Sunteți pe pagina 1din 20

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii

Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept

Referat
Avocatul Poporului

A efectuat: Ursu Mădălina grupa 1805

A verificat: Popovici Cristina

Chișinău, 2018
INTRODUCERE

Ideea protecţiei unor drepturi fundamentale ale persoanei nu aparţine doar timpurilor
noastre. Ideologii revoluţiilor burgheze au folosit ca port-drapel ideea drepturilor naturale,
inerente persoanei. Stau mărturie declaraţiile de drepturi de la sfârşitul sec. al XVIII-lea:
Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din1789, declaraţiile de drepturi din
America de Nord, Bill of Rights al Constituţiei americane, din 1791. Cu toate acestea,
problema protecţiei acestor drepturi nu putea depăşi, în acel stadiu al dezvoltării dreptului
şi relaţiilor internaţionale, cadrul intern al fiecărui stat. Abia în sec. al XIX-lea au apărut
firave încercări de internaţionalizare a unor categorii de drepturi, dar aceasta numai în
considerarea unor interese geopolitice ale marilor puteri vis-a-vis de drepturile propriilor
cetăţeni aflaţi în străinătate.

Sfârşitul primului război mondial a însemnat începutul unei noi etape în dezvoltarea
dreptului internaţional, în special în domeniul a ceea ce încă nu se numea „protecţia
drepturilor omului”. Una din direcţiile majore ale acestei dezvoltări a fost protecţia
minorităţilor. Tratatele ce puneau capăt primului conficlt mondial conțineau prevederi
destinate a asigura un sistem de protecție a minorităților. Tratatele de la Versailes (cu
Polonia), Saint-Germain-en-Laye (cu Austria), ca și cele de la Paris (cu România),
conțineau prevederi asupra protecției minorităților: principiul egalității tuturor cetățenilor,
dreptul de a-și folosi liber limba maternă în relațiile private, dreptul de a-și practica religia,
dreptul de a crea instituții, școli etc. Aceste prevederi au constituit o schiță a viitoarei
protecții internaționale a drepturilor omului, ce se va impune după finele celui de-al doilea
război mondial.

În a doua jumătate a sec. XX, a luat naștere ceea ce se numește dreptul internțional
al drepturilor omului, care depășește această contradicție a dreptului internațional clasic,
potrivit căreia protecția individului se poate realiza doar prin intermediul unui drept
interstatal, creat de către și pentru state.

Prin normele dreptului internațional al drepturilor omului, i se recunosc individului


drepturi, problema protecției acestora trecând, din sfera exclusivă a dreptului intern al
statelor, în cea a dreptului internațional. Mai mult decât atât, omul a obținut, în temeiul
acestor norme, și o capacitate procedurală internațională, prin aceea că i se conferă dreptul
de a sesiza direct instanțe internaționale: Comitetul pentru eliminarea oricăror forme de
discriminare rasială, Comitetul împotriva torturii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului,
Curtea Europeană de Justiție etc.
Capitolul I. CONSIDERAȚIUNI PRIVIND CONCEPTUL DE DREPTURILE
OMULUI LA NIVEL UNIVERSAL

Drepturile omului în sistemul Organizației Națiunilor Unite

- a fost adoptată în 1945, în urma Conferinţei de la San Francisco şi proclamă, în


preambulul său,“credinţa în drepturile fundamentale ale omului, în demnitate şi în valoarea
persoanei umane, înegalitatea de drept a bărbaţilor cu femeile, ca şi a naţiunilor, mari şi
mici”.

- articolul 1 §3 al Cartei conferă ONU scopul fundamental “de a realiza cooperarea


internaţională, dezvoltând şi încurajând respectul drepturilor omului şi al libertăţilor
fundamentale pentru toţi, fără distincţie de rasă, sex, limbă sau religie.”

- art. 10 şi 13 care precizează competenţa Adunării Generale a ONU, cuprinde şi


atribuţia de a dispune efectuarea de studii şi de a face recomandări în scopul de a „facilita
pentru toţi, fără distincţie de rasă, sex, limbă sau religie, beneficiul drepturilor omului şi al
libertăţilor fundamentale”;

- în articolul 55(c), protecţia drepturilor apare ca necesară în vederea cooperării


economice şi sociale internaţionale;

- potrivit art. 62 §2, Consiliul Economic şi Social poate face recomandări în vederea
asigurării respectului efectiv al drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale pentru
toţi;

- art. 68 prevede instituirea, de către Consiliul Economic şi Social, a unei comisii


pentru progresuldrepturilor omului.

