Curs 1

Protectia internationala a drepturilor omului

Evolutia in timp a drepturilor omului

Dreptul international contemporan stabileste in sarcina statelor , numeroase

obligatii cu privire la respectful drepturilor si libertatilor fundamentale ale
omului.
Cea mai veche abordare cu caracter de reglementare a problemelor privind
respectul persoanei umane si recunoasterea unor drepturi si libertati ale
acesteia este considerate “Magna Carta Libertatum” (marea carte a libertatii)
din 1215, un document semnat de regele englez Ioan fara de tara.
“Bilul drepturilor” adoptat in 1689 ca urmare a revolutiei burgheze din
Anglia este un alt moment important in evolutia reglementarilor vizand
drepturile omului.
“Declaratia de independenta a statelor americane “ 1676 reprezinta de
asemenea , un moment crucial in evolutia drepturilor omului , principiile
acesteia fiind preluate si in Constitutia SUA din 1787 , in vigoare si astazi.
“Declaratia drepturilor ommului si ale cetateanului “, adoptata in 1789 in
timpul revolutiei franceze , care consacra drepturi ale omului ca drepturi
naturale si imprescriptibile. Dupa cel de-al2-lea Razboi Mondial , Carta
ONU in baza careia ONU a fost creata ,este momentul de varf pe plan
universal alafirmarii si protectiei universale a drepturilor omului.

Sisteemul universal al drepturilor omului in cadrul ONU

Toate documentele in material drepturilor omului in sistemul Natiunilor

Unite sunt reunite sub denumirea de “Carta internationala a drepturilor
omului “ .Aceste documente fundamentale sunt urmatoarele:
1. Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de Adunarea
generala a ONU la 10 decembrie 1848
2. Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si
culturale adoptat de Adunarea generala in 1966 si intrat in vigoare in
1976
3. Pactul international cu privire la drepturile civile si politice , adoptat
de Adunarea generala a ONU in 1966 si intrat in vigoare in 1976
4. Protocolul facultativ referitor la Pactul international cu privire la
drepturile civile si politice adoptat de Adunarea generala a ONU in
1966 , intrat in vigoare in 1976
 5. Al 2-lea protocol facultativ referitor la Pactul international cu privire
la drepturile civilesi politice vizand abolirea pedepsei cu moartea ,
adoptat de Adunarea generala a ONU in 1989 si intrat in vigoare in
1991.

1. Declaratia Universala a Drepturilor Omului

Contine un ansamblu de standarde internationale in domeniul drepturilor
omului si a devenit cu trecerea timpului unul dintre cele mai importante
documente la care fac trimitere aproape toate documentele juridice in acest
domeniu.
Drepturile pe care le consacra sunt grupate in 2 categorii:
-drepturile civile si politice
-drepturile economice , sociale si culturale
Ecoul pe care l-a avut si il are acest document in constiinta intregii lumi a
fost ca ziua de 10 decembrie , ziua la care a fost adoptat , sa fie declarata ‘
ziua drepturilor omului”.

2. Pactul international referitor la drepturile economice , sociale si

culturale
Stabileste 9 drepturiale omului , preluate din Declaratia Universala a
Drepturilor Omului, printre care dreptul la securitate sociala, dreptul la
munca si la libera alegere a muncii ,dreptul de a intemeia sindicate s idea se
afilia in sindicate , dreptul la invatamant.

3. Pactul international referitor la drepturile civile si politice

Stabileste 7 drepturi de la care in nicio imprejurare nu se adminte nicio
derogare. Este vorba de asa numitul “nucleu dur” al drepturilor omului ,
respectiv :
- dreptul la viata
- dreptul de a nu fi torturat sau supus unor pedepse sau tratamente crude
, inhumane sau degradante
- dreptul de a nu fi tinut in scalvie sau servitude
- dreptul de a nu fi intemnitat pentru neexecutarea unei datorii
contractuale generale
- dreptul de a nu fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu
constituie un act delictuos potrivit dreptului national sau
international in momentul in care au fost savarsite
( nerectroactivitatea legii penale)
- dreptul de recunoastere a personalitatii juridice
- dreptul la libertatea gandirii , constiintei si religiei
 4. Primul protocol facultativ referitor la Pactul international cu
privire la drepturile civile si politice
Acest protocol reglementeaza accesul particularilor la comitetul drepturilor
omului atunci cand pretend ca sunt victime ale unor violari ale drepturilor
enuntate in pact.

5. Al 2-lea protocol facultativ referitor la Pactul international cu

privire la drepturile civile , politice vizand abolirea pedepsei cu
moartea
Interzice executarea oricarei persoane fizice aflate sub jurisdictia unui stat
si obliga partile contractante sa ia toate masurile pentru abolirea pedepsei
cu moartea pe teritoriul aflat sub jurisdictia sa.
Se admite rezerva aplicarii pedepsei cu moartea in timp de razboi, dar
aceasta rezerva sa fie facuta numai cu ocazia ratificarii sau aderarii la pact.

Sisteme regionale de protectie a drepturilor omului

Aceste sisteme regionale sunt:

1. Sistemul European de protectia a drepturilor omului
2. Sistemul interamerican al drepturilor omului
3. Sistemul african al drepturilor omului si ale popoarelor
Inspirate de Declaratia Universala a Drepturilor Omului aceste sisteme s-au
perfectionat in timp prin efortul concentrat al statelor si
organizatiilorregionale.

Curs 2

1.Drepturile omului in sistemul European

Sistemul a fost initiat de Consiliul Europei.

Cele mai importante instrumente care dezvolta sistemul creat de Consiliul
Europei sunt:
- Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor
fundamentale (Conventia Europeana a Drepturilor Omului) adoptata
la Roma 1950
- Carta sociala europeana adoptata in 1961
Prima consacra mai multe drepturi civile si politice , iar cea de-a 2-a mai
mult drepturi si principii economice si sociale .
Pentru respectarea angajamentelor asumate , prin Conventia Europeana a
Drepturilor Omului au fost create 2 organisme :
a)Comisia Europeana a Drepturilor Omului
b)Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Prin intrarea in vigoare a Protocolului aditional nr. 11 , cele 2 organisme se
comaseaza intre Curte unica a drepturilor omului , respective Curtea
Europeana a Drepturilor Omului cu sediul la Strasbourg , instanta care
poate fi sesizata de persoane particulare, iar aceasta poate pronunta hotarari
obligatorii pentru statele parti la conventie.
Alaturi de Consiliul Europei , un rol important in protectia drepturilor si
libertatilor fundamentale ale omului il are astazi si Uniunea Europeana.
Totusi in trecut Curtea de Justitie aUniunii Europene (CJUE) a afirmat
printr-o serie de decizii ca respectarea drepturilor omului va reprezenta o
preocupare majora in interpretarea tratatelor Uniunii si va apela pentru
aceasta la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
In prezent , insa garantia respectarii acestor drepturi si libertati
fundamentale este declarata de Carta drepturilor fundamendale a UE care in
genere cuprinde aceleasi drepturi care se regasesc in Conventia Europeana
a Drepturilor Omului , dar carora le ofera o protectie mai extinsa.
In prezent Carta drepturilor fundamentale a UE nu este numai un document
politic , ci si un act juridic. Respectarea acestor drepturi din Carta drepturilor
fundamentale a UE este asigurata de catre Curtea de Justitie , instanta
jurisdictionala din cadrul UE ce are sediul la Luxembourg.
Totodata , in cadrul sistemului european de protectie a drepturilor omului
functioneaza si Organizatia pentru securitate si cooperare in Europa (OSCE)
care include toate tarile europene precum si SUA si Canada .
Nu este o organizatie strict europeana , dar colaboreaza in deaproape cu
Consiliul Europei in domeniul promovarii drepturilor omului . La baza
activitatii acestei organizatii , ca si document programatic este Acctul final
de la Helsinki 1975 care realizeaza o legatura interesanta intre drepturile
omului si preocupareapentru securitate.

2. Sistemul interamerican al dreptutilor omului

Acest sistem este creat in cadrul Organizatiei statelor americane (OSA) si
se bazeaza pe :
- Carta OSA 1948
- Declaratia americana a drepturilor si indatoririlor omului 1948
 - Conventia americana a drepturilor omului 1978

4. Sistemul african al drepturilor omului si popoarelor

Acest sistem este bazat pe Carta africana a drepturilor omului si
popoarelor , adoptat de Organizatia Unitatii Africane (OUA) in 1981
Prin Carta OUA s-a creat Comisia africana a drepturilor omului si
popoarelor in scopul promovarii si protectiei drepturilor omului si
popoarelor in Africa.
De asemenea in 1998 s-a adoptat un protocol la Carta prin care s-a creat
Curtea africana a drepturilor omului si ale popoarelor.

