SUBIECTE MEDICINĂ LEGALĂ

1. INSTITUTELE DE MEDICINĂ LEGALĂ.

Institutele de medicină legală se găsesc în centrele universitare mari (București,

Iași, Cluj, Timișoara, Craiova, Târgu-Mureș). Ele coordonează activitatea
medico-legală într-un număr de județe arondate (de exemplu, în cadrul Iașului
sunt arondate cele 9 județe din Moldova de la Botoșani până la Brăila).

2. SERVICIILE DE MEDICINĂ LEGALĂ.

Serviciile de medicină legală activează în fiecare oraș capitală de județ și

desfășoară activități limitate la nivelul județului respectiv. Ca domenii de
activitate specifice putem menționa:
- Efectuarea de autopsii medico-legale pe cadavre;
- Efectuarea de exhumări în cazul în care nu s-a efectuat autopsia medico-
legală după decesul persoanei sau ulterior înhumării survin suspiciuni
privind cauza morții;
- Examinări histopatologice pe fragmente de țesut uman;
- Stabilirea alcoolemiei prin examinare toxicologică;
- Efectuarea expertizelor medico-legale psihiatrice în cauze civile la
persoane în viață;
- Evaluarea capacității unei persane de amânare sau întrerupere a executării
pedepsei cu închisoarea datorită afecțiunilor medicale de care suferă.

3. ACTELE MEDICO-LEGALE.

• CERTIFICATUL MEDICO-LEGAL
Este actul primordial ce dovedeşte o traumă suferită de victimă şi care se
eliberează la solicitarea acesteia. Solicitantul certificatului medico-legal
este identificat în mod obligatoriu cu cartea de identitate. Se eliberează
doar persoanelor ce domiciliază în raza de competenţă teritorială a
Institutului sau Serviciului medico-legal respectiv. Se consemnează
leziunile vizibile direct de către medicul legist precum şi examenele de
specialitate când acestea sunt necesare. Certificatul medico-legal este
semnat doar de medicul examinator.
• RAPORTUL DE CONSTATARE MEDICO-LEGALĂ
Are caracter de urgenţă şi se eliberează doar la solicitarea organelor de
urmărire penală sau a instanţelor de judecată. Respectă principiul
competenţei teritoriale eliberându-se doar în judeţul unde are domiciliul
persoana vătămată sau unde s-a petrecut fapta. Este întocmit de un singur
 medic legist şi cuprinde concluzii utile pentru derularea anchetei chiar
dacă persoana examinată nu este investigată sau tratată complet. Poate fi
completat după externarea victimei prin efectuarea unei prime expertize
medico-legale. În general se solicită doar în faza de urmărire penală
(înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale deci imediat după
începerea urmăririi penale). Este motivat de posibilitatea dispariţiei unor
mijloace de probă (leziuni traumatice recente), a schimbării unor situaţii
de fapt ( intoxicaţie alcoolică, droguri) sau când este necesară lămurirea
urgentă a unor fapte sau împrejurări.
• RAPORTUL DE PRIMĂ EXPERTIZĂ MEDICO-LEGALĂ
Se emite la solicitarea organelor judiciare repectând principiul
competenţei teritoriale în funcţie de arondarea teritorială a instiutuţiei
emitente sau domiciliul victimei. Este întocmit de un singur medic legist
ce poate solicita consulturi de specialitate (fără ca specialiştii respectivi să
semneze expertiza). Uneori expertiza medico-legală este întocmită de
comisii special înfiinţate cum ar fi comisia medico-legală psihiatrică sau
pentru amânarea- întreruperea executării pedepsei pe motiv de boală.
Caracteristici:
• Se emite în oricare fază a procesului penal sau civil;
• Nu are importanţă cât timp a trecut de la producerea traumatismului;
• Nu este cu caracter de urgenţă ci se face cât mai complex şi minuţios;
• Rezultatul se trimite numai instituţiei care a solicitat expertiza;
• Instanţa poate dispune efectuarea unui supliment de expertiză când se
solicită noi precizări şi care se face de acelaşi medic legist ce a efectuat
expertiza.
• RAPORTUL DE NOUĂ EXPERTIZĂ MEDICO-LEGALĂ
În situaţia în care instituţia judiciară are nelămuriri privind concluziile
unei expertize poate dispune efectuarea unei noi expertize. Aceasta se
efectuiază de către o comisie din 3 medici legişti ce pot apela la experţi
din alte domenii medicale în funcţie de particularităţile cazului.
Caracteristici:
• În cuprinsul noii expertize se consemnează toate documentele medicale
anterioare sau expertizele efectuate anterior;
• Se pot efectua la nivelul Serviciilor Judeţene de Medicină Legală sau
Institutelor de medicină legală;
• Se eliberează numai instituţiei judiciare care a emis ordonanţa.
• AVIZUL MEDICO-LEGAL:
Reprezintă verificarea din punct de vedere ştiinţific a unui document
medical de către o comisie de avizare. Această comisie funcţionează la
nivelul Institutelor de Medicină Legală şi poartă numele de „Comisie de
avizare a actelor medico-legale” sau la nivel naţional, în cadrul INML
Bucureşti şi se numeşte „comisia superioară medico-legală”.
Comisia medico-legală de avizare a actelor medicale:
• Este compusă din medici legişti cu experienţă:
• Componenţa este aprobată de Ministerul Sănătăţii cu avizul anterior al
Consiliului Superior de Medicină Legală;
• Poate coopta medici cu experienţă din alte specialităţi medicale în funcţie
de specificul cazului;
• Avizul se eliberează în maxim 30 de zile de la solicitarea lui;
• Toate noile expertize se avizează obligatoriu;
• Concluziile comisiei de avizare pot fi: avizează documentul (adică este
corect întocmit, uneori cu unele precizări), recomandă organelor judiciare
refacerea totală sau parţială a documentului (cu reavizare ulterioară) sau
propune efectuarea unei noi expertize medico-legale (când sunt necesare
modificări majore ale actului supus avizării).

Avizul comisiei superioare medico-legale:

• Reprezintă autoritatea ştiinşifică supremă în domeniul medico-legal,
• Are în componenţă medici legişti de prestigiu din ţară;
• Este aprobată prin ordin al Ministerului Sănătăţii la propunerea
Consiliului Superior de Medicină legală;
• Poate coopta medici cu experienţă din alte specialităţi medicale în funcţie
de specificul cazului;

• Avizul se elaborează în maxim 40 de zile de la primirea solicitării;

• Se solicită numai după avizul comisiei medico-legale de avizare din
cadrul IML-urilor;
 • Concluziile comisiei pot fi: avizează documentul (adică este corect
întocmit, uneori cu unele precizări), recomandă organelor judiciare
refacerea totală sau parţială a documentului, formulează concluzii proprii
(ce anulează orice altă concluzie medico-legală anterioară) sau propune
efectuarea unei noi expertize medico-legale (când sunt necesare
modificări majore ale actului supus avizării).

4. CÂND ESTE OBLIGATORIE AUTOPSIA MEDICO-LEGALĂ.

S-a impus prin lege ca autopsia medico-legală să se efectueze în mod obligatoriu

în următoarele situații:
• În orice moarte violentă (crimă, sinucidere, accident).
• În orice moarte suspectă - când există dubii cu privire la cauza și mecanismul
morții.
• În orice moarte subită - când moartea survine brusc la o persoană într-o stare de
aparentă sănătate.
• La orice deces care survine în primele 24 de ore de la internare în spital,
deoarece se consideră ca acest interval de timp nu este suficient pentru
efectuarea tuturor investigațiilor necesare pentru stabilirea cauzei decesului.
• În orice situație când cadavrul este necunoscut sau neidentificat.
• Când decesul survine ca urmare a unui accident de muncă.
• Când există suspiciuni privind tratamentul acordat pacientului.
• Când decesul survine în custodie (stagiu militar, penitenciar).