Protecția internațională a drepturilor omului face astfel parte din datoriile


dundamentale a le organelor principale ale Națiunilor Unite: Adunarea Generală, Consiliul
Economic și Social, Consiliul de tutelă. Cu toate acestea, prerogativele acestor organe în
materie sunt destul de limitate, ele rămânând la nivelul studiilor, recomandărilor,
proiectelor.
Apariția și evoluția instituției Ombudsamunului

In traducere, sensul notiunii ,,Ombudsman’’ inseamna autoritatea, persoana care


pledeaza pentru altul. In sens juridic, ,,Ombudsman’’ este o persoana independenta,
respectabila, imputernicita de Parlament sau Guvern pentru protectia drepturilor si
libertatilor fundamentale ale omului.

Deși istoria nu cunoaște instituții identice cu instituția ombudsmanului contemporan,


din cele mai vechi timpuri au existat funcționari cu atribuții asemănătoare. Majoritatea
statelor la crearea Instituției ombudsmanului s-au bazat pe modelul Suediei. Constituția
Suediei din 1809 era bazată pe separarea puterilor și garantarea drepturilor cetățeanului.
Pentru ca să fie echilibrate atribuțiile regelui cu atribuțiile parlamentului, parlamentul a
ales o persoana (funcționar) numit comisarul parlamentar special ombudsman. Aceasta
persoană avea atribuții pentru a garanta cetățenilor drepturile sale constituționale și
împotriva abuzurilor de putere de către stat. În prezent, în Suedia, în baza constituțieidin
1974, Reichstagul (Parlamentul) alege mai mulți ombudsmani cu scopul supravegherii,
respectării din partea organelor de stat, a legilor și a actelor normative. Organizarea și
funcționarea Instituției ombudsmanului a deschis un nou capitol pentru relația dintre stat
și cetățean, dintre guvernați și guvernanți, fiind un mecanism pentru protecția drepturilor
omului și cetățeanului.

În unele state: Franța, România, Rusia, Ucraina și altele există un singur ombudsman
desemnat de Parlament. În Republica Moldova, Austria, Suedia și altele există mai mulți
ombudsmani desemnați de Parlament. În prezent, ombudsmanul desemnează simbolul unui
stat democratic, apărarea libertăților individuale și supravegherea abuzului de putere de
către stat.
Capitolul II. ORGANIZAREA. FUNCȚIONAREA. ROLUL INSITUȚIEI
NAȚIONALE DE PROTECȚIE A DREPTURILOR OMULUI

Avocații parlamentari în Republica Moldova (1998 - 2014)

Constituirea instituţiei avocatului parlamentar în Republica Moldova a devenit


posibilă după adoptarea Declaraţiei de Suveranitate a RSSM din 23 iunie 1990; aderarea
Republicii Moldova la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (prin Hotărârea
Parlamentului din 28 iulie 1990); adoptarea Declaraţiei de Independenţă a Republicii
Moldova din 27 august 1991; aderarea la Pactul internaţional cu privire la drepturile civile
şi politice şi la Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale
(prin Hotărârea Parlamentului Republicii din 10 septembrie 1991).

LEGE Nr. 1349 din 17.10.1997 cu privire la avocaţii parlamentari

Legea reglementează activitatea şi statutul avocatului parlamentar, precum şi


atribuţiile de bază ale acestuia. Totodată, actul normativ citat reglementează modul de
funcţionare a CpDOM, acesta fiind o autoritate publică constituită în mod special în
vederea protecţiei drepturilor omului în Republica Moldova. Legea a fost aprobată de către
Parlamentul Republicii Moldova la 17. 10. 1997 şi a fost supusă modificării prin 8 legi,
ultima datând din decembrie 2011 (această modificare se referă la art. 11 alin. 4 lit. b1 cu
privire la instituirea unui nou temei pentru propunerea de retragere de către Parlament a
încrederii vis-a-vis de activitatea avocatului parlamentar). Legea conţine 4 capitole care
reflectă statutul avocatului parlamentar, modul și procedura de numire şi eliberare din
funcţie (Capitolul I), atribuţiile avocatului parlamentar (Capitolul II), organizarea şi
funcţionarea CpDOM (Capitolul III), dispoziţii finale şi tranzitorii (Capitolul IV).
Centrul pentru Drepturile Omului