Curs 3

Teritoriul in d.i.p

Teritotiul de stat

Teritoriul de stat este spatiul geografic , in limita caruia ,statul isi exercita
suveranitatea deplina si exclusiva.
Suveranitatea teritoriala este deplina , in sensul ca se extinde asupra tuturor
partilor teritoriului statului ,asupra tuturor activitatilor si asupra tuturor
persoanelor aflate pe acesta ( persoane fizice sau juridice).
Suveranitatea teritoriala este exclusiva in sensul ca fiecare stat isi exercita
suveranitatea numai pe un anumit teritoriu si niciun stat nu isi exercita
suveranitatea pe teritoriul altui stat.

Componentele teritoriului de stat

In privinta componentelor teritoriuluide stat distingem:
a)spatiul terestru
b)spatiul acvatic
c)spatiul aerian de deasupra solului si apelor

Spatiul terestru este alcatuit din uscatul aflat sub suveranitatea unui stat
indifferent unde este situat geografic .
Poate fi alcatuit dintr-o singura intindere terestra sau din mai multe insule
despartite de ape maritime care formeaza un arhipelag .
Tot dinn spatiul terestru face parte si subsolul , statul avand totalitatea
drepturilor de exploatare in orice fel a bogatiilor subsolului , nefiind
stabilite minime de adancime.
Spatiul acvatic este format din :
-apele interioare sau
-marea teritoriala

Apele interioare cuprind: fluvii, rauri, canale, lacuri,mari interioare, ape

maritime interioare, inclusive apele porturilor.
Apele interioare facand parte din teritoriul de stat elesunt supuse
suveranitatii statului , ceea ce inseamna ca statul exercita asupra lor
jurisdictie deplina.
Dreptul de a reglementa prin legi interne navigatia, exploatarea resurselor
hidroenergetice si resursele naturale ,masuri de protectie a mediului
inconjurator.
Apele porturilor sunt considerate ape maritime interioare pana la linia
care uneste instalatiile permanente ce inainteaza cel mai mult in larg care
fac parte integrat din sistemul portuar.
Marea teritoriala este acea parte din apele marii de-a lungul teritoriului
unui stat, mai precis adiacenta tarmului , avand o lungime de pana la 12
mile marine , masurata de la liniile de baza considerate ca fiind liniile celui
mai mare reflux de-a lungul tarmului sau liniile drepte care unesc punctele
cele mai avansate ale tarmului.
Statele cu deschidere la mare isi exercita suveranitatea si asupra unor spatii
marine situate dincolo de liniile exterioare a marii teritoriale , suveranitatea
vizand insa numai anumite drepturi. Aceste spatii sunt: zona contigua , zona
economica exclusiva si platoul continental care nu fac parte din teritoriul
statului.

Spatiul aerian este spatiul situat deasupra spatiului terestru sispatiului

acvatic , acesta constituie un element component al teritoriului supus in
intregime suveranitatii statului.
El reprezinta coloana de aer care se afla deasupra solului si domeniul acvatic
al statului fiind delimitat orizontal prin frontierele terestre , , fluviale sau
maritime , iar vertical se intend pana la limita inferioara a spatiului
extraterestru considerat a fi situat la 100-110 km deasupra nivelului marii.
Frontierele de stat si problemele modificarii teritoriului
Frontierelor statelor sunt linii reale sau imaginare prin care se delimiteaza
teritoriu unui stat de teritoriul altor state , delimitand astfel si competenta
teritoriala a statului. Acestes pot fi clasificate in:
a)dupa aliniamentele pe care se stabilesc distingem:
-frontiere naturale care se stabilesc tinand seama de anumite particularitati
de forma, relief cum ar fi albia unor rauri sau fluvii , creasta sau baza
muntilor
-frontiere geometrice sau conventionale ce reprezinta de cele mai multe ori
linii drepte trasate intre anumite puncte care despart teritoriul a 2 state ex.
SUA –Mexic, Canada.
-frontiere astronomice care urmeaza paralelele sau meridianelele globului
pamantesc ex. Coreea de N, S

b)din punctul de vedere a componentelor teritoriului

-frontiere terestre care despart uscatul intre 2 state .
In functie de particularitatea terenului ele pot fi identificate asa cum s-a
mentionat la frontierele naturale pe linia crestelor muntilor, mijlocul vailor
sau asacum s-a stabilit la frontierele geometrice sau astronomice , in liniile
drepte geometric sau astronomic asa cum au fost convenite.
-frontierele fluviale: se stabilesc in general pe linia celor mai mari adancimi
ale fluviului (talveg) ce desparte teritoriul a 2 state
In cazul apelor nenavigabile , linia de frontiera este linia mediana a apei .
Tot linia mediana este frontiera si in cazul lacurilor si marilor inchise.
-frontire maritime : marcheaza limita exterioara a marii teritoriale si limita
laterala in raport cu statele vecine.
Regula de delimitare a frontierelor maritime este linia de echidistanta (daca
tarmul celor 2 state sunt fata in fata).
-frontiera aeriana : separa spatiile aeriene ale statelor prin linii
perpendiculare , imaginare care pornesc de pe frontierele terestre , fluviale
si maritime pana la linia inferioara aspatiului cosmic .

Operatiunea de stabilire a frontierelor de stat este complexa , ea implincand

2 operatiuni :
-delimitarea frontierelor care consta in fixarea liniei de frontiera intre 2
state , intr-un stratat incheiat de ele si in care se descrie traseul
frontierelor , traseu prevazut si in hartile topografice anexate la tratat.
-demarcarea frontierei este urmatoarea etapa dupa delimitarea, ea consta in
trasarea frontierei la fata locului prin implantarea semnelor de frontiera ex:
copaci , geamanduri.
In plan juridic , frontierele se stabilesc :
-fie prin acordul incheiat intre statele vecine
-fie prin tratate care au marcat sfarsitul unor conflicte militare
In epoca contemporana unele frontiere sau anumite portiuni din frontiere
intre 2 sau mai multe state au fost stabilite prin hotarari arbitrare sau ale
jurisdictiei internationala cu caracter permanent.
Regimul juridic a frontierei de stat a Romaniei este reglementata prin OUG
nr.105 din 27 august 2001 privind frontiera de stat a Romaniei cu
modificarile si completarile ulterioare.

Problema modificarii teritoriului

In ceea ce priveste modificarile teritoriale admise de dreptul international
contemporan ,singura modalitate legala este aceea care se intemeiaza pe
consimtamantul liber exprimat a populatiei care locuieste pe teritoriul
respectiv .
In urma unui astfel de consimtamant liber exprimat :- se pot deprinde unele
teritorii de la un stat cuconsecinta formarii unor state noi
-alaturarea unor parti din teritoriul unui stat , ori a unor state in intregul lor
la alte state.
Forma de modificare a consimtamantului se poate exprima prin :
a)hotararea organului legislative supreme
b)consultarea directa a poporului prin intermediul referendumului
Conform Actului final de la Helsinki , frontierele de stat pot fi modificate in
conformitate cu dreptul international prin mijloace pasnice si prin accord ,
fiind consacrat prin aceleasi Act final de la Helsinki , principiul
inviolabilitatii frontierei de stat.

Curs4

Dreptul marii
Dreptul international al marii este format din ansamblul normelor de drept
international , conventionale si cutumiare care reglementeaza regimul
juridic al spatiilor maritime si raporturi de colaborare dintre state si
folosirea acestor spatii si a resurselor lor.
Conventia care reglementeaza dreptul marii :
In 1958are loc prima Conferinta asupra marii sub egida ONU cand sunt
adoptate 4 conventii:
-asupra marii libere
-a marii teritoriale
-a platoului continental
- a pescuituluisi conservarii resurselor biologice
In ceea ce priveste dreptul marii au mai urmat alte conferinte in 1960 ,
1973(a fost adoptata in 1982 si a intrat in vigoare in 1994).
Aceasta ultima conferinta 1973 a fost conferinta in care s-a adoptat
“Conventia natiunilor unite asupra marii” care a intrat in vigoare in 1994.

Marea teritoriala este acea parte din apele marii sau oceanului de-a lungul
teritoriului unui stat cuprinsa intre linia de baza si linia exterioara , parte care
se afla sub suveranitatea statului riveran.
Linia de baza a marii teritoriale poate fi o linie normala , adica linia
tarmului sau a celui mai mare reflux sau poate fi o linie dreapta cand tarmul
statului riveran este neregulat obtinut prin unirea punctelor celor mai
avansate in larg.
Linia de baza a marii teritoriale poate fi si linia celui mai mare reflux
Limita maxima a marii teritoriale a fost stabilita la 12 mile marine.
In aceasta zona statul exercita anumite competente.

