PJDO- An III Drept

Subiecte examen
An academic 2021

1. Drepturile omului-definiție și scurt istoric.

Sfârşitul celui de-al doilea război mondial a creat premisele formării unui drept internaţional al
drepturilor omului, în contextul unei noi ordini internaţionale fundamentate pe ideile de pace,
libertate şi Securitate.

Multe dintre concepţiile filosofice exprimate de a lungul timpului, dar şi idei ale juriştilor au fost
preluate şi s-au regăsit în primele documente constituţionale ce pot fi apreciate drept repere
fundamentale pentru consacrarea drepturilor.

Astfel, într-o încercare de analiză a principalelor documente cele care se situează pe primul plan sunt:
- Magna Carta, redactată la 19 iunie 1215 ;
- Petiţia drepturilor, din 7 iunie 1628;
- Habeas Corpus Act, din 1679;
- Bill-u1 Drepturilor, din 13 februarie 1689.
Magna Carta Libertatum este documentul prin care regele Ioan fără Tară urmărea realizarea unui
compromis în lupta împotriva baronilor englezi. În cuprinsul a 61 de articole, aceasta stabileşte
practic care sunt privilegiile lor feudale. Se stipulează un control al jurisdicţiei regale, normalizarea
deciziilor judiciare (nici un, om liber nu poate fi arestat, deţinut, urmărit, exilat în mod arbitrar, nu
poate fi judecat decât de către egalii săi şi în conformitate cu regulile dreptului cutumiar 1) stabilirea
unui control asupra puterii regale de către un colegiu de baroni, accesul la justiţie al grupurilor
nefeudale, al ţăranilor, negustorilor etc. 2
Petiţia drepturilor, semnată de Charles I al Angliei, la cererea Parlamentului declară ilegalitatea
arestărilor arbitrare, ilegalitatea impozitelor neconsimţite, a găzduirii soldaţilor de către locuitori şi
ilegalitatea legii marţiale 3.
Habeas Corpus Act este elaborat în timpul domniei lui Charles al II-lea. În cuprinsul acestui
document se precizează garanţiile individuale ce fuseseră deja formulate în Magna Carta, precum şi
în Petiţia drepturilor.

2. Carta internaţională a drepturilor omului.

Carta internaţională a drepturilor omului reprezintă un ansamblu de documente reunite sub această
denumire: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul internaţional referitor la drepturile
civile şi politice, Pactul internaţional referitor la drepturile economice, sociale şi culturale, Protocolul
facultativ la Pactul internaţional referitor la drepturile civile şi politice, precum şi Protocolul
facultativ la acelaşi pact, privind abolirea pedepsei capitale.

3. Declaratia Universală a drepturilor omului: catalogul drepturilor si

discutii privind forta sa juridică.
Catalogul drepturilor civile şi politice este cuprins în cea de-a treia parte a pactului și conține
angajamentul statelor în cee ace privește :

-garantarea dreptului la muncă , garantarea dreptului la condiții de muncă corespunzătoare , care

să asigure remunerație , existență decente,

- securitatea și igiena muncii , posibilități de promovare , timp liber și odihnă

- dreptul de a forma sindicate , de a se afilia la sindicate , dreptul acestora de a forma federații sau
confederații naționale sau organizații sindicale internaționale, dreptul la grevă, recunoașterea
dreptului oricărei persoane la Securitate social și asigurări sociale.

- recunoașterea dreptului oricărei persoane de a se bucura de sănătate fizică și mintală

4. Clasificarea convenţiilor internaţionale privind drepturile omului.

În completarea Cartei Internaţionale a Drepturilor Omului au fost adoptate în decursul timpului
numeroase convenţii internaţionale de către O.N.U. sau la propunerea instituţiilor specializate ale
O.N.U.

1. O primă grupă este aceea a convenţiilor cu caracter specific, care au ca obiect protecţia
anumitor drepturi care privesc:
- interzicerea genocidului, a crimelor împotriva umanităţii, a crimelor de război,
- dreptul de a nu fi ţinut în sclavie, de a nu fi obligat la muncă forţată,
- interzicerea traficului de persoane, a torturii, dreptul de azil

Din această categorie fac parte:

- Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, adoptată de Adunarea Generală a
ONU la 9 decembrie 194830, care a intrat în vigoare la 12 ianuarie 1951.
- Convenţia asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii, adoptată la
26 noiembrie 1968, intrată în vigoare la 11 noiembrie 1970 31, care constituie, aşa cum se stipulează în
preambul, un instrument important în protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale .
- Convenţia împotriva torturii şi a altor tratamente ori pedepse crude, inumane sau degradante,
adoptată de Adunarea Generală la 10 decembrie 1984 .