Sigla veche a Centrului pentru Drepturile Omului a fost creată în 1998 de Gheorghe
Munteanu, maestru în arte. Sigla reprezintă mîna dreaptă, care semnifică conştiinţa.
Cartea în formă deschisă din interiorul palmei este instrumentul indispensabil al oricărui
apărător de drepturi – Legea Supremă. Balanţa din interiorul cărţii personifică atribuţiile
Avocaţilor Parlamentari în calitate de mediatori între cetăţeni şi autorităţile publice. La
fel, are menirea să “cîntărească” în mod independent şi imparţial interesele fiecărei părţi.
Culoarea albastră este simbolul luptătorilor, al persoanelor care tind spre perfecţiune,
linişte, pace şi libertate.
Insitutia Avocatului Poporului potrivit legii 52/2014

Oficiul Avocatului Poporului din Moldova este o instituţie similară institutelor


europene şi internaţionale ale ombudsmanilor şi funcționează în baza Legii cu privire la
Avocatul Poporului (Ombudsmanului) nr. 52 din 03.04.2014. Anterior instituția se
numea Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova, care activa din 1998 în baza Legii
cu privire la avocaţii parlamentari, nr.1349-XIII din 17 octombrie 1997 în calitate de
mecanism nejudiciar important de apărare a drepturilor omului în Republica Moldova.

CpDOM era format din 4 avocaţi parlamentari, egali în drepturi, unul dintre care
specializat în problemele de protecţie a drepturilor copilului (Avocat al copilului), din
funcţionari, care asigurau avocaţilor parlamentari asistenţă organizatorică, informaţională,
ştiinţifico-analitică, economico-financiară, precum şi patru Reprezentanţe amplasate în:
Bălţi, Cahul, Comrat (Unitatea Teritorială Autonomă ,,Gagauz-Yeri’’) şi Varniţa, activând
ca subdiviziuni teritoriale ale instituţiei. Reprezentanţele Centrului pentru Drepturile
Omului din Moldova Bălţi, Cahul şi Comrat au fost deschise în 2001 prin Hotărârea
Parlamentului Republicii Moldova. În 2012 a fost deschisă o nouă Reprezentanţă în satul
Varniţa, raionul Anenii Noi.

Prin semnarea şi ratificarea de către Republica Moldova a Protocolului Opţional la


Convenţia ONU împotriva torturii şi altor tratamente crude, inumane sau degradante, în
vigoare din 24 iulie 2006, care prevede instituirea unor mecanisme independente pentru
prevenirea torturii la nivel naţional, Instituţia Avocaţilor Parlamentari a fost investită cu
misiunea respectivă. În scopul acordării asistenţei în exercitarea atribuţiilor avocaţilor
parlamentari în calitate de Mecanism Naţional de Prevenire a Torturii, care vizează
efectuarea vizitelor preventive în locurile unde se află sau se pot afla persoane private de
libertate a fost creat un Consiliu consultativ. La 20 martie 2008 prin modificările operate
la Legea cu privire la avocaţii parlamentari la 20.03.2008, a fost introdus mandatul
Avocatului parlamentar pentru protecţia drepturilor copilului. La 16-18 noiembrie 2009, în
Geneva Subcomitetului de acreditate al Comitetului Internaţional de Coordonare a
Instituţiilor Naţionale pentru Drepturile Omului a acreditat Centrul pentru Drepturile
Omului din Moldova cu statutul B fapt ce denotă capacitatea Instituţiei avocaţilor
parlamentari de a-şi realiza sarcinile în domeniul protecţiei drepturilor omului, dând
dovadă de o plusvaloare exprimată prin recunoaşterea instituţiei pe plan internaţional.
Oficiul Avocatului Poporului din Moldova este membru al organizaţiilor internaţionale:
INSTITUTUL INTERNAŢIONAL AL OMBUDSMANULUI, INSTITUTUL
EUROPEAN AL OMBUDSMANULUI, ASOCIAŢIA OMBUDSMANILOR ŞI
MEDIATORILOR FRANCOFONI. Creată ca o autoritate publică independentă, care să
asigure garantarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului de către
autorităţile publice centrale şi locale, instituţii, organizaţii şi întreprinderi, indiferent de
tipul de proprietate, asociaţiile obşteşti şi persoanele cu funcţii de răspundere de toate
nivelurile, Oficiul Avocatului Poporului este autoritatea care favorizează echilibrul între
autorităţile publice şi societate, contribuie la apărarea drepturilor omului prin prevenirea
încălcării acestora şi repunerii în drepturi, la perfecţionarea legislaţiei ce ţine de domeniu
şi educarea juridică a populaţiei, aplicând procedeele prevăzute de legislaţia în vigoare.