5. LIVIDITĂȚILE CADAVERICE.

Cele mai importante sunt semne de moarte semitardive care sunt reprezentate
de:
Lividități cadaverice (colorarea în violet a pielii cadavrului pe părțile opuse ale
poziționării acestuia). Ele nu apar pe zonele pe care cadavrul se sprijină.
Importanța lor contă în faptul că ele apar în primele șase ore după deces, iar în
primele 12 ore dacă apăsăm cu degetul pe zonele de lividități pielea se albește
sub presiunea degetului. Ulterior după 12-24 de ore lividitățile devin fixe, iar
apăsarea cu degetul nu mai determină modificarea culorii pielii. Importanța
acestui fapt constă în stabilirea timpului scurs de la deces, deoarece principala
întrebare a organelor de anchetă se referă la momentul estimativ când a survenit
decesul. Un la doilea element de importanță este reprezentat de poziția
cadavrului în momentul decesului. În primele 12 ore, dacă o persoană se afla cu
fața în sus și ulterior agresorul mută cadavrul în altă parte lividitățile își vor
schimba poziția, odată cu schimbarea poziției, după 24 de ore. Dacă ele s-au
format pe spate și cadavrul este mutat în alt loc cu fața în jos, vom întâlni un
cadavru așezat într-o poziție dar cu lividități pe partea opusă, rezultă că cadavrul
nu se află în poziția în care a decedat. Lividitățile apar datorită faptului că
oprirea bătăilor cordului face ca sângele să băltească în sistemul vascular și să se
scurgă datorită gravitației către părțile cele mai de jos ale corpului. Lividitățile
cadaverice pot lipsi în situația în care în corp există o cantitate mică de sânge
sau nu mai există sânge deloc. Acest lucru se poate întâmpla când înainte de
deces persoana a avut o hemoragie mare sau când persoana suferă de o boală în
care cantitatea de sânge în corp este redusă, cum ar fi cazul anemiilor, Un alt
element important pe care îl oferă lividitățile cadaverice este reprezentat de
culoarea acestora. Dacă în mod normal ele au o culoare vineție, ele pot fi roz-
roșietice când cadavrul este expus la temperaturi scăzute, de exemplu în moartea
prin frig și pot avea culoarea roșie-carminată în unele intoxicații, cum ar fi cu
monoxid de carbon.

6. RIGIDITATEA CADAVERICĂ.

Rigiditatea cadaverică - este rigidizarea articulațiilor mari ale cadavrului ce

survine după deces și care apare ca urmare a unor fenomene chimice cu degajare
de acid lactic similare celor din febra musculară. Rigiditatea cadaverică
determină înțepenirea cadavrului și produce dificultăți mari în mobilizarea
membrelor acestora. Importanța medico-legală constă în stabilirea timpului
scurs de la deces, deoarece rigiditatea se instalează de la cap către membrele
inferioare fiind completă după 12-24 de ore și apoi dispare tot de la cap către
membrele inferioare, dispărând complet după aproximativ 3 zile. Vom găsi un
cadavru rigid la nivelul capului, gâtului și mâinilor și care nu este rigid la
picioare, vom trage concluzia că acesta a decedat cu 12 ore anterior găsirii lui și
în ,ordine inversă, dacă vom găsi un cadavru fără rigiditate la cap, gât și mâini
dar rigid la picioare cel mai probabil decesul a survenit cu aproximativ 2 zile
anterior găsirii. Instalarea și dispariția rigidității poate varia în funcție de
temperatura mediului extern în sensul că iarna se instalează mai repede sau în
funcție de unele tratamente pe care persoana le-a suferit anterior decesului.

7. RĂCIREA CADAVRULUI.

Răcirea cadavrului - după deces, oprirea mecanismelor biochimice din

organismul viu, care generează căldură fac ca temperatura cadavrului să scadă
până când aceasta va ajunge la nivelul temperaturii mediului ambiant. Scăderea
de temperatură se face în mediu cu 1,5 grade pe oră, dar acest lucru variază mult
în funcție de temperatura mediului ambiant. Un cadavru expus la temperaturi
scăzute se va răci mult mai repede decât un cadavru găsit vara, iar curba de
răcire a cadavrului nu este uniformă, inițial răcirea fiind mai lentă, iar ulterior
mai abruptă. Cadavrul nu va ajunge niciodată la o temperatură egală cu a
mediului extern, deoarece procesele de putrefacție ce apar în corp produc o mică
cantitate de căldură ce va face ca temperatura cadavrului să fie mereu puțin mai
mare decât cea a mediului. S-au întâlnit cazuri de scădere a temperaturii
corporale prin expunerea persoanei în viață la temperaturi scăzute chiar dacă se
aflau adăpostiți într-o locuință sau în alt mediul închis. Un cadavru îmbrăcat se
va răci mai greu decât un cadavru dezbrăcat în momentul decesului. În primele 2
zile de la deces se poate stabili cu precizie de plus/minus 2 ore momentul morții
prin măsurarea temperaturii rectale a cadavrului și temperaturii mediului în care
acesta se găsește utilizând niște diagrame matematice.

8. SEMNE TARDIVE DE MOARTE.

Semne tardive – în acest caz vorbim de putrefacție. Ea survine de obicei după

aproximativ 3 zile de la deces la o temperatură a mediului de 18-20 de grade.
La temperaturi crescute de 30-35 de grade putrefacția poate apărea și la o zi sau
chiar mai puțin de o zi de la deces. Primul semn de putrefacție apare după 3 zile
în partea dreaptă inferioară a abdomenului prin colorarea în verde a pielii care
poarte nume de pată verde abdominală. Ulterior această colorație în verde se
generalizează la nivelul abdomenului, apoi la nivelul toracelui, iar putrefacția
continuă cu apariția sub piele de vezicule pline cu un lichid transparent. În
același timp producerea de gaze în interiorul corpului determină umflarea
cadavrului precum și umflarea feței acestuia astfel încât cadavrul devine
imposibil de identificat. Veziculele cu lichid se sparg, treptat distrugând
tegumentele cadavrului iar fenomenele de putrefacție continuă în profunzime
până la distrugerea în totalitate a țesuturilor moi. În mod normal un cadavru se
scheletizează complet după 2-3 ani de la deces, acest fenomen fiind variabil în
funcție de structura solului în care este înhumat și grosimea țesutului adipos pe
care îl are. Cadavrele cu țesut adipos bogat putrezesc în general mai repede
decât cadavrele slabe fără țesut adipos. După deces o perioadă de timp continuă
creșterea părului și a unghiilor. Dintre organe, putrefacția cea mai rapidă survine
la nivelul creierului, iar organele mai musculoase cum ar fi cordul sau rinichii
putrezesc mai greu. În general putrefacția este mai rapidă la țesuturile și
organele mai bogate în apă și mai lentă cu cât cantitatea de apă este mai scăzută.
Prin putrefacție, țesuturile corpului se descompun până la elementele lor
primordiale care ulterior reintră în circuitul natural al elementelor în natură.
 9. MUMIFIEREA.

• Mumifierea - reprezintă o deshidratare a cadavrului, în sensul că apa și lichidele

ies din cadavru, acesta rămânând uscat dar cu țesuturile intacte. Mumifierea
apare în mod natural dacă cadavrul este îngropat în soluri nisipoase sau dacă
acesta este expus la curenți de aer permanenți cum ar fi în peșteri sau beciuri. Cu
toate acestea s-a constatat că mai multe cadavre plasate în aceleași condiții de
curenți de aer au suferit transformări diferite, unele mumifiindu-se iar altele
suferind procese de putrefacție normale. Există și mumifiere artificială practicată
în diferite ritualuri vechi, cei mai renumiți fiind egiptenii care învățaseră să
extragă din cadavre organele ce aveau o putrefacție rapidă și să le înlocuiască cu
rășini sau alte substanțe cu efect conservator. Mumifierea artificială a fost strict
legată de ritualurile religioase ale unor popoare fiind practicată pe scară largă în
perioada dinaintea erei noastre și începutului erei noastre. În perioada evului
mediu, respectul față de decedați a devenit inexistent și toate ritualurile de
conservare a cadavrelor au fost abandonate. Acest lucru s-a datorat probabil și
numărului mare de cadavre cu care s-au confruntat societățile medievale în
marile epidemii de ciumă din acele vremuri. În prezent se realizează o
mumifiere de scurtă durată pentru conservarea cadavrului timp de câteva zile
atât cât durează ritualurile premergătoare înhumării. Această mumifiere se
realizează cu formol în cantitate de1 l care se injectează în artera femurală a
cadavrului și e acidul se răspândește în tot corpul.