Pe plan juridic , marea teritoriala este supuse suveranitatii statului riveran

care exercita competente exclusive asupra acestui spatiu corelativ cu
anumite drepturi pe care le are statul respectiv:
-drepturi economice : dreptul exclusive de pescuit , dreptul de explorare si
exploatare a bogatiilor solului si subsolului marii teritoriale
-dreptul de a reglementa navigatia in marea sa teritoriala
-dreptul de a-si asigura securitatea sa in acea zona
-dreptulde a-si exercita competenta jurisdictionala ,penala sau civila in
marea sa teritoriala
Unul dintre cele mai importante aspecte ale regimului juridic al marii
teritoriale se refera la asigurarea dreptului de trecere inofensiva a navelor
straine prin aceasta zona.

Se considera ca fiind inofensiva trecerea unei nave care intruneste

urmatoarele conditii:
-sa fie continua si rapida ( exceptie fac cazurile de forta majora)
-sa nu aduca atingere ordinii juridice ,pacii si securitatii statului riveran
-sa respecte regulile dreptului international

Se considera acte acte contrare caracterului de trecere inofensiva

urmatoarele:
-amenintarea cu forta sau folosirea ei de catre nava
-executarea oricaror exercitii sau manevre cu orice tip de arme
-culegerea de informatii referitoare la apararea sau securitatea statului
riveran
-contrabanda cu persoane sau marfuri
-poluarea deliberata a marii teritoriale
-pescuitul in marea teritoriala

Statul riveran are ca obligatii legate de trecrea inofensiva a navelor straine

prin marea sa teritoriala urmatoarele:
-sa nu impiedice trecrea
-sa comunice celorlalte state eventuale pericole existente pentru navigatie in
marea sa
-sa nu perceapa taxe pentru trecerea inofensiva a acestor nave straine
Trecerea navelor militare straine prin marea teritoriala nu este reglementata
de conventie care nu consacra un astfel de drept , acesta fiind recunoscut in
mod indirect.
De altfel , statul riveran poate sa interzica oricaror nave straine accesul in
anumite zone de securitate din marea teritoriala .

Zona contigua reprezinta fasia de mare adiacenta marii teritoriale care se

intinde dincolo de limita externa acesteia pana la o distanta de maximum 24
de mile marine in larg masurata de la liniile de baza ale marii teritoriale.
In zona contigua statul nu exercita decat anumite prerogative cum ar fi
prevenirea si reprimarea incalcarii legilor si regulamentele sale vamale ,
fiscale, sanitare, si a celor privind regimul de trecere al frontierei.

Platoul continental reprezinta solul si subsolul spatiilor submaritime care

se intend dincolo de externa a marii teritoriale de-a lungul prelungirii
naturale a teritoriului terestru pana la limita externa a taluzului continental
abrupt sau pana la o distanta de 200 mile marine ,masurate de la liniile de
baza a marii teritoriale acolo unde limita externa a taluzului continental nu
ajunge pana la o asemenea distanta.
Limita maxima a platoului continental pentru cazurile in care prelungirea
naturala a taluzului continental se intinde pe distante foarte mari sub apele
marii este stabilit la cel mult 350 mile masurate de la liniile de baza a marii
teritoriale sau pana la 100 mile de la punctele unde adancimea apei atinge
2500m.
Regimul jurdic al platoului continental confera statelor riverane drepturi
suverane de explorare si exploatare a resurselor sale naturale prin
construirea si implementarea in platoul continental a unor insule artificiale
sau aaltor instalatii destinate explorarii sau exploatarii resurselor din acea
zona.
Zona economica exclusiva este o intindere adiacenta marii teritoriale
supusa unor reglementari specifice, ea se intinde spre largul marii pe o
distanta de 200 mile marine de la liniile de baza de la care se masoara
latimea marii teritoriale.
Consacrata pentru prima data in Conventia din 1982 in acest spatiu
reglementat, statul riveran are anumite drepturi suverane nu numai in ceea ce
priveste explorarea si exploatarea , conservarea si gestionarea resurselor
naturale , biologice si nebiologice.
Statul mai are dreptul sa instaleze si sa utilizeze in acest spatiu insule
artificiale , instalatii si sa conserve mediul marii.
Toate statele au insa dreptul de navigatie si survol precum si libertatea de a
instala cabluri si conducte submarine in aceasta zona.
In ceea ce priveste tara noastra , la 16 septembrie 2004 a sesizat Curte
Internationala de Justitie cu o cerere pentru solutionarea problemei
delimitarea spatiilor maritime (platoul continental si zone economice
exclusive) ale Romaniei si Ucrainei in Marea Neagra.
Curtea a pronuntat hotararea in acest cazla 3 februarie 2009 dupa un
process care a durat 4 ani ,4 luni si 18 zile.
Hotararea care a fost cea de-a 100, a fost luata cu unanimitatea voturilor
judecatorilor Curtii.
Hotararea Curtii Internationale de Justitie(hot 5) acorda Romaniei 79,34%
din zona aflata in disputacu Ucraina mai exact 9700 km2 din aproximariv
12.200km2.
Hotararea incheie astfel o disputa bilaterala de 420 de ani.
Marea libera este acea parte a marii care nu este cuprinsa in apele
interioare ale unui stat , marea teritoriala sau zona economica exclusiva .
Marea libera nu este supusa suveranitatii vreunui stat sau grup de state.
Regimul juridic aplicabil marii libere se intemeiaza pe urmatoarele
principii:
a) principiul libertatii marii . Acesta cuprinde urmatoarele libertati
care constituie continutul sau:
-libertatea de navigatie pentru navele comerciale si militare ale tuturor
statelor riverane sau neriverane in timp de pace si in timp de razboi
-libertatea de survol in spatiul aerian, de deasupra marii libere pentru
aeronavele civile civile si militare ale tuturor statelor in timp de pace si de
razboi
-libertatea de pescuit pentru navele tuturor statelor cu respectarea apararii
resurselor biologice ale marii libere
-libertatea de a construi insule artificiale sau alte instalatii in marea libera
-libertatea pentru toate statele de a face cercetari stiintifice in marea libera
Navele aflate in marea libera se supun legii pavilionului in sensul ca statul
al carui pavilion il arboreaza nava are jurisdictia exclusive ei.
Dreptul marii admite si navesub pavilion ONU . O nava care se prevaleaza
de mai multe pavilioane este considerata ca nava fara nationalitate.

b) prevenirea si reprimarea unor infractiuni in marea libera .

Dreptul marii stabileste obligatia pentru state de a preveni si reprima
anumite infractiuni internationale in marea libera si anume:
-transport de sclavi
-piraterie maritime
-trafic illicit de stupefiante
-emisiuni neautorizate de radio si televiziune
-refuzul navei sa arboreze pavilionul pentru a-si masca nationalitatea

c) dreptul de vizita si de urmarire a navelor in marea libera

Navele militare ale statelor au dreptul de vizita a navelor comerciale in
marea libera daca sunt suspecte ca au savarsit una din infractiunile
mentionate anterior.
Ca regula generala , navele militare ale unui stat au dreptul sa opreasca sis
a viziteze navele comerciale care au aceeasi nationalitate ca si navele
militare.
In cazul in care o nava straina a incalcat regulile unui stat,are dreptul sa
urmareasca nava vinovata .
Urmarirea trebuie sa inceapa in spatiile maritime ale statului riveran si sa fi
fost neintrerupta .
Aceasta urmarire a navei straine inceteaza la intrarea ei in marea teritoriala
a statului a carui pavilion arboreaza nava sau in marea teritoriala a altui
stat.

d) dreptul de acces al statului fara litoral la mare si de la mare.

Libertatea de transport.
Statele fara litoral au dreptul sa aiba o flota proprie sub pavilionul lor.
Pentru exercitarea acestui drept este necesar ca un stat riveran la o mare sau
ocean sa accepte sa deschida un port al sau pentru flota statului fara litoral.
Statul fara litoral beneficiaza astfel de dreptul de tranzit . Prin teritoriul
statului riveran care i-a deschis un port pentru flota acelui stat .
Acest drept se exercita pe baza de accord international intre 2 state si in
temeiul conventiei internationale referitoare la dreptul de tranzit.
Curs 5

Dreptul international fluvial este format din ansamblul normelor juridice

care reglementeaza relatiile dintre state privimd folosirea unor ape maritime
, in primul rand pentru navigatie.
Principiul de baza al dreptului international fluvial si al regimului
international al unor fluvii este cel al libertatii de navigatie pe aceste fluvii.
In afara acestui principiu , al libertatii de navigatie se mai pot desprindesi
cateva reguli de baza comune , reguli internationale ale celor 21 de fluvii
internationale existente.
Reguli
Ele pot fi rezumate astfel:
- statele riverane la fluviul cu regimul international isi exercita
suveranitatea lor asupra sectorului lui national de pe aceste fluvii
- statele riverane la fluviul sunt in primul rand competente sa
reglementeze regimul de navigatie pe acest fluviu
- principiul libertatii de navigatie pe fluviile cu regim international se
aplica numai navelor comerciale ale tuturor statelor in conditii de
egalitate . Navele militare si de politie ale statelor riverane la fluviu
pot naviga numai in sectorul national al acestor state . Navele militare
ale statelor neriverane la fluviile cu regim international nu au dreptul
de a naviga pe aceste fluvii.
- Statelor riverane le revine in special obligatia de a mentine
navigabilitatea fluviilor in sectorul lor national
- Se pot creea comisii internationale pentru supravegherea regimului
international al fluviilor

