Știrbu Alicia-Roberta

Facultatea de Drept și Științe Administrative, anul III, gr. 4

Temă seminar penal special

1) Explicați coautoratul atipic în cazul infracțiunii de omor.

Coautoratul atipic reprezintă contribuțiile participanților care au fost

indispensabile, aflate într-o unitate indivizibilă. În acest sens, un autor a explicat
că "se consideră că omorul este săvârșit în coautorat dacă participanții
acționează concomitent, în cadrul unei activități indivizibile și în realizarea
intenției de a ucide, chiar dacă moartea persoanei este determinată de acțiunea
exclusivă a unuia dintre ei”. Practica judiciară majoritară a susținut această teză
și a decis într-o speță că fapta inculpatului I.M., care – în baza unei înțelegeri
prealabile cu inculpatul P.T. – a sărit în spatele victimei, a doborât-o la pământ
și a imobilizat-o pentru ca P.T. să o poată lovi cu un cuțit, cauzându-i vătămări
corporale grave, constituie o activitate de coautorat și nu de complicitate la
săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 182 C. pen. Ca atare, s-a concluzionat,
atât de către instanța supremă, cât și de o parte a doctrinei, că activitățile
coautorilor trebuie să se completeze reciproc într-o activitate unică, nefiind
obligatoriu să fie identice.

2) Care este diferența dintre infracțiunea de omor și determinarea sau

înlesnirea sinuciderii?

În primul rând, obiectul material al infracțiunii de omor îl reprezintă corpul

persoanei în viață, iar la infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii
nu vom avea obiect material întrucât nici activitatea de determinare și nici
activitatea de înlesnire nu se exercită direct asupra corpului sinucigașului, acesta
din urmă având posibilitatea de a decide liber asupra acțiunilor sale.
În al doilea rând, regimul sancționator al omorului este sever, limitele de
pedeapsă fiind de la 10 la 20 de ani închisoare, fiind aplicabile și pedepsele
complementare. Pe de altă parte, regimul sancționator al infracțiunii de
determinare sau înlesnire a sinuciderii începe de la 3 la 7 ani și poate duce până
la 5 la 10 ani în cazul formei agravate.

3) Omorul premeditat poate fi comis de o persoană în stare de provocare din

partea victimei? Detaliați.

În primul rând, dacă provocarea este în momentul discuțiilor în

contradictoriu dintre cele două persoane, nu ne aflăm în cazul omorului cu
premeditare deoarece între momentul hotărârii infracționale și executarea
hotărârii trebuie să treacă un interval de timp, unde autorul poate reflecta asupra
faptei și modalităților de săvârșire, plus timp pentru făptuitor să își desfășoare
acte de pregătire, concretizate în alegerea armei, locului etc. Așadar, dacă X, în
urma unei dispute sau în timpul disputei cu Y, provocat fiind de acesta ,
acționează violent, lovindu-l pe Y de mai multe ori în zone vitale ale corpului
până ce Y decedează, putem spune că X a acționat cu o intenție repentină, când
făptuitorul ia spontan decizia de a comite fapta, deoarece se afla sub influența
unei tulburări sau emoții puternice.
În al doilea rând, dacă provocarea ține o durată mai lungă de timp, de
exemplu în fiecare zi Y îl amenință/jignește pe X, iar acesta din urmă hotărăște
si plănuiește să săvârșească infracțiunea de omor, suntem în situația omorului cu
premeditare, hotărârea săvârșirii infracțiunii să fie anterioară executării ei iar în
acest interval de timp dintre luarea rezoluției infracționale și punerea în
executare făptuitorul să desfășoare activități pregătitoare.

4) Explicați rolul mobilului în calificarea juridică și individualizarea

pedepsei în cazul infracțiunii de omor.

Mobilul infracțiunii reprezintă componentă a laturii subiective a unei

infracțiuni, impulsul psihic care l-a determinat pe făptuitor să comită
infracțiunea. Uneori legea prevede un anumit mobil ca circumstanță agravantă a
unor infracțiuni (de exemplu, interesul material, în cazul infracțiunii de omor
calificat). În alte situații, mobilul este o condiție de existență a infracțiunii (de
ex., abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi). Mobilul infracțiunii este
avut în vedere întotdeauna la individualizarea pedepsei, deoarece evidențiază
gradul de pericol al faptei și periculozitatea făptuitorului.