Convenţia şi Protocolul de amendare al Convenţiei referitoare la sclavie 33;

- Convenţia suplimentară referitoare la abolirea sclaviei, comerţului cu sclavi şi a instituţiilor şi
practicilor analoage sclaviei34;
- Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii (O.I.M.) nr.29 privind munca
- forţată 35;
- Convenţia O.I.M. nr.105 privind abolirea muncii forţate 36 ;
- Convenţia O.I.M. nr. 102 privind normele minime de securitate socială (adoptată în 1952, în vigoare
din 1957);
- Statutul Curţii Penale Internaţionale (adoptat în 1998).

2. A doua categorie este aceea a convenţiilor referitoare la protecţia anumitor categorii de persoane.
Această grupă include drepturile copiilor, ale femeilor, ale refugiaţilor, apatrizilor, muncitorilor
emigranţi, ale persoanelor cu handicap, ale combatanţilor, prizonierilor şi persoanelor civile în timp
de conflict armat.
- Convenţia asupra drepturilor politice ale femeii, adoptată la 20 decembrie 1952 şi intrată în vigoare
la 7 iulie 1954
- Convenţia asupra cetăţeniei femeii căsătorite, din 29 ianuarie 1957, intrată în vigoare la 11 august
1958
- Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989
- Protocolul facultativ la Convenţia privind drepturile copilului relativ la vânzarea de copii, prostituţia
şi pornografia infantilă adoptat la 25 mai 2000 (în vigoare din 2002
- Convenţia O.I.M. (nr.97) privind muncitorii emigranţi adoptată în 1949 (în vigoare din 1952),
actualizată prin Convenţia internaţională privind protecţia drepturilor muncitorilor emigranţi şi a
familiilor lor, adoptată la 18 decembrie 1990, intrată în vigoare în 2003

3.A treia grupă de convenţii este formată din convenţiile care au ca obiect interzicerea
discriminărilor (bazate pe rasă, origine etnică, sex, religie, a discriminării în învăţământ, în utilizarea
forţei de muncă, în profesie.
- Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenţia
internaţională asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid, Convenţia cu privire la eliminarea
tuturor formelor de discriminare fată de femei.
- Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială a fost adoptată
la 21 decembrie 1965 şi a intrat în vigoare la 4 ianuarie 1969
- Convenţia internaţională asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid (adoptată la 30 noiembrie
1973 şi intrată în vigoare la 18 iulie 1976
- Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei, adoptată la 18 decembrie
1979

5. Mecanisme de protecţie a drepturilor fundamentate pe tratate

internaţionale.
6. Drepturile non-derogabile: definitie si exemple.
Convenţia privind drepturile omului conţine referiri la drepturile non-derogabile sau, altfel spus,
clauze derogatorii.

Astfel, art.l5 al Convenţiei permite statelor contractante să ia unele măsuri derogatorii de la

obligaţiile prevăzute, „în caz de război sau în cazul unui alt pericol care ameninţă viaţa naţiunii,
dar numai „în măsura în care situaţia o cere şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în
contradicţie cu alte obligaţii ce decurg din dreptul internaţional”.

Excepţie fac şi în acest caz, dreptul la viaţă, dreptul de a nu fi supus torturii sau altor tratamente
inumane sau degradante, dreptul de a nu fi ţinut în sclavie. În aceeaşi categorie a drepturilor de la
care nu se poate deroga este expres prevăzut şi dreptul de a nu fi supus unor legi şi pedepse ex
post facto. În vederea exercitării acestor derogări, statele au obligaţia să informeze Secretarul
general al Consiliului Europei cu privire la măsurile ce s-au luat, şi, desigur, la motivele ce le-au
determinat.

Drepturile non-derogabile constituie „nucleul dur” al drepturilor şi conferă o protecţie absolute

dar există şi drepturi ce asigură o protecţie relativă. Sunt aşa numitele drepturi „condiţionale”
care nu au un regim uniform.