10. CONCLUZIILE CERTIFICATULUI MEDICO-LEGAL.

După ce avem toate aceste date observate la autopsie, obținute de ancheta

efectuată până la acel moment și rezultate din examenele de laborator, putem
formula concluziile raportului medico-legal. Aceste concluzii trebuie să
răspundă la câteva obiective principale și anume:

• Dacă moartea persoanei respective a fost violentă sau patologică. Dacă a fost
violentă ea a îmbrăcat una din cele trei forme: crimă, sinucidere sau accident.
Dacă a fost patologică ea s-a datorat unei boli anterioare traumatismului
incriminat, iar traumatismul nu a avut nici o legătură cu decesul. Există însă
situații în care un traumatism se suprapune unei stări patologice inițiale, iar dacă
boala respectivă nu exista traumatismul nu ar fi determinat decesul. Acest tip de
moarte poartă numele de moarte concuratoare, iar exemplul cel mai cunoscut
este legat de bolnavii cu hemofilie, o boală de sânge în care sângele nu se
coagulează, iar hemoragia produsă nu se oprește, astfel încât o pagă minoră
produsă unei persoane cu hemofilie poate determina decesul acesteia, chiar dacă
 la o persoană normală nu ar fi produs acest efect, de aceea stabilirea cauzei
morții este deosebit de importantă din punct de vedere judiciar, stabilind în mod
radical concluzia judecătorilor.

• Dacă leziunile constatate pe corpul victimei se puteau produce prin mecanismul

ce rezultă din anchetă. Aspectul acestora, vechimea lor constatate la autopsie ne
arată clar dacă leziunile respective se puteau produce prin mecanismul descris
de agresor sau nu. Sunt situații în care agresorul declară că a lovit victima cu
palma, dar leziunile au o gravitate mult mai mare pentru a putea fi produse prin
acest mecanism.

• A stabili dacă leziunile se puteau produce la data agresiunii. În funcție de

culoarea echimozelor, aspectul acestora, gradul de vindecare al excoriațiilor și al
plăgilor putem stabili cu aproximație data producerii acestor leziuni și confirma
sau infirma dacă leziunile respective sunt consecința traumatismului incriminat.
Există multe situații în special de violențe în familie în care agresiunile survin
repetat, uneori în fiecare zi și trebuie să diferențiem leziunile produse victimei în
ziua în care s-a produs decesul sau au fost produse în zilele sau săptămânile
anterioare. O situație specială este așa-numitul ,,sindromul copilului bătut” este
vorba de copii agresați sistematic în familie și la care putem întâlni fracturi
costale mai vechi sau mai noi precum și echimoze, excoriații sau plăgi care
provin de la loviri succesive.

Concluziile raportului medico-legal pot răspunde și la alte întrebări pe care le

pune instanța și la care se va răspunde punctual. În concluzie, raportul de
autopsie medico-legală este actul ce confirmă cauza de moarte a persoanei
respective, ajută organele de anchetă în efectuarea cercetării și urmăririi penale
și dă elemente esențiale privind cauza, momentul și modul de producere a
morții, de aceea autopsia medico-legală trebuie să fie incontestabilă de către
organele de anchetă, trebuie să se bazeze pe probe cât mai obiective și să nu
ridice loc de suspiciuni, pentru că numai în acest mod ancheta se va putea baza
pe ea. Chiar dacă medicina legală și alte specialități medicale nu sunt științe
exacte cum sunt cele din justiție, totdeauna concluziile medico-legale vor trebui
să fie cât mai obiective, fără a exagera în plus sau în minus, cauza și mecanismul
de producere al morții. Din păcate există situații în care unii medici legiști
formulează concluzii exagerat de precise fără a se putea baza pe argumente clare
și astfel există riscul de a induce ancheta în eroare. Există și situații inverse în
 care raportul medico-legal de autopsie nu aduce date suficiente și necesare
pentru a ajuta ancheta. Astfel de situații trebuie evitate, pentru că concluziile
medico-legale trebuie să aibă aportul suficient și necesar în rezolvarea anchetei,
dar nu exagerat dacă nu se bazează pe probe obiective.

11. PUNEREA ÎN PRIMEJDIE A VIEȚII.

• Punerea în primejdie a vieții – în situația în care leziuni produse victimei fără

intervenția medicală promptă și eficientă a medicului sau fără o rezistenţă fizică
nativă a victimei ar fi putut determina decesul acesteia. O leziune traumatică
poate pune în primejdie viaţa victimei atunci când există un pericol real ca
leziunea respectivă, prin gravitatea ei sau prin complicaţiile imediate pe care le
determină să producă decesul victimei în lipsa unui tratament prompt şi eficient
sau când prin rezistenţa fizică nativă a victimei aceasta poate depăşi pericolul de
deces.
Punerea în primejdie a vieţii se poate manifesta imediat (şoc hemoragic, comă
cerebrală) sau tardiv, printr-o complicaţie survenită după un interval de timp (de
exemplu ruperea splinei în doi timpi).
Punerea în primejdie a vieţii se poate afirma cu certitudine de către medicul
legist dacă conform cunoştinţelor medicale decesul s-ar fi produs în mod
categoric fără aplicarea tratamentului medical. Cu toate acestea este necesară o
doză de rezervă deoarece uneori resursele de rezistenţă fizică nativă ale
organismului sunt inimaginabile. Este de preferat ca evaluarea să se facă cu
oarecare marjă de probabilitate şi după un interval de timp (când avem la
dispoziţie toată documentaţia medicală) deoarece nu rareori în practică, juriştii
dau un sens mai larg acestei noţiuni luând în considerare şi alte aspecte cum ar fi
regiunea vizată, obiectul contondent folosit, etc.
În final afirmarea sau negarea punerii în primejdie a vieţii se face cu certitudine,
fără termeni de probabilitate, dar este recomandat să existe consultări între
experţi mai ales în situaţiile la limită.
Principalul criteriu pentru evaluarea medico-legală a periculozităţii pentru viaţă
îl constituie pericolul iminent (imediat, tardiv sau potenţial) al leziunilor suferite
de victimă indiferent dacă acest pericol a fost înlăturat prin tratament sau prin
rezistenţa nativă a victimei.
În general, toate traumatismele cranio-cerebrale care determină stări de comă,
toate traumatisme toracice care determină hemotorax sau pneumotorax total şi
insuficienţă respiratorie, orice traumatism abdominal penetrant care determină
hemoragie sau peritonită sunt considerate periculoase pentru viață.
 12. PREJUDICIUL ESTETIC.

• Prejudiciul estetic – reprezintă un criteriu indirect de evaluare medico-legală a

consecinţelor posttraumatice definind o deformare vizibilă obiectivă, evidentă,
cu caracter permanent şi substrat morfologic care, indiferent de localizare,
alterează aspectul estetic armonios, nativ, al unei regiuni anatomice, punând
persoana respectivă în condiţii de inferioritate.
Când prejudiciul estetic este situat la nivelul feţei şi are efecte majore asupra
fizionomiei sau al mimicii, poartă numele de sluţire.
În evaluarea medico-legală a prejudiciilor estetice trebuie să ţinem cont de:
• Caracteruil de ireversibilitate – consulturile de specialitate vor stabili
imposibilitatea remedierii prejudiciului din punct de vedere al chirurgiei
plastice, la intervale de un an sau peste un an de la traumatism;
• Statutul individului - vârsta, sexul, profesia acestuia, mai ales la
persoanele ce îşi defăşoară activitatea în contact direct cu publicul şi dacă
prejudiciul este situat la nivelul feţei;
• Criteriile de evaluare – mai ales în cazurile la limită ce pot genera opinii
divergente, se argumentează decizia prin fotografii, tehnici de măsurare
facială, gradul de vizibilitate al cicatricii de la diferite distanţe, etc
• Vizibilitatea leziunii – aceasta trebuie să fie situată într-o zonă vizibilă
permanent. În cazul în care leziunea este acoperită de păr sau haine
prejudiciul estetic devine discutabil;
• Gravitatea prejudiciului – acesta trebuie să fie evident, important,
vizibil astfel încât să genereze o modificare esenţială a aspectului
victimei. Cicatrici liniare, ascunse de pliurile feţei nu constituie prejudicii
estetice.
• Corectitudinea tratamentului de refacere a prejudiciului – dacă
pacientul nu efectuează toate manevrele terapeutice recomandate de
medicul specialist în vederea diminuării prejudiciului, consecinţele
juridice nu se transpun doar asupra agresorului ci şi a victimei;
• Nu constituie prejudiciu estetic smulgerea, tăierea, ruperea, arderea sau
vopsirea părului (ce prin regenerare înlătură prejudiciul) sau pierderea
unor dinţi ce pot fi înlocuiţi prin protezare fixă sau mobilă. În aceste
cazuri se evaluează traumatismul prin numărul de zile de îngrijiri
medicale sau o eventuală infirmitate produsă pacientului.