Regimul juridic al Dunarii

Regimul juridic actual al Dunarii a fost stabilit la sfarsitul celui de-al 2-lea
Razboi Mondial prin Conventia de la Belgrad incheiata exclusiv intre
statele riverane in 1948.
Conventia recunoaste statelor riverane suveranitate deplina asupra portiunii
de fluviu aflate in limita granitelor lor fiind excluse de la gestiunea
navigatiei pe Dunare.
Statele neriverane : este garantata insa libertatea de navigatie pentru vasele
comerciale.
In 1928 a fost semnat Protocolul aditional la Conventia de la Belgrad 1948
prin care Germania , Croatia si Republica Moldova devin parti la Conventia
de la Belgrad si member cu drepturi depline a Comisiei Dunarii.
Sunt operate o serie de modificari ale Conventiei de la Belgrad 1948 . Prin
acest protocol prin care Germania isi rezerva unele drepturi ce decurg din
calitatea sa de membru NATO si UE.
De mentionat ca in ceea ce priveste comisia Dunarii aceasta a fost creata
prin Conventia de la Belgrad , comisie care a avut in vedere ca si
competenta statelor riverane.
Pentru utilizarea apelor Dunarii in scopul producerii de energie electrica,
Romania si Iugoslavia au incheiat 2 tratate bilaterale “Portile de fier 1” 1963
si “Portile de fier 2” 1976.
In 1994 a fost semnata la Sofia Conventia privind cooperarea pentru
protectia si folosirea durabila a fluviului Dunarea.
Canalul Dunare – Marea Neagra este un curs de apa navigabil situate in
intregime pe teritoriul Romaniei , aflat sub suveranitatea si jurisdictia
exclusive a statului roman, Este caracteristica in privinta acestui canal ,
libertatea de navigatie pentru navele comerciale si de calatori.

Spatiul aerian. Dreptul international aerian

S-a dezvoltat mai ales dupa cel de-al 2-lea Razboi Mondial ca urmare a
intensificarii navigatiei aeriene internationale.
Sub aspect juridic distingem:
a) spatiul aerian national al unui stat reprezinta coloana de aer sau spatiul
aerian situate deasupra teritoriului terestru si a marii teritoriale
b) spatiul aerian international este spatiul aerian de deasupra marii libere
ca si cel aflat deasupra zonei economice exclusive si a platoului
continental al unor state , deschis navigatiei aeriene a tuturor statelor.
Principiul suveranitatii asupra spatiului sau aerian a fost stabilit prin
Conventia de la Paris din 1919 privind navigatia aeriana si reafirma prin
Conventia de la Cicago 1944 asupra aviatiei civile internationale.
Conform Conventiei de la Cicago 1944 fiecare stat are “suveranitate
completa si exclusiva asupra spatiului aerian de deasupra teritoriului sau”.
Recunoscandu-se suveranitatea statelor asupra spatiului lor aerian au fost
consecrate in acelasi timp 5 libertati ale aerului care s-au impus in practica
internationala:
a) dreptul de a traversa teritoriul fara a ateriza (libertatea de survol)
b) dreptul de a ateriza pentru ratiuni necomerciale (dreptul de escala
necomerciala)
 c) dreptul de a debarca pasageri , corespondenta si marfuri imbarcate pe
teritoriul statului a carui nationalitate o are aeronava
d) dreptul de a imbarca pasageri , corespondenta si marfuri cu destinatie
spre teritoriul oricarui alt stat contractant si dreptul de a debarca
pasageri, corespondenta si marfuri provenind din teritoriul oricarui alt
stat contractant
e) dreptul de a imbarca corespondenta si marfuri cu destinatie spre
teritoriul statelor a carei nationalitate o are aeronava

Primele 2 libertati reprezinta asa-numitul drept de tranzit , iar celelalte 3 ,

drept de trafic.
De mentionat ca in privinta regimului juridic al spatiului aerian exista
reglementari privind raspunderea antrenata.
Astfel prin Conventia de la Varsovia 1929 cu modificarile ulterioare in
deosebi Protocolul de la Haga 1955 este reglementata raspunderea pentru
prejudiciile cauzate pasaferilor si marfurilor . De asemenea prin Conventia
de la Roma 1951 cu modificarile ulterioare a fost reglementata raspunderea
pentru prejudiciile cauzate la sol.
Pentru asigurarea securitatii zborului au fost incheiate urmatoarele conventii:
- Conventia de la Tokyo 1963 referitoare la infractiuni si alte acte
savarsite la bordul aeronavei.
- Conventia de la Montreal 1971 pentru reprimarea actelor ilicite
contra securitatii aviatiei civile .
Prin Conventia din 1944(Cicago) a fost creara organizatia aviatiei civile
internationala(OACI) ca institutie specializata a ONU cu sediul la Montreal.
Cu referire la regimul spatiului aerian al Romaniei , de precizat ca acesta , ca
si regimul juridic este stabilit prin Codul aerian adoptat prin OG
nr.29/1977, aprobata cu modificaarile si completarile prin Legea
nr.399/2005.

Dreptul international spatial are ca moment important anul 1957 socotit an

de referinta al inceputului explorarii spatiului cosmic prin lansarea primului
satelit. Ulterior regimul juridic a fost stabilit prin:
- tratatul cu privire la principiile ce trebuie respectate in materie de
exploatare si utilizarea spatiului extraatmosferic in special al Lunii
si al altor corpuri ceresti , adoptat in 1967
- acordul cu privire la salvarea astronautilor si laintoarcerea
astronautilor si a obiectelor lansate in spatiu , adoptat in 1968
- conventia privind raspunderea internationala pentru daune cauzate
deobiecte spatiale din anul 1971
Unul dintre principiile fundamentale din dreptul international aerian este
folosirea spatiului extraatmosferic in scopuri pasnice.

Zonele polare
In Africa si Antartica
Africa , Polul N , este alcatuit din 2/3 apa.
S-a aplicat in privinta regimului juridic al Africii ,teoria sectoarelor vizand
mai ales statele care au coaste la Oceanul inghetat de N , astfel de state
fiind: Rusia , Norvegia, Danemarca, Canada si SUA.
Regimul juridic al Antarticii are o suprafata de mil km2 si este situat intre
Africa de S , America de S , Noua Zeelanda si Danemarca.
Regimul juridic stabilit ce vizeaza delimitarea si denuclearizarea , este dat
de tratatul de la Washinton 1959 la care Roamania a devenit parte in 1971.

Curs 6
Dreptul diplomatic si consular

Autoritatile statale cu atributii in domeniul relatiilor externe

Autoritatile statale care exercita functii in domeniul relatiilor externe si
desfasoara activitati diplomatice , ca si continutul acestor functii , sunt
determinate de dreptul intern al fiecarui stat . Aceste autoritati sunt:
-seful statului
-Guvernul
-Ministerul afacerilor externe
-ministrul afacerilor externe
Seful statului poate fi un organ unipersonal sau un organ collegial.
Seful statului este cel mai inalt reprezentant al relatiilor externe.
Daca duce tratative sau incheie tratate, seful statului nu are nevoie de
imputernicire speciala.
Guvernul asigura in majoritatea tarilor conditiile generale in relatiile cu
statele straine.
Desi sefii de stat au drepturi foarte largi in domeniul relatiilor externe ,de
regula se actioneaza prin intermediul Guvernului.
Declaratia si angajarea Guvernului oblige statul in relatiile externe .
Seful Guvernului exercita un rol important in functia de reprezentare . El
poate sa invite , sa primeasca reprezentanti ai statelor straine , sa incheie
acorduri , sa duca tratative , sa ia parte la conferinte si la activitatea
internationala fara imputernicire speciala.
Ministerul afacerilor externe este aparatul centralizat care organizeaza si
conduce direct relatiile externe ale statului.
Modul sau de organizare si atributiile sunt stabilite de legislatia interna. El
da directive reprezentantilor diplomatici in strainatate si le controleaza
permanent activitatea.
Ministrul afacerilor externe reprezinta Guvernul in relatiile internationale
fara imputernicire speciala . El are dreptul de a duce tratative cu
reprezentantii altor state , de a incheia tratate ,de a contrasemna depline
puteri si instrumente de ratificare emise de seful statului , de a transmite si
primi note diplomatice , de a numi pe unii reprezentanti. El participa la
discutiile in Guvern a principalelor probleme de politica externa.