Unele (dreptul la un proces echitabil, organizarea de alegeri libere) pot fi susceptibile de

derogări sau pot face obiectul neaplicării temporare (în conformitate cu art.15 al.1) iar altele
(dreptul la viaţă privată, libertatea de expresie, de asociere, libertatea de gândire, conştiinţă şi
religie) pot fi restrânse pentru o cauză generală de ordin public. Pentru a fi permisă ingerinţa
statului în exercitarea acestor drepturi este necesară îndeplinirea a trei condiţii: să fie prevăzută
de lege, să fie necesară într-o societate democratică şi să fie în scopul protejării ordinii publice.

7. Drepturi civile-drepturi politice: comentariu.

Drepturile civile şi politice sunt menţionate încă începând cu Magna Carta, Declaraţia
Drepturilor Omului şi Cetăţeanului şi în cele două pacte internaţionale.

Drepturile civile vizează în principal garantarea libertăţilor individuale, iar cele politice asigură
participarea activă sau pasivă a beneficiarilor lor la viaţa politică

Drepturile politice asigură participarea activă sau pasivă a beneficiarilor lor la viaţa politică

Condiţia juridică a celorlalte categorii de persoane aflate pe teritoriul unui stat – care nu au
cetăţenia acestuia – este, desigur, diferită de aceea a cetăţenilor şi se materializează prin
asigurarea şi garantarea de drepturi civile, cele politice fiind garantate doar cetăţenilor, prin care
statul practic se identific.

8. Principalele categorii de drepturi şi libertăţi fundamentale.

Drepturi ale omului-drepturi ale cetăţeanului

În general, drepturile omului sunt clasificate în trei mari categorii: drepturile civile şi politice,
drepturile economice, sociale şi culturale şi drepturile de solidaritate (care reunesc sub acest titlu
dreptul la pace, dreptul la dezvoltare şi dreptul la mediu sănătos).

Există un consens al statelor cu privire la aceste categorii de drepturi, determinat de raţiuni

practice: a acţiona pe plan internaţional pornindu-se de la baze diferite, opuse chiar standardelor
internaţionale ar însemna distrugerea acestei construcţii comune.
 Drepturile civile şi politice sunt menţionate încă începând cu Magna Carta, Declaraţia Drepturilor
Omului şi Cetăţeanului şi în cele două pacte internaţionale. Practic, în secolul al XVIII-lea revoluţiile
americană şi franceză confirmă idealurile exprimate de pactele engleze. Dreptul la exprimare,
libertatea de gândire, dreptul la liberă circulaţie etc., sunt esenţialmente legate de persoana umană.
Garantul drepturilor civile şi politice este statul.

Drepturile economice, sociale şi culturale sunt destinate a asigura fiecărei persoane „mijloacele
libertăţii”. Ele sunt garantate de „statul-providenţă”. Calea recursului individual, iniţial inexistentă
este, în prezent, deschisă de diferite structuri ale mecanismelor internaţionale regionale (cum este
Carta Socială elaborată de Consiliul Europei).

Drepturile economice vizează garantarea unui minim de bunuri materiale, drepturile sociale sunt
cele ce trebuie asigurate omului angajat în muncă, în mod individual sau colectiv, iar drepturile
culturale sunt necesare asigurării demnităţii umane ca o cerinţă a vieţii sociale – parte a celei
culturale. Pentru definirea drepturilor culturale a fost adoptată o rezoluţie privind „Stabilirea de
standarde internaţionale în domeniul drepturilor omului.

Drepturile la solidaritate constituie patrimoniul comun al umanităţii şi nu pot fi realizate decât prin
acţiunea solidară a tuturor actorilor jocului social (stat, individ şi alte entităţi publice şi private) 56. În
interiorul acestei grupe de drepturi este consolidată relaţia dintre naţional şi internaţional, pe de o
parte, dar şi cea dintre beneficiarii şi debitorii57 drepturilor omului, pe de alta. Omul, popoarele,
comunitatea, sunt atât beneficiari cât şi debitori ai drepturilor, iar echilibrul dintre obiective şi
interese trebuie susţinut în permanenţă.