13. ECHIMOZA ȘI HEMATOMUL.

Echimozele – reprezintă hemoragii ce survin la nivelul vaselor mici din
grosimea tegumentului fără a distruge straturile acestuia și care produc
hemoragii. Aceste hemoragii colorează pielea la locul traumatismului inițial în
roșu violaceu, în 2-4 zile virează în brun, apoi devine maro deschis și după 5-7
zile pielea devine galbenă începând de la marginile echimozei și mergând către
centru până când echimoza devine în totalitate galbenă. Pielea revine la culoarea
normală în timp de aproximativ 2 săptămâni sau chiar mai mult. Cel mai greu se
vindecă echimozele de la nivelul pleoapelor datorită cantității mari de sânge ce
se adună în grăsimea din jurul globului ocular. Forma echimozelor păstrează
adesea forma obiectului cu care au fost produse. Cele mai tipice în acest sens
sunt echimozele produse prin lovire cu un băț, când vom întâlni două echimoze
liniare paralele de o parte și de alta a locului de lovire, în timp ce locul de impact
este neafectat. Măsurând distanța între cele două echimoze paralele aceasta este
egală cu lățimea bățului cu care s-a produs lovirea. Alteori echimoza nu apare la
locul traumatismului. De exemplu unele traumatisme la nivelul frunții produc
echimoze ale pleoapelor prin scurgerea sângelui pe sub piele din cauza
gravitației când victime se află în picioare.
Hematomul - reprezintă ruperea unor vase de sânge de calibru mai mare decât
în cazul echimozelor ce determină o hemoragie mai mare dar tot fără distrugerea
straturilor pielii. Hemoragia mai mare produce o deformare a țesuturilor la locul
de impact, care în mod popular se numește "cucui". Hematomul în general se
resoarbe în decurs de câteva zile, forma și aspectul tegumentelor revenind la
normal. În unele situații când hematomul este mare, resorbția sângelui nu mai
este posibilă, acesta rămânând sub piele iar în timp în jurul hematomului se
formează o capsulă fibroasă, iar sângele din interior se transformă într-un lichid
transparent. Astfel dacă nu se intervine chirurgical persoana va rămâne la locul
impactului cu o tumefacție pentru tot restul vieții.

14. PLĂGILE (FĂRĂ PLAGA ÎMPUȘCATĂ).

Plăgi - sunt leziuni ce distrug în totalitate straturile pielii pătrunzând în țesuturile

din profunzime. Ele pot fi superficiale când afectează doar pielea și eventual
țesutul muscular subcutanat sau profunde când afectează organele interne. În
funcție de obiectul cu care se produc ele pot fi: plăgi tăiate, plăgi contuze, plăgi
înțepate, plăgi despicate, plăgi împușcate.
1) Plaga tăiată - se produce de obicei cu obiecte tăioase cu o lamă metalică.
Cele clasice în care direcția de lovire este perpendiculară pe țesuturi au formă
fusiformă cu margini netede și unghiuri ascuțite. Lungimea plăgii este egală sau
mai mare față de lățimea lamei cuțitului, iar adâncimea este egală sau mai mică
decât lungimea lamei cuțitului. În cazul în care obiectul contondent acționează
 într-un anumit unghi față de țesuturi, plaga tăiată poate fi neregulată sau poate
avea aspect de lambou.
2) Plaga contuză - este produsă de obicei cu obiecte contondente cu
suprafață mare de impact cum ar fi scânduri sau pari. De obicei acest tip de
plagă apare la nivelul capului prin comprimarea țesuturilor între două planuri
dure, unul fiind calota craniană și celălalt fiind corpul contondent. Astfel plaga
va avea forma neregulată, margini franjate, eventual o lipsă de țesut în mijlocul
plăgii și va produce o sângerare mare.
3) Plaga înțepată - se produce cu obiecte ascuțite. Are formă punctiformă,
adesea rău vizibilă, uneori apărând ca o mică excoriație cu o crustă pe piele.
Când obiectul înțepător are dimensiuni mari, plaga poate avea formă stelată,
rupând țesuturile din jur. Chiar dacă plaga înțepată are dimensiuni mici la
suprafață, în profunzimea ei poate afecta organe vitale determinând decesul.
4) Plaga despicată - este o plagă gravă produsă cu obiecte contondente,
tăioase și de dimensiuni mari (cum ar fi toporul). Produce distrugeri masive ale
țesutului cu afectarea în profunzime a țesutului muscular și chiar a oaselor.
Produc cel mai frecvent leziuni mortale.

15. REALITATEA ACTULUI SEXUAL ÎN VIOL.

• Realitatea actului sexual – din punct de vedere medico-legal probarea actului

sexual, se face în două situații: la femeile virgine și la femeile nevirgine. În
cazul femeilor virgine probarea actului sexual se face prin examinarea leziunilor
membranei himeneale. Himenul reprezintă o membrană mucoasă circulară ce
este fixată cu baza pe mucoasa vaginală, iar partea opusă este liberă. Este o
membrană ancestrală al cărei rol nu este bine definit din punct de vedere
biologic, dar care delimitează un orificiu vaginal suficient de mic în așa fel încât
un raport sexual să nu poată fi consumat. Himenul are marginea liberă franjată,
înălțimea de aproximativ jumătate de cm, iar orificiul delimitat este de maxim
un centimetru. Cu toate că virginitatea în ultima perioadă nu mai reprezintă o
garanție a purității sexuale a unei femei, iar sensul acestei garanții nu își mai are
rostul, din păcate există şi în prezent relații familiale în care virginitatea soției
reprezintă un element foarte important. Cum se spune în ultima vreme și anume
că "personalitatea unei femei nu stă într-o membrană" există încă bărbați care
consideră că virginitatea soției este mai importantă decât calitățile fizice și
psihice ale acesteia. Virginitatea se pierde de la primul raport sexual în timp ce
personalitatea și calitățile psihice ale femeii respective rămân valabile o viață.
Ca o consecinţă apare și numărul mare de nepotriviri psihice între parteneri ce
determină implicit o creștere a numărului de divorțuri. Dacă gândim logic o
relație statuată pe tot restul vieții cu o altă persoană este cumva antinaturală,
deoarece de la an la an survin schimbări fizice şi psihice ale ambilor parteneri iar
nepotrivirile de caracter pot deveni foarte importante. Regulile democrației ne
arată că nu trebuie să fim subjugaţi pe tot parcursul vieţii unei relaţii pe care
inițial au perceput-o ca frumoasă, dar care în timp s-a dovedit a nu mai fi așa.
Nu vreau să fac o pledoarie pentru divorț, dar cred că atât bărbații cât și femeile
au dreptul să-și construiască o viață care să le ofere fericirea atât pe plan sexual,
dar mai ales pe plan psihic. Din păcate, trăim într-o perioadă în care femeile sunt
cel mai expuse nefericirii, iar acest lucru vine ca o consecință a faptului că
femeile mai mult ca bărbații își doresc armonie, stabilitate, dar cel mai mult
echilibrul copiilor. Am cunoscut multe cazuri în care femei au făcut
compromisuri și au acceptat să fie agresate zilnic, pentru viitorul copiilor care
trebuie să aibă un tată. Este evident faptul că prezența acelui tată pe care mama
îl consideră etalon în căsnicie este mult mai nocivă atât timp cât copiii asistă în
această familie ,,fericită" la agresiuni și consum abuziv de alcool sau droguri.
Pentru respectarea demnităţii femeilor precum şi a drepturilor acestora s-a
adoptat recent o hotărâre a Consiliului Superior de Medicină Legală prin care se
interzice examinarea integrităţii membranei himeneale la solicitarea familiilor
sau a persoanei examinate.
Primul act sexual la o femeie virgină determină ruperea membranei himeneale.
Această rupere se realizează de obicei în cadranul inferior și dacă comparăm
membrana himeneală cu cadranul unui ceas, rupturile se produc de obicei între
ora 3 și 9, cel mai frecvent în dreptul orei 6. Ruptura himeneală este completă,
adică până la baza de inserție a himenului și poate fi unică sau multiplă. Ruptura
himeneală determină o hemoragie redusă, dar care poate persista până la 24 de
ore de la actul sexual. În schimb reacțiile inflamatorii pe care ruptura le
determină pot persista până la 2 săptămâni. După oprirea hemoragiei, marginea
rupturii va fi roșie, tumefiată, dureroasă și mai caldă decât restul zonei. Astfel,
în cazul unei agresiuni sexuale la o femeie virgină, un examen ginecologic va
determina aceste semne în zona rupturii până la 2 săptămâni de la momentul
agresiunii. Din păcate există multe fete care de frica părinților nu reclamă
agresiunea sexuală un interval mai lung de timp. Astfel semnele inflamatorii de
la nivelul himenului se vindecă şi nu mai putem stabili din punct de vedere
medico-legal, dacă ruptura himeneală a avut loc cu 2 săptămâni sau cu mai mulți
ani înainte. Un alt element care ne ajută în identificarea unui contact sexual
recent este determinat de recoltarea spermatozoizilor din căile genitale ale
femeii. Spermatozoizii trăiesc în general în vagin și în uter 48 de ore după
contactul sexual. Deci o recoltare de spermatozoizi după o săptămână sau două
de la agresiune când victima se hotărăște să reclame agresiunea sexuală nu va
mai duce la nici un rezultat. Până acum câțiva ani examenele de laborator puteau
stabili doar existența sau absența spermatozoizilor fără a putea face o
individualizare a acestora. În ultimii ani examenele ADN permit efectuarea
ADN-ului din spermatozoizi, care ulterior se compară cu ADN-ul suspectului
 sau suspecților. Bineînțeles, există situații în care agresorul nu ejaculează în
vaginul femeii sau situații de contact sexual anal sau bucal.
În general, din cazuistica noastră agresiunile sexuale la femei virgine sunt
însoțite de o multitudine de alte leziuni de apărare astfel încât victima va avea pe
corp echimoze, excoriații și plăgi.
În cazul nevirginelor ruptura himeneală este veche deci nu ne va aduce
elemente medico-legale noi. În aceste cazuri, singurul element de probă este
reprezentat de prezența spermatozoizilor în căile genitale. Cum spuneam
anterior, agresorul sexual se poate afla într-o stare avansată de ebrietate, astfel să
nu aibă erecție, iar contactul sexual să nu fie un viol real ci o tentativă de viol. În
multe situații, atât victima cât și agresorul sunt într-o stare de ebrietate avansată
încât nici unul dintre ei nu își mai amintesc dacă a avut loc un raport sexual sau
nu. Deci la nevirgine probarea realității agresiunii sexuale se face pe baza
spermatozoizilor, cu condiţia ca victima să se prezinte repede la controlul
medico-legal și pe baza semnelor de violență de pe corpul acesteia care însă nu
înseamnă neapărat și existența unui raport sexual. România, din nefericire, este
țara cu cele mai multe agresiuni sexuale la femei în vârstă. Mai ales în mediul
rural faptul că majoritatea fetelor pleacă la studii în oraşe face ca bărbații din sat
să își manifeste instinctele sexuale asupra bătrânelor văduve care de obicei
locuiesc singure. În multe cazuri astfel de agresiuni sexuale se fac în stare
avansată de ebrietate și nu rare ori sunt urmate de omorârea victimei pentru a nu
reclama cazul. De multe ori astfel de agresori consumă tot alcoolul din casa
victimei și recurg și la tâlhării pentru a nu pleca cu mâna goală. Cum spuneam,
din păcate aceste cazuri sunt foarte frecvente mai ales în județele din Moldova.
La 10 la sută din femei conform datelor din literatură, himenul poate fi mai larg
astfel încât să permită un raport sexual fără să se rupă, poartă numele de himen
elastic și literatura spune la 10 la sută din femei dar nu sunt date sigure. În
același timp există în prezent tehnici chirurgicale de plastie himeneală care pot
reface himenul și care sunt foarte utilizate în special de studentele din țările
arabe unde religia nu le permite un contact sexual anterior căsătoriei dar viața în
Europa le permite.