Misiunile diplomatice
Misiunile diplomatice sau reprezentantele pot avea caracter permanent sau
temporar, nume in in acest ultimo caz si misiuni diplomatice ad hoc.
Dreptul statelor de a trimite si primi misiuni diplomatice este denumit
dreptul de legatie care este activ (de a trimite misiuni) si pasiv (de a le
primi).

Functiile misiunilor diplomatice

Principalele functii ale misiunilor diplomatice conform Conventiei de la
Viena sunt:
- dezvoltarea relatiilor prietenesti intre statul trimitator si statulde
resedinta precum si a raporturilor de referinta culturale si stiintifice
intre ele
- reprezentarea statului sau pe langa statul de resedinta
- protectia intereselor statului sau ale cetatenilor sai
- ducerea de tratative cu statul de resedinta
- informarea prin mijloacele legale despre situatia evenimentelor din
statul de resedinta si informarea Guvernului sau

Deschiderea unei misiuni diplomatice , aceasta se face ca urmare a existentei

de relatii diplomatice cu recunoasterea reciproca , precum si acordul de
vointa stability printr-o intelegere care fixeaza si rangul misiunii
diplomatice.
Rangurile sau clasele agentilor diplomatici, sefi de misiune , sunt:
a)ambasador extraordinar si plenipotential
b)trimis extraordinar si ministru plenipotential
c)insarcinat cu afaceri

Dupa rangul misiunii sunt:

a)ambasade
b)legatii
In afara de seful misiunii reprezentat la nivel de ambasador ,personalul
misiunilor diplomatice cuprinde:
-personal diplomatic
-personal tehnic si administrativ
-personal de serviciu

In afara de ambasade un rol important in dezvoltarea relatiilor intre state ,

mai ales a relatiilor economice , la oficiile consulare. Spre deosebire de
reprezentantii diplomatici , reprezentatii oficiilor consulare nu indeplinesc
functia de reprezentare politica si nu sunt acreditati pe langa Guvern stat de
resedinta.
Ei au legatura directa numai cu autoritatile locale ale acestui stat.

Clasele consulilor sunt:

-consul general
-consul
-viceconsul
-agentul consular

Functiile consulatelor sunt:

-apararea intereselor staului reprezentat
-protectia intereselor persoanelor fizice si juridice ale statului de care
apartine oficiul consular

Curs 7
Folosirea legală a forței potrivit dreptului internațional

Mijloacele de constrângere în relațiile internaționale

Considerații generale
Nerespectarea normelor dreptului internațional, ca și săvârșirea unor
acțiuni inamicale împotriva altor state, ori încălcarea drepturilor acestora,
sunt acte care, potrivit dreptului internațional, dau dreptul statelor lezate, ca
si comunități internaționale, de a lua unele măsuri de constrângere pașnică
cu caracter de sancțiune, fără a se ajunge la război, dacă diferendul sau
situația internațională ce au intervenit nu se pot rezolva prin mijloace
pașnice politico-diplomatice sau jurisdicționale consacrate.
Dreptul internațional cunoaște următoarele mijloace de constrângere
pașnică grupate în 2 categorii:
a) Fără folosirea forței armate
 Retorsiunea, represaliile, embargoul, boicotul, excluderea de la
conferințele internaționale sau din organizațiile internaționale

b) Cu folosirea forței armate

Represaliile armate, blocada maritima pașnică, demonstrație cu
forțele armate, ocuparea militară a teritoriului altui stat.
Mijloacele de constrângere cu sau fără folosirea forței armate pot fi
însă utilizate în cadrul măsurilor colective luate de ONU, Consiliul de
Securitate putând să decidă în acest sens în baza Cartei ONU.

Mijloacele de constrângere fără folosirea forței armate

Retorsiunea – este o măsură de răspuns a unui stat față de actele
neamicale ale altui stat. Este de esența retorsiunii ca răspunsul la actul
amical, care are un caracter de retorsiune, să aibă valoarea unor acte similare
si sa nu depășească amploarea sau caracterul actului la care se răspunde.
Actul neamical căruia i se răspunde prim retorsiune nu constituie o
încălcare a normelor dreptului internațional sau a unui tratat internațional.
Represaliile sunt măsuri de constrângere luate de stat împotriva altui
stat, în scopul de a obține repararea unei daune cauzată prin acte sau
omisiuni ilicite sau de a preveni repetarea unor asemenea acte. Represaliile
se deosebesc de retorsiune prin aceea că ele constituie măsuri de răspuns la
acte considerate ca fiind contrare dreptului internațional, și nu la simple acte
inamicale.
Embargoul – este măsura prin care un stat reține navele comerciale
ale altui stat în porturile sau marea sa teritorială, împreună cu încărcătura lor,
în scopul de a determina pe acesta să pună capăt unei încălcări a dreptului
internațional și să repare prejudiciul cauzat prin acea încălcare.
Boicotul – măsură de constrângere internațională constând în
întreruperea relațiilor internaționale între state ca și întreruperea relațiilor si
a comunicațiilor feroviare, maritime, poștale, telegrafice, prin radio, sau alte
asemenea mijloace de comunicații, pentru a se pune capăt unei asemenea
încălcări a normelor dreptului internațional.
Ruperea relațiilor diplomatice – este o măsură pe care statele o pot
lua în cazul în care relațiile lor cu alte state cunosc un grad deosebit de
deteriorare, fiind un act cu foarte grave consecințe.
Excludea de la conferințele internaționale sau din organizațiile
internaționale – este o măsură de constrângere care nu a existat în dreptul
internațional clasic, ea căpătând o amploare deosebită mai recent, odată cu
amploarea mare pe care au luat-o conferințele și organizațiile internaționale
în epoca contemporană.
În ceea ce privește mijloacele de constrângere cu folosirea forței
armate, si anume represaliile armate, blocada maritima pașnică,
demonstrațiile cu forțele armate, ocuparea militară a teritoriului altui stat,
acestea au fost folosite de-a lungul istoriei în dreptul internațional clasic, in
momentul de față ele fiind interzise într-o manieră generală de Carta ONU
ca fiind contrare scopurilor și principiilor acestora care impun statelor
obligația de a se abține în relațiile lor de la folosirea forței armate, urmând ca
acestea sa fie analizate în dreptul internațional contemporan prin prisma
rolului și atribuțiilor Consiliului de Securitate al ONU.

Folosirea legală a forței armate împotriva actelor de agresiune

Probleme de principiu
Recurgerea la forță armată împotriva integrității teritoriale a statelor
este astăzi interzisă în baza principiului nerecurgerii la forță, principiul
fundamental al dreptului internațional contemporan, iar agresiunea armată
este considerată drept cea mai gravă crimă internațională.
Carta ONU recunoaște în același timp și dreptul la autoapărare a
aceluiași stat care, în caz de agresiune, este îndreptățit să riposteze prin toate
mijloacele care îi stau la îndemână, fie în mod individual, fie împreună cu
alte state cu care se află în relații de alianță politico-militara bilaterală sau
multilaterală, pentru acordarea de ajutor mutual în caz de atac armat.
Situațiile în care forța armată poate fi folosită în mod legal pentru
sancționarea agresiunii sunt următoarele:
- De către ONU ca sistem universal de securitate
- De către organizațiile regionale sub controlul ONU
- De fiecare stat în parte potrivit dreptului la autoapărare individuală
sau colectivă
- De către popoarele coloniale sau dependente împotriva țărilor care
exercită asupra lor o dominație ilegală, contrară normelor dreptului
internațional și Cartei ONU.

Folosirea forței de către ONU

Mijloacele prevăzute de Carta ONU pentru menținerea păcii și securității
internaționale, asigurarea legalității internaționale și apărarea drepturilor
statelor sunt în caz de diferend sau conflict internațional atât mijlocele
pașnice cunoscute, cât și în caz de violări ale păcii sau de acte de agresiune,
măsuri bazate pe forța fie ca această implică sau nu folosirea forței armate.
Ele sunt cuprinse în capitolul VI al Cartei ONU, intitulat „acțiunea în caz de
amenințări împotriva păcii, de încălcări ale păcii și de acte de agresiune.”
Mecanismul prevăzut în acest sens de Carta ONU este destul de
complex principalelor organisme ale organizației mondiale (Adunarea
generala si consiliul de securitate) sabilindu-se atribuții , drepturi și obligații
precise privind folosirea forței, inclusiv a forței armate.
Adunarea generală a ONU.
Aceasta are un rol relativ limitat în rezolvarea unor situații
conflictuale ce ar apărea între membrii organizației
Adunarea generală a ONU pe de-o parte se poate pronunța asupra
oricărei situații ce ar constitui o amenințare la adresa păcii și securității
internaționale în baza competentei sale generale de a analiza si dezbate orice
problema ce intră în sfera de preocupări a organizației, iar pe de altă parte, în
caz de diferend între statele membre, poate face recomandări asupra modului
de soluționare atât statelor implicate, cât și consiliului de securitate, acestuia
din urmă fie din oficiu, dacă nu s-a sesizat el însuși cu situația sau diferendul
respectiv, fie la cererea acestuia, dacă s-a sesizat el însuși.
În acest sens, în ceea ce privește posibilitățile legale de a acționa în
situațiile în care pacea și securitatea sunt tulburate sau amenințate, Adunarea
generală adoptă decizii-declarații si rezoluții care exprimă luări de poziție
împotriva actelor de agresiune, si care exercită o influență pozitivă pe plan
internațional pentru dezamorsarea unor situații conflictuale sau prevenirea
unui conflict între state.