9. Documente privind drepturile omului adoptate în sistemul european

de protecţie.
Documentele internaţionale, după cum se observă, folosesc alternativ noţiunile de „drepturi ale
omului” şi „libertăţi fundamentale”. Cum în conţinutul aceloraşi texte nu găsim explicaţii sau definiţii
o serie de precizări se impun cu privire la aceasta terminologie

Carta Socială europeană 117, document adoptat de asemenea sub auspiciile Consiliului Europei
constituie o continuare, o completare a dispoziţiilor Convenţiei europene care se referă numai la
drepturi civile şi politice, prin cuprinderea şi instituirea unui mecanism de protecţie cu privire la
drepturile economice, sociale şi culturale. Din această perspectivă, a prevederii separate a
drepturilor făcând parte din cele două prime generaţii, putem face o similitudine cu cele două pacte
internaţionale de drepturi, cărora documentele europene le-au servit drept model.
Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale 144 adoptată sub auspiciile Consiliului
Europei este prima convenţie relevantă pentru protecţia drepturilor minorităţilor. În vederea
adoptării textului, Comitetul Miniştrilor a creat un Comitet ad-hoc pentru Protecţia Minorităţilor
Naţionale, format din 32 de experţi din statele membre ale Consiliului Europei, comitet care a
analizat cu precădere documentele privind minorităţile adoptate în cadrul O.S.C.E

10. Drepturile omului în Uniunea Europeană.

În 2000, Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul au proclamat Carta drepturilor
fundamentale a UE. Acest document a stabilit drepturile și libertățile fundamentale recunoscute de
Uniunea Europeană.

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona în 2009, drepturile, libertățile și principiile

prezentate în cartă au devenit obligatorii din punct de vedere juridic pentru UE și pentru statele
membre atunci când pun în aplicare dreptul Uniunii Europene.

Tratatul solicită, de asemenea, Uniunii Europene să adere la Convenția europeană a drepturilor

omului.

Tratatul de la Lisabona stabilește obligația:

 de a respecta drepturile fundamentale în interiorul Uniunii Europene

 de a promova și a consolida drepturile omului în acțiunea externă a UE

11. Convenţia Europeană a drepturilor omului: catalogul drepturilor.

Partea de fond a Cartei este împărțită după cum urmează:

Titlul I („Demnitatea”) susține dreptul la demnitatea umană, dreptul la viață și dreptul la integritate al
persoanei și reafirmă interzicerea torturii și sclaviei.

Titlul II („Libertățile”) susține dreptul la libertate și respectarea vieții private și de familie, dreptul la
căsătorie și dreptul de a întemeia o familie și dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie,
de exprimare și de întrunire. Acest titlu afirmă, de asemenea, dreptul la educație, dreptul la muncă,
dreptul de proprietate și de azil.

Titlul III („Egalitatea”) reafirmă principiul egalității și nediscriminării, precum și respectarea diversității
culturale, religioase și lingvistice. De asemenea, acesta prevede acordarea unei protecții specifice
drepturilor copiilor, ale persoanelor în vârstă și ale persoanelor cu handicap.

Titlul IV („Solidaritatea”) garantează protejarea drepturilor lucrătorilor, inclusiv a drepturilor de

negociere și de acțiune colectivă, precum și a dreptului la condiții de muncă echitabile și corecte. Acest
titlu recunoaște, de asemenea, drepturi și principii suplimentare, precum dreptul la securitate socială,
dreptul de acces la asistență medicală și principiile protecției mediului și protecției consumatorilor.

Titlul V („Drepturile cetățenilor”) enumeră drepturile cetățenilor Uniunii: dreptul de a alege și de a fi ales
în Parlamentul European și în cadrul alegerilor locale, dreptul la bună administrare, dreptul de
petiționare, dreptul de acces la documente, dreptul la protecție diplomatică și libertatea de circulație și
de ședere (2.1.1).

Titlul VI („Justiția”) reafirmă dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, dreptul la apărare,
principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor și dreptul de a nu fi judecat sau
condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune.

12. Clasificarea drepturilor Convenţiei Europene.

13. Protocoalele Convenţiei Europene: clasificare şi caracteristici.

Convenţia europeană se referă la drepturile civile şi politice (cele economice, sociale şi culturale
fiind cuprinse în Carta socială europeană