16. REALITATEA OPOZIȚIEI VICTIMEI LA VIOL.

• Realitatea opoziției victimei – acuzația de viol, cum spuneam, implică și faptul

că victima nu își dorește raportul sexual. Probarea acestor elemente este mult
mai dificilă, deoarece există situații în care victima acceptă raportul sexual, dar
ulterior, din anumite considerente, îl reclamă ca un act de viol sau situații în care
agresorul amenință victima sau o aduce în imposibilitatea de a se apăra și aici
vorbim de urm situații: amenințarea victimei cu obiecte contondente respectiv
cuțite, pari sau altele, o altă situație este când agresorul șantajează victima
spunându-i că dacă nu acceptă rap sexual o vor face de râs în societate pentru
alte raporturi sexuale pe care le-a avut anterior. O altă situație este când
agresorul determină victima să consume alcool sau droguri astfel încât o aduce
într-o stare de afectare a discernământului. O altă situație este când autorul,
profitând de dezvoltarea psihică mai redusă a victimei îi propune fel de fel de
avantaje pe care victime le crede până la consumarea actului sexual, o altă
situație atunci când agresorul amenință victima cu un rău pe care îl poate face
copiilor acesteia sau rudelor apropiate, sau când victima suferă de o boală fizică
sau psihică care o imobilizează la pat și nu se poate opune agresiunii sexuale și
o altă situație este când agresorul exercită acte de violență asupra victimei până
când o aduce într-o stare de semiconștiență în care aceasta nu se mai poate
apăra. Deci probarea opoziției victimei este elementul cel mai dificil de probat
în astfel de situații, iar complexitatea acestor situații poate atinge imaginații pe
care nu le bănuiți.

17.PERVERSIUNI SEXUALE.

Pedofilia - reprezintă o afecțiune psihică, generată de anumite frustrări sexuale

și este generată de 2 aspecte: relațiile sexuale cu un copil le poți avea fără a avea
un reproș și există posibilitatea de a ademeni copii pe diverse considerente
financiare.
Masochismul – unul din parteneri nu ajunge la orgasm decât în cazul în care
este bătut, umilit. Și satisfacția sexuală survine în momentul în care se chinuie
partenerul (sadism). Din punct de vedere medico-legal aceste acte pot să ajungă
și la moartea partenerului.
Necrofilia – relații sexuale cu cadavre.
Gerontofilia – relații sexuale cu femei/bărbați în vârstă.
Incest – relații sexuale între rude. Cel mai frecvent sunt între tată și rude,
incestul paterno filial în cazurile familiile în care persistă consumul de alcool.
Există riscul mare ca copii care se pot naște să fie cu multiple malformații.
Narcisismul – este o perversiune sexuală care în primă etapă afectează persoana
narcisistă, iar când devine boală psihică, o formă premergătoare
transsexualismului, în care narcisistul se consideră cel mai frumos și superior și
nu mai are apropiere sentimentală de alții.
Voaieurismul – apare în principal la bărbați, fiind obsesiv de o persoană, își
construiește o structură sexuală bazată pe obiectele femeii respective decât dacă
ar avea un raport sexual.
Exhibiționism – boală psihică, în care aceste persoane (bărbații de regulă) care
își expun în public organele genitale, este o formă de psihopatie combinată cu
narcisismul.
Dar în momentul în care oamenii acceptă relațiile între ei acestea nu se pot numi
perversiuni, cu excepția celor care sunt de ordin psihiatric.
18. EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ PSIHIATRICĂ.

În acest tip de examinări, ne confruntăm cu autorii unei fapte antisociale și nu cu

victimele cum se întâmplă de obicei. Examinarea ml psihiatrică are rolul de a
stabili dacă o persoană, în momentul în care a comis o faptă sau a luat o decizie
se afla în deplinătatea facultăților mintale sau nu. Expertiza medico-legală
psihiatrică se folosește în principal în cauze penale pentru a stabili
discernământul persoanei în momentul comiterii faptei dar și în cauze civile
pentru a stabili dacă persoana avea capacitate psihică de exercițiu în momentul
semnării unui act de vânzare-cumpărare sau dacă suferă de o afecțiune psihică
care necesită punerea sa sub interdicție sau necesită un curator pentru a semna
acte în locul ei. Deci termenul de discernământ se folosește în cauze penale în
timp ce în cauze civile, se folosește termenul de capacitate psihică.
Discernământul reprezintă capacitatea unei persoane de a-și planifica acțiunile,
de a le duce la îndeplinire și de a evalua consecințele imediate și la distanță ale
acțiunilor sale.
Expertiza medico-legală psihiatrică (EMLP) are o importanță deosebită,
deoarece stabilește, în primul rând, dacă fapta a fost comisă cu discernământ și,
de aceea, trebuie efectuată cât mai repede posibil după comiterea faptei. Uneori,
se solicită stabilirea discernământului și în momentul examinării, iar dacă
intervalul de timp între comiterea faptei și examinare este mai mare există
posibilitatea ca starea psihică a persoanei și implicit discernământul să se
modifice între cele două momente. Un alt obiectiv frecvent al expertizei medico-
legală psihiatrice este de a stabili dacă persoana prezintă un grad de
periculozitate socială, cu alte cuvinte, dacă persoana după comiterea unei fapte
prezintă riscul de a mai comite alte fapte similare. Conform codului penal există
trei tipuri de discernământ: discernământ prezent, discernământ absent și
discernământ parțial abolit.

