale şi culturale, acestea nu sunt stabilite de

Convenția americană, însă statele părți se obligă să adopte măsuri, atât în plan intern, cât și prin
cooperare internațională, cu scopul de a îndeplini progresiv, prin legislație sau alte asemenea
mijloace, realizarea deplină a drepturilor privind standardele economice, sociale, educaționale,
științifice și culturale prevăzute de Carta OSA.

Acest subsistem prezintă așa cum precizam anterior două mecanisme de control, respectiv
Comisia Interamericană a Drepturilor Omului și Curtea Interamericană a Drepturilor Omului.

Comisia Interamericană a Drepturilor Omului este compusă din 7 membri aleși de

Adunarea Generală a OSA, de pe o listă de câte 3 candidați propuși de guvernele statelor membre.
Candidații trebuie să fie persoane cu înalte calități morale și cu o competență recunoscută în
domeniul drepturilor omului. Comisia astfel constituită reprezintă toate statele membre ale OSA și
are ca misiune principală apărarea și promovarea drepturilor omului prin dezvoltarea conștientizării
drepturilor omului în rândul popoarelor americane, efectuarea de recomandări generale statelor
părți, când consideră necesar, pentru adoptarea măsurilor progresive privind drepturile omului în
cadrul sistemului lor legislativ, efectuarea de studii și rapoarte pe care le consideră necesare în
activitatea sa, solicitarea guvernelor statelor părți să prezinte informații în legătură cu măsurile
adoptate în materia drepturilor omului, soluționarea, prin intermediul Secretariatului General al
OSA, a problemelor ridicate de statele părți în legătură cu drepturile omului și, în limita
posibilităților și acordarea serviciilor de consultanță statelor au nevoie.

Cel de-al doilea mecanism al subsistemului bazat pe Convenția americană a drepturilor

omului este Curtea Interamericană a Drepturilor Omului. Ea este compusă din 7 judecători, cetățeni
ai statelor membre ale organizației, juriști de cea mai înaltă autoritate morală şi competență
recunoscută în domeniul drepturilor omului, care au calificările cerute pentru exercitarea celor mai
înalte funcții judiciare. Nu pot fi doi judecători cetățeni ai aceluiași stat. Mandatul lor este de 6 ani şi
pot fi realeși o singură dată, ei continuând activitatea şi după expirarea mandatului pentru cazurile
pe care le-au început și sunt încă pe rol, respectându-se astfel principiul continuității.

4. Concluzii

9
 Ideea drepturilor omului îşi are rădăcinile în filosofia Greciei antice şi în religie: toţi
oamenii sunt egali în faţa lui Dumnezeu. Evoluţia acestor drepturi pe parcursul istoriei poate fi
împărţită în trei etape pe care le vom discuta pe îndelete în textul de mai jos:
Filosofia dreptului natural a jucat un rol important în felul în care au evoluat drepturile
omului. În filosofia grecească antică de acum mai bine de 2000 s-a dezvoltat ideea egalităţii
tuturor oamenilor, ideea dreptului natural de care beneficiază toţi oamenii. La începuturile
creştinătăţii, la fel şi în alte religii, această tradiţie a dreptului natural a cunoscut o dezvoltare
deosebită: toţi oamenii au fost creaţi de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. Aceste
convingeri se află la baza drepturilor omului, chiar dacă atunci când au fost formulate nu aveau
prea mult de-a face cu realitatea politică. Acestea erau mai degrabă consideraţii de ordin filosofic,
cu pretenţii universaliste ce-i drept, dar care nu au reuşit să penetreze lumea politicii şi a dreptului
decât odată cu debutul epocii moderne. Anglia a fost una dintre primele state care au aplicat aceste
principii. Încă din „Magna Charta Libertatum" din 1215, regelui i-au fost retrase anumite
privilegii, „Petition of Rights" din 1628 prevedea intangibilitatea cetăţeanului, iar documentele
„Habeas Corpus" din 1679 au reprezentat un moment de răscruce în ceea ce priveşte ancorarea
drepturilor omului în dreptul statal mai concret.
Sistemele regionale de protecție a drepturilor omului sunt mai eficiente, în general,
decât sistemul universal. Există trei sisteme instituționale de consacrare şi protecție a drepturilor
omului la nivel regional: sistemul regional european, sistemul regional interamerican și sistemul
regional african.
Referitor la sistemul regional interamerican, Organizația Statelor Americane este
principala organizație internațională interguvemamentală la nivel regional interamerican. Tratatul
constitutiv al acestei organizații intonaționale este Carta Organizației Statelor Americane, cu
amendamentele ulterioare. Organele principale ale Organizației Statelor Americane, prevăzute în
tratatul constitutiv, sunt: Adunarea Generală; Reuniunea de Consultare a Miniștrilor Relațiilor
Externe; Consiliile, Comitetul Juridic Interamerican; Comisia Interamericană a Drepturilor
Omului; Secretariatul General.
Curtea Interamericană a Drepturilor Omului este un organ principal al OSA, cu
caracter jurisdicțional, o curte internațională specializată în materia drepturilor omului. Ea nu este
înființată prin tratatul constitutiv al acestei organizații internaționale, Carta Organizației Statelor
Americane, ci printr-un tratat distinct și anume Convenția americană relativă la drepturile omului.
Aceasta are o competență materială generală (drepturile civile și politice și drepturile economice,
sociale și culturale) şi o competență teritorială limitată la nivelul regional interamerican.

10
 5. Bibliografie

 Carta Organizației Națiunilor Unite

 D. Oprea, Protecția Internațională a Drepturilor Omului,Ed. Omnia UNI S.A.S.T,
Brașov
 V. Duculescu, Protecţia juridică a drepturilor omului, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
1994
 www.icj-cij.org

11