Catalogul drepturilor Convenţiei europene cuprinde: dreptul la viaţă (art.2), dreptul de a nu fi

supus torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (art.3), dreptul de a nu fi
ţinut în sclavie sau şerbie (art.4), dreptul la libertate şi siguranţă (art.5), dreptul la un proces
echitabil (art.6), dreptul de a nu fi supus unor legi şi pedepse ex post facto (în sensul că nici o
persoană nu poate fi condamnată pentru o acţiune sau omisiune care nu constituia infracţiune
potrivit dreptului naţional sau internaţional atunci când s-a săvârşit, şi nici nu poate fi pedepsită
mai sever în comparaţie cu pedeapsa aplicabilă la data comiterii infracţiunii) (art.7), dreptul la
respectul vieţii private şi de familie, a domiciliului şi corespondenţei (art.8), libertatea de gândire,
de conştiinţă şi a religiei (art.9), libertatea de expresie (art.10), libertatea de reuniune paşnică, de
asociere, inclusiv dreptul de a crea împreună cu alţii sindicate şi de a se afilia la acestea (art.11),
libertatea de a se căsători şi de a întemeia o familie (art.12), dreptul la un remediu efectiv (art.13),
interzicerea discriminării (art.14).
 14. Reforma sistemului european de protecţie prin Protocolul nr. 11.
Protocolul 11 este cel mai important , pe baza lui astăzi funcționează, el a intrat în vigoare în
1998 și face marea reformă la curte , astfel se renunță la acel dublu grad care era comisia , se
renunță la comisie , din 1998 intră în funcțiune Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca
mecanism European Unic și cu caracter permanent.

În anul 1994 a fost semnat la Strasbourg „Protocolul nr.11 la Convenţia pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, privind reformarea mecanismului de control
instituit de Convenţie”. Din chiar titlul acestui document reiese clar intenţia de a modifica
mecanismul pe care l-am descris mai sus.

Odată cu intrarea în vigoare a Protocolului 11, la 1 noiembrie 1988, sub aspect instituţional
asistăm la fuziunea dintre Comisia Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea Europeană şi la
crearea unei Curţi Europene a Drepturilor Omului cu caracter permanent. Această nouă instanţă
are competenţă sporită şi o nouă procedură. Jurisdicţia Curţii este complementară ordinii
naţionale a statelor şi subsidiară acesteia.

15. Condiţiile generale de admisibilitate ale plângerilor individuale la

CEDO.
Competența Curții acoperă toate problemele privind interpretarea și aplicarea Convenției și a
Protocoalelor sale care îi sunt supuse în condiţiile prevăzute de articolele 33, 34 şi 47. Curtea are,
aşadar, competenţa de a soluţiona plângeri interstatale (art.33), cereri individuale (art.34) şi de a
formula avize consultative asupra problemelor juridice privind interpretarea convenţiei şi a
protocoalelor sale.

Plângerile inter-state pot fi formulate de către un stat împotriva unui alt stat parte la convenţie
pentru încălcări ale drepturilor prevăzute de convenţie sau de protocoalele sale.

Plângerea se depune la grefa Curţii şi trebuie să cuprindă:

 numele părţii împotriva căreia este îndreptată;

 o expunere a faptelor, o expunere a violării pretinse şi argumente pertinente;
 o expunere privind criteriile de admisibilitate enunţate de art.35 al Convenţiei;
 obiectul petiţiei şi descrierea generală a pretenţiilor de satisfacţie echitabilă (eventuale
formulate în conformitate cu art.41 pentru partea lezată);
 numele şi adresa persoanei (persoanelor) desemnate ca agenţi;
 copii ale tuturor documentelor pertinente privind obiectul plângerii.
 După primirea unei asemenea plângeri Camera constituită (de către secţie) pentru examinarea
cazului numeşte unul sau mai mulţi judecători raportori care să formuleze un raport privind
admisibilitatea plângerii, după ce va fi primit observaţiile statelor implicate (art.48 din
Regulamentul Curţii). Din Camera constituită pentru examinarea cauzei fac parte judecătorii aleşi
ai statelor reclamant şi pârât. Până să decidă asupra admisibilităţii petiţiei părţile pot prezenta, în
scris, observaţii suplimentare, după care, fie se organizează o audiere separată, fie Camera decide
din oficiu asupra admisibilităţii. După consultarea părţilor, preşedintele Camerei fixează
procedura scrisă şi, după caz, cea orală, indicând termenele în care trebuiesc depuse observaţiile
scrise.