Curs 8

Folosirea legala a fortei armata porivit dreptului international

1. Probleme de principiu
Recurgerea la forta armata impotriva suveranitatii si integritatii
teritoriale a statelor este astazi interzisa in paza principiului
nerecurgerii la forta , principu fudamnetal al dreptului contemporan ,
iar agresiunea aramata este considerata cea mai grava crima
internationala .
Dreptul international permite insa ca forta aramata sa fie folosita
drept mijloc de ultim recurs pt contracararea actelor de agresiune ,
statele putand sa utilizeze fortele lor armate impotriva altor state care
incalca grav legalitatea internationala pentru as apara propria
integritate teritoriala , independenta si suveranitatea si pentru
sanctionarea agresorului .In acest sens Carta ONU recunoaste dreptul
la autoaparare al fiecarui stat in caz de agresiune , stat c are este
indreptatit sa riposteze prin toate mijloacele care stau la indemana , fie
in mod individual , fie impreuna cu alte state cu care se afla in relatii
de alianta politico-militara bilaterala sau multilaterala pentru
acoradrea de ajutor mutual in caz de atac armat .
Situatiile in care forta armata poate fi folosita in mod legal
pentru sanctionarea agresorului sunt urmatoarele :
-de catre ONU ca sistem universal de securitate
-de catre organizatiile regionale sub control ONU
-de catre fiecare stat in parte potrivit dreptului la autoaprarea
individuala sau colectiva
-de care popoarele coloniale sau dependente impotriva tarilo care
exercita asupra lor o dominatie ilegala contrar normelor dreptului
international si cartei ONU .
2. Folosirea fortei de catre organizatia natiunilor unite
Mecanismul prev in acest sens de carta ONU este destul de
complex , principalor organisme ale ONU ( adunarea generala si
consiliul de securitate ) stabilinduse atributii , drepturi si obligatii
precise privind folosirea fortei inclusiv a fortei armate .

A) Astfel Adunarea generala a ONU are un rol relative limitat in

rezolvarea unor situatii conflictuale ce ar aparea intre membrii
organizatiei . desi limitat prin prevederile cartei ONU in
posibilitatiile ei legale de a actiona direct asupra situatiilor
concrete I care pacea si suveranitatea sunt tulburate sau
amenintate adunarea generala a onu a indeplinit si
indeplineste in continuare un rol important in solutionarea
unor probeleme de ordin general de acesta natura , adoptand
decizii ( declaratii sau rezolutii ) care exprima lor de pozitie
neta / e impotriva unor acte de agresiunesi care exercita o
influenta pozitiva pe lan international pentru dezamorasrea
unor situatii conflictuale si solutionarea acestora in spiritual
dreptului international al asigurarii pacii mondiale .
B) In ceea ce priveste consiliul de securitate al ONU acesta
potrivit cartei are o pozitie cu totul spiciala in sistemul de
rezolvare a situatiilor si diferenderelor care ar primejdui pacea
si securitatea internationala , el avand ‘’ principala
raspunderea pentru mentinrea pacii si securitatii
internationale ‘’ art 24 si fiind abilitat ca indeplinirea
indatoririilor sale decurgand din aceasta raspundere sa
actioneze in numele statelor membre , acesta obligandu-se sa
ii accepte sa sa ii execute hotararile .

C) Masurile pe care e poate lua consiliul de securitate sunt

cuprinse in cap 7 al cartei ONU , la art 39 unde se arata in mod
expres ca acest organism al onu are atat competenta de a
constata existent unei amenintarii contra pacii , a unei violarii
a pacii sau a unui act de agresiune ,cat sip e aceea de a actiona
in mod corespunzator pentru mentinerea pacii .

D) Constatara existentei uneia dintre situatiile care reclama

interventia Ciniliului de securitate se poate face atat din oficiu
cat si la sesizarea altui organ al ONU sau a altor state indiferent
daca statele respective sunt sau nu implicate direct .
E) Actiunea consiliului de securitate consta in adoptarea unor
recomandarii sau hotararii in functie de situatie.
Recomandarile nu au un caracter obligatroiu , pe aceasta cale
nu se pot lua masuri de constragere , ci doar se pot indica
procedurile si metodele pentru rezolavrea situatiei.
Hotararile stabilesc masuri concrete menite aduce la
mentinerea sau dupa caz la stabilirea pacii si securitatii
internationale .
Consiliul e securitate este in drept sa decida cu caracter
obligatoriu asupra :
-Luarii de masuri provizori- se iau in scopul de a prevenii
agavarea unei situatii constatate ca atare inainte de cercetarea
amanuntita a acesteia si de adoptarea uneor recomandari sau
hotarari oentru solutionarea pe fond a conflictului . ele pot fi
extreme de variate cum ar fi de pila un ordin de incetarea
focului .
-luarii de masurii definitive –pot si de 2 feluri : cele care nu
implica folosirea fortei armate si cele bazate pe folosirea fortei
armate .
Masurile care nu implica folosirea fortei armate sunt prevazute
de pilda de art 41 art cartei ONU si anume :
- de a intrerupe total sau partial relatiile economice ,
comunicatiile ferviare , maritime ,aeriene , postale , telegrafice
, prin radio sau prin alte mijloace de comunicatii cu statul
supus masurilor de sanctionare
- De a intreupe relatiile diplomatice cu acel stat
Masurile bazate pe folosuirea fortei armate se iau in cazul
in care masurile cu caracter privizoriu , recomandarile
adunarii generale sau ale consiliului de securiate precum si
masurile luate de consiliul de securitate care nu impkica
folosirea fortei armate sau dovedit ineficiente .in aceatsa
situatie consiliul de securitate poate sa inteprinda prin
folosirea fortelor terestre navale sau aeriene ale membrilor
organizatiei orice actiune pe care o sonsidera necesara
pentru restabilirea paci si securitatii interationale .
Pentru exercitarea acestor atributii de catre Consiliul de
securitate carta ONU prevede un organism de constituire si
de utilizare a fortelor armate ale organizatiei care sa fie in
masura sa angajeze actiunii militare asupra statelor in culpa
.
Contributia cu fortele armate , spijinul si facilitatiile nu se
angajaza insa automat si sunt conditionate de indeplinirea a
2 conditii :
-formularea unei cererei exprese din parte consiliului de
securitate
 -incheierea unor acorduri intre consiliu pe de o parte si
membrii organizatiei individual sau in grup pe de alta parte .

Mecanismul aratat de carta onu a functionat doar cu

caracter ad-hoc in cazul agresiunii savarsite de irak in 1990
impotriva statului cuvenit. Pe care la invadat si la anexat . in
present in baza rolului consiliului de securitate vizand
mentinerea pacii sunt consituite in cadrul onu forte
multinationale de mentinerea pacii pe perioade
determinate si pentru un conflict anume , crearea acestor
forte nefiind prev de carta onu fiind numai o solutie
izvorata din necesitatiile si realitatiile contemporane
inspirata in esenta sa din principiile generale ale cartei onu .

Curs 9

Rolul organizatiilor regionale in folosirea fortei

Carta ONU in capitol 7 prevede si posibilitatea ca forta sa fie folosita

sub egida ONU de catre organizatiile internationale care au in preocuparile
lor problem privind mentinerea pacii si securitatii internationale in cadrul
regional , daca organizarea si activitatea acestora sunt compatibile cu scopul
si principiile ONU .
Potrivit cartei ONU organizatiile regionale trebuie sa informeze permanent
si complet Consiliul de Securitate al ONU asupra actiuniilor pe care le
inteprind sau le pregatesc pentru mentinerea pacii si securitatii internationale
.Ele nu pot inteprinde nici o masura de constragere fara autorizarea
Consiliului de Securitate al ONU , iar Consiliul de Securitate la randul sau
poate utiliza asemenea acorduri sau organisme regionale pentru aplicarea
masurilor de contrangere sub autoritatea sa .