Statutul Avocatului Poporului/Avocatului Poporului pentru drepturile copilului

Avocatul Poporului şi Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului sunt


persoane independente, numite de Parlament să vegheze respectarea drepturilor şi
libertăților fundamentale ale omului în Republica Moldova. Ei urmăresc ca actele emise de
către demnitari, funcționari publici, conducători ai unor instituții private să nu încalce
drepturile omului.

Articolul 5. Mandatul Avocatului Poporului

(1) Parlamentul numeşte doi Avocaţi ai Poporului autonomi unul faţă de celălalt,
dintre care unul este specializat în problemele de protecţie a drepturilor şi libertăţilor
copilului. (2) Avocatul Poporului este numit în funcţie pentru un mandat de 7 ani, care nu
poate fi reînnoit. Mandatul începe la data depunerii jurămîntului.

(3) Avocatul Poporului exercită funcţie de demnitate publică.

(4) În cazul încetării înainte de termen a mandatului de Avocat al Poporului, în cel


mult 3 luni se numeşte un nou Avocat al Poporului.

(5) Avocatul Poporului se află în exerciţiul funcţiunii pînă la preluarea funcţiei de


către succesorul său, cu excepţia cazului de încetare a mandatului înainte de termen sau de
revocare din funcţie în temeiurile prevăzute la art. 14.

(6) Declararea stării de urgenţă, de asediu sau de război pe întreg teritoriul ţării sau
în unele localităţi nu suspendă activitatea Avocatului Poporului şi nu restrînge atribuţiile
lui.

Articolul 6. Condiţiile de eligibilitate

(1) Funcţia de Avocat al Poporului poate fi deţinută de persoana care corespunde


următoarelor cerinţe:

a) este cetăţean al Republicii Moldova;

b) are capacitate deplină de exerciţiu;

c) deţine diplomă de licenţă sau echivalentul acesteia;

d) are o vechime în muncă de cel puţin 10 ani şi o activitate notorie în domeniul


apărării şi promovării drepturilor omului;

e) se bucură de o reputaţie ireproşabilă;

f) cunoaşte limba de stat;

g) nu are în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri cu


privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea
obligaţiei prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 325 din 23 decembrie 2013 privind
evaluarea integrităţii instituţionale.
Atribuții

Articolul 16. Atribuţiile Avocatului Poporului Avocatul Poporului exercită


următoarele atribuţii:

a) recepţionează şi examinează cererile cu privire la încălcarea drepturilor şi


libertăţilor omului şi remite, în termenele stabilite, răspunsuri în scris în privinţa cererilor
depuse;

b) prezintă autorităţilor şi/sau persoanelor responsabile propuneri şi recomandări


privind repunerea în drepturi a persoanelor în privinţa cărora s-a constatat încălcarea
drepturilor şi libertăţilor omului;

c) contribuie la soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor între autorităţile publice


şi persoanele fizice;

d) contribuie la perfecţionarea legislaţiei în domeniul drepturilor şi libertăţilor


omului;

e) prezintă propuneri şi recomandări de ratificare sau aderare la instrumentele


internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor omului şi acordă suport metodologic
pentru asigurarea implementării lor;

f) sesizează Curtea Constituţională şi înaintează acţiuni în instanţele judecătoreşti,


prezintă puncte de vedere la cererea Curţii Constituţionale;

g) angajează salariaţi şi exercită dreptul de autoritate disciplinară în conformitate cu


legea; g1) organizează și implementează sistemul de management financiar și control
intern și poartă răspundere managerială pentru administrarea bugetului Oficiului și a
patrimoniului public aflat în gestiune;

h) promovează drepturile omului în societate; i) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute


de lege.