19.PSIHOPATIILE.
Psihopatia – este tot mai frecvent întâlnită, în special la persoane tinere de
sex masculin. Cel mai frecvent psihopatia își are originea în copilărie, la
copii abuzați psihic, fizic sau sexual. Aici, la familii dezorganizate, la familii
cu alcoolism de grup sau la familii în care agresiunile între cei doi parteneri
sunt frecvente și se răsfrâng și asupra copiilor. Astfel, adolescentul provenit
dintr-o astfel de familie va fi insensibil fără sentimente și afecțiune, cu o
dorință nestăpânită de a domina pe cei din jur prin metode facile. Niciodată
psihopatul nu va încerca să domine grupul în care trăiește prin cultura sa sau
prin bagajul de cunoștințe ci prin forță și violență. Datorită lipsei de
afecțiune, insensibilității și nevoii nestăpânite de a procura bani, comite acte
de violență de multe ori nejustificate și doar pentru a arăta celor din jur cât
este de puternic. În prezent, psihopații sunt liderii de cartier a căror
supremație și-o controlează. Psihopații atacă persoane pe stradă fără să le
cunoască mai ales în situațiile în care grupul este alături de el. Comit violuri
sau furturi din locuințe, bancomate sau magazine dovedind o tenacitate și o
perseverență deosebite în astfel de fapte. Psihopatul în general nu este atât de
puternic pe cât se crede, dar puterea lui vine din admirația pe care i-o oferă
cei din jur. Pentru a-și accentua efectul agresiv, psihopații adoptă ținute
vestimentare excentrice, recurg la tatuaje cât mai ample și folosesc frecvent
pirsing-uri, cercei, inele. O altă caracteristică a psihopaților este reprezentată
de aranjarea părului cât mai colorat și mai excentric. Psihopații comit fapte
antisociale grave, adesea justificate doar de dorința de a epata anturajul.
Psihopatia este o afecțiune psihică în care discernământul este prezent. Unul
din principalele semne de psihopatie este reprezentat de cicatricile pe
antebrațe pe care și le produce singur în dorința de a-și dovedi că sunt
capabili să suporte durerea, de aceea prima manevră pe care o facem în
examinarea unui psihopat este de a-l pune să ne arate antebrațele unde vom
găsi multe cicatrici paralele produse cu lama sau cu cuțitul. Dacă psihopatul
este dreptaci, cicatricile vor fi pe mâna stângă, în fazele avansate le vom
întâlni pe ambele mâini și chiar pe abdomen. Există multiple forme de
psihopatie, iar în formele grave persoana nu se mai poate integra social, nu
este de acord cu nici o normă socială, comit fapte antisociale repetitive pe
care nu le pot frâna. Psihopații sunt mari consumatori de alcool și droguri.

20.OLIGOFRENIILE.
Oligofreniile (mai sunt numite deficiențe mintale) – ca definiție
oligofrenia reprezintă oprirea dezvoltării psihice a unei persoane la o anumită
vârstă din copilărie. Oligofrenia este o boală de obicei cu transmitere
genetică, dar care are și o importantă încărcare educativă. Copiii neșcolarizați
vor fi viitorii adulți cu oligofrenii ușoare. Oligofreniile sunt de 3 grade,
aceste grade se apreciază prin intermediul QI ului adică coeficientului de
inteligență.
Oligofreniile ușoare se mai numesc deficiențe mintale ușoare și sunt
caracterizate prin QI în jurul valorii de 60. Anterior deficiențele mintale
ușoare purtau numele de idioție. Reprezintă persoanele care au deficiențe
 majore în funcția de scriere, de calcul și sunt foarte influențabile de cei din
jur, mai ales în mediul rural neculturalizat, deficiența mintală ușoară este
extrem de frecventă.
Oligofrenia de gradul 2 sau deficiența mentală medie se mai numește
imbecilitate. În aceste situații QI ul este situat în 45 și 60. Persoanele pe
lângă imposibilitatea de a citi sau scrie au deficiențe majore de integrare
socială și tulburări de comportament care fac să poată executa doar activități
simple, în jurul casei în îngrijirea animalelor sau activități agricole.
Oligofrenia de gradul 3 sau deficiența mintală severă, mai poartă numele de
cretinism, iar persoana respectivă nu poate vorbi ci scoate sunete
dezarticulate, adesea nu se poate deplasa,necesită un îngrijitor personal,
deoarece nu își controlează sfincterele și nu au deloc integrare socială. QI ul
este sub 45 și, în general, sunt imobilizați, nu pot comite fapte antisociale.
Faptele antisociale sunt comise de oligofrenii cu deficiență mintală ușoară și
uneori medie. Aceștia, în mod normal, nu sunt agresivi, dar comit diverse
acțiuni la inducție de grup. Grupurile de tineri din mediile urban și rural sunt
conduse de unul sau mai mulți psihopați, dar au în componență și oligofreni
care execută ordinile impuse de psihopat. Neavând discernământul necesar
pentru aprecierea gravității faptei comise sau de evaluare și numărare a
banilor oligofrenii comit spargeri sau furturi după care psihopatul le ia tot ce
au furat și îi recompensează minor sau deloc. Cu toate acestea, oligofrenii în
forme ușoare și uneori medii au discernământul necesar pentru a diferenția
binele de rău și de aceea în marea majoritate a cazurilor sunt considerați cu
discernământ prezent sau diminuat. Cum spuneam, faptele comise de
oligofreni sunt în general cu gravitate redusă, ei nefiind capabili de agresiuni
sau violuri ci doar de furturi. Oligofrenia gravă, de gradul 3 sau cretinismul,
este o formă în care discernământul este absent, dar nici riscul social nu
există, deoarece marea majoritate nu sunt deplasabili și astfel nu au potențial
agresiv.

21.SCHIZOFRENIA.
Schizofrenia – reprezintă o psihoză cu determinare genetică dovedită. Mulți
schizofreni au rude în antecedente adică părinți, bunici sau frați care au suferit
de schizofrenie. Schizofrenii sunt persoane cu QI mare, inteligente iar boala
debutează, de obicei la 18-20 de ani. Boala este mai frecventă la bărbați. În
societatea comunistă, marea majoritate a cazurilor de schizofrenie erau depistate
în timpul stagiului militar obligatoriu când băieții plecau din mediul familial
protectiv și ajungeau într-un mediu ostil și traumatizant în instituțiile militare.
 Acolo survenea decompensarea bolii psihice și apariția primelor simptome
datorită umilințelor și condițiilor ostile de viață. Schizofrenia se caracterizează
prin câteva simptome principale:
• Senzația de neintegrare în mediu – schizofrenul considerându-se în general
neînțeles și mult mai deștept decât societatea în care trăiește.
• Datorită faptului că schizofrenul se consideră neînțeles de către societate, se
izolează și își pierde grupul de relaționare socială.
• Delirul – datorită delirului care face diferența între psihoze și celelalte boli
psihice, schizofrenul trăiește în majoritatea cazurilor un delir auditiv concretizat
prin faptul că aude diverse voci care îl sfătuiesc ce să facă și cum să
menegerieze o situație de viață de izolare socială combinată cu delirul persistent
care îl face să trăiască într-o lume paralelă determină schizofrenul să se retragă
în anumite medii sociale, de obicei închise unde își poate trăi ideile delirante în
liniște. Aceste medii sunt de obicei religioase sub forma mănăstirilor pentru că
în majoritatea cazurilor delirul este mistic sau religios. Problema principală a
schizofrenilor este faptul că în anumite momente de relaxare schizofrenii
consideră că prin faptul că ei aud pe Dumnezeu acest lucru este un privilegiu și
se consideră superiori restului populației. Astfel ajung în etapa în care orice
ordin primesc de la vocea pe care o aud trebuie să îl execute necondiționat și să
îndeplinească ceea ce li se cere. De la această explicație pornesc multiplele
crime pe care le comit schizofrenii în perioada de decompensare în care vocea le
spune că trebuie să omoare o anumită persoană promotor al răului și care, de
obicei, face parte din anturajul apropiat al schizofrenului copii, soție sau părinți.
În dorința de a satisface cât mai hotărât ordinul primit schizofrenii comit crime
atroce, sadice cu mutilarea victimei și fără un motiv real, deoarece schizofrenul
este o persoană inteligentă, dar adesea neintegrată social, cei din jur apariția sau
evoluția bolii o tratează cu indiferență, consideră schizofrenul o persoană bizară,
dar acceptabilă social, iar existența bolii apare evident prin crima comisă. Din
punct de vedere medico-legal schizofrenii nu au discernământ mai ales în
momentul comiterii faptei, dar există perioade de remisiune a bolii în care ei
sunt bine integrați social, de aceea schizofrenia este cea mai periculoasă boală
psihică din punct de vedere al agresivității cu toate că există schizofreni care își
iau tratamentul în mod regulat și au o integrare socială foarte bună pe perioade
lungi de timp. Schizofrenii sunt cei care ocupă marea majoritatea locurilor din
spitalele pentru măsuri de maximă siguranță, deoarece chiar în perioade de
remisiune, lăsarea lui în mediu familial poate presupune întreruperea
tratamentului, reluarea consumului de alcool și implicit reluarea
comportamentului deviant.