Dreptul statelor la autoaparare individuala sau colectiva

Art 51 al cartei ONU stipuleaza ca nici o dispozitie a cartei nu va
aduce atingere dreptului inerent al dreptului la autoaparare individuala sau
colectiva in cazul in care se produce un atac armat impotriva unui membru
al natiunilor unite .Fata de aceste prevederii pentru a se justifica recurgerea
la forta aramata in cadrul dreptului legitim de autoaparare induviduala sau
colectiva , atacul caruia I se riposteaza trebuie sa fie real si actual simpla
eventualitate a unui atac sau amenintarea cu agresiunea aramata , neputand
constituind un temei pentru ca recurgerea la forta armata de catre statul
amenintat sa aiba caracterul de autoaparare legitima .
Autoapararea colectiva presupune ca 2 sau mai multe state sa isi
acorde reciroc sprijinul inclusive cu fortele lor armate in cazul in care unul
dintre el ear fi victima agresiunii .
Pentru a da eficienta autoaparari colective statele incheie de regula pe
timp de pace in baza art 51 al cartei ONU acorduri de asistenta mutuala prin
care se stabilesc conditiile si limitele furnizarii reciproce de sprijin militar in
caz de agresiune . In afara art 51 din carta ONU , art 5 al pactului nord
atlantic (NATO) prevede in mod expres dreptul la autoaparare individuala
sau colectiva in caz de atac armat .
Astfel prevederiile al 1 din art 5 mentionat precizeaza-Partile convin
ca un atac armat impotriva uneia sau mai multora dintre ele in Europa sau in
America de Nord va fi considerat impotriva tuturor partiilor si in consecinta
sunt deacord ca , daca are loc un asemenea atac armat , fiecare dintre ele , in
exercitarea dreptului la autoaparare individuala sau colectiva , recunoscut
prin art 51 din carta ONU , va sprijinii partea sau partiile atacate prin
realizarea imediata , individual si impreuna cu celelalte partii , al oricarei
actiunii pe care o considera necesara , inclusive folsirea fortei armate , in
vederea restabilirii si mentinerii securitatii in spatiul Atlanticului de N.

Curs 10

Raspunderea internationala a statului

Raspunderea statelor in dreptul international

Raspunderea internationala este definite in esenta ca institutia juridical

potrivit careia statul sau alt subiect de drept international care savarseste
fapte internationale ilicite este raspunzator fata de statul lezat prin aceste
fapte sau fata de toate statele lumii in cazul crimelor internationale .
Raspunderea statelor precum si a altor subiecte de drept international ca
principiu general intervine in 2 situatii distincte:
a) raspunderea pentru fapte ilicite din punct de vedere a dreptului
international prin care se incalca norme ale dreptului international
 b) raspunderea pentru consecinte prejudiciabile rezultand din activitati
care nu sunt interzise de dreptul international (fapte licite, activitati
licite)

Raspunderea pentru fapte ilicite

Fundamental acestei raspunderi este actul sau faptul ilicit reprezentat de o
actiune sau o omisiune care constitutie o incalcare a unei obligatii
internationale.

Conditiile necesare pentru existenta unui fapt illicit

a) imputabilitatea faptului illicit : este o conditie de ordin subiectiv , o
actiune sau omisiune care conform dreptului international este
imputabila statului.
b) Incalcarea unei obligatii internationale: este o conditie de ordin
obiectiv constand in incalcarea unei obligatii internationale prin
comportarea imputabila a subiectului de drept international.
Doctrina si jurisprudenta mai reclama existenta si a altor conditii , cum sunt:
-culpa: care nefiind complet inlaturata lasa tot mai mult loc raspunderii
obiective
-prejudiciul, comisia de drept international din cadrul ONU in proiectul de
articole vizand raspunderea statelor aprobat in 2001 aratand ca nu existenta
prejudiciului este esentiala ci incalcarea unei obligatii internationale.

Imputabilitatea faptului ilicit

In ceea ce priveste imputabilitatea faptului illicit , in proiectul de articole
vizand raspunderea statelor se arata urmatoarele:
-statul raspunde pentru faptele oricaror organe (autoritati ) fara distinctie
cum sunt cele legislative, executive, judecatoresti, centrale, locale.
-statul raspunde pentru faptele persoanelor sau grupurilor de persoane ce
actioneaza pe baza unor insarcinari primate de la stat .
Statul nu rapunde pentru faptele persoanelor ce nu actioneaza pe seama
statului decat daca faptele au fost savarsite ca urmare a unor actiuni sau
omisiuni emanand de la organelle statului.

Incalcarea uunei obligatii internationale

Proiectul de articole vizand raspunderea statelor privind incalcarea unei
obligatii internationale face distinctie intre:
 a) obligatii ce intereseaza societatea internationala in ansamblul sau
( obligatii erga omnes)
b) alte obligatii
a)In ceea ce priveste obligatiile ce intereseaza societatea internationala in
ansamblul sau, incalcarea unei astfel de obbligatii conduce la comiterea unei
crime internationale . poate fi vorba de fapte ilicite ce vizeaza ocrotirea unor
valori universal acceptate de societatea internationala precum pacea si
securitatea internationala si altele.

b)Cu referire la incalcarea altor obligatii decat cele care intereseaza

societatea internationala in ansamblul sau de mentionat ca in cazul incalcarii
acestora se comite un delict international. De altfel delictul international este
orice fapt international illicit mai putin grav care nu este considerat crima
internationala.

Ca urmare a numeroaselor critici din partea statelor si a doctrinei vizand

instituirea unei astfel de diferente dintre crime si delicate internationale ,
proiectul final de articole adoptat de comisia de drept international CDI din
cadrul ONU in anul 2001 paraseste distictia dintre crime si delicate
internationale. Astfel in capitolul 3 intitulat “incalcari grave ale obligatiilor
ce decurg din normele imperative ale dreptului international general” se
introduce obligatia statelor de a coopera pentru a pune capat unei astfel de
incalcari, definita ca implicand neindeplinirea flagranta si sistematica de
catre statul responsabil a unei astfel de obligatii .
Se creeaza prin aceasta reglementare o diferenta de regim intre acest tip de
incalcare a obligatiilor ce decurg din normele imperative ale dreptului
international si celelalte incalcari privind alte obligatii in privinta aplicarii
raspunderii internationale a statelor .

Formele raspunderii internationale

In ceea ce priveste formele in care este antrenata raspunderea statului,
acestea pot fi:;
- raspunderea politica
- raspunderea morala
- raspunderea materiala
- raspunderea penala

Raspunderea politica este o forma a raspunderii internationale care

presupune suportarea de catre statul autor a unor sanctiuni care pot fi
concretizate intr-o gama care variaza de la simpla cerere de a pune capat
actului illicit si pana la sanctiuni dure chiar cu folosirea fortei armate in
cadrul actelor de agreiune .
Formele concrete ale raspunderii politice se prezinta in diverse moduri cum
ar fi : condamnarea si alte lori de pozitii de dezaprobare, excluderea din
organizatii internationare, folosirea fortei armate in scop demostrativ.

Raspunderea morala a statelor este o forma a raspunderii internationale a

acestora ( satisfaction) determinata de prejudicial moral adus de pilda prin
ofensarea drapelului sau imnuluui unui stat, denigrarea politicii unui stat sau
a istoriei acestuia.
Repararea prejudiciului consta intr-o satisfactia sub forma exprimarii de
exemplu , de scuze , datorate de statul autor fata de statul lezat.

Raspunderea materiala , aceasta forma a raspunderii internationale, oblige

statul vinovat sa repare daunele materiale provocate altui stat sub dublu
aspect: plata despagubirilor pentru daunele provocate ( reparatio) si
restabilirea drepturilor inculcate (restitution).
Principiul aplicabil este restitutio in integro cu precizarea ca practica
internationala consacra regula potrivit careia statul vinovat va repara nunmai
daunele directe, nu si pe cele indirecte.
Se acorda despagubiri atat pentru paguba propriu-zisa ( damnum
emergens) , cat si pentru profitul nerealizat( lucrum cessans) care trebuie sa
fie normal si previzibil.