Articolul 17. Atribuţiile Avocatului Poporului pentru drepturile copilului


(1) Avocatul Poporului pentru drepturile copilului acordă protecţie şi asistenţă
copilului la cererea acestuia, fără a solicita acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali.
Copilul este anunţat despre rezultatul examinării cererii în formă corespunzătoare
maturităţii sale intelectuale şi mintale.

(2) Pentru asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor copilului, Avocatul


Poporului pentru drepturile copilului este în drept să acţioneze din oficiu pentru a asista
copilul aflat în dificultate sau în situaţii de risc, fără a solicita acordul părinţilor sau al
reprezentanţilor legali

(3) Avocatul Poporului pentru drepturile copilului cooperează cu oricare persoană,


organizaţie necomercială, instituţie sau autoritate publică cu activitate în domeniu.

(4) Avocatul Poporului pentru drepturile copilului decide asupra cererilor privind
încălcarea drepturilor şi libertăţilor copilului.

(5) În scopul apărării drepturilor şi libertăţilor copilului, Avocatul Poporului pentru


drepturile copilului poate sesiza Curtea Constituțională și poate înainta acţiuni în instanţele
judecătoreşti.

(6) În activitatea sa, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului este asistat de o
subdiviziune specializată din cadrul Oficiului Avocatului Poporului.

Mecanismul national de prevenire a torturii

Crearea unui mecanism naţional de prevenire a torturii şi tratamentelor inumane şi


degradante, constituie o cerinţă a Protocolului Opţional la Convenţia pentru prevenirea
Torturii (OPCAT). Prin angajamentele asumate în implementarea standardelor
internaţionale de eradicare a torturii, Republica Moldova a semnat la 16 septembrie 2005,
iar prin Legea nr.66 din 30 martie 2006 a ratificat Protocolul Opţional la Convenţia ONU,
adoptat de Adunarea Generală a ONU la 18 decembrie 2002.
Ratificînd Protocolului Opţional, Republica Moldova a reafirmat că, tortura şi
pedepsele sau tratamentele inumane sau degradante sînt interzise şi constituie încălcări
grave ale drepturilor omului. În Republica Moldova Mecanismul Naţional de Prevenire a
Torturii (MNPT) a fost instituit în anul 2007. De la începutul funcţionării MNPT, în cadrul
a două mandate anterioare, au fost efectuate peste 1200 de vizite în locurile unde sunt ori
pot fi deţinute persoane private de libertate, aceste vizite avînd drept scop prevenirea relelor
tratamente şi înaintarea de recomandări menite de a ameliora situaţia persoanelor aflate în
custodia statului. În octombrie 2016 Consiliul pentru prevenirea torturii a fost instituit în
corespundere cu prevederile Legii nr.52 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsman).
Avocatul Poporului – mediator între stat – om

Chiar dacă instituția Avocatului Poporului activează pe teritoriul Republicii


Moldova, ombudsmanul este obligat să rezolve litigiile apărute între om și stat, în cazul
nostru RM. La Avocatul Poporului poate apela fiecare persoană ale căror drepturi și
libertăți au fost încălcate în Republica Moldova. Petiționar poate fi orice persoană
indifferent de cetățenie, vârstă, sex, apartenență politică sau convingeri religioase, care
locuiește permanent în țara noastră sau care se află ori s-a aflat temporar pe teritoriul țării.
Avocatul Poporului examinează plângerile petiționarilor despre abuzurile comise de
funcționri, conducători de instituții private, prin care persoanelor le sunt lezate drepturile
fundamentale și are sarcina de a semnala aceste cazuri de nerespectare a drepturilor și de a
recomanda autorităților responsabile eliminare tuturor neregulilor, inclusiv de a propune
perfecționarea legislației și de a sezisa Curtea Constituțională pentru controlul
constituționalității anumitor prevederi legale.

Capitotul III. Instituția Ombudsmanului în Uniunea Europeană. Aspecte de


drept comparat în alte state.