22.CALCULAREA ALCOOLEMIEI.
Legislația actuală interzice consumul de băuturi alcoolice la persoanele care
conduc autovehicule și același lucru și legat de consumul de substanțe
psihoactive. Legislația noastră pedepsește cu reținerea permisului de conducere
pentru o anumită perioadă de timp în cazul în care valoarea alcoolului în sânge
este de până la 0,08 gr la mie și sancționează penal alcoolemia de peste 0,08 gr.
la mie. Legislația diferitelor țări diferă, astfel încât în unele legislații nu sunt
sancționate alcoolemii de până la 0,5 sau chiar 0,7 gr. la mie.
Formele de alcool existente în comerț măsoară concentrația de alcool în grade.
Un grad reprezintă cantitatea de alcool pur adică cu concentrație sută la sută
într-o sută de mililitri apă. Astfel, băuturile spirtoase care au în general 40 de
grade conțin de fapt 40 de ml de alcool pur la 100 de ml de băutură. Vinurile au
în general 12 grade ceea ce înseamnă 12 ml alcool pur la 100 de ml vin, berea
are în general 5 grade deci 5 ml alcool pur la 100 de ml de bere. Absorbția și
eliminarea, dar mai ales absorbția în organism ține cont de greutatea corporală a
individului în sensul că una este când aceeași cantitate de alcool se dispersează
pe 100 de kg și alta pe 50 de kg. Un exemplu, să presupunem că o persoană
consumă 250 de ml de vodkă, acest consum va genera întâi o absorbție a
alcoolului în organism, aceasta va ajunge la o valoare maximă după care va
începe eliminarea. În perioada de absorbție, alcoolul în sânge crește progresiv,
când ajunge la maxim are o scurtă perioadă de platou și ulterior începe să scadă
prin eliminare, deci dacă introducem în stomac 250 de ml de vodcă, aceasta
având 40 de grade de ci vom introduce 40 de ml de alcool pur la fiecare 100 de
ml de vodcă băută deci un total de 100 de ml de alcool pur. Valoarea maximă a
alcoolemiei de va atinge în 30 de minute de la începerea consumului dacă
stomacul este gol sau în 2 ore dacă stomacul este plin de alimente. Valoarea
maximă a alcoolemiei pe care o putem atinge după consumul a 250 ml vodcă va
fi următoarea, deoarece alcoolul are o densitate mai mică decât apa cu un factor
de 0,8 vom transforma cei 100 ml alcool pur băuți în miligrame prin înmulțire
cu 0,8 deci înseamnă 80 de mg de alcool pur. La o pers cu greutate de 100 de kg
valoarea maximă va fi de 80mg/100 înseamnă 0,8 grame de alcool în sânge, la o
pers de 40 de kg 80mg/40 înseamnă 2 grame de alcool în sânge. Valoarea
maximă este foarte diferită în funcție de greutate și se poate atinge în 30 de min
pe stomacul gol și în 2 ore dacă e plin. De la această valoare maximă urmează
perioada de eliminare cu scăderea alcoolemiei până înapoi la 0. Indiferent de
tipul și cantitatea de alcool consumat sau de greutatea consumatorului alcoolul
se elimină din corp cu 0,15 grame la mie pe oră, înseamnă că pentru a reveni la
0 de la o alcoolemie de 0,80 gr la mie sunt necesare peste 5 ore, de aceea uneori
există persoane care după un consum de alcool în timpul nopții se odihnesc și
pleacă la servici, sunt opriți de poliție și li se găsește o valoare mai mică de
0,10/0,20 gr la mie ce reprezentă resturile de alcool ce nu s-au metabolizat după
consumul de noapte.
 23.HEMATOMUL EXTRADURAL.
Hematomul extradural reprezintă o acumulare de sânge produsă ca urmare a
unei fracturi craniene ce a secționat o arteră meningee. Fractura respectivă
rupe artera, iar sângele care iese de la locul rupturii va încerca să decoleze
dura mater de pe fața internă a calotei. Acest lucru este realizabil în timp,
deoarece presiunea sângelui în artere este mai mare decât în vene. Din punct
de vedere clinic, pacientul va suferi un traumatism cranio-cerebral, cel mai
frecvent cu pierdere stării de conștiință după care își revine și își continuă
activitățile desfășurate anterior. La un interval de timp între 8 și 12 ore de la
traumatism încep să apară amețeli, dureri de cap, greață și vărsături, tulburări
de vedere, simptome urmate de pierderea stării de conștiinței și instalarea
comei. Intervalul de timp între traumatism și apariția simptomelor se
datorează acumulării de sânge cu creșterea hematomului care exercită o
compresie asupra creierului și împinge toate structurile din cutia craniană
către partea opusă. Singura metodă de tratament a hematomului extradural
constă în evacuarea cât mai rapidă a acestuia pentru înlăturarea compresiei
asupra creierului. Dacă hematomul durează o perioadă mai lungă de timp
până este evacuat simpla evacuare nu va putea salva victima, deoarece deja s-
au produs leziuni ireversibile la nivelul creierului.
Caracteristici medico-legale ale hematomului extradural
• Hematomul extradural apare întotdeauna în loviri adică prin accelerație. Lovirile
imprimă capului în repaus o forță cinetică concretizată printr-o accelerație
bruscă.
• Hematomul extradural este însoțit întotdeauna de o fractură craniană, deci el nu
poate apărea în lipsa acestei fracturi.
• Hematomul extradural apare întotdeauna la locul de impact.
• Astfel vom întâlni caracteristic lovirilor active, faptul că hematomul, fractura și
leziunea scalpului sunt toate situate una sub alta.
• Dacă există mai multe loviri, vom întâlni mai multe fracturi și mai multe
hematoame extradurale.

24.HEMATOMUL SUBDURAL.
Hematomul subdural
El apare între dura mater și arahnoidă. Se produce prin ruperea unor vene ce
circulă între aceste foițe și care având peretele vascular mai subțire sunt mai
fragile și se rup mai ușor. Se va forma tot un hematom, dar care, deoarece
 presiunea sângelui în vene este mai mică decât în artere va apărea într-un
interval mai lung de timp, astfel persoana suferă un traumatism prin cădere de pe
bicicletă cu impact cranian de asfalt. Va surveni o eventuală perdere de
conștiență după care victma își revine, își reia activitățile uzuale , iar simptomele
generate de hematom apar în general după 24 de ore. Se întâlnește cal și la
hematomul extradural dureri de cap, amețeli, greață , vărsături, tulburări de
vedere ce duc la pertderea stării de conțtiință și deces.

Caracteristici medico-legale ale hematomului subdural

• Survine aproape întoodeauna prin decelerașie (cădere)
• Nu este însoțit în mod obligatoriu de fractură de craniu, venele meningee care se
rup pot fi traumatizate prin simpla vibrație a creierului în cutia craniană în cazul
unui traumatism de intensitate mai mică.
• Hematomul subdural nu se găsește în mod obligatoriu la locul de impact, ci
poate fi găsit și de partea opusă impactului ceea ce face ca la autopsie să
întâlnim o leziune a scalpului și eventual a craniului la locul de impact, în timp
ce hematomul se află în partea opusă.
• Hematomul subdural se evacuază la fel ca i cel extradural, dar uneori, când nu
este de dimensiuni foarte mari, el poate rămâne în cutia craniană fără ca victima
să știe de existența lui, iar, în timp, se formează o membrană în jurul lui, sângele
din hematom se degradează și el rămâne pe tot restul vieții sub forma unui chist
cu care victima conviețuiește. Acest hematom subdural cronic mai poartă
numele de higromă.