Raspunderea penala aceasta forma de raspundere penala intervine atunci

cand dreptul international este lezat prin incalcarea unei obligatii
internationale ce decurge de pilda din normele imperative ale dreptului
international o obligatie erga omnes de ex: cand un stat savarseste acte de
agresiune impotriva altui stat ( o crima impotriva pacii ).
De mentionat ca raspunderea internationala se caracterizeaza in general prin
absenta actiunilor penale crae apar totusi in mod exceptional in cazul
raspunderii persoanei fizice in numele statului.
Curs 11

Legile razboiului . Dreptul umanitar

Evolutia istorica a reglementarilor internationale privind legile

razboiului si dreptul umanitar
Inca de la aparitia lor, statele au acceptat existenta unui drept al razboiului
“just belle” respective unui just act bellum adica dreptul de a recurge la
razboi si al unui” just in bellom “adica reguli ce trebuie respectate in timpul
razboiului armat.
In a 2 a jumatate a sec. xIx preocuparile pentru reglementarea in dreptul
international a protectiei victimelor in situatie de razboi a dus la creearea in
1863 a Comitetului International al Crucii Rosii(CICR) si in 1864 la
adoptarea primei conventii de drept umanitar si anume “Conventia pentru
amelioararea soartei militarilor raniti din fortele armate din campanie.
Aceste momente a dus la divizarea lui” just in bello” in 2 ramuri :
-dreptul razboiului propriu zis
-dreptul umanitar

Ulterior dreptul razboiului propriu zis a fost codificat prin Conventiile de la

Haga din 1899 si 1907 , adoptandu-se o noua denumire a deptului razboiului
aceea de legi si obiceiuri ale razboiului.
Dupa cel de-al 2-lea Rabvoi Mondial, expresia clasica “legile si obiceiurile
razboiului” este inlocuita cu o expresie moderna aceea de “dreptul
conflictelor armate” reglementat de Conventiile de la Geneva din 1949 si de
Protocoalele sale aditionale 1977, denumire acceptata si in prezent
costituind de altfel substanta dreptului international umanitar , o creatie
recenta a comunitatii internationale.
Vechiul drept al razboiului , codificat prin conventiile de la Haga din anii
1899si 1907 este numit si “dreptul de la Haga “, iar deptul conflictelor
armate sau dreptul umanitar este denunmit dreptul de la Geneva.
La baza intregului sistem de norme privind purtarea razboiului codificate
prin conventiile de la Haga stau 2 reguli esentiale;
a) prima regula este cuprinsa in asa numita “clauza martens “. Clauza
martens precizeaza ca in situatiile in care nu exista o reglementare
prin conventiile de la Haga “ populatia si beligerantii raman sub
garantia si imperiul principiilor dreptului international , asa cum
rezulta ele din obiceiurile stabilita intre natiunile civilizate , din legile
omeniei si din cerintele constiintei publice”.
 b) A 2a regula principala a dreptului de la Haga era clauza de participare
in care se arata ca prevederile conventiei a4-a de la Haga 1907” nu se
aplica decat intre puterile contractante si numai daca beligerantii sunt
parti la conventie” .Aceasta clauza a fost inlocuita ulterior de regula
ca legile si obiceiurile de purtare a razboiului trebuie sa fie respectate
de catre toti beligerantii indifferent daca sunt sau nu parte la
conventiile pe care le consacra.
Un moment important in evolutia legilor de purate a razvoiului il constitutie
adoptarea Conventiilor de la Geneva din 1949 si a celor 2 Protocoale
aditionale din 1977 , prin aceste acte internationale punandu-se bazele
dreptului de la Geneva respectiv a “ dreptului umanitar”. Conventiile de la
Genneva din 1949 sunt:
1. Conventia pentru imbunatatirea soartei ranitilor si bolnavilor din
fortele armate in campanie (Conventia I)
2. Conventia pentru ameliorarea soartei ranitilor , bolnavilor si
naufragiatilor din fortele armate de pe mare (Conventi II)
3. Conventia privind regimul prizonierilor de razboi (Conventia III)
4. Conventia privind protectia persoanelor civile in timp de
razboi(Conventia IV)
Toate aceste conventii au fost adoptate in 1949.
Cele 4 conventii de la Geneva mentionate au fost completate prin 2
protocoale aditionale si anume:
1. Protocolul aditional privind protectia victimelor conflictelor armate
internationale (Protocolul I)
2. Protocolul aditional privind protectia victimelor conflictelor armate
neinternationale (Protocolul II)
Aceste protocoale au fost adoptate in 1977 si au intrat in vigoare in 1978.
Dreptul de la Haga si dreptulde la Geneva (exceptie Protocolul aditional 2)
cuprind reguli referitoare numai la conflictele dintre state.
Protoclul aditional 2 constituie un element de noutate in reglementarile
referitoare la conflictele armate. Acesta este de altfel primul act international
care reglementeaza protectia victimelor conflictelor armate neinternationale
adica ale razboiului civil. El contribuie la umanizarea razboaielor civile care
nu intrau sub incidenta dreptului de la Haga.

Principiile si regulile esentiale ale dreptului umanitar

a) Principii
Sunt cunoscute in dreptul international umanitar urmatoarele principii:
 1. Principiul umanismului consacrcat pentru prima data in preambulul
conventiei de la Haga sub numle de” clauza martens”
2. Principul distinctiei dintre civili si combatanti in timpul conflictelor
armate si dintre bunurile civile si obiectivele militare
3. Principiul necesitatii militare
4. Principiul proportionalitatii si al necauzarii de suferinte inutile
5. Principiul nediscriminarii

b) Reguli esentiale
Comitetul International al Crucii Rosii(CICR) a formulat 7 reguli care
sintetizeaza esenta dreptului international umanitar.
1. Persoanele care nu iau sau nu mai iau parte la ostilitati au dreptul de a
le fi respectate viata siintegritatea fizica si psihica. Asemenea
persoane trebuie in orice imprejurari sa fie protejate si tratate cu
umanitate, fara nicio distinctie defavorabila oricarear fi aceasta.
2. Este interzisa uciderea sau ranirea unui adversar care se preda sau care
nu mai poate lua parte la lupta.
3. Bolnavii si ranitii trebuie sa fie adunati si ingrijiti de catre acea parte
la conflict care ii are in puterea sa. Personalul medical, ladirile ,
transporturile si medicamentele medicale trebuie sa fie crutate. Crucea
Rosie pe fond alb este semnul care protejeaza asemena bunuri ori
persoane si ele trebuie sa fie respectate.
4. Combatantii capturati si civilii care se gasesc sub autoritatea partii
adeverse au dreptul de a le fi respectate viata, demnitatea, drepturile
personale si convingerile politice , religioase sau de alta natura. Ei
trebuie sa fie protejati impotriva actelor de violenta sau de razbunare .
Ei au dreptul de a schimba vesti cu familiile lor si de a primi ajutor.
5. Orice persona trebuie sa se bucure de garantiile judiciare
fundamentale si nimeni nu poate fi tras la raspundere pentru un act ce
nu l-a comis. Nimenei nu poate fi supus torturii fizice sau psihice,
pedepselor sau altor tratamente corporale degradante.
6. Niciuna din partile conflictului sau membrii fortelor lor armate nu au
drept nelimitat de a alege mijloacele si metodele de razboi.Este
interzisa folosirea armelor sau a metodelor de razboi care pot cauza
pierderi inutile sau suferinta excesiva.
7. Partile la conflict trebuie sa faca in permanenta distictie intre
populatia civila si combatanti astfel incat sa crute populatia civila si
propietatea civila. Nici populatia civila in ansamblul sau si nici civilii
luati separat nu pot fi atacati. Atacurile trebuie sa fie indreptate doar
impotriva obiectivelor miliatre.
Dreptul international penal
Putem defini dreptul international penal ca un ansamblu de norme juridice
conventionale sau cutumiare stabilite sau acceptate de state ,ca parte a
dreptului international public in baza carora este organizata incriminarea si
reprimarea faptelor antisociale prin vcare se adduce atingere unor interese
fundamebtael ale comunitatiii intrern
Faptele penale care fac obiectul de reglementare al dreptului international
penal sunt atat cele care aduc atingere relatiilor pasnice intre state , precum
si drepturile fundamentale ale omului cum sunt crimele contra pacii, crimele
impotriva umanitatii, crimele de razboi ,cat si cele prin care sunt afectate sau
tulburate alte valori fundamentale pentru societatea umana sau activitati
importante pentru cooperarea internationala in aceasta categorie intrand
infactiuni cum sunt terorismul , traficul de scalvi, de droguri, de femei si
copii, raspandirea de materiale obscene , pirateria si alte asemena fapte.

In dreptul international exista astfel crime internationale si infractiuni

internationale. Ca si crime internationale in momentul actual in statutul
Curtii penale internationale sunt prevazute in art. 5 urmatoarele :
a) crima de genocide
b) crimele impotriva umanitatii
c) crimele de razboi
d) crima de agresiune . In ceea ce priveste crima de agresiune , ea
nu a fost definite asa cum sunt definite celelalte crime
metionate in art. 6,7 si 8 , urmand ca aceasta sa fie definite
ulterior odata cu alte amendamente si cu revizuirea statutului
Curtii penle internationale.
De precizat ca in urma amplorarii si recrudescentei terorismului
international, a numeroaselor atacuri teroriste ce au astazi loc oriunde in
lume e necesar a fi reconsiderat calificarea juridica a terorismului
international in sensul de a nu fi considerat infractiune internationale , ci
crima internationala.