Analiza juridică a instituției Ombudsmanului în sistemul institutional European

Experiența sudică a fost luată după cel de-al doilea război mondial, în principal de
către Occident, căutând instrumente pentru îmbunătățirea calității vieții democratice și
pentru o eficiență a controlului mecanismelor birocratice. Instituția Ombudsmanului a fost
structurată în conformitate cu trăsăturile politicii naționale, care acum sunt adevărate
modele de operare: Scandinavă, anglo-saxonă, franceză, germană, sudică. Un pas
important în prelungire a funcționării Ombudsmanului a fost făcută odată cu dezintegrarea
imperiului sovietic și a eliminarea regimurilor comuniste în Europa Centrală de Est.
Dată fiind importanţa sa în sistemul protecţiei drepturilor omului, Avocatul
Poporului are în cele mai multe ţări o consacrare în însăşi legea fundamentală. Această
situaţie a fost determinată, printre altele, şi de momentul istoric al consolidării culturii
drepturilor omului, în perioada postbelică, perioadă care coincide cu o semnificativă
producţie constituţională – deopotrivă în democraţiile tradiţionale şi în statele independente
rezultate în urma decolonizării. Există, însă, şi ţări în care reglementarea funcţionării
Ombudsman-ului nu se originează în Constituţie, ci în acte juridice de un rang mai scăzut.
Aşa stând lucrurile la nivel global, pentru a radiografia cât mai complet Avocatul
Poporului, trebuie să ţinem seama nu doar de sistemul de drept în cadrul căruia a fost
consacrat (de drept roman, drept germanic, Common Law sau de drept scandinav), ci şi de
caracterul consacrării legale, de caracterul şi mijloacele responsabilizării, de condiţiile
istorice în care a apărut, de sistemul constituţional şi administrativ din fiecare ţară.

a. Consacrarea Ombudsman-ului în sistemul german Lumea


germanică (Germania şi Austria) se remarcă prin existenţa multiplelor pârghii de
protecţie a drepturilor cetăţenilor în spaţiul civil, motiv pentru care instituţia
Ombudsman-ului este mai bine reprezentată în domeniul militar. Astfel, în afara
apelului ultim la Ombudsman, germanii pot beneficia de acţiunea instanţelor cu
jurisdicţie specifică, fie administrativă, fie fiscală, fie referitoare la asigurările
sociale. Cu toate acestea, există şi Ombudmani „clasici‖, specializaţi pe investigarea
plângerilor faţă de nedreptăţile administraţiei. De exemplu, prin Articolul 45 litera
c) din Constituţia Republicii Federale Germania, se instituie un Comitet al
Petiţiilor. Primul birou de acest fel a fost creat în landul Renania-Palatinat, prin
Constituţia adoptată în mai 1947. Rolul Ombudsman-ului va fi mai bine fixat, ca
apărător al cetăţenilor în relaţia cu administraţia, prin amendamentul la Constituţie
adoptat în 1974.12 Constituţia Federală a Austriei reglementează, în Capitolul VII,
Articolul 148, litera a, că oricine poate depune plângere la Volksanwaltschaft
(Ombudsman-ul din Austria) împotriva presupusei administraţii defectuoase de
către Bund (Federaţie), inclusiv împotriva activităţii acesteia de susţinător al
drepturilor private, cu condiţia ca acestea să fie încălcate de o astfel de administraţie
defectuoasă, şi în măsura în care nu se mai poate recurge la o măsură de îndreptare
legală. Reclamantul va fi informat despre rezultatul investigaţiei şi, dacă este cazul,
despre ce măsură a fost luată.
b. Consacrarea Ombudsman-ului în sistemul francez Franţa – una
din primele ţări care a impus dezbaterea politico-juridică referitoare la drepturile
omului – a importat şi ea instituţia de origine suedeză, consacrând-o prin Legea nr.
73-6 de la 3 ianuarie 1973 care înfiinţează un Mediator al Republicii Franceze. În
conformitatea cu condiţiile stipulate în această Lege, Mediatorul Republicii
Franceze, o autoritate independentă, va primi plângerile cu privire la nemulţumirile
publicului faţă de acţiunea instituţiilor guvernamentale, a autorităţilor locale,
instituţiilor publice şi a oricăror alte organisme care deţin o misiune de serviciu
public. În limitele competenţei sale, el nu va primi ordine de la nicio altă autoritate.
c. Consacrarea Ombudsman-ului în sistemul anglo-saxon
În spaţiul anglo-saxon (indiferent dacă ne referim doar la Insulele Britanice
sau la întreg arealul care a moştenit sistemul Common Law), Ombudsman-ul este
consacrat prin diferite legi, la nivel naţional şi regional. Sistemul fundamentat de
Common Law este destul de complicat, cu multe ramificaţii şi particularităţi
regionale. În Marea Britanie, spre exemplu, operează la nivel naţional Legea
privind Comisarul Parlamentar pentru Administraţie (1967). La nivel local, a fost
instituit Ombudsman-ul guvernului local (prin Legea guvernului local, din 1974),
cu referire la Anglia şi Ţara Galilor. În fine, există şi o altă categorie de
Ombudsmani, creată prin Legea Comisarului Departamentului de Sănătate
din 1993 (de asemenea cu aplicare în Anglia şi Ţara Galilor). Cât priveşte Scoţia,
Parlamentul acesteia a dat un Decret în anul 1988 pentru crearea Ombudsman-ului
Serviciilor Publice Scoţiene. Însă reglementarea legală a controlului corectitudinii
actelor administraţiei şi ale diverselor servicii publice în raport cu cetăţenii are un
suport mult mai larg şi mai vechi decât Decretul menţionat.
O reglementare la nivel de lege specială o regăsim şi în sistemul de control al
actelor administraţiei din Republica Irlanda: este vorba despre Ombudsman Act,
din 1980. În Irlanda de Nord – parte a Regatului Unit – oprează, în schimb, sistemul
britanic. Canada face şi ea parte din aria sistemului anglo-saxon, remarcându-se
prin existenţa Ombudsman-ilor clasici, instituiţi prin legi speciale, în aproape toate
provinciile (cu excepţia provinciilor Terra Nova şi Insula Prinţul Eduard). Nu
există, însă, un Ombudsman la nivel federal, deşi au existat încercări de creare, prin
1977. Există, totuşi, la acest nivel, mai multe birouri cu funcţii similare
Ombudsman-ului, în materii restrânse: Verificatorul General al Canadei (care
anchetează problemele legate de finanţe şi de bunurile publice), instituit prin Legea
verificatorului general şi Legea anchetei; Comisarul pentru Protecţia Vieţii Private
(însărcinat cu cercetarea plângerilor formulate în baza prevederilor Legii protecţiei
informaţiilor cu caracter personal); Comisarul pentru Informaţii (anchetează
plângerile despre nerespectarea de către Guvern a Legii privind accesul la
informaţii); Comisarul pentru Limbile Oficiale (Ombudsman-ul drepturilor
lingvistice, garantate prin Legea limbilor oficiale). În sectorul public, canadienii
dispun şi de alte instituţii tip Ombudsman, create prin lege, dar având mai mult o
funcţie de mediere: Ombudsman-ul Ministerului Afacerilor Externe şi Comerţului
Internaţional, Ombudsman-ul Afacerilor Indiene şi al Nordului Canadian, Agenţia
Canadiană de Dezvoltare Internaţională, Biroul Anchetatorului Corecţional.