25.HIPOTERMIA.
Temperatura normală a corpului nostru este situată între 36,1 - 37,8oC. Așadar,
hipotermia se instalează atunci când corpul este expus la temperaturi foarte
scăzute o perioadă variabilă de timp. Sunt în pericol de a suferi de hipotermie
persoanele care lucrează în camere frigorifice sau persoanele care lucrează sau
călătoresc în zone cu temperaturi scăzute, fără echipament de protecție adecvat.
De asemenea, se mai poate instala hipotermia la persoanele care rămân vreme
îndelungată în haine ude (persoanele care urcă pe munte la altitudini ridicate, în
anotimp ploios și răcoros), în atmosferă cu temperatură scăzută sau cele care
petrec mai mult timp în bazine de înot cu apă rece, în mări sau oceane.
Dacă temperatura corpului scade sub 35oC poate să apară șocul hipotermic, iar
în acest caz este vorba despre o urgență medicală care ar trebui să conducă
 pacientul la camera de gardă. În această stare este afectat profund sistemul
cardiovascular și în consecință, funcționarea normală a întregului organism.
Tipuri de hipotermie
Hipotermia poate fi clasificată în:

 hipotermie ușoară (32-35°C);
 hipotermie moderată (28-32°C);
 hipotermie severă (sub 28°C).

26.GRADELE ARSURILOR.

Clasificarea arsurilor se face in functie de cat de mare este suprafata

arsa, cat de adanca este arsura, ce formatiuni au fost distruse in arsura si in
ce loc apare (fata, gat etc). Este absolut inutil sa-ti enumar clasificarile in
functie de aceste criterii pentru ca nu iti folosesc, nu te vor ajuta si nu ti le
vei reaminti in situatii critice.
La modul cel mai general, arsurile pot fi minore, moderate sau severe.
Mai pot fi superficiale, partiale sau totale.De asemenea, direct proportional
cu severitatea lor mai sunt de gradul I,II,III si IV.

27.ELECTROCUȚIA.

Energia electrică descărcată în corpul uman, în afara leziunilor de suprafață, are

efecte nefaste în profunzime asupra țesuturilor și organelor, de multe ori cu efect
letal. Leziunile de suprafață produse de electrocuție sunt arsuri de diferite grade.
Există trei forme de electricitate care pot afecta organismul uman: curent de
înaltă tensiune, de joasă tensiune și electricitatea din trăznete.

Curentul de înaltă tensiune de cele mai multe ori produce stop cardio-
respirator care necesită resuscitare. Accidentatul cade de la înălțime sau este
izbit la pământ, ceea ce poate produce și alte leziuni traumatice secundare
(fracturi, rupturi de organe interne). Deasemenea, contractura musculară tetanică
poate produce fracturi ale oaselor lungi, tasare de vertebre sau rupturi musculare
și/sau tendinoase.

Conductibilitatea electricității în corpul accidentatului are un punct de intrare și

o zonă de ieșire, prin care curentul se descarcă la pământ sau la un obiect bun
conducător de electricitate:

 punctul de intrare este carbonizat și deprimat și devine în scurt timp edematoas;

 zona de ieșire este explozivă, rotundă sau ovalară și în următoarele zile crește în
dimensiuni.
Curentul electric circulă și pe suprafața corpului producând arsuri profunde pe
arii întinse. În interiorul corpului, curentul circulă prin țesuturile care opun cea
mai mică rezistență: vase, nervi (inclusiv măduva spinării), masa musculară,
țesuturi care sunt cel mai grav afectate. La nivelul organelor interne, necroza
tubulară renală acută apare de regulă.

Dacă supraviețuiește sau a fost resuscitat eficient, accidentatul trebuie tratat într-
un spital multidisciplinar deoarece necesită măsuri terapeutice din diverse
specialități: terapie intensivă, cardiologie, neurologie, nefrologie și nu în ultimul
rând chirurgie plastică și reconstructivă.

Curentul de joasă tensiune are mai puține efecte generale, dar flama voltaică
poate produce arsuri termice profunde care se extind în următoarele zile. Zona
arsă se tratează că orice arsură de gr. III, IV , bolnavul este imunizat antitetanic
și îndrumat într-un serviciu de chirurgie plastică, unde tratamentul ideal este
excizia precoce a escarei și acoperirea cu grefă de piele desicată.

Trăznetul, dacă nu este mortal, poate produce aprinderea îmbrăcămintei și

arsuri termice de diferite grade, leziuni tegumentare necrotice arborescente, mici
zone arse de gr.IV pe marginile picioarelor și degetelor de la picior, ruptura
traumatică a membranei timpanice. Dacă accidentatul a supraviețuit, este tratat
în secția de chirurgie plastică și reconstructivă ca oricare alt bolnav ars.

28.SPÂNZURAREA.

Asfixiile mecanice sunt tulburări ale metabolismului gazos caracterizate prin

privarea bruscă de oxigen și creșterea concomitentă a bioxidului de carbon.
Termenul corect este de anoxii acute, dar termenul de asfixie se utilizează în
continuare.
• În spânzurare lividitățile cadaverice se formează în jumătatea inferioară a
corpului. Pe cap sau pe membre putem întâlni echimoze sau excoriații produse
în faza convulsivantă prin lovirea corpului de unele obiecte din jur. Și un ultim
semn specific este șanțul de spânzurare care este situat în partea superioară a
gâtului sub mandibulă, este oblig ascendent și întrerupt la nivelul nodului. În
funcție de poziția nodului, spânzurarea poate fi tipică, când nodul este situat
posterior la ceafă și atipică, când nodul este situat lateral sau anterior. În funcție
de poziția corpului, spânzurarea poate fi completă, când corpul atârnă în doar în
 lațul de la gât sau incompletă când mai există un alt punct de sprijin cum ar fi
spânzurarea în genunchi sau cu tălpile pe podea.

29.SUFOCAREA.

Asfixia este o formă de sufocare / asfixie datorată obstrucției căilor

respiratorii respiratorii. Este cauzată de inhalare și / sau ingestie a unui
obiect străin care blochează parțial sau complet calea aeriană, intrarea
în trahee - pasaj respirator - de obicei între faringe și bifurcația traheei.
Asocierea este o situație medicală foarte periculoasă pentru viață, care
duce la sufocarea respiratorie și, dacă nu este abordată „prompt și
adecvat” în stop cardiac.
Obstrucția parțială a căilor respiratorii   : Dacă obstrucția căilor aeriene
este parțială, victima dacă nu este panicată, mai ales dacă este adultă,
poate tuși și expulza obiectul străin fără asistență și / sau îngrijiri
medicale.
Obstrucția completă a căilor respiratorii   : : Dacă obstrucția căilor
respiratorii este completă, apare de obicei atunci când un obiect străin
este inhalat și se blochează (ca o plută) între corzile vocale și
indiferent de vârsta victimei, în special în cazul copiilor și persoanelor
în vârstă, eliminarea a obiectului străin este imposibil fără asistență și /
sau îngrijiri medicale, ceea ce duce victima să nu poată respira.

30.ÎNECUL.

• Înecul – vom întâlni leziuni pe cadavru cu prezența sau absența reacțiilor vitale
în funcție de momentul producerii lor înainte sau după deces. Un alte element
este macerarea pielii începând de la palme și tălpi și care ne dă date importante
privind timpul de ședere în apă: după 3-6 ore pielea palmelor devine albă și se
încrețește la nivelul degetelor, după 3-5 zile se încrețește întreaga palmă și
poartă numele de mână de spălătoreasă, după 6-8 zile același proces are loc la
nivelul tălpilor, după 10-15 zile pielea de pe mâini începe să se detașeze în
lambouri și începe să se detașeze și părul, la 15-25 de zile pielea se detașează în
totalitate, iar detașarea de pe mâini se face sub formă de mănușă, la 30-40 de
zile survine detașarea unghiilor, 8-10 luni, după acest timp de ședere în apă
pielea se detașează complet, iar grăsimea de sub piele intră în contact cu sărurile
minerale din apă survenind o reacție de saponificare, este o reacție similară
metodelor prin care, în mediul rural, se făcea săpun din grăsime de porc în
reacție cu sodă caustică. Astfel cadavrul este învelit în grăsimea saponificată ce
devine dură cu miros rânced, iar la scoaterea din apă devine cenușie, iar în aer se
usucă devenind sfărâmicioasă. În apele calde, cadavrul cade la fundul apei, iar
după ce încep procesele de putrefacție adică 2-3 zile se produc gaze în interiorul
cadavrului ceea ce îl ridică la suprafață. În apele reci, putrefacția poate fi mult
întârziată, motiv pentru care cadavrul stă la fundul apei perioade mai lungi de
timp. Saponificarea are un rol pozitiv din punct de vedere medico-legal,
deoarece conservă leziunile de pe corpul victimei perioade lungi de timp.