16.Condiţiile speciale de admisibilitate ale plângerilor individuale la

CEDO

Plângerile individuale pot proveni de la orice persoană fizică orice organizaţie

neguvernamentală sau orice grup de particulari care pretinde a fi victima unei încălcări a
drepturilor recunoscute în Convenţie sau protocoale sale săvârşită de către un stat parte (art.34
din Protocolul 11 )

În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a cererilor, din formularea textului art.35 reiese că
şi pentru sesizarea Curţii cu cereri inter-state şi cu cereri individuale, va fi necesară indeplinirea
condiţiilor privind epuizarea căilor interne de recurs şi a încadrării în termenul de şase luni de la
data deciziei interne definitive.

Referitor la cererile individuale, acelaşi text distinge între posibilităţile:

1. de a nu fi reţinute cererile: anonime, identice cu cele examinate anterior de Curte, sau supuse
spre soluţionare unei instanţe internaţionale de anchetă sau reglementare, dacă nu conţin fapte
noi;

2. de a declara inadmisibile cererile: incompatibile cu dispoziţiile Convenţiei sau Protocoalelor,

cele în mod vădit nefondate sau cele abuzive;

3. de a respinge cererile considerate inadmisibile în aplicarea acestui text

Epuizarea căilor de atac

17.Curtea Europeană a Drepturilor Omului- structură şi competenţe

Stuctura

Adoptat la 13 mai 2004 (în vigoaredin iunie 2010), Protocolul nr.14 aduce câteva noutăţi care
vizează în principal simplificarea activităţii şi reducerea duratei proceselor în faţa Curţii.
Creşterea impresionantă a numărului de plângeri adresate Curţii (datorată atât creşterii
credibilităţii sistemului european cât şi ratificării Convenţiei de către noi state174) au impus
regândirea unor aspecte privind funcţionarea şi structura sistemului.

Avem:

- Judecatorul unic care va avea posibilitatea de a respinge plângerile nefondate

- Un criteriu nou privind admisibilitatea
- Posibilitatea de a se pronunța asupra cazurilor repetitive

Comitete cu judecători unici- 17 judecători!!

Competenta

- Contencioasă care vizeaza posibilitatea de a solutiona plangeri interstatice care provin

de la un stat sau plangeri individuale care vin de la orice persoana de unde
provine persoana ( solutioneaza cauzele contencioase , cand sunt părti adverse si care
respecta toate procedurile, scrie orale , etc ). Hotararile curtii sunt definitive și
executorii si sunt obligatorii pentru statele impotriva carora au fost pronuntate .
- Consultativa , o are orice instanta internatională , și are rolul de a răspunde la
întrebarile formulate cu privire la diferite aspecte . Are un rol de recomandare , de
clarificare , de interpretare a unor teme , probleme , acelea care au fost cerute
pentru a fi elucidate de catre CEDO.

Competenţa consultativă a Curţii constă în posibilitatea de a formula avize consultative asupra

problemelor juridice privind interpretarea Convenţiei şi a Protocoalelor. Curtea poate acţiona în
acest sens la cererea Comitetului Miniştrilor . Cererea se depune la grefă după care se distribuie
câte un exemplar fiecărui membru al Curţii şi preşedintele fixează termenele până la care se vor
depune (tot la grefă) observaţiile scrise şi alte documente. Ulterior acestei faze, Preşedintele
Curţii poate fixa audieri, dacă consideră că este necesar.

În final, avizul este semnat de Preşedintele Curţii şi de grefier, citit în şedinţă publică, în una din
limbile oficiale, de către un judecător sau de Preşedintele Curţii şi depus în arhivele Curţii. Copii
certificate se comunică Comitetului Miniştrilor, părţilor contractante şi Secretarului general al
Consiliului Europei.

18. Rolul jurisprudenței CEDO.

Rolul de a realiza o uniformizare a interpretarii dispozitiilor conventieie de a transmite statelor
reperele principale în aplicarea dispozitiilor conventei in dreptul intern .

Ex cauze impotriva turciei, rusiei, angliei. Sistem juridic comon-low .

19. Începutul și sfârșitul vieții în interpretarea CEDO.

Conținutul drepturilor .

Ne raportam la articolul 2 , si aratam ca nu avem o definitie juridica și aspecte

jurisprudentiale , vom intelege daca curtea s-a referit la persoana de la
momentul nasterii si daca e de acord in ceea ce priveste sfarsitul vietii
ART.2 1.Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi
cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un
tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.

2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care
aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă :

a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale ;

b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute ;

c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.

20.Obligațiile statului în privința protecției dreptului la viață.