Aspecte juridice comparative cu instituția Avocatului Poporului în România

Avocatul poporului este numit în ședința comună a celor două Camere ale
Parlamentului pe o durată de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului o singură dată.[2]
Pe durata mandatului său, avocatul poporului nu poate îndeplini nici o altă funcție publică
sau privată, cu excepția celei de cadru didactic în învățământul superior. Avocatul
poporului își exercită funcțiile fie din oficiu fie la cererea persoanelor interesate. Pentru ca
activitatea să fie eficientă, constituția obligă autoritățile publice să-i asigure sprijinul
necesar. Avocatul poporului răspunde numai în fața Parlamentului, având obligația de a-i
prezenta acestuia rapoarte. În aceste rapoarte avocatul poporului poate face și recomandări
privind legislația sau luarea unor măsuri pentru ocrotirea libertăților publice.

Odată cu modificarea Constituției în 2003, Avocatul Poporului a dobândit dreptul de


a contesta legile și ordonanțele de guvern la Curtea Constituțională.

Aceasta institutie se caracterizează prin:

a) independența functională față de celelalte instituții statale;

b) activitate permanentă și continuă în cadrul apărării intereselor cetățenești;

c) competența de a primi și soluționa plângeri din partea persoanelor vătămate într-


un drept al lor de către o autoritate a administrației publice;
d) posibilitatea de a obține informații și dreptul de a solicita și de a i se pune la
dispoziție informațiile și documentele necesare soluționării cererilor venite din partea
cetățenilor;

e) posibilitatea de a impune sancțiuni și de a emite rapoarte.


CONCLUZII

Reforma constituțională din 2017 și misiunea instituției Avocatului Poporului


în Republica Moldova. Critici și recomandări.