Obligatii pozitive și obligatii negative,

21.Tortura în viziunea CEDO.

Art 3 CEDO , Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor
inumane ori degradante.

c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare
competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o
infracţiune sau când există motive temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să
săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia ;
 d. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub
supraveghere sau despre detenţia sa legală, în vederea aducerii sale în faţa
autorităţii competente ;

e. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită
o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman;

f. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală unei persoane în scopul
împiedicării pătrunderii ilegale pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o
procedură de expulzare ori de extrădare.

2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în cel mai scurt termen şi într-o
limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii
aduse împotriva sa.

3. Orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c)

din prezentul articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui
magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de
a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.

Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea

persoanei în cauză la audiere.

4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau detenţie are dreptul să
introducă recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen
scurt asupra legalităţii detenţiei sale şi să dispună eliberarea sa dacă detenţia este
ilegală.

5. Orice persoană, victimă a unei arestări sau deţineri în condiţii contrare

dispoziţiilor acestui articol, are dreptul la reparaţii.

22.Tratamentele și pedepsele inumane în viziunea CEDO.

Art 3 dezbatere.( articolul este mai sus )

23.Tratamentele și pedepsele degradante în viziunea CEDO.

Art 3 dezbatere , Exemplu copilul Marea Britanie , care a fost supus pedepselor si
tratamentelor degradante..

24.Obligațiile statelor privind protecția împotriva torturii, a

tratamentelor și pedepselor unumane sau degradante.
Art 2 de a permite vizitarea locurilor de detentie de catre comitetul european pentru protectie
impotriva torturii sau de catre reprezentati ai curtii pentru a se vedea de catre curte daca sunt
intreptatite plangerile sau daca locurile de detentie inteplinesc conditiile de cazare . Conform
regulamentelor ( 25 subiectul)

25. Articolul 4 al Convenției Europene: comentariu.

Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate

1. Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în condiţii de aservire.

2. Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forţată sau obligatorie.

3. Nu se consideră „muncă forţată sau obligatorie” în sensul prezentului articol :

a. orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenţiei în condiţiile prevăzute
de articolul 5 din prezenta Convenţie sau pe durata libertăţii condiţionate ;

b. orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuză serviciul militar din
motive de conştiinţă în ţările în care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu în
locul serviciului militar obligatoriu ;

c. orice serviciu impus în situaţii de criză sau de calamităţi care ameninţă viaţa sau
bunăstarea comunităţii ;

d. orice muncă sau serviciu care fac parte din obligaţiile civice normale

26. Privarea de libertate licită: enumerarea situaţiilor şi comentariu.

Art 5 si enumeram situatiile in care retinerea detinerea arestarea persoanei sunt

legale .

Nici o persoana nu poate fi arestata detinuta fara voia sa ( art 5 )

Exceptii – cand persoana a fost retinuta , detinuta in urma unei condamnari ,
unei infractiuni , sunt 6 situatii le gasim in conventie .

Art 6 .

Consiliul europei siteul pentru informații .

27. Dreptul de a fi adus în fața unui judecător sau a altui magistrat din
perspectiva art. 5.

Trebuie să funcționeze , este vorba de o procedura care obliga autoritatile sa

aduca in fata judecatorilor persoana in fata .

28.Dreptul persoanei la despăgubiri pentru detenția ilegală.

29. Caracterul civil al procesului echitabil. Exemple de cauze ”civile”

care intră sub incidența art. 6.

Exemple de cauze civile , patrimoniale nepatrimoniale , etc, cauze comerciale ,

dreptul civil

30. Explicați sintagma ”dreptul de a fi judecat de un tribunal

independent și imparțial”.

Criteriile pe care le stabilit curtea

31. Explicați sintagma ”tribunal prevăzut de lege”.

32.Dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil. Enumerați

criteriile folosite pentru aprecierea termenului.

Avem in vedere nu numai ziua unde incepe procesul , avem in vedere si

complexitatea cauzei si conduita partilor ,starea de sanatate , varsta

33.Prezumția de nevinovăție.

Garantie a procesului echitabil

Dreptul la Aparare .

34.Dreptul la apărare în contextul dreptului la un proces echitabil.

35. Dreptul la secretul vieții private.
Articolul 8 CEDO, Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a
domiciliului său și a corespondenței sale.

Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în
care aceasta este prevăzut de lege și constituie , într-o societate democratică, o măsură necesară
pentru securitatea națională siguranță publică, bunăstarea economică a țării , apărarea ordinii și
prevenirea faptelor penale , protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și a libertăților altora .

36. Identitatea personală și identitatea sexuală.

O dievră nu a reprezentat u ncaz izolat si statul se indrreaspta spre ascunderea

identitatii

37. Dreptul persoanei la imagine.

Fotografii facute de paparati publicate in ziar etc

38. Dreptul la un mediu sănătos.

Sub incidenta articolului 8 ,, malpraxis, mutilarea , etc care pot sa prejudicieze

sub aspect estetic o persoana
Dreptul la mediu presupune obligaţia statelor de a elabora măsuri destinate să prevină şi să repare
atingerile aduse condiţiilor naturale ale vieţii în general, de a reglementa utilizarea tuturor bunurilor
respectând drepturile omului şi, în acelaşi timp, ale tuturor oamenilor la un mediu sănătos şi la
echilibru ecologic.

Momentele cele mai importante legate de cooperarea statelor în această direcţie sunt Conferinţa
de la Stockholm din 1972, iar ulterior Conferinţa de la Rio din 1992, în cadrul căreia a fost adoptată
Declaraţia de la Rio pentru protecţia mediului şi dezvoltar

39.Dreptul la integritate fizică și psihică a persoanei.

40. Viața de familie. Relațiile dintre părinți și copii ca parte a vieții
familiale.

Relatia dintre parinti si copii

 41. Libertatea persoanei de a-și alege și de a-și manifesta convingerile
și credințele.

Dezbatere.

42. Obiecția de consțiință.

Vine de pe vreme cand se mai facea statiul militar si era o imposibilitate de a

lupta de a purta arma , de convingerile proprii sau de convingerile religioase
sau filozofice , mai este in unele state

Obiectia de constiinta a medicilor care nu pot să faca injectia letala in statele ,

constiinta ii blocheaza si nu pot executa operatiunea de a omora viata unei
persoane , pedeapsa capitale e legala i nstatele respective dar apar propriile
convingeri , de opinie etc, juramantului hipocratic care lau depus cand au intrat
in profesie , .

43. Libertatea de opinie a persoanei.

Orice fel de opinie cu orice masura .

44. Libertatea de informare.

Cazul open Dor impotriva Irlandei cu disiminarea informațiilor , unde se putea

efectua intreruperi de sarcina si care informatii veneau in intampinarea femeilor
din irlanda unde e interzis avortul . Libertatea lor de a fi informată .

45.Explicați noțiunea de ”marjă de apreciere” a statului.

Marjă de apreciere

Putem vorbi despre delimitarea drepturilor conţinute în pact, pe orizontală şi pe verticală.

Delimitarea sau separarea orizontală se referă la categoriile drepturilor civile şi politice şi sociale,
economice şi culturale, iar cea verticală la faptul că toate drepturile au „aceeaşi valoare dar nu au
acelaşi preţ”. Chiar dacă nu există o ierarhie între drepturile consacrate de pact, exerciţiul unora
nu poate fi suspendat, ceea ce subliniază existenţa capitală a drepturilor nesusceptibile de
derogare. Pe de altă parte, dreptu-rile „limitabile” pe care le-am enumerat reprezintă marja de
apreciere acordată statelor.

Un drept non-derogabil poate face şi obiectul limitării, cum este cazul dreptului la libertatea de
gândire, de conştiinţă şi de religie.
Pactul relativ la drepturile civile şi politice prevede, ca o garanţie a îndeplinirii dispoziţiilor sale,
înfiinţarea unui organism propriu însărcinat cu urmărirea aplicării acestora în practică, respectiv
Comitetul Drepturilor Omului .

Acolo din tot ce a insemnat jurisprudenta curtii statele au adoptat un anumit comprotament ,
unde sunt rapordate ,

- un nr mare de state e racordat la jurisprudenta unde curtea a consacrato, MARJA ESTE

STRANSA (RESTRANSA) adica judecatorul din statele respective nu va putea sa își permita
sa dea o solutie pe langa , el se uita exact in cazurile de drept .

- un nr mare de state impartasesc aceiasi opinie si curtea insista pe ea marja este restransa

- un nr de state este 1 2 state care au procedat într-o anumita manieră .

Prof. univ. dr. Aurora Ciucă